Capitolul I Bioetica: origini, răspândire şi definiţii Apariţia Bioeticii ca o "nouă" reflecţie şi originea termenului Principalele centre de bioetică din

lume De la etica medicală la bioetică Problema definiţiei Bioetica, antropologia şi caracterul interdisciplinar Capitolul al II-lea Justificare epistemologică Formarea gândirii bioetice şi metodologia cercetării în bioetică Justificarea epistemologică a bioeticii Raportul dintre ştiinţa biomedicală şi bioetică Modele bioetice diverse şi chestiuni de meta-etică Metoda de cercetare în bioetică Legea morală şi legea civilă Capitolul al III-lea Introducere privind omul - Bazele Antropologiei Capitolul al IV-lea Prima parte: Bioetica, genetica şi diagnosticarea prenatală Manipularea şi ingineria genetică. Importanţa şi delimitarea temei Nivele şi scopuri ale intervenţiei. Nivele de intervenţie. Finalităţi Orientări etice şi criterii de aprecieri etice Norme etice particulare Problemele diagnosticării şi screening-urilor genetice post-natale Terapia genică Ingineria genetică alterativă şi amplificatoare la om Clonarea umană: aspecte etice Diagnosticarea prenatală Istoric şi indicaţii medicale Metodele şi procedeele tehnice Rezultatele şi succesele după examenul genetic Indicaţii etice privind diagnosticarea genetică prenatală Prospect rezumativ al posibilelor intervenţii în domeniul geneticii A doua parte: Bioetica şi avortul Punctul de vedere al bioeticii Embrionul în lumina geneticii şi biologiei umane Caracterul uman al embrionului Avortul terapeutic Avortul eugenetic Legea avortului şi refuzul din motive de conştiinţă Formele "ascunse" de avort Prevenirea avortului spontan

1

Capitolul al V-lea Prima parte: Bioetică, sexualitate şi procreare umană Delimitarea şi actualitatea temei Sexul corpului şi sexul psihologic Legătura conjugală şi procrearea Etica procreării responsabile şi a contracepţiei Metode de reglementare naturală a fertilităţii A doua parte: Bioetica şi tehnologiile de fecundare umană Definirea problemei etice Aspecte morale ale inseminării artificiale omogene Liceitatea mijloacelor şi metodelor de prelevare a spermei Evaluarea morală a inseminării artificiale eterologe Transferul intratubaric al gameţilor (GIFT) şi alte tehnici de fecundare intracorporală Problemele etice privitoare la FIVET Fecundarea in vitro şi experimentele Fecundarea şi gestaţia interspecifică Evaluare etică a selectării sau prestabilirii sexului A treia parte: Bioetica şi sterilizarea Evaluarea morală Inviolabilitatea persoanei şi a integrităţii sale fizice Unitotalitatea fiinţei umane Corolare şi cazuri concrete de o deosebită gravitate Lege şi sterilizare Capitolul al VI-lea Prima parte: Bioetica şi experimentul asupra omului Experimentul clinic cu medicamente Experimentul este necesar Semnificaţia tehnică a experimentării farmacologice Istorie, praxis şi legislaţie Evaluare etică şi cazuri concrete Experimentarea pe fetuşi şi pe embrioni umani. Noutatea temei Intervenţiile intrauterine cu caracter terapeutic Intervenţiile de pură experimentare ştiinţifică Experimente asupra fetuşilor umani avortaţi Prelevarea ţesuturilor fetale cu scopul transplantării A doua parte: Bioetica şi transplanturile de organe Progresele ştiinţifice şi tehnice Perspective legislative şi cooperare internaţională Aspectul etic al problemei: principiile generale Apărarea identităţii personale a primitorului şi a descendenţilor lui Consimţământul în cunoştinţă de cauză Problema constatării morţii în transplantul de pe cadavru Cazul transplantului heterolog Implantul de ţesuturi Nou născutul anencefal ca presupus donator de organe

2

A treia parte: Bioetica, eutanasia şi demnitatea morţii Definiţia termenilor şi istoricul problemei Contextul cultural actual Sinteză doctrinală cu caracter moral pe tema eutanasiei Examinarea unor texte deontologice şi juridice Actuala situaţie legislativă în lume

3

care a avut un succes rapid şi substanţial. la baza acelui proces ştiinţifico-tehnologic lipsit de discernământ şi care punea în pericol omenirea şi însăşi supravieţuirea pe pământ. spune Potter. ştiinţa sistemelor fiinţelor. bioetica. Din acest motiv. subliniind opere de o deosebită relevanţă şi dezvoltări instituţionale (Centre. el a subliniat că bioetica trebuiea să constituie "o nouă disciplină care să combine cunoaşterea biologică cu cea a sistemului valorilor umane" (3) . adică orice intervenţie ştiinţifică a omului asupra vieţii în general. cel ştiinţific şi cel umanist. Comitete de învăţământ academic) care exprimă cele mai semnificative evoluţii şi o recunoaştere suficientă a problemelor. o expunere istorico-culturală a acestei gândiri.rădăcina bio . bioetica porneşte de la o situaţie alarmantă şi de la o preocupare critică privind progresul ştiinţei şi al societăţii. Distincţia netă între valorile etice (ethical values) care reintră în cultura umanistă în sens larg. care i-a dat numele şi i-a conferit o anumită semnificaţie. după Potter. Potter prevestea urgenţa unei ştiinţe noi. necesitatea unei noi ştiinţe. se exprimă. în acest fel în mod teoretic. care să nu aibă drept scop doar cunoaşterea şi explicarea fenomenelor naturale. Introducând termenul. "Instinctul supravieţuirii nu era suficient şi apărea. de asemenea. în sensul propriu al cuvântului. ci trebuia să cuprindă şi biosfera în întregul ei. ci să tindă în acelaşi timp să descopere felul în care aceste cunoştinţe tehnico-ştiinţifice pot fi întrebuinţate cu înţelepciune. nu trebuia să se focalizeze numai asupra omului. "Am ales .Capitolul I Bioetica: origini. şi nu numai prin Potter. răspândire şi definiţii Apariţia Bioeticii ca o "nouă" reflecţie şi originea termenului După circa 25 de ani de la apariţia în literatură a termenului de "bioetică" datorată oncologului Van Rensselaer Potter (1) este util să reparcurgem drumul mişcării de idei cu acest nume. (5) În acest sens. conceptul de bioetică are o semnificaţie mai amplă faţă de etica medicală tradiţională. înainte de toate. îndoiala privind capacitatea de supravieţuire a umanităţii. al speciilor şi indivizilor.pentru a reprezenta cunoaşterea biologică. bioetica. şi etica pentru a reprezenta cunoaşterea sistemului valorilor umane" (4) . în consecinţă. o ruptură între două domenii ale cunoaşterii. Mi se pare oportun să ofer. el va numi bioetica ştiinţa supravieţuirii (science of survival). 4 .filozofice ale acestei dezvoltări (2) . anunţate în domeniul ingineriei genetice cu înspăimântătoarea posibilitate de a se construi arme biologice şi de a fi alterat statutul însuşi al formelor de viaţă. Există de acum anumite contururi istorico . Toţi recunosc faptul că bioetica. au conferit acestei alarme o mare rezonanţă şi au dat naştere unei mişcări de idei şi temeri de genul "catastrofală". astfel încât să favorizeze supravieţuirea speciei umane şi să ridice calitatea vieţii pentru generaţiile viitoare. apare în Statele Unite. În concepţia potteriană.scria el .Potter specificase într-adevăr pericolul ce-l reprezenta. Descoperirile din acei ani şi din cei imediat următori. Singura cale posibilă în faţa iminentei catastrofe era crearea unei "punţi" între cele două culturi. cea ştiinţifică şi cea umanistico-morală. şi faptele biologice (biological facts) se află. pentru supravieţuirea întregului sistem. în mod paradoxal tocmai ca efect al progresului ştiinţific.

cea interdisciplinară preconizând că specialistul în clinică bioetică ar fi devenit mai expert decât moralistul tradiţional. Institute of Society. dar cu siguranţă îşi păstrează importanţa întrucât viziunea originală a unei bioetici globale cuprinde atât biosfera cât şi omul cu interacţiunile reciproce pe termen scurt şi lung. Hellegers a fost primul care a introdus termenul de bioetică în lumea universitară structurând în mod academic această disciplină . Rigoarea istorică ne obligă să afirmăm că deja cu câţiva ani înaintea lui Potter şi a lui Hellegers. Interesul pentru aceste studii a fost atât de mare încât la început 5 . al cărui obiectiv specific era considerarea aspectelor etice. Aşa cum s-a afirmat. s-au făcut studii pentru imunizarea împotriva hepatitei virale.la crearea unei instituţii dedicată în mod sistematic studiului Bioeticii. În această perspectivă. angajat în cercetări în domeniul demografic şi fondator al Kennedy Institute of Ethics. noul termen de bioetică este adoptat în locul celui de "morală medicală". În anul 1963. Astfel de reflecţii au dus . Deci. moştenire care astăzi a devenit preponderentă faţă de cea a lui Potter. În perioada 1965-1971. Apoi. a favorizat naşterea unei bioetici a mediului. chiar şi pentru a o diferenţia de aceasta. la Willowbrook State Hospital din New York. de denunţurile şi procesele legate de unele abuzuri răsunătoare care se refereau la experimente făcute pe om. concepţia bioeticii potteriene a fost umbrită de mai renumita bioetică hellegeriană. filozofi. Trebuie să i se recunoască lui Hellegers şi meritul de a fi indicat o metodologie specifică a acestei discipline noi. a căror preocupare era de a studia şi formula norme mai ales în domeniul cercetării şi experimentării biomedicale. (7) Principalele centre de bioetică din lume Callahan şi Gaylin luaseră iniţiativa de a reuni oameni de ştiinţă. deci. şi anume în 1969. sociale şi legale ale ştiinţelor medico-sanitare. cu sediul la Hastings on Hudson (NY). înainte chiar de anunţarea descoperirilor din sfera geneticii. După Hellegers.filozofului Daniel Callahan şi psihiatrului Willard Gaylin. concepţia lui despre bioetică va fi în consecinţă cea care va prevala: bioetica va fi considerată de majoritatea oamenilor de ştiinţă ca o disciplină specifică capabilă să sintetizeze cunoştinţele medicale şi pe cele etice. pentru care moştenirea lui Potter a fost moderată. cercetători.În afara acestui traseu al naşterii bioeticii. astfel încât W. filozofie şi etică. Aceste experienţe ne duc cu gândul la experimentele sălbatice ce se făceau în lagărele de concentrare din perioada nazistă. de exemplu. celule tumorale unor pacienţi în vârstă. pentru a discuta aceste probleme. cu timpul. mai există încă o "moştenire" ce trebuie luată în seamă. fără însă a se folosi termenul de bioetică. o ştiinţă capabilă de a reuni valori prin dialogul şi confruntarea dintre medicină. În acei ani trebuie recunoscut impulsul puternic imprimat de un faimos obstetrician de origine olandeză. Andre Hellegers.şi apoi a inserat-o în domeniul ştiinţelor biomedicale.T. Ethics and the Life Sciences. El consideră bioetica un fel de maieutică. tocmai această concepţie.Reich (6) vorbeşte despre o geneză "bilocată" a termenului de bioetică. Desigur.după cum vom arăta mai departe . fără consimţământul lor. inoculând virusul unor copii handicapaţi internaţi în spital. obiectul acestui domeniu de studiu nou îl constituie aspectele etice implicate în practica clinică. apăruse faimosul Hastings Center. datorat . politice şi în mass-media. În Statele Unite discuţia privind problemele etice ale experimentării era deja acutizată.cum am mai afirmat . cunoscut imediat cu numele de Hastings Center. la Jewish Chronic Disease Hospital din Brooklyn fuseseră injectate. în timpul unui experiment.

putând fi considerate primele publicaţii care au lansat Bioetica în America. Directorul lui a fost câţiva ani Edmund D. ambele lansate în 1970. În anii în care se năştea Hastings Center. Hellegers. cum spuneam. aproape o misiune socială. S-au desfăşurat apoi activităţi comune cu alte centre de la Georgetown University: Division of Health and Humanities. Pellegrino. fie ele şi etice. de Kennedy Institute of Ethics şi a fost anexat în mod oficial la Georgetown University. Instituţia a primit numele. Din aceste cursuri de morală au rezultat două volume. diagnoza prenatală. centrul a fost amenajat într-o cameră disponibilă în casa Callahan. la Georgetown University din Washington (DC). cu o valoroasă activitate educativă a publicului în general. l-au stimulat pe Hellegers să prezinte propunerea de a crea un institut care să se ocupe atât de fiziologia reproducerii cât şi de Bioetică. Hellegers l-a invitat în anul 1968 şi în 1969. În interiorul Institutului îşi are sediul Center for Bioethics. la înfiinţarea lui. adică primul centru care purta formal numele de institut de bioetică. El se transferă la această universitate cu intenţia precisă de a inaugura un program de cercetare interdisciplinară de Bioetică. În acest scop. The European Program in Professional Ethics. educarea publicului în general privind relevanţa etică a multor descoperiri ştiinţifice. ale acestei cercetări. Implicaţiile. întâi în Germania şi apoi în alte ţări europene. apoi. (9) Rezultatele acestor studii sunt publicate în revista Hastings Center Report. ajungea. care-şi propune să evalueze implicaţiile etice determinate de impactul cu dezvoltarea ştiinţifico-tehnologică în domeniul bioeticii în ţările din Asia. non profit. la circa 50 de km de New York. întreruperea terapiei de menţinere vitală. Acest centru a introdus desigur ample tematici medicale şi medico-sociale în dezbaterea bioetică mărindu-i orizontul în comparaţie cu perspectivele lui Potter şi a contribuit la elaborarea unor proiecte didactice şi de linii directoare privind probleme de bioetică specială. care are un director propriu. reproducerea artificială. şi în numeroase alte monografii. cu atât mai mult cu cât. în 1979. Aşa s-a născut în 1971.nu s-au avut în vedere probleme logistice şi economice. participarea la elaborarea unor norme în probleme morale dificile ale societăţii contemporane. care a desfăşurat programe educative. Hastings Center s-a mutat la Briarcliff Manor (NY). angajat în cercetări de fiziologia fătului. în interiorul Department of Community and Family Medicine. care s-a păstrat. oficiosul centrului. The Joseph and Rose Kennedy Institute for the Study of Human Reproduction and Bioethics. După moartea lui Hellegers. deja prezent în cadrul universităţii din 1964. "The patient as person" şi "Fabricated Man". The Asian Bioethics Program. pe teologul moralist protestant Paul Ramsey să ţină cursuri la Facultatea de medicină de la Georgetown University. Centrul îşi propune să fie un institut de cercetare independent. distribuirea fondurilor în domeniul sanitar. laic. Chiar în acea perioadă familia Kennedy luase hotărârea să finanţeze unele cercetări privind prevenirea handicapurilor mentale congenitale. 6 . Scopurile specifice ale activităţii sale sunt: abordarea şi rezolvarea problemelor etice create de progresul ştiinţelor biomedicale şi de însăşi profesiunea medicală. (8) Din 1987. cum ar fi de exemplu Sida. Center for Population Research. şi parţial cu bani primiţi de la mama lui.

"Center for Bioethics" şi "Kennedy Institute " (10) îşi au sediul într-o universitate , Georgetown (fondată de iezuiţi în 1789) care, prin constituţie, este deschisă studenţilor şi cercetătorilor de orice confesiune religioasă; are ca principal scop cercetarea printr-o metodologie interdisciplinară, membrii ei provenind din domeniul ştiinţelor umane, sociale, ştiinţelor naturii, cu preferinţă pentru sfera filozofiei şi teologiei morale şi o confruntare înterreligioasă şi ecumenică. Publicaţiile Institutului şi Centrului sunt numeroase, ca şi temele abordate, dar una dintre ele merită menţionată în mod special: fiind unică în felul ei, "Encyclopedia of Bioethics", îngrijită în 1978 de W.T.Reich, a fost reeditată în 1995 în cinci volume, are 3000 de pagini, conţine 464 de articole prezentate în ordine alfabetică şi redactate de 437 de autori. Kennedy Institute publică bimestrial "New Titles in Bioethics", o bibliografie actualizată cu noi volume publicate, şi "Scope Note Series", monografii bibliografice care cuprind şi articole din reviste. Revista oficială este "Kennedy Institute of Ethics Journal". O altă activitate importantă a centrului a fost activarea unui serviciu de informaţie bibliografică online, Bioethicsline, sprijinit de National Library of Medicine din Betsheda în Maryland şi distribuit prin sistemul MEDLARS în Statele Unite şi în lume. Biblioteca de la Georgetown University, The National Reference Center for Bioethics Literature, reuneşte cele mai relevante publicaţii din aria anglo-americană. În această arie culturală se formează, mai ales cu ajutorul lui T.L. Beauchamp şi J.F. Childress, doctrina bioetică din Statele Unite inclusă în faimoasa operă Principles of biomedical ethics, care trasează teoria "principialismului" de care vom vorbi. (11) Un alt gânditor care se numără printre părinţii Bioeticii este E.D.Pellegrino, pe care l-am amintit deja ca director, pentru câţiva ani, al Centrului de Bioetică (actualmente director al "Center for the Advanced Studies in Ethics" şi al "Center for Clinical Ethics" tot pe lângă Georgetown University), care împreună cu D.C. Thomasma a introdus concepte noi privind relaţia medic-pacient. (12) După primele două centre de studii din Statele Unite, au fost înfiinţate altele, legate mai ales de universităţi sau spitale. (13) Noi ne vom referi însă numai la cele care prezintă un mod specific de abordare. În America merită să fie numit Pope John XXIII Center, care a publicat numeroase monografii. El pleacă de la o perspectivă instituţională de fidelitate faţă de Magisteriul Bisericii Catolice. În Australia este cunoscută activitatea desfăşurată de Center for Human Bioethics de pe lângă Monash University din Melbourne, condus de P. Singer - cunoscut prin extremul său "laicism" - care este şi co-director al reviste Bioethics, organ oficial al "International Association of Bioethics". (14) Tot în Australia operează două centre de bioetică de inspiraţie catolică: The Thomas More Center şi St Vincent's Bioethics Center. În Europa, continentul pe care de mult s-au dezvoltat cele mai semnificative sisteme filozofico-morale, care au inspirat, secole întregi, viaţa socială, bioetica şi-a făcut apariţia mai târziu: această întârziere poate fi atribuită structurării diferite a sistemului sanitar şi universitar faţă de SUA, prezenţei puternice a deontologiei profesionale predată de medicii legişti sau dificultăţilor de organizare a unei munci interdisciplinare din cauza unei specializări academice excesive. (15)

7

În anul academic 1975-76 au fost create în Spania, pe lângă Facultatea de Teologie de la San Cugat del Valles (Barcelona) seminarii de studiu în diferite domenii ale bioeticii; din aceste seminarii s-a născut Instituto Borja de Bioética, condus de un discipol şi colaborator al lui A. Hellegers, Francisco Abel s.j., care a primit statut de fundaţie privată în 1980. În afara acestui centru, care deţine primatul în Spania din punctul de vedere al interesului şi al cercetării în Bioetică trebuie semnalată angajarea dlui D. Gracia, Director al "Departamento de Medicina Preventiva, Salud Pública e Historia de la Ciencia", de pe lângă Facultatea de Medicină de la Universitatea Complutense din Madrid. Importantă este lucrarea, menţionată în notă, "Fundamentos de bioética", ce porneşte de la un examen istorico-filozofic al evoluţiei conceptelor etice în domeniul biomedical al şcolii hipocratice până în zilele noastre şi conturează bazele raţiunii etice în domeniul biomedical care s-au desprins din evoluţia gândirii filozofice. Examenul istoric este amplu: justificarea principiilor de beneficienţă , vătămare, de autonomie, de justiţie este urmărită în diversele etape ale gândirii etice, din antichitate până la gândirea actuală din Statele Unite. Autorul, aderând la filozofia personalistă şi fenomenologică a conaţionalilor L. Delgado şi X. Zubiri, avansează teoria "eticii formale a bunurilor", ca fundament al instanţei etice universale, negând existenţa posibilităţii unui fundament universal în planul conţinutului judecăţii etice. Autorul a promis că acest volum va fi urmat de o operă ulterioară despre bioetica clinică. Contribuţia lui rămâne una dintre cele mai importante pe plan internaţional.
(16)

Tot în Spania, din 1993 funcţionează Sociedad Andaluza de Investigación Bioética, a cărei activitate este demonstrată de publicarea periodicului Bioetica y Ciencias de la Salud. Este semnalată şi ampla activitate a Grupului de "Investigación Bioética de Galicia" (GIB) În 1983 a fost creat la Bruxelles, din iniţiativa unor profesori de la Universitatea Catolică din Louvain, "Centre d'Études Bioéthiques": este vorba de o asociaţie non profit afiliată pe lângă Universitatea din Louvain. (17) Alte centre de interes bioetic există în Franţa: amintim pe cel denumit Institut National de la Santé et de la Recherche Medicale (INSERM), pe lângă care a fost creat Centre de Documentation et Information en Éthique (CDEI). În Ţările de Jos primul institut de bioetică (Instituut voor Gezondheidsethiek) este fondat la Maastricht în 1985. În Anglia, din 1975, este publicat periodicul trimestrial Journal of Medical Ethics de către Institute of Medical Ethics cu sediul la Edimburg şi care se defineşte o "organizaţie independentă, nepartinică." În acest moment, publicaţia este îngrijită în colaborare cu British Medical Association (Asociaţia Medicilor Britanici). La Londra este publicată revista Ethics and Medicine de către Centre for Bioethics and Public Policy, de orientare hipocratică şi creştină. Tot la Londra trebuie semnalată activitatea desfăşurată de Linacre Centre for Health Care Ethics, fondat în 1977, în serviciul comunităţii catolice din Marea Britanie. În plan european trebuie semnalată opera unui autor german, care acţionează în Palestina şi în America de Nord, şi care a contribuit în mod substanţial la dezbaterea bioetică: este vorba de Il principio di responsabilitá de H. Jonas, una din cele mai mari contribuţii aduse acestei discipline. Autorul are un punct de pornire analog cu cel al lui Potter: el ia în consideraţie posibilitatea din ce în ce mai mare a tehnologiei, ale cărei ameninţări la adresa supravieţuirii 8

umanităţii le analizează. Omenirea are obligaţia să supravieţuiască - după autor aceasta este exigenţa prioritară - şi de aceea, este necesară o nouă Etică, etică pe care el o numeşte a "viitorului", pentru că trebuie să se bazeze pe studierea consecinţelor intervenţiilor omului asupra biosferei pentru generaţiile viitoare. Criteriul ghid pentru intervenţiile biotehnologice va trebui să fie cel al excluderii catastrofei. (18) Câteva cuvinte trebuie să spunem şi despre situaţia din Italia. Instituţia noastră, Centro di Bioetica, s-a născut printre primele în Italia, în 1985, la Universitá Cattolica del Sacro Cuore (UCSC). Îşi are sediul la Facultatea de Medicină şi Chirurgie "A. Gemelli" din Roma. Organul director este constituit dintr-un comitet compus din Rectorul şi Decanul Facultăţii de Medicină (membrii de drept) şi din alţi 18 membri desemnaţi de Rector, medici specialişti, biologi, filozofi, jurişti, moralişti, teologi. Recent, pe lângă Centru a fost creat - prin hotărârea Consiliului Facultăţii şi a Senatului academic - Institutul de Bioetică ce îşi desfăşoară activitatea în domeniul academic, coordonând cursuri de Doctorat şi de Perfecţionare postlicenţă, ca şi activitatea didactică în cadrul Cursului de licenţă în Medicină şi Chirurgie, şi a Diplomelor Universitare din domeniul sanitar. Institutul este condus de un profesor titular de bioetică şi beneficiază de activitatea cercetătorilor şi bursierilor. Centrul de Bioetică este operaţional pentru activitatea de formare în teritoriu şi, în ultimii ani, a contribuit la crearea unor sedii ale consorţiului, în diferite regiuni din Italia, prin care coordonează activitatea de educare permanentă prin cursuri adresate personalului sanitar şi celor interesaţi direct sau indirect de probleme de bioetică. Oficiosul Centrului este revista Medicina e Morale, care publică bimestrial articole, note, comentarii şi recenzii bibliografice despre aspecte ale Bioeticii, ale deontologiei şi ale moralei medicale. Activitatea Centrului şi a Institutului de Bioetică al Universităţii Catolice este demonstrată de publicarea acestui manual şi a două colecţii care includ deja zeci de volume. (19) Perspectiva filozofică ce caracterizează Centrul şi Institutul este "personalismul fundamentat ontologic" de inspiraţie tomistă şi dezvoltă, plecând de la acest punct de vedere, continua sintonie cu gândirea catolică fără a împiedica sau a exclude dialogul cu alte abordări. Un alt pol de reflecţie, important, este cel legat de Istituto Scientifico Ospedale San Raffaele din Milano, unde există din 1985 un Dipartimento di Medicina e Scienze umane şi unde se publică o revistă ştiinţifică de popularizare KOS şi o alta, cu caracter etico-sanitar, Sanare infirmos. (20) De orientare "laică", în sensul unei puternice critici aduse viziunii catolice a bioeticii, este Politeia, centru pentru formare şi cercetare în politică şi etică, din Milano (cu sedii şi la Roma şi Neapole). Şi acest centru are secţiuni de etică în economie, în domeniul mediului, şi de bioetică. Revista, editată sub îngrijirea Centrului, se numeşte Niotizie di Politeia şi reuneşte contribuţii de provenienţă diversă, ce reflectă însă o abordare analistă şi utilitaristă, privilegiind individualismul metodologic ce stă la baza muncii de cercetare a grupului. (21) Recent, secţiunea de bioetică a înfiinţat Consulta di Bioetica ( "Corpul consultativ de Bioetică"), ce editează revista Bioetica. Învăţământul academic al Bioeticii în Italia a fost activat în multe Universităţi pontificale, cu o perspectivă mai ales teologică. (22) În universităţile de stat, bioetica a fost introdusă ca disciplină de învăţământ la cererea unor facultăţi de Medicină şi chirurgie (printre care 9

Structura Jurământului cuprinde: a) o invocare a divinităţii ca introducere distinctă. de-a lungul secolelor. ci se va opri la acel element din trecut care este absolut necesar pentru înţelegerea momentului cultural actual. Deja Codul lui Hammurabi din 1750 î C. celălalt 10 . Unele etape sunt semnificative sub acest profil: etica medicală hipocratică. Drumul nostru nu poate fi extins şi aprofundat. modelelor de bioetică şi problemei fondării gândirii etice. potrivit acestei interpretări. este necesar să ne reamintim itinerariul istoric al gândirii etice în medicină. (24) . reflecţia privind drepturile omului în Europa. Aportul principiilor şi criteriilor proprii filozofiilor moderne va fi tratat într-un capitol dedicat succesivmeta-eticii. aportul filozofiei moderne. la o mai bună definiţie a acestei discipline şi acelaşi lucru se poate spune despre instituirea comitetelor de bioetică. Desigur. care au dat un puternic impuls gândirii bioetice. a transmite gratuit cele învăţate fiilor maestrului şi celor care semnează Jurământul. înaintea răspândirii termenului însuşi şi a recentelor schimbări. Expunerea făcută de D. în reconstruirea gândirii etice occidentale din domeniul medical. deci. conţine normele care dirijează activitatea medicală şi o primă reglementare a taxelor pentru asistenţa sanitară. Jurământul reprezintă. semnificaţiile morale ale asistenţei acordate bolnavului şi hotărârile pe care statul trebuia să le ia pentru cetăţenii săi în ce priveşte sănătatea publică. Gracia (25) mi s-a părut amplă şi documentată ca analiză a textului. ca cea de rege şi de preot. Unele etape. profesiunea medicală ar fi. cu caracter pre-juridic. învăţământul universitar de bioetică a contribuit. specific unei categorii de persoane. Nu se poate face abstracţie. De la etica medicală la bioetică Pentru a ne da seama pe deplin despre discuţiile actuale şi abordările diferenţiate ale Bioeticii. Tema va fi analizată într-un capitolul special. aşa cum au făcut-o mulţi autori (23) . expresia tipică a culturii epocii.Universitatea Catolică din Roma). mai ales după ultimul război mondial. denumite şi "comitete etice". de Hipocrate (460-370 î.C. Legea era pentru cei care practicau meserii specifice cetăţenilor obişnuiţi. fără îndoială. apoi. La originea eticii medicale în societăţile arhaice ca şi în cele mai evoluate din antichitate găsim mereu trei elemente: exigenţele cu caracter etic pe care medicul trebuia să le respecte. b) o parte centrală care la rândul ei are două fragmente: unul relativ la angajarea de a respecta maestrul. categoria medicilor . o "profesie puternică". au predispus la criteriologii şi categorii filozofice şi adesea au dat naştere unor discuţii pe teme specifice.) şi de "Jurământul " său . exprimată în sens religios în Jurământ. structură etico-religioasă şi interpretare istorico-filozofică. care era considerată într-un anumit fel deasupra legii. morala medicală de inspiraţie teologică. a fost inserată în grupurile de discipline pentru participarea la concursuri publice (pentru profesori universitari dintre cei mai calificaţi şi pentru cercetători universitari) deci în sectoarele ştiinţifico-disciplinare ale învăţământului universitar. susţinută de o "morală forte". influenţat de prescrierile sumerienilor.

Gracia. după cum afirmă D. aproape universală. chiar dacă i se solicită. nici măcar din partea pacientului. respectarea secretului medical. nici de o moralitate naturală. "Rugăciunea zilnică a medicului" de Mose Maimonide (1135-1204) în Egipt. (26) Ceea ce recunosc toţi este faptul că gândirea hipocratică a rămas "canonică" pentru întreaga cultură clasică a Evului Mediu.pentru evoluţia gândirii etico-filozofice.păstrând o tradiţie istorică ce vine de departe şi traversează întreaga evoluţie a gândirii occidentale. a Jurământului lui Hipocrate este dovedită de formule asemănătoare răspândite în diferite culturi. din secolul VI. desigur. ci bazate pe adevăruri obiective. "Datoriile medicului" de Mohamed Hasin (1770) în Persia. orice abuz sexual faţă de persoana bolnavului şi de rude. ceea ce prescrie nu ar avea nevoie de alte confirmări. care noi nu considerăm că se bazează pe transcendenţa profesiei medicale. Platon şi Aristotel . liberalismul etic al lui Hume. Rezultatul care decurge din această interpretare este că această gândire hipocratică ar fi dat în realitate un fundament filozofico-teologic a ceea ce azi numim cu o conotaţie negativă "paternalism medical". aceste noi principii nu vor putea şterge complet principiul beneficienţei ca moment de validitate şi garanţie atât pentru autonomia pacientului cât şi pentru cea a medicului. principiu continuat de-a lungul secolelor. influenţa succesivă a lui Socrate. Deoarece medicul acţionează pentru binele bolnavului. Jurământul fundamentează moralitatea actului medical pe principiul "beneficienţei şi nu al dăunării. aşa cum vom vedea mai bine în capitolul relativ la întemeierea gândirii etice.efortul lor de a întemeia criterii de moralitate care să nu fie subiective. ci de o reflectare a filozofiei şi a culturii timpului. după cum a fost socotit până în secolul al XVIII-lea. "avortul cauzat de intervenţii artificiale". de o simplă moralitate defensivă a "castei" medicilor. potrivit acestei analize istorice. de un cod atemporal. c) o concluzie în care se cer sancţiuni din partea divinităţii în sens pozitiv (binecuvântări) pentru cel care respectă jurământul şi. Nici ideea de justiţie formulată de gândirea socială contemporană nu va putea elimina acest principiu al beneficienţei. Nu poate fi vorba. Această influenţă. Fără îndoială. Short Mell. ca de exemplu administrarea otrăvii. autonomie şi justiţie . conferindu-i caracter de sacralitate (sacerdoţiu fiziologic şi carismatic).nu dăunare. Nu se poate totuşi ignora . Bioetica actuală. un antipaternalism medical ". al cărui protector fără drept de apel şi deasupra oricărei legi este medicul. Gregory şi cu formularea drepturilor omului şi ale drepturilor cetăţeanului. 11 . precum "Jurământul lui Aseph Ben Berachyhu" în Siria. deci. şi totuşi. ca cele de autonomie şi justiţie.fragment este dedicat mai concret terapiei care obligă medicul să excludă anumite acţiuni. existenţa conştiinţei binelui în sine şi a respectului persoanei dincolo şi deasupra dorinţelor sale subiective . acesta fiind "ethos"-ul lui. deci al binelui pacientului. Nu se poate vorbi. care consideră profesia medicală într-un climat de transcendenţă. ci de o moralitate ce se bazează pe principiul sacru al binelui pacientului. ci pe ideea binelui şi a adevărului şi îl reţinem important pentru însăşi consistenţa altor principii. Apariţia principiului de autonomie odată cu afirmarea gândirii moderne. reprezintă. Smith. mai ales cea care se inspiră din faimoasele principii: beneficienţă . în sens punitiv (damnaţiuni) pentru cel care îl încalcă. aproape o expresie scrisă a unei morale naturale.

eutanasia. pruncuciderea. dintre raţiunea ştiinţifică şi credinţa religioasă. prin forţa misterului Întrupării-Mântuirii. dezlegându-se încet. comunităţile creştine vor simţi dreptul-datorie de a nu abandona asistenţa bolnavului. aplicarea ei în mediul sanitar şi în Magisteriul Bisericii. care considerau temele de etică medicală ca făcând parte din analizele (dezbaterile) virtuţii justiţiei sau în comentariul poruncii "să nu ucizi". custode co-responsabil al pământului şi al vieţii în lume în faţa Creatorului însuşi. pentru care nu numai sufletul spiritual. nu este cea a unui personaj sacerdotal. este considerat făptură a lui Dumnezeu. până la operele de morală medicală. ci este chemat să fie slujitorul (diaconos) celor suferinzi. mai ales cel aflat în dificultate. a teologiei creştine. (27) Noua viziune asupra lumii şi a umanităţii în sens personalist. acolo unde acest termen este bine onorat. conform căreia ceea ce i se face bolnavului este apreciat în termenii "mie mi-aţi făcut".Nu se poate omite în această retrospectivă contribuţia creştinismului.personalism creştin . Bisericile au dezvoltat o morală teologică ce proclamă sacralitatea şi inviolabilitatea vieţii oricărei făpturi umane. Figura medicului în sens creştin. deasupra legii morale. orice om. de tratatele medievale şi renascentiste. dar mai ales ca "mărturie" a fraternităţii dorite de Cristos faţă de cel care suferă. condamnă avortul. mutilaţiile şi dezvoltă o "morală medicală" care prinde tot mai mult contur. şi pentru cel puţin 17 secole. cât şi prin practica asistenţială. 12 . omul. după greutăţile iniţiale din vremea lui Galileo. ci aşa cum a acţionat în cazul gândirii platonice şi aristotelice. ci omul întreg. când se va afirma conceptul de "spital civil" şi de "drept al cetăţeanului la asistenţă". creaţional şi salvator determină comunitatea creştină să se îngrijească de spitale. în unitatea lui: trupspirit. mai ales în ambientul catolic. în abordarea şi căutarea dialogului pozitiv. în configuraţia teologică şi nouă a asistenţei bolnavului şi a profesiei de medic. mai recente. care întruchipează parabola Bunului Samaritean (28) în istoria lumii încreştinate. în care baza concepţiei etice privind acţiunea medicului este extrasă din datele Revelaţiei şi nu numai din preceptele lui Hipocrate. după cum ne indică să-l vedem în bolnav pe "Christus patiens" tot astfel ea ne cere să-l putem recunoaşte în medic pe "Christus servus". este considerat şi evaluat ca expresie a carităţii Mântuitorului şi fundament al judecăţii finale şi escatologice. În numele acestei teologii. Valoarea persoanei umane în creştinism . Aceste contribuţii pot fi recunoscute în primul rând în fundamentarea definitivă a conceptului de "persoană umană". atât de lumea creştină cât şi de cea islamică. Evanghelia.rezultă din depăşirea dualismului clasic. Apoi. Şi după Revoluţia franceză. a introdus concepte noi şi valori noi atât prin intermediul învăţământului. nu numai în sensul de "suplinire" a societăţii civile în ţările încă nedezvoltate. al cărui Jurământ a fost mereu recunoscut ca expresie a eticii. ca expresie a comunităţii celor care au obligaţia de a "se îngriji" de fraţi. Biserica Catolică şi comunitatea creştină se ocupă de sănătatea publică ca o dovadă de fraternitate şi confirmare a autenticităţii mesajului. încet. Creştinismul nu s-a limitat să facă o bună primire eticii hipocratice.

şi evoluţia progresului tehnologic care în ambiguitatea lui putea şi poate fi îndreptat spre oprimarea şi eliminarea vieţii umane. care pentru unii ar putea coincide cu naşterea Bioeticii "ante litteram": formularea "drepturilor omului". care prin forţa lucrurilor trebuia să se regăsească într-o disciplină sistematică. coerent. precum Asociaţia Medicală Mondială (AMM) şi Consiliul Organizaţiilor Internaţionale ale Ştiinţelor Medicale (CIOMS). cu justificarea că sunt "constrânşi". 13 . în ianuarie 1981. al Bisericii Catolice şi al altor confesiuni creştine privind problemele pe care ştiinţa medicală le-a ridicat în epoca contemporană. pronunţările Bisericilor în general şi ale Bisericii Catolice în particular constituie obiectul unei atente consideraţii. Dintre acestea. de natură juridică şi deontologică de mare relevanţă. (29) Dar concepţia asupra moralei catolice în domeniul medical a fost mereu îmbunătăţită după pontificatul lui Pius al XII-lea. desfăşurată în Kuweit. Cine reparcurge învăţămintele discursurilor şi mesajelor radiofonice ale lui Pius al XII-lea adresate medicilor . (31) Pentru a completa panorama istorică a contribuiţiilor la formarea principiilor şi criteriilor de comportament în domeniul biomedical trebuie să amintim aportul pe versantul laic. Tocmai în această răscruce istorică trebuie plasată naşterea Bioeticii. indicaţii provenite de la Consiliul Ecumenic al Bisericilor de la Geneva. cât şi datorită obedienţei religioase a pacientului. aprobarea tot mai actualizată a "Codurilor de Deontologie medicală" emanate de organisme internaţionale. intitulate: "Manipulating life: ethical issues in genetic engineering" ("Manipulând viaţa: subiecte etice în ingineria genetică"). amintim de pe acum indicaţiile privind avortul şi diagnoza prenatală. Din lumea islamică amintim "Codul islamic de Etică Medicală" aprobat de Conferinţa internaţională asupra medicinii islamice. Această legislaţie şi aceste normative implicau şi cereau în mod necesar o gândire de fundamentare teoretică şi justificativă. Două direcţii de normative s-au dezvoltat începând din acest moment tragic. ca şi din raţiuni obiective care stau la baza indicaţiei sau a normei morale. iar pe plan internaţional.şi acest lucru merită făcut . prin succesorii lui. adică Bioetica. întrucât medicul nu le poate ignora atât din raţiuni ce ţin de o eventuală apartenenţă religioasă a sa. În acest proces împotriva crimelor naziste au fost făcute cunoscute lumii delictele comise asupra prizonierilor şi civililor din ordinul regimului cu colaborarea medicilor. (30) Celelalte Biserici creştine şi confesiuni religioase au oferit la rândul lor indicaţii credincioşilor şi au formulat propuneri lumii medicale şi politice: în tratarea fiecărei teme vor fi amintite. care s-a dezvoltat după şi în urma procesului de la Nürnberg (1945-1946). Există o perioadă istorică semnificativă în care se manifestă cea mai puternică expresie a "moralei medicale" în domeniul catolic: este vorba de anii pontificatului lui Pius al XII-lea. Geneva 1982. Aceste delicte sunt astăzi cunoscute şi reunite în documentele procesului (32) şi rămân o mărturie deloc favorabilă a ceea ce poate face puterea detaşată de morală sau presupusă deţinătoare a moralei înseşi şi cu colaborarea medicilor care se lasă instrumentalizaţi de puterea politică.O continuare a acestui interes secular este învăţământul magisterial. comise nu numai în lagărele de concentrare.îşi dă seama că două sunt provocările pe care ele le cuprind: prezenţa crimelor naziste.

la Veneţia în 1983 şi la Hong Kong în 1989. (33) Problema definiţiei Itinerariul istoric retrospectiv şi recent al Bioeticii. De aici se naşte problema în primul rând a unei definiţii a Bioeticii. care pune în criză conceptul sec. În cursul tratării fiecărei probleme vom cita aceste documente şi altele pentru autoritatea culturală şi valorile etice la care fac referire. actualizat de aceeaşi asociaţie la Londra în 1949. dar în toate cazurile au o semnificaţie culturală şi etică. alţii consideră gândirea bioetică o articulaţie a filozofiei morale şi cei care definesc această gândire ca o disciplină autonomă. tot de AMM. Dintre Codurile deontologice amintesc "Codul de la Nürnberg" din 1947. îndeosebi. în fine. dezvăluie un amplu evantai de probleme abordate. publicată în 1962. se confruntă cu aporturile eticii medicale clasice ale diverselor doctrine religioase şi cu drepturile omului. cu conotaţii "catastrofice". cu noi reflecţii cu caracter etico-filozofic privind problemele vechi şi noi ale medicinei. conţinând "Jurământul de la Geneva". problemă care până azi nu pare a fi depăşită. împreună cu apărarea şi salvgardarea altor libertăţi civile şi politice fundamentale şi până la o întreagă serie de "Declaraţii. 29/1978 privind transplantele de ţesuturi şi organe. actualizată la Veneţia în 1983. 1100/1989 asupra utilizării embrionilor şi fetuşilor umani. "Declaraţiile". Dintre "Recomandări" amintesc. au o valoare juridică adevărată în momentul în care sunt acceptate de state. 79/1976 despre drepturile bolnavilor şi muribunzilor. ca un exemplu. "Convenţiile" şi "Recomandările" au o greutate normativă deosebită: "Recomandările". schimbătoare din punct de vedere istoric sau istoricist. doumentul intitulat "Principii de Etică Medicală Europeană". XIX al progresului unidirecţional şi în mod automat benefic. şi trebuie să-l amintim. Recomandări şi Cărţi". pe care l-am amintit. Pentru determinarea momentului morţii şi îngrijirilor din faza finală a bolii trebuie amintită "Declaraţia de la Sidney". la nr. 1046/1986 şi la nr. din 1968. Convenţii.În prima direcţie s-a dezvoltat întreaga codificare începând cu "Declaraţia universală a drepturilor omului" . Unii prezintă Bioetica drept o mişcare de idei. care are un rol ce nu se 14 . care conţin afirmaţii angajante în apărarea vieţii şi a integrităţii fizice. alţii o consideră mai degrabă o metodologie de confruntare interdisciplinară între ştiinţe biomedicale şi ştiinţe umane. Celebră şi cunoscută este "Declaraţia de la Helsinki" privind experimentele şi cercetările biomedicale tot de către AMM. Se datorează Conferinţei Internaţionale a Ordinului Medicilor din Comunitatea Europeană (CEE). publicat la Paris la 6 ianuarie 1987. pune accentul pe relaţia dintre viaţa umană şi viaţa infraumană şi. publicată de Naţiunile Unite (ONU) (10 decembrie 1948) şi Convenzione di salvaguardia dei diritti dell'umo e delle liberta fondamentali (tratat din Roma din 4 noiembrie 1950). Bioetica se îmbogăţeşte graţie apariţiei diverselor Centre americane şi europene. ale demografiei şi ale cercetării experimentale asupra omului şi animalelor. de conţinuturi şi criterii evocate: de la prima abordare teoretică cu interes bioecologic prioritar (Potter. "Codul de Etică Medicală" publicat la Geneva în 1948. din parte AMM. modificată tot la Helsinki în 1964 şi actualizată la Tokio în 1975. alt organism de prestigiu în cadrul autorităţii medicale. pe cea a Consiliului Europei: la nr. Jonas). Se ştie că forţa juridică. la nr.

în parte.ale ştiinţelor vieţii şi tratamentelor sanitare. foarte importantă chiar dacă ascunde riscul uşor al unui relativism etic atunci când se opune rolului normativ al bioeticii. nici cu medicina legală sau cu drepturile omului. După părerea noastră. deci la definirea unor criterii. chiar dacă are o conexiune cu aceste discipline şi puncte de confruntare. de cercetarea de bază din domeniul biologic şi este legată şi în sens social de componenţa ambientală. tratată în lumina valorilor şi principiilor morale. în afara faptului că a numit acest termen. judecăţi şi limite licite sau ilicite.inclusiv viziunea morală. Reich dă diverse definiţii Bioeticii cu ocazia celor două ediţii succesive din "Enyclopedia of Bioethics".identifică cu cel al deontologiei. În definiţia din 1995. intervenţiile pot fi cele referitoare la profesiile medicale. este înţeleasă în sens extensiv.cultural. deci. medicina de azi beneficiază toto mai mult. concepţia originară a "Bioeticii globale". el consideră deci bioetica drept un nou tip de Înţelepciune ce trebuie să indice cum să fie folosită cunoaşterea ştiinţifică pentru garantarea binelui social. ci dimpotrivă. ci "printr-o varietate de metodologii etice". pentru a lua 15 . în timp ce în primul moment este oportun să se pornească de la examinarea diferitelor puncte de vedere. într-un anumit mod. ale deontologiei şi ale drepturilor omului. liniile directoare etc . incluzând şi intervenţiile asupra vieţii şi sănătăţii omului. pentru Bioetica mai recentă. (37) . atât în sens geografic. (34) Din acest "excursus" făcut până acum. această deschidere este. o considerare mai degrabă a biosferei în general decât a medicinei. În plus. deci nu Bioetica în sens de parte recentă şi adăugată eticii medicale. obiectul material al bioeticii este extins la toate dimensiunile morale ce includ conduite sociale şi decizii politice. deoarece ea nu mai este "examinată în lumina valorilor şi principiilor morale". dar şi cele asupra populaţiei. în faţa unei probleme etice. Bioetica în sensul de etică ce priveşte intervenţiile asupra vieţii. Bioetica propriu-zisă. în acest sens. a şi definit noua disciplină. (36) . Este schimbat şi obiectul formal al bioeticii. în cadrul ştiinţelor vieţii şi sănătăţii. considerăm realizat faptul că sub denumirea de Bioetică este inclusă şi etica medicală propriu-zisă." (38) Domeniul ştiinţelor vieţii şi sănătăţii cuprindea. de exemplu cele relative la problemele demografice şi ambientale. după aceea este necesar. specificitatea acestui studiu sistematic o constituie referirea la valori şi principii morale. ca o "combinaţie a cunoaşterii biologice cu cea a sistemului de valori umane". dar în acelaşi timp modest caracterizată. bioetica trebuie să fie "ştiinţa supravieţuirii (science of survival)" . deciziile." (39) . de aceea. Potter în 1971. În cea din 1978 definea Bioetica "studiul sistematic al conduitei umane. ale moralei religioase. cu folosirea unei varietăţi de metodologii etice într-o abordare interdisciplinară. rezultă că ne aflăm în faţa unei panorame desigur foarte ample. definiţia rezultată este mai completă. numind-o "studiul sistematic al dimensiunilor morale . De aceea. În această definiţie el recuperează. conduita. (35) Aşa cum am amintit în introducere. în progresele sale. Reich acordă definiţiei bioeticii o amploare mai mare. Prin această afirmaţie Reich doreşte să elimine echivocul existent în anii precedenţi sau faptul că principiile ar fi exclusiv cele susţinute de Beauchamp şi Childress şi în mod fundamental doreşte să deschidă uşa pluralismului etic. fără îndoială. propusă de Potter. Într-adevăr. În ediţia din 1995. cât şi pentru multiplele aporturi anterioare ale eticii medicale. şi nici nu poate fi considerată o secţiune a celei mai cunoscute şi antici etici medicale.

d. Deci validitatea alegerii trebuie argumentată raţional şi numai aşa se poate evita căderea într-un relativism etic. de medicina locurilor de muncă şi de alte politici de planificare familială şi control demografic. b. nici la medicina legală.bioetica include etica medicală tradiţională şi merge dincolo de ea. b) cercetările comportamentale. Ele implică elaborarea de linii etice bazate pe valori ale persoanei şi pe drepturile omului. beneficiind de o metodologie interdisciplinară. micro-organisme şi animale) şi. Pentru a preciza această diferenţă. în care a fost precizat obiectul bioeticii şi raportul existent între această disciplină şi deontologia şi medicina legală. în urma unor polemici privind rolul bioeticii printre cei care au un cult pentru medicina legală. d) problemele vieţii animale şi vegetale în relaţie cu viaţa omului. în februarie 1991. are ca obiect "examenul sistematic al conduitei umane în domeniul ştiinţelor vieţii şi sănătăţii. în general.deciziile . independent de aplicaţiile lor terapeutice.să se verifice validitatea argumentaţiilor şi a criteriilor oferite de fiecare din abordările respective. În acel document. În privinţa raporturilor cu medicina legală şi deontologia profesională. Finalitatea bioeticii constă în analiza raţională a problemelor morale legate de biomedicină şi de conexiunea lor cu dreptul şi cu ştiinţele umane. care în fond ar fi dizolvarea bioeticii înseşi. chiar dacă nu în mod direct terapeutice. "Bioetica" este o arie de cercetare care. Fiind etica aplicată "regnului biologicului" . competenţa bioeticii este recunoscută în următoarele patru domenii: a. din natura instanţelor etice şi din metodologia utilizată. Aceste linii etice au şi o finalitate aplicativă. sănătatea internaţională. care se bazează în mare parte pe ceea ce conţine "Encyclopedia of Bioethics" din 1978. c) problemele sociale asociate cu politicile sanitare. prin orientarea ce ar putea fi imprimată. politicile de control demografic. medicina muncii. probleme privind intervenţia asupra vieţii altor fiinţe vii (plante. problemele etice ale profesiunilor sanitare. un grup de studiu a elaborat un document numit Documento di Erice. pe lângă comportamentul personal şi dreptului şi codurilor deontologice profesionale şi viitoare. 16 . problemele etice rezultate în cadrul cercetărilor pe om. la un Seminar internaţional desfăşurat la Erice. printr-o fundamentare raţională şi metodologică adecvată ştiinţific. problemele sociale legate de problemele politicii sanitare (naţionale şi internaţionale). documentul precizează: 1. În acest sens. Specificitatea sa derivă din tipul de probleme pe care le abordează.care desemnează un univers mult mai extins decât cel al medicinii . c. deoarece această conduită este examinată în lumina valorilor şi principiilor morale". bioetica nu poate fi redusă la deontologia medicală. cuprinzând: a) problemele etice ale tuturor profesiilor sanitare. nici la o simplă consideraţie filozofică. tot ce ţine de echilibrul ecosistemului. conform definiţiei acceptate ce figurează în "Encyclopedia of Bioethics" din 1978. respectând toate confesiunile religioase.dat fiind faptul că bioetica are o finalitate practică .

b. Normele juridice cu caracter deontologic sunt studiate sub profilul normelor de drept în vigoare în fiecare ţară şi cu scopul de a găsi o corespondenţă cu valorile deontologice". reunite în coduri şi în toată tradiţia orală şi scrisă a profesiei medicale." (40) Şi în această definiţie. Finalitatea deontologiei medicale este aprofundarea esenţială şi actualizarea normelor şi regulilor de conduită a profesiei medicale. prin Învăţământul Deontologiei Medicale. (. şi care colaborează cu justiţia şi cu persoane private la soluţionarea cazurilor care necesită anchete şi evaluări de ordin biologic şi/sau medical. Studiul normelor morale şi lectura lor actualizată se desfăşoară în strânsă legătură cu concluziile ce derivă din bioetică. care studiază cu metodologia specifică conţinutul normelor juridice sub aspect biologic şi medical... Normele deontologice propriu-zise. să găsească "soluţiile" etice şi justificările de ordin raţional în sprijinul acestor soluţii (moment aplicativ) (. Actualizarea normelor deontologice propriu-zise comportă o comparaţie constantă cu codurile deontologice naţionale şi internaţionale. c. disciplină mult mai autonomă şi de amplă respiraţie.) "Învăţământul Medicinei Legale se leagă în mod natural. nu se precizează valorile şi principiile morale în conştiinţa unei pluralităţi de abordări filozofice.. obiect al eticii medicale tradiţionale. Ca o ultimă adnotare descriptivă putem spune că tratarea bioeticii a surprins până în prezent trei momente distincte: bioetica generală."(. care prin metodologia şi rezultatele la care ajunge. pentru o mai bună interpretare.. la a cărei construcţie. constituind o datorie a bioeticii să le discute şi să le examineze. "Instrumentele" de studiu ale celor trei arii sunt diferenţiate: a. ale cărei criterii şi limite licite le discută. Normele morale. Această disciplină include trei ordine de norme: a. la orientarea elaborării legislative şi la încadrarea intervenţiilor asupra vieţii umane în cel mai amplu domeniu al biosferei.Instrumentele de studiu ale bioeticii rezultă din mertodologia specifică interdisciplinară care îşi propune să examineze în mod aprofundat şi actualizat natura faptului biomedical (moment epistemologic). b. Ne vom ocupa în capitolul următor de descrierea acestor orientări diverse. care de altfel se regăsesc în discutarea fiecărei probleme specifice.. Medicina legală este prin natura ei o ştiinţă interdisciplinară. considerate azi în cadrul bioeticii. 17 . Deontologia Medicală este o disciplină al cărei obiect este studiul normelor de comportament profesional specifice profesiilor sanitare.) 3. etica medicală a pregătit terenul. contribuie la actualizarea şi justificarea epistemologică a normativei deontologice. ca în cea din Encyclopedia of Bioethics. bioetica specială şi bioetica clinică.) 2. să-i evidenţieze implicaţiile pe plan antropologic (moment antropologic). Normele juridice ale fiecărei ţări.. aplicare şi dezvoltare a lor. de bioetică. c.

În căutarea unor răspunsuri adecvate se subînscrie necesitatea unei apropieri interdisciplinare faţă de problemă. care sunt valorile în joc sau care sunt căile corecte pentru a ajunge la o linie de conduită fără modificarea acestor valori: alegerea sau nu a unui principiu sau a unei criteriologii de evaluare va condiţiona evaluarea cazului şi. Sunt mari tematici care constituie coloanele vertebrale ale bioeticii sistematice şi care. care nu este supusă unor reduceri ideologice sau biologiste. acordă o importanţă mai mare semnificaţiei. atât pe plan medical cât şi pe plan biologic: inginerie genetică.va fi necesară şi contribuţia filosofiei naturii. individ-societate şi individnatură să-şi găsească încadrarea şi valorificarea etică. a filozofiei ştiinţei dreptului şi. trebuie să furnizeze răspunsuri obiective bazate pe criterii valabile din punct de vedere raţional. eutanasie. abordate sub profil moral. pentru a utiliza expresia potteriană . experimente clinice etc. semnificaţia şi valoarea mediului şi a ecosistemului în bioetică. pentru o cercetare a "saggezza della scienza" ( "înţelepciunii ştiinţei") .a. ne vom referi la acea concepţie care. desigur. a iubirii conjugale şi a procreaţiei. ea are datoria de a sugera valori de referinţă şi opţiuni operative. tratează valorile şi principiile originare ale eticii medicale şi sursele documentaristice ale bioeticii (drept internaţional. deontologie. cu scopul de a stabili rolul adecvat. a omului. Aceasta însă nu se poate disocia de concluziile bioeticii generale. dar nu toţi sunt conştienţi că în acest sector de studiu nu se poate face abstracţie de antropologia filozofică de referinţă. trebuie să fie rezolvate în lumina modelelor şi fundamentelor pe care sistemul etic le consideră de bază şi justificative pentru concepţia etică. contribuind la valorificarea lui: personalismul fundamentat ontologic. oportunitaeta unei deschideri spre teologie ca "orizont al sensului". Pentru rezolvarea problemelor generate de progresul ştiinţific şi de organizarea socială a medicinei şi a 18 . care este una din trăsăturile proprii ale bioeticii. În mod evident este vorba despre rolul ştiinţelor biomedicale şi al ştiinţelor ambientale (ecologia). În această întrepătrundere complexă dintre ştiinţele experimentale şi cele umane.Wisdom of science. în cadrul căreia valoarea vieţii fizice corporale. legislaţie). după părerea noastră. chiar dacă trebuie să recunoaştem că totdeauna sau aproape totdeauna cazurile concrete prezintă o pluralitate de aspecte de evaluat. ca şi raportul libertate-responsabilitate. a bolii şi a morţii. Bioetica clinică sau decizională examinează. care se ocupă de bazele etice. a durerii. În ce priveşte antropologia. care analizează marile probleme. după părerea noastră. b. antropologia şi caracterul interdisciplinar Din cele afirmate rezultă că noua disciplină nu poate fi concepută ca o simplă confruntare între diferite opinii şi poziţii etice existente. avort. au totuşi un statut epistemologic propriu şi independent de celelalte. Bioetica specială. Bioetica generală. menţinând între ele relaţii foarte strânse. reale şi obiective. Bioetica. o adevărată filozofie morală în partea ei fundamentală şi instituţională. în mod concret în practica medicală şi în cazul clinic. c. El se prezintă ca o viziune integrală a persoanei umane. (41) Fiecare dintre aceste discipline. Practic. nu se poate separa bioetica clinică de cea generală. în fine.

de cel care acceptă posibilitatea unei teologii. constituie puncte de referinţă solide pentru Bioetică. ştiinţă care astăzi pare animată de un entuziasm optimist al progresului. este necesară o antropologie filozofică de referinţă care să ţină seama de persoana umană. care îl priveşte pe om ca spirit şi trup. Aceste valori trebuie să-i ghideze pe cei ce încearcă să rezolve problemele generate de dezvoltarea ştiinţei biomedicale. în funcţie de orientarea epistemologică de "integrare". Deci. ceea ce se poate cunoaşte cu raţiunea. în acelaşi fel în care observarea unui obiect nu numai frontal. După ce am lămurit acest lucru.numai de cel care admite o cunoaştere superioară celei relaţionale. generate de exploatarea ecologică. pentru a exclude orice posibilitate de instrumentalizare. Valoarea fundamentală a vieţii. Este bine să evidenţiem faptul că metafizica şi filozofia raţională a lui Dumnezeu au multe puncte comune pentru că ambele se referă la fundamentul ultim al realităţii. este ştiinţa care studiază. cine confundă ontologia şi personalismul fundamentat ontologic cu teologia revelată. Orice ştiinţă este o completare în cadrul frontierelor diferite de ştiinţa însăşi. Asta nu înseamnă că ştiinţele nu trebuie să fie deschise între ele. pentru că tot pe Dumnezeu îl studiază. dar îl extinde substanţial pentru că se referă la tot ce Dumnezeu însuşi ne-a revelat despre Sine. o concepţie personalistă şi de comuniune a iubirii conjugale. în lumina raţiunii naturale. de prevenirea relelor tipice societăţii tehnologice. poate contribui la o viziunea a tot înţelegătoare a obiectului observat. este o altă ştiinţă cu un statut epistemologic diferit. Cel care se foloseşte de o filozofie empiristă care reduce omul la aspectele sale ce ţin numai de experienţă. deci. din fiinţa supremă. uitând de marile provocări ale bolilor ieşite de sub control.se spune .raportul de prioritate şi complementaritate dintre persoană şi societate. de la Platon până în zilele noastre. După părerea noastră. de integritatea ei şi de relaţiile biunivoce care leagă persoana de condiţiile existenţiale: spaţiul în care locuieşte şi timpul în care trăieşte şi va trăi. este necesar să adăugăm că antropologia şi etica propuse de noi nu pleacă de la raţiunea luminată de credinţă. din interior şi de sus. Teologia raţională. În această perspectivă poate fi înţeleasă marea importanţă a categoriei răspunderii la care se referă H. psihologice şi spirituale . coincide în parte cu cel al teologiei raţionale. are un obiect material (de studiu) şi un obiect formal (punctul de vedere pe care-l adoptă) diferit de teologia raţională. Pentru a nu cădea în echivoc considerăm necesar să facem o distincţie netă între teologia raţională şi teologia revelată.dreptului con siderăm că "in primis" trebuie să se răspundă la întrebarea privind valoarea persoanei. Teologia revelată. manifestă prejudecăţi intelectuale asupra unei importante părţi a tradiţiei filozofice. Antropologia personalistă fundamentată ontologic este deseori criticată întrucât poate fi susţinută antropologic .aşa cum rezultă din sinteza valorilor fizice. va putea face teologie numai cine a primit aceeaşi credinţă. ci ţin cont de o serie de cunoştinţe filozofice raţionale. dar şi lateral. iar întrepătrunderea lor în respectul statutului epistemologic al fiecăreia nu poate duce la îmbogăţirea înţelegerii obiectului de studiu. Teologia revelată studiază faptul revelat în lumina raţiunii luminate de credinţă. întrucât discuţia care s-ar naşte ar fi utilă numai celor care au acelaşi crez. denumită în mod tradiţional teodicee sau filozofia lui Dumnezeu. transcendenţa persoanei. Obiectul material. precum şi pentru etica umană şi socială. prerogativele şi datoriile sale. atât metafizice cât şi antropologice şi etice. în consecinţă. însă. (42) 19 . De aceea. manifestă o necunoaştere a semnificaţiei metafizicii înseşi şi a teologiei. Jonas în opera lui. concepţia integrală a persoanei. fiinţa.

chiar dacă multe concluzii coincid cu cele ale filozofiei morale "tout court". instanţă ultimă şi "orizont de sens". Bioetica o înţelegem. deci. De aici se naşte şi s-a născut exigenţa unei reflecţii filozofico-morale şi în domeniul medical şi biologic. Dar. ar fi impropriu şi nu ar aduce nici un serviciu credinţei înseşi să negăm legitimitatea şi necesitatea unei reflecţii raţionale şi filozofice asupra vieţii umane şi. care au ca obiect realităţi intramondene şi corporale şi care folosesc un procedeu raţional. pe Dumnezeu. are valabilitate numai în cadrul comunităţii de credincioşi. o valoare intangibilă. consideră aceste intervenţii în lumina viziunii de credinţă. iar obligaţia de a o respecta este datoria omului. ce se adresează formării personalului sanitar. Acesta este un punct delicat şi esenţial care implică raportul om-Dumnezeu. raţional cunoscută de toţi cei care se folosesc de raţiune. după părerea noastră. Acest lucru este cu atât mai necesar azi. Într-adevăr. deschisă spre teologie văzută ca o ştiinţă supra-raţională. Biserica a apărat mai ales principiul armoniei dintre ştiinţă şi credinţă. naturăsupranatură. Este contrar tradiţiei Bisericii să nege valoarea raţiunii şi legitimitatea eticii raţionale. (43) Biserica Catolică însăşi a condamnat de-a lungul secolelor orice poziţie fideistă care ar deposeda raţiunea şi inteligenţa de greutatea şi valoarea lor. care a abandonat adevărul uman relativismului şi nu cognitivismului. deci merită consideraţii egale şi cu o susţinere reciprocă. atât din cauza slăbiciunii minţii omeneşti.poate . denumită în general "morală medicală". asupra permisivităţii intervenţiilor asupra omului din partea medicului şi a biologului: viaţa umană este înainte de toate o valoare naturală. filozofie-teologie. după o lungă perioadă de "răscruce a metafizicii". cu aceeaşi vigoare cu care a condamnat ereziile în domeniul adevărurilor revelate. dar nu încetează să fie pentru toţi. Această parte a moralei. 20 . deoarece este om.Bioetica se distinge de teologia morală. deci ca pe o disciplină cu un statut epistemologic raţional. specificată de Magisteriu: are raţiunea proprie de a fi o reflecţie asupra faptului de credinţă şi de a aplica legea divină în comportamentul uman. valoarea persoanei umane este îmbunătăţită de Har şi de darul Duhului Sfânt. dar viaţa umană este viaţă pentru toţi oamenii.are raţiuni de susţinere supranaturale. cât şi a presiunilor ideologice şi dificultăţilor intrinseci ale problemelor. Dialogul dintre ştiinţă şi credinţă se poate realiza prin intermediul raţiunii care este comună şi uneia şi alteia. numită şi naturală. şi în recenta dezbatere despre avort mulţi au riscat să considere că este o problemă de credinţă sau de lipsă de credinţă. credincioşi sau nu. dintre raţiune şi Revelaţie: o armonie care nu este mereu uşoară şi imediată. (44) Această întâlnire rezultă cu atât mai necesară şi urgentă cu cât ne mişcăm într-un domeniu al ştiinţelor experimentale. nu numai a credinciosului: credinciosul . dar aceste raţiuni nu trebuie invocate pentru a-i dispensa pe oamenii de bună credinţă şi cu dreaptă judecată de a reflecta asupra faptelor umane în lumina raţiunii. Raţiunea şi Revelaţia au acelaşi autor. şi deci în lumina Revelaţiei creştine.

conferă umanităţii "puterea de a înfrânge bolile mult timp considerate fatale . după descoperirea sulfamidelor (1937) şi a penicilinei (1946). are o justificare pentru care nu poate fi ignorată. medicina.d. Jean Bernard. în al doilea rând. filozofia. întrebarea este relevantă şi priveşte trei probleme distincte: în primul rând problema rolului şi justificării epistemologice. Întrebarea pe care ne-o punem acum este decisivă: această reflecţie îşi are un loc anume în panorama ştiinţelor. dar au provocat în acelaşi timp şi o revoluţie în concepţiile despre viaţă şi om. 21 . "medicina genomică". chirurgicale şi prin raze. începând cu anul 1930 şi până în prezent. de un fel de "cocktail" realizat cu ingrediente din alte ştiinţe (ca biologia. observă omul de ştiinţă. dereglări biochimice umorale" (3) Cea de a doua revoluţie este recentă: începe de la descoperirea codului genetic şi defineşte c. o reflecţie ce are ca obiectiv specific şi arzător identificarea valorilor şi normelor care să guverneze acţiunea omului. stimulând reflecţia asupra destinelor omenirii. sifilisul. transplantul de organe şi ţesuturi. intervenţia ştiinţei şi a tehnologiei asupra vieţii înseşi şi a biosferei. variola. relativă la justificarea epistemologică a bioeticii. Să abordăm în primul rând prima întrebare. (2) Prima revoluţie. deontologia etc) fără să aibă o identitate precisă şi o necesitate? (1) După cum se poate vedea. au revoluţionat medicina. lupta continuă şi reînnoită împotriva tumorilor prin metode chimioterapeutice. Tot Jean Bernard aminteşte de marile cuceriri ale medicinei din aceşti ani: sistematizarea metodelor de experimentare a noilor medicamente pe voluntari sănătoşi şi pe bolnavi. poliomielita) până la frontiera nouă deschisă de Sida. cunoscut hematolog francez şi primul preşedinte al forului Comité Consultatif National d'Éthique din Franţa. precum tuberculoza. afecţiunile glandelor endocrine. folosirea pe scară largă a vaccinurilor pentru a combate marile epidemii (tifos. după milenii de neputinţă. problema formării gândirii etice şi în al treilea rând problema metodei. Aceste descoperiri. vorbind de două mari revoluţii: revoluţia terapeutică şi revoluţia biologică. plecând de la descoperirea legilor care guvernează formarea vieţii. are criterii proprii pe care-şi întemeiază opiniile şi are propria metodă de cercetare? Oare nu este vorba de un amestec. a reconstruit istoria progresului şi a descoperirilor din domeniul biomedicinei. folosirea tehnicilor de reanimare. marile septicemii.Capitolul al II-lea Justificare epistemologică Formarea gândirii bioetice şi metodologia cercetării în bioetică Justificarea epistemologică a bioeticii Din capitolul precedent rezultă o situaţie concretă: Bioetica există ca o încercare de reflecţie sistematică privind toate intervenţiile omului asupra fiinţelor vii.

Prima apariţie a ingineriei genetice. ştiinţa medicală intră într-o fază nouă. mărturie fiind Codurile deontologice ca cel de la Nürnberg şi Helsinki (4) privind experimentele. aşa cum am afirmat. purtătoarele lor de cuvânt devin asociaţiile medicale precum Asociaţia Medicală Mondială (AMM) şi Federaţia Ordinului Medicilor în cadrul propriilor congrese. îşi stabileşte Codul propriu de etică medicală. mult mai puţin costisitoare decât cea nucleară şi cu mai puţine posibilităţi de control. Toate acestea au generat temeri faţă de posibila alterare a biosferei şi a ecosistemului de către om. o etică a întregii biosfere. Aceste linii conducătoare au fost reluate de diferite organisme din lume. S-a invocat atunci o nouă etică pentru evitarea unei posibile catastrofe a umanităţii. filonul clasic şi aş spune modelul hipocratic. de codurile deontologice şi de etica medicală. care au dus la procrearea artificială. adică a posibilităţii de a transfera porţiuni din codul genetic de la o celulă la alta.Sub asaltul acestor descoperiri etica medicală se dezvoltă şi înregistrează noi şi importante capitole. necesitatea unui moratoriu şi a unei normative universale între savanţi se manifestă în cadrul societăţilor de cercetători. cu atât normele de protejare a individului trebuie să fie riguroase şi cunoscute temeinic.R. Şi lumea islamică. (7) Teama de o catastrofă. (5) Acest filon al medicinei terapeutice a reprezentat şi reprezintă. posibilele aplicări ale ingineriei în diferite forme de viaţă au făcut să se întrevadă eventualitatea creării "bombei biologice". chiar la specii diferite. Acesta este momentul naşterii bioeticii. care pentru prima dată este denumită în opera lui V. ale cărei evoluţii nu sunt complet previzibile şi rămân încă fără o orientare etică şi deontologică omogenă. Potter (6): este vorba de o etică ce vrea să ţină seama de totalitatea intervenţiilor asupra biosferei. Cu cât medicina devine mai puternică şi eficace. care au instituit primele comitete ştiinţifico-etice de supraveghere şi au elaborat primele "Guidelines" care privesc intervenţia asupra ADN. în această perioadă.asupra celulelor liniei germinale. în Europa şi în lume sunt respectate codurile şi liniile conducătoare ale activităţii medicale. Odată cu descoperirile ştiinţifice din genetică şi cu aplicarea noilor cunoştinţe în domeniul embriologic şi ginecologic. (9) Foarte repede însă. de etica mediului şi a responsabilităţii pentru viitorul lumii. Cum am afirmat în capitolul precedent. Aceeaşi exigenţă se evidenţiază în Germania. acesta din urmă revizuit în mod continuu la Tokyo. după cum o dovedesc conferinţele de la Gordon şi Asilomar (8). care să-şi extragă normele din interiorul evoluţiei biologice. prin opera lui Hans Jonas Il principio responsabilita. care acum este aplicabilă pe linia celulelor somatice şi este interzisă în schimb din cauza unor riscuri pentru moment imanente . cum am afirmat. (10) 22 . totuşi. potenţat de metoda experimentală şi protejat. Sydney şi Hong Kong. prin dublul mecanism al "endonucleozei de restricţie" şi al acidului dezoxiribonucleic (ADN) "recombinat" desigur a alarmat lumea. În ce priveşte ingineria genetică propriu-zisă s-a întrevăzut repede posibilitatea realizării geneterapiei. aceste posibilităţi şi tehnologii noi au început să fie privite cu mai mare realism şi discernământ.

Cu orgoliu baconian şi cartezian au respins orice pretenţie de control şi de interferenţă. din orice parte ar fi venit: guvern. Bacon. dar nu alterat. (13) Devine deci necesar a se pune întâi problema relaţiilor dintre ştiinţă şi etică şi a se defini intervenţia bioeticii în cadrul ştiinţelor biomedicale. de aceea a devenit importantă şi evidentă problema etică pentru cercetători.S-au făcut destul de repede aplicaţii de tip industrial pentru fabricarea unor medicamente noi (insulina. perfecţionată apoi de savanţi până în zilele noastre. Biserică sau autorităţi. care va permite. Raportul dintre ştiinţa biomedicală şi bioetică Este. provocatoare afirmaţia lui Robert Nozick după care "microscoapele şi telescoapele nu relevă părţile etice" (14). iar Renato Dulbecco aminteşte că "secole întregi savanţii au stat departe de tragediile istorice. (12) Temerile continuă să fie mari în privinţa unui alt capitol important. pentru că urmăresc o metodă precisă. mai ales după prospectarea "proiectului genom uman". Iar acum se vorbeşte de medicină "genomică" şi de "medicină predictivă". În acest sens trebuie amintit faptul că biologia şi medicina sunt ştiinţe experimentale. ar încerca să facă tot ce e posibil. cea experimentală. Pe bună dreptate s-a observat că pe această cale ştiinţa experimentală riscă să-şi asume statutul epistemologic al politicii. de a fi garantate acele aplicaţii ale ingineriei genetice prin care patrimoniul genetic va putea fi îngrijit. propusă de G. " (15) Astăzi. dacă va fi finalizat. Se discută motivul şi cadrul precis al unei baze epistemologice a bioeticii. adică ar deveni "arta posibilului". cel al procreaţiei. Posibilităţile concrete de a ajunge la eugenie selectivă la experimente pe embrioni şi la comercializarea corpului uman şi a procreaţiei sunt de acum un fapt recunoscut şi de care mulţi se tem. (11) S-au făcut ecou al acestor preocupări Parlamentele europene şi Comitetele naţionale de bioetică. iar ecosistemul. nu numai cele catastrofale. unde frontierele se lărgesc tot mai mult şi unde sunt în joc nu numai viaţa embrionilor procreaţi în mod artificial. interferon etc). paternitatea şi maternitatea cu scopul însuşi al sexualităţii umane. dar va deschide şi posibilitatea cunoaşterii secretului intim al constituţiei ereditare a fiecărei persoane şi familii. Noile cunoştinţe din domeniul genetic au determinat extinderea aplicării. toto mai delicate şi cu probleme etice. să poată menţine un echilibru compatibil cu sănătatea omului de azi şi a generaţiilor viitoare. dar şi concepţia privind părinţii. definind autonomia şi neutralitatea rolului lor în societate. care pune prima în discuţie problema bioetică. În cadrul ingineriei genetice propriu-zise s-au evidenţiat şi posibilităţile unor aplicaţii pozitive. industriaşi. şi nu ar urmări cunoaşterea realităţii. politicieni. de temut. cunoaşterea codului genetic al omului şi deci structura patrimoniului ereditar al fiecărui individ: acest fapt va permite o mai bună urmărire a scopurilor terapeutice. pentru creşterea producţiei în agricultură şi zootehnice. în domeniul microbiologic mai ales. Galilei şi R. a diagnosticării prenatale şi postnatale. 23 . desigur. această mentalitate nu este împărtăşită de majoritatea a cercetătorilor care se ocupă de şiinţele medicale ( inclusiv de Dulbecco).

în exactitatea comunicării rezultatelor. riscurile etc. se presupune. Această afirmaţie este adevărată. o astfel de etică s-ar concretiza în scrupulozitatea metodologică. în afara acestor două legături care în mod cert există între cercetarea ştiinţifică şi etică (legătură în planul aplicării şi în cel relativ la deontologia cercetătorului în respectul procedeelor metodologice ale cercetării înseşi) se poate vorbi şi de altele nu mai puţin importante. Trebuie să distingem categoria celor cerute în mod necesar de etica unei acţiuni. este reducţionistă prin definiţie şi acesta este un fapt ce trebuie luat în seamă. susceptibile de a fi observate. ce permite o acumulare organică şi liniară a cunoştinţelor: experimentatorul care urmează se poate bucura de rezultatele. Totuşi. în obţinerea consimţământului. De exemplu. deci. Totuşi. 24 . în respectarea binelui superior al persoanei. comparate etc: metoda experimentală. obţinute de experimentatorul precedent şi este chemat să aducă la rândul lui contribuţii noi utilizând aceeaşi metodologie. ce are trimitere în cercetarea biomedicală. Având în vedere acest element ne întrebăm : din ce motiv şi de ce este necesar să se pună o întrebare etică în interiorul ştiinţelor biomedicale care sunt experimentale? Mulţi au dat un răspuns care pare cel mai potrivit: exigenţa reflecţiei bioetice apare în momentul aplicativ. pozitive sau negative. ar fi insuficient şi limitat. (16) Dar etica proprie cercetării ştiinţifice în cadrul ştiinţelor experimentale . a recunoaşte rolul bioeticii şi justificarea ei numai în momentul aplicativ. dar nu este suficientă pentru a se afirma că intervenţia lui a fost etică în toate şi pentru toate (în valabilitatea indicaţiilor. dar ceea ce a dus la progresul ştiinţei moderne în domeniul biomedical a fost mai ales metoda bazată pe paradigma experimentului metodologic definit. Este adevărat că ştiinţa. Alţi savanţi admit în general o etică intrinsecă cercetării ştiinţifice. Această "etică intrinsecă" cercetării.nu se poate limita la aceste coduri de corectitudine. că cercetarea experimentală prin ea însăşi este neutră. Fleming pentru descoperirea penicilinei) sau de repetarea fenomenelor naturale. De aceea. a bioeticii în cadrul ştiinţelor biomedicale . dar numai în sensul fidelităţii faţă de canoanele cercetării. după cum vom vedea. se bazează pe un itinerariu precis: observarea fenomenelor. în transparenţa procedeelor astfel încât să poată fi controlate de lumea ştiinţifică. uneori. este necesar să ne punem o serie de întrebări bioetice privind scopul. cum s-ar putea întâmpla de exemplu într-un transplant de organe pentru a cărui efectuare condiţiile de eticitate sunt multiple). De aceea.şi în special. de ceea ce este suficient pentru o apreciere de totală eticitate. metoda experimentală are o limită intrinsecă întrucât trebuie să se sprijine pe fapte şi date de ordin cantitativ. se foloseşte de observaţiile ocazionale (de ex. verificarea experimentală şi evaluarea rezultatului experimentului. de exemplu a tehnologiei ADN recombinată. deci. în timp ce aplicaţiile ar necesita un examen bioetic prealabil privind consecinţele şi riscurile. faptul că un chirurg ştie să abordeze bine o intervenţie şi să execute la perfecţie tehnicile operatorii este o calitate necesară de etică profesională. pentru că nimeni nu poate nega că înainte de a se trece la aplicarea unei descoperiri ştiinţifice în domeniul biomedical. calculate. ipoteza interpretativă. după cum se ştie. consecinţele. reprezintă o exigenţă deontologică valabilă pentru orice tip de ştiinţă şi deci şi pentru bioetică.Această metodă. Acest itinerariu metodologic are o validitate intrinsecă.

deoarece ţine seama numai de aspectul experimental şi cantitativ. nici nu poate singură. riscurile etc. întrucât toate acestea ar necesita precizarea scopurilor activităţii umane şi ale vieţii omului. Acest gen de eticitate sau lipsă de eticitate proiectată are nu numai o relevanţă în sine şi pentru sine. pe fetuşi (etc) şi chiar pe animale. Este cunoscut principiul "non sunt faciende mala ut veniant bona". Dar legătura cea mai profundă. cu toate problemele privind exprimentarea pe om (consimţământ. de exemplu. Într-adevăr. el trebuie să se întrebe ce este embrionul uman. legate de aspectul operativ (scopuri. sau ar putea avea un scop manipulator sau de denaturare a proceselor biologice.nu totdeauna procedeele alese sunt licite. savant şi filozof. O altă legătură dintre cercetare şi etică se referă la procedeele experimentale: este etica. nu se poate limita la a observa rezultatele şi aspectele etice procedurale privind corectitudinea metodologică.Înainte de toate despre intenţionalitatea cercetătorului. face o cercetare pe embrionul uman. dar are şi implicaţii importante pentru cei care colaborează la nivel subaltern: aceştia au dreptul de a cunoaşte scopurile proiectului şi au dreptul-datorie de a formula obiecţii din motive de conştiinţă. cercetări efectuate pentru obţinerea unui medicament avortiv. (17) Dacă omul de ştiinţă. metode.să oferi un copil unei familii sterile . Şi din răspunsul la această întrebare se clarifică toate celelalte răspunsuri bioetice: atunci când s-a evaluat toată densitatea realului pot fi înţelese exigenţele etice privind scopurile. sau mai bine zis bioetica experimentării biomedicale. dacă are valoarea unei persoane umane sau nu. atunci când afirma că ştiinţa exprimentală nu este capabilă să cunoască şi să perceapă aspectul calitativ al realităţii. riscuri) constă într-o exigenţă cu caracter integrativ. experimente pe copii. ci trebuie solicitată în sens coerent o eticitate a mijloacelor şi a metodelor: chiar dacă scopurile sunt bune . dar această întrebare cere depăşirea şi interpretarea coerentă a nivelului experimental pentru a cuprinde complexitatea şi profunzimea realului şi valoarea lui. procedee. de genul pilulei RU 486. bolnavi mintal. momentul metodologic experimental pune întrebarea etică. riscuri. scapă procedeelor metodei experimentale. natura ontologică şi valoarea axiologică a realului. În domeniul bioetic se pot presupune multe situaţii de acest tip: ex. este întotdeauna un proiect şi revelează sau ascunde o finalitate strategică. Jaspers. prin metoda ei să clarifice scopurile ştiinţei şi ale cercetării ştiinţifice. acestea pot leza viaţa şi demnitatea umană (pierderea embrionilor fecundaţi supranumerari). atunci când conştiinţa nu le permite să colaboreze la un proiect pe care l-ar considera neindicat sau intenţionat aberant. inclusiv a bioeticii. sau la a se gândi la aplicarea rezultatelor. Abordarea cercetării. ce s-ar putea referi la terapia unei boli sau la creşterea producţiei agricole şi industriale sau la farmacologie. în timp ce aspectul mai profund şi cuprinzător. mijloacele. ca în cazul unei tentative experimentale de procreare între specii sau de alterare a patrimoniului genetic al subiectului. nici natura sa în valoarea ei profundă. Atât cercetătorul cât şi organizatorii şi finanţatorii cercetării sunt persoane umane şi pot avea intenţii bune sau perverse sau pur şi simplu utilitariste. după părerea noastră. nu este suficient să existe o etică a scopurilor. lipsiţi de conştiinţă. şi care le include pe cele precedente. (18) 25 . Am amintit că metoda experimentală este prin natura ei "reductivă" a realului. Acest aspect a fost surprins de K. dacă este o fiinţă umană.

(19) De aceea legătura ştiinţă-etică sau mai bine zis cercetare ştiinţifică şi cercetare etică nu este o chestiune de opţionalitate sau o modă recentă. bioetica este ca o viziune integrativă. prevenire etc. cu scop terapeutic sau fără. psihologic şi spiritual în cadrul asistenţei este elementul decisiv nu numai în evaluarea stării sănătăţii bolnavului. În concluzie. precum Popper şi Eccles. ci va trebui să fie deduse din ultima viziune şi din sensul global al realităţii examinate. dar şi în evaluarea operatorului sanitar. precum U. trebuie să ne întrebăm înainte de toate care este realitatea globală a embrionului uman (ontologia) şi care este valoarea lui (axiologia). aşa cum am subliniat. au subliniat această limită a ştiinţei experimentale şi în ce priveşte procedeele metodologice şi observarea mai globală a realului. este necesară deci elaborarea unor criterii de apreciere care nu pot fi epuizate de cercetarea ştiinţifică. putem afirma că justificarea bioetică nu priveşte numai momentul aplicativ al cercetării. dacă întrebarea se naşte în interiorul cercetării. Dacă vorbim de medicină sub profilul asistenţei şi organizării sanitare.Şi epistemologii mai recenţi. răspunsul necesită o integrare a aspectului în realitatea integrală şi deci. Etica economiei şi etica sanitară se întâlnesc pe plan social în unele din cele mai importante capitole ale cheltuielilor publice în democraţiile avansate. Incidenţa factorului "personal". colaborarea cetăţenilor şi necesită ca un criteriu . Desigur. în optica ontologică şi axiologică a vieţuitoarei asupra căreia se face cercetarea. sănătate.ghid pentru autoritate conceptul de dreptate în atribuirea resurselor şi în oferta de structuri şi servicii. în aşa măsură încât câţiva gânditori. Pentru a relua exemplul mai sus menţionat: dacă experimentul se face pe embrion. aplicând ceea ce am afirmat în legătură cu raportul dintre ştiinţă şi etică precum şi dintre ştiinţele biomedicale şi bioetică. afirmă că în bioetică ar trebui să fie stabilite numai reguli formale bazate pe principiul toleranţei oricărei etici care s-ar putea subordona unui principiu privind "absenţa unei daune relevante" (23) 26 . Scarpelli. un individ uman. o dată ce se sfârşeşte de exemplu cu convingerea că este vorba de o fiinţă umană. atunci trebuie să ne întrebăm de semnificaţia experimentului asupra fiinţei umane individuale şi va trebui să se precizeze datoria cercetătorului ca atunci când este vorba de un minor. ci şi momentul cercetării şi metoda cercetării. Studiile făcute în ultimii ani în domeniul antropologiei medicale (21) au scos în evidenţă insuficienţa radicală a evaluării ştiinţifice unilaterale în apropierea de conceptul însuşi de boală. în definitiv. comparativ cu cercetarea biomedicală. ci o exigenţă multiplă generată de însuşi procedeul ştiinţific. (22) Modele bioetice diverse şi chestiuni de meta-etică Modele de bioetică Dacă este aproape universală cererea de etică în raport cu ştiinţele vieţii. În ce priveşte organizarea sanitară este bine cunoscut faptul că ea presupune educaţia sanitară. este în schimb diversificată formularea modelelor etice de referinţă şi teoriile privind întemeierea gândirii etice. factorul etic devine şi mai relevant şi integrarea între cunoaşterea ştiinţifică şi forma etică de comportament este mai mult decât evidentă.

Prin termenul meta-etică se înţelege tocmai acest tip de justificare fondatoare şi se face referire la justificarea raţională a unor valori. atunci când este vorba de "probleme de supravieţuire" a speciei-om sau de salvgardarea ecosistemului pentru generaţiile viitoare. în faţa unui pluralism criteriologic greu de conciliat. elaborarea unor paradigme conceptuale adaptabile la soluţionarea unor cazuri limită. această abordare a fost obiectul unor puternici critici provenite din mai multe părţi. "Meta-bioetica nu se poate limita la a impune în mod arbitrar prescrierea unor anumitor comportamente. dar şi omului "tout-court" privitoare la intervenţiile asupra vieţii fizice" (26) Nici nu poate fi admisă propunerea privind "indiferenţa"faţă de orice sistem de referinţă sub pretextul toleranţei. necesar sau interzis. în ultimii ani. Atunci când este vorba de a hotărî eliminarea sau păstrarea fătului în uterul mamei. Faptul că există mai multe sisteme de referinţă nu trebuie să reprezinte un pretext pentru a evada din munca de cercetare. oamenilor de ştiinţă. Se nasc astfel alte abordări: etica virtuţilor. bazate doar pe un fel de consens pragmatic şi flexibil. sau a autoriza prin lege exterminarea tuturor copiilor. Pluralismul şi diversitatea abordărilor în fundamentarea bioeticii sunt evidenţiate mai ales în literatura engleză. ce ar urma să se nască şi nu sunt doriţi . nu se poate ignora obligaţia morală. în funcţie de circumstanţe. mai ales a omului de ştiinţă ce se ocupă de probleme etice. (24) În ultimii ani. Pluralismul se referă atât la antropologia de referinţă cât şi la teoriile privind fundamentarea gândirii etice. nici la a se limita să elaboreze un sistem conceptual în funcţie de exigenţele practice. de a urmări orientări eficace şi raţional fundamentate care pot fi împărtăşite şi confruntate şi de alţii. totuşi. după o anumită perioadă de gestaţie. (mai ales dacă ea se pronunţă asupra relevanţei umane şi sociale a problemelor de bioetică). dincolo de examinarea fiecărei probleme ce ţine "de" bioetică. Tocmai pe meta-etică se construieşte "meta-bioetica". Mult timp a prevalat abordarea principialistă. etica grijii şi bioetica feministă. Va trebui mai degrabă să se urmărească o reală justificare şi deci o demonstraţie a raţiunii ultime pentru care un anumit act moral este considerat drept sau nu. bazată pe aplicarea principiilor beneficienţei în locul dăunării şi cele ale dreptăţii. ba mai mult. etica cazuistică. pentru o discuţie fondatoare. etica narativă. oferind raţiunea opţiunii axiologico-prescriptive adresate operatorilor sanitari. a ocupat un loc central discuţia "privind" bioetica pentru a clarifica valorile şi principiile care trebuie să stea la baza gândirii etice şi a face o distincţie justificativă între "permis" şi " interzis" (25) Trebuie să adăugăm că nu este suficientă. Cognitivismul şi non-cognitivismul: legea lui Hume 27 . principii şi norme în cadrul bioeticii. permis sau nu. bioetica interpretativă sau hermeneutică. şi. ea trebuie să ofere indicaţii şi orientări în sensul "forte". ci o provocare pentru o angajare teoretică şi pedagogică. sau a nou născuţilor cu malformaţii .Cine priveşte panorama bioeticii poate constata cu uşurinţă că ne aflăm în faţa unei pluralităţi. în sfârşit.

datorită faptului că mulţi oameni fură. reluată de filozofia analitică contemporană începând cu G. Hume. "esenţă" sau "natură"şi deci în mod "metafizic". poate fi înţeleasă nu numai în mod empiric. Moore. nici legitimă trecerea sau indiferenţa: nu se poate trece de la "is" (este) la "ought" (trebuie) sau de la "sein" (a fi) la "sollen" (a trebui). în lumina celor mai recente discuţii meta-bioetice aceste propuneri diferite şi în special propunerea noastră. (27) În legătură cu aceste modele făceam o scurtă evaluare critică pentru a justifica şi fundamenta mai ales modelul personalist. Ce îi desparte pe unii de alţii este tocmai "legea lui Hume". Atunci necesitatea de a fi poate găsi o fundamentare în a fi. de modelul utilitarist. Respectiva lege afirmă că există "o mare diferenţă" în privinţa faptelor naturale şi a valorilor morale: faptele sunt cognoscibile şi pot fi demonstrate în mod ştiinţific. ci mult mai profund şi comprehensiv. Dacă prin"a fi" se înţelege simpla faptualitate empirică. legea lui Hume este justificată. în acel a fi pe care orice subiect conştient este chemat să-l realizeze. Non-cognitiviştii consideră că valorile nu pot fi obiect de cunoaştere sau afirmaţii definite ca "adevărate" sau "false". dar şi ca valoare ontologică şi transcendentă cu prioritate. Vorbeam de modelul liberal-radical. în timp ce valorile şi normele morale sunt simple presupuneri şi generează judecăţi prescriptive ce nu pot fi demonstrate. (29) Aşa cum vom avea ocazia de a explica. în care termenul persoană trebuia înţeles nu numai ca subiectivitate. desigur.În precedenta ediţie a acestui Manual ne limitam la a oferi câteva "modele " de bioetică pe care le consideram şi continuăm să le considerăm reprezentative pentru diferitele abordări şi direcţii de gândire prezente în dezbaterea actuală privind bioetica. 28 . A justifica etica şi deci bioetica înseamnă a discuta întâi asupra posibilităţii de a depăşi "marea diviziune" sau " înşelăciunea naturalistă". de modelul sociobiologic şi de modelul personalist. Această lege derivă dintr-o observaţie făcută în volumul "Treatise of Human Nature" a lui D. care a definit-o "înşelăciunea naturalistă". cognitiviştii caută o fundamentare raţională şi "obiectivă" a valorilor şi normelor morale. omuciderea şi înjurătura sunt moralmente permise şi dacă vrem să demonstrăm că sunt nepermise trebuie să recurgem la un criteriu care să nu constituie o simplă cercetare a faptelor. Intre a fi (în care a fi este identificat cu faptele observabile) şi trebuie să fie nu ar fi deci nici posibilă. ucid şi înjură nu se poate ajunge la concluzia că furtul. Dorim să reluăm acum. problema este de a defini semnificaţia pe care o are cuvântul "a fi" care indică " faptualitate" cognoscibilă. de ex. Dimpotrivă. din spatele faptelor. ca de ex. Dar ideea de "a fi" . Dar în primul rând trebuie clarificat un punct al dezbaterii devenit astăzi un fel de răspântie în toate discuţiile etice : este vorba de numita "lege a lui Hume" şi de orientarea preliminară a eticiştilor şi bioeticiştilor în două tabere opuse: "non-cognitiviştii" şi "cognitiviştii".

J. necesitatea şi capacitatea minţii noastre de a merge "dincolo" de faptul empiric şi de a pătrunde în profunzime raţiunea de a fi a lucrurilor şi "adevărul" comportamentelor. Ar fi cu totul inutil să raţionezi despre bioetică dacă nu ar exista speranţa de a o fundamenta pe baze raţionale şi solide. presupune instanţa metafizică. societatea în evoluţia ei produce şi modifică valori şi norme. în care dreptul şi morala ar fi expresia culturală. Dar această observaţie pe care o considerăm foarte simplă. Teoria evoluţionistă a lui C. Cu toate acestea nu se poate nega că este anevoios să recunoşti în situaţii concrete. Oricât de nevoios ar fi drumul pentru găsirea unei fundamentări reale acţiunii morale şi valorilor. deci pe adevăr. Şi cei care se ocupă de antropologia culturală şi ecologiştii se află adesea pe aceleaşi poziţii. Era necesară această introducere pentru elaborarea diferitelor modele de bioetică. ar trebui imaginat un nou sistem de valori. aderenţa la normele binelui şi adevărului în cazul unui comportament: dar aceasta este datoria raţiunii practice.Heinsenk şi E. pentru a înţelege diferenţa şi a sublinia importanţa posibilitaţii de a fundamenta raţional valorile. Se spune că o societate fără valori nu poate exista.). recta ratio agibilium. Etica descriptivă şi modelul sociobiologist O primă tentativă de a oferi un fundament normei etice bazate pe fapte (în opoziţie clară cu"legea lui Hume") urmărind relativizarea valorilor şi a normelor. care sunt necesare dezvoltării ei. dar dacă aceste valori ar fi doar simple opinii. în care apare o nouă situaţie a omului în cosmos şi în lumea biologică.o fundamentare raţională prin care între cel care fură şi cel care nu fură să poată fi stabilită o diferenţă pe plan moral.Weber şi sociobiologismului lui H. este reprezentată de orientarea sociologico-istoricistă: este vorba de a propune o etică pur descriptivă. În condiţiile evolutive actuale. Traducând ideea în cuvinte simple putem spune următoarele: se afirmă că. aşa cum fiinţele vii în evoluţia lor biologică şi-au dezvoltat diferite organe în vederea funcţionării şi în fond pentru îmbunătăţirea propriei existenţe.Wilson. merită să-l abordezi.şi trebuie să se găsească . tot aşa şi societatăţile evoluează şi în cadrul acestei evoluţii biologice şi sociologice. valorile morale trebuie să se schimbe. pe cei care ucid dar şi pe cei care nu ucid etc. (30) În mod just Maritain a evidenţiat faptul că tipul de cunoaştere a normei morale este "analog" în comparaţie cu alte forme de cunoaştere cum ar fi cea matematică sau istorică.O. Impulsul evolutiv. Darwin se alătură sociologismului lui M. In această perspectivă. aşa cum cosmosul şi diferitele forme de viaţă din lume au fost supuse unei evoluţii. ce legături sociale ar putea genera? "Etica fără adevăr" reprezintă un pahar gol în faţa cuiva care moare de sete. care îşi are originea în "egoismul biologic" sau în instinctul de conservare.Astfel termenul de "oameni" poate fi înţeles în sens empiric (expresia indică indivizii care fură şi pe cei care nu fură. întrucât cel precedent nu mai este 29 . îşi găseşte forme de adaptare mereu noi .adecvarea lor la demnitatea persoanei. uneori complexe. şi în acelaşi timp poate fi gândit şi ca "esenţa" omului sau a "naturii" umane proprii persoanei raţionale sau ca "demnitatea omului" şi atunci se poate găsi. dar este vorba tot de cunoaştere şi de o cunoaştere nu mai puţin importantă şi revelatoare decât cea aplicată în alte domenii ale ştiinţei.

potrivit pentru configurarea ecosistemului care tocmai se instaurează. Acceptarea acestui model ar comporta nu numai aprobarea evolţionismului. existenţialismul nihilist. În lumina acestui model sunt considerate ca mecanisme necesare pentru evoluţia şi progresul speciei umane. Dacă această ideologie ar fi adevărată. Este vorba de o ideologie eraclitiană. pentru că este vorba de o ideologie. mai ales sociobiologii. Adaptarea la mediu. această viziune poartă în sine relativismul oricărei etici şi valori umane. ingineria genetică selectivă ameliorativă şi denaturativă nu numai pentru speciile animale dar şi pentru om. (33) 30 . de la cele ale lui Gingis Han la cele ale lui Hitler. cele ale "adaptării" şi ale "selecţiei". ci fapte şi valori care însoţesc pe om în toate anotimpurile istorice. Viaţa omului nu ar diferi în mod substanţial de diversele forme de viaţă şi de universul cu care trăieşte în simbioză. alţii. tot atât de normal este ca omul să rămână om. delicte postume şi nu delicte împotriva omului. setea de adevăr. dar şi acceptarea ca o supoziţie . In acest curent de gândire se pot recunoaşte sub-curente: unii sunt inclinaţi să recunoască ca justificate valori existente în societate. ale ştiinţei şi ale moralei. Modelul subiectivist sau liberal-radical Multe curente de gândire se întâlnesc astăzi în subiectivismul moral: neoiluminismul. cultura nu este altceva decât elaborarea transcriptivă a evoluţiei naturii. In orice caz în acest curent de gândire se poate recunoaşte identificarea lui Vico verum ispum factum. afundând orice fiinţă vie în marele fluviu al unei evoluţii care desigur îl are ca o culme pe om. bonum ipsum factum. dar el nu este înţeles ca o culme definibilă şi ca un punct de referinţă stabil. solidaritatea şi libertatea nu constituie elaborări culturale. sunt dispuşi să justifice intervenţiile inovatoare asupra patrimoniului biologic al umanităţii. între natură şi cultură există o conexiune intimă şi este greu de delimitat o graniţă. chiar cele mai atroce delicte pe care istoria le recunoaşte. emotivismul.liberalismul etic. diferit prin natură şi nu numai prin complexitatea neurologică de altă fiinţă vie şi că binele şi răul nu sunt comutabile. Acum când umanitatea a dobândit capacitatea de a domina ştiinţific mecanismele evoluţiei şi selecţiei biologice prin ingineria genetică selectivă este justificabilă. Trebuie să ne gândim că dacă este normal ca unele componente culturale şi obiceiuri să fie supuse evoluţiei. pentru susţinătorii acestei teorii. scientismul neopozitivist. şi deci. ci supus schimbarii în sens activ şi pasiv.a "reducţionismului"adică reducerea omului la un moment istoricist şi naturalist al cosmosului. (32) Desigur. decizionismul. Ar fi inutil şi oricum temporar efortul de a defini "drepturile omului". dar pentru aceşti gânditori natura se transformă în cultură şi viceversa. ar constitui delicte doar pentru noi care trăim în aceste timpuri. nici false şi adevărate în acelaşi timp. legile existenţei . în care nu se recunoaşte nici o unitate stabilă şi nici o universalitate de valori. durerea. nici o normă mreu valabilă pentru omul tuturor timpurilor. echilibrul schimbării adaptării şi ecosistemului. Deci. Moartea. Etica în această viziune ocupă un rol şi are funcţia de a menţine echilibrul evolutiv. la ecosistem şi selectarea calităţilor celor mai potrivite pentru progresul speciei conduc la justificarea eugenismului atât negativ cât şi pozitiv.

Noile frontiere ale libertăţii ar fi după Marcuse: libertatea muncii. dar nu tot adevărul omului şi nici tot adevărul libertăţii. libertatea are un conţinut. se distruge pe ea însăşi şi îşi usucă rădăcina. etc. desigur vorbim de responsabilitatea care se naşte în cadrul libertăţii şi care este susţinută de raţiune. în general pentru cel care o face să fie respectată şi o exprimă (cine apără libertatea celui care urmează să se nască?). Când vorbim de responsabilitate. evaluează mijloace şi obiective pentru un proiect stabilit în mod liber. este vorba de o " libertate de" legături şi constrângeri şi nu de o "libertate în favoarea unui proiect pentru viaţă şi societate cu scopuri justificate". care după părerea lui au urmărit. Este mesajul desprins cu forţă înnoitoare din revoluţia franceză. Desigur în această viziune există un sâmbure de adevăr. libertatea experimentelor şi ale cercetării.existentă.doar libertăţile civile şi cealaltă libertatea necesităţii. pentru că familia ar reduce la sclavie afectivitatea omului şi libertatea eticii pentru că aceasta ar încredinţa minţii omului scopuri. Este vorba în realitate de o libertate trunchiată: este o libertate pentru unii. libertatea de a cere fecundarea extracorporală şi pentru femeia singură. Unica bază a acţiunii morale este alegerea autonomă iar orizontul etico-social este reprezentat de angajarea pentru liberalizarea societăţii. nici pe valorile obiective sau transcendente. iar scopurile ar contrânge însăşi libertatea de alegere. necăsătorită şi văduvă.Argumentul principal al acestor curente este că morala nu se poate fundamenta nici pe fapte. viaţa vine înaintea libertăţii. Am arătat toate argumentele acestei propuneri: liberalizarea avortului. ci numai pe "opţiunea" autonomă a subiectului. pentru că cine nu este viu nu poate fi liber. este mereu un act care aspiră la ceva sau priveşte pe cineva.chiar şi pentru adultul care ar dori în mod incoercibil "schimbarea sexului" -. Cu alte cuvinte se pleacă de la "non-cognoscivism". sinuciderea ca semn de emfază a libertăţii. Marcuse ceruse în anii '60 trei libertăţi noi pentru a duce la îndeplinire proiectele revoluţiei franceze şi pe cele ale revoluţiei ruse. libertatea de a decide asupra morţii (living will). (34) Dar nu se străduieşte să înţeleagă că această libertate este un joc tragic. pentru că munca ar reduce la sclavie activitatea umană. In concluzie. Principiul autonomiei capătă astfel un sens puternic. Singura limită este cea a libertăţii celuilalt ( desigur cea a celui ce este capabil să se prevaleze de libertate) Se ia ca punct de referinţă suprem şi ultimativ libertatea: este permis ceea ce se voieşte şi se acceptă în mod liber şi care nu lezează libertatea altuia. atunci când neagă responsabilitatea opţiunii se reduce la forţă oarbă şi riscă să se joace cu ea însăşi şi să devină o sinucidere. El a vorbit de iubire liberă şi polimorfă în opera Eros şi civilizaţie.a omului care-l execută. alegerea liberă a sexului celui ce se va naşte . libertatea presupune fiinţa şi existenţa pentru un proiect de viaţă. prima. nu vrem să înţelegem cel puţin în acest context răspunderea în 31 . Orice act liber presupune în realitate viaţa . Atunci când libertatea se întoarce împotriva vieţii. libertatea familiei. care. libertatea poartă răspunderea acestui conţinut. Este vorba cu alte cuvinte de libertate fără responsabilităţi. sau de la non cognoscibilitatea valorilor. căci "nihilismul" nu presupune nimic înaintea şi în cadrul libertăţii. chiar dacă ea se cheamă "sărbătoare".

criteriul absenţei "daunei relevante" pentru cineva (35) . Pentru a nu recurge la funcţia "moderatoare" a Leviatan-ului lui Hobbes. în faţa raţiunii şi a reflexului său asupra conştiinţei. model care influenţează cultura. au condus la o recuperare a intersubiectivităţii pe plan pragmatic. ce nu sunt omogene între ele. această responsabilitate persistă şi atunci când legea civilă tace şi magistratul nu ştie şi nu anchetează.faţa legii civile şi a autorităţii externe. care este apreciată just luându-se în consideraţie neajunsurile (mai bine zis "riscurile") şi beneficiile posibile pentru viaţa şi sănătatea pacientului. (36) Modelul pragmatico-utilitarist Calea oarbă a non-cognitivismului. Nu este locul acum de a dezvolta acest discurs teoretic şi istorico-filozofic privind aceste teme. se propune "principiul toleranţei" sau simplu. Numitorul comun al acestor direcţii de gândire este refuzul metafizicii şi lipsa de încredere în această gândire. adică. muribund) căci liberalismul etic a sfârşit prin a aluneca spre legitimizarea violenţei şi a legii celui mai puternic. uneori. Dar un astfel de principiu nu poate fi folosit în manieră ultimativă şi fundamentată "cântărind" benficiile. la o normă eficace pentru toţi pe plan moral. deci. dar era necesar să luăm act de existenţa acestui "model" etic. care sfârşeşte prin a fi un fel de subiectivism al majorităţii. care influenţează mentalitatea timpurilor noastre. literatura.Dar este vorba de renunţarea la fundamentarea "raţională" a moralei şi de fapt. Această responsabilitate este în primul rând interioară. ci un factor de evaluare ce se referă la persoana umană şi la valorile ei. în virtutea principiului de autonomie nu ar accepta o autolimitare. atunci când nu este considerat un principiu ultim. foarte răspândită în ţările anglosaxone. Multe formule folosite în domeniul medical şi sugerate pentru 32 . Trebuie să spunem imediat că acest raport are valabilitate când este raportat la aceeaşi valoare şi la aceeaşi persoană în sens omogen şi subordonat. Acest principiu este folosit în mod eficace când este aplicat de exemplu de chirurg sau de medic în vederea unei decizii privind alegerea terapiei. Pentru a găsi un punct de întâlnire care să nu nege fundamentarea individualistă a normei morale se recurge la elaborarea unor formule de "etică publică". Admiratorii subiectivismului etic şi ai decizionismului se află în dificultate totuşi în faţa necesităţii de a propune o normă socială. atunci când se confruntă costurile în bani şi valoarea unei vieţi omeneşti. asupra evaluării etice a valorilor în joc. care poate fi invocată pentru anumite valori pentru binele comun. presa şi mai ales obiceiurile. cănd lezează valorile fundamentale ale persoanei umane. slăbiciunea intrinsecă a subiectivismului pe plan social. fetus. valori la care nu se poate renunţa. în special în faţa celui care. şi. în special pentru cel care nu se bucură de autonomie morală (embrion. această răspundere interioară poate fi în contrast cu legea civilă. dar care nu este nici prima nici cea mai mare expresie de responsabilitate. dimpotrivă. Principiul de bază este calculul consecinţelor acţiunii pe baza raportului cost\beneficiu. printre cele mai măreţe şi mai dramatice ale vieţii umane. în posibilitatea ei de a ajunge la un adevăr universal.

terapie şi disponibilitate de fonduri) sfârşesc prin decretarea unui refuz a terapiilor sau a acordării de asistenţă în numele lipsei de productivitate a cheltuielilor sau al unui concept de calitate de viaţă bazat doar pe luarea în consideraţie a unor factori biologici sau economici. justificarea eliminării indivizilor care provoacă în alţii din punct de vedere cantitativ mai multă durere decât bucurie (handicapaţii.nou-născut cu malformaţii. 33 . muribunzii. Trebuie subliniată extrema dificultate de a opera un calcul de conciliere între interesul privat şi cel social pe planul empiric şi pragmatic al fericirii. utilitarismul exclude respectul faţă de unele fiinţe umane. lipsa de consideraţie pentru protejarea intereselor indivizilor "insensibili". Neoutilitarismul se inspiră din Bentham şi Mill şi poate fi rezumat la un triplu precept: maximizarea plăcerii. s-a încercat introducerea unor reguli de beneficienţă mai amplă.de a percepe plăcerea şi durerea. ACE (analiză costruri\eficienţă). Dacă pe de o parte. în funcţie de costul tratamentelor. justificarea unor intervenţii chiar suprimative asupra vieţii umane cu singura condiţie de a se evita suferinţa ( permiterea avortului. plăcerea. de asemenea. Vechiul utilitarism din perioada empirismului lui Hume reducea calculul costuri\beneficii la evaluarea plăcut\neplăcut pentru fiecare subiect. bolnav de tumoră .). fetuşii malformaţi. etc. indivizii în comă vegetativă. numai prin practici nedureroase pentru fetus) (39) . în special ultima. justificarea eliminării indivizilor care suferă şi pentru care suferinţa excede (sau se prevede că se va întâmpla aşa). de "extensie socială a utilităţii" sau " calculul fericirii sociale". sfârşesc prin a căpăta un caracter utilitarist.evaluarea deciziilor terapeutice sau folosirea resurselor economice.ca multe altele inventate pentru fiecare categorie de pacient . toate acestea sunt formule care sfârşesc. minimizarea durerii şi mărirea sferei de libertăţi personale pentru un număr cât mai mare de persoane (37) . îmblânzind utilitarismul actului prin utilitarismul normei. c. prin a include printre factorii decisivi în intervenţia terapeutică şi în acordarea de resurse în domeniul sanitar. pe de altă parte. Aceste formule. factorii economici şi chiar recuperarea productivităţii de către pacient. sau care nu sunt dotaţi cu facultatea senzitivă (cum ar fi embrionii. etc. Pentru moderarea utilitarismului unui astfel de act. Regulile de "echitate".punând faţă în faţă factori ce nu sunt omogeni ( sănătate şi productivitate. Calitatea vieţii este evaluată tocmai în raport cu minimizarea durerii şi adesea a costurilor economice. cum ar fi conceptul echităţii sau a asistenţei minime (38) . întrucât doar aceasta este capabilă să simtă plăcere sau durere. QALY (quality-adjusted life years). în mod paradoxal. deci . pentru a evalua eficacitatea şi utilitatea tratamentelor sau chiar avantajul folosirii fondurilor economice pentru tratarea anumitor boli: ACB (analiză costuri\beneficii). chiar în stadii avansate de gestaţie . Consecinţele sunt:"a. ajunge la o echivalare între animale şi fiinţe umane pe baza capacităţii de "a simţi" . cel puţin pînă la stadiul formării structurii nervoase. Pe aceşti parametri este elaborat conceptul de "calitate a vieţii " (quality of life) pe care unii îl opun conceptului de sacralitate a vieţii. Pe acest teren al căutării fericirii şi al calităţii vieţii unii autori ajung la reducerea categoriei de persoană la cea de fiinţă care simte.) b. S-au propus diverse formule inspirate din utilitarismul "dur" sau din utilitarismul mai "blând". de "etică minimă" nu pot anula o situaţie de relativism şi de absenţă al unui fundament realist al normei.

Habermas. Ca exigenţă. Gracia reintră în această panoramă fenomenologică. posibilitatea formării care vrea să fie concretă.Engelhardt în lucrarea sa The Foundations of bioethics (40) la care ne-am referit în primul capitol. Expresia acestei direcţii este gândirea lui H. nu sunt consideraţi persoane. sunt proceduri cu caracter artificial care nu reuşesc să depăşească orizontul subiectivităţii şi pe cel al intersubiectivităţii. cum ar fi veridicitatea. concepţia persoanei umane sfârşeşte prin a fi o concepţie sociologică. iar pe de altă parte. ca "egalitarismul". pe de o parte depăşirea "raţiunii calculantă" a utilitarismului. Trebuie să recunoaştem că unele valori sunt implicite comunicării însăşi. Hartmann. dar această exigenţă formală se realizează prin acte de evaluare sau valorificare care sunt subiective şi dictate de circumstanţe. fetuşi şi copii) ale căror drepturi ar depinde oricum de adulţi. Şi teoria "eticii formale a bunurilor" formulată de D. deci. se dovedeşte că viaţa umană este considerată în funcţie de prezenţa\absenţa suferinţei şi pe baza criteriilor economiciste ale productivităţii sau neproductivităţii cheltuielilor. 34 . morala este fundamentată în sens raţional şi universal. potrivit căruia normele ce trebuie justificate trebuie să reunească consensul privind consecinţele lor previzibile asupra tuturor celor interesaţi" riscă să subordonoze valabilitatea normei consensului şi să nu poată preciza cine sunt cei interesaţi.Apel şi J. în fond. totuşi pe un teren care rămâne relativizat subiectivităţii emoţionale şi deci nu poate pretinde o validitate universală. deci. o deschidere către valorile etice. de cei care au capacitatea şi facultatea de a decide.T. Etica fenomenologică prezintă. deci. Orizontul rămâne un orizont social.Astfel ajung să fie considerate " că nu ar mai fi persoane" cei care nu sunt inseraţi social cum ar fi bolnavii fără o relaţie socială sau demenţii irecuperabili. dar ca opţiune concretă este dictată de evaluarea subiectivă. In cadrul acestei prezentări a eticii intersubiective trebuie menţionate curentele de gândire care se bazează pe fenomenologia şi etica comunicării. " minimum etic" sau "postulatul de echiprobabilitate. O direcţie de etică publică. ar trebui să ofere posibilitatea consensului privind conţinuturile şi destinatarii valorilor(43) . In definitiv.O. deoarece cunoaşterea însăşi a realităţii suscită în conştiinţă sensul realităţilor ca valori. sau introducerea de concepte corective precum "observatorul ideal". Se afirmă. respectul opiniei celuilalt. aşează la baza consensului social comunicarea care ar trebui să permită . bazat şi el pe criteriul acordului intersubiectiv stipulat de comunitatea etică şi. deschidere definită "intenţională" şi "intuitivă ": valorile etice sunt fundamentate la nivel emotiv (divinul în omul lui Scheler) şi "religios". pentru că afirmă exigenţa formală şi universală a valorilor. Acest principiu fundamental (Groundnorm) elaborat de acest curent. (41) Şi tentativa de a depăşi subiectivismul alegerilor concrete prin căutarea unui acord "procedural" de tip social prin adoptarea de norme admise. (42) Teoria comunicării care este propusă în spaţiul cultural german de K. şi. analoagă prin diferite aspecte ( deşi există şi multe divergenţe) utilitarismului. Scheler şi N. Consensul social al "comunităţii etice" justifică la acest gânditor desconsiderarea celor care nu fac parte încă din comunitate (embrioni.Rămânem deci într-un orizont utilitarist în care nu se precizează utilitatea "cui" trebuie urmărită şi în virtutea "cărui fapt". greu de formulat. în special prin M. respectul libertăţii de opinie şi expresie. este contractualismul. mai bine zis. dar acestea sunt valori care preced şi pregătesc fondarea unei norme. sau.

altfel nu este garantată autonomia subiectelor. eliminând conflictualităţile: ştiinţa etică şi exerciţiul virtuţilor etice capătă semnificaţie prin această argumentaţie.(47) . intrând desigur în evaluarea intervenţiei în cadrul biomedico-asistenţial. personalismul relaţional.după propria "preînţelegere". In ce priveşte semnificaţia relaţională-comunicativă . apoi. necesită la rândul lor o fundamentare. în care se afirmă necesitatea unor principii morale. fără a nega relevanţa subiectivităţii relaţionale şi a conştiinţei. separat şi împreună.născut cu multiple şi grave malformaţii: este bine să fie asistat sau trebuie lăsat să moară?) şi. (48) Tradiţia personalistă îşi are originile în raţiunea însăşi a omului şi în inima libertăţii sale: omul este persoană pentru că este singura fiinţă în care viaţa este capabilă de "reflecţie" 35 . Modelul personalist Modelul pe care-l considerăm indicat pentru rezolvarea antinomiilor modelelor precedente şi în acelaşi timp pentru stabilirea obiectivităţii valorilor şi normelor este modelul personalist. fiind incertă justificarea lor. ci doar îndatoriri care sunt valabile (prima facie) cum am spune în principiu. (45) Vom relua această discuţie ( pe care acum doar am schiţat-o) în capitolul dedicat principiilor bioeticii. în aplicarea lor astfel de principii admit excepţii şi conflicte cărora nu le poate fi dată o soluţie omogenă şi sigură. dar concret. aşa cum am văzut la Apel şi Habermas. La fel de evazivă se prezintă discuţia privind "deontologia prima facie" (46) Conform acestei abordări nu se dau îndatoriri. este reprezentată de numitul principialism teoretizat de Beauchamp şi Childress. personalismul ontologic. nevătămare. Noi ne gândim că dacă nu se vrea proclamarea relativismului alegerilor concrete. sub vălul proclamării principiului care are o valoare formală. In om personalitatea subsistă în individualitatea constituită dintr-un corp însufleţit şi structurat de un spirit. pentru un nou. (44) Cunoscutele principii (beneficienţă. mereu şi oricum valabile. dreptate) care au relevanţa lor dacă sunt luate în consideraţie. Pentru o conciliere a principiului autonomiei cu principiul beneficienţei trebuie găsit un punct de întâlnire real în cercetarea adevăratului bine al persoanei. după cum o defineşte Boezio. subliniază faptul că la baza obiectivităţii se află o existenţă şi o esenţă formată din unitatea corp-spirit. ea este subliniată mai ales de valoarea subiectivităţii şi a relaţiei intersubiective. semnificaţia ontologică . Persoana este înţeleasă ca ens subsistens ratione praeditum sau. personalismul hermeneutic. Rămâne de precizat ce înseamnă bine sau rău pentru un pacient (de ex. este necesar ca între acest principii să fie stabilită o ierarhie. trebuie căutate obligaţia şi necesitatea de a clarifica şi rezolva conflictele compunând în mod ierarhic şi armonios valorile din joc. rationalis naturae individua substantia. mai ales între principiul de autonomie şi cel al beneficienţei: primul trebuie subordonat celui de al doilea. mai ales când bolnavul nu este capabil să exercite o autodeterminare sau când autonomia medicului şi al pacientului ar contrasta.O orientare care mi se pare a fi inclusă în orizontul eticii publice. Trebuie să lămurim imediat că din punct de vedere istoric se poate vorbi de personalism ca având cel puţin o triplă semnificaţie sau subliniind cele trei semnificaţii. în accepţiunea hermeneutică este subliniat rolul conştiinţei subiective în interpretarea realităţii -aceasta ne aminteşte de Gadamer .

Homme neuronal.al Mântuirii şi al comuniunii omului cu Dumnezeu. nu se poate compara cu cea care separă planta de reptilă sau piatra de plantă. fiul lui Dumnezeu. număr. în orice persoană umană. In orice om. aşa cum are nevoie de un suflet spiritual care structurează. Dar în faţa oricărei reflecţii raţionale chiar şi laice. Personalismul clasic de tip realist şi tomist. pentru a ne exprima ca Popper. nici în privinţa propriei persoane. libertatea şi conştiinţa reprezintă. aceasta este o optică foarte răspândită în lumea protestantă şi existenţialistă şi este influentă şi în curente teologice americane. în orice situaţie de suferinţă sau sănătate. mijloace. vrea să afirme în mod prioritar şi un statut obiectiv şi existenţial (ontologic) al persoanei. de care vorbeşte Changeaux. concepţie în care este subliniată aproape exclusiv ca proprie persoanei capacitatea de autodecizie şi de opţiune. Raţiunea. Societatea însăşi are ca punct de referinţă persoana umană. cum este denumită în mod frecvent. existenţa şi esenţa ei. valori. Din momentul conceperii până la moarte. graţie unui suflet spiritual care informează şi dă viaţă realităţii sale corporale de care corpul este dominat şi structurat. prin adevărul Creaţiei . nici faţă de alţii. Persoana umană şi valorile ei nu pot fi topite sau lichefiate într-o serie de alegeri. atom. corpul şi spiritul ei. pentru că atât etica cât şi medicina au ca destinaţie omul şi acesta trebuie considerat în totalitatea valorii sale. celule. în care subiectivitatea greşeşte. persoana umană se prezintă ca un punct de referinţă. în fiecare alegere persoana angajează ceea ce ea este. un întreg şi nu o parte dintr-un întreg. Nu trebuie să vă gândiţi că în discuţia despre etica medicală sau bioetică.Creaţia este chiar o concluzie raţională între anumite limite . un spirit întrupat. Aceasta. Dimpotrivă.pentru credincios este imaginea lui Dumnezeu. lumea întreagă se repetă şi capătă sens. Eul nu poate fi redus la cifră. Personalismul realist vede în persoană o unitate. Personalismul la care ne referim nu trebuie confundat cu individualismul subiectivist. Revelaţia creştină. care are valoare pentru ceea ce este şi nu numai pentru alegerile pe care le face. Omul fiecare om în parte . In fiecare om se află închis sensul universului şi valoarea umanităţii: persoana umană este o unitate. un scop şi nu un mijloc. ci are nevoie de o minte care structurează creierul. persoana este scop şi sorginte pentru societate. şi nu poate să nu fie aşa. Distanţa ontologică şi axiologică care separă persoana umană de animal. persoana umană este punctul de referinţă şi măsura între permis şi nepermis.asupra ei . o "creaţie emergentă" (49) care nu poate fi redusă la fluxul legilor cosmice şi evoluţioniste. în fiecare alegere există nu numai exerciţiul opţiunii. nu cuprinde omul întreg. sau capacitate de alegere în care se află destinul şi drama persoanei. conferă acestei viziuni personaliste o deschidere de orizonturi şi valori care atinge divinul. fără o sorginte din care opţiunile izvorăsc şi fără conţinuturile de valoare pe care le exprimă. dar cosmosul este în acelaşi timp traversat şi depăşit. Persoana este înainte de toate un corp spiritualizat. drept şi chiar pentru istorie. 36 . capacitatea de a alege. ca realitate transcendentă pentru economie. conduce şi însufleţeşte corpul său. aceste introduceri de ordin filozofic sunt pure abstracţii. ci şi un context al alegerii: un scop. fratele lui Cristos. neuron. este singura fiinţă care are capacitatea de a înţelege şi a descoperi sensul lucrurilor şi de a da sens expresiilor sale şi limbajului conştient. unitotalitatea corpului şi spiritului care reprezintă valoarea ei obiectivă. fără a nega această componentă existenţială. de autodeterminare.

Metoda de cercetare în bioetică Din cele expuse despre bioetica personalistă este uşor de înţeles că metoda de cercetare şi chiar de predare a bioeticii nu poate fi o metodă inductivă (normele ar trebui elaborate în funcţie de observarea faptelor biologice sau sociologice). Dacă un chirurg nu ar acorda în mod voluntar atenţie într-o interveţie dificilă şi cu risc.Aspectul obiectiv şi aspectul subiectiv al persoanei se atrag şi se implică într-o etică personalistă. în esenţa şi demnitatea sa ontologică. Totuşi. este necesară o integrare între momentul clarificării şi stabilirea valorilor şi normelor şi momentul aplicării lor corecte şi coerente. dar obiectivitatea pierderii unei vieţi omeneşti rămâne un fapt care trebuie să-l determine pe chirurg să încerce să nu repete acea lipsă de atenţie. integritatea şi demnitatea persoanei umane. Certitudinea va trebui să caute tot mai mult adevărul. răspundere personală. acesta este punctul B. Acesta este punctul C al metodei noastre triunghiulare. dar nici o metodă deductivă (din principii se deduce norma de comportament imediat) (51). ţinând cont de modelul personalist. de ex. posibilitatea de a se realiza recombinarea ADN sau fecundarea umană in vitro şi acesta constituie punctul A al triunghiului. Este necesar să propunem o metodă. In primul rând trebuie expus faptul biomedic în consistenţa şi exactitatea sa dovedite în mod ştiinţific. etc. dar va trebui considerată şi în conţinutul obiectiv şi în consecinţele sale. Acest lucru este valabil pentru toate domeniile comportamentului etic ca şi pentru bioetică. Legea morală naturală care îndeamnă orice conştiinţă să facă binele şi să evite răul se concretizează de aceea în respectul faţă de persoană. în urma căreia persoana respectivă ar deceda. sănătate. In perspectiva personalistă poate fi inclus un argument întâlnit la unii gânditori de origine anglosaxonă care tinde să reevalueze "etica virtuţilor". In momentul aprecierii intime a acţiunii prevalează evaluarea subiectivă. dar în momentul normativ şi deontologic prevalează valoarea obiectivă care trebuie să conformeze atitudinea subiectivă. Ne vom referi mai încolo la rolul virtuţilor cardinale în acţiunea etică. în toată plinătatea valorilor sale. ci aceeaşi sensibilitate la sensul şi valoarea persoanei care se naşte dintr-o obişnuinţă a conştiinţei inspirată de virtute. După examinarea acestui punct trebuie să trecem la aprofundarea semnificaţiei antropologice. In funcţie de acest examen se vor putea determina valorile care trebuie să fie protejate şi normele ce vor trebui oferite agenţilor pe plan individual şi social: principii şi norme de conduită ce vor fi raportate acestui centru care este constituit din valoare-persoană şi din valorile care în persoană sunt armonizate într-o ierarhie ( viaţă. opusă. o abordare cu trei puncte de racord. Dar nu trebuie să credem că cele două momente se pot separa căci astfel conceptul însuşi de virtute şi acţiune virtuoasă ar putea rezulta lipsite de fundament. punctul de cea mai filozofică sinteză. Valoarea etică a uni act va trebui considerată sub profil subiectiv de intenţionalitate. adică a acelor valori care sunt legate de viaţa. pe care o numim triunghiulară. (53) 37 . Suntem convinşi că nu numai momentul aplicării judecăţii etice cere clare capacităţi dobândite pentru a întruchipa valorile.) (52) Rezolvarea acestor probleme etice va trebui căutată în raport cu concepţiile şi valorile de fond ale persoanei umane: în acest punct se face apel la filozofia omului în întregul lui. în mod subiectiv acest lucru ar putea să nu-i fie imputat. sau oricum prioritară faţă de "etica principiilor" (50) .

în avantajul tuturor. Aici se pune problema raportului dintre etică şi drept. în manieră dinamică şi constantă: descoperirile ştiinţifice şi aplicaţiile tehnologce deschid în continuu noi posibilităţi şi oferă noi cuceriri. familia. de altfel legea nu poate crea morala. In societatea pluralistă contemporană. Binele fundamental al vieţii fiecăruia. In cultura dominantă. un stat etic. pe cât posibil. Nu trebuie să se dorească.Confruntarea cu alte soluţii propuse de alte curente de gândire va trebui să fie însoţită. necesare şi indispensabile care să garanteze binele comun. trebuie să fie apărate de lege. Confruntarea cu antropologia de referinţă se impune. Sfântul Toma a relevat deja că nu întreaga sferă morală poate fi acoperită de drept. mai ales în urma afirmării găndirii bioetice şi a problemelor pe care ea le ridică în cadrul legii. iar această evoluţie se repercutează asupra evoluţiei sociale şi a adecvării juridice a societăţii. trebuie să fie schimbată şi poate face obiectul "respingerii din motive de conştiinţă". ea oferă şi un criteriu de evaluare între ceea ce este stabilit legal de majorităţile politice şi ceea ce este permis şi profitabil pentru binele omului. manifestându-se. ci doar să-i recunoască argumentele. întrucât reprezintă motivul însuşi al teologiei progresului ştiinţific şi al societăţii. anumite valori fundamentale. căci nu de " minimum etic" este vorba aici. dar este în acelaşi timp necesar ca ea să ofere criterii şi valori care să nu poată fi încălcate şi mortificate. legea nu este lege. trebuie să orienteze comportamentul uman în opţiunile morale legate de ştiinţele vieţii şi ale sănătăţii. sciziunea dintre binomul adevăr-libertate îngreunează tot mai mult apărarea efectivă a vieţii umane de către administraţia publică. Totuşi. deci. asistenţa medicală indispensabilă constituie valori etice fundamentale pentru apărarea binelui comun . de justificarea soluţiilor propuse. Este normal ca din acest dialog "triunghiular" (biologie-antropologie-etică) antropologia să rămână cea solicitată şi îmbogăţită. consacrate de lege. se manifestă în mod tot mai evident necesitatea de a aduce la lumină fundamentele axiologice ale dreptului. (54) Legea morală şi legea civilă Dezbaterea filozofică seculară privind raportul dintre legea civilă şi legea morală constituie astăzi elementul substanţial al provocărilor democraţiilor occidentale. iar atunci când legea nu protejează un bine esenţial pentru convieţuirea şi binele comun (cum este cazul legilor care permit avortul). Valorile fundamentale ale persoanei vor trebui să fie protejate nu numai din punct de vedere moral. Antropologia oferă un criteriu discriminant între ceea ce este posibil din punct de vedere tehnic şi ştiinţific şi ceea ce este legal din punct de vedere etic. în mod 38 . pentru a face sigure şi explicite valorile inviolabile ale omului care. care să fie format din bine şi rău. dar şi legal: sunt aşa-zisele valori ale omului asupra cărora curţile internaţionale şi constituţiile naţionale trebuie să se pronunţe. deci. dintre lege morală şi lege civilă. născut sau pe cale să se nască. ci de "binele comun" care trebuie apărat.

Pe de altă parte. este redus la un simplu mecanism procedural de căutare a consensului. precum şi asumarea binelui comun ca scop şi criteriu care reglează viaţa politică. pentru viitorul societăţii şi dezvoltarea unei democraţii sănătoase. cât mai ales de exagerarea privind respectul drepturilor individuale şi apărarea demnităţii persoanei umane. imperios necesară. sistemul democratic. Astfel. legitimând prevaricaţiunea celor tari asupra vieţii celor slabi şi asupra inocenţilor. în limitele în care aceasta recunoaşte primatul absolut al dreptului şi se modelează pe principiile juridice universal acceptate şi consacrate în Declaraţiile internaţionale ale drepturilor omului. morala este abandonată imaginaţiei unui grup de indivizi şi deligitimată la nivel colectiv. cum se întâmpla în cazul modelului secolului XIX.. demnitatea fiecărei persoane umane. conduce la un drept care face abstracţie de orice criteriu de dreptate (58) şi bine comun.] Este. desigur. legile privind avortul voluntar. valori. (59) O parte a doctrinei încearcă să afirme că dreptul nu ar depinde în nici un fel de adevăr. Pe de o parte. consacrate în dispoziţiile de principiu ale Constituţiei . să le respecte şi să le promoveze. nici o majoritate şi nici un stat nu le vor putea vreodată crea. [. In realitate. este esenţială şi valoarea ei "rezistă sau se prăbuşeşte împreună cu valorile pe care ea le reprezintă şi le promovează: fundamentale şi de neîncălcat sunt. O democraţie autentică. descoperirea valorilor umane şi morale esenţiale şi native. de altfel. dreptul este golit de conţinutul său etic şi în loc să conducă la găsirea adevărului pentru realizarea binelui comun. (60) Efectele unei astfel de abordări se repercutează grav atât asupra cadrului juridic. care izvorăsc din adevărul însuşi al fiinţei umane şi exprimă şi apără demnitatea persoanei. ci vor trebui să le recunoască. In caz că acest lucru nu se întâmplă. în actuala dezbatere juridică se aude vorbindu-se des de amoralitatea dreptului (57). respectarea drepturilor sale intangibile şi inalienabile. în loc să fie un "instrument" al apărării drepturilor fiecărui individ. conceptul modern de democraţie este caracterizat nu atât de mecanismele sale formale. în care puterea de guvernare este limitată de legile puse în sprijinul individului. modifica sau distruge. care au transformat teoria distincţiei între drept şi morală în teoria separării radicale a celor doi termeni. De mult timp deja. deci. pe care. în vigoare în multe ţări occidentale au transformat în mod paradoxal conceptul de "delict" în cel de "drept". în care valoarea vieţii umane urcă şi coboară pe o scară. Mai mulţi autori propun chiar teoriile minimalismului etic . devine "scopul" ce trebuie urmărit pentru salvgardarea intereselor majorităţii. nu este decât rezultatul relativismului etic şi al pozitivismului juridic. ci de actul de voinţă normativă a celui care guvernează (pozitivismul juridic) . nici un individ. cât şi asupra sistemului politic. mici forme de tiranie prin care un grup de oameni poate decide destinul unui număr mare de oameni." (63) 39 . care acordă spaţiu moralei. Este ceea ce caracterizează statul de drept. (56) ca orice interes subiectiv. aşa cum au afirmat voci autorizate ale doctrinei (61).. (55) Această situaţie juridică confuză.paradoxal. deci. în orice fază şi condiţie a existenţei sale. de care nici măcar majorităţile la putere nu pot dispune. poziţie care în ultimă instanţă.

pentru a realiza şi intervenţii asupra codului genetic al embrionului sau în gameţi.. care prea des în istorie a permis justificarea opţiunilor abuzive ale puterii politice şi a făcut să coincidă dreptatea şi libertatea cu autoritarismul şi arbitrajul. după cum se poate constata din cele expuse despre originea sa istorică. ci asupra gameţilor şi embrionilor pentru a asigura procrearea şi realiza experimente. mai ales asupra vieţii copilului care urmează să se nască. Capitolul al IV-lea Prima parte: Bioetica. face apel în mod expres la legislatori să respecte "adevărul dreptului". este obligaţia Constituţiilor să apere valorile fundamentale indispensabile pentru a garanta o convieţuire civilă ordonată şi chiar pentru supravieţuirea vieţii sociale. a transforma cu mâinile) asupra patrimoniului genetic. De aceea. nu implică intervenţii asupra codului genetic. genetica şi diagnosticarea prenatală Manipularea şi ingineria genetică Importanţa şi delimitarea temei Bioetica. în căutarea nu atât a originilor sale. care "înscrisă în inima fiecărui om. se percepe deja de câtva timp necesitatea de a aduce la lumină argumentul etico-axiologic al dreptului. după părerea noastră. Legislatorului nu i se cere să creeze. în căutarea nu atât a consensului. Insăşi expresia de "manipulare genetică" este foarte generică şi nu poate semnifica decât orice intervenţie (a manipula. Este la fel de adevărat că se poate profita de procrearea artificială. într-adevăr. Magisteriul Bisericii catolice. în enciclica Evanghelium Vitae. ca de exemplu procreaţia artificială.(64) Deci. care direct şi propriu-zis. In opinia publică ca şi în publicaţiile destinate popularizării. prin recuperarea acelor valori obiective şi universale care o sprijină normativ şi care se bazează pe structura ontologică a omului care este persoană. inginerie genetică şi procreare artificială trebuie considerate distincte. a primit cea mai directă provocare din partea descoperirilor ingineriei genetice. la adăpost de pericolele relativismului etic. 40 . dar în sine. constituie un punct de referinţă normativ al legii civile" (65) Numai pe baza acestor premise. mai ales în privinţa celor mai slabi. cât mai ales a legii morale obiective. invitându-i să spună un curajos "nu" oricărei violenţe şi abuz contra vieţii umane. cât mai ales a fundamentelor sale.În lumea juridică. In schimb. nici posibilităţile efective de aplicare. dreptul îşi poate regăsi funcţia intrinsecă. expresii ca " manipulare genetică" şi "inginerie genetică" sunt percepute într-un context de incertitudine şi în acelaşi timp de invitaţie la vigilenţă maximă. ci să interpreteze exigenţele omului în societate. mai ales in vitro. Incertitudinile şi alarmările sporesc acolo unde nu se cunosc bine nici semnificaţia. cele două mari tematici. O primă incertitudine terminologică care este prezentă în diferite publicaţii este oferită de faptul că în cadrul accepţiei generice de "manipulare genetică" de factus se înţeleg şi alte intervenţii asupra vieţii. a mânui. prin inginerie genetică se înţelege în sens propriu: totalitatea tehnicilor menite să transfere în structura celulei unei fiinţe vii unele informaţii pe care altfel nu le-ar fi avut.

care a furnizat o primă clasificare a riscurilor (patru nivele de conţinere) a făcut o listă a experimentelor care trebuie interzise. Unii sunt optimişti gândindu-se la marile speranţe care se deschid în domeniul terapiei genetice sau geneterapiei: această atitudine este proprie celor care lucrează în domeniu. care se ocupă de viaţă. Prima formulare îşi are originea în concluziile la care a ajuns conferinţa de la Asilomar din februarie 1975. Ne aflăm. Alţii sunt mai preocupaţi de posibilele devieri legate de inginerie şi manipulare. este definit în istoria civilizaţiei umane ca epocal pentru capacitatea sa excepţională de schimbare pe care o include şi o poate aplica.fapt care ar linişti opinia publică. o problemă prioritară în societate şi a societăţii la nivel mondial. prin importanţă. odată începute. la o analiză aprofundată. considerate de unii necesare pentru atingerea scopului lor. care să supună unor obligaţii legale pe cei ce lucrează în cercetare . care. ar putea schimba statutul genetic al umanităţii. Redăm în prezenta schemă normativele internaţionale cele mai importante: 1. ca în cazul experimentelor pe embrioni. biologie şi societate: aceste descoperiri ştiinţifice au făcut ca morala. Această importanţă apare mai evidentă şi documentată dacă amintim pe scurt progresul rapid al ştiinţelor biologice. Momentul istoric actual. Aceasta este o atitudine mai frecvent întâlnită printre jurişti şi moralişti. el apare ca un moment "paradoxal". în faţa unui moment important al istoriei ştiinţei şi al istoriei umanităţii. riscul oricărei alte revoluţii de tip politic sau militar. Niciodată etica nu a fost atât de importantă pentru medicină. de fapt. biologi moleculari sau genetişti. a sugerat necesitatea unor măsuri de supraveghere şi reglementare. Trebuie să adăugăm că această temă se află în atenţia nu numai a moraliştilor dar şi a organismelor naţionale şi internaţionale. 41 . Apoi (în 1984) aceste Guidelines au fost actualizate. relevând în acelaşi timp posibilităţile pozitive existente pentru progresul uman. revoluţie ce ar întrece. care atunci când se gândesc la aceste speranţe. Guidelines for Research Involving ADN Molecules publicate în iulie 1977 de către National Institute of Health (NIH) în SUA. care au elaborat unele linii normative. nu doresc piedici sau obligaţii ale legilor şi nu dau importanţă mijloacelor care ar urma să fie folosite.Se înregistrează atitudini diferite chiar printre cercetători. la care au participat cei mai mari experţi mondiali în manipulările genetice in vitro. să fie un punct de interes pentru toţi.despre a căror activităţi nu se cunosc prea multe lucruri . Este normal ca tocmai acest curent de opinii să facă presiuni în favoarea unei legislaţii clare. desigur. posibilităţile pe care le comportă pentru viitorul omului şi problemele etice pe care le ridică oamenilor de ştiinţă şi comunităţii civile. fiind precizat ulterior domeniul de aplicare al cercetărilor şi prevăzute obligaţii şi proceduri bine specificate pentru Recombinant Advisory Committee (RAC) şi pentru Federal Register.

"Legea pentru reglementarea ingineriei genetice" din Germania Federală din 20 iunie 1990 (Gesetz zur regelung von fragen der Genetechnik) cu modificările sale succesive (Bundesgeschblatt 1993 I 2066 şi Bundesgeschblatt 1994 I 1416). la 18 martie 1997. Ulterior. 472 din 1982 care a elaborat norme de securitate pentru laboratoare şi a propus ca în Convenţia Europeană să fie inclus aşa zis-ul " drept la diferenţă" şi anume interzicerea ingineriei alterative asupra indivizilor umani. Anterior. Comitetul de Miniştri a aprobat pe 6 noiembrie 1997 un protocol suplimentar (dintre protocoalele suplimentare prevăzute de de aceeaşi Convenţie) în care se interzice clonarea umană. Organizaţia Mondială a Sănătăţii ("Declaration sur le clonage"-Rapp. De asemenea. Temele de genetică sunt abordate în Titlul II Art. Raportul Williams în Regatul Unit. Canada. Progetto Genoma Umano (18-31994). la 16 martie 1989. publicat în 1976 (Report of the working party of the practice of Genetic Manipulation). art. a publicat o Rezoluţie privind problemele etice şi juridice ale manipulării genetice (doc. Terapia genica (15-2-1991).2. După modelul acestor normative au apărut şi cele din alte ţări: Australia. (12 martie 1997) Rezoluţia privind clonarea (Document B4-209-97). Deosebit de importantă este considerată. In privinţa instituţiilor comunitare europene. 5. 94-653 din 29 iulie privind respectul faţă de corpul uman. Parlamentul european. In 1985 acelaşi NIH a emanat câteva Points to consider in the design and submission of human somatic-cell gene therapy protocols. 7. La clonazione come problema bioetico (21-3-1997). Report of the Commision of Enquiry on prospects and risk of genetic engineering). Franţa. pentru unele măsuri restrictive. Consiliul Europei. acelaşi Comitet emanase o Raccomandazione nr. 6. foarte importante sunt Raccomandazione 934 (1982) dell'Assemblea Parlamentare del Consiglio d'Europa şi Raccomandazione della Comunita Economica Europea (CEE) n. mai recent. Alte directive au fost emanate de către autorităţile europene privind micro-organismele inginerizate. Câteva etape importante pe drumul ingineriei genetice 42 . A2-327-88) şi. Asupra temei clonării. Raportul Williams prevede o autodisciplină a cercetătorilor prin elaborarea unui "cod de conduită" 4. 5. 8. în cadrul Convenţiei privind drepturile omului şi biomedicina (numita "Convenţie asupra bioeticii") a tratat şi problematicile etice rezultate din sectorul geneticii (întreg capitolul IV. 756-CR-97). Comitetul Naţional italian pentru Bioetică (CNB) a publicat unele documente importante în domeniu: Documento sulla sicurezza delle biotecnologie (28-5-1991). N. URSS. Diagnosi prenatali (18-7-1992. Rapporto sulla brevettabilita degli organismi viventi (19-11-1993). Raportul Comisiei de Anchetă al Parlamentului Germaniei Federale privind perspectivele şi riscurile ingineriei genetice din 1987 (Deutscher Bundestag. Aplicabilitatea acestor Points este limitată la cercetările efectuate în instituţii care primesc deja finanţare pentru cercetările privind ADN-recombinat de către NIH (după precedentele Guidelines) 3. R (92) 3 specifică privind diagnosticarea şi lo screening genetic efectuat din motive de sănătate. Tările de Jos. Trebuie menţionată şi Legea Franceză nr. în sfârşit s-au pronunţat. 11-14 este rezervat genomului uman.

Înainte de toate s-au făcut mari şi importante progrese în cunoaşterea informaţiei genetice a fiecărui cromozom: se cunosc mai bine. somatotropina. mecanismele productive ale imunoglobulinei şi structurile cromozomilor X şi Y. iar Morgan în 1910 le-a studiat compoziţia chimică. ci ne vom limita la ceea ce este absolut necesar pentru înţelegerea termenilor etici ai problemei. Succesele obţinute. acum. interferonul. fuziune între celulele umane şi murine prin trecerea genelor ("atribuirea") în cromozomii umani. nu sunt puse toate şi în mod automat într-o lumină proastă. ca fiind evenimente sinistre. Mendel le-a denumit elementa. pentru că ele deschid totodată şi posibilităţi de intervenţie pozitivă. somatostatina. 1970: sinteza primei gene artificiale 1971: se realizează pentru prima dată DNA recombinant. În dicţionarul acestui capitol se va găsi sub denumirea de " inginerie genetică" definiţia tehnologiilor grupate după obiectivul de destinaţie. vom începe cu o sinteză a etapelor istorice ale dezvoltării geneticii: 1956: descoperirea cromozomilor umani ca structuri fundamentale şi purtătoare de material genetic. 1969: se anunţă descoperirea endonucleozei de restricţie. 43 . 1965: se realizează prima cell-fusion. contra hepatitei A şi B şi altele. 1981: se realizează naşterea primilor şoareci prin clonare. Nivele şi scopuri ale intervenţiei Pentru a putea furniza indicaţii etice este necesar să ne referim la diferitele nivele de intervenţie asupra genelor şi la scopurile urmărite prin acestea. s-au realizat aplicaţii tehnologice şi industriale pentru producerea moleculelor polipeptidice de mare importanţă: insulina umană. Trebuie să observăm rapiditatea crescătoare a etapelor evolutive ale acestei ştiinţe.Nu dorim să repetăm aici informaţiile de bază privind biologia şi genetica. Atunci Hotchkin a introdus primul termenul de inginerie genetică (genetic engineering) cu semnificaţia pe care am indicat-o la început. etc. 1967: începe aplicarea tehnicilor de diagnosticare prenatală în domeniul genetic. vaccinurile antigripale. s-a deschis posibilitatea realizării unei genetoterapii. după cum se vede.

finalităţi alterative . asupra embrionilor proveniţi din celule manipulate.finalităţi de diagnosticare . le vor înlocui pe cele defectuoase: acesta ar fi un succes de mare relevanţă şi o eventuală dispersiune a celulelor vii nu ar constitui un neajuns pentru individ şi nici nu ar ridica probleme etice. Intervenţia care urmăreşte o modificare în patrimoniul genetic poate fi concepută la nivelul celulelor somatice. În afara diagnosticii genetice prenatale. Finalităţi Finalităţile de folosire ale cuceririlor genetice determină în mare măsură moralitatea multor inervenţii. la care ne vom referi pe larg cu altă ocazie. 44 . În celulele somatice se poate realiza.finalităţi experimentale (distructive) Folosirea ingineriei genetice cu finalităţi de diagnosticare este multiplă şi în ultimii ani s-a lărgit gama aplicaţiilor noi. de exemplu. În sfârşit.finalităţi terapeutice . Intervenţia menită să modifice linia celulelor germinale este exclusă datorită imposibilităţii. unele documente din alte ţări propun necesitatea experimentelor asupra celulelor germinale deci. ipoteza intervenţiei asupra embrionului uman are un caracter şi mai delicat datorită faptului că există marele risc de a compromite viaţa embrionului sau viitorul său biologic în sens genetic.finalităţi productive .Acest procedeu ridică probleme etice importante deorece este prevăzut programatic ca având un scop experimental. cu scopul de a optimiza tehnica. Finalităţile de intervenţie în domeniul genetic se pot clasifica astfel (vezi şi prospectul rezumativ de la sfârşitul capitolului): . (1) Procedeul trebuie să fie inclus în cadrul scopurilor terapeutice. Experimentul neterapeutic asupra embrionului uman este considerat profund ilicit de către bioetica personalistă.Nivele de intervenţie Acestea sunt foarte evidente şi distincte. înmulţindu-se. să presupunem că s-ar reuşi corectarea defectelor genetice ale anemiei mediteraneene în celulele hemopoietice în scopul producerii unor celule normale care. o intervenţie menită să modifice o degenerare sau o deficineţă a lor . în faza prematrimonială şi preconcepţională.după cum vom vedea. în domeniul civil. date fiind scopurile urmărite (alterarea patrimoniului genetic fiziologic sau îmbunătăţirea viitoarelor posibilităţi ale ştiinţei) (2) c. de a conduce introducerea genei corecte. Importanţa etică a intervenţiei se schimbă conform fiecărui nivel. b. In urma ineficacităţii genoterapiei asupra celulelor liniei germinale. a. aşa cum se poate intui. cel puţin până în acest moment. se dezvoltă aplicaţiile asupra adultului cu scopul descoperirii unor boli a căror origine se bănuieşte a fi genetică. la nivelul celulelor germinale şi la nivelul embrionilor în prima lor fază de dezvoltare.

dar considerăm că trebuie să fundamentăm criteriul eticităţii privind viziunea personalistă a corporalităţii iar codul genetic constituie structura ce susţine corporalitatea. Salvarea vieţii şi identităţii genetice a fiecărui individ uman. Orice intervenţie care ar presupune suprimarea individualităţii fizice a unui subiect uman. cea umană. reprezintă o ofensă adusă valorii fundamentale a persoanei umane. trebuie să fie înţelese ca fiind destinate subiectului asupra căruia se intervine şi în nici un caz ca având intenţia de a sacrifica pe cineva în avantajul altcuiva. dincolo de posibilităţile tehnice reale. în special programul său genetic.fiind considerată arbitrară sau ideologică sau o dominaţie a omului asupra omului. Finalităţile terapeutice din domeniul genetic.deci şi asupra codului genetic. In general. ca insulina umană. este în mod esenţial unit cu spiritul astfel că el constituie unitatea existenţială şi esenţială a persoanei. animal şi vegetal pentru realizarea unor specii modificate sau clase de indivizi inginerizaţi. interferonul. Corpul.pentru dovedirea paternităţii. Prin aceasta se reafirmă recunoaşterea faptului că omul este creatură şi a puterii lui Dumnezeu asupra persoanei umane. în domeniul penal. bioetic. (4) Corpul nu epuizează realitatea umană ci este doar o componentă esenţială a ei. In prima ipoteză. de discernere? Trebuie să ne amintim cele expuse în capitolul dedicat principiilor bioetice şi mai ales unităţii persoană-corp şi de principiul pe care l-am denumit al totalităţii sau terapeutic. (3) Orientări etice şi criterii de aprecieri etice Care ar trebui să fie criteriul etic. orice altă intervenţie asupra persoanei .însemană o intervenţie asupra întregii persoane şi poate fi justificată numai dacă există o raţiune terapeutică. virale sau parasitare. iar raţiunea umană are sarcina de a apăra omul în integritatea şi plinătatea sa. Aceasta înseamnă că orice intervenţie asupra corporalităţii . după cum se va vedea. unii nu exclud ingineria genetică care are scopul de a îmbunătăţi. Finalitatea productivă a ingineriei genetice se urmăreşte mai ales în domeniul farmacologic pentru producerea de hormoni. codul genetic. pentru identificarea vinovatului de delicte. Se discută apoi în acest sens despre o formă atenuată de alteraţie cum ar fi îmbunătăţirea speciei. este considerată de către toţi de eliminat. pentru că privează subiectul uman de valoarea 45 . vaccinurile microbiene. Perspectiva alterativă (unde alteraţia înseamnă o modificare nu terapeutică ci electivă şi selectivă) poate fi aplicabilă în ambientul uman. atunci când sunt demne de a fi urmărite. chiar atunci când se aplică la om. Cea de a doua ipoteză se practică de factus şi pune problema posibilei influenţe a biotehnologiilor asupra ecosistemului sau a ecosistemelor. ca şi în domeniul sceening-ului (fetusului dar şi al adulţilor).bun intangibil . (5) Din această abordare rezultă unele principii de orientare etică ce se pot rezuma astfel: 1. chiar atunci când ar fi dorită pentru a aduce un beneficiu altor persoane.

4. Diferenţa dintre om şi alte fiinţe. după principiul autocontrolului. este ordonată spre binele omului. Nici conceptul de calitate a vieţii nu poate fi antepus celui reprezentat de viaţa însăşi. 5. Ca orice terapie şi cea genică îşi găseşte în acest caz fundamentul şi justificarea. Competenţa comunităţii. într-adevăr. 2. Este clar că dezvoltarea biotehnologiilor a dat naştere unei perioade noi în cadrul relaţiilor dintre Nordul şi Sudul lumii. Principiul terapeutic. în viziunea creaţionistă a universului. calitatea fiind un atribut complementar al vieţii. valoarea vieţii corporale. nu se poate ignora diferenţa reală şi profundă care există între ele. Experienţa comitetelor de bioetică şi autoreglementările. deţinătoare ale puterii biotehnologice. In al doilea rând. omul are conştiinţă de reflecţie (6). o vom face urmărind. chiar invazivă. Este suficientă o simplă referire ulterioară la problema ţărilor în curs de dezvoltare care trebuie să fie ascultate şi incluse în această comunitate.fundamentală pe care se sprijină toate celelalte. Recunoscând legătura de schimb intim existentă între fiinţele vii şi om. în interesul binelui comun şi al colaborării opiniei publice. libertate şi răspundere. Norme etice particulare Să vedem acum în mod sintetic efectul acestor criterii şi principii generale. creaţia. care se află în centrul lui şi este protectorul ei. Va fi necesară găsirea unor forme de asociere şi de coresponsabilitate a oamenilor de ştiinţă. fie că este vorba de oameni de ştiinţă sau de politicieni. Este permisă efectuarea unei intervenţii. întreaga umanitate. ar putea să fie avantajate de progresul biotehnologic şi pe de altă parte ar fi constrânse să trăiască într-o mai mare dependenţă economică şi productivă faţă de ţările avansate. Aceste ţări. Problema intervenţiei asupra patrimoniului genetic al omului şi a altor fiinţe nu poate fi încredinţată spre rezolvare numai unor experţi. Vom vedea imediat aplicaţiile acestui principiu. pe de o parte. altfel incurabilă. de manipulare a mediului ecologic şi de intervenţie în genomul uman. dar unica sa raţiune nu este aceea de a fi un instrument în favoarea omului: este mereu un bun care-şi găseşte în Dumnezeu raţiunea de a exista. Ne gândim la problemele de screening genetic. pentru anumite capitole ale sale. Iată de ce principiul libertăţii ştiinţei şi cercetării trebuie recunoscut şi armonizat cu exigenţele de informare a populaţiei şi cu coresponsabilitatea ei. cu alte cuvinte este dotat cu spirit. confirmă în diferite state acest principiu. este necesar vieţii şi sănătăţii omului. Viitorul umanităţii cere de multe ori participarea responsabilă a comunităţii. în beneficiul subiectului viu pentru a corecta un defect sau a elimina o boală. Salvarea ecosistemului şi mediului. 3. Raţiunea justificatoare a acestui principiu este dublă: în primul rând mediul. aceasta este o chestiune care priveşte. schema aplicaţiilor lor posibile. Folosirea criteriului calităţii vieţii pentru a suprima şi discrimina alte vieţi reprezintă o ofensă adusă principiului egalităţii şi al demnităţii egale. care este format dintr-un ansamblu de ecosisteme distincte care compun ecosistemul global. 46 . în general. valorificată apoi de lege acolo unde ea funcţionează.

(7) Identificarea factorilor de risc trebuie să fie efectuată pentru fiecare caz în parte şi cere o capacitate complexă de monitorizare şi o instrumentalizare adecvată (8). stabilire şi răspândirea organismului) sunt de natură a produce efecte nedorite pentru om şi mediu. mic sau mediu de periculozitate pentru cel care lucrează acolo. iar în cazul pătrunderii accidentale în mediu. dacă este capabil de reproducere. Liniile etice generale în acest domeniu. deoarece. microorganismele: bacterii şi viruşi. In legătură cu acest fapt a fost necesară formularea primelor norme şi guidelines pentru securitatea mediului şi pentru a oferi o garanţie privind laboratoarele. animalele superioare pentru îmbunătăţirea indivizilor şi a produselor. In laboratoare. În privinţa răspândirii în mediu a microorganismelor genetic modificate. prima condiţie de eticitate este evaluarea riscului. La acest tip de securitate trebuie adăugat riscul datorat răspândirii în mod deliberat în mediu a microorganismelor inginerizate. dacă este capabil să formeze populaţie şi să se răspândească. acest lucru poate dăuna populaţiei. nu trebuie să existe riscuri pentru sănătate şi mediu. De aceea.Înainte de toate există necesitatea justificată din punct de vedere etic de a salvgarda securitatea biotechnologiilor atât în laboratoare cât şi în relaţie cu mediul. ca o cerinţă etică. dacă organismul este capabil să confere altor organisme trăsăturile ce i-au fost conferite în mod artificial. 47 . S-a constatat că introducerea în mediu a unor astfel de organisme modificate sfârşeşte prin a avea efecte negative în proporţie de 10-20%. O altă cerinţă este să existe o adevărată utilitate pentru societatea actuală fără pericol pentru cea viitoare. În privinţa pătrunderii organismelor modificate genetic se pot distinge diferite tipologii: plantele (deja din anul 1989 au fost recensate peste 30 de specii genetic modificate). concret sunt următoarele: a) apărarea vieţii şi sănătăţii omului. se pot ingineriza microorganisme care pot avea un grad mare. directivele comisiilor CEE) cer autorilor să răspundă la aceste 5 întrebări: • • • • • dacă organismul modificat este capabil de supravieţuire. Efect negativ înseamnă o perturbare importantă a echilibrelor ecologice. Efectele negative sunt legate de trei factori: • • • lipsa unor duşmani naturali. Instituţiile conducătoare (precum OCSE. efect negativ asupra altor organisme. întradevăr. dispariţia unor specii sălbatice sau un comportament extrem de invaziv .b) salvgardarea mediului. Aceste două principii care trebuie să fie aplicate simultan în evaluarea biotehnologiilor impun să se ţină cont nu atât de tehnica în sine cât de produsul şi de periculozitatea consecinţelor. răspândire. A fost prima alarmă în jurul ingineriei genetice: posibilitatea devastării biosferei prin bomba biologică. dacă factorii enumeraţi (supravieţuire. Experimentul ca scop în sine nu trebuie încurajat. înainte de a se trece la răspândirea organismelor modificate. distrugerea directă a ecosistemelor.

cât şi în zootehnie şi industria alimentară.întâmplător sau special . apoi. de a le face cunoscut diagnosticul fără însă ca aceştia să-l descopere copilului până când va ajunge la o vârstă mai mare.şi se descoperă o patologie care nu s-a manifestat clinic. să existe o adecvată informare a publicului pentru eliminarea falselor temeri sau pentru informare asupra unor avantaje reale. cu "dreptul la a nu şti". Aceste examene genetice sunt permise şi sunt recomandate persoanelor cu risc de a transmite gena răspunzătoare de talasemie.Este necesar. In cazul în care bolnavul major ar cere să fie informat asupra diagnosticului. obligaţia de a nu comunica. însoţite de counseling-ul adecvat. (9) Diagnosticarea prematrimonială şi preconceptivă Este indicată în cazul subiectului care s-ar afla în situaţia riscantă de a fi purtătorul genei responsabile pentru o boală genetică recesivă. de ex. să aibă o boală de origine genetică precum o miastenia gravis de tipul Duchenne. Numai examenul genetic poate oferi o certitudine în numai câteva zile. Să presupunem. deci. cum ar fi de exemplu fibroza cistică sau corea lui Huntington. dar care se va ivi în timp. la o vârstă adultă sau matură.ca urmaşii lor să fie afectaţi. ce conţine un diagnostic nefast. Problemele diagnosticării şi screening-urilor genetice post-natale: Examenul genetic post-natal cu scopul diagnosticării unei boli. descoperind o pierdere graduală a forţei musculare la picioare. este sigur că acest sector va avea o dezvoltare puternică în viitorul apropiat. Chiar dacă efectele benefice aşteptate în acest domeniu al biotecnologiilor nu sunt chiar cele scontate. Dreptul de a nu cunoaşte şi. ţinând cont de capacitatea psihologică a părinţilor. cu mari repercusiuni atât în agricultură. 48 . In unele zone geografice numeroase examene făcute în acest sens. l-ar putea avea asupra unei manifestări ulterioare. Această problemă este mai gravă când examenul este făcut din alte motive . dreptul de a cunoaşte ar putea funcţiona în cazul părinţilor care ar dori acest lucru. într-o proporţie de 25%. In aceste cazuistici complexe. Problema etică este felul în care se comunică această siatuaţie celui în cauză sau părinţilor. să se acţioneze pentru conservarea speciilor pe cale de dispariţie şi pentru salvgardarea biodiversităţii prin realizarea unor bănci seminale şi îmbunătăţirea tehnicilor reproductive artificiale. de exemplu. de asemenea. şi care ar urma să se căsătorească cu un subiect purtător existând astfel pericolul. Trebuie să fie luate în seamă şi problemele de macroetică privind punerea biotehnologiilor la dispoziţia ţărilor în curs de dezoltare pentru soluţionarea problemelor alimentare fără a se creea o dependenţă ulterioară nefavorabilă faţă de ţările producătoare de biotecnologii. că ar fi posibil ca un copil de 6-7 ani. Trebuie apreciată totuşi oportunitatea. trebuie examinat fiecare caz în parte. este valabil pentru pacientul minor. în ce priveşte efectul pe care o astfel de informaţie. Trebuie. se pare că au dat rezultate relevante în a se realiza o prevenire primară ce a determat o scădere a procentului de incidenţă. trebuie îmbinat "dreptul la a şti".

dacă înţelegerea şi obiectul evaluării sunt raportaţi la risc-beneficiu privind sănătatea lucrătorului şi dacă se efectuează cercetarea genetică în speţă pentru prevenirea apariţiei unei patologii (11) . în schimb. 49 . nici moral. corea lui Huntington). In acest ultim caz scopul urmărit este în general. prin urmare.Acest sistem merită denumirea de prevenire şi poate fi o adevărată alternativă la avortul selectiv. dar nu credem că astfel de examene ar putea deveni obligatorii. Problema etică fundamentală în aceste cazuri (10) este posibilitatea ca cel care oferă de lucru să realizeze un program de cercetare genetică pentru "a preveni" efectuarea unor cheltuieli mai mari pentru despăgubiri. din punct de vedere etic s-ar putea evoca simţul răspunderii. Screening-ul genetic asupra lucrătorilor Acest tip de examen se afirmă tot mai mult ca aplicare a medicinii predictive şi comportă la rândul lui o serie de probleme etice. cei doi fiind conştienţi oricum de faptul că nu vor putea să ceară avortarea fetusului afectat: avortul voluntar nu poate fi permis în nici un caz. Un astfel de proiect care se bazează pe raportul costuri-beneficii şi care urmăreşte ca valoare de referinţă avantajul economic al industriei. nu poate fi acceptabil din punct de vedere etic. In momentul în care respectivul cuplu ar accepta riscul. şi. mai ales că a fost vorba de o asumare conştientă a riscurilor. ar trebui să ia serios în consideraţie consecinţele unei căsătorii cu un foarte ridicat grad de risc de transmitere genetică a bolii.O importanţă decisivă este atribuită consensului de către mai multe părţi şi în diferite documente. pozitivă. pe care unii îl fac să treacă drept "prevenire" în mod injust. se face referire la consensul informat al lucrătorului. b) găsirea unei predispoziţii genetice la o boală profesional-independentă care s-ar putea ivi în viitor (de exemplu ateroscleroza) . este esenţial diferită. a) Screening pentru depistarea unei predispoziţii genetice care determină o hipersensibilitate la anumite substanţe prezente la locul de muncă constituie obiectul de studiu al ecogeneticii. Opinia etică. c) depistarea unei patologii genetice independente de muncă. în cazul unor eventuale daune cauzate lucrătorului. cu expresie fenotipică viitoare (de ex. ţinând cont şi de frecvenţa bolii (în cazul unor patologii extrem de rare valoarea predictivă a cercetării este foarte scăzută). cu diferite scopuri: a) aflarea unei predispoziţii genetice care determină o hipersensibilitate la anumite substanţe prezente la locul de muncă. Se deosebesc trei tipologii de "screening" asupra lucrătorilor. nici din punct de vedere legal. dar cuplul nu va putea să fie constrâns să nu se căsătorească. acceptabil din punct de vedere etic. Faptul că ele sunt permise nu înseamnă că sunt obligatorii moralmente: ar împiedica acest lucru dreptul internaţional şi naţional. Trebuie să adăugăm că aceste examene nu pot fi obligatorii prin "screening" sau legi impuse . Rămâne posibilitatea de a încheia căsătoria. de gravitatea bolii şi modalităţile de expresie clinică (pentru maladii care nu sunt grave şi sunt controlabile în fază clinică precoce nu există o instanţă etică de diagnosticare pentru că nu comportă daune importante pentru sănătatea lucrătorului) (12) Acestea fiind spuse va fi necesar să ţinem seamă de alte condiţii etice: In primul rând. tot în situaţia în care asocierea dintre status genetic şi patologia profesională a fost demonstrată ca certă.

în mod satisfăcător. Un astfel de screening nu pare să fie acceptabil în linii generale din punct de vedere etico-juridic. precum şi la descendenţii săi. pentru lucrătorul interesat. Rezoluţia Parlamentului European relevă că astfel de selecţie nu poate reprezenta în nici un caz o alternativă la însănătoşirea ambientului de muncă. măduvă osoasă. In sfârşit. în schimb. de exemplu limfocite. se face între terapia genică asupra celulelor somatice. să fie permisă numai în cazul în care rezultă imposibilă îmbunătăţirea condiţiilor de muncă. R (92) 3 a Consiliului Europei (13) afirmă principiul conform căruia angajarea sau posibilitatea de a continua munca nu sunt subordonate efectuării unui test sau unui screening genetic. acest principiu este compatibil . ele să poată fi efectuate în mod obligatoriu pentru protejarea unor indivizi sau a colectivităţii. sau va apărea în viitor. drept care trebuie să fie limitat prin dispoziţii normative oportune. Recomandarea afirmă apoi că excepţiile de la acest principiu trebuie să fie justificate de raţiuni de protecţie directă a persoanei în cauză sau a terţilor şi ele trebuie să fie direct corelate cu condiţiile specifice ale activităţii profesionale. şi terapia genică asupra celulelor liniei germinale (gameţi sau embrioni precoce) modificarea aşteptată trebuind să se producă în genomul subiectului care va fi conceput sau care a fost deja conceput. la rândul său bazat pe respectul integrităţii fizice a persoanei. se recomandă ca numai în cazul în care testele sunt permise în mod expres de lege. Acest dezacord. în ce priveşte excluderea lucrătorilor rezultaţi mai puţin rezistenţi din punct de vedere genetic. American College of Occupational Medicine Code of Ethical Conduct (14). de exemplu. care are efectul de a preveni şi/sau trata o situaţie patologică " (16) Am amintit deja că spre terapia genică se îndreaptă cele mai mari speranţe de aplicare a ingineriei genetice.cu dreptul bolnavului la menţinerea sau recuperarea integrităţii şi propriei dotări genice conform principiului terapeutic. în cadrul terapiei genice. Terapia genică Comitetul Naţional italian pentru Bioetică (CNB) defineşte terapia genică prin aceşti termeni: " introducerea în organisme sau celule umane a unei gene. In sfârşit. Principiul etic fundamental de apreciere a acestor intervenţii este cel al intangibilităţii patrimoniului genetic al unui subiect. De aceea din perspectiva acestui dublu principiu pot fi admise atât 50 . o garanţie conform căreia o posibilă excludere a lucrătorilor cu o predispoziţie personală de a contracta o patologie profesională la locul de muncă. Distincţia fundamentală.ba mai mult după părerea noastră necesar . este exprimată foarte clar atât în Rezoluţia Parlamentului European cât şi în Documentul Parlamentului German. Este luat apoi în consideraţie dreptul angajatorului de a fi informat. b) şi c) Screening pentru depistarea unei predispoziţii sau pentru predeterminarea genetică a unei maladii care nu este profesională. (15) Documentul Parlamentului German cere. care trebuie să aibă ca efect restituirea normalităţii celulelor afectate ale individului bolnav.In legătură cu natura testelor genetice care nu sunt obligatorii asupra lucrătorilor Recomandarea Nr. dar care ar putea să apară. afirmă că informaţia relevată angajatorului ar trebui să furnizeze numai elemente strict esenţiale. adică a unui fragment ADN. legată de caracterul mai îndepărtat al patologiei şi independent de muncă.

Astfel de boli sunt de exemplu deficenţă de ADA. etc. pentru că metodica actuală nu permite atingerea rezultatului terapeutic fără riscuri incontrolabile şi acesta este un motiv legat de actualele cunoştinţe ştiinţifice. Ingineria genetică alterativă şi amplificatoare la om Ingineria genetică de tip terapeutic urmăreşte să restituie integritatea normală a subiectului care în acest domeniu este omul. b. când se încalcă scopul terapeutic şi se urmăreşte modificarea constituţiei genetice: în acest caz. Condiţiile etice pentru terapia genică cu caracter somatic sunt legate de faptul că aceste terapii experimentale pot să comporte riscuri. cât şi cea de tip germinal în cazul în care scopul şi obiectivul sunt cele terapeutice. legate de controlul tehnicilor. fără dificultăţi şi fără condiţii. o evaluarea structurilor. precum şi opinia comitetelor autorizate ca Grupul celor 7 ţări cele mai dezvoltate (18) . poate fi dat de reprezentant în cazul minorilor sau când cel în cauză se află în imposibilitatea de a o face. sindrom Lesch-Nyhan. o documentaţia privind gravitatea bolii şi lipsa de alternative. totuşi. interzicerea este absolută şi necondiţionată de stadiul cunoştinţelor. o boli grave şi cu slabe speranţe de viaţă. condiţii relative la alegerea patologiei tratabile: o boli datorate anomaliei unei singure gene structurale recesive şi deci susceptibilă de a primi o terapie completă cu o singură genă sănătoasă. Caracterul deosebit al acestor terapii după cum rezultă în multe state. pentru că se configurează o alterare contrară principiului respectării vieţii şi identităţii biologice şi a egalităţii între oameni. De aceea există o foarte precisă distincţie între terapia genică şi intervenţia unei inginerii alterative (19) . pentru că este vorba de terapie. Este clar că şi pentru aceste terapii este necesar consensul pacientului. Terapia genică germinală. o aşteptarea unui final pozitiv plauzibil. date fiind riscurile şi stadiul experimental al terapiei. sunt următoarele: o obligaţia de a notifica protocoalele folosite cu referire la tehnicile aplicate şi de a pune la dispozitia structurilor autorităţii civile la nivel naţional sau regional. sau răspândirea unui eventual vector viral. fibroză chistică. celelalte condiţii. şi chiar cea somatică.terapia genică de tip somatic. b. ignorarea efectelor colaterale. o boli pentru care astăzi nu există terapie alternativă. se respinge din două motive diferite: a. 51 . Toate acestea nu ne autorizează să considerăm terapia genică. acest consens. precum mutaţii dăunătoare. dezordini proliferative sau fenomene de respingere. Diferiţi autori împărtăşesc următoarele condiţii: a. In aceste direcţii există de acum acordul actelor normative europene (17) şi ale CNB. face necesară o autoritate centrală care să verifice şi să controleze protocoalele şi structurile.

în timp ce considerăm că nu se pot numi în mod automat " terapii potenţatoare" celelalte tipuri de intervenţie. în afara consensului subiectului supus acestei creşteri şi absenţei riscurilor. Cuyas formulează patru ipoteze de inginerie genetică. pentru că aceea a liniei germinale ar trece la descendenţi. ameliorarea uneia sau a mai multor calităţi ale subiectului. corectarea unei deficienţe care pune subiectul în condiţii de inferioritate faţă de media statistică. inteligenţă etc. alterarea înseamnă producerea unui caracter nou. d. prin alegerea partenerului în vederea căsătoriilor. acolo nu este vorba de o intervenţie care să redea integritatea genetică. după mine ar trebui să ne întrebăm dacă această alegere-selecţie a calităţilor fizice sau intelective nu ofensează principiul egalităţii şi nu împinge la dominarea arbitrară a propriului corp. nu numai pentru că alterează rezultatele întrecerilor sportive. dotarea omului cu calităţi care prin ele însele sau în nivelul lor de intensitate sunt străine speciei umane. mai curând este vorba de intervenţii de eugenetică. Cel de al doilea caz prezintă pentru autor unele dificultăţi etice datorită faptului că subiectul nu poate fi interpelat pentru consens. Ar fi vorba de inginerie genetică de tip somatic. iar îmbunătăţirea sau amplificarea se referă. Nu poate fi folosită ca exemplu nici administrarea de hormoni masculini unei atlete adolescente ca "doping" pentru a masculiniza musculatura. Pentru a găsi o linie de demarcaţie între ingineria genetică alterativă şi cea pentru ameliorareamplificare în sensul "recombinării genetice ca terapie potenţatoare sau eugenetică" (20). psihologică şi socială. la potenţarea unui caracter deja existent. Faptul că omul trebuie să se bucure de o anumită putere asupra propriei vieţi şi că acel concept de sănătate nu trebuie să se limiteze doar la absenţa bolii ci să urmărească "bunăstarea deplină" fizică. întotdeauna. Diferitele gradaţii depind de diferitele finalităţi: a. peste media statistică . Totuşi. In mod just autorul face să coincidă primul caz cu o formă de terapie. dar şi pentru că influenţează dezvoltarea psihicosexuală a femeii atlete.Putem reţine că. orice altă intervenţie nu poate fi decât alterativă sau pentru îmbunătăţire-amplificare. procurarea pentru descendenţi o superioritate faţă de normă în exploatarea anumitor calităţi (înălţime. Autorul însuşi pune în dubiu clasificarea calităţi/defecte care deseori se conformează modelor culturale sau exaltărilor artificiale. admisă dar nu 52 . în timp ce supradotarea indusă ar putea condiţiona viitorul subiectului însuşi. pentru că în aceste cazuri este vorba de a pune condiţii pentru o îmbunătăţire şi nu de a determina direct un grad al calităţii fizice printr-o intervenţie pe întreg componentul biologic. Conceptual. atunci când există o posibilitate. conform căruia oamenii. au urmărit această îmbunătăţire-alegere a calităţilor fizice. ci de administrarea medicamentoasă.). c. forţă. deci autorul consideră în acest sens numai ipoteza unei experimentări care să fie posibilă la adultul care a consimţit. b. nu este tocmai potrivit. în schimb. Acest gen de intervenţie ipotetică ni se pare mai grea decât ceea ce se întâmplă în domeniul medicinei cosmetologice. pentru că aici nu este vorba de inginerie genetică. Raţionamentul. Sunt citate ca exemplu îmbunătăţirea genei răspunzătoare de creşterea staturii sau prelungirea duratei de viaţă. care să nu fie terapeutică ci de tip amplificator a unelor calităţi fizice peste media normală. oricum interzisă. Nu se poate imagina o intervenţie de inginerie genetică care să influenţeze subiectul dar nu şi descendenţii amplificând anumite calităţi peste medie.

dar el nu exclude această eventualitate în cazul în care ar fi vorba de calităţi care nu contrastează cu fiinţa umană (văzul vulturului). IX. oferirea unui copil unei familii sterile. mai mult. Conferirea unor calităţi. se referea în 1985 la posibile aplicări ale clonării omului imaginate de prietenul său Leon Kass. o persoană dragă care a murit. fără a se interveni asupra liniei germinale şi fără să se treacă printr-o procreare "in vitro". producerea unor perechi de embrioni de la fiecare persoană pentru a le ţine congelate până când ar deveni necesare rezerve de organe pentru transplanturi la geamănul egal din punct de vedere genetic. VII. "copierea unor indivizi de mare geniu sau de o mare frumuseţe pentru îmbunătăţirea speciei sau pentru a face viaţa mai plăcută. VI. rămân obiecţiile pe planul de principiu al egalităţii dintre oameni şi se potriveşte foarte bine în acest sens apelul făcut de Ioan Paul al II-lea. copierea unor indivizi sănătoşi pentru evitarea riscului unor boli ereditare. furnizarea unei mari cantităţi de subiecţi identici din punct de vedere genetic pentru a realiza studii ştiinţifice privind importanţa relativă de natură congenitală şi ambientală pentru diversele aspecte ale prestaţiilor umane. de a îndrepta intervenţia genetică " evitându-se manipulările care tind să modifice patrimoniul genetic şi să creeze grupuri de oameni diferiţi riscând să provoace în societate noi marginalizări. unul din soţi sau propria persoană. nu înţeleg cum s-ar putea ajunge la această îmbunătăţire a calităţilor copiilor (cu excepţia cazului unei terapii în plus) la nivel genetic. oferirea unui copil cu un genotip la alegere: o celebritate pe care o admiră. Cred că ar fi necesar să ne punem şi mai multe întrebări decât în cazul precedent asupra raportului posibil de instrumentalizare a persoanei umane începând cu genomul său. străine speciei umane.toate acestea nu elimină problema limitei în cadrul căreia trebuie să se înscrie acest obiectiv. faptul că trebuie să existe această bunăstare deplină. îndoiala noastră este şi mai mare. Noi credem că. II. IV.unui individ uman prin ingineria genetică este o ipoteză substanţial alterativă şi este respinsă de însuşi Cuyas atunci când comportă asumarea unor calităţi animale prin hibridisme. în afara scopului terapeutic şi peste normă. pentru a-i bate pe ruşi şi chinezi pentru că nu admit lacune în domeniul clonării" (22) 53 . determinarea sexului la copiii care se vor naşte: sexul unui clon este la fel cu cel al persoanei de la care provine nucleul celular transplantat.recunoscută. profesor la Universitatea din Chicago: I." (21) Clonarea umană: aspecte etice Hans Jonas. lăsând la o parte cele afirmate mai sus cu privire la mijloacele şi metodele folosite pentru atingerea acestui obiectiv. VIII. inerent în acea loterie a combinării sexuale. producerea unor echipe de subiecţi identici pentru a îndeplini sarcini speciale pe timp de pace sau în război (nu se exclude spionajul). unul din părinţii bioeticii. III. In ce priveşte îmbunătăţirea descendenţilor pe care Cuyas o consideră încă permisă în anumite condiţii în sensul şi în direcţia potenţării calităţilor fizice şi intelectuale. V.

nu poate fi în nici un caz justificată sau tolerată de societate". atât sub aspect biologic cât şi sub aspect personalistic. Clonarea riscă să devină tragica parodie a atotputerniciei lui Dumnezeu..creării de fiinţe umane identice prin clonare sau prin alte metode." Parlamentul. de ştirea că după experimentele de la Edimburg multe persoane. care caută în ştiinţă. precum şi a creării de gemeni identici " (24) Rezoluţia Parlamentului European din 1989 a considerat "că o interzicere la nivel juridic ar fi singura reacţie posibilă la crearea de fiinţe umane prin cloni. (28) In acest document se afirmă că clonarea "constituie o manipulare radicală a relaţionalităţii constitutive şi de complementaritate care se află la originea procreaţiei umane. nu găseşte limite acţiunii sale. Jonas conchidea: " această listă este mai puţin distractivă decât pare. căruia Dumnezeu i-a încredinţat. cu speranţa deşartă al unui "dincolo de om " aduce cu sine un rezultat clar: "moartea omului". (27) Această condamnare este reafirmată în Documentul Reflecţii asupra clonării al Academiei Pontificale pentru Viaţă. fie că este realizată cu orice alt scop." Concluzie confirmată ulterior. dacă mai era nevoie.s-a considerat "că trebuie să fie definite metode adecvate pentru programarea şi reglementarea evoluţiilor în domeniul geneticii".. este contrară principiilor de paritate între fiinţele umane pentru că permite selecţia eugenetică şi rasistă a speciei umane. ca şi toate experimentele care au drept scop clonarea fiinţelor umane. în special femei. a diagnosticării pre-implanturilor. 1046 a Consiliului Europei din 1986. principiile şi exigenţele proprii către statele membre " cu ferma convingere că clonarea fiinţelor umane." (26) Biserica Catolică condamna clonarea umană încă din 1987 în Istruzione "Donum Vitae": ". în tehnică şi în "calitatea vieţii" surogate pentru sensul vieţii şi al salvării existenţei. creaţia. ele sunt dictate numai de imposibilitatea practică: el trebuie să ştie să-şi fixeze singur aceste limite.. în urma recentului experiment de la Edinburg. (23) Documente europene ale ultimului deceniu au luat poziţie anticipat împotriva clonării. fie că este realizată cu titlu experimental în contestul tratamentului fertilităţii. departe de a exalta libertatea omului. Recomandarea n. generează noi forme de sclavie. ar fi cerut să fie clonate.. sunt contrare demnităţii de fiinţă umană proprie embrionului. Nici-o dorinţă nu este atât de perversă ca cea de autocopiere." 54 .deoarece contrastează cu demnitatea procreaţiei umane şi cu unirea conjugală".Jonas adăuga la această listă pregătirea atleţilor pentru Olimpiade şi alte competiţii internaţionale şi în fine curiozitatea umană de a vedea cum s-ar termina un astfel de procedeu. partenogeneză. în 16 puncte. Proclamarea "morţii lui Dumnezeu".şi tentativele sau ipotezele menite să obţină o fiinţă umană fără nici o conexiune cu sexualitatea prin "diviziune de gemeni". clonare. iar UE trebuie să-şi asume rolul de remorcă şi să facă în aşa fel ca opinia publică să ia cunoştinţă pe deplin de aceste probleme. noi discriminări." (25) Parlamentul formulează.. Nu se poate într-adevăr uita că negarea creaturalităţii umane. oferindu-i libertate şi inteligenţă. ofensează demnitatea fiinţei umane şi implică un experiment pe om.. a transplantului de ţesuturi.. Omul.. a afirmat în mod clar lipsa de legitimitate etică şi juridică a clonării umane: " clonarea fiinţelor umane nu poate fi în nici un caz justificată sau tolerată de societate deoarece ea reprezintă o gravă încălcare a drepturilor umane fundamentale. cu scopul selecţiei rasei sau cu alte scopuri. Proiectul "clonării umane" reprezintă teribila derivă spre care este împinsă o ştiinţă fără valori şi este semnul profundului disconfort al civilizaţiei noastre. noi şi profunde suferinţe. oricum "toate informaţiile necesare trebuie să fie la dispoziţia opiniei publice. în a discerne între bine şi rău.. cerea interzicerea".

ori deschide uşa avortului şi pe acest raţionament ei îşi bazează obligaţia morală de a refuza un astfel de examen. în această perioadă este posibil gemelajul în virtutea totipotenţialităţii celulelor.(30) Motivarea adoptată pentru acest tip de diagnosticare este selecţia embrionilor afectaţi de maladii genetice sau examinarea sexului cromozomic. iar cealaltă crioconservată şi eventual implantată. pentru că ea nu implică doar examenul genetic.Documentul.sau de "fisiunea gemelară" (gemeni) Aceasta constă în diviziunea embrionului cu 4 sau 8 celule în două: o parte este examinată. Din compoziţia terenului de cultură se scot date care permit analizarea proceselor metabolice ale embrionului fără să-i fie alterată integritatea fizică. a făcut posibilă în zilele noastre o diagnosticare a embrionului fecundat in vitro înainte de a-l transfera în uter (diagnostic înaintea implantului). (29) Este suficientă prelevarea unei celule din embrion cu 8 sau 16 celule pentru a face un examen cromozomic sau genetic prin sonde genetice speciale.şi din câte rezulte se pare că fără nici un efect negativ . Cazul cel mai frecvent este cel al al "trisomiei 21". după depistarea malformaţiei rămâne deschisă aproape în majoritatea cazurilor doar această alternativă: sau acceptarea copilului ce urmează să se nască cu respectiva malformaţie. la nivelul actual al cunoştinţelor şi ale resurselor medicinei. ca şi a embrionului precoce conceput natural. responsabil de mongolism. De aceea nu sunt puţini cei care afirmă. sau recurgerea la întreruperea sarcinii. dar şi relevă importanţa etico-juridică a interzicerii clonării umane: " In planul drepturilor omului. se poate conexa prea rar în prezent cu faza terapeutică a malformaţiilor şi anomaliilor cu caracter cromozomic sau genetic. în timp ce partea folosită pentru diagnosticare este apoi eliminată. sau pentru alegerea sexului preferat." Diagnosticarea prenatală Abordăm acest subiect împreună cu genetica pentru că multe dintre procedurile de diagnosticare în perioada prenatală urmăresc să cerceteze patrimoniul genetic al emrbionului/fetus.dacă nu în mod necesar. Acestea din urmă folosesc cultura blastocistelor într-un teren artificial. 55 .şi anume avortul fetuşilor cu malformaţii. nu numai că subliniază inviolabilitatea demnităţii persoanei în orizontul creaţionistic. chiar implantul unei jumătăţi de embrion poate dezvolta întregul individ. Diagnosticarea genetică pre-implant poate fi efectuată utilizând metode invazive şi metode neinvazive. Practica recentă a FIVET şi în general a procreaţiei asistată medical. după cum vom vedea. în realitate foarte des . de aceea. Examenul genetic prenatal este făcut într-o perioadă determinată de dezvoltarea emrbionuluifetal. acesta din urmă poate fi motivat de depistarea eventualelor boli genetice legate de sexul cromozomic. dar şi ceea ce este legat de el . După cum se ştie. Faza de diagnosticare. pentru a vedea dacă cel ce se va naşte este afectat de malformaţii sau anomalii care ar putea să-i influenţeze viaţa. prelevat prin spălarea uterului (washing out) şi reimplantat apoi după examenul genetic. că examenul genetic ori este inutil. Pe de altă parte dorim să dedicăm problemei o reflectare specifică. Metodele invasive folosesc în schimb prelevarea unei porţiuni de ţesut din embrionul precoce . eventuala clonare umană ar reprezenta violarea a două principii fundamentale pe care se bazează toate drepturile omului: principiul parităţii între fiinţele umane şi principiul nediscriminării. dar spectrul bolilor ce-ar putea fi diagnosticate este mult mai vast.

Dar această înfrumuseţare are conţinutul unui artificiu juridic pentru a face ca avortul selectiv. când scopul urmărit este de a se cunoaşte eventualele anomalii. să fie admis şi mai puţin odios din punct de vedere cultural.selectarea embrionilor nu schimbă faptul în discuţie sau gravitatea. Ecografia. ca intenţie şi program. în mare parte pot fi abordate prin terapii adecvate. totul sub profil etic. care prezintă numeroase dificultăţi . deşi nu este unică. greu tratabilă din punct de vedere terapeutic. pentru a oferi o informaţie completă. cealaltă justificare este de a răspunde dorinţei cuplurilor privind preferinţa de sex. Problema etică însă priveşte familiile. Pentru a clarifica mai bine aceste probleme etice complexe şi acute voi proceda la o scurtă tratare a următoarelor aspecte: istoria diagnosticării genetice şi indicaţiile după examenul genetic. este aceea a avortului selectiv: se ştie că un răspuns pozitiv privind existenţa unei boli de origine genetică este/sau a unei malformaţii grave. Inainte de a examina detaliat fiecare aspect. rezultatele şi succesele post-analize.după cum vom vedea . metodicile şi procedeele. permite depistarea unor malformaţii somatice care. sub denumirea juridică de avort "terapeutic". Dincolo de aceste pseudo justificări declarate se află intenţia experimentală urmărită cu tenacitate în această fază a pre-implantului.Justificările etice adoptate de cei care practică diagnosticare pre-implant sunt în principal două: se doreşte "prevenirea" naşterii unui subiect bolnav şi prevenirea avortului la un stadiu post-implant. pentru că ar fi făcută într-un stadiu precoce. problema etică fundamentală. răspândirea avortului selectiv. Lăsând de o parte părerea despre FIVET. Avortul selectiv al fetuşilor este prevăzut în mod explicit de anumite legi. spcialistul care diagnostichează şi se află prins într-o procedură anumită ca şi organizaţia serviciilor. în orice caz. printre care şi cea italiană. foarte frecvent dar nu în mod necesar. Ecografia este folosită. ci sunt sesizabile "somatic". sub denumirea de terapie. di tip eugentic. doresc să subliniez. deoarece existenţa unei malformaţii sau a unei boli a fetusului ar induce mamei o stare "patologică" de ordin psihic. decât în cazul celor care urmează doctrina gradualistă şi consideră că embrionul precoce nu este încă un individ cu valoare de persoană umană. şi în asociere cu diagnosticarea genetică în faza de studiu al fetusului şi al prelevării de celule sau de ţesuturi ale fetusului. Intreruperea unei vieţi. de exemplu. dată fiind legislaţia actuală privind avortul voluntar. Poate să existe şi situaţia în care este realizată o organizaţie socială a serviciilor de "prevenire" care. că examinările pentru diagnosticele prenatale sunt făcute şi prin alte metodici legate de depistarea unor patologii care nu indică neapărat o cauză genetică. sau în fază endouterină. într-un stadiu precoce sau avansat. 56 . la naştere. (31) Si în diagnosticarea post-implant asupra fetusului. poate provoca. nu schimbă substanţial nimic din efectul real şi opinia etică. favorizează această selecţie. în situaţiile în care rezultă necesară o intervenţie anticipată iar respectiva intervenţie este posibilă. pentru a evita povara economico-socială pe care astfel de subiecţi ar putea să o reprezinte (screening). Dar esenţa acestui fapt rămâne ceea ce este în realitate: fetuşii malformaţi sunt refuzaţi şi într-adevăr selecţionaţi într-o majoritate covârşitoare din cauza malformaţiei.

cu trisomie 21 sau sindromul lui Down (mongolism) c. este indicat să nu se facă mai mult de două sau trei în timpul gestaţiei. desfăşurat în 1979 privind diagnoza prenatală. d. Malformaţia comportă în general o anencefalie sau coloana bifidă. după ce au fost perfecţionate tehnicile de cultură a celulelor fetusului suspendate în lichid amniotic pentru studierea cromozomilor (Klinger. ca de ex.Bazată pe folosirea ultrasunetelor. sau din mamă purtătoare eterozigotă a genei respective. ar fi în orice caz semn de o insuficientă responsabilitate etică şi deontologică. prezenţa unui copil deja bolnav de hemoglobinopatie gravă. Aceste indicaţii. Jacobson. expunerea prelungită la radiaţii ionizante sau la mutageni chimici. La terminarea Congresului Internaţional de la Val David în Quebec. prezenţa unui copil cu un defect mare de închidere a tubului neural. deja născut în respectiva familie. care precede intervenţia şi stabileşte dacă este fondată sau necesară. prezenţa unui copil atins de o boală asociată cu cromozomul X. Existenţa sau lipsa de existenţă a unor indicaţii suficiente este dovedită de consultanţa genetică. Thiede şi colaboratorii. a fost elaborat aproape un cod deontologic care să garanteze libertatea femeii de a accede sau nu la diagnoza prenatală şi să definească indicaţiile amintite. Nel 1971 & Scrimgeour în 1973) In aceeaşi ani se perfecţionau alte tehnici de studiu somatic al fetusului prin ultrasonografie (Donald în 1969. Joupilla în 1971. Istoric şi indicaţii medicale Diagnosticarea genetică prenatale (DGP) a început să fie practicată către anii 1968-69. rujeolă sau 57 . numai la cererea pacientei. Hansman în 1979) şi prin fetoscopie (Rauskolb în 1979 şi Scrimgeour în 1979). g. 1966. 1967) şi pentru cercetări biochimice (Nadler. deja născut. 1966. trebuie să fie specificate pe scurt: a. Steele şi Breg. suspectarea sau certitudinea unei infecţii la mamă ca toxoplasmoză.. sau care provine din părinţi purtători de eterozigoţi ai genei bolii. pot exista şi alte situaţii care ar putea să fie luate în consideraţie. f. ecografia în sine nu prezintă riscuri dovedite. cu o tulburare metabolică. e. în special drepanocitoză şi alpha sau beta-talasemie. Acestea sunt indiciile oficializate şi recunoscute. In 1971 este pusă la punct tehnice pentru amniocenteză (Garbie şi colab. susţinute de raţiuni obiective. prezenţa unui copil. prezenţa la unii părinţi a unei aberaţii cromozomice structurale corespunzătoare. prezenţa unui copil. sau în cazul în care unul din părinţi este purtător (eterozigot) al genei responsabile de acea tulburare. în mod normal. adică în absenţa unor motive speciale. deşi din prudenţă şi din raţiuni de etică economică. 1965.. A trece la examinarea prin amniocenteză (sau fetoscopie sau placentocenteză indiferente care) fără o consultanţă genetică anterioară. b.1968) legate de studiul bolilor metabolice. vârsta mamei pste 36 de ani.

Consultarea genetică are prin urmare scopul de a confirma existenţa uneia din indicaţii şi. Dintr-un punct de vedere etic global privind practica DGP trebuie relevat faptul că în unele experienţe (ca cea a prof. care foloseşte ultrasunetele şi. cum ar fi fibroza cistică (mucoviscidoza) sau beta-talasemia. problemelor şi limitelor examenelor cerute. 58 . prezenţa unei isoimunizare Rh. în nici un caz. de asemenea. citogenetică. corp fetal) pentru a explora. putem încadra toate tehnicile şi metodicile de diagnoză prenatală în tehnici neinvazive. graţie unor aparaturi sofisticate care permit obţinerea unei imagini optime. eventualitatea unui avort ca ipoteză posibilă după examinare. Tehnici non invazive In acest grup se înscrie din plin ecografia. ceea ce implică că pentru a aplica respectiva metodică trebuie să se pătrundă fizic în compartimentul corporal respectiv (cavitate uterină. aest lucru se datorează faptului că deseori cererile sunt suscitate de informaţii superficiale sau neadecvate privind necesitatea examinării. Existenţa acestor indicaţii trebuie să fie confirmată în timpul consultaţiei. care.sau convingerilor etice ale femeii de a nu dori să ia în considerare. clinică-infectivologică. la 20 de ani de la prima sa folosire a atins în prezent nivele importante şi uimitoare de diagnosticare. Strâns legat de conceptul de inazivitate este cel de risc care. de a furniza toate informaţiile asupra riscurilor. biochimică-metabolică. 2) invazivitatea procedurii de diagnosticare.boală citomegalică. astfel ca femeia sau cuplul solicitant să cunoască toţi factorii referitori la respectiva cerere. cuantificabil şi de asemenea unul din cei mai relevanţi din punct de evedere etic. devine din punct de vedere etic necesară. permiţându-i astfel să poarte sarcina fără nici o grijă. pot fi definite în funţie de două criterii fundamentale: 1) genul de informaţie de diagnosticare care se doreşte: morfo-funcţională. extrage şi eşantiona material biologic pentru a-l supune apoi analizei. Serra de la Facultatea de Medicină a Universităţii Catolice Preasfânta Inimă din anii 1977-1980 (32) ) rezultă că circa 30% din persoanele care au solicitat examinarea au renunţat la ea după consultanţă. chiar dacă în măsură variabilă (din raţiuni obiective şi subiective) este mereu prezent. minim invazive şi în mod sigur invazive. de aceea. previdibil. înainte de a se accede la diagnosticarea genetică în sine. Metodele şi procedeele tehnice Tehnicile actualmente folosite pentru diagnosticarea prenatală în general. sau riscul existenţei unei maladii cu transmitere genică. anexe. Urmărind parametrul invazivităţii şi deci de risc.

totuşi. mărindu-se tot mai mult numărul femeilor care fac testul. nu este propriu-zis o metodă de diagnosticare ci un test predictiv şi deci cu propabilitate de patologie cromozomică fetală."(34) Practic acceptarea etică a triplu-testului ar putea surveni numai dacă ar fi folosit pentru a limita. Folosirea unui astfel de examen ridică deci o serie de probleme din punct de vedere etic foarte relevante. acest triplu-test nu comportă practic nici un risc nici pentru mamă. provoacă femeii gravide nelinişte şi supărare!) devine un risc şi orice risc devine motiv pentru a cere oricum diagnosticarea prenatală invazivă sau întreruperea sarcinii. la sfârşit numărul amniocentezelor. Prin scopul ei preponderent terapeutic. chiar dacă se recomandă folosirea ei numai în cazuri absolut necesare. îndeosebi a sindromului lui Down. în timpul primei faze de gestaţie. care apoi nu corespund unei patologii sau " nu relevă alte anomalii cromozomice grave care totuşi se pot întâmpla mai frecvent la o vârstă maternă avansată. în ultimă instanţă să întrerupă sarcina. In acest sens trebuie spus că acest triplu-test semnalează în multe cazuri prezenţa factorilor de risc. Această intuiţie care a aparţinut lui Shettles (37) în 1971 a fost reluată recent şi a avut un impuls important pentru că se obţine DNA fetal. în general de trei ori în timpul unei sarcini.). este în creştere. Această alarmă ajunge în punctul în care orice îndoială (valori care sunt prea aproape de valoarea de prag. metodici bazate pe analize prenatale de celule de derivaţie trofoblastică. In primul rând extensia diagnosticării prenatale: până acum putea accede la amniocebteză femeia care prezenta indicaţii precise (vârstă. Tehnici minimal invazive Este vorba de metodici limitate între graniţele strâmte ale cercetării aplicative care au nevoie de confirmare clinică (35). aşa după cum s-a anticipat. deci. o simplă valoare statistică. în general. însă. recurgerea la amniocenteză. O altă consecinţă este reprezentată de extinderea alarmei eugenistice: practic orice femeie gravidă se alertează încet. analizabil. In urma modalităţilor de execuţie. iar în prezent al triplu-test poate accede orice gravidă pentru a afla dacă există un risc de a naşte un fetus Down şi eventual a recurge la amniocenteză. Aceste celule. pentru că nu este exclus ca într-un procentaj mai limitat dar totdeauna posibil să poată exista un risc generic de trisomie 21. datorat tehnicii sau alegerii făcute de femeie în cazul unui sfârşit nefericit. printr-un serios counseling. ecografia este legată mai puţin de avort deşi astăzi există o tentativă de identificare a unor "markers" ecografici precoce ce se pot folosi ca screening orientaţi în a face ulterioare investigaţii invazive şi. cu un relativ risc de avort. (36) Perioada de execuţie este între a 6-a şi a 13-a săptămână de gestaţie. în locurile în care se execută testul. Teoretic aceasta ar trebui să conducă la o diminuare a examenelor invazive dar. familie. nici pentru fetus. se descuamează spontan în canalul cervical şi pot fi prelevate eşantioane prin 4 feluri de tehnici.Această tehnică nu provoacă traume nici nu pare dăunătoare. încet chiar dacă nu sunt indicaţii de vârstă sau familie. Acest lucru este agravat de lipsa.. apoi prin tehnici moleculare ca PCR (38) (Polymerase chain reaction) sau FISH (39) 59 .. deşi negative. a unui counseling serios care să explice cuplului relativitatea şi adevărata valoare a datelor furnizate de respectivul examen şi prezenţa unui procentaj de falsuri pozitive şi de falsuri negative. (33) Inserăm printre tehnicile non invazive şi numitul triplu-test care. etc. tipul de informaţie pe care o dă este parţială şi are.

dată fiind relativ recenta introducere a tehnicii. prelevări de sânge fetal pentru diagnosticare şi terapeutic.5% (45) .o mai bună "acceptabilitate" a unei eventuale opţiuni de întrerurpere a asarcinii. Procentajele mai bune depăşesc 2% în primele 5 săptămâni. In urma îmbunătăţirii calitative a imaginilor ecografice. aşadar pentru a face orice investigaţie de diagnosticare este mereu necesară o indicaţie precisă şi acceptabilă etic. Tehnici invazive Fetoscopia. diuretici etc. Alţii calculează un risc mediu de 4-6 % (41). Riscul de avort. posibilitatea de a efectua biopsii fetale.) comportă un înalt grad de risc de a se întrerupe sarcina şi o creştere a incidenţei naşterilor premature precum şi posibila isoimunizare a mamei cu Rh negativ. Creşterea naşterilor şremature depăşesc 8%. totuşi s-a abandonat progresiv fetoscopia pentru toate indicaţiile sale.fetus este depistat cu o patologie care s-ar fi putut identifica numai într-o perioadă succesivă prin ecografie. care a fost folosită şi pentru a practica terapia intrauterină (digitalici. după avort. ecografia) semnalează ceva suspect care nu poate fi confirmat altfel.a 11-a săptămână de sarcină. prin embrioscopie. 60 . după cum scrie Dumez într-un articol. cu toată aparenţa lipsei vreunui risc. pentru a controla apoi. deci. La începuturile anilor '90 se comunicau 6-10% avortări (44) . în principal pentru prelevarea de sânge fetal (42). care se face de acum prin cordocenteză. (47) Prelevarea firicelelor coriale (CVS) permite un examen genetic mai precoce (în general în cea de a 8-a . în respectul mai autentic al scopului pe care ar trebui să şi-l propună diagnosticarea prenatală.(Fluorescent in situ hybridization). Embrioscopia este o tehnică de diagnosticare de nivel doi: se efectuează numai după ce investigaţiile precedente (de ex. intervenţii de aspiraţie şi electrocoagulare (43) . precocitatea cu care se poate face. modalitatea cu care sunt conduse studiile experimentale şi metodologia de confruntare a rezultatelor cu cele obţinute prin procedee invazive. o diagnosticare precisă deja în primul trimestru permite pacientelor. Plantocenteza comportă un alt risc de a întrerupe sarcina (de la 7 la 10%) şi de aceea actualmente nu se foloseşte putând fi înlocuită cu amniocenteza. apoi. ca villocenteza sau amniocenteza şi necesitatea de a se recurge la un counseling genetic. mai nou chiar şi în a 6-a săptămână) pentru a favoriza . Permite. Securitatea şi seriozitatea acestor proceduri par să fie foarte elevate (40) dar trebuie să mai fie verificate în sarcini evolutive. de prelevarea firelor coriale sau cordocenteză. Dacă se consultă literatura pe această temă se poate vedea cum cea mai mare parte din autori finalizează examenul la o succesivă întrerupere de sarcină atunci când embrionul. pentru că au fost experimentate prin studii care utilizau femei care deciseseră să întrerupă sarcina. Incidenţa avorturilor variază în funcţie de specializarea Centrelor care o practică. Evaluarea etică a acestei tehnici este legată nu numai de riscul intrinsec al tehnici dar şi de folosirea ei. actualmente autorii indică valori de circa 2-2. nu este încă foarte precis evaluată. In principal aceste tehnici implică importante reflecţii etice care privesc validitatea ştiinţifică. Deci. exactitatea diagnosticării făcută pe celule.se spune . cu ajutorul localizării ecografice a cordonului ombilical. " de a putea face întreruperi de sarcină repetate" (46) Acceptibilitatea acestei metodici ar putea găsi o justificare numai în uzul ei terapeutic şi.

Riscul avortării indus de această tehnică este de 0. care la începutul aplicării acestei tehnici era apreciată la 4-5%. în caz de naştere înainte de termen. şi avortarea care ar fi legată în mod specific de tehnică (procent obţinut prin scă derea celei naturale) Dar. este reţinut ca accetabil. Acest procentaj mai scăzut al avorturilor provocate de CVS rezultă din faptul că se face o distincţie între avortul total. legată de respectiva perioadă a sarcinii. In ce priveşte perioada de execuţie.1. riscul pierderii fetale este mai mare (53) . In plus. este vorba despre o 61 . cu toată că este folosită din ce în ce mai mult. In mod clar aceste rezultate oscilează dacă experienţa celui care face prelevarea nu este adecvată. până la 8-10%. teoretic naturală. această tehnică rămâne foarte problematică din punct de vedere etic. prin urmare.Prin amniocenteza foarte precoce. A doua etapă a examenului consistă în explorarea citogenetică a celulelor prezente în lichiul amniotic. pentru prelevarea de sânge fetal. precoce (între a 15-a şi a 18-a săptămână) şi târzie (după a 25-a săptămână) (51) . eventual. comportă un indice de risc semnificativ şi ridică o problemă etică privind permisivitatea lor. Amniocenteza tradiţională este cea precoce şi consistă în prelevarea a 15-20 ml de lichid amniotic în care sunt prezente celule fetale dezagregate. de preferinţă la nivelul venei (54). în schimb. Chiar cu un procent mai mic. dar şi fetoscopia şi placentocenteza (deşi în prezent nu mai sunt folosite). lucru despre care nimeni n-ar putea spune cu certitudine că s-ar fi întâmplat cu adevărat.2 % (49) . în special prelevarea firicelelor coriale.Biopsia firicelelor coriale comportă un risc şi mai mare de întrerupere a sarcinii. care aparţin fetusului. amniocenteza poate fi foarte precoce (între a 11-a şi a 14a săptămână de gestaţie). (48) Actualmente sunt indicate procentaje care coboară până la 3.5 . Amniocenteza târzie se aplică mai mult în caz de imunizare materno-fetală sau pentru a aprecia starea de maturitate pulmonară a fetusului.5% (52) şi. pentru avantajul că permite . oricum. Amniocenteza este o metodică folosită de mult timp şi la ea ne referim atunci când vorbim în mod expres despre diagnosticare genetică.a 66-a zi de sarcină) (50) . perfecţionarea tehnicilor se realizează prin folosirea lor asupra omului şi acest procedeu experimental este incorect din punct de evedere etic. este evident caracterul înşelător al acestui calcul care conduce la o etică rezultată din media statistică prin care se doreşte justificarea avorturilor care în realitate au loc după folosirea acelei tehnici. Intr-adevăr. până când experienţa dobândită la animale nu permite un indice de risc accetabil. Deja din prezentarea acestor tehnici rezultă că unele din ele.efectuarea unui examen într-o fază foarte precoce a fetusului. Cordocenteza (sau funiculocenteza) este pătrunderea ecodirijată în cordonul ombilical. Deci. după 15 zile.aşa cum am arătat . care ia în consideraţie indicele de avortare. Uneori este necesară repetarea intervenţiei de prelevare a lichidului şi acest lucru se face. în ultimii ani a fost semnalată posibilitatea de a induce anomalii de malformaţie fetusului în urma procedurilor CVS efectuate în perioade prea precoce de sarcină (în jurul a celei de a 55-a.

9 % (55) . monitorizarea stării fetale în curs de infectare. Este superfluu să amintim că în cazul examenelor genetice ne aflăm în domeniul unor boli în general incurabile pînă în acest moment. Dar trebuie să cunoaştem şi ceea ce se întâmplă. diagnosticarea să fie urmată de terapie. tahicardie tranzitorie şi hemoragie a cordonului ombilical. se poate interveni chirurgic la nounăscuţi şi în acest caz o legătură cu avortul este mai rară. este cea care pune cele mai multe probleme etice. Evaluarea riscului legat de cordocenteză depinde în mod semnificativ de motivul pentru care este cerut acest examen (56) şi folosirea ei totuşi ar trebui să fie limitată la culegerea de date realmente necesare pentru modificarea. Se aşteaptă ca progresul ştiinţific să ofere posibilitatea. indicate de alte procedee. Prelevarea se face în general în jurul a18 săptămâni de perioadă de gestaţie. Toate acestea sunt importante pentru a formula o opinie etică. Rezultatele şi succesele după examenul genetic Este important să arătăm ce anume evidenţiază examenele genetice realizate în urma unei indicaţii depistate în timpul consultaţiei: este vorba de a şti care este procentajul de răspunsuri liniştitoare (negative) faţă de cele nefericite (pozitive). ci este deschisă şi calea terapeutică: acest lucru este de mare importanţă din punct de vedere al opiniei etice privind practicarea examenului genetic de către cea care în conştiinţa sa. deşi rare. (57) Totuşi unele malformaţii datorate unor defecte genetice şi anume coloana bifidă şi hidrocefalia. Permite dobândirea unor informaţii diagnostice importante pentru binele fetal. ca ecografia. malformaţii (pentru efectuarea rapidă a cariotipului fetal). renale. de Toxoplasmă şi de Parvovirus B 19. ca în cazuri din ce în ce mai numeroase. când este posibil. prezenţa unor hernii etc. pot beneficia de un tratament terapeutic chirurgical în primele zile de viaţă cu bune rezultate nu numai de supravieţuire. iar motivul l-am expus deja: până acum bolile gnetice prezentau slabe posibilităţi de vindecare (ne-am referit la malformaţia datorată coloanei bifide) şi totuşi inducţia avortului selectiv în cazul unei diagnosticări nefericite este atât de frecventă încât ne face să ne gândim ca la o consecinţă a ei. dar şi din punct de vedere al calităţii vieţii.tehnică invazivă. în cadrul diferitelor genuri de diagnostic prenatal. patologii hemocoagulatorii (trombocitopenie haloimună şi autoimnună dacă există o extirpare a splinei materne). Indicaţiile pentru cordocenteză sunt: isoimunizarea Rh. în cazurile în care răspunsul examenului este pozitiv şi indică prezenţa unei malformaţii sau a unei boli grave.5 şi 1. Complicaţii ale metodicii. Aceasta înseamnă că în acest ultim caz căile teoretic deschise după diagnosticare nu se referă numai la ipoteza unui avort. cum ar fi de exemplu malformaţii cardiace. a conduitei de terapie obstetrică. nu acceptă după aceea ipoteza unui avort. întârziere a creşterii intrauterine. anemii şi discrazii (severă alterare a sângelui) la fetus. Indicaţii etice privind diagnosticarea genetică prenatală Diagnosticarea prenatală de tip genetic. există: bradicardie (diminuarea ritmurilor contracţiilor cardiace) ale fetusului. sau din contră. Pierderea fetală oscilează între 0. din punct de vedere statistic. la acceptarea pur şi simplu a naşterii unui copil malformat (sau un subiect cu o boală genetică). In schimb în cazul unor malformaţii simple somatice. ca cea citomegalică. 62 . şi în anumite cazuri poate constitui un mijloc pentru a face terapii intravasculare la fetus. determinarea stării metabolice a fetusului. care în general sunt asociate între ele.

Autorul acestei teorii. nu este opţiunea familiei. In 1983 cazul lui Jane Joe din Statele Unite. de aceea este mai economic şi mai puţin riscant ca sarcina să fie dusă până la capăt. şi-a exprimat clar opinia asupra motivelor esenţiale existente: "Dreptul la supravieţuire biologică este complet dependent de capacitatea individului în cauză de a duce o viaţă normală. în lumina recunoaşterii demnităţii fetusului considerat în realitatea sa de subiect uman. cu ajutorul celorlalţi. în cazurile în care nu există posibilitatea unei vieţi omeneşti adevărate. a făcut cunoscută şi actuală această teorie. întrucât ar fi o povară pentru familie şi societate şi afirmă că nu este utilă efectuarea diagnosticării genetice prenatale. chiar când se prezintă ca purtător al unei malformaţii sau al unei boli.dar când astfel de îngrijire dăunează în mod serios bunăstarea altora acest drept trebuie să cedeze locul unor cerinţe mai puternice " (59) . aceasta este o problemă acută şi este simţită de acei specialişti care indiferent dacă sunt credincioşi sau nu. Aiken. poate fi practicată eutanasia nou-născutului. avortul este.. Poziţia Bisericilor Protestante. în cazul unei malformaţii grave. Trebuie recunoscut dreptul părinţilor de a accepta greutatea de a se îngriji de un copil care nu are capacitatea de a se bucura de o viaţă omenească. exprimată de Consiliul Ecumenic al Bisericilor din 1981. se apropie mult de poziţia precedentă: dreptul la viaţă este subordonat calităţii vieţii: atunci când aceasta este grav deficitară. Rar se întâmplă să citim afirmaţii atât de clare şi pline de o cruzime inumană. vreau să expun diferite poziţii comportamentale exprimate în literatura de spcialitate şi aplicate în practică în diferite ţări. Această poziţie a fost atenuată doi ani mai târziu când nu s-a mai făcut apel la dreptul părinţilor. (60) Deşi se recunoaşte dreptul la viaţă al fetusului. născută cu coloană bifidă şi hidrocefalie. Se afirmă: diagnosticarea genetică prenatală costă. în plus este riscantă pentru mamă şi pentru fetuşii sănătoşi într-un anumit număr de cazuri. lăsată să moară de inaniţie. dreptul la supravieţuire biologică sau fizică îşi pierde raţiunea de a exista şi prin urmare întreruperea din milă a acestei vieţi este accetabilă sau poate chiar obligatorie. acest drept este subordonat concepţiei de calitate fizică a vieţii subiectului şi stabilităţii economice şi emoţionale a familiei.In concluzie. în cazul unui rezultat nefavorabil al diagnosticării. pe baza unui raţionament bazat pe costuri şi beneficii. din acelaşi principiu de evaluare al costurilor (şi riscurilor) şi al beneficiilor. Asta însemană că. părinţii sunt aceia care au dreptul de a cere avortul (dreptul părinţilor). H. specifică mentalităţii de tip utilitarist răspândită cam peste tot şi nu numai în ţări de limbă ingleză. ci este făcută de programele dispuse de autoritatea sanitară locală cu o explicaţie care ar trebui înţeleasă ca "o prevenire" a bolilor genetice. între două alegeri nefericite. plecându-se de la definirea fetusului ca " personalitate potenţială" (61) 63 . A doua poziţie. geneticianul care a studiat primul posibilitatea culturii celulelor in vitro puse într-un lichid amniotic:" In scopul de a preveni naşterea unui copil plin de anomalii precum distrugerea emoţională şi economică a familiei. Avem în primul rând poziţia celor care care consideră ca sigur. problema etică nu se pune numai în ce priveşte familia.. şi apoi.D. cea mai bună. faptul că aceşti subiecţi nu ar trebui lăsaţi să trăiască. poate fi sintetizată cu cuvintele lui Mac Intyre. Uneori legătura cu avortul. ci la libertatea de conştiinţă şi la confruntarea costuri-beneficii. renunţându-se la hrănirea acestuia cu acordul părinţilor (58). Inainte de a expune principiile etice în acest domeniu. dar şi a specialiştilor care colaborează la diagnosticare: este vorba de a şti dacă această formă de diagnostic devine sau nu o colaborare la avort. se opun acţiunii de avortare şi în special se pronunţă împotriva avortului selectiv.

embrion sau fetus.Trebuie să amintim şi poziţia unor Mişcări pentru Viaţă. dorim să-i acordăm un spaţiu de reflecţie mai larg. că embrionul sau fetusul este subiect uman şi se bucură de o demnitate umană deplină şi de dreptul deplin la viaţă. viaţa individuală. în special în SUA. Din partea Bisericii Catolice deja prin Declaraţia privind avortul căutat al S. pe plan obiectiv. Congregaţie pentru Doctrina Credinţei din 1974 sunt precizate aceste concepţii. dar nu de o potenţială personalitate sau potenţială umanizare: în embrion ca şi în fetus există deja o individualitate care dacă este lăsată să trăiască. fără de care nu este subiect uman. Selecţia fetuşilor reprezintă o orientare şi o practică de dominare din partea celor sănătoşi asupra celor care nu sunt sănătoşi. Deoarece aceasta este poziţia pe care o considerăm cea mai consonantă cu soluţia problemei. şi aceasta este gravitatea rasismului chiar dacă este inspirat din hedonism. fără riscuri disproporţionate 64 . consideră legală diagnosticarea prenatală în anumite condiţii. ne permite să vorbim de o dezvoltare potenţială. Această poziţie s-a mai atenuat apoi după publicarea Istrucţiunii Donum Vitae a Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei. a recurgerii femeii sau familiei la avort. Faptul că fetusul prezintă malformaţii şi că este purtătorul unei boli chiar gravă. reprezintă acea valoare individuală şi fundamentală. demonstrabil biologic şi raţional. necunoscută a priori. ci agravează. salvgardează viaţa şi integritatea embrionului şi mamei. A cincea poziţie este tocmai aceea care se deschide diagnosticării prenatale dar în condiţii determinate şi plecând de la consideraţia personalistă a fetusului şi de la revendicarea autonomiei conştiinţei genetistului. In mod just s-a observat că afirmarea dreptului la calitatea vieţii ar putea duce la eventualitatea juridică de chemare în tribunal. nu micşorează. este în afara oricărui dubiu că realitatea biologică. unde a fost mai răspândit avortul în urma examenului de diagnosticare prenatală: ca reacţie se sugera refuzul categoric al diagnosticării genetice. a celor care (părinţi sau cadre medicale) n-au intervenit pentru a suprima o astfel de existenţă. (62) Indicaţii precise privind permisivitatea diagnosticării prenatale sunt incluse în Magisteriul Bisericii Catolice (63) mai ales în două documente. Toate Cartele internaţionale privind recunoaşterea drepturilor handicapaţilor afirmă deplina demnitate a subiectului uman cu handicap la fel cu cel sănătos şi eventual stabilesc în plus necesitatea de a-l ajuta mai mult pe cel care este mai puţin autonom în viaţa fizică. Această poziţie întăreşte faptul. chiar în faţa eventualitaţii. Indiferent de orice opinie filozofică privind momentul însufleţirii şi de diferitele teorii asupra "personalităţii". în această realitate subiectul este biologic şi deontologic definit şi de aceea reprezintă primul fundament indispensabil pentru realizarea turor celorlalte valori şi drepturi ale persoanei.sau este inutilă sau este menită să conducă la selectarea fetuşilor. de către cei care se recunosc în condiţii de wrongful life. care vom spune imediat. care sunt recunoscute oricărei fiinţe umane. poziţia Bisericii Catolice este de altfel lipsită de incertitudini privind condamnarea avortului voluntar şi aceasta rezultă că este aşa dintr-o serie întreagă de documente şi luări de poziţie. pentru că . deşi este cel mai dificil de aplicat. realizează dezvoltarea propriei persoane. dar această poziţie este fundamentată din punct de vedere raţional.se afirma . In Instrucţiunea "Donum Vitae" a Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei din 22 februarie 1987 se afirmă că "această diagnosticare este permisă dacă metodele folosite. Faptul că dezvoltarea şi creşterea subiectului nu s-au desfăşurat pe deplin. cerând despăgubire pentru daune. cu consensul părinţilor informaţi în mod adecvat. ofensa adusă vieţii şi demnităţii umane.

dacă specialistul care face diagnosticarea exprimă aceeaşi atitudine. aceste tehnici. O astfel de mentalitate este josnică şi reprobabilă pentru că pretinde măsurarea valoarea unei vieţi omeneşti numai cu parametri de normalitate şi de bunăstare fizică deschizând astfel calea la legitimarea pruncuciderii şi eutanasiei.şi desfăşoare activitatea profesională ar comite o acţiune nepermisă atunci când ar fi sigur dinainte că acţiunea lui ar constitui un act ce ar pregăti avortul. sunt permise din punct de vedere legal. sau să nu o fi căutat." (65) Din mulţimea acestor premise rezultă că femeia sau cuplul. 65 . Părinte Papa face acest apel: " Trebuie să fie acordată o atenţie specială evaluării morale a tehnicilor de diagnosticare prenatală. de care acţiunea colaboratorului nu este legată în mod necesar şi voit. Trebuie menţionat şi cazul cooperării la o acţiune negativă: nu este ilegal doar să săvârşeşti o acţiune rea. nu de puţine ori se întâmplă ca aceste tehnici să servească o mentalitate eugenetică. Atunci. geneticianul chemat să . provocarea avortului: o diagnosticare care atestă existenţa unei malformaţii sau a unei boli ereditare nu trebuie să echivaleze cu o sentinţă la moarte" (64) In Scrisoarea Enciclică "Evangelium Vitae" din 25 martie 1995. obiectiv vorbind. Prima priveşte planul atât al faptelor cât şi al intenţiilor. Colaborarea materială la rândul ei poate fi directă sau indirectă (alţii o numesc apropiată sau îndepărtată). între acţiunea agentului principal şi cea a agentului colaborator există un hiatus care poate permite o orientare multiplă în activitatea agentului principal şi nu un final unic şi inevitabil. care permit descoperirea precoce a unor eventuale anomalii la cel care urmează să se nască. în primul caz acţiunea realizează o unitate operativă cu acţiunea agentului principal. cei doi sunt legaţi de aceeaşi intenţie. să aibă ca rezultat. Cooperarea la rău poate fi. Din momentul în care posibilităţile de terapie înainte de naştere sunt astăzi încă reduse. afirmă voinţa clară şi explicită de a avorta şi. Totuşi. Dată fiind complexitatea acestor metode. Sf. cea de a doua presupune o legătură cu faptele. în cel de al doilea. care recurg la examenul genetic cu hotărârea de a provoca avortul în cazul unui răspuns nefavorabil nu numai că comit un act ilict. In cazul colaborării indirecte acţiunea agentului principal poate merge în mai multe direcţii şi nu în una singură după hotărârea proprie. această apreciere trebuie să fie făcută cu grijă şi argumentat. în eventualitatea unui răspuns nefavorabil. dorit sau cauzat. care acceptă avortul pentru a împiedica naşterea unor copii cu diverse genuri de anomalii. dar că acţionează ilicit şi. într-o manieră foarte gravă. cazurile concrete de diagnosticare genetică prenatală legată de acceptarea ulterioară a vieţii pot să ofere situaţii diferite pe care aş vrea să le rezum după cum urmează: • se poate ivi cazul în care cel care împărtăşeşete atitudinea intenţională avortivă a femeii care solicită diagnosticarea: aceasta. Deci. Dar aceasta se află într-un grav contrast cu legea morală.pentru ei. când aceste tehnici sunt lisite de riscuri disproporţionate pentru copil şi mamă şi sunt menite să facă posibilă o terapie precoce sau chiar să favorizeze o acceptare senină şi conştientă a copilului. dar este ilegal şi să colaborezi la realizarea ei. Chiar dacă acţiunea avortivă depinde de hotărârea femeii şi nu de diagnosticare. formală sau materială. dar cel care colaborează ar putea să nu cunoască această legătură. şi cel care se asociază cu această decizie şi îi dedică o colaborare consimiţită.deci. în situaţia în care ar fi posibil. după cum se ştie. înseamnă că este vorba de o colaborare formală: acţiunea este ilegală şi este îndeplinită în mod ilicit de amândoi. colaborarea celui care face diagnosticarea se poate încadra în această ultimă situaţie. Deci.

după o simplă consultaţie.în care nu se poate stabili cu hotărâre care ar fi comportamentul femeii după diagnosticarea prenatală. O eventuală alegere negativă a femeii .favorabilă avortului . după cum chirurgul simte şi trăieşte eventualul insucces al unei intervenţii chirurgice care s-ar putea sfârşi cu moartea pacientului. renunţă să se supună diagnosticării recunoscând că nu există motive de îngrijorare. că poate fi ajutat. Pentru ca specialistul să se simtă în acord cu datoria şi respectul faţă de viaţă. şi pentru că s-ar putea induce o poziţie de ipocrizie şi. nici în sens antiavortist. nici nu este posibil ca femeia să fie întrebată ce comportament va avea după diagnosticare.• • există şi cazul . indicând şi mijloacele de sprijin. când se începe o diagnosticare nu se cunoaşte care va fi rezultatul diagnosticării şi într-adevăr rezultă că circa 94% din diagnosticări dau un răspuns liniştitor sau negativ. nu pare a fi o ipoteză practicabilă. A o întreba pe femeie care ar fi atitudinea ei în caz de răspuns nefavorabil. după ce şi-a angajat toate forţele pentru salvarea lui. Si este 66 . într-un mod oarecare. un copil cu malformaţii. favorizează conexiunea dintre diagnosticarea prenatală şi avort sau care induc de-a dreptul femeile însărcinate să se supună diagnosticării prenatale planificate cu scopul de a elimina fetuşii afectaţi sau purtători ai unor malformaţii sau boli ereditare. trebuie să prezinte femeii nu numai adevărul privind referatul diagnosticului. (66) După cum am spus. o altă situaţie: indiferent de intenţiile şi bunăvoinţa specialistului există deja un program precizat şi stabilit în planul realizat de structura medicală. ci adevărul complet privind viaţa fetusului: şi anume că este vorba de o fiinţă umană. multe altele. după ce au cunoscut adevărul argumentat ştiinţific. după ce au avut ajutorul necesar pentru o acceptare dureroasă. în cazul unui rezultat nefavorabil al diagnosticării. mai ales dacă este ajutată. dar şi în cazurile în care femeia arată că se orientează spre avort. apoi. femeia când este zbuciumată. în urma căruia. urmat de întreruperea programată voluntară a sarcinii (IVG). ca violare a dreptului la viaţă a celui care urmează să se nască şi ca încălcare a drepturilor şi datoriilor prioritare ale soţilor. acţiunea diagnosticianului nu este direct legată de scopul avortiv: femeia ar putea să accepte. după cum am văzut. din punct de vedere obiectiv. In fine. specialistul care-şi oferă colaborarea şi chiar colaborează direct la programul prestabilit. comite o acţiune ilegală ca persoană ce trebuie să respecte viaţa celui care se naşte. după ce au cerut să fie informaţi asupra stării de sănătate a copilului. cea mai mare parte (peste 90%) se liniştesc după diagnosticare pentru că aceasta oferă un înalt procentaj de răspunsuri liniştitoare. In acest caz de screening. care trebuie să respecte adevărul şi viaţa subiectului. ajutoarele sociale şi structurile disponibile pentru aceptarea vieţii copilului. este greu de prevăzut care ar fi starea sufletească reală în lipsa condiţiilor reale. In acest caz alegerea negativă ar reveni total femeii sau cuplului care au hotărât întreruperea şi moartea. cel mai frecvent caz este cel de al doilea la care ne-am referit: multe femei. întreruperea sarcinii este prevăzută în programul pe care femeia l-a acceptat deja. iar rezultatul avortiv nu se naşte neapărat din diagnosticare. Condamnarea pe care o face amintita Instrucţiune Donum Vitae este fermă în acest sens: " Trebuie condamnată. nu are o poziţie definitivă şi chiar informaţiile cele mai dure şi negative nu pot fi considerate fără revenire. circa 20%.şi este cel mai frecvent . orice directivă sau program al autorităţilor civile şi sanitare sau al organizaţiilor ştiinţifice care. In primul rând. Procentul femeilor care primesc răspunsuri neferecite pot găsi un ajutor în echipa cabinetului genetic pentru a putea aborda hotărârea cu responsabilitate.ar trebui să fie simţită şi trăită de genetician. apoi. în cazurile în care hotărârea nu a fost luată nici în sens avortist.

sunt termenii fundamentali în acţiunea etică a medicului şi toţi sunt implicaţi în această complexă şi delicată problemă.de atitutudine o prematrimonial o preconcepţional o prenatal terapeutice o geneterapia productive: o la regnul animal o la regnul vegetal o cu transfer de ADN uman pe animale sau microorganisme alterative: o la om =om "diferit" genetic o la animal=noi forme de de viaţă animală o în hibridizare om-animal (de ex omul-cimpanzeu) In privinţa nivelelor: • • • pe celule somatice pe celule germinale pe embrioni precoce In privinţa subiecţilor • • • individul animal individul vegetal individul uman In privinţa procedurilor • • ADN recombinant (se transferă endonucleoză) clonare 67 . De aceea am definit-o aproape emblematic în domeniul bioeticii. conştiinţa pacientului şi conştiinţa medicului . Este vorba în cazul specialistului de a ajuta întâlnirea adevărului cu viaţa:este un rol care nu poate fi îndeplinit cu o neutralitate aseptică. Adevărul ştiinţific şi valorile vieţii omeneşti. libertatea şi responsabilitatea.vorba de o responsabilitate tot atât de gravă. pe cât este de grav să iei viaţa unei persoane nevinovate. genetica şi diagnosticarea prenatală Prospect rezumativ al posibilelor intervenţii în domeniul geneticii În privinţa scopurilor: • • • • de diagnosticare . când trebuie respectată libertatea altcuiva. respectul datorat libertăţii celuilalt nu poate justifica şi presupune abdicarea de la propria libertate şi responsabilitate. Capitolul al IV-lea Prima parte: Bioetica. Pentru că. aşa cum am expus în capitolul privind principiile bioeticii.

Comportamentul în cauză se referă la medici şi colaboratorii săi. trebuie văzut dacă există circumstanţe în care poate fi permisă şi din punct de vedere etic acceptabilă. Se poate vorbi din punct de vedere istoric. Mai există apoi şi punctul de vedere teologico-moral şi canonic. este unul din cele mai alarmante semne ale culturii morţii. depind repercusiunile pe plan comportamental. în Evul Mediu şi în timpurile mai recente. la fel de importante. şi în relaţie cu situaţiile contingente (boala mamei. In această optică. ale Magisteriului Bisericii şi teologiei morale. deci. iar dacă este. Nu poate fi neglijat faptul că fenomenul avortului. verificată şi raţională. pentru alţii. suprimarea sau întreruperea voluntară a sarcinii. Poziţia bioeticii ar trebui să fie un punct de întâlnire între credincioşi şi necredincioşi şi să definească linia eticii profesionale a medicului. împreună cu consideraţiile . valoarea obiectivă a vieţii umane din clipa conceperii. 68 • • . după un avort voluntar. care aparţine biologiei şi eticii deopotrivă. o nouă viaţă individuală. vom aborda următoarele subiecte: realitatea biologică a embrionului. lupta împotriva avortului clandestin prin avortul legalizat). cei doi gameţi ai părinţilor formează o nouă entitate biologică. De acest răspuns. tot psihologia poate evalua repercusiunile psihologice asupra femeii. comportamentul medicului în faţa cererii de întrerupere voluntare a sarcinii şi în faţa legii ( probleme de conştiinţă) Acestea sunt cele patru aspecte pe care dorim să le dezvoltăm în cadrul abordării bioetice. al legii şi al obiceiurilor existente. în schimb. Ne vom baza deci pe rezultatele biologiei şi geneticii pentru a le interpreta în lumina eticii raţionale. (2) Un alt punct de vedere care trebuie analizat este cel al dreptului civil şi penal. sau nu. zigotul. adică al pătrunderii spermatozoidului în ovul. Aspectul de care ne vom ocupa noi este cel cu caracter bioetic. constituie un obiect de studiu şi în termenii psihologiei: psihologia este interesată de motivaţiile care pot determina alegerea vieţii sau. în sine. cum a fost considerat şi care au fost cauzele înmulţirii sau respingerii lui. pentru a vedea dacă şi la ce popoare a fost el practicat în antichitate. (5) Punctul nostru de vedere. care poartă în sine un nou proiect de program individualizat . dimpotrivă. fie că este legal sau clandestin şi care sunt condiţiile care îl favorizează. a morţii (3) . este limitat dar fundamental: este vorba de a vedea dacă embrionul uman este viaţă umană individualizată din primul moment al fecundării. (1) Acest subiect poate fi abordat în termeni sociologici pentru a se vedea care este incidenţa actuală a acestui fenomen.• • • fuziune celulară transplant de DNA prin FIVET Punctul de vedere al bioeticii • • • • • • • • • • • • Tema tragică a avortului poate fi tratată din mai multe unghiuri. (4) Ar mai fi de examinat şi aspectul cultural. deşi trebuie să admitem că problema apare în primul rând în cadrul familiei. pentru că fără îndoială autorizarea sau legalizarea avortului este privită de anumite culturi sau subculturi ca o alegere ce ţine de civilizaţie. boala copilului ce urmează să se nască. clandestin sau legal. Embrionul în lumina geneticii şi biologiei umane Prima clarificare a geneticii este următoarea: în momentul fecundării.

(6) Cele două celule gametice conţin în sine un patrimoniu bine definit. Imediat ce are loc pătrunderea spermatozoidului în ovul. nici " îndeplinit" de către organe fiziologice materne care se servesc de program în maniera în care un arhitect se serveşte de proiect ca de o schemă pasivă.este pilotul sau arhitectul întregii construcţii. informaţia genetică intrinsecă noii realităţi. şi cu o informaţie genetică diferită din punct de vedere calitativ de celule somatice ale organismului patern şi matern. etc. chiar înaintea instalării: de la formarea blastomerilor prin repetare.) : ajunge să ne gândim la faptul că atunci când blastocista ajunge în uter. impulsul şi direcţia de dezvoltare însă. ci că s-a format un " nou sistem" care începe să activeze ca o "unitate" numită "zigot" sau "embrion unicelular".• • • "Este o observaţie obişnuită faptul că primul eveniment în formarea individului uman este fuziunea dintre două celule superior specializate. (7) Cei 46 de cromozomi ai zigotului reprezintă o combinaţie calitativ nouă de instrucţiuni. scop. continuitate fără soluţie calitativă şi se realizează autoproducerea şi autoconducerea programului în cadrul genomului şi al embrionului. de circa 23 de perechi de cromozomi: fiecare dintre celulele gametice conţine jumătate din patrimonul genetic în ce priveşte celulele somatice ale organismului părinţilor.duplicare. dar destinate unul altuia. pentru că nu există nici măcar după naştere: şi noi. Sistemele informaţionale de origine maternă. Un proces deosebit de complex prin care două celule extraordinare şi cu scopuri precise. că embrionul este o parte din mamă este o eroare sau o mistificare cu caracter anti-ştiinţific. se declanşează un lanţ de activităţi care indică clar că nu mai operează cele două sisteme în mod independent unul de celălalt. înlătură produsele din metabolism care pot fi toxice. dovezile biologice ale acestui fapt sunt oferite în mod mai eclatant de experienţele de fertilizare in vitro . Ceea ce ce trebuie reţinut în mod special este faptul că acest nou program nu este inert. acţionează reciproc pentru a da viaţă unui nou sistem. numită genotip . In acest moment. diferiţi de celulele somatice părinteşti. intră în acţiune sistemele care controlează zigotul. prin care se demonstrează că se poate realiza fertilizarea prin unirea celor doi gameţi şi că din acel moment. embrionul se dezvoltă prin mecanisme autoconstructive. Autonomia la care ne referim nu trebuie înţeleasă însă în sens absolut. Calitatea. ce constituie două sisteme de sine stătătoare. alimente. A spune. care au dus la maturizarea ovulului. ci este un nou proiect care se construieşte pe sine şi este propriul actor principal. totuşi chiar din primul moment al fertilizării. în momentul unirii activează un nou proiect-program în urma căruia embrionul este determinat şi individualizat. adulţii depindem de mediul vital care ne înconjoară (atmosferă. până la formarea blastocistei şi a "cuibului". nu depind de organele conducătoare materne ci de compoziţia autogenetică a embrionului însuşi. Este vorba aici oricum de o dependenţă extrinsecă asemănătoare cu cea a adultului faţă de mediu: ambientul matern oferă hrană şi oxigenare. dar complementari între ei. programul genetic. Sunt astfel relevate caracterele de determinare programată. Aceşti doi gameţi diferiţi între ei. oocitul şi spermatozoidul. într-un mediu adecvat. dezvoltarea ei se opreşte dacă uterul nu a fost pregătit de extrogeni să primească sarcina. chiar dacă rămân active pentru o perioadă. această nouă combinaţie imprimă o nouă schemă de structură şi activitate celulei pe care o posedă. prin procesul fertilizării. deci. Ca dovadă clinică a noutăţii este suficient exemplul rezultantei grupelor sangvine. 69 • • • • • • • .

In aceste faze foarte primare pot avea loc evenimente extrinsece sau patologice. Caracterul uman al embrionului Deoarece dezvoltarea biologică este neîntreruptă şi se realizează fără a fi nevoie o intervenţie ulterioară cauzativă. ci o absoarbe şi o dezvoltă conform unei legi biologice individualizate şi controlate. creier). care va apărea la sfârşit (dacă prin sfârşit se înţelege naşterea sau viaţa adultă). există sute de mii de celule musculare care fac să bată o inimă primitivă. Nu stă deci în picioare. există zeci de milioane de celule nervoase care se adună în circuite şi se dispun pentru a forma sistemul nervos al unei persoane anume. rinichi. Autogeneza embrionului are loc în aşa fel încât faza succesivă nu o elimină pe precedenta. splină. care printre altele era şi avocat: " este deja om cel care va fi". Intregul. căci acel embrion este acelaşi individ în dezvoltare care va fi definit persoană. în care dintr-o celulă fecundată iau naştere doi gemeni omozigoţi. una separată de cealalată de apariţia figurii urnane. Se poate răspunde foarte bine împreună cu Tertulian. sau două ovule fecundate se contopesc în una singură (hibridare) sau au loc întreruperi sau miniavorturi. 70 . Unele dificultăţi apar însă din partea unor membri ai lumii ştiinţifice în privinţa începutului vieţii individuale umane. sau cealaltă obiecţie care se afirmă privind distincţia dintre ontogeneză şi filogeneză. Chiar dacă nu poate fi recunoscută figura urnană. Această teorie. iar aceştia s-au putut dezvolta în embrion până în faze avansate. este deja prezent cauzal şi genetic. în a cărei istorie fiinţa umană apare ultima şi umanizarea este precedată de forme de viaţă vegetală sau animală. dar toate acestea nu schimbă natura şi calitatea intrinsecă a genomului şi a dinamismului său individualizat. Acest fapt demonstrează că dezoltarea embrionului depinde de mamă doar în mod extrinsec .• • • O altă dovadă a fost oferită de transferarea unor blastomeri în organe ale unor bărbaţi (ficat. plecând de la o anumită interpretare a evoluţionismului. conceptul prezenţei unor praguri sau nivele care ar reprezenta momente de soluţionare a continuităţii (teoria gradualistă) după care ar trebui să existe o schimbare de program: acest interstadiu nu există din punct de vedere genetic. In acest sens dispare distincţia dintre fiinţa umană şi fiinţa umanizată. Incertitudinea juriştilor privind aplicabilitatea sau inaplicabilitatea conceptului de persoană în primele stadii devine o deviaţie inutilă dacă ne gândim că puţin importă cum am vrea să-l definim din punct de vedere juridic. In embrion şi în dezvoltarea lui nu se află nici o clipă un dinamism biologic de tip vegetal sau de cel al unei fiinţe nediferenţiate. la început chiar în sens individual. de o specie diferită. trebuie spus că noua entitate constituie un nou individ uman care din clipa conceperii îşi urmează ciclul sau mai bine zis curba sa vitală. ar vrea să susţină faptul că în formarea individului s-ar parcurge şi concentra istoria evoluţiei formelor de viaţă din lume.

termenul de pro-embrion este folost totuşi. după recunoaşterea caracterului de individ uman deja din faza de embrion unicelular. o parte din grupul de studiu. " (20) Pe lângă termenul de pre-embrion este folosit şi termenul de pro-embrion . cu scopul de a introduce un criteriu discriminativ. mai bine zis. El este un individ din punct de vedere genetic dar nu şi morfologic". în acelaşi timp." (19) După cum se poate observa aceşti autori introduc termenul de pre-embrion pentru a indica perioada vieţii prenatale umană cuprinsă între momentul fecundării şi apariţia striaţiei primitive deoarece numai în acest moment ar constitui " o entitate definită în mod spaţial care se poate dezvolta direct într-un fetus şi apoi într-un nou născut. lăsând să se înţeleagă că până la acea dată nu este recunoscut caracterul uman al embrionului sau că oricum el este subordonat vieţii adultului. membră în Comitetul Warnock. deci. a afirmat într-un articol: " Punctul în care am început să fiu un individ uman complet a fost în stadiul de striaţie primitivă. Apariţia liniei primitive ar indica că celulele care constituie embrionul adevărat s-au diferenţiat de acum de celulele care vor forma în schimb ţesutele placentare şi protective. această apreciere trebuie să fie extinsă şi fiecărui gamet în parte. în care sunt elaborate toate sistemele de protecţie şi nutritive necesare pentru a susţine viitorul embrionului". Cele susţinute de d-na McLaren sunt reluate de Grobstein (18) care afirmă: " Pre-embrionul uman are un complex special de caracteristici care îl disting biologic de ovulul care-l precede şi de embrionul care îi urmează. Inaintea acestui stadiu nu ar avea nici o semnificaţie să se vorbească despre prezenţa unei adevărate fiinţe umane în sens ontologic. (9) In baza raportului Warnock (10) . (14) Dna McLaren. (12) In 1984 comisia Waller din Australia a repetat acest lucuru" nu mai mult de 14 zile ". (11) Perioada de 14 zile a fost propusă pentru prima dată în 1979 de către Ethics Advisory Board (DHEW). în concepţia d. In sensul actual. embrionul se poate dezvolta ca entitate individuală" (17) . unul de origine paternă. "o perioadă de pregătire. în noul genom al embrionului (teoria cariogamiei). în SUA. (16) Dezvoltarea embrionară până în a 14-a zi ar fi. în mod analog cu cel de pre-embrion. vechi termen botanic introdus începând cu anul 1847 care se referea la alternarea eneraţiei de plante inferioare. numai "când sistemele de suport sunt stabilite.nei McLaren. s-ar putea dispune de embrionul uman în scopuri experimentale până la a 14-a zi de la concepere. sau. fapt ce s-ar întâmpla după circa 21-22 ore de la fecundare (8) . La rândul lui Ford susţine: "Apariţia striaţiei primitive este semnalul că s-a format şi a început să existe un singur embrion propriu-zis şi un individ uman. pentru că după acest stadiu se formează linia primitivă şi diferenţierea embrionului este evidentă (13) . începutului dezoltării individuale a embrionului. formarea embrionului" (15) . care a motivat acest lucru cu faptul că cea de a 14-a zi corespunde cu instalarea completă. Comitetul Warnock . a confirmat această perioadă care ar corespunde şi timpului de formare a liniei primitive şi. iar celălalt de origine maternă.Unii susţin că viaţa individuală umană nu începe înaintea recombinării celor două patrimonii gentice. sau alţii consideră că. (21) 71 . în schimb.

viaţa umană individuală ar începe doar în a 6-a zi de la concepere: în momentul instalării blastocistul ar trece de la starea de omnipotenţă la cea de unipotenţă din acel moment dezovltându-se doar ca fiinţă umană şi numai în acea fiinţă umană (26) Pentru alţi autori în schimb este considerată fundamentală în dezvoltarea embrionară formarea sistemului nervos şi începutul vieţii cerebrale:"Viaţa umană poate fi văzută ca un spectru continuu între începutul vieţii cerebrale în uter ( a opta săptămână de gestaţie) şi moartea cerebrală. cel puţin în sens medical.. sistemul nervos. După unii autori viaţa umană individuală ar începe în momentul instalării. Aceasta nu apare într-un mod anumit. In orice caz pot să existe ţesuturi şi sisteme de organe.după unii autori. Instalarea oului fecundat are loc între a şasea şi a şaptea zi şi se completează într-a noua zi. (25) Conform acestor autori. (24) In cazul hibrizării există posibilitatea ca două celule fecundate. trebuie să amintim împreună cu A. pe neaşteptate. (28) De semnalat în acest sens studiile lui White despre dezvoltarea sistemului nervos al embrionului pentru a afla momentul apariţiei sufletului. proporţiile rezultante din diviziune ocazionează tot atâtea proiecte evolutive şi indivizi. deci." (27) Donceel afirmă la rândul său: "Eu nu ştiu când sufletul omenesc ia naştere în corp.. mai ales în ce priveşte linia primitivă . a şaptea zi după alţii . ARN) şi RNA (rRNA.ar fi şi limita de la care nu mai sunt posibile fenomene de diviziune gemelară sau de hibridare (23). fără soluţii de continuitate. In ce priveşte gemelarea monoovulară experienţele făcute în laborator asupra zigoţilor de animale (şoareci. în cea de a 14-a zi este deja constituit peretele endometrial peste embrionul instalat. în primele stadii de dezvoltare. creierul şi mai ales scoarţa cerebrală. dar sunt sigur că nu există suflet şi deci nici persoană umană în primele săptămâni de sarcină. să se unească pentru a da naştere unui singur individ. din afară şi separată de întregul procesului care începe să se dezvolte din singamie: este un produs al acestui proces" (31) 72 . care a început în momentul formării zigotului. In perioada de pregătire a sistemelor nutriţionale şi protectoare sunt prezente acea sau acele celule din care se formează foliile care constituie striaţia primitivă embrională. prin labilitatea membranei zigotului are loc o diviziune în primele momente ( la stadiul de 64 de celule se pare că omnipotenţialitatea nu mai există). dar fără prezenţa unui creier uman funcţional ele nu pot constitui o fiinţă umană. tRNA) îşi păstrează încă caracterul de celule omnipotente: dacă în mod accidental. Serra că " ea reprezintă doar punctul de sosire al unui proces ordonat secvenţial. (29) Aceşti autori doresc să demonstreze că activitatea cerebrală ar permite într-adevăr trecerea vieţii embrionare de la "nivelul celular" la " nivelul olistic": numai în acest punct s-ar produce "unificarea diverselor organe şi ţesuturi într-un singur individ uman" (30) . iepuri) au demonstrat că în primele zile celulele în fazele constructive de ADN (ADN. Intrucât acestea nu se formează în primele zile de sarcină.Cea de a 14-a zi . sunt sigur că nu există persoana umană decât după câteva săptămâni". Minimum ce se poate pretinde înainte de a se admite prezenţa sufletului omenesc este disponibilitatea acestor elemente: simţurile. Ca răspuns la aceste obiecţii.

Aceeaşi dificultate este amintită de unii bazându-se pe fenomenul hibrizării: adică. aşa cum fără hrană copilul nu ar supravieţui după naştere. după cum 73 .. Intr-adevăr. dar de aici nu se poate deduce că embrionul nu este capabil de o dezvoltare autonomă dacă este lăsat să trăiască în condiţii normale. Natura acestor porţiuni din zigot care se comportă ca şi ceilalţi zigoţI constituie încă un proiect uman ( nu o plantă sau un animal). Cauzele externe pot să întrerupă chiar dezvoltarea embrionară. Există însă o limită de la care cauza accidentală sau exterioară îşi pierde eficacitatea: gemelarea este posibilă la om maximum până la sfârşitul celei de a doua săptămâni. sau că prima ar fi un agregat fără subiect". pe de altă parte. dacă sunt sincronizate în faza de dezvoltare şi apropiate. cea dinaintea striaţiei primitive şi cea succesivă ar aparţine a două subiecte diferite. cât este determinarea orientativă a proiectului. totuşi (. propus de McLaren şi de alţii. în primele momente ale fecundării..introducerea de noi simboluri pentru a sublinia aspecte noi. Iar rezultatul este conform dezvoltării descrise şi dezvoltarea autoconstructivă şi determinată se repetă în fiecare din părţile divizate. In privinţa instalării. de la zigot la striaţia primitivă. Când are loc diviziunea partea reziduală îşi păstrează individualitatea genetică iar partea care se separă îşi asumă individualitata proprie: nu există nici un moment fără individualitate. momentul diviziunii prevede intervenţia unei cauze interferente în proiect: nu are loc pe baza mecanismului evolutiv. ar fi două procese discontinui fără nici o corelare între ele şi că cele două structuri. De aceea termenul de pre-embrion . ci împotriva lui. din păcate. Fenomenul hibrizării. Poate ar trebui să numim acest lucru un accident şi întâmplarea o moarte prematură a unui gemen" (34) . (32) In cazul gemelării mono-ovulare. dimpotrivă constituie o confirmare. desigur. să se contopească într-un unic zigot care se comportă ca o unică celulă omnipotentă. una din individualităţi va dispărea. ce dă naştere unui singur individ. Dar ar fi o greşeală dacă această distincţie ar însemna că cele două procese. "nu este atât de cunoscut încât să permită o reflecţie aprofundată. Acest lucru ar avea o mare relevanţă pentru embrionii care se produc in vitro ( şi care nu sunt instalaţi) pentru care s-ar potrivi definiţia nu de "personalitate cu dezvoltare potenţială" ci de "personalitate potenţială" (33) . eventuala diviziune nu contrazice ceea ce s-a afirmat despre continuitatea dezvoltării embrionului. posibilitatea ca două celule fecundate. ar putea fi utilizat pentru a indica faza precoce a embrionului . Dar nu instalarea face din embrion o fiinţă embrion. fără ea embrionul nu ar supravieţui. program care s-ar dezvolta autonom în fiecare din ele dacă el nu ar fi tulburat de o cauză exterioară. dar aceasta nu ne autorizează să posticipăm începutul vieţii individuale a supravieţuitorului.In ce priveşte folosirea termenului de pre-embrion să citim ce scrie Serra: " Este permisă fără îndoială-şi uneori poate nimerită şi utilă din punct de vedere terminologic . Din acest fapt se poate trage concluzia că nu se poate vorbi de o determinare îndeplinită şi de animare realizată înaintea instalării. adică de la constituirea zigotului până la apariţia striaţiei embrionare primitive. înaintea instalării sau în faza de instalare.) trebuie spus că. Dar şi în acest caz nu se poate nega că el nu respinge ci confirmă existenţa unui program bine definit în fiecare din cele două celule fecundate.

nu laptele matern nu face din copil fiinţa copil. Deci, din acest fapt nu se poate ajunge la concluzia unei individualităţi nerealizate. In sfârşit, afirmaţia că fără un creier uman care să funcţioneze, organele şi aparatele deja prezente în embrion nu pot constitui o fiinţă umană, are semnificaţia şi valoarea ei în momentul în care subiectul uman, ajuns la capătul ciclului său vital, încetează să trăiască: se consideră deci ca semn definitiv al închiderii acestui ciclu, moartea cerebrală. (35) Alta este situaţia embrionului în dezvoltare: " In acest caz ne aflăm în prezenţa nu a fazei terminale a unui proces dinamic vital în care începe dezintegrarea individului, ci, dimpotrivă, în prezenţa unui proces dinamic unitar şi unificator al tuturor părţilor care apar încet, încet: este subiectul uman în dezvoltare, care prin legea ontogentică, necesită o diferenţiere graduală şi, prin urmare, şi o formare graduală a structurilor cerebrale. Gradualitate care nu induce salturi calitative, ci numai o îmbogăţire a exprimării potenţialităţilor deja înscrise în zigot" (36) . "In concluzie entitatea nou concepută are o realitate biologică proprie şi bine determinată: este un individ total uman în dezvoltare, care automat, clipă de clipă, fără nici o discontinuitate construieşte propria formă, realizând, printr-o activitate intrinsecă, un plan proiectat şi programat în genomul său" (37) Pentru a rezuma tema privind statutul şi geneza entităţii nou concepută din punct de vedere genetic ar trebui să apelez la o comparaţie pe care o desprind într-o oarecare măsură din contribuţia citată de A. Serra. Să ne imaginăm că trebuie să construim o casă: e nevoie de arhitectul care face desenul, de antreprenorul care conduce lucrarea, de muncitorii care o realizează, de material. In zigot aceste funcţii diferite: proiectare, reglementare, construcţie, materiale de construcţie se găsesc şi acţionează din interior. Zigotul este proiectant, antreprenor, executant şi constructor al materialului.De asemenea, aşa cum privind fundaţia unei case poţi vedea deja proiectul de bază, la fel zigotul, devenit embrion, îţi relevă întreaga structură a individului: mama furnizează doar mediul de lucru şi necesarul pentru construcţia materialului. Diferenţa esenţială este doar aceasta: că arhitectul, antreprenorul şi muncitorii construiesc un obiect străin propriei persoane, pe când embrionul se construieşte pe el. Acest fapt , acest proces pe care l-am examinat, constituie o constatare ştiinţifică care nu poate fi negată de nimeni şi care trebuie luata ca un "dat" şi nu ca o opinie. Sloganuri precum: embrionul este o parte din organismul matern; avortul voluntar este la fel cu orice intervenţie; femeia are drept deplin asupra pântecului ei... etc, sunt o ofensă adusă seriozităţii ştiinţei, în primul rând, şi moralei. Valoarea ontologică şi etică a entităţii nou-concepute Cele expuse până acum conduc la concluzia că embrionul este un individ uman în dezvoltare şi de aceea merită respectul datorat fiecărui om. Se poate spune că această problemă are deja o rezolvare etică iar întrebarea asupra permisivităţii sau nu a avortului provocat are un răspuns.

74

Intr-adevăr, fără a diminua relevanţa unor cuceriri ale geneticii şi embriologiei, necesitatea unei reflecţii raţionale de tip filozofico-etic se impune totuşi din diferite motive. (38) Ne vom mişca pe acest teren examinând unele întrebări succesive de tip filozofic şi sociologic, întrebări care nu sunt doar supoziţii, ci ele au fost deja ridicate în aceşti ani de către cercetători ai acestei probleme, precum şi în cadrul unor dezbateri politice care sunt mereu marcate de "a priori-sme" şi stări emoţionale.

Legea ca prevenire In primul rând, iată o obiecţie, aş zice de tip diversiv, formulată ca un fel de alibi: legea ca prevenire. Se spune: avortul nu trebuie tratat din punct de vedere "moralist", " abstract", ci în sens social şi concret: ceea ce discutăm nu este faptul în sine pe care toată lumea îl consideră, sau l-ar putea considera negativ - sau în orice caz ca ţinând de conştiinţa morală şi religioasă a fiecăruia - ci este vorba de necesitatea de a găsi o lege care să reglementeze practica existentă în realitate şi care este avortul clandestin. Avortul clandestin este exploatarea economică a femeii aflată în dificultate, este riscant pentru sănătatea şi viaţa femeii, iar pentru a-l combate singurul mijloc ar fi reglementarea legală a avortului. S-ar putea oferi mai multe soluţii " preventive": legalizarea, reglementarea, liberalizarea, dar este necesară o lege, iar legea a cărei scop este să distrugă plaga avortului clandestin ar fi considerată o lege pozitivă şi moralizatoare. In toiul polemicilor s-a afirmat că respingerea legii ar fi o ideologie care ar dori să se impună pentru a ascunde interesele unei categorii de profitori (medicii avorturilor clandestine) sau ar fi orientată spre obţinerea consensului unor partide privind probleme de conştiinţă personală şi individuală. De aceea, lupta pentru adoptarea legii devenea o luptă pentru libertatea de conştiinţă, pentru drepturi civile, pentru revendicarea libertăţii individuale faţă de un stat de tip medieval. Sloganurile în acest domeniu s-au înmulţit şi s-au adăugat lipsei de reflecţii calme şi obiective. Mai precauţi, alţii s-au exprimat folosind termenul de " rău mai mic". Legalizarea ar fi un rău minor în comparaţie cu răspândirea avorturilor clandestine. Să încercăm un răspuns raţional. Să nu discutăm acum faptul că sub acest gen de raţionament s-a ascuns şi se ascunde, adesea, o presupunere teoretică de genul: fetusul, sau embrionul este o parte a organismului femeii ( "pântecul îmi aparţine"!) şi prin urmare este dreptul femeii de a accepta dezvoltarea lui sau de a-l întrerupe. Sub acest aspect este mai clară şi mai sinceră , chiar dacă ilicită, poziţia radicalismului. Să notăm că în ce priveşte situaţia în Italia raţionamentul întreg distorsiona chiar datele statistice în privinţa a două puncte: evaluarea numerică a avorturilor clandestine în perioada care a precedat legea şi evaluarea obiectivă a capacităţii legii de a elimina avortul clandestin (39) . Concluzia este că legea nu elimină avortul ilegal, ci uneori îl multiplică, iar motivul sau seria de motive sunt de la sine înţelese: clandestinitatea nu depinde numai şi în primul rând de frica de pedeapsa aplicată de stat, ci de motive ce ţin de secrete familiale şi sociale pe care legea nu le poate apăra: sarcini rezultate din adulter, sarcini ale unor fete foarte tinere şi necăsătorite. Admiţând prin lege dreptul femeii de a elimina fetusul la lumina zilei, nu este de înţeles de ce nu se poate face acelaşi lucru în secret, într-un ambulatoriu, într-o casă, dacă s-a ignorat partea morală. 75

In sfârşit, legea prezintă formalităţi şi restricţii care nu coincid mereu cu interesul imediat al femeii sau al cuplului (timp, înregistrare, uneori consultarea partenerului...) Dar, chiar dacă admitem, fără să statuăm, faptul că legea ar avea rolul de a stăvili avorturile clandestine transferându-le în planul legalizării, de aici nu ar rezulta un caracter licit, pentru că nu legea face ca un lucru să fie permis din punct de vedere moral; eventual legea presupune moralitatea unui act dar nu îl constituie. Ba mai mult, atunci când legea aprobă o conduită moralmente nepermisă devine ea însăşi lege negativă şi corupe conceptul etic, în special întrun caz de primă valoare cum este viaţa. Să luăm ca exemplu furtul şi violenţa. Nimeni nu ar aproba un raţionament de acest gen: pentru că furtul în multe ţări înregistrează cote înalte (fraudă fiscală, furt prin efracţie, pentru obţinerea unor răscumpărări, cu sechestrare, etc), atunci el ar trebui legalizat şi astfel furtul ar dispărea. Furtul nu ar înceta de a fi furt atunci când ar fi aprobat de lege, şi nici violenţa nu ar înceta să fie ceea ce este; dimpotrivă, ar determina dezechilibrul ordinii sociale. Pozitivismul juridic îşi arată astfel limitele şi contradicţiile sale. Decăderea morală creşte prin liberalism şi permisivitate legală mai ales când această permisivitate se manifestă în dauna unei valori fundamentale care este viaţa umană. Ce lege ar putea să mai fie apreciată şi stimată dacă nu ar servi la apărarea vieţii celui care nu se poate apăra? Funcţia însăşi a legii şi deci a statului este subminată atunci când un fapt ilicit de acest gen este considerat legal: când încetează funcţia sa pedagogică, dispare şi motivul pentru care legea există. Una este ca un lucru să aibă loc împotriva legii şi alta ca el să fie aprobat de lege: nu se mai pune problema unor numere, ci a calităţii etice şi funcţiei sociale a legii. In orice caz, din cele spuse rezultă că problema morală de a şti dacă avortul este permis sau nu, obiectiv, ea va exista mereu şi în oricare situaţie legală, deoarece legea permite adesea avortul; dar această ipoteză rămâne şi apasă tot mai greu asupra conştiinţei: va fi mereu o decizie gravă pentru subiect şi anume de a se prevala de lege şi de permisivitatea ei, sau în ciuda tuturor facilităţilor, a rămâne fidel angajării morale. Aş spune că pe lângă problema etică a fiecărui individ care se află în dificultate, apare şi problema etico-socială care constă în a şti dacă legea însăşi este licită sau nu, dacă medicul trebuie să o respecte sau nu, aşa cum vom vedea în cazul obiecţiei din motive de conştiinţă. Dacă reflectăm la faptul că viaţa celui ce urmează să se nască nu este un bun privat, ci social, ca şi viaţa fiecărui om, atunci problema morală priveşte şi fundamentarea şi valabilitatea unei legi care se substrage datoriilor sale primare, inerente apărării şi promovării vieţii fiecărei fiinţe umane, mai ales dacă aceasta nu este apărată. Legea italiană 194 din 1978 privind IVG a fost nevoită să recunoască acest fapt proclamând în articolul nr. 1 apărarea vieţii care se naşte ca scop al legii însăşi, chiar dacă apoi, în articolele succesive dezminte în mod amplu acest angajament. Trebuie să reflectăm asupra gravităţii faptului, semnalat în Enciclica "Evangelium Vitae" a lui Ioan Paul al II-lea şi anume că prin legalizare "delictul" tinde să devină un "drept" (E.V.n.n.4,11,18).

76

ci şi sufletul ar fi transmis de către părinţi (40). în orice moment ar fi fost făcut: incertitudinea. trebuie să precizăm că această chestiune nu atinge caracterul ilicit al actului avortiv pe plan ontologic şi moral.Momentul animării (apariţiei sufletului) Problema animării mediate sau succesive a fost ridicată de unii Părinţi ai Bisericii pentru a combate doctrina traducianistă a lui Tertulian: acesta. Sf. Această teorie afirmă că sufletul. au propus teoria apariţiei posterioare a sufletului. Ipoteza tomistă afirmă de asemenea că pentru apariţia sufletului ar fi necesară o anumită organizare a corpului. Ceea ce se suprimă este acea valoare fundamentală necesară pentru definirea vieţii umane. Intr-adevăr dincolo de cuceririle geneticii şi ale embriologiei care de acum au depăşit definitiv orice ipoteză de succesiune discontinuă în dezvoltarea embrionului. de această chestiune era legată diferenţa de pedepse canonice. totuşi concluziile oferite de ştiinţă privind embrionul uman furnizează o indicaţie preţioasă pentru a discerne raţional o prezenţă personală chiar de la prima apariţie a 77 . Există însă o atitudine constantă atât ca învăţătură cât şi ca dispoziţii canonice (acestea prevedeau şi pedepse foarte severe). afirmaseră existenţa sufletului din prima clipă (42) . Sf. Ca ultimă analiză. Maxim. urmaţi de alţii cum ar fi Sf. se referea doar la calificarea crimei. pentru a respinge această teză teologică. pentru a explica transmiterea păcatului strămoşesc afirma că nu numai corpul. în analogie cu prescripţiile biblice privind purificarea femeii după naştere. Toma susţine că de la începutul fecundării ar exista un suflet vegetal şi animal. factorul cronologic nu influenţează valoarea ontologică şi deci nici pe cea etică. Trebuie să precizăm neapărat că nu toţi Părinţii Bisericii au împărtăşit aceeaşi mentalitate. Toma însuşi afirma că întruparea Cuvântului a fost simultană cu momentul conceperii (44) . deşi este destinat să se unească fundamental cu corpul. Toma d'Aquino. Trebuie să amintim că în ce priveşte persoana lui Cristos. Perioada apariţiei sufletului era fixată la a 30-a sau a 40-a zi. alţi Părinţi. Ceea ce este eliminat este constitutivul vieţii unui individ şi cine înfăptuieşte acest lucru ştie bine cum să califice propria intenţie: actul în sine şi intenţia. cităm cuvintele din Instrucţiunea Donum Vitae: "Desigur. cel puţin nu influenţează în mod substanţial şi obiectiv. şi mai târziu Sf. nici un element experimental nu poate fi suficient prin el însuşi în recunoaşterea unui suflet spiritual. chiar crimă. Problema cronologică căpătă astfel o relevanţă ontologică (41) . In sprijinul celor afirmate. în avortul provocat se unesc pentru a împiedica naşterea unei vieţi omeneşti în curs de dezvoltare. ontologic are o origine diferită şi este creat direct de Dumnezeu. mai ales Părinţii greci (mai ales Sf. care exprimă în orice caz nepermisivitatea avortului: avortul rămâne un păcat. Fără intenţia de a banaliza această problemă precizăm: nu valorează faptul că cel care fură un măgar legat cu o frânghie doreşte să se scuze spunând că în realitate în mână nu avea decât o frânghie şi că nu-l priveşte pe el că de frânghie era legat măgarul. eventual. dacă ar trebui definită omucidere tout court. dar în nici un caz judecarea nepermisivităţii. sau simplu delict specific contra vieţii (43) . Grigore din Nazianz).

care totuşi nu este dotată încă cu o conştiinţă clară. autocontrol.se spune că nu poate să-şi dea seama de devenirea sa suprimată şi deci nici nu poate suferi dacă este eliminat: pentru a suferi ar trebui ca acel ceva să tematizeze valoarea. capacitatea de a se pune în relaţie cu alţii. susţine că: " nu toate fiinţele umane sunt persoane. raţionalitatea şi sensul moral. al doilea are conştiinţă dar nu are autoconştiinţă: atunci de ce să ne preocupăm dacă sunt suprimaţi? " (47) Unul din cei mari susţinători ai acestei teorii este H. de poziţie dialectică.după el . Numai persoanele umane au acest status " (48) P. în comparaţie cu antiteza. retardaţii mintali gravi şi cei care se află în comă fără speranţă constituie exemple de fiinţe fără statut de persoane umane. Singer susţine că este persoană cel care posedă autoconştiinţă. adică autoconştiinţa. maimuţele antropomorfe). Nu au status în sine şi prin sine. Dar această capacitate de a reflecta asupra sinelui. nu poate să aparţină nici embrionului. confruntând-o cu a nu avea viaţă. astfel încât să nu fie considerat individ uman decât plecând de la unele momente fixate arbitrar. se pare că este 78 . dacă valoarea vieţii depinde de a fi persoane. Astfel de entităţi sunt membri ai speciei umane. Unele fiinţe ce aparţin unor specii diferite de a noastră sunt persoane. După unii autori entitatea nou concepută n-ar avea încă o realitate şi o demnitate umană: ar fi vorba doar de o realitate potenţial umană sau de o pură posibilitate de umanitate. acceptând acest punct de vedere sunt consideraţi ca nefiind persoane copiii înainte de o anumită vârstă. Această învăţătură nu s-a schimbat şi este de neschimbat.vieţii umane: cum s-ar putea ca un individ uman să nu fie o persoană umană? Magisteriul nu s-a angajat în mod expres într-o afirmaţie de natură filozofică." (45) Nu trebuie să ne oprim asupra acestei poziţii în mod deosebit pentru a o critica: ea neagă ontologia persoanei şi ia în consideraţie numai fenomenologia. (46) Alţii susţin că ar trebui relevat ca decisiv faptul că această "potenţială" fiinţă umană nu ar fi dotată cu autoconştiinţă. Nu sunt participanţi primari la acţiunea morală. copiii până la 7 ani. unele fiinţe umane nu sunt. iar existenţa sa ar fi subordonată capacităţii de a exprima gândirea şi limbajul: " Ceva ce nu are conştiinţă autoconştientă . Fetuşii. nici fetusului. sensul viitorului.capacitate de comunicare şi curiozitate: de aceea.T. trebuie " să refuzăm teoria conform căreia viaţa membrilor speciei noastre are mai mare valoare decât cea a altor specii. Nici o apreciere obiectivă nu poate atribui vieţii unor fiinţe umane care nu sunt persoane o valoare mai mare decât vieţii altor specii care sunt ( de ex. adică nu ar fi capabilă de o activitate liberă şi intenţională. a valorii vieţii prin negarea valorii opusului său. Si astfel. dar reafirmă în mod constant condamnarea morală a oricărui avort provocat. negăsind în embrion şi în fetus acele caracteristici . în comunitatea morală. Din contră. avem raţiuni foarte puternice de a acorda o valoare mai mare vieţii persoanelor decât vieţii non persoanelor. sensul trecutului. Engelhardt care. Conştiinţa autoconştientă Tendinţa de a diminua statutul biologic al embrionului.proprii persoanei. ca şi bolnavii mentali gravi. se asociază cu încercarea de a nu-l considera persoană umană. de a nutri consideraţie pentru alţii. primul nu are conştiinţă.

astfel că până şi vârsta adultă este marcată de aceasta. blocând formarea hormonilor. Cum ar putea părinţii. Recunoaşterea imaginii umane Perceperea personalităţii. Din punct de vedere psihofizic. îşi are originea în psihanaliză. afirmă unii psihologi. ovarelor şi locului de instalare a ovulului fecundat şi astfel. un cimpanzeu. în această 79 . Sub acest raţionament se ascunde supoziţia filozofică a relativismului: obiectul este cunoaşterea. senzaţii.mai grav să ucizi. Nu ar putea exista o relaţie intersubiectivă dacă nu ar exista realitatea subiecţilor : pentru a intra în relaţie trebuie să exişti. care nu este persoană" (49) . încet. refuzuri. este negarea valorii obiective a cunoaşterii. In acest caz. ci realitatea subiectului face posibilă relaţia interpersonală. dar când există numai o dorinţă sau o respingere. Sociologii vorbesc de relaţie socială: personalitatea există dacă există relaţia socială (50) . dar nu este rezolvată: este vorba de a şti dacă părinţii trebuie să recunoască sau nu ca viaţă umană embrionul şi nu de a face să depindă viaţa umană de recunoaştere. depinde de recunoaşterea percepţiei unei imagini umane. Pornind de la această presupunere ele afirmă că unicul criteriu de recunoaştere a personalităţii sau a individualităţii umane este examinarea comportamentului său (behavior): ne aflăm în prezenţa unui subiect uman dacă se constată un comportament uman. de exemplu. se desprinde a doua observaţie: din primele zile embrionul intră în dialog în felul său cu organismul matern. încet provoacă un complex de modificări în organismul matern. fenomenologia converg spre un punct: negarea metafizicii sau cel puţin afirmarea irelevanţei sale. în special în cea de tip freudian: şi fetusul este în corelaţie socială cu mama. indiferent de consensul conştient. decât o fiinţă umană grav înjosită. sunt necesare două observaţii: cea din punct de vedere ştiinţific. Problema în această ingenioasă abordare este deplasată pe alt plan. Comportamentul şi relaţia constitutivă Curentele filozofice de tipul behaviorist. Deoarece în cazul fetusului nu este posibil să observi un comportament uman. se consideră criteriu "obiectiv" atitudinea mamei. trimiţând semnale în hipofiză şi hipotalamus. în profunzimea unor experienţe. Aici relaţia socială ar fi consensul exprimat de mamă sau de părinţi. Nu este adevărat deci că nu se poate nota o relaţie inter-subiectivă între fetus şi mamă. cel puţin până la o anumită perioadă. Dar raţiunea filozofică cea mai importantă este următoarea: nu relaţia constituie realitatea subiectului. sociologia. care este constrâns să "recunoască" prezenţa acestei individualităţi. nu se poate vorbi de recunoaşterea personalităţii.

o persoană. Dacă într-o clasă elevii şi profesorul intră într-o relaţie reciprocă este pentru că ei există. să recunoască embrionul ca subiect uman . deficienţe.). etc. şi trebuie amintit că fiinţa este cea care constituie relaţia şi nu invers. este introdusă o relativizare ontologică şi morală a vieţii umane: ea n-ar mai avea o valoare transcendentă în sine. Aici intervine de-a dreptul un principiu rasist care. Dar. Concluzia care se impune conform filozofiei realiste şi personaliste este una singură: embrionul are valoarea proprie persoanei umane.dacă el nu ar fi deja ca subiect uman? In definitiv. este vorba de o reformulare a tezei precedente: în faţa acestor teorii trebuie repetat adevărul că fiecare fiinţă umană intră în relaţie. de aceeaşi inspiraţie. este o omucidere în realitatea faptelor. chiar atunci când nu este simţit în acest fel din punct de vedere subiectiv şi psihologic.în ipoteza acceptării . care printr-un proces continuu. ar putea avea cele mai rele consecinţe. aşa cum oricine trebuie să se abţină să tragă cu puşca în pădure dacă are cea mai mică bănuială că poate lovi în loc de o pradă. ajunge la naştere ca o nouă individualitate umană şi personalitate umană. handicapuri. O altă distincţie insidioasă. sau care. dacă ar fi transferat şi la subiecte nounăscute sau adulţi. este cea care este introdusă prin conceptul de "calitate a vieţii": dreptul la viaţă ar fi legat de "calitatea vieţii" deci de posibilitatea unei dezvoltări normale. deci nu se poate considera că existenţa lor ar depinde de relaţia şcolară! Aceasta nu influenţează faptul că orice persoană trăieşte şi creşte în adâncul relaţiilor de unde se alimentează pentru îmbogăţirea şi expansiunea proprie. Spus în sens negativ: avortul voluntar este un delict împotriva vieţii personale. Concluzie etică Din punct de vedere etic se poate face abstracţie într-o oarecare măsură de precedentele discuţii filozofice: este suficient să se confirme faptul că ovulul fecundat are o legătură intrinsecă şi o destinaţie intrinsecă cu fiinţa personală în formare pentru excluderea oricărui act de suprimare sau alterare a integrităţii. din raţiuni extrinsece. în plus. programat din interior şi autonom. împotriva persoanei. sau de aprecierea altcuiva. sau mai bine zis. ci valoarea ei ar depinde de o bunăstare fizică mai mare sau mai mică. Concluzie filozofică: biologicul şi umanul Este momentul să tragem o concluzie: ce valoare trebuie atribuită embrionului-fetus. ar fi impiedicat în dezvoltarea sa umană ( raţiuni economice ale familiei. Este o distincţie de tip "selectiv" menită să justifică suprimarea embrionului afectat de anomalii. tulburare psihică a cuplului. conştiinţa este obligată să se abţină de la orice act cu caracter eliminator. In cazul în care ar exista un dubium facti asupra respectivei legături. (51) 80 . iar juridic nu s-ar recunoaşte această calificare exterioară.abordare fenomenologică şi subiectivistă.

sau în care sarcina provoacă o agravare a stării de sănătate. Am amintit deja condiţiile pentru a putea vorbi de principiu terapeutic: una din ele este faptul că intervenţia medico-chirurgicală este menită să trateze sau să extirpe partea bolnavă a corpului. decât în sens impropriu şi lărgit. Trecerea nu este de la acţiunea terapeutică asupra bolii în scopul însănătoşirii. care în general sunt luate în consideraţie prin IVG. pentru a preveni o boală sau riscul morţii. In primul rând. câteva precizări şi distincţii în privinţa acestei teme deosebite. Rezultă deci clar că nu se justifică întreruperea sarcinii din punct de vedere medical. trebuie spus că este improprie folosirea adjectivului "terapeutic". care este o cu totul altă problemă. totuşi. ci mai degrabă se intenţionează suprimarea fetusului (sănătos) pentru a se evita înrăutăţirea sănătăţii sau ameninţarea vieţii mamei. Mai nimerit este să se vorbească eventual de întreruperea sarcinii în prezenţa pericolului pentru viaţa sau sănătatea mamei (53). dar ea poate fi înfruntată prin metode terapeutice diferite de întrerupere (dializa periodică a gravidei 81 . întreruperea sarcinii influenţează mai mult şi în mod negativ starea de sănătate decât continuarea ei.(52) Avortul terapeutic Conflictul dintre viaţa mamei şi viaţa entităţii concepute La început. în care.de o învăţătură care : nu s-a schimbat şi nu poate fi schimbată" . atât din punct de vedere etic cât şi medical. Astăzi această distincţie nu se mai uzează iar problema nici nu se mai pune din punct de vedere etic. Este necesară o clarificare ulterioară pentru a se înţelege "avortul indirect".aşa cum a precizat Paul al VI-lea . care în schimb ar reintra în accepţia propriu-zis terapeutică: este cazul în care se descoperă o tumoră la uter. înainte de toate există de facto condiţii organice care complică sarcina. sau în orice caz avortul nu ar determina o îmbunătăţire substanţială. care indirect presupune moartea fetusului. în cazul la care ne referim nu este vorba să acţionăm asupra unei boli în desfăşurare. ele sunt oricum mai bine controlate şi compensate printr-o asitenţă adecvată. există apoi stări de sănătate. ci se configurează mai ales o acţiune asupra a ceea ce este sănătos (fetusul care poate fi chiar sănătos).In faţa normei morale care interzice suprimarea directă a unei fiinţe umane nevinovate nu există privilegii şi nici excepţii pentru nimeni. b. în timp ce uneori este folosit termenuul de "avort indirect" pentru a indica avortul "terapeutic" la care ne referim. Este clar că în aceste cazuri este lipsită de orice motivaţie întreruperea chiar şi numai din punct de vedere medico-deontologic. " Este vorba . "Indicaţiile " privind avortul terapeutic Sunt necesare precizări ulterioare privind consistenţa şi relevanţa indicaţiilor medicale pentru a ne limita la acest capitol al materiei: a. există însă condiţii în care agravarea este reală. pentru că nu este vorba de terapie. Progresele medicinii şi ale asistenţei medicale reduc tot mai mult riscurile asupra vieţii şi sănătăţii mamei.

miastenia gravis. nu pot fi confruntate cu viaţa celui ce urmează să se nască. ce comportă a permanentă agravare a lor. Este clar că în aceste cazuri adevărata terapie. b. care deşi sunt reale. bolile gastro-intestinale. al tuturor: de aceea societatea are obligaţia de a o apăra şi promova. este singura terapie permisă.(55) Deci. bolile vasculare. Acest lucru este cu atât mai adevărat dacă ne gândim că viaţa fiecărui individ nu este numai un bun personal inalienabil. să revedem riguros pe plan medical şi deontologic "indicaţiile sanitare" IVG. Putem cita exact concluziile lui A. bolile aparatului hemopoietic (unele forme de anemie). raţiunile care vor sta la baza motivaţiilor economice trebuie să fie luate în consideraţie de autoritatea publică şi de comunitate în sensul că economia trebuie să fie adaptată persoanei şi în nici un caz persoana să fie sacrificată în favoarea economiei. chorea de sarcină. în lumina celor afirmate. cu influenţe asupra stării de sănătate psihică a pacientului. bolile hepatice şi ale pancreasului. Eliminând din discuţie indicaţiile socio-economice. pe care se bazează practica asistenţială. ci şi un bun social.care suferă de o gravă insuficienţă renală. o stare de real şi grav pericol pentru viaţa mamei până în situaţia în care va fi necesară alegerea între viaţa mamei şi pierderea atât a mamei cât şi a copilului. persistă un adevărat risc pentru viaţa sau sănătatea mamei. cea care elimină direct boala fără să afecteze viaţa fetusului. 82 . cardiochirurgia pentru femeile cu afecţiuni cardiace). cardiopatiile. tumorile ( cu excepţia celor ale aparatului genital): toate aceste boli sunt indicate ca motivaţii ale respectivelor "indicaţii". Bompiani: " Inţeles ca act menit să ferească pacienta de pericolul iminent al morţii şi ca intervenţie terapeutică de neînlocuit pentru atingerea acestui scop. Indicaţiile cu caracter etico-raţional vor avea la bază următoarele criterii de mentalitate şi comportament adecvate unei viziuni personaliste asupra omului: 1. bolile renale. Tuberculoza. Dar un studiu serios al fiecăreia dintre ele. în lipsa unor alternative terapeutice. In lumina progreselor ştiinţei şi asistenţei medicale multe din aceste "indicaţii" şi-au pierdut capacitatea de motivaţie. avortul terapeutic a pierdut cu adevărat mult teren şi nu-şi mai găseşte un loc logic printre criteriile moderne asistenţiale: dimpotrivă. ne orientează spre o drastică reducere a bazei medicale a " acestor indicaţii" şi spre o progresivă reducere a cazurilor în care. Evaluarea etică a avortului terapeutic Trebuie să recunoaştem sau măcar să presupunem că pot exista cazuri în care sarcina poate constitui o circumstanţă agravantă: a. condiţiile de sănătate fizică. condiţiile social-economice. în multe împrejurări acute s-a dovedit mai degrabă dăunător decât util chiar pentru starea de "decompensare maternă" (54) . c. Să se pornească de la acest principiu de fond: persoana umană este cea mai mare valoare din lume şi transcende orice bun temporal şi orice consideraţie economică.

pentru persoane şi a persoanelor. Principiul "terapeutic" este invocat aici în mod abuziv şi este extrapolat. nu numai pentru că foarte des nu sunt examinate posibilităţile alternative la eliminarea fătului. în faţa celor mai ştiinţifice teorii şi a unor conştiinţe informate din punct de vedere etic şi drepte.viaţa fătului" nu este în echilibru şi este răsturnată şi în orice caz viaţa celui ce urmează să se nască nu poate fi instrumentalizată în favoarea sănătăţii mamei (bun secundar faţă de viaţă) . viaţa. 4.2. la implicarea personală şi profesională a medicului. a chirurgului sau ginecologului. Obligaţia etică a societăţii. a ştiinţei şi a fiecăruia este să se angajeze în prevenirea prin mijloace legitime şi permise a situaţiilor de risc şi de deteriorare a sănătăţii gravidelor. reprezintă primul fundament indispensabil a tuturor altor valori personale. ci ontologică şi calitativă. obligaţii de educaţie. De aceea. după cum am demonstrat. dar şi pentru că scopul terapeutic este indirect şi priveşte suprimarea unui bun suprem. întrucât la baza originii societăţii se află persoanele. pentru orientarea politicii sanitare în sprijinul vieţii şi nu spre suprimarea ei cu uşurinţă. De asemenea şi principiul "cumpănirii" valorilor este inconsistent din punct de vedere etic. trebuie să admitem totuşi. 83 . pentru că valoarea-persoană nu este numerică sau cantitativă. Societatea este. pentru a garanta cea mai bună asistenţă de spitalizare şi tehnologică celor care urmează să nască. în care conflictul alegerii între viaţa copilului ce urmează să se nască şi supravieţuirea mamei se pune în mod dramatic pentru părinţi. etc. limitate faţă de cele invocate de legile favorabile avortului. atunci când se aplică în justificarea socială a avorturilor. In joc se află mai mult filozofia juridică decât cea medicală. Persoana din punct de vedere ontologic şi axiologic are prioritate faţă de societate. Cazurile dramatice După aceste premise. 5. Ne vom ocupa acum de aceste cazuri dramatice fiind foarte atenţi la drama subiectivă. Comparaţia însăşi este de nepropus între o persoană şi societatea în ansamblul ei. fundamentul persoanei este să completeze şi să ajute la creşterea tuturor persoanelor. Viaţa fizică care este în discuţie chiar dacă nu reprezintă totalitatea valorilor persoanei. Ştiinţa este pentru viaţă. fie ea şi "terapeutică". societatea este pentru persoană: aceasta este angajarea etică de fond. pentru sănătatea proprie. ca orice altă datorie din viaţă. Nici motivul "social" (numărul copiilor. echivalează cu compromiterea totală a tuturor valorilor temporale care se bazează în mod necesar pe viaţa fizică.) nu poate subordona valoarea vieţii personale a nici unei persoane. trebuie să se ţină seama şi de faptul că maternitatea în sine reprezintă un risc în sine. existenţa unor cazuri. pentru cadrele medicale şi paramedici. deci. cu o viziune obiectivă a valorilor în cauză şi a orientării etice de care ţinem seama. ci de armonie şi subordonarea valorii sociale faţă de persoana umană. De aceea cine autorizează uciderea directă a unei persoane nevinovate loveşte valoarea de bază a întregii societăţi şi a fiecărei persoane. opoziţia "sănătatea mamei . Nu este vorba de cumpănire. De aceea suprimarea vieţii fizice a viitorului nou-născut prin avort. (56) 3.

Să analizăm fiecare din aceste motivaţii. Avortul indirect. au căutat motivaţii în primul caz care să justifice avortul în scopul salvării mamei . dacă alternativa este moartea amândorura. efectul indirect este salvarea mamei. dar nici nu salvează copilul. (57) Este important de văzut că aici alegerea nu se referă la o asistenţă prioritară acordată mamei.desigur. Este cunoscut principiul cu dublului efect. 3. pentru că în situaţia la care ne referim. 2. chiar dacă indirect din ea se desprinde un efect negativ nedorit. pentru că a avut deseori şi excepţii justificate: legitima apărare de un agresor nedrept. care poate fi garantată cel mai bine prin salvarea vieţii mamei. iar angajarea în apărarea vieţii (a mamei) nu autorizează mijlocul neproporţionat şi anormal al suprimării fetusului. A nu ucide nu este o normă absolută. pedeapsa cu moartea. Noi ne vom referi mai întâi la poziţiile etice privind primul caz. se încearcă obţinerea succesului posibil (59) . nu se poate suprapune cu cazul nostru: pentru că aici 84 . acţiunea directă este suprimarea fetusului. o altă motivaţie: lipsa elementului absolut al normei. Conflictul obligaţiilor.Teoretic. Calitatea subordonată a fătului deja condamnat. Unii moralişti chiar provenind din mediul catolic. unul bun şi altul rău: în aceste cazuri este permis ca acţiunea să fie considerată ca având ca scop un efect bun. pentru că nu se poate compara moartea naturală cu uciderea directă. globală este şi activitatea medicului responsabil: în această globalitate. Autorul însuşi care propune această teză spune că acest lucru nu poate avea loc decât "avec crainte et tremblement". printr-o acţiune directă de suprimare a fătului viu. O confirmare este admiterea şi legalitatea avortului indirect în cazul extirpării tumorii. în lipsa posibilităţii de a se obţine un succes deplin şi complet. (58) Nu este greu să descoperi o dificultate în această teză: faptul că acel copil este oricum condamnat să moară nu constituie un motiv suficient pentru suprimarea lui. nici intenţia celui care acţionează (finis operantis) nu poate pleca de la o reală obiectivitate a acţiunii (finis operis). existând un conflict al stării de fapt şi nu în voinţa persoanelor. pentru că în realitate nu este vorba de un fapt general din moment ce vieţile sunt două. altfel s-ar putea justifica prin acest principiu orice act de eutanasie. neputând să le facă pe amândouă. Evaluare generală. Vechiul precept: non sunt facienda mala ut veniant bona. (61) Nici acest raţionament. continuarea sarcinii presupune moartea mamei. Se consideră că problema asistenţială mamă-copil în pericol ar fi o problemă globală. este aplicat şi luat în considerare aici pentru a deveni legal atât scopul cât şi mijlocul. avortul provocat este salvarea mamei. (60) Dar nici în acest caz lucrurile nu se prezintă ca făcând parte din aceeaşi discuţie. dar se speră salvarea copilului. această orientare se bazează între altele pe angajarea în apărarea vieţii. este vorba de o alegere ucigaşă. şi poate nu numai. 4. In fine. pentru că sunt mai complexe şi mai grave faţă de cel de al doilea. motivată în plus prin salvarea mamei. 1. se alege obligaţia cea mai accesibilă. de care în mod involuntar depinde moartea fetusului. Medicul are datoria să asigure viaţa mamei şi naşterea copilului. de fel nou. există două gradaţii în cazul conflictului între viaţa mamei şi cea a fătului: • • continuarea sarcinii nu numai că provoacă moartea mamei. Şi această soluţie poate fi învinuită de caracter empiric. Nu se poate vorbi de viaţă umană deplină în cazul unui fetus care este deja condamnat să moară singur: avortul poate fi considerat în acest caz o anticipare a morţii. mult mai clar în sine. sacrificiul pentru binele aproapelui. dimpotrivă. 5.

gravidă.ar mai rămâne legată de viaţă. este următoarea: a. "valoare subordonată". conformă cu poziţiile personalistice şi alte norme de etică obiectivă. pentru a împiedica naşterea unur subiecţi cu tare sau malformaţii. Este posibilă şi situaţia în care este necesar să fie menţinută "în viaţă" în mod artificial o femeie în moarte cerebrală. datoria medicului este să apere viaţa. cazul rămâne cel care este: se recurge la avort. Se poate desigur încerca în acest caz o cezariană. Printre aceste mijloace nu figurează cel al uciderii directe. o încalcă în mod conştient. cu scopul de a face ca fătul să atingă un stadiu de dezvoltare care să-i permită o viaţă autonomă în afara uterului. fiind o valoare transcendentă. nici un act etic. Nu se poate alege viaţa mamei. nici măcar pentru salvarea cuiva. prin conectarea la plămânii artificiali. deseori prin autorizaţie legală. aşteptându-se moartea naturală a mamei. Cine se sacrifică pentru binele aproapelui o face dintr-un motiv superior şi adevărul este că nu el se omoară. la o femeie care stă să moară: dacă este posibil să se aştepte până în momentul morţii clinice. Viaţa umană se poate pierde şi se pierde din mai multe cauze. dar viaţa nevinovată nu poate fi suprimată în mod direct. cazul cel mai simplu este prevederea morţii mamei. şi să ofere toate mijloacele terapeutice pentru salvarea amândorura. după cum nu poate fi sacrificată în mod direct de nimeni. atât a mamei cât şi a copilului. b. prin continuarea sarcinii. ci şi de activitatea care ucide în mod direct. care este o intervenţie normală. (62) Implicarea profesiunii medicale este de aşa natură că ea n. Concluzie Concluzia noastră. unită însă cu speranţa salvării fiului. care nu este nici un act medical. la prima vedere. cu 85 . pentru că nimeni nu are dreptul de alegere în viaţa altuia. In această alegere etico-deontologică intervine argumentul obiecţiei din motive de conştiinţă. Avortul eugenetic Această expresie nu se mai utilizează din două motive: pentru că evocă ideologia rasistă cu care doreşte să fie asimilată şi pentru că de fapt acest tip de "indicaţie" privind avortul. ci alţii îl ucid în mod nejust. printr-o acţiune directă de suprimare a fiului. "viaţă ce nu este pe deplin umană " se deschide calea către eutanasie sau spre orice alt procedeu discriminatoriu. De fapt. Admiţând derogări de la acest principiu şi insinuând afirmaţii de genul: "viaţă fără valoare". conduce la avortul "terapeutic" deoarece prezenţa fătului cu malformaţii sau defecte ar reprezenta o ameninţare pentru sănătatea psihică şi echilibrul social al familiei. când există o speranţă de a salva copilul.este vorba de o viaţă nevinovată şi nu de un agresor nedrept sau de un vinovat care. cunoscând pedeapsa cu moartea. sau purtători ai unui handicap. sub nici un motiv.

Pentru că s-a vorbit deja despre această problemă la tema privind diagnosticarea prenatală. O societate se distinge prin capacitatea de a ajuta pe cei bolnavi şi slabi şi nu prin aroganţa cu care provoacă o moarte precoce. care sunt extensia şi implicaţiile refuzului din motive de conştiinţă în acest domeniu. prezenţa într-un subiect uman a unei stări de handicap . protecţie şi ajutor. Din punct de vedere etic prezenţa unei malformaţii sau a unui handicap nu ştirbeşte cu nimic realitatea ontologică a celui ce urmează să se nască. se pune problema obligaţiei de a promova cerecetarea şi sprijinirea pentru prevenirea unor astfel de malformaţii în cauzele lor. Conştiinţa şi raportul ei cu libertatea şi adevărul Să începem prin a ne pune de acord asupra semnificaţiei precise şi a dinamicii interiorare a conştiinţei: ce dorim să spunem când afirmăm "a acţiona în conformitate cu conştiinţa"? Si despre ce fel de conştiinţă este vorba? Trebuie să facem distincţia între conştiinţa psihologică şi conştiinţa morală. penal. în ceeea ce este permis celor care profesează medicina.ca şi a unei boli . Legea avortului şi refuzul din motive de conştiinţă Avortul reprezintă o traumă nu numai pentru femeie şi familie ci şi în domeniul dreptului şi al legilor. deoarece legea care doreşte să autorizeze şi să liberalizeze avortul este constrânsă să se dezică şi să se traumatizeze pe ea însăşi. dar mai ales pentru a evita tributul de sacrificiu ce-l presupune pentru familii şi societate. prima este conştiinţa acţiunii umane în îndeplinirea sa şi se presupune că este indispensabilă pentru cea de a doua. renunţând la a fi egală pentru toţi. a dreptului constituţional. Trebuie să adăugăm însă că din punct de vedere etic în aceste cazuri şi pe plan general. a medicinii legale (63). Tema pe care o abordăm nu priveşte doar bioetica. în numele socialităţii. dimpotrivă. In acest scop s-au utilizat uneori tehnici de diagnosticare prenatală şi se acătuiesc politici "preventive" ale planurilor sanitare. ci şi filozofia dreptului. Medicina legală este medicina cea mai interesată de acest subiect. precum şi susţinerea familiilor prin mijloace adecvate acolo unde naşterea unor astfel de subiecţi care presupun desigur dificultăţi umane şi economice uneori foarte dure.cere şi mai mult. 86 . pentru cultura actuală este o motivaţie cu caracter social-economic şi chiar hedonist. Ceea ce dorim să lămurim în această scurtă discuţie se poate rezuma la următoarele aspecte: cum se naşte şi se justifică conflictul dintre conştiinţa morală şi legea umană. în faţa cererii de avort. Ceea ce îl deosebeşte de ideologia rasistă este scopul: pentru rasism scopul era purificarea speciei.scopul de a-i impiedica să o pornească pe un drum deloc uman. dacă există obligativitatea etică a refuzului din motive de conştiinţă din partea medicului şi a celor chemaţi să colaboreze la acţiunii avortive. nu ne vom opri prea mult asupra ei.

dacă în acelaşi timp este sigură (adică fără elemente de îndoială subiectivă) creează argumentul etic al " ne-uciderii" unei vieţi nevinovate. plătind chiar cu viaţa. printr-o presantă căutare a adevărului. după ce faptul a fost împlinit. protestând faţă de raţiuni oprimante sau situaţii de violenţe. Dar problema cea mai importantă este să răspundem la această întrebare: de ce trebuie "să urmăm conştiinţa". mai ales dacă este inspirată de o credinţă revelată. pe de altă parte. raţiunea face posibilă judecata de conştiinţă. suprimându-i dreptul la viaţă. omul se transcende pe sine. care îşi aminteşte de cuvintele apostolului Petru în faţa Sinedriului:" Mai curând trebuie să ascultăm de Dumnezeu decât de oameni" (F 5. Desigur. Tocmai de aceea conştiinţa se exprimă în acţiuni de 'judecată" care reflectă adevărul privind binele şi nu ca "decizii" arbitrarii. se dezvăluie legătura dintre libertate şi adevăr. au ridicat glasul conştiinţei. Acesta este sensul la care se referă primul "refuz din motive de conştiinţă" pronunţat de Apostoli în faţa Sinedriului: " trebuie să-L asculţi pe Dumnezeu mai degrabă decât pe oameni. în judecata practică a conştiinţei. descoperă o valoare care îl transcende şi îl angajează: în definitiv această judecată implică prezenţa unei garanţii de intransigenţă înlăuntrul realităţii care coincide cu absolutul. în favoarea unei presupuse autonomii a propriilor decizii. ci dimpotrivă.29) are datoria să-şi afirme refuzul său civil dar ferm" (65) . oferă o garanţie mai clară. în definitiv. chiar şi în faţa unei conştiinţe laice şi 87 . la rândul său această judecată morală este dublă: cuprinde o evaluare precedentă acţiunii şi una succesivă. care este cea mai mare valoare temporală. exprimată asupra valorii unei anumite acţiuni. afirmarea Absolutului. în faţa unei legi care se află în directă opoziţie cu binele persoanei. Judecata raţiunii dacă este dreaptă şi sinceră. nu consider necesară doar o atitudine de credinţă pentru a percepe inacceptabilitatea unor situaţii negative pentru demnitatea omului: mereu au existat conştiinţe laice care pentru apărarea libertăţii. această adeziune consecventă a voinţei la raţiune par a induce ceva constrictiv.Iar maturitatea şi responsabilitatea acestor judecăţi . cele două momente coincid atunci când evaluarea precedentă este asumată ca normă şi este urmată. adevărul obiectiv este reprezentat de valoarea-om. pentru că face ca libertatea umană să depindă doar de propria conştiinţă şi o eliberează de orice risc de manipulare externă sau de conformisme sociale şi ideologice: "Astfel. pe adevărul ontologic: cu alte cuvinte adevărul obiectiv angajează raţiunea.Conştiinţa morală este cunoaşterea valorii morale a acţiunii. ale omului al căror subiect este .şi." (64) Unii moralişti consideră că în judecata conştiinţei. care impune persoanei obligaţia de a face o anumită acţiune. creştinul. care face ca persoana să se renege pe sine. din care transcende temporalitatea însăşi. atitudinea faţă de permisivitatea avortului. atunci apare contrastul. In cazul nostru. De asemenea. când libertatea nu urmează ceea ce dictează conştiinţa. sau mai bine spus. Totuşi." "Deci. Dumnezeu. Această valoare morală se bazează. mai mult sau mai puţin sistematică sau intuitivă. Intre paranteze fie spus: această adecvare între raţiune şi realitate.se măsoară nu prin eliberarea conştiinţei de adevărul obiectiv. să nu acţionăm "niciodată împotriva conştiinţei" şi astfel să legăm conştiinţa de însăşi libertatea umană? Ce leagă conştiinţa din interior? Conştiinţa este judecata raţională. care este postulat raţional şi în plan teoretic. în realitate această adeziune este eliberatoare. lăsându-se ghidat de ea în acţiunea lui.

" Deci. Legea nu coincide cu etica. Si continuă că "la baza acestor valori nu pot să existe "majorităţi" de opinie provizorii şi schimbătoare.raţionale uciderea unui nevinovat şi încercarea legii de a instrumentaliza profesiunea medicală sunt raţiuni mai mult decât suficiente pentru a face nu numai posibil dar şi obligatoriu protestul conştiinţei. Căutarea binelui comun se face prin căi prevăzute în mod legal şi constituţional de fiecare societate. unora ar putea să pară nu tocmai potrivite pentru evitarea unor rele mai mari. Deci legea nu formează etica. dar trebuie să creeze condiţiile obiective pentru o etică a fiecăruia. aceea de a trăi. că doar recunoaşterea unei legi morale obiective care. respectul drepturilor sale intangibile şi inalienabile. deci în respectul libertăţii de conştiinţă şi religie (principiul libertăţii religioase). Ioan Paul al II-lea în recenta Enciclică Evangelium Vitae a arătat cum o lege civilă nu se poate baza decât pe respectarea valorilor fundamentale. nu mai este lege şi devine nedreaptă: trebuie combătută cu toate mijloacele legitime de către toţi. în numele celui care nu se poate apăra. însă ea trebuie să respecte şi să creeze condiţiile pentru realizarea persoanelor." (68) Deci printre condiţiile esenţiale şi obiective pe care legea trebuie să le garanteze pentru binele persoanelor şi pentru binele comun ( garanţii de constituţionalitate şi legitimitate) se numără desigur aceste două condiţii obiective: 1. " legile care autorizează şi favorizează avortul şi eutanasia se împotrivesc nu numai binelui individului. afirmând că " fundamentale şi de ignorat sunt desigur demnitatea fiecărei persoane umane. între anumite limite şi ar trebui să permită unele lucruri care. Dacă legea nu creează această condiţie. Totuşi noţiunea de "bine comun" nu este înţeleasă în sensul binelui majorităţii (ar însemna dictatură). pentru realizarea tuturor persoanelor. (66) Caracterul normativ al legii şi raportul ei cu conştiinţa "Legea umană este determinarea şi expresia autorităţii legitime a unor exigenţe ale binelui comun într-o anumită societate şi într-un moment istoric determinat. Implinirea propriei vieţi şi realizarea propriei perfecţionări morale constituie datoria fiecărei persoane. constituie punctul de referinţă normativ ale legii civile. In definirea binelui comun legea va trebui adesea să ceară sacrificii chiar în exercitarea libertăţilor fiecăruia." (67) Definiţia arată că şi legea se bazează pe raţiune şi că doreşte binele comun: ordinatio rationis aşa este definită legea în filozofia tomistă. în sine. nu poate să împiedice mereu orice rău sau orice abuz în exercitarea libertăţilor personale. 88 . şi pe binele comun. în special pe cea a celor lipsiţi de apărare şi nevinovaţi. pentru că este "lege naturală" înscrisă în inima omului. Intr-o societate democratică această căutare se realizează prin consultarea organelor constituţionale şi în respectul pluralismului curentelor de gândire şi inspiraţiilor religioase. de ordin etic. ci şi binelui comun şi în consecinţă sunt total lipsite de valabilitate juridică. ci ca o căutare a condiţiilor prin care fiecare persoană trebuie să-şi împlinească propria fiinţă şi propria viaţă. legea trebuie să apere viaţa tuturor. nici nu impune un spirit etic propriu (Statul etic care aminteşte de Hegel). ca şi considerarea "binelui comun" ca scop şi criteriu ce reglementează viaţa politică".

2. ci dimpotrivă impun obligaţia gravă şi precisă de a se opune lor prin refuzul din motive de conştiinţă. nu se poate aplica în aceste două cazuri precedente. Astfel nu se realizează o colaborare nepermisă la o lege nedreaptă. fie pentru că există înfruntări numeroase pe plan parlamentar asupra unor proiecte de lege care nu reunesc o părere comună. legea nu poate impune cuiva să ia viaţa altor persoane. de exemplu). întrucât conduce la suprimarea persoanei. încetează din acest motiv să mai fie o adevărată lege civilă. se face o tentativă legitimă şi necesară de a-i limita aspectele negative. policlinici. (72) Acest refuz trebuie să constituie o datorie pentru aceeia care în calitate de medici. "Tăgăduirea dreptului la viaţă. trebuie să amintim că o autoritate politică nu poate impune unui medic să facă o intervenţie chirurgicală pe care el nu o consideră necesară ci chiar dăunătoare şi cu atât mai mult o lege nu-i poate impune suprimarea vieţii. dimpotrivă. din moment ce vedem că o mare parte din "contraceptivele" distribuite în farmacii pot provoca avortul. fie pentru că multe ţări pun în discuţie legi permisive deja existente (75) . Acest lucru este valabil şi pentru farmacişti. fie el doar în formare. deşi emendată. poate sprijini propuneri destinate a limita nocivitatea unei astfel de legi şi a-i diminua efectele negative în planul culturii şi al moralităţii publice. Este vorba despre o situaţie tot mai frecventă în prezent. (73) Ioan Paul al II-lea în Encliclica Evangelium Vitae oferă un element inovator extinzând acest drept-datorie la parlamentarii din cadrul legislativ (74) de a nu coopera la acţiuni rele. un parlamentar. (69) Motivaţia acelui " rău minor". cu atât mai puţin poate cere medicului să-şi exercite profesia pentru a ucide. 73 din Scrisoarea Enciclică Evangelium Vitae -nu poate fi înlăturată sau abrogată complet o lege care susţine avortul.. este tot permisivă: "In cazul în care . Problema centrală este dacă poate fi votată o lege care. referindu-se la comportamentul pe care parlamentarii ar trebui să-l aibă faţă de legile care nu respectă dreptul la viaţă al celui care urmează să se nască. când o lege civilă legitimează avortul sau eutanasia. să-i fie respectată autonomia (71) . prin profesia şi deontologia proprie este chemat să îngrijească şi să susţină viaţa. este cea care se contrapune frontal şi în mod ireparabil posibilităţii de a realiza binele comun. cadre de conducere în spitale. în al cărui serviciu societatea îşi găseşte raţiunea de a fi. a cărei opoziţie absolută la avort este clară şi cunoscută de toţi. se pot găsi în situaţia de a lua parte la proceduri sau chiar la avort. pentru că nu există un rău mai mare decât de a curma viaţa. Deci. operatori sanitari. dintre formele de protest şi de refuz din motive de conştiinţă ( a serviciului militar. (70) Refuzul din motive de conştiinţă şi avortul voluntar Din cele amintite mai sus.. care obligă din punct de vedere moral.." Două lucruri trebuie să fie clare în această exercitare a propriei datorii de către legislator: să existe într-adevăr posibilitatea de a realiza binele total şi să se declare oricum opoziţia proprie şi totală la avort.răspunde Ioan Paul al II-lea în nr. cea referitoare la avort se prezintă din punctul de vedere al medicilor în termenii cei mai clari ca permisă şi necesară: ca om medicul nu poate îndeplini o acţiune ( sau colabora direct) menită să urmărească suprimarea vieţii unui individ. Pentru a ne întoarce la medic. medicul prin profesia lui nu are această menire. în calitate de medic. cu excepţia legitimei apărări împotriva agresorului nedrept. expresie de la sine ambiguă. 89 .Astfel de legi nu numai că nu constituie nici o obligaţie pentru conştiinţă.

Capitolul al IV-lea A doua parte: Bioetica şi avortul Formele "ascunse" de avort Pe plan ştiinţific şi social se conturează un fenomen care este destul de neliniştitor şi care se bazează pe folosirea unei terminologii confuze şi înşelătoare. ele sunt însă definite interceptice dacă interceptează zigotul pe care nu-l lasă să se instaleze. sunt utile orientările oferite de tema diagnosticării prenatale." Trebuie să avem curajul . ea va fi folosită cu alte intenţii. deci fecundarea. după cum ar lăsa să se înţeleagă termenul de contraceptiv sau antifertilizant. Datoria de a refuza este clară când scopul de avort al prestaţiei este scrisă în cerere.scrie Ioan Paul al II-lea la nr. în linii generale sunt interzise şi subiectul le poate refuza dacă îşi dă seama că o prestaţie. Este vorba de tendinţa de a masca termenul de avort folosind alte denumiri." (78) Acest fapt se constată mai ales în manualele de popularizare destinate unui public foarte larg care doresc să influenţeze opinia publică (79) . sau 90 . aceasta se manifestă când actul de colaborare se exprimă în acele activităţi care au doar scopul de a pregăti sau de a însoţi intervenţia avortului (ajutoare chirurgicale. dar aceeaşi tendinţă se regăseşte şi în revistele ştiinţifice. viitoare sau îndepărtată. exceptând cazul când există motive temeinice care impun acţiunea sau o recomandă (77).s-au investit şi se investesc sume uriaşe cu scopul realizării unor preparate farmaceutice. impropriu denumite contraceptive. cu scopul de a nu bate la ochi. Moralmente rămâne interzisă nu numai realizarea intervenţiei. ne referim la unele tehnici de control al naşterilor.scrie Ioan Paul al II-lea .de a privi adevărul în faţă şi de a spune lucrurilor pe nume. (80) Practic.In ce priveşte colaborarea formală sau materială. care nu împiedică întâlnirea gameţilor. cu această intenţie: indiferent dacă ea este exprimată de lucrători în domeniul sanitar sau de către părinţi. chiar dacă este doar materială ( fără intenţie). Mecanismul lor în realitate este de a împiedica celulei ovul fecundate de a se instala în uter. ci şi orice colaborare formală. Cine face propagandă acestor tehnici este atent să nu le numească provocatoare de avort (pentru mulţi avortul înseamnă ceva dramatic). 13 din Enciclica Evangelium Vitae . care rămâne subiectul cel mai responsabil prin el însuşi. Cercetarea ştiinţifică în această privinţă pare să fie preocupată în mod exclusiv de obţinerea unor produse cât mai simple şi eficiente împotriva vieţii şi în acelaşi timp să sustragă avortul oricărei forme de control şi responsabilitate socială. (76) Este de asemenea ilicită orice colaborare directă. fără să mai fie necesară recurgerea la ajutorul medicului. fără să cedăm unor compromisuri care ne convin sau tentaţiei de a ne autoînşela. asistenţi medicali şi ginecologi prezenţi la întreruperea sarcinii. chiar dacă în sine nu este dăunătoare. rude sau partenerul femeii. care fac posibilă uciderea fătului în uterul matern. "Pentru a facilita răspândirea avortului . Celelalte forme de colaborare medicală care nu sunt legate direct de acţiune sau avort. dar care este uneori cel mai expus presiunii sociale. anestezişti).

care îi împinge pe cei care le experimentează să caute tehnici tot "mai sigure" pentru a evita o concepere. In majoritatea cazurilor acest avort constituie un episod izolat şi deseori nu se cunoaşte etiologia. (81) Avortul procurat nu este însă unica manifestare de negare a vieţii: şi răspândirea şi înrădăcinarea mentalităţii contraceptive. cauze psihologice. pe de o parte. boli infecţioase. malformaţii ale traiectului genital. (85) Este dificilă o evaluare a numărului de avorturi spontane care au loc în fazele precoce preclinice: din unele studii se deduce că cel puţin 60% din zigoţii concepuţi nu urmează evoluţia normală şi se pierd. factori imunitari. sau a avut deja unul sau doi copii şi apoi avorturi repetate. (86) Avortul spontan se poate datora mai multor factori: cromozomici. nu se poate ignora că avortul. Printre cauzele ARS-ului .5 din cazuri aceast eveniment se poate întâmpla de trei sau patru ori consecutiv. Şi dacă nu se poate nega că din punct de vedere moral contracepţia este echivalentă cu avortul (82) . Pe de altă parte printre manifestările raportului strâns între avort şi contracepţie se numără constatarea că cea mai bună cunoaştere a contraceptivelor nu previne totuşi avortul. fapt ce se manifestă cu o anumită frecvenţă ce reprezintă evoluţia a circa 15% din sarcinile clinic recunoscute.3-0. afecţiuni dismetabolice. configurând cadrul semiologic al avortului repetat spontan (ARS). dacă într-un cuplu în care partea feminină nu a avut naşteri la termen sau înainte de termen. din care să rezulte copii în viaţă. ARS-ul poate interveni în prima sau a doua etapă. Viaţa care ar putea să se nască dintr-o întâlnire sexuală devine astfel un duşman ce trebuie evitat cu orice preţ şi avortul este singurul răspuns hotărât în faţa unei contracepţii nereuşite" (83) . In 0. Există unele femei sau cupluri care recurg la folosirea contraceptivelor şi în intenţia de a evita apoi tentaţia avortului. pot fi considerate ameninţări la adresa vieţii. şi contracepţia pe de alta. iar promovarea legalizării avortului a avut şi are ca protagonişti acele persoane care de mult sunt angajate în răspândirea contracepţiei. plantă care îşi adânceşte "rădăcinile într-o mentalitate hedonistă şi care conduce la o lipsă de responsabilizare în faţa sexualităţii oferind un concept egoist de libertate care vede în procreere un obstacol în manifestarea propriei personalităţi. "Cultura favorabilă avortului s-a dezvoltat în medii care resping învăţătura Bisericii privind contracepţia" (84).care nu pot fi identificate întotdeauna cu multă uşurinţă . sunt amândouă fructele aceleiaşi plante. în faţa unei vieţi oricum nedorită. endocrini. Prevenirea avortului spontan Ne vom opri în concluzie şi la aspectele etice legate de întreruperea spontană a sarcinii.contragestative de la (contragestion în analogie cu contraception ) dacă împiedică continuarea sarcinii după instalarea embrionului în uter. dar este tot atât de adevărat că falsele valori inerente mentalităţii contraceptive sunt de aşa natură încât măresc tocmai această tentaţie.putem aminti: 91 .

în mod inconştient. infecţii (Ureaplasma Urealyticum. factori cromozomici. expus ARS-ului. susţine că dacă natura recurge la avort pentru a menţine stabilitatea genetică eliminând embrionii cu malformaţii. 3. 7. nu se poate înţelege de ce trebuie să se intervină pentru a împiedica acest lucru. nu trebuie îngrijit la fel ca cel care este deja născut : din acest motiv orice femeie şi cuplu. dar în acelaşi timp. ci întreaga societate.în acest caz . trebuie să apeleze la toate observaţiile care pot reduce riscul unui avort spontan. pentru care momentul morţii . 5.1. malformaţii. (87) Deci dacă este adevărat .după cum s-a arătat deja .că erorile naturii nu trebuie repetate. După identificarea cauzei este posibil să se intervină ori îndepărtând-o. După constatarea necesităţii unei intervenţii trebuie precizat că ea se va face cu mijloacele adecvate. Cine nu recunoaşte o astfel de obligaţie. fibroame sau sinechii uterine (aderenţa anormală între ele a două membrane seroase) endometrite. 6. factori hormonali. în momentul în care bănuieşte că ar exista începutul unei sarcini. In cazul în care factorii de risc ţin de mediu. Se naşte întrebarea legitimă dacă există o obligaţie morală în a evita sau nu avortul spontan. ori oferind sprijin pentru înlăturarea ei: în urma unor tratamente specifice a fost posibilă asistarea naşterii unor fetuşi vii într-un procent superior celui existent în grupuri de pacienţi netrataţi. aceasta nu înseamnă că fătul. evitând exagerarea terapeutică: ARS-ul se poate prezenta atunci ca o consecinţă a unei incapacităţi patologice de continuarea a sarcinii şi deci a insista cu terapii eroice poate avea semnificaţia unei exagerări terapeutice faţă de fetus. 92 . 2. cauze psihice (de exemplu în mod conştient femeia poate dori un copil. factori autoimunitari. Chlamydia Trachomatis). 4. îl refuză). Mycoplasma Hominis.ar fi amânat doar cu câteva ore sau zile. obligaţia de a inteveni priveşte nu numai individul. factori de mediu ( mediu de viaţă şi /sau de muncă). este la fel de adevărat faptul că dacă în natură există boli.

concomitent cu consecinţele industrializării. după ultimul război mondial şi până acum. Prima este cea mai răspândită şi reprezintă permisivitatea hedonistă. Pentru o situare istorică a reflecţiei noastre. care înseamnă reflecţia morală strâns legată de biologie şi medicină. dar au contribuit. ci sexualitatea exprimă şi structurează personalitatea cu dinamicile ei legate de profunzimea inconştientului. Semnalăm câteva etape în această direcţie. în acest capitol. a intervenţiilor medico-chirurgicale pentru schimbarea sexului. represiune. sexualitate şi procreare umană Delimitarea şi actualitatea temei Ne menţinem în mod necesar şi deliberat în optica bioeticii. a sterilizării şi a tehnologiilor fecundării artificiale. Este vehicolul cel mai eficient al mentalităţii contraceptive şi avortive. rezumabilă la "sexualitate ca obiect de consum". Totuşi. a tratamentului tulburărilor sexuale. pentru Freud aceasta înseamnă că nu persoana este cea care se exprimă în dimensiunea sexualităţii. în multe medii sociale şi culturale la revendicarea şi puternica detaşare a comportamentului sexual de orice normă etică (liberalizarea sexului) şi chiar conceperea acestei liberalizări drept condiţie primară ăentru totala eliberare a omului. Imaginea însăşi a familiei este configurată în lumina suspiciunii că ar fi o împletitură de reprimări. a avortului. Aşadar. Aceşti factori culturali au avut un efect pozitiv şi anume faptul că au situat dezbaterile pe tema sexualităţii la nivel antropologic şi au determinat depăşirea înţelegerii sexualităţii ca genitalitate.Capitolul al V-lea Prima parte: Bioetică. un punct de vedere limitat dar ţinând de structura obiectivă şi perenă a vieţii umane şi astfel valabil indiferent de schimbările culturale şi de influenţa ideologiilor. Fundamental a fost aportul lui S. chiar şi cele mai geniale şi spirituale. să acordăm un spaţiu şi altor perspective care se pot oferi referitor la tema sexualităţii. Manifestările personalităţii. şi de aceea. Acest capitol încearcă doar să relanseze tema sexualităţii în viziunea corporalităţii şi a persoanei şi să pună astfel premizele tratării etice a problemelor procreării responsabile. În acest context sociologic figurează unii factori de schimbare culturală surveniţi în utlimii cincizeci de ani. Manifestprile normale şi cele patologice ale personalităţii sunt "determinate" de aceste dinamici. Această viziune a răsturnat concepţia clasică a sexualităţii în relaţia sa cu persoana şi mai ales a suscitat o nouă linie comportamentală. Ar fi totuşi inexact să i se atribuie lui Freud o pedagogie a libertinajului şi a elementului licenţios în privinţa sexualităţii: el justifică mecanismele blocării forţelor instinctuale şi sugerează mecanismul sublimării. Freud (2) la afirmarea sexualităţii ca dimensiune a întregii persoane şi a individuării valenţei sexualităţii în procesul de maturizare şi de socializare a individului. de origine burgheză. agresiune etc). nu putem să nu amintim două componente culturale importante pentru a înţelege atitudinile şi schimbările sociale. sexualitate fără risc şi fără scrupule (1) . dar este o realitate că pornind de la Freud şi-a deschis calea o concepţie pansexualistă şi deterministă 93 . instincte şi tensiuni profunde. concomitentă culturii industriale şi postindustriale. fugă. nu vom putea. precum cultura şi arta sunt produsul şi elaborarea acestor dinamici şi a aşa numitelor "mecanisme de apărare" (sublimare. cel mai important dintre ele fiind reprezentat de "complexul lui Oedip". şi în limitele necesare.

Nu se poate trece sub tăcere efectul bulversant produs de publicarea aşa zisului Raport Kinsey (3) . un zoolog. au contribuit nu cu puţin la concepţia nihilistă asupra moralei şi la exaltarea experienţei sexuale ca expresie liberă şi formă privilegiată. Nu poate fi ţinută sub tăcere nici altă contribuţie cu caracter bulversant şi totuşi luat în consideraţie de unele şcoli. Autorul principal. de comunicare. au fost răspândite înregistrări filmate. Au fost oferite măsurători instrumentale ale acestor reacţii. şi anume cel propus. iar repetarea lor era sugerată ca tehnică "terapeutică". familia trebuie legată de productivitate. a avut ca efect. sexului nu i se comandă. Construită pe baza scrierilor behaviorismului pozitivist. concluzionând că comportamentele sexuale nu sunt decât un mecanism relativ simplu care este atent la reacţia erotică atunci când stimulii fizici şi psihici sunt suficienţi şi "este de aceea lipsit de sens să fie chemate în cauză categorii precum binele şi răul. ale căror teorii au fost apoi reluate de Kaplan şi Skinner (6) . adică între realitatea sociologică şi moralitate .după cum vom arăta în continuare .ce se poate exprima în formula deja citată: is=ought . în domeniul terapiilor sexologice de sexologii americani William H. În viziunea weberiană asupra culturii. extraconjugale şi în însăşi viaţa cuplului. iar cultura datoriei ca rezultat al unei nevroze colective. schimbării structurilor sociale care determină trecerea de la societatea agricolă tradiţională la cea de tip industrial îi corespunde în mod inevitabil o schimbare a cadrului cultural şi deci şi a comportamentelor în realitatea vieţii de familie şi a sexualităţii preconjugale.asupra persoanei: sexul este totul. reviste şi filme au adus în lume această revoluţie lipsită de orice viziune transcendentă. O supoziţie de determinism sociologic stă la baza şi derivă ca o concluzie din această descriere: o ecuaţie între a fi şi a trebui să fii. în afară de favorizarea hedonismului şi a contestării moralei sexuale conjugale tradiţionale şi pe acela de a fi împrumutat o armă .P. În sfârşit. trebuie luată în considerare ideologia marxistă. prezente în literatură şi în film. ilustrează cu statistici şi procente rezultatele unui vast sondaj în rândurile societăţii americane asupra comportamentelor sexuale chiar şi asupra celor mai anormale şi aberante. Masters şi Virginia E. 94 . în forme şi tehnici mai puţin brutale faţă de cele originare. de pedagogie. Johnson. Filozofia existenţialistă a lui J. de istorie a artei şi a religiilor. Sartre şi tendinţele înrudite. impregnată de severă "suspiciune" şi de un determinism îngrijorător pe seama tuturor manifestărilor de viaţă ascetică şi religioasă.pentru politizarea planurilor de controlare a natalităţii. Întreaga educaţie tradiţională este prezentată ca o mare forţă de reprimare. ceea ce este licit sau ilicit. a cărui explozie s-a petrecut exact în anii "contestatari". "reducând" dinamica gestului unitiv la o complexă împletitură de reacţii măsurabile. Fenomenul acesta.cu posibilitatea unor efecte terifiante (terrific impact) (5) Alt stimulent pe calea liberalizării sexului şi a separării lui de responsabilităţile procreării a fost reprezentat de răspândirea şi livberalizarea contraceptivelor şi în mod deosebit a "pilulei Pinkus". Manuale de psihologie. dacă nu unică. Un semn tragic al acestui "caracter funcţional" al familiei în relaţie cu productivitatea este tocmai faptul că prima societate marxistă consideră necesar ca femeia să intre în lumea muncii şi să fie legalizat avortul dacă acesta poate împiedica realizarea femeii ca muncitoare. ceea ce este normal sau anormal" (4) . Pentru Marx. opera celor doi analiza reacţiile neurofiziologice ale actului sexual la bărbat şi la femeie. nevroza şi suferinţele personalităţii nu se datorează decât reprimărilor sexualităţii.

Principalul reprezentant al acestei ideologii este H. O dovadă a politicii Statelor Unite s-a manifestat şi la Conferinţa Internaţională asupra Populaţiei şi dezvoltării care a avut loc la Cairo. într-adevăr. Procreativitatea reprimată de hedonism şi înjosită de ideologia marcusiană a fost transformată de asemenea în obiect de control şi de programare în cadrul politicilor demografice mondiale. care sunt motivaţiile cele mai recente în susţinerea birth control .Pentru neomarxişti revoluţia sexuală. Vârfurile ideologizante şi radicale ale mişcării feministe. care cu Humanae Vitae ha declarat că viaţa este "inseparabilă" de iubirea conjugală. care se arată a fi "agresivă" în privinţa propunerii malthusiene. luându-şi ca punct de referinţă teoriile lui Thomas Robert Malthus (8). Iar politica neomalthusiană. dreptul autonom de a-şi planifica naşterile şi se afirma că "în nici un caz avortul nu trebuie promovat ca mijloc de planificare familială" (13) . în cadrul căreia a fost zdruncinată "politica stabilită la Ciudad de Mexico". a administraţiei Reagan. Printre altele. nu au lipsit cei ce au prevăzut spectacole de sărăcie extremă . la precedenta Conferinţă Internaţională asupra Populaţiei (1984). ca drept al femeii. iniţiate de Simone de Beauvoir. Se poate înţelege astăzi mai bine valoarea poziţiei Magisteriului Bisericii Catolice. ambele fiind deasupra dominaţiei omului (14). atât actualmente cât şi în viitor. adoptând un concept de eliberare a femeii de origine şi extracţie neomarxistă şi revendicând pentru femeie un rol politico-social alternativ celui din căminul familial. în ciuda incertitudinii datelor demografice (de exemplu Population Bureau prevedea o populaţie mondială pentru anul 2046 de aproximativ 10 miliarde. În noua societate omul ar trebui să fie eliberat nu numai de munca dependentă de fabrică. nu sunt legate fatalmente de creşterea populaţiei şi nu constituie raţiuni valide pentru o politică mondială cu caracter antinatalist.la limita supravieţuirii . teoriile explicitate de neomalthusieni pe plan economico-social nu mai au consistenţa celor proferate de Malthus: lipsa surselor de energie sau contaminarea progresivă. Întotdeauna. Li se recunoaştea. ci şi de dependenţa erotică şi afectivă care se petrece în cadrul căsătoriei şi de dependenţa spiritului care are loc în viaţa morală. în special cu Paul al VI-lea. concepută ca al doilea timp al revoluţiei sociale de eliberare trebuie să fie coeficientul major pentru instaurarea unei noi societăţi. Pilula a devenit în acest context o armă politică şi un mijloc de dominare economică. Marcuse. Şi Ioan 95 . se concretizează în faptul că impune societăţilor în curs de dezvoltare dar şi întregii lumi limitarea naşterilor ca o condiţie a ajutoarelor economice pentru dezvoltare. în timp ce altele prevedeau 11 miliarde deja pentru 2025 (10) ). prin care se ajunge chiar să se teoretizeze eliberarea sexualităţii de heterosexualitate şi să se vorbească despre "polimorfism" şi deci de "libera alegere a sexului" (7) Respingerea legăturii sexualitate-stare conjugală-familie desface legătura dintre iubire şi viaţă în interiorul familiei şi face ca procrearea să devină cu totul accidentală. Acesta este cel de al doilea factor sau componentă istorico-culturală de care trebuie ţinut cont. familiilor. Neomalthusianismul.pentru toţi locuitorii Planetei (11) . le-a dus mai departe furnizând bazele teoretice ale politicilor antinataliste practicate astăzi în lume. au teoretizat dreptul la avort şi la contracepţie. (12) Adevăratele raţiuni ale acestor previziuni catastrofice rezidă în faptul că prevalează teama că acel baby-boom al popoarelor în curs de dezvoltare ar putea ameninţa bunăstarea şi asistenţa politică a marilor puteri economice. Asupra lipsei de fundament a teoriilor malthusiene şi neomalthusiene s-au pronunţat diferiţi autori care au afirmat că resursele disponibile pe Pământ sunt suficiente pentru toţi. (9) .

o dată încetăţenită această mentalitate. în sfârşit. antilife mentality. chiar dacă din profunzimile acestuia îşi trage rădăcinile senzoriale. Nici nu putem reduce de aceea spiritul la psihism. în sfârşit. s-a ajuns la sterilizarea voluntară (17) . prin educarea la procreare responsabilă: nici biologism spontaneist. E bine de notat acea escalation care s-a produs în aplicarea programelor de planificare politică a naşterilor: s-a început cu propaganda şi difuzarea contraceptivelor. Această gradaţie nu este întâmplătoare: introducerea avortului necesită un teren cultural contraceptiv: este deci nevoie mai întâi de crearea mentalităţii pentru ca naşterile să fie considerate drept un rău de evitat. nici total spiritului. Concepţia despre psihic este deci înţeleasă în sens "ilemorfic".4) Politica demografică mondială se desfăşoară între cele două slogane: contracepţie pentru combaterea mizeriei. fără bază reală. dar este încă prea devreme să se stabilească eficienţa şi durata noii atitudini. care exercită asupra acestui complex psihism o conştiinţă trează şi de la care primeşte stimulii şi condiţionările. medicina a fost antrenată de-a lungul timpului şi de ideologii şi de politici antinataliste şi. avort. Aceste atitudini culturale au necesitat campanii propagandistice speciale mai ales acolo unde tradiţiile culturale erau şi sunt mai rezistente. care totuşi rămâne transcendentă prin spiritualitate. nu aparţine în întregime nici organismului corporal.Paul al II-lea. ci iubire responsabilă. ca un element ideologic eliberator. sterilizarea se prezintă în ultimă instanţă atât ca o cale mai sigură cât şi ca un fapt mai puţin traumatizant. de legi. toate acestea cer intervenţia medicinii şi a medicului. avortul este calea de scăpare a maternităţii nedorite. trebuie să se afle un apel etic: problema poate avea. ca rezultantă a celor două co-principii umane. nici legislaţie impusă. s-a trecut într-o a doua etapă la avort.16). conform concepţiei personaliste. Am amintit deja că psihicul. dar cu corpul şi în corp marchează întreaga fiinţă personală. gravitatea politicilor care duc la eliminarea atâtor vieţi umane pe cale de a se naşte" (n. sterilizare. Căutarea mijlocului cel mai eficient şi facil pentru răspândirea pe plan social a condus la stimularea cercetării farmacologice pentru producerea unor contraceptive cu factor de risc la adresa sănătăţii din ce în ce mai scăzut şi medicamente avorbive care astfel pot deplasa problema avortului chiar la domiciliu (18) O iniţială revizuire a politicilor internaţionale pare să se fi afirmat în ultima vreme în SUA în privinţa alegerii metodelor de difuzare şi mai ales pentru încetarea răspândirii avortului. doar o soluţie etică. (16) Treptat. administrare conştientă a vieţii în cadrul căsătoriei. cel mai bun contraceptiv este dezvoltarea economică. deci. cel fizic şi cel spiritual sau metapsihic. nici libertate fără norme etice. riscând astfel să fie redusă la un instrument executiv sau al politicilor dominante sau al mentalităţilor curente: contracepţie. preocupat de existenţa unor atari politici. în Scrisoarea enciclică "Evangelium Vitae" a denunţat tonul catastrofic. care atinge viaţa şi destinele popoarelor. nici nu putem considera omul ca rezultantă a trei co-principii ontologice: din punct 96 . Noi reţinem faptul că în interiorul acestei probleme. nervoase şi emoţionale. după cum se exprimă unii psihologi. pentru evitarea naşterilor şi chiar. Sexul corpului şi sexul psihologic Sexul face parte din corp. pe care îl asumă cei ce se ocupă de probleme demografice (n.

adică spre unirea fizică. Conflicte şi tensiuni. Când bărbatul şi femeia se unesc. Legătura conjugală şi procrearea Sexualitatea umană are. dacă una din aceste dimensiuni lipseşte. nu putem totuşi nega faptul că vitalitatea psihică îmbogăţeşte. . Nu este datoria noastră să ne referim la etapele dezvoltării psihosexuale a persoanei umane dar este clar că diferenţele de ordin psihologic nu pot fi anulate sau atribuite doar influenţelor socio-culturale. dar şi anomalii adevărate şi profunde ale psihicului datorită cărora sexul fizic nu este bine acceptat şi se face apel la sexualitatea psihică pentru schimbarea celei fizice (21) În interiorul acestui complex dinamism fizico-psihic şi cultural şi deasupra lui se află spiritualitatea omului. atunci este vorba de o unire incompletă din punct de vedere uman şi falsă din punct de vedere obiectiv. dacă nu constituie. psihică şi spirituală cu sexul opus. (19) Dacă viziunea psihologic totalizantă este excesivă.de vedere ontologic omul este spirit unit cu corp. libertatea şi responsabilitatea sa. în întreaga personalitate organică şi conştientă. condiţionează şi dramatizează şi viaţa sexuală. şi în interiorul acestei unităţi vitale care se dezvoltă şi se înscrie. o structură cu caracter complementar şi se prezintă ca o capacitate de deschidere a întregii fiinţe către aspectul conjugal. prin liberă alegere.chiar dacă nu în sens determinist (adică nu din necesitatea realizării exerciţiului). pasiuni şi eros se întâlnesc în viaţa psihologică a persoanelor şi. inima şi spiritul. De aceea. desigur. Fiind vorba despre dăruirea persoanei. Am dorit să apelăm la fundamentele personaliste ale sexualităţii. o interesează în mod profund. fără de care nu este posibil să înţelegem ulterioarele capitole referitoare la sensul unirii conjugale şi la procreaţie. Această afirmaţie are o importanţă capitală şi de aceea este chibzuită atent. Întreaga viaţă sexuală deci va trebui să fie însoţită de responsabilitate. unitate care exprimă dăruirea reciprocă şi totală a persoanelor. Complementaritatea se manifestă plenar. Responsabilitatea înseamnă şi acceptarea sexualităţii pentru ceea ce este aceasta de fapt şi pentru ceea ce comportă prin semnificaţiile şi prin consecinţele ei. întotdeauna ca o tendinţă puternică spre aspectul conjugal. se află psihismul. Şi în psihism după cum şi în corporal este vie complementaritatea sexelor şi atracţia lor reciprocă. după cum s-a spus deja. acest lucru este deplin uman atunci când este total în 97 .. Trebuiau amintite aceste noţiuni elementare şi pentru a nota posibilitatea apariţiei unor conflicte şi dificultăţi de armonizare între sexualitatea corporală şi cea psihologică şi pentru că asupra celei din urmă apasă influenţa mediului cultural. unirea interesează totalitatea persoanei şi nu doar o parte a ei. întreaga viaţă psihică. Nu doar cultura alcătuieşte psihologia bărbatului şi a femeii: psihicul îşi are rădăcinile atât în somatic cât şi în spiritual care îl pătrunde cu vitalitatea sa (20). cu atât mai mult atunci când sexualitatea este impregnează iubirea conjugală şi procrearea altor persoane. Când. conjugalul înseamnă totalitate. această complementaritate acţionează sub aspect conjugal. dacă actul este deplin uman. sunt antrenate corpul. căci corpul nu are sens decât ca expresie a totalităţii persoanei. Astfel se pot constata nu numai anumite dificultăţi de dezvoltare.

ea implică tot ceea ce înseamnă şi presupune dăruirea totală şi stabilă a persoanei.prin psihoterapie. deplină şi conştientă şi din unirea a două persoane de sex diferit sunt următoarele: dimensiunea unitivă şi dimensiunea procreativă. Încă o dată eticul în cazul omului înseamnă împlinirea totalităţii în armonie şi conform ierarhiei valorilor. nu trăiesc doar pentru acest contract. pentru că este vorba despre dăruirea de sine. iar angajamentul nu este valabil doar pentru moment ci pentru tot timpul indicat în conţinutul contractului. Este adevărat că persoana nu îşi epuizează întreaga fiinţă în sexualitate. Este lipsit de sens exerciţiul sexualităţii în manieră autoerotică (masturbare) şi în stare de provizorat. imputarea subiectivă nu este întotdeauna cu putinţă şi nu întotdeauna cu referire la subiectul în cauză. dintr-un punct de vedere obiectiv lipsit de pericol.de altfel. adică din întâlnirea stabilă. implică şi antrenează totalitatea persoanei. Deseori există înclinaţia de a crede că morala este expresia unei constrângeri: în realitate. mai degrabă ca o maladie tratabilă . într-un anumit stadiu . într-adevăr. decât ca un viciu deliberat. Acest lucru implică faptul că societatea trebuie să fie informată asupra constituţiei familiei. dar morala este realizarea plinătăţii de a fi în conştiinţa de a acţiona. dar dacă îl semnez. gestul ar fi unul fals şi nu uman. nu am doar facultatea de a înfăptui acte sexuale. Atunci când strâng mâna unui prieten eu nu mă rezum doar la mişcări fizice şi mecanice. deja cu rezultate încurajante . Recunoaşterea juridică şi publică nu este văzută 98 . decurg câteva consecinţe pe plan bioetic. pentru că sexualitatea are o orientare obiectiv heterosexuală spre aspectul conjugal şi doar în acea configuraţie îşi atinge plinătatea. nu se descompune în părţi separabile. atât cât este posibil şi în limitele posibilului. omniexpresivă a "conjugalului" în care tinde să se împlinească sexualitatea. altfel. Delicata problemă a homosexualităţii poate fi configurată . dar tot atât de adevărat este că sexualitatea marchează. stăpânirea forţelor proprii personale pentru ca acestea să nu degenereze în anarhie. 1. dar dacă înfăptuiesc această uniune. mai degrabă. Tot astfel este şi cu limbajul existenţial conjugal: nu mă obligă într-un mod determinist. Amintim raportul corppersoană pentru a înţelege subiectul însuşi . Aşadar "conjugalul" conferă legăturii unitive perenitate şi stabilitate. ci întreaga persoană şi libertatea-responsabilitatea mea. ea cere. aceasta angajează nu numai mâna care trasează semnul. 2. (23) Celelalte consecinţe care decurg din aspectul conjugal. ci înainte de toate. (22) Din această structură omnicomprensivă sau. Să ne gândim la comparaţia cu semnătura pe care eu o pun în mod liber pe contract: nu mă obligă. ea este reţinută ca o anomalie de prevenit şi de vindecat şi corectat. şi aceasta nu numai datorită necesităţii unui mediu educativ stabil pentru eventualii copii.privinţa conţinutului şi total ca legătură de stabilitate: nici în sens ontologic nici în sens cronologic persoana nu există parţial. dăruirea propriei subiectivităţi. într-un anume mod trebuie să o recunoască. ci îmi exprim sentimentul şi recunoaşterea demnităţii propriului prieten. adică înainte de începerea vieţii conjugale şi în afara acesteia.persoana. legate de actul sexual. dimensiunea familială şi dimensiunea socială care decurg din pactul de uniune şi din alegerea interpersonală. pe care îl întâmpin.

În rest. De aceea. A exclude în mod voluntar fecunditatea unei uniuni orientate spre acestă dimensiune înseamnă a contrazice finalitatea actului conjugal. proprii fiinţei umane conform celor petrecute în creaţie.nu respectă şi nu consimte această garanţie publică şi nu recunoaşte importanţa socială a căsătoriei. adică şi acestea să fie conforme cu binele total al persoanelor şi să fie coerente cu scopul. sunt chemaţi să fie părtaşii voinţei creatoare a lui Dumnezeu. ci datorii pe care colectivitatea le are faţă de familie. deci cine a ales viaţa conjugală." (24) "Afirmând că soţii. Procrearea umană este actul cel mai înalt investit cu sens etic: este una dintre alegerile cele mai importante ale cuplului. Din acest adevăr fundamental de credinţă şi de raţiune rezultă că această capacitate creatoare. ci prin ea şi cu ea. este unul dintre scopurile principale ale căsătoriei. Cuplul familial. Pentru credincios. De aici mai decurge şi faptul că bărbatul şi femeia nu sunt arbitrii acestei capacităţi.creatorul la conceperea şi generarea unei noi fiinţe umane nu ne referim doar la legile biologiei. nu sunt stăpânii ei. nu poate exclude procrearea. deci. ca părinţi.ca o legătură constrictivă. este implicită vie?ii conjugale. pentru că nimeni nu are "dreptul" de "a avea" o persoană ca şi cum ar fi un lucru. este . care este înscrisă în finalitatea sexualităţii şi în complementaritatea sexelor. ci este întotdeauna termenul iubirii creatoare a lui Dumnezeu. serviciile sociale pentru familie nu sunt nici daruri. actul procreator asumă o semnificaţie şi mai mare. numai de la Dumnezeu pot proveni "chipul şi asemănarea". convieţuirea liberă . prin faptul că antrenează o intervenţie specială a lui Dumnezeu creatorul: "La originea oricărei persoane umane se află un act creator al lui Dumnezeu: nici un om nu apare pe lume din întâmplare. trebuie evocat un principiu general referitor la dimensiunea morală a oricărei alegeri umane: pentru ca o acţiune să fie dreaptă trebuie ca scopul ei să fie drept. sunt colaboratorii lui Dumnezeu .şi manifeste voinţa de a forma o familie şi să se încreadă în fundamentele acestei intenţii. Generarea este continuarea creaţiei"."căsătoria fără acte" . înscrisă în sexualitatea umană. având ca rezultat naşterea unei noi persoane umane. dreptul la copil este o expresie improprie.în adevărul său cel mai profund . Totuşi nu se poate vorbi totuşi de "dreptul la copil": dreptul emanat de căsătorie este acela de a realiza acte fecunde în sine. Etica procreării responsabile şi a contracepţiei În primul rând.o cooperare cu puterea creatoare a lui Dumnezeu. Odată precizate aceste dimensiuni ale sexualităţii în concepţia globală. putem înţelege mai bine fiecare problemă ce aparţine vieţii conjugale şi exerciţiului sexualităţii. locuinţa. dimensiuni care îmbogăţesc persoana umană. are obligaţia să. Procrearea. la rândul său. de muncă. Aşadar. adică în conformitate cu binele total al persoanei umane şi. Într-adevăr. Necesarul de alimente. în egală măsură trebuie să fie drepte mijloacele. fecunditatea efectivă poate depinde de alte cauze. în actul procreeării umane se aplică acelaşi principiu. (25) 99 . Societatea ecunoaşte şi se angajează să apere şi să promoveze necesităţile şi drepturile originare ale acestei legături. nici obligaţii impuse. ci ca un act de valoare şi de angajare. înţelegem să subliniem mai degrabă că în paternitatea şi maternitatea umană Dumnezeu însuşi este prezent într-un mod diferit de orice altă generare "pe pământ".

în sine. sau exprimă doar un fapt biologic. legitim constituită în cadrul căsătoriei şi al întemeierii familiei. sau care. dar este. sau să se abţină de la acte fertile şi pot în anumite cazuri chiar să şi excludă fecunditatea pentru motive independente de voinţa lor (risc de viaţă sau de sănătate). să ia decizia de a procrea sau nu cu privire la numărul copiilor: această decizie nu poate fi întreruptă de Stat. bărbatul şi femeia sunt chemaţi să confirme în mod responsabil darul reciproc de sine pe care l-au făcut în pactul matrimonial. Orice legislaţie care stabileşte un maxim sau un minim de fii. impunându-i acesteia opţiuni contraceptive sau chiar avortive nu îi recunoaşte deplina demnitate. mai rău. va trebui să se inspire în următoarele principii: a) Principiul responsabilităţii Conform acestui principiu.Etica procreării. psihologică. printr-o atitudine care exprimă doar dimensiunea psiho . Desigur. deci. exigenţa ca aceasta să fie respectată şi nu exploatată: de exemplu bărbatul. în anumite condiţii. impune sterilizarea sau aplică restricţii aplică sancţiuni sau penalizări asupra numărului copiilor este o legislaţie ilicită. dăruirea reciprocă a bărbatului şi a femeii nu are drept scop doar naşterea copiilor. Acum. care lasă pe seama femeii asumarea programării naşterilor. Ambii soţi au o responsabilitate în privinţa actului sexual ca atare şi a propriei fertilităţi în general. Prima responsabilitate este dată de cunoaştere şi deci. Invers. directe sau indirecte. nu este responsabilă atitudinea de manipulare a actului conjugal în obiectivitatea sa totală şi personală. în momente în care soţii consimt o naştere efectivă sau consimt să o distanţeze. 100 . dreptul de "non procreare" în sensul că soţii. chiar în condiţiile în care intervin previziuni. au dreptul de a îndeplini acte a căror non fertilitate se poate prevedea . de tensiunea către adevărul actului procreator. logica dăruirii de sine celuilalt în totalitate comportă deschiderea potenţială către procreare: viaţa de căsătorie este astfel chemată să se realizeze şi mai deplin ca familie. corporală şi procreatoare. se cuvine ca perechea conjugală bărbat-femeie. fiind un drept "personal" al cuplului. nu şi unirea de natură afectivă şi spirituală. Responsabilitatea faţă de sine şi faţă de soţ sau soţie comportă recunoaşterea reciprocă a propriei fiinţei personale. nemaivorbind de faptul că procrearea se realizează în orice gest de iubire sponsală: "În momentul actului conjugal. Statul poate clarifica sau încuraja cu motive valabile legate de binele comun. deci. o comuniune reciprocă de iubire şi de viaţă" (26) . Care este adevărul actului procreator? Cum am spus deja.afectivă şi nu pe aceea procreatoare. Pe lângă dreptul de a procrea se recunoaşte. Există o atitudine responsabilă dacă se respectă integritatea actului conjugal. adevărul total al acestui act este că el trebuie să exprime întreaga sa realitate obiectivă. dar nu poate impune măsuri prestabilite.

de aceea. diafragma. Printre contraceptive se numără practica coitus interruptus. iar aceasta fără a ţine cont de pericolul sanitar şi psihologic pe care contraceptivele îl prezintă. Dintre contraceptive trebuie să distingem interceptivele şi contragestativele. trebuie considerate ilicite şi nu deplin umane în sensul total al cuvântului. Trebuie notat că înclinaţia subiectivă a cuplului către fertilitate este de fapt influenţată de dragostea de viaţă şi de încrederea în societate. precum şi responsabilizarea lor în legătură cu previziunea sau timpul pe care îl consimt oportun pentru o eventuală naştere. în timp ce "contraceptivele" sunt de fapt reductive ale acestei integralităţi şi particularităţi. Prin împiedicarea întâlnirii celulei ou şi a spermatozoidului în timpul actului sexual (condom sau.În aceste cazuri un asemenea drept va trebui să fie exprimat în sensul că va obliga la "nerecurgerea la acte fertile". dar trebuie precizat . de ordin superior. 2. Cum am spus deja. "condomul" sau profilacticul şi diafragma. Contraceptivele de barieră. În mod eronat este inclusă între tehnicile contraceptive sterilizarea. stă în libertatea soţilor efectuarea sau neefectuarea actului conjugal. "pilula de a doua zi". dar nu ţine de posibilitatea morală a soţilor manipularea actului în obiectivitatea sa totală şi personală. 1. pentru a exprima doar dimensiunea psihologicafectivă şi nu şi pe aceea procreatoare.că pe când prin tehnicile contraceptive devine steril doar actul sexual respectiv. prin sterilizare . profilactic.şi de aceea am tratat problema într-un capitol separat . prostaglandine. care acţionează primele împiedicând implantarea embrionului în primele stadii de dezvoltare (spirală sau IUD= Intra-Uterine Device. metoda de a-l urma. iubire obiectiv adevărată şi realizabil adevărată (28) . Printre contraceptivele de barieră avem deci. provocând dezlipirea embrionului deja nidat în uter (RU486.chiar dacă este posibilă o anumită reversibilitate . vaccin anti-gonadotropină corionică) (29) . prin metode legitime: nu ar fi justificat de exemplu. Fecunditatea sau procrearea se va regăsi ca expresie a unei iubiri adevărate dintre cele două persoane. Se înţelege astfel de ce sunt considerate ca respectând integralitatea şi particularitatea actului conjugal "metode de reglementare naturală a fertilităţii". avortul în numele dreptului de a nu procrea (27) . cine nu îşi iubeşte propria viaţă şi cine se teme de viaţă îşi exprimă această teamă şi prin limitarea naşterilor. b) Principiul adevărului iubirii Acest principiu priveşte conţinutul iubirii umane şi în felul acesta. sau doar un fapt biologic determinat şi nu şi unirea afectivă şi spirituală. Efectul contraceptiv se poate explica în două feluri: 1. Prin blocarea eliberării celulei ou de către ovar (pilula estroprogestinică).se alterează definitiv integritatea corpului bărbatului sau al femeii. spermicide). care constă în întreruperea raportului sexual chiar înainte de ejaculare pentru a nu se depune în vagin spermatozoizii. acesta este încă un semn al nevoii de armonie şi de ataşament faţă de valorile morale şi este important ca o societate care doreşte să încurajeze viaţa să ştie să creeze o "cultură" favorabilă vieţii şi răspândirii ei. 101 . progestinicii administraţi intramuscular sau prin implant subcutanat) şi secundar.

2) face ca mucusul cervical să fie impenetrabil spermatozoizilor. 3) alterează structura endometrului uterin făcându-l inospitalier pentru nidarea embrionului eventual conceput. Minipilula conţine doar progestinici în cantitate minimă şi se administrează zilnic. Indicele Pearl este pentru pilula estroprogestinică sub 1. care devine inospitalierr pentru spermatozoizi şi le împiedică înaintarea spre canalul cervical. 2) alterând succesiunea normală a modificărilor endometrului uterin prin care . În lumina studiilor recente în materie se deduce că posibilitatea de a avea loc un avort în timpul efectului pilulei estroprogenistică.cum spune chiar numele său. bureţii şi spălăturile vaginale. incidenţa sporită a sarcinilor extrauterine. Printre interceptive le distingem pe cele hormonale (minipilula. Bureţii au o scăzută eficienţă contraceptivă Spălăturile vaginale sunt o practică total ineficientă din punct de vedere contraceptiv. 102 . iar acţiunea sa "contraceptivă" se explică astfel: 1) inhibând sistemul hipotalamic-hipofizar şi în consecinţă emiterea celulei ou şi a hormonilor.Condomul cu Indicele Pearl (30) de 7-10% Diafragma cu Indicele Pearl de 14-15% 2. Contraceptivele hormonale: pilula estroprogestinică. un estrogen şi un progestinic. coborârea embrionului spre uter.din asocierea dintre doi hormoni sintetici. S-a calculat că o femeie care foloseşte minipilula poate fi expusă unui avort la fiecare 5 ani de întrebuinţare. după eventuala concepere. în cazul conceperii. 4. 3)modificând motilitatea trompelor lui Falloppio şi împiedicând trecerea spermatozoizilor care trebuie să întâlnească celula ou şi. "pilula de a doua zi". 3. Interceptivele.atunci când se produce ovulaţia embrionul nu are posibilitatea să se implanteze în uter. lipsind celelalte efecte contraceptive. Efectele 2) şi 3) datorită faptului că se manifestă după ce s-a petrecut conceperea . Minipilula este rareori cauza unor efecte colaterale cunoscute ca foarte neplăcute. ar fi similară unui avort cu fiecare 10 ani de folosire (31) . Spermicidele. Mecanismul de acţiune al minipilulei este multiplu: 1) blochează în 30-40% din cazuri ovulaţia. 4) alterând compoziţia mucusului cervical. progestinicii cu administrare "depot" sau ca implant subcutanat) de cele mecanice (spirala sau IUD). Pilula estroprogestinică este alcătuită . Spermicidele sunt folosite de obicei asociate cu alte metode de barieră. precum pierderi hematice neregulate şi. Minipilula are un indice Pearl de aproximativ 1-6%.trebuie considerate avortive şi nu contraceptive.

de forme diferite (spirale sau dispozitive intrauterine) care este inserată netraumatic. Pilula de a doua zi este o adevărată tehnică avortivă care. Mecanismul prin care acţionează spirala se explică în diferite moduri: inducerea unei reacţii împotriva corpului străin. când au atins circuitul sanguin. prin mecanismul de acţiune. alterarea compoziţiei mucoasei cervicale care împiedică înaintarea spermatozoizilor către canalul cervical şi cavitatea uterină (acest efect este prezent în cazul în care spirala este tratată cu cupru sau cu un progestinic). Cantitatea de progestinic administrată zilnic fiind foarte redusă. adică sub forma de preparate "depozit" injectate intramuscular sau conţinute în capsule. în cavitatea uterină. Acestor efecte li se pot adăuga cele specifice progesteronului atunci când spirala este însoţită de tratament cu acest hormon. adică alterarea permeabilităţii mucoasei cervicale pentru spermatozoizi (mecanism contraceptiv) şi a mucoasei endometriale care devine neospitalieră pentru embrionul eventual conceput (mecanism avortiv). 103 . Celelalte doze crescute de hormoni. Astfel.Administrările" depozit" de estroprogestinici sunt efectuate pe căi alternative celei orale. în rest. administrate pe cale orală. este mereu posibil să aibă loc o concepere urmată de acţiunea avortivă). incidenţa mai înaltă a sarcinilor extrauterine atât în timpul cât şi după perioada de folosire a spiralei. de la o zi la alta. Principalul dezavantaj al acestor preparate este prezenţa unor repetate pierderi hematice intermenstruale provocate de continua atacare a ciclului sanguin cu mici cantităţi de progrestinic. făcând-o neospitalieră pentru un eventual embrion gata să se implanteze (datorită faptului că spirala nu interferează cu ovulaţia. care provoacă o inflamare cronică a mucoasei endometriale. contraindicaţiile şi riscurile sunt similare celor descrise în cazul pilulei estroprogestinică. această creştere este repetată după 12 ore. provoacă o puternică tulburare a echilibrului hormonal. embrionul să nu reuşească să se implanteze în endometrul substanţial modificat de produsul farmaceutic. argint). Pilula de a doua zi nu există ca atare în comerţ: se indică în general sub acest nume o creştere masivă de estrogeni sau de estroprogestinici la 72 de ore de la un raport sexual care este considerat că ar putea fi responsabil de o concepere. nu se realizează blocarea totală a ovulaţiei şi deci intră în acţiune celelalte mecanisme "de apărare". Indicele Pearl este cuprins între 0 şi 2%. prin colul uterin. principiile active. care sunt implantate subcutanat şi care desfac treptat. predispus de obicei predispus să pregătească mucoasa uterină pentru a primi embrionul eventual conceput. dacă a avut loc conceperea. denumirea de "pilulă" sau compoziţia chimică (estrogeni şi /sau progestinici) similare pilulei contraceptive. nu are cu nimic de a face cu pilula estroprogestinică contraceptivă: să nu ne amăgească. se întâmplă ca. Indicele Pearl este de 1-3%. Riscurile şi consecinţele legate de folosirea dispozitivelor intrauterine sunt multiple: reacţii sincopale sau perforări ale uterului în timpul manevrelor de inserare. risc sporit de a contracta o Maladie Inflamatorie Pelviană. deci. Spirala sau dispozitivul intrauterin (IUD) este alcătuită dintr-un dispozitiv din material plastic sau din alt material (de exemplu.

care îi permit femeii să ştie dacă ovulaţia este pe cale de a se petrece sau deja a avut loc. RU486. denumite indici de fertilitate. un ansamblu de metode care fac femeia capabilă să îşi cunoască perioadele de fertilitate şi de nonfertilitate ale propriului ciclu menstrual şi de aşi putea reglementa raporturile sexuale în măsura în care. Prin interferenţa acţiunii gonadotropinei corionice şi căderea nivelurilor de progesteron.după numele soţilor John şi Evelyn Billings . corpul galben tinde să regreseze antrenând descompunerea endometrului şi eliminarea embrionului. apoi stabilizarea faţă de faza precedentă . pierderi de sânge între o menstruaţie şi cea următoare. metodă bazată pe un calcul matematic şi probabiblistic al evenimentului ovulaţiei. Indicii de fertilitate la care se face referire de obicei sunt următorii: 1) temperatura bazală corporală. mifepriston. durere abdominală la jumătatea ciclului. care sunt obiective (modificarea aspectului. cele mai acreditate sunt metoda temperaturii bazale. modificări umorale şi de apetit. modificări ale dorinţei. creştere în greutate. prezentând în mod normal o evoluţie bifazică în raport cu modificările hormonale ale ciclului menstrual. este nu numai un indice de fertilitate dar şi un factor de fertilitate. femeia trebuie considerată sterilă. ca răspuns la diferite nivele plasmatice ale hormonilor ovarieni: femeia se află în situaţia de a aprecia aceste variaţii ale mucusului cervical. ar dori să obţină sau să evite temporar sau definitiv o sarcină. după numele a doi medici care au pus-o la punct. Deja depăşită de metodele care servesc pentru descoperirea obiectivă a indicilor de fertilitate este aşa-zisa: Metodă a lui Ogino-Knaus. din contra. Cantitatea şi aspectul mucusului cervical suferă modificări importante în timpul ciclului menstrual.5. Vaccinul anti-hCG este alcătuit din fracţiunea catenei beta a gonadotropinei corionice. Indicilor de fertilitate menţionaţi mai sus trebuie să li se adauge modificările colului uterin şi. 2) mucusul cervical. Într-adevăr. chiar dacă mai puţin de aşteptat în privinţa legăturii cu momentul ovulaţiei. a fluidităţii. căci. Metode de reglementare naturală a fertilităţii Prin metode diagnostice ale fertilităţii sau metode naturale sau metode de reglementare naturală a fertilităţii se indică. tensiune mamară. 104 . a transparenţei) sau subiective (senzaţie de uscat sau de umed sau de ud). care dezvoltă activitatăţi antiprogestinice. dacă lipseşte mucusul cervical. este alcătuită dintr-o substanţă.ovulaţia instalată.şi metodele sintotermale. vehiculat de un carrier: administrarea lui induce formarea de anticorpi contra subunităţii hormonului. dă posibilitatea identificării . care fiind produs de celule particulare ale canalului cervical. de comun acord cu soţul. metoda ovulaţiei sau Billings . Printre acestea. care au descoperit-o . care. Contragestativii. Fiecare metodă diagnostic a fertilităţii se bazează pe descoperirea unor simptome şi semne.după o creştere a ei. definită şi pilula de după o lună. sunt compromise posibilităţile de nidare şi dezvoltare a embrionului.

ci împărţită în actul său conform scopului . ci o confirmă şi o întregeşte. metoda respectă totalitatea expresivă şi ontologică a persoanei. utilizat atât de cuplurile care doresc să distanţeze o graviditate. de a doza în mod rapid şi autonom hormonii indicatori ai prezenţei sau nu a ovulaţiei . nu substituie metoda reglementării naturale a fertilităţii. Brown. 105 . pe care deja le-am menţionat. Monitorul ovarian imaginat de Brown este în măsură să determine evenimentul ovulator într-un arc de timp de 12 ore şi demonstrează fără dubii momentul în care a fost instalată ovulaţia. o utilizare non egoistă. ci trebuie înţeleasă şi în privinţa mijloacelor şi metodelor care se utilizează: acum. Evident. în timp ce în folosirea mijloacelor contraceptive persoana nu este exprimată în totalitatea sa.că este vorba despre o mentalitate care priveşte mai ales rezultatul (eficientismul) şi puţin interesează persoana. în cursul ciclurilor cu desfăşurare neclară (neregularităţi coincizând cu stresul. derivat estrogenic pentru definirea începutului fazei fertile. şi finalitatea utilizării lor trebuie să fie ireproşabilă din punct de vedere moral. alta este respinsă. cât şi de cuplurile care o caută în mod activ.estrogenii şi progesteronul: cu scopul acesta a fost pus la punct un dispozitiv (monitor ovarian) pentru măsrurarea urinară a hormonilor ovarieni prezenţi în timpul ciclului menstrual. Pentru a înţelege mai bine acest punct care este receptat cu dificultate de mentalitatea tehnologică şi eficientistă de astăzi. să examinăm câteva obiecţiuni care se aduc de obicei. Aceste mijloace. deşi trebuie să considerăm şi faptul că moralitatea unui act nu se deduce doar din scop. adică ai estro-glucuronidelor. în alegerea metodelor naturale. În panorama reglementării naturale a fertilităţii se priveşte deseori spre viitor şi deci spre posibilitatea. metodele diagnostice ale fertilităţii. derivat progestinic pentru definirea sfârşitului fazei fertile. au cunoscut o nouă dezvoltare mai ales după ce Organizaţia Mondială a Sănătăţii le-a supus unei experimentări în mai multe centre şi a publicat rezultatele referitoare şi la eficienţa în termenii distanţării unei sarcini: deseori metodele diagnostice ale fertilităţii sunt propuse ca strategie preferată atât din raţiuni de ordin sanitar cât şi dintr-un sentiment bioecologic şi pentru că respectă în măsură mai mare libertatearesponsabilitatea cuplului (33) . pentru femeie. permite urmărirea dozelor de cataboliţi ai hormonilor ovarieni în urină. atâta timp cât rezultatul este acelaşi? Se înţelege bine . pusă la punct de profesorul J. acceptarea dimensiunii erotico-satisfactorie şi blocarea dimensiunii procreatoare. ci pentru administrarea umană şi responsabilă a darului procreaţiei. dar utilizează o "metodă naturală". alăptare. precum şi a pregnadiolo-glucuronidei.Din start necunoscute şi prea des subevaluate.răspundem . Mai mult. oricare ar fi mijlocul şi la orice nivel al organismului ar acţiona. În primul rând se obiectează: ce diferenţă ar exista între cei care în mod responsabil vor să evite o naştere folosind pentru aceasta o tehnică contraceptivă şi cei ce se află în aceeaşi situaţie etică. pre-menopauză. boli. în particular metoda Billings. dezordinea devine eticoontologică şi nu doar fizico-biologică. Acest instrument diagnostic. călătorii. Tehnica. În acelaşi timp a scăzut încrederea în concentraţia hormonală din motive medico-sanitare.o parte este acceptată. post-pilulă) se constată eventuale situaţii neobişnuite (34) . care pot servi la stabilirea prevederii ovulaţiei femeii şi care nu-I dăunează acesteia sunt considerate în sine licite. pe care în cazul acesta îl presupunem a fi bun şi justificat.

în virtutea principiului terapeutic. iar în cazul nostru. 106 . sau chiar suprimarea unui individ în beneficiul grupului şi aşa mai departe.în sine inadecvate. unele gesturi . iar din cealaltă.să fie "subiectiv" trăite ca intevitabile pentru menţinerea păcii. pentru care. adică să-i procur organismului cea mai mică daună cu putinţă. aceasta are valabilitate. unic şi identic.tocmai pentru că răul. de exemplu. cu eventualitatea involuntare a unui pas înapoi. pentru tot cursul vieţii fertile. principiul sus menţionat nu se aplică la răul "moral". întrebuinţarea metodei naturale reprezintă tocmai cea de-a treia cale care consimte atât expresia afectivităţii cât şi reglementarea naşterilor dacă aceasta este motivată. dar obiectiv gestul rămâne ceea ce este el de fapt şi este depăşit în primul rând prin informare şi educare. nu înţelege să respingă sensul procreator in toto. trebuie spus şi că dacă o normă morală este valabilă în mod obiectiv pentru ansamblul vieţii. ci doar la evaluarea unei daune "fizice" mai mari sau mai mici. în mod motivat. În fiecare caz trebuie să se facă distincţie între situaţia subiectivă a realităţii obiective: pot exista situaţii subiective în care. nu se poate dori niciodată -. Dar nu se poate justifica. Siguranţa mai mare sau mai mică este depăşită doar prin efortul de a învăţa şi de a reuşi. Mai mult.Altă obiecţiune. din punct de vedere etic. în primul rând cere ca situaţia respectivă să fie una cu adevărat dilematică. ea este valabilă şi pentru actele separate: dacă nu se poate fura în general este pentru că nu se poate fura în particular. în cazul acesta. când este necesară intervenţia chirurgicală pentru o tumoare (motiv terapeutic) eu sunt obligat să fac răul minor. ci doar în acea perioadă precisă şi din raţiuni valide. în interiorul unui organism fizic. dacă acest principiu este extrapolat. sau o ofensă mai puţin gravă adusă unei persoane pentru a evita una mai gravă. O astfel de informare şi educare poate necesita un drum treptat. Altă obiecţiune este aceea a aşa-zidului "rău minor" sau "bine prevalent" . Relele "mai mari" care sunt luate în considerare sunt două: pericolul unei rupturi a legăturii conjugale. deci în numele totalităţii se sacrifică o valoare parţială sau un moment din posibila procreare. din lipsă de informaţie sau de înţelegere între cei doi soţi. nu există o terţă posibilitate. Pe plan general trebuie notat că principiul răului minor pe care alţii preferă să îl numească "bine prevalent" . când dintr-o parte există necesitatea de a-şi exprima afecţiunea conjugală. se referă la principiul "totalităţii". Mai mult. o minciună mai mică pentru a evita o minciună mai mare. temerea unui rezultat dificil sau nesigur al utilizării mijloacelor naturale. Celălalt "rău mai mare" este acela al avortului: se spune mai bine contracepţie decât avort. Răspunsul nu este greu şi e dublu: în primul rând. întotdeauna pe un plan general. principiul totalităţii este extins în mod arbitrar la situaţia globală a cuplului. dar legea gradualităţii pedagogice nu autorizează afirmaţia "gradualitatea legii" obiectiv înţeleasă. ca urcuşul unui munte. Răspunsul la această serie de obiecţiuni este oferit deja atât pe plan general cât şi pe planul celor două ipoteze asupra răului mai mare. atunci poate justifica şi sterilizarea. acolo unde atare daună este oricum justificată : de exemplu. avansată de mai multe ori şi de diverşi autori. aplicat în manieră extensivă: se spune că cine întrebuinţează tehnicile contraceptive pentru a distanţa. deci. naşterile.

.în afara celor afirmate până acum . înfăptuită în respectul adevărului deplin al actului conjugal . cel de-al doilea se opune virtuţii dreptăţii şi violează direct porunca divină "să nu ucizi".În privinţa celui de al doilea rău care planează. experimentată psihologic şi sociologic ca eficientă: mai întâi contracepţia. apoi sterilizarea. iată ce scrie Ioan Paul al II-lea la nr. astfel încât să consimtă exercitarea vieţii sexuale intraconjugale în mod personalist. pe când principiul adevărului se referă. ele se află deseori într-o relaţie intimă. la realitatea actului şi a expresiei sexuale.) Desigur. strânsa legătură care. De fapt. în foarte multe cazuri.este ştiut că o obişnuinţă negativă nu este deloc remediul pentru prevenirea unei situaţii mai rele: este ştiut. acţionează în realitate ca agenţi avortivi în stadiile cele mai de început ale dezvoltării vieţii noii fiinţe umane" (35) . contracepţia şi avortul. armonizată în privinţa efectelor şi a înţelegerilor. în plus. se petrece între practicarea contracepţiei şi aceea a avortului merge mult mai departe şi acest lucru este demonstrat în mod alarmant de punerea la punct a unor preparate chimice. Viaţa care ar putea izvorî din întâlnirea sexuală devine astfel duşmanul care trebuie absolut evitat. pentru a ajuta cuplurile să cunoască ritmurile şi bogăţia propriei sexualităţi şi capacităţi de procreare. diferitele campanii de "planificare" au procedat întotdeauna conform acestei gradaţii. Adevărata angajare este deci: pe plan ştiinţific. 13 al Scrisorii enciclice "Evangelium vitae": "se poate întâmpla ca mulţi să recurgă la anticoncepţionale şi cu intenţia de a evita apoi ispita avortului. pentru a oferi metode care să consimtă exercitarea personalistă şi integrală a iubirii conjugale împreună cu responsabilitatea procreaţiei. În privinţa aceasta. De altfel. din punct de vedere moral. pe plan educativ. iar avortul unicul răspuns posibil de rezolvare în faţa unei contracepţii eşuate. ca roade aleunei aceleiaşi plante şi. astfel de practici îşi au rădăcinile într-o mentalitate hedonistă şi deresponsabilizantă faţă de sexualitate şi presupun o concepţie egoistă asupra libertăţii care vede în procreare un obstacol în desfăşurarea propriei personalităţi. 107 . sunt rele specific diferite: unul contrazice adevărul integral al actului sexual ca expresie proprie a iubirii conjugale. dispozitive intrauterine şi vaccinuri care. după cum am arătat. corect din punct de vedere etic şi valid din punct de vedere sanitar. reprezintă o mare valoare şi o bogăţie spre care trebuie să se tindă. distribuite cu aceeaşi uşurinţă ca în cazul anticoncepţionalelor. c) Principiul sincerităţii Principiul sincerităţii se referă la motivaţiile soţilor cu privire la situaţiile reale de responsabilitate conjugală.. cel al avortului .cu totul diferită de exercitarea responsabilă a paternităţii şi maternităţii. Însă chiar cu această diferită natură şi greutate morală. că obişnuinţa mentală îndreptată împotriva procreaţiei şi a considerării acesteia ca un fapt negativ este cea mai bună cale pentru favorizarea avortului. primul se opune virtuţii castităţii matrimoniale. celălalt distruge viaţa unei fiinţe umane. Dar anti-valorile inerente "mentalităţii contraceptive" . apoi avortul. în faţa eventualei conceperi a unei vieţi nedorite (. la nivel de mentalitate. Din păcate.sunt de o asemenea natură încât fac mai puternică tocmai această ispită. autoorganizarea liberă şi responsabilă a sexualităţii conjugale de către cuplu.

un tip de intervenţie biomedicală şi tehnică asupra procreării. datorită raţiunilor expuse înainte. ca efect secundar al curei. (voluntar indirect) (37) III. chiar şi dintr-un punct de vedere deontologic ni se pare că aceasta nu intră tocmai în atribuţiile medicului. (36) Nu este licită în mod obiectic prescrierea antifecondativilor cu scop contraceptiv. ar putea-o face chiar şi cu "metodele naturale". II. un nou individ. nu poate fi evaluat la fel ca orice act fiziologic şi tehnic. după cum am afirmat despre necesitatea ca. dacă din această terapie pe bază de estro-progestinici poate deriva o perioadă de infertilitate indusă medicamentos. În mod clar. Aceasta totuşi nu trebuie să ne facă să uităm sau să trecem sub tăcere diferenţa etică şi obiectivă dintre folosirea metodelor naturale şi a mijloacelor contraceptive artificiale. aceste principii se implică şi se cheamă unele pe altele. colaborarea medicului cu un cuplu care solicită contraceptive trebuie să se reglementeze în felul următor: I. mai ales.asupra posibilităţilor de a utiliza metodele de reglementare naturală a fertilităţii. în cazul policistozei ovariene). neputându-se petrece în interiorul 108 .mijloacele şi metodele. în general. de a informa .cu argumente la zi . este reflexul unei conştiinţe luminată de valorile care îmbogăţesc şi definesc căsătoria şi familia. adică ar fi necesar pentru reglementarea unor disfuncţii (de exemplu. Este evident că principiul sincerităţii în viaţa soţilor nu se aplică doar la intenţiile de procreare ci cuprinde întreaga gamă a raporturilor interpersonale şi. Înainte de toate trebuie amintit că toate "interceptivele" şi "contragestativele" pot acţiona şi ca avortive.în mod obiectiv . fecundarea este sinonimă cu procrearea. mai mult. pentru ca o acţiune să fie licită.Vreau să spun că. dializa renală. şi în cazul întrebuinţării metodelor corecte din punct de vedere etic. de exemplu. folosindu-le tocmai cu mentalitatea "contra-ceptivă": o poziţie subiectiv şi intenţional perversă nu ar justifica în mod concret. Aşadar. datoria medicului este de a informa asupra riscurilor şi asuopra daunelor pentru sănătate pricinuite de contraceptive şi. Definirea problemei etice Fecundarea înseamnă şi comportă punerea în act a unei noi fiinţe. aceasta nu constituie un fapt ilicit. În schimb. pentru că împiedică implantarea sau determină desprinderea ovulului deja fecundat. trebuie să fie licit scopul şi să fie licite . când este vorba despre om. adică a unui embrion aflat în fazele iniţiale de dezvoltare. cum ar putea fi. care. Cu alte cuvinte cinbe vrea să urmărească oricum scopuri egoiste. oricum şi întotdeauna utilizarea metodelor naturale. a cărui datorie este aceea de a vindeca bolile sau de a le preveni: contraceptivul nu previne şi nu vindecă o maladie decât în sensul extensiv şi ambiguu de a împiedica o sarcină care ar putea cauza o maladie. din punct de vedere etic. se întâmplă ca unele raţiuni care impun acceptarea sau amânarea fertilităţii procreatoare să fie sincer şi etic fondate. Şi invers. căci responsabilitatea presupune adevăr şi cere sinceritate. Medicul va putea şi va trebui să prescrie un medicament indicat drept contraceptiv doar atunci când acesta ar avea ca scop primar unul terapeutic.

Bioetica este chemată în cauză plenar şi legitim (38) . exclusiv şi inalienabil. a ajuta desfăşurarea proceselor. Fecundarea sau procrearea umană este un act personal al cuplului şi are drept rezultat un individ uman: aceasta cheamă în cauză responsabilitatea soţilor. Tema ţine de domeniul medical datorită unei raţiuni: tratarea eventualei sterilităţii feminine sau masculine. intervenţia medicului sau a biologului are caracter de ajutor terapeutic sau devine un act substituitv sau manipulator? A trata înseamnă a înlătura obstacole. este practicată în exterior. structura însăşi a vieţii conjugale şi cu atât mai mult destinul persoanei chemate să se nască. Soluţia etică poate arunca o lumină chiar şi asupra problematicii sociale şi juridice deschise de acest tip de intervenţie medico-biologică. pornind de la cunoaşterea posibilităţilor deschise de ştiinţă şi de tehnică. în mod artificial. până la ce punct fecundarea artificială în uter sau in vitro intră în activitatea licită a biologului sau a medicului: aceasta presupune o referire centrală la valorile umane (persoana copilului pe cale de a se naşte. Problema etică de clarificat este următoarea: până la ce punct actul medical.organismului în manieră organică.Posibile intervenţii de fecundare artificială (modificat de: J. Pentru a avea o imagine a principalelor tehnici în uz putem să ne referim la următorul tabel rezumativ: Tabelul 1 . unde moralitatea trebuie să se bazeze pe criterii de obiectivitate etică şi nu doar pe simpla intenţionalitate. unde este necesar mai mult ca oricând să se opereze distincţia dintre ceea ce din punct de vedere tehnic este posibil . "Le Monde. este vorba de un punct capital al comportamentului cuplului şi al medicului. natura căsătoriei) care sunt chemate în cauză. fără ca acest fapt să comporte în sine probleme etice. nu înseamnă a se substitui responsabilităţii persoanelor. în cazul acesta responsabilităţii cuplului. Ne aflăm într-un punct nodal al aplicaţiilor ştiinţifice şi tehnice.şi chiar util . 3 ianuarie 1990) Le chaparnaum des fecondations artificielles. De aceea.şi ceea ce din punct de vedere moral este licit. DIFI = inseminare intrafoliculară directă FIV-ET = fecundare in vitro cu transfer embrionar GIFT= transfer intratubar al gameţilor GIPT= transfer intraperitoneal al gameţilor IA= inseminare artificială ICI= inseminare intracervicală ICSI= injecţie intracitoplasmatică de spermatozoizi IPI= inseminare intraperitoneală ITI= inseminare intratubarică IUI= inseminare intrauterină LTOT= transfer ovocitar în trompa proximală PRETT= transfer intratubaric a pre-embrionului PROST= transfer intratubaric în stadiul pronuclea PZD= (inseminare) cu disecţie parţială a zonei pelucide 109 . Mai mult. Testart. prin ceea ce acestuia îi este propriu. va trebui să ne întrebăm.

prin recoltarea spermei din interiorul vezicăi împreună cu urină tratată preventiv cu o bază antiacidă şi separarea succesivă. prin electroejaculare. statisticii şi indicaţiilor cu privire la inseminarea artificială le lăsăm pe seama textelor specializate.SUZI= inseminare sub-zonală a ovocitului TC-GIFT= GIFT transcervical TEIT= transfer intratubaric al embrionului TIUG= transfer intrauterin al gameţilor VITI= inseminare intratubarică pe cale vaginală ZIFT= transfer intratubaric al zigotului Inseminarea artificială (IA) Din raţiuni evidente. prin punctura epididimală (MESA=microsurgical epididimial sperm aspiration) sau a ductului deferent. sau se poate preleva cu mult timp înainte şi conserva prin congelare (crioconservare). Trebuie notat că prin punctura epididimică se prelevează gameţi masculini care nu au ajuns complet în stadiul de maturizare. recoltând sperma reziduală din uretra masculină. cu condom (prezervativ) b) După un raport conjugal: cu condom perforat. a) În conexiune cu raportul sexual: în urma "coitus interruptus": recoltare imediată în capsulă sterilă. precum 110 . aceasta se poate efectua legat de un raport sexual. sau după raportul sexual. prelevând sperma din vagin. utilizându-se astfel spermă "proaspătă". sau fără raportul sexual. prin spremitura prostatei şi veziculei seminale. care permite recoltarea unei părţi a spermei. În continuare noi vom aborda însă tehnicile folosite. În privinţa modalităţilor de prelevare. prin prelevarea spermei din uretră după poluţie involuntară. pentru că va fi deosebit de util să le avem la îndemână atunci când vom face evaluările etice. datele inerente istoriei. prin biopsie testiculară. în cazul circulaţiei retrograde. apoi decongela cu puţin înainte de introducerea în căile genitale feminine. Tehnici folosite Prelevarea spermei masculine pentru inseminarea artificială poate fi executată puţin înainte de transferarea ei în căile genitale feminine. c) Separat de raportul conjugal: prin masturbare. Sperma prelevată este transferată în căile genitale feminine în momentul ciclului menstrual cel mai apropiat de ovulaţia spontană sau indusă prin administrarea de hormoni.

care comportă prelevarea spermei din afara raportului sexual (39) . (40) Evaluarea etică a inseminării artificiale intracorporale Pentru evaluarea morală a acestui capitol de inseminare artificiali problemele se referă la scopul urmărit prin intervenţia în viaţa de relaţie a cuplului. contraindicaţii sau dificultăţi de ordin moral. conform tipului de obstacol care se doreşte a fi depăşit: în vagin. Procentajele de succes IAE. la nivel intraperitoneal (inseminare intraperitoneală directă sau IPI). În medie. după unii moralişti. tehnicile folosite. sau în sedii multiple în acelaşi timp.şi 20% . pentru grave oligostenospermii.gonadotrofinele umane menopausale (hMG) şi succesiv gonadotrofinele corionice umane (hCG) sau doar cu clomifen citrat. în termeni de copii născuţi în urma unui ciclu terapic este între 10% . Examenul moral al problemei diferă după cum este vorba de inseminare artificială omogenă sau heterogenă. în interiorul unui cuplu legitim se întrebuinţează sperma bărbatului prelevată în strânsă conexiune sau imediat după actul conjugal se vorbeşte. Discrepanţa ar putea fi imputată reducerii potenţialului de fertilitate în cazul spermei congelate. Sperma poate fi depozitată în diferite părţi ale căilor genitale feminine. graviditatea se obţine în proporţie de 25% din cazurile tratate. chiar şi atunci când este determinată de absenţa sterilităţii bărbatului.cu spermă proaspătă. Unii autori consideră că procentajele sunt mai scăzute. de inseminare artificială omogenă "impropriu zisă". că dincolo de finalitatea "terapeutică" există o finalitate eugenistică. În cazul în care. Rezultatele Succesul IAO diferă în funcţie de tehnica utilizată şi de indicaţii. la nivelul intracervical pentru impermeabilitate uterină (inseminare intrauterină sau IUI) sau tubarică (inseminare intratubarică sau ITI). de exemplu. pentru a o distinge de forma "propriu zisă". dar priveşte şi mijloacele. trebuie ţinut cont în cazul IAE. în general. în măsura în care este vorba de un ajutor terapeutic şi integrativ pentru ca actul conjugal în 111 .cu spermă congelată . Realităţile expuse în acest paragraf trebuie privite în perspectiva generală a problematicii procreării Aspecte morale ale inseminării artificiale omogene Acest tip de inseminare nu prezintă. nedepăşind 15-16%. Rezultatele cele mai bune se obţin de la cuplurile în care bărbatul este normospermic. în legătură cu natura şi cu structura procreării umane în cadrul familiei. în cazul unei impotentia coeundi (inseminare intravaginală). În privinţa scopului.

o individualitate în care spirit şi corp sunt unite astfel încât în corp se întrupează şi se manifestă spiritul. În acest punct trebuie să clarificăm ce înţelege Magisteriul Catolic atunci când cere respectarea structurii naturale a actului procreativ. aş dori să ofer doar câteva puncte de reflecţie. căci dacă nu ar fi respectată. Legea despre care se vorbeşte în documentele Magisteriului Catolic este legea morală naturală. astfel. cu condiţia ca tehnicile acţionate (în particular pentru prelevarea spermei) să fie ele însele. căci tema ar putea fi abordată amplu pornind de la o discuţie adecvată asupăra a ceea ce trebuie să se înţeleagă prin lege naturală. În procrearea artificială este acţionată întotdeauna legea biologică. "nu poate fi admisă. intervenţia ginecologului este licită doar dacă ajută eficienţa acestui act şi caracterul lui complet procreativ. În cazul inseminării artificiale "impropriu zise" este acţionat un ajutor de ordin tehnic. dar nu trebuie să i se substituie. iar spiritul informează. Natura despre care se vorbeşte în documentele Magisteriului Catolic şi pentru care se cere respectul cuvenit. care comportă o disociere între uniunea soţilor şi procreare. a. graţie căreia persoana este ceea ce este . făcând să se întâlnească gametul masculin cu cel feminin nu ar exista fecundare. ci s-ar prezenta ca o facilitare şi un ajutor pentru ca acesta să-şi atingă scopul natural" (42). deja prin Pius al XII-lea şi prin Paul al VI-lea cu Humanae Vitae a stabilit apoi în Instrucţiunea "Donum Vitae" un prag de netrecut: salvgardarea unităţii fizicospirituale a actului conjugal. comportă respectul reciproc al dreptului lor de a deveni tată şi mamă doar unul prin celălalt" (41) Astfel. În sensul acesta. să poată ajunge la celula ou şi astfel să se petreacă fecundarea. Ceea ce nu se respectă este legea morală naturală. Şi unica formă de intervenţie care poate fi considerată un "ajutor" dat actului conjugal este. nu o lege fizică şi biologică. şi să poată avea efect procreativ. fie că este vorba de o adevărată inseminare artificială. în mod licit. care obligă 112 . pentru o mai bună "capacitare". caracteristica structurală a persoanei umane. Magisteriul Catolic. fie de un simplu ajutor dat actului conjugal. După prelevare. va trebui să fie rodul şi semnul dăruirii personale reciproce a soţilor. inseminarea artificială impropriu zisă. decât doar în cazul în care mijlocul tehnic nu ar substitui actul conjugal.sine să fie complet în toate componentele sale (fizice. în unitatea căsătoriei. sperma poate fi şi tratată. prin care bărbatul şi femeia colaborează cu puterea Creatorului. morale. cum am spus deja. spirituale). structurează şi însufleţeşte corporalitatea. Procrearea este privată de perfecţiunea proprie dacă nu este rodul unirii atât fizice cât şi spirituale a soţilor: "procrearea unei noi persoane. al iubirii şi al fidelităţii lor. b. pentru ca serma ejaculată în mediul şi în coincidenţă cu actul conjugal. Evaluarea morală a inseminării artificiale omologe. inseminarea artificială omogenă. psihice. acel bios. ci natura în sens metafizic. Chiar pentru Magisterul Bisericii Catolice o asemenea practică nu ridică probleme etice. Fidelitatea soţilor. nu este în sine doar natura biologică. oricum este diferită de cea eterologă.

reversibilă. ci ca modalitate de obţinere o spermă mai bogaată şi mai fertilă decât cea prelevată. care trebuie să fie examinată nu doar din punct de vedere medical. Când impotenţa este "psihică" şi deci. Instrucţiunea "Donum Vitae" a indicat faptul că globalitatea vieţii conjugale nu este suficientă pentru a asigura demnitatea actului procreării (43). O consideraţie aparte trebuie făcută în cazul impotenţei. ci faptul că această practică introduce o separare şi un dualism între dimensiunea biologică a fecundării şi dimensiunea spirituală a "eului" sponsal. precum 113 . nici folosirea tehnologiei asupra corporalităţii umane. mai ales. Pe de altă parte. dar când impotenţa este totală. Doar dacă o căsătorie este validă şi încheiată legitim este licit ajutorul dat fertilităţiifecundităţii actului conjugal. Într-adevăr. înţelegând astfel să corecteze aşa zisul "principiu al globalităţii" propus de unii teologi. de exemplu prin punctura epididimului sau prin spremitura veziculelor seminale. Prelevarea spermei printr-un act intraconjugal condus "contra-naturam" este desigur o acţiune ilicită din punct de vedere moral. căsătoria rămâne validă şi ajutorul medical şi psihologic este oferit cuplului ca susţinere terapeutică (44) (este cazul în care se situează şi posibilitatea inseminării artificiale). în fiecare dintre actele care îl exprimă. este evident că dacă un comportament este inacceptabil din punct de vedere moral. el este inacceptabil. ci şi din punct de vedere etic şi canonic. apare alt fapt cu prioritate. şi anume acela al invalidităţii căsătoriei. Un punct crucial este a şti şi a clarifica dacă în cazul celor doi soţi. Discuţia concretă se referă la masturbare. care trăiesc într-o legitimă şi completă uniune conjugală şi doresc să aibă un fiu. Liceitatea mijloacelor şi metodelor de prelevare a spermei Se ştie că o acţiune este licită atunci când sunt licite scopurile şi mijloacele ei.la a considera omul ca persoană în totalitate. actul sexual procreativ este expresia spiritului de iubire personală în corporalitatea care se dăruieşte. la care ne-am referit mai înainte dintr-un punct de vedere tehnic. În sine nu sunt. din punct de vedere moral. În această lumină. faptul că se prelevă sperma în afara actului specific determină o separare reală a elementului fizic al procreaţiei de componenta sa psihico-spirituală. Să examinăm tehnicile de prelevare în detaliu. în sfera vieţii conjugale. în paragraful 14 din "Humanae Vitae" se subliniază că legătura între dimensiunea unitivă şi cea procreativă în actul conjugal trebuie să se realizeze în fiecare act şi nu doar global. atunci când este lipsită de fiecare act care alcătuieşte interioritatea vieţii conjugale. însă de exceptat din punct de vedere moral acele mijloace mecanice de prelevare. Ceea ce se condamnă nu este tehnica. Criteriile indicate în Instrucţiunea "Donum Vitae" înţeleg să excludă deci legitimarea moralei în sensul pur subiectiv (morala intenţionalităţii). considerată în acest caz nu ca un act de satisfacere sexuală egoistă. Acum rămân de examinat din punct de vedere etic mijloacele de prelevare a spermei.

Într-adevăr. în momentul prelevării se urmăreşte din ce în ce mai mult selecţia biologică. dar nu şi din punct de vedere biologic. ale unor state unele formulări juridice. o ofensă adusă vocaţiei comune a soţilor care sunt chemaţi la paternitate şi la maternitate: privează în mod obiectiv fecunditatea conjugală de unitatea sau de integritatea sa. întrebuinţarea vibratorilor clinici care stimulează emisia spermei fără a configura un act masturbator) (45) . din punct de vedere psihologic. deşichiar dacă. Consecinţele se văd şi în privinţa fiului care va trebui să ştie şi să accepte această situaţie anormală. care ştie că este tată doar din punct de vedere juridic. vocaţiei proprii a părinţilor şi dreptului fiului de a fi conceput şi adus pe lume în cadrul şi prin viaţa de căsătorie. Raţiunile privesc unitatea cuplului şi indisolubilitatea căsătoriei. "Fecundarea artificială eterologă este contrară unităţii căsătoriei. masturbarea poate constitui o dificultate în stările particulare de tensiune sau pentru temperamentele particulare sau pentru o instinctivă şi non reprobabilă delicateţe a pudorii. rămânând posibilă trecerea spermei în căile genitale feminine. pretenţia de a obţine spermă selecţionată prin patologii genetice este mai mult teoretică decât practică. de a şti cine sunt părinţii săi. de exemplu. nu se poate spune că tehnicile de procreare artificială în care există interesul salvgardării unităţii actului conjugal nu ar respecta această unitate prin folosirea diferitelor modalităţi de prelevare. fiul. în stadiul actual e posibil diagnosticul bolilor transmisibile nu numai dominant. Rămâne totuşi un dubiu asupra legitimităţii unei dispoziţii care acoperă cu secretul adevărata paternitate a fiului. care în cazul acesta nu sunt întrebuinţate ca mijloace contraceptive. în schimb. prin cel puţin 200 de situs-uri ai genomului uman. parentalitate gestativă şi responsabilitate educativă" (46) . care nu sunt şi în mod egal părinţi ai fiului lor (48). demnităţii soţilor. neomogenă. În plus. dar chiar cele transmise de purtători sănătoşi. şi acest drept în multe state este recunoscut în mod explicit. de posibilitatea instaurării unor conflicte intraconjugale. fiecare cetăţean are dreptul. În afara băncii rezervate premiilor Nobel. operează şi manifestă o ruptură între parentalitate genetică. va trebui să realizeze o dificilă "identificare" cu tatăl. Evaluarea morală a inseminării artificiale eterologe Asupra iliceităţii prelevării spermei de la donatorul extraconjugal nu există dubii. Trebuie spus că prin recoltarea spermei din vagin sau prin condom perforat s-ar putea chiar evita inseminarea artificială propriu zisă şi intra în tehnica IAO. Au fost introduse în reglementările de drept. dintr-un punct de vedere psihologic. din acest motiv el se află chiar într-o poziţie diferită. De 114 . "îmblânzite". mai ales din partea celui considerat drept tată.condomul perforat. adecvate pentru atribuirea paternităţii. pentru achiziţionarea de "spermă selecţionată". secretul donatorului şi normativa "comercială" asupra spermei (47) . după cum este ştiut. în plus. Apoi. Aceasta reprezintă. acest fapt se poate reflecta şi în raportul dintre cei doi soţi. trebuie precizat. este posibil să admitem căi alternative prelevării (a se vedea. Dar în privinţa donării spermei şi a existenţei unei "bănci de sperme" se insinuează şi tendinţa eugenistică. la nivel de inconştient. trebuie ţinut cont. în relaţia cu fiul în privinţa mamei. în California. Dacă ne referim la prelevare cu scopuri diagnostico-terapeutice. cu condiţia să fie respectat în mod integral actul conjugal.

iar ţările care s-au grăbit să le admită. ci aceea genetică. 115 . Dacă sunt mai multe candidatele care aşteaptă să primească sperma unui anumit donator . privitor atât la sănătatea şi profilaxia maladiilor transmisibile. testele trebuie efectuate şi asupra fiecăreia dintre receptoare. al gameţilor masculini şi feminini în interiorul trompei lui Fallopio. după cum reglementează normele unor ţări . şi astfel ar putea apărea căsătorii între consangvini. într-o perspectivă actuală şi din ce în ce mai amplă. a normelor care consimt fecundarea heterogenă) demonstrează. dar separat. Se înţelege astfel. nu cea juridică. (49) Dar pentru ca această cercetare să aibă o eficienţă reală. ci aceasta trebuie extinsă şi la teste genetice. Altă complicaţie cu caracter etic şi juridic este faptul că. cu prisosinţă. Riscul este de a nu se mai putea recunoaşte paternitatea viitoarelor generaţii. cu consecinţe ereditare uşor deductibile. Capitolul al V-lea A doua parte: Bioetica şi tehnologiile de fecundare umană Transferul intratubaric al gameţilor (GIFT) şi alte tehnici de fecundare intracorporală GIFT este o tehnică de fecundare artificială intracorporală care comportă transferul simultan. căci este vorba de a stabili care ar fi caracteristicile psihice ale donatorului potrivit: simpla absenţă a maladiilor psihice grave (nu întotdeauna uşor diagnosticabile) sau chiar alte tulburări psihicie din ampla gamă de posibilităţi. şi pentru fiecare caz s-ar putea prospecta selecţia de la donatori diferiţi. în momentul recoltării acestora.pentru diferite inseminări. să înlăture fecundările heterogene cu grad de risc şi să caute altele. nu este suficientă. este evident că testele genetice trebuie să fie efectuate şi asupra femeii receptoare. De aici decurge faptul că tocmai progresele din genetică (realizate în ultima vreme şi mai ales în epoca ce a urmat emiterii. Nici evaluarea profilului sănătăţii psihice a donatorului nu e lipsită de probleme practice şi etice. De aici derivă pe plan ştiinţific faptul că pentru procreare nu mai e suficientă verificarea sănătăţii clinice a donatorului. cât şi la facila speculaţie economică. probabil că le vor abandona. că vasta şi inexplorata arie a eugeniei este de considerat ilicită din punct de vedere etic. se poate diagnostica predispoziţia la boli de gravitate variată (printre care şi tumori) care se poate exterioriza la întâlnirea dintre cromozomii materni şi cei paterni. sau oricum.până la cinci candidate.asemenea. dorindu-se să se instituie aşa zisa "bancă de sperme" . iar în cazul mai multor inseminări ale aceleiaşi sperme la femei diferite. în multe ţări.combinaţiile selective vor fi multiple. Autorităţile guvernamentale ale multor ţări au început să studieze unele prevederi în materie şi să emită dispoziţii prin care să fie evitate consecinţele nefaste ale folosirii "băncilor de sperme". examinând sperma diferiţilor donatori. s-ar putea constata că o singură prelevare poate fi utilizată . determinând apariţia unor fii consangvini din partea tatălui. în IAE.după cum am spus deja . Consecinţele practice ale acestor examene vor urmări. desigur. că această practică antrenează implicaţii medicale şi etice negative atât de grave şi imposibil de depăşit încât devine inacceptabilă legitimarea lor în ţări care încă nu au decretat-o.

În mod voit am folosit "condiţionalul": într-adevăr. cu condiţia ca femeia să aibă cel puţin o trompă permeabilă. Recurgerea la această tehnică ar fi motivată şi de intenţia de a preîntâmpina rezervele de ordin etic ( în lumea catolică. cu fecundare intracorporală şi cu nici o manipulare de embrioni: întradevăr. din care cauză procedura ar putea deriva uşor într-o efectivă şi adevărată substituire a actului conjugal. dar şi în alte medii: ale lumii medicale şi juridice). Urmând aceste criterii. şi nu întotdeauna rezolvabile prin inseminare artificială. ar putea fi utilizată în cadrul unui cuplu legitim. nu se pronunţă în mod clar asupra calificării acestei tehnici.după cum am spus .Această tehnică este indicată în unele forme de sterilitate feminină (endometrioză pelvică. De fapt. atâta vreme cât noutatea metodei şi modalitatea de efectuare lasă încă loc unor dubii şi perplexităţi. vor trebui prelevate puţine ovocite şi la un mic interval de timp.dacă GIFT poate fi considerat un ajutor adus actului conjugal . cu timpi scurţi de permanenţă a gameţilor în afara organismului. procurării şi obţinerii propriului scop în actul natural îndeplinit normal. În acest caz. conştiinţa morală "nu condamnă neapărat utilizarea unor mijloace artificiale destinate doar facilitării actului natural.. în practică se poate constata cu uşurinţă că de multe ori nu se regăsesc indicaţiile date de Instrucţiune pentru a se putea vorbi de un simplu ajutor dat procreării. introduse în trompe împreună cu spermatozoizii prelevaţi în timpul sau imediat după un act conjugal. tehnica GIFT este cauza . Susţinătorii acestei tehnici afirmă că s-ar putea vindeca astfel aproximativ 40% din cazurile de sterilitate. să constituie o formă de ajutor şi nu de substituire a actului conjugal. într-adevăr. sterilitate idiopatică) sau masculină (oligoastenospermie). Tehnica GIFT." (50) Nu toţi moraliştii concordă în această interpretare . cu patologie cunoscută sau încă necunoscută. reducând la minimum manipularea gameţilor şi respectând actul conjugal. (51) Conform unora. faţă de fertilizarea in vitro. Alte tehnici de fecundare intracorporală sunt Low Tubal Ovocyte Transfer (LTOT) şi Transferul Intrauterin de Gameţi (TIUG). sau oricum. după unii moralişti. 116 . nesoluţionabilă prin inseminare artificială. prin această tehnică s-ar veni în întâmpinarea sensibilităţii atât a unor credincioşi cât şi a celor care pregetă să încredinţeze momentul fecundării şi manipularea embrionului uman laboratorului şi tehnicienilor.a unei ridicate pierderi de embrioni umani: este suficient să ne gândim că doar 2/3 din sarcinile clinic iniţiate ajung la termen şi că lipseşte orice informaţie asupra "destinului" gameţilor introduşi în trompele lui Fallopio (adică dacă a avut loc sau nu fecundarea şi deci dacă s-au produs avorturi înainte de implantare) până când nu apar primele semne de graviditate clinică prin creşterea semnificativă a nivelelor de human Chorionic Gonadotropin (hCG) (52) Instrucţiunea "Donum Vitae" nu s-a pronunţat nici implicit nici explicit în privinţa tehnicii GIFT. tehnica GIFT ar putea.

în Anglia a lucrat Comisia guvernamentală (Comisia Warnock) (53) . Magisteriul Catolic s-a pronunţat în mod oficial. De aici rezultă că este imposibil ca tehnica TIUG să fie considerată un ajutor. în Consiliul Europei un "Comitet ad hoc" cu caracter internaţional a făcut public recent un document cu titlul "Convenţia pentru protejarea drepturilor omului şi a demnităţii fiinţei umane privind aplicările biologiei şi ale medicinei: Convenţia asupra drepturilor omului şi a biomedicinei" în care este abordat şi acest subiect.. Fecundarea in vitro prin transfer embrionar (FIVET) Problemele etice privitoare la FIVET După cum am avut ocazia să arătăm la începutul acestui capitol. Este suficient să ne gândim că în SUA. Comitetul Naţional pentru Bioetică a elaborat un document în materie (54) . tehnica TIUG nu ar respecta o atare unitate întrucât procedura tehnică ar necesita prelevarea doar prin masturbare. FIVET reprezintă astăzi unul din punctele de frontieră pentru etica medicală. doar pentru a cita câteva. solicitat fiind şi de publicarea unor documente asupra subiectului din partea diferitelor Conferinţe Episcopale: un prim şi un ulterior document al Comitetului Comun al Episcopatului Catolic din Regatul Unit şi Ţara Galilor. prin Instrucţiunea "Donum Vitae" şi Enciclica "Evangelium Vitae". 117 . doar puţine sarcini clinice iniţiate (< 30% pentru LTOT şi pentru TIUG) ajung la termen. configurânduse extremele unei substituiri a actului conjugal. în care ştiinţa şi tehnica de o parte şi etica de altă parte se află într-o confruntare dificilă. (55) În fiecare stat au fost create comitete şi comisii de studiu (56) . atât LTOT cât şi TIUG devin "prilej" de ridicată pierdere de embrioni: într-adevăr. aceste servicii de divulgare. un document din partea Episcopilor din statul Victoria (Australia) şi altul al Episcopatului francez. Nenumărate sunt. însuşi Preşedintele a constituit o comisie etică şi ştiinţifică specială cu sarcina de a aprofunda şi această problemă împreună cu alte intervenţii ale omului în domeniul medical şi biologic. În plus. În Italia.În timp ce LTOT pare să se configureze ca un ajutor dat actului conjugal. această problemă este dezbătută şi în mediul eticii laice. Dar e greu de evaluat cât de exacte sunt. Nu există revistă medicală sau cu caracter cultural care să nu se fi ocupat de acest subiect. Nu ne referim doar la poziţiile moralei catolice. de asemenea. asupra problemelor referitoare la FIVET. atât în termeni generali cât şi în vederea unui protocol mai amplu. întrucât nu ar exista o disociere între dimensiunile unitivă şi procreativă ale actului conjugal atunci când prelevarea spermei se petrece în conexiune cu actul conjugal. săptămânalele şi cotidianele care include astfel de subiecte. din punct de vedere ştiinţific. (58) Vom aborda principalele instanţe etice referindu-ne la o cazuistică relevantă. (57) .

Nu este greu de descoperit contradicţia argumentului şi subtilitatea erorii. Medicul nu ar face decât să "imite" ceea ce se întâmplă în natură. (60) Se spune: dacă natura însăşi operează o selecţie între diferiţi embrioni. utilizat pentru experimente. cel puţin în metodica întrebuinţată actualmente. În cazul FIV fecundarea. dar se afirmă că nu trebuie să se aibă despre natură o concepţie "biologistă" atunci când este vorba de a justificaa ansamblul fecundării artificiale. pentru producerea de cosmetice. adică unirea gameţilor. pentru a garanta reuşita. atât cauzală cât şi locală. îndeosebi de moraliştii din mediul catolic. O procedură care se dezvoltă în unele laboratoare este congelarea embrionului. în general se procedează la fecundarea cât mai multor embrioni.. este controlată şi condusă la termen in vitro şi pe cale artificială. În privinţa salvgardării vieţii embrionului uman în cazul FIVET. Dar mai ales în sensul acesta trebuie să se facă o clară distincţie între moartea naturală şi moartea provocată omului. de exemplu. datorită anomaliilor sau incompatibilităţii. chiar pentru a preîntâmpina frecventa asincronie între ciclul ovarian şi ciclul menstrual al femeilor care au fost hiperstimulate. prilejuirea voluntară a morţii prin accidente stradale 118 . există grave dificultăţi. şi în acest caz sunt prevăzute rezerva şi "surplusul". atunci ar putea fi aplicat şi la alte cazuri. Unii aduc drept scuză pentru justificarea morală a acestei distrugeri de emrbioni supranumerari faptul că şi în cazul fecundării naturale apar multe mini-avorturi. sunt prevăzuţi mai mulţi embrioni pentru a putea repeta tentativa în caz de insucces. cum mulţi mor în accidente de stradă. de fecundare omogenă). la fel ca la întreruperea voluntară a sarcinii. pentru că procentajul de nidare şi de continuare a gravidităţii este foarte scăzut (1 sau 2 la 10) şi de aceea. în mod accidental. Dacă raţionamentul de mai sus ar fi valid. Contradicţia rezidă în faptul că este invocată natura pentru a justifica pierderile de embrioni. pentru transferul la altă femeie (în cazul acesta nu va fi vorba. imediat după fecundare şi înainte de implantare sau imediat după implantare.Fecundarea artificială extracorporală omogenă: pierdere de embrioni şi a unităţii conjugale Tema fecundării artificiale extracorporală omogenă este cazul cel mai dezbătut. Evident. (59) Eliminarea programată sau suprimarea embrionilor reprezintă pentru morală .pierderea provocată a unei fiinţe umane.şi nu doar pentru morala catolică . Asupra acestui punct trebuie să trimitem la ceea ce este scris în capitolele referitoare la valoarea embrionului uman (şi deci despre avort) şi în materie de sexualitate şi de procreare. evident. În primul rând. dacă face să se implanteze şi să crească doar cei care au vitalitate mai mare. este licit ca şi în laborator să fie operate mai multe tentative în căutarea celui mai bun rezultat. Aşa zisul "surplus" reprezintă o problemă etică şi juridică: poate fi eliminat. vom face o precizare care nu este numai terminologică: în cazul FIVET se vorbeşte pe bună dreptate de "fecundare" şi nu şi de "inseminare" artificială: raţiunea este că în cazul IA momentul fecundării rămâne în naturalitatea sa. Într-adevăr. Pentru a proceda la evaluarea morală trebuie amintite două exigenţe etice fundamentale ale procreării umane asupra cărora sunt de acord toţi moraliştii catolici şi atari exigenţe ţin prin sine de morala naturală: prima este să fie salvgardată viaţa embrionului. a doua ca procreaţia să fie rezultatul unirii şi raportului personal al soţilor legitimi.

deja le-am răspuns în capitolul referitor la întreruperea voluntară de sarcină. FIVET comportă o pierdere nejustificată de embrioni umani. în structura şi fenomenologia. de multe ori. uneşte soţii (fizic. Despărţirea momentului unitiv de cel procreativ echivalează cu ruperea unităţii de iubire şi de viaţă a actului conjugal. În orice caz. În acţiunile de 119 . ci de comuniunea interpersonală care se poate exprima în manieră completă prin intermediul corpului în plinătatea şi unitatea lui. (61) Dar există şi o altă raţiune cu caracter etic care trebuie considerată şi pe care am menţionat-o deja în legătură cu inseminarea artificială. privată de semnificaţiile şi de valorile care se exprimă în limbajul corpului şi în uniunea persoanelor umane" (62) Deci un act de procreare lipsit de expresia corporală privează acest act nu de elementul biologic (care se recuperează "tehnologic" prin transferul gameţilor). În constituirea caracterului conjugal. sau cum se obişnuieşte să se spună . Substituirea gestului corporal cu tehnica determină o reducere a actului conjugal. nu ar mai constitui o culpă morală provocarea deliberată a morţii lor? Altă raţiune care se propune pentru a risipi dubiile în această problemă este următoarea: respectiva pierdere de embrioni este un fapt temporar. desigur. disociază dimensiunea unitiv-afectivă a actului conjugal de dimensiunea procreativă şi fizică. când tehnicile vor fi îmbunătăţite se va reduce acest risc la indicele normal existent în cazul oricărui act terapeutic. afectiv. întrucât este utilizată o tehnică respunzătoare de moarte. chiar atunci când este omogenă. Începutul fiinţei umane se petrece. Într-o acţiune pur tehnică obiectul constituit rămâne ontologic neomogen faţă de subiect. deci. Şi aici avem de a face cu un raţionament de tip eficientist. că pentru a rafina şi perfecţiona un dozaj de medicamente. Celorlalte obiecţiuni . în mod simultan. exprimă simultan deschiderea către darul vieţii: un act inseparabil corporal şi spiritual. În sensul acesta. Caracteristica iubirii conjugale este totalitatea şi plinătatea dăruirii celor două persoane. Pentru a respecta limbajul corpurilor şi generozitatea lor naturală.programate nu ar fi un delict? Sau: întrucât mulţi bătrâni mor de moarte naturală. ci şi spirituală. o declasare a lui la tipologia unui act tehnic. Cine ar accepta acest criteriu în experimentarea farmacologică? Nu s-ar putea admite. prin unirea nu doar biologică. ar trebui cel puţin să se admită că în momentul de faţă. iar asupra acestuia subiectul constructor are drept de proprietate şi de stăpânire. iar procrearea unei persoane trebuie să fie rodul şi finalitatea iubirii sponsale. adică în calitate de "persoane") şi le deschide posibilitatea procreativă. Fecundarea obţinută în afara corpului soţilor rămâne de aceea. să se facă experienţe pe om când aceste experienţe ar comporta un risc mortal de 80% (cifra procentuală a pierderii de embrioni prin FIVET) . ca experiment tranzitoriu pentru a obţine o tehnică mai bună. Instrucţiunea "Donum Vitae" spune următoarele: "Actul conjugal prin care soţii îşi manifestă reciproc dăruirea de sine.şi nu numai credinţa catolică . a părinţilor în legătura căsătoriei.le recunoaşte structura şi valoarea de fiinţe umane.în limbajul sexualităţii umane se realizează acest fapt: actul sexual. Fecundarea in vitro.este vorba despre o fiinţă umană potenţială incapabilă încă de relaţie socială etc -. Tocmai în corpul lor şi prin întermediul corpului lor soţii efectuează actul căsătoriei şi pot deveni tată şi mamă. cărora raţiunea . uniunea conjugală trebuie să se producă în respectul procreării.

chiar şi atunci când s-ar face totul pentru a evita moartea embrionului uman .rămâne iliceitatea morală a fecundării omogene in vitro: "dincolo de faptul că aceste tehnici de fecundare artificială . să se revină cu o aprofundare ulterioară: în cazul "fecundării" in vitro se introduce o cauzalitate parentală plurală şi străină cuplului. care se adaugă celui precedent.momentul culminant al unui proces ce cuprinde mai multe faze legate între ele. dar . iar aceasta rămâne în cadrul voinţei şi uniunii cuplului. Fecundarea extracorporală devine. dar care în sine este suficient. Printre actele expresive sau limbajele corporale. momentul fecundării . din punctul de vedere al cauzei proxime şi al responsabilităţii imediate.este acţionat de un operator străin cuplului. sau o echipă de străini.ei reţin că unitatea dintre dimensiunea unitivă şi cea procreativă a FIV omogenă ar fi asigurată în acelaşi mod ca în cazul IAO impropriu zisă: unitatea ar fi dată de aşa zisul "context de iubire conjugală". expus riscului de moarte în termene de timp în general foarte scurte". Din acest motiv. voinţa faptică şi gestaţia maternă. unii moralişti catolici îngăduie încă "posibilitatea de a accepta" aşa zisul caz simplu . fecundare extraconjugală: conjugale rămân patrimoniul genetic.de fapt. Desigur. cum a subliniat Instrucţiunea Donum Vitae. proces constitutiv al noii fiinţe umane . În timp ce în tehnica IAO impropriu zisă medicul ginecolog îndeplineşte o acţiune subsidiară şi complementară. în locul cuplului. Odată stabilită această rezervă . ci ar putea fi urmărite juridic. actul conjugal are caracteristica plinătăţii şi a totalităţii: a reduce procrearea la un factor tehnic înseamnă a stabili un raport de dominare "subiect producător-obiect produs" şi înseamnă a sărăci şi a degrada actul procreator în sens atât teologic cât şi antropologic. se înţelege pentru ce actul de iubire conjugală este considerat în învăţătura Bisericii Catolice ca unicul loc demn al procreării umane. învinuind biologii (63) . în cazul FIV. adică procedura FIVET omogenă. tehnica rămâne moralmente inacceptabilă.comuniune şi comunicare. din moment ce disociază procrearea de contextul integral uman al actului conjugal. cum este actul conjugal. dacă ar exista un schimb de spermă sau o eroare sau un risc. subliniază Instrucţiunea (65) . anterioară fecundării. Trebuie. Invers. încă de nedepăşit . globalitatea vieţii conjugale nu este suficientă pentru a asigura demnitatea procreării umane. şi în "cazul simplu". cine împlineşte faza decisivă a procreării este un străin. acestea nu ar putea fi imputate naturii. căci privează procrearea umană de demnitatea care îi este proprie şi conaturală. Acest lucru este atât de adevărat încât. chiar şi numai parţial. care să fie separată de posibilitatea oricărui compromis cu practica avortivă a distrugerii de embrioni (64) . devin în cazul FIV termeni improprii pentru părinţi: în realitate. subiectul se exprimă pe sine către un alt subiect. Termenii "concepţie" ("generare") şi "fecundare".se citeşte în Enciclica Evangelium Vitae . a cărui egalitate o respectă şi cu care este consimţită libera expresie. după părerea mea. Pentru o necesară informare trebuie spus că deşi este clară poziţia Instrucţiunii "Donum Vitae". 120 . aceste tehnici înregistrează înalte procentaje de insucces: aceasta priveşte nu atât fecundarea.sunt inacceptabile din punct de vedere moral. pentru care. de unde vine cererea şi în care se plasează copilul pe cale de a se naşte. cazul simplu nu este grevat de toată acea negativitate etică ce se întâlneşte în procrearea extraconjugală. cât dezvoltarea succesivă a embrionului.

tehnica FIVET omogenă este permisă chiar şi de legislaţiile mai rigoriste. dar aceştia nu se opresc nici măcar la FIVET omogenă. atât într-un caz cât şi în altul. Din punct de vedere juridic. este revendicat cu orice preţ şi cu orice mijloc fiul. Semnale de alarmă au început să apară şi în mediul laical împotriva acestei tehnicizări a procreării umane. nu se poate vorbi despre "dreptul asupra fiului". dar nu trebuie să li se substituie cu artificii ce ar anula efectele pe care doar naturalul le poate garanta. fiul nu ar fi considerat mai degrabă un "complement" şi "obiect" faţă de soţi. prin intermediul avortului şi al contracepţiei. de asemenea. Trebuie adăugat. nu ar putea creşte copilul odată născut. ci la eficienţa rezultatelor. În realitate. N. (69) F. Bockle. de exemplu. mentalitatea anti-life. Întreaga natură are astăzi nevoie de apărare împotriva contaminării şi a distorsiunilor masive pe care le provoacă abuzul tehnic. trebuie să adăugăm că nu se poate apela la un "drept de a procrea". în afara moraliştilor catolici şi printre cei care privesc nu la instanţele etice. putem aborda consideraţiile în felul următor: 121 . bazate pe criterii de economie sanitară. scrie: "Nous sommes visiblement arrivés a un point ou nous pouvons plus qu'il ne nous est permis de faire et c'est pourquoi qu'il n'est nous permis de faire tous ce que nous pouvons" (70) Fecundarea artificială extracorporală heterogenă Dorind să examinăm ansamblul problemelor etice legate de tehnica FIVET heterogenă şi presupunând deja valide rezervele enunţate pentru cea omogenă. decât "subiect" care are o valoare proprie şi care trebuie dorit şi primit prin ceea ce reprezintă el însuşi şi pe căile planului de viaţă şi de iubire care trece prin familie. Iată ce scrie.Este ştiut că. iar pe de altă parte. Rămânând la tema juridică. teolog catolic. dacă nu ar fi aşa ar fi ilegală sau nonvalidă orice căsătorie nefertilă. între soţi există doar un drept de a avea raporturi conjugale deschise procreării. Pe de altă parte. că în privinţa acestui subiect apare una dintre contradicţiile cele mai vădite ale culturii contemporane: pe de o parte se propagă. începând de la naştere. prin intermediul tehnicii FIVET: este îndoielnic că. dar este ştiut că punctul de vedere juridic poate să nu coincidă cu punctul de vedere moral şi de multe ori legea pozitivă umană şi legea morala contrastează (67). Abbagano: "În domeniul acesta. este elementul cel mai preţios care trebuie apărat împotriva oricărei manipulări care îi ştirbeşte demnitatea" (68) În literatură au apărut deja consideraţii care trezesc perplexitate. veînind în întâmpinarea mamelor care ar dori să-şi întrerupă sarcina. după cum am amintit la tema procreării. sau dacă ar exista şi posibilitatea unei "preadopţii legale". Calea adopţiei (care este considerată astăzi puţin practicabilă) ar fi mult mai accesibilă dacă fiii ar fi primiţi întotdeauna cu responsabilitate. nici remuşcări cu caracter etic. care ar fi propriu cuplului. dar care sunt relevante din punct de vedere moral. ca în atâtea altele. sau oricum. nu numai că nu există preocupări. Omul este parte integrantă a acestei lumi şi viaţa lui. ştiinţa şi tehnica pot şi trebuie să corecteze şi să ajute procesele naturale.

fecundarea devine extracorporală Avem astfel o dublă încălcare a unităţii căsătoriei: este încălcată uniunea dintre dimensiunea unitivă şi dimensiunea procreativă a actului conjugal (71) şi astfel "conceptul de familie reprezintă doar un mod de interpretare şi de ordonare a unui ansamblu de relaţii. Ţinând cont de faptul că fiecare dintre noi are dreptul de a şti al cui fiu este. şi. -identitatea biologică. ci de obicei în publicistică şi în mass media. Nu poate fi invocat conceptul de "dăruire" în sens de caritate-solidaritate. Repercusiunile asupra unităţii matrimoniale şi parentale E uşor de constatat că. Identitatea copiluluii conceput Pe planul acesta se observă consecinţe şi mai grave şi câteodată chiar stranii. -ipoteza eugeniei. se stabileşte o diferenţiere între figura "părinţilor" şi figura soţilor: a fi părinţi nu echivalează în cazul acesta .-repercusiunile asupra unităţii matrimoniale şi conjugale. În cazul donării unui rinichi pentru un transplant sau donării de sânge pentru o transfuzie nu se încalcă unitatea nici nu se dă viaţă unei noi fiinţe umane. ca şi cum ar fi vorba despre o donare de organe sau de sânge. psihologică şi juridică a fătului.sau echivalează doar parţial . o dată ce i se comunică 122 . -consecinţele antrenării mamei surogat (surrogate mother). fără să privească în vreun fel angajamentele juridice dintre adulţi sau fără vreo legătură cu consangvinitatea" (72) Considerăm că această nouă încălcare a unităţii familiale trebuie să fie respinsă pe plan eticoraţional. atunci când copilul pe cale de a se naşte are o identitate biologică diferită de cea socială . Structura unitară a căsătoriei este compromisă şi sfărâmată. nu în literatura medicală sau medico-legală.cu a fi soţi. Desfacerea legăturii dintre viaţ conjugală şi procreaţie devine şi mai gravă şi complexă atunci când se asociază existenţei ca surrogate mother. când este vorba de gameţi. după cum am arătat deja în cazul tehnicii IAE. atunci când se realizează "dăruirea" spermei sau a ovulului. în plus. care au dat viaţă împreună fiului şi între ei a avut loc un raport de dăruire reciprocă. sau a amândorura. În cazul adopţiei sarcina educativă este cea care e încredinţată altui cuplu. Nu este valabilă comparaţia cu adopţia: ea nu provoacă o frângere a raportului matrimonial. ar trebui legitimată cu acelaşi principiu orice legătură adulterină şi extraconjugală. Dacă nu s-ar face această diferenţiere şi dacă ar trebui extins atât de mult conceptul de caritate şi de altruism. Acestea nu ar merita să fie luate în considerare dacă nu şi-ar găsi loc în literatură. copilul adoptat a avut doi părinţi mai mult sau mai puţin legitimi.

astfel încât majoritatea ţărilor care au legiferat în materie cer ca. care este ipoteza luată acum în considerare la nivel legislativ. Faptul că. originea sa. Cazurile stranii şi aflate în cauză juridică apar atunci când. la eleminarea dificultăţilor nu ajută nici normele propuse în legătură cu alegerea donatorului. să fie implantaţi în femei diverse. dar acest fapt nu elimină dificultatea. recurgându-se nu la banca de spermă. ci la aceea de embrioni. (73) Această exigenţă şi acest drept sunt recunoscute şi la nivel juridic. după cum am spus în capitolul referitor la manipulările genetice altele decât cele obţinute prin tehnica FIVET heterogenă.şi. Trebuie menţionată şi altă eventualitate. să se instituie registre centralizate de unde să poată fi luate referinţe . mărind riscul bolilor genetice. trebuie să adăugăm că în cazul perechii de homosexuali bărbaţi este nevoie. sau embrionii devin orfani înainte de a fi implantaţi în uterul matern. acest fapt determină o dificultate de relaţie cu părinţii. donatorul rămânând necunoscut. care să fie şi sănătos dar să fie şi asemănător din punct de vedere somatic şi psihologic.subiectului. născut prin tehnica FIVET heterogenă. examinată de instanţele juridice şi în discuţiile referitoare la băncile de embrioni. cu greu va putea fi înregistrată .eticitatea. Eventualele consecinţe de ordin sanitar ale fecundării in vitro heterogenă prin efectul congelării şi al fazelor succesive nu sunt încă previzibile şi va trebui să fie verificate în arcul de timp respectiv. evident. întrucât "paternitatea" donatorului trebuie să rămână necunoscută . după calculul probabilităţilor. Cazul fiului adoptat de perechea homosexuală este atât de aberant în privinţa concepţiei parentale asupra procreării şi a structurii căsătoriei încât nu necesită alt comentariu pentru a-i releva non. lucru care nu are doar o relevanţă juridică. ci şi sanitară. La acest punct se pot constata. cu tatăl virtual (74) . această situaţie ar avea un procentaj scăzut nu schimbă judecata etică. Este ştiut că din partea unor legislaţii se doreşte ca secretul asupra numelui donatorului să fie prescris. în respectul donatorilor.. după ce sperma a fost deliberat prelevată în timpul maladiei care era prevăzută ca letală. după cum se ştie. cu patrimoniu biologic al cuplului însuşi. Se realizează astfel aşa zişii "fii din lumea de dincolo". dispar datorită unui accident mortal şi măcar au lăsat o ereditate copilului pe cale de a se naşte.chiar generice . sau după ce ajutorii. Întrucât din ejacularea unui singur bărbat ar putea fi fecundate multe ovule. în mod teoretic s-ar putea obţine la o populaţie anume un număr de consangvini care nu ştiu că au o astfel de legătură între ei (75). În absenţa unei normative juridice aceste fapte sunt şi mai grave.în cazul în care fiul le cere. aceştia sunt implantaţi după moartea tatălui donator (în cazul fecundării omogene). să se recurgă la surrogate mother. unul din ei va fi virtual. de altfel. sau când văduva doreşte un fiu din sperma soţului decedat. în timp ce două femei homosexuale ar putea obţine măcar ipotetic un fiu şi prin procedeul clonării. apoi embrionii obţinuţi astfel. Ca o completare cu caracter tehnic. cazuri de căsătorii între consangvini. cum s-a întâmplat deja. Stimularea eugeniei 123 . după cum am spus deja în cazul tehnicii IAE. căsătoria între consangvini. când tatăl donator moare înainte de implant.

copilul de selecţionat. prin "noi invenţii tehnice.. din moment ce este posibilă. după cum susţineau deja unii geneticieni.Nu este greu de înţeles că unele tehnici de fecundare artificială. conţin şi alte finalităţi în afară de "terapia" infertilităţii: ne referim în special la finalitatea eugenistică.. spre sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea. În privinţa aceasta. dă posibiltatea acţionării şi la un al treilea nivel al eugeniei. în schimb. Selecţia celulelor-ou şi a embrionilor înainte de implantare ar putea privi optica eugenică negativă. şi în special inseminarea artificială heterogenă. aceasta fiind o modalitate selectivă ulterioară a noilor generaţii. În timp ce în diagnoza prenatală selecţia reprezintă un abuz şi o deviaţie de la o tehnică licită în sine pentru alte finalităţi. Le desir du gene (70): ne aflăm la al doilea nivel al eugeniei. Testart. acela aşa. Problema nu este nouă dacă ne gândim . Scopul acestei selectări era şi este acela de a da cuplului care îl solicită.zis pozitiv. Trebuie amintit că eugenetica negativă a apărut deja cu douăzeci de ani în urmă prin întrebuinţarea improprie şi selectivă a tehnicilor de diagnoză prenatală (postimplantatorie). urmărit nu prin selecţia donatorilor ci prin aceea a gameţilor şi a embrionilor şi cu succesiva eliminare a embrionilor care nu posedă caracteristicile cerute. Fecundarea in vitro.est un monument de racisme tranquille. în care este deseori programat avortul. cu eventuala recurgere la tehnici de inginerie genetică dându-i astfel omului maxima putere asupra celorlalţi oameni. un copil cât mai asemănător cu părintele social. Testart (76) . adică nu numai pentru subiecţii bolnavi de maladii ereditare dar şi pentru purtători.possible d'obtenir un oeuf génétiquement 124 . în care iubirea conjugală îşi pierde semnificaţia şi caracteristica sa de dăruire interpersonală. chiar dacă urmărind doar selectarea donatorului (eugenie de prim nivel). Acest tip de selectare a părinţilor a fost definit de Charles Richet (Premiul Nobel pentru Pace). oricum. în lucrarea La sélection humaine (1919). în momentul în care instanţa eugenistică se afirmă. de o mişcare eugenistă condusă de englezul Galton. există o logică internă conform căreia. ou la pensée dérive sans cesse d'un savoir biologique incontestable a une ideologie qu'on peut qualifier de totalitaire" (77) . constând în inseminarea artificială şi invenţii biologice accesorii" (78) . dar şi a perfect child sau. prin observaţie şi diagnostic preimplant se caută printr-o tehnică deja în sine ilicită. selectarea donatorilor. pe vremea când încă nu era urmărită prin tehnicile de procreare artificială: ". Se înţelege cum. prin băncile de spermă. Odată cu fecundarea in vitro şi posibilitatea de a selecţiona celulele-ou înainte de fecundare şi embrionii prin tehnicile de diagnoză preimplant s-a înregistrat un nou impuls pentru instanţa eugenistică. împreună cu alte metode. putere de care subiecţii afectaţi nu pot să se apere: "Ils este théoriquement .cum aminteşte J. nu numai fiul dorit. este extraordinar de clară deja citata lucrare a lui J. în schimb. "rasism liniştit".că o asemenea metodă eugenică era propusă. printre care şi Premiul Nobel Müller. în procrearea artificială extracorporală. este depăşit deja orizontul aşa zisei "terapii" a infertilităţii şi se intră într-un fel de finalism ideologic pilotat de tehnologie. Dar drumul spre eugenismul adevărat şi radical trebuia să treacă.scrie Testart .

le primeşte de la altă persoană. Unii chiar subliniau existenţa riscului exploatării uterului femeii şi o îndreptare către o nouă profesiune. Este determinată o manipulare a corporalităţii fiului care primeşte patrimoniul genetic de la două persoane. De fapt. cuplul care comandă copilul rămâne străin de mama de împrumut.după cum am spus . plătind sume de bani şi folosindu-se de intermedierea agenţiei. ci şi a fiului. În cazul acestei practici a "uterului înlocuitor". de la mama înlocuitoare. Toate acestea determină o serie de abuzuri nu doar în privinţa vieţii de căsătorie. gestaţia embrionilor fecundaţi in vitro cu ovul şi spermă de la alte persoane (81).mai ales . au acceptat această sarcină pentru a-i da un fiu propriei surori sterile. Instrucţiunea "Donum Vitae" consideră că este inacceptabilă din punct de vedere etic maternitatea "surogată" exact din aceleaşi raţiuni care conduc la respingerea fecundării artificiale heterogene: aceasta "este contrară unităţii căsătoriei şi demnităţii procreării persoanei umane" (82) Nu numai că este atacată unitatea conjugală. în timp ce sângele.copil. cu ei.dacă "obiectul" comerţului ar fi doar maternitatea gestantă . riscurile şi complicaţiile unei gravidităţi plurigene (fetal-reduction) Pentru a evita o "eroare" legată de tehnică se efectuează o fetal-reduction în uter. psihice şi morale care o alcătuiesc" (83) Au existat unii care au dorit să compare maternitatea "surogat" cu doica. realizată în timpul gestaţiei. plata stabilită . aceea de "mamă surogat". care este astfel tratat ca un exemplar animal şi nu ca o persoană ce are dreptul de a-şi recunoaşte proprii părinţi şi de a se identifica. juste apres la fécondation"(80) . a existat şi cazul "mamei închiriate".făt faţă de relaţia doică.copilul. în acest gen de contracte de înlocuire.ar trebui să fie 125 . după ce a avut în gestaţie fiul comandat. dar şi unitatea parentală. a refuzat să-l mai dea simţindu-l ca fiindu-i propriu.modifié en incorporant de nouveaux genes (transgénese) soit dans l'oeuf lui-meme. este faptul că devine obiect al unui contract de vânzare-cumpărare nu doar uterul mamei ci şi . deseori ţinut sub tăcere. Era cazul mamelor care. au dus la termen pe contul unor terţe. care totuşi ajunge să fie intim legată de fiu printr-o strânsă comunicare biologică. Credem că trebuie subliniată diferenţa de intensitate a relaţiei mamă "surogat" . despre care din când în când auzim vorbinduse. raportul strâns dintre părinţi şi copii: "aceasta instaurează în detrimentul familiilor. nutriţia şi comunicarea vitală intrauterină (cu consecinţe şi la nivel psihic). O consecinţă a pluriovulaţiei induse farmacologic şi a plurifecundării .in vivo sau in vitro se constată şi un alt tip de selecţie a embrionilor efectuată prin raţiuni non calitative ci cantitative: scopul unei asemenea intervenţii "reductive" ar fi acela de a evita . normal. Un aspect al problemei. întrerupând viaţa micilor şi inermilor embrioni. deşi aveau proprii copii.pentru mamă. Mamele "surogat" Surrogate mothers au apărut cu nume şi prenume în reviste şi pe ecranele televizoarelor: femeile acestea. o separare între elementele fizice. dar e şi o manifestare de altruism. care. arătând că faptul în sine numai că este licit.

consimt experimentarea până la singamie. la vânzarea-cumpărarea de copii . totuşi unele normative includ posibilitatea de a "fabrica" embrioni cu scop experimental (89) . de exemplu. Fecundarea in vitro şi experimentele Cuprindem sub acest paragraf toate acele procedee experimentale care. Dorind să clarificăm pe scurt aceste două motivaţii şi reluând concepte exprimate în alte capitole. mai ales genetice.şi acesta este semnalul asupra faptului că încheierea contractului se petrece la consemnarea produsului şi. Deşi aceste experimente sunt practicate pe embrioni supranumerari şi fetuşi obţinuţi din avortul spontan sau provocat (temă care va trebui să fie abordată separat). referindu-se mai ales la clonare. copilul este malformat. şi embrionul ar fi încheiat faza de implantare. doar dacă mama care a dat naştere copilului doreşte în mod explicit să nu-l recunoască. Unii autori. toate normativele existente. (87) Care este raţiunea justificării experimentelor pe embrioni? Raţiunile avansate sunt două: una este negarea caracterului uman al embrionului în această fază (se avansează în general afirmaţia că embrionul. Alte normative. Invers .are prea puţine şanse să fie încredinţat cuplului care l-a "comandat". Se spune: fără experimente ştiinţa medicală nu progresează. trebuie să spunem în primul rând că embrionul uman. sau chiar cu scopul de a realiza verificări în vederea unor ulterioare combinaţii prin clonarea de celule embrionare. sau pentru fecundarea interspecifică (85) . deci. cea care a "comandat" această gestaţie. Printre altele. ci reală: potenţială este doar 126 . perechea care l-a "comandat" nu îl mai vrea.o parte a sumei este dată după naştere şi dacă. moment din care ar începe să de formeze linia embrională primitivă. mai ales în privinţa codurilor genetice. altfel incurabile. desemnează aceste tehnici cu termenul de "fecundare asexuală" (asexual fertilization). experimentul pe animale nu este omologabil întotdeauna. ca pe o "garanţie" a permanenţei copilului în uter. aadică până la 21-22 de ore după fecundare. interzic contractele de înlocuire sau le consideră juridic non valide (84) . sub actualul regim juridic. dacă faptul acesta s-ar petrece în Italia. deci este nevoie să se recurgă la acest tip de experimente. De ce să mai plăteşti întreaga sumă stabilită pentru un "produs" care nu satisface "cerinţa"? Considerând problematica etico-socială inerentă recurgerii la maternitatea "surogat". la acţiunea medicamentelor etc. e de considerat personalitate umană "potenţială".consemnată mamei purtătoare încă de la începutul sarcinii. în cazul acesta. cu excepţia statului Arkansas (SUA). trecând prin fecundarea in vitro. la compatibilităţile imunologice. din punct de vedere ontologic şi etic este o fiinţă umană individualizată şi nu potenţială. precum legea germană şi legea statului Victoria (Australia). cealaltă raţiune este de tip ştiinţific "terapeutic": experimente necesare pentru progresul ştiinţei şi vindecarea unor boli. Se conferă o limită de două săptămâni de dezvoltare. copilul respectiv declarat adoptabil . ar trebui să fie înregistrată ca "mamă" cea din care se naşte copilul şi nu cea care a dat ovulul spre fecundare. sunt acţionate cu intenţia de a se dobândi cunoştinţe privitoare la ADN-ul uman. cel puţin până la formarea sistemului nervos.

are în sine capacitatea reală de a se maturiza ca persoană umană. neplăcute. înţelegând-o aici şi pe cea a dobândirii de noi cunoştinţe ştiinţifice. sunt gândite ca o ipoteză şi pentru om (de exemplu. Aceste tehnici. dar şi în legătură cu experimentarea în sine: identitatea umană. de fapt irealizabilă. invers. într-adevăr. care prevedeau moartea subiecţilor şi aceasta fără consimţământul lor. pentru implantul experimental al embrionului uman într-un uter de animal cu scopul de a studia reacţiile imunologice. nebunul este cel care a pierdut totul în afară de raţiune" (90) Instrucţiunea "Donum Vitae" afirmă că: ". Gestaţia interspecifică. Doar în lagărele de concentrare naziste au fost acceptate şi adoptate experienţe "in vivo". este posibilitatea de implant de embrioni ai unei specii în uterul animal al unei alte specii. obligaţia de a apăra viaţa umană devine fundamentală şi prioritară faţă de celelalte valori.. să repetăm citatul din Chesterton: "Nebunul nu este cel care şi-a pierdut raţiunea. Dacă mai există dubii asupra conceptului filozofic de "personalitate". sau de a fi întrebuinţate ca "rezervoare" de organe pentru transplant. Se pare că în Anglia a fost adresată o cerere Comitetului guvernamental. de a putea "produce" fiinţe subumane destinate unor munci repetitive. Asemenea obligaţie persistă chiar şi în cazul embrionilor supranumerari "în stare de abandon" sau consideraţi netransferibili în căile genitale ale femeii. E cazul. odată lăsată să crească.dezvoltarea. demnitatea subiectului şi a familiei ar fi contrazise în modul cel mai vădit şi monstruos. rămâne însă interdicţia etică de a întrerupe acea viaţă care. capră-oaie etc). deja operate pe animale (cobai-iepure. sunt contrare demnităţii fiinţei umane proprie embrionului şi. pentru că viaţa fizică este aceea prin care se pot realiza toate celelalte tipuri de valori. când există o altă cifră procentuală . Fecundarea şi gestaţia interspecifică Se înţelege prin fecundare interspecifică sau hibridare posibilitatea de fecundare între gameţi umani şi gameţi animali. (88) Principiul terapeutic nu se poate aplica "in vivo". referitor la reglementarea experimentelor pe om. chiar dacă este propusă de unii. Tentativele sau proiectele de fecundare între gameţi umani şi animali şi de gestaţie de embrioni umani în utere animale. Omul valorează mai mult decât ştiinţa şi mai ales valorează mai mult decât aspiraţiile oamenilor de ştiinţă: asupra acestui punct se pronunţă explicit şi Codul de la Helsinki. Judecata etică este clar negativă. inseminarea femelei cimpanzeu cu spermă umană). de altfel. va continua şi după naştere.în cazurile acestea certitudine a morţii subiectului pe care se realizează experimentul. în acelaşi timp. în eventualitatea. care . lezează dreptul oricărei persoane de a fi concepută şi de a se naşte în cadrul căsătoriei şi din căsătorie. (89) Etica experimentării pe om are acest punct ferm şi de neînlocuit prin vreo raţiune de oportunitate sau utilitate. nu numai în ceea ce priveşte "viabilitatea" acestor embrioni.." (91) Evaluare etică a selectării sau prestabilirii sexului 127 .

Prin sintagma "prestabilire şi selecţie a sexului" sunt indicate acele procedee care le pot permite părinţilor să aleagă şi să stabilească sexul copiilor ce se vor naşte. (92) Problemele etice implicate sunt multe şi se referă îndeosebi la legitimitatea predeterminării înseşi a sexului de către părinţi şi deci la motivaţii; în plus trebuie să se pună întrebarea dacă astfel nu s-ar instaura un fel de ideologie "sexistă", care ar putea fi cultivată în mentalitatea socială şi exploatată chiar de puterea politică; în sfârşit, trebuie să ne punem întrebarea asupra consecinţelor în sensul unor disproporţii sociale în raportul bărbaţi/femei şi asupra consecinţelor de ordin sanitar ce derivă din folosirea unor tehnologii selective (de exemplu, cele microchirurgicale). În sfârşit, moralitatea metodelor variază după puterea lor de determinare, în funcţie de riscurile pentru embrion şi de caracterul lor de manipulator al patrimoniului genetic. Nu se pot emite judecăţi etice analitice definitive în lipsa unei validări a fiecărei metode în parte. Credem că putem oferi, însă, câteva orientări de natură etică, înţelese ca orientări maximale, referitor la finalitatea şi la mijloacele utilizate. Scopul terapeutic, relativ la prevenirea bolilor genetice legate de sex, presupusă validitatea etică a metodei întrebuinţate, apare cel mai legitim şi admisibil din punct de vedere etic, în virtutea principiului terapeutic considerat sub aspect preventiv. Oricum, nu ni se pare că -şi în acest caz - societatea ar putea, eventual, să le impună părinţilor alegerea sexului considerat ca nepurtătorul anomaliei genetice. Părinţii sunt responsabili asupra deciziei procreative şi asupra numărului copiilor; deci amestecul statului ar fi neîngăduit dacă ar comanda limitarea numărului de copii sau abţinerea de a procrea: nu trebuie să fie de competenţa statului determinarea sexului copiilor pe cale de a se naşte, nici chiar din motive eugenice. Statul poate propune, eventual, o educaţie sanitară, dar nu poate impune o selecţie a copiilor nenăscuţi. Se poate afirma că astăzi se observă mai puţin sensul superiorităţii unui sex asupra altuia - cu scop ideologic - în urma campaniilor de paritate şi de egală demnitate a bărbatului şi a femeii; dar pot apărea în anumite contexte sociale sau în situaţii de război impulsurile ideologice sau de apologie a unui sex preferat. În acest caz, ideologia dăunătoare la adresa respectului datorat persoanei umane, care are demnitate egală în cazul fiecărui individ în parte, indiferent de sex, va încuraja acţiunea electivă şi o va face dăunătoare la adresa valorilor morale. Cu atât mai grav ar apărea acest fapt atunci când ideologia ar fi condusă de puterea politică şi finanţată cu scopuri dominatoare de tip rasist. În privinţa finalităţii educative şi de echilibru familial, credem că existenţa în familie a fiilor de sex diferit pare a fi de mai mare utilitate educativă şi de mai mare echilibru psihologic. Dar nu trebuie ca aceasta să reprezinte o finalitate, evident, nepermisă. A dori un băiat după naşterea uneia sau mai multor fete, şi invers, ni se pare lipsit de orice vină, cu condiţia ca această dorinţă să se măsoare după necesităţile copiilor şi nu după gusturile şi dorinţele părinţilor şi ca aceştia să rămână deschişi oricum să primească noul fiu, indiferent care va fi sexul său şi fără respingeri de ordin psihologic sau avortiv. Cât priveşte finalitatea reglementării naşterilor, ni se pare că o justă reglementare a numărului de fii, conform principiului procreării responsabile, este admisibilă şi chiar investigaţiile asupra diversităţii copiilor din punct de vedere sexual; dar decisivă este absenţa 128

egoismului, şi în privinţa aceasta , motivul cel mai serios pentru limitarea naşterilor - care devine relevant - este alegerea mijloacelor. Sunt excluse finalităţile pur experimentale; evident, fiind vorba despre om, mai ales dacă acestea sunt supuse riscurilor.

Liceitatea metodelor şi a tehnicilor Acest capitol al problemei este mai greu şi mai complex. Sunt excluse, în orice caz, tehnicile care presupun suprimarea embrionilor sau a blastocistelor de sex nedorit, ca folosirea microchirurgiei şi a diagnozei preimplantatorii selective. Sunt excluse şi tehnicile de manipulare embrionară sau genetică, în absenţa unei finalităţi riguros terapeutice şi cu atât mai mult în prezenţa unor riscuri pentru viaţa embrionară. Trebuie excluse tehnicile caracterizate printr-un determinism tehnologic absolut. Consiliul Europei a înterzis în mod explicit prestabilirea sexului prin manipulări biologice şi această interdicţie este prezentă şi în Instrucţiunea"Donum Vitae", care consideră aceste tehnici "contrare demnităţii personale a fiinţei umane, integrităţii şi identităţii ei." (93) Licit este să se condiţioneze sexul copilului aşteptat, atunci când există motive valide, dar cu deschiderea de a primi copilul, indiferent de sexul lui. Ni se par deci acceptabile tehnicile care se bazează pe respectarea embrionului şi a persoanei soţilor, a relaţiei lor sexuale în demnitatea nu doar fizică, ci şi afectivă şi spirituală. Asemenea metode pot fi cele ce ţin cont de mediul biochimic potrivit, de fiziologia actului procreator, precum şi "metoda ovulaţiei". În concluzie, pentru că normalitatea este elementul care determină liceitatea scopurilor urmărite, precum şi a metodelor folosite, putem spune că este licită dorinţa de a stabili sexul dorit atunci când se întrebuinţează pentru aceasta mijloacele naturale care asigură condiţii favorabile actului conjugal; în plus, doar dacă alegerea este cerută de motive de ordin terapeutic, sau de echilibrul psiho-pedagogic al familiei; în sfârşit, cu condiţia ca o atare alegere să nu fie impusă din afara cuplului. Evaluarea morală Problema sterilizării voluntare, cu scopul de a obţine direct şi simplu infertilitatea, este diferită de celelalte tipuri de sterilizare, sterilizarea forţată şi sterilizarea terapeutică. Prima a fost condamnată nu numai de Biserica Catolică, ci şi de de simţul comun, pentru dubla raţiune a lezării integrităţii şi a ofensei aduse libertăţii persoanei. (94) Despre sterilizare ca pedeapsă pentru delict sexual rămâne doar amintirea istorică a unor excese penale, inumane. Sterilizarea terapeutică sau curativă, practicată de mult timp în spitale, nu ridică probleme deosebite din punct de vedere moral. Procedeul, motivat deseori de apariţia unor tumori sau de alte procese patologice care nu pot fi tratate decât prin extirparea organelor genitale, este licit, dar ca orice intervenţie chirurgicală ce comportă o amputare, el trebuie să se conformeze următoarelor condiţii: să fie subordonat binelui totalităţii organismului, să fie necesar pentru salvarea corpului, iar atare necesitate să nu poată fi atinsă altfel. De asemenea, necesitatea trebuie să fie actuală. (95) 129

Subliniem că raţiunile care susţin judecata morală asupra iliceităţii sterilizării forţate şi asupra liceităţii celei curative sunt evidente din punct de vedere etic: în primul caz este lezată, fără vreo necesitate curativă, integritatea persoanei fizice şi este agresată libertatea persoanei în privinţa unui drept fundamental şi inalienabil, şi anume, posibilitatea de a procrea în cadrul căsătoriei; în al doilea caz, salvarea organismului, conform principiului totalităţii binelui personal, este elementul care cere şi legitimează intervenţia, care în mod evident trebuie să fie oricum adusă la cunoştinţa pacientului pentru a avea consimţământul său. Principiul terapeutic sau al totalităţii va fi aprofundat mai departe. Problema etică se pune într-o manieră acută în privinţa sterilizării cu scop contraceptiv şi cu caracter voluntar, adică practicată cu consensul persoanei interesate. (97) Poziţia Magisteriului Bisericii catolice asupra acestui punct este foarte clară. Este suficient să cităm câteva documente dintre cele mai semnificative şi explicite: motivaţiile cuprinse sunt demne de atenţie chiar şi în lumina simplei raţiuni umane. În Enciclica Humanae Vitae, Paul al VI-lea afirmă: "În egală măsură trebuie exclusă - după cum a declarat de mai multe ori Magisteriul Bisericii - sterilizarea directă, atât perpetuă cât şi temporară, atât a bărbatului cât şi a femeii" (98) . Mai răspândit şi interesant şi pentru referinţele făcute în privinţa opiniilor unor teologi, este documentul Sfintei Congregaţii pentru Doctrina Credinţei despre Sterilizarea în spitalele catolice, document emis în 13 martie 1975, în care se afirmă textual: "Orice sterilizare care prin sine însăşi, adică prin propria natură şi condiţie, are unicul efect imediat a face facultatea procreatoare incapabilă de procreare, trebuie să fie considerată sterilizare directă, în sensul în care acest termen este înţeles în declaraţii ale magisteriului pontifical, în special de Pius al XII-lea. De aceea, chiar dacă există o bună intenţie din partea celor ale căror intervenţii sunt determinate de tratarea sau prevenirea unei boli fizice sau mintale previzibilă sau temută ca rezultat al gravidităţii, sterilizarea astfel făcută rămâne în continuare absolut interzisă conform doctrinei Bisericii. Şi într-adevăr, sterilizarea facultăţii (de procreare) este interzisă dintr-un motiv şi mai grav , pentru că produce o stare de sterilitate a persoanei aproape întotdeauna ireversibilă. Nu poate fi invocată nici o dispoziţie a autorităţii publice, care ar încerca să impună strerilizarea directă ca fiind necesară binelui comun, căci această sterilizare lezează demnitatea şi inviolabilitatea persoanei umane. În mod similar, nu poate fi nici măcar invocat, în acest caz, principiul totalităţii, în virtutea căruia sunt justificate intervenţii asupra organelor motivate de un bine superior al persoanei; sterilitatea în sine, într-adevăr, nu este orientată spre binele integral al persoanei, înţeles corect, "în observarea dreptei ordini a lucurilor şi a bunurilor", din moment ce este contrară binelui moral al persoanei, care este binele cel mai înalt, privând prevăzuta şi liber aleasa activitate sexuală de un element esenţial." (99) O sterilizare "contraceptivă", care a devenit instrument de control al naşterilor ("contracepţia, sterilizarea şi avortul trebuie cu siguranţă numărate printre cauzele care contribuie la determinarea situaţiilor de puternică scădere a natalităţii. Poate apărea uşor tentaţia de a recurge la aceleaşi metode şi atentate împotriva vieţii şi în situaţiile de "explozie demografică"" (100) ) este "rodul" din ce în ce mai evident al unei mentalităţi contrare vieţii şi care recurge "la contracepţie, sterilizare, avort şi chiar la eutanasie, ca semn de progres şi de cucerire a libertăţii..." (101) Inviolabilitatea persoanei şi a integrităţii sale fizice 130

dacă omul ar avea în mod arbitrar deplină stăpânire asupra lui însuşi. la eutanasie. Omul are faţă de sine o responsabilitate şi nu posesia sau autoposesia arbitrară. subordonată întregului şi binelui suprem. (102) Baza. dacă nu dorim să expunem arbitrului oamenilor misiunea de a procrea viaţa. la justificarea omicidului voluntar. nu există alternative diferite: sau se acceptă o viziunea creaţionistă. a avortului şi a oricărui tip de violenţă. este o doctrină clară a Bisericii. conform principiului enunţat mai sus şi conform dreptei inteligenţe a "principiului totalităţii". atât persoană particulară cât şi investit cu autoritate nu îi este permis să le încalce. sau raţiunea ultimă. Pentru ca principiul totalităţii să poată fi aplicat în mod legitim şi licit se cer unele condiţii esenţiale. Această temelie este ontologică şi etică. fiecare unitate face referire la pluralitate şi fiecare pluralitate cheamă în cauză unificarea. sau se ajunge la o viziune imanentistă (omul patron al omului-statul patron al omului) şi atunci se deschide poarta nu numai sterilizării. ci şi dreptului la sinucidere.Principiul inviolabilităţii sau al non disponibilităţii persoanei. ca referinţă esenţială. sau cel puţin personalistă asupra omului. dacă este desfiinţată. integritatea. se ajunge la totalul relativism pe care l-am amintit deja de mai multe ori. ilustrat de Predecesorul nostru Pius al XII-lea. trebuie să recunoaştem neapărat limitele de netrecut ale posibilităţii de dominare din partea omului asupra propriului corp şi funcţiuni ale sale. cel numit terapeutic. dar şi a filozofiei sănătoase: reprezintă premiza ontologică şi etică a oricărei norme etice şi juridice. necesită ca ordinea morală să se adecveze ordinei ontologice: este ceea ce se înţelege atunci când se vorbeşte de legea naturală. chiar şi în faţa voinţei subiectului însuşi. limite care nici unui om. Intervenţia trebuie să satisfacă aceste condiţii: a. Şi atari limite nu pot fi determinate decât de respectul datorat integrităţii corpului uman şi funcţiilor sale naturale. o pluralitate şi diversitate de facultăţi şi de expresii vitale. a acestei non disponibilităţi a persoanei umane constă în faptul că Omul este creatura lui Dumnezeu şi deci întreaga sa realitate personală este darul lui Dumnezeu. ca un stăpân despotic. pentru ce nu ar putea stăpâni la fel şi asupra celorlalţi? Poate că viaţa altuia trebuie să valoreze mai mult decât viaţa proprie şi să aibă o tutelă superioară? Şi a cui? După cum se vede. consensul pacientului 131 . O atare structură implică deci o ierarhie a bunurilor personale. Unitotalitatea fiinţei umane Persoana este existenţă unificantă. ca scop şi dinamism structural. Regăsim acest principiu în Humanae Vitae: "Aşadar. A se recunoaşte responsabili şi nu arbitri ai propriei persoane înseamnă a-i respecta exigenţele. Pe plan pur raţional acest principiu fundamental rezidă în faptul că persoana este valoarea primă şi transcendentă şi dacă acest fundament se destramă. atunci se prăbuşeşte întreaga construcţie etică şi se prăbuşeşte temelia civilizaţiei umane. cu alte cuvinte. Dorim să le amintim pentru că pe principiul totalităţii se întemeiază principiul derivat. potenţialităţile. şi atunci valoarea fiinţei umane este absolută şi intangibilă.

în unele cazuri. conform binelui etic şi medicopsihologic al persoanei. aceea a reglementării naturale a actului procreator.legate într-o unitate . pe cale contraceptivă sau chiar prin sterilizare. Trebuie adăugat că dificultatea survenită în actul conjugal poate să nu fie facultatea de procreare. în sfârşit. ci în sens inclusiv (şi corpul). în această opţionalitate nu este considerat binele etic superior. aceasta trebuie să fie indirectă. altfel imposibil de eliminat. în imposibilitatea de a practica această cale. conform progreselor ştiinţei în domeniul "metodelor naturale". Exigenţa de a considera corpul în totalitatea persoanei trebuie înţeleasă nu în sens exclusiv (doar corpul). chiar cu cele mai bune intenţii în privinţa unei înţelegeri atente a dificultăţilor conjugale. trebuie să fie o intervenţie necesară. deseori se ascunde subiectivismul şi. acolo unde nici o raţiune curativă nu comportă suprimarea unei facultăţi care este fizică şi spirituală în acelaşi timp. Dacă se doreşte amânarea gravidităţii. de exemplu fecunditatea şi unirea conjugală: pentru a o salva pe a doua ar fi necesar şi de consimţit să fie suprimată prima. 132 . persoana se deresponsabilizează. d. atunci când exerciţiul ei este dificil. nu se poate vorbi despre binele integral al unei persoane atunci când persoana este satisfăcută în alegerile sale sociale şi utilitariste sau psihologice (chiar şi motivate). trebuie adăugat că reglementarea "naturală". Principiile posibilităţii de opţiune şi globalităţii Principiul posibilităţii de opţiune este formulat de unii teologi ca alegere a unui rău minor sau a unui scop prevalent dintre două ipoteze care nu sunt practicabile simultan. dar în dauna corporalităţii şi fără ca beneficiul să fie şi asupra corporalităţii. familiale şi sociale. este astăzi calea cea mai practicabilă şi acreditată. ar necesita. intervenţia directă trebuie să fie asupra părţii bolnave pentru a o extirpa. Se poate extirpa partea sănătoasă numai dacă ea este cauza reală a unei patologii. cauza nu trebuie văzută în funcţionarea organismului sănătos. se procedează la o slăbire etică şi ontologică a iubirii. (103) c. ci în uzul neregulat al sexualităţii şi al actelor procreative. după astfel de autori. În acest sens. necesitatea trebuie să fie actuală momentului intervenţiei e. suprimarea voluntară a uneia sărăceşte şi distorsionează chiar şi semnificaţia celeilalte. Se presupune de obicei că această dilemă nu admite o terţă cale. intervenţia contraceptivă sau. dat fiind că cele două finalităţi ale căsătoriei . Nu este licit să se apeleze la principiul totalităţii atunci când sterilizarea este invocată pentru a preveni o sarcină. să se subordoneze binelui organismului însuşi asupra căruia se intervine. Astfel.b.sunt: deschiderea către fecunditate şi uniunea afectivă a soţilor. care. Sub mantaua posibilităţii de a opta. a cărei adevărate cauze este doar libera activitate sexuală. sterilizarea. care constă în acceptarea şi promovarea ordinii ontologice a persoanei şi a totalităţii sale. care sunt adevărata "cauză" a sarcinii. deci să nu existe alternative valide. Principiul invocat al globalităţii binelui personal înseamnă globalitatea bunăstării conjugale. ci exerciţiul ei. de aceea nu există o raţiune motivată pentru a aboli facultatea procreativă. Dacă de aici derivă o sterilizare. binele totalităţii organismului. în al doilea rând. din motive valide.

în consecinţă. în armonie cu binele total şi suprem al persoanei. renale. devine un nonsens: globalitatea nu mai există atunci când se începe prin suprimarea dimensiunii fizice. există astăzi posibilităţi legate de întrebuinţarea metodelor naturale de reglementare a fertilităţii. în absenţa bolii fizice. ca şi curajul părinţilor de a mai accepta şi alţii" (105) Se concluzionează că dacă nu trebuie întreruptă intimitatea conjugală şi dacă. ci suntem chemaţi să stabilim o ordine a binelui fizic. precedente cezariene multiple).Extinderea principiului de globalitate la dimensiunea psihologică şi socială. ci trebuie să fie inclus în totalitatea binelui persoanei. Capitolul al V-lea A treia parte: Bioetica şi sterilizarea Corolare şi cazuri concrete de o deosebită gravitate Există cazuri concrete pe care le prezintă şi medicii datorită şi dramatismului şi soluţiilor dificile de natură etică : cazul în care se pune problema sterilizării sau abstinenţei totale între soţi ("cazul limită"). aplicarea aici a principiului răului minor este arbitrară şi forţată. sau mai degrabă. cazul bolnavului mintal (în general femeia) care poate fi obiect de abuz sexual. astfel încât. Este citat pasajul din Gaudium et Spes în care se subliniază că "acolo unde intimitatea vieţii conjugale este întreruptă. trebuie justificată sterilizarea ca extrema ratio. conform ordinei morale a binelui. Corpul nu poate să fie exclus. Să încercăm să elucidăm fiecare dintre aceste afirmaţii. biologic şi afectiv. circulatorii. nu se poate lipsi de ordinea constitutivă reală a persoanei. nu arareori fidelitatea poate fi pusă în primejdie iar binele copiilor poate fi compromis în sensul că educaţia lor este în pericol. cazul violenţei sexuale (intra sau extraconjugală) (104) "Cazul limită" Pot exista situaţii cu caracter medical în care o nouă sarcină este absolut de nesfătuit şi comportă riscuri mari (grave patologii cardiace. principiul răului minor nu e aplicabil în acest caz atât pentru că nu există o dilemă de nerezolvat cât şi pentru că răul minor dacă totuşi poate fi tolerat atunci când este suferit. aceasta nu poate fi exercitată fără riscul unei sarcini care ar fi letală. În legătură cu aceasta se pot face două observaţii: sterilizarea nu este singura cale pentru a evita sarcina. pe de altă parte. În al doilea rând. Prima observaţie este că sterilizarea nu e singura cale pentru evitarea sarcinii: în afara continenţei. Cu atât mai mult când legitimează subiectivismul şi instrumentalizarea politică: etica îşi pierde fundamentul obiectiv. el nu poate fi niciodată folosit ca un mijloc. nu se poate proceda la o intervenţie de natură chirurgicală care lezează fizicul. 133 . totalitatea binelui personal şi. susţinută şi prin avort şi contracepţie. Am precizat deci că termenul globalitate poate ascunde un echivoc sau un artificiu: globalitatea. al familiei şi al societăţii.

Cele spuse sunt valabile şi în cazul în care sterilizarea tubarică e cerută pentru a contrasta sindromul avortului repetat spontan (ARS) (106) . căci partea bolnavă este cea care trebuie suprimată atunci când nu există alte modalităţi terapeutice iar infertilitatea este doar o consecinţă indirectă (voluntar indirect). putem prezenta câteva aplicaţii concrete. se dezvoltă riscul unei sarcini în mod grav contraindicată? Trebuie subliniat că înseşi documentele Magisteriului Bisericii. mai târziu. atunci când definesc sterilizarea ca ilicită. Raţiunea este şi în cazul acesta că nu ovarele sunt răspunzătoare de eventualele complicaţii. Ceea ce poate autoriza extirparea uterului este starea lui de alterare patologică. cu violenţa sexuală şi în plus. căci în aceste cazuri s-ar legitima recursul la lege sau la întrebuinţarea forţei împotriva agresorului. Nu trebuie adoptat nici motivul cezarienelor multiple. Ne putem pune atunci întrebarea: acelaşi principiu poate autoriza o femeie să opteze să fie sterilizată. sau atunci când. într-adevăr. din raţiuni suficient de grave. cu consecinţa infertilităţii. în consecinţă nici a încheia o căsătorie. şi. ci exercitarea activităţii procreative a cuplului în aceste condiţii de sănătate. a devenit incapabil de a revendica printr-un act liber dreptul dobândit printr-o căsătorie validă. În aceste cazuri de violenţă aspectul unitiv lipseşte. şi în sfârşit. 11. necesitatea motivată de a nu procrea. Femeia bolnavă mintal şi cazul violenţei extra sau intraconjugale Tot ce s-a spus până acum priveşte contextul în care activitatea sexuală este liber aleasă şi prevăzută. de asemena. Nu este licită. Unii au propus. Pius al XII-lea afirmă într-un discurs: "Atunci când purtătorul unei tare ereditare nu este capabil să se comporte în mod uman. atunci când se constată simultan condiţii de violenţă fizică (sau incapacitate mintală de consens liber). nu ar exista nici o altă cale pentrdu a împiedica procrearea. În acest sens. cardiopatie etc) nu este o raţiune suficientă pentru a lega trompele în timpul unei naşteri prin cezariană. se referă la exerciţiul liber şi conştient al sexualităţii (107) . deci să-şi procure ei înşişi un rău. pe de altă parte. prin forţa principiului de legitimă apărare împotriva unei agresiuni nedrepte se reţine din partea unora ca fiind licit recursul la sterilizare. căci în aceste cazuri nu facultatea de a procrea trebuie să fie suprimată ci exerciţiul activităţii procreative care trebuie reglementat. 134 . Dar ce se poate spune despre cazurile în care procrearea este impusă cu forţa. care s-ar putea rezolva prin alte tipuri de intervenţie medicală. declară ilicit "actul conjugal impus celuilalt fără a privi la condiţiile şi la legitimele sale dorinţe" (108) În rest.Odată făcute aceste precizări. Prevederea unei sarcini dificile sau cu grad de risc (nefropatie. se poate împiedica în mod licit procrearea unei noi vieţi" (109) În concluzie. extirparea ovarelor sănătoase pentru a preveni graviditatea femeilor care pot avea complicaţii cu rinichii sau cu inima. Doar prezenţa unui uter lacerat sau bolnav sau devenit sursă de dureri şi tulburări grave poate justifica histerectomia. Humanae Vitae. Principiul legitimei apărări poate să comporte liceitatea daunei aduse agresorului. la nr. iar activitatea procreativă trebuie reglementată. este coerentă învăţătura Enciclicei cu privire la necesitatea de a menţine unite cele două finalităţi ale actului conjugal: cea unitivă şi cea procreativă. Inima şi rinichiul sunt cele ce trebuie să fie tratate. Şi în acest caz nu uterul şi nu trompele sunt cauza patologiei. recurgerea la sterilizare ca măsură preventivă.

fiind "ultima ratio". invers. purtătoare de grav handicap psihic. (112) Sterilizarea femeilor cu handicap mintal este acum posibilă şi în Spania. 8) Lectura acestor trei puncte trezeşte multe perplexităţi. de fiecare dată când într-un stat membru este prevăzută participarea unui reprezentant al interesului public (procuror) .. într-adevăr. printre altele. (110) Există. şi deci trebuie să fie sterilizat? Şi în baza căror criterii trebuie să se facă alegerea celor ce pot fi sterilizaţi şi a celor ce nu pot fi? Poate documentul 135 . pentru o adecvată integrare socială ar comporta o mai mare angajare economică şi de resurse umane pentru punerea în practică a ajutoarelor medicale. poate fi sterilizată? Şi la iniţiativa cui? Ne mai putem întreba şi dacă sterilizarea acestor persoane nu ar fi. psihoterapice. afectată de un grav handicap mintal. asupra drepturilor handicapaţilor mintal. După cum este ştiut. Într-adevăr. cere ca sterilizarea indivizilor incapabili de înţelegere şi voinţă să poată fi efectuată doar în urma unui aprofundat examen din partea a cel puţin doi medici şi după elaborarea unui raport scris favorabil. O asemenea tendinţă a fost confirmată de Rezoluţia A/3-023/92. De asemenea. Curtea de Apel a Marii Britanii a autorizat o astfel de intervenţie asupra unei minore. cere ca sterilizarea să poată fi efectuată doar la două săptămâni după intrarea în vigoare a deciziei şi ca pentru aceasta să trebuiască să fie aplicate tehnici medicale care pot permite revenirea la starea de fertilitate (art. ce se înţelege prin "sterilizarea să fie considerată "ultima ratio" când nu sunt disponibile alte mijloace sigure? Poate se înţelege că în loc să fie "ultima ratio" sterilizarea ar trebui să fie practicată foarte frecvent? Dacă. Judecătorul titular a atacat sentinţa şi a supus cazul Camerei Lorzilor care. intervenţie considerată necesară pentru a feri minora de grave şi certe prejudicii psihofizice în caz de graviditate. din partea tribunalelor tendinţa de a autoriza sterilizarea în cazul subiecţilor handicapaţi mintal. cunoscută sub numele de Janette. În consecinţă. adică procrearea? Femeia lipsită de capacitate mentală. în conformitate cu procedurile prevăzute de fiecare din statele membre. se consideră că unele mijloace contraceptive lipsite de liceitate morală. s-ar putea deduce că sterilizarea ar trebui să fie practicată pe scară largă. decizia definitivă în privinţa sterilizării poate fi luată doar de autoritatea judiciară competentă. o modalitate pripită. sau dacă acestea nu oferă garanţii de securitate (art.nu sunt uşor de controlat în privinţa aplicării şi că în atari condiţii "garanţiile de siguranţă" sunt o himeră. a legitimat atare practică. aprobată de Parlamentul European la data de 16 septembrie 1992. în aprilie 1987.. relevează că în privinţa aceasta trebuie să fie consultaţi şi părinţii sau reprezentanţii legali . în schimb.pentru a împiedica nu violenţa ci rezultatul acesteia.referitor la drepturile civile. în martie 1987. ce vrea să spună punctul 7? Că medicii trebuie să certifice că individul este incapabil de înţelegere şi de voinţă. autoritatea judiciară a putut autoriza sterilizarea chiar şi a unei minore. familiale.. sigură şi puţin costisitoare de a face faţă condiţiilor care. ţară a cărei Curţi Constituţionale a respins în 1994 un recurs de neconstituţionalitate prezentat unei instanţe de primă mărime din Barcelona (113) împotriva articolului 428 din codul penal din 1989.. Rezoluţia se pronunţă după cum urmează: "Parlamentul European. care este subiectul abuzului sexual şi astfel este constrânsă să poarte o sarcină.cere ca sterilizarea să fie considerată "ultima ratio" şi să poată fi practicată doar atunci când nu sunt disponibile alte instrumente sau metode de control. 6). 7). practicate. acesta trebuie să fie interpelat în cadrul procedurii (art. În privinţa sterilizării. fără consens valid . într-adevăr.

nici nu se înţelege cine anume trebuie să reflecteze) şi.deci la cererea individului în domeniul sterilizării cu scopuri terapeutice. oral sau scris. medici etc. Trebuie ţinut cont de posibilitatea ca personalul sanitar să refuze să participe la intervenţiile de sterilizare. Faptul că aceste metode au succese slabe şi capricioase şi oricun necesită o a doua intervenţie chirurgicală cu o relativă anestezie are puţină importanţă: debilul psihic . faptul că şi printre moralişti se află persoane care consideră licită sterilizarea în aceste cazuri nu scuteşte de serioase dubii asupra eficienţei unei atari prevederi împotriva violenţei şi nu scuteşte de datoria de a căuta căi de apărare împotriva agresorului. a intervenit recent şi Comité Consultatif National d'Ethique pour les Sciences de la Vie et de la Santé cu două "Avis": n. Aşadar. ar fi o persoană de grad inferior faţă de cei sănătoşi şi deci ar putea suporta toate acestea! (114) În domeniul respectiv. dar discutabile din punct de vedere etic.ar avea o demnitate minoră. să fie evaluate de cadrele sanitare. cu prudenţă. interesul individului de a avea o activitate sexuală şi de a menţine sau nu fertilitatea. în anumite condiţii. 2. oricum. dar nimic nu e în ordine . Dar pentru ca acest lucru să se poată petrece. posibilitatea de a efectua o intervenţie reversibilă. Punctul 8 cere ca o astfel de sterilizare forţată să fie făcută cu maximum de grijă. comportă sterilizarea forţată? În plus. CCNE recomandă o atenţie deosebită pentru a proteja drepturile şi interesele persoanelor a căror cerere de sterilizare este avansată de alţii. poate permite sterilizarea handicapatului mintal. Trebuie recunoscut că într-un asemenea caz sunt indicate reguli foarte restrictive.acolo unde este prevăzut . se cere existenţa altor condiţii: evaluarea riguroasă a stării de incapacitate.conform Rezoluţiei . Trebuie. Concluziile la care se ajunge în cele două documente pot fi rezumate astfel: 1. 136 . Nu poate fi folosită sterilizarea cu scopuri contraceptive . deci fără consimţământul său. din moment ce nu vizează protejarea femeii cu handicap mintal faţă de eventualii agresori sexuali. mai legitime. demonstrarea imposibilităţii de a recurge la alte practici contraceptive. lăsând însă decizia ultimă pe seama autorităţii judiciare şi . aşteptânduse cel puţin două săptămâni de la data deciziei (nu este clar ce trebuie să se întâmple în aceste cincisprezece zile de reflecţie. reversibilitate incertă. condiţiile în care o sterilizare contraceptivă poate fi efectuată sau doar propusă. 16-3) 3. ceea ce. care trebuie să accepte cu docilitate ca alţii să-i decidă soarta. după cum este prevăzut de Codul Civil francez (art. avansând obiecţiuni de conştiinţă. de asemenea. 4. riscuri operatorii) şi să-şi exprime propriul consimţământ. este necesar ca cel ce o cere să fie informat asupra consecinţelor (risc de nereuşită. O asemenea decizie trebuie luată de un colegiu alcătuit din jurişti. Din moment ce nu se poate asigura în toate cazurile reversibilitatea intervenţiei de sterilizare. În sfârşit. cu tehnici care permit mai uşor revenirea la fertilitate. dacă este posibil. căi de autoapărare cu mai mult respect la adresa demnităţii umane. E necesar. spre deosebire de altele.chiar şi a unui reprezentant al interesului public (procurorul): totul pare la locul lui.doreşte doar să spună că trebuie individualizate unele boli psihice care. mai puţin crude. 50. Rezoluţia cere să fie consultaţi părinţii şi reprezentanţii legali. 49. din 3 aprilie 1996 şi n. din 3 aprilie 1996 (115) . consimţământul în cunoştinţă de cauză. Toţi îşi vor spune părerea în afară de cel interesat.

a existat şi o reacţie a Comitetului permanent. (118) Condamnarea unei asemenea legi este de natură intuitivă şi se bazează pe motivul că aceasta ofensează două drepturi fundamentale recunoscute nu numai de morala raţională dar şi de dreptul internaţional: dreptul la integritate fizică şi dreptul la libertatea fundamentală de a avea o familie şi de a procrea în mod responsabil. ci celei care îl suportă. legalizarea sterilizării voluntare. care prevede o protecţie deosebită în caz de violenţă sexuală asupra femeii handicapate. Procrearea rămâne o responsabilitate a soţilor. şi a fost repetată cu ocazia celei de a zecea aniversări a Humanae Vitae. Paul al VI-lea se pronunţa în acelaşi sens cu ocazia "Conferinţei Mondiale asupra Populaţiei" care a avut loc la Bucureşti. Să începem cu ultima. se 137 . condamnare reluată de Pius al XII-lea în diferite discursuri (29 octombrie 1951.reţinem că o lege împotriva violenţei sexuale poate fi la nivel social remediul cel mai educativ. nu există aceeaşi unanimitate în privinţa sterilizării forţate pentru bolnavii mintali.este privată o fiinţă umană de facultatea de a procrea şi intervenţia este făcută fără consimţământul ei . Trebuie subliniată de asemenea. Aceasta este poziţia actuală . dezbaterea dintre specialiştii în etică rămâne deschisă şi trebuie arătat că şi printre cei ce nu sunt de inspiraţie catolică şi admit în general sterilizarea cu scop contraceptiv. din 31 decembrie 1930 şi apoi în mod repetat.În afara legii civile. Dacă este respinsă totuşi ideea sterilizării forţate în scopul controlării naşterilor. Barbara Schmidbauer din partea Parlamentului European. asistenţă asigurată chiar de angajaţi ai statului. Lege şi sterilizare Raportul dintre lege şi sterilizare este abordat astăzi în diferite ipostaze: depenalizarea sterilizării voluntare. prevalează convingerea inacceptabilităţii sterilizării fără consimţământul explicit al celui în cauză. (116) Acceptând deci că sterilizarea unei femei cu handicap este un act de două ori ilicit . în 1976. Pe de altă parte. Faţă de acest tip de sterilizare forţată există respingerea instinctivă a oamenilor şi tocmai din acest motiv se recurge la alte procedee legale pentru controlul demografic. şi nu persoanei care comite abuzul. 7 septembrie 1953. cum se petrece deja în mai multe ţări în cazuri de gravitate deosebită. a cărei consecinţă a fost un număr de 13 milioane de indieni sterilizaţi. 12 septembrie 1958) Cu scopul controlului demografic s-a emis o legislaţie în India. în 1931 şi în 1940. a fost condamnată de Pius al XI -lea în Casti Connubi. (117) Adevărata soluţie în apărarea persoanei handicapate mintal împotriva abuzurilor sexuale şi a sarcinii rezultate. în 1973. o reprezintă asistenţa acordată persoanei infirme. Reacţia episcopilor indieni a fost făcută publică şi semnată de cardinalul Pichachy (19 martie 1976). în normativa italiană. condiţia pe care o pun în aceste cazuri chiar şi moraliştii favorabili sterilizării: adică să nu existe alt mijloc adecvat de a împiedica violenţa. obligarea prin lege a sterilizării în anumite ipoteze. A fost practicată în Germania lui Hitler cu scop eugenic. pare absurd ca pentru a împiedica un abuz să se procure o daună fizică. şi care în cazul handicapatului mintal este marcată deja prin deficienţa pe care o are. prin decretele Sfântului Oficiu. Condamnarea a fost sancţionată în documentul final al Sinodului asupra Familiei din 1980. condus de On. Dintr-un studiu comparat.

(120) Practic însă. cu consimţământul prealabil al tutorelui (119) . nici un alt contraceptiv să nu fie adecvat. în urma acestei sarcini trebuie să fie previzibil periclitată viaţa sau integritatea sănătăţii fizice şi psihice a gestantei.în fiecare stat. le revine datoria de a se opune unei asemenea legi cu toate mijloacele legalmente admise. 138 . credincioşi sau nu.consensul de a se proceda la sterilizarea forţată a bolnavilor mintal. de altfel. ea este operativă după căderea articolului 552 din Codul Penal. în art. Cetăţenilor. va trebui invocată obiecţia de conştiinţă din partea medicilor. care legitimează de fapt o vătămare reală la adresa integrităţii persoanei umane şi a facultăţii procreative a familiei. În privinţa aceasta. se va declanşa din nou un moment de ciocnire între spitale şi lumea medicală. după citata sentinţă a Curţii Supreme de Casaţie. Ea este urmărită ca formă eficientă de control al natalităţii şi sterilizarea voluntară este astăzi revendicată ca prestaţie gratuită. Depenalizarea. a personalului paramedical şi a colaboratorilor. 2 şi 32 din Constituţie.evidenţiază că există . Cine aplică o asemenea lege îi împărtăşeşte în conştiinţă violenţa şi inechitatea. 50 al aceluiaşi Cod. Depenalizarea sterilizării voluntare este deja operativă în multe ţări. 1095. Este evident că o atare lege. fără sterilizare trebuie să existe pericolul unei sarcini. Spitalele catolice vor fi în mod evident obligate de morala religioasă să se abţină şi să se opună acestei practici. în mod analog cu cazul avortului. înainte ca ea să fie formulată şi aprobbată. deşi din partea juriştilor serioşi este invocată validitatea încă în vigoare a art. În eventuala şi nu imposibila aprobare a unei legi. 582-583 (leziuni personale dureroase) a Codului Penal şi art. pecum şi art. sunt foarte clare indicaţiile conţinute în proiectul Codului Civil al Germaniei care. e calificată din punct de vedere obiectiv şi moral ca inechitabilă şi menită să pervertească ordinea morală. (121) În ipoteza că legea riscă să obţină majoritate consensuală. În Italia. Tribunalele. nu mai sunt în măsură să intervină asupra sterilizării voluntare. este în asentimentul grupărilor şi asociaţiilor pro-sterilizare şi a propagandei lor şi pregăteşte terenul pentru legalizarea autentică. dă unele indicaţii asupra felului în care se poate face sterilizarea debililor mintali: asistatul trebuie să fie incapabil de voinţă durabilă.

dintr-o exigenţă epistemologică intrinsecă. Experimentul este. fetuşi. proprie filozofiei clasice medievale. poate chiar şi mai grave.Capitolul al VI-lea Prima parte: Bioetica şi experimentul asupra omului Experimentul clinic cu medicamente Experimentul este necesar Ştiinţa experimentală nu poate depăşi. Acest fapt atingând astăzi frontierele ingineriei genetice a indus o posibilitate de "variaţie" a naturii care a ridicat probleme filozofice şi etice de mare amploare cu importante consecinţe. Această extindere şi intensificare a experimentului a instaurat o posibilitate enormă de dominare şi manipulare din partea omului. este o "cunoaştere" care devine "putere". dar rămâne adevărat. o fază a cunoaşterii "experimentale" şi chiar a cuceririlor tehnicii. dimensiunea cognitivă şi cea utilitaristă sunt prezente şi interdependente: este limpede că totuşi tendinţa de dominare este prezentă şi într-un domeniu şi în celălalt şi poate contribui la pervertirea finalităţilor. prizonieri). în timp ce societatea de azi manipulează chiar şi cultura umană şi.pe seama a însăşi naturii umane. dezvoltată odată cu ştiinţa experimentală şi cu tehnologia. Ştiinţele empirice şi ştiinţele nonempirice se diferenţiază între ele tocmai prin această frontieră a experimentului. că a cunoaşte şi a stăpâni lumea sunt activităţi care pot să răspundă chiar 139 . consens pe baza informării prealabile sau prin presupunere) se realizează experimentul. Toate acestea nu trebuie să ne facă să uităm latura pozitivă. îndreptată spre înţelegerea lumii cu scopul declarat de a o domina. într-adevăr. mai ales a omului de ştiinţă . a experimentului îndreptat nu spre manipularea negativă şi instrumentală. care este pătrunsă de finalitatea teoretică. a metodelor şi a mijloacelor. prin aceasta. În domeniul ştiinţei în general şi în cel al cercetării ştiinţifice. introduce multe schimbări nu întotdeauna pozitive. decât acelea care sunt provocate de manipularea biologică. (4) Observaţiile acestea urmăresc doar să sublinieze că pe măsură ce creşte nevoia de dominaremanipulare inserată chiar în cunoaşterea ştiinţifică. (3) O ultimă observaţie se cuvine a fi făcută în orientarea introductivă a temei noastre: atunci când se vorbeşte despre manipulare experimentală a fiinţei vii şi în particular a omului există tendinţa de a se gândi doar la manipularea naturii biologice. prezentă şi ea. a cunoaşterii pentru bucuria de a contempla realitatea. a subiectului şi a condiţiilor experimentului. Aceasta ar contrasta cu "raţiunea obiectivă". chiar prin ceea ce ni se confirmă în primele pagini ale Bibliei. O problemă importantă este definirea scopului. a capacităţii sale integrale de muncă şi a puterii de a stabili contacte sociale. asupra căror subiecte (bolnavi. faza experimentală. în ce condiţii (liber consimţite. devine mai mare impulsul experimentării. Unii au recunoscut în dorinţa de manipulare-dominare a naturii caracteristica epocii moderne şi chiar una din cauzele declinului său etic. cu ce finalitate (terapeutică sau nu). Se vorbeşte despre o "raţiune subiectivă" (2). care se bazează pe această cunoaştere. ci către o terapie menită spre redobândirea sănătăţii omului. (1) În afară de aceasta. potenţialul experimental s-a dezvoltat enorm odată cu perfecţionarea şi progresele tehnologiei.

în funcţie de etica ce va fi inclusă în procesul respectiv şi în finalitatea ştiinţei şi a puterii pe care o exercită omul. În acest ultim sens a experimenta înseamnă a supune verificării.şi din experiment pe animale. orice dominare a lumii va putea servi omului sau aservi omul. a devenit din ce în ce mai dependent de verificarea experimentală înainte de a fi utilizat şi administrat.începe să stăpânească un exerciţiu pe care înainte nu îl poseda: în cazul acesta experimentul este egal cu o învăţare.căreia i se cunosc de obicei modalităţile şi rezultatele . pe care până acum o studiase doar din punct de vedere teoretic sau o văzuse realizată de alţii. din punct de vedere tecnic şi etic va fi nevoie de o ucenicie pe baza căreia. Chiar şi acest tip de experimentare poate avea aplicaţii în medicină.planului şi voinţei Creatorului (5) . prin implicarea directă procedee sau mijloace (medicamente) care sunt noi. la rândul său. de ştiinţă teoretică .precedată. în particular. astfel.. sau sunt acceptate dar nu li se cunoaşte consecinţa directă sau indirectă. prin intermediul cunoscutului aforism: primum non nocere (în primul rând să nu dăunăm).Orice cunoaştere va conduce la bine sau la rău. imediată sau îndepărtată (6) . Medicamentul. Dar semnificaţia care se dă cuvântului respectiv în câmpul medicinei şi în particular al cercetării farmaceutice este semnificaţia "obiectivă". Chiar şi pentru această experienţă necesară. între tehnologie şi viaţa umană. în ultimă analiză îşi îndeplineşte itinerariul de validare prin experimentarea pe destinatarul ultim. chiar dacă provine dintr-o procedură de laborator . care este omul însuşi. Capitolul al VI-lea Prima parte: Bioetica şi experimentul asupra omului Experimentul clinic cu medicamente Semnificaţia tehnică a experimentării farmacologice Semnificaţia cuvântului experimentare nu este întotdeauna univoc înţeleasă: de aceea trebuie să-i precizăm elementele de conţinut legate de tema noastră. după cum se întâmplă atunci când un chirurg tânăr realizează prima oară o intervenţie. Din cele arătate mai sus rezultă încă o dată rolul esenţial al eticii ca dimensiune de echilibru între natură şi persoană. prin perfecţionarea măiestriei să se reducă riscurile faţă de viaţa persoanei operate. pe măsură ce şi-a pierdut caracteril magic-subiectiv şi şi-a asumat valoarea sa reală de agent biochimic menit să influenţeze mecanismele structurii moleculare a subiectului şi funcţionarea organismului. Experimentarea farmacologică. Această "noutate" sau "non cunoaştere" poate fi absolută sau 140 . Chiar medicina "hipocratică" a stabilit o limită etică şi obiectivă pentru experimentul medical. pe măsură ce experimentul şi-a ocupat locul său intrinsec în ştiinţa medicală şi a trecut cu bine examenul de propulsor spre cunoştinţe ulterioare. raportul dintre subiectul experimentator şi subiectul asupra căruia se realizează experimentul s-a definit din ce în ce mai bine. A experimenta poate avea o semnificaţie "subiectivă" în sensul că subiectul repetând o acţiune .

dacă se utilizează . atunci experimentarea poate şi trebuie să fie acceptată din punct de vedere etic. În scopul acesta este cazul să facem câteva precizări în privinţa experimentării pe animale. omul nu poate fi redus la denumirea de "animal superior". patologice. Printre multele probleme care preocupă epoca noastră.în măsura posibilului . (7) Pentru că validitatea unui medicament poate fi confirmată doar în raport cu impactul său asupra cauzelor preexistente. nici nu se poate afirma că animalul ar avea demnitate asemănătoare omului . Poate fi deci acceptabil ca pentru adevăratul bine al făpturii umane să se utilizeze un organism inferior. dar neutilizabil în totalitate fără verificări mai riguroase. Fazele precedente de studiu şi experimentare în laborator asupra animalelor au. datele acestor experimente pe animale pot fi extinse cu mare aproximaţie şi asupra omului. (8) Reţinem că există anumite frontiere care despart omul de restul fiinţelor vii. raportată la ediţia din 1991. De aceea. interferenţă şi incompatibilitate faţă de alte medicamente) în organismul căruia îi este destinat. farmacologice chiar şi prin asociere. "transcendenţă". de aceea. un medicament destinat omului nu va putea fi validat şi controlat din punct de vedere ştiinţific până nu va folosit şi experimentat asupra omului însuşi. dar nu fără o reglementare precisă şi cu evitarea oricărui tip de cruzime. lumea animală nu trebuie considerată ca un simplu joc sau mijloc de exprimare a puterii fără un motiv adevărat referitor la beneficiul rezultat în folosul omului şi fără a respecta echilibrul dintre specii. de absolută cruzime. sau a cărnii animale pentru alimentaţie. dacă nu există alternative viabile faţă de folosirea animalelor în experimente. şi aceea care reţine ca indispensabilă utilizarea animalelor pentru cercetare. o dezbatere asupra admisibilităţii folosirii lânii oilor pentru protejarea conrtra frigului. dacă finalitatea este o autentică bunăstare a fiinţei umane. simultane sau ulterioare (fiziologice. un caracter pregătitor. necesar dar nu definitiv nici ultimativ. a Normelor pentru 141 . "persoană".toate mijloacele analgezice şi anestezice care evită cruzimea inutilă faţă de animale. Aşadar. (9) Fazele experimentului farmacologic asupra omului au fost descrise în diferite feluri. sau "mijlocul" poate fi reţinut.în particular vivisecţia. Etica personalistă nu situează toate fiinţele pe acelaşi plan. Evident. de exemplu. frontiere care se numesc "spirit". Din partea centrelor de cercetare favorabile experimentării pe animale se afirmă că toate descoperirile ştiinţifice fundamentale care au permis vindecarea şi combaterea multor maladii ale omului au fost posibile datorită unor experimente preliminare pe animale şi că datorită cunoştinţelor asupra evoluţiei lor. În cele ce urmează vom cita integral clasificarea. inumane şi deci inacceptabile. după cum nimeni nu găseşte necesar să repropună. care este împărţită în două categorii: aceea care consideră experimentele pe animale .parţială. cea a experimentului pe animale suscită cu adevărat un viu interes din partea opiniei publice. dar în adevărul fiecărei făpturi respectă adevărul ierarhiei lumii infraumane în raport cu omul şi cu binele său "adevărat".

Scopul este acela de a furniza o evaluare preliminară asupra siguranţei şi un prim profil farmacocinetic şi farmacodinamic al principiului activ asupra omului. Nu pot fi trasate delimitări precise între fiecare fază şi există. doar fazele respective. După ce un produs a fost lansat pe piaţă. de exemplu. studiile din faza a IV-a necesită condiţii experimentale (care includ cel puţin un protocol).Buna Practică Clinică (Good Clinical Practice sau GCP). Studiile asupra unor grupe de pacienţi mai numeroase (şi dacă este posibil diversificate) cu scopul de a determina raportul siguranţă/eficienţă pe termen scurt sau lung ale formulelor principiului activ. în continuare. chiar dacă asupra definirii acestei faze nu există acord total. dar alte proiecte pot fi acceptabile. Această fază mai are scopul de a determina un interval adecvat pentru doze şi/sau scheme terapeutice şi (dacă este posibil) de a identifica raportul doză/răspuns. După caz. în cazul studiilor pe termen lung asupra siguranţei. studiile clinice pentru a investiga. noi mijloace de administrare sau noi asocieri sunt considerate studii asupra unor noi produse medicale". chiar dacă există nu vor fi semnificative din punct de vedere statistic. Faza I. Programul experimental ar trebui să fie "orb" . Scopul este de a demonstra acţiunea unui principiu activ şi de a-i evalua siguranţa pe termen scurt asupra pacienţilor afectaţi de o maladie sau de o condiţie clinică pentru care este propus respectivul principiu activ. Studiile sunt conduse pe un număr limitat de subiecţi şi deseori în stadiu mai avansat. 142 . Faza IV Studiile conduse după comercializarea produsului (produselor) medical (e). farmacovigilenţa su evaluarea valorii terapeutice). opinii discordante asupra detaliilor şi asupra metodologiei. Aici. similare sau cele descrise mai sus pentru studiile pre-marketing. noi indicaţii. vor fi definite. în faze: de la I la IV. pecum şi de a-i evalua valoarea terapeutică absolută şi relativă. adesea asupra unor voluntari sănătoşi. Studiile terapeutice pilot. în privinţa aceasta. Experimentul este de fapt încheiat atunci când datele ce trebuiesc cunoscute asupra tuturor aspectelor citate mai sus au atins nivelul în care diferenţele dintre rezultatele pe termen lung şi pe termen scurt. emise de Comunitatea Economică Europeană (CEE) "Studiile clinice sunt clasificate. Faza a II-a . pe baza finalităţilor referitoare la dezvoltarea în plan clinic a produselor medicale. de exemplu. Studiile din faza a IV-a sunt conduse pe baza informaţiilor conţinute în referatul asupra caracteristicilor produsului pentru autorizaţia de comercializare (de exemplu. conduse asupra omului. precum. În general condiţiile studiilor vor trebui să fie cât mai apropiate de condiţiile normale de întrebuinţare. în general. precum vârsta etc). conform unei scheme comparative (de exemplu controlat cu placebo). cu scopul de a furniza cele mai bune premize pentru a planifica studii terapeutice mai extinse. Primele studii asupra unui nou principiu activ. factori care induc reacţii diferite. Desfăşurarea şi caracteristicile celor mai frecvente reacţii adverse trebuie să fie investigate şi este necesar să se exmineze caracteristicile specifice ale produsului (ex. Farza III. Interacţiuni relevante din punct de vedere clinic între medicamente.

faza aceasta nu prezintă dificultăţi de natură să ceară ca fiecare medic să reparcurgă itinerariul experimental parcurs de către cel ce a condus experimentul de validare. În cazul aplicării pe bolnav apare de asemenea distincţia între experimentare cu scop terapeutic. pentru a studia mecanismul digestiei a ingerat în mod repetat tuburi conţinând mâncăruri diferit preparate. Ţinând cont de raportul dintre încredere şi competenţă. Este clar deci. (10) În domeniul experimentării umane. şi experimentare clinică pură. Prima distincţie pe care trebuie să o facem este cea deja subliniată între experimentul de laborator. Lindermann. făcută cu simplul scop de a descoperi dinamica medicamentului (sau chiar a unei tehnici chirurgicale). că poziţia şi gradul de responsabilitate etică şi juridică ale celui ce dezvoltă experimentul pentru prima validare a produsului farmaceutic sunt mult diferite faţă de poziţia şi gradul de responsabilitate al celui ce prescrie un produs farmaceutic de uz deja generalizat. Se amintesc în epoca mai apropiată de noi. praxis şi legislaţie (11) Experimentarea asupra experimentatorului însuşi. În acest al doilea caz. II. având în vedere că factorul de risc este elementul "discriminant". medicul şi filozoful evreu Moise Maimonide. trebuie să precizăm alte câteva distincţii fundamentale. care şi-a injectat spirochetul ce cauzează sifilisul. atât cât pot fi prevăzute în laborator. şi pe om. Istorie. diferite episoade: cel cu Eusebio Valli care şi-a injectat un amestec de puroi variolic. îşi instruia elevii să experimenteze şi pe ei înşişi eficienţa medicamentele disponibile atunci. care şi-a inoculat conţinutul unei mari pustule de ciumă. care a ingerat bacili de holeră. Problema etică se pune tocmai în acest moment şi constă în stabilirea valorilor în cauză şi a condiţiilor pentru a înfrunta cu risc minim diferitele faze ale experimentării. Dar înainte de a pătrunde în contextul juridic şi etic. adică cu scopul de a vindeca pacientul respectiv. Încă din sec.sau mai binezis însuşirea datelor referitoare la proprietăţile. Pettenkoffer. pe animale. Desgenettes. va trebui să se facă distincţia între experiment pe persoane bolnave şi pe voluntari sănătoşi. trecerea la om reprezintă întotdeauna o noutate şi comportă în mod inevitabil un anume risc la adresa subiectului uman. Aceste cazuistici diferite au avut istoria lor şi au provocat chiar legislaţii şi pronunţări publice asupra cărora este oportun să ne referim pe scurt.Odată încheiată faza experimentală "obiectivă" a produsului farmaceutic. astfel încât trecerea la om să fie lipsită de riscuri. pe deţinuţi sau prizonieri şi pe condamnaţi la moarte. 143 . dintre profesionişti şi de documentarea referitoare la produsul însuşi. începe experimentarea "subiectivă" . responsabilitatea este similară cu aceea a tuturor celorlalte activităţi profesionale şi terapeutice. Nivelul de responsabilitate etico-juridică ce va fi examinat acum este al celui ce realizează experimentarea cu caracter de inovaţie. dozele şi modalităţile de folosire. Trecerea la experimentarea pe om trebuie precedată şi motivată de strângerea tuturor elementelor posibile de siguranţă tecnică. pe experimentatorul însuşi. Este amintit cateterul cardiac experimentat pentru prima oară pe sine de către tânărul medic Werner Forssman. Pe de altă parte. Lazzaro Spallanzani care în aceiaşi ani. în 1800.

muşchi. polonezi. efectuate pe deţinuţi supuşi . au fost executate pentru a studia efectele congelării. în sfârşit. au putut determina apariţia unor normative în domeniul internaţional şi naţional. ca orice protocol de experimentare clinică să fie supus evaluării din partea unui comitet de etică. şi din Renaştere se ştie despre utilizarea condamnaţilor la moarte. au fost supuşi unor experimente crude cu medicamente. Pe de altă parte. gaze. Totul era motivat de o presupusă supremaţie a ştiinţei. în octombrie 1996 la Somerset West (Africa de Sud) de către cea de a 48-a Adunare. Se mai menţionează experimente prin rezecţii de oase. C. a fost adoptată în iunie 1964. de presupuse seruri anticancer. Edward Jenner. să-i adoarmă). nervi. de exemplu. cu vigoarea normativă proprie fiecăruia din aceste acte. în spatele căreia se ascundea doar raţiunea de Stat. cercetătorii farmacologi şi asociaţii lor erau deseori cei ce se ofereau pentru experimente farmacologice. Declaraţia de la Helsinki .. hormoni etc. În Occident. pentru a studia anumite boli (Ludovic al XI-lea permitea utilizarea condamnaţilor pentru studierea "răului pietrei". cum împrejurările istorice ale ultimelor decenii şi mai ales experimentele naziste. conform actelor procesului de la Nürenberg. pretinde o proporţionalitate între scopul şi riscul cercetării. amintim textele cele mai importante. cu autorizaţia autorităţii publice. din cele menţionate. În lagărele de concentrare naziste pe prizonieri. primul experiment clinic asupra persoanelor conştiente este foarte cunoscuta primă tentativă de vaccinare antivariolică din partea dr. Leonardo Fioravanti studiază contagiunea şi simptomele ciumei asupra condamnaţilor la moarte. otrăvuri: multe din aceste experimente comportau moartea cu dureri atroce.Organul emitent este Asociaţia Medicală Mondială. experimentul să fie condus de o persoană pregătită din punct de vedere ştiinţific şi sub supravegherea unei sau unor alte persoane competente în medicină. perfecţionată la Veneţia de cea de a 35-a Adunare în octombrie 1983. Acest document a reprezentat baza de pornire pentru orice altă elaborare a unor directive specifice. (pe care încearcă. descoperirea adrenalinei în urma experimentelor făcute de George Oliver asupra fiului său cu consimţământul acestuia. În urma crimelor perpetrate de medicii nazişti chiar şi prin experimente asupra omului conduse împotriva celor mai elementare norme de respect al demnităţii individuale. mai întâi.Experimentarea asupra subiecţilor voluntari. alte studii. cu titlul "Recomandări pentru orientarea medicilor în cercetarea clinică". prescrie ca experimentul asupra omului să fie precedat de experimentul de laborator. desfăşurată la Tokio în 1975. Se aminteşte. au fost conduse în anumite State experimente şi tratamente de mare risc. la sfârşitul sec. a fost elaborat în 1947 un document prin care s-au formulat limite explicite pentru orice intervenţie experimentală asupra fiinţelor umane. asupra blenoragiei etc pe voluntari rămaşi anonimi. italieni. Se înţelege. injectare de vaccinuri. XVIII. Chiar şi arsurile cu iperită au fost experimentate în lagărele de prizonieri de către germani. dar se ştie că şi în timpuri recente tot asupra condamnaţilor. efectua viviseţii asupra fiinţelor umane condamnate la moarte. docenţii de medicină. pentru a studia anatomia şi fiziologia corpului. cere de asemenea evaluarea prealabilă între riscuri şi avantaje pentru subiectul 144 . aşadar forţa normativă este de natură deontologică. Codul de la Nürenberg.goi sau îmbrăcaţi la temperaturi polare produse în mod artificial. Erofil. ruşi. revizuită şi completată de cea de a 29-a Adunare a respectivei Asociaţii. Multe experienţe au fost conduse în scopul cercetării asupra sifilisului.. (12) Prizonieri evrei. la Hong Kong în septembrie 1989 de cea de a 41-a Adunare şi. (13) Textul distinge experimentul terapeutic de cel neterapeutic (preambul). Experimente asupra condamnaţilor la moarte. experimente mortale au fost efectuate cu camere de depresurizare pentru a studia efectele zborului la mare înălţime. medic din secolul V î. La nivel internaţional. totuşi cu speranţa comutării pedepsei. Un elev al profesorului Danis acceptă să se supună unei transfuzii de sânge de miel.

în care se enumeră condiţiile pentru introducerea pe piaţă a unor noi produse farmaceutice cu expunerea detaliată a unor probe fizico-chimice. acesta ar oferi o speranţă de salvare. Ulterior. subiecţii trebuie să fie voluntari. 2. Vorbind despre experimentul neterapeutic. ori de câte ori cel ce realizează experimentul consideră oportun să evite obţinerea consimţământului pacientului avizat.4) Directivele etice internaţionale pentru cercetarea biomedicală condusă pe subiecţi umani.asupra căruia se realizează experimentul şi asupra celorlalţi destinatari.şi aceasta este noutatea conţinută de revizuirea din 1996: 1. o informare prealabilă pentru consimţământul subiectului (sau al reprezentantului legal. o atenţie specială se cere în cazul experimentelor care pot altera personalitatea subiectulu. datorită căreia subiectul ar putea să se simtă constrâns să-şi dea asentimentul). Documentul trece apoi la experimentul terapeutic faţă de care medicul trebuie să se simtă liber dacă după judecata lui. cercetare sponsorizată din exterior. sau din partea altui medic neimplicat în cercetarea cazului dacă pacientul se află în situaţie de dependenţă faţă de medicul experimentator. în sfârşit. farmacodinamice şi clinice. 65. 25 din 1978 şi directiva nr. care trebuie să fie documentate şi executate înainte de emiterea licenţei. modificând unele proceduri. reabilitarea subiecţilor implicaţi în cercetare în caz de daună accidentală. n. Se dau şi prescripţii asupra cercetărilor de laborator şi pe animale care să se efectueze înainte de cercetările clinice pe om. toxicologice. aceste directive constau din cinci paragrafe: consensul subiecţilor avizaţi. care să fie executate totdeauna sub control. Asupra coloranţilor intervenea tot CEE. Publicată în 1993 de Consiliul Organizaţiilor Internaţionale ale Ştiinţelor Biomedicale (CIOMS). (14) "interesul ştiinţei şi al societăţii nu trebuie să prevaleze asupra considerentelor referitoare la starea bună a subiectului" (II. selectarea subiecţilor pentru cercetare. preciza procedura de urmat pentru introducerea pe piaţă a medicamentelor şi instituia un Comitet pentru specialităţile medicale. Posibilitatea de a utiliza placebo inert în studii "în care nu există o metodă de diagnoză sau terapeutică cu eficienţă verificată" (II. Directivele comunitare ale CEE. proceduri de revizuire. Comisia CEE prezenta la data de 28 noiembrie 1980 două propuneri ale Consiliului Comunităţii privind actualizarea legislaţiilor naţionale: o propunere de "directivă" privind 145 . cu directiva nr. Pentru fiecare pacient înrolat într-un studiu clinic se afirmă . 319. 420 din 20 mai 1978. Noul mijloc de diagnostic/terapeutic trebuie să fie aplicat în funcţie de cea mai bună terapie disponibilă. De mare importanţă este cea de a doua. n. 318. alta din 20 mai 1975. de restabilire a sănătăţii sau alinare a suferinţei pacientului. nr. o directivă ulterioară a CEE. experimentarea trebuie să fie suspendată/oprită ori de câte ori condiţiile experimentului pot face să se întrevadă posibile daune pentru subiecţii experimentului. în caz de incapacitate. Sunt alcătuite în special din două "Directive": una din 26 ianuarie 1965. biologice şi microbiologice. 3). trebuie să ofere în acest sens o justificare adecvată în protocolul de experimentare care să fie supus comitetului de etică. Dreptul la un tratament mai bun diagnostic şi terapeutic cu eficacitate verificată. În 1975. Refuzul subiectului de a participa la experiment nu trebuie să se repercuteze asupra relaţiei medic-pacient şi. documentul reafirmă: medicul să rămână ocrotitorul vieţii şi sănătăţii subiectului supus experimentării.

cu D.prin Documentul Good Clinical Practice Consolidated Guidelines (CPMP/ICH/1995) (16) . . (15) . 86 din 27 aprilie 1992. Modificările atingeau puncte importante chiar şi pentru "experimentarea asociată" şi pentru experimentarea cu substanţe cancerigene. Având drept finalitate stabilirea principiilor standard pentru efectuarea de probe (trials) pentru experimentarea asupra subiecţilor umani a unor noi produse farmaceutice. cum s-a spus deja. deoarece consituie o bază de referinţă nu numai pentru UE (Uniunea Europeană) ci şi pentru Statele Unite şi 146 . în analogie cu ceea ce exista în SUA a impulsionat totuşi însăşi industriile farmaceutice care şi-au alcătuit un grup de lucru menit să elaboreze linii directoare cointeresând în acelaşi timp chiar CEE. adică "Normele unei Bune Practici Clinice" citate mai sus. 91/ 507/CEE şi a fost înregistrat în Italia. În iulie 1996. Fiecare stat membru a desemnat un delegat pentru a participa la lucrările desfăşurate de "Working Party on Efficacy of drugs" unul dintre grupurile de studiu constituite de Committee for Proprietary Medicinal Products (CPMP) cu însărcinarea de a elabora documentul. Necesitatea de a dezvolta cât mai curând în Europa linii directoare pentru experimentarea noilor produse farmaceutice. textul a fost încheiat până în 1988. care a văzut lumina tiparului în formă finală la data de 11 iulie 1990. ca şi tot personalul care colaborează direct la oricare dintre fazele experimentării.M.la care fiecare ţară membră a UE (Uniunii Europene) este datoare să se conformeze în mod uniform. Toate acestea erau propuse pentru a se depăşi diferenţele ce persistau de la Stat la Stat pentru eliberarea autorizaţiilor şi pentru omologarea acestora în Europa. a unui înalt nivel ştiinţific. Comitetul Permanent pentru medicamente de uz uman (CPMP) al Agenţiei Europene pentru Evaluarea Medicamentelor (EMEA) a adus la zi Normele pentru Buna Practică Clinică (GCP . Sunt de aceea strict interesaţi medicii şi cercetătorii care administrează medicamentul. Documentul însuşi a devenit directiva nr. dar care au implicat de fapt pe toţi aceia care prarticipă la obţinerea de date chimice care să servească ulterior la înregistrarea şi vânzarea medicamentului. Normele pentru Buna Practică Clinică au fost concepute pentru a se adresa în principal industriilor farmaceutice care au în program experimentarea de noi produse. în general. a face credibile cercetările înseşi astfel încât să nu fie nevoie să fie repetate în diferitele ţări unde este cerută înregistrarea produsului respectiv. Aceste linii directoare trebuiau să atingă obiectivele următoare: armonizarea elementelor necesare pentru conducerea lucrărilor în diferite centre europene de cercetare. începând din 1985. Astfel. Semnalăm şi că ultima versiune a GCP asumă o valenţă normativă şi mai relevantă decât cea dinainte. .Good Clinical Practice). Aceste ultime propuneri nu au fost însă aprobate şi nu au obţinut majoritatea. nr. a fost elaborată o primă formă a documentului Good clinical practice for trials on medical products in the European Community (GCP). asigurarea.modificarea directivelor precedente şi o propunere de "recomandare în materie de experimentare a produselor medicale" cu scopul introducerii lor pe piaţă. uniformizândule cu cele internaţionale. De atunci au urmat aproximativ şapte revizuiri ale textului. asigurarea celui mai înalt standard etic de protecţie a subiecţilor de experimentare. Tinând seama de precedentele directive ale CEE pe această temă.

SUA şi Japonia). În privinţa primului aspect. partea privind proiectul de experiment cu elaborarea datelor statistice. mai ales referitor la formula de consimţământ bazat pe informaţie din partea subiecţilor experimentului. Nu lipsesc din text şi elemente criticabile (17). stabilind condiţiile în care o persoană poate. În cea de a doua privinţă. luare de poziţie asupra cercetării privind embrionii "in vitro" (art 18). se consideră că în cazul de experimentri în mai multe centre. sunt diverse modificări. al oricărei etici. Am amintit de mai multe ori că persoana este valoare "transcendentă" în cadrul întregii realităţi create şi chiar pentru cine nu se află în interiorul credinţei creştine 147 . comitetul de etică. Primatul persoanei este axul prim al eticii.Japonia. şi se desfiinţează expresia de "good manufacturing practice" (bună practică de fabricaţie). Ca titlu de exemplu. care nu aderaseră la GCP precedente. la fel ca în alte domenii ale medicinei. audit (expertiza). Deoarece în acest for nu se pot aprofunda în detaliu elementele care diferenţiază cele două texte. control de calitate. criteriile tutelei persoanelor incapabile să exprime un consimţământ în deplină cunoştinţă de cauză (art 17). următoarele: apărarea vieţii şi a persoanei. opinia Comitetului instituţiilor participante la trial (experiment). să se supună cercetării ştiinţifice (art 16). este destul să spunem că. Intangibilitatea şi nondisponibilitatea persoanei. tratează temele referitoare la cercetarea ştiinţifică asupra omului. a fost creat un Comitet denumit International Conference on Harmonization (Conferinţa Internaţională pentru Armonizare) (ICH). ci doar aceea de a-l refuza sau a-l accepta integral . Convenţia pentru protecţia drepturilor omului şi a demnităţii fiinţei umane cu privire la aplicaiile lor în biologie şi în medicină: Convenţia asupra drepturilor omului şi asupra biomedicinei a Consiliului Europei (18) . tema socială conexă progresului ştiinţei. în mod legitim. cu previzibile dificultăţi în ce priveşte practicarea cercetării farmacologice într-o ţară anumită. sunt schiţate definiţiile pentru confidenţialitate. în general. constituit din reprezentanţi al celor trei zone georgrafice (UE. cărora nu li s-ar mai acorda posibilitatea de a aduce amendamente "locale" la protocolul supus examinării. tipologii de studiu chimic controlat. în schimb. sunt mai bine precizate următoarele notiuni: contraindicaţii ale medicamentului. diferenţele privesc fie vocabularul fie indicaţiile pentru întocmirea protocolului. în ordine ierarhică. persoanele participante la studiu. Valorile în cauză în acest domeniu sunt. se elimină referirea distinctă la noţiunea de "etică". Valorile etice de referinţă Înainte de a trece la evaluarea cazuistică este necesar să amintim câteva valori şi principii fundamentale care revin aici. (GMP). se ilustrează cu mai multe detalii informaţiile generale necesare redactării unui protocol de experimentare clinică. care au lucrat împreună pentru a emite un text unic de care trebuie să se ţină seama. legitimitatea principiului terapeutic. Faţă de ediţia 1991 a GCP. inerentă structurii protocolului. De atunci. asupra cărora vom reveni mai încolo.in toto -. sau inevitabilele elemente de problematică etică pe care le ridică uneori studiile efectuate în mai multe centre la examinarea lor de către Comitetele de Etică "locale".

deşi nu epuizează viaţa personală. Nu se poate aplica conceptul de "parte" şi "tot" în acelaşi timp persoanei şi societăţii: în persoana individuală se află valoarea globală şi motivul fundamental al existenţei înseşi a societăţii (24) . care. cercetarea ştiinţifică poate suferi o încetinire. În virtutea acestui principiu este permis să i se ceară individului (întotdeauna în să în afară de ceea ce am spus despre cele două valori precedente de protejat) o cotă de sacrificiu sau de risc pentru binele întregii societăţi căreia îi aparţine fiecare. atunci când este demnă de persoană. s-ar comite unul mai mare" (21) Este limpede că. Cealaltă valoare asupra căreia se orientează evaluarea etică despre care tratăm acum este cea care se referă la enunţarea principiului totalităţii sau principiului terapeutic. Însă doar afirmarea acestui adevăr nu este de ajuns.Tocmai pentru apărarea vieţii fizice ca valoare fundamentală a persoanei este legitimă înfruntarea sacrificiului de către o parte a organismului pentru salvarea organismului însuşi. În privinţa acestui principiu "o înţeleaptă administrare cere însă ca efectul nociv produs asupra organismului . În afara cazului de legitimă apărare. În caz contrar s-ar comite un lucru absurd. Asupra limitelor şi asupra aplicaţiilor acestui principiu s-a vorbit în capitolele precedente. iar aceste limite sunt în special două: -societatea (sau autoritatea sau cercetătorul) nu -i poate cere unui subiect un risc mai mare decât subiectul însuşi şi-l poate asuma. este fundamentul vieţii personale. Cel ce contemplă imaginea Creatorului. nu a-şi lua direct viaţa) chiar viaţa însăşi.. înţelege şi mai clar această valoare primară a persoanei. intangibilitatea vieţii şi apărarea integrităţii acesteia constituie prima datorie şi primul drept. Cu aceasta nu dorim să afirmăm că viaţa fizică a omului este valoarea exhaustivă a globalităţii persoanei: exigenţe morale superioare sau valori religioase pot cere un anume risc (a se expunere la risc. De aceea trebuie să punem limite foarte clare acestui principiu social. căci cineva ar putea distinge între viaţa fizică şi cea personală. Această presupusă distincţie am întâlnit-o deja în legătură cu avortul şi o vom mai întâlni când vom aborda problema eutanasiei. subiectul care de la Cristos a devenit părtaş al vieţii divine însăşi. Este principiul riscului proporţional care se configurează. datorită acestor limite deja menţionate. Se spune: apărarea vieţii da. pentru că pe ea se "fundamentează" toate celelalte dezvoltări ale persoanei şi toate celelalte posibilităţi de creştere şi de libertate. Aici este nevoie să fin clari: persoana umană nu existe fără viaţă fizică. (23) În privinţa acestui principiu al sacrificiului particular pentru un bine superior se încadrează principiul solidarităţii sociale. aici este cazul să se spună că în aplicarea produsului farmaecutic este inevitabil şi justificabil un minim de risc cântărit între riscuri şi avantaje pentru integritatea fizică a subiectului asupra căruia se desfăşoară experimentarea. dar "este împotriva oricărui bun simţ să fie violate valori umane fundamentale pentru a vindeca omul" (22) şi este împotriva moralei raţionale să se comită răul pentru a obţine binele.. nu se poate niciodată ca un individ să fie expus unui risc mortal în folosul societăţii. Trebuie să fie înţeles bine acest principiu pentru a nu cădea în concepţia colectivistă asupra sănătăţii.să fie un rău minor faţă de cel care sa urmărit să se evite.reprezintă valoarea neinstrumentală şi neinstrumentalizabilă (20) . Medicina sau medicul nu au un coeficient de disponibilitate asupra vieţii pacientului mai mare decât are pacientul însuşi. pentru a evita un rău. dar viaţa fizică reprezintă valoarea fundamentală. şi anume. de aceea orice atingere adusă vieţii fizice (sau suprimarea ei) este atingere adusă persoanei. Cum subiectul în comportamentul său moral va trebui să respecte în sine ordinea valorilor tot astfel medicul va 148 . dar atunci când este vorba despre viaţa personalizată. Trupul este coesenţial cu persoana şi viaţa trupului este apărată ca primă datorie a oricărui om.

ci relativ: ştiinţa este a omului şi pentru om şi nu poate cere sacrificii nici impune violări asupra omului dincolo de ceea ce binele însuşi al persoanei umane. moralitatea personală şi familială sunt factori şi valori superioare valorii sănătatevindecare. (28) Trebuie adăugat de aceea că chiar binele ştiinţei nu este înţeles în sens absolut.. Indicaţiile. Indicaţii etice operative în privinţa experimentării pe om. supravieţuirea. Ştim în ce măsură. să finanţeze şi să reglementeze cercetarea ştiinţifică pentru uşurarea suferinţelor umanităţii şi pentru împiedicarea abuzurilor şi goanei după profit în dauna indivizilor şi a comunităţii. şi de natura proiectelor şi procedurale ale experimentării clinice (26) . fiind un mijloc necesar pentru lupta contra maladiei. respectând întotdeauna acele limite obiective ilustrate înainte. aşa zisul "principiu teleologic" pentru a justifica experimente nocive sau imorale asupra fiinţelor umane în vederea procesului ştiinţific sau al binelui social ar însemna reintroducerea sub diferite nuanţe a falselor justificări care au condus la crime în lagărele de concentrare din timpul ultimului război şi a răsturna raportul persoană-societate. dacă este condusă corect şi în condiţiile moralmente acceptabile. corect înţeles. 149 . la fel cum este să-i lipseşti pe copii de hrană şi de medicamente pe cei bolnavi. integritatea substanţială ( cea a minţii şi cea fizică). -pentru că cercetătorul-medic acţionează asupra persoanei altuia. (25) A invoca. garanţiile necesare privind securitatea şi inocuitatea care se cer în faza de cercetare. pe de o parte dorinţa cercetătorului şi pe de altă parte logica economică a industriilor farmacologice pot să încalce cu uşurinţă limitele moralei personaliste (29) .trebui să facă şi pentru pacient. În acelaşi mod. valorile citate acum motivează măsurile de corectitudine structurală. Medicina operează şi există pentru a salvgarda aceste valori nu pentru a le produce daune. pot fi schematizate astfel: a) Experimentarea clinică a produselor farmaceutice. b) Este datoria precisă a statului şi a comunităţii să încurajeze. cum fac unii. a neglija reglementarea acestui sector ar însemna aservirea ştiinţei profitului şi trădarea aşteptărilor bolnavilor. de exemplu a celor naziste (27) . ceea ce semnifică condamnarea tuturor abuzurilor şi crimelor. emiţând norme clare în privinţa cercetării farmacologice şi protejării persoanei umane. Mai recent problema eticii protocoalelor s-a extins experimentelor clinice conduse în aşa zisele ţări în curs de dezvoltare. autoritatea statului nu va putea depăşi limitele stabilite de principiile precedente nici măcar în numele unui petins bine pentru indivizi. nu numai că este îngăduită dar reprezintă şi un serviciu adus omului şi ia parte la bunătatea şi la valoarea ştiinţei. va trebui să obţină mai întâi consimţământul în cunoştinţă de cauză. care provin din valorile etice menţionate mai sus. A reduce fondurile cercetării ştiinţifice este un lucru grav. poate cere din partea indivizilor. În fine.

nu există terapie standard disponibilă şi gravitatea patologiei impune un tratament. d) Experimentarea va trebui condusă de o persoană competentă şi controlată de un specialist clinic competent şi conştiincios. trebuie să se facă anumite distincţii. Dacă însă. În optica aceasta. atunci când este cerut. în particular. nu ar trebui să fie condiţionate de lege într-atât încât să reprezinte o creştere de risc pentru faza aplicativă asupra omului. devine necesară pentru un produs farmaceutic experimental de pe urma căruia nu pot fi excluse efecte dăunătoare directe asupra copilului conceput (sau indirecte. trebuie să se insiste pentru ca un astfel de consens. pentru a fi cu adevărat liber şi deci cerut din partea unor persoane care nu prezintă forme de dependenţă morală sau constrângere fizică (copii. Va fi evaluată cu grijă mai ales includerea femeilor de vârstă fertilă în cercetările clinice. să se producă într-adevăr în cunoştinţă de cauză. dependenţi sau condamnaţi la moarte). Presupunând că produsul farmaceutic are un potenţial teratogen. el poate fi presupus sau omis atunci când există raţiuni foarte grave de salvgardare a vieţii pacientului. Acest consens în cunoştinţă de cauză este cerut în mod normal chir şi pentru experimentarea terapeutică. e) Faza clinică a experimentării. Totuşi. terapeutică sau non terapeutică. puşcăriaşi. poate fi administrat şi atunci când cererea consimţământului în cunoştinţă de cauză ar obliga ca pacientului să i se furnizeze infromaţii asupra stării bolii care ar putea cauza daune asupra 150 . ale cărui avantaj şi scop nu au o conexiune imediată cu subiectul asupra căruia se aplică exprimentarea. Coeficientul de risc este evaluat şi în cazul voluntarilor şi experimentării efectuate de medic asupra lui însuşi. în ordinea experimentării (32) . prizonieri. în cazul femeii gravide sau în timpul lactaţiei. accesibile şi uşor recepţionate. antrenând astfel şi persoana tatălui în regimul de atenţie cerut) (30).. experimentele asupra animalelor. Probele vor trebui suspendate imediat ce s-ar descoperi că nu mai există o astfel de proporţie şi garanţie. În cazul femeii la vârsta fertilă. chiar şi dacă este îndepărtată posibilitatea unui efect teratogen asupra copilului conceput. în fine. chiar dacă se realizează cu respectarea normelor de protecţie. de aceea din acest gen de experimentare sunt excluşi toţi subiecţii incapabili să ofere un consens pe deplin liber şi conştient. deci potenţial susceptibilă de graviditate înainte sau chiar în timpul experimentării. atunci este recomandat ca femeia care se supune studiului experimental să nu înceapă o sarcină în timpul experimentării (şi în structurile unde este posibil) să i se ofere posibilitatea de ilustrare a metodelor de reglementare naturală a fertilităţii. Acest caz se poate petrece atunci când este folosit în regim de urgenţă un produs farmaceutic exprimental în tentativa extremă de a salva viaţa unui pacient după ce au dat greş toate celelalte mijloace terapeutice. adică bazat pe elemente complete. va trebui să prezinte un coeficient de risc proporţional cu scopul şi să poată garanta integritatea subiectului asupra căruia se realizează experimentul. prin intermediul unei acţiuni asupra patrimoniului germinal părintesc. în cazul în care există tratamente standard alternative faţă de cel exprimentat sau în cazul experimentării asupra voluntarilor sănătoşi. criteriul de excludere de la experiment se impune sub motivul ocrotirii necesare atât a sănătăţii femeii cât şi a copilului. f) Consimţământul în cunoştinţă de cauză este absolut necesar atunci când este vorba despre experiment non-terapeutic.c) faza pre-clinică a experimentului va fi condusă cu toată acurateţea. astfel încât se vor dobândi maximum de cunoştinţe valabile şi se va reduce la minim riscul din faza aplicativă asupra omului. Asupra consensului în cunoştinţă de cauză în medicină (31) şi. Aceeaşi modalitate operativă. femeile la vârsta fertilă sunt excluse.

prevăzută în diferite experimente clinice controlate. Recunoaşterea şi comunicarea evenimentelor survenite. l) Întrebuinţarea corectă a sistemului "placebo".pentru un medic să semnaleze imediat autorităţii sanitare evenimentele adverse care este de presupus că ar avea legătură cu administrarea unui anumit produs farmaceutic. Este. Textul revizuit din 1996 a GCP afirmă în aceată privinţă: "trebuie garantată confidenţialitatea documentelor care ar putea identifica subiecţii. Se poate defini ca fiind o monitorizare a posibilelor reacţii adverse ale medicamentelor (35) şi comunicarea acestor rezultate făcută autorităţii sanitare. este nevoie de trei condiţii: 1. pentru motive etice. să se evite dificultatea de alegere între tratamentul de comparat şi terapia experimentală . În al doilea caz. este obligatoriu .bolnavului însuşi (bolnavi de cancer). Pentru ca utilizarea lui să se facă la scară generalizată. evitând introducerea unor condiţii care ar putea altera acest raport. să fie presupusă facilitatea majoră de a demonstra semnificaţia statistică a unui placebo faţă de un tratament novator în confruntarea dintre cele două terapii (cea experimentală şi cea standard). Pentru bolile din Lumea a Treia. timp. Acestea se referă la: 1. În primul caz. recomandabilă. Tema nu este lipsită de implicaţii etice specifice (36). în cazul maladiilor rare. La un nivel mai general rezultă cât mai oportun existenţa băncilor de date internaţionale de farmacovigilenţă care în timp real să consimtă la efectuarea unui rapid şi eficient schimb de informaţii. să fie eliminată orice posibilă interferenţă în interpretarea efectelor atribuite noului medicament. precum SUA. fie la studii de farmacovigilenţă. au fost întreprinse în unele ţări. i) Farmacovigilenţa . Este vorba. Tipologia studiilor clinice de farmacovigilenţă. Aceasta ar fi administrată unui grup experimental aşa numit de "control" şi confruntat cu grupul de studiu căruia i se încredinţează spre testare respectivul produs farmaceutic. în schimb. trebuie spus că nici GCP 1996 nu fac vreo referire la studiile din faza a IV-a care se referă fie la comparaţia cu alte produse farmaceutice aflate deja pe piaţă. Pentru acestea din urmă rigoarea etică este căutată şi îndeplinită prin menţinerea unui raport satisfăcător între medic şi pacient. respectându-se legile de confidenţialitate prevăzute de dispoziţiile normative aplicabile" (33) h) Atenţia faţă de aşa zisele medicamente "orfane". 2. g) Protejarea datelor personale. în domeniul clinic terapeutic. iar autoritatea trebuie să ia măsurile necesare în termen operativ. de substanţe farmacologice (34) utile pentru tratamentul şi/sau vindecarea bolilor de minimă incidenţă epidemiologică sau de epidemii care lovesc populaţii economic lipsite şi deci în imposibilitate de a plăti tratamentele necesare. s-a dezvoltat o strategie de colaborare internaţională coordonată de ONU. 3. În ambele cazuri industriile farmaceutice nu folosesc resurse. cercetare care nu le-ar aduce profituri sub diverse forme. 151 . Vom vedea separat cazul consimţământului pentru experimentarea pe minori. medici de circă) şi un training (instructaj) adecvat formativ/informativ pentru medicul de bază cu scopul de a obţine o colaborare fezabilă în cadrul studiilor din faza a IV-a. colaborarea altor categorii de operatori sanitari (farmacişti. Este vorba despre o substanţă inertă fără efect farmacologic. întotdeauna.din punct de vedere etic. proiecte de stimulente financiare pentru industriile care s-ar angaja să producă medicamente "orfane". Pentru a evita situaţia şi ţinând cont de imposibilitatea practică de a obliga firmele farmaceutice să producă medicamente în pierdere. 2. sau cuvenita rezervă cu care trebuie tratate datele referitoare la subiecţi care se supun unei experimentări clinice. asupra omului. în ansamblu. în schimb.

Este iluzoriu ca un studiu.Aceste motivaţii însă nu se bazează pe următoarele consideraţii cu caracter metodologic şi etico deontologic: (37) 1. dar mai are nevoie de confirmări clinice şi de confirmări ulterioare. administrare ad hoc a metodei placebo pe cale parenterală sau evaluarea efectelor cu mijloace diagnostice invazive). Dacă. în privinţa unei utilizări generalizate a substanţei deja comercializate. nu numai că va trebui să fie precedată de verificări în privinţa caracterului infofensiv şi de licenţele pentru folosirea asupra omului. consimţământul obţinut de fapt nu este valabil şi se configurează ca o adevărată şi reală "înşelăciune". dacă este cu putinţă. datorită căreia valoarea noului produs. Evaluare etică şi cazuri concrete Să încercăm să distingem acum cazuistica în complexitatea ei şi în raport cu ceea ce prevăd legile internaţionale şi naţionale. următoarele: lipsa unei terapii consolidate proprie pentru boala şi/sau cazul în care (presupusa) terapie în curs prezintă grave efecte colaterale. explicit şi personal. mai mult decât în legătură cu studiile ştiinţifice sau cu viitorii pacienţi. ci pentru confirmarea medicamentului sau avantajul cercetătorului. mai frecvent. Să examinăm cazul în care medicamentul trebuie folosit pentru că. 5. 4. cu consimţământul rudelor sau al tutorelui.din punct de vedere personalist. justificat din punct de vedere terapeutic. medicul poate folosi medicamentul pe pacient cu consimţământul său expres sau. în sens de pură experimentare şi în sensul experimentării asociate. din contra. al experimentării asupra bolnavului. 2. condiţiile de liceitate etică a unui studiu clinic controlat utilizând sistemul placebo sunt.faţă de tratamentele uzuale . pe baza sistemului placebo nu eliberează deci medicul de datoria de a-i administra pacientului cel mai bun tratament. în acest caz. să aibă o validitate ştiinţifică absolută dat fiind că este demonstrat că măsurătorile sunt supuse de la sine unei apreciabile erori statistice. 3. pe planul eficienţei . din punct de vedere etico-deontologic se pun alte probleme referitor la factorii ulteriori. se întâmplă ca pacientul să nu primească o informare adecvată. Scopul medicinei este de a ţine cont de ceea ce există pentru a descoperi ceva mai bun. întotdeauna de mici dimensiuni. De altfel. în cazul în care acesta nu este în măsură să îl acorde. întotdeauna. posibilitatea de a evita riscuri inacceptabile sau tulburări pentru pacient. Astfel de experiment poate fi făcut în sens terapeutic. Obţinerea unui consens valid în cunoştinţă de cauză. a primit deja garanţiile asupra caracterului inofensiv în spaţiul experimentării de bază şi de laborator şi a obţinut licenţa de folosire pe om. Să ne oprim mai ales asupra cazului. S-ar putea întâmpla ca folosirea unei metode sau a unui medicament încă neconfirmat să reprezinte ultima şansă pentru o tentativă extremă de salvare a unei vieţi altfel pierdute: în 152 .nu este pe deplin confirmată. în cunoştinţă de cauză. Medicul are o obligaţie primară de tip terapeutic în relaţia cu bolnavul. derivate din folosirea metodei placebo (spitalizare. atunci folosirea lui asupra bolnavului. Ţinând cont de cele spuse până acum. dar va fi nevoie să primească în mod necesar consimţământul pacientului. Dacă folosirea medicamentului ar trebui să fie în principal nu pentru binele pacientului respectiv.

Experimentarea asupra persoanelor voluntare şi sănătoase. nu pot deveni subiecte de experimentare care necesită consimţământul în cunoştinţă de cauză. poate fi reţinut ca acordat în mod implicit şi tacit în voinţa generală a pacientului şi a rudelor care fac orice pentru a nu pierde viaţa pacientului. se aplică cu scopul acesta şi asigură liceitatea experimentării asupra voluntarului sănătos. Principiul solidarităţii sociale. asupra celor incapabili de consimţământ poate fi condusă doar experimentarea terapeutică (38) . Riscul căruia îi este supus voluntarul nu poate şi nu trebuie să depăşească bariera apărării vieţii şi a integrităţii substanţiale. s-ar putea justifica. Din împrejurările experimentării trebuie exclusă orice situaţie degradantă sau imorală şi orice intenţie lipsită de onestitate cu sau fără acordul subiectului supus experimentării (40). aceştia fiind incapabili de consimţământ. sau când ar apărea riscuri neprevăzute. un mijloc. În felul acesta. un spirit drept şi reflexiv admite fără îndoială că medicul ar putea. în cunoştinţă de cauză. În privinţa aceasta. trebuie excluse cercetările realizate din pură curiozitate. are încă posibilitatea succesului. organizarea experimentării trebuie să prevadă instrumentele necesare pentru a putea fi oprită în orice stadiu. pe care am încercat să-l explicăm mai înainte. Experimentarea asupra propriei persoane.cazul acesta. explicit şi personal. limitele şi condiţiile pe care le-am expus în cazul subiecţilor voluntari sănătoşi. de exemplu. astfel. să procedeze la aplicarea unui astfel de tratament". fiind vorba despre o persoană sănătoasă nu este cazul să fie presupus consimţământul. De aceea. făcut de Pasteur asupra unui copil. altfel irecuperabil. Dorinţa de a face cu bună credinţă un gest eroic în beneficiul ştiinţei sau setea de admiraţie socială nu schimbă pe plan obiectiv evaluarea morală a experimentării asupra propriei persoane. fără să excludă orice pericol. de aceea. dar cu condiţii precise (39) . folosirea vaccinului experimental împotriva turbării. Chiar şi dincolo de această limită acţionează întotdeauna legea proporţionalităţii între risc şi avantaj. când bolnavul este pierdut dacă nu se intervine. chiar şi în acest caz rămân. Aceasta este limita disponibilităţii pe care subiectul o are şi faţă de sine însuşi. atunci când nu poate fi obţinut direct de la pacient sau de la rude sau de la tutore. pentru că medicamentul reprezintă unica terapie posibilă. o operaţie care. De aceea. Rămâne de moralitate dubioasă experimentarea desfăşurată asupra persoanelor legate de munca sau de rolul experimentatorului. Pius al XII-lea afirma: "În cazurile disperate. Legile privind respectarea inviolabilităţii persoanei umane şi a disponibilităţii ei nu se schimbă atunci când este vorba despre persoana handicapată sau despre bolnavul mintal sau muribund (vom vedea şi cazul fetuşilor). datorită prezumpţiei unei constrângeri morale. Experimentatorul trebuie să se menţină în starea de a putea întrerupe experimentarea în orice moment: fie atunci când ar trebui retras consimţământul. consimţământul însuşi. caracterul experimental coincide cu cel terapeutic. cu consimţământul explicit al pacientului. dacă există un medicament. Prima condiţie este ca acest consimţământ din partea respectivelor persoane să fie liber. 153 .

bazată pe marile avantaje pe care le-au adus anumite experimentări. care trebuie să fie verificată pe copii sănătoşi pentru a putea releva diferenţele pe subiecţii bolnavi. să învingă poliomielita. se subliniază posibilitatea de întregire ("identificare") a consimţământului părinţilor sau al reprezentanţilor legitimi cu consimţământul explicit al minorului care să aibă uzul raţiunii: fiind capabil de acte de generozitate poate accepta. că există experimente al căror risc este aproape nul. în sine ilicite. 154 . În cazul condamnatului la moarte (în ţările în care pedeapsa cu moartea încă există). Experimentarea asupra copiilor şi a minorilor. experimentări nesigure şi cu risc mortal: se spune că ar fi vorba despre un fel de înlocuire a pedepsei (a muri eventual datorită medicamentului în loc de a muri pe scaunul electric). Oferta experimentării voluntare este admisibilă. Unii adaugă şi consideraţia cu iz utilitarist sau "telologic". o asemenea experimentare cu un astfel de risc este total inacceptabilă. de exemplu. oricum. unii justifică.sau a altor substanţe cu risc sau dureroase. unul este copilul de cinci ani şi altul băiatul de cincisprezece. chiar şi în cazul deţinuţilor. în avantajul subiecţilor înşişi.care au fost făcute chiar şi în America . De aceea. oricum. Oricum ipoteza nu este luată în considerare în documentul de la Helsinki. În sfârşit. nu sunt deloc demne de aprobare nici asupra prizonierilor de război sau a deţinuţilor. Experimentarea asupra deţinuţilor. după experimentarea pe copii. de imposibilitatea consimţământului liber şi în cunoştinţă de cauză. Dar această ipoteză de experimentare asupra condamnaţilor la moarte nu ţine seama după părerea mea. consideraţi fiecare în parte şi cu consimţământul părinţilor sau al reprezentanţilor legali. Unele experimentări de substanţe cancerigene . presa medicală propune răspunsuri mai articulate. Înainte de orice. În ultima vreme. chiar şi un pact de altruism care ar comporta un anume risc (41). grave. Limitele obiective ale vieţii şi integritatea substanţială sunt valabile în orice situaţie. se spune însă că astfel de experimente nu ar trebui să comporte creşteri ale durerii sau tratamente degradante. Din punct de vedere etic. în plus. şi alta este prelvarea la care ne-am referit mai sus şi care totuşi trebuie să aibă ca scop o experimentare. chiar şi atunci când pot fi reduceri ale pedepsei. după unii autori nu ar trebui să fie considerat doar factorul vârstă ci şi cel de risc: una este experimentarea unui medicament în dermatologie. în limitele expuse înainte. care poate provoca irecuperabil căderea părului.Este cazul de adăugat că atunci când se realizează experimente asupra propriei persoane legea va trebui să prevadă prezenţa altei persoane care să poată opri experimentul în cazul unor riscuri neprevăzute sau. Deja în enunţarea principiilor generale am clarificat faptul că aceşti subiecţi fac parte din categoria celor care nu sunt abilitaţi sau capabili de un consens valid şi deci asupra acestor subiecţi experimentarea trebuie definită ca licită doar dacă este desfăşurată cu scop terapeutic. dacă este instruit. cum a fost în cazul experimentării vaccinului lui Salk care a permis. trebuie introdusă distincţia între capacitate mentală reală şi capacitate juridică de consimţământ în cunoştinţă de cauză: în ordinea consimţământului. prelevarea unei mici cantităţi de sânge pentru analiza gazelor sanguine. precum. pentru tratamentul unor boli care nu pot fi atacate cu medicamente cunoscute. Se aminteşte. cu condiţia ca subiectul să fie bine informat şi fără iluzii în privinţa respectivă. cu consimţământul celui condamnat. care poate chiar să contracteze o căsătorie validă. tocmai din cauza dificultăţii de a obţine un astfel de acord.

după cum prevăd legislaţiile naţionale. Atunci când minorul este întradevăr capabil să-şi dea propriul consimţământ. ar fi vorba mai degrabă de experiment terapeutic. placebo. cu scopul de a evita componenta factorului psihologic (expectativa unui efect). În aceste condiţii se vorbeşte despre experimentare "dublu orb". în mod fericit. în cazul unui succes (43) . metodica controlului între două grupe de pacienţi cărora le sunt administrate două tipuri de medicamente (cel experimental şi cel standard). sunt moralmente inadmisibile experimentele non-terapeutice. consimţământul rudelor care au responsabilitate asupra lui îl înlocuieşte pe cel al subiectului. cu condiţia să nu existe riscuri relevante nici pentru viaţa nici pentru integritatea fizică a subiectului (44). întotdeauna pentru a evita aceeaşi posibilitate a influenţelor subiective: doar cel care controlează întreaga executare a experimentării cunoaşte distribuirea efectivă a medicamentului şi a placebo-nului. actualizată de Asociaţia Medicală Mondială în 1996. ci nici o parte dintre aceia care conduc experimentarea. Existenţa acestor condiţii ar trebui să fie riguros evaluată de către un Comitet de Etică. realmente sau din punct de vedere juridic incapabil de consimţământ. Atunci când nu numai subiecţii asupra cărora se experimentează nu cunosc această distribuţie.Declaraţia de la Helsinki. În mod sintetic se pot da următoarele indicaţii (45) : 155 . temă asupra căreia ne-am oprit mai înainte. grupului "martorilor" trebuie să li se administreze placebo. date preţioase pentru ştiinţă şi societate. acest consimţământ întărit de cel al reprezentanţilor legali ar putea fi considerat valid pentru experimentarea non-terapeutică. pentru verificarea efectelor unui anumit medicament. în cazul subiecţilor care se află în reală incapacitate de consimţământ. pentru ca subiecţii de experimentare să ignore cărui grup îi aparţin. întotdeauna în acord cu legislaţiile naţionale. chiar dacă sub anumite condiţii: "În cazul de incapacitate legală. acesta trebuie obţinut alături de cel al tutorelui legal. Faptul că un subiect de vârstă minoră. Dacă însă ar fi vorba despre incapacitate juridică. În anumite protocoale. este condamnat la o moarte sigură datorită bolii nu schimbă nici natura nici măsura protecţiei sale morale. chiar dacă de aici ar putea rezulta. (cel care furnizează medicamentele şi culege datele referitoare la efecte). Experimentarea prin trials clinic randomizate." (42) Să reţinem că. În folosirea acestor metodologii (randomizare. dar probabilistă. se exprimă în materie cu o formulă nu cu totul explicită. consimţământul trebuie să fie obţinut de la tutorele legal. Este ştiut că traiectul experimentării necesită de cele mai multe ori. sau între un grup căruia trebuie să îi fie administrat medicamentul experimental şi un grup căruia nu trebuie să îi fie administrat medicamentul: datorită faptului că alegerea subiecţilor unui grup sau altul deseori se face la întâmplare (at random) se vorbeşte despre trials clinic randomizate. proprie celor care nu au încă sau nu vor mai putea avea uzul raţiunii. Acolo unde incapacitatea fizică sau mintală face imposibilă obţinerea unui consimţământ în cunoştinţă de cauză sau când subiectul este un minor. dublu orb) pot apărea probleme etice în cadrul problemelor tehnice. dar cu capacitate reală de consimţământ liber şi în cunoştinţă de cauză. Se poate considera în această ipoteză doar cazul folosirii unui medicament experimental ca ultimă şansă în tentativa de a salva viaţa minorului care nu ar putea fi salvată cu medicamentele cunoscute: în cazul acesta.

care nu interzice în mod explicit cercetarea pe embrioni "in vitro". de altfel. datorită denunţurilor care au fost publicare despre traficul cu fetuşi avortaţi. nu se justifică deloc din punct de vedere etic şi ar sfârşi prin ştirbirea credibilităţii medicilor şi spitalelor. de altfel. Viciul de finalitate priveşte în mod global moralitatea actului. fie pentru uz industrial. nu numai pentru că se dă viaţă unei fiinţe umane în afara vieţii matrimoniale. ca circumstanţă agravantă. ci mai ales pentru că scopul nu este de a face să se dezvolte un fiu. este necesar să se ceară consimţământul subiecţilor în privinţa experimentării şi a metodicii folosite. b) Când experimentarea se desfăşoară cu caracter terapeutic. Experimentarea pe fetuşi şi pe embrioni umani. ci de a transforma în "obiect" de experimentare embrionul aruncat spre suprimare. Am făcut o evaluare etică negativă a acesteia. făcând însă apel la obligaţia de a-i conferi embrionului protecţia adecvată. Greşeala. cu scopul de a fi inserate în indivizi afectaţi de maladia Parkinson. Problema experimentării a trebuit să fie abordată şi mai acut în ultima vreme. inacceptabilă nici măcar din motive ţinând de sănătatea pacientului. Fie că este vorba despre experimentare genetică (ADN recombinant) sau de substituiri de cromozomi. 156 . Concluzia a fost un compromis formulat în art. Mai mult. sau s-ar face doar în mod limitat. Noutatea temei Am făcut deja o evaluare în privinţa experimentării pe embrioni umani în domeniul fecundării in vitro. În cazul în care acest lucru nu ar putea fi propus (refuzul de a se supune exterimentării în aceste condiţii. toate aceste metode nu sunt admisibile din punct de vedere etic. Este în firea acestei experimentări. Au urmat. este necesar din punct de vedere etic să se accepte că suspendarea terapiei obişnuite nu trebuie să expună daunei sau riscului sănătatea sau viaţa pacienţilor. tema a comportat o discuţie îndelungată şi a fost stabilită distincţia dintre producerea de embrioni cu unicul scop de a fi folosiţi pentru experimente şi întrebuinţarea embrionilor "reziduali" tot cu scop experimental . iar necesitatea de a obţine consimţământul în cunoştinţă de cauză este îndeplinită. 18 (48). în mod succesiv. va trebui să existe asigurarea că suspendarea terapiilor obişnuite nu riscă sau nu dăunează pacienţilor şi că medicamentul care se administrează pentru experimentare are o previzibilă eficacitate nu inferioară celei deja cunoscute. anunţul din partea cercetătorilor (49) în legătură cu prelevarea de ţesuturi cerebrale fetale sau de glande suprarenale fetale. dacă aceasta este admisă de normative naţionale. să prevadă pierderea şi distrugerea embrionului. că sunt cunoscute condiţiile care se cer pentru experimentarea pe om. În pregătirea amintitei Convenţii europene asupra drepturilor omului şi a biomedicinei. în general (46). sau că este vorba de experimentare farmacologică sau de studiul experimental al biologiei embrionale.a) Când se procedează la experimentarea unui nou medicament pentru o cercetare non terapeutică asupra bolnavilor care se află deja în tratament. făcând abstracţie de tipul şi de scopurile experimentării. pentru producerea de cosmetice. chiar şi atunci când ar trebui să se aplice metoda "dublu orb". în aceste cazuri. fie ca furnizare de material de experiment (47) . componentă puternică emotivă a subiecţilor). Considerăm.ca circumstanţă a tehnologiilor de procreaţie. din punct de vedere etic judecata rămâne negativă.

Intervenţia terapeutică asupra fetusului. scopul poate fi: pura experimentare biomedicală. al generării umane din primul moment al existenţei ei şi până la naştere (51) . de aceea să nu fie amânată până după naştere în perspectiva îmbunătăţirii condiţiilor de efectuare. căci este la mijloc subiectul care poate nu şi-ar da consimţământul. Intervenţiile intrauterine cu caracter terapeutic În afara transfuziilor de sânge pentru salvarea vieţii fetusului. astăzi se extind prin progresul ştiinţei şi asistenţei prenatale chiar şi intervenţii de chirurgie fetală. cu adevărat liber. este vorba întotdeauna de viaţa unei fiinţe umane căreia i se recunoaşte demnitatea de persoană umană (50) . dar se poate gândi chiar că fetusul ar putea supravieţui întreruperii voluntare a sarcinii. şi mai relevantă este distincţia privitoare la condiţia fetusului: viu. să nu existe un risc grav pentru viaţa şi nici pentru integritatea fizică a fetusului sau a mamei (deci trebuie evitată provocarea unor daune grave fetusului sau mamei). trebuie ţinut cont de natura riscului pentru unii embrioni vii: dacă intervenţia sau experimentul poate provoca moartea sau poate compromite integritatea substanţială a vieţii în curs de venire pe lume. ca şi asupra oricărui individ uman. consimţământul care îl substituie şi reprezintă. În sfârşit. este licită. viabil sau nu. Şi Instrucţiunea "Donum Vitae" a Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei subliniază această identică relevanţă etică a termenilor "zigot". pe cel al celui interesat. sau în cazul hidrocefaliei. dat fiind că în problema de mai multe ori reclamată şi demonstrată. după cum am tratat separat (53). Se presupune că experimentarea pe fetuşii vii poate fi dirijată în interiorul uterului. Mai mult. în cazul malformaţiilor sau obstrucţiilor căilor urinare. experimentarea terapeutică sau cu intenţii terapeutice. "embrion" şi "fetus". ca părinţii să-şi dea consimţământul în cunoştinţă de cauză. mort prin avort spontan sau prin întrerupere voluntară de sarcină. problemă care însă nu este privită doar din perspectiva factorului de risc al fetusului în momentul folosirii tehnici de diagnosticare. "pre-embrion". 157 . orice intervenţie terapeutică (diagnostică sau curativă. de exemplu. unii reţin faptul că aceste intervenţii chirurgicale ar putea fi realizate cu rezultate mai bune în faza post-natală imediată (52). dar şi din perspectiva legăturii cu avortul selectiv. care au dus la salvarea multor copii nenăscuţi. De aceea. mort. Să luăm în considerare cazuistica diferenţiată. când există o serioasă probabilitate de succes.Nu facem deosebire între embrioni şi fetuşi în ceea ce priveşte aspectul etic. Deosebirile cele mai relevante din punct de vedere etic sunt cele referitoare la scopul intervenţiilor asupra fetusului. dar toate desemnează rodul. prelevarea de ţesuturi pentru tratamentul unor persoane bolnave. chir şi dintr-un punct de vedere legal. vizibil sau nu. Totuşi. medicală sau chirurgicală) va trebui să fie garantată de trei condiţii esenţiale: să fie cerută de motive serioase şi rezonabile. care indică doar stadii succesive ale dezvoltării unei fiinţe umane. dar cu particularitatea cazului. Şi în acest domeniu este valabilă intervenţia diagnostică ce se configurează drept "diagnoză prenatală".

despre dreptul la viaţă care ar trebui să constituie dreptul prim al oricărui individ. pentru că un scop bun nu poate fi atins printr-un mijloc rău. de asemenea. În această privinţă. poate fi licită recurgerea la medicamente sau la proceduri nevalidate încă în întregime" (55). În privinţa drepturilor omului.. este subiect incapabil de consimţământ. trebuie afirmat în schimb că folosirea embrionului sau a fătului uman ca obiect de experimentare constituie o crimă faţă de demnitatea lor de fiinţe umane. independent de cercetător. de terapii experimentale întrebuinţate spre beneficiul embrionului însuşi cu scopul de a-i salva viaţa.E clarificatoare în privinţa aceasta Instrucţiunea "Donum Vitae": "La fel ca pentru orice intervenţie medicală asupra pacienţilor. să nu comporte riscuri disproporţionate la adresa lui. ori de câte ori ar fi vorba. că asupra fetuşilor se pot face doar intervenţii terapeutice. nu se spune nimic despre tratamentul asupra fetuşilor după moartea provocată sau spontană. adică. într-o tentativă extremă. pentru că subiectul individual nu este o parte a organismului social.. care au dreptul la acelaşi respect datorat copilului deja născut şi oricărei persoane". care în cazul acesta este reprezentat de suprimarea unui individ uman. din acest motiv este considerată imorală pura experimentare pe fetuşi vii. este necesar consimţământul liber şi în cunoştinţă de cauză al părinţilor. chirurgicală sau de alt tip. viabili sau nu. Aplicarea acestui principiu moral poate necesita delicate şi deosebite precauţii fiind vorba despre viaţa embrionară sau a fetuşilor" (54) . nici. Aici nu este valabilă raţiunea conform căreia partea este sacrificată pentru întreg. înţelegând prin parte individul fetal. 158 . Oricare ar fi genul de terapie medicală. Intervenţiile de pură experimentare ştiinţifică Amintind că fetusul ca embrion are demnitatea persoanei umane şi că. Însăşi Declaraţia de la Helsinki interzice experimentarea non-terapeutică asupra subiecţilor incapabili de consens. ar fi fost hotărâtă moartea fetusului prin avort. Şi mai departe: "În cazul experimentării clar terapeutice. în felul acesta. nici despre dreptul la obiecţinea de conştiinţă (din partea experimentatorului) faţă de practicile de cercetare "pe viu" sau "in vitro" în domeniul procreativităţii. şi în lipsa altor terapii valide. Fetusul nu trebuie tratat ca un cobai. chiar dacă nu a fost prevăzut rezultatul mortal. ci să fie realizate cu scopul vindecării acestuia. binele comun este înţeles ca bine al indivizilor. nu este licită intervenţia experimentală asupra fetusului încă viu pentru că "dacă ei sunt vii. (56) Chiar şi atunci când. ci este finalitatea societăţii. trebuie precizat. trebuie reţinute ca fiind licite intervenţiile asupra embrionului uman cu condiţia să respecte viaţa şi integritatea embrionului. iar prin întreg binele umanităţii. în sfârşit. citata Convenţie europeană asupra drepturilor omului şi a biomedicinei prezintă omisiuni şi insuficienţe. trebuie reţinute ca imorale experimentările făcute doar în scopul cercetării ştiinţifice. enciclica "Evangelium Vitae" precizează: ". îmbunătăţirii condiţiilor sale de sănătate sau supravieţuirii individuale. datorită voluntarităţii cerute pentru participarea la astfel de incursiuni ştiinţifice. Nu poate fi acceptată nici raţiunea că. În acest sens. conform regulilor deontologice prevăzute în cazul copiilor. trebuie să fie respectaţi ca orice persoană umană" (57) . De aceea. poate fi avantajată cercetarea pentru vindecarea altor subiecţi umani. pe de altă parte.

eventuala legătură implică colaborarea la avort. practica riscă astfel să fie încurajată pe considerentul de a cere consimţământul mamei. avortaţi în mod voluntar sau nu. care sunt consideraţi ca neimplantabili. va trebui să existe un avantaj rezonabil şi previzibil ala cestor cercetări pe plan uman. o utilizare din partea acestora de la sine ar putea fi licită dacă nu există nici o legătură cu acorduri stabilite anterior şi participare la avort. (58) Din punct de vedere etico personalist. (59) Experimente asupra fetuşilor umani avortaţi Atunci când vorbim despre fetuşi umani avortaţi ne referim la fetusul din afara uterului. Convenţia interzice discriminarea doar faţă de persoană şi nu faţă de fiinţa umană. oricum. condiţie care trebuie să fie mereu îndeplinită. atunci când avortul se produce prin expulzare sau histerotomie. această legătură se stabileşte întotdeauna. sunt valabile indicaţiile amintite pentru intervenţiile intrauterine şi pentru minori.. Prelevarea ţesuturilor fetale cu scopul transplantării 159 . la deja amintitul articol 18. cum ar dori unii . Dacă. În plus.. lucru care. în scopuri experimentale sau comerciale este cu totul contrară demnităţii umane. în scopul studierii bolii. Practica de a menţine în viaţă fetuşi sau embrioni umani. În sfârşit. (61) Chiar dacă nu se ţine seama de această circumstanţă. sau moartă. dincolo de constatarea morţii.chiar şi prin intermediul Comitetelor Etice. viabilă sau nu. fetuşii avortaţi sunt vii.În planul insuficienţelor textuale.în măsura în care. Şi normativa franceză în privinţa cazului analog de prelevare de ţesuturi din fetuşi proveniţi din avortul voluntar pune această problemă etică şi o declară relevantă până la punctul de a admite posibilitatea obiecţiei de conştiinţă din partea acelora care ar fi chemaţi să colaboreze în domeniul acesta. şi orice formă de manipulare a embrionilor chiar şi înainte de ziua a 14-a de dezvoltare. va trebui să existe acordul părinţilor sau al mamei. care îi conferă o valoare superioară şi îl face demn de respect. şi nu s-ar simţi capabili în conştiinţă să dirijeze experimentele pe fetuşi proveniţi din întreruperea voluntară a sarcinii. pentru întrebuinţarea fetuşilor. inclusiv reducţia embrionară. unii fetuşi supravieţuiesc procedurii şi uneori sunt chiar viabili. (62) În cazul fetuşilor proveniţi din avorturi spontane. este ilicită formarea de embrioni in vitro. Când fetusul provine dintr-un avort voluntar.. repetăm.. termeni utilizaţi în text în mod artificial distinct şi abordează tema cercetării asupra embrionilor concepuţi "in vitro". viabili sau nu. avortul este mereu urmărit ad hoc şi deci la sfârşitul intervenţiei fetusul poate fi încă viu chiar dacă nu viabil. (60) În privinţa fetuşilor deja morţi. în special atunci când nu este sigur transferul lor în aparatul reproductiv al femeii". in vivo sau in vitro. Instrucţiunea "Donum Vitae" (63) aminteşte că "Cadavrele de embrioni sau de fetuşi umani. deci. trebuie să fie respectate ca rămăşiţele celorlalte fiinţe umane". direct sau indirect . odată afirmat faptul că este artificială diferenţierea între conceptul de individualitate umană (şi cel de persoană) şi valenţa fundamentală a omului. se reţine ca ilicită "suprimarea. şi acest lucru este ştiut de cercetători. trebuie să se facă distincţie între fetuşi proveniţi din avort spontan şi fetuşi din avort voluntar. de fapt.. independent de fiinţa vie. suprimarea şi orice formă de manipulare de embrioni congelaţi şi/sau reziduali. orice experiment neterapeutic asupra embrionilor începând din momentul formării lor. trebuie să fie constatat cu siguranţă. va trebui exclusă orice formă de speculare sau chiar de compensare de tip comercial. De exemplu. adică şi asupra aşa zişilor "embrioni precoci".

analogă celei formulate pentru copii şi în armonie cu drepturile familiei. capabile să se regenereze şi deci să se caute un fetus vital prin intermediul unor femei predispuse la avort şi cu clinici în care se practică avortul voluntar. ştiinţifice şi industriale. provenit de la un Organism "laic" se afirmă existenţa unei vieţi umane chiar din momentul fertilizării. pentru că previziunea morţii nu schimbă liceitatea actului care lezează. de celule nervoase sau de ţesuturi hepatice sau pancreatice. dar "neviabili". Ulterior. 1100/1989 (67). însuşi Consiliul Europei a subliniat această linie cu privire la folosirea embrionilor cu scopul cercetării prin Recomandarea nr. orice intervenţie asupra fetuşilor vii. terapeutice. Dacă este vorba despre fetuşi morţi (prin avort spontan sau prin întrerupere voluntară de sarcină). este curios că nu există legi în acest sens. pe tema protecţiei şi apărării vieţii pe cale de a se naşte şi a copilului nenăscut. Adunarea parlamentară a Consiliului Europei a emis Recomandarea nr. după cum se afirmă în Carta Drepturilor Familiei. Este de dorit ca şi într-un for internaţional să fie formulată o cartă a drepturilor embrionului. astfel încât embrionii şi fetuşii umani trebuie să fie trataţi în toate împrejurările cu respectul datorat demnităţii umane (m. 10).O asemenea prelevare poate fi urmată . Va trebui ca legislaţiile naţionale să recepţioneze aceste indicaţii. pentru a preleva. Convenţia europeană asupra drepturilor omului şi asupra biomedicinei care are o greutate importantă din punct de vedere juridic. exercitat asupra fetuşilor vii şi care este cauza directă a morţii lor. Este semnificativ că şi în atare document. Apar şi aici ipotezele precedente: dacă este vorba de prelevări din fetuşi vii. 160 . 1046/1986 asupra întrebuinţării embrionilor şi fetuşilor umani în scopuri de diagnoză.după cum s-a şi realizat (64) . În schimb. şi cu riscul unei grave dăunări sau al morţii fetusului. Protecţia embrionilor trebuie să fie susţinută chiar şi de normative şi de legi. O încercare de acest gen a fost denunţată sub titlul "trafic de fetuşi umani". Avantajul ţesuturilor în fază de rapidă dezvoltare celulară. Întrebuinţarea fetuşilor vii. sunt valide observaţiile şi condiţiile propuse în paragraful precedent. în primele momente. trebuie să fie interzisă. ţesuturile în mod normal nu ar fi apte pentru transplant. există obligaţia obiecţiei de conştiinţă din partea celui ce le percepe iliceitatea. ar fi un mai mare succes terapeutic.cu scopul transplantului asupra unei persoane afectate de boli intratabile astfel: poate fi vorba despre transplant de măduvă osoasă (pentru tratamentul leucemiei). atâta vreme cât există pentru apărarea animalelor împotriva experimentului şi pentru executarea autopsiilor asupra cadavrelor. chiar dacă nu sunt vitali. (66) Chiar de curând. este evident un caz ilicit. Dar riscul este să se caute pe cât posibil nealterate. din ţesuturile lor în perioada care precede avortului sau care urmează imediat trebuie să fie moralmente exclusă. decât dacă prelevarea s-ar produce imediat. În consecinţă. publicată de Biserica Catolică. şi chiar ar fi mai puţin susceptibile reacţiilor imunitare de incompatibilitate-respingere. În orice caz. a diminuat această apărare prin citatul articol 18. (65) De fiecare dată când în laboratoare sau în spitale funcţionează practici de acest gen în condiţii inadmisibile din punct de vedere etic.

după care a urmat o perioadă de mai mare prudenţă. liceitatea compensaţiilor.A doua parte: Bioetica şi transplanturile de organe Progresele ştiinţifice şi tehnice Intervenţia ştiinţei medicale şi a tehnicilor chirurgicale în domeniul transplanturilor reprezintă unul din elementele de progres continuu şi rapid. (3) 161 . calităţii organelor susceptibile de a fi transplantate. hipotalamus). legitimitatea transplantului experimental. Acum asistăm la o reapariţie a optimismului împins la frontiera umanului. E de asemenea proprie anilor din urmă încercarea de transplant heterolog de inimă de babuin şi de ficat de cimpanzeu. problema etică devine simplă şi rezolvabilă în mod pozitiv. aceste experimente au constituit o bază şi o încurajare pentru studiul histocompatibilităţii. a fost faptul că posibilitatea experimentării pe animale şi astfel a deduce tehnici valide pentru om este foarte ridicată. Alt factor determinant a fost progresul cunoştinţelor în materie de imunologie realizat în ultimii douăzeci de ani. gonade. pancreasul şi. problemele etice au devenit mai complexe. stabilirea criteriilor cu care să fie desemnate organele de transplantat între diferite persoane aflate în aşteptare (2): toate acestea sunt probleme complexe. În linii generale şi introductive trebuie să admitem şi că problema etică. sporirii cererilor. Pe măsura progresului tehnicilor. Consimţământul în cunoştinţă de cauză din partea primitorului. Au adus o contribuţie studiile în privinţa transfuziei de sânge şi în privinţa grupelor sanguine. multiple şi mai degrabă recente. precum în vehiculata ipoteză a transplantului de "cap/trunchi ". după descoperirile lui Landsteiner din 1900: chiar dacă transfuzia de sânge nu poate fi definită chiar ca transplant. chiar dacă acum nu s-a ajuns la efectuarea de transplanturi de trunchi/cap asupra omului. sunt amintiţi anii '68-'70 pentru entuziasmul în materie de transplant cardiac. Încrederea în succesul din acest domeniu al transplanturilor a avut alternanţe: au existat momente de euforie urmate de momente de mai mare precauţie. iar atare studiu a favorizat la rândul său dezvoltarea tehnicilor de transplant. în măsura în care ţesutul inserat în organismul receptor are un timp scurt de supravieţuire. inima. (1) Ipotezele tehnice se extind şi mai mult spre noi obiective: transplant de porţiuni de encefal (hipofiză. liceitatea unor transplanturi care pot influenţa identitatea persoanei ce primeşte. libertatea donatorului şi a rudelor. La prima vedere sar părea că scopul fiind în mod clar terapeutic. până la transplantul de gene în spaţiul ingineriei genetice şi al ţesuturilor fetale despre care am vorbit separat. devine acum din ce în ce mai complexă. ficatul. numărului restrâns de donatori. dreptul societăţii de a preleva organele de pe cadavre în lipsa consimţământului explicit. În câteva decenii (în special în ultimii 30 de ani) transplanturile s-au făcut cu organe din ce în ce mai importante: rinichiul. Ceea ce a permis în mai mare măsură progresul în acest domeniu. dincolo de alţi factori legaţi de evoluţia chirurgiei. constatarea morţii pentru transplanturile de la cadavru " cu inima bătând" şi în fine. totuşi se întrevede posibilitatea tehnică. o dată garantată condiţia constatării morţii pentru prelevarea din cadavru şi a bunei supravieţuiri a donatorului viu. Mai multă încredere este datorată şi faptului de a putea dispune astăzi de medicamente mai eficiente pentru combaterea fenomenului respingerii (ciclosporina A). ce părea să se simplifice până în urmă cu un an.

după principiile ce au inspirat Convenţia Drepturilor omului. Această poziţie a fost subliniată chiar de Conferinţa Miniştrilor europeni ai Sănătăţii desfăşurată la Paris pe 16-17 noiembrie 1987. Pentru a ne ordona materia vom trata următoarele argumente: clasificarea diferitelor modalităţi şi tipuri de transplant. de schimbare a testului de compatibilitate a ţesuturilor (Acordul n. (4) Ca un corolar al acestei tehnologii a transplantului ar trebui să se vorbească şi de implantul de organe artificiale. tratamentele medicale şi de reabilitare. mereu pe planul enunţării principiilor generale. pe planul legislaţiilor sanitare. Carta Socială Europeană. acolo unde nu rezultă în mod explicit voinţa contrară a subiectului de viu. (5) Pentru a garanta o mai mare uniformitate legislativă între diferitele ţări europene Recomandarea 78/29 aprobată de Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei la 11 mai 1978 conţine o serie de reguli. care este carta sa fundamentală şi. ca să spunem aşa. A doua parte: Bioetica şi transplanturile de organe Perspective legislative şi cooperare internaţională Consiliul Europei. de asemenea. pentru prelevarea de organe post mortem. Recomandarea 79/5). situaţia juridică internaţională şi naţională în vigoare. unele ipoteze ce ţin de o problematică etică particulară. care garantează măsurile de prevenţie. inserările şi prelevările de ţesuturi şi de organe de origine umană (Recomandarea 78/29.Deasupra ipotezelor şi problematicilor particulare se află mereu problemele de fond ale întregii bioetici: raportul dominare-respectare a persoanei faţă de natura corporală. a dezvoltat o intensă activitate de cooperare între statele membre. Semnalăm în mod particular indicaţiile privitoare la consimţământ pentru prelevarea organelor de la persoana vie şi cele privitoare la sancţiunile precise în cazul declarării false a morţii pentru a obţine anticipat transplantul de la cadavru. Principiile călăuzitoare care au însufleţit legislaţia Consiliului Europei în materie de transfuzii de sânge (Codul de la Reykjavik din 1975). constituţională. Sunt amintite în primul rând în cadrul european. Indicaţia generală şi tendinţa documentului este de a favoriza printre statele membre posibilitatea de se prevala de "consimţământul prezumptiv". principiile etice generale. (6) De aceea. tendinţa este de a considera cadavrul ca res communitatis: în acelaşi timp se invită la respect faţă de convingerile 162 . care la articolul 11 prevede obligaţia din partea naţiunilor de a salvgarda şi ocroti sănătatea cetăţenilor şi. raportul între tehnologie şi etică. 84 din 1974). Codul European de Securitate Socială. care în sine nu face parte din abordarea transplanturilor de organe umane. definiţii şi invitaţii adresate statelor membre pentru legislaţiile lor naţionale. sunt orientate în favoarea colaborării şi a securităţii sanitare şi spre împiedicarea comercializării. În aceeaşi Recomandare guvernele sunt invitate să prevadă în documentul de identitate sau în permisul de conducere posibilitatea de declaraţie preventivă din partea cetăţenilor pentru donarea post mortem. dar deseori reprezintă o fază sau o alternativă. de probleme referitoare la transplanturi.

Înainte de a aborda mai detaliat aspectele etice ale problemei menţionăm câteva documente cu caracter deontologic. în octombrie 1987. Asupra fiecăruia dintre aceste principii trebuie să facem pe scurt câteva reflecţii. Datorită acestor dispoziţii. o Declaraţie asupra transplanturilor de organe. Să mai cităm. aprobate de Conferinţa Internaţională a Ordinelor Medicilor din Comunitatea Economică Europeană (CEE) .argument amânat pentru un ulterior protocol specific . Marfa călătoreşte cu "etichetă" europeană.religioase ale celui aflat încă în viaţă. 163 . pentru a cunoaşte tipizarea şi pentru transportul aerian al organelor şi. astfel de convingeri ar comporta contrarietatea faţă de donarea de organe post mortem. 6 ianuarie 1987. în caz de calamitate. ce stabileşte aşa numita "Convenţie asupra Bioeticii" a Consiliului Europei (9) . 24/79 asupra băncilor de organe (8) sunt organizate "băncile" de date şi colaborările pentru transferul către acestea. 36 şi 37. Noul Codice Italian de Deontologie medicală (1995) consideră în două articole. consimţământul în cunoştinţă de cauză (informat). problema acceptării morţii şi a menţinerii în viaţă a subiectului mort din punct de vedere clinic cu scopul de a nu lăsa să se întrerupă activitatea organelor destinate transplantului. care privesc acest argument. în sfârşit. aflate în conexiune în plan internaţional pentru a repera organul de transplantare. chiar al sângelui pentru transfuzii şi al altor substanţe destinate transplantului. Articolele 9 şi 14 ale acestei Recomandări prescriu gratuitatea donării de organe şi de ţesuturi.trebuie subliniată interzicerea de a comercializa părţi ale corpului uman. drepturile de rambursare a cheltuielilor şi garanţia asigurărilor sociale pentru daune rezultate din donarea ex vivo. locul şi condiţiile prelevării şi transplantului. În acest text. tutelarea identităţii personale. Prin constatarea morţii clinice este interzisă prelevarea dacă donatorul nu a pierdut ireversibil şi total funcţiile cerebrale: dar se precizează că aceasta nu exclude ca unele funcţii ale anumitor organe să poată fi menţinute în viaţă în mod artificial (7) . chiar dacă nu este pe larg abordat argumentul donării de organe post mortem . Recomandarea 79/5 cuprinde măsurile de garanţie şi vamale pentru transportul rapid şi înlesnit pe plan internaţional al substanţelor destinate transplantului. 14 şi 15 ale Principiilor de Etică medicală europeană. (10) Aspectul etic al problemei: principiile generale Principiile generale care definesc problema etică a transplanturilor sunt trei: apărarea vieţii donatorului şi a receptorului. Celelalte prescripţii privesc examenele prealabile. integrate conform celor stabilite de Rezoluţia Parlamentului European n. Chiar a XXXIX-a Adunare a Asociaţiei Medicale Mondiale (AMM) a aprobat. Fac referiri la transplanturi articolele 13.

Trebuie să se considere că. (11) Sunt deci condamnabile din punct de vedere moral transplanturile cu caracter într. şi în ipoteza unui beneficiu efectiv al pacientului care primeşte organul. Este de înţeles cum morala catolică. De aceea. relativ la persoana însăşi. chiar şi pentru a întârzia decesul altor persoane". Cu alte cuvinte. un aventurism în cazul transplantului cardiac ceea ce s-a petrecut în diferite perioade: transplantul va trebui să se dovedească a fi unicul remediu valid pentru prelungirea vieţii 164 . poate apărea în experienţa chirurgicală căutarea succesului cu orice preţ şi finalitatea experimentală. nu întotdeauna viaţa prelungită a bolnavului care primeşte organul transplantat are o calitate satisfăcătoare. dar. reflecţia morală trebuie să se caracterizeze prin acurateţe şi precauţie. În acelaşi sens se situează şi Catehismul Bisericii catolice care reţine transplantul de organe ca un act conform legii morale şi meritoriu numai dacă "daunele şi riscurile fizice şi psihice pe care le presupune donatorul sunt proporţionale cu binele căutat pentru destinatar. invers. până la a recomanda donarea de organe post mortem: atitudinea faţă de liceitate depinde de reuşita tehnică mai ales în privinţa conservării vieţii donatorului. mai degrabă refractară în a le admite liceitatea. s-a îndepărtat progresiv. dar rămânând deschisă adevăratului serviciu adus vieţii pacienţilor. situaţii în care. Este cazul donării de organe duble (rinichi) sau de părţi din organe (ficat. În cazul nostru principiul totalităţii sau terapeutic justifică de la sine liceitatea transplanturilor autoplastice (chiar şi cu caracter estetico-corectiv). Chiar şi în cazul prelevării organului ex cadavere se poate aduce ofensă vieţii dacă moartea nu a intervenit în mod efectiv sau nu a fost bine constatată. Principiul respectării vieţii fizice a persoanei comportă obligaţia "non disponibilităţii" corpului respectiv. în cazul donatorului viu. în realitate. la începutul experienţei transplanturilor. câteodată donatorului i se cere un anume prejudiciu. b) Va trebui să existe şi să se descopere o posibilitate alternativă de reuşită asupra pacientului primitor: sacrificiul donatorului trebuie să posede un anumit grad de proporţionalitate faţă de posibilele avantaje reale asupra vieţii pacientului beneficiar. în plus. Din punct de vedere moral este inadmisibil să fie provocată în mod direct mutilarea invalidantă sau moartea unor fiinţe umane. viaţa pacientului deşi este sacră poate fi supusă unui tratament riscant şi atât de invaziv doar dacă transplantul este legat de existenţa unor speranţe fondate în privinţa unei reale prelungiri a vieţii. În sfârşit. decât doar pentru un bine mai mare al corpului însuşi (principiul totalităţii) sau pentru un bine moral mai mare. pentru a justifica transplanturile omoplastice (rinichi. în dauna bolnavului care poate servi ca test pentru progresul tehnicilor chirurgicale. tehnicile perfecţionându-se. reflecţia bioetică trebuie să fie aprofundată. este licit transplantul omoplastic cu următoarele condiţii: a) donatorul (dacă este viu) nu va trebui să sufere o daună substanţială şi ireparabilă în privinţa vieţii şi operativităţii lui. în mod normal donatorul îşi poate duce viaţa şi munci în continuare.Apărarea vieţii donatorului şi a receptorului Poate părea mai puţin importantă liceitatea transplantului pentru a prelungi viaţa unui bolnav grav şi incurabil altfel. de exemplu. Se consideră.atât de riscant încât să fie considerate cu precădere experimentale. ce era. În plus. plămân). inimă etc) principiul totalităţii trebuie să concorde cu principiul solidarităţii şi socialităţii.

nici social nici rasial. şi prospectată pentru om. poate din punct de vedere tehnic mai puţin complex. celui care are în mod real nevoie şi îndeplineşte condiţiile necesare intervenţiei nu trebuie să i se închidă posibilitatea de acces. într-adevăr. În sfârşit. nici ca mijloc de exprimare şi execuţie. previziunea ca organul să se poată implanta şi în ultimă instanţă. Perspectiva mecanicistă a celui ce propune aceste transplanturi este insuficientă pentru a defini corporalitatea care este parte integrantă a persoanei. Criteriul cazual se bazează pe principiul imparţiaalităţii şi încredinţează distribuirea organelor de transplantat la întâmplare. Ipoteza transplantului de trunchi/cap. o dată vindecat se va întoarce la viaţa de muncă. ar presupune o identitate personală legată de creier. când rezultatul transplantului ameninţă şi tulbură atât de profund subiectul. se pune problema liceităţii transplantului. practicată acum pe câini şi maimuţe (13) . de organe genitale (ovare. printre care: urgenţa. În concluzie. distribuţia organelor s-ar efectua pe baza criteriului productivităţii sociale prin care se alege ca primitor cu preferinţă acela care. un criteriu cazual. pentru transplantul renal oportunitatea transplantului apare atunci când dializa nu mai este practicabilă cu succes şi pentru multă vreme. ca trunchiul să poată fi legat pe planul sensibilităţii şi al inervării motorii astfel încât nu ar putea să fie "simţit" de către subiect nici ca organ de simţ. chiar şi cu scopul de a obţine o supravieţuire pur biologică. noul individ ar putea fi recunoscut în cel ce este reprezentat de cap: pentru că creierul este partea în care se conservă "memoria personală": aceasta este raţiunea pentru care se preferă să se vorbească mai degrabă de transplant de trunchi decât de transplant de creier. în plus. posibilitatea de reuşită a transplantării conform condiţiilor pacientului. criteriul terapeutic. (12) Apărarea identităţii personale a primitorului şi a descendenţilor lui Problema morală se pune pentru transplantul de organe nu executive. dacă este vorba despre prelevarea de pe cadavru. prioritatea cererii. După criteriul utilitarist. ne oprim să analizăm pe scurt criteriile care pot fi utilizate în selecţionarea pacienţilor care trebuie să acceadă la intervenţie. pe care credem că îl împărtăşim. Totuşi nu ni se pare suficient pentru a fi garantată o identitate globală a persoanei: este foarte greu. un criteriu terapeutic. conform priorităţii cererilor. ci în mod structural legate de gândirea şi identitatea biologică procreativă a subiectului. Alegerea pacientului care va fi supus intervenţiei trebuie să fie în primul rând informată de principiul nediscriminării: pentru nici un motiv. va trebui să existe constatarea certă a morţii donatorului. După părerea noastră sunt cel puţin trei aceste diferite criterii: un criteriu utilitarist. prezenţa şi limbajul. De exemplu. întrupare a eului. testicole) sau chiar de glande de mare relevanţă pentru echilibrul hormonal şi bio-psihologic al subiectului (hipofiză) Când calitatea vieţii şi identitatea personală sunt puternic ameninţate şi compromise. Eul se construieşte din punct de vedere psihologic şi senzorial prin intermediul experienţei corporale: memoria păstrează 165 . are în vedere unii parametri clinici. Asupra acestui punct vom reveni. Dar şi mai problematic este că memoria cerebrală ar putea păstra în continuare senzaţiile şi experienţele avute cu corpul precedent. al cărui identitate o constituie.pacientului. Este cazul ipotezei aventuriste a transplantului de cap/trunchi sau chiar al transplantului.

de ovare. oricum. deci transplantul terapeutic (adică îndreptat spre salvarea vieţii celui ce primeşte transplantul) nu este schimbată de o necesitate altfel normală. să fie mai acceptabilă dein punct de vedere etic .imaginea de sine şi în corporalitate se reflectă identitatea: cum va putea să se recunoască o minte. obligaţia consimţământului în cunoştinţă de cauză priveşte şi donatorul şi priveşte toate consecinţele asupra sănătăţii şi capacităţii de muncă viitoare ale donatorului. Prezenţa unei ameninţări la adresa vieţii pacientului datorită unui proces maladiv (de exemplu. trebuie exclus dinainte ca transplantul de gonade să implice apoi o procreare în consecinţă. înainte de a proceda la implantarea unui nou organ. (14) În privinţa gonadelor şi a organelor legate de reproducere şi de secreţia hormonilor particulari. În general. ficat. dificultăţilor. alteori chiar înfruntarea unor incertitudini şi a unor consecinţe (în cazul transplantului de rinichi. Dar în fiecare caz există în primul rând obligaţia unei informări exacte şi complete asupra riscurilor. al unor părţi de organe sau de organe duble (rinichi). dacă nu ar exista o cunoaştere motivată asupra tuturor consecinţelor gestului. am văzut cum tendinţa juridică este înclinată să considere cadavrul ca res communitatis şi să înlesnească utilizarea lui spre binele comun ori 166 . Când prelevarea se face de pe un cadavru. Nu ar putea exista un act de donare ca expresie a solidarităţii. ni se pare că această practică trebuie să fie considerată ca o ameninţare la adresa identităţii biologice şi psihologice a subiectului primitor şi a descendenţilor lui. consimţământul explicit şi formalizat. pancreas) de tipul respingerii sau al unor îngrijiri atente şi tratamente pentru o anumită perioadă. Interzicerea este şi mai clară în special atunci când transplantul s-ar face doar pentru tratarea organului şi nu a individului şi deci doar pentru a avea ovare sau testicole normale şi nu bolnave şi a asigura astfel fertilitatea. consecinţelor. acestea nu sunt legate de funcţii vitale.cum este cazul rinichiului. raţiune care nu justifică un transplant care ar comporta apoi tulburarea identităţii biologice a descendenţilor. Rămâne de discutat ipoteza ca transplantul de gonade. în altă corporalitate? De aceea îndrăznim să afirmăm că o asemenea "construcţie chirurgicală" ar avea un caracter puţin uman şi ar răscoli identitatea personală a subiectului. inimii etc . de exemplu. În acest caz nu ar fi vorba de un transplant pentru a salva viaţa subiectului .şi proproţional terapeutic . Când prelevarea se face de la donatorul viu. Pentru că este poate vorba de riscuri foarte mari (a se vedea transplantul cardiac). informarea va trebui să fie făcută cu grijă. ca în cazul ţesuturilor. aparţinând unui corp care nu mai există. observaţii privitoare şi la cel ce primeşte organul sau ţesutul. (15) În cazul acesta. Consimţământul în cunoştinţă de cauză În legătură cu problema consimţământului trebuie să luăm în consideraţie cele două ipoteze: când prelevarea de ţesut sau de organ se face ex vivo şi când se face ex cadavere. dar după părerea noastră nu poate pretinde substituirea cu transplant cu finalitate procreativă.ci doar pentru a trata infertilitatea. după cum tot negativă este raţiunea fecundării eterologe.faţă de administrarea de hormoni în patologiile în care extirparea de ovare patologice poate determina unele complicaţii datorate lipsei hormonilor produşi (estroprogesteronici) şi care induc o stare de menopauză precoce iatrogenă şi o serie de tulburări osoase şi cardiovasculare asociate. o tumoare) la organele genitale poate justifica şi să implice extirparea.

Se ajunge astfel la definirea 167 . doar prin metode empirice. dedicând transplantelor la vârsta pediatrică un întreg document . într-adevăr. Se înţelege de aceea. Semnele încetării vieţii umane pot fi deci deduse prin mijloace şi metode pe care ştiinţa le elaborează treptat şi le perfecţionează. considerarea voinţei însăşi a subiectului şi. datorită şi dificultăţii mesajului care trebuie transmis. nu trebuie exclusă complet legătura lui cu apartenenţa afectivă din partea supravieţuitorilor. Putem porni reafirmând unele principii bazate pe respectul vieţii. căreia îi lipsea respiraţia. Problema constatării morţii în transplantul de pe cadavru Este problema cea mai delicată din tot acest subiect referitor la transplantele umane. în anumite situaţii. În această a doua ipoteză este nevoie de un efort de comunicare deosebit. De aceea. cu scopul de a evita erorile. încă de foarte tânăr. Comitetul Naţional a propus ca oportună revenirea asupra temei. informarea şi considerarea în acelaşi timp a voinţei supravieţuitorilor au şi păstrează o greutate de ordin etic. acum. nu se poate anticipa moartea atunci când se produce o intervenţie asupra pacientului cu scopul de a preleva un organ: raţiunea este că nu se poate face răul pentru a obţine binele.de câte ori apare o necesitate de tip social de fiecare dată când va apărea o necesitate de tip social şi când nu va exista o voinţă contrară a subiectului donator exprimată când era în viaţă. trebuie încredinţat ştiinţei şi conştiinţei competente şi nu este cu prioritate o problemă filozofică sau teologică în sine. Utilitatea publică ce poate necesita sacrificii chiar şi din partea celor vii. pentru ce în mod oportun legea prescrie în articolele respective un ansamblu de condiţii "obiective" care să confere certitudine cu privire la parametrii morţii clinice şi cerebrale. îşi păstrează sacralitatea proprie prin referinţa fenomenologică şi psihologică pe care o primeşte din partea supravieţuitorilor. având în vedere că respectivul cadavru. unde este posibil. Înainte de toate. mijloace şi metode mai rafinate. Este deci deosebit de importantă din punct de vedere etic difuzarea unei "autentice culturi a donării". Criteriul acesta nu este împărtăşit de toţi autorii sub profil etic. deşi este res şi nu mai este persoană. (16) Apoi. ne aflăm în faţa unor situaţii destul de diverse între ele: dacă minorul care primeşte are ani mai puţini sau este un adolescent capabil să înţeleagă semnificaţia celor ce sunt pe punctul să se petreacă. (17) în care sunt abordate în manieră globală toate problemele particulare ale transplantologiei legate de acest segment de vârstă. Odată era considerată moartă. care este alcătuit în mod esenţial din date asupra procentului de supravieţuire. acea persoană căreia inima a încetat să-I bată. În cazul acesta. datorită dezvoltării tehnologiei şi a reanimării. poate necesita manipulări şi prelevări de pe cadavre fără nici o daună adusă vieţii . graţie căreia fiecare. în acest caz răul ar fi uciderea sau omisiunea vinovată a ajutorului. care este constatarea morţii. ştiinţa întrebuinţează.dar cu aceasta nu încetează respectul datorat acestui res care are o legătură psihologică cu persoana. De aceea. nu trebuie uitate conotaţiile speciale pe care le presupune această problemă atunci când este vorba de efectuarea unei prelevări de organe de la un minor. Al doilea punct care trebuie clarificat. să descopere necesitatea de a-şi da în mod explicit propriul consimţământ acestui act de profundă solidaritate umană şi de foarte mare valoare socială. dacă este în continuare adevărat că utilitatea binelui comun poate justifica anumite operaţiuni cu caracter igienico-sanitar.

(18) Nu este suficientă. De aceea specialiştii constată. Ar putea trezi o perplexitate deosebită faptul că în legislaţia precedentă au fost prevăzute condiţii diferite pentru declararea morţii persoanei: dacă această persoană ar fi fost candidată la prelevarea de organe pentru transplant ("moarte cerebrală") sau dacă nu ar fi fost ("moarte cardiacă"). Nu se poate introduce distincţia între "viaţa biologică" (funcţii organice) şi "viaţa personală" (viaţa de conştiinţă şi relaţie): la om există o vitalitate unică şi atâta timp cât există viaţă trebuie considerat că este viaţa persoanei (20) . viaţa umană nu va mai putea fi reactivată. În esenţă. dacă au încetat şi funcţiile vitale dependente de centrii interni ai encefalului. sunt ireversibil compromise. mai ales dacă sunt nou 168 . definită ca "moarte encefalică" este instalată se consideră licită prelevarea de organe. Unii autori susţin că limita de 6 ore pentru relevarea continuă a electroencefalogramei ar fi prea scurtă. (22) În mod particular. (21) Probleme particulare pot apărea în diagnosticarea morţii cerebrale când pacientul este la vârsta pediatrică. o oarecare activitate biologică. după cum consideră unii (19) . după cum prevede şi legea. trebuie ca întreg encefalul să fie mort. Atare respiraţie forţată trebuie activată după ce s-a constatat că cea spontană este irecuperabilă datorită compromiterii ireversibile a centrilor nervoşi interni ai encefalului de care depinde. Diferitele legislaţii prevăd criterii diverse sau evaluări suplimentare cu privire la adult. Introducerea în tehnicile de reanimare poate determina pentru un timp respiraţia forţată şi circulaţia forţată a sângelui : dacă însă între timp s-a produs degenerarea ireversibilă a centrilor superiori. şi-a exprimat dorinţa ca şi în Italia să fie introduse criteriile pe care o Task Force adaptată le-a elaborat pentru determinarea morţii la copil. pentru a alege transplantul şi a acţiona respiraţia forţată pentru a menţine bătaia inimii şi irigarea organului. simpla pierdere a funcţiilor de relaţie datorate compromiterii scoarţei cerebrale."morţii clinice". chiar şi în manieră ireversibilă. deci. Când starea de "moarte clinică". pe care ştiinţa şi legea pot să o precizeze. Considerăm că dispoziţiile înscrise în legea italiană în articolele citate reprezintă garanţii suficiente şi din punct de vedere etic pentru constatarea morţii. care constă în constatarea încetării definitive a activităţii circulatorii. care continuă să fie vitale doar pentru că sunt irigate artificial de instrumente. Comitetul Naţional de Bioetică italian (CNB). care se evidenţiază în manieră definitivă prin încetarea activităţii electrice corticale şi prin dispariţia altor semne de activitate encefalică. într-adevăr. chiar dacă mai poate dura artificial. Unii parametri. nu trebuie doar să rezulte încetarea definitivă a activităţii corticale cerebrale. respiratorii şi nervoase non temporar ci ireversibil. ci va trebui să se constate că şi nucleele profunde ale encefalului. sub impulsul mecanismelor. CNB a subliniat necesitatea de a utiliza criterii diferenţiate şi cercetări specifice întrucât criteriile prevăzute în general sunt valabile doar începând de la vârsta de cinci ani. care unifică funcţiile vitale. Pentru a avea garanţia că o atare încetare a vieţii este ireversibilă şi nu momentană mai trebuie cerută încă o anumită perioadă de timp. pot lipsi sau pot fi modificaţi din cauze diferite care merg de la maturizarea incompletă a organelor până la condiţiile particulare în care sunt menţinuţi copiii în terapie intensivă.

de legea asupra constatării morţii. De fapt. (26) . Non acceptabilitatea experimentului asupra lui Baby Fae. realizate de Reemtsma şi Starzl. Deci. cimpanzeu) la subiecţi adulţi. (27) A fost încercat tratamentul imunosupresiv al primitorului. utilizând de asemenea organe de porc. Problema etică se pune într-o direcţie dublă: dacă incertitudinea reuşitei şi riscul foarte grav al respingerii nu împiedică suficient de motivat o atare tentativă. problema nu este atât de simplă şi nu priveşte simpla întrebuinţare sau nu a organelor de animale pentru uzul uman. ca şi cazurile recente de transplant de rinichi şi de ficat de animal (porc. ţinând cont. din momentul în care nu este cu certitudine posibil a provoca moartea unei fiinţe umane. fie şi pentru a întârzia decesul alteia. În concluzie. ci în faptul că presupunerile teoretice şi stadiul cercetărilor de până la acel moment nu lăsau să se întrevadă vreo posibilitate de reuşită (ar fi fost. aşa cum se cuvine. Însăşi enciclica Evangelium Vitae defineşte "extracţia acestor organe fără respectarea criteriilor obiective şi adecvate de verificare a morţii donatorului" drept "una dintre formele cele mai ascunse. în plus. o incompatibilitate de grupe sanguine!). se stabileşte imediat o reacţie antigen-anticorp cu activarea complementului şi distrugerea în consecinţă a endoteliului vazal. A proceda dintr-un simplu impuls sentimental nu este licit. În realitate. nu consta în faptul că a fost utilizată o inimă de babuin. 15) (24) . în care se afirmă că "prelevarea de organe de pe cadavru este legitimă în urma unui diagnostic al morţii certe a donatorului". când organul de animal vine în contact cu sângele uman. de cunoştinţele medicale mai actuale că ne aflăm într-adevăr în prezenţa unui cadavru.ca şi a unui organ artificial . în plus. dacă introducerea unui organ de animal . această indicaţie a fost receptată. 87). de eutanasie" (n.nu determină alterarea personalităţii. de aceea mulţi autori îi numesc optimişti pe aceia care prevăd 169 . De aici izvorăşte datoria de "a lua măsuri pentru ca un cadavru să nu fie tratat ca atare înainte ca moartea să nu fi fost constatată cum se cuvine". dar nu mai puţin grave şi reale. Dar în acest ultim caz. în cazul acesta ar exista deja condiţiile morale necesare şi suficiente care să justifice folosirea animalelor în tratamentele medicale şi în cercetarea asupra omului.născuţi. (23). au eşuat datorită implantului. (25) Cazul transplantului heterolog Cazul transplantului de inimă de maimuţă la o fetiţă (Baby Fae) în 1984. de aceea nu a fost vorba despre o experimentare terapeutică ci doar de o experimentare cu scop în sine asupra unui subiect incapabil să-şi exprime consimţământul. Cercetări îndreptate spre blocarea acestei reacţii distructive nu au fost încă deplin validate. de exemplu. Pentru unii autori. chiar dacă parţial. ceea ce în sine ar fi din punct de vedere etic acceptabil. În privinţa primului dubiu trebuie să spunem că acesta este încă fundamentat atâta timp cât nu se poate înţelege cum ar fi posibil să existe de la început o speranţă îndreptăţită de reuşită a transplantului. primele transplante de rinichi de cimpanzeu şi babuin la un individ uman. au ridicat în presă semne de întrebare asupra liceităţii şi practicabilităţii unor asemenea transplante. este în orice caz oportun să subliniem că pentru a efectua prelevarea trebuie întotdeauna să fim siguri. Acest principiu a fost subliniat şi de Carta Lucrătorilor Sanitari (n.

din punct de vedere psihologic. pregătit şi hotărât să convieţuiască cu un organ heterolog. În ultimii ani au fost alimentate noi speranţe în privinţa succeselor biotehnologice care au permis transplantarea de organe de animale transgenice. şi de riscul foarte grav al respingerii. deci. după cum se întâmplă în cazul altor handicapuri remediate prin organe artificiale. într-adevăr. este acceptabil şi justificabil din punct de vedere etic să fie utilizate în mod experimental animalele dacă este necesar pentru a salva şi a vindeca viaţa persoanei umane. cu probleme de respingere minore. ar putea reprezenta un obstacol chiar şi de ordin etic pentru continuarea pe această cale. problemă ridicată de grupurile de "iubitori ai animalelor" care găsesc inacceptabilă o astfel de soluţie pentru rezolvarea comodă a lipsei de organe. poate chiar şi din motive de ordin cultural. teoretic. în respectul adevărului subordonării ontologice a lumii animale faţă de persoana umană. De aceea. Implantul de ţesuturi Despre prelevarea şi implantarea ţesuturilor de fetuşi umani cu scopul transplantului terapeutic s-a vorbit în capitolul precedent la tema referitoare la experimentarea asupra fetuşilor şi embrionilor. un simţ de respingere şi de conflictualitate. Aceste elemente. şi încă de provenienţă animală. în plus. nu există dificultăţi în a accepta ca organe de animale să fie transplantate la om. Desigur. Economisind atât cât este posibil. orice cruzime inutilă faţă de animal. şi în această perspectivă subiectul primitor trebuie să fie. (28). adică ţesutul aflat în interiorul oaselor. o reflecţie etică trebuie făcută. şi este legată tocmai de incertitudinea reuşitei intervenţiei. iar părerile cercetătorilor rămân împărţite. Trebuie într-adevăr luată în consideraţie problema acceptabilităţii sociale a acestor transplante: Mohacsi e coll. Ar fi deci încă prematur să se înceapă experimentarea pe om şi oricum este important să se verifice validitatea ştiinţifică reală a unor atari rezultate. În acest paragraf ne vom referi exclusiv la problemele etice legate de implantul sau transplantul măduvei osoase. şi se asociază în schimb acelora care nu aşteaptă rezultate concrete şi durabile înainte de un deceniu.pentru acest tip de transplantologie un succes iminent. înainte de a proceda la orice experiment pe om. (30) O ultimă subliniere dorim să facem asupra problemei etice legate de întrebuinţarea animalelor. (29) Dar dubiile care rămân nu sunt puţine. Nouă ni se pare că. să fie implicaţi în mecanismul de "respingere" a organului. Printre întrebările asupra liceităţii transplantului heterolog. faţă de care ar putea manifesta. mai ales în ce priveşte posibilitatea ca alţi factori. aici răspunsul este simplu. pornind de la un sondaj desfăşurat printre 1728 infirmieri din 59 de spitale publice australiene au dezvăluit puternica opoziţie a majorităţii de a accepta un xeroplant. În realitate. şi nu sunt sediul unor funcţii ce caracterizează persoana în mod esenţial. fără a dobândi mai întâi o îndreptăţită speranţă de reuşită a transplantului însuşi. figurează şi aceea ridicată de cei care formulează ipoteza unei alterări a personalităţii subiectului primitor datorată introducerii unui organ de animal. s-a evidenţiat riscul transmiterii de agenţi virali primitorilor. relevate de literatura de specialitate. în afară de imunocompatibilitate. menit să producă 170 . datorită faptului că organe precum ficatul sau inima au doar un simplu caracter executiv.

Un mare ecou ştiinţific l-au avut. tentativele unor cercetători italieni de a vindeca talasemia majoră prin transplant de măduvă osoasă. precum în cazul aplaziei medulare. progresele recente ale chimioterapiei şi ale radioterapiei. dacă o dată erau constituite doar de leucemia acută şi de aplazia medulară. chiar şi de natură non-neoplastică. Măduva unui donator sănătos poate fi deci utilizată pentru a o înlocui pe cea alterată şi incapabilă de o empoieză normală sau de producerea unor celule imunocompetente. faţă de leucemiile acute limfoide. dincolo de limitele acceptabile. În neoplazii ale sistemului hematopoietic sau în unele tumori solide. sunt foarte numeroase şi centrele care le efectuează. leucemiilor. Leucemiile acute non limfatice sun acelea care au o prognoză mai bună prin transplant. Pentru leucemia limfatică acută la copii. indicaţia este de transplant în remitere secundară. în speranţa de a eradica definitiv maladia neoplazică. actualmente cuprind diferite alte maladii hematologice. Primul transplant a fost efectuat la Seattle. Actualmente. pe un copil talasemic niciodată transfuzat fiindcă părinţii aparţineau Martorilor lui Iehova. măduva donatorului sănătos (transplant alogen sau singen) sau a pacientului însuşi. a radiaţiilor. globule albe. posibilitatea de a conserva ani întregi în azot lichid precursorii empoietici (etapă fundamentală pentru autotransplant) şi în plus posibilitatea de a identifica şi eradica celule neoplastice reziduale în măduvă. proiectul era suspendat şi reluat doar după câţiva ani. au pus pe rol un proiect pentru evaluarea transplantului de măduvă osoasă ca posibilă terapie în talasemia majoră. şi în particular de a mări doza medicamentelor citostatice. şi până la vârsta de 45-50 de ani. într-adevăr. care prezintă probleme mai dificile. La adult. adică după o primă tentativă doar cu tratament chimioterapeutic: de aceea. a crescut în lume numărul transplanturilor pentru leucemia mieloidă cronică: în cazul acesta îşi croieşte drum ideea că prognoza cea mai bună este executarea transplantului cât mai devreme. crioconservată (transplant autolog sau autotransplant) ofereă posibilitatea de salvare (rescue) hematopoietic. piastrine). leucemia limfatică acută şi leucemia mieloidă acută au în schimb indicaţie de transplant în primă remitere. după mai multe transplanturi cu rezultat favorabil. în Italia grupul lui Lucarelli a reuşit 171 . chimioterapia pare să fie actualmente calea cea mai bună de rezolvare. sindromurilor de imunodecifienţă. (32) Acei cercetători. Sunt foarte numeroase deja transplanturile de măduvă efectuate la nou născut. (31) În ultimii ani. în colaborare cu Freud Hutchinson Cancer Research Center din Seattle. În timp ce la Seattle. O săptămână după aceea a fost realizat primul transplant italian pentru talasemie pe un băiat de 14 ani politransfuzat. Aceleaşi indicaţii. excepţii aproape rarisime. încă cu un an în urmă. şi maladii non-hematologice (neuroblastomi. melanomi şi alte tumori solide). în unele afecţiuni metabolice congenitale şi în talasemia majoră. acest tip de transplant se practică cu mai mare succes în urma dezvoltării cercetărilor. adică în conexiune cu prima intervenţie chimioterapică. la sfârşitul lui 1981.(hemopoiesi) elemente celulare prezente în sângele care circulă (globule roşii. cum ar fi cea mai bună definire a sistemului de histocompatibilitate (HLA).

Atât donatorul cât şi primitorul trebuie să poată să-şi dea propriul consimţământ în cunoştinţă de cauză. Această a doua ipoteză a fost criticată deschis de unii pediatri şi hematologi. afirmă că transplantul rămâne întotdeauna unica posibilitate de vindecare. datorită inovaţiilor care se succed în domeniul biomedical. ar reduce efectele colaterale ale unui atare tratament şi ar permite o supravieţuire mai mare faţă de cea din trecut. (33) Unii. Actualmente practica s-a consolidat cu rezultate satisfăcătoare. Grupul lui Lucarelli. care acum necesită oricum o verificare prinntr-un follow-up mai lung. deci. hotărârea de a întreprinde un transplant de măduvă este întotdeauna o decizie preventivă. care deschide noi orizonturi medicinei şi în acelaşi timp îi provoacă incongruenţe şi insuccese. într-adevăr. 172 . În mod particular trebuie să fie respectate principiul apărării vieţii şi consimţământul în cunoştinţă de cauză strâns legat de primul principiu şi necesar pentru respectarea demnităţii şi a integrităţii persoanei umane. Terapia tradiţională prin transfuzii periodice. Şi pentru transplantul de măduvă osoasă este necesar să se facă referire la valorile etice deja evocate pentru transplanturi în general.treptat să acumuleze o cazuistică numeroasă. dacă există condiţii pentru a-l putea efectua. susţin ideea că supravieţuirea ar diminua la subiecţii care se supun transplantului într-o fază avansată a bolii. dar pentru un număr limitat de persoane. Problemele de ordin ştiinţifico-etic sunt legate de o discordanţă de evaluare între cercetători asupra eficienţei unor atari transplanturi faţă de terapia tradiţională. Deşi se întrevede. sacrificiul său trebuie să fie în mod cert proporţional cu posibilele avantaje reale asupra vieţii primitorului. se vede că ea este mai mare la transplant. că va exista o îmbunătăţire a unei asemenea abordări terapeutice. (34) Diferit este cazul unor tipuri de leucemie acută sau al leucemiei medulare cronice şi al aplaziei medulare în care transplantul. Transplantul oferă în mod cert speranţa unei vindecări de durată. (35) Neîndoielnic. transfuzie şi transplant. posibilitatea unei vindecări definitive prin transplant. mai ales în cazul talasemiei. pare a fi condiţia cea mai validă. se poate prevedea. talasemicul din naştere ar avea posibilitatea unei noi dezvoltări aproape normale până la pubertate şi o şansă de viaţă medie de circa 30 de ani. din contra. Donatorul nu trebuie să sufere o daună ireparabilă a propriei vieţi sau a condiţiei fizice. terapia tradiţională ar rămâne încă abordarea cea mai validă a talasemiei. Amândouă se aplică atât donatorului cât şi primitorului. întrebuinţând actualmente chelatori ai fierului şi globulele roşii tinere. iar pe de altă parte. În practică. În plus. dacă terapia transfuzională este bine dirijată. într-adevăr. chiar şi în cazul talasemiei avansate. Dacă se compară mortalitatea în cele două cazuri de terapie. întrucât permite o supravieţuire mai lungă.

Legislaţia italiană a rezolvat. fiind vorba de o terapie în favoarea subiectului direct interesat. pare a fi mai mult teoretic decât practic. În privinţa consimţământului. lacuna existentă în materie de prelevare de măduvă de la un minor.În privinţa integrităţii fizice a donatorului. dintre care doi medici din afara echipei care va efectua prelevarea sau transplantul. Părinţii. semnat. În caz de prelevare de la un minor incapabil de orice consimţământ. alineatul 2). deşi prevede la articolul 3 că prelevarea de sânge integral sau de plasmă poate fi efectuată doar asupra persoanelor cu consimţământ la o vârstă nu sub optsprezece ani. pe cât posibil. (37) În privinţa subiectului primitor. 20. Şi în alte ţări există deja o reglementare în materie. considerăm că principiul consimţământului în cunoştinţă de cauză trebuie să fie. al părinţilor sau al celor ce exercită puterea tutelară. 20. În rest. prin faptul că donatorul de măduvă cel mai potrivit este adesea un minor. (36) Părinţii şi copilul ar constitui în acest caz "unitatea care exprimă consimţământul". şi ultima revizuire a Declaraţiei de la Helsinki (1996) prevede că. în Elveţia. care stabileşte disciplina activităţilor transfuzionale. în afara consimţământului părinţilor. faţă de interzicerea generală de a preleva organe sau ţesuturi de la un subiect incapabil să exprime consimţământul (art. prelevarea de piastrine şi leucocite prim hemafereză şi de celule staminale medulare şi periferice chiar asupra subiecţilor de vârstă sub optsprezece ani cu acordul prealabil al celor ce exercită puterea parentală sau al tutorelui sau al judecătorului tutelar. altul este băiatul de paisprezece ani care. chiar dacă nu a dobândit încă "capacitatea de a îndeplini toate actele pentru care să fie stabilită o vârstă diferită" (art. introducând în acelaşi timp un criteriu de distincţie pentru vârstă. prelevarea de măduvă osoasă determină de fapt o diminuare tranzitorie a integriătăţii fizice întrucât aceasta se reconstituie în scurt timp. menţinut şi respectat. şi intervenţia a trei experţi. legat de puncţii. într-adevăr. Datorită acestei lipse a unei daune fizice relevante este îndreptăţită şi prelevarea de la donatori minori incapabili de consimţământ. prin legea n. în schimb. Anglia este suficient consimţământul în cunoştinţă de cauză. Şi pericolul de infecţii. după cum am indicat deja pentru consimţământul experimentării non-terapeutice în cazul minorilor. 173 . recent. Altul. fără să forţeze sau să intimideze. există câteva probleme. acesta trebuie să fie obţinut împreună cu cel al părinţilor. în schimb. în cazul în care copilul este capabil să exprime un consimţământ. este copilul de doi ani care începe să-şi construiască primele faze verbale. pentru minori poate fi suficient consimţământul părinţilor. "Convenţia Europeană asupra Bioeticii" a stabilit că. Oricum este vorba despre un risc foarte scăzut şi deci acceptabil. este necesar. semnificaţia şi valoarea unei donări. cu precizările despre care vom vorbi imediat. Unicul pericol real pentru viaţă este cel care depinde de anestezia generală care este practicată. admite că se poate face. oricum poate intui şi înţelege. Independent de legislaţia în vigoare. cel puţin parţial. De exemplu. În Franţa. fiind necesare puncţii multiple pentru a aspira o cantitate de celule suficientă şi nu prea diluată cu sânge. alineatul 1). 2 din Codul civil italian). prelevarea de ţesuturi regenerabile (precum măduva osoasă) de la un subiect incapabil de consimţământ poate fi consimţită cu unele condiţii specifice (art. pot călăuzi copilul să-şi exprime un consimţământ valid. Germania. 107 din 4 decembrie 1990. Într-adevăr.

nu este vorba despre "buni donatori ". anencefalul este intubat şi legat la respirator cu menţinerea tuturor parametrilor vitali cu scopul de a proceda la prelevarea de organe conform necesităţilor de moment şi independent de prezenţa sau şi mai puţin de activitatea troncoencefalului: această abordare. (39) Dintr-un punct de vedere etic semnele de întrebare care se pun faţă de această posibilitate de a utiliza fetuşii sau nou născuţii anencefalici ca donatori de organe sunt multiple: 1. Menţinerea în viaţă a nou născuţilor anencefalici. atât datorită frecventei prematurităţi (53-58 la sută) cu respectivele imaturităţi ale organelor. Această ipoteză nu este nici ştiinţific corectă nici etic acceptabilă: întradevăr. mai frecvent. trebuie amintit că. (38) Înainte de a examina problematicile etice referitoare la prelevarea de organe de la fetus sau de la nou născutul anencefalic. Care pot fi criteriile pentru a determina moartea cerebrală la anencefalic? La baza acestor semne de întrebare se află însă altul. este etic inacceptabilă. 3. în timp ce la fetus sau la nou născutul anencefalic leziunea cerebrală este parţială. În privinţa prelevării de organe de la anencefalicul în viaţă. În ceea ce priveşte reanimarea nou născutului anencefalic. la fel ca oricare alt embrion. b) de abia născut. deşi utilizat pentru transplantul de ţesut hemopoietic. deşi utilizat pentru transplantul de ţesut hemopoietic. care din momentul fecundării este condus teleologic de un principiu vital propriu. Prelevarea de organe după moarte.Referitor la transplantul de ficat fetal. E acceptabil să se programeze şi să se acţioneze "reanimarea" noului născut anencefalic cu unicul scop de a iriga organele de prelevat apoi pentru transplant? 3. anencefalicul este reanimat şi urmărit până când nu dispare activitatea trunchiului-encefal: o asemenea abordare ni se pare disproporţionată faţă de prognoza şi 174 . Nou născutul anencefal ca presupus donator de organe Dificultatea de a repera micile organe de folosit pentru transplant la copii a sugerat recurgerea la prelevarea de organe de la fetuşi sau de la nou născuţi anencefalici. atât a scoarţei cât şi a trunchiului. în capitolul despre experimentare. 2. Ca răspuns la semnele de întrebare. în general. Prelevarea de organe de la anencefalicul în viaţă. acesta se află într-o situaţie analogă morţii cerebrale. cu o formă umană. ne articulăm reflecţia în trei puncte: 1. că datorită absenţei a unei bune părţi a masei cerebrale. după cum s-a spus deja la punctul 1. şi în mod particular prelevarea de rinichi. sunt valabile şi indicaţiile deja furnizate pentru prelevarea de ţesuturi embrionare şi fetale . prin termenul de moarte cerebrală este indicată leziunea completă a encefalului. adică nu antrenează structurile trunchiului care sunt aşadar în măsură să menţină în mod autonom funcţiile vitale. această procedură este acceptată în general de toţi cei care afirmă că anencefalicul nu este individ uman sau. se pot desluşi patru tipuri de abordare: (41) a) de abia născut. nu trebuie să existe dubii că ne aflăm în faţa unui individ al speciei umane care trebuie să fie respectat ca persoană. cât şi datorită ridicatei incidenţe de malformaţii asociate cu condiţia de bază (aproximativ 30 la sută dintre malformaţii sunt ale căilor urinare). Este licită utilizarea acestor subiecţi ca "rezervor" de ţesuturi şi de organe? 2. (40) În privinţa aceasta deci. poate cel mai important: care este identitatea subiectului anencefalic? Nouă ni se pare în afara discuţiei faptul că anencefalicul este rodul unei fecundaţii umane.

antropologiei culturale şi istoriei obiceiurilor. evitând atât inacceptabilul zel terapeutic cât şi instrumentalizarea persoanei până la o adevărată vivisecţie . datorită dificultăţii obiective de a utiliza criteriile din cazul adultului sau al copilului. în timp ce umanizarea morţii trebuie promovată printr-un complex de mijloace şi de atenţii. Interesul pentru cercetarea istorică privind eutanasia este relevant din punct de vedere etic. deci. eutanasia trebuie condamnată. mai ales dacă este orientat spre depistarea motivaţiilor şi concepţiilor de viaţă supuse unei asemenea practici. deoarece presupune uciderea anticipată. în sfârşit.respirator. chiar dacă din milă. dată fiind condiţia anatomică intrinsecă a anencefalicului. Istoricii dreptului sunt de acord în a constata că pătrunderea creştinismului în lumea occidentală a reprezentat. determinarea morţii tronco-encefalului poate fi făcută doar prin relevarea dispariţiei reflexelor evocate înainte: dacă acestea nu s-au mai putut demonstra. după cum observăm dificultatea de a evalua funcţionalitatea tronco-encefalului prin apelul la reflexe din cauza frecventelor asocieri de anomalii ale nervilor cranieni. configurându-se astfel o adevărată îndârjire terapeutică. În consecinţă. După cum va rezulta din expunerea noastră. a muribundului.pe care orice altă abordare o determină. obsedată şi îngrozită de moarte: cea occidentală. c) nou născutul este urmărit prin îngrijirile obişnuite până când nu apare hipertensiunea sau bradicardia. denumită "demnitatea morţii" sau "umanizarea morţii" . din partea unor cercet`tori din domeniul etnologiei. şi sub acest profil. să le amintim în mod succinct. o cotitură în obiceiuri şi gândire. aducătoare de moarte. A treia parte: Bioetica.atât de depreciată pentru animale . este încă viu interesul pentru o cercetare istorică mai ales în cadrul concepţiei despre moarte la diferite popoare şi civilizaţii. O astfel de tratare a fost deja schiţat`. Nu există. eutanasia şi demnitatea morţii Definiţia termenilor şi istoricul problemei In acest capitol dorim să amintim referinţele esenţiale ale eticii şi în acelaşi timp să clarificăm amploarea respectivei tematici. antropologul Thomas a ajuns la următoarea concluzie. absenţa lor ab initio nu indică în mod necesar moartea trunchiului. există o alta. în această a doua societate. Referindu-ne la cele relatate în raportul alcătuit de Medical Task Force on Anencephaly (42) observăm că este superfluă relevarea EEG şi a fluxului cerebral. după ce a fost depăşită problema constatării acesteia. Bacon. Locke ( afirmaţii care nu sunt 175 .entitatea patologiei. argumentul eutanasiei este susţinut prin lege. După un studiu istoric comparativ." ( 1) Desigur. Există două aspecte legate de asistarea muribundului. care sunt conexe între ele dar nu coincid. moment în care este reanimat şi se aşteaptă moartea trunchiului-encefal: o asemenea abordare pare a se finaliza exclusiv cu prelevarea organelor şi reprezintă astfel o formă de instrumentalizare a fiinţei umane. după cum se poate deduce din unele afirmaţii ale lui Thomas Morus. ne vom limita. reţineri de ordin etic în privinţa prelevării de organe de la fetuşi sau nou născuţi anencefalici după moarte. lăsând la o parte reapari]ia unor amprente stoice şi utilitariste în epoca modernă. după care se procedează la prelevarea de organe: această abordare este cea care respectă cel mai mult valoarea persoanei anencefalicului. d) nou născutul anencefalic este urmărit doar cu îngrijirile obişnuite până la stopul cardio. tanatocratică. într-un fel paradoxală: " Există o societate care respectă omul şi acceptă moartea: cea africană.

chiar teribil. desigur.momente adevărate de noutate" ( D'Agostino). efectiv nu este greu să se înţeleagă fondul cultural comun al celor două cereri de legitimizare a "morţii impuse".afirmă ei . pe când moartea este destinul tuturor. atât în ce priveşte prognozarea cât şi costurile. Mişcarea actuală nu se limitează la înţelegerea umanitară a faptului. trebuie să adăugăm că astăzi se vorbeşte de eutanasie nu numai în relaţie cu bolnavul grav şi terminal dar şi în alte situaţii: în cazul acelui nounăscut cu defecte grave. Pentru a completa tabloul definiţiilor. Pentru a evita confuzii posibile noi vom folosi termenul de eutanasie numai în acest sens. ci urmăreşte cererea de legalizare. în legalizarea avortului. după vindecare. Mişcarea de opinie în favoarea eutanasiei .şi a poverii pe care ei ar constitui-o pentru societate. după ce opinia publică a fost senzibilizată de mass-media şi în cadrul unor dezbateri publice. cel puţin în sens imediat. (wrongful life ) situaţie în care unii sugerează abandonul prin eliminarea alimentaţiei pentru evitarea suferinţei subiectului . şi strategia adoptată de susţinătorii celor două teorii privind moartea este aceeaşi: se începe cu sensibilizarea opiniei publice privind "cazurile ce trezesc mila". " De la pătrunderea creştinismului. în care se regăsesc şi alţi jurişti şi moralişti a căror competenţă este recunoscută. Să luăm definiţia formulată de Marcozzi (4) . cea "social`". Un avort poate fi făcut doar unor persoane. în campania de sus]inere a legitimizării eutanasiei şi anume potenţialul de atragere socială şi personală. care se prezintă ca o alegere făcută nu de un individ. cum am spus.desigur. ci de societate ca urmare a faptului că bugetul din domeniul sanitar nu ar mai putea suporta povara financiară reprezentată de asistenţa acordată bolnavilor afectaţi de boli de lungă durată . cu mişcarea de idei care în multe state a condus la legalizarea avortului voluntar . Se întrevede acum o altă accepţie a termenului de eutanasie. trebuie să vorbim despre această mişcare pentru a-i cunoaşte ideologia şi a-i examina contextul etico-cultural din care provine şi care o alimentează. când intervine. 176 . Se face legătura.până în secolul nostru . la viaţa productivă şi activă. sunt exaltate sentinţele nu prea severe date de tribunale. prin eutanasie se în?elege"suprimarea fără durere sau din milă a celui care suferă sau se consideră că suferă sau că ar putea să sufere în viitor în mod insuportabil." (5) . Deci. care înseamnă necunoaşterea valorii persoanei . tematica eutanasiei nu a mai cunoscut . în schimb vom uzita termenul de "grijă faţă de durere" sau terminologii medicale mai tehniciste în alte cazuri.interpretate în totalitate ca având aceeaşi semnificaţe (2)) ajungem la nazism unde constatăm explozia acestei practici în formă organizată. are conotaţii şi motivaţii caracteristice. caracteristice altor perioade istorice. resursele economice ar fi economisite astfel pentru bolnavii care se vor întoarce. activă în acest moment. aceasta constituie una dintre ameninţările unei economii care ar dori să ţină seama doar de criteriul costuri-beneficii. pentru a se ajunge în cele din urmă la cererea de legitimizare prin lege. (3) Dar mai este un aspect nou. "factorul de compătimire". în acest caz se vorbeşte de "eutanasie a nou-născutului". caracteristic. care nu sunt identice cu cele care susţineau moartea dintr-un sentiment de milă. în mod frecvent şi spontan. care au instituit procedee penale. care este mult mai vast faţă de ceea ce putea să apară .

Raţiunea care s-a aflat la baza acelui program .Contextul cultural actual Practica nazistă a eutanasiei programate a constituit primul program politic de eutanasie aplicat. s-ar invoca nazismul pentru a o combate.trebuia legată de rasism şi de statalismul absolutist care coincidea cu cel mai cinic calcul de reducere a cheltuielilor statului în scopul concentrării resurselor economice spre cheltuielile de război. consideră inutilă suferinţa şi refuză simbolismul religios al morţii " (10) Moartea pentru credincios indică raportul său şi prima dependenţă de Dumnezeu. Atunci când se ignoră această valoare. deci. Pe drept cuvânt s-a observat că ideologia. cultură. jurişti. Există însă un punct comun între teoriile naziste şi ideologia favorabilă eutanasiei şi anume lipsa conceptului de emergenţă (situaţie critică) transcendenţă a persoanei umane. iar analiza trebuie făcută în mod obiectiv şi fără patimă.în faţa lui Dumnezeu şi. Secularizarea gândirii şi a vieţii Aceasta nu permite înţelegerea semnificaţiei morţii şi a valorii durerii. care ne împinge acum spre legitimizarea prin lege a eutanasiei. Deşi nu există o sociologie sistematizată a fenomenului pe care îl analizăm.diverse gradaţii: se poate exprima ca o apreciere justă a autonomiei relative şi a valorii realităţilor temporale. în consecinţă. Conform cercetărilor făcute pe baza documentelor procesului de la Nuremberg. putem rezuma concluziile unor cercetători. Moartea are un sens doar dacă. în următoarele trei componente sau matrice ale mişcării în favoarea eutanasiei. fiind exclusă mai ales în calitate de criteriu veridic şi de evaluare a existenţei cotidiene. între anii 1939-1941 au fost eliminate peste 70 de mii de vieţi.sau mai ales . viaţă. Secularizarea este consolidată în era industrială de căutarea utilitarismului 177 .ca şi la cel privind eliminarea evreilor şi prizonierilor din lagărele de concentrare . raţiunile invocate de susţinătorii de azi nu concordă. voinţa omului exercitată asupra omului este revendicat de conducătorul politic al unui regim absolutist sau de criteriile individualismului. ea aşează viaţa în mâinile lui Dumnezeu într-un act de totală supunere. cineva o va putea instrumentaliza mereu în vederea unor scopuri contingente. este anticipată pentru a evita şocul frontal cu conştiinţa. iar. ca un refuz al oricărei dependenţe a omului faţă de Dumnezeu şi faţă de legea morală. Mentalitatea secularizată are . strâns legată de existenţa unui Dumnezeu Persoană. Dacă viaţa umană nu contează pentru ea însăşi. privând omul de bunurile pământeşti. Incapacitatea de a da sens morţii conduce la două atitudini legate între ele: pe de o parte.după cum se ştie . (7) Desigur. (9) Eutanasia se leagă de procesul de secularizare care pătrunde în societatea noastră şi care se exprimă mai ales ca formă supremă de revendicare a independenţei omului faţă . nu este aceeaşi şi sar comite o eroare sociologică şi istorică atunci când din spirit polemic. de propria viaţă şi moarte. ea este ignorată şi înlăturată de către conştiinţă. considerate "existenţe fără valoare vitală" (6) . In aceste două atitudini secularizarea aratăincapacitatea ei de a da un sens durerii şi morţii. pe de altă parte. Eutanasia şi suicidul constituie semnul revendicării din partea omului a dreptului de a dispune de sine. ea deschide speranţa către o viaţă perfectă. se exprimă şi ca interes exclusiv faţă de realităţile mondene şi.

Suferinţa inutilă este un rău care ar trebui evitat în societăţile civilizate. nu mai suntem capabili să recunoaştem valoarea inviolabilă a propriei vieţi. al cărei principal reprezentat este Monod. Acest manifest merită să fie comentat. în imensitatea indiferentă a Universului unde a apărut din întâmplare. Eutanasia. semnat de circa 40 de personalităţi printre care laureaţi ai Premiului Nobel Monod. atunci când viaţa sa a pierdut orice demnitate. tuturor celor care sunt afectaţi de boli incurabile ajunse în ultimul stadiu. de aici se naşte cererea socială a unui gen de medicină care să asigure " deplina bunăstare fizică. în circumstanţe determinate.Deplorăm morala 178 . refuzându-i-se eliberarea dorită. durerea şi suferinţa capătă o încărcătură de non valoare şi determină refuzul. definită de el subiectivă şi. Pentru acest tip de cultură.. pe care însă Monod le include în domeniul mitului şi al imaginaţiei. Este un lucru crud şi barabar a pretinde ca o persoană să fie menţinută în viaţă împotriva voinţei sale. acea viziune culturală pe care Ioan Paul al II-lea a definit-o "cultură a morţii" . psihică şi socială" şi o moarte fără durere. în consecinţă. deci . frumuseţe. "Omul ştie în sfârşit că este singur. ca fugă de durere şi agonie. un cuvânt ce nu trebuie pronunţat şi." (12) Date fiind aceste premise. Scientismul naţionalist şi umanitarist Gândirea scientistă. concluzionează: "afirmăm că este imoral să accepţi sau să impui suferinţa. Credem în valoarea şi în demnitatea individului. Thomson." pe care a înflorit acea mentalitate.productivist şi. aceasta implică necesitatea libertăţii de a decide raţional propria soartă". "Nu poate exista eutanasie umanitară în afara celei care provoacă o moarte rapidă şi fără durere. pentru care moartea şi durerea sunt elemente de maximă tulburare. declarând că doresc să li se respecte dreptul de a muri demn. astfel ajungem să propunem eliminarea ei ca pe un lucru bun. uşor. de etica hedonismului. De aici se naşte acel "tabu" al morţii cu tot cortegiul său. aceasta este incompatibilă cu oricare din tipurile de cunoaştere.mai mult sau mai puţin logic. (11) Începutul acestui tip de ideologie favorabilă eutanasiei este cunoscutul Manifest privind eutanasia publicat de "The Humanist (iulie 1974). după pierderea sensului transcendent al persoanei umane. aşa cum se întâmpla odinioară în privinţa sexului. pentru că pune în lumină o componentă analogă mentalităţii în favoarea eutanasiei. O viziune în care. are loc întâi în spirit şi apoi în societate şi în drept. exclude valorile etice. este unicul său ghid şi nu trebuie să răspundă decât propriului destin. Cu alte cuvinte trebuie să fie oferite mijloacele de a muri blând. Recomandăm celor care împărtăşesc părerea noastră să semneze "ultima lor dorinţă de viaţă" preferabil când sunt încă sănătoşi. apărut întâmplător într-un univers apărut din "întâmplare" şi din "necesitate". Omul. este propriul stăpân şi nu are în afara propriei fiinţe alt punct de referinţă: raţiunea. Moartea a devenit un "tabu". Pauling. Manifestul. Viziunea secularizată a vieţii şi fiinţei umane a fost " humus-ul. şi este considerată spre binele celui interesat. cea "ştiinţifică". porneşte de la presupunerea că cunoaşterea obiectivă este posibilă numai în domeniul ştiinţei experimentale.. semnificaţie şi perspectivă. el nu trebuie rostit în public.

lipsită de sensibilitate ţi restricţiile legale care împiedică examinarea acestui caz etic. Este ca şi cum.a urmat în mod logic. care este eutanasia.eutanasia. era deja bine înrădăcinată în conştiinţe. sau putem spune. poate . Concepţia personalistă asupra omului. Cealaltă serie de probleme etice ale medicinii actuale este constituită de consecinţele socializării medicinii. Aceste situaţii limită ridică probleme etice privind permisivitatea şi obligativitatea unor intervenţii tehnice de reanimare dincolo de un anumit punct şi pun problema etică a obligativităţii asistenţei umane. Fiecare individ are dreptul de a trăi \n demnitate şi a muri \n demnitate. mai înainte şi mai radical. ca lumina ce descoperă limita şi să pregătim lecţia despre metafizica Sf. Exigenţa condiţiei de sănătate. psihologice pentru acest tip de muribunzi. Toma. suicidul sau violenţa . susţinută de cererea unei bunăstări 179 . Noi trebuie să admitem lecţia lui Heidegger care consideră moartea înscrisă în întregul vieţii. dar adesea. au evidenţiat mai mult problema "morţii demne". de o singurătate în ciuda existenţei corpului medical ce operează la aparate. dar. care deschide fiinţa personală a omului spre viaţa ultrapământească. Dezechilibrul medicinei între tehnologie şi umanizare Progresele medicinii au acutizat problema eutanasiei. Facem apel la opinia publică luminată. acceptând pentru fiecare persoană umană limita timp-mortalitate. mai ales în ce priveşte îgrijirea bolnavilor gravi şi a muribunzilor" (15). Acest lucru s-a petrecut în două direcţii: în direcţia progresului tehnologic al asistenţei acordate muribunzilor şi în direcţia deja amintită a socializării medicinii. Când valoarea "obiectivă" a persoanei a dispărut din gândirea occidentală în favoarea filozofiilor imanenţei şi subiectivismului. să depăşească tabuurile tradiţionale şi să manifeste compasiune faţă de suferinţele inutile din momentul morţii. moartea omului în valoarea lui transcendentă. (14) După cum s-a remarcat în mod just. de separarea lui de rude chiar în momentul morţii. "Progresele recente ale ştiinţei se repercutează tot mai mult asupra practicii medicale. depăşeşte totuşi orizontul pământesc al individualismului recunoscând valoarea obiectivă. care nu mai realizează valoarea transcendentă a persoanei. atunci când omului. nu-i mai rămâne decât să se simtă un simplu obiect. moartea metafizicii şi ontologiei persoanei. dintre coma ireversibilă şi cea reversibilă. (16) Efortul tehnologic din sălile de reanimare este însoţit adesea de izolarea şi însingurarea bolnavului. Tehnicile de reanimare permit multora o revenire miraculoasă." (13) Orizontul cultural al documentului este clar : peste ateismul materialistic de fond se instaurează exigenţa ştiinţei de a transforma moartea din "întâmplare" în "eveniment" calculat şi programat. la baza acestor concepţii se află lipsa credinţei în Dumnezeu şi în viaţa veşnică ce s-a deschis omului. transcendentă a persoanei şi destinaţia sa ultrapământească. Discuţiile desfăşurate în anul 1075 privind cazul Karen Ann Quilan au evidenţiat faptul că progresele medicale îngreunează tot mai mult definirea frontierelor dintre viaţă şi moarte. şi îi condamnă pe alţii la tratamente care prelungesc mai mult agonia decât viaţa. restul .

toate acestea determină o dificultate reală pentru personalul de asistenţă medicală de a trece de la o simplă asistenţă tehnică. motivată de "tarele psihice şi fizice". a fost făcută participanţilor la Congresul Internaţional al Medicilor Catolici şi la Uniunea Catolică de Obstetrică (29 octombrie 1951) (19) . O condamnare explicită a eutanasiei de către Papa Pius al XII-lea. pentru cel care le parcurge în mod cronologic sunt orientate astfel încât să ofere următoarele: a) clarificarea şi prezentarea distinctă a conceptelor în mod progresiv. avem multe discursuri ale lui Pius al XII-lea. Luca". Doctrina Bisericii Catolice porneşte. In acest discurs găsim şi o precizare importantă în legătură cu ceea ce 180 . în scopul de a oferi o asistenţă adecvată muribunzilor. la o asistenţă umană. (18) Principalele surse de trimitere sunt: Pius al XII-lea • • • Enciclica Mystici Corporis (29 iunie 1943) care relua un răspuns oficial dat printr-un Decret al Sf. Oficiu ( din 2 decembrie 1940). determină o aglomerare a spitalelor şi. Rezultă astfel definiţia reală a eutanasiei . se stabileşte conexiunea cu alte forme şi atitudini culturale contrare vieţii. începând cu cel ţinut la Asociaţia medico-biologică "Sf. din 12 noiembrie 1944. şi se precisează tot mai mult sarcina comunităţii creştine în sens preventiv. vom face o sinteză a documentelor Magisterului Bisericii pe această temă. conducând la izolarea muribundului în saloane . pentru a evidenţia etapele progresive de îmbogăţire şi clarificare. conceptul de mijloace terapeutice "extraodinare sau neproporţionate". de la următoarele puncte precise: recunoaşterea caracterului sacru al vieţii omului. referitor la practica nazistă privind "eliminarea forţată". printre altele. deoarece el este creatură. (17) Învăţătura Magisteriului Bisericii Catolice Ajunşi în centrul analizei etice. Discursul rostit în faţa participanţilor la primul Congres de Histopatologie a sistemului nervos (14 septembrie 1952) privind necesitatea de a avea consensul pacientului.individuale şi sociale. Liniile directoare ale doctrinei Bisericii Catolice. a noţiunii de terapie a durerii pe care o comportă scurtarea indirectă a vieţii. primatul persoanei asupra societăţii. In ce priveşte uciderea din milă de către medic sau la cererea pacientului. o depersonalizare a asistenţei sanitare. în consecinşă. b) se constată de asemenea amploarea progresivă înregistrată de discuţiile privind eutanasia. datoria consecventă a autorităţilor de a respecta viaţa inocentă ( fără ca această problemă să influenţeze opinia privind pedeapsa cu moartea) : acestea sunt punctele cheie asupra cărora gândirea Bisericii Catolice nu se va modifica niciodată. refuzul îngrijirii terapeutice sau distanasia.

unii numesc impropriu "eutanasie indirectă" şi care, în realitate, trebuie definită ca "terapie a durerii". Paul al VI-lea

• •

Paul al VI-lea, în timpul pontificatului său, a avut multe ocazii de a condamna eutanasia legând în mod constant astfel de învăţăminte de tematica privind respectul vieţii umane în globalitatea sa, şi în particular, tratând împreună condamnarea eutanasiei şi condamnarea avortului. Notăm de asemenea înlocuirea în limbajul lui Paul al VI-lea a conceptului de "drept natural" cu expresia "drepturile omului sau ale persoanei umane". În acest sens amintim discursul la Comitetul special al Naţiunilor Unite pentru segregaţie rasială. (20) În legătură cu demnitatea morţii Paul al VI-lea s-a pronunţat în discursul din 18 septembrie 1975 la Colegiul Internaţional de Medicină Psihosomatică.(21) Să amintim în fine o precizare ulterioară a lui Paul al VI-ea prin scrisoarea cardinalului Villot din 3 octombrie 1970 către Secretarul general al Federaţiei Internaţionale a Asociaţiilor Medicale Catolice privind respingerea "zelului terapeutic" (22) În timpul pontificatului lui Paul al VI-lea condamnarea eutanasiei a fost pronunţată solemn de Conciliul Vatican II în Constituţia pastorală Gaudium et Spes, ea fiind legată de asemenea şi de alte crime împotriva vieţii. (23) Astfel, Sinodul episcopal din 1974 privind Drepturile omului şi reconcilierea în Declaraţia adoptată afirmă că " dreptul de a trăi este un drept fundamental, inalienabil; el este supus acum unor mari încălcări: contracepţie, avort, eutanasie" (24) Numeroase sunt şi documentele Conferinţelor episcopale care au fost făcute cunoscute în ultima vreme, în timpul şi după pontificatul lui Paul al VI-lea, şi care au lărgit orizontul doctrinal pe plan etic, dar mai ales pastoral.

Trebuie să adăugăm faptul că şi poziţia altor confesiuni creştine este foarte apropiată de cea a Bisericii Catolice în privinţa eutanasiei adevărate. (25) Ioan Paul al II-lea

numeroase sunt intervenţiile lui Ioan Paul al II-lea în această privinţă. Pentru toţi amintim nn. 64-67 din scrisoarea Enciclică "Evangelium Vitae", în care se poate găsi tratarea generală privind Cultura Morţii în care se expune fenomenul.

Alte documente ale Bisericii Catolice
• • •

Noul Catehism al Bisericii Catolice tratează tema "Eutanasia" la punctele 2276-2279. Declaraţia privind Eutanasia a Sfintei Congregaţii pentru Doctrina Credinţei din 5 mai 1980, este o tratare sistematică a acestei probleme. Carta Operatorilor Sanitari, al Consiliului Pontifical al Pastoralei pentru operatorii sanitari (1994), acordă acestui subiect ultima parte (nn. 147-150)

Sinteză doctrinală cu caracter moral pe tema eutanasiei Vă sugerăm acum o sinteză doctrinală privind diferite aspecte ale eutanasiei.

181

Refuzul eutanasiei propriu-zise Reproducem din respectiva Declaraţie, definiţia eutanasiei propriu-zise: "Prin eutanasie se înţelege o acţiune sau o omisiune care prin natura sa, sau prin intenţii, provoacă moartea, în scopul eliminării oricărei dureri. Eutanasia se situează la nivelul intenţiilor şi al metodelor folosite." (26) Trebuie să facem unele adnotări asupra ei care relevă precizarea privind limbajul comun între teologi şi lucrătorii din medicină. Este omisă distincţia dintre eutanasie directă şi indirectă ; în limbajul precedent, folosit de Pius al XII-lea, prin eutanasie directă se înţelegea "terapia durerii", considerată permisă în anumite condiţii chiar şi atunci când putea să aibă drept consecinţă o scurtare a vieţii. In acest caz, nici acţiunea în sine, nici intenţia nu sunt orientate, în realitate, spre suprimarea vieţii şi anticiparea morţii şi de aceea fenomenul nu este definit ca fiind eutanasie, pentru nu a se creea confuzii. In acelaşi document se foloseşte mai departe, fiind considerată mai oportună, expresia "folosirea analgezicelor". Se evită o distincţie frecventă în limbajul medical între eutanasie activă şi eutanasie pasivă , unde adjectivul "pasivă" indică omiterea îngrijirilor şi intervenţiilor medicale; dar cuvântul "pasivă" are o semnificaţie mult mai amplă şi de aceea poate genera ambiguitate: eutanasia este mereu, într-un anume sens, pasivă, din punctul de vedere al bolnavului, şi activă, pentru cel care o provoacă. Asupra eutanasiei, înţeleasă şi precizată în acest mod, documentul Sf. Scaun exprimă opinia sa morală: " Acum este necesar să întărim cu maximă fermitate faptul că nimic şi nimeni nu poate autoriza uciderea unei fiinţe umane nevinovate, fetus sau embrion orice ar fi ea, copil sau adult, bătrân, bolnav incurabil sau în agonie. De asemenea, nimeni nu poate solicita acest act ucigaş pentru sine sau pentru o persoană a cărei responsabilitate i-a fost încredinţată şi nici nu îl poate aproba în mod implicit sau explicit. Nici o autoritate nu poate să-l impună în mod legitim , sau să-l permită. Este vorba deci de încălcarea legii divine, de o ofensă adusă demnităţii persoanei umane, de o crimă împotriva vieţii, de un atentat împotriva umanităţii."
(27)

Evangelium vitae declară şi mai peremptoriu şi solemn, cu acea solemnitate specifică formulelor dogmatice: "în conformitate cu Magisterul Predecesorilor mei şi în comuniune cu Episcopii Bisericii catolice, confirm că eutanasia este o gravă violare a Legii lui Dumnezeu, deoarece este o ucidere deliberată, moralmente inacceptabilă, a unei persoane umane. Această doctrină se bazează pe legea naturală şi pe Cuvântul lui Dumnezeu scris şi transmis de Tradiţia Bisericii, lege explicată de Magisterul ordinar şi universal (28) Respectivele documente includ aceeaşi condamnare şi în ce priveşte suicidul. (29) Astfel este analizată eutanasia cu trei" grade" diferite de gravitate progresivă. Este amintită întâi cea motivată de compasiune. Se vorbeşte apoi de gestul făcut fără cererea sau consensul bolnavului ( aşa zisa "Eutanasie involuntară" sau " non-voluntară" (30) ). Apoi se precizează: " Este atinsă culmea abuzului şi a nedreptăţi când medici sau legiuitori îşi arogă puterea de decizie stabilind cine trebuie să trăiască şi cine trebuie să moară" (31) Se ştie că legile care reglementează astăzi aceste practici cer întotdeauna exprimarea explicită a consensului din partea celui interesat. Dar se mai ştie că diferite sentinţe judecătoreşti , chiar acolo unde aceste legi există (de ex. Olanda), au declarat ca fiind lipsite de pedeapsă acte împotriva vieţii copiilor nou- născuţi sau cele îndeplinite la cererea unor persoane în stare gravă de depresie 182

psihică (32). Mai ştim că existau legi care impuneau eutanasia şi că există posibilitatea de a ne întoarce la astfel de situaţii, care preventiv trebuie să fie aspru condamnate . Pe de altă parte, când legiuitorul, sau asociaţiile medicale decid că eutanasia sau suicidul asistat sunt admise doar dacă este vorba de persoane care se află în anumite circumstanţe, oare nu" îşi arogă şi ele dreptul de a decide cine trebuie să trăiască şi cine trebuie să moară"?

Din respect faţă de adevăr mai întâi şi apoi din oportunitate strategică, trebuie evitate polemici împotriva eutanasiei numai din raţiuni de credinţă, ca şi cum a apăra viaţa bolnavilor şi a muribunzilor ar fi doar o datorie a credincioşilor. Viaţa este un bun şi o valoare laică, uşor de recunoscut de toţi cei care sunt conduşi de dreapta judecată şi de adevărul obiectiv. Ceea ce Pius al XII-lea denumea "drept natural", în documentul pe care îl analizăm este definit "drept fundamental " al omului, primul din drepturile omului. "Viaţa umană - se afirmă în Declaraţie - este fundamentul tuturor bunurilor, izvorul şi condiţia necesară a oricărei activităţii umane şi a oricărei convieţuiri sociale". (33) Fundamentul eticii este respectul adevărului omului, respectul persoanei aşa cum este ea: alt fundament real nu poate fi conferit eticii; etica îl călăuzeşte pe om de la " a fi" spre " trebuie să fie" ; celelalte criterii sunt constituite din utilitatea unuia în defavoarea altuia, din puterea unora asupra altora, din eficacitatea acestei puteri, tot mai mare pentru unii, tot mai oprimantă pentru alţii. Negarea acestor afirmaţii înseamnă respingerea oricărui fundament obiectiv al dreptului, al eticii şi în acelaşi timp al identităţii profesionale medicale. (34) Principiile care urmează, elucidează tocmai criteriul "morţii cu demnitate".

Folosirea proporţională a mijloacelor terapeutice Morala nu poate ignora această problemă şi angajarea de a face moartea demnă de om şi de credincios: expresia "moarte cu demnitate", atunci când prin ea nu se subânţeleg forme voalate de eutanasie , conţine o indicaţie acceptabilă şi necesară din punct de vedere etic. Este adevărat că multe persoane mor senine şi nu trebuie să ne gândim doar la cazuri extreme. "Totuşi trebuie să recunoaştem că moartea, precedată şi însoţită adesea de suferinţe atroce şi prelungite, rămâne un eveniment care, desigur, zbuciumă inima omului." "Este foarte important astăzi ca în momentul morţii să fie protejate demnitatea persoanei umane şi concepţia creştină despre viaţă, împotriva unui tehnicism care riscă să devină abuziv. De fapt unii vorbesc despre dreptul la moarte , expresie care nu desemnează dreptul omului de a-şi provoca sau a cere să i se provoace moartea după cum doreşte, ci dreptul de a muri cu totală seninătate, cu demnitate umană şi creştină " (35) In această lumină, Declaraţia privind Eutanasia a Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei introduce o noutate de expresie şi limbaj cerută de progresele medicinii. Până acum se vorbea de mijloace terapeutice "obişnuite" şi " extraordinare" oferindu-se această indicaţie: este obligatorie folosirea mijloacelor obişnuite pentru susţinerea muribundului, dar este permisă renunţarea, cu consensul pacientului sau la cererea acestuia, la mijloacele extraordinare, chiar 183

de asemenea. nu ca un act ce urmăreşte vindecarea şi prelungirea vieţii. în general mereu valabil. Astăzi. este permisă recurgerea. cu consensul bolnavului . este permisă luarea hotărârii în conştiinţă de a renunţa la tratamente care ar provoca o prelungire precară şi dificilă a vieţii. fără însă să fie întrerupt tratamentul normal necesar bolnavului în astfel de cazuri. c. întreruperea aplicării unor astfel de mijloace atunci când rezultatele nu sunt cele aşteptate. însă.răspundeau că nu mai suntem obligaţi să folosim mijloacele extraordinare. Caracterul "extraordinar" era definit în raport cu agravarea suferinţei pe care ar fi putut-o provoca astfel de mijloace. mijloacele puteau fi bine evaluate . confruntându-se tipul de terapie. de asemenea. De accea. (37) Rezultă deci patru criterii orientative de mare utilitate: a. cheltuielile necesare şi posibilităţile de aplicare. Dar în luarea unei astfel de decizii trebuie să se ţnă seama de dorinţa bolnavului şi a familiei lui." (38) Administrarea tratamentelor normale şi tratamentele paleative Când din punct de vedere terapeutic nu se mai poate interveni cu adevărat pentru stoparea bolii sau regresia ei. "este permisă. "este. după cum observă persoane importante din spitale şi reanimări. unii preferă să vorbească de mijloace proporţionate şi mijloace disproporţionate . poate părea mai puţin clar. cu costul lor sau cu dificultatea de acces pentru cei care le-ar fi putut solicita. ca şi de părerea unor medici cu adevărat competenţi".se afirmă în Declaraţie . Prin tratamente normale se înţelege alimentaţia şi hidratarea (artificială sau nu) aspirarea secreţiilor bronhiale. chiar dacă se află în stadiu de experimentare şi presupun un oarecare risc". la mijloacele puse la dispoziţie de medicina mai avansată. b. In orice caz. acest răspuns. deoarece multe mijloace. Progresele medicinii au făcut dificilă această distincţie. chiar dacă el este deja în uz . 184 . folosirea terapiei intensive a salvat multe vieţi. gradul de dificultate şi riscul ce l-ar presupune. "Până acum moraliţtii . "în lipsa unor alte remedii. care până ieri erau considerate extraordinare. au devenit obişnuite şi apoi. Cele două concepte nu se echivalează automat. permisă limitarea la mijloacele obişnuite pe care medicina le poate oferi.dar care totuşi poate fi periculos sau foarte costisitor ". cu rezultatul la care se puteau aştepta. curăţarea escarelor ulcerate. ci mai degrabă pe "rezultatul terapeutic" care se aşteaptă de la el. d. în cazul iminenţei unei morţi inevitabile cu toate mijloacele folosite. Aceste resurse sunt reprezentate de tratamentele normale şi de tratamentele paleative .dacă această renunţare determină anticiparea morţii. medicina are încă resurse de folosit şi de aceea are obligaţia să recurgă la acestea în limita posibilităţilor. Nu i se poate impune nimănui aplicarea unui anumit tratament. date fiind condiţiile bolnavului şi forţele sale fizice şi morale". atât datorită impreciziei termenului cât şi a progreselor rapide ale terapiei. ci din respect pentru pacient şi pentru calitatea vieţii sale. A rezultat necesară găsirea unui alt criteriu de referinţă care să nu se mai bazeze pe " mijlocul terapeutic".

ca având caracter extraordinar şi în consecinţă aplicarea lor pacienţilor nu constituie o datorie. radioterapie. ci un tratament normal chiar dacă calea de administrare este artificială. În realitate acest ajutor poate contribui în multe cazuri nu atât la prelungirea vieţii. a. cea a distanasiei. In acest caz ar fi vorba de un 185 . ca "ireversibilă". a vieţii merită orice sacrificiu economic sau serviciu. b) tratamente de sprijin care cuprind: terapii antalgice non cazuale care urmăresc reducerea sau eliminarea percepţiei durerii. întrucât recuperarea. după părerea specialiştilor. procedurile fizioterapice de reabilitare. aproape în unanimitate este recunoscut faptul că moartea clinică a individului poate fi declarată după constatarea morţii cerebrale totale . susţinerea psihologică care are un rol foarte important în sprijinirea pacientului şi a familiei. Tratamentele paleative prevăd. se afirmă că alimentaţia şi hidratarea nu pot reprezenta un act medical. b. care în intenţia sa de a prelungi viaţa cu orice preţ ne poartă în zona opusă. de exemplu: a) oncoterapia paleativă (chirugie. In cazul comei considerate "reversibilă"este obligatorie folosirea tuturor mijloacelor la îndemână. condamnându-l la o agonie trăită în condiţii lipsite de orice posibilitate de trezire din comă şi comunicare. el nu reprezintă nici o tortură. rămân obligatorii tratamentele obişnuite ( între acestea amintim pe cele de hidratare şi nutriţie parenterală). In cazul în care coma se prezintă.In ultimii ani. de pacienţi în comă. supravegherea psihologică a echipei de îngrijire ale cărei performanţe emoţionale stau la baza optimizării terapeutice în această fază delicată a bolii cronice" (40) Această strategie a dus la apariţia unor experienţe cum ar fi "Hospices" şi tratamentele la domiciliu. Desigur. nu este obligatorie aplicarea mijloacelor deosebit de epuizante şi costisitoare pentru pacient. în primul rând durerea (dar nu numai durerea) la care ne vom referi mai departe. Prin tratamente paleative înţelegem în general acele îngrijiri oferite pacienţilor cu boli incurabile. posibilă sau probabilă. în legătură cu tratamentele normale a apărut o controversă. cât la a face mai puţin dureroasă moartea. în cazul în care organismul nu mai este capabil de a-l recepta şi a profita de el . Tratamntele paleative au o accepţie mai amplă decât cele normale pentru că ele se folosesc pentru a diminua simptomele bolii. Refuzul zelului terapeutic şi al distanasiei În ultima indicaţie citată din Decalaraţie se vorbeşte despre refuzul "zelului terapeutic". evaluarea nutriţională şi reglarea hifro-electronică. chimioterapie) aplicate la pacienţi la care se urmăreşte tratarea simptomelor" (39) . tratamentul nu se mai constituie într-o îngrijire şi dispare obligaţia de a fi administrat. în special în SUA. mai mult orientate spre controlul simptomelor decât spre patologia de bază. deoarece unele centre tind să considere hidratarea şi alimentaţia artificiale drept intervenţii terapeutice. graţie progresului comun al ştiinţelor neurologice şi al tehnicilor de diagnosticare. tratamentul infecţiilor oportuniste. adică a morţii encefalice. ba mai mult . Pentru definirea conceptului trebuie să amintim criteriile care stau la baza "constatării morţii": în prezent. de asemenea. prin aplicarea procedurilor care să-i permită pacientului o calitate a vieţii mai bună. In acest sens este oportun să ne referim la unele cazuri delicate.

înţeleasă ca viaţă de relaţie. Aşa s-a întâmplat cu Karen Ann Quinlan. (41) Intrebarea este: se poate vorbi de o viaţă adevărată. " nu este permisă privarea muribundului de conştiinţa de sine fără un motiv serios. deci după "moartea cerebrală totală".sub prezumpţia. ţinând cont de toţi ceilalţi parametri cumulaţi. şi în acelaşi timp o amăgire a speranţelor rudelor. Trebuie să recunoaştem însă că. trebuie configurat în două cazuri: atunci când folosirea mijloacelor tehnice are loc în cazul unei persoane care practic este moartă. după mai multe sentinţe ale tribunalelor s-a hotărât sistarea acestei alimentaţii . parţial." Trebuie să adăugăm că această problemă privind consecinţele folosirii calmantelor este privită acum cu mai puţin dramatism . chiar dacă acestea ar putea scurta viaţa. medicina a făcut importante progrese. susţinută de mărturii. Prelungirea vieţii. atunci când sunt aproape sigure ireversibilitatea comei. doar aparentă şi complet artificială. cu condiţia să nu existe un alt mijloc pentru uşurarea durerii. cu condiţia ca pacientul să fi avut timp să-şi îndeplinească datoriile religioase şi morale. Conceptul de zel terapeutic. după încetarea totală şi ireversibilă a funcţiilor cerebrale. Folosirea analgezicelor Acest aspect se integrează. care uneori este dramatizat în mod intenţionat. către el. Cruzan care fiind în stare vegetativă persistentă a fost alimentată timp de circa opt ani printro gastrostomie. există cazuri nu numai de comă profundă şi ireversibilă. EEG silenţioasă este semnul ireversibilităţii funcţiilor corticale după ce pacientul a stat în această stare o perioadă de timp. fiind oferite terapii anti-durere care limitează şi 186 . Constatarea ireversibilităţii comei şi condiţiilor de nereceptare a cunoştinţei nu este uşor de făcut şi ea revine unor cadre medicale competente şi cinstite. senzitivă şi relaţională este unic. starea de inconştienţă şi absenţa vieţii de relaţie şi când unele funcţii vitale nu au încetat chiar dacă analiza EEG a rezultat deja silenţioasă pentru un număr determinat de ore? Practic este greu de justificat eliminarea asistenţei obişnuite chiar în astfel de cazuri care provoacă milă.fapt ce a provocat moartea după aproximativ 10 zile . împinse până la detaliu. şi "viaţa personală". privind moartea encefalului în totalitatea lui. şi când se intervine cu terapii medicale sau chirurgicale ( exceptând cele obişnuite) în mod disproporţionat faţă de efectele previzibile. considerăm că nu se poate face o distincţie între "viaţa umană. ar constitui o ofensă adusă muribundului şi morţii. Trebuie să ţinem cont de faptul că actul existenţial şi personal care susţine în om viaţa vegetativă. înţeleasă ca viaţă biologică. Au fost cazuri când această stare camatoasă ireversibilă cu o viaţă strict biologică a durat luni sau ani (stare vegetativă persistentă). dar există aspecte etice particulare demne de luat în seamă. In afara acestui semn trebuie să se facă o evaluare. este permisă şi folosirea analgezicelor care duc la pierderea conştiinţei. c. în afara acestor indicaţii. deci. o tânără americană despre care s-au scris articole timp de circa zece ani. dar şi de comă prelungită : bolnavul continuă să rămână în comă chiar cu numai tratamentele obişnuite. O situaţie asemănătoare a avut tânăra Nancy B.neavenit "zel terapeutic". aşa cum rezultă din EEG şi din semnele de moarte a tuturor zonelor encefalului. că aceasta ar fi fost voinţa ei. în sfera tratamentelor paleative la care ne-am referit deja. pentru că în special \n tratamentul cancerului. familie şi societate. O problemă în special a găsit o rezolvare etică în învăţămintele lui Pius al XII-lea: este permisă folosirea analgezicelor .

ea poate deveni inutilă şi contraproductivă în situaţia în care . este necesară chiar o gradaţie a comunicării adevărului şi eventual oprirea la momentul oportun. Medicul. 187 . aceasta este o problemă amplu dezbătută şi de etica medicală. decizii importante şi are ( ca fiecare dintre noi) obligaţia-drept de a se pregăti pentru o moarte bună.anulează astfel de consecinţe. d. să simtă că i se împărtăşeşte durerea. în special pierdearea conştiinţei. Nu trebuie nici să fie spulberată orice speranţă. ţinând cont de toate acestea. mai ales în cazurile în care pacientul are de luat. care are dreptul la informare şi la pregătirea pentru o moarte demnă. Criteriile etice pe care le putem indica sunt în esenţă următoarele: a. c. De asemenea.suntem totuşi de părere că trebuie să subliniem obligaţia de a nu ascunde gravitatea situaţiei în substanţialitatea ei. dacă minciuna nu trebuie să fie luată ca linie de conduită. el doreşte să comunice. Literatura pe această temă confirmă faptul că atunci când adevărul a fost oferit în mod oportun şi a fost receptat. nu are datoria doar să administreze tratamente bolnavului. să nu fie lăsat singur. s-a produs o reacţie pozitivă atât asupra psihologiei şi spiritualităţii bolnavului . Problema este prezentată mai explicit în documentul Secretariatului Episcopilor francezi şi în Declaraţia Conferinţei Episcopale germane din 20 noiembrie 1978 (43) Chestiuni etice privind persoanele grav bolnave şi muribunde . De aceea doza de analgezice trebuie să fie proporţională cu durerea.cazurile sunt frecvente -bolnavul descoperă adevărul. Ceea ce solicită bolnavul . adevărul rămâne un criteriu de bază pentru ca un act moral să fie pozitiv în mod obiectiv: de aceea trebuie să fie evitat un comportament fals din partea rudelor şi a asistenţei. deoarece în medicină nu există previziuni absolute. ci şi să-l asiste pe muribund. (44) De aceea dreptul la informare este inclus în toate propunerile de liste cu drepturile bolnavului şi. cât şi asupra rudelor bolnavului. o astfel de informaţie. înaintea morţii. chiar dacă cu câteva condiţii. (42) Adevărul pentru pacientul terminal Consensul presupune informarea reală a pacientului de la care se aşteaptă consensul. cu caracter de orientare etică. În consecinţă este necesară pregătirea unei stări de spirit adecvate şi cunoaşterea diferitelor faze psihologice ale muribundului (în special în cazul bolnavilor de cancer) pentru a se evita agravarea fazelor depresive. fac parte însă din cea mai amplă temă privind asistenţa acordată bolnavilor şi muribunzilor. Aceste norme. trebuie ascultat bolnavul şi de abia după aceea se va vorbi despre gravitatea bolii. se ţine seama de el şi în cazul bolnavului terminal. pe căi ascunse. eutanasia adevărată. iar comunicarea adevărului rămâne o ţintă spre care se tinde . care nu trebuie să se limiteze la a furniza date privind diagnosticul şi prognoza bolii. b. trebuie totuşi să amintim necesitatea ca adevărul pe care-l comunicăm să ţină seama de capacitatea subiectului de a-l accepta în mod salutar. asupra situaţiei sale.în special muribundul -de la cel ce îl asistă este solidaritatea . Pe de altă parte este de evitat ca prin doze prea mari de analgezice (pe bază de opium) să se practice cu bună ştiinţă . minciuna nu este utilă pacientului. în cazul unor pacienţi grav bolnavi sau terminali este oferită în cadrul unei "comunicări umane" mai ample şi interpersonale. din punct de vedere deontologic şi etic.

Pacientul trebuie să aibă o diagnosticare terminală făcută de doi medici. refuzul de a presta serviciul militar din motive de conştiinţă. naţionale). experimentele pe om. dintre care vă semnalăm: Recomandarea nr." 188 . nu se poate impune nimănui obligaţia de a recurge la un tip de terapie care. cât şi codul deontologic sau codurile deontologice (internaţionale.Examinarea unor texte deontologice şi juridice Deoarece medicul are ca puncte de referinţă în comportamentul său atât propria conştiinţă. In SUA acel Natural Death Act (legea privind moartea naturală) document emis de statul California şi extins în termeni echivalenţi în alte state americane. datează din 1976. dar nu ar conduce la recuperarea vieţii.n. secretul profesional. Congregaţii pentru Doctrina Credinţei şi despre Eutanasie şi anume:" Este permisă întotdeauna limitarea la mijloacele ordinare pe care le oferă medicina. deşi a fost aplicată deja. reactivează sau înlocuieşte o funcţie vitală naturală şi conduce doar la o întârziere a morţii. 779/ 1976 a Adunării Consiliului European privind drepturile bolnavilor şi muribunzilor. Deci. (46) Dispoziţia. elaborată în scris pe un formular foarte precis. Documentul aprobat la Paris de către Conferinţa Internaţională a Asociaţiilor Medicilor în 7 ianuarie 1987 (45) . sau destinatari ai bunurilor sale. transplantul de organe. va trebui să luăm în seamă documentele internaţionale. aut. sau se scrie în continuare: " este permisă întreruperea aplicării unor astfel de mijloace ( mijloace la dispoziţia medicinii avansate . care să nu fie legaţi de acesta prin legături de rudenie sau afinităţi. avându-se şi consensul a doi medici foarte competenţi. avortul. Dar luarea acestei decizii trebuie să fie făcută cu acordul bolnavului şi al familei sale. Principiile constau în 37 de articole şi oferă o linie deontologică medicilor din Comunitatea Europeană pentru rezolvarea unor probleme ca independenţa faţă de puterile politice. Prin terapii de susţinere a vieţii se înţelege orice mijloc sau intervenţie medicalîă. să nu fie medicul curant sau un subordonat al acestuia sau al instituţiei de tratament. etc. Iniţiative de legalizare a eutanasiei Vom rezuma câteva iniţiative adoptate în diferite ţări care se constituie în stimulente pentru legalizarea eutanasiei . care prin aparate mecanice sau artificiale susţine. ajutorarea muribundului. Trebuie să recunoaştem că la prima vedere se regăseşte ceea ce se afirmă în Declaraţia S. şi are valabilitate timp de cinci ani. totuşi nu este încă lipsită de pericole sau este foarte costisitoare".) în cazul în care nu s-au obţinut rezultatele scontate. Prin condiţii existenţiale extreme se înţelege faza terminală în care folosirea terapiilor ar întârzia moartea. reproducerea umană. modifică precedentul text elaborat la Bruxelles cu titlul " Ghid European de Etică Medicală". prevede neaplicarea ei în cazul în care pacienta este însărcinată. Concret legea recunoaşte dreptul oricărui adult de a dispune de neaplicarea şi întreruperea "terapiilor de menţinere în viaţă" în cazul în care se află " la limita extremă a condiţiilor esenţiale" Această dispoziţie (living will) trebuie să fie semnată de beneficiar în prezenţa a doi martori.

este permis ca medicul să fie "lipsit" de o apreciere proprie chiar împotriva voinţei pacienţilor? In aceste condiţii cum ar mai putea medicul să rămână autonom în propria-i conştiinţă şi în calitate de "persoană care prestează o muncă intelectual"şi care prin inteligenţa lui trebuie să aprecieze care sunt cele mai adecvate mijloace pentru a asista bolnavul terminal? Cineva a observat că living will porneşte de la presupunerea că medicul doreşte. să fiu consultat privind procedeele medicale care ar putea fi utilizate pentru prelungirea vieţii mele atunci când se apropie moartea. se merge dincolo de limitele prevăzute de living will . Dacă mă aflu în imposibilitatea de a lua decizii privind viitorul meu şi dacă nu sunt speranţe de recuperare a invalidităţii fizice şi mentale. chiar dacă ar determina o moarte anticipată. asupra procedurii living will (48) persistă nedumeriri importante. Aplicarea practică este foarte variată. sunt spitale unde se cere opinia comitetului etic. Congregaţii sau mijloacele extraordinare la care se referă Christian Affirmation of life? Apoi."United States Catholic Health Association" a distribuit în anul 1974 un document (Christian Affirmation of Life) în care se afirmă: " solicit. (49) Un "referendum" din 1991 din statul Washington (DC) . prin reglementarea definită do not resuscitate policy . hrănirea. Cruzan. După faimosul caz a lui Nancy B. igiena personală. în SUA s-a adoptat în 1990 o lege privind autodeterminarea pacientului (Patient Self Determination Act) prin care este favorizat rolul pacientului în luarea deciziilor privind viaţa sa. explicându-i -se înainte cu sinceritate condiţia în care se află şi prognoza bolii. sunt medici care se pun de acord cu bolnavul. pe care l-am amintit deja. declarată etică de către Consiliul General al Asocieţei Medicale Canadiene în 1974. în lipsa condiţiilor concrete ale bolii. Rămâne şi nedumerirea de fond privind interpretarea în cazul concret a ceea ce se cheamă mijloace de menţinere vitală şi determinare a condiţiilor de ireversibilitate: se înţelege oare prin mijloace de întreţinere vitală şi ajutorarea respiraţiei. In Canada. există medici care îşi revendică dreptul de a evalua singuri oportunitatea folosirii tehnicilor de reanimare. solicit să nu se folosească mijloace extraordinare pentru prelungirea vieţii mele. hidratarea? Acestea sunt cu adevărat mijloacele despre care se vorbeşte în Declaraţia Sf." Alte asemenea iniţiative au mai apărut ulterior. Ne vom referi şi la "cazul Olanda" şi la normativa aprobată de Parlamentul olandez . această procedură prezintă dificultăţi etice mai grave. (47) Cu toate acestea. subiectivismul pacienţilor sau al medicilor atât în evaluarea diagnosticului nefast cât şi în aplicarea normei. cu orice preţ şi în permanenţă. Apoi. mai ales în faza finală a bolii. mai ales asupra valabilităţii juridice şi morale a unei voinţe testamentare exprimate cu anticipaţie. unele cercetări au scos în evidenţă faptul că în această ţară practica medicală a 189 . Practic această reglementare constă în refuzul sau neaplicarea tehnicilor de reanimare la pacienţii pentru care acest lucru ar fi inutil şi costisitor. s-a pronunţat totuşi de partea celor care resping eutanasia. După cum se ştie. dacă este posibil. e drept cu o uşoară respingere . asupra unui bun care înseamnă viaţă şi nu un lucru. are un câmp amplu şi aproape nedefinit. să practice terapii eroice. ca de exemplu "testamentul de viaţă" propus de Comitetul episcopal pentru apărarea vieţii de pe lângă Conferinţa Episcopală Spaniolă. Este clar că în lipsa unor criterii obiective de confruntare instrumentală şi fizică şi dată fiind existenţa unei varietăţi de cazuri ce nu pot fi generalizate.

In motivarea sentinţei. chiar involuntară. în sfârşit. ei cerându-le cetăţenilor 190 . în zilele noastre. favorabile eutanasiei. Amândouă declaraseră neconstituţională acea interzicere şi pretindeau recunoaşterea dreptului cetăţeanului de a alege modul şi momentul morţii ca unul din drepturile constituţionale. intrată în vigoare la 1 iulie 1996. Curtea Supremă. în anul 1994 s-a obţinut aprobarea legii. (52) . în condiţii foarte restrictive ( se interzice de exemplu ca bolnavii să fie ajutaţi să moară prin injecţii. şi că impulsurile spre suicid a unei persoane grav bolnave ar trebui să fie interpretate şi tratate la fel cu cele ale oricărei alte persoane. diferitele state au autoritatea de a reglementa legal această situaţie. care aproba suicidul asistat pentru bolnavii în faza terminală. peste 3o de state federale consideră asistarea suicidului ca pe un delict criminal. În urma referendumului aprobator. în statul Oregon. a fost prima din lume. în loc ca practica să respecte dispoziţiile legii. chiar şi pe bolnavii în faza terminală. judecătorul Rehnquist afirmă că legile statelor care interzic suicidul asistat sunt "expresia angajării statelor în protecţia şi apărarea oricărei vieţi omeneşti". emise de Curtea de Apel a circuitului nouă şi doi. Curtea Supremă a Naţiunii. ca şi când sarcina legii ar fi fost să legalizeze ceea ce se întâmpla în mod concret. să nu accepte un recurs împotriva legii aprobate în 1994. La 27 octombrie 1997 a fost votat un al doilea referendum privind suicidul asistat. După câteva tentative eşuate în unele state. un judecător de la Curtea districtuală a statului Oregon a blocat legea. Cu denumirea Rights of the Terminally III Act" . cu un vot rar de unanimitate (9 judecători contra 0) a răsturnat acele hotărâri . considerând-o un drept al cetăţeanului în anumite condiţii. deşi se ştie că metoda prospectată cu pastile este ineficientă în multe cazuri). a dus la aprobarea unei legi cu caracter federal care o abrogă pe cea a Teritoriului de Nord (votată de Senatul federal la 24 martie 1997). în mai 1995. coerentă cu decizia sa din iunie. declarând că acest presupus drept nu poate fi inclus printre drepturile recunoscute de Constituţia americană şi. lăsând ca respectivele legi să fie discutate şi emanate în diferitele state. Această lege nu legalizează efectiv eutanasia. considerând-o contrară Constituţiei americane care se angajează să-i protejeze pe toţi cetăţenii. a hotărât în octombrie 1997. De data aceasta fusese propus de către adversarii eutanasiei.eutanasiei era foarte răspândită (50) astfel încât legea a înţeles să fie receptivă la o practică de felul acesta. Nu modifică de asemenea esenţa unei conduite care este grav condamnată pe plan etic şi care deschide drumul altor forme de eutanasie. In afara legii olandeze pe care am comentat-o mai sus. legea. şi adaugă: " interzicerea suicidului asistat de către stat reflectă şi întăreşte politica acestuia asupra faptului că persoanele vârstnice nu trebuie să fie considerate inferioare fiinţelor tinere şi sănătoase. Pe 26 iunie 1997 Curtea Supremă de Justiţie a Statelor Unite s-a pronunţat asupra a două decizii în acest sens." (51) Actualmente. Dezbaterea acerbă care s-a declanşată în Australia asupra acestei legi. Ambele Curţi anulaseră legile care interziceau suicidul asistat în statele Washington şi New York. prin urmare. întrerupe viaţa pacientului. este cunoscută legea aprobată de Parlamentul " Teritoriului de Nord" din Australia. care a aprobat eutanasia. Actuala situaţie legislativă în lume Problematica legislativă privind eutanasia şi suicidul asistat s-a îmbogăţit în ultimii ani cu iniţiative şi luări de poziţie diferite. S-au făcut numeroase tentative de a schimba această situaţie de către grupuri şi asociaţii diferite. dar o depenalizează. ea nu acţionează asupra medicului care respectând nişte puncte bine codificate.

aprobată prin referendum-ul din 1994. putând intra în vigoare. 60% din votanţi s-au pronunţat împotrivă şi astfel legea. O mare surpriză a fost apoi decizia Curţii Constituţionale a Columbiei. care pe 20 mai 1997. aşa cum am spus. a aprobat eutanasia pentru persoanele aflate în fază terminală cu condiţia ca ele să-şi dea consimţământul.să voteze o lege în acest sens. Experienţa olandeză. emisă fără desfăşurarea unei dezbateri adevărate pe această temă în respectiva ţară latinoamericană. (53) Trebuie înţelese bine implicaţiile şi consecinţele unei astfel de sentinţe. are o mare semnificaţie şi va fi important să-i urmăim viitoarele evoluţii. a revenit în centrul atenţiei. 191 .