Capitolul I Bioetica: origini, răspândire şi definiţii Apariţia Bioeticii ca o "nouă" reflecţie şi originea termenului Principalele centre de bioetică din

lume De la etica medicală la bioetică Problema definiţiei Bioetica, antropologia şi caracterul interdisciplinar Capitolul al II-lea Justificare epistemologică Formarea gândirii bioetice şi metodologia cercetării în bioetică Justificarea epistemologică a bioeticii Raportul dintre ştiinţa biomedicală şi bioetică Modele bioetice diverse şi chestiuni de meta-etică Metoda de cercetare în bioetică Legea morală şi legea civilă Capitolul al III-lea Introducere privind omul - Bazele Antropologiei Capitolul al IV-lea Prima parte: Bioetica, genetica şi diagnosticarea prenatală Manipularea şi ingineria genetică. Importanţa şi delimitarea temei Nivele şi scopuri ale intervenţiei. Nivele de intervenţie. Finalităţi Orientări etice şi criterii de aprecieri etice Norme etice particulare Problemele diagnosticării şi screening-urilor genetice post-natale Terapia genică Ingineria genetică alterativă şi amplificatoare la om Clonarea umană: aspecte etice Diagnosticarea prenatală Istoric şi indicaţii medicale Metodele şi procedeele tehnice Rezultatele şi succesele după examenul genetic Indicaţii etice privind diagnosticarea genetică prenatală Prospect rezumativ al posibilelor intervenţii în domeniul geneticii A doua parte: Bioetica şi avortul Punctul de vedere al bioeticii Embrionul în lumina geneticii şi biologiei umane Caracterul uman al embrionului Avortul terapeutic Avortul eugenetic Legea avortului şi refuzul din motive de conştiinţă Formele "ascunse" de avort Prevenirea avortului spontan

1

Capitolul al V-lea Prima parte: Bioetică, sexualitate şi procreare umană Delimitarea şi actualitatea temei Sexul corpului şi sexul psihologic Legătura conjugală şi procrearea Etica procreării responsabile şi a contracepţiei Metode de reglementare naturală a fertilităţii A doua parte: Bioetica şi tehnologiile de fecundare umană Definirea problemei etice Aspecte morale ale inseminării artificiale omogene Liceitatea mijloacelor şi metodelor de prelevare a spermei Evaluarea morală a inseminării artificiale eterologe Transferul intratubaric al gameţilor (GIFT) şi alte tehnici de fecundare intracorporală Problemele etice privitoare la FIVET Fecundarea in vitro şi experimentele Fecundarea şi gestaţia interspecifică Evaluare etică a selectării sau prestabilirii sexului A treia parte: Bioetica şi sterilizarea Evaluarea morală Inviolabilitatea persoanei şi a integrităţii sale fizice Unitotalitatea fiinţei umane Corolare şi cazuri concrete de o deosebită gravitate Lege şi sterilizare Capitolul al VI-lea Prima parte: Bioetica şi experimentul asupra omului Experimentul clinic cu medicamente Experimentul este necesar Semnificaţia tehnică a experimentării farmacologice Istorie, praxis şi legislaţie Evaluare etică şi cazuri concrete Experimentarea pe fetuşi şi pe embrioni umani. Noutatea temei Intervenţiile intrauterine cu caracter terapeutic Intervenţiile de pură experimentare ştiinţifică Experimente asupra fetuşilor umani avortaţi Prelevarea ţesuturilor fetale cu scopul transplantării A doua parte: Bioetica şi transplanturile de organe Progresele ştiinţifice şi tehnice Perspective legislative şi cooperare internaţională Aspectul etic al problemei: principiile generale Apărarea identităţii personale a primitorului şi a descendenţilor lui Consimţământul în cunoştinţă de cauză Problema constatării morţii în transplantul de pe cadavru Cazul transplantului heterolog Implantul de ţesuturi Nou născutul anencefal ca presupus donator de organe

2

A treia parte: Bioetica, eutanasia şi demnitatea morţii Definiţia termenilor şi istoricul problemei Contextul cultural actual Sinteză doctrinală cu caracter moral pe tema eutanasiei Examinarea unor texte deontologice şi juridice Actuala situaţie legislativă în lume

3

bioetica. care să nu aibă drept scop doar cunoaşterea şi explicarea fenomenelor naturale. Toţi recunosc faptul că bioetica. nu trebuia să se focalizeze numai asupra omului. Potter prevestea urgenţa unei ştiinţe noi. bioetica porneşte de la o situaţie alarmantă şi de la o preocupare critică privind progresul ştiinţei şi al societăţii. Singura cale posibilă în faţa iminentei catastrofe era crearea unei "punţi" între cele două culturi. o ruptură între două domenii ale cunoaşterii. Introducând termenul. ştiinţa sistemelor fiinţelor. cel ştiinţific şi cel umanist. ci să tindă în acelaşi timp să descopere felul în care aceste cunoştinţe tehnico-ştiinţifice pot fi întrebuinţate cu înţelepciune.Potter specificase într-adevăr pericolul ce-l reprezenta. "Instinctul supravieţuirii nu era suficient şi apărea. de asemenea. al speciilor şi indivizilor. Există de acum anumite contururi istorico . şi faptele biologice (biological facts) se află. înainte de toate. o expunere istorico-culturală a acestei gândiri. Comitete de învăţământ academic) care exprimă cele mai semnificative evoluţii şi o recunoaştere suficientă a problemelor.pentru a reprezenta cunoaşterea biologică.Capitolul I Bioetica: origini. la baza acelui proces ştiinţifico-tehnologic lipsit de discernământ şi care punea în pericol omenirea şi însăşi supravieţuirea pe pământ. adică orice intervenţie ştiinţifică a omului asupra vieţii în general.rădăcina bio . necesitatea unei noi ştiinţe. şi etica pentru a reprezenta cunoaşterea sistemului valorilor umane" (4) .filozofice ale acestei dezvoltări (2) . spune Potter.scria el . anunţate în domeniul ingineriei genetice cu înspăimântătoarea posibilitate de a se construi arme biologice şi de a fi alterat statutul însuşi al formelor de viaţă. ci trebuia să cuprindă şi biosfera în întregul ei. el a subliniat că bioetica trebuiea să constituie "o nouă disciplină care să combine cunoaşterea biologică cu cea a sistemului valorilor umane" (3) . care a avut un succes rapid şi substanţial. În concepţia potteriană. apare în Statele Unite. astfel încât să favorizeze supravieţuirea speciei umane şi să ridice calitatea vieţii pentru generaţiile viitoare. (5) În acest sens. răspândire şi definiţii Apariţia Bioeticii ca o "nouă" reflecţie şi originea termenului După circa 25 de ani de la apariţia în literatură a termenului de "bioetică" datorată oncologului Van Rensselaer Potter (1) este util să reparcurgem drumul mişcării de idei cu acest nume. el va numi bioetica ştiinţa supravieţuirii (science of survival). conceptul de bioetică are o semnificaţie mai amplă faţă de etica medicală tradiţională. Descoperirile din acei ani şi din cei imediat următori. în sensul propriu al cuvântului. au conferit acestei alarme o mare rezonanţă şi au dat naştere unei mişcări de idei şi temeri de genul "catastrofală". bioetica. Din acest motiv. după Potter. şi nu numai prin Potter. care i-a dat numele şi i-a conferit o anumită semnificaţie. 4 . în acest fel în mod teoretic. cea ştiinţifică şi cea umanistico-morală. subliniind opere de o deosebită relevanţă şi dezvoltări instituţionale (Centre. "Am ales . Distincţia netă între valorile etice (ethical values) care reintră în cultura umanistă în sens larg. în mod paradoxal tocmai ca efect al progresului ştiinţific. pentru supravieţuirea întregului sistem. se exprimă. Mi se pare oportun să ofer. în consecinţă. îndoiala privind capacitatea de supravieţuire a umanităţii.

Institute of Society. obiectul acestui domeniu de studiu nou îl constituie aspectele etice implicate în practica clinică. chiar şi pentru a o diferenţia de aceasta. Andre Hellegers. moştenire care astăzi a devenit preponderentă faţă de cea a lui Potter. dar cu siguranţă îşi păstrează importanţa întrucât viziunea originală a unei bioetici globale cuprinde atât biosfera cât şi omul cu interacţiunile reciproce pe termen scurt şi lung. a căror preocupare era de a studia şi formula norme mai ales în domeniul cercetării şi experimentării biomedicale. Astfel de reflecţii au dus . Interesul pentru aceste studii a fost atât de mare încât la început 5 . Desigur. Deci. o ştiinţă capabilă de a reuni valori prin dialogul şi confruntarea dintre medicină. la Jewish Chronic Disease Hospital din Brooklyn fuseseră injectate. În Statele Unite discuţia privind problemele etice ale experimentării era deja acutizată. mai există încă o "moştenire" ce trebuie luată în seamă. celule tumorale unor pacienţi în vârstă. datorat . a favorizat naşterea unei bioetici a mediului.şi apoi a inserat-o în domeniul ştiinţelor biomedicale. de exemplu. astfel încât W. angajat în cercetări în domeniul demografic şi fondator al Kennedy Institute of Ethics.filozofului Daniel Callahan şi psihiatrului Willard Gaylin. În acei ani trebuie recunoscut impulsul puternic imprimat de un faimos obstetrician de origine olandeză. s-au făcut studii pentru imunizarea împotriva hepatitei virale. Rigoarea istorică ne obligă să afirmăm că deja cu câţiva ani înaintea lui Potter şi a lui Hellegers. (7) Principalele centre de bioetică din lume Callahan şi Gaylin luaseră iniţiativa de a reuni oameni de ştiinţă. În anul 1963. filozofi. După Hellegers.În afara acestui traseu al naşterii bioeticii. fără consimţământul lor. pentru a discuta aceste probleme. cunoscut imediat cu numele de Hastings Center. cea interdisciplinară preconizând că specialistul în clinică bioetică ar fi devenit mai expert decât moralistul tradiţional. concepţia bioeticii potteriene a fost umbrită de mai renumita bioetică hellegeriană. Hellegers a fost primul care a introdus termenul de bioetică în lumea universitară structurând în mod academic această disciplină . pentru care moştenirea lui Potter a fost moderată. El consideră bioetica un fel de maieutică. cercetători. filozofie şi etică. de denunţurile şi procesele legate de unele abuzuri răsunătoare care se refereau la experimente făcute pe om.la crearea unei instituţii dedicată în mod sistematic studiului Bioeticii. inoculând virusul unor copii handicapaţi internaţi în spital. Ethics and the Life Sciences. al cărui obiectiv specific era considerarea aspectelor etice. politice şi în mass-media.după cum vom arăta mai departe . În această perspectivă. cu sediul la Hastings on Hudson (NY). şi anume în 1969. Trebuie să i se recunoască lui Hellegers şi meritul de a fi indicat o metodologie specifică a acestei discipline noi. deci.Reich (6) vorbeşte despre o geneză "bilocată" a termenului de bioetică. la Willowbrook State Hospital din New York. apăruse faimosul Hastings Center. tocmai această concepţie. înainte chiar de anunţarea descoperirilor din sfera geneticii. Aşa cum s-a afirmat. Aceste experienţe ne duc cu gândul la experimentele sălbatice ce se făceau în lagărele de concentrare din perioada nazistă. sociale şi legale ale ştiinţelor medico-sanitare. cu timpul. În perioada 1965-1971.cum am mai afirmat .T. concepţia lui despre bioetică va fi în consecinţă cea care va prevala: bioetica va fi considerată de majoritatea oamenilor de ştiinţă ca o disciplină specifică capabilă să sintetizeze cunoştinţele medicale şi pe cele etice. Apoi. în timpul unui experiment. noul termen de bioetică este adoptat în locul celui de "morală medicală". fără însă a se folosi termenul de bioetică.

oficiosul centrului. După moartea lui Hellegers. The European Program in Professional Ethics. putând fi considerate primele publicaţii care au lansat Bioetica în America.nu s-au avut în vedere probleme logistice şi economice. în 1979. distribuirea fondurilor în domeniul sanitar. în interiorul Department of Community and Family Medicine. cum ar fi de exemplu Sida. şi parţial cu bani primiţi de la mama lui. angajat în cercetări de fiziologia fătului. care s-a păstrat. Chiar în acea perioadă familia Kennedy luase hotărârea să finanţeze unele cercetări privind prevenirea handicapurilor mentale congenitale. şi în numeroase alte monografii. l-au stimulat pe Hellegers să prezinte propunerea de a crea un institut care să se ocupe atât de fiziologia reproducerii cât şi de Bioetică. În interiorul Institutului îşi are sediul Center for Bioethics. Center for Population Research. ajungea. la înfiinţarea lui. Din aceste cursuri de morală au rezultat două volume. adică primul centru care purta formal numele de institut de bioetică. Hellegers l-a invitat în anul 1968 şi în 1969. care-şi propune să evalueze implicaţiile etice determinate de impactul cu dezvoltarea ştiinţifico-tehnologică în domeniul bioeticii în ţările din Asia. pe teologul moralist protestant Paul Ramsey să ţină cursuri la Facultatea de medicină de la Georgetown University. ambele lansate în 1970. aproape o misiune socială. The Asian Bioethics Program. participarea la elaborarea unor norme în probleme morale dificile ale societăţii contemporane. 6 . Aşa s-a născut în 1971. de Kennedy Institute of Ethics şi a fost anexat în mod oficial la Georgetown University. Pellegrino. Implicaţiile. Hastings Center s-a mutat la Briarcliff Manor (NY). "The patient as person" şi "Fabricated Man". cu o valoroasă activitate educativă a publicului în general. diagnoza prenatală. deja prezent în cadrul universităţii din 1964. Hellegers. la circa 50 de km de New York. (8) Din 1987. Scopurile specifice ale activităţii sale sunt: abordarea şi rezolvarea problemelor etice create de progresul ştiinţelor biomedicale şi de însăşi profesiunea medicală. S-au desfăşurat apoi activităţi comune cu alte centre de la Georgetown University: Division of Health and Humanities. care a desfăşurat programe educative. laic. reproducerea artificială. non profit. În anii în care se năştea Hastings Center. fie ele şi etice. Directorul lui a fost câţiva ani Edmund D. educarea publicului în general privind relevanţa etică a multor descoperiri ştiinţifice. centrul a fost amenajat într-o cameră disponibilă în casa Callahan. Acest centru a introdus desigur ample tematici medicale şi medico-sociale în dezbaterea bioetică mărindu-i orizontul în comparaţie cu perspectivele lui Potter şi a contribuit la elaborarea unor proiecte didactice şi de linii directoare privind probleme de bioetică specială. ale acestei cercetări. În acest scop. care are un director propriu. apoi. Instituţia a primit numele. The Joseph and Rose Kennedy Institute for the Study of Human Reproduction and Bioethics. întâi în Germania şi apoi în alte ţări europene. la Georgetown University din Washington (DC). (9) Rezultatele acestor studii sunt publicate în revista Hastings Center Report. El se transferă la această universitate cu intenţia precisă de a inaugura un program de cercetare interdisciplinară de Bioetică. Centrul îşi propune să fie un institut de cercetare independent. întreruperea terapiei de menţinere vitală. cum spuneam. cu atât mai mult cu cât.

"Center for Bioethics" şi "Kennedy Institute " (10) îşi au sediul într-o universitate , Georgetown (fondată de iezuiţi în 1789) care, prin constituţie, este deschisă studenţilor şi cercetătorilor de orice confesiune religioasă; are ca principal scop cercetarea printr-o metodologie interdisciplinară, membrii ei provenind din domeniul ştiinţelor umane, sociale, ştiinţelor naturii, cu preferinţă pentru sfera filozofiei şi teologiei morale şi o confruntare înterreligioasă şi ecumenică. Publicaţiile Institutului şi Centrului sunt numeroase, ca şi temele abordate, dar una dintre ele merită menţionată în mod special: fiind unică în felul ei, "Encyclopedia of Bioethics", îngrijită în 1978 de W.T.Reich, a fost reeditată în 1995 în cinci volume, are 3000 de pagini, conţine 464 de articole prezentate în ordine alfabetică şi redactate de 437 de autori. Kennedy Institute publică bimestrial "New Titles in Bioethics", o bibliografie actualizată cu noi volume publicate, şi "Scope Note Series", monografii bibliografice care cuprind şi articole din reviste. Revista oficială este "Kennedy Institute of Ethics Journal". O altă activitate importantă a centrului a fost activarea unui serviciu de informaţie bibliografică online, Bioethicsline, sprijinit de National Library of Medicine din Betsheda în Maryland şi distribuit prin sistemul MEDLARS în Statele Unite şi în lume. Biblioteca de la Georgetown University, The National Reference Center for Bioethics Literature, reuneşte cele mai relevante publicaţii din aria anglo-americană. În această arie culturală se formează, mai ales cu ajutorul lui T.L. Beauchamp şi J.F. Childress, doctrina bioetică din Statele Unite inclusă în faimoasa operă Principles of biomedical ethics, care trasează teoria "principialismului" de care vom vorbi. (11) Un alt gânditor care se numără printre părinţii Bioeticii este E.D.Pellegrino, pe care l-am amintit deja ca director, pentru câţiva ani, al Centrului de Bioetică (actualmente director al "Center for the Advanced Studies in Ethics" şi al "Center for Clinical Ethics" tot pe lângă Georgetown University), care împreună cu D.C. Thomasma a introdus concepte noi privind relaţia medic-pacient. (12) După primele două centre de studii din Statele Unite, au fost înfiinţate altele, legate mai ales de universităţi sau spitale. (13) Noi ne vom referi însă numai la cele care prezintă un mod specific de abordare. În America merită să fie numit Pope John XXIII Center, care a publicat numeroase monografii. El pleacă de la o perspectivă instituţională de fidelitate faţă de Magisteriul Bisericii Catolice. În Australia este cunoscută activitatea desfăşurată de Center for Human Bioethics de pe lângă Monash University din Melbourne, condus de P. Singer - cunoscut prin extremul său "laicism" - care este şi co-director al reviste Bioethics, organ oficial al "International Association of Bioethics". (14) Tot în Australia operează două centre de bioetică de inspiraţie catolică: The Thomas More Center şi St Vincent's Bioethics Center. În Europa, continentul pe care de mult s-au dezvoltat cele mai semnificative sisteme filozofico-morale, care au inspirat, secole întregi, viaţa socială, bioetica şi-a făcut apariţia mai târziu: această întârziere poate fi atribuită structurării diferite a sistemului sanitar şi universitar faţă de SUA, prezenţei puternice a deontologiei profesionale predată de medicii legişti sau dificultăţilor de organizare a unei munci interdisciplinare din cauza unei specializări academice excesive. (15)

7

În anul academic 1975-76 au fost create în Spania, pe lângă Facultatea de Teologie de la San Cugat del Valles (Barcelona) seminarii de studiu în diferite domenii ale bioeticii; din aceste seminarii s-a născut Instituto Borja de Bioética, condus de un discipol şi colaborator al lui A. Hellegers, Francisco Abel s.j., care a primit statut de fundaţie privată în 1980. În afara acestui centru, care deţine primatul în Spania din punctul de vedere al interesului şi al cercetării în Bioetică trebuie semnalată angajarea dlui D. Gracia, Director al "Departamento de Medicina Preventiva, Salud Pública e Historia de la Ciencia", de pe lângă Facultatea de Medicină de la Universitatea Complutense din Madrid. Importantă este lucrarea, menţionată în notă, "Fundamentos de bioética", ce porneşte de la un examen istorico-filozofic al evoluţiei conceptelor etice în domeniul biomedical al şcolii hipocratice până în zilele noastre şi conturează bazele raţiunii etice în domeniul biomedical care s-au desprins din evoluţia gândirii filozofice. Examenul istoric este amplu: justificarea principiilor de beneficienţă , vătămare, de autonomie, de justiţie este urmărită în diversele etape ale gândirii etice, din antichitate până la gândirea actuală din Statele Unite. Autorul, aderând la filozofia personalistă şi fenomenologică a conaţionalilor L. Delgado şi X. Zubiri, avansează teoria "eticii formale a bunurilor", ca fundament al instanţei etice universale, negând existenţa posibilităţii unui fundament universal în planul conţinutului judecăţii etice. Autorul a promis că acest volum va fi urmat de o operă ulterioară despre bioetica clinică. Contribuţia lui rămâne una dintre cele mai importante pe plan internaţional.
(16)

Tot în Spania, din 1993 funcţionează Sociedad Andaluza de Investigación Bioética, a cărei activitate este demonstrată de publicarea periodicului Bioetica y Ciencias de la Salud. Este semnalată şi ampla activitate a Grupului de "Investigación Bioética de Galicia" (GIB) În 1983 a fost creat la Bruxelles, din iniţiativa unor profesori de la Universitatea Catolică din Louvain, "Centre d'Études Bioéthiques": este vorba de o asociaţie non profit afiliată pe lângă Universitatea din Louvain. (17) Alte centre de interes bioetic există în Franţa: amintim pe cel denumit Institut National de la Santé et de la Recherche Medicale (INSERM), pe lângă care a fost creat Centre de Documentation et Information en Éthique (CDEI). În Ţările de Jos primul institut de bioetică (Instituut voor Gezondheidsethiek) este fondat la Maastricht în 1985. În Anglia, din 1975, este publicat periodicul trimestrial Journal of Medical Ethics de către Institute of Medical Ethics cu sediul la Edimburg şi care se defineşte o "organizaţie independentă, nepartinică." În acest moment, publicaţia este îngrijită în colaborare cu British Medical Association (Asociaţia Medicilor Britanici). La Londra este publicată revista Ethics and Medicine de către Centre for Bioethics and Public Policy, de orientare hipocratică şi creştină. Tot la Londra trebuie semnalată activitatea desfăşurată de Linacre Centre for Health Care Ethics, fondat în 1977, în serviciul comunităţii catolice din Marea Britanie. În plan european trebuie semnalată opera unui autor german, care acţionează în Palestina şi în America de Nord, şi care a contribuit în mod substanţial la dezbaterea bioetică: este vorba de Il principio di responsabilitá de H. Jonas, una din cele mai mari contribuţii aduse acestei discipline. Autorul are un punct de pornire analog cu cel al lui Potter: el ia în consideraţie posibilitatea din ce în ce mai mare a tehnologiei, ale cărei ameninţări la adresa supravieţuirii 8

umanităţii le analizează. Omenirea are obligaţia să supravieţuiască - după autor aceasta este exigenţa prioritară - şi de aceea, este necesară o nouă Etică, etică pe care el o numeşte a "viitorului", pentru că trebuie să se bazeze pe studierea consecinţelor intervenţiilor omului asupra biosferei pentru generaţiile viitoare. Criteriul ghid pentru intervenţiile biotehnologice va trebui să fie cel al excluderii catastrofei. (18) Câteva cuvinte trebuie să spunem şi despre situaţia din Italia. Instituţia noastră, Centro di Bioetica, s-a născut printre primele în Italia, în 1985, la Universitá Cattolica del Sacro Cuore (UCSC). Îşi are sediul la Facultatea de Medicină şi Chirurgie "A. Gemelli" din Roma. Organul director este constituit dintr-un comitet compus din Rectorul şi Decanul Facultăţii de Medicină (membrii de drept) şi din alţi 18 membri desemnaţi de Rector, medici specialişti, biologi, filozofi, jurişti, moralişti, teologi. Recent, pe lângă Centru a fost creat - prin hotărârea Consiliului Facultăţii şi a Senatului academic - Institutul de Bioetică ce îşi desfăşoară activitatea în domeniul academic, coordonând cursuri de Doctorat şi de Perfecţionare postlicenţă, ca şi activitatea didactică în cadrul Cursului de licenţă în Medicină şi Chirurgie, şi a Diplomelor Universitare din domeniul sanitar. Institutul este condus de un profesor titular de bioetică şi beneficiază de activitatea cercetătorilor şi bursierilor. Centrul de Bioetică este operaţional pentru activitatea de formare în teritoriu şi, în ultimii ani, a contribuit la crearea unor sedii ale consorţiului, în diferite regiuni din Italia, prin care coordonează activitatea de educare permanentă prin cursuri adresate personalului sanitar şi celor interesaţi direct sau indirect de probleme de bioetică. Oficiosul Centrului este revista Medicina e Morale, care publică bimestrial articole, note, comentarii şi recenzii bibliografice despre aspecte ale Bioeticii, ale deontologiei şi ale moralei medicale. Activitatea Centrului şi a Institutului de Bioetică al Universităţii Catolice este demonstrată de publicarea acestui manual şi a două colecţii care includ deja zeci de volume. (19) Perspectiva filozofică ce caracterizează Centrul şi Institutul este "personalismul fundamentat ontologic" de inspiraţie tomistă şi dezvoltă, plecând de la acest punct de vedere, continua sintonie cu gândirea catolică fără a împiedica sau a exclude dialogul cu alte abordări. Un alt pol de reflecţie, important, este cel legat de Istituto Scientifico Ospedale San Raffaele din Milano, unde există din 1985 un Dipartimento di Medicina e Scienze umane şi unde se publică o revistă ştiinţifică de popularizare KOS şi o alta, cu caracter etico-sanitar, Sanare infirmos. (20) De orientare "laică", în sensul unei puternice critici aduse viziunii catolice a bioeticii, este Politeia, centru pentru formare şi cercetare în politică şi etică, din Milano (cu sedii şi la Roma şi Neapole). Şi acest centru are secţiuni de etică în economie, în domeniul mediului, şi de bioetică. Revista, editată sub îngrijirea Centrului, se numeşte Niotizie di Politeia şi reuneşte contribuţii de provenienţă diversă, ce reflectă însă o abordare analistă şi utilitaristă, privilegiind individualismul metodologic ce stă la baza muncii de cercetare a grupului. (21) Recent, secţiunea de bioetică a înfiinţat Consulta di Bioetica ( "Corpul consultativ de Bioetică"), ce editează revista Bioetica. Învăţământul academic al Bioeticii în Italia a fost activat în multe Universităţi pontificale, cu o perspectivă mai ales teologică. (22) În universităţile de stat, bioetica a fost introdusă ca disciplină de învăţământ la cererea unor facultăţi de Medicină şi chirurgie (printre care 9

Aportul principiilor şi criteriilor proprii filozofiilor moderne va fi tratat într-un capitol dedicat succesivmeta-eticii. în reconstruirea gândirii etice occidentale din domeniul medical. denumite şi "comitete etice". Unele etape sunt semnificative sub acest profil: etica medicală hipocratică. Legea era pentru cei care practicau meserii specifice cetăţenilor obişnuiţi. la o mai bună definiţie a acestei discipline şi acelaşi lucru se poate spune despre instituirea comitetelor de bioetică. reflecţia privind drepturile omului în Europa. de-a lungul secolelor. au predispus la criteriologii şi categorii filozofice şi adesea au dat naştere unor discuţii pe teme specifice. Jurământul reprezintă. influenţat de prescrierile sumerienilor. La originea eticii medicale în societăţile arhaice ca şi în cele mai evoluate din antichitate găsim mereu trei elemente: exigenţele cu caracter etic pe care medicul trebuia să le respecte. de Hipocrate (460-370 î. care au dat un puternic impuls gândirii bioetice. morala medicală de inspiraţie teologică. ca cea de rege şi de preot. expresia tipică a culturii epocii.) şi de "Jurământul " său . potrivit acestei interpretări. b) o parte centrală care la rândul ei are două fragmente: unul relativ la angajarea de a respecta maestrul.Universitatea Catolică din Roma). Drumul nostru nu poate fi extins şi aprofundat. De la etica medicală la bioetică Pentru a ne da seama pe deplin despre discuţiile actuale şi abordările diferenţiate ale Bioeticii. Deja Codul lui Hammurabi din 1750 î C. a transmite gratuit cele învăţate fiilor maestrului şi celor care semnează Jurământul. (24) . Structura Jurământului cuprinde: a) o invocare a divinităţii ca introducere distinctă. celălalt 10 . Unele etape. Gracia (25) mi s-a părut amplă şi documentată ca analiză a textului. deci.C. susţinută de o "morală forte". ci se va opri la acel element din trecut care este absolut necesar pentru înţelegerea momentului cultural actual. Desigur. Nu se poate face abstracţie. înaintea răspândirii termenului însuşi şi a recentelor schimbări. specific unei categorii de persoane. structură etico-religioasă şi interpretare istorico-filozofică. mai ales după ultimul război mondial. profesiunea medicală ar fi. aşa cum au făcut-o mulţi autori (23) . fără îndoială. o "profesie puternică". apoi. este necesar să ne reamintim itinerariul istoric al gândirii etice în medicină. conţine normele care dirijează activitatea medicală şi o primă reglementare a taxelor pentru asistenţa sanitară. Expunerea făcută de D. cu caracter pre-juridic. semnificaţiile morale ale asistenţei acordate bolnavului şi hotărârile pe care statul trebuia să le ia pentru cetăţenii săi în ce priveşte sănătatea publică. exprimată în sens religios în Jurământ. Tema va fi analizată într-un capitolul special. aportul filozofiei moderne. modelelor de bioetică şi problemei fondării gândirii etice. categoria medicilor . a fost inserată în grupurile de discipline pentru participarea la concursuri publice (pentru profesori universitari dintre cei mai calificaţi şi pentru cercetători universitari) deci în sectoarele ştiinţifico-disciplinare ale învăţământului universitar. învăţământul universitar de bioetică a contribuit. care era considerată într-un anumit fel deasupra legii.

în sens punitiv (damnaţiuni) pentru cel care îl încalcă. Bioetica actuală. acesta fiind "ethos"-ul lui. aceste noi principii nu vor putea şterge complet principiul beneficienţei ca moment de validitate şi garanţie atât pentru autonomia pacientului cât şi pentru cea a medicului. care noi nu considerăm că se bazează pe transcendenţa profesiei medicale. autonomie şi justiţie . Rezultatul care decurge din această interpretare este că această gândire hipocratică ar fi dat în realitate un fundament filozofico-teologic a ceea ce azi numim cu o conotaţie negativă "paternalism medical". al cărui protector fără drept de apel şi deasupra oricărei legi este medicul. c) o concluzie în care se cer sancţiuni din partea divinităţii în sens pozitiv (binecuvântări) pentru cel care respectă jurământul şi. desigur. nici măcar din partea pacientului. aproape o expresie scrisă a unei morale naturale. Nu se poate totuşi ignora . Nu se poate vorbi. Această influenţă. după cum afirmă D. orice abuz sexual faţă de persoana bolnavului şi de rude. "Datoriile medicului" de Mohamed Hasin (1770) în Persia. şi totuşi. nici de o moralitate naturală.păstrând o tradiţie istorică ce vine de departe şi traversează întreaga evoluţie a gândirii occidentale. Apariţia principiului de autonomie odată cu afirmarea gândirii moderne. aşa cum vom vedea mai bine în capitolul relativ la întemeierea gândirii etice. care consideră profesia medicală într-un climat de transcendenţă. Gregory şi cu formularea drepturilor omului şi ale drepturilor cetăţeanului. ceea ce prescrie nu ar avea nevoie de alte confirmări. liberalismul etic al lui Hume. 11 . de o simplă moralitate defensivă a "castei" medicilor.pentru evoluţia gândirii etico-filozofice. Jurământul fundamentează moralitatea actului medical pe principiul "beneficienţei şi nu al dăunării. reprezintă. deci al binelui pacientului. după cum a fost socotit până în secolul al XVIII-lea. din secolul VI. Deoarece medicul acţionează pentru binele bolnavului. Gracia. principiu continuat de-a lungul secolelor. chiar dacă i se solicită. Smith. Nu poate fi vorba. "Rugăciunea zilnică a medicului" de Mose Maimonide (1135-1204) în Egipt. Short Mell. aproape universală.nu dăunare. de un cod atemporal.fragment este dedicat mai concret terapiei care obligă medicul să excludă anumite acţiuni. (26) Ceea ce recunosc toţi este faptul că gândirea hipocratică a rămas "canonică" pentru întreaga cultură clasică a Evului Mediu. ci de o reflectare a filozofiei şi a culturii timpului.efortul lor de a întemeia criterii de moralitate care să nu fie subiective. Fără îndoială. "avortul cauzat de intervenţii artificiale". existenţa conştiinţei binelui în sine şi a respectului persoanei dincolo şi deasupra dorinţelor sale subiective . a Jurământului lui Hipocrate este dovedită de formule asemănătoare răspândite în diferite culturi. ci de o moralitate ce se bazează pe principiul sacru al binelui pacientului. ca cele de autonomie şi justiţie. Nici ideea de justiţie formulată de gândirea socială contemporană nu va putea elimina acest principiu al beneficienţei. respectarea secretului medical. potrivit acestei analize istorice. ci pe ideea binelui şi a adevărului şi îl reţinem important pentru însăşi consistenţa altor principii. ca de exemplu administrarea otrăvii. conferindu-i caracter de sacralitate (sacerdoţiu fiziologic şi carismatic). influenţa succesivă a lui Socrate. deci. precum "Jurământul lui Aseph Ben Berachyhu" în Siria. Platon şi Aristotel . ci bazate pe adevăruri obiective. mai ales cea care se inspiră din faimoasele principii: beneficienţă . un antipaternalism medical ".

custode co-responsabil al pământului şi al vieţii în lume în faţa Creatorului însuşi. ca expresie a comunităţii celor care au obligaţia de a "se îngriji" de fraţi. de tratatele medievale şi renascentiste. dar mai ales ca "mărturie" a fraternităţii dorite de Cristos faţă de cel care suferă. 12 . aplicarea ei în mediul sanitar şi în Magisteriul Bisericii. după greutăţile iniţiale din vremea lui Galileo. în unitatea lui: trupspirit. Evanghelia. este considerat şi evaluat ca expresie a carităţii Mântuitorului şi fundament al judecăţii finale şi escatologice. condamnă avortul. ci este chemat să fie slujitorul (diaconos) celor suferinzi. orice om.rezultă din depăşirea dualismului clasic. Biserica Catolică şi comunitatea creştină se ocupă de sănătatea publică ca o dovadă de fraternitate şi confirmare a autenticităţii mesajului. Bisericile au dezvoltat o morală teologică ce proclamă sacralitatea şi inviolabilitatea vieţii oricărei făpturi umane. în care baza concepţiei etice privind acţiunea medicului este extrasă din datele Revelaţiei şi nu numai din preceptele lui Hipocrate. Apoi. creaţional şi salvator determină comunitatea creştină să se îngrijească de spitale. al cărui Jurământ a fost mereu recunoscut ca expresie a eticii. eutanasia. în abordarea şi căutarea dialogului pozitiv. care întruchipează parabola Bunului Samaritean (28) în istoria lumii încreştinate. dintre raţiunea ştiinţifică şi credinţa religioasă. după cum ne indică să-l vedem în bolnav pe "Christus patiens" tot astfel ea ne cere să-l putem recunoaşte în medic pe "Christus servus". a introdus concepte noi şi valori noi atât prin intermediul învăţământului. Şi după Revoluţia franceză. mai recente. pruncuciderea. acolo unde acest termen este bine onorat. mai ales cel aflat în dificultate. cât şi prin practica asistenţială. până la operele de morală medicală. (27) Noua viziune asupra lumii şi a umanităţii în sens personalist. Figura medicului în sens creştin. comunităţile creştine vor simţi dreptul-datorie de a nu abandona asistenţa bolnavului.personalism creştin . mutilaţiile şi dezvoltă o "morală medicală" care prinde tot mai mult contur. ci omul întreg. conform căreia ceea ce i se face bolnavului este apreciat în termenii "mie mi-aţi făcut". încet. nu numai în sensul de "suplinire" a societăţii civile în ţările încă nedezvoltate. ci aşa cum a acţionat în cazul gândirii platonice şi aristotelice. mai ales în ambientul catolic. a teologiei creştine. atât de lumea creştină cât şi de cea islamică. în configuraţia teologică şi nouă a asistenţei bolnavului şi a profesiei de medic. deasupra legii morale. este considerat făptură a lui Dumnezeu. dezlegându-se încet. Valoarea persoanei umane în creştinism . nu este cea a unui personaj sacerdotal. când se va afirma conceptul de "spital civil" şi de "drept al cetăţeanului la asistenţă". prin forţa misterului Întrupării-Mântuirii. În numele acestei teologii.Nu se poate omite în această retrospectivă contribuţia creştinismului. pentru care nu numai sufletul spiritual. omul. Aceste contribuţii pot fi recunoscute în primul rând în fundamentarea definitivă a conceptului de "persoană umană". Creştinismul nu s-a limitat să facă o bună primire eticii hipocratice. care considerau temele de etică medicală ca făcând parte din analizele (dezbaterile) virtuţii justiţiei sau în comentariul poruncii "să nu ucizi". şi pentru cel puţin 17 secole.

coerent. al Bisericii Catolice şi al altor confesiuni creştine privind problemele pe care ştiinţa medicală le-a ridicat în epoca contemporană. care s-a dezvoltat după şi în urma procesului de la Nürnberg (1945-1946). în ianuarie 1981. amintim de pe acum indicaţiile privind avortul şi diagnoza prenatală. pronunţările Bisericilor în general şi ale Bisericii Catolice în particular constituie obiectul unei atente consideraţii. adică Bioetica.îşi dă seama că două sunt provocările pe care ele le cuprind: prezenţa crimelor naziste. Dintre acestea. iar pe plan internaţional.O continuare a acestui interes secular este învăţământul magisterial. aprobarea tot mai actualizată a "Codurilor de Deontologie medicală" emanate de organisme internaţionale. Tocmai în această răscruce istorică trebuie plasată naşterea Bioeticii. comise nu numai în lagărele de concentrare. (29) Dar concepţia asupra moralei catolice în domeniul medical a fost mereu îmbunătăţită după pontificatul lui Pius al XII-lea. 13 . Cine reparcurge învăţămintele discursurilor şi mesajelor radiofonice ale lui Pius al XII-lea adresate medicilor . care pentru unii ar putea coincide cu naşterea Bioeticii "ante litteram": formularea "drepturilor omului". Două direcţii de normative s-au dezvoltat începând din acest moment tragic. intitulate: "Manipulating life: ethical issues in genetic engineering" ("Manipulând viaţa: subiecte etice în ingineria genetică"). Din lumea islamică amintim "Codul islamic de Etică Medicală" aprobat de Conferinţa internaţională asupra medicinii islamice.şi acest lucru merită făcut . cât şi datorită obedienţei religioase a pacientului. Geneva 1982. Aceste delicte sunt astăzi cunoscute şi reunite în documentele procesului (32) şi rămân o mărturie deloc favorabilă a ceea ce poate face puterea detaşată de morală sau presupusă deţinătoare a moralei înseşi şi cu colaborarea medicilor care se lasă instrumentalizaţi de puterea politică. (30) Celelalte Biserici creştine şi confesiuni religioase au oferit la rândul lor indicaţii credincioşilor şi au formulat propuneri lumii medicale şi politice: în tratarea fiecărei teme vor fi amintite. desfăşurată în Kuweit. În acest proces împotriva crimelor naziste au fost făcute cunoscute lumii delictele comise asupra prizonierilor şi civililor din ordinul regimului cu colaborarea medicilor. ca şi din raţiuni obiective care stau la baza indicaţiei sau a normei morale. de natură juridică şi deontologică de mare relevanţă. (31) Pentru a completa panorama istorică a contribuiţiilor la formarea principiilor şi criteriilor de comportament în domeniul biomedical trebuie să amintim aportul pe versantul laic. indicaţii provenite de la Consiliul Ecumenic al Bisericilor de la Geneva. întrucât medicul nu le poate ignora atât din raţiuni ce ţin de o eventuală apartenenţă religioasă a sa. Există o perioadă istorică semnificativă în care se manifestă cea mai puternică expresie a "moralei medicale" în domeniul catolic: este vorba de anii pontificatului lui Pius al XII-lea. Această legislaţie şi aceste normative implicau şi cereau în mod necesar o gândire de fundamentare teoretică şi justificativă. cu justificarea că sunt "constrânşi". prin succesorii lui. şi evoluţia progresului tehnologic care în ambiguitatea lui putea şi poate fi îndreptat spre oprimarea şi eliminarea vieţii umane. precum Asociaţia Medicală Mondială (AMM) şi Consiliul Organizaţiilor Internaţionale ale Ştiinţelor Medicale (CIOMS). care prin forţa lucrurilor trebuia să se regăsească într-o disciplină sistematică.

Convenţii. Unii prezintă Bioetica drept o mişcare de idei.În prima direcţie s-a dezvoltat întreaga codificare începând cu "Declaraţia universală a drepturilor omului" . ca un exemplu. publicată în 1962. Dintre "Recomandări" amintesc. modificată tot la Helsinki în 1964 şi actualizată la Tokio în 1975. Jonas). pe care l-am amintit. care are un rol ce nu se 14 . îndeosebi. dezvăluie un amplu evantai de probleme abordate. actualizat de aceeaşi asociaţie la Londra în 1949. alt organism de prestigiu în cadrul autorităţii medicale. în fine. din parte AMM. Recomandări şi Cărţi". conţinând "Jurământul de la Geneva". care pune în criză conceptul sec. Se datorează Conferinţei Internaţionale a Ordinului Medicilor din Comunitatea Europeană (CEE). Celebră şi cunoscută este "Declaraţia de la Helsinki" privind experimentele şi cercetările biomedicale tot de către AMM. 79/1976 despre drepturile bolnavilor şi muribunzilor. la nr. Pentru determinarea momentului morţii şi îngrijirilor din faza finală a bolii trebuie amintită "Declaraţia de la Sidney". 1046/1986 şi la nr. dar în toate cazurile au o semnificaţie culturală şi etică. (33) Problema definiţiei Itinerariul istoric retrospectiv şi recent al Bioeticii. schimbătoare din punct de vedere istoric sau istoricist. care conţin afirmaţii angajante în apărarea vieţii şi a integrităţii fizice. împreună cu apărarea şi salvgardarea altor libertăţi civile şi politice fundamentale şi până la o întreagă serie de "Declaraţii. şi trebuie să-l amintim. au o valoare juridică adevărată în momentul în care sunt acceptate de state. din 1968. publicat la Paris la 6 ianuarie 1987. ale demografiei şi ale cercetării experimentale asupra omului şi animalelor. "Codul de Etică Medicală" publicat la Geneva în 1948. 29/1978 privind transplantele de ţesuturi şi organe. "Declaraţiile". cu noi reflecţii cu caracter etico-filozofic privind problemele vechi şi noi ale medicinei. De aici se naşte problema în primul rând a unei definiţii a Bioeticii. Dintre Codurile deontologice amintesc "Codul de la Nürnberg" din 1947. actualizată la Veneţia în 1983. problemă care până azi nu pare a fi depăşită. se confruntă cu aporturile eticii medicale clasice ale diverselor doctrine religioase şi cu drepturile omului. Se ştie că forţa juridică. pune accentul pe relaţia dintre viaţa umană şi viaţa infraumană şi. tot de AMM. doumentul intitulat "Principii de Etică Medicală Europeană". În cursul tratării fiecărei probleme vom cita aceste documente şi altele pentru autoritatea culturală şi valorile etice la care fac referire. pe cea a Consiliului Europei: la nr. "Convenţiile" şi "Recomandările" au o greutate normativă deosebită: "Recomandările". alţii consideră gândirea bioetică o articulaţie a filozofiei morale şi cei care definesc această gândire ca o disciplină autonomă. la Veneţia în 1983 şi la Hong Kong în 1989. de conţinuturi şi criterii evocate: de la prima abordare teoretică cu interes bioecologic prioritar (Potter. publicată de Naţiunile Unite (ONU) (10 decembrie 1948) şi Convenzione di salvaguardia dei diritti dell'umo e delle liberta fondamentali (tratat din Roma din 4 noiembrie 1950). XIX al progresului unidirecţional şi în mod automat benefic. cu conotaţii "catastrofice". 1100/1989 asupra utilizării embrionilor şi fetuşilor umani. alţii o consideră mai degrabă o metodologie de confruntare interdisciplinară între ştiinţe biomedicale şi ştiinţe umane. Bioetica se îmbogăţeşte graţie apariţiei diverselor Centre americane şi europene. la nr.

deci. a şi definit noua disciplină. este înţeleasă în sens extensiv. dar în acelaşi timp modest caracterizată. în faţa unei probleme etice. definiţia rezultată este mai completă. şi nici nu poate fi considerată o secţiune a celei mai cunoscute şi antici etici medicale. el consideră deci bioetica drept un nou tip de Înţelepciune ce trebuie să indice cum să fie folosită cunoaşterea ştiinţifică pentru garantarea binelui social. fără îndoială. după aceea este necesar. cât şi pentru multiplele aporturi anterioare ale eticii medicale. specificitatea acestui studiu sistematic o constituie referirea la valori şi principii morale. numind-o "studiul sistematic al dimensiunilor morale . Într-adevăr. bioetica trebuie să fie "ştiinţa supravieţuirii (science of survival)" . pentru a lua 15 . Bioetica propriu-zisă. de aceea. Potter în 1971. această deschidere este. (36) . dar şi cele asupra populaţiei. În această definiţie el recuperează. atât în sens geografic. În cea din 1978 definea Bioetica "studiul sistematic al conduitei umane. Este schimbat şi obiectul formal al bioeticii. medicina de azi beneficiază toto mai mult. obiectul material al bioeticii este extins la toate dimensiunile morale ce includ conduite sociale şi decizii politice. deci nu Bioetica în sens de parte recentă şi adăugată eticii medicale. (35) Aşa cum am amintit în introducere. deoarece ea nu mai este "examinată în lumina valorilor şi principiilor morale". considerăm realizat faptul că sub denumirea de Bioetică este inclusă şi etica medicală propriu-zisă. chiar dacă are o conexiune cu aceste discipline şi puncte de confruntare. Bioetica în sensul de etică ce priveşte intervenţiile asupra vieţii. în parte. în progresele sale. În plus. în timp ce în primul moment este oportun să se pornească de la examinarea diferitelor puncte de vedere. de cercetarea de bază din domeniul biologic şi este legată şi în sens social de componenţa ambientală. După părerea noastră. judecăţi şi limite licite sau ilicite. ca o "combinaţie a cunoaşterii biologice cu cea a sistemului de valori umane". În definiţia din 1995." (38) Domeniul ştiinţelor vieţii şi sănătăţii cuprindea. (34) Din acest "excursus" făcut până acum. concepţia originară a "Bioeticii globale". Reich acordă definiţiei bioeticii o amploare mai mare. în cadrul ştiinţelor vieţii şi sănătăţii. o considerare mai degrabă a biosferei în general decât a medicinei. ci dimpotrivă. tratată în lumina valorilor şi principiilor morale. pentru Bioetica mai recentă. cu folosirea unei varietăţi de metodologii etice într-o abordare interdisciplinară. propusă de Potter.ale ştiinţelor vieţii şi tratamentelor sanitare.identifică cu cel al deontologiei. într-un anumit mod. Prin această afirmaţie Reich doreşte să elimine echivocul existent în anii precedenţi sau faptul că principiile ar fi exclusiv cele susţinute de Beauchamp şi Childress şi în mod fundamental doreşte să deschidă uşa pluralismului etic. Reich dă diverse definiţii Bioeticii cu ocazia celor două ediţii succesive din "Enyclopedia of Bioethics". foarte importantă chiar dacă ascunde riscul uşor al unui relativism etic atunci când se opune rolului normativ al bioeticii. în afara faptului că a numit acest termen." (39) . ci "printr-o varietate de metodologii etice". nici cu medicina legală sau cu drepturile omului. incluzând şi intervenţiile asupra vieţii şi sănătăţii omului. De aceea. ale deontologiei şi ale drepturilor omului. liniile directoare etc .cultural. ale moralei religioase. deciziile. deci la definirea unor criterii. intervenţiile pot fi cele referitoare la profesiile medicale. conduita. în acest sens.inclusiv viziunea morală. În ediţia din 1995. de exemplu cele relative la problemele demografice şi ambientale. rezultă că ne aflăm în faţa unei panorame desigur foarte ample. (37) .

competenţa bioeticii este recunoscută în următoarele patru domenii: a. de medicina locurilor de muncă şi de alte politici de planificare familială şi control demografic. la un Seminar internaţional desfăşurat la Erice. probleme privind intervenţia asupra vieţii altor fiinţe vii (plante. politicile de control demografic.dat fiind faptul că bioetica are o finalitate practică . în urma unor polemici privind rolul bioeticii printre cei care au un cult pentru medicina legală. sănătatea internaţională. tot ce ţine de echilibrul ecosistemului.bioetica include etica medicală tradiţională şi merge dincolo de ea. micro-organisme şi animale) şi. c. printr-o fundamentare raţională şi metodologică adecvată ştiinţific. din natura instanţelor etice şi din metodologia utilizată. nici la o simplă consideraţie filozofică. prin orientarea ce ar putea fi imprimată.deciziile . Aceste linii etice au şi o finalitate aplicativă. chiar dacă nu în mod direct terapeutice. problemele etice ale profesiunilor sanitare. care se bazează în mare parte pe ceea ce conţine "Encyclopedia of Bioethics" din 1978. 16 . în care a fost precizat obiectul bioeticii şi raportul existent între această disciplină şi deontologia şi medicina legală. În acest sens. deoarece această conduită este examinată în lumina valorilor şi principiilor morale". nici la medicina legală. b. independent de aplicaţiile lor terapeutice. medicina muncii. Fiind etica aplicată "regnului biologicului" . cuprinzând: a) problemele etice ale tuturor profesiilor sanitare. pe lângă comportamentul personal şi dreptului şi codurilor deontologice profesionale şi viitoare. Ele implică elaborarea de linii etice bazate pe valori ale persoanei şi pe drepturile omului. Finalitatea bioeticii constă în analiza raţională a problemelor morale legate de biomedicină şi de conexiunea lor cu dreptul şi cu ştiinţele umane. c) problemele sociale asociate cu politicile sanitare. beneficiind de o metodologie interdisciplinară. d. care în fond ar fi dizolvarea bioeticii înseşi. bioetica nu poate fi redusă la deontologia medicală. În acel document. Specificitatea sa derivă din tipul de probleme pe care le abordează. respectând toate confesiunile religioase. d) problemele vieţii animale şi vegetale în relaţie cu viaţa omului. conform definiţiei acceptate ce figurează în "Encyclopedia of Bioethics" din 1978. Deci validitatea alegerii trebuie argumentată raţional şi numai aşa se poate evita căderea într-un relativism etic. În privinţa raporturilor cu medicina legală şi deontologia profesională. "Bioetica" este o arie de cercetare care. Pentru a preciza această diferenţă. problemele sociale legate de problemele politicii sanitare (naţionale şi internaţionale). documentul precizează: 1. un grup de studiu a elaborat un document numit Documento di Erice. problemele etice rezultate în cadrul cercetărilor pe om.să se verifice validitatea argumentaţiilor şi a criteriilor oferite de fiecare din abordările respective.care desemnează un univers mult mai extins decât cel al medicinii . b) cercetările comportamentale. în februarie 1991. are ca obiect "examenul sistematic al conduitei umane în domeniul ştiinţelor vieţii şi sănătăţii. în general.

aplicare şi dezvoltare a lor. Această disciplină include trei ordine de norme: a. prin Învăţământul Deontologiei Medicale. pentru o mai bună interpretare. considerate azi în cadrul bioeticii. disciplină mult mai autonomă şi de amplă respiraţie. constituind o datorie a bioeticii să le discute şi să le examineze. contribuie la actualizarea şi justificarea epistemologică a normativei deontologice.) 3.. să-i evidenţieze implicaţiile pe plan antropologic (moment antropologic). Normele deontologice propriu-zise..Instrumentele de studiu ale bioeticii rezultă din mertodologia specifică interdisciplinară care îşi propune să examineze în mod aprofundat şi actualizat natura faptului biomedical (moment epistemologic). care prin metodologia şi rezultatele la care ajunge. Medicina legală este prin natura ei o ştiinţă interdisciplinară. Actualizarea normelor deontologice propriu-zise comportă o comparaţie constantă cu codurile deontologice naţionale şi internaţionale.. reunite în coduri şi în toată tradiţia orală şi scrisă a profesiei medicale. b. bioetica specială şi bioetica clinică. ale cărei criterii şi limite licite le discută.. (. să găsească "soluţiile" etice şi justificările de ordin raţional în sprijinul acestor soluţii (moment aplicativ) (. Ca o ultimă adnotare descriptivă putem spune că tratarea bioeticii a surprins până în prezent trei momente distincte: bioetica generală. etica medicală a pregătit terenul. Studiul normelor morale şi lectura lor actualizată se desfăşoară în strânsă legătură cu concluziile ce derivă din bioetică. c. Finalitatea deontologiei medicale este aprofundarea esenţială şi actualizarea normelor şi regulilor de conduită a profesiei medicale. la orientarea elaborării legislative şi la încadrarea intervenţiilor asupra vieţii umane în cel mai amplu domeniu al biosferei. Normele juridice ale fiecărei ţări. de bioetică. şi care colaborează cu justiţia şi cu persoane private la soluţionarea cazurilor care necesită anchete şi evaluări de ordin biologic şi/sau medical."(. c. Deontologia Medicală este o disciplină al cărei obiect este studiul normelor de comportament profesional specifice profesiilor sanitare. la a cărei construcţie.) 2.. "Instrumentele" de studiu ale celor trei arii sunt diferenţiate: a. nu se precizează valorile şi principiile morale în conştiinţa unei pluralităţi de abordări filozofice. obiect al eticii medicale tradiţionale.) "Învăţământul Medicinei Legale se leagă în mod natural. Ne vom ocupa în capitolul următor de descrierea acestor orientări diverse. b. Normele morale. ca în cea din Encyclopedia of Bioethics." (40) Şi în această definiţie. care de altfel se regăsesc în discutarea fiecărei probleme specifice. care studiază cu metodologia specifică conţinutul normelor juridice sub aspect biologic şi medical.. 17 . Normele juridice cu caracter deontologic sunt studiate sub profilul normelor de drept în vigoare în fiecare ţară şi cu scopul de a găsi o corespondenţă cu valorile deontologice".

în mod concret în practica medicală şi în cazul clinic. legislaţie). care sunt valorile în joc sau care sunt căile corecte pentru a ajunge la o linie de conduită fără modificarea acestor valori: alegerea sau nu a unui principiu sau a unei criteriologii de evaluare va condiţiona evaluarea cazului şi. care este una din trăsăturile proprii ale bioeticii. a durerii. dar nu toţi sunt conştienţi că în acest sector de studiu nu se poate face abstracţie de antropologia filozofică de referinţă. care analizează marile probleme. trebuie să furnizeze răspunsuri obiective bazate pe criterii valabile din punct de vedere raţional. oportunitaeta unei deschideri spre teologie ca "orizont al sensului". deontologie. Practic. Bioetica generală. individ-societate şi individnatură să-şi găsească încadrarea şi valorificarea etică. pentru o cercetare a "saggezza della scienza" ( "înţelepciunii ştiinţei") .a. experimente clinice etc. Bioetica. ea are datoria de a sugera valori de referinţă şi opţiuni operative. c. Bioetica clinică sau decizională examinează. Sunt mari tematici care constituie coloanele vertebrale ale bioeticii sistematice şi care. eutanasie. în cadrul căreia valoarea vieţii fizice corporale. au totuşi un statut epistemologic propriu şi independent de celelalte. după părerea noastră. a bolii şi a morţii. desigur. a omului. ca şi raportul libertate-responsabilitate. (41) Fiecare dintre aceste discipline.Wisdom of science. chiar dacă trebuie să recunoaştem că totdeauna sau aproape totdeauna cazurile concrete prezintă o pluralitate de aspecte de evaluat. a iubirii conjugale şi a procreaţiei. menţinând între ele relaţii foarte strânse. nu se poate separa bioetica clinică de cea generală. atât pe plan medical cât şi pe plan biologic: inginerie genetică. după părerea noastră.va fi necesară şi contribuţia filosofiei naturii. Pentru rezolvarea problemelor generate de progresul ştiinţific şi de organizarea socială a medicinei şi a 18 . cu scopul de a stabili rolul adecvat. semnificaţia şi valoarea mediului şi a ecosistemului în bioetică. care se ocupă de bazele etice. avort. a filozofiei ştiinţei dreptului şi. ne vom referi la acea concepţie care. abordate sub profil moral. În căutarea unor răspunsuri adecvate se subînscrie necesitatea unei apropieri interdisciplinare faţă de problemă. care nu este supusă unor reduceri ideologice sau biologiste. b. În mod evident este vorba despre rolul ştiinţelor biomedicale şi al ştiinţelor ambientale (ecologia). pentru a utiliza expresia potteriană . o adevărată filozofie morală în partea ei fundamentală şi instituţională. El se prezintă ca o viziune integrală a persoanei umane. În ce priveşte antropologia. antropologia şi caracterul interdisciplinar Din cele afirmate rezultă că noua disciplină nu poate fi concepută ca o simplă confruntare între diferite opinii şi poziţii etice existente. În această întrepătrundere complexă dintre ştiinţele experimentale şi cele umane. Aceasta însă nu se poate disocia de concluziile bioeticii generale. acordă o importanţă mai mare semnificaţiei. în fine. tratează valorile şi principiile originare ale eticii medicale şi sursele documentaristice ale bioeticii (drept internaţional. contribuind la valorificarea lui: personalismul fundamentat ontologic. reale şi obiective. Bioetica specială. trebuie să fie rezolvate în lumina modelelor şi fundamentelor pe care sistemul etic le consideră de bază şi justificative pentru concepţia etică.

deci. poate contribui la o viziunea a tot înţelegătoare a obiectului observat. va putea face teologie numai cine a primit aceeaşi credinţă. Pentru a nu cădea în echivoc considerăm necesar să facem o distincţie netă între teologia raţională şi teologia revelată. de integritatea ei şi de relaţiile biunivoce care leagă persoana de condiţiile existenţiale: spaţiul în care locuieşte şi timpul în care trăieşte şi va trăi. o concepţie personalistă şi de comuniune a iubirii conjugale. Jonas în opera lui. După ce am lămurit acest lucru.aşa cum rezultă din sinteza valorilor fizice. de la Platon până în zilele noastre. Asta nu înseamnă că ştiinţele nu trebuie să fie deschise între ele. dar şi lateral. Antropologia personalistă fundamentată ontologic este deseori criticată întrucât poate fi susţinută antropologic . Teologia revelată studiază faptul revelat în lumina raţiunii luminate de credinţă. Obiectul material. este ştiinţa care studiază. constituie puncte de referinţă solide pentru Bioetică. pentru a exclude orice posibilitate de instrumentalizare. Este bine să evidenţiem faptul că metafizica şi filozofia raţională a lui Dumnezeu au multe puncte comune pentru că ambele se referă la fundamentul ultim al realităţii. generate de exploatarea ecologică. uitând de marile provocări ale bolilor ieşite de sub control. fiinţa. este o altă ştiinţă cu un statut epistemologic diferit. care îl priveşte pe om ca spirit şi trup. După părerea noastră. precum şi pentru etica umană şi socială. în lumina raţiunii naturale. pentru că tot pe Dumnezeu îl studiază. are un obiect material (de studiu) şi un obiect formal (punctul de vedere pe care-l adoptă) diferit de teologia raţională. în funcţie de orientarea epistemologică de "integrare". Teologia raţională. atât metafizice cât şi antropologice şi etice. În această perspectivă poate fi înţeleasă marea importanţă a categoriei răspunderii la care se referă H. De aceea. Deci.dreptului con siderăm că "in primis" trebuie să se răspundă la întrebarea privind valoarea persoanei. prerogativele şi datoriile sale. manifestă prejudecăţi intelectuale asupra unei importante părţi a tradiţiei filozofice. Valoarea fundamentală a vieţii. este necesar să adăugăm că antropologia şi etica propuse de noi nu pleacă de la raţiunea luminată de credinţă. dar îl extinde substanţial pentru că se referă la tot ce Dumnezeu însuşi ne-a revelat despre Sine. denumită în mod tradiţional teodicee sau filozofia lui Dumnezeu. din fiinţa supremă. Aceste valori trebuie să-i ghideze pe cei ce încearcă să rezolve problemele generate de dezvoltarea ştiinţei biomedicale. manifestă o necunoaştere a semnificaţiei metafizicii înseşi şi a teologiei. Cel care se foloseşte de o filozofie empiristă care reduce omul la aspectele sale ce ţin numai de experienţă. însă. în consecinţă. transcendenţa persoanei.numai de cel care admite o cunoaştere superioară celei relaţionale. este necesară o antropologie filozofică de referinţă care să ţină seama de persoana umană. de prevenirea relelor tipice societăţii tehnologice. ceea ce se poate cunoaşte cu raţiunea. din interior şi de sus.raportul de prioritate şi complementaritate dintre persoană şi societate. ştiinţă care astăzi pare animată de un entuziasm optimist al progresului. de cel care acceptă posibilitatea unei teologii. psihologice şi spirituale .se spune . în acelaşi fel în care observarea unui obiect nu numai frontal. concepţia integrală a persoanei. întrucât discuţia care s-ar naşte ar fi utilă numai celor care au acelaşi crez. Teologia revelată. coincide în parte cu cel al teologiei raţionale. iar întrepătrunderea lor în respectul statutului epistemologic al fiecăreia nu poate duce la îmbogăţirea înţelegerii obiectului de studiu. cine confundă ontologia şi personalismul fundamentat ontologic cu teologia revelată. ci ţin cont de o serie de cunoştinţe filozofice raţionale. (42) 19 . Orice ştiinţă este o completare în cadrul frontierelor diferite de ştiinţa însăşi.

cu aceeaşi vigoare cu care a condamnat ereziile în domeniul adevărurilor revelate. o valoare intangibilă. instanţă ultimă şi "orizont de sens". Această parte a moralei. nu numai a credinciosului: credinciosul . Acest lucru este cu atât mai necesar azi. asupra permisivităţii intervenţiilor asupra omului din partea medicului şi a biologului: viaţa umană este înainte de toate o valoare naturală. deci ca pe o disciplină cu un statut epistemologic raţional. Dar. numită şi naturală. valoarea persoanei umane este îmbunătăţită de Har şi de darul Duhului Sfânt. specificată de Magisteriu: are raţiunea proprie de a fi o reflecţie asupra faptului de credinţă şi de a aplica legea divină în comportamentul uman. după părerea noastră. Într-adevăr. cât şi a presiunilor ideologice şi dificultăţilor intrinseci ale problemelor. filozofie-teologie. Este contrar tradiţiei Bisericii să nege valoarea raţiunii şi legitimitatea eticii raţionale. consideră aceste intervenţii în lumina viziunii de credinţă. denumită în general "morală medicală". are valabilitate numai în cadrul comunităţii de credincioşi. naturăsupranatură. dar nu încetează să fie pentru toţi. deoarece este om.Bioetica se distinge de teologia morală. şi deci în lumina Revelaţiei creştine. care au ca obiect realităţi intramondene şi corporale şi care folosesc un procedeu raţional. care a abandonat adevărul uman relativismului şi nu cognitivismului. ar fi impropriu şi nu ar aduce nici un serviciu credinţei înseşi să negăm legitimitatea şi necesitatea unei reflecţii raţionale şi filozofice asupra vieţii umane şi. după o lungă perioadă de "răscruce a metafizicii".poate . credincioşi sau nu. ce se adresează formării personalului sanitar. Raţiunea şi Revelaţia au acelaşi autor. Dialogul dintre ştiinţă şi credinţă se poate realiza prin intermediul raţiunii care este comună şi uneia şi alteia. (44) Această întâlnire rezultă cu atât mai necesară şi urgentă cu cât ne mişcăm într-un domeniu al ştiinţelor experimentale. deci merită consideraţii egale şi cu o susţinere reciprocă. dar viaţa umană este viaţă pentru toţi oamenii. (43) Biserica Catolică însăşi a condamnat de-a lungul secolelor orice poziţie fideistă care ar deposeda raţiunea şi inteligenţa de greutatea şi valoarea lor. şi în recenta dezbatere despre avort mulţi au riscat să considere că este o problemă de credinţă sau de lipsă de credinţă. Biserica a apărat mai ales principiul armoniei dintre ştiinţă şi credinţă. De aici se naşte şi s-a născut exigenţa unei reflecţii filozofico-morale şi în domeniul medical şi biologic. raţional cunoscută de toţi cei care se folosesc de raţiune. iar obligaţia de a o respecta este datoria omului. pe Dumnezeu. dintre raţiune şi Revelaţie: o armonie care nu este mereu uşoară şi imediată. dar aceste raţiuni nu trebuie invocate pentru a-i dispensa pe oamenii de bună credinţă şi cu dreaptă judecată de a reflecta asupra faptelor umane în lumina raţiunii. deci. Acesta este un punct delicat şi esenţial care implică raportul om-Dumnezeu. 20 . Bioetica o înţelegem. chiar dacă multe concluzii coincid cu cele ale filozofiei morale "tout court". deschisă spre teologie văzută ca o ştiinţă supra-raţională. atât din cauza slăbiciunii minţii omeneşti.are raţiuni de susţinere supranaturale.

(2) Prima revoluţie. folosirea tehnicilor de reanimare. în al doilea rând. deontologia etc) fără să aibă o identitate precisă şi o necesitate? (1) După cum se poate vedea. întrebarea este relevantă şi priveşte trei probleme distincte: în primul rând problema rolului şi justificării epistemologice. au revoluţionat medicina. "medicina genomică". Tot Jean Bernard aminteşte de marile cuceriri ale medicinei din aceşti ani: sistematizarea metodelor de experimentare a noilor medicamente pe voluntari sănătoşi şi pe bolnavi. chirurgicale şi prin raze. dereglări biochimice umorale" (3) Cea de a doua revoluţie este recentă: începe de la descoperirea codului genetic şi defineşte c. Aceste descoperiri. Să abordăm în primul rând prima întrebare. lupta continuă şi reînnoită împotriva tumorilor prin metode chimioterapeutice. dar au provocat în acelaşi timp şi o revoluţie în concepţiile despre viaţă şi om. începând cu anul 1930 şi până în prezent. afecţiunile glandelor endocrine. folosirea pe scară largă a vaccinurilor pentru a combate marile epidemii (tifos. de un fel de "cocktail" realizat cu ingrediente din alte ştiinţe (ca biologia.d. are o justificare pentru care nu poate fi ignorată. vorbind de două mari revoluţii: revoluţia terapeutică şi revoluţia biologică. transplantul de organe şi ţesuturi. are criterii proprii pe care-şi întemeiază opiniile şi are propria metodă de cercetare? Oare nu este vorba de un amestec. după descoperirea sulfamidelor (1937) şi a penicilinei (1946). o reflecţie ce are ca obiectiv specific şi arzător identificarea valorilor şi normelor care să guverneze acţiunea omului. Jean Bernard. relativă la justificarea epistemologică a bioeticii. precum tuberculoza. intervenţia ştiinţei şi a tehnologiei asupra vieţii înseşi şi a biosferei. variola. stimulând reflecţia asupra destinelor omenirii. problema formării gândirii etice şi în al treilea rând problema metodei. cunoscut hematolog francez şi primul preşedinte al forului Comité Consultatif National d'Éthique din Franţa. medicina. după milenii de neputinţă. conferă umanităţii "puterea de a înfrânge bolile mult timp considerate fatale . filozofia. a reconstruit istoria progresului şi a descoperirilor din domeniul biomedicinei. Întrebarea pe care ne-o punem acum este decisivă: această reflecţie îşi are un loc anume în panorama ştiinţelor.Capitolul al II-lea Justificare epistemologică Formarea gândirii bioetice şi metodologia cercetării în bioetică Justificarea epistemologică a bioeticii Din capitolul precedent rezultă o situaţie concretă: Bioetica există ca o încercare de reflecţie sistematică privind toate intervenţiile omului asupra fiinţelor vii. plecând de la descoperirea legilor care guvernează formarea vieţii. poliomielita) până la frontiera nouă deschisă de Sida. 21 . observă omul de ştiinţă. sifilisul. marile septicemii.

Cu cât medicina devine mai puternică şi eficace. Cum am afirmat în capitolul precedent. ale cărei evoluţii nu sunt complet previzibile şi rămân încă fără o orientare etică şi deontologică omogenă. S-a invocat atunci o nouă etică pentru evitarea unei posibile catastrofe a umanităţii. purtătoarele lor de cuvânt devin asociaţiile medicale precum Asociaţia Medicală Mondială (AMM) şi Federaţia Ordinului Medicilor în cadrul propriilor congrese. în Europa şi în lume sunt respectate codurile şi liniile conducătoare ale activităţii medicale. aceste posibilităţi şi tehnologii noi au început să fie privite cu mai mare realism şi discernământ. care pentru prima dată este denumită în opera lui V. adică a posibilităţii de a transfera porţiuni din codul genetic de la o celulă la alta. Potter (6): este vorba de o etică ce vrea să ţină seama de totalitatea intervenţiilor asupra biosferei. Toate acestea au generat temeri faţă de posibila alterare a biosferei şi a ecosistemului de către om. mărturie fiind Codurile deontologice ca cel de la Nürnberg şi Helsinki (4) privind experimentele. prin opera lui Hans Jonas Il principio responsabilita. Prima apariţie a ingineriei genetice. necesitatea unui moratoriu şi a unei normative universale între savanţi se manifestă în cadrul societăţilor de cercetători. care au instituit primele comitete ştiinţifico-etice de supraveghere şi au elaborat primele "Guidelines" care privesc intervenţia asupra ADN. cum am afirmat. Odată cu descoperirile ştiinţifice din genetică şi cu aplicarea noilor cunoştinţe în domeniul embriologic şi ginecologic. aşa cum am afirmat. cu atât normele de protejare a individului trebuie să fie riguroase şi cunoscute temeinic. (10) 22 . de etica mediului şi a responsabilităţii pentru viitorul lumii. de codurile deontologice şi de etica medicală. Aceste linii conducătoare au fost reluate de diferite organisme din lume. ştiinţa medicală intră într-o fază nouă. potenţat de metoda experimentală şi protejat. totuşi. (5) Acest filon al medicinei terapeutice a reprezentat şi reprezintă. În ce priveşte ingineria genetică propriu-zisă s-a întrevăzut repede posibilitatea realizării geneterapiei. Acesta este momentul naşterii bioeticii. filonul clasic şi aş spune modelul hipocratic. posibilele aplicări ale ingineriei în diferite forme de viaţă au făcut să se întrevadă eventualitatea creării "bombei biologice". (7) Teama de o catastrofă.R. Aceeaşi exigenţă se evidenţiază în Germania. Sydney şi Hong Kong. o etică a întregii biosfere. care au dus la procrearea artificială. după cum o dovedesc conferinţele de la Gordon şi Asilomar (8). îşi stabileşte Codul propriu de etică medicală. chiar la specii diferite. care acum este aplicabilă pe linia celulelor somatice şi este interzisă în schimb din cauza unor riscuri pentru moment imanente . mult mai puţin costisitoare decât cea nucleară şi cu mai puţine posibilităţi de control. care să-şi extragă normele din interiorul evoluţiei biologice. prin dublul mecanism al "endonucleozei de restricţie" şi al acidului dezoxiribonucleic (ADN) "recombinat" desigur a alarmat lumea. acesta din urmă revizuit în mod continuu la Tokyo. în această perioadă.Sub asaltul acestor descoperiri etica medicală se dezvoltă şi înregistrează noi şi importante capitole.asupra celulelor liniei germinale. Şi lumea islamică. (9) Foarte repede însă.

(12) Temerile continuă să fie mari în privinţa unui alt capitol important. Biserică sau autorităţi. dacă va fi finalizat. să poată menţine un echilibru compatibil cu sănătatea omului de azi şi a generaţiilor viitoare. dar şi concepţia privind părinţii. iar ecosistemul. 23 . perfecţionată apoi de savanţi până în zilele noastre. politicieni. cea experimentală. industriaşi. În acest sens trebuie amintit faptul că biologia şi medicina sunt ştiinţe experimentale. care va permite. Raportul dintre ştiinţa biomedicală şi bioetică Este. dar nu alterat. Bacon. (13) Devine deci necesar a se pune întâi problema relaţiilor dintre ştiinţă şi etică şi a se defini intervenţia bioeticii în cadrul ştiinţelor biomedicale. " (15) Astăzi. în domeniul microbiologic mai ales. iar Renato Dulbecco aminteşte că "secole întregi savanţii au stat departe de tragediile istorice. mai ales după prospectarea "proiectului genom uman". Se discută motivul şi cadrul precis al unei baze epistemologice a bioeticii. această mentalitate nu este împărtăşită de majoritatea a cercetătorilor care se ocupă de şiinţele medicale ( inclusiv de Dulbecco). de aceea a devenit importantă şi evidentă problema etică pentru cercetători. Cu orgoliu baconian şi cartezian au respins orice pretenţie de control şi de interferenţă. unde frontierele se lărgesc tot mai mult şi unde sunt în joc nu numai viaţa embrionilor procreaţi în mod artificial. provocatoare afirmaţia lui Robert Nozick după care "microscoapele şi telescoapele nu relevă părţile etice" (14). Iar acum se vorbeşte de medicină "genomică" şi de "medicină predictivă". Galilei şi R. Pe bună dreptate s-a observat că pe această cale ştiinţa experimentală riscă să-şi asume statutul epistemologic al politicii. cel al procreaţiei. Noile cunoştinţe din domeniul genetic au determinat extinderea aplicării. şi nu ar urmări cunoaşterea realităţii. pentru că urmăresc o metodă precisă. desigur. adică ar deveni "arta posibilului". care pune prima în discuţie problema bioetică.S-au făcut destul de repede aplicaţii de tip industrial pentru fabricarea unor medicamente noi (insulina. pentru creşterea producţiei în agricultură şi zootehnice. din orice parte ar fi venit: guvern. nu numai cele catastrofale. interferon etc). a diagnosticării prenatale şi postnatale. (11) S-au făcut ecou al acestor preocupări Parlamentele europene şi Comitetele naţionale de bioetică. paternitatea şi maternitatea cu scopul însuşi al sexualităţii umane. În cadrul ingineriei genetice propriu-zise s-au evidenţiat şi posibilităţile unor aplicaţii pozitive. dar va deschide şi posibilitatea cunoaşterii secretului intim al constituţiei ereditare a fiecărei persoane şi familii. propusă de G. Posibilităţile concrete de a ajunge la eugenie selectivă la experimente pe embrioni şi la comercializarea corpului uman şi a procreaţiei sunt de acum un fapt recunoscut şi de care mulţi se tem. ar încerca să facă tot ce e posibil. toto mai delicate şi cu probleme etice. de a fi garantate acele aplicaţii ale ingineriei genetice prin care patrimoniul genetic va putea fi îngrijit. cunoaşterea codului genetic al omului şi deci structura patrimoniului ereditar al fiecărui individ: acest fapt va permite o mai bună urmărire a scopurilor terapeutice. definind autonomia şi neutralitatea rolului lor în societate. de temut.

24 . ce are trimitere în cercetarea biomedicală. pozitive sau negative. Alţi savanţi admit în general o etică intrinsecă cercetării ştiinţifice. în timp ce aplicaţiile ar necesita un examen bioetic prealabil privind consecinţele şi riscurile. obţinute de experimentatorul precedent şi este chemat să aducă la rândul lui contribuţii noi utilizând aceeaşi metodologie. a recunoaşte rolul bioeticii şi justificarea ei numai în momentul aplicativ. dar nu este suficientă pentru a se afirma că intervenţia lui a fost etică în toate şi pentru toate (în valabilitatea indicaţiilor. comparate etc: metoda experimentală. se foloseşte de observaţiile ocazionale (de ex. Această afirmaţie este adevărată. susceptibile de a fi observate. deci. reprezintă o exigenţă deontologică valabilă pentru orice tip de ştiinţă şi deci şi pentru bioetică. deci. calculate. în obţinerea consimţământului. după cum vom vedea. în afara acestor două legături care în mod cert există între cercetarea ştiinţifică şi etică (legătură în planul aplicării şi în cel relativ la deontologia cercetătorului în respectul procedeelor metodologice ale cercetării înseşi) se poate vorbi şi de altele nu mai puţin importante. metoda experimentală are o limită intrinsecă întrucât trebuie să se sprijine pe fapte şi date de ordin cantitativ. în respectarea binelui superior al persoanei.Această metodă. Această "etică intrinsecă" cercetării. Totuşi. pentru că nimeni nu poate nega că înainte de a se trece la aplicarea unei descoperiri ştiinţifice în domeniul biomedical. De aceea. o astfel de etică s-ar concretiza în scrupulozitatea metodologică. De aceea. verificarea experimentală şi evaluarea rezultatului experimentului. Trebuie să distingem categoria celor cerute în mod necesar de etica unei acţiuni. în transparenţa procedeelor astfel încât să poată fi controlate de lumea ştiinţifică. Fleming pentru descoperirea penicilinei) sau de repetarea fenomenelor naturale. Totuşi. consecinţele. uneori. Este adevărat că ştiinţa. a bioeticii în cadrul ştiinţelor biomedicale . ce permite o acumulare organică şi liniară a cunoştinţelor: experimentatorul care urmează se poate bucura de rezultatele. este reducţionistă prin definiţie şi acesta este un fapt ce trebuie luat în seamă. de exemplu a tehnologiei ADN recombinată. dar ceea ce a dus la progresul ştiinţei moderne în domeniul biomedical a fost mai ales metoda bazată pe paradigma experimentului metodologic definit. după cum se ştie. în exactitatea comunicării rezultatelor. dar numai în sensul fidelităţii faţă de canoanele cercetării. riscurile etc. se bazează pe un itinerariu precis: observarea fenomenelor. Acest itinerariu metodologic are o validitate intrinsecă.şi în special. că cercetarea experimentală prin ea însăşi este neutră. se presupune. cum s-ar putea întâmpla de exemplu într-un transplant de organe pentru a cărui efectuare condiţiile de eticitate sunt multiple). este necesar să ne punem o serie de întrebări bioetice privind scopul. ipoteza interpretativă. Având în vedere acest element ne întrebăm : din ce motiv şi de ce este necesar să se pună o întrebare etică în interiorul ştiinţelor biomedicale care sunt experimentale? Mulţi au dat un răspuns care pare cel mai potrivit: exigenţa reflecţiei bioetice apare în momentul aplicativ. (16) Dar etica proprie cercetării ştiinţifice în cadrul ştiinţelor experimentale . de ceea ce este suficient pentru o apreciere de totală eticitate.nu se poate limita la aceste coduri de corectitudine. De exemplu. ar fi insuficient şi limitat. faptul că un chirurg ştie să abordeze bine o intervenţie şi să execute la perfecţie tehnicile operatorii este o calitate necesară de etică profesională.

Jaspers. dacă este o fiinţă umană.nu totdeauna procedeele alese sunt licite. metode. Acest gen de eticitate sau lipsă de eticitate proiectată are nu numai o relevanţă în sine şi pentru sine. sau la a se gândi la aplicarea rezultatelor. Şi din răspunsul la această întrebare se clarifică toate celelalte răspunsuri bioetice: atunci când s-a evaluat toată densitatea realului pot fi înţelese exigenţele etice privind scopurile. Acest aspect a fost surprins de K. nu se poate limita la a observa rezultatele şi aspectele etice procedurale privind corectitudinea metodologică. nici nu poate singură. Dar legătura cea mai profundă. dar această întrebare cere depăşirea şi interpretarea coerentă a nivelului experimental pentru a cuprinde complexitatea şi profunzimea realului şi valoarea lui. riscuri) constă într-o exigenţă cu caracter integrativ. în timp ce aspectul mai profund şi cuprinzător. (17) Dacă omul de ştiinţă. nici natura sa în valoarea ei profundă. (18) 25 . savant şi filozof. dacă are valoarea unei persoane umane sau nu. ce s-ar putea referi la terapia unei boli sau la creşterea producţiei agricole şi industriale sau la farmacologie. legate de aspectul operativ (scopuri. Este cunoscut principiul "non sunt faciende mala ut veniant bona". Am amintit că metoda experimentală este prin natura ei "reductivă" a realului. acestea pot leza viaţa şi demnitatea umană (pierderea embrionilor fecundaţi supranumerari). sau ar putea avea un scop manipulator sau de denaturare a proceselor biologice. mijloacele. Abordarea cercetării. riscuri. atunci când conştiinţa nu le permite să colaboreze la un proiect pe care l-ar considera neindicat sau intenţionat aberant. momentul metodologic experimental pune întrebarea etică. de genul pilulei RU 486. natura ontologică şi valoarea axiologică a realului. pe fetuşi (etc) şi chiar pe animale. ci trebuie solicitată în sens coerent o eticitate a mijloacelor şi a metodelor: chiar dacă scopurile sunt bune . de exemplu. el trebuie să se întrebe ce este embrionul uman. întrucât toate acestea ar necesita precizarea scopurilor activităţii umane şi ale vieţii omului. după părerea noastră. atunci când afirma că ştiinţa exprimentală nu este capabilă să cunoască şi să perceapă aspectul calitativ al realităţii. riscurile etc. experimente pe copii. bolnavi mintal.Înainte de toate despre intenţionalitatea cercetătorului. sau mai bine zis bioetica experimentării biomedicale. deoarece ţine seama numai de aspectul experimental şi cantitativ. şi care le include pe cele precedente. prin metoda ei să clarifice scopurile ştiinţei şi ale cercetării ştiinţifice. În domeniul bioetic se pot presupune multe situaţii de acest tip: ex. Atât cercetătorul cât şi organizatorii şi finanţatorii cercetării sunt persoane umane şi pot avea intenţii bune sau perverse sau pur şi simplu utilitariste. Într-adevăr. scapă procedeelor metodei experimentale. ca în cazul unei tentative experimentale de procreare între specii sau de alterare a patrimoniului genetic al subiectului. este întotdeauna un proiect şi revelează sau ascunde o finalitate strategică. O altă legătură dintre cercetare şi etică se referă la procedeele experimentale: este etica. cercetări efectuate pentru obţinerea unui medicament avortiv. face o cercetare pe embrionul uman. procedee.să oferi un copil unei familii sterile . dar are şi implicaţii importante pentru cei care colaborează la nivel subaltern: aceştia au dreptul de a cunoaşte scopurile proiectului şi au dreptul-datorie de a formula obiecţii din motive de conştiinţă. inclusiv a bioeticii. nu este suficient să existe o etică a scopurilor. cu toate problemele privind exprimentarea pe om (consimţământ. lipsiţi de conştiinţă.

au subliniat această limită a ştiinţei experimentale şi în ce priveşte procedeele metodologice şi observarea mai globală a realului. afirmă că în bioetică ar trebui să fie stabilite numai reguli formale bazate pe principiul toleranţei oricărei etici care s-ar putea subordona unui principiu privind "absenţa unei daune relevante" (23) 26 . ci o exigenţă multiplă generată de însuşi procedeul ştiinţific. în aşa măsură încât câţiva gânditori. prevenire etc. dacă întrebarea se naşte în interiorul cercetării. dar şi în evaluarea operatorului sanitar. comparativ cu cercetarea biomedicală. În concluzie. precum Popper şi Eccles. în optica ontologică şi axiologică a vieţuitoarei asupra căreia se face cercetarea. răspunsul necesită o integrare a aspectului în realitatea integrală şi deci. trebuie să ne întrebăm înainte de toate care este realitatea globală a embrionului uman (ontologia) şi care este valoarea lui (axiologia). este necesară deci elaborarea unor criterii de apreciere care nu pot fi epuizate de cercetarea ştiinţifică. Incidenţa factorului "personal". aplicând ceea ce am afirmat în legătură cu raportul dintre ştiinţă şi etică precum şi dintre ştiinţele biomedicale şi bioetică. precum U. psihologic şi spiritual în cadrul asistenţei este elementul decisiv nu numai în evaluarea stării sănătăţii bolnavului. factorul etic devine şi mai relevant şi integrarea între cunoaşterea ştiinţifică şi forma etică de comportament este mai mult decât evidentă. o dată ce se sfârşeşte de exemplu cu convingerea că este vorba de o fiinţă umană.Şi epistemologii mai recenţi. bioetica este ca o viziune integrativă. Pentru a relua exemplul mai sus menţionat: dacă experimentul se face pe embrion. în definitiv. este în schimb diversificată formularea modelelor etice de referinţă şi teoriile privind întemeierea gândirii etice. Desigur.ghid pentru autoritate conceptul de dreptate în atribuirea resurselor şi în oferta de structuri şi servicii. ci şi momentul cercetării şi metoda cercetării. (19) De aceea legătura ştiinţă-etică sau mai bine zis cercetare ştiinţifică şi cercetare etică nu este o chestiune de opţionalitate sau o modă recentă. cu scop terapeutic sau fără. sănătate. ci va trebui să fie deduse din ultima viziune şi din sensul global al realităţii examinate. Dacă vorbim de medicină sub profilul asistenţei şi organizării sanitare. atunci trebuie să ne întrebăm de semnificaţia experimentului asupra fiinţei umane individuale şi va trebui să se precizeze datoria cercetătorului ca atunci când este vorba de un minor. colaborarea cetăţenilor şi necesită ca un criteriu . un individ uman. Studiile făcute în ultimii ani în domeniul antropologiei medicale (21) au scos în evidenţă insuficienţa radicală a evaluării ştiinţifice unilaterale în apropierea de conceptul însuşi de boală. Etica economiei şi etica sanitară se întâlnesc pe plan social în unele din cele mai importante capitole ale cheltuielilor publice în democraţiile avansate. Scarpelli. putem afirma că justificarea bioetică nu priveşte numai momentul aplicativ al cercetării. În ce priveşte organizarea sanitară este bine cunoscut faptul că ea presupune educaţia sanitară. (22) Modele bioetice diverse şi chestiuni de meta-etică Modele de bioetică Dacă este aproape universală cererea de etică în raport cu ştiinţele vieţii. aşa cum am subliniat.

în funcţie de circumstanţe. oferind raţiunea opţiunii axiologico-prescriptive adresate operatorilor sanitari. etica narativă. elaborarea unor paradigme conceptuale adaptabile la soluţionarea unor cazuri limită. Prin termenul meta-etică se înţelege tocmai acest tip de justificare fondatoare şi se face referire la justificarea raţională a unor valori. "Meta-bioetica nu se poate limita la a impune în mod arbitrar prescrierea unor anumitor comportamente. ce ar urma să se nască şi nu sunt doriţi . Tocmai pe meta-etică se construieşte "meta-bioetica". în faţa unui pluralism criteriologic greu de conciliat. Mult timp a prevalat abordarea principialistă. (24) În ultimii ani. în ultimii ani. şi. permis sau nu. ci o provocare pentru o angajare teoretică şi pedagogică. Pluralismul se referă atât la antropologia de referinţă cât şi la teoriile privind fundamentarea gândirii etice. (mai ales dacă ea se pronunţă asupra relevanţei umane şi sociale a problemelor de bioetică). Se nasc astfel alte abordări: etica virtuţilor. Pluralismul şi diversitatea abordărilor în fundamentarea bioeticii sunt evidenţiate mai ales în literatura engleză. totuşi. mai ales a omului de ştiinţă ce se ocupă de probleme etice. de a urmări orientări eficace şi raţional fundamentate care pot fi împărtăşite şi confruntate şi de alţii. dar şi omului "tout-court" privitoare la intervenţiile asupra vieţii fizice" (26) Nici nu poate fi admisă propunerea privind "indiferenţa"faţă de orice sistem de referinţă sub pretextul toleranţei. etica cazuistică. Cognitivismul şi non-cognitivismul: legea lui Hume 27 . atunci când este vorba de "probleme de supravieţuire" a speciei-om sau de salvgardarea ecosistemului pentru generaţiile viitoare. ea trebuie să ofere indicaţii şi orientări în sensul "forte".Cine priveşte panorama bioeticii poate constata cu uşurinţă că ne aflăm în faţa unei pluralităţi. necesar sau interzis. etica grijii şi bioetica feministă. ba mai mult. Va trebui mai degrabă să se urmărească o reală justificare şi deci o demonstraţie a raţiunii ultime pentru care un anumit act moral este considerat drept sau nu. după o anumită perioadă de gestaţie. Atunci când este vorba de a hotărî eliminarea sau păstrarea fătului în uterul mamei. dincolo de examinarea fiecărei probleme ce ţine "de" bioetică. bioetica interpretativă sau hermeneutică. bazată pe aplicarea principiilor beneficienţei în locul dăunării şi cele ale dreptăţii. sau a autoriza prin lege exterminarea tuturor copiilor. principii şi norme în cadrul bioeticii. nu se poate ignora obligaţia morală. a ocupat un loc central discuţia "privind" bioetica pentru a clarifica valorile şi principiile care trebuie să stea la baza gândirii etice şi a face o distincţie justificativă între "permis" şi " interzis" (25) Trebuie să adăugăm că nu este suficientă. Faptul că există mai multe sisteme de referinţă nu trebuie să reprezinte un pretext pentru a evada din munca de cercetare. această abordare a fost obiectul unor puternici critici provenite din mai multe părţi. în sfârşit. oamenilor de ştiinţă. pentru o discuţie fondatoare. nici la a se limita să elaboreze un sistem conceptual în funcţie de exigenţele practice. sau a nou născuţilor cu malformaţii . bazate doar pe un fel de consens pragmatic şi flexibil.

Moore. care a definit-o "înşelăciunea naturalistă". A justifica etica şi deci bioetica înseamnă a discuta întâi asupra posibilităţii de a depăşi "marea diviziune" sau " înşelăciunea naturalistă". Această lege derivă dintr-o observaţie făcută în volumul "Treatise of Human Nature" a lui D. problema este de a defini semnificaţia pe care o are cuvântul "a fi" care indică " faptualitate" cognoscibilă. legea lui Hume este justificată. Dacă prin"a fi" se înţelege simpla faptualitate empirică. în timp ce valorile şi normele morale sunt simple presupuneri şi generează judecăţi prescriptive ce nu pot fi demonstrate. (27) În legătură cu aceste modele făceam o scurtă evaluare critică pentru a justifica şi fundamenta mai ales modelul personalist. poate fi înţeleasă nu numai în mod empiric. Non-cognitiviştii consideră că valorile nu pot fi obiect de cunoaştere sau afirmaţii definite ca "adevărate" sau "false". ca de ex. Dorim să reluăm acum. Respectiva lege afirmă că există "o mare diferenţă" în privinţa faptelor naturale şi a valorilor morale: faptele sunt cognoscibile şi pot fi demonstrate în mod ştiinţific. Atunci necesitatea de a fi poate găsi o fundamentare în a fi. reluată de filozofia analitică contemporană începând cu G. (29) Aşa cum vom avea ocazia de a explica. omuciderea şi înjurătura sunt moralmente permise şi dacă vrem să demonstrăm că sunt nepermise trebuie să recurgem la un criteriu care să nu constituie o simplă cercetare a faptelor. în acel a fi pe care orice subiect conştient este chemat să-l realizeze. în care termenul persoană trebuia înţeles nu numai ca subiectivitate. Dar în primul rând trebuie clarificat un punct al dezbaterii devenit astăzi un fel de răspântie în toate discuţiile etice : este vorba de numita "lege a lui Hume" şi de orientarea preliminară a eticiştilor şi bioeticiştilor în două tabere opuse: "non-cognitiviştii" şi "cognitiviştii". Dimpotrivă. de ex. dar şi ca valoare ontologică şi transcendentă cu prioritate. cognitiviştii caută o fundamentare raţională şi "obiectivă" a valorilor şi normelor morale. în lumina celor mai recente discuţii meta-bioetice aceste propuneri diferite şi în special propunerea noastră. Hume. ucid şi înjură nu se poate ajunge la concluzia că furtul. de modelul sociobiologic şi de modelul personalist. Dar ideea de "a fi" . Intre a fi (în care a fi este identificat cu faptele observabile) şi trebuie să fie nu ar fi deci nici posibilă. nici legitimă trecerea sau indiferenţa: nu se poate trece de la "is" (este) la "ought" (trebuie) sau de la "sein" (a fi) la "sollen" (a trebui). 28 . desigur. "esenţă" sau "natură"şi deci în mod "metafizic". Vorbeam de modelul liberal-radical. Ce îi desparte pe unii de alţii este tocmai "legea lui Hume". datorită faptului că mulţi oameni fură. ci mult mai profund şi comprehensiv.În precedenta ediţie a acestui Manual ne limitam la a oferi câteva "modele " de bioetică pe care le consideram şi continuăm să le considerăm reprezentative pentru diferitele abordări şi direcţii de gândire prezente în dezbaterea actuală privind bioetica. de modelul utilitarist. din spatele faptelor.

care sunt necesare dezvoltării ei. care îşi are originea în "egoismul biologic" sau în instinctul de conservare. şi în acelaşi timp poate fi gândit şi ca "esenţa" omului sau a "naturii" umane proprii persoanei raţionale sau ca "demnitatea omului" şi atunci se poate găsi.Heinsenk şi E. tot aşa şi societatăţile evoluează şi în cadrul acestei evoluţii biologice şi sociologice. valorile morale trebuie să se schimbe.Wilson. Dar această observaţie pe care o considerăm foarte simplă. dar dacă aceste valori ar fi doar simple opinii. aderenţa la normele binelui şi adevărului în cazul unui comportament: dar aceasta este datoria raţiunii practice. Traducând ideea în cuvinte simple putem spune următoarele: se afirmă că. pentru a înţelege diferenţa şi a sublinia importanţa posibilitaţii de a fundamenta raţional valorile.O. Oricât de nevoios ar fi drumul pentru găsirea unei fundamentări reale acţiunii morale şi valorilor. presupune instanţa metafizică. În condiţiile evolutive actuale. aşa cum cosmosul şi diferitele forme de viaţă din lume au fost supuse unei evoluţii. necesitatea şi capacitatea minţii noastre de a merge "dincolo" de faptul empiric şi de a pătrunde în profunzime raţiunea de a fi a lucrurilor şi "adevărul" comportamentelor. recta ratio agibilium.Astfel termenul de "oameni" poate fi înţeles în sens empiric (expresia indică indivizii care fură şi pe cei care nu fură. Cu toate acestea nu se poate nega că este anevoios să recunoşti în situaţii concrete. Ar fi cu totul inutil să raţionezi despre bioetică dacă nu ar exista speranţa de a o fundamenta pe baze raţionale şi solide. societatea în evoluţia ei produce şi modifică valori şi norme. în care dreptul şi morala ar fi expresia culturală. dar este vorba tot de cunoaştere şi de o cunoaştere nu mai puţin importantă şi revelatoare decât cea aplicată în alte domenii ale ştiinţei. Teoria evoluţionistă a lui C. pe cei care ucid dar şi pe cei care nu ucid etc. (30) În mod just Maritain a evidenţiat faptul că tipul de cunoaştere a normei morale este "analog" în comparaţie cu alte forme de cunoaştere cum ar fi cea matematică sau istorică. Era necesară această introducere pentru elaborarea diferitelor modele de bioetică. Impulsul evolutiv.adecvarea lor la demnitatea persoanei.o fundamentare raţională prin care între cel care fură şi cel care nu fură să poată fi stabilită o diferenţă pe plan moral. Se spune că o societate fără valori nu poate exista. In această perspectivă. ce legături sociale ar putea genera? "Etica fără adevăr" reprezintă un pahar gol în faţa cuiva care moare de sete. aşa cum fiinţele vii în evoluţia lor biologică şi-au dezvoltat diferite organe în vederea funcţionării şi în fond pentru îmbunătăţirea propriei existenţe.şi trebuie să se găsească . merită să-l abordezi. ar trebui imaginat un nou sistem de valori. îşi găseşte forme de adaptare mereu noi . Etica descriptivă şi modelul sociobiologist O primă tentativă de a oferi un fundament normei etice bazate pe fapte (în opoziţie clară cu"legea lui Hume") urmărind relativizarea valorilor şi a normelor. deci pe adevăr. Şi cei care se ocupă de antropologia culturală şi ecologiştii se află adesea pe aceleaşi poziţii.J. întrucât cel precedent nu mai este 29 . este reprezentată de orientarea sociologico-istoricistă: este vorba de a propune o etică pur descriptivă.Weber şi sociobiologismului lui H. uneori complexe. Darwin se alătură sociologismului lui M.). în care apare o nouă situaţie a omului în cosmos şi în lumea biologică.

Este vorba de o ideologie eraclitiană. pentru că este vorba de o ideologie. În lumina acestui model sunt considerate ca mecanisme necesare pentru evoluţia şi progresul speciei umane. tot atât de normal este ca omul să rămână om. Dacă această ideologie ar fi adevărată. Modelul subiectivist sau liberal-radical Multe curente de gândire se întâlnesc astăzi în subiectivismul moral: neoiluminismul. dar şi acceptarea ca o supoziţie . Moartea. (32) Desigur. Etica în această viziune ocupă un rol şi are funcţia de a menţine echilibrul evolutiv. ingineria genetică selectivă ameliorativă şi denaturativă nu numai pentru speciile animale dar şi pentru om. dar el nu este înţeles ca o culme definibilă şi ca un punct de referinţă stabil. Acum când umanitatea a dobândit capacitatea de a domina ştiinţific mecanismele evoluţiei şi selecţiei biologice prin ingineria genetică selectivă este justificabilă. setea de adevăr. durerea. scientismul neopozitivist. între natură şi cultură există o conexiune intimă şi este greu de delimitat o graniţă. legile existenţei . de la cele ale lui Gingis Han la cele ale lui Hitler. nici false şi adevărate în acelaşi timp. la ecosistem şi selectarea calităţilor celor mai potrivite pentru progresul speciei conduc la justificarea eugenismului atât negativ cât şi pozitiv. In acest curent de gândire se pot recunoaşte sub-curente: unii sunt inclinaţi să recunoască ca justificate valori existente în societate. existenţialismul nihilist.a "reducţionismului"adică reducerea omului la un moment istoricist şi naturalist al cosmosului. diferit prin natură şi nu numai prin complexitatea neurologică de altă fiinţă vie şi că binele şi răul nu sunt comutabile. această viziune poartă în sine relativismul oricărei etici şi valori umane. ci supus schimbarii în sens activ şi pasiv. cultura nu este altceva decât elaborarea transcriptivă a evoluţiei naturii. în care nu se recunoaşte nici o unitate stabilă şi nici o universalitate de valori. echilibrul schimbării adaptării şi ecosistemului. solidaritatea şi libertatea nu constituie elaborări culturale. nici o normă mreu valabilă pentru omul tuturor timpurilor. Adaptarea la mediu. ar constitui delicte doar pentru noi care trăim în aceste timpuri. dar pentru aceşti gânditori natura se transformă în cultură şi viceversa. (33) 30 .potrivit pentru configurarea ecosistemului care tocmai se instaurează. emotivismul.liberalismul etic. sunt dispuşi să justifice intervenţiile inovatoare asupra patrimoniului biologic al umanităţii. Ar fi inutil şi oricum temporar efortul de a defini "drepturile omului". Viaţa omului nu ar diferi în mod substanţial de diversele forme de viaţă şi de universul cu care trăieşte în simbioză. ci fapte şi valori care însoţesc pe om în toate anotimpurile istorice. In orice caz în acest curent de gândire se poate recunoaşte identificarea lui Vico verum ispum factum. Deci. Trebuie să ne gândim că dacă este normal ca unele componente culturale şi obiceiuri să fie supuse evoluţiei. chiar cele mai atroce delicte pe care istoria le recunoaşte. afundând orice fiinţă vie în marele fluviu al unei evoluţii care desigur îl are ca o culme pe om. mai ales sociobiologii. Acceptarea acestui model ar comporta nu numai aprobarea evolţionismului. ale ştiinţei şi ale moralei. şi deci. pentru susţinătorii acestei teorii. alţii. cele ale "adaptării" şi ale "selecţiei". delicte postume şi nu delicte împotriva omului. bonum ipsum factum. decizionismul.

chiar dacă ea se cheamă "sărbătoare". sau de la non cognoscibilitatea valorilor.chiar şi pentru adultul care ar dori în mod incoercibil "schimbarea sexului" -. (34) Dar nu se străduieşte să înţeleagă că această libertate este un joc tragic. Noile frontiere ale libertăţii ar fi după Marcuse: libertatea muncii. este mereu un act care aspiră la ceva sau priveşte pe cineva. care după părerea lui au urmărit.Argumentul principal al acestor curente este că morala nu se poate fundamenta nici pe fapte.existentă. necăsătorită şi văduvă. libertatea de a decide asupra morţii (living will). nici pe valorile obiective sau transcendente. iar scopurile ar contrânge însăşi libertatea de alegere. se distruge pe ea însăşi şi îşi usucă rădăcina. Când vorbim de responsabilitate. ci numai pe "opţiunea" autonomă a subiectului. evaluează mijloace şi obiective pentru un proiect stabilit în mod liber. El a vorbit de iubire liberă şi polimorfă în opera Eros şi civilizaţie. pentru că cine nu este viu nu poate fi liber. Este mesajul desprins cu forţă înnoitoare din revoluţia franceză. libertatea familiei. Orice act liber presupune în realitate viaţa . desigur vorbim de responsabilitatea care se naşte în cadrul libertăţii şi care este susţinută de raţiune. libertatea de a cere fecundarea extracorporală şi pentru femeia singură.doar libertăţile civile şi cealaltă libertatea necesităţii. viaţa vine înaintea libertăţii. în general pentru cel care o face să fie respectată şi o exprimă (cine apără libertatea celui care urmează să se nască?). Este vorba cu alte cuvinte de libertate fără responsabilităţi. Principiul autonomiei capătă astfel un sens puternic. libertatea experimentelor şi ale cercetării. care. libertatea presupune fiinţa şi existenţa pentru un proiect de viaţă. Desigur în această viziune există un sâmbure de adevăr. pentru că munca ar reduce la sclavie activitatea umană. este vorba de o " libertate de" legături şi constrângeri şi nu de o "libertate în favoarea unui proiect pentru viaţă şi societate cu scopuri justificate". Cu alte cuvinte se pleacă de la "non-cognoscivism". Este vorba în realitate de o libertate trunchiată: este o libertate pentru unii. dar nu tot adevărul omului şi nici tot adevărul libertăţii. Atunci când libertatea se întoarce împotriva vieţii.a omului care-l execută. pentru că familia ar reduce la sclavie afectivitatea omului şi libertatea eticii pentru că aceasta ar încredinţa minţii omului scopuri. libertatea are un conţinut. nu vrem să înţelegem cel puţin în acest context răspunderea în 31 . libertatea poartă răspunderea acestui conţinut. sinuciderea ca semn de emfază a libertăţii. alegerea liberă a sexului celui ce se va naşte . căci "nihilismul" nu presupune nimic înaintea şi în cadrul libertăţii. Am arătat toate argumentele acestei propuneri: liberalizarea avortului. atunci când neagă responsabilitatea opţiunii se reduce la forţă oarbă şi riscă să se joace cu ea însăşi şi să devină o sinucidere. etc. Unica bază a acţiunii morale este alegerea autonomă iar orizontul etico-social este reprezentat de angajarea pentru liberalizarea societăţii. prima. In concluzie. Marcuse ceruse în anii '60 trei libertăţi noi pentru a duce la îndeplinire proiectele revoluţiei franceze şi pe cele ale revoluţiei ruse. Singura limită este cea a libertăţii celuilalt ( desigur cea a celui ce este capabil să se prevaleze de libertate) Se ia ca punct de referinţă suprem şi ultimativ libertatea: este permis ceea ce se voieşte şi se acceptă în mod liber şi care nu lezează libertatea altuia.

Pentru a găsi un punct de întâlnire care să nu nege fundamentarea individualistă a normei morale se recurge la elaborarea unor formule de "etică publică". se propune "principiul toleranţei" sau simplu. au condus la o recuperare a intersubiectivităţii pe plan pragmatic. şi. literatura. Trebuie să spunem imediat că acest raport are valabilitate când este raportat la aceeaşi valoare şi la aceeaşi persoană în sens omogen şi subordonat. ce nu sunt omogene între ele. deci. la o normă eficace pentru toţi pe plan moral. fetus. presa şi mai ales obiceiurile. foarte răspândită în ţările anglosaxone.Dar este vorba de renunţarea la fundamentarea "raţională" a moralei şi de fapt. model care influenţează cultura. Pentru a nu recurge la funcţia "moderatoare" a Leviatan-ului lui Hobbes. care sfârşeşte prin a fi un fel de subiectivism al majorităţii. Principiul de bază este calculul consecinţelor acţiunii pe baza raportului cost\beneficiu. ci un factor de evaluare ce se referă la persoana umană şi la valorile ei. muribund) căci liberalismul etic a sfârşit prin a aluneca spre legitimizarea violenţei şi a legii celui mai puternic. dar era necesar să luăm act de existenţa acestui "model" etic. care influenţează mentalitatea timpurilor noastre. care poate fi invocată pentru anumite valori pentru binele comun. dimpotrivă. Multe formule folosite în domeniul medical şi sugerate pentru 32 . Această responsabilitate este în primul rând interioară. atunci când nu este considerat un principiu ultim. în special în faţa celui care. Dar un astfel de principiu nu poate fi folosit în manieră ultimativă şi fundamentată "cântărind" benficiile. criteriul absenţei "daunei relevante" pentru cineva (35) . (36) Modelul pragmatico-utilitarist Calea oarbă a non-cognitivismului.faţa legii civile şi a autorităţii externe. această responsabilitate persistă şi atunci când legea civilă tace şi magistratul nu ştie şi nu anchetează. în faţa raţiunii şi a reflexului său asupra conştiinţei. Numitorul comun al acestor direcţii de gândire este refuzul metafizicii şi lipsa de încredere în această gândire. în special pentru cel care nu se bucură de autonomie morală (embrion. slăbiciunea intrinsecă a subiectivismului pe plan social. adică. atunci când se confruntă costurile în bani şi valoarea unei vieţi omeneşti. această răspundere interioară poate fi în contrast cu legea civilă. asupra evaluării etice a valorilor în joc. Acest principiu este folosit în mod eficace când este aplicat de exemplu de chirurg sau de medic în vederea unei decizii privind alegerea terapiei. care este apreciată just luându-se în consideraţie neajunsurile (mai bine zis "riscurile") şi beneficiile posibile pentru viaţa şi sănătatea pacientului. în virtutea principiului de autonomie nu ar accepta o autolimitare. valori la care nu se poate renunţa. în posibilitatea ei de a ajunge la un adevăr universal. dar care nu este nici prima nici cea mai mare expresie de responsabilitate. cănd lezează valorile fundamentale ale persoanei umane. printre cele mai măreţe şi mai dramatice ale vieţii umane. Nu este locul acum de a dezvolta acest discurs teoretic şi istorico-filozofic privind aceste teme. Admiratorii subiectivismului etic şi ai decizionismului se află în dificultate totuşi în faţa necesităţii de a propune o normă socială. uneori.

Pentru moderarea utilitarismului unui astfel de act. de asemenea. în special ultima.punând faţă în faţă factori ce nu sunt omogeni ( sănătate şi productivitate.evaluarea deciziilor terapeutice sau folosirea resurselor economice. Consecinţele sunt:"a. Calitatea vieţii este evaluată tocmai în raport cu minimizarea durerii şi adesea a costurilor economice. Vechiul utilitarism din perioada empirismului lui Hume reducea calculul costuri\beneficii la evaluarea plăcut\neplăcut pentru fiecare subiect. cel puţin pînă la stadiul formării structurii nervoase. în mod paradoxal. lipsa de consideraţie pentru protejarea intereselor indivizilor "insensibili". terapie şi disponibilitate de fonduri) sfârşesc prin decretarea unui refuz a terapiilor sau a acordării de asistenţă în numele lipsei de productivitate a cheltuielilor sau al unui concept de calitate de viaţă bazat doar pe luarea în consideraţie a unor factori biologici sau economici. justificarea unor intervenţii chiar suprimative asupra vieţii umane cu singura condiţie de a se evita suferinţa ( permiterea avortului. de "extensie socială a utilităţii" sau " calculul fericirii sociale". fetuşii malformaţi. indivizii în comă vegetativă. 33 . QALY (quality-adjusted life years).). etc. Regulile de "echitate". s-a încercat introducerea unor reguli de beneficienţă mai amplă. minimizarea durerii şi mărirea sferei de libertăţi personale pentru un număr cât mai mare de persoane (37) . pe de altă parte. Trebuie subliniată extrema dificultate de a opera un calcul de conciliere între interesul privat şi cel social pe planul empiric şi pragmatic al fericirii. de "etică minimă" nu pot anula o situaţie de relativism şi de absenţă al unui fundament realist al normei. toate acestea sunt formule care sfârşesc. S-au propus diverse formule inspirate din utilitarismul "dur" sau din utilitarismul mai "blând". îmblânzind utilitarismul actului prin utilitarismul normei. factorii economici şi chiar recuperarea productivităţii de către pacient.nou-născut cu malformaţii. chiar în stadii avansate de gestaţie . sfârşesc prin a căpăta un caracter utilitarist. deci . Dacă pe de o parte. cum ar fi conceptul echităţii sau a asistenţei minime (38) .) b. utilitarismul exclude respectul faţă de unele fiinţe umane. c. sau care nu sunt dotaţi cu facultatea senzitivă (cum ar fi embrionii. prin a include printre factorii decisivi în intervenţia terapeutică şi în acordarea de resurse în domeniul sanitar. Pe acest teren al căutării fericirii şi al calităţii vieţii unii autori ajung la reducerea categoriei de persoană la cea de fiinţă care simte.ca multe altele inventate pentru fiecare categorie de pacient . numai prin practici nedureroase pentru fetus) (39) . ACE (analiză costruri\eficienţă). muribunzii. plăcerea.de a percepe plăcerea şi durerea. Aceste formule. Neoutilitarismul se inspiră din Bentham şi Mill şi poate fi rezumat la un triplu precept: maximizarea plăcerii. etc. în funcţie de costul tratamentelor. Pe aceşti parametri este elaborat conceptul de "calitate a vieţii " (quality of life) pe care unii îl opun conceptului de sacralitate a vieţii. justificarea eliminării indivizilor care suferă şi pentru care suferinţa excede (sau se prevede că se va întâmpla aşa). justificarea eliminării indivizilor care provoacă în alţii din punct de vedere cantitativ mai multă durere decât bucurie (handicapaţii. bolnav de tumoră . întrucât doar aceasta este capabilă să simtă plăcere sau durere. pentru a evalua eficacitatea şi utilitatea tratamentelor sau chiar avantajul folosirii fondurilor economice pentru tratarea anumitor boli: ACB (analiză costuri\beneficii). ajunge la o echivalare între animale şi fiinţe umane pe baza capacităţii de "a simţi" .

de cei care au capacitatea şi facultatea de a decide. sunt proceduri cu caracter artificial care nu reuşesc să depăşească orizontul subiectivităţii şi pe cel al intersubiectivităţii. Etica fenomenologică prezintă. respectul libertăţii de opinie şi expresie. Trebuie să recunoaştem că unele valori sunt implicite comunicării însăşi. Ca exigenţă. greu de formulat. bazat şi el pe criteriul acordului intersubiectiv stipulat de comunitatea etică şi. Habermas. Expresia acestei direcţii este gândirea lui H.Rămânem deci într-un orizont utilitarist în care nu se precizează utilitatea "cui" trebuie urmărită şi în virtutea "cărui fapt". totuşi pe un teren care rămâne relativizat subiectivităţii emoţionale şi deci nu poate pretinde o validitate universală. pentru că afirmă exigenţa formală şi universală a valorilor. deschidere definită "intenţională" şi "intuitivă ": valorile etice sunt fundamentate la nivel emotiv (divinul în omul lui Scheler) şi "religios". este contractualismul. respectul opiniei celuilalt. (42) Teoria comunicării care este propusă în spaţiul cultural german de K. deoarece cunoaşterea însăşi a realităţii suscită în conştiinţă sensul realităţilor ca valori. Şi teoria "eticii formale a bunurilor" formulată de D. In cadrul acestei prezentări a eticii intersubiective trebuie menţionate curentele de gândire care se bazează pe fenomenologia şi etica comunicării.T.Astfel ajung să fie considerate " că nu ar mai fi persoane" cei care nu sunt inseraţi social cum ar fi bolnavii fără o relaţie socială sau demenţii irecuperabili. o deschidere către valorile etice. Hartmann. Orizontul rămâne un orizont social. şi. deci. " minimum etic" sau "postulatul de echiprobabilitate. ca "egalitarismul". mai bine zis. sau. nu sunt consideraţi persoane. posibilitatea formării care vrea să fie concretă. Gracia reintră în această panoramă fenomenologică.Engelhardt în lucrarea sa The Foundations of bioethics (40) la care ne-am referit în primul capitol. aşează la baza consensului social comunicarea care ar trebui să permită . pe de o parte depăşirea "raţiunii calculantă" a utilitarismului. analoagă prin diferite aspecte ( deşi există şi multe divergenţe) utilitarismului. deci. Se afirmă. ar trebui să ofere posibilitatea consensului privind conţinuturile şi destinatarii valorilor(43) . iar pe de altă parte. Acest principiu fundamental (Groundnorm) elaborat de acest curent. Consensul social al "comunităţii etice" justifică la acest gânditor desconsiderarea celor care nu fac parte încă din comunitate (embrioni. In definitiv. 34 . fetuşi şi copii) ale căror drepturi ar depinde oricum de adulţi. dar ca opţiune concretă este dictată de evaluarea subiectivă. în special prin M. în fond.O. cum ar fi veridicitatea. dar această exigenţă formală se realizează prin acte de evaluare sau valorificare care sunt subiective şi dictate de circumstanţe. Scheler şi N. se dovedeşte că viaţa umană este considerată în funcţie de prezenţa\absenţa suferinţei şi pe baza criteriilor economiciste ale productivităţii sau neproductivităţii cheltuielilor. (41) Şi tentativa de a depăşi subiectivismul alegerilor concrete prin căutarea unui acord "procedural" de tip social prin adoptarea de norme admise.Apel şi J. concepţia persoanei umane sfârşeşte prin a fi o concepţie sociologică. dar acestea sunt valori care preced şi pregătesc fondarea unei norme. deci. potrivit căruia normele ce trebuie justificate trebuie să reunească consensul privind consecinţele lor previzibile asupra tuturor celor interesaţi" riscă să subordonoze valabilitatea normei consensului şi să nu poată preciza cine sunt cei interesaţi. morala este fundamentată în sens raţional şi universal. sau introducerea de concepte corective precum "observatorul ideal". O direcţie de etică publică.

fiind incertă justificarea lor. după cum o defineşte Boezio. ci doar îndatoriri care sunt valabile (prima facie) cum am spune în principiu. Trebuie să lămurim imediat că din punct de vedere istoric se poate vorbi de personalism ca având cel puţin o triplă semnificaţie sau subliniind cele trei semnificaţii. Persoana este înţeleasă ca ens subsistens ratione praeditum sau. pentru un nou. La fel de evazivă se prezintă discuţia privind "deontologia prima facie" (46) Conform acestei abordări nu se dau îndatoriri. este reprezentată de numitul principialism teoretizat de Beauchamp şi Childress. separat şi împreună. mai ales când bolnavul nu este capabil să exercite o autodeterminare sau când autonomia medicului şi al pacientului ar contrasta. dar concret. trebuie căutate obligaţia şi necesitatea de a clarifica şi rezolva conflictele compunând în mod ierarhic şi armonios valorile din joc. (48) Tradiţia personalistă îşi are originile în raţiunea însăşi a omului şi în inima libertăţii sale: omul este persoană pentru că este singura fiinţă în care viaţa este capabilă de "reflecţie" 35 . necesită la rândul lor o fundamentare. este necesar ca între acest principii să fie stabilită o ierarhie. In ce priveşte semnificaţia relaţională-comunicativă . rationalis naturae individua substantia. personalismul relaţional. eliminând conflictualităţile: ştiinţa etică şi exerciţiul virtuţilor etice capătă semnificaţie prin această argumentaţie. subliniază faptul că la baza obiectivităţii se află o existenţă şi o esenţă formată din unitatea corp-spirit. dreptate) care au relevanţa lor dacă sunt luate în consideraţie. în accepţiunea hermeneutică este subliniat rolul conştiinţei subiective în interpretarea realităţii -aceasta ne aminteşte de Gadamer . semnificaţia ontologică . (44) Cunoscutele principii (beneficienţă. altfel nu este garantată autonomia subiectelor. Rămâne de precizat ce înseamnă bine sau rău pentru un pacient (de ex. Noi ne gândim că dacă nu se vrea proclamarea relativismului alegerilor concrete. mereu şi oricum valabile. In om personalitatea subsistă în individualitatea constituită dintr-un corp însufleţit şi structurat de un spirit. în care se afirmă necesitatea unor principii morale. aşa cum am văzut la Apel şi Habermas.născut cu multiple şi grave malformaţii: este bine să fie asistat sau trebuie lăsat să moară?) şi. personalismul hermeneutic. apoi.O orientare care mi se pare a fi inclusă în orizontul eticii publice. sub vălul proclamării principiului care are o valoare formală.după propria "preînţelegere". nevătămare. intrând desigur în evaluarea intervenţiei în cadrul biomedico-asistenţial. în aplicarea lor astfel de principii admit excepţii şi conflicte cărora nu le poate fi dată o soluţie omogenă şi sigură. fără a nega relevanţa subiectivităţii relaţionale şi a conştiinţei. (45) Vom relua această discuţie ( pe care acum doar am schiţat-o) în capitolul dedicat principiilor bioeticii. ea este subliniată mai ales de valoarea subiectivităţii şi a relaţiei intersubiective. Modelul personalist Modelul pe care-l considerăm indicat pentru rezolvarea antinomiilor modelelor precedente şi în acelaşi timp pentru stabilirea obiectivităţii valorilor şi normelor este modelul personalist.(47) . mai ales între principiul de autonomie şi cel al beneficienţei: primul trebuie subordonat celui de al doilea. Pentru o conciliere a principiului autonomiei cu principiul beneficienţei trebuie găsit un punct de întâlnire real în cercetarea adevăratului bine al persoanei. personalismul ontologic.

drept şi chiar pentru istorie. capacitatea de a alege. Personalismul clasic de tip realist şi tomist. persoana umană este punctul de referinţă şi măsura între permis şi nepermis. în fiecare alegere există nu numai exerciţiul opţiunii. persoana umană se prezintă ca un punct de referinţă. fiul lui Dumnezeu. Distanţa ontologică şi axiologică care separă persoana umană de animal.al Mântuirii şi al comuniunii omului cu Dumnezeu. graţie unui suflet spiritual care informează şi dă viaţă realităţii sale corporale de care corpul este dominat şi structurat. Dar în faţa oricărei reflecţii raţionale chiar şi laice. Dimpotrivă. Personalismul realist vede în persoană o unitate. Persoana umană şi valorile ei nu pot fi topite sau lichefiate într-o serie de alegeri.Creaţia este chiar o concluzie raţională între anumite limite .asupra ei . un scop şi nu un mijloc. atom. celule. Omul fiecare om în parte . Din momentul conceperii până la moarte. fratele lui Cristos. aşa cum are nevoie de un suflet spiritual care structurează. Eul nu poate fi redus la cifră. prin adevărul Creaţiei . lumea întreagă se repetă şi capătă sens. aceasta este o optică foarte răspândită în lumea protestantă şi existenţialistă şi este influentă şi în curente teologice americane. Raţiunea. conferă acestei viziuni personaliste o deschidere de orizonturi şi valori care atinge divinul. Nu trebuie să vă gândiţi că în discuţia despre etica medicală sau bioetică. este singura fiinţă care are capacitatea de a înţelege şi a descoperi sensul lucrurilor şi de a da sens expresiilor sale şi limbajului conştient. libertatea şi conştiinţa reprezintă. ca realitate transcendentă pentru economie. existenţa şi esenţa ei. nu se poate compara cu cea care separă planta de reptilă sau piatra de plantă. sau capacitate de alegere în care se află destinul şi drama persoanei. persoana este scop şi sorginte pentru societate. unitotalitatea corpului şi spiritului care reprezintă valoarea ei obiectivă. în orice persoană umană. valori. Personalismul la care ne referim nu trebuie confundat cu individualismul subiectivist. un întreg şi nu o parte dintr-un întreg. cum este denumită în mod frecvent. de care vorbeşte Changeaux.pentru credincios este imaginea lui Dumnezeu. de autodeterminare. Societatea însăşi are ca punct de referinţă persoana umană. dar cosmosul este în acelaşi timp traversat şi depăşit. In fiecare om se află închis sensul universului şi valoarea umanităţii: persoana umană este o unitate. un spirit întrupat. In orice om. număr. conduce şi însufleţeşte corpul său. şi nu poate să nu fie aşa. o "creaţie emergentă" (49) care nu poate fi redusă la fluxul legilor cosmice şi evoluţioniste. ci are nevoie de o minte care structurează creierul. nici în privinţa propriei persoane. aceste introduceri de ordin filozofic sunt pure abstracţii. corpul şi spiritul ei. Persoana este înainte de toate un corp spiritualizat. Revelaţia creştină. fără a nega această componentă existenţială. fără o sorginte din care opţiunile izvorăsc şi fără conţinuturile de valoare pe care le exprimă. în care subiectivitatea greşeşte. concepţie în care este subliniată aproape exclusiv ca proprie persoanei capacitatea de autodecizie şi de opţiune. în fiecare alegere persoana angajează ceea ce ea este. mijloace. care are valoare pentru ceea ce este şi nu numai pentru alegerile pe care le face. Aceasta. nu cuprinde omul întreg. ci şi un context al alegerii: un scop. neuron. Homme neuronal. vrea să afirme în mod prioritar şi un statut obiectiv şi existenţial (ontologic) al persoanei. în orice situaţie de suferinţă sau sănătate. 36 . pentru a ne exprima ca Popper. nici faţă de alţii. pentru că atât etica cât şi medicina au ca destinaţie omul şi acesta trebuie considerat în totalitatea valorii sale.

dar în momentul normativ şi deontologic prevalează valoarea obiectivă care trebuie să conformeze atitudinea subiectivă. (53) 37 . în toată plinătatea valorilor sale. ci aceeaşi sensibilitate la sensul şi valoarea persoanei care se naşte dintr-o obişnuinţă a conştiinţei inspirată de virtute. este necesară o integrare între momentul clarificării şi stabilirea valorilor şi normelor şi momentul aplicării lor corecte şi coerente. Dacă un chirurg nu ar acorda în mod voluntar atenţie într-o interveţie dificilă şi cu risc. dar nici o metodă deductivă (din principii se deduce norma de comportament imediat) (51). Dar nu trebuie să credem că cele două momente se pot separa căci astfel conceptul însuşi de virtute şi acţiune virtuoasă ar putea rezulta lipsite de fundament. După examinarea acestui punct trebuie să trecem la aprofundarea semnificaţiei antropologice. pe care o numim triunghiulară. Certitudinea va trebui să caute tot mai mult adevărul. In funcţie de acest examen se vor putea determina valorile care trebuie să fie protejate şi normele ce vor trebui oferite agenţilor pe plan individual şi social: principii şi norme de conduită ce vor fi raportate acestui centru care este constituit din valoare-persoană şi din valorile care în persoană sunt armonizate într-o ierarhie ( viaţă. Suntem convinşi că nu numai momentul aplicării judecăţii etice cere clare capacităţi dobândite pentru a întruchipa valorile. de ex. ţinând cont de modelul personalist. Valoarea etică a uni act va trebui considerată sub profil subiectiv de intenţionalitate. acesta este punctul B. sau oricum prioritară faţă de "etica principiilor" (50) . Acest lucru este valabil pentru toate domeniile comportamentului etic ca şi pentru bioetică. dar obiectivitatea pierderii unei vieţi omeneşti rămâne un fapt care trebuie să-l determine pe chirurg să încerce să nu repete acea lipsă de atenţie. Totuşi. Metoda de cercetare în bioetică Din cele expuse despre bioetica personalistă este uşor de înţeles că metoda de cercetare şi chiar de predare a bioeticii nu poate fi o metodă inductivă (normele ar trebui elaborate în funcţie de observarea faptelor biologice sau sociologice).) (52) Rezolvarea acestor probleme etice va trebui căutată în raport cu concepţiile şi valorile de fond ale persoanei umane: în acest punct se face apel la filozofia omului în întregul lui. o abordare cu trei puncte de racord. Este necesar să propunem o metodă. etc. Ne vom referi mai încolo la rolul virtuţilor cardinale în acţiunea etică. Legea morală naturală care îndeamnă orice conştiinţă să facă binele şi să evite răul se concretizează de aceea în respectul faţă de persoană.Aspectul obiectiv şi aspectul subiectiv al persoanei se atrag şi se implică într-o etică personalistă. adică a acelor valori care sunt legate de viaţa. în esenţa şi demnitatea sa ontologică. în urma căreia persoana respectivă ar deceda. integritatea şi demnitatea persoanei umane. In perspectiva personalistă poate fi inclus un argument întâlnit la unii gânditori de origine anglosaxonă care tinde să reevalueze "etica virtuţilor". punctul de cea mai filozofică sinteză. sănătate. Acesta este punctul C al metodei noastre triunghiulare. opusă. posibilitatea de a se realiza recombinarea ADN sau fecundarea umană in vitro şi acesta constituie punctul A al triunghiului. In momentul aprecierii intime a acţiunii prevalează evaluarea subiectivă. In primul rând trebuie expus faptul biomedic în consistenţa şi exactitatea sa dovedite în mod ştiinţific. răspundere personală. în mod subiectiv acest lucru ar putea să nu-i fie imputat. dar va trebui considerată şi în conţinutul obiectiv şi în consecinţele sale.

trebuie să fie apărate de lege. pe cât posibil. născut sau pe cale să se nască. iar atunci când legea nu protejează un bine esenţial pentru convieţuirea şi binele comun (cum este cazul legilor care permit avortul). Este normal ca din acest dialog "triunghiular" (biologie-antropologie-etică) antropologia să rămână cea solicitată şi îmbogăţită. de altfel legea nu poate crea morala. în mod 38 . deci. un stat etic. legea nu este lege. ci de "binele comun" care trebuie apărat. ci doar să-i recunoască argumentele. consacrate de lege. în manieră dinamică şi constantă: descoperirile ştiinţifice şi aplicaţiile tehnologce deschid în continuu noi posibilităţi şi oferă noi cuceriri. asistenţa medicală indispensabilă constituie valori etice fundamentale pentru apărarea binelui comun . manifestându-se. Sfântul Toma a relevat deja că nu întreaga sferă morală poate fi acoperită de drept. Aici se pune problema raportului dintre etică şi drept. dar şi legal: sunt aşa-zisele valori ale omului asupra cărora curţile internaţionale şi constituţiile naţionale trebuie să se pronunţe. Antropologia oferă un criteriu discriminant între ceea ce este posibil din punct de vedere tehnic şi ştiinţific şi ceea ce este legal din punct de vedere etic. (54) Legea morală şi legea civilă Dezbaterea filozofică seculară privind raportul dintre legea civilă şi legea morală constituie astăzi elementul substanţial al provocărilor democraţiilor occidentale. de justificarea soluţiilor propuse. In cultura dominantă. pentru a face sigure şi explicite valorile inviolabile ale omului care. deci. necesare şi indispensabile care să garanteze binele comun. întrucât reprezintă motivul însuşi al teologiei progresului ştiinţific şi al societăţii. Nu trebuie să se dorească. dintre lege morală şi lege civilă. ea oferă şi un criteriu de evaluare între ceea ce este stabilit legal de majorităţile politice şi ceea ce este permis şi profitabil pentru binele omului. căci nu de " minimum etic" este vorba aici. anumite valori fundamentale. se manifestă în mod tot mai evident necesitatea de a aduce la lumină fundamentele axiologice ale dreptului. iar această evoluţie se repercutează asupra evoluţiei sociale şi a adecvării juridice a societăţii. sciziunea dintre binomul adevăr-libertate îngreunează tot mai mult apărarea efectivă a vieţii umane de către administraţia publică. Binele fundamental al vieţii fiecăruia. care să fie format din bine şi rău. familia.Confruntarea cu alte soluţii propuse de alte curente de gândire va trebui să fie însoţită. Confruntarea cu antropologia de referinţă se impune. In societatea pluralistă contemporană. în avantajul tuturor. mai ales în urma afirmării găndirii bioetice şi a problemelor pe care ea le ridică în cadrul legii. dar este în acelaşi timp necesar ca ea să ofere criterii şi valori care să nu poată fi încălcate şi mortificate. trebuie să fie schimbată şi poate face obiectul "respingerii din motive de conştiinţă". trebuie să orienteze comportamentul uman în opţiunile morale legate de ştiinţele vieţii şi ale sănătăţii. Valorile fundamentale ale persoanei vor trebui să fie protejate nu numai din punct de vedere moral. Totuşi.

respectarea drepturilor sale intangibile şi inalienabile. să le respecte şi să le promoveze. Este ceea ce caracterizează statul de drept. aşa cum au afirmat voci autorizate ale doctrinei (61). ci vor trebui să le recunoască.. este esenţială şi valoarea ei "rezistă sau se prăbuşeşte împreună cu valorile pe care ea le reprezintă şi le promovează: fundamentale şi de neîncălcat sunt. Astfel. mici forme de tiranie prin care un grup de oameni poate decide destinul unui număr mare de oameni. care izvorăsc din adevărul însuşi al fiinţei umane şi exprimă şi apără demnitatea persoanei. Pe de o parte. modifica sau distruge. nu este decât rezultatul relativismului etic şi al pozitivismului juridic. în orice fază şi condiţie a existenţei sale. în limitele în care aceasta recunoaşte primatul absolut al dreptului şi se modelează pe principiile juridice universal acceptate şi consacrate în Declaraţiile internaţionale ale drepturilor omului. O democraţie autentică. care au transformat teoria distincţiei între drept şi morală în teoria separării radicale a celor doi termeni. în care valoarea vieţii umane urcă şi coboară pe o scară. descoperirea valorilor umane şi morale esenţiale şi native.paradoxal. de care nici măcar majorităţile la putere nu pot dispune. sistemul democratic. cât mai ales de exagerarea privind respectul drepturilor individuale şi apărarea demnităţii persoanei umane. este redus la un simplu mecanism procedural de căutare a consensului. (59) O parte a doctrinei încearcă să afirme că dreptul nu ar depinde în nici un fel de adevăr. care acordă spaţiu moralei. demnitatea fiecărei persoane umane. dreptul este golit de conţinutul său etic şi în loc să conducă la găsirea adevărului pentru realizarea binelui comun. morala este abandonată imaginaţiei unui grup de indivizi şi deligitimată la nivel colectiv. devine "scopul" ce trebuie urmărit pentru salvgardarea intereselor majorităţii. valori. cât şi asupra sistemului politic. De mult timp deja. nici o majoritate şi nici un stat nu le vor putea vreodată crea. In realitate. (55) Această situaţie juridică confuză. pe care.] Este. Pe de altă parte. nici un individ. deci.. pentru viitorul societăţii şi dezvoltarea unei democraţii sănătoase. ci de actul de voinţă normativă a celui care guvernează (pozitivismul juridic) . de altfel. cum se întâmpla în cazul modelului secolului XIX. în vigoare în multe ţări occidentale au transformat în mod paradoxal conceptul de "delict" în cel de "drept". poziţie care în ultimă instanţă. în care puterea de guvernare este limitată de legile puse în sprijinul individului. conduce la un drept care face abstracţie de orice criteriu de dreptate (58) şi bine comun." (63) 39 . (60) Efectele unei astfel de abordări se repercutează grav atât asupra cadrului juridic. desigur. deci. în actuala dezbatere juridică se aude vorbindu-se des de amoralitatea dreptului (57). conceptul modern de democraţie este caracterizat nu atât de mecanismele sale formale. legile privind avortul voluntar. Mai mulţi autori propun chiar teoriile minimalismului etic . în loc să fie un "instrument" al apărării drepturilor fiecărui individ. consacrate în dispoziţiile de principiu ale Constituţiei . (56) ca orice interes subiectiv. precum şi asumarea binelui comun ca scop şi criteriu care reglează viaţa politică. In caz că acest lucru nu se întâmplă. legitimând prevaricaţiunea celor tari asupra vieţii celor slabi şi asupra inocenţilor. [. imperios necesară.

In schimb. prin inginerie genetică se înţelege în sens propriu: totalitatea tehnicilor menite să transfere în structura celulei unei fiinţe vii unele informaţii pe care altfel nu le-ar fi avut. într-adevăr. care prea des în istorie a permis justificarea opţiunilor abuzive ale puterii politice şi a făcut să coincidă dreptatea şi libertatea cu autoritarismul şi arbitrajul. Este la fel de adevărat că se poate profita de procrearea artificială. care direct şi propriu-zis. care "înscrisă în inima fiecărui om. face apel în mod expres la legislatori să respecte "adevărul dreptului". prin recuperarea acelor valori obiective şi universale care o sprijină normativ şi care se bazează pe structura ontologică a omului care este persoană. O primă incertitudine terminologică care este prezentă în diferite publicaţii este oferită de faptul că în cadrul accepţiei generice de "manipulare genetică" de factus se înţeleg şi alte intervenţii asupra vieţii. la adăpost de pericolele relativismului etic. a mânui. Capitolul al IV-lea Prima parte: Bioetica. mai ales asupra vieţii copilului care urmează să se nască. genetica şi diagnosticarea prenatală Manipularea şi ingineria genetică Importanţa şi delimitarea temei Bioetica. este obligaţia Constituţiilor să apere valorile fundamentale indispensabile pentru a garanta o convieţuire civilă ordonată şi chiar pentru supravieţuirea vieţii sociale. invitându-i să spună un curajos "nu" oricărei violenţe şi abuz contra vieţii umane. a transforma cu mâinile) asupra patrimoniului genetic. cât mai ales a fundamentelor sale. Magisteriul Bisericii catolice. nu implică intervenţii asupra codului genetic. inginerie genetică şi procreare artificială trebuie considerate distincte. In opinia publică ca şi în publicaţiile destinate popularizării. Insăşi expresia de "manipulare genetică" este foarte generică şi nu poate semnifica decât orice intervenţie (a manipula. cele două mari tematici. după părerea noastră. constituie un punct de referinţă normativ al legii civile" (65) Numai pe baza acestor premise.(64) Deci. a primit cea mai directă provocare din partea descoperirilor ingineriei genetice. mai ales în privinţa celor mai slabi. pentru a realiza şi intervenţii asupra codului genetic al embrionului sau în gameţi. cât mai ales a legii morale obiective. ci asupra gameţilor şi embrionilor pentru a asigura procrearea şi realiza experimente. în căutarea nu atât a consensului. se percepe deja de câtva timp necesitatea de a aduce la lumină argumentul etico-axiologic al dreptului. în enciclica Evanghelium Vitae.În lumea juridică. în căutarea nu atât a originilor sale. 40 . mai ales in vitro. ci să interpreteze exigenţele omului în societate. nici posibilităţile efective de aplicare.. Legislatorului nu i se cere să creeze. după cum se poate constata din cele expuse despre originea sa istorică. expresii ca " manipulare genetică" şi "inginerie genetică" sunt percepute într-un context de incertitudine şi în acelaşi timp de invitaţie la vigilenţă maximă. De aceea. Incertitudinile şi alarmările sporesc acolo unde nu se cunosc bine nici semnificaţia. ca de exemplu procreaţia artificială. dreptul îşi poate regăsi funcţia intrinsecă. dar în sine.

riscul oricărei alte revoluţii de tip politic sau militar. care a furnizat o primă clasificare a riscurilor (patru nivele de conţinere) a făcut o listă a experimentelor care trebuie interzise. Momentul istoric actual. biologie şi societate: aceste descoperiri ştiinţifice au făcut ca morala. a sugerat necesitatea unor măsuri de supraveghere şi reglementare. Ne aflăm. Trebuie să adăugăm că această temă se află în atenţia nu numai a moraliştilor dar şi a organismelor naţionale şi internaţionale. revoluţie ce ar întrece. relevând în acelaşi timp posibilităţile pozitive existente pentru progresul uman. fiind precizat ulterior domeniul de aplicare al cercetărilor şi prevăzute obligaţii şi proceduri bine specificate pentru Recombinant Advisory Committee (RAC) şi pentru Federal Register. care se ocupă de viaţă. care să supună unor obligaţii legale pe cei ce lucrează în cercetare .fapt care ar linişti opinia publică. la o analiză aprofundată. Prima formulare îşi are originea în concluziile la care a ajuns conferinţa de la Asilomar din februarie 1975. Unii sunt optimişti gândindu-se la marile speranţe care se deschid în domeniul terapiei genetice sau geneterapiei: această atitudine este proprie celor care lucrează în domeniu. Este normal ca tocmai acest curent de opinii să facă presiuni în favoarea unei legislaţii clare. odată începute. nu doresc piedici sau obligaţii ale legilor şi nu dau importanţă mijloacelor care ar urma să fie folosite.Se înregistrează atitudini diferite chiar printre cercetători. Redăm în prezenta schemă normativele internaţionale cele mai importante: 1. ca în cazul experimentelor pe embrioni. o problemă prioritară în societate şi a societăţii la nivel mondial. Niciodată etica nu a fost atât de importantă pentru medicină. Aceasta este o atitudine mai frecvent întâlnită printre jurişti şi moralişti. Apoi (în 1984) aceste Guidelines au fost actualizate. ar putea schimba statutul genetic al umanităţii. este definit în istoria civilizaţiei umane ca epocal pentru capacitatea sa excepţională de schimbare pe care o include şi o poate aplica. Guidelines for Research Involving ADN Molecules publicate în iulie 1977 de către National Institute of Health (NIH) în SUA. Alţii sunt mai preocupaţi de posibilele devieri legate de inginerie şi manipulare. care atunci când se gândesc la aceste speranţe.despre a căror activităţi nu se cunosc prea multe lucruri . să fie un punct de interes pentru toţi. posibilităţile pe care le comportă pentru viitorul omului şi problemele etice pe care le ridică oamenilor de ştiinţă şi comunităţii civile. prin importanţă. care au elaborat unele linii normative. care. desigur. de fapt. 41 . el apare ca un moment "paradoxal". Această importanţă apare mai evidentă şi documentată dacă amintim pe scurt progresul rapid al ştiinţelor biologice. biologi moleculari sau genetişti. în faţa unui moment important al istoriei ştiinţei şi al istoriei umanităţii. considerate de unii necesare pentru atingerea scopului lor. la care au participat cei mai mari experţi mondiali în manipulările genetice in vitro.

5. In 1985 acelaşi NIH a emanat câteva Points to consider in the design and submission of human somatic-cell gene therapy protocols. Terapia genica (15-2-1991). (12 martie 1997) Rezoluţia privind clonarea (Document B4-209-97). Diagnosi prenatali (18-7-1992. acelaşi Comitet emanase o Raccomandazione nr. pentru unele măsuri restrictive. 472 din 1982 care a elaborat norme de securitate pentru laboratoare şi a propus ca în Convenţia Europeană să fie inclus aşa zis-ul " drept la diferenţă" şi anume interzicerea ingineriei alterative asupra indivizilor umani. Raportul Williams prevede o autodisciplină a cercetătorilor prin elaborarea unui "cod de conduită" 4. Câteva etape importante pe drumul ingineriei genetice 42 . 8. Asupra temei clonării. Canada. N. la 16 martie 1989. A2-327-88) şi. Temele de genetică sunt abordate în Titlul II Art. Franţa. La clonazione come problema bioetico (21-3-1997). Raportul Williams în Regatul Unit. Ulterior. 756-CR-97). 94-653 din 29 iulie privind respectul faţă de corpul uman. Deosebit de importantă este considerată. mai recent. art. Tările de Jos. la 18 martie 1997. "Legea pentru reglementarea ingineriei genetice" din Germania Federală din 20 iunie 1990 (Gesetz zur regelung von fragen der Genetechnik) cu modificările sale succesive (Bundesgeschblatt 1993 I 2066 şi Bundesgeschblatt 1994 I 1416). Aplicabilitatea acestor Points este limitată la cercetările efectuate în instituţii care primesc deja finanţare pentru cercetările privind ADN-recombinat de către NIH (după precedentele Guidelines) 3. 7. R (92) 3 specifică privind diagnosticarea şi lo screening genetic efectuat din motive de sănătate. Consiliul Europei. Rapporto sulla brevettabilita degli organismi viventi (19-11-1993). 5. In privinţa instituţiilor comunitare europene. După modelul acestor normative au apărut şi cele din alte ţări: Australia. 6. Alte directive au fost emanate de către autorităţile europene privind micro-organismele inginerizate. publicat în 1976 (Report of the working party of the practice of Genetic Manipulation). foarte importante sunt Raccomandazione 934 (1982) dell'Assemblea Parlamentare del Consiglio d'Europa şi Raccomandazione della Comunita Economica Europea (CEE) n. Progetto Genoma Umano (18-31994). Comitetul de Miniştri a aprobat pe 6 noiembrie 1997 un protocol suplimentar (dintre protocoalele suplimentare prevăzute de de aceeaşi Convenţie) în care se interzice clonarea umană. Report of the Commision of Enquiry on prospects and risk of genetic engineering). în sfârşit s-au pronunţat. 11-14 este rezervat genomului uman. Raportul Comisiei de Anchetă al Parlamentului Germaniei Federale privind perspectivele şi riscurile ingineriei genetice din 1987 (Deutscher Bundestag. URSS. Organizaţia Mondială a Sănătăţii ("Declaration sur le clonage"-Rapp. Comitetul Naţional italian pentru Bioetică (CNB) a publicat unele documente importante în domeniu: Documento sulla sicurezza delle biotecnologie (28-5-1991). Parlamentul european. a publicat o Rezoluţie privind problemele etice şi juridice ale manipulării genetice (doc.2. Trebuie menţionată şi Legea Franceză nr. în cadrul Convenţiei privind drepturile omului şi biomedicina (numita "Convenţie asupra bioeticii") a tratat şi problematicile etice rezultate din sectorul geneticii (întreg capitolul IV. De asemenea. Anterior.

1981: se realizează naşterea primilor şoareci prin clonare. pentru că ele deschid totodată şi posibilităţi de intervenţie pozitivă. 1970: sinteza primei gene artificiale 1971: se realizează pentru prima dată DNA recombinant. mecanismele productive ale imunoglobulinei şi structurile cromozomilor X şi Y. somatostatina.Nu dorim să repetăm aici informaţiile de bază privind biologia şi genetica. etc. ci ne vom limita la ceea ce este absolut necesar pentru înţelegerea termenilor etici ai problemei. nu sunt puse toate şi în mod automat într-o lumină proastă. interferonul. În dicţionarul acestui capitol se va găsi sub denumirea de " inginerie genetică" definiţia tehnologiilor grupate după obiectivul de destinaţie. s-au realizat aplicaţii tehnologice şi industriale pentru producerea moleculelor polipeptidice de mare importanţă: insulina umană. 1965: se realizează prima cell-fusion. vaccinurile antigripale. Atunci Hotchkin a introdus primul termenul de inginerie genetică (genetic engineering) cu semnificaţia pe care am indicat-o la început. s-a deschis posibilitatea realizării unei genetoterapii. 1967: începe aplicarea tehnicilor de diagnosticare prenatală în domeniul genetic. Succesele obţinute. acum. Mendel le-a denumit elementa. contra hepatitei A şi B şi altele. 1969: se anunţă descoperirea endonucleozei de restricţie. ca fiind evenimente sinistre. fuziune între celulele umane şi murine prin trecerea genelor ("atribuirea") în cromozomii umani. după cum se vede. 43 . Înainte de toate s-au făcut mari şi importante progrese în cunoaşterea informaţiei genetice a fiecărui cromozom: se cunosc mai bine. vom începe cu o sinteză a etapelor istorice ale dezvoltării geneticii: 1956: descoperirea cromozomilor umani ca structuri fundamentale şi purtătoare de material genetic. Nivele şi scopuri ale intervenţiei Pentru a putea furniza indicaţii etice este necesar să ne referim la diferitele nivele de intervenţie asupra genelor şi la scopurile urmărite prin acestea. iar Morgan în 1910 le-a studiat compoziţia chimică. Trebuie să observăm rapiditatea crescătoare a etapelor evolutive ale acestei ştiinţe. somatotropina.

în faza prematrimonială şi preconcepţională. înmulţindu-se. Importanţa etică a intervenţiei se schimbă conform fiecărui nivel.finalităţi alterative . la nivelul celulelor germinale şi la nivelul embrionilor în prima lor fază de dezvoltare.finalităţi productive . Intervenţia care urmăreşte o modificare în patrimoniul genetic poate fi concepută la nivelul celulelor somatice.Nivele de intervenţie Acestea sunt foarte evidente şi distincte.Acest procedeu ridică probleme etice importante deorece este prevăzut programatic ca având un scop experimental. Finalităţile de intervenţie în domeniul genetic se pot clasifica astfel (vezi şi prospectul rezumativ de la sfârşitul capitolului): . asupra embrionilor proveniţi din celule manipulate. la care ne vom referi pe larg cu altă ocazie. În afara diagnosticii genetice prenatale. (1) Procedeul trebuie să fie inclus în cadrul scopurilor terapeutice. se dezvoltă aplicaţiile asupra adultului cu scopul descoperirii unor boli a căror origine se bănuieşte a fi genetică.după cum vom vedea. le vor înlocui pe cele defectuoase: acesta ar fi un succes de mare relevanţă şi o eventuală dispersiune a celulelor vii nu ar constitui un neajuns pentru individ şi nici nu ar ridica probleme etice. a. date fiind scopurile urmărite (alterarea patrimoniului genetic fiziologic sau îmbunătăţirea viitoarelor posibilităţi ale ştiinţei) (2) c. de a conduce introducerea genei corecte. Intervenţia menită să modifice linia celulelor germinale este exclusă datorită imposibilităţii. unele documente din alte ţări propun necesitatea experimentelor asupra celulelor germinale deci. în domeniul civil. Finalităţi Finalităţile de folosire ale cuceririlor genetice determină în mare măsură moralitatea multor inervenţii. cel puţin până în acest moment. În sfârşit. In urma ineficacităţii genoterapiei asupra celulelor liniei germinale. 44 . ipoteza intervenţiei asupra embrionului uman are un caracter şi mai delicat datorită faptului că există marele risc de a compromite viaţa embrionului sau viitorul său biologic în sens genetic. să presupunem că s-ar reuşi corectarea defectelor genetice ale anemiei mediteraneene în celulele hemopoietice în scopul producerii unor celule normale care. cu scopul de a optimiza tehnica.finalităţi experimentale (distructive) Folosirea ingineriei genetice cu finalităţi de diagnosticare este multiplă şi în ultimii ani s-a lărgit gama aplicaţiilor noi. o intervenţie menită să modifice o degenerare sau o deficineţă a lor . b.finalităţi de diagnosticare . de exemplu. Experimentul neterapeutic asupra embrionului uman este considerat profund ilicit de către bioetica personalistă.finalităţi terapeutice . aşa cum se poate intui. În celulele somatice se poate realiza.

reprezintă o ofensă adusă valorii fundamentale a persoanei umane. ca şi în domeniul sceening-ului (fetusului dar şi al adulţilor). interferonul. Orice intervenţie care ar presupune suprimarea individualităţii fizice a unui subiect uman. dincolo de posibilităţile tehnice reale. unii nu exclud ingineria genetică care are scopul de a îmbunătăţi. chiar atunci când ar fi dorită pentru a aduce un beneficiu altor persoane. (3) Orientări etice şi criterii de aprecieri etice Care ar trebui să fie criteriul etic. animal şi vegetal pentru realizarea unor specii modificate sau clase de indivizi inginerizaţi. ca insulina umană. de discernere? Trebuie să ne amintim cele expuse în capitolul dedicat principiilor bioetice şi mai ales unităţii persoană-corp şi de principiul pe care l-am denumit al totalităţii sau terapeutic. Se discută apoi în acest sens despre o formă atenuată de alteraţie cum ar fi îmbunătăţirea speciei. virale sau parasitare. Corpul. trebuie să fie înţelese ca fiind destinate subiectului asupra căruia se intervine şi în nici un caz ca având intenţia de a sacrifica pe cineva în avantajul altcuiva. Salvarea vieţii şi identităţii genetice a fiecărui individ uman. este în mod esenţial unit cu spiritul astfel că el constituie unitatea existenţială şi esenţială a persoanei. cea umană. chiar atunci când se aplică la om. Cea de a doua ipoteză se practică de factus şi pune problema posibilei influenţe a biotehnologiilor asupra ecosistemului sau a ecosistemelor. In general. bioetic. după cum se va vedea. pentru identificarea vinovatului de delicte. în domeniul penal.deci şi asupra codului genetic. este considerată de către toţi de eliminat. orice altă intervenţie asupra persoanei .fiind considerată arbitrară sau ideologică sau o dominaţie a omului asupra omului. In prima ipoteză. vaccinurile microbiene. (5) Din această abordare rezultă unele principii de orientare etică ce se pot rezuma astfel: 1. pentru că privează subiectul uman de valoarea 45 . (4) Corpul nu epuizează realitatea umană ci este doar o componentă esenţială a ei.însemană o intervenţie asupra întregii persoane şi poate fi justificată numai dacă există o raţiune terapeutică. Finalităţile terapeutice din domeniul genetic.bun intangibil . în special programul său genetic. Aceasta înseamnă că orice intervenţie asupra corporalităţii .pentru dovedirea paternităţii. Finalitatea productivă a ingineriei genetice se urmăreşte mai ales în domeniul farmacologic pentru producerea de hormoni. dar considerăm că trebuie să fundamentăm criteriul eticităţii privind viziunea personalistă a corporalităţii iar codul genetic constituie structura ce susţine corporalitatea. Prin aceasta se reafirmă recunoaşterea faptului că omul este creatură şi a puterii lui Dumnezeu asupra persoanei umane. atunci când sunt demne de a fi urmărite. codul genetic. iar raţiunea umană are sarcina de a apăra omul în integritatea şi plinătatea sa. Perspectiva alterativă (unde alteraţia înseamnă o modificare nu terapeutică ci electivă şi selectivă) poate fi aplicabilă în ambientul uman.

este ordonată spre binele omului. aceasta este o chestiune care priveşte. Norme etice particulare Să vedem acum în mod sintetic efectul acestor criterii şi principii generale. de manipulare a mediului ecologic şi de intervenţie în genomul uman. omul are conştiinţă de reflecţie (6). ar putea să fie avantajate de progresul biotehnologic şi pe de altă parte ar fi constrânse să trăiască într-o mai mare dependenţă economică şi productivă faţă de ţările avansate. Folosirea criteriului calităţii vieţii pentru a suprima şi discrimina alte vieţi reprezintă o ofensă adusă principiului egalităţii şi al demnităţii egale. nu se poate ignora diferenţa reală şi profundă care există între ele. Diferenţa dintre om şi alte fiinţe. după principiul autocontrolului. Aceste ţări. libertate şi răspundere. în beneficiul subiectului viu pentru a corecta un defect sau a elimina o boală. care este format dintr-un ansamblu de ecosisteme distincte care compun ecosistemul global. în viziunea creaţionistă a universului. dar unica sa raţiune nu este aceea de a fi un instrument în favoarea omului: este mereu un bun care-şi găseşte în Dumnezeu raţiunea de a exista. pentru anumite capitole ale sale. este necesar vieţii şi sănătăţii omului. altfel incurabilă. Competenţa comunităţii. Salvarea ecosistemului şi mediului. calitatea fiind un atribut complementar al vieţii. Va fi necesară găsirea unor forme de asociere şi de coresponsabilitate a oamenilor de ştiinţă. valoarea vieţii corporale. Problema intervenţiei asupra patrimoniului genetic al omului şi a altor fiinţe nu poate fi încredinţată spre rezolvare numai unor experţi. creaţia. Raţiunea justificatoare a acestui principiu este dublă: în primul rând mediul. valorificată apoi de lege acolo unde ea funcţionează. Vom vedea imediat aplicaţiile acestui principiu. confirmă în diferite state acest principiu. Este permisă efectuarea unei intervenţii. Iată de ce principiul libertăţii ştiinţei şi cercetării trebuie recunoscut şi armonizat cu exigenţele de informare a populaţiei şi cu coresponsabilitatea ei. 3. Viitorul umanităţii cere de multe ori participarea responsabilă a comunităţii. Nici conceptul de calitate a vieţii nu poate fi antepus celui reprezentat de viaţa însăşi. Este suficientă o simplă referire ulterioară la problema ţărilor în curs de dezvoltare care trebuie să fie ascultate şi incluse în această comunitate. deţinătoare ale puterii biotehnologice. care se află în centrul lui şi este protectorul ei. într-adevăr. In al doilea rând. în general. 4. în interesul binelui comun şi al colaborării opiniei publice. fie că este vorba de oameni de ştiinţă sau de politicieni. Principiul terapeutic. schema aplicaţiilor lor posibile. 5. Este clar că dezvoltarea biotehnologiilor a dat naştere unei perioade noi în cadrul relaţiilor dintre Nordul şi Sudul lumii. Experienţa comitetelor de bioetică şi autoreglementările. 46 . 2. Ne gândim la problemele de screening genetic. chiar invazivă. pe de o parte.fundamentală pe care se sprijină toate celelalte. cu alte cuvinte este dotat cu spirit. Recunoscând legătura de schimb intim existentă între fiinţele vii şi om. Ca orice terapie şi cea genică îşi găseşte în acest caz fundamentul şi justificarea. întreaga umanitate. o vom face urmărind.

microorganismele: bacterii şi viruşi. Efectele negative sunt legate de trei factori: • • • lipsa unor duşmani naturali. Experimentul ca scop în sine nu trebuie încurajat. dacă factorii enumeraţi (supravieţuire. În privinţa pătrunderii organismelor modificate genetic se pot distinge diferite tipologii: plantele (deja din anul 1989 au fost recensate peste 30 de specii genetic modificate). înainte de a se trece la răspândirea organismelor modificate. Efect negativ înseamnă o perturbare importantă a echilibrelor ecologice. deoarece. 47 . acest lucru poate dăuna populaţiei. Aceste două principii care trebuie să fie aplicate simultan în evaluarea biotehnologiilor impun să se ţină cont nu atât de tehnica în sine cât de produsul şi de periculozitatea consecinţelor. O altă cerinţă este să existe o adevărată utilitate pentru societatea actuală fără pericol pentru cea viitoare. distrugerea directă a ecosistemelor. animalele superioare pentru îmbunătăţirea indivizilor şi a produselor. răspândire. prima condiţie de eticitate este evaluarea riscului. In laboratoare.Înainte de toate există necesitatea justificată din punct de vedere etic de a salvgarda securitatea biotechnologiilor atât în laboratoare cât şi în relaţie cu mediul. S-a constatat că introducerea în mediu a unor astfel de organisme modificate sfârşeşte prin a avea efecte negative în proporţie de 10-20%. Liniile etice generale în acest domeniu. ca o cerinţă etică. mic sau mediu de periculozitate pentru cel care lucrează acolo. (7) Identificarea factorilor de risc trebuie să fie efectuată pentru fiecare caz în parte şi cere o capacitate complexă de monitorizare şi o instrumentalizare adecvată (8). In legătură cu acest fapt a fost necesară formularea primelor norme şi guidelines pentru securitatea mediului şi pentru a oferi o garanţie privind laboratoarele. A fost prima alarmă în jurul ingineriei genetice: posibilitatea devastării biosferei prin bomba biologică. stabilire şi răspândirea organismului) sunt de natură a produce efecte nedorite pentru om şi mediu.b) salvgardarea mediului. concret sunt următoarele: a) apărarea vieţii şi sănătăţii omului. efect negativ asupra altor organisme. se pot ingineriza microorganisme care pot avea un grad mare. În privinţa răspândirii în mediu a microorganismelor genetic modificate. dispariţia unor specii sălbatice sau un comportament extrem de invaziv . La acest tip de securitate trebuie adăugat riscul datorat răspândirii în mod deliberat în mediu a microorganismelor inginerizate. dacă este capabil de reproducere. directivele comisiilor CEE) cer autorilor să răspundă la aceste 5 întrebări: • • • • • dacă organismul modificat este capabil de supravieţuire. întradevăr. dacă este capabil să formeze populaţie şi să se răspândească. dacă organismul este capabil să confere altor organisme trăsăturile ce i-au fost conferite în mod artificial. De aceea. nu trebuie să existe riscuri pentru sănătate şi mediu. iar în cazul pătrunderii accidentale în mediu. Instituţiile conducătoare (precum OCSE.

că ar fi posibil ca un copil de 6-7 ani. trebuie examinat fiecare caz în parte. (9) Diagnosticarea prematrimonială şi preconceptivă Este indicată în cazul subiectului care s-ar afla în situaţia riscantă de a fi purtătorul genei responsabile pentru o boală genetică recesivă. Trebuie apreciată totuşi oportunitatea. Să presupunem. este sigur că acest sector va avea o dezvoltare puternică în viitorul apropiat. Aceste examene genetice sunt permise şi sunt recomandate persoanelor cu risc de a transmite gena răspunzătoare de talasemie. dar care se va ivi în timp. cu mari repercusiuni atât în agricultură. ţinând cont de capacitatea psihologică a părinţilor. In unele zone geografice numeroase examene făcute în acest sens. Dreptul de a nu cunoaşte şi. de exemplu. dreptul de a cunoaşte ar putea funcţiona în cazul părinţilor care ar dori acest lucru. se pare că au dat rezultate relevante în a se realiza o prevenire primară ce a determat o scădere a procentului de incidenţă. 48 . să se acţioneze pentru conservarea speciilor pe cale de dispariţie şi pentru salvgardarea biodiversităţii prin realizarea unor bănci seminale şi îmbunătăţirea tehnicilor reproductive artificiale. In aceste cazuistici complexe. trebuie îmbinat "dreptul la a şti". l-ar putea avea asupra unei manifestări ulterioare. Trebuie să fie luate în seamă şi problemele de macroetică privind punerea biotehnologiilor la dispoziţia ţărilor în curs de dezoltare pentru soluţionarea problemelor alimentare fără a se creea o dependenţă ulterioară nefavorabilă faţă de ţările producătoare de biotecnologii. cum ar fi de exemplu fibroza cistică sau corea lui Huntington. este valabil pentru pacientul minor. Problema etică este felul în care se comunică această siatuaţie celui în cauză sau părinţilor.şi se descoperă o patologie care nu s-a manifestat clinic. însoţite de counseling-ul adecvat. de a le face cunoscut diagnosticul fără însă ca aceştia să-l descopere copilului până când va ajunge la o vârstă mai mare.întâmplător sau special . ce conţine un diagnostic nefast. descoperind o pierdere graduală a forţei musculare la picioare. Chiar dacă efectele benefice aşteptate în acest domeniu al biotecnologiilor nu sunt chiar cele scontate.Este necesar. de ex.ca urmaşii lor să fie afectaţi. deci. apoi. obligaţia de a nu comunica. în ce priveşte efectul pe care o astfel de informaţie. Trebuie. Această problemă este mai gravă când examenul este făcut din alte motive . şi care ar urma să se căsătorească cu un subiect purtător existând astfel pericolul. de asemenea. să existe o adecvată informare a publicului pentru eliminarea falselor temeri sau pentru informare asupra unor avantaje reale. Problemele diagnosticării şi screening-urilor genetice post-natale: Examenul genetic post-natal cu scopul diagnosticării unei boli. In cazul în care bolnavul major ar cere să fie informat asupra diagnosticului. la o vârstă adultă sau matură. să aibă o boală de origine genetică precum o miastenia gravis de tipul Duchenne. într-o proporţie de 25%. cât şi în zootehnie şi industria alimentară. Numai examenul genetic poate oferi o certitudine în numai câteva zile. cu "dreptul la a nu şti".

pozitivă. Opinia etică. din punct de vedere etic s-ar putea evoca simţul răspunderii. acceptabil din punct de vedere etic. mai ales că a fost vorba de o asumare conştientă a riscurilor. ţinând cont şi de frecvenţa bolii (în cazul unor patologii extrem de rare valoarea predictivă a cercetării este foarte scăzută). cu diferite scopuri: a) aflarea unei predispoziţii genetice care determină o hipersensibilitate la anumite substanţe prezente la locul de muncă. ar trebui să ia serios în consideraţie consecinţele unei căsătorii cu un foarte ridicat grad de risc de transmitere genetică a bolii. de gravitatea bolii şi modalităţile de expresie clinică (pentru maladii care nu sunt grave şi sunt controlabile în fază clinică precoce nu există o instanţă etică de diagnosticare pentru că nu comportă daune importante pentru sănătatea lucrătorului) (12) Acestea fiind spuse va fi necesar să ţinem seamă de alte condiţii etice: In primul rând. c) depistarea unei patologii genetice independente de muncă. nici din punct de vedere legal. b) găsirea unei predispoziţii genetice la o boală profesional-independentă care s-ar putea ivi în viitor (de exemplu ateroscleroza) . şi. Rămâne posibilitatea de a încheia căsătoria. dacă înţelegerea şi obiectul evaluării sunt raportaţi la risc-beneficiu privind sănătatea lucrătorului şi dacă se efectuează cercetarea genetică în speţă pentru prevenirea apariţiei unei patologii (11) . pe care unii îl fac să treacă drept "prevenire" în mod injust. dar cuplul nu va putea să fie constrâns să nu se căsătorească. a) Screening pentru depistarea unei predispoziţii genetice care determină o hipersensibilitate la anumite substanţe prezente la locul de muncă constituie obiectul de studiu al ecogeneticii.Acest sistem merită denumirea de prevenire şi poate fi o adevărată alternativă la avortul selectiv. nu poate fi acceptabil din punct de vedere etic. Problema etică fundamentală în aceste cazuri (10) este posibilitatea ca cel care oferă de lucru să realizeze un program de cercetare genetică pentru "a preveni" efectuarea unor cheltuieli mai mari pentru despăgubiri. cei doi fiind conştienţi oricum de faptul că nu vor putea să ceară avortarea fetusului afectat: avortul voluntar nu poate fi permis în nici un caz. prin urmare. Se deosebesc trei tipologii de "screening" asupra lucrătorilor. nici moral. In acest ultim caz scopul urmărit este în general. se face referire la consensul informat al lucrătorului. cu expresie fenotipică viitoare (de ex. Trebuie să adăugăm că aceste examene nu pot fi obligatorii prin "screening" sau legi impuse . In momentul în care respectivul cuplu ar accepta riscul. Screening-ul genetic asupra lucrătorilor Acest tip de examen se afirmă tot mai mult ca aplicare a medicinii predictive şi comportă la rândul lui o serie de probleme etice. Un astfel de proiect care se bazează pe raportul costuri-beneficii şi care urmăreşte ca valoare de referinţă avantajul economic al industriei. 49 . în cazul unor eventuale daune cauzate lucrătorului.O importanţă decisivă este atribuită consensului de către mai multe părţi şi în diferite documente. este esenţial diferită. tot în situaţia în care asocierea dintre status genetic şi patologia profesională a fost demonstrată ca certă. dar nu credem că astfel de examene ar putea deveni obligatorii. în schimb. corea lui Huntington). Faptul că ele sunt permise nu înseamnă că sunt obligatorii moralmente: ar împiedica acest lucru dreptul internaţional şi naţional.

este exprimată foarte clar atât în Rezoluţia Parlamentului European cât şi în Documentul Parlamentului German. adică a unui fragment ADN. Un astfel de screening nu pare să fie acceptabil în linii generale din punct de vedere etico-juridic. dar care ar putea să apară. care trebuie să aibă ca efect restituirea normalităţii celulelor afectate ale individului bolnav. legată de caracterul mai îndepărtat al patologiei şi independent de muncă. Terapia genică Comitetul Naţional italian pentru Bioetică (CNB) defineşte terapia genică prin aceşti termeni: " introducerea în organisme sau celule umane a unei gene. şi terapia genică asupra celulelor liniei germinale (gameţi sau embrioni precoce) modificarea aşteptată trebuind să se producă în genomul subiectului care va fi conceput sau care a fost deja conceput. sau va apărea în viitor. Recomandarea afirmă apoi că excepţiile de la acest principiu trebuie să fie justificate de raţiuni de protecţie directă a persoanei în cauză sau a terţilor şi ele trebuie să fie direct corelate cu condiţiile specifice ale activităţii profesionale. în schimb. afirmă că informaţia relevată angajatorului ar trebui să furnizeze numai elemente strict esenţiale. în ce priveşte excluderea lucrătorilor rezultaţi mai puţin rezistenţi din punct de vedere genetic. De aceea din perspectiva acestui dublu principiu pot fi admise atât 50 . măduvă osoasă.In legătură cu natura testelor genetice care nu sunt obligatorii asupra lucrătorilor Recomandarea Nr. se face între terapia genică asupra celulelor somatice. în cadrul terapiei genice. American College of Occupational Medicine Code of Ethical Conduct (14). precum şi la descendenţii săi. în mod satisfăcător. Rezoluţia Parlamentului European relevă că astfel de selecţie nu poate reprezenta în nici un caz o alternativă la însănătoşirea ambientului de muncă. ele să poată fi efectuate în mod obligatoriu pentru protejarea unor indivizi sau a colectivităţii. drept care trebuie să fie limitat prin dispoziţii normative oportune. care are efectul de a preveni şi/sau trata o situaţie patologică " (16) Am amintit deja că spre terapia genică se îndreaptă cele mai mari speranţe de aplicare a ingineriei genetice.cu dreptul bolnavului la menţinerea sau recuperarea integrităţii şi propriei dotări genice conform principiului terapeutic. de exemplu limfocite. de exemplu. R (92) 3 a Consiliului Europei (13) afirmă principiul conform căruia angajarea sau posibilitatea de a continua munca nu sunt subordonate efectuării unui test sau unui screening genetic. acest principiu este compatibil . Distincţia fundamentală. să fie permisă numai în cazul în care rezultă imposibilă îmbunătăţirea condiţiilor de muncă. In sfârşit. b) şi c) Screening pentru depistarea unei predispoziţii sau pentru predeterminarea genetică a unei maladii care nu este profesională.ba mai mult după părerea noastră necesar . In sfârşit. o garanţie conform căreia o posibilă excludere a lucrătorilor cu o predispoziţie personală de a contracta o patologie profesională la locul de muncă. (15) Documentul Parlamentului German cere. Acest dezacord. pentru lucrătorul interesat. se recomandă ca numai în cazul în care testele sunt permise în mod expres de lege. la rândul său bazat pe respectul integrităţii fizice a persoanei. Este luat apoi în consideraţie dreptul angajatorului de a fi informat. Principiul etic fundamental de apreciere a acestor intervenţii este cel al intangibilităţii patrimoniului genetic al unui subiect.

sau răspândirea unui eventual vector viral. poate fi dat de reprezentant în cazul minorilor sau când cel în cauză se află în imposibilitatea de a o face. fără dificultăţi şi fără condiţii. când se încalcă scopul terapeutic şi se urmăreşte modificarea constituţiei genetice: în acest caz. interzicerea este absolută şi necondiţionată de stadiul cunoştinţelor. precum şi opinia comitetelor autorizate ca Grupul celor 7 ţări cele mai dezvoltate (18) . o aşteptarea unui final pozitiv plauzibil. De aceea există o foarte precisă distincţie între terapia genică şi intervenţia unei inginerii alterative (19) . Caracterul deosebit al acestor terapii după cum rezultă în multe state. cât şi cea de tip germinal în cazul în care scopul şi obiectivul sunt cele terapeutice. se respinge din două motive diferite: a.terapia genică de tip somatic. Terapia genică germinală. etc. legate de controlul tehnicilor. ignorarea efectelor colaterale. Toate acestea nu ne autorizează să considerăm terapia genică. pentru că este vorba de terapie. face necesară o autoritate centrală care să verifice şi să controleze protocoalele şi structurile. In aceste direcţii există de acum acordul actelor normative europene (17) şi ale CNB. totuşi. o boli grave şi cu slabe speranţe de viaţă. pentru că metodica actuală nu permite atingerea rezultatului terapeutic fără riscuri incontrolabile şi acesta este un motiv legat de actualele cunoştinţe ştiinţifice. Condiţiile etice pentru terapia genică cu caracter somatic sunt legate de faptul că aceste terapii experimentale pot să comporte riscuri. Ingineria genetică alterativă şi amplificatoare la om Ingineria genetică de tip terapeutic urmăreşte să restituie integritatea normală a subiectului care în acest domeniu este omul. şi chiar cea somatică. date fiind riscurile şi stadiul experimental al terapiei. fibroză chistică. celelalte condiţii. sunt următoarele: o obligaţia de a notifica protocoalele folosite cu referire la tehnicile aplicate şi de a pune la dispozitia structurilor autorităţii civile la nivel naţional sau regional. precum mutaţii dăunătoare. sindrom Lesch-Nyhan. Este clar că şi pentru aceste terapii este necesar consensul pacientului. pentru că se configurează o alterare contrară principiului respectării vieţii şi identităţii biologice şi a egalităţii între oameni. Diferiţi autori împărtăşesc următoarele condiţii: a. 51 . acest consens. o evaluarea structurilor. b. Astfel de boli sunt de exemplu deficenţă de ADA. condiţii relative la alegerea patologiei tratabile: o boli datorate anomaliei unei singure gene structurale recesive şi deci susceptibilă de a primi o terapie completă cu o singură genă sănătoasă. dezordini proliferative sau fenomene de respingere. o documentaţia privind gravitatea bolii şi lipsa de alternative. o boli pentru care astăzi nu există terapie alternativă. b.

psihologică şi socială. mai curând este vorba de intervenţii de eugenetică. c. în schimb. d. In mod just autorul face să coincidă primul caz cu o formă de terapie. peste media statistică . Sunt citate ca exemplu îmbunătăţirea genei răspunzătoare de creşterea staturii sau prelungirea duratei de viaţă. Faptul că omul trebuie să se bucure de o anumită putere asupra propriei vieţi şi că acel concept de sănătate nu trebuie să se limiteze doar la absenţa bolii ci să urmărească "bunăstarea deplină" fizică. întotdeauna.). în timp ce considerăm că nu se pot numi în mod automat " terapii potenţatoare" celelalte tipuri de intervenţie. Nu se poate imagina o intervenţie de inginerie genetică care să influenţeze subiectul dar nu şi descendenţii amplificând anumite calităţi peste medie. corectarea unei deficienţe care pune subiectul în condiţii de inferioritate faţă de media statistică.Putem reţine că. nu numai pentru că alterează rezultatele întrecerilor sportive. Cel de al doilea caz prezintă pentru autor unele dificultăţi etice datorită faptului că subiectul nu poate fi interpelat pentru consens. Cuyas formulează patru ipoteze de inginerie genetică. după mine ar trebui să ne întrebăm dacă această alegere-selecţie a calităţilor fizice sau intelective nu ofensează principiul egalităţii şi nu împinge la dominarea arbitrară a propriului corp. în timp ce supradotarea indusă ar putea condiţiona viitorul subiectului însuşi. conform căruia oamenii. pentru că aici nu este vorba de inginerie genetică. atunci când există o posibilitate. dar şi pentru că influenţează dezvoltarea psihicosexuală a femeii atlete. acolo nu este vorba de o intervenţie care să redea integritatea genetică. oricum interzisă. Totuşi. au urmărit această îmbunătăţire-alegere a calităţilor fizice. ameliorarea uneia sau a mai multor calităţi ale subiectului. Conceptual. alterarea înseamnă producerea unui caracter nou. la potenţarea unui caracter deja existent. pentru că aceea a liniei germinale ar trece la descendenţi. pentru că în aceste cazuri este vorba de a pune condiţii pentru o îmbunătăţire şi nu de a determina direct un grad al calităţii fizice printr-o intervenţie pe întreg componentul biologic. Acest gen de intervenţie ipotetică ni se pare mai grea decât ceea ce se întâmplă în domeniul medicinei cosmetologice. iar îmbunătăţirea sau amplificarea se referă. Nu poate fi folosită ca exemplu nici administrarea de hormoni masculini unei atlete adolescente ca "doping" pentru a masculiniza musculatura. orice altă intervenţie nu poate fi decât alterativă sau pentru îmbunătăţire-amplificare. deci autorul consideră în acest sens numai ipoteza unei experimentări care să fie posibilă la adultul care a consimţit. forţă. nu este tocmai potrivit. inteligenţă etc. prin alegerea partenerului în vederea căsătoriilor. Raţionamentul. în afara consensului subiectului supus acestei creşteri şi absenţei riscurilor. Diferitele gradaţii depind de diferitele finalităţi: a. care să nu fie terapeutică ci de tip amplificator a unelor calităţi fizice peste media normală. Pentru a găsi o linie de demarcaţie între ingineria genetică alterativă şi cea pentru ameliorareamplificare în sensul "recombinării genetice ca terapie potenţatoare sau eugenetică" (20). admisă dar nu 52 . ci de administrarea medicamentoasă. dotarea omului cu calităţi care prin ele însele sau în nivelul lor de intensitate sunt străine speciei umane. b. procurarea pentru descendenţi o superioritate faţă de normă în exploatarea anumitor calităţi (înălţime. Ar fi vorba de inginerie genetică de tip somatic. Autorul însuşi pune în dubiu clasificarea calităţi/defecte care deseori se conformează modelor culturale sau exaltărilor artificiale.

îndoiala noastră este şi mai mare. II. producerea unor echipe de subiecţi identici pentru a îndeplini sarcini speciale pe timp de pace sau în război (nu se exclude spionajul)." (21) Clonarea umană: aspecte etice Hans Jonas. unul din părinţii bioeticii. pentru a-i bate pe ruşi şi chinezi pentru că nu admit lacune în domeniul clonării" (22) 53 . mai mult. rămân obiecţiile pe planul de principiu al egalităţii dintre oameni şi se potriveşte foarte bine în acest sens apelul făcut de Ioan Paul al II-lea. oferirea unui copil unei familii sterile. Conferirea unor calităţi. oferirea unui copil cu un genotip la alegere: o celebritate pe care o admiră. Noi credem că. IV. furnizarea unei mari cantităţi de subiecţi identici din punct de vedere genetic pentru a realiza studii ştiinţifice privind importanţa relativă de natură congenitală şi ambientală pentru diversele aspecte ale prestaţiilor umane. de a îndrepta intervenţia genetică " evitându-se manipulările care tind să modifice patrimoniul genetic şi să creeze grupuri de oameni diferiţi riscând să provoace în societate noi marginalizări.unui individ uman prin ingineria genetică este o ipoteză substanţial alterativă şi este respinsă de însuşi Cuyas atunci când comportă asumarea unor calităţi animale prin hibridisme. faptul că trebuie să existe această bunăstare deplină. Cred că ar fi necesar să ne punem şi mai multe întrebări decât în cazul precedent asupra raportului posibil de instrumentalizare a persoanei umane începând cu genomul său. o persoană dragă care a murit. fără a se interveni asupra liniei germinale şi fără să se treacă printr-o procreare "in vitro". nu înţeleg cum s-ar putea ajunge la această îmbunătăţire a calităţilor copiilor (cu excepţia cazului unei terapii în plus) la nivel genetic. V. se referea în 1985 la posibile aplicări ale clonării omului imaginate de prietenul său Leon Kass. IX. In ce priveşte îmbunătăţirea descendenţilor pe care Cuyas o consideră încă permisă în anumite condiţii în sensul şi în direcţia potenţării calităţilor fizice şi intelectuale. VI. producerea unor perechi de embrioni de la fiecare persoană pentru a le ţine congelate până când ar deveni necesare rezerve de organe pentru transplanturi la geamănul egal din punct de vedere genetic. determinarea sexului la copiii care se vor naşte: sexul unui clon este la fel cu cel al persoanei de la care provine nucleul celular transplantat. străine speciei umane. "copierea unor indivizi de mare geniu sau de o mare frumuseţe pentru îmbunătăţirea speciei sau pentru a face viaţa mai plăcută. copierea unor indivizi sănătoşi pentru evitarea riscului unor boli ereditare. lăsând la o parte cele afirmate mai sus cu privire la mijloacele şi metodele folosite pentru atingerea acestui obiectiv. III. VIII.toate acestea nu elimină problema limitei în cadrul căreia trebuie să se înscrie acest obiectiv. unul din soţi sau propria persoană. profesor la Universitatea din Chicago: I. dar el nu exclude această eventualitate în cazul în care ar fi vorba de calităţi care nu contrastează cu fiinţa umană (văzul vulturului). VII. în afara scopului terapeutic şi peste normă.recunoscută. inerent în acea loterie a combinării sexuale.

Recomandarea n.. cu speranţa deşartă al unui "dincolo de om " aduce cu sine un rezultat clar: "moartea omului"." (26) Biserica Catolică condamna clonarea umană încă din 1987 în Istruzione "Donum Vitae": ".. atât sub aspect biologic cât şi sub aspect personalistic. în a discerne între bine şi rău. Proclamarea "morţii lui Dumnezeu". ofensează demnitatea fiinţei umane şi implică un experiment pe om. ar fi cerut să fie clonate. nu găseşte limite acţiunii sale. cu scopul selecţiei rasei sau cu alte scopuri. clonare. noi şi profunde suferinţe. (23) Documente europene ale ultimului deceniu au luat poziţie anticipat împotriva clonării. oferindu-i libertate şi inteligenţă." Parlamentul.Jonas adăuga la această listă pregătirea atleţilor pentru Olimpiade şi alte competiţii internaţionale şi în fine curiozitatea umană de a vedea cum s-ar termina un astfel de procedeu. partenogeneză." Concluzie confirmată ulterior." 54 .. Omul. în urma recentului experiment de la Edinburg. fie că este realizată cu orice alt scop. sunt contrare demnităţii de fiinţă umană proprie embrionului.. ele sunt dictate numai de imposibilitatea practică: el trebuie să ştie să-şi fixeze singur aceste limite. căruia Dumnezeu i-a încredinţat. ca şi toate experimentele care au drept scop clonarea fiinţelor umane. iar UE trebuie să-şi asume rolul de remorcă şi să facă în aşa fel ca opinia publică să ia cunoştinţă pe deplin de aceste probleme.. principiile şi exigenţele proprii către statele membre " cu ferma convingere că clonarea fiinţelor umane. nu poate fi în nici un caz justificată sau tolerată de societate". de ştirea că după experimentele de la Edimburg multe persoane. (27) Această condamnare este reafirmată în Documentul Reflecţii asupra clonării al Academiei Pontificale pentru Viaţă. Nici-o dorinţă nu este atât de perversă ca cea de autocopiere.creării de fiinţe umane identice prin clonare sau prin alte metode.. care caută în ştiinţă.deoarece contrastează cu demnitatea procreaţiei umane şi cu unirea conjugală". departe de a exalta libertatea omului.şi tentativele sau ipotezele menite să obţină o fiinţă umană fără nici o conexiune cu sexualitatea prin "diviziune de gemeni". este contrară principiilor de paritate între fiinţele umane pentru că permite selecţia eugenetică şi rasistă a speciei umane. 1046 a Consiliului Europei din 1986.s-a considerat "că trebuie să fie definite metode adecvate pentru programarea şi reglementarea evoluţiilor în domeniul geneticii". Jonas conchidea: " această listă este mai puţin distractivă decât pare. fie că este realizată cu titlu experimental în contestul tratamentului fertilităţii. a afirmat în mod clar lipsa de legitimitate etică şi juridică a clonării umane: " clonarea fiinţelor umane nu poate fi în nici un caz justificată sau tolerată de societate deoarece ea reprezintă o gravă încălcare a drepturilor umane fundamentale. în tehnică şi în "calitatea vieţii" surogate pentru sensul vieţii şi al salvării existenţei. precum şi a creării de gemeni identici " (24) Rezoluţia Parlamentului European din 1989 a considerat "că o interzicere la nivel juridic ar fi singura reacţie posibilă la crearea de fiinţe umane prin cloni. în 16 puncte. a diagnosticării pre-implanturilor. noi discriminări. Clonarea riscă să devină tragica parodie a atotputerniciei lui Dumnezeu. cerea interzicerea".. Proiectul "clonării umane" reprezintă teribila derivă spre care este împinsă o ştiinţă fără valori şi este semnul profundului disconfort al civilizaţiei noastre. (28) In acest document se afirmă că clonarea "constituie o manipulare radicală a relaţionalităţii constitutive şi de complementaritate care se află la originea procreaţiei umane... în special femei. creaţia. dacă mai era nevoie. generează noi forme de sclavie. Nu se poate într-adevăr uita că negarea creaturalităţii umane. a transplantului de ţesuturi." (25) Parlamentul formulează. oricum "toate informaţiile necesare trebuie să fie la dispoziţia opiniei publice.

Practica recentă a FIVET şi în general a procreaţiei asistată medical. acesta din urmă poate fi motivat de depistarea eventualelor boli genetice legate de sexul cromozomic. De aceea nu sunt puţini cei care afirmă. (29) Este suficientă prelevarea unei celule din embrion cu 8 sau 16 celule pentru a face un examen cromozomic sau genetic prin sonde genetice speciale. pentru că ea nu implică doar examenul genetic. Pe de altă parte dorim să dedicăm problemei o reflectare specifică. responsabil de mongolism. iar cealaltă crioconservată şi eventual implantată. nu numai că subliniază inviolabilitatea demnităţii persoanei în orizontul creaţionistic. dar şi relevă importanţa etico-juridică a interzicerii clonării umane: " In planul drepturilor omului. Examenul genetic prenatal este făcut într-o perioadă determinată de dezvoltarea emrbionuluifetal. După cum se ştie. pentru a vedea dacă cel ce se va naşte este afectat de malformaţii sau anomalii care ar putea să-i influenţeze viaţa. a făcut posibilă în zilele noastre o diagnosticare a embrionului fecundat in vitro înainte de a-l transfera în uter (diagnostic înaintea implantului). eventuala clonare umană ar reprezenta violarea a două principii fundamentale pe care se bazează toate drepturile omului: principiul parităţii între fiinţele umane şi principiul nediscriminării. dar spectrul bolilor ce-ar putea fi diagnosticate este mult mai vast. Metodele invasive folosesc în schimb prelevarea unei porţiuni de ţesut din embrionul precoce .şi anume avortul fetuşilor cu malformaţii." Diagnosticarea prenatală Abordăm acest subiect împreună cu genetica pentru că multe dintre procedurile de diagnosticare în perioada prenatală urmăresc să cerceteze patrimoniul genetic al emrbionului/fetus. de aceea.şi din câte rezulte se pare că fără nici un efect negativ . Acestea din urmă folosesc cultura blastocistelor într-un teren artificial. Diagnosticarea genetică pre-implant poate fi efectuată utilizând metode invazive şi metode neinvazive. după cum vom vedea. prelevat prin spălarea uterului (washing out) şi reimplantat apoi după examenul genetic. sau recurgerea la întreruperea sarcinii. ca şi a embrionului precoce conceput natural. în timp ce partea folosită pentru diagnosticare este apoi eliminată. dar şi ceea ce este legat de el . în această perioadă este posibil gemelajul în virtutea totipotenţialităţii celulelor. chiar implantul unei jumătăţi de embrion poate dezvolta întregul individ. Din compoziţia terenului de cultură se scot date care permit analizarea proceselor metabolice ale embrionului fără să-i fie alterată integritatea fizică. 55 .Documentul. ori deschide uşa avortului şi pe acest raţionament ei îşi bazează obligaţia morală de a refuza un astfel de examen. după depistarea malformaţiei rămâne deschisă aproape în majoritatea cazurilor doar această alternativă: sau acceptarea copilului ce urmează să se nască cu respectiva malformaţie. sau pentru alegerea sexului preferat.(30) Motivarea adoptată pentru acest tip de diagnosticare este selecţia embrionilor afectaţi de maladii genetice sau examinarea sexului cromozomic. că examenul genetic ori este inutil. la nivelul actual al cunoştinţelor şi ale resurselor medicinei. Faza de diagnosticare.sau de "fisiunea gemelară" (gemeni) Aceasta constă în diviziunea embrionului cu 4 sau 8 celule în două: o parte este examinată.dacă nu în mod necesar. Cazul cel mai frecvent este cel al al "trisomiei 21". se poate conexa prea rar în prezent cu faza terapeutică a malformaţiilor şi anomaliilor cu caracter cromozomic sau genetic. în realitate foarte des .

greu tratabilă din punct de vedere terapeutic. metodicile şi procedeele. ca intenţie şi program. care prezintă numeroase dificultăţi . favorizează această selecţie. să fie admis şi mai puţin odios din punct de vedere cultural. Ecografia. doresc să subliniez. când scopul urmărit este de a se cunoaşte eventualele anomalii. răspândirea avortului selectiv. printre care şi cea italiană.selectarea embrionilor nu schimbă faptul în discuţie sau gravitatea. poate provoca. în situaţiile în care rezultă necesară o intervenţie anticipată iar respectiva intervenţie este posibilă. în mare parte pot fi abordate prin terapii adecvate. în orice caz. Inainte de a examina detaliat fiecare aspect. Avortul selectiv al fetuşilor este prevăzut în mod explicit de anumite legi. deşi nu este unică. şi în asociere cu diagnosticarea genetică în faza de studiu al fetusului şi al prelevării de celule sau de ţesuturi ale fetusului. nu schimbă substanţial nimic din efectul real şi opinia etică. ci sunt sesizabile "somatic". Pentru a clarifica mai bine aceste probleme etice complexe şi acute voi proceda la o scurtă tratare a următoarelor aspecte: istoria diagnosticării genetice şi indicaţiile după examenul genetic. cealaltă justificare este de a răspunde dorinţei cuplurilor privind preferinţa de sex. 56 . problema etică fundamentală. foarte frecvent dar nu în mod necesar. deoarece existenţa unei malformaţii sau a unei boli a fetusului ar induce mamei o stare "patologică" de ordin psihic. este aceea a avortului selectiv: se ştie că un răspuns pozitiv privind existenţa unei boli de origine genetică este/sau a unei malformaţii grave. Dar esenţa acestui fapt rămâne ceea ce este în realitate: fetuşii malformaţi sunt refuzaţi şi într-adevăr selecţionaţi într-o majoritate covârşitoare din cauza malformaţiei. la naştere. Dincolo de aceste pseudo justificări declarate se află intenţia experimentală urmărită cu tenacitate în această fază a pre-implantului. pentru a evita povara economico-socială pe care astfel de subiecţi ar putea să o reprezinte (screening). sau în fază endouterină. Ecografia este folosită. Intreruperea unei vieţi. sub denumirea de terapie. sub denumirea juridică de avort "terapeutic". pentru că ar fi făcută într-un stadiu precoce. pentru a oferi o informaţie completă. că examinările pentru diagnosticele prenatale sunt făcute şi prin alte metodici legate de depistarea unor patologii care nu indică neapărat o cauză genetică. spcialistul care diagnostichează şi se află prins într-o procedură anumită ca şi organizaţia serviciilor. totul sub profil etic. decât în cazul celor care urmează doctrina gradualistă şi consideră că embrionul precoce nu este încă un individ cu valoare de persoană umană. dată fiind legislaţia actuală privind avortul voluntar. permite depistarea unor malformaţii somatice care. Problema etică însă priveşte familiile. de exemplu. rezultatele şi succesele post-analize. Dar această înfrumuseţare are conţinutul unui artificiu juridic pentru a face ca avortul selectiv.Justificările etice adoptate de cei care practică diagnosticare pre-implant sunt în principal două: se doreşte "prevenirea" naşterii unui subiect bolnav şi prevenirea avortului la un stadiu post-implant. di tip eugentic. Lăsând de o parte părerea despre FIVET. într-un stadiu precoce sau avansat. Poate să existe şi situaţia în care este realizată o organizaţie socială a serviciilor de "prevenire" care.după cum vom vedea . (31) Si în diagnosticarea post-implant asupra fetusului.

Bazată pe folosirea ultrasunetelor. prezenţa unui copil deja bolnav de hemoglobinopatie gravă. expunerea prelungită la radiaţii ionizante sau la mutageni chimici. ecografia în sine nu prezintă riscuri dovedite.1968) legate de studiul bolilor metabolice. sau în cazul în care unul din părinţi este purtător (eterozigot) al genei responsabile de acea tulburare. 1967) şi pentru cercetări biochimice (Nadler. b. d. adică în absenţa unor motive speciale. este indicat să nu se facă mai mult de două sau trei în timpul gestaţiei. numai la cererea pacientei. Steele şi Breg. a fost elaborat aproape un cod deontologic care să garanteze libertatea femeii de a accede sau nu la diagnoza prenatală şi să definească indicaţiile amintite. sau din mamă purtătoare eterozigotă a genei respective. deja născut în respectiva familie. ca de ex. deşi din prudenţă şi din raţiuni de etică economică. care precede intervenţia şi stabileşte dacă este fondată sau necesară. susţinute de raţiuni obiective. prezenţa unui copil atins de o boală asociată cu cromozomul X. cu trisomie 21 sau sindromul lui Down (mongolism) c. Hansman în 1979) şi prin fetoscopie (Rauskolb în 1979 şi Scrimgeour în 1979). Malformaţia comportă în general o anencefalie sau coloana bifidă. 1966. prezenţa unui copil. 1965. deja născut. Thiede şi colaboratorii. desfăşurat în 1979 privind diagnoza prenatală. Acestea sunt indiciile oficializate şi recunoscute. 1966. g. prezenţa unui copil cu un defect mare de închidere a tubului neural. în special drepanocitoză şi alpha sau beta-talasemie. A trece la examinarea prin amniocenteză (sau fetoscopie sau placentocenteză indiferente care) fără o consultanţă genetică anterioară. Existenţa sau lipsa de existenţă a unor indicaţii suficiente este dovedită de consultanţa genetică. e. La terminarea Congresului Internaţional de la Val David în Quebec. Istoric şi indicaţii medicale Diagnosticarea genetică prenatale (DGP) a început să fie practicată către anii 1968-69. sau care provine din părinţi purtători de eterozigoţi ai genei bolii. prezenţa la unii părinţi a unei aberaţii cromozomice structurale corespunzătoare.. în mod normal. trebuie să fie specificate pe scurt: a. prezenţa unui copil. ar fi în orice caz semn de o insuficientă responsabilitate etică şi deontologică. In 1971 este pusă la punct tehnice pentru amniocenteză (Garbie şi colab. suspectarea sau certitudinea unei infecţii la mamă ca toxoplasmoză. cu o tulburare metabolică. rujeolă sau 57 . vârsta mamei pste 36 de ani. Jacobson. f. pot exista şi alte situaţii care ar putea să fie luate în consideraţie. după ce au fost perfecţionate tehnicile de cultură a celulelor fetusului suspendate în lichid amniotic pentru studierea cromozomilor (Klinger. Nel 1971 & Scrimgeour în 1973) In aceeaşi ani se perfecţionau alte tehnici de studiu somatic al fetusului prin ultrasonografie (Donald în 1969. Aceste indicaţii. Joupilla în 1971..

clinică-infectivologică. de asemenea. minim invazive şi în mod sigur invazive. permiţându-i astfel să poarte sarcina fără nici o grijă.sau convingerilor etice ale femeii de a nu dori să ia în considerare. astfel ca femeia sau cuplul solicitant să cunoască toţi factorii referitori la respectiva cerere. 2) invazivitatea procedurii de diagnosticare. anexe. graţie unor aparaturi sofisticate care permit obţinerea unei imagini optime. Urmărind parametrul invazivităţii şi deci de risc. previdibil. Strâns legat de conceptul de inazivitate este cel de risc care. Serra de la Facultatea de Medicină a Universităţii Catolice Preasfânta Inimă din anii 1977-1980 (32) ) rezultă că circa 30% din persoanele care au solicitat examinarea au renunţat la ea după consultanţă.boală citomegalică. pot fi definite în funţie de două criterii fundamentale: 1) genul de informaţie de diagnosticare care se doreşte: morfo-funcţională. Existenţa acestor indicaţii trebuie să fie confirmată în timpul consultaţiei. sau riscul existenţei unei maladii cu transmitere genică. devine din punct de vedere etic necesară. citogenetică. de a furniza toate informaţiile asupra riscurilor. care foloseşte ultrasunetele şi. cuantificabil şi de asemenea unul din cei mai relevanţi din punct de evedere etic. la 20 de ani de la prima sa folosire a atins în prezent nivele importante şi uimitoare de diagnosticare. biochimică-metabolică. problemelor şi limitelor examenelor cerute. Metodele şi procedeele tehnice Tehnicile actualmente folosite pentru diagnosticarea prenatală în general. aest lucru se datorează faptului că deseori cererile sunt suscitate de informaţii superficiale sau neadecvate privind necesitatea examinării. Dintr-un punct de vedere etic global privind practica DGP trebuie relevat faptul că în unele experienţe (ca cea a prof. cum ar fi fibroza cistică (mucoviscidoza) sau beta-talasemia. eventualitatea unui avort ca ipoteză posibilă după examinare. Consultarea genetică are prin urmare scopul de a confirma existenţa uneia din indicaţii şi. putem încadra toate tehnicile şi metodicile de diagnoză prenatală în tehnici neinvazive. Tehnici non invazive In acest grup se înscrie din plin ecografia. 58 . prezenţa unei isoimunizare Rh. extrage şi eşantiona material biologic pentru a-l supune apoi analizei. de aceea. corp fetal) pentru a explora. chiar dacă în măsură variabilă (din raţiuni obiective şi subiective) este mereu prezent. în nici un caz. care. ceea ce implică că pentru a aplica respectiva metodică trebuie să se pătrundă fizic în compartimentul corporal respectiv (cavitate uterină. înainte de a se accede la diagnosticarea genetică în sine.

a unui counseling serios care să explice cuplului relativitatea şi adevărata valoare a datelor furnizate de respectivul examen şi prezenţa unui procentaj de falsuri pozitive şi de falsuri negative. ecografia este legată mai puţin de avort deşi astăzi există o tentativă de identificare a unor "markers" ecografici precoce ce se pot folosi ca screening orientaţi în a face ulterioare investigaţii invazive şi. o simplă valoare statistică. O altă consecinţă este reprezentată de extinderea alarmei eugenistice: practic orice femeie gravidă se alertează încet. printr-un serios counseling. In urma modalităţilor de execuţie. încet chiar dacă nu sunt indicaţii de vârstă sau familie. (33) Inserăm printre tehnicile non invazive şi numitul triplu-test care. nu este propriu-zis o metodă de diagnosticare ci un test predictiv şi deci cu propabilitate de patologie cromozomică fetală. Acest lucru este agravat de lipsa. se descuamează spontan în canalul cervical şi pot fi prelevate eşantioane prin 4 feluri de tehnici. Prin scopul ei preponderent terapeutic.). Această intuiţie care a aparţinut lui Shettles (37) în 1971 a fost reluată recent şi a avut un impuls important pentru că se obţine DNA fetal. aşa după cum s-a anticipat. In primul rând extensia diagnosticării prenatale: până acum putea accede la amniocebteză femeia care prezenta indicaţii precise (vârstă. deci. deşi negative. metodici bazate pe analize prenatale de celule de derivaţie trofoblastică. datorat tehnicii sau alegerii făcute de femeie în cazul unui sfârşit nefericit. îndeosebi a sindromului lui Down. provoacă femeii gravide nelinişte şi supărare!) devine un risc şi orice risc devine motiv pentru a cere oricum diagnosticarea prenatală invazivă sau întreruperea sarcinii.. Aceste celule. recurgerea la amniocenteză. etc. totuşi. în general de trei ori în timpul unei sarcini. în ultimă instanţă să întrerupă sarcina.. (36) Perioada de execuţie este între a 6-a şi a 13-a săptămână de gestaţie.Această tehnică nu provoacă traume nici nu pare dăunătoare. Această alarmă ajunge în punctul în care orice îndoială (valori care sunt prea aproape de valoarea de prag. pentru că nu este exclus ca într-un procentaj mai limitat dar totdeauna posibil să poată exista un risc generic de trisomie 21. la sfârşit numărul amniocentezelor. mărindu-se tot mai mult numărul femeilor care fac testul. tipul de informaţie pe care o dă este parţială şi are. este în creştere. apoi prin tehnici moleculare ca PCR (38) (Polymerase chain reaction) sau FISH (39) 59 . familie."(34) Practic acceptarea etică a triplu-testului ar putea surveni numai dacă ar fi folosit pentru a limita. cu un relativ risc de avort. acest triplu-test nu comportă practic nici un risc nici pentru mamă. însă. în general. în locurile în care se execută testul. Teoretic aceasta ar trebui să conducă la o diminuare a examenelor invazive dar. nici pentru fetus. In acest sens trebuie spus că acest triplu-test semnalează în multe cazuri prezenţa factorilor de risc. în timpul primei faze de gestaţie. chiar dacă se recomandă folosirea ei numai în cazuri absolut necesare. analizabil. Folosirea unui astfel de examen ridică deci o serie de probleme din punct de vedere etic foarte relevante. care apoi nu corespund unei patologii sau " nu relevă alte anomalii cromozomice grave care totuşi se pot întâmpla mai frecvent la o vârstă maternă avansată. Tehnici minimal invazive Este vorba de metodici limitate între graniţele strâmte ale cercetării aplicative care au nevoie de confirmare clinică (35). iar în prezent al triplu-test poate accede orice gravidă pentru a afla dacă există un risc de a naşte un fetus Down şi eventual a recurge la amniocenteză.

care a fost folosită şi pentru a practica terapia intrauterină (digitalici. dată fiind relativ recenta introducere a tehnicii. modalitatea cu care sunt conduse studiile experimentale şi metodologia de confruntare a rezultatelor cu cele obţinute prin procedee invazive. 60 . mai nou chiar şi în a 6-a săptămână) pentru a favoriza .5% (45) . de prelevarea firelor coriale sau cordocenteză. prin embrioscopie. apoi. ca villocenteza sau amniocenteza şi necesitatea de a se recurge la un counseling genetic. " de a putea face întreruperi de sarcină repetate" (46) Acceptibilitatea acestei metodici ar putea găsi o justificare numai în uzul ei terapeutic şi. Evaluarea etică a acestei tehnici este legată nu numai de riscul intrinsec al tehnici dar şi de folosirea ei. în respectul mai autentic al scopului pe care ar trebui să şi-l propună diagnosticarea prenatală. Embrioscopia este o tehnică de diagnosticare de nivel doi: se efectuează numai după ce investigaţiile precedente (de ex. pentru că au fost experimentate prin studii care utilizau femei care deciseseră să întrerupă sarcina. Dacă se consultă literatura pe această temă se poate vedea cum cea mai mare parte din autori finalizează examenul la o succesivă întrerupere de sarcină atunci când embrionul. In principal aceste tehnici implică importante reflecţii etice care privesc validitatea ştiinţifică. (47) Prelevarea firicelelor coriale (CVS) permite un examen genetic mai precoce (în general în cea de a 8-a . exactitatea diagnosticării făcută pe celule.a 11-a săptămână de sarcină. Tehnici invazive Fetoscopia. Plantocenteza comportă un alt risc de a întrerupe sarcina (de la 7 la 10%) şi de aceea actualmente nu se foloseşte putând fi înlocuită cu amniocenteza. cu ajutorul localizării ecografice a cordonului ombilical. deci. diuretici etc. totuşi s-a abandonat progresiv fetoscopia pentru toate indicaţiile sale. nu este încă foarte precis evaluată. prelevări de sânge fetal pentru diagnosticare şi terapeutic.o mai bună "acceptabilitate" a unei eventuale opţiuni de întrerurpere a asarcinii. aşadar pentru a face orice investigaţie de diagnosticare este mereu necesară o indicaţie precisă şi acceptabilă etic. Securitatea şi seriozitatea acestor proceduri par să fie foarte elevate (40) dar trebuie să mai fie verificate în sarcini evolutive.) comportă un înalt grad de risc de a se întrerupe sarcina şi o creştere a incidenţei naşterilor premature precum şi posibila isoimunizare a mamei cu Rh negativ. Deci. In urma îmbunătăţirii calitative a imaginilor ecografice. Riscul de avort. Permite. pentru a controla apoi. în principal pentru prelevarea de sânge fetal (42). La începuturile anilor '90 se comunicau 6-10% avortări (44) .fetus este depistat cu o patologie care s-ar fi putut identifica numai într-o perioadă succesivă prin ecografie. posibilitatea de a efectua biopsii fetale. precocitatea cu care se poate face. cu toată aparenţa lipsei vreunui risc. după avort. Incidenţa avorturilor variază în funcţie de specializarea Centrelor care o practică. Procentajele mai bune depăşesc 2% în primele 5 săptămâni. Creşterea naşterilor şremature depăşesc 8%. ecografia) semnalează ceva suspect care nu poate fi confirmat altfel. actualmente autorii indică valori de circa 2-2. după cum scrie Dumez într-un articol. care se face de acum prin cordocenteză.(Fluorescent in situ hybridization).se spune . Alţii calculează un risc mediu de 4-6 % (41). o diagnosticare precisă deja în primul trimestru permite pacientelor. intervenţii de aspiraţie şi electrocoagulare (43) .

2 % (49) .5 .5% (52) şi.a 66-a zi de sarcină) (50) . perfecţionarea tehnicilor se realizează prin folosirea lor asupra omului şi acest procedeu experimental este incorect din punct de evedere etic. oricum. Deci. prin urmare. Deja din prezentarea acestor tehnici rezultă că unele din ele. în ultimii ani a fost semnalată posibilitatea de a induce anomalii de malformaţie fetusului în urma procedurilor CVS efectuate în perioade prea precoce de sarcină (în jurul a celei de a 55-a. care ia în consideraţie indicele de avortare. comportă un indice de risc semnificativ şi ridică o problemă etică privind permisivitatea lor. teoretic naturală. după 15 zile. In mod clar aceste rezultate oscilează dacă experienţa celui care face prelevarea nu este adecvată. amniocenteza poate fi foarte precoce (între a 11-a şi a 14a săptămână de gestaţie). de preferinţă la nivelul venei (54). lucru despre care nimeni n-ar putea spune cu certitudine că s-ar fi întâmplat cu adevărat. pentru prelevarea de sânge fetal. In plus. şi avortarea care ar fi legată în mod specific de tehnică (procent obţinut prin scă derea celei naturale) Dar. A doua etapă a examenului consistă în explorarea citogenetică a celulelor prezente în lichiul amniotic. Riscul avortării indus de această tehnică este de 0. Intr-adevăr. până când experienţa dobândită la animale nu permite un indice de risc accetabil. care la începutul aplicării acestei tehnici era apreciată la 4-5%. riscul pierderii fetale este mai mare (53) . Acest procentaj mai scăzut al avorturilor provocate de CVS rezultă din faptul că se face o distincţie între avortul total. Amniocenteza târzie se aplică mai mult în caz de imunizare materno-fetală sau pentru a aprecia starea de maturitate pulmonară a fetusului. Chiar cu un procent mai mic. Amniocenteza este o metodică folosită de mult timp şi la ea ne referim atunci când vorbim în mod expres despre diagnosticare genetică. care aparţin fetusului. până la 8-10%. Cordocenteza (sau funiculocenteza) este pătrunderea ecodirijată în cordonul ombilical. legată de respectiva perioadă a sarcinii. în schimb. Uneori este necesară repetarea intervenţiei de prelevare a lichidului şi acest lucru se face. cu toată că este folosită din ce în ce mai mult. In ce priveşte perioada de execuţie. (48) Actualmente sunt indicate procentaje care coboară până la 3. este reţinut ca accetabil.efectuarea unui examen într-o fază foarte precoce a fetusului.Prin amniocenteza foarte precoce.1. eventual.aşa cum am arătat . pentru avantajul că permite . Amniocenteza tradiţională este cea precoce şi consistă în prelevarea a 15-20 ml de lichid amniotic în care sunt prezente celule fetale dezagregate. este vorba despre o 61 . această tehnică rămâne foarte problematică din punct de vedere etic. precoce (între a 15-a şi a 18-a săptămână) şi târzie (după a 25-a săptămână) (51) . în caz de naştere înainte de termen. în special prelevarea firicelelor coriale. dar şi fetoscopia şi placentocenteza (deşi în prezent nu mai sunt folosite).Biopsia firicelelor coriale comportă un risc şi mai mare de întrerupere a sarcinii. este evident caracterul înşelător al acestui calcul care conduce la o etică rezultată din media statistică prin care se doreşte justificarea avorturilor care în realitate au loc după folosirea acelei tehnici.

nu acceptă după aceea ipoteza unui avort. în cazurile în care răspunsul examenului este pozitiv şi indică prezenţa unei malformaţii sau a unei boli grave. întârziere a creşterii intrauterine. pot beneficia de un tratament terapeutic chirurgical în primele zile de viaţă cu bune rezultate nu numai de supravieţuire. patologii hemocoagulatorii (trombocitopenie haloimună şi autoimnună dacă există o extirpare a splinei materne). iar motivul l-am expus deja: până acum bolile gnetice prezentau slabe posibilităţi de vindecare (ne-am referit la malformaţia datorată coloanei bifide) şi totuşi inducţia avortului selectiv în cazul unei diagnosticări nefericite este atât de frecventă încât ne face să ne gândim ca la o consecinţă a ei.5 şi 1. Pierderea fetală oscilează între 0. Indicaţii etice privind diagnosticarea genetică prenatală Diagnosticarea prenatală de tip genetic. Evaluarea riscului legat de cordocenteză depinde în mod semnificativ de motivul pentru care este cerut acest examen (56) şi folosirea ei totuşi ar trebui să fie limitată la culegerea de date realmente necesare pentru modificarea. Este superfluu să amintim că în cazul examenelor genetice ne aflăm în domeniul unor boli în general incurabile pînă în acest moment. şi în anumite cazuri poate constitui un mijloc pentru a face terapii intravasculare la fetus. (57) Totuşi unele malformaţii datorate unor defecte genetice şi anume coloana bifidă şi hidrocefalia. Aceasta înseamnă că în acest ultim caz căile teoretic deschise după diagnosticare nu se referă numai la ipoteza unui avort. renale. Dar trebuie să cunoaştem şi ceea ce se întâmplă. a conduitei de terapie obstetrică. Indicaţiile pentru cordocenteză sunt: isoimunizarea Rh.tehnică invazivă. din punct de vedere statistic. deşi rare. Rezultatele şi succesele după examenul genetic Este important să arătăm ce anume evidenţiază examenele genetice realizate în urma unei indicaţii depistate în timpul consultaţiei: este vorba de a şti care este procentajul de răspunsuri liniştitoare (negative) faţă de cele nefericite (pozitive). Complicaţii ale metodicii. se poate interveni chirurgic la nounăscuţi şi în acest caz o legătură cu avortul este mai rară. Permite dobândirea unor informaţii diagnostice importante pentru binele fetal. cum ar fi de exemplu malformaţii cardiace. Toate acestea sunt importante pentru a formula o opinie etică. monitorizarea stării fetale în curs de infectare. există: bradicardie (diminuarea ritmurilor contracţiilor cardiace) ale fetusului. la acceptarea pur şi simplu a naşterii unui copil malformat (sau un subiect cu o boală genetică). ca în cazuri din ce în ce mai numeroase. diagnosticarea să fie urmată de terapie. este cea care pune cele mai multe probleme etice. 62 . indicate de alte procedee. anemii şi discrazii (severă alterare a sângelui) la fetus. In schimb în cazul unor malformaţii simple somatice. prezenţa unor hernii etc. dar şi din punct de vedere al calităţii vieţii. când este posibil. tahicardie tranzitorie şi hemoragie a cordonului ombilical. ca cea citomegalică. malformaţii (pentru efectuarea rapidă a cariotipului fetal). determinarea stării metabolice a fetusului.9 % (55) . Se aşteaptă ca progresul ştiinţific să ofere posibilitatea. ca ecografia. Prelevarea se face în general în jurul a18 săptămâni de perioadă de gestaţie. de Toxoplasmă şi de Parvovirus B 19. în cadrul diferitelor genuri de diagnostic prenatal. sau din contră. care în general sunt asociate între ele. ci este deschisă şi calea terapeutică: acest lucru este de mare importanţă din punct de vedere al opiniei etice privind practicarea examenului genetic de către cea care în conştiinţa sa.

Inainte de a expune principiile etice în acest domeniu. aceasta este o problemă acută şi este simţită de acei specialişti care indiferent dacă sunt credincioşi sau nu. exprimată de Consiliul Ecumenic al Bisericilor din 1981. Autorul acestei teorii. cu ajutorul celorlalţi. avortul este. (60) Deşi se recunoaşte dreptul la viaţă al fetusului. în plus este riscantă pentru mamă şi pentru fetuşii sănătoşi într-un anumit număr de cazuri. născută cu coloană bifidă şi hidrocefalie. lăsată să moară de inaniţie. Poziţia Bisericilor Protestante. H. în cazurile în care nu există posibilitatea unei vieţi omeneşti adevărate. poate fi practicată eutanasia nou-născutului. Asta însemană că. chiar când se prezintă ca purtător al unei malformaţii sau al unei boli. Aiken. poate fi sintetizată cu cuvintele lui Mac Intyre. Rar se întâmplă să citim afirmaţii atât de clare şi pline de o cruzime inumană. faptul că aceşti subiecţi nu ar trebui lăsaţi să trăiască. ci este făcută de programele dispuse de autoritatea sanitară locală cu o explicaţie care ar trebui înţeleasă ca "o prevenire" a bolilor genetice. şi-a exprimat clar opinia asupra motivelor esenţiale existente: "Dreptul la supravieţuire biologică este complet dependent de capacitatea individului în cauză de a duce o viaţă normală. nu este opţiunea familiei. în cazul unui rezultat nefavorabil al diagnosticării. problema etică nu se pune numai în ce priveşte familia. în lumina recunoaşterii demnităţii fetusului considerat în realitatea sa de subiect uman. de aceea este mai economic şi mai puţin riscant ca sarcina să fie dusă până la capăt. vreau să expun diferite poziţii comportamentale exprimate în literatura de spcialitate şi aplicate în practică în diferite ţări. din acelaşi principiu de evaluare al costurilor (şi riscurilor) şi al beneficiilor. şi apoi. ci la libertatea de conştiinţă şi la confruntarea costuri-beneficii.D.In concluzie. acest drept este subordonat concepţiei de calitate fizică a vieţii subiectului şi stabilităţii economice şi emoţionale a familiei. Această poziţie a fost atenuată doi ani mai târziu când nu s-a mai făcut apel la dreptul părinţilor. A doua poziţie. plecându-se de la definirea fetusului ca " personalitate potenţială" (61) 63 . cea mai bună. dar şi a specialiştilor care colaborează la diagnosticare: este vorba de a şti dacă această formă de diagnostic devine sau nu o colaborare la avort. Se afirmă: diagnosticarea genetică prenatală costă.. Uneori legătura cu avortul. In 1983 cazul lui Jane Joe din Statele Unite.dar când astfel de îngrijire dăunează în mod serios bunăstarea altora acest drept trebuie să cedeze locul unor cerinţe mai puternice " (59) . se apropie mult de poziţia precedentă: dreptul la viaţă este subordonat calităţii vieţii: atunci când aceasta este grav deficitară. geneticianul care a studiat primul posibilitatea culturii celulelor in vitro puse într-un lichid amniotic:" In scopul de a preveni naşterea unui copil plin de anomalii precum distrugerea emoţională şi economică a familiei. întrucât ar fi o povară pentru familie şi societate şi afirmă că nu este utilă efectuarea diagnosticării genetice prenatale. dreptul la supravieţuire biologică sau fizică îşi pierde raţiunea de a exista şi prin urmare întreruperea din milă a acestei vieţi este accetabilă sau poate chiar obligatorie. între două alegeri nefericite. pe baza unui raţionament bazat pe costuri şi beneficii. se opun acţiunii de avortare şi în special se pronunţă împotriva avortului selectiv. în cazul unei malformaţii grave.. părinţii sunt aceia care au dreptul de a cere avortul (dreptul părinţilor). Trebuie recunoscut dreptul părinţilor de a accepta greutatea de a se îngriji de un copil care nu are capacitatea de a se bucura de o viaţă omenească. Avem în primul rând poziţia celor care care consideră ca sigur. specifică mentalităţii de tip utilitarist răspândită cam peste tot şi nu numai în ţări de limbă ingleză. a făcut cunoscută şi actuală această teorie. renunţându-se la hrănirea acestuia cu acordul părinţilor (58).

ne permite să vorbim de o dezvoltare potenţială.Trebuie să amintim şi poziţia unor Mişcări pentru Viaţă. demonstrabil biologic şi raţional. de către cei care se recunosc în condiţii de wrongful life. a recurgerii femeii sau familiei la avort. Toate Cartele internaţionale privind recunoaşterea drepturilor handicapaţilor afirmă deplina demnitate a subiectului uman cu handicap la fel cu cel sănătos şi eventual stabilesc în plus necesitatea de a-l ajuta mai mult pe cel care este mai puţin autonom în viaţa fizică. dorim să-i acordăm un spaţiu de reflecţie mai larg. cerând despăgubire pentru daune. ofensa adusă vieţii şi demnităţii umane. fără de care nu este subiect uman. Această poziţie întăreşte faptul. Această poziţie s-a mai atenuat apoi după publicarea Istrucţiunii Donum Vitae a Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei. Faptul că dezvoltarea şi creşterea subiectului nu s-au desfăşurat pe deplin. (62) Indicaţii precise privind permisivitatea diagnosticării prenatale sunt incluse în Magisteriul Bisericii Catolice (63) mai ales în două documente. In mod just s-a observat că afirmarea dreptului la calitatea vieţii ar putea duce la eventualitatea juridică de chemare în tribunal.sau este inutilă sau este menită să conducă la selectarea fetuşilor. şi aceasta este gravitatea rasismului chiar dacă este inspirat din hedonism. ci agravează. dar nu de o potenţială personalitate sau potenţială umanizare: în embrion ca şi în fetus există deja o individualitate care dacă este lăsată să trăiască. dar această poziţie este fundamentată din punct de vedere raţional. Din partea Bisericii Catolice deja prin Declaraţia privind avortul căutat al S. In Instrucţiunea "Donum Vitae" a Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei din 22 februarie 1987 se afirmă că "această diagnosticare este permisă dacă metodele folosite. fără riscuri disproporţionate 64 . Congregaţie pentru Doctrina Credinţei din 1974 sunt precizate aceste concepţii. chiar în faţa eventualitaţii. Faptul că fetusul prezintă malformaţii şi că este purtătorul unei boli chiar gravă. viaţa individuală. consideră legală diagnosticarea prenatală în anumite condiţii. salvgardează viaţa şi integritatea embrionului şi mamei. că embrionul sau fetusul este subiect uman şi se bucură de o demnitate umană deplină şi de dreptul deplin la viaţă. A cincea poziţie este tocmai aceea care se deschide diagnosticării prenatale dar în condiţii determinate şi plecând de la consideraţia personalistă a fetusului şi de la revendicarea autonomiei conştiinţei genetistului. în special în SUA. deşi este cel mai dificil de aplicat. Indiferent de orice opinie filozofică privind momentul însufleţirii şi de diferitele teorii asupra "personalităţii". reprezintă acea valoare individuală şi fundamentală. realizează dezvoltarea propriei persoane. a celor care (părinţi sau cadre medicale) n-au intervenit pentru a suprima o astfel de existenţă. necunoscută a priori. în această realitate subiectul este biologic şi deontologic definit şi de aceea reprezintă primul fundament indispensabil pentru realizarea turor celorlalte valori şi drepturi ale persoanei. Selecţia fetuşilor reprezintă o orientare şi o practică de dominare din partea celor sănătoşi asupra celor care nu sunt sănătoşi. poziţia Bisericii Catolice este de altfel lipsită de incertitudini privind condamnarea avortului voluntar şi aceasta rezultă că este aşa dintr-o serie întreagă de documente şi luări de poziţie. care vom spune imediat. pentru că . nu micşorează. embrion sau fetus. unde a fost mai răspândit avortul în urma examenului de diagnosticare prenatală: ca reacţie se sugera refuzul categoric al diagnosticării genetice. care sunt recunoscute oricărei fiinţe umane. cu consensul părinţilor informaţi în mod adecvat. Deoarece aceasta este poziţia pe care o considerăm cea mai consonantă cu soluţia problemei.se afirma . este în afara oricărui dubiu că realitatea biologică. pe plan obiectiv.

Prima priveşte planul atât al faptelor cât şi al intenţiilor.şi desfăşoare activitatea profesională ar comite o acţiune nepermisă atunci când ar fi sigur dinainte că acţiunea lui ar constitui un act ce ar pregăti avortul. Cooperarea la rău poate fi. Părinte Papa face acest apel: " Trebuie să fie acordată o atenţie specială evaluării morale a tehnicilor de diagnosticare prenatală. într-o manieră foarte gravă. dar este ilegal şi să colaborezi la realizarea ei. Din momentul în care posibilităţile de terapie înainte de naştere sunt astăzi încă reduse. în primul caz acţiunea realizează o unitate operativă cu acţiunea agentului principal. aceste tehnici. care acceptă avortul pentru a împiedica naşterea unor copii cu diverse genuri de anomalii.pentru ei. Trebuie menţionat şi cazul cooperării la o acţiune negativă: nu este ilegal doar să săvârşeşti o acţiune rea. să aibă ca rezultat. nu de puţine ori se întâmplă ca aceste tehnici să servească o mentalitate eugenetică. In cazul colaborării indirecte acţiunea agentului principal poate merge în mai multe direcţii şi nu în una singură după hotărârea proprie. obiectiv vorbind. această apreciere trebuie să fie făcută cu grijă şi argumentat. provocarea avortului: o diagnosticare care atestă existenţa unei malformaţii sau a unei boli ereditare nu trebuie să echivaleze cu o sentinţă la moarte" (64) In Scrisoarea Enciclică "Evangelium Vitae" din 25 martie 1995. cea de a doua presupune o legătură cu faptele. şi cel care se asociază cu această decizie şi îi dedică o colaborare consimiţită. Sf. cei doi sunt legaţi de aceeaşi intenţie. înseamnă că este vorba de o colaborare formală: acţiunea este ilegală şi este îndeplinită în mod ilicit de amândoi. geneticianul chemat să . afirmă voinţa clară şi explicită de a avorta şi. dorit sau cauzat. Chiar dacă acţiunea avortivă depinde de hotărârea femeii şi nu de diagnosticare. în cel de al doilea. când aceste tehnici sunt lisite de riscuri disproporţionate pentru copil şi mamă şi sunt menite să facă posibilă o terapie precoce sau chiar să favorizeze o acceptare senină şi conştientă a copilului. O astfel de mentalitate este josnică şi reprobabilă pentru că pretinde măsurarea valoarea unei vieţi omeneşti numai cu parametri de normalitate şi de bunăstare fizică deschizând astfel calea la legitimarea pruncuciderii şi eutanasiei. în eventualitatea unui răspuns nefavorabil. Deci." (65) Din mulţimea acestor premise rezultă că femeia sau cuplul. Deci. sau să nu o fi căutat. dacă specialistul care face diagnosticarea exprimă aceeaşi atitudine. în situaţia în care ar fi posibil. între acţiunea agentului principal şi cea a agentului colaborator există un hiatus care poate permite o orientare multiplă în activitatea agentului principal şi nu un final unic şi inevitabil. dar că acţionează ilicit şi. Colaborarea materială la rândul ei poate fi directă sau indirectă (alţii o numesc apropiată sau îndepărtată). formală sau materială.deci. care permit descoperirea precoce a unor eventuale anomalii la cel care urmează să se nască. Dar aceasta se află într-un grav contrast cu legea morală. care recurg la examenul genetic cu hotărârea de a provoca avortul în cazul unui răspuns nefavorabil nu numai că comit un act ilict. de care acţiunea colaboratorului nu este legată în mod necesar şi voit. Totuşi. Atunci. 65 . după cum se ştie. Dată fiind complexitatea acestor metode. cazurile concrete de diagnosticare genetică prenatală legată de acceptarea ulterioară a vieţii pot să ofere situaţii diferite pe care aş vrea să le rezum după cum urmează: • se poate ivi cazul în care cel care împărtăşeşete atitudinea intenţională avortivă a femeii care solicită diagnosticarea: aceasta. sunt permise din punct de vedere legal. colaborarea celui care face diagnosticarea se poate încadra în această ultimă situaţie. dar cel care colaborează ar putea să nu cunoască această legătură.

în cazul unui rezultat nefavorabil al diagnosticării.în care nu se poate stabili cu hotărâre care ar fi comportamentul femeii după diagnosticarea prenatală. acţiunea diagnosticianului nu este direct legată de scopul avortiv: femeia ar putea să accepte. favorizează conexiunea dintre diagnosticarea prenatală şi avort sau care induc de-a dreptul femeile însărcinate să se supună diagnosticării prenatale planificate cu scopul de a elimina fetuşii afectaţi sau purtători ai unor malformaţii sau boli ereditare. un copil cu malformaţii. nici nu este posibil ca femeia să fie întrebată ce comportament va avea după diagnosticare. indicând şi mijloacele de sprijin. cea mai mare parte (peste 90%) se liniştesc după diagnosticare pentru că aceasta oferă un înalt procentaj de răspunsuri liniştitoare. şi pentru că s-ar putea induce o poziţie de ipocrizie şi. ajutoarele sociale şi structurile disponibile pentru aceptarea vieţii copilului.favorabilă avortului . în urma căruia. apoi. iar rezultatul avortiv nu se naşte neapărat din diagnosticare. apoi. după ce au cunoscut adevărul argumentat ştiinţific. mai ales dacă este ajutată. urmat de întreruperea programată voluntară a sarcinii (IVG). în cazurile în care hotărârea nu a fost luată nici în sens avortist. multe altele. femeia când este zbuciumată. Procentul femeilor care primesc răspunsuri neferecite pot găsi un ajutor în echipa cabinetului genetic pentru a putea aborda hotărârea cu responsabilitate. după ce au avut ajutorul necesar pentru o acceptare dureroasă.ar trebui să fie simţită şi trăită de genetician. într-un mod oarecare. după cum am văzut. comite o acţiune ilegală ca persoană ce trebuie să respecte viaţa celui care se naşte. circa 20%. In primul rând. ca violare a dreptului la viaţă a celui care urmează să se nască şi ca încălcare a drepturilor şi datoriilor prioritare ale soţilor. după ce au cerut să fie informaţi asupra stării de sănătate a copilului. In acest caz de screening. întreruperea sarcinii este prevăzută în programul pe care femeia l-a acceptat deja. O eventuală alegere negativă a femeii . trebuie să prezinte femeii nu numai adevărul privind referatul diagnosticului. cel mai frecvent caz este cel de al doilea la care ne-am referit: multe femei. nu pare a fi o ipoteză practicabilă. dar şi în cazurile în care femeia arată că se orientează spre avort.şi este cel mai frecvent . după o simplă consultaţie. A o întreba pe femeie care ar fi atitudinea ei în caz de răspuns nefavorabil. nici în sens antiavortist. când se începe o diagnosticare nu se cunoaşte care va fi rezultatul diagnosticării şi într-adevăr rezultă că circa 94% din diagnosticări dau un răspuns liniştitor sau negativ. ci adevărul complet privind viaţa fetusului: şi anume că este vorba de o fiinţă umană. (66) După cum am spus. In acest caz alegerea negativă ar reveni total femeii sau cuplului care au hotărât întreruperea şi moartea. care trebuie să respecte adevărul şi viaţa subiectului.• • există şi cazul . după ce şi-a angajat toate forţele pentru salvarea lui. nu are o poziţie definitivă şi chiar informaţiile cele mai dure şi negative nu pot fi considerate fără revenire. Condamnarea pe care o face amintita Instrucţiune Donum Vitae este fermă în acest sens: " Trebuie condamnată. din punct de vedere obiectiv. In fine. o altă situaţie: indiferent de intenţiile şi bunăvoinţa specialistului există deja un program precizat şi stabilit în planul realizat de structura medicală. după cum chirurgul simte şi trăieşte eventualul insucces al unei intervenţii chirurgice care s-ar putea sfârşi cu moartea pacientului. Pentru ca specialistul să se simtă în acord cu datoria şi respectul faţă de viaţă. renunţă să se supună diagnosticării recunoscând că nu există motive de îngrijorare. că poate fi ajutat. este greu de prevăzut care ar fi starea sufletească reală în lipsa condiţiilor reale. orice directivă sau program al autorităţilor civile şi sanitare sau al organizaţiilor ştiinţifice care. Si este 66 . specialistul care-şi oferă colaborarea şi chiar colaborează direct la programul prestabilit.

Capitolul al IV-lea Prima parte: Bioetica. Este vorba în cazul specialistului de a ajuta întâlnirea adevărului cu viaţa:este un rol care nu poate fi îndeplinit cu o neutralitate aseptică. pe cât este de grav să iei viaţa unei persoane nevinovate. De aceea am definit-o aproape emblematic în domeniul bioeticii. genetica şi diagnosticarea prenatală Prospect rezumativ al posibilelor intervenţii în domeniul geneticii În privinţa scopurilor: • • • • de diagnosticare . aşa cum am expus în capitolul privind principiile bioeticii. respectul datorat libertăţii celuilalt nu poate justifica şi presupune abdicarea de la propria libertate şi responsabilitate.sunt termenii fundamentali în acţiunea etică a medicului şi toţi sunt implicaţi în această complexă şi delicată problemă. libertatea şi responsabilitatea. conştiinţa pacientului şi conştiinţa medicului . când trebuie respectată libertatea altcuiva.vorba de o responsabilitate tot atât de gravă.de atitutudine o prematrimonial o preconcepţional o prenatal terapeutice o geneterapia productive: o la regnul animal o la regnul vegetal o cu transfer de ADN uman pe animale sau microorganisme alterative: o la om =om "diferit" genetic o la animal=noi forme de de viaţă animală o în hibridizare om-animal (de ex omul-cimpanzeu) In privinţa nivelelor: • • • pe celule somatice pe celule germinale pe embrioni precoce In privinţa subiecţilor • • • individul animal individul vegetal individul uman In privinţa procedurilor • • ADN recombinant (se transferă endonucleoză) clonare 67 . Pentru că. Adevărul ştiinţific şi valorile vieţii omeneşti.

valoarea obiectivă a vieţii umane din clipa conceperii. o nouă viaţă individuală. care poartă în sine un nou proiect de program individualizat . Embrionul în lumina geneticii şi biologiei umane Prima clarificare a geneticii este următoarea: în momentul fecundării. cei doi gameţi ai părinţilor formează o nouă entitate biologică. pentru alţii.• • • fuziune celulară transplant de DNA prin FIVET Punctul de vedere al bioeticii • • • • • • • • • • • • Tema tragică a avortului poate fi tratată din mai multe unghiuri. pentru că fără îndoială autorizarea sau legalizarea avortului este privită de anumite culturi sau subculturi ca o alegere ce ţine de civilizaţie. în Evul Mediu şi în timpurile mai recente. al legii şi al obiceiurilor existente. (1) Acest subiect poate fi abordat în termeni sociologici pentru a se vedea care este incidenţa actuală a acestui fenomen. zigotul. Comportamentul în cauză se referă la medici şi colaboratorii săi. iar dacă este. tot psihologia poate evalua repercusiunile psihologice asupra femeii. lupta împotriva avortului clandestin prin avortul legalizat). boala copilului ce urmează să se nască. (2) Un alt punct de vedere care trebuie analizat este cel al dreptului civil şi penal. Nu poate fi neglijat faptul că fenomenul avortului. adică al pătrunderii spermatozoidului în ovul. ale Magisteriului Bisericii şi teologiei morale. şi în relaţie cu situaţiile contingente (boala mamei. Poziţia bioeticii ar trebui să fie un punct de întâlnire între credincioşi şi necredincioşi şi să definească linia eticii profesionale a medicului. Aspectul de care ne vom ocupa noi este cel cu caracter bioetic. sau nu. în sine. este limitat dar fundamental: este vorba de a vedea dacă embrionul uman este viaţă umană individualizată din primul moment al fecundării. împreună cu consideraţiile . trebuie văzut dacă există circumstanţe în care poate fi permisă şi din punct de vedere etic acceptabilă. verificată şi raţională. este unul din cele mai alarmante semne ale culturii morţii. (5) Punctul nostru de vedere. constituie un obiect de studiu şi în termenii psihologiei: psihologia este interesată de motivaţiile care pot determina alegerea vieţii sau. a morţii (3) . suprimarea sau întreruperea voluntară a sarcinii. Mai există apoi şi punctul de vedere teologico-moral şi canonic. deşi trebuie să admitem că problema apare în primul rând în cadrul familiei. fie că este legal sau clandestin şi care sunt condiţiile care îl favorizează. deci. dimpotrivă. vom aborda următoarele subiecte: realitatea biologică a embrionului. pentru a vedea dacă şi la ce popoare a fost el practicat în antichitate. la fel de importante. Ne vom baza deci pe rezultatele biologiei şi geneticii pentru a le interpreta în lumina eticii raţionale. De acest răspuns. cum a fost considerat şi care au fost cauzele înmulţirii sau respingerii lui. 68 • • . în schimb. clandestin sau legal. după un avort voluntar. care aparţine biologiei şi eticii deopotrivă. comportamentul medicului în faţa cererii de întrerupere voluntare a sarcinii şi în faţa legii ( probleme de conştiinţă) Acestea sunt cele patru aspecte pe care dorim să le dezvoltăm în cadrul abordării bioetice. In această optică. Se poate vorbi din punct de vedere istoric. (4) Ar mai fi de examinat şi aspectul cultural. depind repercusiunile pe plan comportamental.

oocitul şi spermatozoidul. programul genetic. Ca dovadă clinică a noutăţii este suficient exemplul rezultantei grupelor sangvine. Este vorba aici oricum de o dependenţă extrinsecă asemănătoare cu cea a adultului faţă de mediu: ambientul matern oferă hrană şi oxigenare. această nouă combinaţie imprimă o nouă schemă de structură şi activitate celulei pe care o posedă. dar destinate unul altuia. de circa 23 de perechi de cromozomi: fiecare dintre celulele gametice conţine jumătate din patrimonul genetic în ce priveşte celulele somatice ale organismului părinţilor. Calitatea. Autonomia la care ne referim nu trebuie înţeleasă însă în sens absolut. Imediat ce are loc pătrunderea spermatozoidului în ovul. deci. Sistemele informaţionale de origine maternă.) : ajunge să ne gândim la faptul că atunci când blastocista ajunge în uter. că embrionul este o parte din mamă este o eroare sau o mistificare cu caracter anti-ştiinţific. intră în acţiune sistemele care controlează zigotul. ce constituie două sisteme de sine stătătoare.• • • "Este o observaţie obişnuită faptul că primul eveniment în formarea individului uman este fuziunea dintre două celule superior specializate. pentru că nu există nici măcar după naştere: şi noi. (6) Cele două celule gametice conţin în sine un patrimoniu bine definit. diferiţi de celulele somatice părinteşti. într-un mediu adecvat. nu depind de organele conducătoare materne ci de compoziţia autogenetică a embrionului însuşi. dezvoltarea ei se opreşte dacă uterul nu a fost pregătit de extrogeni să primească sarcina. Ceea ce ce trebuie reţinut în mod special este faptul că acest nou program nu este inert. adulţii depindem de mediul vital care ne înconjoară (atmosferă.duplicare. se declanşează un lanţ de activităţi care indică clar că nu mai operează cele două sisteme în mod independent unul de celălalt. totuşi chiar din primul moment al fertilizării. dar complementari între ei. (7) Cei 46 de cromozomi ai zigotului reprezintă o combinaţie calitativ nouă de instrucţiuni. Sunt astfel relevate caracterele de determinare programată. prin care se demonstrează că se poate realiza fertilizarea prin unirea celor doi gameţi şi că din acel moment. în momentul unirii activează un nou proiect-program în urma căruia embrionul este determinat şi individualizat. In acest moment. dovezile biologice ale acestui fapt sunt oferite în mod mai eclatant de experienţele de fertilizare in vitro . chiar înaintea instalării: de la formarea blastomerilor prin repetare. informaţia genetică intrinsecă noii realităţi. acţionează reciproc pentru a da viaţă unui nou sistem. Un proces deosebit de complex prin care două celule extraordinare şi cu scopuri precise. prin procesul fertilizării. chiar dacă rămân active pentru o perioadă. embrionul se dezvoltă prin mecanisme autoconstructive. ci este un nou proiect care se construieşte pe sine şi este propriul actor principal. scop. A spune. ci că s-a format un " nou sistem" care începe să activeze ca o "unitate" numită "zigot" sau "embrion unicelular". etc. până la formarea blastocistei şi a "cuibului". nici " îndeplinit" de către organe fiziologice materne care se servesc de program în maniera în care un arhitect se serveşte de proiect ca de o schemă pasivă. alimente. şi cu o informaţie genetică diferită din punct de vedere calitativ de celule somatice ale organismului patern şi matern. care au dus la maturizarea ovulului.este pilotul sau arhitectul întregii construcţii. numită genotip . 69 • • • • • • • . Aceşti doi gameţi diferiţi între ei. impulsul şi direcţia de dezvoltare însă. înlătură produsele din metabolism care pot fi toxice. continuitate fără soluţie calitativă şi se realizează autoproducerea şi autoconducerea programului în cadrul genomului şi al embrionului.

dar toate acestea nu schimbă natura şi calitatea intrinsecă a genomului şi a dinamismului său individualizat. există sute de mii de celule musculare care fac să bată o inimă primitivă. care va apărea la sfârşit (dacă prin sfârşit se înţelege naşterea sau viaţa adultă). în a cărei istorie fiinţa umană apare ultima şi umanizarea este precedată de forme de viaţă vegetală sau animală. Această teorie. Intregul. care printre altele era şi avocat: " este deja om cel care va fi". Caracterul uman al embrionului Deoarece dezvoltarea biologică este neîntreruptă şi se realizează fără a fi nevoie o intervenţie ulterioară cauzativă. de o specie diferită. există zeci de milioane de celule nervoase care se adună în circuite şi se dispun pentru a forma sistemul nervos al unei persoane anume.• • • O altă dovadă a fost oferită de transferarea unor blastomeri în organe ale unor bărbaţi (ficat. Chiar dacă nu poate fi recunoscută figura urnană. In acest sens dispare distincţia dintre fiinţa umană şi fiinţa umanizată. splină. ci o absoarbe şi o dezvoltă conform unei legi biologice individualizate şi controlate. este deja prezent cauzal şi genetic. Acest fapt demonstrează că dezoltarea embrionului depinde de mamă doar în mod extrinsec . conceptul prezenţei unor praguri sau nivele care ar reprezenta momente de soluţionare a continuităţii (teoria gradualistă) după care ar trebui să existe o schimbare de program: acest interstadiu nu există din punct de vedere genetic. sau două ovule fecundate se contopesc în una singură (hibridare) sau au loc întreruperi sau miniavorturi. căci acel embrion este acelaşi individ în dezvoltare care va fi definit persoană. Autogeneza embrionului are loc în aşa fel încât faza succesivă nu o elimină pe precedenta. trebuie spus că noua entitate constituie un nou individ uman care din clipa conceperii îşi urmează ciclul sau mai bine zis curba sa vitală. In aceste faze foarte primare pot avea loc evenimente extrinsece sau patologice. ar vrea să susţină faptul că în formarea individului s-ar parcurge şi concentra istoria evoluţiei formelor de viaţă din lume. Se poate răspunde foarte bine împreună cu Tertulian. creier). rinichi. Unele dificultăţi apar însă din partea unor membri ai lumii ştiinţifice în privinţa începutului vieţii individuale umane. una separată de cealalată de apariţia figurii urnane. Incertitudinea juriştilor privind aplicabilitatea sau inaplicabilitatea conceptului de persoană în primele stadii devine o deviaţie inutilă dacă ne gândim că puţin importă cum am vrea să-l definim din punct de vedere juridic. plecând de la o anumită interpretare a evoluţionismului. sau cealaltă obiecţie care se afirmă privind distincţia dintre ontogeneză şi filogeneză. 70 . Nu stă deci în picioare. In embrion şi în dezvoltarea lui nu se află nici o clipă un dinamism biologic de tip vegetal sau de cel al unei fiinţe nediferenţiate. în care dintr-o celulă fecundată iau naştere doi gemeni omozigoţi. iar aceştia s-au putut dezvolta în embrion până în faze avansate. la început chiar în sens individual.

s-ar putea dispune de embrionul uman în scopuri experimentale până la a 14-a zi de la concepere. El este un individ din punct de vedere genetic dar nu şi morfologic". iar celălalt de origine maternă. lăsând să se înţeleagă că până la acea dată nu este recunoscut caracterul uman al embrionului sau că oricum el este subordonat vieţii adultului. termenul de pro-embrion este folost totuşi. formarea embrionului" (15) . La rândul lui Ford susţine: "Apariţia striaţiei primitive este semnalul că s-a format şi a început să existe un singur embrion propriu-zis şi un individ uman. deci. sau alţii consideră că. Inaintea acestui stadiu nu ar avea nici o semnificaţie să se vorbească despre prezenţa unei adevărate fiinţe umane în sens ontologic. (11) Perioada de 14 zile a fost propusă pentru prima dată în 1979 de către Ethics Advisory Board (DHEW). (14) Dna McLaren. după recunoaşterea caracterului de individ uman deja din faza de embrion unicelular. mai bine zis. Cele susţinute de d-na McLaren sunt reluate de Grobstein (18) care afirmă: " Pre-embrionul uman are un complex special de caracteristici care îl disting biologic de ovulul care-l precede şi de embrionul care îi urmează. (12) In 1984 comisia Waller din Australia a repetat acest lucuru" nu mai mult de 14 zile "." (19) După cum se poate observa aceşti autori introduc termenul de pre-embrion pentru a indica perioada vieţii prenatale umană cuprinsă între momentul fecundării şi apariţia striaţiei primitive deoarece numai în acest moment ar constitui " o entitate definită în mod spaţial care se poate dezvolta direct într-un fetus şi apoi într-un nou născut. o parte din grupul de studiu. în acelaşi timp. în noul genom al embrionului (teoria cariogamiei). unul de origine paternă. care a motivat acest lucru cu faptul că cea de a 14-a zi corespunde cu instalarea completă. numai "când sistemele de suport sunt stabilite. fapt ce s-ar întâmpla după circa 21-22 ore de la fecundare (8) . "o perioadă de pregătire. embrionul se poate dezvolta ca entitate individuală" (17) . (16) Dezvoltarea embrionară până în a 14-a zi ar fi. în mod analog cu cel de pre-embrion. " (20) Pe lângă termenul de pre-embrion este folosit şi termenul de pro-embrion . în care sunt elaborate toate sistemele de protecţie şi nutritive necesare pentru a susţine viitorul embrionului". Comitetul Warnock . vechi termen botanic introdus începând cu anul 1847 care se referea la alternarea eneraţiei de plante inferioare. a confirmat această perioadă care ar corespunde şi timpului de formare a liniei primitive şi. începutului dezoltării individuale a embrionului.Unii susţin că viaţa individuală umană nu începe înaintea recombinării celor două patrimonii gentice. pentru că după acest stadiu se formează linia primitivă şi diferenţierea embrionului este evidentă (13) . In sensul actual. (21) 71 . (9) In baza raportului Warnock (10) . cu scopul de a introduce un criteriu discriminativ. a afirmat într-un articol: " Punctul în care am început să fiu un individ uman complet a fost în stadiul de striaţie primitivă.nei McLaren. membră în Comitetul Warnock. în schimb. în SUA. această apreciere trebuie să fie extinsă şi fiecărui gamet în parte. în concepţia d. Apariţia liniei primitive ar indica că celulele care constituie embrionul adevărat s-au diferenţiat de acum de celulele care vor forma în schimb ţesutele placentare şi protective. sau.

a şaptea zi după alţii . Instalarea oului fecundat are loc între a şasea şi a şaptea zi şi se completează într-a noua zi. ARN) şi RNA (rRNA. mai ales în ce priveşte linia primitivă . iepuri) au demonstrat că în primele zile celulele în fazele constructive de ADN (ADN. (25) Conform acestor autori. In ce priveşte gemelarea monoovulară experienţele făcute în laborator asupra zigoţilor de animale (şoareci. Serra că " ea reprezintă doar punctul de sosire al unui proces ordonat secvenţial. (28) De semnalat în acest sens studiile lui White despre dezvoltarea sistemului nervos al embrionului pentru a afla momentul apariţiei sufletului. în primele stadii de dezvoltare. viaţa umană individuală ar începe doar în a 6-a zi de la concepere: în momentul instalării blastocistul ar trece de la starea de omnipotenţă la cea de unipotenţă din acel moment dezovltându-se doar ca fiinţă umană şi numai în acea fiinţă umană (26) Pentru alţi autori în schimb este considerată fundamentală în dezvoltarea embrionară formarea sistemului nervos şi începutul vieţii cerebrale:"Viaţa umană poate fi văzută ca un spectru continuu între începutul vieţii cerebrale în uter ( a opta săptămână de gestaţie) şi moartea cerebrală. să se unească pentru a da naştere unui singur individ. tRNA) îşi păstrează încă caracterul de celule omnipotente: dacă în mod accidental. Minimum ce se poate pretinde înainte de a se admite prezenţa sufletului omenesc este disponibilitatea acestor elemente: simţurile.. sistemul nervos. (29) Aceşti autori doresc să demonstreze că activitatea cerebrală ar permite într-adevăr trecerea vieţii embrionare de la "nivelul celular" la " nivelul olistic": numai în acest punct s-ar produce "unificarea diverselor organe şi ţesuturi într-un singur individ uman" (30) . care a început în momentul formării zigotului. creierul şi mai ales scoarţa cerebrală.." (27) Donceel afirmă la rândul său: "Eu nu ştiu când sufletul omenesc ia naştere în corp. Ca răspuns la aceste obiecţii. sunt sigur că nu există persoana umană decât după câteva săptămâni". prin labilitatea membranei zigotului are loc o diviziune în primele momente ( la stadiul de 64 de celule se pare că omnipotenţialitatea nu mai există).ar fi şi limita de la care nu mai sunt posibile fenomene de diviziune gemelară sau de hibridare (23). deci. In orice caz pot să existe ţesuturi şi sisteme de organe. După unii autori viaţa umană individuală ar începe în momentul instalării. cel puţin în sens medical. In perioada de pregătire a sistemelor nutriţionale şi protectoare sunt prezente acea sau acele celule din care se formează foliile care constituie striaţia primitivă embrională. fără soluţii de continuitate. dar sunt sigur că nu există suflet şi deci nici persoană umană în primele săptămâni de sarcină.după unii autori. Intrucât acestea nu se formează în primele zile de sarcină. în cea de a 14-a zi este deja constituit peretele endometrial peste embrionul instalat. proporţiile rezultante din diviziune ocazionează tot atâtea proiecte evolutive şi indivizi. (24) In cazul hibrizării există posibilitatea ca două celule fecundate. trebuie să amintim împreună cu A. dar fără prezenţa unui creier uman funcţional ele nu pot constitui o fiinţă umană. Aceasta nu apare într-un mod anumit. din afară şi separată de întregul procesului care începe să se dezvolte din singamie: este un produs al acestui proces" (31) 72 . pe neaşteptate.Cea de a 14-a zi .

Cauzele externe pot să întrerupă chiar dezvoltarea embrionară. Din acest fapt se poate trage concluzia că nu se poate vorbi de o determinare îndeplinită şi de animare realizată înaintea instalării. ar putea fi utilizat pentru a indica faza precoce a embrionului . de la zigot la striaţia primitivă. Dar nu instalarea face din embrion o fiinţă embrion. desigur. totuşi (. program care s-ar dezvolta autonom în fiecare din ele dacă el nu ar fi tulburat de o cauză exterioară. fără ea embrionul nu ar supravieţui. dacă sunt sincronizate în faza de dezvoltare şi apropiate. Iar rezultatul este conform dezvoltării descrise şi dezvoltarea autoconstructivă şi determinată se repetă în fiecare din părţile divizate. Poate ar trebui să numim acest lucru un accident şi întâmplarea o moarte prematură a unui gemen" (34) . ci împotriva lui.introducerea de noi simboluri pentru a sublinia aspecte noi. In privinţa instalării. cât este determinarea orientativă a proiectului. pe de altă parte. una din individualităţi va dispărea. posibilitatea ca două celule fecundate.. Intr-adevăr. Natura acestor porţiuni din zigot care se comportă ca şi ceilalţi zigoţI constituie încă un proiect uman ( nu o plantă sau un animal). înaintea instalării sau în faza de instalare. sau că prima ar fi un agregat fără subiect". ce dă naştere unui singur individ. "nu este atât de cunoscut încât să permită o reflecţie aprofundată. Dar şi în acest caz nu se poate nega că el nu respinge ci confirmă existenţa unui program bine definit în fiecare din cele două celule fecundate. să se contopească într-un unic zigot care se comportă ca o unică celulă omnipotentă.. (32) In cazul gemelării mono-ovulare. Fenomenul hibrizării. Aceeaşi dificultate este amintită de unii bazându-se pe fenomenul hibrizării: adică. momentul diviziunii prevede intervenţia unei cauze interferente în proiect: nu are loc pe baza mecanismului evolutiv. după cum 73 . Dar ar fi o greşeală dacă această distincţie ar însemna că cele două procese. Când are loc diviziunea partea reziduală îşi păstrează individualitatea genetică iar partea care se separă îşi asumă individualitata proprie: nu există nici un moment fără individualitate. aşa cum fără hrană copilul nu ar supravieţui după naştere. cea dinaintea striaţiei primitive şi cea succesivă ar aparţine a două subiecte diferite. dar aceasta nu ne autorizează să posticipăm începutul vieţii individuale a supravieţuitorului. dar de aici nu se poate deduce că embrionul nu este capabil de o dezvoltare autonomă dacă este lăsat să trăiască în condiţii normale. în primele momente ale fecundării. Există însă o limită de la care cauza accidentală sau exterioară îşi pierde eficacitatea: gemelarea este posibilă la om maximum până la sfârşitul celei de a doua săptămâni. ar fi două procese discontinui fără nici o corelare între ele şi că cele două structuri. dimpotrivă constituie o confirmare. Acest lucru ar avea o mare relevanţă pentru embrionii care se produc in vitro ( şi care nu sunt instalaţi) pentru care s-ar potrivi definiţia nu de "personalitate cu dezvoltare potenţială" ci de "personalitate potenţială" (33) .) trebuie spus că. adică de la constituirea zigotului până la apariţia striaţiei embrionare primitive. propus de McLaren şi de alţii.In ce priveşte folosirea termenului de pre-embrion să citim ce scrie Serra: " Este permisă fără îndoială-şi uneori poate nimerită şi utilă din punct de vedere terminologic . din păcate. eventuala diviziune nu contrazice ceea ce s-a afirmat despre continuitatea dezvoltării embrionului. De aceea termenul de pre-embrion .

nu laptele matern nu face din copil fiinţa copil. Deci, din acest fapt nu se poate ajunge la concluzia unei individualităţi nerealizate. In sfârşit, afirmaţia că fără un creier uman care să funcţioneze, organele şi aparatele deja prezente în embrion nu pot constitui o fiinţă umană, are semnificaţia şi valoarea ei în momentul în care subiectul uman, ajuns la capătul ciclului său vital, încetează să trăiască: se consideră deci ca semn definitiv al închiderii acestui ciclu, moartea cerebrală. (35) Alta este situaţia embrionului în dezvoltare: " In acest caz ne aflăm în prezenţa nu a fazei terminale a unui proces dinamic vital în care începe dezintegrarea individului, ci, dimpotrivă, în prezenţa unui proces dinamic unitar şi unificator al tuturor părţilor care apar încet, încet: este subiectul uman în dezvoltare, care prin legea ontogentică, necesită o diferenţiere graduală şi, prin urmare, şi o formare graduală a structurilor cerebrale. Gradualitate care nu induce salturi calitative, ci numai o îmbogăţire a exprimării potenţialităţilor deja înscrise în zigot" (36) . "In concluzie entitatea nou concepută are o realitate biologică proprie şi bine determinată: este un individ total uman în dezvoltare, care automat, clipă de clipă, fără nici o discontinuitate construieşte propria formă, realizând, printr-o activitate intrinsecă, un plan proiectat şi programat în genomul său" (37) Pentru a rezuma tema privind statutul şi geneza entităţii nou concepută din punct de vedere genetic ar trebui să apelez la o comparaţie pe care o desprind într-o oarecare măsură din contribuţia citată de A. Serra. Să ne imaginăm că trebuie să construim o casă: e nevoie de arhitectul care face desenul, de antreprenorul care conduce lucrarea, de muncitorii care o realizează, de material. In zigot aceste funcţii diferite: proiectare, reglementare, construcţie, materiale de construcţie se găsesc şi acţionează din interior. Zigotul este proiectant, antreprenor, executant şi constructor al materialului.De asemenea, aşa cum privind fundaţia unei case poţi vedea deja proiectul de bază, la fel zigotul, devenit embrion, îţi relevă întreaga structură a individului: mama furnizează doar mediul de lucru şi necesarul pentru construcţia materialului. Diferenţa esenţială este doar aceasta: că arhitectul, antreprenorul şi muncitorii construiesc un obiect străin propriei persoane, pe când embrionul se construieşte pe el. Acest fapt , acest proces pe care l-am examinat, constituie o constatare ştiinţifică care nu poate fi negată de nimeni şi care trebuie luata ca un "dat" şi nu ca o opinie. Sloganuri precum: embrionul este o parte din organismul matern; avortul voluntar este la fel cu orice intervenţie; femeia are drept deplin asupra pântecului ei... etc, sunt o ofensă adusă seriozităţii ştiinţei, în primul rând, şi moralei. Valoarea ontologică şi etică a entităţii nou-concepute Cele expuse până acum conduc la concluzia că embrionul este un individ uman în dezvoltare şi de aceea merită respectul datorat fiecărui om. Se poate spune că această problemă are deja o rezolvare etică iar întrebarea asupra permisivităţii sau nu a avortului provocat are un răspuns.

74

Intr-adevăr, fără a diminua relevanţa unor cuceriri ale geneticii şi embriologiei, necesitatea unei reflecţii raţionale de tip filozofico-etic se impune totuşi din diferite motive. (38) Ne vom mişca pe acest teren examinând unele întrebări succesive de tip filozofic şi sociologic, întrebări care nu sunt doar supoziţii, ci ele au fost deja ridicate în aceşti ani de către cercetători ai acestei probleme, precum şi în cadrul unor dezbateri politice care sunt mereu marcate de "a priori-sme" şi stări emoţionale.

Legea ca prevenire In primul rând, iată o obiecţie, aş zice de tip diversiv, formulată ca un fel de alibi: legea ca prevenire. Se spune: avortul nu trebuie tratat din punct de vedere "moralist", " abstract", ci în sens social şi concret: ceea ce discutăm nu este faptul în sine pe care toată lumea îl consideră, sau l-ar putea considera negativ - sau în orice caz ca ţinând de conştiinţa morală şi religioasă a fiecăruia - ci este vorba de necesitatea de a găsi o lege care să reglementeze practica existentă în realitate şi care este avortul clandestin. Avortul clandestin este exploatarea economică a femeii aflată în dificultate, este riscant pentru sănătatea şi viaţa femeii, iar pentru a-l combate singurul mijloc ar fi reglementarea legală a avortului. S-ar putea oferi mai multe soluţii " preventive": legalizarea, reglementarea, liberalizarea, dar este necesară o lege, iar legea a cărei scop este să distrugă plaga avortului clandestin ar fi considerată o lege pozitivă şi moralizatoare. In toiul polemicilor s-a afirmat că respingerea legii ar fi o ideologie care ar dori să se impună pentru a ascunde interesele unei categorii de profitori (medicii avorturilor clandestine) sau ar fi orientată spre obţinerea consensului unor partide privind probleme de conştiinţă personală şi individuală. De aceea, lupta pentru adoptarea legii devenea o luptă pentru libertatea de conştiinţă, pentru drepturi civile, pentru revendicarea libertăţii individuale faţă de un stat de tip medieval. Sloganurile în acest domeniu s-au înmulţit şi s-au adăugat lipsei de reflecţii calme şi obiective. Mai precauţi, alţii s-au exprimat folosind termenul de " rău mai mic". Legalizarea ar fi un rău minor în comparaţie cu răspândirea avorturilor clandestine. Să încercăm un răspuns raţional. Să nu discutăm acum faptul că sub acest gen de raţionament s-a ascuns şi se ascunde, adesea, o presupunere teoretică de genul: fetusul, sau embrionul este o parte a organismului femeii ( "pântecul îmi aparţine"!) şi prin urmare este dreptul femeii de a accepta dezvoltarea lui sau de a-l întrerupe. Sub acest aspect este mai clară şi mai sinceră , chiar dacă ilicită, poziţia radicalismului. Să notăm că în ce priveşte situaţia în Italia raţionamentul întreg distorsiona chiar datele statistice în privinţa a două puncte: evaluarea numerică a avorturilor clandestine în perioada care a precedat legea şi evaluarea obiectivă a capacităţii legii de a elimina avortul clandestin (39) . Concluzia este că legea nu elimină avortul ilegal, ci uneori îl multiplică, iar motivul sau seria de motive sunt de la sine înţelese: clandestinitatea nu depinde numai şi în primul rând de frica de pedeapsa aplicată de stat, ci de motive ce ţin de secrete familiale şi sociale pe care legea nu le poate apăra: sarcini rezultate din adulter, sarcini ale unor fete foarte tinere şi necăsătorite. Admiţând prin lege dreptul femeii de a elimina fetusul la lumina zilei, nu este de înţeles de ce nu se poate face acelaşi lucru în secret, într-un ambulatoriu, într-o casă, dacă s-a ignorat partea morală. 75

In sfârşit, legea prezintă formalităţi şi restricţii care nu coincid mereu cu interesul imediat al femeii sau al cuplului (timp, înregistrare, uneori consultarea partenerului...) Dar, chiar dacă admitem, fără să statuăm, faptul că legea ar avea rolul de a stăvili avorturile clandestine transferându-le în planul legalizării, de aici nu ar rezulta un caracter licit, pentru că nu legea face ca un lucru să fie permis din punct de vedere moral; eventual legea presupune moralitatea unui act dar nu îl constituie. Ba mai mult, atunci când legea aprobă o conduită moralmente nepermisă devine ea însăşi lege negativă şi corupe conceptul etic, în special întrun caz de primă valoare cum este viaţa. Să luăm ca exemplu furtul şi violenţa. Nimeni nu ar aproba un raţionament de acest gen: pentru că furtul în multe ţări înregistrează cote înalte (fraudă fiscală, furt prin efracţie, pentru obţinerea unor răscumpărări, cu sechestrare, etc), atunci el ar trebui legalizat şi astfel furtul ar dispărea. Furtul nu ar înceta de a fi furt atunci când ar fi aprobat de lege, şi nici violenţa nu ar înceta să fie ceea ce este; dimpotrivă, ar determina dezechilibrul ordinii sociale. Pozitivismul juridic îşi arată astfel limitele şi contradicţiile sale. Decăderea morală creşte prin liberalism şi permisivitate legală mai ales când această permisivitate se manifestă în dauna unei valori fundamentale care este viaţa umană. Ce lege ar putea să mai fie apreciată şi stimată dacă nu ar servi la apărarea vieţii celui care nu se poate apăra? Funcţia însăşi a legii şi deci a statului este subminată atunci când un fapt ilicit de acest gen este considerat legal: când încetează funcţia sa pedagogică, dispare şi motivul pentru care legea există. Una este ca un lucru să aibă loc împotriva legii şi alta ca el să fie aprobat de lege: nu se mai pune problema unor numere, ci a calităţii etice şi funcţiei sociale a legii. In orice caz, din cele spuse rezultă că problema morală de a şti dacă avortul este permis sau nu, obiectiv, ea va exista mereu şi în oricare situaţie legală, deoarece legea permite adesea avortul; dar această ipoteză rămâne şi apasă tot mai greu asupra conştiinţei: va fi mereu o decizie gravă pentru subiect şi anume de a se prevala de lege şi de permisivitatea ei, sau în ciuda tuturor facilităţilor, a rămâne fidel angajării morale. Aş spune că pe lângă problema etică a fiecărui individ care se află în dificultate, apare şi problema etico-socială care constă în a şti dacă legea însăşi este licită sau nu, dacă medicul trebuie să o respecte sau nu, aşa cum vom vedea în cazul obiecţiei din motive de conştiinţă. Dacă reflectăm la faptul că viaţa celui ce urmează să se nască nu este un bun privat, ci social, ca şi viaţa fiecărui om, atunci problema morală priveşte şi fundamentarea şi valabilitatea unei legi care se substrage datoriilor sale primare, inerente apărării şi promovării vieţii fiecărei fiinţe umane, mai ales dacă aceasta nu este apărată. Legea italiană 194 din 1978 privind IVG a fost nevoită să recunoască acest fapt proclamând în articolul nr. 1 apărarea vieţii care se naşte ca scop al legii însăşi, chiar dacă apoi, în articolele succesive dezminte în mod amplu acest angajament. Trebuie să reflectăm asupra gravităţii faptului, semnalat în Enciclica "Evangelium Vitae" a lui Ioan Paul al II-lea şi anume că prin legalizare "delictul" tinde să devină un "drept" (E.V.n.n.4,11,18).

76

Toma însuşi afirma că întruparea Cuvântului a fost simultană cu momentul conceperii (44) . Sf. pentru a explica transmiterea păcatului strămoşesc afirma că nu numai corpul. Ceea ce este eliminat este constitutivul vieţii unui individ şi cine înfăptuieşte acest lucru ştie bine cum să califice propria intenţie: actul în sine şi intenţia. Ceea ce se suprimă este acea valoare fundamentală necesară pentru definirea vieţii umane.Momentul animării (apariţiei sufletului) Problema animării mediate sau succesive a fost ridicată de unii Părinţi ai Bisericii pentru a combate doctrina traducianistă a lui Tertulian: acesta. cel puţin nu influenţează în mod substanţial şi obiectiv. alţi Părinţi. dar în nici un caz judecarea nepermisivităţii. Intr-adevăr dincolo de cuceririle geneticii şi ale embriologiei care de acum au depăşit definitiv orice ipoteză de succesiune discontinuă în dezvoltarea embrionului. Toma susţine că de la începutul fecundării ar exista un suflet vegetal şi animal. Trebuie să amintim că în ce priveşte persoana lui Cristos. de această chestiune era legată diferenţa de pedepse canonice. eventual. totuşi concluziile oferite de ştiinţă privind embrionul uman furnizează o indicaţie preţioasă pentru a discerne raţional o prezenţă personală chiar de la prima apariţie a 77 . factorul cronologic nu influenţează valoarea ontologică şi deci nici pe cea etică. în orice moment ar fi fost făcut: incertitudinea. Perioada apariţiei sufletului era fixată la a 30-a sau a 40-a zi. care exprimă în orice caz nepermisivitatea avortului: avortul rămâne un păcat. Ca ultimă analiză. mai ales Părinţii greci (mai ales Sf. trebuie să precizăm că această chestiune nu atinge caracterul ilicit al actului avortiv pe plan ontologic şi moral. în analogie cu prescripţiile biblice privind purificarea femeii după naştere. sau simplu delict specific contra vieţii (43) . Trebuie să precizăm neapărat că nu toţi Părinţii Bisericii au împărtăşit aceeaşi mentalitate. afirmaseră existenţa sufletului din prima clipă (42) . Există însă o atitudine constantă atât ca învăţătură cât şi ca dispoziţii canonice (acestea prevedeau şi pedepse foarte severe). Această teorie afirmă că sufletul. cităm cuvintele din Instrucţiunea Donum Vitae: "Desigur. Ipoteza tomistă afirmă de asemenea că pentru apariţia sufletului ar fi necesară o anumită organizare a corpului. se referea doar la calificarea crimei. urmaţi de alţii cum ar fi Sf. nici un element experimental nu poate fi suficient prin el însuşi în recunoaşterea unui suflet spiritual. pentru a respinge această teză teologică. şi mai târziu Sf. In sprijinul celor afirmate. au propus teoria apariţiei posterioare a sufletului. deşi este destinat să se unească fundamental cu corpul. Problema cronologică căpătă astfel o relevanţă ontologică (41) . dacă ar trebui definită omucidere tout court. Maxim. Fără intenţia de a banaliza această problemă precizăm: nu valorează faptul că cel care fură un măgar legat cu o frânghie doreşte să se scuze spunând că în realitate în mână nu avea decât o frânghie şi că nu-l priveşte pe el că de frânghie era legat măgarul. Grigore din Nazianz). în avortul provocat se unesc pentru a împiedica naşterea unei vieţi omeneşti în curs de dezvoltare. chiar crimă. ontologic are o origine diferită şi este creat direct de Dumnezeu. Sf. ci şi sufletul ar fi transmis de către părinţi (40). Toma d'Aquino.

dar reafirmă în mod constant condamnarea morală a oricărui avort provocat.vieţii umane: cum s-ar putea ca un individ uman să nu fie o persoană umană? Magisteriul nu s-a angajat în mod expres într-o afirmaţie de natură filozofică.capacitate de comunicare şi curiozitate: de aceea." (45) Nu trebuie să ne oprim asupra acestei poziţii în mod deosebit pentru a o critica: ea neagă ontologia persoanei şi ia în consideraţie numai fenomenologia. Nici o apreciere obiectivă nu poate atribui vieţii unor fiinţe umane care nu sunt persoane o valoare mai mare decât vieţii altor specii care sunt ( de ex. nu poate să aparţină nici embrionului. trebuie " să refuzăm teoria conform căreia viaţa membrilor speciei noastre are mai mare valoare decât cea a altor specii. ca şi bolnavii mentali gravi. copiii până la 7 ani. După unii autori entitatea nou concepută n-ar avea încă o realitate şi o demnitate umană: ar fi vorba doar de o realitate potenţial umană sau de o pură posibilitate de umanitate. Numai persoanele umane au acest status " (48) P. Singer susţine că este persoană cel care posedă autoconştiinţă. sensul trecutului. Si astfel. Conştiinţa autoconştientă Tendinţa de a diminua statutul biologic al embrionului. se asociază cu încercarea de a nu-l considera persoană umană. se pare că este 78 . de poziţie dialectică.se spune că nu poate să-şi dea seama de devenirea sa suprimată şi deci nici nu poate suferi dacă este eliminat: pentru a suferi ar trebui ca acel ceva să tematizeze valoarea. autocontrol. Astfel de entităţi sunt membri ai speciei umane. avem raţiuni foarte puternice de a acorda o valoare mai mare vieţii persoanelor decât vieţii non persoanelor. Din contră. raţionalitatea şi sensul moral.proprii persoanei. Unele fiinţe ce aparţin unor specii diferite de a noastră sunt persoane. confruntând-o cu a nu avea viaţă. al doilea are conştiinţă dar nu are autoconştiinţă: atunci de ce să ne preocupăm dacă sunt suprimaţi? " (47) Unul din cei mari susţinători ai acestei teorii este H. Nu sunt participanţi primari la acţiunea morală. acceptând acest punct de vedere sunt consideraţi ca nefiind persoane copiii înainte de o anumită vârstă. unele fiinţe umane nu sunt. capacitatea de a se pune în relaţie cu alţii. a valorii vieţii prin negarea valorii opusului său. Dar această capacitate de a reflecta asupra sinelui. Engelhardt care.T. de a nutri consideraţie pentru alţii. Fetuşii. adică autoconştiinţa. Nu au status în sine şi prin sine. Această învăţătură nu s-a schimbat şi este de neschimbat. în comunitatea morală. astfel încât să nu fie considerat individ uman decât plecând de la unele momente fixate arbitrar. negăsind în embrion şi în fetus acele caracteristici . adică nu ar fi capabilă de o activitate liberă şi intenţională. nici fetusului. care totuşi nu este dotată încă cu o conştiinţă clară. în comparaţie cu antiteza. susţine că: " nu toate fiinţele umane sunt persoane. sensul viitorului.după el . iar existenţa sa ar fi subordonată capacităţii de a exprima gândirea şi limbajul: " Ceva ce nu are conştiinţă autoconştientă . maimuţele antropomorfe). primul nu are conştiinţă. dacă valoarea vieţii depinde de a fi persoane. (46) Alţii susţin că ar trebui relevat ca decisiv faptul că această "potenţială" fiinţă umană nu ar fi dotată cu autoconştiinţă. retardaţii mintali gravi şi cei care se află în comă fără speranţă constituie exemple de fiinţe fără statut de persoane umane.

în această 79 . încet. Comportamentul şi relaţia constitutivă Curentele filozofice de tipul behaviorist. Problema în această ingenioasă abordare este deplasată pe alt plan. sociologia. un cimpanzeu. decât o fiinţă umană grav înjosită. nu se poate vorbi de recunoaşterea personalităţii. sunt necesare două observaţii: cea din punct de vedere ştiinţific. Cum ar putea părinţii.mai grav să ucizi. Dar raţiunea filozofică cea mai importantă este următoarea: nu relaţia constituie realitatea subiectului. dar nu este rezolvată: este vorba de a şti dacă părinţii trebuie să recunoască sau nu ca viaţă umană embrionul şi nu de a face să depindă viaţa umană de recunoaştere. ovarelor şi locului de instalare a ovulului fecundat şi astfel. Nu ar putea exista o relaţie intersubiectivă dacă nu ar exista realitatea subiecţilor : pentru a intra în relaţie trebuie să exişti. dar când există numai o dorinţă sau o respingere. indiferent de consensul conştient. cel puţin până la o anumită perioadă. încet provoacă un complex de modificări în organismul matern. Nu este adevărat deci că nu se poate nota o relaţie inter-subiectivă între fetus şi mamă. depinde de recunoaşterea percepţiei unei imagini umane. Aici relaţia socială ar fi consensul exprimat de mamă sau de părinţi. Deoarece în cazul fetusului nu este posibil să observi un comportament uman. Recunoaşterea imaginii umane Perceperea personalităţii. In acest caz. care este constrâns să "recunoască" prezenţa acestei individualităţi. refuzuri. ci realitatea subiectului face posibilă relaţia interpersonală. se desprinde a doua observaţie: din primele zile embrionul intră în dialog în felul său cu organismul matern. fenomenologia converg spre un punct: negarea metafizicii sau cel puţin afirmarea irelevanţei sale. Pornind de la această presupunere ele afirmă că unicul criteriu de recunoaştere a personalităţii sau a individualităţii umane este examinarea comportamentului său (behavior): ne aflăm în prezenţa unui subiect uman dacă se constată un comportament uman. afirmă unii psihologi. senzaţii. în profunzimea unor experienţe. în special în cea de tip freudian: şi fetusul este în corelaţie socială cu mama. care nu este persoană" (49) . Sociologii vorbesc de relaţie socială: personalitatea există dacă există relaţia socială (50) . de exemplu. se consideră criteriu "obiectiv" atitudinea mamei. astfel că până şi vârsta adultă este marcată de aceasta. Sub acest raţionament se ascunde supoziţia filozofică a relativismului: obiectul este cunoaşterea. Din punct de vedere psihofizic. trimiţând semnale în hipofiză şi hipotalamus. blocând formarea hormonilor. este negarea valorii obiective a cunoaşterii. îşi are originea în psihanaliză.

conştiinţa este obligată să se abţină de la orice act cu caracter eliminator. deficienţe.). să recunoască embrionul ca subiect uman . împotriva persoanei. Dar. aşa cum oricine trebuie să se abţină să tragă cu puşca în pădure dacă are cea mai mică bănuială că poate lovi în loc de o pradă. ar putea avea cele mai rele consecinţe. o persoană. Aici intervine de-a dreptul un principiu rasist care.abordare fenomenologică şi subiectivistă. de aceeaşi inspiraţie. sau de aprecierea altcuiva. chiar atunci când nu este simţit în acest fel din punct de vedere subiectiv şi psihologic. este introdusă o relativizare ontologică şi morală a vieţii umane: ea n-ar mai avea o valoare transcendentă în sine. este cea care este introdusă prin conceptul de "calitate a vieţii": dreptul la viaţă ar fi legat de "calitatea vieţii" deci de posibilitatea unei dezvoltări normale. programat din interior şi autonom. care printr-un proces continuu.dacă el nu ar fi deja ca subiect uman? In definitiv. şi trebuie amintit că fiinţa este cea care constituie relaţia şi nu invers. ajunge la naştere ca o nouă individualitate umană şi personalitate umană.în ipoteza acceptării . Este o distincţie de tip "selectiv" menită să justifică suprimarea embrionului afectat de anomalii. este o omucidere în realitatea faptelor. Concluzia care se impune conform filozofiei realiste şi personaliste este una singură: embrionul are valoarea proprie persoanei umane. O altă distincţie insidioasă. sau mai bine zis. Dacă într-o clasă elevii şi profesorul intră într-o relaţie reciprocă este pentru că ei există. deci nu se poate considera că existenţa lor ar depinde de relaţia şcolară! Aceasta nu influenţează faptul că orice persoană trăieşte şi creşte în adâncul relaţiilor de unde se alimentează pentru îmbogăţirea şi expansiunea proprie. (51) 80 . Spus în sens negativ: avortul voluntar este un delict împotriva vieţii personale. Concluzie etică Din punct de vedere etic se poate face abstracţie într-o oarecare măsură de precedentele discuţii filozofice: este suficient să se confirme faptul că ovulul fecundat are o legătură intrinsecă şi o destinaţie intrinsecă cu fiinţa personală în formare pentru excluderea oricărui act de suprimare sau alterare a integrităţii. din raţiuni extrinsece. dacă ar fi transferat şi la subiecte nounăscute sau adulţi. în plus. sau care. handicapuri. ci valoarea ei ar depinde de o bunăstare fizică mai mare sau mai mică. Concluzie filozofică: biologicul şi umanul Este momentul să tragem o concluzie: ce valoare trebuie atribuită embrionului-fetus. etc. este vorba de o reformulare a tezei precedente: în faţa acestor teorii trebuie repetat adevărul că fiecare fiinţă umană intră în relaţie. In cazul în care ar exista un dubium facti asupra respectivei legături. iar juridic nu s-ar recunoaşte această calificare exterioară. tulburare psihică a cuplului. ar fi impiedicat în dezvoltarea sa umană ( raţiuni economice ale familiei.

există însă condiţii în care agravarea este reală. ci se configurează mai ales o acţiune asupra a ceea ce este sănătos (fetusul care poate fi chiar sănătos). câteva precizări şi distincţii în privinţa acestei teme deosebite. Am amintit deja condiţiile pentru a putea vorbi de principiu terapeutic: una din ele este faptul că intervenţia medico-chirurgicală este menită să trateze sau să extirpe partea bolnavă a corpului. atât din punct de vedere etic cât şi medical. în care. Rezultă deci clar că nu se justifică întreruperea sarcinii din punct de vedere medical. Mai nimerit este să se vorbească eventual de întreruperea sarcinii în prezenţa pericolului pentru viaţa sau sănătatea mamei (53). b. dar ea poate fi înfruntată prin metode terapeutice diferite de întrerupere (dializa periodică a gravidei 81 . "Indicaţiile " privind avortul terapeutic Sunt necesare precizări ulterioare privind consistenţa şi relevanţa indicaţiilor medicale pentru a ne limita la acest capitol al materiei: a. există apoi stări de sănătate. care în general sunt luate în consideraţie prin IVG. decât în sens impropriu şi lărgit. pentru a preveni o boală sau riscul morţii. trebuie spus că este improprie folosirea adjectivului "terapeutic". înainte de toate există de facto condiţii organice care complică sarcina. sau în orice caz avortul nu ar determina o îmbunătăţire substanţială.aşa cum a precizat Paul al VI-lea . Astăzi această distincţie nu se mai uzează iar problema nici nu se mai pune din punct de vedere etic. Este necesară o clarificare ulterioară pentru a se înţelege "avortul indirect".de o învăţătură care : nu s-a schimbat şi nu poate fi schimbată" . " Este vorba . In primul rând. care în schimb ar reintra în accepţia propriu-zis terapeutică: este cazul în care se descoperă o tumoră la uter. Trecerea nu este de la acţiunea terapeutică asupra bolii în scopul însănătoşirii. întreruperea sarcinii influenţează mai mult şi în mod negativ starea de sănătate decât continuarea ei. sau în care sarcina provoacă o agravare a stării de sănătate. în timp ce uneori este folosit termenuul de "avort indirect" pentru a indica avortul "terapeutic" la care ne referim. ele sunt oricum mai bine controlate şi compensate printr-o asitenţă adecvată.In faţa normei morale care interzice suprimarea directă a unei fiinţe umane nevinovate nu există privilegii şi nici excepţii pentru nimeni.(52) Avortul terapeutic Conflictul dintre viaţa mamei şi viaţa entităţii concepute La început. pentru că nu este vorba de terapie. care este o cu totul altă problemă. Progresele medicinii şi ale asistenţei medicale reduc tot mai mult riscurile asupra vieţii şi sănătăţii mamei. în cazul la care ne referim nu este vorba să acţionăm asupra unei boli în desfăşurare. care indirect presupune moartea fetusului. Este clar că în aceste cazuri este lipsită de orice motivaţie întreruperea chiar şi numai din punct de vedere medico-deontologic. totuşi. ci mai degrabă se intenţionează suprimarea fetusului (sănătos) pentru a se evita înrăutăţirea sănătăţii sau ameninţarea vieţii mamei.

în lumina celor afirmate. Bompiani: " Inţeles ca act menit să ferească pacienta de pericolul iminent al morţii şi ca intervenţie terapeutică de neînlocuit pentru atingerea acestui scop. bolile gastro-intestinale. ne orientează spre o drastică reducere a bazei medicale a " acestor indicaţii" şi spre o progresivă reducere a cazurilor în care. condiţiile social-economice. ce comportă a permanentă agravare a lor.care suferă de o gravă insuficienţă renală. Evaluarea etică a avortului terapeutic Trebuie să recunoaştem sau măcar să presupunem că pot exista cazuri în care sarcina poate constitui o circumstanţă agravantă: a. pe care se bazează practica asistenţială. care deşi sunt reale. să revedem riguros pe plan medical şi deontologic "indicaţiile sanitare" IVG. Să se pornească de la acest principiu de fond: persoana umană este cea mai mare valoare din lume şi transcende orice bun temporal şi orice consideraţie economică. raţiunile care vor sta la baza motivaţiilor economice trebuie să fie luate în consideraţie de autoritatea publică şi de comunitate în sensul că economia trebuie să fie adaptată persoanei şi în nici un caz persoana să fie sacrificată în favoarea economiei. 82 . o stare de real şi grav pericol pentru viaţa mamei până în situaţia în care va fi necesară alegerea între viaţa mamei şi pierderea atât a mamei cât şi a copilului. Eliminând din discuţie indicaţiile socio-economice. cea care elimină direct boala fără să afecteze viaţa fetusului. bolile hepatice şi ale pancreasului. chorea de sarcină. condiţiile de sănătate fizică. al tuturor: de aceea societatea are obligaţia de a o apăra şi promova. în lipsa unor alternative terapeutice. ci şi un bun social. în multe împrejurări acute s-a dovedit mai degrabă dăunător decât util chiar pentru starea de "decompensare maternă" (54) . cardiochirurgia pentru femeile cu afecţiuni cardiace). nu pot fi confruntate cu viaţa celui ce urmează să se nască. b. tumorile ( cu excepţia celor ale aparatului genital): toate aceste boli sunt indicate ca motivaţii ale respectivelor "indicaţii". Acest lucru este cu atât mai adevărat dacă ne gândim că viaţa fiecărui individ nu este numai un bun personal inalienabil. este singura terapie permisă. bolile aparatului hemopoietic (unele forme de anemie). cardiopatiile. persistă un adevărat risc pentru viaţa sau sănătatea mamei. avortul terapeutic a pierdut cu adevărat mult teren şi nu-şi mai găseşte un loc logic printre criteriile moderne asistenţiale: dimpotrivă. Tuberculoza. bolile vasculare. bolile renale. c. cu influenţe asupra stării de sănătate psihică a pacientului.(55) Deci. miastenia gravis. Dar un studiu serios al fiecăreia dintre ele. Este clar că în aceste cazuri adevărata terapie. Putem cita exact concluziile lui A. Indicaţiile cu caracter etico-raţional vor avea la bază următoarele criterii de mentalitate şi comportament adecvate unei viziuni personaliste asupra omului: 1. In lumina progreselor ştiinţei şi asistenţei medicale multe din aceste "indicaţii" şi-au pierdut capacitatea de motivaţie.

83 . deci. viaţa. nu numai pentru că foarte des nu sunt examinate posibilităţile alternative la eliminarea fătului.) nu poate subordona valoarea vieţii personale a nici unei persoane. în faţa celor mai ştiinţifice teorii şi a unor conştiinţe informate din punct de vedere etic şi drepte. pentru cadrele medicale şi paramedici. Nici motivul "social" (numărul copiilor. a chirurgului sau ginecologului.2. cu o viziune obiectivă a valorilor în cauză şi a orientării etice de care ţinem seama. societatea este pentru persoană: aceasta este angajarea etică de fond. întrucât la baza originii societăţii se află persoanele. obligaţii de educaţie. Nu este vorba de cumpănire. trebuie să admitem totuşi. dar şi pentru că scopul terapeutic este indirect şi priveşte suprimarea unui bun suprem. ca orice altă datorie din viaţă. fie ea şi "terapeutică". în care conflictul alegerii între viaţa copilului ce urmează să se nască şi supravieţuirea mamei se pune în mod dramatic pentru părinţi. Ne vom ocupa acum de aceste cazuri dramatice fiind foarte atenţi la drama subiectivă. atunci când se aplică în justificarea socială a avorturilor.viaţa fătului" nu este în echilibru şi este răsturnată şi în orice caz viaţa celui ce urmează să se nască nu poate fi instrumentalizată în favoarea sănătăţii mamei (bun secundar faţă de viaţă) . trebuie să se ţină seama şi de faptul că maternitatea în sine reprezintă un risc în sine. etc. fundamentul persoanei este să completeze şi să ajute la creşterea tuturor persoanelor. Ştiinţa este pentru viaţă. pentru a garanta cea mai bună asistenţă de spitalizare şi tehnologică celor care urmează să nască. existenţa unor cazuri. limitate faţă de cele invocate de legile favorabile avortului. echivalează cu compromiterea totală a tuturor valorilor temporale care se bazează în mod necesar pe viaţa fizică. la implicarea personală şi profesională a medicului. după cum am demonstrat. De aceea. pentru persoane şi a persoanelor. pentru sănătatea proprie. a ştiinţei şi a fiecăruia este să se angajeze în prevenirea prin mijloace legitime şi permise a situaţiilor de risc şi de deteriorare a sănătăţii gravidelor. Cazurile dramatice După aceste premise. pentru orientarea politicii sanitare în sprijinul vieţii şi nu spre suprimarea ei cu uşurinţă. In joc se află mai mult filozofia juridică decât cea medicală. Persoana din punct de vedere ontologic şi axiologic are prioritate faţă de societate. reprezintă primul fundament indispensabil a tuturor altor valori personale. Societatea este. 4. De aceea cine autorizează uciderea directă a unei persoane nevinovate loveşte valoarea de bază a întregii societăţi şi a fiecărei persoane. De aceea suprimarea vieţii fizice a viitorului nou-născut prin avort. ci ontologică şi calitativă. Viaţa fizică care este în discuţie chiar dacă nu reprezintă totalitatea valorilor persoanei. 5. Obligaţia etică a societăţii. Principiul "terapeutic" este invocat aici în mod abuziv şi este extrapolat. pentru că valoarea-persoană nu este numerică sau cantitativă. Comparaţia însăşi este de nepropus între o persoană şi societatea în ansamblul ei. De asemenea şi principiul "cumpănirii" valorilor este inconsistent din punct de vedere etic. (56) 3. ci de armonie şi subordonarea valorii sociale faţă de persoana umană. opoziţia "sănătatea mamei .

această orientare se bazează între altele pe angajarea în apărarea vieţii. Calitatea subordonată a fătului deja condamnat. acţiunea directă este suprimarea fetusului. efectul indirect este salvarea mamei. se încearcă obţinerea succesului posibil (59) . chiar dacă indirect din ea se desprinde un efect negativ nedorit. dacă alternativa este moartea amândorura. este aplicat şi luat în considerare aici pentru a deveni legal atât scopul cât şi mijlocul. dimpotrivă. sacrificiul pentru binele aproapelui. Conflictul obligaţiilor. Vechiul precept: non sunt facienda mala ut veniant bona. nu se poate suprapune cu cazul nostru: pentru că aici 84 . motivată în plus prin salvarea mamei. altfel s-ar putea justifica prin acest principiu orice act de eutanasie. nici intenţia celui care acţionează (finis operantis) nu poate pleca de la o reală obiectivitate a acţiunii (finis operis). pentru că a avut deseori şi excepţii justificate: legitima apărare de un agresor nedrept. mult mai clar în sine. pentru că în situaţia la care ne referim. pentru că sunt mai complexe şi mai grave faţă de cel de al doilea.Teoretic. O confirmare este admiterea şi legalitatea avortului indirect în cazul extirpării tumorii. A nu ucide nu este o normă absolută. Nu se poate vorbi de viaţă umană deplină în cazul unui fetus care este deja condamnat să moară singur: avortul poate fi considerat în acest caz o anticipare a morţii. (58) Nu este greu să descoperi o dificultate în această teză: faptul că acel copil este oricum condamnat să moară nu constituie un motiv suficient pentru suprimarea lui. Unii moralişti chiar provenind din mediul catolic. 2. 5. o altă motivaţie: lipsa elementului absolut al normei. pedeapsa cu moartea. se alege obligaţia cea mai accesibilă. avortul provocat este salvarea mamei. existând un conflict al stării de fapt şi nu în voinţa persoanelor. globală este şi activitatea medicului responsabil: în această globalitate. au căutat motivaţii în primul caz care să justifice avortul în scopul salvării mamei .desigur. este vorba de o alegere ucigaşă. continuarea sarcinii presupune moartea mamei. dar nici nu salvează copilul. 1. (60) Dar nici în acest caz lucrurile nu se prezintă ca făcând parte din aceeaşi discuţie. Avortul indirect. Şi această soluţie poate fi învinuită de caracter empiric. şi poate nu numai. există două gradaţii în cazul conflictului între viaţa mamei şi cea a fătului: • • continuarea sarcinii nu numai că provoacă moartea mamei. Se consideră că problema asistenţială mamă-copil în pericol ar fi o problemă globală. neputând să le facă pe amândouă. de care în mod involuntar depinde moartea fetusului. Să analizăm fiecare din aceste motivaţii. care poate fi garantată cel mai bine prin salvarea vieţii mamei. de fel nou. unul bun şi altul rău: în aceste cazuri este permis ca acţiunea să fie considerată ca având ca scop un efect bun. iar angajarea în apărarea vieţii (a mamei) nu autorizează mijlocul neproporţionat şi anormal al suprimării fetusului. 4. (57) Este important de văzut că aici alegerea nu se referă la o asistenţă prioritară acordată mamei. Autorul însuşi care propune această teză spune că acest lucru nu poate avea loc decât "avec crainte et tremblement". printr-o acţiune directă de suprimare a fătului viu. în lipsa posibilităţii de a se obţine un succes deplin şi complet. pentru că nu se poate compara moartea naturală cu uciderea directă. dar se speră salvarea copilului. Noi ne vom referi mai întâi la poziţiile etice privind primul caz. Evaluare generală. In fine. pentru că în realitate nu este vorba de un fapt general din moment ce vieţile sunt două. Este cunoscut principiul cu dublului efect. (61) Nici acest raţionament. 3. Medicul are datoria să asigure viaţa mamei şi naşterea copilului.

fiind o valoare transcendentă. "valoare subordonată". Este posibilă şi situaţia în care este necesar să fie menţinută "în viaţă" în mod artificial o femeie în moarte cerebrală. la prima vedere. Avortul eugenetic Această expresie nu se mai utilizează din două motive: pentru că evocă ideologia rasistă cu care doreşte să fie asimilată şi pentru că de fapt acest tip de "indicaţie" privind avortul. Se poate desigur încerca în acest caz o cezariană. deseori prin autorizaţie legală. Concluzie Concluzia noastră. cazul cel mai simplu este prevederea morţii mamei.este vorba de o viaţă nevinovată şi nu de un agresor nedrept sau de un vinovat care. De fapt. sau purtători ai unui handicap. b. după cum nu poate fi sacrificată în mod direct de nimeni. Admiţând derogări de la acest principiu şi insinuând afirmaţii de genul: "viaţă fără valoare". ci şi de activitatea care ucide în mod direct. la o femeie care stă să moară: dacă este posibil să se aştepte până în momentul morţii clinice. când există o speranţă de a salva copilul. aşteptându-se moartea naturală a mamei. conformă cu poziţiile personalistice şi alte norme de etică obiectivă. gravidă. pentru că nimeni nu are dreptul de alegere în viaţa altuia. printr-o acţiune directă de suprimare a fiului. unită însă cu speranţa salvării fiului. (62) Implicarea profesiunii medicale este de aşa natură că ea n. cu 85 . "viaţă ce nu este pe deplin umană " se deschide calea către eutanasie sau spre orice alt procedeu discriminatoriu. nici măcar pentru salvarea cuiva. prin conectarea la plămânii artificiali. şi să ofere toate mijloacele terapeutice pentru salvarea amândorura. o încalcă în mod conştient. sub nici un motiv. ci alţii îl ucid în mod nejust. nici un act etic. pentru a împiedica naşterea unur subiecţi cu tare sau malformaţii. este următoarea: a. care nu este nici un act medical. cazul rămâne cel care este: se recurge la avort. Cine se sacrifică pentru binele aproapelui o face dintr-un motiv superior şi adevărul este că nu el se omoară. datoria medicului este să apere viaţa. In această alegere etico-deontologică intervine argumentul obiecţiei din motive de conştiinţă.ar mai rămâne legată de viaţă. Nu se poate alege viaţa mamei. prin continuarea sarcinii. care este o intervenţie normală. Viaţa umană se poate pierde şi se pierde din mai multe cauze. atât a mamei cât şi a copilului. Printre aceste mijloace nu figurează cel al uciderii directe. conduce la avortul "terapeutic" deoarece prezenţa fătului cu malformaţii sau defecte ar reprezenta o ameninţare pentru sănătatea psihică şi echilibrul social al familiei. cu scopul de a face ca fătul să atingă un stadiu de dezvoltare care să-i permită o viaţă autonomă în afara uterului. cunoscând pedeapsa cu moartea. dar viaţa nevinovată nu poate fi suprimată în mod direct.

Trebuie să adăugăm însă că din punct de vedere etic în aceste cazuri şi pe plan general. Medicina legală este medicina cea mai interesată de acest subiect. Tema pe care o abordăm nu priveşte doar bioetica. în faţa cererii de avort. dimpotrivă. Ceea ce dorim să lămurim în această scurtă discuţie se poate rezuma la următoarele aspecte: cum se naşte şi se justifică conflictul dintre conştiinţa morală şi legea umană. nu ne vom opri prea mult asupra ei. pentru cultura actuală este o motivaţie cu caracter social-economic şi chiar hedonist. 86 . Ceea ce îl deosebeşte de ideologia rasistă este scopul: pentru rasism scopul era purificarea speciei. renunţând la a fi egală pentru toţi. în numele socialităţii.ca şi a unei boli . O societate se distinge prin capacitatea de a ajuta pe cei bolnavi şi slabi şi nu prin aroganţa cu care provoacă o moarte precoce. a dreptului constituţional. Pentru că s-a vorbit deja despre această problemă la tema privind diagnosticarea prenatală. precum şi susţinerea familiilor prin mijloace adecvate acolo unde naşterea unor astfel de subiecţi care presupun desigur dificultăţi umane şi economice uneori foarte dure. In acest scop s-au utilizat uneori tehnici de diagnosticare prenatală şi se acătuiesc politici "preventive" ale planurilor sanitare. Legea avortului şi refuzul din motive de conştiinţă Avortul reprezintă o traumă nu numai pentru femeie şi familie ci şi în domeniul dreptului şi al legilor. a medicinii legale (63). Din punct de vedere etic prezenţa unei malformaţii sau a unui handicap nu ştirbeşte cu nimic realitatea ontologică a celui ce urmează să se nască. care sunt extensia şi implicaţiile refuzului din motive de conştiinţă în acest domeniu. Conştiinţa şi raportul ei cu libertatea şi adevărul Să începem prin a ne pune de acord asupra semnificaţiei precise şi a dinamicii interiorare a conştiinţei: ce dorim să spunem când afirmăm "a acţiona în conformitate cu conştiinţa"? Si despre ce fel de conştiinţă este vorba? Trebuie să facem distincţia între conştiinţa psihologică şi conştiinţa morală.scopul de a-i impiedica să o pornească pe un drum deloc uman. în ceeea ce este permis celor care profesează medicina.cere şi mai mult. dacă există obligativitatea etică a refuzului din motive de conştiinţă din partea medicului şi a celor chemaţi să colaboreze la acţiunii avortive. protecţie şi ajutor. prezenţa într-un subiect uman a unei stări de handicap . ci şi filozofia dreptului. dar mai ales pentru a evita tributul de sacrificiu ce-l presupune pentru familii şi societate. prima este conştiinţa acţiunii umane în îndeplinirea sa şi se presupune că este indispensabilă pentru cea de a doua. penal. deoarece legea care doreşte să autorizeze şi să liberalizeze avortul este constrânsă să se dezică şi să se traumatizeze pe ea însăşi. se pune problema obligaţiei de a promova cerecetarea şi sprijinirea pentru prevenirea unor astfel de malformaţii în cauzele lor.

exprimată asupra valorii unei anumite acţiuni. nu consider necesară doar o atitudine de credinţă pentru a percepe inacceptabilitatea unor situaţii negative pentru demnitatea omului: mereu au existat conştiinţe laice care pentru apărarea libertăţii. în faţa unei legi care se află în directă opoziţie cu binele persoanei.29) are datoria să-şi afirme refuzul său civil dar ferm" (65) . chiar şi în faţa unei conştiinţe laice şi 87 . după ce faptul a fost împlinit." (64) Unii moralişti consideră că în judecata conştiinţei. în definitiv.Iar maturitatea şi responsabilitatea acestor judecăţi . din care transcende temporalitatea însăşi. atunci apare contrastul. Intre paranteze fie spus: această adecvare între raţiune şi realitate. mai mult sau mai puţin sistematică sau intuitivă. Această valoare morală se bazează. Judecata raţiunii dacă este dreaptă şi sinceră. In cazul nostru. când libertatea nu urmează ceea ce dictează conştiinţa. adevărul obiectiv este reprezentat de valoarea-om. lăsându-se ghidat de ea în acţiunea lui. care face ca persoana să se renege pe sine. suprimându-i dreptul la viaţă. această adeziune consecventă a voinţei la raţiune par a induce ceva constrictiv. ci dimpotrivă. protestând faţă de raţiuni oprimante sau situaţii de violenţe. Totuşi. raţiunea face posibilă judecata de conştiinţă.şi. care este postulat raţional şi în plan teoretic. afirmarea Absolutului. Desigur. să nu acţionăm "niciodată împotriva conştiinţei" şi astfel să legăm conştiinţa de însăşi libertatea umană? Ce leagă conştiinţa din interior? Conştiinţa este judecata raţională. mai ales dacă este inspirată de o credinţă revelată. oferă o garanţie mai clară. printr-o presantă căutare a adevărului. omul se transcende pe sine. Acesta este sensul la care se referă primul "refuz din motive de conştiinţă" pronunţat de Apostoli în faţa Sinedriului: " trebuie să-L asculţi pe Dumnezeu mai degrabă decât pe oameni. au ridicat glasul conştiinţei. Dar problema cea mai importantă este să răspundem la această întrebare: de ce trebuie "să urmăm conştiinţa". ale omului al căror subiect este ." "Deci. dacă în acelaşi timp este sigură (adică fără elemente de îndoială subiectivă) creează argumentul etic al " ne-uciderii" unei vieţi nevinovate. cele două momente coincid atunci când evaluarea precedentă este asumată ca normă şi este urmată. pe de altă parte. De asemenea. descoperă o valoare care îl transcende şi îl angajează: în definitiv această judecată implică prezenţa unei garanţii de intransigenţă înlăuntrul realităţii care coincide cu absolutul. în realitate această adeziune este eliberatoare. plătind chiar cu viaţa. în favoarea unei presupuse autonomii a propriilor decizii. Dumnezeu. la rândul său această judecată morală este dublă: cuprinde o evaluare precedentă acţiunii şi una succesivă. care impune persoanei obligaţia de a face o anumită acţiune.Conştiinţa morală este cunoaşterea valorii morale a acţiunii. în judecata practică a conştiinţei. creştinul. sau mai bine spus. care îşi aminteşte de cuvintele apostolului Petru în faţa Sinedriului:" Mai curând trebuie să ascultăm de Dumnezeu decât de oameni" (F 5. se dezvăluie legătura dintre libertate şi adevăr. Tocmai de aceea conştiinţa se exprimă în acţiuni de 'judecată" care reflectă adevărul privind binele şi nu ca "decizii" arbitrarii.se măsoară nu prin eliberarea conştiinţei de adevărul obiectiv. care este cea mai mare valoare temporală. atitudinea faţă de permisivitatea avortului. pe adevărul ontologic: cu alte cuvinte adevărul obiectiv angajează raţiunea. pentru că face ca libertatea umană să depindă doar de propria conştiinţă şi o eliberează de orice risc de manipulare externă sau de conformisme sociale şi ideologice: "Astfel.

constituie punctul de referinţă normativ ale legii civile. şi pe binele comun. aceea de a trăi. Dacă legea nu creează această condiţie." Deci. între anumite limite şi ar trebui să permită unele lucruri care. ci şi binelui comun şi în consecinţă sunt total lipsite de valabilitate juridică. Ioan Paul al II-lea în recenta Enciclică Evangelium Vitae a arătat cum o lege civilă nu se poate baza decât pe respectarea valorilor fundamentale. Intr-o societate democratică această căutare se realizează prin consultarea organelor constituţionale şi în respectul pluralismului curentelor de gândire şi inspiraţiilor religioase. nu mai este lege şi devine nedreaptă: trebuie combătută cu toate mijloacele legitime de către toţi. în numele celui care nu se poate apăra. Legea nu coincide cu etica. ci ca o căutare a condiţiilor prin care fiecare persoană trebuie să-şi împlinească propria fiinţă şi propria viaţă." (67) Definiţia arată că şi legea se bazează pe raţiune şi că doreşte binele comun: ordinatio rationis aşa este definită legea în filozofia tomistă. deci în respectul libertăţii de conştiinţă şi religie (principiul libertăţii religioase). nu poate să împiedice mereu orice rău sau orice abuz în exercitarea libertăţilor personale. Implinirea propriei vieţi şi realizarea propriei perfecţionări morale constituie datoria fiecărei persoane. Deci legea nu formează etica. de ordin etic. " legile care autorizează şi favorizează avortul şi eutanasia se împotrivesc nu numai binelui individului. 88 . afirmând că " fundamentale şi de ignorat sunt desigur demnitatea fiecărei persoane umane. Căutarea binelui comun se face prin căi prevăzute în mod legal şi constituţional de fiecare societate. însă ea trebuie să respecte şi să creeze condiţiile pentru realizarea persoanelor. In definirea binelui comun legea va trebui adesea să ceară sacrificii chiar în exercitarea libertăţilor fiecăruia. Si continuă că "la baza acestor valori nu pot să existe "majorităţi" de opinie provizorii şi schimbătoare. în sine. ca şi considerarea "binelui comun" ca scop şi criteriu ce reglementează viaţa politică". unora ar putea să pară nu tocmai potrivite pentru evitarea unor rele mai mari. (66) Caracterul normativ al legii şi raportul ei cu conştiinţa "Legea umană este determinarea şi expresia autorităţii legitime a unor exigenţe ale binelui comun într-o anumită societate şi într-un moment istoric determinat. respectul drepturilor sale intangibile şi inalienabile. că doar recunoaşterea unei legi morale obiective care. Totuşi noţiunea de "bine comun" nu este înţeleasă în sensul binelui majorităţii (ar însemna dictatură)." (68) Deci printre condiţiile esenţiale şi obiective pe care legea trebuie să le garanteze pentru binele persoanelor şi pentru binele comun ( garanţii de constituţionalitate şi legitimitate) se numără desigur aceste două condiţii obiective: 1. în special pe cea a celor lipsiţi de apărare şi nevinovaţi. pentru realizarea tuturor persoanelor. pentru că este "lege naturală" înscrisă în inima omului. dar trebuie să creeze condiţiile obiective pentru o etică a fiecăruia. nici nu impune un spirit etic propriu (Statul etic care aminteşte de Hegel).raţionale uciderea unui nevinovat şi încercarea legii de a instrumentaliza profesiunea medicală sunt raţiuni mai mult decât suficiente pentru a face nu numai posibil dar şi obligatoriu protestul conştiinţei. legea trebuie să apere viaţa tuturor.

cu excepţia legitimei apărări împotriva agresorului nedrept. poate sprijini propuneri destinate a limita nocivitatea unei astfel de legi şi a-i diminua efectele negative în planul culturii şi al moralităţii publice. în al cărui serviciu societatea îşi găseşte raţiunea de a fi. Problema centrală este dacă poate fi votată o lege care. fie pentru că există înfruntări numeroase pe plan parlamentar asupra unor proiecte de lege care nu reunesc o părere comună. un parlamentar. (73) Ioan Paul al II-lea în Encliclica Evangelium Vitae oferă un element inovator extinzând acest drept-datorie la parlamentarii din cadrul legislativ (74) de a nu coopera la acţiuni rele.Astfel de legi nu numai că nu constituie nici o obligaţie pentru conştiinţă.2. cadre de conducere în spitale. dintre formele de protest şi de refuz din motive de conştiinţă ( a serviciului militar. când o lege civilă legitimează avortul sau eutanasia. Este vorba despre o situaţie tot mai frecventă în prezent. fie pentru că multe ţări pun în discuţie legi permisive deja existente (75) . referindu-se la comportamentul pe care parlamentarii ar trebui să-l aibă faţă de legile care nu respectă dreptul la viaţă al celui care urmează să se nască. ci dimpotrivă impun obligaţia gravă şi precisă de a se opune lor prin refuzul din motive de conştiinţă... se face o tentativă legitimă şi necesară de a-i limita aspectele negative. Pentru a ne întoarce la medic." Două lucruri trebuie să fie clare în această exercitare a propriei datorii de către legislator: să existe într-adevăr posibilitatea de a realiza binele total şi să se declare oricum opoziţia proprie şi totală la avort. întrucât conduce la suprimarea persoanei. Acest lucru este valabil şi pentru farmacişti. legea nu poate impune cuiva să ia viaţa altor persoane. (69) Motivaţia acelui " rău minor". expresie de la sine ambiguă. (72) Acest refuz trebuie să constituie o datorie pentru aceeia care în calitate de medici. nu se poate aplica în aceste două cazuri precedente. "Tăgăduirea dreptului la viaţă. operatori sanitari. policlinici. este cea care se contrapune frontal şi în mod ireparabil posibilităţii de a realiza binele comun. medicul prin profesia lui nu are această menire. prin profesia şi deontologia proprie este chemat să îngrijească şi să susţină viaţa. pentru că nu există un rău mai mare decât de a curma viaţa. Deci. din moment ce vedem că o mare parte din "contraceptivele" distribuite în farmacii pot provoca avortul. dimpotrivă. (70) Refuzul din motive de conştiinţă şi avortul voluntar Din cele amintite mai sus.. de exemplu). în calitate de medic. să-i fie respectată autonomia (71) . fie el doar în formare.răspunde Ioan Paul al II-lea în nr. a cărei opoziţie absolută la avort este clară şi cunoscută de toţi. se pot găsi în situaţia de a lua parte la proceduri sau chiar la avort. Astfel nu se realizează o colaborare nepermisă la o lege nedreaptă. este tot permisivă: "In cazul în care . 73 din Scrisoarea Enciclică Evangelium Vitae -nu poate fi înlăturată sau abrogată complet o lege care susţine avortul. trebuie să amintim că o autoritate politică nu poate impune unui medic să facă o intervenţie chirurgicală pe care el nu o consideră necesară ci chiar dăunătoare şi cu atât mai mult o lege nu-i poate impune suprimarea vieţii. cea referitoare la avort se prezintă din punctul de vedere al medicilor în termenii cei mai clari ca permisă şi necesară: ca om medicul nu poate îndeplini o acţiune ( sau colabora direct) menită să urmărească suprimarea vieţii unui individ. deşi emendată. cu atât mai puţin poate cere medicului să-şi exercite profesia pentru a ucide. 89 . care obligă din punct de vedere moral. încetează din acest motiv să mai fie o adevărată lege civilă.

"Pentru a facilita răspândirea avortului . fără să mai fie necesară recurgerea la ajutorul medicului. Moralmente rămâne interzisă nu numai realizarea intervenţiei. sunt utile orientările oferite de tema diagnosticării prenatale. chiar dacă este doar materială ( fără intenţie).In ce priveşte colaborarea formală sau materială. Este vorba de tendinţa de a masca termenul de avort folosind alte denumiri.scrie Ioan Paul al II-lea . ea va fi folosită cu alte intenţii. care rămâne subiectul cel mai responsabil prin el însuşi. 13 din Enciclica Evangelium Vitae . ne referim la unele tehnici de control al naşterilor. asistenţi medicali şi ginecologi prezenţi la întreruperea sarcinii. ele sunt însă definite interceptice dacă interceptează zigotul pe care nu-l lasă să se instaleze. chiar dacă în sine nu este dăunătoare. Celelalte forme de colaborare medicală care nu sunt legate direct de acţiune sau avort. viitoare sau îndepărtată." (78) Acest fapt se constată mai ales în manualele de popularizare destinate unui public foarte larg care doresc să influenţeze opinia publică (79) . (80) Practic. în linii generale sunt interzise şi subiectul le poate refuza dacă îşi dă seama că o prestaţie. deci fecundarea.s-au investit şi se investesc sume uriaşe cu scopul realizării unor preparate farmaceutice. dar aceeaşi tendinţă se regăseşte şi în revistele ştiinţifice." Trebuie să avem curajul . care fac posibilă uciderea fătului în uterul matern. cu scopul de a nu bate la ochi. Cine face propagandă acestor tehnici este atent să nu le numească provocatoare de avort (pentru mulţi avortul înseamnă ceva dramatic).scrie Ioan Paul al II-lea la nr. Capitolul al IV-lea A doua parte: Bioetica şi avortul Formele "ascunse" de avort Pe plan ştiinţific şi social se conturează un fenomen care este destul de neliniştitor şi care se bazează pe folosirea unei terminologii confuze şi înşelătoare. ci şi orice colaborare formală. dar care este uneori cel mai expus presiunii sociale. sau 90 . fără să cedăm unor compromisuri care ne convin sau tentaţiei de a ne autoînşela. aceasta se manifestă când actul de colaborare se exprimă în acele activităţi care au doar scopul de a pregăti sau de a însoţi intervenţia avortului (ajutoare chirurgicale. exceptând cazul când există motive temeinice care impun acţiunea sau o recomandă (77). anestezişti). (76) Este de asemenea ilicită orice colaborare directă.de a privi adevărul în faţă şi de a spune lucrurilor pe nume. Cercetarea ştiinţifică în această privinţă pare să fie preocupată în mod exclusiv de obţinerea unor produse cât mai simple şi eficiente împotriva vieţii şi în acelaşi timp să sustragă avortul oricărei forme de control şi responsabilitate socială. Datoria de a refuza este clară când scopul de avort al prestaţiei este scrisă în cerere. cu această intenţie: indiferent dacă ea este exprimată de lucrători în domeniul sanitar sau de către părinţi. după cum ar lăsa să se înţeleagă termenul de contraceptiv sau antifertilizant. care nu împiedică întâlnirea gameţilor. impropriu denumite contraceptive. rude sau partenerul femeii. Mecanismul lor în realitate este de a împiedica celulei ovul fecundate de a se instala în uter.

plantă care îşi adânceşte "rădăcinile într-o mentalitate hedonistă şi care conduce la o lipsă de responsabilizare în faţa sexualităţii oferind un concept egoist de libertate care vede în procreere un obstacol în manifestarea propriei personalităţi. In 0. care îi împinge pe cei care le experimentează să caute tehnici tot "mai sigure" pentru a evita o concepere. configurând cadrul semiologic al avortului repetat spontan (ARS).care nu pot fi identificate întotdeauna cu multă uşurinţă . boli infecţioase. Viaţa care ar putea să se nască dintr-o întâlnire sexuală devine astfel un duşman ce trebuie evitat cu orice preţ şi avortul este singurul răspuns hotărât în faţa unei contracepţii nereuşite" (83) . In majoritatea cazurilor acest avort constituie un episod izolat şi deseori nu se cunoaşte etiologia. din care să rezulte copii în viaţă. afecţiuni dismetabolice. endocrini. Pe de altă parte printre manifestările raportului strâns între avort şi contracepţie se numără constatarea că cea mai bună cunoaştere a contraceptivelor nu previne totuşi avortul.contragestative de la (contragestion în analogie cu contraception ) dacă împiedică continuarea sarcinii după instalarea embrionului în uter. malformaţii ale traiectului genital. în faţa unei vieţi oricum nedorită. Există unele femei sau cupluri care recurg la folosirea contraceptivelor şi în intenţia de a evita apoi tentaţia avortului. sau a avut deja unul sau doi copii şi apoi avorturi repetate.5 din cazuri aceast eveniment se poate întâmpla de trei sau patru ori consecutiv. dar este tot atât de adevărat că falsele valori inerente mentalităţii contraceptive sunt de aşa natură încât măresc tocmai această tentaţie. dacă într-un cuplu în care partea feminină nu a avut naşteri la termen sau înainte de termen. Şi dacă nu se poate nega că din punct de vedere moral contracepţia este echivalentă cu avortul (82) . factori imunitari. pe de o parte. (81) Avortul procurat nu este însă unica manifestare de negare a vieţii: şi răspândirea şi înrădăcinarea mentalităţii contraceptive. ARS-ul poate interveni în prima sau a doua etapă. şi contracepţia pe de alta.3-0. sunt amândouă fructele aceleiaşi plante. Prevenirea avortului spontan Ne vom opri în concluzie şi la aspectele etice legate de întreruperea spontană a sarcinii. (86) Avortul spontan se poate datora mai multor factori: cromozomici. "Cultura favorabilă avortului s-a dezvoltat în medii care resping învăţătura Bisericii privind contracepţia" (84). fapt ce se manifestă cu o anumită frecvenţă ce reprezintă evoluţia a circa 15% din sarcinile clinic recunoscute. (85) Este dificilă o evaluare a numărului de avorturi spontane care au loc în fazele precoce preclinice: din unele studii se deduce că cel puţin 60% din zigoţii concepuţi nu urmează evoluţia normală şi se pierd. pot fi considerate ameninţări la adresa vieţii.putem aminti: 91 . Printre cauzele ARS-ului . nu se poate ignora că avortul. cauze psihologice. iar promovarea legalizării avortului a avut şi are ca protagonişti acele persoane care de mult sunt angajate în răspândirea contracepţiei.

2. expus ARS-ului. pentru care momentul morţii . factori autoimunitari. în momentul în care bănuieşte că ar exista începutul unei sarcini. aceasta nu înseamnă că fătul. cauze psihice (de exemplu în mod conştient femeia poate dori un copil. susţine că dacă natura recurge la avort pentru a menţine stabilitatea genetică eliminând embrionii cu malformaţii.în acest caz . Se naşte întrebarea legitimă dacă există o obligaţie morală în a evita sau nu avortul spontan. infecţii (Ureaplasma Urealyticum. (87) Deci dacă este adevărat . malformaţii. 4. îl refuză). în mod inconştient. trebuie să apeleze la toate observaţiile care pot reduce riscul unui avort spontan. 3. După identificarea cauzei este posibil să se intervină ori îndepărtând-o. factori de mediu ( mediu de viaţă şi /sau de muncă). 6. 5. nu se poate înţelege de ce trebuie să se intervină pentru a împiedica acest lucru. Cine nu recunoaşte o astfel de obligaţie.ar fi amânat doar cu câteva ore sau zile. factori cromozomici. este la fel de adevărat faptul că dacă în natură există boli.că erorile naturii nu trebuie repetate. In cazul în care factorii de risc ţin de mediu. obligaţia de a inteveni priveşte nu numai individul. dar în acelaşi timp. După constatarea necesităţii unei intervenţii trebuie precizat că ea se va face cu mijloacele adecvate. ori oferind sprijin pentru înlăturarea ei: în urma unor tratamente specifice a fost posibilă asistarea naşterii unor fetuşi vii într-un procent superior celui existent în grupuri de pacienţi netrataţi.după cum s-a arătat deja . 92 . 7. nu trebuie îngrijit la fel ca cel care este deja născut : din acest motiv orice femeie şi cuplu. Mycoplasma Hominis.1. evitând exagerarea terapeutică: ARS-ul se poate prezenta atunci ca o consecinţă a unei incapacităţi patologice de continuarea a sarcinii şi deci a insista cu terapii eroice poate avea semnificaţia unei exagerări terapeutice faţă de fetus. ci întreaga societate. fibroame sau sinechii uterine (aderenţa anormală între ele a două membrane seroase) endometrite. factori hormonali. Chlamydia Trachomatis).

Această viziune a răsturnat concepţia clasică a sexualităţii în relaţia sa cu persoana şi mai ales a suscitat o nouă linie comportamentală. nu putem să nu amintim două componente culturale importante pentru a înţelege atitudinile şi schimbările sociale. agresiune etc). a tratamentului tulburărilor sexuale. şi de aceea. a intervenţiilor medico-chirurgicale pentru schimbarea sexului.Capitolul al V-lea Prima parte: Bioetică. concomitent cu consecinţele industrializării. în multe medii sociale şi culturale la revendicarea şi puternica detaşare a comportamentului sexual de orice normă etică (liberalizarea sexului) şi chiar conceperea acestei liberalizări drept condiţie primară ăentru totala eliberare a omului. Imaginea însăşi a familiei este configurată în lumina suspiciunii că ar fi o împletitură de reprimări. dar au contribuit. a sterilizării şi a tehnologiilor fecundării artificiale. şi în limitele necesare. Freud (2) la afirmarea sexualităţii ca dimensiune a întregii persoane şi a individuării valenţei sexualităţii în procesul de maturizare şi de socializare a individului. Aceşti factori culturali au avut un efect pozitiv şi anume faptul că au situat dezbaterile pe tema sexualităţii la nivel antropologic şi au determinat depăşirea înţelegerii sexualităţii ca genitalitate. instincte şi tensiuni profunde. de origine burgheză. să acordăm un spaţiu şi altor perspective care se pot oferi referitor la tema sexualităţii. sexualitate fără risc şi fără scrupule (1) . Acest capitol încearcă doar să relanseze tema sexualităţii în viziunea corporalităţii şi a persoanei şi să pună astfel premizele tratării etice a problemelor procreării responsabile. Semnalăm câteva etape în această direcţie. Totuşi. în acest capitol. ci sexualitatea exprimă şi structurează personalitatea cu dinamicile ei legate de profunzimea inconştientului. Aşadar. a avortului. rezumabilă la "sexualitate ca obiect de consum". chiar şi cele mai geniale şi spirituale. Pentru o situare istorică a reflecţiei noastre. nu vom putea. pentru Freud aceasta înseamnă că nu persoana este cea care se exprimă în dimensiunea sexualităţii. Fundamental a fost aportul lui S. după ultimul război mondial şi până acum. represiune. Prima este cea mai răspândită şi reprezintă permisivitatea hedonistă. un punct de vedere limitat dar ţinând de structura obiectivă şi perenă a vieţii umane şi astfel valabil indiferent de schimbările culturale şi de influenţa ideologiilor. Manifestprile normale şi cele patologice ale personalităţii sunt "determinate" de aceste dinamici. dar este o realitate că pornind de la Freud şi-a deschis calea o concepţie pansexualistă şi deterministă 93 . cel mai important dintre ele fiind reprezentat de "complexul lui Oedip". Este vehicolul cel mai eficient al mentalităţii contraceptive şi avortive. Ar fi totuşi inexact să i se atribuie lui Freud o pedagogie a libertinajului şi a elementului licenţios în privinţa sexualităţii: el justifică mecanismele blocării forţelor instinctuale şi sugerează mecanismul sublimării. fugă. precum cultura şi arta sunt produsul şi elaborarea acestor dinamici şi a aşa numitelor "mecanisme de apărare" (sublimare. concomitentă culturii industriale şi postindustriale. În acest context sociologic figurează unii factori de schimbare culturală surveniţi în utlimii cincizeci de ani. Manifestările personalităţii. sexualitate şi procreare umană Delimitarea şi actualitatea temei Ne menţinem în mod necesar şi deliberat în optica bioeticii. care înseamnă reflecţia morală strâns legată de biologie şi medicină.

au fost răspândite înregistrări filmate. a cărui explozie s-a petrecut exact în anii "contestatari". impregnată de severă "suspiciune" şi de un determinism îngrijorător pe seama tuturor manifestărilor de viaţă ascetică şi religioasă. nevroza şi suferinţele personalităţii nu se datorează decât reprimărilor sexualităţii. de pedagogie. prezente în literatură şi în film. O supoziţie de determinism sociologic stă la baza şi derivă ca o concluzie din această descriere: o ecuaţie între a fi şi a trebui să fii. în domeniul terapiilor sexologice de sexologii americani William H. extraconjugale şi în însăşi viaţa cuplului.P. de comunicare. Au fost oferite măsurători instrumentale ale acestor reacţii. Masters şi Virginia E. Fenomenul acesta. schimbării structurilor sociale care determină trecerea de la societatea agricolă tradiţională la cea de tip industrial îi corespunde în mod inevitabil o schimbare a cadrului cultural şi deci şi a comportamentelor în realitatea vieţii de familie şi a sexualităţii preconjugale. Johnson. sexului nu i se comandă. În sfârşit. reviste şi filme au adus în lume această revoluţie lipsită de orice viziune transcendentă. Nu poate fi ţinută sub tăcere nici altă contribuţie cu caracter bulversant şi totuşi luat în consideraţie de unele şcoli. În viziunea weberiană asupra culturii. iar cultura datoriei ca rezultat al unei nevroze colective.asupra persoanei: sexul este totul. un zoolog. Construită pe baza scrierilor behaviorismului pozitivist. Sartre şi tendinţele înrudite. în afară de favorizarea hedonismului şi a contestării moralei sexuale conjugale tradiţionale şi pe acela de a fi împrumutat o armă .ce se poate exprima în formula deja citată: is=ought . dacă nu unică. "reducând" dinamica gestului unitiv la o complexă împletitură de reacţii măsurabile. 94 . în forme şi tehnici mai puţin brutale faţă de cele originare.cu posibilitatea unor efecte terifiante (terrific impact) (5) Alt stimulent pe calea liberalizării sexului şi a separării lui de responsabilităţile procreării a fost reprezentat de răspândirea şi livberalizarea contraceptivelor şi în mod deosebit a "pilulei Pinkus". trebuie luată în considerare ideologia marxistă. ceea ce este normal sau anormal" (4) . adică între realitatea sociologică şi moralitate . Nu se poate trece sub tăcere efectul bulversant produs de publicarea aşa zisului Raport Kinsey (3) . Pentru Marx.după cum vom arăta în continuare .pentru politizarea planurilor de controlare a natalităţii. concluzionând că comportamentele sexuale nu sunt decât un mecanism relativ simplu care este atent la reacţia erotică atunci când stimulii fizici şi psihici sunt suficienţi şi "este de aceea lipsit de sens să fie chemate în cauză categorii precum binele şi răul. iar repetarea lor era sugerată ca tehnică "terapeutică". ilustrează cu statistici şi procente rezultatele unui vast sondaj în rândurile societăţii americane asupra comportamentelor sexuale chiar şi asupra celor mai anormale şi aberante. şi anume cel propus. au contribuit nu cu puţin la concepţia nihilistă asupra moralei şi la exaltarea experienţei sexuale ca expresie liberă şi formă privilegiată. Întreaga educaţie tradiţională este prezentată ca o mare forţă de reprimare. Un semn tragic al acestui "caracter funcţional" al familiei în relaţie cu productivitatea este tocmai faptul că prima societate marxistă consideră necesar ca femeia să intre în lumea muncii şi să fie legalizat avortul dacă acesta poate împiedica realizarea femeii ca muncitoare. Filozofia existenţialistă a lui J. a avut ca efect. ale căror teorii au fost apoi reluate de Kaplan şi Skinner (6) . Autorul principal. familia trebuie legată de productivitate. Manuale de psihologie. ceea ce este licit sau ilicit. opera celor doi analiza reacţiile neurofiziologice ale actului sexual la bărbat şi la femeie. de istorie a artei şi a religiilor.

(9) . într-adevăr. ca drept al femeii. ambele fiind deasupra dominaţiei omului (14). concepută ca al doilea timp al revoluţiei sociale de eliberare trebuie să fie coeficientul major pentru instaurarea unei noi societăţi.pentru toţi locuitorii Planetei (11) . au teoretizat dreptul la avort şi la contracepţie. în ciuda incertitudinii datelor demografice (de exemplu Population Bureau prevedea o populaţie mondială pentru anul 2046 de aproximativ 10 miliarde. Printre altele. Principalul reprezentant al acestei ideologii este H.la limita supravieţuirii . familiilor. Se poate înţelege astăzi mai bine valoarea poziţiei Magisteriului Bisericii Catolice. Procreativitatea reprimată de hedonism şi înjosită de ideologia marcusiană a fost transformată de asemenea în obiect de control şi de programare în cadrul politicilor demografice mondiale. nu sunt legate fatalmente de creşterea populaţiei şi nu constituie raţiuni valide pentru o politică mondială cu caracter antinatalist. Şi Ioan 95 . Neomalthusianismul. în cadrul căreia a fost zdruncinată "politica stabilită la Ciudad de Mexico". Întotdeauna. atât actualmente cât şi în viitor. la precedenta Conferinţă Internaţională asupra Populaţiei (1984).Pentru neomarxişti revoluţia sexuală. le-a dus mai departe furnizând bazele teoretice ale politicilor antinataliste practicate astăzi în lume. teoriile explicitate de neomalthusieni pe plan economico-social nu mai au consistenţa celor proferate de Malthus: lipsa surselor de energie sau contaminarea progresivă. iniţiate de Simone de Beauvoir. prin care se ajunge chiar să se teoretizeze eliberarea sexualităţii de heterosexualitate şi să se vorbească despre "polimorfism" şi deci de "libera alegere a sexului" (7) Respingerea legăturii sexualitate-stare conjugală-familie desface legătura dintre iubire şi viaţă în interiorul familiei şi face ca procrearea să devină cu totul accidentală. O dovadă a politicii Statelor Unite s-a manifestat şi la Conferinţa Internaţională asupra Populaţiei şi dezvoltării care a avut loc la Cairo. Marcuse. care sunt motivaţiile cele mai recente în susţinerea birth control . Vârfurile ideologizante şi radicale ale mişcării feministe. Pilula a devenit în acest context o armă politică şi un mijloc de dominare economică. ci şi de dependenţa erotică şi afectivă care se petrece în cadrul căsătoriei şi de dependenţa spiritului care are loc în viaţa morală. Iar politica neomalthusiană. adoptând un concept de eliberare a femeii de origine şi extracţie neomarxistă şi revendicând pentru femeie un rol politico-social alternativ celui din căminul familial. care se arată a fi "agresivă" în privinţa propunerii malthusiene. care cu Humanae Vitae ha declarat că viaţa este "inseparabilă" de iubirea conjugală. se concretizează în faptul că impune societăţilor în curs de dezvoltare dar şi întregii lumi limitarea naşterilor ca o condiţie a ajutoarelor economice pentru dezvoltare. nu au lipsit cei ce au prevăzut spectacole de sărăcie extremă . În noua societate omul ar trebui să fie eliberat nu numai de munca dependentă de fabrică. în special cu Paul al VI-lea. Acesta este cel de al doilea factor sau componentă istorico-culturală de care trebuie ţinut cont. în timp ce altele prevedeau 11 miliarde deja pentru 2025 (10) ). a administraţiei Reagan. Asupra lipsei de fundament a teoriilor malthusiene şi neomalthusiene s-au pronunţat diferiţi autori care au afirmat că resursele disponibile pe Pământ sunt suficiente pentru toţi. dreptul autonom de a-şi planifica naşterile şi se afirma că "în nici un caz avortul nu trebuie promovat ca mijloc de planificare familială" (13) . (12) Adevăratele raţiuni ale acestor previziuni catastrofice rezidă în faptul că prevalează teama că acel baby-boom al popoarelor în curs de dezvoltare ar putea ameninţa bunăstarea şi asistenţa politică a marilor puteri economice. Li se recunoaştea. luându-şi ca punct de referinţă teoriile lui Thomas Robert Malthus (8).

chiar dacă din profunzimile acestuia îşi trage rădăcinile senzoriale. sterilizarea se prezintă în ultimă instanţă atât ca o cale mai sigură cât şi ca un fapt mai puţin traumatizant. nici nu putem considera omul ca rezultantă a trei co-principii ontologice: din punct 96 . o dată încetăţenită această mentalitate. care totuşi rămâne transcendentă prin spiritualitate. preocupat de existenţa unor atari politici. Concepţia despre psihic este deci înţeleasă în sens "ilemorfic". nici total spiritului. gravitatea politicilor care duc la eliminarea atâtor vieţi umane pe cale de a se naşte" (n. nervoase şi emoţionale. nici libertate fără norme etice. dar cu corpul şi în corp marchează întreaga fiinţă personală. Sexul corpului şi sexul psihologic Sexul face parte din corp. pentru evitarea naşterilor şi chiar. Aceste atitudini culturale au necesitat campanii propagandistice speciale mai ales acolo unde tradiţiile culturale erau şi sunt mai rezistente. care exercită asupra acestui complex psihism o conştiinţă trează şi de la care primeşte stimulii şi condiţionările. Această gradaţie nu este întâmplătoare: introducerea avortului necesită un teren cultural contraceptiv: este deci nevoie mai întâi de crearea mentalităţii pentru ca naşterile să fie considerate drept un rău de evitat. în sfârşit. nu aparţine în întregime nici organismului corporal. de legi. ca rezultantă a celor două co-principii umane. trebuie să se afle un apel etic: problema poate avea. care atinge viaţa şi destinele popoarelor. în sfârşit. dar este încă prea devreme să se stabilească eficienţa şi durata noii atitudini. Nici nu putem reduce de aceea spiritul la psihism. s-a trecut într-o a doua etapă la avort. administrare conştientă a vieţii în cadrul căsătoriei. antilife mentality. medicina a fost antrenată de-a lungul timpului şi de ideologii şi de politici antinataliste şi. prin educarea la procreare responsabilă: nici biologism spontaneist. toate acestea cer intervenţia medicinii şi a medicului. conform concepţiei personaliste. în Scrisoarea enciclică "Evangelium Vitae" a denunţat tonul catastrofic.16).Paul al II-lea. sterilizare. doar o soluţie etică. E bine de notat acea escalation care s-a produs în aplicarea programelor de planificare politică a naşterilor: s-a început cu propaganda şi difuzarea contraceptivelor. cel fizic şi cel spiritual sau metapsihic. pe care îl asumă cei ce se ocupă de probleme demografice (n. ci iubire responsabilă. cel mai bun contraceptiv este dezvoltarea economică. Căutarea mijlocului cel mai eficient şi facil pentru răspândirea pe plan social a condus la stimularea cercetării farmacologice pentru producerea unor contraceptive cu factor de risc la adresa sănătăţii din ce în ce mai scăzut şi medicamente avorbive care astfel pot deplasa problema avortului chiar la domiciliu (18) O iniţială revizuire a politicilor internaţionale pare să se fi afirmat în ultima vreme în SUA în privinţa alegerii metodelor de difuzare şi mai ales pentru încetarea răspândirii avortului. (16) Treptat. riscând astfel să fie redusă la un instrument executiv sau al politicilor dominante sau al mentalităţilor curente: contracepţie. avort. după cum se exprimă unii psihologi.4) Politica demografică mondială se desfăşoară între cele două slogane: contracepţie pentru combaterea mizeriei. nici legislaţie impusă. Am amintit deja că psihicul. Noi reţinem faptul că în interiorul acestei probleme. ca un element ideologic eliberator. deci. s-a ajuns la sterilizarea voluntară (17) . avortul este calea de scăpare a maternităţii nedorite. fără bază reală.

desigur. Când. (19) Dacă viziunea psihologic totalizantă este excesivă. nu putem totuşi nega faptul că vitalitatea psihică îmbogăţeşte. Întreaga viaţă sexuală deci va trebui să fie însoţită de responsabilitate. Astfel se pot constata nu numai anumite dificultăţi de dezvoltare. dacă una din aceste dimensiuni lipseşte. psihică şi spirituală cu sexul opus. întotdeauna ca o tendinţă puternică spre aspectul conjugal. căci corpul nu are sens decât ca expresie a totalităţii persoanei. Această afirmaţie are o importanţă capitală şi de aceea este chibzuită atent. dacă actul este deplin uman. fără de care nu este posibil să înţelegem ulterioarele capitole referitoare la sensul unirii conjugale şi la procreaţie. Nu este datoria noastră să ne referim la etapele dezvoltării psihosexuale a persoanei umane dar este clar că diferenţele de ordin psihologic nu pot fi anulate sau atribuite doar influenţelor socio-culturale. se află psihismul. sunt antrenate corpul. Conflicte şi tensiuni. Responsabilitatea înseamnă şi acceptarea sexualităţii pentru ceea ce este aceasta de fapt şi pentru ceea ce comportă prin semnificaţiile şi prin consecinţele ei. . dar şi anomalii adevărate şi profunde ale psihicului datorită cărora sexul fizic nu este bine acceptat şi se face apel la sexualitatea psihică pentru schimbarea celei fizice (21) În interiorul acestui complex dinamism fizico-psihic şi cultural şi deasupra lui se află spiritualitatea omului. după cum s-a spus deja. o structură cu caracter complementar şi se prezintă ca o capacitate de deschidere a întregii fiinţe către aspectul conjugal. condiţionează şi dramatizează şi viaţa sexuală. Şi în psihism după cum şi în corporal este vie complementaritatea sexelor şi atracţia lor reciprocă.de vedere ontologic omul este spirit unit cu corp. prin liberă alegere. Complementaritatea se manifestă plenar. şi în interiorul acestei unităţi vitale care se dezvoltă şi se înscrie.. inima şi spiritul. unitate care exprimă dăruirea reciprocă şi totală a persoanelor. Când bărbatul şi femeia se unesc. Nu doar cultura alcătuieşte psihologia bărbatului şi a femeii: psihicul îşi are rădăcinile atât în somatic cât şi în spiritual care îl pătrunde cu vitalitatea sa (20). Fiind vorba despre dăruirea persoanei. dacă nu constituie. cu atât mai mult atunci când sexualitatea este impregnează iubirea conjugală şi procrearea altor persoane. conjugalul înseamnă totalitate. acest lucru este deplin uman atunci când este total în 97 . Trebuiau amintite aceste noţiuni elementare şi pentru a nota posibilitatea apariţiei unor conflicte şi dificultăţi de armonizare între sexualitatea corporală şi cea psihologică şi pentru că asupra celei din urmă apasă influenţa mediului cultural. pasiuni şi eros se întâlnesc în viaţa psihologică a persoanelor şi. Am dorit să apelăm la fundamentele personaliste ale sexualităţii. în întreaga personalitate organică şi conştientă. unirea interesează totalitatea persoanei şi nu doar o parte a ei. Legătura conjugală şi procrearea Sexualitatea umană are. atunci este vorba de o unire incompletă din punct de vedere uman şi falsă din punct de vedere obiectiv. întreaga viaţă psihică. această complementaritate acţionează sub aspect conjugal. De aceea. o interesează în mod profund. adică spre unirea fizică.chiar dacă nu în sens determinist (adică nu din necesitatea realizării exerciţiului). libertatea şi responsabilitatea sa.

dar dacă îl semnez. dar morala este realizarea plinătăţii de a fi în conştiinţa de a acţiona. ea cere. Atunci când strâng mâna unui prieten eu nu mă rezum doar la mişcări fizice şi mecanice. Este adevărat că persoana nu îşi epuizează întreaga fiinţă în sexualitate. decurg câteva consecinţe pe plan bioetic. într-un anume mod trebuie să o recunoască. Deseori există înclinaţia de a crede că morala este expresia unei constrângeri: în realitate. stăpânirea forţelor proprii personale pentru ca acestea să nu degenereze în anarhie. dar dacă înfăptuiesc această uniune. aceasta angajează nu numai mâna care trasează semnul. adică înainte de începerea vieţii conjugale şi în afara acesteia.de altfel. nu am doar facultatea de a înfăptui acte sexuale. omniexpresivă a "conjugalului" în care tinde să se împlinească sexualitatea. deja cu rezultate încurajante . Tot astfel este şi cu limbajul existenţial conjugal: nu mă obligă într-un mod determinist. nu se descompune în părţi separabile. (22) Din această structură omnicomprensivă sau. dintr-un punct de vedere obiectiv lipsit de pericol. altfel. deplină şi conştientă şi din unirea a două persoane de sex diferit sunt următoarele: dimensiunea unitivă şi dimensiunea procreativă. dar tot atât de adevărat este că sexualitatea marchează. 1. 2. dimensiunea familială şi dimensiunea socială care decurg din pactul de uniune şi din alegerea interpersonală. atât cât este posibil şi în limitele posibilului. implică şi antrenează totalitatea persoanei. Aşadar "conjugalul" conferă legăturii unitive perenitate şi stabilitate. ci întreaga persoană şi libertatea-responsabilitatea mea. mai degrabă ca o maladie tratabilă . ea este reţinută ca o anomalie de prevenit şi de vindecat şi corectat. Acest lucru implică faptul că societatea trebuie să fie informată asupra constituţiei familiei. legate de actul sexual. nu trăiesc doar pentru acest contract.persoana. Este lipsit de sens exerciţiul sexualităţii în manieră autoerotică (masturbare) şi în stare de provizorat. imputarea subiectivă nu este întotdeauna cu putinţă şi nu întotdeauna cu referire la subiectul în cauză. gestul ar fi unul fals şi nu uman.privinţa conţinutului şi total ca legătură de stabilitate: nici în sens ontologic nici în sens cronologic persoana nu există parţial. decât ca un viciu deliberat. Recunoaşterea juridică şi publică nu este văzută 98 . într-un anumit stadiu . iar angajamentul nu este valabil doar pentru moment ci pentru tot timpul indicat în conţinutul contractului. pentru că este vorba despre dăruirea de sine. pe care îl întâmpin. Delicata problemă a homosexualităţii poate fi configurată . mai degrabă. ci îmi exprim sentimentul şi recunoaşterea demnităţii propriului prieten. ea implică tot ceea ce înseamnă şi presupune dăruirea totală şi stabilă a persoanei. ci înainte de toate. dăruirea propriei subiectivităţi. Încă o dată eticul în cazul omului înseamnă împlinirea totalităţii în armonie şi conform ierarhiei valorilor. adică din întâlnirea stabilă. într-adevăr. şi aceasta nu numai datorită necesităţii unui mediu educativ stabil pentru eventualii copii. (23) Celelalte consecinţe care decurg din aspectul conjugal. pentru că sexualitatea are o orientare obiectiv heterosexuală spre aspectul conjugal şi doar în acea configuraţie îşi atinge plinătatea. Să ne gândim la comparaţia cu semnătura pe care eu o pun în mod liber pe contract: nu mă obligă. Amintim raportul corppersoană pentru a înţelege subiectul însuşi .prin psihoterapie.

nu respectă şi nu consimte această garanţie publică şi nu recunoaşte importanţa socială a căsătoriei. în actul procreeării umane se aplică acelaşi principiu. Procrearea. serviciile sociale pentru familie nu sunt nici daruri. Necesarul de alimente. Pentru credincios." (24) "Afirmând că soţii. având ca rezultat naşterea unei noi persoane umane. nu sunt stăpânii ei. adică şi acestea să fie conforme cu binele total al persoanelor şi să fie coerente cu scopul. Totuşi nu se poate vorbi totuşi de "dreptul la copil": dreptul emanat de căsătorie este acela de a realiza acte fecunde în sine. înscrisă în sexualitatea umană. este implicită vie?ii conjugale. nici obligaţii impuse. actul procreator asumă o semnificaţie şi mai mare. Cuplul familial. convieţuirea liberă . Odată precizate aceste dimensiuni ale sexualităţii în concepţia globală. ci ca un act de valoare şi de angajare. este unul dintre scopurile principale ale căsătoriei. putem înţelege mai bine fiecare problemă ce aparţine vieţii conjugale şi exerciţiului sexualităţii. în egală măsură trebuie să fie drepte mijloacele. De aceea. deci. ci prin ea şi cu ea. care este înscrisă în finalitatea sexualităţii şi în complementaritatea sexelor. fecunditatea efectivă poate depinde de alte cauze. prin faptul că antrenează o intervenţie specială a lui Dumnezeu creatorul: "La originea oricărei persoane umane se află un act creator al lui Dumnezeu: nici un om nu apare pe lume din întâmplare. Aşadar. adică în conformitate cu binele total al persoanei umane şi. trebuie evocat un principiu general referitor la dimensiunea morală a oricărei alegeri umane: pentru ca o acţiune să fie dreaptă trebuie ca scopul ei să fie drept. Societatea ecunoaşte şi se angajează să apere şi să promoveze necesităţile şi drepturile originare ale acestei legături. Într-adevăr. Procrearea umană este actul cel mai înalt investit cu sens etic: este una dintre alegerile cele mai importante ale cuplului.ca o legătură constrictivă.o cooperare cu puterea creatoare a lui Dumnezeu. pentru că nimeni nu are "dreptul" de "a avea" o persoană ca şi cum ar fi un lucru. de muncă. De aici mai decurge şi faptul că bărbatul şi femeia nu sunt arbitrii acestei capacităţi. este . sunt colaboratorii lui Dumnezeu . sunt chemaţi să fie părtaşii voinţei creatoare a lui Dumnezeu.în adevărul său cel mai profund . dreptul la copil este o expresie improprie. ci datorii pe care colectivitatea le are faţă de familie. locuinţa. Generarea este continuarea creaţiei". proprii fiinţei umane conform celor petrecute în creaţie. numai de la Dumnezeu pot proveni "chipul şi asemănarea"."căsătoria fără acte" . (25) 99 . A exclude în mod voluntar fecunditatea unei uniuni orientate spre acestă dimensiune înseamnă a contrazice finalitatea actului conjugal. dimensiuni care îmbogăţesc persoana umană. ca părinţi. În rest.creatorul la conceperea şi generarea unei noi fiinţe umane nu ne referim doar la legile biologiei. deci cine a ales viaţa conjugală. înţelegem să subliniem mai degrabă că în paternitatea şi maternitatea umană Dumnezeu însuşi este prezent într-un mod diferit de orice altă generare "pe pământ". ci este întotdeauna termenul iubirii creatoare a lui Dumnezeu. Etica procreării responsabile şi a contracepţiei În primul rând. are obligaţia să.şi manifeste voinţa de a forma o familie şi să se încreadă în fundamentele acestei intenţii. nu poate exclude procrearea. la rândul său. Din acest adevăr fundamental de credinţă şi de raţiune rezultă că această capacitate creatoare.

Ambii soţi au o responsabilitate în privinţa actului sexual ca atare şi a propriei fertilităţi în general. nu şi unirea de natură afectivă şi spirituală. printr-o atitudine care exprimă doar dimensiunea psiho . Există o atitudine responsabilă dacă se respectă integritatea actului conjugal. Responsabilitatea faţă de sine şi faţă de soţ sau soţie comportă recunoaşterea reciprocă a propriei fiinţei personale. dar nu poate impune măsuri prestabilite. Care este adevărul actului procreator? Cum am spus deja. nemaivorbind de faptul că procrearea se realizează în orice gest de iubire sponsală: "În momentul actului conjugal. să ia decizia de a procrea sau nu cu privire la numărul copiilor: această decizie nu poate fi întreruptă de Stat. dar este. dreptul de "non procreare" în sensul că soţii. legitim constituită în cadrul căsătoriei şi al întemeierii familiei. Pe lângă dreptul de a procrea se recunoaşte. care lasă pe seama femeii asumarea programării naşterilor. în momente în care soţii consimt o naştere efectivă sau consimt să o distanţeze. adevărul total al acestui act este că el trebuie să exprime întreaga sa realitate obiectivă.Etica procreării. sau care.afectivă şi nu pe aceea procreatoare. exigenţa ca aceasta să fie respectată şi nu exploatată: de exemplu bărbatul. impune sterilizarea sau aplică restricţii aplică sancţiuni sau penalizări asupra numărului copiilor este o legislaţie ilicită. va trebui să se inspire în următoarele principii: a) Principiul responsabilităţii Conform acestui principiu. au dreptul de a îndeplini acte a căror non fertilitate se poate prevedea . impunându-i acesteia opţiuni contraceptive sau chiar avortive nu îi recunoaşte deplina demnitate. o comuniune reciprocă de iubire şi de viaţă" (26) . Acum. corporală şi procreatoare. Statul poate clarifica sau încuraja cu motive valabile legate de binele comun. se cuvine ca perechea conjugală bărbat-femeie. 100 . în anumite condiţii. fiind un drept "personal" al cuplului. Invers. chiar în condiţiile în care intervin previziuni. bărbatul şi femeia sunt chemaţi să confirme în mod responsabil darul reciproc de sine pe care l-au făcut în pactul matrimonial. directe sau indirecte. deci. psihologică. logica dăruirii de sine celuilalt în totalitate comportă deschiderea potenţială către procreare: viaţa de căsătorie este astfel chemată să se realizeze şi mai deplin ca familie. sau să se abţină de la acte fertile şi pot în anumite cazuri chiar să şi excludă fecunditatea pentru motive independente de voinţa lor (risc de viaţă sau de sănătate). Orice legislaţie care stabileşte un maxim sau un minim de fii. nu este responsabilă atitudinea de manipulare a actului conjugal în obiectivitatea sa totală şi personală. sau exprimă doar un fapt biologic. deci. în sine. dăruirea reciprocă a bărbatului şi a femeii nu are drept scop doar naşterea copiilor. Desigur. Prima responsabilitate este dată de cunoaştere şi deci. de tensiunea către adevărul actului procreator. mai rău.

prin metode legitime: nu ar fi justificat de exemplu. b) Principiul adevărului iubirii Acest principiu priveşte conţinutul iubirii umane şi în felul acesta. iar aceasta fără a ţine cont de pericolul sanitar şi psihologic pe care contraceptivele îl prezintă.că pe când prin tehnicile contraceptive devine steril doar actul sexual respectiv. prin sterilizare . Printre contraceptive se numără practica coitus interruptus. Dintre contraceptive trebuie să distingem interceptivele şi contragestativele. Prin împiedicarea întâlnirii celulei ou şi a spermatozoidului în timpul actului sexual (condom sau. Se înţelege astfel de ce sunt considerate ca respectând integralitatea şi particularitatea actului conjugal "metode de reglementare naturală a fertilităţii". Trebuie notat că înclinaţia subiectivă a cuplului către fertilitate este de fapt influenţată de dragostea de viaţă şi de încrederea în societate. Fecunditatea sau procrearea se va regăsi ca expresie a unei iubiri adevărate dintre cele două persoane.chiar dacă este posibilă o anumită reversibilitate . dar nu ţine de posibilitatea morală a soţilor manipularea actului în obiectivitatea sa totală şi personală.se alterează definitiv integritatea corpului bărbatului sau al femeii. în timp ce "contraceptivele" sunt de fapt reductive ale acestei integralităţi şi particularităţi. În mod eronat este inclusă între tehnicile contraceptive sterilizarea. precum şi responsabilizarea lor în legătură cu previziunea sau timpul pe care îl consimt oportun pentru o eventuală naştere. de ordin superior. trebuie considerate ilicite şi nu deplin umane în sensul total al cuvântului. 1. Efectul contraceptiv se poate explica în două feluri: 1.şi de aceea am tratat problema într-un capitol separat . diafragma. metoda de a-l urma. avortul în numele dreptului de a nu procrea (27) . acesta este încă un semn al nevoii de armonie şi de ataşament faţă de valorile morale şi este important ca o societate care doreşte să încurajeze viaţa să ştie să creeze o "cultură" favorabilă vieţii şi răspândirii ei. vaccin anti-gonadotropină corionică) (29) . stă în libertatea soţilor efectuarea sau neefectuarea actului conjugal. dar trebuie precizat . cine nu îşi iubeşte propria viaţă şi cine se teme de viaţă îşi exprimă această teamă şi prin limitarea naşterilor. care acţionează primele împiedicând implantarea embrionului în primele stadii de dezvoltare (spirală sau IUD= Intra-Uterine Device. de aceea. "pilula de a doua zi". pentru a exprima doar dimensiunea psihologicafectivă şi nu şi pe aceea procreatoare.În aceste cazuri un asemenea drept va trebui să fie exprimat în sensul că va obliga la "nerecurgerea la acte fertile". provocând dezlipirea embrionului deja nidat în uter (RU486. "condomul" sau profilacticul şi diafragma. sau doar un fapt biologic determinat şi nu şi unirea afectivă şi spirituală. spermicide). Prin blocarea eliberării celulei ou de către ovar (pilula estroprogestinică). profilactic. Contraceptivele de barieră. Printre contraceptivele de barieră avem deci. 2. Cum am spus deja. prostaglandine. iubire obiectiv adevărată şi realizabil adevărată (28) . progestinicii administraţi intramuscular sau prin implant subcutanat) şi secundar. care constă în întreruperea raportului sexual chiar înainte de ejaculare pentru a nu se depune în vagin spermatozoizii. 101 .

Indicele Pearl este pentru pilula estroprogestinică sub 1. iar acţiunea sa "contraceptivă" se explică astfel: 1) inhibând sistemul hipotalamic-hipofizar şi în consecinţă emiterea celulei ou şi a hormonilor. S-a calculat că o femeie care foloseşte minipilula poate fi expusă unui avort la fiecare 5 ani de întrebuinţare.trebuie considerate avortive şi nu contraceptive. după eventuala concepere. 4) alterând compoziţia mucusului cervical. în cazul conceperii. Mecanismul de acţiune al minipilulei este multiplu: 1) blochează în 30-40% din cazuri ovulaţia. Contraceptivele hormonale: pilula estroprogestinică. "pilula de a doua zi". care devine inospitalierr pentru spermatozoizi şi le împiedică înaintarea spre canalul cervical. Printre interceptive le distingem pe cele hormonale (minipilula. Bureţii au o scăzută eficienţă contraceptivă Spălăturile vaginale sunt o practică total ineficientă din punct de vedere contraceptiv. 4. Minipilula are un indice Pearl de aproximativ 1-6%. Pilula estroprogestinică este alcătuită . progestinicii cu administrare "depot" sau ca implant subcutanat) de cele mecanice (spirala sau IUD). 2) face ca mucusul cervical să fie impenetrabil spermatozoizilor. precum pierderi hematice neregulate şi. Minipilula conţine doar progestinici în cantitate minimă şi se administrează zilnic. 2) alterând succesiunea normală a modificărilor endometrului uterin prin care . 3) alterează structura endometrului uterin făcându-l inospitalier pentru nidarea embrionului eventual conceput. 3)modificând motilitatea trompelor lui Falloppio şi împiedicând trecerea spermatozoizilor care trebuie să întâlnească celula ou şi. Spermicidele. 3. În lumina studiilor recente în materie se deduce că posibilitatea de a avea loc un avort în timpul efectului pilulei estroprogenistică. Interceptivele.Condomul cu Indicele Pearl (30) de 7-10% Diafragma cu Indicele Pearl de 14-15% 2. Minipilula este rareori cauza unor efecte colaterale cunoscute ca foarte neplăcute. lipsind celelalte efecte contraceptive. Spermicidele sunt folosite de obicei asociate cu alte metode de barieră. incidenţa sporită a sarcinilor extrauterine. un estrogen şi un progestinic. Efectele 2) şi 3) datorită faptului că se manifestă după ce s-a petrecut conceperea . 102 . bureţii şi spălăturile vaginale.cum spune chiar numele său.din asocierea dintre doi hormoni sintetici. coborârea embrionului spre uter. ar fi similară unui avort cu fiecare 10 ani de folosire (31) .atunci când se produce ovulaţia embrionul nu are posibilitatea să se implanteze în uter.

Administrările" depozit" de estroprogestinici sunt efectuate pe căi alternative celei orale. Pilula de a doua zi nu există ca atare în comerţ: se indică în general sub acest nume o creştere masivă de estrogeni sau de estroprogestinici la 72 de ore de la un raport sexual care este considerat că ar putea fi responsabil de o concepere. care provoacă o inflamare cronică a mucoasei endometriale. deci. Cantitatea de progestinic administrată zilnic fiind foarte redusă. Indicele Pearl este de 1-3%. nu are cu nimic de a face cu pilula estroprogestinică contraceptivă: să nu ne amăgească. 103 . embrionul să nu reuşească să se implanteze în endometrul substanţial modificat de produsul farmaceutic. Principalul dezavantaj al acestor preparate este prezenţa unor repetate pierderi hematice intermenstruale provocate de continua atacare a ciclului sanguin cu mici cantităţi de progrestinic. Spirala sau dispozitivul intrauterin (IUD) este alcătuită dintr-un dispozitiv din material plastic sau din alt material (de exemplu. adică alterarea permeabilităţii mucoasei cervicale pentru spermatozoizi (mecanism contraceptiv) şi a mucoasei endometriale care devine neospitalieră pentru embrionul eventual conceput (mecanism avortiv). de la o zi la alta. dacă a avut loc conceperea. Mecanismul prin care acţionează spirala se explică în diferite moduri: inducerea unei reacţii împotriva corpului străin. care sunt implantate subcutanat şi care desfac treptat. Acestor efecte li se pot adăuga cele specifice progesteronului atunci când spirala este însoţită de tratament cu acest hormon. nu se realizează blocarea totală a ovulaţiei şi deci intră în acţiune celelalte mecanisme "de apărare". Indicele Pearl este cuprins între 0 şi 2%. prin mecanismul de acţiune. în rest. în cavitatea uterină. incidenţa mai înaltă a sarcinilor extrauterine atât în timpul cât şi după perioada de folosire a spiralei. Celelalte doze crescute de hormoni. predispus de obicei predispus să pregătească mucoasa uterină pentru a primi embrionul eventual conceput. administrate pe cale orală. denumirea de "pilulă" sau compoziţia chimică (estrogeni şi /sau progestinici) similare pilulei contraceptive. prin colul uterin. risc sporit de a contracta o Maladie Inflamatorie Pelviană. principiile active. alterarea compoziţiei mucoasei cervicale care împiedică înaintarea spermatozoizilor către canalul cervical şi cavitatea uterină (acest efect este prezent în cazul în care spirala este tratată cu cupru sau cu un progestinic). Astfel. argint). provoacă o puternică tulburare a echilibrului hormonal. Pilula de a doua zi este o adevărată tehnică avortivă care. contraindicaţiile şi riscurile sunt similare celor descrise în cazul pilulei estroprogestinică. când au atins circuitul sanguin. această creştere este repetată după 12 ore. de forme diferite (spirale sau dispozitive intrauterine) care este inserată netraumatic. făcând-o neospitalieră pentru un eventual embrion gata să se implanteze (datorită faptului că spirala nu interferează cu ovulaţia. se întâmplă ca. adică sub forma de preparate "depozit" injectate intramuscular sau conţinute în capsule. Riscurile şi consecinţele legate de folosirea dispozitivelor intrauterine sunt multiple: reacţii sincopale sau perforări ale uterului în timpul manevrelor de inserare. este mereu posibil să aibă loc o concepere urmată de acţiunea avortivă).

definită şi pilula de după o lună. care îi permit femeii să ştie dacă ovulaţia este pe cale de a se petrece sau deja a avut loc.ovulaţia instalată. pierderi de sânge între o menstruaţie şi cea următoare. durere abdominală la jumătatea ciclului. prezentând în mod normal o evoluţie bifazică în raport cu modificările hormonale ale ciclului menstrual. dacă lipseşte mucusul cervical. Indicilor de fertilitate menţionaţi mai sus trebuie să li se adauge modificările colului uterin şi. care au descoperit-o . Cantitatea şi aspectul mucusului cervical suferă modificări importante în timpul ciclului menstrual. RU486. 104 . apoi stabilizarea faţă de faza precedentă . ca răspuns la diferite nivele plasmatice ale hormonilor ovarieni: femeia se află în situaţia de a aprecia aceste variaţii ale mucusului cervical.şi metodele sintotermale. ar dori să obţină sau să evite temporar sau definitiv o sarcină. modificări ale dorinţei. Vaccinul anti-hCG este alcătuit din fracţiunea catenei beta a gonadotropinei corionice. cele mai acreditate sunt metoda temperaturii bazale. Printre acestea. care. femeia trebuie considerată sterilă. metoda ovulaţiei sau Billings . sunt compromise posibilităţile de nidare şi dezvoltare a embrionului. tensiune mamară. un ansamblu de metode care fac femeia capabilă să îşi cunoască perioadele de fertilitate şi de nonfertilitate ale propriului ciclu menstrual şi de aşi putea reglementa raporturile sexuale în măsura în care. mifepriston. de comun acord cu soţul. care fiind produs de celule particulare ale canalului cervical. după numele a doi medici care au pus-o la punct. căci. Metode de reglementare naturală a fertilităţii Prin metode diagnostice ale fertilităţii sau metode naturale sau metode de reglementare naturală a fertilităţii se indică. este nu numai un indice de fertilitate dar şi un factor de fertilitate. creştere în greutate. din contra.după o creştere a ei. metodă bazată pe un calcul matematic şi probabiblistic al evenimentului ovulaţiei. denumite indici de fertilitate.5. Prin interferenţa acţiunii gonadotropinei corionice şi căderea nivelurilor de progesteron. care dezvoltă activitatăţi antiprogestinice. Indicii de fertilitate la care se face referire de obicei sunt următorii: 1) temperatura bazală corporală. 2) mucusul cervical. a transparenţei) sau subiective (senzaţie de uscat sau de umed sau de ud).după numele soţilor John şi Evelyn Billings . a fluidităţii. Deja depăşită de metodele care servesc pentru descoperirea obiectivă a indicilor de fertilitate este aşa-zisa: Metodă a lui Ogino-Knaus. corpul galben tinde să regreseze antrenând descompunerea endometrului şi eliminarea embrionului. vehiculat de un carrier: administrarea lui induce formarea de anticorpi contra subunităţii hormonului. dă posibilitatea identificării . modificări umorale şi de apetit. Contragestativii. chiar dacă mai puţin de aşteptat în privinţa legăturii cu momentul ovulaţiei. Fiecare metodă diagnostic a fertilităţii se bazează pe descoperirea unor simptome şi semne. este alcătuită dintr-o substanţă. Într-adevăr. care sunt obiective (modificarea aspectului.

alta este respinsă.estrogenii şi progesteronul: cu scopul acesta a fost pus la punct un dispozitiv (monitor ovarian) pentru măsrurarea urinară a hormonilor ovarieni prezenţi în timpul ciclului menstrual. Monitorul ovarian imaginat de Brown este în măsură să determine evenimentul ovulator într-un arc de timp de 12 ore şi demonstrează fără dubii momentul în care a fost instalată ovulaţia. alăptare. oricare ar fi mijlocul şi la orice nivel al organismului ar acţiona. au cunoscut o nouă dezvoltare mai ales după ce Organizaţia Mondială a Sănătăţii le-a supus unei experimentări în mai multe centre şi a publicat rezultatele referitoare şi la eficienţa în termenii distanţării unei sarcini: deseori metodele diagnostice ale fertilităţii sunt propuse ca strategie preferată atât din raţiuni de ordin sanitar cât şi dintr-un sentiment bioecologic şi pentru că respectă în măsură mai mare libertatearesponsabilitatea cuplului (33) . derivat estrogenic pentru definirea începutului fazei fertile. călătorii. Brown. ci trebuie înţeleasă şi în privinţa mijloacelor şi metodelor care se utilizează: acum. nu substituie metoda reglementării naturale a fertilităţii. metodele diagnostice ale fertilităţii. Tehnica. pentru femeie. deşi trebuie să considerăm şi faptul că moralitatea unui act nu se deduce doar din scop. cât şi de cuplurile care o caută în mod activ. Aceste mijloace. boli. adică ai estro-glucuronidelor. metoda respectă totalitatea expresivă şi ontologică a persoanei. utilizat atât de cuplurile care doresc să distanţeze o graviditate.o parte este acceptată. dar utilizează o "metodă naturală". de a doza în mod rapid şi autonom hormonii indicatori ai prezenţei sau nu a ovulaţiei . permite urmărirea dozelor de cataboliţi ai hormonilor ovarieni în urină. care pot servi la stabilirea prevederii ovulaţiei femeii şi care nu-I dăunează acesteia sunt considerate în sine licite. ci o confirmă şi o întregeşte. Mai mult. atâta timp cât rezultatul este acelaşi? Se înţelege bine .răspundem . în timp ce în folosirea mijloacelor contraceptive persoana nu este exprimată în totalitatea sa. pe care în cazul acesta îl presupunem a fi bun şi justificat. ci pentru administrarea umană şi responsabilă a darului procreaţiei. pre-menopauză. să examinăm câteva obiecţiuni care se aduc de obicei. În panorama reglementării naturale a fertilităţii se priveşte deseori spre viitor şi deci spre posibilitatea. şi finalitatea utilizării lor trebuie să fie ireproşabilă din punct de vedere moral. Evident. dezordinea devine eticoontologică şi nu doar fizico-biologică. Acest instrument diagnostic. post-pilulă) se constată eventuale situaţii neobişnuite (34) . În acelaşi timp a scăzut încrederea în concentraţia hormonală din motive medico-sanitare. pe care deja le-am menţionat. În primul rând se obiectează: ce diferenţă ar exista între cei care în mod responsabil vor să evite o naştere folosind pentru aceasta o tehnică contraceptivă şi cei ce se află în aceeaşi situaţie etică. ci împărţită în actul său conform scopului . în alegerea metodelor naturale. acceptarea dimensiunii erotico-satisfactorie şi blocarea dimensiunii procreatoare. precum şi a pregnadiolo-glucuronidei. Pentru a înţelege mai bine acest punct care este receptat cu dificultate de mentalitatea tehnologică şi eficientistă de astăzi.că este vorba despre o mentalitate care priveşte mai ales rezultatul (eficientismul) şi puţin interesează persoana. 105 . pusă la punct de profesorul J. derivat progestinic pentru definirea sfârşitului fazei fertile.Din start necunoscute şi prea des subevaluate. o utilizare non egoistă. în cursul ciclurilor cu desfăşurare neclară (neregularităţi coincizând cu stresul. în particular metoda Billings.

nu se poate dori niciodată -.tocmai pentru că răul. în mod motivat. în interiorul unui organism fizic. întotdeauna pe un plan general. se referă la principiul "totalităţii". În fiecare caz trebuie să se facă distincţie între situaţia subiectivă a realităţii obiective: pot exista situaţii subiective în care. când dintr-o parte există necesitatea de a-şi exprima afecţiunea conjugală. ci doar la evaluarea unei daune "fizice" mai mari sau mai mici. principiul sus menţionat nu se aplică la răul "moral". trebuie spus şi că dacă o normă morală este valabilă în mod obiectiv pentru ansamblul vieţii. sau o ofensă mai puţin gravă adusă unei persoane pentru a evita una mai gravă. unele gesturi . în primul rând cere ca situaţia respectivă să fie una cu adevărat dilematică. ci doar în acea perioadă precisă şi din raţiuni valide.să fie "subiectiv" trăite ca intevitabile pentru menţinerea păcii. în virtutea principiului terapeutic. naşterile. când este necesară intervenţia chirurgicală pentru o tumoare (motiv terapeutic) eu sunt obligat să fac răul minor. O astfel de informare şi educare poate necesita un drum treptat. nu există o terţă posibilitate. din punct de vedere etic. 106 . atunci poate justifica şi sterilizarea. Dar nu se poate justifica. Răspunsul la această serie de obiecţiuni este oferit deja atât pe plan general cât şi pe planul celor două ipoteze asupra răului mai mare. ea este valabilă şi pentru actele separate: dacă nu se poate fura în general este pentru că nu se poate fura în particular. ca urcuşul unui munte.în sine inadecvate. cu eventualitatea involuntare a unui pas înapoi. deci. Mai mult. iar în cazul nostru. dar obiectiv gestul rămâne ceea ce este el de fapt şi este depăşit în primul rând prin informare şi educare.Altă obiecţiune. temerea unui rezultat dificil sau nesigur al utilizării mijloacelor naturale. Siguranţa mai mare sau mai mică este depăşită doar prin efortul de a învăţa şi de a reuşi. de exemplu. deci în numele totalităţii se sacrifică o valoare parţială sau un moment din posibila procreare. sau chiar suprimarea unui individ în beneficiul grupului şi aşa mai departe. dar legea gradualităţii pedagogice nu autorizează afirmaţia "gradualitatea legii" obiectiv înţeleasă. nu înţelege să respingă sensul procreator in toto. Pe plan general trebuie notat că principiul răului minor pe care alţii preferă să îl numească "bine prevalent" . principiul totalităţii este extins în mod arbitrar la situaţia globală a cuplului. iar din cealaltă. avansată de mai multe ori şi de diverşi autori. adică să-i procur organismului cea mai mică daună cu putinţă. dacă acest principiu este extrapolat. Mai mult. întrebuinţarea metodei naturale reprezintă tocmai cea de-a treia cale care consimte atât expresia afectivităţii cât şi reglementarea naşterilor dacă aceasta este motivată. din lipsă de informaţie sau de înţelegere între cei doi soţi. unic şi identic. în cazul acesta. aceasta are valabilitate. acolo unde atare daună este oricum justificată : de exemplu. Altă obiecţiune este aceea a aşa-zidului "rău minor" sau "bine prevalent" . Răspunsul nu este greu şi e dublu: în primul rând. pentru tot cursul vieţii fertile. o minciună mai mică pentru a evita o minciună mai mare. Relele "mai mari" care sunt luate în considerare sunt două: pericolul unei rupturi a legăturii conjugale. Celălalt "rău mai mare" este acela al avortului: se spune mai bine contracepţie decât avort. pentru care. aplicat în manieră extensivă: se spune că cine întrebuinţează tehnicile contraceptive pentru a distanţa.

după cum am arătat. Însă chiar cu această diferită natură şi greutate morală. celălalt distruge viaţa unei fiinţe umane.cu totul diferită de exercitarea responsabilă a paternităţii şi maternităţii. ca roade aleunei aceleiaşi plante şi. pentru a ajuta cuplurile să cunoască ritmurile şi bogăţia propriei sexualităţi şi capacităţi de procreare. astfel de practici îşi au rădăcinile într-o mentalitate hedonistă şi deresponsabilizantă faţă de sexualitate şi presupun o concepţie egoistă asupra libertăţii care vede în procreare un obstacol în desfăşurarea propriei personalităţi. reprezintă o mare valoare şi o bogăţie spre care trebuie să se tindă.în afara celor afirmate până acum . În privinţa aceasta. Din păcate. că obişnuinţa mentală îndreptată împotriva procreaţiei şi a considerării acesteia ca un fapt negativ este cea mai bună cale pentru favorizarea avortului. astfel încât să consimtă exercitarea vieţii sexuale intraconjugale în mod personalist. apoi avortul. pe când principiul adevărului se referă. din punct de vedere moral. pe plan educativ.este ştiut că o obişnuinţă negativă nu este deloc remediul pentru prevenirea unei situaţii mai rele: este ştiut. iar avortul unicul răspuns posibil de rezolvare în faţa unei contracepţii eşuate. corect din punct de vedere etic şi valid din punct de vedere sanitar. Adevărata angajare este deci: pe plan ştiinţific. cel al avortului .. contracepţia şi avortul.sunt de o asemenea natură încât fac mai puternică tocmai această ispită. diferitele campanii de "planificare" au procedat întotdeauna conform acestei gradaţii.) Desigur. înfăptuită în respectul adevărului deplin al actului conjugal . iată ce scrie Ioan Paul al II-lea la nr. la realitatea actului şi a expresiei sexuale. c) Principiul sincerităţii Principiul sincerităţii se referă la motivaţiile soţilor cu privire la situaţiile reale de responsabilitate conjugală. experimentată psihologic şi sociologic ca eficientă: mai întâi contracepţia.În privinţa celui de al doilea rău care planează. pentru a oferi metode care să consimtă exercitarea personalistă şi integrală a iubirii conjugale împreună cu responsabilitatea procreaţiei. ele se află deseori într-o relaţie intimă. De fapt. armonizată în privinţa efectelor şi a înţelegerilor. se petrece între practicarea contracepţiei şi aceea a avortului merge mult mai departe şi acest lucru este demonstrat în mod alarmant de punerea la punct a unor preparate chimice. în plus. distribuite cu aceeaşi uşurinţă ca în cazul anticoncepţionalelor. în foarte multe cazuri. strânsa legătură care.. dispozitive intrauterine şi vaccinuri care. autoorganizarea liberă şi responsabilă a sexualităţii conjugale de către cuplu. apoi sterilizarea. Dar anti-valorile inerente "mentalităţii contraceptive" . Viaţa care ar putea izvorî din întâlnirea sexuală devine astfel duşmanul care trebuie absolut evitat. De altfel. la nivel de mentalitate. primul se opune virtuţii castităţii matrimoniale. acţionează în realitate ca agenţi avortivi în stadiile cele mai de început ale dezvoltării vieţii noii fiinţe umane" (35) . sunt rele specific diferite: unul contrazice adevărul integral al actului sexual ca expresie proprie a iubirii conjugale. în faţa eventualei conceperi a unei vieţi nedorite (. 107 . 13 al Scrisorii enciclice "Evangelium vitae": "se poate întâmpla ca mulţi să recurgă la anticoncepţionale şi cu intenţia de a evita apoi ispita avortului. cel de-al doilea se opune virtuţii dreptăţii şi violează direct porunca divină "să nu ucizi".

de a informa . Cu alte cuvinte cinbe vrea să urmărească oricum scopuri egoiste. ar putea-o face chiar şi cu "metodele naturale". ca efect secundar al curei. Înainte de toate trebuie amintit că toate "interceptivele" şi "contragestativele" pot acţiona şi ca avortive. Şi invers. II. datorită raţiunilor expuse înainte. un tip de intervenţie biomedicală şi tehnică asupra procreării. dacă din această terapie pe bază de estro-progestinici poate deriva o perioadă de infertilitate indusă medicamentos. oricum şi întotdeauna utilizarea metodelor naturale. adică ar fi necesar pentru reglementarea unor disfuncţii (de exemplu. se întâmplă ca unele raţiuni care impun acceptarea sau amânarea fertilităţii procreatoare să fie sincer şi etic fondate. este reflexul unei conştiinţe luminată de valorile care îmbogăţesc şi definesc căsătoria şi familia. pentru ca o acţiune să fie licită. Definirea problemei etice Fecundarea înseamnă şi comportă punerea în act a unei noi fiinţe. în general.asupra posibilităţilor de a utiliza metodele de reglementare naturală a fertilităţii. (36) Nu este licită în mod obiectic prescrierea antifecondativilor cu scop contraceptiv. Este evident că principiul sincerităţii în viaţa soţilor nu se aplică doar la intenţiile de procreare ci cuprinde întreaga gamă a raporturilor interpersonale şi. trebuie să fie licit scopul şi să fie licite . În schimb. după cum am afirmat despre necesitatea ca. folosindu-le tocmai cu mentalitatea "contra-ceptivă": o poziţie subiectiv şi intenţional perversă nu ar justifica în mod concret. când este vorba despre om. pentru că împiedică implantarea sau determină desprinderea ovulului deja fecundat.Vreau să spun că. (voluntar indirect) (37) III. adică a unui embrion aflat în fazele iniţiale de dezvoltare.cu argumente la zi . Medicul va putea şi va trebui să prescrie un medicament indicat drept contraceptiv doar atunci când acesta ar avea ca scop primar unul terapeutic. chiar şi dintr-un punct de vedere deontologic ni se pare că aceasta nu intră tocmai în atribuţiile medicului. mai mult. dializa renală. un nou individ. datoria medicului este de a informa asupra riscurilor şi asuopra daunelor pentru sănătate pricinuite de contraceptive şi. În mod clar. neputându-se petrece în interiorul 108 . a cărui datorie este aceea de a vindeca bolile sau de a le preveni: contraceptivul nu previne şi nu vindecă o maladie decât în sensul extensiv şi ambiguu de a împiedica o sarcină care ar putea cauza o maladie. Aşadar. de exemplu. colaborarea medicului cu un cuplu care solicită contraceptive trebuie să se reglementeze în felul următor: I.mijloacele şi metodele. aceste principii se implică şi se cheamă unele pe altele. fecundarea este sinonimă cu procrearea.în mod obiectiv . cum ar putea fi. Aceasta totuşi nu trebuie să ne facă să uităm sau să trecem sub tăcere diferenţa etică şi obiectivă dintre folosirea metodelor naturale şi a mijloacelor contraceptive artificiale. în cazul policistozei ovariene). nu poate fi evaluat la fel ca orice act fiziologic şi tehnic. şi în cazul întrebuinţării metodelor corecte din punct de vedere etic. mai ales. aceasta nu constituie un fapt ilicit. din punct de vedere etic. care. căci responsabilitatea presupune adevăr şi cere sinceritate.

fără ca acest fapt să comporte în sine probleme etice. De aceea. este practicată în exterior. unde moralitatea trebuie să se bazeze pe criterii de obiectivitate etică şi nu doar pe simpla intenţionalitate. a ajuta desfăşurarea proceselor. Soluţia etică poate arunca o lumină chiar şi asupra problematicii sociale şi juridice deschise de acest tip de intervenţie medico-biologică. Tema ţine de domeniul medical datorită unei raţiuni: tratarea eventualei sterilităţii feminine sau masculine. nu înseamnă a se substitui responsabilităţii persoanelor. prin ceea ce acestuia îi este propriu.şi chiar util . unde este necesar mai mult ca oricând să se opereze distincţia dintre ceea ce din punct de vedere tehnic este posibil . până la ce punct fecundarea artificială în uter sau in vitro intră în activitatea licită a biologului sau a medicului: aceasta presupune o referire centrală la valorile umane (persoana copilului pe cale de a se naşte. în cazul acesta responsabilităţii cuplului. Bioetica este chemată în cauză plenar şi legitim (38) . intervenţia medicului sau a biologului are caracter de ajutor terapeutic sau devine un act substituitv sau manipulator? A trata înseamnă a înlătura obstacole. Mai mult. pornind de la cunoaşterea posibilităţilor deschise de ştiinţă şi de tehnică. Fecundarea sau procrearea umană este un act personal al cuplului şi are drept rezultat un individ uman: aceasta cheamă în cauză responsabilitatea soţilor. în mod artificial. natura căsătoriei) care sunt chemate în cauză. structura însăşi a vieţii conjugale şi cu atât mai mult destinul persoanei chemate să se nască. Testart. Ne aflăm într-un punct nodal al aplicaţiilor ştiinţifice şi tehnice. "Le Monde. este vorba de un punct capital al comportamentului cuplului şi al medicului.organismului în manieră organică. 3 ianuarie 1990) Le chaparnaum des fecondations artificielles. va trebui să ne întrebăm.Posibile intervenţii de fecundare artificială (modificat de: J. DIFI = inseminare intrafoliculară directă FIV-ET = fecundare in vitro cu transfer embrionar GIFT= transfer intratubar al gameţilor GIPT= transfer intraperitoneal al gameţilor IA= inseminare artificială ICI= inseminare intracervicală ICSI= injecţie intracitoplasmatică de spermatozoizi IPI= inseminare intraperitoneală ITI= inseminare intratubarică IUI= inseminare intrauterină LTOT= transfer ovocitar în trompa proximală PRETT= transfer intratubaric a pre-embrionului PROST= transfer intratubaric în stadiul pronuclea PZD= (inseminare) cu disecţie parţială a zonei pelucide 109 . Problema etică de clarificat este următoarea: până la ce punct actul medical. exclusiv şi inalienabil. Pentru a avea o imagine a principalelor tehnici în uz putem să ne referim la următorul tabel rezumativ: Tabelul 1 .şi ceea ce din punct de vedere moral este licit.

care permite recoltarea unei părţi a spermei. Sperma prelevată este transferată în căile genitale feminine în momentul ciclului menstrual cel mai apropiat de ovulaţia spontană sau indusă prin administrarea de hormoni. prin recoltarea spermei din interiorul vezicăi împreună cu urină tratată preventiv cu o bază antiacidă şi separarea succesivă. prin punctura epididimală (MESA=microsurgical epididimial sperm aspiration) sau a ductului deferent. precum 110 . sau după raportul sexual. c) Separat de raportul conjugal: prin masturbare. a) În conexiune cu raportul sexual: în urma "coitus interruptus": recoltare imediată în capsulă sterilă. datele inerente istoriei. recoltând sperma reziduală din uretra masculină. aceasta se poate efectua legat de un raport sexual. Tehnici folosite Prelevarea spermei masculine pentru inseminarea artificială poate fi executată puţin înainte de transferarea ei în căile genitale feminine. prin spremitura prostatei şi veziculei seminale. sau fără raportul sexual. apoi decongela cu puţin înainte de introducerea în căile genitale feminine. cu condom (prezervativ) b) După un raport conjugal: cu condom perforat. În continuare noi vom aborda însă tehnicile folosite. prelevând sperma din vagin. prin prelevarea spermei din uretră după poluţie involuntară. prin electroejaculare. statisticii şi indicaţiilor cu privire la inseminarea artificială le lăsăm pe seama textelor specializate. sau se poate preleva cu mult timp înainte şi conserva prin congelare (crioconservare). pentru că va fi deosebit de util să le avem la îndemână atunci când vom face evaluările etice. prin biopsie testiculară. În privinţa modalităţilor de prelevare.SUZI= inseminare sub-zonală a ovocitului TC-GIFT= GIFT transcervical TEIT= transfer intratubaric al embrionului TIUG= transfer intrauterin al gameţilor VITI= inseminare intratubarică pe cale vaginală ZIFT= transfer intratubaric al zigotului Inseminarea artificială (IA) Din raţiuni evidente. utilizându-se astfel spermă "proaspătă". Trebuie notat că prin punctura epididimică se prelevează gameţi masculini care nu au ajuns complet în stadiul de maturizare. în cazul circulaţiei retrograde.

în interiorul unui cuplu legitim se întrebuinţează sperma bărbatului prelevată în strânsă conexiune sau imediat după actul conjugal se vorbeşte. (40) Evaluarea etică a inseminării artificiale intracorporale Pentru evaluarea morală a acestui capitol de inseminare artificiali problemele se referă la scopul urmărit prin intervenţia în viaţa de relaţie a cuplului. nedepăşind 15-16%. în termeni de copii născuţi în urma unui ciclu terapic este între 10% .şi 20% . Rezultatele cele mai bune se obţin de la cuplurile în care bărbatul este normospermic.cu spermă proaspătă. Discrepanţa ar putea fi imputată reducerii potenţialului de fertilitate în cazul spermei congelate. pentru a o distinge de forma "propriu zisă". care comportă prelevarea spermei din afara raportului sexual (39) . în legătură cu natura şi cu structura procreării umane în cadrul familiei. Examenul moral al problemei diferă după cum este vorba de inseminare artificială omogenă sau heterogenă. chiar şi atunci când este determinată de absenţa sterilităţii bărbatului.gonadotrofinele umane menopausale (hMG) şi succesiv gonadotrofinele corionice umane (hCG) sau doar cu clomifen citrat. contraindicaţii sau dificultăţi de ordin moral. Unii autori consideră că procentajele sunt mai scăzute. sau în sedii multiple în acelaşi timp. pentru grave oligostenospermii. în măsura în care este vorba de un ajutor terapeutic şi integrativ pentru ca actul conjugal în 111 . în general. În cazul în care. În privinţa scopului. de inseminare artificială omogenă "impropriu zisă". tehnicile folosite. trebuie ţinut cont în cazul IAE. la nivelul intracervical pentru impermeabilitate uterină (inseminare intrauterină sau IUI) sau tubarică (inseminare intratubarică sau ITI). În medie. Procentajele de succes IAE. dar priveşte şi mijloacele. Rezultatele Succesul IAO diferă în funcţie de tehnica utilizată şi de indicaţii. Realităţile expuse în acest paragraf trebuie privite în perspectiva generală a problematicii procreării Aspecte morale ale inseminării artificiale omogene Acest tip de inseminare nu prezintă. de exemplu. Sperma poate fi depozitată în diferite părţi ale căilor genitale feminine. că dincolo de finalitatea "terapeutică" există o finalitate eugenistică. graviditatea se obţine în proporţie de 25% din cazurile tratate. conform tipului de obstacol care se doreşte a fi depăşit: în vagin. la nivel intraperitoneal (inseminare intraperitoneală directă sau IPI). în cazul unei impotentia coeundi (inseminare intravaginală). după unii moralişti.cu spermă congelată .

fie că este vorba de o adevărată inseminare artificială.sine să fie complet în toate componentele sale (fizice. Evaluarea morală a inseminării artificiale omologe. graţie căreia persoana este ceea ce este . care comportă o disociere între uniunea soţilor şi procreare. astfel. sperma poate fi şi tratată. inseminarea artificială impropriu zisă. în mod licit. Natura despre care se vorbeşte în documentele Magisteriului Catolic şi pentru care se cere respectul cuvenit. prin care bărbatul şi femeia colaborează cu puterea Creatorului. psihice. intervenţia ginecologului este licită doar dacă ajută eficienţa acestui act şi caracterul lui complet procreativ. Şi unica formă de intervenţie care poate fi considerată un "ajutor" dat actului conjugal este. Chiar pentru Magisterul Bisericii Catolice o asemenea practică nu ridică probleme etice. structurează şi însufleţeşte corporalitatea. comportă respectul reciproc al dreptului lor de a deveni tată şi mamă doar unul prin celălalt" (41) Astfel. fie de un simplu ajutor dat actului conjugal. Procrearea este privată de perfecţiunea proprie dacă nu este rodul unirii atât fizice cât şi spirituale a soţilor: "procrearea unei noi persoane. Fidelitatea soţilor. a. După prelevare. aş dori să ofer doar câteva puncte de reflecţie. spirituale). căci dacă nu ar fi respectată. În cazul inseminării artificiale "impropriu zise" este acţionat un ajutor de ordin tehnic. o individualitate în care spirit şi corp sunt unite astfel încât în corp se întrupează şi se manifestă spiritul. deja prin Pius al XII-lea şi prin Paul al VI-lea cu Humanae Vitae a stabilit apoi în Instrucţiunea "Donum Vitae" un prag de netrecut: salvgardarea unităţii fizicospirituale a actului conjugal. în unitatea căsătoriei. căci tema ar putea fi abordată amplu pornind de la o discuţie adecvată asupăra a ceea ce trebuie să se înţeleagă prin lege naturală. şi să poată avea efect procreativ. oricum este diferită de cea eterologă. nu este în sine doar natura biologică. iar spiritul informează. În sensul acesta. ci natura în sens metafizic. Magisteriul Catolic. nu o lege fizică şi biologică. b. cum am spus deja. În procrearea artificială este acţionată întotdeauna legea biologică. dar nu trebuie să i se substituie. care obligă 112 . Ceea ce nu se respectă este legea morală naturală. acel bios. pentru ca serma ejaculată în mediul şi în coincidenţă cu actul conjugal. Legea despre care se vorbeşte în documentele Magisteriului Catolic este legea morală naturală. decât doar în cazul în care mijlocul tehnic nu ar substitui actul conjugal. caracteristica structurală a persoanei umane. pentru o mai bună "capacitare". "nu poate fi admisă. cu condiţia ca tehnicile acţionate (în particular pentru prelevarea spermei) să fie ele însele. morale. inseminarea artificială omogenă. ci s-ar prezenta ca o facilitare şi un ajutor pentru ca acesta să-şi atingă scopul natural" (42). al iubirii şi al fidelităţii lor. va trebui să fie rodul şi semnul dăruirii personale reciproce a soţilor. să poată ajunge la celula ou şi astfel să se petreacă fecundarea. În acest punct trebuie să clarificăm ce înţelege Magisteriul Catolic atunci când cere respectarea structurii naturale a actului procreativ. făcând să se întâlnească gametul masculin cu cel feminin nu ar exista fecundare.

şi anume acela al invalidităţii căsătoriei. dar când impotenţa este totală. ci şi din punct de vedere etic şi canonic. este evident că dacă un comportament este inacceptabil din punct de vedere moral. nici folosirea tehnologiei asupra corporalităţii umane. faptul că se prelevă sperma în afara actului specific determină o separare reală a elementului fizic al procreaţiei de componenta sa psihico-spirituală. Discuţia concretă se referă la masturbare. Un punct crucial este a şti şi a clarifica dacă în cazul celor doi soţi. Să examinăm tehnicile de prelevare în detaliu. reversibilă. Ceea ce se condamnă nu este tehnica. Într-adevăr. Pe de altă parte. care trăiesc într-o legitimă şi completă uniune conjugală şi doresc să aibă un fiu. considerată în acest caz nu ca un act de satisfacere sexuală egoistă. apare alt fapt cu prioritate. Doar dacă o căsătorie este validă şi încheiată legitim este licit ajutorul dat fertilităţiifecundităţii actului conjugal. mai ales.la a considera omul ca persoană în totalitate. actul sexual procreativ este expresia spiritului de iubire personală în corporalitatea care se dăruieşte. În sine nu sunt. care trebuie să fie examinată nu doar din punct de vedere medical. O consideraţie aparte trebuie făcută în cazul impotenţei. Criteriile indicate în Instrucţiunea "Donum Vitae" înţeleg să excludă deci legitimarea moralei în sensul pur subiectiv (morala intenţionalităţii). Acum rămân de examinat din punct de vedere etic mijloacele de prelevare a spermei. căsătoria rămâne validă şi ajutorul medical şi psihologic este oferit cuplului ca susţinere terapeutică (44) (este cazul în care se situează şi posibilitatea inseminării artificiale). Când impotenţa este "psihică" şi deci. el este inacceptabil. Prelevarea spermei printr-un act intraconjugal condus "contra-naturam" este desigur o acţiune ilicită din punct de vedere moral. Instrucţiunea "Donum Vitae" a indicat faptul că globalitatea vieţii conjugale nu este suficientă pentru a asigura demnitatea actului procreării (43). atunci când este lipsită de fiecare act care alcătuieşte interioritatea vieţii conjugale. În această lumină. în sfera vieţii conjugale. de exemplu prin punctura epididimului sau prin spremitura veziculelor seminale. Liceitatea mijloacelor şi metodelor de prelevare a spermei Se ştie că o acţiune este licită atunci când sunt licite scopurile şi mijloacele ei. din punct de vedere moral. la care ne-am referit mai înainte dintr-un punct de vedere tehnic. ci ca modalitate de obţinere o spermă mai bogaată şi mai fertilă decât cea prelevată. ci faptul că această practică introduce o separare şi un dualism între dimensiunea biologică a fecundării şi dimensiunea spirituală a "eului" sponsal. în paragraful 14 din "Humanae Vitae" se subliniază că legătura între dimensiunea unitivă şi cea procreativă în actul conjugal trebuie să se realizeze în fiecare act şi nu doar global. însă de exceptat din punct de vedere moral acele mijloace mecanice de prelevare. în fiecare dintre actele care îl exprimă. înţelegând astfel să corecteze aşa zisul "principiu al globalităţii" propus de unii teologi. precum 113 .

şi acest drept în multe state este recunoscut în mod explicit. fiul. Dar în privinţa donării spermei şi a existenţei unei "bănci de sperme" se insinuează şi tendinţa eugenistică. De 114 . "îmblânzite". Apoi. vocaţiei proprii a părinţilor şi dreptului fiului de a fi conceput şi adus pe lume în cadrul şi prin viaţa de căsătorie. fiecare cetăţean are dreptul. ale unor state unele formulări juridice. de exemplu. Raţiunile privesc unitatea cuplului şi indisolubilitatea căsătoriei. din punct de vedere psihologic. va trebui să realizeze o dificilă "identificare" cu tatăl. trebuie ţinut cont. în California. Au fost introduse în reglementările de drept. după cum este ştiut. în momentul prelevării se urmăreşte din ce în ce mai mult selecţia biologică. parentalitate gestativă şi responsabilitate educativă" (46) . pentru achiziţionarea de "spermă selecţionată". masturbarea poate constitui o dificultate în stările particulare de tensiune sau pentru temperamentele particulare sau pentru o instinctivă şi non reprobabilă delicateţe a pudorii. care în cazul acesta nu sunt întrebuinţate ca mijloace contraceptive. deşichiar dacă. dintr-un punct de vedere psihologic. întrebuinţarea vibratorilor clinici care stimulează emisia spermei fără a configura un act masturbator) (45) . nu se poate spune că tehnicile de procreare artificială în care există interesul salvgardării unităţii actului conjugal nu ar respecta această unitate prin folosirea diferitelor modalităţi de prelevare. mai ales din partea celui considerat drept tată. care nu sunt şi în mod egal părinţi ai fiului lor (48). pretenţia de a obţine spermă selecţionată prin patologii genetice este mai mult teoretică decât practică. Într-adevăr. Dacă ne referim la prelevare cu scopuri diagnostico-terapeutice. Rămâne totuşi un dubiu asupra legitimităţii unei dispoziţii care acoperă cu secretul adevărata paternitate a fiului. acest fapt se poate reflecta şi în raportul dintre cei doi soţi. o ofensă adusă vocaţiei comune a soţilor care sunt chemaţi la paternitate şi la maternitate: privează în mod obiectiv fecunditatea conjugală de unitatea sau de integritatea sa. Evaluarea morală a inseminării artificiale eterologe Asupra iliceităţii prelevării spermei de la donatorul extraconjugal nu există dubii. în plus. demnităţii soţilor. la nivel de inconştient.condomul perforat. Consecinţele se văd şi în privinţa fiului care va trebui să ştie şi să accepte această situaţie anormală. operează şi manifestă o ruptură între parentalitate genetică. În plus. adecvate pentru atribuirea paternităţii. care ştie că este tată doar din punct de vedere juridic. în schimb. trebuie precizat. secretul donatorului şi normativa "comercială" asupra spermei (47) . neomogenă. de posibilitatea instaurării unor conflicte intraconjugale. Aceasta reprezintă. în relaţia cu fiul în privinţa mamei. Trebuie spus că prin recoltarea spermei din vagin sau prin condom perforat s-ar putea chiar evita inseminarea artificială propriu zisă şi intra în tehnica IAO. În afara băncii rezervate premiilor Nobel. prin cel puţin 200 de situs-uri ai genomului uman. dar chiar cele transmise de purtători sănătoşi. cu condiţia să fie respectat în mod integral actul conjugal. "Fecundarea artificială eterologă este contrară unităţii căsătoriei. este posibil să admitem căi alternative prelevării (a se vedea. din acest motiv el se află chiar într-o poziţie diferită. în stadiul actual e posibil diagnosticul bolilor transmisibile nu numai dominant. rămânând posibilă trecerea spermei în căile genitale feminine. dar nu şi din punct de vedere biologic. de a şti cine sunt părinţii săi.

s-ar putea constata că o singură prelevare poate fi utilizată . sau oricum. De aici decurge faptul că tocmai progresele din genetică (realizate în ultima vreme şi mai ales în epoca ce a urmat emiterii. privitor atât la sănătatea şi profilaxia maladiilor transmisibile. ci aceasta trebuie extinsă şi la teste genetice. determinând apariţia unor fii consangvini din partea tatălui. desigur. şi pentru fiecare caz s-ar putea prospecta selecţia de la donatori diferiţi. în multe ţări. testele trebuie efectuate şi asupra fiecăreia dintre receptoare. Autorităţile guvernamentale ale multor ţări au început să studieze unele prevederi în materie şi să emită dispoziţii prin care să fie evitate consecinţele nefaste ale folosirii "băncilor de sperme". Consecinţele practice ale acestor examene vor urmări. într-o perspectivă actuală şi din ce în ce mai amplă. al gameţilor masculini şi feminini în interiorul trompei lui Fallopio. nu este suficientă. şi astfel ar putea apărea căsătorii între consangvini. căci este vorba de a stabili care ar fi caracteristicile psihice ale donatorului potrivit: simpla absenţă a maladiilor psihice grave (nu întotdeauna uşor diagnosticabile) sau chiar alte tulburări psihicie din ampla gamă de posibilităţi. (49) Dar pentru ca această cercetare să aibă o eficienţă reală. Riscul este de a nu se mai putea recunoaşte paternitatea viitoarelor generaţii. dorindu-se să se instituie aşa zisa "bancă de sperme" . Altă complicaţie cu caracter etic şi juridic este faptul că. iar ţările care s-au grăbit să le admită. examinând sperma diferiţilor donatori.pentru diferite inseminări. probabil că le vor abandona. după cum reglementează normele unor ţări . în IAE. ci aceea genetică. Nici evaluarea profilului sănătăţii psihice a donatorului nu e lipsită de probleme practice şi etice.asemenea. 115 . cât şi la facila speculaţie economică. că această practică antrenează implicaţii medicale şi etice negative atât de grave şi imposibil de depăşit încât devine inacceptabilă legitimarea lor în ţări care încă nu au decretat-o. să înlăture fecundările heterogene cu grad de risc şi să caute altele. este evident că testele genetice trebuie să fie efectuate şi asupra femeii receptoare.combinaţiile selective vor fi multiple.după cum am spus deja .până la cinci candidate. că vasta şi inexplorata arie a eugeniei este de considerat ilicită din punct de vedere etic. cu consecinţe ereditare uşor deductibile. în momentul recoltării acestora. De aici derivă pe plan ştiinţific faptul că pentru procreare nu mai e suficientă verificarea sănătăţii clinice a donatorului. nu cea juridică. a normelor care consimt fecundarea heterogenă) demonstrează. Se înţelege astfel. dar separat. se poate diagnostica predispoziţia la boli de gravitate variată (printre care şi tumori) care se poate exterioriza la întâlnirea dintre cromozomii materni şi cei paterni. cu prisosinţă. Dacă sunt mai multe candidatele care aşteaptă să primească sperma unui anumit donator . Capitolul al V-lea A doua parte: Bioetica şi tehnologiile de fecundare umană Transferul intratubaric al gameţilor (GIFT) şi alte tehnici de fecundare intracorporală GIFT este o tehnică de fecundare artificială intracorporală care comportă transferul simultan. iar în cazul mai multor inseminări ale aceleiaşi sperme la femei diferite.

în practică se poate constata cu uşurinţă că de multe ori nu se regăsesc indicaţiile date de Instrucţiune pentru a se putea vorbi de un simplu ajutor dat procreării. (51) Conform unora. cu fecundare intracorporală şi cu nici o manipulare de embrioni: întradevăr. faţă de fertilizarea in vitro.dacă GIFT poate fi considerat un ajutor adus actului conjugal . Alte tehnici de fecundare intracorporală sunt Low Tubal Ovocyte Transfer (LTOT) şi Transferul Intrauterin de Gameţi (TIUG). tehnica GIFT este cauza . din care cauză procedura ar putea deriva uşor într-o efectivă şi adevărată substituire a actului conjugal. reducând la minimum manipularea gameţilor şi respectând actul conjugal. nu se pronunţă în mod clar asupra calificării acestei tehnici. Urmând aceste criterii. Tehnica GIFT. cu patologie cunoscută sau încă necunoscută. cu condiţia ca femeia să aibă cel puţin o trompă permeabilă. atâta vreme cât noutatea metodei şi modalitatea de efectuare lasă încă loc unor dubii şi perplexităţi. introduse în trompe împreună cu spermatozoizii prelevaţi în timpul sau imediat după un act conjugal. prin această tehnică s-ar veni în întâmpinarea sensibilităţii atât a unor credincioşi cât şi a celor care pregetă să încredinţeze momentul fecundării şi manipularea embrionului uman laboratorului şi tehnicienilor. De fapt. sau oricum. nesoluţionabilă prin inseminare artificială. În acest caz. 116 . să constituie o formă de ajutor şi nu de substituire a actului conjugal. sterilitate idiopatică) sau masculină (oligoastenospermie).Această tehnică este indicată în unele forme de sterilitate feminină (endometrioză pelvică. după unii moralişti. tehnica GIFT ar putea. procurării şi obţinerii propriului scop în actul natural îndeplinit normal.după cum am spus . cu timpi scurţi de permanenţă a gameţilor în afara organismului. conştiinţa morală "nu condamnă neapărat utilizarea unor mijloace artificiale destinate doar facilitării actului natural. Susţinătorii acestei tehnici afirmă că s-ar putea vindeca astfel aproximativ 40% din cazurile de sterilitate.a unei ridicate pierderi de embrioni umani: este suficient să ne gândim că doar 2/3 din sarcinile clinic iniţiate ajung la termen şi că lipseşte orice informaţie asupra "destinului" gameţilor introduşi în trompele lui Fallopio (adică dacă a avut loc sau nu fecundarea şi deci dacă s-au produs avorturi înainte de implantare) până când nu apar primele semne de graviditate clinică prin creşterea semnificativă a nivelelor de human Chorionic Gonadotropin (hCG) (52) Instrucţiunea "Donum Vitae" nu s-a pronunţat nici implicit nici explicit în privinţa tehnicii GIFT. vor trebui prelevate puţine ovocite şi la un mic interval de timp.. şi nu întotdeauna rezolvabile prin inseminare artificială." (50) Nu toţi moraliştii concordă în această interpretare . În mod voit am folosit "condiţionalul": într-adevăr. într-adevăr. Recurgerea la această tehnică ar fi motivată şi de intenţia de a preîntâmpina rezervele de ordin etic ( în lumea catolică. ar putea fi utilizată în cadrul unui cuplu legitim. dar şi în alte medii: ale lumii medicale şi juridice).

aceste servicii de divulgare. Fecundarea in vitro prin transfer embrionar (FIVET) Problemele etice privitoare la FIVET După cum am avut ocazia să arătăm la începutul acestui capitol. 117 . FIVET reprezintă astăzi unul din punctele de frontieră pentru etica medicală. tehnica TIUG nu ar respecta o atare unitate întrucât procedura tehnică ar necesita prelevarea doar prin masturbare. doar puţine sarcini clinice iniţiate (< 30% pentru LTOT şi pentru TIUG) ajung la termen. (58) Vom aborda principalele instanţe etice referindu-ne la o cazuistică relevantă. un document din partea Episcopilor din statul Victoria (Australia) şi altul al Episcopatului francez. de asemenea. Magisteriul Catolic s-a pronunţat în mod oficial.. doar pentru a cita câteva.În timp ce LTOT pare să se configureze ca un ajutor dat actului conjugal. Dar e greu de evaluat cât de exacte sunt. De aici rezultă că este imposibil ca tehnica TIUG să fie considerată un ajutor. din punct de vedere ştiinţific. În plus. Comitetul Naţional pentru Bioetică a elaborat un document în materie (54) . solicitat fiind şi de publicarea unor documente asupra subiectului din partea diferitelor Conferinţe Episcopale: un prim şi un ulterior document al Comitetului Comun al Episcopatului Catolic din Regatul Unit şi Ţara Galilor. în Consiliul Europei un "Comitet ad hoc" cu caracter internaţional a făcut public recent un document cu titlul "Convenţia pentru protejarea drepturilor omului şi a demnităţii fiinţei umane privind aplicările biologiei şi ale medicinei: Convenţia asupra drepturilor omului şi a biomedicinei" în care este abordat şi acest subiect. atât LTOT cât şi TIUG devin "prilej" de ridicată pierdere de embrioni: într-adevăr. În Italia. întrucât nu ar exista o disociere între dimensiunile unitivă şi procreativă ale actului conjugal atunci când prelevarea spermei se petrece în conexiune cu actul conjugal. configurânduse extremele unei substituiri a actului conjugal. (55) În fiecare stat au fost create comitete şi comisii de studiu (56) . (57) . prin Instrucţiunea "Donum Vitae" şi Enciclica "Evangelium Vitae". atât în termeni generali cât şi în vederea unui protocol mai amplu. Nenumărate sunt. Nu ne referim doar la poziţiile moralei catolice. Este suficient să ne gândim că în SUA. săptămânalele şi cotidianele care include astfel de subiecte. însuşi Preşedintele a constituit o comisie etică şi ştiinţifică specială cu sarcina de a aprofunda şi această problemă împreună cu alte intervenţii ale omului în domeniul medical şi biologic. Nu există revistă medicală sau cu caracter cultural care să nu se fi ocupat de acest subiect. în care ştiinţa şi tehnica de o parte şi etica de altă parte se află într-o confruntare dificilă. asupra problemelor referitoare la FIVET. această problemă este dezbătută şi în mediul eticii laice. în Anglia a lucrat Comisia guvernamentală (Comisia Warnock) (53) .

pentru a garanta reuşita. cel puţin în metodica întrebuinţată actualmente. Asupra acestui punct trebuie să trimitem la ceea ce este scris în capitolele referitoare la valoarea embrionului uman (şi deci despre avort) şi în materie de sexualitate şi de procreare. la fel ca la întreruperea voluntară a sarcinii.pierderea provocată a unei fiinţe umane. cum mulţi mor în accidente de stradă. pentru că procentajul de nidare şi de continuare a gravidităţii este foarte scăzut (1 sau 2 la 10) şi de aceea. există grave dificultăţi. Evident. este controlată şi condusă la termen in vitro şi pe cale artificială. În primul rând. atunci ar putea fi aplicat şi la alte cazuri. sunt prevăzuţi mai mulţi embrioni pentru a putea repeta tentativa în caz de insucces. prilejuirea voluntară a morţii prin accidente stradale 118 . a doua ca procreaţia să fie rezultatul unirii şi raportului personal al soţilor legitimi. În privinţa salvgardării vieţii embrionului uman în cazul FIVET.şi nu doar pentru morala catolică . de fecundare omogenă). Dar mai ales în sensul acesta trebuie să se facă o clară distincţie între moartea naturală şi moartea provocată omului.Fecundarea artificială extracorporală omogenă: pierdere de embrioni şi a unităţii conjugale Tema fecundării artificiale extracorporală omogenă este cazul cel mai dezbătut.. pentru producerea de cosmetice. pentru transferul la altă femeie (în cazul acesta nu va fi vorba. adică unirea gameţilor. Medicul nu ar face decât să "imite" ceea ce se întâmplă în natură. şi în acest caz sunt prevăzute rezerva şi "surplusul". Nu este greu de descoperit contradicţia argumentului şi subtilitatea erorii. datorită anomaliilor sau incompatibilităţii. atât cauzală cât şi locală. dacă face să se implanteze şi să crească doar cei care au vitalitate mai mare. Contradicţia rezidă în faptul că este invocată natura pentru a justifica pierderile de embrioni. Într-adevăr. (60) Se spune: dacă natura însăşi operează o selecţie între diferiţi embrioni. vom face o precizare care nu este numai terminologică: în cazul FIVET se vorbeşte pe bună dreptate de "fecundare" şi nu şi de "inseminare" artificială: raţiunea este că în cazul IA momentul fecundării rămâne în naturalitatea sa. În cazul FIV fecundarea. de exemplu. Pentru a proceda la evaluarea morală trebuie amintite două exigenţe etice fundamentale ale procreării umane asupra cărora sunt de acord toţi moraliştii catolici şi atari exigenţe ţin prin sine de morala naturală: prima este să fie salvgardată viaţa embrionului. chiar pentru a preîntâmpina frecventa asincronie între ciclul ovarian şi ciclul menstrual al femeilor care au fost hiperstimulate. Unii aduc drept scuză pentru justificarea morală a acestei distrugeri de emrbioni supranumerari faptul că şi în cazul fecundării naturale apar multe mini-avorturi. (59) Eliminarea programată sau suprimarea embrionilor reprezintă pentru morală . dar se afirmă că nu trebuie să se aibă despre natură o concepţie "biologistă" atunci când este vorba de a justificaa ansamblul fecundării artificiale. Dacă raţionamentul de mai sus ar fi valid. este licit ca şi în laborator să fie operate mai multe tentative în căutarea celui mai bun rezultat. în general se procedează la fecundarea cât mai multor embrioni. O procedură care se dezvoltă în unele laboratoare este congelarea embrionului. Aşa zisul "surplus" reprezintă o problemă etică şi juridică: poate fi eliminat. îndeosebi de moraliştii din mediul catolic. evident. imediat după fecundare şi înainte de implantare sau imediat după implantare. utilizat pentru experimente. în mod accidental.

În constituirea caracterului conjugal. în mod simultan. deja le-am răspuns în capitolul referitor la întreruperea voluntară de sarcină. exprimă simultan deschiderea către darul vieţii: un act inseparabil corporal şi spiritual. când tehnicile vor fi îmbunătăţite se va reduce acest risc la indicele normal existent în cazul oricărui act terapeutic. ar trebui cel puţin să se admită că în momentul de faţă. Caracteristica iubirii conjugale este totalitatea şi plinătatea dăruirii celor două persoane. Celorlalte obiecţiuni . Instrucţiunea "Donum Vitae" spune următoarele: "Actul conjugal prin care soţii îşi manifestă reciproc dăruirea de sine. întrucât este utilizată o tehnică respunzătoare de moarte. nu ar mai constitui o culpă morală provocarea deliberată a morţii lor? Altă raţiune care se propune pentru a risipi dubiile în această problemă este următoarea: respectiva pierdere de embrioni este un fapt temporar. să se facă experienţe pe om când aceste experienţe ar comporta un risc mortal de 80% (cifra procentuală a pierderii de embrioni prin FIVET) . ci şi spirituală. Fecundarea in vitro. ca experiment tranzitoriu pentru a obţine o tehnică mai bună. cărora raţiunea . Într-o acţiune pur tehnică obiectul constituit rămâne ontologic neomogen faţă de subiect. Pentru a respecta limbajul corpurilor şi generozitatea lor naturală.le recunoaşte structura şi valoarea de fiinţe umane. o declasare a lui la tipologia unui act tehnic. Cine ar accepta acest criteriu în experimentarea farmacologică? Nu s-ar putea admite. Fecundarea obţinută în afara corpului soţilor rămâne de aceea. în structura şi fenomenologia. iar procrearea unei persoane trebuie să fie rodul şi finalitatea iubirii sponsale. desigur. Începutul fiinţei umane se petrece. afectiv. În orice caz. iar asupra acestuia subiectul constructor are drept de proprietate şi de stăpânire. uneşte soţii (fizic.este vorba despre o fiinţă umană potenţială incapabilă încă de relaţie socială etc -. disociază dimensiunea unitiv-afectivă a actului conjugal de dimensiunea procreativă şi fizică. În sensul acesta. chiar atunci când este omogenă. Tocmai în corpul lor şi prin întermediul corpului lor soţii efectuează actul căsătoriei şi pot deveni tată şi mamă. Şi aici avem de a face cu un raţionament de tip eficientist. privată de semnificaţiile şi de valorile care se exprimă în limbajul corpului şi în uniunea persoanelor umane" (62) Deci un act de procreare lipsit de expresia corporală privează acest act nu de elementul biologic (care se recuperează "tehnologic" prin transferul gameţilor). adică în calitate de "persoane") şi le deschide posibilitatea procreativă. În acţiunile de 119 .şi nu numai credinţa catolică . (61) Dar există şi o altă raţiune cu caracter etic care trebuie considerată şi pe care am menţionat-o deja în legătură cu inseminarea artificială. a părinţilor în legătura căsătoriei.în limbajul sexualităţii umane se realizează acest fapt: actul sexual. că pentru a rafina şi perfecţiona un dozaj de medicamente. Substituirea gestului corporal cu tehnica determină o reducere a actului conjugal. uniunea conjugală trebuie să se producă în respectul procreării. sau cum se obişnuieşte să se spună . ci de comuniunea interpersonală care se poate exprima în manieră completă prin intermediul corpului în plinătatea şi unitatea lui. Despărţirea momentului unitiv de cel procreativ echivalează cu ruperea unităţii de iubire şi de viaţă a actului conjugal. de multe ori.programate nu ar fi un delict? Sau: întrucât mulţi bătrâni mor de moarte naturală. FIVET comportă o pierdere nejustificată de embrioni umani. prin unirea nu doar biologică. deci.

chiar şi numai parţial. căci privează procrearea umană de demnitatea care îi este proprie şi conaturală. Din acest motiv.se citeşte în Enciclica Evangelium Vitae . a cărui egalitate o respectă şi cu care este consimţită libera expresie. Desigur. cum a subliniat Instrucţiunea Donum Vitae. acestea nu ar putea fi imputate naturii. iar aceasta rămâne în cadrul voinţei şi uniunii cuplului. fecundare extraconjugală: conjugale rămân patrimoniul genetic. Termenii "concepţie" ("generare") şi "fecundare".ei reţin că unitatea dintre dimensiunea unitivă şi cea procreativă a FIV omogenă ar fi asigurată în acelaşi mod ca în cazul IAO impropriu zisă: unitatea ar fi dată de aşa zisul "context de iubire conjugală". Trebuie. subliniază Instrucţiunea (65) . tehnica rămâne moralmente inacceptabilă.este acţionat de un operator străin cuplului. aceste tehnici înregistrează înalte procentaje de insucces: aceasta priveşte nu atât fecundarea. Invers. sau o echipă de străini.rămâne iliceitatea morală a fecundării omogene in vitro: "dincolo de faptul că aceste tehnici de fecundare artificială . momentul fecundării . în locul cuplului. subiectul se exprimă pe sine către un alt subiect. expus riscului de moarte în termene de timp în general foarte scurte". din moment ce disociază procrearea de contextul integral uman al actului conjugal. Printre actele expresive sau limbajele corporale. cine împlineşte faza decisivă a procreării este un străin. anterioară fecundării. în cazul FIV. dar care în sine este suficient. dar . unii moralişti catolici îngăduie încă "posibilitatea de a accepta" aşa zisul caz simplu . Odată stabilită această rezervă . care să fie separată de posibilitatea oricărui compromis cu practica avortivă a distrugerii de embrioni (64) .momentul culminant al unui proces ce cuprinde mai multe faze legate între ele.de fapt. ci ar putea fi urmărite juridic. se înţelege pentru ce actul de iubire conjugală este considerat în învăţătura Bisericii Catolice ca unicul loc demn al procreării umane. Fecundarea extracorporală devine. voinţa faptică şi gestaţia maternă. Pentru o necesară informare trebuie spus că deşi este clară poziţia Instrucţiunii "Donum Vitae". după părerea mea.sunt inacceptabile din punct de vedere moral. învinuind biologii (63) . devin în cazul FIV termeni improprii pentru părinţi: în realitate. încă de nedepăşit . cum este actul conjugal. adică procedura FIVET omogenă. În timp ce în tehnica IAO impropriu zisă medicul ginecolog îndeplineşte o acţiune subsidiară şi complementară. proces constitutiv al noii fiinţe umane . care se adaugă celui precedent. şi în "cazul simplu". cazul simplu nu este grevat de toată acea negativitate etică ce se întâlneşte în procrearea extraconjugală. globalitatea vieţii conjugale nu este suficientă pentru a asigura demnitatea procreării umane. din punctul de vedere al cauzei proxime şi al responsabilităţii imediate.comuniune şi comunicare. 120 . să se revină cu o aprofundare ulterioară: în cazul "fecundării" in vitro se introduce o cauzalitate parentală plurală şi străină cuplului. pentru care. dacă ar exista un schimb de spermă sau o eroare sau un risc. actul conjugal are caracteristica plinătăţii şi a totalităţii: a reduce procrearea la un factor tehnic înseamnă a stabili un raport de dominare "subiect producător-obiect produs" şi înseamnă a sărăci şi a degrada actul procreator în sens atât teologic cât şi antropologic. cât dezvoltarea succesivă a embrionului. Acest lucru este atât de adevărat încât. de unde vine cererea şi în care se plasează copilul pe cale de a se naşte.chiar şi atunci când s-ar face totul pentru a evita moartea embrionului uman .

putem aborda consideraţiile în felul următor: 121 . ci la eficienţa rezultatelor. Omul este parte integrantă a acestei lumi şi viaţa lui. Bockle. bazate pe criterii de economie sanitară. tehnica FIVET omogenă este permisă chiar şi de legislaţiile mai rigoriste. iar pe de altă parte. că în privinţa acestui subiect apare una dintre contradicţiile cele mai vădite ale culturii contemporane: pe de o parte se propagă. (69) F. începând de la naştere. este revendicat cu orice preţ şi cu orice mijloc fiul. sau oricum. sau dacă ar exista şi posibilitatea unei "preadopţii legale". Rămânând la tema juridică. între soţi există doar un drept de a avea raporturi conjugale deschise procreării. în afara moraliştilor catolici şi printre cei care privesc nu la instanţele etice. după cum am amintit la tema procreării. care ar fi propriu cuplului. dar care sunt relevante din punct de vedere moral. trebuie să adăugăm că nu se poate apela la un "drept de a procrea". nu numai că nu există preocupări. Din punct de vedere juridic. ştiinţa şi tehnica pot şi trebuie să corecteze şi să ajute procesele naturale. teolog catolic. dar aceştia nu se opresc nici măcar la FIVET omogenă. prin intermediul avortului şi al contracepţiei. ca în atâtea altele. nu se poate vorbi despre "dreptul asupra fiului". Calea adopţiei (care este considerată astăzi puţin practicabilă) ar fi mult mai accesibilă dacă fiii ar fi primiţi întotdeauna cu responsabilitate. nu ar putea creşte copilul odată născut. Iată ce scrie. Semnale de alarmă au început să apară şi în mediul laical împotriva acestei tehnicizări a procreării umane. nici remuşcări cu caracter etic. N. atât într-un caz cât şi în altul. prin intermediul tehnicii FIVET: este îndoielnic că. Întreaga natură are astăzi nevoie de apărare împotriva contaminării şi a distorsiunilor masive pe care le provoacă abuzul tehnic. În realitate. dacă nu ar fi aşa ar fi ilegală sau nonvalidă orice căsătorie nefertilă. Pe de altă parte. fiul nu ar fi considerat mai degrabă un "complement" şi "obiect" faţă de soţi. de asemenea. decât "subiect" care are o valoare proprie şi care trebuie dorit şi primit prin ceea ce reprezintă el însuşi şi pe căile planului de viaţă şi de iubire care trece prin familie. mentalitatea anti-life. veînind în întâmpinarea mamelor care ar dori să-şi întrerupă sarcina. Trebuie adăugat. scrie: "Nous sommes visiblement arrivés a un point ou nous pouvons plus qu'il ne nous est permis de faire et c'est pourquoi qu'il n'est nous permis de faire tous ce que nous pouvons" (70) Fecundarea artificială extracorporală heterogenă Dorind să examinăm ansamblul problemelor etice legate de tehnica FIVET heterogenă şi presupunând deja valide rezervele enunţate pentru cea omogenă.Este ştiut că. de exemplu. este elementul cel mai preţios care trebuie apărat împotriva oricărei manipulări care îi ştirbeşte demnitatea" (68) În literatură au apărut deja consideraţii care trezesc perplexitate. dar nu trebuie să li se substituie cu artificii ce ar anula efectele pe care doar naturalul le poate garanta. dar este ştiut că punctul de vedere juridic poate să nu coincidă cu punctul de vedere moral şi de multe ori legea pozitivă umană şi legea morala contrastează (67). Abbagano: "În domeniul acesta.

ar trebui legitimată cu acelaşi principiu orice legătură adulterină şi extraconjugală. când este vorba de gameţi. atunci când se realizează "dăruirea" spermei sau a ovulului. Repercusiunile asupra unităţii matrimoniale şi parentale E uşor de constatat că. Desfacerea legăturii dintre viaţ conjugală şi procreaţie devine şi mai gravă şi complexă atunci când se asociază existenţei ca surrogate mother. Ţinând cont de faptul că fiecare dintre noi are dreptul de a şti al cui fiu este. se stabileşte o diferenţiere între figura "părinţilor" şi figura soţilor: a fi părinţi nu echivalează în cazul acesta . -ipoteza eugeniei. copilul adoptat a avut doi părinţi mai mult sau mai puţin legitimi. ci de obicei în publicistică şi în mass media. o dată ce i se comunică 122 . În cazul donării unui rinichi pentru un transplant sau donării de sânge pentru o transfuzie nu se încalcă unitatea nici nu se dă viaţă unei noi fiinţe umane. Identitatea copiluluii conceput Pe planul acesta se observă consecinţe şi mai grave şi câteodată chiar stranii.-repercusiunile asupra unităţii matrimoniale şi conjugale. Nu poate fi invocat conceptul de "dăruire" în sens de caritate-solidaritate. -identitatea biologică. -consecinţele antrenării mamei surogat (surrogate mother). sau a amândorura. Acestea nu ar merita să fie luate în considerare dacă nu şi-ar găsi loc în literatură.cu a fi soţi. Nu este valabilă comparaţia cu adopţia: ea nu provoacă o frângere a raportului matrimonial. psihologică şi juridică a fătului. Structura unitară a căsătoriei este compromisă şi sfărâmată. ca şi cum ar fi vorba despre o donare de organe sau de sânge. în plus. după cum am arătat deja în cazul tehnicii IAE. Dacă nu s-ar face această diferenţiere şi dacă ar trebui extins atât de mult conceptul de caritate şi de altruism. şi. fără să privească în vreun fel angajamentele juridice dintre adulţi sau fără vreo legătură cu consangvinitatea" (72) Considerăm că această nouă încălcare a unităţii familiale trebuie să fie respinsă pe plan eticoraţional.sau echivalează doar parţial . În cazul adopţiei sarcina educativă este cea care e încredinţată altui cuplu. care au dat viaţă împreună fiului şi între ei a avut loc un raport de dăruire reciprocă. atunci când copilul pe cale de a se naşte are o identitate biologică diferită de cea socială . fecundarea devine extracorporală Avem astfel o dublă încălcare a unităţii căsătoriei: este încălcată uniunea dintre dimensiunea unitivă şi dimensiunea procreativă a actului conjugal (71) şi astfel "conceptul de familie reprezintă doar un mod de interpretare şi de ordonare a unui ansamblu de relaţii. nu în literatura medicală sau medico-legală.

după calculul probabilităţilor.subiectului. Stimularea eugeniei 123 . examinată de instanţele juridice şi în discuţiile referitoare la băncile de embrioni. în mod teoretic s-ar putea obţine la o populaţie anume un număr de consangvini care nu ştiu că au o astfel de legătură între ei (75). întrucât "paternitatea" donatorului trebuie să rămână necunoscută . Se realizează astfel aşa zişii "fii din lumea de dincolo". să fie implantaţi în femei diverse. lucru care nu are doar o relevanţă juridică. sau când văduva doreşte un fiu din sperma soţului decedat. ci şi sanitară. evident. când tatăl donator moare înainte de implant. să se instituie registre centralizate de unde să poată fi luate referinţe . astfel încât majoritatea ţărilor care au legiferat în materie cer ca. dar acest fapt nu elimină dificultatea. ci la aceea de embrioni. în timp ce două femei homosexuale ar putea obţine măcar ipotetic un fiu şi prin procedeul clonării. donatorul rămânând necunoscut. originea sa. sau embrionii devin orfani înainte de a fi implantaţi în uterul matern. Ca o completare cu caracter tehnic. căsătoria între consangvini. în respectul donatorilor.eticitatea. La acest punct se pot constata. dispar datorită unui accident mortal şi măcar au lăsat o ereditate copilului pe cale de a se naşte. În absenţa unei normative juridice aceste fapte sunt şi mai grave. Faptul că. cu greu va putea fi înregistrată . apoi embrionii obţinuţi astfel. la eleminarea dificultăţilor nu ajută nici normele propuse în legătură cu alegerea donatorului.în cazul în care fiul le cere. mărind riscul bolilor genetice. de altfel. să se recurgă la surrogate mother. născut prin tehnica FIVET heterogenă.. după ce sperma a fost deliberat prelevată în timpul maladiei care era prevăzută ca letală. cum s-a întâmplat deja. care să fie şi sănătos dar să fie şi asemănător din punct de vedere somatic şi psihologic. Cazul fiului adoptat de perechea homosexuală este atât de aberant în privinţa concepţiei parentale asupra procreării şi a structurii căsătoriei încât nu necesită alt comentariu pentru a-i releva non. Cazurile stranii şi aflate în cauză juridică apar atunci când. aceştia sunt implantaţi după moartea tatălui donator (în cazul fecundării omogene). după cum se ştie. cu patrimoniu biologic al cuplului însuşi. (73) Această exigenţă şi acest drept sunt recunoscute şi la nivel juridic. Eventualele consecinţe de ordin sanitar ale fecundării in vitro heterogenă prin efectul congelării şi al fazelor succesive nu sunt încă previzibile şi va trebui să fie verificate în arcul de timp respectiv. sau după ce ajutorii. trebuie să adăugăm că în cazul perechii de homosexuali bărbaţi este nevoie.chiar generice . după cum am spus în capitolul referitor la manipulările genetice altele decât cele obţinute prin tehnica FIVET heterogenă. Întrucât din ejacularea unui singur bărbat ar putea fi fecundate multe ovule. cazuri de căsătorii între consangvini. care este ipoteza luată acum în considerare la nivel legislativ. cu tatăl virtual (74) . unul din ei va fi virtual.şi. Este ştiut că din partea unor legislaţii se doreşte ca secretul asupra numelui donatorului să fie prescris. această situaţie ar avea un procentaj scăzut nu schimbă judecata etică. recurgându-se nu la banca de spermă. după cum am spus deja în cazul tehnicii IAE. Trebuie menţionată şi altă eventualitate. acest fapt determină o dificultate de relaţie cu părinţii.

putere de care subiecţii afectaţi nu pot să se apere: "Ils este théoriquement . Le desir du gene (70): ne aflăm la al doilea nivel al eugeniei. nu numai fiul dorit. "rasism liniştit". spre sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea. prin băncile de spermă.. este extraordinar de clară deja citata lucrare a lui J. împreună cu alte metode. constând în inseminarea artificială şi invenţii biologice accesorii" (78) .Nu este greu de înţeles că unele tehnici de fecundare artificială. Se înţelege cum. Scopul acestei selectări era şi este acela de a da cuplului care îl solicită. există o logică internă conform căreia. adică nu numai pentru subiecţii bolnavi de maladii ereditare dar şi pentru purtători. Testart (76) . Selecţia celulelor-ou şi a embrionilor înainte de implantare ar putea privi optica eugenică negativă. prin "noi invenţii tehnice. în care este deseori programat avortul. în care iubirea conjugală îşi pierde semnificaţia şi caracteristica sa de dăruire interpersonală. în momentul în care instanţa eugenistică se afirmă.. Testart. şi în special inseminarea artificială heterogenă. Fecundarea in vitro.că o asemenea metodă eugenică era propusă.possible d'obtenir un oeuf génétiquement 124 . acela aşa. În privinţa aceasta. este depăşit deja orizontul aşa zisei "terapii" a infertilităţii şi se intră într-un fel de finalism ideologic pilotat de tehnologie. Trebuie amintit că eugenetica negativă a apărut deja cu douăzeci de ani în urmă prin întrebuinţarea improprie şi selectivă a tehnicilor de diagnoză prenatală (postimplantatorie). din moment ce este posibilă. dar şi a perfect child sau. selectarea donatorilor. În timp ce în diagnoza prenatală selecţia reprezintă un abuz şi o deviaţie de la o tehnică licită în sine pentru alte finalităţi. urmărit nu prin selecţia donatorilor ci prin aceea a gameţilor şi a embrionilor şi cu succesiva eliminare a embrionilor care nu posedă caracteristicile cerute. aceasta fiind o modalitate selectivă ulterioară a noilor generaţii. de o mişcare eugenistă condusă de englezul Galton.scrie Testart . prin observaţie şi diagnostic preimplant se caută printr-o tehnică deja în sine ilicită. în lucrarea La sélection humaine (1919).est un monument de racisme tranquille. copilul de selecţionat. ou la pensée dérive sans cesse d'un savoir biologique incontestable a une ideologie qu'on peut qualifier de totalitaire" (77) . printre care şi Premiul Nobel Müller. în schimb. dă posibiltatea acţionării şi la un al treilea nivel al eugeniei. în schimb. chiar dacă urmărind doar selectarea donatorului (eugenie de prim nivel).cum aminteşte J. un copil cât mai asemănător cu părintele social. după cum susţineau deja unii geneticieni. Dar drumul spre eugenismul adevărat şi radical trebuia să treacă.zis pozitiv. oricum. pe vremea când încă nu era urmărită prin tehnicile de procreare artificială: ". Acest tip de selectare a părinţilor a fost definit de Charles Richet (Premiul Nobel pentru Pace). Odată cu fecundarea in vitro şi posibilitatea de a selecţiona celulele-ou înainte de fecundare şi embrionii prin tehnicile de diagnoză preimplant s-a înregistrat un nou impuls pentru instanţa eugenistică. cu eventuala recurgere la tehnici de inginerie genetică dându-i astfel omului maxima putere asupra celorlalţi oameni. conţin şi alte finalităţi în afară de "terapia" infertilităţii: ne referim în special la finalitatea eugenistică. Problema nu este nouă dacă ne gândim . în procrearea artificială extracorporală.

care totuşi ajunge să fie intim legată de fiu printr-o strânsă comunicare biologică. nutriţia şi comunicarea vitală intrauterină (cu consecinţe şi la nivel psihic).făt faţă de relaţia doică. au acceptat această sarcină pentru a-i da un fiu propriei surori sterile.copilul. De fapt.copil. deşi aveau proprii copii. le primeşte de la altă persoană. gestaţia embrionilor fecundaţi in vitro cu ovul şi spermă de la alte persoane (81).modifié en incorporant de nouveaux genes (transgénese) soit dans l'oeuf lui-meme. care este astfel tratat ca un exemplar animal şi nu ca o persoană ce are dreptul de a-şi recunoaşte proprii părinţi şi de a se identifica. Era cazul mamelor care. raportul strâns dintre părinţi şi copii: "aceasta instaurează în detrimentul familiilor. realizată în timpul gestaţiei. după ce a avut în gestaţie fiul comandat. aceea de "mamă surogat". O consecinţă a pluriovulaţiei induse farmacologic şi a plurifecundării . dar e şi o manifestare de altruism. Este determinată o manipulare a corporalităţii fiului care primeşte patrimoniul genetic de la două persoane.ar trebui să fie 125 . în timp ce sângele. Toate acestea determină o serie de abuzuri nu doar în privinţa vieţii de căsătorie.in vivo sau in vitro se constată şi un alt tip de selecţie a embrionilor efectuată prin raţiuni non calitative ci cantitative: scopul unei asemenea intervenţii "reductive" ar fi acela de a evita . deseori ţinut sub tăcere. au dus la termen pe contul unor terţe. întrerupând viaţa micilor şi inermilor embrioni. psihice şi morale care o alcătuiesc" (83) Au existat unii care au dorit să compare maternitatea "surogat" cu doica.dacă "obiectul" comerţului ar fi doar maternitatea gestantă . o separare între elementele fizice. Instrucţiunea "Donum Vitae" consideră că este inacceptabilă din punct de vedere etic maternitatea "surogată" exact din aceleaşi raţiuni care conduc la respingerea fecundării artificiale heterogene: aceasta "este contrară unităţii căsătoriei şi demnităţii procreării persoanei umane" (82) Nu numai că este atacată unitatea conjugală.pentru mamă. dar şi unitatea parentală. cuplul care comandă copilul rămâne străin de mama de împrumut. care. arătând că faptul în sine numai că este licit.mai ales . Unii chiar subliniau existenţa riscului exploatării uterului femeii şi o îndreptare către o nouă profesiune. normal. a existat şi cazul "mamei închiriate". a refuzat să-l mai dea simţindu-l ca fiindu-i propriu. Mamele "surogat" Surrogate mothers au apărut cu nume şi prenume în reviste şi pe ecranele televizoarelor: femeile acestea. Un aspect al problemei. riscurile şi complicaţiile unei gravidităţi plurigene (fetal-reduction) Pentru a evita o "eroare" legată de tehnică se efectuează o fetal-reduction în uter. despre care din când în când auzim vorbinduse.după cum am spus . Credem că trebuie subliniată diferenţa de intensitate a relaţiei mamă "surogat" . În cazul acestei practici a "uterului înlocuitor". juste apres la fécondation"(80) . în acest gen de contracte de înlocuire. plata stabilită . este faptul că devine obiect al unui contract de vânzare-cumpărare nu doar uterul mamei ci şi . cu ei. plătind sume de bani şi folosindu-se de intermedierea agenţiei. de la mama înlocuitoare. ci şi a fiului.

o parte a sumei este dată după naştere şi dacă. Printre altele. Se conferă o limită de două săptămâni de dezvoltare. Alte normative. cealaltă raţiune este de tip ştiinţific "terapeutic": experimente necesare pentru progresul ştiinţei şi vindecarea unor boli. din punct de vedere ontologic şi etic este o fiinţă umană individualizată şi nu potenţială. Fecundarea in vitro şi experimentele Cuprindem sub acest paragraf toate acele procedee experimentale care. Invers . ca pe o "garanţie" a permanenţei copilului în uter. consimt experimentarea până la singamie. altfel incurabile. cea care a "comandat" această gestaţie. interzic contractele de înlocuire sau le consideră juridic non valide (84) . de exemplu. De ce să mai plăteşti întreaga sumă stabilită pentru un "produs" care nu satisface "cerinţa"? Considerând problematica etico-socială inerentă recurgerii la maternitatea "surogat". aadică până la 21-22 de ore după fecundare. e de considerat personalitate umană "potenţială". desemnează aceste tehnici cu termenul de "fecundare asexuală" (asexual fertilization). toate normativele existente. totuşi unele normative includ posibilitatea de a "fabrica" embrioni cu scop experimental (89) . sub actualul regim juridic. sau pentru fecundarea interspecifică (85) . deci. cu excepţia statului Arkansas (SUA). şi embrionul ar fi încheiat faza de implantare. trecând prin fecundarea in vitro. precum legea germană şi legea statului Victoria (Australia). cel puţin până la formarea sistemului nervos. Unii autori. experimentul pe animale nu este omologabil întotdeauna. la compatibilităţile imunologice. copilul este malformat.are prea puţine şanse să fie încredinţat cuplului care l-a "comandat". perechea care l-a "comandat" nu îl mai vrea. deci este nevoie să se recurgă la acest tip de experimente. sau chiar cu scopul de a realiza verificări în vederea unor ulterioare combinaţii prin clonarea de celule embrionare. referindu-se mai ales la clonare.consemnată mamei purtătoare încă de la începutul sarcinii. trebuie să spunem în primul rând că embrionul uman. (87) Care este raţiunea justificării experimentelor pe embrioni? Raţiunile avansate sunt două: una este negarea caracterului uman al embrionului în această fază (se avansează în general afirmaţia că embrionul. mai ales în privinţa codurilor genetice. Dorind să clarificăm pe scurt aceste două motivaţii şi reluând concepte exprimate în alte capitole. mai ales genetice. Deşi aceste experimente sunt practicate pe embrioni supranumerari şi fetuşi obţinuţi din avortul spontan sau provocat (temă care va trebui să fie abordată separat). ar trebui să fie înregistrată ca "mamă" cea din care se naşte copilul şi nu cea care a dat ovulul spre fecundare. doar dacă mama care a dat naştere copilului doreşte în mod explicit să nu-l recunoască. copilul respectiv declarat adoptabil .şi acesta este semnalul asupra faptului că încheierea contractului se petrece la consemnarea produsului şi. la vânzarea-cumpărarea de copii . dacă faptul acesta s-ar petrece în Italia. Se spune: fără experimente ştiinţa medicală nu progresează. în cazul acesta. sunt acţionate cu intenţia de a se dobândi cunoştinţe privitoare la ADN-ul uman. la acţiunea medicamentelor etc. ci reală: potenţială este doar 126 . moment din care ar începe să de formeze linia embrională primitivă.

inseminarea femelei cimpanzeu cu spermă umană). într-adevăr. Dacă mai există dubii asupra conceptului filozofic de "personalitate". de a putea "produce" fiinţe subumane destinate unor munci repetitive. nebunul este cel care a pierdut totul în afară de raţiune" (90) Instrucţiunea "Donum Vitae" afirmă că: ". Asemenea obligaţie persistă chiar şi în cazul embrionilor supranumerari "în stare de abandon" sau consideraţi netransferibili în căile genitale ale femeii. invers. chiar dacă este propusă de unii. înţelegând-o aici şi pe cea a dobândirii de noi cunoştinţe ştiinţifice.dezvoltarea.. de fapt irealizabilă. care . pentru implantul experimental al embrionului uman într-un uter de animal cu scopul de a studia reacţiile imunologice. Judecata etică este clar negativă. pentru că viaţa fizică este aceea prin care se pot realiza toate celelalte tipuri de valori. deja operate pe animale (cobai-iepure. în acelaşi timp. de altfel. referitor la reglementarea experimentelor pe om. rămâne însă interdicţia etică de a întrerupe acea viaţă care. este posibilitatea de implant de embrioni ai unei specii în uterul animal al unei alte specii. Fecundarea şi gestaţia interspecifică Se înţelege prin fecundare interspecifică sau hibridare posibilitatea de fecundare între gameţi umani şi gameţi animali. Gestaţia interspecifică. (89) Etica experimentării pe om are acest punct ferm şi de neînlocuit prin vreo raţiune de oportunitate sau utilitate. Tentativele sau proiectele de fecundare între gameţi umani şi animali şi de gestaţie de embrioni umani în utere animale. neplăcute. Aceste tehnici. sunt contrare demnităţii fiinţei umane proprie embrionului şi. să repetăm citatul din Chesterton: "Nebunul nu este cel care şi-a pierdut raţiunea. sau de a fi întrebuinţate ca "rezervoare" de organe pentru transplant.în cazurile acestea certitudine a morţii subiectului pe care se realizează experimentul. Omul valorează mai mult decât ştiinţa şi mai ales valorează mai mult decât aspiraţiile oamenilor de ştiinţă: asupra acestui punct se pronunţă explicit şi Codul de la Helsinki. Doar în lagărele de concentrare naziste au fost acceptate şi adoptate experienţe "in vivo"." (91) Evaluare etică a selectării sau prestabilirii sexului 127 . E cazul. obligaţia de a apăra viaţa umană devine fundamentală şi prioritară faţă de celelalte valori.. sunt gândite ca o ipoteză şi pentru om (de exemplu. Se pare că în Anglia a fost adresată o cerere Comitetului guvernamental. în eventualitatea. va continua şi după naştere. odată lăsată să crească. dar şi în legătură cu experimentarea în sine: identitatea umană. nu numai în ceea ce priveşte "viabilitatea" acestor embrioni. capră-oaie etc). lezează dreptul oricărei persoane de a fi concepută şi de a se naşte în cadrul căsătoriei şi din căsătorie. demnitatea subiectului şi a familiei ar fi contrazise în modul cel mai vădit şi monstruos. (88) Principiul terapeutic nu se poate aplica "in vivo". are în sine capacitatea reală de a se maturiza ca persoană umană. când există o altă cifră procentuală . care prevedeau moartea subiecţilor şi aceasta fără consimţământul lor.

Prin sintagma "prestabilire şi selecţie a sexului" sunt indicate acele procedee care le pot permite părinţilor să aleagă şi să stabilească sexul copiilor ce se vor naşte. (92) Problemele etice implicate sunt multe şi se referă îndeosebi la legitimitatea predeterminării înseşi a sexului de către părinţi şi deci la motivaţii; în plus trebuie să se pună întrebarea dacă astfel nu s-ar instaura un fel de ideologie "sexistă", care ar putea fi cultivată în mentalitatea socială şi exploatată chiar de puterea politică; în sfârşit, trebuie să ne punem întrebarea asupra consecinţelor în sensul unor disproporţii sociale în raportul bărbaţi/femei şi asupra consecinţelor de ordin sanitar ce derivă din folosirea unor tehnologii selective (de exemplu, cele microchirurgicale). În sfârşit, moralitatea metodelor variază după puterea lor de determinare, în funcţie de riscurile pentru embrion şi de caracterul lor de manipulator al patrimoniului genetic. Nu se pot emite judecăţi etice analitice definitive în lipsa unei validări a fiecărei metode în parte. Credem că putem oferi, însă, câteva orientări de natură etică, înţelese ca orientări maximale, referitor la finalitatea şi la mijloacele utilizate. Scopul terapeutic, relativ la prevenirea bolilor genetice legate de sex, presupusă validitatea etică a metodei întrebuinţate, apare cel mai legitim şi admisibil din punct de vedere etic, în virtutea principiului terapeutic considerat sub aspect preventiv. Oricum, nu ni se pare că -şi în acest caz - societatea ar putea, eventual, să le impună părinţilor alegerea sexului considerat ca nepurtătorul anomaliei genetice. Părinţii sunt responsabili asupra deciziei procreative şi asupra numărului copiilor; deci amestecul statului ar fi neîngăduit dacă ar comanda limitarea numărului de copii sau abţinerea de a procrea: nu trebuie să fie de competenţa statului determinarea sexului copiilor pe cale de a se naşte, nici chiar din motive eugenice. Statul poate propune, eventual, o educaţie sanitară, dar nu poate impune o selecţie a copiilor nenăscuţi. Se poate afirma că astăzi se observă mai puţin sensul superiorităţii unui sex asupra altuia - cu scop ideologic - în urma campaniilor de paritate şi de egală demnitate a bărbatului şi a femeii; dar pot apărea în anumite contexte sociale sau în situaţii de război impulsurile ideologice sau de apologie a unui sex preferat. În acest caz, ideologia dăunătoare la adresa respectului datorat persoanei umane, care are demnitate egală în cazul fiecărui individ în parte, indiferent de sex, va încuraja acţiunea electivă şi o va face dăunătoare la adresa valorilor morale. Cu atât mai grav ar apărea acest fapt atunci când ideologia ar fi condusă de puterea politică şi finanţată cu scopuri dominatoare de tip rasist. În privinţa finalităţii educative şi de echilibru familial, credem că existenţa în familie a fiilor de sex diferit pare a fi de mai mare utilitate educativă şi de mai mare echilibru psihologic. Dar nu trebuie ca aceasta să reprezinte o finalitate, evident, nepermisă. A dori un băiat după naşterea uneia sau mai multor fete, şi invers, ni se pare lipsit de orice vină, cu condiţia ca această dorinţă să se măsoare după necesităţile copiilor şi nu după gusturile şi dorinţele părinţilor şi ca aceştia să rămână deschişi oricum să primească noul fiu, indiferent care va fi sexul său şi fără respingeri de ordin psihologic sau avortiv. Cât priveşte finalitatea reglementării naşterilor, ni se pare că o justă reglementare a numărului de fii, conform principiului procreării responsabile, este admisibilă şi chiar investigaţiile asupra diversităţii copiilor din punct de vedere sexual; dar decisivă este absenţa 128

egoismului, şi în privinţa aceasta , motivul cel mai serios pentru limitarea naşterilor - care devine relevant - este alegerea mijloacelor. Sunt excluse finalităţile pur experimentale; evident, fiind vorba despre om, mai ales dacă acestea sunt supuse riscurilor.

Liceitatea metodelor şi a tehnicilor Acest capitol al problemei este mai greu şi mai complex. Sunt excluse, în orice caz, tehnicile care presupun suprimarea embrionilor sau a blastocistelor de sex nedorit, ca folosirea microchirurgiei şi a diagnozei preimplantatorii selective. Sunt excluse şi tehnicile de manipulare embrionară sau genetică, în absenţa unei finalităţi riguros terapeutice şi cu atât mai mult în prezenţa unor riscuri pentru viaţa embrionară. Trebuie excluse tehnicile caracterizate printr-un determinism tehnologic absolut. Consiliul Europei a înterzis în mod explicit prestabilirea sexului prin manipulări biologice şi această interdicţie este prezentă şi în Instrucţiunea"Donum Vitae", care consideră aceste tehnici "contrare demnităţii personale a fiinţei umane, integrităţii şi identităţii ei." (93) Licit este să se condiţioneze sexul copilului aşteptat, atunci când există motive valide, dar cu deschiderea de a primi copilul, indiferent de sexul lui. Ni se par deci acceptabile tehnicile care se bazează pe respectarea embrionului şi a persoanei soţilor, a relaţiei lor sexuale în demnitatea nu doar fizică, ci şi afectivă şi spirituală. Asemenea metode pot fi cele ce ţin cont de mediul biochimic potrivit, de fiziologia actului procreator, precum şi "metoda ovulaţiei". În concluzie, pentru că normalitatea este elementul care determină liceitatea scopurilor urmărite, precum şi a metodelor folosite, putem spune că este licită dorinţa de a stabili sexul dorit atunci când se întrebuinţează pentru aceasta mijloacele naturale care asigură condiţii favorabile actului conjugal; în plus, doar dacă alegerea este cerută de motive de ordin terapeutic, sau de echilibrul psiho-pedagogic al familiei; în sfârşit, cu condiţia ca o atare alegere să nu fie impusă din afara cuplului. Evaluarea morală Problema sterilizării voluntare, cu scopul de a obţine direct şi simplu infertilitatea, este diferită de celelalte tipuri de sterilizare, sterilizarea forţată şi sterilizarea terapeutică. Prima a fost condamnată nu numai de Biserica Catolică, ci şi de de simţul comun, pentru dubla raţiune a lezării integrităţii şi a ofensei aduse libertăţii persoanei. (94) Despre sterilizare ca pedeapsă pentru delict sexual rămâne doar amintirea istorică a unor excese penale, inumane. Sterilizarea terapeutică sau curativă, practicată de mult timp în spitale, nu ridică probleme deosebite din punct de vedere moral. Procedeul, motivat deseori de apariţia unor tumori sau de alte procese patologice care nu pot fi tratate decât prin extirparea organelor genitale, este licit, dar ca orice intervenţie chirurgicală ce comportă o amputare, el trebuie să se conformeze următoarelor condiţii: să fie subordonat binelui totalităţii organismului, să fie necesar pentru salvarea corpului, iar atare necesitate să nu poată fi atinsă altfel. De asemenea, necesitatea trebuie să fie actuală. (95) 129

Subliniem că raţiunile care susţin judecata morală asupra iliceităţii sterilizării forţate şi asupra liceităţii celei curative sunt evidente din punct de vedere etic: în primul caz este lezată, fără vreo necesitate curativă, integritatea persoanei fizice şi este agresată libertatea persoanei în privinţa unui drept fundamental şi inalienabil, şi anume, posibilitatea de a procrea în cadrul căsătoriei; în al doilea caz, salvarea organismului, conform principiului totalităţii binelui personal, este elementul care cere şi legitimează intervenţia, care în mod evident trebuie să fie oricum adusă la cunoştinţa pacientului pentru a avea consimţământul său. Principiul terapeutic sau al totalităţii va fi aprofundat mai departe. Problema etică se pune într-o manieră acută în privinţa sterilizării cu scop contraceptiv şi cu caracter voluntar, adică practicată cu consensul persoanei interesate. (97) Poziţia Magisteriului Bisericii catolice asupra acestui punct este foarte clară. Este suficient să cităm câteva documente dintre cele mai semnificative şi explicite: motivaţiile cuprinse sunt demne de atenţie chiar şi în lumina simplei raţiuni umane. În Enciclica Humanae Vitae, Paul al VI-lea afirmă: "În egală măsură trebuie exclusă - după cum a declarat de mai multe ori Magisteriul Bisericii - sterilizarea directă, atât perpetuă cât şi temporară, atât a bărbatului cât şi a femeii" (98) . Mai răspândit şi interesant şi pentru referinţele făcute în privinţa opiniilor unor teologi, este documentul Sfintei Congregaţii pentru Doctrina Credinţei despre Sterilizarea în spitalele catolice, document emis în 13 martie 1975, în care se afirmă textual: "Orice sterilizare care prin sine însăşi, adică prin propria natură şi condiţie, are unicul efect imediat a face facultatea procreatoare incapabilă de procreare, trebuie să fie considerată sterilizare directă, în sensul în care acest termen este înţeles în declaraţii ale magisteriului pontifical, în special de Pius al XII-lea. De aceea, chiar dacă există o bună intenţie din partea celor ale căror intervenţii sunt determinate de tratarea sau prevenirea unei boli fizice sau mintale previzibilă sau temută ca rezultat al gravidităţii, sterilizarea astfel făcută rămâne în continuare absolut interzisă conform doctrinei Bisericii. Şi într-adevăr, sterilizarea facultăţii (de procreare) este interzisă dintr-un motiv şi mai grav , pentru că produce o stare de sterilitate a persoanei aproape întotdeauna ireversibilă. Nu poate fi invocată nici o dispoziţie a autorităţii publice, care ar încerca să impună strerilizarea directă ca fiind necesară binelui comun, căci această sterilizare lezează demnitatea şi inviolabilitatea persoanei umane. În mod similar, nu poate fi nici măcar invocat, în acest caz, principiul totalităţii, în virtutea căruia sunt justificate intervenţii asupra organelor motivate de un bine superior al persoanei; sterilitatea în sine, într-adevăr, nu este orientată spre binele integral al persoanei, înţeles corect, "în observarea dreptei ordini a lucurilor şi a bunurilor", din moment ce este contrară binelui moral al persoanei, care este binele cel mai înalt, privând prevăzuta şi liber aleasa activitate sexuală de un element esenţial." (99) O sterilizare "contraceptivă", care a devenit instrument de control al naşterilor ("contracepţia, sterilizarea şi avortul trebuie cu siguranţă numărate printre cauzele care contribuie la determinarea situaţiilor de puternică scădere a natalităţii. Poate apărea uşor tentaţia de a recurge la aceleaşi metode şi atentate împotriva vieţii şi în situaţiile de "explozie demografică"" (100) ) este "rodul" din ce în ce mai evident al unei mentalităţi contrare vieţii şi care recurge "la contracepţie, sterilizare, avort şi chiar la eutanasie, ca semn de progres şi de cucerire a libertăţii..." (101) Inviolabilitatea persoanei şi a integrităţii sale fizice 130

atunci se prăbuşeşte întreaga construcţie etică şi se prăbuşeşte temelia civilizaţiei umane. trebuie să recunoaştem neapărat limitele de netrecut ale posibilităţii de dominare din partea omului asupra propriului corp şi funcţiuni ale sale. Această temelie este ontologică şi etică. O atare structură implică deci o ierarhie a bunurilor personale. cu alte cuvinte. nu există alternative diferite: sau se acceptă o viziunea creaţionistă. dacă omul ar avea în mod arbitrar deplină stăpânire asupra lui însuşi. A se recunoaşte responsabili şi nu arbitri ai propriei persoane înseamnă a-i respecta exigenţele. dacă este desfiinţată. ca referinţă esenţială. sau cel puţin personalistă asupra omului. şi atunci valoarea fiinţei umane este absolută şi intangibilă. subordonată întregului şi binelui suprem. la justificarea omicidului voluntar. sau raţiunea ultimă. pentru ce nu ar putea stăpâni la fel şi asupra celorlalţi? Poate că viaţa altuia trebuie să valoreze mai mult decât viaţa proprie şi să aibă o tutelă superioară? Şi a cui? După cum se vede. a acestei non disponibilităţi a persoanei umane constă în faptul că Omul este creatura lui Dumnezeu şi deci întreaga sa realitate personală este darul lui Dumnezeu. este o doctrină clară a Bisericii. la eutanasie. conform principiului enunţat mai sus şi conform dreptei inteligenţe a "principiului totalităţii". Regăsim acest principiu în Humanae Vitae: "Aşadar. integritatea. Dorim să le amintim pentru că pe principiul totalităţii se întemeiază principiul derivat. ci şi dreptului la sinucidere. (102) Baza. chiar şi în faţa voinţei subiectului însuşi. necesită ca ordinea morală să se adecveze ordinei ontologice: este ceea ce se înţelege atunci când se vorbeşte de legea naturală. a avortului şi a oricărui tip de violenţă. sau se ajunge la o viziune imanentistă (omul patron al omului-statul patron al omului) şi atunci se deschide poarta nu numai sterilizării. ilustrat de Predecesorul nostru Pius al XII-lea. Pentru ca principiul totalităţii să poată fi aplicat în mod legitim şi licit se cer unele condiţii esenţiale. limite care nici unui om. se ajunge la totalul relativism pe care l-am amintit deja de mai multe ori. Pe plan pur raţional acest principiu fundamental rezidă în faptul că persoana este valoarea primă şi transcendentă şi dacă acest fundament se destramă. atât persoană particulară cât şi investit cu autoritate nu îi este permis să le încalce. Intervenţia trebuie să satisfacă aceste condiţii: a.Principiul inviolabilităţii sau al non disponibilităţii persoanei. o pluralitate şi diversitate de facultăţi şi de expresii vitale. fiecare unitate face referire la pluralitate şi fiecare pluralitate cheamă în cauză unificarea. consensul pacientului 131 . ca un stăpân despotic. Omul are faţă de sine o responsabilitate şi nu posesia sau autoposesia arbitrară. ca scop şi dinamism structural. potenţialităţile. dacă nu dorim să expunem arbitrului oamenilor misiunea de a procrea viaţa. Şi atari limite nu pot fi determinate decât de respectul datorat integrităţii corpului uman şi funcţiilor sale naturale. cel numit terapeutic. Unitotalitatea fiinţei umane Persoana este existenţă unificantă. dar şi a filozofiei sănătoase: reprezintă premiza ontologică şi etică a oricărei norme etice şi juridice.

să se subordoneze binelui organismului însuşi asupra căruia se intervine.b. familiale şi sociale. după astfel de autori. dat fiind că cele două finalităţi ale căsătoriei . Principiile posibilităţii de opţiune şi globalităţii Principiul posibilităţii de opţiune este formulat de unii teologi ca alegere a unui rău minor sau a unui scop prevalent dintre două ipoteze care nu sunt practicabile simultan. conform binelui etic şi medicopsihologic al persoanei.legate într-o unitate . care sunt adevărata "cauză" a sarcinii. pe cale contraceptivă sau chiar prin sterilizare. dar în dauna corporalităţii şi fără ca beneficiul să fie şi asupra corporalităţii. conform progreselor ştiinţei în domeniul "metodelor naturale". persoana se deresponsabilizează. chiar cu cele mai bune intenţii în privinţa unei înţelegeri atente a dificultăţilor conjugale. ci în sens inclusiv (şi corpul). ci în uzul neregulat al sexualităţii şi al actelor procreative.sunt: deschiderea către fecunditate şi uniunea afectivă a soţilor. se procedează la o slăbire etică şi ontologică a iubirii. ci exerciţiul ei. Dacă se doreşte amânarea gravidităţii. aceasta trebuie să fie indirectă. a cărei adevărate cauze este doar libera activitate sexuală. care. din motive valide. acolo unde nici o raţiune curativă nu comportă suprimarea unei facultăţi care este fizică şi spirituală în acelaşi timp. sterilizarea. nu se poate vorbi despre binele integral al unei persoane atunci când persoana este satisfăcută în alegerile sale sociale şi utilitariste sau psihologice (chiar şi motivate). atunci când exerciţiul ei este dificil. în al doilea rând. Astfel. intervenţia directă trebuie să fie asupra părţii bolnave pentru a o extirpa. necesitatea trebuie să fie actuală momentului intervenţiei e. de exemplu fecunditatea şi unirea conjugală: pentru a o salva pe a doua ar fi necesar şi de consimţit să fie suprimată prima. deci să nu existe alternative valide. este astăzi calea cea mai practicabilă şi acreditată. 132 . d. în imposibilitatea de a practica această cale. Se presupune de obicei că această dilemă nu admite o terţă cale. binele totalităţii organismului. în sfârşit. ar necesita. Nu este licit să se apeleze la principiul totalităţii atunci când sterilizarea este invocată pentru a preveni o sarcină. trebuie adăugat că reglementarea "naturală". Principiul invocat al globalităţii binelui personal înseamnă globalitatea bunăstării conjugale. cauza nu trebuie văzută în funcţionarea organismului sănătos. Exigenţa de a considera corpul în totalitatea persoanei trebuie înţeleasă nu în sens exclusiv (doar corpul). Se poate extirpa partea sănătoasă numai dacă ea este cauza reală a unei patologii. Sub mantaua posibilităţii de a opta. intervenţia contraceptivă sau. care constă în acceptarea şi promovarea ordinii ontologice a persoanei şi a totalităţii sale. În acest sens. altfel imposibil de eliminat. Dacă de aici derivă o sterilizare. Trebuie adăugat că dificultatea survenită în actul conjugal poate să nu fie facultatea de procreare. în această opţionalitate nu este considerat binele etic superior. suprimarea voluntară a uneia sărăceşte şi distorsionează chiar şi semnificaţia celeilalte. deseori se ascunde subiectivismul şi. trebuie să fie o intervenţie necesară. de aceea nu există o raţiune motivată pentru a aboli facultatea procreativă. în unele cazuri. (103) c. aceea a reglementării naturale a actului procreator.

În al doilea rând. sau mai degrabă. cazul bolnavului mintal (în general femeia) care poate fi obiect de abuz sexual. al familiei şi al societăţii. cazul violenţei sexuale (intra sau extraconjugală) (104) "Cazul limită" Pot exista situaţii cu caracter medical în care o nouă sarcină este absolut de nesfătuit şi comportă riscuri mari (grave patologii cardiace. aplicarea aici a principiului răului minor este arbitrară şi forţată. Capitolul al V-lea A treia parte: Bioetica şi sterilizarea Corolare şi cazuri concrete de o deosebită gravitate Există cazuri concrete pe care le prezintă şi medicii datorită şi dramatismului şi soluţiilor dificile de natură etică : cazul în care se pune problema sterilizării sau abstinenţei totale între soţi ("cazul limită"). ci suntem chemaţi să stabilim o ordine a binelui fizic. trebuie justificată sterilizarea ca extrema ratio. 133 . există astăzi posibilităţi legate de întrebuinţarea metodelor naturale de reglementare a fertilităţii. circulatorii. în absenţa bolii fizice. astfel încât. biologic şi afectiv. în armonie cu binele total şi suprem al persoanei. pe de altă parte. ci trebuie să fie inclus în totalitatea binelui persoanei. Este citat pasajul din Gaudium et Spes în care se subliniază că "acolo unde intimitatea vieţii conjugale este întreruptă. În legătură cu aceasta se pot face două observaţii: sterilizarea nu este singura cale pentru a evita sarcina. renale. Prima observaţie este că sterilizarea nu e singura cale pentru evitarea sarcinii: în afara continenţei.Extinderea principiului de globalitate la dimensiunea psihologică şi socială. nu se poate lipsi de ordinea constitutivă reală a persoanei. susţinută şi prin avort şi contracepţie. în consecinţă. precedente cezariene multiple). principiul răului minor nu e aplicabil în acest caz atât pentru că nu există o dilemă de nerezolvat cât şi pentru că răul minor dacă totuşi poate fi tolerat atunci când este suferit. Să încercăm să elucidăm fiecare dintre aceste afirmaţii. devine un nonsens: globalitatea nu mai există atunci când se începe prin suprimarea dimensiunii fizice. conform ordinei morale a binelui. totalitatea binelui personal şi. Am precizat deci că termenul globalitate poate ascunde un echivoc sau un artificiu: globalitatea. nu se poate proceda la o intervenţie de natură chirurgicală care lezează fizicul. nu arareori fidelitatea poate fi pusă în primejdie iar binele copiilor poate fi compromis în sensul că educaţia lor este în pericol. Corpul nu poate să fie exclus. el nu poate fi niciodată folosit ca un mijloc. ca şi curajul părinţilor de a mai accepta şi alţii" (105) Se concluzionează că dacă nu trebuie întreruptă intimitatea conjugală şi dacă. aceasta nu poate fi exercitată fără riscul unei sarcini care ar fi letală. Cu atât mai mult când legitimează subiectivismul şi instrumentalizarea politică: etica îşi pierde fundamentul obiectiv.

Doar prezenţa unui uter lacerat sau bolnav sau devenit sursă de dureri şi tulburări grave poate justifica histerectomia. se dezvoltă riscul unei sarcini în mod grav contraindicată? Trebuie subliniat că înseşi documentele Magisteriului Bisericii. din raţiuni suficient de grave. de asemena. atunci când se constată simultan condiţii de violenţă fizică (sau incapacitate mintală de consens liber). căci în aceste cazuri nu facultatea de a procrea trebuie să fie suprimată ci exerciţiul activităţii procreative care trebuie reglementat. şi în sfârşit. putem prezenta câteva aplicaţii concrete. Ne putem pune atunci întrebarea: acelaşi principiu poate autoriza o femeie să opteze să fie sterilizată. ci exercitarea activităţii procreative a cuplului în aceste condiţii de sănătate. este coerentă învăţătura Enciclicei cu privire la necesitatea de a menţine unite cele două finalităţi ale actului conjugal: cea unitivă şi cea procreativă. pe de altă parte. cu violenţa sexuală şi în plus. în consecinţă nici a încheia o căsătorie. se poate împiedica în mod licit procrearea unei noi vieţi" (109) În concluzie. Cele spuse sunt valabile şi în cazul în care sterilizarea tubarică e cerută pentru a contrasta sindromul avortului repetat spontan (ARS) (106) . deci să-şi procure ei înşişi un rău. Raţiunea este şi în cazul acesta că nu ovarele sunt răspunzătoare de eventualele complicaţii. Unii au propus. extirparea ovarelor sănătoase pentru a preveni graviditatea femeilor care pot avea complicaţii cu rinichii sau cu inima. recurgerea la sterilizare ca măsură preventivă. căci partea bolnavă este cea care trebuie suprimată atunci când nu există alte modalităţi terapeutice iar infertilitatea este doar o consecinţă indirectă (voluntar indirect). se referă la exerciţiul liber şi conştient al sexualităţii (107) .Odată făcute aceste precizări. Dar ce se poate spune despre cazurile în care procrearea este impusă cu forţa. căci în aceste cazuri s-ar legitima recursul la lege sau la întrebuinţarea forţei împotriva agresorului. Nu trebuie adoptat nici motivul cezarienelor multiple. Femeia bolnavă mintal şi cazul violenţei extra sau intraconjugale Tot ce s-a spus până acum priveşte contextul în care activitatea sexuală este liber aleasă şi prevăzută. a devenit incapabil de a revendica printr-un act liber dreptul dobândit printr-o căsătorie validă. necesitatea motivată de a nu procrea. într-adevăr. Principiul legitimei apărări poate să comporte liceitatea daunei aduse agresorului. nu ar exista nici o altă cale pentrdu a împiedica procrearea. mai târziu. atunci când definesc sterilizarea ca ilicită. iar activitatea procreativă trebuie reglementată. la nr. 11. cardiopatie etc) nu este o raţiune suficientă pentru a lega trompele în timpul unei naşteri prin cezariană. prin forţa principiului de legitimă apărare împotriva unei agresiuni nedrepte se reţine din partea unora ca fiind licit recursul la sterilizare. declară ilicit "actul conjugal impus celuilalt fără a privi la condiţiile şi la legitimele sale dorinţe" (108) În rest. Nu este licită. Prevederea unei sarcini dificile sau cu grad de risc (nefropatie. Inima şi rinichiul sunt cele ce trebuie să fie tratate. 134 . Şi în acest caz nu uterul şi nu trompele sunt cauza patologiei. şi. Pius al XII-lea afirmă într-un discurs: "Atunci când purtătorul unei tare ereditare nu este capabil să se comporte în mod uman. sau atunci când. Humanae Vitae. În aceste cazuri de violenţă aspectul unitiv lipseşte. care s-ar putea rezolva prin alte tipuri de intervenţie medicală. În acest sens. Ceea ce poate autoriza extirparea uterului este starea lui de alterare patologică. cu consecinţa infertilităţii.

de fiecare dată când într-un stat membru este prevăzută participarea unui reprezentant al interesului public (procuror) . În privinţa sterilizării. ce se înţelege prin "sterilizarea să fie considerată "ultima ratio" când nu sunt disponibile alte mijloace sigure? Poate se înţelege că în loc să fie "ultima ratio" sterilizarea ar trebui să fie practicată foarte frecvent? Dacă. familiale. psihoterapice. fără consens valid . a legitimat atare practică. se consideră că unele mijloace contraceptive lipsite de liceitate morală. în conformitate cu procedurile prevăzute de fiecare din statele membre. într-adevăr. O asemenea tendinţă a fost confirmată de Rezoluţia A/3-023/92. Judecătorul titular a atacat sentinţa şi a supus cazul Camerei Lorzilor care.. s-ar putea deduce că sterilizarea ar trebui să fie practicată pe scară largă. aprobată de Parlamentul European la data de 16 septembrie 1992. din partea tribunalelor tendinţa de a autoriza sterilizarea în cazul subiecţilor handicapaţi mintal. Rezoluţia se pronunţă după cum urmează: "Parlamentul European. ce vrea să spună punctul 7? Că medicii trebuie să certifice că individul este incapabil de înţelegere şi de voinţă. invers. 6). După cum este ştiut.referitor la drepturile civile. şi deci trebuie să fie sterilizat? Şi în baza căror criterii trebuie să se facă alegerea celor ce pot fi sterilizaţi şi a celor ce nu pot fi? Poate documentul 135 . Într-adevăr. purtătoare de grav handicap psihic. adică procrearea? Femeia lipsită de capacitate mentală..pentru a împiedica nu violenţa ci rezultatul acesteia. în aprilie 1987.. fiind "ultima ratio". Curtea de Apel a Marii Britanii a autorizat o astfel de intervenţie asupra unei minore. într-adevăr. o modalitate pripită. În consecinţă. cere ca sterilizarea să poată fi efectuată doar la două săptămâni după intrarea în vigoare a deciziei şi ca pentru aceasta să trebuiască să fie aplicate tehnici medicale care pot permite revenirea la starea de fertilitate (art. decizia definitivă în privinţa sterilizării poate fi luată doar de autoritatea judiciară competentă. asupra drepturilor handicapaţilor mintal. cere ca sterilizarea indivizilor incapabili de înţelegere şi voinţă să poată fi efectuată doar în urma unui aprofundat examen din partea a cel puţin doi medici şi după elaborarea unui raport scris favorabil. ţară a cărei Curţi Constituţionale a respins în 1994 un recurs de neconstituţionalitate prezentat unei instanţe de primă mărime din Barcelona (113) împotriva articolului 428 din codul penal din 1989. autoritatea judiciară a putut autoriza sterilizarea chiar şi a unei minore.nu sunt uşor de controlat în privinţa aplicării şi că în atari condiţii "garanţiile de siguranţă" sunt o himeră.cere ca sterilizarea să fie considerată "ultima ratio" şi să poată fi practicată doar atunci când nu sunt disponibile alte instrumente sau metode de control. intervenţie considerată necesară pentru a feri minora de grave şi certe prejudicii psihofizice în caz de graviditate. 7). sigură şi puţin costisitoare de a face faţă condiţiilor care. care este subiectul abuzului sexual şi astfel este constrânsă să poarte o sarcină. poate fi sterilizată? Şi la iniţiativa cui? Ne mai putem întreba şi dacă sterilizarea acestor persoane nu ar fi. afectată de un grav handicap mintal. De asemenea. în schimb. acesta trebuie să fie interpelat în cadrul procedurii (art. sau dacă acestea nu oferă garanţii de securitate (art. în martie 1987. cunoscută sub numele de Janette. (110) Există. practicate.. pentru o adecvată integrare socială ar comporta o mai mare angajare economică şi de resurse umane pentru punerea în practică a ajutoarelor medicale. relevează că în privinţa aceasta trebuie să fie consultaţi şi părinţii sau reprezentanţii legali . printre altele. 8) Lectura acestor trei puncte trezeşte multe perplexităţi. (112) Sterilizarea femeilor cu handicap mintal este acum posibilă şi în Spania.

care trebuie să accepte cu docilitate ca alţii să-i decidă soarta. E necesar. 50. Punctul 8 cere ca o astfel de sterilizare forţată să fie făcută cu maximum de grijă. ceea ce. cu tehnici care permit mai uşor revenirea la fertilitate. ar fi o persoană de grad inferior faţă de cei sănătoşi şi deci ar putea suporta toate acestea! (114) În domeniul respectiv. din 3 aprilie 1996 şi n. Toţi îşi vor spune părerea în afară de cel interesat. oral sau scris. deci fără consimţământul său. să fie evaluate de cadrele sanitare. 4. Trebuie ţinut cont de posibilitatea ca personalul sanitar să refuze să participe la intervenţiile de sterilizare. căi de autoapărare cu mai mult respect la adresa demnităţii umane. spre deosebire de altele. nici nu se înţelege cine anume trebuie să reflecteze) şi. din 3 aprilie 1996 (115) . de asemenea. mai puţin crude. dacă este posibil. CCNE recomandă o atenţie deosebită pentru a proteja drepturile şi interesele persoanelor a căror cerere de sterilizare este avansată de alţii. 136 . O asemenea decizie trebuie luată de un colegiu alcătuit din jurişti. oricum. Dar pentru ca acest lucru să se poată petrece. consimţământul în cunoştinţă de cauză. dar nimic nu e în ordine . Concluziile la care se ajunge în cele două documente pot fi rezumate astfel: 1. În sfârşit. medici etc.conform Rezoluţiei . 2. din moment ce nu vizează protejarea femeii cu handicap mintal faţă de eventualii agresori sexuali. Trebuie. cu prudenţă.acolo unde este prevăzut . 49. Rezoluţia cere să fie consultaţi părinţii şi reprezentanţii legali. a intervenit recent şi Comité Consultatif National d'Ethique pour les Sciences de la Vie et de la Santé cu două "Avis": n. posibilitatea de a efectua o intervenţie reversibilă. avansând obiecţiuni de conştiinţă. lăsând însă decizia ultimă pe seama autorităţii judiciare şi . condiţiile în care o sterilizare contraceptivă poate fi efectuată sau doar propusă. Aşadar. Faptul că aceste metode au succese slabe şi capricioase şi oricun necesită o a doua intervenţie chirurgicală cu o relativă anestezie are puţină importanţă: debilul psihic .ar avea o demnitate minoră. aşteptânduse cel puţin două săptămâni de la data deciziei (nu este clar ce trebuie să se întâmple în aceste cincisprezece zile de reflecţie. poate permite sterilizarea handicapatului mintal. se cere existenţa altor condiţii: evaluarea riguroasă a stării de incapacitate. Nu poate fi folosită sterilizarea cu scopuri contraceptive . interesul individului de a avea o activitate sexuală şi de a menţine sau nu fertilitatea. mai legitime. dar discutabile din punct de vedere etic.deci la cererea individului în domeniul sterilizării cu scopuri terapeutice. Trebuie recunoscut că într-un asemenea caz sunt indicate reguli foarte restrictive.chiar şi a unui reprezentant al interesului public (procurorul): totul pare la locul lui. faptul că şi printre moralişti se află persoane care consideră licită sterilizarea în aceste cazuri nu scuteşte de serioase dubii asupra eficienţei unei atari prevederi împotriva violenţei şi nu scuteşte de datoria de a căuta căi de apărare împotriva agresorului. în anumite condiţii. este necesar ca cel ce o cere să fie informat asupra consecinţelor (risc de nereuşită.doreşte doar să spună că trebuie individualizate unele boli psihice care. riscuri operatorii) şi să-şi exprime propriul consimţământ. după cum este prevăzut de Codul Civil francez (art. Din moment ce nu se poate asigura în toate cazurile reversibilitatea intervenţiei de sterilizare. reversibilitate incertă. demonstrarea imposibilităţii de a recurge la alte practici contraceptive. comportă sterilizarea forţată? În plus. 16-3) 3.

cum se petrece deja în mai multe ţări în cazuri de gravitate deosebită. în normativa italiană.În afara legii civile. 7 septembrie 1953. şi nu persoanei care comite abuzul. prevalează convingerea inacceptabilităţii sterilizării fără consimţământul explicit al celui în cauză. Barbara Schmidbauer din partea Parlamentului European. Dintr-un studiu comparat. Pe de altă parte. Aceasta este poziţia actuală .reţinem că o lege împotriva violenţei sexuale poate fi la nivel social remediul cel mai educativ. obligarea prin lege a sterilizării în anumite ipoteze. condiţia pe care o pun în aceste cazuri chiar şi moraliştii favorabili sterilizării: adică să nu existe alt mijloc adecvat de a împiedica violenţa. condus de On. pare absurd ca pentru a împiedica un abuz să se procure o daună fizică. Dacă este respinsă totuşi ideea sterilizării forţate în scopul controlării naşterilor. A fost practicată în Germania lui Hitler cu scop eugenic. asistenţă asigurată chiar de angajaţi ai statului. în 1973. a existat şi o reacţie a Comitetului permanent. care prevede o protecţie deosebită în caz de violenţă sexuală asupra femeii handicapate. în 1931 şi în 1940. (118) Condamnarea unei asemenea legi este de natură intuitivă şi se bazează pe motivul că aceasta ofensează două drepturi fundamentale recunoscute nu numai de morala raţională dar şi de dreptul internaţional: dreptul la integritate fizică şi dreptul la libertatea fundamentală de a avea o familie şi de a procrea în mod responsabil. o reprezintă asistenţa acordată persoanei infirme. Reacţia episcopilor indieni a fost făcută publică şi semnată de cardinalul Pichachy (19 martie 1976). (116) Acceptând deci că sterilizarea unei femei cu handicap este un act de două ori ilicit . Procrearea rămâne o responsabilitate a soţilor. se 137 . ci celei care îl suportă. în 1976. condamnare reluată de Pius al XII-lea în diferite discursuri (29 octombrie 1951. Trebuie subliniată de asemenea. nu există aceeaşi unanimitate în privinţa sterilizării forţate pentru bolnavii mintali. dezbaterea dintre specialiştii în etică rămâne deschisă şi trebuie arătat că şi printre cei ce nu sunt de inspiraţie catolică şi admit în general sterilizarea cu scop contraceptiv. din 31 decembrie 1930 şi apoi în mod repetat. şi care în cazul handicapatului mintal este marcată deja prin deficienţa pe care o are. Paul al VI-lea se pronunţa în acelaşi sens cu ocazia "Conferinţei Mondiale asupra Populaţiei" care a avut loc la Bucureşti. a fost condamnată de Pius al XI -lea în Casti Connubi. 12 septembrie 1958) Cu scopul controlului demografic s-a emis o legislaţie în India. legalizarea sterilizării voluntare.este privată o fiinţă umană de facultatea de a procrea şi intervenţia este făcută fără consimţământul ei . a cărei consecinţă a fost un număr de 13 milioane de indieni sterilizaţi. Să începem cu ultima. (117) Adevărata soluţie în apărarea persoanei handicapate mintal împotriva abuzurilor sexuale şi a sarcinii rezultate. şi a fost repetată cu ocazia celei de a zecea aniversări a Humanae Vitae. prin decretele Sfântului Oficiu. Faţă de acest tip de sterilizare forţată există respingerea instinctivă a oamenilor şi tocmai din acest motiv se recurge la alte procedee legale pentru controlul demografic. Lege şi sterilizare Raportul dintre lege şi sterilizare este abordat astăzi în diferite ipostaze: depenalizarea sterilizării voluntare. Condamnarea a fost sancţionată în documentul final al Sinodului asupra Familiei din 1980.

credincioşi sau nu. nu mai sunt în măsură să intervină asupra sterilizării voluntare. în mod analog cu cazul avortului.consensul de a se proceda la sterilizarea forţată a bolnavilor mintal. 1095. fără sterilizare trebuie să existe pericolul unei sarcini. sunt foarte clare indicaţiile conţinute în proiectul Codului Civil al Germaniei care. în urma acestei sarcini trebuie să fie previzibil periclitată viaţa sau integritatea sănătăţii fizice şi psihice a gestantei. Ea este urmărită ca formă eficientă de control al natalităţii şi sterilizarea voluntară este astăzi revendicată ca prestaţie gratuită. În privinţa aceasta. a personalului paramedical şi a colaboratorilor. 138 . 582-583 (leziuni personale dureroase) a Codului Penal şi art. Tribunalele.evidenţiază că există . care legitimează de fapt o vătămare reală la adresa integrităţii persoanei umane şi a facultăţii procreative a familiei. 2 şi 32 din Constituţie. înainte ca ea să fie formulată şi aprobbată. ea este operativă după căderea articolului 552 din Codul Penal. după citata sentinţă a Curţii Supreme de Casaţie. deşi din partea juriştilor serioşi este invocată validitatea încă în vigoare a art. de altfel. În eventuala şi nu imposibila aprobare a unei legi. Cine aplică o asemenea lege îi împărtăşeşte în conştiinţă violenţa şi inechitatea. va trebui invocată obiecţia de conştiinţă din partea medicilor. cu consimţământul prealabil al tutorelui (119) . În Italia. Cetăţenilor. Este evident că o atare lege. se va declanşa din nou un moment de ciocnire între spitale şi lumea medicală. Spitalele catolice vor fi în mod evident obligate de morala religioasă să se abţină şi să se opună acestei practici. nici un alt contraceptiv să nu fie adecvat. Depenalizarea. e calificată din punct de vedere obiectiv şi moral ca inechitabilă şi menită să pervertească ordinea morală. (120) Practic însă. dă unele indicaţii asupra felului în care se poate face sterilizarea debililor mintali: asistatul trebuie să fie incapabil de voinţă durabilă. Depenalizarea sterilizării voluntare este deja operativă în multe ţări. 50 al aceluiaşi Cod. (121) În ipoteza că legea riscă să obţină majoritate consensuală. pecum şi art. le revine datoria de a se opune unei asemenea legi cu toate mijloacele legalmente admise. în art. este în asentimentul grupărilor şi asociaţiilor pro-sterilizare şi a propagandei lor şi pregăteşte terenul pentru legalizarea autentică.în fiecare stat.

dar rămâne adevărat. care se bazează pe această cunoaştere. este o "cunoaştere" care devine "putere". prin aceasta. a experimentului îndreptat nu spre manipularea negativă şi instrumentală. a metodelor şi a mijloacelor. care este pătrunsă de finalitatea teoretică. Aceasta ar contrasta cu "raţiunea obiectivă". a cunoaşterii pentru bucuria de a contempla realitatea. O problemă importantă este definirea scopului. prezentă şi ea. Experimentul este. decât acelea care sunt provocate de manipularea biologică. Această extindere şi intensificare a experimentului a instaurat o posibilitate enormă de dominare şi manipulare din partea omului. că a cunoaşte şi a stăpâni lumea sunt activităţi care pot să răspundă chiar 139 . prizonieri). Unii au recunoscut în dorinţa de manipulare-dominare a naturii caracteristica epocii moderne şi chiar una din cauzele declinului său etic. în ce condiţii (liber consimţite. mai ales a omului de ştiinţă . (4) Observaţiile acestea urmăresc doar să sublinieze că pe măsură ce creşte nevoia de dominaremanipulare inserată chiar în cunoaşterea ştiinţifică. faza experimentală. a subiectului şi a condiţiilor experimentului. consens pe baza informării prealabile sau prin presupunere) se realizează experimentul. Acest fapt atingând astăzi frontierele ingineriei genetice a indus o posibilitate de "variaţie" a naturii care a ridicat probleme filozofice şi etice de mare amploare cu importante consecinţe. Ştiinţele empirice şi ştiinţele nonempirice se diferenţiază între ele tocmai prin această frontieră a experimentului. introduce multe schimbări nu întotdeauna pozitive. îndreptată spre înţelegerea lumii cu scopul declarat de a o domina.pe seama a însăşi naturii umane. în timp ce societatea de azi manipulează chiar şi cultura umană şi. chiar prin ceea ce ni se confirmă în primele pagini ale Bibliei.Capitolul al VI-lea Prima parte: Bioetica şi experimentul asupra omului Experimentul clinic cu medicamente Experimentul este necesar Ştiinţa experimentală nu poate depăşi. ci către o terapie menită spre redobândirea sănătăţii omului. într-adevăr. asupra căror subiecte (bolnavi. poate chiar şi mai grave. Toate acestea nu trebuie să ne facă să uităm latura pozitivă. Se vorbeşte despre o "raţiune subiectivă" (2). (1) În afară de aceasta. dimensiunea cognitivă şi cea utilitaristă sunt prezente şi interdependente: este limpede că totuşi tendinţa de dominare este prezentă şi într-un domeniu şi în celălalt şi poate contribui la pervertirea finalităţilor. potenţialul experimental s-a dezvoltat enorm odată cu perfecţionarea şi progresele tehnologiei. fetuşi. cu ce finalitate (terapeutică sau nu). devine mai mare impulsul experimentării. (3) O ultimă observaţie se cuvine a fi făcută în orientarea introductivă a temei noastre: atunci când se vorbeşte despre manipulare experimentală a fiinţei vii şi în particular a omului există tendinţa de a se gândi doar la manipularea naturii biologice. a capacităţii sale integrale de muncă şi a puterii de a stabili contacte sociale. proprie filozofiei clasice medievale. dezvoltată odată cu ştiinţa experimentală şi cu tehnologia. dintr-o exigenţă epistemologică intrinsecă. o fază a cunoaşterii "experimentale" şi chiar a cuceririlor tehnicii. În domeniul ştiinţei în general şi în cel al cercetării ştiinţifice.

la rândul său. din punct de vedere tecnic şi etic va fi nevoie de o ucenicie pe baza căreia. Chiar medicina "hipocratică" a stabilit o limită etică şi obiectivă pentru experimentul medical. prin perfecţionarea măiestriei să se reducă riscurile faţă de viaţa persoanei operate. în ultimă analiză îşi îndeplineşte itinerariul de validare prin experimentarea pe destinatarul ultim. imediată sau îndepărtată (6) . Această "noutate" sau "non cunoaştere" poate fi absolută sau 140 . Dar semnificaţia care se dă cuvântului respectiv în câmpul medicinei şi în particular al cercetării farmaceutice este semnificaţia "obiectivă". raportul dintre subiectul experimentator şi subiectul asupra căruia se realizează experimentul s-a definit din ce în ce mai bine. pe care până acum o studiase doar din punct de vedere teoretic sau o văzuse realizată de alţii. Din cele arătate mai sus rezultă încă o dată rolul esenţial al eticii ca dimensiune de echilibru între natură şi persoană.precedată. între tehnologie şi viaţa umană. astfel..începe să stăpânească un exerciţiu pe care înainte nu îl poseda: în cazul acesta experimentul este egal cu o învăţare. de ştiinţă teoretică . În acest ultim sens a experimenta înseamnă a supune verificării. Chiar şi pentru această experienţă necesară. Chiar şi acest tip de experimentare poate avea aplicaţii în medicină. pe măsură ce experimentul şi-a ocupat locul său intrinsec în ştiinţa medicală şi a trecut cu bine examenul de propulsor spre cunoştinţe ulterioare. Experimentarea farmacologică. chiar dacă provine dintr-o procedură de laborator . sau sunt acceptate dar nu li se cunoaşte consecinţa directă sau indirectă. prin intermediul cunoscutului aforism: primum non nocere (în primul rând să nu dăunăm). în funcţie de etica ce va fi inclusă în procesul respectiv şi în finalitatea ştiinţei şi a puterii pe care o exercită omul. pe măsură ce şi-a pierdut caracteril magic-subiectiv şi şi-a asumat valoarea sa reală de agent biochimic menit să influenţeze mecanismele structurii moleculare a subiectului şi funcţionarea organismului.şi din experiment pe animale. în particular. care este omul însuşi. a devenit din ce în ce mai dependent de verificarea experimentală înainte de a fi utilizat şi administrat. Medicamentul. Capitolul al VI-lea Prima parte: Bioetica şi experimentul asupra omului Experimentul clinic cu medicamente Semnificaţia tehnică a experimentării farmacologice Semnificaţia cuvântului experimentare nu este întotdeauna univoc înţeleasă: de aceea trebuie să-i precizăm elementele de conţinut legate de tema noastră. A experimenta poate avea o semnificaţie "subiectivă" în sensul că subiectul repetând o acţiune .planului şi voinţei Creatorului (5) .căreia i se cunosc de obicei modalităţile şi rezultatele . după cum se întâmplă atunci când un chirurg tânăr realizează prima oară o intervenţie.Orice cunoaştere va conduce la bine sau la rău. prin implicarea directă procedee sau mijloace (medicamente) care sunt noi. orice dominare a lumii va putea servi omului sau aservi omul.

raportată la ediţia din 1991. necesar dar nu definitiv nici ultimativ. Printre multele probleme care preocupă epoca noastră. o dezbatere asupra admisibilităţii folosirii lânii oilor pentru protejarea conrtra frigului. Etica personalistă nu situează toate fiinţele pe acelaşi plan. (8) Reţinem că există anumite frontiere care despart omul de restul fiinţelor vii. În scopul acesta este cazul să facem câteva precizări în privinţa experimentării pe animale. de aceea. (9) Fazele experimentului farmacologic asupra omului au fost descrise în diferite feluri. frontiere care se numesc "spirit". simultane sau ulterioare (fiziologice. Evident. cea a experimentului pe animale suscită cu adevărat un viu interes din partea opiniei publice. Poate fi deci acceptabil ca pentru adevăratul bine al făpturii umane să se utilizeze un organism inferior. nici nu se poate afirma că animalul ar avea demnitate asemănătoare omului . farmacologice chiar şi prin asociere. a Normelor pentru 141 . de exemplu. lumea animală nu trebuie considerată ca un simplu joc sau mijloc de exprimare a puterii fără un motiv adevărat referitor la beneficiul rezultat în folosul omului şi fără a respecta echilibrul dintre specii. Din partea centrelor de cercetare favorabile experimentării pe animale se afirmă că toate descoperirile ştiinţifice fundamentale care au permis vindecarea şi combaterea multor maladii ale omului au fost posibile datorită unor experimente preliminare pe animale şi că datorită cunoştinţelor asupra evoluţiei lor. dacă nu există alternative viabile faţă de folosirea animalelor în experimente. dar nu fără o reglementare precisă şi cu evitarea oricărui tip de cruzime. (7) Pentru că validitatea unui medicament poate fi confirmată doar în raport cu impactul său asupra cauzelor preexistente. dar în adevărul fiecărei făpturi respectă adevărul ierarhiei lumii infraumane în raport cu omul şi cu binele său "adevărat". "persoană". sau a cărnii animale pentru alimentaţie.în măsura posibilului . Fazele precedente de studiu şi experimentare în laborator asupra animalelor au. dar neutilizabil în totalitate fără verificări mai riguroase. De aceea.toate mijloacele analgezice şi anestezice care evită cruzimea inutilă faţă de animale. după cum nimeni nu găseşte necesar să repropună.în particular vivisecţia. dacă finalitatea este o autentică bunăstare a fiinţei umane. un medicament destinat omului nu va putea fi validat şi controlat din punct de vedere ştiinţific până nu va folosit şi experimentat asupra omului însuşi. dacă se utilizează . omul nu poate fi redus la denumirea de "animal superior". "transcendenţă". datele acestor experimente pe animale pot fi extinse cu mare aproximaţie şi asupra omului.parţială. patologice. În cele ce urmează vom cita integral clasificarea. un caracter pregătitor. inumane şi deci inacceptabile. de absolută cruzime. Aşadar. atunci experimentarea poate şi trebuie să fie acceptată din punct de vedere etic. care este împărţită în două categorii: aceea care consideră experimentele pe animale . sau "mijlocul" poate fi reţinut. interferenţă şi incompatibilitate faţă de alte medicamente) în organismul căruia îi este destinat. şi aceea care reţine ca indispensabilă utilizarea animalelor pentru cercetare.

În general condiţiile studiilor vor trebui să fie cât mai apropiate de condiţiile normale de întrebuinţare. 142 . precum vârsta etc). de exemplu. Studiile terapeutice pilot.Buna Practică Clinică (Good Clinical Practice sau GCP). în continuare. Studiile sunt conduse pe un număr limitat de subiecţi şi deseori în stadiu mai avansat. precum. conduse asupra omului. în general. Experimentul este de fapt încheiat atunci când datele ce trebuiesc cunoscute asupra tuturor aspectelor citate mai sus au atins nivelul în care diferenţele dintre rezultatele pe termen lung şi pe termen scurt. opinii discordante asupra detaliilor şi asupra metodologiei. doar fazele respective. dar alte proiecte pot fi acceptabile. Farza III. în privinţa aceasta. Studiile asupra unor grupe de pacienţi mai numeroase (şi dacă este posibil diversificate) cu scopul de a determina raportul siguranţă/eficienţă pe termen scurt sau lung ale formulelor principiului activ. vor fi definite. farmacovigilenţa su evaluarea valorii terapeutice). în faze: de la I la IV. Faza a II-a . Această fază mai are scopul de a determina un interval adecvat pentru doze şi/sau scheme terapeutice şi (dacă este posibil) de a identifica raportul doză/răspuns. Faza IV Studiile conduse după comercializarea produsului (produselor) medical (e). Programul experimental ar trebui să fie "orb" . Scopul este acela de a furniza o evaluare preliminară asupra siguranţei şi un prim profil farmacocinetic şi farmacodinamic al principiului activ asupra omului. Studiile din faza a IV-a sunt conduse pe baza informaţiilor conţinute în referatul asupra caracteristicilor produsului pentru autorizaţia de comercializare (de exemplu. pecum şi de a-i evalua valoarea terapeutică absolută şi relativă. Desfăşurarea şi caracteristicile celor mai frecvente reacţii adverse trebuie să fie investigate şi este necesar să se exmineze caracteristicile specifice ale produsului (ex. studiile clinice pentru a investiga. conform unei scheme comparative (de exemplu controlat cu placebo). noi mijloace de administrare sau noi asocieri sunt considerate studii asupra unor noi produse medicale". După caz. noi indicaţii. emise de Comunitatea Economică Europeană (CEE) "Studiile clinice sunt clasificate. factori care induc reacţii diferite. similare sau cele descrise mai sus pentru studiile pre-marketing. studiile din faza a IV-a necesită condiţii experimentale (care includ cel puţin un protocol). Nu pot fi trasate delimitări precise între fiecare fază şi există. Scopul este de a demonstra acţiunea unui principiu activ şi de a-i evalua siguranţa pe termen scurt asupra pacienţilor afectaţi de o maladie sau de o condiţie clinică pentru care este propus respectivul principiu activ. de exemplu. Primele studii asupra unui nou principiu activ. Interacţiuni relevante din punct de vedere clinic între medicamente. cu scopul de a furniza cele mai bune premize pentru a planifica studii terapeutice mai extinse. Aici. adesea asupra unor voluntari sănătoşi. chiar dacă există nu vor fi semnificative din punct de vedere statistic. Faza I. chiar dacă asupra definirii acestei faze nu există acord total. în cazul studiilor pe termen lung asupra siguranţei. După ce un produs a fost lansat pe piaţă. pe baza finalităţilor referitoare la dezvoltarea în plan clinic a produselor medicale.

făcută cu simplul scop de a descoperi dinamica medicamentului (sau chiar a unei tehnici chirurgicale). Lazzaro Spallanzani care în aceiaşi ani. atât cât pot fi prevăzute în laborator. Trecerea la experimentarea pe om trebuie precedată şi motivată de strângerea tuturor elementelor posibile de siguranţă tecnică. dintre profesionişti şi de documentarea referitoare la produsul însuşi. Încă din sec. medicul şi filozoful evreu Moise Maimonide. Ţinând cont de raportul dintre încredere şi competenţă. În acest al doilea caz. În cazul aplicării pe bolnav apare de asemenea distincţia între experimentare cu scop terapeutic. în 1800. faza aceasta nu prezintă dificultăţi de natură să ceară ca fiecare medic să reparcurgă itinerariul experimental parcurs de către cel ce a condus experimentul de validare.sau mai binezis însuşirea datelor referitoare la proprietăţile. Desgenettes. care şi-a injectat spirochetul ce cauzează sifilisul. pe experimentatorul însuşi. va trebui să se facă distincţia între experiment pe persoane bolnave şi pe voluntari sănătoşi. având în vedere că factorul de risc este elementul "discriminant". II. Este amintit cateterul cardiac experimentat pentru prima oară pe sine de către tânărul medic Werner Forssman. Nivelul de responsabilitate etico-juridică ce va fi examinat acum este al celui ce realizează experimentarea cu caracter de inovaţie.Odată încheiată faza experimentală "obiectivă" a produsului farmaceutic. (10) În domeniul experimentării umane. astfel încât trecerea la om să fie lipsită de riscuri. Problema etică se pune tocmai în acest moment şi constă în stabilirea valorilor în cauză şi a condiţiilor pentru a înfrunta cu risc minim diferitele faze ale experimentării. diferite episoade: cel cu Eusebio Valli care şi-a injectat un amestec de puroi variolic. dozele şi modalităţile de folosire. Pettenkoffer. Dar înainte de a pătrunde în contextul juridic şi etic. îşi instruia elevii să experimenteze şi pe ei înşişi eficienţa medicamentele disponibile atunci. Prima distincţie pe care trebuie să o facem este cea deja subliniată între experimentul de laborator. Istorie. responsabilitatea este similară cu aceea a tuturor celorlalte activităţi profesionale şi terapeutice. Se amintesc în epoca mai apropiată de noi. Este clar deci. trecerea la om reprezintă întotdeauna o noutate şi comportă în mod inevitabil un anume risc la adresa subiectului uman. trebuie să precizăm alte câteva distincţii fundamentale. că poziţia şi gradul de responsabilitate etică şi juridică ale celui ce dezvoltă experimentul pentru prima validare a produsului farmaceutic sunt mult diferite faţă de poziţia şi gradul de responsabilitate al celui ce prescrie un produs farmaceutic de uz deja generalizat. adică cu scopul de a vindeca pacientul respectiv. şi experimentare clinică pură. care a ingerat bacili de holeră. pe animale. praxis şi legislaţie (11) Experimentarea asupra experimentatorului însuşi. 143 . pe deţinuţi sau prizonieri şi pe condamnaţi la moarte. începe experimentarea "subiectivă" . pentru a studia mecanismul digestiei a ingerat în mod repetat tuburi conţinând mâncăruri diferit preparate. Lindermann. şi pe om. Aceste cazuistici diferite au avut istoria lor şi au provocat chiar legislaţii şi pronunţări publice asupra cărora este oportun să ne referim pe scurt. care şi-a inoculat conţinutul unei mari pustule de ciumă. Pe de altă parte.

a fost elaborat în 1947 un document prin care s-au formulat limite explicite pentru orice intervenţie experimentală asupra fiinţelor umane. hormoni etc. de exemplu. cu titlul "Recomandări pentru orientarea medicilor în cercetarea clinică". dar se ştie că şi în timpuri recente tot asupra condamnaţilor. Acest document a reprezentat baza de pornire pentru orice altă elaborare a unor directive specifice. aşadar forţa normativă este de natură deontologică. (pe care încearcă. La nivel internaţional. desfăşurată la Tokio în 1975. ca orice protocol de experimentare clinică să fie supus evaluării din partea unui comitet de etică. C. primul experiment clinic asupra persoanelor conştiente este foarte cunoscuta primă tentativă de vaccinare antivariolică din partea dr. Se înţelege. cere de asemenea evaluarea prealabilă între riscuri şi avantaje pentru subiectul 144 .. Se mai menţionează experimente prin rezecţii de oase. şi din Renaştere se ştie despre utilizarea condamnaţilor la moarte. Leonardo Fioravanti studiază contagiunea şi simptomele ciumei asupra condamnaţilor la moarte.Organul emitent este Asociaţia Medicală Mondială. experimente mortale au fost efectuate cu camere de depresurizare pentru a studia efectele zborului la mare înălţime. a fost adoptată în iunie 1964. cercetătorii farmacologi şi asociaţii lor erau deseori cei ce se ofereau pentru experimente farmacologice.goi sau îmbrăcaţi la temperaturi polare produse în mod artificial. (13) Textul distinge experimentul terapeutic de cel neterapeutic (preambul). muşchi. Pe de altă parte. docenţii de medicină. la sfârşitul sec. la Hong Kong în septembrie 1989 de cea de a 41-a Adunare şi. au fost executate pentru a studia efectele congelării. cu vigoarea normativă proprie fiecăruia din aceste acte. efectuate pe deţinuţi supuşi . Edward Jenner. totuşi cu speranţa comutării pedepsei.. (12) Prizonieri evrei. au putut determina apariţia unor normative în domeniul internaţional şi naţional. în octombrie 1996 la Somerset West (Africa de Sud) de către cea de a 48-a Adunare. mai întâi. în sfârşit. XVIII. În urma crimelor perpetrate de medicii nazişti chiar şi prin experimente asupra omului conduse împotriva celor mai elementare norme de respect al demnităţii individuale. pentru a studia anumite boli (Ludovic al XI-lea permitea utilizarea condamnaţilor pentru studierea "răului pietrei". Codul de la Nürenberg. din cele menţionate. prescrie ca experimentul asupra omului să fie precedat de experimentul de laborator. Chiar şi arsurile cu iperită au fost experimentate în lagărele de prizonieri de către germani. Erofil. În lagărele de concentrare naziste pe prizonieri. Multe experienţe au fost conduse în scopul cercetării asupra sifilisului. În Occident. cu autorizaţia autorităţii publice. medic din secolul V î. cum împrejurările istorice ale ultimelor decenii şi mai ales experimentele naziste. au fost conduse în anumite State experimente şi tratamente de mare risc. Experimente asupra condamnaţilor la moarte. polonezi. Totul era motivat de o presupusă supremaţie a ştiinţei. descoperirea adrenalinei în urma experimentelor făcute de George Oliver asupra fiului său cu consimţământul acestuia. asupra blenoragiei etc pe voluntari rămaşi anonimi. de presupuse seruri anticancer.Experimentarea asupra subiecţilor voluntari. gaze. pretinde o proporţionalitate între scopul şi riscul cercetării. italieni. efectua viviseţii asupra fiinţelor umane condamnate la moarte. ruşi. să-i adoarmă). experimentul să fie condus de o persoană pregătită din punct de vedere ştiinţific şi sub supravegherea unei sau unor alte persoane competente în medicină. injectare de vaccinuri. otrăvuri: multe din aceste experimente comportau moartea cu dureri atroce. perfecţionată la Veneţia de cea de a 35-a Adunare în octombrie 1983. revizuită şi completată de cea de a 29-a Adunare a respectivei Asociaţii. alte studii. conform actelor procesului de la Nürenberg. în spatele căreia se ascundea doar raţiunea de Stat. Un elev al profesorului Danis acceptă să se supună unei transfuzii de sânge de miel. pentru a studia anatomia şi fiziologia corpului. Se aminteşte. nervi. amintim textele cele mai importante. au fost supuşi unor experimente crude cu medicamente. Declaraţia de la Helsinki .

Posibilitatea de a utiliza placebo inert în studii "în care nu există o metodă de diagnoză sau terapeutică cu eficienţă verificată" (II. ori de câte ori cel ce realizează experimentul consideră oportun să evite obţinerea consimţământului pacientului avizat.4) Directivele etice internaţionale pentru cercetarea biomedicală condusă pe subiecţi umani. 2. farmacodinamice şi clinice. În 1975. (14) "interesul ştiinţei şi al societăţii nu trebuie să prevaleze asupra considerentelor referitoare la starea bună a subiectului" (II. cu directiva nr. alta din 20 mai 1975. 319. 420 din 20 mai 1978. 25 din 1978 şi directiva nr. o atenţie specială se cere în cazul experimentelor care pot altera personalitatea subiectulu. n. care să fie executate totdeauna sub control. subiecţii trebuie să fie voluntari. Documentul trece apoi la experimentul terapeutic faţă de care medicul trebuie să se simtă liber dacă după judecata lui. Vorbind despre experimentul neterapeutic.şi aceasta este noutatea conţinută de revizuirea din 1996: 1. Se dau şi prescripţii asupra cercetărilor de laborator şi pe animale care să se efectueze înainte de cercetările clinice pe om. De mare importanţă este cea de a doua. Noul mijloc de diagnostic/terapeutic trebuie să fie aplicat în funcţie de cea mai bună terapie disponibilă. toxicologice. 318. modificând unele proceduri. sau din partea altui medic neimplicat în cercetarea cazului dacă pacientul se află în situaţie de dependenţă faţă de medicul experimentator. în sfârşit. Publicată în 1993 de Consiliul Organizaţiilor Internaţionale ale Ştiinţelor Biomedicale (CIOMS). documentul reafirmă: medicul să rămână ocrotitorul vieţii şi sănătăţii subiectului supus experimentării. Pentru fiecare pacient înrolat într-un studiu clinic se afirmă . Asupra coloranţilor intervenea tot CEE. de restabilire a sănătăţii sau alinare a suferinţei pacientului. în care se enumeră condiţiile pentru introducerea pe piaţă a unor noi produse farmaceutice cu expunerea detaliată a unor probe fizico-chimice. proceduri de revizuire. o directivă ulterioară a CEE. reabilitarea subiecţilor implicaţi în cercetare în caz de daună accidentală. Dreptul la un tratament mai bun diagnostic şi terapeutic cu eficacitate verificată. 3). nr. acesta ar oferi o speranţă de salvare. Refuzul subiectului de a participa la experiment nu trebuie să se repercuteze asupra relaţiei medic-pacient şi. biologice şi microbiologice. aceste directive constau din cinci paragrafe: consensul subiecţilor avizaţi. datorită căreia subiectul ar putea să se simtă constrâns să-şi dea asentimentul). selectarea subiecţilor pentru cercetare. Directivele comunitare ale CEE.asupra căruia se realizează experimentul şi asupra celorlalţi destinatari. n. Sunt alcătuite în special din două "Directive": una din 26 ianuarie 1965. o informare prealabilă pentru consimţământul subiectului (sau al reprezentantului legal. trebuie să ofere în acest sens o justificare adecvată în protocolul de experimentare care să fie supus comitetului de etică. experimentarea trebuie să fie suspendată/oprită ori de câte ori condiţiile experimentului pot face să se întrevadă posibile daune pentru subiecţii experimentului. Comisia CEE prezenta la data de 28 noiembrie 1980 două propuneri ale Consiliului Comunităţii privind actualizarea legislaţiilor naţionale: o propunere de "directivă" privind 145 . 65. cercetare sponsorizată din exterior. care trebuie să fie documentate şi executate înainte de emiterea licenţei. Ulterior. în caz de incapacitate. preciza procedura de urmat pentru introducerea pe piaţă a medicamentelor şi instituia un Comitet pentru specialităţile medicale.

Aceste linii directoare trebuiau să atingă obiectivele următoare: armonizarea elementelor necesare pentru conducerea lucrărilor în diferite centre europene de cercetare. Necesitatea de a dezvolta cât mai curând în Europa linii directoare pentru experimentarea noilor produse farmaceutice. a unui înalt nivel ştiinţific. Comitetul Permanent pentru medicamente de uz uman (CPMP) al Agenţiei Europene pentru Evaluarea Medicamentelor (EMEA) a adus la zi Normele pentru Buna Practică Clinică (GCP . Toate acestea erau propuse pentru a se depăşi diferenţele ce persistau de la Stat la Stat pentru eliberarea autorizaţiilor şi pentru omologarea acestora în Europa. începând din 1985. 91/ 507/CEE şi a fost înregistrat în Italia. nr. . ca şi tot personalul care colaborează direct la oricare dintre fazele experimentării. asigurarea. Semnalăm şi că ultima versiune a GCP asumă o valenţă normativă şi mai relevantă decât cea dinainte. deoarece consituie o bază de referinţă nu numai pentru UE (Uniunea Europeană) ci şi pentru Statele Unite şi 146 .la care fiecare ţară membră a UE (Uniunii Europene) este datoare să se conformeze în mod uniform. a fost elaborată o primă formă a documentului Good clinical practice for trials on medical products in the European Community (GCP). Tinând seama de precedentele directive ale CEE pe această temă. cu D. dar care au implicat de fapt pe toţi aceia care prarticipă la obţinerea de date chimice care să servească ulterior la înregistrarea şi vânzarea medicamentului. textul a fost încheiat până în 1988. Documentul însuşi a devenit directiva nr. 86 din 27 aprilie 1992.M. adică "Normele unei Bune Practici Clinice" citate mai sus.prin Documentul Good Clinical Practice Consolidated Guidelines (CPMP/ICH/1995) (16) . Fiecare stat membru a desemnat un delegat pentru a participa la lucrările desfăşurate de "Working Party on Efficacy of drugs" unul dintre grupurile de studiu constituite de Committee for Proprietary Medicinal Products (CPMP) cu însărcinarea de a elabora documentul. Modificările atingeau puncte importante chiar şi pentru "experimentarea asociată" şi pentru experimentarea cu substanţe cancerigene. uniformizândule cu cele internaţionale. Aceste ultime propuneri nu au fost însă aprobate şi nu au obţinut majoritatea. Având drept finalitate stabilirea principiilor standard pentru efectuarea de probe (trials) pentru experimentarea asupra subiecţilor umani a unor noi produse farmaceutice. în analogie cu ceea ce exista în SUA a impulsionat totuşi însăşi industriile farmaceutice care şi-au alcătuit un grup de lucru menit să elaboreze linii directoare cointeresând în acelaşi timp chiar CEE. a face credibile cercetările înseşi astfel încât să nu fie nevoie să fie repetate în diferitele ţări unde este cerută înregistrarea produsului respectiv. Sunt de aceea strict interesaţi medicii şi cercetătorii care administrează medicamentul. asigurarea celui mai înalt standard etic de protecţie a subiecţilor de experimentare. care a văzut lumina tiparului în formă finală la data de 11 iulie 1990.modificarea directivelor precedente şi o propunere de "recomandare în materie de experimentare a produselor medicale" cu scopul introducerii lor pe piaţă.Good Clinical Practice). Astfel. De atunci au urmat aproximativ şapte revizuiri ale textului. . Normele pentru Buna Practică Clinică au fost concepute pentru a se adresa în principal industriilor farmaceutice care au în program experimentarea de noi produse. (15) . în general. cum s-a spus deja. În iulie 1996.

stabilind condiţiile în care o persoană poate. audit (expertiza). Valorile etice de referinţă Înainte de a trece la evaluarea cazuistică este necesar să amintim câteva valori şi principii fundamentale care revin aici. la fel ca în alte domenii ale medicinei. se ilustrează cu mai multe detalii informaţiile generale necesare redactării unui protocol de experimentare clinică. următoarele: apărarea vieţii şi a persoanei. (GMP). se elimină referirea distinctă la noţiunea de "etică".in toto -. Faţă de ediţia 1991 a GCP. tipologii de studiu chimic controlat. şi se desfiinţează expresia de "good manufacturing practice" (bună practică de fabricaţie). în schimb. Nu lipsesc din text şi elemente criticabile (17). Intangibilitatea şi nondisponibilitatea persoanei. criteriile tutelei persoanelor incapabile să exprime un consimţământ în deplină cunoştinţă de cauză (art 17). tratează temele referitoare la cercetarea ştiinţifică asupra omului. care nu aderaseră la GCP precedente. ci doar aceea de a-l refuza sau a-l accepta integral . luare de poziţie asupra cercetării privind embrionii "in vitro" (art 18). care au lucrat împreună pentru a emite un text unic de care trebuie să se ţină seama. Ca titlu de exemplu. al oricărei etici. este destul să spunem că. cărora nu li s-ar mai acorda posibilitatea de a aduce amendamente "locale" la protocolul supus examinării. constituit din reprezentanţi al celor trei zone georgrafice (UE. să se supună cercetării ştiinţifice (art 16). Primatul persoanei este axul prim al eticii. se consideră că în cazul de experimentri în mai multe centre. în general. mai ales referitor la formula de consimţământ bazat pe informaţie din partea subiecţilor experimentului. Deoarece în acest for nu se pot aprofunda în detaliu elementele care diferenţiază cele două texte. În cea de a doua privinţă. în ordine ierarhică. De atunci. asupra cărora vom reveni mai încolo. control de calitate. partea privind proiectul de experiment cu elaborarea datelor statistice. opinia Comitetului instituţiilor participante la trial (experiment). SUA şi Japonia). sunt diverse modificări. legitimitatea principiului terapeutic. Convenţia pentru protecţia drepturilor omului şi a demnităţii fiinţei umane cu privire la aplicaiile lor în biologie şi în medicină: Convenţia asupra drepturilor omului şi asupra biomedicinei a Consiliului Europei (18) . sau inevitabilele elemente de problematică etică pe care le ridică uneori studiile efectuate în mai multe centre la examinarea lor de către Comitetele de Etică "locale". a fost creat un Comitet denumit International Conference on Harmonization (Conferinţa Internaţională pentru Armonizare) (ICH). comitetul de etică. tema socială conexă progresului ştiinţei. în mod legitim. Am amintit de mai multe ori că persoana este valoare "transcendentă" în cadrul întregii realităţi create şi chiar pentru cine nu se află în interiorul credinţei creştine 147 .Japonia. persoanele participante la studiu. sunt schiţate definiţiile pentru confidenţialitate. În privinţa primului aspect. cu previzibile dificultăţi în ce priveşte practicarea cercetării farmacologice într-o ţară anumită. diferenţele privesc fie vocabularul fie indicaţiile pentru întocmirea protocolului. sunt mai bine precizate următoarele notiuni: contraindicaţii ale medicamentului. inerentă structurii protocolului. Valorile în cauză în acest domeniu sunt.

Medicina sau medicul nu au un coeficient de disponibilitate asupra vieţii pacientului mai mare decât are pacientul însuşi. Trupul este coesenţial cu persoana şi viaţa trupului este apărată ca primă datorie a oricărui om. pentru a evita un rău. Asupra limitelor şi asupra aplicaţiilor acestui principiu s-a vorbit în capitolele precedente. Este principiul riscului proporţional care se configurează. Însă doar afirmarea acestui adevăr nu este de ajuns. atunci când este demnă de persoană.Tocmai pentru apărarea vieţii fizice ca valoare fundamentală a persoanei este legitimă înfruntarea sacrificiului de către o parte a organismului pentru salvarea organismului însuşi. cercetarea ştiinţifică poate suferi o încetinire. subiectul care de la Cristos a devenit părtaş al vieţii divine însăşi. Cu aceasta nu dorim să afirmăm că viaţa fizică a omului este valoarea exhaustivă a globalităţii persoanei: exigenţe morale superioare sau valori religioase pot cere un anume risc (a se expunere la risc. dar atunci când este vorba despre viaţa personalizată. iar aceste limite sunt în special două: -societatea (sau autoritatea sau cercetătorul) nu -i poate cere unui subiect un risc mai mare decât subiectul însuşi şi-l poate asuma. În virtutea acestui principiu este permis să i se ceară individului (întotdeauna în să în afară de ceea ce am spus despre cele două valori precedente de protejat) o cotă de sacrificiu sau de risc pentru binele întregii societăţi căreia îi aparţine fiecare. înţelege şi mai clar această valoare primară a persoanei. deşi nu epuizează viaţa personală.. dar "este împotriva oricărui bun simţ să fie violate valori umane fundamentale pentru a vindeca omul" (22) şi este împotriva moralei raţionale să se comită răul pentru a obţine binele. Cealaltă valoare asupra căreia se orientează evaluarea etică despre care tratăm acum este cea care se referă la enunţarea principiului totalităţii sau principiului terapeutic. În afara cazului de legitimă apărare. De aceea trebuie să punem limite foarte clare acestui principiu social. datorită acestor limite deja menţionate.reprezintă valoarea neinstrumentală şi neinstrumentalizabilă (20) . În caz contrar s-ar comite un lucru absurd. căci cineva ar putea distinge între viaţa fizică şi cea personală. s-ar comite unul mai mare" (21) Este limpede că.. intangibilitatea vieţii şi apărarea integrităţii acesteia constituie prima datorie şi primul drept. este fundamentul vieţii personale. (23) În privinţa acestui principiu al sacrificiului particular pentru un bine superior se încadrează principiul solidarităţii sociale. şi anume. Cel ce contemplă imaginea Creatorului. Trebuie să fie înţeles bine acest principiu pentru a nu cădea în concepţia colectivistă asupra sănătăţii. pentru că pe ea se "fundamentează" toate celelalte dezvoltări ale persoanei şi toate celelalte posibilităţi de creştere şi de libertate. Această presupusă distincţie am întâlnit-o deja în legătură cu avortul şi o vom mai întâlni când vom aborda problema eutanasiei. dar viaţa fizică reprezintă valoarea fundamentală. de aceea orice atingere adusă vieţii fizice (sau suprimarea ei) este atingere adusă persoanei. nu se poate niciodată ca un individ să fie expus unui risc mortal în folosul societăţii. Cum subiectul în comportamentul său moral va trebui să respecte în sine ordinea valorilor tot astfel medicul va 148 . Nu se poate aplica conceptul de "parte" şi "tot" în acelaşi timp persoanei şi societăţii: în persoana individuală se află valoarea globală şi motivul fundamental al existenţei înseşi a societăţii (24) . În privinţa acestui principiu "o înţeleaptă administrare cere însă ca efectul nociv produs asupra organismului . Se spune: apărarea vieţii da.să fie un rău minor faţă de cel care sa urmărit să se evite. Aici este nevoie să fin clari: persoana umană nu existe fără viaţă fizică. aici este cazul să se spună că în aplicarea produsului farmaecutic este inevitabil şi justificabil un minim de risc cântărit între riscuri şi avantaje pentru integritatea fizică a subiectului asupra căruia se desfăşoară experimentarea. care. nu a-şi lua direct viaţa) chiar viaţa însăşi.

pe de o parte dorinţa cercetătorului şi pe de altă parte logica economică a industriilor farmacologice pot să încalce cu uşurinţă limitele moralei personaliste (29) . dacă este condusă corect şi în condiţiile moralmente acceptabile. A reduce fondurile cercetării ştiinţifice este un lucru grav. Medicina operează şi există pentru a salvgarda aceste valori nu pentru a le produce daune. ceea ce semnifică condamnarea tuturor abuzurilor şi crimelor. şi de natura proiectelor şi procedurale ale experimentării clinice (26) . ci relativ: ştiinţa este a omului şi pentru om şi nu poate cere sacrificii nici impune violări asupra omului dincolo de ceea ce binele însuşi al persoanei umane. 149 . Indicaţii etice operative în privinţa experimentării pe om. a neglija reglementarea acestui sector ar însemna aservirea ştiinţei profitului şi trădarea aşteptărilor bolnavilor. Ştim în ce măsură. să finanţeze şi să reglementeze cercetarea ştiinţifică pentru uşurarea suferinţelor umanităţii şi pentru împiedicarea abuzurilor şi goanei după profit în dauna indivizilor şi a comunităţii. poate cere din partea indivizilor. În acelaşi mod. -pentru că cercetătorul-medic acţionează asupra persoanei altuia. aşa zisul "principiu teleologic" pentru a justifica experimente nocive sau imorale asupra fiinţelor umane în vederea procesului ştiinţific sau al binelui social ar însemna reintroducerea sub diferite nuanţe a falselor justificări care au condus la crime în lagărele de concentrare din timpul ultimului război şi a răsturna raportul persoană-societate. Indicaţiile. valorile citate acum motivează măsurile de corectitudine structurală. nu numai că este îngăduită dar reprezintă şi un serviciu adus omului şi ia parte la bunătatea şi la valoarea ştiinţei. respectând întotdeauna acele limite obiective ilustrate înainte. În fine. moralitatea personală şi familială sunt factori şi valori superioare valorii sănătatevindecare. la fel cum este să-i lipseşti pe copii de hrană şi de medicamente pe cei bolnavi. b) Este datoria precisă a statului şi a comunităţii să încurajeze. de exemplu a celor naziste (27) . Mai recent problema eticii protocoalelor s-a extins experimentelor clinice conduse în aşa zisele ţări în curs de dezvoltare. cum fac unii. supravieţuirea. pot fi schematizate astfel: a) Experimentarea clinică a produselor farmaceutice. va trebui să obţină mai întâi consimţământul în cunoştinţă de cauză. (25) A invoca. garanţiile necesare privind securitatea şi inocuitatea care se cer în faza de cercetare. integritatea substanţială ( cea a minţii şi cea fizică). (28) Trebuie adăugat de aceea că chiar binele ştiinţei nu este înţeles în sens absolut. care provin din valorile etice menţionate mai sus. fiind un mijloc necesar pentru lupta contra maladiei. autoritatea statului nu va putea depăşi limitele stabilite de principiile precedente nici măcar în numele unui petins bine pentru indivizi.trebui să facă şi pentru pacient. corect înţeles. emiţând norme clare în privinţa cercetării farmacologice şi protejării persoanei umane..

femeile la vârsta fertilă sunt excluse. Acest caz se poate petrece atunci când este folosit în regim de urgenţă un produs farmaceutic exprimental în tentativa extremă de a salva viaţa unui pacient după ce au dat greş toate celelalte mijloace terapeutice. chiar dacă se realizează cu respectarea normelor de protecţie. în fine. Presupunând că produsul farmaceutic are un potenţial teratogen. Va fi evaluată cu grijă mai ales includerea femeilor de vârstă fertilă în cercetările clinice. prizonieri. atunci este recomandat ca femeia care se supune studiului experimental să nu înceapă o sarcină în timpul experimentării (şi în structurile unde este posibil) să i se ofere posibilitatea de ilustrare a metodelor de reglementare naturală a fertilităţii. f) Consimţământul în cunoştinţă de cauză este absolut necesar atunci când este vorba despre experiment non-terapeutic. Probele vor trebui suspendate imediat ce s-ar descoperi că nu mai există o astfel de proporţie şi garanţie. atunci când este cerut. trebuie să se insiste pentru ca un astfel de consens. în particular. dependenţi sau condamnaţi la moarte). de aceea din acest gen de experimentare sunt excluşi toţi subiecţii incapabili să ofere un consens pe deplin liber şi conştient. În optica aceasta. nu ar trebui să fie condiţionate de lege într-atât încât să reprezinte o creştere de risc pentru faza aplicativă asupra omului. Dacă însă. Coeficientul de risc este evaluat şi în cazul voluntarilor şi experimentării efectuate de medic asupra lui însuşi. terapeutică sau non terapeutică. Aceeaşi modalitate operativă. să se producă într-adevăr în cunoştinţă de cauză. d) Experimentarea va trebui condusă de o persoană competentă şi controlată de un specialist clinic competent şi conştiincios. puşcăriaşi. trebuie să se facă anumite distincţii. criteriul de excludere de la experiment se impune sub motivul ocrotirii necesare atât a sănătăţii femeii cât şi a copilului. va trebui să prezinte un coeficient de risc proporţional cu scopul şi să poată garanta integritatea subiectului asupra căruia se realizează experimentul. Acest consens în cunoştinţă de cauză este cerut în mod normal chir şi pentru experimentarea terapeutică. Totuşi. poate fi administrat şi atunci când cererea consimţământului în cunoştinţă de cauză ar obliga ca pacientului să i se furnizeze infromaţii asupra stării bolii care ar putea cauza daune asupra 150 .. prin intermediul unei acţiuni asupra patrimoniului germinal părintesc. experimentele asupra animalelor. astfel încât se vor dobândi maximum de cunoştinţe valabile şi se va reduce la minim riscul din faza aplicativă asupra omului. în cazul în care există tratamente standard alternative faţă de cel exprimentat sau în cazul experimentării asupra voluntarilor sănătoşi. adică bazat pe elemente complete. el poate fi presupus sau omis atunci când există raţiuni foarte grave de salvgardare a vieţii pacientului. nu există terapie standard disponibilă şi gravitatea patologiei impune un tratament. antrenând astfel şi persoana tatălui în regimul de atenţie cerut) (30). Asupra consensului în cunoştinţă de cauză în medicină (31) şi. devine necesară pentru un produs farmaceutic experimental de pe urma căruia nu pot fi excluse efecte dăunătoare directe asupra copilului conceput (sau indirecte. în cazul femeii gravide sau în timpul lactaţiei. pentru a fi cu adevărat liber şi deci cerut din partea unor persoane care nu prezintă forme de dependenţă morală sau constrângere fizică (copii. ale cărui avantaj şi scop nu au o conexiune imediată cu subiectul asupra căruia se aplică exprimentarea.c) faza pre-clinică a experimentului va fi condusă cu toată acurateţea. în ordinea experimentării (32) . e) Faza clinică a experimentării. chiar şi dacă este îndepărtată posibilitatea unui efect teratogen asupra copilului conceput. accesibile şi uşor recepţionate. În cazul femeii la vârsta fertilă. deci potenţial susceptibilă de graviditate înainte sau chiar în timpul experimentării.

iar autoritatea trebuie să ia măsurile necesare în termen operativ. În ambele cazuri industriile farmaceutice nu folosesc resurse. trebuie spus că nici GCP 1996 nu fac vreo referire la studiile din faza a IV-a care se referă fie la comparaţia cu alte produse farmaceutice aflate deja pe piaţă. să fie eliminată orice posibilă interferenţă în interpretarea efectelor atribuite noului medicament. în domeniul clinic terapeutic. timp. i) Farmacovigilenţa . întotdeauna. 2. recomandabilă. în schimb. cercetare care nu le-ar aduce profituri sub diverse forme. Acestea se referă la: 1. să fie presupusă facilitatea majoră de a demonstra semnificaţia statistică a unui placebo faţă de un tratament novator în confruntarea dintre cele două terapii (cea experimentală şi cea standard). 2. în schimb. să se evite dificultatea de alegere între tratamentul de comparat şi terapia experimentală . au fost întreprinse în unele ţări. Pentru a evita situaţia şi ţinând cont de imposibilitatea practică de a obliga firmele farmaceutice să producă medicamente în pierdere. fie la studii de farmacovigilenţă. este nevoie de trei condiţii: 1. În primul caz.bolnavului însuşi (bolnavi de cancer). este obligatoriu . La un nivel mai general rezultă cât mai oportun existenţa băncilor de date internaţionale de farmacovigilenţă care în timp real să consimtă la efectuarea unui rapid şi eficient schimb de informaţii. 151 . l) Întrebuinţarea corectă a sistemului "placebo". de substanţe farmacologice (34) utile pentru tratamentul şi/sau vindecarea bolilor de minimă incidenţă epidemiologică sau de epidemii care lovesc populaţii economic lipsite şi deci în imposibilitate de a plăti tratamentele necesare. Tema nu este lipsită de implicaţii etice specifice (36).pentru un medic să semnaleze imediat autorităţii sanitare evenimentele adverse care este de presupus că ar avea legătură cu administrarea unui anumit produs farmaceutic. Tipologia studiilor clinice de farmacovigilenţă. evitând introducerea unor condiţii care ar putea altera acest raport. Pentru ca utilizarea lui să se facă la scară generalizată.din punct de vedere etic. Textul revizuit din 1996 a GCP afirmă în aceată privinţă: "trebuie garantată confidenţialitatea documentelor care ar putea identifica subiecţii. Aceasta ar fi administrată unui grup experimental aşa numit de "control" şi confruntat cu grupul de studiu căruia i se încredinţează spre testare respectivul produs farmaceutic. Este. 3. s-a dezvoltat o strategie de colaborare internaţională coordonată de ONU. g) Protejarea datelor personale. asupra omului. prevăzută în diferite experimente clinice controlate. Se poate defini ca fiind o monitorizare a posibilelor reacţii adverse ale medicamentelor (35) şi comunicarea acestor rezultate făcută autorităţii sanitare. Este vorba despre o substanţă inertă fără efect farmacologic. Recunoaşterea şi comunicarea evenimentelor survenite. În al doilea caz. precum SUA. pentru motive etice. Pentru bolile din Lumea a Treia. medici de circă) şi un training (instructaj) adecvat formativ/informativ pentru medicul de bază cu scopul de a obţine o colaborare fezabilă în cadrul studiilor din faza a IV-a. Este vorba. în ansamblu. proiecte de stimulente financiare pentru industriile care s-ar angaja să producă medicamente "orfane". sau cuvenita rezervă cu care trebuie tratate datele referitoare la subiecţi care se supun unei experimentări clinice. Vom vedea separat cazul consimţământului pentru experimentarea pe minori. respectându-se legile de confidenţialitate prevăzute de dispoziţiile normative aplicabile" (33) h) Atenţia faţă de aşa zisele medicamente "orfane". colaborarea altor categorii de operatori sanitari (farmacişti. în cazul maladiilor rare. Pentru acestea din urmă rigoarea etică este căutată şi îndeplinită prin menţinerea unui raport satisfăcător între medic şi pacient.

Este iluzoriu ca un studiu.Aceste motivaţii însă nu se bazează pe următoarele consideraţii cu caracter metodologic şi etico deontologic: (37) 1. dacă este cu putinţă. mai mult decât în legătură cu studiile ştiinţifice sau cu viitorii pacienţi. în acest caz. Ţinând cont de cele spuse până acum. posibilitatea de a evita riscuri inacceptabile sau tulburări pentru pacient. se întâmplă ca pacientul să nu primească o informare adecvată. dar va fi nevoie să primească în mod necesar consimţământul pacientului. medicul poate folosi medicamentul pe pacient cu consimţământul său expres sau. 5. al experimentării asupra bolnavului. Obţinerea unui consens valid în cunoştinţă de cauză. întotdeauna. Dacă folosirea medicamentului ar trebui să fie în principal nu pentru binele pacientului respectiv. Astfel de experiment poate fi făcut în sens terapeutic. în sens de pură experimentare şi în sensul experimentării asociate. 4. justificat din punct de vedere terapeutic. următoarele: lipsa unei terapii consolidate proprie pentru boala şi/sau cazul în care (presupusa) terapie în curs prezintă grave efecte colaterale. datorită căreia valoarea noului produs. mai frecvent. De altfel. Să ne oprim mai ales asupra cazului. în cazul în care acesta nu este în măsură să îl acorde. nu numai că va trebui să fie precedată de verificări în privinţa caracterului infofensiv şi de licenţele pentru folosirea asupra omului. explicit şi personal. cu consimţământul rudelor sau al tutorelui. consimţământul obţinut de fapt nu este valabil şi se configurează ca o adevărată şi reală "înşelăciune".din punct de vedere personalist.nu este pe deplin confirmată. din contra. ci pentru confirmarea medicamentului sau avantajul cercetătorului. să aibă o validitate ştiinţifică absolută dat fiind că este demonstrat că măsurătorile sunt supuse de la sine unei apreciabile erori statistice. Dacă. întotdeauna de mici dimensiuni. 3.faţă de tratamentele uzuale . Evaluare etică şi cazuri concrete Să încercăm să distingem acum cazuistica în complexitatea ei şi în raport cu ceea ce prevăd legile internaţionale şi naţionale. condiţiile de liceitate etică a unui studiu clinic controlat utilizând sistemul placebo sunt. dar mai are nevoie de confirmări clinice şi de confirmări ulterioare. a primit deja garanţiile asupra caracterului inofensiv în spaţiul experimentării de bază şi de laborator şi a obţinut licenţa de folosire pe om. din punct de vedere etico-deontologic se pun alte probleme referitor la factorii ulteriori. Medicul are o obligaţie primară de tip terapeutic în relaţia cu bolnavul. 2. derivate din folosirea metodei placebo (spitalizare. Să examinăm cazul în care medicamentul trebuie folosit pentru că. pe baza sistemului placebo nu eliberează deci medicul de datoria de a-i administra pacientului cel mai bun tratament. administrare ad hoc a metodei placebo pe cale parenterală sau evaluarea efectelor cu mijloace diagnostice invazive). S-ar putea întâmpla ca folosirea unei metode sau a unui medicament încă neconfirmat să reprezinte ultima şansă pentru o tentativă extremă de salvare a unei vieţi altfel pierdute: în 152 . pe planul eficienţei . în cunoştinţă de cauză. atunci folosirea lui asupra bolnavului. Scopul medicinei este de a ţine cont de ceea ce există pentru a descoperi ceva mai bun. în privinţa unei utilizări generalizate a substanţei deja comercializate.

când bolnavul este pierdut dacă nu se intervine. nu pot deveni subiecte de experimentare care necesită consimţământul în cunoştinţă de cauză.cazul acesta. un spirit drept şi reflexiv admite fără îndoială că medicul ar putea. De aceea. cu consimţământul explicit al pacientului. consimţământul însuşi. astfel. să procedeze la aplicarea unui astfel de tratament". o operaţie care. aceştia fiind incapabili de consimţământ. fiind vorba despre o persoană sănătoasă nu este cazul să fie presupus consimţământul. folosirea vaccinului experimental împotriva turbării. limitele şi condiţiile pe care le-am expus în cazul subiecţilor voluntari sănătoşi. dar cu condiţii precise (39) . Experimentatorul trebuie să se menţină în starea de a putea întrerupe experimentarea în orice moment: fie atunci când ar trebui retras consimţământul. Principiul solidarităţii sociale. Riscul căruia îi este supus voluntarul nu poate şi nu trebuie să depăşească bariera apărării vieţii şi a integrităţii substanţiale. are încă posibilitatea succesului. Pius al XII-lea afirma: "În cazurile disperate. în cunoştinţă de cauză. Prima condiţie este ca acest consimţământ din partea respectivelor persoane să fie liber. Experimentarea asupra propriei persoane. Chiar şi dincolo de această limită acţionează întotdeauna legea proporţionalităţii între risc şi avantaj. poate fi reţinut ca acordat în mod implicit şi tacit în voinţa generală a pacientului şi a rudelor care fac orice pentru a nu pierde viaţa pacientului. 153 . atunci când nu poate fi obţinut direct de la pacient sau de la rude sau de la tutore. altfel irecuperabil. dacă există un medicament. Experimentarea asupra persoanelor voluntare şi sănătoase. De aceea. caracterul experimental coincide cu cel terapeutic. se aplică cu scopul acesta şi asigură liceitatea experimentării asupra voluntarului sănătos. fără să excludă orice pericol. datorită prezumpţiei unei constrângeri morale. un mijloc. de exemplu. Rămâne de moralitate dubioasă experimentarea desfăşurată asupra persoanelor legate de munca sau de rolul experimentatorului. Legile privind respectarea inviolabilităţii persoanei umane şi a disponibilităţii ei nu se schimbă atunci când este vorba despre persoana handicapată sau despre bolnavul mintal sau muribund (vom vedea şi cazul fetuşilor). Din împrejurările experimentării trebuie exclusă orice situaţie degradantă sau imorală şi orice intenţie lipsită de onestitate cu sau fără acordul subiectului supus experimentării (40). trebuie excluse cercetările realizate din pură curiozitate. Dorinţa de a face cu bună credinţă un gest eroic în beneficiul ştiinţei sau setea de admiraţie socială nu schimbă pe plan obiectiv evaluarea morală a experimentării asupra propriei persoane. În privinţa aceasta. chiar şi în acest caz rămân. s-ar putea justifica. pentru că medicamentul reprezintă unica terapie posibilă. pe care am încercat să-l explicăm mai înainte. În felul acesta. explicit şi personal. de aceea. făcut de Pasteur asupra unui copil. sau când ar apărea riscuri neprevăzute. asupra celor incapabili de consimţământ poate fi condusă doar experimentarea terapeutică (38) . Aceasta este limita disponibilităţii pe care subiectul o are şi faţă de sine însuşi. organizarea experimentării trebuie să prevadă instrumentele necesare pentru a putea fi oprită în orice stadiu.

cu condiţia ca subiectul să fie bine informat şi fără iluzii în privinţa respectivă. în plus. de exemplu. tocmai din cauza dificultăţii de a obţine un astfel de acord. trebuie introdusă distincţia între capacitate mentală reală şi capacitate juridică de consimţământ în cunoştinţă de cauză: în ordinea consimţământului. Deja în enunţarea principiilor generale am clarificat faptul că aceşti subiecţi fac parte din categoria celor care nu sunt abilitaţi sau capabili de un consens valid şi deci asupra acestor subiecţi experimentarea trebuie definită ca licită doar dacă este desfăşurată cu scop terapeutic. pentru tratamentul unor boli care nu pot fi atacate cu medicamente cunoscute. consideraţi fiecare în parte şi cu consimţământul părinţilor sau al reprezentanţilor legali.Este cazul de adăugat că atunci când se realizează experimente asupra propriei persoane legea va trebui să prevadă prezenţa altei persoane care să poată opri experimentul în cazul unor riscuri neprevăzute sau. unul este copilul de cinci ani şi altul băiatul de cincisprezece. Unele experimentări de substanţe cancerigene . după unii autori nu ar trebui să fie considerat doar factorul vârstă ci şi cel de risc: una este experimentarea unui medicament în dermatologie. să învingă poliomielita.care au fost făcute chiar şi în America . Înainte de orice.sau a altor substanţe cu risc sau dureroase. care trebuie să fie verificată pe copii sănătoşi pentru a putea releva diferenţele pe subiecţii bolnavi. grave. o asemenea experimentare cu un astfel de risc este total inacceptabilă. prelevarea unei mici cantităţi de sânge pentru analiza gazelor sanguine. cu consimţământul celui condamnat. nu sunt deloc demne de aprobare nici asupra prizonierilor de război sau a deţinuţilor. după experimentarea pe copii. în sine ilicite. Oricum ipoteza nu este luată în considerare în documentul de la Helsinki. Experimentarea asupra deţinuţilor. şi alta este prelvarea la care ne-am referit mai sus şi care totuşi trebuie să aibă ca scop o experimentare. Dar această ipoteză de experimentare asupra condamnaţilor la moarte nu ţine seama după părerea mea. care poate chiar să contracteze o căsătorie validă. chiar şi un pact de altruism care ar comporta un anume risc (41). precum. Se aminteşte. În ultima vreme. În sfârşit. în limitele expuse înainte. presa medicală propune răspunsuri mai articulate. De aceea. Din punct de vedere etic. chiar şi în cazul deţinuţilor. dacă este instruit. se spune însă că astfel de experimente nu ar trebui să comporte creşteri ale durerii sau tratamente degradante. cum a fost în cazul experimentării vaccinului lui Salk care a permis. oricum. chiar şi atunci când pot fi reduceri ale pedepsei. de imposibilitatea consimţământului liber şi în cunoştinţă de cauză. 154 . unii justifică. oricum. în avantajul subiecţilor înşişi. Unii adaugă şi consideraţia cu iz utilitarist sau "telologic". că există experimente al căror risc este aproape nul. Oferta experimentării voluntare este admisibilă. Experimentarea asupra copiilor şi a minorilor. Limitele obiective ale vieţii şi integritatea substanţială sunt valabile în orice situaţie. bazată pe marile avantaje pe care le-au adus anumite experimentări. care poate provoca irecuperabil căderea părului. În cazul condamnatului la moarte (în ţările în care pedeapsa cu moartea încă există). experimentări nesigure şi cu risc mortal: se spune că ar fi vorba despre un fel de înlocuire a pedepsei (a muri eventual datorită medicamentului în loc de a muri pe scaunul electric). se subliniază posibilitatea de întregire ("identificare") a consimţământului părinţilor sau al reprezentanţilor legitimi cu consimţământul explicit al minorului care să aibă uzul raţiunii: fiind capabil de acte de generozitate poate accepta.

Faptul că un subiect de vârstă minoră. în cazul subiecţilor care se află în reală incapacitate de consimţământ. se exprimă în materie cu o formulă nu cu totul explicită. Atunci când nu numai subiecţii asupra cărora se experimentează nu cunosc această distribuţie. întotdeauna în acord cu legislaţiile naţionale. în mod fericit. în cazul unui succes (43) . acesta trebuie obţinut alături de cel al tutorelui legal. sau între un grup căruia trebuie să îi fie administrat medicamentul experimental şi un grup căruia nu trebuie să îi fie administrat medicamentul: datorită faptului că alegerea subiecţilor unui grup sau altul deseori se face la întâmplare (at random) se vorbeşte despre trials clinic randomizate. date preţioase pentru ştiinţă şi societate. dar probabilistă. grupului "martorilor" trebuie să li se administreze placebo. chiar dacă de aici ar putea rezulta. sunt moralmente inadmisibile experimentele non-terapeutice. dar cu capacitate reală de consimţământ liber şi în cunoştinţă de cauză. cu scopul de a evita componenta factorului psihologic (expectativa unui efect). temă asupra căreia ne-am oprit mai înainte. consimţământul rudelor care au responsabilitate asupra lui îl înlocuieşte pe cel al subiectului. Este ştiut că traiectul experimentării necesită de cele mai multe ori. întotdeauna pentru a evita aceeaşi posibilitate a influenţelor subiective: doar cel care controlează întreaga executare a experimentării cunoaşte distribuirea efectivă a medicamentului şi a placebo-nului. realmente sau din punct de vedere juridic incapabil de consimţământ. proprie celor care nu au încă sau nu vor mai putea avea uzul raţiunii. chiar dacă sub anumite condiţii: "În cazul de incapacitate legală. actualizată de Asociaţia Medicală Mondială în 1996. placebo. Se poate considera în această ipoteză doar cazul folosirii unui medicament experimental ca ultimă şansă în tentativa de a salva viaţa minorului care nu ar putea fi salvată cu medicamentele cunoscute: în cazul acesta. ar fi vorba mai degrabă de experiment terapeutic. dublu orb) pot apărea probleme etice în cadrul problemelor tehnice. metodica controlului între două grupe de pacienţi cărora le sunt administrate două tipuri de medicamente (cel experimental şi cel standard). În folosirea acestor metodologii (randomizare. Dacă însă ar fi vorba despre incapacitate juridică. ci nici o parte dintre aceia care conduc experimentarea. Atunci când minorul este întradevăr capabil să-şi dea propriul consimţământ. cu condiţia să nu existe riscuri relevante nici pentru viaţa nici pentru integritatea fizică a subiectului (44). pentru verificarea efectelor unui anumit medicament. consimţământul trebuie să fie obţinut de la tutorele legal." (42) Să reţinem că. pentru ca subiecţii de experimentare să ignore cărui grup îi aparţin. Acolo unde incapacitatea fizică sau mintală face imposibilă obţinerea unui consimţământ în cunoştinţă de cauză sau când subiectul este un minor. În anumite protocoale.Declaraţia de la Helsinki. În aceste condiţii se vorbeşte despre experimentare "dublu orb". acest consimţământ întărit de cel al reprezentanţilor legali ar putea fi considerat valid pentru experimentarea non-terapeutică. (cel care furnizează medicamentele şi culege datele referitoare la efecte). Experimentarea prin trials clinic randomizate. este condamnat la o moarte sigură datorită bolii nu schimbă nici natura nici măsura protecţiei sale morale. Existenţa acestor condiţii ar trebui să fie riguros evaluată de către un Comitet de Etică. În mod sintetic se pot da următoarele indicaţii (45) : 155 . după cum prevăd legislaţiile naţionale.

pentru producerea de cosmetice. componentă puternică emotivă a subiecţilor). făcând abstracţie de tipul şi de scopurile experimentării. nu numai pentru că se dă viaţă unei fiinţe umane în afara vieţii matrimoniale. Experimentarea pe fetuşi şi pe embrioni umani. în aceste cazuri. ca circumstanţă agravantă. datorită denunţurilor care au fost publicare despre traficul cu fetuşi avortaţi. În cazul în care acest lucru nu ar putea fi propus (refuzul de a se supune exterimentării în aceste condiţii. este necesar să se ceară consimţământul subiecţilor în privinţa experimentării şi a metodicii folosite. fie ca furnizare de material de experiment (47) . sau s-ar face doar în mod limitat. va trebui să existe asigurarea că suspendarea terapiilor obişnuite nu riscă sau nu dăunează pacienţilor şi că medicamentul care se administrează pentru experimentare are o previzibilă eficacitate nu inferioară celei deja cunoscute. în general (46). iar necesitatea de a obţine consimţământul în cunoştinţă de cauză este îndeplinită. b) Când experimentarea se desfăşoară cu caracter terapeutic. Am făcut o evaluare etică negativă a acesteia. nu se justifică deloc din punct de vedere etic şi ar sfârşi prin ştirbirea credibilităţii medicilor şi spitalelor. care nu interzice în mod explicit cercetarea pe embrioni "in vitro". tema a comportat o discuţie îndelungată şi a fost stabilită distincţia dintre producerea de embrioni cu unicul scop de a fi folosiţi pentru experimente şi întrebuinţarea embrionilor "reziduali" tot cu scop experimental . ci mai ales pentru că scopul nu este de a face să se dezvolte un fiu. făcând însă apel la obligaţia de a-i conferi embrionului protecţia adecvată. fie pentru uz industrial. 156 . Problema experimentării a trebuit să fie abordată şi mai acut în ultima vreme.ca circumstanţă a tehnologiilor de procreaţie. În pregătirea amintitei Convenţii europene asupra drepturilor omului şi a biomedicinei. Noutatea temei Am făcut deja o evaluare în privinţa experimentării pe embrioni umani în domeniul fecundării in vitro. să prevadă pierderea şi distrugerea embrionului. Mai mult. chiar şi atunci când ar trebui să se aplice metoda "dublu orb". de altfel. în mod succesiv.a) Când se procedează la experimentarea unui nou medicament pentru o cercetare non terapeutică asupra bolnavilor care se află deja în tratament. dacă aceasta este admisă de normative naţionale. Viciul de finalitate priveşte în mod global moralitatea actului. 18 (48). că sunt cunoscute condiţiile care se cer pentru experimentarea pe om. inacceptabilă nici măcar din motive ţinând de sănătatea pacientului. anunţul din partea cercetătorilor (49) în legătură cu prelevarea de ţesuturi cerebrale fetale sau de glande suprarenale fetale. cu scopul de a fi inserate în indivizi afectaţi de maladia Parkinson. Au urmat. de altfel. Greşeala. este necesar din punct de vedere etic să se accepte că suspendarea terapiei obişnuite nu trebuie să expună daunei sau riscului sănătatea sau viaţa pacienţilor. toate aceste metode nu sunt admisibile din punct de vedere etic. din punct de vedere etic judecata rămâne negativă. sau că este vorba de experimentare farmacologică sau de studiul experimental al biologiei embrionale. Concluzia a fost un compromis formulat în art. Considerăm. Fie că este vorba despre experimentare genetică (ADN recombinant) sau de substituiri de cromozomi. Este în firea acestei experimentări. ci de a transforma în "obiect" de experimentare embrionul aruncat spre suprimare.

Intervenţiile intrauterine cu caracter terapeutic În afara transfuziilor de sânge pentru salvarea vieţii fetusului. dat fiind că în problema de mai multe ori reclamată şi demonstrată. Să luăm în considerare cazuistica diferenţiată. medicală sau chirurgicală) va trebui să fie garantată de trei condiţii esenţiale: să fie cerută de motive serioase şi rezonabile. scopul poate fi: pura experimentare biomedicală. în cazul malformaţiilor sau obstrucţiilor căilor urinare. trebuie ţinut cont de natura riscului pentru unii embrioni vii: dacă intervenţia sau experimentul poate provoca moartea sau poate compromite integritatea substanţială a vieţii în curs de venire pe lume. este licită. chir şi dintr-un punct de vedere legal. dar cu particularitatea cazului. unii reţin faptul că aceste intervenţii chirurgicale ar putea fi realizate cu rezultate mai bune în faza post-natală imediată (52). sau în cazul hidrocefaliei. mort. de aceea să nu fie amânată până după naştere în perspectiva îmbunătăţirii condiţiilor de efectuare. vizibil sau nu. al generării umane din primul moment al existenţei ei şi până la naştere (51) . cu adevărat liber. De aceea. Se presupune că experimentarea pe fetuşii vii poate fi dirijată în interiorul uterului. astăzi se extind prin progresul ştiinţei şi asistenţei prenatale chiar şi intervenţii de chirurgie fetală. care indică doar stadii succesive ale dezvoltării unei fiinţe umane. experimentarea terapeutică sau cu intenţii terapeutice. În sfârşit. ca părinţii să-şi dea consimţământul în cunoştinţă de cauză. după cum am tratat separat (53). 157 . problemă care însă nu este privită doar din perspectiva factorului de risc al fetusului în momentul folosirii tehnici de diagnosticare. consimţământul care îl substituie şi reprezintă. dar toate desemnează rodul. de exemplu. mort prin avort spontan sau prin întrerupere voluntară de sarcină. viabil sau nu. dar se poate gândi chiar că fetusul ar putea supravieţui întreruperii voluntare a sarcinii. căci este la mijloc subiectul care poate nu şi-ar da consimţământul. ca şi asupra oricărui individ uman.Nu facem deosebire între embrioni şi fetuşi în ceea ce priveşte aspectul etic. dar şi din perspectiva legăturii cu avortul selectiv. orice intervenţie terapeutică (diagnostică sau curativă. pe cel al celui interesat. Deosebirile cele mai relevante din punct de vedere etic sunt cele referitoare la scopul intervenţiilor asupra fetusului. "pre-embrion". Totuşi. când există o serioasă probabilitate de succes. Mai mult. "embrion" şi "fetus". este vorba întotdeauna de viaţa unei fiinţe umane căreia i se recunoaşte demnitatea de persoană umană (50) . care au dus la salvarea multor copii nenăscuţi. Şi Instrucţiunea "Donum Vitae" a Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei subliniază această identică relevanţă etică a termenilor "zigot". prelevarea de ţesuturi pentru tratamentul unor persoane bolnave. şi mai relevantă este distincţia privitoare la condiţia fetusului: viu. să nu existe un risc grav pentru viaţa şi nici pentru integritatea fizică a fetusului sau a mamei (deci trebuie evitată provocarea unor daune grave fetusului sau mamei). Intervenţia terapeutică asupra fetusului. Şi în acest domeniu este valabilă intervenţia diagnostică ce se configurează drept "diagnoză prenatală".

de asemenea. este subiect incapabil de consimţământ. iar prin întreg binele umanităţii. în felul acesta. poate fi avantajată cercetarea pentru vindecarea altor subiecţi umani. citata Convenţie europeană asupra drepturilor omului şi a biomedicinei prezintă omisiuni şi insuficienţe. de terapii experimentale întrebuinţate spre beneficiul embrionului însuşi cu scopul de a-i salva viaţa. ori de câte ori ar fi vorba. poate fi licită recurgerea la medicamente sau la proceduri nevalidate încă în întregime" (55). despre dreptul la viaţă care ar trebui să constituie dreptul prim al oricărui individ. trebuie reţinute ca imorale experimentările făcute doar în scopul cercetării ştiinţifice. Aici nu este valabilă raţiunea conform căreia partea este sacrificată pentru întreg. nici. Nu poate fi acceptată nici raţiunea că. ci să fie realizate cu scopul vindecării acestuia. nu se spune nimic despre tratamentul asupra fetuşilor după moartea provocată sau spontană. independent de cercetător. Fetusul nu trebuie tratat ca un cobai. (56) Chiar şi atunci când. În acest sens. binele comun este înţeles ca bine al indivizilor. Şi mai departe: "În cazul experimentării clar terapeutice. conform regulilor deontologice prevăzute în cazul copiilor. 158 . Aplicarea acestui principiu moral poate necesita delicate şi deosebite precauţii fiind vorba despre viaţa embrionară sau a fetuşilor" (54) . datorită voluntarităţii cerute pentru participarea la astfel de incursiuni ştiinţifice. În această privinţă. înţelegând prin parte individul fetal.E clarificatoare în privinţa aceasta Instrucţiunea "Donum Vitae": "La fel ca pentru orice intervenţie medicală asupra pacienţilor. trebuie precizat. chiar dacă nu a fost prevăzut rezultatul mortal. ar fi fost hotărâtă moartea fetusului prin avort. pentru că un scop bun nu poate fi atins printr-un mijloc rău. şi în lipsa altor terapii valide. În privinţa drepturilor omului. nu este licită intervenţia experimentală asupra fetusului încă viu pentru că "dacă ei sunt vii. ci este finalitatea societăţii. să nu comporte riscuri disproporţionate la adresa lui. Însăşi Declaraţia de la Helsinki interzice experimentarea non-terapeutică asupra subiecţilor incapabili de consens. într-o tentativă extremă. adică. în sfârşit. care au dreptul la acelaşi respect datorat copilului deja născut şi oricărei persoane". este necesar consimţământul liber şi în cunoştinţă de cauză al părinţilor. pe de altă parte. Oricare ar fi genul de terapie medicală. îmbunătăţirii condiţiilor sale de sănătate sau supravieţuirii individuale. trebuie reţinute ca fiind licite intervenţiile asupra embrionului uman cu condiţia să respecte viaţa şi integritatea embrionului. Intervenţiile de pură experimentare ştiinţifică Amintind că fetusul ca embrion are demnitatea persoanei umane şi că. De aceea. chirurgicală sau de alt tip. trebuie să fie respectaţi ca orice persoană umană" (57) . că asupra fetuşilor se pot face doar intervenţii terapeutice. din acest motiv este considerată imorală pura experimentare pe fetuşi vii.. nici despre dreptul la obiecţinea de conştiinţă (din partea experimentatorului) faţă de practicile de cercetare "pe viu" sau "in vitro" în domeniul procreativităţii. enciclica "Evangelium Vitae" precizează: ". trebuie afirmat în schimb că folosirea embrionului sau a fătului uman ca obiect de experimentare constituie o crimă faţă de demnitatea lor de fiinţe umane. viabili sau nu.. care în cazul acesta este reprezentat de suprimarea unui individ uman. pentru că subiectul individual nu este o parte a organismului social.

chiar şi prin intermediul Comitetelor Etice. la deja amintitul articol 18. această legătură se stabileşte întotdeauna. va trebui să existe acordul părinţilor sau al mamei. practica riscă astfel să fie încurajată pe considerentul de a cere consimţământul mamei. care îi conferă o valoare superioară şi îl face demn de respect. deci. fetuşii avortaţi sunt vii. În plus. (58) Din punct de vedere etico personalist. adică şi asupra aşa zişilor "embrioni precoci". atunci când avortul se produce prin expulzare sau histerotomie. De exemplu. pentru întrebuinţarea fetuşilor. in vivo sau in vitro. condiţie care trebuie să fie mereu îndeplinită. orice experiment neterapeutic asupra embrionilor începând din momentul formării lor.. în scopuri experimentale sau comerciale este cu totul contrară demnităţii umane.. avortul este mereu urmărit ad hoc şi deci la sfârşitul intervenţiei fetusul poate fi încă viu chiar dacă nu viabil. cum ar dori unii . şi nu s-ar simţi capabili în conştiinţă să dirijeze experimentele pe fetuşi proveniţi din întreruperea voluntară a sarcinii. independent de fiinţa vie. Convenţia interzice discriminarea doar faţă de persoană şi nu faţă de fiinţa umană. viabili sau nu. avortaţi în mod voluntar sau nu. trebuie să fie constatat cu siguranţă. eventuala legătură implică colaborarea la avort. suprimarea şi orice formă de manipulare de embrioni congelaţi şi/sau reziduali. repetăm. de fapt. (62) În cazul fetuşilor proveniţi din avorturi spontane. (60) În privinţa fetuşilor deja morţi. inclusiv reducţia embrionară.În planul insuficienţelor textuale. care sunt consideraţi ca neimplantabili. viabilă sau nu. o utilizare din partea acestora de la sine ar putea fi licită dacă nu există nici o legătură cu acorduri stabilite anterior şi participare la avort. Prelevarea ţesuturilor fetale cu scopul transplantării 159 . trebuie să fie respectate ca rămăşiţele celorlalte fiinţe umane". trebuie să se facă distincţie între fetuşi proveniţi din avort spontan şi fetuşi din avort voluntar. (61) Chiar dacă nu se ţine seama de această circumstanţă. Practica de a menţine în viaţă fetuşi sau embrioni umani. (59) Experimente asupra fetuşilor umani avortaţi Atunci când vorbim despre fetuşi umani avortaţi ne referim la fetusul din afara uterului. În sfârşit. odată afirmat faptul că este artificială diferenţierea între conceptul de individualitate umană (şi cel de persoană) şi valenţa fundamentală a omului. se reţine ca ilicită "suprimarea. Dacă. termeni utilizaţi în text în mod artificial distinct şi abordează tema cercetării asupra embrionilor concepuţi "in vitro". Instrucţiunea "Donum Vitae" (63) aminteşte că "Cadavrele de embrioni sau de fetuşi umani.. lucru care.. în scopul studierii bolii. va trebui exclusă orice formă de speculare sau chiar de compensare de tip comercial. sunt valabile indicaţiile amintite pentru intervenţiile intrauterine şi pentru minori. în special atunci când nu este sigur transferul lor în aparatul reproductiv al femeii". şi orice formă de manipulare a embrionilor chiar şi înainte de ziua a 14-a de dezvoltare. direct sau indirect . va trebui să existe un avantaj rezonabil şi previzibil ala cestor cercetări pe plan uman. dincolo de constatarea morţii. Şi normativa franceză în privinţa cazului analog de prelevare de ţesuturi din fetuşi proveniţi din avortul voluntar pune această problemă etică şi o declară relevantă până la punctul de a admite posibilitatea obiecţiei de conştiinţă din partea acelora care ar fi chemaţi să colaboreze în domeniul acesta. unii fetuşi supravieţuiesc procedurii şi uneori sunt chiar viabili. oricum. este ilicită formarea de embrioni in vitro. şi acest lucru este ştiut de cercetători.. sau moartă.în măsura în care. Când fetusul provine dintr-un avort voluntar.

1046/1986 asupra întrebuinţării embrionilor şi fetuşilor umani în scopuri de diagnoză. publicată de Biserica Catolică. pentru a preleva. 10). Adunarea parlamentară a Consiliului Europei a emis Recomandarea nr. a diminuat această apărare prin citatul articol 18. pe tema protecţiei şi apărării vieţii pe cale de a se naşte şi a copilului nenăscut. Avantajul ţesuturilor în fază de rapidă dezvoltare celulară. O încercare de acest gen a fost denunţată sub titlul "trafic de fetuşi umani". Este de dorit ca şi într-un for internaţional să fie formulată o cartă a drepturilor embrionului. terapeutice. (65) De fiecare dată când în laboratoare sau în spitale funcţionează practici de acest gen în condiţii inadmisibile din punct de vedere etic. Va trebui ca legislaţiile naţionale să recepţioneze aceste indicaţii. astfel încât embrionii şi fetuşii umani trebuie să fie trataţi în toate împrejurările cu respectul datorat demnităţii umane (m. trebuie să fie interzisă. (66) Chiar de curând. Întrebuinţarea fetuşilor vii.O asemenea prelevare poate fi urmată . şi cu riscul unei grave dăunări sau al morţii fetusului. ar fi un mai mare succes terapeutic. atâta vreme cât există pentru apărarea animalelor împotriva experimentului şi pentru executarea autopsiilor asupra cadavrelor. Protecţia embrionilor trebuie să fie susţinută chiar şi de normative şi de legi. chiar dacă nu sunt vitali. provenit de la un Organism "laic" se afirmă existenţa unei vieţi umane chiar din momentul fertilizării. după cum se afirmă în Carta Drepturilor Familiei. În schimb. Convenţia europeană asupra drepturilor omului şi asupra biomedicinei care are o greutate importantă din punct de vedere juridic. şi chiar ar fi mai puţin susceptibile reacţiilor imunitare de incompatibilitate-respingere. Este semnificativ că şi în atare document. În consecinţă. Ulterior. analogă celei formulate pentru copii şi în armonie cu drepturile familiei. orice intervenţie asupra fetuşilor vii.după cum s-a şi realizat (64) . decât dacă prelevarea s-ar produce imediat. din ţesuturile lor în perioada care precede avortului sau care urmează imediat trebuie să fie moralmente exclusă. capabile să se regenereze şi deci să se caute un fetus vital prin intermediul unor femei predispuse la avort şi cu clinici în care se practică avortul voluntar. ţesuturile în mod normal nu ar fi apte pentru transplant.cu scopul transplantului asupra unei persoane afectate de boli intratabile astfel: poate fi vorba despre transplant de măduvă osoasă (pentru tratamentul leucemiei). Dacă este vorba despre fetuşi morţi (prin avort spontan sau prin întrerupere voluntară de sarcină). în primele momente. dar "neviabili". ştiinţifice şi industriale. 1100/1989 (67). sunt valide observaţiile şi condiţiile propuse în paragraful precedent. Apar şi aici ipotezele precedente: dacă este vorba de prelevări din fetuşi vii. de celule nervoase sau de ţesuturi hepatice sau pancreatice. 160 . există obligaţia obiecţiei de conştiinţă din partea celui ce le percepe iliceitatea. este evident un caz ilicit. este curios că nu există legi în acest sens. însuşi Consiliul Europei a subliniat această linie cu privire la folosirea embrionilor cu scopul cercetării prin Recomandarea nr. Dar riscul este să se caute pe cât posibil nealterate. exercitat asupra fetuşilor vii şi care este cauza directă a morţii lor. pentru că previziunea morţii nu schimbă liceitatea actului care lezează. În orice caz.

ficatul. sunt amintiţi anii '68-'70 pentru entuziasmul în materie de transplant cardiac. constatarea morţii pentru transplanturile de la cadavru " cu inima bătând" şi în fine. totuşi se întrevede posibilitatea tehnică. după descoperirile lui Landsteiner din 1900: chiar dacă transfuzia de sânge nu poate fi definită chiar ca transplant. liceitatea unor transplanturi care pot influenţa identitatea persoanei ce primeşte. dreptul societăţii de a preleva organele de pe cadavre în lipsa consimţământului explicit. sporirii cererilor. gonade. (3) 161 . chiar dacă acum nu s-a ajuns la efectuarea de transplanturi de trunchi/cap asupra omului. numărului restrâns de donatori. aceste experimente au constituit o bază şi o încurajare pentru studiul histocompatibilităţii. Pe măsura progresului tehnicilor. Consimţământul în cunoştinţă de cauză din partea primitorului. Au adus o contribuţie studiile în privinţa transfuziei de sânge şi în privinţa grupelor sanguine. iar atare studiu a favorizat la rândul său dezvoltarea tehnicilor de transplant. Ceea ce a permis în mai mare măsură progresul în acest domeniu. dincolo de alţi factori legaţi de evoluţia chirurgiei. stabilirea criteriilor cu care să fie desemnate organele de transplantat între diferite persoane aflate în aşteptare (2): toate acestea sunt probleme complexe. Alt factor determinant a fost progresul cunoştinţelor în materie de imunologie realizat în ultimii douăzeci de ani. În linii generale şi introductive trebuie să admitem şi că problema etică. problemele etice au devenit mai complexe.A doua parte: Bioetica şi transplanturile de organe Progresele ştiinţifice şi tehnice Intervenţia ştiinţei medicale şi a tehnicilor chirurgicale în domeniul transplanturilor reprezintă unul din elementele de progres continuu şi rapid. a fost faptul că posibilitatea experimentării pe animale şi astfel a deduce tehnici valide pentru om este foarte ridicată. Încrederea în succesul din acest domeniu al transplanturilor a avut alternanţe: au existat momente de euforie urmate de momente de mai mare precauţie. Acum asistăm la o reapariţie a optimismului împins la frontiera umanului. în măsura în care ţesutul inserat în organismul receptor are un timp scurt de supravieţuire. Mai multă încredere este datorată şi faptului de a putea dispune astăzi de medicamente mai eficiente pentru combaterea fenomenului respingerii (ciclosporina A). libertatea donatorului şi a rudelor. La prima vedere sar părea că scopul fiind în mod clar terapeutic. legitimitatea transplantului experimental. pancreasul şi. precum în vehiculata ipoteză a transplantului de "cap/trunchi ". În câteva decenii (în special în ultimii 30 de ani) transplanturile s-au făcut cu organe din ce în ce mai importante: rinichiul. inima. liceitatea compensaţiilor. o dată garantată condiţia constatării morţii pentru prelevarea din cadavru şi a bunei supravieţuiri a donatorului viu. E de asemenea proprie anilor din urmă încercarea de transplant heterolog de inimă de babuin şi de ficat de cimpanzeu. calităţii organelor susceptibile de a fi transplantate. hipotalamus). (1) Ipotezele tehnice se extind şi mai mult spre noi obiective: transplant de porţiuni de encefal (hipofiză. problema etică devine simplă şi rezolvabilă în mod pozitiv. ce părea să se simplifice până în urmă cu un an. multiple şi mai degrabă recente. devine acum din ce în ce mai complexă. după care a urmat o perioadă de mai mare prudenţă. până la transplantul de gene în spaţiul ingineriei genetice şi al ţesuturilor fetale despre care am vorbit separat.

care la articolul 11 prevede obligaţia din partea naţiunilor de a salvgarda şi ocroti sănătatea cetăţenilor şi. În aceeaşi Recomandare guvernele sunt invitate să prevadă în documentul de identitate sau în permisul de conducere posibilitatea de declaraţie preventivă din partea cetăţenilor pentru donarea post mortem. pentru prelevarea de organe post mortem. unele ipoteze ce ţin de o problematică etică particulară. mereu pe planul enunţării principiilor generale. de schimbare a testului de compatibilitate a ţesuturilor (Acordul n. raportul între tehnologie şi etică. după principiile ce au inspirat Convenţia Drepturilor omului. tratamentele medicale şi de reabilitare. tendinţa este de a considera cadavrul ca res communitatis: în acelaşi timp se invită la respect faţă de convingerile 162 . care garantează măsurile de prevenţie. inserările şi prelevările de ţesuturi şi de organe de origine umană (Recomandarea 78/29. definiţii şi invitaţii adresate statelor membre pentru legislaţiile lor naţionale. Semnalăm în mod particular indicaţiile privitoare la consimţământ pentru prelevarea organelor de la persoana vie şi cele privitoare la sancţiunile precise în cazul declarării false a morţii pentru a obţine anticipat transplantul de la cadavru. 84 din 1974). sunt orientate în favoarea colaborării şi a securităţii sanitare şi spre împiedicarea comercializării. principiile etice generale. a dezvoltat o intensă activitate de cooperare între statele membre. de probleme referitoare la transplanturi. Recomandarea 79/5). acolo unde nu rezultă în mod explicit voinţa contrară a subiectului de viu. Codul European de Securitate Socială. ca să spunem aşa. constituţională. situaţia juridică internaţională şi naţională în vigoare. A doua parte: Bioetica şi transplanturile de organe Perspective legislative şi cooperare internaţională Consiliul Europei. pe planul legislaţiilor sanitare. Sunt amintite în primul rând în cadrul european. Pentru a ne ordona materia vom trata următoarele argumente: clasificarea diferitelor modalităţi şi tipuri de transplant. (5) Pentru a garanta o mai mare uniformitate legislativă între diferitele ţări europene Recomandarea 78/29 aprobată de Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei la 11 mai 1978 conţine o serie de reguli. care în sine nu face parte din abordarea transplanturilor de organe umane. (6) De aceea. care este carta sa fundamentală şi. Această poziţie a fost subliniată chiar de Conferinţa Miniştrilor europeni ai Sănătăţii desfăşurată la Paris pe 16-17 noiembrie 1987. (4) Ca un corolar al acestei tehnologii a transplantului ar trebui să se vorbească şi de implantul de organe artificiale. Carta Socială Europeană. Indicaţia generală şi tendinţa documentului este de a favoriza printre statele membre posibilitatea de se prevala de "consimţământul prezumptiv". Principiile călăuzitoare care au însufleţit legislaţia Consiliului Europei în materie de transfuzii de sânge (Codul de la Reykjavik din 1975). de asemenea. dar deseori reprezintă o fază sau o alternativă.Deasupra ipotezelor şi problematicilor particulare se află mereu problemele de fond ale întregii bioetici: raportul dominare-respectare a persoanei faţă de natura corporală.

14 şi 15 ale Principiilor de Etică medicală europeană.argument amânat pentru un ulterior protocol specific .trebuie subliniată interzicerea de a comercializa părţi ale corpului uman. aflate în conexiune în plan internaţional pentru a repera organul de transplantare. Prin constatarea morţii clinice este interzisă prelevarea dacă donatorul nu a pierdut ireversibil şi total funcţiile cerebrale: dar se precizează că aceasta nu exclude ca unele funcţii ale anumitor organe să poată fi menţinute în viaţă în mod artificial (7) . integrate conform celor stabilite de Rezoluţia Parlamentului European n. (10) Aspectul etic al problemei: principiile generale Principiile generale care definesc problema etică a transplanturilor sunt trei: apărarea vieţii donatorului şi a receptorului. 6 ianuarie 1987. Datorită acestor dispoziţii. 24/79 asupra băncilor de organe (8) sunt organizate "băncile" de date şi colaborările pentru transferul către acestea. astfel de convingeri ar comporta contrarietatea faţă de donarea de organe post mortem. locul şi condiţiile prelevării şi transplantului. Fac referiri la transplanturi articolele 13. care privesc acest argument. Recomandarea 79/5 cuprinde măsurile de garanţie şi vamale pentru transportul rapid şi înlesnit pe plan internaţional al substanţelor destinate transplantului. ce stabileşte aşa numita "Convenţie asupra Bioeticii" a Consiliului Europei (9) . 36 şi 37. drepturile de rambursare a cheltuielilor şi garanţia asigurărilor sociale pentru daune rezultate din donarea ex vivo. aprobate de Conferinţa Internaţională a Ordinelor Medicilor din Comunitatea Economică Europeană (CEE) . chiar al sângelui pentru transfuzii şi al altor substanţe destinate transplantului. tutelarea identităţii personale. Înainte de a aborda mai detaliat aspectele etice ale problemei menţionăm câteva documente cu caracter deontologic. în sfârşit. Chiar a XXXIX-a Adunare a Asociaţiei Medicale Mondiale (AMM) a aprobat. Celelalte prescripţii privesc examenele prealabile. Marfa călătoreşte cu "etichetă" europeană. consimţământul în cunoştinţă de cauză (informat). pentru a cunoaşte tipizarea şi pentru transportul aerian al organelor şi. 163 . problema acceptării morţii şi a menţinerii în viaţă a subiectului mort din punct de vedere clinic cu scopul de a nu lăsa să se întrerupă activitatea organelor destinate transplantului. Noul Codice Italian de Deontologie medicală (1995) consideră în două articole. chiar dacă nu este pe larg abordat argumentul donării de organe post mortem . Asupra fiecăruia dintre aceste principii trebuie să facem pe scurt câteva reflecţii. în caz de calamitate. în octombrie 1987. Articolele 9 şi 14 ale acestei Recomandări prescriu gratuitatea donării de organe şi de ţesuturi. În acest text. o Declaraţie asupra transplanturilor de organe.religioase ale celui aflat încă în viaţă. Să mai cităm.

de exemplu. până la a recomanda donarea de organe post mortem: atitudinea faţă de liceitate depinde de reuşita tehnică mai ales în privinţa conservării vieţii donatorului. poate apărea în experienţa chirurgicală căutarea succesului cu orice preţ şi finalitatea experimentală. câteodată donatorului i se cere un anume prejudiciu. s-a îndepărtat progresiv. În cazul nostru principiul totalităţii sau terapeutic justifică de la sine liceitatea transplanturilor autoplastice (chiar şi cu caracter estetico-corectiv). este licit transplantul omoplastic cu următoarele condiţii: a) donatorul (dacă este viu) nu va trebui să sufere o daună substanţială şi ireparabilă în privinţa vieţii şi operativităţii lui. viaţa pacientului deşi este sacră poate fi supusă unui tratament riscant şi atât de invaziv doar dacă transplantul este legat de existenţa unor speranţe fondate în privinţa unei reale prelungiri a vieţii. nu întotdeauna viaţa prelungită a bolnavului care primeşte organul transplantat are o calitate satisfăcătoare. De aceea. tehnicile perfecţionându-se. în mod normal donatorul îşi poate duce viaţa şi munci în continuare. Principiul respectării vieţii fizice a persoanei comportă obligaţia "non disponibilităţii" corpului respectiv. relativ la persoana însăşi. inimă etc) principiul totalităţii trebuie să concorde cu principiul solidarităţii şi socialităţii. (11) Sunt deci condamnabile din punct de vedere moral transplanturile cu caracter într. în cazul donatorului viu. În acelaşi sens se situează şi Catehismul Bisericii catolice care reţine transplantul de organe ca un act conform legii morale şi meritoriu numai dacă "daunele şi riscurile fizice şi psihice pe care le presupune donatorul sunt proporţionale cu binele căutat pentru destinatar. reflecţia morală trebuie să se caracterizeze prin acurateţe şi precauţie.atât de riscant încât să fie considerate cu precădere experimentale. ce era. reflecţia bioetică trebuie să fie aprofundată. dar rămânând deschisă adevăratului serviciu adus vieţii pacienţilor. În sfârşit. în realitate. mai degrabă refractară în a le admite liceitatea. Este de înţeles cum morala catolică. un aventurism în cazul transplantului cardiac ceea ce s-a petrecut în diferite perioade: transplantul va trebui să se dovedească a fi unicul remediu valid pentru prelungirea vieţii 164 . în plus. invers. în dauna bolnavului care poate servi ca test pentru progresul tehnicilor chirurgicale. plămân). În plus. dar.Apărarea vieţii donatorului şi a receptorului Poate părea mai puţin importantă liceitatea transplantului pentru a prelungi viaţa unui bolnav grav şi incurabil altfel. decât doar pentru un bine mai mare al corpului însuşi (principiul totalităţii) sau pentru un bine moral mai mare. Din punct de vedere moral este inadmisibil să fie provocată în mod direct mutilarea invalidantă sau moartea unor fiinţe umane. şi în ipoteza unui beneficiu efectiv al pacientului care primeşte organul. Este cazul donării de organe duble (rinichi) sau de părţi din organe (ficat. pentru a justifica transplanturile omoplastice (rinichi. Se consideră. Chiar şi în cazul prelevării organului ex cadavere se poate aduce ofensă vieţii dacă moartea nu a intervenit în mod efectiv sau nu a fost bine constatată. b) Va trebui să existe şi să se descopere o posibilitate alternativă de reuşită asupra pacientului primitor: sacrificiul donatorului trebuie să posede un anumit grad de proporţionalitate faţă de posibilele avantaje reale asupra vieţii pacientului beneficiar. Trebuie să se considere că. Cu alte cuvinte. la începutul experienţei transplanturilor. chiar şi pentru a întârzia decesul altor persoane". situaţii în care.

Asupra acestui punct vom reveni. testicole) sau chiar de glande de mare relevanţă pentru echilibrul hormonal şi bio-psihologic al subiectului (hipofiză) Când calitatea vieţii şi identitatea personală sunt puternic ameninţate şi compromise. ca trunchiul să poată fi legat pe planul sensibilităţii şi al inervării motorii astfel încât nu ar putea să fie "simţit" de către subiect nici ca organ de simţ. Ipoteza transplantului de trunchi/cap. un criteriu cazual. nici social nici rasial. al cărui identitate o constituie. posibilitatea de reuşită a transplantării conform condiţiilor pacientului. După părerea noastră sunt cel puţin trei aceste diferite criterii: un criteriu utilitarist. când rezultatul transplantului ameninţă şi tulbură atât de profund subiectul. prezenţa şi limbajul. În sfârşit. ne oprim să analizăm pe scurt criteriile care pot fi utilizate în selecţionarea pacienţilor care trebuie să acceadă la intervenţie. un criteriu terapeutic. se pune problema liceităţii transplantului. (12) Apărarea identităţii personale a primitorului şi a descendenţilor lui Problema morală se pune pentru transplantul de organe nu executive. Dar şi mai problematic este că memoria cerebrală ar putea păstra în continuare senzaţiile şi experienţele avute cu corpul precedent. şi prospectată pentru om. distribuţia organelor s-ar efectua pe baza criteriului productivităţii sociale prin care se alege ca primitor cu preferinţă acela care.pacientului. Perspectiva mecanicistă a celui ce propune aceste transplanturi este insuficientă pentru a defini corporalitatea care este parte integrantă a persoanei. pe care credem că îl împărtăşim. chiar şi cu scopul de a obţine o supravieţuire pur biologică. În concluzie. Criteriul cazual se bazează pe principiul imparţiaalităţii şi încredinţează distribuirea organelor de transplantat la întâmplare. poate din punct de vedere tehnic mai puţin complex. va trebui să existe constatarea certă a morţii donatorului. Totuşi nu ni se pare suficient pentru a fi garantată o identitate globală a persoanei: este foarte greu. în plus. de organe genitale (ovare. De exemplu. nici ca mijloc de exprimare şi execuţie. o dată vindecat se va întoarce la viaţa de muncă. întrupare a eului. conform priorităţii cererilor. are în vedere unii parametri clinici. practicată acum pe câini şi maimuţe (13) . noul individ ar putea fi recunoscut în cel ce este reprezentat de cap: pentru că creierul este partea în care se conservă "memoria personală": aceasta este raţiunea pentru care se preferă să se vorbească mai degrabă de transplant de trunchi decât de transplant de creier. celui care are în mod real nevoie şi îndeplineşte condiţiile necesare intervenţiei nu trebuie să i se închidă posibilitatea de acces. Este cazul ipotezei aventuriste a transplantului de cap/trunchi sau chiar al transplantului. ar presupune o identitate personală legată de creier. printre care: urgenţa. într-adevăr. dacă este vorba despre prelevarea de pe cadavru. prioritatea cererii. criteriul terapeutic. ci în mod structural legate de gândirea şi identitatea biologică procreativă a subiectului. Alegerea pacientului care va fi supus intervenţiei trebuie să fie în primul rând informată de principiul nediscriminării: pentru nici un motiv. Eul se construieşte din punct de vedere psihologic şi senzorial prin intermediul experienţei corporale: memoria păstrează 165 . previziunea ca organul să se poată implanta şi în ultimă instanţă. pentru transplantul renal oportunitatea transplantului apare atunci când dializa nu mai este practicabilă cu succes şi pentru multă vreme. După criteriul utilitarist.

aparţinând unui corp care nu mai există. dar după părerea noastră nu poate pretinde substituirea cu transplant cu finalitate procreativă. observaţii privitoare şi la cel ce primeşte organul sau ţesutul. de ovare. informarea va trebui să fie făcută cu grijă. pancreas) de tipul respingerii sau al unor îngrijiri atente şi tratamente pentru o anumită perioadă. Pentru că este poate vorba de riscuri foarte mari (a se vedea transplantul cardiac). alteori chiar înfruntarea unor incertitudini şi a unor consecinţe (în cazul transplantului de rinichi. Rămâne de discutat ipoteza ca transplantul de gonade. o tumoare) la organele genitale poate justifica şi să implice extirparea. obligaţia consimţământului în cunoştinţă de cauză priveşte şi donatorul şi priveşte toate consecinţele asupra sănătăţii şi capacităţii de muncă viitoare ale donatorului. al unor părţi de organe sau de organe duble (rinichi). Prezenţa unei ameninţări la adresa vieţii pacientului datorită unui proces maladiv (de exemplu. deci transplantul terapeutic (adică îndreptat spre salvarea vieţii celui ce primeşte transplantul) nu este schimbată de o necesitate altfel normală. dacă nu ar exista o cunoaştere motivată asupra tuturor consecinţelor gestului.faţă de administrarea de hormoni în patologiile în care extirparea de ovare patologice poate determina unele complicaţii datorate lipsei hormonilor produşi (estroprogesteronici) şi care induc o stare de menopauză precoce iatrogenă şi o serie de tulburări osoase şi cardiovasculare asociate. după cum tot negativă este raţiunea fecundării eterologe.cum este cazul rinichiului. oricum. Consimţământul în cunoştinţă de cauză În legătură cu problema consimţământului trebuie să luăm în consideraţie cele două ipoteze: când prelevarea de ţesut sau de organ se face ex vivo şi când se face ex cadavere. În acest caz nu ar fi vorba de un transplant pentru a salva viaţa subiectului . să fie mai acceptabilă dein punct de vedere etic . ni se pare că această practică trebuie să fie considerată ca o ameninţare la adresa identităţii biologice şi psihologice a subiectului primitor şi a descendenţilor lui. Interzicerea este şi mai clară în special atunci când transplantul s-ar face doar pentru tratarea organului şi nu a individului şi deci doar pentru a avea ovare sau testicole normale şi nu bolnave şi a asigura astfel fertilitatea.ci doar pentru a trata infertilitatea. am văzut cum tendinţa juridică este înclinată să considere cadavrul ca res communitatis şi să înlesnească utilizarea lui spre binele comun ori 166 . (15) În cazul acesta. În general.şi proproţional terapeutic . acestea nu sunt legate de funcţii vitale. trebuie exclus dinainte ca transplantul de gonade să implice apoi o procreare în consecinţă. (14) În privinţa gonadelor şi a organelor legate de reproducere şi de secreţia hormonilor particulari. consecinţelor. raţiune care nu justifică un transplant care ar comporta apoi tulburarea identităţii biologice a descendenţilor. Dar în fiecare caz există în primul rând obligaţia unei informări exacte şi complete asupra riscurilor. de exemplu. în altă corporalitate? De aceea îndrăznim să afirmăm că o asemenea "construcţie chirurgicală" ar avea un caracter puţin uman şi ar răscoli identitatea personală a subiectului.imaginea de sine şi în corporalitate se reflectă identitatea: cum va putea să se recunoască o minte. ca în cazul ţesuturilor. inimii etc . Nu ar putea exista un act de donare ca expresie a solidarităţii. Când prelevarea se face de pe un cadavru. ficat. înainte de a proceda la implantarea unui nou organ. dificultăţilor. Când prelevarea se face de la donatorul viu. consimţământul explicit şi formalizat.

având în vedere că respectivul cadavru. în acest caz răul ar fi uciderea sau omisiunea vinovată a ajutorului. De aceea. deşi este res şi nu mai este persoană. De aceea. dacă este în continuare adevărat că utilitatea binelui comun poate justifica anumite operaţiuni cu caracter igienico-sanitar. acum. nu trebuie exclusă complet legătura lui cu apartenenţa afectivă din partea supravieţuitorilor. Utilitatea publică ce poate necesita sacrificii chiar şi din partea celor vii. nu trebuie uitate conotaţiile speciale pe care le presupune această problemă atunci când este vorba de efectuarea unei prelevări de organe de la un minor. în anumite situaţii. Putem porni reafirmând unele principii bazate pe respectul vieţii. (16) Apoi. Se înţelege de aceea. îşi păstrează sacralitatea proprie prin referinţa fenomenologică şi psihologică pe care o primeşte din partea supravieţuitorilor. ştiinţa întrebuinţează.dar cu aceasta nu încetează respectul datorat acestui res care are o legătură psihologică cu persoana. Al doilea punct care trebuie clarificat. mijloace şi metode mai rafinate. să descopere necesitatea de a-şi da în mod explicit propriul consimţământ acestui act de profundă solidaritate umană şi de foarte mare valoare socială.de câte ori apare o necesitate de tip social de fiecare dată când va apărea o necesitate de tip social şi când nu va exista o voinţă contrară a subiectului donator exprimată când era în viaţă. graţie căreia fiecare. acea persoană căreia inima a încetat să-I bată. care este constatarea morţii. Înainte de toate. Este deci deosebit de importantă din punct de vedere etic difuzarea unei "autentice culturi a donării". Problema constatării morţii în transplantul de pe cadavru Este problema cea mai delicată din tot acest subiect referitor la transplantele umane. într-adevăr. În cazul acesta. Semnele încetării vieţii umane pot fi deci deduse prin mijloace şi metode pe care ştiinţa le elaborează treptat şi le perfecţionează. Criteriul acesta nu este împărtăşit de toţi autorii sub profil etic. poate necesita manipulări şi prelevări de pe cadavre fără nici o daună adusă vieţii . trebuie încredinţat ştiinţei şi conştiinţei competente şi nu este cu prioritate o problemă filozofică sau teologică în sine. încă de foarte tânăr. Comitetul Naţional a propus ca oportună revenirea asupra temei. căreia îi lipsea respiraţia. datorită şi dificultăţii mesajului care trebuie transmis. unde este posibil. pentru ce în mod oportun legea prescrie în articolele respective un ansamblu de condiţii "obiective" care să confere certitudine cu privire la parametrii morţii clinice şi cerebrale. cu scopul de a evita erorile. Odată era considerată moartă. nu se poate anticipa moartea atunci când se produce o intervenţie asupra pacientului cu scopul de a preleva un organ: raţiunea este că nu se poate face răul pentru a obţine binele. În această a doua ipoteză este nevoie de un efort de comunicare deosebit. Se ajunge astfel la definirea 167 . considerarea voinţei însăşi a subiectului şi. doar prin metode empirice. informarea şi considerarea în acelaşi timp a voinţei supravieţuitorilor au şi păstrează o greutate de ordin etic. datorită dezvoltării tehnologiei şi a reanimării. (17) în care sunt abordate în manieră globală toate problemele particulare ale transplantologiei legate de acest segment de vârstă. dedicând transplantelor la vârsta pediatrică un întreg document . care este alcătuit în mod esenţial din date asupra procentului de supravieţuire. ne aflăm în faţa unor situaţii destul de diverse între ele: dacă minorul care primeşte are ani mai puţini sau este un adolescent capabil să înţeleagă semnificaţia celor ce sunt pe punctul să se petreacă.

Ar putea trezi o perplexitate deosebită faptul că în legislaţia precedentă au fost prevăzute condiţii diferite pentru declararea morţii persoanei: dacă această persoană ar fi fost candidată la prelevarea de organe pentru transplant ("moarte cerebrală") sau dacă nu ar fi fost ("moarte cardiacă"). chiar dacă mai poate dura artificial. care continuă să fie vitale doar pentru că sunt irigate artificial de instrumente. sub impulsul mecanismelor. care constă în constatarea încetării definitive a activităţii circulatorii. şi-a exprimat dorinţa ca şi în Italia să fie introduse criteriile pe care o Task Force adaptată le-a elaborat pentru determinarea morţii la copil. CNB a subliniat necesitatea de a utiliza criterii diferenţiate şi cercetări specifice întrucât criteriile prevăzute în general sunt valabile doar începând de la vârsta de cinci ani. ci va trebui să se constate că şi nucleele profunde ale encefalului. Diferitele legislaţii prevăd criterii diverse sau evaluări suplimentare cu privire la adult. Considerăm că dispoziţiile înscrise în legea italiană în articolele citate reprezintă garanţii suficiente şi din punct de vedere etic pentru constatarea morţii. viaţa umană nu va mai putea fi reactivată. deci. care se evidenţiază în manieră definitivă prin încetarea activităţii electrice corticale şi prin dispariţia altor semne de activitate encefalică. definită ca "moarte encefalică" este instalată se consideră licită prelevarea de organe. o oarecare activitate biologică. după cum prevede şi legea. (18) Nu este suficientă. În esenţă. (22) În mod particular. Comitetul Naţional de Bioetică italian (CNB). după cum consideră unii (19) . respiratorii şi nervoase non temporar ci ireversibil. pentru a alege transplantul şi a acţiona respiraţia forţată pentru a menţine bătaia inimii şi irigarea organului. dacă au încetat şi funcţiile vitale dependente de centrii interni ai encefalului. pe care ştiinţa şi legea pot să o precizeze. mai ales dacă sunt nou 168 ."morţii clinice". Introducerea în tehnicile de reanimare poate determina pentru un timp respiraţia forţată şi circulaţia forţată a sângelui : dacă însă între timp s-a produs degenerarea ireversibilă a centrilor superiori. Când starea de "moarte clinică". De aceea specialiştii constată. Pentru a avea garanţia că o atare încetare a vieţii este ireversibilă şi nu momentană mai trebuie cerută încă o anumită perioadă de timp. Nu se poate introduce distincţia între "viaţa biologică" (funcţii organice) şi "viaţa personală" (viaţa de conştiinţă şi relaţie): la om există o vitalitate unică şi atâta timp cât există viaţă trebuie considerat că este viaţa persoanei (20) . pot lipsi sau pot fi modificaţi din cauze diferite care merg de la maturizarea incompletă a organelor până la condiţiile particulare în care sunt menţinuţi copiii în terapie intensivă. chiar şi în manieră ireversibilă. Unii autori susţin că limita de 6 ore pentru relevarea continuă a electroencefalogramei ar fi prea scurtă. simpla pierdere a funcţiilor de relaţie datorate compromiterii scoarţei cerebrale. trebuie ca întreg encefalul să fie mort. nu trebuie doar să rezulte încetarea definitivă a activităţii corticale cerebrale. Atare respiraţie forţată trebuie activată după ce s-a constatat că cea spontană este irecuperabilă datorită compromiterii ireversibile a centrilor nervoşi interni ai encefalului de care depinde. (21) Probleme particulare pot apărea în diagnosticarea morţii cerebrale când pacientul este la vârsta pediatrică. într-adevăr. care unifică funcţiile vitale. sunt ireversibil compromise. Unii parametri.

ceea ce în sine ar fi din punct de vedere etic acceptabil. primele transplante de rinichi de cimpanzeu şi babuin la un individ uman. Non acceptabilitatea experimentului asupra lui Baby Fae. De fapt. 87). dar nu mai puţin grave şi reale. în plus. utilizând de asemenea organe de porc. (27) A fost încercat tratamentul imunosupresiv al primitorului. A proceda dintr-un simplu impuls sentimental nu este licit. 15) (24) .ca şi a unui organ artificial . Pentru unii autori. de legea asupra constatării morţii. aşa cum se cuvine. ca şi cazurile recente de transplant de rinichi şi de ficat de animal (porc. Problema etică se pune într-o direcţie dublă: dacă incertitudinea reuşitei şi riscul foarte grav al respingerii nu împiedică suficient de motivat o atare tentativă. nu consta în faptul că a fost utilizată o inimă de babuin. în cazul acesta ar exista deja condiţiile morale necesare şi suficiente care să justifice folosirea animalelor în tratamentele medicale şi în cercetarea asupra omului. dacă introducerea unui organ de animal . ci în faptul că presupunerile teoretice şi stadiul cercetărilor de până la acel moment nu lăsau să se întrevadă vreo posibilitate de reuşită (ar fi fost. În privinţa primului dubiu trebuie să spunem că acesta este încă fundamentat atâta timp cât nu se poate înţelege cum ar fi posibil să existe de la început o speranţă îndreptăţită de reuşită a transplantului.născuţi. chiar dacă parţial. din momentul în care nu este cu certitudine posibil a provoca moartea unei fiinţe umane. Cercetări îndreptate spre blocarea acestei reacţii distructive nu au fost încă deplin validate. în plus. o incompatibilitate de grupe sanguine!). Deci. această indicaţie a fost receptată. de exemplu. (25) Cazul transplantului heterolog Cazul transplantului de inimă de maimuţă la o fetiţă (Baby Fae) în 1984. În concluzie. Acest principiu a fost subliniat şi de Carta Lucrătorilor Sanitari (n. ţinând cont. de cunoştinţele medicale mai actuale că ne aflăm într-adevăr în prezenţa unui cadavru. au eşuat datorită implantului. au ridicat în presă semne de întrebare asupra liceităţii şi practicabilităţii unor asemenea transplante. (26) . realizate de Reemtsma şi Starzl. fie şi pentru a întârzia decesul alteia. Însăşi enciclica Evangelium Vitae defineşte "extracţia acestor organe fără respectarea criteriilor obiective şi adecvate de verificare a morţii donatorului" drept "una dintre formele cele mai ascunse. este în orice caz oportun să subliniem că pentru a efectua prelevarea trebuie întotdeauna să fim siguri. în care se afirmă că "prelevarea de organe de pe cadavru este legitimă în urma unui diagnostic al morţii certe a donatorului". cimpanzeu) la subiecţi adulţi. (23). de eutanasie" (n. de aceea mulţi autori îi numesc optimişti pe aceia care prevăd 169 . problema nu este atât de simplă şi nu priveşte simpla întrebuinţare sau nu a organelor de animale pentru uzul uman. Dar în acest ultim caz. se stabileşte imediat o reacţie antigen-anticorp cu activarea complementului şi distrugerea în consecinţă a endoteliului vazal.nu determină alterarea personalităţii. De aici izvorăşte datoria de "a lua măsuri pentru ca un cadavru să nu fie tratat ca atare înainte ca moartea să nu fi fost constatată cum se cuvine". când organul de animal vine în contact cu sângele uman. de aceea nu a fost vorba despre o experimentare terapeutică ci doar de o experimentare cu scop în sine asupra unui subiect incapabil să-şi exprime consimţământul. În realitate.

mai ales în ce priveşte posibilitatea ca alţi factori. Trebuie într-adevăr luată în consideraţie problema acceptabilităţii sociale a acestor transplante: Mohacsi e coll. să fie implicaţi în mecanismul de "respingere" a organului. problemă ridicată de grupurile de "iubitori ai animalelor" care găsesc inacceptabilă o astfel de soluţie pentru rezolvarea comodă a lipsei de organe. şi este legată tocmai de incertitudinea reuşitei intervenţiei. Implantul de ţesuturi Despre prelevarea şi implantarea ţesuturilor de fetuşi umani cu scopul transplantului terapeutic s-a vorbit în capitolul precedent la tema referitoare la experimentarea asupra fetuşilor şi embrionilor. în afară de imunocompatibilitate. Ar fi deci încă prematur să se înceapă experimentarea pe om şi oricum este important să se verifice validitatea ştiinţifică reală a unor atari rezultate. datorită faptului că organe precum ficatul sau inima au doar un simplu caracter executiv. şi de riscul foarte grav al respingerii. poate chiar şi din motive de ordin cultural. pornind de la un sondaj desfăşurat printre 1728 infirmieri din 59 de spitale publice australiene au dezvăluit puternica opoziţie a majorităţii de a accepta un xeroplant. înainte de a proceda la orice experiment pe om. Printre întrebările asupra liceităţii transplantului heterolog. menit să producă 170 . deci. este acceptabil şi justificabil din punct de vedere etic să fie utilizate în mod experimental animalele dacă este necesar pentru a salva şi a vindeca viaţa persoanei umane. cu probleme de respingere minore. aici răspunsul este simplu. (29) Dar dubiile care rămân nu sunt puţine. din punct de vedere psihologic. în respectul adevărului subordonării ontologice a lumii animale faţă de persoana umană.pentru acest tip de transplantologie un succes iminent. fără a dobândi mai întâi o îndreptăţită speranţă de reuşită a transplantului însuşi. relevate de literatura de specialitate. În ultimii ani au fost alimentate noi speranţe în privinţa succeselor biotehnologice care au permis transplantarea de organe de animale transgenice. Desigur. s-a evidenţiat riscul transmiterii de agenţi virali primitorilor. şi se asociază în schimb acelora care nu aşteaptă rezultate concrete şi durabile înainte de un deceniu. în plus. (28). ar putea reprezenta un obstacol chiar şi de ordin etic pentru continuarea pe această cale. teoretic. faţă de care ar putea manifesta. adică ţesutul aflat în interiorul oaselor. În acest paragraf ne vom referi exclusiv la problemele etice legate de implantul sau transplantul măduvei osoase. şi încă de provenienţă animală. într-adevăr. un simţ de respingere şi de conflictualitate. Aceste elemente. (30) O ultimă subliniere dorim să facem asupra problemei etice legate de întrebuinţarea animalelor. figurează şi aceea ridicată de cei care formulează ipoteza unei alterări a personalităţii subiectului primitor datorată introducerii unui organ de animal. iar părerile cercetătorilor rămân împărţite. pregătit şi hotărât să convieţuiască cu un organ heterolog. şi nu sunt sediul unor funcţii ce caracterizează persoana în mod esenţial. În realitate. orice cruzime inutilă faţă de animal. nu există dificultăţi în a accepta ca organe de animale să fie transplantate la om. o reflecţie etică trebuie făcută. Economisind atât cât este posibil. şi în această perspectivă subiectul primitor trebuie să fie. De aceea. după cum se întâmplă în cazul altor handicapuri remediate prin organe artificiale. Nouă ni se pare că.

Leucemiile acute non limfatice sun acelea care au o prognoză mai bună prin transplant. (32) Acei cercetători. tentativele unor cercetători italieni de a vindeca talasemia majoră prin transplant de măduvă osoasă. crioconservată (transplant autolog sau autotransplant) ofereă posibilitatea de salvare (rescue) hematopoietic. în Italia grupul lui Lucarelli a reuşit 171 . sindromurilor de imunodecifienţă. adică după o primă tentativă doar cu tratament chimioterapeutic: de aceea. acest tip de transplant se practică cu mai mare succes în urma dezvoltării cercetărilor. leucemiilor. leucemia limfatică acută şi leucemia mieloidă acută au în schimb indicaţie de transplant în primă remitere. cum ar fi cea mai bună definire a sistemului de histocompatibilitate (HLA). globule albe. În neoplazii ale sistemului hematopoietic sau în unele tumori solide. măduva donatorului sănătos (transplant alogen sau singen) sau a pacientului însuşi. posibilitatea de a conserva ani întregi în azot lichid precursorii empoietici (etapă fundamentală pentru autotransplant) şi în plus posibilitatea de a identifica şi eradica celule neoplastice reziduale în măduvă. adică în conexiune cu prima intervenţie chimioterapică. şi maladii non-hematologice (neuroblastomi. excepţii aproape rarisime. O săptămână după aceea a fost realizat primul transplant italian pentru talasemie pe un băiat de 14 ani politransfuzat. La adult. în colaborare cu Freud Hutchinson Cancer Research Center din Seattle. sunt foarte numeroase şi centrele care le efectuează. într-adevăr. chimioterapia pare să fie actualmente calea cea mai bună de rezolvare. faţă de leucemiile acute limfoide. şi în particular de a mări doza medicamentelor citostatice. în speranţa de a eradica definitiv maladia neoplazică. Sunt foarte numeroase deja transplanturile de măduvă efectuate la nou născut. Aceleaşi indicaţii. încă cu un an în urmă. a crescut în lume numărul transplanturilor pentru leucemia mieloidă cronică: în cazul acesta îşi croieşte drum ideea că prognoza cea mai bună este executarea transplantului cât mai devreme. după mai multe transplanturi cu rezultat favorabil. Actualmente. (31) În ultimii ani. dincolo de limitele acceptabile. Un mare ecou ştiinţific l-au avut. actualmente cuprind diferite alte maladii hematologice. indicaţia este de transplant în remitere secundară. proiectul era suspendat şi reluat doar după câţiva ani. în unele afecţiuni metabolice congenitale şi în talasemia majoră. au pus pe rol un proiect pentru evaluarea transplantului de măduvă osoasă ca posibilă terapie în talasemia majoră. precum în cazul aplaziei medulare. dacă o dată erau constituite doar de leucemia acută şi de aplazia medulară. Primul transplant a fost efectuat la Seattle. la sfârşitul lui 1981. pe un copil talasemic niciodată transfuzat fiindcă părinţii aparţineau Martorilor lui Iehova. chiar şi de natură non-neoplastică. melanomi şi alte tumori solide). progresele recente ale chimioterapiei şi ale radioterapiei. care prezintă probleme mai dificile. Măduva unui donator sănătos poate fi deci utilizată pentru a o înlocui pe cea alterată şi incapabilă de o empoieză normală sau de producerea unor celule imunocompetente. a radiaţiilor. şi până la vârsta de 45-50 de ani. piastrine). În timp ce la Seattle.(hemopoiesi) elemente celulare prezente în sângele care circulă (globule roşii. Pentru leucemia limfatică acută la copii.

întrucât permite o supravieţuire mai lungă. ar reduce efectele colaterale ale unui atare tratament şi ar permite o supravieţuire mai mare faţă de cea din trecut. Actualmente practica s-a consolidat cu rezultate satisfăcătoare. întrebuinţând actualmente chelatori ai fierului şi globulele roşii tinere. într-adevăr. dacă terapia transfuzională este bine dirijată. Dacă se compară mortalitatea în cele două cazuri de terapie. dacă există condiţii pentru a-l putea efectua. (35) Neîndoielnic. Deşi se întrevede. că va exista o îmbunătăţire a unei asemenea abordări terapeutice. se poate prevedea. În mod particular trebuie să fie respectate principiul apărării vieţii şi consimţământul în cunoştinţă de cauză strâns legat de primul principiu şi necesar pentru respectarea demnităţii şi a integrităţii persoanei umane. datorită inovaţiilor care se succed în domeniul biomedical. care acum necesită oricum o verificare prinntr-un follow-up mai lung. Şi pentru transplantul de măduvă osoasă este necesar să se facă referire la valorile etice deja evocate pentru transplanturi în general. Terapia tradiţională prin transfuzii periodice. într-adevăr. mai ales în cazul talasemiei. dar pentru un număr limitat de persoane. În practică. talasemicul din naştere ar avea posibilitatea unei noi dezvoltări aproape normale până la pubertate şi o şansă de viaţă medie de circa 30 de ani. chiar şi în cazul talasemiei avansate. Amândouă se aplică atât donatorului cât şi primitorului. Donatorul nu trebuie să sufere o daună ireparabilă a propriei vieţi sau a condiţiei fizice. transfuzie şi transplant. (33) Unii. Atât donatorul cât şi primitorul trebuie să poată să-şi dea propriul consimţământ în cunoştinţă de cauză. din contra. Grupul lui Lucarelli. pare a fi condiţia cea mai validă. terapia tradiţională ar rămâne încă abordarea cea mai validă a talasemiei. (34) Diferit este cazul unor tipuri de leucemie acută sau al leucemiei medulare cronice şi al aplaziei medulare în care transplantul. În plus. iar pe de altă parte. deci. Această a doua ipoteză a fost criticată deschis de unii pediatri şi hematologi. Transplantul oferă în mod cert speranţa unei vindecări de durată. care deschide noi orizonturi medicinei şi în acelaşi timp îi provoacă incongruenţe şi insuccese. 172 .treptat să acumuleze o cazuistică numeroasă. posibilitatea unei vindecări definitive prin transplant. se vede că ea este mai mare la transplant. Problemele de ordin ştiinţifico-etic sunt legate de o discordanţă de evaluare între cercetători asupra eficienţei unor atari transplanturi faţă de terapia tradiţională. afirmă că transplantul rămâne întotdeauna unica posibilitate de vindecare. sacrificiul său trebuie să fie în mod cert proporţional cu posibilele avantaje reale asupra vieţii primitorului. susţin ideea că supravieţuirea ar diminua la subiecţii care se supun transplantului într-o fază avansată a bolii. hotărârea de a întreprinde un transplant de măduvă este întotdeauna o decizie preventivă.

şi ultima revizuire a Declaraţiei de la Helsinki (1996) prevede că. fiind vorba de o terapie în favoarea subiectului direct interesat. 2 din Codul civil italian). "Convenţia Europeană asupra Bioeticii" a stabilit că. există câteva probleme. considerăm că principiul consimţământului în cunoştinţă de cauză trebuie să fie. Şi în alte ţări există deja o reglementare în materie. prelevarea de ţesuturi regenerabile (precum măduva osoasă) de la un subiect incapabil de consimţământ poate fi consimţită cu unele condiţii specifice (art.În privinţa integrităţii fizice a donatorului. introducând în acelaşi timp un criteriu de distincţie pentru vârstă. 107 din 4 decembrie 1990. Într-adevăr. (36) Părinţii şi copilul ar constitui în acest caz "unitatea care exprimă consimţământul". pare a fi mai mult teoretic decât practic. după cum am indicat deja pentru consimţământul experimentării non-terapeutice în cazul minorilor. Legislaţia italiană a rezolvat. şi intervenţia a trei experţi. fără să forţeze sau să intimideze. în schimb. menţinut şi respectat. Unicul pericol real pentru viaţă este cel care depinde de anestezia generală care este practicată. prin legea n. lacuna existentă în materie de prelevare de măduvă de la un minor. alineatul 1). Părinţii. Oricum este vorba despre un risc foarte scăzut şi deci acceptabil. recent. acesta trebuie să fie obţinut împreună cu cel al părinţilor. care stabileşte disciplina activităţilor transfuzionale. Independent de legislaţia în vigoare. chiar dacă nu a dobândit încă "capacitatea de a îndeplini toate actele pentru care să fie stabilită o vârstă diferită" (art. faţă de interzicerea generală de a preleva organe sau ţesuturi de la un subiect incapabil să exprime consimţământul (art. în afara consimţământului părinţilor. alineatul 2). în schimb. Şi pericolul de infecţii. 20. prelevarea de piastrine şi leucocite prim hemafereză şi de celule staminale medulare şi periferice chiar asupra subiecţilor de vârstă sub optsprezece ani cu acordul prealabil al celor ce exercită puterea parentală sau al tutorelui sau al judecătorului tutelar. În Franţa. În rest. oricum poate intui şi înţelege. admite că se poate face. Altul. Datorită acestei lipse a unei daune fizice relevante este îndreptăţită şi prelevarea de la donatori minori incapabili de consimţământ. al părinţilor sau al celor ce exercită puterea tutelară. semnat. De exemplu. într-adevăr. cel puţin parţial. dintre care doi medici din afara echipei care va efectua prelevarea sau transplantul. Anglia este suficient consimţământul în cunoştinţă de cauză. (37) În privinţa subiectului primitor. În caz de prelevare de la un minor incapabil de orice consimţământ. fiind necesare puncţii multiple pentru a aspira o cantitate de celule suficientă şi nu prea diluată cu sânge. În privinţa consimţământului. pe cât posibil. Germania. este necesar. prin faptul că donatorul de măduvă cel mai potrivit este adesea un minor. pot călăuzi copilul să-şi exprime un consimţământ valid. semnificaţia şi valoarea unei donări. altul este băiatul de paisprezece ani care. este copilul de doi ani care începe să-şi construiască primele faze verbale. pentru minori poate fi suficient consimţământul părinţilor. cu precizările despre care vom vorbi imediat. în Elveţia. prelevarea de măduvă osoasă determină de fapt o diminuare tranzitorie a integriătăţii fizice întrucât aceasta se reconstituie în scurt timp. în cazul în care copilul este capabil să exprime un consimţământ. legat de puncţii. 173 . 20. deşi prevede la articolul 3 că prelevarea de sânge integral sau de plasmă poate fi efectuată doar asupra persoanelor cu consimţământ la o vârstă nu sub optsprezece ani.

în general. poate cel mai important: care este identitatea subiectului anencefalic? Nouă ni se pare în afara discuţiei faptul că anencefalicul este rodul unei fecundaţii umane. acesta se află într-o situaţie analogă morţii cerebrale. 3. deşi utilizat pentru transplantul de ţesut hemopoietic. anencefalicul este reanimat şi urmărit până când nu dispare activitatea trunchiului-encefal: o asemenea abordare ni se pare disproporţionată faţă de prognoza şi 174 . este etic inacceptabilă. deşi utilizat pentru transplantul de ţesut hemopoietic. cât şi datorită ridicatei incidenţe de malformaţii asociate cu condiţia de bază (aproximativ 30 la sută dintre malformaţii sunt ale căilor urinare). Este licită utilizarea acestor subiecţi ca "rezervor" de ţesuturi şi de organe? 2. E acceptabil să se programeze şi să se acţioneze "reanimarea" noului născut anencefalic cu unicul scop de a iriga organele de prelevat apoi pentru transplant? 3. la fel ca oricare alt embrion. (40) În privinţa aceasta deci. şi în mod particular prelevarea de rinichi. (39) Dintr-un punct de vedere etic semnele de întrebare care se pun faţă de această posibilitate de a utiliza fetuşii sau nou născuţii anencefalici ca donatori de organe sunt multiple: 1. această procedură este acceptată în general de toţi cei care afirmă că anencefalicul nu este individ uman sau. b) de abia născut. Nou născutul anencefal ca presupus donator de organe Dificultatea de a repera micile organe de folosit pentru transplant la copii a sugerat recurgerea la prelevarea de organe de la fetuşi sau de la nou născuţi anencefalici. Prelevarea de organe de la anencefalicul în viaţă. atât datorită frecventei prematurităţi (53-58 la sută) cu respectivele imaturităţi ale organelor. sunt valabile şi indicaţiile deja furnizate pentru prelevarea de ţesuturi embrionare şi fetale .Referitor la transplantul de ficat fetal. (38) Înainte de a examina problematicile etice referitoare la prelevarea de organe de la fetus sau de la nou născutul anencefalic. În privinţa prelevării de organe de la anencefalicul în viaţă. se pot desluşi patru tipuri de abordare: (41) a) de abia născut. adică nu antrenează structurile trunchiului care sunt aşadar în măsură să menţină în mod autonom funcţiile vitale. mai frecvent. Prelevarea de organe după moarte. nu este vorba despre "buni donatori ". anencefalul este intubat şi legat la respirator cu menţinerea tuturor parametrilor vitali cu scopul de a proceda la prelevarea de organe conform necesităţilor de moment şi independent de prezenţa sau şi mai puţin de activitatea troncoencefalului: această abordare. nu trebuie să existe dubii că ne aflăm în faţa unui individ al speciei umane care trebuie să fie respectat ca persoană. în capitolul despre experimentare. care din momentul fecundării este condus teleologic de un principiu vital propriu. Menţinerea în viaţă a nou născuţilor anencefalici. În ceea ce priveşte reanimarea nou născutului anencefalic. în timp ce la fetus sau la nou născutul anencefalic leziunea cerebrală este parţială. că datorită absenţei a unei bune părţi a masei cerebrale. trebuie amintit că. după cum s-a spus deja la punctul 1. Ca răspuns la semnele de întrebare. prin termenul de moarte cerebrală este indicată leziunea completă a encefalului. 2. Care pot fi criteriile pentru a determina moartea cerebrală la anencefalic? La baza acestor semne de întrebare se află însă altul. cu o formă umană. ne articulăm reflecţia în trei puncte: 1. atât a scoarţei cât şi a trunchiului. Această ipoteză nu este nici ştiinţific corectă nici etic acceptabilă: întradevăr.

respirator. deci. determinarea morţii tronco-encefalului poate fi făcută doar prin relevarea dispariţiei reflexelor evocate înainte: dacă acestea nu s-au mai putut demonstra. Nu există. şi sub acest profil. a muribundului. dată fiind condiţia anatomică intrinsecă a anencefalicului. Referindu-ne la cele relatate în raportul alcătuit de Medical Task Force on Anencephaly (42) observăm că este superfluă relevarea EEG şi a fluxului cerebral." ( 1) Desigur. După un studiu istoric comparativ. există o alta. O astfel de tratare a fost deja schiţat`. în sfârşit. antropologiei culturale şi istoriei obiceiurilor. mai ales dacă este orientat spre depistarea motivaţiilor şi concepţiilor de viaţă supuse unei asemenea practici. datorită dificultăţii obiective de a utiliza criteriile din cazul adultului sau al copilului. moment în care este reanimat şi se aşteaptă moartea trunchiului-encefal: o asemenea abordare pare a se finaliza exclusiv cu prelevarea organelor şi reprezintă astfel o formă de instrumentalizare a fiinţei umane. eutanasia trebuie condamnată. lăsând la o parte reapari]ia unor amprente stoice şi utilitariste în epoca modernă. După cum va rezulta din expunerea noastră.atât de depreciată pentru animale . o cotitură în obiceiuri şi gândire. care sunt conexe între ele dar nu coincid. c) nou născutul este urmărit prin îngrijirile obişnuite până când nu apare hipertensiunea sau bradicardia. A treia parte: Bioetica. Locke ( afirmaţii care nu sunt 175 . reţineri de ordin etic în privinţa prelevării de organe de la fetuşi sau nou născuţi anencefalici după moarte. Istoricii dreptului sunt de acord în a constata că pătrunderea creştinismului în lumea occidentală a reprezentat. Interesul pentru cercetarea istorică privind eutanasia este relevant din punct de vedere etic. după care se procedează la prelevarea de organe: această abordare este cea care respectă cel mai mult valoarea persoanei anencefalicului. este încă viu interesul pentru o cercetare istorică mai ales în cadrul concepţiei despre moarte la diferite popoare şi civilizaţii. să le amintim în mod succinct. chiar dacă din milă. eutanasia şi demnitatea morţii Definiţia termenilor şi istoricul problemei In acest capitol dorim să amintim referinţele esenţiale ale eticii şi în acelaşi timp să clarificăm amploarea respectivei tematici. d) nou născutul anencefalic este urmărit doar cu îngrijirile obişnuite până la stopul cardio. din partea unor cercet`tori din domeniul etnologiei. denumită "demnitatea morţii" sau "umanizarea morţii" . după cum observăm dificultatea de a evalua funcţionalitatea tronco-encefalului prin apelul la reflexe din cauza frecventelor asocieri de anomalii ale nervilor cranieni. într-un fel paradoxală: " Există o societate care respectă omul şi acceptă moartea: cea africană. evitând atât inacceptabilul zel terapeutic cât şi instrumentalizarea persoanei până la o adevărată vivisecţie . antropologul Thomas a ajuns la următoarea concluzie. aducătoare de moarte. după cum se poate deduce din unele afirmaţii ale lui Thomas Morus.pe care orice altă abordare o determină. ne vom limita. tanatocratică. deoarece presupune uciderea anticipată. după ce a fost depăşită problema constatării acesteia. în timp ce umanizarea morţii trebuie promovată printr-un complex de mijloace şi de atenţii. obsedată şi îngrozită de moarte: cea occidentală. În consecinţă. configurându-se astfel o adevărată îndârjire terapeutică. Bacon. argumentul eutanasiei este susţinut prin lege.entitatea patologiei. Există două aspecte legate de asistarea muribundului. absenţa lor ab initio nu indică în mod necesar moartea trunchiului. în această a doua societate.

trebuie să adăugăm că astăzi se vorbeşte de eutanasie nu numai în relaţie cu bolnavul grav şi terminal dar şi în alte situaţii: în cazul acelui nounăscut cu defecte grave. Să luăm definiţia formulată de Marcozzi (4) . efectiv nu este greu să se înţeleagă fondul cultural comun al celor două cereri de legitimizare a "morţii impuse". are conotaţii şi motivaţii caracteristice. " De la pătrunderea creştinismului. pentru a se ajunge în cele din urmă la cererea de legitimizare prin lege. Un avort poate fi făcut doar unor persoane. aceasta constituie una dintre ameninţările unei economii care ar dori să ţină seama doar de criteriul costuri-beneficii. şi strategia adoptată de susţinătorii celor două teorii privind moartea este aceeaşi: se începe cu sensibilizarea opiniei publice privind "cazurile ce trezesc mila". Pentru a completa tabloul definiţiilor. Se întrevede acum o altă accepţie a termenului de eutanasie. cum am spus. atât în ce priveşte prognozarea cât şi costurile. (wrongful life ) situaţie în care unii sugerează abandonul prin eliminarea alimentaţiei pentru evitarea suferinţei subiectului . care nu sunt identice cu cele care susţineau moartea dintr-un sentiment de milă. tematica eutanasiei nu a mai cunoscut . trebuie să vorbim despre această mişcare pentru a-i cunoaşte ideologia şi a-i examina contextul etico-cultural din care provine şi care o alimentează. în legalizarea avortului. Deci. ci de societate ca urmare a faptului că bugetul din domeniul sanitar nu ar mai putea suporta povara financiară reprezentată de asistenţa acordată bolnavilor afectaţi de boli de lungă durată . prin eutanasie se în?elege"suprimarea fără durere sau din milă a celui care suferă sau se consideră că suferă sau că ar putea să sufere în viitor în mod insuportabil. sunt exaltate sentinţele nu prea severe date de tribunale. care au instituit procedee penale.şi a poverii pe care ei ar constitui-o pentru societate. după ce opinia publică a fost senzibilizată de mass-media şi în cadrul unor dezbateri publice. chiar teribil. când intervine. care este mult mai vast faţă de ceea ce putea să apară . Se face legătura. caracteristice altor perioade istorice. Mişcarea de opinie în favoarea eutanasiei . în campania de sus]inere a legitimizării eutanasiei şi anume potenţialul de atragere socială şi personală. desigur.până în secolul nostru . ci urmăreşte cererea de legalizare. 176 . activă în acest moment. cel puţin în sens imediat." (5) . cea "social`".desigur. după vindecare. în schimb vom uzita termenul de "grijă faţă de durere" sau terminologii medicale mai tehniciste în alte cazuri. care se prezintă ca o alegere făcută nu de un individ. Pentru a evita confuzii posibile noi vom folosi termenul de eutanasie numai în acest sens. în acest caz se vorbeşte de "eutanasie a nou-născutului". cu mişcarea de idei care în multe state a condus la legalizarea avortului voluntar . (3) Dar mai este un aspect nou. în care se regăsesc şi alţi jurişti şi moralişti a căror competenţă este recunoscută.afirmă ei .interpretate în totalitate ca având aceeaşi semnificaţe (2)) ajungem la nazism unde constatăm explozia acestei practici în formă organizată. pe când moartea este destinul tuturor. caracteristic. Mişcarea actuală nu se limitează la înţelegerea umanitară a faptului.momente adevărate de noutate" ( D'Agostino). la viaţa productivă şi activă. în mod frecvent şi spontan. resursele economice ar fi economisite astfel pentru bolnavii care se vor întoarce. "factorul de compătimire". care înseamnă necunoaşterea valorii persoanei .

pe de altă parte. putem rezuma concluziile unor cercetători. In aceste două atitudini secularizarea aratăincapacitatea ei de a da un sens durerii şi morţii. între anii 1939-1941 au fost eliminate peste 70 de mii de vieţi. iar analiza trebuie făcută în mod obiectiv şi fără patimă. Atunci când se ignoră această valoare. Mentalitatea secularizată are .sau mai ales . în consecinţă. Secularizarea gândirii şi a vieţii Aceasta nu permite înţelegerea semnificaţiei morţii şi a valorii durerii. Dacă viaţa umană nu contează pentru ea însăşi. raţiunile invocate de susţinătorii de azi nu concordă. s-ar invoca nazismul pentru a o combate. ca un refuz al oricărei dependenţe a omului faţă de Dumnezeu şi faţă de legea morală. cineva o va putea instrumentaliza mereu în vederea unor scopuri contingente. (9) Eutanasia se leagă de procesul de secularizare care pătrunde în societatea noastră şi care se exprimă mai ales ca formă supremă de revendicare a independenţei omului faţă . privând omul de bunurile pământeşti. nu este aceeaşi şi sar comite o eroare sociologică şi istorică atunci când din spirit polemic. Există însă un punct comun între teoriile naziste şi ideologia favorabilă eutanasiei şi anume lipsa conceptului de emergenţă (situaţie critică) transcendenţă a persoanei umane. Moartea are un sens doar dacă. strâns legată de existenţa unui Dumnezeu Persoană. viaţă. se exprimă şi ca interes exclusiv faţă de realităţile mondene şi. Conform cercetărilor făcute pe baza documentelor procesului de la Nuremberg. Eutanasia şi suicidul constituie semnul revendicării din partea omului a dreptului de a dispune de sine. în următoarele trei componente sau matrice ale mişcării în favoarea eutanasiei. Pe drept cuvânt s-a observat că ideologia.Contextul cultural actual Practica nazistă a eutanasiei programate a constituit primul program politic de eutanasie aplicat. consideră inutilă suferinţa şi refuză simbolismul religios al morţii " (10) Moartea pentru credincios indică raportul său şi prima dependenţă de Dumnezeu. Secularizarea este consolidată în era industrială de căutarea utilitarismului 177 . voinţa omului exercitată asupra omului este revendicat de conducătorul politic al unui regim absolutist sau de criteriile individualismului. considerate "existenţe fără valoare vitală" (6) . ea deschide speranţa către o viaţă perfectă.ca şi la cel privind eliminarea evreilor şi prizonierilor din lagărele de concentrare . Incapacitatea de a da sens morţii conduce la două atitudini legate între ele: pe de o parte. iar. este anticipată pentru a evita şocul frontal cu conştiinţa.după cum se ştie . (7) Desigur. ea este ignorată şi înlăturată de către conştiinţă. care ne împinge acum spre legitimizarea prin lege a eutanasiei. cultură. ea aşează viaţa în mâinile lui Dumnezeu într-un act de totală supunere. Deşi nu există o sociologie sistematizată a fenomenului pe care îl analizăm.diverse gradaţii: se poate exprima ca o apreciere justă a autonomiei relative şi a valorii realităţilor temporale. Raţiunea care s-a aflat la baza acelui program .trebuia legată de rasism şi de statalismul absolutist care coincidea cu cel mai cinic calcul de reducere a cheltuielilor statului în scopul concentrării resurselor economice spre cheltuielile de război. fiind exclusă mai ales în calitate de criteriu veridic şi de evaluare a existenţei cotidiene.în faţa lui Dumnezeu şi. deci. jurişti. de propria viaţă şi moarte.

Thomson. Recomandăm celor care împărtăşesc părerea noastră să semneze "ultima lor dorinţă de viaţă" preferabil când sunt încă sănătoşi. în imensitatea indiferentă a Universului unde a apărut din întâmplare. după pierderea sensului transcendent al persoanei umane. "Nu poate exista eutanasie umanitară în afara celei care provoacă o moarte rapidă şi fără durere. Cu alte cuvinte trebuie să fie oferite mijloacele de a muri blând. Este un lucru crud şi barabar a pretinde ca o persoană să fie menţinută în viaţă împotriva voinţei sale. pe care însă Monod le include în domeniul mitului şi al imaginaţiei. O viziune în care.productivist şi. Omul. nu mai suntem capabili să recunoaştem valoarea inviolabilă a propriei vieţi. astfel ajungem să propunem eliminarea ei ca pe un lucru bun. de etica hedonismului. refuzându-i-se eliberarea dorită. al cărei principal reprezentat este Monod. Pentru acest tip de cultură.. deci . Eutanasia. durerea şi suferinţa capătă o încărcătură de non valoare şi determină refuzul. acea viziune culturală pe care Ioan Paul al II-lea a definit-o "cultură a morţii" . concluzionează: "afirmăm că este imoral să accepţi sau să impui suferinţa. pentru care moartea şi durerea sunt elemente de maximă tulburare.Deplorăm morala 178 .mai mult sau mai puţin logic. porneşte de la presupunerea că cunoaşterea obiectivă este posibilă numai în domeniul ştiinţei experimentale. Pauling. ca fugă de durere şi agonie. uşor. apărut întâmplător într-un univers apărut din "întâmplare" şi din "necesitate". cea "ştiinţifică"." (12) Date fiind aceste premise. frumuseţe. în consecinţă. în circumstanţe determinate. Acest manifest merită să fie comentat. un cuvânt ce nu trebuie pronunţat şi. semnat de circa 40 de personalităţi printre care laureaţi ai Premiului Nobel Monod. declarând că doresc să li se respecte dreptul de a muri demn.. de aici se naşte cererea socială a unui gen de medicină care să asigure " deplina bunăstare fizică. De aici se naşte acel "tabu" al morţii cu tot cortegiul său. are loc întâi în spirit şi apoi în societate şi în drept. el nu trebuie rostit în public. este propriul stăpân şi nu are în afara propriei fiinţe alt punct de referinţă: raţiunea. definită de el subiectivă şi. Moartea a devenit un "tabu". Scientismul naţionalist şi umanitarist Gândirea scientistă. Credem în valoarea şi în demnitatea individului. exclude valorile etice. (11) Începutul acestui tip de ideologie favorabilă eutanasiei este cunoscutul Manifest privind eutanasia publicat de "The Humanist (iulie 1974). Suferinţa inutilă este un rău care ar trebui evitat în societăţile civilizate. aşa cum se întâmpla odinioară în privinţa sexului. aceasta este incompatibilă cu oricare din tipurile de cunoaştere. "Omul ştie în sfârşit că este singur. este unicul său ghid şi nu trebuie să răspundă decât propriului destin. semnificaţie şi perspectivă. aceasta implică necesitatea libertăţii de a decide raţional propria soartă". atunci când viaţa sa a pierdut orice demnitate. psihică şi socială" şi o moarte fără durere. Viziunea secularizată a vieţii şi fiinţei umane a fost " humus-ul. Manifestul. tuturor celor care sunt afectaţi de boli incurabile ajunse în ultimul stadiu. pentru că pune în lumină o componentă analogă mentalităţii în favoarea eutanasiei." pe care a înflorit acea mentalitate. şi este considerată spre binele celui interesat.

Fiecare individ are dreptul de a trăi \n demnitate şi a muri \n demnitate. Cealaltă serie de probleme etice ale medicinii actuale este constituită de consecinţele socializării medicinii. de o singurătate în ciuda existenţei corpului medical ce operează la aparate. Aceste situaţii limită ridică probleme etice privind permisivitatea şi obligativitatea unor intervenţii tehnice de reanimare dincolo de un anumit punct şi pun problema etică a obligativităţii asistenţei umane. susţinută de cererea unei bunăstări 179 . dar adesea. psihologice pentru acest tip de muribunzi. Tehnicile de reanimare permit multora o revenire miraculoasă. suicidul sau violenţa . Discuţiile desfăşurate în anul 1075 privind cazul Karen Ann Quilan au evidenţiat faptul că progresele medicale îngreunează tot mai mult definirea frontierelor dintre viaţă şi moarte. mai ales în ce priveşte îgrijirea bolnavilor gravi şi a muribunzilor" (15). care deschide fiinţa personală a omului spre viaţa ultrapământească. Concepţia personalistă asupra omului. atunci când omului. care este eutanasia. de separarea lui de rude chiar în momentul morţii. au evidenţiat mai mult problema "morţii demne". Toma. acceptând pentru fiecare persoană umană limita timp-mortalitate.a urmat în mod logic. (16) Efortul tehnologic din sălile de reanimare este însoţit adesea de izolarea şi însingurarea bolnavului. sau putem spune. restul ." (13) Orizontul cultural al documentului este clar : peste ateismul materialistic de fond se instaurează exigenţa ştiinţei de a transforma moartea din "întâmplare" în "eveniment" calculat şi programat. (14) După cum s-a remarcat în mod just. dintre coma ireversibilă şi cea reversibilă. nu-i mai rămâne decât să se simtă un simplu obiect. Dezechilibrul medicinei între tehnologie şi umanizare Progresele medicinii au acutizat problema eutanasiei. să depăşească tabuurile tradiţionale şi să manifeste compasiune faţă de suferinţele inutile din momentul morţii. Când valoarea "obiectivă" a persoanei a dispărut din gândirea occidentală în favoarea filozofiilor imanenţei şi subiectivismului. Acest lucru s-a petrecut în două direcţii: în direcţia progresului tehnologic al asistenţei acordate muribunzilor şi în direcţia deja amintită a socializării medicinii. la baza acestor concepţii se află lipsa credinţei în Dumnezeu şi în viaţa veşnică ce s-a deschis omului. "Progresele recente ale ştiinţei se repercutează tot mai mult asupra practicii medicale. poate . care nu mai realizează valoarea transcendentă a persoanei. Este ca şi cum. era deja bine înrădăcinată în conştiinţe. moartea omului în valoarea lui transcendentă. moartea metafizicii şi ontologiei persoanei. mai înainte şi mai radical.eutanasia. transcendentă a persoanei şi destinaţia sa ultrapământească.lipsită de sensibilitate ţi restricţiile legale care împiedică examinarea acestui caz etic. şi îi condamnă pe alţii la tratamente care prelungesc mai mult agonia decât viaţa. depăşeşte totuşi orizontul pământesc al individualismului recunoscând valoarea obiectivă. ca lumina ce descoperă limita şi să pregătim lecţia despre metafizica Sf. Noi trebuie să admitem lecţia lui Heidegger care consideră moartea înscrisă în întregul vieţii. dar. Exigenţa condiţiei de sănătate. Facem apel la opinia publică luminată.

şi se precisează tot mai mult sarcina comunităţii creştine în sens preventiv. toate acestea determină o dificultate reală pentru personalul de asistenţă medicală de a trece de la o simplă asistenţă tehnică. conducând la izolarea muribundului în saloane . o depersonalizare a asistenţei sanitare. la o asistenţă umană. conceptul de mijloace terapeutice "extraodinare sau neproporţionate". determină o aglomerare a spitalelor şi. referitor la practica nazistă privind "eliminarea forţată". Rezultă astfel definiţia reală a eutanasiei . b) se constată de asemenea amploarea progresivă înregistrată de discuţiile privind eutanasia. vom face o sinteză a documentelor Magisterului Bisericii pe această temă. primatul persoanei asupra societăţii. Discursul rostit în faţa participanţilor la primul Congres de Histopatologie a sistemului nervos (14 septembrie 1952) privind necesitatea de a avea consensul pacientului. O condamnare explicită a eutanasiei de către Papa Pius al XII-lea. datoria consecventă a autorităţilor de a respecta viaţa inocentă ( fără ca această problemă să influenţeze opinia privind pedeapsa cu moartea) : acestea sunt punctele cheie asupra cărora gândirea Bisericii Catolice nu se va modifica niciodată. (17) Învăţătura Magisteriului Bisericii Catolice Ajunşi în centrul analizei etice. Doctrina Bisericii Catolice porneşte. In acest discurs găsim şi o precizare importantă în legătură cu ceea ce 180 . Luca". (18) Principalele surse de trimitere sunt: Pius al XII-lea • • • Enciclica Mystici Corporis (29 iunie 1943) care relua un răspuns oficial dat printr-un Decret al Sf. In ce priveşte uciderea din milă de către medic sau la cererea pacientului. în scopul de a oferi o asistenţă adecvată muribunzilor. de la următoarele puncte precise: recunoaşterea caracterului sacru al vieţii omului. Oficiu ( din 2 decembrie 1940). Liniile directoare ale doctrinei Bisericii Catolice. se stabileşte conexiunea cu alte forme şi atitudini culturale contrare vieţii. printre altele. deoarece el este creatură. din 12 noiembrie 1944. a fost făcută participanţilor la Congresul Internaţional al Medicilor Catolici şi la Uniunea Catolică de Obstetrică (29 octombrie 1951) (19) . motivată de "tarele psihice şi fizice". a noţiunii de terapie a durerii pe care o comportă scurtarea indirectă a vieţii. în consecinşă.individuale şi sociale. începând cu cel ţinut la Asociaţia medico-biologică "Sf. avem multe discursuri ale lui Pius al XII-lea. pentru a evidenţia etapele progresive de îmbogăţire şi clarificare. refuzul îngrijirii terapeutice sau distanasia. pentru cel care le parcurge în mod cronologic sunt orientate astfel încât să ofere următoarele: a) clarificarea şi prezentarea distinctă a conceptelor în mod progresiv.

unii numesc impropriu "eutanasie indirectă" şi care, în realitate, trebuie definită ca "terapie a durerii". Paul al VI-lea

• •

Paul al VI-lea, în timpul pontificatului său, a avut multe ocazii de a condamna eutanasia legând în mod constant astfel de învăţăminte de tematica privind respectul vieţii umane în globalitatea sa, şi în particular, tratând împreună condamnarea eutanasiei şi condamnarea avortului. Notăm de asemenea înlocuirea în limbajul lui Paul al VI-lea a conceptului de "drept natural" cu expresia "drepturile omului sau ale persoanei umane". În acest sens amintim discursul la Comitetul special al Naţiunilor Unite pentru segregaţie rasială. (20) În legătură cu demnitatea morţii Paul al VI-lea s-a pronunţat în discursul din 18 septembrie 1975 la Colegiul Internaţional de Medicină Psihosomatică.(21) Să amintim în fine o precizare ulterioară a lui Paul al VI-ea prin scrisoarea cardinalului Villot din 3 octombrie 1970 către Secretarul general al Federaţiei Internaţionale a Asociaţiilor Medicale Catolice privind respingerea "zelului terapeutic" (22) În timpul pontificatului lui Paul al VI-lea condamnarea eutanasiei a fost pronunţată solemn de Conciliul Vatican II în Constituţia pastorală Gaudium et Spes, ea fiind legată de asemenea şi de alte crime împotriva vieţii. (23) Astfel, Sinodul episcopal din 1974 privind Drepturile omului şi reconcilierea în Declaraţia adoptată afirmă că " dreptul de a trăi este un drept fundamental, inalienabil; el este supus acum unor mari încălcări: contracepţie, avort, eutanasie" (24) Numeroase sunt şi documentele Conferinţelor episcopale care au fost făcute cunoscute în ultima vreme, în timpul şi după pontificatul lui Paul al VI-lea, şi care au lărgit orizontul doctrinal pe plan etic, dar mai ales pastoral.

Trebuie să adăugăm faptul că şi poziţia altor confesiuni creştine este foarte apropiată de cea a Bisericii Catolice în privinţa eutanasiei adevărate. (25) Ioan Paul al II-lea

numeroase sunt intervenţiile lui Ioan Paul al II-lea în această privinţă. Pentru toţi amintim nn. 64-67 din scrisoarea Enciclică "Evangelium Vitae", în care se poate găsi tratarea generală privind Cultura Morţii în care se expune fenomenul.

Alte documente ale Bisericii Catolice
• • •

Noul Catehism al Bisericii Catolice tratează tema "Eutanasia" la punctele 2276-2279. Declaraţia privind Eutanasia a Sfintei Congregaţii pentru Doctrina Credinţei din 5 mai 1980, este o tratare sistematică a acestei probleme. Carta Operatorilor Sanitari, al Consiliului Pontifical al Pastoralei pentru operatorii sanitari (1994), acordă acestui subiect ultima parte (nn. 147-150)

Sinteză doctrinală cu caracter moral pe tema eutanasiei Vă sugerăm acum o sinteză doctrinală privind diferite aspecte ale eutanasiei.

181

Refuzul eutanasiei propriu-zise Reproducem din respectiva Declaraţie, definiţia eutanasiei propriu-zise: "Prin eutanasie se înţelege o acţiune sau o omisiune care prin natura sa, sau prin intenţii, provoacă moartea, în scopul eliminării oricărei dureri. Eutanasia se situează la nivelul intenţiilor şi al metodelor folosite." (26) Trebuie să facem unele adnotări asupra ei care relevă precizarea privind limbajul comun între teologi şi lucrătorii din medicină. Este omisă distincţia dintre eutanasie directă şi indirectă ; în limbajul precedent, folosit de Pius al XII-lea, prin eutanasie directă se înţelegea "terapia durerii", considerată permisă în anumite condiţii chiar şi atunci când putea să aibă drept consecinţă o scurtare a vieţii. In acest caz, nici acţiunea în sine, nici intenţia nu sunt orientate, în realitate, spre suprimarea vieţii şi anticiparea morţii şi de aceea fenomenul nu este definit ca fiind eutanasie, pentru nu a se creea confuzii. In acelaşi document se foloseşte mai departe, fiind considerată mai oportună, expresia "folosirea analgezicelor". Se evită o distincţie frecventă în limbajul medical între eutanasie activă şi eutanasie pasivă , unde adjectivul "pasivă" indică omiterea îngrijirilor şi intervenţiilor medicale; dar cuvântul "pasivă" are o semnificaţie mult mai amplă şi de aceea poate genera ambiguitate: eutanasia este mereu, într-un anume sens, pasivă, din punctul de vedere al bolnavului, şi activă, pentru cel care o provoacă. Asupra eutanasiei, înţeleasă şi precizată în acest mod, documentul Sf. Scaun exprimă opinia sa morală: " Acum este necesar să întărim cu maximă fermitate faptul că nimic şi nimeni nu poate autoriza uciderea unei fiinţe umane nevinovate, fetus sau embrion orice ar fi ea, copil sau adult, bătrân, bolnav incurabil sau în agonie. De asemenea, nimeni nu poate solicita acest act ucigaş pentru sine sau pentru o persoană a cărei responsabilitate i-a fost încredinţată şi nici nu îl poate aproba în mod implicit sau explicit. Nici o autoritate nu poate să-l impună în mod legitim , sau să-l permită. Este vorba deci de încălcarea legii divine, de o ofensă adusă demnităţii persoanei umane, de o crimă împotriva vieţii, de un atentat împotriva umanităţii."
(27)

Evangelium vitae declară şi mai peremptoriu şi solemn, cu acea solemnitate specifică formulelor dogmatice: "în conformitate cu Magisterul Predecesorilor mei şi în comuniune cu Episcopii Bisericii catolice, confirm că eutanasia este o gravă violare a Legii lui Dumnezeu, deoarece este o ucidere deliberată, moralmente inacceptabilă, a unei persoane umane. Această doctrină se bazează pe legea naturală şi pe Cuvântul lui Dumnezeu scris şi transmis de Tradiţia Bisericii, lege explicată de Magisterul ordinar şi universal (28) Respectivele documente includ aceeaşi condamnare şi în ce priveşte suicidul. (29) Astfel este analizată eutanasia cu trei" grade" diferite de gravitate progresivă. Este amintită întâi cea motivată de compasiune. Se vorbeşte apoi de gestul făcut fără cererea sau consensul bolnavului ( aşa zisa "Eutanasie involuntară" sau " non-voluntară" (30) ). Apoi se precizează: " Este atinsă culmea abuzului şi a nedreptăţi când medici sau legiuitori îşi arogă puterea de decizie stabilind cine trebuie să trăiască şi cine trebuie să moară" (31) Se ştie că legile care reglementează astăzi aceste practici cer întotdeauna exprimarea explicită a consensului din partea celui interesat. Dar se mai ştie că diferite sentinţe judecătoreşti , chiar acolo unde aceste legi există (de ex. Olanda), au declarat ca fiind lipsite de pedeapsă acte împotriva vieţii copiilor nou- născuţi sau cele îndeplinite la cererea unor persoane în stare gravă de depresie 182

psihică (32). Mai ştim că existau legi care impuneau eutanasia şi că există posibilitatea de a ne întoarce la astfel de situaţii, care preventiv trebuie să fie aspru condamnate . Pe de altă parte, când legiuitorul, sau asociaţiile medicale decid că eutanasia sau suicidul asistat sunt admise doar dacă este vorba de persoane care se află în anumite circumstanţe, oare nu" îşi arogă şi ele dreptul de a decide cine trebuie să trăiască şi cine trebuie să moară"?

Din respect faţă de adevăr mai întâi şi apoi din oportunitate strategică, trebuie evitate polemici împotriva eutanasiei numai din raţiuni de credinţă, ca şi cum a apăra viaţa bolnavilor şi a muribunzilor ar fi doar o datorie a credincioşilor. Viaţa este un bun şi o valoare laică, uşor de recunoscut de toţi cei care sunt conduşi de dreapta judecată şi de adevărul obiectiv. Ceea ce Pius al XII-lea denumea "drept natural", în documentul pe care îl analizăm este definit "drept fundamental " al omului, primul din drepturile omului. "Viaţa umană - se afirmă în Declaraţie - este fundamentul tuturor bunurilor, izvorul şi condiţia necesară a oricărei activităţii umane şi a oricărei convieţuiri sociale". (33) Fundamentul eticii este respectul adevărului omului, respectul persoanei aşa cum este ea: alt fundament real nu poate fi conferit eticii; etica îl călăuzeşte pe om de la " a fi" spre " trebuie să fie" ; celelalte criterii sunt constituite din utilitatea unuia în defavoarea altuia, din puterea unora asupra altora, din eficacitatea acestei puteri, tot mai mare pentru unii, tot mai oprimantă pentru alţii. Negarea acestor afirmaţii înseamnă respingerea oricărui fundament obiectiv al dreptului, al eticii şi în acelaşi timp al identităţii profesionale medicale. (34) Principiile care urmează, elucidează tocmai criteriul "morţii cu demnitate".

Folosirea proporţională a mijloacelor terapeutice Morala nu poate ignora această problemă şi angajarea de a face moartea demnă de om şi de credincios: expresia "moarte cu demnitate", atunci când prin ea nu se subânţeleg forme voalate de eutanasie , conţine o indicaţie acceptabilă şi necesară din punct de vedere etic. Este adevărat că multe persoane mor senine şi nu trebuie să ne gândim doar la cazuri extreme. "Totuşi trebuie să recunoaştem că moartea, precedată şi însoţită adesea de suferinţe atroce şi prelungite, rămâne un eveniment care, desigur, zbuciumă inima omului." "Este foarte important astăzi ca în momentul morţii să fie protejate demnitatea persoanei umane şi concepţia creştină despre viaţă, împotriva unui tehnicism care riscă să devină abuziv. De fapt unii vorbesc despre dreptul la moarte , expresie care nu desemnează dreptul omului de a-şi provoca sau a cere să i se provoace moartea după cum doreşte, ci dreptul de a muri cu totală seninătate, cu demnitate umană şi creştină " (35) In această lumină, Declaraţia privind Eutanasia a Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei introduce o noutate de expresie şi limbaj cerută de progresele medicinii. Până acum se vorbea de mijloace terapeutice "obişnuite" şi " extraordinare" oferindu-se această indicaţie: este obligatorie folosirea mijloacelor obişnuite pentru susţinerea muribundului, dar este permisă renunţarea, cu consensul pacientului sau la cererea acestuia, la mijloacele extraordinare, chiar 183

de asemenea. au devenit obişnuite şi apoi. care până ieri erau considerate extraordinare. "este permisă. date fiind condiţiile bolnavului şi forţele sale fizice şi morale". fără însă să fie întrerupt tratamentul normal necesar bolnavului în astfel de cazuri. folosirea terapiei intensive a salvat multe vieţi. "Până acum moraliţtii . A rezultat necesară găsirea unui alt criteriu de referinţă care să nu se mai bazeze pe " mijlocul terapeutic". medicina are încă resurse de folosit şi de aceea are obligaţia să recurgă la acestea în limita posibilităţilor.dar care totuşi poate fi periculos sau foarte costisitor ". Prin tratamente normale se înţelege alimentaţia şi hidratarea (artificială sau nu) aspirarea secreţiilor bronhiale. ci mai degrabă pe "rezultatul terapeutic" care se aşteaptă de la el. "este. nu ca un act ce urmăreşte vindecarea şi prelungirea vieţii. permisă limitarea la mijloacele obişnuite pe care medicina le poate oferi. Nu i se poate impune nimănui aplicarea unui anumit tratament. De accea. "în lipsa unor alte remedii. după cum observă persoane importante din spitale şi reanimări.dacă această renunţare determină anticiparea morţii. confruntându-se tipul de terapie. (37) Rezultă deci patru criterii orientative de mare utilitate: a. Progresele medicinii au făcut dificilă această distincţie. în cazul iminenţei unei morţi inevitabile cu toate mijloacele folosite. 184 . chiar dacă se află în stadiu de experimentare şi presupun un oarecare risc". însă. In orice caz. în general mereu valabil. cu consensul bolnavului . de asemenea. Caracterul "extraordinar" era definit în raport cu agravarea suferinţei pe care ar fi putut-o provoca astfel de mijloace. mijloacele puteau fi bine evaluate . gradul de dificultate şi riscul ce l-ar presupune. curăţarea escarelor ulcerate. Cele două concepte nu se echivalează automat. c. este permisă recurgerea. cu rezultatul la care se puteau aştepta. cu costul lor sau cu dificultatea de acces pentru cei care le-ar fi putut solicita. Dar în luarea unei astfel de decizii trebuie să se ţnă seama de dorinţa bolnavului şi a familiei lui. la mijloacele puse la dispoziţie de medicina mai avansată. cheltuielile necesare şi posibilităţile de aplicare. ca şi de părerea unor medici cu adevărat competenţi". chiar dacă el este deja în uz . atât datorită impreciziei termenului cât şi a progreselor rapide ale terapiei. Astăzi. poate părea mai puţin clar. Aceste resurse sunt reprezentate de tratamentele normale şi de tratamentele paleative . este permisă luarea hotărârii în conştiinţă de a renunţa la tratamente care ar provoca o prelungire precară şi dificilă a vieţii. b. d.răspundeau că nu mai suntem obligaţi să folosim mijloacele extraordinare.se afirmă în Declaraţie . acest răspuns. întreruperea aplicării unor astfel de mijloace atunci când rezultatele nu sunt cele aşteptate. unii preferă să vorbească de mijloace proporţionate şi mijloace disproporţionate . ci din respect pentru pacient şi pentru calitatea vieţii sale." (38) Administrarea tratamentelor normale şi tratamentele paleative Când din punct de vedere terapeutic nu se mai poate interveni cu adevărat pentru stoparea bolii sau regresia ei. deoarece multe mijloace.

radioterapie. deoarece unele centre tind să considere hidratarea şi alimentaţia artificiale drept intervenţii terapeutice. Tratamntele paleative au o accepţie mai amplă decât cele normale pentru că ele se folosesc pentru a diminua simptomele bolii. a vieţii merită orice sacrificiu economic sau serviciu. în cazul în care organismul nu mai este capabil de a-l recepta şi a profita de el . Prin tratamente paleative înţelegem în general acele îngrijiri oferite pacienţilor cu boli incurabile.In ultimii ani. In cazul în care coma se prezintă. b) tratamente de sprijin care cuprind: terapii antalgice non cazuale care urmăresc reducerea sau eliminarea percepţiei durerii. b. ci un tratament normal chiar dacă calea de administrare este artificială. susţinerea psihologică care are un rol foarte important în sprijinirea pacientului şi a familiei. prin aplicarea procedurilor care să-i permită pacientului o calitate a vieţii mai bună. se afirmă că alimentaţia şi hidratarea nu pot reprezenta un act medical. In acest caz ar fi vorba de un 185 . nu este obligatorie aplicarea mijloacelor deosebit de epuizante şi costisitoare pentru pacient. ca "ireversibilă". Pentru definirea conceptului trebuie să amintim criteriile care stau la baza "constatării morţii": în prezent. adică a morţii encefalice. de exemplu: a) oncoterapia paleativă (chirugie. în primul rând durerea (dar nu numai durerea) la care ne vom referi mai departe. tratamentul infecţiilor oportuniste. întrucât recuperarea. tratamentul nu se mai constituie într-o îngrijire şi dispare obligaţia de a fi administrat. în special în SUA. Desigur. În realitate acest ajutor poate contribui în multe cazuri nu atât la prelungirea vieţii. de asemenea. a. graţie progresului comun al ştiinţelor neurologice şi al tehnicilor de diagnosticare. de pacienţi în comă. mai mult orientate spre controlul simptomelor decât spre patologia de bază. aproape în unanimitate este recunoscut faptul că moartea clinică a individului poate fi declarată după constatarea morţii cerebrale totale . evaluarea nutriţională şi reglarea hifro-electronică. cât la a face mai puţin dureroasă moartea. posibilă sau probabilă. In cazul comei considerate "reversibilă"este obligatorie folosirea tuturor mijloacelor la îndemână. rămân obligatorii tratamentele obişnuite ( între acestea amintim pe cele de hidratare şi nutriţie parenterală). chimioterapie) aplicate la pacienţi la care se urmăreşte tratarea simptomelor" (39) . In acest sens este oportun să ne referim la unele cazuri delicate. condamnându-l la o agonie trăită în condiţii lipsite de orice posibilitate de trezire din comă şi comunicare. el nu reprezintă nici o tortură. Refuzul zelului terapeutic şi al distanasiei În ultima indicaţie citată din Decalaraţie se vorbeşte despre refuzul "zelului terapeutic". cea a distanasiei. supravegherea psihologică a echipei de îngrijire ale cărei performanţe emoţionale stau la baza optimizării terapeutice în această fază delicată a bolii cronice" (40) Această strategie a dus la apariţia unor experienţe cum ar fi "Hospices" şi tratamentele la domiciliu. în legătură cu tratamentele normale a apărut o controversă. ba mai mult . după părerea specialiştilor. care în intenţia sa de a prelungi viaţa cu orice preţ ne poartă în zona opusă. Tratamentele paleative prevăd. procedurile fizioterapice de reabilitare. ca având caracter extraordinar şi în consecinţă aplicarea lor pacienţilor nu constituie o datorie.

EEG silenţioasă este semnul ireversibilităţii funcţiilor corticale după ce pacientul a stat în această stare o perioadă de timp. înţeleasă ca viaţă biologică. parţial. şi când se intervine cu terapii medicale sau chirurgicale ( exceptând cele obişnuite) în mod disproporţionat faţă de efectele previzibile. cu condiţia să nu existe un alt mijloc pentru uşurarea durerii. înţeleasă ca viaţă de relaţie.neavenit "zel terapeutic". considerăm că nu se poate face o distincţie între "viaţa umană. privind moartea encefalului în totalitatea lui. Cruzan care fiind în stare vegetativă persistentă a fost alimentată timp de circa opt ani printro gastrostomie. şi în acelaşi timp o amăgire a speranţelor rudelor. deci. dar şi de comă prelungită : bolnavul continuă să rămână în comă chiar cu numai tratamentele obişnuite. şi "viaţa personală". după încetarea totală şi ireversibilă a funcţiilor cerebrale. c. O situaţie asemănătoare a avut tânăra Nancy B. dar există aspecte etice particulare demne de luat în seamă. fiind oferite terapii anti-durere care limitează şi 186 .sub prezumpţia. după mai multe sentinţe ale tribunalelor s-a hotărât sistarea acestei alimentaţii . medicina a făcut importante progrese. este permisă şi folosirea analgezicelor care duc la pierderea conştiinţei. Prelungirea vieţii. o tânără americană despre care s-au scris articole timp de circa zece ani. ţinând cont de toţi ceilalţi parametri cumulaţi. doar aparentă şi complet artificială. aşa cum rezultă din EEG şi din semnele de moarte a tuturor zonelor encefalului. către el. Aşa s-a întâmplat cu Karen Ann Quinlan. chiar dacă acestea ar putea scurta viaţa. In afara acestui semn trebuie să se facă o evaluare. Au fost cazuri când această stare camatoasă ireversibilă cu o viaţă strict biologică a durat luni sau ani (stare vegetativă persistentă). trebuie configurat în două cazuri: atunci când folosirea mijloacelor tehnice are loc în cazul unei persoane care practic este moartă. susţinută de mărturii. " nu este permisă privarea muribundului de conştiinţa de sine fără un motiv serios. Conceptul de zel terapeutic. senzitivă şi relaţională este unic. familie şi societate. (41) Intrebarea este: se poate vorbi de o viaţă adevărată. pentru că în special \n tratamentul cancerului. că aceasta ar fi fost voinţa ei. ar constitui o ofensă adusă muribundului şi morţii. există cazuri nu numai de comă profundă şi ireversibilă. cu condiţia ca pacientul să fi avut timp să-şi îndeplinească datoriile religioase şi morale. Folosirea analgezicelor Acest aspect se integrează. Trebuie să recunoaştem însă că. împinse până la detaliu. starea de inconştienţă şi absenţa vieţii de relaţie şi când unele funcţii vitale nu au încetat chiar dacă analiza EEG a rezultat deja silenţioasă pentru un număr determinat de ore? Practic este greu de justificat eliminarea asistenţei obişnuite chiar în astfel de cazuri care provoacă milă. Trebuie să ţinem cont de faptul că actul existenţial şi personal care susţine în om viaţa vegetativă. O problemă în special a găsit o rezolvare etică în învăţămintele lui Pius al XII-lea: este permisă folosirea analgezicelor .fapt ce a provocat moartea după aproximativ 10 zile . în sfera tratamentelor paleative la care ne-am referit deja. în afara acestor indicaţii." Trebuie să adăugăm că această problemă privind consecinţele folosirii calmantelor este privită acum cu mai puţin dramatism . deci după "moartea cerebrală totală". Constatarea ireversibilităţii comei şi condiţiilor de nereceptare a cunoştinţei nu este uşor de făcut şi ea revine unor cadre medicale competente şi cinstite. care uneori este dramatizat în mod intenţionat. atunci când sunt aproape sigure ireversibilitatea comei.

dacă minciuna nu trebuie să fie luată ca linie de conduită. iar comunicarea adevărului rămâne o ţintă spre care se tinde . trebuie ascultat bolnavul şi de abia după aceea se va vorbi despre gravitatea bolii. ţinând cont de toate acestea. ci şi să-l asiste pe muribund. în special pierdearea conştiinţei. nu are datoria doar să administreze tratamente bolnavului. minciuna nu este utilă pacientului. De aceea doza de analgezice trebuie să fie proporţională cu durerea.cazurile sunt frecvente -bolnavul descoperă adevărul. cât şi asupra rudelor bolnavului. c. trebuie totuşi să amintim necesitatea ca adevărul pe care-l comunicăm să ţină seama de capacitatea subiectului de a-l accepta în mod salutar. În consecinţă este necesară pregătirea unei stări de spirit adecvate şi cunoaşterea diferitelor faze psihologice ale muribundului (în special în cazul bolnavilor de cancer) pentru a se evita agravarea fazelor depresive. Nu trebuie nici să fie spulberată orice speranţă. mai ales în cazurile în care pacientul are de luat. Ceea ce solicită bolnavul . este necesară chiar o gradaţie a comunicării adevărului şi eventual oprirea la momentul oportun. b. asupra situaţiei sale. care nu trebuie să se limiteze la a furniza date privind diagnosticul şi prognoza bolii. eutanasia adevărată. pe căi ascunse. chiar dacă cu câteva condiţii. d. Literatura pe această temă confirmă faptul că atunci când adevărul a fost oferit în mod oportun şi a fost receptat. fac parte însă din cea mai amplă temă privind asistenţa acordată bolnavilor şi muribunzilor. în cazul unor pacienţi grav bolnavi sau terminali este oferită în cadrul unei "comunicări umane" mai ample şi interpersonale. De asemenea. (42) Adevărul pentru pacientul terminal Consensul presupune informarea reală a pacientului de la care se aşteaptă consensul. 187 . (44) De aceea dreptul la informare este inclus în toate propunerile de liste cu drepturile bolnavului şi. cu caracter de orientare etică.anulează astfel de consecinţe.suntem totuşi de părere că trebuie să subliniem obligaţia de a nu ascunde gravitatea situaţiei în substanţialitatea ei. aceasta este o problemă amplu dezbătută şi de etica medicală. deoarece în medicină nu există previziuni absolute. Criteriile etice pe care le putem indica sunt în esenţă următoarele: a. să simtă că i se împărtăşeşte durerea. Pe de altă parte este de evitat ca prin doze prea mari de analgezice (pe bază de opium) să se practice cu bună ştiinţă . ea poate deveni inutilă şi contraproductivă în situaţia în care . Aceste norme. se ţine seama de el şi în cazul bolnavului terminal. adevărul rămâne un criteriu de bază pentru ca un act moral să fie pozitiv în mod obiectiv: de aceea trebuie să fie evitat un comportament fals din partea rudelor şi a asistenţei. Medicul. din punct de vedere deontologic şi etic. s-a produs o reacţie pozitivă atât asupra psihologiei şi spiritualităţii bolnavului . înaintea morţii.în special muribundul -de la cel ce îl asistă este solidaritatea . care are dreptul la informare şi la pregătirea pentru o moarte demnă. o astfel de informaţie. Problema este prezentată mai explicit în documentul Secretariatului Episcopilor francezi şi în Declaraţia Conferinţei Episcopale germane din 20 noiembrie 1978 (43) Chestiuni etice privind persoanele grav bolnave şi muribunde . el doreşte să comunice. decizii importante şi are ( ca fiecare dintre noi) obligaţia-drept de a se pregăti pentru o moarte bună. să nu fie lăsat singur.

prevede neaplicarea ei în cazul în care pacienta este însărcinată. Congregaţii pentru Doctrina Credinţei şi despre Eutanasie şi anume:" Este permisă întotdeauna limitarea la mijloacele ordinare pe care le oferă medicina.Examinarea unor texte deontologice şi juridice Deoarece medicul are ca puncte de referinţă în comportamentul său atât propria conştiinţă. dintre care vă semnalăm: Recomandarea nr. va trebui să luăm în seamă documentele internaţionale. avortul. transplantul de organe. totuşi nu este încă lipsită de pericole sau este foarte costisitoare". şi are valabilitate timp de cinci ani. Prin condiţii existenţiale extreme se înţelege faza terminală în care folosirea terapiilor ar întârzia moartea. avându-se şi consensul a doi medici foarte competenţi. elaborată în scris pe un formular foarte precis. reactivează sau înlocuieşte o funcţie vitală naturală şi conduce doar la o întârziere a morţii. nu se poate impune nimănui obligaţia de a recurge la un tip de terapie care. Trebuie să recunoaştem că la prima vedere se regăseşte ceea ce se afirmă în Declaraţia S. sau se scrie în continuare: " este permisă întreruperea aplicării unor astfel de mijloace ( mijloace la dispoziţia medicinii avansate . Pacientul trebuie să aibă o diagnosticare terminală făcută de doi medici. experimentele pe om. datează din 1976. sau destinatari ai bunurilor sale. care să nu fie legaţi de acesta prin legături de rudenie sau afinităţi. modifică precedentul text elaborat la Bruxelles cu titlul " Ghid European de Etică Medicală". cât şi codul deontologic sau codurile deontologice (internaţionale. refuzul de a presta serviciul militar din motive de conştiinţă. dar nu ar conduce la recuperarea vieţii." 188 . naţionale). care prin aparate mecanice sau artificiale susţine. secretul profesional. Deci. etc. Dar luarea acestei decizii trebuie să fie făcută cu acordul bolnavului şi al familei sale. Principiile constau în 37 de articole şi oferă o linie deontologică medicilor din Comunitatea Europeană pentru rezolvarea unor probleme ca independenţa faţă de puterile politice. (46) Dispoziţia. Concret legea recunoaşte dreptul oricărui adult de a dispune de neaplicarea şi întreruperea "terapiilor de menţinere în viaţă" în cazul în care se află " la limita extremă a condiţiilor esenţiale" Această dispoziţie (living will) trebuie să fie semnată de beneficiar în prezenţa a doi martori. Iniţiative de legalizare a eutanasiei Vom rezuma câteva iniţiative adoptate în diferite ţări care se constituie în stimulente pentru legalizarea eutanasiei . 779/ 1976 a Adunării Consiliului European privind drepturile bolnavilor şi muribunzilor. ajutorarea muribundului. reproducerea umană. In SUA acel Natural Death Act (legea privind moartea naturală) document emis de statul California şi extins în termeni echivalenţi în alte state americane. deşi a fost aplicată deja.n. să nu fie medicul curant sau un subordonat al acestuia sau al instituţiei de tratament.) în cazul în care nu s-au obţinut rezultatele scontate. Prin terapii de susţinere a vieţii se înţelege orice mijloc sau intervenţie medicalîă. aut. Documentul aprobat la Paris de către Conferinţa Internaţională a Asociaţiilor Medicilor în 7 ianuarie 1987 (45) .

hrănirea. subiectivismul pacienţilor sau al medicilor atât în evaluarea diagnosticului nefast cât şi în aplicarea normei. această procedură prezintă dificultăţi etice mai grave. Aplicarea practică este foarte variată. După cum se ştie. are un câmp amplu şi aproape nedefinit. Dacă mă aflu în imposibilitatea de a lua decizii privind viitorul meu şi dacă nu sunt speranţe de recuperare a invalidităţii fizice şi mentale. este permis ca medicul să fie "lipsit" de o apreciere proprie chiar împotriva voinţei pacienţilor? In aceste condiţii cum ar mai putea medicul să rămână autonom în propria-i conştiinţă şi în calitate de "persoană care prestează o muncă intelectual"şi care prin inteligenţa lui trebuie să aprecieze care sunt cele mai adecvate mijloace pentru a asista bolnavul terminal? Cineva a observat că living will porneşte de la presupunerea că medicul doreşte. Rămâne şi nedumerirea de fond privind interpretarea în cazul concret a ceea ce se cheamă mijloace de menţinere vitală şi determinare a condiţiilor de ireversibilitate: se înţelege oare prin mijloace de întreţinere vitală şi ajutorarea respiraţiei. Ne vom referi şi la "cazul Olanda" şi la normativa aprobată de Parlamentul olandez . asupra procedurii living will (48) persistă nedumeriri importante. Cruzan. s-a pronunţat totuşi de partea celor care resping eutanasia. să practice terapii eroice. prin reglementarea definită do not resuscitate policy . în lipsa condiţiilor concrete ale bolii. se merge dincolo de limitele prevăzute de living will . asupra unui bun care înseamnă viaţă şi nu un lucru. igiena personală. Practic această reglementare constă în refuzul sau neaplicarea tehnicilor de reanimare la pacienţii pentru care acest lucru ar fi inutil şi costisitor. Congregaţii sau mijloacele extraordinare la care se referă Christian Affirmation of life? Apoi. chiar dacă ar determina o moarte anticipată. declarată etică de către Consiliul General al Asocieţei Medicale Canadiene în 1974. dacă este posibil. hidratarea? Acestea sunt cu adevărat mijloacele despre care se vorbeşte în Declaraţia Sf. Apoi. (49) Un "referendum" din 1991 din statul Washington (DC) . cu orice preţ şi în permanenţă. sunt medici care se pun de acord cu bolnavul. ca de exemplu "testamentul de viaţă" propus de Comitetul episcopal pentru apărarea vieţii de pe lângă Conferinţa Episcopală Spaniolă. mai ales asupra valabilităţii juridice şi morale a unei voinţe testamentare exprimate cu anticipaţie. unele cercetări au scos în evidenţă faptul că în această ţară practica medicală a 189 . în SUA s-a adoptat în 1990 o lege privind autodeterminarea pacientului (Patient Self Determination Act) prin care este favorizat rolul pacientului în luarea deciziilor privind viaţa sa. Este clar că în lipsa unor criterii obiective de confruntare instrumentală şi fizică şi dată fiind existenţa unei varietăţi de cazuri ce nu pot fi generalizate. să fiu consultat privind procedeele medicale care ar putea fi utilizate pentru prelungirea vieţii mele atunci când se apropie moartea. solicit să nu se folosească mijloace extraordinare pentru prelungirea vieţii mele. pe care l-am amintit deja. sunt spitale unde se cere opinia comitetului etic. e drept cu o uşoară respingere . (47) Cu toate acestea. există medici care îşi revendică dreptul de a evalua singuri oportunitatea folosirii tehnicilor de reanimare."United States Catholic Health Association" a distribuit în anul 1974 un document (Christian Affirmation of Life) în care se afirmă: " solicit. mai ales în faza finală a bolii. In Canada." Alte asemenea iniţiative au mai apărut ulterior. explicându-i -se înainte cu sinceritate condiţia în care se află şi prognoza bolii. După faimosul caz a lui Nancy B.

a dus la aprobarea unei legi cu caracter federal care o abrogă pe cea a Teritoriului de Nord (votată de Senatul federal la 24 martie 1997). coerentă cu decizia sa din iunie. In afara legii olandeze pe care am comentat-o mai sus. Ambele Curţi anulaseră legile care interziceau suicidul asistat în statele Washington şi New York. Amândouă declaraseră neconstituţională acea interzicere şi pretindeau recunoaşterea dreptului cetăţeanului de a alege modul şi momentul morţii ca unul din drepturile constituţionale. a hotărât în octombrie 1997. In motivarea sentinţei. dar o depenalizează. în anul 1994 s-a obţinut aprobarea legii. este cunoscută legea aprobată de Parlamentul " Teritoriului de Nord" din Australia. chiar involuntară. Cu denumirea Rights of the Terminally III Act" . (52) . în loc ca practica să respecte dispoziţiile legii. intrată în vigoare la 1 iulie 1996. un judecător de la Curtea districtuală a statului Oregon a blocat legea. diferitele state au autoritatea de a reglementa legal această situaţie. La 27 octombrie 1997 a fost votat un al doilea referendum privind suicidul asistat. care aproba suicidul asistat pentru bolnavii în faza terminală." (51) Actualmente. chiar şi pe bolnavii în faza terminală. Curtea Supremă. După câteva tentative eşuate în unele state. Dezbaterea acerbă care s-a declanşată în Australia asupra acestei legi. De data aceasta fusese propus de către adversarii eutanasiei. declarând că acest presupus drept nu poate fi inclus printre drepturile recunoscute de Constituţia americană şi. să nu accepte un recurs împotriva legii aprobate în 1994. în condiţii foarte restrictive ( se interzice de exemplu ca bolnavii să fie ajutaţi să moară prin injecţii. peste 3o de state federale consideră asistarea suicidului ca pe un delict criminal. lăsând ca respectivele legi să fie discutate şi emanate în diferitele state. deşi se ştie că metoda prospectată cu pastile este ineficientă în multe cazuri). în statul Oregon. a fost prima din lume. întrerupe viaţa pacientului. Nu modifică de asemenea esenţa unei conduite care este grav condamnată pe plan etic şi care deschide drumul altor forme de eutanasie. şi că impulsurile spre suicid a unei persoane grav bolnave ar trebui să fie interpretate şi tratate la fel cu cele ale oricărei alte persoane. care a aprobat eutanasia. ca şi când sarcina legii ar fi fost să legalizeze ceea ce se întâmpla în mod concret. ei cerându-le cetăţenilor 190 . în mai 1995. S-au făcut numeroase tentative de a schimba această situaţie de către grupuri şi asociaţii diferite. cu un vot rar de unanimitate (9 judecători contra 0) a răsturnat acele hotărâri . în zilele noastre. în sfârşit. legea. considerând-o contrară Constituţiei americane care se angajează să-i protejeze pe toţi cetăţenii. prin urmare. Curtea Supremă a Naţiunii. Această lege nu legalizează efectiv eutanasia.eutanasiei era foarte răspândită (50) astfel încât legea a înţeles să fie receptivă la o practică de felul acesta. Pe 26 iunie 1997 Curtea Supremă de Justiţie a Statelor Unite s-a pronunţat asupra a două decizii în acest sens. Actuala situaţie legislativă în lume Problematica legislativă privind eutanasia şi suicidul asistat s-a îmbogăţit în ultimii ani cu iniţiative şi luări de poziţie diferite. judecătorul Rehnquist afirmă că legile statelor care interzic suicidul asistat sunt "expresia angajării statelor în protecţia şi apărarea oricărei vieţi omeneşti". În urma referendumului aprobator. emise de Curtea de Apel a circuitului nouă şi doi. ea nu acţionează asupra medicului care respectând nişte puncte bine codificate. şi adaugă: " interzicerea suicidului asistat de către stat reflectă şi întăreşte politica acestuia asupra faptului că persoanele vârstnice nu trebuie să fie considerate inferioare fiinţelor tinere şi sănătoase. considerând-o un drept al cetăţeanului în anumite condiţii. favorabile eutanasiei.

O mare surpriză a fost apoi decizia Curţii Constituţionale a Columbiei. 191 . putând intra în vigoare. Experienţa olandeză.să voteze o lege în acest sens. (53) Trebuie înţelese bine implicaţiile şi consecinţele unei astfel de sentinţe. aprobată prin referendum-ul din 1994. a revenit în centrul atenţiei. 60% din votanţi s-au pronunţat împotrivă şi astfel legea. aşa cum am spus. a aprobat eutanasia pentru persoanele aflate în fază terminală cu condiţia ca ele să-şi dea consimţământul. are o mare semnificaţie şi va fi important să-i urmăim viitoarele evoluţii. emisă fără desfăşurarea unei dezbateri adevărate pe această temă în respectiva ţară latinoamericană. care pe 20 mai 1997.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful