Capitolul I Bioetica: origini, răspândire şi definiţii Apariţia Bioeticii ca o "nouă" reflecţie şi originea termenului Principalele centre de bioetică din

lume De la etica medicală la bioetică Problema definiţiei Bioetica, antropologia şi caracterul interdisciplinar Capitolul al II-lea Justificare epistemologică Formarea gândirii bioetice şi metodologia cercetării în bioetică Justificarea epistemologică a bioeticii Raportul dintre ştiinţa biomedicală şi bioetică Modele bioetice diverse şi chestiuni de meta-etică Metoda de cercetare în bioetică Legea morală şi legea civilă Capitolul al III-lea Introducere privind omul - Bazele Antropologiei Capitolul al IV-lea Prima parte: Bioetica, genetica şi diagnosticarea prenatală Manipularea şi ingineria genetică. Importanţa şi delimitarea temei Nivele şi scopuri ale intervenţiei. Nivele de intervenţie. Finalităţi Orientări etice şi criterii de aprecieri etice Norme etice particulare Problemele diagnosticării şi screening-urilor genetice post-natale Terapia genică Ingineria genetică alterativă şi amplificatoare la om Clonarea umană: aspecte etice Diagnosticarea prenatală Istoric şi indicaţii medicale Metodele şi procedeele tehnice Rezultatele şi succesele după examenul genetic Indicaţii etice privind diagnosticarea genetică prenatală Prospect rezumativ al posibilelor intervenţii în domeniul geneticii A doua parte: Bioetica şi avortul Punctul de vedere al bioeticii Embrionul în lumina geneticii şi biologiei umane Caracterul uman al embrionului Avortul terapeutic Avortul eugenetic Legea avortului şi refuzul din motive de conştiinţă Formele "ascunse" de avort Prevenirea avortului spontan

1

Capitolul al V-lea Prima parte: Bioetică, sexualitate şi procreare umană Delimitarea şi actualitatea temei Sexul corpului şi sexul psihologic Legătura conjugală şi procrearea Etica procreării responsabile şi a contracepţiei Metode de reglementare naturală a fertilităţii A doua parte: Bioetica şi tehnologiile de fecundare umană Definirea problemei etice Aspecte morale ale inseminării artificiale omogene Liceitatea mijloacelor şi metodelor de prelevare a spermei Evaluarea morală a inseminării artificiale eterologe Transferul intratubaric al gameţilor (GIFT) şi alte tehnici de fecundare intracorporală Problemele etice privitoare la FIVET Fecundarea in vitro şi experimentele Fecundarea şi gestaţia interspecifică Evaluare etică a selectării sau prestabilirii sexului A treia parte: Bioetica şi sterilizarea Evaluarea morală Inviolabilitatea persoanei şi a integrităţii sale fizice Unitotalitatea fiinţei umane Corolare şi cazuri concrete de o deosebită gravitate Lege şi sterilizare Capitolul al VI-lea Prima parte: Bioetica şi experimentul asupra omului Experimentul clinic cu medicamente Experimentul este necesar Semnificaţia tehnică a experimentării farmacologice Istorie, praxis şi legislaţie Evaluare etică şi cazuri concrete Experimentarea pe fetuşi şi pe embrioni umani. Noutatea temei Intervenţiile intrauterine cu caracter terapeutic Intervenţiile de pură experimentare ştiinţifică Experimente asupra fetuşilor umani avortaţi Prelevarea ţesuturilor fetale cu scopul transplantării A doua parte: Bioetica şi transplanturile de organe Progresele ştiinţifice şi tehnice Perspective legislative şi cooperare internaţională Aspectul etic al problemei: principiile generale Apărarea identităţii personale a primitorului şi a descendenţilor lui Consimţământul în cunoştinţă de cauză Problema constatării morţii în transplantul de pe cadavru Cazul transplantului heterolog Implantul de ţesuturi Nou născutul anencefal ca presupus donator de organe

2

A treia parte: Bioetica, eutanasia şi demnitatea morţii Definiţia termenilor şi istoricul problemei Contextul cultural actual Sinteză doctrinală cu caracter moral pe tema eutanasiei Examinarea unor texte deontologice şi juridice Actuala situaţie legislativă în lume

3

Din acest motiv. apare în Statele Unite. înainte de toate. el va numi bioetica ştiinţa supravieţuirii (science of survival). o ruptură între două domenii ale cunoaşterii. care să nu aibă drept scop doar cunoaşterea şi explicarea fenomenelor naturale. adică orice intervenţie ştiinţifică a omului asupra vieţii în general. astfel încât să favorizeze supravieţuirea speciei umane şi să ridice calitatea vieţii pentru generaţiile viitoare. care i-a dat numele şi i-a conferit o anumită semnificaţie. o expunere istorico-culturală a acestei gândiri. subliniind opere de o deosebită relevanţă şi dezvoltări instituţionale (Centre. bioetica.pentru a reprezenta cunoaşterea biologică. în mod paradoxal tocmai ca efect al progresului ştiinţific.filozofice ale acestei dezvoltări (2) . Introducând termenul.rădăcina bio . şi faptele biologice (biological facts) se află. răspândire şi definiţii Apariţia Bioeticii ca o "nouă" reflecţie şi originea termenului După circa 25 de ani de la apariţia în literatură a termenului de "bioetică" datorată oncologului Van Rensselaer Potter (1) este util să reparcurgem drumul mişcării de idei cu acest nume. "Am ales . şi nu numai prin Potter. necesitatea unei noi ştiinţe. în sensul propriu al cuvântului. Potter prevestea urgenţa unei ştiinţe noi. bioetica. bioetica porneşte de la o situaţie alarmantă şi de la o preocupare critică privind progresul ştiinţei şi al societăţii. de asemenea. (5) În acest sens. cel ştiinţific şi cel umanist. conceptul de bioetică are o semnificaţie mai amplă faţă de etica medicală tradiţională. care a avut un succes rapid şi substanţial. Singura cale posibilă în faţa iminentei catastrofe era crearea unei "punţi" între cele două culturi. "Instinctul supravieţuirii nu era suficient şi apărea. Există de acum anumite contururi istorico . şi etica pentru a reprezenta cunoaşterea sistemului valorilor umane" (4) . al speciilor şi indivizilor. Mi se pare oportun să ofer. Toţi recunosc faptul că bioetica. la baza acelui proces ştiinţifico-tehnologic lipsit de discernământ şi care punea în pericol omenirea şi însăşi supravieţuirea pe pământ. spune Potter. se exprimă. anunţate în domeniul ingineriei genetice cu înspăimântătoarea posibilitate de a se construi arme biologice şi de a fi alterat statutul însuşi al formelor de viaţă. el a subliniat că bioetica trebuiea să constituie "o nouă disciplină care să combine cunoaşterea biologică cu cea a sistemului valorilor umane" (3) .Potter specificase într-adevăr pericolul ce-l reprezenta. cea ştiinţifică şi cea umanistico-morală. au conferit acestei alarme o mare rezonanţă şi au dat naştere unei mişcări de idei şi temeri de genul "catastrofală". 4 . nu trebuia să se focalizeze numai asupra omului. ci trebuia să cuprindă şi biosfera în întregul ei. Comitete de învăţământ academic) care exprimă cele mai semnificative evoluţii şi o recunoaştere suficientă a problemelor. în consecinţă. Descoperirile din acei ani şi din cei imediat următori. În concepţia potteriană. ci să tindă în acelaşi timp să descopere felul în care aceste cunoştinţe tehnico-ştiinţifice pot fi întrebuinţate cu înţelepciune. pentru supravieţuirea întregului sistem.Capitolul I Bioetica: origini. Distincţia netă între valorile etice (ethical values) care reintră în cultura umanistă în sens larg. după Potter. îndoiala privind capacitatea de supravieţuire a umanităţii. ştiinţa sistemelor fiinţelor.scria el . în acest fel în mod teoretic.

Hellegers a fost primul care a introdus termenul de bioetică în lumea universitară structurând în mod academic această disciplină . obiectul acestui domeniu de studiu nou îl constituie aspectele etice implicate în practica clinică. o ştiinţă capabilă de a reuni valori prin dialogul şi confruntarea dintre medicină. Interesul pentru aceste studii a fost atât de mare încât la început 5 . După Hellegers. Rigoarea istorică ne obligă să afirmăm că deja cu câţiva ani înaintea lui Potter şi a lui Hellegers.cum am mai afirmat . Trebuie să i se recunoască lui Hellegers şi meritul de a fi indicat o metodologie specifică a acestei discipline noi. În acei ani trebuie recunoscut impulsul puternic imprimat de un faimos obstetrician de origine olandeză. al cărui obiectiv specific era considerarea aspectelor etice. de denunţurile şi procesele legate de unele abuzuri răsunătoare care se refereau la experimente făcute pe om.În afara acestui traseu al naşterii bioeticii. cu timpul. pentru a discuta aceste probleme. a favorizat naşterea unei bioetici a mediului.după cum vom arăta mai departe .şi apoi a inserat-o în domeniul ştiinţelor biomedicale. cunoscut imediat cu numele de Hastings Center. Desigur. deci. apăruse faimosul Hastings Center.la crearea unei instituţii dedicată în mod sistematic studiului Bioeticii. Institute of Society. inoculând virusul unor copii handicapaţi internaţi în spital. tocmai această concepţie. cu sediul la Hastings on Hudson (NY). celule tumorale unor pacienţi în vârstă. În această perspectivă. concepţia lui despre bioetică va fi în consecinţă cea care va prevala: bioetica va fi considerată de majoritatea oamenilor de ştiinţă ca o disciplină specifică capabilă să sintetizeze cunoştinţele medicale şi pe cele etice. fără însă a se folosi termenul de bioetică. la Jewish Chronic Disease Hospital din Brooklyn fuseseră injectate. noul termen de bioetică este adoptat în locul celui de "morală medicală". În perioada 1965-1971. Deci. Aceste experienţe ne duc cu gândul la experimentele sălbatice ce se făceau în lagărele de concentrare din perioada nazistă. concepţia bioeticii potteriene a fost umbrită de mai renumita bioetică hellegeriană. fără consimţământul lor. pentru care moştenirea lui Potter a fost moderată.filozofului Daniel Callahan şi psihiatrului Willard Gaylin. filozofi. la Willowbrook State Hospital din New York. sociale şi legale ale ştiinţelor medico-sanitare. El consideră bioetica un fel de maieutică. Apoi. cercetători. dar cu siguranţă îşi păstrează importanţa întrucât viziunea originală a unei bioetici globale cuprinde atât biosfera cât şi omul cu interacţiunile reciproce pe termen scurt şi lung. (7) Principalele centre de bioetică din lume Callahan şi Gaylin luaseră iniţiativa de a reuni oameni de ştiinţă. a căror preocupare era de a studia şi formula norme mai ales în domeniul cercetării şi experimentării biomedicale.Reich (6) vorbeşte despre o geneză "bilocată" a termenului de bioetică. În anul 1963. filozofie şi etică. în timpul unui experiment. moştenire care astăzi a devenit preponderentă faţă de cea a lui Potter. politice şi în mass-media. s-au făcut studii pentru imunizarea împotriva hepatitei virale. înainte chiar de anunţarea descoperirilor din sfera geneticii. datorat . de exemplu. Astfel de reflecţii au dus .T. cea interdisciplinară preconizând că specialistul în clinică bioetică ar fi devenit mai expert decât moralistul tradiţional. Aşa cum s-a afirmat. chiar şi pentru a o diferenţia de aceasta. angajat în cercetări în domeniul demografic şi fondator al Kennedy Institute of Ethics. În Statele Unite discuţia privind problemele etice ale experimentării era deja acutizată. Andre Hellegers. astfel încât W. şi anume în 1969. mai există încă o "moştenire" ce trebuie luată în seamă. Ethics and the Life Sciences.

În acest scop. reproducerea artificială. cu atât mai mult cu cât. "The patient as person" şi "Fabricated Man". Scopurile specifice ale activităţii sale sunt: abordarea şi rezolvarea problemelor etice create de progresul ştiinţelor biomedicale şi de însăşi profesiunea medicală. şi parţial cu bani primiţi de la mama lui. cum spuneam. Directorul lui a fost câţiva ani Edmund D. Pellegrino. participarea la elaborarea unor norme în probleme morale dificile ale societăţii contemporane. la circa 50 de km de New York. În anii în care se năştea Hastings Center. întreruperea terapiei de menţinere vitală. Instituţia a primit numele. (9) Rezultatele acestor studii sunt publicate în revista Hastings Center Report. ambele lansate în 1970. După moartea lui Hellegers. care s-a păstrat. Din aceste cursuri de morală au rezultat două volume. cum ar fi de exemplu Sida. care are un director propriu. l-au stimulat pe Hellegers să prezinte propunerea de a crea un institut care să se ocupe atât de fiziologia reproducerii cât şi de Bioetică. care a desfăşurat programe educative. Implicaţiile. educarea publicului în general privind relevanţa etică a multor descoperiri ştiinţifice. 6 . Aşa s-a născut în 1971. în 1979. în interiorul Department of Community and Family Medicine. El se transferă la această universitate cu intenţia precisă de a inaugura un program de cercetare interdisciplinară de Bioetică. centrul a fost amenajat într-o cameră disponibilă în casa Callahan. Acest centru a introdus desigur ample tematici medicale şi medico-sociale în dezbaterea bioetică mărindu-i orizontul în comparaţie cu perspectivele lui Potter şi a contribuit la elaborarea unor proiecte didactice şi de linii directoare privind probleme de bioetică specială. la Georgetown University din Washington (DC). Center for Population Research. şi în numeroase alte monografii. Hellegers l-a invitat în anul 1968 şi în 1969. putând fi considerate primele publicaţii care au lansat Bioetica în America. distribuirea fondurilor în domeniul sanitar. The Asian Bioethics Program. apoi. angajat în cercetări de fiziologia fătului. (8) Din 1987. care-şi propune să evalueze implicaţiile etice determinate de impactul cu dezvoltarea ştiinţifico-tehnologică în domeniul bioeticii în ţările din Asia. de Kennedy Institute of Ethics şi a fost anexat în mod oficial la Georgetown University. laic. aproape o misiune socială. The European Program in Professional Ethics. întâi în Germania şi apoi în alte ţări europene. ale acestei cercetări. cu o valoroasă activitate educativă a publicului în general. Hastings Center s-a mutat la Briarcliff Manor (NY). Hellegers. ajungea. The Joseph and Rose Kennedy Institute for the Study of Human Reproduction and Bioethics. deja prezent în cadrul universităţii din 1964. S-au desfăşurat apoi activităţi comune cu alte centre de la Georgetown University: Division of Health and Humanities.nu s-au avut în vedere probleme logistice şi economice. oficiosul centrului. Centrul îşi propune să fie un institut de cercetare independent. diagnoza prenatală. În interiorul Institutului îşi are sediul Center for Bioethics. pe teologul moralist protestant Paul Ramsey să ţină cursuri la Facultatea de medicină de la Georgetown University. fie ele şi etice. adică primul centru care purta formal numele de institut de bioetică. non profit. la înfiinţarea lui. Chiar în acea perioadă familia Kennedy luase hotărârea să finanţeze unele cercetări privind prevenirea handicapurilor mentale congenitale.

"Center for Bioethics" şi "Kennedy Institute " (10) îşi au sediul într-o universitate , Georgetown (fondată de iezuiţi în 1789) care, prin constituţie, este deschisă studenţilor şi cercetătorilor de orice confesiune religioasă; are ca principal scop cercetarea printr-o metodologie interdisciplinară, membrii ei provenind din domeniul ştiinţelor umane, sociale, ştiinţelor naturii, cu preferinţă pentru sfera filozofiei şi teologiei morale şi o confruntare înterreligioasă şi ecumenică. Publicaţiile Institutului şi Centrului sunt numeroase, ca şi temele abordate, dar una dintre ele merită menţionată în mod special: fiind unică în felul ei, "Encyclopedia of Bioethics", îngrijită în 1978 de W.T.Reich, a fost reeditată în 1995 în cinci volume, are 3000 de pagini, conţine 464 de articole prezentate în ordine alfabetică şi redactate de 437 de autori. Kennedy Institute publică bimestrial "New Titles in Bioethics", o bibliografie actualizată cu noi volume publicate, şi "Scope Note Series", monografii bibliografice care cuprind şi articole din reviste. Revista oficială este "Kennedy Institute of Ethics Journal". O altă activitate importantă a centrului a fost activarea unui serviciu de informaţie bibliografică online, Bioethicsline, sprijinit de National Library of Medicine din Betsheda în Maryland şi distribuit prin sistemul MEDLARS în Statele Unite şi în lume. Biblioteca de la Georgetown University, The National Reference Center for Bioethics Literature, reuneşte cele mai relevante publicaţii din aria anglo-americană. În această arie culturală se formează, mai ales cu ajutorul lui T.L. Beauchamp şi J.F. Childress, doctrina bioetică din Statele Unite inclusă în faimoasa operă Principles of biomedical ethics, care trasează teoria "principialismului" de care vom vorbi. (11) Un alt gânditor care se numără printre părinţii Bioeticii este E.D.Pellegrino, pe care l-am amintit deja ca director, pentru câţiva ani, al Centrului de Bioetică (actualmente director al "Center for the Advanced Studies in Ethics" şi al "Center for Clinical Ethics" tot pe lângă Georgetown University), care împreună cu D.C. Thomasma a introdus concepte noi privind relaţia medic-pacient. (12) După primele două centre de studii din Statele Unite, au fost înfiinţate altele, legate mai ales de universităţi sau spitale. (13) Noi ne vom referi însă numai la cele care prezintă un mod specific de abordare. În America merită să fie numit Pope John XXIII Center, care a publicat numeroase monografii. El pleacă de la o perspectivă instituţională de fidelitate faţă de Magisteriul Bisericii Catolice. În Australia este cunoscută activitatea desfăşurată de Center for Human Bioethics de pe lângă Monash University din Melbourne, condus de P. Singer - cunoscut prin extremul său "laicism" - care este şi co-director al reviste Bioethics, organ oficial al "International Association of Bioethics". (14) Tot în Australia operează două centre de bioetică de inspiraţie catolică: The Thomas More Center şi St Vincent's Bioethics Center. În Europa, continentul pe care de mult s-au dezvoltat cele mai semnificative sisteme filozofico-morale, care au inspirat, secole întregi, viaţa socială, bioetica şi-a făcut apariţia mai târziu: această întârziere poate fi atribuită structurării diferite a sistemului sanitar şi universitar faţă de SUA, prezenţei puternice a deontologiei profesionale predată de medicii legişti sau dificultăţilor de organizare a unei munci interdisciplinare din cauza unei specializări academice excesive. (15)

7

În anul academic 1975-76 au fost create în Spania, pe lângă Facultatea de Teologie de la San Cugat del Valles (Barcelona) seminarii de studiu în diferite domenii ale bioeticii; din aceste seminarii s-a născut Instituto Borja de Bioética, condus de un discipol şi colaborator al lui A. Hellegers, Francisco Abel s.j., care a primit statut de fundaţie privată în 1980. În afara acestui centru, care deţine primatul în Spania din punctul de vedere al interesului şi al cercetării în Bioetică trebuie semnalată angajarea dlui D. Gracia, Director al "Departamento de Medicina Preventiva, Salud Pública e Historia de la Ciencia", de pe lângă Facultatea de Medicină de la Universitatea Complutense din Madrid. Importantă este lucrarea, menţionată în notă, "Fundamentos de bioética", ce porneşte de la un examen istorico-filozofic al evoluţiei conceptelor etice în domeniul biomedical al şcolii hipocratice până în zilele noastre şi conturează bazele raţiunii etice în domeniul biomedical care s-au desprins din evoluţia gândirii filozofice. Examenul istoric este amplu: justificarea principiilor de beneficienţă , vătămare, de autonomie, de justiţie este urmărită în diversele etape ale gândirii etice, din antichitate până la gândirea actuală din Statele Unite. Autorul, aderând la filozofia personalistă şi fenomenologică a conaţionalilor L. Delgado şi X. Zubiri, avansează teoria "eticii formale a bunurilor", ca fundament al instanţei etice universale, negând existenţa posibilităţii unui fundament universal în planul conţinutului judecăţii etice. Autorul a promis că acest volum va fi urmat de o operă ulterioară despre bioetica clinică. Contribuţia lui rămâne una dintre cele mai importante pe plan internaţional.
(16)

Tot în Spania, din 1993 funcţionează Sociedad Andaluza de Investigación Bioética, a cărei activitate este demonstrată de publicarea periodicului Bioetica y Ciencias de la Salud. Este semnalată şi ampla activitate a Grupului de "Investigación Bioética de Galicia" (GIB) În 1983 a fost creat la Bruxelles, din iniţiativa unor profesori de la Universitatea Catolică din Louvain, "Centre d'Études Bioéthiques": este vorba de o asociaţie non profit afiliată pe lângă Universitatea din Louvain. (17) Alte centre de interes bioetic există în Franţa: amintim pe cel denumit Institut National de la Santé et de la Recherche Medicale (INSERM), pe lângă care a fost creat Centre de Documentation et Information en Éthique (CDEI). În Ţările de Jos primul institut de bioetică (Instituut voor Gezondheidsethiek) este fondat la Maastricht în 1985. În Anglia, din 1975, este publicat periodicul trimestrial Journal of Medical Ethics de către Institute of Medical Ethics cu sediul la Edimburg şi care se defineşte o "organizaţie independentă, nepartinică." În acest moment, publicaţia este îngrijită în colaborare cu British Medical Association (Asociaţia Medicilor Britanici). La Londra este publicată revista Ethics and Medicine de către Centre for Bioethics and Public Policy, de orientare hipocratică şi creştină. Tot la Londra trebuie semnalată activitatea desfăşurată de Linacre Centre for Health Care Ethics, fondat în 1977, în serviciul comunităţii catolice din Marea Britanie. În plan european trebuie semnalată opera unui autor german, care acţionează în Palestina şi în America de Nord, şi care a contribuit în mod substanţial la dezbaterea bioetică: este vorba de Il principio di responsabilitá de H. Jonas, una din cele mai mari contribuţii aduse acestei discipline. Autorul are un punct de pornire analog cu cel al lui Potter: el ia în consideraţie posibilitatea din ce în ce mai mare a tehnologiei, ale cărei ameninţări la adresa supravieţuirii 8

umanităţii le analizează. Omenirea are obligaţia să supravieţuiască - după autor aceasta este exigenţa prioritară - şi de aceea, este necesară o nouă Etică, etică pe care el o numeşte a "viitorului", pentru că trebuie să se bazeze pe studierea consecinţelor intervenţiilor omului asupra biosferei pentru generaţiile viitoare. Criteriul ghid pentru intervenţiile biotehnologice va trebui să fie cel al excluderii catastrofei. (18) Câteva cuvinte trebuie să spunem şi despre situaţia din Italia. Instituţia noastră, Centro di Bioetica, s-a născut printre primele în Italia, în 1985, la Universitá Cattolica del Sacro Cuore (UCSC). Îşi are sediul la Facultatea de Medicină şi Chirurgie "A. Gemelli" din Roma. Organul director este constituit dintr-un comitet compus din Rectorul şi Decanul Facultăţii de Medicină (membrii de drept) şi din alţi 18 membri desemnaţi de Rector, medici specialişti, biologi, filozofi, jurişti, moralişti, teologi. Recent, pe lângă Centru a fost creat - prin hotărârea Consiliului Facultăţii şi a Senatului academic - Institutul de Bioetică ce îşi desfăşoară activitatea în domeniul academic, coordonând cursuri de Doctorat şi de Perfecţionare postlicenţă, ca şi activitatea didactică în cadrul Cursului de licenţă în Medicină şi Chirurgie, şi a Diplomelor Universitare din domeniul sanitar. Institutul este condus de un profesor titular de bioetică şi beneficiază de activitatea cercetătorilor şi bursierilor. Centrul de Bioetică este operaţional pentru activitatea de formare în teritoriu şi, în ultimii ani, a contribuit la crearea unor sedii ale consorţiului, în diferite regiuni din Italia, prin care coordonează activitatea de educare permanentă prin cursuri adresate personalului sanitar şi celor interesaţi direct sau indirect de probleme de bioetică. Oficiosul Centrului este revista Medicina e Morale, care publică bimestrial articole, note, comentarii şi recenzii bibliografice despre aspecte ale Bioeticii, ale deontologiei şi ale moralei medicale. Activitatea Centrului şi a Institutului de Bioetică al Universităţii Catolice este demonstrată de publicarea acestui manual şi a două colecţii care includ deja zeci de volume. (19) Perspectiva filozofică ce caracterizează Centrul şi Institutul este "personalismul fundamentat ontologic" de inspiraţie tomistă şi dezvoltă, plecând de la acest punct de vedere, continua sintonie cu gândirea catolică fără a împiedica sau a exclude dialogul cu alte abordări. Un alt pol de reflecţie, important, este cel legat de Istituto Scientifico Ospedale San Raffaele din Milano, unde există din 1985 un Dipartimento di Medicina e Scienze umane şi unde se publică o revistă ştiinţifică de popularizare KOS şi o alta, cu caracter etico-sanitar, Sanare infirmos. (20) De orientare "laică", în sensul unei puternice critici aduse viziunii catolice a bioeticii, este Politeia, centru pentru formare şi cercetare în politică şi etică, din Milano (cu sedii şi la Roma şi Neapole). Şi acest centru are secţiuni de etică în economie, în domeniul mediului, şi de bioetică. Revista, editată sub îngrijirea Centrului, se numeşte Niotizie di Politeia şi reuneşte contribuţii de provenienţă diversă, ce reflectă însă o abordare analistă şi utilitaristă, privilegiind individualismul metodologic ce stă la baza muncii de cercetare a grupului. (21) Recent, secţiunea de bioetică a înfiinţat Consulta di Bioetica ( "Corpul consultativ de Bioetică"), ce editează revista Bioetica. Învăţământul academic al Bioeticii în Italia a fost activat în multe Universităţi pontificale, cu o perspectivă mai ales teologică. (22) În universităţile de stat, bioetica a fost introdusă ca disciplină de învăţământ la cererea unor facultăţi de Medicină şi chirurgie (printre care 9

Deja Codul lui Hammurabi din 1750 î C. învăţământul universitar de bioetică a contribuit. aşa cum au făcut-o mulţi autori (23) . care au dat un puternic impuls gândirii bioetice. Drumul nostru nu poate fi extins şi aprofundat. la o mai bună definiţie a acestei discipline şi acelaşi lucru se poate spune despre instituirea comitetelor de bioetică. structură etico-religioasă şi interpretare istorico-filozofică. de Hipocrate (460-370 î. Legea era pentru cei care practicau meserii specifice cetăţenilor obişnuiţi. modelelor de bioetică şi problemei fondării gândirii etice. o "profesie puternică". La originea eticii medicale în societăţile arhaice ca şi în cele mai evoluate din antichitate găsim mereu trei elemente: exigenţele cu caracter etic pe care medicul trebuia să le respecte. exprimată în sens religios în Jurământ. a transmite gratuit cele învăţate fiilor maestrului şi celor care semnează Jurământul. ca cea de rege şi de preot. reflecţia privind drepturile omului în Europa. conţine normele care dirijează activitatea medicală şi o primă reglementare a taxelor pentru asistenţa sanitară. specific unei categorii de persoane. deci. semnificaţiile morale ale asistenţei acordate bolnavului şi hotărârile pe care statul trebuia să le ia pentru cetăţenii săi în ce priveşte sănătatea publică. Structura Jurământului cuprinde: a) o invocare a divinităţii ca introducere distinctă. Gracia (25) mi s-a părut amplă şi documentată ca analiză a textului. categoria medicilor . aportul filozofiei moderne. celălalt 10 . Nu se poate face abstracţie. (24) . susţinută de o "morală forte". Jurământul reprezintă. înaintea răspândirii termenului însuşi şi a recentelor schimbări.) şi de "Jurământul " său .Universitatea Catolică din Roma). morala medicală de inspiraţie teologică. mai ales după ultimul război mondial. b) o parte centrală care la rândul ei are două fragmente: unul relativ la angajarea de a respecta maestrul. profesiunea medicală ar fi. Aportul principiilor şi criteriilor proprii filozofiilor moderne va fi tratat într-un capitol dedicat succesivmeta-eticii.C. este necesar să ne reamintim itinerariul istoric al gândirii etice în medicină. de-a lungul secolelor. expresia tipică a culturii epocii. ci se va opri la acel element din trecut care este absolut necesar pentru înţelegerea momentului cultural actual. fără îndoială. Expunerea făcută de D. potrivit acestei interpretări. cu caracter pre-juridic. Desigur. au predispus la criteriologii şi categorii filozofice şi adesea au dat naştere unor discuţii pe teme specifice. Unele etape. denumite şi "comitete etice". în reconstruirea gândirii etice occidentale din domeniul medical. influenţat de prescrierile sumerienilor. apoi. Unele etape sunt semnificative sub acest profil: etica medicală hipocratică. a fost inserată în grupurile de discipline pentru participarea la concursuri publice (pentru profesori universitari dintre cei mai calificaţi şi pentru cercetători universitari) deci în sectoarele ştiinţifico-disciplinare ale învăţământului universitar. care era considerată într-un anumit fel deasupra legii. De la etica medicală la bioetică Pentru a ne da seama pe deplin despre discuţiile actuale şi abordările diferenţiate ale Bioeticii. Tema va fi analizată într-un capitolul special.

chiar dacă i se solicită. orice abuz sexual faţă de persoana bolnavului şi de rude. principiu continuat de-a lungul secolelor. existenţa conştiinţei binelui în sine şi a respectului persoanei dincolo şi deasupra dorinţelor sale subiective . Jurământul fundamentează moralitatea actului medical pe principiul "beneficienţei şi nu al dăunării. deci al binelui pacientului. care consideră profesia medicală într-un climat de transcendenţă. aproape universală. ca cele de autonomie şi justiţie. acesta fiind "ethos"-ul lui. "Datoriile medicului" de Mohamed Hasin (1770) în Persia. Bioetica actuală. ci de o moralitate ce se bazează pe principiul sacru al binelui pacientului. în sens punitiv (damnaţiuni) pentru cel care îl încalcă. aşa cum vom vedea mai bine în capitolul relativ la întemeierea gândirii etice. Nu se poate vorbi. deci.nu dăunare.efortul lor de a întemeia criterii de moralitate care să nu fie subiective. mai ales cea care se inspiră din faimoasele principii: beneficienţă . Smith. de un cod atemporal. Rezultatul care decurge din această interpretare este că această gândire hipocratică ar fi dat în realitate un fundament filozofico-teologic a ceea ce azi numim cu o conotaţie negativă "paternalism medical". (26) Ceea ce recunosc toţi este faptul că gândirea hipocratică a rămas "canonică" pentru întreaga cultură clasică a Evului Mediu. Gracia. 11 . Nu se poate totuşi ignora . ca de exemplu administrarea otrăvii. Deoarece medicul acţionează pentru binele bolnavului. desigur. din secolul VI. conferindu-i caracter de sacralitate (sacerdoţiu fiziologic şi carismatic). Short Mell. ci pe ideea binelui şi a adevărului şi îl reţinem important pentru însăşi consistenţa altor principii. şi totuşi. precum "Jurământul lui Aseph Ben Berachyhu" în Siria. ceea ce prescrie nu ar avea nevoie de alte confirmări. ci bazate pe adevăruri obiective. aceste noi principii nu vor putea şterge complet principiul beneficienţei ca moment de validitate şi garanţie atât pentru autonomia pacientului cât şi pentru cea a medicului. aproape o expresie scrisă a unei morale naturale. "Rugăciunea zilnică a medicului" de Mose Maimonide (1135-1204) în Egipt. respectarea secretului medical. nici de o moralitate naturală. Această influenţă. "avortul cauzat de intervenţii artificiale". după cum a fost socotit până în secolul al XVIII-lea. după cum afirmă D. reprezintă. Nici ideea de justiţie formulată de gândirea socială contemporană nu va putea elimina acest principiu al beneficienţei. care noi nu considerăm că se bazează pe transcendenţa profesiei medicale. potrivit acestei analize istorice. liberalismul etic al lui Hume. Apariţia principiului de autonomie odată cu afirmarea gândirii moderne. al cărui protector fără drept de apel şi deasupra oricărei legi este medicul. c) o concluzie în care se cer sancţiuni din partea divinităţii în sens pozitiv (binecuvântări) pentru cel care respectă jurământul şi. Fără îndoială. autonomie şi justiţie . Nu poate fi vorba. ci de o reflectare a filozofiei şi a culturii timpului.pentru evoluţia gândirii etico-filozofice.fragment este dedicat mai concret terapiei care obligă medicul să excludă anumite acţiuni.păstrând o tradiţie istorică ce vine de departe şi traversează întreaga evoluţie a gândirii occidentale. un antipaternalism medical ". influenţa succesivă a lui Socrate. Platon şi Aristotel . a Jurământului lui Hipocrate este dovedită de formule asemănătoare răspândite în diferite culturi. de o simplă moralitate defensivă a "castei" medicilor. Gregory şi cu formularea drepturilor omului şi ale drepturilor cetăţeanului. nici măcar din partea pacientului.

încet. după greutăţile iniţiale din vremea lui Galileo. şi pentru cel puţin 17 secole. orice om. până la operele de morală medicală. prin forţa misterului Întrupării-Mântuirii. Figura medicului în sens creştin. mai ales cel aflat în dificultate. ci omul întreg. Şi după Revoluţia franceză. omul. atât de lumea creştină cât şi de cea islamică. cât şi prin practica asistenţială. a teologiei creştine. este considerat făptură a lui Dumnezeu. custode co-responsabil al pământului şi al vieţii în lume în faţa Creatorului însuşi. în unitatea lui: trupspirit. care întruchipează parabola Bunului Samaritean (28) în istoria lumii încreştinate. în abordarea şi căutarea dialogului pozitiv. este considerat şi evaluat ca expresie a carităţii Mântuitorului şi fundament al judecăţii finale şi escatologice. Biserica Catolică şi comunitatea creştină se ocupă de sănătatea publică ca o dovadă de fraternitate şi confirmare a autenticităţii mesajului. nu numai în sensul de "suplinire" a societăţii civile în ţările încă nedezvoltate. mutilaţiile şi dezvoltă o "morală medicală" care prinde tot mai mult contur. conform căreia ceea ce i se face bolnavului este apreciat în termenii "mie mi-aţi făcut".Nu se poate omite în această retrospectivă contribuţia creştinismului. în care baza concepţiei etice privind acţiunea medicului este extrasă din datele Revelaţiei şi nu numai din preceptele lui Hipocrate. Creştinismul nu s-a limitat să facă o bună primire eticii hipocratice.rezultă din depăşirea dualismului clasic. ci aşa cum a acţionat în cazul gândirii platonice şi aristotelice. dintre raţiunea ştiinţifică şi credinţa religioasă. 12 . pentru care nu numai sufletul spiritual. Aceste contribuţii pot fi recunoscute în primul rând în fundamentarea definitivă a conceptului de "persoană umană". mai recente. în configuraţia teologică şi nouă a asistenţei bolnavului şi a profesiei de medic. Apoi. care considerau temele de etică medicală ca făcând parte din analizele (dezbaterile) virtuţii justiţiei sau în comentariul poruncii "să nu ucizi". ci este chemat să fie slujitorul (diaconos) celor suferinzi.personalism creştin . eutanasia. deasupra legii morale. de tratatele medievale şi renascentiste. Evanghelia. comunităţile creştine vor simţi dreptul-datorie de a nu abandona asistenţa bolnavului. Valoarea persoanei umane în creştinism . nu este cea a unui personaj sacerdotal. a introdus concepte noi şi valori noi atât prin intermediul învăţământului. dezlegându-se încet. Bisericile au dezvoltat o morală teologică ce proclamă sacralitatea şi inviolabilitatea vieţii oricărei făpturi umane. condamnă avortul. mai ales în ambientul catolic. acolo unde acest termen este bine onorat. când se va afirma conceptul de "spital civil" şi de "drept al cetăţeanului la asistenţă". În numele acestei teologii. pruncuciderea. aplicarea ei în mediul sanitar şi în Magisteriul Bisericii. ca expresie a comunităţii celor care au obligaţia de a "se îngriji" de fraţi. dar mai ales ca "mărturie" a fraternităţii dorite de Cristos faţă de cel care suferă. al cărui Jurământ a fost mereu recunoscut ca expresie a eticii. după cum ne indică să-l vedem în bolnav pe "Christus patiens" tot astfel ea ne cere să-l putem recunoaşte în medic pe "Christus servus". creaţional şi salvator determină comunitatea creştină să se îngrijească de spitale. (27) Noua viziune asupra lumii şi a umanităţii în sens personalist.

Aceste delicte sunt astăzi cunoscute şi reunite în documentele procesului (32) şi rămân o mărturie deloc favorabilă a ceea ce poate face puterea detaşată de morală sau presupusă deţinătoare a moralei înseşi şi cu colaborarea medicilor care se lasă instrumentalizaţi de puterea politică. desfăşurată în Kuweit. prin succesorii lui. iar pe plan internaţional. care prin forţa lucrurilor trebuia să se regăsească într-o disciplină sistematică. (30) Celelalte Biserici creştine şi confesiuni religioase au oferit la rândul lor indicaţii credincioşilor şi au formulat propuneri lumii medicale şi politice: în tratarea fiecărei teme vor fi amintite. Tocmai în această răscruce istorică trebuie plasată naşterea Bioeticii. Cine reparcurge învăţămintele discursurilor şi mesajelor radiofonice ale lui Pius al XII-lea adresate medicilor . precum Asociaţia Medicală Mondială (AMM) şi Consiliul Organizaţiilor Internaţionale ale Ştiinţelor Medicale (CIOMS). În acest proces împotriva crimelor naziste au fost făcute cunoscute lumii delictele comise asupra prizonierilor şi civililor din ordinul regimului cu colaborarea medicilor. 13 . în ianuarie 1981. ca şi din raţiuni obiective care stau la baza indicaţiei sau a normei morale. pronunţările Bisericilor în general şi ale Bisericii Catolice în particular constituie obiectul unei atente consideraţii. indicaţii provenite de la Consiliul Ecumenic al Bisericilor de la Geneva. care pentru unii ar putea coincide cu naşterea Bioeticii "ante litteram": formularea "drepturilor omului". şi evoluţia progresului tehnologic care în ambiguitatea lui putea şi poate fi îndreptat spre oprimarea şi eliminarea vieţii umane. cu justificarea că sunt "constrânşi". comise nu numai în lagărele de concentrare. (31) Pentru a completa panorama istorică a contribuiţiilor la formarea principiilor şi criteriilor de comportament în domeniul biomedical trebuie să amintim aportul pe versantul laic. aprobarea tot mai actualizată a "Codurilor de Deontologie medicală" emanate de organisme internaţionale. Dintre acestea. (29) Dar concepţia asupra moralei catolice în domeniul medical a fost mereu îmbunătăţită după pontificatul lui Pius al XII-lea. Din lumea islamică amintim "Codul islamic de Etică Medicală" aprobat de Conferinţa internaţională asupra medicinii islamice.O continuare a acestui interes secular este învăţământul magisterial.îşi dă seama că două sunt provocările pe care ele le cuprind: prezenţa crimelor naziste. Geneva 1982. care s-a dezvoltat după şi în urma procesului de la Nürnberg (1945-1946). coerent. intitulate: "Manipulating life: ethical issues in genetic engineering" ("Manipulând viaţa: subiecte etice în ingineria genetică"). întrucât medicul nu le poate ignora atât din raţiuni ce ţin de o eventuală apartenenţă religioasă a sa. Două direcţii de normative s-au dezvoltat începând din acest moment tragic. adică Bioetica. Această legislaţie şi aceste normative implicau şi cereau în mod necesar o gândire de fundamentare teoretică şi justificativă. amintim de pe acum indicaţiile privind avortul şi diagnoza prenatală. Există o perioadă istorică semnificativă în care se manifestă cea mai puternică expresie a "moralei medicale" în domeniul catolic: este vorba de anii pontificatului lui Pius al XII-lea.şi acest lucru merită făcut . cât şi datorită obedienţei religioase a pacientului. al Bisericii Catolice şi al altor confesiuni creştine privind problemele pe care ştiinţa medicală le-a ridicat în epoca contemporană. de natură juridică şi deontologică de mare relevanţă.

alţii consideră gândirea bioetică o articulaţie a filozofiei morale şi cei care definesc această gândire ca o disciplină autonomă. la nr. Pentru determinarea momentului morţii şi îngrijirilor din faza finală a bolii trebuie amintită "Declaraţia de la Sidney". se confruntă cu aporturile eticii medicale clasice ale diverselor doctrine religioase şi cu drepturile omului. actualizat de aceeaşi asociaţie la Londra în 1949. dar în toate cazurile au o semnificaţie culturală şi etică. şi trebuie să-l amintim. ca un exemplu. alţii o consideră mai degrabă o metodologie de confruntare interdisciplinară între ştiinţe biomedicale şi ştiinţe umane. Unii prezintă Bioetica drept o mişcare de idei. pune accentul pe relaţia dintre viaţa umană şi viaţa infraumană şi. 1100/1989 asupra utilizării embrionilor şi fetuşilor umani. Celebră şi cunoscută este "Declaraţia de la Helsinki" privind experimentele şi cercetările biomedicale tot de către AMM. "Codul de Etică Medicală" publicat la Geneva în 1948. conţinând "Jurământul de la Geneva". cu noi reflecţii cu caracter etico-filozofic privind problemele vechi şi noi ale medicinei. Bioetica se îmbogăţeşte graţie apariţiei diverselor Centre americane şi europene. care are un rol ce nu se 14 . (33) Problema definiţiei Itinerariul istoric retrospectiv şi recent al Bioeticii. XIX al progresului unidirecţional şi în mod automat benefic. problemă care până azi nu pare a fi depăşită. la nr. au o valoare juridică adevărată în momentul în care sunt acceptate de state. Jonas). îndeosebi. De aici se naşte problema în primul rând a unei definiţii a Bioeticii. Se datorează Conferinţei Internaţionale a Ordinului Medicilor din Comunitatea Europeană (CEE). publicat la Paris la 6 ianuarie 1987. pe cea a Consiliului Europei: la nr. în fine. la Veneţia în 1983 şi la Hong Kong în 1989. doumentul intitulat "Principii de Etică Medicală Europeană". Se ştie că forţa juridică. 79/1976 despre drepturile bolnavilor şi muribunzilor. actualizată la Veneţia în 1983. "Convenţiile" şi "Recomandările" au o greutate normativă deosebită: "Recomandările". 1046/1986 şi la nr. Dintre Codurile deontologice amintesc "Codul de la Nürnberg" din 1947. alt organism de prestigiu în cadrul autorităţii medicale. din 1968. 29/1978 privind transplantele de ţesuturi şi organe. schimbătoare din punct de vedere istoric sau istoricist. "Declaraţiile". din parte AMM. În cursul tratării fiecărei probleme vom cita aceste documente şi altele pentru autoritatea culturală şi valorile etice la care fac referire. publicată de Naţiunile Unite (ONU) (10 decembrie 1948) şi Convenzione di salvaguardia dei diritti dell'umo e delle liberta fondamentali (tratat din Roma din 4 noiembrie 1950). Recomandări şi Cărţi". modificată tot la Helsinki în 1964 şi actualizată la Tokio în 1975. de conţinuturi şi criterii evocate: de la prima abordare teoretică cu interes bioecologic prioritar (Potter. ale demografiei şi ale cercetării experimentale asupra omului şi animalelor. care conţin afirmaţii angajante în apărarea vieţii şi a integrităţii fizice. Convenţii. pe care l-am amintit. Dintre "Recomandări" amintesc.În prima direcţie s-a dezvoltat întreaga codificare începând cu "Declaraţia universală a drepturilor omului" . publicată în 1962. cu conotaţii "catastrofice". dezvăluie un amplu evantai de probleme abordate. împreună cu apărarea şi salvgardarea altor libertăţi civile şi politice fundamentale şi până la o întreagă serie de "Declaraţii. care pune în criză conceptul sec. tot de AMM.

fără îndoială. tratată în lumina valorilor şi principiilor morale. cu folosirea unei varietăţi de metodologii etice într-o abordare interdisciplinară. În ediţia din 1995. în parte. intervenţiile pot fi cele referitoare la profesiile medicale. Reich acordă definiţiei bioeticii o amploare mai mare. în timp ce în primul moment este oportun să se pornească de la examinarea diferitelor puncte de vedere. (35) Aşa cum am amintit în introducere. şi nici nu poate fi considerată o secţiune a celei mai cunoscute şi antici etici medicale. este înţeleasă în sens extensiv." (38) Domeniul ştiinţelor vieţii şi sănătăţii cuprindea. deoarece ea nu mai este "examinată în lumina valorilor şi principiilor morale". De aceea.ale ştiinţelor vieţii şi tratamentelor sanitare. deci nu Bioetica în sens de parte recentă şi adăugată eticii medicale. concepţia originară a "Bioeticii globale". de aceea. o considerare mai degrabă a biosferei în general decât a medicinei. incluzând şi intervenţiile asupra vieţii şi sănătăţii omului. deci la definirea unor criterii. considerăm realizat faptul că sub denumirea de Bioetică este inclusă şi etica medicală propriu-zisă. În această definiţie el recuperează. (37) . de exemplu cele relative la problemele demografice şi ambientale. ci dimpotrivă. propusă de Potter." (39) . ale moralei religioase. ale deontologiei şi ale drepturilor omului. Prin această afirmaţie Reich doreşte să elimine echivocul existent în anii precedenţi sau faptul că principiile ar fi exclusiv cele susţinute de Beauchamp şi Childress şi în mod fundamental doreşte să deschidă uşa pluralismului etic. deciziile.inclusiv viziunea morală. nici cu medicina legală sau cu drepturile omului. el consideră deci bioetica drept un nou tip de Înţelepciune ce trebuie să indice cum să fie folosită cunoaşterea ştiinţifică pentru garantarea binelui social. dar în acelaşi timp modest caracterizată. în faţa unei probleme etice. dar şi cele asupra populaţiei. definiţia rezultată este mai completă. bioetica trebuie să fie "ştiinţa supravieţuirii (science of survival)" . judecăţi şi limite licite sau ilicite. a şi definit noua disciplină. (36) . În plus. conduita. deci. După părerea noastră. Este schimbat şi obiectul formal al bioeticii. pentru a lua 15 . obiectul material al bioeticii este extins la toate dimensiunile morale ce includ conduite sociale şi decizii politice. în afara faptului că a numit acest termen. după aceea este necesar. în progresele sale. de cercetarea de bază din domeniul biologic şi este legată şi în sens social de componenţa ambientală. specificitatea acestui studiu sistematic o constituie referirea la valori şi principii morale. ca o "combinaţie a cunoaşterii biologice cu cea a sistemului de valori umane". (34) Din acest "excursus" făcut până acum. Într-adevăr. Potter în 1971. chiar dacă are o conexiune cu aceste discipline şi puncte de confruntare. această deschidere este. Bioetica în sensul de etică ce priveşte intervenţiile asupra vieţii. în cadrul ştiinţelor vieţii şi sănătăţii. medicina de azi beneficiază toto mai mult. într-un anumit mod. cât şi pentru multiplele aporturi anterioare ale eticii medicale. Bioetica propriu-zisă. ci "printr-o varietate de metodologii etice". în acest sens. liniile directoare etc . rezultă că ne aflăm în faţa unei panorame desigur foarte ample. numind-o "studiul sistematic al dimensiunilor morale .identifică cu cel al deontologiei. În definiţia din 1995. În cea din 1978 definea Bioetica "studiul sistematic al conduitei umane. atât în sens geografic. pentru Bioetica mai recentă. foarte importantă chiar dacă ascunde riscul uşor al unui relativism etic atunci când se opune rolului normativ al bioeticii. Reich dă diverse definiţii Bioeticii cu ocazia celor două ediţii succesive din "Enyclopedia of Bioethics".cultural.

care se bazează în mare parte pe ceea ce conţine "Encyclopedia of Bioethics" din 1978. problemele etice ale profesiunilor sanitare. Ele implică elaborarea de linii etice bazate pe valori ale persoanei şi pe drepturile omului. tot ce ţine de echilibrul ecosistemului. "Bioetica" este o arie de cercetare care. de medicina locurilor de muncă şi de alte politici de planificare familială şi control demografic.dat fiind faptul că bioetica are o finalitate practică .bioetica include etica medicală tradiţională şi merge dincolo de ea. din natura instanţelor etice şi din metodologia utilizată. sănătatea internaţională.să se verifice validitatea argumentaţiilor şi a criteriilor oferite de fiecare din abordările respective. în februarie 1991. b) cercetările comportamentale. c) problemele sociale asociate cu politicile sanitare. conform definiţiei acceptate ce figurează în "Encyclopedia of Bioethics" din 1978. c. problemele etice rezultate în cadrul cercetărilor pe om. Aceste linii etice au şi o finalitate aplicativă. d) problemele vieţii animale şi vegetale în relaţie cu viaţa omului. cuprinzând: a) problemele etice ale tuturor profesiilor sanitare. independent de aplicaţiile lor terapeutice. În acest sens. problemele sociale legate de problemele politicii sanitare (naţionale şi internaţionale). competenţa bioeticii este recunoscută în următoarele patru domenii: a.care desemnează un univers mult mai extins decât cel al medicinii . 16 . printr-o fundamentare raţională şi metodologică adecvată ştiinţific. respectând toate confesiunile religioase. nici la medicina legală. prin orientarea ce ar putea fi imprimată. Deci validitatea alegerii trebuie argumentată raţional şi numai aşa se poate evita căderea într-un relativism etic. la un Seminar internaţional desfăşurat la Erice. beneficiind de o metodologie interdisciplinară. în care a fost precizat obiectul bioeticii şi raportul existent între această disciplină şi deontologia şi medicina legală. în urma unor polemici privind rolul bioeticii printre cei care au un cult pentru medicina legală. nici la o simplă consideraţie filozofică. pe lângă comportamentul personal şi dreptului şi codurilor deontologice profesionale şi viitoare. b. În privinţa raporturilor cu medicina legală şi deontologia profesională. bioetica nu poate fi redusă la deontologia medicală. care în fond ar fi dizolvarea bioeticii înseşi. probleme privind intervenţia asupra vieţii altor fiinţe vii (plante.deciziile . în general. În acel document. documentul precizează: 1. Finalitatea bioeticii constă în analiza raţională a problemelor morale legate de biomedicină şi de conexiunea lor cu dreptul şi cu ştiinţele umane. un grup de studiu a elaborat un document numit Documento di Erice. politicile de control demografic. medicina muncii. Specificitatea sa derivă din tipul de probleme pe care le abordează. micro-organisme şi animale) şi. chiar dacă nu în mod direct terapeutice. d. Fiind etica aplicată "regnului biologicului" . Pentru a preciza această diferenţă. are ca obiect "examenul sistematic al conduitei umane în domeniul ştiinţelor vieţii şi sănătăţii. deoarece această conduită este examinată în lumina valorilor şi principiilor morale".

) "Învăţământul Medicinei Legale se leagă în mod natural. Ca o ultimă adnotare descriptivă putem spune că tratarea bioeticii a surprins până în prezent trei momente distincte: bioetica generală.." (40) Şi în această definiţie. Normele morale. prin Învăţământul Deontologiei Medicale. Această disciplină include trei ordine de norme: a. să găsească "soluţiile" etice şi justificările de ordin raţional în sprijinul acestor soluţii (moment aplicativ) (. reunite în coduri şi în toată tradiţia orală şi scrisă a profesiei medicale.. care prin metodologia şi rezultatele la care ajunge. obiect al eticii medicale tradiţionale. Finalitatea deontologiei medicale este aprofundarea esenţială şi actualizarea normelor şi regulilor de conduită a profesiei medicale. Ne vom ocupa în capitolul următor de descrierea acestor orientări diverse.. care studiază cu metodologia specifică conţinutul normelor juridice sub aspect biologic şi medical. contribuie la actualizarea şi justificarea epistemologică a normativei deontologice. Deontologia Medicală este o disciplină al cărei obiect este studiul normelor de comportament profesional specifice profesiilor sanitare.. aplicare şi dezvoltare a lor. (.. să-i evidenţieze implicaţiile pe plan antropologic (moment antropologic).) 3. Normele juridice ale fiecărei ţări. ale cărei criterii şi limite licite le discută. Actualizarea normelor deontologice propriu-zise comportă o comparaţie constantă cu codurile deontologice naţionale şi internaţionale. Normele deontologice propriu-zise. b. considerate azi în cadrul bioeticii. ca în cea din Encyclopedia of Bioethics. etica medicală a pregătit terenul."(. c. Medicina legală este prin natura ei o ştiinţă interdisciplinară. 17 . bioetica specială şi bioetica clinică. c. disciplină mult mai autonomă şi de amplă respiraţie. pentru o mai bună interpretare. Studiul normelor morale şi lectura lor actualizată se desfăşoară în strânsă legătură cu concluziile ce derivă din bioetică. "Instrumentele" de studiu ale celor trei arii sunt diferenţiate: a. la orientarea elaborării legislative şi la încadrarea intervenţiilor asupra vieţii umane în cel mai amplu domeniu al biosferei. b. constituind o datorie a bioeticii să le discute şi să le examineze.Instrumentele de studiu ale bioeticii rezultă din mertodologia specifică interdisciplinară care îşi propune să examineze în mod aprofundat şi actualizat natura faptului biomedical (moment epistemologic). şi care colaborează cu justiţia şi cu persoane private la soluţionarea cazurilor care necesită anchete şi evaluări de ordin biologic şi/sau medical. nu se precizează valorile şi principiile morale în conştiinţa unei pluralităţi de abordări filozofice.. de bioetică. care de altfel se regăsesc în discutarea fiecărei probleme specifice.) 2. Normele juridice cu caracter deontologic sunt studiate sub profilul normelor de drept în vigoare în fiecare ţară şi cu scopul de a găsi o corespondenţă cu valorile deontologice". la a cărei construcţie.

oportunitaeta unei deschideri spre teologie ca "orizont al sensului". menţinând între ele relaţii foarte strânse. a iubirii conjugale şi a procreaţiei. care sunt valorile în joc sau care sunt căile corecte pentru a ajunge la o linie de conduită fără modificarea acestor valori: alegerea sau nu a unui principiu sau a unei criteriologii de evaluare va condiţiona evaluarea cazului şi. care nu este supusă unor reduceri ideologice sau biologiste. Sunt mari tematici care constituie coloanele vertebrale ale bioeticii sistematice şi care. Bioetica generală. Pentru rezolvarea problemelor generate de progresul ştiinţific şi de organizarea socială a medicinei şi a 18 . a filozofiei ştiinţei dreptului şi. nu se poate separa bioetica clinică de cea generală. cu scopul de a stabili rolul adecvat. chiar dacă trebuie să recunoaştem că totdeauna sau aproape totdeauna cazurile concrete prezintă o pluralitate de aspecte de evaluat. desigur. în mod concret în practica medicală şi în cazul clinic. (41) Fiecare dintre aceste discipline. dar nu toţi sunt conştienţi că în acest sector de studiu nu se poate face abstracţie de antropologia filozofică de referinţă. În ce priveşte antropologia. c. pentru a utiliza expresia potteriană . În această întrepătrundere complexă dintre ştiinţele experimentale şi cele umane. acordă o importanţă mai mare semnificaţiei. b. abordate sub profil moral. deontologie. eutanasie. antropologia şi caracterul interdisciplinar Din cele afirmate rezultă că noua disciplină nu poate fi concepută ca o simplă confruntare între diferite opinii şi poziţii etice existente. individ-societate şi individnatură să-şi găsească încadrarea şi valorificarea etică.a. după părerea noastră. a omului. atât pe plan medical cât şi pe plan biologic: inginerie genetică. Bioetica. pentru o cercetare a "saggezza della scienza" ( "înţelepciunii ştiinţei") . Bioetica clinică sau decizională examinează. legislaţie). care analizează marile probleme. semnificaţia şi valoarea mediului şi a ecosistemului în bioetică. după părerea noastră. care se ocupă de bazele etice. ea are datoria de a sugera valori de referinţă şi opţiuni operative. au totuşi un statut epistemologic propriu şi independent de celelalte. reale şi obiective. care este una din trăsăturile proprii ale bioeticii. trebuie să fie rezolvate în lumina modelelor şi fundamentelor pe care sistemul etic le consideră de bază şi justificative pentru concepţia etică. ca şi raportul libertate-responsabilitate. o adevărată filozofie morală în partea ei fundamentală şi instituţională. a durerii. tratează valorile şi principiile originare ale eticii medicale şi sursele documentaristice ale bioeticii (drept internaţional. în cadrul căreia valoarea vieţii fizice corporale.Wisdom of science. Aceasta însă nu se poate disocia de concluziile bioeticii generale. Practic.va fi necesară şi contribuţia filosofiei naturii. În căutarea unor răspunsuri adecvate se subînscrie necesitatea unei apropieri interdisciplinare faţă de problemă. Bioetica specială. trebuie să furnizeze răspunsuri obiective bazate pe criterii valabile din punct de vedere raţional. a bolii şi a morţii. ne vom referi la acea concepţie care. experimente clinice etc. avort. contribuind la valorificarea lui: personalismul fundamentat ontologic. El se prezintă ca o viziune integrală a persoanei umane. în fine. În mod evident este vorba despre rolul ştiinţelor biomedicale şi al ştiinţelor ambientale (ecologia).

în funcţie de orientarea epistemologică de "integrare". Pentru a nu cădea în echivoc considerăm necesar să facem o distincţie netă între teologia raţională şi teologia revelată. După părerea noastră. Valoarea fundamentală a vieţii. generate de exploatarea ecologică. precum şi pentru etica umană şi socială. Jonas în opera lui. constituie puncte de referinţă solide pentru Bioetică.se spune . prerogativele şi datoriile sale. atât metafizice cât şi antropologice şi etice. denumită în mod tradiţional teodicee sau filozofia lui Dumnezeu. este o altă ştiinţă cu un statut epistemologic diferit. de la Platon până în zilele noastre. În această perspectivă poate fi înţeleasă marea importanţă a categoriei răspunderii la care se referă H. concepţia integrală a persoanei. ştiinţă care astăzi pare animată de un entuziasm optimist al progresului. Cel care se foloseşte de o filozofie empiristă care reduce omul la aspectele sale ce ţin numai de experienţă. fiinţa. Teologia raţională. Teologia revelată. dar îl extinde substanţial pentru că se referă la tot ce Dumnezeu însuşi ne-a revelat despre Sine. de integritatea ei şi de relaţiile biunivoce care leagă persoana de condiţiile existenţiale: spaţiul în care locuieşte şi timpul în care trăieşte şi va trăi. ci ţin cont de o serie de cunoştinţe filozofice raţionale. După ce am lămurit acest lucru. Teologia revelată studiază faptul revelat în lumina raţiunii luminate de credinţă. pentru a exclude orice posibilitate de instrumentalizare. Este bine să evidenţiem faptul că metafizica şi filozofia raţională a lui Dumnezeu au multe puncte comune pentru că ambele se referă la fundamentul ultim al realităţii. este necesar să adăugăm că antropologia şi etica propuse de noi nu pleacă de la raţiunea luminată de credinţă. care îl priveşte pe om ca spirit şi trup. din fiinţa supremă. cine confundă ontologia şi personalismul fundamentat ontologic cu teologia revelată. este ştiinţa care studiază. Deci.numai de cel care admite o cunoaştere superioară celei relaţionale. de cel care acceptă posibilitatea unei teologii. coincide în parte cu cel al teologiei raţionale. Aceste valori trebuie să-i ghideze pe cei ce încearcă să rezolve problemele generate de dezvoltarea ştiinţei biomedicale. Orice ştiinţă este o completare în cadrul frontierelor diferite de ştiinţa însăşi. va putea face teologie numai cine a primit aceeaşi credinţă. Asta nu înseamnă că ştiinţele nu trebuie să fie deschise între ele. pentru că tot pe Dumnezeu îl studiază. este necesară o antropologie filozofică de referinţă care să ţină seama de persoana umană. manifestă o necunoaştere a semnificaţiei metafizicii înseşi şi a teologiei. poate contribui la o viziunea a tot înţelegătoare a obiectului observat. dar şi lateral. manifestă prejudecăţi intelectuale asupra unei importante părţi a tradiţiei filozofice. în lumina raţiunii naturale. iar întrepătrunderea lor în respectul statutului epistemologic al fiecăreia nu poate duce la îmbogăţirea înţelegerii obiectului de studiu. are un obiect material (de studiu) şi un obiect formal (punctul de vedere pe care-l adoptă) diferit de teologia raţională.dreptului con siderăm că "in primis" trebuie să se răspundă la întrebarea privind valoarea persoanei. uitând de marile provocări ale bolilor ieşite de sub control. (42) 19 . o concepţie personalistă şi de comuniune a iubirii conjugale. transcendenţa persoanei. Obiectul material. în acelaşi fel în care observarea unui obiect nu numai frontal. De aceea.aşa cum rezultă din sinteza valorilor fizice. însă. Antropologia personalistă fundamentată ontologic este deseori criticată întrucât poate fi susţinută antropologic . de prevenirea relelor tipice societăţii tehnologice. psihologice şi spirituale . deci. în consecinţă. din interior şi de sus. întrucât discuţia care s-ar naşte ar fi utilă numai celor care au acelaşi crez. ceea ce se poate cunoaşte cu raţiunea.raportul de prioritate şi complementaritate dintre persoană şi societate.

pe Dumnezeu. Bioetica o înţelegem. Acest lucru este cu atât mai necesar azi. chiar dacă multe concluzii coincid cu cele ale filozofiei morale "tout court". instanţă ultimă şi "orizont de sens". raţional cunoscută de toţi cei care se folosesc de raţiune. consideră aceste intervenţii în lumina viziunii de credinţă.Bioetica se distinge de teologia morală. dar aceste raţiuni nu trebuie invocate pentru a-i dispensa pe oamenii de bună credinţă şi cu dreaptă judecată de a reflecta asupra faptelor umane în lumina raţiunii. denumită în general "morală medicală". Acesta este un punct delicat şi esenţial care implică raportul om-Dumnezeu. după o lungă perioadă de "răscruce a metafizicii". Dar. deoarece este om. De aici se naşte şi s-a născut exigenţa unei reflecţii filozofico-morale şi în domeniul medical şi biologic. iar obligaţia de a o respecta este datoria omului. naturăsupranatură. Această parte a moralei. are valabilitate numai în cadrul comunităţii de credincioşi. Biserica a apărat mai ales principiul armoniei dintre ştiinţă şi credinţă. credincioşi sau nu. deci ca pe o disciplină cu un statut epistemologic raţional. care au ca obiect realităţi intramondene şi corporale şi care folosesc un procedeu raţional. dar nu încetează să fie pentru toţi. cât şi a presiunilor ideologice şi dificultăţilor intrinseci ale problemelor. 20 . deschisă spre teologie văzută ca o ştiinţă supra-raţională. filozofie-teologie. ar fi impropriu şi nu ar aduce nici un serviciu credinţei înseşi să negăm legitimitatea şi necesitatea unei reflecţii raţionale şi filozofice asupra vieţii umane şi. valoarea persoanei umane este îmbunătăţită de Har şi de darul Duhului Sfânt. care a abandonat adevărul uman relativismului şi nu cognitivismului. numită şi naturală. Într-adevăr. Raţiunea şi Revelaţia au acelaşi autor. Este contrar tradiţiei Bisericii să nege valoarea raţiunii şi legitimitatea eticii raţionale. cu aceeaşi vigoare cu care a condamnat ereziile în domeniul adevărurilor revelate. deci merită consideraţii egale şi cu o susţinere reciprocă. (44) Această întâlnire rezultă cu atât mai necesară şi urgentă cu cât ne mişcăm într-un domeniu al ştiinţelor experimentale. asupra permisivităţii intervenţiilor asupra omului din partea medicului şi a biologului: viaţa umană este înainte de toate o valoare naturală. Dialogul dintre ştiinţă şi credinţă se poate realiza prin intermediul raţiunii care este comună şi uneia şi alteia. după părerea noastră. şi deci în lumina Revelaţiei creştine. deci.poate . dar viaţa umană este viaţă pentru toţi oamenii. dintre raţiune şi Revelaţie: o armonie care nu este mereu uşoară şi imediată. (43) Biserica Catolică însăşi a condamnat de-a lungul secolelor orice poziţie fideistă care ar deposeda raţiunea şi inteligenţa de greutatea şi valoarea lor. specificată de Magisteriu: are raţiunea proprie de a fi o reflecţie asupra faptului de credinţă şi de a aplica legea divină în comportamentul uman. o valoare intangibilă. şi în recenta dezbatere despre avort mulţi au riscat să considere că este o problemă de credinţă sau de lipsă de credinţă. atât din cauza slăbiciunii minţii omeneşti.are raţiuni de susţinere supranaturale. nu numai a credinciosului: credinciosul . ce se adresează formării personalului sanitar.

transplantul de organe şi ţesuturi. Aceste descoperiri. Întrebarea pe care ne-o punem acum este decisivă: această reflecţie îşi are un loc anume în panorama ştiinţelor. precum tuberculoza. afecţiunile glandelor endocrine. poliomielita) până la frontiera nouă deschisă de Sida. întrebarea este relevantă şi priveşte trei probleme distincte: în primul rând problema rolului şi justificării epistemologice. dar au provocat în acelaşi timp şi o revoluţie în concepţiile despre viaţă şi om. conferă umanităţii "puterea de a înfrânge bolile mult timp considerate fatale . filozofia. Tot Jean Bernard aminteşte de marile cuceriri ale medicinei din aceşti ani: sistematizarea metodelor de experimentare a noilor medicamente pe voluntari sănătoşi şi pe bolnavi. după descoperirea sulfamidelor (1937) şi a penicilinei (1946). vorbind de două mari revoluţii: revoluţia terapeutică şi revoluţia biologică. Jean Bernard.d. are o justificare pentru care nu poate fi ignorată. stimulând reflecţia asupra destinelor omenirii. cunoscut hematolog francez şi primul preşedinte al forului Comité Consultatif National d'Éthique din Franţa. problema formării gândirii etice şi în al treilea rând problema metodei. folosirea pe scară largă a vaccinurilor pentru a combate marile epidemii (tifos. plecând de la descoperirea legilor care guvernează formarea vieţii. începând cu anul 1930 şi până în prezent. are criterii proprii pe care-şi întemeiază opiniile şi are propria metodă de cercetare? Oare nu este vorba de un amestec. o reflecţie ce are ca obiectiv specific şi arzător identificarea valorilor şi normelor care să guverneze acţiunea omului. au revoluţionat medicina. în al doilea rând. Să abordăm în primul rând prima întrebare. 21 . relativă la justificarea epistemologică a bioeticii. după milenii de neputinţă.Capitolul al II-lea Justificare epistemologică Formarea gândirii bioetice şi metodologia cercetării în bioetică Justificarea epistemologică a bioeticii Din capitolul precedent rezultă o situaţie concretă: Bioetica există ca o încercare de reflecţie sistematică privind toate intervenţiile omului asupra fiinţelor vii. deontologia etc) fără să aibă o identitate precisă şi o necesitate? (1) După cum se poate vedea. folosirea tehnicilor de reanimare. observă omul de ştiinţă. lupta continuă şi reînnoită împotriva tumorilor prin metode chimioterapeutice. medicina. "medicina genomică". sifilisul. (2) Prima revoluţie. intervenţia ştiinţei şi a tehnologiei asupra vieţii înseşi şi a biosferei. marile septicemii. variola. a reconstruit istoria progresului şi a descoperirilor din domeniul biomedicinei. chirurgicale şi prin raze. dereglări biochimice umorale" (3) Cea de a doua revoluţie este recentă: începe de la descoperirea codului genetic şi defineşte c. de un fel de "cocktail" realizat cu ingrediente din alte ştiinţe (ca biologia.

Potter (6): este vorba de o etică ce vrea să ţină seama de totalitatea intervenţiilor asupra biosferei. după cum o dovedesc conferinţele de la Gordon şi Asilomar (8). acesta din urmă revizuit în mod continuu la Tokyo.Sub asaltul acestor descoperiri etica medicală se dezvoltă şi înregistrează noi şi importante capitole. filonul clasic şi aş spune modelul hipocratic. de etica mediului şi a responsabilităţii pentru viitorul lumii. (10) 22 . care acum este aplicabilă pe linia celulelor somatice şi este interzisă în schimb din cauza unor riscuri pentru moment imanente . cum am afirmat. ştiinţa medicală intră într-o fază nouă. Aceste linii conducătoare au fost reluate de diferite organisme din lume. îşi stabileşte Codul propriu de etică medicală. mult mai puţin costisitoare decât cea nucleară şi cu mai puţine posibilităţi de control. care pentru prima dată este denumită în opera lui V. (9) Foarte repede însă. care să-şi extragă normele din interiorul evoluţiei biologice. de codurile deontologice şi de etica medicală. adică a posibilităţii de a transfera porţiuni din codul genetic de la o celulă la alta. În ce priveşte ingineria genetică propriu-zisă s-a întrevăzut repede posibilitatea realizării geneterapiei. care au dus la procrearea artificială. prin opera lui Hans Jonas Il principio responsabilita. Toate acestea au generat temeri faţă de posibila alterare a biosferei şi a ecosistemului de către om. Odată cu descoperirile ştiinţifice din genetică şi cu aplicarea noilor cunoştinţe în domeniul embriologic şi ginecologic. (7) Teama de o catastrofă. necesitatea unui moratoriu şi a unei normative universale între savanţi se manifestă în cadrul societăţilor de cercetători. Şi lumea islamică. chiar la specii diferite. în această perioadă. Cum am afirmat în capitolul precedent. Prima apariţie a ingineriei genetice. purtătoarele lor de cuvânt devin asociaţiile medicale precum Asociaţia Medicală Mondială (AMM) şi Federaţia Ordinului Medicilor în cadrul propriilor congrese. Cu cât medicina devine mai puternică şi eficace. mărturie fiind Codurile deontologice ca cel de la Nürnberg şi Helsinki (4) privind experimentele. o etică a întregii biosfere. Aceeaşi exigenţă se evidenţiază în Germania. totuşi. ale cărei evoluţii nu sunt complet previzibile şi rămân încă fără o orientare etică şi deontologică omogenă. în Europa şi în lume sunt respectate codurile şi liniile conducătoare ale activităţii medicale. cu atât normele de protejare a individului trebuie să fie riguroase şi cunoscute temeinic. potenţat de metoda experimentală şi protejat. Sydney şi Hong Kong.asupra celulelor liniei germinale. Acesta este momentul naşterii bioeticii. aşa cum am afirmat. care au instituit primele comitete ştiinţifico-etice de supraveghere şi au elaborat primele "Guidelines" care privesc intervenţia asupra ADN.R. aceste posibilităţi şi tehnologii noi au început să fie privite cu mai mare realism şi discernământ. posibilele aplicări ale ingineriei în diferite forme de viaţă au făcut să se întrevadă eventualitatea creării "bombei biologice". S-a invocat atunci o nouă etică pentru evitarea unei posibile catastrofe a umanităţii. prin dublul mecanism al "endonucleozei de restricţie" şi al acidului dezoxiribonucleic (ADN) "recombinat" desigur a alarmat lumea. (5) Acest filon al medicinei terapeutice a reprezentat şi reprezintă.

pentru că urmăresc o metodă precisă. cunoaşterea codului genetic al omului şi deci structura patrimoniului ereditar al fiecărui individ: acest fapt va permite o mai bună urmărire a scopurilor terapeutice. Se discută motivul şi cadrul precis al unei baze epistemologice a bioeticii. Iar acum se vorbeşte de medicină "genomică" şi de "medicină predictivă". definind autonomia şi neutralitatea rolului lor în societate. a diagnosticării prenatale şi postnatale. Galilei şi R. dar nu alterat. perfecţionată apoi de savanţi până în zilele noastre. Pe bună dreptate s-a observat că pe această cale ştiinţa experimentală riscă să-şi asume statutul epistemologic al politicii. şi nu ar urmări cunoaşterea realităţii. propusă de G. ar încerca să facă tot ce e posibil. interferon etc). (13) Devine deci necesar a se pune întâi problema relaţiilor dintre ştiinţă şi etică şi a se defini intervenţia bioeticii în cadrul ştiinţelor biomedicale. unde frontierele se lărgesc tot mai mult şi unde sunt în joc nu numai viaţa embrionilor procreaţi în mod artificial. Posibilităţile concrete de a ajunge la eugenie selectivă la experimente pe embrioni şi la comercializarea corpului uman şi a procreaţiei sunt de acum un fapt recunoscut şi de care mulţi se tem. (11) S-au făcut ecou al acestor preocupări Parlamentele europene şi Comitetele naţionale de bioetică. Cu orgoliu baconian şi cartezian au respins orice pretenţie de control şi de interferenţă. care pune prima în discuţie problema bioetică. de aceea a devenit importantă şi evidentă problema etică pentru cercetători. Bacon. iar ecosistemul. dar şi concepţia privind părinţii. dacă va fi finalizat. care va permite. Raportul dintre ştiinţa biomedicală şi bioetică Este. toto mai delicate şi cu probleme etice. Biserică sau autorităţi. nu numai cele catastrofale. mai ales după prospectarea "proiectului genom uman".S-au făcut destul de repede aplicaţii de tip industrial pentru fabricarea unor medicamente noi (insulina. " (15) Astăzi. În cadrul ingineriei genetice propriu-zise s-au evidenţiat şi posibilităţile unor aplicaţii pozitive. în domeniul microbiologic mai ales. de temut. să poată menţine un echilibru compatibil cu sănătatea omului de azi şi a generaţiilor viitoare. politicieni. industriaşi. din orice parte ar fi venit: guvern. (12) Temerile continuă să fie mari în privinţa unui alt capitol important. de a fi garantate acele aplicaţii ale ingineriei genetice prin care patrimoniul genetic va putea fi îngrijit. cea experimentală. dar va deschide şi posibilitatea cunoaşterii secretului intim al constituţiei ereditare a fiecărei persoane şi familii. provocatoare afirmaţia lui Robert Nozick după care "microscoapele şi telescoapele nu relevă părţile etice" (14). pentru creşterea producţiei în agricultură şi zootehnice. cel al procreaţiei. Noile cunoştinţe din domeniul genetic au determinat extinderea aplicării. adică ar deveni "arta posibilului". iar Renato Dulbecco aminteşte că "secole întregi savanţii au stat departe de tragediile istorice. 23 . paternitatea şi maternitatea cu scopul însuşi al sexualităţii umane. desigur. În acest sens trebuie amintit faptul că biologia şi medicina sunt ştiinţe experimentale. această mentalitate nu este împărtăşită de majoritatea a cercetătorilor care se ocupă de şiinţele medicale ( inclusiv de Dulbecco).

se bazează pe un itinerariu precis: observarea fenomenelor. calculate. Totuşi. riscurile etc. ar fi insuficient şi limitat. se foloseşte de observaţiile ocazionale (de ex. în exactitatea comunicării rezultatelor. ce permite o acumulare organică şi liniară a cunoştinţelor: experimentatorul care urmează se poate bucura de rezultatele. De exemplu. Acest itinerariu metodologic are o validitate intrinsecă. Fleming pentru descoperirea penicilinei) sau de repetarea fenomenelor naturale. Această afirmaţie este adevărată. dar numai în sensul fidelităţii faţă de canoanele cercetării. obţinute de experimentatorul precedent şi este chemat să aducă la rândul lui contribuţii noi utilizând aceeaşi metodologie. Este adevărat că ştiinţa. comparate etc: metoda experimentală. cum s-ar putea întâmpla de exemplu într-un transplant de organe pentru a cărui efectuare condiţiile de eticitate sunt multiple). este reducţionistă prin definiţie şi acesta este un fapt ce trebuie luat în seamă. De aceea. în timp ce aplicaţiile ar necesita un examen bioetic prealabil privind consecinţele şi riscurile. De aceea. a recunoaşte rolul bioeticii şi justificarea ei numai în momentul aplicativ. în respectarea binelui superior al persoanei. Această "etică intrinsecă" cercetării. ce are trimitere în cercetarea biomedicală. faptul că un chirurg ştie să abordeze bine o intervenţie şi să execute la perfecţie tehnicile operatorii este o calitate necesară de etică profesională. uneori. metoda experimentală are o limită intrinsecă întrucât trebuie să se sprijine pe fapte şi date de ordin cantitativ.şi în special. după cum se ştie. reprezintă o exigenţă deontologică valabilă pentru orice tip de ştiinţă şi deci şi pentru bioetică. verificarea experimentală şi evaluarea rezultatului experimentului. Alţi savanţi admit în general o etică intrinsecă cercetării ştiinţifice. este necesar să ne punem o serie de întrebări bioetice privind scopul. 24 . Având în vedere acest element ne întrebăm : din ce motiv şi de ce este necesar să se pună o întrebare etică în interiorul ştiinţelor biomedicale care sunt experimentale? Mulţi au dat un răspuns care pare cel mai potrivit: exigenţa reflecţiei bioetice apare în momentul aplicativ. pentru că nimeni nu poate nega că înainte de a se trece la aplicarea unei descoperiri ştiinţifice în domeniul biomedical. în obţinerea consimţământului. în afara acestor două legături care în mod cert există între cercetarea ştiinţifică şi etică (legătură în planul aplicării şi în cel relativ la deontologia cercetătorului în respectul procedeelor metodologice ale cercetării înseşi) se poate vorbi şi de altele nu mai puţin importante. consecinţele. susceptibile de a fi observate. Trebuie să distingem categoria celor cerute în mod necesar de etica unei acţiuni. o astfel de etică s-ar concretiza în scrupulozitatea metodologică. de exemplu a tehnologiei ADN recombinată. în transparenţa procedeelor astfel încât să poată fi controlate de lumea ştiinţifică. ipoteza interpretativă. dar ceea ce a dus la progresul ştiinţei moderne în domeniul biomedical a fost mai ales metoda bazată pe paradigma experimentului metodologic definit. (16) Dar etica proprie cercetării ştiinţifice în cadrul ştiinţelor experimentale . pozitive sau negative. de ceea ce este suficient pentru o apreciere de totală eticitate.nu se poate limita la aceste coduri de corectitudine. se presupune. a bioeticii în cadrul ştiinţelor biomedicale .Această metodă. dar nu este suficientă pentru a se afirma că intervenţia lui a fost etică în toate şi pentru toate (în valabilitatea indicaţiilor. Totuşi. că cercetarea experimentală prin ea însăşi este neutră. deci. după cum vom vedea. deci.

legate de aspectul operativ (scopuri. mijloacele. dar această întrebare cere depăşirea şi interpretarea coerentă a nivelului experimental pentru a cuprinde complexitatea şi profunzimea realului şi valoarea lui. nu este suficient să existe o etică a scopurilor. acestea pot leza viaţa şi demnitatea umană (pierderea embrionilor fecundaţi supranumerari). ca în cazul unei tentative experimentale de procreare între specii sau de alterare a patrimoniului genetic al subiectului. şi care le include pe cele precedente. metode. (17) Dacă omul de ştiinţă. sau ar putea avea un scop manipulator sau de denaturare a proceselor biologice. experimente pe copii. Într-adevăr. el trebuie să se întrebe ce este embrionul uman. este întotdeauna un proiect şi revelează sau ascunde o finalitate strategică. prin metoda ei să clarifice scopurile ştiinţei şi ale cercetării ştiinţifice. cu toate problemele privind exprimentarea pe om (consimţământ. dacă este o fiinţă umană. dar are şi implicaţii importante pentru cei care colaborează la nivel subaltern: aceştia au dreptul de a cunoaşte scopurile proiectului şi au dreptul-datorie de a formula obiecţii din motive de conştiinţă. (18) 25 . ce s-ar putea referi la terapia unei boli sau la creşterea producţiei agricole şi industriale sau la farmacologie. momentul metodologic experimental pune întrebarea etică. procedee. Atât cercetătorul cât şi organizatorii şi finanţatorii cercetării sunt persoane umane şi pot avea intenţii bune sau perverse sau pur şi simplu utilitariste. sau mai bine zis bioetica experimentării biomedicale. Acest gen de eticitate sau lipsă de eticitate proiectată are nu numai o relevanţă în sine şi pentru sine. atunci când afirma că ştiinţa exprimentală nu este capabilă să cunoască şi să perceapă aspectul calitativ al realităţii. În domeniul bioetic se pot presupune multe situaţii de acest tip: ex.nu totdeauna procedeele alese sunt licite. face o cercetare pe embrionul uman. scapă procedeelor metodei experimentale. nu se poate limita la a observa rezultatele şi aspectele etice procedurale privind corectitudinea metodologică. natura ontologică şi valoarea axiologică a realului. Jaspers. nici nu poate singură. după părerea noastră. Abordarea cercetării. sau la a se gândi la aplicarea rezultatelor. Acest aspect a fost surprins de K. ci trebuie solicitată în sens coerent o eticitate a mijloacelor şi a metodelor: chiar dacă scopurile sunt bune .să oferi un copil unei familii sterile . deoarece ţine seama numai de aspectul experimental şi cantitativ. riscuri. pe fetuşi (etc) şi chiar pe animale. savant şi filozof. în timp ce aspectul mai profund şi cuprinzător.Înainte de toate despre intenţionalitatea cercetătorului. atunci când conştiinţa nu le permite să colaboreze la un proiect pe care l-ar considera neindicat sau intenţionat aberant. întrucât toate acestea ar necesita precizarea scopurilor activităţii umane şi ale vieţii omului. riscuri) constă într-o exigenţă cu caracter integrativ. O altă legătură dintre cercetare şi etică se referă la procedeele experimentale: este etica. cercetări efectuate pentru obţinerea unui medicament avortiv. de exemplu. riscurile etc. nici natura sa în valoarea ei profundă. bolnavi mintal. Dar legătura cea mai profundă. dacă are valoarea unei persoane umane sau nu. inclusiv a bioeticii. Am amintit că metoda experimentală este prin natura ei "reductivă" a realului. Este cunoscut principiul "non sunt faciende mala ut veniant bona". de genul pilulei RU 486. lipsiţi de conştiinţă. Şi din răspunsul la această întrebare se clarifică toate celelalte răspunsuri bioetice: atunci când s-a evaluat toată densitatea realului pot fi înţelese exigenţele etice privind scopurile.

ci şi momentul cercetării şi metoda cercetării. au subliniat această limită a ştiinţei experimentale şi în ce priveşte procedeele metodologice şi observarea mai globală a realului. un individ uman. o dată ce se sfârşeşte de exemplu cu convingerea că este vorba de o fiinţă umană. dar şi în evaluarea operatorului sanitar. În concluzie. aşa cum am subliniat. În ce priveşte organizarea sanitară este bine cunoscut faptul că ea presupune educaţia sanitară. Pentru a relua exemplul mai sus menţionat: dacă experimentul se face pe embrion. Dacă vorbim de medicină sub profilul asistenţei şi organizării sanitare. ci o exigenţă multiplă generată de însuşi procedeul ştiinţific. precum U. prevenire etc. colaborarea cetăţenilor şi necesită ca un criteriu . Incidenţa factorului "personal". atunci trebuie să ne întrebăm de semnificaţia experimentului asupra fiinţei umane individuale şi va trebui să se precizeze datoria cercetătorului ca atunci când este vorba de un minor. în definitiv. aplicând ceea ce am afirmat în legătură cu raportul dintre ştiinţă şi etică precum şi dintre ştiinţele biomedicale şi bioetică.ghid pentru autoritate conceptul de dreptate în atribuirea resurselor şi în oferta de structuri şi servicii. în optica ontologică şi axiologică a vieţuitoarei asupra căreia se face cercetarea. precum Popper şi Eccles. cu scop terapeutic sau fără. Studiile făcute în ultimii ani în domeniul antropologiei medicale (21) au scos în evidenţă insuficienţa radicală a evaluării ştiinţifice unilaterale în apropierea de conceptul însuşi de boală. este necesară deci elaborarea unor criterii de apreciere care nu pot fi epuizate de cercetarea ştiinţifică. (19) De aceea legătura ştiinţă-etică sau mai bine zis cercetare ştiinţifică şi cercetare etică nu este o chestiune de opţionalitate sau o modă recentă. factorul etic devine şi mai relevant şi integrarea între cunoaşterea ştiinţifică şi forma etică de comportament este mai mult decât evidentă. bioetica este ca o viziune integrativă. este în schimb diversificată formularea modelelor etice de referinţă şi teoriile privind întemeierea gândirii etice. psihologic şi spiritual în cadrul asistenţei este elementul decisiv nu numai în evaluarea stării sănătăţii bolnavului. Etica economiei şi etica sanitară se întâlnesc pe plan social în unele din cele mai importante capitole ale cheltuielilor publice în democraţiile avansate. Desigur. (22) Modele bioetice diverse şi chestiuni de meta-etică Modele de bioetică Dacă este aproape universală cererea de etică în raport cu ştiinţele vieţii.Şi epistemologii mai recenţi. Scarpelli. sănătate. putem afirma că justificarea bioetică nu priveşte numai momentul aplicativ al cercetării. dacă întrebarea se naşte în interiorul cercetării. trebuie să ne întrebăm înainte de toate care este realitatea globală a embrionului uman (ontologia) şi care este valoarea lui (axiologia). răspunsul necesită o integrare a aspectului în realitatea integrală şi deci. comparativ cu cercetarea biomedicală. afirmă că în bioetică ar trebui să fie stabilite numai reguli formale bazate pe principiul toleranţei oricărei etici care s-ar putea subordona unui principiu privind "absenţa unei daune relevante" (23) 26 . în aşa măsură încât câţiva gânditori. ci va trebui să fie deduse din ultima viziune şi din sensul global al realităţii examinate.

Va trebui mai degrabă să se urmărească o reală justificare şi deci o demonstraţie a raţiunii ultime pentru care un anumit act moral este considerat drept sau nu. Mult timp a prevalat abordarea principialistă. ce ar urma să se nască şi nu sunt doriţi . etica grijii şi bioetica feministă.Cine priveşte panorama bioeticii poate constata cu uşurinţă că ne aflăm în faţa unei pluralităţi. dar şi omului "tout-court" privitoare la intervenţiile asupra vieţii fizice" (26) Nici nu poate fi admisă propunerea privind "indiferenţa"faţă de orice sistem de referinţă sub pretextul toleranţei. oferind raţiunea opţiunii axiologico-prescriptive adresate operatorilor sanitari. principii şi norme în cadrul bioeticii. (24) În ultimii ani. a ocupat un loc central discuţia "privind" bioetica pentru a clarifica valorile şi principiile care trebuie să stea la baza gândirii etice şi a face o distincţie justificativă între "permis" şi " interzis" (25) Trebuie să adăugăm că nu este suficientă. bazate doar pe un fel de consens pragmatic şi flexibil. permis sau nu. bioetica interpretativă sau hermeneutică. Tocmai pe meta-etică se construieşte "meta-bioetica". sau a autoriza prin lege exterminarea tuturor copiilor. Se nasc astfel alte abordări: etica virtuţilor. Prin termenul meta-etică se înţelege tocmai acest tip de justificare fondatoare şi se face referire la justificarea raţională a unor valori. atunci când este vorba de "probleme de supravieţuire" a speciei-om sau de salvgardarea ecosistemului pentru generaţiile viitoare. dincolo de examinarea fiecărei probleme ce ţine "de" bioetică. "Meta-bioetica nu se poate limita la a impune în mod arbitrar prescrierea unor anumitor comportamente. Pluralismul şi diversitatea abordărilor în fundamentarea bioeticii sunt evidenţiate mai ales în literatura engleză. şi. această abordare a fost obiectul unor puternici critici provenite din mai multe părţi. bazată pe aplicarea principiilor beneficienţei în locul dăunării şi cele ale dreptăţii. oamenilor de ştiinţă. în sfârşit. de a urmări orientări eficace şi raţional fundamentate care pot fi împărtăşite şi confruntate şi de alţii. Atunci când este vorba de a hotărî eliminarea sau păstrarea fătului în uterul mamei. în faţa unui pluralism criteriologic greu de conciliat. în funcţie de circumstanţe. Faptul că există mai multe sisteme de referinţă nu trebuie să reprezinte un pretext pentru a evada din munca de cercetare. nu se poate ignora obligaţia morală. pentru o discuţie fondatoare. totuşi. etica cazuistică. elaborarea unor paradigme conceptuale adaptabile la soluţionarea unor cazuri limită. etica narativă. nici la a se limita să elaboreze un sistem conceptual în funcţie de exigenţele practice. sau a nou născuţilor cu malformaţii . în ultimii ani. Pluralismul se referă atât la antropologia de referinţă cât şi la teoriile privind fundamentarea gândirii etice. ea trebuie să ofere indicaţii şi orientări în sensul "forte". mai ales a omului de ştiinţă ce se ocupă de probleme etice. Cognitivismul şi non-cognitivismul: legea lui Hume 27 . (mai ales dacă ea se pronunţă asupra relevanţei umane şi sociale a problemelor de bioetică). ba mai mult. după o anumită perioadă de gestaţie. necesar sau interzis. ci o provocare pentru o angajare teoretică şi pedagogică.

datorită faptului că mulţi oameni fură. ucid şi înjură nu se poate ajunge la concluzia că furtul. Dimpotrivă. ci mult mai profund şi comprehensiv. omuciderea şi înjurătura sunt moralmente permise şi dacă vrem să demonstrăm că sunt nepermise trebuie să recurgem la un criteriu care să nu constituie o simplă cercetare a faptelor. Ce îi desparte pe unii de alţii este tocmai "legea lui Hume". de modelul sociobiologic şi de modelul personalist. Dorim să reluăm acum. în timp ce valorile şi normele morale sunt simple presupuneri şi generează judecăţi prescriptive ce nu pot fi demonstrate. reluată de filozofia analitică contemporană începând cu G. Intre a fi (în care a fi este identificat cu faptele observabile) şi trebuie să fie nu ar fi deci nici posibilă. de ex. Atunci necesitatea de a fi poate găsi o fundamentare în a fi. dar şi ca valoare ontologică şi transcendentă cu prioritate. care a definit-o "înşelăciunea naturalistă". nici legitimă trecerea sau indiferenţa: nu se poate trece de la "is" (este) la "ought" (trebuie) sau de la "sein" (a fi) la "sollen" (a trebui). ca de ex. Dacă prin"a fi" se înţelege simpla faptualitate empirică. poate fi înţeleasă nu numai în mod empiric. Vorbeam de modelul liberal-radical. problema este de a defini semnificaţia pe care o are cuvântul "a fi" care indică " faptualitate" cognoscibilă. în acel a fi pe care orice subiect conştient este chemat să-l realizeze. Hume. (27) În legătură cu aceste modele făceam o scurtă evaluare critică pentru a justifica şi fundamenta mai ales modelul personalist. Respectiva lege afirmă că există "o mare diferenţă" în privinţa faptelor naturale şi a valorilor morale: faptele sunt cognoscibile şi pot fi demonstrate în mod ştiinţific. Moore. Dar în primul rând trebuie clarificat un punct al dezbaterii devenit astăzi un fel de răspântie în toate discuţiile etice : este vorba de numita "lege a lui Hume" şi de orientarea preliminară a eticiştilor şi bioeticiştilor în două tabere opuse: "non-cognitiviştii" şi "cognitiviştii". legea lui Hume este justificată. din spatele faptelor. de modelul utilitarist. A justifica etica şi deci bioetica înseamnă a discuta întâi asupra posibilităţii de a depăşi "marea diviziune" sau " înşelăciunea naturalistă".În precedenta ediţie a acestui Manual ne limitam la a oferi câteva "modele " de bioetică pe care le consideram şi continuăm să le considerăm reprezentative pentru diferitele abordări şi direcţii de gândire prezente în dezbaterea actuală privind bioetica. (29) Aşa cum vom avea ocazia de a explica. Această lege derivă dintr-o observaţie făcută în volumul "Treatise of Human Nature" a lui D. 28 . Dar ideea de "a fi" . în lumina celor mai recente discuţii meta-bioetice aceste propuneri diferite şi în special propunerea noastră. "esenţă" sau "natură"şi deci în mod "metafizic". desigur. Non-cognitiviştii consideră că valorile nu pot fi obiect de cunoaştere sau afirmaţii definite ca "adevărate" sau "false". cognitiviştii caută o fundamentare raţională şi "obiectivă" a valorilor şi normelor morale. în care termenul persoană trebuia înţeles nu numai ca subiectivitate.

Se spune că o societate fără valori nu poate exista. este reprezentată de orientarea sociologico-istoricistă: este vorba de a propune o etică pur descriptivă.Heinsenk şi E. întrucât cel precedent nu mai este 29 .). aşa cum cosmosul şi diferitele forme de viaţă din lume au fost supuse unei evoluţii. Dar această observaţie pe care o considerăm foarte simplă. societatea în evoluţia ei produce şi modifică valori şi norme. pe cei care ucid dar şi pe cei care nu ucid etc. (30) În mod just Maritain a evidenţiat faptul că tipul de cunoaştere a normei morale este "analog" în comparaţie cu alte forme de cunoaştere cum ar fi cea matematică sau istorică.Weber şi sociobiologismului lui H.J. In această perspectivă. presupune instanţa metafizică. Era necesară această introducere pentru elaborarea diferitelor modele de bioetică.şi trebuie să se găsească . pentru a înţelege diferenţa şi a sublinia importanţa posibilitaţii de a fundamenta raţional valorile. deci pe adevăr. tot aşa şi societatăţile evoluează şi în cadrul acestei evoluţii biologice şi sociologice. Cu toate acestea nu se poate nega că este anevoios să recunoşti în situaţii concrete. recta ratio agibilium. care sunt necesare dezvoltării ei. Etica descriptivă şi modelul sociobiologist O primă tentativă de a oferi un fundament normei etice bazate pe fapte (în opoziţie clară cu"legea lui Hume") urmărind relativizarea valorilor şi a normelor.Wilson. Oricât de nevoios ar fi drumul pentru găsirea unei fundamentări reale acţiunii morale şi valorilor. Teoria evoluţionistă a lui C. merită să-l abordezi. Ar fi cu totul inutil să raţionezi despre bioetică dacă nu ar exista speranţa de a o fundamenta pe baze raţionale şi solide. aşa cum fiinţele vii în evoluţia lor biologică şi-au dezvoltat diferite organe în vederea funcţionării şi în fond pentru îmbunătăţirea propriei existenţe. şi în acelaşi timp poate fi gândit şi ca "esenţa" omului sau a "naturii" umane proprii persoanei raţionale sau ca "demnitatea omului" şi atunci se poate găsi.adecvarea lor la demnitatea persoanei. dar este vorba tot de cunoaştere şi de o cunoaştere nu mai puţin importantă şi revelatoare decât cea aplicată în alte domenii ale ştiinţei.O. Traducând ideea în cuvinte simple putem spune următoarele: se afirmă că. În condiţiile evolutive actuale. ce legături sociale ar putea genera? "Etica fără adevăr" reprezintă un pahar gol în faţa cuiva care moare de sete. aderenţa la normele binelui şi adevărului în cazul unui comportament: dar aceasta este datoria raţiunii practice. în care apare o nouă situaţie a omului în cosmos şi în lumea biologică. Darwin se alătură sociologismului lui M. valorile morale trebuie să se schimbe. îşi găseşte forme de adaptare mereu noi . ar trebui imaginat un nou sistem de valori.o fundamentare raţională prin care între cel care fură şi cel care nu fură să poată fi stabilită o diferenţă pe plan moral. dar dacă aceste valori ar fi doar simple opinii. uneori complexe. necesitatea şi capacitatea minţii noastre de a merge "dincolo" de faptul empiric şi de a pătrunde în profunzime raţiunea de a fi a lucrurilor şi "adevărul" comportamentelor.Astfel termenul de "oameni" poate fi înţeles în sens empiric (expresia indică indivizii care fură şi pe cei care nu fură. Impulsul evolutiv. în care dreptul şi morala ar fi expresia culturală. Şi cei care se ocupă de antropologia culturală şi ecologiştii se află adesea pe aceleaşi poziţii. care îşi are originea în "egoismul biologic" sau în instinctul de conservare.

la ecosistem şi selectarea calităţilor celor mai potrivite pentru progresul speciei conduc la justificarea eugenismului atât negativ cât şi pozitiv. Acceptarea acestui model ar comporta nu numai aprobarea evolţionismului. ci supus schimbarii în sens activ şi pasiv.potrivit pentru configurarea ecosistemului care tocmai se instaurează. Viaţa omului nu ar diferi în mod substanţial de diversele forme de viaţă şi de universul cu care trăieşte în simbioză. legile existenţei . Ar fi inutil şi oricum temporar efortul de a defini "drepturile omului". dar pentru aceşti gânditori natura se transformă în cultură şi viceversa. În lumina acestui model sunt considerate ca mecanisme necesare pentru evoluţia şi progresul speciei umane. Acum când umanitatea a dobândit capacitatea de a domina ştiinţific mecanismele evoluţiei şi selecţiei biologice prin ingineria genetică selectivă este justificabilă. Modelul subiectivist sau liberal-radical Multe curente de gândire se întâlnesc astăzi în subiectivismul moral: neoiluminismul. (33) 30 . In orice caz în acest curent de gândire se poate recunoaşte identificarea lui Vico verum ispum factum. dar el nu este înţeles ca o culme definibilă şi ca un punct de referinţă stabil. tot atât de normal este ca omul să rămână om. pentru că este vorba de o ideologie. Dacă această ideologie ar fi adevărată. emotivismul. setea de adevăr. cele ale "adaptării" şi ale "selecţiei". dar şi acceptarea ca o supoziţie .a "reducţionismului"adică reducerea omului la un moment istoricist şi naturalist al cosmosului. scientismul neopozitivist. în care nu se recunoaşte nici o unitate stabilă şi nici o universalitate de valori. durerea. ingineria genetică selectivă ameliorativă şi denaturativă nu numai pentru speciile animale dar şi pentru om. decizionismul. Moartea. nici o normă mreu valabilă pentru omul tuturor timpurilor. Este vorba de o ideologie eraclitiană. alţii. de la cele ale lui Gingis Han la cele ale lui Hitler. delicte postume şi nu delicte împotriva omului. între natură şi cultură există o conexiune intimă şi este greu de delimitat o graniţă. chiar cele mai atroce delicte pe care istoria le recunoaşte.liberalismul etic. echilibrul schimbării adaptării şi ecosistemului. ci fapte şi valori care însoţesc pe om în toate anotimpurile istorice. mai ales sociobiologii. ar constitui delicte doar pentru noi care trăim în aceste timpuri. Etica în această viziune ocupă un rol şi are funcţia de a menţine echilibrul evolutiv. diferit prin natură şi nu numai prin complexitatea neurologică de altă fiinţă vie şi că binele şi răul nu sunt comutabile. existenţialismul nihilist. sunt dispuşi să justifice intervenţiile inovatoare asupra patrimoniului biologic al umanităţii. ale ştiinţei şi ale moralei. bonum ipsum factum. cultura nu este altceva decât elaborarea transcriptivă a evoluţiei naturii. solidaritatea şi libertatea nu constituie elaborări culturale. pentru susţinătorii acestei teorii. Trebuie să ne gândim că dacă este normal ca unele componente culturale şi obiceiuri să fie supuse evoluţiei. nici false şi adevărate în acelaşi timp. (32) Desigur. şi deci. afundând orice fiinţă vie în marele fluviu al unei evoluţii care desigur îl are ca o culme pe om. Deci. In acest curent de gândire se pot recunoaşte sub-curente: unii sunt inclinaţi să recunoască ca justificate valori existente în societate. Adaptarea la mediu. această viziune poartă în sine relativismul oricărei etici şi valori umane.

Când vorbim de responsabilitate. chiar dacă ea se cheamă "sărbătoare". sau de la non cognoscibilitatea valorilor. nu vrem să înţelegem cel puţin în acest context răspunderea în 31 .doar libertăţile civile şi cealaltă libertatea necesităţii. care după părerea lui au urmărit. Singura limită este cea a libertăţii celuilalt ( desigur cea a celui ce este capabil să se prevaleze de libertate) Se ia ca punct de referinţă suprem şi ultimativ libertatea: este permis ceea ce se voieşte şi se acceptă în mod liber şi care nu lezează libertatea altuia. Este vorba în realitate de o libertate trunchiată: este o libertate pentru unii. Atunci când libertatea se întoarce împotriva vieţii.Argumentul principal al acestor curente este că morala nu se poate fundamenta nici pe fapte. Noile frontiere ale libertăţii ar fi după Marcuse: libertatea muncii. pentru că cine nu este viu nu poate fi liber. Cu alte cuvinte se pleacă de la "non-cognoscivism". libertatea poartă răspunderea acestui conţinut. Marcuse ceruse în anii '60 trei libertăţi noi pentru a duce la îndeplinire proiectele revoluţiei franceze şi pe cele ale revoluţiei ruse. atunci când neagă responsabilitatea opţiunii se reduce la forţă oarbă şi riscă să se joace cu ea însăşi şi să devină o sinucidere. libertatea de a decide asupra morţii (living will). In concluzie. Unica bază a acţiunii morale este alegerea autonomă iar orizontul etico-social este reprezentat de angajarea pentru liberalizarea societăţii. sinuciderea ca semn de emfază a libertăţii. Desigur în această viziune există un sâmbure de adevăr. libertatea presupune fiinţa şi existenţa pentru un proiect de viaţă. pentru că munca ar reduce la sclavie activitatea umană. Este mesajul desprins cu forţă înnoitoare din revoluţia franceză. etc. El a vorbit de iubire liberă şi polimorfă în opera Eros şi civilizaţie. nici pe valorile obiective sau transcendente. Este vorba cu alte cuvinte de libertate fără responsabilităţi.existentă. alegerea liberă a sexului celui ce se va naşte . iar scopurile ar contrânge însăşi libertatea de alegere. evaluează mijloace şi obiective pentru un proiect stabilit în mod liber. Am arătat toate argumentele acestei propuneri: liberalizarea avortului. se distruge pe ea însăşi şi îşi usucă rădăcina. pentru că familia ar reduce la sclavie afectivitatea omului şi libertatea eticii pentru că aceasta ar încredinţa minţii omului scopuri. ci numai pe "opţiunea" autonomă a subiectului.chiar şi pentru adultul care ar dori în mod incoercibil "schimbarea sexului" -. în general pentru cel care o face să fie respectată şi o exprimă (cine apără libertatea celui care urmează să se nască?). Orice act liber presupune în realitate viaţa . libertatea experimentelor şi ale cercetării. este vorba de o " libertate de" legături şi constrângeri şi nu de o "libertate în favoarea unui proiect pentru viaţă şi societate cu scopuri justificate". este mereu un act care aspiră la ceva sau priveşte pe cineva. libertatea familiei.a omului care-l execută. care. Principiul autonomiei capătă astfel un sens puternic. libertatea de a cere fecundarea extracorporală şi pentru femeia singură. viaţa vine înaintea libertăţii. căci "nihilismul" nu presupune nimic înaintea şi în cadrul libertăţii. libertatea are un conţinut. dar nu tot adevărul omului şi nici tot adevărul libertăţii. desigur vorbim de responsabilitatea care se naşte în cadrul libertăţii şi care este susţinută de raţiune. necăsătorită şi văduvă. (34) Dar nu se străduieşte să înţeleagă că această libertate este un joc tragic. prima.

în faţa raţiunii şi a reflexului său asupra conştiinţei. această răspundere interioară poate fi în contrast cu legea civilă. slăbiciunea intrinsecă a subiectivismului pe plan social. Pentru a nu recurge la funcţia "moderatoare" a Leviatan-ului lui Hobbes. Nu este locul acum de a dezvolta acest discurs teoretic şi istorico-filozofic privind aceste teme. cănd lezează valorile fundamentale ale persoanei umane. Numitorul comun al acestor direcţii de gândire este refuzul metafizicii şi lipsa de încredere în această gândire. care sfârşeşte prin a fi un fel de subiectivism al majorităţii. atunci când nu este considerat un principiu ultim. care influenţează mentalitatea timpurilor noastre. şi. Principiul de bază este calculul consecinţelor acţiunii pe baza raportului cost\beneficiu. adică. ci un factor de evaluare ce se referă la persoana umană şi la valorile ei. deci. Dar un astfel de principiu nu poate fi folosit în manieră ultimativă şi fundamentată "cântărind" benficiile. Pentru a găsi un punct de întâlnire care să nu nege fundamentarea individualistă a normei morale se recurge la elaborarea unor formule de "etică publică". care poate fi invocată pentru anumite valori pentru binele comun. care este apreciată just luându-se în consideraţie neajunsurile (mai bine zis "riscurile") şi beneficiile posibile pentru viaţa şi sănătatea pacientului. uneori. în special în faţa celui care. au condus la o recuperare a intersubiectivităţii pe plan pragmatic. printre cele mai măreţe şi mai dramatice ale vieţii umane. în posibilitatea ei de a ajunge la un adevăr universal. dar care nu este nici prima nici cea mai mare expresie de responsabilitate. criteriul absenţei "daunei relevante" pentru cineva (35) .Dar este vorba de renunţarea la fundamentarea "raţională" a moralei şi de fapt. Admiratorii subiectivismului etic şi ai decizionismului se află în dificultate totuşi în faţa necesităţii de a propune o normă socială. Trebuie să spunem imediat că acest raport are valabilitate când este raportat la aceeaşi valoare şi la aceeaşi persoană în sens omogen şi subordonat. muribund) căci liberalismul etic a sfârşit prin a aluneca spre legitimizarea violenţei şi a legii celui mai puternic. atunci când se confruntă costurile în bani şi valoarea unei vieţi omeneşti. această responsabilitate persistă şi atunci când legea civilă tace şi magistratul nu ştie şi nu anchetează. în virtutea principiului de autonomie nu ar accepta o autolimitare. Această responsabilitate este în primul rând interioară. fetus. se propune "principiul toleranţei" sau simplu. în special pentru cel care nu se bucură de autonomie morală (embrion. dar era necesar să luăm act de existenţa acestui "model" etic. la o normă eficace pentru toţi pe plan moral. presa şi mai ales obiceiurile. Multe formule folosite în domeniul medical şi sugerate pentru 32 . valori la care nu se poate renunţa. (36) Modelul pragmatico-utilitarist Calea oarbă a non-cognitivismului. model care influenţează cultura. dimpotrivă. asupra evaluării etice a valorilor în joc. literatura.faţa legii civile şi a autorităţii externe. foarte răspândită în ţările anglosaxone. Acest principiu este folosit în mod eficace când este aplicat de exemplu de chirurg sau de medic în vederea unei decizii privind alegerea terapiei. ce nu sunt omogene între ele.

nou-născut cu malformaţii.evaluarea deciziilor terapeutice sau folosirea resurselor economice. toate acestea sunt formule care sfârşesc. în special ultima. c. deci .ca multe altele inventate pentru fiecare categorie de pacient . terapie şi disponibilitate de fonduri) sfârşesc prin decretarea unui refuz a terapiilor sau a acordării de asistenţă în numele lipsei de productivitate a cheltuielilor sau al unui concept de calitate de viaţă bazat doar pe luarea în consideraţie a unor factori biologici sau economici.) b. chiar în stadii avansate de gestaţie . Pentru moderarea utilitarismului unui astfel de act. utilitarismul exclude respectul faţă de unele fiinţe umane. Pe aceşti parametri este elaborat conceptul de "calitate a vieţii " (quality of life) pe care unii îl opun conceptului de sacralitate a vieţii. de "extensie socială a utilităţii" sau " calculul fericirii sociale". s-a încercat introducerea unor reguli de beneficienţă mai amplă. QALY (quality-adjusted life years). cum ar fi conceptul echităţii sau a asistenţei minime (38) . Consecinţele sunt:"a. în mod paradoxal.). prin a include printre factorii decisivi în intervenţia terapeutică şi în acordarea de resurse în domeniul sanitar. indivizii în comă vegetativă. Trebuie subliniată extrema dificultate de a opera un calcul de conciliere între interesul privat şi cel social pe planul empiric şi pragmatic al fericirii. Aceste formule. pentru a evalua eficacitatea şi utilitatea tratamentelor sau chiar avantajul folosirii fondurilor economice pentru tratarea anumitor boli: ACB (analiză costuri\beneficii). pe de altă parte. 33 . sfârşesc prin a căpăta un caracter utilitarist. sau care nu sunt dotaţi cu facultatea senzitivă (cum ar fi embrionii. Calitatea vieţii este evaluată tocmai în raport cu minimizarea durerii şi adesea a costurilor economice. întrucât doar aceasta este capabilă să simtă plăcere sau durere. justificarea eliminării indivizilor care provoacă în alţii din punct de vedere cantitativ mai multă durere decât bucurie (handicapaţii. justificarea unor intervenţii chiar suprimative asupra vieţii umane cu singura condiţie de a se evita suferinţa ( permiterea avortului. de asemenea. justificarea eliminării indivizilor care suferă şi pentru care suferinţa excede (sau se prevede că se va întâmpla aşa). muribunzii. Neoutilitarismul se inspiră din Bentham şi Mill şi poate fi rezumat la un triplu precept: maximizarea plăcerii. S-au propus diverse formule inspirate din utilitarismul "dur" sau din utilitarismul mai "blând". lipsa de consideraţie pentru protejarea intereselor indivizilor "insensibili". numai prin practici nedureroase pentru fetus) (39) . fetuşii malformaţi. în funcţie de costul tratamentelor. Pe acest teren al căutării fericirii şi al calităţii vieţii unii autori ajung la reducerea categoriei de persoană la cea de fiinţă care simte. ACE (analiză costruri\eficienţă). minimizarea durerii şi mărirea sferei de libertăţi personale pentru un număr cât mai mare de persoane (37) . plăcerea. Dacă pe de o parte. factorii economici şi chiar recuperarea productivităţii de către pacient.de a percepe plăcerea şi durerea. cel puţin pînă la stadiul formării structurii nervoase. etc. îmblânzind utilitarismul actului prin utilitarismul normei. de "etică minimă" nu pot anula o situaţie de relativism şi de absenţă al unui fundament realist al normei. etc. bolnav de tumoră .punând faţă în faţă factori ce nu sunt omogeni ( sănătate şi productivitate. Vechiul utilitarism din perioada empirismului lui Hume reducea calculul costuri\beneficii la evaluarea plăcut\neplăcut pentru fiecare subiect. ajunge la o echivalare între animale şi fiinţe umane pe baza capacităţii de "a simţi" . Regulile de "echitate".

" minimum etic" sau "postulatul de echiprobabilitate.O. O direcţie de etică publică. Habermas. pe de o parte depăşirea "raţiunii calculantă" a utilitarismului.Astfel ajung să fie considerate " că nu ar mai fi persoane" cei care nu sunt inseraţi social cum ar fi bolnavii fără o relaţie socială sau demenţii irecuperabili. Trebuie să recunoaştem că unele valori sunt implicite comunicării însăşi. Hartmann. Scheler şi N. posibilitatea formării care vrea să fie concretă. deci. ca "egalitarismul". greu de formulat. fetuşi şi copii) ale căror drepturi ar depinde oricum de adulţi. de cei care au capacitatea şi facultatea de a decide. Gracia reintră în această panoramă fenomenologică. totuşi pe un teren care rămâne relativizat subiectivităţii emoţionale şi deci nu poate pretinde o validitate universală. concepţia persoanei umane sfârşeşte prin a fi o concepţie sociologică. respectul libertăţii de opinie şi expresie. deci. ar trebui să ofere posibilitatea consensului privind conţinuturile şi destinatarii valorilor(43) . potrivit căruia normele ce trebuie justificate trebuie să reunească consensul privind consecinţele lor previzibile asupra tuturor celor interesaţi" riscă să subordonoze valabilitatea normei consensului şi să nu poată preciza cine sunt cei interesaţi. se dovedeşte că viaţa umană este considerată în funcţie de prezenţa\absenţa suferinţei şi pe baza criteriilor economiciste ale productivităţii sau neproductivităţii cheltuielilor.Apel şi J. sau. bazat şi el pe criteriul acordului intersubiectiv stipulat de comunitatea etică şi. deschidere definită "intenţională" şi "intuitivă ": valorile etice sunt fundamentate la nivel emotiv (divinul în omul lui Scheler) şi "religios". Ca exigenţă. morala este fundamentată în sens raţional şi universal. (42) Teoria comunicării care este propusă în spaţiul cultural german de K. In cadrul acestei prezentări a eticii intersubiective trebuie menţionate curentele de gândire care se bazează pe fenomenologia şi etica comunicării. dar acestea sunt valori care preced şi pregătesc fondarea unei norme. sau introducerea de concepte corective precum "observatorul ideal". Şi teoria "eticii formale a bunurilor" formulată de D. nu sunt consideraţi persoane. sunt proceduri cu caracter artificial care nu reuşesc să depăşească orizontul subiectivităţii şi pe cel al intersubiectivităţii. cum ar fi veridicitatea. aşează la baza consensului social comunicarea care ar trebui să permită . respectul opiniei celuilalt. Etica fenomenologică prezintă. Orizontul rămâne un orizont social. Acest principiu fundamental (Groundnorm) elaborat de acest curent. iar pe de altă parte. mai bine zis. deoarece cunoaşterea însăşi a realităţii suscită în conştiinţă sensul realităţilor ca valori. analoagă prin diferite aspecte ( deşi există şi multe divergenţe) utilitarismului. pentru că afirmă exigenţa formală şi universală a valorilor. este contractualismul.Rămânem deci într-un orizont utilitarist în care nu se precizează utilitatea "cui" trebuie urmărită şi în virtutea "cărui fapt". (41) Şi tentativa de a depăşi subiectivismul alegerilor concrete prin căutarea unui acord "procedural" de tip social prin adoptarea de norme admise. Se afirmă. o deschidere către valorile etice. 34 . dar ca opţiune concretă este dictată de evaluarea subiectivă. In definitiv. Expresia acestei direcţii este gândirea lui H. deci. dar această exigenţă formală se realizează prin acte de evaluare sau valorificare care sunt subiective şi dictate de circumstanţe. în special prin M. şi.T.Engelhardt în lucrarea sa The Foundations of bioethics (40) la care ne-am referit în primul capitol. Consensul social al "comunităţii etice" justifică la acest gânditor desconsiderarea celor care nu fac parte încă din comunitate (embrioni. în fond.

(45) Vom relua această discuţie ( pe care acum doar am schiţat-o) în capitolul dedicat principiilor bioeticii. Noi ne gândim că dacă nu se vrea proclamarea relativismului alegerilor concrete. eliminând conflictualităţile: ştiinţa etică şi exerciţiul virtuţilor etice capătă semnificaţie prin această argumentaţie.născut cu multiple şi grave malformaţii: este bine să fie asistat sau trebuie lăsat să moară?) şi. Modelul personalist Modelul pe care-l considerăm indicat pentru rezolvarea antinomiilor modelelor precedente şi în acelaşi timp pentru stabilirea obiectivităţii valorilor şi normelor este modelul personalist. (48) Tradiţia personalistă îşi are originile în raţiunea însăşi a omului şi în inima libertăţii sale: omul este persoană pentru că este singura fiinţă în care viaţa este capabilă de "reflecţie" 35 . mai ales când bolnavul nu este capabil să exercite o autodeterminare sau când autonomia medicului şi al pacientului ar contrasta. fiind incertă justificarea lor. sub vălul proclamării principiului care are o valoare formală. intrând desigur în evaluarea intervenţiei în cadrul biomedico-asistenţial. dreptate) care au relevanţa lor dacă sunt luate în consideraţie. pentru un nou. Persoana este înţeleasă ca ens subsistens ratione praeditum sau. personalismul hermeneutic. este necesar ca între acest principii să fie stabilită o ierarhie. Rămâne de precizat ce înseamnă bine sau rău pentru un pacient (de ex. nevătămare. în accepţiunea hermeneutică este subliniat rolul conştiinţei subiective în interpretarea realităţii -aceasta ne aminteşte de Gadamer . aşa cum am văzut la Apel şi Habermas. dar concret. trebuie căutate obligaţia şi necesitatea de a clarifica şi rezolva conflictele compunând în mod ierarhic şi armonios valorile din joc. La fel de evazivă se prezintă discuţia privind "deontologia prima facie" (46) Conform acestei abordări nu se dau îndatoriri. fără a nega relevanţa subiectivităţii relaţionale şi a conştiinţei.O orientare care mi se pare a fi inclusă în orizontul eticii publice. după cum o defineşte Boezio. este reprezentată de numitul principialism teoretizat de Beauchamp şi Childress. necesită la rândul lor o fundamentare. rationalis naturae individua substantia. (44) Cunoscutele principii (beneficienţă. în care se afirmă necesitatea unor principii morale. personalismul ontologic. Trebuie să lămurim imediat că din punct de vedere istoric se poate vorbi de personalism ca având cel puţin o triplă semnificaţie sau subliniind cele trei semnificaţii. subliniază faptul că la baza obiectivităţii se află o existenţă şi o esenţă formată din unitatea corp-spirit. personalismul relaţional.(47) . ea este subliniată mai ales de valoarea subiectivităţii şi a relaţiei intersubiective. In ce priveşte semnificaţia relaţională-comunicativă . altfel nu este garantată autonomia subiectelor. în aplicarea lor astfel de principii admit excepţii şi conflicte cărora nu le poate fi dată o soluţie omogenă şi sigură. separat şi împreună. ci doar îndatoriri care sunt valabile (prima facie) cum am spune în principiu.după propria "preînţelegere". mai ales între principiul de autonomie şi cel al beneficienţei: primul trebuie subordonat celui de al doilea. In om personalitatea subsistă în individualitatea constituită dintr-un corp însufleţit şi structurat de un spirit. semnificaţia ontologică . mereu şi oricum valabile. Pentru o conciliere a principiului autonomiei cu principiul beneficienţei trebuie găsit un punct de întâlnire real în cercetarea adevăratului bine al persoanei. apoi.

Eul nu poate fi redus la cifră. un întreg şi nu o parte dintr-un întreg. fără o sorginte din care opţiunile izvorăsc şi fără conţinuturile de valoare pe care le exprimă. capacitatea de a alege. existenţa şi esenţa ei. Persoana umană şi valorile ei nu pot fi topite sau lichefiate într-o serie de alegeri. în fiecare alegere persoana angajează ceea ce ea este. Distanţa ontologică şi axiologică care separă persoana umană de animal. concepţie în care este subliniată aproape exclusiv ca proprie persoanei capacitatea de autodecizie şi de opţiune.asupra ei . pentru a ne exprima ca Popper. dar cosmosul este în acelaşi timp traversat şi depăşit. unitotalitatea corpului şi spiritului care reprezintă valoarea ei obiectivă. persoana umană se prezintă ca un punct de referinţă. In fiecare om se află închis sensul universului şi valoarea umanităţii: persoana umană este o unitate. ci şi un context al alegerii: un scop. de care vorbeşte Changeaux. Dimpotrivă. Societatea însăşi are ca punct de referinţă persoana umană.al Mântuirii şi al comuniunii omului cu Dumnezeu. persoana umană este punctul de referinţă şi măsura între permis şi nepermis. Personalismul realist vede în persoană o unitate. de autodeterminare. Personalismul la care ne referim nu trebuie confundat cu individualismul subiectivist. în care subiectivitatea greşeşte. neuron. Nu trebuie să vă gândiţi că în discuţia despre etica medicală sau bioetică. şi nu poate să nu fie aşa. nici în privinţa propriei persoane. conduce şi însufleţeşte corpul său. un scop şi nu un mijloc. aceste introduceri de ordin filozofic sunt pure abstracţii. persoana este scop şi sorginte pentru societate. fratele lui Cristos. un spirit întrupat. în orice persoană umană. mijloace. pentru că atât etica cât şi medicina au ca destinaţie omul şi acesta trebuie considerat în totalitatea valorii sale. Homme neuronal. Personalismul clasic de tip realist şi tomist. celule. ca realitate transcendentă pentru economie. Revelaţia creştină. corpul şi spiritul ei. 36 . valori. în orice situaţie de suferinţă sau sănătate. In orice om. sau capacitate de alegere în care se află destinul şi drama persoanei. nici faţă de alţii. o "creaţie emergentă" (49) care nu poate fi redusă la fluxul legilor cosmice şi evoluţioniste. nu se poate compara cu cea care separă planta de reptilă sau piatra de plantă.pentru credincios este imaginea lui Dumnezeu.Creaţia este chiar o concluzie raţională între anumite limite . Raţiunea. Din momentul conceperii până la moarte. nu cuprinde omul întreg. vrea să afirme în mod prioritar şi un statut obiectiv şi existenţial (ontologic) al persoanei. lumea întreagă se repetă şi capătă sens. conferă acestei viziuni personaliste o deschidere de orizonturi şi valori care atinge divinul. graţie unui suflet spiritual care informează şi dă viaţă realităţii sale corporale de care corpul este dominat şi structurat. număr. este singura fiinţă care are capacitatea de a înţelege şi a descoperi sensul lucrurilor şi de a da sens expresiilor sale şi limbajului conştient. Dar în faţa oricărei reflecţii raţionale chiar şi laice. libertatea şi conştiinţa reprezintă. drept şi chiar pentru istorie. aceasta este o optică foarte răspândită în lumea protestantă şi existenţialistă şi este influentă şi în curente teologice americane. cum este denumită în mod frecvent. Persoana este înainte de toate un corp spiritualizat. Aceasta. aşa cum are nevoie de un suflet spiritual care structurează. fiul lui Dumnezeu. Omul fiecare om în parte . prin adevărul Creaţiei . ci are nevoie de o minte care structurează creierul. în fiecare alegere există nu numai exerciţiul opţiunii. care are valoare pentru ceea ce este şi nu numai pentru alegerile pe care le face. fără a nega această componentă existenţială. atom.

sau oricum prioritară faţă de "etica principiilor" (50) . adică a acelor valori care sunt legate de viaţa. In funcţie de acest examen se vor putea determina valorile care trebuie să fie protejate şi normele ce vor trebui oferite agenţilor pe plan individual şi social: principii şi norme de conduită ce vor fi raportate acestui centru care este constituit din valoare-persoană şi din valorile care în persoană sunt armonizate într-o ierarhie ( viaţă. în esenţa şi demnitatea sa ontologică. opusă. integritatea şi demnitatea persoanei umane.) (52) Rezolvarea acestor probleme etice va trebui căutată în raport cu concepţiile şi valorile de fond ale persoanei umane: în acest punct se face apel la filozofia omului în întregul lui. răspundere personală. In perspectiva personalistă poate fi inclus un argument întâlnit la unii gânditori de origine anglosaxonă care tinde să reevalueze "etica virtuţilor". Certitudinea va trebui să caute tot mai mult adevărul. pe care o numim triunghiulară. ţinând cont de modelul personalist. Valoarea etică a uni act va trebui considerată sub profil subiectiv de intenţionalitate. In momentul aprecierii intime a acţiunii prevalează evaluarea subiectivă. Totuşi. Acest lucru este valabil pentru toate domeniile comportamentului etic ca şi pentru bioetică. ci aceeaşi sensibilitate la sensul şi valoarea persoanei care se naşte dintr-o obişnuinţă a conştiinţei inspirată de virtute. Dacă un chirurg nu ar acorda în mod voluntar atenţie într-o interveţie dificilă şi cu risc. etc. de ex. După examinarea acestui punct trebuie să trecem la aprofundarea semnificaţiei antropologice. Legea morală naturală care îndeamnă orice conştiinţă să facă binele şi să evite răul se concretizează de aceea în respectul faţă de persoană. este necesară o integrare între momentul clarificării şi stabilirea valorilor şi normelor şi momentul aplicării lor corecte şi coerente. (53) 37 . punctul de cea mai filozofică sinteză. Dar nu trebuie să credem că cele două momente se pot separa căci astfel conceptul însuşi de virtute şi acţiune virtuoasă ar putea rezulta lipsite de fundament. o abordare cu trei puncte de racord. posibilitatea de a se realiza recombinarea ADN sau fecundarea umană in vitro şi acesta constituie punctul A al triunghiului. în mod subiectiv acest lucru ar putea să nu-i fie imputat. dar obiectivitatea pierderii unei vieţi omeneşti rămâne un fapt care trebuie să-l determine pe chirurg să încerce să nu repete acea lipsă de atenţie.Aspectul obiectiv şi aspectul subiectiv al persoanei se atrag şi se implică într-o etică personalistă. Suntem convinşi că nu numai momentul aplicării judecăţii etice cere clare capacităţi dobândite pentru a întruchipa valorile. dar nici o metodă deductivă (din principii se deduce norma de comportament imediat) (51). Metoda de cercetare în bioetică Din cele expuse despre bioetica personalistă este uşor de înţeles că metoda de cercetare şi chiar de predare a bioeticii nu poate fi o metodă inductivă (normele ar trebui elaborate în funcţie de observarea faptelor biologice sau sociologice). Acesta este punctul C al metodei noastre triunghiulare. în toată plinătatea valorilor sale. Ne vom referi mai încolo la rolul virtuţilor cardinale în acţiunea etică. In primul rând trebuie expus faptul biomedic în consistenţa şi exactitatea sa dovedite în mod ştiinţific. dar în momentul normativ şi deontologic prevalează valoarea obiectivă care trebuie să conformeze atitudinea subiectivă. sănătate. dar va trebui considerată şi în conţinutul obiectiv şi în consecinţele sale. Este necesar să propunem o metodă. acesta este punctul B. în urma căreia persoana respectivă ar deceda.

ea oferă şi un criteriu de evaluare între ceea ce este stabilit legal de majorităţile politice şi ceea ce este permis şi profitabil pentru binele omului. Confruntarea cu antropologia de referinţă se impune. trebuie să fie apărate de lege. Este normal ca din acest dialog "triunghiular" (biologie-antropologie-etică) antropologia să rămână cea solicitată şi îmbogăţită. care să fie format din bine şi rău. trebuie să orienteze comportamentul uman în opţiunile morale legate de ştiinţele vieţii şi ale sănătăţii. ci doar să-i recunoască argumentele. Antropologia oferă un criteriu discriminant între ceea ce este posibil din punct de vedere tehnic şi ştiinţific şi ceea ce este legal din punct de vedere etic. familia. ci de "binele comun" care trebuie apărat. se manifestă în mod tot mai evident necesitatea de a aduce la lumină fundamentele axiologice ale dreptului. Sfântul Toma a relevat deja că nu întreaga sferă morală poate fi acoperită de drept. în manieră dinamică şi constantă: descoperirile ştiinţifice şi aplicaţiile tehnologce deschid în continuu noi posibilităţi şi oferă noi cuceriri. legea nu este lege. mai ales în urma afirmării găndirii bioetice şi a problemelor pe care ea le ridică în cadrul legii. deci. In cultura dominantă. deci. sciziunea dintre binomul adevăr-libertate îngreunează tot mai mult apărarea efectivă a vieţii umane de către administraţia publică. iar atunci când legea nu protejează un bine esenţial pentru convieţuirea şi binele comun (cum este cazul legilor care permit avortul). manifestându-se. Aici se pune problema raportului dintre etică şi drept. necesare şi indispensabile care să garanteze binele comun. dintre lege morală şi lege civilă.Confruntarea cu alte soluţii propuse de alte curente de gândire va trebui să fie însoţită. In societatea pluralistă contemporană. de altfel legea nu poate crea morala. asistenţa medicală indispensabilă constituie valori etice fundamentale pentru apărarea binelui comun . de justificarea soluţiilor propuse. pe cât posibil. (54) Legea morală şi legea civilă Dezbaterea filozofică seculară privind raportul dintre legea civilă şi legea morală constituie astăzi elementul substanţial al provocărilor democraţiilor occidentale. în avantajul tuturor. întrucât reprezintă motivul însuşi al teologiei progresului ştiinţific şi al societăţii. un stat etic. trebuie să fie schimbată şi poate face obiectul "respingerii din motive de conştiinţă". Nu trebuie să se dorească. în mod 38 . dar este în acelaşi timp necesar ca ea să ofere criterii şi valori care să nu poată fi încălcate şi mortificate. Valorile fundamentale ale persoanei vor trebui să fie protejate nu numai din punct de vedere moral. iar această evoluţie se repercutează asupra evoluţiei sociale şi a adecvării juridice a societăţii. dar şi legal: sunt aşa-zisele valori ale omului asupra cărora curţile internaţionale şi constituţiile naţionale trebuie să se pronunţe. anumite valori fundamentale. pentru a face sigure şi explicite valorile inviolabile ale omului care. căci nu de " minimum etic" este vorba aici. consacrate de lege. născut sau pe cale să se nască. Totuşi. Binele fundamental al vieţii fiecăruia.

In realitate. să le respecte şi să le promoveze. pe care. modifica sau distruge. Astfel. conduce la un drept care face abstracţie de orice criteriu de dreptate (58) şi bine comun. dreptul este golit de conţinutul său etic şi în loc să conducă la găsirea adevărului pentru realizarea binelui comun. de care nici măcar majorităţile la putere nu pot dispune. In caz că acest lucru nu se întâmplă." (63) 39 . în actuala dezbatere juridică se aude vorbindu-se des de amoralitatea dreptului (57). nu este decât rezultatul relativismului etic şi al pozitivismului juridic. de altfel. (55) Această situaţie juridică confuză. De mult timp deja. în loc să fie un "instrument" al apărării drepturilor fiecărui individ. care izvorăsc din adevărul însuşi al fiinţei umane şi exprimă şi apără demnitatea persoanei. Pe de o parte. în limitele în care aceasta recunoaşte primatul absolut al dreptului şi se modelează pe principiile juridice universal acceptate şi consacrate în Declaraţiile internaţionale ale drepturilor omului. (60) Efectele unei astfel de abordări se repercutează grav atât asupra cadrului juridic. deci.. mici forme de tiranie prin care un grup de oameni poate decide destinul unui număr mare de oameni. desigur. devine "scopul" ce trebuie urmărit pentru salvgardarea intereselor majorităţii. consacrate în dispoziţiile de principiu ale Constituţiei . respectarea drepturilor sale intangibile şi inalienabile. precum şi asumarea binelui comun ca scop şi criteriu care reglează viaţa politică. Este ceea ce caracterizează statul de drept. conceptul modern de democraţie este caracterizat nu atât de mecanismele sale formale. care au transformat teoria distincţiei între drept şi morală în teoria separării radicale a celor doi termeni. ci de actul de voinţă normativă a celui care guvernează (pozitivismul juridic) . (59) O parte a doctrinei încearcă să afirme că dreptul nu ar depinde în nici un fel de adevăr. descoperirea valorilor umane şi morale esenţiale şi native. în orice fază şi condiţie a existenţei sale. nici un individ. (56) ca orice interes subiectiv. în vigoare în multe ţări occidentale au transformat în mod paradoxal conceptul de "delict" în cel de "drept". cât şi asupra sistemului politic. poziţie care în ultimă instanţă. cât mai ales de exagerarea privind respectul drepturilor individuale şi apărarea demnităţii persoanei umane. demnitatea fiecărei persoane umane. în care puterea de guvernare este limitată de legile puse în sprijinul individului. este redus la un simplu mecanism procedural de căutare a consensului. O democraţie autentică. legitimând prevaricaţiunea celor tari asupra vieţii celor slabi şi asupra inocenţilor. ci vor trebui să le recunoască. este esenţială şi valoarea ei "rezistă sau se prăbuşeşte împreună cu valorile pe care ea le reprezintă şi le promovează: fundamentale şi de neîncălcat sunt. cum se întâmpla în cazul modelului secolului XIX. nici o majoritate şi nici un stat nu le vor putea vreodată crea. valori..] Este. în care valoarea vieţii umane urcă şi coboară pe o scară. aşa cum au afirmat voci autorizate ale doctrinei (61). care acordă spaţiu moralei. imperios necesară. Pe de altă parte. morala este abandonată imaginaţiei unui grup de indivizi şi deligitimată la nivel colectiv. Mai mulţi autori propun chiar teoriile minimalismului etic .paradoxal. sistemul democratic. pentru viitorul societăţii şi dezvoltarea unei democraţii sănătoase. [. legile privind avortul voluntar. deci.

cât mai ales a legii morale obiective.. care prea des în istorie a permis justificarea opţiunilor abuzive ale puterii politice şi a făcut să coincidă dreptatea şi libertatea cu autoritarismul şi arbitrajul. mai ales în privinţa celor mai slabi. cât mai ales a fundamentelor sale. Capitolul al IV-lea Prima parte: Bioetica. nu implică intervenţii asupra codului genetic. 40 . constituie un punct de referinţă normativ al legii civile" (65) Numai pe baza acestor premise.(64) Deci. în căutarea nu atât a originilor sale.În lumea juridică. care "înscrisă în inima fiecărui om. O primă incertitudine terminologică care este prezentă în diferite publicaţii este oferită de faptul că în cadrul accepţiei generice de "manipulare genetică" de factus se înţeleg şi alte intervenţii asupra vieţii. In opinia publică ca şi în publicaţiile destinate popularizării. genetica şi diagnosticarea prenatală Manipularea şi ingineria genetică Importanţa şi delimitarea temei Bioetica. invitându-i să spună un curajos "nu" oricărei violenţe şi abuz contra vieţii umane. în enciclica Evanghelium Vitae. este obligaţia Constituţiilor să apere valorile fundamentale indispensabile pentru a garanta o convieţuire civilă ordonată şi chiar pentru supravieţuirea vieţii sociale. dar în sine. a transforma cu mâinile) asupra patrimoniului genetic. în căutarea nu atât a consensului. expresii ca " manipulare genetică" şi "inginerie genetică" sunt percepute într-un context de incertitudine şi în acelaşi timp de invitaţie la vigilenţă maximă. Legislatorului nu i se cere să creeze. prin inginerie genetică se înţelege în sens propriu: totalitatea tehnicilor menite să transfere în structura celulei unei fiinţe vii unele informaţii pe care altfel nu le-ar fi avut. prin recuperarea acelor valori obiective şi universale care o sprijină normativ şi care se bazează pe structura ontologică a omului care este persoană. după cum se poate constata din cele expuse despre originea sa istorică. într-adevăr. In schimb. De aceea. dreptul îşi poate regăsi funcţia intrinsecă. ci să interpreteze exigenţele omului în societate. se percepe deja de câtva timp necesitatea de a aduce la lumină argumentul etico-axiologic al dreptului. Incertitudinile şi alarmările sporesc acolo unde nu se cunosc bine nici semnificaţia. mai ales asupra vieţii copilului care urmează să se nască. inginerie genetică şi procreare artificială trebuie considerate distincte. după părerea noastră. Este la fel de adevărat că se poate profita de procrearea artificială. Insăşi expresia de "manipulare genetică" este foarte generică şi nu poate semnifica decât orice intervenţie (a manipula. la adăpost de pericolele relativismului etic. cele două mari tematici. ca de exemplu procreaţia artificială. nici posibilităţile efective de aplicare. ci asupra gameţilor şi embrionilor pentru a asigura procrearea şi realiza experimente. pentru a realiza şi intervenţii asupra codului genetic al embrionului sau în gameţi. a primit cea mai directă provocare din partea descoperirilor ingineriei genetice. face apel în mod expres la legislatori să respecte "adevărul dreptului". Magisteriul Bisericii catolice. care direct şi propriu-zis. mai ales in vitro. a mânui.

care atunci când se gândesc la aceste speranţe. Ne aflăm. biologie şi societate: aceste descoperiri ştiinţifice au făcut ca morala. odată începute. biologi moleculari sau genetişti. ca în cazul experimentelor pe embrioni.Se înregistrează atitudini diferite chiar printre cercetători. prin importanţă. Această importanţă apare mai evidentă şi documentată dacă amintim pe scurt progresul rapid al ştiinţelor biologice. la care au participat cei mai mari experţi mondiali în manipulările genetice in vitro. Apoi (în 1984) aceste Guidelines au fost actualizate. la o analiză aprofundată. relevând în acelaşi timp posibilităţile pozitive existente pentru progresul uman.despre a căror activităţi nu se cunosc prea multe lucruri . este definit în istoria civilizaţiei umane ca epocal pentru capacitatea sa excepţională de schimbare pe care o include şi o poate aplica. considerate de unii necesare pentru atingerea scopului lor. Trebuie să adăugăm că această temă se află în atenţia nu numai a moraliştilor dar şi a organismelor naţionale şi internaţionale. care a furnizat o primă clasificare a riscurilor (patru nivele de conţinere) a făcut o listă a experimentelor care trebuie interzise. a sugerat necesitatea unor măsuri de supraveghere şi reglementare. Niciodată etica nu a fost atât de importantă pentru medicină. care au elaborat unele linii normative. Prima formulare îşi are originea în concluziile la care a ajuns conferinţa de la Asilomar din februarie 1975. să fie un punct de interes pentru toţi. revoluţie ce ar întrece. care să supună unor obligaţii legale pe cei ce lucrează în cercetare . 41 . riscul oricărei alte revoluţii de tip politic sau militar. Unii sunt optimişti gândindu-se la marile speranţe care se deschid în domeniul terapiei genetice sau geneterapiei: această atitudine este proprie celor care lucrează în domeniu. desigur. ar putea schimba statutul genetic al umanităţii. nu doresc piedici sau obligaţii ale legilor şi nu dau importanţă mijloacelor care ar urma să fie folosite.fapt care ar linişti opinia publică. Este normal ca tocmai acest curent de opinii să facă presiuni în favoarea unei legislaţii clare. Guidelines for Research Involving ADN Molecules publicate în iulie 1977 de către National Institute of Health (NIH) în SUA. Momentul istoric actual. Aceasta este o atitudine mai frecvent întâlnită printre jurişti şi moralişti. de fapt. el apare ca un moment "paradoxal". în faţa unui moment important al istoriei ştiinţei şi al istoriei umanităţii. fiind precizat ulterior domeniul de aplicare al cercetărilor şi prevăzute obligaţii şi proceduri bine specificate pentru Recombinant Advisory Committee (RAC) şi pentru Federal Register. o problemă prioritară în societate şi a societăţii la nivel mondial. care se ocupă de viaţă. Alţii sunt mai preocupaţi de posibilele devieri legate de inginerie şi manipulare. Redăm în prezenta schemă normativele internaţionale cele mai importante: 1. care. posibilităţile pe care le comportă pentru viitorul omului şi problemele etice pe care le ridică oamenilor de ştiinţă şi comunităţii civile.

Comitetul de Miniştri a aprobat pe 6 noiembrie 1997 un protocol suplimentar (dintre protocoalele suplimentare prevăzute de de aceeaşi Convenţie) în care se interzice clonarea umană. a publicat o Rezoluţie privind problemele etice şi juridice ale manipulării genetice (doc. Temele de genetică sunt abordate în Titlul II Art. Aplicabilitatea acestor Points este limitată la cercetările efectuate în instituţii care primesc deja finanţare pentru cercetările privind ADN-recombinat de către NIH (după precedentele Guidelines) 3. In privinţa instituţiilor comunitare europene. Canada. Raportul Comisiei de Anchetă al Parlamentului Germaniei Federale privind perspectivele şi riscurile ingineriei genetice din 1987 (Deutscher Bundestag. Progetto Genoma Umano (18-31994).2. la 16 martie 1989. Parlamentul european. Anterior. Report of the Commision of Enquiry on prospects and risk of genetic engineering). Trebuie menţionată şi Legea Franceză nr. 94-653 din 29 iulie privind respectul faţă de corpul uman. Comitetul Naţional italian pentru Bioetică (CNB) a publicat unele documente importante în domeniu: Documento sulla sicurezza delle biotecnologie (28-5-1991). foarte importante sunt Raccomandazione 934 (1982) dell'Assemblea Parlamentare del Consiglio d'Europa şi Raccomandazione della Comunita Economica Europea (CEE) n. publicat în 1976 (Report of the working party of the practice of Genetic Manipulation). 472 din 1982 care a elaborat norme de securitate pentru laboratoare şi a propus ca în Convenţia Europeană să fie inclus aşa zis-ul " drept la diferenţă" şi anume interzicerea ingineriei alterative asupra indivizilor umani. Câteva etape importante pe drumul ingineriei genetice 42 . 6. în cadrul Convenţiei privind drepturile omului şi biomedicina (numita "Convenţie asupra bioeticii") a tratat şi problematicile etice rezultate din sectorul geneticii (întreg capitolul IV. URSS. 8. Consiliul Europei. R (92) 3 specifică privind diagnosticarea şi lo screening genetic efectuat din motive de sănătate. 11-14 este rezervat genomului uman. După modelul acestor normative au apărut şi cele din alte ţări: Australia. 5. Tările de Jos. Rapporto sulla brevettabilita degli organismi viventi (19-11-1993). art. In 1985 acelaşi NIH a emanat câteva Points to consider in the design and submission of human somatic-cell gene therapy protocols. La clonazione come problema bioetico (21-3-1997). (12 martie 1997) Rezoluţia privind clonarea (Document B4-209-97). "Legea pentru reglementarea ingineriei genetice" din Germania Federală din 20 iunie 1990 (Gesetz zur regelung von fragen der Genetechnik) cu modificările sale succesive (Bundesgeschblatt 1993 I 2066 şi Bundesgeschblatt 1994 I 1416). 756-CR-97). Ulterior. Diagnosi prenatali (18-7-1992. Terapia genica (15-2-1991). Asupra temei clonării. 5. Raportul Williams prevede o autodisciplină a cercetătorilor prin elaborarea unui "cod de conduită" 4. Alte directive au fost emanate de către autorităţile europene privind micro-organismele inginerizate. Raportul Williams în Regatul Unit. în sfârşit s-au pronunţat. De asemenea. acelaşi Comitet emanase o Raccomandazione nr. 7. Organizaţia Mondială a Sănătăţii ("Declaration sur le clonage"-Rapp. Deosebit de importantă este considerată. pentru unele măsuri restrictive. Franţa. mai recent. N. A2-327-88) şi. la 18 martie 1997.

somatostatina. s-au realizat aplicaţii tehnologice şi industriale pentru producerea moleculelor polipeptidice de mare importanţă: insulina umană. nu sunt puse toate şi în mod automat într-o lumină proastă. Atunci Hotchkin a introdus primul termenul de inginerie genetică (genetic engineering) cu semnificaţia pe care am indicat-o la început. Mendel le-a denumit elementa. 1970: sinteza primei gene artificiale 1971: se realizează pentru prima dată DNA recombinant. acum. somatotropina. fuziune între celulele umane şi murine prin trecerea genelor ("atribuirea") în cromozomii umani. 1981: se realizează naşterea primilor şoareci prin clonare. interferonul. pentru că ele deschid totodată şi posibilităţi de intervenţie pozitivă. Trebuie să observăm rapiditatea crescătoare a etapelor evolutive ale acestei ştiinţe. iar Morgan în 1910 le-a studiat compoziţia chimică. mecanismele productive ale imunoglobulinei şi structurile cromozomilor X şi Y. după cum se vede. vom începe cu o sinteză a etapelor istorice ale dezvoltării geneticii: 1956: descoperirea cromozomilor umani ca structuri fundamentale şi purtătoare de material genetic. Înainte de toate s-au făcut mari şi importante progrese în cunoaşterea informaţiei genetice a fiecărui cromozom: se cunosc mai bine. ca fiind evenimente sinistre. s-a deschis posibilitatea realizării unei genetoterapii. 43 . vaccinurile antigripale. etc. Nivele şi scopuri ale intervenţiei Pentru a putea furniza indicaţii etice este necesar să ne referim la diferitele nivele de intervenţie asupra genelor şi la scopurile urmărite prin acestea. contra hepatitei A şi B şi altele. Succesele obţinute. ci ne vom limita la ceea ce este absolut necesar pentru înţelegerea termenilor etici ai problemei.Nu dorim să repetăm aici informaţiile de bază privind biologia şi genetica. 1965: se realizează prima cell-fusion. 1967: începe aplicarea tehnicilor de diagnosticare prenatală în domeniul genetic. 1969: se anunţă descoperirea endonucleozei de restricţie. În dicţionarul acestui capitol se va găsi sub denumirea de " inginerie genetică" definiţia tehnologiilor grupate după obiectivul de destinaţie.

Nivele de intervenţie Acestea sunt foarte evidente şi distincte. (1) Procedeul trebuie să fie inclus în cadrul scopurilor terapeutice. În celulele somatice se poate realiza. în faza prematrimonială şi preconcepţională.Acest procedeu ridică probleme etice importante deorece este prevăzut programatic ca având un scop experimental. să presupunem că s-ar reuşi corectarea defectelor genetice ale anemiei mediteraneene în celulele hemopoietice în scopul producerii unor celule normale care. Importanţa etică a intervenţiei se schimbă conform fiecărui nivel. de a conduce introducerea genei corecte. Finalităţi Finalităţile de folosire ale cuceririlor genetice determină în mare măsură moralitatea multor inervenţii. asupra embrionilor proveniţi din celule manipulate. ipoteza intervenţiei asupra embrionului uman are un caracter şi mai delicat datorită faptului că există marele risc de a compromite viaţa embrionului sau viitorul său biologic în sens genetic.după cum vom vedea.finalităţi productive . In urma ineficacităţii genoterapiei asupra celulelor liniei germinale.finalităţi experimentale (distructive) Folosirea ingineriei genetice cu finalităţi de diagnosticare este multiplă şi în ultimii ani s-a lărgit gama aplicaţiilor noi. înmulţindu-se. de exemplu. 44 . cu scopul de a optimiza tehnica. Experimentul neterapeutic asupra embrionului uman este considerat profund ilicit de către bioetica personalistă. Intervenţia menită să modifice linia celulelor germinale este exclusă datorită imposibilităţii. la nivelul celulelor germinale şi la nivelul embrionilor în prima lor fază de dezvoltare. a. date fiind scopurile urmărite (alterarea patrimoniului genetic fiziologic sau îmbunătăţirea viitoarelor posibilităţi ale ştiinţei) (2) c. aşa cum se poate intui. la care ne vom referi pe larg cu altă ocazie.finalităţi de diagnosticare . Finalităţile de intervenţie în domeniul genetic se pot clasifica astfel (vezi şi prospectul rezumativ de la sfârşitul capitolului): . b.finalităţi alterative . se dezvoltă aplicaţiile asupra adultului cu scopul descoperirii unor boli a căror origine se bănuieşte a fi genetică.finalităţi terapeutice . Intervenţia care urmăreşte o modificare în patrimoniul genetic poate fi concepută la nivelul celulelor somatice. unele documente din alte ţări propun necesitatea experimentelor asupra celulelor germinale deci. În afara diagnosticii genetice prenatale. În sfârşit. o intervenţie menită să modifice o degenerare sau o deficineţă a lor . în domeniul civil. cel puţin până în acest moment. le vor înlocui pe cele defectuoase: acesta ar fi un succes de mare relevanţă şi o eventuală dispersiune a celulelor vii nu ar constitui un neajuns pentru individ şi nici nu ar ridica probleme etice.

după cum se va vedea. în special programul său genetic. animal şi vegetal pentru realizarea unor specii modificate sau clase de indivizi inginerizaţi. vaccinurile microbiene. chiar atunci când ar fi dorită pentru a aduce un beneficiu altor persoane. atunci când sunt demne de a fi urmărite. (4) Corpul nu epuizează realitatea umană ci este doar o componentă esenţială a ei. Aceasta înseamnă că orice intervenţie asupra corporalităţii . In prima ipoteză.deci şi asupra codului genetic. interferonul. în domeniul penal. orice altă intervenţie asupra persoanei . In general. chiar atunci când se aplică la om. Salvarea vieţii şi identităţii genetice a fiecărui individ uman. (5) Din această abordare rezultă unele principii de orientare etică ce se pot rezuma astfel: 1. pentru identificarea vinovatului de delicte. trebuie să fie înţelese ca fiind destinate subiectului asupra căruia se intervine şi în nici un caz ca având intenţia de a sacrifica pe cineva în avantajul altcuiva. pentru că privează subiectul uman de valoarea 45 . bioetic. Orice intervenţie care ar presupune suprimarea individualităţii fizice a unui subiect uman. Finalitatea productivă a ingineriei genetice se urmăreşte mai ales în domeniul farmacologic pentru producerea de hormoni.pentru dovedirea paternităţii. virale sau parasitare. codul genetic. (3) Orientări etice şi criterii de aprecieri etice Care ar trebui să fie criteriul etic. ca insulina umană. iar raţiunea umană are sarcina de a apăra omul în integritatea şi plinătatea sa. reprezintă o ofensă adusă valorii fundamentale a persoanei umane. cea umană. Corpul. de discernere? Trebuie să ne amintim cele expuse în capitolul dedicat principiilor bioetice şi mai ales unităţii persoană-corp şi de principiul pe care l-am denumit al totalităţii sau terapeutic. dincolo de posibilităţile tehnice reale. Perspectiva alterativă (unde alteraţia înseamnă o modificare nu terapeutică ci electivă şi selectivă) poate fi aplicabilă în ambientul uman. Se discută apoi în acest sens despre o formă atenuată de alteraţie cum ar fi îmbunătăţirea speciei. Finalităţile terapeutice din domeniul genetic. Prin aceasta se reafirmă recunoaşterea faptului că omul este creatură şi a puterii lui Dumnezeu asupra persoanei umane. unii nu exclud ingineria genetică care are scopul de a îmbunătăţi.fiind considerată arbitrară sau ideologică sau o dominaţie a omului asupra omului. este în mod esenţial unit cu spiritul astfel că el constituie unitatea existenţială şi esenţială a persoanei.însemană o intervenţie asupra întregii persoane şi poate fi justificată numai dacă există o raţiune terapeutică. ca şi în domeniul sceening-ului (fetusului dar şi al adulţilor). este considerată de către toţi de eliminat. dar considerăm că trebuie să fundamentăm criteriul eticităţii privind viziunea personalistă a corporalităţii iar codul genetic constituie structura ce susţine corporalitatea.bun intangibil . Cea de a doua ipoteză se practică de factus şi pune problema posibilei influenţe a biotehnologiilor asupra ecosistemului sau a ecosistemelor.

Este suficientă o simplă referire ulterioară la problema ţărilor în curs de dezvoltare care trebuie să fie ascultate şi incluse în această comunitate. Folosirea criteriului calităţii vieţii pentru a suprima şi discrimina alte vieţi reprezintă o ofensă adusă principiului egalităţii şi al demnităţii egale. Este clar că dezvoltarea biotehnologiilor a dat naştere unei perioade noi în cadrul relaţiilor dintre Nordul şi Sudul lumii. deţinătoare ale puterii biotehnologice. pe de o parte. nu se poate ignora diferenţa reală şi profundă care există între ele. într-adevăr. 2. o vom face urmărind. chiar invazivă. care se află în centrul lui şi este protectorul ei. Recunoscând legătura de schimb intim existentă între fiinţele vii şi om. este necesar vieţii şi sănătăţii omului. Va fi necesară găsirea unor forme de asociere şi de coresponsabilitate a oamenilor de ştiinţă. după principiul autocontrolului. Norme etice particulare Să vedem acum în mod sintetic efectul acestor criterii şi principii generale. fie că este vorba de oameni de ştiinţă sau de politicieni. Este permisă efectuarea unei intervenţii. în interesul binelui comun şi al colaborării opiniei publice. Ne gândim la problemele de screening genetic. 5. Iată de ce principiul libertăţii ştiinţei şi cercetării trebuie recunoscut şi armonizat cu exigenţele de informare a populaţiei şi cu coresponsabilitatea ei. Vom vedea imediat aplicaţiile acestui principiu. Raţiunea justificatoare a acestui principiu este dublă: în primul rând mediul. Salvarea ecosistemului şi mediului. pentru anumite capitole ale sale. cu alte cuvinte este dotat cu spirit. In al doilea rând. valoarea vieţii corporale. Nici conceptul de calitate a vieţii nu poate fi antepus celui reprezentat de viaţa însăşi. Diferenţa dintre om şi alte fiinţe. Competenţa comunităţii. aceasta este o chestiune care priveşte. în viziunea creaţionistă a universului. altfel incurabilă. este ordonată spre binele omului. confirmă în diferite state acest principiu. Viitorul umanităţii cere de multe ori participarea responsabilă a comunităţii. Aceste ţări. în general. 46 . în beneficiul subiectului viu pentru a corecta un defect sau a elimina o boală. ar putea să fie avantajate de progresul biotehnologic şi pe de altă parte ar fi constrânse să trăiască într-o mai mare dependenţă economică şi productivă faţă de ţările avansate. Experienţa comitetelor de bioetică şi autoreglementările. valorificată apoi de lege acolo unde ea funcţionează. întreaga umanitate. creaţia. care este format dintr-un ansamblu de ecosisteme distincte care compun ecosistemul global. omul are conştiinţă de reflecţie (6). calitatea fiind un atribut complementar al vieţii. Problema intervenţiei asupra patrimoniului genetic al omului şi a altor fiinţe nu poate fi încredinţată spre rezolvare numai unor experţi. Ca orice terapie şi cea genică îşi găseşte în acest caz fundamentul şi justificarea. de manipulare a mediului ecologic şi de intervenţie în genomul uman. schema aplicaţiilor lor posibile.fundamentală pe care se sprijină toate celelalte. libertate şi răspundere. dar unica sa raţiune nu este aceea de a fi un instrument în favoarea omului: este mereu un bun care-şi găseşte în Dumnezeu raţiunea de a exista. 3. 4. Principiul terapeutic.

Înainte de toate există necesitatea justificată din punct de vedere etic de a salvgarda securitatea biotechnologiilor atât în laboratoare cât şi în relaţie cu mediul. iar în cazul pătrunderii accidentale în mediu. Aceste două principii care trebuie să fie aplicate simultan în evaluarea biotehnologiilor impun să se ţină cont nu atât de tehnica în sine cât de produsul şi de periculozitatea consecinţelor. nu trebuie să existe riscuri pentru sănătate şi mediu. S-a constatat că introducerea în mediu a unor astfel de organisme modificate sfârşeşte prin a avea efecte negative în proporţie de 10-20%. In legătură cu acest fapt a fost necesară formularea primelor norme şi guidelines pentru securitatea mediului şi pentru a oferi o garanţie privind laboratoarele. În privinţa pătrunderii organismelor modificate genetic se pot distinge diferite tipologii: plantele (deja din anul 1989 au fost recensate peste 30 de specii genetic modificate). stabilire şi răspândirea organismului) sunt de natură a produce efecte nedorite pentru om şi mediu. acest lucru poate dăuna populaţiei. concret sunt următoarele: a) apărarea vieţii şi sănătăţii omului. În privinţa răspândirii în mediu a microorganismelor genetic modificate. Instituţiile conducătoare (precum OCSE. prima condiţie de eticitate este evaluarea riscului. animalele superioare pentru îmbunătăţirea indivizilor şi a produselor. dacă este capabil de reproducere. înainte de a se trece la răspândirea organismelor modificate. întradevăr. dispariţia unor specii sălbatice sau un comportament extrem de invaziv .b) salvgardarea mediului. răspândire. deoarece. efect negativ asupra altor organisme. (7) Identificarea factorilor de risc trebuie să fie efectuată pentru fiecare caz în parte şi cere o capacitate complexă de monitorizare şi o instrumentalizare adecvată (8). microorganismele: bacterii şi viruşi. se pot ingineriza microorganisme care pot avea un grad mare. dacă este capabil să formeze populaţie şi să se răspândească. directivele comisiilor CEE) cer autorilor să răspundă la aceste 5 întrebări: • • • • • dacă organismul modificat este capabil de supravieţuire. dacă factorii enumeraţi (supravieţuire. Efectele negative sunt legate de trei factori: • • • lipsa unor duşmani naturali. In laboratoare. distrugerea directă a ecosistemelor. Experimentul ca scop în sine nu trebuie încurajat. ca o cerinţă etică. 47 . Liniile etice generale în acest domeniu. A fost prima alarmă în jurul ingineriei genetice: posibilitatea devastării biosferei prin bomba biologică. Efect negativ înseamnă o perturbare importantă a echilibrelor ecologice. mic sau mediu de periculozitate pentru cel care lucrează acolo. O altă cerinţă este să existe o adevărată utilitate pentru societatea actuală fără pericol pentru cea viitoare. La acest tip de securitate trebuie adăugat riscul datorat răspândirii în mod deliberat în mediu a microorganismelor inginerizate. De aceea. dacă organismul este capabil să confere altor organisme trăsăturile ce i-au fost conferite în mod artificial.

de asemenea. In aceste cazuistici complexe.ca urmaşii lor să fie afectaţi. în ce priveşte efectul pe care o astfel de informaţie. Aceste examene genetice sunt permise şi sunt recomandate persoanelor cu risc de a transmite gena răspunzătoare de talasemie. (9) Diagnosticarea prematrimonială şi preconceptivă Este indicată în cazul subiectului care s-ar afla în situaţia riscantă de a fi purtătorul genei responsabile pentru o boală genetică recesivă. Dreptul de a nu cunoaşte şi. Problemele diagnosticării şi screening-urilor genetice post-natale: Examenul genetic post-natal cu scopul diagnosticării unei boli. la o vârstă adultă sau matură. de a le face cunoscut diagnosticul fără însă ca aceştia să-l descopere copilului până când va ajunge la o vârstă mai mare. este sigur că acest sector va avea o dezvoltare puternică în viitorul apropiat. Trebuie. ce conţine un diagnostic nefast. In unele zone geografice numeroase examene făcute în acest sens. să se acţioneze pentru conservarea speciilor pe cale de dispariţie şi pentru salvgardarea biodiversităţii prin realizarea unor bănci seminale şi îmbunătăţirea tehnicilor reproductive artificiale. 48 .Este necesar. de ex. să aibă o boală de origine genetică precum o miastenia gravis de tipul Duchenne.şi se descoperă o patologie care nu s-a manifestat clinic. şi care ar urma să se căsătorească cu un subiect purtător existând astfel pericolul. trebuie examinat fiecare caz în parte. In cazul în care bolnavul major ar cere să fie informat asupra diagnosticului. obligaţia de a nu comunica. de exemplu. trebuie îmbinat "dreptul la a şti". ţinând cont de capacitatea psihologică a părinţilor. dreptul de a cunoaşte ar putea funcţiona în cazul părinţilor care ar dori acest lucru. cu mari repercusiuni atât în agricultură. însoţite de counseling-ul adecvat. că ar fi posibil ca un copil de 6-7 ani. dar care se va ivi în timp. Numai examenul genetic poate oferi o certitudine în numai câteva zile.întâmplător sau special . să existe o adecvată informare a publicului pentru eliminarea falselor temeri sau pentru informare asupra unor avantaje reale. Trebuie să fie luate în seamă şi problemele de macroetică privind punerea biotehnologiilor la dispoziţia ţărilor în curs de dezoltare pentru soluţionarea problemelor alimentare fără a se creea o dependenţă ulterioară nefavorabilă faţă de ţările producătoare de biotecnologii. deci. Această problemă este mai gravă când examenul este făcut din alte motive . într-o proporţie de 25%. l-ar putea avea asupra unei manifestări ulterioare. Trebuie apreciată totuşi oportunitatea. este valabil pentru pacientul minor. descoperind o pierdere graduală a forţei musculare la picioare. Problema etică este felul în care se comunică această siatuaţie celui în cauză sau părinţilor. cu "dreptul la a nu şti". cum ar fi de exemplu fibroza cistică sau corea lui Huntington. se pare că au dat rezultate relevante în a se realiza o prevenire primară ce a determat o scădere a procentului de incidenţă. cât şi în zootehnie şi industria alimentară. apoi. Să presupunem. Chiar dacă efectele benefice aşteptate în acest domeniu al biotecnologiilor nu sunt chiar cele scontate.

In acest ultim caz scopul urmărit este în general. Opinia etică. se face referire la consensul informat al lucrătorului. 49 . dacă înţelegerea şi obiectul evaluării sunt raportaţi la risc-beneficiu privind sănătatea lucrătorului şi dacă se efectuează cercetarea genetică în speţă pentru prevenirea apariţiei unei patologii (11) . Faptul că ele sunt permise nu înseamnă că sunt obligatorii moralmente: ar împiedica acest lucru dreptul internaţional şi naţional. mai ales că a fost vorba de o asumare conştientă a riscurilor. este esenţial diferită. ar trebui să ia serios în consideraţie consecinţele unei căsătorii cu un foarte ridicat grad de risc de transmitere genetică a bolii. Se deosebesc trei tipologii de "screening" asupra lucrătorilor. cu expresie fenotipică viitoare (de ex. Problema etică fundamentală în aceste cazuri (10) este posibilitatea ca cel care oferă de lucru să realizeze un program de cercetare genetică pentru "a preveni" efectuarea unor cheltuieli mai mari pentru despăgubiri. Trebuie să adăugăm că aceste examene nu pot fi obligatorii prin "screening" sau legi impuse . cu diferite scopuri: a) aflarea unei predispoziţii genetice care determină o hipersensibilitate la anumite substanţe prezente la locul de muncă. b) găsirea unei predispoziţii genetice la o boală profesional-independentă care s-ar putea ivi în viitor (de exemplu ateroscleroza) . în schimb. Un astfel de proiect care se bazează pe raportul costuri-beneficii şi care urmăreşte ca valoare de referinţă avantajul economic al industriei. pozitivă. şi. prin urmare. nu poate fi acceptabil din punct de vedere etic. corea lui Huntington). tot în situaţia în care asocierea dintre status genetic şi patologia profesională a fost demonstrată ca certă. cei doi fiind conştienţi oricum de faptul că nu vor putea să ceară avortarea fetusului afectat: avortul voluntar nu poate fi permis în nici un caz. dar nu credem că astfel de examene ar putea deveni obligatorii. de gravitatea bolii şi modalităţile de expresie clinică (pentru maladii care nu sunt grave şi sunt controlabile în fază clinică precoce nu există o instanţă etică de diagnosticare pentru că nu comportă daune importante pentru sănătatea lucrătorului) (12) Acestea fiind spuse va fi necesar să ţinem seamă de alte condiţii etice: In primul rând.Acest sistem merită denumirea de prevenire şi poate fi o adevărată alternativă la avortul selectiv. a) Screening pentru depistarea unei predispoziţii genetice care determină o hipersensibilitate la anumite substanţe prezente la locul de muncă constituie obiectul de studiu al ecogeneticii. acceptabil din punct de vedere etic. ţinând cont şi de frecvenţa bolii (în cazul unor patologii extrem de rare valoarea predictivă a cercetării este foarte scăzută). în cazul unor eventuale daune cauzate lucrătorului. Rămâne posibilitatea de a încheia căsătoria. nici moral.O importanţă decisivă este atribuită consensului de către mai multe părţi şi în diferite documente. nici din punct de vedere legal. c) depistarea unei patologii genetice independente de muncă. In momentul în care respectivul cuplu ar accepta riscul. dar cuplul nu va putea să fie constrâns să nu se căsătorească. Screening-ul genetic asupra lucrătorilor Acest tip de examen se afirmă tot mai mult ca aplicare a medicinii predictive şi comportă la rândul lui o serie de probleme etice. pe care unii îl fac să treacă drept "prevenire" în mod injust. din punct de vedere etic s-ar putea evoca simţul răspunderii.

R (92) 3 a Consiliului Europei (13) afirmă principiul conform căruia angajarea sau posibilitatea de a continua munca nu sunt subordonate efectuării unui test sau unui screening genetic. precum şi la descendenţii săi. Este luat apoi în consideraţie dreptul angajatorului de a fi informat. afirmă că informaţia relevată angajatorului ar trebui să furnizeze numai elemente strict esenţiale. b) şi c) Screening pentru depistarea unei predispoziţii sau pentru predeterminarea genetică a unei maladii care nu este profesională. In sfârşit. sau va apărea în viitor. să fie permisă numai în cazul în care rezultă imposibilă îmbunătăţirea condiţiilor de muncă.In legătură cu natura testelor genetice care nu sunt obligatorii asupra lucrătorilor Recomandarea Nr. ele să poată fi efectuate în mod obligatoriu pentru protejarea unor indivizi sau a colectivităţii. Terapia genică Comitetul Naţional italian pentru Bioetică (CNB) defineşte terapia genică prin aceşti termeni: " introducerea în organisme sau celule umane a unei gene. American College of Occupational Medicine Code of Ethical Conduct (14). se recomandă ca numai în cazul în care testele sunt permise în mod expres de lege. Principiul etic fundamental de apreciere a acestor intervenţii este cel al intangibilităţii patrimoniului genetic al unui subiect. la rândul său bazat pe respectul integrităţii fizice a persoanei. Distincţia fundamentală. măduvă osoasă. drept care trebuie să fie limitat prin dispoziţii normative oportune. adică a unui fragment ADN. Rezoluţia Parlamentului European relevă că astfel de selecţie nu poate reprezenta în nici un caz o alternativă la însănătoşirea ambientului de muncă. (15) Documentul Parlamentului German cere. în schimb. o garanţie conform căreia o posibilă excludere a lucrătorilor cu o predispoziţie personală de a contracta o patologie profesională la locul de muncă. care are efectul de a preveni şi/sau trata o situaţie patologică " (16) Am amintit deja că spre terapia genică se îndreaptă cele mai mari speranţe de aplicare a ingineriei genetice. în cadrul terapiei genice. care trebuie să aibă ca efect restituirea normalităţii celulelor afectate ale individului bolnav. de exemplu limfocite. este exprimată foarte clar atât în Rezoluţia Parlamentului European cât şi în Documentul Parlamentului German. şi terapia genică asupra celulelor liniei germinale (gameţi sau embrioni precoce) modificarea aşteptată trebuind să se producă în genomul subiectului care va fi conceput sau care a fost deja conceput. în mod satisfăcător. legată de caracterul mai îndepărtat al patologiei şi independent de muncă. acest principiu este compatibil . de exemplu. De aceea din perspectiva acestui dublu principiu pot fi admise atât 50 .ba mai mult după părerea noastră necesar . Acest dezacord.cu dreptul bolnavului la menţinerea sau recuperarea integrităţii şi propriei dotări genice conform principiului terapeutic. pentru lucrătorul interesat. In sfârşit. se face între terapia genică asupra celulelor somatice. în ce priveşte excluderea lucrătorilor rezultaţi mai puţin rezistenţi din punct de vedere genetic. Un astfel de screening nu pare să fie acceptabil în linii generale din punct de vedere etico-juridic. Recomandarea afirmă apoi că excepţiile de la acest principiu trebuie să fie justificate de raţiuni de protecţie directă a persoanei în cauză sau a terţilor şi ele trebuie să fie direct corelate cu condiţiile specifice ale activităţii profesionale. dar care ar putea să apară.

când se încalcă scopul terapeutic şi se urmăreşte modificarea constituţiei genetice: în acest caz. o boli pentru care astăzi nu există terapie alternativă. celelalte condiţii. o documentaţia privind gravitatea bolii şi lipsa de alternative. Diferiţi autori împărtăşesc următoarele condiţii: a. şi chiar cea somatică. sunt următoarele: o obligaţia de a notifica protocoalele folosite cu referire la tehnicile aplicate şi de a pune la dispozitia structurilor autorităţii civile la nivel naţional sau regional. Toate acestea nu ne autorizează să considerăm terapia genică. etc. De aceea există o foarte precisă distincţie între terapia genică şi intervenţia unei inginerii alterative (19) . cât şi cea de tip germinal în cazul în care scopul şi obiectivul sunt cele terapeutice. pentru că este vorba de terapie. face necesară o autoritate centrală care să verifice şi să controleze protocoalele şi structurile.terapia genică de tip somatic. Terapia genică germinală. o boli grave şi cu slabe speranţe de viaţă. Este clar că şi pentru aceste terapii este necesar consensul pacientului. pentru că metodica actuală nu permite atingerea rezultatului terapeutic fără riscuri incontrolabile şi acesta este un motiv legat de actualele cunoştinţe ştiinţifice. poate fi dat de reprezentant în cazul minorilor sau când cel în cauză se află în imposibilitatea de a o face. In aceste direcţii există de acum acordul actelor normative europene (17) şi ale CNB. b. o evaluarea structurilor. Condiţiile etice pentru terapia genică cu caracter somatic sunt legate de faptul că aceste terapii experimentale pot să comporte riscuri. totuşi. se respinge din două motive diferite: a. precum mutaţii dăunătoare. Astfel de boli sunt de exemplu deficenţă de ADA. 51 . condiţii relative la alegerea patologiei tratabile: o boli datorate anomaliei unei singure gene structurale recesive şi deci susceptibilă de a primi o terapie completă cu o singură genă sănătoasă. b. Caracterul deosebit al acestor terapii după cum rezultă în multe state. date fiind riscurile şi stadiul experimental al terapiei. o aşteptarea unui final pozitiv plauzibil. precum şi opinia comitetelor autorizate ca Grupul celor 7 ţări cele mai dezvoltate (18) . acest consens. sau răspândirea unui eventual vector viral. ignorarea efectelor colaterale. fără dificultăţi şi fără condiţii. sindrom Lesch-Nyhan. dezordini proliferative sau fenomene de respingere. legate de controlul tehnicilor. Ingineria genetică alterativă şi amplificatoare la om Ingineria genetică de tip terapeutic urmăreşte să restituie integritatea normală a subiectului care în acest domeniu este omul. fibroză chistică. interzicerea este absolută şi necondiţionată de stadiul cunoştinţelor. pentru că se configurează o alterare contrară principiului respectării vieţii şi identităţii biologice şi a egalităţii între oameni.

Putem reţine că. nu numai pentru că alterează rezultatele întrecerilor sportive. care să nu fie terapeutică ci de tip amplificator a unelor calităţi fizice peste media normală. peste media statistică . inteligenţă etc. au urmărit această îmbunătăţire-alegere a calităţilor fizice. psihologică şi socială.). Nu poate fi folosită ca exemplu nici administrarea de hormoni masculini unei atlete adolescente ca "doping" pentru a masculiniza musculatura. Conceptual. pentru că în aceste cazuri este vorba de a pune condiţii pentru o îmbunătăţire şi nu de a determina direct un grad al calităţii fizice printr-o intervenţie pe întreg componentul biologic. Nu se poate imagina o intervenţie de inginerie genetică care să influenţeze subiectul dar nu şi descendenţii amplificând anumite calităţi peste medie. ci de administrarea medicamentoasă. orice altă intervenţie nu poate fi decât alterativă sau pentru îmbunătăţire-amplificare. în schimb. pentru că aici nu este vorba de inginerie genetică. Cuyas formulează patru ipoteze de inginerie genetică. In mod just autorul face să coincidă primul caz cu o formă de terapie. Diferitele gradaţii depind de diferitele finalităţi: a. forţă. deci autorul consideră în acest sens numai ipoteza unei experimentări care să fie posibilă la adultul care a consimţit. dotarea omului cu calităţi care prin ele însele sau în nivelul lor de intensitate sunt străine speciei umane. Raţionamentul. Pentru a găsi o linie de demarcaţie între ingineria genetică alterativă şi cea pentru ameliorareamplificare în sensul "recombinării genetice ca terapie potenţatoare sau eugenetică" (20). întotdeauna. iar îmbunătăţirea sau amplificarea se referă. alterarea înseamnă producerea unui caracter nou. pentru că aceea a liniei germinale ar trece la descendenţi. b. oricum interzisă. după mine ar trebui să ne întrebăm dacă această alegere-selecţie a calităţilor fizice sau intelective nu ofensează principiul egalităţii şi nu împinge la dominarea arbitrară a propriului corp. dar şi pentru că influenţează dezvoltarea psihicosexuală a femeii atlete. corectarea unei deficienţe care pune subiectul în condiţii de inferioritate faţă de media statistică. atunci când există o posibilitate. Ar fi vorba de inginerie genetică de tip somatic. Faptul că omul trebuie să se bucure de o anumită putere asupra propriei vieţi şi că acel concept de sănătate nu trebuie să se limiteze doar la absenţa bolii ci să urmărească "bunăstarea deplină" fizică. admisă dar nu 52 . nu este tocmai potrivit. procurarea pentru descendenţi o superioritate faţă de normă în exploatarea anumitor calităţi (înălţime. acolo nu este vorba de o intervenţie care să redea integritatea genetică. mai curând este vorba de intervenţii de eugenetică. ameliorarea uneia sau a mai multor calităţi ale subiectului. Totuşi. Cel de al doilea caz prezintă pentru autor unele dificultăţi etice datorită faptului că subiectul nu poate fi interpelat pentru consens. Autorul însuşi pune în dubiu clasificarea calităţi/defecte care deseori se conformează modelor culturale sau exaltărilor artificiale. în afara consensului subiectului supus acestei creşteri şi absenţei riscurilor. c. în timp ce supradotarea indusă ar putea condiţiona viitorul subiectului însuşi. d. Acest gen de intervenţie ipotetică ni se pare mai grea decât ceea ce se întâmplă în domeniul medicinei cosmetologice. în timp ce considerăm că nu se pot numi în mod automat " terapii potenţatoare" celelalte tipuri de intervenţie. conform căruia oamenii. Sunt citate ca exemplu îmbunătăţirea genei răspunzătoare de creşterea staturii sau prelungirea duratei de viaţă. la potenţarea unui caracter deja existent. prin alegerea partenerului în vederea căsătoriilor.

inerent în acea loterie a combinării sexuale. unul din soţi sau propria persoană. Cred că ar fi necesar să ne punem şi mai multe întrebări decât în cazul precedent asupra raportului posibil de instrumentalizare a persoanei umane începând cu genomul său. fără a se interveni asupra liniei germinale şi fără să se treacă printr-o procreare "in vitro". lăsând la o parte cele afirmate mai sus cu privire la mijloacele şi metodele folosite pentru atingerea acestui obiectiv. oferirea unui copil unei familii sterile. producerea unor echipe de subiecţi identici pentru a îndeplini sarcini speciale pe timp de pace sau în război (nu se exclude spionajul). IV. VII. furnizarea unei mari cantităţi de subiecţi identici din punct de vedere genetic pentru a realiza studii ştiinţifice privind importanţa relativă de natură congenitală şi ambientală pentru diversele aspecte ale prestaţiilor umane. "copierea unor indivizi de mare geniu sau de o mare frumuseţe pentru îmbunătăţirea speciei sau pentru a face viaţa mai plăcută. Conferirea unor calităţi. producerea unor perechi de embrioni de la fiecare persoană pentru a le ţine congelate până când ar deveni necesare rezerve de organe pentru transplanturi la geamănul egal din punct de vedere genetic. străine speciei umane. mai mult. determinarea sexului la copiii care se vor naşte: sexul unui clon este la fel cu cel al persoanei de la care provine nucleul celular transplantat. III. V. dar el nu exclude această eventualitate în cazul în care ar fi vorba de calităţi care nu contrastează cu fiinţa umană (văzul vulturului). îndoiala noastră este şi mai mare. faptul că trebuie să existe această bunăstare deplină. unul din părinţii bioeticii.recunoscută. nu înţeleg cum s-ar putea ajunge la această îmbunătăţire a calităţilor copiilor (cu excepţia cazului unei terapii în plus) la nivel genetic. VI. de a îndrepta intervenţia genetică " evitându-se manipulările care tind să modifice patrimoniul genetic şi să creeze grupuri de oameni diferiţi riscând să provoace în societate noi marginalizări. profesor la Universitatea din Chicago: I. se referea în 1985 la posibile aplicări ale clonării omului imaginate de prietenul său Leon Kass. IX. copierea unor indivizi sănătoşi pentru evitarea riscului unor boli ereditare. pentru a-i bate pe ruşi şi chinezi pentru că nu admit lacune în domeniul clonării" (22) 53 . rămân obiecţiile pe planul de principiu al egalităţii dintre oameni şi se potriveşte foarte bine în acest sens apelul făcut de Ioan Paul al II-lea.unui individ uman prin ingineria genetică este o ipoteză substanţial alterativă şi este respinsă de însuşi Cuyas atunci când comportă asumarea unor calităţi animale prin hibridisme.toate acestea nu elimină problema limitei în cadrul căreia trebuie să se înscrie acest obiectiv. oferirea unui copil cu un genotip la alegere: o celebritate pe care o admiră. Noi credem că." (21) Clonarea umană: aspecte etice Hans Jonas. II. o persoană dragă care a murit. în afara scopului terapeutic şi peste normă. In ce priveşte îmbunătăţirea descendenţilor pe care Cuyas o consideră încă permisă în anumite condiţii în sensul şi în direcţia potenţării calităţilor fizice şi intelectuale. VIII.

oferindu-i libertate şi inteligenţă. ar fi cerut să fie clonate. partenogeneză. este contrară principiilor de paritate între fiinţele umane pentru că permite selecţia eugenetică şi rasistă a speciei umane. noi şi profunde suferinţe." 54 .deoarece contrastează cu demnitatea procreaţiei umane şi cu unirea conjugală"." (26) Biserica Catolică condamna clonarea umană încă din 1987 în Istruzione "Donum Vitae": ". oricum "toate informaţiile necesare trebuie să fie la dispoziţia opiniei publice. dacă mai era nevoie. a diagnosticării pre-implanturilor. noi discriminări." (25) Parlamentul formulează. ca şi toate experimentele care au drept scop clonarea fiinţelor umane. ofensează demnitatea fiinţei umane şi implică un experiment pe om.." Parlamentul. nu găseşte limite acţiunii sale.creării de fiinţe umane identice prin clonare sau prin alte metode. căruia Dumnezeu i-a încredinţat. nu poate fi în nici un caz justificată sau tolerată de societate". 1046 a Consiliului Europei din 1986. Nici-o dorinţă nu este atât de perversă ca cea de autocopiere.. Omul.. creaţia." Concluzie confirmată ulterior. Nu se poate într-adevăr uita că negarea creaturalităţii umane. precum şi a creării de gemeni identici " (24) Rezoluţia Parlamentului European din 1989 a considerat "că o interzicere la nivel juridic ar fi singura reacţie posibilă la crearea de fiinţe umane prin cloni. cerea interzicerea". cu speranţa deşartă al unui "dincolo de om " aduce cu sine un rezultat clar: "moartea omului". fie că este realizată cu titlu experimental în contestul tratamentului fertilităţii. atât sub aspect biologic cât şi sub aspect personalistic.. Jonas conchidea: " această listă este mai puţin distractivă decât pare. generează noi forme de sclavie. de ştirea că după experimentele de la Edimburg multe persoane. fie că este realizată cu orice alt scop. (27) Această condamnare este reafirmată în Documentul Reflecţii asupra clonării al Academiei Pontificale pentru Viaţă.s-a considerat "că trebuie să fie definite metode adecvate pentru programarea şi reglementarea evoluţiilor în domeniul geneticii". sunt contrare demnităţii de fiinţă umană proprie embrionului. ele sunt dictate numai de imposibilitatea practică: el trebuie să ştie să-şi fixeze singur aceste limite. clonare.. în a discerne între bine şi rău.Jonas adăuga la această listă pregătirea atleţilor pentru Olimpiade şi alte competiţii internaţionale şi în fine curiozitatea umană de a vedea cum s-ar termina un astfel de procedeu. a transplantului de ţesuturi. în 16 puncte. a afirmat în mod clar lipsa de legitimitate etică şi juridică a clonării umane: " clonarea fiinţelor umane nu poate fi în nici un caz justificată sau tolerată de societate deoarece ea reprezintă o gravă încălcare a drepturilor umane fundamentale. în tehnică şi în "calitatea vieţii" surogate pentru sensul vieţii şi al salvării existenţei.. departe de a exalta libertatea omului. Clonarea riscă să devină tragica parodie a atotputerniciei lui Dumnezeu. iar UE trebuie să-şi asume rolul de remorcă şi să facă în aşa fel ca opinia publică să ia cunoştinţă pe deplin de aceste probleme. în urma recentului experiment de la Edinburg. Recomandarea n. Proclamarea "morţii lui Dumnezeu". care caută în ştiinţă. Proiectul "clonării umane" reprezintă teribila derivă spre care este împinsă o ştiinţă fără valori şi este semnul profundului disconfort al civilizaţiei noastre..şi tentativele sau ipotezele menite să obţină o fiinţă umană fără nici o conexiune cu sexualitatea prin "diviziune de gemeni". în special femei. cu scopul selecţiei rasei sau cu alte scopuri.. (28) In acest document se afirmă că clonarea "constituie o manipulare radicală a relaţionalităţii constitutive şi de complementaritate care se află la originea procreaţiei umane.. (23) Documente europene ale ultimului deceniu au luat poziţie anticipat împotriva clonării. principiile şi exigenţele proprii către statele membre " cu ferma convingere că clonarea fiinţelor umane.

chiar implantul unei jumătăţi de embrion poate dezvolta întregul individ. de aceea. a făcut posibilă în zilele noastre o diagnosticare a embrionului fecundat in vitro înainte de a-l transfera în uter (diagnostic înaintea implantului). Pe de altă parte dorim să dedicăm problemei o reflectare specifică.Documentul. Practica recentă a FIVET şi în general a procreaţiei asistată medical. Examenul genetic prenatal este făcut într-o perioadă determinată de dezvoltarea emrbionuluifetal. Cazul cel mai frecvent este cel al al "trisomiei 21".şi anume avortul fetuşilor cu malformaţii. dar şi relevă importanţa etico-juridică a interzicerii clonării umane: " In planul drepturilor omului. la nivelul actual al cunoştinţelor şi ale resurselor medicinei. sau pentru alegerea sexului preferat." Diagnosticarea prenatală Abordăm acest subiect împreună cu genetica pentru că multe dintre procedurile de diagnosticare în perioada prenatală urmăresc să cerceteze patrimoniul genetic al emrbionului/fetus. pentru că ea nu implică doar examenul genetic. că examenul genetic ori este inutil. nu numai că subliniază inviolabilitatea demnităţii persoanei în orizontul creaţionistic. eventuala clonare umană ar reprezenta violarea a două principii fundamentale pe care se bazează toate drepturile omului: principiul parităţii între fiinţele umane şi principiul nediscriminării. ori deschide uşa avortului şi pe acest raţionament ei îşi bazează obligaţia morală de a refuza un astfel de examen.dacă nu în mod necesar. în realitate foarte des . acesta din urmă poate fi motivat de depistarea eventualelor boli genetice legate de sexul cromozomic. în această perioadă este posibil gemelajul în virtutea totipotenţialităţii celulelor. prelevat prin spălarea uterului (washing out) şi reimplantat apoi după examenul genetic.(30) Motivarea adoptată pentru acest tip de diagnosticare este selecţia embrionilor afectaţi de maladii genetice sau examinarea sexului cromozomic. (29) Este suficientă prelevarea unei celule din embrion cu 8 sau 16 celule pentru a face un examen cromozomic sau genetic prin sonde genetice speciale. responsabil de mongolism. în timp ce partea folosită pentru diagnosticare este apoi eliminată. dar şi ceea ce este legat de el . Acestea din urmă folosesc cultura blastocistelor într-un teren artificial. pentru a vedea dacă cel ce se va naşte este afectat de malformaţii sau anomalii care ar putea să-i influenţeze viaţa. sau recurgerea la întreruperea sarcinii.şi din câte rezulte se pare că fără nici un efect negativ . după depistarea malformaţiei rămâne deschisă aproape în majoritatea cazurilor doar această alternativă: sau acceptarea copilului ce urmează să se nască cu respectiva malformaţie. dar spectrul bolilor ce-ar putea fi diagnosticate este mult mai vast. se poate conexa prea rar în prezent cu faza terapeutică a malformaţiilor şi anomaliilor cu caracter cromozomic sau genetic. ca şi a embrionului precoce conceput natural. 55 . iar cealaltă crioconservată şi eventual implantată. De aceea nu sunt puţini cei care afirmă. Faza de diagnosticare. Diagnosticarea genetică pre-implant poate fi efectuată utilizând metode invazive şi metode neinvazive. după cum vom vedea. După cum se ştie. Metodele invasive folosesc în schimb prelevarea unei porţiuni de ţesut din embrionul precoce .sau de "fisiunea gemelară" (gemeni) Aceasta constă în diviziunea embrionului cu 4 sau 8 celule în două: o parte este examinată. Din compoziţia terenului de cultură se scot date care permit analizarea proceselor metabolice ale embrionului fără să-i fie alterată integritatea fizică.

Poate să existe şi situaţia în care este realizată o organizaţie socială a serviciilor de "prevenire" care. deşi nu este unică. în mare parte pot fi abordate prin terapii adecvate. decât în cazul celor care urmează doctrina gradualistă şi consideră că embrionul precoce nu este încă un individ cu valoare de persoană umană. în situaţiile în care rezultă necesară o intervenţie anticipată iar respectiva intervenţie este posibilă. Dar esenţa acestui fapt rămâne ceea ce este în realitate: fetuşii malformaţi sunt refuzaţi şi într-adevăr selecţionaţi într-o majoritate covârşitoare din cauza malformaţiei. poate provoca. de exemplu. printre care şi cea italiană. ci sunt sesizabile "somatic". la naştere. Inainte de a examina detaliat fiecare aspect. răspândirea avortului selectiv. sub denumirea juridică de avort "terapeutic". şi în asociere cu diagnosticarea genetică în faza de studiu al fetusului şi al prelevării de celule sau de ţesuturi ale fetusului. Dincolo de aceste pseudo justificări declarate se află intenţia experimentală urmărită cu tenacitate în această fază a pre-implantului. pentru a oferi o informaţie completă. Pentru a clarifica mai bine aceste probleme etice complexe şi acute voi proceda la o scurtă tratare a următoarelor aspecte: istoria diagnosticării genetice şi indicaţiile după examenul genetic. doresc să subliniez. rezultatele şi succesele post-analize. Problema etică însă priveşte familiile. greu tratabilă din punct de vedere terapeutic. cealaltă justificare este de a răspunde dorinţei cuplurilor privind preferinţa de sex. ca intenţie şi program. deoarece existenţa unei malformaţii sau a unei boli a fetusului ar induce mamei o stare "patologică" de ordin psihic.după cum vom vedea . metodicile şi procedeele.Justificările etice adoptate de cei care practică diagnosticare pre-implant sunt în principal două: se doreşte "prevenirea" naşterii unui subiect bolnav şi prevenirea avortului la un stadiu post-implant. este aceea a avortului selectiv: se ştie că un răspuns pozitiv privind existenţa unei boli de origine genetică este/sau a unei malformaţii grave. permite depistarea unor malformaţii somatice care. 56 . Lăsând de o parte părerea despre FIVET. pentru a evita povara economico-socială pe care astfel de subiecţi ar putea să o reprezinte (screening). în orice caz. spcialistul care diagnostichează şi se află prins într-o procedură anumită ca şi organizaţia serviciilor. Intreruperea unei vieţi. Ecografia este folosită. sub denumirea de terapie. sau în fază endouterină. favorizează această selecţie. să fie admis şi mai puţin odios din punct de vedere cultural. care prezintă numeroase dificultăţi .selectarea embrionilor nu schimbă faptul în discuţie sau gravitatea. într-un stadiu precoce sau avansat. Avortul selectiv al fetuşilor este prevăzut în mod explicit de anumite legi. nu schimbă substanţial nimic din efectul real şi opinia etică. Dar această înfrumuseţare are conţinutul unui artificiu juridic pentru a face ca avortul selectiv. di tip eugentic. pentru că ar fi făcută într-un stadiu precoce. dată fiind legislaţia actuală privind avortul voluntar. foarte frecvent dar nu în mod necesar. (31) Si în diagnosticarea post-implant asupra fetusului. totul sub profil etic. că examinările pentru diagnosticele prenatale sunt făcute şi prin alte metodici legate de depistarea unor patologii care nu indică neapărat o cauză genetică. când scopul urmărit este de a se cunoaşte eventualele anomalii. Ecografia. problema etică fundamentală.

In 1971 este pusă la punct tehnice pentru amniocenteză (Garbie şi colab. pot exista şi alte situaţii care ar putea să fie luate în consideraţie. deja născut. Malformaţia comportă în general o anencefalie sau coloana bifidă. prezenţa unui copil. Steele şi Breg. prezenţa la unii părinţi a unei aberaţii cromozomice structurale corespunzătoare. Istoric şi indicaţii medicale Diagnosticarea genetică prenatale (DGP) a început să fie practicată către anii 1968-69. sau în cazul în care unul din părinţi este purtător (eterozigot) al genei responsabile de acea tulburare. ecografia în sine nu prezintă riscuri dovedite. cu trisomie 21 sau sindromul lui Down (mongolism) c. g. Acestea sunt indiciile oficializate şi recunoscute. Hansman în 1979) şi prin fetoscopie (Rauskolb în 1979 şi Scrimgeour în 1979). Nel 1971 & Scrimgeour în 1973) In aceeaşi ani se perfecţionau alte tehnici de studiu somatic al fetusului prin ultrasonografie (Donald în 1969. 1966. desfăşurat în 1979 privind diagnoza prenatală. prezenţa unui copil. 1966. e. susţinute de raţiuni obiective. în special drepanocitoză şi alpha sau beta-talasemie. prezenţa unui copil cu un defect mare de închidere a tubului neural. f. adică în absenţa unor motive speciale. care precede intervenţia şi stabileşte dacă este fondată sau necesară. în mod normal. d. sau care provine din părinţi purtători de eterozigoţi ai genei bolii. este indicat să nu se facă mai mult de două sau trei în timpul gestaţiei. 1967) şi pentru cercetări biochimice (Nadler.. după ce au fost perfecţionate tehnicile de cultură a celulelor fetusului suspendate în lichid amniotic pentru studierea cromozomilor (Klinger. trebuie să fie specificate pe scurt: a. a fost elaborat aproape un cod deontologic care să garanteze libertatea femeii de a accede sau nu la diagnoza prenatală şi să definească indicaţiile amintite. Thiede şi colaboratorii. sau din mamă purtătoare eterozigotă a genei respective.Bazată pe folosirea ultrasunetelor. deşi din prudenţă şi din raţiuni de etică economică. ar fi în orice caz semn de o insuficientă responsabilitate etică şi deontologică. Jacobson. expunerea prelungită la radiaţii ionizante sau la mutageni chimici. rujeolă sau 57 . Joupilla în 1971. b. numai la cererea pacientei. deja născut în respectiva familie.. ca de ex. prezenţa unui copil atins de o boală asociată cu cromozomul X. suspectarea sau certitudinea unei infecţii la mamă ca toxoplasmoză. prezenţa unui copil deja bolnav de hemoglobinopatie gravă. Existenţa sau lipsa de existenţă a unor indicaţii suficiente este dovedită de consultanţa genetică. vârsta mamei pste 36 de ani. cu o tulburare metabolică. Aceste indicaţii.1968) legate de studiul bolilor metabolice. A trece la examinarea prin amniocenteză (sau fetoscopie sau placentocenteză indiferente care) fără o consultanţă genetică anterioară. 1965. La terminarea Congresului Internaţional de la Val David în Quebec.

astfel ca femeia sau cuplul solicitant să cunoască toţi factorii referitori la respectiva cerere. Existenţa acestor indicaţii trebuie să fie confirmată în timpul consultaţiei. prezenţa unei isoimunizare Rh. pot fi definite în funţie de două criterii fundamentale: 1) genul de informaţie de diagnosticare care se doreşte: morfo-funcţională. la 20 de ani de la prima sa folosire a atins în prezent nivele importante şi uimitoare de diagnosticare. de a furniza toate informaţiile asupra riscurilor. Urmărind parametrul invazivităţii şi deci de risc. problemelor şi limitelor examenelor cerute. în nici un caz. cuantificabil şi de asemenea unul din cei mai relevanţi din punct de evedere etic. de aceea. de asemenea.sau convingerilor etice ale femeii de a nu dori să ia în considerare. 58 . eventualitatea unui avort ca ipoteză posibilă după examinare. previdibil. care. minim invazive şi în mod sigur invazive. Consultarea genetică are prin urmare scopul de a confirma existenţa uneia din indicaţii şi. chiar dacă în măsură variabilă (din raţiuni obiective şi subiective) este mereu prezent. graţie unor aparaturi sofisticate care permit obţinerea unei imagini optime. ceea ce implică că pentru a aplica respectiva metodică trebuie să se pătrundă fizic în compartimentul corporal respectiv (cavitate uterină. putem încadra toate tehnicile şi metodicile de diagnoză prenatală în tehnici neinvazive. extrage şi eşantiona material biologic pentru a-l supune apoi analizei. 2) invazivitatea procedurii de diagnosticare. cum ar fi fibroza cistică (mucoviscidoza) sau beta-talasemia. Strâns legat de conceptul de inazivitate este cel de risc care. aest lucru se datorează faptului că deseori cererile sunt suscitate de informaţii superficiale sau neadecvate privind necesitatea examinării. Serra de la Facultatea de Medicină a Universităţii Catolice Preasfânta Inimă din anii 1977-1980 (32) ) rezultă că circa 30% din persoanele care au solicitat examinarea au renunţat la ea după consultanţă. înainte de a se accede la diagnosticarea genetică în sine. corp fetal) pentru a explora. care foloseşte ultrasunetele şi. citogenetică. biochimică-metabolică.boală citomegalică. clinică-infectivologică. devine din punct de vedere etic necesară. anexe. sau riscul existenţei unei maladii cu transmitere genică. Metodele şi procedeele tehnice Tehnicile actualmente folosite pentru diagnosticarea prenatală în general. Tehnici non invazive In acest grup se înscrie din plin ecografia. permiţându-i astfel să poarte sarcina fără nici o grijă. Dintr-un punct de vedere etic global privind practica DGP trebuie relevat faptul că în unele experienţe (ca cea a prof.

în ultimă instanţă să întrerupă sarcina.). (36) Perioada de execuţie este între a 6-a şi a 13-a săptămână de gestaţie. în locurile în care se execută testul. Acest lucru este agravat de lipsa. la sfârşit numărul amniocentezelor. chiar dacă se recomandă folosirea ei numai în cazuri absolut necesare. Această alarmă ajunge în punctul în care orice îndoială (valori care sunt prea aproape de valoarea de prag.. în general. aşa după cum s-a anticipat. printr-un serios counseling. etc. a unui counseling serios care să explice cuplului relativitatea şi adevărata valoare a datelor furnizate de respectivul examen şi prezenţa unui procentaj de falsuri pozitive şi de falsuri negative. se descuamează spontan în canalul cervical şi pot fi prelevate eşantioane prin 4 feluri de tehnici. Folosirea unui astfel de examen ridică deci o serie de probleme din punct de vedere etic foarte relevante. Tehnici minimal invazive Este vorba de metodici limitate între graniţele strâmte ale cercetării aplicative care au nevoie de confirmare clinică (35). nici pentru fetus. în general de trei ori în timpul unei sarcini. tipul de informaţie pe care o dă este parţială şi are."(34) Practic acceptarea etică a triplu-testului ar putea surveni numai dacă ar fi folosit pentru a limita. In urma modalităţilor de execuţie. acest triplu-test nu comportă practic nici un risc nici pentru mamă. Această intuiţie care a aparţinut lui Shettles (37) în 1971 a fost reluată recent şi a avut un impuls important pentru că se obţine DNA fetal. O altă consecinţă este reprezentată de extinderea alarmei eugenistice: practic orice femeie gravidă se alertează încet. Aceste celule. recurgerea la amniocenteză. provoacă femeii gravide nelinişte şi supărare!) devine un risc şi orice risc devine motiv pentru a cere oricum diagnosticarea prenatală invazivă sau întreruperea sarcinii. mărindu-se tot mai mult numărul femeilor care fac testul. ecografia este legată mai puţin de avort deşi astăzi există o tentativă de identificare a unor "markers" ecografici precoce ce se pot folosi ca screening orientaţi în a face ulterioare investigaţii invazive şi. metodici bazate pe analize prenatale de celule de derivaţie trofoblastică. în timpul primei faze de gestaţie. familie. este în creştere. In acest sens trebuie spus că acest triplu-test semnalează în multe cazuri prezenţa factorilor de risc. Prin scopul ei preponderent terapeutic. îndeosebi a sindromului lui Down. pentru că nu este exclus ca într-un procentaj mai limitat dar totdeauna posibil să poată exista un risc generic de trisomie 21.. analizabil. deşi negative. totuşi. In primul rând extensia diagnosticării prenatale: până acum putea accede la amniocebteză femeia care prezenta indicaţii precise (vârstă. apoi prin tehnici moleculare ca PCR (38) (Polymerase chain reaction) sau FISH (39) 59 . însă. (33) Inserăm printre tehnicile non invazive şi numitul triplu-test care. nu este propriu-zis o metodă de diagnosticare ci un test predictiv şi deci cu propabilitate de patologie cromozomică fetală. datorat tehnicii sau alegerii făcute de femeie în cazul unui sfârşit nefericit. încet chiar dacă nu sunt indicaţii de vârstă sau familie. iar în prezent al triplu-test poate accede orice gravidă pentru a afla dacă există un risc de a naşte un fetus Down şi eventual a recurge la amniocenteză. cu un relativ risc de avort. care apoi nu corespund unei patologii sau " nu relevă alte anomalii cromozomice grave care totuşi se pot întâmpla mai frecvent la o vârstă maternă avansată. deci.Această tehnică nu provoacă traume nici nu pare dăunătoare. o simplă valoare statistică. Teoretic aceasta ar trebui să conducă la o diminuare a examenelor invazive dar.

apoi. Embrioscopia este o tehnică de diagnosticare de nivel doi: se efectuează numai după ce investigaţiile precedente (de ex. o diagnosticare precisă deja în primul trimestru permite pacientelor. prin embrioscopie. In urma îmbunătăţirii calitative a imaginilor ecografice. dată fiind relativ recenta introducere a tehnicii. mai nou chiar şi în a 6-a săptămână) pentru a favoriza . Creşterea naşterilor şremature depăşesc 8%.o mai bună "acceptabilitate" a unei eventuale opţiuni de întrerurpere a asarcinii. ca villocenteza sau amniocenteza şi necesitatea de a se recurge la un counseling genetic.a 11-a săptămână de sarcină. 60 . prelevări de sânge fetal pentru diagnosticare şi terapeutic. actualmente autorii indică valori de circa 2-2. In principal aceste tehnici implică importante reflecţii etice care privesc validitatea ştiinţifică. în principal pentru prelevarea de sânge fetal (42). ecografia) semnalează ceva suspect care nu poate fi confirmat altfel. de prelevarea firelor coriale sau cordocenteză. cu toată aparenţa lipsei vreunui risc. diuretici etc. Alţii calculează un risc mediu de 4-6 % (41). posibilitatea de a efectua biopsii fetale. Tehnici invazive Fetoscopia. în respectul mai autentic al scopului pe care ar trebui să şi-l propună diagnosticarea prenatală.5% (45) . " de a putea face întreruperi de sarcină repetate" (46) Acceptibilitatea acestei metodici ar putea găsi o justificare numai în uzul ei terapeutic şi. pentru a controla apoi. Dacă se consultă literatura pe această temă se poate vedea cum cea mai mare parte din autori finalizează examenul la o succesivă întrerupere de sarcină atunci când embrionul. Plantocenteza comportă un alt risc de a întrerupe sarcina (de la 7 la 10%) şi de aceea actualmente nu se foloseşte putând fi înlocuită cu amniocenteza. modalitatea cu care sunt conduse studiile experimentale şi metodologia de confruntare a rezultatelor cu cele obţinute prin procedee invazive. care se face de acum prin cordocenteză. Evaluarea etică a acestei tehnici este legată nu numai de riscul intrinsec al tehnici dar şi de folosirea ei. totuşi s-a abandonat progresiv fetoscopia pentru toate indicaţiile sale. după avort. (47) Prelevarea firicelelor coriale (CVS) permite un examen genetic mai precoce (în general în cea de a 8-a . Riscul de avort. exactitatea diagnosticării făcută pe celule. după cum scrie Dumez într-un articol. precocitatea cu care se poate face.se spune .) comportă un înalt grad de risc de a se întrerupe sarcina şi o creştere a incidenţei naşterilor premature precum şi posibila isoimunizare a mamei cu Rh negativ. intervenţii de aspiraţie şi electrocoagulare (43) . cu ajutorul localizării ecografice a cordonului ombilical. deci.(Fluorescent in situ hybridization). Permite. nu este încă foarte precis evaluată. Deci. La începuturile anilor '90 se comunicau 6-10% avortări (44) . care a fost folosită şi pentru a practica terapia intrauterină (digitalici.fetus este depistat cu o patologie care s-ar fi putut identifica numai într-o perioadă succesivă prin ecografie. Procentajele mai bune depăşesc 2% în primele 5 săptămâni. pentru că au fost experimentate prin studii care utilizau femei care deciseseră să întrerupă sarcina. aşadar pentru a face orice investigaţie de diagnosticare este mereu necesară o indicaţie precisă şi acceptabilă etic. Securitatea şi seriozitatea acestor proceduri par să fie foarte elevate (40) dar trebuie să mai fie verificate în sarcini evolutive. Incidenţa avorturilor variază în funcţie de specializarea Centrelor care o practică.

în schimb. Cordocenteza (sau funiculocenteza) este pătrunderea ecodirijată în cordonul ombilical. după 15 zile. eventual.Prin amniocenteza foarte precoce. lucru despre care nimeni n-ar putea spune cu certitudine că s-ar fi întâmplat cu adevărat. este vorba despre o 61 . Acest procentaj mai scăzut al avorturilor provocate de CVS rezultă din faptul că se face o distincţie între avortul total. această tehnică rămâne foarte problematică din punct de vedere etic.5% (52) şi. amniocenteza poate fi foarte precoce (între a 11-a şi a 14a săptămână de gestaţie). Deja din prezentarea acestor tehnici rezultă că unele din ele. care ia în consideraţie indicele de avortare.Biopsia firicelelor coriale comportă un risc şi mai mare de întrerupere a sarcinii.1.a 66-a zi de sarcină) (50) . riscul pierderii fetale este mai mare (53) . In mod clar aceste rezultate oscilează dacă experienţa celui care face prelevarea nu este adecvată. cu toată că este folosită din ce în ce mai mult. de preferinţă la nivelul venei (54). Chiar cu un procent mai mic. dar şi fetoscopia şi placentocenteza (deşi în prezent nu mai sunt folosite). care aparţin fetusului. In ce priveşte perioada de execuţie. care la începutul aplicării acestei tehnici era apreciată la 4-5%. prin urmare. în ultimii ani a fost semnalată posibilitatea de a induce anomalii de malformaţie fetusului în urma procedurilor CVS efectuate în perioade prea precoce de sarcină (în jurul a celei de a 55-a. până când experienţa dobândită la animale nu permite un indice de risc accetabil. Riscul avortării indus de această tehnică este de 0. Intr-adevăr. A doua etapă a examenului consistă în explorarea citogenetică a celulelor prezente în lichiul amniotic. precoce (între a 15-a şi a 18-a săptămână) şi târzie (după a 25-a săptămână) (51) . Deci. perfecţionarea tehnicilor se realizează prin folosirea lor asupra omului şi acest procedeu experimental este incorect din punct de evedere etic. în special prelevarea firicelelor coriale. Uneori este necesară repetarea intervenţiei de prelevare a lichidului şi acest lucru se face. Amniocenteza este o metodică folosită de mult timp şi la ea ne referim atunci când vorbim în mod expres despre diagnosticare genetică. pentru prelevarea de sânge fetal. teoretic naturală. In plus. şi avortarea care ar fi legată în mod specific de tehnică (procent obţinut prin scă derea celei naturale) Dar. este evident caracterul înşelător al acestui calcul care conduce la o etică rezultată din media statistică prin care se doreşte justificarea avorturilor care în realitate au loc după folosirea acelei tehnici.5 .efectuarea unui examen într-o fază foarte precoce a fetusului.2 % (49) . comportă un indice de risc semnificativ şi ridică o problemă etică privind permisivitatea lor. Amniocenteza tradiţională este cea precoce şi consistă în prelevarea a 15-20 ml de lichid amniotic în care sunt prezente celule fetale dezagregate. până la 8-10%. în caz de naştere înainte de termen. pentru avantajul că permite . oricum. legată de respectiva perioadă a sarcinii.aşa cum am arătat . (48) Actualmente sunt indicate procentaje care coboară până la 3. Amniocenteza târzie se aplică mai mult în caz de imunizare materno-fetală sau pentru a aprecia starea de maturitate pulmonară a fetusului. este reţinut ca accetabil.

renale. Aceasta înseamnă că în acest ultim caz căile teoretic deschise după diagnosticare nu se referă numai la ipoteza unui avort. Rezultatele şi succesele după examenul genetic Este important să arătăm ce anume evidenţiază examenele genetice realizate în urma unei indicaţii depistate în timpul consultaţiei: este vorba de a şti care este procentajul de răspunsuri liniştitoare (negative) faţă de cele nefericite (pozitive). Indicaţiile pentru cordocenteză sunt: isoimunizarea Rh. Toate acestea sunt importante pentru a formula o opinie etică. Permite dobândirea unor informaţii diagnostice importante pentru binele fetal. când este posibil. Dar trebuie să cunoaştem şi ceea ce se întâmplă. determinarea stării metabolice a fetusului. pot beneficia de un tratament terapeutic chirurgical în primele zile de viaţă cu bune rezultate nu numai de supravieţuire. (57) Totuşi unele malformaţii datorate unor defecte genetice şi anume coloana bifidă şi hidrocefalia. ca în cazuri din ce în ce mai numeroase. Prelevarea se face în general în jurul a18 săptămâni de perioadă de gestaţie. prezenţa unor hernii etc. la acceptarea pur şi simplu a naşterii unui copil malformat (sau un subiect cu o boală genetică). monitorizarea stării fetale în curs de infectare. Este superfluu să amintim că în cazul examenelor genetice ne aflăm în domeniul unor boli în general incurabile pînă în acest moment. deşi rare. malformaţii (pentru efectuarea rapidă a cariotipului fetal). în cadrul diferitelor genuri de diagnostic prenatal. Complicaţii ale metodicii. se poate interveni chirurgic la nounăscuţi şi în acest caz o legătură cu avortul este mai rară.9 % (55) . şi în anumite cazuri poate constitui un mijloc pentru a face terapii intravasculare la fetus. de Toxoplasmă şi de Parvovirus B 19. există: bradicardie (diminuarea ritmurilor contracţiilor cardiace) ale fetusului. anemii şi discrazii (severă alterare a sângelui) la fetus. din punct de vedere statistic. a conduitei de terapie obstetrică. ca ecografia.5 şi 1.tehnică invazivă. Indicaţii etice privind diagnosticarea genetică prenatală Diagnosticarea prenatală de tip genetic. ca cea citomegalică. sau din contră. indicate de alte procedee. 62 . ci este deschisă şi calea terapeutică: acest lucru este de mare importanţă din punct de vedere al opiniei etice privind practicarea examenului genetic de către cea care în conştiinţa sa. Se aşteaptă ca progresul ştiinţific să ofere posibilitatea. este cea care pune cele mai multe probleme etice. iar motivul l-am expus deja: până acum bolile gnetice prezentau slabe posibilităţi de vindecare (ne-am referit la malformaţia datorată coloanei bifide) şi totuşi inducţia avortului selectiv în cazul unei diagnosticări nefericite este atât de frecventă încât ne face să ne gândim ca la o consecinţă a ei. nu acceptă după aceea ipoteza unui avort. diagnosticarea să fie urmată de terapie. patologii hemocoagulatorii (trombocitopenie haloimună şi autoimnună dacă există o extirpare a splinei materne). Pierderea fetală oscilează între 0. în cazurile în care răspunsul examenului este pozitiv şi indică prezenţa unei malformaţii sau a unei boli grave. dar şi din punct de vedere al calităţii vieţii. cum ar fi de exemplu malformaţii cardiace. care în general sunt asociate între ele. In schimb în cazul unor malformaţii simple somatice. tahicardie tranzitorie şi hemoragie a cordonului ombilical. întârziere a creşterii intrauterine. Evaluarea riscului legat de cordocenteză depinde în mod semnificativ de motivul pentru care este cerut acest examen (56) şi folosirea ei totuşi ar trebui să fie limitată la culegerea de date realmente necesare pentru modificarea.

plecându-se de la definirea fetusului ca " personalitate potenţială" (61) 63 . exprimată de Consiliul Ecumenic al Bisericilor din 1981. pe baza unui raţionament bazat pe costuri şi beneficii. cea mai bună. geneticianul care a studiat primul posibilitatea culturii celulelor in vitro puse într-un lichid amniotic:" In scopul de a preveni naşterea unui copil plin de anomalii precum distrugerea emoţională şi economică a familiei. aceasta este o problemă acută şi este simţită de acei specialişti care indiferent dacă sunt credincioşi sau nu. avortul este. Trebuie recunoscut dreptul părinţilor de a accepta greutatea de a se îngriji de un copil care nu are capacitatea de a se bucura de o viaţă omenească.. poate fi sintetizată cu cuvintele lui Mac Intyre. Această poziţie a fost atenuată doi ani mai târziu când nu s-a mai făcut apel la dreptul părinţilor. dar şi a specialiştilor care colaborează la diagnosticare: este vorba de a şti dacă această formă de diagnostic devine sau nu o colaborare la avort.D. Se afirmă: diagnosticarea genetică prenatală costă. dreptul la supravieţuire biologică sau fizică îşi pierde raţiunea de a exista şi prin urmare întreruperea din milă a acestei vieţi este accetabilă sau poate chiar obligatorie. nu este opţiunea familiei. în cazul unei malformaţii grave. Rar se întâmplă să citim afirmaţii atât de clare şi pline de o cruzime inumană. a făcut cunoscută şi actuală această teorie. (60) Deşi se recunoaşte dreptul la viaţă al fetusului. Autorul acestei teorii. de aceea este mai economic şi mai puţin riscant ca sarcina să fie dusă până la capăt. din acelaşi principiu de evaluare al costurilor (şi riscurilor) şi al beneficiilor. şi-a exprimat clar opinia asupra motivelor esenţiale existente: "Dreptul la supravieţuire biologică este complet dependent de capacitatea individului în cauză de a duce o viaţă normală. A doua poziţie. H. părinţii sunt aceia care au dreptul de a cere avortul (dreptul părinţilor). Inainte de a expune principiile etice în acest domeniu. născută cu coloană bifidă şi hidrocefalie. între două alegeri nefericite. In 1983 cazul lui Jane Joe din Statele Unite.dar când astfel de îngrijire dăunează în mod serios bunăstarea altora acest drept trebuie să cedeze locul unor cerinţe mai puternice " (59) . faptul că aceşti subiecţi nu ar trebui lăsaţi să trăiască. renunţându-se la hrănirea acestuia cu acordul părinţilor (58). cu ajutorul celorlalţi. în plus este riscantă pentru mamă şi pentru fetuşii sănătoşi într-un anumit număr de cazuri. Asta însemană că. Aiken. se opun acţiunii de avortare şi în special se pronunţă împotriva avortului selectiv. Avem în primul rând poziţia celor care care consideră ca sigur. specifică mentalităţii de tip utilitarist răspândită cam peste tot şi nu numai în ţări de limbă ingleză. poate fi practicată eutanasia nou-născutului. problema etică nu se pune numai în ce priveşte familia. vreau să expun diferite poziţii comportamentale exprimate în literatura de spcialitate şi aplicate în practică în diferite ţări. şi apoi. lăsată să moară de inaniţie. în cazurile în care nu există posibilitatea unei vieţi omeneşti adevărate. Poziţia Bisericilor Protestante. Uneori legătura cu avortul. se apropie mult de poziţia precedentă: dreptul la viaţă este subordonat calităţii vieţii: atunci când aceasta este grav deficitară.. chiar când se prezintă ca purtător al unei malformaţii sau al unei boli. în cazul unui rezultat nefavorabil al diagnosticării. în lumina recunoaşterii demnităţii fetusului considerat în realitatea sa de subiect uman. ci este făcută de programele dispuse de autoritatea sanitară locală cu o explicaţie care ar trebui înţeleasă ca "o prevenire" a bolilor genetice.In concluzie. ci la libertatea de conştiinţă şi la confruntarea costuri-beneficii. întrucât ar fi o povară pentru familie şi societate şi afirmă că nu este utilă efectuarea diagnosticării genetice prenatale. acest drept este subordonat concepţiei de calitate fizică a vieţii subiectului şi stabilităţii economice şi emoţionale a familiei.

chiar în faţa eventualitaţii. în special în SUA. Selecţia fetuşilor reprezintă o orientare şi o practică de dominare din partea celor sănătoşi asupra celor care nu sunt sănătoşi. pe plan obiectiv. şi aceasta este gravitatea rasismului chiar dacă este inspirat din hedonism. pentru că . care vom spune imediat. poziţia Bisericii Catolice este de altfel lipsită de incertitudini privind condamnarea avortului voluntar şi aceasta rezultă că este aşa dintr-o serie întreagă de documente şi luări de poziţie. dorim să-i acordăm un spaţiu de reflecţie mai larg. în această realitate subiectul este biologic şi deontologic definit şi de aceea reprezintă primul fundament indispensabil pentru realizarea turor celorlalte valori şi drepturi ale persoanei. reprezintă acea valoare individuală şi fundamentală. a celor care (părinţi sau cadre medicale) n-au intervenit pentru a suprima o astfel de existenţă. embrion sau fetus. dar nu de o potenţială personalitate sau potenţială umanizare: în embrion ca şi în fetus există deja o individualitate care dacă este lăsată să trăiască. dar această poziţie este fundamentată din punct de vedere raţional. Indiferent de orice opinie filozofică privind momentul însufleţirii şi de diferitele teorii asupra "personalităţii". viaţa individuală. Din partea Bisericii Catolice deja prin Declaraţia privind avortul căutat al S. cerând despăgubire pentru daune. A cincea poziţie este tocmai aceea care se deschide diagnosticării prenatale dar în condiţii determinate şi plecând de la consideraţia personalistă a fetusului şi de la revendicarea autonomiei conştiinţei genetistului.se afirma . ci agravează. Toate Cartele internaţionale privind recunoaşterea drepturilor handicapaţilor afirmă deplina demnitate a subiectului uman cu handicap la fel cu cel sănătos şi eventual stabilesc în plus necesitatea de a-l ajuta mai mult pe cel care este mai puţin autonom în viaţa fizică. demonstrabil biologic şi raţional. de către cei care se recunosc în condiţii de wrongful life. (62) Indicaţii precise privind permisivitatea diagnosticării prenatale sunt incluse în Magisteriul Bisericii Catolice (63) mai ales în două documente. nu micşorează. Deoarece aceasta este poziţia pe care o considerăm cea mai consonantă cu soluţia problemei. cu consensul părinţilor informaţi în mod adecvat.sau este inutilă sau este menită să conducă la selectarea fetuşilor. că embrionul sau fetusul este subiect uman şi se bucură de o demnitate umană deplină şi de dreptul deplin la viaţă. a recurgerii femeii sau familiei la avort. este în afara oricărui dubiu că realitatea biologică. deşi este cel mai dificil de aplicat. In mod just s-a observat că afirmarea dreptului la calitatea vieţii ar putea duce la eventualitatea juridică de chemare în tribunal. Această poziţie s-a mai atenuat apoi după publicarea Istrucţiunii Donum Vitae a Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei. Faptul că fetusul prezintă malformaţii şi că este purtătorul unei boli chiar gravă. Faptul că dezvoltarea şi creşterea subiectului nu s-au desfăşurat pe deplin. salvgardează viaţa şi integritatea embrionului şi mamei.Trebuie să amintim şi poziţia unor Mişcări pentru Viaţă. fără de care nu este subiect uman. necunoscută a priori. Congregaţie pentru Doctrina Credinţei din 1974 sunt precizate aceste concepţii. ofensa adusă vieţii şi demnităţii umane. ne permite să vorbim de o dezvoltare potenţială. Această poziţie întăreşte faptul. fără riscuri disproporţionate 64 . consideră legală diagnosticarea prenatală în anumite condiţii. realizează dezvoltarea propriei persoane. unde a fost mai răspândit avortul în urma examenului de diagnosticare prenatală: ca reacţie se sugera refuzul categoric al diagnosticării genetice. In Instrucţiunea "Donum Vitae" a Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei din 22 februarie 1987 se afirmă că "această diagnosticare este permisă dacă metodele folosite. care sunt recunoscute oricărei fiinţe umane.

când aceste tehnici sunt lisite de riscuri disproporţionate pentru copil şi mamă şi sunt menite să facă posibilă o terapie precoce sau chiar să favorizeze o acceptare senină şi conştientă a copilului. de care acţiunea colaboratorului nu este legată în mod necesar şi voit. dorit sau cauzat. cei doi sunt legaţi de aceeaşi intenţie.şi desfăşoare activitatea profesională ar comite o acţiune nepermisă atunci când ar fi sigur dinainte că acţiunea lui ar constitui un act ce ar pregăti avortul. în eventualitatea unui răspuns nefavorabil. colaborarea celui care face diagnosticarea se poate încadra în această ultimă situaţie. dacă specialistul care face diagnosticarea exprimă aceeaşi atitudine. Deci. In cazul colaborării indirecte acţiunea agentului principal poate merge în mai multe direcţii şi nu în una singură după hotărârea proprie. după cum se ştie. obiectiv vorbind. care acceptă avortul pentru a împiedica naşterea unor copii cu diverse genuri de anomalii. Părinte Papa face acest apel: " Trebuie să fie acordată o atenţie specială evaluării morale a tehnicilor de diagnosticare prenatală. 65 . această apreciere trebuie să fie făcută cu grijă şi argumentat. Atunci. care permit descoperirea precoce a unor eventuale anomalii la cel care urmează să se nască. Prima priveşte planul atât al faptelor cât şi al intenţiilor. Cooperarea la rău poate fi. şi cel care se asociază cu această decizie şi îi dedică o colaborare consimiţită. care recurg la examenul genetic cu hotărârea de a provoca avortul în cazul unui răspuns nefavorabil nu numai că comit un act ilict. geneticianul chemat să . înseamnă că este vorba de o colaborare formală: acţiunea este ilegală şi este îndeplinită în mod ilicit de amândoi. în cel de al doilea. provocarea avortului: o diagnosticare care atestă existenţa unei malformaţii sau a unei boli ereditare nu trebuie să echivaleze cu o sentinţă la moarte" (64) In Scrisoarea Enciclică "Evangelium Vitae" din 25 martie 1995. afirmă voinţa clară şi explicită de a avorta şi. cea de a doua presupune o legătură cu faptele. Dar aceasta se află într-un grav contrast cu legea morală. O astfel de mentalitate este josnică şi reprobabilă pentru că pretinde măsurarea valoarea unei vieţi omeneşti numai cu parametri de normalitate şi de bunăstare fizică deschizând astfel calea la legitimarea pruncuciderii şi eutanasiei. în primul caz acţiunea realizează o unitate operativă cu acţiunea agentului principal. aceste tehnici. Dată fiind complexitatea acestor metode. în situaţia în care ar fi posibil. Sf. formală sau materială. dar este ilegal şi să colaborezi la realizarea ei. între acţiunea agentului principal şi cea a agentului colaborator există un hiatus care poate permite o orientare multiplă în activitatea agentului principal şi nu un final unic şi inevitabil. într-o manieră foarte gravă. Chiar dacă acţiunea avortivă depinde de hotărârea femeii şi nu de diagnosticare." (65) Din mulţimea acestor premise rezultă că femeia sau cuplul. sau să nu o fi căutat. Din momentul în care posibilităţile de terapie înainte de naştere sunt astăzi încă reduse. dar cel care colaborează ar putea să nu cunoască această legătură. nu de puţine ori se întâmplă ca aceste tehnici să servească o mentalitate eugenetică.pentru ei. dar că acţionează ilicit şi. cazurile concrete de diagnosticare genetică prenatală legată de acceptarea ulterioară a vieţii pot să ofere situaţii diferite pe care aş vrea să le rezum după cum urmează: • se poate ivi cazul în care cel care împărtăşeşete atitudinea intenţională avortivă a femeii care solicită diagnosticarea: aceasta. Colaborarea materială la rândul ei poate fi directă sau indirectă (alţii o numesc apropiată sau îndepărtată). Totuşi. Trebuie menţionat şi cazul cooperării la o acţiune negativă: nu este ilegal doar să săvârşeşti o acţiune rea.deci. să aibă ca rezultat. sunt permise din punct de vedere legal. Deci.

Pentru ca specialistul să se simtă în acord cu datoria şi respectul faţă de viaţă. că poate fi ajutat. într-un mod oarecare. specialistul care-şi oferă colaborarea şi chiar colaborează direct la programul prestabilit. şi pentru că s-ar putea induce o poziţie de ipocrizie şi. după cum chirurgul simte şi trăieşte eventualul insucces al unei intervenţii chirurgice care s-ar putea sfârşi cu moartea pacientului.ar trebui să fie simţită şi trăită de genetician. după ce şi-a angajat toate forţele pentru salvarea lui. Condamnarea pe care o face amintita Instrucţiune Donum Vitae este fermă în acest sens: " Trebuie condamnată. comite o acţiune ilegală ca persoană ce trebuie să respecte viaţa celui care se naşte. indicând şi mijloacele de sprijin. In primul rând. (66) După cum am spus. ca violare a dreptului la viaţă a celui care urmează să se nască şi ca încălcare a drepturilor şi datoriilor prioritare ale soţilor. în cazul unui rezultat nefavorabil al diagnosticării. care trebuie să respecte adevărul şi viaţa subiectului. cel mai frecvent caz este cel de al doilea la care ne-am referit: multe femei. Si este 66 .favorabilă avortului . după ce au cunoscut adevărul argumentat ştiinţific. renunţă să se supună diagnosticării recunoscând că nu există motive de îngrijorare.• • există şi cazul . în urma căruia. ajutoarele sociale şi structurile disponibile pentru aceptarea vieţii copilului. In acest caz de screening.în care nu se poate stabili cu hotărâre care ar fi comportamentul femeii după diagnosticarea prenatală. este greu de prevăzut care ar fi starea sufletească reală în lipsa condiţiilor reale. multe altele. iar rezultatul avortiv nu se naşte neapărat din diagnosticare. după o simplă consultaţie. dar şi în cazurile în care femeia arată că se orientează spre avort. O eventuală alegere negativă a femeii . favorizează conexiunea dintre diagnosticarea prenatală şi avort sau care induc de-a dreptul femeile însărcinate să se supună diagnosticării prenatale planificate cu scopul de a elimina fetuşii afectaţi sau purtători ai unor malformaţii sau boli ereditare. un copil cu malformaţii. In acest caz alegerea negativă ar reveni total femeii sau cuplului care au hotărât întreruperea şi moartea. cea mai mare parte (peste 90%) se liniştesc după diagnosticare pentru că aceasta oferă un înalt procentaj de răspunsuri liniştitoare. după cum am văzut. apoi. nu pare a fi o ipoteză practicabilă. acţiunea diagnosticianului nu este direct legată de scopul avortiv: femeia ar putea să accepte. trebuie să prezinte femeii nu numai adevărul privind referatul diagnosticului. când se începe o diagnosticare nu se cunoaşte care va fi rezultatul diagnosticării şi într-adevăr rezultă că circa 94% din diagnosticări dau un răspuns liniştitor sau negativ. nici nu este posibil ca femeia să fie întrebată ce comportament va avea după diagnosticare. femeia când este zbuciumată. nu are o poziţie definitivă şi chiar informaţiile cele mai dure şi negative nu pot fi considerate fără revenire. In fine. în cazurile în care hotărârea nu a fost luată nici în sens avortist. din punct de vedere obiectiv. după ce au avut ajutorul necesar pentru o acceptare dureroasă. Procentul femeilor care primesc răspunsuri neferecite pot găsi un ajutor în echipa cabinetului genetic pentru a putea aborda hotărârea cu responsabilitate. apoi. mai ales dacă este ajutată.şi este cel mai frecvent . o altă situaţie: indiferent de intenţiile şi bunăvoinţa specialistului există deja un program precizat şi stabilit în planul realizat de structura medicală. orice directivă sau program al autorităţilor civile şi sanitare sau al organizaţiilor ştiinţifice care. nici în sens antiavortist. întreruperea sarcinii este prevăzută în programul pe care femeia l-a acceptat deja. urmat de întreruperea programată voluntară a sarcinii (IVG). A o întreba pe femeie care ar fi atitudinea ei în caz de răspuns nefavorabil. după ce au cerut să fie informaţi asupra stării de sănătate a copilului. ci adevărul complet privind viaţa fetusului: şi anume că este vorba de o fiinţă umană. circa 20%.

aşa cum am expus în capitolul privind principiile bioeticii. De aceea am definit-o aproape emblematic în domeniul bioeticii. când trebuie respectată libertatea altcuiva.vorba de o responsabilitate tot atât de gravă.de atitutudine o prematrimonial o preconcepţional o prenatal terapeutice o geneterapia productive: o la regnul animal o la regnul vegetal o cu transfer de ADN uman pe animale sau microorganisme alterative: o la om =om "diferit" genetic o la animal=noi forme de de viaţă animală o în hibridizare om-animal (de ex omul-cimpanzeu) In privinţa nivelelor: • • • pe celule somatice pe celule germinale pe embrioni precoce In privinţa subiecţilor • • • individul animal individul vegetal individul uman In privinţa procedurilor • • ADN recombinant (se transferă endonucleoză) clonare 67 . genetica şi diagnosticarea prenatală Prospect rezumativ al posibilelor intervenţii în domeniul geneticii În privinţa scopurilor: • • • • de diagnosticare . libertatea şi responsabilitatea.sunt termenii fundamentali în acţiunea etică a medicului şi toţi sunt implicaţi în această complexă şi delicată problemă. Adevărul ştiinţific şi valorile vieţii omeneşti. pe cât este de grav să iei viaţa unei persoane nevinovate. Pentru că. Capitolul al IV-lea Prima parte: Bioetica. conştiinţa pacientului şi conştiinţa medicului . respectul datorat libertăţii celuilalt nu poate justifica şi presupune abdicarea de la propria libertate şi responsabilitate. Este vorba în cazul specialistului de a ajuta întâlnirea adevărului cu viaţa:este un rol care nu poate fi îndeplinit cu o neutralitate aseptică.

boala copilului ce urmează să se nască. pentru a vedea dacă şi la ce popoare a fost el practicat în antichitate. ale Magisteriului Bisericii şi teologiei morale. depind repercusiunile pe plan comportamental. care aparţine biologiei şi eticii deopotrivă. deşi trebuie să admitem că problema apare în primul rând în cadrul familiei. Se poate vorbi din punct de vedere istoric. zigotul. Aspectul de care ne vom ocupa noi este cel cu caracter bioetic. In această optică. pentru că fără îndoială autorizarea sau legalizarea avortului este privită de anumite culturi sau subculturi ca o alegere ce ţine de civilizaţie. în schimb. lupta împotriva avortului clandestin prin avortul legalizat). fie că este legal sau clandestin şi care sunt condiţiile care îl favorizează. clandestin sau legal. trebuie văzut dacă există circumstanţe în care poate fi permisă şi din punct de vedere etic acceptabilă. De acest răspuns. verificată şi raţională. deci. Ne vom baza deci pe rezultatele biologiei şi geneticii pentru a le interpreta în lumina eticii raţionale. o nouă viaţă individuală. după un avort voluntar. (1) Acest subiect poate fi abordat în termeni sociologici pentru a se vedea care este incidenţa actuală a acestui fenomen. adică al pătrunderii spermatozoidului în ovul. împreună cu consideraţiile . pentru alţii. al legii şi al obiceiurilor existente. Nu poate fi neglijat faptul că fenomenul avortului. cei doi gameţi ai părinţilor formează o nouă entitate biologică. Embrionul în lumina geneticii şi biologiei umane Prima clarificare a geneticii este următoarea: în momentul fecundării. este limitat dar fundamental: este vorba de a vedea dacă embrionul uman este viaţă umană individualizată din primul moment al fecundării. a morţii (3) . vom aborda următoarele subiecte: realitatea biologică a embrionului. Poziţia bioeticii ar trebui să fie un punct de întâlnire între credincioşi şi necredincioşi şi să definească linia eticii profesionale a medicului. Mai există apoi şi punctul de vedere teologico-moral şi canonic.• • • fuziune celulară transplant de DNA prin FIVET Punctul de vedere al bioeticii • • • • • • • • • • • • Tema tragică a avortului poate fi tratată din mai multe unghiuri. 68 • • . cum a fost considerat şi care au fost cauzele înmulţirii sau respingerii lui. Comportamentul în cauză se referă la medici şi colaboratorii săi. constituie un obiect de studiu şi în termenii psihologiei: psihologia este interesată de motivaţiile care pot determina alegerea vieţii sau. tot psihologia poate evalua repercusiunile psihologice asupra femeii. iar dacă este. suprimarea sau întreruperea voluntară a sarcinii. care poartă în sine un nou proiect de program individualizat . valoarea obiectivă a vieţii umane din clipa conceperii. la fel de importante. în sine. sau nu. comportamentul medicului în faţa cererii de întrerupere voluntare a sarcinii şi în faţa legii ( probleme de conştiinţă) Acestea sunt cele patru aspecte pe care dorim să le dezvoltăm în cadrul abordării bioetice. în Evul Mediu şi în timpurile mai recente. este unul din cele mai alarmante semne ale culturii morţii. dimpotrivă. (4) Ar mai fi de examinat şi aspectul cultural. (2) Un alt punct de vedere care trebuie analizat este cel al dreptului civil şi penal. şi în relaţie cu situaţiile contingente (boala mamei. (5) Punctul nostru de vedere.

în momentul unirii activează un nou proiect-program în urma căruia embrionul este determinat şi individualizat. Ceea ce ce trebuie reţinut în mod special este faptul că acest nou program nu este inert. ce constituie două sisteme de sine stătătoare. acţionează reciproc pentru a da viaţă unui nou sistem. se declanşează un lanţ de activităţi care indică clar că nu mai operează cele două sisteme în mod independent unul de celălalt. (6) Cele două celule gametice conţin în sine un patrimoniu bine definit. dar complementari între ei. Sistemele informaţionale de origine maternă. într-un mediu adecvat. Autonomia la care ne referim nu trebuie înţeleasă însă în sens absolut. deci. adulţii depindem de mediul vital care ne înconjoară (atmosferă. prin care se demonstrează că se poate realiza fertilizarea prin unirea celor doi gameţi şi că din acel moment. diferiţi de celulele somatice părinteşti. care au dus la maturizarea ovulului. nici " îndeplinit" de către organe fiziologice materne care se servesc de program în maniera în care un arhitect se serveşte de proiect ca de o schemă pasivă. Aceşti doi gameţi diferiţi între ei. prin procesul fertilizării. In acest moment. dovezile biologice ale acestui fapt sunt oferite în mod mai eclatant de experienţele de fertilizare in vitro . alimente. Este vorba aici oricum de o dependenţă extrinsecă asemănătoare cu cea a adultului faţă de mediu: ambientul matern oferă hrană şi oxigenare. dar destinate unul altuia. pentru că nu există nici măcar după naştere: şi noi. oocitul şi spermatozoidul. nu depind de organele conducătoare materne ci de compoziţia autogenetică a embrionului însuşi. A spune.• • • "Este o observaţie obişnuită faptul că primul eveniment în formarea individului uman este fuziunea dintre două celule superior specializate. ci este un nou proiect care se construieşte pe sine şi este propriul actor principal. impulsul şi direcţia de dezvoltare însă. informaţia genetică intrinsecă noii realităţi. Un proces deosebit de complex prin care două celule extraordinare şi cu scopuri precise. chiar dacă rămân active pentru o perioadă. şi cu o informaţie genetică diferită din punct de vedere calitativ de celule somatice ale organismului patern şi matern. numită genotip . 69 • • • • • • • . scop. embrionul se dezvoltă prin mecanisme autoconstructive. de circa 23 de perechi de cromozomi: fiecare dintre celulele gametice conţine jumătate din patrimonul genetic în ce priveşte celulele somatice ale organismului părinţilor. etc. dezvoltarea ei se opreşte dacă uterul nu a fost pregătit de extrogeni să primească sarcina.duplicare. chiar înaintea instalării: de la formarea blastomerilor prin repetare. Sunt astfel relevate caracterele de determinare programată. Ca dovadă clinică a noutăţii este suficient exemplul rezultantei grupelor sangvine. totuşi chiar din primul moment al fertilizării. continuitate fără soluţie calitativă şi se realizează autoproducerea şi autoconducerea programului în cadrul genomului şi al embrionului. intră în acţiune sistemele care controlează zigotul.) : ajunge să ne gândim la faptul că atunci când blastocista ajunge în uter. Calitatea. ci că s-a format un " nou sistem" care începe să activeze ca o "unitate" numită "zigot" sau "embrion unicelular". Imediat ce are loc pătrunderea spermatozoidului în ovul. (7) Cei 46 de cromozomi ai zigotului reprezintă o combinaţie calitativ nouă de instrucţiuni.este pilotul sau arhitectul întregii construcţii. până la formarea blastocistei şi a "cuibului". că embrionul este o parte din mamă este o eroare sau o mistificare cu caracter anti-ştiinţific. această nouă combinaţie imprimă o nouă schemă de structură şi activitate celulei pe care o posedă. înlătură produsele din metabolism care pot fi toxice. programul genetic.

în care dintr-o celulă fecundată iau naştere doi gemeni omozigoţi. iar aceştia s-au putut dezvolta în embrion până în faze avansate. există sute de mii de celule musculare care fac să bată o inimă primitivă. Autogeneza embrionului are loc în aşa fel încât faza succesivă nu o elimină pe precedenta. care printre altele era şi avocat: " este deja om cel care va fi". In acest sens dispare distincţia dintre fiinţa umană şi fiinţa umanizată. ci o absoarbe şi o dezvoltă conform unei legi biologice individualizate şi controlate. plecând de la o anumită interpretare a evoluţionismului. Chiar dacă nu poate fi recunoscută figura urnană. în a cărei istorie fiinţa umană apare ultima şi umanizarea este precedată de forme de viaţă vegetală sau animală. Nu stă deci în picioare. dar toate acestea nu schimbă natura şi calitatea intrinsecă a genomului şi a dinamismului său individualizat. Caracterul uman al embrionului Deoarece dezvoltarea biologică este neîntreruptă şi se realizează fără a fi nevoie o intervenţie ulterioară cauzativă. splină. Această teorie. care va apărea la sfârşit (dacă prin sfârşit se înţelege naşterea sau viaţa adultă).• • • O altă dovadă a fost oferită de transferarea unor blastomeri în organe ale unor bărbaţi (ficat. Unele dificultăţi apar însă din partea unor membri ai lumii ştiinţifice în privinţa începutului vieţii individuale umane. rinichi. sau două ovule fecundate se contopesc în una singură (hibridare) sau au loc întreruperi sau miniavorturi. ar vrea să susţină faptul că în formarea individului s-ar parcurge şi concentra istoria evoluţiei formelor de viaţă din lume. conceptul prezenţei unor praguri sau nivele care ar reprezenta momente de soluţionare a continuităţii (teoria gradualistă) după care ar trebui să existe o schimbare de program: acest interstadiu nu există din punct de vedere genetic. Incertitudinea juriştilor privind aplicabilitatea sau inaplicabilitatea conceptului de persoană în primele stadii devine o deviaţie inutilă dacă ne gândim că puţin importă cum am vrea să-l definim din punct de vedere juridic. 70 . la început chiar în sens individual. Acest fapt demonstrează că dezoltarea embrionului depinde de mamă doar în mod extrinsec . de o specie diferită. căci acel embrion este acelaşi individ în dezvoltare care va fi definit persoană. Se poate răspunde foarte bine împreună cu Tertulian. In embrion şi în dezvoltarea lui nu se află nici o clipă un dinamism biologic de tip vegetal sau de cel al unei fiinţe nediferenţiate. In aceste faze foarte primare pot avea loc evenimente extrinsece sau patologice. creier). trebuie spus că noua entitate constituie un nou individ uman care din clipa conceperii îşi urmează ciclul sau mai bine zis curba sa vitală. Intregul. este deja prezent cauzal şi genetic. sau cealaltă obiecţie care se afirmă privind distincţia dintre ontogeneză şi filogeneză. una separată de cealalată de apariţia figurii urnane. există zeci de milioane de celule nervoase care se adună în circuite şi se dispun pentru a forma sistemul nervos al unei persoane anume.

a afirmat într-un articol: " Punctul în care am început să fiu un individ uman complet a fost în stadiul de striaţie primitivă. membră în Comitetul Warnock. Inaintea acestui stadiu nu ar avea nici o semnificaţie să se vorbească despre prezenţa unei adevărate fiinţe umane în sens ontologic. pentru că după acest stadiu se formează linia primitivă şi diferenţierea embrionului este evidentă (13) . embrionul se poate dezvolta ca entitate individuală" (17) . (16) Dezvoltarea embrionară până în a 14-a zi ar fi. în concepţia d. (14) Dna McLaren. în care sunt elaborate toate sistemele de protecţie şi nutritive necesare pentru a susţine viitorul embrionului". în mod analog cu cel de pre-embrion. Comitetul Warnock . lăsând să se înţeleagă că până la acea dată nu este recunoscut caracterul uman al embrionului sau că oricum el este subordonat vieţii adultului. în SUA. formarea embrionului" (15) . deci. unul de origine paternă. sau alţii consideră că. iar celălalt de origine maternă. cu scopul de a introduce un criteriu discriminativ. (21) 71 . în noul genom al embrionului (teoria cariogamiei). Cele susţinute de d-na McLaren sunt reluate de Grobstein (18) care afirmă: " Pre-embrionul uman are un complex special de caracteristici care îl disting biologic de ovulul care-l precede şi de embrionul care îi urmează.nei McLaren. numai "când sistemele de suport sunt stabilite. mai bine zis.Unii susţin că viaţa individuală umană nu începe înaintea recombinării celor două patrimonii gentice. s-ar putea dispune de embrionul uman în scopuri experimentale până la a 14-a zi de la concepere. Apariţia liniei primitive ar indica că celulele care constituie embrionul adevărat s-au diferenţiat de acum de celulele care vor forma în schimb ţesutele placentare şi protective. "o perioadă de pregătire. sau. " (20) Pe lângă termenul de pre-embrion este folosit şi termenul de pro-embrion . (12) In 1984 comisia Waller din Australia a repetat acest lucuru" nu mai mult de 14 zile ". în acelaşi timp. această apreciere trebuie să fie extinsă şi fiecărui gamet în parte. după recunoaşterea caracterului de individ uman deja din faza de embrion unicelular. termenul de pro-embrion este folost totuşi. In sensul actual. La rândul lui Ford susţine: "Apariţia striaţiei primitive este semnalul că s-a format şi a început să existe un singur embrion propriu-zis şi un individ uman. care a motivat acest lucru cu faptul că cea de a 14-a zi corespunde cu instalarea completă. El este un individ din punct de vedere genetic dar nu şi morfologic". (9) In baza raportului Warnock (10) . fapt ce s-ar întâmpla după circa 21-22 ore de la fecundare (8) . a confirmat această perioadă care ar corespunde şi timpului de formare a liniei primitive şi. o parte din grupul de studiu." (19) După cum se poate observa aceşti autori introduc termenul de pre-embrion pentru a indica perioada vieţii prenatale umană cuprinsă între momentul fecundării şi apariţia striaţiei primitive deoarece numai în acest moment ar constitui " o entitate definită în mod spaţial care se poate dezvolta direct într-un fetus şi apoi într-un nou născut. în schimb. începutului dezoltării individuale a embrionului. vechi termen botanic introdus începând cu anul 1847 care se referea la alternarea eneraţiei de plante inferioare. (11) Perioada de 14 zile a fost propusă pentru prima dată în 1979 de către Ethics Advisory Board (DHEW).

.după unii autori. iepuri) au demonstrat că în primele zile celulele în fazele constructive de ADN (ADN.Cea de a 14-a zi . Instalarea oului fecundat are loc între a şasea şi a şaptea zi şi se completează într-a noua zi. In ce priveşte gemelarea monoovulară experienţele făcute în laborator asupra zigoţilor de animale (şoareci. mai ales în ce priveşte linia primitivă . (28) De semnalat în acest sens studiile lui White despre dezvoltarea sistemului nervos al embrionului pentru a afla momentul apariţiei sufletului. ARN) şi RNA (rRNA. cel puţin în sens medical. proporţiile rezultante din diviziune ocazionează tot atâtea proiecte evolutive şi indivizi. fără soluţii de continuitate. Minimum ce se poate pretinde înainte de a se admite prezenţa sufletului omenesc este disponibilitatea acestor elemente: simţurile. sistemul nervos. să se unească pentru a da naştere unui singur individ. viaţa umană individuală ar începe doar în a 6-a zi de la concepere: în momentul instalării blastocistul ar trece de la starea de omnipotenţă la cea de unipotenţă din acel moment dezovltându-se doar ca fiinţă umană şi numai în acea fiinţă umană (26) Pentru alţi autori în schimb este considerată fundamentală în dezvoltarea embrionară formarea sistemului nervos şi începutul vieţii cerebrale:"Viaţa umană poate fi văzută ca un spectru continuu între începutul vieţii cerebrale în uter ( a opta săptămână de gestaţie) şi moartea cerebrală. Ca răspuns la aceste obiecţii. dar fără prezenţa unui creier uman funcţional ele nu pot constitui o fiinţă umană. In orice caz pot să existe ţesuturi şi sisteme de organe. sunt sigur că nu există persoana umană decât după câteva săptămâni". prin labilitatea membranei zigotului are loc o diviziune în primele momente ( la stadiul de 64 de celule se pare că omnipotenţialitatea nu mai există). creierul şi mai ales scoarţa cerebrală. pe neaşteptate. După unii autori viaţa umană individuală ar începe în momentul instalării. din afară şi separată de întregul procesului care începe să se dezvolte din singamie: este un produs al acestui proces" (31) 72 . (25) Conform acestor autori. Serra că " ea reprezintă doar punctul de sosire al unui proces ordonat secvenţial.ar fi şi limita de la care nu mai sunt posibile fenomene de diviziune gemelară sau de hibridare (23). Intrucât acestea nu se formează în primele zile de sarcină. în cea de a 14-a zi este deja constituit peretele endometrial peste embrionul instalat. care a început în momentul formării zigotului. Aceasta nu apare într-un mod anumit. tRNA) îşi păstrează încă caracterul de celule omnipotente: dacă în mod accidental.. a şaptea zi după alţii . în primele stadii de dezvoltare. deci. (29) Aceşti autori doresc să demonstreze că activitatea cerebrală ar permite într-adevăr trecerea vieţii embrionare de la "nivelul celular" la " nivelul olistic": numai în acest punct s-ar produce "unificarea diverselor organe şi ţesuturi într-un singur individ uman" (30) . (24) In cazul hibrizării există posibilitatea ca două celule fecundate. dar sunt sigur că nu există suflet şi deci nici persoană umană în primele săptămâni de sarcină. trebuie să amintim împreună cu A." (27) Donceel afirmă la rândul său: "Eu nu ştiu când sufletul omenesc ia naştere în corp. In perioada de pregătire a sistemelor nutriţionale şi protectoare sunt prezente acea sau acele celule din care se formează foliile care constituie striaţia primitivă embrională.

ar fi două procese discontinui fără nici o corelare între ele şi că cele două structuri. cât este determinarea orientativă a proiectului..introducerea de noi simboluri pentru a sublinia aspecte noi. dimpotrivă constituie o confirmare. una din individualităţi va dispărea. Poate ar trebui să numim acest lucru un accident şi întâmplarea o moarte prematură a unui gemen" (34) . dar aceasta nu ne autorizează să posticipăm începutul vieţii individuale a supravieţuitorului. din păcate. după cum 73 . eventuala diviziune nu contrazice ceea ce s-a afirmat despre continuitatea dezvoltării embrionului.) trebuie spus că. momentul diviziunii prevede intervenţia unei cauze interferente în proiect: nu are loc pe baza mecanismului evolutiv. Dar şi în acest caz nu se poate nega că el nu respinge ci confirmă existenţa unui program bine definit în fiecare din cele două celule fecundate. de la zigot la striaţia primitivă. Natura acestor porţiuni din zigot care se comportă ca şi ceilalţi zigoţI constituie încă un proiect uman ( nu o plantă sau un animal). ci împotriva lui. Cauzele externe pot să întrerupă chiar dezvoltarea embrionară.. cea dinaintea striaţiei primitive şi cea succesivă ar aparţine a două subiecte diferite. program care s-ar dezvolta autonom în fiecare din ele dacă el nu ar fi tulburat de o cauză exterioară. Dar ar fi o greşeală dacă această distincţie ar însemna că cele două procese. propus de McLaren şi de alţii. Acest lucru ar avea o mare relevanţă pentru embrionii care se produc in vitro ( şi care nu sunt instalaţi) pentru care s-ar potrivi definiţia nu de "personalitate cu dezvoltare potenţială" ci de "personalitate potenţială" (33) . totuşi (. Aceeaşi dificultate este amintită de unii bazându-se pe fenomenul hibrizării: adică. In privinţa instalării. (32) In cazul gemelării mono-ovulare. în primele momente ale fecundării. înaintea instalării sau în faza de instalare. ar putea fi utilizat pentru a indica faza precoce a embrionului . să se contopească într-un unic zigot care se comportă ca o unică celulă omnipotentă. Când are loc diviziunea partea reziduală îşi păstrează individualitatea genetică iar partea care se separă îşi asumă individualitata proprie: nu există nici un moment fără individualitate. Există însă o limită de la care cauza accidentală sau exterioară îşi pierde eficacitatea: gemelarea este posibilă la om maximum până la sfârşitul celei de a doua săptămâni. fără ea embrionul nu ar supravieţui. Din acest fapt se poate trage concluzia că nu se poate vorbi de o determinare îndeplinită şi de animare realizată înaintea instalării. Fenomenul hibrizării. Dar nu instalarea face din embrion o fiinţă embrion. Intr-adevăr. adică de la constituirea zigotului până la apariţia striaţiei embrionare primitive. desigur. posibilitatea ca două celule fecundate. aşa cum fără hrană copilul nu ar supravieţui după naştere. ce dă naştere unui singur individ. Iar rezultatul este conform dezvoltării descrise şi dezvoltarea autoconstructivă şi determinată se repetă în fiecare din părţile divizate.In ce priveşte folosirea termenului de pre-embrion să citim ce scrie Serra: " Este permisă fără îndoială-şi uneori poate nimerită şi utilă din punct de vedere terminologic . dar de aici nu se poate deduce că embrionul nu este capabil de o dezvoltare autonomă dacă este lăsat să trăiască în condiţii normale. dacă sunt sincronizate în faza de dezvoltare şi apropiate. "nu este atât de cunoscut încât să permită o reflecţie aprofundată. De aceea termenul de pre-embrion . sau că prima ar fi un agregat fără subiect". pe de altă parte.

nu laptele matern nu face din copil fiinţa copil. Deci, din acest fapt nu se poate ajunge la concluzia unei individualităţi nerealizate. In sfârşit, afirmaţia că fără un creier uman care să funcţioneze, organele şi aparatele deja prezente în embrion nu pot constitui o fiinţă umană, are semnificaţia şi valoarea ei în momentul în care subiectul uman, ajuns la capătul ciclului său vital, încetează să trăiască: se consideră deci ca semn definitiv al închiderii acestui ciclu, moartea cerebrală. (35) Alta este situaţia embrionului în dezvoltare: " In acest caz ne aflăm în prezenţa nu a fazei terminale a unui proces dinamic vital în care începe dezintegrarea individului, ci, dimpotrivă, în prezenţa unui proces dinamic unitar şi unificator al tuturor părţilor care apar încet, încet: este subiectul uman în dezvoltare, care prin legea ontogentică, necesită o diferenţiere graduală şi, prin urmare, şi o formare graduală a structurilor cerebrale. Gradualitate care nu induce salturi calitative, ci numai o îmbogăţire a exprimării potenţialităţilor deja înscrise în zigot" (36) . "In concluzie entitatea nou concepută are o realitate biologică proprie şi bine determinată: este un individ total uman în dezvoltare, care automat, clipă de clipă, fără nici o discontinuitate construieşte propria formă, realizând, printr-o activitate intrinsecă, un plan proiectat şi programat în genomul său" (37) Pentru a rezuma tema privind statutul şi geneza entităţii nou concepută din punct de vedere genetic ar trebui să apelez la o comparaţie pe care o desprind într-o oarecare măsură din contribuţia citată de A. Serra. Să ne imaginăm că trebuie să construim o casă: e nevoie de arhitectul care face desenul, de antreprenorul care conduce lucrarea, de muncitorii care o realizează, de material. In zigot aceste funcţii diferite: proiectare, reglementare, construcţie, materiale de construcţie se găsesc şi acţionează din interior. Zigotul este proiectant, antreprenor, executant şi constructor al materialului.De asemenea, aşa cum privind fundaţia unei case poţi vedea deja proiectul de bază, la fel zigotul, devenit embrion, îţi relevă întreaga structură a individului: mama furnizează doar mediul de lucru şi necesarul pentru construcţia materialului. Diferenţa esenţială este doar aceasta: că arhitectul, antreprenorul şi muncitorii construiesc un obiect străin propriei persoane, pe când embrionul se construieşte pe el. Acest fapt , acest proces pe care l-am examinat, constituie o constatare ştiinţifică care nu poate fi negată de nimeni şi care trebuie luata ca un "dat" şi nu ca o opinie. Sloganuri precum: embrionul este o parte din organismul matern; avortul voluntar este la fel cu orice intervenţie; femeia are drept deplin asupra pântecului ei... etc, sunt o ofensă adusă seriozităţii ştiinţei, în primul rând, şi moralei. Valoarea ontologică şi etică a entităţii nou-concepute Cele expuse până acum conduc la concluzia că embrionul este un individ uman în dezvoltare şi de aceea merită respectul datorat fiecărui om. Se poate spune că această problemă are deja o rezolvare etică iar întrebarea asupra permisivităţii sau nu a avortului provocat are un răspuns.

74

Intr-adevăr, fără a diminua relevanţa unor cuceriri ale geneticii şi embriologiei, necesitatea unei reflecţii raţionale de tip filozofico-etic se impune totuşi din diferite motive. (38) Ne vom mişca pe acest teren examinând unele întrebări succesive de tip filozofic şi sociologic, întrebări care nu sunt doar supoziţii, ci ele au fost deja ridicate în aceşti ani de către cercetători ai acestei probleme, precum şi în cadrul unor dezbateri politice care sunt mereu marcate de "a priori-sme" şi stări emoţionale.

Legea ca prevenire In primul rând, iată o obiecţie, aş zice de tip diversiv, formulată ca un fel de alibi: legea ca prevenire. Se spune: avortul nu trebuie tratat din punct de vedere "moralist", " abstract", ci în sens social şi concret: ceea ce discutăm nu este faptul în sine pe care toată lumea îl consideră, sau l-ar putea considera negativ - sau în orice caz ca ţinând de conştiinţa morală şi religioasă a fiecăruia - ci este vorba de necesitatea de a găsi o lege care să reglementeze practica existentă în realitate şi care este avortul clandestin. Avortul clandestin este exploatarea economică a femeii aflată în dificultate, este riscant pentru sănătatea şi viaţa femeii, iar pentru a-l combate singurul mijloc ar fi reglementarea legală a avortului. S-ar putea oferi mai multe soluţii " preventive": legalizarea, reglementarea, liberalizarea, dar este necesară o lege, iar legea a cărei scop este să distrugă plaga avortului clandestin ar fi considerată o lege pozitivă şi moralizatoare. In toiul polemicilor s-a afirmat că respingerea legii ar fi o ideologie care ar dori să se impună pentru a ascunde interesele unei categorii de profitori (medicii avorturilor clandestine) sau ar fi orientată spre obţinerea consensului unor partide privind probleme de conştiinţă personală şi individuală. De aceea, lupta pentru adoptarea legii devenea o luptă pentru libertatea de conştiinţă, pentru drepturi civile, pentru revendicarea libertăţii individuale faţă de un stat de tip medieval. Sloganurile în acest domeniu s-au înmulţit şi s-au adăugat lipsei de reflecţii calme şi obiective. Mai precauţi, alţii s-au exprimat folosind termenul de " rău mai mic". Legalizarea ar fi un rău minor în comparaţie cu răspândirea avorturilor clandestine. Să încercăm un răspuns raţional. Să nu discutăm acum faptul că sub acest gen de raţionament s-a ascuns şi se ascunde, adesea, o presupunere teoretică de genul: fetusul, sau embrionul este o parte a organismului femeii ( "pântecul îmi aparţine"!) şi prin urmare este dreptul femeii de a accepta dezvoltarea lui sau de a-l întrerupe. Sub acest aspect este mai clară şi mai sinceră , chiar dacă ilicită, poziţia radicalismului. Să notăm că în ce priveşte situaţia în Italia raţionamentul întreg distorsiona chiar datele statistice în privinţa a două puncte: evaluarea numerică a avorturilor clandestine în perioada care a precedat legea şi evaluarea obiectivă a capacităţii legii de a elimina avortul clandestin (39) . Concluzia este că legea nu elimină avortul ilegal, ci uneori îl multiplică, iar motivul sau seria de motive sunt de la sine înţelese: clandestinitatea nu depinde numai şi în primul rând de frica de pedeapsa aplicată de stat, ci de motive ce ţin de secrete familiale şi sociale pe care legea nu le poate apăra: sarcini rezultate din adulter, sarcini ale unor fete foarte tinere şi necăsătorite. Admiţând prin lege dreptul femeii de a elimina fetusul la lumina zilei, nu este de înţeles de ce nu se poate face acelaşi lucru în secret, într-un ambulatoriu, într-o casă, dacă s-a ignorat partea morală. 75

In sfârşit, legea prezintă formalităţi şi restricţii care nu coincid mereu cu interesul imediat al femeii sau al cuplului (timp, înregistrare, uneori consultarea partenerului...) Dar, chiar dacă admitem, fără să statuăm, faptul că legea ar avea rolul de a stăvili avorturile clandestine transferându-le în planul legalizării, de aici nu ar rezulta un caracter licit, pentru că nu legea face ca un lucru să fie permis din punct de vedere moral; eventual legea presupune moralitatea unui act dar nu îl constituie. Ba mai mult, atunci când legea aprobă o conduită moralmente nepermisă devine ea însăşi lege negativă şi corupe conceptul etic, în special întrun caz de primă valoare cum este viaţa. Să luăm ca exemplu furtul şi violenţa. Nimeni nu ar aproba un raţionament de acest gen: pentru că furtul în multe ţări înregistrează cote înalte (fraudă fiscală, furt prin efracţie, pentru obţinerea unor răscumpărări, cu sechestrare, etc), atunci el ar trebui legalizat şi astfel furtul ar dispărea. Furtul nu ar înceta de a fi furt atunci când ar fi aprobat de lege, şi nici violenţa nu ar înceta să fie ceea ce este; dimpotrivă, ar determina dezechilibrul ordinii sociale. Pozitivismul juridic îşi arată astfel limitele şi contradicţiile sale. Decăderea morală creşte prin liberalism şi permisivitate legală mai ales când această permisivitate se manifestă în dauna unei valori fundamentale care este viaţa umană. Ce lege ar putea să mai fie apreciată şi stimată dacă nu ar servi la apărarea vieţii celui care nu se poate apăra? Funcţia însăşi a legii şi deci a statului este subminată atunci când un fapt ilicit de acest gen este considerat legal: când încetează funcţia sa pedagogică, dispare şi motivul pentru care legea există. Una este ca un lucru să aibă loc împotriva legii şi alta ca el să fie aprobat de lege: nu se mai pune problema unor numere, ci a calităţii etice şi funcţiei sociale a legii. In orice caz, din cele spuse rezultă că problema morală de a şti dacă avortul este permis sau nu, obiectiv, ea va exista mereu şi în oricare situaţie legală, deoarece legea permite adesea avortul; dar această ipoteză rămâne şi apasă tot mai greu asupra conştiinţei: va fi mereu o decizie gravă pentru subiect şi anume de a se prevala de lege şi de permisivitatea ei, sau în ciuda tuturor facilităţilor, a rămâne fidel angajării morale. Aş spune că pe lângă problema etică a fiecărui individ care se află în dificultate, apare şi problema etico-socială care constă în a şti dacă legea însăşi este licită sau nu, dacă medicul trebuie să o respecte sau nu, aşa cum vom vedea în cazul obiecţiei din motive de conştiinţă. Dacă reflectăm la faptul că viaţa celui ce urmează să se nască nu este un bun privat, ci social, ca şi viaţa fiecărui om, atunci problema morală priveşte şi fundamentarea şi valabilitatea unei legi care se substrage datoriilor sale primare, inerente apărării şi promovării vieţii fiecărei fiinţe umane, mai ales dacă aceasta nu este apărată. Legea italiană 194 din 1978 privind IVG a fost nevoită să recunoască acest fapt proclamând în articolul nr. 1 apărarea vieţii care se naşte ca scop al legii însăşi, chiar dacă apoi, în articolele succesive dezminte în mod amplu acest angajament. Trebuie să reflectăm asupra gravităţii faptului, semnalat în Enciclica "Evangelium Vitae" a lui Ioan Paul al II-lea şi anume că prin legalizare "delictul" tinde să devină un "drept" (E.V.n.n.4,11,18).

76

cel puţin nu influenţează în mod substanţial şi obiectiv. Ca ultimă analiză. Sf. trebuie să precizăm că această chestiune nu atinge caracterul ilicit al actului avortiv pe plan ontologic şi moral. dar în nici un caz judecarea nepermisivităţii. Această teorie afirmă că sufletul. eventual. în orice moment ar fi fost făcut: incertitudinea. Intr-adevăr dincolo de cuceririle geneticii şi ale embriologiei care de acum au depăşit definitiv orice ipoteză de succesiune discontinuă în dezvoltarea embrionului. dacă ar trebui definită omucidere tout court. au propus teoria apariţiei posterioare a sufletului. se referea doar la calificarea crimei. Sf. Trebuie să amintim că în ce priveşte persoana lui Cristos. totuşi concluziile oferite de ştiinţă privind embrionul uman furnizează o indicaţie preţioasă pentru a discerne raţional o prezenţă personală chiar de la prima apariţie a 77 . ontologic are o origine diferită şi este creat direct de Dumnezeu. urmaţi de alţii cum ar fi Sf. şi mai târziu Sf. Trebuie să precizăm neapărat că nu toţi Părinţii Bisericii au împărtăşit aceeaşi mentalitate. Toma d'Aquino. deşi este destinat să se unească fundamental cu corpul. de această chestiune era legată diferenţa de pedepse canonice.Momentul animării (apariţiei sufletului) Problema animării mediate sau succesive a fost ridicată de unii Părinţi ai Bisericii pentru a combate doctrina traducianistă a lui Tertulian: acesta. Ipoteza tomistă afirmă de asemenea că pentru apariţia sufletului ar fi necesară o anumită organizare a corpului. care exprimă în orice caz nepermisivitatea avortului: avortul rămâne un păcat. alţi Părinţi. cităm cuvintele din Instrucţiunea Donum Vitae: "Desigur. în avortul provocat se unesc pentru a împiedica naşterea unei vieţi omeneşti în curs de dezvoltare. ci şi sufletul ar fi transmis de către părinţi (40). pentru a explica transmiterea păcatului strămoşesc afirma că nu numai corpul. în analogie cu prescripţiile biblice privind purificarea femeii după naştere. Toma susţine că de la începutul fecundării ar exista un suflet vegetal şi animal. nici un element experimental nu poate fi suficient prin el însuşi în recunoaşterea unui suflet spiritual. Problema cronologică căpătă astfel o relevanţă ontologică (41) . In sprijinul celor afirmate. afirmaseră existenţa sufletului din prima clipă (42) . Grigore din Nazianz). Fără intenţia de a banaliza această problemă precizăm: nu valorează faptul că cel care fură un măgar legat cu o frânghie doreşte să se scuze spunând că în realitate în mână nu avea decât o frânghie şi că nu-l priveşte pe el că de frânghie era legat măgarul. Perioada apariţiei sufletului era fixată la a 30-a sau a 40-a zi. pentru a respinge această teză teologică. Ceea ce este eliminat este constitutivul vieţii unui individ şi cine înfăptuieşte acest lucru ştie bine cum să califice propria intenţie: actul în sine şi intenţia. Toma însuşi afirma că întruparea Cuvântului a fost simultană cu momentul conceperii (44) . Există însă o atitudine constantă atât ca învăţătură cât şi ca dispoziţii canonice (acestea prevedeau şi pedepse foarte severe). Ceea ce se suprimă este acea valoare fundamentală necesară pentru definirea vieţii umane. mai ales Părinţii greci (mai ales Sf. sau simplu delict specific contra vieţii (43) . factorul cronologic nu influenţează valoarea ontologică şi deci nici pe cea etică. Maxim. chiar crimă.

se asociază cu încercarea de a nu-l considera persoană umană. Numai persoanele umane au acest status " (48) P. Fetuşii. capacitatea de a se pune în relaţie cu alţii. sensul viitorului. avem raţiuni foarte puternice de a acorda o valoare mai mare vieţii persoanelor decât vieţii non persoanelor. Conştiinţa autoconştientă Tendinţa de a diminua statutul biologic al embrionului. Si astfel.se spune că nu poate să-şi dea seama de devenirea sa suprimată şi deci nici nu poate suferi dacă este eliminat: pentru a suferi ar trebui ca acel ceva să tematizeze valoarea.proprii persoanei. Unele fiinţe ce aparţin unor specii diferite de a noastră sunt persoane. Nu au status în sine şi prin sine. confruntând-o cu a nu avea viaţă. în comparaţie cu antiteza.capacitate de comunicare şi curiozitate: de aceea. acceptând acest punct de vedere sunt consideraţi ca nefiind persoane copiii înainte de o anumită vârstă. de a nutri consideraţie pentru alţii. retardaţii mintali gravi şi cei care se află în comă fără speranţă constituie exemple de fiinţe fără statut de persoane umane. susţine că: " nu toate fiinţele umane sunt persoane. (46) Alţii susţin că ar trebui relevat ca decisiv faptul că această "potenţială" fiinţă umană nu ar fi dotată cu autoconştiinţă. al doilea are conştiinţă dar nu are autoconştiinţă: atunci de ce să ne preocupăm dacă sunt suprimaţi? " (47) Unul din cei mari susţinători ai acestei teorii este H. Nu sunt participanţi primari la acţiunea morală. Astfel de entităţi sunt membri ai speciei umane. adică autoconştiinţa." (45) Nu trebuie să ne oprim asupra acestei poziţii în mod deosebit pentru a o critica: ea neagă ontologia persoanei şi ia în consideraţie numai fenomenologia. Engelhardt care. dar reafirmă în mod constant condamnarea morală a oricărui avort provocat. în comunitatea morală. trebuie " să refuzăm teoria conform căreia viaţa membrilor speciei noastre are mai mare valoare decât cea a altor specii. sensul trecutului. maimuţele antropomorfe). nici fetusului. primul nu are conştiinţă. astfel încât să nu fie considerat individ uman decât plecând de la unele momente fixate arbitrar.T. se pare că este 78 . copiii până la 7 ani. de poziţie dialectică. Singer susţine că este persoană cel care posedă autoconştiinţă. Dar această capacitate de a reflecta asupra sinelui. Această învăţătură nu s-a schimbat şi este de neschimbat. adică nu ar fi capabilă de o activitate liberă şi intenţională. iar existenţa sa ar fi subordonată capacităţii de a exprima gândirea şi limbajul: " Ceva ce nu are conştiinţă autoconştientă . raţionalitatea şi sensul moral. ca şi bolnavii mentali gravi.vieţii umane: cum s-ar putea ca un individ uman să nu fie o persoană umană? Magisteriul nu s-a angajat în mod expres într-o afirmaţie de natură filozofică. Nici o apreciere obiectivă nu poate atribui vieţii unor fiinţe umane care nu sunt persoane o valoare mai mare decât vieţii altor specii care sunt ( de ex. autocontrol. a valorii vieţii prin negarea valorii opusului său.după el . dacă valoarea vieţii depinde de a fi persoane. Din contră. care totuşi nu este dotată încă cu o conştiinţă clară. După unii autori entitatea nou concepută n-ar avea încă o realitate şi o demnitate umană: ar fi vorba doar de o realitate potenţial umană sau de o pură posibilitate de umanitate. unele fiinţe umane nu sunt. negăsind în embrion şi în fetus acele caracteristici . nu poate să aparţină nici embrionului.

încet. Pornind de la această presupunere ele afirmă că unicul criteriu de recunoaştere a personalităţii sau a individualităţii umane este examinarea comportamentului său (behavior): ne aflăm în prezenţa unui subiect uman dacă se constată un comportament uman. nu se poate vorbi de recunoaşterea personalităţii. refuzuri. este negarea valorii obiective a cunoaşterii. Dar raţiunea filozofică cea mai importantă este următoarea: nu relaţia constituie realitatea subiectului. depinde de recunoaşterea percepţiei unei imagini umane. în special în cea de tip freudian: şi fetusul este în corelaţie socială cu mama. sunt necesare două observaţii: cea din punct de vedere ştiinţific. indiferent de consensul conştient. Sub acest raţionament se ascunde supoziţia filozofică a relativismului: obiectul este cunoaşterea. Aici relaţia socială ar fi consensul exprimat de mamă sau de părinţi. în această 79 . care nu este persoană" (49) . astfel că până şi vârsta adultă este marcată de aceasta. afirmă unii psihologi. sociologia. fenomenologia converg spre un punct: negarea metafizicii sau cel puţin afirmarea irelevanţei sale. încet provoacă un complex de modificări în organismul matern. în profunzimea unor experienţe. Deoarece în cazul fetusului nu este posibil să observi un comportament uman. dar când există numai o dorinţă sau o respingere. blocând formarea hormonilor. îşi are originea în psihanaliză. care este constrâns să "recunoască" prezenţa acestei individualităţi. senzaţii. de exemplu. se consideră criteriu "obiectiv" atitudinea mamei. Nu este adevărat deci că nu se poate nota o relaţie inter-subiectivă între fetus şi mamă. Sociologii vorbesc de relaţie socială: personalitatea există dacă există relaţia socială (50) . Recunoaşterea imaginii umane Perceperea personalităţii. Nu ar putea exista o relaţie intersubiectivă dacă nu ar exista realitatea subiecţilor : pentru a intra în relaţie trebuie să exişti.mai grav să ucizi. cel puţin până la o anumită perioadă. Din punct de vedere psihofizic. se desprinde a doua observaţie: din primele zile embrionul intră în dialog în felul său cu organismul matern. decât o fiinţă umană grav înjosită. ovarelor şi locului de instalare a ovulului fecundat şi astfel. trimiţând semnale în hipofiză şi hipotalamus. dar nu este rezolvată: este vorba de a şti dacă părinţii trebuie să recunoască sau nu ca viaţă umană embrionul şi nu de a face să depindă viaţa umană de recunoaştere. un cimpanzeu. Cum ar putea părinţii. Problema în această ingenioasă abordare este deplasată pe alt plan. Comportamentul şi relaţia constitutivă Curentele filozofice de tipul behaviorist. In acest caz. ci realitatea subiectului face posibilă relaţia interpersonală.

O altă distincţie insidioasă. deci nu se poate considera că existenţa lor ar depinde de relaţia şcolară! Aceasta nu influenţează faptul că orice persoană trăieşte şi creşte în adâncul relaţiilor de unde se alimentează pentru îmbogăţirea şi expansiunea proprie. Concluzie filozofică: biologicul şi umanul Este momentul să tragem o concluzie: ce valoare trebuie atribuită embrionului-fetus. sau mai bine zis. chiar atunci când nu este simţit în acest fel din punct de vedere subiectiv şi psihologic. conştiinţa este obligată să se abţină de la orice act cu caracter eliminator. să recunoască embrionul ca subiect uman . împotriva persoanei. ci valoarea ei ar depinde de o bunăstare fizică mai mare sau mai mică. care printr-un proces continuu. ajunge la naştere ca o nouă individualitate umană şi personalitate umană. iar juridic nu s-ar recunoaşte această calificare exterioară. In cazul în care ar exista un dubium facti asupra respectivei legături. Dar. dacă ar fi transferat şi la subiecte nounăscute sau adulţi. sau care. Dacă într-o clasă elevii şi profesorul intră într-o relaţie reciprocă este pentru că ei există. este cea care este introdusă prin conceptul de "calitate a vieţii": dreptul la viaţă ar fi legat de "calitatea vieţii" deci de posibilitatea unei dezvoltări normale. ar fi impiedicat în dezvoltarea sa umană ( raţiuni economice ale familiei. Concluzie etică Din punct de vedere etic se poate face abstracţie într-o oarecare măsură de precedentele discuţii filozofice: este suficient să se confirme faptul că ovulul fecundat are o legătură intrinsecă şi o destinaţie intrinsecă cu fiinţa personală în formare pentru excluderea oricărui act de suprimare sau alterare a integrităţii. este vorba de o reformulare a tezei precedente: în faţa acestor teorii trebuie repetat adevărul că fiecare fiinţă umană intră în relaţie. tulburare psihică a cuplului. în plus. Aici intervine de-a dreptul un principiu rasist care. Spus în sens negativ: avortul voluntar este un delict împotriva vieţii personale. deficienţe. handicapuri.dacă el nu ar fi deja ca subiect uman? In definitiv.în ipoteza acceptării .abordare fenomenologică şi subiectivistă. de aceeaşi inspiraţie. (51) 80 . este introdusă o relativizare ontologică şi morală a vieţii umane: ea n-ar mai avea o valoare transcendentă în sine. programat din interior şi autonom. Concluzia care se impune conform filozofiei realiste şi personaliste este una singură: embrionul are valoarea proprie persoanei umane. Este o distincţie de tip "selectiv" menită să justifică suprimarea embrionului afectat de anomalii. o persoană.). aşa cum oricine trebuie să se abţină să tragă cu puşca în pădure dacă are cea mai mică bănuială că poate lovi în loc de o pradă. din raţiuni extrinsece. ar putea avea cele mai rele consecinţe. este o omucidere în realitatea faptelor. sau de aprecierea altcuiva. etc. şi trebuie amintit că fiinţa este cea care constituie relaţia şi nu invers.

care este o cu totul altă problemă. Progresele medicinii şi ale asistenţei medicale reduc tot mai mult riscurile asupra vieţii şi sănătăţii mamei. există însă condiţii în care agravarea este reală. există apoi stări de sănătate. decât în sens impropriu şi lărgit. Mai nimerit este să se vorbească eventual de întreruperea sarcinii în prezenţa pericolului pentru viaţa sau sănătatea mamei (53). Este necesară o clarificare ulterioară pentru a se înţelege "avortul indirect". trebuie spus că este improprie folosirea adjectivului "terapeutic". "Indicaţiile " privind avortul terapeutic Sunt necesare precizări ulterioare privind consistenţa şi relevanţa indicaţiilor medicale pentru a ne limita la acest capitol al materiei: a.In faţa normei morale care interzice suprimarea directă a unei fiinţe umane nevinovate nu există privilegii şi nici excepţii pentru nimeni. b. " Este vorba . în cazul la care ne referim nu este vorba să acţionăm asupra unei boli în desfăşurare. care în general sunt luate în consideraţie prin IVG. care în schimb ar reintra în accepţia propriu-zis terapeutică: este cazul în care se descoperă o tumoră la uter. Trecerea nu este de la acţiunea terapeutică asupra bolii în scopul însănătoşirii. care indirect presupune moartea fetusului. totuşi. atât din punct de vedere etic cât şi medical. Astăzi această distincţie nu se mai uzează iar problema nici nu se mai pune din punct de vedere etic. pentru că nu este vorba de terapie. sau în care sarcina provoacă o agravare a stării de sănătate. In primul rând. Este clar că în aceste cazuri este lipsită de orice motivaţie întreruperea chiar şi numai din punct de vedere medico-deontologic.aşa cum a precizat Paul al VI-lea .(52) Avortul terapeutic Conflictul dintre viaţa mamei şi viaţa entităţii concepute La început. înainte de toate există de facto condiţii organice care complică sarcina. Rezultă deci clar că nu se justifică întreruperea sarcinii din punct de vedere medical. ci se configurează mai ales o acţiune asupra a ceea ce este sănătos (fetusul care poate fi chiar sănătos). câteva precizări şi distincţii în privinţa acestei teme deosebite. ci mai degrabă se intenţionează suprimarea fetusului (sănătos) pentru a se evita înrăutăţirea sănătăţii sau ameninţarea vieţii mamei. în timp ce uneori este folosit termenuul de "avort indirect" pentru a indica avortul "terapeutic" la care ne referim. în care. Am amintit deja condiţiile pentru a putea vorbi de principiu terapeutic: una din ele este faptul că intervenţia medico-chirurgicală este menită să trateze sau să extirpe partea bolnavă a corpului. pentru a preveni o boală sau riscul morţii. dar ea poate fi înfruntată prin metode terapeutice diferite de întrerupere (dializa periodică a gravidei 81 . întreruperea sarcinii influenţează mai mult şi în mod negativ starea de sănătate decât continuarea ei.de o învăţătură care : nu s-a schimbat şi nu poate fi schimbată" . sau în orice caz avortul nu ar determina o îmbunătăţire substanţială. ele sunt oricum mai bine controlate şi compensate printr-o asitenţă adecvată.

care suferă de o gravă insuficienţă renală. în lipsa unor alternative terapeutice. o stare de real şi grav pericol pentru viaţa mamei până în situaţia în care va fi necesară alegerea între viaţa mamei şi pierderea atât a mamei cât şi a copilului. c. bolile aparatului hemopoietic (unele forme de anemie). cu influenţe asupra stării de sănătate psihică a pacientului. în lumina celor afirmate. condiţiile de sănătate fizică. în multe împrejurări acute s-a dovedit mai degrabă dăunător decât util chiar pentru starea de "decompensare maternă" (54) . Acest lucru este cu atât mai adevărat dacă ne gândim că viaţa fiecărui individ nu este numai un bun personal inalienabil. ne orientează spre o drastică reducere a bazei medicale a " acestor indicaţii" şi spre o progresivă reducere a cazurilor în care. ce comportă a permanentă agravare a lor. bolile vasculare. bolile renale. 82 . cardiochirurgia pentru femeile cu afecţiuni cardiace). Tuberculoza. este singura terapie permisă.(55) Deci. Dar un studiu serios al fiecăreia dintre ele. bolile hepatice şi ale pancreasului. să revedem riguros pe plan medical şi deontologic "indicaţiile sanitare" IVG. condiţiile social-economice. Bompiani: " Inţeles ca act menit să ferească pacienta de pericolul iminent al morţii şi ca intervenţie terapeutică de neînlocuit pentru atingerea acestui scop. avortul terapeutic a pierdut cu adevărat mult teren şi nu-şi mai găseşte un loc logic printre criteriile moderne asistenţiale: dimpotrivă. Eliminând din discuţie indicaţiile socio-economice. tumorile ( cu excepţia celor ale aparatului genital): toate aceste boli sunt indicate ca motivaţii ale respectivelor "indicaţii". care deşi sunt reale. bolile gastro-intestinale. cardiopatiile. al tuturor: de aceea societatea are obligaţia de a o apăra şi promova. pe care se bazează practica asistenţială. Evaluarea etică a avortului terapeutic Trebuie să recunoaştem sau măcar să presupunem că pot exista cazuri în care sarcina poate constitui o circumstanţă agravantă: a. b. Indicaţiile cu caracter etico-raţional vor avea la bază următoarele criterii de mentalitate şi comportament adecvate unei viziuni personaliste asupra omului: 1. Să se pornească de la acest principiu de fond: persoana umană este cea mai mare valoare din lume şi transcende orice bun temporal şi orice consideraţie economică. In lumina progreselor ştiinţei şi asistenţei medicale multe din aceste "indicaţii" şi-au pierdut capacitatea de motivaţie. Este clar că în aceste cazuri adevărata terapie. Putem cita exact concluziile lui A. miastenia gravis. raţiunile care vor sta la baza motivaţiilor economice trebuie să fie luate în consideraţie de autoritatea publică şi de comunitate în sensul că economia trebuie să fie adaptată persoanei şi în nici un caz persoana să fie sacrificată în favoarea economiei. chorea de sarcină. ci şi un bun social. cea care elimină direct boala fără să afecteze viaţa fetusului. nu pot fi confruntate cu viaţa celui ce urmează să se nască. persistă un adevărat risc pentru viaţa sau sănătatea mamei.

2. Nici motivul "social" (numărul copiilor. la implicarea personală şi profesională a medicului. 83 . Comparaţia însăşi este de nepropus între o persoană şi societatea în ansamblul ei. Ne vom ocupa acum de aceste cazuri dramatice fiind foarte atenţi la drama subiectivă. în care conflictul alegerii între viaţa copilului ce urmează să se nască şi supravieţuirea mamei se pune în mod dramatic pentru părinţi. trebuie să admitem totuşi. nu numai pentru că foarte des nu sunt examinate posibilităţile alternative la eliminarea fătului. pentru a garanta cea mai bună asistenţă de spitalizare şi tehnologică celor care urmează să nască. pentru sănătatea proprie. reprezintă primul fundament indispensabil a tuturor altor valori personale. opoziţia "sănătatea mamei . Cazurile dramatice După aceste premise. pentru cadrele medicale şi paramedici. viaţa. De aceea suprimarea vieţii fizice a viitorului nou-născut prin avort. ca orice altă datorie din viaţă. Societatea este. existenţa unor cazuri. societatea este pentru persoană: aceasta este angajarea etică de fond. pentru orientarea politicii sanitare în sprijinul vieţii şi nu spre suprimarea ei cu uşurinţă. fundamentul persoanei este să completeze şi să ajute la creşterea tuturor persoanelor. ci de armonie şi subordonarea valorii sociale faţă de persoana umană. trebuie să se ţină seama şi de faptul că maternitatea în sine reprezintă un risc în sine. atunci când se aplică în justificarea socială a avorturilor. 5. pentru că valoarea-persoană nu este numerică sau cantitativă. a chirurgului sau ginecologului. etc. dar şi pentru că scopul terapeutic este indirect şi priveşte suprimarea unui bun suprem. obligaţii de educaţie. Ştiinţa este pentru viaţă. pentru persoane şi a persoanelor. ci ontologică şi calitativă. fie ea şi "terapeutică".viaţa fătului" nu este în echilibru şi este răsturnată şi în orice caz viaţa celui ce urmează să se nască nu poate fi instrumentalizată în favoarea sănătăţii mamei (bun secundar faţă de viaţă) . Persoana din punct de vedere ontologic şi axiologic are prioritate faţă de societate. echivalează cu compromiterea totală a tuturor valorilor temporale care se bazează în mod necesar pe viaţa fizică. limitate faţă de cele invocate de legile favorabile avortului. Principiul "terapeutic" este invocat aici în mod abuziv şi este extrapolat. Nu este vorba de cumpănire. De asemenea şi principiul "cumpănirii" valorilor este inconsistent din punct de vedere etic. cu o viziune obiectivă a valorilor în cauză şi a orientării etice de care ţinem seama. după cum am demonstrat. Obligaţia etică a societăţii. In joc se află mai mult filozofia juridică decât cea medicală. De aceea. întrucât la baza originii societăţii se află persoanele. 4. De aceea cine autorizează uciderea directă a unei persoane nevinovate loveşte valoarea de bază a întregii societăţi şi a fiecărei persoane. deci. în faţa celor mai ştiinţifice teorii şi a unor conştiinţe informate din punct de vedere etic şi drepte. a ştiinţei şi a fiecăruia este să se angajeze în prevenirea prin mijloace legitime şi permise a situaţiilor de risc şi de deteriorare a sănătăţii gravidelor. Viaţa fizică care este în discuţie chiar dacă nu reprezintă totalitatea valorilor persoanei.) nu poate subordona valoarea vieţii personale a nici unei persoane. (56) 3.

printr-o acţiune directă de suprimare a fătului viu. iar angajarea în apărarea vieţii (a mamei) nu autorizează mijlocul neproporţionat şi anormal al suprimării fetusului. este vorba de o alegere ucigaşă. este aplicat şi luat în considerare aici pentru a deveni legal atât scopul cât şi mijlocul. continuarea sarcinii presupune moartea mamei.desigur. 5. Se consideră că problema asistenţială mamă-copil în pericol ar fi o problemă globală. Este cunoscut principiul cu dublului efect. Calitatea subordonată a fătului deja condamnat. Să analizăm fiecare din aceste motivaţii. de fel nou. pentru că a avut deseori şi excepţii justificate: legitima apărare de un agresor nedrept. 4. Noi ne vom referi mai întâi la poziţiile etice privind primul caz. (58) Nu este greu să descoperi o dificultate în această teză: faptul că acel copil este oricum condamnat să moară nu constituie un motiv suficient pentru suprimarea lui. Evaluare generală. se alege obligaţia cea mai accesibilă. dar nici nu salvează copilul. mult mai clar în sine.Teoretic. Medicul are datoria să asigure viaţa mamei şi naşterea copilului. există două gradaţii în cazul conflictului între viaţa mamei şi cea a fătului: • • continuarea sarcinii nu numai că provoacă moartea mamei. Avortul indirect. nu se poate suprapune cu cazul nostru: pentru că aici 84 . nici intenţia celui care acţionează (finis operantis) nu poate pleca de la o reală obiectivitate a acţiunii (finis operis). A nu ucide nu este o normă absolută. efectul indirect este salvarea mamei. Conflictul obligaţiilor. în lipsa posibilităţii de a se obţine un succes deplin şi complet. şi poate nu numai. altfel s-ar putea justifica prin acest principiu orice act de eutanasie. pentru că în realitate nu este vorba de un fapt general din moment ce vieţile sunt două. O confirmare este admiterea şi legalitatea avortului indirect în cazul extirpării tumorii. pentru că nu se poate compara moartea naturală cu uciderea directă. pentru că sunt mai complexe şi mai grave faţă de cel de al doilea. dacă alternativa este moartea amândorura. au căutat motivaţii în primul caz care să justifice avortul în scopul salvării mamei . avortul provocat este salvarea mamei. dar se speră salvarea copilului. unul bun şi altul rău: în aceste cazuri este permis ca acţiunea să fie considerată ca având ca scop un efect bun. Şi această soluţie poate fi învinuită de caracter empiric. motivată în plus prin salvarea mamei. chiar dacă indirect din ea se desprinde un efect negativ nedorit. Vechiul precept: non sunt facienda mala ut veniant bona. 3. neputând să le facă pe amândouă. (60) Dar nici în acest caz lucrurile nu se prezintă ca făcând parte din aceeaşi discuţie. de care în mod involuntar depinde moartea fetusului. 2. se încearcă obţinerea succesului posibil (59) . această orientare se bazează între altele pe angajarea în apărarea vieţii. o altă motivaţie: lipsa elementului absolut al normei. globală este şi activitatea medicului responsabil: în această globalitate. sacrificiul pentru binele aproapelui. In fine. (61) Nici acest raţionament. Unii moralişti chiar provenind din mediul catolic. dimpotrivă. acţiunea directă este suprimarea fetusului. existând un conflict al stării de fapt şi nu în voinţa persoanelor. (57) Este important de văzut că aici alegerea nu se referă la o asistenţă prioritară acordată mamei. pedeapsa cu moartea. pentru că în situaţia la care ne referim. Autorul însuşi care propune această teză spune că acest lucru nu poate avea loc decât "avec crainte et tremblement". Nu se poate vorbi de viaţă umană deplină în cazul unui fetus care este deja condamnat să moară singur: avortul poate fi considerat în acest caz o anticipare a morţii. care poate fi garantată cel mai bine prin salvarea vieţii mamei. 1.

care este o intervenţie normală. fiind o valoare transcendentă. cu 85 . gravidă. când există o speranţă de a salva copilul. Este posibilă şi situaţia în care este necesar să fie menţinută "în viaţă" în mod artificial o femeie în moarte cerebrală. Nu se poate alege viaţa mamei. ci alţii îl ucid în mod nejust. printr-o acţiune directă de suprimare a fiului. conformă cu poziţiile personalistice şi alte norme de etică obiectivă. Viaţa umană se poate pierde şi se pierde din mai multe cauze. (62) Implicarea profesiunii medicale este de aşa natură că ea n. dar viaţa nevinovată nu poate fi suprimată în mod direct. Printre aceste mijloace nu figurează cel al uciderii directe. nici măcar pentru salvarea cuiva. care nu este nici un act medical. pentru a împiedica naşterea unur subiecţi cu tare sau malformaţii. deseori prin autorizaţie legală. cunoscând pedeapsa cu moartea. Avortul eugenetic Această expresie nu se mai utilizează din două motive: pentru că evocă ideologia rasistă cu care doreşte să fie asimilată şi pentru că de fapt acest tip de "indicaţie" privind avortul. Admiţând derogări de la acest principiu şi insinuând afirmaţii de genul: "viaţă fără valoare". şi să ofere toate mijloacele terapeutice pentru salvarea amândorura. cazul cel mai simplu este prevederea morţii mamei. ci şi de activitatea care ucide în mod direct. prin continuarea sarcinii. cazul rămâne cel care este: se recurge la avort. Cine se sacrifică pentru binele aproapelui o face dintr-un motiv superior şi adevărul este că nu el se omoară. conduce la avortul "terapeutic" deoarece prezenţa fătului cu malformaţii sau defecte ar reprezenta o ameninţare pentru sănătatea psihică şi echilibrul social al familiei. o încalcă în mod conştient. prin conectarea la plămânii artificiali. nici un act etic. pentru că nimeni nu are dreptul de alegere în viaţa altuia. este următoarea: a. atât a mamei cât şi a copilului. Concluzie Concluzia noastră. după cum nu poate fi sacrificată în mod direct de nimeni. "viaţă ce nu este pe deplin umană " se deschide calea către eutanasie sau spre orice alt procedeu discriminatoriu. la prima vedere. De fapt.ar mai rămâne legată de viaţă. unită însă cu speranţa salvării fiului.este vorba de o viaţă nevinovată şi nu de un agresor nedrept sau de un vinovat care. In această alegere etico-deontologică intervine argumentul obiecţiei din motive de conştiinţă. sau purtători ai unui handicap. "valoare subordonată". b. datoria medicului este să apere viaţa. aşteptându-se moartea naturală a mamei. la o femeie care stă să moară: dacă este posibil să se aştepte până în momentul morţii clinice. Se poate desigur încerca în acest caz o cezariană. sub nici un motiv. cu scopul de a face ca fătul să atingă un stadiu de dezvoltare care să-i permită o viaţă autonomă în afara uterului.

precum şi susţinerea familiilor prin mijloace adecvate acolo unde naşterea unor astfel de subiecţi care presupun desigur dificultăţi umane şi economice uneori foarte dure. O societate se distinge prin capacitatea de a ajuta pe cei bolnavi şi slabi şi nu prin aroganţa cu care provoacă o moarte precoce. se pune problema obligaţiei de a promova cerecetarea şi sprijinirea pentru prevenirea unor astfel de malformaţii în cauzele lor. renunţând la a fi egală pentru toţi.scopul de a-i impiedica să o pornească pe un drum deloc uman. protecţie şi ajutor. deoarece legea care doreşte să autorizeze şi să liberalizeze avortul este constrânsă să se dezică şi să se traumatizeze pe ea însăşi. Medicina legală este medicina cea mai interesată de acest subiect. Legea avortului şi refuzul din motive de conştiinţă Avortul reprezintă o traumă nu numai pentru femeie şi familie ci şi în domeniul dreptului şi al legilor. penal. dar mai ales pentru a evita tributul de sacrificiu ce-l presupune pentru familii şi societate. Tema pe care o abordăm nu priveşte doar bioetica. Conştiinţa şi raportul ei cu libertatea şi adevărul Să începem prin a ne pune de acord asupra semnificaţiei precise şi a dinamicii interiorare a conştiinţei: ce dorim să spunem când afirmăm "a acţiona în conformitate cu conştiinţa"? Si despre ce fel de conştiinţă este vorba? Trebuie să facem distincţia între conştiinţa psihologică şi conştiinţa morală. a dreptului constituţional. prima este conştiinţa acţiunii umane în îndeplinirea sa şi se presupune că este indispensabilă pentru cea de a doua. în ceeea ce este permis celor care profesează medicina. dacă există obligativitatea etică a refuzului din motive de conştiinţă din partea medicului şi a celor chemaţi să colaboreze la acţiunii avortive. Ceea ce îl deosebeşte de ideologia rasistă este scopul: pentru rasism scopul era purificarea speciei. In acest scop s-au utilizat uneori tehnici de diagnosticare prenatală şi se acătuiesc politici "preventive" ale planurilor sanitare. care sunt extensia şi implicaţiile refuzului din motive de conştiinţă în acest domeniu. Din punct de vedere etic prezenţa unei malformaţii sau a unui handicap nu ştirbeşte cu nimic realitatea ontologică a celui ce urmează să se nască. dimpotrivă. Ceea ce dorim să lămurim în această scurtă discuţie se poate rezuma la următoarele aspecte: cum se naşte şi se justifică conflictul dintre conştiinţa morală şi legea umană. în faţa cererii de avort. a medicinii legale (63). nu ne vom opri prea mult asupra ei.ca şi a unei boli . ci şi filozofia dreptului. Pentru că s-a vorbit deja despre această problemă la tema privind diagnosticarea prenatală. în numele socialităţii. Trebuie să adăugăm însă că din punct de vedere etic în aceste cazuri şi pe plan general. prezenţa într-un subiect uman a unei stări de handicap . 86 .cere şi mai mult. pentru cultura actuală este o motivaţie cu caracter social-economic şi chiar hedonist.

nu consider necesară doar o atitudine de credinţă pentru a percepe inacceptabilitatea unor situaţii negative pentru demnitatea omului: mereu au existat conştiinţe laice care pentru apărarea libertăţii. în realitate această adeziune este eliberatoare. dacă în acelaşi timp este sigură (adică fără elemente de îndoială subiectivă) creează argumentul etic al " ne-uciderii" unei vieţi nevinovate. lăsându-se ghidat de ea în acţiunea lui. se dezvăluie legătura dintre libertate şi adevăr." "Deci. Dumnezeu. care este cea mai mare valoare temporală.29) are datoria să-şi afirme refuzul său civil dar ferm" (65) . pentru că face ca libertatea umană să depindă doar de propria conştiinţă şi o eliberează de orice risc de manipulare externă sau de conformisme sociale şi ideologice: "Astfel. în faţa unei legi care se află în directă opoziţie cu binele persoanei. pe adevărul ontologic: cu alte cuvinte adevărul obiectiv angajează raţiunea. plătind chiar cu viaţa. după ce faptul a fost împlinit. De asemenea.şi. în definitiv. Judecata raţiunii dacă este dreaptă şi sinceră.se măsoară nu prin eliberarea conştiinţei de adevărul obiectiv. din care transcende temporalitatea însăşi. atitudinea faţă de permisivitatea avortului. adevărul obiectiv este reprezentat de valoarea-om. care este postulat raţional şi în plan teoretic. cele două momente coincid atunci când evaluarea precedentă este asumată ca normă şi este urmată. raţiunea face posibilă judecata de conştiinţă. sau mai bine spus. suprimându-i dreptul la viaţă. creştinul. ale omului al căror subiect este . la rândul său această judecată morală este dublă: cuprinde o evaluare precedentă acţiunii şi una succesivă. când libertatea nu urmează ceea ce dictează conştiinţa. exprimată asupra valorii unei anumite acţiuni. să nu acţionăm "niciodată împotriva conştiinţei" şi astfel să legăm conştiinţa de însăşi libertatea umană? Ce leagă conştiinţa din interior? Conştiinţa este judecata raţională. Intre paranteze fie spus: această adecvare între raţiune şi realitate. Dar problema cea mai importantă este să răspundem la această întrebare: de ce trebuie "să urmăm conştiinţa".Conştiinţa morală este cunoaşterea valorii morale a acţiunii. chiar şi în faţa unei conştiinţe laice şi 87 . Acesta este sensul la care se referă primul "refuz din motive de conştiinţă" pronunţat de Apostoli în faţa Sinedriului: " trebuie să-L asculţi pe Dumnezeu mai degrabă decât pe oameni. pe de altă parte. atunci apare contrastul.Iar maturitatea şi responsabilitatea acestor judecăţi . au ridicat glasul conştiinţei. care face ca persoana să se renege pe sine. în favoarea unei presupuse autonomii a propriilor decizii. ci dimpotrivă." (64) Unii moralişti consideră că în judecata conştiinţei. mai mult sau mai puţin sistematică sau intuitivă. Totuşi. care îşi aminteşte de cuvintele apostolului Petru în faţa Sinedriului:" Mai curând trebuie să ascultăm de Dumnezeu decât de oameni" (F 5. această adeziune consecventă a voinţei la raţiune par a induce ceva constrictiv. omul se transcende pe sine. în judecata practică a conştiinţei. Tocmai de aceea conştiinţa se exprimă în acţiuni de 'judecată" care reflectă adevărul privind binele şi nu ca "decizii" arbitrarii. descoperă o valoare care îl transcende şi îl angajează: în definitiv această judecată implică prezenţa unei garanţii de intransigenţă înlăuntrul realităţii care coincide cu absolutul. oferă o garanţie mai clară. In cazul nostru. mai ales dacă este inspirată de o credinţă revelată. printr-o presantă căutare a adevărului. Desigur. care impune persoanei obligaţia de a face o anumită acţiune. Această valoare morală se bazează. protestând faţă de raţiuni oprimante sau situaţii de violenţe. afirmarea Absolutului.

pentru realizarea tuturor persoanelor. nu mai este lege şi devine nedreaptă: trebuie combătută cu toate mijloacele legitime de către toţi. în special pe cea a celor lipsiţi de apărare şi nevinovaţi. In definirea binelui comun legea va trebui adesea să ceară sacrificii chiar în exercitarea libertăţilor fiecăruia. nu poate să împiedice mereu orice rău sau orice abuz în exercitarea libertăţilor personale. în sine. aceea de a trăi. şi pe binele comun. ci şi binelui comun şi în consecinţă sunt total lipsite de valabilitate juridică. afirmând că " fundamentale şi de ignorat sunt desigur demnitatea fiecărei persoane umane. însă ea trebuie să respecte şi să creeze condiţiile pentru realizarea persoanelor. Căutarea binelui comun se face prin căi prevăzute în mod legal şi constituţional de fiecare societate. (66) Caracterul normativ al legii şi raportul ei cu conştiinţa "Legea umană este determinarea şi expresia autorităţii legitime a unor exigenţe ale binelui comun într-o anumită societate şi într-un moment istoric determinat. respectul drepturilor sale intangibile şi inalienabile. de ordin etic. unora ar putea să pară nu tocmai potrivite pentru evitarea unor rele mai mari. Ioan Paul al II-lea în recenta Enciclică Evangelium Vitae a arătat cum o lege civilă nu se poate baza decât pe respectarea valorilor fundamentale. Legea nu coincide cu etica. pentru că este "lege naturală" înscrisă în inima omului. între anumite limite şi ar trebui să permită unele lucruri care. Totuşi noţiunea de "bine comun" nu este înţeleasă în sensul binelui majorităţii (ar însemna dictatură).raţionale uciderea unui nevinovat şi încercarea legii de a instrumentaliza profesiunea medicală sunt raţiuni mai mult decât suficiente pentru a face nu numai posibil dar şi obligatoriu protestul conştiinţei. Implinirea propriei vieţi şi realizarea propriei perfecţionări morale constituie datoria fiecărei persoane. Deci legea nu formează etica. Dacă legea nu creează această condiţie." Deci. Si continuă că "la baza acestor valori nu pot să existe "majorităţi" de opinie provizorii şi schimbătoare." (68) Deci printre condiţiile esenţiale şi obiective pe care legea trebuie să le garanteze pentru binele persoanelor şi pentru binele comun ( garanţii de constituţionalitate şi legitimitate) se numără desigur aceste două condiţii obiective: 1. Intr-o societate democratică această căutare se realizează prin consultarea organelor constituţionale şi în respectul pluralismului curentelor de gândire şi inspiraţiilor religioase. constituie punctul de referinţă normativ ale legii civile. dar trebuie să creeze condiţiile obiective pentru o etică a fiecăruia. deci în respectul libertăţii de conştiinţă şi religie (principiul libertăţii religioase). 88 . în numele celui care nu se poate apăra. legea trebuie să apere viaţa tuturor. " legile care autorizează şi favorizează avortul şi eutanasia se împotrivesc nu numai binelui individului. ca şi considerarea "binelui comun" ca scop şi criteriu ce reglementează viaţa politică". nici nu impune un spirit etic propriu (Statul etic care aminteşte de Hegel)." (67) Definiţia arată că şi legea se bazează pe raţiune şi că doreşte binele comun: ordinatio rationis aşa este definită legea în filozofia tomistă. că doar recunoaşterea unei legi morale obiective care. ci ca o căutare a condiţiilor prin care fiecare persoană trebuie să-şi împlinească propria fiinţă şi propria viaţă.

dintre formele de protest şi de refuz din motive de conştiinţă ( a serviciului militar. legea nu poate impune cuiva să ia viaţa altor persoane. (70) Refuzul din motive de conştiinţă şi avortul voluntar Din cele amintite mai sus. nu se poate aplica în aceste două cazuri precedente. în al cărui serviciu societatea îşi găseşte raţiunea de a fi. policlinici. deşi emendată. pentru că nu există un rău mai mare decât de a curma viaţa.Astfel de legi nu numai că nu constituie nici o obligaţie pentru conştiinţă. este tot permisivă: "In cazul în care . Este vorba despre o situaţie tot mai frecventă în prezent. medicul prin profesia lui nu are această menire. a cărei opoziţie absolută la avort este clară şi cunoscută de toţi. (73) Ioan Paul al II-lea în Encliclica Evangelium Vitae oferă un element inovator extinzând acest drept-datorie la parlamentarii din cadrul legislativ (74) de a nu coopera la acţiuni rele. se pot găsi în situaţia de a lua parte la proceduri sau chiar la avort. Deci. "Tăgăduirea dreptului la viaţă. expresie de la sine ambiguă. ci dimpotrivă impun obligaţia gravă şi precisă de a se opune lor prin refuzul din motive de conştiinţă. întrucât conduce la suprimarea persoanei. poate sprijini propuneri destinate a limita nocivitatea unei astfel de legi şi a-i diminua efectele negative în planul culturii şi al moralităţii publice. prin profesia şi deontologia proprie este chemat să îngrijească şi să susţină viaţa.. care obligă din punct de vedere moral. în calitate de medic. fie pentru că există înfruntări numeroase pe plan parlamentar asupra unor proiecte de lege care nu reunesc o părere comună. operatori sanitari. când o lege civilă legitimează avortul sau eutanasia. cu excepţia legitimei apărări împotriva agresorului nedrept. 89 .. Acest lucru este valabil şi pentru farmacişti. dimpotrivă. trebuie să amintim că o autoritate politică nu poate impune unui medic să facă o intervenţie chirurgicală pe care el nu o consideră necesară ci chiar dăunătoare şi cu atât mai mult o lege nu-i poate impune suprimarea vieţii.răspunde Ioan Paul al II-lea în nr. Problema centrală este dacă poate fi votată o lege care. (72) Acest refuz trebuie să constituie o datorie pentru aceeia care în calitate de medici. 73 din Scrisoarea Enciclică Evangelium Vitae -nu poate fi înlăturată sau abrogată complet o lege care susţine avortul. să-i fie respectată autonomia (71) . (69) Motivaţia acelui " rău minor"." Două lucruri trebuie să fie clare în această exercitare a propriei datorii de către legislator: să existe într-adevăr posibilitatea de a realiza binele total şi să se declare oricum opoziţia proprie şi totală la avort. fie pentru că multe ţări pun în discuţie legi permisive deja existente (75) . de exemplu). cea referitoare la avort se prezintă din punctul de vedere al medicilor în termenii cei mai clari ca permisă şi necesară: ca om medicul nu poate îndeplini o acţiune ( sau colabora direct) menită să urmărească suprimarea vieţii unui individ. cadre de conducere în spitale. fie el doar în formare. cu atât mai puţin poate cere medicului să-şi exercite profesia pentru a ucide. un parlamentar. Astfel nu se realizează o colaborare nepermisă la o lege nedreaptă.. Pentru a ne întoarce la medic. din moment ce vedem că o mare parte din "contraceptivele" distribuite în farmacii pot provoca avortul. referindu-se la comportamentul pe care parlamentarii ar trebui să-l aibă faţă de legile care nu respectă dreptul la viaţă al celui care urmează să se nască. încetează din acest motiv să mai fie o adevărată lege civilă. se face o tentativă legitimă şi necesară de a-i limita aspectele negative.2. este cea care se contrapune frontal şi în mod ireparabil posibilităţii de a realiza binele comun.

viitoare sau îndepărtată. fără să mai fie necesară recurgerea la ajutorul medicului. Cercetarea ştiinţifică în această privinţă pare să fie preocupată în mod exclusiv de obţinerea unor produse cât mai simple şi eficiente împotriva vieţii şi în acelaşi timp să sustragă avortul oricărei forme de control şi responsabilitate socială. fără să cedăm unor compromisuri care ne convin sau tentaţiei de a ne autoînşela. sunt utile orientările oferite de tema diagnosticării prenatale. Mecanismul lor în realitate este de a împiedica celulei ovul fecundate de a se instala în uter. ci şi orice colaborare formală.In ce priveşte colaborarea formală sau materială. aceasta se manifestă când actul de colaborare se exprimă în acele activităţi care au doar scopul de a pregăti sau de a însoţi intervenţia avortului (ajutoare chirurgicale. ne referim la unele tehnici de control al naşterilor. chiar dacă este doar materială ( fără intenţie). impropriu denumite contraceptive. exceptând cazul când există motive temeinice care impun acţiunea sau o recomandă (77). "Pentru a facilita răspândirea avortului ." (78) Acest fapt se constată mai ales în manualele de popularizare destinate unui public foarte larg care doresc să influenţeze opinia publică (79) .de a privi adevărul în faţă şi de a spune lucrurilor pe nume.scrie Ioan Paul al II-lea . chiar dacă în sine nu este dăunătoare. Cine face propagandă acestor tehnici este atent să nu le numească provocatoare de avort (pentru mulţi avortul înseamnă ceva dramatic).scrie Ioan Paul al II-lea la nr. asistenţi medicali şi ginecologi prezenţi la întreruperea sarcinii." Trebuie să avem curajul . Moralmente rămâne interzisă nu numai realizarea intervenţiei. Este vorba de tendinţa de a masca termenul de avort folosind alte denumiri. cu scopul de a nu bate la ochi. anestezişti). cu această intenţie: indiferent dacă ea este exprimată de lucrători în domeniul sanitar sau de către părinţi. ele sunt însă definite interceptice dacă interceptează zigotul pe care nu-l lasă să se instaleze. care nu împiedică întâlnirea gameţilor. ea va fi folosită cu alte intenţii. în linii generale sunt interzise şi subiectul le poate refuza dacă îşi dă seama că o prestaţie. (80) Practic. Celelalte forme de colaborare medicală care nu sunt legate direct de acţiune sau avort. 13 din Enciclica Evangelium Vitae . dar aceeaşi tendinţă se regăseşte şi în revistele ştiinţifice. dar care este uneori cel mai expus presiunii sociale. sau 90 . Capitolul al IV-lea A doua parte: Bioetica şi avortul Formele "ascunse" de avort Pe plan ştiinţific şi social se conturează un fenomen care este destul de neliniştitor şi care se bazează pe folosirea unei terminologii confuze şi înşelătoare. care rămâne subiectul cel mai responsabil prin el însuşi. rude sau partenerul femeii. după cum ar lăsa să se înţeleagă termenul de contraceptiv sau antifertilizant. Datoria de a refuza este clară când scopul de avort al prestaţiei este scrisă în cerere. (76) Este de asemenea ilicită orice colaborare directă. care fac posibilă uciderea fătului în uterul matern. deci fecundarea.s-au investit şi se investesc sume uriaşe cu scopul realizării unor preparate farmaceutice.

boli infecţioase. Pe de altă parte printre manifestările raportului strâns între avort şi contracepţie se numără constatarea că cea mai bună cunoaştere a contraceptivelor nu previne totuşi avortul. cauze psihologice. sunt amândouă fructele aceleiaşi plante. (85) Este dificilă o evaluare a numărului de avorturi spontane care au loc în fazele precoce preclinice: din unele studii se deduce că cel puţin 60% din zigoţii concepuţi nu urmează evoluţia normală şi se pierd.contragestative de la (contragestion în analogie cu contraception ) dacă împiedică continuarea sarcinii după instalarea embrionului în uter. Şi dacă nu se poate nega că din punct de vedere moral contracepţia este echivalentă cu avortul (82) . (81) Avortul procurat nu este însă unica manifestare de negare a vieţii: şi răspândirea şi înrădăcinarea mentalităţii contraceptive. Prevenirea avortului spontan Ne vom opri în concluzie şi la aspectele etice legate de întreruperea spontană a sarcinii.care nu pot fi identificate întotdeauna cu multă uşurinţă . în faţa unei vieţi oricum nedorită. (86) Avortul spontan se poate datora mai multor factori: cromozomici. factori imunitari. endocrini. Există unele femei sau cupluri care recurg la folosirea contraceptivelor şi în intenţia de a evita apoi tentaţia avortului. ARS-ul poate interveni în prima sau a doua etapă. sau a avut deja unul sau doi copii şi apoi avorturi repetate. configurând cadrul semiologic al avortului repetat spontan (ARS). In majoritatea cazurilor acest avort constituie un episod izolat şi deseori nu se cunoaşte etiologia.3-0.5 din cazuri aceast eveniment se poate întâmpla de trei sau patru ori consecutiv. afecţiuni dismetabolice. malformaţii ale traiectului genital. iar promovarea legalizării avortului a avut şi are ca protagonişti acele persoane care de mult sunt angajate în răspândirea contracepţiei.putem aminti: 91 . şi contracepţia pe de alta. dar este tot atât de adevărat că falsele valori inerente mentalităţii contraceptive sunt de aşa natură încât măresc tocmai această tentaţie. care îi împinge pe cei care le experimentează să caute tehnici tot "mai sigure" pentru a evita o concepere. "Cultura favorabilă avortului s-a dezvoltat în medii care resping învăţătura Bisericii privind contracepţia" (84). din care să rezulte copii în viaţă. pot fi considerate ameninţări la adresa vieţii. plantă care îşi adânceşte "rădăcinile într-o mentalitate hedonistă şi care conduce la o lipsă de responsabilizare în faţa sexualităţii oferind un concept egoist de libertate care vede în procreere un obstacol în manifestarea propriei personalităţi. nu se poate ignora că avortul. Viaţa care ar putea să se nască dintr-o întâlnire sexuală devine astfel un duşman ce trebuie evitat cu orice preţ şi avortul este singurul răspuns hotărât în faţa unei contracepţii nereuşite" (83) . fapt ce se manifestă cu o anumită frecvenţă ce reprezintă evoluţia a circa 15% din sarcinile clinic recunoscute. Printre cauzele ARS-ului . dacă într-un cuplu în care partea feminină nu a avut naşteri la termen sau înainte de termen. In 0. pe de o parte.

obligaţia de a inteveni priveşte nu numai individul. Mycoplasma Hominis. nu trebuie îngrijit la fel ca cel care este deja născut : din acest motiv orice femeie şi cuplu. dar în acelaşi timp. nu se poate înţelege de ce trebuie să se intervină pentru a împiedica acest lucru. 7. factori de mediu ( mediu de viaţă şi /sau de muncă).în acest caz . După constatarea necesităţii unei intervenţii trebuie precizat că ea se va face cu mijloacele adecvate. este la fel de adevărat faptul că dacă în natură există boli. După identificarea cauzei este posibil să se intervină ori îndepărtând-o.ar fi amânat doar cu câteva ore sau zile. aceasta nu înseamnă că fătul. factori autoimunitari. pentru care momentul morţii . îl refuză). malformaţii. trebuie să apeleze la toate observaţiile care pot reduce riscul unui avort spontan. expus ARS-ului. (87) Deci dacă este adevărat . In cazul în care factorii de risc ţin de mediu. Chlamydia Trachomatis). Cine nu recunoaşte o astfel de obligaţie.după cum s-a arătat deja . 2. factori hormonali. 3. în momentul în care bănuieşte că ar exista începutul unei sarcini. ori oferind sprijin pentru înlăturarea ei: în urma unor tratamente specifice a fost posibilă asistarea naşterii unor fetuşi vii într-un procent superior celui existent în grupuri de pacienţi netrataţi. 6. 4. ci întreaga societate. infecţii (Ureaplasma Urealyticum. 5. 92 .că erorile naturii nu trebuie repetate.1. Se naşte întrebarea legitimă dacă există o obligaţie morală în a evita sau nu avortul spontan. factori cromozomici. în mod inconştient. evitând exagerarea terapeutică: ARS-ul se poate prezenta atunci ca o consecinţă a unei incapacităţi patologice de continuarea a sarcinii şi deci a insista cu terapii eroice poate avea semnificaţia unei exagerări terapeutice faţă de fetus. cauze psihice (de exemplu în mod conştient femeia poate dori un copil. susţine că dacă natura recurge la avort pentru a menţine stabilitatea genetică eliminând embrionii cu malformaţii. fibroame sau sinechii uterine (aderenţa anormală între ele a două membrane seroase) endometrite.

de origine burgheză. Acest capitol încearcă doar să relanseze tema sexualităţii în viziunea corporalităţii şi a persoanei şi să pună astfel premizele tratării etice a problemelor procreării responsabile. Prima este cea mai răspândită şi reprezintă permisivitatea hedonistă. Aşadar. şi de aceea. Freud (2) la afirmarea sexualităţii ca dimensiune a întregii persoane şi a individuării valenţei sexualităţii în procesul de maturizare şi de socializare a individului. Manifestprile normale şi cele patologice ale personalităţii sunt "determinate" de aceste dinamici. şi în limitele necesare. Semnalăm câteva etape în această direcţie. după ultimul război mondial şi până acum. instincte şi tensiuni profunde. concomitent cu consecinţele industrializării. Totuşi. agresiune etc). dar este o realitate că pornind de la Freud şi-a deschis calea o concepţie pansexualistă şi deterministă 93 . a avortului. a intervenţiilor medico-chirurgicale pentru schimbarea sexului. care înseamnă reflecţia morală strâns legată de biologie şi medicină. Aceşti factori culturali au avut un efect pozitiv şi anume faptul că au situat dezbaterile pe tema sexualităţii la nivel antropologic şi au determinat depăşirea înţelegerii sexualităţii ca genitalitate. a sterilizării şi a tehnologiilor fecundării artificiale. În acest context sociologic figurează unii factori de schimbare culturală surveniţi în utlimii cincizeci de ani. represiune. să acordăm un spaţiu şi altor perspective care se pot oferi referitor la tema sexualităţii. Este vehicolul cel mai eficient al mentalităţii contraceptive şi avortive. în multe medii sociale şi culturale la revendicarea şi puternica detaşare a comportamentului sexual de orice normă etică (liberalizarea sexului) şi chiar conceperea acestei liberalizări drept condiţie primară ăentru totala eliberare a omului. chiar şi cele mai geniale şi spirituale. ci sexualitatea exprimă şi structurează personalitatea cu dinamicile ei legate de profunzimea inconştientului. Pentru o situare istorică a reflecţiei noastre. sexualitate fără risc şi fără scrupule (1) . concomitentă culturii industriale şi postindustriale. precum cultura şi arta sunt produsul şi elaborarea acestor dinamici şi a aşa numitelor "mecanisme de apărare" (sublimare. cel mai important dintre ele fiind reprezentat de "complexul lui Oedip".Capitolul al V-lea Prima parte: Bioetică. sexualitate şi procreare umană Delimitarea şi actualitatea temei Ne menţinem în mod necesar şi deliberat în optica bioeticii. a tratamentului tulburărilor sexuale. nu vom putea. pentru Freud aceasta înseamnă că nu persoana este cea care se exprimă în dimensiunea sexualităţii. în acest capitol. Această viziune a răsturnat concepţia clasică a sexualităţii în relaţia sa cu persoana şi mai ales a suscitat o nouă linie comportamentală. Imaginea însăşi a familiei este configurată în lumina suspiciunii că ar fi o împletitură de reprimări. dar au contribuit. Fundamental a fost aportul lui S. nu putem să nu amintim două componente culturale importante pentru a înţelege atitudinile şi schimbările sociale. fugă. Ar fi totuşi inexact să i se atribuie lui Freud o pedagogie a libertinajului şi a elementului licenţios în privinţa sexualităţii: el justifică mecanismele blocării forţelor instinctuale şi sugerează mecanismul sublimării. un punct de vedere limitat dar ţinând de structura obiectivă şi perenă a vieţii umane şi astfel valabil indiferent de schimbările culturale şi de influenţa ideologiilor. rezumabilă la "sexualitate ca obiect de consum". Manifestările personalităţii.

În viziunea weberiană asupra culturii. Un semn tragic al acestui "caracter funcţional" al familiei în relaţie cu productivitatea este tocmai faptul că prima societate marxistă consideră necesar ca femeia să intre în lumea muncii şi să fie legalizat avortul dacă acesta poate împiedica realizarea femeii ca muncitoare. Au fost oferite măsurători instrumentale ale acestor reacţii. ceea ce este licit sau ilicit. de pedagogie. 94 . Întreaga educaţie tradiţională este prezentată ca o mare forţă de reprimare.pentru politizarea planurilor de controlare a natalităţii. au contribuit nu cu puţin la concepţia nihilistă asupra moralei şi la exaltarea experienţei sexuale ca expresie liberă şi formă privilegiată. Nu se poate trece sub tăcere efectul bulversant produs de publicarea aşa zisului Raport Kinsey (3) .cu posibilitatea unor efecte terifiante (terrific impact) (5) Alt stimulent pe calea liberalizării sexului şi a separării lui de responsabilităţile procreării a fost reprezentat de răspândirea şi livberalizarea contraceptivelor şi în mod deosebit a "pilulei Pinkus".P. adică între realitatea sociologică şi moralitate .după cum vom arăta în continuare . concluzionând că comportamentele sexuale nu sunt decât un mecanism relativ simplu care este atent la reacţia erotică atunci când stimulii fizici şi psihici sunt suficienţi şi "este de aceea lipsit de sens să fie chemate în cauză categorii precum binele şi răul. ceea ce este normal sau anormal" (4) . Masters şi Virginia E. Manuale de psihologie. dacă nu unică.asupra persoanei: sexul este totul. Sartre şi tendinţele înrudite.ce se poate exprima în formula deja citată: is=ought . familia trebuie legată de productivitate. în domeniul terapiilor sexologice de sexologii americani William H. Pentru Marx. Autorul principal. impregnată de severă "suspiciune" şi de un determinism îngrijorător pe seama tuturor manifestărilor de viaţă ascetică şi religioasă. de comunicare. iar cultura datoriei ca rezultat al unei nevroze colective. Construită pe baza scrierilor behaviorismului pozitivist. sexului nu i se comandă. de istorie a artei şi a religiilor. opera celor doi analiza reacţiile neurofiziologice ale actului sexual la bărbat şi la femeie. au fost răspândite înregistrări filmate. reviste şi filme au adus în lume această revoluţie lipsită de orice viziune transcendentă. În sfârşit. în afară de favorizarea hedonismului şi a contestării moralei sexuale conjugale tradiţionale şi pe acela de a fi împrumutat o armă . în forme şi tehnici mai puţin brutale faţă de cele originare. un zoolog. a cărui explozie s-a petrecut exact în anii "contestatari". a avut ca efect. O supoziţie de determinism sociologic stă la baza şi derivă ca o concluzie din această descriere: o ecuaţie între a fi şi a trebui să fii. Nu poate fi ţinută sub tăcere nici altă contribuţie cu caracter bulversant şi totuşi luat în consideraţie de unele şcoli. iar repetarea lor era sugerată ca tehnică "terapeutică". şi anume cel propus. Filozofia existenţialistă a lui J. trebuie luată în considerare ideologia marxistă. "reducând" dinamica gestului unitiv la o complexă împletitură de reacţii măsurabile. extraconjugale şi în însăşi viaţa cuplului. Johnson. ale căror teorii au fost apoi reluate de Kaplan şi Skinner (6) . nevroza şi suferinţele personalităţii nu se datorează decât reprimărilor sexualităţii. prezente în literatură şi în film. Fenomenul acesta. schimbării structurilor sociale care determină trecerea de la societatea agricolă tradiţională la cea de tip industrial îi corespunde în mod inevitabil o schimbare a cadrului cultural şi deci şi a comportamentelor în realitatea vieţii de familie şi a sexualităţii preconjugale. ilustrează cu statistici şi procente rezultatele unui vast sondaj în rândurile societăţii americane asupra comportamentelor sexuale chiar şi asupra celor mai anormale şi aberante.

Printre altele.Pentru neomarxişti revoluţia sexuală. care cu Humanae Vitae ha declarat că viaţa este "inseparabilă" de iubirea conjugală. a administraţiei Reagan. ambele fiind deasupra dominaţiei omului (14). atât actualmente cât şi în viitor. iniţiate de Simone de Beauvoir. Marcuse. Acesta este cel de al doilea factor sau componentă istorico-culturală de care trebuie ţinut cont. Procreativitatea reprimată de hedonism şi înjosită de ideologia marcusiană a fost transformată de asemenea în obiect de control şi de programare în cadrul politicilor demografice mondiale. ci şi de dependenţa erotică şi afectivă care se petrece în cadrul căsătoriei şi de dependenţa spiritului care are loc în viaţa morală. Principalul reprezentant al acestei ideologii este H. O dovadă a politicii Statelor Unite s-a manifestat şi la Conferinţa Internaţională asupra Populaţiei şi dezvoltării care a avut loc la Cairo. Şi Ioan 95 . în special cu Paul al VI-lea. au teoretizat dreptul la avort şi la contracepţie. Asupra lipsei de fundament a teoriilor malthusiene şi neomalthusiene s-au pronunţat diferiţi autori care au afirmat că resursele disponibile pe Pământ sunt suficiente pentru toţi. În noua societate omul ar trebui să fie eliberat nu numai de munca dependentă de fabrică. Iar politica neomalthusiană. nu au lipsit cei ce au prevăzut spectacole de sărăcie extremă . care se arată a fi "agresivă" în privinţa propunerii malthusiene. Neomalthusianismul. luându-şi ca punct de referinţă teoriile lui Thomas Robert Malthus (8). în cadrul căreia a fost zdruncinată "politica stabilită la Ciudad de Mexico".pentru toţi locuitorii Planetei (11) . prin care se ajunge chiar să se teoretizeze eliberarea sexualităţii de heterosexualitate şi să se vorbească despre "polimorfism" şi deci de "libera alegere a sexului" (7) Respingerea legăturii sexualitate-stare conjugală-familie desface legătura dintre iubire şi viaţă în interiorul familiei şi face ca procrearea să devină cu totul accidentală. le-a dus mai departe furnizând bazele teoretice ale politicilor antinataliste practicate astăzi în lume.la limita supravieţuirii . în ciuda incertitudinii datelor demografice (de exemplu Population Bureau prevedea o populaţie mondială pentru anul 2046 de aproximativ 10 miliarde. dreptul autonom de a-şi planifica naşterile şi se afirma că "în nici un caz avortul nu trebuie promovat ca mijloc de planificare familială" (13) . în timp ce altele prevedeau 11 miliarde deja pentru 2025 (10) ). adoptând un concept de eliberare a femeii de origine şi extracţie neomarxistă şi revendicând pentru femeie un rol politico-social alternativ celui din căminul familial. Întotdeauna. care sunt motivaţiile cele mai recente în susţinerea birth control . familiilor. Vârfurile ideologizante şi radicale ale mişcării feministe. teoriile explicitate de neomalthusieni pe plan economico-social nu mai au consistenţa celor proferate de Malthus: lipsa surselor de energie sau contaminarea progresivă. Se poate înţelege astăzi mai bine valoarea poziţiei Magisteriului Bisericii Catolice. Pilula a devenit în acest context o armă politică şi un mijloc de dominare economică. se concretizează în faptul că impune societăţilor în curs de dezvoltare dar şi întregii lumi limitarea naşterilor ca o condiţie a ajutoarelor economice pentru dezvoltare. concepută ca al doilea timp al revoluţiei sociale de eliberare trebuie să fie coeficientul major pentru instaurarea unei noi societăţi. la precedenta Conferinţă Internaţională asupra Populaţiei (1984). (12) Adevăratele raţiuni ale acestor previziuni catastrofice rezidă în faptul că prevalează teama că acel baby-boom al popoarelor în curs de dezvoltare ar putea ameninţa bunăstarea şi asistenţa politică a marilor puteri economice. într-adevăr. nu sunt legate fatalmente de creşterea populaţiei şi nu constituie raţiuni valide pentru o politică mondială cu caracter antinatalist. (9) . ca drept al femeii. Li se recunoaştea.

cel mai bun contraceptiv este dezvoltarea economică. toate acestea cer intervenţia medicinii şi a medicului. Sexul corpului şi sexul psihologic Sexul face parte din corp. conform concepţiei personaliste. nici nu putem considera omul ca rezultantă a trei co-principii ontologice: din punct 96 . nici legislaţie impusă. doar o soluţie etică. Am amintit deja că psihicul. nu aparţine în întregime nici organismului corporal. în Scrisoarea enciclică "Evangelium Vitae" a denunţat tonul catastrofic. s-a ajuns la sterilizarea voluntară (17) . riscând astfel să fie redusă la un instrument executiv sau al politicilor dominante sau al mentalităţilor curente: contracepţie. Noi reţinem faptul că în interiorul acestei probleme. în sfârşit. nici libertate fără norme etice. gravitatea politicilor care duc la eliminarea atâtor vieţi umane pe cale de a se naşte" (n. chiar dacă din profunzimile acestuia îşi trage rădăcinile senzoriale. care exercită asupra acestui complex psihism o conştiinţă trează şi de la care primeşte stimulii şi condiţionările.16). ci iubire responsabilă. antilife mentality. după cum se exprimă unii psihologi. pe care îl asumă cei ce se ocupă de probleme demografice (n. nervoase şi emoţionale. pentru evitarea naşterilor şi chiar. (16) Treptat. sterilizarea se prezintă în ultimă instanţă atât ca o cale mai sigură cât şi ca un fapt mai puţin traumatizant. care totuşi rămâne transcendentă prin spiritualitate. care atinge viaţa şi destinele popoarelor. Concepţia despre psihic este deci înţeleasă în sens "ilemorfic". avort. o dată încetăţenită această mentalitate. administrare conştientă a vieţii în cadrul căsătoriei.4) Politica demografică mondială se desfăşoară între cele două slogane: contracepţie pentru combaterea mizeriei. Căutarea mijlocului cel mai eficient şi facil pentru răspândirea pe plan social a condus la stimularea cercetării farmacologice pentru producerea unor contraceptive cu factor de risc la adresa sănătăţii din ce în ce mai scăzut şi medicamente avorbive care astfel pot deplasa problema avortului chiar la domiciliu (18) O iniţială revizuire a politicilor internaţionale pare să se fi afirmat în ultima vreme în SUA în privinţa alegerii metodelor de difuzare şi mai ales pentru încetarea răspândirii avortului. dar este încă prea devreme să se stabilească eficienţa şi durata noii atitudini. preocupat de existenţa unor atari politici. Aceste atitudini culturale au necesitat campanii propagandistice speciale mai ales acolo unde tradiţiile culturale erau şi sunt mai rezistente. nici total spiritului. ca un element ideologic eliberator. fără bază reală. E bine de notat acea escalation care s-a produs în aplicarea programelor de planificare politică a naşterilor: s-a început cu propaganda şi difuzarea contraceptivelor. prin educarea la procreare responsabilă: nici biologism spontaneist. dar cu corpul şi în corp marchează întreaga fiinţă personală. Nici nu putem reduce de aceea spiritul la psihism. Această gradaţie nu este întâmplătoare: introducerea avortului necesită un teren cultural contraceptiv: este deci nevoie mai întâi de crearea mentalităţii pentru ca naşterile să fie considerate drept un rău de evitat. s-a trecut într-o a doua etapă la avort. sterilizare. cel fizic şi cel spiritual sau metapsihic. trebuie să se afle un apel etic: problema poate avea. de legi. deci. avortul este calea de scăpare a maternităţii nedorite.Paul al II-lea. în sfârşit. medicina a fost antrenată de-a lungul timpului şi de ideologii şi de politici antinataliste şi. ca rezultantă a celor două co-principii umane.

de vedere ontologic omul este spirit unit cu corp. întotdeauna ca o tendinţă puternică spre aspectul conjugal. inima şi spiritul. căci corpul nu are sens decât ca expresie a totalităţii persoanei. în întreaga personalitate organică şi conştientă. Conflicte şi tensiuni. nu putem totuşi nega faptul că vitalitatea psihică îmbogăţeşte. Nu este datoria noastră să ne referim la etapele dezvoltării psihosexuale a persoanei umane dar este clar că diferenţele de ordin psihologic nu pot fi anulate sau atribuite doar influenţelor socio-culturale. această complementaritate acţionează sub aspect conjugal. dar şi anomalii adevărate şi profunde ale psihicului datorită cărora sexul fizic nu este bine acceptat şi se face apel la sexualitatea psihică pentru schimbarea celei fizice (21) În interiorul acestui complex dinamism fizico-psihic şi cultural şi deasupra lui se află spiritualitatea omului. se află psihismul. conjugalul înseamnă totalitate. unirea interesează totalitatea persoanei şi nu doar o parte a ei. Responsabilitatea înseamnă şi acceptarea sexualităţii pentru ceea ce este aceasta de fapt şi pentru ceea ce comportă prin semnificaţiile şi prin consecinţele ei. libertatea şi responsabilitatea sa. (19) Dacă viziunea psihologic totalizantă este excesivă. Această afirmaţie are o importanţă capitală şi de aceea este chibzuită atent. Fiind vorba despre dăruirea persoanei. cu atât mai mult atunci când sexualitatea este impregnează iubirea conjugală şi procrearea altor persoane.chiar dacă nu în sens determinist (adică nu din necesitatea realizării exerciţiului). Astfel se pot constata nu numai anumite dificultăţi de dezvoltare. Legătura conjugală şi procrearea Sexualitatea umană are. atunci este vorba de o unire incompletă din punct de vedere uman şi falsă din punct de vedere obiectiv. Şi în psihism după cum şi în corporal este vie complementaritatea sexelor şi atracţia lor reciprocă. dacă actul este deplin uman. desigur. unitate care exprimă dăruirea reciprocă şi totală a persoanelor. acest lucru este deplin uman atunci când este total în 97 . după cum s-a spus deja. Trebuiau amintite aceste noţiuni elementare şi pentru a nota posibilitatea apariţiei unor conflicte şi dificultăţi de armonizare între sexualitatea corporală şi cea psihologică şi pentru că asupra celei din urmă apasă influenţa mediului cultural. Când bărbatul şi femeia se unesc.. Când. Am dorit să apelăm la fundamentele personaliste ale sexualităţii. o structură cu caracter complementar şi se prezintă ca o capacitate de deschidere a întregii fiinţe către aspectul conjugal. pasiuni şi eros se întâlnesc în viaţa psihologică a persoanelor şi. . dacă una din aceste dimensiuni lipseşte. condiţionează şi dramatizează şi viaţa sexuală. adică spre unirea fizică. fără de care nu este posibil să înţelegem ulterioarele capitole referitoare la sensul unirii conjugale şi la procreaţie. prin liberă alegere. Complementaritatea se manifestă plenar. De aceea. şi în interiorul acestei unităţi vitale care se dezvoltă şi se înscrie. Întreaga viaţă sexuală deci va trebui să fie însoţită de responsabilitate. întreaga viaţă psihică. psihică şi spirituală cu sexul opus. sunt antrenate corpul. o interesează în mod profund. Nu doar cultura alcătuieşte psihologia bărbatului şi a femeii: psihicul îşi are rădăcinile atât în somatic cât şi în spiritual care îl pătrunde cu vitalitatea sa (20). dacă nu constituie.

ea implică tot ceea ce înseamnă şi presupune dăruirea totală şi stabilă a persoanei. Deseori există înclinaţia de a crede că morala este expresia unei constrângeri: în realitate.prin psihoterapie. într-adevăr. pentru că este vorba despre dăruirea de sine. (22) Din această structură omnicomprensivă sau.privinţa conţinutului şi total ca legătură de stabilitate: nici în sens ontologic nici în sens cronologic persoana nu există parţial. Atunci când strâng mâna unui prieten eu nu mă rezum doar la mişcări fizice şi mecanice. nu trăiesc doar pentru acest contract. pe care îl întâmpin. dar dacă îl semnez. legate de actul sexual. Tot astfel este şi cu limbajul existenţial conjugal: nu mă obligă într-un mod determinist. gestul ar fi unul fals şi nu uman. Recunoaşterea juridică şi publică nu este văzută 98 . Să ne gândim la comparaţia cu semnătura pe care eu o pun în mod liber pe contract: nu mă obligă. aceasta angajează nu numai mâna care trasează semnul. omniexpresivă a "conjugalului" în care tinde să se împlinească sexualitatea. într-un anume mod trebuie să o recunoască. deja cu rezultate încurajante . şi aceasta nu numai datorită necesităţii unui mediu educativ stabil pentru eventualii copii. dar dacă înfăptuiesc această uniune. nu am doar facultatea de a înfăptui acte sexuale. altfel. dimensiunea familială şi dimensiunea socială care decurg din pactul de uniune şi din alegerea interpersonală. mai degrabă. ci întreaga persoană şi libertatea-responsabilitatea mea. ci îmi exprim sentimentul şi recunoaşterea demnităţii propriului prieten. Delicata problemă a homosexualităţii poate fi configurată . 2. imputarea subiectivă nu este întotdeauna cu putinţă şi nu întotdeauna cu referire la subiectul în cauză. (23) Celelalte consecinţe care decurg din aspectul conjugal. deplină şi conştientă şi din unirea a două persoane de sex diferit sunt următoarele: dimensiunea unitivă şi dimensiunea procreativă. Este adevărat că persoana nu îşi epuizează întreaga fiinţă în sexualitate. ea este reţinută ca o anomalie de prevenit şi de vindecat şi corectat. mai degrabă ca o maladie tratabilă . Amintim raportul corppersoană pentru a înţelege subiectul însuşi .persoana. într-un anumit stadiu . iar angajamentul nu este valabil doar pentru moment ci pentru tot timpul indicat în conţinutul contractului. Încă o dată eticul în cazul omului înseamnă împlinirea totalităţii în armonie şi conform ierarhiei valorilor. ci înainte de toate.de altfel. decurg câteva consecinţe pe plan bioetic. stăpânirea forţelor proprii personale pentru ca acestea să nu degenereze în anarhie. Acest lucru implică faptul că societatea trebuie să fie informată asupra constituţiei familiei. nu se descompune în părţi separabile. dintr-un punct de vedere obiectiv lipsit de pericol. dăruirea propriei subiectivităţi. implică şi antrenează totalitatea persoanei. Aşadar "conjugalul" conferă legăturii unitive perenitate şi stabilitate. dar tot atât de adevărat este că sexualitatea marchează. atât cât este posibil şi în limitele posibilului. dar morala este realizarea plinătăţii de a fi în conştiinţa de a acţiona. adică din întâlnirea stabilă. ea cere. Este lipsit de sens exerciţiul sexualităţii în manieră autoerotică (masturbare) şi în stare de provizorat. 1. adică înainte de începerea vieţii conjugale şi în afara acesteia. decât ca un viciu deliberat. pentru că sexualitatea are o orientare obiectiv heterosexuală spre aspectul conjugal şi doar în acea configuraţie îşi atinge plinătatea.

Totuşi nu se poate vorbi totuşi de "dreptul la copil": dreptul emanat de căsătorie este acela de a realiza acte fecunde în sine. deci cine a ales viaţa conjugală. ca părinţi. Din acest adevăr fundamental de credinţă şi de raţiune rezultă că această capacitate creatoare. În rest."căsătoria fără acte" . Procrearea umană este actul cel mai înalt investit cu sens etic: este una dintre alegerile cele mai importante ale cuplului. sunt colaboratorii lui Dumnezeu . sunt chemaţi să fie părtaşii voinţei creatoare a lui Dumnezeu.şi manifeste voinţa de a forma o familie şi să se încreadă în fundamentele acestei intenţii. înţelegem să subliniem mai degrabă că în paternitatea şi maternitatea umană Dumnezeu însuşi este prezent într-un mod diferit de orice altă generare "pe pământ". are obligaţia să. Societatea ecunoaşte şi se angajează să apere şi să promoveze necesităţile şi drepturile originare ale acestei legături. proprii fiinţei umane conform celor petrecute în creaţie. înscrisă în sexualitatea umană.o cooperare cu puterea creatoare a lui Dumnezeu. prin faptul că antrenează o intervenţie specială a lui Dumnezeu creatorul: "La originea oricărei persoane umane se află un act creator al lui Dumnezeu: nici un om nu apare pe lume din întâmplare. adică în conformitate cu binele total al persoanei umane şi. nu sunt stăpânii ei. Cuplul familial. putem înţelege mai bine fiecare problemă ce aparţine vieţii conjugale şi exerciţiului sexualităţii." (24) "Afirmând că soţii. dimensiuni care îmbogăţesc persoana umană.ca o legătură constrictivă. nu poate exclude procrearea. deci. este unul dintre scopurile principale ale căsătoriei. Necesarul de alimente. dreptul la copil este o expresie improprie. ci ca un act de valoare şi de angajare. care este înscrisă în finalitatea sexualităţii şi în complementaritatea sexelor. adică şi acestea să fie conforme cu binele total al persoanelor şi să fie coerente cu scopul. Odată precizate aceste dimensiuni ale sexualităţii în concepţia globală. Procrearea. locuinţa. ci prin ea şi cu ea. De aici mai decurge şi faptul că bărbatul şi femeia nu sunt arbitrii acestei capacităţi. având ca rezultat naşterea unei noi persoane umane. ci este întotdeauna termenul iubirii creatoare a lui Dumnezeu. Într-adevăr. este implicită vie?ii conjugale. A exclude în mod voluntar fecunditatea unei uniuni orientate spre acestă dimensiune înseamnă a contrazice finalitatea actului conjugal. pentru că nimeni nu are "dreptul" de "a avea" o persoană ca şi cum ar fi un lucru. serviciile sociale pentru familie nu sunt nici daruri. Generarea este continuarea creaţiei". (25) 99 . numai de la Dumnezeu pot proveni "chipul şi asemănarea". actul procreator asumă o semnificaţie şi mai mare. în actul procreeării umane se aplică acelaşi principiu. de muncă. în egală măsură trebuie să fie drepte mijloacele. fecunditatea efectivă poate depinde de alte cauze. este . convieţuirea liberă .nu respectă şi nu consimte această garanţie publică şi nu recunoaşte importanţa socială a căsătoriei. Etica procreării responsabile şi a contracepţiei În primul rând. ci datorii pe care colectivitatea le are faţă de familie. trebuie evocat un principiu general referitor la dimensiunea morală a oricărei alegeri umane: pentru ca o acţiune să fie dreaptă trebuie ca scopul ei să fie drept. la rândul său. Aşadar. De aceea.creatorul la conceperea şi generarea unei noi fiinţe umane nu ne referim doar la legile biologiei. Pentru credincios.în adevărul său cel mai profund . nici obligaţii impuse.

dăruirea reciprocă a bărbatului şi a femeii nu are drept scop doar naşterea copiilor. impune sterilizarea sau aplică restricţii aplică sancţiuni sau penalizări asupra numărului copiilor este o legislaţie ilicită. dar nu poate impune măsuri prestabilite. Prima responsabilitate este dată de cunoaştere şi deci. nemaivorbind de faptul că procrearea se realizează în orice gest de iubire sponsală: "În momentul actului conjugal. nu şi unirea de natură afectivă şi spirituală. directe sau indirecte. Pe lângă dreptul de a procrea se recunoaşte. Acum. exigenţa ca aceasta să fie respectată şi nu exploatată: de exemplu bărbatul. Desigur. mai rău. dar este. deci. de tensiunea către adevărul actului procreator. va trebui să se inspire în următoarele principii: a) Principiul responsabilităţii Conform acestui principiu. care lasă pe seama femeii asumarea programării naşterilor. în sine. să ia decizia de a procrea sau nu cu privire la numărul copiilor: această decizie nu poate fi întreruptă de Stat. Orice legislaţie care stabileşte un maxim sau un minim de fii. bărbatul şi femeia sunt chemaţi să confirme în mod responsabil darul reciproc de sine pe care l-au făcut în pactul matrimonial. Statul poate clarifica sau încuraja cu motive valabile legate de binele comun. logica dăruirii de sine celuilalt în totalitate comportă deschiderea potenţială către procreare: viaţa de căsătorie este astfel chemată să se realizeze şi mai deplin ca familie. Care este adevărul actului procreator? Cum am spus deja. chiar în condiţiile în care intervin previziuni. Ambii soţi au o responsabilitate în privinţa actului sexual ca atare şi a propriei fertilităţi în general. nu este responsabilă atitudinea de manipulare a actului conjugal în obiectivitatea sa totală şi personală. au dreptul de a îndeplini acte a căror non fertilitate se poate prevedea . dreptul de "non procreare" în sensul că soţii.afectivă şi nu pe aceea procreatoare. în momente în care soţii consimt o naştere efectivă sau consimt să o distanţeze. corporală şi procreatoare. adevărul total al acestui act este că el trebuie să exprime întreaga sa realitate obiectivă. legitim constituită în cadrul căsătoriei şi al întemeierii familiei. deci. Există o atitudine responsabilă dacă se respectă integritatea actului conjugal. 100 . fiind un drept "personal" al cuplului. o comuniune reciprocă de iubire şi de viaţă" (26) . în anumite condiţii. psihologică. impunându-i acesteia opţiuni contraceptive sau chiar avortive nu îi recunoaşte deplina demnitate. se cuvine ca perechea conjugală bărbat-femeie. sau să se abţină de la acte fertile şi pot în anumite cazuri chiar să şi excludă fecunditatea pentru motive independente de voinţa lor (risc de viaţă sau de sănătate). Responsabilitatea faţă de sine şi faţă de soţ sau soţie comportă recunoaşterea reciprocă a propriei fiinţei personale. sau exprimă doar un fapt biologic. printr-o atitudine care exprimă doar dimensiunea psiho . Invers. sau care.Etica procreării.

în timp ce "contraceptivele" sunt de fapt reductive ale acestei integralităţi şi particularităţi. În mod eronat este inclusă între tehnicile contraceptive sterilizarea. de aceea. Cum am spus deja. acesta este încă un semn al nevoii de armonie şi de ataşament faţă de valorile morale şi este important ca o societate care doreşte să încurajeze viaţa să ştie să creeze o "cultură" favorabilă vieţii şi răspândirii ei.În aceste cazuri un asemenea drept va trebui să fie exprimat în sensul că va obliga la "nerecurgerea la acte fertile". prostaglandine. precum şi responsabilizarea lor în legătură cu previziunea sau timpul pe care îl consimt oportun pentru o eventuală naştere.că pe când prin tehnicile contraceptive devine steril doar actul sexual respectiv. stă în libertatea soţilor efectuarea sau neefectuarea actului conjugal. prin metode legitime: nu ar fi justificat de exemplu. 2. avortul în numele dreptului de a nu procrea (27) . Se înţelege astfel de ce sunt considerate ca respectând integralitatea şi particularitatea actului conjugal "metode de reglementare naturală a fertilităţii". Printre contraceptivele de barieră avem deci. Trebuie notat că înclinaţia subiectivă a cuplului către fertilitate este de fapt influenţată de dragostea de viaţă şi de încrederea în societate. Contraceptivele de barieră. Dintre contraceptive trebuie să distingem interceptivele şi contragestativele.chiar dacă este posibilă o anumită reversibilitate . diafragma. trebuie considerate ilicite şi nu deplin umane în sensul total al cuvântului. progestinicii administraţi intramuscular sau prin implant subcutanat) şi secundar. spermicide). cine nu îşi iubeşte propria viaţă şi cine se teme de viaţă îşi exprimă această teamă şi prin limitarea naşterilor. dar nu ţine de posibilitatea morală a soţilor manipularea actului în obiectivitatea sa totală şi personală. dar trebuie precizat . pentru a exprima doar dimensiunea psihologicafectivă şi nu şi pe aceea procreatoare. de ordin superior. Prin blocarea eliberării celulei ou de către ovar (pilula estroprogestinică). profilactic. Printre contraceptive se numără practica coitus interruptus. metoda de a-l urma. Efectul contraceptiv se poate explica în două feluri: 1. provocând dezlipirea embrionului deja nidat în uter (RU486. Fecunditatea sau procrearea se va regăsi ca expresie a unei iubiri adevărate dintre cele două persoane. iar aceasta fără a ţine cont de pericolul sanitar şi psihologic pe care contraceptivele îl prezintă. care acţionează primele împiedicând implantarea embrionului în primele stadii de dezvoltare (spirală sau IUD= Intra-Uterine Device. b) Principiul adevărului iubirii Acest principiu priveşte conţinutul iubirii umane şi în felul acesta. prin sterilizare .şi de aceea am tratat problema într-un capitol separat .se alterează definitiv integritatea corpului bărbatului sau al femeii. "condomul" sau profilacticul şi diafragma. "pilula de a doua zi". vaccin anti-gonadotropină corionică) (29) . 101 . sau doar un fapt biologic determinat şi nu şi unirea afectivă şi spirituală. 1. iubire obiectiv adevărată şi realizabil adevărată (28) . care constă în întreruperea raportului sexual chiar înainte de ejaculare pentru a nu se depune în vagin spermatozoizii. Prin împiedicarea întâlnirii celulei ou şi a spermatozoidului în timpul actului sexual (condom sau.

Condomul cu Indicele Pearl (30) de 7-10% Diafragma cu Indicele Pearl de 14-15% 2.din asocierea dintre doi hormoni sintetici. coborârea embrionului spre uter. Interceptivele. 3) alterează structura endometrului uterin făcându-l inospitalier pentru nidarea embrionului eventual conceput. Minipilula conţine doar progestinici în cantitate minimă şi se administrează zilnic. S-a calculat că o femeie care foloseşte minipilula poate fi expusă unui avort la fiecare 5 ani de întrebuinţare. "pilula de a doua zi". 2) face ca mucusul cervical să fie impenetrabil spermatozoizilor. Minipilula este rareori cauza unor efecte colaterale cunoscute ca foarte neplăcute. Pilula estroprogestinică este alcătuită . Mecanismul de acţiune al minipilulei este multiplu: 1) blochează în 30-40% din cazuri ovulaţia. Spermicidele sunt folosite de obicei asociate cu alte metode de barieră. incidenţa sporită a sarcinilor extrauterine. progestinicii cu administrare "depot" sau ca implant subcutanat) de cele mecanice (spirala sau IUD). Bureţii au o scăzută eficienţă contraceptivă Spălăturile vaginale sunt o practică total ineficientă din punct de vedere contraceptiv. 4. lipsind celelalte efecte contraceptive. precum pierderi hematice neregulate şi. Contraceptivele hormonale: pilula estroprogestinică. ar fi similară unui avort cu fiecare 10 ani de folosire (31) . în cazul conceperii. Indicele Pearl este pentru pilula estroprogestinică sub 1. 3. Spermicidele. 4) alterând compoziţia mucusului cervical. 102 . iar acţiunea sa "contraceptivă" se explică astfel: 1) inhibând sistemul hipotalamic-hipofizar şi în consecinţă emiterea celulei ou şi a hormonilor. 2) alterând succesiunea normală a modificărilor endometrului uterin prin care . Minipilula are un indice Pearl de aproximativ 1-6%. care devine inospitalierr pentru spermatozoizi şi le împiedică înaintarea spre canalul cervical. Efectele 2) şi 3) datorită faptului că se manifestă după ce s-a petrecut conceperea .cum spune chiar numele său.trebuie considerate avortive şi nu contraceptive. 3)modificând motilitatea trompelor lui Falloppio şi împiedicând trecerea spermatozoizilor care trebuie să întâlnească celula ou şi.atunci când se produce ovulaţia embrionul nu are posibilitatea să se implanteze în uter. după eventuala concepere. bureţii şi spălăturile vaginale. În lumina studiilor recente în materie se deduce că posibilitatea de a avea loc un avort în timpul efectului pilulei estroprogenistică. un estrogen şi un progestinic. Printre interceptive le distingem pe cele hormonale (minipilula.

provoacă o puternică tulburare a echilibrului hormonal. prin colul uterin. alterarea compoziţiei mucoasei cervicale care împiedică înaintarea spermatozoizilor către canalul cervical şi cavitatea uterină (acest efect este prezent în cazul în care spirala este tratată cu cupru sau cu un progestinic). se întâmplă ca. 103 . contraindicaţiile şi riscurile sunt similare celor descrise în cazul pilulei estroprogestinică. argint). când au atins circuitul sanguin. dacă a avut loc conceperea. Pilula de a doua zi este o adevărată tehnică avortivă care. principiile active. Indicele Pearl este de 1-3%. incidenţa mai înaltă a sarcinilor extrauterine atât în timpul cât şi după perioada de folosire a spiralei. Principalul dezavantaj al acestor preparate este prezenţa unor repetate pierderi hematice intermenstruale provocate de continua atacare a ciclului sanguin cu mici cantităţi de progrestinic. deci.Administrările" depozit" de estroprogestinici sunt efectuate pe căi alternative celei orale. Pilula de a doua zi nu există ca atare în comerţ: se indică în general sub acest nume o creştere masivă de estrogeni sau de estroprogestinici la 72 de ore de la un raport sexual care este considerat că ar putea fi responsabil de o concepere. Cantitatea de progestinic administrată zilnic fiind foarte redusă. predispus de obicei predispus să pregătească mucoasa uterină pentru a primi embrionul eventual conceput. embrionul să nu reuşească să se implanteze în endometrul substanţial modificat de produsul farmaceutic. risc sporit de a contracta o Maladie Inflamatorie Pelviană. de forme diferite (spirale sau dispozitive intrauterine) care este inserată netraumatic. Riscurile şi consecinţele legate de folosirea dispozitivelor intrauterine sunt multiple: reacţii sincopale sau perforări ale uterului în timpul manevrelor de inserare. Indicele Pearl este cuprins între 0 şi 2%. adică alterarea permeabilităţii mucoasei cervicale pentru spermatozoizi (mecanism contraceptiv) şi a mucoasei endometriale care devine neospitalieră pentru embrionul eventual conceput (mecanism avortiv). denumirea de "pilulă" sau compoziţia chimică (estrogeni şi /sau progestinici) similare pilulei contraceptive. nu are cu nimic de a face cu pilula estroprogestinică contraceptivă: să nu ne amăgească. Acestor efecte li se pot adăuga cele specifice progesteronului atunci când spirala este însoţită de tratament cu acest hormon. Mecanismul prin care acţionează spirala se explică în diferite moduri: inducerea unei reacţii împotriva corpului străin. prin mecanismul de acţiune. Spirala sau dispozitivul intrauterin (IUD) este alcătuită dintr-un dispozitiv din material plastic sau din alt material (de exemplu. Celelalte doze crescute de hormoni. este mereu posibil să aibă loc o concepere urmată de acţiunea avortivă). administrate pe cale orală. de la o zi la alta. în cavitatea uterină. această creştere este repetată după 12 ore. care provoacă o inflamare cronică a mucoasei endometriale. adică sub forma de preparate "depozit" injectate intramuscular sau conţinute în capsule. Astfel. care sunt implantate subcutanat şi care desfac treptat. nu se realizează blocarea totală a ovulaţiei şi deci intră în acţiune celelalte mecanisme "de apărare". făcând-o neospitalieră pentru un eventual embrion gata să se implanteze (datorită faptului că spirala nu interferează cu ovulaţia. în rest.

definită şi pilula de după o lună. chiar dacă mai puţin de aşteptat în privinţa legăturii cu momentul ovulaţiei. denumite indici de fertilitate. Deja depăşită de metodele care servesc pentru descoperirea obiectivă a indicilor de fertilitate este aşa-zisa: Metodă a lui Ogino-Knaus. modificări umorale şi de apetit. Prin interferenţa acţiunii gonadotropinei corionice şi căderea nivelurilor de progesteron. Cantitatea şi aspectul mucusului cervical suferă modificări importante în timpul ciclului menstrual. cele mai acreditate sunt metoda temperaturii bazale. Printre acestea. metodă bazată pe un calcul matematic şi probabiblistic al evenimentului ovulaţiei.ovulaţia instalată. care fiind produs de celule particulare ale canalului cervical. de comun acord cu soţul. un ansamblu de metode care fac femeia capabilă să îşi cunoască perioadele de fertilitate şi de nonfertilitate ale propriului ciclu menstrual şi de aşi putea reglementa raporturile sexuale în măsura în care. prezentând în mod normal o evoluţie bifazică în raport cu modificările hormonale ale ciclului menstrual. durere abdominală la jumătatea ciclului. care. care sunt obiective (modificarea aspectului. ar dori să obţină sau să evite temporar sau definitiv o sarcină. a fluidităţii.după numele soţilor John şi Evelyn Billings . ca răspuns la diferite nivele plasmatice ale hormonilor ovarieni: femeia se află în situaţia de a aprecia aceste variaţii ale mucusului cervical. modificări ale dorinţei. 104 . Fiecare metodă diagnostic a fertilităţii se bazează pe descoperirea unor simptome şi semne. după numele a doi medici care au pus-o la punct. căci. care dezvoltă activitatăţi antiprogestinice. Indicilor de fertilitate menţionaţi mai sus trebuie să li se adauge modificările colului uterin şi. dă posibilitatea identificării . este alcătuită dintr-o substanţă. 2) mucusul cervical. Vaccinul anti-hCG este alcătuit din fracţiunea catenei beta a gonadotropinei corionice. Contragestativii. vehiculat de un carrier: administrarea lui induce formarea de anticorpi contra subunităţii hormonului. corpul galben tinde să regreseze antrenând descompunerea endometrului şi eliminarea embrionului. din contra. creştere în greutate. Indicii de fertilitate la care se face referire de obicei sunt următorii: 1) temperatura bazală corporală.şi metodele sintotermale. mifepriston. Metode de reglementare naturală a fertilităţii Prin metode diagnostice ale fertilităţii sau metode naturale sau metode de reglementare naturală a fertilităţii se indică. Într-adevăr. tensiune mamară.după o creştere a ei. care îi permit femeii să ştie dacă ovulaţia este pe cale de a se petrece sau deja a avut loc. dacă lipseşte mucusul cervical. sunt compromise posibilităţile de nidare şi dezvoltare a embrionului. apoi stabilizarea faţă de faza precedentă . femeia trebuie considerată sterilă. metoda ovulaţiei sau Billings . pierderi de sânge între o menstruaţie şi cea următoare. a transparenţei) sau subiective (senzaţie de uscat sau de umed sau de ud). care au descoperit-o . RU486.5. este nu numai un indice de fertilitate dar şi un factor de fertilitate.

în timp ce în folosirea mijloacelor contraceptive persoana nu este exprimată în totalitatea sa. În primul rând se obiectează: ce diferenţă ar exista între cei care în mod responsabil vor să evite o naştere folosind pentru aceasta o tehnică contraceptivă şi cei ce se află în aceeaşi situaţie etică. Evident. nu substituie metoda reglementării naturale a fertilităţii. ci împărţită în actul său conform scopului . acceptarea dimensiunii erotico-satisfactorie şi blocarea dimensiunii procreatoare. adică ai estro-glucuronidelor. Monitorul ovarian imaginat de Brown este în măsură să determine evenimentul ovulator într-un arc de timp de 12 ore şi demonstrează fără dubii momentul în care a fost instalată ovulaţia.Din start necunoscute şi prea des subevaluate. derivat progestinic pentru definirea sfârşitului fazei fertile. 105 . care pot servi la stabilirea prevederii ovulaţiei femeii şi care nu-I dăunează acesteia sunt considerate în sine licite. Brown. permite urmărirea dozelor de cataboliţi ai hormonilor ovarieni în urină. În panorama reglementării naturale a fertilităţii se priveşte deseori spre viitor şi deci spre posibilitatea. pentru femeie. pusă la punct de profesorul J. boli. ci o confirmă şi o întregeşte. deşi trebuie să considerăm şi faptul că moralitatea unui act nu se deduce doar din scop. Pentru a înţelege mai bine acest punct care este receptat cu dificultate de mentalitatea tehnologică şi eficientistă de astăzi. o utilizare non egoistă. post-pilulă) se constată eventuale situaţii neobişnuite (34) . pe care deja le-am menţionat. călătorii. ci pentru administrarea umană şi responsabilă a darului procreaţiei. Mai mult. în alegerea metodelor naturale. alăptare. dar utilizează o "metodă naturală". şi finalitatea utilizării lor trebuie să fie ireproşabilă din punct de vedere moral. precum şi a pregnadiolo-glucuronidei. În acelaşi timp a scăzut încrederea în concentraţia hormonală din motive medico-sanitare. derivat estrogenic pentru definirea începutului fazei fertile. au cunoscut o nouă dezvoltare mai ales după ce Organizaţia Mondială a Sănătăţii le-a supus unei experimentări în mai multe centre şi a publicat rezultatele referitoare şi la eficienţa în termenii distanţării unei sarcini: deseori metodele diagnostice ale fertilităţii sunt propuse ca strategie preferată atât din raţiuni de ordin sanitar cât şi dintr-un sentiment bioecologic şi pentru că respectă în măsură mai mare libertatearesponsabilitatea cuplului (33) . ci trebuie înţeleasă şi în privinţa mijloacelor şi metodelor care se utilizează: acum. oricare ar fi mijlocul şi la orice nivel al organismului ar acţiona. Acest instrument diagnostic. în particular metoda Billings.o parte este acceptată.că este vorba despre o mentalitate care priveşte mai ales rezultatul (eficientismul) şi puţin interesează persoana. cât şi de cuplurile care o caută în mod activ. metoda respectă totalitatea expresivă şi ontologică a persoanei. pe care în cazul acesta îl presupunem a fi bun şi justificat. atâta timp cât rezultatul este acelaşi? Se înţelege bine .răspundem . utilizat atât de cuplurile care doresc să distanţeze o graviditate.estrogenii şi progesteronul: cu scopul acesta a fost pus la punct un dispozitiv (monitor ovarian) pentru măsrurarea urinară a hormonilor ovarieni prezenţi în timpul ciclului menstrual. Aceste mijloace. să examinăm câteva obiecţiuni care se aduc de obicei. pre-menopauză. metodele diagnostice ale fertilităţii. dezordinea devine eticoontologică şi nu doar fizico-biologică. Tehnica. în cursul ciclurilor cu desfăşurare neclară (neregularităţi coincizând cu stresul. de a doza în mod rapid şi autonom hormonii indicatori ai prezenţei sau nu a ovulaţiei . alta este respinsă.

deci. Răspunsul la această serie de obiecţiuni este oferit deja atât pe plan general cât şi pe planul celor două ipoteze asupra răului mai mare. deci în numele totalităţii se sacrifică o valoare parţială sau un moment din posibila procreare. nu se poate dori niciodată -. aceasta are valabilitate. Siguranţa mai mare sau mai mică este depăşită doar prin efortul de a învăţa şi de a reuşi. pentru tot cursul vieţii fertile. trebuie spus şi că dacă o normă morală este valabilă în mod obiectiv pentru ansamblul vieţii. Altă obiecţiune este aceea a aşa-zidului "rău minor" sau "bine prevalent" . Dar nu se poate justifica. nu există o terţă posibilitate. aplicat în manieră extensivă: se spune că cine întrebuinţează tehnicile contraceptive pentru a distanţa. ci doar în acea perioadă precisă şi din raţiuni valide. în mod motivat.Altă obiecţiune. 106 . principiul sus menţionat nu se aplică la răul "moral". în cazul acesta. se referă la principiul "totalităţii". sau o ofensă mai puţin gravă adusă unei persoane pentru a evita una mai gravă. ci doar la evaluarea unei daune "fizice" mai mari sau mai mici. întrebuinţarea metodei naturale reprezintă tocmai cea de-a treia cale care consimte atât expresia afectivităţii cât şi reglementarea naşterilor dacă aceasta este motivată. iar din cealaltă. dar legea gradualităţii pedagogice nu autorizează afirmaţia "gradualitatea legii" obiectiv înţeleasă. unic şi identic. în virtutea principiului terapeutic. În fiecare caz trebuie să se facă distincţie între situaţia subiectivă a realităţii obiective: pot exista situaţii subiective în care. din punct de vedere etic. acolo unde atare daună este oricum justificată : de exemplu. când dintr-o parte există necesitatea de a-şi exprima afecţiunea conjugală. nu înţelege să respingă sensul procreator in toto. Celălalt "rău mai mare" este acela al avortului: se spune mai bine contracepţie decât avort. Relele "mai mari" care sunt luate în considerare sunt două: pericolul unei rupturi a legăturii conjugale. de exemplu. când este necesară intervenţia chirurgicală pentru o tumoare (motiv terapeutic) eu sunt obligat să fac răul minor. principiul totalităţii este extins în mod arbitrar la situaţia globală a cuplului.în sine inadecvate. O astfel de informare şi educare poate necesita un drum treptat. avansată de mai multe ori şi de diverşi autori. dacă acest principiu este extrapolat. Pe plan general trebuie notat că principiul răului minor pe care alţii preferă să îl numească "bine prevalent" . întotdeauna pe un plan general. sau chiar suprimarea unui individ în beneficiul grupului şi aşa mai departe. cu eventualitatea involuntare a unui pas înapoi. atunci poate justifica şi sterilizarea. în interiorul unui organism fizic. adică să-i procur organismului cea mai mică daună cu putinţă.tocmai pentru că răul. naşterile. ca urcuşul unui munte.să fie "subiectiv" trăite ca intevitabile pentru menţinerea păcii. temerea unui rezultat dificil sau nesigur al utilizării mijloacelor naturale. ea este valabilă şi pentru actele separate: dacă nu se poate fura în general este pentru că nu se poate fura în particular. în primul rând cere ca situaţia respectivă să fie una cu adevărat dilematică. Mai mult. dar obiectiv gestul rămâne ceea ce este el de fapt şi este depăşit în primul rând prin informare şi educare. Răspunsul nu este greu şi e dublu: în primul rând. pentru care. unele gesturi . Mai mult. din lipsă de informaţie sau de înţelegere între cei doi soţi. iar în cazul nostru. o minciună mai mică pentru a evita o minciună mai mare.

astfel încât să consimtă exercitarea vieţii sexuale intraconjugale în mod personalist. în plus. la nivel de mentalitate. c) Principiul sincerităţii Principiul sincerităţii se referă la motivaţiile soţilor cu privire la situaţiile reale de responsabilitate conjugală.cu totul diferită de exercitarea responsabilă a paternităţii şi maternităţii. după cum am arătat. contracepţia şi avortul. diferitele campanii de "planificare" au procedat întotdeauna conform acestei gradaţii. Însă chiar cu această diferită natură şi greutate morală. Viaţa care ar putea izvorî din întâlnirea sexuală devine astfel duşmanul care trebuie absolut evitat. se petrece între practicarea contracepţiei şi aceea a avortului merge mult mai departe şi acest lucru este demonstrat în mod alarmant de punerea la punct a unor preparate chimice. apoi avortul.) Desigur. astfel de practici îşi au rădăcinile într-o mentalitate hedonistă şi deresponsabilizantă faţă de sexualitate şi presupun o concepţie egoistă asupra libertăţii care vede în procreare un obstacol în desfăşurarea propriei personalităţi. cel de-al doilea se opune virtuţii dreptăţii şi violează direct porunca divină "să nu ucizi". acţionează în realitate ca agenţi avortivi în stadiile cele mai de început ale dezvoltării vieţii noii fiinţe umane" (35) . cel al avortului . experimentată psihologic şi sociologic ca eficientă: mai întâi contracepţia. în faţa eventualei conceperi a unei vieţi nedorite (. pe plan educativ.În privinţa celui de al doilea rău care planează. dispozitive intrauterine şi vaccinuri care. De altfel. distribuite cu aceeaşi uşurinţă ca în cazul anticoncepţionalelor. reprezintă o mare valoare şi o bogăţie spre care trebuie să se tindă. 107 . în foarte multe cazuri. pentru a ajuta cuplurile să cunoască ritmurile şi bogăţia propriei sexualităţi şi capacităţi de procreare. că obişnuinţa mentală îndreptată împotriva procreaţiei şi a considerării acesteia ca un fapt negativ este cea mai bună cale pentru favorizarea avortului. sunt rele specific diferite: unul contrazice adevărul integral al actului sexual ca expresie proprie a iubirii conjugale. Dar anti-valorile inerente "mentalităţii contraceptive" . înfăptuită în respectul adevărului deplin al actului conjugal . strânsa legătură care. iată ce scrie Ioan Paul al II-lea la nr. celălalt distruge viaţa unei fiinţe umane. Adevărata angajare este deci: pe plan ştiinţific. autoorganizarea liberă şi responsabilă a sexualităţii conjugale de către cuplu. De fapt.. corect din punct de vedere etic şi valid din punct de vedere sanitar. pe când principiul adevărului se referă. ca roade aleunei aceleiaşi plante şi. apoi sterilizarea. la realitatea actului şi a expresiei sexuale.. din punct de vedere moral.este ştiut că o obişnuinţă negativă nu este deloc remediul pentru prevenirea unei situaţii mai rele: este ştiut. ele se află deseori într-o relaţie intimă.în afara celor afirmate până acum . 13 al Scrisorii enciclice "Evangelium vitae": "se poate întâmpla ca mulţi să recurgă la anticoncepţionale şi cu intenţia de a evita apoi ispita avortului. primul se opune virtuţii castităţii matrimoniale. armonizată în privinţa efectelor şi a înţelegerilor. Din păcate. pentru a oferi metode care să consimtă exercitarea personalistă şi integrală a iubirii conjugale împreună cu responsabilitatea procreaţiei. iar avortul unicul răspuns posibil de rezolvare în faţa unei contracepţii eşuate. În privinţa aceasta.sunt de o asemenea natură încât fac mai puternică tocmai această ispită.

fecundarea este sinonimă cu procrearea. care. de a informa .Vreau să spun că. Definirea problemei etice Fecundarea înseamnă şi comportă punerea în act a unei noi fiinţe. colaborarea medicului cu un cuplu care solicită contraceptive trebuie să se reglementeze în felul următor: I. (36) Nu este licită în mod obiectic prescrierea antifecondativilor cu scop contraceptiv. (voluntar indirect) (37) III. în general. se întâmplă ca unele raţiuni care impun acceptarea sau amânarea fertilităţii procreatoare să fie sincer şi etic fondate. a cărui datorie este aceea de a vindeca bolile sau de a le preveni: contraceptivul nu previne şi nu vindecă o maladie decât în sensul extensiv şi ambiguu de a împiedica o sarcină care ar putea cauza o maladie. aceste principii se implică şi se cheamă unele pe altele.în mod obiectiv . în cazul policistozei ovariene). mai ales. datorită raţiunilor expuse înainte. când este vorba despre om. un nou individ.cu argumente la zi . şi în cazul întrebuinţării metodelor corecte din punct de vedere etic. din punct de vedere etic. ca efect secundar al curei. În mod clar. folosindu-le tocmai cu mentalitatea "contra-ceptivă": o poziţie subiectiv şi intenţional perversă nu ar justifica în mod concret. trebuie să fie licit scopul şi să fie licite . cum ar putea fi. adică ar fi necesar pentru reglementarea unor disfuncţii (de exemplu.mijloacele şi metodele. este reflexul unei conştiinţe luminată de valorile care îmbogăţesc şi definesc căsătoria şi familia.asupra posibilităţilor de a utiliza metodele de reglementare naturală a fertilităţii. II. aceasta nu constituie un fapt ilicit. Înainte de toate trebuie amintit că toate "interceptivele" şi "contragestativele" pot acţiona şi ca avortive. un tip de intervenţie biomedicală şi tehnică asupra procreării. de exemplu. nu poate fi evaluat la fel ca orice act fiziologic şi tehnic. Aşadar. chiar şi dintr-un punct de vedere deontologic ni se pare că aceasta nu intră tocmai în atribuţiile medicului. pentru ca o acţiune să fie licită. Aceasta totuşi nu trebuie să ne facă să uităm sau să trecem sub tăcere diferenţa etică şi obiectivă dintre folosirea metodelor naturale şi a mijloacelor contraceptive artificiale. pentru că împiedică implantarea sau determină desprinderea ovulului deja fecundat. dacă din această terapie pe bază de estro-progestinici poate deriva o perioadă de infertilitate indusă medicamentos. neputându-se petrece în interiorul 108 . Medicul va putea şi va trebui să prescrie un medicament indicat drept contraceptiv doar atunci când acesta ar avea ca scop primar unul terapeutic. căci responsabilitatea presupune adevăr şi cere sinceritate. mai mult. oricum şi întotdeauna utilizarea metodelor naturale. datoria medicului este de a informa asupra riscurilor şi asuopra daunelor pentru sănătate pricinuite de contraceptive şi. dializa renală. Şi invers. adică a unui embrion aflat în fazele iniţiale de dezvoltare. după cum am afirmat despre necesitatea ca. În schimb. Cu alte cuvinte cinbe vrea să urmărească oricum scopuri egoiste. Este evident că principiul sincerităţii în viaţa soţilor nu se aplică doar la intenţiile de procreare ci cuprinde întreaga gamă a raporturilor interpersonale şi. ar putea-o face chiar şi cu "metodele naturale".

nu înseamnă a se substitui responsabilităţii persoanelor.organismului în manieră organică. unde este necesar mai mult ca oricând să se opereze distincţia dintre ceea ce din punct de vedere tehnic este posibil . este vorba de un punct capital al comportamentului cuplului şi al medicului.şi chiar util . DIFI = inseminare intrafoliculară directă FIV-ET = fecundare in vitro cu transfer embrionar GIFT= transfer intratubar al gameţilor GIPT= transfer intraperitoneal al gameţilor IA= inseminare artificială ICI= inseminare intracervicală ICSI= injecţie intracitoplasmatică de spermatozoizi IPI= inseminare intraperitoneală ITI= inseminare intratubarică IUI= inseminare intrauterină LTOT= transfer ovocitar în trompa proximală PRETT= transfer intratubaric a pre-embrionului PROST= transfer intratubaric în stadiul pronuclea PZD= (inseminare) cu disecţie parţială a zonei pelucide 109 . De aceea. a ajuta desfăşurarea proceselor. prin ceea ce acestuia îi este propriu. până la ce punct fecundarea artificială în uter sau in vitro intră în activitatea licită a biologului sau a medicului: aceasta presupune o referire centrală la valorile umane (persoana copilului pe cale de a se naşte. exclusiv şi inalienabil. unde moralitatea trebuie să se bazeze pe criterii de obiectivitate etică şi nu doar pe simpla intenţionalitate. intervenţia medicului sau a biologului are caracter de ajutor terapeutic sau devine un act substituitv sau manipulator? A trata înseamnă a înlătura obstacole. Bioetica este chemată în cauză plenar şi legitim (38) .Posibile intervenţii de fecundare artificială (modificat de: J. natura căsătoriei) care sunt chemate în cauză. Fecundarea sau procrearea umană este un act personal al cuplului şi are drept rezultat un individ uman: aceasta cheamă în cauză responsabilitatea soţilor. fără ca acest fapt să comporte în sine probleme etice. în mod artificial. "Le Monde. Tema ţine de domeniul medical datorită unei raţiuni: tratarea eventualei sterilităţii feminine sau masculine. Mai mult. Problema etică de clarificat este următoarea: până la ce punct actul medical. va trebui să ne întrebăm. în cazul acesta responsabilităţii cuplului. este practicată în exterior. Soluţia etică poate arunca o lumină chiar şi asupra problematicii sociale şi juridice deschise de acest tip de intervenţie medico-biologică. 3 ianuarie 1990) Le chaparnaum des fecondations artificielles. structura însăşi a vieţii conjugale şi cu atât mai mult destinul persoanei chemate să se nască. Pentru a avea o imagine a principalelor tehnici în uz putem să ne referim la următorul tabel rezumativ: Tabelul 1 . Ne aflăm într-un punct nodal al aplicaţiilor ştiinţifice şi tehnice.şi ceea ce din punct de vedere moral este licit. Testart. pornind de la cunoaşterea posibilităţilor deschise de ştiinţă şi de tehnică.

statisticii şi indicaţiilor cu privire la inseminarea artificială le lăsăm pe seama textelor specializate. datele inerente istoriei. Tehnici folosite Prelevarea spermei masculine pentru inseminarea artificială poate fi executată puţin înainte de transferarea ei în căile genitale feminine. utilizându-se astfel spermă "proaspătă". Trebuie notat că prin punctura epididimică se prelevează gameţi masculini care nu au ajuns complet în stadiul de maturizare. prin spremitura prostatei şi veziculei seminale. pentru că va fi deosebit de util să le avem la îndemână atunci când vom face evaluările etice. aceasta se poate efectua legat de un raport sexual.SUZI= inseminare sub-zonală a ovocitului TC-GIFT= GIFT transcervical TEIT= transfer intratubaric al embrionului TIUG= transfer intrauterin al gameţilor VITI= inseminare intratubarică pe cale vaginală ZIFT= transfer intratubaric al zigotului Inseminarea artificială (IA) Din raţiuni evidente. prin prelevarea spermei din uretră după poluţie involuntară. prelevând sperma din vagin. în cazul circulaţiei retrograde. În privinţa modalităţilor de prelevare. care permite recoltarea unei părţi a spermei. c) Separat de raportul conjugal: prin masturbare. În continuare noi vom aborda însă tehnicile folosite. prin electroejaculare. prin recoltarea spermei din interiorul vezicăi împreună cu urină tratată preventiv cu o bază antiacidă şi separarea succesivă. sau se poate preleva cu mult timp înainte şi conserva prin congelare (crioconservare). sau fără raportul sexual. cu condom (prezervativ) b) După un raport conjugal: cu condom perforat. Sperma prelevată este transferată în căile genitale feminine în momentul ciclului menstrual cel mai apropiat de ovulaţia spontană sau indusă prin administrarea de hormoni. precum 110 . prin punctura epididimală (MESA=microsurgical epididimial sperm aspiration) sau a ductului deferent. a) În conexiune cu raportul sexual: în urma "coitus interruptus": recoltare imediată în capsulă sterilă. apoi decongela cu puţin înainte de introducerea în căile genitale feminine. sau după raportul sexual. recoltând sperma reziduală din uretra masculină. prin biopsie testiculară.

Rezultatele Succesul IAO diferă în funcţie de tehnica utilizată şi de indicaţii. că dincolo de finalitatea "terapeutică" există o finalitate eugenistică. Unii autori consideră că procentajele sunt mai scăzute. Sperma poate fi depozitată în diferite părţi ale căilor genitale feminine. pentru grave oligostenospermii. contraindicaţii sau dificultăţi de ordin moral. conform tipului de obstacol care se doreşte a fi depăşit: în vagin. În cazul în care. în cazul unei impotentia coeundi (inseminare intravaginală). în măsura în care este vorba de un ajutor terapeutic şi integrativ pentru ca actul conjugal în 111 . în interiorul unui cuplu legitim se întrebuinţează sperma bărbatului prelevată în strânsă conexiune sau imediat după actul conjugal se vorbeşte. tehnicile folosite. care comportă prelevarea spermei din afara raportului sexual (39) . la nivelul intracervical pentru impermeabilitate uterină (inseminare intrauterină sau IUI) sau tubarică (inseminare intratubarică sau ITI). graviditatea se obţine în proporţie de 25% din cazurile tratate.gonadotrofinele umane menopausale (hMG) şi succesiv gonadotrofinele corionice umane (hCG) sau doar cu clomifen citrat. nedepăşind 15-16%.cu spermă proaspătă. (40) Evaluarea etică a inseminării artificiale intracorporale Pentru evaluarea morală a acestui capitol de inseminare artificiali problemele se referă la scopul urmărit prin intervenţia în viaţa de relaţie a cuplului. În privinţa scopului. de exemplu. trebuie ţinut cont în cazul IAE.cu spermă congelată . chiar şi atunci când este determinată de absenţa sterilităţii bărbatului.şi 20% . în general. dar priveşte şi mijloacele. în legătură cu natura şi cu structura procreării umane în cadrul familiei. de inseminare artificială omogenă "impropriu zisă". pentru a o distinge de forma "propriu zisă". Procentajele de succes IAE. la nivel intraperitoneal (inseminare intraperitoneală directă sau IPI). Rezultatele cele mai bune se obţin de la cuplurile în care bărbatul este normospermic. Examenul moral al problemei diferă după cum este vorba de inseminare artificială omogenă sau heterogenă. Discrepanţa ar putea fi imputată reducerii potenţialului de fertilitate în cazul spermei congelate. după unii moralişti. în termeni de copii născuţi în urma unui ciclu terapic este între 10% . sau în sedii multiple în acelaşi timp. Realităţile expuse în acest paragraf trebuie privite în perspectiva generală a problematicii procreării Aspecte morale ale inseminării artificiale omogene Acest tip de inseminare nu prezintă. În medie.

Procrearea este privată de perfecţiunea proprie dacă nu este rodul unirii atât fizice cât şi spirituale a soţilor: "procrearea unei noi persoane. Legea despre care se vorbeşte în documentele Magisteriului Catolic este legea morală naturală. În acest punct trebuie să clarificăm ce înţelege Magisteriul Catolic atunci când cere respectarea structurii naturale a actului procreativ. Ceea ce nu se respectă este legea morală naturală. cum am spus deja. spirituale). făcând să se întâlnească gametul masculin cu cel feminin nu ar exista fecundare. în mod licit. ci natura în sens metafizic. şi să poată avea efect procreativ. cu condiţia ca tehnicile acţionate (în particular pentru prelevarea spermei) să fie ele însele. să poată ajunge la celula ou şi astfel să se petreacă fecundarea. ci s-ar prezenta ca o facilitare şi un ajutor pentru ca acesta să-şi atingă scopul natural" (42). iar spiritul informează. prin care bărbatul şi femeia colaborează cu puterea Creatorului. astfel. În procrearea artificială este acţionată întotdeauna legea biologică. aş dori să ofer doar câteva puncte de reflecţie. Şi unica formă de intervenţie care poate fi considerată un "ajutor" dat actului conjugal este. căci dacă nu ar fi respectată. nu este în sine doar natura biologică. Chiar pentru Magisterul Bisericii Catolice o asemenea practică nu ridică probleme etice. b. o individualitate în care spirit şi corp sunt unite astfel încât în corp se întrupează şi se manifestă spiritul. Fidelitatea soţilor. fie că este vorba de o adevărată inseminare artificială. pentru o mai bună "capacitare". al iubirii şi al fidelităţii lor.sine să fie complet în toate componentele sale (fizice. decât doar în cazul în care mijlocul tehnic nu ar substitui actul conjugal. caracteristica structurală a persoanei umane. căci tema ar putea fi abordată amplu pornind de la o discuţie adecvată asupăra a ceea ce trebuie să se înţeleagă prin lege naturală. comportă respectul reciproc al dreptului lor de a deveni tată şi mamă doar unul prin celălalt" (41) Astfel. în unitatea căsătoriei. inseminarea artificială omogenă. În sensul acesta. deja prin Pius al XII-lea şi prin Paul al VI-lea cu Humanae Vitae a stabilit apoi în Instrucţiunea "Donum Vitae" un prag de netrecut: salvgardarea unităţii fizicospirituale a actului conjugal. acel bios. intervenţia ginecologului este licită doar dacă ajută eficienţa acestui act şi caracterul lui complet procreativ. a. fie de un simplu ajutor dat actului conjugal. "nu poate fi admisă. graţie căreia persoana este ceea ce este . va trebui să fie rodul şi semnul dăruirii personale reciproce a soţilor. După prelevare. Magisteriul Catolic. pentru ca serma ejaculată în mediul şi în coincidenţă cu actul conjugal. Natura despre care se vorbeşte în documentele Magisteriului Catolic şi pentru care se cere respectul cuvenit. inseminarea artificială impropriu zisă. Evaluarea morală a inseminării artificiale omologe. care comportă o disociere între uniunea soţilor şi procreare. oricum este diferită de cea eterologă. sperma poate fi şi tratată. În cazul inseminării artificiale "impropriu zise" este acţionat un ajutor de ordin tehnic. structurează şi însufleţeşte corporalitatea. care obligă 112 . psihice. nu o lege fizică şi biologică. morale. dar nu trebuie să i se substituie.

Doar dacă o căsătorie este validă şi încheiată legitim este licit ajutorul dat fertilităţiifecundităţii actului conjugal. Prelevarea spermei printr-un act intraconjugal condus "contra-naturam" este desigur o acţiune ilicită din punct de vedere moral. reversibilă. este evident că dacă un comportament este inacceptabil din punct de vedere moral. O consideraţie aparte trebuie făcută în cazul impotenţei. în sfera vieţii conjugale. actul sexual procreativ este expresia spiritului de iubire personală în corporalitatea care se dăruieşte. ci faptul că această practică introduce o separare şi un dualism între dimensiunea biologică a fecundării şi dimensiunea spirituală a "eului" sponsal. Discuţia concretă se referă la masturbare. Criteriile indicate în Instrucţiunea "Donum Vitae" înţeleg să excludă deci legitimarea moralei în sensul pur subiectiv (morala intenţionalităţii). Într-adevăr. Acum rămân de examinat din punct de vedere etic mijloacele de prelevare a spermei. în paragraful 14 din "Humanae Vitae" se subliniază că legătura între dimensiunea unitivă şi cea procreativă în actul conjugal trebuie să se realizeze în fiecare act şi nu doar global. el este inacceptabil. însă de exceptat din punct de vedere moral acele mijloace mecanice de prelevare. de exemplu prin punctura epididimului sau prin spremitura veziculelor seminale. din punct de vedere moral. În sine nu sunt. la care ne-am referit mai înainte dintr-un punct de vedere tehnic. în fiecare dintre actele care îl exprimă. care trebuie să fie examinată nu doar din punct de vedere medical. ci şi din punct de vedere etic şi canonic. dar când impotenţa este totală. apare alt fapt cu prioritate. Instrucţiunea "Donum Vitae" a indicat faptul că globalitatea vieţii conjugale nu este suficientă pentru a asigura demnitatea actului procreării (43). considerată în acest caz nu ca un act de satisfacere sexuală egoistă. ci ca modalitate de obţinere o spermă mai bogaată şi mai fertilă decât cea prelevată.la a considera omul ca persoană în totalitate. Când impotenţa este "psihică" şi deci. Un punct crucial este a şti şi a clarifica dacă în cazul celor doi soţi. atunci când este lipsită de fiecare act care alcătuieşte interioritatea vieţii conjugale. căsătoria rămâne validă şi ajutorul medical şi psihologic este oferit cuplului ca susţinere terapeutică (44) (este cazul în care se situează şi posibilitatea inseminării artificiale). mai ales. faptul că se prelevă sperma în afara actului specific determină o separare reală a elementului fizic al procreaţiei de componenta sa psihico-spirituală. Liceitatea mijloacelor şi metodelor de prelevare a spermei Se ştie că o acţiune este licită atunci când sunt licite scopurile şi mijloacele ei. Pe de altă parte. nici folosirea tehnologiei asupra corporalităţii umane. precum 113 . care trăiesc într-o legitimă şi completă uniune conjugală şi doresc să aibă un fiu. înţelegând astfel să corecteze aşa zisul "principiu al globalităţii" propus de unii teologi. Să examinăm tehnicile de prelevare în detaliu. În această lumină. şi anume acela al invalidităţii căsătoriei. Ceea ce se condamnă nu este tehnica.

deşichiar dacă. Au fost introduse în reglementările de drept. care ştie că este tată doar din punct de vedere juridic. De 114 . rămânând posibilă trecerea spermei în căile genitale feminine. nu se poate spune că tehnicile de procreare artificială în care există interesul salvgardării unităţii actului conjugal nu ar respecta această unitate prin folosirea diferitelor modalităţi de prelevare. în plus. în stadiul actual e posibil diagnosticul bolilor transmisibile nu numai dominant. de a şti cine sunt părinţii săi. fiecare cetăţean are dreptul. o ofensă adusă vocaţiei comune a soţilor care sunt chemaţi la paternitate şi la maternitate: privează în mod obiectiv fecunditatea conjugală de unitatea sau de integritatea sa. în schimb. fiul. mai ales din partea celui considerat drept tată. care în cazul acesta nu sunt întrebuinţate ca mijloace contraceptive. demnităţii soţilor. va trebui să realizeze o dificilă "identificare" cu tatăl. dar nu şi din punct de vedere biologic. parentalitate gestativă şi responsabilitate educativă" (46) . operează şi manifestă o ruptură între parentalitate genetică. Dacă ne referim la prelevare cu scopuri diagnostico-terapeutice. în California. dintr-un punct de vedere psihologic. masturbarea poate constitui o dificultate în stările particulare de tensiune sau pentru temperamentele particulare sau pentru o instinctivă şi non reprobabilă delicateţe a pudorii. adecvate pentru atribuirea paternităţii. cu condiţia să fie respectat în mod integral actul conjugal. Aceasta reprezintă. de posibilitatea instaurării unor conflicte intraconjugale. din punct de vedere psihologic. Evaluarea morală a inseminării artificiale eterologe Asupra iliceităţii prelevării spermei de la donatorul extraconjugal nu există dubii. este posibil să admitem căi alternative prelevării (a se vedea. întrebuinţarea vibratorilor clinici care stimulează emisia spermei fără a configura un act masturbator) (45) . după cum este ştiut. pretenţia de a obţine spermă selecţionată prin patologii genetice este mai mult teoretică decât practică. în relaţia cu fiul în privinţa mamei. Trebuie spus că prin recoltarea spermei din vagin sau prin condom perforat s-ar putea chiar evita inseminarea artificială propriu zisă şi intra în tehnica IAO. Într-adevăr. trebuie ţinut cont. acest fapt se poate reflecta şi în raportul dintre cei doi soţi. la nivel de inconştient. pentru achiziţionarea de "spermă selecţionată". În plus. neomogenă. de exemplu. secretul donatorului şi normativa "comercială" asupra spermei (47) . "Fecundarea artificială eterologă este contrară unităţii căsătoriei. din acest motiv el se află chiar într-o poziţie diferită. Rămâne totuşi un dubiu asupra legitimităţii unei dispoziţii care acoperă cu secretul adevărata paternitate a fiului. şi acest drept în multe state este recunoscut în mod explicit. Consecinţele se văd şi în privinţa fiului care va trebui să ştie şi să accepte această situaţie anormală. care nu sunt şi în mod egal părinţi ai fiului lor (48).condomul perforat. În afara băncii rezervate premiilor Nobel. ale unor state unele formulări juridice. dar chiar cele transmise de purtători sănătoşi. în momentul prelevării se urmăreşte din ce în ce mai mult selecţia biologică. prin cel puţin 200 de situs-uri ai genomului uman. Apoi. Raţiunile privesc unitatea cuplului şi indisolubilitatea căsătoriei. "îmblânzite". Dar în privinţa donării spermei şi a existenţei unei "bănci de sperme" se insinuează şi tendinţa eugenistică. trebuie precizat. vocaţiei proprii a părinţilor şi dreptului fiului de a fi conceput şi adus pe lume în cadrul şi prin viaţa de căsătorie.

sau oricum. Altă complicaţie cu caracter etic şi juridic este faptul că. a normelor care consimt fecundarea heterogenă) demonstrează.asemenea. De aici decurge faptul că tocmai progresele din genetică (realizate în ultima vreme şi mai ales în epoca ce a urmat emiterii. nu cea juridică. al gameţilor masculini şi feminini în interiorul trompei lui Fallopio. determinând apariţia unor fii consangvini din partea tatălui.până la cinci candidate. că vasta şi inexplorata arie a eugeniei este de considerat ilicită din punct de vedere etic. ci aceasta trebuie extinsă şi la teste genetice.pentru diferite inseminări. în IAE. că această practică antrenează implicaţii medicale şi etice negative atât de grave şi imposibil de depăşit încât devine inacceptabilă legitimarea lor în ţări care încă nu au decretat-o. se poate diagnostica predispoziţia la boli de gravitate variată (printre care şi tumori) care se poate exterioriza la întâlnirea dintre cromozomii materni şi cei paterni. iar în cazul mai multor inseminări ale aceleiaşi sperme la femei diferite. cât şi la facila speculaţie economică. examinând sperma diferiţilor donatori. în momentul recoltării acestora. în multe ţări. şi astfel ar putea apărea căsătorii între consangvini. Se înţelege astfel. să înlăture fecundările heterogene cu grad de risc şi să caute altele. căci este vorba de a stabili care ar fi caracteristicile psihice ale donatorului potrivit: simpla absenţă a maladiilor psihice grave (nu întotdeauna uşor diagnosticabile) sau chiar alte tulburări psihicie din ampla gamă de posibilităţi. s-ar putea constata că o singură prelevare poate fi utilizată . după cum reglementează normele unor ţări . De aici derivă pe plan ştiinţific faptul că pentru procreare nu mai e suficientă verificarea sănătăţii clinice a donatorului. Nici evaluarea profilului sănătăţii psihice a donatorului nu e lipsită de probleme practice şi etice.combinaţiile selective vor fi multiple. testele trebuie efectuate şi asupra fiecăreia dintre receptoare. Riscul este de a nu se mai putea recunoaşte paternitatea viitoarelor generaţii. dorindu-se să se instituie aşa zisa "bancă de sperme" .după cum am spus deja . (49) Dar pentru ca această cercetare să aibă o eficienţă reală. dar separat. într-o perspectivă actuală şi din ce în ce mai amplă. şi pentru fiecare caz s-ar putea prospecta selecţia de la donatori diferiţi. cu consecinţe ereditare uşor deductibile. probabil că le vor abandona. Dacă sunt mai multe candidatele care aşteaptă să primească sperma unui anumit donator . 115 . Consecinţele practice ale acestor examene vor urmări. Capitolul al V-lea A doua parte: Bioetica şi tehnologiile de fecundare umană Transferul intratubaric al gameţilor (GIFT) şi alte tehnici de fecundare intracorporală GIFT este o tehnică de fecundare artificială intracorporală care comportă transferul simultan. cu prisosinţă. este evident că testele genetice trebuie să fie efectuate şi asupra femeii receptoare. ci aceea genetică. desigur. nu este suficientă. iar ţările care s-au grăbit să le admită. Autorităţile guvernamentale ale multor ţări au început să studieze unele prevederi în materie şi să emită dispoziţii prin care să fie evitate consecinţele nefaste ale folosirii "băncilor de sperme". privitor atât la sănătatea şi profilaxia maladiilor transmisibile.

tehnica GIFT este cauza . introduse în trompe împreună cu spermatozoizii prelevaţi în timpul sau imediat după un act conjugal. din care cauză procedura ar putea deriva uşor într-o efectivă şi adevărată substituire a actului conjugal. (51) Conform unora.dacă GIFT poate fi considerat un ajutor adus actului conjugal . Urmând aceste criterii. vor trebui prelevate puţine ovocite şi la un mic interval de timp. să constituie o formă de ajutor şi nu de substituire a actului conjugal." (50) Nu toţi moraliştii concordă în această interpretare . 116 .Această tehnică este indicată în unele forme de sterilitate feminină (endometrioză pelvică. ar putea fi utilizată în cadrul unui cuplu legitim. Recurgerea la această tehnică ar fi motivată şi de intenţia de a preîntâmpina rezervele de ordin etic ( în lumea catolică. într-adevăr. tehnica GIFT ar putea. atâta vreme cât noutatea metodei şi modalitatea de efectuare lasă încă loc unor dubii şi perplexităţi. prin această tehnică s-ar veni în întâmpinarea sensibilităţii atât a unor credincioşi cât şi a celor care pregetă să încredinţeze momentul fecundării şi manipularea embrionului uman laboratorului şi tehnicienilor. după unii moralişti.. cu timpi scurţi de permanenţă a gameţilor în afara organismului. cu patologie cunoscută sau încă necunoscută. De fapt. Tehnica GIFT. nesoluţionabilă prin inseminare artificială. sterilitate idiopatică) sau masculină (oligoastenospermie). dar şi în alte medii: ale lumii medicale şi juridice). conştiinţa morală "nu condamnă neapărat utilizarea unor mijloace artificiale destinate doar facilitării actului natural. sau oricum. cu fecundare intracorporală şi cu nici o manipulare de embrioni: întradevăr. nu se pronunţă în mod clar asupra calificării acestei tehnici. faţă de fertilizarea in vitro. cu condiţia ca femeia să aibă cel puţin o trompă permeabilă. reducând la minimum manipularea gameţilor şi respectând actul conjugal. în practică se poate constata cu uşurinţă că de multe ori nu se regăsesc indicaţiile date de Instrucţiune pentru a se putea vorbi de un simplu ajutor dat procreării. procurării şi obţinerii propriului scop în actul natural îndeplinit normal. În acest caz.după cum am spus . În mod voit am folosit "condiţionalul": într-adevăr. Susţinătorii acestei tehnici afirmă că s-ar putea vindeca astfel aproximativ 40% din cazurile de sterilitate. Alte tehnici de fecundare intracorporală sunt Low Tubal Ovocyte Transfer (LTOT) şi Transferul Intrauterin de Gameţi (TIUG). şi nu întotdeauna rezolvabile prin inseminare artificială.a unei ridicate pierderi de embrioni umani: este suficient să ne gândim că doar 2/3 din sarcinile clinic iniţiate ajung la termen şi că lipseşte orice informaţie asupra "destinului" gameţilor introduşi în trompele lui Fallopio (adică dacă a avut loc sau nu fecundarea şi deci dacă s-au produs avorturi înainte de implantare) până când nu apar primele semne de graviditate clinică prin creşterea semnificativă a nivelelor de human Chorionic Gonadotropin (hCG) (52) Instrucţiunea "Donum Vitae" nu s-a pronunţat nici implicit nici explicit în privinţa tehnicii GIFT.

tehnica TIUG nu ar respecta o atare unitate întrucât procedura tehnică ar necesita prelevarea doar prin masturbare. însuşi Preşedintele a constituit o comisie etică şi ştiinţifică specială cu sarcina de a aprofunda şi această problemă împreună cu alte intervenţii ale omului în domeniul medical şi biologic. prin Instrucţiunea "Donum Vitae" şi Enciclica "Evangelium Vitae". Nu ne referim doar la poziţiile moralei catolice. asupra problemelor referitoare la FIVET. în Consiliul Europei un "Comitet ad hoc" cu caracter internaţional a făcut public recent un document cu titlul "Convenţia pentru protejarea drepturilor omului şi a demnităţii fiinţei umane privind aplicările biologiei şi ale medicinei: Convenţia asupra drepturilor omului şi a biomedicinei" în care este abordat şi acest subiect. (58) Vom aborda principalele instanţe etice referindu-ne la o cazuistică relevantă. solicitat fiind şi de publicarea unor documente asupra subiectului din partea diferitelor Conferinţe Episcopale: un prim şi un ulterior document al Comitetului Comun al Episcopatului Catolic din Regatul Unit şi Ţara Galilor. aceste servicii de divulgare. Nenumărate sunt. în Anglia a lucrat Comisia guvernamentală (Comisia Warnock) (53) .În timp ce LTOT pare să se configureze ca un ajutor dat actului conjugal. 117 . Comitetul Naţional pentru Bioetică a elaborat un document în materie (54) . atât în termeni generali cât şi în vederea unui protocol mai amplu. în care ştiinţa şi tehnica de o parte şi etica de altă parte se află într-o confruntare dificilă. Dar e greu de evaluat cât de exacte sunt. întrucât nu ar exista o disociere între dimensiunile unitivă şi procreativă ale actului conjugal atunci când prelevarea spermei se petrece în conexiune cu actul conjugal. configurânduse extremele unei substituiri a actului conjugal. În Italia. un document din partea Episcopilor din statul Victoria (Australia) şi altul al Episcopatului francez. Nu există revistă medicală sau cu caracter cultural care să nu se fi ocupat de acest subiect. din punct de vedere ştiinţific. Magisteriul Catolic s-a pronunţat în mod oficial.. doar puţine sarcini clinice iniţiate (< 30% pentru LTOT şi pentru TIUG) ajung la termen. (55) În fiecare stat au fost create comitete şi comisii de studiu (56) . de asemenea. FIVET reprezintă astăzi unul din punctele de frontieră pentru etica medicală. atât LTOT cât şi TIUG devin "prilej" de ridicată pierdere de embrioni: într-adevăr. Fecundarea in vitro prin transfer embrionar (FIVET) Problemele etice privitoare la FIVET După cum am avut ocazia să arătăm la începutul acestui capitol. (57) . această problemă este dezbătută şi în mediul eticii laice. doar pentru a cita câteva. În plus. De aici rezultă că este imposibil ca tehnica TIUG să fie considerată un ajutor. Este suficient să ne gândim că în SUA. săptămânalele şi cotidianele care include astfel de subiecte.

Fecundarea artificială extracorporală omogenă: pierdere de embrioni şi a unităţii conjugale Tema fecundării artificiale extracorporală omogenă este cazul cel mai dezbătut. pentru producerea de cosmetice. Evident. Dar mai ales în sensul acesta trebuie să se facă o clară distincţie între moartea naturală şi moartea provocată omului. de fecundare omogenă). utilizat pentru experimente.. adică unirea gameţilor. pentru transferul la altă femeie (în cazul acesta nu va fi vorba. În privinţa salvgardării vieţii embrionului uman în cazul FIVET.pierderea provocată a unei fiinţe umane. prilejuirea voluntară a morţii prin accidente stradale 118 . în general se procedează la fecundarea cât mai multor embrioni. dar se afirmă că nu trebuie să se aibă despre natură o concepţie "biologistă" atunci când este vorba de a justificaa ansamblul fecundării artificiale. pentru că procentajul de nidare şi de continuare a gravidităţii este foarte scăzut (1 sau 2 la 10) şi de aceea. Medicul nu ar face decât să "imite" ceea ce se întâmplă în natură. Pentru a proceda la evaluarea morală trebuie amintite două exigenţe etice fundamentale ale procreării umane asupra cărora sunt de acord toţi moraliştii catolici şi atari exigenţe ţin prin sine de morala naturală: prima este să fie salvgardată viaţa embrionului. cel puţin în metodica întrebuinţată actualmente.şi nu doar pentru morala catolică . în mod accidental. este controlată şi condusă la termen in vitro şi pe cale artificială. a doua ca procreaţia să fie rezultatul unirii şi raportului personal al soţilor legitimi. Unii aduc drept scuză pentru justificarea morală a acestei distrugeri de emrbioni supranumerari faptul că şi în cazul fecundării naturale apar multe mini-avorturi. chiar pentru a preîntâmpina frecventa asincronie între ciclul ovarian şi ciclul menstrual al femeilor care au fost hiperstimulate. de exemplu. O procedură care se dezvoltă în unele laboratoare este congelarea embrionului. sunt prevăzuţi mai mulţi embrioni pentru a putea repeta tentativa în caz de insucces. În cazul FIV fecundarea. îndeosebi de moraliştii din mediul catolic. Aşa zisul "surplus" reprezintă o problemă etică şi juridică: poate fi eliminat. datorită anomaliilor sau incompatibilităţii. Contradicţia rezidă în faptul că este invocată natura pentru a justifica pierderile de embrioni. pentru a garanta reuşita. este licit ca şi în laborator să fie operate mai multe tentative în căutarea celui mai bun rezultat. Într-adevăr. atunci ar putea fi aplicat şi la alte cazuri. Nu este greu de descoperit contradicţia argumentului şi subtilitatea erorii. Dacă raţionamentul de mai sus ar fi valid. vom face o precizare care nu este numai terminologică: în cazul FIVET se vorbeşte pe bună dreptate de "fecundare" şi nu şi de "inseminare" artificială: raţiunea este că în cazul IA momentul fecundării rămâne în naturalitatea sa. atât cauzală cât şi locală. imediat după fecundare şi înainte de implantare sau imediat după implantare. dacă face să se implanteze şi să crească doar cei care au vitalitate mai mare. evident. şi în acest caz sunt prevăzute rezerva şi "surplusul". (60) Se spune: dacă natura însăşi operează o selecţie între diferiţi embrioni. Asupra acestui punct trebuie să trimitem la ceea ce este scris în capitolele referitoare la valoarea embrionului uman (şi deci despre avort) şi în materie de sexualitate şi de procreare. cum mulţi mor în accidente de stradă. la fel ca la întreruperea voluntară a sarcinii. există grave dificultăţi. În primul rând. (59) Eliminarea programată sau suprimarea embrionilor reprezintă pentru morală .

exprimă simultan deschiderea către darul vieţii: un act inseparabil corporal şi spiritual. Pentru a respecta limbajul corpurilor şi generozitatea lor naturală. Fecundarea in vitro. prin unirea nu doar biologică. deja le-am răspuns în capitolul referitor la întreruperea voluntară de sarcină.şi nu numai credinţa catolică . Despărţirea momentului unitiv de cel procreativ echivalează cu ruperea unităţii de iubire şi de viaţă a actului conjugal. Începutul fiinţei umane se petrece. disociază dimensiunea unitiv-afectivă a actului conjugal de dimensiunea procreativă şi fizică. Cine ar accepta acest criteriu în experimentarea farmacologică? Nu s-ar putea admite. să se facă experienţe pe om când aceste experienţe ar comporta un risc mortal de 80% (cifra procentuală a pierderii de embrioni prin FIVET) . FIVET comportă o pierdere nejustificată de embrioni umani. Şi aici avem de a face cu un raţionament de tip eficientist. afectiv. adică în calitate de "persoane") şi le deschide posibilitatea procreativă. ci de comuniunea interpersonală care se poate exprima în manieră completă prin intermediul corpului în plinătatea şi unitatea lui. În sensul acesta. Substituirea gestului corporal cu tehnica determină o reducere a actului conjugal. că pentru a rafina şi perfecţiona un dozaj de medicamente. iar procrearea unei persoane trebuie să fie rodul şi finalitatea iubirii sponsale. ci şi spirituală. întrucât este utilizată o tehnică respunzătoare de moarte. Instrucţiunea "Donum Vitae" spune următoarele: "Actul conjugal prin care soţii îşi manifestă reciproc dăruirea de sine. privată de semnificaţiile şi de valorile care se exprimă în limbajul corpului şi în uniunea persoanelor umane" (62) Deci un act de procreare lipsit de expresia corporală privează acest act nu de elementul biologic (care se recuperează "tehnologic" prin transferul gameţilor).este vorba despre o fiinţă umană potenţială incapabilă încă de relaţie socială etc -. nu ar mai constitui o culpă morală provocarea deliberată a morţii lor? Altă raţiune care se propune pentru a risipi dubiile în această problemă este următoarea: respectiva pierdere de embrioni este un fapt temporar. Tocmai în corpul lor şi prin întermediul corpului lor soţii efectuează actul căsătoriei şi pot deveni tată şi mamă. Fecundarea obţinută în afara corpului soţilor rămâne de aceea. ca experiment tranzitoriu pentru a obţine o tehnică mai bună. în structura şi fenomenologia. în mod simultan. uneşte soţii (fizic. Caracteristica iubirii conjugale este totalitatea şi plinătatea dăruirii celor două persoane. sau cum se obişnuieşte să se spună . În constituirea caracterului conjugal. Într-o acţiune pur tehnică obiectul constituit rămâne ontologic neomogen faţă de subiect. În orice caz. a părinţilor în legătura căsătoriei. când tehnicile vor fi îmbunătăţite se va reduce acest risc la indicele normal existent în cazul oricărui act terapeutic. de multe ori. chiar atunci când este omogenă. uniunea conjugală trebuie să se producă în respectul procreării. (61) Dar există şi o altă raţiune cu caracter etic care trebuie considerată şi pe care am menţionat-o deja în legătură cu inseminarea artificială. deci. iar asupra acestuia subiectul constructor are drept de proprietate şi de stăpânire. o declasare a lui la tipologia unui act tehnic. cărora raţiunea . ar trebui cel puţin să se admită că în momentul de faţă. În acţiunile de 119 . desigur. Celorlalte obiecţiuni .programate nu ar fi un delict? Sau: întrucât mulţi bătrâni mor de moarte naturală.în limbajul sexualităţii umane se realizează acest fapt: actul sexual.le recunoaşte structura şi valoarea de fiinţe umane.

cum este actul conjugal. dar care în sine este suficient. expus riscului de moarte în termene de timp în general foarte scurte". dacă ar exista un schimb de spermă sau o eroare sau un risc.este acţionat de un operator străin cuplului. momentul fecundării . în cazul FIV.sunt inacceptabile din punct de vedere moral. ci ar putea fi urmărite juridic.rămâne iliceitatea morală a fecundării omogene in vitro: "dincolo de faptul că aceste tehnici de fecundare artificială .ei reţin că unitatea dintre dimensiunea unitivă şi cea procreativă a FIV omogenă ar fi asigurată în acelaşi mod ca în cazul IAO impropriu zisă: unitatea ar fi dată de aşa zisul "context de iubire conjugală". cazul simplu nu este grevat de toată acea negativitate etică ce se întâlneşte în procrearea extraconjugală. subliniază Instrucţiunea (65) . Din acest motiv. globalitatea vieţii conjugale nu este suficientă pentru a asigura demnitatea procreării umane. cât dezvoltarea succesivă a embrionului. În timp ce în tehnica IAO impropriu zisă medicul ginecolog îndeplineşte o acţiune subsidiară şi complementară. din moment ce disociază procrearea de contextul integral uman al actului conjugal. Pentru o necesară informare trebuie spus că deşi este clară poziţia Instrucţiunii "Donum Vitae".de fapt. adică procedura FIVET omogenă. căci privează procrearea umană de demnitatea care îi este proprie şi conaturală. tehnica rămâne moralmente inacceptabilă. pentru care. cine împlineşte faza decisivă a procreării este un străin. şi în "cazul simplu". Desigur. după părerea mea. Termenii "concepţie" ("generare") şi "fecundare". fecundare extraconjugală: conjugale rămân patrimoniul genetic. acestea nu ar putea fi imputate naturii. actul conjugal are caracteristica plinătăţii şi a totalităţii: a reduce procrearea la un factor tehnic înseamnă a stabili un raport de dominare "subiect producător-obiect produs" şi înseamnă a sărăci şi a degrada actul procreator în sens atât teologic cât şi antropologic. a cărui egalitate o respectă şi cu care este consimţită libera expresie.comuniune şi comunicare. dar . voinţa faptică şi gestaţia maternă. Fecundarea extracorporală devine. devin în cazul FIV termeni improprii pentru părinţi: în realitate. se înţelege pentru ce actul de iubire conjugală este considerat în învăţătura Bisericii Catolice ca unicul loc demn al procreării umane. chiar şi numai parţial. din punctul de vedere al cauzei proxime şi al responsabilităţii imediate. Printre actele expresive sau limbajele corporale. Trebuie. în locul cuplului. Acest lucru este atât de adevărat încât. Odată stabilită această rezervă . care să fie separată de posibilitatea oricărui compromis cu practica avortivă a distrugerii de embrioni (64) . să se revină cu o aprofundare ulterioară: în cazul "fecundării" in vitro se introduce o cauzalitate parentală plurală şi străină cuplului. anterioară fecundării. iar aceasta rămâne în cadrul voinţei şi uniunii cuplului. încă de nedepăşit . aceste tehnici înregistrează înalte procentaje de insucces: aceasta priveşte nu atât fecundarea. învinuind biologii (63) . care se adaugă celui precedent. cum a subliniat Instrucţiunea Donum Vitae.momentul culminant al unui proces ce cuprinde mai multe faze legate între ele. Invers. subiectul se exprimă pe sine către un alt subiect.chiar şi atunci când s-ar face totul pentru a evita moartea embrionului uman . 120 . de unde vine cererea şi în care se plasează copilul pe cale de a se naşte.se citeşte în Enciclica Evangelium Vitae . proces constitutiv al noii fiinţe umane . unii moralişti catolici îngăduie încă "posibilitatea de a accepta" aşa zisul caz simplu . sau o echipă de străini.

Pe de altă parte. veînind în întâmpinarea mamelor care ar dori să-şi întrerupă sarcina. în afara moraliştilor catolici şi printre cei care privesc nu la instanţele etice. Întreaga natură are astăzi nevoie de apărare împotriva contaminării şi a distorsiunilor masive pe care le provoacă abuzul tehnic. dar aceştia nu se opresc nici măcar la FIVET omogenă.Este ştiut că. Abbagano: "În domeniul acesta. nu ar putea creşte copilul odată născut. Rămânând la tema juridică. dar care sunt relevante din punct de vedere moral. Iată ce scrie. ştiinţa şi tehnica pot şi trebuie să corecteze şi să ajute procesele naturale. mentalitatea anti-life. Bockle. Trebuie adăugat. fiul nu ar fi considerat mai degrabă un "complement" şi "obiect" faţă de soţi. scrie: "Nous sommes visiblement arrivés a un point ou nous pouvons plus qu'il ne nous est permis de faire et c'est pourquoi qu'il n'est nous permis de faire tous ce que nous pouvons" (70) Fecundarea artificială extracorporală heterogenă Dorind să examinăm ansamblul problemelor etice legate de tehnica FIVET heterogenă şi presupunând deja valide rezervele enunţate pentru cea omogenă. nu numai că nu există preocupări. N. Omul este parte integrantă a acestei lumi şi viaţa lui. dar este ştiut că punctul de vedere juridic poate să nu coincidă cu punctul de vedere moral şi de multe ori legea pozitivă umană şi legea morala contrastează (67). (69) F. trebuie să adăugăm că nu se poate apela la un "drept de a procrea". că în privinţa acestui subiect apare una dintre contradicţiile cele mai vădite ale culturii contemporane: pe de o parte se propagă. Calea adopţiei (care este considerată astăzi puţin practicabilă) ar fi mult mai accesibilă dacă fiii ar fi primiţi întotdeauna cu responsabilitate. tehnica FIVET omogenă este permisă chiar şi de legislaţiile mai rigoriste. sau oricum. prin intermediul avortului şi al contracepţiei. Din punct de vedere juridic. prin intermediul tehnicii FIVET: este îndoielnic că. după cum am amintit la tema procreării. dacă nu ar fi aşa ar fi ilegală sau nonvalidă orice căsătorie nefertilă. dar nu trebuie să li se substituie cu artificii ce ar anula efectele pe care doar naturalul le poate garanta. de exemplu. iar pe de altă parte. În realitate. între soţi există doar un drept de a avea raporturi conjugale deschise procreării. începând de la naştere. nici remuşcări cu caracter etic. decât "subiect" care are o valoare proprie şi care trebuie dorit şi primit prin ceea ce reprezintă el însuşi şi pe căile planului de viaţă şi de iubire care trece prin familie. Semnale de alarmă au început să apară şi în mediul laical împotriva acestei tehnicizări a procreării umane. atât într-un caz cât şi în altul. teolog catolic. sau dacă ar exista şi posibilitatea unei "preadopţii legale". putem aborda consideraţiile în felul următor: 121 . ca în atâtea altele. bazate pe criterii de economie sanitară. care ar fi propriu cuplului. nu se poate vorbi despre "dreptul asupra fiului". este elementul cel mai preţios care trebuie apărat împotriva oricărei manipulări care îi ştirbeşte demnitatea" (68) În literatură au apărut deja consideraţii care trezesc perplexitate. ci la eficienţa rezultatelor. de asemenea. este revendicat cu orice preţ şi cu orice mijloc fiul.

cu a fi soţi. nu în literatura medicală sau medico-legală. Acestea nu ar merita să fie luate în considerare dacă nu şi-ar găsi loc în literatură. atunci când copilul pe cale de a se naşte are o identitate biologică diferită de cea socială . după cum am arătat deja în cazul tehnicii IAE. ca şi cum ar fi vorba despre o donare de organe sau de sânge. psihologică şi juridică a fătului. o dată ce i se comunică 122 . În cazul adopţiei sarcina educativă este cea care e încredinţată altui cuplu. -ipoteza eugeniei. În cazul donării unui rinichi pentru un transplant sau donării de sânge pentru o transfuzie nu se încalcă unitatea nici nu se dă viaţă unei noi fiinţe umane. Identitatea copiluluii conceput Pe planul acesta se observă consecinţe şi mai grave şi câteodată chiar stranii. Repercusiunile asupra unităţii matrimoniale şi parentale E uşor de constatat că. Dacă nu s-ar face această diferenţiere şi dacă ar trebui extins atât de mult conceptul de caritate şi de altruism.sau echivalează doar parţial . ci de obicei în publicistică şi în mass media. Nu este valabilă comparaţia cu adopţia: ea nu provoacă o frângere a raportului matrimonial. care au dat viaţă împreună fiului şi între ei a avut loc un raport de dăruire reciprocă. fără să privească în vreun fel angajamentele juridice dintre adulţi sau fără vreo legătură cu consangvinitatea" (72) Considerăm că această nouă încălcare a unităţii familiale trebuie să fie respinsă pe plan eticoraţional. şi. Structura unitară a căsătoriei este compromisă şi sfărâmată. fecundarea devine extracorporală Avem astfel o dublă încălcare a unităţii căsătoriei: este încălcată uniunea dintre dimensiunea unitivă şi dimensiunea procreativă a actului conjugal (71) şi astfel "conceptul de familie reprezintă doar un mod de interpretare şi de ordonare a unui ansamblu de relaţii. când este vorba de gameţi. se stabileşte o diferenţiere între figura "părinţilor" şi figura soţilor: a fi părinţi nu echivalează în cazul acesta .-repercusiunile asupra unităţii matrimoniale şi conjugale. Nu poate fi invocat conceptul de "dăruire" în sens de caritate-solidaritate. copilul adoptat a avut doi părinţi mai mult sau mai puţin legitimi. în plus. -identitatea biologică. Desfacerea legăturii dintre viaţ conjugală şi procreaţie devine şi mai gravă şi complexă atunci când se asociază existenţei ca surrogate mother. atunci când se realizează "dăruirea" spermei sau a ovulului. Ţinând cont de faptul că fiecare dintre noi are dreptul de a şti al cui fiu este. -consecinţele antrenării mamei surogat (surrogate mother). sau a amândorura. ar trebui legitimată cu acelaşi principiu orice legătură adulterină şi extraconjugală.

astfel încât majoritatea ţărilor care au legiferat în materie cer ca. dar acest fapt nu elimină dificultatea. cu patrimoniu biologic al cuplului însuşi. în respectul donatorilor. apoi embrionii obţinuţi astfel. sau când văduva doreşte un fiu din sperma soţului decedat. după cum am spus deja în cazul tehnicii IAE. să se instituie registre centralizate de unde să poată fi luate referinţe .şi. Eventualele consecinţe de ordin sanitar ale fecundării in vitro heterogenă prin efectul congelării şi al fazelor succesive nu sunt încă previzibile şi va trebui să fie verificate în arcul de timp respectiv. Se realizează astfel aşa zişii "fii din lumea de dincolo". această situaţie ar avea un procentaj scăzut nu schimbă judecata etică. cu greu va putea fi înregistrată . să se recurgă la surrogate mother. după cum am spus în capitolul referitor la manipulările genetice altele decât cele obţinute prin tehnica FIVET heterogenă. Faptul că.. sau după ce ajutorii. după ce sperma a fost deliberat prelevată în timpul maladiei care era prevăzută ca letală. Cazul fiului adoptat de perechea homosexuală este atât de aberant în privinţa concepţiei parentale asupra procreării şi a structurii căsătoriei încât nu necesită alt comentariu pentru a-i releva non. Stimularea eugeniei 123 . când tatăl donator moare înainte de implant. trebuie să adăugăm că în cazul perechii de homosexuali bărbaţi este nevoie.eticitatea. unul din ei va fi virtual. Ca o completare cu caracter tehnic. mărind riscul bolilor genetice. în mod teoretic s-ar putea obţine la o populaţie anume un număr de consangvini care nu ştiu că au o astfel de legătură între ei (75). ci la aceea de embrioni. de altfel. dispar datorită unui accident mortal şi măcar au lăsat o ereditate copilului pe cale de a se naşte. la eleminarea dificultăţilor nu ajută nici normele propuse în legătură cu alegerea donatorului. născut prin tehnica FIVET heterogenă. întrucât "paternitatea" donatorului trebuie să rămână necunoscută . donatorul rămânând necunoscut. Trebuie menţionată şi altă eventualitate. Este ştiut că din partea unor legislaţii se doreşte ca secretul asupra numelui donatorului să fie prescris. căsătoria între consangvini. recurgându-se nu la banca de spermă. după cum se ştie. aceştia sunt implantaţi după moartea tatălui donator (în cazul fecundării omogene). cum s-a întâmplat deja. lucru care nu are doar o relevanţă juridică. originea sa.chiar generice . care este ipoteza luată acum în considerare la nivel legislativ. cazuri de căsătorii între consangvini. ci şi sanitară. care să fie şi sănătos dar să fie şi asemănător din punct de vedere somatic şi psihologic. La acest punct se pot constata. după calculul probabilităţilor. să fie implantaţi în femei diverse. sau embrionii devin orfani înainte de a fi implantaţi în uterul matern. evident. Întrucât din ejacularea unui singur bărbat ar putea fi fecundate multe ovule.în cazul în care fiul le cere.subiectului. examinată de instanţele juridice şi în discuţiile referitoare la băncile de embrioni. cu tatăl virtual (74) . În absenţa unei normative juridice aceste fapte sunt şi mai grave. în timp ce două femei homosexuale ar putea obţine măcar ipotetic un fiu şi prin procedeul clonării. acest fapt determină o dificultate de relaţie cu părinţii. (73) Această exigenţă şi acest drept sunt recunoscute şi la nivel juridic. Cazurile stranii şi aflate în cauză juridică apar atunci când.

Dar drumul spre eugenismul adevărat şi radical trebuia să treacă. Le desir du gene (70): ne aflăm la al doilea nivel al eugeniei. dar şi a perfect child sau. din moment ce este posibilă. pe vremea când încă nu era urmărită prin tehnicile de procreare artificială: ". Testart (76) .est un monument de racisme tranquille. urmărit nu prin selecţia donatorilor ci prin aceea a gameţilor şi a embrionilor şi cu succesiva eliminare a embrionilor care nu posedă caracteristicile cerute. Scopul acestei selectări era şi este acela de a da cuplului care îl solicită. constând în inseminarea artificială şi invenţii biologice accesorii" (78) . Odată cu fecundarea in vitro şi posibilitatea de a selecţiona celulele-ou înainte de fecundare şi embrionii prin tehnicile de diagnoză preimplant s-a înregistrat un nou impuls pentru instanţa eugenistică.că o asemenea metodă eugenică era propusă. selectarea donatorilor. un copil cât mai asemănător cu părintele social.zis pozitiv. adică nu numai pentru subiecţii bolnavi de maladii ereditare dar şi pentru purtători. ou la pensée dérive sans cesse d'un savoir biologique incontestable a une ideologie qu'on peut qualifier de totalitaire" (77) . în care iubirea conjugală îşi pierde semnificaţia şi caracteristica sa de dăruire interpersonală. Problema nu este nouă dacă ne gândim . este depăşit deja orizontul aşa zisei "terapii" a infertilităţii şi se intră într-un fel de finalism ideologic pilotat de tehnologie. Se înţelege cum. Acest tip de selectare a părinţilor a fost definit de Charles Richet (Premiul Nobel pentru Pace). Fecundarea in vitro. spre sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea. de o mişcare eugenistă condusă de englezul Galton. Testart. chiar dacă urmărind doar selectarea donatorului (eugenie de prim nivel). În timp ce în diagnoza prenatală selecţia reprezintă un abuz şi o deviaţie de la o tehnică licită în sine pentru alte finalităţi. în schimb. putere de care subiecţii afectaţi nu pot să se apere: "Ils este théoriquement . printre care şi Premiul Nobel Müller. cu eventuala recurgere la tehnici de inginerie genetică dându-i astfel omului maxima putere asupra celorlalţi oameni. "rasism liniştit". împreună cu alte metode. Selecţia celulelor-ou şi a embrionilor înainte de implantare ar putea privi optica eugenică negativă. Trebuie amintit că eugenetica negativă a apărut deja cu douăzeci de ani în urmă prin întrebuinţarea improprie şi selectivă a tehnicilor de diagnoză prenatală (postimplantatorie). oricum. în care este deseori programat avortul. prin observaţie şi diagnostic preimplant se caută printr-o tehnică deja în sine ilicită. prin "noi invenţii tehnice. în procrearea artificială extracorporală. după cum susţineau deja unii geneticieni. şi în special inseminarea artificială heterogenă.. În privinţa aceasta.scrie Testart . conţin şi alte finalităţi în afară de "terapia" infertilităţii: ne referim în special la finalitatea eugenistică. este extraordinar de clară deja citata lucrare a lui J. în lucrarea La sélection humaine (1919).cum aminteşte J. copilul de selecţionat. în schimb. prin băncile de spermă.. nu numai fiul dorit. acela aşa. aceasta fiind o modalitate selectivă ulterioară a noilor generaţii.possible d'obtenir un oeuf génétiquement 124 . există o logică internă conform căreia. dă posibiltatea acţionării şi la un al treilea nivel al eugeniei. în momentul în care instanţa eugenistică se afirmă.Nu este greu de înţeles că unele tehnici de fecundare artificială.

gestaţia embrionilor fecundaţi in vitro cu ovul şi spermă de la alte persoane (81). Mamele "surogat" Surrogate mothers au apărut cu nume şi prenume în reviste şi pe ecranele televizoarelor: femeile acestea. care totuşi ajunge să fie intim legată de fiu printr-o strânsă comunicare biologică. Credem că trebuie subliniată diferenţa de intensitate a relaţiei mamă "surogat" . plătind sume de bani şi folosindu-se de intermedierea agenţiei. psihice şi morale care o alcătuiesc" (83) Au existat unii care au dorit să compare maternitatea "surogat" cu doica. de la mama înlocuitoare. În cazul acestei practici a "uterului înlocuitor".mai ales . Este determinată o manipulare a corporalităţii fiului care primeşte patrimoniul genetic de la două persoane.pentru mamă. este faptul că devine obiect al unui contract de vânzare-cumpărare nu doar uterul mamei ci şi . care este astfel tratat ca un exemplar animal şi nu ca o persoană ce are dreptul de a-şi recunoaşte proprii părinţi şi de a se identifica. O consecinţă a pluriovulaţiei induse farmacologic şi a plurifecundării . dar e şi o manifestare de altruism. în acest gen de contracte de înlocuire. arătând că faptul în sine numai că este licit. cu ei.modifié en incorporant de nouveaux genes (transgénese) soit dans l'oeuf lui-meme. raportul strâns dintre părinţi şi copii: "aceasta instaurează în detrimentul familiilor. normal. Un aspect al problemei. despre care din când în când auzim vorbinduse. deseori ţinut sub tăcere. care.după cum am spus . juste apres la fécondation"(80) . a refuzat să-l mai dea simţindu-l ca fiindu-i propriu. Era cazul mamelor care. au dus la termen pe contul unor terţe. nutriţia şi comunicarea vitală intrauterină (cu consecinţe şi la nivel psihic).copil.făt faţă de relaţia doică. a existat şi cazul "mamei închiriate". dar şi unitatea parentală. riscurile şi complicaţiile unei gravidităţi plurigene (fetal-reduction) Pentru a evita o "eroare" legată de tehnică se efectuează o fetal-reduction în uter. ci şi a fiului. plata stabilită . în timp ce sângele. au acceptat această sarcină pentru a-i da un fiu propriei surori sterile.in vivo sau in vitro se constată şi un alt tip de selecţie a embrionilor efectuată prin raţiuni non calitative ci cantitative: scopul unei asemenea intervenţii "reductive" ar fi acela de a evita . Unii chiar subliniau existenţa riscului exploatării uterului femeii şi o îndreptare către o nouă profesiune. De fapt. aceea de "mamă surogat". Instrucţiunea "Donum Vitae" consideră că este inacceptabilă din punct de vedere etic maternitatea "surogată" exact din aceleaşi raţiuni care conduc la respingerea fecundării artificiale heterogene: aceasta "este contrară unităţii căsătoriei şi demnităţii procreării persoanei umane" (82) Nu numai că este atacată unitatea conjugală.ar trebui să fie 125 . după ce a avut în gestaţie fiul comandat. le primeşte de la altă persoană. realizată în timpul gestaţiei. o separare între elementele fizice. întrerupând viaţa micilor şi inermilor embrioni. deşi aveau proprii copii.copilul. cuplul care comandă copilul rămâne străin de mama de împrumut.dacă "obiectul" comerţului ar fi doar maternitatea gestantă . Toate acestea determină o serie de abuzuri nu doar în privinţa vieţii de căsătorie.

ca pe o "garanţie" a permanenţei copilului în uter. consimt experimentarea până la singamie. experimentul pe animale nu este omologabil întotdeauna. trebuie să spunem în primul rând că embrionul uman. sub actualul regim juridic. şi embrionul ar fi încheiat faza de implantare. copilul respectiv declarat adoptabil . Se conferă o limită de două săptămâni de dezvoltare. referindu-se mai ales la clonare. la acţiunea medicamentelor etc. din punct de vedere ontologic şi etic este o fiinţă umană individualizată şi nu potenţială. doar dacă mama care a dat naştere copilului doreşte în mod explicit să nu-l recunoască. în cazul acesta. ar trebui să fie înregistrată ca "mamă" cea din care se naşte copilul şi nu cea care a dat ovulul spre fecundare. aadică până la 21-22 de ore după fecundare. De ce să mai plăteşti întreaga sumă stabilită pentru un "produs" care nu satisface "cerinţa"? Considerând problematica etico-socială inerentă recurgerii la maternitatea "surogat". Invers . e de considerat personalitate umană "potenţială". interzic contractele de înlocuire sau le consideră juridic non valide (84) . sau pentru fecundarea interspecifică (85) . ci reală: potenţială este doar 126 . sau chiar cu scopul de a realiza verificări în vederea unor ulterioare combinaţii prin clonarea de celule embrionare.o parte a sumei este dată după naştere şi dacă. Fecundarea in vitro şi experimentele Cuprindem sub acest paragraf toate acele procedee experimentale care.consemnată mamei purtătoare încă de la începutul sarcinii. copilul este malformat. moment din care ar începe să de formeze linia embrională primitivă. altfel incurabile. la compatibilităţile imunologice. totuşi unele normative includ posibilitatea de a "fabrica" embrioni cu scop experimental (89) . de exemplu. deci este nevoie să se recurgă la acest tip de experimente. mai ales genetice. trecând prin fecundarea in vitro. la vânzarea-cumpărarea de copii . Printre altele.şi acesta este semnalul asupra faptului că încheierea contractului se petrece la consemnarea produsului şi. perechea care l-a "comandat" nu îl mai vrea. desemnează aceste tehnici cu termenul de "fecundare asexuală" (asexual fertilization). toate normativele existente. Unii autori. Se spune: fără experimente ştiinţa medicală nu progresează. dacă faptul acesta s-ar petrece în Italia. Alte normative. sunt acţionate cu intenţia de a se dobândi cunoştinţe privitoare la ADN-ul uman. cel puţin până la formarea sistemului nervos. cealaltă raţiune este de tip ştiinţific "terapeutic": experimente necesare pentru progresul ştiinţei şi vindecarea unor boli. cu excepţia statului Arkansas (SUA). cea care a "comandat" această gestaţie. mai ales în privinţa codurilor genetice. deci.are prea puţine şanse să fie încredinţat cuplului care l-a "comandat". Deşi aceste experimente sunt practicate pe embrioni supranumerari şi fetuşi obţinuţi din avortul spontan sau provocat (temă care va trebui să fie abordată separat). (87) Care este raţiunea justificării experimentelor pe embrioni? Raţiunile avansate sunt două: una este negarea caracterului uman al embrionului în această fază (se avansează în general afirmaţia că embrionul. Dorind să clarificăm pe scurt aceste două motivaţii şi reluând concepte exprimate în alte capitole. precum legea germană şi legea statului Victoria (Australia).

înţelegând-o aici şi pe cea a dobândirii de noi cunoştinţe ştiinţifice. invers. obligaţia de a apăra viaţa umană devine fundamentală şi prioritară faţă de celelalte valori. are în sine capacitatea reală de a se maturiza ca persoană umană. Gestaţia interspecifică. va continua şi după naştere." (91) Evaluare etică a selectării sau prestabilirii sexului 127 . pentru implantul experimental al embrionului uman într-un uter de animal cu scopul de a studia reacţiile imunologice. nu numai în ceea ce priveşte "viabilitatea" acestor embrioni. odată lăsată să crească. de a putea "produce" fiinţe subumane destinate unor munci repetitive. deja operate pe animale (cobai-iepure. Dacă mai există dubii asupra conceptului filozofic de "personalitate". într-adevăr.. inseminarea femelei cimpanzeu cu spermă umană). care prevedeau moartea subiecţilor şi aceasta fără consimţământul lor. E cazul. pentru că viaţa fizică este aceea prin care se pot realiza toate celelalte tipuri de valori. sau de a fi întrebuinţate ca "rezervoare" de organe pentru transplant. Fecundarea şi gestaţia interspecifică Se înţelege prin fecundare interspecifică sau hibridare posibilitatea de fecundare între gameţi umani şi gameţi animali. demnitatea subiectului şi a familiei ar fi contrazise în modul cel mai vădit şi monstruos. Aceste tehnici.în cazurile acestea certitudine a morţii subiectului pe care se realizează experimentul. dar şi în legătură cu experimentarea în sine: identitatea umană.dezvoltarea. în acelaşi timp. când există o altă cifră procentuală . chiar dacă este propusă de unii.. de fapt irealizabilă. este posibilitatea de implant de embrioni ai unei specii în uterul animal al unei alte specii. în eventualitatea. referitor la reglementarea experimentelor pe om. capră-oaie etc). nebunul este cel care a pierdut totul în afară de raţiune" (90) Instrucţiunea "Donum Vitae" afirmă că: ". (89) Etica experimentării pe om are acest punct ferm şi de neînlocuit prin vreo raţiune de oportunitate sau utilitate. de altfel. care . Se pare că în Anglia a fost adresată o cerere Comitetului guvernamental. Asemenea obligaţie persistă chiar şi în cazul embrionilor supranumerari "în stare de abandon" sau consideraţi netransferibili în căile genitale ale femeii. Judecata etică este clar negativă. Omul valorează mai mult decât ştiinţa şi mai ales valorează mai mult decât aspiraţiile oamenilor de ştiinţă: asupra acestui punct se pronunţă explicit şi Codul de la Helsinki. sunt gândite ca o ipoteză şi pentru om (de exemplu. neplăcute. rămâne însă interdicţia etică de a întrerupe acea viaţă care. să repetăm citatul din Chesterton: "Nebunul nu este cel care şi-a pierdut raţiunea. Doar în lagărele de concentrare naziste au fost acceptate şi adoptate experienţe "in vivo". Tentativele sau proiectele de fecundare între gameţi umani şi animali şi de gestaţie de embrioni umani în utere animale. (88) Principiul terapeutic nu se poate aplica "in vivo". sunt contrare demnităţii fiinţei umane proprie embrionului şi. lezează dreptul oricărei persoane de a fi concepută şi de a se naşte în cadrul căsătoriei şi din căsătorie.

Prin sintagma "prestabilire şi selecţie a sexului" sunt indicate acele procedee care le pot permite părinţilor să aleagă şi să stabilească sexul copiilor ce se vor naşte. (92) Problemele etice implicate sunt multe şi se referă îndeosebi la legitimitatea predeterminării înseşi a sexului de către părinţi şi deci la motivaţii; în plus trebuie să se pună întrebarea dacă astfel nu s-ar instaura un fel de ideologie "sexistă", care ar putea fi cultivată în mentalitatea socială şi exploatată chiar de puterea politică; în sfârşit, trebuie să ne punem întrebarea asupra consecinţelor în sensul unor disproporţii sociale în raportul bărbaţi/femei şi asupra consecinţelor de ordin sanitar ce derivă din folosirea unor tehnologii selective (de exemplu, cele microchirurgicale). În sfârşit, moralitatea metodelor variază după puterea lor de determinare, în funcţie de riscurile pentru embrion şi de caracterul lor de manipulator al patrimoniului genetic. Nu se pot emite judecăţi etice analitice definitive în lipsa unei validări a fiecărei metode în parte. Credem că putem oferi, însă, câteva orientări de natură etică, înţelese ca orientări maximale, referitor la finalitatea şi la mijloacele utilizate. Scopul terapeutic, relativ la prevenirea bolilor genetice legate de sex, presupusă validitatea etică a metodei întrebuinţate, apare cel mai legitim şi admisibil din punct de vedere etic, în virtutea principiului terapeutic considerat sub aspect preventiv. Oricum, nu ni se pare că -şi în acest caz - societatea ar putea, eventual, să le impună părinţilor alegerea sexului considerat ca nepurtătorul anomaliei genetice. Părinţii sunt responsabili asupra deciziei procreative şi asupra numărului copiilor; deci amestecul statului ar fi neîngăduit dacă ar comanda limitarea numărului de copii sau abţinerea de a procrea: nu trebuie să fie de competenţa statului determinarea sexului copiilor pe cale de a se naşte, nici chiar din motive eugenice. Statul poate propune, eventual, o educaţie sanitară, dar nu poate impune o selecţie a copiilor nenăscuţi. Se poate afirma că astăzi se observă mai puţin sensul superiorităţii unui sex asupra altuia - cu scop ideologic - în urma campaniilor de paritate şi de egală demnitate a bărbatului şi a femeii; dar pot apărea în anumite contexte sociale sau în situaţii de război impulsurile ideologice sau de apologie a unui sex preferat. În acest caz, ideologia dăunătoare la adresa respectului datorat persoanei umane, care are demnitate egală în cazul fiecărui individ în parte, indiferent de sex, va încuraja acţiunea electivă şi o va face dăunătoare la adresa valorilor morale. Cu atât mai grav ar apărea acest fapt atunci când ideologia ar fi condusă de puterea politică şi finanţată cu scopuri dominatoare de tip rasist. În privinţa finalităţii educative şi de echilibru familial, credem că existenţa în familie a fiilor de sex diferit pare a fi de mai mare utilitate educativă şi de mai mare echilibru psihologic. Dar nu trebuie ca aceasta să reprezinte o finalitate, evident, nepermisă. A dori un băiat după naşterea uneia sau mai multor fete, şi invers, ni se pare lipsit de orice vină, cu condiţia ca această dorinţă să se măsoare după necesităţile copiilor şi nu după gusturile şi dorinţele părinţilor şi ca aceştia să rămână deschişi oricum să primească noul fiu, indiferent care va fi sexul său şi fără respingeri de ordin psihologic sau avortiv. Cât priveşte finalitatea reglementării naşterilor, ni se pare că o justă reglementare a numărului de fii, conform principiului procreării responsabile, este admisibilă şi chiar investigaţiile asupra diversităţii copiilor din punct de vedere sexual; dar decisivă este absenţa 128

egoismului, şi în privinţa aceasta , motivul cel mai serios pentru limitarea naşterilor - care devine relevant - este alegerea mijloacelor. Sunt excluse finalităţile pur experimentale; evident, fiind vorba despre om, mai ales dacă acestea sunt supuse riscurilor.

Liceitatea metodelor şi a tehnicilor Acest capitol al problemei este mai greu şi mai complex. Sunt excluse, în orice caz, tehnicile care presupun suprimarea embrionilor sau a blastocistelor de sex nedorit, ca folosirea microchirurgiei şi a diagnozei preimplantatorii selective. Sunt excluse şi tehnicile de manipulare embrionară sau genetică, în absenţa unei finalităţi riguros terapeutice şi cu atât mai mult în prezenţa unor riscuri pentru viaţa embrionară. Trebuie excluse tehnicile caracterizate printr-un determinism tehnologic absolut. Consiliul Europei a înterzis în mod explicit prestabilirea sexului prin manipulări biologice şi această interdicţie este prezentă şi în Instrucţiunea"Donum Vitae", care consideră aceste tehnici "contrare demnităţii personale a fiinţei umane, integrităţii şi identităţii ei." (93) Licit este să se condiţioneze sexul copilului aşteptat, atunci când există motive valide, dar cu deschiderea de a primi copilul, indiferent de sexul lui. Ni se par deci acceptabile tehnicile care se bazează pe respectarea embrionului şi a persoanei soţilor, a relaţiei lor sexuale în demnitatea nu doar fizică, ci şi afectivă şi spirituală. Asemenea metode pot fi cele ce ţin cont de mediul biochimic potrivit, de fiziologia actului procreator, precum şi "metoda ovulaţiei". În concluzie, pentru că normalitatea este elementul care determină liceitatea scopurilor urmărite, precum şi a metodelor folosite, putem spune că este licită dorinţa de a stabili sexul dorit atunci când se întrebuinţează pentru aceasta mijloacele naturale care asigură condiţii favorabile actului conjugal; în plus, doar dacă alegerea este cerută de motive de ordin terapeutic, sau de echilibrul psiho-pedagogic al familiei; în sfârşit, cu condiţia ca o atare alegere să nu fie impusă din afara cuplului. Evaluarea morală Problema sterilizării voluntare, cu scopul de a obţine direct şi simplu infertilitatea, este diferită de celelalte tipuri de sterilizare, sterilizarea forţată şi sterilizarea terapeutică. Prima a fost condamnată nu numai de Biserica Catolică, ci şi de de simţul comun, pentru dubla raţiune a lezării integrităţii şi a ofensei aduse libertăţii persoanei. (94) Despre sterilizare ca pedeapsă pentru delict sexual rămâne doar amintirea istorică a unor excese penale, inumane. Sterilizarea terapeutică sau curativă, practicată de mult timp în spitale, nu ridică probleme deosebite din punct de vedere moral. Procedeul, motivat deseori de apariţia unor tumori sau de alte procese patologice care nu pot fi tratate decât prin extirparea organelor genitale, este licit, dar ca orice intervenţie chirurgicală ce comportă o amputare, el trebuie să se conformeze următoarelor condiţii: să fie subordonat binelui totalităţii organismului, să fie necesar pentru salvarea corpului, iar atare necesitate să nu poată fi atinsă altfel. De asemenea, necesitatea trebuie să fie actuală. (95) 129

Subliniem că raţiunile care susţin judecata morală asupra iliceităţii sterilizării forţate şi asupra liceităţii celei curative sunt evidente din punct de vedere etic: în primul caz este lezată, fără vreo necesitate curativă, integritatea persoanei fizice şi este agresată libertatea persoanei în privinţa unui drept fundamental şi inalienabil, şi anume, posibilitatea de a procrea în cadrul căsătoriei; în al doilea caz, salvarea organismului, conform principiului totalităţii binelui personal, este elementul care cere şi legitimează intervenţia, care în mod evident trebuie să fie oricum adusă la cunoştinţa pacientului pentru a avea consimţământul său. Principiul terapeutic sau al totalităţii va fi aprofundat mai departe. Problema etică se pune într-o manieră acută în privinţa sterilizării cu scop contraceptiv şi cu caracter voluntar, adică practicată cu consensul persoanei interesate. (97) Poziţia Magisteriului Bisericii catolice asupra acestui punct este foarte clară. Este suficient să cităm câteva documente dintre cele mai semnificative şi explicite: motivaţiile cuprinse sunt demne de atenţie chiar şi în lumina simplei raţiuni umane. În Enciclica Humanae Vitae, Paul al VI-lea afirmă: "În egală măsură trebuie exclusă - după cum a declarat de mai multe ori Magisteriul Bisericii - sterilizarea directă, atât perpetuă cât şi temporară, atât a bărbatului cât şi a femeii" (98) . Mai răspândit şi interesant şi pentru referinţele făcute în privinţa opiniilor unor teologi, este documentul Sfintei Congregaţii pentru Doctrina Credinţei despre Sterilizarea în spitalele catolice, document emis în 13 martie 1975, în care se afirmă textual: "Orice sterilizare care prin sine însăşi, adică prin propria natură şi condiţie, are unicul efect imediat a face facultatea procreatoare incapabilă de procreare, trebuie să fie considerată sterilizare directă, în sensul în care acest termen este înţeles în declaraţii ale magisteriului pontifical, în special de Pius al XII-lea. De aceea, chiar dacă există o bună intenţie din partea celor ale căror intervenţii sunt determinate de tratarea sau prevenirea unei boli fizice sau mintale previzibilă sau temută ca rezultat al gravidităţii, sterilizarea astfel făcută rămâne în continuare absolut interzisă conform doctrinei Bisericii. Şi într-adevăr, sterilizarea facultăţii (de procreare) este interzisă dintr-un motiv şi mai grav , pentru că produce o stare de sterilitate a persoanei aproape întotdeauna ireversibilă. Nu poate fi invocată nici o dispoziţie a autorităţii publice, care ar încerca să impună strerilizarea directă ca fiind necesară binelui comun, căci această sterilizare lezează demnitatea şi inviolabilitatea persoanei umane. În mod similar, nu poate fi nici măcar invocat, în acest caz, principiul totalităţii, în virtutea căruia sunt justificate intervenţii asupra organelor motivate de un bine superior al persoanei; sterilitatea în sine, într-adevăr, nu este orientată spre binele integral al persoanei, înţeles corect, "în observarea dreptei ordini a lucurilor şi a bunurilor", din moment ce este contrară binelui moral al persoanei, care este binele cel mai înalt, privând prevăzuta şi liber aleasa activitate sexuală de un element esenţial." (99) O sterilizare "contraceptivă", care a devenit instrument de control al naşterilor ("contracepţia, sterilizarea şi avortul trebuie cu siguranţă numărate printre cauzele care contribuie la determinarea situaţiilor de puternică scădere a natalităţii. Poate apărea uşor tentaţia de a recurge la aceleaşi metode şi atentate împotriva vieţii şi în situaţiile de "explozie demografică"" (100) ) este "rodul" din ce în ce mai evident al unei mentalităţi contrare vieţii şi care recurge "la contracepţie, sterilizare, avort şi chiar la eutanasie, ca semn de progres şi de cucerire a libertăţii..." (101) Inviolabilitatea persoanei şi a integrităţii sale fizice 130

la justificarea omicidului voluntar. a acestei non disponibilităţi a persoanei umane constă în faptul că Omul este creatura lui Dumnezeu şi deci întreaga sa realitate personală este darul lui Dumnezeu. (102) Baza. Regăsim acest principiu în Humanae Vitae: "Aşadar. A se recunoaşte responsabili şi nu arbitri ai propriei persoane înseamnă a-i respecta exigenţele. Şi atari limite nu pot fi determinate decât de respectul datorat integrităţii corpului uman şi funcţiilor sale naturale. la eutanasie. chiar şi în faţa voinţei subiectului însuşi. dar şi a filozofiei sănătoase: reprezintă premiza ontologică şi etică a oricărei norme etice şi juridice. o pluralitate şi diversitate de facultăţi şi de expresii vitale. consensul pacientului 131 . Dorim să le amintim pentru că pe principiul totalităţii se întemeiază principiul derivat. ci şi dreptului la sinucidere. pentru ce nu ar putea stăpâni la fel şi asupra celorlalţi? Poate că viaţa altuia trebuie să valoreze mai mult decât viaţa proprie şi să aibă o tutelă superioară? Şi a cui? După cum se vede. cel numit terapeutic. dacă omul ar avea în mod arbitrar deplină stăpânire asupra lui însuşi. atât persoană particulară cât şi investit cu autoritate nu îi este permis să le încalce. cu alte cuvinte. nu există alternative diferite: sau se acceptă o viziunea creaţionistă. Pentru ca principiul totalităţii să poată fi aplicat în mod legitim şi licit se cer unele condiţii esenţiale. trebuie să recunoaştem neapărat limitele de netrecut ale posibilităţii de dominare din partea omului asupra propriului corp şi funcţiuni ale sale. Intervenţia trebuie să satisfacă aceste condiţii: a. se ajunge la totalul relativism pe care l-am amintit deja de mai multe ori. dacă nu dorim să expunem arbitrului oamenilor misiunea de a procrea viaţa. sau raţiunea ultimă. conform principiului enunţat mai sus şi conform dreptei inteligenţe a "principiului totalităţii". integritatea. Unitotalitatea fiinţei umane Persoana este existenţă unificantă. ca un stăpân despotic. sau cel puţin personalistă asupra omului. O atare structură implică deci o ierarhie a bunurilor personale. ilustrat de Predecesorul nostru Pius al XII-lea. necesită ca ordinea morală să se adecveze ordinei ontologice: este ceea ce se înţelege atunci când se vorbeşte de legea naturală. ca scop şi dinamism structural. subordonată întregului şi binelui suprem. sau se ajunge la o viziune imanentistă (omul patron al omului-statul patron al omului) şi atunci se deschide poarta nu numai sterilizării. atunci se prăbuşeşte întreaga construcţie etică şi se prăbuşeşte temelia civilizaţiei umane. limite care nici unui om. fiecare unitate face referire la pluralitate şi fiecare pluralitate cheamă în cauză unificarea. Pe plan pur raţional acest principiu fundamental rezidă în faptul că persoana este valoarea primă şi transcendentă şi dacă acest fundament se destramă. potenţialităţile. a avortului şi a oricărui tip de violenţă. şi atunci valoarea fiinţei umane este absolută şi intangibilă. Omul are faţă de sine o responsabilitate şi nu posesia sau autoposesia arbitrară. dacă este desfiinţată.Principiul inviolabilităţii sau al non disponibilităţii persoanei. Această temelie este ontologică şi etică. ca referinţă esenţială. este o doctrină clară a Bisericii.

legate într-o unitate .sunt: deschiderea către fecunditate şi uniunea afectivă a soţilor. Exigenţa de a considera corpul în totalitatea persoanei trebuie înţeleasă nu în sens exclusiv (doar corpul). altfel imposibil de eliminat. deseori se ascunde subiectivismul şi. se procedează la o slăbire etică şi ontologică a iubirii. Trebuie adăugat că dificultatea survenită în actul conjugal poate să nu fie facultatea de procreare. Astfel. familiale şi sociale. dar în dauna corporalităţii şi fără ca beneficiul să fie şi asupra corporalităţii. în unele cazuri. a cărei adevărate cauze este doar libera activitate sexuală. nu se poate vorbi despre binele integral al unei persoane atunci când persoana este satisfăcută în alegerile sale sociale şi utilitariste sau psihologice (chiar şi motivate). în imposibilitatea de a practica această cale. binele totalităţii organismului. deci să nu existe alternative valide. conform binelui etic şi medicopsihologic al persoanei. aceasta trebuie să fie indirectă. dat fiind că cele două finalităţi ale căsătoriei . care. Se presupune de obicei că această dilemă nu admite o terţă cale. d. sterilizarea. Nu este licit să se apeleze la principiul totalităţii atunci când sterilizarea este invocată pentru a preveni o sarcină. după astfel de autori. care constă în acceptarea şi promovarea ordinii ontologice a persoanei şi a totalităţii sale. este astăzi calea cea mai practicabilă şi acreditată.b. Se poate extirpa partea sănătoasă numai dacă ea este cauza reală a unei patologii. 132 . Dacă se doreşte amânarea gravidităţii. în al doilea rând. necesitatea trebuie să fie actuală momentului intervenţiei e. de exemplu fecunditatea şi unirea conjugală: pentru a o salva pe a doua ar fi necesar şi de consimţit să fie suprimată prima. intervenţia directă trebuie să fie asupra părţii bolnave pentru a o extirpa. ci în uzul neregulat al sexualităţii şi al actelor procreative. ar necesita. conform progreselor ştiinţei în domeniul "metodelor naturale". chiar cu cele mai bune intenţii în privinţa unei înţelegeri atente a dificultăţilor conjugale. În acest sens. de aceea nu există o raţiune motivată pentru a aboli facultatea procreativă. Principiul invocat al globalităţii binelui personal înseamnă globalitatea bunăstării conjugale. Principiile posibilităţii de opţiune şi globalităţii Principiul posibilităţii de opţiune este formulat de unii teologi ca alegere a unui rău minor sau a unui scop prevalent dintre două ipoteze care nu sunt practicabile simultan. Dacă de aici derivă o sterilizare. acolo unde nici o raţiune curativă nu comportă suprimarea unei facultăţi care este fizică şi spirituală în acelaşi timp. atunci când exerciţiul ei este dificil. intervenţia contraceptivă sau. suprimarea voluntară a uneia sărăceşte şi distorsionează chiar şi semnificaţia celeilalte. pe cale contraceptivă sau chiar prin sterilizare. în sfârşit. să se subordoneze binelui organismului însuşi asupra căruia se intervine. în această opţionalitate nu este considerat binele etic superior. Sub mantaua posibilităţii de a opta. ci în sens inclusiv (şi corpul). cauza nu trebuie văzută în funcţionarea organismului sănătos. persoana se deresponsabilizează. ci exerciţiul ei. trebuie adăugat că reglementarea "naturală". din motive valide. care sunt adevărata "cauză" a sarcinii. (103) c. aceea a reglementării naturale a actului procreator. trebuie să fie o intervenţie necesară.

devine un nonsens: globalitatea nu mai există atunci când se începe prin suprimarea dimensiunii fizice. în consecinţă. Capitolul al V-lea A treia parte: Bioetica şi sterilizarea Corolare şi cazuri concrete de o deosebită gravitate Există cazuri concrete pe care le prezintă şi medicii datorită şi dramatismului şi soluţiilor dificile de natură etică : cazul în care se pune problema sterilizării sau abstinenţei totale între soţi ("cazul limită"). în armonie cu binele total şi suprem al persoanei. În al doilea rând.Extinderea principiului de globalitate la dimensiunea psihologică şi socială. nu arareori fidelitatea poate fi pusă în primejdie iar binele copiilor poate fi compromis în sensul că educaţia lor este în pericol. ci trebuie să fie inclus în totalitatea binelui persoanei. pe de altă parte. Să încercăm să elucidăm fiecare dintre aceste afirmaţii. al familiei şi al societăţii. Corpul nu poate să fie exclus. precedente cezariene multiple). în absenţa bolii fizice. totalitatea binelui personal şi. nu se poate proceda la o intervenţie de natură chirurgicală care lezează fizicul. principiul răului minor nu e aplicabil în acest caz atât pentru că nu există o dilemă de nerezolvat cât şi pentru că răul minor dacă totuşi poate fi tolerat atunci când este suferit. În legătură cu aceasta se pot face două observaţii: sterilizarea nu este singura cale pentru a evita sarcina. susţinută şi prin avort şi contracepţie. Am precizat deci că termenul globalitate poate ascunde un echivoc sau un artificiu: globalitatea. există astăzi posibilităţi legate de întrebuinţarea metodelor naturale de reglementare a fertilităţii. conform ordinei morale a binelui. aplicarea aici a principiului răului minor este arbitrară şi forţată. aceasta nu poate fi exercitată fără riscul unei sarcini care ar fi letală. Cu atât mai mult când legitimează subiectivismul şi instrumentalizarea politică: etica îşi pierde fundamentul obiectiv. Este citat pasajul din Gaudium et Spes în care se subliniază că "acolo unde intimitatea vieţii conjugale este întreruptă. circulatorii. sau mai degrabă. Prima observaţie este că sterilizarea nu e singura cale pentru evitarea sarcinii: în afara continenţei. ca şi curajul părinţilor de a mai accepta şi alţii" (105) Se concluzionează că dacă nu trebuie întreruptă intimitatea conjugală şi dacă. cazul bolnavului mintal (în general femeia) care poate fi obiect de abuz sexual. 133 . cazul violenţei sexuale (intra sau extraconjugală) (104) "Cazul limită" Pot exista situaţii cu caracter medical în care o nouă sarcină este absolut de nesfătuit şi comportă riscuri mari (grave patologii cardiace. ci suntem chemaţi să stabilim o ordine a binelui fizic. renale. astfel încât. biologic şi afectiv. nu se poate lipsi de ordinea constitutivă reală a persoanei. el nu poate fi niciodată folosit ca un mijloc. trebuie justificată sterilizarea ca extrema ratio.

necesitatea motivată de a nu procrea. a devenit incapabil de a revendica printr-un act liber dreptul dobândit printr-o căsătorie validă. şi în sfârşit. 134 . Pius al XII-lea afirmă într-un discurs: "Atunci când purtătorul unei tare ereditare nu este capabil să se comporte în mod uman. Inima şi rinichiul sunt cele ce trebuie să fie tratate. Nu trebuie adoptat nici motivul cezarienelor multiple. atunci când se constată simultan condiţii de violenţă fizică (sau incapacitate mintală de consens liber). este coerentă învăţătura Enciclicei cu privire la necesitatea de a menţine unite cele două finalităţi ale actului conjugal: cea unitivă şi cea procreativă. din raţiuni suficient de grave. în consecinţă nici a încheia o căsătorie. extirparea ovarelor sănătoase pentru a preveni graviditatea femeilor care pot avea complicaţii cu rinichii sau cu inima. Femeia bolnavă mintal şi cazul violenţei extra sau intraconjugale Tot ce s-a spus până acum priveşte contextul în care activitatea sexuală este liber aleasă şi prevăzută. prin forţa principiului de legitimă apărare împotriva unei agresiuni nedrepte se reţine din partea unora ca fiind licit recursul la sterilizare. putem prezenta câteva aplicaţii concrete. atunci când definesc sterilizarea ca ilicită. ci exercitarea activităţii procreative a cuplului în aceste condiţii de sănătate. şi. se dezvoltă riscul unei sarcini în mod grav contraindicată? Trebuie subliniat că înseşi documentele Magisteriului Bisericii. sau atunci când. căci în aceste cazuri s-ar legitima recursul la lege sau la întrebuinţarea forţei împotriva agresorului. Humanae Vitae. într-adevăr. declară ilicit "actul conjugal impus celuilalt fără a privi la condiţiile şi la legitimele sale dorinţe" (108) În rest. În acest sens. care s-ar putea rezolva prin alte tipuri de intervenţie medicală. Ceea ce poate autoriza extirparea uterului este starea lui de alterare patologică. Principiul legitimei apărări poate să comporte liceitatea daunei aduse agresorului. de asemena. se poate împiedica în mod licit procrearea unei noi vieţi" (109) În concluzie. Şi în acest caz nu uterul şi nu trompele sunt cauza patologiei. Cele spuse sunt valabile şi în cazul în care sterilizarea tubarică e cerută pentru a contrasta sindromul avortului repetat spontan (ARS) (106) . căci în aceste cazuri nu facultatea de a procrea trebuie să fie suprimată ci exerciţiul activităţii procreative care trebuie reglementat. cu consecinţa infertilităţii. Ne putem pune atunci întrebarea: acelaşi principiu poate autoriza o femeie să opteze să fie sterilizată. nu ar exista nici o altă cale pentrdu a împiedica procrearea. 11.Odată făcute aceste precizări. se referă la exerciţiul liber şi conştient al sexualităţii (107) . Dar ce se poate spune despre cazurile în care procrearea este impusă cu forţa. cu violenţa sexuală şi în plus. la nr. Raţiunea este şi în cazul acesta că nu ovarele sunt răspunzătoare de eventualele complicaţii. deci să-şi procure ei înşişi un rău. Doar prezenţa unui uter lacerat sau bolnav sau devenit sursă de dureri şi tulburări grave poate justifica histerectomia. Nu este licită. În aceste cazuri de violenţă aspectul unitiv lipseşte. căci partea bolnavă este cea care trebuie suprimată atunci când nu există alte modalităţi terapeutice iar infertilitatea este doar o consecinţă indirectă (voluntar indirect). cardiopatie etc) nu este o raţiune suficientă pentru a lega trompele în timpul unei naşteri prin cezariană. pe de altă parte. Unii au propus. Prevederea unei sarcini dificile sau cu grad de risc (nefropatie. iar activitatea procreativă trebuie reglementată. recurgerea la sterilizare ca măsură preventivă. mai târziu.

O asemenea tendinţă a fost confirmată de Rezoluţia A/3-023/92. sigură şi puţin costisitoare de a face faţă condiţiilor care. purtătoare de grav handicap psihic. sau dacă acestea nu oferă garanţii de securitate (art. 6). (110) Există.referitor la drepturile civile. În consecinţă. relevează că în privinţa aceasta trebuie să fie consultaţi şi părinţii sau reprezentanţii legali . acesta trebuie să fie interpelat în cadrul procedurii (art. se consideră că unele mijloace contraceptive lipsite de liceitate morală. în conformitate cu procedurile prevăzute de fiecare din statele membre. Rezoluţia se pronunţă după cum urmează: "Parlamentul European. ce se înţelege prin "sterilizarea să fie considerată "ultima ratio" când nu sunt disponibile alte mijloace sigure? Poate se înţelege că în loc să fie "ultima ratio" sterilizarea ar trebui să fie practicată foarte frecvent? Dacă. a legitimat atare practică.cere ca sterilizarea să fie considerată "ultima ratio" şi să poată fi practicată doar atunci când nu sunt disponibile alte instrumente sau metode de control. afectată de un grav handicap mintal. într-adevăr. În privinţa sterilizării. 7). de fiecare dată când într-un stat membru este prevăzută participarea unui reprezentant al interesului public (procuror) . Judecătorul titular a atacat sentinţa şi a supus cazul Camerei Lorzilor care. 8) Lectura acestor trei puncte trezeşte multe perplexităţi. După cum este ştiut. invers. fără consens valid . intervenţie considerată necesară pentru a feri minora de grave şi certe prejudicii psihofizice în caz de graviditate. o modalitate pripită. ce vrea să spună punctul 7? Că medicii trebuie să certifice că individul este incapabil de înţelegere şi de voinţă. printre altele. fiind "ultima ratio". Curtea de Apel a Marii Britanii a autorizat o astfel de intervenţie asupra unei minore. cere ca sterilizarea să poată fi efectuată doar la două săptămâni după intrarea în vigoare a deciziei şi ca pentru aceasta să trebuiască să fie aplicate tehnici medicale care pot permite revenirea la starea de fertilitate (art. într-adevăr. (112) Sterilizarea femeilor cu handicap mintal este acum posibilă şi în Spania. şi deci trebuie să fie sterilizat? Şi în baza căror criterii trebuie să se facă alegerea celor ce pot fi sterilizaţi şi a celor ce nu pot fi? Poate documentul 135 . asupra drepturilor handicapaţilor mintal. adică procrearea? Femeia lipsită de capacitate mentală. aprobată de Parlamentul European la data de 16 septembrie 1992. psihoterapice. în aprilie 1987.. decizia definitivă în privinţa sterilizării poate fi luată doar de autoritatea judiciară competentă. cere ca sterilizarea indivizilor incapabili de înţelegere şi voinţă să poată fi efectuată doar în urma unui aprofundat examen din partea a cel puţin doi medici şi după elaborarea unui raport scris favorabil.pentru a împiedica nu violenţa ci rezultatul acesteia. în martie 1987. pentru o adecvată integrare socială ar comporta o mai mare angajare economică şi de resurse umane pentru punerea în practică a ajutoarelor medicale. familiale..nu sunt uşor de controlat în privinţa aplicării şi că în atari condiţii "garanţiile de siguranţă" sunt o himeră.. autoritatea judiciară a putut autoriza sterilizarea chiar şi a unei minore. poate fi sterilizată? Şi la iniţiativa cui? Ne mai putem întreba şi dacă sterilizarea acestor persoane nu ar fi. Într-adevăr.. ţară a cărei Curţi Constituţionale a respins în 1994 un recurs de neconstituţionalitate prezentat unei instanţe de primă mărime din Barcelona (113) împotriva articolului 428 din codul penal din 1989. s-ar putea deduce că sterilizarea ar trebui să fie practicată pe scară largă. De asemenea. cunoscută sub numele de Janette. în schimb. din partea tribunalelor tendinţa de a autoriza sterilizarea în cazul subiecţilor handicapaţi mintal. care este subiectul abuzului sexual şi astfel este constrânsă să poarte o sarcină. practicate.

din 3 aprilie 1996 (115) . 2.ar avea o demnitate minoră. Din moment ce nu se poate asigura în toate cazurile reversibilitatea intervenţiei de sterilizare. 4. dacă este posibil. după cum este prevăzut de Codul Civil francez (art.doreşte doar să spună că trebuie individualizate unele boli psihice care. 50. Rezoluţia cere să fie consultaţi părinţii şi reprezentanţii legali. poate permite sterilizarea handicapatului mintal. În sfârşit. a intervenit recent şi Comité Consultatif National d'Ethique pour les Sciences de la Vie et de la Santé cu două "Avis": n. 16-3) 3. demonstrarea imposibilităţii de a recurge la alte practici contraceptive. deci fără consimţământul său. Toţi îşi vor spune părerea în afară de cel interesat. să fie evaluate de cadrele sanitare. nici nu se înţelege cine anume trebuie să reflecteze) şi.acolo unde este prevăzut . oricum. Nu poate fi folosită sterilizarea cu scopuri contraceptive . este necesar ca cel ce o cere să fie informat asupra consecinţelor (risc de nereuşită. se cere existenţa altor condiţii: evaluarea riguroasă a stării de incapacitate.chiar şi a unui reprezentant al interesului public (procurorul): totul pare la locul lui. Trebuie recunoscut că într-un asemenea caz sunt indicate reguli foarte restrictive. Concluziile la care se ajunge în cele două documente pot fi rezumate astfel: 1. în anumite condiţii. ceea ce. din 3 aprilie 1996 şi n. CCNE recomandă o atenţie deosebită pentru a proteja drepturile şi interesele persoanelor a căror cerere de sterilizare este avansată de alţii. 136 . E necesar. O asemenea decizie trebuie luată de un colegiu alcătuit din jurişti. dar nimic nu e în ordine . medici etc. dar discutabile din punct de vedere etic. Dar pentru ca acest lucru să se poată petrece.deci la cererea individului în domeniul sterilizării cu scopuri terapeutice. condiţiile în care o sterilizare contraceptivă poate fi efectuată sau doar propusă. Aşadar. interesul individului de a avea o activitate sexuală şi de a menţine sau nu fertilitatea. căi de autoapărare cu mai mult respect la adresa demnităţii umane. spre deosebire de altele. ar fi o persoană de grad inferior faţă de cei sănătoşi şi deci ar putea suporta toate acestea! (114) În domeniul respectiv. Punctul 8 cere ca o astfel de sterilizare forţată să fie făcută cu maximum de grijă.conform Rezoluţiei . aşteptânduse cel puţin două săptămâni de la data deciziei (nu este clar ce trebuie să se întâmple în aceste cincisprezece zile de reflecţie. avansând obiecţiuni de conştiinţă. din moment ce nu vizează protejarea femeii cu handicap mintal faţă de eventualii agresori sexuali. mai legitime. Trebuie. oral sau scris. consimţământul în cunoştinţă de cauză. posibilitatea de a efectua o intervenţie reversibilă. care trebuie să accepte cu docilitate ca alţii să-i decidă soarta. riscuri operatorii) şi să-şi exprime propriul consimţământ. reversibilitate incertă. cu prudenţă. mai puţin crude. Trebuie ţinut cont de posibilitatea ca personalul sanitar să refuze să participe la intervenţiile de sterilizare. 49. faptul că şi printre moralişti se află persoane care consideră licită sterilizarea în aceste cazuri nu scuteşte de serioase dubii asupra eficienţei unei atari prevederi împotriva violenţei şi nu scuteşte de datoria de a căuta căi de apărare împotriva agresorului. de asemenea. comportă sterilizarea forţată? În plus. Faptul că aceste metode au succese slabe şi capricioase şi oricun necesită o a doua intervenţie chirurgicală cu o relativă anestezie are puţină importanţă: debilul psihic . lăsând însă decizia ultimă pe seama autorităţii judiciare şi . cu tehnici care permit mai uşor revenirea la fertilitate.

Procrearea rămâne o responsabilitate a soţilor. A fost practicată în Germania lui Hitler cu scop eugenic. din 31 decembrie 1930 şi apoi în mod repetat. Să începem cu ultima. şi nu persoanei care comite abuzul. prevalează convingerea inacceptabilităţii sterilizării fără consimţământul explicit al celui în cauză. Reacţia episcopilor indieni a fost făcută publică şi semnată de cardinalul Pichachy (19 martie 1976). Condamnarea a fost sancţionată în documentul final al Sinodului asupra Familiei din 1980. legalizarea sterilizării voluntare. Dintr-un studiu comparat. a fost condamnată de Pius al XI -lea în Casti Connubi.reţinem că o lege împotriva violenţei sexuale poate fi la nivel social remediul cel mai educativ. 7 septembrie 1953. în 1976. Paul al VI-lea se pronunţa în acelaşi sens cu ocazia "Conferinţei Mondiale asupra Populaţiei" care a avut loc la Bucureşti. pare absurd ca pentru a împiedica un abuz să se procure o daună fizică. condamnare reluată de Pius al XII-lea în diferite discursuri (29 octombrie 1951. Aceasta este poziţia actuală . a cărei consecinţă a fost un număr de 13 milioane de indieni sterilizaţi. condiţia pe care o pun în aceste cazuri chiar şi moraliştii favorabili sterilizării: adică să nu existe alt mijloc adecvat de a împiedica violenţa. asistenţă asigurată chiar de angajaţi ai statului. cum se petrece deja în mai multe ţări în cazuri de gravitate deosebită. în 1973. care prevede o protecţie deosebită în caz de violenţă sexuală asupra femeii handicapate. o reprezintă asistenţa acordată persoanei infirme. condus de On. nu există aceeaşi unanimitate în privinţa sterilizării forţate pentru bolnavii mintali. Barbara Schmidbauer din partea Parlamentului European. în normativa italiană. şi care în cazul handicapatului mintal este marcată deja prin deficienţa pe care o are. Faţă de acest tip de sterilizare forţată există respingerea instinctivă a oamenilor şi tocmai din acest motiv se recurge la alte procedee legale pentru controlul demografic. şi a fost repetată cu ocazia celei de a zecea aniversări a Humanae Vitae. Pe de altă parte. Trebuie subliniată de asemenea. obligarea prin lege a sterilizării în anumite ipoteze. dezbaterea dintre specialiştii în etică rămâne deschisă şi trebuie arătat că şi printre cei ce nu sunt de inspiraţie catolică şi admit în general sterilizarea cu scop contraceptiv.este privată o fiinţă umană de facultatea de a procrea şi intervenţia este făcută fără consimţământul ei . (116) Acceptând deci că sterilizarea unei femei cu handicap este un act de două ori ilicit . se 137 . 12 septembrie 1958) Cu scopul controlului demografic s-a emis o legislaţie în India. ci celei care îl suportă. (117) Adevărata soluţie în apărarea persoanei handicapate mintal împotriva abuzurilor sexuale şi a sarcinii rezultate. a existat şi o reacţie a Comitetului permanent.În afara legii civile. Dacă este respinsă totuşi ideea sterilizării forţate în scopul controlării naşterilor. (118) Condamnarea unei asemenea legi este de natură intuitivă şi se bazează pe motivul că aceasta ofensează două drepturi fundamentale recunoscute nu numai de morala raţională dar şi de dreptul internaţional: dreptul la integritate fizică şi dreptul la libertatea fundamentală de a avea o familie şi de a procrea în mod responsabil. prin decretele Sfântului Oficiu. în 1931 şi în 1940. Lege şi sterilizare Raportul dintre lege şi sterilizare este abordat astăzi în diferite ipostaze: depenalizarea sterilizării voluntare.

În privinţa aceasta. e calificată din punct de vedere obiectiv şi moral ca inechitabilă şi menită să pervertească ordinea morală. care legitimează de fapt o vătămare reală la adresa integrităţii persoanei umane şi a facultăţii procreative a familiei. înainte ca ea să fie formulată şi aprobbată. 1095. nici un alt contraceptiv să nu fie adecvat.evidenţiază că există . nu mai sunt în măsură să intervină asupra sterilizării voluntare.în fiecare stat. 50 al aceluiaşi Cod. 582-583 (leziuni personale dureroase) a Codului Penal şi art. se va declanşa din nou un moment de ciocnire între spitale şi lumea medicală. Spitalele catolice vor fi în mod evident obligate de morala religioasă să se abţină şi să se opună acestei practici. credincioşi sau nu. ea este operativă după căderea articolului 552 din Codul Penal. sunt foarte clare indicaţiile conţinute în proiectul Codului Civil al Germaniei care. a personalului paramedical şi a colaboratorilor. va trebui invocată obiecţia de conştiinţă din partea medicilor. deşi din partea juriştilor serioşi este invocată validitatea încă în vigoare a art. Cetăţenilor. Tribunalele. este în asentimentul grupărilor şi asociaţiilor pro-sterilizare şi a propagandei lor şi pregăteşte terenul pentru legalizarea autentică. În Italia. în urma acestei sarcini trebuie să fie previzibil periclitată viaţa sau integritatea sănătăţii fizice şi psihice a gestantei. Depenalizarea. pecum şi art.consensul de a se proceda la sterilizarea forţată a bolnavilor mintal. după citata sentinţă a Curţii Supreme de Casaţie. fără sterilizare trebuie să existe pericolul unei sarcini. Cine aplică o asemenea lege îi împărtăşeşte în conştiinţă violenţa şi inechitatea. dă unele indicaţii asupra felului în care se poate face sterilizarea debililor mintali: asistatul trebuie să fie incapabil de voinţă durabilă. (121) În ipoteza că legea riscă să obţină majoritate consensuală. (120) Practic însă. Ea este urmărită ca formă eficientă de control al natalităţii şi sterilizarea voluntară este astăzi revendicată ca prestaţie gratuită. în mod analog cu cazul avortului. Este evident că o atare lege. 138 . 2 şi 32 din Constituţie. cu consimţământul prealabil al tutorelui (119) . Depenalizarea sterilizării voluntare este deja operativă în multe ţări. de altfel. în art. le revine datoria de a se opune unei asemenea legi cu toate mijloacele legalmente admise. În eventuala şi nu imposibila aprobare a unei legi.

dimensiunea cognitivă şi cea utilitaristă sunt prezente şi interdependente: este limpede că totuşi tendinţa de dominare este prezentă şi într-un domeniu şi în celălalt şi poate contribui la pervertirea finalităţilor. a experimentului îndreptat nu spre manipularea negativă şi instrumentală. a subiectului şi a condiţiilor experimentului. O problemă importantă este definirea scopului. consens pe baza informării prealabile sau prin presupunere) se realizează experimentul. introduce multe schimbări nu întotdeauna pozitive. care se bazează pe această cunoaştere. faza experimentală. Unii au recunoscut în dorinţa de manipulare-dominare a naturii caracteristica epocii moderne şi chiar una din cauzele declinului său etic. chiar prin ceea ce ni se confirmă în primele pagini ale Bibliei. este o "cunoaştere" care devine "putere". Această extindere şi intensificare a experimentului a instaurat o posibilitate enormă de dominare şi manipulare din partea omului. ci către o terapie menită spre redobândirea sănătăţii omului. poate chiar şi mai grave.pe seama a însăşi naturii umane. potenţialul experimental s-a dezvoltat enorm odată cu perfecţionarea şi progresele tehnologiei. fetuşi. Aceasta ar contrasta cu "raţiunea obiectivă". a capacităţii sale integrale de muncă şi a puterii de a stabili contacte sociale. o fază a cunoaşterii "experimentale" şi chiar a cuceririlor tehnicii. a cunoaşterii pentru bucuria de a contempla realitatea. în timp ce societatea de azi manipulează chiar şi cultura umană şi. (3) O ultimă observaţie se cuvine a fi făcută în orientarea introductivă a temei noastre: atunci când se vorbeşte despre manipulare experimentală a fiinţei vii şi în particular a omului există tendinţa de a se gândi doar la manipularea naturii biologice. dar rămâne adevărat. prin aceasta. mai ales a omului de ştiinţă . (4) Observaţiile acestea urmăresc doar să sublinieze că pe măsură ce creşte nevoia de dominaremanipulare inserată chiar în cunoaşterea ştiinţifică. proprie filozofiei clasice medievale. dezvoltată odată cu ştiinţa experimentală şi cu tehnologia. asupra căror subiecte (bolnavi. dintr-o exigenţă epistemologică intrinsecă. Acest fapt atingând astăzi frontierele ingineriei genetice a indus o posibilitate de "variaţie" a naturii care a ridicat probleme filozofice şi etice de mare amploare cu importante consecinţe. care este pătrunsă de finalitatea teoretică. decât acelea care sunt provocate de manipularea biologică. a metodelor şi a mijloacelor. În domeniul ştiinţei în general şi în cel al cercetării ştiinţifice. cu ce finalitate (terapeutică sau nu). prezentă şi ea. prizonieri). că a cunoaşte şi a stăpâni lumea sunt activităţi care pot să răspundă chiar 139 . într-adevăr. Experimentul este. Ştiinţele empirice şi ştiinţele nonempirice se diferenţiază între ele tocmai prin această frontieră a experimentului. Se vorbeşte despre o "raţiune subiectivă" (2).Capitolul al VI-lea Prima parte: Bioetica şi experimentul asupra omului Experimentul clinic cu medicamente Experimentul este necesar Ştiinţa experimentală nu poate depăşi. devine mai mare impulsul experimentării. în ce condiţii (liber consimţite. îndreptată spre înţelegerea lumii cu scopul declarat de a o domina. Toate acestea nu trebuie să ne facă să uităm latura pozitivă. (1) În afară de aceasta.

Experimentarea farmacologică. de ştiinţă teoretică .precedată.căreia i se cunosc de obicei modalităţile şi rezultatele . din punct de vedere tecnic şi etic va fi nevoie de o ucenicie pe baza căreia. chiar dacă provine dintr-o procedură de laborator . Chiar şi pentru această experienţă necesară. prin implicarea directă procedee sau mijloace (medicamente) care sunt noi. la rândul său.planului şi voinţei Creatorului (5) . raportul dintre subiectul experimentator şi subiectul asupra căruia se realizează experimentul s-a definit din ce în ce mai bine. Chiar şi acest tip de experimentare poate avea aplicaţii în medicină.începe să stăpânească un exerciţiu pe care înainte nu îl poseda: în cazul acesta experimentul este egal cu o învăţare. prin perfecţionarea măiestriei să se reducă riscurile faţă de viaţa persoanei operate. după cum se întâmplă atunci când un chirurg tânăr realizează prima oară o intervenţie. pe care până acum o studiase doar din punct de vedere teoretic sau o văzuse realizată de alţii. Medicamentul. care este omul însuşi.. în funcţie de etica ce va fi inclusă în procesul respectiv şi în finalitatea ştiinţei şi a puterii pe care o exercită omul. Capitolul al VI-lea Prima parte: Bioetica şi experimentul asupra omului Experimentul clinic cu medicamente Semnificaţia tehnică a experimentării farmacologice Semnificaţia cuvântului experimentare nu este întotdeauna univoc înţeleasă: de aceea trebuie să-i precizăm elementele de conţinut legate de tema noastră. prin intermediul cunoscutului aforism: primum non nocere (în primul rând să nu dăunăm). orice dominare a lumii va putea servi omului sau aservi omul. sau sunt acceptate dar nu li se cunoaşte consecinţa directă sau indirectă. Chiar medicina "hipocratică" a stabilit o limită etică şi obiectivă pentru experimentul medical. imediată sau îndepărtată (6) . pe măsură ce şi-a pierdut caracteril magic-subiectiv şi şi-a asumat valoarea sa reală de agent biochimic menit să influenţeze mecanismele structurii moleculare a subiectului şi funcţionarea organismului.şi din experiment pe animale. în particular. Din cele arătate mai sus rezultă încă o dată rolul esenţial al eticii ca dimensiune de echilibru între natură şi persoană.Orice cunoaştere va conduce la bine sau la rău. Această "noutate" sau "non cunoaştere" poate fi absolută sau 140 . În acest ultim sens a experimenta înseamnă a supune verificării. A experimenta poate avea o semnificaţie "subiectivă" în sensul că subiectul repetând o acţiune . astfel. între tehnologie şi viaţa umană. în ultimă analiză îşi îndeplineşte itinerariul de validare prin experimentarea pe destinatarul ultim. Dar semnificaţia care se dă cuvântului respectiv în câmpul medicinei şi în particular al cercetării farmaceutice este semnificaţia "obiectivă". a devenit din ce în ce mai dependent de verificarea experimentală înainte de a fi utilizat şi administrat. pe măsură ce experimentul şi-a ocupat locul său intrinsec în ştiinţa medicală şi a trecut cu bine examenul de propulsor spre cunoştinţe ulterioare.

raportată la ediţia din 1991. de aceea. Evident. datele acestor experimente pe animale pot fi extinse cu mare aproximaţie şi asupra omului. şi aceea care reţine ca indispensabilă utilizarea animalelor pentru cercetare. simultane sau ulterioare (fiziologice. În cele ce urmează vom cita integral clasificarea. (8) Reţinem că există anumite frontiere care despart omul de restul fiinţelor vii. sau "mijlocul" poate fi reţinut. În scopul acesta este cazul să facem câteva precizări în privinţa experimentării pe animale. (7) Pentru că validitatea unui medicament poate fi confirmată doar în raport cu impactul său asupra cauzelor preexistente. inumane şi deci inacceptabile. dar neutilizabil în totalitate fără verificări mai riguroase.în măsura posibilului . sau a cărnii animale pentru alimentaţie. un caracter pregătitor. De aceea. după cum nimeni nu găseşte necesar să repropună. (9) Fazele experimentului farmacologic asupra omului au fost descrise în diferite feluri. Printre multele probleme care preocupă epoca noastră. atunci experimentarea poate şi trebuie să fie acceptată din punct de vedere etic. Fazele precedente de studiu şi experimentare în laborator asupra animalelor au. "persoană". dacă finalitatea este o autentică bunăstare a fiinţei umane. frontiere care se numesc "spirit". "transcendenţă". de absolută cruzime. Din partea centrelor de cercetare favorabile experimentării pe animale se afirmă că toate descoperirile ştiinţifice fundamentale care au permis vindecarea şi combaterea multor maladii ale omului au fost posibile datorită unor experimente preliminare pe animale şi că datorită cunoştinţelor asupra evoluţiei lor.în particular vivisecţia. patologice. dacă nu există alternative viabile faţă de folosirea animalelor în experimente. Poate fi deci acceptabil ca pentru adevăratul bine al făpturii umane să se utilizeze un organism inferior. cea a experimentului pe animale suscită cu adevărat un viu interes din partea opiniei publice.toate mijloacele analgezice şi anestezice care evită cruzimea inutilă faţă de animale. dar în adevărul fiecărei făpturi respectă adevărul ierarhiei lumii infraumane în raport cu omul şi cu binele său "adevărat". Etica personalistă nu situează toate fiinţele pe acelaşi plan. nici nu se poate afirma că animalul ar avea demnitate asemănătoare omului . farmacologice chiar şi prin asociere. o dezbatere asupra admisibilităţii folosirii lânii oilor pentru protejarea conrtra frigului. dar nu fără o reglementare precisă şi cu evitarea oricărui tip de cruzime. care este împărţită în două categorii: aceea care consideră experimentele pe animale . omul nu poate fi redus la denumirea de "animal superior". interferenţă şi incompatibilitate faţă de alte medicamente) în organismul căruia îi este destinat.parţială. un medicament destinat omului nu va putea fi validat şi controlat din punct de vedere ştiinţific până nu va folosit şi experimentat asupra omului însuşi. dacă se utilizează . de exemplu. necesar dar nu definitiv nici ultimativ. a Normelor pentru 141 . lumea animală nu trebuie considerată ca un simplu joc sau mijloc de exprimare a puterii fără un motiv adevărat referitor la beneficiul rezultat în folosul omului şi fără a respecta echilibrul dintre specii. Aşadar.

Această fază mai are scopul de a determina un interval adecvat pentru doze şi/sau scheme terapeutice şi (dacă este posibil) de a identifica raportul doză/răspuns. în privinţa aceasta. Farza III. Studiile asupra unor grupe de pacienţi mai numeroase (şi dacă este posibil diversificate) cu scopul de a determina raportul siguranţă/eficienţă pe termen scurt sau lung ale formulelor principiului activ. Faza a II-a . farmacovigilenţa su evaluarea valorii terapeutice). Studiile din faza a IV-a sunt conduse pe baza informaţiilor conţinute în referatul asupra caracteristicilor produsului pentru autorizaţia de comercializare (de exemplu. în cazul studiilor pe termen lung asupra siguranţei. 142 . vor fi definite. studiile clinice pentru a investiga. Interacţiuni relevante din punct de vedere clinic între medicamente. în faze: de la I la IV. pecum şi de a-i evalua valoarea terapeutică absolută şi relativă. Desfăşurarea şi caracteristicile celor mai frecvente reacţii adverse trebuie să fie investigate şi este necesar să se exmineze caracteristicile specifice ale produsului (ex. de exemplu. în continuare. în general. Scopul este acela de a furniza o evaluare preliminară asupra siguranţei şi un prim profil farmacocinetic şi farmacodinamic al principiului activ asupra omului. chiar dacă există nu vor fi semnificative din punct de vedere statistic. noi indicaţii. conduse asupra omului. adesea asupra unor voluntari sănătoşi. similare sau cele descrise mai sus pentru studiile pre-marketing. Primele studii asupra unui nou principiu activ. factori care induc reacţii diferite. Programul experimental ar trebui să fie "orb" . Experimentul este de fapt încheiat atunci când datele ce trebuiesc cunoscute asupra tuturor aspectelor citate mai sus au atins nivelul în care diferenţele dintre rezultatele pe termen lung şi pe termen scurt. noi mijloace de administrare sau noi asocieri sunt considerate studii asupra unor noi produse medicale". În general condiţiile studiilor vor trebui să fie cât mai apropiate de condiţiile normale de întrebuinţare. doar fazele respective. precum vârsta etc). Scopul este de a demonstra acţiunea unui principiu activ şi de a-i evalua siguranţa pe termen scurt asupra pacienţilor afectaţi de o maladie sau de o condiţie clinică pentru care este propus respectivul principiu activ. Faza IV Studiile conduse după comercializarea produsului (produselor) medical (e). conform unei scheme comparative (de exemplu controlat cu placebo). opinii discordante asupra detaliilor şi asupra metodologiei. de exemplu. studiile din faza a IV-a necesită condiţii experimentale (care includ cel puţin un protocol). Aici. emise de Comunitatea Economică Europeană (CEE) "Studiile clinice sunt clasificate. cu scopul de a furniza cele mai bune premize pentru a planifica studii terapeutice mai extinse. Nu pot fi trasate delimitări precise între fiecare fază şi există. După caz. Studiile sunt conduse pe un număr limitat de subiecţi şi deseori în stadiu mai avansat. dar alte proiecte pot fi acceptabile. Faza I. chiar dacă asupra definirii acestei faze nu există acord total. După ce un produs a fost lansat pe piaţă. precum. Studiile terapeutice pilot. pe baza finalităţilor referitoare la dezvoltarea în plan clinic a produselor medicale.Buna Practică Clinică (Good Clinical Practice sau GCP).

În cazul aplicării pe bolnav apare de asemenea distincţia între experimentare cu scop terapeutic. trecerea la om reprezintă întotdeauna o noutate şi comportă în mod inevitabil un anume risc la adresa subiectului uman. care şi-a injectat spirochetul ce cauzează sifilisul. Nivelul de responsabilitate etico-juridică ce va fi examinat acum este al celui ce realizează experimentarea cu caracter de inovaţie. pe experimentatorul însuşi. dozele şi modalităţile de folosire. şi experimentare clinică pură. Trecerea la experimentarea pe om trebuie precedată şi motivată de strângerea tuturor elementelor posibile de siguranţă tecnică. atât cât pot fi prevăzute în laborator. În acest al doilea caz. va trebui să se facă distincţia între experiment pe persoane bolnave şi pe voluntari sănătoşi. Ţinând cont de raportul dintre încredere şi competenţă. Desgenettes. astfel încât trecerea la om să fie lipsită de riscuri. pentru a studia mecanismul digestiei a ingerat în mod repetat tuburi conţinând mâncăruri diferit preparate. (10) În domeniul experimentării umane. Lazzaro Spallanzani care în aceiaşi ani. Aceste cazuistici diferite au avut istoria lor şi au provocat chiar legislaţii şi pronunţări publice asupra cărora este oportun să ne referim pe scurt. II. Dar înainte de a pătrunde în contextul juridic şi etic. Este clar deci. care şi-a inoculat conţinutul unei mari pustule de ciumă. pe animale. dintre profesionişti şi de documentarea referitoare la produsul însuşi. medicul şi filozoful evreu Moise Maimonide. adică cu scopul de a vindeca pacientul respectiv. responsabilitatea este similară cu aceea a tuturor celorlalte activităţi profesionale şi terapeutice. având în vedere că factorul de risc este elementul "discriminant". faza aceasta nu prezintă dificultăţi de natură să ceară ca fiecare medic să reparcurgă itinerariul experimental parcurs de către cel ce a condus experimentul de validare. Se amintesc în epoca mai apropiată de noi. începe experimentarea "subiectivă" . Istorie. Problema etică se pune tocmai în acest moment şi constă în stabilirea valorilor în cauză şi a condiţiilor pentru a înfrunta cu risc minim diferitele faze ale experimentării. 143 .Odată încheiată faza experimentală "obiectivă" a produsului farmaceutic. în 1800. trebuie să precizăm alte câteva distincţii fundamentale. diferite episoade: cel cu Eusebio Valli care şi-a injectat un amestec de puroi variolic. Este amintit cateterul cardiac experimentat pentru prima oară pe sine de către tânărul medic Werner Forssman. Pettenkoffer. că poziţia şi gradul de responsabilitate etică şi juridică ale celui ce dezvoltă experimentul pentru prima validare a produsului farmaceutic sunt mult diferite faţă de poziţia şi gradul de responsabilitate al celui ce prescrie un produs farmaceutic de uz deja generalizat. îşi instruia elevii să experimenteze şi pe ei înşişi eficienţa medicamentele disponibile atunci.sau mai binezis însuşirea datelor referitoare la proprietăţile. Prima distincţie pe care trebuie să o facem este cea deja subliniată între experimentul de laborator. Încă din sec. praxis şi legislaţie (11) Experimentarea asupra experimentatorului însuşi. şi pe om. făcută cu simplul scop de a descoperi dinamica medicamentului (sau chiar a unei tehnici chirurgicale). Pe de altă parte. pe deţinuţi sau prizonieri şi pe condamnaţi la moarte. Lindermann. care a ingerat bacili de holeră.

cercetătorii farmacologi şi asociaţii lor erau deseori cei ce se ofereau pentru experimente farmacologice. (12) Prizonieri evrei. Chiar şi arsurile cu iperită au fost experimentate în lagărele de prizonieri de către germani.Organul emitent este Asociaţia Medicală Mondială. Se înţelege. primul experiment clinic asupra persoanelor conştiente este foarte cunoscuta primă tentativă de vaccinare antivariolică din partea dr. În urma crimelor perpetrate de medicii nazişti chiar şi prin experimente asupra omului conduse împotriva celor mai elementare norme de respect al demnităţii individuale. Codul de la Nürenberg. cum împrejurările istorice ale ultimelor decenii şi mai ales experimentele naziste. revizuită şi completată de cea de a 29-a Adunare a respectivei Asociaţii.goi sau îmbrăcaţi la temperaturi polare produse în mod artificial. Experimente asupra condamnaţilor la moarte. Leonardo Fioravanti studiază contagiunea şi simptomele ciumei asupra condamnaţilor la moarte. injectare de vaccinuri. a fost elaborat în 1947 un document prin care s-au formulat limite explicite pentru orice intervenţie experimentală asupra fiinţelor umane. italieni. Pe de altă parte. C. hormoni etc. Un elev al profesorului Danis acceptă să se supună unei transfuzii de sânge de miel. au fost conduse în anumite State experimente şi tratamente de mare risc. totuşi cu speranţa comutării pedepsei.. Se aminteşte. descoperirea adrenalinei în urma experimentelor făcute de George Oliver asupra fiului său cu consimţământul acestuia. pentru a studia anumite boli (Ludovic al XI-lea permitea utilizarea condamnaţilor pentru studierea "răului pietrei". Declaraţia de la Helsinki . conform actelor procesului de la Nürenberg. în sfârşit. amintim textele cele mai importante. ca orice protocol de experimentare clinică să fie supus evaluării din partea unui comitet de etică. Multe experienţe au fost conduse în scopul cercetării asupra sifilisului. aşadar forţa normativă este de natură deontologică. au putut determina apariţia unor normative în domeniul internaţional şi naţional.Experimentarea asupra subiecţilor voluntari. polonezi. şi din Renaştere se ştie despre utilizarea condamnaţilor la moarte. ruşi. efectuate pe deţinuţi supuşi . Erofil. otrăvuri: multe din aceste experimente comportau moartea cu dureri atroce. Totul era motivat de o presupusă supremaţie a ştiinţei. mai întâi. din cele menţionate. au fost executate pentru a studia efectele congelării. desfăşurată la Tokio în 1975. perfecţionată la Veneţia de cea de a 35-a Adunare în octombrie 1983. La nivel internaţional. (pe care încearcă. nervi. de presupuse seruri anticancer. cu autorizaţia autorităţii publice. Acest document a reprezentat baza de pornire pentru orice altă elaborare a unor directive specifice. În lagărele de concentrare naziste pe prizonieri. au fost supuşi unor experimente crude cu medicamente. cu titlul "Recomandări pentru orientarea medicilor în cercetarea clinică". prescrie ca experimentul asupra omului să fie precedat de experimentul de laborator. experimentul să fie condus de o persoană pregătită din punct de vedere ştiinţific şi sub supravegherea unei sau unor alte persoane competente în medicină. de exemplu. În Occident. pentru a studia anatomia şi fiziologia corpului. cu vigoarea normativă proprie fiecăruia din aceste acte. XVIII. gaze. asupra blenoragiei etc pe voluntari rămaşi anonimi. în octombrie 1996 la Somerset West (Africa de Sud) de către cea de a 48-a Adunare. să-i adoarmă). a fost adoptată în iunie 1964. Se mai menţionează experimente prin rezecţii de oase. în spatele căreia se ascundea doar raţiunea de Stat. medic din secolul V î.. experimente mortale au fost efectuate cu camere de depresurizare pentru a studia efectele zborului la mare înălţime. alte studii. pretinde o proporţionalitate între scopul şi riscul cercetării. la sfârşitul sec. efectua viviseţii asupra fiinţelor umane condamnate la moarte. Edward Jenner. (13) Textul distinge experimentul terapeutic de cel neterapeutic (preambul). la Hong Kong în septembrie 1989 de cea de a 41-a Adunare şi. docenţii de medicină. dar se ştie că şi în timpuri recente tot asupra condamnaţilor. muşchi. cere de asemenea evaluarea prealabilă între riscuri şi avantaje pentru subiectul 144 .

3). cu directiva nr. o atenţie specială se cere în cazul experimentelor care pot altera personalitatea subiectulu. 25 din 1978 şi directiva nr. Dreptul la un tratament mai bun diagnostic şi terapeutic cu eficacitate verificată. Asupra coloranţilor intervenea tot CEE. toxicologice. Ulterior. care să fie executate totdeauna sub control. Directivele comunitare ale CEE. în caz de incapacitate. sau din partea altui medic neimplicat în cercetarea cazului dacă pacientul se află în situaţie de dependenţă faţă de medicul experimentator. modificând unele proceduri. selectarea subiecţilor pentru cercetare. o directivă ulterioară a CEE. alta din 20 mai 1975. biologice şi microbiologice. Comisia CEE prezenta la data de 28 noiembrie 1980 două propuneri ale Consiliului Comunităţii privind actualizarea legislaţiilor naţionale: o propunere de "directivă" privind 145 . Pentru fiecare pacient înrolat într-un studiu clinic se afirmă . 65. o informare prealabilă pentru consimţământul subiectului (sau al reprezentantului legal. care trebuie să fie documentate şi executate înainte de emiterea licenţei. acesta ar oferi o speranţă de salvare. aceste directive constau din cinci paragrafe: consensul subiecţilor avizaţi. cercetare sponsorizată din exterior. Noul mijloc de diagnostic/terapeutic trebuie să fie aplicat în funcţie de cea mai bună terapie disponibilă. Refuzul subiectului de a participa la experiment nu trebuie să se repercuteze asupra relaţiei medic-pacient şi. 318.4) Directivele etice internaţionale pentru cercetarea biomedicală condusă pe subiecţi umani. n.asupra căruia se realizează experimentul şi asupra celorlalţi destinatari. experimentarea trebuie să fie suspendată/oprită ori de câte ori condiţiile experimentului pot face să se întrevadă posibile daune pentru subiecţii experimentului. ori de câte ori cel ce realizează experimentul consideră oportun să evite obţinerea consimţământului pacientului avizat. Publicată în 1993 de Consiliul Organizaţiilor Internaţionale ale Ştiinţelor Biomedicale (CIOMS). n. trebuie să ofere în acest sens o justificare adecvată în protocolul de experimentare care să fie supus comitetului de etică. de restabilire a sănătăţii sau alinare a suferinţei pacientului. farmacodinamice şi clinice. 319. în care se enumeră condiţiile pentru introducerea pe piaţă a unor noi produse farmaceutice cu expunerea detaliată a unor probe fizico-chimice. subiecţii trebuie să fie voluntari. datorită căreia subiectul ar putea să se simtă constrâns să-şi dea asentimentul). 2. 420 din 20 mai 1978. în sfârşit. De mare importanţă este cea de a doua. Vorbind despre experimentul neterapeutic. proceduri de revizuire. În 1975. reabilitarea subiecţilor implicaţi în cercetare în caz de daună accidentală. Documentul trece apoi la experimentul terapeutic faţă de care medicul trebuie să se simtă liber dacă după judecata lui. nr. Se dau şi prescripţii asupra cercetărilor de laborator şi pe animale care să se efectueze înainte de cercetările clinice pe om.şi aceasta este noutatea conţinută de revizuirea din 1996: 1. (14) "interesul ştiinţei şi al societăţii nu trebuie să prevaleze asupra considerentelor referitoare la starea bună a subiectului" (II. preciza procedura de urmat pentru introducerea pe piaţă a medicamentelor şi instituia un Comitet pentru specialităţile medicale. Sunt alcătuite în special din două "Directive": una din 26 ianuarie 1965. documentul reafirmă: medicul să rămână ocrotitorul vieţii şi sănătăţii subiectului supus experimentării. Posibilitatea de a utiliza placebo inert în studii "în care nu există o metodă de diagnoză sau terapeutică cu eficienţă verificată" (II.

asigurarea. Necesitatea de a dezvolta cât mai curând în Europa linii directoare pentru experimentarea noilor produse farmaceutice.la care fiecare ţară membră a UE (Uniunii Europene) este datoare să se conformeze în mod uniform. cum s-a spus deja. . nr. începând din 1985. Aceste linii directoare trebuiau să atingă obiectivele următoare: armonizarea elementelor necesare pentru conducerea lucrărilor în diferite centre europene de cercetare.Good Clinical Practice). Semnalăm şi că ultima versiune a GCP asumă o valenţă normativă şi mai relevantă decât cea dinainte.modificarea directivelor precedente şi o propunere de "recomandare în materie de experimentare a produselor medicale" cu scopul introducerii lor pe piaţă. Documentul însuşi a devenit directiva nr. ca şi tot personalul care colaborează direct la oricare dintre fazele experimentării. Având drept finalitate stabilirea principiilor standard pentru efectuarea de probe (trials) pentru experimentarea asupra subiecţilor umani a unor noi produse farmaceutice. asigurarea celui mai înalt standard etic de protecţie a subiecţilor de experimentare. De atunci au urmat aproximativ şapte revizuiri ale textului. 91/ 507/CEE şi a fost înregistrat în Italia. . dar care au implicat de fapt pe toţi aceia care prarticipă la obţinerea de date chimice care să servească ulterior la înregistrarea şi vânzarea medicamentului. a face credibile cercetările înseşi astfel încât să nu fie nevoie să fie repetate în diferitele ţări unde este cerută înregistrarea produsului respectiv. a unui înalt nivel ştiinţific. cu D. Modificările atingeau puncte importante chiar şi pentru "experimentarea asociată" şi pentru experimentarea cu substanţe cancerigene. textul a fost încheiat până în 1988. Normele pentru Buna Practică Clinică au fost concepute pentru a se adresa în principal industriilor farmaceutice care au în program experimentarea de noi produse. Comitetul Permanent pentru medicamente de uz uman (CPMP) al Agenţiei Europene pentru Evaluarea Medicamentelor (EMEA) a adus la zi Normele pentru Buna Practică Clinică (GCP . (15) . în general. în analogie cu ceea ce exista în SUA a impulsionat totuşi însăşi industriile farmaceutice care şi-au alcătuit un grup de lucru menit să elaboreze linii directoare cointeresând în acelaşi timp chiar CEE. uniformizândule cu cele internaţionale. În iulie 1996.M. adică "Normele unei Bune Practici Clinice" citate mai sus. Astfel. Toate acestea erau propuse pentru a se depăşi diferenţele ce persistau de la Stat la Stat pentru eliberarea autorizaţiilor şi pentru omologarea acestora în Europa. 86 din 27 aprilie 1992. Tinând seama de precedentele directive ale CEE pe această temă. Fiecare stat membru a desemnat un delegat pentru a participa la lucrările desfăşurate de "Working Party on Efficacy of drugs" unul dintre grupurile de studiu constituite de Committee for Proprietary Medicinal Products (CPMP) cu însărcinarea de a elabora documentul.prin Documentul Good Clinical Practice Consolidated Guidelines (CPMP/ICH/1995) (16) . deoarece consituie o bază de referinţă nu numai pentru UE (Uniunea Europeană) ci şi pentru Statele Unite şi 146 . Sunt de aceea strict interesaţi medicii şi cercetătorii care administrează medicamentul. a fost elaborată o primă formă a documentului Good clinical practice for trials on medical products in the European Community (GCP). care a văzut lumina tiparului în formă finală la data de 11 iulie 1990. Aceste ultime propuneri nu au fost însă aprobate şi nu au obţinut majoritatea.

în schimb. cărora nu li s-ar mai acorda posibilitatea de a aduce amendamente "locale" la protocolul supus examinării. Primatul persoanei este axul prim al eticii. stabilind condiţiile în care o persoană poate. Faţă de ediţia 1991 a GCP. al oricărei etici. legitimitatea principiului terapeutic. Valorile etice de referinţă Înainte de a trece la evaluarea cazuistică este necesar să amintim câteva valori şi principii fundamentale care revin aici. care au lucrat împreună pentru a emite un text unic de care trebuie să se ţină seama. Ca titlu de exemplu. Deoarece în acest for nu se pot aprofunda în detaliu elementele care diferenţiază cele două texte. sunt diverse modificări. ci doar aceea de a-l refuza sau a-l accepta integral . partea privind proiectul de experiment cu elaborarea datelor statistice. asupra cărora vom reveni mai încolo.in toto -. şi se desfiinţează expresia de "good manufacturing practice" (bună practică de fabricaţie). persoanele participante la studiu. este destul să spunem că. audit (expertiza). care nu aderaseră la GCP precedente. luare de poziţie asupra cercetării privind embrionii "in vitro" (art 18). De atunci. mai ales referitor la formula de consimţământ bazat pe informaţie din partea subiecţilor experimentului. În cea de a doua privinţă. în mod legitim.Japonia. tema socială conexă progresului ştiinţei. constituit din reprezentanţi al celor trei zone georgrafice (UE. Intangibilitatea şi nondisponibilitatea persoanei. sau inevitabilele elemente de problematică etică pe care le ridică uneori studiile efectuate în mai multe centre la examinarea lor de către Comitetele de Etică "locale". diferenţele privesc fie vocabularul fie indicaţiile pentru întocmirea protocolului. inerentă structurii protocolului. la fel ca în alte domenii ale medicinei. Convenţia pentru protecţia drepturilor omului şi a demnităţii fiinţei umane cu privire la aplicaiile lor în biologie şi în medicină: Convenţia asupra drepturilor omului şi asupra biomedicinei a Consiliului Europei (18) . comitetul de etică. sunt mai bine precizate următoarele notiuni: contraindicaţii ale medicamentului. tipologii de studiu chimic controlat. se ilustrează cu mai multe detalii informaţiile generale necesare redactării unui protocol de experimentare clinică. criteriile tutelei persoanelor incapabile să exprime un consimţământ în deplină cunoştinţă de cauză (art 17). În privinţa primului aspect. Am amintit de mai multe ori că persoana este valoare "transcendentă" în cadrul întregii realităţi create şi chiar pentru cine nu se află în interiorul credinţei creştine 147 . se consideră că în cazul de experimentri în mai multe centre. tratează temele referitoare la cercetarea ştiinţifică asupra omului. în ordine ierarhică. a fost creat un Comitet denumit International Conference on Harmonization (Conferinţa Internaţională pentru Armonizare) (ICH). (GMP). SUA şi Japonia). se elimină referirea distinctă la noţiunea de "etică". Nu lipsesc din text şi elemente criticabile (17). control de calitate. cu previzibile dificultăţi în ce priveşte practicarea cercetării farmacologice într-o ţară anumită. următoarele: apărarea vieţii şi a persoanei. opinia Comitetului instituţiilor participante la trial (experiment). să se supună cercetării ştiinţifice (art 16). Valorile în cauză în acest domeniu sunt. în general. sunt schiţate definiţiile pentru confidenţialitate.

dar viaţa fizică reprezintă valoarea fundamentală. În afara cazului de legitimă apărare. cercetarea ştiinţifică poate suferi o încetinire. pentru că pe ea se "fundamentează" toate celelalte dezvoltări ale persoanei şi toate celelalte posibilităţi de creştere şi de libertate. nu se poate niciodată ca un individ să fie expus unui risc mortal în folosul societăţii. Este principiul riscului proporţional care se configurează. care. atunci când este demnă de persoană. iar aceste limite sunt în special două: -societatea (sau autoritatea sau cercetătorul) nu -i poate cere unui subiect un risc mai mare decât subiectul însuşi şi-l poate asuma. Însă doar afirmarea acestui adevăr nu este de ajuns. datorită acestor limite deja menţionate.reprezintă valoarea neinstrumentală şi neinstrumentalizabilă (20) . Această presupusă distincţie am întâlnit-o deja în legătură cu avortul şi o vom mai întâlni când vom aborda problema eutanasiei. aici este cazul să se spună că în aplicarea produsului farmaecutic este inevitabil şi justificabil un minim de risc cântărit între riscuri şi avantaje pentru integritatea fizică a subiectului asupra căruia se desfăşoară experimentarea. şi anume. (23) În privinţa acestui principiu al sacrificiului particular pentru un bine superior se încadrează principiul solidarităţii sociale.. În virtutea acestui principiu este permis să i se ceară individului (întotdeauna în să în afară de ceea ce am spus despre cele două valori precedente de protejat) o cotă de sacrificiu sau de risc pentru binele întregii societăţi căreia îi aparţine fiecare. nu a-şi lua direct viaţa) chiar viaţa însăşi. Cu aceasta nu dorim să afirmăm că viaţa fizică a omului este valoarea exhaustivă a globalităţii persoanei: exigenţe morale superioare sau valori religioase pot cere un anume risc (a se expunere la risc. Medicina sau medicul nu au un coeficient de disponibilitate asupra vieţii pacientului mai mare decât are pacientul însuşi. dar "este împotriva oricărui bun simţ să fie violate valori umane fundamentale pentru a vindeca omul" (22) şi este împotriva moralei raţionale să se comită răul pentru a obţine binele.Tocmai pentru apărarea vieţii fizice ca valoare fundamentală a persoanei este legitimă înfruntarea sacrificiului de către o parte a organismului pentru salvarea organismului însuşi. înţelege şi mai clar această valoare primară a persoanei. intangibilitatea vieţii şi apărarea integrităţii acesteia constituie prima datorie şi primul drept. este fundamentul vieţii personale. deşi nu epuizează viaţa personală. Cum subiectul în comportamentul său moral va trebui să respecte în sine ordinea valorilor tot astfel medicul va 148 . subiectul care de la Cristos a devenit părtaş al vieţii divine însăşi. Nu se poate aplica conceptul de "parte" şi "tot" în acelaşi timp persoanei şi societăţii: în persoana individuală se află valoarea globală şi motivul fundamental al existenţei înseşi a societăţii (24) . pentru a evita un rău. Trebuie să fie înţeles bine acest principiu pentru a nu cădea în concepţia colectivistă asupra sănătăţii. În caz contrar s-ar comite un lucru absurd. În privinţa acestui principiu "o înţeleaptă administrare cere însă ca efectul nociv produs asupra organismului . dar atunci când este vorba despre viaţa personalizată. de aceea orice atingere adusă vieţii fizice (sau suprimarea ei) este atingere adusă persoanei. Asupra limitelor şi asupra aplicaţiilor acestui principiu s-a vorbit în capitolele precedente. Aici este nevoie să fin clari: persoana umană nu existe fără viaţă fizică.să fie un rău minor faţă de cel care sa urmărit să se evite. Trupul este coesenţial cu persoana şi viaţa trupului este apărată ca primă datorie a oricărui om.. s-ar comite unul mai mare" (21) Este limpede că. căci cineva ar putea distinge între viaţa fizică şi cea personală. Se spune: apărarea vieţii da. Cel ce contemplă imaginea Creatorului. Cealaltă valoare asupra căreia se orientează evaluarea etică despre care tratăm acum este cea care se referă la enunţarea principiului totalităţii sau principiului terapeutic. De aceea trebuie să punem limite foarte clare acestui principiu social.

Mai recent problema eticii protocoalelor s-a extins experimentelor clinice conduse în aşa zisele ţări în curs de dezvoltare. Ştim în ce măsură. care provin din valorile etice menţionate mai sus. la fel cum este să-i lipseşti pe copii de hrană şi de medicamente pe cei bolnavi. fiind un mijloc necesar pentru lupta contra maladiei. pot fi schematizate astfel: a) Experimentarea clinică a produselor farmaceutice. şi de natura proiectelor şi procedurale ale experimentării clinice (26) . aşa zisul "principiu teleologic" pentru a justifica experimente nocive sau imorale asupra fiinţelor umane în vederea procesului ştiinţific sau al binelui social ar însemna reintroducerea sub diferite nuanţe a falselor justificări care au condus la crime în lagărele de concentrare din timpul ultimului război şi a răsturna raportul persoană-societate. A reduce fondurile cercetării ştiinţifice este un lucru grav. pe de o parte dorinţa cercetătorului şi pe de altă parte logica economică a industriilor farmacologice pot să încalce cu uşurinţă limitele moralei personaliste (29) . Indicaţiile. corect înţeles. integritatea substanţială ( cea a minţii şi cea fizică). ci relativ: ştiinţa este a omului şi pentru om şi nu poate cere sacrificii nici impune violări asupra omului dincolo de ceea ce binele însuşi al persoanei umane. ceea ce semnifică condamnarea tuturor abuzurilor şi crimelor. garanţiile necesare privind securitatea şi inocuitatea care se cer în faza de cercetare. dacă este condusă corect şi în condiţiile moralmente acceptabile. b) Este datoria precisă a statului şi a comunităţii să încurajeze. a neglija reglementarea acestui sector ar însemna aservirea ştiinţei profitului şi trădarea aşteptărilor bolnavilor. În acelaşi mod. (25) A invoca. valorile citate acum motivează măsurile de corectitudine structurală. În fine. autoritatea statului nu va putea depăşi limitele stabilite de principiile precedente nici măcar în numele unui petins bine pentru indivizi. să finanţeze şi să reglementeze cercetarea ştiinţifică pentru uşurarea suferinţelor umanităţii şi pentru împiedicarea abuzurilor şi goanei după profit în dauna indivizilor şi a comunităţii. Indicaţii etice operative în privinţa experimentării pe om. nu numai că este îngăduită dar reprezintă şi un serviciu adus omului şi ia parte la bunătatea şi la valoarea ştiinţei. va trebui să obţină mai întâi consimţământul în cunoştinţă de cauză. supravieţuirea. -pentru că cercetătorul-medic acţionează asupra persoanei altuia. 149 . poate cere din partea indivizilor. moralitatea personală şi familială sunt factori şi valori superioare valorii sănătatevindecare. Medicina operează şi există pentru a salvgarda aceste valori nu pentru a le produce daune. (28) Trebuie adăugat de aceea că chiar binele ştiinţei nu este înţeles în sens absolut.trebui să facă şi pentru pacient. respectând întotdeauna acele limite obiective ilustrate înainte. emiţând norme clare în privinţa cercetării farmacologice şi protejării persoanei umane. de exemplu a celor naziste (27) . cum fac unii..

c) faza pre-clinică a experimentului va fi condusă cu toată acurateţea. nu există terapie standard disponibilă şi gravitatea patologiei impune un tratament. Totuşi. ale cărui avantaj şi scop nu au o conexiune imediată cu subiectul asupra căruia se aplică exprimentarea. adică bazat pe elemente complete. Asupra consensului în cunoştinţă de cauză în medicină (31) şi. nu ar trebui să fie condiţionate de lege într-atât încât să reprezinte o creştere de risc pentru faza aplicativă asupra omului. În cazul femeii la vârsta fertilă. trebuie să se insiste pentru ca un astfel de consens. să se producă într-adevăr în cunoştinţă de cauză. dependenţi sau condamnaţi la moarte). criteriul de excludere de la experiment se impune sub motivul ocrotirii necesare atât a sănătăţii femeii cât şi a copilului. Coeficientul de risc este evaluat şi în cazul voluntarilor şi experimentării efectuate de medic asupra lui însuşi.. poate fi administrat şi atunci când cererea consimţământului în cunoştinţă de cauză ar obliga ca pacientului să i se furnizeze infromaţii asupra stării bolii care ar putea cauza daune asupra 150 . trebuie să se facă anumite distincţii. Acest caz se poate petrece atunci când este folosit în regim de urgenţă un produs farmaceutic exprimental în tentativa extremă de a salva viaţa unui pacient după ce au dat greş toate celelalte mijloace terapeutice. pentru a fi cu adevărat liber şi deci cerut din partea unor persoane care nu prezintă forme de dependenţă morală sau constrângere fizică (copii. femeile la vârsta fertilă sunt excluse. accesibile şi uşor recepţionate. chiar dacă se realizează cu respectarea normelor de protecţie. Aceeaşi modalitate operativă. în ordinea experimentării (32) . în fine. Presupunând că produsul farmaceutic are un potenţial teratogen. astfel încât se vor dobândi maximum de cunoştinţe valabile şi se va reduce la minim riscul din faza aplicativă asupra omului. de aceea din acest gen de experimentare sunt excluşi toţi subiecţii incapabili să ofere un consens pe deplin liber şi conştient. Probele vor trebui suspendate imediat ce s-ar descoperi că nu mai există o astfel de proporţie şi garanţie. atunci este recomandat ca femeia care se supune studiului experimental să nu înceapă o sarcină în timpul experimentării (şi în structurile unde este posibil) să i se ofere posibilitatea de ilustrare a metodelor de reglementare naturală a fertilităţii. va trebui să prezinte un coeficient de risc proporţional cu scopul şi să poată garanta integritatea subiectului asupra căruia se realizează experimentul. f) Consimţământul în cunoştinţă de cauză este absolut necesar atunci când este vorba despre experiment non-terapeutic. în particular. Dacă însă. prin intermediul unei acţiuni asupra patrimoniului germinal părintesc. terapeutică sau non terapeutică. e) Faza clinică a experimentării. el poate fi presupus sau omis atunci când există raţiuni foarte grave de salvgardare a vieţii pacientului. devine necesară pentru un produs farmaceutic experimental de pe urma căruia nu pot fi excluse efecte dăunătoare directe asupra copilului conceput (sau indirecte. în cazul în care există tratamente standard alternative faţă de cel exprimentat sau în cazul experimentării asupra voluntarilor sănătoşi. Acest consens în cunoştinţă de cauză este cerut în mod normal chir şi pentru experimentarea terapeutică. puşcăriaşi. atunci când este cerut. d) Experimentarea va trebui condusă de o persoană competentă şi controlată de un specialist clinic competent şi conştiincios. în cazul femeii gravide sau în timpul lactaţiei. antrenând astfel şi persoana tatălui în regimul de atenţie cerut) (30). În optica aceasta. Va fi evaluată cu grijă mai ales includerea femeilor de vârstă fertilă în cercetările clinice. deci potenţial susceptibilă de graviditate înainte sau chiar în timpul experimentării. experimentele asupra animalelor. prizonieri. chiar şi dacă este îndepărtată posibilitatea unui efect teratogen asupra copilului conceput.

2. colaborarea altor categorii de operatori sanitari (farmacişti. 2. precum SUA. Tipologia studiilor clinice de farmacovigilenţă. să se evite dificultatea de alegere între tratamentul de comparat şi terapia experimentală . cercetare care nu le-ar aduce profituri sub diverse forme. evitând introducerea unor condiţii care ar putea altera acest raport.pentru un medic să semnaleze imediat autorităţii sanitare evenimentele adverse care este de presupus că ar avea legătură cu administrarea unui anumit produs farmaceutic. 3. s-a dezvoltat o strategie de colaborare internaţională coordonată de ONU. Se poate defini ca fiind o monitorizare a posibilelor reacţii adverse ale medicamentelor (35) şi comunicarea acestor rezultate făcută autorităţii sanitare. au fost întreprinse în unele ţări. l) Întrebuinţarea corectă a sistemului "placebo". întotdeauna. în domeniul clinic terapeutic. în schimb. timp. să fie presupusă facilitatea majoră de a demonstra semnificaţia statistică a unui placebo faţă de un tratament novator în confruntarea dintre cele două terapii (cea experimentală şi cea standard). de substanţe farmacologice (34) utile pentru tratamentul şi/sau vindecarea bolilor de minimă incidenţă epidemiologică sau de epidemii care lovesc populaţii economic lipsite şi deci în imposibilitate de a plăti tratamentele necesare. recomandabilă. Pentru ca utilizarea lui să se facă la scară generalizată. Este vorba despre o substanţă inertă fără efect farmacologic. medici de circă) şi un training (instructaj) adecvat formativ/informativ pentru medicul de bază cu scopul de a obţine o colaborare fezabilă în cadrul studiilor din faza a IV-a. proiecte de stimulente financiare pentru industriile care s-ar angaja să producă medicamente "orfane". Este.din punct de vedere etic. La un nivel mai general rezultă cât mai oportun existenţa băncilor de date internaţionale de farmacovigilenţă care în timp real să consimtă la efectuarea unui rapid şi eficient schimb de informaţii. în cazul maladiilor rare. Pentru acestea din urmă rigoarea etică este căutată şi îndeplinită prin menţinerea unui raport satisfăcător între medic şi pacient. Vom vedea separat cazul consimţământului pentru experimentarea pe minori. Recunoaşterea şi comunicarea evenimentelor survenite. în ansamblu. prevăzută în diferite experimente clinice controlate. asupra omului. Pentru bolile din Lumea a Treia. Aceasta ar fi administrată unui grup experimental aşa numit de "control" şi confruntat cu grupul de studiu căruia i se încredinţează spre testare respectivul produs farmaceutic. Pentru a evita situaţia şi ţinând cont de imposibilitatea practică de a obliga firmele farmaceutice să producă medicamente în pierdere. trebuie spus că nici GCP 1996 nu fac vreo referire la studiile din faza a IV-a care se referă fie la comparaţia cu alte produse farmaceutice aflate deja pe piaţă. Este vorba.bolnavului însuşi (bolnavi de cancer). i) Farmacovigilenţa . fie la studii de farmacovigilenţă. sau cuvenita rezervă cu care trebuie tratate datele referitoare la subiecţi care se supun unei experimentări clinice. iar autoritatea trebuie să ia măsurile necesare în termen operativ. Acestea se referă la: 1. în schimb. g) Protejarea datelor personale. 151 . În primul caz. În ambele cazuri industriile farmaceutice nu folosesc resurse. În al doilea caz. este nevoie de trei condiţii: 1. Tema nu este lipsită de implicaţii etice specifice (36). Textul revizuit din 1996 a GCP afirmă în aceată privinţă: "trebuie garantată confidenţialitatea documentelor care ar putea identifica subiecţii. este obligatoriu . respectându-se legile de confidenţialitate prevăzute de dispoziţiile normative aplicabile" (33) h) Atenţia faţă de aşa zisele medicamente "orfane". pentru motive etice. să fie eliminată orice posibilă interferenţă în interpretarea efectelor atribuite noului medicament.

Aceste motivaţii însă nu se bazează pe următoarele consideraţii cu caracter metodologic şi etico deontologic: (37) 1. Dacă. datorită căreia valoarea noului produs.din punct de vedere personalist. întotdeauna. mai frecvent. atunci folosirea lui asupra bolnavului. Obţinerea unui consens valid în cunoştinţă de cauză. pe planul eficienţei . De altfel. 4. în sens de pură experimentare şi în sensul experimentării asociate. din contra. condiţiile de liceitate etică a unui studiu clinic controlat utilizând sistemul placebo sunt. medicul poate folosi medicamentul pe pacient cu consimţământul său expres sau. administrare ad hoc a metodei placebo pe cale parenterală sau evaluarea efectelor cu mijloace diagnostice invazive). Ţinând cont de cele spuse până acum. în acest caz. Evaluare etică şi cazuri concrete Să încercăm să distingem acum cazuistica în complexitatea ei şi în raport cu ceea ce prevăd legile internaţionale şi naţionale. Dacă folosirea medicamentului ar trebui să fie în principal nu pentru binele pacientului respectiv. Să examinăm cazul în care medicamentul trebuie folosit pentru că. consimţământul obţinut de fapt nu este valabil şi se configurează ca o adevărată şi reală "înşelăciune". în cazul în care acesta nu este în măsură să îl acorde. explicit şi personal. 3. se întâmplă ca pacientul să nu primească o informare adecvată. Scopul medicinei este de a ţine cont de ceea ce există pentru a descoperi ceva mai bun.nu este pe deplin confirmată. nu numai că va trebui să fie precedată de verificări în privinţa caracterului infofensiv şi de licenţele pentru folosirea asupra omului. în privinţa unei utilizări generalizate a substanţei deja comercializate. următoarele: lipsa unei terapii consolidate proprie pentru boala şi/sau cazul în care (presupusa) terapie în curs prezintă grave efecte colaterale. a primit deja garanţiile asupra caracterului inofensiv în spaţiul experimentării de bază şi de laborator şi a obţinut licenţa de folosire pe om. 2. justificat din punct de vedere terapeutic. din punct de vedere etico-deontologic se pun alte probleme referitor la factorii ulteriori. derivate din folosirea metodei placebo (spitalizare. dacă este cu putinţă. în cunoştinţă de cauză. posibilitatea de a evita riscuri inacceptabile sau tulburări pentru pacient. Este iluzoriu ca un studiu. mai mult decât în legătură cu studiile ştiinţifice sau cu viitorii pacienţi. dar mai are nevoie de confirmări clinice şi de confirmări ulterioare. Medicul are o obligaţie primară de tip terapeutic în relaţia cu bolnavul. cu consimţământul rudelor sau al tutorelui. să aibă o validitate ştiinţifică absolută dat fiind că este demonstrat că măsurătorile sunt supuse de la sine unei apreciabile erori statistice.faţă de tratamentele uzuale . al experimentării asupra bolnavului. pe baza sistemului placebo nu eliberează deci medicul de datoria de a-i administra pacientului cel mai bun tratament. 5. Să ne oprim mai ales asupra cazului. ci pentru confirmarea medicamentului sau avantajul cercetătorului. dar va fi nevoie să primească în mod necesar consimţământul pacientului. S-ar putea întâmpla ca folosirea unei metode sau a unui medicament încă neconfirmat să reprezinte ultima şansă pentru o tentativă extremă de salvare a unei vieţi altfel pierdute: în 152 . întotdeauna de mici dimensiuni. Astfel de experiment poate fi făcut în sens terapeutic.

cu consimţământul explicit al pacientului.cazul acesta. altfel irecuperabil. fără să excludă orice pericol. de aceea. Rămâne de moralitate dubioasă experimentarea desfăşurată asupra persoanelor legate de munca sau de rolul experimentatorului. Experimentatorul trebuie să se menţină în starea de a putea întrerupe experimentarea în orice moment: fie atunci când ar trebui retras consimţământul. Aceasta este limita disponibilităţii pe care subiectul o are şi faţă de sine însuşi. pentru că medicamentul reprezintă unica terapie posibilă. Dorinţa de a face cu bună credinţă un gest eroic în beneficiul ştiinţei sau setea de admiraţie socială nu schimbă pe plan obiectiv evaluarea morală a experimentării asupra propriei persoane. folosirea vaccinului experimental împotriva turbării. caracterul experimental coincide cu cel terapeutic. Riscul căruia îi este supus voluntarul nu poate şi nu trebuie să depăşească bariera apărării vieţii şi a integrităţii substanţiale. 153 . În felul acesta. un spirit drept şi reflexiv admite fără îndoială că medicul ar putea. s-ar putea justifica. se aplică cu scopul acesta şi asigură liceitatea experimentării asupra voluntarului sănătos. Din împrejurările experimentării trebuie exclusă orice situaţie degradantă sau imorală şi orice intenţie lipsită de onestitate cu sau fără acordul subiectului supus experimentării (40). consimţământul însuşi. Experimentarea asupra persoanelor voluntare şi sănătoase. explicit şi personal. astfel. Pius al XII-lea afirma: "În cazurile disperate. organizarea experimentării trebuie să prevadă instrumentele necesare pentru a putea fi oprită în orice stadiu. are încă posibilitatea succesului. pe care am încercat să-l explicăm mai înainte. dar cu condiţii precise (39) . în cunoştinţă de cauză. În privinţa aceasta. datorită prezumpţiei unei constrângeri morale. limitele şi condiţiile pe care le-am expus în cazul subiecţilor voluntari sănătoşi. poate fi reţinut ca acordat în mod implicit şi tacit în voinţa generală a pacientului şi a rudelor care fac orice pentru a nu pierde viaţa pacientului. Experimentarea asupra propriei persoane. o operaţie care. un mijloc. să procedeze la aplicarea unui astfel de tratament". De aceea. Legile privind respectarea inviolabilităţii persoanei umane şi a disponibilităţii ei nu se schimbă atunci când este vorba despre persoana handicapată sau despre bolnavul mintal sau muribund (vom vedea şi cazul fetuşilor). Principiul solidarităţii sociale. chiar şi în acest caz rămân. dacă există un medicament. aceştia fiind incapabili de consimţământ. fiind vorba despre o persoană sănătoasă nu este cazul să fie presupus consimţământul. trebuie excluse cercetările realizate din pură curiozitate. făcut de Pasteur asupra unui copil. nu pot deveni subiecte de experimentare care necesită consimţământul în cunoştinţă de cauză. de exemplu. Prima condiţie este ca acest consimţământ din partea respectivelor persoane să fie liber. asupra celor incapabili de consimţământ poate fi condusă doar experimentarea terapeutică (38) . De aceea. atunci când nu poate fi obţinut direct de la pacient sau de la rude sau de la tutore. Chiar şi dincolo de această limită acţionează întotdeauna legea proporţionalităţii între risc şi avantaj. când bolnavul este pierdut dacă nu se intervine. sau când ar apărea riscuri neprevăzute.

trebuie introdusă distincţia între capacitate mentală reală şi capacitate juridică de consimţământ în cunoştinţă de cauză: în ordinea consimţământului. chiar şi în cazul deţinuţilor. în avantajul subiecţilor înşişi. 154 . dacă este instruit. presa medicală propune răspunsuri mai articulate. grave. unul este copilul de cinci ani şi altul băiatul de cincisprezece. oricum. oricum. Limitele obiective ale vieţii şi integritatea substanţială sunt valabile în orice situaţie.care au fost făcute chiar şi în America . după experimentarea pe copii. se spune însă că astfel de experimente nu ar trebui să comporte creşteri ale durerii sau tratamente degradante. Experimentarea asupra deţinuţilor. de imposibilitatea consimţământului liber şi în cunoştinţă de cauză. unii justifică. cu condiţia ca subiectul să fie bine informat şi fără iluzii în privinţa respectivă. Oricum ipoteza nu este luată în considerare în documentul de la Helsinki. Experimentarea asupra copiilor şi a minorilor. Unii adaugă şi consideraţia cu iz utilitarist sau "telologic". în limitele expuse înainte. o asemenea experimentare cu un astfel de risc este total inacceptabilă. care poate provoca irecuperabil căderea părului. Oferta experimentării voluntare este admisibilă. bazată pe marile avantaje pe care le-au adus anumite experimentări. în plus. precum. Din punct de vedere etic. Unele experimentări de substanţe cancerigene . care trebuie să fie verificată pe copii sănătoşi pentru a putea releva diferenţele pe subiecţii bolnavi. cu consimţământul celui condamnat. în sine ilicite. că există experimente al căror risc este aproape nul. În sfârşit. chiar şi un pact de altruism care ar comporta un anume risc (41). Dar această ipoteză de experimentare asupra condamnaţilor la moarte nu ţine seama după părerea mea.Este cazul de adăugat că atunci când se realizează experimente asupra propriei persoane legea va trebui să prevadă prezenţa altei persoane care să poată opri experimentul în cazul unor riscuri neprevăzute sau. chiar şi atunci când pot fi reduceri ale pedepsei. experimentări nesigure şi cu risc mortal: se spune că ar fi vorba despre un fel de înlocuire a pedepsei (a muri eventual datorită medicamentului în loc de a muri pe scaunul electric). consideraţi fiecare în parte şi cu consimţământul părinţilor sau al reprezentanţilor legali. Înainte de orice. De aceea. se subliniază posibilitatea de întregire ("identificare") a consimţământului părinţilor sau al reprezentanţilor legitimi cu consimţământul explicit al minorului care să aibă uzul raţiunii: fiind capabil de acte de generozitate poate accepta. Se aminteşte. prelevarea unei mici cantităţi de sânge pentru analiza gazelor sanguine. pentru tratamentul unor boli care nu pot fi atacate cu medicamente cunoscute. cum a fost în cazul experimentării vaccinului lui Salk care a permis. de exemplu. să învingă poliomielita. nu sunt deloc demne de aprobare nici asupra prizonierilor de război sau a deţinuţilor. şi alta este prelvarea la care ne-am referit mai sus şi care totuşi trebuie să aibă ca scop o experimentare.sau a altor substanţe cu risc sau dureroase. Deja în enunţarea principiilor generale am clarificat faptul că aceşti subiecţi fac parte din categoria celor care nu sunt abilitaţi sau capabili de un consens valid şi deci asupra acestor subiecţi experimentarea trebuie definită ca licită doar dacă este desfăşurată cu scop terapeutic. care poate chiar să contracteze o căsătorie validă. În cazul condamnatului la moarte (în ţările în care pedeapsa cu moartea încă există). În ultima vreme. tocmai din cauza dificultăţii de a obţine un astfel de acord. după unii autori nu ar trebui să fie considerat doar factorul vârstă ci şi cel de risc: una este experimentarea unui medicament în dermatologie.

Experimentarea prin trials clinic randomizate. cu condiţia să nu existe riscuri relevante nici pentru viaţa nici pentru integritatea fizică a subiectului (44). pentru ca subiecţii de experimentare să ignore cărui grup îi aparţin. realmente sau din punct de vedere juridic incapabil de consimţământ. ci nici o parte dintre aceia care conduc experimentarea. după cum prevăd legislaţiile naţionale." (42) Să reţinem că. în cazul unui succes (43) . În aceste condiţii se vorbeşte despre experimentare "dublu orb". în mod fericit. în cazul subiecţilor care se află în reală incapacitate de consimţământ. Este ştiut că traiectul experimentării necesită de cele mai multe ori. este condamnat la o moarte sigură datorită bolii nu schimbă nici natura nici măsura protecţiei sale morale. chiar dacă sub anumite condiţii: "În cazul de incapacitate legală. (cel care furnizează medicamentele şi culege datele referitoare la efecte). chiar dacă de aici ar putea rezulta. întotdeauna în acord cu legislaţiile naţionale. date preţioase pentru ştiinţă şi societate.Declaraţia de la Helsinki. În folosirea acestor metodologii (randomizare. dublu orb) pot apărea probleme etice în cadrul problemelor tehnice. sau între un grup căruia trebuie să îi fie administrat medicamentul experimental şi un grup căruia nu trebuie să îi fie administrat medicamentul: datorită faptului că alegerea subiecţilor unui grup sau altul deseori se face la întâmplare (at random) se vorbeşte despre trials clinic randomizate. proprie celor care nu au încă sau nu vor mai putea avea uzul raţiunii. întotdeauna pentru a evita aceeaşi posibilitate a influenţelor subiective: doar cel care controlează întreaga executare a experimentării cunoaşte distribuirea efectivă a medicamentului şi a placebo-nului. temă asupra căreia ne-am oprit mai înainte. dar probabilistă. dar cu capacitate reală de consimţământ liber şi în cunoştinţă de cauză. acesta trebuie obţinut alături de cel al tutorelui legal. În mod sintetic se pot da următoarele indicaţii (45) : 155 . Atunci când nu numai subiecţii asupra cărora se experimentează nu cunosc această distribuţie. metodica controlului între două grupe de pacienţi cărora le sunt administrate două tipuri de medicamente (cel experimental şi cel standard). Faptul că un subiect de vârstă minoră. Existenţa acestor condiţii ar trebui să fie riguros evaluată de către un Comitet de Etică. În anumite protocoale. consimţământul trebuie să fie obţinut de la tutorele legal. sunt moralmente inadmisibile experimentele non-terapeutice. Acolo unde incapacitatea fizică sau mintală face imposibilă obţinerea unui consimţământ în cunoştinţă de cauză sau când subiectul este un minor. Dacă însă ar fi vorba despre incapacitate juridică. ar fi vorba mai degrabă de experiment terapeutic. actualizată de Asociaţia Medicală Mondială în 1996. placebo. se exprimă în materie cu o formulă nu cu totul explicită. consimţământul rudelor care au responsabilitate asupra lui îl înlocuieşte pe cel al subiectului. Se poate considera în această ipoteză doar cazul folosirii unui medicament experimental ca ultimă şansă în tentativa de a salva viaţa minorului care nu ar putea fi salvată cu medicamentele cunoscute: în cazul acesta. Atunci când minorul este întradevăr capabil să-şi dea propriul consimţământ. acest consimţământ întărit de cel al reprezentanţilor legali ar putea fi considerat valid pentru experimentarea non-terapeutică. pentru verificarea efectelor unui anumit medicament. grupului "martorilor" trebuie să li se administreze placebo. cu scopul de a evita componenta factorului psihologic (expectativa unui efect).

nu se justifică deloc din punct de vedere etic şi ar sfârşi prin ştirbirea credibilităţii medicilor şi spitalelor. este necesar să se ceară consimţământul subiecţilor în privinţa experimentării şi a metodicii folosite. să prevadă pierderea şi distrugerea embrionului.a) Când se procedează la experimentarea unui nou medicament pentru o cercetare non terapeutică asupra bolnavilor care se află deja în tratament. Problema experimentării a trebuit să fie abordată şi mai acut în ultima vreme. în aceste cazuri.ca circumstanţă a tehnologiilor de procreaţie. de altfel. sau că este vorba de experimentare farmacologică sau de studiul experimental al biologiei embrionale. Este în firea acestei experimentări. în mod succesiv. În pregătirea amintitei Convenţii europene asupra drepturilor omului şi a biomedicinei. chiar şi atunci când ar trebui să se aplice metoda "dublu orb". Fie că este vorba despre experimentare genetică (ADN recombinant) sau de substituiri de cromozomi. ca circumstanţă agravantă. 156 . sau s-ar face doar în mod limitat. ci de a transforma în "obiect" de experimentare embrionul aruncat spre suprimare. făcând abstracţie de tipul şi de scopurile experimentării. iar necesitatea de a obţine consimţământul în cunoştinţă de cauză este îndeplinită. b) Când experimentarea se desfăşoară cu caracter terapeutic. Greşeala. pentru producerea de cosmetice. Experimentarea pe fetuşi şi pe embrioni umani. 18 (48). nu numai pentru că se dă viaţă unei fiinţe umane în afara vieţii matrimoniale. În cazul în care acest lucru nu ar putea fi propus (refuzul de a se supune exterimentării în aceste condiţii. care nu interzice în mod explicit cercetarea pe embrioni "in vitro". este necesar din punct de vedere etic să se accepte că suspendarea terapiei obişnuite nu trebuie să expună daunei sau riscului sănătatea sau viaţa pacienţilor. dacă aceasta este admisă de normative naţionale. în general (46). Concluzia a fost un compromis formulat în art. fie ca furnizare de material de experiment (47) . Mai mult. va trebui să existe asigurarea că suspendarea terapiilor obişnuite nu riscă sau nu dăunează pacienţilor şi că medicamentul care se administrează pentru experimentare are o previzibilă eficacitate nu inferioară celei deja cunoscute. din punct de vedere etic judecata rămâne negativă. inacceptabilă nici măcar din motive ţinând de sănătatea pacientului. că sunt cunoscute condiţiile care se cer pentru experimentarea pe om. datorită denunţurilor care au fost publicare despre traficul cu fetuşi avortaţi. componentă puternică emotivă a subiecţilor). Am făcut o evaluare etică negativă a acesteia. fie pentru uz industrial. anunţul din partea cercetătorilor (49) în legătură cu prelevarea de ţesuturi cerebrale fetale sau de glande suprarenale fetale. Viciul de finalitate priveşte în mod global moralitatea actului. tema a comportat o discuţie îndelungată şi a fost stabilită distincţia dintre producerea de embrioni cu unicul scop de a fi folosiţi pentru experimente şi întrebuinţarea embrionilor "reziduali" tot cu scop experimental . cu scopul de a fi inserate în indivizi afectaţi de maladia Parkinson. Noutatea temei Am făcut deja o evaluare în privinţa experimentării pe embrioni umani în domeniul fecundării in vitro. de altfel. ci mai ales pentru că scopul nu este de a face să se dezvolte un fiu. Au urmat. făcând însă apel la obligaţia de a-i conferi embrionului protecţia adecvată. toate aceste metode nu sunt admisibile din punct de vedere etic. Considerăm.

dat fiind că în problema de mai multe ori reclamată şi demonstrată. Totuşi. Intervenţia terapeutică asupra fetusului. este vorba întotdeauna de viaţa unei fiinţe umane căreia i se recunoaşte demnitatea de persoană umană (50) . viabil sau nu. Deosebirile cele mai relevante din punct de vedere etic sunt cele referitoare la scopul intervenţiilor asupra fetusului. Se presupune că experimentarea pe fetuşii vii poate fi dirijată în interiorul uterului. problemă care însă nu este privită doar din perspectiva factorului de risc al fetusului în momentul folosirii tehnici de diagnosticare. "pre-embrion". Şi Instrucţiunea "Donum Vitae" a Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei subliniază această identică relevanţă etică a termenilor "zigot". În sfârşit. trebuie ţinut cont de natura riscului pentru unii embrioni vii: dacă intervenţia sau experimentul poate provoca moartea sau poate compromite integritatea substanţială a vieţii în curs de venire pe lume. sau în cazul hidrocefaliei. dar toate desemnează rodul. Să luăm în considerare cazuistica diferenţiată. este licită. ca părinţii să-şi dea consimţământul în cunoştinţă de cauză. căci este la mijloc subiectul care poate nu şi-ar da consimţământul. unii reţin faptul că aceste intervenţii chirurgicale ar putea fi realizate cu rezultate mai bune în faza post-natală imediată (52). experimentarea terapeutică sau cu intenţii terapeutice. prelevarea de ţesuturi pentru tratamentul unor persoane bolnave. Mai mult. dar se poate gândi chiar că fetusul ar putea supravieţui întreruperii voluntare a sarcinii. dar cu particularitatea cazului. Intervenţiile intrauterine cu caracter terapeutic În afara transfuziilor de sânge pentru salvarea vieţii fetusului. "embrion" şi "fetus". dar şi din perspectiva legăturii cu avortul selectiv. când există o serioasă probabilitate de succes. pe cel al celui interesat. cu adevărat liber. scopul poate fi: pura experimentare biomedicală. medicală sau chirurgicală) va trebui să fie garantată de trei condiţii esenţiale: să fie cerută de motive serioase şi rezonabile. de exemplu. în cazul malformaţiilor sau obstrucţiilor căilor urinare. şi mai relevantă este distincţia privitoare la condiţia fetusului: viu. orice intervenţie terapeutică (diagnostică sau curativă. ca şi asupra oricărui individ uman. care au dus la salvarea multor copii nenăscuţi. al generării umane din primul moment al existenţei ei şi până la naştere (51) . de aceea să nu fie amânată până după naştere în perspectiva îmbunătăţirii condiţiilor de efectuare. De aceea. să nu existe un risc grav pentru viaţa şi nici pentru integritatea fizică a fetusului sau a mamei (deci trebuie evitată provocarea unor daune grave fetusului sau mamei). astăzi se extind prin progresul ştiinţei şi asistenţei prenatale chiar şi intervenţii de chirurgie fetală. consimţământul care îl substituie şi reprezintă. mort prin avort spontan sau prin întrerupere voluntară de sarcină. vizibil sau nu.Nu facem deosebire între embrioni şi fetuşi în ceea ce priveşte aspectul etic. care indică doar stadii succesive ale dezvoltării unei fiinţe umane. Şi în acest domeniu este valabilă intervenţia diagnostică ce se configurează drept "diagnoză prenatală". după cum am tratat separat (53). chir şi dintr-un punct de vedere legal. 157 . mort.

pentru că subiectul individual nu este o parte a organismului social. conform regulilor deontologice prevăzute în cazul copiilor. independent de cercetător. trebuie reţinute ca fiind licite intervenţiile asupra embrionului uman cu condiţia să respecte viaţa şi integritatea embrionului. ori de câte ori ar fi vorba. În acest sens. trebuie afirmat în schimb că folosirea embrionului sau a fătului uman ca obiect de experimentare constituie o crimă faţă de demnitatea lor de fiinţe umane. pentru că un scop bun nu poate fi atins printr-un mijloc rău. Nu poate fi acceptată nici raţiunea că. în felul acesta. enciclica "Evangelium Vitae" precizează: ". Însăşi Declaraţia de la Helsinki interzice experimentarea non-terapeutică asupra subiecţilor incapabili de consens. într-o tentativă extremă. Fetusul nu trebuie tratat ca un cobai. În privinţa drepturilor omului. trebuie să fie respectaţi ca orice persoană umană" (57) . poate fi avantajată cercetarea pentru vindecarea altor subiecţi umani. De aceea. nici despre dreptul la obiecţinea de conştiinţă (din partea experimentatorului) faţă de practicile de cercetare "pe viu" sau "in vitro" în domeniul procreativităţii. datorită voluntarităţii cerute pentru participarea la astfel de incursiuni ştiinţifice. Intervenţiile de pură experimentare ştiinţifică Amintind că fetusul ca embrion are demnitatea persoanei umane şi că. trebuie precizat. nu se spune nimic despre tratamentul asupra fetuşilor după moartea provocată sau spontană.. de terapii experimentale întrebuinţate spre beneficiul embrionului însuşi cu scopul de a-i salva viaţa.. chirurgicală sau de alt tip. despre dreptul la viaţă care ar trebui să constituie dreptul prim al oricărui individ. adică. poate fi licită recurgerea la medicamente sau la proceduri nevalidate încă în întregime" (55). ci este finalitatea societăţii. ar fi fost hotărâtă moartea fetusului prin avort. Aplicarea acestui principiu moral poate necesita delicate şi deosebite precauţii fiind vorba despre viaţa embrionară sau a fetuşilor" (54) .E clarificatoare în privinţa aceasta Instrucţiunea "Donum Vitae": "La fel ca pentru orice intervenţie medicală asupra pacienţilor. iar prin întreg binele umanităţii. viabili sau nu. şi în lipsa altor terapii valide. din acest motiv este considerată imorală pura experimentare pe fetuşi vii. (56) Chiar şi atunci când. ci să fie realizate cu scopul vindecării acestuia. chiar dacă nu a fost prevăzut rezultatul mortal. este subiect incapabil de consimţământ. în sfârşit. să nu comporte riscuri disproporţionate la adresa lui. binele comun este înţeles ca bine al indivizilor. Şi mai departe: "În cazul experimentării clar terapeutice. Oricare ar fi genul de terapie medicală. nu este licită intervenţia experimentală asupra fetusului încă viu pentru că "dacă ei sunt vii. În această privinţă. este necesar consimţământul liber şi în cunoştinţă de cauză al părinţilor. trebuie reţinute ca imorale experimentările făcute doar în scopul cercetării ştiinţifice. citata Convenţie europeană asupra drepturilor omului şi a biomedicinei prezintă omisiuni şi insuficienţe. pe de altă parte. îmbunătăţirii condiţiilor sale de sănătate sau supravieţuirii individuale. de asemenea. Aici nu este valabilă raţiunea conform căreia partea este sacrificată pentru întreg. 158 . înţelegând prin parte individul fetal. care au dreptul la acelaşi respect datorat copilului deja născut şi oricărei persoane". care în cazul acesta este reprezentat de suprimarea unui individ uman. nici. că asupra fetuşilor se pot face doar intervenţii terapeutice.

trebuie să fie constatat cu siguranţă. (61) Chiar dacă nu se ţine seama de această circumstanţă. inclusiv reducţia embrionară. lucru care. unii fetuşi supravieţuiesc procedurii şi uneori sunt chiar viabili. oricum. Prelevarea ţesuturilor fetale cu scopul transplantării 159 .. atunci când avortul se produce prin expulzare sau histerotomie. În plus.. şi acest lucru este ştiut de cercetători. independent de fiinţa vie. trebuie să fie respectate ca rămăşiţele celorlalte fiinţe umane". care îi conferă o valoare superioară şi îl face demn de respect. Când fetusul provine dintr-un avort voluntar. sau moartă. este ilicită formarea de embrioni in vitro. avortul este mereu urmărit ad hoc şi deci la sfârşitul intervenţiei fetusul poate fi încă viu chiar dacă nu viabil. eventuala legătură implică colaborarea la avort. Dacă. această legătură se stabileşte întotdeauna. deci. cum ar dori unii . viabili sau nu. pentru întrebuinţarea fetuşilor. practica riscă astfel să fie încurajată pe considerentul de a cere consimţământul mamei. (60) În privinţa fetuşilor deja morţi. (62) În cazul fetuşilor proveniţi din avorturi spontane. (59) Experimente asupra fetuşilor umani avortaţi Atunci când vorbim despre fetuşi umani avortaţi ne referim la fetusul din afara uterului. repetăm. în special atunci când nu este sigur transferul lor în aparatul reproductiv al femeii". în scopul studierii bolii. fetuşii avortaţi sunt vii. adică şi asupra aşa zişilor "embrioni precoci". va trebui să existe acordul părinţilor sau al mamei. În sfârşit. direct sau indirect . Practica de a menţine în viaţă fetuşi sau embrioni umani. care sunt consideraţi ca neimplantabili. viabilă sau nu. suprimarea şi orice formă de manipulare de embrioni congelaţi şi/sau reziduali. Convenţia interzice discriminarea doar faţă de persoană şi nu faţă de fiinţa umană.în măsura în care. dincolo de constatarea morţii.chiar şi prin intermediul Comitetelor Etice. trebuie să se facă distincţie între fetuşi proveniţi din avort spontan şi fetuşi din avort voluntar. va trebui să existe un avantaj rezonabil şi previzibil ala cestor cercetări pe plan uman. in vivo sau in vitro. o utilizare din partea acestora de la sine ar putea fi licită dacă nu există nici o legătură cu acorduri stabilite anterior şi participare la avort. se reţine ca ilicită "suprimarea. condiţie care trebuie să fie mereu îndeplinită... De exemplu. la deja amintitul articol 18. orice experiment neterapeutic asupra embrionilor începând din momentul formării lor. odată afirmat faptul că este artificială diferenţierea între conceptul de individualitate umană (şi cel de persoană) şi valenţa fundamentală a omului. Şi normativa franceză în privinţa cazului analog de prelevare de ţesuturi din fetuşi proveniţi din avortul voluntar pune această problemă etică şi o declară relevantă până la punctul de a admite posibilitatea obiecţiei de conştiinţă din partea acelora care ar fi chemaţi să colaboreze în domeniul acesta. şi orice formă de manipulare a embrionilor chiar şi înainte de ziua a 14-a de dezvoltare. (58) Din punct de vedere etico personalist.În planul insuficienţelor textuale. în scopuri experimentale sau comerciale este cu totul contrară demnităţii umane. Instrucţiunea "Donum Vitae" (63) aminteşte că "Cadavrele de embrioni sau de fetuşi umani. va trebui exclusă orice formă de speculare sau chiar de compensare de tip comercial. avortaţi în mod voluntar sau nu. termeni utilizaţi în text în mod artificial distinct şi abordează tema cercetării asupra embrionilor concepuţi "in vitro". şi nu s-ar simţi capabili în conştiinţă să dirijeze experimentele pe fetuşi proveniţi din întreruperea voluntară a sarcinii. sunt valabile indicaţiile amintite pentru intervenţiile intrauterine şi pentru minori.. de fapt.

şi chiar ar fi mai puţin susceptibile reacţiilor imunitare de incompatibilitate-respingere. este curios că nu există legi în acest sens. exercitat asupra fetuşilor vii şi care este cauza directă a morţii lor.cu scopul transplantului asupra unei persoane afectate de boli intratabile astfel: poate fi vorba despre transplant de măduvă osoasă (pentru tratamentul leucemiei). este evident un caz ilicit. chiar dacă nu sunt vitali. ar fi un mai mare succes terapeutic. şi cu riscul unei grave dăunări sau al morţii fetusului. (65) De fiecare dată când în laboratoare sau în spitale funcţionează practici de acest gen în condiţii inadmisibile din punct de vedere etic. atâta vreme cât există pentru apărarea animalelor împotriva experimentului şi pentru executarea autopsiilor asupra cadavrelor. sunt valide observaţiile şi condiţiile propuse în paragraful precedent. terapeutice. Întrebuinţarea fetuşilor vii. 160 . analogă celei formulate pentru copii şi în armonie cu drepturile familiei. 1046/1986 asupra întrebuinţării embrionilor şi fetuşilor umani în scopuri de diagnoză. în primele momente. (66) Chiar de curând. Dar riscul este să se caute pe cât posibil nealterate. trebuie să fie interzisă. În consecinţă.O asemenea prelevare poate fi urmată . din ţesuturile lor în perioada care precede avortului sau care urmează imediat trebuie să fie moralmente exclusă. orice intervenţie asupra fetuşilor vii. decât dacă prelevarea s-ar produce imediat. ţesuturile în mod normal nu ar fi apte pentru transplant. după cum se afirmă în Carta Drepturilor Familiei. Ulterior. Este semnificativ că şi în atare document. În orice caz. Dacă este vorba despre fetuşi morţi (prin avort spontan sau prin întrerupere voluntară de sarcină). există obligaţia obiecţiei de conştiinţă din partea celui ce le percepe iliceitatea.după cum s-a şi realizat (64) . astfel încât embrionii şi fetuşii umani trebuie să fie trataţi în toate împrejurările cu respectul datorat demnităţii umane (m. În schimb. Apar şi aici ipotezele precedente: dacă este vorba de prelevări din fetuşi vii. 1100/1989 (67). O încercare de acest gen a fost denunţată sub titlul "trafic de fetuşi umani". însuşi Consiliul Europei a subliniat această linie cu privire la folosirea embrionilor cu scopul cercetării prin Recomandarea nr. Protecţia embrionilor trebuie să fie susţinută chiar şi de normative şi de legi. Este de dorit ca şi într-un for internaţional să fie formulată o cartă a drepturilor embrionului. publicată de Biserica Catolică. Va trebui ca legislaţiile naţionale să recepţioneze aceste indicaţii. pe tema protecţiei şi apărării vieţii pe cale de a se naşte şi a copilului nenăscut. pentru a preleva. de celule nervoase sau de ţesuturi hepatice sau pancreatice. 10). Avantajul ţesuturilor în fază de rapidă dezvoltare celulară. capabile să se regenereze şi deci să se caute un fetus vital prin intermediul unor femei predispuse la avort şi cu clinici în care se practică avortul voluntar. Adunarea parlamentară a Consiliului Europei a emis Recomandarea nr. pentru că previziunea morţii nu schimbă liceitatea actului care lezează. Convenţia europeană asupra drepturilor omului şi asupra biomedicinei care are o greutate importantă din punct de vedere juridic. ştiinţifice şi industriale. a diminuat această apărare prin citatul articol 18. provenit de la un Organism "laic" se afirmă existenţa unei vieţi umane chiar din momentul fertilizării. dar "neviabili".

o dată garantată condiţia constatării morţii pentru prelevarea din cadavru şi a bunei supravieţuiri a donatorului viu. sunt amintiţi anii '68-'70 pentru entuziasmul în materie de transplant cardiac. precum în vehiculata ipoteză a transplantului de "cap/trunchi ". Încrederea în succesul din acest domeniu al transplanturilor a avut alternanţe: au existat momente de euforie urmate de momente de mai mare precauţie. pancreasul şi.A doua parte: Bioetica şi transplanturile de organe Progresele ştiinţifice şi tehnice Intervenţia ştiinţei medicale şi a tehnicilor chirurgicale în domeniul transplanturilor reprezintă unul din elementele de progres continuu şi rapid. În câteva decenii (în special în ultimii 30 de ani) transplanturile s-au făcut cu organe din ce în ce mai importante: rinichiul. (1) Ipotezele tehnice se extind şi mai mult spre noi obiective: transplant de porţiuni de encefal (hipofiză. Ceea ce a permis în mai mare măsură progresul în acest domeniu. constatarea morţii pentru transplanturile de la cadavru " cu inima bătând" şi în fine. Mai multă încredere este datorată şi faptului de a putea dispune astăzi de medicamente mai eficiente pentru combaterea fenomenului respingerii (ciclosporina A). totuşi se întrevede posibilitatea tehnică. aceste experimente au constituit o bază şi o încurajare pentru studiul histocompatibilităţii. iar atare studiu a favorizat la rândul său dezvoltarea tehnicilor de transplant. sporirii cererilor. legitimitatea transplantului experimental. a fost faptul că posibilitatea experimentării pe animale şi astfel a deduce tehnici valide pentru om este foarte ridicată. dreptul societăţii de a preleva organele de pe cadavre în lipsa consimţământului explicit. după descoperirile lui Landsteiner din 1900: chiar dacă transfuzia de sânge nu poate fi definită chiar ca transplant. hipotalamus). ficatul. liceitatea unor transplanturi care pot influenţa identitatea persoanei ce primeşte. chiar dacă acum nu s-a ajuns la efectuarea de transplanturi de trunchi/cap asupra omului. numărului restrâns de donatori. Au adus o contribuţie studiile în privinţa transfuziei de sânge şi în privinţa grupelor sanguine. problemele etice au devenit mai complexe. La prima vedere sar părea că scopul fiind în mod clar terapeutic. Pe măsura progresului tehnicilor. E de asemenea proprie anilor din urmă încercarea de transplant heterolog de inimă de babuin şi de ficat de cimpanzeu. inima. în măsura în care ţesutul inserat în organismul receptor are un timp scurt de supravieţuire. Consimţământul în cunoştinţă de cauză din partea primitorului. stabilirea criteriilor cu care să fie desemnate organele de transplantat între diferite persoane aflate în aşteptare (2): toate acestea sunt probleme complexe. gonade. devine acum din ce în ce mai complexă. liceitatea compensaţiilor. după care a urmat o perioadă de mai mare prudenţă. ce părea să se simplifice până în urmă cu un an. În linii generale şi introductive trebuie să admitem şi că problema etică. Acum asistăm la o reapariţie a optimismului împins la frontiera umanului. libertatea donatorului şi a rudelor. dincolo de alţi factori legaţi de evoluţia chirurgiei. problema etică devine simplă şi rezolvabilă în mod pozitiv. calităţii organelor susceptibile de a fi transplantate. multiple şi mai degrabă recente. (3) 161 . Alt factor determinant a fost progresul cunoştinţelor în materie de imunologie realizat în ultimii douăzeci de ani. până la transplantul de gene în spaţiul ingineriei genetice şi al ţesuturilor fetale despre care am vorbit separat.

care în sine nu face parte din abordarea transplanturilor de organe umane. de asemenea. (4) Ca un corolar al acestei tehnologii a transplantului ar trebui să se vorbească şi de implantul de organe artificiale. care este carta sa fundamentală şi. Semnalăm în mod particular indicaţiile privitoare la consimţământ pentru prelevarea organelor de la persoana vie şi cele privitoare la sancţiunile precise în cazul declarării false a morţii pentru a obţine anticipat transplantul de la cadavru. Indicaţia generală şi tendinţa documentului este de a favoriza printre statele membre posibilitatea de se prevala de "consimţământul prezumptiv". Această poziţie a fost subliniată chiar de Conferinţa Miniştrilor europeni ai Sănătăţii desfăşurată la Paris pe 16-17 noiembrie 1987. inserările şi prelevările de ţesuturi şi de organe de origine umană (Recomandarea 78/29. definiţii şi invitaţii adresate statelor membre pentru legislaţiile lor naţionale. principiile etice generale. (5) Pentru a garanta o mai mare uniformitate legislativă între diferitele ţări europene Recomandarea 78/29 aprobată de Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei la 11 mai 1978 conţine o serie de reguli. ca să spunem aşa. care garantează măsurile de prevenţie. dar deseori reprezintă o fază sau o alternativă. raportul între tehnologie şi etică. de probleme referitoare la transplanturi. unele ipoteze ce ţin de o problematică etică particulară. A doua parte: Bioetica şi transplanturile de organe Perspective legislative şi cooperare internaţională Consiliul Europei. de schimbare a testului de compatibilitate a ţesuturilor (Acordul n. acolo unde nu rezultă în mod explicit voinţa contrară a subiectului de viu. mereu pe planul enunţării principiilor generale. constituţională. Carta Socială Europeană. sunt orientate în favoarea colaborării şi a securităţii sanitare şi spre împiedicarea comercializării. 84 din 1974). pe planul legislaţiilor sanitare. situaţia juridică internaţională şi naţională în vigoare. Pentru a ne ordona materia vom trata următoarele argumente: clasificarea diferitelor modalităţi şi tipuri de transplant.Deasupra ipotezelor şi problematicilor particulare se află mereu problemele de fond ale întregii bioetici: raportul dominare-respectare a persoanei faţă de natura corporală. tendinţa este de a considera cadavrul ca res communitatis: în acelaşi timp se invită la respect faţă de convingerile 162 . după principiile ce au inspirat Convenţia Drepturilor omului. (6) De aceea. Recomandarea 79/5). a dezvoltat o intensă activitate de cooperare între statele membre. Codul European de Securitate Socială. pentru prelevarea de organe post mortem. Principiile călăuzitoare care au însufleţit legislaţia Consiliului Europei în materie de transfuzii de sânge (Codul de la Reykjavik din 1975). tratamentele medicale şi de reabilitare. În aceeaşi Recomandare guvernele sunt invitate să prevadă în documentul de identitate sau în permisul de conducere posibilitatea de declaraţie preventivă din partea cetăţenilor pentru donarea post mortem. care la articolul 11 prevede obligaţia din partea naţiunilor de a salvgarda şi ocroti sănătatea cetăţenilor şi. Sunt amintite în primul rând în cadrul european.

pentru a cunoaşte tipizarea şi pentru transportul aerian al organelor şi. aprobate de Conferinţa Internaţională a Ordinelor Medicilor din Comunitatea Economică Europeană (CEE) .trebuie subliniată interzicerea de a comercializa părţi ale corpului uman.religioase ale celui aflat încă în viaţă. problema acceptării morţii şi a menţinerii în viaţă a subiectului mort din punct de vedere clinic cu scopul de a nu lăsa să se întrerupă activitatea organelor destinate transplantului. În acest text. locul şi condiţiile prelevării şi transplantului.argument amânat pentru un ulterior protocol specific . 6 ianuarie 1987. Recomandarea 79/5 cuprinde măsurile de garanţie şi vamale pentru transportul rapid şi înlesnit pe plan internaţional al substanţelor destinate transplantului. Articolele 9 şi 14 ale acestei Recomandări prescriu gratuitatea donării de organe şi de ţesuturi. în octombrie 1987. în sfârşit. în caz de calamitate. chiar al sângelui pentru transfuzii şi al altor substanţe destinate transplantului. integrate conform celor stabilite de Rezoluţia Parlamentului European n. Prin constatarea morţii clinice este interzisă prelevarea dacă donatorul nu a pierdut ireversibil şi total funcţiile cerebrale: dar se precizează că aceasta nu exclude ca unele funcţii ale anumitor organe să poată fi menţinute în viaţă în mod artificial (7) . Înainte de a aborda mai detaliat aspectele etice ale problemei menţionăm câteva documente cu caracter deontologic. Marfa călătoreşte cu "etichetă" europeană. 24/79 asupra băncilor de organe (8) sunt organizate "băncile" de date şi colaborările pentru transferul către acestea. 163 . chiar dacă nu este pe larg abordat argumentul donării de organe post mortem . Noul Codice Italian de Deontologie medicală (1995) consideră în două articole. astfel de convingeri ar comporta contrarietatea faţă de donarea de organe post mortem. 14 şi 15 ale Principiilor de Etică medicală europeană. consimţământul în cunoştinţă de cauză (informat). Asupra fiecăruia dintre aceste principii trebuie să facem pe scurt câteva reflecţii. Celelalte prescripţii privesc examenele prealabile. o Declaraţie asupra transplanturilor de organe. Să mai cităm. aflate în conexiune în plan internaţional pentru a repera organul de transplantare. drepturile de rambursare a cheltuielilor şi garanţia asigurărilor sociale pentru daune rezultate din donarea ex vivo. 36 şi 37. (10) Aspectul etic al problemei: principiile generale Principiile generale care definesc problema etică a transplanturilor sunt trei: apărarea vieţii donatorului şi a receptorului. Chiar a XXXIX-a Adunare a Asociaţiei Medicale Mondiale (AMM) a aprobat. ce stabileşte aşa numita "Convenţie asupra Bioeticii" a Consiliului Europei (9) . Datorită acestor dispoziţii. Fac referiri la transplanturi articolele 13. care privesc acest argument. tutelarea identităţii personale.

reflecţia bioetică trebuie să fie aprofundată. mai degrabă refractară în a le admite liceitatea. nu întotdeauna viaţa prelungită a bolnavului care primeşte organul transplantat are o calitate satisfăcătoare. Este cazul donării de organe duble (rinichi) sau de părţi din organe (ficat. Principiul respectării vieţii fizice a persoanei comportă obligaţia "non disponibilităţii" corpului respectiv. Se consideră. De aceea. situaţii în care.atât de riscant încât să fie considerate cu precădere experimentale. s-a îndepărtat progresiv. viaţa pacientului deşi este sacră poate fi supusă unui tratament riscant şi atât de invaziv doar dacă transplantul este legat de existenţa unor speranţe fondate în privinţa unei reale prelungiri a vieţii. în cazul donatorului viu. În sfârşit. Trebuie să se considere că. Este de înţeles cum morala catolică. pentru a justifica transplanturile omoplastice (rinichi. chiar şi pentru a întârzia decesul altor persoane". până la a recomanda donarea de organe post mortem: atitudinea faţă de liceitate depinde de reuşita tehnică mai ales în privinţa conservării vieţii donatorului. inimă etc) principiul totalităţii trebuie să concorde cu principiul solidarităţii şi socialităţii. În acelaşi sens se situează şi Catehismul Bisericii catolice care reţine transplantul de organe ca un act conform legii morale şi meritoriu numai dacă "daunele şi riscurile fizice şi psihice pe care le presupune donatorul sunt proporţionale cu binele căutat pentru destinatar. b) Va trebui să existe şi să se descopere o posibilitate alternativă de reuşită asupra pacientului primitor: sacrificiul donatorului trebuie să posede un anumit grad de proporţionalitate faţă de posibilele avantaje reale asupra vieţii pacientului beneficiar. în mod normal donatorul îşi poate duce viaţa şi munci în continuare. tehnicile perfecţionându-se. invers. În plus. un aventurism în cazul transplantului cardiac ceea ce s-a petrecut în diferite perioade: transplantul va trebui să se dovedească a fi unicul remediu valid pentru prelungirea vieţii 164 . În cazul nostru principiul totalităţii sau terapeutic justifică de la sine liceitatea transplanturilor autoplastice (chiar şi cu caracter estetico-corectiv). (11) Sunt deci condamnabile din punct de vedere moral transplanturile cu caracter într. poate apărea în experienţa chirurgicală căutarea succesului cu orice preţ şi finalitatea experimentală. de exemplu. în plus. dar rămânând deschisă adevăratului serviciu adus vieţii pacienţilor. la începutul experienţei transplanturilor. plămân). decât doar pentru un bine mai mare al corpului însuşi (principiul totalităţii) sau pentru un bine moral mai mare. este licit transplantul omoplastic cu următoarele condiţii: a) donatorul (dacă este viu) nu va trebui să sufere o daună substanţială şi ireparabilă în privinţa vieţii şi operativităţii lui. relativ la persoana însăşi. Din punct de vedere moral este inadmisibil să fie provocată în mod direct mutilarea invalidantă sau moartea unor fiinţe umane. dar. câteodată donatorului i se cere un anume prejudiciu.Apărarea vieţii donatorului şi a receptorului Poate părea mai puţin importantă liceitatea transplantului pentru a prelungi viaţa unui bolnav grav şi incurabil altfel. ce era. şi în ipoteza unui beneficiu efectiv al pacientului care primeşte organul. în dauna bolnavului care poate servi ca test pentru progresul tehnicilor chirurgicale. reflecţia morală trebuie să se caracterizeze prin acurateţe şi precauţie. Cu alte cuvinte. în realitate. Chiar şi în cazul prelevării organului ex cadavere se poate aduce ofensă vieţii dacă moartea nu a intervenit în mod efectiv sau nu a fost bine constatată.

previziunea ca organul să se poată implanta şi în ultimă instanţă. Perspectiva mecanicistă a celui ce propune aceste transplanturi este insuficientă pentru a defini corporalitatea care este parte integrantă a persoanei.pacientului. printre care: urgenţa. poate din punct de vedere tehnic mai puţin complex. Ipoteza transplantului de trunchi/cap. testicole) sau chiar de glande de mare relevanţă pentru echilibrul hormonal şi bio-psihologic al subiectului (hipofiză) Când calitatea vieţii şi identitatea personală sunt puternic ameninţate şi compromise. ci în mod structural legate de gândirea şi identitatea biologică procreativă a subiectului. prioritatea cererii. Alegerea pacientului care va fi supus intervenţiei trebuie să fie în primul rând informată de principiul nediscriminării: pentru nici un motiv. într-adevăr. al cărui identitate o constituie. are în vedere unii parametri clinici. se pune problema liceităţii transplantului. După criteriul utilitarist. Dar şi mai problematic este că memoria cerebrală ar putea păstra în continuare senzaţiile şi experienţele avute cu corpul precedent. distribuţia organelor s-ar efectua pe baza criteriului productivităţii sociale prin care se alege ca primitor cu preferinţă acela care. practicată acum pe câini şi maimuţe (13) . întrupare a eului. şi prospectată pentru om. noul individ ar putea fi recunoscut în cel ce este reprezentat de cap: pentru că creierul este partea în care se conservă "memoria personală": aceasta este raţiunea pentru care se preferă să se vorbească mai degrabă de transplant de trunchi decât de transplant de creier. când rezultatul transplantului ameninţă şi tulbură atât de profund subiectul. criteriul terapeutic. ar presupune o identitate personală legată de creier. pe care credem că îl împărtăşim. prezenţa şi limbajul. De exemplu. În concluzie. nici ca mijloc de exprimare şi execuţie. un criteriu cazual. va trebui să existe constatarea certă a morţii donatorului. de organe genitale (ovare. Este cazul ipotezei aventuriste a transplantului de cap/trunchi sau chiar al transplantului. Asupra acestui punct vom reveni. conform priorităţii cererilor. După părerea noastră sunt cel puţin trei aceste diferite criterii: un criteriu utilitarist. Eul se construieşte din punct de vedere psihologic şi senzorial prin intermediul experienţei corporale: memoria păstrează 165 . (12) Apărarea identităţii personale a primitorului şi a descendenţilor lui Problema morală se pune pentru transplantul de organe nu executive. Criteriul cazual se bazează pe principiul imparţiaalităţii şi încredinţează distribuirea organelor de transplantat la întâmplare. în plus. o dată vindecat se va întoarce la viaţa de muncă. dacă este vorba despre prelevarea de pe cadavru. ne oprim să analizăm pe scurt criteriile care pot fi utilizate în selecţionarea pacienţilor care trebuie să acceadă la intervenţie. chiar şi cu scopul de a obţine o supravieţuire pur biologică. În sfârşit. ca trunchiul să poată fi legat pe planul sensibilităţii şi al inervării motorii astfel încât nu ar putea să fie "simţit" de către subiect nici ca organ de simţ. pentru transplantul renal oportunitatea transplantului apare atunci când dializa nu mai este practicabilă cu succes şi pentru multă vreme. nici social nici rasial. celui care are în mod real nevoie şi îndeplineşte condiţiile necesare intervenţiei nu trebuie să i se închidă posibilitatea de acces. Totuşi nu ni se pare suficient pentru a fi garantată o identitate globală a persoanei: este foarte greu. posibilitatea de reuşită a transplantării conform condiţiilor pacientului. un criteriu terapeutic.

o tumoare) la organele genitale poate justifica şi să implice extirparea. Interzicerea este şi mai clară în special atunci când transplantul s-ar face doar pentru tratarea organului şi nu a individului şi deci doar pentru a avea ovare sau testicole normale şi nu bolnave şi a asigura astfel fertilitatea.cum este cazul rinichiului. să fie mai acceptabilă dein punct de vedere etic . În general. ni se pare că această practică trebuie să fie considerată ca o ameninţare la adresa identităţii biologice şi psihologice a subiectului primitor şi a descendenţilor lui. alteori chiar înfruntarea unor incertitudini şi a unor consecinţe (în cazul transplantului de rinichi. am văzut cum tendinţa juridică este înclinată să considere cadavrul ca res communitatis şi să înlesnească utilizarea lui spre binele comun ori 166 . Prezenţa unei ameninţări la adresa vieţii pacientului datorită unui proces maladiv (de exemplu.şi proproţional terapeutic . de ovare. informarea va trebui să fie făcută cu grijă. dificultăţilor. ficat. trebuie exclus dinainte ca transplantul de gonade să implice apoi o procreare în consecinţă. consimţământul explicit şi formalizat. Dar în fiecare caz există în primul rând obligaţia unei informări exacte şi complete asupra riscurilor. aparţinând unui corp care nu mai există. dar după părerea noastră nu poate pretinde substituirea cu transplant cu finalitate procreativă. de exemplu.faţă de administrarea de hormoni în patologiile în care extirparea de ovare patologice poate determina unele complicaţii datorate lipsei hormonilor produşi (estroprogesteronici) şi care induc o stare de menopauză precoce iatrogenă şi o serie de tulburări osoase şi cardiovasculare asociate. inimii etc . pancreas) de tipul respingerii sau al unor îngrijiri atente şi tratamente pentru o anumită perioadă. observaţii privitoare şi la cel ce primeşte organul sau ţesutul. Consimţământul în cunoştinţă de cauză În legătură cu problema consimţământului trebuie să luăm în consideraţie cele două ipoteze: când prelevarea de ţesut sau de organ se face ex vivo şi când se face ex cadavere. în altă corporalitate? De aceea îndrăznim să afirmăm că o asemenea "construcţie chirurgicală" ar avea un caracter puţin uman şi ar răscoli identitatea personală a subiectului. În acest caz nu ar fi vorba de un transplant pentru a salva viaţa subiectului . Rămâne de discutat ipoteza ca transplantul de gonade. obligaţia consimţământului în cunoştinţă de cauză priveşte şi donatorul şi priveşte toate consecinţele asupra sănătăţii şi capacităţii de muncă viitoare ale donatorului. deci transplantul terapeutic (adică îndreptat spre salvarea vieţii celui ce primeşte transplantul) nu este schimbată de o necesitate altfel normală. oricum.ci doar pentru a trata infertilitatea. Nu ar putea exista un act de donare ca expresie a solidarităţii. (15) În cazul acesta. dacă nu ar exista o cunoaştere motivată asupra tuturor consecinţelor gestului. după cum tot negativă este raţiunea fecundării eterologe. Când prelevarea se face de la donatorul viu. ca în cazul ţesuturilor. raţiune care nu justifică un transplant care ar comporta apoi tulburarea identităţii biologice a descendenţilor. (14) În privinţa gonadelor şi a organelor legate de reproducere şi de secreţia hormonilor particulari. acestea nu sunt legate de funcţii vitale. consecinţelor. Când prelevarea se face de pe un cadavru. Pentru că este poate vorba de riscuri foarte mari (a se vedea transplantul cardiac).imaginea de sine şi în corporalitate se reflectă identitatea: cum va putea să se recunoască o minte. al unor părţi de organe sau de organe duble (rinichi). înainte de a proceda la implantarea unui nou organ.

Al doilea punct care trebuie clarificat. Utilitatea publică ce poate necesita sacrificii chiar şi din partea celor vii. Se înţelege de aceea. Înainte de toate.de câte ori apare o necesitate de tip social de fiecare dată când va apărea o necesitate de tip social şi când nu va exista o voinţă contrară a subiectului donator exprimată când era în viaţă. într-adevăr. în acest caz răul ar fi uciderea sau omisiunea vinovată a ajutorului. graţie căreia fiecare.dar cu aceasta nu încetează respectul datorat acestui res care are o legătură psihologică cu persoana. poate necesita manipulări şi prelevări de pe cadavre fără nici o daună adusă vieţii . mijloace şi metode mai rafinate. ştiinţa întrebuinţează. Se ajunge astfel la definirea 167 . În cazul acesta. datorită dezvoltării tehnologiei şi a reanimării. Odată era considerată moartă. nu trebuie exclusă complet legătura lui cu apartenenţa afectivă din partea supravieţuitorilor. considerarea voinţei însăşi a subiectului şi. Comitetul Naţional a propus ca oportună revenirea asupra temei. nu se poate anticipa moartea atunci când se produce o intervenţie asupra pacientului cu scopul de a preleva un organ: raţiunea este că nu se poate face răul pentru a obţine binele. informarea şi considerarea în acelaşi timp a voinţei supravieţuitorilor au şi păstrează o greutate de ordin etic. să descopere necesitatea de a-şi da în mod explicit propriul consimţământ acestui act de profundă solidaritate umană şi de foarte mare valoare socială. încă de foarte tânăr. acum. Criteriul acesta nu este împărtăşit de toţi autorii sub profil etic. acea persoană căreia inima a încetat să-I bată. Putem porni reafirmând unele principii bazate pe respectul vieţii. Este deci deosebit de importantă din punct de vedere etic difuzarea unei "autentice culturi a donării". dedicând transplantelor la vârsta pediatrică un întreg document . datorită şi dificultăţii mesajului care trebuie transmis. În această a doua ipoteză este nevoie de un efort de comunicare deosebit. care este alcătuit în mod esenţial din date asupra procentului de supravieţuire. unde este posibil. dacă este în continuare adevărat că utilitatea binelui comun poate justifica anumite operaţiuni cu caracter igienico-sanitar. deşi este res şi nu mai este persoană. care este constatarea morţii. căreia îi lipsea respiraţia. trebuie încredinţat ştiinţei şi conştiinţei competente şi nu este cu prioritate o problemă filozofică sau teologică în sine. De aceea. îşi păstrează sacralitatea proprie prin referinţa fenomenologică şi psihologică pe care o primeşte din partea supravieţuitorilor. Problema constatării morţii în transplantul de pe cadavru Este problema cea mai delicată din tot acest subiect referitor la transplantele umane. în anumite situaţii. nu trebuie uitate conotaţiile speciale pe care le presupune această problemă atunci când este vorba de efectuarea unei prelevări de organe de la un minor. cu scopul de a evita erorile. De aceea. (16) Apoi. (17) în care sunt abordate în manieră globală toate problemele particulare ale transplantologiei legate de acest segment de vârstă. pentru ce în mod oportun legea prescrie în articolele respective un ansamblu de condiţii "obiective" care să confere certitudine cu privire la parametrii morţii clinice şi cerebrale. Semnele încetării vieţii umane pot fi deci deduse prin mijloace şi metode pe care ştiinţa le elaborează treptat şi le perfecţionează. ne aflăm în faţa unor situaţii destul de diverse între ele: dacă minorul care primeşte are ani mai puţini sau este un adolescent capabil să înţeleagă semnificaţia celor ce sunt pe punctul să se petreacă. având în vedere că respectivul cadavru. doar prin metode empirice.

care constă în constatarea încetării definitive a activităţii circulatorii. deci."morţii clinice". Ar putea trezi o perplexitate deosebită faptul că în legislaţia precedentă au fost prevăzute condiţii diferite pentru declararea morţii persoanei: dacă această persoană ar fi fost candidată la prelevarea de organe pentru transplant ("moarte cerebrală") sau dacă nu ar fi fost ("moarte cardiacă"). care se evidenţiază în manieră definitivă prin încetarea activităţii electrice corticale şi prin dispariţia altor semne de activitate encefalică. (21) Probleme particulare pot apărea în diagnosticarea morţii cerebrale când pacientul este la vârsta pediatrică. trebuie ca întreg encefalul să fie mort. sunt ireversibil compromise. Diferitele legislaţii prevăd criterii diverse sau evaluări suplimentare cu privire la adult. o oarecare activitate biologică. după cum prevede şi legea. Unii parametri. În esenţă. nu trebuie doar să rezulte încetarea definitivă a activităţii corticale cerebrale. sub impulsul mecanismelor. şi-a exprimat dorinţa ca şi în Italia să fie introduse criteriile pe care o Task Force adaptată le-a elaborat pentru determinarea morţii la copil. Pentru a avea garanţia că o atare încetare a vieţii este ireversibilă şi nu momentană mai trebuie cerută încă o anumită perioadă de timp. (22) În mod particular. definită ca "moarte encefalică" este instalată se consideră licită prelevarea de organe. Când starea de "moarte clinică". după cum consideră unii (19) . într-adevăr. (18) Nu este suficientă. chiar şi în manieră ireversibilă. Unii autori susţin că limita de 6 ore pentru relevarea continuă a electroencefalogramei ar fi prea scurtă. simpla pierdere a funcţiilor de relaţie datorate compromiterii scoarţei cerebrale. mai ales dacă sunt nou 168 . pe care ştiinţa şi legea pot să o precizeze. respiratorii şi nervoase non temporar ci ireversibil. pot lipsi sau pot fi modificaţi din cauze diferite care merg de la maturizarea incompletă a organelor până la condiţiile particulare în care sunt menţinuţi copiii în terapie intensivă. Introducerea în tehnicile de reanimare poate determina pentru un timp respiraţia forţată şi circulaţia forţată a sângelui : dacă însă între timp s-a produs degenerarea ireversibilă a centrilor superiori. pentru a alege transplantul şi a acţiona respiraţia forţată pentru a menţine bătaia inimii şi irigarea organului. chiar dacă mai poate dura artificial. De aceea specialiştii constată. Considerăm că dispoziţiile înscrise în legea italiană în articolele citate reprezintă garanţii suficiente şi din punct de vedere etic pentru constatarea morţii. ci va trebui să se constate că şi nucleele profunde ale encefalului. Nu se poate introduce distincţia între "viaţa biologică" (funcţii organice) şi "viaţa personală" (viaţa de conştiinţă şi relaţie): la om există o vitalitate unică şi atâta timp cât există viaţă trebuie considerat că este viaţa persoanei (20) . care unifică funcţiile vitale. Atare respiraţie forţată trebuie activată după ce s-a constatat că cea spontană este irecuperabilă datorită compromiterii ireversibile a centrilor nervoşi interni ai encefalului de care depinde. care continuă să fie vitale doar pentru că sunt irigate artificial de instrumente. CNB a subliniat necesitatea de a utiliza criterii diferenţiate şi cercetări specifice întrucât criteriile prevăzute în general sunt valabile doar începând de la vârsta de cinci ani. dacă au încetat şi funcţiile vitale dependente de centrii interni ai encefalului. Comitetul Naţional de Bioetică italian (CNB). viaţa umană nu va mai putea fi reactivată.

ci în faptul că presupunerile teoretice şi stadiul cercetărilor de până la acel moment nu lăsau să se întrevadă vreo posibilitate de reuşită (ar fi fost. de eutanasie" (n.nu determină alterarea personalităţii. De aici izvorăşte datoria de "a lua măsuri pentru ca un cadavru să nu fie tratat ca atare înainte ca moartea să nu fi fost constatată cum se cuvine". Dar în acest ultim caz. de aceea mulţi autori îi numesc optimişti pe aceia care prevăd 169 . De fapt. de cunoştinţele medicale mai actuale că ne aflăm într-adevăr în prezenţa unui cadavru. chiar dacă parţial. Deci. Pentru unii autori. Cercetări îndreptate spre blocarea acestei reacţii distructive nu au fost încă deplin validate. (27) A fost încercat tratamentul imunosupresiv al primitorului. utilizând de asemenea organe de porc.născuţi. dar nu mai puţin grave şi reale. Non acceptabilitatea experimentului asupra lui Baby Fae. această indicaţie a fost receptată. în cazul acesta ar exista deja condiţiile morale necesare şi suficiente care să justifice folosirea animalelor în tratamentele medicale şi în cercetarea asupra omului. este în orice caz oportun să subliniem că pentru a efectua prelevarea trebuie întotdeauna să fim siguri. ţinând cont. 87). dacă introducerea unui organ de animal . au ridicat în presă semne de întrebare asupra liceităţii şi practicabilităţii unor asemenea transplante. fie şi pentru a întârzia decesul alteia. ca şi cazurile recente de transplant de rinichi şi de ficat de animal (porc. A proceda dintr-un simplu impuls sentimental nu este licit. când organul de animal vine în contact cu sângele uman. aşa cum se cuvine. Acest principiu a fost subliniat şi de Carta Lucrătorilor Sanitari (n. 15) (24) . În concluzie. În realitate. (26) . problema nu este atât de simplă şi nu priveşte simpla întrebuinţare sau nu a organelor de animale pentru uzul uman. Problema etică se pune într-o direcţie dublă: dacă incertitudinea reuşitei şi riscul foarte grav al respingerii nu împiedică suficient de motivat o atare tentativă. ceea ce în sine ar fi din punct de vedere etic acceptabil.ca şi a unui organ artificial . (23). realizate de Reemtsma şi Starzl. de aceea nu a fost vorba despre o experimentare terapeutică ci doar de o experimentare cu scop în sine asupra unui subiect incapabil să-şi exprime consimţământul. din momentul în care nu este cu certitudine posibil a provoca moartea unei fiinţe umane. în plus. au eşuat datorită implantului. Însăşi enciclica Evangelium Vitae defineşte "extracţia acestor organe fără respectarea criteriilor obiective şi adecvate de verificare a morţii donatorului" drept "una dintre formele cele mai ascunse. primele transplante de rinichi de cimpanzeu şi babuin la un individ uman. cimpanzeu) la subiecţi adulţi. se stabileşte imediat o reacţie antigen-anticorp cu activarea complementului şi distrugerea în consecinţă a endoteliului vazal. (25) Cazul transplantului heterolog Cazul transplantului de inimă de maimuţă la o fetiţă (Baby Fae) în 1984. nu consta în faptul că a fost utilizată o inimă de babuin. de exemplu. în plus. de legea asupra constatării morţii. în care se afirmă că "prelevarea de organe de pe cadavru este legitimă în urma unui diagnostic al morţii certe a donatorului". În privinţa primului dubiu trebuie să spunem că acesta este încă fundamentat atâta timp cât nu se poate înţelege cum ar fi posibil să existe de la început o speranţă îndreptăţită de reuşită a transplantului. o incompatibilitate de grupe sanguine!).

Trebuie într-adevăr luată în consideraţie problema acceptabilităţii sociale a acestor transplante: Mohacsi e coll. şi încă de provenienţă animală. şi este legată tocmai de incertitudinea reuşitei intervenţiei. înainte de a proceda la orice experiment pe om. fără a dobândi mai întâi o îndreptăţită speranţă de reuşită a transplantului însuşi. s-a evidenţiat riscul transmiterii de agenţi virali primitorilor. Aceste elemente. faţă de care ar putea manifesta. Implantul de ţesuturi Despre prelevarea şi implantarea ţesuturilor de fetuşi umani cu scopul transplantului terapeutic s-a vorbit în capitolul precedent la tema referitoare la experimentarea asupra fetuşilor şi embrionilor. orice cruzime inutilă faţă de animal. menit să producă 170 . după cum se întâmplă în cazul altor handicapuri remediate prin organe artificiale. din punct de vedere psihologic. poate chiar şi din motive de ordin cultural. iar părerile cercetătorilor rămân împărţite. deci. În realitate. adică ţesutul aflat în interiorul oaselor. problemă ridicată de grupurile de "iubitori ai animalelor" care găsesc inacceptabilă o astfel de soluţie pentru rezolvarea comodă a lipsei de organe. pornind de la un sondaj desfăşurat printre 1728 infirmieri din 59 de spitale publice australiene au dezvăluit puternica opoziţie a majorităţii de a accepta un xeroplant. datorită faptului că organe precum ficatul sau inima au doar un simplu caracter executiv. şi în această perspectivă subiectul primitor trebuie să fie. şi se asociază în schimb acelora care nu aşteaptă rezultate concrete şi durabile înainte de un deceniu. Ar fi deci încă prematur să se înceapă experimentarea pe om şi oricum este important să se verifice validitatea ştiinţifică reală a unor atari rezultate. ar putea reprezenta un obstacol chiar şi de ordin etic pentru continuarea pe această cale. mai ales în ce priveşte posibilitatea ca alţi factori. teoretic. în afară de imunocompatibilitate. cu probleme de respingere minore. în respectul adevărului subordonării ontologice a lumii animale faţă de persoana umană. Printre întrebările asupra liceităţii transplantului heterolog. aici răspunsul este simplu. în plus. într-adevăr. şi nu sunt sediul unor funcţii ce caracterizează persoana în mod esenţial. şi de riscul foarte grav al respingerii. o reflecţie etică trebuie făcută. În acest paragraf ne vom referi exclusiv la problemele etice legate de implantul sau transplantul măduvei osoase. Nouă ni se pare că. figurează şi aceea ridicată de cei care formulează ipoteza unei alterări a personalităţii subiectului primitor datorată introducerii unui organ de animal. (29) Dar dubiile care rămân nu sunt puţine. Desigur. În ultimii ani au fost alimentate noi speranţe în privinţa succeselor biotehnologice care au permis transplantarea de organe de animale transgenice. Economisind atât cât este posibil. relevate de literatura de specialitate. (30) O ultimă subliniere dorim să facem asupra problemei etice legate de întrebuinţarea animalelor. să fie implicaţi în mecanismul de "respingere" a organului. un simţ de respingere şi de conflictualitate. este acceptabil şi justificabil din punct de vedere etic să fie utilizate în mod experimental animalele dacă este necesar pentru a salva şi a vindeca viaţa persoanei umane. (28).pentru acest tip de transplantologie un succes iminent. nu există dificultăţi în a accepta ca organe de animale să fie transplantate la om. De aceea. pregătit şi hotărât să convieţuiască cu un organ heterolog.

actualmente cuprind diferite alte maladii hematologice. precum în cazul aplaziei medulare. şi până la vârsta de 45-50 de ani. Măduva unui donator sănătos poate fi deci utilizată pentru a o înlocui pe cea alterată şi incapabilă de o empoieză normală sau de producerea unor celule imunocompetente. dacă o dată erau constituite doar de leucemia acută şi de aplazia medulară. Pentru leucemia limfatică acută la copii. dincolo de limitele acceptabile. au pus pe rol un proiect pentru evaluarea transplantului de măduvă osoasă ca posibilă terapie în talasemia majoră. progresele recente ale chimioterapiei şi ale radioterapiei. excepţii aproape rarisime. a radiaţiilor. leucemia limfatică acută şi leucemia mieloidă acută au în schimb indicaţie de transplant în primă remitere. chimioterapia pare să fie actualmente calea cea mai bună de rezolvare. leucemiilor. (31) În ultimii ani. acest tip de transplant se practică cu mai mare succes în urma dezvoltării cercetărilor. adică în conexiune cu prima intervenţie chimioterapică. globule albe. în colaborare cu Freud Hutchinson Cancer Research Center din Seattle. sindromurilor de imunodecifienţă. chiar şi de natură non-neoplastică. posibilitatea de a conserva ani întregi în azot lichid precursorii empoietici (etapă fundamentală pentru autotransplant) şi în plus posibilitatea de a identifica şi eradica celule neoplastice reziduale în măduvă. Leucemiile acute non limfatice sun acelea care au o prognoză mai bună prin transplant. încă cu un an în urmă. Un mare ecou ştiinţific l-au avut. melanomi şi alte tumori solide). adică după o primă tentativă doar cu tratament chimioterapeutic: de aceea. La adult. în unele afecţiuni metabolice congenitale şi în talasemia majoră. în Italia grupul lui Lucarelli a reuşit 171 . tentativele unor cercetători italieni de a vindeca talasemia majoră prin transplant de măduvă osoasă. indicaţia este de transplant în remitere secundară. a crescut în lume numărul transplanturilor pentru leucemia mieloidă cronică: în cazul acesta îşi croieşte drum ideea că prognoza cea mai bună este executarea transplantului cât mai devreme. care prezintă probleme mai dificile. piastrine). Aceleaşi indicaţii. într-adevăr. şi în particular de a mări doza medicamentelor citostatice. Actualmente. proiectul era suspendat şi reluat doar după câţiva ani. măduva donatorului sănătos (transplant alogen sau singen) sau a pacientului însuşi. Sunt foarte numeroase deja transplanturile de măduvă efectuate la nou născut. faţă de leucemiile acute limfoide. cum ar fi cea mai bună definire a sistemului de histocompatibilitate (HLA).(hemopoiesi) elemente celulare prezente în sângele care circulă (globule roşii. crioconservată (transplant autolog sau autotransplant) ofereă posibilitatea de salvare (rescue) hematopoietic. în speranţa de a eradica definitiv maladia neoplazică. după mai multe transplanturi cu rezultat favorabil. (32) Acei cercetători. pe un copil talasemic niciodată transfuzat fiindcă părinţii aparţineau Martorilor lui Iehova. sunt foarte numeroase şi centrele care le efectuează. În timp ce la Seattle. În neoplazii ale sistemului hematopoietic sau în unele tumori solide. O săptămână după aceea a fost realizat primul transplant italian pentru talasemie pe un băiat de 14 ani politransfuzat. la sfârşitul lui 1981. şi maladii non-hematologice (neuroblastomi. Primul transplant a fost efectuat la Seattle.

datorită inovaţiilor care se succed în domeniul biomedical. care acum necesită oricum o verificare prinntr-un follow-up mai lung. posibilitatea unei vindecări definitive prin transplant. (35) Neîndoielnic. În mod particular trebuie să fie respectate principiul apărării vieţii şi consimţământul în cunoştinţă de cauză strâns legat de primul principiu şi necesar pentru respectarea demnităţii şi a integrităţii persoanei umane. într-adevăr. întrebuinţând actualmente chelatori ai fierului şi globulele roşii tinere. talasemicul din naştere ar avea posibilitatea unei noi dezvoltări aproape normale până la pubertate şi o şansă de viaţă medie de circa 30 de ani. Problemele de ordin ştiinţifico-etic sunt legate de o discordanţă de evaluare între cercetători asupra eficienţei unor atari transplanturi faţă de terapia tradiţională. pare a fi condiţia cea mai validă. Transplantul oferă în mod cert speranţa unei vindecări de durată. (34) Diferit este cazul unor tipuri de leucemie acută sau al leucemiei medulare cronice şi al aplaziei medulare în care transplantul. În plus. Dacă se compară mortalitatea în cele două cazuri de terapie. mai ales în cazul talasemiei. chiar şi în cazul talasemiei avansate. 172 . sacrificiul său trebuie să fie în mod cert proporţional cu posibilele avantaje reale asupra vieţii primitorului. terapia tradiţională ar rămâne încă abordarea cea mai validă a talasemiei. dacă există condiţii pentru a-l putea efectua. deci. Amândouă se aplică atât donatorului cât şi primitorului. ar reduce efectele colaterale ale unui atare tratament şi ar permite o supravieţuire mai mare faţă de cea din trecut. întrucât permite o supravieţuire mai lungă. se poate prevedea. dacă terapia transfuzională este bine dirijată. În practică. dar pentru un număr limitat de persoane. Actualmente practica s-a consolidat cu rezultate satisfăcătoare. Şi pentru transplantul de măduvă osoasă este necesar să se facă referire la valorile etice deja evocate pentru transplanturi în general. transfuzie şi transplant. din contra. Grupul lui Lucarelli.treptat să acumuleze o cazuistică numeroasă. Donatorul nu trebuie să sufere o daună ireparabilă a propriei vieţi sau a condiţiei fizice. Atât donatorul cât şi primitorul trebuie să poată să-şi dea propriul consimţământ în cunoştinţă de cauză. se vede că ea este mai mare la transplant. susţin ideea că supravieţuirea ar diminua la subiecţii care se supun transplantului într-o fază avansată a bolii. hotărârea de a întreprinde un transplant de măduvă este întotdeauna o decizie preventivă. Deşi se întrevede. Această a doua ipoteză a fost criticată deschis de unii pediatri şi hematologi. afirmă că transplantul rămâne întotdeauna unica posibilitate de vindecare. iar pe de altă parte. într-adevăr. (33) Unii. Terapia tradiţională prin transfuzii periodice. care deschide noi orizonturi medicinei şi în acelaşi timp îi provoacă incongruenţe şi insuccese. că va exista o îmbunătăţire a unei asemenea abordări terapeutice.

Datorită acestei lipse a unei daune fizice relevante este îndreptăţită şi prelevarea de la donatori minori incapabili de consimţământ. dintre care doi medici din afara echipei care va efectua prelevarea sau transplantul. oricum poate intui şi înţelege. Şi pericolul de infecţii. în cazul în care copilul este capabil să exprime un consimţământ. În rest. Anglia este suficient consimţământul în cunoştinţă de cauză. şi ultima revizuire a Declaraţiei de la Helsinki (1996) prevede că.În privinţa integrităţii fizice a donatorului. 173 . în afara consimţământului părinţilor. admite că se poate face. De exemplu. prelevarea de ţesuturi regenerabile (precum măduva osoasă) de la un subiect incapabil de consimţământ poate fi consimţită cu unele condiţii specifice (art. introducând în acelaşi timp un criteriu de distincţie pentru vârstă. considerăm că principiul consimţământului în cunoştinţă de cauză trebuie să fie. într-adevăr. Altul. cu precizările despre care vom vorbi imediat. 107 din 4 decembrie 1990. prin faptul că donatorul de măduvă cel mai potrivit este adesea un minor. prelevarea de piastrine şi leucocite prim hemafereză şi de celule staminale medulare şi periferice chiar asupra subiecţilor de vârstă sub optsprezece ani cu acordul prealabil al celor ce exercită puterea parentală sau al tutorelui sau al judecătorului tutelar. deşi prevede la articolul 3 că prelevarea de sânge integral sau de plasmă poate fi efectuată doar asupra persoanelor cu consimţământ la o vârstă nu sub optsprezece ani. Şi în alte ţări există deja o reglementare în materie. fiind necesare puncţii multiple pentru a aspira o cantitate de celule suficientă şi nu prea diluată cu sânge. 20. semnat. În caz de prelevare de la un minor incapabil de orice consimţământ. prelevarea de măduvă osoasă determină de fapt o diminuare tranzitorie a integriătăţii fizice întrucât aceasta se reconstituie în scurt timp. recent. chiar dacă nu a dobândit încă "capacitatea de a îndeplini toate actele pentru care să fie stabilită o vârstă diferită" (art. lacuna existentă în materie de prelevare de măduvă de la un minor. în Elveţia. Părinţii. Germania. (36) Părinţii şi copilul ar constitui în acest caz "unitatea care exprimă consimţământul". după cum am indicat deja pentru consimţământul experimentării non-terapeutice în cazul minorilor. În Franţa. în schimb. pare a fi mai mult teoretic decât practic. prin legea n. în schimb. 20. care stabileşte disciplina activităţilor transfuzionale. "Convenţia Europeană asupra Bioeticii" a stabilit că. semnificaţia şi valoarea unei donări. pentru minori poate fi suficient consimţământul părinţilor. alineatul 2). fiind vorba de o terapie în favoarea subiectului direct interesat. al părinţilor sau al celor ce exercită puterea tutelară. altul este băiatul de paisprezece ani care. pot călăuzi copilul să-şi exprime un consimţământ valid. (37) În privinţa subiectului primitor. pe cât posibil. În privinţa consimţământului. există câteva probleme. Unicul pericol real pentru viaţă este cel care depinde de anestezia generală care este practicată. 2 din Codul civil italian). legat de puncţii. alineatul 1). Oricum este vorba despre un risc foarte scăzut şi deci acceptabil. Într-adevăr. şi intervenţia a trei experţi. acesta trebuie să fie obţinut împreună cu cel al părinţilor. este necesar. Legislaţia italiană a rezolvat. menţinut şi respectat. Independent de legislaţia în vigoare. faţă de interzicerea generală de a preleva organe sau ţesuturi de la un subiect incapabil să exprime consimţământul (art. cel puţin parţial. fără să forţeze sau să intimideze. este copilul de doi ani care începe să-şi construiască primele faze verbale.

poate cel mai important: care este identitatea subiectului anencefalic? Nouă ni se pare în afara discuţiei faptul că anencefalicul este rodul unei fecundaţii umane. în timp ce la fetus sau la nou născutul anencefalic leziunea cerebrală este parţială. 3. Nou născutul anencefal ca presupus donator de organe Dificultatea de a repera micile organe de folosit pentru transplant la copii a sugerat recurgerea la prelevarea de organe de la fetuşi sau de la nou născuţi anencefalici. se pot desluşi patru tipuri de abordare: (41) a) de abia născut. prin termenul de moarte cerebrală este indicată leziunea completă a encefalului.Referitor la transplantul de ficat fetal. b) de abia născut. Care pot fi criteriile pentru a determina moartea cerebrală la anencefalic? La baza acestor semne de întrebare se află însă altul. În ceea ce priveşte reanimarea nou născutului anencefalic. 2. în general. sunt valabile şi indicaţiile deja furnizate pentru prelevarea de ţesuturi embrionare şi fetale . adică nu antrenează structurile trunchiului care sunt aşadar în măsură să menţină în mod autonom funcţiile vitale. Prelevarea de organe de la anencefalicul în viaţă. anencefalul este intubat şi legat la respirator cu menţinerea tuturor parametrilor vitali cu scopul de a proceda la prelevarea de organe conform necesităţilor de moment şi independent de prezenţa sau şi mai puţin de activitatea troncoencefalului: această abordare. acesta se află într-o situaţie analogă morţii cerebrale. după cum s-a spus deja la punctul 1. ne articulăm reflecţia în trei puncte: 1. deşi utilizat pentru transplantul de ţesut hemopoietic. deşi utilizat pentru transplantul de ţesut hemopoietic. şi în mod particular prelevarea de rinichi. (38) Înainte de a examina problematicile etice referitoare la prelevarea de organe de la fetus sau de la nou născutul anencefalic. În privinţa prelevării de organe de la anencefalicul în viaţă. este etic inacceptabilă. (39) Dintr-un punct de vedere etic semnele de întrebare care se pun faţă de această posibilitate de a utiliza fetuşii sau nou născuţii anencefalici ca donatori de organe sunt multiple: 1. atât a scoarţei cât şi a trunchiului. cât şi datorită ridicatei incidenţe de malformaţii asociate cu condiţia de bază (aproximativ 30 la sută dintre malformaţii sunt ale căilor urinare). anencefalicul este reanimat şi urmărit până când nu dispare activitatea trunchiului-encefal: o asemenea abordare ni se pare disproporţionată faţă de prognoza şi 174 . la fel ca oricare alt embrion. Această ipoteză nu este nici ştiinţific corectă nici etic acceptabilă: întradevăr. că datorită absenţei a unei bune părţi a masei cerebrale. (40) În privinţa aceasta deci. nu trebuie să existe dubii că ne aflăm în faţa unui individ al speciei umane care trebuie să fie respectat ca persoană. Menţinerea în viaţă a nou născuţilor anencefalici. nu este vorba despre "buni donatori ". trebuie amintit că. Prelevarea de organe după moarte. mai frecvent. în capitolul despre experimentare. cu o formă umană. această procedură este acceptată în general de toţi cei care afirmă că anencefalicul nu este individ uman sau. Este licită utilizarea acestor subiecţi ca "rezervor" de ţesuturi şi de organe? 2. atât datorită frecventei prematurităţi (53-58 la sută) cu respectivele imaturităţi ale organelor. E acceptabil să se programeze şi să se acţioneze "reanimarea" noului născut anencefalic cu unicul scop de a iriga organele de prelevat apoi pentru transplant? 3. Ca răspuns la semnele de întrebare. care din momentul fecundării este condus teleologic de un principiu vital propriu.

a muribundului.pe care orice altă abordare o determină. Nu există. După cum va rezulta din expunerea noastră. în această a doua societate. în sfârşit. antropologul Thomas a ajuns la următoarea concluzie. denumită "demnitatea morţii" sau "umanizarea morţii" .entitatea patologiei." ( 1) Desigur. eutanasia trebuie condamnată. într-un fel paradoxală: " Există o societate care respectă omul şi acceptă moartea: cea africană. moment în care este reanimat şi se aşteaptă moartea trunchiului-encefal: o asemenea abordare pare a se finaliza exclusiv cu prelevarea organelor şi reprezintă astfel o formă de instrumentalizare a fiinţei umane. deoarece presupune uciderea anticipată. absenţa lor ab initio nu indică în mod necesar moartea trunchiului. şi sub acest profil.atât de depreciată pentru animale . configurându-se astfel o adevărată îndârjire terapeutică. În consecinţă. lăsând la o parte reapari]ia unor amprente stoice şi utilitariste în epoca modernă. Există două aspecte legate de asistarea muribundului. o cotitură în obiceiuri şi gândire. Bacon. argumentul eutanasiei este susţinut prin lege. datorită dificultăţii obiective de a utiliza criteriile din cazul adultului sau al copilului. determinarea morţii tronco-encefalului poate fi făcută doar prin relevarea dispariţiei reflexelor evocate înainte: dacă acestea nu s-au mai putut demonstra. după ce a fost depăşită problema constatării acesteia. există o alta. antropologiei culturale şi istoriei obiceiurilor. eutanasia şi demnitatea morţii Definiţia termenilor şi istoricul problemei In acest capitol dorim să amintim referinţele esenţiale ale eticii şi în acelaşi timp să clarificăm amploarea respectivei tematici. după cum observăm dificultatea de a evalua funcţionalitatea tronco-encefalului prin apelul la reflexe din cauza frecventelor asocieri de anomalii ale nervilor cranieni. chiar dacă din milă. tanatocratică. d) nou născutul anencefalic este urmărit doar cu îngrijirile obişnuite până la stopul cardio. aducătoare de moarte. ne vom limita. reţineri de ordin etic în privinţa prelevării de organe de la fetuşi sau nou născuţi anencefalici după moarte. mai ales dacă este orientat spre depistarea motivaţiilor şi concepţiilor de viaţă supuse unei asemenea practici. Istoricii dreptului sunt de acord în a constata că pătrunderea creştinismului în lumea occidentală a reprezentat. deci. Interesul pentru cercetarea istorică privind eutanasia este relevant din punct de vedere etic. după care se procedează la prelevarea de organe: această abordare este cea care respectă cel mai mult valoarea persoanei anencefalicului. este încă viu interesul pentru o cercetare istorică mai ales în cadrul concepţiei despre moarte la diferite popoare şi civilizaţii. c) nou născutul este urmărit prin îngrijirile obişnuite până când nu apare hipertensiunea sau bradicardia. După un studiu istoric comparativ. O astfel de tratare a fost deja schiţat`. Locke ( afirmaţii care nu sunt 175 . din partea unor cercet`tori din domeniul etnologiei. evitând atât inacceptabilul zel terapeutic cât şi instrumentalizarea persoanei până la o adevărată vivisecţie . Referindu-ne la cele relatate în raportul alcătuit de Medical Task Force on Anencephaly (42) observăm că este superfluă relevarea EEG şi a fluxului cerebral. după cum se poate deduce din unele afirmaţii ale lui Thomas Morus. dată fiind condiţia anatomică intrinsecă a anencefalicului. în timp ce umanizarea morţii trebuie promovată printr-un complex de mijloace şi de atenţii.respirator. care sunt conexe între ele dar nu coincid. să le amintim în mod succinct. obsedată şi îngrozită de moarte: cea occidentală. A treia parte: Bioetica.

desigur.şi a poverii pe care ei ar constitui-o pentru societate. are conotaţii şi motivaţii caracteristice. efectiv nu este greu să se înţeleagă fondul cultural comun al celor două cereri de legitimizare a "morţii impuse". pe când moartea este destinul tuturor. sunt exaltate sentinţele nu prea severe date de tribunale. care nu sunt identice cu cele care susţineau moartea dintr-un sentiment de milă. şi strategia adoptată de susţinătorii celor două teorii privind moartea este aceeaşi: se începe cu sensibilizarea opiniei publice privind "cazurile ce trezesc mila". cea "social`". activă în acest moment. în acest caz se vorbeşte de "eutanasie a nou-născutului". în legalizarea avortului. Se întrevede acum o altă accepţie a termenului de eutanasie. în mod frecvent şi spontan. tematica eutanasiei nu a mai cunoscut . Un avort poate fi făcut doar unor persoane. desigur. Deci. cum am spus. prin eutanasie se în?elege"suprimarea fără durere sau din milă a celui care suferă sau se consideră că suferă sau că ar putea să sufere în viitor în mod insuportabil.interpretate în totalitate ca având aceeaşi semnificaţe (2)) ajungem la nazism unde constatăm explozia acestei practici în formă organizată. pentru a se ajunge în cele din urmă la cererea de legitimizare prin lege. trebuie să vorbim despre această mişcare pentru a-i cunoaşte ideologia şi a-i examina contextul etico-cultural din care provine şi care o alimentează. ci urmăreşte cererea de legalizare.momente adevărate de noutate" ( D'Agostino)." (5) . Pentru a completa tabloul definiţiilor. Să luăm definiţia formulată de Marcozzi (4) . atât în ce priveşte prognozarea cât şi costurile. (wrongful life ) situaţie în care unii sugerează abandonul prin eliminarea alimentaţiei pentru evitarea suferinţei subiectului . care înseamnă necunoaşterea valorii persoanei . la viaţa productivă şi activă. Pentru a evita confuzii posibile noi vom folosi termenul de eutanasie numai în acest sens. caracteristic. resursele economice ar fi economisite astfel pentru bolnavii care se vor întoarce. Se face legătura. "factorul de compătimire". care se prezintă ca o alegere făcută nu de un individ.până în secolul nostru . caracteristice altor perioade istorice. Mişcarea actuală nu se limitează la înţelegerea umanitară a faptului. după ce opinia publică a fost senzibilizată de mass-media şi în cadrul unor dezbateri publice. (3) Dar mai este un aspect nou. în campania de sus]inere a legitimizării eutanasiei şi anume potenţialul de atragere socială şi personală. în care se regăsesc şi alţi jurişti şi moralişti a căror competenţă este recunoscută.afirmă ei . chiar teribil. care au instituit procedee penale. după vindecare. trebuie să adăugăm că astăzi se vorbeşte de eutanasie nu numai în relaţie cu bolnavul grav şi terminal dar şi în alte situaţii: în cazul acelui nounăscut cu defecte grave. în schimb vom uzita termenul de "grijă faţă de durere" sau terminologii medicale mai tehniciste în alte cazuri. cel puţin în sens imediat. Mişcarea de opinie în favoarea eutanasiei . cu mişcarea de idei care în multe state a condus la legalizarea avortului voluntar . ci de societate ca urmare a faptului că bugetul din domeniul sanitar nu ar mai putea suporta povara financiară reprezentată de asistenţa acordată bolnavilor afectaţi de boli de lungă durată . " De la pătrunderea creştinismului. aceasta constituie una dintre ameninţările unei economii care ar dori să ţină seama doar de criteriul costuri-beneficii. 176 . când intervine. care este mult mai vast faţă de ceea ce putea să apară .

deci.după cum se ştie . ea aşează viaţa în mâinile lui Dumnezeu într-un act de totală supunere. se exprimă şi ca interes exclusiv faţă de realităţile mondene şi. de propria viaţă şi moarte. Conform cercetărilor făcute pe baza documentelor procesului de la Nuremberg. Moartea are un sens doar dacă. Eutanasia şi suicidul constituie semnul revendicării din partea omului a dreptului de a dispune de sine. strâns legată de existenţa unui Dumnezeu Persoană. viaţă. raţiunile invocate de susţinătorii de azi nu concordă. In aceste două atitudini secularizarea aratăincapacitatea ei de a da un sens durerii şi morţii.în faţa lui Dumnezeu şi. considerate "existenţe fără valoare vitală" (6) . Dacă viaţa umană nu contează pentru ea însăşi. (7) Desigur. privând omul de bunurile pământeşti. nu este aceeaşi şi sar comite o eroare sociologică şi istorică atunci când din spirit polemic. pe de altă parte.Contextul cultural actual Practica nazistă a eutanasiei programate a constituit primul program politic de eutanasie aplicat. este anticipată pentru a evita şocul frontal cu conştiinţa.sau mai ales . (9) Eutanasia se leagă de procesul de secularizare care pătrunde în societatea noastră şi care se exprimă mai ales ca formă supremă de revendicare a independenţei omului faţă .trebuia legată de rasism şi de statalismul absolutist care coincidea cu cel mai cinic calcul de reducere a cheltuielilor statului în scopul concentrării resurselor economice spre cheltuielile de război. care ne împinge acum spre legitimizarea prin lege a eutanasiei. cineva o va putea instrumentaliza mereu în vederea unor scopuri contingente.diverse gradaţii: se poate exprima ca o apreciere justă a autonomiei relative şi a valorii realităţilor temporale. s-ar invoca nazismul pentru a o combate. Raţiunea care s-a aflat la baza acelui program . ca un refuz al oricărei dependenţe a omului faţă de Dumnezeu şi faţă de legea morală. între anii 1939-1941 au fost eliminate peste 70 de mii de vieţi. fiind exclusă mai ales în calitate de criteriu veridic şi de evaluare a existenţei cotidiene. jurişti. Mentalitatea secularizată are . Incapacitatea de a da sens morţii conduce la două atitudini legate între ele: pe de o parte. voinţa omului exercitată asupra omului este revendicat de conducătorul politic al unui regim absolutist sau de criteriile individualismului. putem rezuma concluziile unor cercetători. cultură. ea deschide speranţa către o viaţă perfectă. Există însă un punct comun între teoriile naziste şi ideologia favorabilă eutanasiei şi anume lipsa conceptului de emergenţă (situaţie critică) transcendenţă a persoanei umane. Deşi nu există o sociologie sistematizată a fenomenului pe care îl analizăm. iar.ca şi la cel privind eliminarea evreilor şi prizonierilor din lagărele de concentrare . Pe drept cuvânt s-a observat că ideologia. Secularizarea este consolidată în era industrială de căutarea utilitarismului 177 . Secularizarea gândirii şi a vieţii Aceasta nu permite înţelegerea semnificaţiei morţii şi a valorii durerii. consideră inutilă suferinţa şi refuză simbolismul religios al morţii " (10) Moartea pentru credincios indică raportul său şi prima dependenţă de Dumnezeu. în consecinţă. ea este ignorată şi înlăturată de către conştiinţă. iar analiza trebuie făcută în mod obiectiv şi fără patimă. în următoarele trei componente sau matrice ale mişcării în favoarea eutanasiei. Atunci când se ignoră această valoare.

şi este considerată spre binele celui interesat. refuzându-i-se eliberarea dorită. "Nu poate exista eutanasie umanitară în afara celei care provoacă o moarte rapidă şi fără durere. exclude valorile etice. de etica hedonismului. semnificaţie şi perspectivă.Deplorăm morala 178 . "Omul ştie în sfârşit că este singur. este propriul stăpân şi nu are în afara propriei fiinţe alt punct de referinţă: raţiunea. cea "ştiinţifică". Acest manifest merită să fie comentat. Omul. Eutanasia. porneşte de la presupunerea că cunoaşterea obiectivă este posibilă numai în domeniul ştiinţei experimentale. aşa cum se întâmpla odinioară în privinţa sexului. pe care însă Monod le include în domeniul mitului şi al imaginaţiei. Pentru acest tip de cultură. psihică şi socială" şi o moarte fără durere. după pierderea sensului transcendent al persoanei umane. în imensitatea indiferentă a Universului unde a apărut din întâmplare. (11) Începutul acestui tip de ideologie favorabilă eutanasiei este cunoscutul Manifest privind eutanasia publicat de "The Humanist (iulie 1974). în circumstanţe determinate.productivist şi. un cuvânt ce nu trebuie pronunţat şi. declarând că doresc să li se respecte dreptul de a muri demn. atunci când viaţa sa a pierdut orice demnitate. nu mai suntem capabili să recunoaştem valoarea inviolabilă a propriei vieţi. pentru că pune în lumină o componentă analogă mentalităţii în favoarea eutanasiei. Pauling. Suferinţa inutilă este un rău care ar trebui evitat în societăţile civilizate.. ca fugă de durere şi agonie. durerea şi suferinţa capătă o încărcătură de non valoare şi determină refuzul. Cu alte cuvinte trebuie să fie oferite mijloacele de a muri blând. în consecinţă. aceasta implică necesitatea libertăţii de a decide raţional propria soartă". Thomson. tuturor celor care sunt afectaţi de boli incurabile ajunse în ultimul stadiu." pe care a înflorit acea mentalitate. Manifestul.mai mult sau mai puţin logic. uşor. definită de el subiectivă şi. O viziune în care. al cărei principal reprezentat este Monod. De aici se naşte acel "tabu" al morţii cu tot cortegiul său. este unicul său ghid şi nu trebuie să răspundă decât propriului destin. frumuseţe.. Este un lucru crud şi barabar a pretinde ca o persoană să fie menţinută în viaţă împotriva voinţei sale. de aici se naşte cererea socială a unui gen de medicină care să asigure " deplina bunăstare fizică. acea viziune culturală pe care Ioan Paul al II-lea a definit-o "cultură a morţii" . deci ." (12) Date fiind aceste premise. are loc întâi în spirit şi apoi în societate şi în drept. aceasta este incompatibilă cu oricare din tipurile de cunoaştere. astfel ajungem să propunem eliminarea ei ca pe un lucru bun. Credem în valoarea şi în demnitatea individului. semnat de circa 40 de personalităţi printre care laureaţi ai Premiului Nobel Monod. apărut întâmplător într-un univers apărut din "întâmplare" şi din "necesitate". Moartea a devenit un "tabu". Scientismul naţionalist şi umanitarist Gândirea scientistă. el nu trebuie rostit în public. concluzionează: "afirmăm că este imoral să accepţi sau să impui suferinţa. Recomandăm celor care împărtăşesc părerea noastră să semneze "ultima lor dorinţă de viaţă" preferabil când sunt încă sănătoşi. Viziunea secularizată a vieţii şi fiinţei umane a fost " humus-ul. pentru care moartea şi durerea sunt elemente de maximă tulburare.

(14) După cum s-a remarcat în mod just. şi îi condamnă pe alţii la tratamente care prelungesc mai mult agonia decât viaţa. de o singurătate în ciuda existenţei corpului medical ce operează la aparate. Facem apel la opinia publică luminată. psihologice pentru acest tip de muribunzi. Aceste situaţii limită ridică probleme etice privind permisivitatea şi obligativitatea unor intervenţii tehnice de reanimare dincolo de un anumit punct şi pun problema etică a obligativităţii asistenţei umane. dar adesea. atunci când omului. moartea metafizicii şi ontologiei persoanei. "Progresele recente ale ştiinţei se repercutează tot mai mult asupra practicii medicale. Acest lucru s-a petrecut în două direcţii: în direcţia progresului tehnologic al asistenţei acordate muribunzilor şi în direcţia deja amintită a socializării medicinii. Este ca şi cum. sau putem spune. Concepţia personalistă asupra omului. Când valoarea "obiectivă" a persoanei a dispărut din gândirea occidentală în favoarea filozofiilor imanenţei şi subiectivismului. susţinută de cererea unei bunăstări 179 . depăşeşte totuşi orizontul pământesc al individualismului recunoscând valoarea obiectivă. dar. (16) Efortul tehnologic din sălile de reanimare este însoţit adesea de izolarea şi însingurarea bolnavului. era deja bine înrădăcinată în conştiinţe. mai ales în ce priveşte îgrijirea bolnavilor gravi şi a muribunzilor" (15). Tehnicile de reanimare permit multora o revenire miraculoasă. de separarea lui de rude chiar în momentul morţii. suicidul sau violenţa . care deschide fiinţa personală a omului spre viaţa ultrapământească. poate . Noi trebuie să admitem lecţia lui Heidegger care consideră moartea înscrisă în întregul vieţii. restul . care nu mai realizează valoarea transcendentă a persoanei. transcendentă a persoanei şi destinaţia sa ultrapământească. moartea omului în valoarea lui transcendentă. nu-i mai rămâne decât să se simtă un simplu obiect. dintre coma ireversibilă şi cea reversibilă.a urmat în mod logic. Toma. să depăşească tabuurile tradiţionale şi să manifeste compasiune faţă de suferinţele inutile din momentul morţii. ca lumina ce descoperă limita şi să pregătim lecţia despre metafizica Sf. acceptând pentru fiecare persoană umană limita timp-mortalitate. Dezechilibrul medicinei între tehnologie şi umanizare Progresele medicinii au acutizat problema eutanasiei. Fiecare individ are dreptul de a trăi \n demnitate şi a muri \n demnitate. mai înainte şi mai radical. care este eutanasia. au evidenţiat mai mult problema "morţii demne". Cealaltă serie de probleme etice ale medicinii actuale este constituită de consecinţele socializării medicinii. la baza acestor concepţii se află lipsa credinţei în Dumnezeu şi în viaţa veşnică ce s-a deschis omului. Discuţiile desfăşurate în anul 1075 privind cazul Karen Ann Quilan au evidenţiat faptul că progresele medicale îngreunează tot mai mult definirea frontierelor dintre viaţă şi moarte.eutanasia." (13) Orizontul cultural al documentului este clar : peste ateismul materialistic de fond se instaurează exigenţa ştiinţei de a transforma moartea din "întâmplare" în "eveniment" calculat şi programat.lipsită de sensibilitate ţi restricţiile legale care împiedică examinarea acestui caz etic. Exigenţa condiţiei de sănătate.

determină o aglomerare a spitalelor şi. b) se constată de asemenea amploarea progresivă înregistrată de discuţiile privind eutanasia. Discursul rostit în faţa participanţilor la primul Congres de Histopatologie a sistemului nervos (14 septembrie 1952) privind necesitatea de a avea consensul pacientului. începând cu cel ţinut la Asociaţia medico-biologică "Sf. la o asistenţă umană. motivată de "tarele psihice şi fizice". Luca". avem multe discursuri ale lui Pius al XII-lea. (18) Principalele surse de trimitere sunt: Pius al XII-lea • • • Enciclica Mystici Corporis (29 iunie 1943) care relua un răspuns oficial dat printr-un Decret al Sf. Liniile directoare ale doctrinei Bisericii Catolice.individuale şi sociale. O condamnare explicită a eutanasiei de către Papa Pius al XII-lea. Rezultă astfel definiţia reală a eutanasiei . refuzul îngrijirii terapeutice sau distanasia. de la următoarele puncte precise: recunoaşterea caracterului sacru al vieţii omului. conducând la izolarea muribundului în saloane . primatul persoanei asupra societăţii. în consecinşă. şi se precisează tot mai mult sarcina comunităţii creştine în sens preventiv. în scopul de a oferi o asistenţă adecvată muribunzilor. conceptul de mijloace terapeutice "extraodinare sau neproporţionate". a fost făcută participanţilor la Congresul Internaţional al Medicilor Catolici şi la Uniunea Catolică de Obstetrică (29 octombrie 1951) (19) . referitor la practica nazistă privind "eliminarea forţată". pentru a evidenţia etapele progresive de îmbogăţire şi clarificare. vom face o sinteză a documentelor Magisterului Bisericii pe această temă. o depersonalizare a asistenţei sanitare. din 12 noiembrie 1944. toate acestea determină o dificultate reală pentru personalul de asistenţă medicală de a trece de la o simplă asistenţă tehnică. deoarece el este creatură. a noţiunii de terapie a durerii pe care o comportă scurtarea indirectă a vieţii. printre altele. datoria consecventă a autorităţilor de a respecta viaţa inocentă ( fără ca această problemă să influenţeze opinia privind pedeapsa cu moartea) : acestea sunt punctele cheie asupra cărora gândirea Bisericii Catolice nu se va modifica niciodată. In acest discurs găsim şi o precizare importantă în legătură cu ceea ce 180 . In ce priveşte uciderea din milă de către medic sau la cererea pacientului. se stabileşte conexiunea cu alte forme şi atitudini culturale contrare vieţii. pentru cel care le parcurge în mod cronologic sunt orientate astfel încât să ofere următoarele: a) clarificarea şi prezentarea distinctă a conceptelor în mod progresiv. (17) Învăţătura Magisteriului Bisericii Catolice Ajunşi în centrul analizei etice. Oficiu ( din 2 decembrie 1940). Doctrina Bisericii Catolice porneşte.

unii numesc impropriu "eutanasie indirectă" şi care, în realitate, trebuie definită ca "terapie a durerii". Paul al VI-lea

• •

Paul al VI-lea, în timpul pontificatului său, a avut multe ocazii de a condamna eutanasia legând în mod constant astfel de învăţăminte de tematica privind respectul vieţii umane în globalitatea sa, şi în particular, tratând împreună condamnarea eutanasiei şi condamnarea avortului. Notăm de asemenea înlocuirea în limbajul lui Paul al VI-lea a conceptului de "drept natural" cu expresia "drepturile omului sau ale persoanei umane". În acest sens amintim discursul la Comitetul special al Naţiunilor Unite pentru segregaţie rasială. (20) În legătură cu demnitatea morţii Paul al VI-lea s-a pronunţat în discursul din 18 septembrie 1975 la Colegiul Internaţional de Medicină Psihosomatică.(21) Să amintim în fine o precizare ulterioară a lui Paul al VI-ea prin scrisoarea cardinalului Villot din 3 octombrie 1970 către Secretarul general al Federaţiei Internaţionale a Asociaţiilor Medicale Catolice privind respingerea "zelului terapeutic" (22) În timpul pontificatului lui Paul al VI-lea condamnarea eutanasiei a fost pronunţată solemn de Conciliul Vatican II în Constituţia pastorală Gaudium et Spes, ea fiind legată de asemenea şi de alte crime împotriva vieţii. (23) Astfel, Sinodul episcopal din 1974 privind Drepturile omului şi reconcilierea în Declaraţia adoptată afirmă că " dreptul de a trăi este un drept fundamental, inalienabil; el este supus acum unor mari încălcări: contracepţie, avort, eutanasie" (24) Numeroase sunt şi documentele Conferinţelor episcopale care au fost făcute cunoscute în ultima vreme, în timpul şi după pontificatul lui Paul al VI-lea, şi care au lărgit orizontul doctrinal pe plan etic, dar mai ales pastoral.

Trebuie să adăugăm faptul că şi poziţia altor confesiuni creştine este foarte apropiată de cea a Bisericii Catolice în privinţa eutanasiei adevărate. (25) Ioan Paul al II-lea

numeroase sunt intervenţiile lui Ioan Paul al II-lea în această privinţă. Pentru toţi amintim nn. 64-67 din scrisoarea Enciclică "Evangelium Vitae", în care se poate găsi tratarea generală privind Cultura Morţii în care se expune fenomenul.

Alte documente ale Bisericii Catolice
• • •

Noul Catehism al Bisericii Catolice tratează tema "Eutanasia" la punctele 2276-2279. Declaraţia privind Eutanasia a Sfintei Congregaţii pentru Doctrina Credinţei din 5 mai 1980, este o tratare sistematică a acestei probleme. Carta Operatorilor Sanitari, al Consiliului Pontifical al Pastoralei pentru operatorii sanitari (1994), acordă acestui subiect ultima parte (nn. 147-150)

Sinteză doctrinală cu caracter moral pe tema eutanasiei Vă sugerăm acum o sinteză doctrinală privind diferite aspecte ale eutanasiei.

181

Refuzul eutanasiei propriu-zise Reproducem din respectiva Declaraţie, definiţia eutanasiei propriu-zise: "Prin eutanasie se înţelege o acţiune sau o omisiune care prin natura sa, sau prin intenţii, provoacă moartea, în scopul eliminării oricărei dureri. Eutanasia se situează la nivelul intenţiilor şi al metodelor folosite." (26) Trebuie să facem unele adnotări asupra ei care relevă precizarea privind limbajul comun între teologi şi lucrătorii din medicină. Este omisă distincţia dintre eutanasie directă şi indirectă ; în limbajul precedent, folosit de Pius al XII-lea, prin eutanasie directă se înţelegea "terapia durerii", considerată permisă în anumite condiţii chiar şi atunci când putea să aibă drept consecinţă o scurtare a vieţii. In acest caz, nici acţiunea în sine, nici intenţia nu sunt orientate, în realitate, spre suprimarea vieţii şi anticiparea morţii şi de aceea fenomenul nu este definit ca fiind eutanasie, pentru nu a se creea confuzii. In acelaşi document se foloseşte mai departe, fiind considerată mai oportună, expresia "folosirea analgezicelor". Se evită o distincţie frecventă în limbajul medical între eutanasie activă şi eutanasie pasivă , unde adjectivul "pasivă" indică omiterea îngrijirilor şi intervenţiilor medicale; dar cuvântul "pasivă" are o semnificaţie mult mai amplă şi de aceea poate genera ambiguitate: eutanasia este mereu, într-un anume sens, pasivă, din punctul de vedere al bolnavului, şi activă, pentru cel care o provoacă. Asupra eutanasiei, înţeleasă şi precizată în acest mod, documentul Sf. Scaun exprimă opinia sa morală: " Acum este necesar să întărim cu maximă fermitate faptul că nimic şi nimeni nu poate autoriza uciderea unei fiinţe umane nevinovate, fetus sau embrion orice ar fi ea, copil sau adult, bătrân, bolnav incurabil sau în agonie. De asemenea, nimeni nu poate solicita acest act ucigaş pentru sine sau pentru o persoană a cărei responsabilitate i-a fost încredinţată şi nici nu îl poate aproba în mod implicit sau explicit. Nici o autoritate nu poate să-l impună în mod legitim , sau să-l permită. Este vorba deci de încălcarea legii divine, de o ofensă adusă demnităţii persoanei umane, de o crimă împotriva vieţii, de un atentat împotriva umanităţii."
(27)

Evangelium vitae declară şi mai peremptoriu şi solemn, cu acea solemnitate specifică formulelor dogmatice: "în conformitate cu Magisterul Predecesorilor mei şi în comuniune cu Episcopii Bisericii catolice, confirm că eutanasia este o gravă violare a Legii lui Dumnezeu, deoarece este o ucidere deliberată, moralmente inacceptabilă, a unei persoane umane. Această doctrină se bazează pe legea naturală şi pe Cuvântul lui Dumnezeu scris şi transmis de Tradiţia Bisericii, lege explicată de Magisterul ordinar şi universal (28) Respectivele documente includ aceeaşi condamnare şi în ce priveşte suicidul. (29) Astfel este analizată eutanasia cu trei" grade" diferite de gravitate progresivă. Este amintită întâi cea motivată de compasiune. Se vorbeşte apoi de gestul făcut fără cererea sau consensul bolnavului ( aşa zisa "Eutanasie involuntară" sau " non-voluntară" (30) ). Apoi se precizează: " Este atinsă culmea abuzului şi a nedreptăţi când medici sau legiuitori îşi arogă puterea de decizie stabilind cine trebuie să trăiască şi cine trebuie să moară" (31) Se ştie că legile care reglementează astăzi aceste practici cer întotdeauna exprimarea explicită a consensului din partea celui interesat. Dar se mai ştie că diferite sentinţe judecătoreşti , chiar acolo unde aceste legi există (de ex. Olanda), au declarat ca fiind lipsite de pedeapsă acte împotriva vieţii copiilor nou- născuţi sau cele îndeplinite la cererea unor persoane în stare gravă de depresie 182

psihică (32). Mai ştim că existau legi care impuneau eutanasia şi că există posibilitatea de a ne întoarce la astfel de situaţii, care preventiv trebuie să fie aspru condamnate . Pe de altă parte, când legiuitorul, sau asociaţiile medicale decid că eutanasia sau suicidul asistat sunt admise doar dacă este vorba de persoane care se află în anumite circumstanţe, oare nu" îşi arogă şi ele dreptul de a decide cine trebuie să trăiască şi cine trebuie să moară"?

Din respect faţă de adevăr mai întâi şi apoi din oportunitate strategică, trebuie evitate polemici împotriva eutanasiei numai din raţiuni de credinţă, ca şi cum a apăra viaţa bolnavilor şi a muribunzilor ar fi doar o datorie a credincioşilor. Viaţa este un bun şi o valoare laică, uşor de recunoscut de toţi cei care sunt conduşi de dreapta judecată şi de adevărul obiectiv. Ceea ce Pius al XII-lea denumea "drept natural", în documentul pe care îl analizăm este definit "drept fundamental " al omului, primul din drepturile omului. "Viaţa umană - se afirmă în Declaraţie - este fundamentul tuturor bunurilor, izvorul şi condiţia necesară a oricărei activităţii umane şi a oricărei convieţuiri sociale". (33) Fundamentul eticii este respectul adevărului omului, respectul persoanei aşa cum este ea: alt fundament real nu poate fi conferit eticii; etica îl călăuzeşte pe om de la " a fi" spre " trebuie să fie" ; celelalte criterii sunt constituite din utilitatea unuia în defavoarea altuia, din puterea unora asupra altora, din eficacitatea acestei puteri, tot mai mare pentru unii, tot mai oprimantă pentru alţii. Negarea acestor afirmaţii înseamnă respingerea oricărui fundament obiectiv al dreptului, al eticii şi în acelaşi timp al identităţii profesionale medicale. (34) Principiile care urmează, elucidează tocmai criteriul "morţii cu demnitate".

Folosirea proporţională a mijloacelor terapeutice Morala nu poate ignora această problemă şi angajarea de a face moartea demnă de om şi de credincios: expresia "moarte cu demnitate", atunci când prin ea nu se subânţeleg forme voalate de eutanasie , conţine o indicaţie acceptabilă şi necesară din punct de vedere etic. Este adevărat că multe persoane mor senine şi nu trebuie să ne gândim doar la cazuri extreme. "Totuşi trebuie să recunoaştem că moartea, precedată şi însoţită adesea de suferinţe atroce şi prelungite, rămâne un eveniment care, desigur, zbuciumă inima omului." "Este foarte important astăzi ca în momentul morţii să fie protejate demnitatea persoanei umane şi concepţia creştină despre viaţă, împotriva unui tehnicism care riscă să devină abuziv. De fapt unii vorbesc despre dreptul la moarte , expresie care nu desemnează dreptul omului de a-şi provoca sau a cere să i se provoace moartea după cum doreşte, ci dreptul de a muri cu totală seninătate, cu demnitate umană şi creştină " (35) In această lumină, Declaraţia privind Eutanasia a Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei introduce o noutate de expresie şi limbaj cerută de progresele medicinii. Până acum se vorbea de mijloace terapeutice "obişnuite" şi " extraordinare" oferindu-se această indicaţie: este obligatorie folosirea mijloacelor obişnuite pentru susţinerea muribundului, dar este permisă renunţarea, cu consensul pacientului sau la cererea acestuia, la mijloacele extraordinare, chiar 183

In orice caz. chiar dacă el este deja în uz .se afirmă în Declaraţie . deoarece multe mijloace.dacă această renunţare determină anticiparea morţii. însă. De accea. Astăzi. Dar în luarea unei astfel de decizii trebuie să se ţnă seama de dorinţa bolnavului şi a familiei lui. Aceste resurse sunt reprezentate de tratamentele normale şi de tratamentele paleative . au devenit obişnuite şi apoi. permisă limitarea la mijloacele obişnuite pe care medicina le poate oferi. Nu i se poate impune nimănui aplicarea unui anumit tratament. în cazul iminenţei unei morţi inevitabile cu toate mijloacele folosite. în general mereu valabil. după cum observă persoane importante din spitale şi reanimări. ca şi de părerea unor medici cu adevărat competenţi". Cele două concepte nu se echivalează automat. "este. "este permisă. 184 . cu rezultatul la care se puteau aştepta. "în lipsa unor alte remedii. poate părea mai puţin clar. cu costul lor sau cu dificultatea de acces pentru cei care le-ar fi putut solicita. cu consensul bolnavului . este permisă luarea hotărârii în conştiinţă de a renunţa la tratamente care ar provoca o prelungire precară şi dificilă a vieţii. chiar dacă se află în stadiu de experimentare şi presupun un oarecare risc". (37) Rezultă deci patru criterii orientative de mare utilitate: a. care până ieri erau considerate extraordinare. "Până acum moraliţtii . fără însă să fie întrerupt tratamentul normal necesar bolnavului în astfel de cazuri. de asemenea. folosirea terapiei intensive a salvat multe vieţi. Progresele medicinii au făcut dificilă această distincţie. confruntându-se tipul de terapie. curăţarea escarelor ulcerate. este permisă recurgerea. date fiind condiţiile bolnavului şi forţele sale fizice şi morale". unii preferă să vorbească de mijloace proporţionate şi mijloace disproporţionate . d. nu ca un act ce urmăreşte vindecarea şi prelungirea vieţii.dar care totuşi poate fi periculos sau foarte costisitor ". întreruperea aplicării unor astfel de mijloace atunci când rezultatele nu sunt cele aşteptate. ci din respect pentru pacient şi pentru calitatea vieţii sale. b. atât datorită impreciziei termenului cât şi a progreselor rapide ale terapiei. acest răspuns.răspundeau că nu mai suntem obligaţi să folosim mijloacele extraordinare. A rezultat necesară găsirea unui alt criteriu de referinţă care să nu se mai bazeze pe " mijlocul terapeutic". Prin tratamente normale se înţelege alimentaţia şi hidratarea (artificială sau nu) aspirarea secreţiilor bronhiale. medicina are încă resurse de folosit şi de aceea are obligaţia să recurgă la acestea în limita posibilităţilor. c. de asemenea. gradul de dificultate şi riscul ce l-ar presupune. la mijloacele puse la dispoziţie de medicina mai avansată. cheltuielile necesare şi posibilităţile de aplicare. mijloacele puteau fi bine evaluate . ci mai degrabă pe "rezultatul terapeutic" care se aşteaptă de la el. Caracterul "extraordinar" era definit în raport cu agravarea suferinţei pe care ar fi putut-o provoca astfel de mijloace." (38) Administrarea tratamentelor normale şi tratamentele paleative Când din punct de vedere terapeutic nu se mai poate interveni cu adevărat pentru stoparea bolii sau regresia ei.

În realitate acest ajutor poate contribui în multe cazuri nu atât la prelungirea vieţii. se afirmă că alimentaţia şi hidratarea nu pot reprezenta un act medical. a vieţii merită orice sacrificiu economic sau serviciu. ba mai mult . mai mult orientate spre controlul simptomelor decât spre patologia de bază. ca având caracter extraordinar şi în consecinţă aplicarea lor pacienţilor nu constituie o datorie. cât la a face mai puţin dureroasă moartea. deoarece unele centre tind să considere hidratarea şi alimentaţia artificiale drept intervenţii terapeutice. susţinerea psihologică care are un rol foarte important în sprijinirea pacientului şi a familiei. prin aplicarea procedurilor care să-i permită pacientului o calitate a vieţii mai bună. Refuzul zelului terapeutic şi al distanasiei În ultima indicaţie citată din Decalaraţie se vorbeşte despre refuzul "zelului terapeutic". a. după părerea specialiştilor. ci un tratament normal chiar dacă calea de administrare este artificială. care în intenţia sa de a prelungi viaţa cu orice preţ ne poartă în zona opusă. Tratamentele paleative prevăd. tratamentul nu se mai constituie într-o îngrijire şi dispare obligaţia de a fi administrat. In acest caz ar fi vorba de un 185 . supravegherea psihologică a echipei de îngrijire ale cărei performanţe emoţionale stau la baza optimizării terapeutice în această fază delicată a bolii cronice" (40) Această strategie a dus la apariţia unor experienţe cum ar fi "Hospices" şi tratamentele la domiciliu. în legătură cu tratamentele normale a apărut o controversă. radioterapie. cea a distanasiei. de asemenea. tratamentul infecţiilor oportuniste. In cazul în care coma se prezintă. Desigur. posibilă sau probabilă. chimioterapie) aplicate la pacienţi la care se urmăreşte tratarea simptomelor" (39) . In cazul comei considerate "reversibilă"este obligatorie folosirea tuturor mijloacelor la îndemână. condamnându-l la o agonie trăită în condiţii lipsite de orice posibilitate de trezire din comă şi comunicare. în cazul în care organismul nu mai este capabil de a-l recepta şi a profita de el . în special în SUA. Pentru definirea conceptului trebuie să amintim criteriile care stau la baza "constatării morţii": în prezent. graţie progresului comun al ştiinţelor neurologice şi al tehnicilor de diagnosticare. b) tratamente de sprijin care cuprind: terapii antalgice non cazuale care urmăresc reducerea sau eliminarea percepţiei durerii. nu este obligatorie aplicarea mijloacelor deosebit de epuizante şi costisitoare pentru pacient. aproape în unanimitate este recunoscut faptul că moartea clinică a individului poate fi declarată după constatarea morţii cerebrale totale . în primul rând durerea (dar nu numai durerea) la care ne vom referi mai departe. ca "ireversibilă". procedurile fizioterapice de reabilitare. evaluarea nutriţională şi reglarea hifro-electronică. Tratamntele paleative au o accepţie mai amplă decât cele normale pentru că ele se folosesc pentru a diminua simptomele bolii. In acest sens este oportun să ne referim la unele cazuri delicate. de pacienţi în comă. adică a morţii encefalice. întrucât recuperarea.In ultimii ani. Prin tratamente paleative înţelegem în general acele îngrijiri oferite pacienţilor cu boli incurabile. el nu reprezintă nici o tortură. rămân obligatorii tratamentele obişnuite ( între acestea amintim pe cele de hidratare şi nutriţie parenterală). de exemplu: a) oncoterapia paleativă (chirugie. b.

există cazuri nu numai de comă profundă şi ireversibilă. împinse până la detaliu. Trebuie să recunoaştem însă că. O problemă în special a găsit o rezolvare etică în învăţămintele lui Pius al XII-lea: este permisă folosirea analgezicelor . privind moartea encefalului în totalitatea lui. fiind oferite terapii anti-durere care limitează şi 186 . Cruzan care fiind în stare vegetativă persistentă a fost alimentată timp de circa opt ani printro gastrostomie. Folosirea analgezicelor Acest aspect se integrează. cu condiţia să nu existe un alt mijloc pentru uşurarea durerii. (41) Intrebarea este: se poate vorbi de o viaţă adevărată. starea de inconştienţă şi absenţa vieţii de relaţie şi când unele funcţii vitale nu au încetat chiar dacă analiza EEG a rezultat deja silenţioasă pentru un număr determinat de ore? Practic este greu de justificat eliminarea asistenţei obişnuite chiar în astfel de cazuri care provoacă milă.neavenit "zel terapeutic". trebuie configurat în două cazuri: atunci când folosirea mijloacelor tehnice are loc în cazul unei persoane care practic este moartă. după încetarea totală şi ireversibilă a funcţiilor cerebrale. parţial. şi "viaţa personală". doar aparentă şi complet artificială. deci. în sfera tratamentelor paleative la care ne-am referit deja. şi când se intervine cu terapii medicale sau chirurgicale ( exceptând cele obişnuite) în mod disproporţionat faţă de efectele previzibile. înţeleasă ca viaţă biologică. medicina a făcut importante progrese. In afara acestui semn trebuie să se facă o evaluare. EEG silenţioasă este semnul ireversibilităţii funcţiilor corticale după ce pacientul a stat în această stare o perioadă de timp." Trebuie să adăugăm că această problemă privind consecinţele folosirii calmantelor este privită acum cu mai puţin dramatism . Conceptul de zel terapeutic. ar constitui o ofensă adusă muribundului şi morţii.fapt ce a provocat moartea după aproximativ 10 zile . este permisă şi folosirea analgezicelor care duc la pierderea conştiinţei. atunci când sunt aproape sigure ireversibilitatea comei. pentru că în special \n tratamentul cancerului. către el. Constatarea ireversibilităţii comei şi condiţiilor de nereceptare a cunoştinţei nu este uşor de făcut şi ea revine unor cadre medicale competente şi cinstite. înţeleasă ca viaţă de relaţie. Au fost cazuri când această stare camatoasă ireversibilă cu o viaţă strict biologică a durat luni sau ani (stare vegetativă persistentă). după mai multe sentinţe ale tribunalelor s-a hotărât sistarea acestei alimentaţii . " nu este permisă privarea muribundului de conştiinţa de sine fără un motiv serios. considerăm că nu se poate face o distincţie între "viaţa umană. Aşa s-a întâmplat cu Karen Ann Quinlan. cu condiţia ca pacientul să fi avut timp să-şi îndeplinească datoriile religioase şi morale. chiar dacă acestea ar putea scurta viaţa. dar şi de comă prelungită : bolnavul continuă să rămână în comă chiar cu numai tratamentele obişnuite. că aceasta ar fi fost voinţa ei. aşa cum rezultă din EEG şi din semnele de moarte a tuturor zonelor encefalului. o tânără americană despre care s-au scris articole timp de circa zece ani. deci după "moartea cerebrală totală". Prelungirea vieţii.sub prezumpţia. dar există aspecte etice particulare demne de luat în seamă. în afara acestor indicaţii. ţinând cont de toţi ceilalţi parametri cumulaţi. c. familie şi societate. şi în acelaşi timp o amăgire a speranţelor rudelor. care uneori este dramatizat în mod intenţionat. Trebuie să ţinem cont de faptul că actul existenţial şi personal care susţine în om viaţa vegetativă. O situaţie asemănătoare a avut tânăra Nancy B. senzitivă şi relaţională este unic. susţinută de mărturii.

fac parte însă din cea mai amplă temă privind asistenţa acordată bolnavilor şi muribunzilor. minciuna nu este utilă pacientului.cazurile sunt frecvente -bolnavul descoperă adevărul. (42) Adevărul pentru pacientul terminal Consensul presupune informarea reală a pacientului de la care se aşteaptă consensul. dacă minciuna nu trebuie să fie luată ca linie de conduită. ci şi să-l asiste pe muribund. s-a produs o reacţie pozitivă atât asupra psihologiei şi spiritualităţii bolnavului . eutanasia adevărată. ţinând cont de toate acestea. deoarece în medicină nu există previziuni absolute. trebuie totuşi să amintim necesitatea ca adevărul pe care-l comunicăm să ţină seama de capacitatea subiectului de a-l accepta în mod salutar. mai ales în cazurile în care pacientul are de luat.anulează astfel de consecinţe. o astfel de informaţie. din punct de vedere deontologic şi etic. este necesară chiar o gradaţie a comunicării adevărului şi eventual oprirea la momentul oportun. De aceea doza de analgezice trebuie să fie proporţională cu durerea. care are dreptul la informare şi la pregătirea pentru o moarte demnă. decizii importante şi are ( ca fiecare dintre noi) obligaţia-drept de a se pregăti pentru o moarte bună. Criteriile etice pe care le putem indica sunt în esenţă următoarele: a. Nu trebuie nici să fie spulberată orice speranţă. care nu trebuie să se limiteze la a furniza date privind diagnosticul şi prognoza bolii. pe căi ascunse. Medicul. să nu fie lăsat singur. el doreşte să comunice. asupra situaţiei sale. se ţine seama de el şi în cazul bolnavului terminal. nu are datoria doar să administreze tratamente bolnavului. Literatura pe această temă confirmă faptul că atunci când adevărul a fost oferit în mod oportun şi a fost receptat. c. cât şi asupra rudelor bolnavului. în cazul unor pacienţi grav bolnavi sau terminali este oferită în cadrul unei "comunicări umane" mai ample şi interpersonale. Pe de altă parte este de evitat ca prin doze prea mari de analgezice (pe bază de opium) să se practice cu bună ştiinţă . (44) De aceea dreptul la informare este inclus în toate propunerile de liste cu drepturile bolnavului şi. să simtă că i se împărtăşeşte durerea. înaintea morţii. trebuie ascultat bolnavul şi de abia după aceea se va vorbi despre gravitatea bolii. chiar dacă cu câteva condiţii. aceasta este o problemă amplu dezbătută şi de etica medicală. iar comunicarea adevărului rămâne o ţintă spre care se tinde . ea poate deveni inutilă şi contraproductivă în situaţia în care . Ceea ce solicită bolnavul . 187 . b. cu caracter de orientare etică. Problema este prezentată mai explicit în documentul Secretariatului Episcopilor francezi şi în Declaraţia Conferinţei Episcopale germane din 20 noiembrie 1978 (43) Chestiuni etice privind persoanele grav bolnave şi muribunde .suntem totuşi de părere că trebuie să subliniem obligaţia de a nu ascunde gravitatea situaţiei în substanţialitatea ei. adevărul rămâne un criteriu de bază pentru ca un act moral să fie pozitiv în mod obiectiv: de aceea trebuie să fie evitat un comportament fals din partea rudelor şi a asistenţei. De asemenea. în special pierdearea conştiinţei.în special muribundul -de la cel ce îl asistă este solidaritatea . Aceste norme. d. În consecinţă este necesară pregătirea unei stări de spirit adecvate şi cunoaşterea diferitelor faze psihologice ale muribundului (în special în cazul bolnavilor de cancer) pentru a se evita agravarea fazelor depresive.

Principiile constau în 37 de articole şi oferă o linie deontologică medicilor din Comunitatea Europeană pentru rezolvarea unor probleme ca independenţa faţă de puterile politice. deşi a fost aplicată deja. Dar luarea acestei decizii trebuie să fie făcută cu acordul bolnavului şi al familei sale. etc. Iniţiative de legalizare a eutanasiei Vom rezuma câteva iniţiative adoptate în diferite ţări care se constituie în stimulente pentru legalizarea eutanasiei . experimentele pe om. totuşi nu este încă lipsită de pericole sau este foarte costisitoare". Prin condiţii existenţiale extreme se înţelege faza terminală în care folosirea terapiilor ar întârzia moartea. şi are valabilitate timp de cinci ani. Congregaţii pentru Doctrina Credinţei şi despre Eutanasie şi anume:" Este permisă întotdeauna limitarea la mijloacele ordinare pe care le oferă medicina. naţionale). cât şi codul deontologic sau codurile deontologice (internaţionale. care să nu fie legaţi de acesta prin legături de rudenie sau afinităţi. In SUA acel Natural Death Act (legea privind moartea naturală) document emis de statul California şi extins în termeni echivalenţi în alte state americane. dintre care vă semnalăm: Recomandarea nr.) în cazul în care nu s-au obţinut rezultatele scontate. transplantul de organe. (46) Dispoziţia. va trebui să luăm în seamă documentele internaţionale. Concret legea recunoaşte dreptul oricărui adult de a dispune de neaplicarea şi întreruperea "terapiilor de menţinere în viaţă" în cazul în care se află " la limita extremă a condiţiilor esenţiale" Această dispoziţie (living will) trebuie să fie semnată de beneficiar în prezenţa a doi martori. care prin aparate mecanice sau artificiale susţine. prevede neaplicarea ei în cazul în care pacienta este însărcinată. secretul profesional. aut. Trebuie să recunoaştem că la prima vedere se regăseşte ceea ce se afirmă în Declaraţia S.Examinarea unor texte deontologice şi juridice Deoarece medicul are ca puncte de referinţă în comportamentul său atât propria conştiinţă. nu se poate impune nimănui obligaţia de a recurge la un tip de terapie care. reproducerea umană.n." 188 . Documentul aprobat la Paris de către Conferinţa Internaţională a Asociaţiilor Medicilor în 7 ianuarie 1987 (45) . avortul. dar nu ar conduce la recuperarea vieţii. datează din 1976. să nu fie medicul curant sau un subordonat al acestuia sau al instituţiei de tratament. sau se scrie în continuare: " este permisă întreruperea aplicării unor astfel de mijloace ( mijloace la dispoziţia medicinii avansate . reactivează sau înlocuieşte o funcţie vitală naturală şi conduce doar la o întârziere a morţii. elaborată în scris pe un formular foarte precis. avându-se şi consensul a doi medici foarte competenţi. Prin terapii de susţinere a vieţii se înţelege orice mijloc sau intervenţie medicalîă. sau destinatari ai bunurilor sale. modifică precedentul text elaborat la Bruxelles cu titlul " Ghid European de Etică Medicală". Pacientul trebuie să aibă o diagnosticare terminală făcută de doi medici. Deci. 779/ 1976 a Adunării Consiliului European privind drepturile bolnavilor şi muribunzilor. refuzul de a presta serviciul militar din motive de conştiinţă. ajutorarea muribundului.

igiena personală. solicit să nu se folosească mijloace extraordinare pentru prelungirea vieţii mele. în SUA s-a adoptat în 1990 o lege privind autodeterminarea pacientului (Patient Self Determination Act) prin care este favorizat rolul pacientului în luarea deciziilor privind viaţa sa. unele cercetări au scos în evidenţă faptul că în această ţară practica medicală a 189 . hrănirea. există medici care îşi revendică dreptul de a evalua singuri oportunitatea folosirii tehnicilor de reanimare. mai ales asupra valabilităţii juridice şi morale a unei voinţe testamentare exprimate cu anticipaţie. Cruzan. are un câmp amplu şi aproape nedefinit. mai ales în faza finală a bolii. asupra unui bun care înseamnă viaţă şi nu un lucru. prin reglementarea definită do not resuscitate policy . Apoi. (47) Cu toate acestea. cu orice preţ şi în permanenţă. explicându-i -se înainte cu sinceritate condiţia în care se află şi prognoza bolii. să fiu consultat privind procedeele medicale care ar putea fi utilizate pentru prelungirea vieţii mele atunci când se apropie moartea. Ne vom referi şi la "cazul Olanda" şi la normativa aprobată de Parlamentul olandez . Practic această reglementare constă în refuzul sau neaplicarea tehnicilor de reanimare la pacienţii pentru care acest lucru ar fi inutil şi costisitor. în lipsa condiţiilor concrete ale bolii. sunt spitale unde se cere opinia comitetului etic. asupra procedurii living will (48) persistă nedumeriri importante. sunt medici care se pun de acord cu bolnavul. această procedură prezintă dificultăţi etice mai grave. hidratarea? Acestea sunt cu adevărat mijloacele despre care se vorbeşte în Declaraţia Sf. pe care l-am amintit deja. In Canada. Este clar că în lipsa unor criterii obiective de confruntare instrumentală şi fizică şi dată fiind existenţa unei varietăţi de cazuri ce nu pot fi generalizate. se merge dincolo de limitele prevăzute de living will . e drept cu o uşoară respingere . Rămâne şi nedumerirea de fond privind interpretarea în cazul concret a ceea ce se cheamă mijloace de menţinere vitală şi determinare a condiţiilor de ireversibilitate: se înţelege oare prin mijloace de întreţinere vitală şi ajutorarea respiraţiei. s-a pronunţat totuşi de partea celor care resping eutanasia. dacă este posibil."United States Catholic Health Association" a distribuit în anul 1974 un document (Christian Affirmation of Life) în care se afirmă: " solicit." Alte asemenea iniţiative au mai apărut ulterior. ca de exemplu "testamentul de viaţă" propus de Comitetul episcopal pentru apărarea vieţii de pe lângă Conferinţa Episcopală Spaniolă. Dacă mă aflu în imposibilitatea de a lua decizii privind viitorul meu şi dacă nu sunt speranţe de recuperare a invalidităţii fizice şi mentale. declarată etică de către Consiliul General al Asocieţei Medicale Canadiene în 1974. chiar dacă ar determina o moarte anticipată. să practice terapii eroice. Aplicarea practică este foarte variată. (49) Un "referendum" din 1991 din statul Washington (DC) . Congregaţii sau mijloacele extraordinare la care se referă Christian Affirmation of life? Apoi. După cum se ştie. este permis ca medicul să fie "lipsit" de o apreciere proprie chiar împotriva voinţei pacienţilor? In aceste condiţii cum ar mai putea medicul să rămână autonom în propria-i conştiinţă şi în calitate de "persoană care prestează o muncă intelectual"şi care prin inteligenţa lui trebuie să aprecieze care sunt cele mai adecvate mijloace pentru a asista bolnavul terminal? Cineva a observat că living will porneşte de la presupunerea că medicul doreşte. subiectivismul pacienţilor sau al medicilor atât în evaluarea diagnosticului nefast cât şi în aplicarea normei. După faimosul caz a lui Nancy B.

Cu denumirea Rights of the Terminally III Act" . După câteva tentative eşuate în unele state. considerând-o contrară Constituţiei americane care se angajează să-i protejeze pe toţi cetăţenii. S-au făcut numeroase tentative de a schimba această situaţie de către grupuri şi asociaţii diferite. judecătorul Rehnquist afirmă că legile statelor care interzic suicidul asistat sunt "expresia angajării statelor în protecţia şi apărarea oricărei vieţi omeneşti". întrerupe viaţa pacientului. ei cerându-le cetăţenilor 190 . în condiţii foarte restrictive ( se interzice de exemplu ca bolnavii să fie ajutaţi să moară prin injecţii. favorabile eutanasiei. dar o depenalizează. care a aprobat eutanasia. prin urmare. lăsând ca respectivele legi să fie discutate şi emanate în diferitele state. În urma referendumului aprobator. La 27 octombrie 1997 a fost votat un al doilea referendum privind suicidul asistat. Ambele Curţi anulaseră legile care interziceau suicidul asistat în statele Washington şi New York. declarând că acest presupus drept nu poate fi inclus printre drepturile recunoscute de Constituţia americană şi. în anul 1994 s-a obţinut aprobarea legii. chiar involuntară. ea nu acţionează asupra medicului care respectând nişte puncte bine codificate. emise de Curtea de Apel a circuitului nouă şi doi. De data aceasta fusese propus de către adversarii eutanasiei. Amândouă declaraseră neconstituţională acea interzicere şi pretindeau recunoaşterea dreptului cetăţeanului de a alege modul şi momentul morţii ca unul din drepturile constituţionale. a dus la aprobarea unei legi cu caracter federal care o abrogă pe cea a Teritoriului de Nord (votată de Senatul federal la 24 martie 1997). In motivarea sentinţei. un judecător de la Curtea districtuală a statului Oregon a blocat legea. Pe 26 iunie 1997 Curtea Supremă de Justiţie a Statelor Unite s-a pronunţat asupra a două decizii în acest sens. în statul Oregon. a fost prima din lume.eutanasiei era foarte răspândită (50) astfel încât legea a înţeles să fie receptivă la o practică de felul acesta. în loc ca practica să respecte dispoziţiile legii. cu un vot rar de unanimitate (9 judecători contra 0) a răsturnat acele hotărâri . deşi se ştie că metoda prospectată cu pastile este ineficientă în multe cazuri). este cunoscută legea aprobată de Parlamentul " Teritoriului de Nord" din Australia. In afara legii olandeze pe care am comentat-o mai sus. Actuala situaţie legislativă în lume Problematica legislativă privind eutanasia şi suicidul asistat s-a îmbogăţit în ultimii ani cu iniţiative şi luări de poziţie diferite. Curtea Supremă a Naţiunii. considerând-o un drept al cetăţeanului în anumite condiţii. şi adaugă: " interzicerea suicidului asistat de către stat reflectă şi întăreşte politica acestuia asupra faptului că persoanele vârstnice nu trebuie să fie considerate inferioare fiinţelor tinere şi sănătoase. (52) . Dezbaterea acerbă care s-a declanşată în Australia asupra acestei legi. Curtea Supremă. a hotărât în octombrie 1997. care aproba suicidul asistat pentru bolnavii în faza terminală. Nu modifică de asemenea esenţa unei conduite care este grav condamnată pe plan etic şi care deschide drumul altor forme de eutanasie. în sfârşit. şi că impulsurile spre suicid a unei persoane grav bolnave ar trebui să fie interpretate şi tratate la fel cu cele ale oricărei alte persoane. chiar şi pe bolnavii în faza terminală. ca şi când sarcina legii ar fi fost să legalizeze ceea ce se întâmpla în mod concret." (51) Actualmente. în zilele noastre. diferitele state au autoritatea de a reglementa legal această situaţie. să nu accepte un recurs împotriva legii aprobate în 1994. peste 3o de state federale consideră asistarea suicidului ca pe un delict criminal. intrată în vigoare la 1 iulie 1996. coerentă cu decizia sa din iunie. Această lege nu legalizează efectiv eutanasia. legea. în mai 1995.

emisă fără desfăşurarea unei dezbateri adevărate pe această temă în respectiva ţară latinoamericană. aprobată prin referendum-ul din 1994. (53) Trebuie înţelese bine implicaţiile şi consecinţele unei astfel de sentinţe. putând intra în vigoare. 60% din votanţi s-au pronunţat împotrivă şi astfel legea. aşa cum am spus. care pe 20 mai 1997. 191 . Experienţa olandeză. O mare surpriză a fost apoi decizia Curţii Constituţionale a Columbiei. a revenit în centrul atenţiei. a aprobat eutanasia pentru persoanele aflate în fază terminală cu condiţia ca ele să-şi dea consimţământul.să voteze o lege în acest sens. are o mare semnificaţie şi va fi important să-i urmăim viitoarele evoluţii.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful