„Dacia literară”

(manifest literar; doctrină estetică)

Prima jumătate a secolului al XIX-lea este, poate, cea mai agitată şi

bogată perioadă de transformări social-culturale, culminând cu revoluţia de la
1848, prin care lupta pentru emancipare socială şi naţională a antrenat toate cele
trei provincii româneşti. Etapa cuprinsă între anii 1830 şi 1860, în care a avut loc o
riguroasă activitate culturală şi o intensificare a ideii de unire a ţărilor române,
este cunoscută în literatură sub denumirea de perioada paşoptistă.
În această epocă de avânt al culturii, literatura română a cunoscut o
dezvoltare deosebită prin contribuţia unor scriitori pătrunşi de idealul eliberării şi
unităţii naţionale, care au preţuit frumuseţile patriei şi folclorul,satirizând
totodată viciile orânduirii feudale şi participând activ la lupta socială, la
evenimentele politice ale vremii. În operele lor au împletit romantismul cu
clasicismul, în spiritul marilor valori ale literaturii universale.
Perioada paşoptistă a fost reprezentată în literatură prin scriitori
aparţinând celor trei provincii româneşti: Gheorghe Asachi, Costache Negruzzi,
Vasile Alecsandri, Alecu Russo în Moldova; Ion Heliade Rădulescu, Vasile Cârlova,
Grigore Alexandrescu, Nicoale Bălcescu, Ion Ghica, Cezar Bolliac, Dimitrie
Bolintineanu în Ţara Românească; Timotei Cipariu, George Bariţiu, Andrei Mureşanu
în Transilvania.
Presa, aflată la începuturi, s-a manifestat printr-o amplă activitate
publicistică. Primele ziare au fost: la Bucureşti – „Curierul românesc” (1829), sub
conducerea lui Ion Heliade Rădulescu; la Iaşi – „Albina românească” (1829), din
iniţiativa lui Gheorghe Asachi; la Braşov – „Gazeta de Transilvania” (1838), având în
frunte pe marele cărturar ardelean George Bariţiu.
La 30 ianuarie 1840 ia fiinţă la Iaşi revista „Dacia literară”, din iniţiativa
şi sub conducerea lui Mihail Kogălniceanu (1817-1891), fiind „întâia revistă de
literatură organizată” (G. Călinescu). „Dacia literară” este aşadar prima revistă
literară, în jurul căreia s-a manifestat un curent naţional-popular şi prin care s-au
afirmat primii noştri scriitori moderni.
În primul număr al revistei, Mihail Kogălniceanu, în vârstă de numai 23 de
ani, publică articolul-program sub titlul „Introducţie”, în care evidenţiază
principalele idei care vor sta la baza creării şi orientării literaturii româneşti şi
care este considerat primul manifest al romantismului românesc. (Pe plan european,
programul romantismului a fost trasat în Franţa, de Victor Hugo, în „Prefaţa” de la
drama „Cromwell” - 1827).
Structura revistei.
- prima parte va cuprinde „compuneri originale” ale scriitorilor
colaboratori;
- a doua parte va reproduce articole din alte publicaţii;
- a treia parte se va ocupa de critica operelor nou apărute;
- partea a patra, având un titlu special – „Telegraful Daciei” – va conţine
informaţii despre cărţile în curs de apariţie, despre evenimente culturale sau
despre scriitori, adică „tot ce poate fi vrednic de însemnat pentru publicul român”.
Articolul-program intitulat „Introducţie” începe cu succinte referiri la
publicaţiile vremii, care, în afară de politică, de ştiri administrative şi de câteva
informaţii locale, acestea nu conţin nimic despre literatură. De aceea, Kogălniceanu
s-a gândit că este momentul să iniţieze „o foaie” care să se îndeletnicească „numai
cu literatura naţională” şi în care să poată fi publicate „cele mai bune scrieri
originale”. Pune la dispoziţie paginile revistei „Dacia literară” tuturor scriitorilor
din cele trei provincii româneşti, „fieştecarele cu ideile sale, cu limba sa, cu chipul
său”, ambiţia sa fiind să apară „producţiile româneşti, fie din orice parte a Daciei,
numai să fie bune”.
Mihail Kogălniceanu trasează principalele direcţii pe care să le urmeze
scriitorii pentru a putea crea o literatură naţională, ţelul mărturisit al marelui om
de cultură fiind acela ca „românii să aibă o limbă şi o literatură comună pentru
toţi”, asigurând scriitorii că operele originale vor beneficia de o critică obiectivă,
„vom critica cartea, iar nu persoana”.
Kogălniceanu condamnă deprinderea de a imita literaturi străine, fără nici
o legătură spirituală cu specificul românesc, de aceea el consideră că „dorul
imitaţiei s-a făcut la noi o manie primejdioasă, pentru că omoară în noi duhul
naţional”, iar traducerile unei opere de valoare din literatura universală „nu fac o
literatură”. El militează cu avânt pentru crearea de opere autohtone, deoarece
operele literare trebuie să păstreze spiritul original şi simţirea românească, ca
fiind „însuşirea cea mai preţioasă a unei literaturi”. Argumentele lui Kogălniceanu
se referă la subiecte inspirate din istoria zbuciumată a neamului românesc, din
folclorul nepreţuit şi din frumuseţile patriei, care pot constitui oricând cele mai
originale izvoare de inspiraţie pentru scriitori.
 Numele revistei este ales semnificativ, pentru a exprima unitatea de neam
şi ţară, Dacia, idealul de unire al românilor fiind sugerat destul de transparent.
Mihail Kogălniceanu are concepţii iluministe, rămânând, de altfel, celebră
faza prin care îndeamnă pe toţi românii să-şi cunoască originile şi identitatea
spirituală prin întoarcerea către trecutul istoric al neamului din care provin:
„Întrebaţi dar istoria, şi veţi şti ce suntem, de unde venim şi unde mergem”. El nu
se rezumă însă numai la îndemnuri teoretice, ci, pentru a pune la dispoziţia
scriitorilor material documentar şi tipăreşte „Letopiseţele Ţării Moldovei” ale
cronicarilor Grigore Ureche, Miron Costin şi Ion Neculce. Acestea au constituit
principalele surse de inspiraţie pentru scriitorii epocii, ca Vasile Alecsandri,
Costache Negruzzi, Grigore Alexandrescu, Al. Odobescu etc.
Cu o apariţie scurtă în timp, ianuarie-iunie 1840, revista „Dacia literară” a
fost suprimată de către domnitorul Mihail Sturdza, după numai trei numere. Cu
toate acestea, în paginile sale au apărut scrieri valoroase şi au publicat scriitori ce
vor intra în patrimoniul literaturii române. În numărul I al revistei a apărut prima
nuvelă istorică, „Alexandru Lăpuşneanul” de Costache Negruzzi. Alţi scriitori au
găsit aici găzduire pentru operele lor, cum ar fi pagini de proză sub semnăturile lui
Vasile Alecsandri şi Mihail Kogălniceanu, poezii de Grigore Alexandrescu (printre
care „Anul 1840”), şi C. Stamati, fabule de Alex. Donici, precum şi articole despre
frumuseţea poeziei populare şi a obiceurilor folclorice româneşti.
Articolul-program „Introducţie” al reviste „Dacia literară” ar putea fi
sintetizat prin câteva direcţii principale trasate de Mihail Kogălnicenanu:
- Creşterea interesului pentru crearea unei literaturi române, prin
realizarea de „compuneri originale”, de producţii româneşti „fie din orice parte a
Daciei, numai să fie bune”;
- Înlesnirea colaborării scriitorilor din toate ţinuturile româneşti în
paginile revistei, „fieştecarelea cu ideile sale, cu limba sa, cu chipul său”;
- Realizarea unei limbi şi literaturi unice, deoarece este foarte important
ca „românii să aibă o limbă şi o literatură comună penrtu toţi”;
- Combaterea imitaţiei altor literaturi, deoarece „dorul imitaţiei s-a făcut
la noi o manie primejdioasă, pentru că omoară în noi duhul naţional”;
- Traducerile operelor din alte literaturi să fie ale celor de valoare, deşi
„traducţiile însă nu fac o literatură”, ba, mai mult, sunt „ucigătoare a gustului
original”;
 - Păstrarea specificului naţional în opera literară, a originalităţii creaţiei,
care constituie „însuşirea cea mai preţioasă a unei literaturi”;
- Folosirea surselor de inspiraţie din istoria poporului român – „istoria
noastră are dstule fapte eroice” - , din frumuseţile patriei – „frumoasele noastre
ţări sunt destul de mari” – şi din folcor – „obiceiurile noastre sunt destul de
pitoreşti şi de poetice, pentru ca să putem găsi la noi sujeturi de scris, fără să
avem pentru aceasta trebuinţă să ne împrumutăm de la alte naţii”;
- Afirmarea criticii literare obiective, „critica noastră va fi
nepărtinitoare, vom critica cartea, iar nu persoana”, precum şi a unei critici de
direcţie;
- Scriitorii sunt datori să contribuie prin operele lor la împlinirea idealului
tuturor românilor, Unirea Principatelor.
Curentul naţional-popular „Dacia literară” reuneşte cele mai strălucite
personalităţi literare ale epocii, care vor determina dezvoltarea ulterioară a
literaturii române.