Capitolul I Bioetica: origini, răspândire şi definiţii Apariţia Bioeticii ca o "nouă" reflecţie şi originea termenului Principalele centre de bioetică din

lume De la etica medicală la bioetică Problema definiţiei Bioetica, antropologia şi caracterul interdisciplinar Capitolul al II-lea Justificare epistemologică Formarea gândirii bioetice şi metodologia cercetării în bioetică Justificarea epistemologică a bioeticii Raportul dintre ştiinţa biomedicală şi bioetică Modele bioetice diverse şi chestiuni de meta-etică Metoda de cercetare în bioetică Legea morală şi legea civilă Capitolul al III-lea Introducere privind omul - Bazele Antropologiei Capitolul al IV-lea Prima parte: Bioetica, genetica şi diagnosticarea prenatală Manipularea şi ingineria genetică. Importanţa şi delimitarea temei Nivele şi scopuri ale intervenţiei. Nivele de intervenţie. Finalităţi Orientări etice şi criterii de aprecieri etice Norme etice particulare Problemele diagnosticării şi screening-urilor genetice post-natale Terapia genică Ingineria genetică alterativă şi amplificatoare la om Clonarea umană: aspecte etice Diagnosticarea prenatală Istoric şi indicaţii medicale Metodele şi procedeele tehnice Rezultatele şi succesele după examenul genetic Indicaţii etice privind diagnosticarea genetică prenatală Prospect rezumativ al posibilelor intervenţii în domeniul geneticii A doua parte: Bioetica şi avortul Punctul de vedere al bioeticii Embrionul în lumina geneticii şi biologiei umane Caracterul uman al embrionului Avortul terapeutic Avortul eugenetic Legea avortului şi refuzul din motive de conştiinţă Formele "ascunse" de avort Prevenirea avortului spontan

1

Capitolul al V-lea Prima parte: Bioetică, sexualitate şi procreare umană Delimitarea şi actualitatea temei Sexul corpului şi sexul psihologic Legătura conjugală şi procrearea Etica procreării responsabile şi a contracepţiei Metode de reglementare naturală a fertilităţii A doua parte: Bioetica şi tehnologiile de fecundare umană Definirea problemei etice Aspecte morale ale inseminării artificiale omogene Liceitatea mijloacelor şi metodelor de prelevare a spermei Evaluarea morală a inseminării artificiale eterologe Transferul intratubaric al gameţilor (GIFT) şi alte tehnici de fecundare intracorporală Problemele etice privitoare la FIVET Fecundarea in vitro şi experimentele Fecundarea şi gestaţia interspecifică Evaluare etică a selectării sau prestabilirii sexului A treia parte: Bioetica şi sterilizarea Evaluarea morală Inviolabilitatea persoanei şi a integrităţii sale fizice Unitotalitatea fiinţei umane Corolare şi cazuri concrete de o deosebită gravitate Lege şi sterilizare Capitolul al VI-lea Prima parte: Bioetica şi experimentul asupra omului Experimentul clinic cu medicamente Experimentul este necesar Semnificaţia tehnică a experimentării farmacologice Istorie, praxis şi legislaţie Evaluare etică şi cazuri concrete Experimentarea pe fetuşi şi pe embrioni umani. Noutatea temei Intervenţiile intrauterine cu caracter terapeutic Intervenţiile de pură experimentare ştiinţifică Experimente asupra fetuşilor umani avortaţi Prelevarea ţesuturilor fetale cu scopul transplantării A doua parte: Bioetica şi transplanturile de organe Progresele ştiinţifice şi tehnice Perspective legislative şi cooperare internaţională Aspectul etic al problemei: principiile generale Apărarea identităţii personale a primitorului şi a descendenţilor lui Consimţământul în cunoştinţă de cauză Problema constatării morţii în transplantul de pe cadavru Cazul transplantului heterolog Implantul de ţesuturi Nou născutul anencefal ca presupus donator de organe

2

A treia parte: Bioetica, eutanasia şi demnitatea morţii Definiţia termenilor şi istoricul problemei Contextul cultural actual Sinteză doctrinală cu caracter moral pe tema eutanasiei Examinarea unor texte deontologice şi juridice Actuala situaţie legislativă în lume

3

o expunere istorico-culturală a acestei gândiri. în acest fel în mod teoretic. care a avut un succes rapid şi substanţial. 4 . bioetica. cea ştiinţifică şi cea umanistico-morală. ştiinţa sistemelor fiinţelor. Descoperirile din acei ani şi din cei imediat următori. nu trebuia să se focalizeze numai asupra omului. apare în Statele Unite. răspândire şi definiţii Apariţia Bioeticii ca o "nouă" reflecţie şi originea termenului După circa 25 de ani de la apariţia în literatură a termenului de "bioetică" datorată oncologului Van Rensselaer Potter (1) este util să reparcurgem drumul mişcării de idei cu acest nume. Mi se pare oportun să ofer.pentru a reprezenta cunoaşterea biologică. în consecinţă. Comitete de învăţământ academic) care exprimă cele mai semnificative evoluţii şi o recunoaştere suficientă a problemelor. "Am ales . (5) În acest sens. care i-a dat numele şi i-a conferit o anumită semnificaţie. pentru supravieţuirea întregului sistem. după Potter. îndoiala privind capacitatea de supravieţuire a umanităţii. În concepţia potteriană.rădăcina bio . adică orice intervenţie ştiinţifică a omului asupra vieţii în general. conceptul de bioetică are o semnificaţie mai amplă faţă de etica medicală tradiţională. al speciilor şi indivizilor. anunţate în domeniul ingineriei genetice cu înspăimântătoarea posibilitate de a se construi arme biologice şi de a fi alterat statutul însuşi al formelor de viaţă. o ruptură între două domenii ale cunoaşterii. subliniind opere de o deosebită relevanţă şi dezvoltări instituţionale (Centre. el a subliniat că bioetica trebuiea să constituie "o nouă disciplină care să combine cunoaşterea biologică cu cea a sistemului valorilor umane" (3) .filozofice ale acestei dezvoltări (2) . în mod paradoxal tocmai ca efect al progresului ştiinţific. bioetica porneşte de la o situaţie alarmantă şi de la o preocupare critică privind progresul ştiinţei şi al societăţii. în sensul propriu al cuvântului. Distincţia netă între valorile etice (ethical values) care reintră în cultura umanistă în sens larg. şi etica pentru a reprezenta cunoaşterea sistemului valorilor umane" (4) . se exprimă.scria el . înainte de toate. care să nu aibă drept scop doar cunoaşterea şi explicarea fenomenelor naturale. Potter prevestea urgenţa unei ştiinţe noi. necesitatea unei noi ştiinţe. Există de acum anumite contururi istorico . la baza acelui proces ştiinţifico-tehnologic lipsit de discernământ şi care punea în pericol omenirea şi însăşi supravieţuirea pe pământ.Potter specificase într-adevăr pericolul ce-l reprezenta. Singura cale posibilă în faţa iminentei catastrofe era crearea unei "punţi" între cele două culturi. Toţi recunosc faptul că bioetica. spune Potter. bioetica.Capitolul I Bioetica: origini. şi faptele biologice (biological facts) se află. ci să tindă în acelaşi timp să descopere felul în care aceste cunoştinţe tehnico-ştiinţifice pot fi întrebuinţate cu înţelepciune. "Instinctul supravieţuirii nu era suficient şi apărea. Introducând termenul. Din acest motiv. astfel încât să favorizeze supravieţuirea speciei umane şi să ridice calitatea vieţii pentru generaţiile viitoare. au conferit acestei alarme o mare rezonanţă şi au dat naştere unei mişcări de idei şi temeri de genul "catastrofală". şi nu numai prin Potter. cel ştiinţific şi cel umanist. de asemenea. ci trebuia să cuprindă şi biosfera în întregul ei. el va numi bioetica ştiinţa supravieţuirii (science of survival).

cu timpul. Aceste experienţe ne duc cu gândul la experimentele sălbatice ce se făceau în lagărele de concentrare din perioada nazistă. După Hellegers. Rigoarea istorică ne obligă să afirmăm că deja cu câţiva ani înaintea lui Potter şi a lui Hellegers. pentru a discuta aceste probleme. în timpul unui experiment. a căror preocupare era de a studia şi formula norme mai ales în domeniul cercetării şi experimentării biomedicale. înainte chiar de anunţarea descoperirilor din sfera geneticii. filozofi. El consideră bioetica un fel de maieutică.filozofului Daniel Callahan şi psihiatrului Willard Gaylin. Desigur. În acei ani trebuie recunoscut impulsul puternic imprimat de un faimos obstetrician de origine olandeză. politice şi în mass-media. cu sediul la Hastings on Hudson (NY). de exemplu. În Statele Unite discuţia privind problemele etice ale experimentării era deja acutizată. al cărui obiectiv specific era considerarea aspectelor etice. s-au făcut studii pentru imunizarea împotriva hepatitei virale. noul termen de bioetică este adoptat în locul celui de "morală medicală". a favorizat naşterea unei bioetici a mediului. şi anume în 1969. Trebuie să i se recunoască lui Hellegers şi meritul de a fi indicat o metodologie specifică a acestei discipline noi. Interesul pentru aceste studii a fost atât de mare încât la început 5 . inoculând virusul unor copii handicapaţi internaţi în spital. de denunţurile şi procesele legate de unele abuzuri răsunătoare care se refereau la experimente făcute pe om. dar cu siguranţă îşi păstrează importanţa întrucât viziunea originală a unei bioetici globale cuprinde atât biosfera cât şi omul cu interacţiunile reciproce pe termen scurt şi lung. În perioada 1965-1971. la Jewish Chronic Disease Hospital din Brooklyn fuseseră injectate.la crearea unei instituţii dedicată în mod sistematic studiului Bioeticii. apăruse faimosul Hastings Center. astfel încât W. pentru care moştenirea lui Potter a fost moderată.cum am mai afirmat . celule tumorale unor pacienţi în vârstă. În această perspectivă. moştenire care astăzi a devenit preponderentă faţă de cea a lui Potter. fără însă a se folosi termenul de bioetică. concepţia bioeticii potteriene a fost umbrită de mai renumita bioetică hellegeriană. (7) Principalele centre de bioetică din lume Callahan şi Gaylin luaseră iniţiativa de a reuni oameni de ştiinţă. În anul 1963. filozofie şi etică. Aşa cum s-a afirmat. Andre Hellegers.În afara acestui traseu al naşterii bioeticii. Deci. mai există încă o "moştenire" ce trebuie luată în seamă. fără consimţământul lor. concepţia lui despre bioetică va fi în consecinţă cea care va prevala: bioetica va fi considerată de majoritatea oamenilor de ştiinţă ca o disciplină specifică capabilă să sintetizeze cunoştinţele medicale şi pe cele etice. cea interdisciplinară preconizând că specialistul în clinică bioetică ar fi devenit mai expert decât moralistul tradiţional. Apoi. Institute of Society.după cum vom arăta mai departe . cunoscut imediat cu numele de Hastings Center. angajat în cercetări în domeniul demografic şi fondator al Kennedy Institute of Ethics. Ethics and the Life Sciences.şi apoi a inserat-o în domeniul ştiinţelor biomedicale. cercetători. Astfel de reflecţii au dus . o ştiinţă capabilă de a reuni valori prin dialogul şi confruntarea dintre medicină.T. deci. chiar şi pentru a o diferenţia de aceasta. la Willowbrook State Hospital din New York. obiectul acestui domeniu de studiu nou îl constituie aspectele etice implicate în practica clinică.Reich (6) vorbeşte despre o geneză "bilocată" a termenului de bioetică. tocmai această concepţie. datorat . sociale şi legale ale ştiinţelor medico-sanitare. Hellegers a fost primul care a introdus termenul de bioetică în lumea universitară structurând în mod academic această disciplină .

centrul a fost amenajat într-o cameră disponibilă în casa Callahan. pe teologul moralist protestant Paul Ramsey să ţină cursuri la Facultatea de medicină de la Georgetown University. Hellegers. 6 . apoi. participarea la elaborarea unor norme în probleme morale dificile ale societăţii contemporane. şi în numeroase alte monografii. S-au desfăşurat apoi activităţi comune cu alte centre de la Georgetown University: Division of Health and Humanities. Directorul lui a fost câţiva ani Edmund D. reproducerea artificială. Aşa s-a născut în 1971. Centrul îşi propune să fie un institut de cercetare independent. oficiosul centrului. Hellegers l-a invitat în anul 1968 şi în 1969. Implicaţiile. ale acestei cercetări. care are un director propriu. Instituţia a primit numele. laic.nu s-au avut în vedere probleme logistice şi economice. (9) Rezultatele acestor studii sunt publicate în revista Hastings Center Report. cu o valoroasă activitate educativă a publicului în general. În anii în care se năştea Hastings Center. "The patient as person" şi "Fabricated Man". l-au stimulat pe Hellegers să prezinte propunerea de a crea un institut care să se ocupe atât de fiziologia reproducerii cât şi de Bioetică. care-şi propune să evalueze implicaţiile etice determinate de impactul cu dezvoltarea ştiinţifico-tehnologică în domeniul bioeticii în ţările din Asia. la Georgetown University din Washington (DC). putând fi considerate primele publicaţii care au lansat Bioetica în America. (8) Din 1987. diagnoza prenatală. întâi în Germania şi apoi în alte ţări europene. Chiar în acea perioadă familia Kennedy luase hotărârea să finanţeze unele cercetări privind prevenirea handicapurilor mentale congenitale. distribuirea fondurilor în domeniul sanitar. The European Program in Professional Ethics. În acest scop. El se transferă la această universitate cu intenţia precisă de a inaugura un program de cercetare interdisciplinară de Bioetică. educarea publicului în general privind relevanţa etică a multor descoperiri ştiinţifice. şi parţial cu bani primiţi de la mama lui. întreruperea terapiei de menţinere vitală. Pellegrino. ambele lansate în 1970. care a desfăşurat programe educative. cum spuneam. în 1979. Din aceste cursuri de morală au rezultat două volume. cu atât mai mult cu cât. Center for Population Research. la înfiinţarea lui. în interiorul Department of Community and Family Medicine. Acest centru a introdus desigur ample tematici medicale şi medico-sociale în dezbaterea bioetică mărindu-i orizontul în comparaţie cu perspectivele lui Potter şi a contribuit la elaborarea unor proiecte didactice şi de linii directoare privind probleme de bioetică specială. cum ar fi de exemplu Sida. la circa 50 de km de New York. deja prezent în cadrul universităţii din 1964. non profit. aproape o misiune socială. fie ele şi etice. În interiorul Institutului îşi are sediul Center for Bioethics. Scopurile specifice ale activităţii sale sunt: abordarea şi rezolvarea problemelor etice create de progresul ştiinţelor biomedicale şi de însăşi profesiunea medicală. După moartea lui Hellegers. Hastings Center s-a mutat la Briarcliff Manor (NY). The Joseph and Rose Kennedy Institute for the Study of Human Reproduction and Bioethics. de Kennedy Institute of Ethics şi a fost anexat în mod oficial la Georgetown University. angajat în cercetări de fiziologia fătului. The Asian Bioethics Program. ajungea. care s-a păstrat. adică primul centru care purta formal numele de institut de bioetică.

"Center for Bioethics" şi "Kennedy Institute " (10) îşi au sediul într-o universitate , Georgetown (fondată de iezuiţi în 1789) care, prin constituţie, este deschisă studenţilor şi cercetătorilor de orice confesiune religioasă; are ca principal scop cercetarea printr-o metodologie interdisciplinară, membrii ei provenind din domeniul ştiinţelor umane, sociale, ştiinţelor naturii, cu preferinţă pentru sfera filozofiei şi teologiei morale şi o confruntare înterreligioasă şi ecumenică. Publicaţiile Institutului şi Centrului sunt numeroase, ca şi temele abordate, dar una dintre ele merită menţionată în mod special: fiind unică în felul ei, "Encyclopedia of Bioethics", îngrijită în 1978 de W.T.Reich, a fost reeditată în 1995 în cinci volume, are 3000 de pagini, conţine 464 de articole prezentate în ordine alfabetică şi redactate de 437 de autori. Kennedy Institute publică bimestrial "New Titles in Bioethics", o bibliografie actualizată cu noi volume publicate, şi "Scope Note Series", monografii bibliografice care cuprind şi articole din reviste. Revista oficială este "Kennedy Institute of Ethics Journal". O altă activitate importantă a centrului a fost activarea unui serviciu de informaţie bibliografică online, Bioethicsline, sprijinit de National Library of Medicine din Betsheda în Maryland şi distribuit prin sistemul MEDLARS în Statele Unite şi în lume. Biblioteca de la Georgetown University, The National Reference Center for Bioethics Literature, reuneşte cele mai relevante publicaţii din aria anglo-americană. În această arie culturală se formează, mai ales cu ajutorul lui T.L. Beauchamp şi J.F. Childress, doctrina bioetică din Statele Unite inclusă în faimoasa operă Principles of biomedical ethics, care trasează teoria "principialismului" de care vom vorbi. (11) Un alt gânditor care se numără printre părinţii Bioeticii este E.D.Pellegrino, pe care l-am amintit deja ca director, pentru câţiva ani, al Centrului de Bioetică (actualmente director al "Center for the Advanced Studies in Ethics" şi al "Center for Clinical Ethics" tot pe lângă Georgetown University), care împreună cu D.C. Thomasma a introdus concepte noi privind relaţia medic-pacient. (12) După primele două centre de studii din Statele Unite, au fost înfiinţate altele, legate mai ales de universităţi sau spitale. (13) Noi ne vom referi însă numai la cele care prezintă un mod specific de abordare. În America merită să fie numit Pope John XXIII Center, care a publicat numeroase monografii. El pleacă de la o perspectivă instituţională de fidelitate faţă de Magisteriul Bisericii Catolice. În Australia este cunoscută activitatea desfăşurată de Center for Human Bioethics de pe lângă Monash University din Melbourne, condus de P. Singer - cunoscut prin extremul său "laicism" - care este şi co-director al reviste Bioethics, organ oficial al "International Association of Bioethics". (14) Tot în Australia operează două centre de bioetică de inspiraţie catolică: The Thomas More Center şi St Vincent's Bioethics Center. În Europa, continentul pe care de mult s-au dezvoltat cele mai semnificative sisteme filozofico-morale, care au inspirat, secole întregi, viaţa socială, bioetica şi-a făcut apariţia mai târziu: această întârziere poate fi atribuită structurării diferite a sistemului sanitar şi universitar faţă de SUA, prezenţei puternice a deontologiei profesionale predată de medicii legişti sau dificultăţilor de organizare a unei munci interdisciplinare din cauza unei specializări academice excesive. (15)

7

În anul academic 1975-76 au fost create în Spania, pe lângă Facultatea de Teologie de la San Cugat del Valles (Barcelona) seminarii de studiu în diferite domenii ale bioeticii; din aceste seminarii s-a născut Instituto Borja de Bioética, condus de un discipol şi colaborator al lui A. Hellegers, Francisco Abel s.j., care a primit statut de fundaţie privată în 1980. În afara acestui centru, care deţine primatul în Spania din punctul de vedere al interesului şi al cercetării în Bioetică trebuie semnalată angajarea dlui D. Gracia, Director al "Departamento de Medicina Preventiva, Salud Pública e Historia de la Ciencia", de pe lângă Facultatea de Medicină de la Universitatea Complutense din Madrid. Importantă este lucrarea, menţionată în notă, "Fundamentos de bioética", ce porneşte de la un examen istorico-filozofic al evoluţiei conceptelor etice în domeniul biomedical al şcolii hipocratice până în zilele noastre şi conturează bazele raţiunii etice în domeniul biomedical care s-au desprins din evoluţia gândirii filozofice. Examenul istoric este amplu: justificarea principiilor de beneficienţă , vătămare, de autonomie, de justiţie este urmărită în diversele etape ale gândirii etice, din antichitate până la gândirea actuală din Statele Unite. Autorul, aderând la filozofia personalistă şi fenomenologică a conaţionalilor L. Delgado şi X. Zubiri, avansează teoria "eticii formale a bunurilor", ca fundament al instanţei etice universale, negând existenţa posibilităţii unui fundament universal în planul conţinutului judecăţii etice. Autorul a promis că acest volum va fi urmat de o operă ulterioară despre bioetica clinică. Contribuţia lui rămâne una dintre cele mai importante pe plan internaţional.
(16)

Tot în Spania, din 1993 funcţionează Sociedad Andaluza de Investigación Bioética, a cărei activitate este demonstrată de publicarea periodicului Bioetica y Ciencias de la Salud. Este semnalată şi ampla activitate a Grupului de "Investigación Bioética de Galicia" (GIB) În 1983 a fost creat la Bruxelles, din iniţiativa unor profesori de la Universitatea Catolică din Louvain, "Centre d'Études Bioéthiques": este vorba de o asociaţie non profit afiliată pe lângă Universitatea din Louvain. (17) Alte centre de interes bioetic există în Franţa: amintim pe cel denumit Institut National de la Santé et de la Recherche Medicale (INSERM), pe lângă care a fost creat Centre de Documentation et Information en Éthique (CDEI). În Ţările de Jos primul institut de bioetică (Instituut voor Gezondheidsethiek) este fondat la Maastricht în 1985. În Anglia, din 1975, este publicat periodicul trimestrial Journal of Medical Ethics de către Institute of Medical Ethics cu sediul la Edimburg şi care se defineşte o "organizaţie independentă, nepartinică." În acest moment, publicaţia este îngrijită în colaborare cu British Medical Association (Asociaţia Medicilor Britanici). La Londra este publicată revista Ethics and Medicine de către Centre for Bioethics and Public Policy, de orientare hipocratică şi creştină. Tot la Londra trebuie semnalată activitatea desfăşurată de Linacre Centre for Health Care Ethics, fondat în 1977, în serviciul comunităţii catolice din Marea Britanie. În plan european trebuie semnalată opera unui autor german, care acţionează în Palestina şi în America de Nord, şi care a contribuit în mod substanţial la dezbaterea bioetică: este vorba de Il principio di responsabilitá de H. Jonas, una din cele mai mari contribuţii aduse acestei discipline. Autorul are un punct de pornire analog cu cel al lui Potter: el ia în consideraţie posibilitatea din ce în ce mai mare a tehnologiei, ale cărei ameninţări la adresa supravieţuirii 8

umanităţii le analizează. Omenirea are obligaţia să supravieţuiască - după autor aceasta este exigenţa prioritară - şi de aceea, este necesară o nouă Etică, etică pe care el o numeşte a "viitorului", pentru că trebuie să se bazeze pe studierea consecinţelor intervenţiilor omului asupra biosferei pentru generaţiile viitoare. Criteriul ghid pentru intervenţiile biotehnologice va trebui să fie cel al excluderii catastrofei. (18) Câteva cuvinte trebuie să spunem şi despre situaţia din Italia. Instituţia noastră, Centro di Bioetica, s-a născut printre primele în Italia, în 1985, la Universitá Cattolica del Sacro Cuore (UCSC). Îşi are sediul la Facultatea de Medicină şi Chirurgie "A. Gemelli" din Roma. Organul director este constituit dintr-un comitet compus din Rectorul şi Decanul Facultăţii de Medicină (membrii de drept) şi din alţi 18 membri desemnaţi de Rector, medici specialişti, biologi, filozofi, jurişti, moralişti, teologi. Recent, pe lângă Centru a fost creat - prin hotărârea Consiliului Facultăţii şi a Senatului academic - Institutul de Bioetică ce îşi desfăşoară activitatea în domeniul academic, coordonând cursuri de Doctorat şi de Perfecţionare postlicenţă, ca şi activitatea didactică în cadrul Cursului de licenţă în Medicină şi Chirurgie, şi a Diplomelor Universitare din domeniul sanitar. Institutul este condus de un profesor titular de bioetică şi beneficiază de activitatea cercetătorilor şi bursierilor. Centrul de Bioetică este operaţional pentru activitatea de formare în teritoriu şi, în ultimii ani, a contribuit la crearea unor sedii ale consorţiului, în diferite regiuni din Italia, prin care coordonează activitatea de educare permanentă prin cursuri adresate personalului sanitar şi celor interesaţi direct sau indirect de probleme de bioetică. Oficiosul Centrului este revista Medicina e Morale, care publică bimestrial articole, note, comentarii şi recenzii bibliografice despre aspecte ale Bioeticii, ale deontologiei şi ale moralei medicale. Activitatea Centrului şi a Institutului de Bioetică al Universităţii Catolice este demonstrată de publicarea acestui manual şi a două colecţii care includ deja zeci de volume. (19) Perspectiva filozofică ce caracterizează Centrul şi Institutul este "personalismul fundamentat ontologic" de inspiraţie tomistă şi dezvoltă, plecând de la acest punct de vedere, continua sintonie cu gândirea catolică fără a împiedica sau a exclude dialogul cu alte abordări. Un alt pol de reflecţie, important, este cel legat de Istituto Scientifico Ospedale San Raffaele din Milano, unde există din 1985 un Dipartimento di Medicina e Scienze umane şi unde se publică o revistă ştiinţifică de popularizare KOS şi o alta, cu caracter etico-sanitar, Sanare infirmos. (20) De orientare "laică", în sensul unei puternice critici aduse viziunii catolice a bioeticii, este Politeia, centru pentru formare şi cercetare în politică şi etică, din Milano (cu sedii şi la Roma şi Neapole). Şi acest centru are secţiuni de etică în economie, în domeniul mediului, şi de bioetică. Revista, editată sub îngrijirea Centrului, se numeşte Niotizie di Politeia şi reuneşte contribuţii de provenienţă diversă, ce reflectă însă o abordare analistă şi utilitaristă, privilegiind individualismul metodologic ce stă la baza muncii de cercetare a grupului. (21) Recent, secţiunea de bioetică a înfiinţat Consulta di Bioetica ( "Corpul consultativ de Bioetică"), ce editează revista Bioetica. Învăţământul academic al Bioeticii în Italia a fost activat în multe Universităţi pontificale, cu o perspectivă mai ales teologică. (22) În universităţile de stat, bioetica a fost introdusă ca disciplină de învăţământ la cererea unor facultăţi de Medicină şi chirurgie (printre care 9

la o mai bună definiţie a acestei discipline şi acelaşi lucru se poate spune despre instituirea comitetelor de bioetică. celălalt 10 . categoria medicilor . învăţământul universitar de bioetică a contribuit. o "profesie puternică". Legea era pentru cei care practicau meserii specifice cetăţenilor obişnuiţi. de Hipocrate (460-370 î.C. Tema va fi analizată într-un capitolul special. susţinută de o "morală forte". ci se va opri la acel element din trecut care este absolut necesar pentru înţelegerea momentului cultural actual. Structura Jurământului cuprinde: a) o invocare a divinităţii ca introducere distinctă. deci. ca cea de rege şi de preot. înaintea răspândirii termenului însuşi şi a recentelor schimbări. a fost inserată în grupurile de discipline pentru participarea la concursuri publice (pentru profesori universitari dintre cei mai calificaţi şi pentru cercetători universitari) deci în sectoarele ştiinţifico-disciplinare ale învăţământului universitar. au predispus la criteriologii şi categorii filozofice şi adesea au dat naştere unor discuţii pe teme specifice. morala medicală de inspiraţie teologică. Nu se poate face abstracţie. semnificaţiile morale ale asistenţei acordate bolnavului şi hotărârile pe care statul trebuia să le ia pentru cetăţenii săi în ce priveşte sănătatea publică. fără îndoială. influenţat de prescrierile sumerienilor. Drumul nostru nu poate fi extins şi aprofundat. care era considerată într-un anumit fel deasupra legii. specific unei categorii de persoane. mai ales după ultimul război mondial. modelelor de bioetică şi problemei fondării gândirii etice. Jurământul reprezintă. a transmite gratuit cele învăţate fiilor maestrului şi celor care semnează Jurământul. de-a lungul secolelor. Desigur. potrivit acestei interpretări. expresia tipică a culturii epocii. conţine normele care dirijează activitatea medicală şi o primă reglementare a taxelor pentru asistenţa sanitară. b) o parte centrală care la rândul ei are două fragmente: unul relativ la angajarea de a respecta maestrul. cu caracter pre-juridic. La originea eticii medicale în societăţile arhaice ca şi în cele mai evoluate din antichitate găsim mereu trei elemente: exigenţele cu caracter etic pe care medicul trebuia să le respecte. apoi. Aportul principiilor şi criteriilor proprii filozofiilor moderne va fi tratat într-un capitol dedicat succesivmeta-eticii. care au dat un puternic impuls gândirii bioetice. (24) . Expunerea făcută de D. Gracia (25) mi s-a părut amplă şi documentată ca analiză a textului. este necesar să ne reamintim itinerariul istoric al gândirii etice în medicină. Unele etape. reflecţia privind drepturile omului în Europa. De la etica medicală la bioetică Pentru a ne da seama pe deplin despre discuţiile actuale şi abordările diferenţiate ale Bioeticii. structură etico-religioasă şi interpretare istorico-filozofică. profesiunea medicală ar fi. în reconstruirea gândirii etice occidentale din domeniul medical. Deja Codul lui Hammurabi din 1750 î C. Unele etape sunt semnificative sub acest profil: etica medicală hipocratică. aportul filozofiei moderne. aşa cum au făcut-o mulţi autori (23) .Universitatea Catolică din Roma). exprimată în sens religios în Jurământ. denumite şi "comitete etice".) şi de "Jurământul " său .

Nici ideea de justiţie formulată de gândirea socială contemporană nu va putea elimina acest principiu al beneficienţei. ci de o reflectare a filozofiei şi a culturii timpului. Platon şi Aristotel . Rezultatul care decurge din această interpretare este că această gândire hipocratică ar fi dat în realitate un fundament filozofico-teologic a ceea ce azi numim cu o conotaţie negativă "paternalism medical". Fără îndoială.păstrând o tradiţie istorică ce vine de departe şi traversează întreaga evoluţie a gândirii occidentale. Smith. existenţa conştiinţei binelui în sine şi a respectului persoanei dincolo şi deasupra dorinţelor sale subiective . acesta fiind "ethos"-ul lui. care consideră profesia medicală într-un climat de transcendenţă. Apariţia principiului de autonomie odată cu afirmarea gândirii moderne. ci pe ideea binelui şi a adevărului şi îl reţinem important pentru însăşi consistenţa altor principii. respectarea secretului medical. "avortul cauzat de intervenţii artificiale". Gracia. liberalismul etic al lui Hume. Jurământul fundamentează moralitatea actului medical pe principiul "beneficienţei şi nu al dăunării. Nu se poate totuşi ignora . din secolul VI.fragment este dedicat mai concret terapiei care obligă medicul să excludă anumite acţiuni. care noi nu considerăm că se bazează pe transcendenţa profesiei medicale. aşa cum vom vedea mai bine în capitolul relativ la întemeierea gândirii etice. principiu continuat de-a lungul secolelor. nici măcar din partea pacientului. ceea ce prescrie nu ar avea nevoie de alte confirmări. mai ales cea care se inspiră din faimoasele principii: beneficienţă . "Rugăciunea zilnică a medicului" de Mose Maimonide (1135-1204) în Egipt.pentru evoluţia gândirii etico-filozofice. Nu poate fi vorba. ci de o moralitate ce se bazează pe principiul sacru al binelui pacientului. ca cele de autonomie şi justiţie. orice abuz sexual faţă de persoana bolnavului şi de rude. aceste noi principii nu vor putea şterge complet principiul beneficienţei ca moment de validitate şi garanţie atât pentru autonomia pacientului cât şi pentru cea a medicului. precum "Jurământul lui Aseph Ben Berachyhu" în Siria. reprezintă. Bioetica actuală. deci. (26) Ceea ce recunosc toţi este faptul că gândirea hipocratică a rămas "canonică" pentru întreaga cultură clasică a Evului Mediu. Nu se poate vorbi. desigur. şi totuşi. conferindu-i caracter de sacralitate (sacerdoţiu fiziologic şi carismatic). nici de o moralitate naturală. influenţa succesivă a lui Socrate. autonomie şi justiţie . a Jurământului lui Hipocrate este dovedită de formule asemănătoare răspândite în diferite culturi. un antipaternalism medical ". de o simplă moralitate defensivă a "castei" medicilor. c) o concluzie în care se cer sancţiuni din partea divinităţii în sens pozitiv (binecuvântări) pentru cel care respectă jurământul şi. ca de exemplu administrarea otrăvii.efortul lor de a întemeia criterii de moralitate care să nu fie subiective. în sens punitiv (damnaţiuni) pentru cel care îl încalcă. Gregory şi cu formularea drepturilor omului şi ale drepturilor cetăţeanului. 11 . de un cod atemporal. "Datoriile medicului" de Mohamed Hasin (1770) în Persia. după cum afirmă D. Deoarece medicul acţionează pentru binele bolnavului. după cum a fost socotit până în secolul al XVIII-lea. aproape universală. Această influenţă. chiar dacă i se solicită. Short Mell. potrivit acestei analize istorice.nu dăunare. aproape o expresie scrisă a unei morale naturale. al cărui protector fără drept de apel şi deasupra oricărei legi este medicul. deci al binelui pacientului. ci bazate pe adevăruri obiective.

pruncuciderea.rezultă din depăşirea dualismului clasic. când se va afirma conceptul de "spital civil" şi de "drept al cetăţeanului la asistenţă". al cărui Jurământ a fost mereu recunoscut ca expresie a eticii. după cum ne indică să-l vedem în bolnav pe "Christus patiens" tot astfel ea ne cere să-l putem recunoaşte în medic pe "Christus servus". Creştinismul nu s-a limitat să facă o bună primire eticii hipocratice. 12 . a teologiei creştine. în configuraţia teologică şi nouă a asistenţei bolnavului şi a profesiei de medic. Figura medicului în sens creştin. orice om. mai ales în ambientul catolic. mai recente. Biserica Catolică şi comunitatea creştină se ocupă de sănătatea publică ca o dovadă de fraternitate şi confirmare a autenticităţii mesajului. după greutăţile iniţiale din vremea lui Galileo.personalism creştin . dar mai ales ca "mărturie" a fraternităţii dorite de Cristos faţă de cel care suferă. mai ales cel aflat în dificultate. Evanghelia. acolo unde acest termen este bine onorat. este considerat făptură a lui Dumnezeu. (27) Noua viziune asupra lumii şi a umanităţii în sens personalist. custode co-responsabil al pământului şi al vieţii în lume în faţa Creatorului însuşi. eutanasia. comunităţile creştine vor simţi dreptul-datorie de a nu abandona asistenţa bolnavului. este considerat şi evaluat ca expresie a carităţii Mântuitorului şi fundament al judecăţii finale şi escatologice. până la operele de morală medicală. mutilaţiile şi dezvoltă o "morală medicală" care prinde tot mai mult contur. ci este chemat să fie slujitorul (diaconos) celor suferinzi. aplicarea ei în mediul sanitar şi în Magisteriul Bisericii. nu este cea a unui personaj sacerdotal. atât de lumea creştină cât şi de cea islamică. încet. În numele acestei teologii. condamnă avortul. Valoarea persoanei umane în creştinism .Nu se poate omite în această retrospectivă contribuţia creştinismului. deasupra legii morale. care întruchipează parabola Bunului Samaritean (28) în istoria lumii încreştinate. omul. care considerau temele de etică medicală ca făcând parte din analizele (dezbaterile) virtuţii justiţiei sau în comentariul poruncii "să nu ucizi". prin forţa misterului Întrupării-Mântuirii. Apoi. Bisericile au dezvoltat o morală teologică ce proclamă sacralitatea şi inviolabilitatea vieţii oricărei făpturi umane. creaţional şi salvator determină comunitatea creştină să se îngrijească de spitale. şi pentru cel puţin 17 secole. în unitatea lui: trupspirit. dintre raţiunea ştiinţifică şi credinţa religioasă. în care baza concepţiei etice privind acţiunea medicului este extrasă din datele Revelaţiei şi nu numai din preceptele lui Hipocrate. ci omul întreg. nu numai în sensul de "suplinire" a societăţii civile în ţările încă nedezvoltate. Aceste contribuţii pot fi recunoscute în primul rând în fundamentarea definitivă a conceptului de "persoană umană". ca expresie a comunităţii celor care au obligaţia de a "se îngriji" de fraţi. ci aşa cum a acţionat în cazul gândirii platonice şi aristotelice. pentru care nu numai sufletul spiritual. Şi după Revoluţia franceză. a introdus concepte noi şi valori noi atât prin intermediul învăţământului. de tratatele medievale şi renascentiste. conform căreia ceea ce i se face bolnavului este apreciat în termenii "mie mi-aţi făcut". dezlegându-se încet. în abordarea şi căutarea dialogului pozitiv. cât şi prin practica asistenţială.

ca şi din raţiuni obiective care stau la baza indicaţiei sau a normei morale. (30) Celelalte Biserici creştine şi confesiuni religioase au oferit la rândul lor indicaţii credincioşilor şi au formulat propuneri lumii medicale şi politice: în tratarea fiecărei teme vor fi amintite. iar pe plan internaţional. care prin forţa lucrurilor trebuia să se regăsească într-o disciplină sistematică. Dintre acestea. 13 . desfăşurată în Kuweit. al Bisericii Catolice şi al altor confesiuni creştine privind problemele pe care ştiinţa medicală le-a ridicat în epoca contemporană. (29) Dar concepţia asupra moralei catolice în domeniul medical a fost mereu îmbunătăţită după pontificatul lui Pius al XII-lea. cât şi datorită obedienţei religioase a pacientului. amintim de pe acum indicaţiile privind avortul şi diagnoza prenatală. Această legislaţie şi aceste normative implicau şi cereau în mod necesar o gândire de fundamentare teoretică şi justificativă. prin succesorii lui. în ianuarie 1981. adică Bioetica. care pentru unii ar putea coincide cu naşterea Bioeticii "ante litteram": formularea "drepturilor omului". indicaţii provenite de la Consiliul Ecumenic al Bisericilor de la Geneva. cu justificarea că sunt "constrânşi". şi evoluţia progresului tehnologic care în ambiguitatea lui putea şi poate fi îndreptat spre oprimarea şi eliminarea vieţii umane. Există o perioadă istorică semnificativă în care se manifestă cea mai puternică expresie a "moralei medicale" în domeniul catolic: este vorba de anii pontificatului lui Pius al XII-lea. Două direcţii de normative s-au dezvoltat începând din acest moment tragic. comise nu numai în lagărele de concentrare. Aceste delicte sunt astăzi cunoscute şi reunite în documentele procesului (32) şi rămân o mărturie deloc favorabilă a ceea ce poate face puterea detaşată de morală sau presupusă deţinătoare a moralei înseşi şi cu colaborarea medicilor care se lasă instrumentalizaţi de puterea politică. În acest proces împotriva crimelor naziste au fost făcute cunoscute lumii delictele comise asupra prizonierilor şi civililor din ordinul regimului cu colaborarea medicilor. intitulate: "Manipulating life: ethical issues in genetic engineering" ("Manipulând viaţa: subiecte etice în ingineria genetică"). întrucât medicul nu le poate ignora atât din raţiuni ce ţin de o eventuală apartenenţă religioasă a sa.îşi dă seama că două sunt provocările pe care ele le cuprind: prezenţa crimelor naziste.O continuare a acestui interes secular este învăţământul magisterial. aprobarea tot mai actualizată a "Codurilor de Deontologie medicală" emanate de organisme internaţionale. (31) Pentru a completa panorama istorică a contribuiţiilor la formarea principiilor şi criteriilor de comportament în domeniul biomedical trebuie să amintim aportul pe versantul laic. Cine reparcurge învăţămintele discursurilor şi mesajelor radiofonice ale lui Pius al XII-lea adresate medicilor . coerent. precum Asociaţia Medicală Mondială (AMM) şi Consiliul Organizaţiilor Internaţionale ale Ştiinţelor Medicale (CIOMS).şi acest lucru merită făcut . de natură juridică şi deontologică de mare relevanţă. Din lumea islamică amintim "Codul islamic de Etică Medicală" aprobat de Conferinţa internaţională asupra medicinii islamice. Tocmai în această răscruce istorică trebuie plasată naşterea Bioeticii. pronunţările Bisericilor în general şi ale Bisericii Catolice în particular constituie obiectul unei atente consideraţii. Geneva 1982. care s-a dezvoltat după şi în urma procesului de la Nürnberg (1945-1946).

care are un rol ce nu se 14 . care conţin afirmaţii angajante în apărarea vieţii şi a integrităţii fizice. tot de AMM. Pentru determinarea momentului morţii şi îngrijirilor din faza finală a bolii trebuie amintită "Declaraţia de la Sidney". alţii o consideră mai degrabă o metodologie de confruntare interdisciplinară între ştiinţe biomedicale şi ştiinţe umane. se confruntă cu aporturile eticii medicale clasice ale diverselor doctrine religioase şi cu drepturile omului. conţinând "Jurământul de la Geneva". publicat la Paris la 6 ianuarie 1987. 1046/1986 şi la nr. Dintre "Recomandări" amintesc. Celebră şi cunoscută este "Declaraţia de la Helsinki" privind experimentele şi cercetările biomedicale tot de către AMM. problemă care până azi nu pare a fi depăşită. şi trebuie să-l amintim. îndeosebi. din parte AMM. (33) Problema definiţiei Itinerariul istoric retrospectiv şi recent al Bioeticii. cu noi reflecţii cu caracter etico-filozofic privind problemele vechi şi noi ale medicinei. la nr. au o valoare juridică adevărată în momentul în care sunt acceptate de state. Unii prezintă Bioetica drept o mişcare de idei. la nr. XIX al progresului unidirecţional şi în mod automat benefic. dezvăluie un amplu evantai de probleme abordate. alţii consideră gândirea bioetică o articulaţie a filozofiei morale şi cei care definesc această gândire ca o disciplină autonomă. 79/1976 despre drepturile bolnavilor şi muribunzilor. ale demografiei şi ale cercetării experimentale asupra omului şi animalelor. împreună cu apărarea şi salvgardarea altor libertăţi civile şi politice fundamentale şi până la o întreagă serie de "Declaraţii. actualizat de aceeaşi asociaţie la Londra în 1949. în fine. pe cea a Consiliului Europei: la nr. 29/1978 privind transplantele de ţesuturi şi organe. pe care l-am amintit. publicată de Naţiunile Unite (ONU) (10 decembrie 1948) şi Convenzione di salvaguardia dei diritti dell'umo e delle liberta fondamentali (tratat din Roma din 4 noiembrie 1950). alt organism de prestigiu în cadrul autorităţii medicale. Se ştie că forţa juridică. Jonas). publicată în 1962. 1100/1989 asupra utilizării embrionilor şi fetuşilor umani. schimbătoare din punct de vedere istoric sau istoricist. De aici se naşte problema în primul rând a unei definiţii a Bioeticii. În cursul tratării fiecărei probleme vom cita aceste documente şi altele pentru autoritatea culturală şi valorile etice la care fac referire. Bioetica se îmbogăţeşte graţie apariţiei diverselor Centre americane şi europene. Se datorează Conferinţei Internaţionale a Ordinului Medicilor din Comunitatea Europeană (CEE). care pune în criză conceptul sec. "Codul de Etică Medicală" publicat la Geneva în 1948. doumentul intitulat "Principii de Etică Medicală Europeană". ca un exemplu. actualizată la Veneţia în 1983. pune accentul pe relaţia dintre viaţa umană şi viaţa infraumană şi. "Convenţiile" şi "Recomandările" au o greutate normativă deosebită: "Recomandările". Convenţii. de conţinuturi şi criterii evocate: de la prima abordare teoretică cu interes bioecologic prioritar (Potter.În prima direcţie s-a dezvoltat întreaga codificare începând cu "Declaraţia universală a drepturilor omului" . "Declaraţiile". cu conotaţii "catastrofice". modificată tot la Helsinki în 1964 şi actualizată la Tokio în 1975. Recomandări şi Cărţi". dar în toate cazurile au o semnificaţie culturală şi etică. la Veneţia în 1983 şi la Hong Kong în 1989. din 1968. Dintre Codurile deontologice amintesc "Codul de la Nürnberg" din 1947.

Bioetica propriu-zisă. într-un anumit mod. deci nu Bioetica în sens de parte recentă şi adăugată eticii medicale. în faţa unei probleme etice. (34) Din acest "excursus" făcut până acum. pentru Bioetica mai recentă. o considerare mai degrabă a biosferei în general decât a medicinei. conduita. ci "printr-o varietate de metodologii etice".identifică cu cel al deontologiei. În plus.inclusiv viziunea morală. (37) . şi nici nu poate fi considerată o secţiune a celei mai cunoscute şi antici etici medicale. Reich dă diverse definiţii Bioeticii cu ocazia celor două ediţii succesive din "Enyclopedia of Bioethics". Într-adevăr. în parte. de exemplu cele relative la problemele demografice şi ambientale.ale ştiinţelor vieţii şi tratamentelor sanitare. specificitatea acestui studiu sistematic o constituie referirea la valori şi principii morale. Este schimbat şi obiectul formal al bioeticii. În definiţia din 1995. ca o "combinaţie a cunoaşterii biologice cu cea a sistemului de valori umane". După părerea noastră." (39) . de aceea. ci dimpotrivă. Prin această afirmaţie Reich doreşte să elimine echivocul existent în anii precedenţi sau faptul că principiile ar fi exclusiv cele susţinute de Beauchamp şi Childress şi în mod fundamental doreşte să deschidă uşa pluralismului etic. Potter în 1971. ale moralei religioase. ale deontologiei şi ale drepturilor omului. fără îndoială. deci la definirea unor criterii. Bioetica în sensul de etică ce priveşte intervenţiile asupra vieţii. dar în acelaşi timp modest caracterizată. foarte importantă chiar dacă ascunde riscul uşor al unui relativism etic atunci când se opune rolului normativ al bioeticii. tratată în lumina valorilor şi principiilor morale. de cercetarea de bază din domeniul biologic şi este legată şi în sens social de componenţa ambientală. intervenţiile pot fi cele referitoare la profesiile medicale. (36) . liniile directoare etc .cultural. pentru a lua 15 . el consideră deci bioetica drept un nou tip de Înţelepciune ce trebuie să indice cum să fie folosită cunoaşterea ştiinţifică pentru garantarea binelui social. deciziile. judecăţi şi limite licite sau ilicite. în cadrul ştiinţelor vieţii şi sănătăţii. deoarece ea nu mai este "examinată în lumina valorilor şi principiilor morale". medicina de azi beneficiază toto mai mult. în acest sens. atât în sens geografic. după aceea este necesar. dar şi cele asupra populaţiei. considerăm realizat faptul că sub denumirea de Bioetică este inclusă şi etica medicală propriu-zisă. rezultă că ne aflăm în faţa unei panorame desigur foarte ample. În ediţia din 1995. a şi definit noua disciplină. obiectul material al bioeticii este extins la toate dimensiunile morale ce includ conduite sociale şi decizii politice. nici cu medicina legală sau cu drepturile omului. bioetica trebuie să fie "ştiinţa supravieţuirii (science of survival)" . definiţia rezultată este mai completă. în afara faptului că a numit acest termen. (35) Aşa cum am amintit în introducere. concepţia originară a "Bioeticii globale". în progresele sale. în timp ce în primul moment este oportun să se pornească de la examinarea diferitelor puncte de vedere." (38) Domeniul ştiinţelor vieţii şi sănătăţii cuprindea. numind-o "studiul sistematic al dimensiunilor morale . cu folosirea unei varietăţi de metodologii etice într-o abordare interdisciplinară. În această definiţie el recuperează. Reich acordă definiţiei bioeticii o amploare mai mare. În cea din 1978 definea Bioetica "studiul sistematic al conduitei umane. este înţeleasă în sens extensiv. această deschidere este. cât şi pentru multiplele aporturi anterioare ale eticii medicale. propusă de Potter. chiar dacă are o conexiune cu aceste discipline şi puncte de confruntare. deci. De aceea. incluzând şi intervenţiile asupra vieţii şi sănătăţii omului.

16 . prin orientarea ce ar putea fi imprimată. la un Seminar internaţional desfăşurat la Erice. beneficiind de o metodologie interdisciplinară.deciziile . tot ce ţine de echilibrul ecosistemului. În acest sens. din natura instanţelor etice şi din metodologia utilizată. Finalitatea bioeticii constă în analiza raţională a problemelor morale legate de biomedicină şi de conexiunea lor cu dreptul şi cu ştiinţele umane. în februarie 1991. Ele implică elaborarea de linii etice bazate pe valori ale persoanei şi pe drepturile omului. pe lângă comportamentul personal şi dreptului şi codurilor deontologice profesionale şi viitoare. deoarece această conduită este examinată în lumina valorilor şi principiilor morale".să se verifice validitatea argumentaţiilor şi a criteriilor oferite de fiecare din abordările respective. printr-o fundamentare raţională şi metodologică adecvată ştiinţific. medicina muncii. Pentru a preciza această diferenţă.bioetica include etica medicală tradiţională şi merge dincolo de ea. sănătatea internaţională. c. documentul precizează: 1. respectând toate confesiunile religioase. problemele etice rezultate în cadrul cercetărilor pe om. cuprinzând: a) problemele etice ale tuturor profesiilor sanitare. d) problemele vieţii animale şi vegetale în relaţie cu viaţa omului.care desemnează un univers mult mai extins decât cel al medicinii . competenţa bioeticii este recunoscută în următoarele patru domenii: a. de medicina locurilor de muncă şi de alte politici de planificare familială şi control demografic. Specificitatea sa derivă din tipul de probleme pe care le abordează. c) problemele sociale asociate cu politicile sanitare. b) cercetările comportamentale. în urma unor polemici privind rolul bioeticii printre cei care au un cult pentru medicina legală. politicile de control demografic. problemele sociale legate de problemele politicii sanitare (naţionale şi internaţionale). nici la medicina legală. bioetica nu poate fi redusă la deontologia medicală. care în fond ar fi dizolvarea bioeticii înseşi. care se bazează în mare parte pe ceea ce conţine "Encyclopedia of Bioethics" din 1978. d. problemele etice ale profesiunilor sanitare. b. probleme privind intervenţia asupra vieţii altor fiinţe vii (plante. conform definiţiei acceptate ce figurează în "Encyclopedia of Bioethics" din 1978. nici la o simplă consideraţie filozofică. independent de aplicaţiile lor terapeutice. are ca obiect "examenul sistematic al conduitei umane în domeniul ştiinţelor vieţii şi sănătăţii. micro-organisme şi animale) şi. Aceste linii etice au şi o finalitate aplicativă. un grup de studiu a elaborat un document numit Documento di Erice. În acel document.dat fiind faptul că bioetica are o finalitate practică . Deci validitatea alegerii trebuie argumentată raţional şi numai aşa se poate evita căderea într-un relativism etic. chiar dacă nu în mod direct terapeutice. În privinţa raporturilor cu medicina legală şi deontologia profesională. Fiind etica aplicată "regnului biologicului" . "Bioetica" este o arie de cercetare care. în care a fost precizat obiectul bioeticii şi raportul existent între această disciplină şi deontologia şi medicina legală. în general.

Normele deontologice propriu-zise. 17 .. Finalitatea deontologiei medicale este aprofundarea esenţială şi actualizarea normelor şi regulilor de conduită a profesiei medicale.) 2. şi care colaborează cu justiţia şi cu persoane private la soluţionarea cazurilor care necesită anchete şi evaluări de ordin biologic şi/sau medical.Instrumentele de studiu ale bioeticii rezultă din mertodologia specifică interdisciplinară care îşi propune să examineze în mod aprofundat şi actualizat natura faptului biomedical (moment epistemologic). considerate azi în cadrul bioeticii.. c. pentru o mai bună interpretare. Normele juridice ale fiecărei ţări.) 3. "Instrumentele" de studiu ale celor trei arii sunt diferenţiate: a..) "Învăţământul Medicinei Legale se leagă în mod natural. (."(. nu se precizează valorile şi principiile morale în conştiinţa unei pluralităţi de abordări filozofice. Medicina legală este prin natura ei o ştiinţă interdisciplinară. bioetica specială şi bioetica clinică. Studiul normelor morale şi lectura lor actualizată se desfăşoară în strânsă legătură cu concluziile ce derivă din bioetică. reunite în coduri şi în toată tradiţia orală şi scrisă a profesiei medicale.. Această disciplină include trei ordine de norme: a. etica medicală a pregătit terenul. disciplină mult mai autonomă şi de amplă respiraţie. Ca o ultimă adnotare descriptivă putem spune că tratarea bioeticii a surprins până în prezent trei momente distincte: bioetica generală. de bioetică. ale cărei criterii şi limite licite le discută. b. care studiază cu metodologia specifică conţinutul normelor juridice sub aspect biologic şi medical. la orientarea elaborării legislative şi la încadrarea intervenţiilor asupra vieţii umane în cel mai amplu domeniu al biosferei. să-i evidenţieze implicaţiile pe plan antropologic (moment antropologic). să găsească "soluţiile" etice şi justificările de ordin raţional în sprijinul acestor soluţii (moment aplicativ) (. aplicare şi dezvoltare a lor. Normele juridice cu caracter deontologic sunt studiate sub profilul normelor de drept în vigoare în fiecare ţară şi cu scopul de a găsi o corespondenţă cu valorile deontologice". care prin metodologia şi rezultatele la care ajunge. Actualizarea normelor deontologice propriu-zise comportă o comparaţie constantă cu codurile deontologice naţionale şi internaţionale. Deontologia Medicală este o disciplină al cărei obiect este studiul normelor de comportament profesional specifice profesiilor sanitare." (40) Şi în această definiţie. care de altfel se regăsesc în discutarea fiecărei probleme specifice. ca în cea din Encyclopedia of Bioethics. Normele morale. la a cărei construcţie.. b.. contribuie la actualizarea şi justificarea epistemologică a normativei deontologice. obiect al eticii medicale tradiţionale. constituind o datorie a bioeticii să le discute şi să le examineze. c. prin Învăţământul Deontologiei Medicale. Ne vom ocupa în capitolul următor de descrierea acestor orientări diverse.

pentru o cercetare a "saggezza della scienza" ( "înţelepciunii ştiinţei") . individ-societate şi individnatură să-şi găsească încadrarea şi valorificarea etică. În căutarea unor răspunsuri adecvate se subînscrie necesitatea unei apropieri interdisciplinare faţă de problemă. desigur. experimente clinice etc. ne vom referi la acea concepţie care. care analizează marile probleme. chiar dacă trebuie să recunoaştem că totdeauna sau aproape totdeauna cazurile concrete prezintă o pluralitate de aspecte de evaluat. a bolii şi a morţii. Sunt mari tematici care constituie coloanele vertebrale ale bioeticii sistematice şi care. oportunitaeta unei deschideri spre teologie ca "orizont al sensului". b.Wisdom of science. a iubirii conjugale şi a procreaţiei. semnificaţia şi valoarea mediului şi a ecosistemului în bioetică. Pentru rezolvarea problemelor generate de progresul ştiinţific şi de organizarea socială a medicinei şi a 18 . care sunt valorile în joc sau care sunt căile corecte pentru a ajunge la o linie de conduită fără modificarea acestor valori: alegerea sau nu a unui principiu sau a unei criteriologii de evaluare va condiţiona evaluarea cazului şi. Bioetica. antropologia şi caracterul interdisciplinar Din cele afirmate rezultă că noua disciplină nu poate fi concepută ca o simplă confruntare între diferite opinii şi poziţii etice existente. care este una din trăsăturile proprii ale bioeticii. tratează valorile şi principiile originare ale eticii medicale şi sursele documentaristice ale bioeticii (drept internaţional. ca şi raportul libertate-responsabilitate. pentru a utiliza expresia potteriană . contribuind la valorificarea lui: personalismul fundamentat ontologic. În ce priveşte antropologia. eutanasie. reale şi obiective. după părerea noastră. a filozofiei ştiinţei dreptului şi. avort. care nu este supusă unor reduceri ideologice sau biologiste. ea are datoria de a sugera valori de referinţă şi opţiuni operative. în mod concret în practica medicală şi în cazul clinic. legislaţie). Bioetica clinică sau decizională examinează. în cadrul căreia valoarea vieţii fizice corporale. acordă o importanţă mai mare semnificaţiei.a. o adevărată filozofie morală în partea ei fundamentală şi instituţională. menţinând între ele relaţii foarte strânse. c. nu se poate separa bioetica clinică de cea generală. abordate sub profil moral. atât pe plan medical cât şi pe plan biologic: inginerie genetică. dar nu toţi sunt conştienţi că în acest sector de studiu nu se poate face abstracţie de antropologia filozofică de referinţă. În această întrepătrundere complexă dintre ştiinţele experimentale şi cele umane. În mod evident este vorba despre rolul ştiinţelor biomedicale şi al ştiinţelor ambientale (ecologia). El se prezintă ca o viziune integrală a persoanei umane. cu scopul de a stabili rolul adecvat. trebuie să fie rezolvate în lumina modelelor şi fundamentelor pe care sistemul etic le consideră de bază şi justificative pentru concepţia etică. după părerea noastră. trebuie să furnizeze răspunsuri obiective bazate pe criterii valabile din punct de vedere raţional. (41) Fiecare dintre aceste discipline. deontologie. a durerii. Practic. Aceasta însă nu se poate disocia de concluziile bioeticii generale. Bioetica generală. în fine. au totuşi un statut epistemologic propriu şi independent de celelalte.va fi necesară şi contribuţia filosofiei naturii. care se ocupă de bazele etice. a omului. Bioetica specială.

uitând de marile provocări ale bolilor ieşite de sub control. în acelaşi fel în care observarea unui obiect nu numai frontal. Teologia raţională. în funcţie de orientarea epistemologică de "integrare". pentru a exclude orice posibilitate de instrumentalizare. De aceea.numai de cel care admite o cunoaştere superioară celei relaţionale. denumită în mod tradiţional teodicee sau filozofia lui Dumnezeu. Orice ştiinţă este o completare în cadrul frontierelor diferite de ştiinţa însăşi.se spune . cine confundă ontologia şi personalismul fundamentat ontologic cu teologia revelată. din interior şi de sus. Cel care se foloseşte de o filozofie empiristă care reduce omul la aspectele sale ce ţin numai de experienţă. de la Platon până în zilele noastre. deci. precum şi pentru etica umană şi socială. Asta nu înseamnă că ştiinţele nu trebuie să fie deschise între ele. va putea face teologie numai cine a primit aceeaşi credinţă. manifestă prejudecăţi intelectuale asupra unei importante părţi a tradiţiei filozofice. După părerea noastră. După ce am lămurit acest lucru. de cel care acceptă posibilitatea unei teologii. psihologice şi spirituale . este ştiinţa care studiază. ci ţin cont de o serie de cunoştinţe filozofice raţionale. În această perspectivă poate fi înţeleasă marea importanţă a categoriei răspunderii la care se referă H. care îl priveşte pe om ca spirit şi trup. însă. prerogativele şi datoriile sale. transcendenţa persoanei. Este bine să evidenţiem faptul că metafizica şi filozofia raţională a lui Dumnezeu au multe puncte comune pentru că ambele se referă la fundamentul ultim al realităţii. (42) 19 . Teologia revelată. de integritatea ei şi de relaţiile biunivoce care leagă persoana de condiţiile existenţiale: spaţiul în care locuieşte şi timpul în care trăieşte şi va trăi. întrucât discuţia care s-ar naşte ar fi utilă numai celor care au acelaşi crez. manifestă o necunoaştere a semnificaţiei metafizicii înseşi şi a teologiei. Jonas în opera lui.raportul de prioritate şi complementaritate dintre persoană şi societate. de prevenirea relelor tipice societăţii tehnologice. dar şi lateral. Antropologia personalistă fundamentată ontologic este deseori criticată întrucât poate fi susţinută antropologic . dar îl extinde substanţial pentru că se referă la tot ce Dumnezeu însuşi ne-a revelat despre Sine. are un obiect material (de studiu) şi un obiect formal (punctul de vedere pe care-l adoptă) diferit de teologia raţională. Pentru a nu cădea în echivoc considerăm necesar să facem o distincţie netă între teologia raţională şi teologia revelată. Valoarea fundamentală a vieţii. este necesar să adăugăm că antropologia şi etica propuse de noi nu pleacă de la raţiunea luminată de credinţă. este necesară o antropologie filozofică de referinţă care să ţină seama de persoana umană. din fiinţa supremă. generate de exploatarea ecologică. este o altă ştiinţă cu un statut epistemologic diferit. Aceste valori trebuie să-i ghideze pe cei ce încearcă să rezolve problemele generate de dezvoltarea ştiinţei biomedicale. atât metafizice cât şi antropologice şi etice. pentru că tot pe Dumnezeu îl studiază. în lumina raţiunii naturale. poate contribui la o viziunea a tot înţelegătoare a obiectului observat. concepţia integrală a persoanei. ştiinţă care astăzi pare animată de un entuziasm optimist al progresului. Obiectul material.dreptului con siderăm că "in primis" trebuie să se răspundă la întrebarea privind valoarea persoanei. în consecinţă. Teologia revelată studiază faptul revelat în lumina raţiunii luminate de credinţă. fiinţa. iar întrepătrunderea lor în respectul statutului epistemologic al fiecăreia nu poate duce la îmbogăţirea înţelegerii obiectului de studiu. o concepţie personalistă şi de comuniune a iubirii conjugale. ceea ce se poate cunoaşte cu raţiunea. coincide în parte cu cel al teologiei raţionale.aşa cum rezultă din sinteza valorilor fizice. Deci. constituie puncte de referinţă solide pentru Bioetică.

şi în recenta dezbatere despre avort mulţi au riscat să considere că este o problemă de credinţă sau de lipsă de credinţă. dar aceste raţiuni nu trebuie invocate pentru a-i dispensa pe oamenii de bună credinţă şi cu dreaptă judecată de a reflecta asupra faptelor umane în lumina raţiunii. dar viaţa umană este viaţă pentru toţi oamenii. (44) Această întâlnire rezultă cu atât mai necesară şi urgentă cu cât ne mişcăm într-un domeniu al ştiinţelor experimentale. dintre raţiune şi Revelaţie: o armonie care nu este mereu uşoară şi imediată. şi deci în lumina Revelaţiei creştine. iar obligaţia de a o respecta este datoria omului. deschisă spre teologie văzută ca o ştiinţă supra-raţională. Într-adevăr. care a abandonat adevărul uman relativismului şi nu cognitivismului. Bioetica o înţelegem.are raţiuni de susţinere supranaturale. credincioşi sau nu. Dar. valoarea persoanei umane este îmbunătăţită de Har şi de darul Duhului Sfânt. care au ca obiect realităţi intramondene şi corporale şi care folosesc un procedeu raţional. cât şi a presiunilor ideologice şi dificultăţilor intrinseci ale problemelor. denumită în general "morală medicală". nu numai a credinciosului: credinciosul . chiar dacă multe concluzii coincid cu cele ale filozofiei morale "tout court". deci. numită şi naturală. deoarece este om. filozofie-teologie. naturăsupranatură. instanţă ultimă şi "orizont de sens". Acesta este un punct delicat şi esenţial care implică raportul om-Dumnezeu. cu aceeaşi vigoare cu care a condamnat ereziile în domeniul adevărurilor revelate. specificată de Magisteriu: are raţiunea proprie de a fi o reflecţie asupra faptului de credinţă şi de a aplica legea divină în comportamentul uman. ce se adresează formării personalului sanitar.poate . are valabilitate numai în cadrul comunităţii de credincioşi. De aici se naşte şi s-a născut exigenţa unei reflecţii filozofico-morale şi în domeniul medical şi biologic. Acest lucru este cu atât mai necesar azi. pe Dumnezeu. Este contrar tradiţiei Bisericii să nege valoarea raţiunii şi legitimitatea eticii raţionale. raţional cunoscută de toţi cei care se folosesc de raţiune. după o lungă perioadă de "răscruce a metafizicii". Biserica a apărat mai ales principiul armoniei dintre ştiinţă şi credinţă. (43) Biserica Catolică însăşi a condamnat de-a lungul secolelor orice poziţie fideistă care ar deposeda raţiunea şi inteligenţa de greutatea şi valoarea lor. dar nu încetează să fie pentru toţi. ar fi impropriu şi nu ar aduce nici un serviciu credinţei înseşi să negăm legitimitatea şi necesitatea unei reflecţii raţionale şi filozofice asupra vieţii umane şi. 20 . Raţiunea şi Revelaţia au acelaşi autor. deci ca pe o disciplină cu un statut epistemologic raţional. o valoare intangibilă.Bioetica se distinge de teologia morală. asupra permisivităţii intervenţiilor asupra omului din partea medicului şi a biologului: viaţa umană este înainte de toate o valoare naturală. Această parte a moralei. atât din cauza slăbiciunii minţii omeneşti. Dialogul dintre ştiinţă şi credinţă se poate realiza prin intermediul raţiunii care este comună şi uneia şi alteia. după părerea noastră. consideră aceste intervenţii în lumina viziunii de credinţă. deci merită consideraţii egale şi cu o susţinere reciprocă.

vorbind de două mari revoluţii: revoluţia terapeutică şi revoluţia biologică. Jean Bernard. are o justificare pentru care nu poate fi ignorată. începând cu anul 1930 şi până în prezent. Să abordăm în primul rând prima întrebare. transplantul de organe şi ţesuturi. conferă umanităţii "puterea de a înfrânge bolile mult timp considerate fatale . după milenii de neputinţă. folosirea tehnicilor de reanimare. întrebarea este relevantă şi priveşte trei probleme distincte: în primul rând problema rolului şi justificării epistemologice. (2) Prima revoluţie. folosirea pe scară largă a vaccinurilor pentru a combate marile epidemii (tifos. relativă la justificarea epistemologică a bioeticii. Aceste descoperiri. dereglări biochimice umorale" (3) Cea de a doua revoluţie este recentă: începe de la descoperirea codului genetic şi defineşte c. poliomielita) până la frontiera nouă deschisă de Sida. are criterii proprii pe care-şi întemeiază opiniile şi are propria metodă de cercetare? Oare nu este vorba de un amestec. problema formării gândirii etice şi în al treilea rând problema metodei. 21 . afecţiunile glandelor endocrine. precum tuberculoza. au revoluţionat medicina. medicina. observă omul de ştiinţă. filozofia. de un fel de "cocktail" realizat cu ingrediente din alte ştiinţe (ca biologia. dar au provocat în acelaşi timp şi o revoluţie în concepţiile despre viaţă şi om.Capitolul al II-lea Justificare epistemologică Formarea gândirii bioetice şi metodologia cercetării în bioetică Justificarea epistemologică a bioeticii Din capitolul precedent rezultă o situaţie concretă: Bioetica există ca o încercare de reflecţie sistematică privind toate intervenţiile omului asupra fiinţelor vii. intervenţia ştiinţei şi a tehnologiei asupra vieţii înseşi şi a biosferei. o reflecţie ce are ca obiectiv specific şi arzător identificarea valorilor şi normelor care să guverneze acţiunea omului. marile septicemii. "medicina genomică". chirurgicale şi prin raze. Întrebarea pe care ne-o punem acum este decisivă: această reflecţie îşi are un loc anume în panorama ştiinţelor. lupta continuă şi reînnoită împotriva tumorilor prin metode chimioterapeutice. deontologia etc) fără să aibă o identitate precisă şi o necesitate? (1) După cum se poate vedea.d. plecând de la descoperirea legilor care guvernează formarea vieţii. după descoperirea sulfamidelor (1937) şi a penicilinei (1946). variola. sifilisul. în al doilea rând. a reconstruit istoria progresului şi a descoperirilor din domeniul biomedicinei. stimulând reflecţia asupra destinelor omenirii. cunoscut hematolog francez şi primul preşedinte al forului Comité Consultatif National d'Éthique din Franţa. Tot Jean Bernard aminteşte de marile cuceriri ale medicinei din aceşti ani: sistematizarea metodelor de experimentare a noilor medicamente pe voluntari sănătoşi şi pe bolnavi.

ştiinţa medicală intră într-o fază nouă. de codurile deontologice şi de etica medicală. ale cărei evoluţii nu sunt complet previzibile şi rămân încă fără o orientare etică şi deontologică omogenă. Acesta este momentul naşterii bioeticii. mult mai puţin costisitoare decât cea nucleară şi cu mai puţine posibilităţi de control. de etica mediului şi a responsabilităţii pentru viitorul lumii. S-a invocat atunci o nouă etică pentru evitarea unei posibile catastrofe a umanităţii. adică a posibilităţii de a transfera porţiuni din codul genetic de la o celulă la alta. potenţat de metoda experimentală şi protejat. Aceste linii conducătoare au fost reluate de diferite organisme din lume. care să-şi extragă normele din interiorul evoluţiei biologice. aceste posibilităţi şi tehnologii noi au început să fie privite cu mai mare realism şi discernământ. care pentru prima dată este denumită în opera lui V. Potter (6): este vorba de o etică ce vrea să ţină seama de totalitatea intervenţiilor asupra biosferei.Sub asaltul acestor descoperiri etica medicală se dezvoltă şi înregistrează noi şi importante capitole. Cum am afirmat în capitolul precedent. (10) 22 . acesta din urmă revizuit în mod continuu la Tokyo. prin dublul mecanism al "endonucleozei de restricţie" şi al acidului dezoxiribonucleic (ADN) "recombinat" desigur a alarmat lumea. îşi stabileşte Codul propriu de etică medicală. necesitatea unui moratoriu şi a unei normative universale între savanţi se manifestă în cadrul societăţilor de cercetători. (9) Foarte repede însă. Şi lumea islamică.R. totuşi. în această perioadă. în Europa şi în lume sunt respectate codurile şi liniile conducătoare ale activităţii medicale. o etică a întregii biosfere. aşa cum am afirmat.asupra celulelor liniei germinale. Prima apariţie a ingineriei genetice. Toate acestea au generat temeri faţă de posibila alterare a biosferei şi a ecosistemului de către om. Odată cu descoperirile ştiinţifice din genetică şi cu aplicarea noilor cunoştinţe în domeniul embriologic şi ginecologic. care acum este aplicabilă pe linia celulelor somatice şi este interzisă în schimb din cauza unor riscuri pentru moment imanente . care au dus la procrearea artificială. după cum o dovedesc conferinţele de la Gordon şi Asilomar (8). posibilele aplicări ale ingineriei în diferite forme de viaţă au făcut să se întrevadă eventualitatea creării "bombei biologice". chiar la specii diferite. Sydney şi Hong Kong. (5) Acest filon al medicinei terapeutice a reprezentat şi reprezintă. În ce priveşte ingineria genetică propriu-zisă s-a întrevăzut repede posibilitatea realizării geneterapiei. cum am afirmat. care au instituit primele comitete ştiinţifico-etice de supraveghere şi au elaborat primele "Guidelines" care privesc intervenţia asupra ADN. filonul clasic şi aş spune modelul hipocratic. (7) Teama de o catastrofă. purtătoarele lor de cuvânt devin asociaţiile medicale precum Asociaţia Medicală Mondială (AMM) şi Federaţia Ordinului Medicilor în cadrul propriilor congrese. Cu cât medicina devine mai puternică şi eficace. mărturie fiind Codurile deontologice ca cel de la Nürnberg şi Helsinki (4) privind experimentele. Aceeaşi exigenţă se evidenţiază în Germania. prin opera lui Hans Jonas Il principio responsabilita. cu atât normele de protejare a individului trebuie să fie riguroase şi cunoscute temeinic.

perfecţionată apoi de savanţi până în zilele noastre. dar şi concepţia privind părinţii. dar va deschide şi posibilitatea cunoaşterii secretului intim al constituţiei ereditare a fiecărei persoane şi familii. 23 . de aceea a devenit importantă şi evidentă problema etică pentru cercetători. Cu orgoliu baconian şi cartezian au respins orice pretenţie de control şi de interferenţă. care va permite. (13) Devine deci necesar a se pune întâi problema relaţiilor dintre ştiinţă şi etică şi a se defini intervenţia bioeticii în cadrul ştiinţelor biomedicale. adică ar deveni "arta posibilului". (12) Temerile continuă să fie mari în privinţa unui alt capitol important. interferon etc). a diagnosticării prenatale şi postnatale. Se discută motivul şi cadrul precis al unei baze epistemologice a bioeticii. iar Renato Dulbecco aminteşte că "secole întregi savanţii au stat departe de tragediile istorice. dacă va fi finalizat. mai ales după prospectarea "proiectului genom uman". (11) S-au făcut ecou al acestor preocupări Parlamentele europene şi Comitetele naţionale de bioetică. Noile cunoştinţe din domeniul genetic au determinat extinderea aplicării. " (15) Astăzi. Iar acum se vorbeşte de medicină "genomică" şi de "medicină predictivă". desigur. Galilei şi R. Pe bună dreptate s-a observat că pe această cale ştiinţa experimentală riscă să-şi asume statutul epistemologic al politicii. În cadrul ingineriei genetice propriu-zise s-au evidenţiat şi posibilităţile unor aplicaţii pozitive. unde frontierele se lărgesc tot mai mult şi unde sunt în joc nu numai viaţa embrionilor procreaţi în mod artificial. de temut. nu numai cele catastrofale. provocatoare afirmaţia lui Robert Nozick după care "microscoapele şi telescoapele nu relevă părţile etice" (14). propusă de G. cel al procreaţiei. Biserică sau autorităţi. pentru că urmăresc o metodă precisă. ar încerca să facă tot ce e posibil. din orice parte ar fi venit: guvern. pentru creşterea producţiei în agricultură şi zootehnice. iar ecosistemul. toto mai delicate şi cu probleme etice. care pune prima în discuţie problema bioetică. Posibilităţile concrete de a ajunge la eugenie selectivă la experimente pe embrioni şi la comercializarea corpului uman şi a procreaţiei sunt de acum un fapt recunoscut şi de care mulţi se tem. Raportul dintre ştiinţa biomedicală şi bioetică Este. dar nu alterat. să poată menţine un echilibru compatibil cu sănătatea omului de azi şi a generaţiilor viitoare. de a fi garantate acele aplicaţii ale ingineriei genetice prin care patrimoniul genetic va putea fi îngrijit. această mentalitate nu este împărtăşită de majoritatea a cercetătorilor care se ocupă de şiinţele medicale ( inclusiv de Dulbecco). în domeniul microbiologic mai ales.S-au făcut destul de repede aplicaţii de tip industrial pentru fabricarea unor medicamente noi (insulina. politicieni. cunoaşterea codului genetic al omului şi deci structura patrimoniului ereditar al fiecărui individ: acest fapt va permite o mai bună urmărire a scopurilor terapeutice. cea experimentală. În acest sens trebuie amintit faptul că biologia şi medicina sunt ştiinţe experimentale. definind autonomia şi neutralitatea rolului lor în societate. industriaşi. şi nu ar urmări cunoaşterea realităţii. Bacon. paternitatea şi maternitatea cu scopul însuşi al sexualităţii umane.

Fleming pentru descoperirea penicilinei) sau de repetarea fenomenelor naturale. a recunoaşte rolul bioeticii şi justificarea ei numai în momentul aplicativ. calculate. se presupune. în respectarea binelui superior al persoanei. în obţinerea consimţământului. Această afirmaţie este adevărată. uneori. deci. consecinţele. că cercetarea experimentală prin ea însăşi este neutră. deci. 24 . pentru că nimeni nu poate nega că înainte de a se trece la aplicarea unei descoperiri ştiinţifice în domeniul biomedical. după cum vom vedea. după cum se ştie. De exemplu. în afara acestor două legături care în mod cert există între cercetarea ştiinţifică şi etică (legătură în planul aplicării şi în cel relativ la deontologia cercetătorului în respectul procedeelor metodologice ale cercetării înseşi) se poate vorbi şi de altele nu mai puţin importante. ipoteza interpretativă. Este adevărat că ştiinţa. cum s-ar putea întâmpla de exemplu într-un transplant de organe pentru a cărui efectuare condiţiile de eticitate sunt multiple). faptul că un chirurg ştie să abordeze bine o intervenţie şi să execute la perfecţie tehnicile operatorii este o calitate necesară de etică profesională. dar numai în sensul fidelităţii faţă de canoanele cercetării. este necesar să ne punem o serie de întrebări bioetice privind scopul. comparate etc: metoda experimentală. se bazează pe un itinerariu precis: observarea fenomenelor. dar nu este suficientă pentru a se afirma că intervenţia lui a fost etică în toate şi pentru toate (în valabilitatea indicaţiilor. Având în vedere acest element ne întrebăm : din ce motiv şi de ce este necesar să se pună o întrebare etică în interiorul ştiinţelor biomedicale care sunt experimentale? Mulţi au dat un răspuns care pare cel mai potrivit: exigenţa reflecţiei bioetice apare în momentul aplicativ. Acest itinerariu metodologic are o validitate intrinsecă. De aceea.şi în special. ce are trimitere în cercetarea biomedicală.nu se poate limita la aceste coduri de corectitudine. a bioeticii în cadrul ştiinţelor biomedicale . riscurile etc. Trebuie să distingem categoria celor cerute în mod necesar de etica unei acţiuni. Această "etică intrinsecă" cercetării. de exemplu a tehnologiei ADN recombinată. dar ceea ce a dus la progresul ştiinţei moderne în domeniul biomedical a fost mai ales metoda bazată pe paradigma experimentului metodologic definit.Această metodă. se foloseşte de observaţiile ocazionale (de ex. susceptibile de a fi observate. reprezintă o exigenţă deontologică valabilă pentru orice tip de ştiinţă şi deci şi pentru bioetică. în timp ce aplicaţiile ar necesita un examen bioetic prealabil privind consecinţele şi riscurile. în exactitatea comunicării rezultatelor. pozitive sau negative. Totuşi. ar fi insuficient şi limitat. o astfel de etică s-ar concretiza în scrupulozitatea metodologică. ce permite o acumulare organică şi liniară a cunoştinţelor: experimentatorul care urmează se poate bucura de rezultatele. obţinute de experimentatorul precedent şi este chemat să aducă la rândul lui contribuţii noi utilizând aceeaşi metodologie. De aceea. Totuşi. (16) Dar etica proprie cercetării ştiinţifice în cadrul ştiinţelor experimentale . metoda experimentală are o limită intrinsecă întrucât trebuie să se sprijine pe fapte şi date de ordin cantitativ. Alţi savanţi admit în general o etică intrinsecă cercetării ştiinţifice. este reducţionistă prin definiţie şi acesta este un fapt ce trebuie luat în seamă. verificarea experimentală şi evaluarea rezultatului experimentului. de ceea ce este suficient pentru o apreciere de totală eticitate. în transparenţa procedeelor astfel încât să poată fi controlate de lumea ştiinţifică.

prin metoda ei să clarifice scopurile ştiinţei şi ale cercetării ştiinţifice. Acest aspect a fost surprins de K. întrucât toate acestea ar necesita precizarea scopurilor activităţii umane şi ale vieţii omului. Atât cercetătorul cât şi organizatorii şi finanţatorii cercetării sunt persoane umane şi pot avea intenţii bune sau perverse sau pur şi simplu utilitariste. Şi din răspunsul la această întrebare se clarifică toate celelalte răspunsuri bioetice: atunci când s-a evaluat toată densitatea realului pot fi înţelese exigenţele etice privind scopurile. acestea pot leza viaţa şi demnitatea umană (pierderea embrionilor fecundaţi supranumerari).Înainte de toate despre intenţionalitatea cercetătorului. inclusiv a bioeticii. cercetări efectuate pentru obţinerea unui medicament avortiv. scapă procedeelor metodei experimentale. legate de aspectul operativ (scopuri. nu se poate limita la a observa rezultatele şi aspectele etice procedurale privind corectitudinea metodologică. Într-adevăr. Este cunoscut principiul "non sunt faciende mala ut veniant bona". Jaspers. ce s-ar putea referi la terapia unei boli sau la creşterea producţiei agricole şi industriale sau la farmacologie. şi care le include pe cele precedente.nu totdeauna procedeele alese sunt licite. deoarece ţine seama numai de aspectul experimental şi cantitativ. dacă are valoarea unei persoane umane sau nu. Am amintit că metoda experimentală este prin natura ei "reductivă" a realului. momentul metodologic experimental pune întrebarea etică. cu toate problemele privind exprimentarea pe om (consimţământ. nu este suficient să existe o etică a scopurilor. este întotdeauna un proiect şi revelează sau ascunde o finalitate strategică. riscuri. dar această întrebare cere depăşirea şi interpretarea coerentă a nivelului experimental pentru a cuprinde complexitatea şi profunzimea realului şi valoarea lui. (17) Dacă omul de ştiinţă. În domeniul bioetic se pot presupune multe situaţii de acest tip: ex. sau ar putea avea un scop manipulator sau de denaturare a proceselor biologice. metode. savant şi filozof. Dar legătura cea mai profundă. natura ontologică şi valoarea axiologică a realului. Acest gen de eticitate sau lipsă de eticitate proiectată are nu numai o relevanţă în sine şi pentru sine. O altă legătură dintre cercetare şi etică se referă la procedeele experimentale: este etica. riscuri) constă într-o exigenţă cu caracter integrativ. în timp ce aspectul mai profund şi cuprinzător. pe fetuşi (etc) şi chiar pe animale. nici natura sa în valoarea ei profundă. Abordarea cercetării. după părerea noastră. sau mai bine zis bioetica experimentării biomedicale. de genul pilulei RU 486. dar are şi implicaţii importante pentru cei care colaborează la nivel subaltern: aceştia au dreptul de a cunoaşte scopurile proiectului şi au dreptul-datorie de a formula obiecţii din motive de conştiinţă. ca în cazul unei tentative experimentale de procreare între specii sau de alterare a patrimoniului genetic al subiectului. experimente pe copii. de exemplu. bolnavi mintal. atunci când conştiinţa nu le permite să colaboreze la un proiect pe care l-ar considera neindicat sau intenţionat aberant. face o cercetare pe embrionul uman. atunci când afirma că ştiinţa exprimentală nu este capabilă să cunoască şi să perceapă aspectul calitativ al realităţii. nici nu poate singură. mijloacele. (18) 25 . riscurile etc. ci trebuie solicitată în sens coerent o eticitate a mijloacelor şi a metodelor: chiar dacă scopurile sunt bune . dacă este o fiinţă umană. sau la a se gândi la aplicarea rezultatelor. procedee.să oferi un copil unei familii sterile . lipsiţi de conştiinţă. el trebuie să se întrebe ce este embrionul uman.

atunci trebuie să ne întrebăm de semnificaţia experimentului asupra fiinţei umane individuale şi va trebui să se precizeze datoria cercetătorului ca atunci când este vorba de un minor. ci va trebui să fie deduse din ultima viziune şi din sensul global al realităţii examinate. aşa cum am subliniat. o dată ce se sfârşeşte de exemplu cu convingerea că este vorba de o fiinţă umană. prevenire etc.ghid pentru autoritate conceptul de dreptate în atribuirea resurselor şi în oferta de structuri şi servicii. în optica ontologică şi axiologică a vieţuitoarei asupra căreia se face cercetarea. (19) De aceea legătura ştiinţă-etică sau mai bine zis cercetare ştiinţifică şi cercetare etică nu este o chestiune de opţionalitate sau o modă recentă. dar şi în evaluarea operatorului sanitar. cu scop terapeutic sau fără. dacă întrebarea se naşte în interiorul cercetării. ci şi momentul cercetării şi metoda cercetării. (22) Modele bioetice diverse şi chestiuni de meta-etică Modele de bioetică Dacă este aproape universală cererea de etică în raport cu ştiinţele vieţii. răspunsul necesită o integrare a aspectului în realitatea integrală şi deci. în definitiv. colaborarea cetăţenilor şi necesită ca un criteriu . Scarpelli. aplicând ceea ce am afirmat în legătură cu raportul dintre ştiinţă şi etică precum şi dintre ştiinţele biomedicale şi bioetică. este necesară deci elaborarea unor criterii de apreciere care nu pot fi epuizate de cercetarea ştiinţifică. sănătate.Şi epistemologii mai recenţi. Desigur. precum Popper şi Eccles. au subliniat această limită a ştiinţei experimentale şi în ce priveşte procedeele metodologice şi observarea mai globală a realului. Etica economiei şi etica sanitară se întâlnesc pe plan social în unele din cele mai importante capitole ale cheltuielilor publice în democraţiile avansate. în aşa măsură încât câţiva gânditori. un individ uman. Pentru a relua exemplul mai sus menţionat: dacă experimentul se face pe embrion. precum U. În concluzie. Studiile făcute în ultimii ani în domeniul antropologiei medicale (21) au scos în evidenţă insuficienţa radicală a evaluării ştiinţifice unilaterale în apropierea de conceptul însuşi de boală. Dacă vorbim de medicină sub profilul asistenţei şi organizării sanitare. bioetica este ca o viziune integrativă. trebuie să ne întrebăm înainte de toate care este realitatea globală a embrionului uman (ontologia) şi care este valoarea lui (axiologia). factorul etic devine şi mai relevant şi integrarea între cunoaşterea ştiinţifică şi forma etică de comportament este mai mult decât evidentă. psihologic şi spiritual în cadrul asistenţei este elementul decisiv nu numai în evaluarea stării sănătăţii bolnavului. putem afirma că justificarea bioetică nu priveşte numai momentul aplicativ al cercetării. Incidenţa factorului "personal". ci o exigenţă multiplă generată de însuşi procedeul ştiinţific. este în schimb diversificată formularea modelelor etice de referinţă şi teoriile privind întemeierea gândirii etice. comparativ cu cercetarea biomedicală. afirmă că în bioetică ar trebui să fie stabilite numai reguli formale bazate pe principiul toleranţei oricărei etici care s-ar putea subordona unui principiu privind "absenţa unei daune relevante" (23) 26 . În ce priveşte organizarea sanitară este bine cunoscut faptul că ea presupune educaţia sanitară.

ci o provocare pentru o angajare teoretică şi pedagogică. totuşi. bioetica interpretativă sau hermeneutică. principii şi norme în cadrul bioeticii. oferind raţiunea opţiunii axiologico-prescriptive adresate operatorilor sanitari. după o anumită perioadă de gestaţie. nici la a se limita să elaboreze un sistem conceptual în funcţie de exigenţele practice. sau a autoriza prin lege exterminarea tuturor copiilor. etica narativă. această abordare a fost obiectul unor puternici critici provenite din mai multe părţi. "Meta-bioetica nu se poate limita la a impune în mod arbitrar prescrierea unor anumitor comportamente. dar şi omului "tout-court" privitoare la intervenţiile asupra vieţii fizice" (26) Nici nu poate fi admisă propunerea privind "indiferenţa"faţă de orice sistem de referinţă sub pretextul toleranţei. bazată pe aplicarea principiilor beneficienţei în locul dăunării şi cele ale dreptăţii. etica grijii şi bioetica feministă. atunci când este vorba de "probleme de supravieţuire" a speciei-om sau de salvgardarea ecosistemului pentru generaţiile viitoare. dincolo de examinarea fiecărei probleme ce ţine "de" bioetică. a ocupat un loc central discuţia "privind" bioetica pentru a clarifica valorile şi principiile care trebuie să stea la baza gândirii etice şi a face o distincţie justificativă între "permis" şi " interzis" (25) Trebuie să adăugăm că nu este suficientă. ce ar urma să se nască şi nu sunt doriţi . nu se poate ignora obligaţia morală. Atunci când este vorba de a hotărî eliminarea sau păstrarea fătului în uterul mamei. (24) În ultimii ani. necesar sau interzis. bazate doar pe un fel de consens pragmatic şi flexibil. de a urmări orientări eficace şi raţional fundamentate care pot fi împărtăşite şi confruntate şi de alţii. Tocmai pe meta-etică se construieşte "meta-bioetica". Va trebui mai degrabă să se urmărească o reală justificare şi deci o demonstraţie a raţiunii ultime pentru care un anumit act moral este considerat drept sau nu. Prin termenul meta-etică se înţelege tocmai acest tip de justificare fondatoare şi se face referire la justificarea raţională a unor valori. (mai ales dacă ea se pronunţă asupra relevanţei umane şi sociale a problemelor de bioetică). mai ales a omului de ştiinţă ce se ocupă de probleme etice. Pluralismul şi diversitatea abordărilor în fundamentarea bioeticii sunt evidenţiate mai ales în literatura engleză. în funcţie de circumstanţe. Cognitivismul şi non-cognitivismul: legea lui Hume 27 .Cine priveşte panorama bioeticii poate constata cu uşurinţă că ne aflăm în faţa unei pluralităţi. în ultimii ani. Pluralismul se referă atât la antropologia de referinţă cât şi la teoriile privind fundamentarea gândirii etice. oamenilor de ştiinţă. Mult timp a prevalat abordarea principialistă. elaborarea unor paradigme conceptuale adaptabile la soluţionarea unor cazuri limită. Se nasc astfel alte abordări: etica virtuţilor. ba mai mult. ea trebuie să ofere indicaţii şi orientări în sensul "forte". în faţa unui pluralism criteriologic greu de conciliat. în sfârşit. pentru o discuţie fondatoare. sau a nou născuţilor cu malformaţii . permis sau nu. şi. Faptul că există mai multe sisteme de referinţă nu trebuie să reprezinte un pretext pentru a evada din munca de cercetare. etica cazuistică.

desigur. Vorbeam de modelul liberal-radical. din spatele faptelor. în timp ce valorile şi normele morale sunt simple presupuneri şi generează judecăţi prescriptive ce nu pot fi demonstrate. de modelul sociobiologic şi de modelul personalist. "esenţă" sau "natură"şi deci în mod "metafizic". Dar ideea de "a fi" . legea lui Hume este justificată. 28 . Dar în primul rând trebuie clarificat un punct al dezbaterii devenit astăzi un fel de răspântie în toate discuţiile etice : este vorba de numita "lege a lui Hume" şi de orientarea preliminară a eticiştilor şi bioeticiştilor în două tabere opuse: "non-cognitiviştii" şi "cognitiviştii". Dacă prin"a fi" se înţelege simpla faptualitate empirică. Non-cognitiviştii consideră că valorile nu pot fi obiect de cunoaştere sau afirmaţii definite ca "adevărate" sau "false". Respectiva lege afirmă că există "o mare diferenţă" în privinţa faptelor naturale şi a valorilor morale: faptele sunt cognoscibile şi pot fi demonstrate în mod ştiinţific. în acel a fi pe care orice subiect conştient este chemat să-l realizeze. nici legitimă trecerea sau indiferenţa: nu se poate trece de la "is" (este) la "ought" (trebuie) sau de la "sein" (a fi) la "sollen" (a trebui). cognitiviştii caută o fundamentare raţională şi "obiectivă" a valorilor şi normelor morale. de ex.În precedenta ediţie a acestui Manual ne limitam la a oferi câteva "modele " de bioetică pe care le consideram şi continuăm să le considerăm reprezentative pentru diferitele abordări şi direcţii de gândire prezente în dezbaterea actuală privind bioetica. problema este de a defini semnificaţia pe care o are cuvântul "a fi" care indică " faptualitate" cognoscibilă. Intre a fi (în care a fi este identificat cu faptele observabile) şi trebuie să fie nu ar fi deci nici posibilă. care a definit-o "înşelăciunea naturalistă". (29) Aşa cum vom avea ocazia de a explica. în care termenul persoană trebuia înţeles nu numai ca subiectivitate. Această lege derivă dintr-o observaţie făcută în volumul "Treatise of Human Nature" a lui D. în lumina celor mai recente discuţii meta-bioetice aceste propuneri diferite şi în special propunerea noastră. dar şi ca valoare ontologică şi transcendentă cu prioritate. Moore. Dorim să reluăm acum. (27) În legătură cu aceste modele făceam o scurtă evaluare critică pentru a justifica şi fundamenta mai ales modelul personalist. Dimpotrivă. datorită faptului că mulţi oameni fură. poate fi înţeleasă nu numai în mod empiric. de modelul utilitarist. Atunci necesitatea de a fi poate găsi o fundamentare în a fi. ci mult mai profund şi comprehensiv. Hume. A justifica etica şi deci bioetica înseamnă a discuta întâi asupra posibilităţii de a depăşi "marea diviziune" sau " înşelăciunea naturalistă". omuciderea şi înjurătura sunt moralmente permise şi dacă vrem să demonstrăm că sunt nepermise trebuie să recurgem la un criteriu care să nu constituie o simplă cercetare a faptelor. reluată de filozofia analitică contemporană începând cu G. ucid şi înjură nu se poate ajunge la concluzia că furtul. ca de ex. Ce îi desparte pe unii de alţii este tocmai "legea lui Hume".

Wilson. In această perspectivă. în care apare o nouă situaţie a omului în cosmos şi în lumea biologică.Heinsenk şi E. uneori complexe. şi în acelaşi timp poate fi gândit şi ca "esenţa" omului sau a "naturii" umane proprii persoanei raţionale sau ca "demnitatea omului" şi atunci se poate găsi. care sunt necesare dezvoltării ei. pe cei care ucid dar şi pe cei care nu ucid etc. dar este vorba tot de cunoaştere şi de o cunoaştere nu mai puţin importantă şi revelatoare decât cea aplicată în alte domenii ale ştiinţei. presupune instanţa metafizică.adecvarea lor la demnitatea persoanei. societatea în evoluţia ei produce şi modifică valori şi norme. pentru a înţelege diferenţa şi a sublinia importanţa posibilitaţii de a fundamenta raţional valorile. necesitatea şi capacitatea minţii noastre de a merge "dincolo" de faptul empiric şi de a pătrunde în profunzime raţiunea de a fi a lucrurilor şi "adevărul" comportamentelor. ce legături sociale ar putea genera? "Etica fără adevăr" reprezintă un pahar gol în faţa cuiva care moare de sete. Dar această observaţie pe care o considerăm foarte simplă. Era necesară această introducere pentru elaborarea diferitelor modele de bioetică. Impulsul evolutiv. deci pe adevăr.J.O. întrucât cel precedent nu mai este 29 . ar trebui imaginat un nou sistem de valori. Ar fi cu totul inutil să raţionezi despre bioetică dacă nu ar exista speranţa de a o fundamenta pe baze raţionale şi solide. îşi găseşte forme de adaptare mereu noi .Weber şi sociobiologismului lui H. care îşi are originea în "egoismul biologic" sau în instinctul de conservare. aşa cum fiinţele vii în evoluţia lor biologică şi-au dezvoltat diferite organe în vederea funcţionării şi în fond pentru îmbunătăţirea propriei existenţe. aşa cum cosmosul şi diferitele forme de viaţă din lume au fost supuse unei evoluţii. aderenţa la normele binelui şi adevărului în cazul unui comportament: dar aceasta este datoria raţiunii practice.o fundamentare raţională prin care între cel care fură şi cel care nu fură să poată fi stabilită o diferenţă pe plan moral. în care dreptul şi morala ar fi expresia culturală.). (30) În mod just Maritain a evidenţiat faptul că tipul de cunoaştere a normei morale este "analog" în comparaţie cu alte forme de cunoaştere cum ar fi cea matematică sau istorică.Astfel termenul de "oameni" poate fi înţeles în sens empiric (expresia indică indivizii care fură şi pe cei care nu fură. Etica descriptivă şi modelul sociobiologist O primă tentativă de a oferi un fundament normei etice bazate pe fapte (în opoziţie clară cu"legea lui Hume") urmărind relativizarea valorilor şi a normelor. Teoria evoluţionistă a lui C. dar dacă aceste valori ar fi doar simple opinii. Se spune că o societate fără valori nu poate exista. În condiţiile evolutive actuale. merită să-l abordezi. recta ratio agibilium. este reprezentată de orientarea sociologico-istoricistă: este vorba de a propune o etică pur descriptivă. Şi cei care se ocupă de antropologia culturală şi ecologiştii se află adesea pe aceleaşi poziţii.şi trebuie să se găsească . Cu toate acestea nu se poate nega că este anevoios să recunoşti în situaţii concrete. Darwin se alătură sociologismului lui M. Traducând ideea în cuvinte simple putem spune următoarele: se afirmă că. Oricât de nevoios ar fi drumul pentru găsirea unei fundamentări reale acţiunii morale şi valorilor. valorile morale trebuie să se schimbe. tot aşa şi societatăţile evoluează şi în cadrul acestei evoluţii biologice şi sociologice.

Adaptarea la mediu. scientismul neopozitivist. existenţialismul nihilist. tot atât de normal este ca omul să rămână om.a "reducţionismului"adică reducerea omului la un moment istoricist şi naturalist al cosmosului. decizionismul. echilibrul schimbării adaptării şi ecosistemului. afundând orice fiinţă vie în marele fluviu al unei evoluţii care desigur îl are ca o culme pe om. nici o normă mreu valabilă pentru omul tuturor timpurilor. In acest curent de gândire se pot recunoaşte sub-curente: unii sunt inclinaţi să recunoască ca justificate valori existente în societate. ci fapte şi valori care însoţesc pe om în toate anotimpurile istorice. setea de adevăr. delicte postume şi nu delicte împotriva omului. şi deci. Este vorba de o ideologie eraclitiană.potrivit pentru configurarea ecosistemului care tocmai se instaurează. chiar cele mai atroce delicte pe care istoria le recunoaşte. diferit prin natură şi nu numai prin complexitatea neurologică de altă fiinţă vie şi că binele şi răul nu sunt comutabile. Acceptarea acestui model ar comporta nu numai aprobarea evolţionismului. ingineria genetică selectivă ameliorativă şi denaturativă nu numai pentru speciile animale dar şi pentru om. ar constitui delicte doar pentru noi care trăim în aceste timpuri. mai ales sociobiologii. Deci. pentru susţinătorii acestei teorii. (33) 30 . În lumina acestui model sunt considerate ca mecanisme necesare pentru evoluţia şi progresul speciei umane. de la cele ale lui Gingis Han la cele ale lui Hitler. dar el nu este înţeles ca o culme definibilă şi ca un punct de referinţă stabil. dar şi acceptarea ca o supoziţie . pentru că este vorba de o ideologie. Ar fi inutil şi oricum temporar efortul de a defini "drepturile omului". In orice caz în acest curent de gândire se poate recunoaşte identificarea lui Vico verum ispum factum. la ecosistem şi selectarea calităţilor celor mai potrivite pentru progresul speciei conduc la justificarea eugenismului atât negativ cât şi pozitiv. Dacă această ideologie ar fi adevărată. această viziune poartă în sine relativismul oricărei etici şi valori umane. între natură şi cultură există o conexiune intimă şi este greu de delimitat o graniţă. sunt dispuşi să justifice intervenţiile inovatoare asupra patrimoniului biologic al umanităţii. bonum ipsum factum. ale ştiinţei şi ale moralei. alţii. cele ale "adaptării" şi ale "selecţiei". Etica în această viziune ocupă un rol şi are funcţia de a menţine echilibrul evolutiv. Modelul subiectivist sau liberal-radical Multe curente de gândire se întâlnesc astăzi în subiectivismul moral: neoiluminismul. în care nu se recunoaşte nici o unitate stabilă şi nici o universalitate de valori. Viaţa omului nu ar diferi în mod substanţial de diversele forme de viaţă şi de universul cu care trăieşte în simbioză. dar pentru aceşti gânditori natura se transformă în cultură şi viceversa. Acum când umanitatea a dobândit capacitatea de a domina ştiinţific mecanismele evoluţiei şi selecţiei biologice prin ingineria genetică selectivă este justificabilă. cultura nu este altceva decât elaborarea transcriptivă a evoluţiei naturii.liberalismul etic. Trebuie să ne gândim că dacă este normal ca unele componente culturale şi obiceiuri să fie supuse evoluţiei. durerea. solidaritatea şi libertatea nu constituie elaborări culturale. ci supus schimbarii în sens activ şi pasiv. emotivismul. nici false şi adevărate în acelaşi timp. Moartea. (32) Desigur. legile existenţei .

Este vorba cu alte cuvinte de libertate fără responsabilităţi. libertatea de a cere fecundarea extracorporală şi pentru femeia singură. atunci când neagă responsabilitatea opţiunii se reduce la forţă oarbă şi riscă să se joace cu ea însăşi şi să devină o sinucidere. nu vrem să înţelegem cel puţin în acest context răspunderea în 31 .Argumentul principal al acestor curente este că morala nu se poate fundamenta nici pe fapte. este vorba de o " libertate de" legături şi constrângeri şi nu de o "libertate în favoarea unui proiect pentru viaţă şi societate cu scopuri justificate". în general pentru cel care o face să fie respectată şi o exprimă (cine apără libertatea celui care urmează să se nască?). care după părerea lui au urmărit. Când vorbim de responsabilitate. ci numai pe "opţiunea" autonomă a subiectului. libertatea experimentelor şi ale cercetării. Noile frontiere ale libertăţii ar fi după Marcuse: libertatea muncii. prima. Marcuse ceruse în anii '60 trei libertăţi noi pentru a duce la îndeplinire proiectele revoluţiei franceze şi pe cele ale revoluţiei ruse. libertatea poartă răspunderea acestui conţinut. pentru că cine nu este viu nu poate fi liber. El a vorbit de iubire liberă şi polimorfă în opera Eros şi civilizaţie. viaţa vine înaintea libertăţii. libertatea familiei. pentru că munca ar reduce la sclavie activitatea umană. libertatea presupune fiinţa şi existenţa pentru un proiect de viaţă. etc. (34) Dar nu se străduieşte să înţeleagă că această libertate este un joc tragic. Desigur în această viziune există un sâmbure de adevăr. dar nu tot adevărul omului şi nici tot adevărul libertăţii. se distruge pe ea însăşi şi îşi usucă rădăcina. libertatea are un conţinut. Este mesajul desprins cu forţă înnoitoare din revoluţia franceză. Am arătat toate argumentele acestei propuneri: liberalizarea avortului. evaluează mijloace şi obiective pentru un proiect stabilit în mod liber. Este vorba în realitate de o libertate trunchiată: este o libertate pentru unii. sau de la non cognoscibilitatea valorilor. Orice act liber presupune în realitate viaţa .existentă. Principiul autonomiei capătă astfel un sens puternic. este mereu un act care aspiră la ceva sau priveşte pe cineva. Singura limită este cea a libertăţii celuilalt ( desigur cea a celui ce este capabil să se prevaleze de libertate) Se ia ca punct de referinţă suprem şi ultimativ libertatea: este permis ceea ce se voieşte şi se acceptă în mod liber şi care nu lezează libertatea altuia.chiar şi pentru adultul care ar dori în mod incoercibil "schimbarea sexului" -. alegerea liberă a sexului celui ce se va naşte . sinuciderea ca semn de emfază a libertăţii. nici pe valorile obiective sau transcendente.a omului care-l execută. Atunci când libertatea se întoarce împotriva vieţii. libertatea de a decide asupra morţii (living will). Unica bază a acţiunii morale este alegerea autonomă iar orizontul etico-social este reprezentat de angajarea pentru liberalizarea societăţii. necăsătorită şi văduvă. pentru că familia ar reduce la sclavie afectivitatea omului şi libertatea eticii pentru că aceasta ar încredinţa minţii omului scopuri. chiar dacă ea se cheamă "sărbătoare". căci "nihilismul" nu presupune nimic înaintea şi în cadrul libertăţii. Cu alte cuvinte se pleacă de la "non-cognoscivism". desigur vorbim de responsabilitatea care se naşte în cadrul libertăţii şi care este susţinută de raţiune. In concluzie. care. iar scopurile ar contrânge însăşi libertatea de alegere.doar libertăţile civile şi cealaltă libertatea necesităţii.

cănd lezează valorile fundamentale ale persoanei umane. care este apreciată just luându-se în consideraţie neajunsurile (mai bine zis "riscurile") şi beneficiile posibile pentru viaţa şi sănătatea pacientului. foarte răspândită în ţările anglosaxone. au condus la o recuperare a intersubiectivităţii pe plan pragmatic. care sfârşeşte prin a fi un fel de subiectivism al majorităţii. în faţa raţiunii şi a reflexului său asupra conştiinţei. uneori. printre cele mai măreţe şi mai dramatice ale vieţii umane. slăbiciunea intrinsecă a subiectivismului pe plan social. dar era necesar să luăm act de existenţa acestui "model" etic. muribund) căci liberalismul etic a sfârşit prin a aluneca spre legitimizarea violenţei şi a legii celui mai puternic. dimpotrivă. Multe formule folosite în domeniul medical şi sugerate pentru 32 . ce nu sunt omogene între ele.Dar este vorba de renunţarea la fundamentarea "raţională" a moralei şi de fapt. dar care nu este nici prima nici cea mai mare expresie de responsabilitate. în posibilitatea ei de a ajunge la un adevăr universal. această responsabilitate persistă şi atunci când legea civilă tace şi magistratul nu ştie şi nu anchetează. fetus. Trebuie să spunem imediat că acest raport are valabilitate când este raportat la aceeaşi valoare şi la aceeaşi persoană în sens omogen şi subordonat. Principiul de bază este calculul consecinţelor acţiunii pe baza raportului cost\beneficiu. şi. care poate fi invocată pentru anumite valori pentru binele comun. adică. se propune "principiul toleranţei" sau simplu. model care influenţează cultura. în virtutea principiului de autonomie nu ar accepta o autolimitare. asupra evaluării etice a valorilor în joc. Nu este locul acum de a dezvolta acest discurs teoretic şi istorico-filozofic privind aceste teme. Numitorul comun al acestor direcţii de gândire este refuzul metafizicii şi lipsa de încredere în această gândire. Această responsabilitate este în primul rând interioară. atunci când nu este considerat un principiu ultim. Pentru a nu recurge la funcţia "moderatoare" a Leviatan-ului lui Hobbes. presa şi mai ales obiceiurile. în special în faţa celui care.faţa legii civile şi a autorităţii externe. Acest principiu este folosit în mod eficace când este aplicat de exemplu de chirurg sau de medic în vederea unei decizii privind alegerea terapiei. Admiratorii subiectivismului etic şi ai decizionismului se află în dificultate totuşi în faţa necesităţii de a propune o normă socială. literatura. Pentru a găsi un punct de întâlnire care să nu nege fundamentarea individualistă a normei morale se recurge la elaborarea unor formule de "etică publică". la o normă eficace pentru toţi pe plan moral. deci. Dar un astfel de principiu nu poate fi folosit în manieră ultimativă şi fundamentată "cântărind" benficiile. valori la care nu se poate renunţa. criteriul absenţei "daunei relevante" pentru cineva (35) . atunci când se confruntă costurile în bani şi valoarea unei vieţi omeneşti. care influenţează mentalitatea timpurilor noastre. ci un factor de evaluare ce se referă la persoana umană şi la valorile ei. această răspundere interioară poate fi în contrast cu legea civilă. în special pentru cel care nu se bucură de autonomie morală (embrion. (36) Modelul pragmatico-utilitarist Calea oarbă a non-cognitivismului.

minimizarea durerii şi mărirea sferei de libertăţi personale pentru un număr cât mai mare de persoane (37) . etc. muribunzii. Trebuie subliniată extrema dificultate de a opera un calcul de conciliere între interesul privat şi cel social pe planul empiric şi pragmatic al fericirii. justificarea eliminării indivizilor care suferă şi pentru care suferinţa excede (sau se prevede că se va întâmpla aşa). numai prin practici nedureroase pentru fetus) (39) . bolnav de tumoră . c. Calitatea vieţii este evaluată tocmai în raport cu minimizarea durerii şi adesea a costurilor economice. de "etică minimă" nu pot anula o situaţie de relativism şi de absenţă al unui fundament realist al normei. în mod paradoxal. s-a încercat introducerea unor reguli de beneficienţă mai amplă. 33 .ca multe altele inventate pentru fiecare categorie de pacient . Pe acest teren al căutării fericirii şi al calităţii vieţii unii autori ajung la reducerea categoriei de persoană la cea de fiinţă care simte. lipsa de consideraţie pentru protejarea intereselor indivizilor "insensibili". Neoutilitarismul se inspiră din Bentham şi Mill şi poate fi rezumat la un triplu precept: maximizarea plăcerii.evaluarea deciziilor terapeutice sau folosirea resurselor economice. întrucât doar aceasta este capabilă să simtă plăcere sau durere. plăcerea. chiar în stadii avansate de gestaţie . Pe aceşti parametri este elaborat conceptul de "calitate a vieţii " (quality of life) pe care unii îl opun conceptului de sacralitate a vieţii. fetuşii malformaţi. cum ar fi conceptul echităţii sau a asistenţei minime (38) . ACE (analiză costruri\eficienţă). prin a include printre factorii decisivi în intervenţia terapeutică şi în acordarea de resurse în domeniul sanitar. S-au propus diverse formule inspirate din utilitarismul "dur" sau din utilitarismul mai "blând". în funcţie de costul tratamentelor. factorii economici şi chiar recuperarea productivităţii de către pacient.) b. indivizii în comă vegetativă. de asemenea. deci . sfârşesc prin a căpăta un caracter utilitarist. Dacă pe de o parte. ajunge la o echivalare între animale şi fiinţe umane pe baza capacităţii de "a simţi" . justificarea eliminării indivizilor care provoacă în alţii din punct de vedere cantitativ mai multă durere decât bucurie (handicapaţii. justificarea unor intervenţii chiar suprimative asupra vieţii umane cu singura condiţie de a se evita suferinţa ( permiterea avortului. Aceste formule. îmblânzind utilitarismul actului prin utilitarismul normei. de "extensie socială a utilităţii" sau " calculul fericirii sociale". toate acestea sunt formule care sfârşesc. Vechiul utilitarism din perioada empirismului lui Hume reducea calculul costuri\beneficii la evaluarea plăcut\neplăcut pentru fiecare subiect. QALY (quality-adjusted life years).nou-născut cu malformaţii.de a percepe plăcerea şi durerea. etc. pe de altă parte. pentru a evalua eficacitatea şi utilitatea tratamentelor sau chiar avantajul folosirii fondurilor economice pentru tratarea anumitor boli: ACB (analiză costuri\beneficii).). Regulile de "echitate". Consecinţele sunt:"a. cel puţin pînă la stadiul formării structurii nervoase. în special ultima. utilitarismul exclude respectul faţă de unele fiinţe umane. Pentru moderarea utilitarismului unui astfel de act. sau care nu sunt dotaţi cu facultatea senzitivă (cum ar fi embrionii. terapie şi disponibilitate de fonduri) sfârşesc prin decretarea unui refuz a terapiilor sau a acordării de asistenţă în numele lipsei de productivitate a cheltuielilor sau al unui concept de calitate de viaţă bazat doar pe luarea în consideraţie a unor factori biologici sau economici.punând faţă în faţă factori ce nu sunt omogeni ( sănătate şi productivitate.

analoagă prin diferite aspecte ( deşi există şi multe divergenţe) utilitarismului. este contractualismul. de cei care au capacitatea şi facultatea de a decide. deci.Engelhardt în lucrarea sa The Foundations of bioethics (40) la care ne-am referit în primul capitol. în special prin M. In definitiv. totuşi pe un teren care rămâne relativizat subiectivităţii emoţionale şi deci nu poate pretinde o validitate universală. sau introducerea de concepte corective precum "observatorul ideal". dar această exigenţă formală se realizează prin acte de evaluare sau valorificare care sunt subiective şi dictate de circumstanţe. iar pe de altă parte. mai bine zis. deci. nu sunt consideraţi persoane. Orizontul rămâne un orizont social. In cadrul acestei prezentări a eticii intersubiective trebuie menţionate curentele de gândire care se bazează pe fenomenologia şi etica comunicării. Consensul social al "comunităţii etice" justifică la acest gânditor desconsiderarea celor care nu fac parte încă din comunitate (embrioni. pe de o parte depăşirea "raţiunii calculantă" a utilitarismului. dar acestea sunt valori care preced şi pregătesc fondarea unei norme. în fond. ar trebui să ofere posibilitatea consensului privind conţinuturile şi destinatarii valorilor(43) . Şi teoria "eticii formale a bunurilor" formulată de D. o deschidere către valorile etice. ca "egalitarismul". cum ar fi veridicitatea. Trebuie să recunoaştem că unele valori sunt implicite comunicării însăşi. (41) Şi tentativa de a depăşi subiectivismul alegerilor concrete prin căutarea unui acord "procedural" de tip social prin adoptarea de norme admise. Gracia reintră în această panoramă fenomenologică. Hartmann. Etica fenomenologică prezintă. se dovedeşte că viaţa umană este considerată în funcţie de prezenţa\absenţa suferinţei şi pe baza criteriilor economiciste ale productivităţii sau neproductivităţii cheltuielilor. respectul opiniei celuilalt. Scheler şi N. greu de formulat. 34 . respectul libertăţii de opinie şi expresie. dar ca opţiune concretă este dictată de evaluarea subiectivă. O direcţie de etică publică. bazat şi el pe criteriul acordului intersubiectiv stipulat de comunitatea etică şi. aşează la baza consensului social comunicarea care ar trebui să permită . " minimum etic" sau "postulatul de echiprobabilitate. concepţia persoanei umane sfârşeşte prin a fi o concepţie sociologică.Rămânem deci într-un orizont utilitarist în care nu se precizează utilitatea "cui" trebuie urmărită şi în virtutea "cărui fapt". Se afirmă.T. morala este fundamentată în sens raţional şi universal. şi.O. deci. pentru că afirmă exigenţa formală şi universală a valorilor. fetuşi şi copii) ale căror drepturi ar depinde oricum de adulţi. deschidere definită "intenţională" şi "intuitivă ": valorile etice sunt fundamentate la nivel emotiv (divinul în omul lui Scheler) şi "religios". potrivit căruia normele ce trebuie justificate trebuie să reunească consensul privind consecinţele lor previzibile asupra tuturor celor interesaţi" riscă să subordonoze valabilitatea normei consensului şi să nu poată preciza cine sunt cei interesaţi. Expresia acestei direcţii este gândirea lui H. posibilitatea formării care vrea să fie concretă. sau. Ca exigenţă. deoarece cunoaşterea însăşi a realităţii suscită în conştiinţă sensul realităţilor ca valori. sunt proceduri cu caracter artificial care nu reuşesc să depăşească orizontul subiectivităţii şi pe cel al intersubiectivităţii.Apel şi J. (42) Teoria comunicării care este propusă în spaţiul cultural german de K.Astfel ajung să fie considerate " că nu ar mai fi persoane" cei care nu sunt inseraţi social cum ar fi bolnavii fără o relaţie socială sau demenţii irecuperabili. Habermas. Acest principiu fundamental (Groundnorm) elaborat de acest curent.

ci doar îndatoriri care sunt valabile (prima facie) cum am spune în principiu.născut cu multiple şi grave malformaţii: este bine să fie asistat sau trebuie lăsat să moară?) şi. personalismul relaţional. în aplicarea lor astfel de principii admit excepţii şi conflicte cărora nu le poate fi dată o soluţie omogenă şi sigură. sub vălul proclamării principiului care are o valoare formală. după cum o defineşte Boezio. personalismul ontologic. nevătămare. In ce priveşte semnificaţia relaţională-comunicativă . intrând desigur în evaluarea intervenţiei în cadrul biomedico-asistenţial. apoi. aşa cum am văzut la Apel şi Habermas. Rămâne de precizat ce înseamnă bine sau rău pentru un pacient (de ex. rationalis naturae individua substantia. personalismul hermeneutic. eliminând conflictualităţile: ştiinţa etică şi exerciţiul virtuţilor etice capătă semnificaţie prin această argumentaţie. fiind incertă justificarea lor. ea este subliniată mai ales de valoarea subiectivităţii şi a relaţiei intersubiective. (44) Cunoscutele principii (beneficienţă. mai ales când bolnavul nu este capabil să exercite o autodeterminare sau când autonomia medicului şi al pacientului ar contrasta. mai ales între principiul de autonomie şi cel al beneficienţei: primul trebuie subordonat celui de al doilea. In om personalitatea subsistă în individualitatea constituită dintr-un corp însufleţit şi structurat de un spirit. trebuie căutate obligaţia şi necesitatea de a clarifica şi rezolva conflictele compunând în mod ierarhic şi armonios valorile din joc. subliniază faptul că la baza obiectivităţii se află o existenţă şi o esenţă formată din unitatea corp-spirit. separat şi împreună.(47) . (48) Tradiţia personalistă îşi are originile în raţiunea însăşi a omului şi în inima libertăţii sale: omul este persoană pentru că este singura fiinţă în care viaţa este capabilă de "reflecţie" 35 . pentru un nou.O orientare care mi se pare a fi inclusă în orizontul eticii publice. Trebuie să lămurim imediat că din punct de vedere istoric se poate vorbi de personalism ca având cel puţin o triplă semnificaţie sau subliniind cele trei semnificaţii. este reprezentată de numitul principialism teoretizat de Beauchamp şi Childress.după propria "preînţelegere". fără a nega relevanţa subiectivităţii relaţionale şi a conştiinţei. (45) Vom relua această discuţie ( pe care acum doar am schiţat-o) în capitolul dedicat principiilor bioeticii. este necesar ca între acest principii să fie stabilită o ierarhie. în accepţiunea hermeneutică este subliniat rolul conştiinţei subiective în interpretarea realităţii -aceasta ne aminteşte de Gadamer . necesită la rândul lor o fundamentare. Persoana este înţeleasă ca ens subsistens ratione praeditum sau. Modelul personalist Modelul pe care-l considerăm indicat pentru rezolvarea antinomiilor modelelor precedente şi în acelaşi timp pentru stabilirea obiectivităţii valorilor şi normelor este modelul personalist. altfel nu este garantată autonomia subiectelor. La fel de evazivă se prezintă discuţia privind "deontologia prima facie" (46) Conform acestei abordări nu se dau îndatoriri. Noi ne gândim că dacă nu se vrea proclamarea relativismului alegerilor concrete. semnificaţia ontologică . Pentru o conciliere a principiului autonomiei cu principiul beneficienţei trebuie găsit un punct de întâlnire real în cercetarea adevăratului bine al persoanei. mereu şi oricum valabile. în care se afirmă necesitatea unor principii morale. dreptate) care au relevanţa lor dacă sunt luate în consideraţie. dar concret.

în orice persoană umană. fiul lui Dumnezeu. Raţiunea. concepţie în care este subliniată aproape exclusiv ca proprie persoanei capacitatea de autodecizie şi de opţiune. Distanţa ontologică şi axiologică care separă persoana umană de animal. în orice situaţie de suferinţă sau sănătate. aşa cum are nevoie de un suflet spiritual care structurează. lumea întreagă se repetă şi capătă sens. cum este denumită în mod frecvent. prin adevărul Creaţiei . Nu trebuie să vă gândiţi că în discuţia despre etica medicală sau bioetică. libertatea şi conştiinţa reprezintă. de care vorbeşte Changeaux. Persoana umană şi valorile ei nu pot fi topite sau lichefiate într-o serie de alegeri. un scop şi nu un mijloc. graţie unui suflet spiritual care informează şi dă viaţă realităţii sale corporale de care corpul este dominat şi structurat. Societatea însăşi are ca punct de referinţă persoana umană. valori. fără a nega această componentă existenţială. este singura fiinţă care are capacitatea de a înţelege şi a descoperi sensul lucrurilor şi de a da sens expresiilor sale şi limbajului conştient.pentru credincios este imaginea lui Dumnezeu.Creaţia este chiar o concluzie raţională între anumite limite . ci şi un context al alegerii: un scop. pentru că atât etica cât şi medicina au ca destinaţie omul şi acesta trebuie considerat în totalitatea valorii sale. neuron. Din momentul conceperii până la moarte. în fiecare alegere persoana angajează ceea ce ea este. celule. Omul fiecare om în parte . Dimpotrivă. sau capacitate de alegere în care se află destinul şi drama persoanei. conduce şi însufleţeşte corpul său. număr. fratele lui Cristos. de autodeterminare. ci are nevoie de o minte care structurează creierul. Revelaţia creştină. In fiecare om se află închis sensul universului şi valoarea umanităţii: persoana umană este o unitate. conferă acestei viziuni personaliste o deschidere de orizonturi şi valori care atinge divinul. aceste introduceri de ordin filozofic sunt pure abstracţii. un spirit întrupat. persoana umană se prezintă ca un punct de referinţă. corpul şi spiritul ei. Eul nu poate fi redus la cifră. aceasta este o optică foarte răspândită în lumea protestantă şi existenţialistă şi este influentă şi în curente teologice americane. nici faţă de alţii. Homme neuronal. o "creaţie emergentă" (49) care nu poate fi redusă la fluxul legilor cosmice şi evoluţioniste. atom. 36 . mijloace. Personalismul la care ne referim nu trebuie confundat cu individualismul subiectivist. în care subiectivitatea greşeşte. persoana este scop şi sorginte pentru societate. nici în privinţa propriei persoane. vrea să afirme în mod prioritar şi un statut obiectiv şi existenţial (ontologic) al persoanei. dar cosmosul este în acelaşi timp traversat şi depăşit. care are valoare pentru ceea ce este şi nu numai pentru alegerile pe care le face. existenţa şi esenţa ei.asupra ei . Personalismul realist vede în persoană o unitate. în fiecare alegere există nu numai exerciţiul opţiunii.al Mântuirii şi al comuniunii omului cu Dumnezeu. Dar în faţa oricărei reflecţii raţionale chiar şi laice. drept şi chiar pentru istorie. nu se poate compara cu cea care separă planta de reptilă sau piatra de plantă. un întreg şi nu o parte dintr-un întreg. In orice om. pentru a ne exprima ca Popper. Personalismul clasic de tip realist şi tomist. şi nu poate să nu fie aşa. Persoana este înainte de toate un corp spiritualizat. persoana umană este punctul de referinţă şi măsura între permis şi nepermis. nu cuprinde omul întreg. capacitatea de a alege. fără o sorginte din care opţiunile izvorăsc şi fără conţinuturile de valoare pe care le exprimă. ca realitate transcendentă pentru economie. Aceasta. unitotalitatea corpului şi spiritului care reprezintă valoarea ei obiectivă.

In momentul aprecierii intime a acţiunii prevalează evaluarea subiectivă. etc. ţinând cont de modelul personalist. Dacă un chirurg nu ar acorda în mod voluntar atenţie într-o interveţie dificilă şi cu risc. Dar nu trebuie să credem că cele două momente se pot separa căci astfel conceptul însuşi de virtute şi acţiune virtuoasă ar putea rezulta lipsite de fundament. Certitudinea va trebui să caute tot mai mult adevărul. răspundere personală. dar în momentul normativ şi deontologic prevalează valoarea obiectivă care trebuie să conformeze atitudinea subiectivă. Totuşi. adică a acelor valori care sunt legate de viaţa. Este necesar să propunem o metodă. în mod subiectiv acest lucru ar putea să nu-i fie imputat. Acesta este punctul C al metodei noastre triunghiulare. acesta este punctul B. Acest lucru este valabil pentru toate domeniile comportamentului etic ca şi pentru bioetică. opusă. După examinarea acestui punct trebuie să trecem la aprofundarea semnificaţiei antropologice. dar va trebui considerată şi în conţinutul obiectiv şi în consecinţele sale. în esenţa şi demnitatea sa ontologică. pe care o numim triunghiulară. în toată plinătatea valorilor sale. de ex. Metoda de cercetare în bioetică Din cele expuse despre bioetica personalistă este uşor de înţeles că metoda de cercetare şi chiar de predare a bioeticii nu poate fi o metodă inductivă (normele ar trebui elaborate în funcţie de observarea faptelor biologice sau sociologice). Legea morală naturală care îndeamnă orice conştiinţă să facă binele şi să evite răul se concretizează de aceea în respectul faţă de persoană.) (52) Rezolvarea acestor probleme etice va trebui căutată în raport cu concepţiile şi valorile de fond ale persoanei umane: în acest punct se face apel la filozofia omului în întregul lui. dar obiectivitatea pierderii unei vieţi omeneşti rămâne un fapt care trebuie să-l determine pe chirurg să încerce să nu repete acea lipsă de atenţie. (53) 37 . Valoarea etică a uni act va trebui considerată sub profil subiectiv de intenţionalitate. punctul de cea mai filozofică sinteză. dar nici o metodă deductivă (din principii se deduce norma de comportament imediat) (51). integritatea şi demnitatea persoanei umane. In perspectiva personalistă poate fi inclus un argument întâlnit la unii gânditori de origine anglosaxonă care tinde să reevalueze "etica virtuţilor". este necesară o integrare între momentul clarificării şi stabilirea valorilor şi normelor şi momentul aplicării lor corecte şi coerente. Ne vom referi mai încolo la rolul virtuţilor cardinale în acţiunea etică. Suntem convinşi că nu numai momentul aplicării judecăţii etice cere clare capacităţi dobândite pentru a întruchipa valorile. posibilitatea de a se realiza recombinarea ADN sau fecundarea umană in vitro şi acesta constituie punctul A al triunghiului. sau oricum prioritară faţă de "etica principiilor" (50) . ci aceeaşi sensibilitate la sensul şi valoarea persoanei care se naşte dintr-o obişnuinţă a conştiinţei inspirată de virtute. în urma căreia persoana respectivă ar deceda. In funcţie de acest examen se vor putea determina valorile care trebuie să fie protejate şi normele ce vor trebui oferite agenţilor pe plan individual şi social: principii şi norme de conduită ce vor fi raportate acestui centru care este constituit din valoare-persoană şi din valorile care în persoană sunt armonizate într-o ierarhie ( viaţă. In primul rând trebuie expus faptul biomedic în consistenţa şi exactitatea sa dovedite în mod ştiinţific. o abordare cu trei puncte de racord. sănătate.Aspectul obiectiv şi aspectul subiectiv al persoanei se atrag şi se implică într-o etică personalistă.

ea oferă şi un criteriu de evaluare între ceea ce este stabilit legal de majorităţile politice şi ceea ce este permis şi profitabil pentru binele omului. pe cât posibil. sciziunea dintre binomul adevăr-libertate îngreunează tot mai mult apărarea efectivă a vieţii umane de către administraţia publică. familia. trebuie să orienteze comportamentul uman în opţiunile morale legate de ştiinţele vieţii şi ale sănătăţii. de altfel legea nu poate crea morala. în mod 38 . în manieră dinamică şi constantă: descoperirile ştiinţifice şi aplicaţiile tehnologce deschid în continuu noi posibilităţi şi oferă noi cuceriri. un stat etic. Aici se pune problema raportului dintre etică şi drept. dar este în acelaşi timp necesar ca ea să ofere criterii şi valori care să nu poată fi încălcate şi mortificate. iar atunci când legea nu protejează un bine esenţial pentru convieţuirea şi binele comun (cum este cazul legilor care permit avortul). Confruntarea cu antropologia de referinţă se impune. dintre lege morală şi lege civilă. care să fie format din bine şi rău. de justificarea soluţiilor propuse. legea nu este lege. Sfântul Toma a relevat deja că nu întreaga sferă morală poate fi acoperită de drept. trebuie să fie apărate de lege. căci nu de " minimum etic" este vorba aici. asistenţa medicală indispensabilă constituie valori etice fundamentale pentru apărarea binelui comun . Antropologia oferă un criteriu discriminant între ceea ce este posibil din punct de vedere tehnic şi ştiinţific şi ceea ce este legal din punct de vedere etic. manifestându-se. Valorile fundamentale ale persoanei vor trebui să fie protejate nu numai din punct de vedere moral. dar şi legal: sunt aşa-zisele valori ale omului asupra cărora curţile internaţionale şi constituţiile naţionale trebuie să se pronunţe. deci.Confruntarea cu alte soluţii propuse de alte curente de gândire va trebui să fie însoţită. întrucât reprezintă motivul însuşi al teologiei progresului ştiinţific şi al societăţii. Totuşi. se manifestă în mod tot mai evident necesitatea de a aduce la lumină fundamentele axiologice ale dreptului. Nu trebuie să se dorească. consacrate de lege. ci doar să-i recunoască argumentele. Binele fundamental al vieţii fiecăruia. născut sau pe cale să se nască. In societatea pluralistă contemporană. în avantajul tuturor. Este normal ca din acest dialog "triunghiular" (biologie-antropologie-etică) antropologia să rămână cea solicitată şi îmbogăţită. iar această evoluţie se repercutează asupra evoluţiei sociale şi a adecvării juridice a societăţii. pentru a face sigure şi explicite valorile inviolabile ale omului care. necesare şi indispensabile care să garanteze binele comun. ci de "binele comun" care trebuie apărat. anumite valori fundamentale. trebuie să fie schimbată şi poate face obiectul "respingerii din motive de conştiinţă". In cultura dominantă. (54) Legea morală şi legea civilă Dezbaterea filozofică seculară privind raportul dintre legea civilă şi legea morală constituie astăzi elementul substanţial al provocărilor democraţiilor occidentale. deci. mai ales în urma afirmării găndirii bioetice şi a problemelor pe care ea le ridică în cadrul legii.

cât şi asupra sistemului politic. în care puterea de guvernare este limitată de legile puse în sprijinul individului.. nici un individ. cum se întâmpla în cazul modelului secolului XIX. (56) ca orice interes subiectiv. să le respecte şi să le promoveze. de altfel. legitimând prevaricaţiunea celor tari asupra vieţii celor slabi şi asupra inocenţilor. desigur. (55) Această situaţie juridică confuză. De mult timp deja. [." (63) 39 . In caz că acest lucru nu se întâmplă. modifica sau distruge. Pe de altă parte. în orice fază şi condiţie a existenţei sale. imperios necesară. care izvorăsc din adevărul însuşi al fiinţei umane şi exprimă şi apără demnitatea persoanei. (59) O parte a doctrinei încearcă să afirme că dreptul nu ar depinde în nici un fel de adevăr. de care nici măcar majorităţile la putere nu pot dispune. în care valoarea vieţii umane urcă şi coboară pe o scară. O democraţie autentică. ci vor trebui să le recunoască. Mai mulţi autori propun chiar teoriile minimalismului etic . deci. conduce la un drept care face abstracţie de orice criteriu de dreptate (58) şi bine comun. conceptul modern de democraţie este caracterizat nu atât de mecanismele sale formale. valori. în loc să fie un "instrument" al apărării drepturilor fiecărui individ. respectarea drepturilor sale intangibile şi inalienabile. descoperirea valorilor umane şi morale esenţiale şi native. demnitatea fiecărei persoane umane. mici forme de tiranie prin care un grup de oameni poate decide destinul unui număr mare de oameni. în limitele în care aceasta recunoaşte primatul absolut al dreptului şi se modelează pe principiile juridice universal acceptate şi consacrate în Declaraţiile internaţionale ale drepturilor omului. morala este abandonată imaginaţiei unui grup de indivizi şi deligitimată la nivel colectiv. Este ceea ce caracterizează statul de drept.paradoxal. deci. dreptul este golit de conţinutul său etic şi în loc să conducă la găsirea adevărului pentru realizarea binelui comun. care acordă spaţiu moralei. este redus la un simplu mecanism procedural de căutare a consensului. în actuala dezbatere juridică se aude vorbindu-se des de amoralitatea dreptului (57). în vigoare în multe ţări occidentale au transformat în mod paradoxal conceptul de "delict" în cel de "drept". nu este decât rezultatul relativismului etic şi al pozitivismului juridic. Pe de o parte. pentru viitorul societăţii şi dezvoltarea unei democraţii sănătoase. precum şi asumarea binelui comun ca scop şi criteriu care reglează viaţa politică. sistemul democratic. legile privind avortul voluntar. ci de actul de voinţă normativă a celui care guvernează (pozitivismul juridic) . poziţie care în ultimă instanţă. aşa cum au afirmat voci autorizate ale doctrinei (61). (60) Efectele unei astfel de abordări se repercutează grav atât asupra cadrului juridic. cât mai ales de exagerarea privind respectul drepturilor individuale şi apărarea demnităţii persoanei umane. consacrate în dispoziţiile de principiu ale Constituţiei . Astfel. nici o majoritate şi nici un stat nu le vor putea vreodată crea. In realitate. care au transformat teoria distincţiei între drept şi morală în teoria separării radicale a celor doi termeni.] Este.. este esenţială şi valoarea ei "rezistă sau se prăbuşeşte împreună cu valorile pe care ea le reprezintă şi le promovează: fundamentale şi de neîncălcat sunt. devine "scopul" ce trebuie urmărit pentru salvgardarea intereselor majorităţii. pe care.

Insăşi expresia de "manipulare genetică" este foarte generică şi nu poate semnifica decât orice intervenţie (a manipula. în căutarea nu atât a originilor sale. este obligaţia Constituţiilor să apere valorile fundamentale indispensabile pentru a garanta o convieţuire civilă ordonată şi chiar pentru supravieţuirea vieţii sociale. mai ales în privinţa celor mai slabi. care "înscrisă în inima fiecărui om. nu implică intervenţii asupra codului genetic. ci să interpreteze exigenţele omului în societate. a transforma cu mâinile) asupra patrimoniului genetic. O primă incertitudine terminologică care este prezentă în diferite publicaţii este oferită de faptul că în cadrul accepţiei generice de "manipulare genetică" de factus se înţeleg şi alte intervenţii asupra vieţii. expresii ca " manipulare genetică" şi "inginerie genetică" sunt percepute într-un context de incertitudine şi în acelaşi timp de invitaţie la vigilenţă maximă. constituie un punct de referinţă normativ al legii civile" (65) Numai pe baza acestor premise. mai ales asupra vieţii copilului care urmează să se nască. nici posibilităţile efective de aplicare.. Capitolul al IV-lea Prima parte: Bioetica. în enciclica Evanghelium Vitae. în căutarea nu atât a consensului. ca de exemplu procreaţia artificială.(64) Deci. Legislatorului nu i se cere să creeze. cele două mari tematici. dreptul îşi poate regăsi funcţia intrinsecă. Este la fel de adevărat că se poate profita de procrearea artificială. 40 . care direct şi propriu-zis. după părerea noastră. într-adevăr. care prea des în istorie a permis justificarea opţiunilor abuzive ale puterii politice şi a făcut să coincidă dreptatea şi libertatea cu autoritarismul şi arbitrajul. după cum se poate constata din cele expuse despre originea sa istorică. cât mai ales a legii morale obiective. prin recuperarea acelor valori obiective şi universale care o sprijină normativ şi care se bazează pe structura ontologică a omului care este persoană. genetica şi diagnosticarea prenatală Manipularea şi ingineria genetică Importanţa şi delimitarea temei Bioetica. De aceea. cât mai ales a fundamentelor sale. prin inginerie genetică se înţelege în sens propriu: totalitatea tehnicilor menite să transfere în structura celulei unei fiinţe vii unele informaţii pe care altfel nu le-ar fi avut. mai ales in vitro.În lumea juridică. face apel în mod expres la legislatori să respecte "adevărul dreptului". In opinia publică ca şi în publicaţiile destinate popularizării. inginerie genetică şi procreare artificială trebuie considerate distincte. pentru a realiza şi intervenţii asupra codului genetic al embrionului sau în gameţi. Magisteriul Bisericii catolice. In schimb. se percepe deja de câtva timp necesitatea de a aduce la lumină argumentul etico-axiologic al dreptului. ci asupra gameţilor şi embrionilor pentru a asigura procrearea şi realiza experimente. invitându-i să spună un curajos "nu" oricărei violenţe şi abuz contra vieţii umane. a mânui. a primit cea mai directă provocare din partea descoperirilor ingineriei genetice. dar în sine. Incertitudinile şi alarmările sporesc acolo unde nu se cunosc bine nici semnificaţia. la adăpost de pericolele relativismului etic.

a sugerat necesitatea unor măsuri de supraveghere şi reglementare. este definit în istoria civilizaţiei umane ca epocal pentru capacitatea sa excepţională de schimbare pe care o include şi o poate aplica. ar putea schimba statutul genetic al umanităţii. biologie şi societate: aceste descoperiri ştiinţifice au făcut ca morala. de fapt. Unii sunt optimişti gândindu-se la marile speranţe care se deschid în domeniul terapiei genetice sau geneterapiei: această atitudine este proprie celor care lucrează în domeniu. Momentul istoric actual. riscul oricărei alte revoluţii de tip politic sau militar. odată începute. care au elaborat unele linii normative. 41 . biologi moleculari sau genetişti. considerate de unii necesare pentru atingerea scopului lor. fiind precizat ulterior domeniul de aplicare al cercetărilor şi prevăzute obligaţii şi proceduri bine specificate pentru Recombinant Advisory Committee (RAC) şi pentru Federal Register. să fie un punct de interes pentru toţi. Alţii sunt mai preocupaţi de posibilele devieri legate de inginerie şi manipulare. Ne aflăm. ca în cazul experimentelor pe embrioni. Redăm în prezenta schemă normativele internaţionale cele mai importante: 1. desigur. Apoi (în 1984) aceste Guidelines au fost actualizate. Această importanţă apare mai evidentă şi documentată dacă amintim pe scurt progresul rapid al ştiinţelor biologice. Niciodată etica nu a fost atât de importantă pentru medicină. la o analiză aprofundată. Trebuie să adăugăm că această temă se află în atenţia nu numai a moraliştilor dar şi a organismelor naţionale şi internaţionale. Este normal ca tocmai acest curent de opinii să facă presiuni în favoarea unei legislaţii clare. Prima formulare îşi are originea în concluziile la care a ajuns conferinţa de la Asilomar din februarie 1975.despre a căror activităţi nu se cunosc prea multe lucruri . o problemă prioritară în societate şi a societăţii la nivel mondial. în faţa unui moment important al istoriei ştiinţei şi al istoriei umanităţii.fapt care ar linişti opinia publică. care. nu doresc piedici sau obligaţii ale legilor şi nu dau importanţă mijloacelor care ar urma să fie folosite. revoluţie ce ar întrece. el apare ca un moment "paradoxal". care atunci când se gândesc la aceste speranţe.Se înregistrează atitudini diferite chiar printre cercetători. relevând în acelaşi timp posibilităţile pozitive existente pentru progresul uman. la care au participat cei mai mari experţi mondiali în manipulările genetice in vitro. care se ocupă de viaţă. care să supună unor obligaţii legale pe cei ce lucrează în cercetare . Aceasta este o atitudine mai frecvent întâlnită printre jurişti şi moralişti. posibilităţile pe care le comportă pentru viitorul omului şi problemele etice pe care le ridică oamenilor de ştiinţă şi comunităţii civile. care a furnizat o primă clasificare a riscurilor (patru nivele de conţinere) a făcut o listă a experimentelor care trebuie interzise. prin importanţă. Guidelines for Research Involving ADN Molecules publicate în iulie 1977 de către National Institute of Health (NIH) în SUA.

După modelul acestor normative au apărut şi cele din alte ţări: Australia. Diagnosi prenatali (18-7-1992. Raportul Williams în Regatul Unit. Raportul Williams prevede o autodisciplină a cercetătorilor prin elaborarea unui "cod de conduită" 4. acelaşi Comitet emanase o Raccomandazione nr. în cadrul Convenţiei privind drepturile omului şi biomedicina (numita "Convenţie asupra bioeticii") a tratat şi problematicile etice rezultate din sectorul geneticii (întreg capitolul IV. Consiliul Europei. Câteva etape importante pe drumul ingineriei genetice 42 . Report of the Commision of Enquiry on prospects and risk of genetic engineering). 5. Alte directive au fost emanate de către autorităţile europene privind micro-organismele inginerizate. Terapia genica (15-2-1991). Organizaţia Mondială a Sănătăţii ("Declaration sur le clonage"-Rapp. Comitetul Naţional italian pentru Bioetică (CNB) a publicat unele documente importante în domeniu: Documento sulla sicurezza delle biotecnologie (28-5-1991). a publicat o Rezoluţie privind problemele etice şi juridice ale manipulării genetice (doc. Ulterior. Franţa. 7. 94-653 din 29 iulie privind respectul faţă de corpul uman. Comitetul de Miniştri a aprobat pe 6 noiembrie 1997 un protocol suplimentar (dintre protocoalele suplimentare prevăzute de de aceeaşi Convenţie) în care se interzice clonarea umană. în sfârşit s-au pronunţat. foarte importante sunt Raccomandazione 934 (1982) dell'Assemblea Parlamentare del Consiglio d'Europa şi Raccomandazione della Comunita Economica Europea (CEE) n. 756-CR-97). art. La clonazione come problema bioetico (21-3-1997). Parlamentul european. Tările de Jos. "Legea pentru reglementarea ingineriei genetice" din Germania Federală din 20 iunie 1990 (Gesetz zur regelung von fragen der Genetechnik) cu modificările sale succesive (Bundesgeschblatt 1993 I 2066 şi Bundesgeschblatt 1994 I 1416). publicat în 1976 (Report of the working party of the practice of Genetic Manipulation). mai recent.2. Anterior. pentru unele măsuri restrictive. Aplicabilitatea acestor Points este limitată la cercetările efectuate în instituţii care primesc deja finanţare pentru cercetările privind ADN-recombinat de către NIH (după precedentele Guidelines) 3. 5. Rapporto sulla brevettabilita degli organismi viventi (19-11-1993). la 18 martie 1997. A2-327-88) şi. 8. Trebuie menţionată şi Legea Franceză nr. la 16 martie 1989. Progetto Genoma Umano (18-31994). Asupra temei clonării. N. Deosebit de importantă este considerată. 6. 11-14 este rezervat genomului uman. Canada. 472 din 1982 care a elaborat norme de securitate pentru laboratoare şi a propus ca în Convenţia Europeană să fie inclus aşa zis-ul " drept la diferenţă" şi anume interzicerea ingineriei alterative asupra indivizilor umani. Temele de genetică sunt abordate în Titlul II Art. (12 martie 1997) Rezoluţia privind clonarea (Document B4-209-97). URSS. In privinţa instituţiilor comunitare europene. Raportul Comisiei de Anchetă al Parlamentului Germaniei Federale privind perspectivele şi riscurile ingineriei genetice din 1987 (Deutscher Bundestag. De asemenea. R (92) 3 specifică privind diagnosticarea şi lo screening genetic efectuat din motive de sănătate. In 1985 acelaşi NIH a emanat câteva Points to consider in the design and submission of human somatic-cell gene therapy protocols.

ca fiind evenimente sinistre. interferonul. acum. somatostatina. 1981: se realizează naşterea primilor şoareci prin clonare. 1965: se realizează prima cell-fusion. după cum se vede. ci ne vom limita la ceea ce este absolut necesar pentru înţelegerea termenilor etici ai problemei. iar Morgan în 1910 le-a studiat compoziţia chimică. s-au realizat aplicaţii tehnologice şi industriale pentru producerea moleculelor polipeptidice de mare importanţă: insulina umană. 1970: sinteza primei gene artificiale 1971: se realizează pentru prima dată DNA recombinant. Mendel le-a denumit elementa. mecanismele productive ale imunoglobulinei şi structurile cromozomilor X şi Y. vom începe cu o sinteză a etapelor istorice ale dezvoltării geneticii: 1956: descoperirea cromozomilor umani ca structuri fundamentale şi purtătoare de material genetic. vaccinurile antigripale. Nivele şi scopuri ale intervenţiei Pentru a putea furniza indicaţii etice este necesar să ne referim la diferitele nivele de intervenţie asupra genelor şi la scopurile urmărite prin acestea.Nu dorim să repetăm aici informaţiile de bază privind biologia şi genetica. 43 . Atunci Hotchkin a introdus primul termenul de inginerie genetică (genetic engineering) cu semnificaţia pe care am indicat-o la început. fuziune între celulele umane şi murine prin trecerea genelor ("atribuirea") în cromozomii umani. s-a deschis posibilitatea realizării unei genetoterapii. Succesele obţinute. În dicţionarul acestui capitol se va găsi sub denumirea de " inginerie genetică" definiţia tehnologiilor grupate după obiectivul de destinaţie. 1967: începe aplicarea tehnicilor de diagnosticare prenatală în domeniul genetic. 1969: se anunţă descoperirea endonucleozei de restricţie. contra hepatitei A şi B şi altele. Trebuie să observăm rapiditatea crescătoare a etapelor evolutive ale acestei ştiinţe. nu sunt puse toate şi în mod automat într-o lumină proastă. etc. pentru că ele deschid totodată şi posibilităţi de intervenţie pozitivă. Înainte de toate s-au făcut mari şi importante progrese în cunoaşterea informaţiei genetice a fiecărui cromozom: se cunosc mai bine. somatotropina.

b. o intervenţie menită să modifice o degenerare sau o deficineţă a lor . de exemplu. cel puţin până în acest moment. În sfârşit. În celulele somatice se poate realiza. la nivelul celulelor germinale şi la nivelul embrionilor în prima lor fază de dezvoltare. Importanţa etică a intervenţiei se schimbă conform fiecărui nivel.finalităţi experimentale (distructive) Folosirea ingineriei genetice cu finalităţi de diagnosticare este multiplă şi în ultimii ani s-a lărgit gama aplicaţiilor noi. le vor înlocui pe cele defectuoase: acesta ar fi un succes de mare relevanţă şi o eventuală dispersiune a celulelor vii nu ar constitui un neajuns pentru individ şi nici nu ar ridica probleme etice. ipoteza intervenţiei asupra embrionului uman are un caracter şi mai delicat datorită faptului că există marele risc de a compromite viaţa embrionului sau viitorul său biologic în sens genetic. înmulţindu-se.finalităţi terapeutice . în domeniul civil. a. Experimentul neterapeutic asupra embrionului uman este considerat profund ilicit de către bioetica personalistă. unele documente din alte ţări propun necesitatea experimentelor asupra celulelor germinale deci.finalităţi de diagnosticare . Intervenţia care urmăreşte o modificare în patrimoniul genetic poate fi concepută la nivelul celulelor somatice. de a conduce introducerea genei corecte. în faza prematrimonială şi preconcepţională. date fiind scopurile urmărite (alterarea patrimoniului genetic fiziologic sau îmbunătăţirea viitoarelor posibilităţi ale ştiinţei) (2) c. aşa cum se poate intui. In urma ineficacităţii genoterapiei asupra celulelor liniei germinale.finalităţi productive . se dezvoltă aplicaţiile asupra adultului cu scopul descoperirii unor boli a căror origine se bănuieşte a fi genetică. 44 .Acest procedeu ridică probleme etice importante deorece este prevăzut programatic ca având un scop experimental. (1) Procedeul trebuie să fie inclus în cadrul scopurilor terapeutice.Nivele de intervenţie Acestea sunt foarte evidente şi distincte. să presupunem că s-ar reuşi corectarea defectelor genetice ale anemiei mediteraneene în celulele hemopoietice în scopul producerii unor celule normale care. Intervenţia menită să modifice linia celulelor germinale este exclusă datorită imposibilităţii.finalităţi alterative . cu scopul de a optimiza tehnica.după cum vom vedea. asupra embrionilor proveniţi din celule manipulate. În afara diagnosticii genetice prenatale. la care ne vom referi pe larg cu altă ocazie. Finalităţi Finalităţile de folosire ale cuceririlor genetice determină în mare măsură moralitatea multor inervenţii. Finalităţile de intervenţie în domeniul genetic se pot clasifica astfel (vezi şi prospectul rezumativ de la sfârşitul capitolului): .

atunci când sunt demne de a fi urmărite. Cea de a doua ipoteză se practică de factus şi pune problema posibilei influenţe a biotehnologiilor asupra ecosistemului sau a ecosistemelor. trebuie să fie înţelese ca fiind destinate subiectului asupra căruia se intervine şi în nici un caz ca având intenţia de a sacrifica pe cineva în avantajul altcuiva. bioetic. Orice intervenţie care ar presupune suprimarea individualităţii fizice a unui subiect uman. este în mod esenţial unit cu spiritul astfel că el constituie unitatea existenţială şi esenţială a persoanei. în special programul său genetic. chiar atunci când se aplică la om. vaccinurile microbiene. orice altă intervenţie asupra persoanei . interferonul.bun intangibil . ca insulina umană. Corpul. după cum se va vedea. codul genetic. In prima ipoteză. Se discută apoi în acest sens despre o formă atenuată de alteraţie cum ar fi îmbunătăţirea speciei. virale sau parasitare. Perspectiva alterativă (unde alteraţia înseamnă o modificare nu terapeutică ci electivă şi selectivă) poate fi aplicabilă în ambientul uman. (5) Din această abordare rezultă unele principii de orientare etică ce se pot rezuma astfel: 1. animal şi vegetal pentru realizarea unor specii modificate sau clase de indivizi inginerizaţi. iar raţiunea umană are sarcina de a apăra omul în integritatea şi plinătatea sa. chiar atunci când ar fi dorită pentru a aduce un beneficiu altor persoane.deci şi asupra codului genetic. pentru identificarea vinovatului de delicte. dincolo de posibilităţile tehnice reale. Finalităţile terapeutice din domeniul genetic. unii nu exclud ingineria genetică care are scopul de a îmbunătăţi. pentru că privează subiectul uman de valoarea 45 .pentru dovedirea paternităţii. (4) Corpul nu epuizează realitatea umană ci este doar o componentă esenţială a ei. de discernere? Trebuie să ne amintim cele expuse în capitolul dedicat principiilor bioetice şi mai ales unităţii persoană-corp şi de principiul pe care l-am denumit al totalităţii sau terapeutic.însemană o intervenţie asupra întregii persoane şi poate fi justificată numai dacă există o raţiune terapeutică. cea umană. reprezintă o ofensă adusă valorii fundamentale a persoanei umane.fiind considerată arbitrară sau ideologică sau o dominaţie a omului asupra omului. ca şi în domeniul sceening-ului (fetusului dar şi al adulţilor). Prin aceasta se reafirmă recunoaşterea faptului că omul este creatură şi a puterii lui Dumnezeu asupra persoanei umane. în domeniul penal. In general. Finalitatea productivă a ingineriei genetice se urmăreşte mai ales în domeniul farmacologic pentru producerea de hormoni. Salvarea vieţii şi identităţii genetice a fiecărui individ uman. Aceasta înseamnă că orice intervenţie asupra corporalităţii . (3) Orientări etice şi criterii de aprecieri etice Care ar trebui să fie criteriul etic. este considerată de către toţi de eliminat. dar considerăm că trebuie să fundamentăm criteriul eticităţii privind viziunea personalistă a corporalităţii iar codul genetic constituie structura ce susţine corporalitatea.

Vom vedea imediat aplicaţiile acestui principiu. creaţia. Recunoscând legătura de schimb intim existentă între fiinţele vii şi om. deţinătoare ale puterii biotehnologice. 5. întreaga umanitate. este necesar vieţii şi sănătăţii omului. libertate şi răspundere. Este permisă efectuarea unei intervenţii. Experienţa comitetelor de bioetică şi autoreglementările. fie că este vorba de oameni de ştiinţă sau de politicieni. în beneficiul subiectului viu pentru a corecta un defect sau a elimina o boală. pe de o parte. de manipulare a mediului ecologic şi de intervenţie în genomul uman. 2. o vom face urmărind. ar putea să fie avantajate de progresul biotehnologic şi pe de altă parte ar fi constrânse să trăiască într-o mai mare dependenţă economică şi productivă faţă de ţările avansate. Diferenţa dintre om şi alte fiinţe. 4. Este clar că dezvoltarea biotehnologiilor a dat naştere unei perioade noi în cadrul relaţiilor dintre Nordul şi Sudul lumii. confirmă în diferite state acest principiu. pentru anumite capitole ale sale. valoarea vieţii corporale. Principiul terapeutic.fundamentală pe care se sprijină toate celelalte. Norme etice particulare Să vedem acum în mod sintetic efectul acestor criterii şi principii generale. care se află în centrul lui şi este protectorul ei. dar unica sa raţiune nu este aceea de a fi un instrument în favoarea omului: este mereu un bun care-şi găseşte în Dumnezeu raţiunea de a exista. calitatea fiind un atribut complementar al vieţii. Aceste ţări. Va fi necesară găsirea unor forme de asociere şi de coresponsabilitate a oamenilor de ştiinţă. după principiul autocontrolului. Competenţa comunităţii. care este format dintr-un ansamblu de ecosisteme distincte care compun ecosistemul global. cu alte cuvinte este dotat cu spirit. Folosirea criteriului calităţii vieţii pentru a suprima şi discrimina alte vieţi reprezintă o ofensă adusă principiului egalităţii şi al demnităţii egale. 3. într-adevăr. 46 . Problema intervenţiei asupra patrimoniului genetic al omului şi a altor fiinţe nu poate fi încredinţată spre rezolvare numai unor experţi. altfel incurabilă. Iată de ce principiul libertăţii ştiinţei şi cercetării trebuie recunoscut şi armonizat cu exigenţele de informare a populaţiei şi cu coresponsabilitatea ei. Salvarea ecosistemului şi mediului. în viziunea creaţionistă a universului. Raţiunea justificatoare a acestui principiu este dublă: în primul rând mediul. chiar invazivă. Viitorul umanităţii cere de multe ori participarea responsabilă a comunităţii. Nici conceptul de calitate a vieţii nu poate fi antepus celui reprezentat de viaţa însăşi. Ca orice terapie şi cea genică îşi găseşte în acest caz fundamentul şi justificarea. în interesul binelui comun şi al colaborării opiniei publice. nu se poate ignora diferenţa reală şi profundă care există între ele. omul are conştiinţă de reflecţie (6). schema aplicaţiilor lor posibile. valorificată apoi de lege acolo unde ea funcţionează. In al doilea rând. este ordonată spre binele omului. Este suficientă o simplă referire ulterioară la problema ţărilor în curs de dezvoltare care trebuie să fie ascultate şi incluse în această comunitate. în general. aceasta este o chestiune care priveşte. Ne gândim la problemele de screening genetic.

În privinţa pătrunderii organismelor modificate genetic se pot distinge diferite tipologii: plantele (deja din anul 1989 au fost recensate peste 30 de specii genetic modificate). întradevăr. mic sau mediu de periculozitate pentru cel care lucrează acolo.Înainte de toate există necesitatea justificată din punct de vedere etic de a salvgarda securitatea biotechnologiilor atât în laboratoare cât şi în relaţie cu mediul. Instituţiile conducătoare (precum OCSE. A fost prima alarmă în jurul ingineriei genetice: posibilitatea devastării biosferei prin bomba biologică. O altă cerinţă este să existe o adevărată utilitate pentru societatea actuală fără pericol pentru cea viitoare. animalele superioare pentru îmbunătăţirea indivizilor şi a produselor. In laboratoare. acest lucru poate dăuna populaţiei. dacă este capabil de reproducere. dacă este capabil să formeze populaţie şi să se răspândească. Aceste două principii care trebuie să fie aplicate simultan în evaluarea biotehnologiilor impun să se ţină cont nu atât de tehnica în sine cât de produsul şi de periculozitatea consecinţelor. Efect negativ înseamnă o perturbare importantă a echilibrelor ecologice. În privinţa răspândirii în mediu a microorganismelor genetic modificate. Liniile etice generale în acest domeniu. se pot ingineriza microorganisme care pot avea un grad mare. microorganismele: bacterii şi viruşi. Experimentul ca scop în sine nu trebuie încurajat. prima condiţie de eticitate este evaluarea riscului. concret sunt următoarele: a) apărarea vieţii şi sănătăţii omului. răspândire. înainte de a se trece la răspândirea organismelor modificate. La acest tip de securitate trebuie adăugat riscul datorat răspândirii în mod deliberat în mediu a microorganismelor inginerizate. stabilire şi răspândirea organismului) sunt de natură a produce efecte nedorite pentru om şi mediu. dacă factorii enumeraţi (supravieţuire. (7) Identificarea factorilor de risc trebuie să fie efectuată pentru fiecare caz în parte şi cere o capacitate complexă de monitorizare şi o instrumentalizare adecvată (8). nu trebuie să existe riscuri pentru sănătate şi mediu. directivele comisiilor CEE) cer autorilor să răspundă la aceste 5 întrebări: • • • • • dacă organismul modificat este capabil de supravieţuire. 47 . De aceea. dacă organismul este capabil să confere altor organisme trăsăturile ce i-au fost conferite în mod artificial. efect negativ asupra altor organisme.b) salvgardarea mediului. iar în cazul pătrunderii accidentale în mediu. dispariţia unor specii sălbatice sau un comportament extrem de invaziv . S-a constatat că introducerea în mediu a unor astfel de organisme modificate sfârşeşte prin a avea efecte negative în proporţie de 10-20%. ca o cerinţă etică. In legătură cu acest fapt a fost necesară formularea primelor norme şi guidelines pentru securitatea mediului şi pentru a oferi o garanţie privind laboratoarele. deoarece. Efectele negative sunt legate de trei factori: • • • lipsa unor duşmani naturali. distrugerea directă a ecosistemelor.

dar care se va ivi în timp. de ex.ca urmaşii lor să fie afectaţi.întâmplător sau special . In cazul în care bolnavul major ar cere să fie informat asupra diagnosticului. de exemplu. Problemele diagnosticării şi screening-urilor genetice post-natale: Examenul genetic post-natal cu scopul diagnosticării unei boli. In aceste cazuistici complexe. Aceste examene genetice sunt permise şi sunt recomandate persoanelor cu risc de a transmite gena răspunzătoare de talasemie. este sigur că acest sector va avea o dezvoltare puternică în viitorul apropiat. să existe o adecvată informare a publicului pentru eliminarea falselor temeri sau pentru informare asupra unor avantaje reale. ce conţine un diagnostic nefast. Chiar dacă efectele benefice aşteptate în acest domeniu al biotecnologiilor nu sunt chiar cele scontate. să se acţioneze pentru conservarea speciilor pe cale de dispariţie şi pentru salvgardarea biodiversităţii prin realizarea unor bănci seminale şi îmbunătăţirea tehnicilor reproductive artificiale. este valabil pentru pacientul minor. Această problemă este mai gravă când examenul este făcut din alte motive . In unele zone geografice numeroase examene făcute în acest sens. că ar fi posibil ca un copil de 6-7 ani. la o vârstă adultă sau matură. şi care ar urma să se căsătorească cu un subiect purtător existând astfel pericolul. Numai examenul genetic poate oferi o certitudine în numai câteva zile. descoperind o pierdere graduală a forţei musculare la picioare. să aibă o boală de origine genetică precum o miastenia gravis de tipul Duchenne. apoi.şi se descoperă o patologie care nu s-a manifestat clinic. cum ar fi de exemplu fibroza cistică sau corea lui Huntington. ţinând cont de capacitatea psihologică a părinţilor. Problema etică este felul în care se comunică această siatuaţie celui în cauză sau părinţilor. l-ar putea avea asupra unei manifestări ulterioare. însoţite de counseling-ul adecvat. de a le face cunoscut diagnosticul fără însă ca aceştia să-l descopere copilului până când va ajunge la o vârstă mai mare. Trebuie să fie luate în seamă şi problemele de macroetică privind punerea biotehnologiilor la dispoziţia ţărilor în curs de dezoltare pentru soluţionarea problemelor alimentare fără a se creea o dependenţă ulterioară nefavorabilă faţă de ţările producătoare de biotecnologii. într-o proporţie de 25%.Este necesar. deci. trebuie îmbinat "dreptul la a şti". cu mari repercusiuni atât în agricultură. trebuie examinat fiecare caz în parte. se pare că au dat rezultate relevante în a se realiza o prevenire primară ce a determat o scădere a procentului de incidenţă. Să presupunem. în ce priveşte efectul pe care o astfel de informaţie. Trebuie apreciată totuşi oportunitatea. 48 . cât şi în zootehnie şi industria alimentară. (9) Diagnosticarea prematrimonială şi preconceptivă Este indicată în cazul subiectului care s-ar afla în situaţia riscantă de a fi purtătorul genei responsabile pentru o boală genetică recesivă. Trebuie. Dreptul de a nu cunoaşte şi. de asemenea. cu "dreptul la a nu şti". obligaţia de a nu comunica. dreptul de a cunoaşte ar putea funcţiona în cazul părinţilor care ar dori acest lucru.

In acest ultim caz scopul urmărit este în general. Screening-ul genetic asupra lucrătorilor Acest tip de examen se afirmă tot mai mult ca aplicare a medicinii predictive şi comportă la rândul lui o serie de probleme etice. Opinia etică. dacă înţelegerea şi obiectul evaluării sunt raportaţi la risc-beneficiu privind sănătatea lucrătorului şi dacă se efectuează cercetarea genetică în speţă pentru prevenirea apariţiei unei patologii (11) . se face referire la consensul informat al lucrătorului. tot în situaţia în care asocierea dintre status genetic şi patologia profesională a fost demonstrată ca certă. Rămâne posibilitatea de a încheia căsătoria. 49 . dar cuplul nu va putea să fie constrâns să nu se căsătorească. mai ales că a fost vorba de o asumare conştientă a riscurilor. pe care unii îl fac să treacă drept "prevenire" în mod injust. nu poate fi acceptabil din punct de vedere etic. din punct de vedere etic s-ar putea evoca simţul răspunderii. In momentul în care respectivul cuplu ar accepta riscul. cu diferite scopuri: a) aflarea unei predispoziţii genetice care determină o hipersensibilitate la anumite substanţe prezente la locul de muncă. prin urmare. nici din punct de vedere legal. corea lui Huntington). a) Screening pentru depistarea unei predispoziţii genetice care determină o hipersensibilitate la anumite substanţe prezente la locul de muncă constituie obiectul de studiu al ecogeneticii. de gravitatea bolii şi modalităţile de expresie clinică (pentru maladii care nu sunt grave şi sunt controlabile în fază clinică precoce nu există o instanţă etică de diagnosticare pentru că nu comportă daune importante pentru sănătatea lucrătorului) (12) Acestea fiind spuse va fi necesar să ţinem seamă de alte condiţii etice: In primul rând. cei doi fiind conştienţi oricum de faptul că nu vor putea să ceară avortarea fetusului afectat: avortul voluntar nu poate fi permis în nici un caz. Faptul că ele sunt permise nu înseamnă că sunt obligatorii moralmente: ar împiedica acest lucru dreptul internaţional şi naţional. nici moral. ţinând cont şi de frecvenţa bolii (în cazul unor patologii extrem de rare valoarea predictivă a cercetării este foarte scăzută). acceptabil din punct de vedere etic. Un astfel de proiect care se bazează pe raportul costuri-beneficii şi care urmăreşte ca valoare de referinţă avantajul economic al industriei. în cazul unor eventuale daune cauzate lucrătorului. b) găsirea unei predispoziţii genetice la o boală profesional-independentă care s-ar putea ivi în viitor (de exemplu ateroscleroza) . este esenţial diferită. pozitivă. c) depistarea unei patologii genetice independente de muncă. în schimb. Trebuie să adăugăm că aceste examene nu pot fi obligatorii prin "screening" sau legi impuse .O importanţă decisivă este atribuită consensului de către mai multe părţi şi în diferite documente. cu expresie fenotipică viitoare (de ex. ar trebui să ia serios în consideraţie consecinţele unei căsătorii cu un foarte ridicat grad de risc de transmitere genetică a bolii. Problema etică fundamentală în aceste cazuri (10) este posibilitatea ca cel care oferă de lucru să realizeze un program de cercetare genetică pentru "a preveni" efectuarea unor cheltuieli mai mari pentru despăgubiri. Se deosebesc trei tipologii de "screening" asupra lucrătorilor.Acest sistem merită denumirea de prevenire şi poate fi o adevărată alternativă la avortul selectiv. dar nu credem că astfel de examene ar putea deveni obligatorii. şi.

Acest dezacord. măduvă osoasă. In sfârşit. Principiul etic fundamental de apreciere a acestor intervenţii este cel al intangibilităţii patrimoniului genetic al unui subiect. şi terapia genică asupra celulelor liniei germinale (gameţi sau embrioni precoce) modificarea aşteptată trebuind să se producă în genomul subiectului care va fi conceput sau care a fost deja conceput.ba mai mult după părerea noastră necesar . de exemplu. care are efectul de a preveni şi/sau trata o situaţie patologică " (16) Am amintit deja că spre terapia genică se îndreaptă cele mai mari speranţe de aplicare a ingineriei genetice. R (92) 3 a Consiliului Europei (13) afirmă principiul conform căruia angajarea sau posibilitatea de a continua munca nu sunt subordonate efectuării unui test sau unui screening genetic. acest principiu este compatibil . drept care trebuie să fie limitat prin dispoziţii normative oportune. Terapia genică Comitetul Naţional italian pentru Bioetică (CNB) defineşte terapia genică prin aceşti termeni: " introducerea în organisme sau celule umane a unei gene. adică a unui fragment ADN. afirmă că informaţia relevată angajatorului ar trebui să furnizeze numai elemente strict esenţiale. Distincţia fundamentală. De aceea din perspectiva acestui dublu principiu pot fi admise atât 50 . la rândul său bazat pe respectul integrităţii fizice a persoanei. pentru lucrătorul interesat. legată de caracterul mai îndepărtat al patologiei şi independent de muncă. este exprimată foarte clar atât în Rezoluţia Parlamentului European cât şi în Documentul Parlamentului German. Este luat apoi în consideraţie dreptul angajatorului de a fi informat. (15) Documentul Parlamentului German cere. sau va apărea în viitor. de exemplu limfocite. să fie permisă numai în cazul în care rezultă imposibilă îmbunătăţirea condiţiilor de muncă. Un astfel de screening nu pare să fie acceptabil în linii generale din punct de vedere etico-juridic. în mod satisfăcător. în schimb. precum şi la descendenţii săi. In sfârşit. b) şi c) Screening pentru depistarea unei predispoziţii sau pentru predeterminarea genetică a unei maladii care nu este profesională. Rezoluţia Parlamentului European relevă că astfel de selecţie nu poate reprezenta în nici un caz o alternativă la însănătoşirea ambientului de muncă. American College of Occupational Medicine Code of Ethical Conduct (14). dar care ar putea să apară. se face între terapia genică asupra celulelor somatice. se recomandă ca numai în cazul în care testele sunt permise în mod expres de lege. ele să poată fi efectuate în mod obligatoriu pentru protejarea unor indivizi sau a colectivităţii.In legătură cu natura testelor genetice care nu sunt obligatorii asupra lucrătorilor Recomandarea Nr. Recomandarea afirmă apoi că excepţiile de la acest principiu trebuie să fie justificate de raţiuni de protecţie directă a persoanei în cauză sau a terţilor şi ele trebuie să fie direct corelate cu condiţiile specifice ale activităţii profesionale. în ce priveşte excluderea lucrătorilor rezultaţi mai puţin rezistenţi din punct de vedere genetic. care trebuie să aibă ca efect restituirea normalităţii celulelor afectate ale individului bolnav.cu dreptul bolnavului la menţinerea sau recuperarea integrităţii şi propriei dotări genice conform principiului terapeutic. în cadrul terapiei genice. o garanţie conform căreia o posibilă excludere a lucrătorilor cu o predispoziţie personală de a contracta o patologie profesională la locul de muncă.

51 . fibroză chistică. cât şi cea de tip germinal în cazul în care scopul şi obiectivul sunt cele terapeutice. etc.terapia genică de tip somatic. In aceste direcţii există de acum acordul actelor normative europene (17) şi ale CNB. Condiţiile etice pentru terapia genică cu caracter somatic sunt legate de faptul că aceste terapii experimentale pot să comporte riscuri. acest consens. fără dificultăţi şi fără condiţii. sunt următoarele: o obligaţia de a notifica protocoalele folosite cu referire la tehnicile aplicate şi de a pune la dispozitia structurilor autorităţii civile la nivel naţional sau regional. De aceea există o foarte precisă distincţie între terapia genică şi intervenţia unei inginerii alterative (19) . celelalte condiţii. face necesară o autoritate centrală care să verifice şi să controleze protocoalele şi structurile. interzicerea este absolută şi necondiţionată de stadiul cunoştinţelor. o aşteptarea unui final pozitiv plauzibil. pentru că se configurează o alterare contrară principiului respectării vieţii şi identităţii biologice şi a egalităţii între oameni. Toate acestea nu ne autorizează să considerăm terapia genică. Este clar că şi pentru aceste terapii este necesar consensul pacientului. precum mutaţii dăunătoare. b. Astfel de boli sunt de exemplu deficenţă de ADA. sau răspândirea unui eventual vector viral. precum şi opinia comitetelor autorizate ca Grupul celor 7 ţări cele mai dezvoltate (18) . poate fi dat de reprezentant în cazul minorilor sau când cel în cauză se află în imposibilitatea de a o face. o documentaţia privind gravitatea bolii şi lipsa de alternative. pentru că este vorba de terapie. Ingineria genetică alterativă şi amplificatoare la om Ingineria genetică de tip terapeutic urmăreşte să restituie integritatea normală a subiectului care în acest domeniu este omul. b. se respinge din două motive diferite: a. o boli grave şi cu slabe speranţe de viaţă. pentru că metodica actuală nu permite atingerea rezultatului terapeutic fără riscuri incontrolabile şi acesta este un motiv legat de actualele cunoştinţe ştiinţifice. legate de controlul tehnicilor. dezordini proliferative sau fenomene de respingere. totuşi. date fiind riscurile şi stadiul experimental al terapiei. condiţii relative la alegerea patologiei tratabile: o boli datorate anomaliei unei singure gene structurale recesive şi deci susceptibilă de a primi o terapie completă cu o singură genă sănătoasă. Terapia genică germinală. o boli pentru care astăzi nu există terapie alternativă. când se încalcă scopul terapeutic şi se urmăreşte modificarea constituţiei genetice: în acest caz. Caracterul deosebit al acestor terapii după cum rezultă în multe state. Diferiţi autori împărtăşesc următoarele condiţii: a. ignorarea efectelor colaterale. şi chiar cea somatică. sindrom Lesch-Nyhan. o evaluarea structurilor.

în schimb. deci autorul consideră în acest sens numai ipoteza unei experimentări care să fie posibilă la adultul care a consimţit. pentru că aceea a liniei germinale ar trece la descendenţi. orice altă intervenţie nu poate fi decât alterativă sau pentru îmbunătăţire-amplificare. alterarea înseamnă producerea unui caracter nou. Cuyas formulează patru ipoteze de inginerie genetică. nu este tocmai potrivit. procurarea pentru descendenţi o superioritate faţă de normă în exploatarea anumitor calităţi (înălţime. inteligenţă etc. Acest gen de intervenţie ipotetică ni se pare mai grea decât ceea ce se întâmplă în domeniul medicinei cosmetologice. dotarea omului cu calităţi care prin ele însele sau în nivelul lor de intensitate sunt străine speciei umane. pentru că în aceste cazuri este vorba de a pune condiţii pentru o îmbunătăţire şi nu de a determina direct un grad al calităţii fizice printr-o intervenţie pe întreg componentul biologic. la potenţarea unui caracter deja existent. mai curând este vorba de intervenţii de eugenetică. Conceptual. care să nu fie terapeutică ci de tip amplificator a unelor calităţi fizice peste media normală. corectarea unei deficienţe care pune subiectul în condiţii de inferioritate faţă de media statistică. în timp ce supradotarea indusă ar putea condiţiona viitorul subiectului însuşi. admisă dar nu 52 . In mod just autorul face să coincidă primul caz cu o formă de terapie. iar îmbunătăţirea sau amplificarea se referă. ci de administrarea medicamentoasă. Diferitele gradaţii depind de diferitele finalităţi: a. psihologică şi socială. Cel de al doilea caz prezintă pentru autor unele dificultăţi etice datorită faptului că subiectul nu poate fi interpelat pentru consens. d. Nu poate fi folosită ca exemplu nici administrarea de hormoni masculini unei atlete adolescente ca "doping" pentru a masculiniza musculatura. c. Raţionamentul. atunci când există o posibilitate. au urmărit această îmbunătăţire-alegere a calităţilor fizice. peste media statistică . Faptul că omul trebuie să se bucure de o anumită putere asupra propriei vieţi şi că acel concept de sănătate nu trebuie să se limiteze doar la absenţa bolii ci să urmărească "bunăstarea deplină" fizică.). acolo nu este vorba de o intervenţie care să redea integritatea genetică. Autorul însuşi pune în dubiu clasificarea calităţi/defecte care deseori se conformează modelor culturale sau exaltărilor artificiale. în timp ce considerăm că nu se pot numi în mod automat " terapii potenţatoare" celelalte tipuri de intervenţie. ameliorarea uneia sau a mai multor calităţi ale subiectului. prin alegerea partenerului în vederea căsătoriilor. după mine ar trebui să ne întrebăm dacă această alegere-selecţie a calităţilor fizice sau intelective nu ofensează principiul egalităţii şi nu împinge la dominarea arbitrară a propriului corp. forţă. Sunt citate ca exemplu îmbunătăţirea genei răspunzătoare de creşterea staturii sau prelungirea duratei de viaţă. Totuşi. pentru că aici nu este vorba de inginerie genetică. b. dar şi pentru că influenţează dezvoltarea psihicosexuală a femeii atlete.Putem reţine că. nu numai pentru că alterează rezultatele întrecerilor sportive. în afara consensului subiectului supus acestei creşteri şi absenţei riscurilor. întotdeauna. Ar fi vorba de inginerie genetică de tip somatic. Pentru a găsi o linie de demarcaţie între ingineria genetică alterativă şi cea pentru ameliorareamplificare în sensul "recombinării genetice ca terapie potenţatoare sau eugenetică" (20). Nu se poate imagina o intervenţie de inginerie genetică care să influenţeze subiectul dar nu şi descendenţii amplificând anumite calităţi peste medie. conform căruia oamenii. oricum interzisă.

dar el nu exclude această eventualitate în cazul în care ar fi vorba de calităţi care nu contrastează cu fiinţa umană (văzul vulturului). o persoană dragă care a murit. profesor la Universitatea din Chicago: I. străine speciei umane. VII. II. furnizarea unei mari cantităţi de subiecţi identici din punct de vedere genetic pentru a realiza studii ştiinţifice privind importanţa relativă de natură congenitală şi ambientală pentru diversele aspecte ale prestaţiilor umane. Cred că ar fi necesar să ne punem şi mai multe întrebări decât în cazul precedent asupra raportului posibil de instrumentalizare a persoanei umane începând cu genomul său. In ce priveşte îmbunătăţirea descendenţilor pe care Cuyas o consideră încă permisă în anumite condiţii în sensul şi în direcţia potenţării calităţilor fizice şi intelectuale. mai mult. îndoiala noastră este şi mai mare. producerea unor echipe de subiecţi identici pentru a îndeplini sarcini speciale pe timp de pace sau în război (nu se exclude spionajul).recunoscută. nu înţeleg cum s-ar putea ajunge la această îmbunătăţire a calităţilor copiilor (cu excepţia cazului unei terapii în plus) la nivel genetic. în afara scopului terapeutic şi peste normă. rămân obiecţiile pe planul de principiu al egalităţii dintre oameni şi se potriveşte foarte bine în acest sens apelul făcut de Ioan Paul al II-lea. VIII. copierea unor indivizi sănătoşi pentru evitarea riscului unor boli ereditare. oferirea unui copil unei familii sterile. Conferirea unor calităţi. unul din părinţii bioeticii. IX. V. "copierea unor indivizi de mare geniu sau de o mare frumuseţe pentru îmbunătăţirea speciei sau pentru a face viaţa mai plăcută. VI. faptul că trebuie să existe această bunăstare deplină. fără a se interveni asupra liniei germinale şi fără să se treacă printr-o procreare "in vitro". Noi credem că. pentru a-i bate pe ruşi şi chinezi pentru că nu admit lacune în domeniul clonării" (22) 53 . inerent în acea loterie a combinării sexuale." (21) Clonarea umană: aspecte etice Hans Jonas. lăsând la o parte cele afirmate mai sus cu privire la mijloacele şi metodele folosite pentru atingerea acestui obiectiv. oferirea unui copil cu un genotip la alegere: o celebritate pe care o admiră. unul din soţi sau propria persoană. de a îndrepta intervenţia genetică " evitându-se manipulările care tind să modifice patrimoniul genetic şi să creeze grupuri de oameni diferiţi riscând să provoace în societate noi marginalizări. III. IV.toate acestea nu elimină problema limitei în cadrul căreia trebuie să se înscrie acest obiectiv.unui individ uman prin ingineria genetică este o ipoteză substanţial alterativă şi este respinsă de însuşi Cuyas atunci când comportă asumarea unor calităţi animale prin hibridisme. se referea în 1985 la posibile aplicări ale clonării omului imaginate de prietenul său Leon Kass. determinarea sexului la copiii care se vor naşte: sexul unui clon este la fel cu cel al persoanei de la care provine nucleul celular transplantat. producerea unor perechi de embrioni de la fiecare persoană pentru a le ţine congelate până când ar deveni necesare rezerve de organe pentru transplanturi la geamănul egal din punct de vedere genetic.

.. căruia Dumnezeu i-a încredinţat.s-a considerat "că trebuie să fie definite metode adecvate pentru programarea şi reglementarea evoluţiilor în domeniul geneticii". ca şi toate experimentele care au drept scop clonarea fiinţelor umane. a afirmat în mod clar lipsa de legitimitate etică şi juridică a clonării umane: " clonarea fiinţelor umane nu poate fi în nici un caz justificată sau tolerată de societate deoarece ea reprezintă o gravă încălcare a drepturilor umane fundamentale. Proclamarea "morţii lui Dumnezeu".. Nici-o dorinţă nu este atât de perversă ca cea de autocopiere.. Clonarea riscă să devină tragica parodie a atotputerniciei lui Dumnezeu." Concluzie confirmată ulterior.. de ştirea că după experimentele de la Edimburg multe persoane. (27) Această condamnare este reafirmată în Documentul Reflecţii asupra clonării al Academiei Pontificale pentru Viaţă. creaţia. oricum "toate informaţiile necesare trebuie să fie la dispoziţia opiniei publice. ar fi cerut să fie clonate. 1046 a Consiliului Europei din 1986. în urma recentului experiment de la Edinburg. cerea interzicerea". oferindu-i libertate şi inteligenţă. departe de a exalta libertatea omului. (23) Documente europene ale ultimului deceniu au luat poziţie anticipat împotriva clonării. în a discerne între bine şi rău..." Parlamentul. în 16 puncte. ele sunt dictate numai de imposibilitatea practică: el trebuie să ştie să-şi fixeze singur aceste limite. este contrară principiilor de paritate între fiinţele umane pentru că permite selecţia eugenetică şi rasistă a speciei umane. (28) In acest document se afirmă că clonarea "constituie o manipulare radicală a relaţionalităţii constitutive şi de complementaritate care se află la originea procreaţiei umane. dacă mai era nevoie. în tehnică şi în "calitatea vieţii" surogate pentru sensul vieţii şi al salvării existenţei.deoarece contrastează cu demnitatea procreaţiei umane şi cu unirea conjugală". precum şi a creării de gemeni identici " (24) Rezoluţia Parlamentului European din 1989 a considerat "că o interzicere la nivel juridic ar fi singura reacţie posibilă la crearea de fiinţe umane prin cloni. ofensează demnitatea fiinţei umane şi implică un experiment pe om. nu găseşte limite acţiunii sale. a transplantului de ţesuturi. în special femei. noi şi profunde suferinţe. partenogeneză.creării de fiinţe umane identice prin clonare sau prin alte metode. fie că este realizată cu orice alt scop. atât sub aspect biologic cât şi sub aspect personalistic. Jonas conchidea: " această listă este mai puţin distractivă decât pare. noi discriminări. principiile şi exigenţele proprii către statele membre " cu ferma convingere că clonarea fiinţelor umane. sunt contrare demnităţii de fiinţă umană proprie embrionului.Jonas adăuga la această listă pregătirea atleţilor pentru Olimpiade şi alte competiţii internaţionale şi în fine curiozitatea umană de a vedea cum s-ar termina un astfel de procedeu." (26) Biserica Catolică condamna clonarea umană încă din 1987 în Istruzione "Donum Vitae": ". Recomandarea n. care caută în ştiinţă. Nu se poate într-adevăr uita că negarea creaturalităţii umane. a diagnosticării pre-implanturilor. generează noi forme de sclavie. clonare. iar UE trebuie să-şi asume rolul de remorcă şi să facă în aşa fel ca opinia publică să ia cunoştinţă pe deplin de aceste probleme." (25) Parlamentul formulează. cu speranţa deşartă al unui "dincolo de om " aduce cu sine un rezultat clar: "moartea omului"." 54 . fie că este realizată cu titlu experimental în contestul tratamentului fertilităţii. Proiectul "clonării umane" reprezintă teribila derivă spre care este împinsă o ştiinţă fără valori şi este semnul profundului disconfort al civilizaţiei noastre. cu scopul selecţiei rasei sau cu alte scopuri.şi tentativele sau ipotezele menite să obţină o fiinţă umană fără nici o conexiune cu sexualitatea prin "diviziune de gemeni"... nu poate fi în nici un caz justificată sau tolerată de societate". Omul.

dacă nu în mod necesar. că examenul genetic ori este inutil." Diagnosticarea prenatală Abordăm acest subiect împreună cu genetica pentru că multe dintre procedurile de diagnosticare în perioada prenatală urmăresc să cerceteze patrimoniul genetic al emrbionului/fetus. nu numai că subliniază inviolabilitatea demnităţii persoanei în orizontul creaţionistic. dar şi relevă importanţa etico-juridică a interzicerii clonării umane: " In planul drepturilor omului. Examenul genetic prenatal este făcut într-o perioadă determinată de dezvoltarea emrbionuluifetal. după depistarea malformaţiei rămâne deschisă aproape în majoritatea cazurilor doar această alternativă: sau acceptarea copilului ce urmează să se nască cu respectiva malformaţie. Metodele invasive folosesc în schimb prelevarea unei porţiuni de ţesut din embrionul precoce . acesta din urmă poate fi motivat de depistarea eventualelor boli genetice legate de sexul cromozomic. iar cealaltă crioconservată şi eventual implantată. ca şi a embrionului precoce conceput natural. sau pentru alegerea sexului preferat. Cazul cel mai frecvent este cel al al "trisomiei 21". pentru a vedea dacă cel ce se va naşte este afectat de malformaţii sau anomalii care ar putea să-i influenţeze viaţa.(30) Motivarea adoptată pentru acest tip de diagnosticare este selecţia embrionilor afectaţi de maladii genetice sau examinarea sexului cromozomic. la nivelul actual al cunoştinţelor şi ale resurselor medicinei. După cum se ştie. Faza de diagnosticare.şi anume avortul fetuşilor cu malformaţii. dar şi ceea ce este legat de el . (29) Este suficientă prelevarea unei celule din embrion cu 8 sau 16 celule pentru a face un examen cromozomic sau genetic prin sonde genetice speciale. Practica recentă a FIVET şi în general a procreaţiei asistată medical. după cum vom vedea. în această perioadă este posibil gemelajul în virtutea totipotenţialităţii celulelor.Documentul.sau de "fisiunea gemelară" (gemeni) Aceasta constă în diviziunea embrionului cu 4 sau 8 celule în două: o parte este examinată. a făcut posibilă în zilele noastre o diagnosticare a embrionului fecundat in vitro înainte de a-l transfera în uter (diagnostic înaintea implantului). chiar implantul unei jumătăţi de embrion poate dezvolta întregul individ. eventuala clonare umană ar reprezenta violarea a două principii fundamentale pe care se bazează toate drepturile omului: principiul parităţii între fiinţele umane şi principiul nediscriminării. Din compoziţia terenului de cultură se scot date care permit analizarea proceselor metabolice ale embrionului fără să-i fie alterată integritatea fizică. Acestea din urmă folosesc cultura blastocistelor într-un teren artificial. responsabil de mongolism. pentru că ea nu implică doar examenul genetic. în timp ce partea folosită pentru diagnosticare este apoi eliminată. Diagnosticarea genetică pre-implant poate fi efectuată utilizând metode invazive şi metode neinvazive. 55 .şi din câte rezulte se pare că fără nici un efect negativ . se poate conexa prea rar în prezent cu faza terapeutică a malformaţiilor şi anomaliilor cu caracter cromozomic sau genetic. ori deschide uşa avortului şi pe acest raţionament ei îşi bazează obligaţia morală de a refuza un astfel de examen. Pe de altă parte dorim să dedicăm problemei o reflectare specifică. prelevat prin spălarea uterului (washing out) şi reimplantat apoi după examenul genetic. sau recurgerea la întreruperea sarcinii. de aceea. în realitate foarte des . dar spectrul bolilor ce-ar putea fi diagnosticate este mult mai vast. De aceea nu sunt puţini cei care afirmă.

cealaltă justificare este de a răspunde dorinţei cuplurilor privind preferinţa de sex. problema etică fundamentală. ci sunt sesizabile "somatic". favorizează această selecţie.Justificările etice adoptate de cei care practică diagnosticare pre-implant sunt în principal două: se doreşte "prevenirea" naşterii unui subiect bolnav şi prevenirea avortului la un stadiu post-implant. foarte frecvent dar nu în mod necesar. dată fiind legislaţia actuală privind avortul voluntar. pentru că ar fi făcută într-un stadiu precoce. sub denumirea de terapie. la naştere. totul sub profil etic. metodicile şi procedeele. Lăsând de o parte părerea despre FIVET. 56 . şi în asociere cu diagnosticarea genetică în faza de studiu al fetusului şi al prelevării de celule sau de ţesuturi ale fetusului. pentru a oferi o informaţie completă. Inainte de a examina detaliat fiecare aspect.selectarea embrionilor nu schimbă faptul în discuţie sau gravitatea. decât în cazul celor care urmează doctrina gradualistă şi consideră că embrionul precoce nu este încă un individ cu valoare de persoană umană. sub denumirea juridică de avort "terapeutic". sau în fază endouterină. în situaţiile în care rezultă necesară o intervenţie anticipată iar respectiva intervenţie este posibilă. este aceea a avortului selectiv: se ştie că un răspuns pozitiv privind existenţa unei boli de origine genetică este/sau a unei malformaţii grave. Pentru a clarifica mai bine aceste probleme etice complexe şi acute voi proceda la o scurtă tratare a următoarelor aspecte: istoria diagnosticării genetice şi indicaţiile după examenul genetic. care prezintă numeroase dificultăţi . de exemplu. Problema etică însă priveşte familiile. în mare parte pot fi abordate prin terapii adecvate. răspândirea avortului selectiv. greu tratabilă din punct de vedere terapeutic. pentru a evita povara economico-socială pe care astfel de subiecţi ar putea să o reprezinte (screening). Ecografia este folosită.după cum vom vedea . că examinările pentru diagnosticele prenatale sunt făcute şi prin alte metodici legate de depistarea unor patologii care nu indică neapărat o cauză genetică. Dincolo de aceste pseudo justificări declarate se află intenţia experimentală urmărită cu tenacitate în această fază a pre-implantului. Dar această înfrumuseţare are conţinutul unui artificiu juridic pentru a face ca avortul selectiv. rezultatele şi succesele post-analize. Ecografia. Poate să existe şi situaţia în care este realizată o organizaţie socială a serviciilor de "prevenire" care. Dar esenţa acestui fapt rămâne ceea ce este în realitate: fetuşii malformaţi sunt refuzaţi şi într-adevăr selecţionaţi într-o majoritate covârşitoare din cauza malformaţiei. poate provoca. în orice caz. nu schimbă substanţial nimic din efectul real şi opinia etică. permite depistarea unor malformaţii somatice care. (31) Si în diagnosticarea post-implant asupra fetusului. să fie admis şi mai puţin odios din punct de vedere cultural. deoarece existenţa unei malformaţii sau a unei boli a fetusului ar induce mamei o stare "patologică" de ordin psihic. Intreruperea unei vieţi. doresc să subliniez. deşi nu este unică. spcialistul care diagnostichează şi se află prins într-o procedură anumită ca şi organizaţia serviciilor. ca intenţie şi program. Avortul selectiv al fetuşilor este prevăzut în mod explicit de anumite legi. printre care şi cea italiană. când scopul urmărit este de a se cunoaşte eventualele anomalii. într-un stadiu precoce sau avansat. di tip eugentic.

deja născut. A trece la examinarea prin amniocenteză (sau fetoscopie sau placentocenteză indiferente care) fără o consultanţă genetică anterioară. rujeolă sau 57 . La terminarea Congresului Internaţional de la Val David în Quebec. sau din mamă purtătoare eterozigotă a genei respective. 1966. deja născut în respectiva familie. ecografia în sine nu prezintă riscuri dovedite. a fost elaborat aproape un cod deontologic care să garanteze libertatea femeii de a accede sau nu la diagnoza prenatală şi să definească indicaţiile amintite. suspectarea sau certitudinea unei infecţii la mamă ca toxoplasmoză. Acestea sunt indiciile oficializate şi recunoscute. ar fi în orice caz semn de o insuficientă responsabilitate etică şi deontologică.1968) legate de studiul bolilor metabolice. deşi din prudenţă şi din raţiuni de etică economică. f. g.. care precede intervenţia şi stabileşte dacă este fondată sau necesară. cu o tulburare metabolică. numai la cererea pacientei..Bazată pe folosirea ultrasunetelor. b. sau în cazul în care unul din părinţi este purtător (eterozigot) al genei responsabile de acea tulburare. expunerea prelungită la radiaţii ionizante sau la mutageni chimici. 1965. Malformaţia comportă în general o anencefalie sau coloana bifidă. e. este indicat să nu se facă mai mult de două sau trei în timpul gestaţiei. prezenţa la unii părinţi a unei aberaţii cromozomice structurale corespunzătoare. In 1971 este pusă la punct tehnice pentru amniocenteză (Garbie şi colab. Existenţa sau lipsa de existenţă a unor indicaţii suficiente este dovedită de consultanţa genetică. prezenţa unui copil deja bolnav de hemoglobinopatie gravă. sau care provine din părinţi purtători de eterozigoţi ai genei bolii. Istoric şi indicaţii medicale Diagnosticarea genetică prenatale (DGP) a început să fie practicată către anii 1968-69. după ce au fost perfecţionate tehnicile de cultură a celulelor fetusului suspendate în lichid amniotic pentru studierea cromozomilor (Klinger. prezenţa unui copil atins de o boală asociată cu cromozomul X. 1966. Hansman în 1979) şi prin fetoscopie (Rauskolb în 1979 şi Scrimgeour în 1979). Nel 1971 & Scrimgeour în 1973) In aceeaşi ani se perfecţionau alte tehnici de studiu somatic al fetusului prin ultrasonografie (Donald în 1969. 1967) şi pentru cercetări biochimice (Nadler. d. Jacobson. Steele şi Breg. prezenţa unui copil. desfăşurat în 1979 privind diagnoza prenatală. Thiede şi colaboratorii. Joupilla în 1971. în mod normal. pot exista şi alte situaţii care ar putea să fie luate în consideraţie. trebuie să fie specificate pe scurt: a. prezenţa unui copil cu un defect mare de închidere a tubului neural. vârsta mamei pste 36 de ani. susţinute de raţiuni obiective. prezenţa unui copil. Aceste indicaţii. ca de ex. cu trisomie 21 sau sindromul lui Down (mongolism) c. în special drepanocitoză şi alpha sau beta-talasemie. adică în absenţa unor motive speciale.

care foloseşte ultrasunetele şi. înainte de a se accede la diagnosticarea genetică în sine. Urmărind parametrul invazivităţii şi deci de risc. Tehnici non invazive In acest grup se înscrie din plin ecografia. de a furniza toate informaţiile asupra riscurilor. 58 . de aceea. Dintr-un punct de vedere etic global privind practica DGP trebuie relevat faptul că în unele experienţe (ca cea a prof. prezenţa unei isoimunizare Rh. extrage şi eşantiona material biologic pentru a-l supune apoi analizei. Metodele şi procedeele tehnice Tehnicile actualmente folosite pentru diagnosticarea prenatală în general. anexe. Strâns legat de conceptul de inazivitate este cel de risc care. clinică-infectivologică. permiţându-i astfel să poarte sarcina fără nici o grijă. graţie unor aparaturi sofisticate care permit obţinerea unei imagini optime. cuantificabil şi de asemenea unul din cei mai relevanţi din punct de evedere etic. biochimică-metabolică. 2) invazivitatea procedurii de diagnosticare. cum ar fi fibroza cistică (mucoviscidoza) sau beta-talasemia. pot fi definite în funţie de două criterii fundamentale: 1) genul de informaţie de diagnosticare care se doreşte: morfo-funcţională. ceea ce implică că pentru a aplica respectiva metodică trebuie să se pătrundă fizic în compartimentul corporal respectiv (cavitate uterină. problemelor şi limitelor examenelor cerute. citogenetică. în nici un caz. sau riscul existenţei unei maladii cu transmitere genică. devine din punct de vedere etic necesară. Existenţa acestor indicaţii trebuie să fie confirmată în timpul consultaţiei. chiar dacă în măsură variabilă (din raţiuni obiective şi subiective) este mereu prezent. minim invazive şi în mod sigur invazive. Serra de la Facultatea de Medicină a Universităţii Catolice Preasfânta Inimă din anii 1977-1980 (32) ) rezultă că circa 30% din persoanele care au solicitat examinarea au renunţat la ea după consultanţă.boală citomegalică. eventualitatea unui avort ca ipoteză posibilă după examinare. la 20 de ani de la prima sa folosire a atins în prezent nivele importante şi uimitoare de diagnosticare. putem încadra toate tehnicile şi metodicile de diagnoză prenatală în tehnici neinvazive. previdibil. corp fetal) pentru a explora. astfel ca femeia sau cuplul solicitant să cunoască toţi factorii referitori la respectiva cerere.sau convingerilor etice ale femeii de a nu dori să ia în considerare. aest lucru se datorează faptului că deseori cererile sunt suscitate de informaţii superficiale sau neadecvate privind necesitatea examinării. de asemenea. care. Consultarea genetică are prin urmare scopul de a confirma existenţa uneia din indicaţii şi.

etc. este în creştere."(34) Practic acceptarea etică a triplu-testului ar putea surveni numai dacă ar fi folosit pentru a limita.Această tehnică nu provoacă traume nici nu pare dăunătoare. nu este propriu-zis o metodă de diagnosticare ci un test predictiv şi deci cu propabilitate de patologie cromozomică fetală. In acest sens trebuie spus că acest triplu-test semnalează în multe cazuri prezenţa factorilor de risc. cu un relativ risc de avort. deci. tipul de informaţie pe care o dă este parţială şi are. aşa după cum s-a anticipat. familie. iar în prezent al triplu-test poate accede orice gravidă pentru a afla dacă există un risc de a naşte un fetus Down şi eventual a recurge la amniocenteză. totuşi. Prin scopul ei preponderent terapeutic. nici pentru fetus. analizabil. recurgerea la amniocenteză. în ultimă instanţă să întrerupă sarcina. a unui counseling serios care să explice cuplului relativitatea şi adevărata valoare a datelor furnizate de respectivul examen şi prezenţa unui procentaj de falsuri pozitive şi de falsuri negative. apoi prin tehnici moleculare ca PCR (38) (Polymerase chain reaction) sau FISH (39) 59 . Această alarmă ajunge în punctul în care orice îndoială (valori care sunt prea aproape de valoarea de prag. în general de trei ori în timpul unei sarcini. metodici bazate pe analize prenatale de celule de derivaţie trofoblastică. datorat tehnicii sau alegerii făcute de femeie în cazul unui sfârşit nefericit. printr-un serios counseling. Tehnici minimal invazive Este vorba de metodici limitate între graniţele strâmte ale cercetării aplicative care au nevoie de confirmare clinică (35). îndeosebi a sindromului lui Down. însă.. acest triplu-test nu comportă practic nici un risc nici pentru mamă. încet chiar dacă nu sunt indicaţii de vârstă sau familie. în locurile în care se execută testul. Acest lucru este agravat de lipsa. mărindu-se tot mai mult numărul femeilor care fac testul.). o simplă valoare statistică. Folosirea unui astfel de examen ridică deci o serie de probleme din punct de vedere etic foarte relevante.. pentru că nu este exclus ca într-un procentaj mai limitat dar totdeauna posibil să poată exista un risc generic de trisomie 21. care apoi nu corespund unei patologii sau " nu relevă alte anomalii cromozomice grave care totuşi se pot întâmpla mai frecvent la o vârstă maternă avansată. la sfârşit numărul amniocentezelor. Teoretic aceasta ar trebui să conducă la o diminuare a examenelor invazive dar. provoacă femeii gravide nelinişte şi supărare!) devine un risc şi orice risc devine motiv pentru a cere oricum diagnosticarea prenatală invazivă sau întreruperea sarcinii. In urma modalităţilor de execuţie. se descuamează spontan în canalul cervical şi pot fi prelevate eşantioane prin 4 feluri de tehnici. deşi negative. în timpul primei faze de gestaţie. Aceste celule. (33) Inserăm printre tehnicile non invazive şi numitul triplu-test care. chiar dacă se recomandă folosirea ei numai în cazuri absolut necesare. Această intuiţie care a aparţinut lui Shettles (37) în 1971 a fost reluată recent şi a avut un impuls important pentru că se obţine DNA fetal. în general. (36) Perioada de execuţie este între a 6-a şi a 13-a săptămână de gestaţie. In primul rând extensia diagnosticării prenatale: până acum putea accede la amniocebteză femeia care prezenta indicaţii precise (vârstă. O altă consecinţă este reprezentată de extinderea alarmei eugenistice: practic orice femeie gravidă se alertează încet. ecografia este legată mai puţin de avort deşi astăzi există o tentativă de identificare a unor "markers" ecografici precoce ce se pot folosi ca screening orientaţi în a face ulterioare investigaţii invazive şi.

se spune . mai nou chiar şi în a 6-a săptămână) pentru a favoriza .fetus este depistat cu o patologie care s-ar fi putut identifica numai într-o perioadă succesivă prin ecografie. pentru că au fost experimentate prin studii care utilizau femei care deciseseră să întrerupă sarcina.5% (45) . intervenţii de aspiraţie şi electrocoagulare (43) . prelevări de sânge fetal pentru diagnosticare şi terapeutic. exactitatea diagnosticării făcută pe celule. aşadar pentru a face orice investigaţie de diagnosticare este mereu necesară o indicaţie precisă şi acceptabilă etic. Incidenţa avorturilor variază în funcţie de specializarea Centrelor care o practică. diuretici etc. Alţii calculează un risc mediu de 4-6 % (41). In urma îmbunătăţirii calitative a imaginilor ecografice. " de a putea face întreruperi de sarcină repetate" (46) Acceptibilitatea acestei metodici ar putea găsi o justificare numai în uzul ei terapeutic şi. Evaluarea etică a acestei tehnici este legată nu numai de riscul intrinsec al tehnici dar şi de folosirea ei.o mai bună "acceptabilitate" a unei eventuale opţiuni de întrerurpere a asarcinii. Procentajele mai bune depăşesc 2% în primele 5 săptămâni. prin embrioscopie. o diagnosticare precisă deja în primul trimestru permite pacientelor. Deci. pentru a controla apoi. care a fost folosită şi pentru a practica terapia intrauterină (digitalici. în respectul mai autentic al scopului pe care ar trebui să şi-l propună diagnosticarea prenatală. după avort. nu este încă foarte precis evaluată. Creşterea naşterilor şremature depăşesc 8%. cu toată aparenţa lipsei vreunui risc. cu ajutorul localizării ecografice a cordonului ombilical. care se face de acum prin cordocenteză. ecografia) semnalează ceva suspect care nu poate fi confirmat altfel. Plantocenteza comportă un alt risc de a întrerupe sarcina (de la 7 la 10%) şi de aceea actualmente nu se foloseşte putând fi înlocuită cu amniocenteza.(Fluorescent in situ hybridization). deci. apoi. de prelevarea firelor coriale sau cordocenteză. Embrioscopia este o tehnică de diagnosticare de nivel doi: se efectuează numai după ce investigaţiile precedente (de ex. Securitatea şi seriozitatea acestor proceduri par să fie foarte elevate (40) dar trebuie să mai fie verificate în sarcini evolutive. modalitatea cu care sunt conduse studiile experimentale şi metodologia de confruntare a rezultatelor cu cele obţinute prin procedee invazive. în principal pentru prelevarea de sânge fetal (42). totuşi s-a abandonat progresiv fetoscopia pentru toate indicaţiile sale. (47) Prelevarea firicelelor coriale (CVS) permite un examen genetic mai precoce (în general în cea de a 8-a . precocitatea cu care se poate face. In principal aceste tehnici implică importante reflecţii etice care privesc validitatea ştiinţifică. Tehnici invazive Fetoscopia. Riscul de avort.) comportă un înalt grad de risc de a se întrerupe sarcina şi o creştere a incidenţei naşterilor premature precum şi posibila isoimunizare a mamei cu Rh negativ. Dacă se consultă literatura pe această temă se poate vedea cum cea mai mare parte din autori finalizează examenul la o succesivă întrerupere de sarcină atunci când embrionul. La începuturile anilor '90 se comunicau 6-10% avortări (44) . posibilitatea de a efectua biopsii fetale. după cum scrie Dumez într-un articol. actualmente autorii indică valori de circa 2-2. ca villocenteza sau amniocenteza şi necesitatea de a se recurge la un counseling genetic.a 11-a săptămână de sarcină. Permite. 60 . dată fiind relativ recenta introducere a tehnicii.

în schimb.a 66-a zi de sarcină) (50) . Intr-adevăr.2 % (49) . Uneori este necesară repetarea intervenţiei de prelevare a lichidului şi acest lucru se face. este vorba despre o 61 . Chiar cu un procent mai mic. Riscul avortării indus de această tehnică este de 0. lucru despre care nimeni n-ar putea spune cu certitudine că s-ar fi întâmplat cu adevărat. eventual. până când experienţa dobândită la animale nu permite un indice de risc accetabil. In plus. precoce (între a 15-a şi a 18-a săptămână) şi târzie (după a 25-a săptămână) (51) . pentru prelevarea de sânge fetal. Amniocenteza tradiţională este cea precoce şi consistă în prelevarea a 15-20 ml de lichid amniotic în care sunt prezente celule fetale dezagregate. care ia în consideraţie indicele de avortare. cu toată că este folosită din ce în ce mai mult. şi avortarea care ar fi legată în mod specific de tehnică (procent obţinut prin scă derea celei naturale) Dar. care aparţin fetusului. este reţinut ca accetabil. această tehnică rămâne foarte problematică din punct de vedere etic. A doua etapă a examenului consistă în explorarea citogenetică a celulelor prezente în lichiul amniotic.1. teoretic naturală. legată de respectiva perioadă a sarcinii. care la începutul aplicării acestei tehnici era apreciată la 4-5%. In mod clar aceste rezultate oscilează dacă experienţa celui care face prelevarea nu este adecvată. Cordocenteza (sau funiculocenteza) este pătrunderea ecodirijată în cordonul ombilical.efectuarea unui examen într-o fază foarte precoce a fetusului. Amniocenteza târzie se aplică mai mult în caz de imunizare materno-fetală sau pentru a aprecia starea de maturitate pulmonară a fetusului. în special prelevarea firicelelor coriale.5 . până la 8-10%. în ultimii ani a fost semnalată posibilitatea de a induce anomalii de malformaţie fetusului în urma procedurilor CVS efectuate în perioade prea precoce de sarcină (în jurul a celei de a 55-a. Deci.Biopsia firicelelor coriale comportă un risc şi mai mare de întrerupere a sarcinii. în caz de naştere înainte de termen. după 15 zile. Amniocenteza este o metodică folosită de mult timp şi la ea ne referim atunci când vorbim în mod expres despre diagnosticare genetică. dar şi fetoscopia şi placentocenteza (deşi în prezent nu mai sunt folosite). oricum. perfecţionarea tehnicilor se realizează prin folosirea lor asupra omului şi acest procedeu experimental este incorect din punct de evedere etic. este evident caracterul înşelător al acestui calcul care conduce la o etică rezultată din media statistică prin care se doreşte justificarea avorturilor care în realitate au loc după folosirea acelei tehnici.Prin amniocenteza foarte precoce. riscul pierderii fetale este mai mare (53) .aşa cum am arătat . pentru avantajul că permite . Acest procentaj mai scăzut al avorturilor provocate de CVS rezultă din faptul că se face o distincţie între avortul total. (48) Actualmente sunt indicate procentaje care coboară până la 3. comportă un indice de risc semnificativ şi ridică o problemă etică privind permisivitatea lor. amniocenteza poate fi foarte precoce (între a 11-a şi a 14a săptămână de gestaţie). prin urmare.5% (52) şi. de preferinţă la nivelul venei (54). Deja din prezentarea acestor tehnici rezultă că unele din ele. In ce priveşte perioada de execuţie.

Toate acestea sunt importante pentru a formula o opinie etică. în cadrul diferitelor genuri de diagnostic prenatal. In schimb în cazul unor malformaţii simple somatice. cum ar fi de exemplu malformaţii cardiace. determinarea stării metabolice a fetusului. deşi rare. ca cea citomegalică. şi în anumite cazuri poate constitui un mijloc pentru a face terapii intravasculare la fetus. malformaţii (pentru efectuarea rapidă a cariotipului fetal).9 % (55) . patologii hemocoagulatorii (trombocitopenie haloimună şi autoimnună dacă există o extirpare a splinei materne). diagnosticarea să fie urmată de terapie. tahicardie tranzitorie şi hemoragie a cordonului ombilical. a conduitei de terapie obstetrică. Este superfluu să amintim că în cazul examenelor genetice ne aflăm în domeniul unor boli în general incurabile pînă în acest moment. prezenţa unor hernii etc.tehnică invazivă. din punct de vedere statistic. 62 . întârziere a creşterii intrauterine. iar motivul l-am expus deja: până acum bolile gnetice prezentau slabe posibilităţi de vindecare (ne-am referit la malformaţia datorată coloanei bifide) şi totuşi inducţia avortului selectiv în cazul unei diagnosticări nefericite este atât de frecventă încât ne face să ne gândim ca la o consecinţă a ei. dar şi din punct de vedere al calităţii vieţii. pot beneficia de un tratament terapeutic chirurgical în primele zile de viaţă cu bune rezultate nu numai de supravieţuire. Evaluarea riscului legat de cordocenteză depinde în mod semnificativ de motivul pentru care este cerut acest examen (56) şi folosirea ei totuşi ar trebui să fie limitată la culegerea de date realmente necesare pentru modificarea. la acceptarea pur şi simplu a naşterii unui copil malformat (sau un subiect cu o boală genetică). de Toxoplasmă şi de Parvovirus B 19. în cazurile în care răspunsul examenului este pozitiv şi indică prezenţa unei malformaţii sau a unei boli grave. Aceasta înseamnă că în acest ultim caz căile teoretic deschise după diagnosticare nu se referă numai la ipoteza unui avort. sau din contră. când este posibil.5 şi 1. Se aşteaptă ca progresul ştiinţific să ofere posibilitatea. monitorizarea stării fetale în curs de infectare. Dar trebuie să cunoaştem şi ceea ce se întâmplă. anemii şi discrazii (severă alterare a sângelui) la fetus. Indicaţii etice privind diagnosticarea genetică prenatală Diagnosticarea prenatală de tip genetic. se poate interveni chirurgic la nounăscuţi şi în acest caz o legătură cu avortul este mai rară. nu acceptă după aceea ipoteza unui avort. Indicaţiile pentru cordocenteză sunt: isoimunizarea Rh. Rezultatele şi succesele după examenul genetic Este important să arătăm ce anume evidenţiază examenele genetice realizate în urma unei indicaţii depistate în timpul consultaţiei: este vorba de a şti care este procentajul de răspunsuri liniştitoare (negative) faţă de cele nefericite (pozitive). (57) Totuşi unele malformaţii datorate unor defecte genetice şi anume coloana bifidă şi hidrocefalia. Pierderea fetală oscilează între 0. Permite dobândirea unor informaţii diagnostice importante pentru binele fetal. indicate de alte procedee. care în general sunt asociate între ele. ci este deschisă şi calea terapeutică: acest lucru este de mare importanţă din punct de vedere al opiniei etice privind practicarea examenului genetic de către cea care în conştiinţa sa. există: bradicardie (diminuarea ritmurilor contracţiilor cardiace) ale fetusului. Prelevarea se face în general în jurul a18 săptămâni de perioadă de gestaţie. renale. ca în cazuri din ce în ce mai numeroase. Complicaţii ale metodicii. este cea care pune cele mai multe probleme etice. ca ecografia.

cea mai bună. a făcut cunoscută şi actuală această teorie. exprimată de Consiliul Ecumenic al Bisericilor din 1981.In concluzie. Se afirmă: diagnosticarea genetică prenatală costă. în plus este riscantă pentru mamă şi pentru fetuşii sănătoşi într-un anumit număr de cazuri.dar când astfel de îngrijire dăunează în mod serios bunăstarea altora acest drept trebuie să cedeze locul unor cerinţe mai puternice " (59) . vreau să expun diferite poziţii comportamentale exprimate în literatura de spcialitate şi aplicate în practică în diferite ţări. se opun acţiunii de avortare şi în special se pronunţă împotriva avortului selectiv. în lumina recunoaşterii demnităţii fetusului considerat în realitatea sa de subiect uman. pe baza unui raţionament bazat pe costuri şi beneficii. nu este opţiunea familiei.D. Trebuie recunoscut dreptul părinţilor de a accepta greutatea de a se îngriji de un copil care nu are capacitatea de a se bucura de o viaţă omenească. problema etică nu se pune numai în ce priveşte familia. plecându-se de la definirea fetusului ca " personalitate potenţială" (61) 63 . dar şi a specialiştilor care colaborează la diagnosticare: este vorba de a şti dacă această formă de diagnostic devine sau nu o colaborare la avort. Autorul acestei teorii. avortul este. născută cu coloană bifidă şi hidrocefalie. şi-a exprimat clar opinia asupra motivelor esenţiale existente: "Dreptul la supravieţuire biologică este complet dependent de capacitatea individului în cauză de a duce o viaţă normală. întrucât ar fi o povară pentru familie şi societate şi afirmă că nu este utilă efectuarea diagnosticării genetice prenatale. geneticianul care a studiat primul posibilitatea culturii celulelor in vitro puse într-un lichid amniotic:" In scopul de a preveni naşterea unui copil plin de anomalii precum distrugerea emoţională şi economică a familiei. H. aceasta este o problemă acută şi este simţită de acei specialişti care indiferent dacă sunt credincioşi sau nu. poate fi practicată eutanasia nou-născutului. în cazul unei malformaţii grave. în cazurile în care nu există posibilitatea unei vieţi omeneşti adevărate. Poziţia Bisericilor Protestante. Uneori legătura cu avortul. Rar se întâmplă să citim afirmaţii atât de clare şi pline de o cruzime inumană. Această poziţie a fost atenuată doi ani mai târziu când nu s-a mai făcut apel la dreptul părinţilor. Asta însemană că. chiar când se prezintă ca purtător al unei malformaţii sau al unei boli. A doua poziţie. în cazul unui rezultat nefavorabil al diagnosticării.. între două alegeri nefericite. specifică mentalităţii de tip utilitarist răspândită cam peste tot şi nu numai în ţări de limbă ingleză. ci este făcută de programele dispuse de autoritatea sanitară locală cu o explicaţie care ar trebui înţeleasă ca "o prevenire" a bolilor genetice. şi apoi. Inainte de a expune principiile etice în acest domeniu. poate fi sintetizată cu cuvintele lui Mac Intyre. faptul că aceşti subiecţi nu ar trebui lăsaţi să trăiască.. Aiken. se apropie mult de poziţia precedentă: dreptul la viaţă este subordonat calităţii vieţii: atunci când aceasta este grav deficitară. părinţii sunt aceia care au dreptul de a cere avortul (dreptul părinţilor). acest drept este subordonat concepţiei de calitate fizică a vieţii subiectului şi stabilităţii economice şi emoţionale a familiei. ci la libertatea de conştiinţă şi la confruntarea costuri-beneficii. dreptul la supravieţuire biologică sau fizică îşi pierde raţiunea de a exista şi prin urmare întreruperea din milă a acestei vieţi este accetabilă sau poate chiar obligatorie. lăsată să moară de inaniţie. (60) Deşi se recunoaşte dreptul la viaţă al fetusului. renunţându-se la hrănirea acestuia cu acordul părinţilor (58). cu ajutorul celorlalţi. din acelaşi principiu de evaluare al costurilor (şi riscurilor) şi al beneficiilor. In 1983 cazul lui Jane Joe din Statele Unite. Avem în primul rând poziţia celor care care consideră ca sigur. de aceea este mai economic şi mai puţin riscant ca sarcina să fie dusă până la capăt.

unde a fost mai răspândit avortul în urma examenului de diagnosticare prenatală: ca reacţie se sugera refuzul categoric al diagnosticării genetice. pe plan obiectiv. Indiferent de orice opinie filozofică privind momentul însufleţirii şi de diferitele teorii asupra "personalităţii". fără de care nu este subiect uman. realizează dezvoltarea propriei persoane. demonstrabil biologic şi raţional. şi aceasta este gravitatea rasismului chiar dacă este inspirat din hedonism. Din partea Bisericii Catolice deja prin Declaraţia privind avortul căutat al S. în special în SUA. deşi este cel mai dificil de aplicat. embrion sau fetus. Selecţia fetuşilor reprezintă o orientare şi o practică de dominare din partea celor sănătoşi asupra celor care nu sunt sănătoşi. chiar în faţa eventualitaţii. de către cei care se recunosc în condiţii de wrongful life. care sunt recunoscute oricărei fiinţe umane. In mod just s-a observat că afirmarea dreptului la calitatea vieţii ar putea duce la eventualitatea juridică de chemare în tribunal. ofensa adusă vieţii şi demnităţii umane. Deoarece aceasta este poziţia pe care o considerăm cea mai consonantă cu soluţia problemei. dorim să-i acordăm un spaţiu de reflecţie mai larg.sau este inutilă sau este menită să conducă la selectarea fetuşilor. Faptul că dezvoltarea şi creşterea subiectului nu s-au desfăşurat pe deplin. viaţa individuală. pentru că . In Instrucţiunea "Donum Vitae" a Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei din 22 februarie 1987 se afirmă că "această diagnosticare este permisă dacă metodele folosite. dar nu de o potenţială personalitate sau potenţială umanizare: în embrion ca şi în fetus există deja o individualitate care dacă este lăsată să trăiască. (62) Indicaţii precise privind permisivitatea diagnosticării prenatale sunt incluse în Magisteriul Bisericii Catolice (63) mai ales în două documente.se afirma . Această poziţie s-a mai atenuat apoi după publicarea Istrucţiunii Donum Vitae a Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei. ci agravează. A cincea poziţie este tocmai aceea care se deschide diagnosticării prenatale dar în condiţii determinate şi plecând de la consideraţia personalistă a fetusului şi de la revendicarea autonomiei conştiinţei genetistului. consideră legală diagnosticarea prenatală în anumite condiţii. Toate Cartele internaţionale privind recunoaşterea drepturilor handicapaţilor afirmă deplina demnitate a subiectului uman cu handicap la fel cu cel sănătos şi eventual stabilesc în plus necesitatea de a-l ajuta mai mult pe cel care este mai puţin autonom în viaţa fizică. Faptul că fetusul prezintă malformaţii şi că este purtătorul unei boli chiar gravă.Trebuie să amintim şi poziţia unor Mişcări pentru Viaţă. cerând despăgubire pentru daune. fără riscuri disproporţionate 64 . este în afara oricărui dubiu că realitatea biologică. Congregaţie pentru Doctrina Credinţei din 1974 sunt precizate aceste concepţii. care vom spune imediat. salvgardează viaţa şi integritatea embrionului şi mamei. ne permite să vorbim de o dezvoltare potenţială. Această poziţie întăreşte faptul. reprezintă acea valoare individuală şi fundamentală. a celor care (părinţi sau cadre medicale) n-au intervenit pentru a suprima o astfel de existenţă. nu micşorează. că embrionul sau fetusul este subiect uman şi se bucură de o demnitate umană deplină şi de dreptul deplin la viaţă. poziţia Bisericii Catolice este de altfel lipsită de incertitudini privind condamnarea avortului voluntar şi aceasta rezultă că este aşa dintr-o serie întreagă de documente şi luări de poziţie. a recurgerii femeii sau familiei la avort. necunoscută a priori. cu consensul părinţilor informaţi în mod adecvat. dar această poziţie este fundamentată din punct de vedere raţional. în această realitate subiectul este biologic şi deontologic definit şi de aceea reprezintă primul fundament indispensabil pentru realizarea turor celorlalte valori şi drepturi ale persoanei.

Părinte Papa face acest apel: " Trebuie să fie acordată o atenţie specială evaluării morale a tehnicilor de diagnosticare prenatală. In cazul colaborării indirecte acţiunea agentului principal poate merge în mai multe direcţii şi nu în una singură după hotărârea proprie. în situaţia în care ar fi posibil. dorit sau cauzat. provocarea avortului: o diagnosticare care atestă existenţa unei malformaţii sau a unei boli ereditare nu trebuie să echivaleze cu o sentinţă la moarte" (64) In Scrisoarea Enciclică "Evangelium Vitae" din 25 martie 1995. colaborarea celui care face diagnosticarea se poate încadra în această ultimă situaţie. cea de a doua presupune o legătură cu faptele. Trebuie menţionat şi cazul cooperării la o acţiune negativă: nu este ilegal doar să săvârşeşti o acţiune rea. în primul caz acţiunea realizează o unitate operativă cu acţiunea agentului principal. Dată fiind complexitatea acestor metode. să aibă ca rezultat. cazurile concrete de diagnosticare genetică prenatală legată de acceptarea ulterioară a vieţii pot să ofere situaţii diferite pe care aş vrea să le rezum după cum urmează: • se poate ivi cazul în care cel care împărtăşeşete atitudinea intenţională avortivă a femeii care solicită diagnosticarea: aceasta. şi cel care se asociază cu această decizie şi îi dedică o colaborare consimiţită. după cum se ştie. de care acţiunea colaboratorului nu este legată în mod necesar şi voit. aceste tehnici. care acceptă avortul pentru a împiedica naşterea unor copii cu diverse genuri de anomalii. Deci. dacă specialistul care face diagnosticarea exprimă aceeaşi atitudine. sunt permise din punct de vedere legal. Din momentul în care posibilităţile de terapie înainte de naştere sunt astăzi încă reduse." (65) Din mulţimea acestor premise rezultă că femeia sau cuplul. Prima priveşte planul atât al faptelor cât şi al intenţiilor. înseamnă că este vorba de o colaborare formală: acţiunea este ilegală şi este îndeplinită în mod ilicit de amândoi. care permit descoperirea precoce a unor eventuale anomalii la cel care urmează să se nască. 65 . Chiar dacă acţiunea avortivă depinde de hotărârea femeii şi nu de diagnosticare. într-o manieră foarte gravă. această apreciere trebuie să fie făcută cu grijă şi argumentat.pentru ei. Colaborarea materială la rândul ei poate fi directă sau indirectă (alţii o numesc apropiată sau îndepărtată). Sf. Dar aceasta se află într-un grav contrast cu legea morală. sau să nu o fi căutat. când aceste tehnici sunt lisite de riscuri disproporţionate pentru copil şi mamă şi sunt menite să facă posibilă o terapie precoce sau chiar să favorizeze o acceptare senină şi conştientă a copilului. în eventualitatea unui răspuns nefavorabil. afirmă voinţa clară şi explicită de a avorta şi. nu de puţine ori se întâmplă ca aceste tehnici să servească o mentalitate eugenetică. dar că acţionează ilicit şi. O astfel de mentalitate este josnică şi reprobabilă pentru că pretinde măsurarea valoarea unei vieţi omeneşti numai cu parametri de normalitate şi de bunăstare fizică deschizând astfel calea la legitimarea pruncuciderii şi eutanasiei. Atunci. dar cel care colaborează ar putea să nu cunoască această legătură. Totuşi.deci.şi desfăşoare activitatea profesională ar comite o acţiune nepermisă atunci când ar fi sigur dinainte că acţiunea lui ar constitui un act ce ar pregăti avortul. geneticianul chemat să . în cel de al doilea. Cooperarea la rău poate fi. cei doi sunt legaţi de aceeaşi intenţie. formală sau materială. între acţiunea agentului principal şi cea a agentului colaborator există un hiatus care poate permite o orientare multiplă în activitatea agentului principal şi nu un final unic şi inevitabil. dar este ilegal şi să colaborezi la realizarea ei. Deci. care recurg la examenul genetic cu hotărârea de a provoca avortul în cazul unui răspuns nefavorabil nu numai că comit un act ilict. obiectiv vorbind.

A o întreba pe femeie care ar fi atitudinea ei în caz de răspuns nefavorabil. care trebuie să respecte adevărul şi viaţa subiectului. în cazurile în care hotărârea nu a fost luată nici în sens avortist. Pentru ca specialistul să se simtă în acord cu datoria şi respectul faţă de viaţă. renunţă să se supună diagnosticării recunoscând că nu există motive de îngrijorare. este greu de prevăzut care ar fi starea sufletească reală în lipsa condiţiilor reale. dar şi în cazurile în care femeia arată că se orientează spre avort. In fine. trebuie să prezinte femeii nu numai adevărul privind referatul diagnosticului. după ce au cunoscut adevărul argumentat ştiinţific. nici nu este posibil ca femeia să fie întrebată ce comportament va avea după diagnosticare. într-un mod oarecare. In acest caz de screening. ca violare a dreptului la viaţă a celui care urmează să se nască şi ca încălcare a drepturilor şi datoriilor prioritare ale soţilor. că poate fi ajutat. In acest caz alegerea negativă ar reveni total femeii sau cuplului care au hotărât întreruperea şi moartea. în cazul unui rezultat nefavorabil al diagnosticării. In primul rând. iar rezultatul avortiv nu se naşte neapărat din diagnosticare. când se începe o diagnosticare nu se cunoaşte care va fi rezultatul diagnosticării şi într-adevăr rezultă că circa 94% din diagnosticări dau un răspuns liniştitor sau negativ. (66) După cum am spus. specialistul care-şi oferă colaborarea şi chiar colaborează direct la programul prestabilit. cel mai frecvent caz este cel de al doilea la care ne-am referit: multe femei. mai ales dacă este ajutată. indicând şi mijloacele de sprijin. după ce au avut ajutorul necesar pentru o acceptare dureroasă. după ce au cerut să fie informaţi asupra stării de sănătate a copilului. după o simplă consultaţie. din punct de vedere obiectiv. întreruperea sarcinii este prevăzută în programul pe care femeia l-a acceptat deja. un copil cu malformaţii. apoi. şi pentru că s-ar putea induce o poziţie de ipocrizie şi. apoi. acţiunea diagnosticianului nu este direct legată de scopul avortiv: femeia ar putea să accepte. o altă situaţie: indiferent de intenţiile şi bunăvoinţa specialistului există deja un program precizat şi stabilit în planul realizat de structura medicală. nu are o poziţie definitivă şi chiar informaţiile cele mai dure şi negative nu pot fi considerate fără revenire. Si este 66 .în care nu se poate stabili cu hotărâre care ar fi comportamentul femeii după diagnosticarea prenatală. Procentul femeilor care primesc răspunsuri neferecite pot găsi un ajutor în echipa cabinetului genetic pentru a putea aborda hotărârea cu responsabilitate.şi este cel mai frecvent .favorabilă avortului . Condamnarea pe care o face amintita Instrucţiune Donum Vitae este fermă în acest sens: " Trebuie condamnată. ajutoarele sociale şi structurile disponibile pentru aceptarea vieţii copilului. după cum am văzut. multe altele. O eventuală alegere negativă a femeii . după cum chirurgul simte şi trăieşte eventualul insucces al unei intervenţii chirurgice care s-ar putea sfârşi cu moartea pacientului. nici în sens antiavortist.ar trebui să fie simţită şi trăită de genetician. favorizează conexiunea dintre diagnosticarea prenatală şi avort sau care induc de-a dreptul femeile însărcinate să se supună diagnosticării prenatale planificate cu scopul de a elimina fetuşii afectaţi sau purtători ai unor malformaţii sau boli ereditare. ci adevărul complet privind viaţa fetusului: şi anume că este vorba de o fiinţă umană. în urma căruia. cea mai mare parte (peste 90%) se liniştesc după diagnosticare pentru că aceasta oferă un înalt procentaj de răspunsuri liniştitoare. comite o acţiune ilegală ca persoană ce trebuie să respecte viaţa celui care se naşte. femeia când este zbuciumată. după ce şi-a angajat toate forţele pentru salvarea lui.• • există şi cazul . orice directivă sau program al autorităţilor civile şi sanitare sau al organizaţiilor ştiinţifice care. nu pare a fi o ipoteză practicabilă. circa 20%. urmat de întreruperea programată voluntară a sarcinii (IVG).

libertatea şi responsabilitatea. când trebuie respectată libertatea altcuiva. genetica şi diagnosticarea prenatală Prospect rezumativ al posibilelor intervenţii în domeniul geneticii În privinţa scopurilor: • • • • de diagnosticare . Pentru că. Capitolul al IV-lea Prima parte: Bioetica. respectul datorat libertăţii celuilalt nu poate justifica şi presupune abdicarea de la propria libertate şi responsabilitate. pe cât este de grav să iei viaţa unei persoane nevinovate. De aceea am definit-o aproape emblematic în domeniul bioeticii.vorba de o responsabilitate tot atât de gravă. aşa cum am expus în capitolul privind principiile bioeticii. conştiinţa pacientului şi conştiinţa medicului .de atitutudine o prematrimonial o preconcepţional o prenatal terapeutice o geneterapia productive: o la regnul animal o la regnul vegetal o cu transfer de ADN uman pe animale sau microorganisme alterative: o la om =om "diferit" genetic o la animal=noi forme de de viaţă animală o în hibridizare om-animal (de ex omul-cimpanzeu) In privinţa nivelelor: • • • pe celule somatice pe celule germinale pe embrioni precoce In privinţa subiecţilor • • • individul animal individul vegetal individul uman In privinţa procedurilor • • ADN recombinant (se transferă endonucleoză) clonare 67 .sunt termenii fundamentali în acţiunea etică a medicului şi toţi sunt implicaţi în această complexă şi delicată problemă. Adevărul ştiinţific şi valorile vieţii omeneşti. Este vorba în cazul specialistului de a ajuta întâlnirea adevărului cu viaţa:este un rol care nu poate fi îndeplinit cu o neutralitate aseptică.

Mai există apoi şi punctul de vedere teologico-moral şi canonic. deşi trebuie să admitem că problema apare în primul rând în cadrul familiei. vom aborda următoarele subiecte: realitatea biologică a embrionului. clandestin sau legal. De acest răspuns. constituie un obiect de studiu şi în termenii psihologiei: psihologia este interesată de motivaţiile care pot determina alegerea vieţii sau. pentru că fără îndoială autorizarea sau legalizarea avortului este privită de anumite culturi sau subculturi ca o alegere ce ţine de civilizaţie. verificată şi raţională. este unul din cele mai alarmante semne ale culturii morţii. este limitat dar fundamental: este vorba de a vedea dacă embrionul uman este viaţă umană individualizată din primul moment al fecundării. a morţii (3) .• • • fuziune celulară transplant de DNA prin FIVET Punctul de vedere al bioeticii • • • • • • • • • • • • Tema tragică a avortului poate fi tratată din mai multe unghiuri. Embrionul în lumina geneticii şi biologiei umane Prima clarificare a geneticii este următoarea: în momentul fecundării. pentru alţii. depind repercusiunile pe plan comportamental. deci. împreună cu consideraţiile . după un avort voluntar. dimpotrivă. ale Magisteriului Bisericii şi teologiei morale. fie că este legal sau clandestin şi care sunt condiţiile care îl favorizează. al legii şi al obiceiurilor existente. Nu poate fi neglijat faptul că fenomenul avortului. (2) Un alt punct de vedere care trebuie analizat este cel al dreptului civil şi penal. (5) Punctul nostru de vedere. o nouă viaţă individuală. (1) Acest subiect poate fi abordat în termeni sociologici pentru a se vedea care este incidenţa actuală a acestui fenomen. cum a fost considerat şi care au fost cauzele înmulţirii sau respingerii lui. şi în relaţie cu situaţiile contingente (boala mamei. în sine. Aspectul de care ne vom ocupa noi este cel cu caracter bioetic. în schimb. Comportamentul în cauză se referă la medici şi colaboratorii săi. adică al pătrunderii spermatozoidului în ovul. Se poate vorbi din punct de vedere istoric. In această optică. comportamentul medicului în faţa cererii de întrerupere voluntare a sarcinii şi în faţa legii ( probleme de conştiinţă) Acestea sunt cele patru aspecte pe care dorim să le dezvoltăm în cadrul abordării bioetice. la fel de importante. 68 • • . în Evul Mediu şi în timpurile mai recente. pentru a vedea dacă şi la ce popoare a fost el practicat în antichitate. (4) Ar mai fi de examinat şi aspectul cultural. cei doi gameţi ai părinţilor formează o nouă entitate biologică. zigotul. sau nu. boala copilului ce urmează să se nască. suprimarea sau întreruperea voluntară a sarcinii. lupta împotriva avortului clandestin prin avortul legalizat). Ne vom baza deci pe rezultatele biologiei şi geneticii pentru a le interpreta în lumina eticii raţionale. tot psihologia poate evalua repercusiunile psihologice asupra femeii. trebuie văzut dacă există circumstanţe în care poate fi permisă şi din punct de vedere etic acceptabilă. iar dacă este. care poartă în sine un nou proiect de program individualizat . care aparţine biologiei şi eticii deopotrivă. Poziţia bioeticii ar trebui să fie un punct de întâlnire între credincioşi şi necredincioşi şi să definească linia eticii profesionale a medicului. valoarea obiectivă a vieţii umane din clipa conceperii.

înlătură produsele din metabolism care pot fi toxice. această nouă combinaţie imprimă o nouă schemă de structură şi activitate celulei pe care o posedă. prin procesul fertilizării. diferiţi de celulele somatice părinteşti. Un proces deosebit de complex prin care două celule extraordinare şi cu scopuri precise. chiar înaintea instalării: de la formarea blastomerilor prin repetare. informaţia genetică intrinsecă noii realităţi. până la formarea blastocistei şi a "cuibului".• • • "Este o observaţie obişnuită faptul că primul eveniment în formarea individului uman este fuziunea dintre două celule superior specializate. In acest moment. A spune. (7) Cei 46 de cromozomi ai zigotului reprezintă o combinaţie calitativ nouă de instrucţiuni. continuitate fără soluţie calitativă şi se realizează autoproducerea şi autoconducerea programului în cadrul genomului şi al embrionului. Calitatea. deci. scop. etc. Sunt astfel relevate caracterele de determinare programată. nici " îndeplinit" de către organe fiziologice materne care se servesc de program în maniera în care un arhitect se serveşte de proiect ca de o schemă pasivă. într-un mediu adecvat. nu depind de organele conducătoare materne ci de compoziţia autogenetică a embrionului însuşi. Imediat ce are loc pătrunderea spermatozoidului în ovul. adulţii depindem de mediul vital care ne înconjoară (atmosferă. impulsul şi direcţia de dezvoltare însă. Ca dovadă clinică a noutăţii este suficient exemplul rezultantei grupelor sangvine. care au dus la maturizarea ovulului. programul genetic. se declanşează un lanţ de activităţi care indică clar că nu mai operează cele două sisteme în mod independent unul de celălalt. Aceşti doi gameţi diferiţi între ei. pentru că nu există nici măcar după naştere: şi noi. chiar dacă rămân active pentru o perioadă. alimente. (6) Cele două celule gametice conţin în sine un patrimoniu bine definit. Ceea ce ce trebuie reţinut în mod special este faptul că acest nou program nu este inert. intră în acţiune sistemele care controlează zigotul. Autonomia la care ne referim nu trebuie înţeleasă însă în sens absolut. 69 • • • • • • • .este pilotul sau arhitectul întregii construcţii. oocitul şi spermatozoidul. dovezile biologice ale acestui fapt sunt oferite în mod mai eclatant de experienţele de fertilizare in vitro . în momentul unirii activează un nou proiect-program în urma căruia embrionul este determinat şi individualizat. ci este un nou proiect care se construieşte pe sine şi este propriul actor principal. dar destinate unul altuia.) : ajunge să ne gândim la faptul că atunci când blastocista ajunge în uter. prin care se demonstrează că se poate realiza fertilizarea prin unirea celor doi gameţi şi că din acel moment. acţionează reciproc pentru a da viaţă unui nou sistem. ce constituie două sisteme de sine stătătoare. dezvoltarea ei se opreşte dacă uterul nu a fost pregătit de extrogeni să primească sarcina.duplicare. de circa 23 de perechi de cromozomi: fiecare dintre celulele gametice conţine jumătate din patrimonul genetic în ce priveşte celulele somatice ale organismului părinţilor. dar complementari între ei. că embrionul este o parte din mamă este o eroare sau o mistificare cu caracter anti-ştiinţific. embrionul se dezvoltă prin mecanisme autoconstructive. Este vorba aici oricum de o dependenţă extrinsecă asemănătoare cu cea a adultului faţă de mediu: ambientul matern oferă hrană şi oxigenare. numită genotip . totuşi chiar din primul moment al fertilizării. şi cu o informaţie genetică diferită din punct de vedere calitativ de celule somatice ale organismului patern şi matern. ci că s-a format un " nou sistem" care începe să activeze ca o "unitate" numită "zigot" sau "embrion unicelular". Sistemele informaţionale de origine maternă.

In aceste faze foarte primare pot avea loc evenimente extrinsece sau patologice. creier). Chiar dacă nu poate fi recunoscută figura urnană. sau două ovule fecundate se contopesc în una singură (hibridare) sau au loc întreruperi sau miniavorturi. există zeci de milioane de celule nervoase care se adună în circuite şi se dispun pentru a forma sistemul nervos al unei persoane anume. conceptul prezenţei unor praguri sau nivele care ar reprezenta momente de soluţionare a continuităţii (teoria gradualistă) după care ar trebui să existe o schimbare de program: acest interstadiu nu există din punct de vedere genetic. care va apărea la sfârşit (dacă prin sfârşit se înţelege naşterea sau viaţa adultă). iar aceştia s-au putut dezvolta în embrion până în faze avansate. Această teorie. sau cealaltă obiecţie care se afirmă privind distincţia dintre ontogeneză şi filogeneză. în a cărei istorie fiinţa umană apare ultima şi umanizarea este precedată de forme de viaţă vegetală sau animală. splină.• • • O altă dovadă a fost oferită de transferarea unor blastomeri în organe ale unor bărbaţi (ficat. In acest sens dispare distincţia dintre fiinţa umană şi fiinţa umanizată. Autogeneza embrionului are loc în aşa fel încât faza succesivă nu o elimină pe precedenta. 70 . rinichi. trebuie spus că noua entitate constituie un nou individ uman care din clipa conceperii îşi urmează ciclul sau mai bine zis curba sa vitală. este deja prezent cauzal şi genetic. Acest fapt demonstrează că dezoltarea embrionului depinde de mamă doar în mod extrinsec . în care dintr-o celulă fecundată iau naştere doi gemeni omozigoţi. Incertitudinea juriştilor privind aplicabilitatea sau inaplicabilitatea conceptului de persoană în primele stadii devine o deviaţie inutilă dacă ne gândim că puţin importă cum am vrea să-l definim din punct de vedere juridic. de o specie diferită. la început chiar în sens individual. Se poate răspunde foarte bine împreună cu Tertulian. Intregul. ci o absoarbe şi o dezvoltă conform unei legi biologice individualizate şi controlate. căci acel embrion este acelaşi individ în dezvoltare care va fi definit persoană. Nu stă deci în picioare. dar toate acestea nu schimbă natura şi calitatea intrinsecă a genomului şi a dinamismului său individualizat. Unele dificultăţi apar însă din partea unor membri ai lumii ştiinţifice în privinţa începutului vieţii individuale umane. In embrion şi în dezvoltarea lui nu se află nici o clipă un dinamism biologic de tip vegetal sau de cel al unei fiinţe nediferenţiate. ar vrea să susţină faptul că în formarea individului s-ar parcurge şi concentra istoria evoluţiei formelor de viaţă din lume. plecând de la o anumită interpretare a evoluţionismului. una separată de cealalată de apariţia figurii urnane. există sute de mii de celule musculare care fac să bată o inimă primitivă. care printre altele era şi avocat: " este deja om cel care va fi". Caracterul uman al embrionului Deoarece dezvoltarea biologică este neîntreruptă şi se realizează fără a fi nevoie o intervenţie ulterioară cauzativă.

Comitetul Warnock . cu scopul de a introduce un criteriu discriminativ. (21) 71 . începutului dezoltării individuale a embrionului. In sensul actual. membră în Comitetul Warnock. în mod analog cu cel de pre-embrion. Inaintea acestui stadiu nu ar avea nici o semnificaţie să se vorbească despre prezenţa unei adevărate fiinţe umane în sens ontologic. " (20) Pe lângă termenul de pre-embrion este folosit şi termenul de pro-embrion . El este un individ din punct de vedere genetic dar nu şi morfologic". deci. embrionul se poate dezvolta ca entitate individuală" (17) . unul de origine paternă. pentru că după acest stadiu se formează linia primitivă şi diferenţierea embrionului este evidentă (13) . sau. a confirmat această perioadă care ar corespunde şi timpului de formare a liniei primitive şi. în noul genom al embrionului (teoria cariogamiei). (12) In 1984 comisia Waller din Australia a repetat acest lucuru" nu mai mult de 14 zile ". sau alţii consideră că. (11) Perioada de 14 zile a fost propusă pentru prima dată în 1979 de către Ethics Advisory Board (DHEW). în schimb. formarea embrionului" (15) . în acelaşi timp. în SUA. după recunoaşterea caracterului de individ uman deja din faza de embrion unicelular. mai bine zis. vechi termen botanic introdus începând cu anul 1847 care se referea la alternarea eneraţiei de plante inferioare. Cele susţinute de d-na McLaren sunt reluate de Grobstein (18) care afirmă: " Pre-embrionul uman are un complex special de caracteristici care îl disting biologic de ovulul care-l precede şi de embrionul care îi urmează.nei McLaren.Unii susţin că viaţa individuală umană nu începe înaintea recombinării celor două patrimonii gentice. La rândul lui Ford susţine: "Apariţia striaţiei primitive este semnalul că s-a format şi a început să existe un singur embrion propriu-zis şi un individ uman. în care sunt elaborate toate sistemele de protecţie şi nutritive necesare pentru a susţine viitorul embrionului". fapt ce s-ar întâmpla după circa 21-22 ore de la fecundare (8) . (9) In baza raportului Warnock (10) . s-ar putea dispune de embrionul uman în scopuri experimentale până la a 14-a zi de la concepere. "o perioadă de pregătire. termenul de pro-embrion este folost totuşi. în concepţia d. (16) Dezvoltarea embrionară până în a 14-a zi ar fi. o parte din grupul de studiu. numai "când sistemele de suport sunt stabilite." (19) După cum se poate observa aceşti autori introduc termenul de pre-embrion pentru a indica perioada vieţii prenatale umană cuprinsă între momentul fecundării şi apariţia striaţiei primitive deoarece numai în acest moment ar constitui " o entitate definită în mod spaţial care se poate dezvolta direct într-un fetus şi apoi într-un nou născut. lăsând să se înţeleagă că până la acea dată nu este recunoscut caracterul uman al embrionului sau că oricum el este subordonat vieţii adultului. această apreciere trebuie să fie extinsă şi fiecărui gamet în parte. a afirmat într-un articol: " Punctul în care am început să fiu un individ uman complet a fost în stadiul de striaţie primitivă. care a motivat acest lucru cu faptul că cea de a 14-a zi corespunde cu instalarea completă. (14) Dna McLaren. iar celălalt de origine maternă. Apariţia liniei primitive ar indica că celulele care constituie embrionul adevărat s-au diferenţiat de acum de celulele care vor forma în schimb ţesutele placentare şi protective.

In orice caz pot să existe ţesuturi şi sisteme de organe. în cea de a 14-a zi este deja constituit peretele endometrial peste embrionul instalat. fără soluţii de continuitate.după unii autori. creierul şi mai ales scoarţa cerebrală. Intrucât acestea nu se formează în primele zile de sarcină. După unii autori viaţa umană individuală ar începe în momentul instalării. trebuie să amintim împreună cu A. a şaptea zi după alţii . dar sunt sigur că nu există suflet şi deci nici persoană umană în primele săptămâni de sarcină.Cea de a 14-a zi . Serra că " ea reprezintă doar punctul de sosire al unui proces ordonat secvenţial. prin labilitatea membranei zigotului are loc o diviziune în primele momente ( la stadiul de 64 de celule se pare că omnipotenţialitatea nu mai există). care a început în momentul formării zigotului." (27) Donceel afirmă la rândul său: "Eu nu ştiu când sufletul omenesc ia naştere în corp. iepuri) au demonstrat că în primele zile celulele în fazele constructive de ADN (ADN. tRNA) îşi păstrează încă caracterul de celule omnipotente: dacă în mod accidental. Aceasta nu apare într-un mod anumit. sistemul nervos. sunt sigur că nu există persoana umană decât după câteva săptămâni". ARN) şi RNA (rRNA. mai ales în ce priveşte linia primitivă . viaţa umană individuală ar începe doar în a 6-a zi de la concepere: în momentul instalării blastocistul ar trece de la starea de omnipotenţă la cea de unipotenţă din acel moment dezovltându-se doar ca fiinţă umană şi numai în acea fiinţă umană (26) Pentru alţi autori în schimb este considerată fundamentală în dezvoltarea embrionară formarea sistemului nervos şi începutul vieţii cerebrale:"Viaţa umană poate fi văzută ca un spectru continuu între începutul vieţii cerebrale în uter ( a opta săptămână de gestaţie) şi moartea cerebrală. (24) In cazul hibrizării există posibilitatea ca două celule fecundate. pe neaşteptate. (29) Aceşti autori doresc să demonstreze că activitatea cerebrală ar permite într-adevăr trecerea vieţii embrionare de la "nivelul celular" la " nivelul olistic": numai în acest punct s-ar produce "unificarea diverselor organe şi ţesuturi într-un singur individ uman" (30) . Instalarea oului fecundat are loc între a şasea şi a şaptea zi şi se completează într-a noua zi. In ce priveşte gemelarea monoovulară experienţele făcute în laborator asupra zigoţilor de animale (şoareci. (25) Conform acestor autori. (28) De semnalat în acest sens studiile lui White despre dezvoltarea sistemului nervos al embrionului pentru a afla momentul apariţiei sufletului. proporţiile rezultante din diviziune ocazionează tot atâtea proiecte evolutive şi indivizi.. dar fără prezenţa unui creier uman funcţional ele nu pot constitui o fiinţă umană. Ca răspuns la aceste obiecţii. să se unească pentru a da naştere unui singur individ. In perioada de pregătire a sistemelor nutriţionale şi protectoare sunt prezente acea sau acele celule din care se formează foliile care constituie striaţia primitivă embrională. deci. în primele stadii de dezvoltare.. din afară şi separată de întregul procesului care începe să se dezvolte din singamie: este un produs al acestui proces" (31) 72 . cel puţin în sens medical. Minimum ce se poate pretinde înainte de a se admite prezenţa sufletului omenesc este disponibilitatea acestor elemente: simţurile.ar fi şi limita de la care nu mai sunt posibile fenomene de diviziune gemelară sau de hibridare (23).

după cum 73 . fără ea embrionul nu ar supravieţui. cea dinaintea striaţiei primitive şi cea succesivă ar aparţine a două subiecte diferite. ci împotriva lui. pe de altă parte. ce dă naştere unui singur individ. In privinţa instalării. (32) In cazul gemelării mono-ovulare. Dar nu instalarea face din embrion o fiinţă embrion. Dar şi în acest caz nu se poate nega că el nu respinge ci confirmă existenţa unui program bine definit în fiecare din cele două celule fecundate. înaintea instalării sau în faza de instalare. cât este determinarea orientativă a proiectului. eventuala diviziune nu contrazice ceea ce s-a afirmat despre continuitatea dezvoltării embrionului. momentul diviziunii prevede intervenţia unei cauze interferente în proiect: nu are loc pe baza mecanismului evolutiv. propus de McLaren şi de alţii. dar aceasta nu ne autorizează să posticipăm începutul vieţii individuale a supravieţuitorului. de la zigot la striaţia primitivă. una din individualităţi va dispărea. Intr-adevăr. dar de aici nu se poate deduce că embrionul nu este capabil de o dezvoltare autonomă dacă este lăsat să trăiască în condiţii normale. Aceeaşi dificultate este amintită de unii bazându-se pe fenomenul hibrizării: adică. desigur. Natura acestor porţiuni din zigot care se comportă ca şi ceilalţi zigoţI constituie încă un proiect uman ( nu o plantă sau un animal). ar fi două procese discontinui fără nici o corelare între ele şi că cele două structuri. dimpotrivă constituie o confirmare. totuşi (. Când are loc diviziunea partea reziduală îşi păstrează individualitatea genetică iar partea care se separă îşi asumă individualitata proprie: nu există nici un moment fără individualitate. din păcate.) trebuie spus că. să se contopească într-un unic zigot care se comportă ca o unică celulă omnipotentă. sau că prima ar fi un agregat fără subiect". program care s-ar dezvolta autonom în fiecare din ele dacă el nu ar fi tulburat de o cauză exterioară. De aceea termenul de pre-embrion .. Iar rezultatul este conform dezvoltării descrise şi dezvoltarea autoconstructivă şi determinată se repetă în fiecare din părţile divizate. Dar ar fi o greşeală dacă această distincţie ar însemna că cele două procese. Poate ar trebui să numim acest lucru un accident şi întâmplarea o moarte prematură a unui gemen" (34) . "nu este atât de cunoscut încât să permită o reflecţie aprofundată. Există însă o limită de la care cauza accidentală sau exterioară îşi pierde eficacitatea: gemelarea este posibilă la om maximum până la sfârşitul celei de a doua săptămâni. dacă sunt sincronizate în faza de dezvoltare şi apropiate. Fenomenul hibrizării. posibilitatea ca două celule fecundate.. adică de la constituirea zigotului până la apariţia striaţiei embrionare primitive. Cauzele externe pot să întrerupă chiar dezvoltarea embrionară. în primele momente ale fecundării.introducerea de noi simboluri pentru a sublinia aspecte noi.In ce priveşte folosirea termenului de pre-embrion să citim ce scrie Serra: " Este permisă fără îndoială-şi uneori poate nimerită şi utilă din punct de vedere terminologic . ar putea fi utilizat pentru a indica faza precoce a embrionului . aşa cum fără hrană copilul nu ar supravieţui după naştere. Acest lucru ar avea o mare relevanţă pentru embrionii care se produc in vitro ( şi care nu sunt instalaţi) pentru care s-ar potrivi definiţia nu de "personalitate cu dezvoltare potenţială" ci de "personalitate potenţială" (33) . Din acest fapt se poate trage concluzia că nu se poate vorbi de o determinare îndeplinită şi de animare realizată înaintea instalării.

nu laptele matern nu face din copil fiinţa copil. Deci, din acest fapt nu se poate ajunge la concluzia unei individualităţi nerealizate. In sfârşit, afirmaţia că fără un creier uman care să funcţioneze, organele şi aparatele deja prezente în embrion nu pot constitui o fiinţă umană, are semnificaţia şi valoarea ei în momentul în care subiectul uman, ajuns la capătul ciclului său vital, încetează să trăiască: se consideră deci ca semn definitiv al închiderii acestui ciclu, moartea cerebrală. (35) Alta este situaţia embrionului în dezvoltare: " In acest caz ne aflăm în prezenţa nu a fazei terminale a unui proces dinamic vital în care începe dezintegrarea individului, ci, dimpotrivă, în prezenţa unui proces dinamic unitar şi unificator al tuturor părţilor care apar încet, încet: este subiectul uman în dezvoltare, care prin legea ontogentică, necesită o diferenţiere graduală şi, prin urmare, şi o formare graduală a structurilor cerebrale. Gradualitate care nu induce salturi calitative, ci numai o îmbogăţire a exprimării potenţialităţilor deja înscrise în zigot" (36) . "In concluzie entitatea nou concepută are o realitate biologică proprie şi bine determinată: este un individ total uman în dezvoltare, care automat, clipă de clipă, fără nici o discontinuitate construieşte propria formă, realizând, printr-o activitate intrinsecă, un plan proiectat şi programat în genomul său" (37) Pentru a rezuma tema privind statutul şi geneza entităţii nou concepută din punct de vedere genetic ar trebui să apelez la o comparaţie pe care o desprind într-o oarecare măsură din contribuţia citată de A. Serra. Să ne imaginăm că trebuie să construim o casă: e nevoie de arhitectul care face desenul, de antreprenorul care conduce lucrarea, de muncitorii care o realizează, de material. In zigot aceste funcţii diferite: proiectare, reglementare, construcţie, materiale de construcţie se găsesc şi acţionează din interior. Zigotul este proiectant, antreprenor, executant şi constructor al materialului.De asemenea, aşa cum privind fundaţia unei case poţi vedea deja proiectul de bază, la fel zigotul, devenit embrion, îţi relevă întreaga structură a individului: mama furnizează doar mediul de lucru şi necesarul pentru construcţia materialului. Diferenţa esenţială este doar aceasta: că arhitectul, antreprenorul şi muncitorii construiesc un obiect străin propriei persoane, pe când embrionul se construieşte pe el. Acest fapt , acest proces pe care l-am examinat, constituie o constatare ştiinţifică care nu poate fi negată de nimeni şi care trebuie luata ca un "dat" şi nu ca o opinie. Sloganuri precum: embrionul este o parte din organismul matern; avortul voluntar este la fel cu orice intervenţie; femeia are drept deplin asupra pântecului ei... etc, sunt o ofensă adusă seriozităţii ştiinţei, în primul rând, şi moralei. Valoarea ontologică şi etică a entităţii nou-concepute Cele expuse până acum conduc la concluzia că embrionul este un individ uman în dezvoltare şi de aceea merită respectul datorat fiecărui om. Se poate spune că această problemă are deja o rezolvare etică iar întrebarea asupra permisivităţii sau nu a avortului provocat are un răspuns.

74

Intr-adevăr, fără a diminua relevanţa unor cuceriri ale geneticii şi embriologiei, necesitatea unei reflecţii raţionale de tip filozofico-etic se impune totuşi din diferite motive. (38) Ne vom mişca pe acest teren examinând unele întrebări succesive de tip filozofic şi sociologic, întrebări care nu sunt doar supoziţii, ci ele au fost deja ridicate în aceşti ani de către cercetători ai acestei probleme, precum şi în cadrul unor dezbateri politice care sunt mereu marcate de "a priori-sme" şi stări emoţionale.

Legea ca prevenire In primul rând, iată o obiecţie, aş zice de tip diversiv, formulată ca un fel de alibi: legea ca prevenire. Se spune: avortul nu trebuie tratat din punct de vedere "moralist", " abstract", ci în sens social şi concret: ceea ce discutăm nu este faptul în sine pe care toată lumea îl consideră, sau l-ar putea considera negativ - sau în orice caz ca ţinând de conştiinţa morală şi religioasă a fiecăruia - ci este vorba de necesitatea de a găsi o lege care să reglementeze practica existentă în realitate şi care este avortul clandestin. Avortul clandestin este exploatarea economică a femeii aflată în dificultate, este riscant pentru sănătatea şi viaţa femeii, iar pentru a-l combate singurul mijloc ar fi reglementarea legală a avortului. S-ar putea oferi mai multe soluţii " preventive": legalizarea, reglementarea, liberalizarea, dar este necesară o lege, iar legea a cărei scop este să distrugă plaga avortului clandestin ar fi considerată o lege pozitivă şi moralizatoare. In toiul polemicilor s-a afirmat că respingerea legii ar fi o ideologie care ar dori să se impună pentru a ascunde interesele unei categorii de profitori (medicii avorturilor clandestine) sau ar fi orientată spre obţinerea consensului unor partide privind probleme de conştiinţă personală şi individuală. De aceea, lupta pentru adoptarea legii devenea o luptă pentru libertatea de conştiinţă, pentru drepturi civile, pentru revendicarea libertăţii individuale faţă de un stat de tip medieval. Sloganurile în acest domeniu s-au înmulţit şi s-au adăugat lipsei de reflecţii calme şi obiective. Mai precauţi, alţii s-au exprimat folosind termenul de " rău mai mic". Legalizarea ar fi un rău minor în comparaţie cu răspândirea avorturilor clandestine. Să încercăm un răspuns raţional. Să nu discutăm acum faptul că sub acest gen de raţionament s-a ascuns şi se ascunde, adesea, o presupunere teoretică de genul: fetusul, sau embrionul este o parte a organismului femeii ( "pântecul îmi aparţine"!) şi prin urmare este dreptul femeii de a accepta dezvoltarea lui sau de a-l întrerupe. Sub acest aspect este mai clară şi mai sinceră , chiar dacă ilicită, poziţia radicalismului. Să notăm că în ce priveşte situaţia în Italia raţionamentul întreg distorsiona chiar datele statistice în privinţa a două puncte: evaluarea numerică a avorturilor clandestine în perioada care a precedat legea şi evaluarea obiectivă a capacităţii legii de a elimina avortul clandestin (39) . Concluzia este că legea nu elimină avortul ilegal, ci uneori îl multiplică, iar motivul sau seria de motive sunt de la sine înţelese: clandestinitatea nu depinde numai şi în primul rând de frica de pedeapsa aplicată de stat, ci de motive ce ţin de secrete familiale şi sociale pe care legea nu le poate apăra: sarcini rezultate din adulter, sarcini ale unor fete foarte tinere şi necăsătorite. Admiţând prin lege dreptul femeii de a elimina fetusul la lumina zilei, nu este de înţeles de ce nu se poate face acelaşi lucru în secret, într-un ambulatoriu, într-o casă, dacă s-a ignorat partea morală. 75

In sfârşit, legea prezintă formalităţi şi restricţii care nu coincid mereu cu interesul imediat al femeii sau al cuplului (timp, înregistrare, uneori consultarea partenerului...) Dar, chiar dacă admitem, fără să statuăm, faptul că legea ar avea rolul de a stăvili avorturile clandestine transferându-le în planul legalizării, de aici nu ar rezulta un caracter licit, pentru că nu legea face ca un lucru să fie permis din punct de vedere moral; eventual legea presupune moralitatea unui act dar nu îl constituie. Ba mai mult, atunci când legea aprobă o conduită moralmente nepermisă devine ea însăşi lege negativă şi corupe conceptul etic, în special întrun caz de primă valoare cum este viaţa. Să luăm ca exemplu furtul şi violenţa. Nimeni nu ar aproba un raţionament de acest gen: pentru că furtul în multe ţări înregistrează cote înalte (fraudă fiscală, furt prin efracţie, pentru obţinerea unor răscumpărări, cu sechestrare, etc), atunci el ar trebui legalizat şi astfel furtul ar dispărea. Furtul nu ar înceta de a fi furt atunci când ar fi aprobat de lege, şi nici violenţa nu ar înceta să fie ceea ce este; dimpotrivă, ar determina dezechilibrul ordinii sociale. Pozitivismul juridic îşi arată astfel limitele şi contradicţiile sale. Decăderea morală creşte prin liberalism şi permisivitate legală mai ales când această permisivitate se manifestă în dauna unei valori fundamentale care este viaţa umană. Ce lege ar putea să mai fie apreciată şi stimată dacă nu ar servi la apărarea vieţii celui care nu se poate apăra? Funcţia însăşi a legii şi deci a statului este subminată atunci când un fapt ilicit de acest gen este considerat legal: când încetează funcţia sa pedagogică, dispare şi motivul pentru care legea există. Una este ca un lucru să aibă loc împotriva legii şi alta ca el să fie aprobat de lege: nu se mai pune problema unor numere, ci a calităţii etice şi funcţiei sociale a legii. In orice caz, din cele spuse rezultă că problema morală de a şti dacă avortul este permis sau nu, obiectiv, ea va exista mereu şi în oricare situaţie legală, deoarece legea permite adesea avortul; dar această ipoteză rămâne şi apasă tot mai greu asupra conştiinţei: va fi mereu o decizie gravă pentru subiect şi anume de a se prevala de lege şi de permisivitatea ei, sau în ciuda tuturor facilităţilor, a rămâne fidel angajării morale. Aş spune că pe lângă problema etică a fiecărui individ care se află în dificultate, apare şi problema etico-socială care constă în a şti dacă legea însăşi este licită sau nu, dacă medicul trebuie să o respecte sau nu, aşa cum vom vedea în cazul obiecţiei din motive de conştiinţă. Dacă reflectăm la faptul că viaţa celui ce urmează să se nască nu este un bun privat, ci social, ca şi viaţa fiecărui om, atunci problema morală priveşte şi fundamentarea şi valabilitatea unei legi care se substrage datoriilor sale primare, inerente apărării şi promovării vieţii fiecărei fiinţe umane, mai ales dacă aceasta nu este apărată. Legea italiană 194 din 1978 privind IVG a fost nevoită să recunoască acest fapt proclamând în articolul nr. 1 apărarea vieţii care se naşte ca scop al legii însăşi, chiar dacă apoi, în articolele succesive dezminte în mod amplu acest angajament. Trebuie să reflectăm asupra gravităţii faptului, semnalat în Enciclica "Evangelium Vitae" a lui Ioan Paul al II-lea şi anume că prin legalizare "delictul" tinde să devină un "drept" (E.V.n.n.4,11,18).

76

dar în nici un caz judecarea nepermisivităţii. se referea doar la calificarea crimei. chiar crimă. şi mai târziu Sf. pentru a explica transmiterea păcatului strămoşesc afirma că nu numai corpul. Ceea ce este eliminat este constitutivul vieţii unui individ şi cine înfăptuieşte acest lucru ştie bine cum să califice propria intenţie: actul în sine şi intenţia. Ipoteza tomistă afirmă de asemenea că pentru apariţia sufletului ar fi necesară o anumită organizare a corpului. Problema cronologică căpătă astfel o relevanţă ontologică (41) . ci şi sufletul ar fi transmis de către părinţi (40). Maxim. de această chestiune era legată diferenţa de pedepse canonice. Toma d'Aquino. dacă ar trebui definită omucidere tout court. Toma susţine că de la începutul fecundării ar exista un suflet vegetal şi animal. Trebuie să amintim că în ce priveşte persoana lui Cristos. Grigore din Nazianz). trebuie să precizăm că această chestiune nu atinge caracterul ilicit al actului avortiv pe plan ontologic şi moral. în avortul provocat se unesc pentru a împiedica naşterea unei vieţi omeneşti în curs de dezvoltare. Fără intenţia de a banaliza această problemă precizăm: nu valorează faptul că cel care fură un măgar legat cu o frânghie doreşte să se scuze spunând că în realitate în mână nu avea decât o frânghie şi că nu-l priveşte pe el că de frânghie era legat măgarul. Sf. în orice moment ar fi fost făcut: incertitudinea. deşi este destinat să se unească fundamental cu corpul. Sf. eventual. au propus teoria apariţiei posterioare a sufletului. urmaţi de alţii cum ar fi Sf. nici un element experimental nu poate fi suficient prin el însuşi în recunoaşterea unui suflet spiritual. Ceea ce se suprimă este acea valoare fundamentală necesară pentru definirea vieţii umane. alţi Părinţi. cel puţin nu influenţează în mod substanţial şi obiectiv. Trebuie să precizăm neapărat că nu toţi Părinţii Bisericii au împărtăşit aceeaşi mentalitate. Există însă o atitudine constantă atât ca învăţătură cât şi ca dispoziţii canonice (acestea prevedeau şi pedepse foarte severe). în analogie cu prescripţiile biblice privind purificarea femeii după naştere. Ca ultimă analiză. ontologic are o origine diferită şi este creat direct de Dumnezeu. care exprimă în orice caz nepermisivitatea avortului: avortul rămâne un păcat. pentru a respinge această teză teologică. Intr-adevăr dincolo de cuceririle geneticii şi ale embriologiei care de acum au depăşit definitiv orice ipoteză de succesiune discontinuă în dezvoltarea embrionului. mai ales Părinţii greci (mai ales Sf. afirmaseră existenţa sufletului din prima clipă (42) . Perioada apariţiei sufletului era fixată la a 30-a sau a 40-a zi. Această teorie afirmă că sufletul. sau simplu delict specific contra vieţii (43) . In sprijinul celor afirmate.Momentul animării (apariţiei sufletului) Problema animării mediate sau succesive a fost ridicată de unii Părinţi ai Bisericii pentru a combate doctrina traducianistă a lui Tertulian: acesta. Toma însuşi afirma că întruparea Cuvântului a fost simultană cu momentul conceperii (44) . factorul cronologic nu influenţează valoarea ontologică şi deci nici pe cea etică. cităm cuvintele din Instrucţiunea Donum Vitae: "Desigur. totuşi concluziile oferite de ştiinţă privind embrionul uman furnizează o indicaţie preţioasă pentru a discerne raţional o prezenţă personală chiar de la prima apariţie a 77 .

trebuie " să refuzăm teoria conform căreia viaţa membrilor speciei noastre are mai mare valoare decât cea a altor specii. astfel încât să nu fie considerat individ uman decât plecând de la unele momente fixate arbitrar. Nici o apreciere obiectivă nu poate atribui vieţii unor fiinţe umane care nu sunt persoane o valoare mai mare decât vieţii altor specii care sunt ( de ex. avem raţiuni foarte puternice de a acorda o valoare mai mare vieţii persoanelor decât vieţii non persoanelor.T. în comparaţie cu antiteza. Nu sunt participanţi primari la acţiunea morală. Din contră. Numai persoanele umane au acest status " (48) P. capacitatea de a se pune în relaţie cu alţii.vieţii umane: cum s-ar putea ca un individ uman să nu fie o persoană umană? Magisteriul nu s-a angajat în mod expres într-o afirmaţie de natură filozofică. copiii până la 7 ani. confruntând-o cu a nu avea viaţă. Această învăţătură nu s-a schimbat şi este de neschimbat. care totuşi nu este dotată încă cu o conştiinţă clară. nu poate să aparţină nici embrionului. Si astfel." (45) Nu trebuie să ne oprim asupra acestei poziţii în mod deosebit pentru a o critica: ea neagă ontologia persoanei şi ia în consideraţie numai fenomenologia. retardaţii mintali gravi şi cei care se află în comă fără speranţă constituie exemple de fiinţe fără statut de persoane umane. raţionalitatea şi sensul moral. ca şi bolnavii mentali gravi. de poziţie dialectică. Engelhardt care. se asociază cu încercarea de a nu-l considera persoană umană. adică nu ar fi capabilă de o activitate liberă şi intenţională. iar existenţa sa ar fi subordonată capacităţii de a exprima gândirea şi limbajul: " Ceva ce nu are conştiinţă autoconştientă . a valorii vieţii prin negarea valorii opusului său. sensul trecutului. maimuţele antropomorfe). Dar această capacitate de a reflecta asupra sinelui. unele fiinţe umane nu sunt. Conştiinţa autoconştientă Tendinţa de a diminua statutul biologic al embrionului.se spune că nu poate să-şi dea seama de devenirea sa suprimată şi deci nici nu poate suferi dacă este eliminat: pentru a suferi ar trebui ca acel ceva să tematizeze valoarea. dacă valoarea vieţii depinde de a fi persoane. dar reafirmă în mod constant condamnarea morală a oricărui avort provocat.după el . negăsind în embrion şi în fetus acele caracteristici . Nu au status în sine şi prin sine. se pare că este 78 . de a nutri consideraţie pentru alţii. susţine că: " nu toate fiinţele umane sunt persoane. al doilea are conştiinţă dar nu are autoconştiinţă: atunci de ce să ne preocupăm dacă sunt suprimaţi? " (47) Unul din cei mari susţinători ai acestei teorii este H. adică autoconştiinţa.proprii persoanei. Unele fiinţe ce aparţin unor specii diferite de a noastră sunt persoane. După unii autori entitatea nou concepută n-ar avea încă o realitate şi o demnitate umană: ar fi vorba doar de o realitate potenţial umană sau de o pură posibilitate de umanitate. Singer susţine că este persoană cel care posedă autoconştiinţă. Fetuşii. primul nu are conştiinţă. Astfel de entităţi sunt membri ai speciei umane.capacitate de comunicare şi curiozitate: de aceea. sensul viitorului. în comunitatea morală. (46) Alţii susţin că ar trebui relevat ca decisiv faptul că această "potenţială" fiinţă umană nu ar fi dotată cu autoconştiinţă. acceptând acest punct de vedere sunt consideraţi ca nefiind persoane copiii înainte de o anumită vârstă. autocontrol. nici fetusului.

ci realitatea subiectului face posibilă relaţia interpersonală. Dar raţiunea filozofică cea mai importantă este următoarea: nu relaţia constituie realitatea subiectului. ovarelor şi locului de instalare a ovulului fecundat şi astfel. încet provoacă un complex de modificări în organismul matern. Din punct de vedere psihofizic. Cum ar putea părinţii. care nu este persoană" (49) . Recunoaşterea imaginii umane Perceperea personalităţii. se desprinde a doua observaţie: din primele zile embrionul intră în dialog în felul său cu organismul matern. Nu ar putea exista o relaţie intersubiectivă dacă nu ar exista realitatea subiecţilor : pentru a intra în relaţie trebuie să exişti.mai grav să ucizi. fenomenologia converg spre un punct: negarea metafizicii sau cel puţin afirmarea irelevanţei sale. în special în cea de tip freudian: şi fetusul este în corelaţie socială cu mama. îşi are originea în psihanaliză. senzaţii. încet. decât o fiinţă umană grav înjosită. dar când există numai o dorinţă sau o respingere. Pornind de la această presupunere ele afirmă că unicul criteriu de recunoaştere a personalităţii sau a individualităţii umane este examinarea comportamentului său (behavior): ne aflăm în prezenţa unui subiect uman dacă se constată un comportament uman. de exemplu. astfel că până şi vârsta adultă este marcată de aceasta. trimiţând semnale în hipofiză şi hipotalamus. In acest caz. în profunzimea unor experienţe. Nu este adevărat deci că nu se poate nota o relaţie inter-subiectivă între fetus şi mamă. Aici relaţia socială ar fi consensul exprimat de mamă sau de părinţi. Sociologii vorbesc de relaţie socială: personalitatea există dacă există relaţia socială (50) . sociologia. indiferent de consensul conştient. dar nu este rezolvată: este vorba de a şti dacă părinţii trebuie să recunoască sau nu ca viaţă umană embrionul şi nu de a face să depindă viaţa umană de recunoaştere. cel puţin până la o anumită perioadă. blocând formarea hormonilor. un cimpanzeu. Deoarece în cazul fetusului nu este posibil să observi un comportament uman. Comportamentul şi relaţia constitutivă Curentele filozofice de tipul behaviorist. Problema în această ingenioasă abordare este deplasată pe alt plan. este negarea valorii obiective a cunoaşterii. în această 79 . afirmă unii psihologi. se consideră criteriu "obiectiv" atitudinea mamei. refuzuri. sunt necesare două observaţii: cea din punct de vedere ştiinţific. Sub acest raţionament se ascunde supoziţia filozofică a relativismului: obiectul este cunoaşterea. depinde de recunoaşterea percepţiei unei imagini umane. care este constrâns să "recunoască" prezenţa acestei individualităţi. nu se poate vorbi de recunoaşterea personalităţii.

Dacă într-o clasă elevii şi profesorul intră într-o relaţie reciprocă este pentru că ei există. sau de aprecierea altcuiva. tulburare psihică a cuplului. de aceeaşi inspiraţie. care printr-un proces continuu. Spus în sens negativ: avortul voluntar este un delict împotriva vieţii personale.în ipoteza acceptării . O altă distincţie insidioasă. ar putea avea cele mai rele consecinţe. este cea care este introdusă prin conceptul de "calitate a vieţii": dreptul la viaţă ar fi legat de "calitatea vieţii" deci de posibilitatea unei dezvoltări normale. este introdusă o relativizare ontologică şi morală a vieţii umane: ea n-ar mai avea o valoare transcendentă în sine. Concluzie etică Din punct de vedere etic se poate face abstracţie într-o oarecare măsură de precedentele discuţii filozofice: este suficient să se confirme faptul că ovulul fecundat are o legătură intrinsecă şi o destinaţie intrinsecă cu fiinţa personală în formare pentru excluderea oricărui act de suprimare sau alterare a integrităţii. o persoană. în plus. ci valoarea ei ar depinde de o bunăstare fizică mai mare sau mai mică. Aici intervine de-a dreptul un principiu rasist care. (51) 80 . sau mai bine zis. In cazul în care ar exista un dubium facti asupra respectivei legături. deficienţe. ar fi impiedicat în dezvoltarea sa umană ( raţiuni economice ale familiei. sau care. din raţiuni extrinsece.abordare fenomenologică şi subiectivistă. Dar. etc. programat din interior şi autonom. şi trebuie amintit că fiinţa este cea care constituie relaţia şi nu invers. handicapuri. să recunoască embrionul ca subiect uman . este vorba de o reformulare a tezei precedente: în faţa acestor teorii trebuie repetat adevărul că fiecare fiinţă umană intră în relaţie. Concluzie filozofică: biologicul şi umanul Este momentul să tragem o concluzie: ce valoare trebuie atribuită embrionului-fetus. Concluzia care se impune conform filozofiei realiste şi personaliste este una singură: embrionul are valoarea proprie persoanei umane. dacă ar fi transferat şi la subiecte nounăscute sau adulţi. Este o distincţie de tip "selectiv" menită să justifică suprimarea embrionului afectat de anomalii. chiar atunci când nu este simţit în acest fel din punct de vedere subiectiv şi psihologic. deci nu se poate considera că existenţa lor ar depinde de relaţia şcolară! Aceasta nu influenţează faptul că orice persoană trăieşte şi creşte în adâncul relaţiilor de unde se alimentează pentru îmbogăţirea şi expansiunea proprie. iar juridic nu s-ar recunoaşte această calificare exterioară. aşa cum oricine trebuie să se abţină să tragă cu puşca în pădure dacă are cea mai mică bănuială că poate lovi în loc de o pradă. este o omucidere în realitatea faptelor. conştiinţa este obligată să se abţină de la orice act cu caracter eliminator.). ajunge la naştere ca o nouă individualitate umană şi personalitate umană.dacă el nu ar fi deja ca subiect uman? In definitiv. împotriva persoanei.

Rezultă deci clar că nu se justifică întreruperea sarcinii din punct de vedere medical. Mai nimerit este să se vorbească eventual de întreruperea sarcinii în prezenţa pericolului pentru viaţa sau sănătatea mamei (53). înainte de toate există de facto condiţii organice care complică sarcina. In primul rând. care în schimb ar reintra în accepţia propriu-zis terapeutică: este cazul în care se descoperă o tumoră la uter. Trecerea nu este de la acţiunea terapeutică asupra bolii în scopul însănătoşirii. atât din punct de vedere etic cât şi medical. în timp ce uneori este folosit termenuul de "avort indirect" pentru a indica avortul "terapeutic" la care ne referim. totuşi. Progresele medicinii şi ale asistenţei medicale reduc tot mai mult riscurile asupra vieţii şi sănătăţii mamei. care indirect presupune moartea fetusului.In faţa normei morale care interzice suprimarea directă a unei fiinţe umane nevinovate nu există privilegii şi nici excepţii pentru nimeni.de o învăţătură care : nu s-a schimbat şi nu poate fi schimbată" . există apoi stări de sănătate. există însă condiţii în care agravarea este reală. "Indicaţiile " privind avortul terapeutic Sunt necesare precizări ulterioare privind consistenţa şi relevanţa indicaţiilor medicale pentru a ne limita la acest capitol al materiei: a.aşa cum a precizat Paul al VI-lea . care în general sunt luate în consideraţie prin IVG. ci mai degrabă se intenţionează suprimarea fetusului (sănătos) pentru a se evita înrăutăţirea sănătăţii sau ameninţarea vieţii mamei. câteva precizări şi distincţii în privinţa acestei teme deosebite. ci se configurează mai ales o acţiune asupra a ceea ce este sănătos (fetusul care poate fi chiar sănătos). trebuie spus că este improprie folosirea adjectivului "terapeutic". pentru că nu este vorba de terapie. sau în orice caz avortul nu ar determina o îmbunătăţire substanţială. Am amintit deja condiţiile pentru a putea vorbi de principiu terapeutic: una din ele este faptul că intervenţia medico-chirurgicală este menită să trateze sau să extirpe partea bolnavă a corpului. " Este vorba . pentru a preveni o boală sau riscul morţii. dar ea poate fi înfruntată prin metode terapeutice diferite de întrerupere (dializa periodică a gravidei 81 . întreruperea sarcinii influenţează mai mult şi în mod negativ starea de sănătate decât continuarea ei. ele sunt oricum mai bine controlate şi compensate printr-o asitenţă adecvată. decât în sens impropriu şi lărgit. sau în care sarcina provoacă o agravare a stării de sănătate. în care. Este necesară o clarificare ulterioară pentru a se înţelege "avortul indirect". Astăzi această distincţie nu se mai uzează iar problema nici nu se mai pune din punct de vedere etic. în cazul la care ne referim nu este vorba să acţionăm asupra unei boli în desfăşurare. b. Este clar că în aceste cazuri este lipsită de orice motivaţie întreruperea chiar şi numai din punct de vedere medico-deontologic. care este o cu totul altă problemă.(52) Avortul terapeutic Conflictul dintre viaţa mamei şi viaţa entităţii concepute La început.

bolile vasculare. condiţiile social-economice. Dar un studiu serios al fiecăreia dintre ele. In lumina progreselor ştiinţei şi asistenţei medicale multe din aceste "indicaţii" şi-au pierdut capacitatea de motivaţie.care suferă de o gravă insuficienţă renală. în lumina celor afirmate. Bompiani: " Inţeles ca act menit să ferească pacienta de pericolul iminent al morţii şi ca intervenţie terapeutică de neînlocuit pentru atingerea acestui scop. care deşi sunt reale. bolile gastro-intestinale. condiţiile de sănătate fizică. b. Evaluarea etică a avortului terapeutic Trebuie să recunoaştem sau măcar să presupunem că pot exista cazuri în care sarcina poate constitui o circumstanţă agravantă: a. cardiopatiile. miastenia gravis.(55) Deci. cea care elimină direct boala fără să afecteze viaţa fetusului. în lipsa unor alternative terapeutice. în multe împrejurări acute s-a dovedit mai degrabă dăunător decât util chiar pentru starea de "decompensare maternă" (54) . Indicaţiile cu caracter etico-raţional vor avea la bază următoarele criterii de mentalitate şi comportament adecvate unei viziuni personaliste asupra omului: 1. raţiunile care vor sta la baza motivaţiilor economice trebuie să fie luate în consideraţie de autoritatea publică şi de comunitate în sensul că economia trebuie să fie adaptată persoanei şi în nici un caz persoana să fie sacrificată în favoarea economiei. bolile renale. să revedem riguros pe plan medical şi deontologic "indicaţiile sanitare" IVG. 82 . pe care se bazează practica asistenţială. nu pot fi confruntate cu viaţa celui ce urmează să se nască. bolile hepatice şi ale pancreasului. ce comportă a permanentă agravare a lor. Tuberculoza. Acest lucru este cu atât mai adevărat dacă ne gândim că viaţa fiecărui individ nu este numai un bun personal inalienabil. Este clar că în aceste cazuri adevărata terapie. c. persistă un adevărat risc pentru viaţa sau sănătatea mamei. ci şi un bun social. al tuturor: de aceea societatea are obligaţia de a o apăra şi promova. chorea de sarcină. este singura terapie permisă. tumorile ( cu excepţia celor ale aparatului genital): toate aceste boli sunt indicate ca motivaţii ale respectivelor "indicaţii". ne orientează spre o drastică reducere a bazei medicale a " acestor indicaţii" şi spre o progresivă reducere a cazurilor în care. bolile aparatului hemopoietic (unele forme de anemie). cardiochirurgia pentru femeile cu afecţiuni cardiace). Putem cita exact concluziile lui A. Eliminând din discuţie indicaţiile socio-economice. o stare de real şi grav pericol pentru viaţa mamei până în situaţia în care va fi necesară alegerea între viaţa mamei şi pierderea atât a mamei cât şi a copilului. avortul terapeutic a pierdut cu adevărat mult teren şi nu-şi mai găseşte un loc logic printre criteriile moderne asistenţiale: dimpotrivă. cu influenţe asupra stării de sănătate psihică a pacientului. Să se pornească de la acest principiu de fond: persoana umană este cea mai mare valoare din lume şi transcende orice bun temporal şi orice consideraţie economică.

dar şi pentru că scopul terapeutic este indirect şi priveşte suprimarea unui bun suprem. pentru a garanta cea mai bună asistenţă de spitalizare şi tehnologică celor care urmează să nască. trebuie să se ţină seama şi de faptul că maternitatea în sine reprezintă un risc în sine. opoziţia "sănătatea mamei . reprezintă primul fundament indispensabil a tuturor altor valori personale. Nu este vorba de cumpănire. fie ea şi "terapeutică". 5. deci. Nici motivul "social" (numărul copiilor. De aceea cine autorizează uciderea directă a unei persoane nevinovate loveşte valoarea de bază a întregii societăţi şi a fiecărei persoane. limitate faţă de cele invocate de legile favorabile avortului. pentru cadrele medicale şi paramedici. în faţa celor mai ştiinţifice teorii şi a unor conştiinţe informate din punct de vedere etic şi drepte. 83 . pentru orientarea politicii sanitare în sprijinul vieţii şi nu spre suprimarea ei cu uşurinţă. întrucât la baza originii societăţii se află persoanele. atunci când se aplică în justificarea socială a avorturilor. existenţa unor cazuri. echivalează cu compromiterea totală a tuturor valorilor temporale care se bazează în mod necesar pe viaţa fizică. obligaţii de educaţie. cu o viziune obiectivă a valorilor în cauză şi a orientării etice de care ţinem seama. fundamentul persoanei este să completeze şi să ajute la creşterea tuturor persoanelor. (56) 3. pentru sănătatea proprie.) nu poate subordona valoarea vieţii personale a nici unei persoane. nu numai pentru că foarte des nu sunt examinate posibilităţile alternative la eliminarea fătului. 4. ci de armonie şi subordonarea valorii sociale faţă de persoana umană. societatea este pentru persoană: aceasta este angajarea etică de fond. la implicarea personală şi profesională a medicului. In joc se află mai mult filozofia juridică decât cea medicală. De asemenea şi principiul "cumpănirii" valorilor este inconsistent din punct de vedere etic. pentru persoane şi a persoanelor. Cazurile dramatice După aceste premise. etc. pentru că valoarea-persoană nu este numerică sau cantitativă. Persoana din punct de vedere ontologic şi axiologic are prioritate faţă de societate.2. Ştiinţa este pentru viaţă. Principiul "terapeutic" este invocat aici în mod abuziv şi este extrapolat. a chirurgului sau ginecologului. după cum am demonstrat. Obligaţia etică a societăţii. în care conflictul alegerii între viaţa copilului ce urmează să se nască şi supravieţuirea mamei se pune în mod dramatic pentru părinţi. De aceea. trebuie să admitem totuşi. Viaţa fizică care este în discuţie chiar dacă nu reprezintă totalitatea valorilor persoanei. De aceea suprimarea vieţii fizice a viitorului nou-născut prin avort.viaţa fătului" nu este în echilibru şi este răsturnată şi în orice caz viaţa celui ce urmează să se nască nu poate fi instrumentalizată în favoarea sănătăţii mamei (bun secundar faţă de viaţă) . ci ontologică şi calitativă. viaţa. Comparaţia însăşi este de nepropus între o persoană şi societatea în ansamblul ei. ca orice altă datorie din viaţă. Societatea este. a ştiinţei şi a fiecăruia este să se angajeze în prevenirea prin mijloace legitime şi permise a situaţiilor de risc şi de deteriorare a sănătăţii gravidelor. Ne vom ocupa acum de aceste cazuri dramatice fiind foarte atenţi la drama subiectivă.

continuarea sarcinii presupune moartea mamei. 1. Şi această soluţie poate fi învinuită de caracter empiric. această orientare se bazează între altele pe angajarea în apărarea vieţii. pentru că nu se poate compara moartea naturală cu uciderea directă. Conflictul obligaţiilor. dimpotrivă. Se consideră că problema asistenţială mamă-copil în pericol ar fi o problemă globală. mult mai clar în sine. printr-o acţiune directă de suprimare a fătului viu. (57) Este important de văzut că aici alegerea nu se referă la o asistenţă prioritară acordată mamei. Medicul are datoria să asigure viaţa mamei şi naşterea copilului. se alege obligaţia cea mai accesibilă. Unii moralişti chiar provenind din mediul catolic. şi poate nu numai.Teoretic. A nu ucide nu este o normă absolută. chiar dacă indirect din ea se desprinde un efect negativ nedorit. dacă alternativa este moartea amândorura. sacrificiul pentru binele aproapelui. Evaluare generală. care poate fi garantată cel mai bine prin salvarea vieţii mamei. O confirmare este admiterea şi legalitatea avortului indirect în cazul extirpării tumorii. (61) Nici acest raţionament. este aplicat şi luat în considerare aici pentru a deveni legal atât scopul cât şi mijlocul. Noi ne vom referi mai întâi la poziţiile etice privind primul caz. neputând să le facă pe amândouă. este vorba de o alegere ucigaşă. Vechiul precept: non sunt facienda mala ut veniant bona.desigur. Calitatea subordonată a fătului deja condamnat. acţiunea directă este suprimarea fetusului. pentru că în realitate nu este vorba de un fapt general din moment ce vieţile sunt două. pedeapsa cu moartea. Autorul însuşi care propune această teză spune că acest lucru nu poate avea loc decât "avec crainte et tremblement". de fel nou. 2. In fine. (58) Nu este greu să descoperi o dificultate în această teză: faptul că acel copil este oricum condamnat să moară nu constituie un motiv suficient pentru suprimarea lui. existând un conflict al stării de fapt şi nu în voinţa persoanelor. avortul provocat este salvarea mamei. Este cunoscut principiul cu dublului efect. motivată în plus prin salvarea mamei. de care în mod involuntar depinde moartea fetusului. pentru că a avut deseori şi excepţii justificate: legitima apărare de un agresor nedrept. pentru că în situaţia la care ne referim. efectul indirect este salvarea mamei. Să analizăm fiecare din aceste motivaţii. o altă motivaţie: lipsa elementului absolut al normei. în lipsa posibilităţii de a se obţine un succes deplin şi complet. 4. pentru că sunt mai complexe şi mai grave faţă de cel de al doilea. 3. (60) Dar nici în acest caz lucrurile nu se prezintă ca făcând parte din aceeaşi discuţie. au căutat motivaţii în primul caz care să justifice avortul în scopul salvării mamei . nu se poate suprapune cu cazul nostru: pentru că aici 84 . dar nici nu salvează copilul. globală este şi activitatea medicului responsabil: în această globalitate. 5. se încearcă obţinerea succesului posibil (59) . altfel s-ar putea justifica prin acest principiu orice act de eutanasie. unul bun şi altul rău: în aceste cazuri este permis ca acţiunea să fie considerată ca având ca scop un efect bun. Avortul indirect. există două gradaţii în cazul conflictului între viaţa mamei şi cea a fătului: • • continuarea sarcinii nu numai că provoacă moartea mamei. nici intenţia celui care acţionează (finis operantis) nu poate pleca de la o reală obiectivitate a acţiunii (finis operis). Nu se poate vorbi de viaţă umană deplină în cazul unui fetus care este deja condamnat să moară singur: avortul poate fi considerat în acest caz o anticipare a morţii. dar se speră salvarea copilului. iar angajarea în apărarea vieţii (a mamei) nu autorizează mijlocul neproporţionat şi anormal al suprimării fetusului.

cazul cel mai simplu este prevederea morţii mamei. atât a mamei cât şi a copilului. la prima vedere. printr-o acţiune directă de suprimare a fiului. nici un act etic. cunoscând pedeapsa cu moartea. Este posibilă şi situaţia în care este necesar să fie menţinută "în viaţă" în mod artificial o femeie în moarte cerebrală. conformă cu poziţiile personalistice şi alte norme de etică obiectivă. ci alţii îl ucid în mod nejust. Se poate desigur încerca în acest caz o cezariană. pentru a împiedica naşterea unur subiecţi cu tare sau malformaţii. conduce la avortul "terapeutic" deoarece prezenţa fătului cu malformaţii sau defecte ar reprezenta o ameninţare pentru sănătatea psihică şi echilibrul social al familiei. "valoare subordonată". prin conectarea la plămânii artificiali. Concluzie Concluzia noastră. datoria medicului este să apere viaţa. cu scopul de a face ca fătul să atingă un stadiu de dezvoltare care să-i permită o viaţă autonomă în afara uterului. cu 85 . când există o speranţă de a salva copilul. unită însă cu speranţa salvării fiului. Printre aceste mijloace nu figurează cel al uciderii directe. "viaţă ce nu este pe deplin umană " se deschide calea către eutanasie sau spre orice alt procedeu discriminatoriu. care este o intervenţie normală. prin continuarea sarcinii. deseori prin autorizaţie legală. fiind o valoare transcendentă. b.este vorba de o viaţă nevinovată şi nu de un agresor nedrept sau de un vinovat care. cazul rămâne cel care este: se recurge la avort. De fapt. (62) Implicarea profesiunii medicale este de aşa natură că ea n. In această alegere etico-deontologică intervine argumentul obiecţiei din motive de conştiinţă. o încalcă în mod conştient. ci şi de activitatea care ucide în mod direct.ar mai rămâne legată de viaţă. sub nici un motiv. Admiţând derogări de la acest principiu şi insinuând afirmaţii de genul: "viaţă fără valoare". pentru că nimeni nu are dreptul de alegere în viaţa altuia. după cum nu poate fi sacrificată în mod direct de nimeni. sau purtători ai unui handicap. aşteptându-se moartea naturală a mamei. dar viaţa nevinovată nu poate fi suprimată în mod direct. la o femeie care stă să moară: dacă este posibil să se aştepte până în momentul morţii clinice. este următoarea: a. Nu se poate alege viaţa mamei. şi să ofere toate mijloacele terapeutice pentru salvarea amândorura. gravidă. nici măcar pentru salvarea cuiva. Cine se sacrifică pentru binele aproapelui o face dintr-un motiv superior şi adevărul este că nu el se omoară. Viaţa umană se poate pierde şi se pierde din mai multe cauze. Avortul eugenetic Această expresie nu se mai utilizează din două motive: pentru că evocă ideologia rasistă cu care doreşte să fie asimilată şi pentru că de fapt acest tip de "indicaţie" privind avortul. care nu este nici un act medical.

pentru cultura actuală este o motivaţie cu caracter social-economic şi chiar hedonist.scopul de a-i impiedica să o pornească pe un drum deloc uman. care sunt extensia şi implicaţiile refuzului din motive de conştiinţă în acest domeniu. a medicinii legale (63). în numele socialităţii. ci şi filozofia dreptului. dacă există obligativitatea etică a refuzului din motive de conştiinţă din partea medicului şi a celor chemaţi să colaboreze la acţiunii avortive. în ceeea ce este permis celor care profesează medicina. Trebuie să adăugăm însă că din punct de vedere etic în aceste cazuri şi pe plan general. dimpotrivă. deoarece legea care doreşte să autorizeze şi să liberalizeze avortul este constrânsă să se dezică şi să se traumatizeze pe ea însăşi. O societate se distinge prin capacitatea de a ajuta pe cei bolnavi şi slabi şi nu prin aroganţa cu care provoacă o moarte precoce. precum şi susţinerea familiilor prin mijloace adecvate acolo unde naşterea unor astfel de subiecţi care presupun desigur dificultăţi umane şi economice uneori foarte dure. protecţie şi ajutor. prezenţa într-un subiect uman a unei stări de handicap . Din punct de vedere etic prezenţa unei malformaţii sau a unui handicap nu ştirbeşte cu nimic realitatea ontologică a celui ce urmează să se nască.cere şi mai mult. nu ne vom opri prea mult asupra ei. Conştiinţa şi raportul ei cu libertatea şi adevărul Să începem prin a ne pune de acord asupra semnificaţiei precise şi a dinamicii interiorare a conştiinţei: ce dorim să spunem când afirmăm "a acţiona în conformitate cu conştiinţa"? Si despre ce fel de conştiinţă este vorba? Trebuie să facem distincţia între conştiinţa psihologică şi conştiinţa morală. dar mai ales pentru a evita tributul de sacrificiu ce-l presupune pentru familii şi societate. se pune problema obligaţiei de a promova cerecetarea şi sprijinirea pentru prevenirea unor astfel de malformaţii în cauzele lor. penal. 86 . Medicina legală este medicina cea mai interesată de acest subiect. renunţând la a fi egală pentru toţi. prima este conştiinţa acţiunii umane în îndeplinirea sa şi se presupune că este indispensabilă pentru cea de a doua. a dreptului constituţional.ca şi a unei boli . Ceea ce dorim să lămurim în această scurtă discuţie se poate rezuma la următoarele aspecte: cum se naşte şi se justifică conflictul dintre conştiinţa morală şi legea umană. Tema pe care o abordăm nu priveşte doar bioetica. In acest scop s-au utilizat uneori tehnici de diagnosticare prenatală şi se acătuiesc politici "preventive" ale planurilor sanitare. Legea avortului şi refuzul din motive de conştiinţă Avortul reprezintă o traumă nu numai pentru femeie şi familie ci şi în domeniul dreptului şi al legilor. Ceea ce îl deosebeşte de ideologia rasistă este scopul: pentru rasism scopul era purificarea speciei. în faţa cererii de avort. Pentru că s-a vorbit deja despre această problemă la tema privind diagnosticarea prenatală.

exprimată asupra valorii unei anumite acţiuni. se dezvăluie legătura dintre libertate şi adevăr. care este postulat raţional şi în plan teoretic." "Deci. raţiunea face posibilă judecata de conştiinţă. pentru că face ca libertatea umană să depindă doar de propria conştiinţă şi o eliberează de orice risc de manipulare externă sau de conformisme sociale şi ideologice: "Astfel. plătind chiar cu viaţa. din care transcende temporalitatea însăşi. când libertatea nu urmează ceea ce dictează conştiinţa. atunci apare contrastul. In cazul nostru. atitudinea faţă de permisivitatea avortului. nu consider necesară doar o atitudine de credinţă pentru a percepe inacceptabilitatea unor situaţii negative pentru demnitatea omului: mereu au existat conştiinţe laice care pentru apărarea libertăţii. suprimându-i dreptul la viaţă. care face ca persoana să se renege pe sine. care este cea mai mare valoare temporală. Tocmai de aceea conştiinţa se exprimă în acţiuni de 'judecată" care reflectă adevărul privind binele şi nu ca "decizii" arbitrarii. în faţa unei legi care se află în directă opoziţie cu binele persoanei. în favoarea unei presupuse autonomii a propriilor decizii. pe de altă parte. pe adevărul ontologic: cu alte cuvinte adevărul obiectiv angajează raţiunea. mai ales dacă este inspirată de o credinţă revelată. la rândul său această judecată morală este dublă: cuprinde o evaluare precedentă acţiunii şi una succesivă. să nu acţionăm "niciodată împotriva conştiinţei" şi astfel să legăm conştiinţa de însăşi libertatea umană? Ce leagă conştiinţa din interior? Conştiinţa este judecata raţională. descoperă o valoare care îl transcende şi îl angajează: în definitiv această judecată implică prezenţa unei garanţii de intransigenţă înlăuntrul realităţii care coincide cu absolutul. în judecata practică a conştiinţei. Judecata raţiunii dacă este dreaptă şi sinceră. dacă în acelaşi timp este sigură (adică fără elemente de îndoială subiectivă) creează argumentul etic al " ne-uciderii" unei vieţi nevinovate. protestând faţă de raţiuni oprimante sau situaţii de violenţe. Acesta este sensul la care se referă primul "refuz din motive de conştiinţă" pronunţat de Apostoli în faţa Sinedriului: " trebuie să-L asculţi pe Dumnezeu mai degrabă decât pe oameni. Desigur. printr-o presantă căutare a adevărului." (64) Unii moralişti consideră că în judecata conştiinţei. oferă o garanţie mai clară. în definitiv. după ce faptul a fost împlinit. această adeziune consecventă a voinţei la raţiune par a induce ceva constrictiv. cele două momente coincid atunci când evaluarea precedentă este asumată ca normă şi este urmată. De asemenea. sau mai bine spus.şi. adevărul obiectiv este reprezentat de valoarea-om.Conştiinţa morală este cunoaşterea valorii morale a acţiunii.Iar maturitatea şi responsabilitatea acestor judecăţi . care impune persoanei obligaţia de a face o anumită acţiune. mai mult sau mai puţin sistematică sau intuitivă. chiar şi în faţa unei conştiinţe laice şi 87 . Intre paranteze fie spus: această adecvare între raţiune şi realitate. Totuşi. omul se transcende pe sine. Dar problema cea mai importantă este să răspundem la această întrebare: de ce trebuie "să urmăm conştiinţa".29) are datoria să-şi afirme refuzul său civil dar ferm" (65) . Această valoare morală se bazează. ci dimpotrivă. ale omului al căror subiect este . lăsându-se ghidat de ea în acţiunea lui. afirmarea Absolutului. care îşi aminteşte de cuvintele apostolului Petru în faţa Sinedriului:" Mai curând trebuie să ascultăm de Dumnezeu decât de oameni" (F 5. Dumnezeu. în realitate această adeziune este eliberatoare.se măsoară nu prin eliberarea conştiinţei de adevărul obiectiv. creştinul. au ridicat glasul conştiinţei.

Implinirea propriei vieţi şi realizarea propriei perfecţionări morale constituie datoria fiecărei persoane. dar trebuie să creeze condiţiile obiective pentru o etică a fiecăruia.raţionale uciderea unui nevinovat şi încercarea legii de a instrumentaliza profesiunea medicală sunt raţiuni mai mult decât suficiente pentru a face nu numai posibil dar şi obligatoriu protestul conştiinţei. Deci legea nu formează etica. Totuşi noţiunea de "bine comun" nu este înţeleasă în sensul binelui majorităţii (ar însemna dictatură). In definirea binelui comun legea va trebui adesea să ceară sacrificii chiar în exercitarea libertăţilor fiecăruia. că doar recunoaşterea unei legi morale obiective care. (66) Caracterul normativ al legii şi raportul ei cu conştiinţa "Legea umană este determinarea şi expresia autorităţii legitime a unor exigenţe ale binelui comun într-o anumită societate şi într-un moment istoric determinat. de ordin etic. Legea nu coincide cu etica. în numele celui care nu se poate apăra. Ioan Paul al II-lea în recenta Enciclică Evangelium Vitae a arătat cum o lege civilă nu se poate baza decât pe respectarea valorilor fundamentale. Intr-o societate democratică această căutare se realizează prin consultarea organelor constituţionale şi în respectul pluralismului curentelor de gândire şi inspiraţiilor religioase. şi pe binele comun." Deci." (67) Definiţia arată că şi legea se bazează pe raţiune şi că doreşte binele comun: ordinatio rationis aşa este definită legea în filozofia tomistă. între anumite limite şi ar trebui să permită unele lucruri care. ci şi binelui comun şi în consecinţă sunt total lipsite de valabilitate juridică. Căutarea binelui comun se face prin căi prevăzute în mod legal şi constituţional de fiecare societate. deci în respectul libertăţii de conştiinţă şi religie (principiul libertăţii religioase). în sine. unora ar putea să pară nu tocmai potrivite pentru evitarea unor rele mai mari. pentru că este "lege naturală" înscrisă în inima omului. " legile care autorizează şi favorizează avortul şi eutanasia se împotrivesc nu numai binelui individului. aceea de a trăi. 88 . ci ca o căutare a condiţiilor prin care fiecare persoană trebuie să-şi împlinească propria fiinţă şi propria viaţă. în special pe cea a celor lipsiţi de apărare şi nevinovaţi. Si continuă că "la baza acestor valori nu pot să existe "majorităţi" de opinie provizorii şi schimbătoare. nu poate să împiedice mereu orice rău sau orice abuz în exercitarea libertăţilor personale. ca şi considerarea "binelui comun" ca scop şi criteriu ce reglementează viaţa politică". pentru realizarea tuturor persoanelor. afirmând că " fundamentale şi de ignorat sunt desigur demnitatea fiecărei persoane umane. respectul drepturilor sale intangibile şi inalienabile. nu mai este lege şi devine nedreaptă: trebuie combătută cu toate mijloacele legitime de către toţi. constituie punctul de referinţă normativ ale legii civile." (68) Deci printre condiţiile esenţiale şi obiective pe care legea trebuie să le garanteze pentru binele persoanelor şi pentru binele comun ( garanţii de constituţionalitate şi legitimitate) se numără desigur aceste două condiţii obiective: 1. nici nu impune un spirit etic propriu (Statul etic care aminteşte de Hegel). însă ea trebuie să respecte şi să creeze condiţiile pentru realizarea persoanelor. Dacă legea nu creează această condiţie. legea trebuie să apere viaţa tuturor.

se face o tentativă legitimă şi necesară de a-i limita aspectele negative. deşi emendată.Astfel de legi nu numai că nu constituie nici o obligaţie pentru conştiinţă. dimpotrivă. Este vorba despre o situaţie tot mai frecventă în prezent. din moment ce vedem că o mare parte din "contraceptivele" distribuite în farmacii pot provoca avortul. (70) Refuzul din motive de conştiinţă şi avortul voluntar Din cele amintite mai sus.. cadre de conducere în spitale. este cea care se contrapune frontal şi în mod ireparabil posibilităţii de a realiza binele comun. care obligă din punct de vedere moral. cu atât mai puţin poate cere medicului să-şi exercite profesia pentru a ucide. trebuie să amintim că o autoritate politică nu poate impune unui medic să facă o intervenţie chirurgicală pe care el nu o consideră necesară ci chiar dăunătoare şi cu atât mai mult o lege nu-i poate impune suprimarea vieţii.. 89 . în al cărui serviciu societatea îşi găseşte raţiunea de a fi. poate sprijini propuneri destinate a limita nocivitatea unei astfel de legi şi a-i diminua efectele negative în planul culturii şi al moralităţii publice. "Tăgăduirea dreptului la viaţă. de exemplu). se pot găsi în situaţia de a lua parte la proceduri sau chiar la avort. policlinici. când o lege civilă legitimează avortul sau eutanasia.2. pentru că nu există un rău mai mare decât de a curma viaţa. nu se poate aplica în aceste două cazuri precedente. dintre formele de protest şi de refuz din motive de conştiinţă ( a serviciului militar. expresie de la sine ambiguă. Deci. Astfel nu se realizează o colaborare nepermisă la o lege nedreaptă. legea nu poate impune cuiva să ia viaţa altor persoane." Două lucruri trebuie să fie clare în această exercitare a propriei datorii de către legislator: să existe într-adevăr posibilitatea de a realiza binele total şi să se declare oricum opoziţia proprie şi totală la avort. Pentru a ne întoarce la medic. să-i fie respectată autonomia (71) . prin profesia şi deontologia proprie este chemat să îngrijească şi să susţină viaţa. 73 din Scrisoarea Enciclică Evangelium Vitae -nu poate fi înlăturată sau abrogată complet o lege care susţine avortul. Acest lucru este valabil şi pentru farmacişti. cea referitoare la avort se prezintă din punctul de vedere al medicilor în termenii cei mai clari ca permisă şi necesară: ca om medicul nu poate îndeplini o acţiune ( sau colabora direct) menită să urmărească suprimarea vieţii unui individ. fie pentru că multe ţări pun în discuţie legi permisive deja existente (75) . Problema centrală este dacă poate fi votată o lege care. fie el doar în formare. (72) Acest refuz trebuie să constituie o datorie pentru aceeia care în calitate de medici.. (69) Motivaţia acelui " rău minor". cu excepţia legitimei apărări împotriva agresorului nedrept. este tot permisivă: "In cazul în care .răspunde Ioan Paul al II-lea în nr. referindu-se la comportamentul pe care parlamentarii ar trebui să-l aibă faţă de legile care nu respectă dreptul la viaţă al celui care urmează să se nască. a cărei opoziţie absolută la avort este clară şi cunoscută de toţi. medicul prin profesia lui nu are această menire. întrucât conduce la suprimarea persoanei. un parlamentar. încetează din acest motiv să mai fie o adevărată lege civilă. în calitate de medic. (73) Ioan Paul al II-lea în Encliclica Evangelium Vitae oferă un element inovator extinzând acest drept-datorie la parlamentarii din cadrul legislativ (74) de a nu coopera la acţiuni rele. fie pentru că există înfruntări numeroase pe plan parlamentar asupra unor proiecte de lege care nu reunesc o părere comună. ci dimpotrivă impun obligaţia gravă şi precisă de a se opune lor prin refuzul din motive de conştiinţă. operatori sanitari.

dar care este uneori cel mai expus presiunii sociale. asistenţi medicali şi ginecologi prezenţi la întreruperea sarcinii. chiar dacă este doar materială ( fără intenţie). impropriu denumite contraceptive. Moralmente rămâne interzisă nu numai realizarea intervenţiei.scrie Ioan Paul al II-lea . aceasta se manifestă când actul de colaborare se exprimă în acele activităţi care au doar scopul de a pregăti sau de a însoţi intervenţia avortului (ajutoare chirurgicale. ea va fi folosită cu alte intenţii." (78) Acest fapt se constată mai ales în manualele de popularizare destinate unui public foarte larg care doresc să influenţeze opinia publică (79) . ne referim la unele tehnici de control al naşterilor. sunt utile orientările oferite de tema diagnosticării prenatale. fără să mai fie necesară recurgerea la ajutorul medicului. care rămâne subiectul cel mai responsabil prin el însuşi. (76) Este de asemenea ilicită orice colaborare directă.scrie Ioan Paul al II-lea la nr. cu această intenţie: indiferent dacă ea este exprimată de lucrători în domeniul sanitar sau de către părinţi. ci şi orice colaborare formală. "Pentru a facilita răspândirea avortului . deci fecundarea. care fac posibilă uciderea fătului în uterul matern. Cine face propagandă acestor tehnici este atent să nu le numească provocatoare de avort (pentru mulţi avortul înseamnă ceva dramatic). Este vorba de tendinţa de a masca termenul de avort folosind alte denumiri." Trebuie să avem curajul . care nu împiedică întâlnirea gameţilor. sau 90 . chiar dacă în sine nu este dăunătoare. exceptând cazul când există motive temeinice care impun acţiunea sau o recomandă (77).de a privi adevărul în faţă şi de a spune lucrurilor pe nume. rude sau partenerul femeii. Mecanismul lor în realitate este de a împiedica celulei ovul fecundate de a se instala în uter. dar aceeaşi tendinţă se regăseşte şi în revistele ştiinţifice. 13 din Enciclica Evangelium Vitae . după cum ar lăsa să se înţeleagă termenul de contraceptiv sau antifertilizant.s-au investit şi se investesc sume uriaşe cu scopul realizării unor preparate farmaceutice. viitoare sau îndepărtată. Celelalte forme de colaborare medicală care nu sunt legate direct de acţiune sau avort. anestezişti). cu scopul de a nu bate la ochi. fără să cedăm unor compromisuri care ne convin sau tentaţiei de a ne autoînşela. în linii generale sunt interzise şi subiectul le poate refuza dacă îşi dă seama că o prestaţie. Datoria de a refuza este clară când scopul de avort al prestaţiei este scrisă în cerere. ele sunt însă definite interceptice dacă interceptează zigotul pe care nu-l lasă să se instaleze. (80) Practic. Capitolul al IV-lea A doua parte: Bioetica şi avortul Formele "ascunse" de avort Pe plan ştiinţific şi social se conturează un fenomen care este destul de neliniştitor şi care se bazează pe folosirea unei terminologii confuze şi înşelătoare.In ce priveşte colaborarea formală sau materială. Cercetarea ştiinţifică în această privinţă pare să fie preocupată în mod exclusiv de obţinerea unor produse cât mai simple şi eficiente împotriva vieţii şi în acelaşi timp să sustragă avortul oricărei forme de control şi responsabilitate socială.

şi contracepţia pe de alta. Şi dacă nu se poate nega că din punct de vedere moral contracepţia este echivalentă cu avortul (82) . plantă care îşi adânceşte "rădăcinile într-o mentalitate hedonistă şi care conduce la o lipsă de responsabilizare în faţa sexualităţii oferind un concept egoist de libertate care vede în procreere un obstacol în manifestarea propriei personalităţi. Prevenirea avortului spontan Ne vom opri în concluzie şi la aspectele etice legate de întreruperea spontană a sarcinii. "Cultura favorabilă avortului s-a dezvoltat în medii care resping învăţătura Bisericii privind contracepţia" (84). configurând cadrul semiologic al avortului repetat spontan (ARS). endocrini.putem aminti: 91 .5 din cazuri aceast eveniment se poate întâmpla de trei sau patru ori consecutiv. (86) Avortul spontan se poate datora mai multor factori: cromozomici. iar promovarea legalizării avortului a avut şi are ca protagonişti acele persoane care de mult sunt angajate în răspândirea contracepţiei. Printre cauzele ARS-ului . afecţiuni dismetabolice. (81) Avortul procurat nu este însă unica manifestare de negare a vieţii: şi răspândirea şi înrădăcinarea mentalităţii contraceptive. In majoritatea cazurilor acest avort constituie un episod izolat şi deseori nu se cunoaşte etiologia. fapt ce se manifestă cu o anumită frecvenţă ce reprezintă evoluţia a circa 15% din sarcinile clinic recunoscute. dar este tot atât de adevărat că falsele valori inerente mentalităţii contraceptive sunt de aşa natură încât măresc tocmai această tentaţie. In 0. (85) Este dificilă o evaluare a numărului de avorturi spontane care au loc în fazele precoce preclinice: din unele studii se deduce că cel puţin 60% din zigoţii concepuţi nu urmează evoluţia normală şi se pierd. pe de o parte. sunt amândouă fructele aceleiaşi plante. Pe de altă parte printre manifestările raportului strâns între avort şi contracepţie se numără constatarea că cea mai bună cunoaştere a contraceptivelor nu previne totuşi avortul. Viaţa care ar putea să se nască dintr-o întâlnire sexuală devine astfel un duşman ce trebuie evitat cu orice preţ şi avortul este singurul răspuns hotărât în faţa unei contracepţii nereuşite" (83) . pot fi considerate ameninţări la adresa vieţii. nu se poate ignora că avortul. ARS-ul poate interveni în prima sau a doua etapă. factori imunitari.contragestative de la (contragestion în analogie cu contraception ) dacă împiedică continuarea sarcinii după instalarea embrionului în uter. sau a avut deja unul sau doi copii şi apoi avorturi repetate.care nu pot fi identificate întotdeauna cu multă uşurinţă . care îi împinge pe cei care le experimentează să caute tehnici tot "mai sigure" pentru a evita o concepere. malformaţii ale traiectului genital. din care să rezulte copii în viaţă. în faţa unei vieţi oricum nedorită. cauze psihologice.3-0. Există unele femei sau cupluri care recurg la folosirea contraceptivelor şi în intenţia de a evita apoi tentaţia avortului. dacă într-un cuplu în care partea feminină nu a avut naşteri la termen sau înainte de termen. boli infecţioase.

pentru care momentul morţii .în acest caz . factori de mediu ( mediu de viaţă şi /sau de muncă). expus ARS-ului. 4. 2.după cum s-a arătat deja . infecţii (Ureaplasma Urealyticum. 5. Mycoplasma Hominis. trebuie să apeleze la toate observaţiile care pot reduce riscul unui avort spontan. (87) Deci dacă este adevărat . cauze psihice (de exemplu în mod conştient femeia poate dori un copil. ori oferind sprijin pentru înlăturarea ei: în urma unor tratamente specifice a fost posibilă asistarea naşterii unor fetuşi vii într-un procent superior celui existent în grupuri de pacienţi netrataţi. Chlamydia Trachomatis). factori hormonali. Cine nu recunoaşte o astfel de obligaţie. este la fel de adevărat faptul că dacă în natură există boli. în momentul în care bănuieşte că ar exista începutul unei sarcini. 7. 3. nu se poate înţelege de ce trebuie să se intervină pentru a împiedica acest lucru. 6. aceasta nu înseamnă că fătul.ar fi amânat doar cu câteva ore sau zile. obligaţia de a inteveni priveşte nu numai individul. factori cromozomici. dar în acelaşi timp. fibroame sau sinechii uterine (aderenţa anormală între ele a două membrane seroase) endometrite. îl refuză).1. ci întreaga societate. factori autoimunitari. Se naşte întrebarea legitimă dacă există o obligaţie morală în a evita sau nu avortul spontan. nu trebuie îngrijit la fel ca cel care este deja născut : din acest motiv orice femeie şi cuplu.că erorile naturii nu trebuie repetate. 92 . susţine că dacă natura recurge la avort pentru a menţine stabilitatea genetică eliminând embrionii cu malformaţii. evitând exagerarea terapeutică: ARS-ul se poate prezenta atunci ca o consecinţă a unei incapacităţi patologice de continuarea a sarcinii şi deci a insista cu terapii eroice poate avea semnificaţia unei exagerări terapeutice faţă de fetus. malformaţii. După identificarea cauzei este posibil să se intervină ori îndepărtând-o. După constatarea necesităţii unei intervenţii trebuie precizat că ea se va face cu mijloacele adecvate. în mod inconştient. In cazul în care factorii de risc ţin de mediu.

să acordăm un spaţiu şi altor perspective care se pot oferi referitor la tema sexualităţii. agresiune etc). Aceşti factori culturali au avut un efect pozitiv şi anume faptul că au situat dezbaterile pe tema sexualităţii la nivel antropologic şi au determinat depăşirea înţelegerii sexualităţii ca genitalitate. chiar şi cele mai geniale şi spirituale. rezumabilă la "sexualitate ca obiect de consum". Totuşi. cel mai important dintre ele fiind reprezentat de "complexul lui Oedip". represiune. În acest context sociologic figurează unii factori de schimbare culturală surveniţi în utlimii cincizeci de ani. a avortului. Manifestările personalităţii. după ultimul război mondial şi până acum. a sterilizării şi a tehnologiilor fecundării artificiale. concomitent cu consecinţele industrializării. Ar fi totuşi inexact să i se atribuie lui Freud o pedagogie a libertinajului şi a elementului licenţios în privinţa sexualităţii: el justifică mecanismele blocării forţelor instinctuale şi sugerează mecanismul sublimării. concomitentă culturii industriale şi postindustriale. Această viziune a răsturnat concepţia clasică a sexualităţii în relaţia sa cu persoana şi mai ales a suscitat o nouă linie comportamentală. sexualitate şi procreare umană Delimitarea şi actualitatea temei Ne menţinem în mod necesar şi deliberat în optica bioeticii. şi în limitele necesare. care înseamnă reflecţia morală strâns legată de biologie şi medicină. dar este o realitate că pornind de la Freud şi-a deschis calea o concepţie pansexualistă şi deterministă 93 .Capitolul al V-lea Prima parte: Bioetică. ci sexualitatea exprimă şi structurează personalitatea cu dinamicile ei legate de profunzimea inconştientului. şi de aceea. a intervenţiilor medico-chirurgicale pentru schimbarea sexului. dar au contribuit. Fundamental a fost aportul lui S. în multe medii sociale şi culturale la revendicarea şi puternica detaşare a comportamentului sexual de orice normă etică (liberalizarea sexului) şi chiar conceperea acestei liberalizări drept condiţie primară ăentru totala eliberare a omului. de origine burgheză. precum cultura şi arta sunt produsul şi elaborarea acestor dinamici şi a aşa numitelor "mecanisme de apărare" (sublimare. Manifestprile normale şi cele patologice ale personalităţii sunt "determinate" de aceste dinamici. pentru Freud aceasta înseamnă că nu persoana este cea care se exprimă în dimensiunea sexualităţii. în acest capitol. Freud (2) la afirmarea sexualităţii ca dimensiune a întregii persoane şi a individuării valenţei sexualităţii în procesul de maturizare şi de socializare a individului. un punct de vedere limitat dar ţinând de structura obiectivă şi perenă a vieţii umane şi astfel valabil indiferent de schimbările culturale şi de influenţa ideologiilor. a tratamentului tulburărilor sexuale. Semnalăm câteva etape în această direcţie. Prima este cea mai răspândită şi reprezintă permisivitatea hedonistă. Acest capitol încearcă doar să relanseze tema sexualităţii în viziunea corporalităţii şi a persoanei şi să pună astfel premizele tratării etice a problemelor procreării responsabile. nu vom putea. Pentru o situare istorică a reflecţiei noastre. Este vehicolul cel mai eficient al mentalităţii contraceptive şi avortive. sexualitate fără risc şi fără scrupule (1) . nu putem să nu amintim două componente culturale importante pentru a înţelege atitudinile şi schimbările sociale. Aşadar. fugă. instincte şi tensiuni profunde. Imaginea însăşi a familiei este configurată în lumina suspiciunii că ar fi o împletitură de reprimări.

reviste şi filme au adus în lume această revoluţie lipsită de orice viziune transcendentă. O supoziţie de determinism sociologic stă la baza şi derivă ca o concluzie din această descriere: o ecuaţie între a fi şi a trebui să fii. a avut ca efect. adică între realitatea sociologică şi moralitate . ilustrează cu statistici şi procente rezultatele unui vast sondaj în rândurile societăţii americane asupra comportamentelor sexuale chiar şi asupra celor mai anormale şi aberante. Pentru Marx. Construită pe baza scrierilor behaviorismului pozitivist. "reducând" dinamica gestului unitiv la o complexă împletitură de reacţii măsurabile. în afară de favorizarea hedonismului şi a contestării moralei sexuale conjugale tradiţionale şi pe acela de a fi împrumutat o armă . şi anume cel propus. 94 . ale căror teorii au fost apoi reluate de Kaplan şi Skinner (6) . ceea ce este licit sau ilicit. familia trebuie legată de productivitate. sexului nu i se comandă.asupra persoanei: sexul este totul. trebuie luată în considerare ideologia marxistă. în forme şi tehnici mai puţin brutale faţă de cele originare. impregnată de severă "suspiciune" şi de un determinism îngrijorător pe seama tuturor manifestărilor de viaţă ascetică şi religioasă. Sartre şi tendinţele înrudite. iar repetarea lor era sugerată ca tehnică "terapeutică". ceea ce este normal sau anormal" (4) . În viziunea weberiană asupra culturii.ce se poate exprima în formula deja citată: is=ought . nevroza şi suferinţele personalităţii nu se datorează decât reprimărilor sexualităţii. Nu poate fi ţinută sub tăcere nici altă contribuţie cu caracter bulversant şi totuşi luat în consideraţie de unele şcoli.după cum vom arăta în continuare . Au fost oferite măsurători instrumentale ale acestor reacţii. au contribuit nu cu puţin la concepţia nihilistă asupra moralei şi la exaltarea experienţei sexuale ca expresie liberă şi formă privilegiată.pentru politizarea planurilor de controlare a natalităţii. schimbării structurilor sociale care determină trecerea de la societatea agricolă tradiţională la cea de tip industrial îi corespunde în mod inevitabil o schimbare a cadrului cultural şi deci şi a comportamentelor în realitatea vieţii de familie şi a sexualităţii preconjugale. În sfârşit. de istorie a artei şi a religiilor. opera celor doi analiza reacţiile neurofiziologice ale actului sexual la bărbat şi la femeie. Întreaga educaţie tradiţională este prezentată ca o mare forţă de reprimare. dacă nu unică. de pedagogie. iar cultura datoriei ca rezultat al unei nevroze colective. a cărui explozie s-a petrecut exact în anii "contestatari". concluzionând că comportamentele sexuale nu sunt decât un mecanism relativ simplu care este atent la reacţia erotică atunci când stimulii fizici şi psihici sunt suficienţi şi "este de aceea lipsit de sens să fie chemate în cauză categorii precum binele şi răul. în domeniul terapiilor sexologice de sexologii americani William H. Masters şi Virginia E.cu posibilitatea unor efecte terifiante (terrific impact) (5) Alt stimulent pe calea liberalizării sexului şi a separării lui de responsabilităţile procreării a fost reprezentat de răspândirea şi livberalizarea contraceptivelor şi în mod deosebit a "pilulei Pinkus".P. un zoolog. Nu se poate trece sub tăcere efectul bulversant produs de publicarea aşa zisului Raport Kinsey (3) . prezente în literatură şi în film. Autorul principal. Manuale de psihologie. extraconjugale şi în însăşi viaţa cuplului. Johnson. Un semn tragic al acestui "caracter funcţional" al familiei în relaţie cu productivitatea este tocmai faptul că prima societate marxistă consideră necesar ca femeia să intre în lumea muncii şi să fie legalizat avortul dacă acesta poate împiedica realizarea femeii ca muncitoare. de comunicare. Filozofia existenţialistă a lui J. au fost răspândite înregistrări filmate. Fenomenul acesta.

nu au lipsit cei ce au prevăzut spectacole de sărăcie extremă . nu sunt legate fatalmente de creşterea populaţiei şi nu constituie raţiuni valide pentru o politică mondială cu caracter antinatalist. ambele fiind deasupra dominaţiei omului (14). teoriile explicitate de neomalthusieni pe plan economico-social nu mai au consistenţa celor proferate de Malthus: lipsa surselor de energie sau contaminarea progresivă. (12) Adevăratele raţiuni ale acestor previziuni catastrofice rezidă în faptul că prevalează teama că acel baby-boom al popoarelor în curs de dezvoltare ar putea ameninţa bunăstarea şi asistenţa politică a marilor puteri economice. dreptul autonom de a-şi planifica naşterile şi se afirma că "în nici un caz avortul nu trebuie promovat ca mijloc de planificare familială" (13) . a administraţiei Reagan. (9) . la precedenta Conferinţă Internaţională asupra Populaţiei (1984). adoptând un concept de eliberare a femeii de origine şi extracţie neomarxistă şi revendicând pentru femeie un rol politico-social alternativ celui din căminul familial. Li se recunoaştea. O dovadă a politicii Statelor Unite s-a manifestat şi la Conferinţa Internaţională asupra Populaţiei şi dezvoltării care a avut loc la Cairo. în ciuda incertitudinii datelor demografice (de exemplu Population Bureau prevedea o populaţie mondială pentru anul 2046 de aproximativ 10 miliarde. într-adevăr.la limita supravieţuirii . atât actualmente cât şi în viitor. Se poate înţelege astăzi mai bine valoarea poziţiei Magisteriului Bisericii Catolice. în special cu Paul al VI-lea. au teoretizat dreptul la avort şi la contracepţie. iniţiate de Simone de Beauvoir. se concretizează în faptul că impune societăţilor în curs de dezvoltare dar şi întregii lumi limitarea naşterilor ca o condiţie a ajutoarelor economice pentru dezvoltare. ca drept al femeii. Printre altele. Procreativitatea reprimată de hedonism şi înjosită de ideologia marcusiană a fost transformată de asemenea în obiect de control şi de programare în cadrul politicilor demografice mondiale. Pilula a devenit în acest context o armă politică şi un mijloc de dominare economică.Pentru neomarxişti revoluţia sexuală. Şi Ioan 95 . în timp ce altele prevedeau 11 miliarde deja pentru 2025 (10) ). în cadrul căreia a fost zdruncinată "politica stabilită la Ciudad de Mexico". ci şi de dependenţa erotică şi afectivă care se petrece în cadrul căsătoriei şi de dependenţa spiritului care are loc în viaţa morală. Asupra lipsei de fundament a teoriilor malthusiene şi neomalthusiene s-au pronunţat diferiţi autori care au afirmat că resursele disponibile pe Pământ sunt suficiente pentru toţi. care cu Humanae Vitae ha declarat că viaţa este "inseparabilă" de iubirea conjugală. Marcuse. Întotdeauna. Acesta este cel de al doilea factor sau componentă istorico-culturală de care trebuie ţinut cont. concepută ca al doilea timp al revoluţiei sociale de eliberare trebuie să fie coeficientul major pentru instaurarea unei noi societăţi. Principalul reprezentant al acestei ideologii este H. le-a dus mai departe furnizând bazele teoretice ale politicilor antinataliste practicate astăzi în lume. Vârfurile ideologizante şi radicale ale mişcării feministe. În noua societate omul ar trebui să fie eliberat nu numai de munca dependentă de fabrică. prin care se ajunge chiar să se teoretizeze eliberarea sexualităţii de heterosexualitate şi să se vorbească despre "polimorfism" şi deci de "libera alegere a sexului" (7) Respingerea legăturii sexualitate-stare conjugală-familie desface legătura dintre iubire şi viaţă în interiorul familiei şi face ca procrearea să devină cu totul accidentală. luându-şi ca punct de referinţă teoriile lui Thomas Robert Malthus (8).pentru toţi locuitorii Planetei (11) . care sunt motivaţiile cele mai recente în susţinerea birth control . Iar politica neomalthusiană. care se arată a fi "agresivă" în privinţa propunerii malthusiene. Neomalthusianismul. familiilor.

trebuie să se afle un apel etic: problema poate avea. o dată încetăţenită această mentalitate. pe care îl asumă cei ce se ocupă de probleme demografice (n. chiar dacă din profunzimile acestuia îşi trage rădăcinile senzoriale. antilife mentality. preocupat de existenţa unor atari politici. Concepţia despre psihic este deci înţeleasă în sens "ilemorfic". dar este încă prea devreme să se stabilească eficienţa şi durata noii atitudini. sterilizarea se prezintă în ultimă instanţă atât ca o cale mai sigură cât şi ca un fapt mai puţin traumatizant. cel mai bun contraceptiv este dezvoltarea economică. toate acestea cer intervenţia medicinii şi a medicului. care atinge viaţa şi destinele popoarelor. s-a trecut într-o a doua etapă la avort. în sfârşit. avort. de legi. ca rezultantă a celor două co-principii umane. prin educarea la procreare responsabilă: nici biologism spontaneist. sterilizare. nici legislaţie impusă. nu aparţine în întregime nici organismului corporal. cel fizic şi cel spiritual sau metapsihic. (16) Treptat. nici libertate fără norme etice. doar o soluţie etică. conform concepţiei personaliste. dar cu corpul şi în corp marchează întreaga fiinţă personală. care exercită asupra acestui complex psihism o conştiinţă trează şi de la care primeşte stimulii şi condiţionările. E bine de notat acea escalation care s-a produs în aplicarea programelor de planificare politică a naşterilor: s-a început cu propaganda şi difuzarea contraceptivelor. avortul este calea de scăpare a maternităţii nedorite. în sfârşit. Aceste atitudini culturale au necesitat campanii propagandistice speciale mai ales acolo unde tradiţiile culturale erau şi sunt mai rezistente.16). Nici nu putem reduce de aceea spiritul la psihism. fără bază reală. ci iubire responsabilă. Noi reţinem faptul că în interiorul acestei probleme. în Scrisoarea enciclică "Evangelium Vitae" a denunţat tonul catastrofic. nervoase şi emoţionale. Sexul corpului şi sexul psihologic Sexul face parte din corp. nici total spiritului. medicina a fost antrenată de-a lungul timpului şi de ideologii şi de politici antinataliste şi. Am amintit deja că psihicul. deci. administrare conştientă a vieţii în cadrul căsătoriei. nici nu putem considera omul ca rezultantă a trei co-principii ontologice: din punct 96 .Paul al II-lea. ca un element ideologic eliberator. Această gradaţie nu este întâmplătoare: introducerea avortului necesită un teren cultural contraceptiv: este deci nevoie mai întâi de crearea mentalităţii pentru ca naşterile să fie considerate drept un rău de evitat. care totuşi rămâne transcendentă prin spiritualitate. riscând astfel să fie redusă la un instrument executiv sau al politicilor dominante sau al mentalităţilor curente: contracepţie.4) Politica demografică mondială se desfăşoară între cele două slogane: contracepţie pentru combaterea mizeriei. gravitatea politicilor care duc la eliminarea atâtor vieţi umane pe cale de a se naşte" (n. după cum se exprimă unii psihologi. s-a ajuns la sterilizarea voluntară (17) . pentru evitarea naşterilor şi chiar. Căutarea mijlocului cel mai eficient şi facil pentru răspândirea pe plan social a condus la stimularea cercetării farmacologice pentru producerea unor contraceptive cu factor de risc la adresa sănătăţii din ce în ce mai scăzut şi medicamente avorbive care astfel pot deplasa problema avortului chiar la domiciliu (18) O iniţială revizuire a politicilor internaţionale pare să se fi afirmat în ultima vreme în SUA în privinţa alegerii metodelor de difuzare şi mai ales pentru încetarea răspândirii avortului.

Întreaga viaţă sexuală deci va trebui să fie însoţită de responsabilitate. dacă una din aceste dimensiuni lipseşte. prin liberă alegere.. Am dorit să apelăm la fundamentele personaliste ale sexualităţii. (19) Dacă viziunea psihologic totalizantă este excesivă. cu atât mai mult atunci când sexualitatea este impregnează iubirea conjugală şi procrearea altor persoane. Complementaritatea se manifestă plenar. psihică şi spirituală cu sexul opus. Nu este datoria noastră să ne referim la etapele dezvoltării psihosexuale a persoanei umane dar este clar că diferenţele de ordin psihologic nu pot fi anulate sau atribuite doar influenţelor socio-culturale.chiar dacă nu în sens determinist (adică nu din necesitatea realizării exerciţiului). Conflicte şi tensiuni. sunt antrenate corpul. dacă nu constituie. Nu doar cultura alcătuieşte psihologia bărbatului şi a femeii: psihicul îşi are rădăcinile atât în somatic cât şi în spiritual care îl pătrunde cu vitalitatea sa (20). Legătura conjugală şi procrearea Sexualitatea umană are. atunci este vorba de o unire incompletă din punct de vedere uman şi falsă din punct de vedere obiectiv. fără de care nu este posibil să înţelegem ulterioarele capitole referitoare la sensul unirii conjugale şi la procreaţie. Trebuiau amintite aceste noţiuni elementare şi pentru a nota posibilitatea apariţiei unor conflicte şi dificultăţi de armonizare între sexualitatea corporală şi cea psihologică şi pentru că asupra celei din urmă apasă influenţa mediului cultural. acest lucru este deplin uman atunci când este total în 97 . nu putem totuşi nega faptul că vitalitatea psihică îmbogăţeşte. Fiind vorba despre dăruirea persoanei. unitate care exprimă dăruirea reciprocă şi totală a persoanelor. Această afirmaţie are o importanţă capitală şi de aceea este chibzuită atent.de vedere ontologic omul este spirit unit cu corp. Responsabilitatea înseamnă şi acceptarea sexualităţii pentru ceea ce este aceasta de fapt şi pentru ceea ce comportă prin semnificaţiile şi prin consecinţele ei. şi în interiorul acestei unităţi vitale care se dezvoltă şi se înscrie. căci corpul nu are sens decât ca expresie a totalităţii persoanei. după cum s-a spus deja. . inima şi spiritul. dacă actul este deplin uman. Când bărbatul şi femeia se unesc. unirea interesează totalitatea persoanei şi nu doar o parte a ei. Şi în psihism după cum şi în corporal este vie complementaritatea sexelor şi atracţia lor reciprocă. condiţionează şi dramatizează şi viaţa sexuală. întotdeauna ca o tendinţă puternică spre aspectul conjugal. adică spre unirea fizică. o structură cu caracter complementar şi se prezintă ca o capacitate de deschidere a întregii fiinţe către aspectul conjugal. conjugalul înseamnă totalitate. dar şi anomalii adevărate şi profunde ale psihicului datorită cărora sexul fizic nu este bine acceptat şi se face apel la sexualitatea psihică pentru schimbarea celei fizice (21) În interiorul acestui complex dinamism fizico-psihic şi cultural şi deasupra lui se află spiritualitatea omului. se află psihismul. pasiuni şi eros se întâlnesc în viaţa psihologică a persoanelor şi. desigur. De aceea. Astfel se pot constata nu numai anumite dificultăţi de dezvoltare. această complementaritate acţionează sub aspect conjugal. o interesează în mod profund. libertatea şi responsabilitatea sa. Când. în întreaga personalitate organică şi conştientă. întreaga viaţă psihică.

mai degrabă ca o maladie tratabilă . dăruirea propriei subiectivităţi. 1. Este lipsit de sens exerciţiul sexualităţii în manieră autoerotică (masturbare) şi în stare de provizorat. Atunci când strâng mâna unui prieten eu nu mă rezum doar la mişcări fizice şi mecanice. atât cât este posibil şi în limitele posibilului. 2. într-adevăr. ci îmi exprim sentimentul şi recunoaşterea demnităţii propriului prieten. altfel. şi aceasta nu numai datorită necesităţii unui mediu educativ stabil pentru eventualii copii. decurg câteva consecinţe pe plan bioetic. (23) Celelalte consecinţe care decurg din aspectul conjugal. ea este reţinută ca o anomalie de prevenit şi de vindecat şi corectat.privinţa conţinutului şi total ca legătură de stabilitate: nici în sens ontologic nici în sens cronologic persoana nu există parţial. decât ca un viciu deliberat. (22) Din această structură omnicomprensivă sau.de altfel. ci înainte de toate. nu trăiesc doar pentru acest contract. adică înainte de începerea vieţii conjugale şi în afara acesteia. într-un anume mod trebuie să o recunoască. Este adevărat că persoana nu îşi epuizează întreaga fiinţă în sexualitate. nu se descompune în părţi separabile. deplină şi conştientă şi din unirea a două persoane de sex diferit sunt următoarele: dimensiunea unitivă şi dimensiunea procreativă. pentru că sexualitatea are o orientare obiectiv heterosexuală spre aspectul conjugal şi doar în acea configuraţie îşi atinge plinătatea. legate de actul sexual. Tot astfel este şi cu limbajul existenţial conjugal: nu mă obligă într-un mod determinist. dintr-un punct de vedere obiectiv lipsit de pericol. nu am doar facultatea de a înfăptui acte sexuale. dimensiunea familială şi dimensiunea socială care decurg din pactul de uniune şi din alegerea interpersonală. Delicata problemă a homosexualităţii poate fi configurată . dar tot atât de adevărat este că sexualitatea marchează. dar dacă îl semnez. aceasta angajează nu numai mâna care trasează semnul. Încă o dată eticul în cazul omului înseamnă împlinirea totalităţii în armonie şi conform ierarhiei valorilor. Aşadar "conjugalul" conferă legăturii unitive perenitate şi stabilitate. ea implică tot ceea ce înseamnă şi presupune dăruirea totală şi stabilă a persoanei. pentru că este vorba despre dăruirea de sine. gestul ar fi unul fals şi nu uman. ci întreaga persoană şi libertatea-responsabilitatea mea. mai degrabă. imputarea subiectivă nu este întotdeauna cu putinţă şi nu întotdeauna cu referire la subiectul în cauză. iar angajamentul nu este valabil doar pentru moment ci pentru tot timpul indicat în conţinutul contractului. omniexpresivă a "conjugalului" în care tinde să se împlinească sexualitatea.prin psihoterapie. stăpânirea forţelor proprii personale pentru ca acestea să nu degenereze în anarhie. pe care îl întâmpin. dar morala este realizarea plinătăţii de a fi în conştiinţa de a acţiona. Să ne gândim la comparaţia cu semnătura pe care eu o pun în mod liber pe contract: nu mă obligă. deja cu rezultate încurajante . într-un anumit stadiu . Deseori există înclinaţia de a crede că morala este expresia unei constrângeri: în realitate.persoana. ea cere. adică din întâlnirea stabilă. Acest lucru implică faptul că societatea trebuie să fie informată asupra constituţiei familiei. Amintim raportul corppersoană pentru a înţelege subiectul însuşi . dar dacă înfăptuiesc această uniune. Recunoaşterea juridică şi publică nu este văzută 98 . implică şi antrenează totalitatea persoanei.

prin faptul că antrenează o intervenţie specială a lui Dumnezeu creatorul: "La originea oricărei persoane umane se află un act creator al lui Dumnezeu: nici un om nu apare pe lume din întâmplare. deci.nu respectă şi nu consimte această garanţie publică şi nu recunoaşte importanţa socială a căsătoriei. având ca rezultat naşterea unei noi persoane umane. Societatea ecunoaşte şi se angajează să apere şi să promoveze necesităţile şi drepturile originare ale acestei legături. dreptul la copil este o expresie improprie. este . trebuie evocat un principiu general referitor la dimensiunea morală a oricărei alegeri umane: pentru ca o acţiune să fie dreaptă trebuie ca scopul ei să fie drept." (24) "Afirmând că soţii. ci este întotdeauna termenul iubirii creatoare a lui Dumnezeu. Etica procreării responsabile şi a contracepţiei În primul rând. pentru că nimeni nu are "dreptul" de "a avea" o persoană ca şi cum ar fi un lucru. Într-adevăr. putem înţelege mai bine fiecare problemă ce aparţine vieţii conjugale şi exerciţiului sexualităţii. Pentru credincios. fecunditatea efectivă poate depinde de alte cauze. ci ca un act de valoare şi de angajare. este unul dintre scopurile principale ale căsătoriei. (25) 99 . înţelegem să subliniem mai degrabă că în paternitatea şi maternitatea umană Dumnezeu însuşi este prezent într-un mod diferit de orice altă generare "pe pământ". în actul procreeării umane se aplică acelaşi principiu. care este înscrisă în finalitatea sexualităţii şi în complementaritatea sexelor. locuinţa. proprii fiinţei umane conform celor petrecute în creaţie.în adevărul său cel mai profund . de muncă. sunt chemaţi să fie părtaşii voinţei creatoare a lui Dumnezeu. Totuşi nu se poate vorbi totuşi de "dreptul la copil": dreptul emanat de căsătorie este acela de a realiza acte fecunde în sine. Generarea este continuarea creaţiei". serviciile sociale pentru familie nu sunt nici daruri. adică în conformitate cu binele total al persoanei umane şi.ca o legătură constrictivă. are obligaţia să. nu sunt stăpânii ei."căsătoria fără acte" .o cooperare cu puterea creatoare a lui Dumnezeu. nici obligaţii impuse. A exclude în mod voluntar fecunditatea unei uniuni orientate spre acestă dimensiune înseamnă a contrazice finalitatea actului conjugal. convieţuirea liberă . Necesarul de alimente. Procrearea umană este actul cel mai înalt investit cu sens etic: este una dintre alegerile cele mai importante ale cuplului. este implicită vie?ii conjugale. Procrearea. sunt colaboratorii lui Dumnezeu . Din acest adevăr fundamental de credinţă şi de raţiune rezultă că această capacitate creatoare. ci prin ea şi cu ea. ci datorii pe care colectivitatea le are faţă de familie. în egală măsură trebuie să fie drepte mijloacele. Aşadar. De aceea.creatorul la conceperea şi generarea unei noi fiinţe umane nu ne referim doar la legile biologiei.şi manifeste voinţa de a forma o familie şi să se încreadă în fundamentele acestei intenţii. numai de la Dumnezeu pot proveni "chipul şi asemănarea". dimensiuni care îmbogăţesc persoana umană. actul procreator asumă o semnificaţie şi mai mare. ca părinţi. deci cine a ales viaţa conjugală. adică şi acestea să fie conforme cu binele total al persoanelor şi să fie coerente cu scopul. Odată precizate aceste dimensiuni ale sexualităţii în concepţia globală. În rest. Cuplul familial. la rândul său. înscrisă în sexualitatea umană. De aici mai decurge şi faptul că bărbatul şi femeia nu sunt arbitrii acestei capacităţi. nu poate exclude procrearea.

logica dăruirii de sine celuilalt în totalitate comportă deschiderea potenţială către procreare: viaţa de căsătorie este astfel chemată să se realizeze şi mai deplin ca familie. sau să se abţină de la acte fertile şi pot în anumite cazuri chiar să şi excludă fecunditatea pentru motive independente de voinţa lor (risc de viaţă sau de sănătate).Etica procreării. o comuniune reciprocă de iubire şi de viaţă" (26) . deci. Orice legislaţie care stabileşte un maxim sau un minim de fii. dăruirea reciprocă a bărbatului şi a femeii nu are drept scop doar naşterea copiilor. legitim constituită în cadrul căsătoriei şi al întemeierii familiei. nu este responsabilă atitudinea de manipulare a actului conjugal în obiectivitatea sa totală şi personală. sau exprimă doar un fapt biologic. au dreptul de a îndeplini acte a căror non fertilitate se poate prevedea . dreptul de "non procreare" în sensul că soţii. în momente în care soţii consimt o naştere efectivă sau consimt să o distanţeze. directe sau indirecte. dar este. Desigur. impunându-i acesteia opţiuni contraceptive sau chiar avortive nu îi recunoaşte deplina demnitate. care lasă pe seama femeii asumarea programării naşterilor. printr-o atitudine care exprimă doar dimensiunea psiho . să ia decizia de a procrea sau nu cu privire la numărul copiilor: această decizie nu poate fi întreruptă de Stat. Invers. dar nu poate impune măsuri prestabilite. fiind un drept "personal" al cuplului. de tensiunea către adevărul actului procreator. nu şi unirea de natură afectivă şi spirituală. Pe lângă dreptul de a procrea se recunoaşte. mai rău. adevărul total al acestui act este că el trebuie să exprime întreaga sa realitate obiectivă.afectivă şi nu pe aceea procreatoare. Statul poate clarifica sau încuraja cu motive valabile legate de binele comun. psihologică. Există o atitudine responsabilă dacă se respectă integritatea actului conjugal. Care este adevărul actului procreator? Cum am spus deja. în sine. corporală şi procreatoare. sau care. va trebui să se inspire în următoarele principii: a) Principiul responsabilităţii Conform acestui principiu. impune sterilizarea sau aplică restricţii aplică sancţiuni sau penalizări asupra numărului copiilor este o legislaţie ilicită. nemaivorbind de faptul că procrearea se realizează în orice gest de iubire sponsală: "În momentul actului conjugal. 100 . bărbatul şi femeia sunt chemaţi să confirme în mod responsabil darul reciproc de sine pe care l-au făcut în pactul matrimonial. exigenţa ca aceasta să fie respectată şi nu exploatată: de exemplu bărbatul. Responsabilitatea faţă de sine şi faţă de soţ sau soţie comportă recunoaşterea reciprocă a propriei fiinţei personale. deci. se cuvine ca perechea conjugală bărbat-femeie. Acum. în anumite condiţii. chiar în condiţiile în care intervin previziuni. Ambii soţi au o responsabilitate în privinţa actului sexual ca atare şi a propriei fertilităţi în general. Prima responsabilitate este dată de cunoaştere şi deci.

acesta este încă un semn al nevoii de armonie şi de ataşament faţă de valorile morale şi este important ca o societate care doreşte să încurajeze viaţa să ştie să creeze o "cultură" favorabilă vieţii şi răspândirii ei. de ordin superior. Dintre contraceptive trebuie să distingem interceptivele şi contragestativele. Trebuie notat că înclinaţia subiectivă a cuplului către fertilitate este de fapt influenţată de dragostea de viaţă şi de încrederea în societate. 101 . Prin blocarea eliberării celulei ou de către ovar (pilula estroprogestinică). precum şi responsabilizarea lor în legătură cu previziunea sau timpul pe care îl consimt oportun pentru o eventuală naştere. iubire obiectiv adevărată şi realizabil adevărată (28) . care acţionează primele împiedicând implantarea embrionului în primele stadii de dezvoltare (spirală sau IUD= Intra-Uterine Device. dar nu ţine de posibilitatea morală a soţilor manipularea actului în obiectivitatea sa totală şi personală. iar aceasta fără a ţine cont de pericolul sanitar şi psihologic pe care contraceptivele îl prezintă. spermicide). "pilula de a doua zi". În mod eronat este inclusă între tehnicile contraceptive sterilizarea. care constă în întreruperea raportului sexual chiar înainte de ejaculare pentru a nu se depune în vagin spermatozoizii. Printre contraceptive se numără practica coitus interruptus. Se înţelege astfel de ce sunt considerate ca respectând integralitatea şi particularitatea actului conjugal "metode de reglementare naturală a fertilităţii". prin metode legitime: nu ar fi justificat de exemplu.că pe când prin tehnicile contraceptive devine steril doar actul sexual respectiv. b) Principiul adevărului iubirii Acest principiu priveşte conţinutul iubirii umane şi în felul acesta.chiar dacă este posibilă o anumită reversibilitate . 2. prostaglandine.şi de aceea am tratat problema într-un capitol separat . în timp ce "contraceptivele" sunt de fapt reductive ale acestei integralităţi şi particularităţi.În aceste cazuri un asemenea drept va trebui să fie exprimat în sensul că va obliga la "nerecurgerea la acte fertile". Fecunditatea sau procrearea se va regăsi ca expresie a unei iubiri adevărate dintre cele două persoane. Contraceptivele de barieră. cine nu îşi iubeşte propria viaţă şi cine se teme de viaţă îşi exprimă această teamă şi prin limitarea naşterilor. Printre contraceptivele de barieră avem deci. prin sterilizare . avortul în numele dreptului de a nu procrea (27) . diafragma. progestinicii administraţi intramuscular sau prin implant subcutanat) şi secundar. vaccin anti-gonadotropină corionică) (29) . sau doar un fapt biologic determinat şi nu şi unirea afectivă şi spirituală. dar trebuie precizat . Cum am spus deja. metoda de a-l urma. "condomul" sau profilacticul şi diafragma. stă în libertatea soţilor efectuarea sau neefectuarea actului conjugal. de aceea. Efectul contraceptiv se poate explica în două feluri: 1. trebuie considerate ilicite şi nu deplin umane în sensul total al cuvântului. Prin împiedicarea întâlnirii celulei ou şi a spermatozoidului în timpul actului sexual (condom sau.se alterează definitiv integritatea corpului bărbatului sau al femeii. provocând dezlipirea embrionului deja nidat în uter (RU486. pentru a exprima doar dimensiunea psihologicafectivă şi nu şi pe aceea procreatoare. 1. profilactic.

2) alterând succesiunea normală a modificărilor endometrului uterin prin care . Efectele 2) şi 3) datorită faptului că se manifestă după ce s-a petrecut conceperea . Indicele Pearl este pentru pilula estroprogestinică sub 1. Minipilula are un indice Pearl de aproximativ 1-6%. "pilula de a doua zi". Minipilula conţine doar progestinici în cantitate minimă şi se administrează zilnic. Minipilula este rareori cauza unor efecte colaterale cunoscute ca foarte neplăcute. Bureţii au o scăzută eficienţă contraceptivă Spălăturile vaginale sunt o practică total ineficientă din punct de vedere contraceptiv. 4) alterând compoziţia mucusului cervical. Spermicidele.din asocierea dintre doi hormoni sintetici. după eventuala concepere. în cazul conceperii. 102 . 3)modificând motilitatea trompelor lui Falloppio şi împiedicând trecerea spermatozoizilor care trebuie să întâlnească celula ou şi.Condomul cu Indicele Pearl (30) de 7-10% Diafragma cu Indicele Pearl de 14-15% 2. Interceptivele. Spermicidele sunt folosite de obicei asociate cu alte metode de barieră. coborârea embrionului spre uter. 3) alterează structura endometrului uterin făcându-l inospitalier pentru nidarea embrionului eventual conceput. În lumina studiilor recente în materie se deduce că posibilitatea de a avea loc un avort în timpul efectului pilulei estroprogenistică.atunci când se produce ovulaţia embrionul nu are posibilitatea să se implanteze în uter. lipsind celelalte efecte contraceptive.cum spune chiar numele său. Printre interceptive le distingem pe cele hormonale (minipilula.trebuie considerate avortive şi nu contraceptive. Pilula estroprogestinică este alcătuită . S-a calculat că o femeie care foloseşte minipilula poate fi expusă unui avort la fiecare 5 ani de întrebuinţare. bureţii şi spălăturile vaginale. 3. Mecanismul de acţiune al minipilulei este multiplu: 1) blochează în 30-40% din cazuri ovulaţia. care devine inospitalierr pentru spermatozoizi şi le împiedică înaintarea spre canalul cervical. iar acţiunea sa "contraceptivă" se explică astfel: 1) inhibând sistemul hipotalamic-hipofizar şi în consecinţă emiterea celulei ou şi a hormonilor. progestinicii cu administrare "depot" sau ca implant subcutanat) de cele mecanice (spirala sau IUD). 2) face ca mucusul cervical să fie impenetrabil spermatozoizilor. 4. ar fi similară unui avort cu fiecare 10 ani de folosire (31) . un estrogen şi un progestinic. precum pierderi hematice neregulate şi. incidenţa sporită a sarcinilor extrauterine. Contraceptivele hormonale: pilula estroprogestinică.

prin mecanismul de acţiune. alterarea compoziţiei mucoasei cervicale care împiedică înaintarea spermatozoizilor către canalul cervical şi cavitatea uterină (acest efect este prezent în cazul în care spirala este tratată cu cupru sau cu un progestinic). contraindicaţiile şi riscurile sunt similare celor descrise în cazul pilulei estroprogestinică. administrate pe cale orală. de la o zi la alta. Pilula de a doua zi nu există ca atare în comerţ: se indică în general sub acest nume o creştere masivă de estrogeni sau de estroprogestinici la 72 de ore de la un raport sexual care este considerat că ar putea fi responsabil de o concepere. incidenţa mai înaltă a sarcinilor extrauterine atât în timpul cât şi după perioada de folosire a spiralei. adică alterarea permeabilităţii mucoasei cervicale pentru spermatozoizi (mecanism contraceptiv) şi a mucoasei endometriale care devine neospitalieră pentru embrionul eventual conceput (mecanism avortiv). Celelalte doze crescute de hormoni. Acestor efecte li se pot adăuga cele specifice progesteronului atunci când spirala este însoţită de tratament cu acest hormon. care sunt implantate subcutanat şi care desfac treptat. în cavitatea uterină. deci. Indicele Pearl este de 1-3%. Pilula de a doua zi este o adevărată tehnică avortivă care. denumirea de "pilulă" sau compoziţia chimică (estrogeni şi /sau progestinici) similare pilulei contraceptive. Cantitatea de progestinic administrată zilnic fiind foarte redusă. de forme diferite (spirale sau dispozitive intrauterine) care este inserată netraumatic. Riscurile şi consecinţele legate de folosirea dispozitivelor intrauterine sunt multiple: reacţii sincopale sau perforări ale uterului în timpul manevrelor de inserare. principiile active. 103 . nu are cu nimic de a face cu pilula estroprogestinică contraceptivă: să nu ne amăgească. Astfel. nu se realizează blocarea totală a ovulaţiei şi deci intră în acţiune celelalte mecanisme "de apărare". adică sub forma de preparate "depozit" injectate intramuscular sau conţinute în capsule. care provoacă o inflamare cronică a mucoasei endometriale. această creştere este repetată după 12 ore. este mereu posibil să aibă loc o concepere urmată de acţiunea avortivă). embrionul să nu reuşească să se implanteze în endometrul substanţial modificat de produsul farmaceutic. Indicele Pearl este cuprins între 0 şi 2%. se întâmplă ca. când au atins circuitul sanguin. provoacă o puternică tulburare a echilibrului hormonal. Spirala sau dispozitivul intrauterin (IUD) este alcătuită dintr-un dispozitiv din material plastic sau din alt material (de exemplu. prin colul uterin. dacă a avut loc conceperea. făcând-o neospitalieră pentru un eventual embrion gata să se implanteze (datorită faptului că spirala nu interferează cu ovulaţia. predispus de obicei predispus să pregătească mucoasa uterină pentru a primi embrionul eventual conceput. în rest. argint). Mecanismul prin care acţionează spirala se explică în diferite moduri: inducerea unei reacţii împotriva corpului străin. Principalul dezavantaj al acestor preparate este prezenţa unor repetate pierderi hematice intermenstruale provocate de continua atacare a ciclului sanguin cu mici cantităţi de progrestinic. risc sporit de a contracta o Maladie Inflamatorie Pelviană.Administrările" depozit" de estroprogestinici sunt efectuate pe căi alternative celei orale.

Într-adevăr. un ansamblu de metode care fac femeia capabilă să îşi cunoască perioadele de fertilitate şi de nonfertilitate ale propriului ciclu menstrual şi de aşi putea reglementa raporturile sexuale în măsura în care. este alcătuită dintr-o substanţă. care fiind produs de celule particulare ale canalului cervical. denumite indici de fertilitate. 104 .ovulaţia instalată. ca răspuns la diferite nivele plasmatice ale hormonilor ovarieni: femeia se află în situaţia de a aprecia aceste variaţii ale mucusului cervical. Contragestativii. tensiune mamară. Cantitatea şi aspectul mucusului cervical suferă modificări importante în timpul ciclului menstrual. apoi stabilizarea faţă de faza precedentă . RU486. care sunt obiective (modificarea aspectului. de comun acord cu soţul. metoda ovulaţiei sau Billings . este nu numai un indice de fertilitate dar şi un factor de fertilitate. corpul galben tinde să regreseze antrenând descompunerea endometrului şi eliminarea embrionului. Deja depăşită de metodele care servesc pentru descoperirea obiectivă a indicilor de fertilitate este aşa-zisa: Metodă a lui Ogino-Knaus. metodă bazată pe un calcul matematic şi probabiblistic al evenimentului ovulaţiei. după numele a doi medici care au pus-o la punct. durere abdominală la jumătatea ciclului. Prin interferenţa acţiunii gonadotropinei corionice şi căderea nivelurilor de progesteron. Printre acestea. pierderi de sânge între o menstruaţie şi cea următoare. cele mai acreditate sunt metoda temperaturii bazale. care au descoperit-o . dă posibilitatea identificării .şi metodele sintotermale. Metode de reglementare naturală a fertilităţii Prin metode diagnostice ale fertilităţii sau metode naturale sau metode de reglementare naturală a fertilităţii se indică. modificări ale dorinţei. căci. prezentând în mod normal o evoluţie bifazică în raport cu modificările hormonale ale ciclului menstrual.după numele soţilor John şi Evelyn Billings . care îi permit femeii să ştie dacă ovulaţia este pe cale de a se petrece sau deja a avut loc. definită şi pilula de după o lună. sunt compromise posibilităţile de nidare şi dezvoltare a embrionului.după o creştere a ei. chiar dacă mai puţin de aşteptat în privinţa legăturii cu momentul ovulaţiei. dacă lipseşte mucusul cervical. ar dori să obţină sau să evite temporar sau definitiv o sarcină. modificări umorale şi de apetit. a transparenţei) sau subiective (senzaţie de uscat sau de umed sau de ud). mifepriston. care dezvoltă activitatăţi antiprogestinice.5. femeia trebuie considerată sterilă. Indicilor de fertilitate menţionaţi mai sus trebuie să li se adauge modificările colului uterin şi. 2) mucusul cervical. creştere în greutate. Fiecare metodă diagnostic a fertilităţii se bazează pe descoperirea unor simptome şi semne. Indicii de fertilitate la care se face referire de obicei sunt următorii: 1) temperatura bazală corporală. vehiculat de un carrier: administrarea lui induce formarea de anticorpi contra subunităţii hormonului. Vaccinul anti-hCG este alcătuit din fracţiunea catenei beta a gonadotropinei corionice. care. a fluidităţii. din contra.

derivat progestinic pentru definirea sfârşitului fazei fertile. Acest instrument diagnostic. Aceste mijloace. Mai mult. metodele diagnostice ale fertilităţii. dar utilizează o "metodă naturală". 105 . precum şi a pregnadiolo-glucuronidei. oricare ar fi mijlocul şi la orice nivel al organismului ar acţiona. Tehnica. derivat estrogenic pentru definirea începutului fazei fertile.o parte este acceptată. ci trebuie înţeleasă şi în privinţa mijloacelor şi metodelor care se utilizează: acum. boli. Evident. Pentru a înţelege mai bine acest punct care este receptat cu dificultate de mentalitatea tehnologică şi eficientistă de astăzi.răspundem . în particular metoda Billings. călătorii. ci o confirmă şi o întregeşte. care pot servi la stabilirea prevederii ovulaţiei femeii şi care nu-I dăunează acesteia sunt considerate în sine licite. în timp ce în folosirea mijloacelor contraceptive persoana nu este exprimată în totalitatea sa.estrogenii şi progesteronul: cu scopul acesta a fost pus la punct un dispozitiv (monitor ovarian) pentru măsrurarea urinară a hormonilor ovarieni prezenţi în timpul ciclului menstrual. atâta timp cât rezultatul este acelaşi? Se înţelege bine . post-pilulă) se constată eventuale situaţii neobişnuite (34) . pe care în cazul acesta îl presupunem a fi bun şi justificat. nu substituie metoda reglementării naturale a fertilităţii. pe care deja le-am menţionat. ci împărţită în actul său conform scopului . o utilizare non egoistă. în alegerea metodelor naturale. Brown. acceptarea dimensiunii erotico-satisfactorie şi blocarea dimensiunii procreatoare. de a doza în mod rapid şi autonom hormonii indicatori ai prezenţei sau nu a ovulaţiei . În panorama reglementării naturale a fertilităţii se priveşte deseori spre viitor şi deci spre posibilitatea.Din start necunoscute şi prea des subevaluate. în cursul ciclurilor cu desfăşurare neclară (neregularităţi coincizând cu stresul. metoda respectă totalitatea expresivă şi ontologică a persoanei. au cunoscut o nouă dezvoltare mai ales după ce Organizaţia Mondială a Sănătăţii le-a supus unei experimentări în mai multe centre şi a publicat rezultatele referitoare şi la eficienţa în termenii distanţării unei sarcini: deseori metodele diagnostice ale fertilităţii sunt propuse ca strategie preferată atât din raţiuni de ordin sanitar cât şi dintr-un sentiment bioecologic şi pentru că respectă în măsură mai mare libertatearesponsabilitatea cuplului (33) . În primul rând se obiectează: ce diferenţă ar exista între cei care în mod responsabil vor să evite o naştere folosind pentru aceasta o tehnică contraceptivă şi cei ce se află în aceeaşi situaţie etică. adică ai estro-glucuronidelor. şi finalitatea utilizării lor trebuie să fie ireproşabilă din punct de vedere moral. să examinăm câteva obiecţiuni care se aduc de obicei. cât şi de cuplurile care o caută în mod activ.că este vorba despre o mentalitate care priveşte mai ales rezultatul (eficientismul) şi puţin interesează persoana. alăptare. permite urmărirea dozelor de cataboliţi ai hormonilor ovarieni în urină. alta este respinsă. ci pentru administrarea umană şi responsabilă a darului procreaţiei. Monitorul ovarian imaginat de Brown este în măsură să determine evenimentul ovulator într-un arc de timp de 12 ore şi demonstrează fără dubii momentul în care a fost instalată ovulaţia. utilizat atât de cuplurile care doresc să distanţeze o graviditate. În acelaşi timp a scăzut încrederea în concentraţia hormonală din motive medico-sanitare. deşi trebuie să considerăm şi faptul că moralitatea unui act nu se deduce doar din scop. pentru femeie. pusă la punct de profesorul J. pre-menopauză. dezordinea devine eticoontologică şi nu doar fizico-biologică.

aceasta are valabilitate. ci doar la evaluarea unei daune "fizice" mai mari sau mai mici. dacă acest principiu este extrapolat. întrebuinţarea metodei naturale reprezintă tocmai cea de-a treia cale care consimte atât expresia afectivităţii cât şi reglementarea naşterilor dacă aceasta este motivată. Celălalt "rău mai mare" este acela al avortului: se spune mai bine contracepţie decât avort. în interiorul unui organism fizic. Mai mult. dar obiectiv gestul rămâne ceea ce este el de fapt şi este depăşit în primul rând prin informare şi educare. ci doar în acea perioadă precisă şi din raţiuni valide. Dar nu se poate justifica. ca urcuşul unui munte. nu se poate dori niciodată -. nu înţelege să respingă sensul procreator in toto. iar în cazul nostru. în mod motivat. Relele "mai mari" care sunt luate în considerare sunt două: pericolul unei rupturi a legăturii conjugale. În fiecare caz trebuie să se facă distincţie între situaţia subiectivă a realităţii obiective: pot exista situaţii subiective în care. cu eventualitatea involuntare a unui pas înapoi. sau chiar suprimarea unui individ în beneficiul grupului şi aşa mai departe. sau o ofensă mai puţin gravă adusă unei persoane pentru a evita una mai gravă. 106 . de exemplu. din lipsă de informaţie sau de înţelegere între cei doi soţi. se referă la principiul "totalităţii". avansată de mai multe ori şi de diverşi autori. deci în numele totalităţii se sacrifică o valoare parţială sau un moment din posibila procreare. O astfel de informare şi educare poate necesita un drum treptat. dar legea gradualităţii pedagogice nu autorizează afirmaţia "gradualitatea legii" obiectiv înţeleasă. o minciună mai mică pentru a evita o minciună mai mare. Răspunsul nu este greu şi e dublu: în primul rând. pentru care.să fie "subiectiv" trăite ca intevitabile pentru menţinerea păcii. trebuie spus şi că dacă o normă morală este valabilă în mod obiectiv pentru ansamblul vieţii. iar din cealaltă. aplicat în manieră extensivă: se spune că cine întrebuinţează tehnicile contraceptive pentru a distanţa. întotdeauna pe un plan general. atunci poate justifica şi sterilizarea. unic şi identic. nu există o terţă posibilitate. când este necesară intervenţia chirurgicală pentru o tumoare (motiv terapeutic) eu sunt obligat să fac răul minor. pentru tot cursul vieţii fertile. Siguranţa mai mare sau mai mică este depăşită doar prin efortul de a învăţa şi de a reuşi.Altă obiecţiune. adică să-i procur organismului cea mai mică daună cu putinţă. din punct de vedere etic. principiul totalităţii este extins în mod arbitrar la situaţia globală a cuplului. Altă obiecţiune este aceea a aşa-zidului "rău minor" sau "bine prevalent" .în sine inadecvate. ea este valabilă şi pentru actele separate: dacă nu se poate fura în general este pentru că nu se poate fura în particular. unele gesturi . în cazul acesta. Mai mult. principiul sus menţionat nu se aplică la răul "moral". când dintr-o parte există necesitatea de a-şi exprima afecţiunea conjugală. temerea unui rezultat dificil sau nesigur al utilizării mijloacelor naturale. Pe plan general trebuie notat că principiul răului minor pe care alţii preferă să îl numească "bine prevalent" . Răspunsul la această serie de obiecţiuni este oferit deja atât pe plan general cât şi pe planul celor două ipoteze asupra răului mai mare. acolo unde atare daună este oricum justificată : de exemplu. naşterile. deci. în primul rând cere ca situaţia respectivă să fie una cu adevărat dilematică.tocmai pentru că răul. în virtutea principiului terapeutic.

Adevărata angajare este deci: pe plan ştiinţific. apoi avortul. din punct de vedere moral.. înfăptuită în respectul adevărului deplin al actului conjugal . primul se opune virtuţii castităţii matrimoniale. acţionează în realitate ca agenţi avortivi în stadiile cele mai de început ale dezvoltării vieţii noii fiinţe umane" (35) . iată ce scrie Ioan Paul al II-lea la nr. pe când principiul adevărului se referă. corect din punct de vedere etic şi valid din punct de vedere sanitar. dispozitive intrauterine şi vaccinuri care. Din păcate. astfel de practici îşi au rădăcinile într-o mentalitate hedonistă şi deresponsabilizantă faţă de sexualitate şi presupun o concepţie egoistă asupra libertăţii care vede în procreare un obstacol în desfăşurarea propriei personalităţi. astfel încât să consimtă exercitarea vieţii sexuale intraconjugale în mod personalist. De fapt. Dar anti-valorile inerente "mentalităţii contraceptive" . cel al avortului . în faţa eventualei conceperi a unei vieţi nedorite (. diferitele campanii de "planificare" au procedat întotdeauna conform acestei gradaţii. după cum am arătat.cu totul diferită de exercitarea responsabilă a paternităţii şi maternităţii.) Desigur. c) Principiul sincerităţii Principiul sincerităţii se referă la motivaţiile soţilor cu privire la situaţiile reale de responsabilitate conjugală.În privinţa celui de al doilea rău care planează. Viaţa care ar putea izvorî din întâlnirea sexuală devine astfel duşmanul care trebuie absolut evitat. experimentată psihologic şi sociologic ca eficientă: mai întâi contracepţia. la nivel de mentalitate. se petrece între practicarea contracepţiei şi aceea a avortului merge mult mai departe şi acest lucru este demonstrat în mod alarmant de punerea la punct a unor preparate chimice. pentru a oferi metode care să consimtă exercitarea personalistă şi integrală a iubirii conjugale împreună cu responsabilitatea procreaţiei. sunt rele specific diferite: unul contrazice adevărul integral al actului sexual ca expresie proprie a iubirii conjugale. 107 . iar avortul unicul răspuns posibil de rezolvare în faţa unei contracepţii eşuate. contracepţia şi avortul. În privinţa aceasta. armonizată în privinţa efectelor şi a înţelegerilor. ca roade aleunei aceleiaşi plante şi. în plus. Însă chiar cu această diferită natură şi greutate morală. reprezintă o mare valoare şi o bogăţie spre care trebuie să se tindă. în foarte multe cazuri.este ştiut că o obişnuinţă negativă nu este deloc remediul pentru prevenirea unei situaţii mai rele: este ştiut.. 13 al Scrisorii enciclice "Evangelium vitae": "se poate întâmpla ca mulţi să recurgă la anticoncepţionale şi cu intenţia de a evita apoi ispita avortului.în afara celor afirmate până acum . De altfel. că obişnuinţa mentală îndreptată împotriva procreaţiei şi a considerării acesteia ca un fapt negativ este cea mai bună cale pentru favorizarea avortului. ele se află deseori într-o relaţie intimă.sunt de o asemenea natură încât fac mai puternică tocmai această ispită. celălalt distruge viaţa unei fiinţe umane. autoorganizarea liberă şi responsabilă a sexualităţii conjugale de către cuplu. cel de-al doilea se opune virtuţii dreptăţii şi violează direct porunca divină "să nu ucizi". la realitatea actului şi a expresiei sexuale. apoi sterilizarea. pentru a ajuta cuplurile să cunoască ritmurile şi bogăţia propriei sexualităţi şi capacităţi de procreare. pe plan educativ. strânsa legătură care. distribuite cu aceeaşi uşurinţă ca în cazul anticoncepţionalelor.

Este evident că principiul sincerităţii în viaţa soţilor nu se aplică doar la intenţiile de procreare ci cuprinde întreaga gamă a raporturilor interpersonale şi. care. mai ales. Şi invers. din punct de vedere etic. de exemplu. În mod clar. datorită raţiunilor expuse înainte. când este vorba despre om. adică a unui embrion aflat în fazele iniţiale de dezvoltare. (36) Nu este licită în mod obiectic prescrierea antifecondativilor cu scop contraceptiv.asupra posibilităţilor de a utiliza metodele de reglementare naturală a fertilităţii. Cu alte cuvinte cinbe vrea să urmărească oricum scopuri egoiste. mai mult. se întâmplă ca unele raţiuni care impun acceptarea sau amânarea fertilităţii procreatoare să fie sincer şi etic fondate.Vreau să spun că. pentru ca o acţiune să fie licită. este reflexul unei conştiinţe luminată de valorile care îmbogăţesc şi definesc căsătoria şi familia. Aşadar. căci responsabilitatea presupune adevăr şi cere sinceritate. Aceasta totuşi nu trebuie să ne facă să uităm sau să trecem sub tăcere diferenţa etică şi obiectivă dintre folosirea metodelor naturale şi a mijloacelor contraceptive artificiale. ar putea-o face chiar şi cu "metodele naturale". (voluntar indirect) (37) III. colaborarea medicului cu un cuplu care solicită contraceptive trebuie să se reglementeze în felul următor: I. un tip de intervenţie biomedicală şi tehnică asupra procreării. aceasta nu constituie un fapt ilicit. şi în cazul întrebuinţării metodelor corecte din punct de vedere etic. chiar şi dintr-un punct de vedere deontologic ni se pare că aceasta nu intră tocmai în atribuţiile medicului. nu poate fi evaluat la fel ca orice act fiziologic şi tehnic. Medicul va putea şi va trebui să prescrie un medicament indicat drept contraceptiv doar atunci când acesta ar avea ca scop primar unul terapeutic.mijloacele şi metodele. a cărui datorie este aceea de a vindeca bolile sau de a le preveni: contraceptivul nu previne şi nu vindecă o maladie decât în sensul extensiv şi ambiguu de a împiedica o sarcină care ar putea cauza o maladie. Înainte de toate trebuie amintit că toate "interceptivele" şi "contragestativele" pot acţiona şi ca avortive. fecundarea este sinonimă cu procrearea. dacă din această terapie pe bază de estro-progestinici poate deriva o perioadă de infertilitate indusă medicamentos. II. neputându-se petrece în interiorul 108 .în mod obiectiv . datoria medicului este de a informa asupra riscurilor şi asuopra daunelor pentru sănătate pricinuite de contraceptive şi. după cum am afirmat despre necesitatea ca. trebuie să fie licit scopul şi să fie licite .cu argumente la zi . ca efect secundar al curei. dializa renală. folosindu-le tocmai cu mentalitatea "contra-ceptivă": o poziţie subiectiv şi intenţional perversă nu ar justifica în mod concret. În schimb. un nou individ. pentru că împiedică implantarea sau determină desprinderea ovulului deja fecundat. în general. adică ar fi necesar pentru reglementarea unor disfuncţii (de exemplu. aceste principii se implică şi se cheamă unele pe altele. de a informa . în cazul policistozei ovariene). cum ar putea fi. oricum şi întotdeauna utilizarea metodelor naturale. Definirea problemei etice Fecundarea înseamnă şi comportă punerea în act a unei noi fiinţe.

unde moralitatea trebuie să se bazeze pe criterii de obiectivitate etică şi nu doar pe simpla intenţionalitate. Testart. Pentru a avea o imagine a principalelor tehnici în uz putem să ne referim la următorul tabel rezumativ: Tabelul 1 . Tema ţine de domeniul medical datorită unei raţiuni: tratarea eventualei sterilităţii feminine sau masculine. a ajuta desfăşurarea proceselor. în cazul acesta responsabilităţii cuplului. Ne aflăm într-un punct nodal al aplicaţiilor ştiinţifice şi tehnice. 3 ianuarie 1990) Le chaparnaum des fecondations artificielles. pornind de la cunoaşterea posibilităţilor deschise de ştiinţă şi de tehnică. până la ce punct fecundarea artificială în uter sau in vitro intră în activitatea licită a biologului sau a medicului: aceasta presupune o referire centrală la valorile umane (persoana copilului pe cale de a se naşte. structura însăşi a vieţii conjugale şi cu atât mai mult destinul persoanei chemate să se nască. "Le Monde. DIFI = inseminare intrafoliculară directă FIV-ET = fecundare in vitro cu transfer embrionar GIFT= transfer intratubar al gameţilor GIPT= transfer intraperitoneal al gameţilor IA= inseminare artificială ICI= inseminare intracervicală ICSI= injecţie intracitoplasmatică de spermatozoizi IPI= inseminare intraperitoneală ITI= inseminare intratubarică IUI= inseminare intrauterină LTOT= transfer ovocitar în trompa proximală PRETT= transfer intratubaric a pre-embrionului PROST= transfer intratubaric în stadiul pronuclea PZD= (inseminare) cu disecţie parţială a zonei pelucide 109 . Soluţia etică poate arunca o lumină chiar şi asupra problematicii sociale şi juridice deschise de acest tip de intervenţie medico-biologică. exclusiv şi inalienabil. este vorba de un punct capital al comportamentului cuplului şi al medicului. De aceea. nu înseamnă a se substitui responsabilităţii persoanelor. este practicată în exterior. Bioetica este chemată în cauză plenar şi legitim (38) .şi ceea ce din punct de vedere moral este licit. va trebui să ne întrebăm. Mai mult. Problema etică de clarificat este următoarea: până la ce punct actul medical. Fecundarea sau procrearea umană este un act personal al cuplului şi are drept rezultat un individ uman: aceasta cheamă în cauză responsabilitatea soţilor. fără ca acest fapt să comporte în sine probleme etice.organismului în manieră organică. în mod artificial.şi chiar util . natura căsătoriei) care sunt chemate în cauză. unde este necesar mai mult ca oricând să se opereze distincţia dintre ceea ce din punct de vedere tehnic este posibil .Posibile intervenţii de fecundare artificială (modificat de: J. prin ceea ce acestuia îi este propriu. intervenţia medicului sau a biologului are caracter de ajutor terapeutic sau devine un act substituitv sau manipulator? A trata înseamnă a înlătura obstacole.

prelevând sperma din vagin. c) Separat de raportul conjugal: prin masturbare. sau fără raportul sexual. În privinţa modalităţilor de prelevare. care permite recoltarea unei părţi a spermei. precum 110 . În continuare noi vom aborda însă tehnicile folosite. prin spremitura prostatei şi veziculei seminale. prin recoltarea spermei din interiorul vezicăi împreună cu urină tratată preventiv cu o bază antiacidă şi separarea succesivă. prin prelevarea spermei din uretră după poluţie involuntară. recoltând sperma reziduală din uretra masculină. aceasta se poate efectua legat de un raport sexual. sau după raportul sexual. prin punctura epididimală (MESA=microsurgical epididimial sperm aspiration) sau a ductului deferent. Trebuie notat că prin punctura epididimică se prelevează gameţi masculini care nu au ajuns complet în stadiul de maturizare. datele inerente istoriei. prin electroejaculare. apoi decongela cu puţin înainte de introducerea în căile genitale feminine. Sperma prelevată este transferată în căile genitale feminine în momentul ciclului menstrual cel mai apropiat de ovulaţia spontană sau indusă prin administrarea de hormoni. pentru că va fi deosebit de util să le avem la îndemână atunci când vom face evaluările etice. sau se poate preleva cu mult timp înainte şi conserva prin congelare (crioconservare). statisticii şi indicaţiilor cu privire la inseminarea artificială le lăsăm pe seama textelor specializate. prin biopsie testiculară. Tehnici folosite Prelevarea spermei masculine pentru inseminarea artificială poate fi executată puţin înainte de transferarea ei în căile genitale feminine. utilizându-se astfel spermă "proaspătă". cu condom (prezervativ) b) După un raport conjugal: cu condom perforat.SUZI= inseminare sub-zonală a ovocitului TC-GIFT= GIFT transcervical TEIT= transfer intratubaric al embrionului TIUG= transfer intrauterin al gameţilor VITI= inseminare intratubarică pe cale vaginală ZIFT= transfer intratubaric al zigotului Inseminarea artificială (IA) Din raţiuni evidente. în cazul circulaţiei retrograde. a) În conexiune cu raportul sexual: în urma "coitus interruptus": recoltare imediată în capsulă sterilă.

(40) Evaluarea etică a inseminării artificiale intracorporale Pentru evaluarea morală a acestui capitol de inseminare artificiali problemele se referă la scopul urmărit prin intervenţia în viaţa de relaţie a cuplului.cu spermă proaspătă. care comportă prelevarea spermei din afara raportului sexual (39) . în interiorul unui cuplu legitim se întrebuinţează sperma bărbatului prelevată în strânsă conexiune sau imediat după actul conjugal se vorbeşte. că dincolo de finalitatea "terapeutică" există o finalitate eugenistică. în general. În privinţa scopului. Realităţile expuse în acest paragraf trebuie privite în perspectiva generală a problematicii procreării Aspecte morale ale inseminării artificiale omogene Acest tip de inseminare nu prezintă. în legătură cu natura şi cu structura procreării umane în cadrul familiei.şi 20% . Sperma poate fi depozitată în diferite părţi ale căilor genitale feminine. conform tipului de obstacol care se doreşte a fi depăşit: în vagin. la nivel intraperitoneal (inseminare intraperitoneală directă sau IPI). Rezultatele cele mai bune se obţin de la cuplurile în care bărbatul este normospermic. în termeni de copii născuţi în urma unui ciclu terapic este între 10% . de inseminare artificială omogenă "impropriu zisă". trebuie ţinut cont în cazul IAE. după unii moralişti. Procentajele de succes IAE. În cazul în care. pentru grave oligostenospermii. de exemplu. sau în sedii multiple în acelaşi timp. contraindicaţii sau dificultăţi de ordin moral. tehnicile folosite. graviditatea se obţine în proporţie de 25% din cazurile tratate. pentru a o distinge de forma "propriu zisă". în cazul unei impotentia coeundi (inseminare intravaginală). Rezultatele Succesul IAO diferă în funcţie de tehnica utilizată şi de indicaţii. nedepăşind 15-16%. în măsura în care este vorba de un ajutor terapeutic şi integrativ pentru ca actul conjugal în 111 . În medie. Discrepanţa ar putea fi imputată reducerii potenţialului de fertilitate în cazul spermei congelate.gonadotrofinele umane menopausale (hMG) şi succesiv gonadotrofinele corionice umane (hCG) sau doar cu clomifen citrat. Unii autori consideră că procentajele sunt mai scăzute. Examenul moral al problemei diferă după cum este vorba de inseminare artificială omogenă sau heterogenă. la nivelul intracervical pentru impermeabilitate uterină (inseminare intrauterină sau IUI) sau tubarică (inseminare intratubarică sau ITI). dar priveşte şi mijloacele. chiar şi atunci când este determinată de absenţa sterilităţii bărbatului.cu spermă congelată .

căci dacă nu ar fi respectată. Ceea ce nu se respectă este legea morală naturală. o individualitate în care spirit şi corp sunt unite astfel încât în corp se întrupează şi se manifestă spiritul. Procrearea este privată de perfecţiunea proprie dacă nu este rodul unirii atât fizice cât şi spirituale a soţilor: "procrearea unei noi persoane. "nu poate fi admisă. aş dori să ofer doar câteva puncte de reflecţie. După prelevare. va trebui să fie rodul şi semnul dăruirii personale reciproce a soţilor. spirituale). cu condiţia ca tehnicile acţionate (în particular pentru prelevarea spermei) să fie ele însele. nu este în sine doar natura biologică. Natura despre care se vorbeşte în documentele Magisteriului Catolic şi pentru care se cere respectul cuvenit. în mod licit. fie că este vorba de o adevărată inseminare artificială. care comportă o disociere între uniunea soţilor şi procreare. În cazul inseminării artificiale "impropriu zise" este acţionat un ajutor de ordin tehnic. ci s-ar prezenta ca o facilitare şi un ajutor pentru ca acesta să-şi atingă scopul natural" (42). structurează şi însufleţeşte corporalitatea. Evaluarea morală a inseminării artificiale omologe. b. al iubirii şi al fidelităţii lor. făcând să se întâlnească gametul masculin cu cel feminin nu ar exista fecundare. Şi unica formă de intervenţie care poate fi considerată un "ajutor" dat actului conjugal este. în unitatea căsătoriei. astfel. oricum este diferită de cea eterologă. prin care bărbatul şi femeia colaborează cu puterea Creatorului. caracteristica structurală a persoanei umane. iar spiritul informează. căci tema ar putea fi abordată amplu pornind de la o discuţie adecvată asupăra a ceea ce trebuie să se înţeleagă prin lege naturală. să poată ajunge la celula ou şi astfel să se petreacă fecundarea. fie de un simplu ajutor dat actului conjugal. cum am spus deja. În procrearea artificială este acţionată întotdeauna legea biologică. ci natura în sens metafizic. a. dar nu trebuie să i se substituie. psihice. deja prin Pius al XII-lea şi prin Paul al VI-lea cu Humanae Vitae a stabilit apoi în Instrucţiunea "Donum Vitae" un prag de netrecut: salvgardarea unităţii fizicospirituale a actului conjugal. intervenţia ginecologului este licită doar dacă ajută eficienţa acestui act şi caracterul lui complet procreativ. pentru o mai bună "capacitare". morale.sine să fie complet în toate componentele sale (fizice. Chiar pentru Magisterul Bisericii Catolice o asemenea practică nu ridică probleme etice. Legea despre care se vorbeşte în documentele Magisteriului Catolic este legea morală naturală. pentru ca serma ejaculată în mediul şi în coincidenţă cu actul conjugal. inseminarea artificială omogenă. Fidelitatea soţilor. acel bios. În sensul acesta. inseminarea artificială impropriu zisă. şi să poată avea efect procreativ. graţie căreia persoana este ceea ce este . Magisteriul Catolic. În acest punct trebuie să clarificăm ce înţelege Magisteriul Catolic atunci când cere respectarea structurii naturale a actului procreativ. nu o lege fizică şi biologică. sperma poate fi şi tratată. decât doar în cazul în care mijlocul tehnic nu ar substitui actul conjugal. care obligă 112 . comportă respectul reciproc al dreptului lor de a deveni tată şi mamă doar unul prin celălalt" (41) Astfel.

Liceitatea mijloacelor şi metodelor de prelevare a spermei Se ştie că o acţiune este licită atunci când sunt licite scopurile şi mijloacele ei. care trebuie să fie examinată nu doar din punct de vedere medical. O consideraţie aparte trebuie făcută în cazul impotenţei. apare alt fapt cu prioritate. nici folosirea tehnologiei asupra corporalităţii umane. mai ales. ci faptul că această practică introduce o separare şi un dualism între dimensiunea biologică a fecundării şi dimensiunea spirituală a "eului" sponsal. din punct de vedere moral. Acum rămân de examinat din punct de vedere etic mijloacele de prelevare a spermei.la a considera omul ca persoană în totalitate. În sine nu sunt. Într-adevăr. el este inacceptabil. Discuţia concretă se referă la masturbare. atunci când este lipsită de fiecare act care alcătuieşte interioritatea vieţii conjugale. Pe de altă parte. Instrucţiunea "Donum Vitae" a indicat faptul că globalitatea vieţii conjugale nu este suficientă pentru a asigura demnitatea actului procreării (43). căsătoria rămâne validă şi ajutorul medical şi psihologic este oferit cuplului ca susţinere terapeutică (44) (este cazul în care se situează şi posibilitatea inseminării artificiale). Un punct crucial este a şti şi a clarifica dacă în cazul celor doi soţi. Prelevarea spermei printr-un act intraconjugal condus "contra-naturam" este desigur o acţiune ilicită din punct de vedere moral. ci ca modalitate de obţinere o spermă mai bogaată şi mai fertilă decât cea prelevată. Doar dacă o căsătorie este validă şi încheiată legitim este licit ajutorul dat fertilităţiifecundităţii actului conjugal. înţelegând astfel să corecteze aşa zisul "principiu al globalităţii" propus de unii teologi. şi anume acela al invalidităţii căsătoriei. de exemplu prin punctura epididimului sau prin spremitura veziculelor seminale. dar când impotenţa este totală. Ceea ce se condamnă nu este tehnica. la care ne-am referit mai înainte dintr-un punct de vedere tehnic. în sfera vieţii conjugale. Criteriile indicate în Instrucţiunea "Donum Vitae" înţeleg să excludă deci legitimarea moralei în sensul pur subiectiv (morala intenţionalităţii). actul sexual procreativ este expresia spiritului de iubire personală în corporalitatea care se dăruieşte. însă de exceptat din punct de vedere moral acele mijloace mecanice de prelevare. în fiecare dintre actele care îl exprimă. Să examinăm tehnicile de prelevare în detaliu. precum 113 . în paragraful 14 din "Humanae Vitae" se subliniază că legătura între dimensiunea unitivă şi cea procreativă în actul conjugal trebuie să se realizeze în fiecare act şi nu doar global. În această lumină. este evident că dacă un comportament este inacceptabil din punct de vedere moral. ci şi din punct de vedere etic şi canonic. Când impotenţa este "psihică" şi deci. faptul că se prelevă sperma în afara actului specific determină o separare reală a elementului fizic al procreaţiei de componenta sa psihico-spirituală. care trăiesc într-o legitimă şi completă uniune conjugală şi doresc să aibă un fiu. considerată în acest caz nu ca un act de satisfacere sexuală egoistă. reversibilă.

vocaţiei proprii a părinţilor şi dreptului fiului de a fi conceput şi adus pe lume în cadrul şi prin viaţa de căsătorie. Raţiunile privesc unitatea cuplului şi indisolubilitatea căsătoriei. acest fapt se poate reflecta şi în raportul dintre cei doi soţi. în momentul prelevării se urmăreşte din ce în ce mai mult selecţia biologică.condomul perforat. în schimb. dar chiar cele transmise de purtători sănătoşi. În plus. prin cel puţin 200 de situs-uri ai genomului uman. în California. nu se poate spune că tehnicile de procreare artificială în care există interesul salvgardării unităţii actului conjugal nu ar respecta această unitate prin folosirea diferitelor modalităţi de prelevare. pretenţia de a obţine spermă selecţionată prin patologii genetice este mai mult teoretică decât practică. fiul. Dar în privinţa donării spermei şi a existenţei unei "bănci de sperme" se insinuează şi tendinţa eugenistică. Trebuie spus că prin recoltarea spermei din vagin sau prin condom perforat s-ar putea chiar evita inseminarea artificială propriu zisă şi intra în tehnica IAO. Într-adevăr. ale unor state unele formulări juridice. în plus. neomogenă. masturbarea poate constitui o dificultate în stările particulare de tensiune sau pentru temperamentele particulare sau pentru o instinctivă şi non reprobabilă delicateţe a pudorii. dintr-un punct de vedere psihologic. va trebui să realizeze o dificilă "identificare" cu tatăl. care ştie că este tată doar din punct de vedere juridic. din punct de vedere psihologic. Rămâne totuşi un dubiu asupra legitimităţii unei dispoziţii care acoperă cu secretul adevărata paternitate a fiului. "îmblânzite". de a şti cine sunt părinţii săi. mai ales din partea celui considerat drept tată. Au fost introduse în reglementările de drept. întrebuinţarea vibratorilor clinici care stimulează emisia spermei fără a configura un act masturbator) (45) . dar nu şi din punct de vedere biologic. cu condiţia să fie respectat în mod integral actul conjugal. adecvate pentru atribuirea paternităţii. De 114 . Apoi. rămânând posibilă trecerea spermei în căile genitale feminine. de exemplu. pentru achiziţionarea de "spermă selecţionată". o ofensă adusă vocaţiei comune a soţilor care sunt chemaţi la paternitate şi la maternitate: privează în mod obiectiv fecunditatea conjugală de unitatea sau de integritatea sa. după cum este ştiut. Consecinţele se văd şi în privinţa fiului care va trebui să ştie şi să accepte această situaţie anormală. în stadiul actual e posibil diagnosticul bolilor transmisibile nu numai dominant. demnităţii soţilor. "Fecundarea artificială eterologă este contrară unităţii căsătoriei. care nu sunt şi în mod egal părinţi ai fiului lor (48). este posibil să admitem căi alternative prelevării (a se vedea. în relaţia cu fiul în privinţa mamei. Dacă ne referim la prelevare cu scopuri diagnostico-terapeutice. Aceasta reprezintă. din acest motiv el se află chiar într-o poziţie diferită. secretul donatorului şi normativa "comercială" asupra spermei (47) . la nivel de inconştient. şi acest drept în multe state este recunoscut în mod explicit. parentalitate gestativă şi responsabilitate educativă" (46) . În afara băncii rezervate premiilor Nobel. trebuie ţinut cont. operează şi manifestă o ruptură între parentalitate genetică. trebuie precizat. de posibilitatea instaurării unor conflicte intraconjugale. care în cazul acesta nu sunt întrebuinţate ca mijloace contraceptive. deşichiar dacă. fiecare cetăţean are dreptul. Evaluarea morală a inseminării artificiale eterologe Asupra iliceităţii prelevării spermei de la donatorul extraconjugal nu există dubii.

sau oricum. privitor atât la sănătatea şi profilaxia maladiilor transmisibile. cu consecinţe ereditare uşor deductibile. examinând sperma diferiţilor donatori. probabil că le vor abandona. nu cea juridică. căci este vorba de a stabili care ar fi caracteristicile psihice ale donatorului potrivit: simpla absenţă a maladiilor psihice grave (nu întotdeauna uşor diagnosticabile) sau chiar alte tulburări psihicie din ampla gamă de posibilităţi. nu este suficientă.până la cinci candidate.pentru diferite inseminări. iar în cazul mai multor inseminări ale aceleiaşi sperme la femei diferite.asemenea. s-ar putea constata că o singură prelevare poate fi utilizată . după cum reglementează normele unor ţări . şi astfel ar putea apărea căsătorii între consangvini. dorindu-se să se instituie aşa zisa "bancă de sperme" . Dacă sunt mai multe candidatele care aşteaptă să primească sperma unui anumit donator . în momentul recoltării acestora. într-o perspectivă actuală şi din ce în ce mai amplă. cu prisosinţă. că această practică antrenează implicaţii medicale şi etice negative atât de grave şi imposibil de depăşit încât devine inacceptabilă legitimarea lor în ţări care încă nu au decretat-o. în multe ţări. iar ţările care s-au grăbit să le admită. a normelor care consimt fecundarea heterogenă) demonstrează. cât şi la facila speculaţie economică. determinând apariţia unor fii consangvini din partea tatălui. (49) Dar pentru ca această cercetare să aibă o eficienţă reală. în IAE. al gameţilor masculini şi feminini în interiorul trompei lui Fallopio. Consecinţele practice ale acestor examene vor urmări. De aici derivă pe plan ştiinţific faptul că pentru procreare nu mai e suficientă verificarea sănătăţii clinice a donatorului. dar separat. ci aceea genetică. Autorităţile guvernamentale ale multor ţări au început să studieze unele prevederi în materie şi să emită dispoziţii prin care să fie evitate consecinţele nefaste ale folosirii "băncilor de sperme". desigur. că vasta şi inexplorata arie a eugeniei este de considerat ilicită din punct de vedere etic. Se înţelege astfel. şi pentru fiecare caz s-ar putea prospecta selecţia de la donatori diferiţi. Riscul este de a nu se mai putea recunoaşte paternitatea viitoarelor generaţii. Nici evaluarea profilului sănătăţii psihice a donatorului nu e lipsită de probleme practice şi etice. 115 . testele trebuie efectuate şi asupra fiecăreia dintre receptoare. să înlăture fecundările heterogene cu grad de risc şi să caute altele. ci aceasta trebuie extinsă şi la teste genetice. Capitolul al V-lea A doua parte: Bioetica şi tehnologiile de fecundare umană Transferul intratubaric al gameţilor (GIFT) şi alte tehnici de fecundare intracorporală GIFT este o tehnică de fecundare artificială intracorporală care comportă transferul simultan. Altă complicaţie cu caracter etic şi juridic este faptul că.după cum am spus deja . De aici decurge faptul că tocmai progresele din genetică (realizate în ultima vreme şi mai ales în epoca ce a urmat emiterii. se poate diagnostica predispoziţia la boli de gravitate variată (printre care şi tumori) care se poate exterioriza la întâlnirea dintre cromozomii materni şi cei paterni.combinaţiile selective vor fi multiple. este evident că testele genetice trebuie să fie efectuate şi asupra femeii receptoare.

conştiinţa morală "nu condamnă neapărat utilizarea unor mijloace artificiale destinate doar facilitării actului natural. dar şi în alte medii: ale lumii medicale şi juridice). ar putea fi utilizată în cadrul unui cuplu legitim. sau oricum. după unii moralişti. reducând la minimum manipularea gameţilor şi respectând actul conjugal. În acest caz. Urmând aceste criterii. tehnica GIFT este cauza . să constituie o formă de ajutor şi nu de substituire a actului conjugal.după cum am spus . cu timpi scurţi de permanenţă a gameţilor în afara organismului. 116 . faţă de fertilizarea in vitro. în practică se poate constata cu uşurinţă că de multe ori nu se regăsesc indicaţiile date de Instrucţiune pentru a se putea vorbi de un simplu ajutor dat procreării. Alte tehnici de fecundare intracorporală sunt Low Tubal Ovocyte Transfer (LTOT) şi Transferul Intrauterin de Gameţi (TIUG). introduse în trompe împreună cu spermatozoizii prelevaţi în timpul sau imediat după un act conjugal. vor trebui prelevate puţine ovocite şi la un mic interval de timp. (51) Conform unora. nesoluţionabilă prin inseminare artificială.Această tehnică este indicată în unele forme de sterilitate feminină (endometrioză pelvică. tehnica GIFT ar putea." (50) Nu toţi moraliştii concordă în această interpretare . prin această tehnică s-ar veni în întâmpinarea sensibilităţii atât a unor credincioşi cât şi a celor care pregetă să încredinţeze momentul fecundării şi manipularea embrionului uman laboratorului şi tehnicienilor. din care cauză procedura ar putea deriva uşor într-o efectivă şi adevărată substituire a actului conjugal. În mod voit am folosit "condiţionalul": într-adevăr. şi nu întotdeauna rezolvabile prin inseminare artificială..a unei ridicate pierderi de embrioni umani: este suficient să ne gândim că doar 2/3 din sarcinile clinic iniţiate ajung la termen şi că lipseşte orice informaţie asupra "destinului" gameţilor introduşi în trompele lui Fallopio (adică dacă a avut loc sau nu fecundarea şi deci dacă s-au produs avorturi înainte de implantare) până când nu apar primele semne de graviditate clinică prin creşterea semnificativă a nivelelor de human Chorionic Gonadotropin (hCG) (52) Instrucţiunea "Donum Vitae" nu s-a pronunţat nici implicit nici explicit în privinţa tehnicii GIFT. Susţinătorii acestei tehnici afirmă că s-ar putea vindeca astfel aproximativ 40% din cazurile de sterilitate. Recurgerea la această tehnică ar fi motivată şi de intenţia de a preîntâmpina rezervele de ordin etic ( în lumea catolică. cu patologie cunoscută sau încă necunoscută. nu se pronunţă în mod clar asupra calificării acestei tehnici. într-adevăr. cu condiţia ca femeia să aibă cel puţin o trompă permeabilă. De fapt. atâta vreme cât noutatea metodei şi modalitatea de efectuare lasă încă loc unor dubii şi perplexităţi. Tehnica GIFT. procurării şi obţinerii propriului scop în actul natural îndeplinit normal. sterilitate idiopatică) sau masculină (oligoastenospermie).dacă GIFT poate fi considerat un ajutor adus actului conjugal . cu fecundare intracorporală şi cu nici o manipulare de embrioni: întradevăr.

În plus. configurânduse extremele unei substituiri a actului conjugal. atât LTOT cât şi TIUG devin "prilej" de ridicată pierdere de embrioni: într-adevăr. în Consiliul Europei un "Comitet ad hoc" cu caracter internaţional a făcut public recent un document cu titlul "Convenţia pentru protejarea drepturilor omului şi a demnităţii fiinţei umane privind aplicările biologiei şi ale medicinei: Convenţia asupra drepturilor omului şi a biomedicinei" în care este abordat şi acest subiect. Nu ne referim doar la poziţiile moralei catolice.În timp ce LTOT pare să se configureze ca un ajutor dat actului conjugal. Dar e greu de evaluat cât de exacte sunt. În Italia. de asemenea. (55) În fiecare stat au fost create comitete şi comisii de studiu (56) .. tehnica TIUG nu ar respecta o atare unitate întrucât procedura tehnică ar necesita prelevarea doar prin masturbare. doar puţine sarcini clinice iniţiate (< 30% pentru LTOT şi pentru TIUG) ajung la termen. săptămânalele şi cotidianele care include astfel de subiecte. aceste servicii de divulgare. în care ştiinţa şi tehnica de o parte şi etica de altă parte se află într-o confruntare dificilă. solicitat fiind şi de publicarea unor documente asupra subiectului din partea diferitelor Conferinţe Episcopale: un prim şi un ulterior document al Comitetului Comun al Episcopatului Catolic din Regatul Unit şi Ţara Galilor. (58) Vom aborda principalele instanţe etice referindu-ne la o cazuistică relevantă. 117 . (57) . din punct de vedere ştiinţific. asupra problemelor referitoare la FIVET. De aici rezultă că este imposibil ca tehnica TIUG să fie considerată un ajutor. un document din partea Episcopilor din statul Victoria (Australia) şi altul al Episcopatului francez. această problemă este dezbătută şi în mediul eticii laice. însuşi Preşedintele a constituit o comisie etică şi ştiinţifică specială cu sarcina de a aprofunda şi această problemă împreună cu alte intervenţii ale omului în domeniul medical şi biologic. doar pentru a cita câteva. Nu există revistă medicală sau cu caracter cultural care să nu se fi ocupat de acest subiect. în Anglia a lucrat Comisia guvernamentală (Comisia Warnock) (53) . atât în termeni generali cât şi în vederea unui protocol mai amplu. întrucât nu ar exista o disociere între dimensiunile unitivă şi procreativă ale actului conjugal atunci când prelevarea spermei se petrece în conexiune cu actul conjugal. prin Instrucţiunea "Donum Vitae" şi Enciclica "Evangelium Vitae". Magisteriul Catolic s-a pronunţat în mod oficial. Nenumărate sunt. Fecundarea in vitro prin transfer embrionar (FIVET) Problemele etice privitoare la FIVET După cum am avut ocazia să arătăm la începutul acestui capitol. Comitetul Naţional pentru Bioetică a elaborat un document în materie (54) . FIVET reprezintă astăzi unul din punctele de frontieră pentru etica medicală. Este suficient să ne gândim că în SUA.

O procedură care se dezvoltă în unele laboratoare este congelarea embrionului. a doua ca procreaţia să fie rezultatul unirii şi raportului personal al soţilor legitimi. atunci ar putea fi aplicat şi la alte cazuri. cel puţin în metodica întrebuinţată actualmente. Într-adevăr. imediat după fecundare şi înainte de implantare sau imediat după implantare. În primul rând. În privinţa salvgardării vieţii embrionului uman în cazul FIVET. Pentru a proceda la evaluarea morală trebuie amintite două exigenţe etice fundamentale ale procreării umane asupra cărora sunt de acord toţi moraliştii catolici şi atari exigenţe ţin prin sine de morala naturală: prima este să fie salvgardată viaţa embrionului. la fel ca la întreruperea voluntară a sarcinii. este licit ca şi în laborator să fie operate mai multe tentative în căutarea celui mai bun rezultat. există grave dificultăţi.. În cazul FIV fecundarea. este controlată şi condusă la termen in vitro şi pe cale artificială. pentru a garanta reuşita. utilizat pentru experimente. evident. datorită anomaliilor sau incompatibilităţii.şi nu doar pentru morala catolică . pentru că procentajul de nidare şi de continuare a gravidităţii este foarte scăzut (1 sau 2 la 10) şi de aceea.Fecundarea artificială extracorporală omogenă: pierdere de embrioni şi a unităţii conjugale Tema fecundării artificiale extracorporală omogenă este cazul cel mai dezbătut. de fecundare omogenă). pentru transferul la altă femeie (în cazul acesta nu va fi vorba. îndeosebi de moraliştii din mediul catolic. cum mulţi mor în accidente de stradă. Nu este greu de descoperit contradicţia argumentului şi subtilitatea erorii. şi în acest caz sunt prevăzute rezerva şi "surplusul". chiar pentru a preîntâmpina frecventa asincronie între ciclul ovarian şi ciclul menstrual al femeilor care au fost hiperstimulate. dar se afirmă că nu trebuie să se aibă despre natură o concepţie "biologistă" atunci când este vorba de a justificaa ansamblul fecundării artificiale. în mod accidental. Aşa zisul "surplus" reprezintă o problemă etică şi juridică: poate fi eliminat. vom face o precizare care nu este numai terminologică: în cazul FIVET se vorbeşte pe bună dreptate de "fecundare" şi nu şi de "inseminare" artificială: raţiunea este că în cazul IA momentul fecundării rămâne în naturalitatea sa. pentru producerea de cosmetice. dacă face să se implanteze şi să crească doar cei care au vitalitate mai mare. atât cauzală cât şi locală. Unii aduc drept scuză pentru justificarea morală a acestei distrugeri de emrbioni supranumerari faptul că şi în cazul fecundării naturale apar multe mini-avorturi. Evident. Asupra acestui punct trebuie să trimitem la ceea ce este scris în capitolele referitoare la valoarea embrionului uman (şi deci despre avort) şi în materie de sexualitate şi de procreare. Medicul nu ar face decât să "imite" ceea ce se întâmplă în natură. sunt prevăzuţi mai mulţi embrioni pentru a putea repeta tentativa în caz de insucces. adică unirea gameţilor. de exemplu. Contradicţia rezidă în faptul că este invocată natura pentru a justifica pierderile de embrioni. Dacă raţionamentul de mai sus ar fi valid.pierderea provocată a unei fiinţe umane. Dar mai ales în sensul acesta trebuie să se facă o clară distincţie între moartea naturală şi moartea provocată omului. în general se procedează la fecundarea cât mai multor embrioni. prilejuirea voluntară a morţii prin accidente stradale 118 . (59) Eliminarea programată sau suprimarea embrionilor reprezintă pentru morală . (60) Se spune: dacă natura însăşi operează o selecţie între diferiţi embrioni.

uniunea conjugală trebuie să se producă în respectul procreării. chiar atunci când este omogenă. în mod simultan. uneşte soţii (fizic.şi nu numai credinţa catolică . ci de comuniunea interpersonală care se poate exprima în manieră completă prin intermediul corpului în plinătatea şi unitatea lui. de multe ori. deci.programate nu ar fi un delict? Sau: întrucât mulţi bătrâni mor de moarte naturală. iar procrearea unei persoane trebuie să fie rodul şi finalitatea iubirii sponsale.în limbajul sexualităţii umane se realizează acest fapt: actul sexual. Pentru a respecta limbajul corpurilor şi generozitatea lor naturală. Începutul fiinţei umane se petrece. în structura şi fenomenologia. Fecundarea in vitro. deja le-am răspuns în capitolul referitor la întreruperea voluntară de sarcină. întrucât este utilizată o tehnică respunzătoare de moarte. exprimă simultan deschiderea către darul vieţii: un act inseparabil corporal şi spiritual. Celorlalte obiecţiuni . ca experiment tranzitoriu pentru a obţine o tehnică mai bună. ar trebui cel puţin să se admită că în momentul de faţă. Instrucţiunea "Donum Vitae" spune următoarele: "Actul conjugal prin care soţii îşi manifestă reciproc dăruirea de sine. că pentru a rafina şi perfecţiona un dozaj de medicamente. Într-o acţiune pur tehnică obiectul constituit rămâne ontologic neomogen faţă de subiect. nu ar mai constitui o culpă morală provocarea deliberată a morţii lor? Altă raţiune care se propune pentru a risipi dubiile în această problemă este următoarea: respectiva pierdere de embrioni este un fapt temporar. Fecundarea obţinută în afara corpului soţilor rămâne de aceea. a părinţilor în legătura căsătoriei. Caracteristica iubirii conjugale este totalitatea şi plinătatea dăruirii celor două persoane. sau cum se obişnuieşte să se spună .le recunoaşte structura şi valoarea de fiinţe umane. Tocmai în corpul lor şi prin întermediul corpului lor soţii efectuează actul căsătoriei şi pot deveni tată şi mamă. iar asupra acestuia subiectul constructor are drept de proprietate şi de stăpânire. (61) Dar există şi o altă raţiune cu caracter etic care trebuie considerată şi pe care am menţionat-o deja în legătură cu inseminarea artificială. desigur. În constituirea caracterului conjugal. adică în calitate de "persoane") şi le deschide posibilitatea procreativă. Substituirea gestului corporal cu tehnica determină o reducere a actului conjugal. prin unirea nu doar biologică. când tehnicile vor fi îmbunătăţite se va reduce acest risc la indicele normal existent în cazul oricărui act terapeutic. Cine ar accepta acest criteriu în experimentarea farmacologică? Nu s-ar putea admite. disociază dimensiunea unitiv-afectivă a actului conjugal de dimensiunea procreativă şi fizică. cărora raţiunea . privată de semnificaţiile şi de valorile care se exprimă în limbajul corpului şi în uniunea persoanelor umane" (62) Deci un act de procreare lipsit de expresia corporală privează acest act nu de elementul biologic (care se recuperează "tehnologic" prin transferul gameţilor). În sensul acesta. În acţiunile de 119 . o declasare a lui la tipologia unui act tehnic. afectiv. să se facă experienţe pe om când aceste experienţe ar comporta un risc mortal de 80% (cifra procentuală a pierderii de embrioni prin FIVET) . Despărţirea momentului unitiv de cel procreativ echivalează cu ruperea unităţii de iubire şi de viaţă a actului conjugal.este vorba despre o fiinţă umană potenţială incapabilă încă de relaţie socială etc -. ci şi spirituală. Şi aici avem de a face cu un raţionament de tip eficientist. FIVET comportă o pierdere nejustificată de embrioni umani. În orice caz.

căci privează procrearea umană de demnitatea care îi este proprie şi conaturală. cum a subliniat Instrucţiunea Donum Vitae. acestea nu ar putea fi imputate naturii. 120 . se înţelege pentru ce actul de iubire conjugală este considerat în învăţătura Bisericii Catolice ca unicul loc demn al procreării umane.se citeşte în Enciclica Evangelium Vitae . Printre actele expresive sau limbajele corporale.rămâne iliceitatea morală a fecundării omogene in vitro: "dincolo de faptul că aceste tehnici de fecundare artificială . dar . cine împlineşte faza decisivă a procreării este un străin.comuniune şi comunicare. adică procedura FIVET omogenă. momentul fecundării . să se revină cu o aprofundare ulterioară: în cazul "fecundării" in vitro se introduce o cauzalitate parentală plurală şi străină cuplului. Pentru o necesară informare trebuie spus că deşi este clară poziţia Instrucţiunii "Donum Vitae". sau o echipă de străini. voinţa faptică şi gestaţia maternă. fecundare extraconjugală: conjugale rămân patrimoniul genetic. cât dezvoltarea succesivă a embrionului. în cazul FIV.este acţionat de un operator străin cuplului. anterioară fecundării. Din acest motiv.sunt inacceptabile din punct de vedere moral. şi în "cazul simplu".momentul culminant al unui proces ce cuprinde mai multe faze legate între ele. Termenii "concepţie" ("generare") şi "fecundare". încă de nedepăşit . În timp ce în tehnica IAO impropriu zisă medicul ginecolog îndeplineşte o acţiune subsidiară şi complementară. pentru care. aceste tehnici înregistrează înalte procentaje de insucces: aceasta priveşte nu atât fecundarea. cazul simplu nu este grevat de toată acea negativitate etică ce se întâlneşte în procrearea extraconjugală. Fecundarea extracorporală devine. iar aceasta rămâne în cadrul voinţei şi uniunii cuplului. Trebuie. proces constitutiv al noii fiinţe umane . de unde vine cererea şi în care se plasează copilul pe cale de a se naşte. în locul cuplului. Desigur. actul conjugal are caracteristica plinătăţii şi a totalităţii: a reduce procrearea la un factor tehnic înseamnă a stabili un raport de dominare "subiect producător-obiect produs" şi înseamnă a sărăci şi a degrada actul procreator în sens atât teologic cât şi antropologic. expus riscului de moarte în termene de timp în general foarte scurte". care să fie separată de posibilitatea oricărui compromis cu practica avortivă a distrugerii de embrioni (64) . unii moralişti catolici îngăduie încă "posibilitatea de a accepta" aşa zisul caz simplu .de fapt. din punctul de vedere al cauzei proxime şi al responsabilităţii imediate. cum este actul conjugal. subiectul se exprimă pe sine către un alt subiect. chiar şi numai parţial.chiar şi atunci când s-ar face totul pentru a evita moartea embrionului uman . dacă ar exista un schimb de spermă sau o eroare sau un risc. subliniază Instrucţiunea (65) . din moment ce disociază procrearea de contextul integral uman al actului conjugal. a cărui egalitate o respectă şi cu care este consimţită libera expresie. Odată stabilită această rezervă . Acest lucru este atât de adevărat încât. devin în cazul FIV termeni improprii pentru părinţi: în realitate. dar care în sine este suficient. globalitatea vieţii conjugale nu este suficientă pentru a asigura demnitatea procreării umane. Invers.ei reţin că unitatea dintre dimensiunea unitivă şi cea procreativă a FIV omogenă ar fi asigurată în acelaşi mod ca în cazul IAO impropriu zisă: unitatea ar fi dată de aşa zisul "context de iubire conjugală". învinuind biologii (63) . care se adaugă celui precedent. tehnica rămâne moralmente inacceptabilă. ci ar putea fi urmărite juridic. după părerea mea.

teolog catolic. bazate pe criterii de economie sanitară. Bockle. Abbagano: "În domeniul acesta. ştiinţa şi tehnica pot şi trebuie să corecteze şi să ajute procesele naturale. în afara moraliştilor catolici şi printre cei care privesc nu la instanţele etice. dacă nu ar fi aşa ar fi ilegală sau nonvalidă orice căsătorie nefertilă. ca în atâtea altele. Rămânând la tema juridică. că în privinţa acestui subiect apare una dintre contradicţiile cele mai vădite ale culturii contemporane: pe de o parte se propagă. atât într-un caz cât şi în altul. de exemplu. fiul nu ar fi considerat mai degrabă un "complement" şi "obiect" faţă de soţi. decât "subiect" care are o valoare proprie şi care trebuie dorit şi primit prin ceea ce reprezintă el însuşi şi pe căile planului de viaţă şi de iubire care trece prin familie. nu ar putea creşte copilul odată născut. iar pe de altă parte. este elementul cel mai preţios care trebuie apărat împotriva oricărei manipulări care îi ştirbeşte demnitatea" (68) În literatură au apărut deja consideraţii care trezesc perplexitate. scrie: "Nous sommes visiblement arrivés a un point ou nous pouvons plus qu'il ne nous est permis de faire et c'est pourquoi qu'il n'est nous permis de faire tous ce que nous pouvons" (70) Fecundarea artificială extracorporală heterogenă Dorind să examinăm ansamblul problemelor etice legate de tehnica FIVET heterogenă şi presupunând deja valide rezervele enunţate pentru cea omogenă. Iată ce scrie. dar este ştiut că punctul de vedere juridic poate să nu coincidă cu punctul de vedere moral şi de multe ori legea pozitivă umană şi legea morala contrastează (67). între soţi există doar un drept de a avea raporturi conjugale deschise procreării. nici remuşcări cu caracter etic. dar care sunt relevante din punct de vedere moral. prin intermediul tehnicii FIVET: este îndoielnic că. Semnale de alarmă au început să apară şi în mediul laical împotriva acestei tehnicizări a procreării umane. N. de asemenea. după cum am amintit la tema procreării. începând de la naştere. care ar fi propriu cuplului. dar aceştia nu se opresc nici măcar la FIVET omogenă. Trebuie adăugat. este revendicat cu orice preţ şi cu orice mijloc fiul. Omul este parte integrantă a acestei lumi şi viaţa lui. Calea adopţiei (care este considerată astăzi puţin practicabilă) ar fi mult mai accesibilă dacă fiii ar fi primiţi întotdeauna cu responsabilitate. Întreaga natură are astăzi nevoie de apărare împotriva contaminării şi a distorsiunilor masive pe care le provoacă abuzul tehnic. nu se poate vorbi despre "dreptul asupra fiului".Este ştiut că. (69) F. prin intermediul avortului şi al contracepţiei. tehnica FIVET omogenă este permisă chiar şi de legislaţiile mai rigoriste. ci la eficienţa rezultatelor. putem aborda consideraţiile în felul următor: 121 . veînind în întâmpinarea mamelor care ar dori să-şi întrerupă sarcina. dar nu trebuie să li se substituie cu artificii ce ar anula efectele pe care doar naturalul le poate garanta. sau oricum. Pe de altă parte. În realitate. mentalitatea anti-life. sau dacă ar exista şi posibilitatea unei "preadopţii legale". nu numai că nu există preocupări. trebuie să adăugăm că nu se poate apela la un "drept de a procrea". Din punct de vedere juridic.

psihologică şi juridică a fătului. Nu poate fi invocat conceptul de "dăruire" în sens de caritate-solidaritate. care au dat viaţă împreună fiului şi între ei a avut loc un raport de dăruire reciprocă. se stabileşte o diferenţiere între figura "părinţilor" şi figura soţilor: a fi părinţi nu echivalează în cazul acesta . când este vorba de gameţi. şi. În cazul adopţiei sarcina educativă este cea care e încredinţată altui cuplu. Desfacerea legăturii dintre viaţ conjugală şi procreaţie devine şi mai gravă şi complexă atunci când se asociază existenţei ca surrogate mother.sau echivalează doar parţial . după cum am arătat deja în cazul tehnicii IAE. Nu este valabilă comparaţia cu adopţia: ea nu provoacă o frângere a raportului matrimonial. ci de obicei în publicistică şi în mass media. ar trebui legitimată cu acelaşi principiu orice legătură adulterină şi extraconjugală. fără să privească în vreun fel angajamentele juridice dintre adulţi sau fără vreo legătură cu consangvinitatea" (72) Considerăm că această nouă încălcare a unităţii familiale trebuie să fie respinsă pe plan eticoraţional. Identitatea copiluluii conceput Pe planul acesta se observă consecinţe şi mai grave şi câteodată chiar stranii. -identitatea biologică. atunci când se realizează "dăruirea" spermei sau a ovulului. În cazul donării unui rinichi pentru un transplant sau donării de sânge pentru o transfuzie nu se încalcă unitatea nici nu se dă viaţă unei noi fiinţe umane. nu în literatura medicală sau medico-legală.-repercusiunile asupra unităţii matrimoniale şi conjugale. Acestea nu ar merita să fie luate în considerare dacă nu şi-ar găsi loc în literatură. -ipoteza eugeniei. ca şi cum ar fi vorba despre o donare de organe sau de sânge. Ţinând cont de faptul că fiecare dintre noi are dreptul de a şti al cui fiu este.cu a fi soţi. Dacă nu s-ar face această diferenţiere şi dacă ar trebui extins atât de mult conceptul de caritate şi de altruism. în plus. Repercusiunile asupra unităţii matrimoniale şi parentale E uşor de constatat că. o dată ce i se comunică 122 . copilul adoptat a avut doi părinţi mai mult sau mai puţin legitimi. fecundarea devine extracorporală Avem astfel o dublă încălcare a unităţii căsătoriei: este încălcată uniunea dintre dimensiunea unitivă şi dimensiunea procreativă a actului conjugal (71) şi astfel "conceptul de familie reprezintă doar un mod de interpretare şi de ordonare a unui ansamblu de relaţii. atunci când copilul pe cale de a se naşte are o identitate biologică diferită de cea socială . sau a amândorura. -consecinţele antrenării mamei surogat (surrogate mother). Structura unitară a căsătoriei este compromisă şi sfărâmată.

în mod teoretic s-ar putea obţine la o populaţie anume un număr de consangvini care nu ştiu că au o astfel de legătură între ei (75). dar acest fapt nu elimină dificultatea. lucru care nu are doar o relevanţă juridică. cu patrimoniu biologic al cuplului însuşi. să se instituie registre centralizate de unde să poată fi luate referinţe . acest fapt determină o dificultate de relaţie cu părinţii. recurgându-se nu la banca de spermă. această situaţie ar avea un procentaj scăzut nu schimbă judecata etică. care este ipoteza luată acum în considerare la nivel legislativ. să fie implantaţi în femei diverse. căsătoria între consangvini.subiectului. aceştia sunt implantaţi după moartea tatălui donator (în cazul fecundării omogene). unul din ei va fi virtual. Eventualele consecinţe de ordin sanitar ale fecundării in vitro heterogenă prin efectul congelării şi al fazelor succesive nu sunt încă previzibile şi va trebui să fie verificate în arcul de timp respectiv. când tatăl donator moare înainte de implant. după calculul probabilităţilor. În absenţa unei normative juridice aceste fapte sunt şi mai grave. de altfel. examinată de instanţele juridice şi în discuţiile referitoare la băncile de embrioni. originea sa. La acest punct se pot constata. întrucât "paternitatea" donatorului trebuie să rămână necunoscută . Cazul fiului adoptat de perechea homosexuală este atât de aberant în privinţa concepţiei parentale asupra procreării şi a structurii căsătoriei încât nu necesită alt comentariu pentru a-i releva non.chiar generice . după cum se ştie. cu tatăl virtual (74) . Întrucât din ejacularea unui singur bărbat ar putea fi fecundate multe ovule. evident. mărind riscul bolilor genetice. cazuri de căsătorii între consangvini. trebuie să adăugăm că în cazul perechii de homosexuali bărbaţi este nevoie..eticitatea. după cum am spus în capitolul referitor la manipulările genetice altele decât cele obţinute prin tehnica FIVET heterogenă. Este ştiut că din partea unor legislaţii se doreşte ca secretul asupra numelui donatorului să fie prescris. cum s-a întâmplat deja. sau embrionii devin orfani înainte de a fi implantaţi în uterul matern. (73) Această exigenţă şi acest drept sunt recunoscute şi la nivel juridic. cu greu va putea fi înregistrată . să se recurgă la surrogate mother. după ce sperma a fost deliberat prelevată în timpul maladiei care era prevăzută ca letală. ci la aceea de embrioni. sau după ce ajutorii. Trebuie menţionată şi altă eventualitate. după cum am spus deja în cazul tehnicii IAE. astfel încât majoritatea ţărilor care au legiferat în materie cer ca. care să fie şi sănătos dar să fie şi asemănător din punct de vedere somatic şi psihologic. Se realizează astfel aşa zişii "fii din lumea de dincolo". la eleminarea dificultăţilor nu ajută nici normele propuse în legătură cu alegerea donatorului. Faptul că. ci şi sanitară.în cazul în care fiul le cere. apoi embrionii obţinuţi astfel. sau când văduva doreşte un fiu din sperma soţului decedat. născut prin tehnica FIVET heterogenă. Stimularea eugeniei 123 . dispar datorită unui accident mortal şi măcar au lăsat o ereditate copilului pe cale de a se naşte. în timp ce două femei homosexuale ar putea obţine măcar ipotetic un fiu şi prin procedeul clonării.şi. Cazurile stranii şi aflate în cauză juridică apar atunci când. donatorul rămânând necunoscut. Ca o completare cu caracter tehnic. în respectul donatorilor.

prin observaţie şi diagnostic preimplant se caută printr-o tehnică deja în sine ilicită. printre care şi Premiul Nobel Müller. în care iubirea conjugală îşi pierde semnificaţia şi caracteristica sa de dăruire interpersonală.scrie Testart . Problema nu este nouă dacă ne gândim . prin "noi invenţii tehnice. şi în special inseminarea artificială heterogenă. un copil cât mai asemănător cu părintele social. constând în inseminarea artificială şi invenţii biologice accesorii" (78) . putere de care subiecţii afectaţi nu pot să se apere: "Ils este théoriquement . selectarea donatorilor.est un monument de racisme tranquille. dar şi a perfect child sau. Testart (76) . conţin şi alte finalităţi în afară de "terapia" infertilităţii: ne referim în special la finalitatea eugenistică. copilul de selecţionat. chiar dacă urmărind doar selectarea donatorului (eugenie de prim nivel). de o mişcare eugenistă condusă de englezul Galton. în lucrarea La sélection humaine (1919). Testart. spre sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea. Fecundarea in vitro. în care este deseori programat avortul. din moment ce este posibilă.că o asemenea metodă eugenică era propusă. În privinţa aceasta. oricum. în momentul în care instanţa eugenistică se afirmă.. Trebuie amintit că eugenetica negativă a apărut deja cu douăzeci de ani în urmă prin întrebuinţarea improprie şi selectivă a tehnicilor de diagnoză prenatală (postimplantatorie). după cum susţineau deja unii geneticieni. în schimb. există o logică internă conform căreia. acela aşa. Se înţelege cum. pe vremea când încă nu era urmărită prin tehnicile de procreare artificială: ". Acest tip de selectare a părinţilor a fost definit de Charles Richet (Premiul Nobel pentru Pace). aceasta fiind o modalitate selectivă ulterioară a noilor generaţii. urmărit nu prin selecţia donatorilor ci prin aceea a gameţilor şi a embrionilor şi cu succesiva eliminare a embrionilor care nu posedă caracteristicile cerute.zis pozitiv. prin băncile de spermă.possible d'obtenir un oeuf génétiquement 124 .cum aminteşte J. este depăşit deja orizontul aşa zisei "terapii" a infertilităţii şi se intră într-un fel de finalism ideologic pilotat de tehnologie. cu eventuala recurgere la tehnici de inginerie genetică dându-i astfel omului maxima putere asupra celorlalţi oameni. adică nu numai pentru subiecţii bolnavi de maladii ereditare dar şi pentru purtători. este extraordinar de clară deja citata lucrare a lui J. împreună cu alte metode.. Dar drumul spre eugenismul adevărat şi radical trebuia să treacă. "rasism liniştit". Selecţia celulelor-ou şi a embrionilor înainte de implantare ar putea privi optica eugenică negativă. ou la pensée dérive sans cesse d'un savoir biologique incontestable a une ideologie qu'on peut qualifier de totalitaire" (77) .Nu este greu de înţeles că unele tehnici de fecundare artificială. în procrearea artificială extracorporală. În timp ce în diagnoza prenatală selecţia reprezintă un abuz şi o deviaţie de la o tehnică licită în sine pentru alte finalităţi. dă posibiltatea acţionării şi la un al treilea nivel al eugeniei. Scopul acestei selectări era şi este acela de a da cuplului care îl solicită. nu numai fiul dorit. în schimb. Le desir du gene (70): ne aflăm la al doilea nivel al eugeniei. Odată cu fecundarea in vitro şi posibilitatea de a selecţiona celulele-ou înainte de fecundare şi embrionii prin tehnicile de diagnoză preimplant s-a înregistrat un nou impuls pentru instanţa eugenistică.

in vivo sau in vitro se constată şi un alt tip de selecţie a embrionilor efectuată prin raţiuni non calitative ci cantitative: scopul unei asemenea intervenţii "reductive" ar fi acela de a evita . care este astfel tratat ca un exemplar animal şi nu ca o persoană ce are dreptul de a-şi recunoaşte proprii părinţi şi de a se identifica. normal.făt faţă de relaţia doică. au dus la termen pe contul unor terţe. În cazul acestei practici a "uterului înlocuitor". juste apres la fécondation"(80) . Era cazul mamelor care.ar trebui să fie 125 .copil. aceea de "mamă surogat". nutriţia şi comunicarea vitală intrauterină (cu consecinţe şi la nivel psihic). a existat şi cazul "mamei închiriate". deseori ţinut sub tăcere. ci şi a fiului. plata stabilită . riscurile şi complicaţiile unei gravidităţi plurigene (fetal-reduction) Pentru a evita o "eroare" legată de tehnică se efectuează o fetal-reduction în uter. le primeşte de la altă persoană. realizată în timpul gestaţiei.modifié en incorporant de nouveaux genes (transgénese) soit dans l'oeuf lui-meme. O consecinţă a pluriovulaţiei induse farmacologic şi a plurifecundării . Mamele "surogat" Surrogate mothers au apărut cu nume şi prenume în reviste şi pe ecranele televizoarelor: femeile acestea. Unii chiar subliniau existenţa riscului exploatării uterului femeii şi o îndreptare către o nouă profesiune. este faptul că devine obiect al unui contract de vânzare-cumpărare nu doar uterul mamei ci şi .după cum am spus . deşi aveau proprii copii. o separare între elementele fizice. dar şi unitatea parentală. în acest gen de contracte de înlocuire. Instrucţiunea "Donum Vitae" consideră că este inacceptabilă din punct de vedere etic maternitatea "surogată" exact din aceleaşi raţiuni care conduc la respingerea fecundării artificiale heterogene: aceasta "este contrară unităţii căsătoriei şi demnităţii procreării persoanei umane" (82) Nu numai că este atacată unitatea conjugală. raportul strâns dintre părinţi şi copii: "aceasta instaurează în detrimentul familiilor. arătând că faptul în sine numai că este licit.mai ales . plătind sume de bani şi folosindu-se de intermedierea agenţiei. au acceptat această sarcină pentru a-i da un fiu propriei surori sterile. De fapt. a refuzat să-l mai dea simţindu-l ca fiindu-i propriu. de la mama înlocuitoare.copilul. dar e şi o manifestare de altruism. gestaţia embrionilor fecundaţi in vitro cu ovul şi spermă de la alte persoane (81). care totuşi ajunge să fie intim legată de fiu printr-o strânsă comunicare biologică. cu ei. întrerupând viaţa micilor şi inermilor embrioni. despre care din când în când auzim vorbinduse. Este determinată o manipulare a corporalităţii fiului care primeşte patrimoniul genetic de la două persoane. după ce a avut în gestaţie fiul comandat. în timp ce sângele. Toate acestea determină o serie de abuzuri nu doar în privinţa vieţii de căsătorie.dacă "obiectul" comerţului ar fi doar maternitatea gestantă . Credem că trebuie subliniată diferenţa de intensitate a relaţiei mamă "surogat" . Un aspect al problemei. psihice şi morale care o alcătuiesc" (83) Au existat unii care au dorit să compare maternitatea "surogat" cu doica.pentru mamă. care. cuplul care comandă copilul rămâne străin de mama de împrumut.

Invers . (87) Care este raţiunea justificării experimentelor pe embrioni? Raţiunile avansate sunt două: una este negarea caracterului uman al embrionului în această fază (se avansează în general afirmaţia că embrionul. la vânzarea-cumpărarea de copii . experimentul pe animale nu este omologabil întotdeauna. toate normativele existente. mai ales în privinţa codurilor genetice. la compatibilităţile imunologice. cel puţin până la formarea sistemului nervos. copilul este malformat. moment din care ar începe să de formeze linia embrională primitivă. şi embrionul ar fi încheiat faza de implantare.are prea puţine şanse să fie încredinţat cuplului care l-a "comandat". precum legea germană şi legea statului Victoria (Australia). trecând prin fecundarea in vitro. doar dacă mama care a dat naştere copilului doreşte în mod explicit să nu-l recunoască. Se conferă o limită de două săptămâni de dezvoltare. Printre altele. deci. dacă faptul acesta s-ar petrece în Italia. altfel incurabile. ca pe o "garanţie" a permanenţei copilului în uter. mai ales genetice. referindu-se mai ales la clonare.o parte a sumei este dată după naştere şi dacă. desemnează aceste tehnici cu termenul de "fecundare asexuală" (asexual fertilization). Alte normative. în cazul acesta.şi acesta este semnalul asupra faptului că încheierea contractului se petrece la consemnarea produsului şi. Fecundarea in vitro şi experimentele Cuprindem sub acest paragraf toate acele procedee experimentale care. ar trebui să fie înregistrată ca "mamă" cea din care se naşte copilul şi nu cea care a dat ovulul spre fecundare. ci reală: potenţială este doar 126 . cea care a "comandat" această gestaţie. copilul respectiv declarat adoptabil . e de considerat personalitate umană "potenţială". sub actualul regim juridic. la acţiunea medicamentelor etc. cu excepţia statului Arkansas (SUA). De ce să mai plăteşti întreaga sumă stabilită pentru un "produs" care nu satisface "cerinţa"? Considerând problematica etico-socială inerentă recurgerii la maternitatea "surogat".consemnată mamei purtătoare încă de la începutul sarcinii. sau pentru fecundarea interspecifică (85) . trebuie să spunem în primul rând că embrionul uman. deci este nevoie să se recurgă la acest tip de experimente. totuşi unele normative includ posibilitatea de a "fabrica" embrioni cu scop experimental (89) . Deşi aceste experimente sunt practicate pe embrioni supranumerari şi fetuşi obţinuţi din avortul spontan sau provocat (temă care va trebui să fie abordată separat). de exemplu. interzic contractele de înlocuire sau le consideră juridic non valide (84) . Se spune: fără experimente ştiinţa medicală nu progresează. perechea care l-a "comandat" nu îl mai vrea. Unii autori. aadică până la 21-22 de ore după fecundare. sunt acţionate cu intenţia de a se dobândi cunoştinţe privitoare la ADN-ul uman. din punct de vedere ontologic şi etic este o fiinţă umană individualizată şi nu potenţială. sau chiar cu scopul de a realiza verificări în vederea unor ulterioare combinaţii prin clonarea de celule embrionare. Dorind să clarificăm pe scurt aceste două motivaţii şi reluând concepte exprimate în alte capitole. cealaltă raţiune este de tip ştiinţific "terapeutic": experimente necesare pentru progresul ştiinţei şi vindecarea unor boli. consimt experimentarea până la singamie.

de fapt irealizabilă. într-adevăr.în cazurile acestea certitudine a morţii subiectului pe care se realizează experimentul. înţelegând-o aici şi pe cea a dobândirii de noi cunoştinţe ştiinţifice. demnitatea subiectului şi a familiei ar fi contrazise în modul cel mai vădit şi monstruos. care prevedeau moartea subiecţilor şi aceasta fără consimţământul lor. pentru implantul experimental al embrionului uman într-un uter de animal cu scopul de a studia reacţiile imunologice. obligaţia de a apăra viaţa umană devine fundamentală şi prioritară faţă de celelalte valori. sunt contrare demnităţii fiinţei umane proprie embrionului şi. sunt gândite ca o ipoteză şi pentru om (de exemplu. pentru că viaţa fizică este aceea prin care se pot realiza toate celelalte tipuri de valori. capră-oaie etc). Se pare că în Anglia a fost adresată o cerere Comitetului guvernamental. Dacă mai există dubii asupra conceptului filozofic de "personalitate". lezează dreptul oricărei persoane de a fi concepută şi de a se naşte în cadrul căsătoriei şi din căsătorie. de altfel. va continua şi după naştere. Doar în lagărele de concentrare naziste au fost acceptate şi adoptate experienţe "in vivo". chiar dacă este propusă de unii." (91) Evaluare etică a selectării sau prestabilirii sexului 127 . (89) Etica experimentării pe om are acest punct ferm şi de neînlocuit prin vreo raţiune de oportunitate sau utilitate. Fecundarea şi gestaţia interspecifică Se înţelege prin fecundare interspecifică sau hibridare posibilitatea de fecundare între gameţi umani şi gameţi animali. deja operate pe animale (cobai-iepure. să repetăm citatul din Chesterton: "Nebunul nu este cel care şi-a pierdut raţiunea. invers. în acelaşi timp. referitor la reglementarea experimentelor pe om.dezvoltarea. Asemenea obligaţie persistă chiar şi în cazul embrionilor supranumerari "în stare de abandon" sau consideraţi netransferibili în căile genitale ale femeii. sau de a fi întrebuinţate ca "rezervoare" de organe pentru transplant. inseminarea femelei cimpanzeu cu spermă umană). E cazul. rămâne însă interdicţia etică de a întrerupe acea viaţă care. care .. odată lăsată să crească. neplăcute.. când există o altă cifră procentuală . are în sine capacitatea reală de a se maturiza ca persoană umană. Omul valorează mai mult decât ştiinţa şi mai ales valorează mai mult decât aspiraţiile oamenilor de ştiinţă: asupra acestui punct se pronunţă explicit şi Codul de la Helsinki. Gestaţia interspecifică. Aceste tehnici. nebunul este cel care a pierdut totul în afară de raţiune" (90) Instrucţiunea "Donum Vitae" afirmă că: ". dar şi în legătură cu experimentarea în sine: identitatea umană. de a putea "produce" fiinţe subumane destinate unor munci repetitive. nu numai în ceea ce priveşte "viabilitatea" acestor embrioni. Tentativele sau proiectele de fecundare între gameţi umani şi animali şi de gestaţie de embrioni umani în utere animale. este posibilitatea de implant de embrioni ai unei specii în uterul animal al unei alte specii. Judecata etică este clar negativă. în eventualitatea. (88) Principiul terapeutic nu se poate aplica "in vivo".

Prin sintagma "prestabilire şi selecţie a sexului" sunt indicate acele procedee care le pot permite părinţilor să aleagă şi să stabilească sexul copiilor ce se vor naşte. (92) Problemele etice implicate sunt multe şi se referă îndeosebi la legitimitatea predeterminării înseşi a sexului de către părinţi şi deci la motivaţii; în plus trebuie să se pună întrebarea dacă astfel nu s-ar instaura un fel de ideologie "sexistă", care ar putea fi cultivată în mentalitatea socială şi exploatată chiar de puterea politică; în sfârşit, trebuie să ne punem întrebarea asupra consecinţelor în sensul unor disproporţii sociale în raportul bărbaţi/femei şi asupra consecinţelor de ordin sanitar ce derivă din folosirea unor tehnologii selective (de exemplu, cele microchirurgicale). În sfârşit, moralitatea metodelor variază după puterea lor de determinare, în funcţie de riscurile pentru embrion şi de caracterul lor de manipulator al patrimoniului genetic. Nu se pot emite judecăţi etice analitice definitive în lipsa unei validări a fiecărei metode în parte. Credem că putem oferi, însă, câteva orientări de natură etică, înţelese ca orientări maximale, referitor la finalitatea şi la mijloacele utilizate. Scopul terapeutic, relativ la prevenirea bolilor genetice legate de sex, presupusă validitatea etică a metodei întrebuinţate, apare cel mai legitim şi admisibil din punct de vedere etic, în virtutea principiului terapeutic considerat sub aspect preventiv. Oricum, nu ni se pare că -şi în acest caz - societatea ar putea, eventual, să le impună părinţilor alegerea sexului considerat ca nepurtătorul anomaliei genetice. Părinţii sunt responsabili asupra deciziei procreative şi asupra numărului copiilor; deci amestecul statului ar fi neîngăduit dacă ar comanda limitarea numărului de copii sau abţinerea de a procrea: nu trebuie să fie de competenţa statului determinarea sexului copiilor pe cale de a se naşte, nici chiar din motive eugenice. Statul poate propune, eventual, o educaţie sanitară, dar nu poate impune o selecţie a copiilor nenăscuţi. Se poate afirma că astăzi se observă mai puţin sensul superiorităţii unui sex asupra altuia - cu scop ideologic - în urma campaniilor de paritate şi de egală demnitate a bărbatului şi a femeii; dar pot apărea în anumite contexte sociale sau în situaţii de război impulsurile ideologice sau de apologie a unui sex preferat. În acest caz, ideologia dăunătoare la adresa respectului datorat persoanei umane, care are demnitate egală în cazul fiecărui individ în parte, indiferent de sex, va încuraja acţiunea electivă şi o va face dăunătoare la adresa valorilor morale. Cu atât mai grav ar apărea acest fapt atunci când ideologia ar fi condusă de puterea politică şi finanţată cu scopuri dominatoare de tip rasist. În privinţa finalităţii educative şi de echilibru familial, credem că existenţa în familie a fiilor de sex diferit pare a fi de mai mare utilitate educativă şi de mai mare echilibru psihologic. Dar nu trebuie ca aceasta să reprezinte o finalitate, evident, nepermisă. A dori un băiat după naşterea uneia sau mai multor fete, şi invers, ni se pare lipsit de orice vină, cu condiţia ca această dorinţă să se măsoare după necesităţile copiilor şi nu după gusturile şi dorinţele părinţilor şi ca aceştia să rămână deschişi oricum să primească noul fiu, indiferent care va fi sexul său şi fără respingeri de ordin psihologic sau avortiv. Cât priveşte finalitatea reglementării naşterilor, ni se pare că o justă reglementare a numărului de fii, conform principiului procreării responsabile, este admisibilă şi chiar investigaţiile asupra diversităţii copiilor din punct de vedere sexual; dar decisivă este absenţa 128

egoismului, şi în privinţa aceasta , motivul cel mai serios pentru limitarea naşterilor - care devine relevant - este alegerea mijloacelor. Sunt excluse finalităţile pur experimentale; evident, fiind vorba despre om, mai ales dacă acestea sunt supuse riscurilor.

Liceitatea metodelor şi a tehnicilor Acest capitol al problemei este mai greu şi mai complex. Sunt excluse, în orice caz, tehnicile care presupun suprimarea embrionilor sau a blastocistelor de sex nedorit, ca folosirea microchirurgiei şi a diagnozei preimplantatorii selective. Sunt excluse şi tehnicile de manipulare embrionară sau genetică, în absenţa unei finalităţi riguros terapeutice şi cu atât mai mult în prezenţa unor riscuri pentru viaţa embrionară. Trebuie excluse tehnicile caracterizate printr-un determinism tehnologic absolut. Consiliul Europei a înterzis în mod explicit prestabilirea sexului prin manipulări biologice şi această interdicţie este prezentă şi în Instrucţiunea"Donum Vitae", care consideră aceste tehnici "contrare demnităţii personale a fiinţei umane, integrităţii şi identităţii ei." (93) Licit este să se condiţioneze sexul copilului aşteptat, atunci când există motive valide, dar cu deschiderea de a primi copilul, indiferent de sexul lui. Ni se par deci acceptabile tehnicile care se bazează pe respectarea embrionului şi a persoanei soţilor, a relaţiei lor sexuale în demnitatea nu doar fizică, ci şi afectivă şi spirituală. Asemenea metode pot fi cele ce ţin cont de mediul biochimic potrivit, de fiziologia actului procreator, precum şi "metoda ovulaţiei". În concluzie, pentru că normalitatea este elementul care determină liceitatea scopurilor urmărite, precum şi a metodelor folosite, putem spune că este licită dorinţa de a stabili sexul dorit atunci când se întrebuinţează pentru aceasta mijloacele naturale care asigură condiţii favorabile actului conjugal; în plus, doar dacă alegerea este cerută de motive de ordin terapeutic, sau de echilibrul psiho-pedagogic al familiei; în sfârşit, cu condiţia ca o atare alegere să nu fie impusă din afara cuplului. Evaluarea morală Problema sterilizării voluntare, cu scopul de a obţine direct şi simplu infertilitatea, este diferită de celelalte tipuri de sterilizare, sterilizarea forţată şi sterilizarea terapeutică. Prima a fost condamnată nu numai de Biserica Catolică, ci şi de de simţul comun, pentru dubla raţiune a lezării integrităţii şi a ofensei aduse libertăţii persoanei. (94) Despre sterilizare ca pedeapsă pentru delict sexual rămâne doar amintirea istorică a unor excese penale, inumane. Sterilizarea terapeutică sau curativă, practicată de mult timp în spitale, nu ridică probleme deosebite din punct de vedere moral. Procedeul, motivat deseori de apariţia unor tumori sau de alte procese patologice care nu pot fi tratate decât prin extirparea organelor genitale, este licit, dar ca orice intervenţie chirurgicală ce comportă o amputare, el trebuie să se conformeze următoarelor condiţii: să fie subordonat binelui totalităţii organismului, să fie necesar pentru salvarea corpului, iar atare necesitate să nu poată fi atinsă altfel. De asemenea, necesitatea trebuie să fie actuală. (95) 129

Subliniem că raţiunile care susţin judecata morală asupra iliceităţii sterilizării forţate şi asupra liceităţii celei curative sunt evidente din punct de vedere etic: în primul caz este lezată, fără vreo necesitate curativă, integritatea persoanei fizice şi este agresată libertatea persoanei în privinţa unui drept fundamental şi inalienabil, şi anume, posibilitatea de a procrea în cadrul căsătoriei; în al doilea caz, salvarea organismului, conform principiului totalităţii binelui personal, este elementul care cere şi legitimează intervenţia, care în mod evident trebuie să fie oricum adusă la cunoştinţa pacientului pentru a avea consimţământul său. Principiul terapeutic sau al totalităţii va fi aprofundat mai departe. Problema etică se pune într-o manieră acută în privinţa sterilizării cu scop contraceptiv şi cu caracter voluntar, adică practicată cu consensul persoanei interesate. (97) Poziţia Magisteriului Bisericii catolice asupra acestui punct este foarte clară. Este suficient să cităm câteva documente dintre cele mai semnificative şi explicite: motivaţiile cuprinse sunt demne de atenţie chiar şi în lumina simplei raţiuni umane. În Enciclica Humanae Vitae, Paul al VI-lea afirmă: "În egală măsură trebuie exclusă - după cum a declarat de mai multe ori Magisteriul Bisericii - sterilizarea directă, atât perpetuă cât şi temporară, atât a bărbatului cât şi a femeii" (98) . Mai răspândit şi interesant şi pentru referinţele făcute în privinţa opiniilor unor teologi, este documentul Sfintei Congregaţii pentru Doctrina Credinţei despre Sterilizarea în spitalele catolice, document emis în 13 martie 1975, în care se afirmă textual: "Orice sterilizare care prin sine însăşi, adică prin propria natură şi condiţie, are unicul efect imediat a face facultatea procreatoare incapabilă de procreare, trebuie să fie considerată sterilizare directă, în sensul în care acest termen este înţeles în declaraţii ale magisteriului pontifical, în special de Pius al XII-lea. De aceea, chiar dacă există o bună intenţie din partea celor ale căror intervenţii sunt determinate de tratarea sau prevenirea unei boli fizice sau mintale previzibilă sau temută ca rezultat al gravidităţii, sterilizarea astfel făcută rămâne în continuare absolut interzisă conform doctrinei Bisericii. Şi într-adevăr, sterilizarea facultăţii (de procreare) este interzisă dintr-un motiv şi mai grav , pentru că produce o stare de sterilitate a persoanei aproape întotdeauna ireversibilă. Nu poate fi invocată nici o dispoziţie a autorităţii publice, care ar încerca să impună strerilizarea directă ca fiind necesară binelui comun, căci această sterilizare lezează demnitatea şi inviolabilitatea persoanei umane. În mod similar, nu poate fi nici măcar invocat, în acest caz, principiul totalităţii, în virtutea căruia sunt justificate intervenţii asupra organelor motivate de un bine superior al persoanei; sterilitatea în sine, într-adevăr, nu este orientată spre binele integral al persoanei, înţeles corect, "în observarea dreptei ordini a lucurilor şi a bunurilor", din moment ce este contrară binelui moral al persoanei, care este binele cel mai înalt, privând prevăzuta şi liber aleasa activitate sexuală de un element esenţial." (99) O sterilizare "contraceptivă", care a devenit instrument de control al naşterilor ("contracepţia, sterilizarea şi avortul trebuie cu siguranţă numărate printre cauzele care contribuie la determinarea situaţiilor de puternică scădere a natalităţii. Poate apărea uşor tentaţia de a recurge la aceleaşi metode şi atentate împotriva vieţii şi în situaţiile de "explozie demografică"" (100) ) este "rodul" din ce în ce mai evident al unei mentalităţi contrare vieţii şi care recurge "la contracepţie, sterilizare, avort şi chiar la eutanasie, ca semn de progres şi de cucerire a libertăţii..." (101) Inviolabilitatea persoanei şi a integrităţii sale fizice 130

la justificarea omicidului voluntar. sau se ajunge la o viziune imanentistă (omul patron al omului-statul patron al omului) şi atunci se deschide poarta nu numai sterilizării. chiar şi în faţa voinţei subiectului însuşi. consensul pacientului 131 . Această temelie este ontologică şi etică. sau raţiunea ultimă. cu alte cuvinte. ci şi dreptului la sinucidere. Intervenţia trebuie să satisfacă aceste condiţii: a. ilustrat de Predecesorul nostru Pius al XII-lea. pentru ce nu ar putea stăpâni la fel şi asupra celorlalţi? Poate că viaţa altuia trebuie să valoreze mai mult decât viaţa proprie şi să aibă o tutelă superioară? Şi a cui? După cum se vede. Unitotalitatea fiinţei umane Persoana este existenţă unificantă. Pe plan pur raţional acest principiu fundamental rezidă în faptul că persoana este valoarea primă şi transcendentă şi dacă acest fundament se destramă. ca referinţă esenţială. Şi atari limite nu pot fi determinate decât de respectul datorat integrităţii corpului uman şi funcţiilor sale naturale. se ajunge la totalul relativism pe care l-am amintit deja de mai multe ori. atât persoană particulară cât şi investit cu autoritate nu îi este permis să le încalce. trebuie să recunoaştem neapărat limitele de netrecut ale posibilităţii de dominare din partea omului asupra propriului corp şi funcţiuni ale sale. şi atunci valoarea fiinţei umane este absolută şi intangibilă. A se recunoaşte responsabili şi nu arbitri ai propriei persoane înseamnă a-i respecta exigenţele. dacă omul ar avea în mod arbitrar deplină stăpânire asupra lui însuşi. este o doctrină clară a Bisericii. Pentru ca principiul totalităţii să poată fi aplicat în mod legitim şi licit se cer unele condiţii esenţiale. integritatea. ca un stăpân despotic. Dorim să le amintim pentru că pe principiul totalităţii se întemeiază principiul derivat. dar şi a filozofiei sănătoase: reprezintă premiza ontologică şi etică a oricărei norme etice şi juridice. a acestei non disponibilităţi a persoanei umane constă în faptul că Omul este creatura lui Dumnezeu şi deci întreaga sa realitate personală este darul lui Dumnezeu. necesită ca ordinea morală să se adecveze ordinei ontologice: este ceea ce se înţelege atunci când se vorbeşte de legea naturală. dacă este desfiinţată. nu există alternative diferite: sau se acceptă o viziunea creaţionistă. ca scop şi dinamism structural.Principiul inviolabilităţii sau al non disponibilităţii persoanei. a avortului şi a oricărui tip de violenţă. Omul are faţă de sine o responsabilitate şi nu posesia sau autoposesia arbitrară. la eutanasie. conform principiului enunţat mai sus şi conform dreptei inteligenţe a "principiului totalităţii". Regăsim acest principiu în Humanae Vitae: "Aşadar. dacă nu dorim să expunem arbitrului oamenilor misiunea de a procrea viaţa. o pluralitate şi diversitate de facultăţi şi de expresii vitale. fiecare unitate face referire la pluralitate şi fiecare pluralitate cheamă în cauză unificarea. O atare structură implică deci o ierarhie a bunurilor personale. sau cel puţin personalistă asupra omului. cel numit terapeutic. potenţialităţile. subordonată întregului şi binelui suprem. limite care nici unui om. atunci se prăbuşeşte întreaga construcţie etică şi se prăbuşeşte temelia civilizaţiei umane. (102) Baza.

Sub mantaua posibilităţii de a opta. Exigenţa de a considera corpul în totalitatea persoanei trebuie înţeleasă nu în sens exclusiv (doar corpul). d. 132 . nu se poate vorbi despre binele integral al unei persoane atunci când persoana este satisfăcută în alegerile sale sociale şi utilitariste sau psihologice (chiar şi motivate). conform binelui etic şi medicopsihologic al persoanei. dat fiind că cele două finalităţi ale căsătoriei . acolo unde nici o raţiune curativă nu comportă suprimarea unei facultăţi care este fizică şi spirituală în acelaşi timp. se procedează la o slăbire etică şi ontologică a iubirii. necesitatea trebuie să fie actuală momentului intervenţiei e. sterilizarea. Se presupune de obicei că această dilemă nu admite o terţă cale. în sfârşit. de aceea nu există o raţiune motivată pentru a aboli facultatea procreativă. ci exerciţiul ei. trebuie să fie o intervenţie necesară. conform progreselor ştiinţei în domeniul "metodelor naturale".b. Se poate extirpa partea sănătoasă numai dacă ea este cauza reală a unei patologii. dar în dauna corporalităţii şi fără ca beneficiul să fie şi asupra corporalităţii. cauza nu trebuie văzută în funcţionarea organismului sănătos. intervenţia directă trebuie să fie asupra părţii bolnave pentru a o extirpa. binele totalităţii organismului. Dacă se doreşte amânarea gravidităţii. ci în sens inclusiv (şi corpul). deseori se ascunde subiectivismul şi. de exemplu fecunditatea şi unirea conjugală: pentru a o salva pe a doua ar fi necesar şi de consimţit să fie suprimată prima. care sunt adevărata "cauză" a sarcinii. ar necesita. persoana se deresponsabilizează. să se subordoneze binelui organismului însuşi asupra căruia se intervine. altfel imposibil de eliminat. ci în uzul neregulat al sexualităţii şi al actelor procreative.sunt: deschiderea către fecunditate şi uniunea afectivă a soţilor. Dacă de aici derivă o sterilizare. în al doilea rând. care. Nu este licit să se apeleze la principiul totalităţii atunci când sterilizarea este invocată pentru a preveni o sarcină. intervenţia contraceptivă sau. este astăzi calea cea mai practicabilă şi acreditată. deci să nu existe alternative valide. pe cale contraceptivă sau chiar prin sterilizare. Principiul invocat al globalităţii binelui personal înseamnă globalitatea bunăstării conjugale. în imposibilitatea de a practica această cale. a cărei adevărate cauze este doar libera activitate sexuală. în această opţionalitate nu este considerat binele etic superior. aceea a reglementării naturale a actului procreator. atunci când exerciţiul ei este dificil. (103) c. după astfel de autori. Astfel. trebuie adăugat că reglementarea "naturală". familiale şi sociale.legate într-o unitate . suprimarea voluntară a uneia sărăceşte şi distorsionează chiar şi semnificaţia celeilalte. În acest sens. din motive valide. chiar cu cele mai bune intenţii în privinţa unei înţelegeri atente a dificultăţilor conjugale. Principiile posibilităţii de opţiune şi globalităţii Principiul posibilităţii de opţiune este formulat de unii teologi ca alegere a unui rău minor sau a unui scop prevalent dintre două ipoteze care nu sunt practicabile simultan. în unele cazuri. Trebuie adăugat că dificultatea survenită în actul conjugal poate să nu fie facultatea de procreare. care constă în acceptarea şi promovarea ordinii ontologice a persoanei şi a totalităţii sale. aceasta trebuie să fie indirectă.

Cu atât mai mult când legitimează subiectivismul şi instrumentalizarea politică: etica îşi pierde fundamentul obiectiv. renale. pe de altă parte. conform ordinei morale a binelui. în consecinţă. al familiei şi al societăţii. Prima observaţie este că sterilizarea nu e singura cale pentru evitarea sarcinii: în afara continenţei. cazul violenţei sexuale (intra sau extraconjugală) (104) "Cazul limită" Pot exista situaţii cu caracter medical în care o nouă sarcină este absolut de nesfătuit şi comportă riscuri mari (grave patologii cardiace. 133 . ci trebuie să fie inclus în totalitatea binelui persoanei. sau mai degrabă. trebuie justificată sterilizarea ca extrema ratio. există astăzi posibilităţi legate de întrebuinţarea metodelor naturale de reglementare a fertilităţii. susţinută şi prin avort şi contracepţie. aceasta nu poate fi exercitată fără riscul unei sarcini care ar fi letală. precedente cezariene multiple). nu se poate lipsi de ordinea constitutivă reală a persoanei. astfel încât. Corpul nu poate să fie exclus. în absenţa bolii fizice. În al doilea rând. Este citat pasajul din Gaudium et Spes în care se subliniază că "acolo unde intimitatea vieţii conjugale este întreruptă.Extinderea principiului de globalitate la dimensiunea psihologică şi socială. ca şi curajul părinţilor de a mai accepta şi alţii" (105) Se concluzionează că dacă nu trebuie întreruptă intimitatea conjugală şi dacă. Să încercăm să elucidăm fiecare dintre aceste afirmaţii. cazul bolnavului mintal (în general femeia) care poate fi obiect de abuz sexual. principiul răului minor nu e aplicabil în acest caz atât pentru că nu există o dilemă de nerezolvat cât şi pentru că răul minor dacă totuşi poate fi tolerat atunci când este suferit. nu arareori fidelitatea poate fi pusă în primejdie iar binele copiilor poate fi compromis în sensul că educaţia lor este în pericol. devine un nonsens: globalitatea nu mai există atunci când se începe prin suprimarea dimensiunii fizice. În legătură cu aceasta se pot face două observaţii: sterilizarea nu este singura cale pentru a evita sarcina. el nu poate fi niciodată folosit ca un mijloc. nu se poate proceda la o intervenţie de natură chirurgicală care lezează fizicul. totalitatea binelui personal şi. aplicarea aici a principiului răului minor este arbitrară şi forţată. ci suntem chemaţi să stabilim o ordine a binelui fizic. Am precizat deci că termenul globalitate poate ascunde un echivoc sau un artificiu: globalitatea. Capitolul al V-lea A treia parte: Bioetica şi sterilizarea Corolare şi cazuri concrete de o deosebită gravitate Există cazuri concrete pe care le prezintă şi medicii datorită şi dramatismului şi soluţiilor dificile de natură etică : cazul în care se pune problema sterilizării sau abstinenţei totale între soţi ("cazul limită"). biologic şi afectiv. în armonie cu binele total şi suprem al persoanei. circulatorii.

Principiul legitimei apărări poate să comporte liceitatea daunei aduse agresorului. prin forţa principiului de legitimă apărare împotriva unei agresiuni nedrepte se reţine din partea unora ca fiind licit recursul la sterilizare. într-adevăr. cu consecinţa infertilităţii. este coerentă învăţătura Enciclicei cu privire la necesitatea de a menţine unite cele două finalităţi ale actului conjugal: cea unitivă şi cea procreativă. Raţiunea este şi în cazul acesta că nu ovarele sunt răspunzătoare de eventualele complicaţii. declară ilicit "actul conjugal impus celuilalt fără a privi la condiţiile şi la legitimele sale dorinţe" (108) În rest. se referă la exerciţiul liber şi conştient al sexualităţii (107) . care s-ar putea rezolva prin alte tipuri de intervenţie medicală. şi în sfârşit. În acest sens. se poate împiedica în mod licit procrearea unei noi vieţi" (109) În concluzie. Ne putem pune atunci întrebarea: acelaşi principiu poate autoriza o femeie să opteze să fie sterilizată. atunci când se constată simultan condiţii de violenţă fizică (sau incapacitate mintală de consens liber). cu violenţa sexuală şi în plus. căci partea bolnavă este cea care trebuie suprimată atunci când nu există alte modalităţi terapeutice iar infertilitatea este doar o consecinţă indirectă (voluntar indirect).Odată făcute aceste precizări. în consecinţă nici a încheia o căsătorie. căci în aceste cazuri nu facultatea de a procrea trebuie să fie suprimată ci exerciţiul activităţii procreative care trebuie reglementat. Prevederea unei sarcini dificile sau cu grad de risc (nefropatie. cardiopatie etc) nu este o raţiune suficientă pentru a lega trompele în timpul unei naşteri prin cezariană. mai târziu. Pius al XII-lea afirmă într-un discurs: "Atunci când purtătorul unei tare ereditare nu este capabil să se comporte în mod uman. pe de altă parte. Dar ce se poate spune despre cazurile în care procrearea este impusă cu forţa. deci să-şi procure ei înşişi un rău. atunci când definesc sterilizarea ca ilicită. Nu trebuie adoptat nici motivul cezarienelor multiple. necesitatea motivată de a nu procrea. Humanae Vitae. ci exercitarea activităţii procreative a cuplului în aceste condiţii de sănătate. Femeia bolnavă mintal şi cazul violenţei extra sau intraconjugale Tot ce s-a spus până acum priveşte contextul în care activitatea sexuală este liber aleasă şi prevăzută. Unii au propus. se dezvoltă riscul unei sarcini în mod grav contraindicată? Trebuie subliniat că înseşi documentele Magisteriului Bisericii. Nu este licită. În aceste cazuri de violenţă aspectul unitiv lipseşte. iar activitatea procreativă trebuie reglementată. Ceea ce poate autoriza extirparea uterului este starea lui de alterare patologică. sau atunci când. 134 . Inima şi rinichiul sunt cele ce trebuie să fie tratate. şi. la nr. Şi în acest caz nu uterul şi nu trompele sunt cauza patologiei. 11. Doar prezenţa unui uter lacerat sau bolnav sau devenit sursă de dureri şi tulburări grave poate justifica histerectomia. Cele spuse sunt valabile şi în cazul în care sterilizarea tubarică e cerută pentru a contrasta sindromul avortului repetat spontan (ARS) (106) . putem prezenta câteva aplicaţii concrete. a devenit incapabil de a revendica printr-un act liber dreptul dobândit printr-o căsătorie validă. extirparea ovarelor sănătoase pentru a preveni graviditatea femeilor care pot avea complicaţii cu rinichii sau cu inima. din raţiuni suficient de grave. căci în aceste cazuri s-ar legitima recursul la lege sau la întrebuinţarea forţei împotriva agresorului. nu ar exista nici o altă cale pentrdu a împiedica procrearea. recurgerea la sterilizare ca măsură preventivă. de asemena.

pentru o adecvată integrare socială ar comporta o mai mare angajare economică şi de resurse umane pentru punerea în practică a ajutoarelor medicale. asupra drepturilor handicapaţilor mintal. adică procrearea? Femeia lipsită de capacitate mentală. o modalitate pripită.. sau dacă acestea nu oferă garanţii de securitate (art. Curtea de Apel a Marii Britanii a autorizat o astfel de intervenţie asupra unei minore. într-adevăr. O asemenea tendinţă a fost confirmată de Rezoluţia A/3-023/92. care este subiectul abuzului sexual şi astfel este constrânsă să poarte o sarcină. afectată de un grav handicap mintal. fără consens valid . purtătoare de grav handicap psihic. relevează că în privinţa aceasta trebuie să fie consultaţi şi părinţii sau reprezentanţii legali . 7). psihoterapice. se consideră că unele mijloace contraceptive lipsite de liceitate morală. printre altele. într-adevăr. cere ca sterilizarea să poată fi efectuată doar la două săptămâni după intrarea în vigoare a deciziei şi ca pentru aceasta să trebuiască să fie aplicate tehnici medicale care pot permite revenirea la starea de fertilitate (art. în martie 1987. şi deci trebuie să fie sterilizat? Şi în baza căror criterii trebuie să se facă alegerea celor ce pot fi sterilizaţi şi a celor ce nu pot fi? Poate documentul 135 . După cum este ştiut. practicate. 6). Rezoluţia se pronunţă după cum urmează: "Parlamentul European. s-ar putea deduce că sterilizarea ar trebui să fie practicată pe scară largă. Judecătorul titular a atacat sentinţa şi a supus cazul Camerei Lorzilor care. ce se înţelege prin "sterilizarea să fie considerată "ultima ratio" când nu sunt disponibile alte mijloace sigure? Poate se înţelege că în loc să fie "ultima ratio" sterilizarea ar trebui să fie practicată foarte frecvent? Dacă. (110) Există. în aprilie 1987. decizia definitivă în privinţa sterilizării poate fi luată doar de autoritatea judiciară competentă. cunoscută sub numele de Janette. invers. acesta trebuie să fie interpelat în cadrul procedurii (art. ţară a cărei Curţi Constituţionale a respins în 1994 un recurs de neconstituţionalitate prezentat unei instanţe de primă mărime din Barcelona (113) împotriva articolului 428 din codul penal din 1989. de fiecare dată când într-un stat membru este prevăzută participarea unui reprezentant al interesului public (procuror) . fiind "ultima ratio". Într-adevăr. (112) Sterilizarea femeilor cu handicap mintal este acum posibilă şi în Spania. 8) Lectura acestor trei puncte trezeşte multe perplexităţi. în schimb. autoritatea judiciară a putut autoriza sterilizarea chiar şi a unei minore.pentru a împiedica nu violenţa ci rezultatul acesteia.referitor la drepturile civile. intervenţie considerată necesară pentru a feri minora de grave şi certe prejudicii psihofizice în caz de graviditate. În privinţa sterilizării.. în conformitate cu procedurile prevăzute de fiecare din statele membre. poate fi sterilizată? Şi la iniţiativa cui? Ne mai putem întreba şi dacă sterilizarea acestor persoane nu ar fi. a legitimat atare practică. familiale. aprobată de Parlamentul European la data de 16 septembrie 1992. cere ca sterilizarea indivizilor incapabili de înţelegere şi voinţă să poată fi efectuată doar în urma unui aprofundat examen din partea a cel puţin doi medici şi după elaborarea unui raport scris favorabil. din partea tribunalelor tendinţa de a autoriza sterilizarea în cazul subiecţilor handicapaţi mintal. ce vrea să spună punctul 7? Că medicii trebuie să certifice că individul este incapabil de înţelegere şi de voinţă. sigură şi puţin costisitoare de a face faţă condiţiilor care.. În consecinţă.nu sunt uşor de controlat în privinţa aplicării şi că în atari condiţii "garanţiile de siguranţă" sunt o himeră. De asemenea..cere ca sterilizarea să fie considerată "ultima ratio" şi să poată fi practicată doar atunci când nu sunt disponibile alte instrumente sau metode de control.

ar avea o demnitate minoră. În sfârşit. oricum. comportă sterilizarea forţată? În plus. Trebuie recunoscut că într-un asemenea caz sunt indicate reguli foarte restrictive.conform Rezoluţiei . Punctul 8 cere ca o astfel de sterilizare forţată să fie făcută cu maximum de grijă. aşteptânduse cel puţin două săptămâni de la data deciziei (nu este clar ce trebuie să se întâmple în aceste cincisprezece zile de reflecţie. ar fi o persoană de grad inferior faţă de cei sănătoşi şi deci ar putea suporta toate acestea! (114) În domeniul respectiv. condiţiile în care o sterilizare contraceptivă poate fi efectuată sau doar propusă. Din moment ce nu se poate asigura în toate cazurile reversibilitatea intervenţiei de sterilizare. CCNE recomandă o atenţie deosebită pentru a proteja drepturile şi interesele persoanelor a căror cerere de sterilizare este avansată de alţii. a intervenit recent şi Comité Consultatif National d'Ethique pour les Sciences de la Vie et de la Santé cu două "Avis": n. cu tehnici care permit mai uşor revenirea la fertilitate. să fie evaluate de cadrele sanitare. posibilitatea de a efectua o intervenţie reversibilă. de asemenea. Concluziile la care se ajunge în cele două documente pot fi rezumate astfel: 1. din 3 aprilie 1996 (115) . lăsând însă decizia ultimă pe seama autorităţii judiciare şi . interesul individului de a avea o activitate sexuală şi de a menţine sau nu fertilitatea. care trebuie să accepte cu docilitate ca alţii să-i decidă soarta. riscuri operatorii) şi să-şi exprime propriul consimţământ. Dar pentru ca acest lucru să se poată petrece. demonstrarea imposibilităţii de a recurge la alte practici contraceptive. poate permite sterilizarea handicapatului mintal. medici etc.doreşte doar să spună că trebuie individualizate unele boli psihice care. se cere existenţa altor condiţii: evaluarea riguroasă a stării de incapacitate. 4. oral sau scris. cu prudenţă.deci la cererea individului în domeniul sterilizării cu scopuri terapeutice.acolo unde este prevăzut . din 3 aprilie 1996 şi n. căi de autoapărare cu mai mult respect la adresa demnităţii umane. dar nimic nu e în ordine . nici nu se înţelege cine anume trebuie să reflecteze) şi. dar discutabile din punct de vedere etic. E necesar. după cum este prevăzut de Codul Civil francez (art. 2.chiar şi a unui reprezentant al interesului public (procurorul): totul pare la locul lui. este necesar ca cel ce o cere să fie informat asupra consecinţelor (risc de nereuşită. Faptul că aceste metode au succese slabe şi capricioase şi oricun necesită o a doua intervenţie chirurgicală cu o relativă anestezie are puţină importanţă: debilul psihic . Nu poate fi folosită sterilizarea cu scopuri contraceptive . avansând obiecţiuni de conştiinţă. spre deosebire de altele. deci fără consimţământul său. Aşadar. 16-3) 3. consimţământul în cunoştinţă de cauză. mai legitime. 136 . mai puţin crude. din moment ce nu vizează protejarea femeii cu handicap mintal faţă de eventualii agresori sexuali. faptul că şi printre moralişti se află persoane care consideră licită sterilizarea în aceste cazuri nu scuteşte de serioase dubii asupra eficienţei unei atari prevederi împotriva violenţei şi nu scuteşte de datoria de a căuta căi de apărare împotriva agresorului. Rezoluţia cere să fie consultaţi părinţii şi reprezentanţii legali. Trebuie. Trebuie ţinut cont de posibilitatea ca personalul sanitar să refuze să participe la intervenţiile de sterilizare. ceea ce. 49. Toţi îşi vor spune părerea în afară de cel interesat. în anumite condiţii. dacă este posibil. reversibilitate incertă. O asemenea decizie trebuie luată de un colegiu alcătuit din jurişti. 50.

şi a fost repetată cu ocazia celei de a zecea aniversări a Humanae Vitae. în normativa italiană. Să începem cu ultima. a cărei consecinţă a fost un număr de 13 milioane de indieni sterilizaţi. în 1976. în 1931 şi în 1940. din 31 decembrie 1930 şi apoi în mod repetat. condus de On. nu există aceeaşi unanimitate în privinţa sterilizării forţate pentru bolnavii mintali. Faţă de acest tip de sterilizare forţată există respingerea instinctivă a oamenilor şi tocmai din acest motiv se recurge la alte procedee legale pentru controlul demografic.reţinem că o lege împotriva violenţei sexuale poate fi la nivel social remediul cel mai educativ. Condamnarea a fost sancţionată în documentul final al Sinodului asupra Familiei din 1980. a fost condamnată de Pius al XI -lea în Casti Connubi. ci celei care îl suportă. pare absurd ca pentru a împiedica un abuz să se procure o daună fizică. se 137 .este privată o fiinţă umană de facultatea de a procrea şi intervenţia este făcută fără consimţământul ei . în 1973. prin decretele Sfântului Oficiu. prevalează convingerea inacceptabilităţii sterilizării fără consimţământul explicit al celui în cauză. cum se petrece deja în mai multe ţări în cazuri de gravitate deosebită. (118) Condamnarea unei asemenea legi este de natură intuitivă şi se bazează pe motivul că aceasta ofensează două drepturi fundamentale recunoscute nu numai de morala raţională dar şi de dreptul internaţional: dreptul la integritate fizică şi dreptul la libertatea fundamentală de a avea o familie şi de a procrea în mod responsabil. 12 septembrie 1958) Cu scopul controlului demografic s-a emis o legislaţie în India. 7 septembrie 1953. asistenţă asigurată chiar de angajaţi ai statului. Dintr-un studiu comparat. dezbaterea dintre specialiştii în etică rămâne deschisă şi trebuie arătat că şi printre cei ce nu sunt de inspiraţie catolică şi admit în general sterilizarea cu scop contraceptiv. Trebuie subliniată de asemenea. Lege şi sterilizare Raportul dintre lege şi sterilizare este abordat astăzi în diferite ipostaze: depenalizarea sterilizării voluntare. a existat şi o reacţie a Comitetului permanent. şi care în cazul handicapatului mintal este marcată deja prin deficienţa pe care o are. obligarea prin lege a sterilizării în anumite ipoteze.În afara legii civile. A fost practicată în Germania lui Hitler cu scop eugenic. care prevede o protecţie deosebită în caz de violenţă sexuală asupra femeii handicapate. Paul al VI-lea se pronunţa în acelaşi sens cu ocazia "Conferinţei Mondiale asupra Populaţiei" care a avut loc la Bucureşti. Barbara Schmidbauer din partea Parlamentului European. Aceasta este poziţia actuală . Dacă este respinsă totuşi ideea sterilizării forţate în scopul controlării naşterilor. (116) Acceptând deci că sterilizarea unei femei cu handicap este un act de două ori ilicit . o reprezintă asistenţa acordată persoanei infirme. Procrearea rămâne o responsabilitate a soţilor. Pe de altă parte. condiţia pe care o pun în aceste cazuri chiar şi moraliştii favorabili sterilizării: adică să nu existe alt mijloc adecvat de a împiedica violenţa. Reacţia episcopilor indieni a fost făcută publică şi semnată de cardinalul Pichachy (19 martie 1976). (117) Adevărata soluţie în apărarea persoanei handicapate mintal împotriva abuzurilor sexuale şi a sarcinii rezultate. şi nu persoanei care comite abuzul. condamnare reluată de Pius al XII-lea în diferite discursuri (29 octombrie 1951. legalizarea sterilizării voluntare.

138 . care legitimează de fapt o vătămare reală la adresa integrităţii persoanei umane şi a facultăţii procreative a familiei. În eventuala şi nu imposibila aprobare a unei legi. înainte ca ea să fie formulată şi aprobbată. 582-583 (leziuni personale dureroase) a Codului Penal şi art. În Italia. fără sterilizare trebuie să existe pericolul unei sarcini. le revine datoria de a se opune unei asemenea legi cu toate mijloacele legalmente admise. a personalului paramedical şi a colaboratorilor. 1095.evidenţiază că există . în art. cu consimţământul prealabil al tutorelui (119) . în mod analog cu cazul avortului. Depenalizarea sterilizării voluntare este deja operativă în multe ţări. Cetăţenilor. În privinţa aceasta. de altfel. deşi din partea juriştilor serioşi este invocată validitatea încă în vigoare a art. nu mai sunt în măsură să intervină asupra sterilizării voluntare. Spitalele catolice vor fi în mod evident obligate de morala religioasă să se abţină şi să se opună acestei practici.consensul de a se proceda la sterilizarea forţată a bolnavilor mintal. pecum şi art. e calificată din punct de vedere obiectiv şi moral ca inechitabilă şi menită să pervertească ordinea morală. în urma acestei sarcini trebuie să fie previzibil periclitată viaţa sau integritatea sănătăţii fizice şi psihice a gestantei. Cine aplică o asemenea lege îi împărtăşeşte în conştiinţă violenţa şi inechitatea. este în asentimentul grupărilor şi asociaţiilor pro-sterilizare şi a propagandei lor şi pregăteşte terenul pentru legalizarea autentică. dă unele indicaţii asupra felului în care se poate face sterilizarea debililor mintali: asistatul trebuie să fie incapabil de voinţă durabilă. după citata sentinţă a Curţii Supreme de Casaţie. credincioşi sau nu.în fiecare stat. (120) Practic însă. va trebui invocată obiecţia de conştiinţă din partea medicilor. se va declanşa din nou un moment de ciocnire între spitale şi lumea medicală. sunt foarte clare indicaţiile conţinute în proiectul Codului Civil al Germaniei care. 2 şi 32 din Constituţie. Este evident că o atare lege. Depenalizarea. nici un alt contraceptiv să nu fie adecvat. (121) În ipoteza că legea riscă să obţină majoritate consensuală. Ea este urmărită ca formă eficientă de control al natalităţii şi sterilizarea voluntară este astăzi revendicată ca prestaţie gratuită. ea este operativă după căderea articolului 552 din Codul Penal. Tribunalele. 50 al aceluiaşi Cod.

prizonieri). prin aceasta. a cunoaşterii pentru bucuria de a contempla realitatea. (4) Observaţiile acestea urmăresc doar să sublinieze că pe măsură ce creşte nevoia de dominaremanipulare inserată chiar în cunoaşterea ştiinţifică. îndreptată spre înţelegerea lumii cu scopul declarat de a o domina. Aceasta ar contrasta cu "raţiunea obiectivă". Acest fapt atingând astăzi frontierele ingineriei genetice a indus o posibilitate de "variaţie" a naturii care a ridicat probleme filozofice şi etice de mare amploare cu importante consecinţe. decât acelea care sunt provocate de manipularea biologică. cu ce finalitate (terapeutică sau nu). că a cunoaşte şi a stăpâni lumea sunt activităţi care pot să răspundă chiar 139 . devine mai mare impulsul experimentării. asupra căror subiecte (bolnavi. a subiectului şi a condiţiilor experimentului. fetuşi. consens pe baza informării prealabile sau prin presupunere) se realizează experimentul. Această extindere şi intensificare a experimentului a instaurat o posibilitate enormă de dominare şi manipulare din partea omului. în timp ce societatea de azi manipulează chiar şi cultura umană şi. într-adevăr. o fază a cunoaşterii "experimentale" şi chiar a cuceririlor tehnicii. a metodelor şi a mijloacelor. prezentă şi ea. (3) O ultimă observaţie se cuvine a fi făcută în orientarea introductivă a temei noastre: atunci când se vorbeşte despre manipulare experimentală a fiinţei vii şi în particular a omului există tendinţa de a se gândi doar la manipularea naturii biologice. Ştiinţele empirice şi ştiinţele nonempirice se diferenţiază între ele tocmai prin această frontieră a experimentului. O problemă importantă este definirea scopului. ci către o terapie menită spre redobândirea sănătăţii omului. În domeniul ştiinţei în general şi în cel al cercetării ştiinţifice. care este pătrunsă de finalitatea teoretică.Capitolul al VI-lea Prima parte: Bioetica şi experimentul asupra omului Experimentul clinic cu medicamente Experimentul este necesar Ştiinţa experimentală nu poate depăşi. chiar prin ceea ce ni se confirmă în primele pagini ale Bibliei. Experimentul este. mai ales a omului de ştiinţă . Toate acestea nu trebuie să ne facă să uităm latura pozitivă. dimensiunea cognitivă şi cea utilitaristă sunt prezente şi interdependente: este limpede că totuşi tendinţa de dominare este prezentă şi într-un domeniu şi în celălalt şi poate contribui la pervertirea finalităţilor. în ce condiţii (liber consimţite. (1) În afară de aceasta. a experimentului îndreptat nu spre manipularea negativă şi instrumentală. a capacităţii sale integrale de muncă şi a puterii de a stabili contacte sociale. dezvoltată odată cu ştiinţa experimentală şi cu tehnologia. dar rămâne adevărat.pe seama a însăşi naturii umane. potenţialul experimental s-a dezvoltat enorm odată cu perfecţionarea şi progresele tehnologiei. care se bazează pe această cunoaştere. introduce multe schimbări nu întotdeauna pozitive. proprie filozofiei clasice medievale. poate chiar şi mai grave. dintr-o exigenţă epistemologică intrinsecă. Unii au recunoscut în dorinţa de manipulare-dominare a naturii caracteristica epocii moderne şi chiar una din cauzele declinului său etic. Se vorbeşte despre o "raţiune subiectivă" (2). este o "cunoaştere" care devine "putere". faza experimentală.

care este omul însuşi. la rândul său. chiar dacă provine dintr-o procedură de laborator . Chiar şi pentru această experienţă necesară. pe măsură ce experimentul şi-a ocupat locul său intrinsec în ştiinţa medicală şi a trecut cu bine examenul de propulsor spre cunoştinţe ulterioare. astfel.. Această "noutate" sau "non cunoaştere" poate fi absolută sau 140 . din punct de vedere tecnic şi etic va fi nevoie de o ucenicie pe baza căreia. în ultimă analiză îşi îndeplineşte itinerariul de validare prin experimentarea pe destinatarul ultim. între tehnologie şi viaţa umană. pe măsură ce şi-a pierdut caracteril magic-subiectiv şi şi-a asumat valoarea sa reală de agent biochimic menit să influenţeze mecanismele structurii moleculare a subiectului şi funcţionarea organismului. raportul dintre subiectul experimentator şi subiectul asupra căruia se realizează experimentul s-a definit din ce în ce mai bine. Chiar medicina "hipocratică" a stabilit o limită etică şi obiectivă pentru experimentul medical. prin perfecţionarea măiestriei să se reducă riscurile faţă de viaţa persoanei operate. În acest ultim sens a experimenta înseamnă a supune verificării. Dar semnificaţia care se dă cuvântului respectiv în câmpul medicinei şi în particular al cercetării farmaceutice este semnificaţia "obiectivă". în particular. imediată sau îndepărtată (6) . orice dominare a lumii va putea servi omului sau aservi omul.planului şi voinţei Creatorului (5) .căreia i se cunosc de obicei modalităţile şi rezultatele . A experimenta poate avea o semnificaţie "subiectivă" în sensul că subiectul repetând o acţiune . după cum se întâmplă atunci când un chirurg tânăr realizează prima oară o intervenţie. Experimentarea farmacologică. prin implicarea directă procedee sau mijloace (medicamente) care sunt noi. de ştiinţă teoretică . Chiar şi acest tip de experimentare poate avea aplicaţii în medicină.începe să stăpânească un exerciţiu pe care înainte nu îl poseda: în cazul acesta experimentul este egal cu o învăţare. a devenit din ce în ce mai dependent de verificarea experimentală înainte de a fi utilizat şi administrat.şi din experiment pe animale. sau sunt acceptate dar nu li se cunoaşte consecinţa directă sau indirectă. Capitolul al VI-lea Prima parte: Bioetica şi experimentul asupra omului Experimentul clinic cu medicamente Semnificaţia tehnică a experimentării farmacologice Semnificaţia cuvântului experimentare nu este întotdeauna univoc înţeleasă: de aceea trebuie să-i precizăm elementele de conţinut legate de tema noastră. pe care până acum o studiase doar din punct de vedere teoretic sau o văzuse realizată de alţii. în funcţie de etica ce va fi inclusă în procesul respectiv şi în finalitatea ştiinţei şi a puterii pe care o exercită omul. Din cele arătate mai sus rezultă încă o dată rolul esenţial al eticii ca dimensiune de echilibru între natură şi persoană. Medicamentul. prin intermediul cunoscutului aforism: primum non nocere (în primul rând să nu dăunăm).Orice cunoaştere va conduce la bine sau la rău.precedată.

care este împărţită în două categorii: aceea care consideră experimentele pe animale . patologice. raportată la ediţia din 1991. de exemplu. (9) Fazele experimentului farmacologic asupra omului au fost descrise în diferite feluri. lumea animală nu trebuie considerată ca un simplu joc sau mijloc de exprimare a puterii fără un motiv adevărat referitor la beneficiul rezultat în folosul omului şi fără a respecta echilibrul dintre specii. Etica personalistă nu situează toate fiinţele pe acelaşi plan. dacă se utilizează . "transcendenţă". În cele ce urmează vom cita integral clasificarea. sau a cărnii animale pentru alimentaţie. farmacologice chiar şi prin asociere. sau "mijlocul" poate fi reţinut. Printre multele probleme care preocupă epoca noastră.în măsura posibilului . Fazele precedente de studiu şi experimentare în laborator asupra animalelor au. datele acestor experimente pe animale pot fi extinse cu mare aproximaţie şi asupra omului. dar neutilizabil în totalitate fără verificări mai riguroase. frontiere care se numesc "spirit". dacă finalitatea este o autentică bunăstare a fiinţei umane. de aceea. cea a experimentului pe animale suscită cu adevărat un viu interes din partea opiniei publice. Din partea centrelor de cercetare favorabile experimentării pe animale se afirmă că toate descoperirile ştiinţifice fundamentale care au permis vindecarea şi combaterea multor maladii ale omului au fost posibile datorită unor experimente preliminare pe animale şi că datorită cunoştinţelor asupra evoluţiei lor. De aceea.în particular vivisecţia. Evident. un medicament destinat omului nu va putea fi validat şi controlat din punct de vedere ştiinţific până nu va folosit şi experimentat asupra omului însuşi. Poate fi deci acceptabil ca pentru adevăratul bine al făpturii umane să se utilizeze un organism inferior. interferenţă şi incompatibilitate faţă de alte medicamente) în organismul căruia îi este destinat. atunci experimentarea poate şi trebuie să fie acceptată din punct de vedere etic. un caracter pregătitor. inumane şi deci inacceptabile. şi aceea care reţine ca indispensabilă utilizarea animalelor pentru cercetare. o dezbatere asupra admisibilităţii folosirii lânii oilor pentru protejarea conrtra frigului. "persoană". omul nu poate fi redus la denumirea de "animal superior". Aşadar. de absolută cruzime. În scopul acesta este cazul să facem câteva precizări în privinţa experimentării pe animale. dar nu fără o reglementare precisă şi cu evitarea oricărui tip de cruzime.parţială. simultane sau ulterioare (fiziologice. dar în adevărul fiecărei făpturi respectă adevărul ierarhiei lumii infraumane în raport cu omul şi cu binele său "adevărat".toate mijloacele analgezice şi anestezice care evită cruzimea inutilă faţă de animale. a Normelor pentru 141 . necesar dar nu definitiv nici ultimativ. nici nu se poate afirma că animalul ar avea demnitate asemănătoare omului . (7) Pentru că validitatea unui medicament poate fi confirmată doar în raport cu impactul său asupra cauzelor preexistente. (8) Reţinem că există anumite frontiere care despart omul de restul fiinţelor vii. după cum nimeni nu găseşte necesar să repropună. dacă nu există alternative viabile faţă de folosirea animalelor în experimente.

de exemplu. chiar dacă există nu vor fi semnificative din punct de vedere statistic. în cazul studiilor pe termen lung asupra siguranţei. în privinţa aceasta. conform unei scheme comparative (de exemplu controlat cu placebo). doar fazele respective. pe baza finalităţilor referitoare la dezvoltarea în plan clinic a produselor medicale. chiar dacă asupra definirii acestei faze nu există acord total. noi mijloace de administrare sau noi asocieri sunt considerate studii asupra unor noi produse medicale". similare sau cele descrise mai sus pentru studiile pre-marketing. Desfăşurarea şi caracteristicile celor mai frecvente reacţii adverse trebuie să fie investigate şi este necesar să se exmineze caracteristicile specifice ale produsului (ex. dar alte proiecte pot fi acceptabile. Nu pot fi trasate delimitări precise între fiecare fază şi există. În general condiţiile studiilor vor trebui să fie cât mai apropiate de condiţiile normale de întrebuinţare. factori care induc reacţii diferite. Studiile terapeutice pilot. Aici. Faza I. studiile clinice pentru a investiga. în faze: de la I la IV. farmacovigilenţa su evaluarea valorii terapeutice). Această fază mai are scopul de a determina un interval adecvat pentru doze şi/sau scheme terapeutice şi (dacă este posibil) de a identifica raportul doză/răspuns. opinii discordante asupra detaliilor şi asupra metodologiei. conduse asupra omului. Farza III. noi indicaţii. Scopul este acela de a furniza o evaluare preliminară asupra siguranţei şi un prim profil farmacocinetic şi farmacodinamic al principiului activ asupra omului. După caz. precum. Studiile asupra unor grupe de pacienţi mai numeroase (şi dacă este posibil diversificate) cu scopul de a determina raportul siguranţă/eficienţă pe termen scurt sau lung ale formulelor principiului activ. cu scopul de a furniza cele mai bune premize pentru a planifica studii terapeutice mai extinse. Programul experimental ar trebui să fie "orb" . Scopul este de a demonstra acţiunea unui principiu activ şi de a-i evalua siguranţa pe termen scurt asupra pacienţilor afectaţi de o maladie sau de o condiţie clinică pentru care este propus respectivul principiu activ. Faza IV Studiile conduse după comercializarea produsului (produselor) medical (e). precum vârsta etc).Buna Practică Clinică (Good Clinical Practice sau GCP). Studiile din faza a IV-a sunt conduse pe baza informaţiilor conţinute în referatul asupra caracteristicilor produsului pentru autorizaţia de comercializare (de exemplu. Primele studii asupra unui nou principiu activ. în general. Experimentul este de fapt încheiat atunci când datele ce trebuiesc cunoscute asupra tuturor aspectelor citate mai sus au atins nivelul în care diferenţele dintre rezultatele pe termen lung şi pe termen scurt. de exemplu. adesea asupra unor voluntari sănătoşi. pecum şi de a-i evalua valoarea terapeutică absolută şi relativă. în continuare. Studiile sunt conduse pe un număr limitat de subiecţi şi deseori în stadiu mai avansat. 142 . emise de Comunitatea Economică Europeană (CEE) "Studiile clinice sunt clasificate. studiile din faza a IV-a necesită condiţii experimentale (care includ cel puţin un protocol). Faza a II-a . vor fi definite. După ce un produs a fost lansat pe piaţă. Interacţiuni relevante din punct de vedere clinic între medicamente.

sau mai binezis însuşirea datelor referitoare la proprietăţile. şi experimentare clinică pură. Aceste cazuistici diferite au avut istoria lor şi au provocat chiar legislaţii şi pronunţări publice asupra cărora este oportun să ne referim pe scurt. dozele şi modalităţile de folosire. Ţinând cont de raportul dintre încredere şi competenţă. începe experimentarea "subiectivă" . având în vedere că factorul de risc este elementul "discriminant". medicul şi filozoful evreu Moise Maimonide. că poziţia şi gradul de responsabilitate etică şi juridică ale celui ce dezvoltă experimentul pentru prima validare a produsului farmaceutic sunt mult diferite faţă de poziţia şi gradul de responsabilitate al celui ce prescrie un produs farmaceutic de uz deja generalizat. 143 . Trecerea la experimentarea pe om trebuie precedată şi motivată de strângerea tuturor elementelor posibile de siguranţă tecnică. făcută cu simplul scop de a descoperi dinamica medicamentului (sau chiar a unei tehnici chirurgicale). pe experimentatorul însuşi. Problema etică se pune tocmai în acest moment şi constă în stabilirea valorilor în cauză şi a condiţiilor pentru a înfrunta cu risc minim diferitele faze ale experimentării. pentru a studia mecanismul digestiei a ingerat în mod repetat tuburi conţinând mâncăruri diferit preparate. responsabilitatea este similară cu aceea a tuturor celorlalte activităţi profesionale şi terapeutice. care şi-a injectat spirochetul ce cauzează sifilisul. faza aceasta nu prezintă dificultăţi de natură să ceară ca fiecare medic să reparcurgă itinerariul experimental parcurs de către cel ce a condus experimentul de validare. trecerea la om reprezintă întotdeauna o noutate şi comportă în mod inevitabil un anume risc la adresa subiectului uman. În cazul aplicării pe bolnav apare de asemenea distincţia între experimentare cu scop terapeutic. care a ingerat bacili de holeră. Lazzaro Spallanzani care în aceiaşi ani. pe animale. trebuie să precizăm alte câteva distincţii fundamentale. Pe de altă parte. Lindermann. Desgenettes. pe deţinuţi sau prizonieri şi pe condamnaţi la moarte.Odată încheiată faza experimentală "obiectivă" a produsului farmaceutic. atât cât pot fi prevăzute în laborator. va trebui să se facă distincţia între experiment pe persoane bolnave şi pe voluntari sănătoşi. Este clar deci. II. Încă din sec. adică cu scopul de a vindeca pacientul respectiv. praxis şi legislaţie (11) Experimentarea asupra experimentatorului însuşi. astfel încât trecerea la om să fie lipsită de riscuri. Pettenkoffer. care şi-a inoculat conţinutul unei mari pustule de ciumă. Nivelul de responsabilitate etico-juridică ce va fi examinat acum este al celui ce realizează experimentarea cu caracter de inovaţie. Prima distincţie pe care trebuie să o facem este cea deja subliniată între experimentul de laborator. diferite episoade: cel cu Eusebio Valli care şi-a injectat un amestec de puroi variolic. (10) În domeniul experimentării umane. Este amintit cateterul cardiac experimentat pentru prima oară pe sine de către tânărul medic Werner Forssman. Istorie. În acest al doilea caz. Dar înainte de a pătrunde în contextul juridic şi etic. Se amintesc în epoca mai apropiată de noi. îşi instruia elevii să experimenteze şi pe ei înşişi eficienţa medicamentele disponibile atunci. dintre profesionişti şi de documentarea referitoare la produsul însuşi. şi pe om. în 1800.

C. primul experiment clinic asupra persoanelor conştiente este foarte cunoscuta primă tentativă de vaccinare antivariolică din partea dr. gaze. cu titlul "Recomandări pentru orientarea medicilor în cercetarea clinică". hormoni etc. Experimente asupra condamnaţilor la moarte. mai întâi. cu vigoarea normativă proprie fiecăruia din aceste acte. asupra blenoragiei etc pe voluntari rămaşi anonimi. conform actelor procesului de la Nürenberg. Pe de altă parte. În urma crimelor perpetrate de medicii nazişti chiar şi prin experimente asupra omului conduse împotriva celor mai elementare norme de respect al demnităţii individuale. dar se ştie că şi în timpuri recente tot asupra condamnaţilor. Declaraţia de la Helsinki . medic din secolul V î.goi sau îmbrăcaţi la temperaturi polare produse în mod artificial. Multe experienţe au fost conduse în scopul cercetării asupra sifilisului. prescrie ca experimentul asupra omului să fie precedat de experimentul de laborator. Un elev al profesorului Danis acceptă să se supună unei transfuzii de sânge de miel. desfăşurată la Tokio în 1975. aşadar forţa normativă este de natură deontologică. totuşi cu speranţa comutării pedepsei. Chiar şi arsurile cu iperită au fost experimentate în lagărele de prizonieri de către germani. pentru a studia anatomia şi fiziologia corpului. la sfârşitul sec. din cele menţionate. efectua viviseţii asupra fiinţelor umane condamnate la moarte. efectuate pe deţinuţi supuşi . să-i adoarmă). amintim textele cele mai importante. Totul era motivat de o presupusă supremaţie a ştiinţei. Acest document a reprezentat baza de pornire pentru orice altă elaborare a unor directive specifice.Organul emitent este Asociaţia Medicală Mondială. nervi. ruşi.. Se aminteşte. La nivel internaţional. Leonardo Fioravanti studiază contagiunea şi simptomele ciumei asupra condamnaţilor la moarte. pretinde o proporţionalitate între scopul şi riscul cercetării. au fost executate pentru a studia efectele congelării. la Hong Kong în septembrie 1989 de cea de a 41-a Adunare şi. Se înţelege. (pe care încearcă. În lagărele de concentrare naziste pe prizonieri. de presupuse seruri anticancer. experimentul să fie condus de o persoană pregătită din punct de vedere ştiinţific şi sub supravegherea unei sau unor alte persoane competente în medicină. de exemplu. au putut determina apariţia unor normative în domeniul internaţional şi naţional. (12) Prizonieri evrei. muşchi. cercetătorii farmacologi şi asociaţii lor erau deseori cei ce se ofereau pentru experimente farmacologice. cu autorizaţia autorităţii publice. injectare de vaccinuri. cere de asemenea evaluarea prealabilă între riscuri şi avantaje pentru subiectul 144 . revizuită şi completată de cea de a 29-a Adunare a respectivei Asociaţii. au fost supuşi unor experimente crude cu medicamente. Codul de la Nürenberg. experimente mortale au fost efectuate cu camere de depresurizare pentru a studia efectele zborului la mare înălţime. a fost elaborat în 1947 un document prin care s-au formulat limite explicite pentru orice intervenţie experimentală asupra fiinţelor umane. În Occident. XVIII. italieni. ca orice protocol de experimentare clinică să fie supus evaluării din partea unui comitet de etică. şi din Renaştere se ştie despre utilizarea condamnaţilor la moarte. în octombrie 1996 la Somerset West (Africa de Sud) de către cea de a 48-a Adunare. au fost conduse în anumite State experimente şi tratamente de mare risc. docenţii de medicină. în sfârşit. perfecţionată la Veneţia de cea de a 35-a Adunare în octombrie 1983. otrăvuri: multe din aceste experimente comportau moartea cu dureri atroce. cum împrejurările istorice ale ultimelor decenii şi mai ales experimentele naziste.. Se mai menţionează experimente prin rezecţii de oase. (13) Textul distinge experimentul terapeutic de cel neterapeutic (preambul). alte studii. în spatele căreia se ascundea doar raţiunea de Stat. pentru a studia anumite boli (Ludovic al XI-lea permitea utilizarea condamnaţilor pentru studierea "răului pietrei". Erofil. Edward Jenner. a fost adoptată în iunie 1964. descoperirea adrenalinei în urma experimentelor făcute de George Oliver asupra fiului său cu consimţământul acestuia.Experimentarea asupra subiecţilor voluntari. polonezi.

Dreptul la un tratament mai bun diagnostic şi terapeutic cu eficacitate verificată. care trebuie să fie documentate şi executate înainte de emiterea licenţei. În 1975. Publicată în 1993 de Consiliul Organizaţiilor Internaţionale ale Ştiinţelor Biomedicale (CIOMS). alta din 20 mai 1975. Noul mijloc de diagnostic/terapeutic trebuie să fie aplicat în funcţie de cea mai bună terapie disponibilă. nr. n. cercetare sponsorizată din exterior. Ulterior. Comisia CEE prezenta la data de 28 noiembrie 1980 două propuneri ale Consiliului Comunităţii privind actualizarea legislaţiilor naţionale: o propunere de "directivă" privind 145 . ori de câte ori cel ce realizează experimentul consideră oportun să evite obţinerea consimţământului pacientului avizat. 318.asupra căruia se realizează experimentul şi asupra celorlalţi destinatari. 319. Asupra coloranţilor intervenea tot CEE. preciza procedura de urmat pentru introducerea pe piaţă a medicamentelor şi instituia un Comitet pentru specialităţile medicale. care să fie executate totdeauna sub control. experimentarea trebuie să fie suspendată/oprită ori de câte ori condiţiile experimentului pot face să se întrevadă posibile daune pentru subiecţii experimentului. Directivele comunitare ale CEE. biologice şi microbiologice. reabilitarea subiecţilor implicaţi în cercetare în caz de daună accidentală. Posibilitatea de a utiliza placebo inert în studii "în care nu există o metodă de diagnoză sau terapeutică cu eficienţă verificată" (II. subiecţii trebuie să fie voluntari. acesta ar oferi o speranţă de salvare. 25 din 1978 şi directiva nr. o directivă ulterioară a CEE. proceduri de revizuire. în care se enumeră condiţiile pentru introducerea pe piaţă a unor noi produse farmaceutice cu expunerea detaliată a unor probe fizico-chimice. De mare importanţă este cea de a doua. Documentul trece apoi la experimentul terapeutic faţă de care medicul trebuie să se simtă liber dacă după judecata lui. 3).şi aceasta este noutatea conţinută de revizuirea din 1996: 1. Vorbind despre experimentul neterapeutic. Refuzul subiectului de a participa la experiment nu trebuie să se repercuteze asupra relaţiei medic-pacient şi. în sfârşit.4) Directivele etice internaţionale pentru cercetarea biomedicală condusă pe subiecţi umani. selectarea subiecţilor pentru cercetare. de restabilire a sănătăţii sau alinare a suferinţei pacientului. (14) "interesul ştiinţei şi al societăţii nu trebuie să prevaleze asupra considerentelor referitoare la starea bună a subiectului" (II. Se dau şi prescripţii asupra cercetărilor de laborator şi pe animale care să se efectueze înainte de cercetările clinice pe om. datorită căreia subiectul ar putea să se simtă constrâns să-şi dea asentimentul). 65. 2. o atenţie specială se cere în cazul experimentelor care pot altera personalitatea subiectulu. toxicologice. în caz de incapacitate. aceste directive constau din cinci paragrafe: consensul subiecţilor avizaţi. documentul reafirmă: medicul să rămână ocrotitorul vieţii şi sănătăţii subiectului supus experimentării. n. modificând unele proceduri. farmacodinamice şi clinice. trebuie să ofere în acest sens o justificare adecvată în protocolul de experimentare care să fie supus comitetului de etică. o informare prealabilă pentru consimţământul subiectului (sau al reprezentantului legal. sau din partea altui medic neimplicat în cercetarea cazului dacă pacientul se află în situaţie de dependenţă faţă de medicul experimentator. cu directiva nr. 420 din 20 mai 1978. Pentru fiecare pacient înrolat într-un studiu clinic se afirmă . Sunt alcătuite în special din două "Directive": una din 26 ianuarie 1965.

86 din 27 aprilie 1992. Modificările atingeau puncte importante chiar şi pentru "experimentarea asociată" şi pentru experimentarea cu substanţe cancerigene. Semnalăm şi că ultima versiune a GCP asumă o valenţă normativă şi mai relevantă decât cea dinainte. uniformizândule cu cele internaţionale. Normele pentru Buna Practică Clinică au fost concepute pentru a se adresa în principal industriilor farmaceutice care au în program experimentarea de noi produse. a fost elaborată o primă formă a documentului Good clinical practice for trials on medical products in the European Community (GCP). Necesitatea de a dezvolta cât mai curând în Europa linii directoare pentru experimentarea noilor produse farmaceutice. cum s-a spus deja. De atunci au urmat aproximativ şapte revizuiri ale textului. a face credibile cercetările înseşi astfel încât să nu fie nevoie să fie repetate în diferitele ţări unde este cerută înregistrarea produsului respectiv. în analogie cu ceea ce exista în SUA a impulsionat totuşi însăşi industriile farmaceutice care şi-au alcătuit un grup de lucru menit să elaboreze linii directoare cointeresând în acelaşi timp chiar CEE. textul a fost încheiat până în 1988. ca şi tot personalul care colaborează direct la oricare dintre fazele experimentării. a unui înalt nivel ştiinţific. Aceste ultime propuneri nu au fost însă aprobate şi nu au obţinut majoritatea. În iulie 1996. Aceste linii directoare trebuiau să atingă obiectivele următoare: armonizarea elementelor necesare pentru conducerea lucrărilor în diferite centre europene de cercetare.M. Comitetul Permanent pentru medicamente de uz uman (CPMP) al Agenţiei Europene pentru Evaluarea Medicamentelor (EMEA) a adus la zi Normele pentru Buna Practică Clinică (GCP .prin Documentul Good Clinical Practice Consolidated Guidelines (CPMP/ICH/1995) (16) . Fiecare stat membru a desemnat un delegat pentru a participa la lucrările desfăşurate de "Working Party on Efficacy of drugs" unul dintre grupurile de studiu constituite de Committee for Proprietary Medicinal Products (CPMP) cu însărcinarea de a elabora documentul.Good Clinical Practice). deoarece consituie o bază de referinţă nu numai pentru UE (Uniunea Europeană) ci şi pentru Statele Unite şi 146 .modificarea directivelor precedente şi o propunere de "recomandare în materie de experimentare a produselor medicale" cu scopul introducerii lor pe piaţă. începând din 1985. asigurarea. dar care au implicat de fapt pe toţi aceia care prarticipă la obţinerea de date chimice care să servească ulterior la înregistrarea şi vânzarea medicamentului. care a văzut lumina tiparului în formă finală la data de 11 iulie 1990. adică "Normele unei Bune Practici Clinice" citate mai sus. Toate acestea erau propuse pentru a se depăşi diferenţele ce persistau de la Stat la Stat pentru eliberarea autorizaţiilor şi pentru omologarea acestora în Europa. Tinând seama de precedentele directive ale CEE pe această temă. cu D. asigurarea celui mai înalt standard etic de protecţie a subiecţilor de experimentare. (15) . Astfel. . Documentul însuşi a devenit directiva nr. în general.la care fiecare ţară membră a UE (Uniunii Europene) este datoare să se conformeze în mod uniform. . Sunt de aceea strict interesaţi medicii şi cercetătorii care administrează medicamentul. Având drept finalitate stabilirea principiilor standard pentru efectuarea de probe (trials) pentru experimentarea asupra subiecţilor umani a unor noi produse farmaceutice. nr. 91/ 507/CEE şi a fost înregistrat în Italia.

următoarele: apărarea vieţii şi a persoanei. în ordine ierarhică. mai ales referitor la formula de consimţământ bazat pe informaţie din partea subiecţilor experimentului. la fel ca în alte domenii ale medicinei. Valorile etice de referinţă Înainte de a trece la evaluarea cazuistică este necesar să amintim câteva valori şi principii fundamentale care revin aici. stabilind condiţiile în care o persoană poate. se elimină referirea distinctă la noţiunea de "etică". al oricărei etici. se consideră că în cazul de experimentri în mai multe centre. sunt schiţate definiţiile pentru confidenţialitate. şi se desfiinţează expresia de "good manufacturing practice" (bună practică de fabricaţie). (GMP). control de calitate. comitetul de etică. cărora nu li s-ar mai acorda posibilitatea de a aduce amendamente "locale" la protocolul supus examinării. care nu aderaseră la GCP precedente. audit (expertiza). asupra cărora vom reveni mai încolo. Am amintit de mai multe ori că persoana este valoare "transcendentă" în cadrul întregii realităţi create şi chiar pentru cine nu se află în interiorul credinţei creştine 147 . sunt diverse modificări.Japonia. tratează temele referitoare la cercetarea ştiinţifică asupra omului. sau inevitabilele elemente de problematică etică pe care le ridică uneori studiile efectuate în mai multe centre la examinarea lor de către Comitetele de Etică "locale". Faţă de ediţia 1991 a GCP.in toto -. care au lucrat împreună pentru a emite un text unic de care trebuie să se ţină seama. În cea de a doua privinţă. În privinţa primului aspect. Intangibilitatea şi nondisponibilitatea persoanei. cu previzibile dificultăţi în ce priveşte practicarea cercetării farmacologice într-o ţară anumită. Ca titlu de exemplu. Primatul persoanei este axul prim al eticii. în mod legitim. Convenţia pentru protecţia drepturilor omului şi a demnităţii fiinţei umane cu privire la aplicaiile lor în biologie şi în medicină: Convenţia asupra drepturilor omului şi asupra biomedicinei a Consiliului Europei (18) . constituit din reprezentanţi al celor trei zone georgrafice (UE. se ilustrează cu mai multe detalii informaţiile generale necesare redactării unui protocol de experimentare clinică. este destul să spunem că. a fost creat un Comitet denumit International Conference on Harmonization (Conferinţa Internaţională pentru Armonizare) (ICH). De atunci. Valorile în cauză în acest domeniu sunt. în schimb. în general. Deoarece în acest for nu se pot aprofunda în detaliu elementele care diferenţiază cele două texte. legitimitatea principiului terapeutic. criteriile tutelei persoanelor incapabile să exprime un consimţământ în deplină cunoştinţă de cauză (art 17). tema socială conexă progresului ştiinţei. ci doar aceea de a-l refuza sau a-l accepta integral . diferenţele privesc fie vocabularul fie indicaţiile pentru întocmirea protocolului. opinia Comitetului instituţiilor participante la trial (experiment). luare de poziţie asupra cercetării privind embrionii "in vitro" (art 18). inerentă structurii protocolului. persoanele participante la studiu. partea privind proiectul de experiment cu elaborarea datelor statistice. să se supună cercetării ştiinţifice (art 16). SUA şi Japonia). sunt mai bine precizate următoarele notiuni: contraindicaţii ale medicamentului. tipologii de studiu chimic controlat. Nu lipsesc din text şi elemente criticabile (17).

Cu aceasta nu dorim să afirmăm că viaţa fizică a omului este valoarea exhaustivă a globalităţii persoanei: exigenţe morale superioare sau valori religioase pot cere un anume risc (a se expunere la risc. Trupul este coesenţial cu persoana şi viaţa trupului este apărată ca primă datorie a oricărui om. intangibilitatea vieţii şi apărarea integrităţii acesteia constituie prima datorie şi primul drept. care. Însă doar afirmarea acestui adevăr nu este de ajuns.să fie un rău minor faţă de cel care sa urmărit să se evite. nu se poate niciodată ca un individ să fie expus unui risc mortal în folosul societăţii. subiectul care de la Cristos a devenit părtaş al vieţii divine însăşi. este fundamentul vieţii personale. Se spune: apărarea vieţii da. datorită acestor limite deja menţionate.Tocmai pentru apărarea vieţii fizice ca valoare fundamentală a persoanei este legitimă înfruntarea sacrificiului de către o parte a organismului pentru salvarea organismului însuşi. Medicina sau medicul nu au un coeficient de disponibilitate asupra vieţii pacientului mai mare decât are pacientul însuşi. Cealaltă valoare asupra căreia se orientează evaluarea etică despre care tratăm acum este cea care se referă la enunţarea principiului totalităţii sau principiului terapeutic. Trebuie să fie înţeles bine acest principiu pentru a nu cădea în concepţia colectivistă asupra sănătăţii. Asupra limitelor şi asupra aplicaţiilor acestui principiu s-a vorbit în capitolele precedente.. de aceea orice atingere adusă vieţii fizice (sau suprimarea ei) este atingere adusă persoanei. pentru a evita un rău. Această presupusă distincţie am întâlnit-o deja în legătură cu avortul şi o vom mai întâlni când vom aborda problema eutanasiei.. În privinţa acestui principiu "o înţeleaptă administrare cere însă ca efectul nociv produs asupra organismului . dar viaţa fizică reprezintă valoarea fundamentală. De aceea trebuie să punem limite foarte clare acestui principiu social. Cum subiectul în comportamentul său moral va trebui să respecte în sine ordinea valorilor tot astfel medicul va 148 . şi anume. dar atunci când este vorba despre viaţa personalizată. iar aceste limite sunt în special două: -societatea (sau autoritatea sau cercetătorul) nu -i poate cere unui subiect un risc mai mare decât subiectul însuşi şi-l poate asuma. dar "este împotriva oricărui bun simţ să fie violate valori umane fundamentale pentru a vindeca omul" (22) şi este împotriva moralei raţionale să se comită răul pentru a obţine binele. Nu se poate aplica conceptul de "parte" şi "tot" în acelaşi timp persoanei şi societăţii: în persoana individuală se află valoarea globală şi motivul fundamental al existenţei înseşi a societăţii (24) . aici este cazul să se spună că în aplicarea produsului farmaecutic este inevitabil şi justificabil un minim de risc cântărit între riscuri şi avantaje pentru integritatea fizică a subiectului asupra căruia se desfăşoară experimentarea. cercetarea ştiinţifică poate suferi o încetinire.reprezintă valoarea neinstrumentală şi neinstrumentalizabilă (20) . pentru că pe ea se "fundamentează" toate celelalte dezvoltări ale persoanei şi toate celelalte posibilităţi de creştere şi de libertate. În virtutea acestui principiu este permis să i se ceară individului (întotdeauna în să în afară de ceea ce am spus despre cele două valori precedente de protejat) o cotă de sacrificiu sau de risc pentru binele întregii societăţi căreia îi aparţine fiecare. atunci când este demnă de persoană. În afara cazului de legitimă apărare. înţelege şi mai clar această valoare primară a persoanei. deşi nu epuizează viaţa personală. Cel ce contemplă imaginea Creatorului. nu a-şi lua direct viaţa) chiar viaţa însăşi. s-ar comite unul mai mare" (21) Este limpede că. Aici este nevoie să fin clari: persoana umană nu existe fără viaţă fizică. (23) În privinţa acestui principiu al sacrificiului particular pentru un bine superior se încadrează principiul solidarităţii sociale. Este principiul riscului proporţional care se configurează. căci cineva ar putea distinge între viaţa fizică şi cea personală. În caz contrar s-ar comite un lucru absurd.

Medicina operează şi există pentru a salvgarda aceste valori nu pentru a le produce daune. de exemplu a celor naziste (27) . Mai recent problema eticii protocoalelor s-a extins experimentelor clinice conduse în aşa zisele ţări în curs de dezvoltare. moralitatea personală şi familială sunt factori şi valori superioare valorii sănătatevindecare. Indicaţii etice operative în privinţa experimentării pe om. ceea ce semnifică condamnarea tuturor abuzurilor şi crimelor. fiind un mijloc necesar pentru lupta contra maladiei. A reduce fondurile cercetării ştiinţifice este un lucru grav. (25) A invoca. pe de o parte dorinţa cercetătorului şi pe de altă parte logica economică a industriilor farmacologice pot să încalce cu uşurinţă limitele moralei personaliste (29) . aşa zisul "principiu teleologic" pentru a justifica experimente nocive sau imorale asupra fiinţelor umane în vederea procesului ştiinţific sau al binelui social ar însemna reintroducerea sub diferite nuanţe a falselor justificări care au condus la crime în lagărele de concentrare din timpul ultimului război şi a răsturna raportul persoană-societate. respectând întotdeauna acele limite obiective ilustrate înainte. autoritatea statului nu va putea depăşi limitele stabilite de principiile precedente nici măcar în numele unui petins bine pentru indivizi. garanţiile necesare privind securitatea şi inocuitatea care se cer în faza de cercetare. la fel cum este să-i lipseşti pe copii de hrană şi de medicamente pe cei bolnavi. valorile citate acum motivează măsurile de corectitudine structurală. supravieţuirea. cum fac unii. corect înţeles. pot fi schematizate astfel: a) Experimentarea clinică a produselor farmaceutice. b) Este datoria precisă a statului şi a comunităţii să încurajeze. -pentru că cercetătorul-medic acţionează asupra persoanei altuia. să finanţeze şi să reglementeze cercetarea ştiinţifică pentru uşurarea suferinţelor umanităţii şi pentru împiedicarea abuzurilor şi goanei după profit în dauna indivizilor şi a comunităţii. În fine. care provin din valorile etice menţionate mai sus. va trebui să obţină mai întâi consimţământul în cunoştinţă de cauză. Ştim în ce măsură. ci relativ: ştiinţa este a omului şi pentru om şi nu poate cere sacrificii nici impune violări asupra omului dincolo de ceea ce binele însuşi al persoanei umane. (28) Trebuie adăugat de aceea că chiar binele ştiinţei nu este înţeles în sens absolut. şi de natura proiectelor şi procedurale ale experimentării clinice (26) . poate cere din partea indivizilor. emiţând norme clare în privinţa cercetării farmacologice şi protejării persoanei umane. a neglija reglementarea acestui sector ar însemna aservirea ştiinţei profitului şi trădarea aşteptărilor bolnavilor. dacă este condusă corect şi în condiţiile moralmente acceptabile. nu numai că este îngăduită dar reprezintă şi un serviciu adus omului şi ia parte la bunătatea şi la valoarea ştiinţei. integritatea substanţială ( cea a minţii şi cea fizică).trebui să facă şi pentru pacient. 149 . Indicaţiile.. În acelaşi mod.

în cazul femeii gravide sau în timpul lactaţiei. Asupra consensului în cunoştinţă de cauză în medicină (31) şi. Dacă însă. nu ar trebui să fie condiţionate de lege într-atât încât să reprezinte o creştere de risc pentru faza aplicativă asupra omului. devine necesară pentru un produs farmaceutic experimental de pe urma căruia nu pot fi excluse efecte dăunătoare directe asupra copilului conceput (sau indirecte. să se producă într-adevăr în cunoştinţă de cauză. va trebui să prezinte un coeficient de risc proporţional cu scopul şi să poată garanta integritatea subiectului asupra căruia se realizează experimentul. trebuie să se facă anumite distincţii. în cazul în care există tratamente standard alternative faţă de cel exprimentat sau în cazul experimentării asupra voluntarilor sănătoşi. poate fi administrat şi atunci când cererea consimţământului în cunoştinţă de cauză ar obliga ca pacientului să i se furnizeze infromaţii asupra stării bolii care ar putea cauza daune asupra 150 . chiar dacă se realizează cu respectarea normelor de protecţie. atunci este recomandat ca femeia care se supune studiului experimental să nu înceapă o sarcină în timpul experimentării (şi în structurile unde este posibil) să i se ofere posibilitatea de ilustrare a metodelor de reglementare naturală a fertilităţii. în particular. f) Consimţământul în cunoştinţă de cauză este absolut necesar atunci când este vorba despre experiment non-terapeutic. chiar şi dacă este îndepărtată posibilitatea unui efect teratogen asupra copilului conceput. Acest consens în cunoştinţă de cauză este cerut în mod normal chir şi pentru experimentarea terapeutică. În cazul femeii la vârsta fertilă. Aceeaşi modalitate operativă. Totuşi. prin intermediul unei acţiuni asupra patrimoniului germinal părintesc. pentru a fi cu adevărat liber şi deci cerut din partea unor persoane care nu prezintă forme de dependenţă morală sau constrângere fizică (copii. antrenând astfel şi persoana tatălui în regimul de atenţie cerut) (30). dependenţi sau condamnaţi la moarte). femeile la vârsta fertilă sunt excluse. trebuie să se insiste pentru ca un astfel de consens. deci potenţial susceptibilă de graviditate înainte sau chiar în timpul experimentării. în ordinea experimentării (32) . terapeutică sau non terapeutică. prizonieri. În optica aceasta. puşcăriaşi. adică bazat pe elemente complete. criteriul de excludere de la experiment se impune sub motivul ocrotirii necesare atât a sănătăţii femeii cât şi a copilului. d) Experimentarea va trebui condusă de o persoană competentă şi controlată de un specialist clinic competent şi conştiincios. ale cărui avantaj şi scop nu au o conexiune imediată cu subiectul asupra căruia se aplică exprimentarea. el poate fi presupus sau omis atunci când există raţiuni foarte grave de salvgardare a vieţii pacientului. Presupunând că produsul farmaceutic are un potenţial teratogen. Va fi evaluată cu grijă mai ales includerea femeilor de vârstă fertilă în cercetările clinice. experimentele asupra animalelor. atunci când este cerut. e) Faza clinică a experimentării.. nu există terapie standard disponibilă şi gravitatea patologiei impune un tratament. de aceea din acest gen de experimentare sunt excluşi toţi subiecţii incapabili să ofere un consens pe deplin liber şi conştient.c) faza pre-clinică a experimentului va fi condusă cu toată acurateţea. accesibile şi uşor recepţionate. Probele vor trebui suspendate imediat ce s-ar descoperi că nu mai există o astfel de proporţie şi garanţie. astfel încât se vor dobândi maximum de cunoştinţe valabile şi se va reduce la minim riscul din faza aplicativă asupra omului. Coeficientul de risc este evaluat şi în cazul voluntarilor şi experimentării efectuate de medic asupra lui însuşi. Acest caz se poate petrece atunci când este folosit în regim de urgenţă un produs farmaceutic exprimental în tentativa extremă de a salva viaţa unui pacient după ce au dat greş toate celelalte mijloace terapeutice. în fine.

în schimb. În al doilea caz. cercetare care nu le-ar aduce profituri sub diverse forme. Tema nu este lipsită de implicaţii etice specifice (36). proiecte de stimulente financiare pentru industriile care s-ar angaja să producă medicamente "orfane". este nevoie de trei condiţii: 1. 2. în ansamblu. Pentru acestea din urmă rigoarea etică este căutată şi îndeplinită prin menţinerea unui raport satisfăcător între medic şi pacient. g) Protejarea datelor personale. iar autoritatea trebuie să ia măsurile necesare în termen operativ. Tipologia studiilor clinice de farmacovigilenţă. l) Întrebuinţarea corectă a sistemului "placebo". În ambele cazuri industriile farmaceutice nu folosesc resurse. evitând introducerea unor condiţii care ar putea altera acest raport. medici de circă) şi un training (instructaj) adecvat formativ/informativ pentru medicul de bază cu scopul de a obţine o colaborare fezabilă în cadrul studiilor din faza a IV-a. precum SUA. timp. 151 . Este vorba despre o substanţă inertă fără efect farmacologic. Pentru a evita situaţia şi ţinând cont de imposibilitatea practică de a obliga firmele farmaceutice să producă medicamente în pierdere. să fie eliminată orice posibilă interferenţă în interpretarea efectelor atribuite noului medicament. 3. s-a dezvoltat o strategie de colaborare internaţională coordonată de ONU. Aceasta ar fi administrată unui grup experimental aşa numit de "control" şi confruntat cu grupul de studiu căruia i se încredinţează spre testare respectivul produs farmaceutic. sau cuvenita rezervă cu care trebuie tratate datele referitoare la subiecţi care se supun unei experimentări clinice. Acestea se referă la: 1. întotdeauna. Este. trebuie spus că nici GCP 1996 nu fac vreo referire la studiile din faza a IV-a care se referă fie la comparaţia cu alte produse farmaceutice aflate deja pe piaţă. respectându-se legile de confidenţialitate prevăzute de dispoziţiile normative aplicabile" (33) h) Atenţia faţă de aşa zisele medicamente "orfane". în cazul maladiilor rare. colaborarea altor categorii de operatori sanitari (farmacişti. asupra omului. Pentru ca utilizarea lui să se facă la scară generalizată. au fost întreprinse în unele ţări. este obligatoriu .din punct de vedere etic. Este vorba. La un nivel mai general rezultă cât mai oportun existenţa băncilor de date internaţionale de farmacovigilenţă care în timp real să consimtă la efectuarea unui rapid şi eficient schimb de informaţii.pentru un medic să semnaleze imediat autorităţii sanitare evenimentele adverse care este de presupus că ar avea legătură cu administrarea unui anumit produs farmaceutic. de substanţe farmacologice (34) utile pentru tratamentul şi/sau vindecarea bolilor de minimă incidenţă epidemiologică sau de epidemii care lovesc populaţii economic lipsite şi deci în imposibilitate de a plăti tratamentele necesare. În primul caz. prevăzută în diferite experimente clinice controlate. fie la studii de farmacovigilenţă. pentru motive etice. Recunoaşterea şi comunicarea evenimentelor survenite. Pentru bolile din Lumea a Treia. i) Farmacovigilenţa . să fie presupusă facilitatea majoră de a demonstra semnificaţia statistică a unui placebo faţă de un tratament novator în confruntarea dintre cele două terapii (cea experimentală şi cea standard). în domeniul clinic terapeutic.bolnavului însuşi (bolnavi de cancer). Se poate defini ca fiind o monitorizare a posibilelor reacţii adverse ale medicamentelor (35) şi comunicarea acestor rezultate făcută autorităţii sanitare. să se evite dificultatea de alegere între tratamentul de comparat şi terapia experimentală . Textul revizuit din 1996 a GCP afirmă în aceată privinţă: "trebuie garantată confidenţialitatea documentelor care ar putea identifica subiecţii. Vom vedea separat cazul consimţământului pentru experimentarea pe minori. recomandabilă. 2. în schimb.

4. pe baza sistemului placebo nu eliberează deci medicul de datoria de a-i administra pacientului cel mai bun tratament. din contra.nu este pe deplin confirmată. dar va fi nevoie să primească în mod necesar consimţământul pacientului. în acest caz. Dacă folosirea medicamentului ar trebui să fie în principal nu pentru binele pacientului respectiv. Este iluzoriu ca un studiu. atunci folosirea lui asupra bolnavului. în cazul în care acesta nu este în măsură să îl acorde. cu consimţământul rudelor sau al tutorelui. 3. ci pentru confirmarea medicamentului sau avantajul cercetătorului. în sens de pură experimentare şi în sensul experimentării asociate. în cunoştinţă de cauză. 5. Medicul are o obligaţie primară de tip terapeutic în relaţia cu bolnavul. Să ne oprim mai ales asupra cazului. Astfel de experiment poate fi făcut în sens terapeutic.Aceste motivaţii însă nu se bazează pe următoarele consideraţii cu caracter metodologic şi etico deontologic: (37) 1.faţă de tratamentele uzuale . în privinţa unei utilizări generalizate a substanţei deja comercializate. Dacă. Obţinerea unui consens valid în cunoştinţă de cauză. întotdeauna de mici dimensiuni. din punct de vedere etico-deontologic se pun alte probleme referitor la factorii ulteriori. condiţiile de liceitate etică a unui studiu clinic controlat utilizând sistemul placebo sunt. Evaluare etică şi cazuri concrete Să încercăm să distingem acum cazuistica în complexitatea ei şi în raport cu ceea ce prevăd legile internaţionale şi naţionale. Scopul medicinei este de a ţine cont de ceea ce există pentru a descoperi ceva mai bun. Ţinând cont de cele spuse până acum. a primit deja garanţiile asupra caracterului inofensiv în spaţiul experimentării de bază şi de laborator şi a obţinut licenţa de folosire pe om. De altfel. mai mult decât în legătură cu studiile ştiinţifice sau cu viitorii pacienţi. pe planul eficienţei . datorită căreia valoarea noului produs. dacă este cu putinţă. următoarele: lipsa unei terapii consolidate proprie pentru boala şi/sau cazul în care (presupusa) terapie în curs prezintă grave efecte colaterale.din punct de vedere personalist. mai frecvent. medicul poate folosi medicamentul pe pacient cu consimţământul său expres sau. posibilitatea de a evita riscuri inacceptabile sau tulburări pentru pacient. dar mai are nevoie de confirmări clinice şi de confirmări ulterioare. justificat din punct de vedere terapeutic. al experimentării asupra bolnavului. întotdeauna. se întâmplă ca pacientul să nu primească o informare adecvată. nu numai că va trebui să fie precedată de verificări în privinţa caracterului infofensiv şi de licenţele pentru folosirea asupra omului. să aibă o validitate ştiinţifică absolută dat fiind că este demonstrat că măsurătorile sunt supuse de la sine unei apreciabile erori statistice. S-ar putea întâmpla ca folosirea unei metode sau a unui medicament încă neconfirmat să reprezinte ultima şansă pentru o tentativă extremă de salvare a unei vieţi altfel pierdute: în 152 . 2. derivate din folosirea metodei placebo (spitalizare. consimţământul obţinut de fapt nu este valabil şi se configurează ca o adevărată şi reală "înşelăciune". explicit şi personal. Să examinăm cazul în care medicamentul trebuie folosit pentru că. administrare ad hoc a metodei placebo pe cale parenterală sau evaluarea efectelor cu mijloace diagnostice invazive).

are încă posibilitatea succesului. datorită prezumpţiei unei constrângeri morale. În felul acesta. fiind vorba despre o persoană sănătoasă nu este cazul să fie presupus consimţământul. de exemplu. pentru că medicamentul reprezintă unica terapie posibilă. Experimentarea asupra propriei persoane. poate fi reţinut ca acordat în mod implicit şi tacit în voinţa generală a pacientului şi a rudelor care fac orice pentru a nu pierde viaţa pacientului. dacă există un medicament. sau când ar apărea riscuri neprevăzute. în cunoştinţă de cauză. organizarea experimentării trebuie să prevadă instrumentele necesare pentru a putea fi oprită în orice stadiu. pe care am încercat să-l explicăm mai înainte. De aceea. explicit şi personal. asupra celor incapabili de consimţământ poate fi condusă doar experimentarea terapeutică (38) . fără să excludă orice pericol. Principiul solidarităţii sociale. În privinţa aceasta. caracterul experimental coincide cu cel terapeutic. un mijloc. de aceea. limitele şi condiţiile pe care le-am expus în cazul subiecţilor voluntari sănătoşi. Legile privind respectarea inviolabilităţii persoanei umane şi a disponibilităţii ei nu se schimbă atunci când este vorba despre persoana handicapată sau despre bolnavul mintal sau muribund (vom vedea şi cazul fetuşilor). Pius al XII-lea afirma: "În cazurile disperate. 153 . Riscul căruia îi este supus voluntarul nu poate şi nu trebuie să depăşească bariera apărării vieţii şi a integrităţii substanţiale. o operaţie care. dar cu condiţii precise (39) . făcut de Pasteur asupra unui copil.cazul acesta. altfel irecuperabil. aceştia fiind incapabili de consimţământ. chiar şi în acest caz rămân. folosirea vaccinului experimental împotriva turbării. nu pot deveni subiecte de experimentare care necesită consimţământul în cunoştinţă de cauză. un spirit drept şi reflexiv admite fără îndoială că medicul ar putea. trebuie excluse cercetările realizate din pură curiozitate. se aplică cu scopul acesta şi asigură liceitatea experimentării asupra voluntarului sănătos. astfel. cu consimţământul explicit al pacientului. Experimentatorul trebuie să se menţină în starea de a putea întrerupe experimentarea în orice moment: fie atunci când ar trebui retras consimţământul. consimţământul însuşi. Din împrejurările experimentării trebuie exclusă orice situaţie degradantă sau imorală şi orice intenţie lipsită de onestitate cu sau fără acordul subiectului supus experimentării (40). De aceea. Chiar şi dincolo de această limită acţionează întotdeauna legea proporţionalităţii între risc şi avantaj. Dorinţa de a face cu bună credinţă un gest eroic în beneficiul ştiinţei sau setea de admiraţie socială nu schimbă pe plan obiectiv evaluarea morală a experimentării asupra propriei persoane. când bolnavul este pierdut dacă nu se intervine. atunci când nu poate fi obţinut direct de la pacient sau de la rude sau de la tutore. Experimentarea asupra persoanelor voluntare şi sănătoase. Aceasta este limita disponibilităţii pe care subiectul o are şi faţă de sine însuşi. Rămâne de moralitate dubioasă experimentarea desfăşurată asupra persoanelor legate de munca sau de rolul experimentatorului. Prima condiţie este ca acest consimţământ din partea respectivelor persoane să fie liber. s-ar putea justifica. să procedeze la aplicarea unui astfel de tratament".

Oricum ipoteza nu este luată în considerare în documentul de la Helsinki. care trebuie să fie verificată pe copii sănătoşi pentru a putea releva diferenţele pe subiecţii bolnavi. În ultima vreme. după unii autori nu ar trebui să fie considerat doar factorul vârstă ci şi cel de risc: una este experimentarea unui medicament în dermatologie.care au fost făcute chiar şi în America . Unele experimentări de substanţe cancerigene . de exemplu. bazată pe marile avantaje pe care le-au adus anumite experimentări. În cazul condamnatului la moarte (în ţările în care pedeapsa cu moartea încă există). Din punct de vedere etic. pentru tratamentul unor boli care nu pot fi atacate cu medicamente cunoscute. dacă este instruit. de imposibilitatea consimţământului liber şi în cunoştinţă de cauză. oricum. Înainte de orice. chiar şi în cazul deţinuţilor. nu sunt deloc demne de aprobare nici asupra prizonierilor de război sau a deţinuţilor.sau a altor substanţe cu risc sau dureroase. Experimentarea asupra deţinuţilor. unii justifică. cum a fost în cazul experimentării vaccinului lui Salk care a permis. care poate chiar să contracteze o căsătorie validă. în limitele expuse înainte. 154 . grave. Experimentarea asupra copiilor şi a minorilor. se spune însă că astfel de experimente nu ar trebui să comporte creşteri ale durerii sau tratamente degradante. Dar această ipoteză de experimentare asupra condamnaţilor la moarte nu ţine seama după părerea mea. în sine ilicite. trebuie introdusă distincţia între capacitate mentală reală şi capacitate juridică de consimţământ în cunoştinţă de cauză: în ordinea consimţământului. De aceea. şi alta este prelvarea la care ne-am referit mai sus şi care totuşi trebuie să aibă ca scop o experimentare. cu consimţământul celui condamnat. Unii adaugă şi consideraţia cu iz utilitarist sau "telologic". experimentări nesigure şi cu risc mortal: se spune că ar fi vorba despre un fel de înlocuire a pedepsei (a muri eventual datorită medicamentului în loc de a muri pe scaunul electric). precum. chiar şi un pact de altruism care ar comporta un anume risc (41). Deja în enunţarea principiilor generale am clarificat faptul că aceşti subiecţi fac parte din categoria celor care nu sunt abilitaţi sau capabili de un consens valid şi deci asupra acestor subiecţi experimentarea trebuie definită ca licită doar dacă este desfăşurată cu scop terapeutic.Este cazul de adăugat că atunci când se realizează experimente asupra propriei persoane legea va trebui să prevadă prezenţa altei persoane care să poată opri experimentul în cazul unor riscuri neprevăzute sau. Oferta experimentării voluntare este admisibilă. în plus. Se aminteşte. Limitele obiective ale vieţii şi integritatea substanţială sunt valabile în orice situaţie. unul este copilul de cinci ani şi altul băiatul de cincisprezece. presa medicală propune răspunsuri mai articulate. chiar şi atunci când pot fi reduceri ale pedepsei. care poate provoca irecuperabil căderea părului. o asemenea experimentare cu un astfel de risc este total inacceptabilă. că există experimente al căror risc este aproape nul. prelevarea unei mici cantităţi de sânge pentru analiza gazelor sanguine. să învingă poliomielita. cu condiţia ca subiectul să fie bine informat şi fără iluzii în privinţa respectivă. consideraţi fiecare în parte şi cu consimţământul părinţilor sau al reprezentanţilor legali. după experimentarea pe copii. oricum. se subliniază posibilitatea de întregire ("identificare") a consimţământului părinţilor sau al reprezentanţilor legitimi cu consimţământul explicit al minorului care să aibă uzul raţiunii: fiind capabil de acte de generozitate poate accepta. tocmai din cauza dificultăţii de a obţine un astfel de acord. În sfârşit. în avantajul subiecţilor înşişi.

dar cu capacitate reală de consimţământ liber şi în cunoştinţă de cauză. Atunci când minorul este întradevăr capabil să-şi dea propriul consimţământ. se exprimă în materie cu o formulă nu cu totul explicită. grupului "martorilor" trebuie să li se administreze placebo. după cum prevăd legislaţiile naţionale. Faptul că un subiect de vârstă minoră. în mod fericit. actualizată de Asociaţia Medicală Mondială în 1996. Este ştiut că traiectul experimentării necesită de cele mai multe ori. În mod sintetic se pot da următoarele indicaţii (45) : 155 . În anumite protocoale. ci nici o parte dintre aceia care conduc experimentarea. în cazul unui succes (43) . ar fi vorba mai degrabă de experiment terapeutic. întotdeauna pentru a evita aceeaşi posibilitate a influenţelor subiective: doar cel care controlează întreaga executare a experimentării cunoaşte distribuirea efectivă a medicamentului şi a placebo-nului. acesta trebuie obţinut alături de cel al tutorelui legal. chiar dacă sub anumite condiţii: "În cazul de incapacitate legală. pentru verificarea efectelor unui anumit medicament. Experimentarea prin trials clinic randomizate. date preţioase pentru ştiinţă şi societate. metodica controlului între două grupe de pacienţi cărora le sunt administrate două tipuri de medicamente (cel experimental şi cel standard). dublu orb) pot apărea probleme etice în cadrul problemelor tehnice. placebo. acest consimţământ întărit de cel al reprezentanţilor legali ar putea fi considerat valid pentru experimentarea non-terapeutică. realmente sau din punct de vedere juridic incapabil de consimţământ. consimţământul trebuie să fie obţinut de la tutorele legal." (42) Să reţinem că. Dacă însă ar fi vorba despre incapacitate juridică. chiar dacă de aici ar putea rezulta. cu scopul de a evita componenta factorului psihologic (expectativa unui efect). este condamnat la o moarte sigură datorită bolii nu schimbă nici natura nici măsura protecţiei sale morale. Acolo unde incapacitatea fizică sau mintală face imposibilă obţinerea unui consimţământ în cunoştinţă de cauză sau când subiectul este un minor. Existenţa acestor condiţii ar trebui să fie riguros evaluată de către un Comitet de Etică. consimţământul rudelor care au responsabilitate asupra lui îl înlocuieşte pe cel al subiectului. pentru ca subiecţii de experimentare să ignore cărui grup îi aparţin. Se poate considera în această ipoteză doar cazul folosirii unui medicament experimental ca ultimă şansă în tentativa de a salva viaţa minorului care nu ar putea fi salvată cu medicamentele cunoscute: în cazul acesta. întotdeauna în acord cu legislaţiile naţionale. (cel care furnizează medicamentele şi culege datele referitoare la efecte). sau între un grup căruia trebuie să îi fie administrat medicamentul experimental şi un grup căruia nu trebuie să îi fie administrat medicamentul: datorită faptului că alegerea subiecţilor unui grup sau altul deseori se face la întâmplare (at random) se vorbeşte despre trials clinic randomizate. dar probabilistă.Declaraţia de la Helsinki. proprie celor care nu au încă sau nu vor mai putea avea uzul raţiunii. temă asupra căreia ne-am oprit mai înainte. în cazul subiecţilor care se află în reală incapacitate de consimţământ. În folosirea acestor metodologii (randomizare. În aceste condiţii se vorbeşte despre experimentare "dublu orb". Atunci când nu numai subiecţii asupra cărora se experimentează nu cunosc această distribuţie. cu condiţia să nu existe riscuri relevante nici pentru viaţa nici pentru integritatea fizică a subiectului (44). sunt moralmente inadmisibile experimentele non-terapeutice.

iar necesitatea de a obţine consimţământul în cunoştinţă de cauză este îndeplinită. cu scopul de a fi inserate în indivizi afectaţi de maladia Parkinson. de altfel. În cazul în care acest lucru nu ar putea fi propus (refuzul de a se supune exterimentării în aceste condiţii. toate aceste metode nu sunt admisibile din punct de vedere etic.ca circumstanţă a tehnologiilor de procreaţie. pentru producerea de cosmetice. va trebui să existe asigurarea că suspendarea terapiilor obişnuite nu riscă sau nu dăunează pacienţilor şi că medicamentul care se administrează pentru experimentare are o previzibilă eficacitate nu inferioară celei deja cunoscute. În pregătirea amintitei Convenţii europene asupra drepturilor omului şi a biomedicinei. să prevadă pierderea şi distrugerea embrionului. fie ca furnizare de material de experiment (47) . este necesar din punct de vedere etic să se accepte că suspendarea terapiei obişnuite nu trebuie să expună daunei sau riscului sănătatea sau viaţa pacienţilor. Mai mult. în aceste cazuri. Este în firea acestei experimentări. nu numai pentru că se dă viaţă unei fiinţe umane în afara vieţii matrimoniale. în general (46). din punct de vedere etic judecata rămâne negativă. tema a comportat o discuţie îndelungată şi a fost stabilită distincţia dintre producerea de embrioni cu unicul scop de a fi folosiţi pentru experimente şi întrebuinţarea embrionilor "reziduali" tot cu scop experimental . Au urmat. care nu interzice în mod explicit cercetarea pe embrioni "in vitro". Fie că este vorba despre experimentare genetică (ADN recombinant) sau de substituiri de cromozomi. dacă aceasta este admisă de normative naţionale. 18 (48). fie pentru uz industrial. este necesar să se ceară consimţământul subiecţilor în privinţa experimentării şi a metodicii folosite. 156 . făcând abstracţie de tipul şi de scopurile experimentării. sau că este vorba de experimentare farmacologică sau de studiul experimental al biologiei embrionale. Experimentarea pe fetuşi şi pe embrioni umani. componentă puternică emotivă a subiecţilor). datorită denunţurilor care au fost publicare despre traficul cu fetuşi avortaţi. ci mai ales pentru că scopul nu este de a face să se dezvolte un fiu. b) Când experimentarea se desfăşoară cu caracter terapeutic. Concluzia a fost un compromis formulat în art. Noutatea temei Am făcut deja o evaluare în privinţa experimentării pe embrioni umani în domeniul fecundării in vitro. nu se justifică deloc din punct de vedere etic şi ar sfârşi prin ştirbirea credibilităţii medicilor şi spitalelor. Problema experimentării a trebuit să fie abordată şi mai acut în ultima vreme. ca circumstanţă agravantă. Viciul de finalitate priveşte în mod global moralitatea actului. Greşeala. sau s-ar face doar în mod limitat. de altfel. că sunt cunoscute condiţiile care se cer pentru experimentarea pe om. ci de a transforma în "obiect" de experimentare embrionul aruncat spre suprimare. anunţul din partea cercetătorilor (49) în legătură cu prelevarea de ţesuturi cerebrale fetale sau de glande suprarenale fetale.a) Când se procedează la experimentarea unui nou medicament pentru o cercetare non terapeutică asupra bolnavilor care se află deja în tratament. Am făcut o evaluare etică negativă a acesteia. făcând însă apel la obligaţia de a-i conferi embrionului protecţia adecvată. chiar şi atunci când ar trebui să se aplice metoda "dublu orb". inacceptabilă nici măcar din motive ţinând de sănătatea pacientului. Considerăm. în mod succesiv.

dar toate desemnează rodul. este licită. "embrion" şi "fetus". De aceea. după cum am tratat separat (53).Nu facem deosebire între embrioni şi fetuşi în ceea ce priveşte aspectul etic. dat fiind că în problema de mai multe ori reclamată şi demonstrată. trebuie ţinut cont de natura riscului pentru unii embrioni vii: dacă intervenţia sau experimentul poate provoca moartea sau poate compromite integritatea substanţială a vieţii în curs de venire pe lume. Deosebirile cele mai relevante din punct de vedere etic sunt cele referitoare la scopul intervenţiilor asupra fetusului. ca părinţii să-şi dea consimţământul în cunoştinţă de cauză. dar se poate gândi chiar că fetusul ar putea supravieţui întreruperii voluntare a sarcinii. cu adevărat liber. Intervenţiile intrauterine cu caracter terapeutic În afara transfuziilor de sânge pentru salvarea vieţii fetusului. orice intervenţie terapeutică (diagnostică sau curativă. în cazul malformaţiilor sau obstrucţiilor căilor urinare. problemă care însă nu este privită doar din perspectiva factorului de risc al fetusului în momentul folosirii tehnici de diagnosticare. experimentarea terapeutică sau cu intenţii terapeutice. când există o serioasă probabilitate de succes. prelevarea de ţesuturi pentru tratamentul unor persoane bolnave. dar şi din perspectiva legăturii cu avortul selectiv. unii reţin faptul că aceste intervenţii chirurgicale ar putea fi realizate cu rezultate mai bune în faza post-natală imediată (52). de exemplu. ca şi asupra oricărui individ uman. medicală sau chirurgicală) va trebui să fie garantată de trei condiţii esenţiale: să fie cerută de motive serioase şi rezonabile. chir şi dintr-un punct de vedere legal. Intervenţia terapeutică asupra fetusului. Se presupune că experimentarea pe fetuşii vii poate fi dirijată în interiorul uterului. scopul poate fi: pura experimentare biomedicală. de aceea să nu fie amânată până după naştere în perspectiva îmbunătăţirii condiţiilor de efectuare. mort. şi mai relevantă este distincţia privitoare la condiţia fetusului: viu. al generării umane din primul moment al existenţei ei şi până la naştere (51) . vizibil sau nu. 157 . Să luăm în considerare cazuistica diferenţiată. pe cel al celui interesat. În sfârşit. astăzi se extind prin progresul ştiinţei şi asistenţei prenatale chiar şi intervenţii de chirurgie fetală. mort prin avort spontan sau prin întrerupere voluntară de sarcină. sau în cazul hidrocefaliei. Şi în acest domeniu este valabilă intervenţia diagnostică ce se configurează drept "diagnoză prenatală". "pre-embrion". este vorba întotdeauna de viaţa unei fiinţe umane căreia i se recunoaşte demnitatea de persoană umană (50) . consimţământul care îl substituie şi reprezintă. căci este la mijloc subiectul care poate nu şi-ar da consimţământul. Şi Instrucţiunea "Donum Vitae" a Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei subliniază această identică relevanţă etică a termenilor "zigot". care au dus la salvarea multor copii nenăscuţi. dar cu particularitatea cazului. Mai mult. Totuşi. viabil sau nu. să nu existe un risc grav pentru viaţa şi nici pentru integritatea fizică a fetusului sau a mamei (deci trebuie evitată provocarea unor daune grave fetusului sau mamei). care indică doar stadii succesive ale dezvoltării unei fiinţe umane.

poate fi licită recurgerea la medicamente sau la proceduri nevalidate încă în întregime" (55). Însăşi Declaraţia de la Helsinki interzice experimentarea non-terapeutică asupra subiecţilor incapabili de consens. înţelegând prin parte individul fetal. Intervenţiile de pură experimentare ştiinţifică Amintind că fetusul ca embrion are demnitatea persoanei umane şi că. şi în lipsa altor terapii valide. din acest motiv este considerată imorală pura experimentare pe fetuşi vii. 158 . (56) Chiar şi atunci când. chiar dacă nu a fost prevăzut rezultatul mortal. adică. De aceea. despre dreptul la viaţă care ar trebui să constituie dreptul prim al oricărui individ. Nu poate fi acceptată nici raţiunea că. nu se spune nimic despre tratamentul asupra fetuşilor după moartea provocată sau spontană. trebuie reţinute ca fiind licite intervenţiile asupra embrionului uman cu condiţia să respecte viaţa şi integritatea embrionului. Oricare ar fi genul de terapie medicală. În această privinţă.E clarificatoare în privinţa aceasta Instrucţiunea "Donum Vitae": "La fel ca pentru orice intervenţie medicală asupra pacienţilor. ci să fie realizate cu scopul vindecării acestuia. În acest sens. pe de altă parte. îmbunătăţirii condiţiilor sale de sănătate sau supravieţuirii individuale. trebuie precizat. să nu comporte riscuri disproporţionate la adresa lui. Aici nu este valabilă raţiunea conform căreia partea este sacrificată pentru întreg. în sfârşit. citata Convenţie europeană asupra drepturilor omului şi a biomedicinei prezintă omisiuni şi insuficienţe. iar prin întreg binele umanităţii. trebuie afirmat în schimb că folosirea embrionului sau a fătului uman ca obiect de experimentare constituie o crimă faţă de demnitatea lor de fiinţe umane. nici despre dreptul la obiecţinea de conştiinţă (din partea experimentatorului) faţă de practicile de cercetare "pe viu" sau "in vitro" în domeniul procreativităţii. trebuie să fie respectaţi ca orice persoană umană" (57) . chirurgicală sau de alt tip. este subiect incapabil de consimţământ. Şi mai departe: "În cazul experimentării clar terapeutice. independent de cercetător. de asemenea. în felul acesta. ar fi fost hotărâtă moartea fetusului prin avort. trebuie reţinute ca imorale experimentările făcute doar în scopul cercetării ştiinţifice.. Aplicarea acestui principiu moral poate necesita delicate şi deosebite precauţii fiind vorba despre viaţa embrionară sau a fetuşilor" (54) . este necesar consimţământul liber şi în cunoştinţă de cauză al părinţilor. ci este finalitatea societăţii. de terapii experimentale întrebuinţate spre beneficiul embrionului însuşi cu scopul de a-i salva viaţa. viabili sau nu. pentru că un scop bun nu poate fi atins printr-un mijloc rău. enciclica "Evangelium Vitae" precizează: ". nu este licită intervenţia experimentală asupra fetusului încă viu pentru că "dacă ei sunt vii. ori de câte ori ar fi vorba. care au dreptul la acelaşi respect datorat copilului deja născut şi oricărei persoane". poate fi avantajată cercetarea pentru vindecarea altor subiecţi umani. că asupra fetuşilor se pot face doar intervenţii terapeutice. conform regulilor deontologice prevăzute în cazul copiilor. binele comun este înţeles ca bine al indivizilor. Fetusul nu trebuie tratat ca un cobai.. În privinţa drepturilor omului. care în cazul acesta este reprezentat de suprimarea unui individ uman. nici. pentru că subiectul individual nu este o parte a organismului social. într-o tentativă extremă. datorită voluntarităţii cerute pentru participarea la astfel de incursiuni ştiinţifice.

De exemplu. trebuie să fie constatat cu siguranţă. În plus. termeni utilizaţi în text în mod artificial distinct şi abordează tema cercetării asupra embrionilor concepuţi "in vitro". este ilicită formarea de embrioni in vitro. direct sau indirect . se reţine ca ilicită "suprimarea.. odată afirmat faptul că este artificială diferenţierea între conceptul de individualitate umană (şi cel de persoană) şi valenţa fundamentală a omului. pentru întrebuinţarea fetuşilor. trebuie să fie respectate ca rămăşiţele celorlalte fiinţe umane". deci.. care îi conferă o valoare superioară şi îl face demn de respect. şi orice formă de manipulare a embrionilor chiar şi înainte de ziua a 14-a de dezvoltare. va trebui să existe acordul părinţilor sau al mamei. independent de fiinţa vie. va trebui să existe un avantaj rezonabil şi previzibil ala cestor cercetări pe plan uman. Prelevarea ţesuturilor fetale cu scopul transplantării 159 . (59) Experimente asupra fetuşilor umani avortaţi Atunci când vorbim despre fetuşi umani avortaţi ne referim la fetusul din afara uterului. fetuşii avortaţi sunt vii. o utilizare din partea acestora de la sine ar putea fi licită dacă nu există nici o legătură cu acorduri stabilite anterior şi participare la avort. avortul este mereu urmărit ad hoc şi deci la sfârşitul intervenţiei fetusul poate fi încă viu chiar dacă nu viabil..în măsura în care. (62) În cazul fetuşilor proveniţi din avorturi spontane.. de fapt. (58) Din punct de vedere etico personalist. sunt valabile indicaţiile amintite pentru intervenţiile intrauterine şi pentru minori. adică şi asupra aşa zişilor "embrioni precoci". repetăm. şi acest lucru este ştiut de cercetători. suprimarea şi orice formă de manipulare de embrioni congelaţi şi/sau reziduali. va trebui exclusă orice formă de speculare sau chiar de compensare de tip comercial. şi nu s-ar simţi capabili în conştiinţă să dirijeze experimentele pe fetuşi proveniţi din întreruperea voluntară a sarcinii.chiar şi prin intermediul Comitetelor Etice. condiţie care trebuie să fie mereu îndeplinită. această legătură se stabileşte întotdeauna.. în special atunci când nu este sigur transferul lor în aparatul reproductiv al femeii". in vivo sau in vitro. Dacă. Convenţia interzice discriminarea doar faţă de persoană şi nu faţă de fiinţa umană. în scopul studierii bolii. dincolo de constatarea morţii. (61) Chiar dacă nu se ţine seama de această circumstanţă. unii fetuşi supravieţuiesc procedurii şi uneori sunt chiar viabili. trebuie să se facă distincţie între fetuşi proveniţi din avort spontan şi fetuşi din avort voluntar. atunci când avortul se produce prin expulzare sau histerotomie. care sunt consideraţi ca neimplantabili. inclusiv reducţia embrionară. Şi normativa franceză în privinţa cazului analog de prelevare de ţesuturi din fetuşi proveniţi din avortul voluntar pune această problemă etică şi o declară relevantă până la punctul de a admite posibilitatea obiecţiei de conştiinţă din partea acelora care ar fi chemaţi să colaboreze în domeniul acesta. în scopuri experimentale sau comerciale este cu totul contrară demnităţii umane. cum ar dori unii . la deja amintitul articol 18.În planul insuficienţelor textuale. viabili sau nu. (60) În privinţa fetuşilor deja morţi. viabilă sau nu. orice experiment neterapeutic asupra embrionilor începând din momentul formării lor. avortaţi în mod voluntar sau nu. În sfârşit. sau moartă. oricum. eventuala legătură implică colaborarea la avort. lucru care. Instrucţiunea "Donum Vitae" (63) aminteşte că "Cadavrele de embrioni sau de fetuşi umani. Când fetusul provine dintr-un avort voluntar. Practica de a menţine în viaţă fetuşi sau embrioni umani. practica riscă astfel să fie încurajată pe considerentul de a cere consimţământul mamei.

dar "neviabili". Ulterior. Protecţia embrionilor trebuie să fie susţinută chiar şi de normative şi de legi. publicată de Biserica Catolică. (66) Chiar de curând. şi cu riscul unei grave dăunări sau al morţii fetusului. însuşi Consiliul Europei a subliniat această linie cu privire la folosirea embrionilor cu scopul cercetării prin Recomandarea nr. există obligaţia obiecţiei de conştiinţă din partea celui ce le percepe iliceitatea. Dacă este vorba despre fetuşi morţi (prin avort spontan sau prin întrerupere voluntară de sarcină). astfel încât embrionii şi fetuşii umani trebuie să fie trataţi în toate împrejurările cu respectul datorat demnităţii umane (m. capabile să se regenereze şi deci să se caute un fetus vital prin intermediul unor femei predispuse la avort şi cu clinici în care se practică avortul voluntar. Avantajul ţesuturilor în fază de rapidă dezvoltare celulară. În orice caz. din ţesuturile lor în perioada care precede avortului sau care urmează imediat trebuie să fie moralmente exclusă. ştiinţifice şi industriale. în primele momente. Este semnificativ că şi în atare document. trebuie să fie interzisă. terapeutice. după cum se afirmă în Carta Drepturilor Familiei. este evident un caz ilicit. În consecinţă. este curios că nu există legi în acest sens.O asemenea prelevare poate fi urmată . orice intervenţie asupra fetuşilor vii. exercitat asupra fetuşilor vii şi care este cauza directă a morţii lor. Apar şi aici ipotezele precedente: dacă este vorba de prelevări din fetuşi vii.după cum s-a şi realizat (64) . ţesuturile în mod normal nu ar fi apte pentru transplant. Convenţia europeană asupra drepturilor omului şi asupra biomedicinei care are o greutate importantă din punct de vedere juridic. Va trebui ca legislaţiile naţionale să recepţioneze aceste indicaţii. (65) De fiecare dată când în laboratoare sau în spitale funcţionează practici de acest gen în condiţii inadmisibile din punct de vedere etic. sunt valide observaţiile şi condiţiile propuse în paragraful precedent. ar fi un mai mare succes terapeutic. 10). pe tema protecţiei şi apărării vieţii pe cale de a se naşte şi a copilului nenăscut. Este de dorit ca şi într-un for internaţional să fie formulată o cartă a drepturilor embrionului.cu scopul transplantului asupra unei persoane afectate de boli intratabile astfel: poate fi vorba despre transplant de măduvă osoasă (pentru tratamentul leucemiei). 1100/1989 (67). 160 . analogă celei formulate pentru copii şi în armonie cu drepturile familiei. pentru că previziunea morţii nu schimbă liceitatea actului care lezează. decât dacă prelevarea s-ar produce imediat. provenit de la un Organism "laic" se afirmă existenţa unei vieţi umane chiar din momentul fertilizării. pentru a preleva. a diminuat această apărare prin citatul articol 18. chiar dacă nu sunt vitali. În schimb. Dar riscul este să se caute pe cât posibil nealterate. atâta vreme cât există pentru apărarea animalelor împotriva experimentului şi pentru executarea autopsiilor asupra cadavrelor. 1046/1986 asupra întrebuinţării embrionilor şi fetuşilor umani în scopuri de diagnoză. Adunarea parlamentară a Consiliului Europei a emis Recomandarea nr. O încercare de acest gen a fost denunţată sub titlul "trafic de fetuşi umani". Întrebuinţarea fetuşilor vii. şi chiar ar fi mai puţin susceptibile reacţiilor imunitare de incompatibilitate-respingere. de celule nervoase sau de ţesuturi hepatice sau pancreatice.

legitimitatea transplantului experimental. liceitatea unor transplanturi care pot influenţa identitatea persoanei ce primeşte. a fost faptul că posibilitatea experimentării pe animale şi astfel a deduce tehnici valide pentru om este foarte ridicată. în măsura în care ţesutul inserat în organismul receptor are un timp scurt de supravieţuire. Acum asistăm la o reapariţie a optimismului împins la frontiera umanului. problemele etice au devenit mai complexe. după descoperirile lui Landsteiner din 1900: chiar dacă transfuzia de sânge nu poate fi definită chiar ca transplant. inima. multiple şi mai degrabă recente. hipotalamus). În linii generale şi introductive trebuie să admitem şi că problema etică. Alt factor determinant a fost progresul cunoştinţelor în materie de imunologie realizat în ultimii douăzeci de ani. gonade. devine acum din ce în ce mai complexă. chiar dacă acum nu s-a ajuns la efectuarea de transplanturi de trunchi/cap asupra omului. (3) 161 . Mai multă încredere este datorată şi faptului de a putea dispune astăzi de medicamente mai eficiente pentru combaterea fenomenului respingerii (ciclosporina A). până la transplantul de gene în spaţiul ingineriei genetice şi al ţesuturilor fetale despre care am vorbit separat. dreptul societăţii de a preleva organele de pe cadavre în lipsa consimţământului explicit. precum în vehiculata ipoteză a transplantului de "cap/trunchi ". În câteva decenii (în special în ultimii 30 de ani) transplanturile s-au făcut cu organe din ce în ce mai importante: rinichiul. ficatul. Încrederea în succesul din acest domeniu al transplanturilor a avut alternanţe: au existat momente de euforie urmate de momente de mai mare precauţie. numărului restrâns de donatori. aceste experimente au constituit o bază şi o încurajare pentru studiul histocompatibilităţii. totuşi se întrevede posibilitatea tehnică. Consimţământul în cunoştinţă de cauză din partea primitorului. iar atare studiu a favorizat la rândul său dezvoltarea tehnicilor de transplant. Ceea ce a permis în mai mare măsură progresul în acest domeniu. o dată garantată condiţia constatării morţii pentru prelevarea din cadavru şi a bunei supravieţuiri a donatorului viu.A doua parte: Bioetica şi transplanturile de organe Progresele ştiinţifice şi tehnice Intervenţia ştiinţei medicale şi a tehnicilor chirurgicale în domeniul transplanturilor reprezintă unul din elementele de progres continuu şi rapid. după care a urmat o perioadă de mai mare prudenţă. ce părea să se simplifice până în urmă cu un an. pancreasul şi. calităţii organelor susceptibile de a fi transplantate. Au adus o contribuţie studiile în privinţa transfuziei de sânge şi în privinţa grupelor sanguine. problema etică devine simplă şi rezolvabilă în mod pozitiv. constatarea morţii pentru transplanturile de la cadavru " cu inima bătând" şi în fine. sporirii cererilor. Pe măsura progresului tehnicilor. La prima vedere sar părea că scopul fiind în mod clar terapeutic. liceitatea compensaţiilor. dincolo de alţi factori legaţi de evoluţia chirurgiei. (1) Ipotezele tehnice se extind şi mai mult spre noi obiective: transplant de porţiuni de encefal (hipofiză. libertatea donatorului şi a rudelor. stabilirea criteriilor cu care să fie desemnate organele de transplantat între diferite persoane aflate în aşteptare (2): toate acestea sunt probleme complexe. sunt amintiţi anii '68-'70 pentru entuziasmul în materie de transplant cardiac. E de asemenea proprie anilor din urmă încercarea de transplant heterolog de inimă de babuin şi de ficat de cimpanzeu.

de asemenea. situaţia juridică internaţională şi naţională în vigoare. Această poziţie a fost subliniată chiar de Conferinţa Miniştrilor europeni ai Sănătăţii desfăşurată la Paris pe 16-17 noiembrie 1987. dar deseori reprezintă o fază sau o alternativă. pe planul legislaţiilor sanitare. Semnalăm în mod particular indicaţiile privitoare la consimţământ pentru prelevarea organelor de la persoana vie şi cele privitoare la sancţiunile precise în cazul declarării false a morţii pentru a obţine anticipat transplantul de la cadavru. care este carta sa fundamentală şi. sunt orientate în favoarea colaborării şi a securităţii sanitare şi spre împiedicarea comercializării. inserările şi prelevările de ţesuturi şi de organe de origine umană (Recomandarea 78/29. constituţională. de schimbare a testului de compatibilitate a ţesuturilor (Acordul n. A doua parte: Bioetica şi transplanturile de organe Perspective legislative şi cooperare internaţională Consiliul Europei. Carta Socială Europeană. 84 din 1974). definiţii şi invitaţii adresate statelor membre pentru legislaţiile lor naţionale. (5) Pentru a garanta o mai mare uniformitate legislativă între diferitele ţări europene Recomandarea 78/29 aprobată de Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei la 11 mai 1978 conţine o serie de reguli. tendinţa este de a considera cadavrul ca res communitatis: în acelaşi timp se invită la respect faţă de convingerile 162 . care la articolul 11 prevede obligaţia din partea naţiunilor de a salvgarda şi ocroti sănătatea cetăţenilor şi. Principiile călăuzitoare care au însufleţit legislaţia Consiliului Europei în materie de transfuzii de sânge (Codul de la Reykjavik din 1975). raportul între tehnologie şi etică. Codul European de Securitate Socială. de probleme referitoare la transplanturi. (6) De aceea. după principiile ce au inspirat Convenţia Drepturilor omului. mereu pe planul enunţării principiilor generale. unele ipoteze ce ţin de o problematică etică particulară. Indicaţia generală şi tendinţa documentului este de a favoriza printre statele membre posibilitatea de se prevala de "consimţământul prezumptiv". care garantează măsurile de prevenţie. Recomandarea 79/5). tratamentele medicale şi de reabilitare. Pentru a ne ordona materia vom trata următoarele argumente: clasificarea diferitelor modalităţi şi tipuri de transplant. pentru prelevarea de organe post mortem.Deasupra ipotezelor şi problematicilor particulare se află mereu problemele de fond ale întregii bioetici: raportul dominare-respectare a persoanei faţă de natura corporală. care în sine nu face parte din abordarea transplanturilor de organe umane. (4) Ca un corolar al acestei tehnologii a transplantului ar trebui să se vorbească şi de implantul de organe artificiale. Sunt amintite în primul rând în cadrul european. a dezvoltat o intensă activitate de cooperare între statele membre. În aceeaşi Recomandare guvernele sunt invitate să prevadă în documentul de identitate sau în permisul de conducere posibilitatea de declaraţie preventivă din partea cetăţenilor pentru donarea post mortem. principiile etice generale. acolo unde nu rezultă în mod explicit voinţa contrară a subiectului de viu. ca să spunem aşa.

36 şi 37. Fac referiri la transplanturi articolele 13. integrate conform celor stabilite de Rezoluţia Parlamentului European n. Să mai cităm. care privesc acest argument. aprobate de Conferinţa Internaţională a Ordinelor Medicilor din Comunitatea Economică Europeană (CEE) . în caz de calamitate. Înainte de a aborda mai detaliat aspectele etice ale problemei menţionăm câteva documente cu caracter deontologic. 6 ianuarie 1987.religioase ale celui aflat încă în viaţă. Noul Codice Italian de Deontologie medicală (1995) consideră în două articole. Marfa călătoreşte cu "etichetă" europeană. 14 şi 15 ale Principiilor de Etică medicală europeană. problema acceptării morţii şi a menţinerii în viaţă a subiectului mort din punct de vedere clinic cu scopul de a nu lăsa să se întrerupă activitatea organelor destinate transplantului.argument amânat pentru un ulterior protocol specific . (10) Aspectul etic al problemei: principiile generale Principiile generale care definesc problema etică a transplanturilor sunt trei: apărarea vieţii donatorului şi a receptorului. drepturile de rambursare a cheltuielilor şi garanţia asigurărilor sociale pentru daune rezultate din donarea ex vivo. Celelalte prescripţii privesc examenele prealabile. Recomandarea 79/5 cuprinde măsurile de garanţie şi vamale pentru transportul rapid şi înlesnit pe plan internaţional al substanţelor destinate transplantului. ce stabileşte aşa numita "Convenţie asupra Bioeticii" a Consiliului Europei (9) .trebuie subliniată interzicerea de a comercializa părţi ale corpului uman. o Declaraţie asupra transplanturilor de organe. tutelarea identităţii personale. 163 . Articolele 9 şi 14 ale acestei Recomandări prescriu gratuitatea donării de organe şi de ţesuturi. În acest text. astfel de convingeri ar comporta contrarietatea faţă de donarea de organe post mortem. Chiar a XXXIX-a Adunare a Asociaţiei Medicale Mondiale (AMM) a aprobat. pentru a cunoaşte tipizarea şi pentru transportul aerian al organelor şi. Prin constatarea morţii clinice este interzisă prelevarea dacă donatorul nu a pierdut ireversibil şi total funcţiile cerebrale: dar se precizează că aceasta nu exclude ca unele funcţii ale anumitor organe să poată fi menţinute în viaţă în mod artificial (7) . chiar al sângelui pentru transfuzii şi al altor substanţe destinate transplantului. aflate în conexiune în plan internaţional pentru a repera organul de transplantare. în octombrie 1987. locul şi condiţiile prelevării şi transplantului. chiar dacă nu este pe larg abordat argumentul donării de organe post mortem . în sfârşit. 24/79 asupra băncilor de organe (8) sunt organizate "băncile" de date şi colaborările pentru transferul către acestea. Asupra fiecăruia dintre aceste principii trebuie să facem pe scurt câteva reflecţii. consimţământul în cunoştinţă de cauză (informat). Datorită acestor dispoziţii.

chiar şi pentru a întârzia decesul altor persoane". Chiar şi în cazul prelevării organului ex cadavere se poate aduce ofensă vieţii dacă moartea nu a intervenit în mod efectiv sau nu a fost bine constatată. un aventurism în cazul transplantului cardiac ceea ce s-a petrecut în diferite perioade: transplantul va trebui să se dovedească a fi unicul remediu valid pentru prelungirea vieţii 164 . În sfârşit. În plus. în dauna bolnavului care poate servi ca test pentru progresul tehnicilor chirurgicale. De aceea. poate apărea în experienţa chirurgicală căutarea succesului cu orice preţ şi finalitatea experimentală. Este cazul donării de organe duble (rinichi) sau de părţi din organe (ficat. este licit transplantul omoplastic cu următoarele condiţii: a) donatorul (dacă este viu) nu va trebui să sufere o daună substanţială şi ireparabilă în privinţa vieţii şi operativităţii lui. situaţii în care.atât de riscant încât să fie considerate cu precădere experimentale. (11) Sunt deci condamnabile din punct de vedere moral transplanturile cu caracter într. Se consideră. de exemplu. Din punct de vedere moral este inadmisibil să fie provocată în mod direct mutilarea invalidantă sau moartea unor fiinţe umane. mai degrabă refractară în a le admite liceitatea. inimă etc) principiul totalităţii trebuie să concorde cu principiul solidarităţii şi socialităţii. viaţa pacientului deşi este sacră poate fi supusă unui tratament riscant şi atât de invaziv doar dacă transplantul este legat de existenţa unor speranţe fondate în privinţa unei reale prelungiri a vieţii. reflecţia morală trebuie să se caracterizeze prin acurateţe şi precauţie. câteodată donatorului i se cere un anume prejudiciu. Este de înţeles cum morala catolică. Cu alte cuvinte. nu întotdeauna viaţa prelungită a bolnavului care primeşte organul transplantat are o calitate satisfăcătoare. decât doar pentru un bine mai mare al corpului însuşi (principiul totalităţii) sau pentru un bine moral mai mare. tehnicile perfecţionându-se. în cazul donatorului viu. în plus. În acelaşi sens se situează şi Catehismul Bisericii catolice care reţine transplantul de organe ca un act conform legii morale şi meritoriu numai dacă "daunele şi riscurile fizice şi psihice pe care le presupune donatorul sunt proporţionale cu binele căutat pentru destinatar. în realitate.Apărarea vieţii donatorului şi a receptorului Poate părea mai puţin importantă liceitatea transplantului pentru a prelungi viaţa unui bolnav grav şi incurabil altfel. pentru a justifica transplanturile omoplastice (rinichi. în mod normal donatorul îşi poate duce viaţa şi munci în continuare. invers. În cazul nostru principiul totalităţii sau terapeutic justifică de la sine liceitatea transplanturilor autoplastice (chiar şi cu caracter estetico-corectiv). plămân). ce era. relativ la persoana însăşi. Principiul respectării vieţii fizice a persoanei comportă obligaţia "non disponibilităţii" corpului respectiv. până la a recomanda donarea de organe post mortem: atitudinea faţă de liceitate depinde de reuşita tehnică mai ales în privinţa conservării vieţii donatorului. dar rămânând deschisă adevăratului serviciu adus vieţii pacienţilor. dar. Trebuie să se considere că. reflecţia bioetică trebuie să fie aprofundată. şi în ipoteza unui beneficiu efectiv al pacientului care primeşte organul. la începutul experienţei transplanturilor. s-a îndepărtat progresiv. b) Va trebui să existe şi să se descopere o posibilitate alternativă de reuşită asupra pacientului primitor: sacrificiul donatorului trebuie să posede un anumit grad de proporţionalitate faţă de posibilele avantaje reale asupra vieţii pacientului beneficiar.

Dar şi mai problematic este că memoria cerebrală ar putea păstra în continuare senzaţiile şi experienţele avute cu corpul precedent. o dată vindecat se va întoarce la viaţa de muncă. printre care: urgenţa. previziunea ca organul să se poată implanta şi în ultimă instanţă. (12) Apărarea identităţii personale a primitorului şi a descendenţilor lui Problema morală se pune pentru transplantul de organe nu executive. Eul se construieşte din punct de vedere psihologic şi senzorial prin intermediul experienţei corporale: memoria păstrează 165 . se pune problema liceităţii transplantului. chiar şi cu scopul de a obţine o supravieţuire pur biologică. După criteriul utilitarist. După părerea noastră sunt cel puţin trei aceste diferite criterii: un criteriu utilitarist. În concluzie. de organe genitale (ovare. întrupare a eului. testicole) sau chiar de glande de mare relevanţă pentru echilibrul hormonal şi bio-psihologic al subiectului (hipofiză) Când calitatea vieţii şi identitatea personală sunt puternic ameninţate şi compromise. ci în mod structural legate de gândirea şi identitatea biologică procreativă a subiectului. ar presupune o identitate personală legată de creier. va trebui să existe constatarea certă a morţii donatorului. ne oprim să analizăm pe scurt criteriile care pot fi utilizate în selecţionarea pacienţilor care trebuie să acceadă la intervenţie. un criteriu terapeutic. noul individ ar putea fi recunoscut în cel ce este reprezentat de cap: pentru că creierul este partea în care se conservă "memoria personală": aceasta este raţiunea pentru care se preferă să se vorbească mai degrabă de transplant de trunchi decât de transplant de creier. Perspectiva mecanicistă a celui ce propune aceste transplanturi este insuficientă pentru a defini corporalitatea care este parte integrantă a persoanei. un criteriu cazual. celui care are în mod real nevoie şi îndeplineşte condiţiile necesare intervenţiei nu trebuie să i se închidă posibilitatea de acces. nici social nici rasial. poate din punct de vedere tehnic mai puţin complex. pe care credem că îl împărtăşim. Alegerea pacientului care va fi supus intervenţiei trebuie să fie în primul rând informată de principiul nediscriminării: pentru nici un motiv. Asupra acestui punct vom reveni. distribuţia organelor s-ar efectua pe baza criteriului productivităţii sociale prin care se alege ca primitor cu preferinţă acela care. practicată acum pe câini şi maimuţe (13) . posibilitatea de reuşită a transplantării conform condiţiilor pacientului. Criteriul cazual se bazează pe principiul imparţiaalităţii şi încredinţează distribuirea organelor de transplantat la întâmplare. conform priorităţii cererilor. De exemplu. nici ca mijloc de exprimare şi execuţie. al cărui identitate o constituie. în plus. pentru transplantul renal oportunitatea transplantului apare atunci când dializa nu mai este practicabilă cu succes şi pentru multă vreme. dacă este vorba despre prelevarea de pe cadavru.pacientului. Totuşi nu ni se pare suficient pentru a fi garantată o identitate globală a persoanei: este foarte greu. Ipoteza transplantului de trunchi/cap. În sfârşit. şi prospectată pentru om. când rezultatul transplantului ameninţă şi tulbură atât de profund subiectul. Este cazul ipotezei aventuriste a transplantului de cap/trunchi sau chiar al transplantului. are în vedere unii parametri clinici. într-adevăr. criteriul terapeutic. prioritatea cererii. prezenţa şi limbajul. ca trunchiul să poată fi legat pe planul sensibilităţii şi al inervării motorii astfel încât nu ar putea să fie "simţit" de către subiect nici ca organ de simţ.

dacă nu ar exista o cunoaştere motivată asupra tuturor consecinţelor gestului. trebuie exclus dinainte ca transplantul de gonade să implice apoi o procreare în consecinţă. În general.imaginea de sine şi în corporalitate se reflectă identitatea: cum va putea să se recunoască o minte.faţă de administrarea de hormoni în patologiile în care extirparea de ovare patologice poate determina unele complicaţii datorate lipsei hormonilor produşi (estroprogesteronici) şi care induc o stare de menopauză precoce iatrogenă şi o serie de tulburări osoase şi cardiovasculare asociate. Prezenţa unei ameninţări la adresa vieţii pacientului datorită unui proces maladiv (de exemplu. am văzut cum tendinţa juridică este înclinată să considere cadavrul ca res communitatis şi să înlesnească utilizarea lui spre binele comun ori 166 .ci doar pentru a trata infertilitatea. ficat. Consimţământul în cunoştinţă de cauză În legătură cu problema consimţământului trebuie să luăm în consideraţie cele două ipoteze: când prelevarea de ţesut sau de organ se face ex vivo şi când se face ex cadavere. să fie mai acceptabilă dein punct de vedere etic . consimţământul explicit şi formalizat. dar după părerea noastră nu poate pretinde substituirea cu transplant cu finalitate procreativă. deci transplantul terapeutic (adică îndreptat spre salvarea vieţii celui ce primeşte transplantul) nu este schimbată de o necesitate altfel normală. oricum.cum este cazul rinichiului. Interzicerea este şi mai clară în special atunci când transplantul s-ar face doar pentru tratarea organului şi nu a individului şi deci doar pentru a avea ovare sau testicole normale şi nu bolnave şi a asigura astfel fertilitatea. Rămâne de discutat ipoteza ca transplantul de gonade. Pentru că este poate vorba de riscuri foarte mari (a se vedea transplantul cardiac). o tumoare) la organele genitale poate justifica şi să implice extirparea. aparţinând unui corp care nu mai există. În acest caz nu ar fi vorba de un transplant pentru a salva viaţa subiectului . dificultăţilor. (14) În privinţa gonadelor şi a organelor legate de reproducere şi de secreţia hormonilor particulari. Nu ar putea exista un act de donare ca expresie a solidarităţii. de ovare. înainte de a proceda la implantarea unui nou organ. Când prelevarea se face de pe un cadavru. (15) În cazul acesta. ni se pare că această practică trebuie să fie considerată ca o ameninţare la adresa identităţii biologice şi psihologice a subiectului primitor şi a descendenţilor lui.şi proproţional terapeutic . Dar în fiecare caz există în primul rând obligaţia unei informări exacte şi complete asupra riscurilor. de exemplu. Când prelevarea se face de la donatorul viu. ca în cazul ţesuturilor. raţiune care nu justifică un transplant care ar comporta apoi tulburarea identităţii biologice a descendenţilor. al unor părţi de organe sau de organe duble (rinichi). informarea va trebui să fie făcută cu grijă. obligaţia consimţământului în cunoştinţă de cauză priveşte şi donatorul şi priveşte toate consecinţele asupra sănătăţii şi capacităţii de muncă viitoare ale donatorului. în altă corporalitate? De aceea îndrăznim să afirmăm că o asemenea "construcţie chirurgicală" ar avea un caracter puţin uman şi ar răscoli identitatea personală a subiectului. după cum tot negativă este raţiunea fecundării eterologe. pancreas) de tipul respingerii sau al unor îngrijiri atente şi tratamente pentru o anumită perioadă. observaţii privitoare şi la cel ce primeşte organul sau ţesutul. inimii etc . alteori chiar înfruntarea unor incertitudini şi a unor consecinţe (în cazul transplantului de rinichi. acestea nu sunt legate de funcţii vitale. consecinţelor.

având în vedere că respectivul cadavru. considerarea voinţei însăşi a subiectului şi. datorită şi dificultăţii mesajului care trebuie transmis. nu trebuie exclusă complet legătura lui cu apartenenţa afectivă din partea supravieţuitorilor. unde este posibil. doar prin metode empirice. Comitetul Naţional a propus ca oportună revenirea asupra temei. Înainte de toate. nu se poate anticipa moartea atunci când se produce o intervenţie asupra pacientului cu scopul de a preleva un organ: raţiunea este că nu se poate face răul pentru a obţine binele. nu trebuie uitate conotaţiile speciale pe care le presupune această problemă atunci când este vorba de efectuarea unei prelevări de organe de la un minor. mijloace şi metode mai rafinate. De aceea. Odată era considerată moartă. ne aflăm în faţa unor situaţii destul de diverse între ele: dacă minorul care primeşte are ani mai puţini sau este un adolescent capabil să înţeleagă semnificaţia celor ce sunt pe punctul să se petreacă. în anumite situaţii.dar cu aceasta nu încetează respectul datorat acestui res care are o legătură psihologică cu persoana. Criteriul acesta nu este împărtăşit de toţi autorii sub profil etic. în acest caz răul ar fi uciderea sau omisiunea vinovată a ajutorului. Semnele încetării vieţii umane pot fi deci deduse prin mijloace şi metode pe care ştiinţa le elaborează treptat şi le perfecţionează. căreia îi lipsea respiraţia. De aceea. încă de foarte tânăr. În această a doua ipoteză este nevoie de un efort de comunicare deosebit. În cazul acesta. deşi este res şi nu mai este persoană. într-adevăr. graţie căreia fiecare. Utilitatea publică ce poate necesita sacrificii chiar şi din partea celor vii. acea persoană căreia inima a încetat să-I bată. acum. trebuie încredinţat ştiinţei şi conştiinţei competente şi nu este cu prioritate o problemă filozofică sau teologică în sine. Problema constatării morţii în transplantul de pe cadavru Este problema cea mai delicată din tot acest subiect referitor la transplantele umane. care este alcătuit în mod esenţial din date asupra procentului de supravieţuire. dedicând transplantelor la vârsta pediatrică un întreg document .de câte ori apare o necesitate de tip social de fiecare dată când va apărea o necesitate de tip social şi când nu va exista o voinţă contrară a subiectului donator exprimată când era în viaţă. Se înţelege de aceea. dacă este în continuare adevărat că utilitatea binelui comun poate justifica anumite operaţiuni cu caracter igienico-sanitar. Se ajunge astfel la definirea 167 . Este deci deosebit de importantă din punct de vedere etic difuzarea unei "autentice culturi a donării". Al doilea punct care trebuie clarificat. informarea şi considerarea în acelaşi timp a voinţei supravieţuitorilor au şi păstrează o greutate de ordin etic. poate necesita manipulări şi prelevări de pe cadavre fără nici o daună adusă vieţii . ştiinţa întrebuinţează. Putem porni reafirmând unele principii bazate pe respectul vieţii. datorită dezvoltării tehnologiei şi a reanimării. să descopere necesitatea de a-şi da în mod explicit propriul consimţământ acestui act de profundă solidaritate umană şi de foarte mare valoare socială. cu scopul de a evita erorile. (17) în care sunt abordate în manieră globală toate problemele particulare ale transplantologiei legate de acest segment de vârstă. îşi păstrează sacralitatea proprie prin referinţa fenomenologică şi psihologică pe care o primeşte din partea supravieţuitorilor. (16) Apoi. pentru ce în mod oportun legea prescrie în articolele respective un ansamblu de condiţii "obiective" care să confere certitudine cu privire la parametrii morţii clinice şi cerebrale. care este constatarea morţii.

Considerăm că dispoziţiile înscrise în legea italiană în articolele citate reprezintă garanţii suficiente şi din punct de vedere etic pentru constatarea morţii. chiar şi în manieră ireversibilă. care se evidenţiază în manieră definitivă prin încetarea activităţii electrice corticale şi prin dispariţia altor semne de activitate encefalică. (21) Probleme particulare pot apărea în diagnosticarea morţii cerebrale când pacientul este la vârsta pediatrică. Diferitele legislaţii prevăd criterii diverse sau evaluări suplimentare cu privire la adult. sub impulsul mecanismelor. CNB a subliniat necesitatea de a utiliza criterii diferenţiate şi cercetări specifice întrucât criteriile prevăzute în general sunt valabile doar începând de la vârsta de cinci ani. care constă în constatarea încetării definitive a activităţii circulatorii. Unii autori susţin că limita de 6 ore pentru relevarea continuă a electroencefalogramei ar fi prea scurtă. şi-a exprimat dorinţa ca şi în Italia să fie introduse criteriile pe care o Task Force adaptată le-a elaborat pentru determinarea morţii la copil. care continuă să fie vitale doar pentru că sunt irigate artificial de instrumente. Atare respiraţie forţată trebuie activată după ce s-a constatat că cea spontană este irecuperabilă datorită compromiterii ireversibile a centrilor nervoşi interni ai encefalului de care depinde. (18) Nu este suficientă. Nu se poate introduce distincţia între "viaţa biologică" (funcţii organice) şi "viaţa personală" (viaţa de conştiinţă şi relaţie): la om există o vitalitate unică şi atâta timp cât există viaţă trebuie considerat că este viaţa persoanei (20) . Introducerea în tehnicile de reanimare poate determina pentru un timp respiraţia forţată şi circulaţia forţată a sângelui : dacă însă între timp s-a produs degenerarea ireversibilă a centrilor superiori. (22) În mod particular. Comitetul Naţional de Bioetică italian (CNB). o oarecare activitate biologică. ci va trebui să se constate că şi nucleele profunde ale encefalului. sunt ireversibil compromise. respiratorii şi nervoase non temporar ci ireversibil. pot lipsi sau pot fi modificaţi din cauze diferite care merg de la maturizarea incompletă a organelor până la condiţiile particulare în care sunt menţinuţi copiii în terapie intensivă. nu trebuie doar să rezulte încetarea definitivă a activităţii corticale cerebrale. după cum consideră unii (19) ."morţii clinice". definită ca "moarte encefalică" este instalată se consideră licită prelevarea de organe. mai ales dacă sunt nou 168 . viaţa umană nu va mai putea fi reactivată. chiar dacă mai poate dura artificial. dacă au încetat şi funcţiile vitale dependente de centrii interni ai encefalului. Pentru a avea garanţia că o atare încetare a vieţii este ireversibilă şi nu momentană mai trebuie cerută încă o anumită perioadă de timp. Ar putea trezi o perplexitate deosebită faptul că în legislaţia precedentă au fost prevăzute condiţii diferite pentru declararea morţii persoanei: dacă această persoană ar fi fost candidată la prelevarea de organe pentru transplant ("moarte cerebrală") sau dacă nu ar fi fost ("moarte cardiacă"). într-adevăr. care unifică funcţiile vitale. De aceea specialiştii constată. pe care ştiinţa şi legea pot să o precizeze. În esenţă. deci. pentru a alege transplantul şi a acţiona respiraţia forţată pentru a menţine bătaia inimii şi irigarea organului. Unii parametri. după cum prevede şi legea. Când starea de "moarte clinică". simpla pierdere a funcţiilor de relaţie datorate compromiterii scoarţei cerebrale. trebuie ca întreg encefalul să fie mort.

15) (24) . ceea ce în sine ar fi din punct de vedere etic acceptabil. (23). aşa cum se cuvine. utilizând de asemenea organe de porc. de aceea nu a fost vorba despre o experimentare terapeutică ci doar de o experimentare cu scop în sine asupra unui subiect incapabil să-şi exprime consimţământul. de cunoştinţele medicale mai actuale că ne aflăm într-adevăr în prezenţa unui cadavru. de eutanasie" (n. ţinând cont.ca şi a unui organ artificial . este în orice caz oportun să subliniem că pentru a efectua prelevarea trebuie întotdeauna să fim siguri. în plus. de exemplu. Acest principiu a fost subliniat şi de Carta Lucrătorilor Sanitari (n. această indicaţie a fost receptată. A proceda dintr-un simplu impuls sentimental nu este licit. dacă introducerea unui organ de animal . ci în faptul că presupunerile teoretice şi stadiul cercetărilor de până la acel moment nu lăsau să se întrevadă vreo posibilitate de reuşită (ar fi fost. În realitate. Dar în acest ultim caz. de legea asupra constatării morţii. fie şi pentru a întârzia decesul alteia. ca şi cazurile recente de transplant de rinichi şi de ficat de animal (porc. dar nu mai puţin grave şi reale. Problema etică se pune într-o direcţie dublă: dacă incertitudinea reuşitei şi riscul foarte grav al respingerii nu împiedică suficient de motivat o atare tentativă. nu consta în faptul că a fost utilizată o inimă de babuin. (27) A fost încercat tratamentul imunosupresiv al primitorului. chiar dacă parţial. Deci. De fapt. primele transplante de rinichi de cimpanzeu şi babuin la un individ uman. Pentru unii autori.nu determină alterarea personalităţii. În privinţa primului dubiu trebuie să spunem că acesta este încă fundamentat atâta timp cât nu se poate înţelege cum ar fi posibil să existe de la început o speranţă îndreptăţită de reuşită a transplantului. se stabileşte imediat o reacţie antigen-anticorp cu activarea complementului şi distrugerea în consecinţă a endoteliului vazal. În concluzie. Non acceptabilitatea experimentului asupra lui Baby Fae. 87). cimpanzeu) la subiecţi adulţi. în plus. (25) Cazul transplantului heterolog Cazul transplantului de inimă de maimuţă la o fetiţă (Baby Fae) în 1984. o incompatibilitate de grupe sanguine!). de aceea mulţi autori îi numesc optimişti pe aceia care prevăd 169 . când organul de animal vine în contact cu sângele uman. au eşuat datorită implantului.născuţi. din momentul în care nu este cu certitudine posibil a provoca moartea unei fiinţe umane. au ridicat în presă semne de întrebare asupra liceităţii şi practicabilităţii unor asemenea transplante. în cazul acesta ar exista deja condiţiile morale necesare şi suficiente care să justifice folosirea animalelor în tratamentele medicale şi în cercetarea asupra omului. problema nu este atât de simplă şi nu priveşte simpla întrebuinţare sau nu a organelor de animale pentru uzul uman. în care se afirmă că "prelevarea de organe de pe cadavru este legitimă în urma unui diagnostic al morţii certe a donatorului". Cercetări îndreptate spre blocarea acestei reacţii distructive nu au fost încă deplin validate. realizate de Reemtsma şi Starzl. Însăşi enciclica Evangelium Vitae defineşte "extracţia acestor organe fără respectarea criteriilor obiective şi adecvate de verificare a morţii donatorului" drept "una dintre formele cele mai ascunse. (26) . De aici izvorăşte datoria de "a lua măsuri pentru ca un cadavru să nu fie tratat ca atare înainte ca moartea să nu fi fost constatată cum se cuvine".

cu probleme de respingere minore. relevate de literatura de specialitate. în plus. Printre întrebările asupra liceităţii transplantului heterolog. iar părerile cercetătorilor rămân împărţite. adică ţesutul aflat în interiorul oaselor. pornind de la un sondaj desfăşurat printre 1728 infirmieri din 59 de spitale publice australiene au dezvăluit puternica opoziţie a majorităţii de a accepta un xeroplant. este acceptabil şi justificabil din punct de vedere etic să fie utilizate în mod experimental animalele dacă este necesar pentru a salva şi a vindeca viaţa persoanei umane. În acest paragraf ne vom referi exclusiv la problemele etice legate de implantul sau transplantul măduvei osoase. după cum se întâmplă în cazul altor handicapuri remediate prin organe artificiale. şi în această perspectivă subiectul primitor trebuie să fie. în respectul adevărului subordonării ontologice a lumii animale faţă de persoana umană. fără a dobândi mai întâi o îndreptăţită speranţă de reuşită a transplantului însuşi. În realitate. menit să producă 170 . pregătit şi hotărât să convieţuiască cu un organ heterolog. din punct de vedere psihologic. şi nu sunt sediul unor funcţii ce caracterizează persoana în mod esenţial. Desigur. deci. nu există dificultăţi în a accepta ca organe de animale să fie transplantate la om. să fie implicaţi în mecanismul de "respingere" a organului. într-adevăr. figurează şi aceea ridicată de cei care formulează ipoteza unei alterări a personalităţii subiectului primitor datorată introducerii unui organ de animal. ar putea reprezenta un obstacol chiar şi de ordin etic pentru continuarea pe această cale. Ar fi deci încă prematur să se înceapă experimentarea pe om şi oricum este important să se verifice validitatea ştiinţifică reală a unor atari rezultate. (28). un simţ de respingere şi de conflictualitate. şi este legată tocmai de incertitudinea reuşitei intervenţiei. Implantul de ţesuturi Despre prelevarea şi implantarea ţesuturilor de fetuşi umani cu scopul transplantului terapeutic s-a vorbit în capitolul precedent la tema referitoare la experimentarea asupra fetuşilor şi embrionilor. Aceste elemente. o reflecţie etică trebuie făcută. problemă ridicată de grupurile de "iubitori ai animalelor" care găsesc inacceptabilă o astfel de soluţie pentru rezolvarea comodă a lipsei de organe. şi se asociază în schimb acelora care nu aşteaptă rezultate concrete şi durabile înainte de un deceniu. Nouă ni se pare că. s-a evidenţiat riscul transmiterii de agenţi virali primitorilor. şi de riscul foarte grav al respingerii. În ultimii ani au fost alimentate noi speranţe în privinţa succeselor biotehnologice care au permis transplantarea de organe de animale transgenice. teoretic. (29) Dar dubiile care rămân nu sunt puţine. (30) O ultimă subliniere dorim să facem asupra problemei etice legate de întrebuinţarea animalelor. faţă de care ar putea manifesta. aici răspunsul este simplu. De aceea. orice cruzime inutilă faţă de animal. mai ales în ce priveşte posibilitatea ca alţi factori. şi încă de provenienţă animală. poate chiar şi din motive de ordin cultural. datorită faptului că organe precum ficatul sau inima au doar un simplu caracter executiv. în afară de imunocompatibilitate. înainte de a proceda la orice experiment pe om. Economisind atât cât este posibil. Trebuie într-adevăr luată în consideraţie problema acceptabilităţii sociale a acestor transplante: Mohacsi e coll.pentru acest tip de transplantologie un succes iminent.

progresele recente ale chimioterapiei şi ale radioterapiei. globule albe. au pus pe rol un proiect pentru evaluarea transplantului de măduvă osoasă ca posibilă terapie în talasemia majoră. Sunt foarte numeroase deja transplanturile de măduvă efectuate la nou născut. acest tip de transplant se practică cu mai mare succes în urma dezvoltării cercetărilor. pe un copil talasemic niciodată transfuzat fiindcă părinţii aparţineau Martorilor lui Iehova. chiar şi de natură non-neoplastică. chimioterapia pare să fie actualmente calea cea mai bună de rezolvare. şi în particular de a mări doza medicamentelor citostatice. Aceleaşi indicaţii. într-adevăr. Leucemiile acute non limfatice sun acelea care au o prognoză mai bună prin transplant. La adult. actualmente cuprind diferite alte maladii hematologice. a radiaţiilor. măduva donatorului sănătos (transplant alogen sau singen) sau a pacientului însuşi. şi până la vârsta de 45-50 de ani. în unele afecţiuni metabolice congenitale şi în talasemia majoră. adică în conexiune cu prima intervenţie chimioterapică. piastrine). Un mare ecou ştiinţific l-au avut. sunt foarte numeroase şi centrele care le efectuează. în Italia grupul lui Lucarelli a reuşit 171 . Pentru leucemia limfatică acută la copii. tentativele unor cercetători italieni de a vindeca talasemia majoră prin transplant de măduvă osoasă. Măduva unui donator sănătos poate fi deci utilizată pentru a o înlocui pe cea alterată şi incapabilă de o empoieză normală sau de producerea unor celule imunocompetente. care prezintă probleme mai dificile. şi maladii non-hematologice (neuroblastomi. leucemia limfatică acută şi leucemia mieloidă acută au în schimb indicaţie de transplant în primă remitere. a crescut în lume numărul transplanturilor pentru leucemia mieloidă cronică: în cazul acesta îşi croieşte drum ideea că prognoza cea mai bună este executarea transplantului cât mai devreme. în colaborare cu Freud Hutchinson Cancer Research Center din Seattle. Primul transplant a fost efectuat la Seattle. în speranţa de a eradica definitiv maladia neoplazică. dacă o dată erau constituite doar de leucemia acută şi de aplazia medulară. Actualmente. sindromurilor de imunodecifienţă. crioconservată (transplant autolog sau autotransplant) ofereă posibilitatea de salvare (rescue) hematopoietic. posibilitatea de a conserva ani întregi în azot lichid precursorii empoietici (etapă fundamentală pentru autotransplant) şi în plus posibilitatea de a identifica şi eradica celule neoplastice reziduale în măduvă. încă cu un an în urmă. la sfârşitul lui 1981. În neoplazii ale sistemului hematopoietic sau în unele tumori solide. (31) În ultimii ani. În timp ce la Seattle. cum ar fi cea mai bună definire a sistemului de histocompatibilitate (HLA). adică după o primă tentativă doar cu tratament chimioterapeutic: de aceea. indicaţia este de transplant în remitere secundară. proiectul era suspendat şi reluat doar după câţiva ani. precum în cazul aplaziei medulare. O săptămână după aceea a fost realizat primul transplant italian pentru talasemie pe un băiat de 14 ani politransfuzat. după mai multe transplanturi cu rezultat favorabil. melanomi şi alte tumori solide).(hemopoiesi) elemente celulare prezente în sângele care circulă (globule roşii. excepţii aproape rarisime. faţă de leucemiile acute limfoide. (32) Acei cercetători. dincolo de limitele acceptabile. leucemiilor.

Şi pentru transplantul de măduvă osoasă este necesar să se facă referire la valorile etice deja evocate pentru transplanturi în general. că va exista o îmbunătăţire a unei asemenea abordări terapeutice. dacă terapia transfuzională este bine dirijată. Grupul lui Lucarelli. 172 . Transplantul oferă în mod cert speranţa unei vindecări de durată. Donatorul nu trebuie să sufere o daună ireparabilă a propriei vieţi sau a condiţiei fizice. terapia tradiţională ar rămâne încă abordarea cea mai validă a talasemiei. într-adevăr. Atât donatorul cât şi primitorul trebuie să poată să-şi dea propriul consimţământ în cunoştinţă de cauză. posibilitatea unei vindecări definitive prin transplant. În practică. ar reduce efectele colaterale ale unui atare tratament şi ar permite o supravieţuire mai mare faţă de cea din trecut. întrucât permite o supravieţuire mai lungă. În plus. dar pentru un număr limitat de persoane. transfuzie şi transplant. Amândouă se aplică atât donatorului cât şi primitorului. într-adevăr. deci. Terapia tradiţională prin transfuzii periodice. susţin ideea că supravieţuirea ar diminua la subiecţii care se supun transplantului într-o fază avansată a bolii. care deschide noi orizonturi medicinei şi în acelaşi timp îi provoacă incongruenţe şi insuccese. pare a fi condiţia cea mai validă. sacrificiul său trebuie să fie în mod cert proporţional cu posibilele avantaje reale asupra vieţii primitorului. întrebuinţând actualmente chelatori ai fierului şi globulele roşii tinere. (33) Unii. care acum necesită oricum o verificare prinntr-un follow-up mai lung. datorită inovaţiilor care se succed în domeniul biomedical. talasemicul din naştere ar avea posibilitatea unei noi dezvoltări aproape normale până la pubertate şi o şansă de viaţă medie de circa 30 de ani.treptat să acumuleze o cazuistică numeroasă. se poate prevedea. mai ales în cazul talasemiei. Această a doua ipoteză a fost criticată deschis de unii pediatri şi hematologi. chiar şi în cazul talasemiei avansate. iar pe de altă parte. (35) Neîndoielnic. Actualmente practica s-a consolidat cu rezultate satisfăcătoare. În mod particular trebuie să fie respectate principiul apărării vieţii şi consimţământul în cunoştinţă de cauză strâns legat de primul principiu şi necesar pentru respectarea demnităţii şi a integrităţii persoanei umane. Deşi se întrevede. Problemele de ordin ştiinţifico-etic sunt legate de o discordanţă de evaluare între cercetători asupra eficienţei unor atari transplanturi faţă de terapia tradiţională. (34) Diferit este cazul unor tipuri de leucemie acută sau al leucemiei medulare cronice şi al aplaziei medulare în care transplantul. hotărârea de a întreprinde un transplant de măduvă este întotdeauna o decizie preventivă. se vede că ea este mai mare la transplant. din contra. dacă există condiţii pentru a-l putea efectua. Dacă se compară mortalitatea în cele două cazuri de terapie. afirmă că transplantul rămâne întotdeauna unica posibilitate de vindecare.

este necesar. În rest. într-adevăr. şi intervenţia a trei experţi. faţă de interzicerea generală de a preleva organe sau ţesuturi de la un subiect incapabil să exprime consimţământul (art. prelevarea de măduvă osoasă determină de fapt o diminuare tranzitorie a integriătăţii fizice întrucât aceasta se reconstituie în scurt timp. pot călăuzi copilul să-şi exprime un consimţământ valid. fiind necesare puncţii multiple pentru a aspira o cantitate de celule suficientă şi nu prea diluată cu sânge. (36) Părinţii şi copilul ar constitui în acest caz "unitatea care exprimă consimţământul". lacuna existentă în materie de prelevare de măduvă de la un minor. cu precizările despre care vom vorbi imediat. acesta trebuie să fie obţinut împreună cu cel al părinţilor. cel puţin parţial. alineatul 2). Şi în alte ţări există deja o reglementare în materie. Datorită acestei lipse a unei daune fizice relevante este îndreptăţită şi prelevarea de la donatori minori incapabili de consimţământ. Germania. prin legea n. altul este băiatul de paisprezece ani care. fiind vorba de o terapie în favoarea subiectului direct interesat. Altul. menţinut şi respectat. pare a fi mai mult teoretic decât practic. în cazul în care copilul este capabil să exprime un consimţământ. Legislaţia italiană a rezolvat. În Franţa. pentru minori poate fi suficient consimţământul părinţilor. admite că se poate face. În privinţa consimţământului. după cum am indicat deja pentru consimţământul experimentării non-terapeutice în cazul minorilor. considerăm că principiul consimţământului în cunoştinţă de cauză trebuie să fie. există câteva probleme. 173 . este copilul de doi ani care începe să-şi construiască primele faze verbale. prin faptul că donatorul de măduvă cel mai potrivit este adesea un minor. 20. "Convenţia Europeană asupra Bioeticii" a stabilit că. Anglia este suficient consimţământul în cunoştinţă de cauză. 2 din Codul civil italian). pe cât posibil. legat de puncţii. în afara consimţământului părinţilor. introducând în acelaşi timp un criteriu de distincţie pentru vârstă. oricum poate intui şi înţelege. dintre care doi medici din afara echipei care va efectua prelevarea sau transplantul. al părinţilor sau al celor ce exercită puterea tutelară. Independent de legislaţia în vigoare. Într-adevăr. în schimb. În caz de prelevare de la un minor incapabil de orice consimţământ. prelevarea de piastrine şi leucocite prim hemafereză şi de celule staminale medulare şi periferice chiar asupra subiecţilor de vârstă sub optsprezece ani cu acordul prealabil al celor ce exercită puterea parentală sau al tutorelui sau al judecătorului tutelar. semnificaţia şi valoarea unei donări. alineatul 1). prelevarea de ţesuturi regenerabile (precum măduva osoasă) de la un subiect incapabil de consimţământ poate fi consimţită cu unele condiţii specifice (art. recent. fără să forţeze sau să intimideze. 107 din 4 decembrie 1990. Oricum este vorba despre un risc foarte scăzut şi deci acceptabil. De exemplu. semnat. (37) În privinţa subiectului primitor. în schimb. care stabileşte disciplina activităţilor transfuzionale. în Elveţia. 20. şi ultima revizuire a Declaraţiei de la Helsinki (1996) prevede că. deşi prevede la articolul 3 că prelevarea de sânge integral sau de plasmă poate fi efectuată doar asupra persoanelor cu consimţământ la o vârstă nu sub optsprezece ani. Părinţii. Şi pericolul de infecţii. chiar dacă nu a dobândit încă "capacitatea de a îndeplini toate actele pentru care să fie stabilită o vârstă diferită" (art.În privinţa integrităţii fizice a donatorului. Unicul pericol real pentru viaţă este cel care depinde de anestezia generală care este practicată.

în timp ce la fetus sau la nou născutul anencefalic leziunea cerebrală este parţială. mai frecvent. adică nu antrenează structurile trunchiului care sunt aşadar în măsură să menţină în mod autonom funcţiile vitale. cât şi datorită ridicatei incidenţe de malformaţii asociate cu condiţia de bază (aproximativ 30 la sută dintre malformaţii sunt ale căilor urinare). acesta se află într-o situaţie analogă morţii cerebrale. 2. trebuie amintit că. Menţinerea în viaţă a nou născuţilor anencefalici. ne articulăm reflecţia în trei puncte: 1. poate cel mai important: care este identitatea subiectului anencefalic? Nouă ni se pare în afara discuţiei faptul că anencefalicul este rodul unei fecundaţii umane. nu trebuie să existe dubii că ne aflăm în faţa unui individ al speciei umane care trebuie să fie respectat ca persoană. care din momentul fecundării este condus teleologic de un principiu vital propriu. şi în mod particular prelevarea de rinichi. E acceptabil să se programeze şi să se acţioneze "reanimarea" noului născut anencefalic cu unicul scop de a iriga organele de prelevat apoi pentru transplant? 3. Nou născutul anencefal ca presupus donator de organe Dificultatea de a repera micile organe de folosit pentru transplant la copii a sugerat recurgerea la prelevarea de organe de la fetuşi sau de la nou născuţi anencefalici. se pot desluşi patru tipuri de abordare: (41) a) de abia născut. Care pot fi criteriile pentru a determina moartea cerebrală la anencefalic? La baza acestor semne de întrebare se află însă altul. atât a scoarţei cât şi a trunchiului. nu este vorba despre "buni donatori ". 3. b) de abia născut. (39) Dintr-un punct de vedere etic semnele de întrebare care se pun faţă de această posibilitate de a utiliza fetuşii sau nou născuţii anencefalici ca donatori de organe sunt multiple: 1. Această ipoteză nu este nici ştiinţific corectă nici etic acceptabilă: întradevăr. Este licită utilizarea acestor subiecţi ca "rezervor" de ţesuturi şi de organe? 2. atât datorită frecventei prematurităţi (53-58 la sută) cu respectivele imaturităţi ale organelor. această procedură este acceptată în general de toţi cei care afirmă că anencefalicul nu este individ uman sau. (40) În privinţa aceasta deci. cu o formă umană. la fel ca oricare alt embrion. în capitolul despre experimentare. Prelevarea de organe de la anencefalicul în viaţă. anencefalicul este reanimat şi urmărit până când nu dispare activitatea trunchiului-encefal: o asemenea abordare ni se pare disproporţionată faţă de prognoza şi 174 . după cum s-a spus deja la punctul 1. (38) Înainte de a examina problematicile etice referitoare la prelevarea de organe de la fetus sau de la nou născutul anencefalic.Referitor la transplantul de ficat fetal. Ca răspuns la semnele de întrebare. Prelevarea de organe după moarte. În privinţa prelevării de organe de la anencefalicul în viaţă. deşi utilizat pentru transplantul de ţesut hemopoietic. anencefalul este intubat şi legat la respirator cu menţinerea tuturor parametrilor vitali cu scopul de a proceda la prelevarea de organe conform necesităţilor de moment şi independent de prezenţa sau şi mai puţin de activitatea troncoencefalului: această abordare. este etic inacceptabilă. în general. sunt valabile şi indicaţiile deja furnizate pentru prelevarea de ţesuturi embrionare şi fetale . prin termenul de moarte cerebrală este indicată leziunea completă a encefalului. În ceea ce priveşte reanimarea nou născutului anencefalic. deşi utilizat pentru transplantul de ţesut hemopoietic. că datorită absenţei a unei bune părţi a masei cerebrale.

d) nou născutul anencefalic este urmărit doar cu îngrijirile obişnuite până la stopul cardio. evitând atât inacceptabilul zel terapeutic cât şi instrumentalizarea persoanei până la o adevărată vivisecţie . obsedată şi îngrozită de moarte: cea occidentală. datorită dificultăţii obiective de a utiliza criteriile din cazul adultului sau al copilului. aducătoare de moarte. eutanasia şi demnitatea morţii Definiţia termenilor şi istoricul problemei In acest capitol dorim să amintim referinţele esenţiale ale eticii şi în acelaşi timp să clarificăm amploarea respectivei tematici. care sunt conexe între ele dar nu coincid. chiar dacă din milă. Locke ( afirmaţii care nu sunt 175 . moment în care este reanimat şi se aşteaptă moartea trunchiului-encefal: o asemenea abordare pare a se finaliza exclusiv cu prelevarea organelor şi reprezintă astfel o formă de instrumentalizare a fiinţei umane. mai ales dacă este orientat spre depistarea motivaţiilor şi concepţiilor de viaţă supuse unei asemenea practici. c) nou născutul este urmărit prin îngrijirile obişnuite până când nu apare hipertensiunea sau bradicardia. denumită "demnitatea morţii" sau "umanizarea morţii" . există o alta. absenţa lor ab initio nu indică în mod necesar moartea trunchiului. Nu există. dată fiind condiţia anatomică intrinsecă a anencefalicului. în timp ce umanizarea morţii trebuie promovată printr-un complex de mijloace şi de atenţii. În consecinţă. este încă viu interesul pentru o cercetare istorică mai ales în cadrul concepţiei despre moarte la diferite popoare şi civilizaţii.pe care orice altă abordare o determină. o cotitură în obiceiuri şi gândire. Există două aspecte legate de asistarea muribundului.respirator. argumentul eutanasiei este susţinut prin lege. lăsând la o parte reapari]ia unor amprente stoice şi utilitariste în epoca modernă. determinarea morţii tronco-encefalului poate fi făcută doar prin relevarea dispariţiei reflexelor evocate înainte: dacă acestea nu s-au mai putut demonstra. în sfârşit. O astfel de tratare a fost deja schiţat`. deoarece presupune uciderea anticipată. antropologiei culturale şi istoriei obiceiurilor. A treia parte: Bioetica. tanatocratică. după care se procedează la prelevarea de organe: această abordare este cea care respectă cel mai mult valoarea persoanei anencefalicului. după ce a fost depăşită problema constatării acesteia. Interesul pentru cercetarea istorică privind eutanasia este relevant din punct de vedere etic. să le amintim în mod succinct. Bacon. a muribundului. Referindu-ne la cele relatate în raportul alcătuit de Medical Task Force on Anencephaly (42) observăm că este superfluă relevarea EEG şi a fluxului cerebral. după cum se poate deduce din unele afirmaţii ale lui Thomas Morus.atât de depreciată pentru animale . antropologul Thomas a ajuns la următoarea concluzie. ne vom limita. în această a doua societate.entitatea patologiei. şi sub acest profil. eutanasia trebuie condamnată. După cum va rezulta din expunerea noastră. deci. configurându-se astfel o adevărată îndârjire terapeutică." ( 1) Desigur. reţineri de ordin etic în privinţa prelevării de organe de la fetuşi sau nou născuţi anencefalici după moarte. Istoricii dreptului sunt de acord în a constata că pătrunderea creştinismului în lumea occidentală a reprezentat. într-un fel paradoxală: " Există o societate care respectă omul şi acceptă moartea: cea africană. din partea unor cercet`tori din domeniul etnologiei. După un studiu istoric comparativ. după cum observăm dificultatea de a evalua funcţionalitatea tronco-encefalului prin apelul la reflexe din cauza frecventelor asocieri de anomalii ale nervilor cranieni.

sunt exaltate sentinţele nu prea severe date de tribunale. activă în acest moment.desigur." (5) . Se întrevede acum o altă accepţie a termenului de eutanasie. Deci. resursele economice ar fi economisite astfel pentru bolnavii care se vor întoarce. atât în ce priveşte prognozarea cât şi costurile. în mod frecvent şi spontan. Mişcarea actuală nu se limitează la înţelegerea umanitară a faptului.până în secolul nostru . trebuie să vorbim despre această mişcare pentru a-i cunoaşte ideologia şi a-i examina contextul etico-cultural din care provine şi care o alimentează. care nu sunt identice cu cele care susţineau moartea dintr-un sentiment de milă. în schimb vom uzita termenul de "grijă faţă de durere" sau terminologii medicale mai tehniciste în alte cazuri. "factorul de compătimire".şi a poverii pe care ei ar constitui-o pentru societate. 176 . care înseamnă necunoaşterea valorii persoanei . ci urmăreşte cererea de legalizare. în acest caz se vorbeşte de "eutanasie a nou-născutului". Pentru a completa tabloul definiţiilor. cum am spus. desigur. (3) Dar mai este un aspect nou.momente adevărate de noutate" ( D'Agostino). pentru a se ajunge în cele din urmă la cererea de legitimizare prin lege. în legalizarea avortului. la viaţa productivă şi activă. după vindecare. după ce opinia publică a fost senzibilizată de mass-media şi în cadrul unor dezbateri publice. caracteristic. Un avort poate fi făcut doar unor persoane. şi strategia adoptată de susţinătorii celor două teorii privind moartea este aceeaşi: se începe cu sensibilizarea opiniei publice privind "cazurile ce trezesc mila". tematica eutanasiei nu a mai cunoscut . cel puţin în sens imediat. în campania de sus]inere a legitimizării eutanasiei şi anume potenţialul de atragere socială şi personală. cea "social`". Se face legătura. care au instituit procedee penale. care se prezintă ca o alegere făcută nu de un individ. efectiv nu este greu să se înţeleagă fondul cultural comun al celor două cereri de legitimizare a "morţii impuse". pe când moartea este destinul tuturor. Mişcarea de opinie în favoarea eutanasiei . trebuie să adăugăm că astăzi se vorbeşte de eutanasie nu numai în relaţie cu bolnavul grav şi terminal dar şi în alte situaţii: în cazul acelui nounăscut cu defecte grave. cu mişcarea de idei care în multe state a condus la legalizarea avortului voluntar . chiar teribil. când intervine. Pentru a evita confuzii posibile noi vom folosi termenul de eutanasie numai în acest sens. în care se regăsesc şi alţi jurişti şi moralişti a căror competenţă este recunoscută.interpretate în totalitate ca având aceeaşi semnificaţe (2)) ajungem la nazism unde constatăm explozia acestei practici în formă organizată. prin eutanasie se în?elege"suprimarea fără durere sau din milă a celui care suferă sau se consideră că suferă sau că ar putea să sufere în viitor în mod insuportabil. " De la pătrunderea creştinismului. caracteristice altor perioade istorice. aceasta constituie una dintre ameninţările unei economii care ar dori să ţină seama doar de criteriul costuri-beneficii. (wrongful life ) situaţie în care unii sugerează abandonul prin eliminarea alimentaţiei pentru evitarea suferinţei subiectului . ci de societate ca urmare a faptului că bugetul din domeniul sanitar nu ar mai putea suporta povara financiară reprezentată de asistenţa acordată bolnavilor afectaţi de boli de lungă durată .afirmă ei . Să luăm definiţia formulată de Marcozzi (4) . are conotaţii şi motivaţii caracteristice. care este mult mai vast faţă de ceea ce putea să apară .

privând omul de bunurile pământeşti. consideră inutilă suferinţa şi refuză simbolismul religios al morţii " (10) Moartea pentru credincios indică raportul său şi prima dependenţă de Dumnezeu. fiind exclusă mai ales în calitate de criteriu veridic şi de evaluare a existenţei cotidiene. ea este ignorată şi înlăturată de către conştiinţă. ea aşează viaţa în mâinile lui Dumnezeu într-un act de totală supunere.ca şi la cel privind eliminarea evreilor şi prizonierilor din lagărele de concentrare . deci. în următoarele trei componente sau matrice ale mişcării în favoarea eutanasiei. Moartea are un sens doar dacă. Incapacitatea de a da sens morţii conduce la două atitudini legate între ele: pe de o parte. Conform cercetărilor făcute pe baza documentelor procesului de la Nuremberg. strâns legată de existenţa unui Dumnezeu Persoană. In aceste două atitudini secularizarea aratăincapacitatea ei de a da un sens durerii şi morţii. între anii 1939-1941 au fost eliminate peste 70 de mii de vieţi. în consecinţă.sau mai ales .Contextul cultural actual Practica nazistă a eutanasiei programate a constituit primul program politic de eutanasie aplicat.diverse gradaţii: se poate exprima ca o apreciere justă a autonomiei relative şi a valorii realităţilor temporale. care ne împinge acum spre legitimizarea prin lege a eutanasiei. considerate "existenţe fără valoare vitală" (6) . s-ar invoca nazismul pentru a o combate. Pe drept cuvânt s-a observat că ideologia. Deşi nu există o sociologie sistematizată a fenomenului pe care îl analizăm. Dacă viaţa umană nu contează pentru ea însăşi. este anticipată pentru a evita şocul frontal cu conştiinţa. cultură. (7) Desigur. Eutanasia şi suicidul constituie semnul revendicării din partea omului a dreptului de a dispune de sine. viaţă. Secularizarea este consolidată în era industrială de căutarea utilitarismului 177 . Raţiunea care s-a aflat la baza acelui program . jurişti. ea deschide speranţa către o viaţă perfectă.în faţa lui Dumnezeu şi.după cum se ştie . iar. Secularizarea gândirii şi a vieţii Aceasta nu permite înţelegerea semnificaţiei morţii şi a valorii durerii. nu este aceeaşi şi sar comite o eroare sociologică şi istorică atunci când din spirit polemic. voinţa omului exercitată asupra omului este revendicat de conducătorul politic al unui regim absolutist sau de criteriile individualismului. ca un refuz al oricărei dependenţe a omului faţă de Dumnezeu şi faţă de legea morală. Atunci când se ignoră această valoare. (9) Eutanasia se leagă de procesul de secularizare care pătrunde în societatea noastră şi care se exprimă mai ales ca formă supremă de revendicare a independenţei omului faţă . de propria viaţă şi moarte. se exprimă şi ca interes exclusiv faţă de realităţile mondene şi. putem rezuma concluziile unor cercetători. pe de altă parte. Există însă un punct comun între teoriile naziste şi ideologia favorabilă eutanasiei şi anume lipsa conceptului de emergenţă (situaţie critică) transcendenţă a persoanei umane. cineva o va putea instrumentaliza mereu în vederea unor scopuri contingente. Mentalitatea secularizată are . iar analiza trebuie făcută în mod obiectiv şi fără patimă. raţiunile invocate de susţinătorii de azi nu concordă.trebuia legată de rasism şi de statalismul absolutist care coincidea cu cel mai cinic calcul de reducere a cheltuielilor statului în scopul concentrării resurselor economice spre cheltuielile de război.

tuturor celor care sunt afectaţi de boli incurabile ajunse în ultimul stadiu. în imensitatea indiferentă a Universului unde a apărut din întâmplare. de aici se naşte cererea socială a unui gen de medicină care să asigure " deplina bunăstare fizică. de etica hedonismului. refuzându-i-se eliberarea dorită.mai mult sau mai puţin logic. nu mai suntem capabili să recunoaştem valoarea inviolabilă a propriei vieţi. el nu trebuie rostit în public. aceasta implică necesitatea libertăţii de a decide raţional propria soartă".Deplorăm morala 178 . De aici se naşte acel "tabu" al morţii cu tot cortegiul său. uşor. al cărei principal reprezentat este Monod. Acest manifest merită să fie comentat. aşa cum se întâmpla odinioară în privinţa sexului.productivist şi. pentru că pune în lumină o componentă analogă mentalităţii în favoarea eutanasiei. cea "ştiinţifică". Cu alte cuvinte trebuie să fie oferite mijloacele de a muri blând. Thomson. (11) Începutul acestui tip de ideologie favorabilă eutanasiei este cunoscutul Manifest privind eutanasia publicat de "The Humanist (iulie 1974). Scientismul naţionalist şi umanitarist Gândirea scientistă. durerea şi suferinţa capătă o încărcătură de non valoare şi determină refuzul. O viziune în care. Viziunea secularizată a vieţii şi fiinţei umane a fost " humus-ul. Pentru acest tip de cultură. concluzionează: "afirmăm că este imoral să accepţi sau să impui suferinţa. semnificaţie şi perspectivă. psihică şi socială" şi o moarte fără durere." (12) Date fiind aceste premise. frumuseţe. Eutanasia. ca fugă de durere şi agonie.. pe care însă Monod le include în domeniul mitului şi al imaginaţiei. este unicul său ghid şi nu trebuie să răspundă decât propriului destin. declarând că doresc să li se respecte dreptul de a muri demn.. semnat de circa 40 de personalităţi printre care laureaţi ai Premiului Nobel Monod. Este un lucru crud şi barabar a pretinde ca o persoană să fie menţinută în viaţă împotriva voinţei sale. Manifestul. Moartea a devenit un "tabu". deci . "Omul ştie în sfârşit că este singur. porneşte de la presupunerea că cunoaşterea obiectivă este posibilă numai în domeniul ştiinţei experimentale. Credem în valoarea şi în demnitatea individului. Pauling. Suferinţa inutilă este un rău care ar trebui evitat în societăţile civilizate. aceasta este incompatibilă cu oricare din tipurile de cunoaştere. "Nu poate exista eutanasie umanitară în afara celei care provoacă o moarte rapidă şi fără durere. Recomandăm celor care împărtăşesc părerea noastră să semneze "ultima lor dorinţă de viaţă" preferabil când sunt încă sănătoşi. apărut întâmplător într-un univers apărut din "întâmplare" şi din "necesitate". este propriul stăpân şi nu are în afara propriei fiinţe alt punct de referinţă: raţiunea. are loc întâi în spirit şi apoi în societate şi în drept. în circumstanţe determinate. şi este considerată spre binele celui interesat." pe care a înflorit acea mentalitate. exclude valorile etice. în consecinţă. definită de el subiectivă şi. după pierderea sensului transcendent al persoanei umane. pentru care moartea şi durerea sunt elemente de maximă tulburare. atunci când viaţa sa a pierdut orice demnitate. un cuvânt ce nu trebuie pronunţat şi. astfel ajungem să propunem eliminarea ei ca pe un lucru bun. acea viziune culturală pe care Ioan Paul al II-lea a definit-o "cultură a morţii" . Omul.

de separarea lui de rude chiar în momentul morţii. moartea metafizicii şi ontologiei persoanei. la baza acestor concepţii se află lipsa credinţei în Dumnezeu şi în viaţa veşnică ce s-a deschis omului. mai înainte şi mai radical. (14) După cum s-a remarcat în mod just. era deja bine înrădăcinată în conştiinţe. dar adesea. Cealaltă serie de probleme etice ale medicinii actuale este constituită de consecinţele socializării medicinii. Exigenţa condiţiei de sănătate. susţinută de cererea unei bunăstări 179 . depăşeşte totuşi orizontul pământesc al individualismului recunoscând valoarea obiectivă. transcendentă a persoanei şi destinaţia sa ultrapământească. să depăşească tabuurile tradiţionale şi să manifeste compasiune faţă de suferinţele inutile din momentul morţii. care nu mai realizează valoarea transcendentă a persoanei. nu-i mai rămâne decât să se simtă un simplu obiect. Este ca şi cum. Dezechilibrul medicinei între tehnologie şi umanizare Progresele medicinii au acutizat problema eutanasiei. acceptând pentru fiecare persoană umană limita timp-mortalitate. atunci când omului. dintre coma ireversibilă şi cea reversibilă. Discuţiile desfăşurate în anul 1075 privind cazul Karen Ann Quilan au evidenţiat faptul că progresele medicale îngreunează tot mai mult definirea frontierelor dintre viaţă şi moarte. restul . dar. Fiecare individ are dreptul de a trăi \n demnitate şi a muri \n demnitate. ca lumina ce descoperă limita şi să pregătim lecţia despre metafizica Sf. poate . de o singurătate în ciuda existenţei corpului medical ce operează la aparate. mai ales în ce priveşte îgrijirea bolnavilor gravi şi a muribunzilor" (15). au evidenţiat mai mult problema "morţii demne". (16) Efortul tehnologic din sălile de reanimare este însoţit adesea de izolarea şi însingurarea bolnavului. Acest lucru s-a petrecut în două direcţii: în direcţia progresului tehnologic al asistenţei acordate muribunzilor şi în direcţia deja amintită a socializării medicinii. Toma." (13) Orizontul cultural al documentului este clar : peste ateismul materialistic de fond se instaurează exigenţa ştiinţei de a transforma moartea din "întâmplare" în "eveniment" calculat şi programat. Tehnicile de reanimare permit multora o revenire miraculoasă. moartea omului în valoarea lui transcendentă. Concepţia personalistă asupra omului. care este eutanasia. şi îi condamnă pe alţii la tratamente care prelungesc mai mult agonia decât viaţa. Aceste situaţii limită ridică probleme etice privind permisivitatea şi obligativitatea unor intervenţii tehnice de reanimare dincolo de un anumit punct şi pun problema etică a obligativităţii asistenţei umane.eutanasia. care deschide fiinţa personală a omului spre viaţa ultrapământească. Facem apel la opinia publică luminată. suicidul sau violenţa . Când valoarea "obiectivă" a persoanei a dispărut din gândirea occidentală în favoarea filozofiilor imanenţei şi subiectivismului.lipsită de sensibilitate ţi restricţiile legale care împiedică examinarea acestui caz etic. psihologice pentru acest tip de muribunzi. sau putem spune. Noi trebuie să admitem lecţia lui Heidegger care consideră moartea înscrisă în întregul vieţii. "Progresele recente ale ştiinţei se repercutează tot mai mult asupra practicii medicale.a urmat în mod logic.

deoarece el este creatură. Liniile directoare ale doctrinei Bisericii Catolice. Discursul rostit în faţa participanţilor la primul Congres de Histopatologie a sistemului nervos (14 septembrie 1952) privind necesitatea de a avea consensul pacientului.individuale şi sociale. conceptul de mijloace terapeutice "extraodinare sau neproporţionate". din 12 noiembrie 1944. în consecinşă. printre altele. Oficiu ( din 2 decembrie 1940). vom face o sinteză a documentelor Magisterului Bisericii pe această temă. In acest discurs găsim şi o precizare importantă în legătură cu ceea ce 180 . pentru cel care le parcurge în mod cronologic sunt orientate astfel încât să ofere următoarele: a) clarificarea şi prezentarea distinctă a conceptelor în mod progresiv. primatul persoanei asupra societăţii. se stabileşte conexiunea cu alte forme şi atitudini culturale contrare vieţii. b) se constată de asemenea amploarea progresivă înregistrată de discuţiile privind eutanasia. începând cu cel ţinut la Asociaţia medico-biologică "Sf. referitor la practica nazistă privind "eliminarea forţată". determină o aglomerare a spitalelor şi. a fost făcută participanţilor la Congresul Internaţional al Medicilor Catolici şi la Uniunea Catolică de Obstetrică (29 octombrie 1951) (19) . o depersonalizare a asistenţei sanitare. (17) Învăţătura Magisteriului Bisericii Catolice Ajunşi în centrul analizei etice. Rezultă astfel definiţia reală a eutanasiei . motivată de "tarele psihice şi fizice". conducând la izolarea muribundului în saloane . Luca". şi se precisează tot mai mult sarcina comunităţii creştine în sens preventiv. pentru a evidenţia etapele progresive de îmbogăţire şi clarificare. Doctrina Bisericii Catolice porneşte. refuzul îngrijirii terapeutice sau distanasia. la o asistenţă umană. toate acestea determină o dificultate reală pentru personalul de asistenţă medicală de a trece de la o simplă asistenţă tehnică. în scopul de a oferi o asistenţă adecvată muribunzilor. (18) Principalele surse de trimitere sunt: Pius al XII-lea • • • Enciclica Mystici Corporis (29 iunie 1943) care relua un răspuns oficial dat printr-un Decret al Sf. datoria consecventă a autorităţilor de a respecta viaţa inocentă ( fără ca această problemă să influenţeze opinia privind pedeapsa cu moartea) : acestea sunt punctele cheie asupra cărora gândirea Bisericii Catolice nu se va modifica niciodată. In ce priveşte uciderea din milă de către medic sau la cererea pacientului. a noţiunii de terapie a durerii pe care o comportă scurtarea indirectă a vieţii. avem multe discursuri ale lui Pius al XII-lea. O condamnare explicită a eutanasiei de către Papa Pius al XII-lea. de la următoarele puncte precise: recunoaşterea caracterului sacru al vieţii omului.

unii numesc impropriu "eutanasie indirectă" şi care, în realitate, trebuie definită ca "terapie a durerii". Paul al VI-lea

• •

Paul al VI-lea, în timpul pontificatului său, a avut multe ocazii de a condamna eutanasia legând în mod constant astfel de învăţăminte de tematica privind respectul vieţii umane în globalitatea sa, şi în particular, tratând împreună condamnarea eutanasiei şi condamnarea avortului. Notăm de asemenea înlocuirea în limbajul lui Paul al VI-lea a conceptului de "drept natural" cu expresia "drepturile omului sau ale persoanei umane". În acest sens amintim discursul la Comitetul special al Naţiunilor Unite pentru segregaţie rasială. (20) În legătură cu demnitatea morţii Paul al VI-lea s-a pronunţat în discursul din 18 septembrie 1975 la Colegiul Internaţional de Medicină Psihosomatică.(21) Să amintim în fine o precizare ulterioară a lui Paul al VI-ea prin scrisoarea cardinalului Villot din 3 octombrie 1970 către Secretarul general al Federaţiei Internaţionale a Asociaţiilor Medicale Catolice privind respingerea "zelului terapeutic" (22) În timpul pontificatului lui Paul al VI-lea condamnarea eutanasiei a fost pronunţată solemn de Conciliul Vatican II în Constituţia pastorală Gaudium et Spes, ea fiind legată de asemenea şi de alte crime împotriva vieţii. (23) Astfel, Sinodul episcopal din 1974 privind Drepturile omului şi reconcilierea în Declaraţia adoptată afirmă că " dreptul de a trăi este un drept fundamental, inalienabil; el este supus acum unor mari încălcări: contracepţie, avort, eutanasie" (24) Numeroase sunt şi documentele Conferinţelor episcopale care au fost făcute cunoscute în ultima vreme, în timpul şi după pontificatul lui Paul al VI-lea, şi care au lărgit orizontul doctrinal pe plan etic, dar mai ales pastoral.

Trebuie să adăugăm faptul că şi poziţia altor confesiuni creştine este foarte apropiată de cea a Bisericii Catolice în privinţa eutanasiei adevărate. (25) Ioan Paul al II-lea

numeroase sunt intervenţiile lui Ioan Paul al II-lea în această privinţă. Pentru toţi amintim nn. 64-67 din scrisoarea Enciclică "Evangelium Vitae", în care se poate găsi tratarea generală privind Cultura Morţii în care se expune fenomenul.

Alte documente ale Bisericii Catolice
• • •

Noul Catehism al Bisericii Catolice tratează tema "Eutanasia" la punctele 2276-2279. Declaraţia privind Eutanasia a Sfintei Congregaţii pentru Doctrina Credinţei din 5 mai 1980, este o tratare sistematică a acestei probleme. Carta Operatorilor Sanitari, al Consiliului Pontifical al Pastoralei pentru operatorii sanitari (1994), acordă acestui subiect ultima parte (nn. 147-150)

Sinteză doctrinală cu caracter moral pe tema eutanasiei Vă sugerăm acum o sinteză doctrinală privind diferite aspecte ale eutanasiei.

181

Refuzul eutanasiei propriu-zise Reproducem din respectiva Declaraţie, definiţia eutanasiei propriu-zise: "Prin eutanasie se înţelege o acţiune sau o omisiune care prin natura sa, sau prin intenţii, provoacă moartea, în scopul eliminării oricărei dureri. Eutanasia se situează la nivelul intenţiilor şi al metodelor folosite." (26) Trebuie să facem unele adnotări asupra ei care relevă precizarea privind limbajul comun între teologi şi lucrătorii din medicină. Este omisă distincţia dintre eutanasie directă şi indirectă ; în limbajul precedent, folosit de Pius al XII-lea, prin eutanasie directă se înţelegea "terapia durerii", considerată permisă în anumite condiţii chiar şi atunci când putea să aibă drept consecinţă o scurtare a vieţii. In acest caz, nici acţiunea în sine, nici intenţia nu sunt orientate, în realitate, spre suprimarea vieţii şi anticiparea morţii şi de aceea fenomenul nu este definit ca fiind eutanasie, pentru nu a se creea confuzii. In acelaşi document se foloseşte mai departe, fiind considerată mai oportună, expresia "folosirea analgezicelor". Se evită o distincţie frecventă în limbajul medical între eutanasie activă şi eutanasie pasivă , unde adjectivul "pasivă" indică omiterea îngrijirilor şi intervenţiilor medicale; dar cuvântul "pasivă" are o semnificaţie mult mai amplă şi de aceea poate genera ambiguitate: eutanasia este mereu, într-un anume sens, pasivă, din punctul de vedere al bolnavului, şi activă, pentru cel care o provoacă. Asupra eutanasiei, înţeleasă şi precizată în acest mod, documentul Sf. Scaun exprimă opinia sa morală: " Acum este necesar să întărim cu maximă fermitate faptul că nimic şi nimeni nu poate autoriza uciderea unei fiinţe umane nevinovate, fetus sau embrion orice ar fi ea, copil sau adult, bătrân, bolnav incurabil sau în agonie. De asemenea, nimeni nu poate solicita acest act ucigaş pentru sine sau pentru o persoană a cărei responsabilitate i-a fost încredinţată şi nici nu îl poate aproba în mod implicit sau explicit. Nici o autoritate nu poate să-l impună în mod legitim , sau să-l permită. Este vorba deci de încălcarea legii divine, de o ofensă adusă demnităţii persoanei umane, de o crimă împotriva vieţii, de un atentat împotriva umanităţii."
(27)

Evangelium vitae declară şi mai peremptoriu şi solemn, cu acea solemnitate specifică formulelor dogmatice: "în conformitate cu Magisterul Predecesorilor mei şi în comuniune cu Episcopii Bisericii catolice, confirm că eutanasia este o gravă violare a Legii lui Dumnezeu, deoarece este o ucidere deliberată, moralmente inacceptabilă, a unei persoane umane. Această doctrină se bazează pe legea naturală şi pe Cuvântul lui Dumnezeu scris şi transmis de Tradiţia Bisericii, lege explicată de Magisterul ordinar şi universal (28) Respectivele documente includ aceeaşi condamnare şi în ce priveşte suicidul. (29) Astfel este analizată eutanasia cu trei" grade" diferite de gravitate progresivă. Este amintită întâi cea motivată de compasiune. Se vorbeşte apoi de gestul făcut fără cererea sau consensul bolnavului ( aşa zisa "Eutanasie involuntară" sau " non-voluntară" (30) ). Apoi se precizează: " Este atinsă culmea abuzului şi a nedreptăţi când medici sau legiuitori îşi arogă puterea de decizie stabilind cine trebuie să trăiască şi cine trebuie să moară" (31) Se ştie că legile care reglementează astăzi aceste practici cer întotdeauna exprimarea explicită a consensului din partea celui interesat. Dar se mai ştie că diferite sentinţe judecătoreşti , chiar acolo unde aceste legi există (de ex. Olanda), au declarat ca fiind lipsite de pedeapsă acte împotriva vieţii copiilor nou- născuţi sau cele îndeplinite la cererea unor persoane în stare gravă de depresie 182

psihică (32). Mai ştim că existau legi care impuneau eutanasia şi că există posibilitatea de a ne întoarce la astfel de situaţii, care preventiv trebuie să fie aspru condamnate . Pe de altă parte, când legiuitorul, sau asociaţiile medicale decid că eutanasia sau suicidul asistat sunt admise doar dacă este vorba de persoane care se află în anumite circumstanţe, oare nu" îşi arogă şi ele dreptul de a decide cine trebuie să trăiască şi cine trebuie să moară"?

Din respect faţă de adevăr mai întâi şi apoi din oportunitate strategică, trebuie evitate polemici împotriva eutanasiei numai din raţiuni de credinţă, ca şi cum a apăra viaţa bolnavilor şi a muribunzilor ar fi doar o datorie a credincioşilor. Viaţa este un bun şi o valoare laică, uşor de recunoscut de toţi cei care sunt conduşi de dreapta judecată şi de adevărul obiectiv. Ceea ce Pius al XII-lea denumea "drept natural", în documentul pe care îl analizăm este definit "drept fundamental " al omului, primul din drepturile omului. "Viaţa umană - se afirmă în Declaraţie - este fundamentul tuturor bunurilor, izvorul şi condiţia necesară a oricărei activităţii umane şi a oricărei convieţuiri sociale". (33) Fundamentul eticii este respectul adevărului omului, respectul persoanei aşa cum este ea: alt fundament real nu poate fi conferit eticii; etica îl călăuzeşte pe om de la " a fi" spre " trebuie să fie" ; celelalte criterii sunt constituite din utilitatea unuia în defavoarea altuia, din puterea unora asupra altora, din eficacitatea acestei puteri, tot mai mare pentru unii, tot mai oprimantă pentru alţii. Negarea acestor afirmaţii înseamnă respingerea oricărui fundament obiectiv al dreptului, al eticii şi în acelaşi timp al identităţii profesionale medicale. (34) Principiile care urmează, elucidează tocmai criteriul "morţii cu demnitate".

Folosirea proporţională a mijloacelor terapeutice Morala nu poate ignora această problemă şi angajarea de a face moartea demnă de om şi de credincios: expresia "moarte cu demnitate", atunci când prin ea nu se subânţeleg forme voalate de eutanasie , conţine o indicaţie acceptabilă şi necesară din punct de vedere etic. Este adevărat că multe persoane mor senine şi nu trebuie să ne gândim doar la cazuri extreme. "Totuşi trebuie să recunoaştem că moartea, precedată şi însoţită adesea de suferinţe atroce şi prelungite, rămâne un eveniment care, desigur, zbuciumă inima omului." "Este foarte important astăzi ca în momentul morţii să fie protejate demnitatea persoanei umane şi concepţia creştină despre viaţă, împotriva unui tehnicism care riscă să devină abuziv. De fapt unii vorbesc despre dreptul la moarte , expresie care nu desemnează dreptul omului de a-şi provoca sau a cere să i se provoace moartea după cum doreşte, ci dreptul de a muri cu totală seninătate, cu demnitate umană şi creştină " (35) In această lumină, Declaraţia privind Eutanasia a Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei introduce o noutate de expresie şi limbaj cerută de progresele medicinii. Până acum se vorbea de mijloace terapeutice "obişnuite" şi " extraordinare" oferindu-se această indicaţie: este obligatorie folosirea mijloacelor obişnuite pentru susţinerea muribundului, dar este permisă renunţarea, cu consensul pacientului sau la cererea acestuia, la mijloacele extraordinare, chiar 183

gradul de dificultate şi riscul ce l-ar presupune. unii preferă să vorbească de mijloace proporţionate şi mijloace disproporţionate . chiar dacă se află în stadiu de experimentare şi presupun un oarecare risc". medicina are încă resurse de folosit şi de aceea are obligaţia să recurgă la acestea în limita posibilităţilor. 184 . (37) Rezultă deci patru criterii orientative de mare utilitate: a. Progresele medicinii au făcut dificilă această distincţie. b. Caracterul "extraordinar" era definit în raport cu agravarea suferinţei pe care ar fi putut-o provoca astfel de mijloace. "în lipsa unor alte remedii. ca şi de părerea unor medici cu adevărat competenţi". nu ca un act ce urmăreşte vindecarea şi prelungirea vieţii.dacă această renunţare determină anticiparea morţii. au devenit obişnuite şi apoi. Cele două concepte nu se echivalează automat. folosirea terapiei intensive a salvat multe vieţi." (38) Administrarea tratamentelor normale şi tratamentele paleative Când din punct de vedere terapeutic nu se mai poate interveni cu adevărat pentru stoparea bolii sau regresia ei.răspundeau că nu mai suntem obligaţi să folosim mijloacele extraordinare. "este. c. "Până acum moraliţtii . cu rezultatul la care se puteau aştepta. In orice caz. d. deoarece multe mijloace. de asemenea. Aceste resurse sunt reprezentate de tratamentele normale şi de tratamentele paleative . A rezultat necesară găsirea unui alt criteriu de referinţă care să nu se mai bazeze pe " mijlocul terapeutic". întreruperea aplicării unor astfel de mijloace atunci când rezultatele nu sunt cele aşteptate. cu consensul bolnavului . cheltuielile necesare şi posibilităţile de aplicare. de asemenea. Astăzi. curăţarea escarelor ulcerate. însă. este permisă recurgerea. Nu i se poate impune nimănui aplicarea unui anumit tratament. mijloacele puteau fi bine evaluate . date fiind condiţiile bolnavului şi forţele sale fizice şi morale". în cazul iminenţei unei morţi inevitabile cu toate mijloacele folosite. fără însă să fie întrerupt tratamentul normal necesar bolnavului în astfel de cazuri. Prin tratamente normale se înţelege alimentaţia şi hidratarea (artificială sau nu) aspirarea secreţiilor bronhiale. acest răspuns. ci din respect pentru pacient şi pentru calitatea vieţii sale. "este permisă. cu costul lor sau cu dificultatea de acces pentru cei care le-ar fi putut solicita.dar care totuşi poate fi periculos sau foarte costisitor ". chiar dacă el este deja în uz . poate părea mai puţin clar. la mijloacele puse la dispoziţie de medicina mai avansată. confruntându-se tipul de terapie. după cum observă persoane importante din spitale şi reanimări. ci mai degrabă pe "rezultatul terapeutic" care se aşteaptă de la el.se afirmă în Declaraţie . atât datorită impreciziei termenului cât şi a progreselor rapide ale terapiei. care până ieri erau considerate extraordinare. permisă limitarea la mijloacele obişnuite pe care medicina le poate oferi. Dar în luarea unei astfel de decizii trebuie să se ţnă seama de dorinţa bolnavului şi a familiei lui. De accea. este permisă luarea hotărârii în conştiinţă de a renunţa la tratamente care ar provoca o prelungire precară şi dificilă a vieţii. în general mereu valabil.

în special în SUA. de pacienţi în comă. Pentru definirea conceptului trebuie să amintim criteriile care stau la baza "constatării morţii": în prezent. condamnându-l la o agonie trăită în condiţii lipsite de orice posibilitate de trezire din comă şi comunicare. tratamentul infecţiilor oportuniste. rămân obligatorii tratamentele obişnuite ( între acestea amintim pe cele de hidratare şi nutriţie parenterală). de exemplu: a) oncoterapia paleativă (chirugie. graţie progresului comun al ştiinţelor neurologice şi al tehnicilor de diagnosticare. aproape în unanimitate este recunoscut faptul că moartea clinică a individului poate fi declarată după constatarea morţii cerebrale totale . cât la a face mai puţin dureroasă moartea. In acest sens este oportun să ne referim la unele cazuri delicate. după părerea specialiştilor. ba mai mult . se afirmă că alimentaţia şi hidratarea nu pot reprezenta un act medical. nu este obligatorie aplicarea mijloacelor deosebit de epuizante şi costisitoare pentru pacient. evaluarea nutriţională şi reglarea hifro-electronică. susţinerea psihologică care are un rol foarte important în sprijinirea pacientului şi a familiei. supravegherea psihologică a echipei de îngrijire ale cărei performanţe emoţionale stau la baza optimizării terapeutice în această fază delicată a bolii cronice" (40) Această strategie a dus la apariţia unor experienţe cum ar fi "Hospices" şi tratamentele la domiciliu. Desigur. de asemenea. în cazul în care organismul nu mai este capabil de a-l recepta şi a profita de el . a. Refuzul zelului terapeutic şi al distanasiei În ultima indicaţie citată din Decalaraţie se vorbeşte despre refuzul "zelului terapeutic". procedurile fizioterapice de reabilitare. care în intenţia sa de a prelungi viaţa cu orice preţ ne poartă în zona opusă. b. In cazul în care coma se prezintă. a vieţii merită orice sacrificiu economic sau serviciu. ci un tratament normal chiar dacă calea de administrare este artificială. tratamentul nu se mai constituie într-o îngrijire şi dispare obligaţia de a fi administrat. în primul rând durerea (dar nu numai durerea) la care ne vom referi mai departe. ca având caracter extraordinar şi în consecinţă aplicarea lor pacienţilor nu constituie o datorie. ca "ireversibilă". cea a distanasiei. În realitate acest ajutor poate contribui în multe cazuri nu atât la prelungirea vieţii. radioterapie. mai mult orientate spre controlul simptomelor decât spre patologia de bază. b) tratamente de sprijin care cuprind: terapii antalgice non cazuale care urmăresc reducerea sau eliminarea percepţiei durerii. întrucât recuperarea.In ultimii ani. Tratamentele paleative prevăd. Prin tratamente paleative înţelegem în general acele îngrijiri oferite pacienţilor cu boli incurabile. Tratamntele paleative au o accepţie mai amplă decât cele normale pentru că ele se folosesc pentru a diminua simptomele bolii. în legătură cu tratamentele normale a apărut o controversă. In cazul comei considerate "reversibilă"este obligatorie folosirea tuturor mijloacelor la îndemână. deoarece unele centre tind să considere hidratarea şi alimentaţia artificiale drept intervenţii terapeutice. el nu reprezintă nici o tortură. In acest caz ar fi vorba de un 185 . posibilă sau probabilă. adică a morţii encefalice. prin aplicarea procedurilor care să-i permită pacientului o calitate a vieţii mai bună. chimioterapie) aplicate la pacienţi la care se urmăreşte tratarea simptomelor" (39) .

ar constitui o ofensă adusă muribundului şi morţii. parţial.neavenit "zel terapeutic". deci după "moartea cerebrală totală". EEG silenţioasă este semnul ireversibilităţii funcţiilor corticale după ce pacientul a stat în această stare o perioadă de timp. dar există aspecte etice particulare demne de luat în seamă. Au fost cazuri când această stare camatoasă ireversibilă cu o viaţă strict biologică a durat luni sau ani (stare vegetativă persistentă). familie şi societate. cu condiţia să nu existe un alt mijloc pentru uşurarea durerii. şi în acelaşi timp o amăgire a speranţelor rudelor. considerăm că nu se poate face o distincţie între "viaţa umană. există cazuri nu numai de comă profundă şi ireversibilă. aşa cum rezultă din EEG şi din semnele de moarte a tuturor zonelor encefalului. după încetarea totală şi ireversibilă a funcţiilor cerebrale. Trebuie să ţinem cont de faptul că actul existenţial şi personal care susţine în om viaţa vegetativă. înţeleasă ca viaţă de relaţie. cu condiţia ca pacientul să fi avut timp să-şi îndeplinească datoriile religioase şi morale. (41) Intrebarea este: se poate vorbi de o viaţă adevărată. înţeleasă ca viaţă biologică. ţinând cont de toţi ceilalţi parametri cumulaţi. Folosirea analgezicelor Acest aspect se integrează. Conceptul de zel terapeutic. O problemă în special a găsit o rezolvare etică în învăţămintele lui Pius al XII-lea: este permisă folosirea analgezicelor .sub prezumpţia. că aceasta ar fi fost voinţa ei. trebuie configurat în două cazuri: atunci când folosirea mijloacelor tehnice are loc în cazul unei persoane care practic este moartă. In afara acestui semn trebuie să se facă o evaluare. după mai multe sentinţe ale tribunalelor s-a hotărât sistarea acestei alimentaţii . doar aparentă şi complet artificială.fapt ce a provocat moartea după aproximativ 10 zile . şi când se intervine cu terapii medicale sau chirurgicale ( exceptând cele obişnuite) în mod disproporţionat faţă de efectele previzibile. şi "viaţa personală". către el. fiind oferite terapii anti-durere care limitează şi 186 ." Trebuie să adăugăm că această problemă privind consecinţele folosirii calmantelor este privită acum cu mai puţin dramatism . în sfera tratamentelor paleative la care ne-am referit deja. senzitivă şi relaţională este unic. Trebuie să recunoaştem însă că. este permisă şi folosirea analgezicelor care duc la pierderea conştiinţei. care uneori este dramatizat în mod intenţionat. o tânără americană despre care s-au scris articole timp de circa zece ani. medicina a făcut importante progrese. starea de inconştienţă şi absenţa vieţii de relaţie şi când unele funcţii vitale nu au încetat chiar dacă analiza EEG a rezultat deja silenţioasă pentru un număr determinat de ore? Practic este greu de justificat eliminarea asistenţei obişnuite chiar în astfel de cazuri care provoacă milă. Aşa s-a întâmplat cu Karen Ann Quinlan. " nu este permisă privarea muribundului de conştiinţa de sine fără un motiv serios. dar şi de comă prelungită : bolnavul continuă să rămână în comă chiar cu numai tratamentele obişnuite. susţinută de mărturii. Cruzan care fiind în stare vegetativă persistentă a fost alimentată timp de circa opt ani printro gastrostomie. Prelungirea vieţii. atunci când sunt aproape sigure ireversibilitatea comei. împinse până la detaliu. Constatarea ireversibilităţii comei şi condiţiilor de nereceptare a cunoştinţei nu este uşor de făcut şi ea revine unor cadre medicale competente şi cinstite. pentru că în special \n tratamentul cancerului. în afara acestor indicaţii. deci. privind moartea encefalului în totalitatea lui. c. chiar dacă acestea ar putea scurta viaţa. O situaţie asemănătoare a avut tânăra Nancy B.

este necesară chiar o gradaţie a comunicării adevărului şi eventual oprirea la momentul oportun. Aceste norme. ţinând cont de toate acestea. Literatura pe această temă confirmă faptul că atunci când adevărul a fost oferit în mod oportun şi a fost receptat. aceasta este o problemă amplu dezbătută şi de etica medicală. fac parte însă din cea mai amplă temă privind asistenţa acordată bolnavilor şi muribunzilor. în special pierdearea conştiinţei. adevărul rămâne un criteriu de bază pentru ca un act moral să fie pozitiv în mod obiectiv: de aceea trebuie să fie evitat un comportament fals din partea rudelor şi a asistenţei. ci şi să-l asiste pe muribund. cu caracter de orientare etică. el doreşte să comunice. minciuna nu este utilă pacientului. Criteriile etice pe care le putem indica sunt în esenţă următoarele: a. 187 . înaintea morţii. chiar dacă cu câteva condiţii. decizii importante şi are ( ca fiecare dintre noi) obligaţia-drept de a se pregăti pentru o moarte bună. o astfel de informaţie. se ţine seama de el şi în cazul bolnavului terminal. De asemenea. Ceea ce solicită bolnavul . să nu fie lăsat singur. De aceea doza de analgezice trebuie să fie proporţională cu durerea. Medicul. care nu trebuie să se limiteze la a furniza date privind diagnosticul şi prognoza bolii. s-a produs o reacţie pozitivă atât asupra psihologiei şi spiritualităţii bolnavului . dacă minciuna nu trebuie să fie luată ca linie de conduită. Nu trebuie nici să fie spulberată orice speranţă. eutanasia adevărată. În consecinţă este necesară pregătirea unei stări de spirit adecvate şi cunoaşterea diferitelor faze psihologice ale muribundului (în special în cazul bolnavilor de cancer) pentru a se evita agravarea fazelor depresive. Problema este prezentată mai explicit în documentul Secretariatului Episcopilor francezi şi în Declaraţia Conferinţei Episcopale germane din 20 noiembrie 1978 (43) Chestiuni etice privind persoanele grav bolnave şi muribunde .suntem totuşi de părere că trebuie să subliniem obligaţia de a nu ascunde gravitatea situaţiei în substanţialitatea ei. d. deoarece în medicină nu există previziuni absolute. trebuie ascultat bolnavul şi de abia după aceea se va vorbi despre gravitatea bolii. trebuie totuşi să amintim necesitatea ca adevărul pe care-l comunicăm să ţină seama de capacitatea subiectului de a-l accepta în mod salutar. nu are datoria doar să administreze tratamente bolnavului. c. (44) De aceea dreptul la informare este inclus în toate propunerile de liste cu drepturile bolnavului şi. pe căi ascunse. asupra situaţiei sale.anulează astfel de consecinţe. ea poate deveni inutilă şi contraproductivă în situaţia în care . b. cât şi asupra rudelor bolnavului. să simtă că i se împărtăşeşte durerea. din punct de vedere deontologic şi etic. care are dreptul la informare şi la pregătirea pentru o moarte demnă. (42) Adevărul pentru pacientul terminal Consensul presupune informarea reală a pacientului de la care se aşteaptă consensul. mai ales în cazurile în care pacientul are de luat.în special muribundul -de la cel ce îl asistă este solidaritatea . în cazul unor pacienţi grav bolnavi sau terminali este oferită în cadrul unei "comunicări umane" mai ample şi interpersonale. Pe de altă parte este de evitat ca prin doze prea mari de analgezice (pe bază de opium) să se practice cu bună ştiinţă . iar comunicarea adevărului rămâne o ţintă spre care se tinde .cazurile sunt frecvente -bolnavul descoperă adevărul.

transplantul de organe. naţionale). avortul. modifică precedentul text elaborat la Bruxelles cu titlul " Ghid European de Etică Medicală". dar nu ar conduce la recuperarea vieţii. nu se poate impune nimănui obligaţia de a recurge la un tip de terapie care. totuşi nu este încă lipsită de pericole sau este foarte costisitoare". reproducerea umană." 188 . dintre care vă semnalăm: Recomandarea nr. avându-se şi consensul a doi medici foarte competenţi. In SUA acel Natural Death Act (legea privind moartea naturală) document emis de statul California şi extins în termeni echivalenţi în alte state americane. care să nu fie legaţi de acesta prin legături de rudenie sau afinităţi. Concret legea recunoaşte dreptul oricărui adult de a dispune de neaplicarea şi întreruperea "terapiilor de menţinere în viaţă" în cazul în care se află " la limita extremă a condiţiilor esenţiale" Această dispoziţie (living will) trebuie să fie semnată de beneficiar în prezenţa a doi martori. aut. şi are valabilitate timp de cinci ani. Documentul aprobat la Paris de către Conferinţa Internaţională a Asociaţiilor Medicilor în 7 ianuarie 1987 (45) . Deci. sau destinatari ai bunurilor sale. Congregaţii pentru Doctrina Credinţei şi despre Eutanasie şi anume:" Este permisă întotdeauna limitarea la mijloacele ordinare pe care le oferă medicina. Pacientul trebuie să aibă o diagnosticare terminală făcută de doi medici. (46) Dispoziţia. prevede neaplicarea ei în cazul în care pacienta este însărcinată. care prin aparate mecanice sau artificiale susţine. Prin condiţii existenţiale extreme se înţelege faza terminală în care folosirea terapiilor ar întârzia moartea. să nu fie medicul curant sau un subordonat al acestuia sau al instituţiei de tratament. deşi a fost aplicată deja. Trebuie să recunoaştem că la prima vedere se regăseşte ceea ce se afirmă în Declaraţia S.) în cazul în care nu s-au obţinut rezultatele scontate. datează din 1976. etc. sau se scrie în continuare: " este permisă întreruperea aplicării unor astfel de mijloace ( mijloace la dispoziţia medicinii avansate . ajutorarea muribundului. Prin terapii de susţinere a vieţii se înţelege orice mijloc sau intervenţie medicalîă. experimentele pe om. Iniţiative de legalizare a eutanasiei Vom rezuma câteva iniţiative adoptate în diferite ţări care se constituie în stimulente pentru legalizarea eutanasiei .n. Principiile constau în 37 de articole şi oferă o linie deontologică medicilor din Comunitatea Europeană pentru rezolvarea unor probleme ca independenţa faţă de puterile politice. secretul profesional. cât şi codul deontologic sau codurile deontologice (internaţionale. reactivează sau înlocuieşte o funcţie vitală naturală şi conduce doar la o întârziere a morţii. Dar luarea acestei decizii trebuie să fie făcută cu acordul bolnavului şi al familei sale. elaborată în scris pe un formular foarte precis. 779/ 1976 a Adunării Consiliului European privind drepturile bolnavilor şi muribunzilor. va trebui să luăm în seamă documentele internaţionale.Examinarea unor texte deontologice şi juridice Deoarece medicul are ca puncte de referinţă în comportamentul său atât propria conştiinţă. refuzul de a presta serviciul militar din motive de conştiinţă.

ca de exemplu "testamentul de viaţă" propus de Comitetul episcopal pentru apărarea vieţii de pe lângă Conferinţa Episcopală Spaniolă. Apoi. In Canada."United States Catholic Health Association" a distribuit în anul 1974 un document (Christian Affirmation of Life) în care se afirmă: " solicit. Practic această reglementare constă în refuzul sau neaplicarea tehnicilor de reanimare la pacienţii pentru care acest lucru ar fi inutil şi costisitor. igiena personală. chiar dacă ar determina o moarte anticipată. se merge dincolo de limitele prevăzute de living will . prin reglementarea definită do not resuscitate policy . După cum se ştie. hidratarea? Acestea sunt cu adevărat mijloacele despre care se vorbeşte în Declaraţia Sf. Cruzan. Rămâne şi nedumerirea de fond privind interpretarea în cazul concret a ceea ce se cheamă mijloace de menţinere vitală şi determinare a condiţiilor de ireversibilitate: se înţelege oare prin mijloace de întreţinere vitală şi ajutorarea respiraţiei. este permis ca medicul să fie "lipsit" de o apreciere proprie chiar împotriva voinţei pacienţilor? In aceste condiţii cum ar mai putea medicul să rămână autonom în propria-i conştiinţă şi în calitate de "persoană care prestează o muncă intelectual"şi care prin inteligenţa lui trebuie să aprecieze care sunt cele mai adecvate mijloace pentru a asista bolnavul terminal? Cineva a observat că living will porneşte de la presupunerea că medicul doreşte. dacă este posibil. s-a pronunţat totuşi de partea celor care resping eutanasia. subiectivismul pacienţilor sau al medicilor atât în evaluarea diagnosticului nefast cât şi în aplicarea normei. să fiu consultat privind procedeele medicale care ar putea fi utilizate pentru prelungirea vieţii mele atunci când se apropie moartea. asupra procedurii living will (48) persistă nedumeriri importante. (49) Un "referendum" din 1991 din statul Washington (DC) . Dacă mă aflu în imposibilitatea de a lua decizii privind viitorul meu şi dacă nu sunt speranţe de recuperare a invalidităţii fizice şi mentale. are un câmp amplu şi aproape nedefinit. Aplicarea practică este foarte variată." Alte asemenea iniţiative au mai apărut ulterior. există medici care îşi revendică dreptul de a evalua singuri oportunitatea folosirii tehnicilor de reanimare. sunt spitale unde se cere opinia comitetului etic. mai ales în faza finală a bolii. în SUA s-a adoptat în 1990 o lege privind autodeterminarea pacientului (Patient Self Determination Act) prin care este favorizat rolul pacientului în luarea deciziilor privind viaţa sa. declarată etică de către Consiliul General al Asocieţei Medicale Canadiene în 1974. mai ales asupra valabilităţii juridice şi morale a unei voinţe testamentare exprimate cu anticipaţie. explicându-i -se înainte cu sinceritate condiţia în care se află şi prognoza bolii. cu orice preţ şi în permanenţă. Este clar că în lipsa unor criterii obiective de confruntare instrumentală şi fizică şi dată fiind existenţa unei varietăţi de cazuri ce nu pot fi generalizate. (47) Cu toate acestea. Ne vom referi şi la "cazul Olanda" şi la normativa aprobată de Parlamentul olandez . în lipsa condiţiilor concrete ale bolii. solicit să nu se folosească mijloace extraordinare pentru prelungirea vieţii mele. această procedură prezintă dificultăţi etice mai grave. sunt medici care se pun de acord cu bolnavul. pe care l-am amintit deja. asupra unui bun care înseamnă viaţă şi nu un lucru. e drept cu o uşoară respingere . să practice terapii eroice. unele cercetări au scos în evidenţă faptul că în această ţară practica medicală a 189 . hrănirea. Congregaţii sau mijloacele extraordinare la care se referă Christian Affirmation of life? Apoi. După faimosul caz a lui Nancy B.

Nu modifică de asemenea esenţa unei conduite care este grav condamnată pe plan etic şi care deschide drumul altor forme de eutanasie. coerentă cu decizia sa din iunie. emise de Curtea de Apel a circuitului nouă şi doi. în statul Oregon. a dus la aprobarea unei legi cu caracter federal care o abrogă pe cea a Teritoriului de Nord (votată de Senatul federal la 24 martie 1997). deşi se ştie că metoda prospectată cu pastile este ineficientă în multe cazuri). diferitele state au autoritatea de a reglementa legal această situaţie. ea nu acţionează asupra medicului care respectând nişte puncte bine codificate. De data aceasta fusese propus de către adversarii eutanasiei. prin urmare. intrată în vigoare la 1 iulie 1996. în anul 1994 s-a obţinut aprobarea legii. Curtea Supremă a Naţiunii. în sfârşit. să nu accepte un recurs împotriva legii aprobate în 1994. La 27 octombrie 1997 a fost votat un al doilea referendum privind suicidul asistat. considerând-o contrară Constituţiei americane care se angajează să-i protejeze pe toţi cetăţenii. cu un vot rar de unanimitate (9 judecători contra 0) a răsturnat acele hotărâri . chiar involuntară. Această lege nu legalizează efectiv eutanasia. care a aprobat eutanasia. şi că impulsurile spre suicid a unei persoane grav bolnave ar trebui să fie interpretate şi tratate la fel cu cele ale oricărei alte persoane. chiar şi pe bolnavii în faza terminală. Ambele Curţi anulaseră legile care interziceau suicidul asistat în statele Washington şi New York. Pe 26 iunie 1997 Curtea Supremă de Justiţie a Statelor Unite s-a pronunţat asupra a două decizii în acest sens. întrerupe viaţa pacientului. In afara legii olandeze pe care am comentat-o mai sus. După câteva tentative eşuate în unele state. legea. în zilele noastre. favorabile eutanasiei. judecătorul Rehnquist afirmă că legile statelor care interzic suicidul asistat sunt "expresia angajării statelor în protecţia şi apărarea oricărei vieţi omeneşti". în loc ca practica să respecte dispoziţiile legii.eutanasiei era foarte răspândită (50) astfel încât legea a înţeles să fie receptivă la o practică de felul acesta. peste 3o de state federale consideră asistarea suicidului ca pe un delict criminal. este cunoscută legea aprobată de Parlamentul " Teritoriului de Nord" din Australia. şi adaugă: " interzicerea suicidului asistat de către stat reflectă şi întăreşte politica acestuia asupra faptului că persoanele vârstnice nu trebuie să fie considerate inferioare fiinţelor tinere şi sănătoase. S-au făcut numeroase tentative de a schimba această situaţie de către grupuri şi asociaţii diferite. Cu denumirea Rights of the Terminally III Act" . a hotărât în octombrie 1997. un judecător de la Curtea districtuală a statului Oregon a blocat legea. Amândouă declaraseră neconstituţională acea interzicere şi pretindeau recunoaşterea dreptului cetăţeanului de a alege modul şi momentul morţii ca unul din drepturile constituţionale. în mai 1995. Curtea Supremă. Actuala situaţie legislativă în lume Problematica legislativă privind eutanasia şi suicidul asistat s-a îmbogăţit în ultimii ani cu iniţiative şi luări de poziţie diferite. ca şi când sarcina legii ar fi fost să legalizeze ceea ce se întâmpla în mod concret. ei cerându-le cetăţenilor 190 . considerând-o un drept al cetăţeanului în anumite condiţii. care aproba suicidul asistat pentru bolnavii în faza terminală." (51) Actualmente. (52) . în condiţii foarte restrictive ( se interzice de exemplu ca bolnavii să fie ajutaţi să moară prin injecţii. Dezbaterea acerbă care s-a declanşată în Australia asupra acestei legi. lăsând ca respectivele legi să fie discutate şi emanate în diferitele state. declarând că acest presupus drept nu poate fi inclus printre drepturile recunoscute de Constituţia americană şi. dar o depenalizează. a fost prima din lume. In motivarea sentinţei. În urma referendumului aprobator.

putând intra în vigoare. a revenit în centrul atenţiei. care pe 20 mai 1997. emisă fără desfăşurarea unei dezbateri adevărate pe această temă în respectiva ţară latinoamericană. 191 .să voteze o lege în acest sens. aprobată prin referendum-ul din 1994. Experienţa olandeză. are o mare semnificaţie şi va fi important să-i urmăim viitoarele evoluţii. 60% din votanţi s-au pronunţat împotrivă şi astfel legea. a aprobat eutanasia pentru persoanele aflate în fază terminală cu condiţia ca ele să-şi dea consimţământul. (53) Trebuie înţelese bine implicaţiile şi consecinţele unei astfel de sentinţe. O mare surpriză a fost apoi decizia Curţii Constituţionale a Columbiei. aşa cum am spus.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful