Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Obligatii
Obligatii
Dupa Tratatul elementar de drept civil. Obligatiile 2012 Editura Universul Juridic de Liviu Pop
Clasificarea obligatiilor
1. Obligaii de a da, obligaii de a face i obligaii de a nu face. n dreptul civil, prin obligaia
de a da se nelege ndatorirea de a constitui sau de a transmite un drept real. Aadar, a da nu
nseamn a preda. Spre exemplu, obligaia vnztorului de a transmite dreptul de proprietate
asupra lucrului vndut n patrimoniul cumprtorului este o obligaie de a da, care nu trebuie
confundat cu obligaia de a preda n materialitatea sa lucrul vndut, aceasta din urm fiind, aa
cum vom vedea imediat, o obligaie de a face. De asemenea, tot o obligaie de a da este i
ndatorirea pe care i-o asum cel care a mprumutat o sum de bani de a constitui un drept de
ipotec n favoarea celui care l-a mprumutat, pentru a garanta dreptul de crean al acestuia din
urm.
Prin obligaie de a face se nelege ndatorirea de a executa o lucrare, de a presta un serviciu sau
de a preda un lucru, deci, n general, orice prestaie pozitiv n afara celor care se ncadreaz n
noiunea de a da. De exemplu, obligaia locatorului de a pune la dispoziia locatarului lucrul
nchiriat, obligaia de a preda lucrul donat, obligaia de a presta ntreinerea n temeiul
contractului de ntreinere etc. sunt obligaii de a face.
Obligaia de a nu face const n ndatorirea subiectului pasiv de a se abine de la o aciune sau de
la anumite aciuni.
Aceast obligaie are un coninut diferit, dup cum este corelativ unui drept absolut sau unui
drept relativ. Obligaia de a nu face corelativ unui drept absolut nseamn ndatorirea general
de a nu face nimic de natur a aduce atingere acestui drept, iar obligaia de a nu face corelativ
unui drept relativ este ndatorirea subiectului pasiv de a nu face ceva ce ar fi putut s fac dac
nu s-ar fi obligat la abinere.
Ca exemple de obligaii de a nu face corelative unui drept absolut, citm: obligaia ce revine
oricrei persoane de a nu stnjeni exerciiul dreptului de proprietate al titularului unui asemenea
drept; obligaia proprietarului fondului aservit de a nu face nimic de natur a diminua sau
ngreuna exerciiul servituii; obligaia asumat printr-o convenie de constituire a unei servitui,
de ctre proprietarul unui teren fa de vecinul su de a nu construi la o distan mai mic de un
numr oarecare de metri de linia despritoare etc.
Ca obligaie de a nu face corelativ unui drept relativ (de crean), menionm: obligaia pe care
i-o asum cel mprumutat de a nu nstrina un anumit bun pn cnd nu va efectua piaa ctre
mprumuttor, obligaia depozitarului de a nu se folosi de lucrul depozitat, obligaia asumat de
un comerciant fat de un alt comerciant de a nu exercita un comer concurent etc.
face, debitorul este de drept n ntrziere [art. 1523 alin. (2) lit. b) teza final C.civ.], pe cnd, n
cazul nclcrii unei obligaii pozitive, n principiu, este necesar punerea n ntrziere a
debitorului [art. 1528 alin. (2) C. civ.].
4. Obligaii civile obinuite, obligaii scriptae in rem i obligaii propter rem. Obligaia
civil obinuit este aceea care incumb debitorului fa de care s-a nscut; n alte cuvinte,
urmeaz a fi executat (sau, dup cum se mai spune, este opozabil) ntre pri, ca i dreptul de
crean. Majoritatea obligaiilor civile este format din asemenea obligaii.
Obligaia scriptae in rem (numit i obligaie opozabil i terilor) se caracterizeaz prin aceea c
este strns legat de un lucru, astfel nct creditorul i poate realiza dreptul su numai dac
titularul actual al dreptului real asupra lucrului respectiv va fi obligat s i respecte acest drept,
dei nu a participat direct i personal la formarea raportului obligaional. Aadar, obligaia
scriptae in rem este acea obligaie care se nate n legtur cu un lucru i care i produce efectele
i asupra unei tere persoane care dobndete ulterior un drept real asupra lucrului respectiv, chiar
dac aceast persoan nu a participat n vreun fel la naterea raportului juridic ce are n coninut
acea obligaie.
Obligaia propter rem (numit i obligaie rea/) (Atragem ns atenia c denumirea de
obligaie real nu trebuie s duc la concluzia c ar fi vorba de obligaia corelativ unui drept
real (printre altele, i datorit mprejurrii c ndatorirea nu incumb oricrei persoane, ci numai
deintorilor lucrurilor respective).) este ndatorirea ce incumb, n temeiul legii sau chiar al
conveniei prilor, deintorului unui lucru, pentru raiuni precum: protecia unor lucruri de
importan naional, exploatarea judicioas ori conservarea unor caliti ale unor lucruri
importante, existena unor raporturi de bun vecintate etc. Ca exemple de obligaii propter rem,
menionm: ndatorirea deintorului unui teren agricol de a-l cultiva i de a asigura protecia
solului (art. 74 din Legea nr. 18/1991, republicat, cu modificrile i completrile ulterioare);
obligaia de grni-uire (art. 560 C.civ.); obligaia proprietarului de conservare a cldirii constnd
n asigurarea ntreinerii spaiului care constituie bunul principal, astfel nct cldirea s se
pstreze n stare bun (art. 655 C.civ.) etc.
5. Obligaii civile perfecte i obligaii civile imperfecte. Obligaia civil perfect este acea
obligaie care se bucur integral de sanciunea juridic, n sensul c, n caz de nevoie, creditorul
poate obine concursul forei coercitive a statului pentru executarea ei. Cele mai multe obligaii
intr n aceast categorie.
Obligaia civil imperfect (numit i obligaie natural) este acea obligaie (tot juridic, iar nu
moral) a crei executare nu se poate obine pe cale silit, dar, n msura n care ar fi executat
de bunvoie de ctre debitor, acesta din urm nu are dreptul s pretind restituirea prestaiei. n
acest sens, art. 1342 alin. (1) C.civ. prevede c restituirea nu poate fi dispus atunci cnd, n
urma plii, cel care a primit-o cu bun-credin a lsat s se mplineasc termenul de prescripie
ori s-a lipsit, n orice mod, de titlul su de crean sau a renunat la garaniile creanei.
Un exemplu de obligaie civil imperfect l gsim nscris n art. 2506 alin. (3) C.civ., potrivit
cruia cel care a executat de bunvoie obligaia dup ce termenul de prescripie s-a mplinit nu
are dreptul s cear restituirea prestaiei, chiar dac la data executrii nu tia c termenul
prescripiei era mplinit.
Izvoarele obligaiilor, actele i faptele juridice care potrivit legii, dau natere unor raporturi
juridice de obligaie. Dup rolul jucat de voina prilor n naterea obligaiei, izvoarele
obligaiilor se clasific n voluntare i nevoluntare. 1. Sunt izvoare voluntare, manifestrile
unilaterale, bilaterale sau multilaterale de voin, exprimate n scopul realizrii unor efecte
juridice i anume: a) contractele sau conveniile de orice fel; b) actele juridice unilaterale, crora
legea le recunoate, excepional, eficacitatea juridic; c) unele acte normative din care izvorsc
direct obligaiile civile. 2. Sunt izvoare involuntare, toate celelalte fapte, evenimente sau
ntmplri care dau natere unor raporturi juridice de obligaie n virtutea legii, independent de
voina prilor i chiar mpotriva voinei lor i anume: a) evenimentele, care intervin independent
de voina i activitatea oamenilor, cum sunt: naterea, moartea, scurgerea timpului, calamitile
naturale etc.; b) aciunile omeneti care constituie fapte juridice licite (gestiunea de afaceri,
mbogirea far just cauz etc.); c) aciunile omeneti care constituie fapte ilicite svrite cu
intenie (delicte) sau din culp (cvasi-delicte) i care, atunci cnd provoac altuia un prejudiciu,
dau natere obligaiei de despgubire.
Clasificarea contractelor.
Clasificarea contractelor dup scop, avnd n vedere criteriul scopului urmrit de pri la
ncheierea lor, contractele se clasific n: contracte cu titlu oneros i contracte cu titlu gratuit (sau
de binefacere).
a)
Contractele cu titlu oneros. Art. 1172 alin. (1) noul cod civil prevede: Contractul prin care
fiecare parte urmrete s i procure un avantaj, n schimbul obligaiilor asumate este cu titlu
oneros. Fac parte din aceast categorie: vnzarea, locaiunea, schimbul, antrepriza, contractul de
asigurare, contractul de rent viager etc. Contractele cu titlu oneros sunt de dou feluri:
comutative i aleatorii:
1. Contractul comutativ. Art. 1173 alin. (1) noul Cod Civil prevede c Este comutativ
contractul n care, la momentul ncheierii sale, existena drepturilor i obligaiilor prilor
este cert, iar ntinderea acestora este determinat sau determinabil. Aadar, contractul
comutativ se caracterizeaz prin faptul c prestaiile reciproce la care se oblig prile
contractante sunt relativ echivalente.
2. Contractul aleatoriu. Art. 1173 alin. (2) noul Cod Civil prevede: Este aleatoriu
contractul care, prin natura lui sau prin voina prilor, ofer cel puin uneia dintre pri
ansa unui ctig i o expune totodat la riscul unei pierderi, ce depind de un eveniment
viitor i incert. Cu alte cuvinte, contractul este aleatoriu n cazul n care existena sau
ntinderea prestaiilor prilor sau numai a uneia dintre ele depinde de un eveniment
incert3. Avantajele pe care le vor obine nu sunt cunoscute deoarece prile s-au obligat,
una fa de cealalt, n funcie de un eveniment viitor i nesigur n ce privete realizarea
sa sau cel puin momentul realizrii sale.
b)
Contractele de binefacere sau cu titlu gratuit. Art. 1172 alin. (2) noul Cod Civil prevede:
Contractul prin care una dintre pri urmrete s procure celeilalte pri un beneficiu, far a
obine n schimb vreun avantaj, este cu titlu gratuit. Aadar, una dintre pri se oblig s procure
celeilalte un folos patrimonial far a primi ceva n schimb. Fac parte din aceast categorie:
donaia, depozitul, mandatul, comodatul, fideiusiunea etc. Aceste contracte se divid n:
liberaliti i contracte de servicii gratuite sau contracte dezinteresate.
1. liberalitile sunt acele contracte cu titlu gratuit prin care una dintre pri transmite un
drept din patrimoniul su n patrimoniul celeilalte pri far a primi un echivalent. Una
din pri se nsrcete, iar cealalt se mbogete. Obiectul unui astfel de contract este
prestaia de a da. Prin liberaliti nelegem, n principal, contractele de donaie.
2. contractele de servicii gratuite sau contractele dezinteresate sunt acele contracte prin care
o parte se oblig s fac un serviciu far a se nsrci pe sine i nici n scopul mbogirii
celeilalte pri: comodatul, mandatul gratuit, depozitul gratuit, mprumutul gratuit.
Interpretarea contractului
Efectul imediat al oricarui contract este acela de a da nastere unor drepturi si obligatii. In acest
sens se vorbeste de puterea obligatorie a contractului.
a)
Constatarea existentei contractului. Daca vointa partilor este clar exprimata, problema
interpretarii nu se pune. Interpretarea este absolut necesara atunci cand exista discrepanta intre
vointa reala si vointa declarata a partilor, cand clauzele sunt echivoce, confuze sau contradictorii
ori cand contractul este incomplet. Cu toate acestea, inainte ca judecatorul sa treaca la
interpretarea contractului, este necesar sa se constate existenta acelui contract. Dovada existentei
revine partilor contractante. In lipsa contractului, operatiunea interpretarii este lipsita de obiect.
b) Calificarea contractului. Urmatoarea chestiune o reprezinta calificarea contractului.
Aceasta are o importanta deosebita deoarece, incadrarea contractului intr-o anumita categorie,
determina un anumit regim juridic, prin care se deosebeste de alt contract din alta categorie.
c)
Reguli comune de interpretare. De multe ori calificarea contractului este insuficienta.
Neclaritatea si echivocul clauzelor persista. Art 1266-1260 Cod Civil, instituie reguli comune de
interpretare.
1. Reguli de stabilire a vointei reale a partilor contractante. Art 1266 alin. (1) Contractele
se interpreteaza dupa vointa concordanta partilor, iar nu dupa sensul literal al termenilor.
Interpretarea contractului presupune stabilirea vointei reale a partilor, chiar daca cuvintele
in care a fost exprimata sunt nepotrivite.
2. Reguli de interpretare a clauzelor indoielnicie. Referitor la aceste reguli, avem aici :
cand o clauza este primitoare de doua intelesuri aceasta se va interpreta in sensul in care
se potrivieste cel mai bine cu natura si obiectul contractului. Apoi, clauzele se
interpreteaza in sensul in care pot produce efecte, iar nu in acela in care nu ar produce
niciunul. Prezumtia de la care se porneste aici este ca, daca o clauza a fost inserata in
contract, este de presupus ca partile au dorit ca aceasta sa produca un efect juridic.
Urmatoarea regula este ca oricat de generali ar fi termenii contractului, acesta nu
cuprinde totusi decat lucrul asupra caruia partile si-au propus a contracta, oricat de
generali ar fi termenii folositi.
3. Reguli subsidiare de interpretare. Daca dupa aplicarea regulilor de interpretare,
contractul ramane neclar, atunci el va fi interpretat in favoarea celui care se obliga in
dubio pro reo. A doua regula este ca interpretarea stipulatiilor inscrise in contractele de
adeziune sa se interpreteze impotriva celui care le-a propus.
Principiul fortei obligatorii a contractului este consacrat intr-o formulare expresiva de art 1270
alin (1) Cod Civil care prevede Contractul valabil incheiat are putere de lege intre partile
contractante. Cu alte cuvinte, contractul este legea partiolor, fiind tinute sa-l respecte intocmai,
potrivit adagiului latin pacta sunt servanda.
In ce consta principiul fortei obligatorii al contractului pentru partile contractante?
Principiul fortei obligatorii a contractului are rolul primar de a explica si ordina raportul juridic
nascut intre parti ca urmare a incheierii contractului, pentru ca apoi sa se poata impune ca
realitate obiectiva tertilor, prin intermediul opozabilitatii efectelor contractului. De aceea,
urmand ordinea reglementarii in aceasta materie, trebuie sa retinem ca si consecinte imediate ale
fortei obligatorii intre parti :
a)
Partile contractante sunt tinute sa execute intocmai, una fata de cealalta obligatiile la care sau indatorat, deoarece contractul valabil incheiat intre parti, are putere de lege intre partile
contractante;
b) A doua consecinta a fortei obligatorii este regula conform careia contractul se modifica
sau inceteaza numai prin acordul partilor ori din cauze autorizate de lege art 1270 alin (2) Cod
Civil, de unde regula simetriei in contracte, care implica intre altele, irevocabilitatea unilaterla a
contractelor, precum si revocabilitatea acestora prin consimtamant mutual
c)
Obligatiile contractuale trebuie sa fie executate intotdeauna cu buna-credinta. Desi noua
reglementare nu mai retine regula executarii cu buna-credinta, includerea executarii cu bunacredinta in continutul obligational al contractului isi are temeiul in art 15. Cod Civil care instituie
buna-credinta ca fiind o obligatie implicita.
Principala semnificatie a principiului fortei obligatorii a contractului este aceea ca partile sunt
obligate sa execute intocmai prestatiile la care s-au obligat prin contract. Executarea trebuie sa
aiba loc la termenele si in conditiile stablite. Creditorul are dreptul sa utilizeze toate mijloacele
juridice oferite de lege pentru a obtine executarea in natura a prestatiilor ce I se datoreaza de
catre debitor. Cand executarea in natura este nerealizabila, obligatia debitorului se transforma in
duane-interese, angajandu-se raspunderea lui contractuala.
Pentru a vorbi de de o incalcare a principiului fortei obligatorii a contractului este necesar sa
avem de a face cu o neexecutare ilicita sau, fara justificare. Este vorba de toate formele de
neexecutare care atrag raspunderea contractuala si celelalte remedii pentru neexecutare. O astfel
de neexecutare, trebuie distinsa de neexecutarea licita care presupune o neexecutare a
obligatiilor contractuale asumate, pe un temei. Este vorba de situatia cand debitorul nu mai este
obligat la executarea obligatiilor cand intervine exceptia de neexecutare a contractului sau cand I
se acorda un termen de gratie, sau cand apare imposibilitatea fortuita de executare a contractului.
Referitor la irevocabilitatea contractului prin vointa uneia din partile contractante, art 1270
alin (2) prevede Contractul se modifica sau inceteaza numai prin acordul partilor ori din cauze
autorizate de lege. Prin acest text legal se consacra regula simetriei in contracte, ceea ce
inseamna ca orice contract, fiind rezultatul acordului de vointe al partilor, mutuus consensus, el
poate fi desfacut sau revocat, tot prin acordul partilor, mutuus dissensus. Regula este valabila si
in privinta modificarii contractului, nicio parte nu poate modifica unilateral continutul
contractului.
Cu toate acestea, exista situatii cand contractul poate fi revocat pe cale unilaterala
denuntarea uniltarala. Art 1276, denuntarea unilaterala, instituie cateva reguli:
a)
In cazul in care partile au inserat in contract o clauza cu privire la posibilitatea revocarii
unilterale a contractului
b)
In ceea ce priveste contractele cu executare dintr-o data daca dreptul de a denunta
contractul este recunoscut uneia dintre parti, aceasta poate fi exercitat atat timp cat executarea nu
a inceput. De indata ce executarea a inceput, revocarea nu mai este posibila chiar si atunci cand
s-a stipulat in contract.
c)
In contractele cu executare succesiva daca denuntarea este prevazuta in contract, aceasta
poate opera cu respectarea unui termen rezonabil de preaviz chiar si dupa inceperea executarii,
insa denuntarea nu are efecte cu privire la prestatiile deja executate sau care se afla in curs de
executare.
d) In contracte se mai poate insera si o contraprestatie in cazul denuntarii unilaterale. Astfel,
intai se va executa contraprestatia si apoi denuntarea unilaterala.
Rezilierea fortata a contractelor. Exista situatii cand rezilierea contractelor este fortata, chiar
impotriva vointei partilor. Este cazul contractelor intuitu personae care se incheie avand ca motiv
determinant identitatea sau calitatile speciale ale celeilalte parti. Daca partea decedeaza sau
devine incapabila contractul in cauza inceteaza fortat, neputand fi continuat de mostenitatori.
Putem spune ca principiul relativitatii efectelor actului juridic civil este acea regula potrivit cu
care acest act produce efecte numai fata de autorii ori autorul actului, fara a putea sa profite sau
sa dauneze altor persoane. Intr-o alta exprimare, principiul relativitatii inseamna ca drepturile
subiective civile si obligatiile corelative, nascute dintr-un act juridic civil, apartin partilor,
respectiv : autorilor actului daca acesta este bilaterala si autorului actului daca acesta este
unilateral. Ideea infatisata pare simpla : forta obligatorie a raporturilor obligationale generate de
un contract nu poate exista decat intre contractanti. Prin urmare, persoanele straine de contract
nu pot fi obligat la plata creantelor generate de un contract ce le este indiferent, dupa cum aceste
creante nu pot fi executate in profitul celor straini de contract.
Principiul relativitii efectelor actului juridic civil este regula de drept potrivit creia actul
juridic civil produce efecte numai fa de autorul sau autorii si, fr s poat profita ori duna
altor persoane. Acest principiu este consacrat i de art. 1280 Cod civil, potrivit cruia conveniile
au efect doar ntre prile contractante, dar i are originea n dreptul roman:res inter alios acta,
aliis neque nocere, neque prodesse potest (un act ncheiat ntre anumite persoane nu
avantajeaz, dar nici nu dezavantajeaz pe altcineva.) Altfel spus, principiul relativitii nseamn
c actul juridic civil bilateral d natere la drepturi i obligaii doar pentru prile lui, iar actul
unilateral l oblig numai pe autorul su.
Noiunea de parte. Parte este persoana care ncheie actul juridic, personal sau prin reprezentare,
i fa de care se produc efectele actului respectiv. Altfel spus, prile reprezint acea categorie de
persoane fa de care actul juridic civil i produce efectele n temeiul principiului relativitii.
Termenul parte desemneaz att pe una dintre prile actului juridic civil bilateral sau
multilateral, ct i pe autorul actului juridic civil unilateral. Iar, n raport de natura actului juridic
ncheiat, prile poart denumiri diferite (autor al ofertei sau al acceptrii ofertei, vnztor,
cumprtor, coprta, testator etc.). Ex.: n contractul de vnzare-cumparare ncheiat de X cu Y,
fiecare este parte a contractului-vnztor/cumprtor, dar i autor al ofertei/acceptant al acesteia.
Dpdv. juridic, parte este att persoana care ncheie direct i personal un anumit act juridic civil,
ct i cea care ncheie actul prin intermediul unui reprezentant legal sau convenional.
Partea actului juridic civil poate semnifica mai multe persoane fizice sau juridice care
promoveaz ori au un interes sau o poziie comun.
In concluzie, prile reprezint acea categorie de persoane fa de care actul juridic civil i
produce efectele n virtutea principiului relativitii.
Noiunea de ter. Terii (penitus extranei) sunt persoanele strine de un act juridic civil, deci
care n-au participat nici direct i nici prin reprezentare la ncheierea acestuia.
Avnzii-cauz: definiie i clasificare. Avnd-cauz sau succesor in drepturi este persoana care,
din cauza legturii ei juridice cu prile actului juridic, suport sau profit de efectele acestuia,
dei nu a participat la ncheierea lui. Exist trei categorii de avnzi-cauz: succesorii universali
i cu titlu universal (1), succesorii cu titlu particular (2) i creditorii chirografari (3).
Succesor universal este acea persoan care dobndete un patrimoniu (o universalitate); ex:
unicul motenitor legal, legatarul universal, persoana juridic ce dobndete un patrimoniu prin
efectul comasrii (fuziune sau absorbie) sau al transformrii.
Succesorul cu titlu universal este persoana care dobndete o fraciune dintr-un patrimoniu. Ex:
motenitorii legali, legatarul sau legatarii care au dobndit o cot-parte din motenire, persoana
juridic care dobndete o parte din patrimoniul persoanei juridice total sau parial divizate.
Succesor cu titlu particular este persoana care dobndete un drept subiectiv, privit individual (ut
singuli). Ex.: cumprtorul unui bun, donatarul, cesionarul, legatarul cu titlu particular etc.
Succesorii universali i cei cu titlu universal formeaz o singur categorie de avnzi-cauz
pentru c ntre ei exist doar o deosebire cantitativ, nu i calitativ. Ei sunt continuatori ai
personalitii autorului lor pentru c dobndesc un ntreg sau o fraciune din patrimoniu.
Calitatea succesorilor universali i cu titlu universal de a fi avnzi-cauz const n aceea c actul
juridic ncheiat de autorul lor produce efectele i fa de ei. Astfel, aceti succesori preiau parial
sau total drepturile subiective i obligaiile autorului lor (cel de la care au dobndit patrimoniul
sau o fraciune din acesta), cu excepia drepturilor i obligaiilor strns legate de persoana
autorului, precum i cele declarate de pri ca netransmisibile.
Legea prevede i cazuri n care poate nceta calitatea de avnzi-cauz a succesorilor universali
sau cu titlu universal fa de anumite acte juridice ncheiate de autorul lor. Ex: cazul
motenitorilor legali rezervatari n privina actelor juridice ale autorului lor care ncalc rezerva
succesoral.
Calitatea de avnd-cauz a succesorului cu titlu particular se apreciaz doar n raport cu actele
juridice anterioare ale autorului, referitoare la acelai drept sau bun, ncheiate cu alte persoane
(fa de aceste acte juridice, succesorul cu titlu particular poate s fie avnd-cauz sau ter). Deci,
calitatea de avnd-cauz a succesorului cu titlu particular nu se apreciaz n raport de actul
juridic prin care el a dobndit un drept subiectiv (caz n care are calitate de parte) i nici n raport
de alte acte juridice ncheiate de autorul su cu alte persoane, acte care n-au legtur cu dreptul
subiectiv respectiv (f de care are poziia poziia de ter).
Dobnditorul unui drept are calitatea de avnd-cauz, putnd exercita drepturile i fiind inut s
execute obligaiile autorului su care decurg din actul juridic respectiv, doar cu ndeplinirea
cumulativ a urmtoarelor cerine:
a)
b)
actul juridic s fie ncheiat anterior de autorul lui cu alte persoane i s se refere la acelai
drept sau bun;
c)
s fi fost respectate formalitile de publicitate cerute de lege pentru acel act juridic sau
nscrisul ce constat actul juridic respectiv s aib dat cert (adic, actul juridic fa de care
urmeaz a se stabili calitatea de avnd-cauz sau de ter a succesorului cu titlu particular s
ndeplineasc cerinele formei pentru opozabilitate fa de teri).
Totui, dobnditorul ulterior nu poate invoca lipsa nscrierii dreptului real imobiliar n cartea
funciar, dac avea cunotin de aceasta. n acest caz, dobnditorul prin act juridic cu titlu
oneros este de rea-credin. De asemenea, acest aspect nu poate fi invocat nici de dobnditorul
prin act juridic cu titlu gratuit, indiferent dac este de bun sau rea-credin (potrivit art. 28 din
Legea nr. 7/1996, dobnditorul anterior poate cere instanei judectoreti s acorde nscrierii sale
rang preferenial fa de cea efectuat la cererea unui ter ce a dobndit ulterior imobilul cu titlu
gratuit sau care a fost de rea-credin la data ncheierii actului).
Cnd una dintre cele trei cerine este nendeplinit, dobnditorul cu titlu particular va avea
calitate de ter. Ex:. cnd dup ncheierea contractului de nchiriere, proprietarul (locatorul) vinde
imobilul n cauz unui ter. Contractul de locaiune, dac are dat cert anterioar celui de
vnzare-cumprare, i va produce efectele i fa de cumprtor, exceptnd situaia n care
contractul de nchiriere cuprinde o clauz expres de reziliere n cazul vnzrii. ns,
cumprtorul nu mai este obligat s respecte locaiunea consimit de vnztor dac la data cnd
contractul de vnzare-cumprare a dobndit dat cert sau, mai exact, au fost ndeplinite
Notiunea de exceptie de la relativitatea efectelor contractului sunt acele situatii juridice in care
efectele contractului se produc fata de alte persoane care nu au calitatea de parti contractante sau
de succesori in drepturi ai partilor. Cu alte cuvinte, si mai precis formulat, suntem in prezenta
unor exceptii de acest fel numai atunci cand un contract da nastere la drepturi sau la obligatii in
favoarea si respectiv in sarcina altor persoane decat partile contractante si succesorii in drepturi
ai acestora. In literatura de specialitate se sustine ca exceptiile de la principiul relativitatii
efectelor contractului sunt de doua feluri : aparente si reale. Exemplul clasic de exceptie aparenta
de la principiul relativitatii efectelor contractului este promisiunea pentru altul. Alaturi de
aceasta, se vorbeste uneori si de reprezentare. Din categoria exceptiilor reale se considera a face
parte : contractul colectiv de munca, actiunile directe si stipulatia pentru altul.
Reprezentarea. Prin reprezentare se intelege tehnica juridica prin care o persoana numita
reprezentant, incheie un act juridic, in numele si pe seama unei alte persoane numita reprezentat.
Efectele eventualului contract incheiat intre reprezentant si tert, se vor produce direct intre
reprezentat si tert (art.1296 Cod Civil). Cu alte cuvinte, efectele fortei obligatorii ale contractului
se vor produce intre tert si reprezentat, iar reprezentantul va avea simpla calitate de participant la
incheierea contractului. Referitor la efectele reprezentarii, se creeaza un raport juridic direct intre
reprezentat si tert, efecte care sunt legate de cunoasterea efectiva de catre tert a puterilor
conferite reprezentantului si a calitatii sale. Reprezentantul trebuie sa arate tertului pentru cine
intelege sa incheie contractul. In cazul in care nu o face, iar tertul nu cunoaste pe o alta cale
calitatea de reprezentant a celui cu care contracteaza, reprezentantul ramane obligat in mod direct
fata de tert. Tertul are dreptul de a cere reprezentantului dovada reprezentarii printr-un inscris. In
cazul in care reprezentantul actioneaza in lipsa puterii de reprezentare sau cu depasirea acesteia,
contractul incheiat cu tertul nu produce niciun efect pentru reprezentat, iar reprezentantul se va
obliga in nume propriu fata de tert. Reprezentarea inceteaza prin renuntarea de catre reprezentant
la imputernicire sau prin revocarea puterii de reprezentare.
Acordurile colective. Este vorba de anumite conventii a caror caracterisitca principala este
aceea ca cel putin una dintre partile implicate in contract angajeaza prin consimtamantul
exprimat la incheierea contractului o colectivitate. Asemenea contracte colective sunt regasibile
in diverse materii ale dreptului dar mai cu seama in cadrul procedurii falimentului si al
raporturilor de munca.
Actiunile directe. Prin actiuni directe intelegem dreptul unor persoane de a actiona, in anumite
cazuri expres si limitativ prevazute de lege, impotriva uneia dintre partile unui contract, cu care
nu au nicio legatura, invocand acel contract in favoarea lor, contracat fata de care au calitatea de
terti. Este vorba de un mecanism juridic in care sunt implicate trei persoane : creditorul (care
este beneficiarul actiunii directe), debitorul sau imediat (fata de care este legat printr-un
raport contractual), si debitorul debitorului imediat (care se afla intr-un raport contractual cu
debitorul imediat, dar care nu se afla intr-un asemenea raport cu creditorul).
Simulatia
Simulatia (art 1289 Cod Civil) este o operatiune complexa care, din punct de vedere
tehnic reprezinta o exceptie de la principiul opozabilitatii efectelor obligatorii ale contractului.
Dintr-o alta perspectiva (cea a partilor), efectele acestei operatiuni sunt guvernate de principiul
fortei obligatorii a contracului. In sfarsit, din perspectiva tertilor, simulatia produce efecte care
urmeaza relativitatii efectelor contractului, dar nu si pe cele ale opozabilitatii acestora. Practic,
prin simulatie, partile ascund fata de terti continutul adevaratei relatii juridice care exista intre
ele. De aceea, unii autori au calificat-o plastic, ca o dedublare de contracte. Retinem astfel ca
simulatia reprezinta o operatiune juridica realizata prin disimularea vointei reale a partilor,
constand in incheierea si existenta simultana, a doua intelegeri sau conventii: una aparenta sau
publica, prin care se creeaza o situatie juridica aparenta, contrarar realitatii si alta secreta, care
da nastere situatiei juridice reale dintre parti, anihiland sau modificand efectele produse in
aparenta in temeiul contractului public. Contractul secret exprima vointa reala a partilor si
stabilieste adevarata situatie juridica nascuta intre ele; el se mai numeste si contra-inscris. Actul
aparent poate si el sa produca anumite efecte in subsidiar, numai in masura in care partile au
prevazut aceasta in contractul secret.
Domeniul simulatiei. Cu precadere in sfera dreptului privat. Sfera sa predilecta de actiune este
insa cea a actelor de instrainare- vanzarile fictive sau donatiile deghizate sunt modelele cele mai
frecvente utilizate in practica, alaturi de disimularea partiala a unui element contractual
(simularea pretului contractual).
Conditiile simulatiei. Presupune indeplinirea unor conditii : existenta actului secret; existenta
actului public si existenta acordului simulatoriu.
Existenta actului secret. Conditia prespune ca actul real sau contra-inscrisul sa fie incheiat
astfel incat existenta si cuprinsul sau sa fie necunoscute tertilor. Aprecierea caracterului secret al
contra-inscrisului este o chestiune de fapt. Contra-inscrisul este lipsit de caracter secret in cazul
cand a fost supus publicitatii sau a fost adus la cunostinta tertilor prin : transcrierea actului,
intabulare, inscrierea in arhiva electronica. Cu privire la conditiile de validitate ale actului secret,
amintim aici conditiile de fond si anume consimtamant, capacitatatea, obiectul si cauza. Referitor
la forma nu este necesar ca actul secret sa fie incheiat in forma ceruta de lege pentru validitatea
operatiunii juridice pe care o intruchipeaza. Dedus din interpretarea per a contrario a art 1289
alin (2) contractul secret nu produce efecte nici intre parti daca nu indeplineste conditiile fond
cerute de lege pentru incheierea sa valabila. Actul public trebuie insa sa indeplineasca atat
conditiile fond cat si de forma.
Existenta actului public. Actul public este actul care se incheie astfel incat sa produca o
aparenta juridica. Este actul aduc la cunostinta tertilor in intentia de a ascunde acestora adevarata
realitate juridica din actul secret. De aceea, se spune in doctrina ca actul public trebuie sa fie
ostensibil adica sa permita teritlor sa afle cuprinsul acestuia.
Formele simulatiei. In functie de scopul concret al actului aparent si de relatia in care acesta se
gaseste cu actul secret, simulatia se poate realiza prin trei procedee si anume : prin fictivitate,
prin deghizare (totala sau partiala) si prin interpunere de persoane. Principala clasificare utilizata
de doctrina este cea care distinge intre simulatia absoluta si cea relativa. Cea absoluta apare in
cazul in care partile stabilesc ca intre ele sa nu existe in realitate niciun act (este vorba de
fictivitate, singurul caz de simulatie absoluta). Este relativa atunci cand sunt simulate doar unul
sau mai multe elemente ale contractului public : obiectul, cauza, pratile reale. Se considera ca cea
relativa se subclasifica in simulatie obiectiva (sunt disimulate elemente obiective precum natura
contractului sau cauza deghizarea) si simulatie subiectiva (sunt disimulate elemente subiective,
adica partile interpunere de persoane).
Interpunerea de persoane. Este un caz de simulatie relativa si subiectiva care a generat discutii
complexe in literatura de specialitate. In cazul simulatiei prin interpunere de persoane,
persoanele care inchei actul aparent prevad, intr-o intelegere secreta, faptul ca una dintre ele nu
are calitatea de parte contractanta si stabilesc cine este adevaratul contractant. Asadar, partile
actului aparent urmaresc, in mod constient ca efectele sa se produca fata de o alta persoana ceria
I se asigura anonimantul. Asa este, de exemplu, contractul de donatie in care donatar apare o
persoana interpusa pentru faptul ca, datorita unei incapacitati legale, adevaratul donatar nu poate
primi, pe fata, donatia direct de la donator.
dreptul sa refuze executarea obligatiilor sale pana in momentul in care cealalta parte isi executa
propriile obligatii. Aceasta posibilitate se numeste exceptie de neexecutare a contractului. Isi are
origininea partial si este strans legata de principiul pacta sunt servanda.
a)
Referitor la natura obligatiilor neexecutate: obligatiile reciproce ale partilor trebuie sa isi
aiba temeiul in acelasi contract sinalagmatic. Nu este suficient ca doua persoane sa fie in acelasi
timp creditor si debitor, una fata de cealalta. Aceasta situatie trebuie sa rezulte din aceeasi relatie
juridica. Astfel, cumparatorul nu poate refuza sa plateasca pretul pe motiv ca vanzatorul ii
datoreaza o suma de bani pe care i-a imprumutat-o. In schimb vanzatorul poate refuza sa predea
bunul pana la plata integrala a pretului.
b)
Conditile neexecutarii. Pentru invocarea acestie exceptii trebuie sa existe o neexecutare a
obligatiilor, chiar partiala dar suficient de important, din partea celuilalt contractant. Cauza
neexecutarii nu intereseaza. Daca insa neexecutarea este din cauza fortei majore, atunci vom fi in
prezenta incetarii contractului pentru imposibilitatea fortuita de executare. Neexecutarea trebuie
sa fie suficient de importanta altfel nu se poate invoca exceptia neexecutarii pentru neexecutari
de mica insemnatate.
c)
d)
e)
Raportul contractual prin natura sa trebuie sa presupuna regula executarii simultane a
obligatiilor celor doua parti.
executarii, tocmai de aceea fiind reglementata in cadrul capitolului dedicat executarii silite. Pe de
alta parte, rezolutiunea este un remediu oferit creditorului in caz de neexecutare este cel mai
incisiv dintre cele existente deoarece duce la incetarea contractului cu efecte retroactive.
Domeniul de aplicare al rezolutiunii. Domeniul predilect al rezolutiunii este dat de contractele
sinalagmatice.
Tipuri de rezolutiune. Rezolutiunea judiciara poate fi pronuntata de instanta doar daca se face
dovada unei neexecutari de o anumita gravitate a obligatiei deja exigibile, fiind respinsa cererea
in cazul care se prbeaza doar o inexecutare de mica insemnatate. Practic, rezolutiunea se
invoca pentru lipsa executarii obligatiilor esentiale sau caracteristice unui contract, dar nimic nu
exclude desfiintarea contractului si pentru neindeplinirea altor obligatii. Este indiferent daca
neindeplinirea obligatiei pentru care se cere rezolutiunea este culpabila sau fortuita. Diferenta
este ca in cazul cazului fortuit, debitorul nu va mai putea cere si despagubiri din partea
debitorului, intrucat vina debitorului nu exista. Punerea in intarziere nu constituie in sine o
conditie distincta si ncesara pentru admiterea rezolutiunii judiciare, ci poate avea efectul unei
abrevieri a duratei in care se obtine desfiintarea contractului. Cererea de chemare in judecata
valoreaza oricum punerea in intarziere , ceea ce inseamna ca atunci cand debitorul e actionat in
judecata e si pus automat in intarziere. Actiunea judiciara in rezolutiune este una personala,
prescriptibila in 3 ani. S-a considerat ca instanta judecatoreasca este obligata sa dispuna
repunerea partilor in situatia anterioara in masura in care aplica sanctiunea rezolutiunii,
indiferent de existenta unui capat de cerere in actiunea reclamantului.
Rezolutiunea unilaterala. Acesta este un act juridic unliateral si irevocabil prin care se
proclama rezolutiunea contractului ce opereaza de drept. Din acest unghi, rezolutiunea
unilaterala isi produce efectele intocmai ca un pact comisoriu fara notificare : de drept, fara
interventia instantei. Declaratia de rezolutiune se materializeaza printr-o notificare a debitorului
iar pentru opozabilitatea erga omnes este necesar inscrierea in registrele de publicitate. Trei
cazuri de rezolutiune unilaterala : Prima opereaza atunci Cand partile au convenit astfel.
Celelalte doua pot fi privite ca una singur si e explicat de punerea in intarziere a debitorului.
Astfel, daca acesta este de drept infaptuita, creditorul poate direct sa emita o declaratie de
rezolutiune, care isi va produce automat efectele de desfiintare a contractului. In a doua ipoteza,
debitorul a fost pus in intarziere, dar nu a indeplinit obligatia in termenul acordat, situatie in care
ipoteza unei neexecutri fortuite totale i definitive (imposibilitatea absolut) i aceea a uneia
temporare, lsnd aparent deoparte ipoteza unei neexecutri fortuite pariale, dar definitive
(imposibilitatea relativ). Conform art. 1557 alin. (1) C. civ., n ipoteza unei imposibiliti totale
i definitive de executare, dac ea privete o obligaie contractual important, contractul
este desfiinat de plin drept i far vreo notificare, chiar din momentul producerii evenimentului
fortuit [alin. (1)]. Atunci cnd imposibilitatea fortuit de executare este doar temporar ()
creditorul poate suspenda executarea propriilor obligaii ori poate obine desfiinarea
contractului. n acest din urm caz, regulile din materia rezoluiunii sunt aplicabile n mod
corespunztor [alin. (2)]. nainte de a sintetiza rspunsul la chestiunea riscurilor, se impune s
subliniem care sunt n concepia Codului efectele evenimentului fortuit. Acestea ridic, n primul
rnd, o chestiune de rspundere. Imposibilitatea fortuit de executare (pe care Codul o distinge
de imposibilitatea iniial a obiectului obligaiei), nltur rspunderea contractual a
debitorului, ceea ce presupune c acesta nu va fi inut potrivit art. 1350 alin. (2) noul Cod Civil,
s repare prejudiciul cauzat celeilalte pri prin neexecutare. n principiu, nlturarea acestei
rspunderi, nseamn c debitorul obligaiei imposibil de executate nu va putea fi obligat la
daune-interese. De asemenea, dat fiind natura evenimentului, creditorul nu va putea opta nici
pentru executarea silit n natur n aceast privin, textul art. 1527 alin. (1) noul Cod Civil
este limpede: Creditorul poate cere ntotdeauna ca debitorul s fie constrns s execute
obligaia n natur, cu excepia cazului n care o asemenea executare este imposibil. Cu toate
acestea, n cazul imposibilitii de executare, creditorul va putea invoca excepia de neexecutare
a contractului [art. 1557 alin. (2) noul Cod Civil].
Cu totul altfel se prezint situaia la nivel legislativ dac avem n vedere imposibilitatea
temporar de executare a obligaiilor. In acest caz, legiuitorul, prin textul de la art. 1557 alin. (2),
revine la mecanismul rezoluiunii i nu numai. Creditorul poate suspenda executarea propriilor
obligaii pe toat durata evenimentului fortuit (excepie de neexecutare asimilabil celei
prevzute de art. 1556 noul Cod Civil) sau poate invoca rezoluiunea contractului n condiiile
art. 1549 i unn. noul Cod Civil n cazul rezoluiunii unilaterale, aceasta presupune notificarea
prealabil i declaraia formal de rezoluiune din partea creditorului. Reglementarea atest
identitatea raional dintre rezoluiune i desfiinarea contractului pentru imposibilitate de
executare.
Concluzii cu privire la soluionarea teoriei riscurilor pe terenul dreptului remediilor pentru
neexecutare,:
a) n cazul imposibilitii absolute de executare a contractului, acesta se desfiineaz automat,
adic de plin drept, far a fi necesar vreo fonnalitate. Imposibilitatea fortuit trebuie s
priveasc o parte determinant din contract [,,o obligaie contractual important confonn art.
1557 alin. (1) noul Cod Civil, adic o obligaie n lipsa creia cealalt parte nu ar fi ncheiat
contractul]. Soluia desfiinrii automate a contractului este similar celei a caducitii acestuia
pentru dispariia unei condiii eseniale la ncheierea contractului. n sfrit, n cazul
imposibilitii fortuite de executare absolute, debitorul obligaiei neexecutate nu va rspunde
pentru eventualele prejudicii cauzate creditorului prin neexecutare;
b) n cazul imposibilitii relative de executare (incluznd imposibilitatea parial i pe cea
temporar), creditorul va putea invoca orice remediu este pus la dispoziia sa pentru neexecutare
Prin regulile de mai sus, legiuitorul a schimbat radical principiile de baz ale riscurilor n
contractele translative de proprietate n sensul simplificrii lor i nlturrii unui cumul de reguli
complicate i inechitabile.
Gestiunea de afaceri
Notiune. Gestiunea de afaceri consta in situatia in care o persoana (gerantul) indeplineste acte
sau fapte in interesul unei alte persoane (geratul) fara a fi fost insarcinata in acest sens. Exemplul
tipic este cel in care o persoana se ocupa de imobilul invecinat proprietatii sale care se afla in
pragul ruinei, facand reparatii urgente, in timp ce proprietarul acestui imobil este plecat. Dintr-o
asemenea situatie rezulta o serie de consecinte juridice in plang obligational, care imprima
ipotezei continut juridic.
d)
Gerantul sa aiba, in principiu, capacitatea de a contracta. Nu este expres prevazuta, insa
este dedusa din textele care reglementeaza efectele gestiunii. Astfel, de exemplu, art 1336 alin
(1) spune ca gerantul care actioneaza in nume propriu este obligat fata de tertii cu care a contract,
deci este necesara o capacitate de a contracta.
A. Raporturile dintre gerant i gerat. Dei este un fapt juridic unilateral, gestiunea de afaceri
d natere la obligaii reciproce ntre gerant i gerat. Obligaiile prilor au caracter reciproc.
Gerantul are urmtoarele obligaii:
a) obligaia de ntiinare. Conform art. 1331 alin. (1) noul Cod Civil: Gerantul trebuie s l
ntiineze pe gerat despre gestiunea nceput. Gestiunea de afaceri are un caracter excepional.
Tocmai de aceea, gerantul se ocup de afacerile negestionate temporar. Este natural ca acest fapt
s fie ct mai repede adus la cunotina geratului pentru ca acesta s le preia;
b) obligaia de continuare a gestiunii ncepute (art. 1331 noul Cod Civil). Odat nceput
gestiunea, un eventual abandon intempestiv al acesteia este de nepermis ntruct ar putea cauza
prejudicii geratului. Aadar, dac gerantul nu s-ar fi implicat n niciun fel n afacerile celuilalt,
nicio obligaie nu s-ar fi nscut n sarcina sa.
c) obligaia de a se ngriji de afacerile altuia cu diligena unui bun proprietar [art. 1334 alin.
(1) noul Cod Civil]. Gestiunea presupune ca gerantul s se ocupe i de afacerile conexe celei
principale astfel nct s nu-i fie cauzat vreun prejudiciu geratului, ceea ce i confer nc o dat,
o situaie juridic mai grea dect cea a mandatarului. Cu alte cuvinte, gerantul trebuie s dea
dovad de toate calitile unui om prudent i competent.
d) obligaia de a da socoteal geratului cu privire la tot ceea ce a fcut n cursul imixtiunii
n afacerile sale (art. 1335 noul Cod Civil), la fel ca n cazul mandatului. Art. 2019 C. civ.
prevede obligaia mandatarului de a da socoteal pentru gestiunea sa i de a remite
mandantului tot ceea ce a primit n temeiul mputernicirii sale, chiar dac ceea ce a primit nu ar
fi fost datorat mandantului. De asemenea, conform alin. (2) al aceluiai articol, mandatam! are
i obligaia de a le conserva pn la predarea lor ctre mandatar.
e) obligaia de a remite geratului tot ceea ce a primit acionnd n interesul su (art. 1335
noul Cod Civil). Dac n cursul gestiunii gerantul primete sume de bani sau alte bunuri, n
temeiul afacerii gestionate, acestea se cuvin geratului.
a) obligaia de a plti gerantului toate cheltuielile necesare i utile pe care le-a fcut n cursul
gestiunii [art. 1337 alin. (1) noul Cod Civil]. Cheltuielile necesare reprezint acele cheltuieli care
au servit la conservarea intereselor geratului. Fr intervenia gerantului, afacerea geratului s-ar
fi putut compromite (de exemplu, este o intervenie necesar repararea de urgen a conductei de
ap sparte de la casa geratului care poate cauza o inundaie). Aceste cheltuieli trebuie rambursate
integral de ctre gerat, indiferent de urmrile concrete ale gestiunii necesare.
b) obligaia de a-l despgubi pe gerant de prejudiciile pe care, fr culpa sa, geratul le-a
suferit din cauza gestiunii [art. 1337 alin. (1) noul Cod Civil]. Dac, de exemplu, gerantul,
reparnd conducta spart a vecinului su a cauzat neintenionat un prejudiciu propriilor bunuri,
acest prejudiciu se cuvine a fi reparat de chiar gerant. Legiuitorul nu prevede pentru garantarea
acestor despgubiri existena vreunei ipoteci legale. Nu se poate considera nici prin analogie c o
asemenea ipotec ar exista;
c) obligaia geratului de a executa actele necesare i utile care au fost ncheiate de gerant
[art. 1337 alin. (2) noul Cod Civil]. Att gestiunea necesar, ct i gestiunea util trebuie
considerate ratificate automat de ndat ce se constat c au acest caracter (necesar sau util).
B. Raporturile dintre gerat i teri. Dac gestiunea de afaceri a fost ratificat sau este necesar sau
util, geratul este ndatorat s execute toate obligaiile contractate de gerant, n numele geratului
sau n nume propriu, n interesul gestiunii, n msura n care nu au fost nc executate, cum ar fi:
plata preului unor materiale comandate sau achiziionate de la teri, plata muncii prestate de
ctre un ter cu care a contractat gerantul n vederea executrii unei lucrri, reparaii etc. O
asemenea obligaie, astfel cum am artat, rezult explicit din textul art. 1337 alin. (2) noul Cod
Civil, dar i din prevederile art. 1336 care se refer la raporturile dintre gerant i ter. n ipoteza
n care gerantul acioneaz n nume propriu, dei obligaiile fa de teri se nasc n sarcina sa,
totui, terii au o adevrat aciune direct n regres fa de gerat pentru aceste obligaii [art. 1336
alin. (1) noul Cod Civil]. n ce privete actele ncheiate de ctre gerant direct n numele geratului,
dac gestiunea este necesar sau util sau a fost ratificat, geratul este n mod direct obligat fa
de teri [art. 1336 alin. (2) noul Cod Civil].
Definitie. Plata consta in remiterea unei sume de bani sau, dupa caz, in executarea oricarei alte
prestatii care constituie obiectul insusi al obligatiei. Orice plata presupune existenta unei datorii.
Daca aceasta datorie nu exista, plata trebuie restituita celui care a facut-o, fiind nedatorata. Cel ce
plateste fara a datora are dreptul la restituire.
Conditiile platii nedatorate. Pentru nasterea obligatiei de restituire, plata nedatorata trebuiue sa
indeplineasca anumite conditii: sa existe o plata, plata sa fie nedatorata, sa existe o eroare.
Existenta unei plati in sens obiectiv. Plata facuta trebuie sa constea in remiterea unei sume de
bani, a unui bun individual determinat ori determinat prin caractere generice. Referitor la
prestatii :
Totodata efectuarea platii trebuie, in principiu, sa fie dublata si de elementul sau intentionala.
Solvens, trebuie sa faca plata cu convingerea ferma de a stinge o datorie. In caz contrar, plata
poate fi considerata ca un imprumut sau liberalitate si nu va fi supus restituirii.
Datoria a carei stingere s-a urmarit prin plata sa nu existe. Inseamna ca intre solvens si
accipiens sa nu existe raportul juridic de obligatii a carui stingere se urmareste prin plata
efectuata. Din acest punct de vedere, plata nedatorata are doua caractere: caracterul absolut si
caracterul relativ. Caracterul absolut (inexistenta absoluta) consta in absenta oricarei obligatii.
De exemplu, datoria este imaginara sau o datorie anterior stinsa dar solvens nu mai gaseste
chitanta. Caracterul relativ atunci cand ceea ce s-a platit nu forma obiectul obligatiei dintre
solvens si accipiens. De exemplu executorul testamentar achita unui legatar o alta datorie decat
cea reala a succesiunii fata de acesta. Actiunea in repetitiune este admisibila indiferent de
caracterul platii nedatorate. Executarea unei obligatii naturale nu intra in aceasta categorie.
Plata sa fie facuta din eroare. Identificarea acestei conditii se instituie in art 1341 (2) prezumtia
relativa ca o plata facuta se prezuma ca este facuta cu intentia de a stinge o datorie proprie.
Importanta prezumtei rezulta din faptul ca nu poate fi prezumata intentia libera, ci doar intentia
de sitngere a unei datorii. Astfel orice plata nedatorata ar putea fi considerata o liberalitate ceea
ce nu este admisibil. Eroarea, trebuie indeplineasca anumite conditii si anume ca numai solvens
trebuie sa fie in eroare. Eroarea lui accipiens este irelevanta. De asemenea, eroare sa fi avut un
caracter determinant.
Efectele platii nedatorate. Plata nedatorata are ca efect nasterea unui raport de obligatii intre
accipiens si solvens. In temeiul acestui raport juridic, accipiens este obligat sa restituie ceea ce a
primit fara a-I fi datorat.
Situatii juridice cand accipiens a primit o plata nedatorata insa nu e obligat la restituire. In
situatia in care accipiens a primit o plata cu buna-credinta si a lasat sa se implineasca termenul
de prescriptie. De asemenea cand accipiens a primit plata cu buna credinta si ca urmarea a
acestei plati a distrus titlul creantei sale.
Imbogatirea fara justa cauza este definita ca fiind :faptul juridic licit prin care are loc marirea
patrimoniului unei persoane prin micsorarea corelativa a patrimoniului altei persoane, fara ca
pentru acest efect sa existe o cauza justa sau un temei juridic. Creditorul se numeste insaracit iar
debitorul imbogatit.
a)
Sa existe o imbogatire a paratului imbogatirea poate consta in marirea patrimoniului prin
dobandirea unui bun sau a unei creante.
Raspunderea delictuala.
Noul Cod civil reglementeaz trei ipoteze de rspundere civil delictual: rspunderea pentru
prejudiciul cauzat prin fapta ilicit proprie, rspunderea pentru prejudiciul cauzat prin fapta
altuia i rspunderea pentru prejudiciul cauzat de animale, de lucruri i de ruina edificiului.
a) Rspunderea pentru prejudiciul cauzat prin fapta proprie (art. 1357-1371). Art. 1357 noul Cod
Civil, coroborat cu art. 1349 alin. (1) i (2) consacr regula de principiu potrivit creia obligaia
de a repara un prejudiciu cauzat altuia printr-o fapt ilicit, svrit cu vinovie, se nate direct
i nemijlocit n sarcina autorului acelei fapte. De regul, fiecare om rspunde numai pentru
faptele sale proprii. Nicio rspundere pentru altul sau pentru altceva nu-i poate reveni dect dac
legea o prevede anume. Este un principiu cunoscut, logic i tradiional n dreptul nostru civil.
b) Rspunderea pentru prejudiciul cauzat prin fapta altuia. Principiul rspunderii pentru
prejudiciul cauzat prin fapt proprie se poate dovedi, uneori, insuficient, n msura n care
autorul su este o persoan care nu rspunde delictual sau are o solvabilitate discutabil. In
asemenea ipoteze, victima risc s nu obin reparaia la care de altfel ar avea dreptul. De aceea,
n scopul protejrii victimei, Codul civil a instituit, alturi de rspunderea pentru fapta proprie, n
unele cazuri, i o rspundere autonom n sarcina unei alte persoane, dect autorul faptei
prejudiciabile.
Consacrarea rspunderii delictuale pentru prejudiciul cauzat prin fapta altuia se explic prin
existena unor relaii speciale ntre autorul faptei prejudiciabile i persoana chemat de lege s
rspund pentru repararea acelui prejudiciu; aceste relaii speciale exist atunci cnd autorul
faptei prejudiciabile se afl n sfera de autoritate a persoanei rspunztoare.
Rspunderea pentru fapta altuia apare ca fiind o modalitate suplimentar de ocrotire a intereselor
victimei; uneori ea se adaug sau se poate aduga la rspunderea pentru fapta proprie i se
angajeaz numai n raporturile dintre persoana rspunztoare i victima prejudiciului. Aa se
Executarea obligaiilor se poate realiza prin dou moduri principale: executarea voluntar sau
plata (care este o executare direct sau n natur voluntar) i executarea silit (sau plata silit
care poate fi o executare direct n natur sau indirect, adic prin echivalent).
Executarea direct sau n natur a obligaiilor are loc, de cele mai multe ori, de bunvoie, adic
prin plat. Totui, n cazul n care debitorul a refuzat executarea de bunvoie, creditorul poate s
cear i s obin executarea n natur prin intermediul forei de constrngere publice. Aadar,
executarea direct sau n natur a obligaiilor poate avea loc prin plat, fcut de bunvoie de
ctre debitor, sau prin executarea silit a prestaiei, mpotriva voinei debitorului, prin
constrngere.
Executarea indirect a obligaiilor intervine atunci cnd, din anumite motive, executarea direct
sau n natur nu mai este posibil sau nu mai prezint interes pentru creditor. Menionm c nu
este vorba de o imposibilitate fortuit de executare (caz n care obligaia se stinge ca urmare a
producerii evenimentului fortuit). De aceea, n acest caz, creditorul poate pretinde de la debitor
plata de despgubiri sau daune-interese, n scopul reparrii prejudiciului pe care l-a suferit, ca
urmare a neexecutrii culpabile sau executrii necorespunztoare a obligaiei.
constrns s execute obligaia n natur, cu excepia cazului n care o asemenea executare este
imposibil.
In concluzie, principiul executrii n natur a obligaiilor stabilete o ierarhie n cadrul
modalitilor de stingere a obligaiilor. Are prioritate executarea exact i voluntar n natur
(adic plata) iar, mai departe, creditorul (i numai creditorul, nu i debitorul) are un drept de
opiune ntre a cere executarea silit n natur (plata silit) sau executarea silit prin echivalent (o
alt form de plat silit) sau a utiliza o alt modalitate legal pus la dispoziie ca mijloc de
satisfacere a creanei sale (poate utiliza n materie contractual, de exemplu, de dreptul de a
solicita rezoluiunea, rezilierea sau reducerea prestaiilor).
Executarea silita a obligatiilor. De cele mai multe ori, executarea n natur a prestaiilor pe care
i le datoreaz prile contractante este voluntar, prin plat. Sunt,ns, situaii cnd debitorul
refuz s execute prestaia datorat celeilalte pri. n astfel de cazuri, creditorul, urmrind
realizarea dreptului su de crean, poate s recurg la anumite mijloace juridice prevzute de
lege n scopul satisfacerii creanei sale. Este vorba de remediile neexecutrii obligaiilor,
prevzute de art. 1516-1557 noul Cod Civil, care constituie Capitolul II (Executarea silit a
obligaiilor) din Titlul V (Executarea obligaiilor) . Potrivit art. 1516 alin. (2) noul Cod Civil,
creditorul, n caz de neexecutare, are un drept de opiune ntre mai multe remedii. ntre remediile
de care creditorul poate beneficia ntr-o atare situaie, se regsete i executarea silit n natur a
obligaiilor [art. 1516 alin. (2) pct. 1 noul Cod Civil]. Astfel, creditorul are dreptul s cear sau,
dup caz, s treac la executarea silit a obligaiei. Executarea silit n natur a obligaiilor este
dezvoltat schematic n seciunea a 3-a (art. 1527-1529 noul Cod Civil) i cuprinde mai multe
mijloace care duc la executarea silit n natur a obligaiei. Aceste mijloace juridice sunt:
executarea silit n natur a obligaiilor de a da; executarea silit a obligaiilor de a face;
autorizarea creditorului de a lua msurile necesare de executare n natur a obligaiilor;
nlturarea a ceea ce s-a fcut cu nerespectarea obligaiei de a nu face.
Conditiile executarii silite. Conform art. 1527 alin. (1) noul Cod Civil, Creditorul poate cere
ntotdeauna ca debitorul s fie constrns s execute obligaia n natur, cu excepia cazului n
care o asemenea executare este imposibil. Imposibilitatea este una dintre piedicile executrii n
natur. Alturi de aceasta regsim i alte cauze care mpiedic executarea n natur. De aceea,
reinem urtoarele condiii:
a)
din prevederile art. 1516 alin. (2) noul Cod Civil, se desprinde cu claritate ideea c.
utilizarea remediilor pentru neexecutare nu se poate realiza dect cu condiia punerii prealabile n
ntrziere a debitorului. Exact aceeai condiie trebuie ndeplinit i n cazul executrii silite n
natur. Punerea sa n ntrziere se poate realiza la cererea creditorului, prin orice act care s
asigure comunicarea ctre debitor a somaiei la executare a acestuia act neformal, prin
executorul judectoresc sau chiar prin intermediul cererii de chemare n judecat [art. 1522 alin.
(1) i (2) noul Cod Civil] i trebuie s cuprind i acordarea unui termen suplimentar de
executare [art. 1522 alin. (3) noul Cod Civil]. Punerea n ntrziere se poate realiza i de drept, n
ipoteza anumitor obligaii (art. 1523 noul Cod Civil);
b)
executarea silit n natur trebuie s fie posibil. Ea nu este posibil atunci cnd: i. ne
aflm n cazul unei imposibiliti fortuite de executare, temporar sau definitiv i care duc la
amnarea exigibilitii obligaiei sau chiar la stingerea acesteia; ii. atunci cnd imposibilitatea se
datoreaz culpei debitorului. Dac, de exemplu, din culpa acestuia bunul care trebuia predat
creditorului a pierit. In aceast ultim ipotez, debitorul va fi inut la plata de daune-interese (art.
1530 .yi urm. noul Cod Civil); iii. atunci cnd imposibilitatea de executare in natur se datoreaz
naturii obligaiei de exemplu, obligaiile de a face nu pot fi, n principiu, executate n natur.
Acelai lucru se poate spune i de obligaiile de a nu face, al cror obiect const ntr-o abinere,
aadar nu se pune problema executrii n natur a acestora;
c)
n sfrit, pentru ca remediul executrii n natur s poat fi utilizat mai este necesar
[acelai art. 1516 alin. (2) noul Cod Civil] i ca debitorul s nu aib alt cauz justificat de a
refuza executarea propriilor prestaii. Astfel, de exemplu, acestuia nu i se poate pretinde
executarea dac creditorul nsui nu i-a executat propriile obligaii sau nu a fcut o ofert
conform de executare ipoteza excepiei de neexecutare
e)
de vicii ascunse respectiv predrii conforme) creditorul, n cadrul aceluiai drept la
executarea n natur, are dreptul i la repararea, nlocuirea bunului, precum i la orice alt mijloc
pentru a remedia o executare defectuoas.
Executarea indirecta prin echivalent. Executarea silit prin echivalent este aplicabil oricrei
prestaii pentru care nu se pot aplica regulile executrii silite n natur sau cu privire la care
creditorul a optat pentru executarea prin echivalent, n condiiile art. 1516 noul Cod Civil,
privind dreptul su de opiune ntre remedii. Executarea prin echivalent sau daunele-interese este
reglementat de art. 1530-1548 noul Cod Civil, i a fost analizat cu ocazia prezentrii
rspunderii contractuale. Singura diferen de aspect este dat de faptul c executarea prin
echivalent este pe deplin aplicabil oricrei obligaii, de natur contractual sau
extracontractual. Restul observaiilor fcute cu ocazia analizei rspunderii contractuale pentru
daunele-interese sunt mutatis mutandis aplicabile i n sfera modalitilor de stingere a
obligaiilor.
Actiunea oblica
Notiune. Aciunea oblic este mijlocul juridic prin care creditorul exercit drepturile i aciunile
debitorului, atunci cnd acesta refuz sau neglijeaz s le exercite n prejudiciul creditorului [art.
1560 alin. (1) Noul Cod Civil]. Ea este reglementat n cuprinsul art. 1560-1561 noul Cod Civil.
Spre exemplu, dac debitorul a suferit un prejudiciu cauzat de o alt persoan printr-o fapt
ilicit i nu cere repararea lui, creditorul va putea s acioneze pe cel responsabil, n locul
victimei, pe cale oblic.
Nu toate aciunile i drepturile patrimoniale pot fi exercitate pe cale oblic. Mai exact:
creditorii nu au posibilitatea s se substituie debitorului pentru a ncheia acte de administrare a
patrimoniului acestuia (precum nchirierea unui bun, arendarea unui fond, punerea unui teren n
cultur) sau acte de dispoziie juridic (precum vnzarea-cumprarea, schimbul, publicarea unei
lucrri literare). Pentru a nelege raiunea acestei limitri, se impune a se face o distincie ntre
drepturi i simple faculti sau posibiliti. Pe cale oblic, pot fi exercitate numai drepturile
existente efectiv n patrimoniul debitorului. Simplele posibiliti de a ncheia acte juridice, prin
care se dobndesc sau se modific drepturi patrimoniale ori se asum noi datorii, fac parte din
coninutul capacitii juridice a persoanelor fizice i juridice. A-l lipsi pe debitor de aceste
posibiliti sau faculti echivaleaz cu a-l transforma ntr-o persoan incapabil, ceea ce nu este
ngduit.
creditorii nu pot exercita drepturile i aciunile care sunt strns legate de persoana debitorului
[art. 1560 alin. (2) noul Cod Civil]. Este cazul acelor drepturi i aciuni a cror valorificare
implic o apreciere personal de ordin moral sau familial din partea acestuia, cum ar fi: aciunea
n revocarea unei donaii pentru ingratitudine; aciunea n desfiinarea sau micorarea pensiei de
ntreinere datorate de ctre debitor unei persoane. Are un caracter strict personal i, deci, nu
poate fi exercitat pe cale oblic nici dreptul debitorului de a solicita repararea patrimonial (prin
compensaii bneti) a prejudiciilor morale nregistrate ca urmare a svririi unei fapte ilicite a
crei victim este.
creditorii nu pot exercita drepturile patrimoniale insesizabile, precum: dreptul de uz, dreptul de
abitaie, dreptul de a primi o burs de studiu, dreptul la diurn, dreptul la alocaiile de stat.
Momentul n care trebuie ndeplinite condiiile aciunii oblice. Se impune o distincie, dup cum
exercitarea de ctre creditor a drepturilor debitorului se realizeaz pe cale judiciar (printr-o
aciune injustiie) sau pe cale extrajudiciar. n primul caz, condiiile aciunii oblice trebuie
ndeplinite la momentul pronunrii hotrrii judectoreti. Ne aflm n prezena unor condiii de
admisibilitate a aciunii. n cel de-a doilea caz, ele trebuie ntrunite la data exercitrii drepturilor
debitorului, de regul, la data formulrii cererii de ctre creditor (cum ar fi cererea pentru
intabularea unui drept al debitorului n cartea funciar). n acest ultim caz suntem n faa unor
condiii de exercitare a aciunii oblice.
Efectele actiunii oblice. Efectele fa de terul prt acionat n judecat. Creditorul, pe cale
oblic, exercit n locul debitorului drepturile pe care el le are mpotriva terului. Pentru acest
motiv, terul acionat n judecat va putea opune toate excepiile i mijloacele de aprare pe care
le-ar fi putut invoca i mpotriva debitorului [art. 1560 alin. (3) noul Cod Civil]. Este indiferent
dac excepiile sunt anterioare sau ulterioare introducerii aciunii. Exercitarea aciunii oblice nu
indisponibilizeaz drepturile patrimoniale ale debitorului. Astfel, el poate dispune de aceste
drepturi, iar actele ncheiate cu privire la ele sunt opozabile creditorului, atunci cnd nu au un
caracter fraudulos, chiar dac ele au fost perfectate nainte sau dup introducerea aciunii. De
pild, terul poate invoca compensaia datoriei sale cu o crean pe care o are mpotriva
debitorului, chiar dac dreptul de crean s-a nscut dup introducerea aciunii oblice. De
asemenea, terul poate opune tranzacia ncheiat cu debitorul dup aceast dat.
Efectele fa de debitorul pasiv. Intereseaz n acest context dac hotrrea judectoreasc
pronunat ca urmare a exercitrii aciunii oblice i este sau nu opozabil debitorului pasiv.
Rspunsul este diferit, dup cum debitorul a fost sau nu introdus n proces. Dac debitorul a fost
introdus n proces, el fiind parte, far ndoial c efectele hotrrii se vor rsfrnge i asupra lui.
n cazul n care nu a fost introdus n cauz, efectele hotrrii nu se produc i fa de debitor, el
fiind un simplu ter.
Efectele fa de creditorii debitorului. Potrivit unei opinii consacrate, aciunea oblic este
individual prin exerciiul su i colectiv prin efectele sale. Astfel, dac aciunea oblic este
exercitat cu succes, se va evita micorarea patrimoniului debitorului. Situaia creat profit
tuturor creditorilor n temeiul dreptului lor de gaj. n acest sens trebuie neles i art. 1561 noul
Cod Civil, potrivit cruia: Hotrrea judectoreasc de admitere a aciunii oblice profit tuturor
creditorilor, fr nicio preferin n favoarea creditorului care a exercitat aciunea.
Actiunea revocatorie
Notiune. Aciunea paulian este acea aciune prin care creditorul solicit s fie declarate
inopozabile fa de el actele juridice ncheiate de ctre debitor n frauda intereselor sale, cum
sunt cele prin care debitorul i creeaz sau i mrete o stare de insolvabilitate (art. 1562 Noul
Cod Civil). Rezult c aciunea paulian este un instrument juridic prevzut de lege pentru
protecia intereselor creditorilor mpotriva fraudei debitorului. Ea este reglementat de art. 15621565 noul Cod Civil.Aciunea paulian se deosebete esenial de aciunea oblic. Aciunea
oblic se exercit n numele debitorului, n timp ce aciunea paulian este exercitat de ctre
creditor n numele su propriu. n timp ce aciunea oblic sancioneaz inaciunea (pasivitatea)
debitorului, aciunea paulian se declaneaz ca urmare a aciunilor frauduloase ale acestuia.
Dac aciunea oblic profit tuturor creditorilor, aciunea paulian folosete numai creditorului
care a promovat-o.
Regula. Aciunea paulian presupune cu necesitate existena fraudei. Frauda se poate manifesta
numai prin acte de voin, de unde concluzia c aciunea paulian poate fi exercitat numai
mpotriva actelor juridice pe care le ncheie debitorul. Aadar, domeniul de aplicare a aciunii
pauliene se circumscrie doar sferei actelor juridice, cu excluderea faptelor juridice propriu-zise.
b) actele juridice referitoare la drepturile patrimoniale exclusive ale debitorului. Este vorba de
actele juridice ce privesc drepturi patrimoniale a cror exercitare implic o apreciere personal
din partea debitorului. Este cazul, de pild: al renunrii debitorului la repararea pe cale
patrimonial a unui prejudiciu moral, al refuzului de a cere revocarea judiciar a unei donaii
pentru ingratitudinea donatarului etc.;
c) actele juridice privitoare la drepturile i bunurile insesizabile ale debitorului. Se afl n afara
domeniului de aplicare a aciunii pauliene i actele juridice ncheiate de ctre debitor, referitoare
la bunurile sau drepturile sale insesizabile, precum: renunarea la o burs de studiu, renunarea la
dreptul de a cere majorarea pensiei de ntreinere datorate de un ter debitorului n baza obligaiei
legale de ntreinere, renunarea la dreptul la diurn, renunarea la dreptul de a primi alocaii de
stat etc.
b)
creana creditorului trebuie s fie, de regul, anterioar ncheierii de ctre debitor a
actului a crui inopozabilitate se solicit. Existena acestei cerine este uor de explicat: doar
creditorii anteriori pot fi prejudiciai prin actele frauduloase ulterioare ale debitorului. Totui,
creditorul posterior va putea introduce aciunea paulian n dou situaii: atunci cnd creana sa
exist n principiu la data ncheierii actului fraudulos, cum ar fi nstrinrile fcute de autorul
unui accident nainte de a fi obligat prin hotrre judectoreasc s plteasc despgubiri
victimei; dac la momentul perfectrii actului fraudulos exista perspectiva cert de a intra ntr-un
raport juridic cu debitorul.
c)
admisibilitatea aciunii pauliene nu depinde de existena unui titlu executoriu. Legat de
condiiile pe care trebuie s le ndeplineasc dreptul de crean al creditorului, se pune ntrebarea
dac el trebuie sau nu s fie ncorporat ntr-un titlu executoriu. n perimetrul vechiului Cod civil,
s-a susinut c aciunea paulian nu este o msur de executare silit, astfel c pentru exercitarea
ei nu este necesar s se fac dovada unui titlu executoriu de ctre creditor
Cesiunea de creanta
Definitie. Cesiunea de crean este legal definit de art. 1566 alin. (1) C. civ., conform cruia ,,
cesiunea de crean este convenia prin care creditorul cedent transmite cesionarului o crean
mpotriva unui ter. Nuannd definiia de mai sus, reinem c cesiunea de crean este un
contract care implic, din punct de vedere subiectiv, urmtorii subieci de drept: creditorul care
transmite creana i care se numete cedent; dobnditorul creanei care se numete cesionar,
terul asupra cruia exist creana, adic debitorul care este ndatorat s execute prestaia i
care se numete debitor cedat. Prile contractului de cesiune a creanei sunt cedentul i
cesionarul. Din perspectiva principiilor forei obligatorii i relativitii efectelor contractului,
debitorul cedat este ter fa de contractul de cesiune. Definiia de mai sus este condiionat de
domeniul de aplicare al acestei operaiuni.
Domeniu de aplicare. Domeniul de aplicare al cesiunii de crean este dat de obiectul acesteia
tipul creanei ce face obiectul operaiunii juridice. Astfel, poate face obiectul unei cesiuni, n
principiu, orice fel de crean, indiferent care este obiectul su. Pot fi cesionate creanele
pecuniare (avnd ca obiect o sum de bani) sau de alt natur (de a face sau a nu face), nscute
din orice contract, dintr-o promisiune de contract (adic tot dintr-un contract), nscute dintr-un
delict sau dintr-o fapt licit generatoare de obligaii, dintr-un act juridic unilateral, creanele
afectate de modaliti, chiar i creanele viitoare (v. art. 1572 noul Cod Civil) i chiar i cele
eventuale. Practica atest ns c, de cele mai multe ori, se cesioneaz creanele crora le
corespunde datoria de a plti o sum de bani, afectate de un termen suspensiv sau creanele
rezultate dintr-o promisiune bilateral de nstrinare (unde poate fi vorba chiar de o cesiune a
contractului i nu doar de o cesiune de crean, dup caz).
i.
debitorul a consimit la cesiune (este vorba de un consimmnt dat ulterior conveniei
prin care s-a stipulat inalienabilitatea i prin care debitorul practic renun la beneficiul
inalienabilitii creanei);
i.
inalienabilitatea creanei nu a fost expres stipulat n nscrisul constatator al creanei, iar
cesionarul nu a cunoscut i nu trebuia s cunoasc incesibilitatea creanei n momentul cesiunii
(practic este vorba de ipoteza n care clauza de inalienabilitate nu a fost fcut opozabil terilor
fa de raportul obligaional iniial);
ii.
cesiunea privete o crean care are ca obiect o sum de bani [n acest caz, astfel cum
am artat deja, principiul liberei cesibiliti nu cunoate, de regul, excepii, dect n cazul unei
prevederi legale exprese ceea ce presupune c, n pofida unei incesibiliti convenionale,
creana de a da o sum de bani poate fi cedat n mod liber a se vedea, n acest sens i
interpretarea per a contrario a art. 1569 alin. (2) i 1571 alin. (2) noul Cod Civil].
Conditii de validitate ale cesiunii de creanta. Cesiunea de crean se ncheie valabil prin
simplul acord de voin al prilor, fiind un contract consensual. Consimmntul debitorului
cedat nu se cere, deoarece nu este parte n contractul de cesiune. Aadar, cesiunea cu titlu oneros
este valid i i produce efectele ntre pri, far a fi necesar ndeplinirea vreunei condiii de
form. n schimb, cesiunea cu titlu gratuit, fiind o donaie, trebuie s fie ncheiat cu respectarea
condiiilor de form pentru validitatea acesteia. n acest sens, art. 1567 noul Cod Civil distinge
ntre cesiunea de crean cu titlu oneros i cea cu titlu gratuit [alin. (1)]. n cazul cesiunii cu titlu
gratuit se aplic acestei operaiuni i toate prevederile legale aferente contractului de donaie (art.
1011-1033 noul Cod Civil), din care reinem, sub aspectul formei, cerina formei autentice (art.
1011 noul Cod Civil). n cazul cesiunii cu titlu oneros, acestei operaiuni i se aplic i dispoziiile
speciale aferente contractului de vnzare sau altei operaiuni contractuale prin care se convine la
cesiunea de crean [art. 1567 alin. (2)
Principalul efect al cesiunii este transmiterea dreptului de crean de la cedent la cesionar.
Subrogatia
Definita de art 1593 NCC, oricine plateste in locul debitorului poate fi subrogat in
drepturile creditorului, fara a putea insa dobandi mai multe drepturi decat acesta.
Felurile subrogatiei
1. Subrogatia conventionala constituie regula, partile (creditorul sau debitorul) fiind cele
care consmit la subrogatie. Daca nu exista o conventie cu acest obiect intre creditor si
platitor / debitor si platititor nu opereaza transferul dreptului de creanta.
2. Subrogatia legala constitutie exceptia, in general in situatile in care platitorul este si el
indatorata sa faca plata
Conditii
Subrogatia trebuie sa fie expresa, simpla efectuare a platii nu il subroga pe platitor in drepturile
creditorului. Cu toate acestea, in cazul unei eventuale plati, dar unde nu se constituie o
subrogatie, platitorul poate intenta o actiune pentru plata nedatorata in cazul creditorului sau o
actiune impotriva debitorului pentru imbogatire fara justa cauza. Pentru a putea fi opusa tertilor
este necesar a fi constata prin inscris.
Novatia
Definitie. Novaia este o operaiune juridic de natur contractual prin care prile sting o
obligaie veche i o nlocuiesc cu o obligaie nou. Stingerea obligaiei vechi i naterea noii
obligaii au loc concomitent. Cu alte cuvinte, obligaia existent se transfoi-m ntr-o obligaie
nou. Elementele definiiei rezult din prevederile art. 1609 C. civ. Avnd n vedere efectul su
extinctiv cu privire la obligaia veche, sunt unii autori care analizeaz novaia n contextul
mijloacelor juridice de stingere a obligaiilor; astzi, este de regul analizat n cadrul
mijloacelor de transmisiune i stingere a obligaiilor.
Referitor la diferenta intre novatie si cesiune / subrogatie. Novaia (mai ales dac ea opereaz
prin schimbarea creditorului sau debitorului novaia subiectiv) nu se confund cu cesiunea de
crean i nici cu subrogaia n drepturile creditondui prin plata creanei. In cazul novaiei,
obligaia veche se transform ntr-o alt obligaie nou, cea veche fiind stins, n timp ce, n
cazul cesiunii de crean i al subrogaiei personale, obligaia existent rmne aceeai i se
transmite cu toate garaniile i accesoriile sale la creditorul subsecvent.
Tipuri de novatie.
a)
novaia obiectiv [art. 1609 alin. (1) noul Cod Civil] care intervine atunci cnd se
realizeaz prin schimbarea obiectului sau cauzei obligaiei vechi (aadar, atunci cnd debitorul
contracteaz fa de creditor o obligaie nou, care nlocuiete i stinge obligaia iniial).
Subiectele obligaiei rmn aceleai, dar obligaia iniial se stinge fcnd loc uneia noi;
b)
novaia subiectiv [art. 1609 alin. (2) i (3) noul Cod Civil] este cea care se realizeaz prin
schimbarea creditorului sau debitorului obligaiei iniiale. Schimbarea debitorului are loc atunci
cnd o ter persoan se oblig fa de creditor s plteasc datoria i poate opera far
consimmntul debitorului iniial, care este liberat [art. 1609 alin. (2) noul Cod Civil].
Schimbarea creditorului intervine prin substituirea creditorului iniial cu un nou creditor,
operaiune n urma creia debitorul va fi liberat fa de creditorul din vechea obligaie, fiind
obligat, ca efect al novaiei, fa de noul creditor [art. 1609 alin. (2) noul Cod Civil].
a)
s existe o obligaie veche valabil, care urmeaz s se sting prin voina prilor.
b)
s se nasc, prin acordul prilor, o obligaie nou valabil care o nlocuiete pe cea veche.
Dac obligaia nou nu este valabil, obligaia veche rmne n fiin i se consider c obligaia
nou nu a existat niciodat, precum i c cea veche nu s-a stins niciodat; stingerea obligaiei
vechi este condiionat de naterea, n locul ei, a unei alte obligaii valabile.
c)
obligaia nou care se nate prin novaie trebuie s aib un element nou (aliquid novi) fa
de vechea obligaie. Elementul nou poate consta n: schimbarea uneia dintre pri, a creditorului
sau debitorului; schimbarea obiectului, a cauzei sau n adugarea ori nlturarea unei condiii
care afecteaz obligaia existent. Schimbarea creditorului [art. 1609 alin. (3) noul Cod Civil]
intervine, de pild, cnd cumprtorul unui bun se oblig, la cererea vnztorului, s efectueze
plata preului ctre o alt persoan i aceasta presupune stingerea definitiv a vechii obligaii. O
astfel de novaie se aseamn cu cesiunea de crean, dar se deosebete prin faptul c se face cu
acordul debitorului i are ca efect stingerea obligaiei debitorului fa de creditorul iniial i
naterea unei alte obligaii fa de noul creditor.
d) s existe intenia expres a prilor de a nova (animus novndi)1. n acest sens, art. 1610
noul Cod Civil, prevede c: Novaia nu se prezum. Intenia de a nova trebuie s fie
nendoielnic. De aceea, voina de a transforma raportul obligaional iniial trebuie s rezulte
evident i clar din convenia prilor (din contractul de novaie) n acest context se pune
problema interpretrii operaiunii n cazul n care un ter se oblig.
Efectele novatiei. n principal, novaia atrage dup sine stingerea obligaiei iniiale (efectul
extinctiv) i naterea unei noi obligaii (efectul creator). Aceast transformare atrage dup sine
importante consecine juridice:
a)
situaia garaniilor creanei iniiale. Prin novaie se stinge obligaia veche mpreun cu
toate garaniile sale care, fiind accesorii ale creanei iniiale, nceteaz concomitent cu aceasta. n
ce privete situaia garaniilor i a celorlalte accesorii ale creanei iniiale, trebuie s operm mai
multe distincii care se dovedesc a fi extrem de delicate: i. ipotecile constituite de debitor pentru
executarea obligaiei iniiale se sting n ipoteza n care are loc o novaie prin schimbarea
debitorului.
b)
raporturile dintre prile novaiei. Naterea unei noi obligaii concomitent i condiionat de
stingerea obligaiei iniiale. Noua obligaie are ntotdeauna caracter contractual, deoarece rezult
din acordul de voin al prilor, indiferent care a fost izvorul obligaiei vechi ce s-a stins. n
raporturile rezultate din novaia prin schimbare de debitor, noul debitor nu poate opune
creditorului mijloacele de aprare (s.n.) pe care le avea mpotriva debitorului iniial i nici pe
care acesta din urm le avea mpotriva creditorului, cu excepia situaiei n care, n acest ultim
caz, debitorul poate invoca nulitatea absolut a actului din care s-a nscut obligaia iniial (art.
1612 C. civ.).
Compensatia
Notiune. Compensaia este definit ca fiind un mijloc de stingere a dou obligaii reciproce i de
aceeai natur existente ntre dou persoane, astfel nct fiecare este, concomitent, creditor i
debitor al celeilalte. Aadar, compensaia are ca efect stingerea reciproc a celor dou obligaii
pn la concurena valorii celei mai mici dintre ele. Dac obligaiile sunt de valoare egal, ele se
sting n ntregime.
Utilitatea practica. Compensaia asigur egalitatea ntre cele dou pri, avnd astfel i rolul
unei garanii, deoarece creditorul, compensnd creana sa mpotriva debitorului, care este n
acelai timp i creditorul su, cu creana acestuia din urm, este sigur c o va realiza, cel puin
pn la concurena propriei datorii fa de cealalt parte. In acest fel, fiecare parte evit riscul
insolvabilitii celeilalte. n lipsa compensaiei, dac debitorul solvabil ar plti datoria sa, iar
cellalt debitor ar deveni insolvabil, atunci cel ce a fcut plata trebuie s suporte concursul
celorlali creditori ai lui accipiens, inclusiv riscul insolvabilitii acestuia. Prin compensarea
creanelor i datoriilor reciproce, el evit aceste riscuri, pltindu-se singur cu creana pe care o
are mpotriva celuilalt. Astfel, cei doi creditori, n acelai timp debitori reciproci, au o situaie
privilegiat, unul n raport cu cellalt, deoarece compensaia constituie pentru ei o adevrat
cauz de preferin. Se evit n acest fel concursul celorlali creditori ai fiecruia n realizarea
reciproc a creanelor unuia mpotriva celuilalt i invers.
cnd datoria are ca obiect restituirea bunului dat n depozit sau cu titlu de comodat
c)
cnd una din creane are ca obiect un bun insesizabil (de exemplu, nu poate face obiectul
compensaiei creana privind pensia de ntreinere cu o alt crean a ntreinutului fa de
ntreintor);
Tipuri de compensatie. Compensatia legala. Este acea compensaie care opereaz de drept, n
temeiul legii, fr a fi nevoie de acordul de voin al prilor sau de o hotrre judectoreasc. n
acest sens, art. 1617 noul Cod Civil, dispune: Compensaia opereaz de plin drept de ndat ce
exist dou datorii certe, lichide i exigibile, oricare ar fi izvorul lor, i care au ca obiect o sum
de bani sau o anumit cantitate de bunuri fungibile de aceeai natur.
noul Cod Civil]. n schimb, debitorul nu poate opune compensaia creanei fidejusorului
mpotriva creditorului su [art. 1621 alin. (2) noul Cod Civil];
e)
n cazul compensaiei convenionale i a celei judiciare, aceste efecte se produc de la data
cnd s-a ncheiat convenia privitoare la compensaie.
Confuziunea
Conditii. Confuziunea intervine indiferent de calitatea de persoan fizic sau juridic a celui care
dobndete una din calitile de debitor sau creditor avnd-o anterior pe cealalt. n cazul
persoanelor fizice, cea mai frecvent cauz de confuziune i are sursa n succesiune, cnd
creditorul succede debitorul sau invers, ca succesor legal sau legatar universal, i accept
motenirea. ntre persoane juridice, confuziunea intervine n procesul reorganizrii lor prin
comasare sau divizare.
Codul civil, pe lng condiia dobndirii i a calitii de creditor sau debitor dup deinerea
anterioar a celeilalte caliti dect cea dobndit, mai impune i condiia ca, n unna dobndirii
i a calitii de creditor sau debitor datoria i creana s se gseasc n acelai patrimoniu i n
aceeai mas patrimonial. Dac datoria i creana se gsesc n mase diferite din acelai
patrimoniu, confuziunea nu opereaz [art. 1625 alin. (2) noul Cod Civil].
Efecte. Unele dintre efectele confuziunii sunt expres indicate de textele dedicate acestei figuri
juridice, altele sunt deduse pe cale de interpretare. Astfel, reinem c:
a)
confuziunea stinge obligaia principal [art. 1624 alin. (1) noul Cod Civil], cu toate
garaniile i accesoriile sale (chestiune nespecificat expres, dar dedus din context). Astfel,
confuziunea l libereaz i pe fidejusor i pe garantul ipotecar sau gaj ist. Stingerea opereaz ns
numai n limita n care executarea obligaiei s-a stins i nu se mai poate realiza, adic n limita n
care o parte a obligaiei a devenit propriul su creditor sau debitor;
b)
ipoteca se stinge prin confuziunea calitilor de creditor ipotecar i de proprietar al
bunului ipotecat (art. 1625 noul Cod Civil) Dac, de exemplu, creditorul ipotecar cumpr
imobilul asupra cruia este constituit ipoteca, aceasta nceteaz. n cazul n care dobnditorul
imobilului este evins din orice cauz independent de el, adic pierde proprietatea asupra
imobilului, atunci ipoteca renate [art. 1625 alin. (2) noul Cod Civil];
c)
confuziunea nu poate aduce atingere drepturilor dobndite de teri cu privire la creana care
face obiectul confuziunii dac acest drept s-a nscut anterior confuziunii (art. 1627 noul Cod
Civil). De exemplu, terul care a dobndit o ipotec asupra creanei o va putea invoca i
mpotriva unui fost creditor devenit i debitor garant ipotecar ca urmare a confuziunii;
d) n toate cazurile de desfiinare a confuziunii ca urmare a dispariiei cauzei care a determinat
confuziunea atrage dup sine renaterea obligaiei iniiale cu efect retroactiv (art. 1628 noul Cod
Civil). Retroactivitatea presupune i renaterea accesoriilor, cu excepia cazului n care aceast
retroactivitate este afectat de drepturi ale terilor constituite asupra unor bunuri afectate de
aceast retroactivitate. De exemplu, nu vor putea renate garaniile asupra unor bunuri asupra
crora s-au constituit ntre timp alte garanii sau care au fost dobndite de teri deja.
Darea in plata
Notiune. Darea n plat este acel contract i totodat mijloc de stingere a obligaiilor care const
n acceptarea de ctre creditor la propunerea debitorului, de a primi o alt prestaie n locul celei
pe care debitorul era obligat iniial s o execute. Aadar, darea n plat se poate face numai cu
consimmntul creditorului, el neputnd fi inut s primeasc un alt lucru dect cel ce i se
datoreaz, chiar atunci cnd valoarea lucrului oferit este egal sau mai mare [art. 1492 alin. (1)
C. civ.]. Pe de alt parte, darea n plat reprezint un act de dispoziie menit s asigure o plat.
Conditii.
a)
acceptarea nlocuirii prestaiei iniiale de ctre creditor, pentru a fi vorba de o dare n plat,
trebuie s fie concomitent cu plata. Dac acordul lui a intervenit, la propunerea debitorului,
nainte de momentul executrii, nu mai suntem n prezena drii n plat. n acest caz se
realizeaz novaia prin schimbare de obiect;
b)
pe de alt parte, dei textele legale nu prevd, doctrina n materie a subliniat c, pentru ca
darea n plat s opereze, este necesar ca ntre prestaia datorat i cea oferit n schimb, cu titlu
de dare n plat, s existe o echivalen valoric relativ, n caz contrar, fiind n prezena unei alte
operaiuni juridice pentru tot ceea ce excede limitele unei echivalene rezonabile;
c)
n sfrit, darea n plat fiind un contract intervenit n faza plii, trebuie s ntruneasc
toate condiiile de fond pentru validitatea contractului [art. 1179 alin. (1) C. civ.]. n plus, dac
darea n plat presupune executarea unei obligaii de a da un imobil adic pe aceea de a
transfera dreptul de proprietate asupra unui imobil n contul plii datorate, este necesar i
ndeplinirea condiiilor de form necesare acestui transfer de proprietate (forma autentic
necesar pentru nscrierea n cartea funciar a dreptului de proprietate art. 885 alin. (2) C. civ.
i art. 1244 C. civ.
Efecte. Darea n plat opereaz ca o variant a plii i deci, n principiu, produce aceleai efecte,
stingnd obligaia cu toate garaniile i accesoriile ei. Dac prestaia iniial a avut o valoare mai
mare dect prestaia executat, depind astfel condiia echivalenei rezonabile, debitorul este
obligat s plteasc o sult, altfel operaia ar putea fi considerat o liberalitate, adic o iertare
parial de datorie, cu titlu gratuit (eventual, o remitere de datorie cu titlu gratuit). Dac,
dimpotriv, noua prestaie are o valoare superioar, creditorul iniial poate deveni debitor al
excedentului fa de prestaia care i este datorat i plti astfel o diferen de valoare.
Notiune. n doctrin, remiterea de datorie a fost definit ca fiind un mod voluntar de stingere a
obligaiei care const n renunarea creditorului, cu consimmntul debitorului, la dreptul su de
crean. Aadar, remiterea de datorie este un contract a crui ncheiere face necesar existena
consimmntului debitorului.
Felurile remiterii de datorie. Remiterea de datorie poate fi total sau parial. Dac nu exist
stipulaii contrare, se prezum c ea este total [art. 1629 alin. (2) noul Cod Civil]. Remiterea de
datorie este, de regul, un contract sau un act juridic cu titlu gratuit. De aceea se numete, cu
alte cuvinte, iertare de datorie. Nu este, ns, exclus ca remiterea de datorie s opereze i cu
titlu oneros [art. 1630 alin. (1) noul Cod Civil]. n aceast ipotez, remiterea de datorie este, n
realitate, o novaie prin schimbarea obiectului obligaiei sau, dup caz, o tranzacie. n sfrit,
remiterea de datorie mai poate fi expres sau tacit [art. 1630 alin. (1) noul Cod Civil].
Atunci cnd se face prin acte ntre vii, ea constituie o donaie, fiind necesar s ndeplineasc
toate condiiile de validitate a acesteia. Totui, remiterea de datorie nu trebuie s mbrace forma
solemn a nscrisului autentic. Urmeaz c ea este o donaie indirect i poate fi realizat n orice
form scris sau verbal, expres sau tacit. Cu toate acestea, astfel cum se desprinde din
prevederile art. 1630 alin. (2) noul Cod Civil, remiterea de datorie se poate realiza prin
intermediul unui act juridic cu titlul oneros, ceea ce nseamn c, n schimbul remiterii de
datorie, creditorul iniial primete o alt prestaie.
Remiterea de datorie poate fi fcut i prin acte mortis causa, adic prin testament. n acest caz,
ea reprezint o dispoziie a unui legat i trebuie s ndeplineasc toate condiiile de fond i de
form pentru validitatea testamentului.
Efecte. Efectele remiterii de datorie sunt similare plii. La aceasta se adaug efecte specifice
reglementate expres n capitolul dedicat acestei figuri juridice sau deduse din contextul legal.
Astfel:
a)
iertarea de datorie stinge obligaia principal i libereaz pe debitor (art. 1629 noul Cod
Civil). Obligaia se stinge mpreun cu garaniile i accesoriile sale. nseamn c iertarea de
datorie acordat debitorului libereaz i pe fidejusor i pe debitorii ipotecari [art. 1633 alin. (1)
noul Cod Civil];
b)
cnd iertarea de datorie a fost fcut n favoarea unui codebitor solidar, aceasta nu i
libereaz pe ceilali codebitori, cu excepia cazului n care creditorul declar aceasta n mod
expres sau remite voluntar debitorului nscrisul constatator al creanei sale care este un nscris
sub semntur privat [art. 1451 alin. (1) noul Cod Civil].
c)
Spre deosebire de ipoteza anterioar, n cazul obligaiei indivizibile pasiv, remiterea de
datorie care opereaz n privina unui debitor stinge obligaia indivizibil i i libereaz pe
ceilali debitori, acetia rmnnd ns inui s plteasc celui dinti (debitorului care a
beneficiat de remiterea de datorie completarea n.), echivalentul prilor lor. [art. 1432 alin. (1)
noul Cod Civil];
d) emiterea de datorie fcut cu titlu gratuit produce efectele pe care orice liberalitate le
produce. Astfel, o remitere de datorie, reprezentnd o donaie indirect, poate fi supus regulilor
reduciunii liberalitilor excesive i tuturor celorlalte reguli aplicabile liberalitilor, mai ales n
contextul dreptului succesoral.
Conditii. Acest mod de stingere a obligaiilor presupune ntrunirea necesar a mai multor
condiii:
a)
intervenia unei cauze de for major sau a unui caz fortuit sau a unei alte cauze asimilate
acestora, cum ar fi fapta terului sau fapta victimei care ntrunesc toate condiiile forei majore
[art. 1634 alin. (1) noul Cod Civil];
b)
imposibilitatea s fie absolut i perpetu [art. 1634 alin. (3) noul Cod Civil]. Dac
imposibilitatea este doar relativ, n sensul c nu privete ntreaga ntindere a obligaiei, liberarea
i produce doar un efect parial. Dac ea este doar temporar, atunci efectul su nu const n
stingerea obligaiei, ci doar n suspendarea executrii acesteia;
c)
este necesar ca debitorul s nu fi fost pus n ntrziere n sensul somrii sale la executare
[art. 1634 alin. (1) noul Cod Civil]. De la data punerii n ntrziere, debitorul este inut s suporte
riscul neexecutrii fortuite, astfel cum prevede chiar art. 1525 noul Cod Civil, cu privire la
efectele punerii n ntrziere a debitorului. Prin excepie [instituit de art. 1634 alin. (2) noul Cod
Civil], riscul neexecutrii nu va fi suportat de ctre debitor, chiar i pus n ntrziere, dac acesta
dovedete c oricum creditorul nu ar fi putut s beneficieze de executare din cauza forei majore
sau cazului fortuit;
d) este necesar ca debitorul s notifice creditorului survenirea evenimentului fortuit, ntr-un
termen rezonabil. Nendeplinirea acestei condiii nu va avea ca efect pierderea dreptului de a
invoca aceast cauz de stingere a obligaiei, ci doar pe aceea c debitorul va putea fi inut la
repararea posibilului prejudiciu cauzat de necomu-nicarea survenirii evenimentului fortuit [art.
1634 alin. (5) noul Cod Civil];
Efecte. Imposibilitatea fortuit de executare are efecte diverse, dup cum avem de a face cu o
ndeplinire total sau parial a condiiilor de mai sus. Astfel:
a)
imposibilitatea fortuit de executare stinge obligaia mpreun cu garaniile i accesoriile
sale, cu excepia acelor ipoteze cnd debitorul i-a asumat expres rspunderea i pentru unele
cazuri de for major;
b)
dac imposibilitatea este doar temporar, ea suspend doar executarea obligaiei pn la
ncetarea evenimentului fortuit; dac imposibilitatea privete doar o parte a obligaiei, efectul
extinctiv al acestei cauze se ntinde doar la acea parte a obligaiei;
c)
n ipoteza obligaiilor contractuale, imposibilitatea fortuit de executare, absolut i
perpetu, atrage desfiinarea automat a contractului cu aplicarea subsecvent a teoriei riscurilor,
astfel cum aceasta este instituit de art. 1274 noul cod civil [art. 1557 alin. (1) noul Cod Civil];
d) pe parcursul imposibilitii fortuite temporare sau pariale de executare a obligaiei,
creditorul nu poate trece la invocarea niciunui alt remediu oferit lui de legiuitor pentru
neexecutarea obligaiei (art. 1557 noul Cod Civil). Totui, creditorul poate invoca rezoluiunea
(dar nu i daune-interese) n cazul n care i pierde interesul n primirea prestaiei din cauza
ntrzierii sau din cauza faptului c ceea ce a rmas de executat nu mai prezint interes;
e)
n sfrit, imposibilitatea fortuit de executare poate s genereze o pieire a bunului obiect al
prestaiei. n acest caz, se va aplica teoria riscurilor n contractele translative de proprietate, astfel
cum aceasta este prevzut de art. 1274 noul Cod Civil