P. 1
Manual de Bioetica2.

Manual de Bioetica2.

|Views: 167|Likes:

More info:

Published by: Valentin Iulian Ţoc on Jan 15, 2011
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

10/10/2012

pdf

text

original

Capitolul I Bioetica: origini, răspândire şi definiţii Apariţia Bioeticii ca o "nouă" reflecţie şi originea termenului Principalele centre de bioetică din

lume De la etica medicală la bioetică Problema definiţiei Bioetica, antropologia şi caracterul interdisciplinar Capitolul al II-lea Justificare epistemologică Formarea gândirii bioetice şi metodologia cercetării în bioetică Justificarea epistemologică a bioeticii Raportul dintre ştiinţa biomedicală şi bioetică Modele bioetice diverse şi chestiuni de meta-etică Metoda de cercetare în bioetică Legea morală şi legea civilă Capitolul al III-lea Introducere privind omul - Bazele Antropologiei Capitolul al IV-lea Prima parte: Bioetica, genetica şi diagnosticarea prenatală Manipularea şi ingineria genetică. Importanţa şi delimitarea temei Nivele şi scopuri ale intervenţiei. Nivele de intervenţie. Finalităţi Orientări etice şi criterii de aprecieri etice Norme etice particulare Problemele diagnosticării şi screening-urilor genetice post-natale Terapia genică Ingineria genetică alterativă şi amplificatoare la om Clonarea umană: aspecte etice Diagnosticarea prenatală Istoric şi indicaţii medicale Metodele şi procedeele tehnice Rezultatele şi succesele după examenul genetic Indicaţii etice privind diagnosticarea genetică prenatală Prospect rezumativ al posibilelor intervenţii în domeniul geneticii A doua parte: Bioetica şi avortul Punctul de vedere al bioeticii Embrionul în lumina geneticii şi biologiei umane Caracterul uman al embrionului Avortul terapeutic Avortul eugenetic Legea avortului şi refuzul din motive de conştiinţă Formele "ascunse" de avort Prevenirea avortului spontan

1

Capitolul al V-lea Prima parte: Bioetică, sexualitate şi procreare umană Delimitarea şi actualitatea temei Sexul corpului şi sexul psihologic Legătura conjugală şi procrearea Etica procreării responsabile şi a contracepţiei Metode de reglementare naturală a fertilităţii A doua parte: Bioetica şi tehnologiile de fecundare umană Definirea problemei etice Aspecte morale ale inseminării artificiale omogene Liceitatea mijloacelor şi metodelor de prelevare a spermei Evaluarea morală a inseminării artificiale eterologe Transferul intratubaric al gameţilor (GIFT) şi alte tehnici de fecundare intracorporală Problemele etice privitoare la FIVET Fecundarea in vitro şi experimentele Fecundarea şi gestaţia interspecifică Evaluare etică a selectării sau prestabilirii sexului A treia parte: Bioetica şi sterilizarea Evaluarea morală Inviolabilitatea persoanei şi a integrităţii sale fizice Unitotalitatea fiinţei umane Corolare şi cazuri concrete de o deosebită gravitate Lege şi sterilizare Capitolul al VI-lea Prima parte: Bioetica şi experimentul asupra omului Experimentul clinic cu medicamente Experimentul este necesar Semnificaţia tehnică a experimentării farmacologice Istorie, praxis şi legislaţie Evaluare etică şi cazuri concrete Experimentarea pe fetuşi şi pe embrioni umani. Noutatea temei Intervenţiile intrauterine cu caracter terapeutic Intervenţiile de pură experimentare ştiinţifică Experimente asupra fetuşilor umani avortaţi Prelevarea ţesuturilor fetale cu scopul transplantării A doua parte: Bioetica şi transplanturile de organe Progresele ştiinţifice şi tehnice Perspective legislative şi cooperare internaţională Aspectul etic al problemei: principiile generale Apărarea identităţii personale a primitorului şi a descendenţilor lui Consimţământul în cunoştinţă de cauză Problema constatării morţii în transplantul de pe cadavru Cazul transplantului heterolog Implantul de ţesuturi Nou născutul anencefal ca presupus donator de organe

2

A treia parte: Bioetica, eutanasia şi demnitatea morţii Definiţia termenilor şi istoricul problemei Contextul cultural actual Sinteză doctrinală cu caracter moral pe tema eutanasiei Examinarea unor texte deontologice şi juridice Actuala situaţie legislativă în lume

3

au conferit acestei alarme o mare rezonanţă şi au dat naştere unei mişcări de idei şi temeri de genul "catastrofală". se exprimă.scria el . Singura cale posibilă în faţa iminentei catastrofe era crearea unei "punţi" între cele două culturi. Descoperirile din acei ani şi din cei imediat următori. (5) În acest sens. necesitatea unei noi ştiinţe. ci trebuia să cuprindă şi biosfera în întregul ei. Potter prevestea urgenţa unei ştiinţe noi. Toţi recunosc faptul că bioetica. "Am ales . care să nu aibă drept scop doar cunoaşterea şi explicarea fenomenelor naturale. înainte de toate. Distincţia netă între valorile etice (ethical values) care reintră în cultura umanistă în sens larg. ci să tindă în acelaşi timp să descopere felul în care aceste cunoştinţe tehnico-ştiinţifice pot fi întrebuinţate cu înţelepciune. pentru supravieţuirea întregului sistem. şi faptele biologice (biological facts) se află. Din acest motiv. bioetica porneşte de la o situaţie alarmantă şi de la o preocupare critică privind progresul ştiinţei şi al societăţii. o ruptură între două domenii ale cunoaşterii. în consecinţă. care a avut un succes rapid şi substanţial. răspândire şi definiţii Apariţia Bioeticii ca o "nouă" reflecţie şi originea termenului După circa 25 de ani de la apariţia în literatură a termenului de "bioetică" datorată oncologului Van Rensselaer Potter (1) este util să reparcurgem drumul mişcării de idei cu acest nume. ştiinţa sistemelor fiinţelor. apare în Statele Unite. şi nu numai prin Potter. adică orice intervenţie ştiinţifică a omului asupra vieţii în general. subliniind opere de o deosebită relevanţă şi dezvoltări instituţionale (Centre. la baza acelui proces ştiinţifico-tehnologic lipsit de discernământ şi care punea în pericol omenirea şi însăşi supravieţuirea pe pământ. Comitete de învăţământ academic) care exprimă cele mai semnificative evoluţii şi o recunoaştere suficientă a problemelor. îndoiala privind capacitatea de supravieţuire a umanităţii. Mi se pare oportun să ofer. anunţate în domeniul ingineriei genetice cu înspăimântătoarea posibilitate de a se construi arme biologice şi de a fi alterat statutul însuşi al formelor de viaţă. Introducând termenul. cel ştiinţific şi cel umanist. În concepţia potteriană. după Potter. Există de acum anumite contururi istorico . nu trebuia să se focalizeze numai asupra omului. 4 . bioetica. cea ştiinţifică şi cea umanistico-morală. el a subliniat că bioetica trebuiea să constituie "o nouă disciplină care să combine cunoaşterea biologică cu cea a sistemului valorilor umane" (3) . conceptul de bioetică are o semnificaţie mai amplă faţă de etica medicală tradiţională. spune Potter. de asemenea.Potter specificase într-adevăr pericolul ce-l reprezenta. el va numi bioetica ştiinţa supravieţuirii (science of survival). în sensul propriu al cuvântului. în mod paradoxal tocmai ca efect al progresului ştiinţific. şi etica pentru a reprezenta cunoaşterea sistemului valorilor umane" (4) .Capitolul I Bioetica: origini.filozofice ale acestei dezvoltări (2) . o expunere istorico-culturală a acestei gândiri. al speciilor şi indivizilor. bioetica.rădăcina bio . în acest fel în mod teoretic.pentru a reprezenta cunoaşterea biologică. care i-a dat numele şi i-a conferit o anumită semnificaţie. astfel încât să favorizeze supravieţuirea speciei umane şi să ridice calitatea vieţii pentru generaţiile viitoare. "Instinctul supravieţuirii nu era suficient şi apărea.

Interesul pentru aceste studii a fost atât de mare încât la început 5 . În anul 1963. al cărui obiectiv specific era considerarea aspectelor etice. noul termen de bioetică este adoptat în locul celui de "morală medicală".Reich (6) vorbeşte despre o geneză "bilocată" a termenului de bioetică. În Statele Unite discuţia privind problemele etice ale experimentării era deja acutizată. filozofi.cum am mai afirmat . concepţia bioeticii potteriene a fost umbrită de mai renumita bioetică hellegeriană. (7) Principalele centre de bioetică din lume Callahan şi Gaylin luaseră iniţiativa de a reuni oameni de ştiinţă. concepţia lui despre bioetică va fi în consecinţă cea care va prevala: bioetica va fi considerată de majoritatea oamenilor de ştiinţă ca o disciplină specifică capabilă să sintetizeze cunoştinţele medicale şi pe cele etice. În perioada 1965-1971. chiar şi pentru a o diferenţia de aceasta. În această perspectivă. la Jewish Chronic Disease Hospital din Brooklyn fuseseră injectate. dar cu siguranţă îşi păstrează importanţa întrucât viziunea originală a unei bioetici globale cuprinde atât biosfera cât şi omul cu interacţiunile reciproce pe termen scurt şi lung. inoculând virusul unor copii handicapaţi internaţi în spital. apăruse faimosul Hastings Center.şi apoi a inserat-o în domeniul ştiinţelor biomedicale. sociale şi legale ale ştiinţelor medico-sanitare.filozofului Daniel Callahan şi psihiatrului Willard Gaylin.T. El consideră bioetica un fel de maieutică. Hellegers a fost primul care a introdus termenul de bioetică în lumea universitară structurând în mod academic această disciplină . obiectul acestui domeniu de studiu nou îl constituie aspectele etice implicate în practica clinică. cu timpul. fără consimţământul lor. cunoscut imediat cu numele de Hastings Center. pentru care moştenirea lui Potter a fost moderată. angajat în cercetări în domeniul demografic şi fondator al Kennedy Institute of Ethics. de denunţurile şi procesele legate de unele abuzuri răsunătoare care se refereau la experimente făcute pe om. cu sediul la Hastings on Hudson (NY). tocmai această concepţie. Desigur. înainte chiar de anunţarea descoperirilor din sfera geneticii.la crearea unei instituţii dedicată în mod sistematic studiului Bioeticii. moştenire care astăzi a devenit preponderentă faţă de cea a lui Potter. în timpul unui experiment. Ethics and the Life Sciences. cercetători.În afara acestui traseu al naşterii bioeticii. astfel încât W. de exemplu. Trebuie să i se recunoască lui Hellegers şi meritul de a fi indicat o metodologie specifică a acestei discipline noi. pentru a discuta aceste probleme. la Willowbrook State Hospital din New York. Deci.după cum vom arăta mai departe . politice şi în mass-media. celule tumorale unor pacienţi în vârstă. Rigoarea istorică ne obligă să afirmăm că deja cu câţiva ani înaintea lui Potter şi a lui Hellegers. şi anume în 1969. datorat . În acei ani trebuie recunoscut impulsul puternic imprimat de un faimos obstetrician de origine olandeză. Aceste experienţe ne duc cu gândul la experimentele sălbatice ce se făceau în lagărele de concentrare din perioada nazistă. o ştiinţă capabilă de a reuni valori prin dialogul şi confruntarea dintre medicină. Aşa cum s-a afirmat. Astfel de reflecţii au dus . fără însă a se folosi termenul de bioetică. deci. a favorizat naşterea unei bioetici a mediului. După Hellegers. Andre Hellegers. filozofie şi etică. mai există încă o "moştenire" ce trebuie luată în seamă. cea interdisciplinară preconizând că specialistul în clinică bioetică ar fi devenit mai expert decât moralistul tradiţional. s-au făcut studii pentru imunizarea împotriva hepatitei virale. a căror preocupare era de a studia şi formula norme mai ales în domeniul cercetării şi experimentării biomedicale. Institute of Society. Apoi.

cu atât mai mult cu cât. educarea publicului în general privind relevanţa etică a multor descoperiri ştiinţifice. Centrul îşi propune să fie un institut de cercetare independent. apoi. în interiorul Department of Community and Family Medicine. The European Program in Professional Ethics. Pellegrino. distribuirea fondurilor în domeniul sanitar. care-şi propune să evalueze implicaţiile etice determinate de impactul cu dezvoltarea ştiinţifico-tehnologică în domeniul bioeticii în ţările din Asia. El se transferă la această universitate cu intenţia precisă de a inaugura un program de cercetare interdisciplinară de Bioetică. Acest centru a introdus desigur ample tematici medicale şi medico-sociale în dezbaterea bioetică mărindu-i orizontul în comparaţie cu perspectivele lui Potter şi a contribuit la elaborarea unor proiecte didactice şi de linii directoare privind probleme de bioetică specială. care are un director propriu. pe teologul moralist protestant Paul Ramsey să ţină cursuri la Facultatea de medicină de la Georgetown University. (8) Din 1987. putând fi considerate primele publicaţii care au lansat Bioetica în America. Hastings Center s-a mutat la Briarcliff Manor (NY). ambele lansate în 1970. "The patient as person" şi "Fabricated Man". Implicaţiile. În interiorul Institutului îşi are sediul Center for Bioethics. şi în numeroase alte monografii. întreruperea terapiei de menţinere vitală. Center for Population Research. Hellegers. The Asian Bioethics Program. cu o valoroasă activitate educativă a publicului în general. l-au stimulat pe Hellegers să prezinte propunerea de a crea un institut care să se ocupe atât de fiziologia reproducerii cât şi de Bioetică. non profit. Aşa s-a născut în 1971. Hellegers l-a invitat în anul 1968 şi în 1969. S-au desfăşurat apoi activităţi comune cu alte centre de la Georgetown University: Division of Health and Humanities. adică primul centru care purta formal numele de institut de bioetică. participarea la elaborarea unor norme în probleme morale dificile ale societăţii contemporane. şi parţial cu bani primiţi de la mama lui. laic. cum spuneam. reproducerea artificială. După moartea lui Hellegers. la circa 50 de km de New York. Directorul lui a fost câţiva ani Edmund D. care a desfăşurat programe educative. (9) Rezultatele acestor studii sunt publicate în revista Hastings Center Report. de Kennedy Institute of Ethics şi a fost anexat în mod oficial la Georgetown University. Instituţia a primit numele. În anii în care se năştea Hastings Center. ale acestei cercetări. ajungea. centrul a fost amenajat într-o cameră disponibilă în casa Callahan. Din aceste cursuri de morală au rezultat două volume. întâi în Germania şi apoi în alte ţări europene.nu s-au avut în vedere probleme logistice şi economice. Scopurile specifice ale activităţii sale sunt: abordarea şi rezolvarea problemelor etice create de progresul ştiinţelor biomedicale şi de însăşi profesiunea medicală. cum ar fi de exemplu Sida. 6 . aproape o misiune socială. în 1979. la Georgetown University din Washington (DC). diagnoza prenatală. The Joseph and Rose Kennedy Institute for the Study of Human Reproduction and Bioethics. care s-a păstrat. angajat în cercetări de fiziologia fătului. fie ele şi etice. Chiar în acea perioadă familia Kennedy luase hotărârea să finanţeze unele cercetări privind prevenirea handicapurilor mentale congenitale. oficiosul centrului. În acest scop. deja prezent în cadrul universităţii din 1964. la înfiinţarea lui.

"Center for Bioethics" şi "Kennedy Institute " (10) îşi au sediul într-o universitate , Georgetown (fondată de iezuiţi în 1789) care, prin constituţie, este deschisă studenţilor şi cercetătorilor de orice confesiune religioasă; are ca principal scop cercetarea printr-o metodologie interdisciplinară, membrii ei provenind din domeniul ştiinţelor umane, sociale, ştiinţelor naturii, cu preferinţă pentru sfera filozofiei şi teologiei morale şi o confruntare înterreligioasă şi ecumenică. Publicaţiile Institutului şi Centrului sunt numeroase, ca şi temele abordate, dar una dintre ele merită menţionată în mod special: fiind unică în felul ei, "Encyclopedia of Bioethics", îngrijită în 1978 de W.T.Reich, a fost reeditată în 1995 în cinci volume, are 3000 de pagini, conţine 464 de articole prezentate în ordine alfabetică şi redactate de 437 de autori. Kennedy Institute publică bimestrial "New Titles in Bioethics", o bibliografie actualizată cu noi volume publicate, şi "Scope Note Series", monografii bibliografice care cuprind şi articole din reviste. Revista oficială este "Kennedy Institute of Ethics Journal". O altă activitate importantă a centrului a fost activarea unui serviciu de informaţie bibliografică online, Bioethicsline, sprijinit de National Library of Medicine din Betsheda în Maryland şi distribuit prin sistemul MEDLARS în Statele Unite şi în lume. Biblioteca de la Georgetown University, The National Reference Center for Bioethics Literature, reuneşte cele mai relevante publicaţii din aria anglo-americană. În această arie culturală se formează, mai ales cu ajutorul lui T.L. Beauchamp şi J.F. Childress, doctrina bioetică din Statele Unite inclusă în faimoasa operă Principles of biomedical ethics, care trasează teoria "principialismului" de care vom vorbi. (11) Un alt gânditor care se numără printre părinţii Bioeticii este E.D.Pellegrino, pe care l-am amintit deja ca director, pentru câţiva ani, al Centrului de Bioetică (actualmente director al "Center for the Advanced Studies in Ethics" şi al "Center for Clinical Ethics" tot pe lângă Georgetown University), care împreună cu D.C. Thomasma a introdus concepte noi privind relaţia medic-pacient. (12) După primele două centre de studii din Statele Unite, au fost înfiinţate altele, legate mai ales de universităţi sau spitale. (13) Noi ne vom referi însă numai la cele care prezintă un mod specific de abordare. În America merită să fie numit Pope John XXIII Center, care a publicat numeroase monografii. El pleacă de la o perspectivă instituţională de fidelitate faţă de Magisteriul Bisericii Catolice. În Australia este cunoscută activitatea desfăşurată de Center for Human Bioethics de pe lângă Monash University din Melbourne, condus de P. Singer - cunoscut prin extremul său "laicism" - care este şi co-director al reviste Bioethics, organ oficial al "International Association of Bioethics". (14) Tot în Australia operează două centre de bioetică de inspiraţie catolică: The Thomas More Center şi St Vincent's Bioethics Center. În Europa, continentul pe care de mult s-au dezvoltat cele mai semnificative sisteme filozofico-morale, care au inspirat, secole întregi, viaţa socială, bioetica şi-a făcut apariţia mai târziu: această întârziere poate fi atribuită structurării diferite a sistemului sanitar şi universitar faţă de SUA, prezenţei puternice a deontologiei profesionale predată de medicii legişti sau dificultăţilor de organizare a unei munci interdisciplinare din cauza unei specializări academice excesive. (15)

7

În anul academic 1975-76 au fost create în Spania, pe lângă Facultatea de Teologie de la San Cugat del Valles (Barcelona) seminarii de studiu în diferite domenii ale bioeticii; din aceste seminarii s-a născut Instituto Borja de Bioética, condus de un discipol şi colaborator al lui A. Hellegers, Francisco Abel s.j., care a primit statut de fundaţie privată în 1980. În afara acestui centru, care deţine primatul în Spania din punctul de vedere al interesului şi al cercetării în Bioetică trebuie semnalată angajarea dlui D. Gracia, Director al "Departamento de Medicina Preventiva, Salud Pública e Historia de la Ciencia", de pe lângă Facultatea de Medicină de la Universitatea Complutense din Madrid. Importantă este lucrarea, menţionată în notă, "Fundamentos de bioética", ce porneşte de la un examen istorico-filozofic al evoluţiei conceptelor etice în domeniul biomedical al şcolii hipocratice până în zilele noastre şi conturează bazele raţiunii etice în domeniul biomedical care s-au desprins din evoluţia gândirii filozofice. Examenul istoric este amplu: justificarea principiilor de beneficienţă , vătămare, de autonomie, de justiţie este urmărită în diversele etape ale gândirii etice, din antichitate până la gândirea actuală din Statele Unite. Autorul, aderând la filozofia personalistă şi fenomenologică a conaţionalilor L. Delgado şi X. Zubiri, avansează teoria "eticii formale a bunurilor", ca fundament al instanţei etice universale, negând existenţa posibilităţii unui fundament universal în planul conţinutului judecăţii etice. Autorul a promis că acest volum va fi urmat de o operă ulterioară despre bioetica clinică. Contribuţia lui rămâne una dintre cele mai importante pe plan internaţional.
(16)

Tot în Spania, din 1993 funcţionează Sociedad Andaluza de Investigación Bioética, a cărei activitate este demonstrată de publicarea periodicului Bioetica y Ciencias de la Salud. Este semnalată şi ampla activitate a Grupului de "Investigación Bioética de Galicia" (GIB) În 1983 a fost creat la Bruxelles, din iniţiativa unor profesori de la Universitatea Catolică din Louvain, "Centre d'Études Bioéthiques": este vorba de o asociaţie non profit afiliată pe lângă Universitatea din Louvain. (17) Alte centre de interes bioetic există în Franţa: amintim pe cel denumit Institut National de la Santé et de la Recherche Medicale (INSERM), pe lângă care a fost creat Centre de Documentation et Information en Éthique (CDEI). În Ţările de Jos primul institut de bioetică (Instituut voor Gezondheidsethiek) este fondat la Maastricht în 1985. În Anglia, din 1975, este publicat periodicul trimestrial Journal of Medical Ethics de către Institute of Medical Ethics cu sediul la Edimburg şi care se defineşte o "organizaţie independentă, nepartinică." În acest moment, publicaţia este îngrijită în colaborare cu British Medical Association (Asociaţia Medicilor Britanici). La Londra este publicată revista Ethics and Medicine de către Centre for Bioethics and Public Policy, de orientare hipocratică şi creştină. Tot la Londra trebuie semnalată activitatea desfăşurată de Linacre Centre for Health Care Ethics, fondat în 1977, în serviciul comunităţii catolice din Marea Britanie. În plan european trebuie semnalată opera unui autor german, care acţionează în Palestina şi în America de Nord, şi care a contribuit în mod substanţial la dezbaterea bioetică: este vorba de Il principio di responsabilitá de H. Jonas, una din cele mai mari contribuţii aduse acestei discipline. Autorul are un punct de pornire analog cu cel al lui Potter: el ia în consideraţie posibilitatea din ce în ce mai mare a tehnologiei, ale cărei ameninţări la adresa supravieţuirii 8

umanităţii le analizează. Omenirea are obligaţia să supravieţuiască - după autor aceasta este exigenţa prioritară - şi de aceea, este necesară o nouă Etică, etică pe care el o numeşte a "viitorului", pentru că trebuie să se bazeze pe studierea consecinţelor intervenţiilor omului asupra biosferei pentru generaţiile viitoare. Criteriul ghid pentru intervenţiile biotehnologice va trebui să fie cel al excluderii catastrofei. (18) Câteva cuvinte trebuie să spunem şi despre situaţia din Italia. Instituţia noastră, Centro di Bioetica, s-a născut printre primele în Italia, în 1985, la Universitá Cattolica del Sacro Cuore (UCSC). Îşi are sediul la Facultatea de Medicină şi Chirurgie "A. Gemelli" din Roma. Organul director este constituit dintr-un comitet compus din Rectorul şi Decanul Facultăţii de Medicină (membrii de drept) şi din alţi 18 membri desemnaţi de Rector, medici specialişti, biologi, filozofi, jurişti, moralişti, teologi. Recent, pe lângă Centru a fost creat - prin hotărârea Consiliului Facultăţii şi a Senatului academic - Institutul de Bioetică ce îşi desfăşoară activitatea în domeniul academic, coordonând cursuri de Doctorat şi de Perfecţionare postlicenţă, ca şi activitatea didactică în cadrul Cursului de licenţă în Medicină şi Chirurgie, şi a Diplomelor Universitare din domeniul sanitar. Institutul este condus de un profesor titular de bioetică şi beneficiază de activitatea cercetătorilor şi bursierilor. Centrul de Bioetică este operaţional pentru activitatea de formare în teritoriu şi, în ultimii ani, a contribuit la crearea unor sedii ale consorţiului, în diferite regiuni din Italia, prin care coordonează activitatea de educare permanentă prin cursuri adresate personalului sanitar şi celor interesaţi direct sau indirect de probleme de bioetică. Oficiosul Centrului este revista Medicina e Morale, care publică bimestrial articole, note, comentarii şi recenzii bibliografice despre aspecte ale Bioeticii, ale deontologiei şi ale moralei medicale. Activitatea Centrului şi a Institutului de Bioetică al Universităţii Catolice este demonstrată de publicarea acestui manual şi a două colecţii care includ deja zeci de volume. (19) Perspectiva filozofică ce caracterizează Centrul şi Institutul este "personalismul fundamentat ontologic" de inspiraţie tomistă şi dezvoltă, plecând de la acest punct de vedere, continua sintonie cu gândirea catolică fără a împiedica sau a exclude dialogul cu alte abordări. Un alt pol de reflecţie, important, este cel legat de Istituto Scientifico Ospedale San Raffaele din Milano, unde există din 1985 un Dipartimento di Medicina e Scienze umane şi unde se publică o revistă ştiinţifică de popularizare KOS şi o alta, cu caracter etico-sanitar, Sanare infirmos. (20) De orientare "laică", în sensul unei puternice critici aduse viziunii catolice a bioeticii, este Politeia, centru pentru formare şi cercetare în politică şi etică, din Milano (cu sedii şi la Roma şi Neapole). Şi acest centru are secţiuni de etică în economie, în domeniul mediului, şi de bioetică. Revista, editată sub îngrijirea Centrului, se numeşte Niotizie di Politeia şi reuneşte contribuţii de provenienţă diversă, ce reflectă însă o abordare analistă şi utilitaristă, privilegiind individualismul metodologic ce stă la baza muncii de cercetare a grupului. (21) Recent, secţiunea de bioetică a înfiinţat Consulta di Bioetica ( "Corpul consultativ de Bioetică"), ce editează revista Bioetica. Învăţământul academic al Bioeticii în Italia a fost activat în multe Universităţi pontificale, cu o perspectivă mai ales teologică. (22) În universităţile de stat, bioetica a fost introdusă ca disciplină de învăţământ la cererea unor facultăţi de Medicină şi chirurgie (printre care 9

Desigur. Aportul principiilor şi criteriilor proprii filozofiilor moderne va fi tratat într-un capitol dedicat succesivmeta-eticii. modelelor de bioetică şi problemei fondării gândirii etice. în reconstruirea gândirii etice occidentale din domeniul medical. Jurământul reprezintă. influenţat de prescrierile sumerienilor. Unele etape. specific unei categorii de persoane. profesiunea medicală ar fi. morala medicală de inspiraţie teologică. o "profesie puternică".C. potrivit acestei interpretări. care au dat un puternic impuls gândirii bioetice. ci se va opri la acel element din trecut care este absolut necesar pentru înţelegerea momentului cultural actual. Tema va fi analizată într-un capitolul special. Legea era pentru cei care practicau meserii specifice cetăţenilor obişnuiţi. au predispus la criteriologii şi categorii filozofice şi adesea au dat naştere unor discuţii pe teme specifice. De la etica medicală la bioetică Pentru a ne da seama pe deplin despre discuţiile actuale şi abordările diferenţiate ale Bioeticii. a transmite gratuit cele învăţate fiilor maestrului şi celor care semnează Jurământul.) şi de "Jurământul " său . Drumul nostru nu poate fi extins şi aprofundat. de Hipocrate (460-370 î. expresia tipică a culturii epocii. deci. (24) . categoria medicilor . celălalt 10 . apoi. fără îndoială. reflecţia privind drepturile omului în Europa. Structura Jurământului cuprinde: a) o invocare a divinităţii ca introducere distinctă. care era considerată într-un anumit fel deasupra legii. de-a lungul secolelor. a fost inserată în grupurile de discipline pentru participarea la concursuri publice (pentru profesori universitari dintre cei mai calificaţi şi pentru cercetători universitari) deci în sectoarele ştiinţifico-disciplinare ale învăţământului universitar. Expunerea făcută de D. este necesar să ne reamintim itinerariul istoric al gândirii etice în medicină.Universitatea Catolică din Roma). La originea eticii medicale în societăţile arhaice ca şi în cele mai evoluate din antichitate găsim mereu trei elemente: exigenţele cu caracter etic pe care medicul trebuia să le respecte. Nu se poate face abstracţie. Gracia (25) mi s-a părut amplă şi documentată ca analiză a textului. structură etico-religioasă şi interpretare istorico-filozofică. semnificaţiile morale ale asistenţei acordate bolnavului şi hotărârile pe care statul trebuia să le ia pentru cetăţenii săi în ce priveşte sănătatea publică. cu caracter pre-juridic. Deja Codul lui Hammurabi din 1750 î C. Unele etape sunt semnificative sub acest profil: etica medicală hipocratică. înaintea răspândirii termenului însuşi şi a recentelor schimbări. ca cea de rege şi de preot. susţinută de o "morală forte". aşa cum au făcut-o mulţi autori (23) . la o mai bună definiţie a acestei discipline şi acelaşi lucru se poate spune despre instituirea comitetelor de bioetică. învăţământul universitar de bioetică a contribuit. mai ales după ultimul război mondial. b) o parte centrală care la rândul ei are două fragmente: unul relativ la angajarea de a respecta maestrul. conţine normele care dirijează activitatea medicală şi o primă reglementare a taxelor pentru asistenţa sanitară. exprimată în sens religios în Jurământ. aportul filozofiei moderne. denumite şi "comitete etice".

ci de o reflectare a filozofiei şi a culturii timpului.pentru evoluţia gândirii etico-filozofice. liberalismul etic al lui Hume. de o simplă moralitate defensivă a "castei" medicilor. ci pe ideea binelui şi a adevărului şi îl reţinem important pentru însăşi consistenţa altor principii. autonomie şi justiţie . aceste noi principii nu vor putea şterge complet principiul beneficienţei ca moment de validitate şi garanţie atât pentru autonomia pacientului cât şi pentru cea a medicului. un antipaternalism medical ". în sens punitiv (damnaţiuni) pentru cel care îl încalcă. "avortul cauzat de intervenţii artificiale". Nici ideea de justiţie formulată de gândirea socială contemporană nu va putea elimina acest principiu al beneficienţei. principiu continuat de-a lungul secolelor. deci. de un cod atemporal. Nu se poate totuşi ignora . Această influenţă. conferindu-i caracter de sacralitate (sacerdoţiu fiziologic şi carismatic). Gracia. ceea ce prescrie nu ar avea nevoie de alte confirmări.efortul lor de a întemeia criterii de moralitate care să nu fie subiective. aşa cum vom vedea mai bine în capitolul relativ la întemeierea gândirii etice. potrivit acestei analize istorice. precum "Jurământul lui Aseph Ben Berachyhu" în Siria. Gregory şi cu formularea drepturilor omului şi ale drepturilor cetăţeanului. aproape universală. "Datoriile medicului" de Mohamed Hasin (1770) în Persia. 11 . Nu se poate vorbi. Fără îndoială. c) o concluzie în care se cer sancţiuni din partea divinităţii în sens pozitiv (binecuvântări) pentru cel care respectă jurământul şi. Platon şi Aristotel . al cărui protector fără drept de apel şi deasupra oricărei legi este medicul. ca de exemplu administrarea otrăvii. existenţa conştiinţei binelui în sine şi a respectului persoanei dincolo şi deasupra dorinţelor sale subiective . chiar dacă i se solicită. Rezultatul care decurge din această interpretare este că această gândire hipocratică ar fi dat în realitate un fundament filozofico-teologic a ceea ce azi numim cu o conotaţie negativă "paternalism medical". desigur. acesta fiind "ethos"-ul lui. nici de o moralitate naturală. reprezintă. aproape o expresie scrisă a unei morale naturale. din secolul VI. Deoarece medicul acţionează pentru binele bolnavului. influenţa succesivă a lui Socrate. care consideră profesia medicală într-un climat de transcendenţă. după cum afirmă D.fragment este dedicat mai concret terapiei care obligă medicul să excludă anumite acţiuni.nu dăunare. a Jurământului lui Hipocrate este dovedită de formule asemănătoare răspândite în diferite culturi. Smith. respectarea secretului medical. Apariţia principiului de autonomie odată cu afirmarea gândirii moderne. care noi nu considerăm că se bazează pe transcendenţa profesiei medicale. mai ales cea care se inspiră din faimoasele principii: beneficienţă . Nu poate fi vorba. "Rugăciunea zilnică a medicului" de Mose Maimonide (1135-1204) în Egipt. după cum a fost socotit până în secolul al XVIII-lea. şi totuşi.păstrând o tradiţie istorică ce vine de departe şi traversează întreaga evoluţie a gândirii occidentale. Bioetica actuală. ci de o moralitate ce se bazează pe principiul sacru al binelui pacientului. ca cele de autonomie şi justiţie. orice abuz sexual faţă de persoana bolnavului şi de rude. ci bazate pe adevăruri obiective. deci al binelui pacientului. nici măcar din partea pacientului. Short Mell. Jurământul fundamentează moralitatea actului medical pe principiul "beneficienţei şi nu al dăunării. (26) Ceea ce recunosc toţi este faptul că gândirea hipocratică a rămas "canonică" pentru întreaga cultură clasică a Evului Mediu.

ci aşa cum a acţionat în cazul gândirii platonice şi aristotelice. comunităţile creştine vor simţi dreptul-datorie de a nu abandona asistenţa bolnavului. dar mai ales ca "mărturie" a fraternităţii dorite de Cristos faţă de cel care suferă. Şi după Revoluţia franceză. mai recente. care întruchipează parabola Bunului Samaritean (28) în istoria lumii încreştinate. de tratatele medievale şi renascentiste. ca expresie a comunităţii celor care au obligaţia de a "se îngriji" de fraţi. condamnă avortul.personalism creştin . care considerau temele de etică medicală ca făcând parte din analizele (dezbaterile) virtuţii justiţiei sau în comentariul poruncii "să nu ucizi". aplicarea ei în mediul sanitar şi în Magisteriul Bisericii. eutanasia. până la operele de morală medicală. şi pentru cel puţin 17 secole. deasupra legii morale. este considerat făptură a lui Dumnezeu. Apoi. (27) Noua viziune asupra lumii şi a umanităţii în sens personalist. după greutăţile iniţiale din vremea lui Galileo. al cărui Jurământ a fost mereu recunoscut ca expresie a eticii. în abordarea şi căutarea dialogului pozitiv. cât şi prin practica asistenţială. acolo unde acest termen este bine onorat. mutilaţiile şi dezvoltă o "morală medicală" care prinde tot mai mult contur. dintre raţiunea ştiinţifică şi credinţa religioasă. Creştinismul nu s-a limitat să facă o bună primire eticii hipocratice. în unitatea lui: trupspirit. 12 . mai ales în ambientul catolic. atât de lumea creştină cât şi de cea islamică. ci este chemat să fie slujitorul (diaconos) celor suferinzi. dezlegându-se încet. Evanghelia. Valoarea persoanei umane în creştinism . omul. când se va afirma conceptul de "spital civil" şi de "drept al cetăţeanului la asistenţă". Figura medicului în sens creştin. creaţional şi salvator determină comunitatea creştină să se îngrijească de spitale.Nu se poate omite în această retrospectivă contribuţia creştinismului. nu numai în sensul de "suplinire" a societăţii civile în ţările încă nedezvoltate. prin forţa misterului Întrupării-Mântuirii. este considerat şi evaluat ca expresie a carităţii Mântuitorului şi fundament al judecăţii finale şi escatologice. nu este cea a unui personaj sacerdotal. orice om. Bisericile au dezvoltat o morală teologică ce proclamă sacralitatea şi inviolabilitatea vieţii oricărei făpturi umane. pruncuciderea.rezultă din depăşirea dualismului clasic. Biserica Catolică şi comunitatea creştină se ocupă de sănătatea publică ca o dovadă de fraternitate şi confirmare a autenticităţii mesajului. după cum ne indică să-l vedem în bolnav pe "Christus patiens" tot astfel ea ne cere să-l putem recunoaşte în medic pe "Christus servus". în care baza concepţiei etice privind acţiunea medicului este extrasă din datele Revelaţiei şi nu numai din preceptele lui Hipocrate. ci omul întreg. în configuraţia teologică şi nouă a asistenţei bolnavului şi a profesiei de medic. Aceste contribuţii pot fi recunoscute în primul rând în fundamentarea definitivă a conceptului de "persoană umană". custode co-responsabil al pământului şi al vieţii în lume în faţa Creatorului însuşi. În numele acestei teologii. mai ales cel aflat în dificultate. încet. a introdus concepte noi şi valori noi atât prin intermediul învăţământului. pentru care nu numai sufletul spiritual. a teologiei creştine. conform căreia ceea ce i se face bolnavului este apreciat în termenii "mie mi-aţi făcut".

amintim de pe acum indicaţiile privind avortul şi diagnoza prenatală. ca şi din raţiuni obiective care stau la baza indicaţiei sau a normei morale. Două direcţii de normative s-au dezvoltat începând din acest moment tragic.îşi dă seama că două sunt provocările pe care ele le cuprind: prezenţa crimelor naziste. întrucât medicul nu le poate ignora atât din raţiuni ce ţin de o eventuală apartenenţă religioasă a sa. cât şi datorită obedienţei religioase a pacientului. al Bisericii Catolice şi al altor confesiuni creştine privind problemele pe care ştiinţa medicală le-a ridicat în epoca contemporană. În acest proces împotriva crimelor naziste au fost făcute cunoscute lumii delictele comise asupra prizonierilor şi civililor din ordinul regimului cu colaborarea medicilor. care prin forţa lucrurilor trebuia să se regăsească într-o disciplină sistematică. care s-a dezvoltat după şi în urma procesului de la Nürnberg (1945-1946). pronunţările Bisericilor în general şi ale Bisericii Catolice în particular constituie obiectul unei atente consideraţii. (31) Pentru a completa panorama istorică a contribuiţiilor la formarea principiilor şi criteriilor de comportament în domeniul biomedical trebuie să amintim aportul pe versantul laic. comise nu numai în lagărele de concentrare. (29) Dar concepţia asupra moralei catolice în domeniul medical a fost mereu îmbunătăţită după pontificatul lui Pius al XII-lea. în ianuarie 1981.O continuare a acestui interes secular este învăţământul magisterial. 13 .şi acest lucru merită făcut . indicaţii provenite de la Consiliul Ecumenic al Bisericilor de la Geneva. (30) Celelalte Biserici creştine şi confesiuni religioase au oferit la rândul lor indicaţii credincioşilor şi au formulat propuneri lumii medicale şi politice: în tratarea fiecărei teme vor fi amintite. Din lumea islamică amintim "Codul islamic de Etică Medicală" aprobat de Conferinţa internaţională asupra medicinii islamice. adică Bioetica. precum Asociaţia Medicală Mondială (AMM) şi Consiliul Organizaţiilor Internaţionale ale Ştiinţelor Medicale (CIOMS). care pentru unii ar putea coincide cu naşterea Bioeticii "ante litteram": formularea "drepturilor omului". aprobarea tot mai actualizată a "Codurilor de Deontologie medicală" emanate de organisme internaţionale. Există o perioadă istorică semnificativă în care se manifestă cea mai puternică expresie a "moralei medicale" în domeniul catolic: este vorba de anii pontificatului lui Pius al XII-lea. Aceste delicte sunt astăzi cunoscute şi reunite în documentele procesului (32) şi rămân o mărturie deloc favorabilă a ceea ce poate face puterea detaşată de morală sau presupusă deţinătoare a moralei înseşi şi cu colaborarea medicilor care se lasă instrumentalizaţi de puterea politică. prin succesorii lui. intitulate: "Manipulating life: ethical issues in genetic engineering" ("Manipulând viaţa: subiecte etice în ingineria genetică"). Această legislaţie şi aceste normative implicau şi cereau în mod necesar o gândire de fundamentare teoretică şi justificativă. Dintre acestea. şi evoluţia progresului tehnologic care în ambiguitatea lui putea şi poate fi îndreptat spre oprimarea şi eliminarea vieţii umane. de natură juridică şi deontologică de mare relevanţă. desfăşurată în Kuweit. Tocmai în această răscruce istorică trebuie plasată naşterea Bioeticii. cu justificarea că sunt "constrânşi". Geneva 1982. iar pe plan internaţional. coerent. Cine reparcurge învăţămintele discursurilor şi mesajelor radiofonice ale lui Pius al XII-lea adresate medicilor .

"Declaraţiile". ca un exemplu. "Codul de Etică Medicală" publicat la Geneva în 1948. modificată tot la Helsinki în 1964 şi actualizată la Tokio în 1975. problemă care până azi nu pare a fi depăşită. din 1968. publicat la Paris la 6 ianuarie 1987. 1100/1989 asupra utilizării embrionilor şi fetuşilor umani. XIX al progresului unidirecţional şi în mod automat benefic. cu conotaţii "catastrofice". de conţinuturi şi criterii evocate: de la prima abordare teoretică cu interes bioecologic prioritar (Potter. împreună cu apărarea şi salvgardarea altor libertăţi civile şi politice fundamentale şi până la o întreagă serie de "Declaraţii. cu noi reflecţii cu caracter etico-filozofic privind problemele vechi şi noi ale medicinei. alţii o consideră mai degrabă o metodologie de confruntare interdisciplinară între ştiinţe biomedicale şi ştiinţe umane. 79/1976 despre drepturile bolnavilor şi muribunzilor. 29/1978 privind transplantele de ţesuturi şi organe. actualizată la Veneţia în 1983. din parte AMM. care conţin afirmaţii angajante în apărarea vieţii şi a integrităţii fizice. 1046/1986 şi la nr. la nr. se confruntă cu aporturile eticii medicale clasice ale diverselor doctrine religioase şi cu drepturile omului. pune accentul pe relaţia dintre viaţa umană şi viaţa infraumană şi. conţinând "Jurământul de la Geneva". la Veneţia în 1983 şi la Hong Kong în 1989. alt organism de prestigiu în cadrul autorităţii medicale. care pune în criză conceptul sec. dezvăluie un amplu evantai de probleme abordate. Convenţii. (33) Problema definiţiei Itinerariul istoric retrospectiv şi recent al Bioeticii. publicată de Naţiunile Unite (ONU) (10 decembrie 1948) şi Convenzione di salvaguardia dei diritti dell'umo e delle liberta fondamentali (tratat din Roma din 4 noiembrie 1950). publicată în 1962. Dintre "Recomandări" amintesc. la nr. Pentru determinarea momentului morţii şi îngrijirilor din faza finală a bolii trebuie amintită "Declaraţia de la Sidney". alţii consideră gândirea bioetică o articulaţie a filozofiei morale şi cei care definesc această gândire ca o disciplină autonomă. Dintre Codurile deontologice amintesc "Codul de la Nürnberg" din 1947. tot de AMM. pe care l-am amintit. De aici se naşte problema în primul rând a unei definiţii a Bioeticii. Se ştie că forţa juridică. doumentul intitulat "Principii de Etică Medicală Europeană". în fine. Recomandări şi Cărţi". Unii prezintă Bioetica drept o mişcare de idei. pe cea a Consiliului Europei: la nr. schimbătoare din punct de vedere istoric sau istoricist.În prima direcţie s-a dezvoltat întreaga codificare începând cu "Declaraţia universală a drepturilor omului" . Celebră şi cunoscută este "Declaraţia de la Helsinki" privind experimentele şi cercetările biomedicale tot de către AMM. Bioetica se îmbogăţeşte graţie apariţiei diverselor Centre americane şi europene. actualizat de aceeaşi asociaţie la Londra în 1949. au o valoare juridică adevărată în momentul în care sunt acceptate de state. şi trebuie să-l amintim. "Convenţiile" şi "Recomandările" au o greutate normativă deosebită: "Recomandările". care are un rol ce nu se 14 . îndeosebi. ale demografiei şi ale cercetării experimentale asupra omului şi animalelor. Jonas). În cursul tratării fiecărei probleme vom cita aceste documente şi altele pentru autoritatea culturală şi valorile etice la care fac referire. Se datorează Conferinţei Internaţionale a Ordinului Medicilor din Comunitatea Europeană (CEE). dar în toate cazurile au o semnificaţie culturală şi etică.

liniile directoare etc . ale deontologiei şi ale drepturilor omului. de aceea. În plus. în acest sens.cultural. După părerea noastră. Este schimbat şi obiectul formal al bioeticii. Reich dă diverse definiţii Bioeticii cu ocazia celor două ediţii succesive din "Enyclopedia of Bioethics". incluzând şi intervenţiile asupra vieţii şi sănătăţii omului. în cadrul ştiinţelor vieţii şi sănătăţii. Prin această afirmaţie Reich doreşte să elimine echivocul existent în anii precedenţi sau faptul că principiile ar fi exclusiv cele susţinute de Beauchamp şi Childress şi în mod fundamental doreşte să deschidă uşa pluralismului etic. deci la definirea unor criterii. definiţia rezultată este mai completă. atât în sens geografic. considerăm realizat faptul că sub denumirea de Bioetică este inclusă şi etica medicală propriu-zisă. ca o "combinaţie a cunoaşterii biologice cu cea a sistemului de valori umane". propusă de Potter. ale moralei religioase. Bioetica propriu-zisă.inclusiv viziunea morală. (36) .identifică cu cel al deontologiei. fără îndoială." (39) . În definiţia din 1995." (38) Domeniul ştiinţelor vieţii şi sănătăţii cuprindea. medicina de azi beneficiază toto mai mult. (34) Din acest "excursus" făcut până acum. bioetica trebuie să fie "ştiinţa supravieţuirii (science of survival)" . rezultă că ne aflăm în faţa unei panorame desigur foarte ample. dar în acelaşi timp modest caracterizată. deoarece ea nu mai este "examinată în lumina valorilor şi principiilor morale". deciziile. judecăţi şi limite licite sau ilicite. deci nu Bioetica în sens de parte recentă şi adăugată eticii medicale. foarte importantă chiar dacă ascunde riscul uşor al unui relativism etic atunci când se opune rolului normativ al bioeticii. în afara faptului că a numit acest termen. într-un anumit mod. În ediţia din 1995. în faţa unei probleme etice. şi nici nu poate fi considerată o secţiune a celei mai cunoscute şi antici etici medicale. conduita. pentru Bioetica mai recentă. (35) Aşa cum am amintit în introducere. Bioetica în sensul de etică ce priveşte intervenţiile asupra vieţii. În această definiţie el recuperează. cât şi pentru multiplele aporturi anterioare ale eticii medicale. pentru a lua 15 . deci. ci dimpotrivă. nici cu medicina legală sau cu drepturile omului. intervenţiile pot fi cele referitoare la profesiile medicale. el consideră deci bioetica drept un nou tip de Înţelepciune ce trebuie să indice cum să fie folosită cunoaşterea ştiinţifică pentru garantarea binelui social. după aceea este necesar. Potter în 1971. Într-adevăr.ale ştiinţelor vieţii şi tratamentelor sanitare. această deschidere este. În cea din 1978 definea Bioetica "studiul sistematic al conduitei umane. (37) . numind-o "studiul sistematic al dimensiunilor morale . este înţeleasă în sens extensiv. dar şi cele asupra populaţiei. în parte. o considerare mai degrabă a biosferei în general decât a medicinei. ci "printr-o varietate de metodologii etice". cu folosirea unei varietăţi de metodologii etice într-o abordare interdisciplinară. concepţia originară a "Bioeticii globale". Reich acordă definiţiei bioeticii o amploare mai mare. specificitatea acestui studiu sistematic o constituie referirea la valori şi principii morale. chiar dacă are o conexiune cu aceste discipline şi puncte de confruntare. obiectul material al bioeticii este extins la toate dimensiunile morale ce includ conduite sociale şi decizii politice. de cercetarea de bază din domeniul biologic şi este legată şi în sens social de componenţa ambientală. în timp ce în primul moment este oportun să se pornească de la examinarea diferitelor puncte de vedere. De aceea. în progresele sale. de exemplu cele relative la problemele demografice şi ambientale. a şi definit noua disciplină. tratată în lumina valorilor şi principiilor morale.

În acel document. Deci validitatea alegerii trebuie argumentată raţional şi numai aşa se poate evita căderea într-un relativism etic.să se verifice validitatea argumentaţiilor şi a criteriilor oferite de fiecare din abordările respective. din natura instanţelor etice şi din metodologia utilizată. conform definiţiei acceptate ce figurează în "Encyclopedia of Bioethics" din 1978. pe lângă comportamentul personal şi dreptului şi codurilor deontologice profesionale şi viitoare. tot ce ţine de echilibrul ecosistemului. în urma unor polemici privind rolul bioeticii printre cei care au un cult pentru medicina legală. chiar dacă nu în mod direct terapeutice. probleme privind intervenţia asupra vieţii altor fiinţe vii (plante. deoarece această conduită este examinată în lumina valorilor şi principiilor morale". documentul precizează: 1. bioetica nu poate fi redusă la deontologia medicală. Aceste linii etice au şi o finalitate aplicativă. de medicina locurilor de muncă şi de alte politici de planificare familială şi control demografic. politicile de control demografic. independent de aplicaţiile lor terapeutice. în care a fost precizat obiectul bioeticii şi raportul existent între această disciplină şi deontologia şi medicina legală. Ele implică elaborarea de linii etice bazate pe valori ale persoanei şi pe drepturile omului. sănătatea internaţională. d. care în fond ar fi dizolvarea bioeticii înseşi. b. nici la o simplă consideraţie filozofică. Fiind etica aplicată "regnului biologicului" . Finalitatea bioeticii constă în analiza raţională a problemelor morale legate de biomedicină şi de conexiunea lor cu dreptul şi cu ştiinţele umane. În acest sens. în februarie 1991. are ca obiect "examenul sistematic al conduitei umane în domeniul ştiinţelor vieţii şi sănătăţii. c. respectând toate confesiunile religioase. beneficiind de o metodologie interdisciplinară. problemele sociale legate de problemele politicii sanitare (naţionale şi internaţionale). nici la medicina legală. micro-organisme şi animale) şi. problemele etice rezultate în cadrul cercetărilor pe om. competenţa bioeticii este recunoscută în următoarele patru domenii: a. Specificitatea sa derivă din tipul de probleme pe care le abordează.dat fiind faptul că bioetica are o finalitate practică .care desemnează un univers mult mai extins decât cel al medicinii . 16 . "Bioetica" este o arie de cercetare care. la un Seminar internaţional desfăşurat la Erice. care se bazează în mare parte pe ceea ce conţine "Encyclopedia of Bioethics" din 1978. c) problemele sociale asociate cu politicile sanitare.deciziile . un grup de studiu a elaborat un document numit Documento di Erice. problemele etice ale profesiunilor sanitare. printr-o fundamentare raţională şi metodologică adecvată ştiinţific. prin orientarea ce ar putea fi imprimată.bioetica include etica medicală tradiţională şi merge dincolo de ea. cuprinzând: a) problemele etice ale tuturor profesiilor sanitare. Pentru a preciza această diferenţă. b) cercetările comportamentale. în general. În privinţa raporturilor cu medicina legală şi deontologia profesională. d) problemele vieţii animale şi vegetale în relaţie cu viaţa omului. medicina muncii.

aplicare şi dezvoltare a lor. care studiază cu metodologia specifică conţinutul normelor juridice sub aspect biologic şi medical. Studiul normelor morale şi lectura lor actualizată se desfăşoară în strânsă legătură cu concluziile ce derivă din bioetică. prin Învăţământul Deontologiei Medicale.Instrumentele de studiu ale bioeticii rezultă din mertodologia specifică interdisciplinară care îşi propune să examineze în mod aprofundat şi actualizat natura faptului biomedical (moment epistemologic). Această disciplină include trei ordine de norme: a.. Ne vom ocupa în capitolul următor de descrierea acestor orientări diverse.. Finalitatea deontologiei medicale este aprofundarea esenţială şi actualizarea normelor şi regulilor de conduită a profesiei medicale. pentru o mai bună interpretare. Normele morale. Normele juridice cu caracter deontologic sunt studiate sub profilul normelor de drept în vigoare în fiecare ţară şi cu scopul de a găsi o corespondenţă cu valorile deontologice"... (. la orientarea elaborării legislative şi la încadrarea intervenţiilor asupra vieţii umane în cel mai amplu domeniu al biosferei. b. să-i evidenţieze implicaţiile pe plan antropologic (moment antropologic). Normele juridice ale fiecărei ţări. Medicina legală este prin natura ei o ştiinţă interdisciplinară. 17 . "Instrumentele" de studiu ale celor trei arii sunt diferenţiate: a.) 2. care prin metodologia şi rezultatele la care ajunge. Actualizarea normelor deontologice propriu-zise comportă o comparaţie constantă cu codurile deontologice naţionale şi internaţionale.) 3. Normele deontologice propriu-zise. disciplină mult mai autonomă şi de amplă respiraţie. considerate azi în cadrul bioeticii. bioetica specială şi bioetica clinică." (40) Şi în această definiţie. c. b. ale cărei criterii şi limite licite le discută. constituind o datorie a bioeticii să le discute şi să le examineze. contribuie la actualizarea şi justificarea epistemologică a normativei deontologice. de bioetică. reunite în coduri şi în toată tradiţia orală şi scrisă a profesiei medicale. la a cărei construcţie. nu se precizează valorile şi principiile morale în conştiinţa unei pluralităţi de abordări filozofice.) "Învăţământul Medicinei Legale se leagă în mod natural. şi care colaborează cu justiţia şi cu persoane private la soluţionarea cazurilor care necesită anchete şi evaluări de ordin biologic şi/sau medical. ca în cea din Encyclopedia of Bioethics. c. care de altfel se regăsesc în discutarea fiecărei probleme specifice. Ca o ultimă adnotare descriptivă putem spune că tratarea bioeticii a surprins până în prezent trei momente distincte: bioetica generală. etica medicală a pregătit terenul. să găsească "soluţiile" etice şi justificările de ordin raţional în sprijinul acestor soluţii (moment aplicativ) (. obiect al eticii medicale tradiţionale. Deontologia Medicală este o disciplină al cărei obiect este studiul normelor de comportament profesional specifice profesiilor sanitare.."(..

ea are datoria de a sugera valori de referinţă şi opţiuni operative. În căutarea unor răspunsuri adecvate se subînscrie necesitatea unei apropieri interdisciplinare faţă de problemă.va fi necesară şi contribuţia filosofiei naturii. ca şi raportul libertate-responsabilitate. legislaţie). a filozofiei ştiinţei dreptului şi. care sunt valorile în joc sau care sunt căile corecte pentru a ajunge la o linie de conduită fără modificarea acestor valori: alegerea sau nu a unui principiu sau a unei criteriologii de evaluare va condiţiona evaluarea cazului şi. a durerii. pentru o cercetare a "saggezza della scienza" ( "înţelepciunii ştiinţei") . În mod evident este vorba despre rolul ştiinţelor biomedicale şi al ştiinţelor ambientale (ecologia). Bioetica clinică sau decizională examinează. Bioetica generală. avort. antropologia şi caracterul interdisciplinar Din cele afirmate rezultă că noua disciplină nu poate fi concepută ca o simplă confruntare între diferite opinii şi poziţii etice existente. În ce priveşte antropologia. după părerea noastră. experimente clinice etc. deontologie. semnificaţia şi valoarea mediului şi a ecosistemului în bioetică. care nu este supusă unor reduceri ideologice sau biologiste. după părerea noastră. individ-societate şi individnatură să-şi găsească încadrarea şi valorificarea etică. chiar dacă trebuie să recunoaştem că totdeauna sau aproape totdeauna cazurile concrete prezintă o pluralitate de aspecte de evaluat. abordate sub profil moral. oportunitaeta unei deschideri spre teologie ca "orizont al sensului". a bolii şi a morţii. dar nu toţi sunt conştienţi că în acest sector de studiu nu se poate face abstracţie de antropologia filozofică de referinţă. acordă o importanţă mai mare semnificaţiei. nu se poate separa bioetica clinică de cea generală. (41) Fiecare dintre aceste discipline. eutanasie. desigur. menţinând între ele relaţii foarte strânse. c. care analizează marile probleme.a. pentru a utiliza expresia potteriană . Bioetica. Aceasta însă nu se poate disocia de concluziile bioeticii generale. b. în mod concret în practica medicală şi în cazul clinic. care este una din trăsăturile proprii ale bioeticii. a omului. Sunt mari tematici care constituie coloanele vertebrale ale bioeticii sistematice şi care. contribuind la valorificarea lui: personalismul fundamentat ontologic. trebuie să furnizeze răspunsuri obiective bazate pe criterii valabile din punct de vedere raţional. tratează valorile şi principiile originare ale eticii medicale şi sursele documentaristice ale bioeticii (drept internaţional. au totuşi un statut epistemologic propriu şi independent de celelalte.Wisdom of science. Pentru rezolvarea problemelor generate de progresul ştiinţific şi de organizarea socială a medicinei şi a 18 . în fine. Practic. ne vom referi la acea concepţie care. o adevărată filozofie morală în partea ei fundamentală şi instituţională. Bioetica specială. reale şi obiective. cu scopul de a stabili rolul adecvat. În această întrepătrundere complexă dintre ştiinţele experimentale şi cele umane. a iubirii conjugale şi a procreaţiei. El se prezintă ca o viziune integrală a persoanei umane. în cadrul căreia valoarea vieţii fizice corporale. atât pe plan medical cât şi pe plan biologic: inginerie genetică. trebuie să fie rezolvate în lumina modelelor şi fundamentelor pe care sistemul etic le consideră de bază şi justificative pentru concepţia etică. care se ocupă de bazele etice.

Jonas în opera lui. iar întrepătrunderea lor în respectul statutului epistemologic al fiecăreia nu poate duce la îmbogăţirea înţelegerii obiectului de studiu. care îl priveşte pe om ca spirit şi trup. întrucât discuţia care s-ar naşte ar fi utilă numai celor care au acelaşi crez. de prevenirea relelor tipice societăţii tehnologice. psihologice şi spirituale . generate de exploatarea ecologică. Teologia revelată studiază faptul revelat în lumina raţiunii luminate de credinţă. precum şi pentru etica umană şi socială. ci ţin cont de o serie de cunoştinţe filozofice raţionale. Valoarea fundamentală a vieţii. Teologia revelată. de cel care acceptă posibilitatea unei teologii. pentru că tot pe Dumnezeu îl studiază. Obiectul material. Teologia raţională. dar îl extinde substanţial pentru că se referă la tot ce Dumnezeu însuşi ne-a revelat despre Sine. are un obiect material (de studiu) şi un obiect formal (punctul de vedere pe care-l adoptă) diferit de teologia raţională. uitând de marile provocări ale bolilor ieşite de sub control. va putea face teologie numai cine a primit aceeaşi credinţă. atât metafizice cât şi antropologice şi etice. deci. însă. constituie puncte de referinţă solide pentru Bioetică. De aceea. Cel care se foloseşte de o filozofie empiristă care reduce omul la aspectele sale ce ţin numai de experienţă. prerogativele şi datoriile sale. cine confundă ontologia şi personalismul fundamentat ontologic cu teologia revelată. din fiinţa supremă. Orice ştiinţă este o completare în cadrul frontierelor diferite de ştiinţa însăşi. denumită în mod tradiţional teodicee sau filozofia lui Dumnezeu. poate contribui la o viziunea a tot înţelegătoare a obiectului observat.se spune . După ce am lămurit acest lucru. dar şi lateral. este o altă ştiinţă cu un statut epistemologic diferit. manifestă prejudecăţi intelectuale asupra unei importante părţi a tradiţiei filozofice. din interior şi de sus. Antropologia personalistă fundamentată ontologic este deseori criticată întrucât poate fi susţinută antropologic . fiinţa. După părerea noastră. Deci. este necesară o antropologie filozofică de referinţă care să ţină seama de persoana umană. în lumina raţiunii naturale. de integritatea ei şi de relaţiile biunivoce care leagă persoana de condiţiile existenţiale: spaţiul în care locuieşte şi timpul în care trăieşte şi va trăi. în acelaşi fel în care observarea unui obiect nu numai frontal.dreptului con siderăm că "in primis" trebuie să se răspundă la întrebarea privind valoarea persoanei. este ştiinţa care studiază. În această perspectivă poate fi înţeleasă marea importanţă a categoriei răspunderii la care se referă H. ceea ce se poate cunoaşte cu raţiunea. Asta nu înseamnă că ştiinţele nu trebuie să fie deschise între ele. ştiinţă care astăzi pare animată de un entuziasm optimist al progresului.numai de cel care admite o cunoaştere superioară celei relaţionale. coincide în parte cu cel al teologiei raţionale. în funcţie de orientarea epistemologică de "integrare". Este bine să evidenţiem faptul că metafizica şi filozofia raţională a lui Dumnezeu au multe puncte comune pentru că ambele se referă la fundamentul ultim al realităţii. de la Platon până în zilele noastre.aşa cum rezultă din sinteza valorilor fizice. Aceste valori trebuie să-i ghideze pe cei ce încearcă să rezolve problemele generate de dezvoltarea ştiinţei biomedicale. o concepţie personalistă şi de comuniune a iubirii conjugale. concepţia integrală a persoanei. manifestă o necunoaştere a semnificaţiei metafizicii înseşi şi a teologiei. în consecinţă. transcendenţa persoanei. pentru a exclude orice posibilitate de instrumentalizare. (42) 19 . Pentru a nu cădea în echivoc considerăm necesar să facem o distincţie netă între teologia raţională şi teologia revelată. este necesar să adăugăm că antropologia şi etica propuse de noi nu pleacă de la raţiunea luminată de credinţă.raportul de prioritate şi complementaritate dintre persoană şi societate.

după părerea noastră. valoarea persoanei umane este îmbunătăţită de Har şi de darul Duhului Sfânt. cu aceeaşi vigoare cu care a condamnat ereziile în domeniul adevărurilor revelate. cât şi a presiunilor ideologice şi dificultăţilor intrinseci ale problemelor. deci ca pe o disciplină cu un statut epistemologic raţional. dar aceste raţiuni nu trebuie invocate pentru a-i dispensa pe oamenii de bună credinţă şi cu dreaptă judecată de a reflecta asupra faptelor umane în lumina raţiunii. Dar. dintre raţiune şi Revelaţie: o armonie care nu este mereu uşoară şi imediată. deschisă spre teologie văzută ca o ştiinţă supra-raţională. deoarece este om. Acesta este un punct delicat şi esenţial care implică raportul om-Dumnezeu. numită şi naturală. nu numai a credinciosului: credinciosul . asupra permisivităţii intervenţiilor asupra omului din partea medicului şi a biologului: viaţa umană este înainte de toate o valoare naturală. (43) Biserica Catolică însăşi a condamnat de-a lungul secolelor orice poziţie fideistă care ar deposeda raţiunea şi inteligenţa de greutatea şi valoarea lor.are raţiuni de susţinere supranaturale. atât din cauza slăbiciunii minţii omeneşti. dar nu încetează să fie pentru toţi. De aici se naşte şi s-a născut exigenţa unei reflecţii filozofico-morale şi în domeniul medical şi biologic. naturăsupranatură. filozofie-teologie. 20 . credincioşi sau nu. are valabilitate numai în cadrul comunităţii de credincioşi. raţional cunoscută de toţi cei care se folosesc de raţiune. deci. (44) Această întâlnire rezultă cu atât mai necesară şi urgentă cu cât ne mişcăm într-un domeniu al ştiinţelor experimentale. pe Dumnezeu. care au ca obiect realităţi intramondene şi corporale şi care folosesc un procedeu raţional. dar viaţa umană este viaţă pentru toţi oamenii. iar obligaţia de a o respecta este datoria omului. care a abandonat adevărul uman relativismului şi nu cognitivismului. Această parte a moralei. deci merită consideraţii egale şi cu o susţinere reciprocă. denumită în general "morală medicală". consideră aceste intervenţii în lumina viziunii de credinţă. ar fi impropriu şi nu ar aduce nici un serviciu credinţei înseşi să negăm legitimitatea şi necesitatea unei reflecţii raţionale şi filozofice asupra vieţii umane şi. instanţă ultimă şi "orizont de sens". şi în recenta dezbatere despre avort mulţi au riscat să considere că este o problemă de credinţă sau de lipsă de credinţă. specificată de Magisteriu: are raţiunea proprie de a fi o reflecţie asupra faptului de credinţă şi de a aplica legea divină în comportamentul uman. Dialogul dintre ştiinţă şi credinţă se poate realiza prin intermediul raţiunii care este comună şi uneia şi alteia. după o lungă perioadă de "răscruce a metafizicii". chiar dacă multe concluzii coincid cu cele ale filozofiei morale "tout court".poate .Bioetica se distinge de teologia morală. Într-adevăr. Bioetica o înţelegem. o valoare intangibilă. şi deci în lumina Revelaţiei creştine. Este contrar tradiţiei Bisericii să nege valoarea raţiunii şi legitimitatea eticii raţionale. Acest lucru este cu atât mai necesar azi. Biserica a apărat mai ales principiul armoniei dintre ştiinţă şi credinţă. Raţiunea şi Revelaţia au acelaşi autor. ce se adresează formării personalului sanitar.

au revoluţionat medicina. vorbind de două mari revoluţii: revoluţia terapeutică şi revoluţia biologică. plecând de la descoperirea legilor care guvernează formarea vieţii. deontologia etc) fără să aibă o identitate precisă şi o necesitate? (1) După cum se poate vedea. (2) Prima revoluţie. marile septicemii. lupta continuă şi reînnoită împotriva tumorilor prin metode chimioterapeutice.d. a reconstruit istoria progresului şi a descoperirilor din domeniul biomedicinei. filozofia. intervenţia ştiinţei şi a tehnologiei asupra vieţii înseşi şi a biosferei. dar au provocat în acelaşi timp şi o revoluţie în concepţiile despre viaţă şi om. de un fel de "cocktail" realizat cu ingrediente din alte ştiinţe (ca biologia. întrebarea este relevantă şi priveşte trei probleme distincte: în primul rând problema rolului şi justificării epistemologice. variola. afecţiunile glandelor endocrine. după descoperirea sulfamidelor (1937) şi a penicilinei (1946). dereglări biochimice umorale" (3) Cea de a doua revoluţie este recentă: începe de la descoperirea codului genetic şi defineşte c.Capitolul al II-lea Justificare epistemologică Formarea gândirii bioetice şi metodologia cercetării în bioetică Justificarea epistemologică a bioeticii Din capitolul precedent rezultă o situaţie concretă: Bioetica există ca o încercare de reflecţie sistematică privind toate intervenţiile omului asupra fiinţelor vii. cunoscut hematolog francez şi primul preşedinte al forului Comité Consultatif National d'Éthique din Franţa. conferă umanităţii "puterea de a înfrânge bolile mult timp considerate fatale . problema formării gândirii etice şi în al treilea rând problema metodei. Jean Bernard. "medicina genomică". are o justificare pentru care nu poate fi ignorată. folosirea tehnicilor de reanimare. sifilisul. poliomielita) până la frontiera nouă deschisă de Sida. 21 . o reflecţie ce are ca obiectiv specific şi arzător identificarea valorilor şi normelor care să guverneze acţiunea omului. chirurgicale şi prin raze. are criterii proprii pe care-şi întemeiază opiniile şi are propria metodă de cercetare? Oare nu este vorba de un amestec. Aceste descoperiri. relativă la justificarea epistemologică a bioeticii. în al doilea rând. observă omul de ştiinţă. începând cu anul 1930 şi până în prezent. precum tuberculoza. medicina. folosirea pe scară largă a vaccinurilor pentru a combate marile epidemii (tifos. stimulând reflecţia asupra destinelor omenirii. Să abordăm în primul rând prima întrebare. transplantul de organe şi ţesuturi. după milenii de neputinţă. Întrebarea pe care ne-o punem acum este decisivă: această reflecţie îşi are un loc anume în panorama ştiinţelor. Tot Jean Bernard aminteşte de marile cuceriri ale medicinei din aceşti ani: sistematizarea metodelor de experimentare a noilor medicamente pe voluntari sănătoşi şi pe bolnavi.

aceste posibilităţi şi tehnologii noi au început să fie privite cu mai mare realism şi discernământ. acesta din urmă revizuit în mod continuu la Tokyo. S-a invocat atunci o nouă etică pentru evitarea unei posibile catastrofe a umanităţii. Cu cât medicina devine mai puternică şi eficace. care să-şi extragă normele din interiorul evoluţiei biologice. Aceste linii conducătoare au fost reluate de diferite organisme din lume. în această perioadă. mărturie fiind Codurile deontologice ca cel de la Nürnberg şi Helsinki (4) privind experimentele. În ce priveşte ingineria genetică propriu-zisă s-a întrevăzut repede posibilitatea realizării geneterapiei. mult mai puţin costisitoare decât cea nucleară şi cu mai puţine posibilităţi de control. cum am afirmat. ale cărei evoluţii nu sunt complet previzibile şi rămân încă fără o orientare etică şi deontologică omogenă.R. de codurile deontologice şi de etica medicală. adică a posibilităţii de a transfera porţiuni din codul genetic de la o celulă la alta. (5) Acest filon al medicinei terapeutice a reprezentat şi reprezintă. după cum o dovedesc conferinţele de la Gordon şi Asilomar (8). prin opera lui Hans Jonas Il principio responsabilita. (9) Foarte repede însă. o etică a întregii biosfere. necesitatea unui moratoriu şi a unei normative universale între savanţi se manifestă în cadrul societăţilor de cercetători. care au instituit primele comitete ştiinţifico-etice de supraveghere şi au elaborat primele "Guidelines" care privesc intervenţia asupra ADN.asupra celulelor liniei germinale. (7) Teama de o catastrofă. (10) 22 . care acum este aplicabilă pe linia celulelor somatice şi este interzisă în schimb din cauza unor riscuri pentru moment imanente . posibilele aplicări ale ingineriei în diferite forme de viaţă au făcut să se întrevadă eventualitatea creării "bombei biologice". Prima apariţie a ingineriei genetice. Sydney şi Hong Kong. cu atât normele de protejare a individului trebuie să fie riguroase şi cunoscute temeinic. aşa cum am afirmat. ştiinţa medicală intră într-o fază nouă. Acesta este momentul naşterii bioeticii. care au dus la procrearea artificială. de etica mediului şi a responsabilităţii pentru viitorul lumii. care pentru prima dată este denumită în opera lui V.Sub asaltul acestor descoperiri etica medicală se dezvoltă şi înregistrează noi şi importante capitole. Cum am afirmat în capitolul precedent. chiar la specii diferite. totuşi. Odată cu descoperirile ştiinţifice din genetică şi cu aplicarea noilor cunoştinţe în domeniul embriologic şi ginecologic. purtătoarele lor de cuvânt devin asociaţiile medicale precum Asociaţia Medicală Mondială (AMM) şi Federaţia Ordinului Medicilor în cadrul propriilor congrese. Toate acestea au generat temeri faţă de posibila alterare a biosferei şi a ecosistemului de către om. Potter (6): este vorba de o etică ce vrea să ţină seama de totalitatea intervenţiilor asupra biosferei. prin dublul mecanism al "endonucleozei de restricţie" şi al acidului dezoxiribonucleic (ADN) "recombinat" desigur a alarmat lumea. filonul clasic şi aş spune modelul hipocratic. potenţat de metoda experimentală şi protejat. îşi stabileşte Codul propriu de etică medicală. Şi lumea islamică. în Europa şi în lume sunt respectate codurile şi liniile conducătoare ale activităţii medicale. Aceeaşi exigenţă se evidenţiază în Germania.

23 . nu numai cele catastrofale. paternitatea şi maternitatea cu scopul însuşi al sexualităţii umane. cunoaşterea codului genetic al omului şi deci structura patrimoniului ereditar al fiecărui individ: acest fapt va permite o mai bună urmărire a scopurilor terapeutice. din orice parte ar fi venit: guvern. Cu orgoliu baconian şi cartezian au respins orice pretenţie de control şi de interferenţă. şi nu ar urmări cunoaşterea realităţii. perfecţionată apoi de savanţi până în zilele noastre. de a fi garantate acele aplicaţii ale ingineriei genetice prin care patrimoniul genetic va putea fi îngrijit. definind autonomia şi neutralitatea rolului lor în societate. mai ales după prospectarea "proiectului genom uman". de aceea a devenit importantă şi evidentă problema etică pentru cercetători. în domeniul microbiologic mai ales. unde frontierele se lărgesc tot mai mult şi unde sunt în joc nu numai viaţa embrionilor procreaţi în mod artificial. a diagnosticării prenatale şi postnatale. ar încerca să facă tot ce e posibil. pentru creşterea producţiei în agricultură şi zootehnice. Pe bună dreptate s-a observat că pe această cale ştiinţa experimentală riscă să-şi asume statutul epistemologic al politicii. de temut. dar va deschide şi posibilitatea cunoaşterii secretului intim al constituţiei ereditare a fiecărei persoane şi familii. Raportul dintre ştiinţa biomedicală şi bioetică Este. (12) Temerile continuă să fie mari în privinţa unui alt capitol important. dar nu alterat. dar şi concepţia privind părinţii. toto mai delicate şi cu probleme etice. pentru că urmăresc o metodă precisă. Noile cunoştinţe din domeniul genetic au determinat extinderea aplicării. (11) S-au făcut ecou al acestor preocupări Parlamentele europene şi Comitetele naţionale de bioetică. cea experimentală. (13) Devine deci necesar a se pune întâi problema relaţiilor dintre ştiinţă şi etică şi a se defini intervenţia bioeticii în cadrul ştiinţelor biomedicale. care pune prima în discuţie problema bioetică. industriaşi. Posibilităţile concrete de a ajunge la eugenie selectivă la experimente pe embrioni şi la comercializarea corpului uman şi a procreaţiei sunt de acum un fapt recunoscut şi de care mulţi se tem. provocatoare afirmaţia lui Robert Nozick după care "microscoapele şi telescoapele nu relevă părţile etice" (14).S-au făcut destul de repede aplicaţii de tip industrial pentru fabricarea unor medicamente noi (insulina. această mentalitate nu este împărtăşită de majoritatea a cercetătorilor care se ocupă de şiinţele medicale ( inclusiv de Dulbecco). iar Renato Dulbecco aminteşte că "secole întregi savanţii au stat departe de tragediile istorice. În acest sens trebuie amintit faptul că biologia şi medicina sunt ştiinţe experimentale. Bacon. În cadrul ingineriei genetice propriu-zise s-au evidenţiat şi posibilităţile unor aplicaţii pozitive. cel al procreaţiei. Galilei şi R. iar ecosistemul. propusă de G. adică ar deveni "arta posibilului". Biserică sau autorităţi. politicieni. Iar acum se vorbeşte de medicină "genomică" şi de "medicină predictivă". dacă va fi finalizat. interferon etc). desigur. " (15) Astăzi. care va permite. Se discută motivul şi cadrul precis al unei baze epistemologice a bioeticii. să poată menţine un echilibru compatibil cu sănătatea omului de azi şi a generaţiilor viitoare.

se presupune.şi în special. pentru că nimeni nu poate nega că înainte de a se trece la aplicarea unei descoperiri ştiinţifice în domeniul biomedical. calculate. deci. verificarea experimentală şi evaluarea rezultatului experimentului. susceptibile de a fi observate. Fleming pentru descoperirea penicilinei) sau de repetarea fenomenelor naturale. se foloseşte de observaţiile ocazionale (de ex.nu se poate limita la aceste coduri de corectitudine. se bazează pe un itinerariu precis: observarea fenomenelor. pozitive sau negative. dar nu este suficientă pentru a se afirma că intervenţia lui a fost etică în toate şi pentru toate (în valabilitatea indicaţiilor. în transparenţa procedeelor astfel încât să poată fi controlate de lumea ştiinţifică. în timp ce aplicaţiile ar necesita un examen bioetic prealabil privind consecinţele şi riscurile. De aceea. dar ceea ce a dus la progresul ştiinţei moderne în domeniul biomedical a fost mai ales metoda bazată pe paradigma experimentului metodologic definit. în exactitatea comunicării rezultatelor. Această "etică intrinsecă" cercetării. ipoteza interpretativă. după cum vom vedea. este necesar să ne punem o serie de întrebări bioetice privind scopul. deci. Alţi savanţi admit în general o etică intrinsecă cercetării ştiinţifice. Acest itinerariu metodologic are o validitate intrinsecă. ce permite o acumulare organică şi liniară a cunoştinţelor: experimentatorul care urmează se poate bucura de rezultatele. De exemplu. că cercetarea experimentală prin ea însăşi este neutră. De aceea. Această afirmaţie este adevărată. cum s-ar putea întâmpla de exemplu într-un transplant de organe pentru a cărui efectuare condiţiile de eticitate sunt multiple). metoda experimentală are o limită intrinsecă întrucât trebuie să se sprijine pe fapte şi date de ordin cantitativ. de ceea ce este suficient pentru o apreciere de totală eticitate. consecinţele. a recunoaşte rolul bioeticii şi justificarea ei numai în momentul aplicativ. ar fi insuficient şi limitat. obţinute de experimentatorul precedent şi este chemat să aducă la rândul lui contribuţii noi utilizând aceeaşi metodologie. Este adevărat că ştiinţa. în afara acestor două legături care în mod cert există între cercetarea ştiinţifică şi etică (legătură în planul aplicării şi în cel relativ la deontologia cercetătorului în respectul procedeelor metodologice ale cercetării înseşi) se poate vorbi şi de altele nu mai puţin importante. este reducţionistă prin definiţie şi acesta este un fapt ce trebuie luat în seamă. după cum se ştie. Totuşi. o astfel de etică s-ar concretiza în scrupulozitatea metodologică.Această metodă. a bioeticii în cadrul ştiinţelor biomedicale . reprezintă o exigenţă deontologică valabilă pentru orice tip de ştiinţă şi deci şi pentru bioetică. (16) Dar etica proprie cercetării ştiinţifice în cadrul ştiinţelor experimentale . Trebuie să distingem categoria celor cerute în mod necesar de etica unei acţiuni. riscurile etc. comparate etc: metoda experimentală. în respectarea binelui superior al persoanei. dar numai în sensul fidelităţii faţă de canoanele cercetării. Totuşi. Având în vedere acest element ne întrebăm : din ce motiv şi de ce este necesar să se pună o întrebare etică în interiorul ştiinţelor biomedicale care sunt experimentale? Mulţi au dat un răspuns care pare cel mai potrivit: exigenţa reflecţiei bioetice apare în momentul aplicativ. în obţinerea consimţământului. 24 . ce are trimitere în cercetarea biomedicală. faptul că un chirurg ştie să abordeze bine o intervenţie şi să execute la perfecţie tehnicile operatorii este o calitate necesară de etică profesională. uneori. de exemplu a tehnologiei ADN recombinată.

pe fetuşi (etc) şi chiar pe animale. întrucât toate acestea ar necesita precizarea scopurilor activităţii umane şi ale vieţii omului. sau la a se gândi la aplicarea rezultatelor. de genul pilulei RU 486. ci trebuie solicitată în sens coerent o eticitate a mijloacelor şi a metodelor: chiar dacă scopurile sunt bune . procedee. nu se poate limita la a observa rezultatele şi aspectele etice procedurale privind corectitudinea metodologică. dacă este o fiinţă umană. mijloacele.să oferi un copil unei familii sterile . lipsiţi de conştiinţă. În domeniul bioetic se pot presupune multe situaţii de acest tip: ex. de exemplu. Acest aspect a fost surprins de K. ce s-ar putea referi la terapia unei boli sau la creşterea producţiei agricole şi industriale sau la farmacologie. metode. (18) 25 . experimente pe copii. prin metoda ei să clarifice scopurile ştiinţei şi ale cercetării ştiinţifice. Acest gen de eticitate sau lipsă de eticitate proiectată are nu numai o relevanţă în sine şi pentru sine. momentul metodologic experimental pune întrebarea etică. şi care le include pe cele precedente. cu toate problemele privind exprimentarea pe om (consimţământ. bolnavi mintal. Într-adevăr. riscuri. ca în cazul unei tentative experimentale de procreare între specii sau de alterare a patrimoniului genetic al subiectului. Atât cercetătorul cât şi organizatorii şi finanţatorii cercetării sunt persoane umane şi pot avea intenţii bune sau perverse sau pur şi simplu utilitariste. Este cunoscut principiul "non sunt faciende mala ut veniant bona". sau mai bine zis bioetica experimentării biomedicale. savant şi filozof. face o cercetare pe embrionul uman. nici natura sa în valoarea ei profundă. el trebuie să se întrebe ce este embrionul uman. Jaspers. natura ontologică şi valoarea axiologică a realului. dar această întrebare cere depăşirea şi interpretarea coerentă a nivelului experimental pentru a cuprinde complexitatea şi profunzimea realului şi valoarea lui. atunci când afirma că ştiinţa exprimentală nu este capabilă să cunoască şi să perceapă aspectul calitativ al realităţii. inclusiv a bioeticii. dar are şi implicaţii importante pentru cei care colaborează la nivel subaltern: aceştia au dreptul de a cunoaşte scopurile proiectului şi au dreptul-datorie de a formula obiecţii din motive de conştiinţă. este întotdeauna un proiect şi revelează sau ascunde o finalitate strategică. deoarece ţine seama numai de aspectul experimental şi cantitativ. (17) Dacă omul de ştiinţă. cercetări efectuate pentru obţinerea unui medicament avortiv. în timp ce aspectul mai profund şi cuprinzător. riscuri) constă într-o exigenţă cu caracter integrativ. Şi din răspunsul la această întrebare se clarifică toate celelalte răspunsuri bioetice: atunci când s-a evaluat toată densitatea realului pot fi înţelese exigenţele etice privind scopurile. dacă are valoarea unei persoane umane sau nu.Înainte de toate despre intenţionalitatea cercetătorului. Dar legătura cea mai profundă. legate de aspectul operativ (scopuri. nici nu poate singură. nu este suficient să existe o etică a scopurilor. după părerea noastră. riscurile etc. sau ar putea avea un scop manipulator sau de denaturare a proceselor biologice.nu totdeauna procedeele alese sunt licite. scapă procedeelor metodei experimentale. acestea pot leza viaţa şi demnitatea umană (pierderea embrionilor fecundaţi supranumerari). Am amintit că metoda experimentală este prin natura ei "reductivă" a realului. O altă legătură dintre cercetare şi etică se referă la procedeele experimentale: este etica. Abordarea cercetării. atunci când conştiinţa nu le permite să colaboreze la un proiect pe care l-ar considera neindicat sau intenţionat aberant.

o dată ce se sfârşeşte de exemplu cu convingerea că este vorba de o fiinţă umană. bioetica este ca o viziune integrativă. aplicând ceea ce am afirmat în legătură cu raportul dintre ştiinţă şi etică precum şi dintre ştiinţele biomedicale şi bioetică. factorul etic devine şi mai relevant şi integrarea între cunoaşterea ştiinţifică şi forma etică de comportament este mai mult decât evidentă. comparativ cu cercetarea biomedicală. ci şi momentul cercetării şi metoda cercetării. (22) Modele bioetice diverse şi chestiuni de meta-etică Modele de bioetică Dacă este aproape universală cererea de etică în raport cu ştiinţele vieţii. precum U. colaborarea cetăţenilor şi necesită ca un criteriu .Şi epistemologii mai recenţi. Desigur. (19) De aceea legătura ştiinţă-etică sau mai bine zis cercetare ştiinţifică şi cercetare etică nu este o chestiune de opţionalitate sau o modă recentă. Studiile făcute în ultimii ani în domeniul antropologiei medicale (21) au scos în evidenţă insuficienţa radicală a evaluării ştiinţifice unilaterale în apropierea de conceptul însuşi de boală. în aşa măsură încât câţiva gânditori. au subliniat această limită a ştiinţei experimentale şi în ce priveşte procedeele metodologice şi observarea mai globală a realului. în optica ontologică şi axiologică a vieţuitoarei asupra căreia se face cercetarea. trebuie să ne întrebăm înainte de toate care este realitatea globală a embrionului uman (ontologia) şi care este valoarea lui (axiologia). răspunsul necesită o integrare a aspectului în realitatea integrală şi deci. un individ uman. Scarpelli. cu scop terapeutic sau fără. Etica economiei şi etica sanitară se întâlnesc pe plan social în unele din cele mai importante capitole ale cheltuielilor publice în democraţiile avansate. aşa cum am subliniat. ci o exigenţă multiplă generată de însuşi procedeul ştiinţific. Pentru a relua exemplul mai sus menţionat: dacă experimentul se face pe embrion. În ce priveşte organizarea sanitară este bine cunoscut faptul că ea presupune educaţia sanitară. ci va trebui să fie deduse din ultima viziune şi din sensul global al realităţii examinate. dacă întrebarea se naşte în interiorul cercetării. Incidenţa factorului "personal". în definitiv. precum Popper şi Eccles. este în schimb diversificată formularea modelelor etice de referinţă şi teoriile privind întemeierea gândirii etice. psihologic şi spiritual în cadrul asistenţei este elementul decisiv nu numai în evaluarea stării sănătăţii bolnavului. este necesară deci elaborarea unor criterii de apreciere care nu pot fi epuizate de cercetarea ştiinţifică. Dacă vorbim de medicină sub profilul asistenţei şi organizării sanitare. prevenire etc.ghid pentru autoritate conceptul de dreptate în atribuirea resurselor şi în oferta de structuri şi servicii. putem afirma că justificarea bioetică nu priveşte numai momentul aplicativ al cercetării. dar şi în evaluarea operatorului sanitar. În concluzie. atunci trebuie să ne întrebăm de semnificaţia experimentului asupra fiinţei umane individuale şi va trebui să se precizeze datoria cercetătorului ca atunci când este vorba de un minor. sănătate. afirmă că în bioetică ar trebui să fie stabilite numai reguli formale bazate pe principiul toleranţei oricărei etici care s-ar putea subordona unui principiu privind "absenţa unei daune relevante" (23) 26 .

necesar sau interzis. a ocupat un loc central discuţia "privind" bioetica pentru a clarifica valorile şi principiile care trebuie să stea la baza gândirii etice şi a face o distincţie justificativă între "permis" şi " interzis" (25) Trebuie să adăugăm că nu este suficientă. Tocmai pe meta-etică se construieşte "meta-bioetica". ce ar urma să se nască şi nu sunt doriţi . Pluralismul şi diversitatea abordărilor în fundamentarea bioeticii sunt evidenţiate mai ales în literatura engleză. etica grijii şi bioetica feministă. sau a nou născuţilor cu malformaţii . în faţa unui pluralism criteriologic greu de conciliat. pentru o discuţie fondatoare. totuşi. după o anumită perioadă de gestaţie. atunci când este vorba de "probleme de supravieţuire" a speciei-om sau de salvgardarea ecosistemului pentru generaţiile viitoare. în ultimii ani. această abordare a fost obiectul unor puternici critici provenite din mai multe părţi. Se nasc astfel alte abordări: etica virtuţilor. Mult timp a prevalat abordarea principialistă. Faptul că există mai multe sisteme de referinţă nu trebuie să reprezinte un pretext pentru a evada din munca de cercetare.Cine priveşte panorama bioeticii poate constata cu uşurinţă că ne aflăm în faţa unei pluralităţi. oferind raţiunea opţiunii axiologico-prescriptive adresate operatorilor sanitari. bioetica interpretativă sau hermeneutică. oamenilor de ştiinţă. sau a autoriza prin lege exterminarea tuturor copiilor. etica cazuistică. Cognitivismul şi non-cognitivismul: legea lui Hume 27 . permis sau nu. ea trebuie să ofere indicaţii şi orientări în sensul "forte". dar şi omului "tout-court" privitoare la intervenţiile asupra vieţii fizice" (26) Nici nu poate fi admisă propunerea privind "indiferenţa"faţă de orice sistem de referinţă sub pretextul toleranţei. (mai ales dacă ea se pronunţă asupra relevanţei umane şi sociale a problemelor de bioetică). Atunci când este vorba de a hotărî eliminarea sau păstrarea fătului în uterul mamei. ci o provocare pentru o angajare teoretică şi pedagogică. Prin termenul meta-etică se înţelege tocmai acest tip de justificare fondatoare şi se face referire la justificarea raţională a unor valori. Va trebui mai degrabă să se urmărească o reală justificare şi deci o demonstraţie a raţiunii ultime pentru care un anumit act moral este considerat drept sau nu. şi. în sfârşit. nu se poate ignora obligaţia morală. de a urmări orientări eficace şi raţional fundamentate care pot fi împărtăşite şi confruntate şi de alţii. bazate doar pe un fel de consens pragmatic şi flexibil. elaborarea unor paradigme conceptuale adaptabile la soluţionarea unor cazuri limită. etica narativă. "Meta-bioetica nu se poate limita la a impune în mod arbitrar prescrierea unor anumitor comportamente. ba mai mult. nici la a se limita să elaboreze un sistem conceptual în funcţie de exigenţele practice. principii şi norme în cadrul bioeticii. mai ales a omului de ştiinţă ce se ocupă de probleme etice. dincolo de examinarea fiecărei probleme ce ţine "de" bioetică. în funcţie de circumstanţe. Pluralismul se referă atât la antropologia de referinţă cât şi la teoriile privind fundamentarea gândirii etice. (24) În ultimii ani. bazată pe aplicarea principiilor beneficienţei în locul dăunării şi cele ale dreptăţii.

A justifica etica şi deci bioetica înseamnă a discuta întâi asupra posibilităţii de a depăşi "marea diviziune" sau " înşelăciunea naturalistă". Dar în primul rând trebuie clarificat un punct al dezbaterii devenit astăzi un fel de răspântie în toate discuţiile etice : este vorba de numita "lege a lui Hume" şi de orientarea preliminară a eticiştilor şi bioeticiştilor în două tabere opuse: "non-cognitiviştii" şi "cognitiviştii". în lumina celor mai recente discuţii meta-bioetice aceste propuneri diferite şi în special propunerea noastră. în acel a fi pe care orice subiect conştient este chemat să-l realizeze. Vorbeam de modelul liberal-radical. Dar ideea de "a fi" . de modelul sociobiologic şi de modelul personalist. Hume. Dorim să reluăm acum. care a definit-o "înşelăciunea naturalistă". ucid şi înjură nu se poate ajunge la concluzia că furtul. (27) În legătură cu aceste modele făceam o scurtă evaluare critică pentru a justifica şi fundamenta mai ales modelul personalist. (29) Aşa cum vom avea ocazia de a explica. în care termenul persoană trebuia înţeles nu numai ca subiectivitate. reluată de filozofia analitică contemporană începând cu G. ci mult mai profund şi comprehensiv. 28 . desigur. legea lui Hume este justificată. ca de ex. Non-cognitiviştii consideră că valorile nu pot fi obiect de cunoaştere sau afirmaţii definite ca "adevărate" sau "false". poate fi înţeleasă nu numai în mod empiric. omuciderea şi înjurătura sunt moralmente permise şi dacă vrem să demonstrăm că sunt nepermise trebuie să recurgem la un criteriu care să nu constituie o simplă cercetare a faptelor. Intre a fi (în care a fi este identificat cu faptele observabile) şi trebuie să fie nu ar fi deci nici posibilă. Respectiva lege afirmă că există "o mare diferenţă" în privinţa faptelor naturale şi a valorilor morale: faptele sunt cognoscibile şi pot fi demonstrate în mod ştiinţific. datorită faptului că mulţi oameni fură. dar şi ca valoare ontologică şi transcendentă cu prioritate. "esenţă" sau "natură"şi deci în mod "metafizic". Moore. Această lege derivă dintr-o observaţie făcută în volumul "Treatise of Human Nature" a lui D. nici legitimă trecerea sau indiferenţa: nu se poate trece de la "is" (este) la "ought" (trebuie) sau de la "sein" (a fi) la "sollen" (a trebui). în timp ce valorile şi normele morale sunt simple presupuneri şi generează judecăţi prescriptive ce nu pot fi demonstrate. de ex. din spatele faptelor.În precedenta ediţie a acestui Manual ne limitam la a oferi câteva "modele " de bioetică pe care le consideram şi continuăm să le considerăm reprezentative pentru diferitele abordări şi direcţii de gândire prezente în dezbaterea actuală privind bioetica. Dacă prin"a fi" se înţelege simpla faptualitate empirică. Ce îi desparte pe unii de alţii este tocmai "legea lui Hume". cognitiviştii caută o fundamentare raţională şi "obiectivă" a valorilor şi normelor morale. Dimpotrivă. Atunci necesitatea de a fi poate găsi o fundamentare în a fi. de modelul utilitarist. problema este de a defini semnificaţia pe care o are cuvântul "a fi" care indică " faptualitate" cognoscibilă.

aderenţa la normele binelui şi adevărului în cazul unui comportament: dar aceasta este datoria raţiunii practice. dar dacă aceste valori ar fi doar simple opinii. dar este vorba tot de cunoaştere şi de o cunoaştere nu mai puţin importantă şi revelatoare decât cea aplicată în alte domenii ale ştiinţei. In această perspectivă. uneori complexe. Oricât de nevoios ar fi drumul pentru găsirea unei fundamentări reale acţiunii morale şi valorilor. ar trebui imaginat un nou sistem de valori. Impulsul evolutiv. presupune instanţa metafizică. Etica descriptivă şi modelul sociobiologist O primă tentativă de a oferi un fundament normei etice bazate pe fapte (în opoziţie clară cu"legea lui Hume") urmărind relativizarea valorilor şi a normelor. În condiţiile evolutive actuale. care îşi are originea în "egoismul biologic" sau în instinctul de conservare. tot aşa şi societatăţile evoluează şi în cadrul acestei evoluţii biologice şi sociologice.Heinsenk şi E.o fundamentare raţională prin care între cel care fură şi cel care nu fură să poată fi stabilită o diferenţă pe plan moral. Şi cei care se ocupă de antropologia culturală şi ecologiştii se află adesea pe aceleaşi poziţii. îşi găseşte forme de adaptare mereu noi . Teoria evoluţionistă a lui C. Ar fi cu totul inutil să raţionezi despre bioetică dacă nu ar exista speranţa de a o fundamenta pe baze raţionale şi solide. recta ratio agibilium. Darwin se alătură sociologismului lui M.Weber şi sociobiologismului lui H. Era necesară această introducere pentru elaborarea diferitelor modele de bioetică. Cu toate acestea nu se poate nega că este anevoios să recunoşti în situaţii concrete. ce legături sociale ar putea genera? "Etica fără adevăr" reprezintă un pahar gol în faţa cuiva care moare de sete. pe cei care ucid dar şi pe cei care nu ucid etc. Traducând ideea în cuvinte simple putem spune următoarele: se afirmă că.J. întrucât cel precedent nu mai este 29 . pentru a înţelege diferenţa şi a sublinia importanţa posibilitaţii de a fundamenta raţional valorile. societatea în evoluţia ei produce şi modifică valori şi norme. Dar această observaţie pe care o considerăm foarte simplă. este reprezentată de orientarea sociologico-istoricistă: este vorba de a propune o etică pur descriptivă.Astfel termenul de "oameni" poate fi înţeles în sens empiric (expresia indică indivizii care fură şi pe cei care nu fură.adecvarea lor la demnitatea persoanei. aşa cum fiinţele vii în evoluţia lor biologică şi-au dezvoltat diferite organe în vederea funcţionării şi în fond pentru îmbunătăţirea propriei existenţe. (30) În mod just Maritain a evidenţiat faptul că tipul de cunoaştere a normei morale este "analog" în comparaţie cu alte forme de cunoaştere cum ar fi cea matematică sau istorică. în care dreptul şi morala ar fi expresia culturală. necesitatea şi capacitatea minţii noastre de a merge "dincolo" de faptul empiric şi de a pătrunde în profunzime raţiunea de a fi a lucrurilor şi "adevărul" comportamentelor. valorile morale trebuie să se schimbe.şi trebuie să se găsească .O.). Se spune că o societate fără valori nu poate exista. deci pe adevăr.Wilson. şi în acelaşi timp poate fi gândit şi ca "esenţa" omului sau a "naturii" umane proprii persoanei raţionale sau ca "demnitatea omului" şi atunci se poate găsi. în care apare o nouă situaţie a omului în cosmos şi în lumea biologică. care sunt necesare dezvoltării ei. aşa cum cosmosul şi diferitele forme de viaţă din lume au fost supuse unei evoluţii. merită să-l abordezi.

Este vorba de o ideologie eraclitiană. dar el nu este înţeles ca o culme definibilă şi ca un punct de referinţă stabil. În lumina acestui model sunt considerate ca mecanisme necesare pentru evoluţia şi progresul speciei umane. pentru că este vorba de o ideologie. scientismul neopozitivist. ar constitui delicte doar pentru noi care trăim în aceste timpuri. echilibrul schimbării adaptării şi ecosistemului. sunt dispuşi să justifice intervenţiile inovatoare asupra patrimoniului biologic al umanităţii. nici false şi adevărate în acelaşi timp. emotivismul. tot atât de normal este ca omul să rămână om. Modelul subiectivist sau liberal-radical Multe curente de gândire se întâlnesc astăzi în subiectivismul moral: neoiluminismul.a "reducţionismului"adică reducerea omului la un moment istoricist şi naturalist al cosmosului. dar pentru aceşti gânditori natura se transformă în cultură şi viceversa. (32) Desigur. cele ale "adaptării" şi ale "selecţiei". Moartea.liberalismul etic. setea de adevăr. solidaritatea şi libertatea nu constituie elaborări culturale. această viziune poartă în sine relativismul oricărei etici şi valori umane. durerea. In orice caz în acest curent de gândire se poate recunoaşte identificarea lui Vico verum ispum factum. In acest curent de gândire se pot recunoaşte sub-curente: unii sunt inclinaţi să recunoască ca justificate valori existente în societate. în care nu se recunoaşte nici o unitate stabilă şi nici o universalitate de valori. delicte postume şi nu delicte împotriva omului. ingineria genetică selectivă ameliorativă şi denaturativă nu numai pentru speciile animale dar şi pentru om. afundând orice fiinţă vie în marele fluviu al unei evoluţii care desigur îl are ca o culme pe om. Etica în această viziune ocupă un rol şi are funcţia de a menţine echilibrul evolutiv. alţii. Viaţa omului nu ar diferi în mod substanţial de diversele forme de viaţă şi de universul cu care trăieşte în simbioză. dar şi acceptarea ca o supoziţie . de la cele ale lui Gingis Han la cele ale lui Hitler. Trebuie să ne gândim că dacă este normal ca unele componente culturale şi obiceiuri să fie supuse evoluţiei. cultura nu este altceva decât elaborarea transcriptivă a evoluţiei naturii. existenţialismul nihilist. Adaptarea la mediu. bonum ipsum factum. între natură şi cultură există o conexiune intimă şi este greu de delimitat o graniţă. diferit prin natură şi nu numai prin complexitatea neurologică de altă fiinţă vie şi că binele şi răul nu sunt comutabile. ale ştiinţei şi ale moralei.potrivit pentru configurarea ecosistemului care tocmai se instaurează. Acum când umanitatea a dobândit capacitatea de a domina ştiinţific mecanismele evoluţiei şi selecţiei biologice prin ingineria genetică selectivă este justificabilă. Ar fi inutil şi oricum temporar efortul de a defini "drepturile omului". (33) 30 . nici o normă mreu valabilă pentru omul tuturor timpurilor. la ecosistem şi selectarea calităţilor celor mai potrivite pentru progresul speciei conduc la justificarea eugenismului atât negativ cât şi pozitiv. mai ales sociobiologii. ci fapte şi valori care însoţesc pe om în toate anotimpurile istorice. şi deci. Dacă această ideologie ar fi adevărată. ci supus schimbarii în sens activ şi pasiv. legile existenţei . chiar cele mai atroce delicte pe care istoria le recunoaşte. decizionismul. Acceptarea acestui model ar comporta nu numai aprobarea evolţionismului. Deci. pentru susţinătorii acestei teorii.

Este vorba cu alte cuvinte de libertate fără responsabilităţi. Este vorba în realitate de o libertate trunchiată: este o libertate pentru unii. care. libertatea experimentelor şi ale cercetării. Unica bază a acţiunii morale este alegerea autonomă iar orizontul etico-social este reprezentat de angajarea pentru liberalizarea societăţii. în general pentru cel care o face să fie respectată şi o exprimă (cine apără libertatea celui care urmează să se nască?). este vorba de o " libertate de" legături şi constrângeri şi nu de o "libertate în favoarea unui proiect pentru viaţă şi societate cu scopuri justificate".doar libertăţile civile şi cealaltă libertatea necesităţii. libertatea are un conţinut. Singura limită este cea a libertăţii celuilalt ( desigur cea a celui ce este capabil să se prevaleze de libertate) Se ia ca punct de referinţă suprem şi ultimativ libertatea: este permis ceea ce se voieşte şi se acceptă în mod liber şi care nu lezează libertatea altuia. viaţa vine înaintea libertăţii. dar nu tot adevărul omului şi nici tot adevărul libertăţii. se distruge pe ea însăşi şi îşi usucă rădăcina. sinuciderea ca semn de emfază a libertăţii. libertatea de a cere fecundarea extracorporală şi pentru femeia singură. pentru că munca ar reduce la sclavie activitatea umană. (34) Dar nu se străduieşte să înţeleagă că această libertate este un joc tragic. Am arătat toate argumentele acestei propuneri: liberalizarea avortului. ci numai pe "opţiunea" autonomă a subiectului. Este mesajul desprins cu forţă înnoitoare din revoluţia franceză. desigur vorbim de responsabilitatea care se naşte în cadrul libertăţii şi care este susţinută de raţiune.chiar şi pentru adultul care ar dori în mod incoercibil "schimbarea sexului" -. nici pe valorile obiective sau transcendente.existentă. Cu alte cuvinte se pleacă de la "non-cognoscivism". atunci când neagă responsabilitatea opţiunii se reduce la forţă oarbă şi riscă să se joace cu ea însăşi şi să devină o sinucidere. In concluzie. iar scopurile ar contrânge însăşi libertatea de alegere. chiar dacă ea se cheamă "sărbătoare". care după părerea lui au urmărit. pentru că familia ar reduce la sclavie afectivitatea omului şi libertatea eticii pentru că aceasta ar încredinţa minţii omului scopuri.a omului care-l execută. libertatea presupune fiinţa şi existenţa pentru un proiect de viaţă. Orice act liber presupune în realitate viaţa . nu vrem să înţelegem cel puţin în acest context răspunderea în 31 . necăsătorită şi văduvă. evaluează mijloace şi obiective pentru un proiect stabilit în mod liber. prima. alegerea liberă a sexului celui ce se va naşte . Când vorbim de responsabilitate. libertatea de a decide asupra morţii (living will). etc. Marcuse ceruse în anii '60 trei libertăţi noi pentru a duce la îndeplinire proiectele revoluţiei franceze şi pe cele ale revoluţiei ruse. El a vorbit de iubire liberă şi polimorfă în opera Eros şi civilizaţie.Argumentul principal al acestor curente este că morala nu se poate fundamenta nici pe fapte. libertatea familiei. căci "nihilismul" nu presupune nimic înaintea şi în cadrul libertăţii. Desigur în această viziune există un sâmbure de adevăr. Principiul autonomiei capătă astfel un sens puternic. libertatea poartă răspunderea acestui conţinut. sau de la non cognoscibilitatea valorilor. pentru că cine nu este viu nu poate fi liber. Noile frontiere ale libertăţii ar fi după Marcuse: libertatea muncii. este mereu un act care aspiră la ceva sau priveşte pe cineva. Atunci când libertatea se întoarce împotriva vieţii.

Dar este vorba de renunţarea la fundamentarea "raţională" a moralei şi de fapt. Multe formule folosite în domeniul medical şi sugerate pentru 32 . în special în faţa celui care. la o normă eficace pentru toţi pe plan moral. în special pentru cel care nu se bucură de autonomie morală (embrion. Trebuie să spunem imediat că acest raport are valabilitate când este raportat la aceeaşi valoare şi la aceeaşi persoană în sens omogen şi subordonat. Această responsabilitate este în primul rând interioară. Pentru a găsi un punct de întâlnire care să nu nege fundamentarea individualistă a normei morale se recurge la elaborarea unor formule de "etică publică".faţa legii civile şi a autorităţii externe. Admiratorii subiectivismului etic şi ai decizionismului se află în dificultate totuşi în faţa necesităţii de a propune o normă socială. (36) Modelul pragmatico-utilitarist Calea oarbă a non-cognitivismului. care sfârşeşte prin a fi un fel de subiectivism al majorităţii. asupra evaluării etice a valorilor în joc. printre cele mai măreţe şi mai dramatice ale vieţii umane. Acest principiu este folosit în mod eficace când este aplicat de exemplu de chirurg sau de medic în vederea unei decizii privind alegerea terapiei. şi. valori la care nu se poate renunţa. ce nu sunt omogene între ele. această responsabilitate persistă şi atunci când legea civilă tace şi magistratul nu ştie şi nu anchetează. fetus. literatura. dar care nu este nici prima nici cea mai mare expresie de responsabilitate. se propune "principiul toleranţei" sau simplu. în faţa raţiunii şi a reflexului său asupra conştiinţei. atunci când se confruntă costurile în bani şi valoarea unei vieţi omeneşti. care poate fi invocată pentru anumite valori pentru binele comun. dar era necesar să luăm act de existenţa acestui "model" etic. Nu este locul acum de a dezvolta acest discurs teoretic şi istorico-filozofic privind aceste teme. cănd lezează valorile fundamentale ale persoanei umane. care este apreciată just luându-se în consideraţie neajunsurile (mai bine zis "riscurile") şi beneficiile posibile pentru viaţa şi sănătatea pacientului. adică. Numitorul comun al acestor direcţii de gândire este refuzul metafizicii şi lipsa de încredere în această gândire. uneori. dimpotrivă. atunci când nu este considerat un principiu ultim. muribund) căci liberalismul etic a sfârşit prin a aluneca spre legitimizarea violenţei şi a legii celui mai puternic. în posibilitatea ei de a ajunge la un adevăr universal. Principiul de bază este calculul consecinţelor acţiunii pe baza raportului cost\beneficiu. model care influenţează cultura. Pentru a nu recurge la funcţia "moderatoare" a Leviatan-ului lui Hobbes. criteriul absenţei "daunei relevante" pentru cineva (35) . ci un factor de evaluare ce se referă la persoana umană şi la valorile ei. foarte răspândită în ţările anglosaxone. în virtutea principiului de autonomie nu ar accepta o autolimitare. slăbiciunea intrinsecă a subiectivismului pe plan social. au condus la o recuperare a intersubiectivităţii pe plan pragmatic. presa şi mai ales obiceiurile. deci. această răspundere interioară poate fi în contrast cu legea civilă. care influenţează mentalitatea timpurilor noastre. Dar un astfel de principiu nu poate fi folosit în manieră ultimativă şi fundamentată "cântărind" benficiile.

indivizii în comă vegetativă. Calitatea vieţii este evaluată tocmai în raport cu minimizarea durerii şi adesea a costurilor economice. numai prin practici nedureroase pentru fetus) (39) .nou-născut cu malformaţii. sau care nu sunt dotaţi cu facultatea senzitivă (cum ar fi embrionii. fetuşii malformaţi. Consecinţele sunt:"a. deci . utilitarismul exclude respectul faţă de unele fiinţe umane. Pentru moderarea utilitarismului unui astfel de act. lipsa de consideraţie pentru protejarea intereselor indivizilor "insensibili". chiar în stadii avansate de gestaţie . S-au propus diverse formule inspirate din utilitarismul "dur" sau din utilitarismul mai "blând". îmblânzind utilitarismul actului prin utilitarismul normei. pe de altă parte. justificarea eliminării indivizilor care suferă şi pentru care suferinţa excede (sau se prevede că se va întâmpla aşa).punând faţă în faţă factori ce nu sunt omogeni ( sănătate şi productivitate.evaluarea deciziilor terapeutice sau folosirea resurselor economice. factorii economici şi chiar recuperarea productivităţii de către pacient. întrucât doar aceasta este capabilă să simtă plăcere sau durere. Regulile de "echitate". Pe aceşti parametri este elaborat conceptul de "calitate a vieţii " (quality of life) pe care unii îl opun conceptului de sacralitate a vieţii. plăcerea. justificarea eliminării indivizilor care provoacă în alţii din punct de vedere cantitativ mai multă durere decât bucurie (handicapaţii. etc. cel puţin pînă la stadiul formării structurii nervoase. cum ar fi conceptul echităţii sau a asistenţei minime (38) . c. Dacă pe de o parte. bolnav de tumoră . sfârşesc prin a căpăta un caracter utilitarist. de "extensie socială a utilităţii" sau " calculul fericirii sociale". Trebuie subliniată extrema dificultate de a opera un calcul de conciliere între interesul privat şi cel social pe planul empiric şi pragmatic al fericirii.) b.ca multe altele inventate pentru fiecare categorie de pacient .). justificarea unor intervenţii chiar suprimative asupra vieţii umane cu singura condiţie de a se evita suferinţa ( permiterea avortului. s-a încercat introducerea unor reguli de beneficienţă mai amplă. Aceste formule. ACE (analiză costruri\eficienţă). Vechiul utilitarism din perioada empirismului lui Hume reducea calculul costuri\beneficii la evaluarea plăcut\neplăcut pentru fiecare subiect. prin a include printre factorii decisivi în intervenţia terapeutică şi în acordarea de resurse în domeniul sanitar. 33 . de asemenea. de "etică minimă" nu pot anula o situaţie de relativism şi de absenţă al unui fundament realist al normei. pentru a evalua eficacitatea şi utilitatea tratamentelor sau chiar avantajul folosirii fondurilor economice pentru tratarea anumitor boli: ACB (analiză costuri\beneficii). minimizarea durerii şi mărirea sferei de libertăţi personale pentru un număr cât mai mare de persoane (37) . Neoutilitarismul se inspiră din Bentham şi Mill şi poate fi rezumat la un triplu precept: maximizarea plăcerii. în funcţie de costul tratamentelor. în mod paradoxal. muribunzii.de a percepe plăcerea şi durerea. terapie şi disponibilitate de fonduri) sfârşesc prin decretarea unui refuz a terapiilor sau a acordării de asistenţă în numele lipsei de productivitate a cheltuielilor sau al unui concept de calitate de viaţă bazat doar pe luarea în consideraţie a unor factori biologici sau economici. toate acestea sunt formule care sfârşesc. ajunge la o echivalare între animale şi fiinţe umane pe baza capacităţii de "a simţi" . în special ultima. QALY (quality-adjusted life years). etc. Pe acest teren al căutării fericirii şi al calităţii vieţii unii autori ajung la reducerea categoriei de persoană la cea de fiinţă care simte.

Etica fenomenologică prezintă. dar acestea sunt valori care preced şi pregătesc fondarea unei norme. Acest principiu fundamental (Groundnorm) elaborat de acest curent.Engelhardt în lucrarea sa The Foundations of bioethics (40) la care ne-am referit în primul capitol. dar ca opţiune concretă este dictată de evaluarea subiectivă. Scheler şi N. " minimum etic" sau "postulatul de echiprobabilitate. (42) Teoria comunicării care este propusă în spaţiul cultural german de K. cum ar fi veridicitatea. Ca exigenţă. Expresia acestei direcţii este gândirea lui H. (41) Şi tentativa de a depăşi subiectivismul alegerilor concrete prin căutarea unui acord "procedural" de tip social prin adoptarea de norme admise. Hartmann. este contractualismul. deci. de cei care au capacitatea şi facultatea de a decide.Apel şi J. deci. pe de o parte depăşirea "raţiunii calculantă" a utilitarismului. ar trebui să ofere posibilitatea consensului privind conţinuturile şi destinatarii valorilor(43) . potrivit căruia normele ce trebuie justificate trebuie să reunească consensul privind consecinţele lor previzibile asupra tuturor celor interesaţi" riscă să subordonoze valabilitatea normei consensului şi să nu poată preciza cine sunt cei interesaţi. Habermas. morala este fundamentată în sens raţional şi universal. sau introducerea de concepte corective precum "observatorul ideal". concepţia persoanei umane sfârşeşte prin a fi o concepţie sociologică. sau. In definitiv. Gracia reintră în această panoramă fenomenologică. sunt proceduri cu caracter artificial care nu reuşesc să depăşească orizontul subiectivităţii şi pe cel al intersubiectivităţii. analoagă prin diferite aspecte ( deşi există şi multe divergenţe) utilitarismului.T. în special prin M. dar această exigenţă formală se realizează prin acte de evaluare sau valorificare care sunt subiective şi dictate de circumstanţe. ca "egalitarismul". greu de formulat. In cadrul acestei prezentări a eticii intersubiective trebuie menţionate curentele de gândire care se bazează pe fenomenologia şi etica comunicării.O. mai bine zis. totuşi pe un teren care rămâne relativizat subiectivităţii emoţionale şi deci nu poate pretinde o validitate universală. Şi teoria "eticii formale a bunurilor" formulată de D.Astfel ajung să fie considerate " că nu ar mai fi persoane" cei care nu sunt inseraţi social cum ar fi bolnavii fără o relaţie socială sau demenţii irecuperabili. aşează la baza consensului social comunicarea care ar trebui să permită . şi. respectul opiniei celuilalt. deschidere definită "intenţională" şi "intuitivă ": valorile etice sunt fundamentate la nivel emotiv (divinul în omul lui Scheler) şi "religios". 34 . Trebuie să recunoaştem că unele valori sunt implicite comunicării însăşi. O direcţie de etică publică. Consensul social al "comunităţii etice" justifică la acest gânditor desconsiderarea celor care nu fac parte încă din comunitate (embrioni.Rămânem deci într-un orizont utilitarist în care nu se precizează utilitatea "cui" trebuie urmărită şi în virtutea "cărui fapt". Orizontul rămâne un orizont social. în fond. o deschidere către valorile etice. pentru că afirmă exigenţa formală şi universală a valorilor. fetuşi şi copii) ale căror drepturi ar depinde oricum de adulţi. iar pe de altă parte. deci. Se afirmă. posibilitatea formării care vrea să fie concretă. bazat şi el pe criteriul acordului intersubiectiv stipulat de comunitatea etică şi. se dovedeşte că viaţa umană este considerată în funcţie de prezenţa\absenţa suferinţei şi pe baza criteriilor economiciste ale productivităţii sau neproductivităţii cheltuielilor. nu sunt consideraţi persoane. respectul libertăţii de opinie şi expresie. deoarece cunoaşterea însăşi a realităţii suscită în conştiinţă sensul realităţilor ca valori.

mai ales între principiul de autonomie şi cel al beneficienţei: primul trebuie subordonat celui de al doilea. La fel de evazivă se prezintă discuţia privind "deontologia prima facie" (46) Conform acestei abordări nu se dau îndatoriri. (48) Tradiţia personalistă îşi are originile în raţiunea însăşi a omului şi în inima libertăţii sale: omul este persoană pentru că este singura fiinţă în care viaţa este capabilă de "reflecţie" 35 . Modelul personalist Modelul pe care-l considerăm indicat pentru rezolvarea antinomiilor modelelor precedente şi în acelaşi timp pentru stabilirea obiectivităţii valorilor şi normelor este modelul personalist. separat şi împreună. subliniază faptul că la baza obiectivităţii se află o existenţă şi o esenţă formată din unitatea corp-spirit. sub vălul proclamării principiului care are o valoare formală. Persoana este înţeleasă ca ens subsistens ratione praeditum sau. mai ales când bolnavul nu este capabil să exercite o autodeterminare sau când autonomia medicului şi al pacientului ar contrasta. altfel nu este garantată autonomia subiectelor. dar concret. semnificaţia ontologică . rationalis naturae individua substantia. apoi. este reprezentată de numitul principialism teoretizat de Beauchamp şi Childress. personalismul hermeneutic. aşa cum am văzut la Apel şi Habermas. ea este subliniată mai ales de valoarea subiectivităţii şi a relaţiei intersubiective. eliminând conflictualităţile: ştiinţa etică şi exerciţiul virtuţilor etice capătă semnificaţie prin această argumentaţie. mereu şi oricum valabile.născut cu multiple şi grave malformaţii: este bine să fie asistat sau trebuie lăsat să moară?) şi. (44) Cunoscutele principii (beneficienţă. pentru un nou. în aplicarea lor astfel de principii admit excepţii şi conflicte cărora nu le poate fi dată o soluţie omogenă şi sigură. fără a nega relevanţa subiectivităţii relaţionale şi a conştiinţei. în accepţiunea hermeneutică este subliniat rolul conştiinţei subiective în interpretarea realităţii -aceasta ne aminteşte de Gadamer . (45) Vom relua această discuţie ( pe care acum doar am schiţat-o) în capitolul dedicat principiilor bioeticii. Rămâne de precizat ce înseamnă bine sau rău pentru un pacient (de ex. In om personalitatea subsistă în individualitatea constituită dintr-un corp însufleţit şi structurat de un spirit.după propria "preînţelegere". intrând desigur în evaluarea intervenţiei în cadrul biomedico-asistenţial. în care se afirmă necesitatea unor principii morale. Pentru o conciliere a principiului autonomiei cu principiul beneficienţei trebuie găsit un punct de întâlnire real în cercetarea adevăratului bine al persoanei. Trebuie să lămurim imediat că din punct de vedere istoric se poate vorbi de personalism ca având cel puţin o triplă semnificaţie sau subliniind cele trei semnificaţii.O orientare care mi se pare a fi inclusă în orizontul eticii publice. In ce priveşte semnificaţia relaţională-comunicativă . este necesar ca între acest principii să fie stabilită o ierarhie. necesită la rândul lor o fundamentare. ci doar îndatoriri care sunt valabile (prima facie) cum am spune în principiu.(47) . personalismul relaţional. dreptate) care au relevanţa lor dacă sunt luate în consideraţie. nevătămare. personalismul ontologic. fiind incertă justificarea lor. trebuie căutate obligaţia şi necesitatea de a clarifica şi rezolva conflictele compunând în mod ierarhic şi armonios valorile din joc. după cum o defineşte Boezio. Noi ne gândim că dacă nu se vrea proclamarea relativismului alegerilor concrete.

şi nu poate să nu fie aşa. este singura fiinţă care are capacitatea de a înţelege şi a descoperi sensul lucrurilor şi de a da sens expresiilor sale şi limbajului conştient. mijloace. un întreg şi nu o parte dintr-un întreg. în fiecare alegere există nu numai exerciţiul opţiunii. Dimpotrivă. care are valoare pentru ceea ce este şi nu numai pentru alegerile pe care le face. nu cuprinde omul întreg. în orice situaţie de suferinţă sau sănătate. In orice om. ca realitate transcendentă pentru economie. Homme neuronal. libertatea şi conştiinţa reprezintă. vrea să afirme în mod prioritar şi un statut obiectiv şi existenţial (ontologic) al persoanei. corpul şi spiritul ei. persoana este scop şi sorginte pentru societate. ci are nevoie de o minte care structurează creierul. capacitatea de a alege. fără o sorginte din care opţiunile izvorăsc şi fără conţinuturile de valoare pe care le exprimă. Din momentul conceperii până la moarte. Nu trebuie să vă gândiţi că în discuţia despre etica medicală sau bioetică. de autodeterminare. nici faţă de alţii. aceste introduceri de ordin filozofic sunt pure abstracţii. persoana umană se prezintă ca un punct de referinţă. neuron. drept şi chiar pentru istorie. Distanţa ontologică şi axiologică care separă persoana umană de animal. 36 .al Mântuirii şi al comuniunii omului cu Dumnezeu. sau capacitate de alegere în care se află destinul şi drama persoanei. celule. Personalismul realist vede în persoană o unitate. Raţiunea. fratele lui Cristos. Societatea însăşi are ca punct de referinţă persoana umană. pentru că atât etica cât şi medicina au ca destinaţie omul şi acesta trebuie considerat în totalitatea valorii sale. existenţa şi esenţa ei. nici în privinţa propriei persoane. valori. dar cosmosul este în acelaşi timp traversat şi depăşit. un scop şi nu un mijloc. număr. aşa cum are nevoie de un suflet spiritual care structurează. prin adevărul Creaţiei . ci şi un context al alegerii: un scop. Omul fiecare om în parte . de care vorbeşte Changeaux. Eul nu poate fi redus la cifră. In fiecare om se află închis sensul universului şi valoarea umanităţii: persoana umană este o unitate. aceasta este o optică foarte răspândită în lumea protestantă şi existenţialistă şi este influentă şi în curente teologice americane. Personalismul clasic de tip realist şi tomist. în orice persoană umană.pentru credincios este imaginea lui Dumnezeu.asupra ei . lumea întreagă se repetă şi capătă sens. Dar în faţa oricărei reflecţii raţionale chiar şi laice. conferă acestei viziuni personaliste o deschidere de orizonturi şi valori care atinge divinul. Persoana este înainte de toate un corp spiritualizat. concepţie în care este subliniată aproape exclusiv ca proprie persoanei capacitatea de autodecizie şi de opţiune. în care subiectivitatea greşeşte. Persoana umană şi valorile ei nu pot fi topite sau lichefiate într-o serie de alegeri. nu se poate compara cu cea care separă planta de reptilă sau piatra de plantă. atom. graţie unui suflet spiritual care informează şi dă viaţă realităţii sale corporale de care corpul este dominat şi structurat. o "creaţie emergentă" (49) care nu poate fi redusă la fluxul legilor cosmice şi evoluţioniste. unitotalitatea corpului şi spiritului care reprezintă valoarea ei obiectivă. Personalismul la care ne referim nu trebuie confundat cu individualismul subiectivist. persoana umană este punctul de referinţă şi măsura între permis şi nepermis.Creaţia este chiar o concluzie raţională între anumite limite . conduce şi însufleţeşte corpul său. pentru a ne exprima ca Popper. cum este denumită în mod frecvent. Aceasta. fiul lui Dumnezeu. fără a nega această componentă existenţială. un spirit întrupat. în fiecare alegere persoana angajează ceea ce ea este. Revelaţia creştină.

Certitudinea va trebui să caute tot mai mult adevărul. dar în momentul normativ şi deontologic prevalează valoarea obiectivă care trebuie să conformeze atitudinea subiectivă. Valoarea etică a uni act va trebui considerată sub profil subiectiv de intenţionalitate. în mod subiectiv acest lucru ar putea să nu-i fie imputat. Este necesar să propunem o metodă. opusă. acesta este punctul B. Dacă un chirurg nu ar acorda în mod voluntar atenţie într-o interveţie dificilă şi cu risc. ci aceeaşi sensibilitate la sensul şi valoarea persoanei care se naşte dintr-o obişnuinţă a conştiinţei inspirată de virtute. Suntem convinşi că nu numai momentul aplicării judecăţii etice cere clare capacităţi dobândite pentru a întruchipa valorile. punctul de cea mai filozofică sinteză. In momentul aprecierii intime a acţiunii prevalează evaluarea subiectivă. adică a acelor valori care sunt legate de viaţa. ţinând cont de modelul personalist. etc.Aspectul obiectiv şi aspectul subiectiv al persoanei se atrag şi se implică într-o etică personalistă. dar va trebui considerată şi în conţinutul obiectiv şi în consecinţele sale. în urma căreia persoana respectivă ar deceda. în toată plinătatea valorilor sale. dar nici o metodă deductivă (din principii se deduce norma de comportament imediat) (51). In funcţie de acest examen se vor putea determina valorile care trebuie să fie protejate şi normele ce vor trebui oferite agenţilor pe plan individual şi social: principii şi norme de conduită ce vor fi raportate acestui centru care este constituit din valoare-persoană şi din valorile care în persoană sunt armonizate într-o ierarhie ( viaţă. Metoda de cercetare în bioetică Din cele expuse despre bioetica personalistă este uşor de înţeles că metoda de cercetare şi chiar de predare a bioeticii nu poate fi o metodă inductivă (normele ar trebui elaborate în funcţie de observarea faptelor biologice sau sociologice). o abordare cu trei puncte de racord. După examinarea acestui punct trebuie să trecem la aprofundarea semnificaţiei antropologice. sau oricum prioritară faţă de "etica principiilor" (50) . integritatea şi demnitatea persoanei umane. In primul rând trebuie expus faptul biomedic în consistenţa şi exactitatea sa dovedite în mod ştiinţific. pe care o numim triunghiulară. In perspectiva personalistă poate fi inclus un argument întâlnit la unii gânditori de origine anglosaxonă care tinde să reevalueze "etica virtuţilor". Acesta este punctul C al metodei noastre triunghiulare.) (52) Rezolvarea acestor probleme etice va trebui căutată în raport cu concepţiile şi valorile de fond ale persoanei umane: în acest punct se face apel la filozofia omului în întregul lui. Dar nu trebuie să credem că cele două momente se pot separa căci astfel conceptul însuşi de virtute şi acţiune virtuoasă ar putea rezulta lipsite de fundament. Acest lucru este valabil pentru toate domeniile comportamentului etic ca şi pentru bioetică. Totuşi. Ne vom referi mai încolo la rolul virtuţilor cardinale în acţiunea etică. de ex. în esenţa şi demnitatea sa ontologică. posibilitatea de a se realiza recombinarea ADN sau fecundarea umană in vitro şi acesta constituie punctul A al triunghiului. dar obiectivitatea pierderii unei vieţi omeneşti rămâne un fapt care trebuie să-l determine pe chirurg să încerce să nu repete acea lipsă de atenţie. (53) 37 . Legea morală naturală care îndeamnă orice conştiinţă să facă binele şi să evite răul se concretizează de aceea în respectul faţă de persoană. răspundere personală. este necesară o integrare între momentul clarificării şi stabilirea valorilor şi normelor şi momentul aplicării lor corecte şi coerente. sănătate.

în avantajul tuturor. Nu trebuie să se dorească. necesare şi indispensabile care să garanteze binele comun. dintre lege morală şi lege civilă. în mod 38 . dar şi legal: sunt aşa-zisele valori ale omului asupra cărora curţile internaţionale şi constituţiile naţionale trebuie să se pronunţe.Confruntarea cu alte soluţii propuse de alte curente de gândire va trebui să fie însoţită. născut sau pe cale să se nască. iar această evoluţie se repercutează asupra evoluţiei sociale şi a adecvării juridice a societăţii. In societatea pluralistă contemporană. Sfântul Toma a relevat deja că nu întreaga sferă morală poate fi acoperită de drept. anumite valori fundamentale. pentru a face sigure şi explicite valorile inviolabile ale omului care. deci. în manieră dinamică şi constantă: descoperirile ştiinţifice şi aplicaţiile tehnologce deschid în continuu noi posibilităţi şi oferă noi cuceriri. sciziunea dintre binomul adevăr-libertate îngreunează tot mai mult apărarea efectivă a vieţii umane de către administraţia publică. Valorile fundamentale ale persoanei vor trebui să fie protejate nu numai din punct de vedere moral. Binele fundamental al vieţii fiecăruia. ea oferă şi un criteriu de evaluare între ceea ce este stabilit legal de majorităţile politice şi ceea ce este permis şi profitabil pentru binele omului. iar atunci când legea nu protejează un bine esenţial pentru convieţuirea şi binele comun (cum este cazul legilor care permit avortul). familia. se manifestă în mod tot mai evident necesitatea de a aduce la lumină fundamentele axiologice ale dreptului. asistenţa medicală indispensabilă constituie valori etice fundamentale pentru apărarea binelui comun . Antropologia oferă un criteriu discriminant între ceea ce este posibil din punct de vedere tehnic şi ştiinţific şi ceea ce este legal din punct de vedere etic. trebuie să fie schimbată şi poate face obiectul "respingerii din motive de conştiinţă". de altfel legea nu poate crea morala. consacrate de lege. de justificarea soluţiilor propuse. întrucât reprezintă motivul însuşi al teologiei progresului ştiinţific şi al societăţii. ci doar să-i recunoască argumentele. care să fie format din bine şi rău. Aici se pune problema raportului dintre etică şi drept. legea nu este lege. ci de "binele comun" care trebuie apărat. In cultura dominantă. trebuie să orienteze comportamentul uman în opţiunile morale legate de ştiinţele vieţii şi ale sănătăţii. Este normal ca din acest dialog "triunghiular" (biologie-antropologie-etică) antropologia să rămână cea solicitată şi îmbogăţită. dar este în acelaşi timp necesar ca ea să ofere criterii şi valori care să nu poată fi încălcate şi mortificate. (54) Legea morală şi legea civilă Dezbaterea filozofică seculară privind raportul dintre legea civilă şi legea morală constituie astăzi elementul substanţial al provocărilor democraţiilor occidentale. deci. mai ales în urma afirmării găndirii bioetice şi a problemelor pe care ea le ridică în cadrul legii. un stat etic. pe cât posibil. Confruntarea cu antropologia de referinţă se impune. trebuie să fie apărate de lege. căci nu de " minimum etic" este vorba aici. Totuşi. manifestându-se.

Pe de altă parte.. mici forme de tiranie prin care un grup de oameni poate decide destinul unui număr mare de oameni. în vigoare în multe ţări occidentale au transformat în mod paradoxal conceptul de "delict" în cel de "drept". legitimând prevaricaţiunea celor tari asupra vieţii celor slabi şi asupra inocenţilor. cât mai ales de exagerarea privind respectul drepturilor individuale şi apărarea demnităţii persoanei umane. pentru viitorul societăţii şi dezvoltarea unei democraţii sănătoase. (60) Efectele unei astfel de abordări se repercutează grav atât asupra cadrului juridic. poziţie care în ultimă instanţă. (55) Această situaţie juridică confuză.paradoxal. [. în loc să fie un "instrument" al apărării drepturilor fiecărui individ. conceptul modern de democraţie este caracterizat nu atât de mecanismele sale formale. în care puterea de guvernare este limitată de legile puse în sprijinul individului. dreptul este golit de conţinutul său etic şi în loc să conducă la găsirea adevărului pentru realizarea binelui comun. ci vor trebui să le recunoască. modifica sau distruge. demnitatea fiecărei persoane umane. Pe de o parte. deci. în actuala dezbatere juridică se aude vorbindu-se des de amoralitatea dreptului (57). să le respecte şi să le promoveze. în orice fază şi condiţie a existenţei sale. deci. De mult timp deja. este redus la un simplu mecanism procedural de căutare a consensului. (56) ca orice interes subiectiv. în limitele în care aceasta recunoaşte primatul absolut al dreptului şi se modelează pe principiile juridice universal acceptate şi consacrate în Declaraţiile internaţionale ale drepturilor omului." (63) 39 . cum se întâmpla în cazul modelului secolului XIX. morala este abandonată imaginaţiei unui grup de indivizi şi deligitimată la nivel colectiv. care izvorăsc din adevărul însuşi al fiinţei umane şi exprimă şi apără demnitatea persoanei. nu este decât rezultatul relativismului etic şi al pozitivismului juridic. descoperirea valorilor umane şi morale esenţiale şi native. ci de actul de voinţă normativă a celui care guvernează (pozitivismul juridic) . nici o majoritate şi nici un stat nu le vor putea vreodată crea. care acordă spaţiu moralei. Este ceea ce caracterizează statul de drept. In realitate. devine "scopul" ce trebuie urmărit pentru salvgardarea intereselor majorităţii.] Este. Astfel. de altfel.. consacrate în dispoziţiile de principiu ale Constituţiei . In caz că acest lucru nu se întâmplă. nici un individ. pe care. care au transformat teoria distincţiei între drept şi morală în teoria separării radicale a celor doi termeni. (59) O parte a doctrinei încearcă să afirme că dreptul nu ar depinde în nici un fel de adevăr. imperios necesară. valori. Mai mulţi autori propun chiar teoriile minimalismului etic . de care nici măcar majorităţile la putere nu pot dispune. desigur. în care valoarea vieţii umane urcă şi coboară pe o scară. sistemul democratic. aşa cum au afirmat voci autorizate ale doctrinei (61). conduce la un drept care face abstracţie de orice criteriu de dreptate (58) şi bine comun. legile privind avortul voluntar. O democraţie autentică. respectarea drepturilor sale intangibile şi inalienabile. precum şi asumarea binelui comun ca scop şi criteriu care reglează viaţa politică. este esenţială şi valoarea ei "rezistă sau se prăbuşeşte împreună cu valorile pe care ea le reprezintă şi le promovează: fundamentale şi de neîncălcat sunt. cât şi asupra sistemului politic.

În lumea juridică. 40 . constituie un punct de referinţă normativ al legii civile" (65) Numai pe baza acestor premise. dar în sine. se percepe deja de câtva timp necesitatea de a aduce la lumină argumentul etico-axiologic al dreptului. inginerie genetică şi procreare artificială trebuie considerate distincte. dreptul îşi poate regăsi funcţia intrinsecă. prin inginerie genetică se înţelege în sens propriu: totalitatea tehnicilor menite să transfere în structura celulei unei fiinţe vii unele informaţii pe care altfel nu le-ar fi avut. O primă incertitudine terminologică care este prezentă în diferite publicaţii este oferită de faptul că în cadrul accepţiei generice de "manipulare genetică" de factus se înţeleg şi alte intervenţii asupra vieţii. la adăpost de pericolele relativismului etic. a mânui. cele două mari tematici. genetica şi diagnosticarea prenatală Manipularea şi ingineria genetică Importanţa şi delimitarea temei Bioetica. ca de exemplu procreaţia artificială. care prea des în istorie a permis justificarea opţiunilor abuzive ale puterii politice şi a făcut să coincidă dreptatea şi libertatea cu autoritarismul şi arbitrajul. In opinia publică ca şi în publicaţiile destinate popularizării. cât mai ales a legii morale obiective. ci să interpreteze exigenţele omului în societate. în căutarea nu atât a consensului. în căutarea nu atât a originilor sale. nu implică intervenţii asupra codului genetic. Este la fel de adevărat că se poate profita de procrearea artificială. după părerea noastră. Magisteriul Bisericii catolice. într-adevăr. Insăşi expresia de "manipulare genetică" este foarte generică şi nu poate semnifica decât orice intervenţie (a manipula. pentru a realiza şi intervenţii asupra codului genetic al embrionului sau în gameţi. invitându-i să spună un curajos "nu" oricărei violenţe şi abuz contra vieţii umane. mai ales in vitro. Legislatorului nu i se cere să creeze.(64) Deci. In schimb. expresii ca " manipulare genetică" şi "inginerie genetică" sunt percepute într-un context de incertitudine şi în acelaşi timp de invitaţie la vigilenţă maximă. mai ales în privinţa celor mai slabi. De aceea. Capitolul al IV-lea Prima parte: Bioetica. face apel în mod expres la legislatori să respecte "adevărul dreptului". care direct şi propriu-zis. cât mai ales a fundamentelor sale. prin recuperarea acelor valori obiective şi universale care o sprijină normativ şi care se bazează pe structura ontologică a omului care este persoană. care "înscrisă în inima fiecărui om. Incertitudinile şi alarmările sporesc acolo unde nu se cunosc bine nici semnificaţia. mai ales asupra vieţii copilului care urmează să se nască. nici posibilităţile efective de aplicare. este obligaţia Constituţiilor să apere valorile fundamentale indispensabile pentru a garanta o convieţuire civilă ordonată şi chiar pentru supravieţuirea vieţii sociale. a transforma cu mâinile) asupra patrimoniului genetic. a primit cea mai directă provocare din partea descoperirilor ingineriei genetice.. în enciclica Evanghelium Vitae. după cum se poate constata din cele expuse despre originea sa istorică. ci asupra gameţilor şi embrionilor pentru a asigura procrearea şi realiza experimente.

despre a căror activităţi nu se cunosc prea multe lucruri . Este normal ca tocmai acest curent de opinii să facă presiuni în favoarea unei legislaţii clare. la o analiză aprofundată. care au elaborat unele linii normative. este definit în istoria civilizaţiei umane ca epocal pentru capacitatea sa excepţională de schimbare pe care o include şi o poate aplica. fiind precizat ulterior domeniul de aplicare al cercetărilor şi prevăzute obligaţii şi proceduri bine specificate pentru Recombinant Advisory Committee (RAC) şi pentru Federal Register. Această importanţă apare mai evidentă şi documentată dacă amintim pe scurt progresul rapid al ştiinţelor biologice. Unii sunt optimişti gândindu-se la marile speranţe care se deschid în domeniul terapiei genetice sau geneterapiei: această atitudine este proprie celor care lucrează în domeniu. Redăm în prezenta schemă normativele internaţionale cele mai importante: 1. 41 . a sugerat necesitatea unor măsuri de supraveghere şi reglementare. la care au participat cei mai mari experţi mondiali în manipulările genetice in vitro. să fie un punct de interes pentru toţi. Trebuie să adăugăm că această temă se află în atenţia nu numai a moraliştilor dar şi a organismelor naţionale şi internaţionale. Apoi (în 1984) aceste Guidelines au fost actualizate.Se înregistrează atitudini diferite chiar printre cercetători. posibilităţile pe care le comportă pentru viitorul omului şi problemele etice pe care le ridică oamenilor de ştiinţă şi comunităţii civile. el apare ca un moment "paradoxal". biologie şi societate: aceste descoperiri ştiinţifice au făcut ca morala. ar putea schimba statutul genetic al umanităţii. Guidelines for Research Involving ADN Molecules publicate în iulie 1977 de către National Institute of Health (NIH) în SUA. riscul oricărei alte revoluţii de tip politic sau militar. care să supună unor obligaţii legale pe cei ce lucrează în cercetare . care. care atunci când se gândesc la aceste speranţe. Prima formulare îşi are originea în concluziile la care a ajuns conferinţa de la Asilomar din februarie 1975. ca în cazul experimentelor pe embrioni. prin importanţă. care se ocupă de viaţă. relevând în acelaşi timp posibilităţile pozitive existente pentru progresul uman. desigur. revoluţie ce ar întrece. Ne aflăm. Niciodată etica nu a fost atât de importantă pentru medicină. biologi moleculari sau genetişti. o problemă prioritară în societate şi a societăţii la nivel mondial. care a furnizat o primă clasificare a riscurilor (patru nivele de conţinere) a făcut o listă a experimentelor care trebuie interzise. Alţii sunt mai preocupaţi de posibilele devieri legate de inginerie şi manipulare. în faţa unui moment important al istoriei ştiinţei şi al istoriei umanităţii. Aceasta este o atitudine mai frecvent întâlnită printre jurişti şi moralişti. nu doresc piedici sau obligaţii ale legilor şi nu dau importanţă mijloacelor care ar urma să fie folosite.fapt care ar linişti opinia publică. considerate de unii necesare pentru atingerea scopului lor. Momentul istoric actual. odată începute. de fapt.

2. Raportul Comisiei de Anchetă al Parlamentului Germaniei Federale privind perspectivele şi riscurile ingineriei genetice din 1987 (Deutscher Bundestag. Diagnosi prenatali (18-7-1992. De asemenea. Deosebit de importantă este considerată. R (92) 3 specifică privind diagnosticarea şi lo screening genetic efectuat din motive de sănătate. Trebuie menţionată şi Legea Franceză nr. Comitetul Naţional italian pentru Bioetică (CNB) a publicat unele documente importante în domeniu: Documento sulla sicurezza delle biotecnologie (28-5-1991). N. In privinţa instituţiilor comunitare europene. la 16 martie 1989. Consiliul Europei. (12 martie 1997) Rezoluţia privind clonarea (Document B4-209-97). acelaşi Comitet emanase o Raccomandazione nr. 472 din 1982 care a elaborat norme de securitate pentru laboratoare şi a propus ca în Convenţia Europeană să fie inclus aşa zis-ul " drept la diferenţă" şi anume interzicerea ingineriei alterative asupra indivizilor umani. Anterior. în cadrul Convenţiei privind drepturile omului şi biomedicina (numita "Convenţie asupra bioeticii") a tratat şi problematicile etice rezultate din sectorul geneticii (întreg capitolul IV. Rapporto sulla brevettabilita degli organismi viventi (19-11-1993). 11-14 este rezervat genomului uman. Tările de Jos. Report of the Commision of Enquiry on prospects and risk of genetic engineering). 8. Raportul Williams în Regatul Unit. La clonazione come problema bioetico (21-3-1997). în sfârşit s-au pronunţat. publicat în 1976 (Report of the working party of the practice of Genetic Manipulation). "Legea pentru reglementarea ingineriei genetice" din Germania Federală din 20 iunie 1990 (Gesetz zur regelung von fragen der Genetechnik) cu modificările sale succesive (Bundesgeschblatt 1993 I 2066 şi Bundesgeschblatt 1994 I 1416). 5. art. Terapia genica (15-2-1991). 7. Raportul Williams prevede o autodisciplină a cercetătorilor prin elaborarea unui "cod de conduită" 4. Asupra temei clonării. După modelul acestor normative au apărut şi cele din alte ţări: Australia. URSS. 6. Parlamentul european. Progetto Genoma Umano (18-31994). Ulterior. 756-CR-97). Franţa. a publicat o Rezoluţie privind problemele etice şi juridice ale manipulării genetice (doc. Temele de genetică sunt abordate în Titlul II Art. la 18 martie 1997. 94-653 din 29 iulie privind respectul faţă de corpul uman. Aplicabilitatea acestor Points este limitată la cercetările efectuate în instituţii care primesc deja finanţare pentru cercetările privind ADN-recombinat de către NIH (după precedentele Guidelines) 3. mai recent. Comitetul de Miniştri a aprobat pe 6 noiembrie 1997 un protocol suplimentar (dintre protocoalele suplimentare prevăzute de de aceeaşi Convenţie) în care se interzice clonarea umană. foarte importante sunt Raccomandazione 934 (1982) dell'Assemblea Parlamentare del Consiglio d'Europa şi Raccomandazione della Comunita Economica Europea (CEE) n. In 1985 acelaşi NIH a emanat câteva Points to consider in the design and submission of human somatic-cell gene therapy protocols. Organizaţia Mondială a Sănătăţii ("Declaration sur le clonage"-Rapp. 5. pentru unele măsuri restrictive. Câteva etape importante pe drumul ingineriei genetice 42 . Alte directive au fost emanate de către autorităţile europene privind micro-organismele inginerizate. Canada. A2-327-88) şi.

iar Morgan în 1910 le-a studiat compoziţia chimică. ci ne vom limita la ceea ce este absolut necesar pentru înţelegerea termenilor etici ai problemei. Trebuie să observăm rapiditatea crescătoare a etapelor evolutive ale acestei ştiinţe. după cum se vede. Succesele obţinute. vom începe cu o sinteză a etapelor istorice ale dezvoltării geneticii: 1956: descoperirea cromozomilor umani ca structuri fundamentale şi purtătoare de material genetic. În dicţionarul acestui capitol se va găsi sub denumirea de " inginerie genetică" definiţia tehnologiilor grupate după obiectivul de destinaţie. vaccinurile antigripale. 43 . mecanismele productive ale imunoglobulinei şi structurile cromozomilor X şi Y. ca fiind evenimente sinistre. Nivele şi scopuri ale intervenţiei Pentru a putea furniza indicaţii etice este necesar să ne referim la diferitele nivele de intervenţie asupra genelor şi la scopurile urmărite prin acestea. somatostatina. Înainte de toate s-au făcut mari şi importante progrese în cunoaşterea informaţiei genetice a fiecărui cromozom: se cunosc mai bine. Atunci Hotchkin a introdus primul termenul de inginerie genetică (genetic engineering) cu semnificaţia pe care am indicat-o la început. pentru că ele deschid totodată şi posibilităţi de intervenţie pozitivă. 1965: se realizează prima cell-fusion. s-a deschis posibilitatea realizării unei genetoterapii.Nu dorim să repetăm aici informaţiile de bază privind biologia şi genetica. 1967: începe aplicarea tehnicilor de diagnosticare prenatală în domeniul genetic. fuziune între celulele umane şi murine prin trecerea genelor ("atribuirea") în cromozomii umani. somatotropina. etc. Mendel le-a denumit elementa. acum. 1970: sinteza primei gene artificiale 1971: se realizează pentru prima dată DNA recombinant. s-au realizat aplicaţii tehnologice şi industriale pentru producerea moleculelor polipeptidice de mare importanţă: insulina umană. interferonul. contra hepatitei A şi B şi altele. 1969: se anunţă descoperirea endonucleozei de restricţie. 1981: se realizează naşterea primilor şoareci prin clonare. nu sunt puse toate şi în mod automat într-o lumină proastă.

În sfârşit. de a conduce introducerea genei corecte. În celulele somatice se poate realiza. o intervenţie menită să modifice o degenerare sau o deficineţă a lor .după cum vom vedea. În afara diagnosticii genetice prenatale. la nivelul celulelor germinale şi la nivelul embrionilor în prima lor fază de dezvoltare. înmulţindu-se. Intervenţia care urmăreşte o modificare în patrimoniul genetic poate fi concepută la nivelul celulelor somatice. date fiind scopurile urmărite (alterarea patrimoniului genetic fiziologic sau îmbunătăţirea viitoarelor posibilităţi ale ştiinţei) (2) c. de exemplu. (1) Procedeul trebuie să fie inclus în cadrul scopurilor terapeutice. a.finalităţi de diagnosticare . în faza prematrimonială şi preconcepţională.finalităţi alterative . ipoteza intervenţiei asupra embrionului uman are un caracter şi mai delicat datorită faptului că există marele risc de a compromite viaţa embrionului sau viitorul său biologic în sens genetic.Nivele de intervenţie Acestea sunt foarte evidente şi distincte. aşa cum se poate intui. Finalităţile de intervenţie în domeniul genetic se pot clasifica astfel (vezi şi prospectul rezumativ de la sfârşitul capitolului): . b.finalităţi productive . să presupunem că s-ar reuşi corectarea defectelor genetice ale anemiei mediteraneene în celulele hemopoietice în scopul producerii unor celule normale care. asupra embrionilor proveniţi din celule manipulate. cu scopul de a optimiza tehnica.finalităţi experimentale (distructive) Folosirea ingineriei genetice cu finalităţi de diagnosticare este multiplă şi în ultimii ani s-a lărgit gama aplicaţiilor noi. la care ne vom referi pe larg cu altă ocazie. le vor înlocui pe cele defectuoase: acesta ar fi un succes de mare relevanţă şi o eventuală dispersiune a celulelor vii nu ar constitui un neajuns pentru individ şi nici nu ar ridica probleme etice.finalităţi terapeutice .Acest procedeu ridică probleme etice importante deorece este prevăzut programatic ca având un scop experimental. 44 . unele documente din alte ţări propun necesitatea experimentelor asupra celulelor germinale deci. Importanţa etică a intervenţiei se schimbă conform fiecărui nivel. în domeniul civil. se dezvoltă aplicaţiile asupra adultului cu scopul descoperirii unor boli a căror origine se bănuieşte a fi genetică. In urma ineficacităţii genoterapiei asupra celulelor liniei germinale. Finalităţi Finalităţile de folosire ale cuceririlor genetice determină în mare măsură moralitatea multor inervenţii. cel puţin până în acest moment. Intervenţia menită să modifice linia celulelor germinale este exclusă datorită imposibilităţii. Experimentul neterapeutic asupra embrionului uman este considerat profund ilicit de către bioetica personalistă.

codul genetic. pentru că privează subiectul uman de valoarea 45 . Finalităţile terapeutice din domeniul genetic.însemană o intervenţie asupra întregii persoane şi poate fi justificată numai dacă există o raţiune terapeutică. In general. animal şi vegetal pentru realizarea unor specii modificate sau clase de indivizi inginerizaţi.bun intangibil . chiar atunci când se aplică la om. pentru identificarea vinovatului de delicte. Corpul. Finalitatea productivă a ingineriei genetice se urmăreşte mai ales în domeniul farmacologic pentru producerea de hormoni. atunci când sunt demne de a fi urmărite. dincolo de posibilităţile tehnice reale. unii nu exclud ingineria genetică care are scopul de a îmbunătăţi. cea umană.pentru dovedirea paternităţii. vaccinurile microbiene. trebuie să fie înţelese ca fiind destinate subiectului asupra căruia se intervine şi în nici un caz ca având intenţia de a sacrifica pe cineva în avantajul altcuiva. în special programul său genetic. iar raţiunea umană are sarcina de a apăra omul în integritatea şi plinătatea sa. Cea de a doua ipoteză se practică de factus şi pune problema posibilei influenţe a biotehnologiilor asupra ecosistemului sau a ecosistemelor. Orice intervenţie care ar presupune suprimarea individualităţii fizice a unui subiect uman. interferonul. chiar atunci când ar fi dorită pentru a aduce un beneficiu altor persoane. după cum se va vedea. In prima ipoteză. Perspectiva alterativă (unde alteraţia înseamnă o modificare nu terapeutică ci electivă şi selectivă) poate fi aplicabilă în ambientul uman. este în mod esenţial unit cu spiritul astfel că el constituie unitatea existenţială şi esenţială a persoanei. Aceasta înseamnă că orice intervenţie asupra corporalităţii . Se discută apoi în acest sens despre o formă atenuată de alteraţie cum ar fi îmbunătăţirea speciei. este considerată de către toţi de eliminat. Salvarea vieţii şi identităţii genetice a fiecărui individ uman. Prin aceasta se reafirmă recunoaşterea faptului că omul este creatură şi a puterii lui Dumnezeu asupra persoanei umane. ca insulina umană. de discernere? Trebuie să ne amintim cele expuse în capitolul dedicat principiilor bioetice şi mai ales unităţii persoană-corp şi de principiul pe care l-am denumit al totalităţii sau terapeutic. dar considerăm că trebuie să fundamentăm criteriul eticităţii privind viziunea personalistă a corporalităţii iar codul genetic constituie structura ce susţine corporalitatea. în domeniul penal. (3) Orientări etice şi criterii de aprecieri etice Care ar trebui să fie criteriul etic. ca şi în domeniul sceening-ului (fetusului dar şi al adulţilor).fiind considerată arbitrară sau ideologică sau o dominaţie a omului asupra omului. reprezintă o ofensă adusă valorii fundamentale a persoanei umane. bioetic. orice altă intervenţie asupra persoanei . (4) Corpul nu epuizează realitatea umană ci este doar o componentă esenţială a ei. virale sau parasitare. (5) Din această abordare rezultă unele principii de orientare etică ce se pot rezuma astfel: 1.deci şi asupra codului genetic.

altfel incurabilă. Viitorul umanităţii cere de multe ori participarea responsabilă a comunităţii. nu se poate ignora diferenţa reală şi profundă care există între ele. creaţia. Diferenţa dintre om şi alte fiinţe. schema aplicaţiilor lor posibile. Recunoscând legătura de schimb intim existentă între fiinţele vii şi om. valorificată apoi de lege acolo unde ea funcţionează. libertate şi răspundere. In al doilea rând. Problema intervenţiei asupra patrimoniului genetic al omului şi a altor fiinţe nu poate fi încredinţată spre rezolvare numai unor experţi. 4. Este permisă efectuarea unei intervenţii. pe de o parte.fundamentală pe care se sprijină toate celelalte. omul are conştiinţă de reflecţie (6). Ne gândim la problemele de screening genetic. Vom vedea imediat aplicaţiile acestui principiu. Competenţa comunităţii. care este format dintr-un ansamblu de ecosisteme distincte care compun ecosistemul global. Raţiunea justificatoare a acestui principiu este dublă: în primul rând mediul. Este clar că dezvoltarea biotehnologiilor a dat naştere unei perioade noi în cadrul relaţiilor dintre Nordul şi Sudul lumii. dar unica sa raţiune nu este aceea de a fi un instrument în favoarea omului: este mereu un bun care-şi găseşte în Dumnezeu raţiunea de a exista. în interesul binelui comun şi al colaborării opiniei publice. aceasta este o chestiune care priveşte. în viziunea creaţionistă a universului. care se află în centrul lui şi este protectorul ei. fie că este vorba de oameni de ştiinţă sau de politicieni. este ordonată spre binele omului. Experienţa comitetelor de bioetică şi autoreglementările. Salvarea ecosistemului şi mediului. de manipulare a mediului ecologic şi de intervenţie în genomul uman. în general. o vom face urmărind. 2. Folosirea criteriului calităţii vieţii pentru a suprima şi discrimina alte vieţi reprezintă o ofensă adusă principiului egalităţii şi al demnităţii egale. Iată de ce principiul libertăţii ştiinţei şi cercetării trebuie recunoscut şi armonizat cu exigenţele de informare a populaţiei şi cu coresponsabilitatea ei. Ca orice terapie şi cea genică îşi găseşte în acest caz fundamentul şi justificarea. într-adevăr. 5. 3. valoarea vieţii corporale. Principiul terapeutic. Aceste ţări. în beneficiul subiectului viu pentru a corecta un defect sau a elimina o boală. după principiul autocontrolului. Nici conceptul de calitate a vieţii nu poate fi antepus celui reprezentat de viaţa însăşi. este necesar vieţii şi sănătăţii omului. Este suficientă o simplă referire ulterioară la problema ţărilor în curs de dezvoltare care trebuie să fie ascultate şi incluse în această comunitate. Norme etice particulare Să vedem acum în mod sintetic efectul acestor criterii şi principii generale. deţinătoare ale puterii biotehnologice. chiar invazivă. confirmă în diferite state acest principiu. cu alte cuvinte este dotat cu spirit. pentru anumite capitole ale sale. Va fi necesară găsirea unor forme de asociere şi de coresponsabilitate a oamenilor de ştiinţă. 46 . întreaga umanitate. calitatea fiind un atribut complementar al vieţii. ar putea să fie avantajate de progresul biotehnologic şi pe de altă parte ar fi constrânse să trăiască într-o mai mare dependenţă economică şi productivă faţă de ţările avansate.

Efectele negative sunt legate de trei factori: • • • lipsa unor duşmani naturali. nu trebuie să existe riscuri pentru sănătate şi mediu. mic sau mediu de periculozitate pentru cel care lucrează acolo. întradevăr. ca o cerinţă etică. se pot ingineriza microorganisme care pot avea un grad mare. concret sunt următoarele: a) apărarea vieţii şi sănătăţii omului. directivele comisiilor CEE) cer autorilor să răspundă la aceste 5 întrebări: • • • • • dacă organismul modificat este capabil de supravieţuire. dacă este capabil de reproducere. Instituţiile conducătoare (precum OCSE. Experimentul ca scop în sine nu trebuie încurajat. In laboratoare. înainte de a se trece la răspândirea organismelor modificate. O altă cerinţă este să existe o adevărată utilitate pentru societatea actuală fără pericol pentru cea viitoare. dispariţia unor specii sălbatice sau un comportament extrem de invaziv . dacă este capabil să formeze populaţie şi să se răspândească. prima condiţie de eticitate este evaluarea riscului. deoarece. stabilire şi răspândirea organismului) sunt de natură a produce efecte nedorite pentru om şi mediu.Înainte de toate există necesitatea justificată din punct de vedere etic de a salvgarda securitatea biotechnologiilor atât în laboratoare cât şi în relaţie cu mediul. Aceste două principii care trebuie să fie aplicate simultan în evaluarea biotehnologiilor impun să se ţină cont nu atât de tehnica în sine cât de produsul şi de periculozitatea consecinţelor. În privinţa răspândirii în mediu a microorganismelor genetic modificate. efect negativ asupra altor organisme. microorganismele: bacterii şi viruşi. dacă factorii enumeraţi (supravieţuire. Efect negativ înseamnă o perturbare importantă a echilibrelor ecologice. răspândire. distrugerea directă a ecosistemelor. acest lucru poate dăuna populaţiei. iar în cazul pătrunderii accidentale în mediu. De aceea. A fost prima alarmă în jurul ingineriei genetice: posibilitatea devastării biosferei prin bomba biologică. dacă organismul este capabil să confere altor organisme trăsăturile ce i-au fost conferite în mod artificial. În privinţa pătrunderii organismelor modificate genetic se pot distinge diferite tipologii: plantele (deja din anul 1989 au fost recensate peste 30 de specii genetic modificate). animalele superioare pentru îmbunătăţirea indivizilor şi a produselor. S-a constatat că introducerea în mediu a unor astfel de organisme modificate sfârşeşte prin a avea efecte negative în proporţie de 10-20%.b) salvgardarea mediului. (7) Identificarea factorilor de risc trebuie să fie efectuată pentru fiecare caz în parte şi cere o capacitate complexă de monitorizare şi o instrumentalizare adecvată (8). Liniile etice generale în acest domeniu. 47 . In legătură cu acest fapt a fost necesară formularea primelor norme şi guidelines pentru securitatea mediului şi pentru a oferi o garanţie privind laboratoarele. La acest tip de securitate trebuie adăugat riscul datorat răspândirii în mod deliberat în mediu a microorganismelor inginerizate.

Această problemă este mai gravă când examenul este făcut din alte motive . Numai examenul genetic poate oferi o certitudine în numai câteva zile. Problemele diagnosticării şi screening-urilor genetice post-natale: Examenul genetic post-natal cu scopul diagnosticării unei boli. cât şi în zootehnie şi industria alimentară. trebuie îmbinat "dreptul la a şti". obligaţia de a nu comunica. să existe o adecvată informare a publicului pentru eliminarea falselor temeri sau pentru informare asupra unor avantaje reale. l-ar putea avea asupra unei manifestări ulterioare. apoi. de exemplu. în ce priveşte efectul pe care o astfel de informaţie. că ar fi posibil ca un copil de 6-7 ani. se pare că au dat rezultate relevante în a se realiza o prevenire primară ce a determat o scădere a procentului de incidenţă.întâmplător sau special . să se acţioneze pentru conservarea speciilor pe cale de dispariţie şi pentru salvgardarea biodiversităţii prin realizarea unor bănci seminale şi îmbunătăţirea tehnicilor reproductive artificiale. cum ar fi de exemplu fibroza cistică sau corea lui Huntington. şi care ar urma să se căsătorească cu un subiect purtător existând astfel pericolul. de asemenea. 48 . deci. într-o proporţie de 25%. In aceste cazuistici complexe. de a le face cunoscut diagnosticul fără însă ca aceştia să-l descopere copilului până când va ajunge la o vârstă mai mare. este sigur că acest sector va avea o dezvoltare puternică în viitorul apropiat.şi se descoperă o patologie care nu s-a manifestat clinic. Dreptul de a nu cunoaşte şi. Trebuie. Aceste examene genetice sunt permise şi sunt recomandate persoanelor cu risc de a transmite gena răspunzătoare de talasemie. cu mari repercusiuni atât în agricultură. de ex. dreptul de a cunoaşte ar putea funcţiona în cazul părinţilor care ar dori acest lucru. (9) Diagnosticarea prematrimonială şi preconceptivă Este indicată în cazul subiectului care s-ar afla în situaţia riscantă de a fi purtătorul genei responsabile pentru o boală genetică recesivă. Chiar dacă efectele benefice aşteptate în acest domeniu al biotecnologiilor nu sunt chiar cele scontate. cu "dreptul la a nu şti".Este necesar. In unele zone geografice numeroase examene făcute în acest sens. să aibă o boală de origine genetică precum o miastenia gravis de tipul Duchenne. Să presupunem. trebuie examinat fiecare caz în parte. dar care se va ivi în timp. la o vârstă adultă sau matură. Trebuie apreciată totuşi oportunitatea. Problema etică este felul în care se comunică această siatuaţie celui în cauză sau părinţilor. este valabil pentru pacientul minor. Trebuie să fie luate în seamă şi problemele de macroetică privind punerea biotehnologiilor la dispoziţia ţărilor în curs de dezoltare pentru soluţionarea problemelor alimentare fără a se creea o dependenţă ulterioară nefavorabilă faţă de ţările producătoare de biotecnologii. In cazul în care bolnavul major ar cere să fie informat asupra diagnosticului. ce conţine un diagnostic nefast. ţinând cont de capacitatea psihologică a părinţilor.ca urmaşii lor să fie afectaţi. însoţite de counseling-ul adecvat. descoperind o pierdere graduală a forţei musculare la picioare.

corea lui Huntington). Un astfel de proiect care se bazează pe raportul costuri-beneficii şi care urmăreşte ca valoare de referinţă avantajul economic al industriei. c) depistarea unei patologii genetice independente de muncă. ar trebui să ia serios în consideraţie consecinţele unei căsătorii cu un foarte ridicat grad de risc de transmitere genetică a bolii. nici moral. Opinia etică. Se deosebesc trei tipologii de "screening" asupra lucrătorilor. dar cuplul nu va putea să fie constrâns să nu se căsătorească. Trebuie să adăugăm că aceste examene nu pot fi obligatorii prin "screening" sau legi impuse . prin urmare. cei doi fiind conştienţi oricum de faptul că nu vor putea să ceară avortarea fetusului afectat: avortul voluntar nu poate fi permis în nici un caz. în cazul unor eventuale daune cauzate lucrătorului. de gravitatea bolii şi modalităţile de expresie clinică (pentru maladii care nu sunt grave şi sunt controlabile în fază clinică precoce nu există o instanţă etică de diagnosticare pentru că nu comportă daune importante pentru sănătatea lucrătorului) (12) Acestea fiind spuse va fi necesar să ţinem seamă de alte condiţii etice: In primul rând. dar nu credem că astfel de examene ar putea deveni obligatorii. 49 . a) Screening pentru depistarea unei predispoziţii genetice care determină o hipersensibilitate la anumite substanţe prezente la locul de muncă constituie obiectul de studiu al ecogeneticii. Faptul că ele sunt permise nu înseamnă că sunt obligatorii moralmente: ar împiedica acest lucru dreptul internaţional şi naţional. este esenţial diferită. în schimb. din punct de vedere etic s-ar putea evoca simţul răspunderii. nici din punct de vedere legal. cu diferite scopuri: a) aflarea unei predispoziţii genetice care determină o hipersensibilitate la anumite substanţe prezente la locul de muncă. tot în situaţia în care asocierea dintre status genetic şi patologia profesională a fost demonstrată ca certă. nu poate fi acceptabil din punct de vedere etic. In acest ultim caz scopul urmărit este în general. pe care unii îl fac să treacă drept "prevenire" în mod injust. Problema etică fundamentală în aceste cazuri (10) este posibilitatea ca cel care oferă de lucru să realizeze un program de cercetare genetică pentru "a preveni" efectuarea unor cheltuieli mai mari pentru despăgubiri.Acest sistem merită denumirea de prevenire şi poate fi o adevărată alternativă la avortul selectiv. mai ales că a fost vorba de o asumare conştientă a riscurilor. In momentul în care respectivul cuplu ar accepta riscul.O importanţă decisivă este atribuită consensului de către mai multe părţi şi în diferite documente. se face referire la consensul informat al lucrătorului. şi. dacă înţelegerea şi obiectul evaluării sunt raportaţi la risc-beneficiu privind sănătatea lucrătorului şi dacă se efectuează cercetarea genetică în speţă pentru prevenirea apariţiei unei patologii (11) . b) găsirea unei predispoziţii genetice la o boală profesional-independentă care s-ar putea ivi în viitor (de exemplu ateroscleroza) . Screening-ul genetic asupra lucrătorilor Acest tip de examen se afirmă tot mai mult ca aplicare a medicinii predictive şi comportă la rândul lui o serie de probleme etice. acceptabil din punct de vedere etic. cu expresie fenotipică viitoare (de ex. ţinând cont şi de frecvenţa bolii (în cazul unor patologii extrem de rare valoarea predictivă a cercetării este foarte scăzută). pozitivă. Rămâne posibilitatea de a încheia căsătoria.

Este luat apoi în consideraţie dreptul angajatorului de a fi informat.In legătură cu natura testelor genetice care nu sunt obligatorii asupra lucrătorilor Recomandarea Nr. Principiul etic fundamental de apreciere a acestor intervenţii este cel al intangibilităţii patrimoniului genetic al unui subiect. ele să poată fi efectuate în mod obligatoriu pentru protejarea unor indivizi sau a colectivităţii. Un astfel de screening nu pare să fie acceptabil în linii generale din punct de vedere etico-juridic. care are efectul de a preveni şi/sau trata o situaţie patologică " (16) Am amintit deja că spre terapia genică se îndreaptă cele mai mari speranţe de aplicare a ingineriei genetice. drept care trebuie să fie limitat prin dispoziţii normative oportune. precum şi la descendenţii săi. pentru lucrătorul interesat. se recomandă ca numai în cazul în care testele sunt permise în mod expres de lege. De aceea din perspectiva acestui dublu principiu pot fi admise atât 50 . dar care ar putea să apară. (15) Documentul Parlamentului German cere. afirmă că informaţia relevată angajatorului ar trebui să furnizeze numai elemente strict esenţiale. American College of Occupational Medicine Code of Ethical Conduct (14). legată de caracterul mai îndepărtat al patologiei şi independent de muncă. b) şi c) Screening pentru depistarea unei predispoziţii sau pentru predeterminarea genetică a unei maladii care nu este profesională. In sfârşit. în ce priveşte excluderea lucrătorilor rezultaţi mai puţin rezistenţi din punct de vedere genetic. Acest dezacord. Recomandarea afirmă apoi că excepţiile de la acest principiu trebuie să fie justificate de raţiuni de protecţie directă a persoanei în cauză sau a terţilor şi ele trebuie să fie direct corelate cu condiţiile specifice ale activităţii profesionale. în mod satisfăcător. In sfârşit. R (92) 3 a Consiliului Europei (13) afirmă principiul conform căruia angajarea sau posibilitatea de a continua munca nu sunt subordonate efectuării unui test sau unui screening genetic. acest principiu este compatibil . la rândul său bazat pe respectul integrităţii fizice a persoanei.cu dreptul bolnavului la menţinerea sau recuperarea integrităţii şi propriei dotări genice conform principiului terapeutic. o garanţie conform căreia o posibilă excludere a lucrătorilor cu o predispoziţie personală de a contracta o patologie profesională la locul de muncă.ba mai mult după părerea noastră necesar . şi terapia genică asupra celulelor liniei germinale (gameţi sau embrioni precoce) modificarea aşteptată trebuind să se producă în genomul subiectului care va fi conceput sau care a fost deja conceput. sau va apărea în viitor. adică a unui fragment ADN. este exprimată foarte clar atât în Rezoluţia Parlamentului European cât şi în Documentul Parlamentului German. se face între terapia genică asupra celulelor somatice. Rezoluţia Parlamentului European relevă că astfel de selecţie nu poate reprezenta în nici un caz o alternativă la însănătoşirea ambientului de muncă. de exemplu limfocite. în cadrul terapiei genice. de exemplu. Distincţia fundamentală. să fie permisă numai în cazul în care rezultă imposibilă îmbunătăţirea condiţiilor de muncă. Terapia genică Comitetul Naţional italian pentru Bioetică (CNB) defineşte terapia genică prin aceşti termeni: " introducerea în organisme sau celule umane a unei gene. care trebuie să aibă ca efect restituirea normalităţii celulelor afectate ale individului bolnav. în schimb. măduvă osoasă.

legate de controlul tehnicilor. dezordini proliferative sau fenomene de respingere. se respinge din două motive diferite: a. In aceste direcţii există de acum acordul actelor normative europene (17) şi ale CNB. pentru că se configurează o alterare contrară principiului respectării vieţii şi identităţii biologice şi a egalităţii între oameni. De aceea există o foarte precisă distincţie între terapia genică şi intervenţia unei inginerii alterative (19) . ignorarea efectelor colaterale. etc. face necesară o autoritate centrală care să verifice şi să controleze protocoalele şi structurile. celelalte condiţii. o boli pentru care astăzi nu există terapie alternativă. 51 . interzicerea este absolută şi necondiţionată de stadiul cunoştinţelor. sunt următoarele: o obligaţia de a notifica protocoalele folosite cu referire la tehnicile aplicate şi de a pune la dispozitia structurilor autorităţii civile la nivel naţional sau regional. Terapia genică germinală. Diferiţi autori împărtăşesc următoarele condiţii: a. sindrom Lesch-Nyhan. o evaluarea structurilor. totuşi. fără dificultăţi şi fără condiţii. pentru că metodica actuală nu permite atingerea rezultatului terapeutic fără riscuri incontrolabile şi acesta este un motiv legat de actualele cunoştinţe ştiinţifice. cât şi cea de tip germinal în cazul în care scopul şi obiectivul sunt cele terapeutice. poate fi dat de reprezentant în cazul minorilor sau când cel în cauză se află în imposibilitatea de a o face. fibroză chistică. Toate acestea nu ne autorizează să considerăm terapia genică. când se încalcă scopul terapeutic şi se urmăreşte modificarea constituţiei genetice: în acest caz. şi chiar cea somatică. acest consens. o documentaţia privind gravitatea bolii şi lipsa de alternative. precum mutaţii dăunătoare. condiţii relative la alegerea patologiei tratabile: o boli datorate anomaliei unei singure gene structurale recesive şi deci susceptibilă de a primi o terapie completă cu o singură genă sănătoasă. sau răspândirea unui eventual vector viral. pentru că este vorba de terapie. precum şi opinia comitetelor autorizate ca Grupul celor 7 ţări cele mai dezvoltate (18) . Astfel de boli sunt de exemplu deficenţă de ADA. b. o aşteptarea unui final pozitiv plauzibil. date fiind riscurile şi stadiul experimental al terapiei. b. Condiţiile etice pentru terapia genică cu caracter somatic sunt legate de faptul că aceste terapii experimentale pot să comporte riscuri. Ingineria genetică alterativă şi amplificatoare la om Ingineria genetică de tip terapeutic urmăreşte să restituie integritatea normală a subiectului care în acest domeniu este omul.terapia genică de tip somatic. Este clar că şi pentru aceste terapii este necesar consensul pacientului. o boli grave şi cu slabe speranţe de viaţă. Caracterul deosebit al acestor terapii după cum rezultă în multe state.

corectarea unei deficienţe care pune subiectul în condiţii de inferioritate faţă de media statistică. conform căruia oamenii. dotarea omului cu calităţi care prin ele însele sau în nivelul lor de intensitate sunt străine speciei umane. d. atunci când există o posibilitate. pentru că în aceste cazuri este vorba de a pune condiţii pentru o îmbunătăţire şi nu de a determina direct un grad al calităţii fizice printr-o intervenţie pe întreg componentul biologic. în timp ce supradotarea indusă ar putea condiţiona viitorul subiectului însuşi. Ar fi vorba de inginerie genetică de tip somatic. admisă dar nu 52 . psihologică şi socială. alterarea înseamnă producerea unui caracter nou. după mine ar trebui să ne întrebăm dacă această alegere-selecţie a calităţilor fizice sau intelective nu ofensează principiul egalităţii şi nu împinge la dominarea arbitrară a propriului corp. iar îmbunătăţirea sau amplificarea se referă. dar şi pentru că influenţează dezvoltarea psihicosexuală a femeii atlete. pentru că aici nu este vorba de inginerie genetică. b.).Putem reţine că. nu numai pentru că alterează rezultatele întrecerilor sportive. In mod just autorul face să coincidă primul caz cu o formă de terapie. Cel de al doilea caz prezintă pentru autor unele dificultăţi etice datorită faptului că subiectul nu poate fi interpelat pentru consens. Pentru a găsi o linie de demarcaţie între ingineria genetică alterativă şi cea pentru ameliorareamplificare în sensul "recombinării genetice ca terapie potenţatoare sau eugenetică" (20). Conceptual. inteligenţă etc. pentru că aceea a liniei germinale ar trece la descendenţi. în timp ce considerăm că nu se pot numi în mod automat " terapii potenţatoare" celelalte tipuri de intervenţie. Nu poate fi folosită ca exemplu nici administrarea de hormoni masculini unei atlete adolescente ca "doping" pentru a masculiniza musculatura. Acest gen de intervenţie ipotetică ni se pare mai grea decât ceea ce se întâmplă în domeniul medicinei cosmetologice. acolo nu este vorba de o intervenţie care să redea integritatea genetică. orice altă intervenţie nu poate fi decât alterativă sau pentru îmbunătăţire-amplificare. Totuşi. ameliorarea uneia sau a mai multor calităţi ale subiectului. deci autorul consideră în acest sens numai ipoteza unei experimentări care să fie posibilă la adultul care a consimţit. care să nu fie terapeutică ci de tip amplificator a unelor calităţi fizice peste media normală. procurarea pentru descendenţi o superioritate faţă de normă în exploatarea anumitor calităţi (înălţime. întotdeauna. Diferitele gradaţii depind de diferitele finalităţi: a. Raţionamentul. prin alegerea partenerului în vederea căsătoriilor. oricum interzisă. Sunt citate ca exemplu îmbunătăţirea genei răspunzătoare de creşterea staturii sau prelungirea duratei de viaţă. Nu se poate imagina o intervenţie de inginerie genetică care să influenţeze subiectul dar nu şi descendenţii amplificând anumite calităţi peste medie. Cuyas formulează patru ipoteze de inginerie genetică. peste media statistică . la potenţarea unui caracter deja existent. în afara consensului subiectului supus acestei creşteri şi absenţei riscurilor. c. nu este tocmai potrivit. în schimb. forţă. Autorul însuşi pune în dubiu clasificarea calităţi/defecte care deseori se conformează modelor culturale sau exaltărilor artificiale. mai curând este vorba de intervenţii de eugenetică. Faptul că omul trebuie să se bucure de o anumită putere asupra propriei vieţi şi că acel concept de sănătate nu trebuie să se limiteze doar la absenţa bolii ci să urmărească "bunăstarea deplină" fizică. ci de administrarea medicamentoasă. au urmărit această îmbunătăţire-alegere a calităţilor fizice.

toate acestea nu elimină problema limitei în cadrul căreia trebuie să se înscrie acest obiectiv. copierea unor indivizi sănătoşi pentru evitarea riscului unor boli ereditare. Noi credem că. V. faptul că trebuie să existe această bunăstare deplină. în afara scopului terapeutic şi peste normă. furnizarea unei mari cantităţi de subiecţi identici din punct de vedere genetic pentru a realiza studii ştiinţifice privind importanţa relativă de natură congenitală şi ambientală pentru diversele aspecte ale prestaţiilor umane. inerent în acea loterie a combinării sexuale. producerea unor echipe de subiecţi identici pentru a îndeplini sarcini speciale pe timp de pace sau în război (nu se exclude spionajul). VIII. mai mult. se referea în 1985 la posibile aplicări ale clonării omului imaginate de prietenul său Leon Kass. lăsând la o parte cele afirmate mai sus cu privire la mijloacele şi metodele folosite pentru atingerea acestui obiectiv. In ce priveşte îmbunătăţirea descendenţilor pe care Cuyas o consideră încă permisă în anumite condiţii în sensul şi în direcţia potenţării calităţilor fizice şi intelectuale. III. Cred că ar fi necesar să ne punem şi mai multe întrebări decât în cazul precedent asupra raportului posibil de instrumentalizare a persoanei umane începând cu genomul său. unul din soţi sau propria persoană. determinarea sexului la copiii care se vor naşte: sexul unui clon este la fel cu cel al persoanei de la care provine nucleul celular transplantat. o persoană dragă care a murit. profesor la Universitatea din Chicago: I.recunoscută. străine speciei umane. dar el nu exclude această eventualitate în cazul în care ar fi vorba de calităţi care nu contrastează cu fiinţa umană (văzul vulturului). pentru a-i bate pe ruşi şi chinezi pentru că nu admit lacune în domeniul clonării" (22) 53 . îndoiala noastră este şi mai mare. oferirea unui copil cu un genotip la alegere: o celebritate pe care o admiră. Conferirea unor calităţi. fără a se interveni asupra liniei germinale şi fără să se treacă printr-o procreare "in vitro"." (21) Clonarea umană: aspecte etice Hans Jonas. oferirea unui copil unei familii sterile. rămân obiecţiile pe planul de principiu al egalităţii dintre oameni şi se potriveşte foarte bine în acest sens apelul făcut de Ioan Paul al II-lea. IX. de a îndrepta intervenţia genetică " evitându-se manipulările care tind să modifice patrimoniul genetic şi să creeze grupuri de oameni diferiţi riscând să provoace în societate noi marginalizări. producerea unor perechi de embrioni de la fiecare persoană pentru a le ţine congelate până când ar deveni necesare rezerve de organe pentru transplanturi la geamănul egal din punct de vedere genetic. II. "copierea unor indivizi de mare geniu sau de o mare frumuseţe pentru îmbunătăţirea speciei sau pentru a face viaţa mai plăcută.unui individ uman prin ingineria genetică este o ipoteză substanţial alterativă şi este respinsă de însuşi Cuyas atunci când comportă asumarea unor calităţi animale prin hibridisme. VII. IV. VI. nu înţeleg cum s-ar putea ajunge la această îmbunătăţire a calităţilor copiilor (cu excepţia cazului unei terapii în plus) la nivel genetic. unul din părinţii bioeticii.

cerea interzicerea". (23) Documente europene ale ultimului deceniu au luat poziţie anticipat împotriva clonării... precum şi a creării de gemeni identici " (24) Rezoluţia Parlamentului European din 1989 a considerat "că o interzicere la nivel juridic ar fi singura reacţie posibilă la crearea de fiinţe umane prin cloni. atât sub aspect biologic cât şi sub aspect personalistic. sunt contrare demnităţii de fiinţă umană proprie embrionului. clonare. nu poate fi în nici un caz justificată sau tolerată de societate". Jonas conchidea: " această listă este mai puţin distractivă decât pare.deoarece contrastează cu demnitatea procreaţiei umane şi cu unirea conjugală". a diagnosticării pre-implanturilor. Omul. cu scopul selecţiei rasei sau cu alte scopuri." (25) Parlamentul formulează." (26) Biserica Catolică condamna clonarea umană încă din 1987 în Istruzione "Donum Vitae": ". ofensează demnitatea fiinţei umane şi implică un experiment pe om. ele sunt dictate numai de imposibilitatea practică: el trebuie să ştie să-şi fixeze singur aceste limite. Recomandarea n. a transplantului de ţesuturi. a afirmat în mod clar lipsa de legitimitate etică şi juridică a clonării umane: " clonarea fiinţelor umane nu poate fi în nici un caz justificată sau tolerată de societate deoarece ea reprezintă o gravă încălcare a drepturilor umane fundamentale. nu găseşte limite acţiunii sale. ca şi toate experimentele care au drept scop clonarea fiinţelor umane." 54 . fie că este realizată cu orice alt scop. în special femei. în tehnică şi în "calitatea vieţii" surogate pentru sensul vieţii şi al salvării existenţei. de ştirea că după experimentele de la Edimburg multe persoane. este contrară principiilor de paritate între fiinţele umane pentru că permite selecţia eugenetică şi rasistă a speciei umane. Nici-o dorinţă nu este atât de perversă ca cea de autocopiere. (28) In acest document se afirmă că clonarea "constituie o manipulare radicală a relaţionalităţii constitutive şi de complementaritate care se află la originea procreaţiei umane... în urma recentului experiment de la Edinburg.s-a considerat "că trebuie să fie definite metode adecvate pentru programarea şi reglementarea evoluţiilor în domeniul geneticii".creării de fiinţe umane identice prin clonare sau prin alte metode. noi şi profunde suferinţe. cu speranţa deşartă al unui "dincolo de om " aduce cu sine un rezultat clar: "moartea omului". fie că este realizată cu titlu experimental în contestul tratamentului fertilităţii. Proclamarea "morţii lui Dumnezeu". căruia Dumnezeu i-a încredinţat. ar fi cerut să fie clonate. principiile şi exigenţele proprii către statele membre " cu ferma convingere că clonarea fiinţelor umane.." Concluzie confirmată ulterior. generează noi forme de sclavie. Nu se poate într-adevăr uita că negarea creaturalităţii umane. creaţia.Jonas adăuga la această listă pregătirea atleţilor pentru Olimpiade şi alte competiţii internaţionale şi în fine curiozitatea umană de a vedea cum s-ar termina un astfel de procedeu. în 16 puncte.şi tentativele sau ipotezele menite să obţină o fiinţă umană fără nici o conexiune cu sexualitatea prin "diviziune de gemeni".. în a discerne între bine şi rău. partenogeneză. dacă mai era nevoie. oricum "toate informaţiile necesare trebuie să fie la dispoziţia opiniei publice. care caută în ştiinţă. departe de a exalta libertatea omului. Proiectul "clonării umane" reprezintă teribila derivă spre care este împinsă o ştiinţă fără valori şi este semnul profundului disconfort al civilizaţiei noastre. 1046 a Consiliului Europei din 1986. noi discriminări." Parlamentul. Clonarea riscă să devină tragica parodie a atotputerniciei lui Dumnezeu.. (27) Această condamnare este reafirmată în Documentul Reflecţii asupra clonării al Academiei Pontificale pentru Viaţă. oferindu-i libertate şi inteligenţă. iar UE trebuie să-şi asume rolul de remorcă şi să facă în aşa fel ca opinia publică să ia cunoştinţă pe deplin de aceste probleme...

de aceea. 55 . chiar implantul unei jumătăţi de embrion poate dezvolta întregul individ. Practica recentă a FIVET şi în general a procreaţiei asistată medical. dar şi relevă importanţa etico-juridică a interzicerii clonării umane: " In planul drepturilor omului. responsabil de mongolism." Diagnosticarea prenatală Abordăm acest subiect împreună cu genetica pentru că multe dintre procedurile de diagnosticare în perioada prenatală urmăresc să cerceteze patrimoniul genetic al emrbionului/fetus. în această perioadă este posibil gemelajul în virtutea totipotenţialităţii celulelor.sau de "fisiunea gemelară" (gemeni) Aceasta constă în diviziunea embrionului cu 4 sau 8 celule în două: o parte este examinată. a făcut posibilă în zilele noastre o diagnosticare a embrionului fecundat in vitro înainte de a-l transfera în uter (diagnostic înaintea implantului). ori deschide uşa avortului şi pe acest raţionament ei îşi bazează obligaţia morală de a refuza un astfel de examen. Din compoziţia terenului de cultură se scot date care permit analizarea proceselor metabolice ale embrionului fără să-i fie alterată integritatea fizică.Documentul. nu numai că subliniază inviolabilitatea demnităţii persoanei în orizontul creaţionistic. iar cealaltă crioconservată şi eventual implantată. pentru a vedea dacă cel ce se va naşte este afectat de malformaţii sau anomalii care ar putea să-i influenţeze viaţa. Pe de altă parte dorim să dedicăm problemei o reflectare specifică. sau pentru alegerea sexului preferat. Diagnosticarea genetică pre-implant poate fi efectuată utilizând metode invazive şi metode neinvazive. (29) Este suficientă prelevarea unei celule din embrion cu 8 sau 16 celule pentru a face un examen cromozomic sau genetic prin sonde genetice speciale. sau recurgerea la întreruperea sarcinii. acesta din urmă poate fi motivat de depistarea eventualelor boli genetice legate de sexul cromozomic. pentru că ea nu implică doar examenul genetic. Examenul genetic prenatal este făcut într-o perioadă determinată de dezvoltarea emrbionuluifetal. dar şi ceea ce este legat de el . după depistarea malformaţiei rămâne deschisă aproape în majoritatea cazurilor doar această alternativă: sau acceptarea copilului ce urmează să se nască cu respectiva malformaţie. la nivelul actual al cunoştinţelor şi ale resurselor medicinei. De aceea nu sunt puţini cei care afirmă. După cum se ştie. după cum vom vedea. eventuala clonare umană ar reprezenta violarea a două principii fundamentale pe care se bazează toate drepturile omului: principiul parităţii între fiinţele umane şi principiul nediscriminării.(30) Motivarea adoptată pentru acest tip de diagnosticare este selecţia embrionilor afectaţi de maladii genetice sau examinarea sexului cromozomic. ca şi a embrionului precoce conceput natural. Metodele invasive folosesc în schimb prelevarea unei porţiuni de ţesut din embrionul precoce . Cazul cel mai frecvent este cel al al "trisomiei 21". se poate conexa prea rar în prezent cu faza terapeutică a malformaţiilor şi anomaliilor cu caracter cromozomic sau genetic.şi din câte rezulte se pare că fără nici un efect negativ . că examenul genetic ori este inutil.şi anume avortul fetuşilor cu malformaţii. Faza de diagnosticare.dacă nu în mod necesar. dar spectrul bolilor ce-ar putea fi diagnosticate este mult mai vast. în realitate foarte des . Acestea din urmă folosesc cultura blastocistelor într-un teren artificial. în timp ce partea folosită pentru diagnosticare este apoi eliminată. prelevat prin spălarea uterului (washing out) şi reimplantat apoi după examenul genetic.

cealaltă justificare este de a răspunde dorinţei cuplurilor privind preferinţa de sex. în mare parte pot fi abordate prin terapii adecvate. că examinările pentru diagnosticele prenatale sunt făcute şi prin alte metodici legate de depistarea unor patologii care nu indică neapărat o cauză genetică. Dar această înfrumuseţare are conţinutul unui artificiu juridic pentru a face ca avortul selectiv. Inainte de a examina detaliat fiecare aspect. ci sunt sesizabile "somatic". în situaţiile în care rezultă necesară o intervenţie anticipată iar respectiva intervenţie este posibilă. şi în asociere cu diagnosticarea genetică în faza de studiu al fetusului şi al prelevării de celule sau de ţesuturi ale fetusului. doresc să subliniez. Ecografia este folosită. totul sub profil etic. poate provoca. Dincolo de aceste pseudo justificări declarate se află intenţia experimentală urmărită cu tenacitate în această fază a pre-implantului. nu schimbă substanţial nimic din efectul real şi opinia etică. deşi nu este unică. Dar esenţa acestui fapt rămâne ceea ce este în realitate: fetuşii malformaţi sunt refuzaţi şi într-adevăr selecţionaţi într-o majoritate covârşitoare din cauza malformaţiei. decât în cazul celor care urmează doctrina gradualistă şi consideră că embrionul precoce nu este încă un individ cu valoare de persoană umană. sau în fază endouterină.după cum vom vedea . este aceea a avortului selectiv: se ştie că un răspuns pozitiv privind existenţa unei boli de origine genetică este/sau a unei malformaţii grave.Justificările etice adoptate de cei care practică diagnosticare pre-implant sunt în principal două: se doreşte "prevenirea" naşterii unui subiect bolnav şi prevenirea avortului la un stadiu post-implant. de exemplu. greu tratabilă din punct de vedere terapeutic. să fie admis şi mai puţin odios din punct de vedere cultural. în orice caz. Intreruperea unei vieţi. di tip eugentic. sub denumirea juridică de avort "terapeutic". sub denumirea de terapie. rezultatele şi succesele post-analize. ca intenţie şi program. problema etică fundamentală. spcialistul care diagnostichează şi se află prins într-o procedură anumită ca şi organizaţia serviciilor. permite depistarea unor malformaţii somatice care. deoarece existenţa unei malformaţii sau a unei boli a fetusului ar induce mamei o stare "patologică" de ordin psihic. la naştere. pentru a oferi o informaţie completă. Poate să existe şi situaţia în care este realizată o organizaţie socială a serviciilor de "prevenire" care. favorizează această selecţie.selectarea embrionilor nu schimbă faptul în discuţie sau gravitatea. care prezintă numeroase dificultăţi . dată fiind legislaţia actuală privind avortul voluntar. printre care şi cea italiană. Lăsând de o parte părerea despre FIVET. (31) Si în diagnosticarea post-implant asupra fetusului. pentru a evita povara economico-socială pe care astfel de subiecţi ar putea să o reprezinte (screening). Problema etică însă priveşte familiile. Avortul selectiv al fetuşilor este prevăzut în mod explicit de anumite legi. Pentru a clarifica mai bine aceste probleme etice complexe şi acute voi proceda la o scurtă tratare a următoarelor aspecte: istoria diagnosticării genetice şi indicaţiile după examenul genetic. într-un stadiu precoce sau avansat. metodicile şi procedeele. când scopul urmărit este de a se cunoaşte eventualele anomalii. răspândirea avortului selectiv. pentru că ar fi făcută într-un stadiu precoce. Ecografia. foarte frecvent dar nu în mod necesar. 56 .

e.. ca de ex. Istoric şi indicaţii medicale Diagnosticarea genetică prenatale (DGP) a început să fie practicată către anii 1968-69. Nel 1971 & Scrimgeour în 1973) In aceeaşi ani se perfecţionau alte tehnici de studiu somatic al fetusului prin ultrasonografie (Donald în 1969. vârsta mamei pste 36 de ani. d. prezenţa unui copil atins de o boală asociată cu cromozomul X. cu trisomie 21 sau sindromul lui Down (mongolism) c. sau în cazul în care unul din părinţi este purtător (eterozigot) al genei responsabile de acea tulburare. sau din mamă purtătoare eterozigotă a genei respective. Existenţa sau lipsa de existenţă a unor indicaţii suficiente este dovedită de consultanţa genetică. desfăşurat în 1979 privind diagnoza prenatală. Jacobson. 1966. sau care provine din părinţi purtători de eterozigoţi ai genei bolii.Bazată pe folosirea ultrasunetelor. în special drepanocitoză şi alpha sau beta-talasemie.. Steele şi Breg. Malformaţia comportă în general o anencefalie sau coloana bifidă. adică în absenţa unor motive speciale. b. după ce au fost perfecţionate tehnicile de cultură a celulelor fetusului suspendate în lichid amniotic pentru studierea cromozomilor (Klinger. deja născut în respectiva familie. Joupilla în 1971. A trece la examinarea prin amniocenteză (sau fetoscopie sau placentocenteză indiferente care) fără o consultanţă genetică anterioară. rujeolă sau 57 . g. este indicat să nu se facă mai mult de două sau trei în timpul gestaţiei. Hansman în 1979) şi prin fetoscopie (Rauskolb în 1979 şi Scrimgeour în 1979). 1965. In 1971 este pusă la punct tehnice pentru amniocenteză (Garbie şi colab. care precede intervenţia şi stabileşte dacă este fondată sau necesară. Thiede şi colaboratorii. f. a fost elaborat aproape un cod deontologic care să garanteze libertatea femeii de a accede sau nu la diagnoza prenatală şi să definească indicaţiile amintite. 1966. ecografia în sine nu prezintă riscuri dovedite. numai la cererea pacientei. suspectarea sau certitudinea unei infecţii la mamă ca toxoplasmoză. în mod normal. Acestea sunt indiciile oficializate şi recunoscute. prezenţa la unii părinţi a unei aberaţii cromozomice structurale corespunzătoare. deşi din prudenţă şi din raţiuni de etică economică. prezenţa unui copil deja bolnav de hemoglobinopatie gravă. cu o tulburare metabolică. ar fi în orice caz semn de o insuficientă responsabilitate etică şi deontologică. prezenţa unui copil. Aceste indicaţii. 1967) şi pentru cercetări biochimice (Nadler. susţinute de raţiuni obiective. trebuie să fie specificate pe scurt: a. pot exista şi alte situaţii care ar putea să fie luate în consideraţie. deja născut. La terminarea Congresului Internaţional de la Val David în Quebec. prezenţa unui copil.1968) legate de studiul bolilor metabolice. expunerea prelungită la radiaţii ionizante sau la mutageni chimici. prezenţa unui copil cu un defect mare de închidere a tubului neural.

anexe. 2) invazivitatea procedurii de diagnosticare. Dintr-un punct de vedere etic global privind practica DGP trebuie relevat faptul că în unele experienţe (ca cea a prof. problemelor şi limitelor examenelor cerute. chiar dacă în măsură variabilă (din raţiuni obiective şi subiective) este mereu prezent. înainte de a se accede la diagnosticarea genetică în sine. aest lucru se datorează faptului că deseori cererile sunt suscitate de informaţii superficiale sau neadecvate privind necesitatea examinării. putem încadra toate tehnicile şi metodicile de diagnoză prenatală în tehnici neinvazive. în nici un caz. care foloseşte ultrasunetele şi. ceea ce implică că pentru a aplica respectiva metodică trebuie să se pătrundă fizic în compartimentul corporal respectiv (cavitate uterină. permiţându-i astfel să poarte sarcina fără nici o grijă. de asemenea. Tehnici non invazive In acest grup se înscrie din plin ecografia. extrage şi eşantiona material biologic pentru a-l supune apoi analizei. 58 .boală citomegalică. clinică-infectivologică. prezenţa unei isoimunizare Rh. sau riscul existenţei unei maladii cu transmitere genică.sau convingerilor etice ale femeii de a nu dori să ia în considerare. eventualitatea unui avort ca ipoteză posibilă după examinare. la 20 de ani de la prima sa folosire a atins în prezent nivele importante şi uimitoare de diagnosticare. citogenetică. Metodele şi procedeele tehnice Tehnicile actualmente folosite pentru diagnosticarea prenatală în general. previdibil. biochimică-metabolică. Urmărind parametrul invazivităţii şi deci de risc. astfel ca femeia sau cuplul solicitant să cunoască toţi factorii referitori la respectiva cerere. Existenţa acestor indicaţii trebuie să fie confirmată în timpul consultaţiei. de a furniza toate informaţiile asupra riscurilor. devine din punct de vedere etic necesară. cuantificabil şi de asemenea unul din cei mai relevanţi din punct de evedere etic. care. Consultarea genetică are prin urmare scopul de a confirma existenţa uneia din indicaţii şi. de aceea. minim invazive şi în mod sigur invazive. Strâns legat de conceptul de inazivitate este cel de risc care. corp fetal) pentru a explora. cum ar fi fibroza cistică (mucoviscidoza) sau beta-talasemia. Serra de la Facultatea de Medicină a Universităţii Catolice Preasfânta Inimă din anii 1977-1980 (32) ) rezultă că circa 30% din persoanele care au solicitat examinarea au renunţat la ea după consultanţă. graţie unor aparaturi sofisticate care permit obţinerea unei imagini optime. pot fi definite în funţie de două criterii fundamentale: 1) genul de informaţie de diagnosticare care se doreşte: morfo-funcţională.

provoacă femeii gravide nelinişte şi supărare!) devine un risc şi orice risc devine motiv pentru a cere oricum diagnosticarea prenatală invazivă sau întreruperea sarcinii. (36) Perioada de execuţie este între a 6-a şi a 13-a săptămână de gestaţie. Folosirea unui astfel de examen ridică deci o serie de probleme din punct de vedere etic foarte relevante. analizabil. In urma modalităţilor de execuţie. iar în prezent al triplu-test poate accede orice gravidă pentru a afla dacă există un risc de a naşte un fetus Down şi eventual a recurge la amniocenteză. deşi negative. acest triplu-test nu comportă practic nici un risc nici pentru mamă. nici pentru fetus. în general. în locurile în care se execută testul. se descuamează spontan în canalul cervical şi pot fi prelevate eşantioane prin 4 feluri de tehnici. Aceste celule. familie. care apoi nu corespund unei patologii sau " nu relevă alte anomalii cromozomice grave care totuşi se pot întâmpla mai frecvent la o vârstă maternă avansată. mărindu-se tot mai mult numărul femeilor care fac testul. Tehnici minimal invazive Este vorba de metodici limitate între graniţele strâmte ale cercetării aplicative care au nevoie de confirmare clinică (35). Teoretic aceasta ar trebui să conducă la o diminuare a examenelor invazive dar. printr-un serios counseling. Această intuiţie care a aparţinut lui Shettles (37) în 1971 a fost reluată recent şi a avut un impuls important pentru că se obţine DNA fetal. etc. datorat tehnicii sau alegerii făcute de femeie în cazul unui sfârşit nefericit.). în general de trei ori în timpul unei sarcini. nu este propriu-zis o metodă de diagnosticare ci un test predictiv şi deci cu propabilitate de patologie cromozomică fetală. o simplă valoare statistică.Această tehnică nu provoacă traume nici nu pare dăunătoare. metodici bazate pe analize prenatale de celule de derivaţie trofoblastică. cu un relativ risc de avort. este în creştere.. încet chiar dacă nu sunt indicaţii de vârstă sau familie. însă. îndeosebi a sindromului lui Down. ecografia este legată mai puţin de avort deşi astăzi există o tentativă de identificare a unor "markers" ecografici precoce ce se pot folosi ca screening orientaţi în a face ulterioare investigaţii invazive şi. în timpul primei faze de gestaţie. recurgerea la amniocenteză. Acest lucru este agravat de lipsa. pentru că nu este exclus ca într-un procentaj mai limitat dar totdeauna posibil să poată exista un risc generic de trisomie 21. aşa după cum s-a anticipat.. apoi prin tehnici moleculare ca PCR (38) (Polymerase chain reaction) sau FISH (39) 59 . a unui counseling serios care să explice cuplului relativitatea şi adevărata valoare a datelor furnizate de respectivul examen şi prezenţa unui procentaj de falsuri pozitive şi de falsuri negative. O altă consecinţă este reprezentată de extinderea alarmei eugenistice: practic orice femeie gravidă se alertează încet. chiar dacă se recomandă folosirea ei numai în cazuri absolut necesare. totuşi. în ultimă instanţă să întrerupă sarcina. In primul rând extensia diagnosticării prenatale: până acum putea accede la amniocebteză femeia care prezenta indicaţii precise (vârstă. deci. (33) Inserăm printre tehnicile non invazive şi numitul triplu-test care. In acest sens trebuie spus că acest triplu-test semnalează în multe cazuri prezenţa factorilor de risc. la sfârşit numărul amniocentezelor. Această alarmă ajunge în punctul în care orice îndoială (valori care sunt prea aproape de valoarea de prag. Prin scopul ei preponderent terapeutic."(34) Practic acceptarea etică a triplu-testului ar putea surveni numai dacă ar fi folosit pentru a limita. tipul de informaţie pe care o dă este parţială şi are.

prelevări de sânge fetal pentru diagnosticare şi terapeutic. Dacă se consultă literatura pe această temă se poate vedea cum cea mai mare parte din autori finalizează examenul la o succesivă întrerupere de sarcină atunci când embrionul. actualmente autorii indică valori de circa 2-2.fetus este depistat cu o patologie care s-ar fi putut identifica numai într-o perioadă succesivă prin ecografie. o diagnosticare precisă deja în primul trimestru permite pacientelor. Plantocenteza comportă un alt risc de a întrerupe sarcina (de la 7 la 10%) şi de aceea actualmente nu se foloseşte putând fi înlocuită cu amniocenteza. apoi. In principal aceste tehnici implică importante reflecţii etice care privesc validitatea ştiinţifică. precocitatea cu care se poate face. în principal pentru prelevarea de sânge fetal (42). ecografia) semnalează ceva suspect care nu poate fi confirmat altfel. La începuturile anilor '90 se comunicau 6-10% avortări (44) . Securitatea şi seriozitatea acestor proceduri par să fie foarte elevate (40) dar trebuie să mai fie verificate în sarcini evolutive.o mai bună "acceptabilitate" a unei eventuale opţiuni de întrerurpere a asarcinii. posibilitatea de a efectua biopsii fetale. care se face de acum prin cordocenteză. Creşterea naşterilor şremature depăşesc 8%.5% (45) . totuşi s-a abandonat progresiv fetoscopia pentru toate indicaţiile sale. ca villocenteza sau amniocenteza şi necesitatea de a se recurge la un counseling genetic. după cum scrie Dumez într-un articol. Alţii calculează un risc mediu de 4-6 % (41). de prelevarea firelor coriale sau cordocenteză. intervenţii de aspiraţie şi electrocoagulare (43) . cu ajutorul localizării ecografice a cordonului ombilical. exactitatea diagnosticării făcută pe celule. în respectul mai autentic al scopului pe care ar trebui să şi-l propună diagnosticarea prenatală. Procentajele mai bune depăşesc 2% în primele 5 săptămâni. prin embrioscopie. care a fost folosită şi pentru a practica terapia intrauterină (digitalici. cu toată aparenţa lipsei vreunui risc. (47) Prelevarea firicelelor coriale (CVS) permite un examen genetic mai precoce (în general în cea de a 8-a . dată fiind relativ recenta introducere a tehnicii. modalitatea cu care sunt conduse studiile experimentale şi metodologia de confruntare a rezultatelor cu cele obţinute prin procedee invazive. Incidenţa avorturilor variază în funcţie de specializarea Centrelor care o practică.a 11-a săptămână de sarcină. In urma îmbunătăţirii calitative a imaginilor ecografice.se spune . diuretici etc.) comportă un înalt grad de risc de a se întrerupe sarcina şi o creştere a incidenţei naşterilor premature precum şi posibila isoimunizare a mamei cu Rh negativ. Deci. pentru a controla apoi. după avort. nu este încă foarte precis evaluată. deci. 60 . Riscul de avort.(Fluorescent in situ hybridization). Tehnici invazive Fetoscopia. Evaluarea etică a acestei tehnici este legată nu numai de riscul intrinsec al tehnici dar şi de folosirea ei. Embrioscopia este o tehnică de diagnosticare de nivel doi: se efectuează numai după ce investigaţiile precedente (de ex. pentru că au fost experimentate prin studii care utilizau femei care deciseseră să întrerupă sarcina. mai nou chiar şi în a 6-a săptămână) pentru a favoriza . " de a putea face întreruperi de sarcină repetate" (46) Acceptibilitatea acestei metodici ar putea găsi o justificare numai în uzul ei terapeutic şi. aşadar pentru a face orice investigaţie de diagnosticare este mereu necesară o indicaţie precisă şi acceptabilă etic. Permite.

Biopsia firicelelor coriale comportă un risc şi mai mare de întrerupere a sarcinii. In ce priveşte perioada de execuţie. în schimb. este reţinut ca accetabil. această tehnică rămâne foarte problematică din punct de vedere etic. Acest procentaj mai scăzut al avorturilor provocate de CVS rezultă din faptul că se face o distincţie între avortul total. care aparţin fetusului. In mod clar aceste rezultate oscilează dacă experienţa celui care face prelevarea nu este adecvată. până la 8-10%. (48) Actualmente sunt indicate procentaje care coboară până la 3. Amniocenteza tradiţională este cea precoce şi consistă în prelevarea a 15-20 ml de lichid amniotic în care sunt prezente celule fetale dezagregate. prin urmare. teoretic naturală. amniocenteza poate fi foarte precoce (între a 11-a şi a 14a săptămână de gestaţie). legată de respectiva perioadă a sarcinii. Chiar cu un procent mai mic. In plus. Amniocenteza târzie se aplică mai mult în caz de imunizare materno-fetală sau pentru a aprecia starea de maturitate pulmonară a fetusului. Uneori este necesară repetarea intervenţiei de prelevare a lichidului şi acest lucru se face.aşa cum am arătat . pentru prelevarea de sânge fetal. în special prelevarea firicelelor coriale. în caz de naştere înainte de termen. de preferinţă la nivelul venei (54). şi avortarea care ar fi legată în mod specific de tehnică (procent obţinut prin scă derea celei naturale) Dar. în ultimii ani a fost semnalată posibilitatea de a induce anomalii de malformaţie fetusului în urma procedurilor CVS efectuate în perioade prea precoce de sarcină (în jurul a celei de a 55-a. Deci. oricum. Amniocenteza este o metodică folosită de mult timp şi la ea ne referim atunci când vorbim în mod expres despre diagnosticare genetică. eventual. riscul pierderii fetale este mai mare (53) .Prin amniocenteza foarte precoce.5 . pentru avantajul că permite . Riscul avortării indus de această tehnică este de 0.efectuarea unui examen într-o fază foarte precoce a fetusului.5% (52) şi. precoce (între a 15-a şi a 18-a săptămână) şi târzie (după a 25-a săptămână) (51) . cu toată că este folosită din ce în ce mai mult. dar şi fetoscopia şi placentocenteza (deşi în prezent nu mai sunt folosite). perfecţionarea tehnicilor se realizează prin folosirea lor asupra omului şi acest procedeu experimental este incorect din punct de evedere etic.1. lucru despre care nimeni n-ar putea spune cu certitudine că s-ar fi întâmplat cu adevărat. care ia în consideraţie indicele de avortare. după 15 zile. este vorba despre o 61 . comportă un indice de risc semnificativ şi ridică o problemă etică privind permisivitatea lor.a 66-a zi de sarcină) (50) . Cordocenteza (sau funiculocenteza) este pătrunderea ecodirijată în cordonul ombilical. până când experienţa dobândită la animale nu permite un indice de risc accetabil. Deja din prezentarea acestor tehnici rezultă că unele din ele. A doua etapă a examenului consistă în explorarea citogenetică a celulelor prezente în lichiul amniotic.2 % (49) . este evident caracterul înşelător al acestui calcul care conduce la o etică rezultată din media statistică prin care se doreşte justificarea avorturilor care în realitate au loc după folosirea acelei tehnici. care la începutul aplicării acestei tehnici era apreciată la 4-5%. Intr-adevăr.

cum ar fi de exemplu malformaţii cardiace. monitorizarea stării fetale în curs de infectare. se poate interveni chirurgic la nounăscuţi şi în acest caz o legătură cu avortul este mai rară. renale. Pierderea fetală oscilează între 0. Indicaţii etice privind diagnosticarea genetică prenatală Diagnosticarea prenatală de tip genetic. Permite dobândirea unor informaţii diagnostice importante pentru binele fetal. este cea care pune cele mai multe probleme etice.tehnică invazivă. indicate de alte procedee. determinarea stării metabolice a fetusului. când este posibil. diagnosticarea să fie urmată de terapie. In schimb în cazul unor malformaţii simple somatice. ca cea citomegalică. Prelevarea se face în general în jurul a18 săptămâni de perioadă de gestaţie. care în general sunt asociate între ele. şi în anumite cazuri poate constitui un mijloc pentru a face terapii intravasculare la fetus. Evaluarea riscului legat de cordocenteză depinde în mod semnificativ de motivul pentru care este cerut acest examen (56) şi folosirea ei totuşi ar trebui să fie limitată la culegerea de date realmente necesare pentru modificarea. Complicaţii ale metodicii. ca ecografia. Rezultatele şi succesele după examenul genetic Este important să arătăm ce anume evidenţiază examenele genetice realizate în urma unei indicaţii depistate în timpul consultaţiei: este vorba de a şti care este procentajul de răspunsuri liniştitoare (negative) faţă de cele nefericite (pozitive). malformaţii (pentru efectuarea rapidă a cariotipului fetal). la acceptarea pur şi simplu a naşterii unui copil malformat (sau un subiect cu o boală genetică). de Toxoplasmă şi de Parvovirus B 19.9 % (55) . a conduitei de terapie obstetrică. Aceasta înseamnă că în acest ultim caz căile teoretic deschise după diagnosticare nu se referă numai la ipoteza unui avort. prezenţa unor hernii etc. în cazurile în care răspunsul examenului este pozitiv şi indică prezenţa unei malformaţii sau a unei boli grave. Dar trebuie să cunoaştem şi ceea ce se întâmplă. anemii şi discrazii (severă alterare a sângelui) la fetus. dar şi din punct de vedere al calităţii vieţii. ca în cazuri din ce în ce mai numeroase. patologii hemocoagulatorii (trombocitopenie haloimună şi autoimnună dacă există o extirpare a splinei materne). (57) Totuşi unele malformaţii datorate unor defecte genetice şi anume coloana bifidă şi hidrocefalia. există: bradicardie (diminuarea ritmurilor contracţiilor cardiace) ale fetusului. în cadrul diferitelor genuri de diagnostic prenatal. întârziere a creşterii intrauterine.5 şi 1. 62 . Este superfluu să amintim că în cazul examenelor genetice ne aflăm în domeniul unor boli în general incurabile pînă în acest moment. iar motivul l-am expus deja: până acum bolile gnetice prezentau slabe posibilităţi de vindecare (ne-am referit la malformaţia datorată coloanei bifide) şi totuşi inducţia avortului selectiv în cazul unei diagnosticări nefericite este atât de frecventă încât ne face să ne gândim ca la o consecinţă a ei. ci este deschisă şi calea terapeutică: acest lucru este de mare importanţă din punct de vedere al opiniei etice privind practicarea examenului genetic de către cea care în conştiinţa sa. din punct de vedere statistic. nu acceptă după aceea ipoteza unui avort. Se aşteaptă ca progresul ştiinţific să ofere posibilitatea. sau din contră. Toate acestea sunt importante pentru a formula o opinie etică. Indicaţiile pentru cordocenteză sunt: isoimunizarea Rh. pot beneficia de un tratament terapeutic chirurgical în primele zile de viaţă cu bune rezultate nu numai de supravieţuire. deşi rare. tahicardie tranzitorie şi hemoragie a cordonului ombilical.

specifică mentalităţii de tip utilitarist răspândită cam peste tot şi nu numai în ţări de limbă ingleză. ci este făcută de programele dispuse de autoritatea sanitară locală cu o explicaţie care ar trebui înţeleasă ca "o prevenire" a bolilor genetice. părinţii sunt aceia care au dreptul de a cere avortul (dreptul părinţilor). problema etică nu se pune numai în ce priveşte familia. faptul că aceşti subiecţi nu ar trebui lăsaţi să trăiască. născută cu coloană bifidă şi hidrocefalie. între două alegeri nefericite. pe baza unui raţionament bazat pe costuri şi beneficii..D. cea mai bună. din acelaşi principiu de evaluare al costurilor (şi riscurilor) şi al beneficiilor.dar când astfel de îngrijire dăunează în mod serios bunăstarea altora acest drept trebuie să cedeze locul unor cerinţe mai puternice " (59) . Aiken. Inainte de a expune principiile etice în acest domeniu. în cazul unei malformaţii grave. aceasta este o problemă acută şi este simţită de acei specialişti care indiferent dacă sunt credincioşi sau nu.. se apropie mult de poziţia precedentă: dreptul la viaţă este subordonat calităţii vieţii: atunci când aceasta este grav deficitară. plecându-se de la definirea fetusului ca " personalitate potenţială" (61) 63 . geneticianul care a studiat primul posibilitatea culturii celulelor in vitro puse într-un lichid amniotic:" In scopul de a preveni naşterea unui copil plin de anomalii precum distrugerea emoţională şi economică a familiei. renunţându-se la hrănirea acestuia cu acordul părinţilor (58). în cazul unui rezultat nefavorabil al diagnosticării. dar şi a specialiştilor care colaborează la diagnosticare: este vorba de a şti dacă această formă de diagnostic devine sau nu o colaborare la avort. (60) Deşi se recunoaşte dreptul la viaţă al fetusului. a făcut cunoscută şi actuală această teorie. şi apoi. poate fi practicată eutanasia nou-născutului. Se afirmă: diagnosticarea genetică prenatală costă. ci la libertatea de conştiinţă şi la confruntarea costuri-beneficii. în cazurile în care nu există posibilitatea unei vieţi omeneşti adevărate.In concluzie. H. In 1983 cazul lui Jane Joe din Statele Unite. lăsată să moară de inaniţie. nu este opţiunea familiei. în plus este riscantă pentru mamă şi pentru fetuşii sănătoşi într-un anumit număr de cazuri. avortul este. Rar se întâmplă să citim afirmaţii atât de clare şi pline de o cruzime inumană. chiar când se prezintă ca purtător al unei malformaţii sau al unei boli. şi-a exprimat clar opinia asupra motivelor esenţiale existente: "Dreptul la supravieţuire biologică este complet dependent de capacitatea individului în cauză de a duce o viaţă normală. dreptul la supravieţuire biologică sau fizică îşi pierde raţiunea de a exista şi prin urmare întreruperea din milă a acestei vieţi este accetabilă sau poate chiar obligatorie. de aceea este mai economic şi mai puţin riscant ca sarcina să fie dusă până la capăt. cu ajutorul celorlalţi. A doua poziţie. vreau să expun diferite poziţii comportamentale exprimate în literatura de spcialitate şi aplicate în practică în diferite ţări. poate fi sintetizată cu cuvintele lui Mac Intyre. se opun acţiunii de avortare şi în special se pronunţă împotriva avortului selectiv. Asta însemană că. Avem în primul rând poziţia celor care care consideră ca sigur. întrucât ar fi o povară pentru familie şi societate şi afirmă că nu este utilă efectuarea diagnosticării genetice prenatale. Poziţia Bisericilor Protestante. Această poziţie a fost atenuată doi ani mai târziu când nu s-a mai făcut apel la dreptul părinţilor. Uneori legătura cu avortul. în lumina recunoaşterii demnităţii fetusului considerat în realitatea sa de subiect uman. exprimată de Consiliul Ecumenic al Bisericilor din 1981. Autorul acestei teorii. Trebuie recunoscut dreptul părinţilor de a accepta greutatea de a se îngriji de un copil care nu are capacitatea de a se bucura de o viaţă omenească. acest drept este subordonat concepţiei de calitate fizică a vieţii subiectului şi stabilităţii economice şi emoţionale a familiei.

cu consensul părinţilor informaţi în mod adecvat. Deoarece aceasta este poziţia pe care o considerăm cea mai consonantă cu soluţia problemei. care vom spune imediat. dorim să-i acordăm un spaţiu de reflecţie mai larg. a recurgerii femeii sau familiei la avort. Faptul că fetusul prezintă malformaţii şi că este purtătorul unei boli chiar gravă. Faptul că dezvoltarea şi creşterea subiectului nu s-au desfăşurat pe deplin. cerând despăgubire pentru daune. deşi este cel mai dificil de aplicat. dar nu de o potenţială personalitate sau potenţială umanizare: în embrion ca şi în fetus există deja o individualitate care dacă este lăsată să trăiască. Indiferent de orice opinie filozofică privind momentul însufleţirii şi de diferitele teorii asupra "personalităţii".se afirma . pentru că . că embrionul sau fetusul este subiect uman şi se bucură de o demnitate umană deplină şi de dreptul deplin la viaţă. care sunt recunoscute oricărei fiinţe umane. viaţa individuală. A cincea poziţie este tocmai aceea care se deschide diagnosticării prenatale dar în condiţii determinate şi plecând de la consideraţia personalistă a fetusului şi de la revendicarea autonomiei conştiinţei genetistului. nu micşorează. Congregaţie pentru Doctrina Credinţei din 1974 sunt precizate aceste concepţii. Această poziţie s-a mai atenuat apoi după publicarea Istrucţiunii Donum Vitae a Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei. ne permite să vorbim de o dezvoltare potenţială. (62) Indicaţii precise privind permisivitatea diagnosticării prenatale sunt incluse în Magisteriul Bisericii Catolice (63) mai ales în două documente. fără de care nu este subiect uman. embrion sau fetus. Din partea Bisericii Catolice deja prin Declaraţia privind avortul căutat al S. unde a fost mai răspândit avortul în urma examenului de diagnosticare prenatală: ca reacţie se sugera refuzul categoric al diagnosticării genetice. ci agravează. chiar în faţa eventualitaţii. In Instrucţiunea "Donum Vitae" a Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei din 22 februarie 1987 se afirmă că "această diagnosticare este permisă dacă metodele folosite. de către cei care se recunosc în condiţii de wrongful life. demonstrabil biologic şi raţional.Trebuie să amintim şi poziţia unor Mişcări pentru Viaţă. Selecţia fetuşilor reprezintă o orientare şi o practică de dominare din partea celor sănătoşi asupra celor care nu sunt sănătoşi. Toate Cartele internaţionale privind recunoaşterea drepturilor handicapaţilor afirmă deplina demnitate a subiectului uman cu handicap la fel cu cel sănătos şi eventual stabilesc în plus necesitatea de a-l ajuta mai mult pe cel care este mai puţin autonom în viaţa fizică. consideră legală diagnosticarea prenatală în anumite condiţii. necunoscută a priori. fără riscuri disproporţionate 64 . pe plan obiectiv. realizează dezvoltarea propriei persoane. dar această poziţie este fundamentată din punct de vedere raţional. Această poziţie întăreşte faptul.sau este inutilă sau este menită să conducă la selectarea fetuşilor. ofensa adusă vieţii şi demnităţii umane. In mod just s-a observat că afirmarea dreptului la calitatea vieţii ar putea duce la eventualitatea juridică de chemare în tribunal. salvgardează viaţa şi integritatea embrionului şi mamei. reprezintă acea valoare individuală şi fundamentală. în această realitate subiectul este biologic şi deontologic definit şi de aceea reprezintă primul fundament indispensabil pentru realizarea turor celorlalte valori şi drepturi ale persoanei. şi aceasta este gravitatea rasismului chiar dacă este inspirat din hedonism. este în afara oricărui dubiu că realitatea biologică. a celor care (părinţi sau cadre medicale) n-au intervenit pentru a suprima o astfel de existenţă. poziţia Bisericii Catolice este de altfel lipsită de incertitudini privind condamnarea avortului voluntar şi aceasta rezultă că este aşa dintr-o serie întreagă de documente şi luări de poziţie. în special în SUA.

şi desfăşoare activitatea profesională ar comite o acţiune nepermisă atunci când ar fi sigur dinainte că acţiunea lui ar constitui un act ce ar pregăti avortul. în cel de al doilea. colaborarea celui care face diagnosticarea se poate încadra în această ultimă situaţie. înseamnă că este vorba de o colaborare formală: acţiunea este ilegală şi este îndeplinită în mod ilicit de amândoi. sunt permise din punct de vedere legal. Sf. dar este ilegal şi să colaborezi la realizarea ei. într-o manieră foarte gravă. Atunci. Prima priveşte planul atât al faptelor cât şi al intenţiilor. In cazul colaborării indirecte acţiunea agentului principal poate merge în mai multe direcţii şi nu în una singură după hotărârea proprie. între acţiunea agentului principal şi cea a agentului colaborator există un hiatus care poate permite o orientare multiplă în activitatea agentului principal şi nu un final unic şi inevitabil. de care acţiunea colaboratorului nu este legată în mod necesar şi voit. formală sau materială. cea de a doua presupune o legătură cu faptele. care acceptă avortul pentru a împiedica naşterea unor copii cu diverse genuri de anomalii. afirmă voinţa clară şi explicită de a avorta şi. O astfel de mentalitate este josnică şi reprobabilă pentru că pretinde măsurarea valoarea unei vieţi omeneşti numai cu parametri de normalitate şi de bunăstare fizică deschizând astfel calea la legitimarea pruncuciderii şi eutanasiei. Cooperarea la rău poate fi. Colaborarea materială la rândul ei poate fi directă sau indirectă (alţii o numesc apropiată sau îndepărtată).deci. în primul caz acţiunea realizează o unitate operativă cu acţiunea agentului principal. când aceste tehnici sunt lisite de riscuri disproporţionate pentru copil şi mamă şi sunt menite să facă posibilă o terapie precoce sau chiar să favorizeze o acceptare senină şi conştientă a copilului. care recurg la examenul genetic cu hotărârea de a provoca avortul în cazul unui răspuns nefavorabil nu numai că comit un act ilict. cei doi sunt legaţi de aceeaşi intenţie. şi cel care se asociază cu această decizie şi îi dedică o colaborare consimiţită. dorit sau cauzat. Chiar dacă acţiunea avortivă depinde de hotărârea femeii şi nu de diagnosticare. geneticianul chemat să . 65 . această apreciere trebuie să fie făcută cu grijă şi argumentat." (65) Din mulţimea acestor premise rezultă că femeia sau cuplul. dacă specialistul care face diagnosticarea exprimă aceeaşi atitudine. obiectiv vorbind. dar cel care colaborează ar putea să nu cunoască această legătură. Totuşi. în eventualitatea unui răspuns nefavorabil. Dar aceasta se află într-un grav contrast cu legea morală. aceste tehnici. după cum se ştie. Trebuie menţionat şi cazul cooperării la o acţiune negativă: nu este ilegal doar să săvârşeşti o acţiune rea. Deci. care permit descoperirea precoce a unor eventuale anomalii la cel care urmează să se nască. sau să nu o fi căutat. Dată fiind complexitatea acestor metode. în situaţia în care ar fi posibil. Din momentul în care posibilităţile de terapie înainte de naştere sunt astăzi încă reduse. nu de puţine ori se întâmplă ca aceste tehnici să servească o mentalitate eugenetică.pentru ei. Deci. Părinte Papa face acest apel: " Trebuie să fie acordată o atenţie specială evaluării morale a tehnicilor de diagnosticare prenatală. dar că acţionează ilicit şi. să aibă ca rezultat. cazurile concrete de diagnosticare genetică prenatală legată de acceptarea ulterioară a vieţii pot să ofere situaţii diferite pe care aş vrea să le rezum după cum urmează: • se poate ivi cazul în care cel care împărtăşeşete atitudinea intenţională avortivă a femeii care solicită diagnosticarea: aceasta. provocarea avortului: o diagnosticare care atestă existenţa unei malformaţii sau a unei boli ereditare nu trebuie să echivaleze cu o sentinţă la moarte" (64) In Scrisoarea Enciclică "Evangelium Vitae" din 25 martie 1995.

după ce au avut ajutorul necesar pentru o acceptare dureroasă. din punct de vedere obiectiv. mai ales dacă este ajutată. în cazul unui rezultat nefavorabil al diagnosticării. şi pentru că s-ar putea induce o poziţie de ipocrizie şi. circa 20%. nu are o poziţie definitivă şi chiar informaţiile cele mai dure şi negative nu pot fi considerate fără revenire. ca violare a dreptului la viaţă a celui care urmează să se nască şi ca încălcare a drepturilor şi datoriilor prioritare ale soţilor. nu pare a fi o ipoteză practicabilă. un copil cu malformaţii. In primul rând. ci adevărul complet privind viaţa fetusului: şi anume că este vorba de o fiinţă umană. Si este 66 . întreruperea sarcinii este prevăzută în programul pe care femeia l-a acceptat deja. trebuie să prezinte femeii nu numai adevărul privind referatul diagnosticului. iar rezultatul avortiv nu se naşte neapărat din diagnosticare. acţiunea diagnosticianului nu este direct legată de scopul avortiv: femeia ar putea să accepte. ajutoarele sociale şi structurile disponibile pentru aceptarea vieţii copilului. In acest caz de screening. urmat de întreruperea programată voluntară a sarcinii (IVG). într-un mod oarecare. este greu de prevăzut care ar fi starea sufletească reală în lipsa condiţiilor reale. cel mai frecvent caz este cel de al doilea la care ne-am referit: multe femei. după ce au cerut să fie informaţi asupra stării de sănătate a copilului. în cazurile în care hotărârea nu a fost luată nici în sens avortist. după o simplă consultaţie. O eventuală alegere negativă a femeii . In fine. nici nu este posibil ca femeia să fie întrebată ce comportament va avea după diagnosticare. apoi. că poate fi ajutat. Condamnarea pe care o face amintita Instrucţiune Donum Vitae este fermă în acest sens: " Trebuie condamnată. dar şi în cazurile în care femeia arată că se orientează spre avort.• • există şi cazul . Procentul femeilor care primesc răspunsuri neferecite pot găsi un ajutor în echipa cabinetului genetic pentru a putea aborda hotărârea cu responsabilitate.favorabilă avortului .ar trebui să fie simţită şi trăită de genetician. după ce au cunoscut adevărul argumentat ştiinţific. cea mai mare parte (peste 90%) se liniştesc după diagnosticare pentru că aceasta oferă un înalt procentaj de răspunsuri liniştitoare.în care nu se poate stabili cu hotărâre care ar fi comportamentul femeii după diagnosticarea prenatală.şi este cel mai frecvent . după ce şi-a angajat toate forţele pentru salvarea lui. indicând şi mijloacele de sprijin. favorizează conexiunea dintre diagnosticarea prenatală şi avort sau care induc de-a dreptul femeile însărcinate să se supună diagnosticării prenatale planificate cu scopul de a elimina fetuşii afectaţi sau purtători ai unor malformaţii sau boli ereditare. A o întreba pe femeie care ar fi atitudinea ei în caz de răspuns nefavorabil. multe altele. orice directivă sau program al autorităţilor civile şi sanitare sau al organizaţiilor ştiinţifice care. comite o acţiune ilegală ca persoană ce trebuie să respecte viaţa celui care se naşte. specialistul care-şi oferă colaborarea şi chiar colaborează direct la programul prestabilit. apoi. Pentru ca specialistul să se simtă în acord cu datoria şi respectul faţă de viaţă. când se începe o diagnosticare nu se cunoaşte care va fi rezultatul diagnosticării şi într-adevăr rezultă că circa 94% din diagnosticări dau un răspuns liniştitor sau negativ. care trebuie să respecte adevărul şi viaţa subiectului. o altă situaţie: indiferent de intenţiile şi bunăvoinţa specialistului există deja un program precizat şi stabilit în planul realizat de structura medicală. femeia când este zbuciumată. în urma căruia. In acest caz alegerea negativă ar reveni total femeii sau cuplului care au hotărât întreruperea şi moartea. după cum chirurgul simte şi trăieşte eventualul insucces al unei intervenţii chirurgice care s-ar putea sfârşi cu moartea pacientului. după cum am văzut. renunţă să se supună diagnosticării recunoscând că nu există motive de îngrijorare. nici în sens antiavortist. (66) După cum am spus.

Capitolul al IV-lea Prima parte: Bioetica. De aceea am definit-o aproape emblematic în domeniul bioeticii. pe cât este de grav să iei viaţa unei persoane nevinovate. Adevărul ştiinţific şi valorile vieţii omeneşti.de atitutudine o prematrimonial o preconcepţional o prenatal terapeutice o geneterapia productive: o la regnul animal o la regnul vegetal o cu transfer de ADN uman pe animale sau microorganisme alterative: o la om =om "diferit" genetic o la animal=noi forme de de viaţă animală o în hibridizare om-animal (de ex omul-cimpanzeu) In privinţa nivelelor: • • • pe celule somatice pe celule germinale pe embrioni precoce In privinţa subiecţilor • • • individul animal individul vegetal individul uman In privinţa procedurilor • • ADN recombinant (se transferă endonucleoză) clonare 67 . libertatea şi responsabilitatea. respectul datorat libertăţii celuilalt nu poate justifica şi presupune abdicarea de la propria libertate şi responsabilitate. Este vorba în cazul specialistului de a ajuta întâlnirea adevărului cu viaţa:este un rol care nu poate fi îndeplinit cu o neutralitate aseptică. conştiinţa pacientului şi conştiinţa medicului . Pentru că. aşa cum am expus în capitolul privind principiile bioeticii.sunt termenii fundamentali în acţiunea etică a medicului şi toţi sunt implicaţi în această complexă şi delicată problemă. genetica şi diagnosticarea prenatală Prospect rezumativ al posibilelor intervenţii în domeniul geneticii În privinţa scopurilor: • • • • de diagnosticare .vorba de o responsabilitate tot atât de gravă. când trebuie respectată libertatea altcuiva.

adică al pătrunderii spermatozoidului în ovul. care aparţine biologiei şi eticii deopotrivă. care poartă în sine un nou proiect de program individualizat . este unul din cele mai alarmante semne ale culturii morţii. valoarea obiectivă a vieţii umane din clipa conceperii. clandestin sau legal. în Evul Mediu şi în timpurile mai recente. şi în relaţie cu situaţiile contingente (boala mamei. comportamentul medicului în faţa cererii de întrerupere voluntare a sarcinii şi în faţa legii ( probleme de conştiinţă) Acestea sunt cele patru aspecte pe care dorim să le dezvoltăm în cadrul abordării bioetice. (5) Punctul nostru de vedere. verificată şi raţională. iar dacă este. deci. ale Magisteriului Bisericii şi teologiei morale. pentru că fără îndoială autorizarea sau legalizarea avortului este privită de anumite culturi sau subculturi ca o alegere ce ţine de civilizaţie. suprimarea sau întreruperea voluntară a sarcinii. lupta împotriva avortului clandestin prin avortul legalizat).• • • fuziune celulară transplant de DNA prin FIVET Punctul de vedere al bioeticii • • • • • • • • • • • • Tema tragică a avortului poate fi tratată din mai multe unghiuri. Comportamentul în cauză se referă la medici şi colaboratorii săi. 68 • • . zigotul. deşi trebuie să admitem că problema apare în primul rând în cadrul familiei. o nouă viaţă individuală. este limitat dar fundamental: este vorba de a vedea dacă embrionul uman este viaţă umană individualizată din primul moment al fecundării. Nu poate fi neglijat faptul că fenomenul avortului. dimpotrivă. (4) Ar mai fi de examinat şi aspectul cultural. fie că este legal sau clandestin şi care sunt condiţiile care îl favorizează. în sine. (2) Un alt punct de vedere care trebuie analizat este cel al dreptului civil şi penal. vom aborda următoarele subiecte: realitatea biologică a embrionului. Mai există apoi şi punctul de vedere teologico-moral şi canonic. Ne vom baza deci pe rezultatele biologiei şi geneticii pentru a le interpreta în lumina eticii raţionale. Embrionul în lumina geneticii şi biologiei umane Prima clarificare a geneticii este următoarea: în momentul fecundării. sau nu. la fel de importante. Poziţia bioeticii ar trebui să fie un punct de întâlnire între credincioşi şi necredincioşi şi să definească linia eticii profesionale a medicului. constituie un obiect de studiu şi în termenii psihologiei: psihologia este interesată de motivaţiile care pot determina alegerea vieţii sau. pentru alţii. în schimb. pentru a vedea dacă şi la ce popoare a fost el practicat în antichitate. De acest răspuns. cum a fost considerat şi care au fost cauzele înmulţirii sau respingerii lui. după un avort voluntar. a morţii (3) . trebuie văzut dacă există circumstanţe în care poate fi permisă şi din punct de vedere etic acceptabilă. Se poate vorbi din punct de vedere istoric. tot psihologia poate evalua repercusiunile psihologice asupra femeii. (1) Acest subiect poate fi abordat în termeni sociologici pentru a se vedea care este incidenţa actuală a acestui fenomen. boala copilului ce urmează să se nască. cei doi gameţi ai părinţilor formează o nouă entitate biologică. împreună cu consideraţiile . al legii şi al obiceiurilor existente. In această optică. Aspectul de care ne vom ocupa noi este cel cu caracter bioetic. depind repercusiunile pe plan comportamental.

Autonomia la care ne referim nu trebuie înţeleasă însă în sens absolut. numită genotip . chiar înaintea instalării: de la formarea blastomerilor prin repetare. intră în acţiune sistemele care controlează zigotul. în momentul unirii activează un nou proiect-program în urma căruia embrionul este determinat şi individualizat. care au dus la maturizarea ovulului. înlătură produsele din metabolism care pot fi toxice. prin care se demonstrează că se poate realiza fertilizarea prin unirea celor doi gameţi şi că din acel moment. 69 • • • • • • • . oocitul şi spermatozoidul. şi cu o informaţie genetică diferită din punct de vedere calitativ de celule somatice ale organismului patern şi matern. dar complementari între ei. Ca dovadă clinică a noutăţii este suficient exemplul rezultantei grupelor sangvine. Este vorba aici oricum de o dependenţă extrinsecă asemănătoare cu cea a adultului faţă de mediu: ambientul matern oferă hrană şi oxigenare. etc. că embrionul este o parte din mamă este o eroare sau o mistificare cu caracter anti-ştiinţific. dovezile biologice ale acestui fapt sunt oferite în mod mai eclatant de experienţele de fertilizare in vitro . Sunt astfel relevate caracterele de determinare programată. diferiţi de celulele somatice părinteşti. chiar dacă rămân active pentru o perioadă. ci este un nou proiect care se construieşte pe sine şi este propriul actor principal. programul genetic. totuşi chiar din primul moment al fertilizării. dar destinate unul altuia. nu depind de organele conducătoare materne ci de compoziţia autogenetică a embrionului însuşi. ci că s-a format un " nou sistem" care începe să activeze ca o "unitate" numită "zigot" sau "embrion unicelular". până la formarea blastocistei şi a "cuibului". într-un mediu adecvat. Aceşti doi gameţi diferiţi între ei. A spune. Un proces deosebit de complex prin care două celule extraordinare şi cu scopuri precise. prin procesul fertilizării. alimente. se declanşează un lanţ de activităţi care indică clar că nu mai operează cele două sisteme în mod independent unul de celălalt. informaţia genetică intrinsecă noii realităţi. Imediat ce are loc pătrunderea spermatozoidului în ovul. deci. continuitate fără soluţie calitativă şi se realizează autoproducerea şi autoconducerea programului în cadrul genomului şi al embrionului. de circa 23 de perechi de cromozomi: fiecare dintre celulele gametice conţine jumătate din patrimonul genetic în ce priveşte celulele somatice ale organismului părinţilor.) : ajunge să ne gândim la faptul că atunci când blastocista ajunge în uter. Calitatea. embrionul se dezvoltă prin mecanisme autoconstructive. dezvoltarea ei se opreşte dacă uterul nu a fost pregătit de extrogeni să primească sarcina.duplicare. pentru că nu există nici măcar după naştere: şi noi. adulţii depindem de mediul vital care ne înconjoară (atmosferă. In acest moment. (6) Cele două celule gametice conţin în sine un patrimoniu bine definit. scop. această nouă combinaţie imprimă o nouă schemă de structură şi activitate celulei pe care o posedă. impulsul şi direcţia de dezvoltare însă.este pilotul sau arhitectul întregii construcţii. Sistemele informaţionale de origine maternă. ce constituie două sisteme de sine stătătoare. Ceea ce ce trebuie reţinut în mod special este faptul că acest nou program nu este inert. nici " îndeplinit" de către organe fiziologice materne care se servesc de program în maniera în care un arhitect se serveşte de proiect ca de o schemă pasivă.• • • "Este o observaţie obişnuită faptul că primul eveniment în formarea individului uman este fuziunea dintre două celule superior specializate. (7) Cei 46 de cromozomi ai zigotului reprezintă o combinaţie calitativ nouă de instrucţiuni. acţionează reciproc pentru a da viaţă unui nou sistem.

dar toate acestea nu schimbă natura şi calitatea intrinsecă a genomului şi a dinamismului său individualizat. există zeci de milioane de celule nervoase care se adună în circuite şi se dispun pentru a forma sistemul nervos al unei persoane anume. iar aceştia s-au putut dezvolta în embrion până în faze avansate. sau cealaltă obiecţie care se afirmă privind distincţia dintre ontogeneză şi filogeneză. sau două ovule fecundate se contopesc în una singură (hibridare) sau au loc întreruperi sau miniavorturi. este deja prezent cauzal şi genetic. Autogeneza embrionului are loc în aşa fel încât faza succesivă nu o elimină pe precedenta. de o specie diferită. 70 . In acest sens dispare distincţia dintre fiinţa umană şi fiinţa umanizată. Chiar dacă nu poate fi recunoscută figura urnană. rinichi. Unele dificultăţi apar însă din partea unor membri ai lumii ştiinţifice în privinţa începutului vieţii individuale umane. în care dintr-o celulă fecundată iau naştere doi gemeni omozigoţi. la început chiar în sens individual. Intregul. care va apărea la sfârşit (dacă prin sfârşit se înţelege naşterea sau viaţa adultă). trebuie spus că noua entitate constituie un nou individ uman care din clipa conceperii îşi urmează ciclul sau mai bine zis curba sa vitală. ar vrea să susţină faptul că în formarea individului s-ar parcurge şi concentra istoria evoluţiei formelor de viaţă din lume. căci acel embrion este acelaşi individ în dezvoltare care va fi definit persoană.• • • O altă dovadă a fost oferită de transferarea unor blastomeri în organe ale unor bărbaţi (ficat. conceptul prezenţei unor praguri sau nivele care ar reprezenta momente de soluţionare a continuităţii (teoria gradualistă) după care ar trebui să existe o schimbare de program: acest interstadiu nu există din punct de vedere genetic. splină. In aceste faze foarte primare pot avea loc evenimente extrinsece sau patologice. creier). Acest fapt demonstrează că dezoltarea embrionului depinde de mamă doar în mod extrinsec . plecând de la o anumită interpretare a evoluţionismului. Incertitudinea juriştilor privind aplicabilitatea sau inaplicabilitatea conceptului de persoană în primele stadii devine o deviaţie inutilă dacă ne gândim că puţin importă cum am vrea să-l definim din punct de vedere juridic. Nu stă deci în picioare. în a cărei istorie fiinţa umană apare ultima şi umanizarea este precedată de forme de viaţă vegetală sau animală. care printre altele era şi avocat: " este deja om cel care va fi". una separată de cealalată de apariţia figurii urnane. Această teorie. ci o absoarbe şi o dezvoltă conform unei legi biologice individualizate şi controlate. Se poate răspunde foarte bine împreună cu Tertulian. In embrion şi în dezvoltarea lui nu se află nici o clipă un dinamism biologic de tip vegetal sau de cel al unei fiinţe nediferenţiate. există sute de mii de celule musculare care fac să bată o inimă primitivă. Caracterul uman al embrionului Deoarece dezvoltarea biologică este neîntreruptă şi se realizează fără a fi nevoie o intervenţie ulterioară cauzativă.

în concepţia d. (9) In baza raportului Warnock (10) . La rândul lui Ford susţine: "Apariţia striaţiei primitive este semnalul că s-a format şi a început să existe un singur embrion propriu-zis şi un individ uman. (11) Perioada de 14 zile a fost propusă pentru prima dată în 1979 de către Ethics Advisory Board (DHEW). unul de origine paternă. s-ar putea dispune de embrionul uman în scopuri experimentale până la a 14-a zi de la concepere. Cele susţinute de d-na McLaren sunt reluate de Grobstein (18) care afirmă: " Pre-embrionul uman are un complex special de caracteristici care îl disting biologic de ovulul care-l precede şi de embrionul care îi urmează.Unii susţin că viaţa individuală umană nu începe înaintea recombinării celor două patrimonii gentice. deci. o parte din grupul de studiu. mai bine zis. (12) In 1984 comisia Waller din Australia a repetat acest lucuru" nu mai mult de 14 zile ". (16) Dezvoltarea embrionară până în a 14-a zi ar fi. care a motivat acest lucru cu faptul că cea de a 14-a zi corespunde cu instalarea completă. "o perioadă de pregătire. iar celălalt de origine maternă. " (20) Pe lângă termenul de pre-embrion este folosit şi termenul de pro-embrion .nei McLaren. în care sunt elaborate toate sistemele de protecţie şi nutritive necesare pentru a susţine viitorul embrionului". a afirmat într-un articol: " Punctul în care am început să fiu un individ uman complet a fost în stadiul de striaţie primitivă. după recunoaşterea caracterului de individ uman deja din faza de embrion unicelular. a confirmat această perioadă care ar corespunde şi timpului de formare a liniei primitive şi. formarea embrionului" (15) . sau alţii consideră că. începutului dezoltării individuale a embrionului. această apreciere trebuie să fie extinsă şi fiecărui gamet în parte. (14) Dna McLaren. fapt ce s-ar întâmpla după circa 21-22 ore de la fecundare (8) . sau. In sensul actual. Inaintea acestui stadiu nu ar avea nici o semnificaţie să se vorbească despre prezenţa unei adevărate fiinţe umane în sens ontologic. embrionul se poate dezvolta ca entitate individuală" (17) . vechi termen botanic introdus începând cu anul 1847 care se referea la alternarea eneraţiei de plante inferioare. în SUA. cu scopul de a introduce un criteriu discriminativ. membră în Comitetul Warnock. în mod analog cu cel de pre-embrion. pentru că după acest stadiu se formează linia primitivă şi diferenţierea embrionului este evidentă (13) . (21) 71 . El este un individ din punct de vedere genetic dar nu şi morfologic". termenul de pro-embrion este folost totuşi. Comitetul Warnock . Apariţia liniei primitive ar indica că celulele care constituie embrionul adevărat s-au diferenţiat de acum de celulele care vor forma în schimb ţesutele placentare şi protective. numai "când sistemele de suport sunt stabilite." (19) După cum se poate observa aceşti autori introduc termenul de pre-embrion pentru a indica perioada vieţii prenatale umană cuprinsă între momentul fecundării şi apariţia striaţiei primitive deoarece numai în acest moment ar constitui " o entitate definită în mod spaţial care se poate dezvolta direct într-un fetus şi apoi într-un nou născut. în noul genom al embrionului (teoria cariogamiei). lăsând să se înţeleagă că până la acea dată nu este recunoscut caracterul uman al embrionului sau că oricum el este subordonat vieţii adultului. în schimb. în acelaşi timp.

(29) Aceşti autori doresc să demonstreze că activitatea cerebrală ar permite într-adevăr trecerea vieţii embrionare de la "nivelul celular" la " nivelul olistic": numai în acest punct s-ar produce "unificarea diverselor organe şi ţesuturi într-un singur individ uman" (30) . (24) In cazul hibrizării există posibilitatea ca două celule fecundate. dar sunt sigur că nu există suflet şi deci nici persoană umană în primele săptămâni de sarcină. (28) De semnalat în acest sens studiile lui White despre dezvoltarea sistemului nervos al embrionului pentru a afla momentul apariţiei sufletului. pe neaşteptate. a şaptea zi după alţii . care a început în momentul formării zigotului. viaţa umană individuală ar începe doar în a 6-a zi de la concepere: în momentul instalării blastocistul ar trece de la starea de omnipotenţă la cea de unipotenţă din acel moment dezovltându-se doar ca fiinţă umană şi numai în acea fiinţă umană (26) Pentru alţi autori în schimb este considerată fundamentală în dezvoltarea embrionară formarea sistemului nervos şi începutul vieţii cerebrale:"Viaţa umană poate fi văzută ca un spectru continuu între începutul vieţii cerebrale în uter ( a opta săptămână de gestaţie) şi moartea cerebrală. Serra că " ea reprezintă doar punctul de sosire al unui proces ordonat secvenţial. Ca răspuns la aceste obiecţii. tRNA) îşi păstrează încă caracterul de celule omnipotente: dacă în mod accidental. sistemul nervos. Instalarea oului fecundat are loc între a şasea şi a şaptea zi şi se completează într-a noua zi. In orice caz pot să existe ţesuturi şi sisteme de organe.Cea de a 14-a zi . să se unească pentru a da naştere unui singur individ.după unii autori. După unii autori viaţa umană individuală ar începe în momentul instalării. trebuie să amintim împreună cu A. sunt sigur că nu există persoana umană decât după câteva săptămâni". In perioada de pregătire a sistemelor nutriţionale şi protectoare sunt prezente acea sau acele celule din care se formează foliile care constituie striaţia primitivă embrională. Minimum ce se poate pretinde înainte de a se admite prezenţa sufletului omenesc este disponibilitatea acestor elemente: simţurile. în cea de a 14-a zi este deja constituit peretele endometrial peste embrionul instalat. mai ales în ce priveşte linia primitivă . din afară şi separată de întregul procesului care începe să se dezvolte din singamie: este un produs al acestui proces" (31) 72 . In ce priveşte gemelarea monoovulară experienţele făcute în laborator asupra zigoţilor de animale (şoareci. iepuri) au demonstrat că în primele zile celulele în fazele constructive de ADN (ADN. creierul şi mai ales scoarţa cerebrală. fără soluţii de continuitate. ARN) şi RNA (rRNA.. proporţiile rezultante din diviziune ocazionează tot atâtea proiecte evolutive şi indivizi. (25) Conform acestor autori.ar fi şi limita de la care nu mai sunt posibile fenomene de diviziune gemelară sau de hibridare (23). Intrucât acestea nu se formează în primele zile de sarcină. Aceasta nu apare într-un mod anumit.. dar fără prezenţa unui creier uman funcţional ele nu pot constitui o fiinţă umană. prin labilitatea membranei zigotului are loc o diviziune în primele momente ( la stadiul de 64 de celule se pare că omnipotenţialitatea nu mai există). deci." (27) Donceel afirmă la rândul său: "Eu nu ştiu când sufletul omenesc ia naştere în corp. în primele stadii de dezvoltare. cel puţin în sens medical.

introducerea de noi simboluri pentru a sublinia aspecte noi. In privinţa instalării. dimpotrivă constituie o confirmare. desigur. Dar ar fi o greşeală dacă această distincţie ar însemna că cele două procese. să se contopească într-un unic zigot care se comportă ca o unică celulă omnipotentă. pe de altă parte. ce dă naştere unui singur individ. Când are loc diviziunea partea reziduală îşi păstrează individualitatea genetică iar partea care se separă îşi asumă individualitata proprie: nu există nici un moment fără individualitate. Din acest fapt se poate trage concluzia că nu se poate vorbi de o determinare îndeplinită şi de animare realizată înaintea instalării. Intr-adevăr. aşa cum fără hrană copilul nu ar supravieţui după naştere. din păcate. De aceea termenul de pre-embrion ... ar fi două procese discontinui fără nici o corelare între ele şi că cele două structuri. Acest lucru ar avea o mare relevanţă pentru embrionii care se produc in vitro ( şi care nu sunt instalaţi) pentru care s-ar potrivi definiţia nu de "personalitate cu dezvoltare potenţială" ci de "personalitate potenţială" (33) . program care s-ar dezvolta autonom în fiecare din ele dacă el nu ar fi tulburat de o cauză exterioară. Natura acestor porţiuni din zigot care se comportă ca şi ceilalţi zigoţI constituie încă un proiect uman ( nu o plantă sau un animal). (32) In cazul gemelării mono-ovulare. Există însă o limită de la care cauza accidentală sau exterioară îşi pierde eficacitatea: gemelarea este posibilă la om maximum până la sfârşitul celei de a doua săptămâni. cât este determinarea orientativă a proiectului. sau că prima ar fi un agregat fără subiect". de la zigot la striaţia primitivă. Cauzele externe pot să întrerupă chiar dezvoltarea embrionară. în primele momente ale fecundării. propus de McLaren şi de alţii. dar aceasta nu ne autorizează să posticipăm începutul vieţii individuale a supravieţuitorului. Iar rezultatul este conform dezvoltării descrise şi dezvoltarea autoconstructivă şi determinată se repetă în fiecare din părţile divizate. Aceeaşi dificultate este amintită de unii bazându-se pe fenomenul hibrizării: adică.In ce priveşte folosirea termenului de pre-embrion să citim ce scrie Serra: " Este permisă fără îndoială-şi uneori poate nimerită şi utilă din punct de vedere terminologic . ci împotriva lui. posibilitatea ca două celule fecundate. eventuala diviziune nu contrazice ceea ce s-a afirmat despre continuitatea dezvoltării embrionului. adică de la constituirea zigotului până la apariţia striaţiei embrionare primitive. înaintea instalării sau în faza de instalare. după cum 73 . dacă sunt sincronizate în faza de dezvoltare şi apropiate.) trebuie spus că. Dar şi în acest caz nu se poate nega că el nu respinge ci confirmă existenţa unui program bine definit în fiecare din cele două celule fecundate. Poate ar trebui să numim acest lucru un accident şi întâmplarea o moarte prematură a unui gemen" (34) . totuşi (. una din individualităţi va dispărea. dar de aici nu se poate deduce că embrionul nu este capabil de o dezvoltare autonomă dacă este lăsat să trăiască în condiţii normale. Fenomenul hibrizării. cea dinaintea striaţiei primitive şi cea succesivă ar aparţine a două subiecte diferite. "nu este atât de cunoscut încât să permită o reflecţie aprofundată. fără ea embrionul nu ar supravieţui. momentul diviziunii prevede intervenţia unei cauze interferente în proiect: nu are loc pe baza mecanismului evolutiv. Dar nu instalarea face din embrion o fiinţă embrion. ar putea fi utilizat pentru a indica faza precoce a embrionului .

nu laptele matern nu face din copil fiinţa copil. Deci, din acest fapt nu se poate ajunge la concluzia unei individualităţi nerealizate. In sfârşit, afirmaţia că fără un creier uman care să funcţioneze, organele şi aparatele deja prezente în embrion nu pot constitui o fiinţă umană, are semnificaţia şi valoarea ei în momentul în care subiectul uman, ajuns la capătul ciclului său vital, încetează să trăiască: se consideră deci ca semn definitiv al închiderii acestui ciclu, moartea cerebrală. (35) Alta este situaţia embrionului în dezvoltare: " In acest caz ne aflăm în prezenţa nu a fazei terminale a unui proces dinamic vital în care începe dezintegrarea individului, ci, dimpotrivă, în prezenţa unui proces dinamic unitar şi unificator al tuturor părţilor care apar încet, încet: este subiectul uman în dezvoltare, care prin legea ontogentică, necesită o diferenţiere graduală şi, prin urmare, şi o formare graduală a structurilor cerebrale. Gradualitate care nu induce salturi calitative, ci numai o îmbogăţire a exprimării potenţialităţilor deja înscrise în zigot" (36) . "In concluzie entitatea nou concepută are o realitate biologică proprie şi bine determinată: este un individ total uman în dezvoltare, care automat, clipă de clipă, fără nici o discontinuitate construieşte propria formă, realizând, printr-o activitate intrinsecă, un plan proiectat şi programat în genomul său" (37) Pentru a rezuma tema privind statutul şi geneza entităţii nou concepută din punct de vedere genetic ar trebui să apelez la o comparaţie pe care o desprind într-o oarecare măsură din contribuţia citată de A. Serra. Să ne imaginăm că trebuie să construim o casă: e nevoie de arhitectul care face desenul, de antreprenorul care conduce lucrarea, de muncitorii care o realizează, de material. In zigot aceste funcţii diferite: proiectare, reglementare, construcţie, materiale de construcţie se găsesc şi acţionează din interior. Zigotul este proiectant, antreprenor, executant şi constructor al materialului.De asemenea, aşa cum privind fundaţia unei case poţi vedea deja proiectul de bază, la fel zigotul, devenit embrion, îţi relevă întreaga structură a individului: mama furnizează doar mediul de lucru şi necesarul pentru construcţia materialului. Diferenţa esenţială este doar aceasta: că arhitectul, antreprenorul şi muncitorii construiesc un obiect străin propriei persoane, pe când embrionul se construieşte pe el. Acest fapt , acest proces pe care l-am examinat, constituie o constatare ştiinţifică care nu poate fi negată de nimeni şi care trebuie luata ca un "dat" şi nu ca o opinie. Sloganuri precum: embrionul este o parte din organismul matern; avortul voluntar este la fel cu orice intervenţie; femeia are drept deplin asupra pântecului ei... etc, sunt o ofensă adusă seriozităţii ştiinţei, în primul rând, şi moralei. Valoarea ontologică şi etică a entităţii nou-concepute Cele expuse până acum conduc la concluzia că embrionul este un individ uman în dezvoltare şi de aceea merită respectul datorat fiecărui om. Se poate spune că această problemă are deja o rezolvare etică iar întrebarea asupra permisivităţii sau nu a avortului provocat are un răspuns.

74

Intr-adevăr, fără a diminua relevanţa unor cuceriri ale geneticii şi embriologiei, necesitatea unei reflecţii raţionale de tip filozofico-etic se impune totuşi din diferite motive. (38) Ne vom mişca pe acest teren examinând unele întrebări succesive de tip filozofic şi sociologic, întrebări care nu sunt doar supoziţii, ci ele au fost deja ridicate în aceşti ani de către cercetători ai acestei probleme, precum şi în cadrul unor dezbateri politice care sunt mereu marcate de "a priori-sme" şi stări emoţionale.

Legea ca prevenire In primul rând, iată o obiecţie, aş zice de tip diversiv, formulată ca un fel de alibi: legea ca prevenire. Se spune: avortul nu trebuie tratat din punct de vedere "moralist", " abstract", ci în sens social şi concret: ceea ce discutăm nu este faptul în sine pe care toată lumea îl consideră, sau l-ar putea considera negativ - sau în orice caz ca ţinând de conştiinţa morală şi religioasă a fiecăruia - ci este vorba de necesitatea de a găsi o lege care să reglementeze practica existentă în realitate şi care este avortul clandestin. Avortul clandestin este exploatarea economică a femeii aflată în dificultate, este riscant pentru sănătatea şi viaţa femeii, iar pentru a-l combate singurul mijloc ar fi reglementarea legală a avortului. S-ar putea oferi mai multe soluţii " preventive": legalizarea, reglementarea, liberalizarea, dar este necesară o lege, iar legea a cărei scop este să distrugă plaga avortului clandestin ar fi considerată o lege pozitivă şi moralizatoare. In toiul polemicilor s-a afirmat că respingerea legii ar fi o ideologie care ar dori să se impună pentru a ascunde interesele unei categorii de profitori (medicii avorturilor clandestine) sau ar fi orientată spre obţinerea consensului unor partide privind probleme de conştiinţă personală şi individuală. De aceea, lupta pentru adoptarea legii devenea o luptă pentru libertatea de conştiinţă, pentru drepturi civile, pentru revendicarea libertăţii individuale faţă de un stat de tip medieval. Sloganurile în acest domeniu s-au înmulţit şi s-au adăugat lipsei de reflecţii calme şi obiective. Mai precauţi, alţii s-au exprimat folosind termenul de " rău mai mic". Legalizarea ar fi un rău minor în comparaţie cu răspândirea avorturilor clandestine. Să încercăm un răspuns raţional. Să nu discutăm acum faptul că sub acest gen de raţionament s-a ascuns şi se ascunde, adesea, o presupunere teoretică de genul: fetusul, sau embrionul este o parte a organismului femeii ( "pântecul îmi aparţine"!) şi prin urmare este dreptul femeii de a accepta dezvoltarea lui sau de a-l întrerupe. Sub acest aspect este mai clară şi mai sinceră , chiar dacă ilicită, poziţia radicalismului. Să notăm că în ce priveşte situaţia în Italia raţionamentul întreg distorsiona chiar datele statistice în privinţa a două puncte: evaluarea numerică a avorturilor clandestine în perioada care a precedat legea şi evaluarea obiectivă a capacităţii legii de a elimina avortul clandestin (39) . Concluzia este că legea nu elimină avortul ilegal, ci uneori îl multiplică, iar motivul sau seria de motive sunt de la sine înţelese: clandestinitatea nu depinde numai şi în primul rând de frica de pedeapsa aplicată de stat, ci de motive ce ţin de secrete familiale şi sociale pe care legea nu le poate apăra: sarcini rezultate din adulter, sarcini ale unor fete foarte tinere şi necăsătorite. Admiţând prin lege dreptul femeii de a elimina fetusul la lumina zilei, nu este de înţeles de ce nu se poate face acelaşi lucru în secret, într-un ambulatoriu, într-o casă, dacă s-a ignorat partea morală. 75

In sfârşit, legea prezintă formalităţi şi restricţii care nu coincid mereu cu interesul imediat al femeii sau al cuplului (timp, înregistrare, uneori consultarea partenerului...) Dar, chiar dacă admitem, fără să statuăm, faptul că legea ar avea rolul de a stăvili avorturile clandestine transferându-le în planul legalizării, de aici nu ar rezulta un caracter licit, pentru că nu legea face ca un lucru să fie permis din punct de vedere moral; eventual legea presupune moralitatea unui act dar nu îl constituie. Ba mai mult, atunci când legea aprobă o conduită moralmente nepermisă devine ea însăşi lege negativă şi corupe conceptul etic, în special întrun caz de primă valoare cum este viaţa. Să luăm ca exemplu furtul şi violenţa. Nimeni nu ar aproba un raţionament de acest gen: pentru că furtul în multe ţări înregistrează cote înalte (fraudă fiscală, furt prin efracţie, pentru obţinerea unor răscumpărări, cu sechestrare, etc), atunci el ar trebui legalizat şi astfel furtul ar dispărea. Furtul nu ar înceta de a fi furt atunci când ar fi aprobat de lege, şi nici violenţa nu ar înceta să fie ceea ce este; dimpotrivă, ar determina dezechilibrul ordinii sociale. Pozitivismul juridic îşi arată astfel limitele şi contradicţiile sale. Decăderea morală creşte prin liberalism şi permisivitate legală mai ales când această permisivitate se manifestă în dauna unei valori fundamentale care este viaţa umană. Ce lege ar putea să mai fie apreciată şi stimată dacă nu ar servi la apărarea vieţii celui care nu se poate apăra? Funcţia însăşi a legii şi deci a statului este subminată atunci când un fapt ilicit de acest gen este considerat legal: când încetează funcţia sa pedagogică, dispare şi motivul pentru care legea există. Una este ca un lucru să aibă loc împotriva legii şi alta ca el să fie aprobat de lege: nu se mai pune problema unor numere, ci a calităţii etice şi funcţiei sociale a legii. In orice caz, din cele spuse rezultă că problema morală de a şti dacă avortul este permis sau nu, obiectiv, ea va exista mereu şi în oricare situaţie legală, deoarece legea permite adesea avortul; dar această ipoteză rămâne şi apasă tot mai greu asupra conştiinţei: va fi mereu o decizie gravă pentru subiect şi anume de a se prevala de lege şi de permisivitatea ei, sau în ciuda tuturor facilităţilor, a rămâne fidel angajării morale. Aş spune că pe lângă problema etică a fiecărui individ care se află în dificultate, apare şi problema etico-socială care constă în a şti dacă legea însăşi este licită sau nu, dacă medicul trebuie să o respecte sau nu, aşa cum vom vedea în cazul obiecţiei din motive de conştiinţă. Dacă reflectăm la faptul că viaţa celui ce urmează să se nască nu este un bun privat, ci social, ca şi viaţa fiecărui om, atunci problema morală priveşte şi fundamentarea şi valabilitatea unei legi care se substrage datoriilor sale primare, inerente apărării şi promovării vieţii fiecărei fiinţe umane, mai ales dacă aceasta nu este apărată. Legea italiană 194 din 1978 privind IVG a fost nevoită să recunoască acest fapt proclamând în articolul nr. 1 apărarea vieţii care se naşte ca scop al legii însăşi, chiar dacă apoi, în articolele succesive dezminte în mod amplu acest angajament. Trebuie să reflectăm asupra gravităţii faptului, semnalat în Enciclica "Evangelium Vitae" a lui Ioan Paul al II-lea şi anume că prin legalizare "delictul" tinde să devină un "drept" (E.V.n.n.4,11,18).

76

urmaţi de alţii cum ar fi Sf. au propus teoria apariţiei posterioare a sufletului. Fără intenţia de a banaliza această problemă precizăm: nu valorează faptul că cel care fură un măgar legat cu o frânghie doreşte să se scuze spunând că în realitate în mână nu avea decât o frânghie şi că nu-l priveşte pe el că de frânghie era legat măgarul. Ipoteza tomistă afirmă de asemenea că pentru apariţia sufletului ar fi necesară o anumită organizare a corpului. sau simplu delict specific contra vieţii (43) . alţi Părinţi. ci şi sufletul ar fi transmis de către părinţi (40). Ca ultimă analiză. Problema cronologică căpătă astfel o relevanţă ontologică (41) . eventual. Trebuie să precizăm neapărat că nu toţi Părinţii Bisericii au împărtăşit aceeaşi mentalitate. afirmaseră existenţa sufletului din prima clipă (42) . în avortul provocat se unesc pentru a împiedica naşterea unei vieţi omeneşti în curs de dezvoltare. trebuie să precizăm că această chestiune nu atinge caracterul ilicit al actului avortiv pe plan ontologic şi moral. Această teorie afirmă că sufletul. chiar crimă. şi mai târziu Sf. Perioada apariţiei sufletului era fixată la a 30-a sau a 40-a zi. cităm cuvintele din Instrucţiunea Donum Vitae: "Desigur. în analogie cu prescripţiile biblice privind purificarea femeii după naştere. totuşi concluziile oferite de ştiinţă privind embrionul uman furnizează o indicaţie preţioasă pentru a discerne raţional o prezenţă personală chiar de la prima apariţie a 77 . pentru a explica transmiterea păcatului strămoşesc afirma că nu numai corpul.Momentul animării (apariţiei sufletului) Problema animării mediate sau succesive a fost ridicată de unii Părinţi ai Bisericii pentru a combate doctrina traducianistă a lui Tertulian: acesta. In sprijinul celor afirmate. se referea doar la calificarea crimei. dacă ar trebui definită omucidere tout court. mai ales Părinţii greci (mai ales Sf. Ceea ce este eliminat este constitutivul vieţii unui individ şi cine înfăptuieşte acest lucru ştie bine cum să califice propria intenţie: actul în sine şi intenţia. cel puţin nu influenţează în mod substanţial şi obiectiv. Maxim. Ceea ce se suprimă este acea valoare fundamentală necesară pentru definirea vieţii umane. pentru a respinge această teză teologică. care exprimă în orice caz nepermisivitatea avortului: avortul rămâne un păcat. deşi este destinat să se unească fundamental cu corpul. Toma d'Aquino. în orice moment ar fi fost făcut: incertitudinea. nici un element experimental nu poate fi suficient prin el însuşi în recunoaşterea unui suflet spiritual. Trebuie să amintim că în ce priveşte persoana lui Cristos. Există însă o atitudine constantă atât ca învăţătură cât şi ca dispoziţii canonice (acestea prevedeau şi pedepse foarte severe). factorul cronologic nu influenţează valoarea ontologică şi deci nici pe cea etică. Intr-adevăr dincolo de cuceririle geneticii şi ale embriologiei care de acum au depăşit definitiv orice ipoteză de succesiune discontinuă în dezvoltarea embrionului. Sf. de această chestiune era legată diferenţa de pedepse canonice. ontologic are o origine diferită şi este creat direct de Dumnezeu. Toma susţine că de la începutul fecundării ar exista un suflet vegetal şi animal. Sf. Toma însuşi afirma că întruparea Cuvântului a fost simultană cu momentul conceperii (44) . Grigore din Nazianz). dar în nici un caz judecarea nepermisivităţii.

Si astfel. Conştiinţa autoconştientă Tendinţa de a diminua statutul biologic al embrionului. Engelhardt care. Astfel de entităţi sunt membri ai speciei umane. negăsind în embrion şi în fetus acele caracteristici . susţine că: " nu toate fiinţele umane sunt persoane. Nu au status în sine şi prin sine. capacitatea de a se pune în relaţie cu alţii. a valorii vieţii prin negarea valorii opusului său. astfel încât să nu fie considerat individ uman decât plecând de la unele momente fixate arbitrar. Fetuşii. se pare că este 78 . în comunitatea morală. raţionalitatea şi sensul moral. Dar această capacitate de a reflecta asupra sinelui. de a nutri consideraţie pentru alţii. confruntând-o cu a nu avea viaţă. autocontrol. Din contră. Nici o apreciere obiectivă nu poate atribui vieţii unor fiinţe umane care nu sunt persoane o valoare mai mare decât vieţii altor specii care sunt ( de ex. Unele fiinţe ce aparţin unor specii diferite de a noastră sunt persoane. Nu sunt participanţi primari la acţiunea morală.vieţii umane: cum s-ar putea ca un individ uman să nu fie o persoană umană? Magisteriul nu s-a angajat în mod expres într-o afirmaţie de natură filozofică. copiii până la 7 ani. se asociază cu încercarea de a nu-l considera persoană umană. unele fiinţe umane nu sunt. avem raţiuni foarte puternice de a acorda o valoare mai mare vieţii persoanelor decât vieţii non persoanelor. adică nu ar fi capabilă de o activitate liberă şi intenţională. nici fetusului. (46) Alţii susţin că ar trebui relevat ca decisiv faptul că această "potenţială" fiinţă umană nu ar fi dotată cu autoconştiinţă. nu poate să aparţină nici embrionului. în comparaţie cu antiteza. dar reafirmă în mod constant condamnarea morală a oricărui avort provocat. ca şi bolnavii mentali gravi. Singer susţine că este persoană cel care posedă autoconştiinţă. iar existenţa sa ar fi subordonată capacităţii de a exprima gândirea şi limbajul: " Ceva ce nu are conştiinţă autoconştientă . de poziţie dialectică. primul nu are conştiinţă. maimuţele antropomorfe). Numai persoanele umane au acest status " (48) P.se spune că nu poate să-şi dea seama de devenirea sa suprimată şi deci nici nu poate suferi dacă este eliminat: pentru a suferi ar trebui ca acel ceva să tematizeze valoarea. acceptând acest punct de vedere sunt consideraţi ca nefiind persoane copiii înainte de o anumită vârstă. sensul trecutului. sensul viitorului.capacitate de comunicare şi curiozitate: de aceea. Această învăţătură nu s-a schimbat şi este de neschimbat. al doilea are conştiinţă dar nu are autoconştiinţă: atunci de ce să ne preocupăm dacă sunt suprimaţi? " (47) Unul din cei mari susţinători ai acestei teorii este H. care totuşi nu este dotată încă cu o conştiinţă clară. dacă valoarea vieţii depinde de a fi persoane. După unii autori entitatea nou concepută n-ar avea încă o realitate şi o demnitate umană: ar fi vorba doar de o realitate potenţial umană sau de o pură posibilitate de umanitate.T.proprii persoanei. adică autoconştiinţa.după el . trebuie " să refuzăm teoria conform căreia viaţa membrilor speciei noastre are mai mare valoare decât cea a altor specii. retardaţii mintali gravi şi cei care se află în comă fără speranţă constituie exemple de fiinţe fără statut de persoane umane." (45) Nu trebuie să ne oprim asupra acestei poziţii în mod deosebit pentru a o critica: ea neagă ontologia persoanei şi ia în consideraţie numai fenomenologia.

decât o fiinţă umană grav înjosită. de exemplu. Nu este adevărat deci că nu se poate nota o relaţie inter-subiectivă între fetus şi mamă. Deoarece în cazul fetusului nu este posibil să observi un comportament uman. dar nu este rezolvată: este vorba de a şti dacă părinţii trebuie să recunoască sau nu ca viaţă umană embrionul şi nu de a face să depindă viaţa umană de recunoaştere. care nu este persoană" (49) . se consideră criteriu "obiectiv" atitudinea mamei. Aici relaţia socială ar fi consensul exprimat de mamă sau de părinţi. îşi are originea în psihanaliză. în special în cea de tip freudian: şi fetusul este în corelaţie socială cu mama. sociologia. este negarea valorii obiective a cunoaşterii. Pornind de la această presupunere ele afirmă că unicul criteriu de recunoaştere a personalităţii sau a individualităţii umane este examinarea comportamentului său (behavior): ne aflăm în prezenţa unui subiect uman dacă se constată un comportament uman. dar când există numai o dorinţă sau o respingere. Dar raţiunea filozofică cea mai importantă este următoarea: nu relaţia constituie realitatea subiectului. Sociologii vorbesc de relaţie socială: personalitatea există dacă există relaţia socială (50) . refuzuri. ci realitatea subiectului face posibilă relaţia interpersonală. blocând formarea hormonilor. se desprinde a doua observaţie: din primele zile embrionul intră în dialog în felul său cu organismul matern. Recunoaşterea imaginii umane Perceperea personalităţii. indiferent de consensul conştient. în această 79 . cel puţin până la o anumită perioadă. încet. Sub acest raţionament se ascunde supoziţia filozofică a relativismului: obiectul este cunoaşterea. afirmă unii psihologi. Cum ar putea părinţii. ovarelor şi locului de instalare a ovulului fecundat şi astfel.mai grav să ucizi. încet provoacă un complex de modificări în organismul matern. sunt necesare două observaţii: cea din punct de vedere ştiinţific. astfel că până şi vârsta adultă este marcată de aceasta. Nu ar putea exista o relaţie intersubiectivă dacă nu ar exista realitatea subiecţilor : pentru a intra în relaţie trebuie să exişti. senzaţii. fenomenologia converg spre un punct: negarea metafizicii sau cel puţin afirmarea irelevanţei sale. nu se poate vorbi de recunoaşterea personalităţii. In acest caz. în profunzimea unor experienţe. Problema în această ingenioasă abordare este deplasată pe alt plan. un cimpanzeu. Comportamentul şi relaţia constitutivă Curentele filozofice de tipul behaviorist. Din punct de vedere psihofizic. care este constrâns să "recunoască" prezenţa acestei individualităţi. trimiţând semnale în hipofiză şi hipotalamus. depinde de recunoaşterea percepţiei unei imagini umane.

să recunoască embrionul ca subiect uman . ajunge la naştere ca o nouă individualitate umană şi personalitate umană. ci valoarea ei ar depinde de o bunăstare fizică mai mare sau mai mică. sau care.abordare fenomenologică şi subiectivistă. aşa cum oricine trebuie să se abţină să tragă cu puşca în pădure dacă are cea mai mică bănuială că poate lovi în loc de o pradă. Este o distincţie de tip "selectiv" menită să justifică suprimarea embrionului afectat de anomalii. sau de aprecierea altcuiva. Spus în sens negativ: avortul voluntar este un delict împotriva vieţii personale. programat din interior şi autonom. conştiinţa este obligată să se abţină de la orice act cu caracter eliminator. împotriva persoanei. şi trebuie amintit că fiinţa este cea care constituie relaţia şi nu invers. tulburare psihică a cuplului. este introdusă o relativizare ontologică şi morală a vieţii umane: ea n-ar mai avea o valoare transcendentă în sine. Concluzie etică Din punct de vedere etic se poate face abstracţie într-o oarecare măsură de precedentele discuţii filozofice: este suficient să se confirme faptul că ovulul fecundat are o legătură intrinsecă şi o destinaţie intrinsecă cu fiinţa personală în formare pentru excluderea oricărui act de suprimare sau alterare a integrităţii. în plus. este o omucidere în realitatea faptelor. din raţiuni extrinsece. handicapuri. Concluzie filozofică: biologicul şi umanul Este momentul să tragem o concluzie: ce valoare trebuie atribuită embrionului-fetus. iar juridic nu s-ar recunoaşte această calificare exterioară. de aceeaşi inspiraţie. este vorba de o reformulare a tezei precedente: în faţa acestor teorii trebuie repetat adevărul că fiecare fiinţă umană intră în relaţie. Dacă într-o clasă elevii şi profesorul intră într-o relaţie reciprocă este pentru că ei există. care printr-un proces continuu. etc. este cea care este introdusă prin conceptul de "calitate a vieţii": dreptul la viaţă ar fi legat de "calitatea vieţii" deci de posibilitatea unei dezvoltări normale. Concluzia care se impune conform filozofiei realiste şi personaliste este una singură: embrionul are valoarea proprie persoanei umane. In cazul în care ar exista un dubium facti asupra respectivei legături. deci nu se poate considera că existenţa lor ar depinde de relaţia şcolară! Aceasta nu influenţează faptul că orice persoană trăieşte şi creşte în adâncul relaţiilor de unde se alimentează pentru îmbogăţirea şi expansiunea proprie. O altă distincţie insidioasă. sau mai bine zis. dacă ar fi transferat şi la subiecte nounăscute sau adulţi. Aici intervine de-a dreptul un principiu rasist care.). deficienţe. Dar. o persoană.în ipoteza acceptării . ar putea avea cele mai rele consecinţe. ar fi impiedicat în dezvoltarea sa umană ( raţiuni economice ale familiei. (51) 80 .dacă el nu ar fi deja ca subiect uman? In definitiv. chiar atunci când nu este simţit în acest fel din punct de vedere subiectiv şi psihologic.

câteva precizări şi distincţii în privinţa acestei teme deosebite. Trecerea nu este de la acţiunea terapeutică asupra bolii în scopul însănătoşirii. atât din punct de vedere etic cât şi medical. există însă condiţii în care agravarea este reală. Rezultă deci clar că nu se justifică întreruperea sarcinii din punct de vedere medical. In primul rând. trebuie spus că este improprie folosirea adjectivului "terapeutic". care în general sunt luate în consideraţie prin IVG. sau în care sarcina provoacă o agravare a stării de sănătate. b. ele sunt oricum mai bine controlate şi compensate printr-o asitenţă adecvată. " Este vorba . Am amintit deja condiţiile pentru a putea vorbi de principiu terapeutic: una din ele este faptul că intervenţia medico-chirurgicală este menită să trateze sau să extirpe partea bolnavă a corpului. ci mai degrabă se intenţionează suprimarea fetusului (sănătos) pentru a se evita înrăutăţirea sănătăţii sau ameninţarea vieţii mamei. care indirect presupune moartea fetusului. în care. decât în sens impropriu şi lărgit.de o învăţătură care : nu s-a schimbat şi nu poate fi schimbată" . Este necesară o clarificare ulterioară pentru a se înţelege "avortul indirect". care în schimb ar reintra în accepţia propriu-zis terapeutică: este cazul în care se descoperă o tumoră la uter. dar ea poate fi înfruntată prin metode terapeutice diferite de întrerupere (dializa periodică a gravidei 81 . "Indicaţiile " privind avortul terapeutic Sunt necesare precizări ulterioare privind consistenţa şi relevanţa indicaţiilor medicale pentru a ne limita la acest capitol al materiei: a. pentru a preveni o boală sau riscul morţii. Progresele medicinii şi ale asistenţei medicale reduc tot mai mult riscurile asupra vieţii şi sănătăţii mamei. totuşi. Astăzi această distincţie nu se mai uzează iar problema nici nu se mai pune din punct de vedere etic. Este clar că în aceste cazuri este lipsită de orice motivaţie întreruperea chiar şi numai din punct de vedere medico-deontologic.(52) Avortul terapeutic Conflictul dintre viaţa mamei şi viaţa entităţii concepute La început. întreruperea sarcinii influenţează mai mult şi în mod negativ starea de sănătate decât continuarea ei. sau în orice caz avortul nu ar determina o îmbunătăţire substanţială. în cazul la care ne referim nu este vorba să acţionăm asupra unei boli în desfăşurare.In faţa normei morale care interzice suprimarea directă a unei fiinţe umane nevinovate nu există privilegii şi nici excepţii pentru nimeni.aşa cum a precizat Paul al VI-lea . Mai nimerit este să se vorbească eventual de întreruperea sarcinii în prezenţa pericolului pentru viaţa sau sănătatea mamei (53). în timp ce uneori este folosit termenuul de "avort indirect" pentru a indica avortul "terapeutic" la care ne referim. pentru că nu este vorba de terapie. care este o cu totul altă problemă. ci se configurează mai ales o acţiune asupra a ceea ce este sănătos (fetusul care poate fi chiar sănătos). există apoi stări de sănătate. înainte de toate există de facto condiţii organice care complică sarcina.

cardiochirurgia pentru femeile cu afecţiuni cardiace). miastenia gravis. cardiopatiile. bolile aparatului hemopoietic (unele forme de anemie). cea care elimină direct boala fără să afecteze viaţa fetusului. condiţiile de sănătate fizică. Acest lucru este cu atât mai adevărat dacă ne gândim că viaţa fiecărui individ nu este numai un bun personal inalienabil. Bompiani: " Inţeles ca act menit să ferească pacienta de pericolul iminent al morţii şi ca intervenţie terapeutică de neînlocuit pentru atingerea acestui scop.(55) Deci. Dar un studiu serios al fiecăreia dintre ele. b. avortul terapeutic a pierdut cu adevărat mult teren şi nu-şi mai găseşte un loc logic printre criteriile moderne asistenţiale: dimpotrivă. chorea de sarcină. bolile gastro-intestinale. Tuberculoza. 82 . condiţiile social-economice. ce comportă a permanentă agravare a lor. Evaluarea etică a avortului terapeutic Trebuie să recunoaştem sau măcar să presupunem că pot exista cazuri în care sarcina poate constitui o circumstanţă agravantă: a. Putem cita exact concluziile lui A. în lipsa unor alternative terapeutice. cu influenţe asupra stării de sănătate psihică a pacientului. bolile hepatice şi ale pancreasului. al tuturor: de aceea societatea are obligaţia de a o apăra şi promova. în lumina celor afirmate. ci şi un bun social. Este clar că în aceste cazuri adevărata terapie. bolile vasculare. In lumina progreselor ştiinţei şi asistenţei medicale multe din aceste "indicaţii" şi-au pierdut capacitatea de motivaţie. raţiunile care vor sta la baza motivaţiilor economice trebuie să fie luate în consideraţie de autoritatea publică şi de comunitate în sensul că economia trebuie să fie adaptată persoanei şi în nici un caz persoana să fie sacrificată în favoarea economiei. pe care se bazează practica asistenţială. ne orientează spre o drastică reducere a bazei medicale a " acestor indicaţii" şi spre o progresivă reducere a cazurilor în care. este singura terapie permisă. în multe împrejurări acute s-a dovedit mai degrabă dăunător decât util chiar pentru starea de "decompensare maternă" (54) . să revedem riguros pe plan medical şi deontologic "indicaţiile sanitare" IVG. nu pot fi confruntate cu viaţa celui ce urmează să se nască. tumorile ( cu excepţia celor ale aparatului genital): toate aceste boli sunt indicate ca motivaţii ale respectivelor "indicaţii". persistă un adevărat risc pentru viaţa sau sănătatea mamei. o stare de real şi grav pericol pentru viaţa mamei până în situaţia în care va fi necesară alegerea între viaţa mamei şi pierderea atât a mamei cât şi a copilului. c. care deşi sunt reale. Eliminând din discuţie indicaţiile socio-economice. bolile renale. Indicaţiile cu caracter etico-raţional vor avea la bază următoarele criterii de mentalitate şi comportament adecvate unei viziuni personaliste asupra omului: 1. Să se pornească de la acest principiu de fond: persoana umană este cea mai mare valoare din lume şi transcende orice bun temporal şi orice consideraţie economică.care suferă de o gravă insuficienţă renală.

societatea este pentru persoană: aceasta este angajarea etică de fond. In joc se află mai mult filozofia juridică decât cea medicală. Ştiinţa este pentru viaţă. limitate faţă de cele invocate de legile favorabile avortului. Viaţa fizică care este în discuţie chiar dacă nu reprezintă totalitatea valorilor persoanei. De aceea cine autorizează uciderea directă a unei persoane nevinovate loveşte valoarea de bază a întregii societăţi şi a fiecărei persoane. Obligaţia etică a societăţii. dar şi pentru că scopul terapeutic este indirect şi priveşte suprimarea unui bun suprem.) nu poate subordona valoarea vieţii personale a nici unei persoane. nu numai pentru că foarte des nu sunt examinate posibilităţile alternative la eliminarea fătului. la implicarea personală şi profesională a medicului. ca orice altă datorie din viaţă. existenţa unor cazuri. (56) 3. 5. Societatea este. Cazurile dramatice După aceste premise. a ştiinţei şi a fiecăruia este să se angajeze în prevenirea prin mijloace legitime şi permise a situaţiilor de risc şi de deteriorare a sănătăţii gravidelor. pentru persoane şi a persoanelor. întrucât la baza originii societăţii se află persoanele. pentru cadrele medicale şi paramedici. etc. Persoana din punct de vedere ontologic şi axiologic are prioritate faţă de societate. în faţa celor mai ştiinţifice teorii şi a unor conştiinţe informate din punct de vedere etic şi drepte. opoziţia "sănătatea mamei . reprezintă primul fundament indispensabil a tuturor altor valori personale.viaţa fătului" nu este în echilibru şi este răsturnată şi în orice caz viaţa celui ce urmează să se nască nu poate fi instrumentalizată în favoarea sănătăţii mamei (bun secundar faţă de viaţă) . 4. fie ea şi "terapeutică". Nu este vorba de cumpănire. atunci când se aplică în justificarea socială a avorturilor. 83 . Ne vom ocupa acum de aceste cazuri dramatice fiind foarte atenţi la drama subiectivă. deci. obligaţii de educaţie. trebuie să se ţină seama şi de faptul că maternitatea în sine reprezintă un risc în sine.2. a chirurgului sau ginecologului. pentru că valoarea-persoană nu este numerică sau cantitativă. pentru sănătatea proprie. după cum am demonstrat. De asemenea şi principiul "cumpănirii" valorilor este inconsistent din punct de vedere etic. în care conflictul alegerii între viaţa copilului ce urmează să se nască şi supravieţuirea mamei se pune în mod dramatic pentru părinţi. cu o viziune obiectivă a valorilor în cauză şi a orientării etice de care ţinem seama. De aceea. echivalează cu compromiterea totală a tuturor valorilor temporale care se bazează în mod necesar pe viaţa fizică. pentru orientarea politicii sanitare în sprijinul vieţii şi nu spre suprimarea ei cu uşurinţă. ci ontologică şi calitativă. Comparaţia însăşi este de nepropus între o persoană şi societatea în ansamblul ei. ci de armonie şi subordonarea valorii sociale faţă de persoana umană. trebuie să admitem totuşi. De aceea suprimarea vieţii fizice a viitorului nou-născut prin avort. pentru a garanta cea mai bună asistenţă de spitalizare şi tehnologică celor care urmează să nască. fundamentul persoanei este să completeze şi să ajute la creşterea tuturor persoanelor. Principiul "terapeutic" este invocat aici în mod abuziv şi este extrapolat. viaţa. Nici motivul "social" (numărul copiilor.

(58) Nu este greu să descoperi o dificultate în această teză: faptul că acel copil este oricum condamnat să moară nu constituie un motiv suficient pentru suprimarea lui. în lipsa posibilităţii de a se obţine un succes deplin şi complet.Teoretic. pentru că sunt mai complexe şi mai grave faţă de cel de al doilea. Conflictul obligaţiilor. Autorul însuşi care propune această teză spune că acest lucru nu poate avea loc decât "avec crainte et tremblement". pentru că nu se poate compara moartea naturală cu uciderea directă. o altă motivaţie: lipsa elementului absolut al normei. Medicul are datoria să asigure viaţa mamei şi naşterea copilului. mult mai clar în sine. este vorba de o alegere ucigaşă. (60) Dar nici în acest caz lucrurile nu se prezintă ca făcând parte din aceeaşi discuţie. această orientare se bazează între altele pe angajarea în apărarea vieţii. unul bun şi altul rău: în aceste cazuri este permis ca acţiunea să fie considerată ca având ca scop un efect bun. există două gradaţii în cazul conflictului între viaţa mamei şi cea a fătului: • • continuarea sarcinii nu numai că provoacă moartea mamei. Să analizăm fiecare din aceste motivaţii. 5. O confirmare este admiterea şi legalitatea avortului indirect în cazul extirpării tumorii. 1. Calitatea subordonată a fătului deja condamnat. de fel nou. nu se poate suprapune cu cazul nostru: pentru că aici 84 . se alege obligaţia cea mai accesibilă. chiar dacă indirect din ea se desprinde un efect negativ nedorit. acţiunea directă este suprimarea fetusului. Avortul indirect. neputând să le facă pe amândouă. iar angajarea în apărarea vieţii (a mamei) nu autorizează mijlocul neproporţionat şi anormal al suprimării fetusului. (57) Este important de văzut că aici alegerea nu se referă la o asistenţă prioritară acordată mamei. Se consideră că problema asistenţială mamă-copil în pericol ar fi o problemă globală. 4. A nu ucide nu este o normă absolută. printr-o acţiune directă de suprimare a fătului viu. dar nici nu salvează copilul. Nu se poate vorbi de viaţă umană deplină în cazul unui fetus care este deja condamnat să moară singur: avortul poate fi considerat în acest caz o anticipare a morţii. efectul indirect este salvarea mamei. 2. dar se speră salvarea copilului. se încearcă obţinerea succesului posibil (59) . de care în mod involuntar depinde moartea fetusului. Vechiul precept: non sunt facienda mala ut veniant bona. au căutat motivaţii în primul caz care să justifice avortul în scopul salvării mamei . sacrificiul pentru binele aproapelui. globală este şi activitatea medicului responsabil: în această globalitate. dacă alternativa este moartea amândorura. nici intenţia celui care acţionează (finis operantis) nu poate pleca de la o reală obiectivitate a acţiunii (finis operis). pentru că în realitate nu este vorba de un fapt general din moment ce vieţile sunt două. continuarea sarcinii presupune moartea mamei. avortul provocat este salvarea mamei. dimpotrivă. pedeapsa cu moartea. Noi ne vom referi mai întâi la poziţiile etice privind primul caz. existând un conflict al stării de fapt şi nu în voinţa persoanelor. care poate fi garantată cel mai bine prin salvarea vieţii mamei. Evaluare generală.desigur. Unii moralişti chiar provenind din mediul catolic. este aplicat şi luat în considerare aici pentru a deveni legal atât scopul cât şi mijlocul. altfel s-ar putea justifica prin acest principiu orice act de eutanasie. Este cunoscut principiul cu dublului efect. (61) Nici acest raţionament. şi poate nu numai. pentru că a avut deseori şi excepţii justificate: legitima apărare de un agresor nedrept. motivată în plus prin salvarea mamei. In fine. pentru că în situaţia la care ne referim. 3. Şi această soluţie poate fi învinuită de caracter empiric.

"valoare subordonată". sub nici un motiv. la prima vedere. ci alţii îl ucid în mod nejust. unită însă cu speranţa salvării fiului. b. Viaţa umană se poate pierde şi se pierde din mai multe cauze. Nu se poate alege viaţa mamei. Admiţând derogări de la acest principiu şi insinuând afirmaţii de genul: "viaţă fără valoare". atât a mamei cât şi a copilului. nici măcar pentru salvarea cuiva. deseori prin autorizaţie legală. Printre aceste mijloace nu figurează cel al uciderii directe. sau purtători ai unui handicap. cu scopul de a face ca fătul să atingă un stadiu de dezvoltare care să-i permită o viaţă autonomă în afara uterului. "viaţă ce nu este pe deplin umană " se deschide calea către eutanasie sau spre orice alt procedeu discriminatoriu. fiind o valoare transcendentă. dar viaţa nevinovată nu poate fi suprimată în mod direct. care nu este nici un act medical. ci şi de activitatea care ucide în mod direct. Este posibilă şi situaţia în care este necesar să fie menţinută "în viaţă" în mod artificial o femeie în moarte cerebrală. Concluzie Concluzia noastră. prin continuarea sarcinii. printr-o acţiune directă de suprimare a fiului.ar mai rămâne legată de viaţă. la o femeie care stă să moară: dacă este posibil să se aştepte până în momentul morţii clinice. pentru a împiedica naşterea unur subiecţi cu tare sau malformaţii. cunoscând pedeapsa cu moartea. cazul cel mai simplu este prevederea morţii mamei. Cine se sacrifică pentru binele aproapelui o face dintr-un motiv superior şi adevărul este că nu el se omoară. cazul rămâne cel care este: se recurge la avort. conduce la avortul "terapeutic" deoarece prezenţa fătului cu malformaţii sau defecte ar reprezenta o ameninţare pentru sănătatea psihică şi echilibrul social al familiei. In această alegere etico-deontologică intervine argumentul obiecţiei din motive de conştiinţă. şi să ofere toate mijloacele terapeutice pentru salvarea amândorura. pentru că nimeni nu are dreptul de alegere în viaţa altuia. datoria medicului este să apere viaţa. este următoarea: a. aşteptându-se moartea naturală a mamei. cu 85 . o încalcă în mod conştient. prin conectarea la plămânii artificiali. (62) Implicarea profesiunii medicale este de aşa natură că ea n. care este o intervenţie normală.este vorba de o viaţă nevinovată şi nu de un agresor nedrept sau de un vinovat care. Avortul eugenetic Această expresie nu se mai utilizează din două motive: pentru că evocă ideologia rasistă cu care doreşte să fie asimilată şi pentru că de fapt acest tip de "indicaţie" privind avortul. De fapt. gravidă. nici un act etic. după cum nu poate fi sacrificată în mod direct de nimeni. Se poate desigur încerca în acest caz o cezariană. conformă cu poziţiile personalistice şi alte norme de etică obiectivă. când există o speranţă de a salva copilul.

nu ne vom opri prea mult asupra ei. O societate se distinge prin capacitatea de a ajuta pe cei bolnavi şi slabi şi nu prin aroganţa cu care provoacă o moarte precoce. Tema pe care o abordăm nu priveşte doar bioetica. precum şi susţinerea familiilor prin mijloace adecvate acolo unde naşterea unor astfel de subiecţi care presupun desigur dificultăţi umane şi economice uneori foarte dure. renunţând la a fi egală pentru toţi. Legea avortului şi refuzul din motive de conştiinţă Avortul reprezintă o traumă nu numai pentru femeie şi familie ci şi în domeniul dreptului şi al legilor. pentru cultura actuală este o motivaţie cu caracter social-economic şi chiar hedonist. Din punct de vedere etic prezenţa unei malformaţii sau a unui handicap nu ştirbeşte cu nimic realitatea ontologică a celui ce urmează să se nască. Conştiinţa şi raportul ei cu libertatea şi adevărul Să începem prin a ne pune de acord asupra semnificaţiei precise şi a dinamicii interiorare a conştiinţei: ce dorim să spunem când afirmăm "a acţiona în conformitate cu conştiinţa"? Si despre ce fel de conştiinţă este vorba? Trebuie să facem distincţia între conştiinţa psihologică şi conştiinţa morală. prima este conştiinţa acţiunii umane în îndeplinirea sa şi se presupune că este indispensabilă pentru cea de a doua. Ceea ce îl deosebeşte de ideologia rasistă este scopul: pentru rasism scopul era purificarea speciei. prezenţa într-un subiect uman a unei stări de handicap . se pune problema obligaţiei de a promova cerecetarea şi sprijinirea pentru prevenirea unor astfel de malformaţii în cauzele lor. penal. In acest scop s-au utilizat uneori tehnici de diagnosticare prenatală şi se acătuiesc politici "preventive" ale planurilor sanitare. ci şi filozofia dreptului. 86 . care sunt extensia şi implicaţiile refuzului din motive de conştiinţă în acest domeniu. Pentru că s-a vorbit deja despre această problemă la tema privind diagnosticarea prenatală.ca şi a unei boli . a medicinii legale (63). Medicina legală este medicina cea mai interesată de acest subiect. dimpotrivă. în ceeea ce este permis celor care profesează medicina. dar mai ales pentru a evita tributul de sacrificiu ce-l presupune pentru familii şi societate.cere şi mai mult. Trebuie să adăugăm însă că din punct de vedere etic în aceste cazuri şi pe plan general. dacă există obligativitatea etică a refuzului din motive de conştiinţă din partea medicului şi a celor chemaţi să colaboreze la acţiunii avortive.scopul de a-i impiedica să o pornească pe un drum deloc uman. Ceea ce dorim să lămurim în această scurtă discuţie se poate rezuma la următoarele aspecte: cum se naşte şi se justifică conflictul dintre conştiinţa morală şi legea umană. în numele socialităţii. în faţa cererii de avort. deoarece legea care doreşte să autorizeze şi să liberalizeze avortul este constrânsă să se dezică şi să se traumatizeze pe ea însăşi. a dreptului constituţional. protecţie şi ajutor.

care face ca persoana să se renege pe sine. suprimându-i dreptul la viaţă.şi.se măsoară nu prin eliberarea conştiinţei de adevărul obiectiv. descoperă o valoare care îl transcende şi îl angajează: în definitiv această judecată implică prezenţa unei garanţii de intransigenţă înlăuntrul realităţii care coincide cu absolutul. mai ales dacă este inspirată de o credinţă revelată. cele două momente coincid atunci când evaluarea precedentă este asumată ca normă şi este urmată. Acesta este sensul la care se referă primul "refuz din motive de conştiinţă" pronunţat de Apostoli în faţa Sinedriului: " trebuie să-L asculţi pe Dumnezeu mai degrabă decât pe oameni. care impune persoanei obligaţia de a face o anumită acţiune. se dezvăluie legătura dintre libertate şi adevăr. pe adevărul ontologic: cu alte cuvinte adevărul obiectiv angajează raţiunea. în favoarea unei presupuse autonomii a propriilor decizii. creştinul. din care transcende temporalitatea însăşi. exprimată asupra valorii unei anumite acţiuni. afirmarea Absolutului. această adeziune consecventă a voinţei la raţiune par a induce ceva constrictiv. ci dimpotrivă. în judecata practică a conştiinţei. Desigur. In cazul nostru. care este postulat raţional şi în plan teoretic. când libertatea nu urmează ceea ce dictează conştiinţa. pentru că face ca libertatea umană să depindă doar de propria conştiinţă şi o eliberează de orice risc de manipulare externă sau de conformisme sociale şi ideologice: "Astfel. Judecata raţiunii dacă este dreaptă şi sinceră. care este cea mai mare valoare temporală. dacă în acelaşi timp este sigură (adică fără elemente de îndoială subiectivă) creează argumentul etic al " ne-uciderii" unei vieţi nevinovate. printr-o presantă căutare a adevărului. omul se transcende pe sine." "Deci.Conştiinţa morală este cunoaşterea valorii morale a acţiunii. în definitiv. Dar problema cea mai importantă este să răspundem la această întrebare: de ce trebuie "să urmăm conştiinţa".29) are datoria să-şi afirme refuzul său civil dar ferm" (65) . Dumnezeu. oferă o garanţie mai clară. atunci apare contrastul. în realitate această adeziune este eliberatoare. care îşi aminteşte de cuvintele apostolului Petru în faţa Sinedriului:" Mai curând trebuie să ascultăm de Dumnezeu decât de oameni" (F 5. mai mult sau mai puţin sistematică sau intuitivă. pe de altă parte." (64) Unii moralişti consideră că în judecata conştiinţei. chiar şi în faţa unei conştiinţe laice şi 87 . adevărul obiectiv este reprezentat de valoarea-om. nu consider necesară doar o atitudine de credinţă pentru a percepe inacceptabilitatea unor situaţii negative pentru demnitatea omului: mereu au existat conştiinţe laice care pentru apărarea libertăţii.Iar maturitatea şi responsabilitatea acestor judecăţi . protestând faţă de raţiuni oprimante sau situaţii de violenţe. lăsându-se ghidat de ea în acţiunea lui. raţiunea face posibilă judecata de conştiinţă. atitudinea faţă de permisivitatea avortului. De asemenea. Această valoare morală se bazează. sau mai bine spus. Tocmai de aceea conştiinţa se exprimă în acţiuni de 'judecată" care reflectă adevărul privind binele şi nu ca "decizii" arbitrarii. în faţa unei legi care se află în directă opoziţie cu binele persoanei. să nu acţionăm "niciodată împotriva conştiinţei" şi astfel să legăm conştiinţa de însăşi libertatea umană? Ce leagă conştiinţa din interior? Conştiinţa este judecata raţională. Totuşi. plătind chiar cu viaţa. după ce faptul a fost împlinit. ale omului al căror subiect este . la rândul său această judecată morală este dublă: cuprinde o evaluare precedentă acţiunii şi una succesivă. Intre paranteze fie spus: această adecvare între raţiune şi realitate. au ridicat glasul conştiinţei.

(66) Caracterul normativ al legii şi raportul ei cu conştiinţa "Legea umană este determinarea şi expresia autorităţii legitime a unor exigenţe ale binelui comun într-o anumită societate şi într-un moment istoric determinat. unora ar putea să pară nu tocmai potrivite pentru evitarea unor rele mai mari. constituie punctul de referinţă normativ ale legii civile. nu poate să împiedice mereu orice rău sau orice abuz în exercitarea libertăţilor personale. Intr-o societate democratică această căutare se realizează prin consultarea organelor constituţionale şi în respectul pluralismului curentelor de gândire şi inspiraţiilor religioase. nici nu impune un spirit etic propriu (Statul etic care aminteşte de Hegel). în numele celui care nu se poate apăra." (67) Definiţia arată că şi legea se bazează pe raţiune şi că doreşte binele comun: ordinatio rationis aşa este definită legea în filozofia tomistă. ci ca o căutare a condiţiilor prin care fiecare persoană trebuie să-şi împlinească propria fiinţă şi propria viaţă. deci în respectul libertăţii de conştiinţă şi religie (principiul libertăţii religioase). " legile care autorizează şi favorizează avortul şi eutanasia se împotrivesc nu numai binelui individului. Legea nu coincide cu etica. că doar recunoaşterea unei legi morale obiective care. Ioan Paul al II-lea în recenta Enciclică Evangelium Vitae a arătat cum o lege civilă nu se poate baza decât pe respectarea valorilor fundamentale. legea trebuie să apere viaţa tuturor. In definirea binelui comun legea va trebui adesea să ceară sacrificii chiar în exercitarea libertăţilor fiecăruia. nu mai este lege şi devine nedreaptă: trebuie combătută cu toate mijloacele legitime de către toţi. pentru că este "lege naturală" înscrisă în inima omului. 88 . aceea de a trăi. între anumite limite şi ar trebui să permită unele lucruri care. Totuşi noţiunea de "bine comun" nu este înţeleasă în sensul binelui majorităţii (ar însemna dictatură). afirmând că " fundamentale şi de ignorat sunt desigur demnitatea fiecărei persoane umane. Implinirea propriei vieţi şi realizarea propriei perfecţionări morale constituie datoria fiecărei persoane. Dacă legea nu creează această condiţie. respectul drepturilor sale intangibile şi inalienabile. Căutarea binelui comun se face prin căi prevăzute în mod legal şi constituţional de fiecare societate. însă ea trebuie să respecte şi să creeze condiţiile pentru realizarea persoanelor. ci şi binelui comun şi în consecinţă sunt total lipsite de valabilitate juridică." (68) Deci printre condiţiile esenţiale şi obiective pe care legea trebuie să le garanteze pentru binele persoanelor şi pentru binele comun ( garanţii de constituţionalitate şi legitimitate) se numără desigur aceste două condiţii obiective: 1. în special pe cea a celor lipsiţi de apărare şi nevinovaţi. în sine. de ordin etic. Deci legea nu formează etica.raţionale uciderea unui nevinovat şi încercarea legii de a instrumentaliza profesiunea medicală sunt raţiuni mai mult decât suficiente pentru a face nu numai posibil dar şi obligatoriu protestul conştiinţei. Si continuă că "la baza acestor valori nu pot să existe "majorităţi" de opinie provizorii şi schimbătoare. ca şi considerarea "binelui comun" ca scop şi criteriu ce reglementează viaţa politică". şi pe binele comun." Deci. dar trebuie să creeze condiţiile obiective pentru o etică a fiecăruia. pentru realizarea tuturor persoanelor.

cea referitoare la avort se prezintă din punctul de vedere al medicilor în termenii cei mai clari ca permisă şi necesară: ca om medicul nu poate îndeplini o acţiune ( sau colabora direct) menită să urmărească suprimarea vieţii unui individ. întrucât conduce la suprimarea persoanei. Acest lucru este valabil şi pentru farmacişti. Pentru a ne întoarce la medic. să-i fie respectată autonomia (71) .. ci dimpotrivă impun obligaţia gravă şi precisă de a se opune lor prin refuzul din motive de conştiinţă.2. (73) Ioan Paul al II-lea în Encliclica Evangelium Vitae oferă un element inovator extinzând acest drept-datorie la parlamentarii din cadrul legislativ (74) de a nu coopera la acţiuni rele. fie pentru că există înfruntări numeroase pe plan parlamentar asupra unor proiecte de lege care nu reunesc o părere comună. dintre formele de protest şi de refuz din motive de conştiinţă ( a serviciului militar. cu excepţia legitimei apărări împotriva agresorului nedrept. încetează din acest motiv să mai fie o adevărată lege civilă. (70) Refuzul din motive de conştiinţă şi avortul voluntar Din cele amintite mai sus. se face o tentativă legitimă şi necesară de a-i limita aspectele negative. Deci. 89 . expresie de la sine ambiguă. dimpotrivă.răspunde Ioan Paul al II-lea în nr. operatori sanitari. nu se poate aplica în aceste două cazuri precedente. cadre de conducere în spitale. este tot permisivă: "In cazul în care . cu atât mai puţin poate cere medicului să-şi exercite profesia pentru a ucide. Astfel nu se realizează o colaborare nepermisă la o lege nedreaptă.. deşi emendată. care obligă din punct de vedere moral. este cea care se contrapune frontal şi în mod ireparabil posibilităţii de a realiza binele comun. prin profesia şi deontologia proprie este chemat să îngrijească şi să susţină viaţa. poate sprijini propuneri destinate a limita nocivitatea unei astfel de legi şi a-i diminua efectele negative în planul culturii şi al moralităţii publice. din moment ce vedem că o mare parte din "contraceptivele" distribuite în farmacii pot provoca avortul. în calitate de medic. Problema centrală este dacă poate fi votată o lege care. (69) Motivaţia acelui " rău minor".. de exemplu)." Două lucruri trebuie să fie clare în această exercitare a propriei datorii de către legislator: să existe într-adevăr posibilitatea de a realiza binele total şi să se declare oricum opoziţia proprie şi totală la avort. 73 din Scrisoarea Enciclică Evangelium Vitae -nu poate fi înlăturată sau abrogată complet o lege care susţine avortul. fie el doar în formare. (72) Acest refuz trebuie să constituie o datorie pentru aceeia care în calitate de medici.Astfel de legi nu numai că nu constituie nici o obligaţie pentru conştiinţă. când o lege civilă legitimează avortul sau eutanasia. un parlamentar. pentru că nu există un rău mai mare decât de a curma viaţa. în al cărui serviciu societatea îşi găseşte raţiunea de a fi. fie pentru că multe ţări pun în discuţie legi permisive deja existente (75) . medicul prin profesia lui nu are această menire. "Tăgăduirea dreptului la viaţă. se pot găsi în situaţia de a lua parte la proceduri sau chiar la avort. trebuie să amintim că o autoritate politică nu poate impune unui medic să facă o intervenţie chirurgicală pe care el nu o consideră necesară ci chiar dăunătoare şi cu atât mai mult o lege nu-i poate impune suprimarea vieţii. legea nu poate impune cuiva să ia viaţa altor persoane. a cărei opoziţie absolută la avort este clară şi cunoscută de toţi. referindu-se la comportamentul pe care parlamentarii ar trebui să-l aibă faţă de legile care nu respectă dreptul la viaţă al celui care urmează să se nască. Este vorba despre o situaţie tot mai frecventă în prezent. policlinici.

ne referim la unele tehnici de control al naşterilor.scrie Ioan Paul al II-lea la nr. impropriu denumite contraceptive. exceptând cazul când există motive temeinice care impun acţiunea sau o recomandă (77). cu scopul de a nu bate la ochi. care nu împiedică întâlnirea gameţilor. Cine face propagandă acestor tehnici este atent să nu le numească provocatoare de avort (pentru mulţi avortul înseamnă ceva dramatic).scrie Ioan Paul al II-lea .s-au investit şi se investesc sume uriaşe cu scopul realizării unor preparate farmaceutice. 13 din Enciclica Evangelium Vitae . anestezişti). "Pentru a facilita răspândirea avortului . (76) Este de asemenea ilicită orice colaborare directă. Este vorba de tendinţa de a masca termenul de avort folosind alte denumiri. dar care este uneori cel mai expus presiunii sociale. viitoare sau îndepărtată. Celelalte forme de colaborare medicală care nu sunt legate direct de acţiune sau avort. chiar dacă în sine nu este dăunătoare. care fac posibilă uciderea fătului în uterul matern. chiar dacă este doar materială ( fără intenţie). Mecanismul lor în realitate este de a împiedica celulei ovul fecundate de a se instala în uter. în linii generale sunt interzise şi subiectul le poate refuza dacă îşi dă seama că o prestaţie. aceasta se manifestă când actul de colaborare se exprimă în acele activităţi care au doar scopul de a pregăti sau de a însoţi intervenţia avortului (ajutoare chirurgicale.de a privi adevărul în faţă şi de a spune lucrurilor pe nume. Moralmente rămâne interzisă nu numai realizarea intervenţiei. care rămâne subiectul cel mai responsabil prin el însuşi.In ce priveşte colaborarea formală sau materială. (80) Practic. sunt utile orientările oferite de tema diagnosticării prenatale. rude sau partenerul femeii. ea va fi folosită cu alte intenţii. Capitolul al IV-lea A doua parte: Bioetica şi avortul Formele "ascunse" de avort Pe plan ştiinţific şi social se conturează un fenomen care este destul de neliniştitor şi care se bazează pe folosirea unei terminologii confuze şi înşelătoare. asistenţi medicali şi ginecologi prezenţi la întreruperea sarcinii. dar aceeaşi tendinţă se regăseşte şi în revistele ştiinţifice. ci şi orice colaborare formală. fără să cedăm unor compromisuri care ne convin sau tentaţiei de a ne autoînşela. Cercetarea ştiinţifică în această privinţă pare să fie preocupată în mod exclusiv de obţinerea unor produse cât mai simple şi eficiente împotriva vieţii şi în acelaşi timp să sustragă avortul oricărei forme de control şi responsabilitate socială. ele sunt însă definite interceptice dacă interceptează zigotul pe care nu-l lasă să se instaleze." (78) Acest fapt se constată mai ales în manualele de popularizare destinate unui public foarte larg care doresc să influenţeze opinia publică (79) . cu această intenţie: indiferent dacă ea este exprimată de lucrători în domeniul sanitar sau de către părinţi. fără să mai fie necesară recurgerea la ajutorul medicului. deci fecundarea." Trebuie să avem curajul . sau 90 . Datoria de a refuza este clară când scopul de avort al prestaţiei este scrisă în cerere. după cum ar lăsa să se înţeleagă termenul de contraceptiv sau antifertilizant.

In 0. pe de o parte. "Cultura favorabilă avortului s-a dezvoltat în medii care resping învăţătura Bisericii privind contracepţia" (84). (85) Este dificilă o evaluare a numărului de avorturi spontane care au loc în fazele precoce preclinice: din unele studii se deduce că cel puţin 60% din zigoţii concepuţi nu urmează evoluţia normală şi se pierd. Şi dacă nu se poate nega că din punct de vedere moral contracepţia este echivalentă cu avortul (82) . boli infecţioase. configurând cadrul semiologic al avortului repetat spontan (ARS). Pe de altă parte printre manifestările raportului strâns între avort şi contracepţie se numără constatarea că cea mai bună cunoaştere a contraceptivelor nu previne totuşi avortul. şi contracepţia pe de alta. plantă care îşi adânceşte "rădăcinile într-o mentalitate hedonistă şi care conduce la o lipsă de responsabilizare în faţa sexualităţii oferind un concept egoist de libertate care vede în procreere un obstacol în manifestarea propriei personalităţi. Printre cauzele ARS-ului . iar promovarea legalizării avortului a avut şi are ca protagonişti acele persoane care de mult sunt angajate în răspândirea contracepţiei. dacă într-un cuplu în care partea feminină nu a avut naşteri la termen sau înainte de termen. endocrini.3-0. sunt amândouă fructele aceleiaşi plante.putem aminti: 91 . (81) Avortul procurat nu este însă unica manifestare de negare a vieţii: şi răspândirea şi înrădăcinarea mentalităţii contraceptive. ARS-ul poate interveni în prima sau a doua etapă. (86) Avortul spontan se poate datora mai multor factori: cromozomici. In majoritatea cazurilor acest avort constituie un episod izolat şi deseori nu se cunoaşte etiologia. factori imunitari. sau a avut deja unul sau doi copii şi apoi avorturi repetate. fapt ce se manifestă cu o anumită frecvenţă ce reprezintă evoluţia a circa 15% din sarcinile clinic recunoscute. pot fi considerate ameninţări la adresa vieţii. care îi împinge pe cei care le experimentează să caute tehnici tot "mai sigure" pentru a evita o concepere. nu se poate ignora că avortul. în faţa unei vieţi oricum nedorită. Viaţa care ar putea să se nască dintr-o întâlnire sexuală devine astfel un duşman ce trebuie evitat cu orice preţ şi avortul este singurul răspuns hotărât în faţa unei contracepţii nereuşite" (83) . cauze psihologice.contragestative de la (contragestion în analogie cu contraception ) dacă împiedică continuarea sarcinii după instalarea embrionului în uter.5 din cazuri aceast eveniment se poate întâmpla de trei sau patru ori consecutiv. Există unele femei sau cupluri care recurg la folosirea contraceptivelor şi în intenţia de a evita apoi tentaţia avortului. dar este tot atât de adevărat că falsele valori inerente mentalităţii contraceptive sunt de aşa natură încât măresc tocmai această tentaţie.care nu pot fi identificate întotdeauna cu multă uşurinţă . din care să rezulte copii în viaţă. Prevenirea avortului spontan Ne vom opri în concluzie şi la aspectele etice legate de întreruperea spontană a sarcinii. afecţiuni dismetabolice. malformaţii ale traiectului genital.

Cine nu recunoaşte o astfel de obligaţie. evitând exagerarea terapeutică: ARS-ul se poate prezenta atunci ca o consecinţă a unei incapacităţi patologice de continuarea a sarcinii şi deci a insista cu terapii eroice poate avea semnificaţia unei exagerări terapeutice faţă de fetus. 7. 3. 92 .1. ori oferind sprijin pentru înlăturarea ei: în urma unor tratamente specifice a fost posibilă asistarea naşterii unor fetuşi vii într-un procent superior celui existent în grupuri de pacienţi netrataţi. 6. expus ARS-ului. După identificarea cauzei este posibil să se intervină ori îndepărtând-o.după cum s-a arătat deja . aceasta nu înseamnă că fătul. factori hormonali. fibroame sau sinechii uterine (aderenţa anormală între ele a două membrane seroase) endometrite. factori cromozomici. obligaţia de a inteveni priveşte nu numai individul. trebuie să apeleze la toate observaţiile care pot reduce riscul unui avort spontan. (87) Deci dacă este adevărat . dar în acelaşi timp. este la fel de adevărat faptul că dacă în natură există boli. Chlamydia Trachomatis). nu trebuie îngrijit la fel ca cel care este deja născut : din acest motiv orice femeie şi cuplu. cauze psihice (de exemplu în mod conştient femeia poate dori un copil. In cazul în care factorii de risc ţin de mediu. După constatarea necesităţii unei intervenţii trebuie precizat că ea se va face cu mijloacele adecvate. pentru care momentul morţii . Mycoplasma Hominis. ci întreaga societate.ar fi amânat doar cu câteva ore sau zile. factori autoimunitari. în mod inconştient.că erorile naturii nu trebuie repetate. malformaţii. infecţii (Ureaplasma Urealyticum. îl refuză). 2. nu se poate înţelege de ce trebuie să se intervină pentru a împiedica acest lucru. factori de mediu ( mediu de viaţă şi /sau de muncă).în acest caz . în momentul în care bănuieşte că ar exista începutul unei sarcini. 5. Se naşte întrebarea legitimă dacă există o obligaţie morală în a evita sau nu avortul spontan. susţine că dacă natura recurge la avort pentru a menţine stabilitatea genetică eliminând embrionii cu malformaţii. 4.

ci sexualitatea exprimă şi structurează personalitatea cu dinamicile ei legate de profunzimea inconştientului. Acest capitol încearcă doar să relanseze tema sexualităţii în viziunea corporalităţii şi a persoanei şi să pună astfel premizele tratării etice a problemelor procreării responsabile. Freud (2) la afirmarea sexualităţii ca dimensiune a întregii persoane şi a individuării valenţei sexualităţii în procesul de maturizare şi de socializare a individului. În acest context sociologic figurează unii factori de schimbare culturală surveniţi în utlimii cincizeci de ani. instincte şi tensiuni profunde. Aceşti factori culturali au avut un efect pozitiv şi anume faptul că au situat dezbaterile pe tema sexualităţii la nivel antropologic şi au determinat depăşirea înţelegerii sexualităţii ca genitalitate. nu putem să nu amintim două componente culturale importante pentru a înţelege atitudinile şi schimbările sociale. în acest capitol. Prima este cea mai răspândită şi reprezintă permisivitatea hedonistă. Imaginea însăşi a familiei este configurată în lumina suspiciunii că ar fi o împletitură de reprimări. sexualitate fără risc şi fără scrupule (1) .Capitolul al V-lea Prima parte: Bioetică. Ar fi totuşi inexact să i se atribuie lui Freud o pedagogie a libertinajului şi a elementului licenţios în privinţa sexualităţii: el justifică mecanismele blocării forţelor instinctuale şi sugerează mecanismul sublimării. nu vom putea. a tratamentului tulburărilor sexuale. cel mai important dintre ele fiind reprezentat de "complexul lui Oedip". concomitent cu consecinţele industrializării. dar au contribuit. Semnalăm câteva etape în această direcţie. în multe medii sociale şi culturale la revendicarea şi puternica detaşare a comportamentului sexual de orice normă etică (liberalizarea sexului) şi chiar conceperea acestei liberalizări drept condiţie primară ăentru totala eliberare a omului. agresiune etc). Pentru o situare istorică a reflecţiei noastre. represiune. chiar şi cele mai geniale şi spirituale. Această viziune a răsturnat concepţia clasică a sexualităţii în relaţia sa cu persoana şi mai ales a suscitat o nouă linie comportamentală. fugă. a intervenţiilor medico-chirurgicale pentru schimbarea sexului. Fundamental a fost aportul lui S. dar este o realitate că pornind de la Freud şi-a deschis calea o concepţie pansexualistă şi deterministă 93 . care înseamnă reflecţia morală strâns legată de biologie şi medicină. să acordăm un spaţiu şi altor perspective care se pot oferi referitor la tema sexualităţii. Este vehicolul cel mai eficient al mentalităţii contraceptive şi avortive. şi în limitele necesare. sexualitate şi procreare umană Delimitarea şi actualitatea temei Ne menţinem în mod necesar şi deliberat în optica bioeticii. concomitentă culturii industriale şi postindustriale. Manifestările personalităţii. Manifestprile normale şi cele patologice ale personalităţii sunt "determinate" de aceste dinamici. după ultimul război mondial şi până acum. pentru Freud aceasta înseamnă că nu persoana este cea care se exprimă în dimensiunea sexualităţii. a avortului. rezumabilă la "sexualitate ca obiect de consum". precum cultura şi arta sunt produsul şi elaborarea acestor dinamici şi a aşa numitelor "mecanisme de apărare" (sublimare. Totuşi. Aşadar. de origine burgheză. a sterilizării şi a tehnologiilor fecundării artificiale. un punct de vedere limitat dar ţinând de structura obiectivă şi perenă a vieţii umane şi astfel valabil indiferent de schimbările culturale şi de influenţa ideologiilor. şi de aceea.

Un semn tragic al acestui "caracter funcţional" al familiei în relaţie cu productivitatea este tocmai faptul că prima societate marxistă consideră necesar ca femeia să intre în lumea muncii şi să fie legalizat avortul dacă acesta poate împiedica realizarea femeii ca muncitoare. Johnson. în forme şi tehnici mai puţin brutale faţă de cele originare. în domeniul terapiilor sexologice de sexologii americani William H. şi anume cel propus. în afară de favorizarea hedonismului şi a contestării moralei sexuale conjugale tradiţionale şi pe acela de a fi împrumutat o armă . schimbării structurilor sociale care determină trecerea de la societatea agricolă tradiţională la cea de tip industrial îi corespunde în mod inevitabil o schimbare a cadrului cultural şi deci şi a comportamentelor în realitatea vieţii de familie şi a sexualităţii preconjugale. ceea ce este normal sau anormal" (4) . Masters şi Virginia E. Manuale de psihologie. Nu se poate trece sub tăcere efectul bulversant produs de publicarea aşa zisului Raport Kinsey (3) .asupra persoanei: sexul este totul. Filozofia existenţialistă a lui J. iar repetarea lor era sugerată ca tehnică "terapeutică". concluzionând că comportamentele sexuale nu sunt decât un mecanism relativ simplu care este atent la reacţia erotică atunci când stimulii fizici şi psihici sunt suficienţi şi "este de aceea lipsit de sens să fie chemate în cauză categorii precum binele şi răul. În viziunea weberiană asupra culturii. Nu poate fi ţinută sub tăcere nici altă contribuţie cu caracter bulversant şi totuşi luat în consideraţie de unele şcoli. prezente în literatură şi în film. un zoolog. de istorie a artei şi a religiilor. au contribuit nu cu puţin la concepţia nihilistă asupra moralei şi la exaltarea experienţei sexuale ca expresie liberă şi formă privilegiată. Construită pe baza scrierilor behaviorismului pozitivist. Fenomenul acesta. ilustrează cu statistici şi procente rezultatele unui vast sondaj în rândurile societăţii americane asupra comportamentelor sexuale chiar şi asupra celor mai anormale şi aberante. dacă nu unică. nevroza şi suferinţele personalităţii nu se datorează decât reprimărilor sexualităţii. impregnată de severă "suspiciune" şi de un determinism îngrijorător pe seama tuturor manifestărilor de viaţă ascetică şi religioasă. extraconjugale şi în însăşi viaţa cuplului.ce se poate exprima în formula deja citată: is=ought .pentru politizarea planurilor de controlare a natalităţii.P. reviste şi filme au adus în lume această revoluţie lipsită de orice viziune transcendentă. de pedagogie. ceea ce este licit sau ilicit. ale căror teorii au fost apoi reluate de Kaplan şi Skinner (6) . Au fost oferite măsurători instrumentale ale acestor reacţii. adică între realitatea sociologică şi moralitate . trebuie luată în considerare ideologia marxistă. iar cultura datoriei ca rezultat al unei nevroze colective. opera celor doi analiza reacţiile neurofiziologice ale actului sexual la bărbat şi la femeie. 94 . Sartre şi tendinţele înrudite. a cărui explozie s-a petrecut exact în anii "contestatari". În sfârşit. Pentru Marx. Autorul principal. sexului nu i se comandă. O supoziţie de determinism sociologic stă la baza şi derivă ca o concluzie din această descriere: o ecuaţie între a fi şi a trebui să fii. a avut ca efect.după cum vom arăta în continuare . "reducând" dinamica gestului unitiv la o complexă împletitură de reacţii măsurabile. familia trebuie legată de productivitate. de comunicare. au fost răspândite înregistrări filmate. Întreaga educaţie tradiţională este prezentată ca o mare forţă de reprimare.cu posibilitatea unor efecte terifiante (terrific impact) (5) Alt stimulent pe calea liberalizării sexului şi a separării lui de responsabilităţile procreării a fost reprezentat de răspândirea şi livberalizarea contraceptivelor şi în mod deosebit a "pilulei Pinkus".

nu au lipsit cei ce au prevăzut spectacole de sărăcie extremă . în special cu Paul al VI-lea.pentru toţi locuitorii Planetei (11) . ci şi de dependenţa erotică şi afectivă care se petrece în cadrul căsătoriei şi de dependenţa spiritului care are loc în viaţa morală. într-adevăr. în ciuda incertitudinii datelor demografice (de exemplu Population Bureau prevedea o populaţie mondială pentru anul 2046 de aproximativ 10 miliarde. Iar politica neomalthusiană. Se poate înţelege astăzi mai bine valoarea poziţiei Magisteriului Bisericii Catolice. Vârfurile ideologizante şi radicale ale mişcării feministe. concepută ca al doilea timp al revoluţiei sociale de eliberare trebuie să fie coeficientul major pentru instaurarea unei noi societăţi. Neomalthusianismul. adoptând un concept de eliberare a femeii de origine şi extracţie neomarxistă şi revendicând pentru femeie un rol politico-social alternativ celui din căminul familial. Li se recunoaştea. a administraţiei Reagan. (12) Adevăratele raţiuni ale acestor previziuni catastrofice rezidă în faptul că prevalează teama că acel baby-boom al popoarelor în curs de dezvoltare ar putea ameninţa bunăstarea şi asistenţa politică a marilor puteri economice. Acesta este cel de al doilea factor sau componentă istorico-culturală de care trebuie ţinut cont. ambele fiind deasupra dominaţiei omului (14). care se arată a fi "agresivă" în privinţa propunerii malthusiene. familiilor. Întotdeauna. nu sunt legate fatalmente de creşterea populaţiei şi nu constituie raţiuni valide pentru o politică mondială cu caracter antinatalist. Asupra lipsei de fundament a teoriilor malthusiene şi neomalthusiene s-au pronunţat diferiţi autori care au afirmat că resursele disponibile pe Pământ sunt suficiente pentru toţi. Procreativitatea reprimată de hedonism şi înjosită de ideologia marcusiană a fost transformată de asemenea în obiect de control şi de programare în cadrul politicilor demografice mondiale. ca drept al femeii. Printre altele. care cu Humanae Vitae ha declarat că viaţa este "inseparabilă" de iubirea conjugală. au teoretizat dreptul la avort şi la contracepţie.Pentru neomarxişti revoluţia sexuală. le-a dus mai departe furnizând bazele teoretice ale politicilor antinataliste practicate astăzi în lume. Principalul reprezentant al acestei ideologii este H. care sunt motivaţiile cele mai recente în susţinerea birth control . prin care se ajunge chiar să se teoretizeze eliberarea sexualităţii de heterosexualitate şi să se vorbească despre "polimorfism" şi deci de "libera alegere a sexului" (7) Respingerea legăturii sexualitate-stare conjugală-familie desface legătura dintre iubire şi viaţă în interiorul familiei şi face ca procrearea să devină cu totul accidentală. Pilula a devenit în acest context o armă politică şi un mijloc de dominare economică. dreptul autonom de a-şi planifica naşterile şi se afirma că "în nici un caz avortul nu trebuie promovat ca mijloc de planificare familială" (13) .la limita supravieţuirii . se concretizează în faptul că impune societăţilor în curs de dezvoltare dar şi întregii lumi limitarea naşterilor ca o condiţie a ajutoarelor economice pentru dezvoltare. atât actualmente cât şi în viitor. Marcuse. Şi Ioan 95 . luându-şi ca punct de referinţă teoriile lui Thomas Robert Malthus (8). în timp ce altele prevedeau 11 miliarde deja pentru 2025 (10) ). (9) . iniţiate de Simone de Beauvoir. teoriile explicitate de neomalthusieni pe plan economico-social nu mai au consistenţa celor proferate de Malthus: lipsa surselor de energie sau contaminarea progresivă. O dovadă a politicii Statelor Unite s-a manifestat şi la Conferinţa Internaţională asupra Populaţiei şi dezvoltării care a avut loc la Cairo. În noua societate omul ar trebui să fie eliberat nu numai de munca dependentă de fabrică. în cadrul căreia a fost zdruncinată "politica stabilită la Ciudad de Mexico". la precedenta Conferinţă Internaţională asupra Populaţiei (1984).

gravitatea politicilor care duc la eliminarea atâtor vieţi umane pe cale de a se naşte" (n. dar este încă prea devreme să se stabilească eficienţa şi durata noii atitudini. trebuie să se afle un apel etic: problema poate avea. o dată încetăţenită această mentalitate.16). care atinge viaţa şi destinele popoarelor. Noi reţinem faptul că în interiorul acestei probleme. după cum se exprimă unii psihologi. medicina a fost antrenată de-a lungul timpului şi de ideologii şi de politici antinataliste şi. în sfârşit. în Scrisoarea enciclică "Evangelium Vitae" a denunţat tonul catastrofic. Sexul corpului şi sexul psihologic Sexul face parte din corp. s-a trecut într-o a doua etapă la avort. nici libertate fără norme etice. nici total spiritului. dar cu corpul şi în corp marchează întreaga fiinţă personală. nervoase şi emoţionale. deci. fără bază reală. E bine de notat acea escalation care s-a produs în aplicarea programelor de planificare politică a naşterilor: s-a început cu propaganda şi difuzarea contraceptivelor. sterilizarea se prezintă în ultimă instanţă atât ca o cale mai sigură cât şi ca un fapt mai puţin traumatizant. administrare conştientă a vieţii în cadrul căsătoriei. avortul este calea de scăpare a maternităţii nedorite. care totuşi rămâne transcendentă prin spiritualitate. sterilizare.4) Politica demografică mondială se desfăşoară între cele două slogane: contracepţie pentru combaterea mizeriei. (16) Treptat. prin educarea la procreare responsabilă: nici biologism spontaneist. nu aparţine în întregime nici organismului corporal.Paul al II-lea. Nici nu putem reduce de aceea spiritul la psihism. nici legislaţie impusă. care exercită asupra acestui complex psihism o conştiinţă trează şi de la care primeşte stimulii şi condiţionările. toate acestea cer intervenţia medicinii şi a medicului. avort. nici nu putem considera omul ca rezultantă a trei co-principii ontologice: din punct 96 . cel mai bun contraceptiv este dezvoltarea economică. ca rezultantă a celor două co-principii umane. Căutarea mijlocului cel mai eficient şi facil pentru răspândirea pe plan social a condus la stimularea cercetării farmacologice pentru producerea unor contraceptive cu factor de risc la adresa sănătăţii din ce în ce mai scăzut şi medicamente avorbive care astfel pot deplasa problema avortului chiar la domiciliu (18) O iniţială revizuire a politicilor internaţionale pare să se fi afirmat în ultima vreme în SUA în privinţa alegerii metodelor de difuzare şi mai ales pentru încetarea răspândirii avortului. Aceste atitudini culturale au necesitat campanii propagandistice speciale mai ales acolo unde tradiţiile culturale erau şi sunt mai rezistente. Am amintit deja că psihicul. riscând astfel să fie redusă la un instrument executiv sau al politicilor dominante sau al mentalităţilor curente: contracepţie. Această gradaţie nu este întâmplătoare: introducerea avortului necesită un teren cultural contraceptiv: este deci nevoie mai întâi de crearea mentalităţii pentru ca naşterile să fie considerate drept un rău de evitat. s-a ajuns la sterilizarea voluntară (17) . conform concepţiei personaliste. antilife mentality. de legi. pentru evitarea naşterilor şi chiar. în sfârşit. doar o soluţie etică. preocupat de existenţa unor atari politici. ca un element ideologic eliberator. pe care îl asumă cei ce se ocupă de probleme demografice (n. Concepţia despre psihic este deci înţeleasă în sens "ilemorfic". chiar dacă din profunzimile acestuia îşi trage rădăcinile senzoriale. ci iubire responsabilă. cel fizic şi cel spiritual sau metapsihic.

inima şi spiritul. fără de care nu este posibil să înţelegem ulterioarele capitole referitoare la sensul unirii conjugale şi la procreaţie. De aceea. întotdeauna ca o tendinţă puternică spre aspectul conjugal. sunt antrenate corpul. . o structură cu caracter complementar şi se prezintă ca o capacitate de deschidere a întregii fiinţe către aspectul conjugal. libertatea şi responsabilitatea sa. Fiind vorba despre dăruirea persoanei. acest lucru este deplin uman atunci când este total în 97 . Nu este datoria noastră să ne referim la etapele dezvoltării psihosexuale a persoanei umane dar este clar că diferenţele de ordin psihologic nu pot fi anulate sau atribuite doar influenţelor socio-culturale. unitate care exprimă dăruirea reciprocă şi totală a persoanelor. şi în interiorul acestei unităţi vitale care se dezvoltă şi se înscrie.. Complementaritatea se manifestă plenar. Şi în psihism după cum şi în corporal este vie complementaritatea sexelor şi atracţia lor reciprocă. Când bărbatul şi femeia se unesc. adică spre unirea fizică.de vedere ontologic omul este spirit unit cu corp. atunci este vorba de o unire incompletă din punct de vedere uman şi falsă din punct de vedere obiectiv. Trebuiau amintite aceste noţiuni elementare şi pentru a nota posibilitatea apariţiei unor conflicte şi dificultăţi de armonizare între sexualitatea corporală şi cea psihologică şi pentru că asupra celei din urmă apasă influenţa mediului cultural. Legătura conjugală şi procrearea Sexualitatea umană are. dacă actul este deplin uman. Astfel se pot constata nu numai anumite dificultăţi de dezvoltare. unirea interesează totalitatea persoanei şi nu doar o parte a ei. (19) Dacă viziunea psihologic totalizantă este excesivă. căci corpul nu are sens decât ca expresie a totalităţii persoanei. întreaga viaţă psihică. pasiuni şi eros se întâlnesc în viaţa psihologică a persoanelor şi. dacă una din aceste dimensiuni lipseşte. Nu doar cultura alcătuieşte psihologia bărbatului şi a femeii: psihicul îşi are rădăcinile atât în somatic cât şi în spiritual care îl pătrunde cu vitalitatea sa (20). Când. prin liberă alegere. conjugalul înseamnă totalitate. Conflicte şi tensiuni. se află psihismul. condiţionează şi dramatizează şi viaţa sexuală. această complementaritate acţionează sub aspect conjugal. Această afirmaţie are o importanţă capitală şi de aceea este chibzuită atent. desigur. Întreaga viaţă sexuală deci va trebui să fie însoţită de responsabilitate. o interesează în mod profund. nu putem totuşi nega faptul că vitalitatea psihică îmbogăţeşte.chiar dacă nu în sens determinist (adică nu din necesitatea realizării exerciţiului). Am dorit să apelăm la fundamentele personaliste ale sexualităţii. Responsabilitatea înseamnă şi acceptarea sexualităţii pentru ceea ce este aceasta de fapt şi pentru ceea ce comportă prin semnificaţiile şi prin consecinţele ei. psihică şi spirituală cu sexul opus. după cum s-a spus deja. dar şi anomalii adevărate şi profunde ale psihicului datorită cărora sexul fizic nu este bine acceptat şi se face apel la sexualitatea psihică pentru schimbarea celei fizice (21) În interiorul acestui complex dinamism fizico-psihic şi cultural şi deasupra lui se află spiritualitatea omului. dacă nu constituie. cu atât mai mult atunci când sexualitatea este impregnează iubirea conjugală şi procrearea altor persoane. în întreaga personalitate organică şi conştientă.

nu trăiesc doar pentru acest contract.persoana. adică din întâlnirea stabilă. ci înainte de toate. decurg câteva consecinţe pe plan bioetic. Deseori există înclinaţia de a crede că morala este expresia unei constrângeri: în realitate. Delicata problemă a homosexualităţii poate fi configurată .prin psihoterapie. Să ne gândim la comparaţia cu semnătura pe care eu o pun în mod liber pe contract: nu mă obligă. nu se descompune în părţi separabile. dar morala este realizarea plinătăţii de a fi în conştiinţa de a acţiona. pe care îl întâmpin. stăpânirea forţelor proprii personale pentru ca acestea să nu degenereze în anarhie. pentru că este vorba despre dăruirea de sine. aceasta angajează nu numai mâna care trasează semnul. ea este reţinută ca o anomalie de prevenit şi de vindecat şi corectat. altfel. decât ca un viciu deliberat. adică înainte de începerea vieţii conjugale şi în afara acesteia. Acest lucru implică faptul că societatea trebuie să fie informată asupra constituţiei familiei. Tot astfel este şi cu limbajul existenţial conjugal: nu mă obligă într-un mod determinist. implică şi antrenează totalitatea persoanei. omniexpresivă a "conjugalului" în care tinde să se împlinească sexualitatea. (22) Din această structură omnicomprensivă sau. iar angajamentul nu este valabil doar pentru moment ci pentru tot timpul indicat în conţinutul contractului. într-adevăr.privinţa conţinutului şi total ca legătură de stabilitate: nici în sens ontologic nici în sens cronologic persoana nu există parţial. Este lipsit de sens exerciţiul sexualităţii în manieră autoerotică (masturbare) şi în stare de provizorat. mai degrabă ca o maladie tratabilă . atât cât este posibil şi în limitele posibilului. dar dacă îl semnez. Recunoaşterea juridică şi publică nu este văzută 98 . nu am doar facultatea de a înfăptui acte sexuale. legate de actul sexual. dimensiunea familială şi dimensiunea socială care decurg din pactul de uniune şi din alegerea interpersonală. gestul ar fi unul fals şi nu uman. ea implică tot ceea ce înseamnă şi presupune dăruirea totală şi stabilă a persoanei. Încă o dată eticul în cazul omului înseamnă împlinirea totalităţii în armonie şi conform ierarhiei valorilor. imputarea subiectivă nu este întotdeauna cu putinţă şi nu întotdeauna cu referire la subiectul în cauză. mai degrabă. ci întreaga persoană şi libertatea-responsabilitatea mea. dintr-un punct de vedere obiectiv lipsit de pericol. Este adevărat că persoana nu îşi epuizează întreaga fiinţă în sexualitate. într-un anume mod trebuie să o recunoască. ci îmi exprim sentimentul şi recunoaşterea demnităţii propriului prieten. 1. Aşadar "conjugalul" conferă legăturii unitive perenitate şi stabilitate.de altfel. 2. pentru că sexualitatea are o orientare obiectiv heterosexuală spre aspectul conjugal şi doar în acea configuraţie îşi atinge plinătatea. dar dacă înfăptuiesc această uniune. deja cu rezultate încurajante . deplină şi conştientă şi din unirea a două persoane de sex diferit sunt următoarele: dimensiunea unitivă şi dimensiunea procreativă. (23) Celelalte consecinţe care decurg din aspectul conjugal. dar tot atât de adevărat este că sexualitatea marchează. într-un anumit stadiu . Atunci când strâng mâna unui prieten eu nu mă rezum doar la mişcări fizice şi mecanice. dăruirea propriei subiectivităţi. şi aceasta nu numai datorită necesităţii unui mediu educativ stabil pentru eventualii copii. ea cere. Amintim raportul corppersoană pentru a înţelege subiectul însuşi .

(25) 99 . locuinţa. Procrearea umană este actul cel mai înalt investit cu sens etic: este una dintre alegerile cele mai importante ale cuplului. înţelegem să subliniem mai degrabă că în paternitatea şi maternitatea umană Dumnezeu însuşi este prezent într-un mod diferit de orice altă generare "pe pământ". de muncă. este . înscrisă în sexualitatea umană.ca o legătură constrictivă. serviciile sociale pentru familie nu sunt nici daruri. dimensiuni care îmbogăţesc persoana umană. A exclude în mod voluntar fecunditatea unei uniuni orientate spre acestă dimensiune înseamnă a contrazice finalitatea actului conjugal. în actul procreeării umane se aplică acelaşi principiu. sunt colaboratorii lui Dumnezeu . este implicită vie?ii conjugale. ci datorii pe care colectivitatea le are faţă de familie. având ca rezultat naşterea unei noi persoane umane. la rândul său. convieţuirea liberă . Aşadar. putem înţelege mai bine fiecare problemă ce aparţine vieţii conjugale şi exerciţiului sexualităţii. ci este întotdeauna termenul iubirii creatoare a lui Dumnezeu. ci ca un act de valoare şi de angajare. dreptul la copil este o expresie improprie. numai de la Dumnezeu pot proveni "chipul şi asemănarea". Pentru credincios. Cuplul familial. deci cine a ales viaţa conjugală. Într-adevăr. proprii fiinţei umane conform celor petrecute în creaţie. Din acest adevăr fundamental de credinţă şi de raţiune rezultă că această capacitate creatoare. Necesarul de alimente. prin faptul că antrenează o intervenţie specială a lui Dumnezeu creatorul: "La originea oricărei persoane umane se află un act creator al lui Dumnezeu: nici un om nu apare pe lume din întâmplare. fecunditatea efectivă poate depinde de alte cauze. este unul dintre scopurile principale ale căsătoriei. nu sunt stăpânii ei. Totuşi nu se poate vorbi totuşi de "dreptul la copil": dreptul emanat de căsătorie este acela de a realiza acte fecunde în sine.şi manifeste voinţa de a forma o familie şi să se încreadă în fundamentele acestei intenţii. sunt chemaţi să fie părtaşii voinţei creatoare a lui Dumnezeu. nu poate exclude procrearea. Odată precizate aceste dimensiuni ale sexualităţii în concepţia globală. actul procreator asumă o semnificaţie şi mai mare. ca părinţi. în egală măsură trebuie să fie drepte mijloacele.o cooperare cu puterea creatoare a lui Dumnezeu.creatorul la conceperea şi generarea unei noi fiinţe umane nu ne referim doar la legile biologiei. pentru că nimeni nu are "dreptul" de "a avea" o persoană ca şi cum ar fi un lucru. are obligaţia să. trebuie evocat un principiu general referitor la dimensiunea morală a oricărei alegeri umane: pentru ca o acţiune să fie dreaptă trebuie ca scopul ei să fie drept. Societatea ecunoaşte şi se angajează să apere şi să promoveze necesităţile şi drepturile originare ale acestei legături. ci prin ea şi cu ea." (24) "Afirmând că soţii. adică în conformitate cu binele total al persoanei umane şi.nu respectă şi nu consimte această garanţie publică şi nu recunoaşte importanţa socială a căsătoriei. De aceea."căsătoria fără acte" . În rest. Procrearea.în adevărul său cel mai profund . adică şi acestea să fie conforme cu binele total al persoanelor şi să fie coerente cu scopul. Etica procreării responsabile şi a contracepţiei În primul rând. deci. care este înscrisă în finalitatea sexualităţii şi în complementaritatea sexelor. nici obligaţii impuse. De aici mai decurge şi faptul că bărbatul şi femeia nu sunt arbitrii acestei capacităţi. Generarea este continuarea creaţiei".

Responsabilitatea faţă de sine şi faţă de soţ sau soţie comportă recunoaşterea reciprocă a propriei fiinţei personale. sau să se abţină de la acte fertile şi pot în anumite cazuri chiar să şi excludă fecunditatea pentru motive independente de voinţa lor (risc de viaţă sau de sănătate). se cuvine ca perechea conjugală bărbat-femeie. logica dăruirii de sine celuilalt în totalitate comportă deschiderea potenţială către procreare: viaţa de căsătorie este astfel chemată să se realizeze şi mai deplin ca familie.Etica procreării. chiar în condiţiile în care intervin previziuni. adevărul total al acestui act este că el trebuie să exprime întreaga sa realitate obiectivă. Care este adevărul actului procreator? Cum am spus deja. mai rău. deci. care lasă pe seama femeii asumarea programării naşterilor. dar este. va trebui să se inspire în următoarele principii: a) Principiul responsabilităţii Conform acestui principiu. bărbatul şi femeia sunt chemaţi să confirme în mod responsabil darul reciproc de sine pe care l-au făcut în pactul matrimonial. Ambii soţi au o responsabilitate în privinţa actului sexual ca atare şi a propriei fertilităţi în general. Desigur. de tensiunea către adevărul actului procreator. să ia decizia de a procrea sau nu cu privire la numărul copiilor: această decizie nu poate fi întreruptă de Stat. Invers. sau care. exigenţa ca aceasta să fie respectată şi nu exploatată: de exemplu bărbatul. nu şi unirea de natură afectivă şi spirituală. în momente în care soţii consimt o naştere efectivă sau consimt să o distanţeze. fiind un drept "personal" al cuplului.afectivă şi nu pe aceea procreatoare. directe sau indirecte. Orice legislaţie care stabileşte un maxim sau un minim de fii. legitim constituită în cadrul căsătoriei şi al întemeierii familiei. printr-o atitudine care exprimă doar dimensiunea psiho . în sine. impunându-i acesteia opţiuni contraceptive sau chiar avortive nu îi recunoaşte deplina demnitate. au dreptul de a îndeplini acte a căror non fertilitate se poate prevedea . deci. Pe lângă dreptul de a procrea se recunoaşte. dăruirea reciprocă a bărbatului şi a femeii nu are drept scop doar naşterea copiilor. sau exprimă doar un fapt biologic. în anumite condiţii. corporală şi procreatoare. Prima responsabilitate este dată de cunoaştere şi deci. nemaivorbind de faptul că procrearea se realizează în orice gest de iubire sponsală: "În momentul actului conjugal. dreptul de "non procreare" în sensul că soţii. Statul poate clarifica sau încuraja cu motive valabile legate de binele comun. psihologică. Acum. nu este responsabilă atitudinea de manipulare a actului conjugal în obiectivitatea sa totală şi personală. Există o atitudine responsabilă dacă se respectă integritatea actului conjugal. 100 . dar nu poate impune măsuri prestabilite. o comuniune reciprocă de iubire şi de viaţă" (26) . impune sterilizarea sau aplică restricţii aplică sancţiuni sau penalizări asupra numărului copiilor este o legislaţie ilicită.

iar aceasta fără a ţine cont de pericolul sanitar şi psihologic pe care contraceptivele îl prezintă.chiar dacă este posibilă o anumită reversibilitate . avortul în numele dreptului de a nu procrea (27) . Fecunditatea sau procrearea se va regăsi ca expresie a unei iubiri adevărate dintre cele două persoane. stă în libertatea soţilor efectuarea sau neefectuarea actului conjugal. progestinicii administraţi intramuscular sau prin implant subcutanat) şi secundar. metoda de a-l urma. trebuie considerate ilicite şi nu deplin umane în sensul total al cuvântului. prin sterilizare . Cum am spus deja. diafragma. Trebuie notat că înclinaţia subiectivă a cuplului către fertilitate este de fapt influenţată de dragostea de viaţă şi de încrederea în societate. pentru a exprima doar dimensiunea psihologicafectivă şi nu şi pe aceea procreatoare. spermicide). Printre contraceptive se numără practica coitus interruptus. 101 . care constă în întreruperea raportului sexual chiar înainte de ejaculare pentru a nu se depune în vagin spermatozoizii. Printre contraceptivele de barieră avem deci. Contraceptivele de barieră. b) Principiul adevărului iubirii Acest principiu priveşte conţinutul iubirii umane şi în felul acesta. dar nu ţine de posibilitatea morală a soţilor manipularea actului în obiectivitatea sa totală şi personală.şi de aceea am tratat problema într-un capitol separat . provocând dezlipirea embrionului deja nidat în uter (RU486.În aceste cazuri un asemenea drept va trebui să fie exprimat în sensul că va obliga la "nerecurgerea la acte fertile". 2. cine nu îşi iubeşte propria viaţă şi cine se teme de viaţă îşi exprimă această teamă şi prin limitarea naşterilor. acesta este încă un semn al nevoii de armonie şi de ataşament faţă de valorile morale şi este important ca o societate care doreşte să încurajeze viaţa să ştie să creeze o "cultură" favorabilă vieţii şi răspândirii ei. 1.se alterează definitiv integritatea corpului bărbatului sau al femeii. precum şi responsabilizarea lor în legătură cu previziunea sau timpul pe care îl consimt oportun pentru o eventuală naştere. vaccin anti-gonadotropină corionică) (29) . prostaglandine. Prin împiedicarea întâlnirii celulei ou şi a spermatozoidului în timpul actului sexual (condom sau.că pe când prin tehnicile contraceptive devine steril doar actul sexual respectiv. dar trebuie precizat . de aceea. "pilula de a doua zi". Efectul contraceptiv se poate explica în două feluri: 1. Se înţelege astfel de ce sunt considerate ca respectând integralitatea şi particularitatea actului conjugal "metode de reglementare naturală a fertilităţii". În mod eronat este inclusă între tehnicile contraceptive sterilizarea. Dintre contraceptive trebuie să distingem interceptivele şi contragestativele. prin metode legitime: nu ar fi justificat de exemplu. "condomul" sau profilacticul şi diafragma. de ordin superior. Prin blocarea eliberării celulei ou de către ovar (pilula estroprogestinică). sau doar un fapt biologic determinat şi nu şi unirea afectivă şi spirituală. profilactic. în timp ce "contraceptivele" sunt de fapt reductive ale acestei integralităţi şi particularităţi. care acţionează primele împiedicând implantarea embrionului în primele stadii de dezvoltare (spirală sau IUD= Intra-Uterine Device. iubire obiectiv adevărată şi realizabil adevărată (28) .

3. Spermicidele sunt folosite de obicei asociate cu alte metode de barieră. Pilula estroprogestinică este alcătuită . 3)modificând motilitatea trompelor lui Falloppio şi împiedicând trecerea spermatozoizilor care trebuie să întâlnească celula ou şi. în cazul conceperii. Efectele 2) şi 3) datorită faptului că se manifestă după ce s-a petrecut conceperea .Condomul cu Indicele Pearl (30) de 7-10% Diafragma cu Indicele Pearl de 14-15% 2. precum pierderi hematice neregulate şi. 2) face ca mucusul cervical să fie impenetrabil spermatozoizilor. Indicele Pearl este pentru pilula estroprogestinică sub 1. un estrogen şi un progestinic. 2) alterând succesiunea normală a modificărilor endometrului uterin prin care . 102 .cum spune chiar numele său. 3) alterează structura endometrului uterin făcându-l inospitalier pentru nidarea embrionului eventual conceput. lipsind celelalte efecte contraceptive. Bureţii au o scăzută eficienţă contraceptivă Spălăturile vaginale sunt o practică total ineficientă din punct de vedere contraceptiv. Spermicidele. "pilula de a doua zi". incidenţa sporită a sarcinilor extrauterine. Interceptivele. 4) alterând compoziţia mucusului cervical.trebuie considerate avortive şi nu contraceptive. S-a calculat că o femeie care foloseşte minipilula poate fi expusă unui avort la fiecare 5 ani de întrebuinţare. 4. Contraceptivele hormonale: pilula estroprogestinică. Printre interceptive le distingem pe cele hormonale (minipilula.atunci când se produce ovulaţia embrionul nu are posibilitatea să se implanteze în uter. Minipilula conţine doar progestinici în cantitate minimă şi se administrează zilnic. ar fi similară unui avort cu fiecare 10 ani de folosire (31) . care devine inospitalierr pentru spermatozoizi şi le împiedică înaintarea spre canalul cervical. În lumina studiilor recente în materie se deduce că posibilitatea de a avea loc un avort în timpul efectului pilulei estroprogenistică. Minipilula este rareori cauza unor efecte colaterale cunoscute ca foarte neplăcute. Mecanismul de acţiune al minipilulei este multiplu: 1) blochează în 30-40% din cazuri ovulaţia. iar acţiunea sa "contraceptivă" se explică astfel: 1) inhibând sistemul hipotalamic-hipofizar şi în consecinţă emiterea celulei ou şi a hormonilor. progestinicii cu administrare "depot" sau ca implant subcutanat) de cele mecanice (spirala sau IUD). după eventuala concepere. Minipilula are un indice Pearl de aproximativ 1-6%.din asocierea dintre doi hormoni sintetici. bureţii şi spălăturile vaginale. coborârea embrionului spre uter.

risc sporit de a contracta o Maladie Inflamatorie Pelviană. Riscurile şi consecinţele legate de folosirea dispozitivelor intrauterine sunt multiple: reacţii sincopale sau perforări ale uterului în timpul manevrelor de inserare. embrionul să nu reuşească să se implanteze în endometrul substanţial modificat de produsul farmaceutic. provoacă o puternică tulburare a echilibrului hormonal. este mereu posibil să aibă loc o concepere urmată de acţiunea avortivă). alterarea compoziţiei mucoasei cervicale care împiedică înaintarea spermatozoizilor către canalul cervical şi cavitatea uterină (acest efect este prezent în cazul în care spirala este tratată cu cupru sau cu un progestinic). adică alterarea permeabilităţii mucoasei cervicale pentru spermatozoizi (mecanism contraceptiv) şi a mucoasei endometriale care devine neospitalieră pentru embrionul eventual conceput (mecanism avortiv). predispus de obicei predispus să pregătească mucoasa uterină pentru a primi embrionul eventual conceput. care sunt implantate subcutanat şi care desfac treptat. contraindicaţiile şi riscurile sunt similare celor descrise în cazul pilulei estroprogestinică. Celelalte doze crescute de hormoni. Indicele Pearl este de 1-3%. făcând-o neospitalieră pentru un eventual embrion gata să se implanteze (datorită faptului că spirala nu interferează cu ovulaţia. prin mecanismul de acţiune. 103 . Principalul dezavantaj al acestor preparate este prezenţa unor repetate pierderi hematice intermenstruale provocate de continua atacare a ciclului sanguin cu mici cantităţi de progrestinic. argint). denumirea de "pilulă" sau compoziţia chimică (estrogeni şi /sau progestinici) similare pilulei contraceptive. dacă a avut loc conceperea. nu are cu nimic de a face cu pilula estroprogestinică contraceptivă: să nu ne amăgească. în rest. când au atins circuitul sanguin. Spirala sau dispozitivul intrauterin (IUD) este alcătuită dintr-un dispozitiv din material plastic sau din alt material (de exemplu. Pilula de a doua zi este o adevărată tehnică avortivă care. deci. Cantitatea de progestinic administrată zilnic fiind foarte redusă. Indicele Pearl este cuprins între 0 şi 2%. această creştere este repetată după 12 ore. în cavitatea uterină. Mecanismul prin care acţionează spirala se explică în diferite moduri: inducerea unei reacţii împotriva corpului străin. Acestor efecte li se pot adăuga cele specifice progesteronului atunci când spirala este însoţită de tratament cu acest hormon. de forme diferite (spirale sau dispozitive intrauterine) care este inserată netraumatic. se întâmplă ca. principiile active. care provoacă o inflamare cronică a mucoasei endometriale. Astfel.Administrările" depozit" de estroprogestinici sunt efectuate pe căi alternative celei orale. de la o zi la alta. adică sub forma de preparate "depozit" injectate intramuscular sau conţinute în capsule. Pilula de a doua zi nu există ca atare în comerţ: se indică în general sub acest nume o creştere masivă de estrogeni sau de estroprogestinici la 72 de ore de la un raport sexual care este considerat că ar putea fi responsabil de o concepere. prin colul uterin. incidenţa mai înaltă a sarcinilor extrauterine atât în timpul cât şi după perioada de folosire a spiralei. nu se realizează blocarea totală a ovulaţiei şi deci intră în acţiune celelalte mecanisme "de apărare". administrate pe cale orală.

de comun acord cu soţul. modificări umorale şi de apetit. Printre acestea.ovulaţia instalată. vehiculat de un carrier: administrarea lui induce formarea de anticorpi contra subunităţii hormonului. 104 . care sunt obiective (modificarea aspectului. Indicilor de fertilitate menţionaţi mai sus trebuie să li se adauge modificările colului uterin şi. prezentând în mod normal o evoluţie bifazică în raport cu modificările hormonale ale ciclului menstrual. RU486. metodă bazată pe un calcul matematic şi probabiblistic al evenimentului ovulaţiei. 2) mucusul cervical. sunt compromise posibilităţile de nidare şi dezvoltare a embrionului.după numele soţilor John şi Evelyn Billings . Deja depăşită de metodele care servesc pentru descoperirea obiectivă a indicilor de fertilitate este aşa-zisa: Metodă a lui Ogino-Knaus. apoi stabilizarea faţă de faza precedentă . Indicii de fertilitate la care se face referire de obicei sunt următorii: 1) temperatura bazală corporală. Contragestativii. denumite indici de fertilitate. Vaccinul anti-hCG este alcătuit din fracţiunea catenei beta a gonadotropinei corionice. un ansamblu de metode care fac femeia capabilă să îşi cunoască perioadele de fertilitate şi de nonfertilitate ale propriului ciclu menstrual şi de aşi putea reglementa raporturile sexuale în măsura în care. Prin interferenţa acţiunii gonadotropinei corionice şi căderea nivelurilor de progesteron. dacă lipseşte mucusul cervical. pierderi de sânge între o menstruaţie şi cea următoare. cele mai acreditate sunt metoda temperaturii bazale. mifepriston. a transparenţei) sau subiective (senzaţie de uscat sau de umed sau de ud).după o creştere a ei.5. modificări ale dorinţei. este alcătuită dintr-o substanţă. care îi permit femeii să ştie dacă ovulaţia este pe cale de a se petrece sau deja a avut loc. care fiind produs de celule particulare ale canalului cervical. femeia trebuie considerată sterilă. a fluidităţii. din contra. după numele a doi medici care au pus-o la punct. definită şi pilula de după o lună. căci. Fiecare metodă diagnostic a fertilităţii se bazează pe descoperirea unor simptome şi semne. durere abdominală la jumătatea ciclului. dă posibilitatea identificării . Metode de reglementare naturală a fertilităţii Prin metode diagnostice ale fertilităţii sau metode naturale sau metode de reglementare naturală a fertilităţii se indică. ca răspuns la diferite nivele plasmatice ale hormonilor ovarieni: femeia se află în situaţia de a aprecia aceste variaţii ale mucusului cervical. metoda ovulaţiei sau Billings . care dezvoltă activitatăţi antiprogestinice. Cantitatea şi aspectul mucusului cervical suferă modificări importante în timpul ciclului menstrual. tensiune mamară. corpul galben tinde să regreseze antrenând descompunerea endometrului şi eliminarea embrionului. Într-adevăr. care au descoperit-o . ar dori să obţină sau să evite temporar sau definitiv o sarcină. este nu numai un indice de fertilitate dar şi un factor de fertilitate. creştere în greutate.şi metodele sintotermale. care. chiar dacă mai puţin de aşteptat în privinţa legăturii cu momentul ovulaţiei.

ci pentru administrarea umană şi responsabilă a darului procreaţiei. care pot servi la stabilirea prevederii ovulaţiei femeii şi care nu-I dăunează acesteia sunt considerate în sine licite. nu substituie metoda reglementării naturale a fertilităţii.răspundem . pe care deja le-am menţionat. metodele diagnostice ale fertilităţii. pre-menopauză.Din start necunoscute şi prea des subevaluate. Pentru a înţelege mai bine acest punct care este receptat cu dificultate de mentalitatea tehnologică şi eficientistă de astăzi. în particular metoda Billings. Tehnica. cât şi de cuplurile care o caută în mod activ. 105 . oricare ar fi mijlocul şi la orice nivel al organismului ar acţiona. o utilizare non egoistă. post-pilulă) se constată eventuale situaţii neobişnuite (34) . permite urmărirea dozelor de cataboliţi ai hormonilor ovarieni în urină.estrogenii şi progesteronul: cu scopul acesta a fost pus la punct un dispozitiv (monitor ovarian) pentru măsrurarea urinară a hormonilor ovarieni prezenţi în timpul ciclului menstrual. ci o confirmă şi o întregeşte. dezordinea devine eticoontologică şi nu doar fizico-biologică. Brown. acceptarea dimensiunii erotico-satisfactorie şi blocarea dimensiunii procreatoare. Mai mult. adică ai estro-glucuronidelor. precum şi a pregnadiolo-glucuronidei. pe care în cazul acesta îl presupunem a fi bun şi justificat. şi finalitatea utilizării lor trebuie să fie ireproşabilă din punct de vedere moral. Evident. deşi trebuie să considerăm şi faptul că moralitatea unui act nu se deduce doar din scop. alta este respinsă. au cunoscut o nouă dezvoltare mai ales după ce Organizaţia Mondială a Sănătăţii le-a supus unei experimentări în mai multe centre şi a publicat rezultatele referitoare şi la eficienţa în termenii distanţării unei sarcini: deseori metodele diagnostice ale fertilităţii sunt propuse ca strategie preferată atât din raţiuni de ordin sanitar cât şi dintr-un sentiment bioecologic şi pentru că respectă în măsură mai mare libertatearesponsabilitatea cuplului (33) . metoda respectă totalitatea expresivă şi ontologică a persoanei. Aceste mijloace. utilizat atât de cuplurile care doresc să distanţeze o graviditate.că este vorba despre o mentalitate care priveşte mai ales rezultatul (eficientismul) şi puţin interesează persoana. În acelaşi timp a scăzut încrederea în concentraţia hormonală din motive medico-sanitare. în cursul ciclurilor cu desfăşurare neclară (neregularităţi coincizând cu stresul. boli. pentru femeie. să examinăm câteva obiecţiuni care se aduc de obicei. în alegerea metodelor naturale. derivat progestinic pentru definirea sfârşitului fazei fertile. Monitorul ovarian imaginat de Brown este în măsură să determine evenimentul ovulator într-un arc de timp de 12 ore şi demonstrează fără dubii momentul în care a fost instalată ovulaţia. În panorama reglementării naturale a fertilităţii se priveşte deseori spre viitor şi deci spre posibilitatea. atâta timp cât rezultatul este acelaşi? Se înţelege bine . derivat estrogenic pentru definirea începutului fazei fertile. ci împărţită în actul său conform scopului . dar utilizează o "metodă naturală". În primul rând se obiectează: ce diferenţă ar exista între cei care în mod responsabil vor să evite o naştere folosind pentru aceasta o tehnică contraceptivă şi cei ce se află în aceeaşi situaţie etică. ci trebuie înţeleasă şi în privinţa mijloacelor şi metodelor care se utilizează: acum. Acest instrument diagnostic. alăptare. pusă la punct de profesorul J. de a doza în mod rapid şi autonom hormonii indicatori ai prezenţei sau nu a ovulaţiei . în timp ce în folosirea mijloacelor contraceptive persoana nu este exprimată în totalitatea sa. călătorii.o parte este acceptată.

nu există o terţă posibilitate.tocmai pentru că răul. Relele "mai mari" care sunt luate în considerare sunt două: pericolul unei rupturi a legăturii conjugale. de exemplu. Răspunsul nu este greu şi e dublu: în primul rând. iar din cealaltă. Mai mult. unic şi identic. întotdeauna pe un plan general. atunci poate justifica şi sterilizarea. Dar nu se poate justifica. pentru tot cursul vieţii fertile. dar obiectiv gestul rămâne ceea ce este el de fapt şi este depăşit în primul rând prin informare şi educare. se referă la principiul "totalităţii". temerea unui rezultat dificil sau nesigur al utilizării mijloacelor naturale. iar în cazul nostru. principiul totalităţii este extins în mod arbitrar la situaţia globală a cuplului. în primul rând cere ca situaţia respectivă să fie una cu adevărat dilematică. O astfel de informare şi educare poate necesita un drum treptat. dacă acest principiu este extrapolat. ci doar în acea perioadă precisă şi din raţiuni valide. naşterile. nu înţelege să respingă sensul procreator in toto. pentru care.în sine inadecvate. Siguranţa mai mare sau mai mică este depăşită doar prin efortul de a învăţa şi de a reuşi. din lipsă de informaţie sau de înţelegere între cei doi soţi. Răspunsul la această serie de obiecţiuni este oferit deja atât pe plan general cât şi pe planul celor două ipoteze asupra răului mai mare. cu eventualitatea involuntare a unui pas înapoi. sau o ofensă mai puţin gravă adusă unei persoane pentru a evita una mai gravă. în mod motivat. Altă obiecţiune este aceea a aşa-zidului "rău minor" sau "bine prevalent" . din punct de vedere etic. principiul sus menţionat nu se aplică la răul "moral". în interiorul unui organism fizic. o minciună mai mică pentru a evita o minciună mai mare. În fiecare caz trebuie să se facă distincţie între situaţia subiectivă a realităţii obiective: pot exista situaţii subiective în care. ci doar la evaluarea unei daune "fizice" mai mari sau mai mici. Mai mult. Pe plan general trebuie notat că principiul răului minor pe care alţii preferă să îl numească "bine prevalent" . în virtutea principiului terapeutic. aceasta are valabilitate. adică să-i procur organismului cea mai mică daună cu putinţă. avansată de mai multe ori şi de diverşi autori. sau chiar suprimarea unui individ în beneficiul grupului şi aşa mai departe. când dintr-o parte există necesitatea de a-şi exprima afecţiunea conjugală. trebuie spus şi că dacă o normă morală este valabilă în mod obiectiv pentru ansamblul vieţii. dar legea gradualităţii pedagogice nu autorizează afirmaţia "gradualitatea legii" obiectiv înţeleasă. 106 . acolo unde atare daună este oricum justificată : de exemplu. aplicat în manieră extensivă: se spune că cine întrebuinţează tehnicile contraceptive pentru a distanţa. ca urcuşul unui munte. deci în numele totalităţii se sacrifică o valoare parţială sau un moment din posibila procreare. în cazul acesta. deci. unele gesturi .Altă obiecţiune.să fie "subiectiv" trăite ca intevitabile pentru menţinerea păcii. nu se poate dori niciodată -. ea este valabilă şi pentru actele separate: dacă nu se poate fura în general este pentru că nu se poate fura în particular. când este necesară intervenţia chirurgicală pentru o tumoare (motiv terapeutic) eu sunt obligat să fac răul minor. Celălalt "rău mai mare" este acela al avortului: se spune mai bine contracepţie decât avort. întrebuinţarea metodei naturale reprezintă tocmai cea de-a treia cale care consimte atât expresia afectivităţii cât şi reglementarea naşterilor dacă aceasta este motivată.

apoi avortul. în faţa eventualei conceperi a unei vieţi nedorite (. pe plan educativ.. primul se opune virtuţii castităţii matrimoniale. autoorganizarea liberă şi responsabilă a sexualităţii conjugale de către cuplu.. la nivel de mentalitate. În privinţa aceasta.sunt de o asemenea natură încât fac mai puternică tocmai această ispită.) Desigur. pe când principiul adevărului se referă. c) Principiul sincerităţii Principiul sincerităţii se referă la motivaţiile soţilor cu privire la situaţiile reale de responsabilitate conjugală. De altfel. cel de-al doilea se opune virtuţii dreptăţii şi violează direct porunca divină "să nu ucizi". corect din punct de vedere etic şi valid din punct de vedere sanitar. dispozitive intrauterine şi vaccinuri care. înfăptuită în respectul adevărului deplin al actului conjugal . astfel de practici îşi au rădăcinile într-o mentalitate hedonistă şi deresponsabilizantă faţă de sexualitate şi presupun o concepţie egoistă asupra libertăţii care vede în procreare un obstacol în desfăşurarea propriei personalităţi. pentru a ajuta cuplurile să cunoască ritmurile şi bogăţia propriei sexualităţi şi capacităţi de procreare. acţionează în realitate ca agenţi avortivi în stadiile cele mai de început ale dezvoltării vieţii noii fiinţe umane" (35) .în afara celor afirmate până acum . la realitatea actului şi a expresiei sexuale. în foarte multe cazuri. după cum am arătat. Viaţa care ar putea izvorî din întâlnirea sexuală devine astfel duşmanul care trebuie absolut evitat.cu totul diferită de exercitarea responsabilă a paternităţii şi maternităţii. Dar anti-valorile inerente "mentalităţii contraceptive" . experimentată psihologic şi sociologic ca eficientă: mai întâi contracepţia. apoi sterilizarea. ele se află deseori într-o relaţie intimă. reprezintă o mare valoare şi o bogăţie spre care trebuie să se tindă. ca roade aleunei aceleiaşi plante şi. distribuite cu aceeaşi uşurinţă ca în cazul anticoncepţionalelor. diferitele campanii de "planificare" au procedat întotdeauna conform acestei gradaţii. 107 . armonizată în privinţa efectelor şi a înţelegerilor. se petrece între practicarea contracepţiei şi aceea a avortului merge mult mai departe şi acest lucru este demonstrat în mod alarmant de punerea la punct a unor preparate chimice. iar avortul unicul răspuns posibil de rezolvare în faţa unei contracepţii eşuate. Însă chiar cu această diferită natură şi greutate morală. strânsa legătură care. în plus. contracepţia şi avortul.este ştiut că o obişnuinţă negativă nu este deloc remediul pentru prevenirea unei situaţii mai rele: este ştiut. 13 al Scrisorii enciclice "Evangelium vitae": "se poate întâmpla ca mulţi să recurgă la anticoncepţionale şi cu intenţia de a evita apoi ispita avortului. Adevărata angajare este deci: pe plan ştiinţific. astfel încât să consimtă exercitarea vieţii sexuale intraconjugale în mod personalist. că obişnuinţa mentală îndreptată împotriva procreaţiei şi a considerării acesteia ca un fapt negativ este cea mai bună cale pentru favorizarea avortului. din punct de vedere moral. cel al avortului . pentru a oferi metode care să consimtă exercitarea personalistă şi integrală a iubirii conjugale împreună cu responsabilitatea procreaţiei.În privinţa celui de al doilea rău care planează. De fapt. iată ce scrie Ioan Paul al II-lea la nr. Din păcate. celălalt distruge viaţa unei fiinţe umane. sunt rele specific diferite: unul contrazice adevărul integral al actului sexual ca expresie proprie a iubirii conjugale.

Înainte de toate trebuie amintit că toate "interceptivele" şi "contragestativele" pot acţiona şi ca avortive. nu poate fi evaluat la fel ca orice act fiziologic şi tehnic.asupra posibilităţilor de a utiliza metodele de reglementare naturală a fertilităţii. a cărui datorie este aceea de a vindeca bolile sau de a le preveni: contraceptivul nu previne şi nu vindecă o maladie decât în sensul extensiv şi ambiguu de a împiedica o sarcină care ar putea cauza o maladie. când este vorba despre om. datoria medicului este de a informa asupra riscurilor şi asuopra daunelor pentru sănătate pricinuite de contraceptive şi. Medicul va putea şi va trebui să prescrie un medicament indicat drept contraceptiv doar atunci când acesta ar avea ca scop primar unul terapeutic. un tip de intervenţie biomedicală şi tehnică asupra procreării. cum ar putea fi. mai ales. chiar şi dintr-un punct de vedere deontologic ni se pare că aceasta nu intră tocmai în atribuţiile medicului. ca efect secundar al curei. din punct de vedere etic. neputându-se petrece în interiorul 108 . Definirea problemei etice Fecundarea înseamnă şi comportă punerea în act a unei noi fiinţe. este reflexul unei conştiinţe luminată de valorile care îmbogăţesc şi definesc căsătoria şi familia.cu argumente la zi . (36) Nu este licită în mod obiectic prescrierea antifecondativilor cu scop contraceptiv. care. după cum am afirmat despre necesitatea ca. dacă din această terapie pe bază de estro-progestinici poate deriva o perioadă de infertilitate indusă medicamentos. (voluntar indirect) (37) III. datorită raţiunilor expuse înainte. În schimb. mai mult. ar putea-o face chiar şi cu "metodele naturale". pentru ca o acţiune să fie licită. de a informa . folosindu-le tocmai cu mentalitatea "contra-ceptivă": o poziţie subiectiv şi intenţional perversă nu ar justifica în mod concret. pentru că împiedică implantarea sau determină desprinderea ovulului deja fecundat. un nou individ. dializa renală. Cu alte cuvinte cinbe vrea să urmărească oricum scopuri egoiste. şi în cazul întrebuinţării metodelor corecte din punct de vedere etic. Aşadar.Vreau să spun că. oricum şi întotdeauna utilizarea metodelor naturale. adică a unui embrion aflat în fazele iniţiale de dezvoltare. aceste principii se implică şi se cheamă unele pe altele. aceasta nu constituie un fapt ilicit. de exemplu. trebuie să fie licit scopul şi să fie licite . căci responsabilitatea presupune adevăr şi cere sinceritate. colaborarea medicului cu un cuplu care solicită contraceptive trebuie să se reglementeze în felul următor: I. în cazul policistozei ovariene). În mod clar. în general. Este evident că principiul sincerităţii în viaţa soţilor nu se aplică doar la intenţiile de procreare ci cuprinde întreaga gamă a raporturilor interpersonale şi. Aceasta totuşi nu trebuie să ne facă să uităm sau să trecem sub tăcere diferenţa etică şi obiectivă dintre folosirea metodelor naturale şi a mijloacelor contraceptive artificiale. II. Şi invers.în mod obiectiv . se întâmplă ca unele raţiuni care impun acceptarea sau amânarea fertilităţii procreatoare să fie sincer şi etic fondate.mijloacele şi metodele. adică ar fi necesar pentru reglementarea unor disfuncţii (de exemplu. fecundarea este sinonimă cu procrearea.

DIFI = inseminare intrafoliculară directă FIV-ET = fecundare in vitro cu transfer embrionar GIFT= transfer intratubar al gameţilor GIPT= transfer intraperitoneal al gameţilor IA= inseminare artificială ICI= inseminare intracervicală ICSI= injecţie intracitoplasmatică de spermatozoizi IPI= inseminare intraperitoneală ITI= inseminare intratubarică IUI= inseminare intrauterină LTOT= transfer ovocitar în trompa proximală PRETT= transfer intratubaric a pre-embrionului PROST= transfer intratubaric în stadiul pronuclea PZD= (inseminare) cu disecţie parţială a zonei pelucide 109 . exclusiv şi inalienabil. unde moralitatea trebuie să se bazeze pe criterii de obiectivitate etică şi nu doar pe simpla intenţionalitate. în mod artificial. prin ceea ce acestuia îi este propriu. a ajuta desfăşurarea proceselor. până la ce punct fecundarea artificială în uter sau in vitro intră în activitatea licită a biologului sau a medicului: aceasta presupune o referire centrală la valorile umane (persoana copilului pe cale de a se naşte. Tema ţine de domeniul medical datorită unei raţiuni: tratarea eventualei sterilităţii feminine sau masculine. Testart. este vorba de un punct capital al comportamentului cuplului şi al medicului.Posibile intervenţii de fecundare artificială (modificat de: J. unde este necesar mai mult ca oricând să se opereze distincţia dintre ceea ce din punct de vedere tehnic este posibil . De aceea. Soluţia etică poate arunca o lumină chiar şi asupra problematicii sociale şi juridice deschise de acest tip de intervenţie medico-biologică.organismului în manieră organică. pornind de la cunoaşterea posibilităţilor deschise de ştiinţă şi de tehnică. este practicată în exterior. natura căsătoriei) care sunt chemate în cauză. nu înseamnă a se substitui responsabilităţii persoanelor. Ne aflăm într-un punct nodal al aplicaţiilor ştiinţifice şi tehnice. fără ca acest fapt să comporte în sine probleme etice. Pentru a avea o imagine a principalelor tehnici în uz putem să ne referim la următorul tabel rezumativ: Tabelul 1 . structura însăşi a vieţii conjugale şi cu atât mai mult destinul persoanei chemate să se nască. în cazul acesta responsabilităţii cuplului.şi ceea ce din punct de vedere moral este licit.şi chiar util . va trebui să ne întrebăm. Mai mult. Fecundarea sau procrearea umană este un act personal al cuplului şi are drept rezultat un individ uman: aceasta cheamă în cauză responsabilitatea soţilor. intervenţia medicului sau a biologului are caracter de ajutor terapeutic sau devine un act substituitv sau manipulator? A trata înseamnă a înlătura obstacole. Bioetica este chemată în cauză plenar şi legitim (38) . "Le Monde. 3 ianuarie 1990) Le chaparnaum des fecondations artificielles. Problema etică de clarificat este următoarea: până la ce punct actul medical.

precum 110 . prin biopsie testiculară. Sperma prelevată este transferată în căile genitale feminine în momentul ciclului menstrual cel mai apropiat de ovulaţia spontană sau indusă prin administrarea de hormoni. statisticii şi indicaţiilor cu privire la inseminarea artificială le lăsăm pe seama textelor specializate. sau fără raportul sexual. prelevând sperma din vagin. sau se poate preleva cu mult timp înainte şi conserva prin congelare (crioconservare). c) Separat de raportul conjugal: prin masturbare. Trebuie notat că prin punctura epididimică se prelevează gameţi masculini care nu au ajuns complet în stadiul de maturizare. prin prelevarea spermei din uretră după poluţie involuntară. prin spremitura prostatei şi veziculei seminale. aceasta se poate efectua legat de un raport sexual. În continuare noi vom aborda însă tehnicile folosite. în cazul circulaţiei retrograde. recoltând sperma reziduală din uretra masculină. Tehnici folosite Prelevarea spermei masculine pentru inseminarea artificială poate fi executată puţin înainte de transferarea ei în căile genitale feminine. prin punctura epididimală (MESA=microsurgical epididimial sperm aspiration) sau a ductului deferent. În privinţa modalităţilor de prelevare. prin recoltarea spermei din interiorul vezicăi împreună cu urină tratată preventiv cu o bază antiacidă şi separarea succesivă. sau după raportul sexual.SUZI= inseminare sub-zonală a ovocitului TC-GIFT= GIFT transcervical TEIT= transfer intratubaric al embrionului TIUG= transfer intrauterin al gameţilor VITI= inseminare intratubarică pe cale vaginală ZIFT= transfer intratubaric al zigotului Inseminarea artificială (IA) Din raţiuni evidente. datele inerente istoriei. cu condom (prezervativ) b) După un raport conjugal: cu condom perforat. pentru că va fi deosebit de util să le avem la îndemână atunci când vom face evaluările etice. prin electroejaculare. utilizându-se astfel spermă "proaspătă". apoi decongela cu puţin înainte de introducerea în căile genitale feminine. care permite recoltarea unei părţi a spermei. a) În conexiune cu raportul sexual: în urma "coitus interruptus": recoltare imediată în capsulă sterilă.

Unii autori consideră că procentajele sunt mai scăzute. Procentajele de succes IAE. tehnicile folosite. În cazul în care. în măsura în care este vorba de un ajutor terapeutic şi integrativ pentru ca actul conjugal în 111 . trebuie ţinut cont în cazul IAE.şi 20% . în interiorul unui cuplu legitim se întrebuinţează sperma bărbatului prelevată în strânsă conexiune sau imediat după actul conjugal se vorbeşte. în termeni de copii născuţi în urma unui ciclu terapic este între 10% . pentru a o distinge de forma "propriu zisă". de inseminare artificială omogenă "impropriu zisă". În privinţa scopului. nedepăşind 15-16%. În medie. pentru grave oligostenospermii. Discrepanţa ar putea fi imputată reducerii potenţialului de fertilitate în cazul spermei congelate. sau în sedii multiple în acelaşi timp. de exemplu. după unii moralişti.cu spermă congelată .cu spermă proaspătă. care comportă prelevarea spermei din afara raportului sexual (39) .gonadotrofinele umane menopausale (hMG) şi succesiv gonadotrofinele corionice umane (hCG) sau doar cu clomifen citrat. conform tipului de obstacol care se doreşte a fi depăşit: în vagin. Examenul moral al problemei diferă după cum este vorba de inseminare artificială omogenă sau heterogenă. graviditatea se obţine în proporţie de 25% din cazurile tratate. la nivelul intracervical pentru impermeabilitate uterină (inseminare intrauterină sau IUI) sau tubarică (inseminare intratubarică sau ITI). că dincolo de finalitatea "terapeutică" există o finalitate eugenistică. dar priveşte şi mijloacele. (40) Evaluarea etică a inseminării artificiale intracorporale Pentru evaluarea morală a acestui capitol de inseminare artificiali problemele se referă la scopul urmărit prin intervenţia în viaţa de relaţie a cuplului. în general. în legătură cu natura şi cu structura procreării umane în cadrul familiei. Rezultatele cele mai bune se obţin de la cuplurile în care bărbatul este normospermic. în cazul unei impotentia coeundi (inseminare intravaginală). Realităţile expuse în acest paragraf trebuie privite în perspectiva generală a problematicii procreării Aspecte morale ale inseminării artificiale omogene Acest tip de inseminare nu prezintă. Sperma poate fi depozitată în diferite părţi ale căilor genitale feminine. chiar şi atunci când este determinată de absenţa sterilităţii bărbatului. Rezultatele Succesul IAO diferă în funcţie de tehnica utilizată şi de indicaţii. la nivel intraperitoneal (inseminare intraperitoneală directă sau IPI). contraindicaţii sau dificultăţi de ordin moral.

fie de un simplu ajutor dat actului conjugal. deja prin Pius al XII-lea şi prin Paul al VI-lea cu Humanae Vitae a stabilit apoi în Instrucţiunea "Donum Vitae" un prag de netrecut: salvgardarea unităţii fizicospirituale a actului conjugal. nu o lege fizică şi biologică. pentru o mai bună "capacitare". comportă respectul reciproc al dreptului lor de a deveni tată şi mamă doar unul prin celălalt" (41) Astfel. graţie căreia persoana este ceea ce este .sine să fie complet în toate componentele sale (fizice. care obligă 112 . Ceea ce nu se respectă este legea morală naturală. cum am spus deja. Chiar pentru Magisterul Bisericii Catolice o asemenea practică nu ridică probleme etice. oricum este diferită de cea eterologă. al iubirii şi al fidelităţii lor. va trebui să fie rodul şi semnul dăruirii personale reciproce a soţilor. pentru ca serma ejaculată în mediul şi în coincidenţă cu actul conjugal. a. şi să poată avea efect procreativ. în unitatea căsătoriei. cu condiţia ca tehnicile acţionate (în particular pentru prelevarea spermei) să fie ele însele. iar spiritul informează. caracteristica structurală a persoanei umane. dar nu trebuie să i se substituie. spirituale). căci tema ar putea fi abordată amplu pornind de la o discuţie adecvată asupăra a ceea ce trebuie să se înţeleagă prin lege naturală. structurează şi însufleţeşte corporalitatea. decât doar în cazul în care mijlocul tehnic nu ar substitui actul conjugal. fie că este vorba de o adevărată inseminare artificială. ci natura în sens metafizic. Magisteriul Catolic. Şi unica formă de intervenţie care poate fi considerată un "ajutor" dat actului conjugal este. să poată ajunge la celula ou şi astfel să se petreacă fecundarea. Procrearea este privată de perfecţiunea proprie dacă nu este rodul unirii atât fizice cât şi spirituale a soţilor: "procrearea unei noi persoane. În procrearea artificială este acţionată întotdeauna legea biologică. psihice. intervenţia ginecologului este licită doar dacă ajută eficienţa acestui act şi caracterul lui complet procreativ. inseminarea artificială impropriu zisă. prin care bărbatul şi femeia colaborează cu puterea Creatorului. în mod licit. care comportă o disociere între uniunea soţilor şi procreare. acel bios. nu este în sine doar natura biologică. inseminarea artificială omogenă. În acest punct trebuie să clarificăm ce înţelege Magisteriul Catolic atunci când cere respectarea structurii naturale a actului procreativ. b. căci dacă nu ar fi respectată. După prelevare. Evaluarea morală a inseminării artificiale omologe. Legea despre care se vorbeşte în documentele Magisteriului Catolic este legea morală naturală. astfel. făcând să se întâlnească gametul masculin cu cel feminin nu ar exista fecundare. Natura despre care se vorbeşte în documentele Magisteriului Catolic şi pentru care se cere respectul cuvenit. "nu poate fi admisă. În cazul inseminării artificiale "impropriu zise" este acţionat un ajutor de ordin tehnic. o individualitate în care spirit şi corp sunt unite astfel încât în corp se întrupează şi se manifestă spiritul. sperma poate fi şi tratată. Fidelitatea soţilor. ci s-ar prezenta ca o facilitare şi un ajutor pentru ca acesta să-şi atingă scopul natural" (42). aş dori să ofer doar câteva puncte de reflecţie. morale. În sensul acesta.

mai ales. şi anume acela al invalidităţii căsătoriei. considerată în acest caz nu ca un act de satisfacere sexuală egoistă. Când impotenţa este "psihică" şi deci. Instrucţiunea "Donum Vitae" a indicat faptul că globalitatea vieţii conjugale nu este suficientă pentru a asigura demnitatea actului procreării (43). Criteriile indicate în Instrucţiunea "Donum Vitae" înţeleg să excludă deci legitimarea moralei în sensul pur subiectiv (morala intenţionalităţii). care trebuie să fie examinată nu doar din punct de vedere medical. Un punct crucial este a şti şi a clarifica dacă în cazul celor doi soţi. reversibilă. ci şi din punct de vedere etic şi canonic. el este inacceptabil. din punct de vedere moral. Acum rămân de examinat din punct de vedere etic mijloacele de prelevare a spermei. precum 113 . Într-adevăr. faptul că se prelevă sperma în afara actului specific determină o separare reală a elementului fizic al procreaţiei de componenta sa psihico-spirituală. O consideraţie aparte trebuie făcută în cazul impotenţei. actul sexual procreativ este expresia spiritului de iubire personală în corporalitatea care se dăruieşte. înţelegând astfel să corecteze aşa zisul "principiu al globalităţii" propus de unii teologi. apare alt fapt cu prioritate. nici folosirea tehnologiei asupra corporalităţii umane. în fiecare dintre actele care îl exprimă. de exemplu prin punctura epididimului sau prin spremitura veziculelor seminale. În această lumină. Discuţia concretă se referă la masturbare. este evident că dacă un comportament este inacceptabil din punct de vedere moral. ci faptul că această practică introduce o separare şi un dualism între dimensiunea biologică a fecundării şi dimensiunea spirituală a "eului" sponsal. Liceitatea mijloacelor şi metodelor de prelevare a spermei Se ştie că o acţiune este licită atunci când sunt licite scopurile şi mijloacele ei. atunci când este lipsită de fiecare act care alcătuieşte interioritatea vieţii conjugale. ci ca modalitate de obţinere o spermă mai bogaată şi mai fertilă decât cea prelevată. Pe de altă parte. la care ne-am referit mai înainte dintr-un punct de vedere tehnic. în paragraful 14 din "Humanae Vitae" se subliniază că legătura între dimensiunea unitivă şi cea procreativă în actul conjugal trebuie să se realizeze în fiecare act şi nu doar global. Ceea ce se condamnă nu este tehnica. însă de exceptat din punct de vedere moral acele mijloace mecanice de prelevare. în sfera vieţii conjugale. dar când impotenţa este totală. Prelevarea spermei printr-un act intraconjugal condus "contra-naturam" este desigur o acţiune ilicită din punct de vedere moral. În sine nu sunt. căsătoria rămâne validă şi ajutorul medical şi psihologic este oferit cuplului ca susţinere terapeutică (44) (este cazul în care se situează şi posibilitatea inseminării artificiale). Doar dacă o căsătorie este validă şi încheiată legitim este licit ajutorul dat fertilităţiifecundităţii actului conjugal. Să examinăm tehnicile de prelevare în detaliu.la a considera omul ca persoană în totalitate. care trăiesc într-o legitimă şi completă uniune conjugală şi doresc să aibă un fiu.

"Fecundarea artificială eterologă este contrară unităţii căsătoriei. trebuie precizat. secretul donatorului şi normativa "comercială" asupra spermei (47) . nu se poate spune că tehnicile de procreare artificială în care există interesul salvgardării unităţii actului conjugal nu ar respecta această unitate prin folosirea diferitelor modalităţi de prelevare. trebuie ţinut cont. din punct de vedere psihologic. Raţiunile privesc unitatea cuplului şi indisolubilitatea căsătoriei. după cum este ştiut. Dacă ne referim la prelevare cu scopuri diagnostico-terapeutice. Au fost introduse în reglementările de drept. care ştie că este tată doar din punct de vedere juridic. este posibil să admitem căi alternative prelevării (a se vedea. şi acest drept în multe state este recunoscut în mod explicit. "îmblânzite". deşichiar dacă. va trebui să realizeze o dificilă "identificare" cu tatăl. fiecare cetăţean are dreptul. vocaţiei proprii a părinţilor şi dreptului fiului de a fi conceput şi adus pe lume în cadrul şi prin viaţa de căsătorie. în plus. mai ales din partea celui considerat drept tată. Evaluarea morală a inseminării artificiale eterologe Asupra iliceităţii prelevării spermei de la donatorul extraconjugal nu există dubii. în schimb. de posibilitatea instaurării unor conflicte intraconjugale. Într-adevăr. în relaţia cu fiul în privinţa mamei. De 114 . în momentul prelevării se urmăreşte din ce în ce mai mult selecţia biologică. cu condiţia să fie respectat în mod integral actul conjugal. care nu sunt şi în mod egal părinţi ai fiului lor (48). dar nu şi din punct de vedere biologic. pretenţia de a obţine spermă selecţionată prin patologii genetice este mai mult teoretică decât practică. Consecinţele se văd şi în privinţa fiului care va trebui să ştie şi să accepte această situaţie anormală. dintr-un punct de vedere psihologic. acest fapt se poate reflecta şi în raportul dintre cei doi soţi. o ofensă adusă vocaţiei comune a soţilor care sunt chemaţi la paternitate şi la maternitate: privează în mod obiectiv fecunditatea conjugală de unitatea sau de integritatea sa. În afara băncii rezervate premiilor Nobel. rămânând posibilă trecerea spermei în căile genitale feminine. în stadiul actual e posibil diagnosticul bolilor transmisibile nu numai dominant. neomogenă. la nivel de inconştient. Rămâne totuşi un dubiu asupra legitimităţii unei dispoziţii care acoperă cu secretul adevărata paternitate a fiului. fiul.condomul perforat. prin cel puţin 200 de situs-uri ai genomului uman. masturbarea poate constitui o dificultate în stările particulare de tensiune sau pentru temperamentele particulare sau pentru o instinctivă şi non reprobabilă delicateţe a pudorii. parentalitate gestativă şi responsabilitate educativă" (46) . ale unor state unele formulări juridice. Trebuie spus că prin recoltarea spermei din vagin sau prin condom perforat s-ar putea chiar evita inseminarea artificială propriu zisă şi intra în tehnica IAO. operează şi manifestă o ruptură între parentalitate genetică. întrebuinţarea vibratorilor clinici care stimulează emisia spermei fără a configura un act masturbator) (45) . demnităţii soţilor. în California. de exemplu. Dar în privinţa donării spermei şi a existenţei unei "bănci de sperme" se insinuează şi tendinţa eugenistică. din acest motiv el se află chiar într-o poziţie diferită. care în cazul acesta nu sunt întrebuinţate ca mijloace contraceptive. dar chiar cele transmise de purtători sănătoşi. Aceasta reprezintă. Apoi. În plus. de a şti cine sunt părinţii săi. adecvate pentru atribuirea paternităţii. pentru achiziţionarea de "spermă selecţionată".

până la cinci candidate. dar separat. şi astfel ar putea apărea căsătorii între consangvini. ci aceea genetică. se poate diagnostica predispoziţia la boli de gravitate variată (printre care şi tumori) care se poate exterioriza la întâlnirea dintre cromozomii materni şi cei paterni. în momentul recoltării acestora.asemenea. Consecinţele practice ale acestor examene vor urmări. probabil că le vor abandona. al gameţilor masculini şi feminini în interiorul trompei lui Fallopio. Se înţelege astfel. a normelor care consimt fecundarea heterogenă) demonstrează.pentru diferite inseminări. în IAE. Altă complicaţie cu caracter etic şi juridic este faptul că. Autorităţile guvernamentale ale multor ţări au început să studieze unele prevederi în materie şi să emită dispoziţii prin care să fie evitate consecinţele nefaste ale folosirii "băncilor de sperme". nu cea juridică. că vasta şi inexplorata arie a eugeniei este de considerat ilicită din punct de vedere etic. s-ar putea constata că o singură prelevare poate fi utilizată .după cum am spus deja . privitor atât la sănătatea şi profilaxia maladiilor transmisibile. nu este suficientă. după cum reglementează normele unor ţări . cu consecinţe ereditare uşor deductibile. 115 . este evident că testele genetice trebuie să fie efectuate şi asupra femeii receptoare. că această practică antrenează implicaţii medicale şi etice negative atât de grave şi imposibil de depăşit încât devine inacceptabilă legitimarea lor în ţări care încă nu au decretat-o. De aici derivă pe plan ştiinţific faptul că pentru procreare nu mai e suficientă verificarea sănătăţii clinice a donatorului. examinând sperma diferiţilor donatori. căci este vorba de a stabili care ar fi caracteristicile psihice ale donatorului potrivit: simpla absenţă a maladiilor psihice grave (nu întotdeauna uşor diagnosticabile) sau chiar alte tulburări psihicie din ampla gamă de posibilităţi. De aici decurge faptul că tocmai progresele din genetică (realizate în ultima vreme şi mai ales în epoca ce a urmat emiterii. cât şi la facila speculaţie economică. Capitolul al V-lea A doua parte: Bioetica şi tehnologiile de fecundare umană Transferul intratubaric al gameţilor (GIFT) şi alte tehnici de fecundare intracorporală GIFT este o tehnică de fecundare artificială intracorporală care comportă transferul simultan. Riscul este de a nu se mai putea recunoaşte paternitatea viitoarelor generaţii. (49) Dar pentru ca această cercetare să aibă o eficienţă reală.combinaţiile selective vor fi multiple. testele trebuie efectuate şi asupra fiecăreia dintre receptoare. dorindu-se să se instituie aşa zisa "bancă de sperme" . ci aceasta trebuie extinsă şi la teste genetice. Dacă sunt mai multe candidatele care aşteaptă să primească sperma unui anumit donator . iar ţările care s-au grăbit să le admită. cu prisosinţă. într-o perspectivă actuală şi din ce în ce mai amplă. şi pentru fiecare caz s-ar putea prospecta selecţia de la donatori diferiţi. în multe ţări. sau oricum. iar în cazul mai multor inseminări ale aceleiaşi sperme la femei diferite. determinând apariţia unor fii consangvini din partea tatălui. să înlăture fecundările heterogene cu grad de risc şi să caute altele. desigur. Nici evaluarea profilului sănătăţii psihice a donatorului nu e lipsită de probleme practice şi etice.

nesoluţionabilă prin inseminare artificială.Această tehnică este indicată în unele forme de sterilitate feminină (endometrioză pelvică. tehnica GIFT este cauza . faţă de fertilizarea in vitro. sterilitate idiopatică) sau masculină (oligoastenospermie). Alte tehnici de fecundare intracorporală sunt Low Tubal Ovocyte Transfer (LTOT) şi Transferul Intrauterin de Gameţi (TIUG). cu fecundare intracorporală şi cu nici o manipulare de embrioni: întradevăr.dacă GIFT poate fi considerat un ajutor adus actului conjugal . tehnica GIFT ar putea. cu patologie cunoscută sau încă necunoscută. sau oricum. Susţinătorii acestei tehnici afirmă că s-ar putea vindeca astfel aproximativ 40% din cazurile de sterilitate. (51) Conform unora. cu timpi scurţi de permanenţă a gameţilor în afara organismului.. într-adevăr. în practică se poate constata cu uşurinţă că de multe ori nu se regăsesc indicaţiile date de Instrucţiune pentru a se putea vorbi de un simplu ajutor dat procreării. În acest caz. dar şi în alte medii: ale lumii medicale şi juridice). De fapt.a unei ridicate pierderi de embrioni umani: este suficient să ne gândim că doar 2/3 din sarcinile clinic iniţiate ajung la termen şi că lipseşte orice informaţie asupra "destinului" gameţilor introduşi în trompele lui Fallopio (adică dacă a avut loc sau nu fecundarea şi deci dacă s-au produs avorturi înainte de implantare) până când nu apar primele semne de graviditate clinică prin creşterea semnificativă a nivelelor de human Chorionic Gonadotropin (hCG) (52) Instrucţiunea "Donum Vitae" nu s-a pronunţat nici implicit nici explicit în privinţa tehnicii GIFT. introduse în trompe împreună cu spermatozoizii prelevaţi în timpul sau imediat după un act conjugal. 116 .după cum am spus . prin această tehnică s-ar veni în întâmpinarea sensibilităţii atât a unor credincioşi cât şi a celor care pregetă să încredinţeze momentul fecundării şi manipularea embrionului uman laboratorului şi tehnicienilor. atâta vreme cât noutatea metodei şi modalitatea de efectuare lasă încă loc unor dubii şi perplexităţi. şi nu întotdeauna rezolvabile prin inseminare artificială. Recurgerea la această tehnică ar fi motivată şi de intenţia de a preîntâmpina rezervele de ordin etic ( în lumea catolică. din care cauză procedura ar putea deriva uşor într-o efectivă şi adevărată substituire a actului conjugal. după unii moralişti. nu se pronunţă în mod clar asupra calificării acestei tehnici. conştiinţa morală "nu condamnă neapărat utilizarea unor mijloace artificiale destinate doar facilitării actului natural. ar putea fi utilizată în cadrul unui cuplu legitim." (50) Nu toţi moraliştii concordă în această interpretare . cu condiţia ca femeia să aibă cel puţin o trompă permeabilă. să constituie o formă de ajutor şi nu de substituire a actului conjugal. Urmând aceste criterii. procurării şi obţinerii propriului scop în actul natural îndeplinit normal. vor trebui prelevate puţine ovocite şi la un mic interval de timp. Tehnica GIFT. reducând la minimum manipularea gameţilor şi respectând actul conjugal. În mod voit am folosit "condiţionalul": într-adevăr.

prin Instrucţiunea "Donum Vitae" şi Enciclica "Evangelium Vitae". însuşi Preşedintele a constituit o comisie etică şi ştiinţifică specială cu sarcina de a aprofunda şi această problemă împreună cu alte intervenţii ale omului în domeniul medical şi biologic. configurânduse extremele unei substituiri a actului conjugal. întrucât nu ar exista o disociere între dimensiunile unitivă şi procreativă ale actului conjugal atunci când prelevarea spermei se petrece în conexiune cu actul conjugal. (58) Vom aborda principalele instanţe etice referindu-ne la o cazuistică relevantă. această problemă este dezbătută şi în mediul eticii laice. doar pentru a cita câteva. În Italia. 117 . (57) . Nu ne referim doar la poziţiile moralei catolice. solicitat fiind şi de publicarea unor documente asupra subiectului din partea diferitelor Conferinţe Episcopale: un prim şi un ulterior document al Comitetului Comun al Episcopatului Catolic din Regatul Unit şi Ţara Galilor. tehnica TIUG nu ar respecta o atare unitate întrucât procedura tehnică ar necesita prelevarea doar prin masturbare. Nu există revistă medicală sau cu caracter cultural care să nu se fi ocupat de acest subiect. În plus. Magisteriul Catolic s-a pronunţat în mod oficial. de asemenea. Fecundarea in vitro prin transfer embrionar (FIVET) Problemele etice privitoare la FIVET După cum am avut ocazia să arătăm la începutul acestui capitol. Comitetul Naţional pentru Bioetică a elaborat un document în materie (54) . (55) În fiecare stat au fost create comitete şi comisii de studiu (56) . Nenumărate sunt. doar puţine sarcini clinice iniţiate (< 30% pentru LTOT şi pentru TIUG) ajung la termen. în Anglia a lucrat Comisia guvernamentală (Comisia Warnock) (53) . asupra problemelor referitoare la FIVET.În timp ce LTOT pare să se configureze ca un ajutor dat actului conjugal. De aici rezultă că este imposibil ca tehnica TIUG să fie considerată un ajutor. Este suficient să ne gândim că în SUA. un document din partea Episcopilor din statul Victoria (Australia) şi altul al Episcopatului francez. săptămânalele şi cotidianele care include astfel de subiecte. Dar e greu de evaluat cât de exacte sunt.. din punct de vedere ştiinţific. în Consiliul Europei un "Comitet ad hoc" cu caracter internaţional a făcut public recent un document cu titlul "Convenţia pentru protejarea drepturilor omului şi a demnităţii fiinţei umane privind aplicările biologiei şi ale medicinei: Convenţia asupra drepturilor omului şi a biomedicinei" în care este abordat şi acest subiect. atât LTOT cât şi TIUG devin "prilej" de ridicată pierdere de embrioni: într-adevăr. atât în termeni generali cât şi în vederea unui protocol mai amplu. FIVET reprezintă astăzi unul din punctele de frontieră pentru etica medicală. în care ştiinţa şi tehnica de o parte şi etica de altă parte se află într-o confruntare dificilă. aceste servicii de divulgare.

Într-adevăr. îndeosebi de moraliştii din mediul catolic. Contradicţia rezidă în faptul că este invocată natura pentru a justifica pierderile de embrioni. imediat după fecundare şi înainte de implantare sau imediat după implantare. Unii aduc drept scuză pentru justificarea morală a acestei distrugeri de emrbioni supranumerari faptul că şi în cazul fecundării naturale apar multe mini-avorturi. prilejuirea voluntară a morţii prin accidente stradale 118 . cel puţin în metodica întrebuinţată actualmente.şi nu doar pentru morala catolică . a doua ca procreaţia să fie rezultatul unirii şi raportului personal al soţilor legitimi. pentru producerea de cosmetice.pierderea provocată a unei fiinţe umane. adică unirea gameţilor. chiar pentru a preîntâmpina frecventa asincronie între ciclul ovarian şi ciclul menstrual al femeilor care au fost hiperstimulate. Dacă raţionamentul de mai sus ar fi valid. Aşa zisul "surplus" reprezintă o problemă etică şi juridică: poate fi eliminat. dar se afirmă că nu trebuie să se aibă despre natură o concepţie "biologistă" atunci când este vorba de a justificaa ansamblul fecundării artificiale. cum mulţi mor în accidente de stradă. de fecundare omogenă). utilizat pentru experimente. În cazul FIV fecundarea. de exemplu. la fel ca la întreruperea voluntară a sarcinii. În privinţa salvgardării vieţii embrionului uman în cazul FIVET. (59) Eliminarea programată sau suprimarea embrionilor reprezintă pentru morală . dacă face să se implanteze şi să crească doar cei care au vitalitate mai mare. În primul rând. pentru a garanta reuşita. în mod accidental. Dar mai ales în sensul acesta trebuie să se facă o clară distincţie între moartea naturală şi moartea provocată omului. Pentru a proceda la evaluarea morală trebuie amintite două exigenţe etice fundamentale ale procreării umane asupra cărora sunt de acord toţi moraliştii catolici şi atari exigenţe ţin prin sine de morala naturală: prima este să fie salvgardată viaţa embrionului. Asupra acestui punct trebuie să trimitem la ceea ce este scris în capitolele referitoare la valoarea embrionului uman (şi deci despre avort) şi în materie de sexualitate şi de procreare. atât cauzală cât şi locală. în general se procedează la fecundarea cât mai multor embrioni.Fecundarea artificială extracorporală omogenă: pierdere de embrioni şi a unităţii conjugale Tema fecundării artificiale extracorporală omogenă este cazul cel mai dezbătut. Medicul nu ar face decât să "imite" ceea ce se întâmplă în natură. este controlată şi condusă la termen in vitro şi pe cale artificială. este licit ca şi în laborator să fie operate mai multe tentative în căutarea celui mai bun rezultat. evident. Evident. există grave dificultăţi. pentru transferul la altă femeie (în cazul acesta nu va fi vorba. sunt prevăzuţi mai mulţi embrioni pentru a putea repeta tentativa în caz de insucces. pentru că procentajul de nidare şi de continuare a gravidităţii este foarte scăzut (1 sau 2 la 10) şi de aceea. Nu este greu de descoperit contradicţia argumentului şi subtilitatea erorii. vom face o precizare care nu este numai terminologică: în cazul FIVET se vorbeşte pe bună dreptate de "fecundare" şi nu şi de "inseminare" artificială: raţiunea este că în cazul IA momentul fecundării rămâne în naturalitatea sa. datorită anomaliilor sau incompatibilităţii. şi în acest caz sunt prevăzute rezerva şi "surplusul".. (60) Se spune: dacă natura însăşi operează o selecţie între diferiţi embrioni. atunci ar putea fi aplicat şi la alte cazuri. O procedură care se dezvoltă în unele laboratoare este congelarea embrionului.

iar asupra acestuia subiectul constructor are drept de proprietate şi de stăpânire. ca experiment tranzitoriu pentru a obţine o tehnică mai bună. Şi aici avem de a face cu un raţionament de tip eficientist. Caracteristica iubirii conjugale este totalitatea şi plinătatea dăruirii celor două persoane.programate nu ar fi un delict? Sau: întrucât mulţi bătrâni mor de moarte naturală. FIVET comportă o pierdere nejustificată de embrioni umani. Fecundarea obţinută în afara corpului soţilor rămâne de aceea. În orice caz. adică în calitate de "persoane") şi le deschide posibilitatea procreativă. ci de comuniunea interpersonală care se poate exprima în manieră completă prin intermediul corpului în plinătatea şi unitatea lui. uniunea conjugală trebuie să se producă în respectul procreării.şi nu numai credinţa catolică . când tehnicile vor fi îmbunătăţite se va reduce acest risc la indicele normal existent în cazul oricărui act terapeutic. în structura şi fenomenologia. Fecundarea in vitro.în limbajul sexualităţii umane se realizează acest fapt: actul sexual.le recunoaşte structura şi valoarea de fiinţe umane. Pentru a respecta limbajul corpurilor şi generozitatea lor naturală. exprimă simultan deschiderea către darul vieţii: un act inseparabil corporal şi spiritual. Despărţirea momentului unitiv de cel procreativ echivalează cu ruperea unităţii de iubire şi de viaţă a actului conjugal. În sensul acesta. a părinţilor în legătura căsătoriei. În acţiunile de 119 . deci. deja le-am răspuns în capitolul referitor la întreruperea voluntară de sarcină. o declasare a lui la tipologia unui act tehnic. desigur. că pentru a rafina şi perfecţiona un dozaj de medicamente.este vorba despre o fiinţă umană potenţială incapabilă încă de relaţie socială etc -. (61) Dar există şi o altă raţiune cu caracter etic care trebuie considerată şi pe care am menţionat-o deja în legătură cu inseminarea artificială. Tocmai în corpul lor şi prin întermediul corpului lor soţii efectuează actul căsătoriei şi pot deveni tată şi mamă. iar procrearea unei persoane trebuie să fie rodul şi finalitatea iubirii sponsale. Cine ar accepta acest criteriu în experimentarea farmacologică? Nu s-ar putea admite. uneşte soţii (fizic. prin unirea nu doar biologică. privată de semnificaţiile şi de valorile care se exprimă în limbajul corpului şi în uniunea persoanelor umane" (62) Deci un act de procreare lipsit de expresia corporală privează acest act nu de elementul biologic (care se recuperează "tehnologic" prin transferul gameţilor). de multe ori. afectiv. în mod simultan. Instrucţiunea "Donum Vitae" spune următoarele: "Actul conjugal prin care soţii îşi manifestă reciproc dăruirea de sine. Într-o acţiune pur tehnică obiectul constituit rămâne ontologic neomogen faţă de subiect. sau cum se obişnuieşte să se spună . nu ar mai constitui o culpă morală provocarea deliberată a morţii lor? Altă raţiune care se propune pentru a risipi dubiile în această problemă este următoarea: respectiva pierdere de embrioni este un fapt temporar. să se facă experienţe pe om când aceste experienţe ar comporta un risc mortal de 80% (cifra procentuală a pierderii de embrioni prin FIVET) . ar trebui cel puţin să se admită că în momentul de faţă. Substituirea gestului corporal cu tehnica determină o reducere a actului conjugal. cărora raţiunea . disociază dimensiunea unitiv-afectivă a actului conjugal de dimensiunea procreativă şi fizică. Începutul fiinţei umane se petrece. În constituirea caracterului conjugal. chiar atunci când este omogenă. Celorlalte obiecţiuni . întrucât este utilizată o tehnică respunzătoare de moarte. ci şi spirituală.

Odată stabilită această rezervă . 120 . cât dezvoltarea succesivă a embrionului. globalitatea vieţii conjugale nu este suficientă pentru a asigura demnitatea procreării umane. din punctul de vedere al cauzei proxime şi al responsabilităţii imediate. tehnica rămâne moralmente inacceptabilă. devin în cazul FIV termeni improprii pentru părinţi: în realitate.chiar şi atunci când s-ar face totul pentru a evita moartea embrionului uman . cum este actul conjugal. a cărui egalitate o respectă şi cu care este consimţită libera expresie. Termenii "concepţie" ("generare") şi "fecundare". cum a subliniat Instrucţiunea Donum Vitae. dacă ar exista un schimb de spermă sau o eroare sau un risc. momentul fecundării . sau o echipă de străini. iar aceasta rămâne în cadrul voinţei şi uniunii cuplului.comuniune şi comunicare. care să fie separată de posibilitatea oricărui compromis cu practica avortivă a distrugerii de embrioni (64) . subliniază Instrucţiunea (65) . actul conjugal are caracteristica plinătăţii şi a totalităţii: a reduce procrearea la un factor tehnic înseamnă a stabili un raport de dominare "subiect producător-obiect produs" şi înseamnă a sărăci şi a degrada actul procreator în sens atât teologic cât şi antropologic. se înţelege pentru ce actul de iubire conjugală este considerat în învăţătura Bisericii Catolice ca unicul loc demn al procreării umane. chiar şi numai parţial. învinuind biologii (63) . ci ar putea fi urmărite juridic. subiectul se exprimă pe sine către un alt subiect.sunt inacceptabile din punct de vedere moral. căci privează procrearea umană de demnitatea care îi este proprie şi conaturală. din moment ce disociază procrearea de contextul integral uman al actului conjugal. Acest lucru este atât de adevărat încât. voinţa faptică şi gestaţia maternă. care se adaugă celui precedent. fecundare extraconjugală: conjugale rămân patrimoniul genetic. după părerea mea. să se revină cu o aprofundare ulterioară: în cazul "fecundării" in vitro se introduce o cauzalitate parentală plurală şi străină cuplului.de fapt. Desigur. Pentru o necesară informare trebuie spus că deşi este clară poziţia Instrucţiunii "Donum Vitae". În timp ce în tehnica IAO impropriu zisă medicul ginecolog îndeplineşte o acţiune subsidiară şi complementară.momentul culminant al unui proces ce cuprinde mai multe faze legate între ele. cine împlineşte faza decisivă a procreării este un străin. Fecundarea extracorporală devine. încă de nedepăşit . în cazul FIV. de unde vine cererea şi în care se plasează copilul pe cale de a se naşte. dar care în sine este suficient. pentru care. Invers.este acţionat de un operator străin cuplului. expus riscului de moarte în termene de timp în general foarte scurte". anterioară fecundării.se citeşte în Enciclica Evangelium Vitae . Din acest motiv. în locul cuplului. cazul simplu nu este grevat de toată acea negativitate etică ce se întâlneşte în procrearea extraconjugală. Trebuie. acestea nu ar putea fi imputate naturii. proces constitutiv al noii fiinţe umane . adică procedura FIVET omogenă.ei reţin că unitatea dintre dimensiunea unitivă şi cea procreativă a FIV omogenă ar fi asigurată în acelaşi mod ca în cazul IAO impropriu zisă: unitatea ar fi dată de aşa zisul "context de iubire conjugală". şi în "cazul simplu". unii moralişti catolici îngăduie încă "posibilitatea de a accepta" aşa zisul caz simplu . aceste tehnici înregistrează înalte procentaje de insucces: aceasta priveşte nu atât fecundarea.rămâne iliceitatea morală a fecundării omogene in vitro: "dincolo de faptul că aceste tehnici de fecundare artificială . Printre actele expresive sau limbajele corporale. dar .

după cum am amintit la tema procreării. ca în atâtea altele. (69) F. nu se poate vorbi despre "dreptul asupra fiului". dacă nu ar fi aşa ar fi ilegală sau nonvalidă orice căsătorie nefertilă. începând de la naştere. dar care sunt relevante din punct de vedere moral. mentalitatea anti-life. în afara moraliştilor catolici şi printre cei care privesc nu la instanţele etice. dar nu trebuie să li se substituie cu artificii ce ar anula efectele pe care doar naturalul le poate garanta. dar aceştia nu se opresc nici măcar la FIVET omogenă. dar este ştiut că punctul de vedere juridic poate să nu coincidă cu punctul de vedere moral şi de multe ori legea pozitivă umană şi legea morala contrastează (67). de asemenea. tehnica FIVET omogenă este permisă chiar şi de legislaţiile mai rigoriste. În realitate. că în privinţa acestui subiect apare una dintre contradicţiile cele mai vădite ale culturii contemporane: pe de o parte se propagă. între soţi există doar un drept de a avea raporturi conjugale deschise procreării. sau oricum. sau dacă ar exista şi posibilitatea unei "preadopţii legale". nici remuşcări cu caracter etic. Omul este parte integrantă a acestei lumi şi viaţa lui. Calea adopţiei (care este considerată astăzi puţin practicabilă) ar fi mult mai accesibilă dacă fiii ar fi primiţi întotdeauna cu responsabilitate. Iată ce scrie. scrie: "Nous sommes visiblement arrivés a un point ou nous pouvons plus qu'il ne nous est permis de faire et c'est pourquoi qu'il n'est nous permis de faire tous ce que nous pouvons" (70) Fecundarea artificială extracorporală heterogenă Dorind să examinăm ansamblul problemelor etice legate de tehnica FIVET heterogenă şi presupunând deja valide rezervele enunţate pentru cea omogenă. prin intermediul tehnicii FIVET: este îndoielnic că. care ar fi propriu cuplului. ştiinţa şi tehnica pot şi trebuie să corecteze şi să ajute procesele naturale. iar pe de altă parte. atât într-un caz cât şi în altul. Din punct de vedere juridic. Rămânând la tema juridică. este elementul cel mai preţios care trebuie apărat împotriva oricărei manipulări care îi ştirbeşte demnitatea" (68) În literatură au apărut deja consideraţii care trezesc perplexitate. este revendicat cu orice preţ şi cu orice mijloc fiul. de exemplu. trebuie să adăugăm că nu se poate apela la un "drept de a procrea". Trebuie adăugat. putem aborda consideraţiile în felul următor: 121 . bazate pe criterii de economie sanitară. nu numai că nu există preocupări. Pe de altă parte. decât "subiect" care are o valoare proprie şi care trebuie dorit şi primit prin ceea ce reprezintă el însuşi şi pe căile planului de viaţă şi de iubire care trece prin familie. Întreaga natură are astăzi nevoie de apărare împotriva contaminării şi a distorsiunilor masive pe care le provoacă abuzul tehnic. N. teolog catolic. veînind în întâmpinarea mamelor care ar dori să-şi întrerupă sarcina. Semnale de alarmă au început să apară şi în mediul laical împotriva acestei tehnicizări a procreării umane.Este ştiut că. nu ar putea creşte copilul odată născut. Bockle. prin intermediul avortului şi al contracepţiei. ci la eficienţa rezultatelor. fiul nu ar fi considerat mai degrabă un "complement" şi "obiect" faţă de soţi. Abbagano: "În domeniul acesta.

Nu poate fi invocat conceptul de "dăruire" în sens de caritate-solidaritate. Dacă nu s-ar face această diferenţiere şi dacă ar trebui extins atât de mult conceptul de caritate şi de altruism. fără să privească în vreun fel angajamentele juridice dintre adulţi sau fără vreo legătură cu consangvinitatea" (72) Considerăm că această nouă încălcare a unităţii familiale trebuie să fie respinsă pe plan eticoraţional. o dată ce i se comunică 122 . În cazul adopţiei sarcina educativă este cea care e încredinţată altui cuplu. Structura unitară a căsătoriei este compromisă şi sfărâmată. Repercusiunile asupra unităţii matrimoniale şi parentale E uşor de constatat că. se stabileşte o diferenţiere între figura "părinţilor" şi figura soţilor: a fi părinţi nu echivalează în cazul acesta .cu a fi soţi. în plus. -identitatea biologică. care au dat viaţă împreună fiului şi între ei a avut loc un raport de dăruire reciprocă. şi. Identitatea copiluluii conceput Pe planul acesta se observă consecinţe şi mai grave şi câteodată chiar stranii. psihologică şi juridică a fătului. ar trebui legitimată cu acelaşi principiu orice legătură adulterină şi extraconjugală. după cum am arătat deja în cazul tehnicii IAE. -consecinţele antrenării mamei surogat (surrogate mother). ca şi cum ar fi vorba despre o donare de organe sau de sânge. fecundarea devine extracorporală Avem astfel o dublă încălcare a unităţii căsătoriei: este încălcată uniunea dintre dimensiunea unitivă şi dimensiunea procreativă a actului conjugal (71) şi astfel "conceptul de familie reprezintă doar un mod de interpretare şi de ordonare a unui ansamblu de relaţii. În cazul donării unui rinichi pentru un transplant sau donării de sânge pentru o transfuzie nu se încalcă unitatea nici nu se dă viaţă unei noi fiinţe umane. -ipoteza eugeniei.-repercusiunile asupra unităţii matrimoniale şi conjugale. Ţinând cont de faptul că fiecare dintre noi are dreptul de a şti al cui fiu este. când este vorba de gameţi. Nu este valabilă comparaţia cu adopţia: ea nu provoacă o frângere a raportului matrimonial. Acestea nu ar merita să fie luate în considerare dacă nu şi-ar găsi loc în literatură. sau a amândorura. ci de obicei în publicistică şi în mass media. copilul adoptat a avut doi părinţi mai mult sau mai puţin legitimi. atunci când se realizează "dăruirea" spermei sau a ovulului. Desfacerea legăturii dintre viaţ conjugală şi procreaţie devine şi mai gravă şi complexă atunci când se asociază existenţei ca surrogate mother. nu în literatura medicală sau medico-legală. atunci când copilul pe cale de a se naşte are o identitate biologică diferită de cea socială .sau echivalează doar parţial .

căsătoria între consangvini.subiectului.chiar generice .eticitatea. Cazul fiului adoptat de perechea homosexuală este atât de aberant în privinţa concepţiei parentale asupra procreării şi a structurii căsătoriei încât nu necesită alt comentariu pentru a-i releva non. în respectul donatorilor. mărind riscul bolilor genetice. acest fapt determină o dificultate de relaţie cu părinţii.. trebuie să adăugăm că în cazul perechii de homosexuali bărbaţi este nevoie. donatorul rămânând necunoscut. aceştia sunt implantaţi după moartea tatălui donator (în cazul fecundării omogene). să fie implantaţi în femei diverse. cu patrimoniu biologic al cuplului însuşi. cu tatăl virtual (74) . Stimularea eugeniei 123 . Se realizează astfel aşa zişii "fii din lumea de dincolo". de altfel. după cum am spus în capitolul referitor la manipulările genetice altele decât cele obţinute prin tehnica FIVET heterogenă. la eleminarea dificultăţilor nu ajută nici normele propuse în legătură cu alegerea donatorului. lucru care nu are doar o relevanţă juridică. examinată de instanţele juridice şi în discuţiile referitoare la băncile de embrioni. în timp ce două femei homosexuale ar putea obţine măcar ipotetic un fiu şi prin procedeul clonării. Ca o completare cu caracter tehnic. cu greu va putea fi înregistrată . La acest punct se pot constata. să se recurgă la surrogate mother. sau după ce ajutorii. sau când văduva doreşte un fiu din sperma soţului decedat. ci şi sanitară. Este ştiut că din partea unor legislaţii se doreşte ca secretul asupra numelui donatorului să fie prescris. după cum se ştie. (73) Această exigenţă şi acest drept sunt recunoscute şi la nivel juridic. când tatăl donator moare înainte de implant. astfel încât majoritatea ţărilor care au legiferat în materie cer ca. ci la aceea de embrioni. după ce sperma a fost deliberat prelevată în timpul maladiei care era prevăzută ca letală. Eventualele consecinţe de ordin sanitar ale fecundării in vitro heterogenă prin efectul congelării şi al fazelor succesive nu sunt încă previzibile şi va trebui să fie verificate în arcul de timp respectiv. care să fie şi sănătos dar să fie şi asemănător din punct de vedere somatic şi psihologic. unul din ei va fi virtual. în mod teoretic s-ar putea obţine la o populaţie anume un număr de consangvini care nu ştiu că au o astfel de legătură între ei (75). recurgându-se nu la banca de spermă. Faptul că. Cazurile stranii şi aflate în cauză juridică apar atunci când. după cum am spus deja în cazul tehnicii IAE. după calculul probabilităţilor. evident. născut prin tehnica FIVET heterogenă. apoi embrionii obţinuţi astfel. întrucât "paternitatea" donatorului trebuie să rămână necunoscută . În absenţa unei normative juridice aceste fapte sunt şi mai grave. dispar datorită unui accident mortal şi măcar au lăsat o ereditate copilului pe cale de a se naşte. dar acest fapt nu elimină dificultatea. sau embrionii devin orfani înainte de a fi implantaţi în uterul matern.în cazul în care fiul le cere. Trebuie menţionată şi altă eventualitate. care este ipoteza luată acum în considerare la nivel legislativ. cum s-a întâmplat deja. această situaţie ar avea un procentaj scăzut nu schimbă judecata etică. originea sa. cazuri de căsătorii între consangvini.şi. să se instituie registre centralizate de unde să poată fi luate referinţe . Întrucât din ejacularea unui singur bărbat ar putea fi fecundate multe ovule.

scrie Testart . ou la pensée dérive sans cesse d'un savoir biologique incontestable a une ideologie qu'on peut qualifier de totalitaire" (77) . în procrearea artificială extracorporală.. dă posibiltatea acţionării şi la un al treilea nivel al eugeniei. adică nu numai pentru subiecţii bolnavi de maladii ereditare dar şi pentru purtători. împreună cu alte metode. Scopul acestei selectări era şi este acela de a da cuplului care îl solicită. Odată cu fecundarea in vitro şi posibilitatea de a selecţiona celulele-ou înainte de fecundare şi embrionii prin tehnicile de diagnoză preimplant s-a înregistrat un nou impuls pentru instanţa eugenistică. aceasta fiind o modalitate selectivă ulterioară a noilor generaţii. urmărit nu prin selecţia donatorilor ci prin aceea a gameţilor şi a embrionilor şi cu succesiva eliminare a embrionilor care nu posedă caracteristicile cerute. prin băncile de spermă. conţin şi alte finalităţi în afară de "terapia" infertilităţii: ne referim în special la finalitatea eugenistică.. pe vremea când încă nu era urmărită prin tehnicile de procreare artificială: ". dar şi a perfect child sau.cum aminteşte J. Problema nu este nouă dacă ne gândim . Acest tip de selectare a părinţilor a fost definit de Charles Richet (Premiul Nobel pentru Pace). este extraordinar de clară deja citata lucrare a lui J. nu numai fiul dorit. selectarea donatorilor. putere de care subiecţii afectaţi nu pot să se apere: "Ils este théoriquement . de o mişcare eugenistă condusă de englezul Galton. În privinţa aceasta. Selecţia celulelor-ou şi a embrionilor înainte de implantare ar putea privi optica eugenică negativă. cu eventuala recurgere la tehnici de inginerie genetică dându-i astfel omului maxima putere asupra celorlalţi oameni.est un monument de racisme tranquille.zis pozitiv. după cum susţineau deja unii geneticieni. Fecundarea in vitro. acela aşa. copilul de selecţionat. Dar drumul spre eugenismul adevărat şi radical trebuia să treacă. un copil cât mai asemănător cu părintele social. există o logică internă conform căreia. în momentul în care instanţa eugenistică se afirmă. constând în inseminarea artificială şi invenţii biologice accesorii" (78) . prin "noi invenţii tehnice. prin observaţie şi diagnostic preimplant se caută printr-o tehnică deja în sine ilicită. în schimb.că o asemenea metodă eugenică era propusă.Nu este greu de înţeles că unele tehnici de fecundare artificială. spre sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea. În timp ce în diagnoza prenatală selecţia reprezintă un abuz şi o deviaţie de la o tehnică licită în sine pentru alte finalităţi. şi în special inseminarea artificială heterogenă. în care iubirea conjugală îşi pierde semnificaţia şi caracteristica sa de dăruire interpersonală. în schimb.possible d'obtenir un oeuf génétiquement 124 . din moment ce este posibilă. "rasism liniştit". Trebuie amintit că eugenetica negativă a apărut deja cu douăzeci de ani în urmă prin întrebuinţarea improprie şi selectivă a tehnicilor de diagnoză prenatală (postimplantatorie). chiar dacă urmărind doar selectarea donatorului (eugenie de prim nivel). Se înţelege cum. oricum. Testart (76) . în lucrarea La sélection humaine (1919). în care este deseori programat avortul. Testart. Le desir du gene (70): ne aflăm la al doilea nivel al eugeniei. printre care şi Premiul Nobel Müller. este depăşit deja orizontul aşa zisei "terapii" a infertilităţii şi se intră într-un fel de finalism ideologic pilotat de tehnologie.

plătind sume de bani şi folosindu-se de intermedierea agenţiei. după ce a avut în gestaţie fiul comandat. întrerupând viaţa micilor şi inermilor embrioni. au acceptat această sarcină pentru a-i da un fiu propriei surori sterile. le primeşte de la altă persoană. în timp ce sângele. nutriţia şi comunicarea vitală intrauterină (cu consecinţe şi la nivel psihic). cu ei. O consecinţă a pluriovulaţiei induse farmacologic şi a plurifecundării . gestaţia embrionilor fecundaţi in vitro cu ovul şi spermă de la alte persoane (81). riscurile şi complicaţiile unei gravidităţi plurigene (fetal-reduction) Pentru a evita o "eroare" legată de tehnică se efectuează o fetal-reduction în uter. plata stabilită . dar e şi o manifestare de altruism.pentru mamă. realizată în timpul gestaţiei. au dus la termen pe contul unor terţe. ci şi a fiului.după cum am spus . cuplul care comandă copilul rămâne străin de mama de împrumut.ar trebui să fie 125 .dacă "obiectul" comerţului ar fi doar maternitatea gestantă . a existat şi cazul "mamei închiriate". juste apres la fécondation"(80) . de la mama înlocuitoare.in vivo sau in vitro se constată şi un alt tip de selecţie a embrionilor efectuată prin raţiuni non calitative ci cantitative: scopul unei asemenea intervenţii "reductive" ar fi acela de a evita . care totuşi ajunge să fie intim legată de fiu printr-o strânsă comunicare biologică. în acest gen de contracte de înlocuire. aceea de "mamă surogat". normal. care este astfel tratat ca un exemplar animal şi nu ca o persoană ce are dreptul de a-şi recunoaşte proprii părinţi şi de a se identifica. Este determinată o manipulare a corporalităţii fiului care primeşte patrimoniul genetic de la două persoane. Era cazul mamelor care. Unii chiar subliniau existenţa riscului exploatării uterului femeii şi o îndreptare către o nouă profesiune. psihice şi morale care o alcătuiesc" (83) Au existat unii care au dorit să compare maternitatea "surogat" cu doica. este faptul că devine obiect al unui contract de vânzare-cumpărare nu doar uterul mamei ci şi . Toate acestea determină o serie de abuzuri nu doar în privinţa vieţii de căsătorie.modifié en incorporant de nouveaux genes (transgénese) soit dans l'oeuf lui-meme.făt faţă de relaţia doică. Un aspect al problemei. deseori ţinut sub tăcere. a refuzat să-l mai dea simţindu-l ca fiindu-i propriu. deşi aveau proprii copii. De fapt. arătând că faptul în sine numai că este licit. În cazul acestei practici a "uterului înlocuitor".copilul. Instrucţiunea "Donum Vitae" consideră că este inacceptabilă din punct de vedere etic maternitatea "surogată" exact din aceleaşi raţiuni care conduc la respingerea fecundării artificiale heterogene: aceasta "este contrară unităţii căsătoriei şi demnităţii procreării persoanei umane" (82) Nu numai că este atacată unitatea conjugală. o separare între elementele fizice.copil. care.mai ales . dar şi unitatea parentală. Credem că trebuie subliniată diferenţa de intensitate a relaţiei mamă "surogat" . despre care din când în când auzim vorbinduse. raportul strâns dintre părinţi şi copii: "aceasta instaurează în detrimentul familiilor. Mamele "surogat" Surrogate mothers au apărut cu nume şi prenume în reviste şi pe ecranele televizoarelor: femeile acestea.

experimentul pe animale nu este omologabil întotdeauna. totuşi unele normative includ posibilitatea de a "fabrica" embrioni cu scop experimental (89) . la vânzarea-cumpărarea de copii . în cazul acesta.şi acesta este semnalul asupra faptului că încheierea contractului se petrece la consemnarea produsului şi. e de considerat personalitate umană "potenţială". ci reală: potenţială este doar 126 . De ce să mai plăteşti întreaga sumă stabilită pentru un "produs" care nu satisface "cerinţa"? Considerând problematica etico-socială inerentă recurgerii la maternitatea "surogat". trecând prin fecundarea in vitro. moment din care ar începe să de formeze linia embrională primitivă. cealaltă raţiune este de tip ştiinţific "terapeutic": experimente necesare pentru progresul ştiinţei şi vindecarea unor boli. mai ales genetice. Se conferă o limită de două săptămâni de dezvoltare. Unii autori. cu excepţia statului Arkansas (SUA). Dorind să clarificăm pe scurt aceste două motivaţii şi reluând concepte exprimate în alte capitole. copilul respectiv declarat adoptabil . sunt acţionate cu intenţia de a se dobândi cunoştinţe privitoare la ADN-ul uman. sau chiar cu scopul de a realiza verificări în vederea unor ulterioare combinaţii prin clonarea de celule embrionare. din punct de vedere ontologic şi etic este o fiinţă umană individualizată şi nu potenţială. trebuie să spunem în primul rând că embrionul uman. aadică până la 21-22 de ore după fecundare. de exemplu. altfel incurabile. desemnează aceste tehnici cu termenul de "fecundare asexuală" (asexual fertilization). cea care a "comandat" această gestaţie. ar trebui să fie înregistrată ca "mamă" cea din care se naşte copilul şi nu cea care a dat ovulul spre fecundare. Deşi aceste experimente sunt practicate pe embrioni supranumerari şi fetuşi obţinuţi din avortul spontan sau provocat (temă care va trebui să fie abordată separat). Se spune: fără experimente ştiinţa medicală nu progresează. doar dacă mama care a dat naştere copilului doreşte în mod explicit să nu-l recunoască. referindu-se mai ales la clonare. la compatibilităţile imunologice. ca pe o "garanţie" a permanenţei copilului în uter. mai ales în privinţa codurilor genetice. (87) Care este raţiunea justificării experimentelor pe embrioni? Raţiunile avansate sunt două: una este negarea caracterului uman al embrionului în această fază (se avansează în general afirmaţia că embrionul. sau pentru fecundarea interspecifică (85) .consemnată mamei purtătoare încă de la începutul sarcinii. toate normativele existente. deci. dacă faptul acesta s-ar petrece în Italia. sub actualul regim juridic. Fecundarea in vitro şi experimentele Cuprindem sub acest paragraf toate acele procedee experimentale care.o parte a sumei este dată după naştere şi dacă. Alte normative. Invers . şi embrionul ar fi încheiat faza de implantare. perechea care l-a "comandat" nu îl mai vrea. precum legea germană şi legea statului Victoria (Australia). cel puţin până la formarea sistemului nervos. copilul este malformat. la acţiunea medicamentelor etc.are prea puţine şanse să fie încredinţat cuplului care l-a "comandat". deci este nevoie să se recurgă la acest tip de experimente. Printre altele. consimt experimentarea până la singamie. interzic contractele de înlocuire sau le consideră juridic non valide (84) .

obligaţia de a apăra viaţa umană devine fundamentală şi prioritară faţă de celelalte valori. să repetăm citatul din Chesterton: "Nebunul nu este cel care şi-a pierdut raţiunea. pentru că viaţa fizică este aceea prin care se pot realiza toate celelalte tipuri de valori. (88) Principiul terapeutic nu se poate aplica "in vivo". pentru implantul experimental al embrionului uman într-un uter de animal cu scopul de a studia reacţiile imunologice. care . Se pare că în Anglia a fost adresată o cerere Comitetului guvernamental. nu numai în ceea ce priveşte "viabilitatea" acestor embrioni. de a putea "produce" fiinţe subumane destinate unor munci repetitive. este posibilitatea de implant de embrioni ai unei specii în uterul animal al unei alte specii. Fecundarea şi gestaţia interspecifică Se înţelege prin fecundare interspecifică sau hibridare posibilitatea de fecundare între gameţi umani şi gameţi animali. într-adevăr. în acelaşi timp. în eventualitatea. rămâne însă interdicţia etică de a întrerupe acea viaţă care." (91) Evaluare etică a selectării sau prestabilirii sexului 127 .dezvoltarea. inseminarea femelei cimpanzeu cu spermă umană). Omul valorează mai mult decât ştiinţa şi mai ales valorează mai mult decât aspiraţiile oamenilor de ştiinţă: asupra acestui punct se pronunţă explicit şi Codul de la Helsinki. sunt contrare demnităţii fiinţei umane proprie embrionului şi. odată lăsată să crească. Gestaţia interspecifică. lezează dreptul oricărei persoane de a fi concepută şi de a se naşte în cadrul căsătoriei şi din căsătorie. Aceste tehnici. demnitatea subiectului şi a familiei ar fi contrazise în modul cel mai vădit şi monstruos. are în sine capacitatea reală de a se maturiza ca persoană umană. va continua şi după naştere. Asemenea obligaţie persistă chiar şi în cazul embrionilor supranumerari "în stare de abandon" sau consideraţi netransferibili în căile genitale ale femeii.. când există o altă cifră procentuală . sunt gândite ca o ipoteză şi pentru om (de exemplu. de fapt irealizabilă. Tentativele sau proiectele de fecundare între gameţi umani şi animali şi de gestaţie de embrioni umani în utere animale. invers. neplăcute. (89) Etica experimentării pe om are acest punct ferm şi de neînlocuit prin vreo raţiune de oportunitate sau utilitate. E cazul. sau de a fi întrebuinţate ca "rezervoare" de organe pentru transplant. Doar în lagărele de concentrare naziste au fost acceptate şi adoptate experienţe "in vivo". Judecata etică este clar negativă. care prevedeau moartea subiecţilor şi aceasta fără consimţământul lor. înţelegând-o aici şi pe cea a dobândirii de noi cunoştinţe ştiinţifice.în cazurile acestea certitudine a morţii subiectului pe care se realizează experimentul.. nebunul este cel care a pierdut totul în afară de raţiune" (90) Instrucţiunea "Donum Vitae" afirmă că: ". referitor la reglementarea experimentelor pe om. Dacă mai există dubii asupra conceptului filozofic de "personalitate". deja operate pe animale (cobai-iepure. capră-oaie etc). de altfel. chiar dacă este propusă de unii. dar şi în legătură cu experimentarea în sine: identitatea umană.

Prin sintagma "prestabilire şi selecţie a sexului" sunt indicate acele procedee care le pot permite părinţilor să aleagă şi să stabilească sexul copiilor ce se vor naşte. (92) Problemele etice implicate sunt multe şi se referă îndeosebi la legitimitatea predeterminării înseşi a sexului de către părinţi şi deci la motivaţii; în plus trebuie să se pună întrebarea dacă astfel nu s-ar instaura un fel de ideologie "sexistă", care ar putea fi cultivată în mentalitatea socială şi exploatată chiar de puterea politică; în sfârşit, trebuie să ne punem întrebarea asupra consecinţelor în sensul unor disproporţii sociale în raportul bărbaţi/femei şi asupra consecinţelor de ordin sanitar ce derivă din folosirea unor tehnologii selective (de exemplu, cele microchirurgicale). În sfârşit, moralitatea metodelor variază după puterea lor de determinare, în funcţie de riscurile pentru embrion şi de caracterul lor de manipulator al patrimoniului genetic. Nu se pot emite judecăţi etice analitice definitive în lipsa unei validări a fiecărei metode în parte. Credem că putem oferi, însă, câteva orientări de natură etică, înţelese ca orientări maximale, referitor la finalitatea şi la mijloacele utilizate. Scopul terapeutic, relativ la prevenirea bolilor genetice legate de sex, presupusă validitatea etică a metodei întrebuinţate, apare cel mai legitim şi admisibil din punct de vedere etic, în virtutea principiului terapeutic considerat sub aspect preventiv. Oricum, nu ni se pare că -şi în acest caz - societatea ar putea, eventual, să le impună părinţilor alegerea sexului considerat ca nepurtătorul anomaliei genetice. Părinţii sunt responsabili asupra deciziei procreative şi asupra numărului copiilor; deci amestecul statului ar fi neîngăduit dacă ar comanda limitarea numărului de copii sau abţinerea de a procrea: nu trebuie să fie de competenţa statului determinarea sexului copiilor pe cale de a se naşte, nici chiar din motive eugenice. Statul poate propune, eventual, o educaţie sanitară, dar nu poate impune o selecţie a copiilor nenăscuţi. Se poate afirma că astăzi se observă mai puţin sensul superiorităţii unui sex asupra altuia - cu scop ideologic - în urma campaniilor de paritate şi de egală demnitate a bărbatului şi a femeii; dar pot apărea în anumite contexte sociale sau în situaţii de război impulsurile ideologice sau de apologie a unui sex preferat. În acest caz, ideologia dăunătoare la adresa respectului datorat persoanei umane, care are demnitate egală în cazul fiecărui individ în parte, indiferent de sex, va încuraja acţiunea electivă şi o va face dăunătoare la adresa valorilor morale. Cu atât mai grav ar apărea acest fapt atunci când ideologia ar fi condusă de puterea politică şi finanţată cu scopuri dominatoare de tip rasist. În privinţa finalităţii educative şi de echilibru familial, credem că existenţa în familie a fiilor de sex diferit pare a fi de mai mare utilitate educativă şi de mai mare echilibru psihologic. Dar nu trebuie ca aceasta să reprezinte o finalitate, evident, nepermisă. A dori un băiat după naşterea uneia sau mai multor fete, şi invers, ni se pare lipsit de orice vină, cu condiţia ca această dorinţă să se măsoare după necesităţile copiilor şi nu după gusturile şi dorinţele părinţilor şi ca aceştia să rămână deschişi oricum să primească noul fiu, indiferent care va fi sexul său şi fără respingeri de ordin psihologic sau avortiv. Cât priveşte finalitatea reglementării naşterilor, ni se pare că o justă reglementare a numărului de fii, conform principiului procreării responsabile, este admisibilă şi chiar investigaţiile asupra diversităţii copiilor din punct de vedere sexual; dar decisivă este absenţa 128

egoismului, şi în privinţa aceasta , motivul cel mai serios pentru limitarea naşterilor - care devine relevant - este alegerea mijloacelor. Sunt excluse finalităţile pur experimentale; evident, fiind vorba despre om, mai ales dacă acestea sunt supuse riscurilor.

Liceitatea metodelor şi a tehnicilor Acest capitol al problemei este mai greu şi mai complex. Sunt excluse, în orice caz, tehnicile care presupun suprimarea embrionilor sau a blastocistelor de sex nedorit, ca folosirea microchirurgiei şi a diagnozei preimplantatorii selective. Sunt excluse şi tehnicile de manipulare embrionară sau genetică, în absenţa unei finalităţi riguros terapeutice şi cu atât mai mult în prezenţa unor riscuri pentru viaţa embrionară. Trebuie excluse tehnicile caracterizate printr-un determinism tehnologic absolut. Consiliul Europei a înterzis în mod explicit prestabilirea sexului prin manipulări biologice şi această interdicţie este prezentă şi în Instrucţiunea"Donum Vitae", care consideră aceste tehnici "contrare demnităţii personale a fiinţei umane, integrităţii şi identităţii ei." (93) Licit este să se condiţioneze sexul copilului aşteptat, atunci când există motive valide, dar cu deschiderea de a primi copilul, indiferent de sexul lui. Ni se par deci acceptabile tehnicile care se bazează pe respectarea embrionului şi a persoanei soţilor, a relaţiei lor sexuale în demnitatea nu doar fizică, ci şi afectivă şi spirituală. Asemenea metode pot fi cele ce ţin cont de mediul biochimic potrivit, de fiziologia actului procreator, precum şi "metoda ovulaţiei". În concluzie, pentru că normalitatea este elementul care determină liceitatea scopurilor urmărite, precum şi a metodelor folosite, putem spune că este licită dorinţa de a stabili sexul dorit atunci când se întrebuinţează pentru aceasta mijloacele naturale care asigură condiţii favorabile actului conjugal; în plus, doar dacă alegerea este cerută de motive de ordin terapeutic, sau de echilibrul psiho-pedagogic al familiei; în sfârşit, cu condiţia ca o atare alegere să nu fie impusă din afara cuplului. Evaluarea morală Problema sterilizării voluntare, cu scopul de a obţine direct şi simplu infertilitatea, este diferită de celelalte tipuri de sterilizare, sterilizarea forţată şi sterilizarea terapeutică. Prima a fost condamnată nu numai de Biserica Catolică, ci şi de de simţul comun, pentru dubla raţiune a lezării integrităţii şi a ofensei aduse libertăţii persoanei. (94) Despre sterilizare ca pedeapsă pentru delict sexual rămâne doar amintirea istorică a unor excese penale, inumane. Sterilizarea terapeutică sau curativă, practicată de mult timp în spitale, nu ridică probleme deosebite din punct de vedere moral. Procedeul, motivat deseori de apariţia unor tumori sau de alte procese patologice care nu pot fi tratate decât prin extirparea organelor genitale, este licit, dar ca orice intervenţie chirurgicală ce comportă o amputare, el trebuie să se conformeze următoarelor condiţii: să fie subordonat binelui totalităţii organismului, să fie necesar pentru salvarea corpului, iar atare necesitate să nu poată fi atinsă altfel. De asemenea, necesitatea trebuie să fie actuală. (95) 129

Subliniem că raţiunile care susţin judecata morală asupra iliceităţii sterilizării forţate şi asupra liceităţii celei curative sunt evidente din punct de vedere etic: în primul caz este lezată, fără vreo necesitate curativă, integritatea persoanei fizice şi este agresată libertatea persoanei în privinţa unui drept fundamental şi inalienabil, şi anume, posibilitatea de a procrea în cadrul căsătoriei; în al doilea caz, salvarea organismului, conform principiului totalităţii binelui personal, este elementul care cere şi legitimează intervenţia, care în mod evident trebuie să fie oricum adusă la cunoştinţa pacientului pentru a avea consimţământul său. Principiul terapeutic sau al totalităţii va fi aprofundat mai departe. Problema etică se pune într-o manieră acută în privinţa sterilizării cu scop contraceptiv şi cu caracter voluntar, adică practicată cu consensul persoanei interesate. (97) Poziţia Magisteriului Bisericii catolice asupra acestui punct este foarte clară. Este suficient să cităm câteva documente dintre cele mai semnificative şi explicite: motivaţiile cuprinse sunt demne de atenţie chiar şi în lumina simplei raţiuni umane. În Enciclica Humanae Vitae, Paul al VI-lea afirmă: "În egală măsură trebuie exclusă - după cum a declarat de mai multe ori Magisteriul Bisericii - sterilizarea directă, atât perpetuă cât şi temporară, atât a bărbatului cât şi a femeii" (98) . Mai răspândit şi interesant şi pentru referinţele făcute în privinţa opiniilor unor teologi, este documentul Sfintei Congregaţii pentru Doctrina Credinţei despre Sterilizarea în spitalele catolice, document emis în 13 martie 1975, în care se afirmă textual: "Orice sterilizare care prin sine însăşi, adică prin propria natură şi condiţie, are unicul efect imediat a face facultatea procreatoare incapabilă de procreare, trebuie să fie considerată sterilizare directă, în sensul în care acest termen este înţeles în declaraţii ale magisteriului pontifical, în special de Pius al XII-lea. De aceea, chiar dacă există o bună intenţie din partea celor ale căror intervenţii sunt determinate de tratarea sau prevenirea unei boli fizice sau mintale previzibilă sau temută ca rezultat al gravidităţii, sterilizarea astfel făcută rămâne în continuare absolut interzisă conform doctrinei Bisericii. Şi într-adevăr, sterilizarea facultăţii (de procreare) este interzisă dintr-un motiv şi mai grav , pentru că produce o stare de sterilitate a persoanei aproape întotdeauna ireversibilă. Nu poate fi invocată nici o dispoziţie a autorităţii publice, care ar încerca să impună strerilizarea directă ca fiind necesară binelui comun, căci această sterilizare lezează demnitatea şi inviolabilitatea persoanei umane. În mod similar, nu poate fi nici măcar invocat, în acest caz, principiul totalităţii, în virtutea căruia sunt justificate intervenţii asupra organelor motivate de un bine superior al persoanei; sterilitatea în sine, într-adevăr, nu este orientată spre binele integral al persoanei, înţeles corect, "în observarea dreptei ordini a lucurilor şi a bunurilor", din moment ce este contrară binelui moral al persoanei, care este binele cel mai înalt, privând prevăzuta şi liber aleasa activitate sexuală de un element esenţial." (99) O sterilizare "contraceptivă", care a devenit instrument de control al naşterilor ("contracepţia, sterilizarea şi avortul trebuie cu siguranţă numărate printre cauzele care contribuie la determinarea situaţiilor de puternică scădere a natalităţii. Poate apărea uşor tentaţia de a recurge la aceleaşi metode şi atentate împotriva vieţii şi în situaţiile de "explozie demografică"" (100) ) este "rodul" din ce în ce mai evident al unei mentalităţi contrare vieţii şi care recurge "la contracepţie, sterilizare, avort şi chiar la eutanasie, ca semn de progres şi de cucerire a libertăţii..." (101) Inviolabilitatea persoanei şi a integrităţii sale fizice 130

Unitotalitatea fiinţei umane Persoana este existenţă unificantă. sau raţiunea ultimă. subordonată întregului şi binelui suprem. dacă nu dorim să expunem arbitrului oamenilor misiunea de a procrea viaţa. Intervenţia trebuie să satisfacă aceste condiţii: a. ca referinţă esenţială. nu există alternative diferite: sau se acceptă o viziunea creaţionistă. se ajunge la totalul relativism pe care l-am amintit deja de mai multe ori. o pluralitate şi diversitate de facultăţi şi de expresii vitale. trebuie să recunoaştem neapărat limitele de netrecut ale posibilităţii de dominare din partea omului asupra propriului corp şi funcţiuni ale sale. Regăsim acest principiu în Humanae Vitae: "Aşadar. Această temelie este ontologică şi etică. potenţialităţile. (102) Baza. A se recunoaşte responsabili şi nu arbitri ai propriei persoane înseamnă a-i respecta exigenţele. sau se ajunge la o viziune imanentistă (omul patron al omului-statul patron al omului) şi atunci se deschide poarta nu numai sterilizării.Principiul inviolabilităţii sau al non disponibilităţii persoanei. cu alte cuvinte. atât persoană particulară cât şi investit cu autoritate nu îi este permis să le încalce. conform principiului enunţat mai sus şi conform dreptei inteligenţe a "principiului totalităţii". atunci se prăbuşeşte întreaga construcţie etică şi se prăbuşeşte temelia civilizaţiei umane. Omul are faţă de sine o responsabilitate şi nu posesia sau autoposesia arbitrară. fiecare unitate face referire la pluralitate şi fiecare pluralitate cheamă în cauză unificarea. Dorim să le amintim pentru că pe principiul totalităţii se întemeiază principiul derivat. ilustrat de Predecesorul nostru Pius al XII-lea. O atare structură implică deci o ierarhie a bunurilor personale. integritatea. necesită ca ordinea morală să se adecveze ordinei ontologice: este ceea ce se înţelege atunci când se vorbeşte de legea naturală. a avortului şi a oricărui tip de violenţă. limite care nici unui om. chiar şi în faţa voinţei subiectului însuşi. este o doctrină clară a Bisericii. la eutanasie. cel numit terapeutic. dacă este desfiinţată. dacă omul ar avea în mod arbitrar deplină stăpânire asupra lui însuşi. Pe plan pur raţional acest principiu fundamental rezidă în faptul că persoana este valoarea primă şi transcendentă şi dacă acest fundament se destramă. Pentru ca principiul totalităţii să poată fi aplicat în mod legitim şi licit se cer unele condiţii esenţiale. consensul pacientului 131 . a acestei non disponibilităţi a persoanei umane constă în faptul că Omul este creatura lui Dumnezeu şi deci întreaga sa realitate personală este darul lui Dumnezeu. la justificarea omicidului voluntar. pentru ce nu ar putea stăpâni la fel şi asupra celorlalţi? Poate că viaţa altuia trebuie să valoreze mai mult decât viaţa proprie şi să aibă o tutelă superioară? Şi a cui? După cum se vede. dar şi a filozofiei sănătoase: reprezintă premiza ontologică şi etică a oricărei norme etice şi juridice. ci şi dreptului la sinucidere. sau cel puţin personalistă asupra omului. ca un stăpân despotic. ca scop şi dinamism structural. Şi atari limite nu pot fi determinate decât de respectul datorat integrităţii corpului uman şi funcţiilor sale naturale. şi atunci valoarea fiinţei umane este absolută şi intangibilă.

se procedează la o slăbire etică şi ontologică a iubirii. ci în uzul neregulat al sexualităţii şi al actelor procreative. Nu este licit să se apeleze la principiul totalităţii atunci când sterilizarea este invocată pentru a preveni o sarcină. conform binelui etic şi medicopsihologic al persoanei. de exemplu fecunditatea şi unirea conjugală: pentru a o salva pe a doua ar fi necesar şi de consimţit să fie suprimată prima. Exigenţa de a considera corpul în totalitatea persoanei trebuie înţeleasă nu în sens exclusiv (doar corpul). în sfârşit. Dacă se doreşte amânarea gravidităţii. sterilizarea. Sub mantaua posibilităţii de a opta. (103) c. în imposibilitatea de a practica această cale. care. în unele cazuri. trebuie să fie o intervenţie necesară. în al doilea rând. aceea a reglementării naturale a actului procreator. chiar cu cele mai bune intenţii în privinţa unei înţelegeri atente a dificultăţilor conjugale. deci să nu existe alternative valide. pe cale contraceptivă sau chiar prin sterilizare. binele totalităţii organismului. care constă în acceptarea şi promovarea ordinii ontologice a persoanei şi a totalităţii sale. Trebuie adăugat că dificultatea survenită în actul conjugal poate să nu fie facultatea de procreare. necesitatea trebuie să fie actuală momentului intervenţiei e. conform progreselor ştiinţei în domeniul "metodelor naturale". cauza nu trebuie văzută în funcţionarea organismului sănătos. Principiul invocat al globalităţii binelui personal înseamnă globalitatea bunăstării conjugale. Dacă de aici derivă o sterilizare. acolo unde nici o raţiune curativă nu comportă suprimarea unei facultăţi care este fizică şi spirituală în acelaşi timp. dat fiind că cele două finalităţi ale căsătoriei . care sunt adevărata "cauză" a sarcinii. în această opţionalitate nu este considerat binele etic superior. d. de aceea nu există o raţiune motivată pentru a aboli facultatea procreativă. suprimarea voluntară a uneia sărăceşte şi distorsionează chiar şi semnificaţia celeilalte.b. altfel imposibil de eliminat.sunt: deschiderea către fecunditate şi uniunea afectivă a soţilor. atunci când exerciţiul ei este dificil. Principiile posibilităţii de opţiune şi globalităţii Principiul posibilităţii de opţiune este formulat de unii teologi ca alegere a unui rău minor sau a unui scop prevalent dintre două ipoteze care nu sunt practicabile simultan. a cărei adevărate cauze este doar libera activitate sexuală. Astfel. Se presupune de obicei că această dilemă nu admite o terţă cale. ci exerciţiul ei. trebuie adăugat că reglementarea "naturală". este astăzi calea cea mai practicabilă şi acreditată. În acest sens. după astfel de autori. dar în dauna corporalităţii şi fără ca beneficiul să fie şi asupra corporalităţii. persoana se deresponsabilizează. ar necesita. deseori se ascunde subiectivismul şi. intervenţia directă trebuie să fie asupra părţii bolnave pentru a o extirpa. să se subordoneze binelui organismului însuşi asupra căruia se intervine. aceasta trebuie să fie indirectă. ci în sens inclusiv (şi corpul). din motive valide. Se poate extirpa partea sănătoasă numai dacă ea este cauza reală a unei patologii. intervenţia contraceptivă sau.legate într-o unitate . 132 . nu se poate vorbi despre binele integral al unei persoane atunci când persoana este satisfăcută în alegerile sale sociale şi utilitariste sau psihologice (chiar şi motivate). familiale şi sociale.

Am precizat deci că termenul globalitate poate ascunde un echivoc sau un artificiu: globalitatea. ci suntem chemaţi să stabilim o ordine a binelui fizic. nu se poate proceda la o intervenţie de natură chirurgicală care lezează fizicul.Extinderea principiului de globalitate la dimensiunea psihologică şi socială. cazul violenţei sexuale (intra sau extraconjugală) (104) "Cazul limită" Pot exista situaţii cu caracter medical în care o nouă sarcină este absolut de nesfătuit şi comportă riscuri mari (grave patologii cardiace. aplicarea aici a principiului răului minor este arbitrară şi forţată. nu se poate lipsi de ordinea constitutivă reală a persoanei. susţinută şi prin avort şi contracepţie. Cu atât mai mult când legitimează subiectivismul şi instrumentalizarea politică: etica îşi pierde fundamentul obiectiv. ci trebuie să fie inclus în totalitatea binelui persoanei. conform ordinei morale a binelui. aceasta nu poate fi exercitată fără riscul unei sarcini care ar fi letală. totalitatea binelui personal şi. trebuie justificată sterilizarea ca extrema ratio. în consecinţă. cazul bolnavului mintal (în general femeia) care poate fi obiect de abuz sexual. circulatorii. sau mai degrabă. biologic şi afectiv. Corpul nu poate să fie exclus. Prima observaţie este că sterilizarea nu e singura cale pentru evitarea sarcinii: în afara continenţei. 133 . În al doilea rând. în armonie cu binele total şi suprem al persoanei. Să încercăm să elucidăm fiecare dintre aceste afirmaţii. există astăzi posibilităţi legate de întrebuinţarea metodelor naturale de reglementare a fertilităţii. Capitolul al V-lea A treia parte: Bioetica şi sterilizarea Corolare şi cazuri concrete de o deosebită gravitate Există cazuri concrete pe care le prezintă şi medicii datorită şi dramatismului şi soluţiilor dificile de natură etică : cazul în care se pune problema sterilizării sau abstinenţei totale între soţi ("cazul limită"). renale. nu arareori fidelitatea poate fi pusă în primejdie iar binele copiilor poate fi compromis în sensul că educaţia lor este în pericol. În legătură cu aceasta se pot face două observaţii: sterilizarea nu este singura cale pentru a evita sarcina. al familiei şi al societăţii. precedente cezariene multiple). Este citat pasajul din Gaudium et Spes în care se subliniază că "acolo unde intimitatea vieţii conjugale este întreruptă. astfel încât. ca şi curajul părinţilor de a mai accepta şi alţii" (105) Se concluzionează că dacă nu trebuie întreruptă intimitatea conjugală şi dacă. devine un nonsens: globalitatea nu mai există atunci când se începe prin suprimarea dimensiunii fizice. pe de altă parte. el nu poate fi niciodată folosit ca un mijloc. în absenţa bolii fizice. principiul răului minor nu e aplicabil în acest caz atât pentru că nu există o dilemă de nerezolvat cât şi pentru că răul minor dacă totuşi poate fi tolerat atunci când este suferit.

atunci când se constată simultan condiţii de violenţă fizică (sau incapacitate mintală de consens liber). Ne putem pune atunci întrebarea: acelaşi principiu poate autoriza o femeie să opteze să fie sterilizată. care s-ar putea rezolva prin alte tipuri de intervenţie medicală. şi în sfârşit. nu ar exista nici o altă cale pentrdu a împiedica procrearea. prin forţa principiului de legitimă apărare împotriva unei agresiuni nedrepte se reţine din partea unora ca fiind licit recursul la sterilizare. 134 . Unii au propus. iar activitatea procreativă trebuie reglementată. într-adevăr. ci exercitarea activităţii procreative a cuplului în aceste condiţii de sănătate. sau atunci când. căci în aceste cazuri s-ar legitima recursul la lege sau la întrebuinţarea forţei împotriva agresorului. Cele spuse sunt valabile şi în cazul în care sterilizarea tubarică e cerută pentru a contrasta sindromul avortului repetat spontan (ARS) (106) . Şi în acest caz nu uterul şi nu trompele sunt cauza patologiei. în consecinţă nici a încheia o căsătorie. se dezvoltă riscul unei sarcini în mod grav contraindicată? Trebuie subliniat că înseşi documentele Magisteriului Bisericii. În acest sens. atunci când definesc sterilizarea ca ilicită. de asemena. a devenit incapabil de a revendica printr-un act liber dreptul dobândit printr-o căsătorie validă. declară ilicit "actul conjugal impus celuilalt fără a privi la condiţiile şi la legitimele sale dorinţe" (108) În rest. căci în aceste cazuri nu facultatea de a procrea trebuie să fie suprimată ci exerciţiul activităţii procreative care trebuie reglementat. mai târziu. necesitatea motivată de a nu procrea. Femeia bolnavă mintal şi cazul violenţei extra sau intraconjugale Tot ce s-a spus până acum priveşte contextul în care activitatea sexuală este liber aleasă şi prevăzută. Pius al XII-lea afirmă într-un discurs: "Atunci când purtătorul unei tare ereditare nu este capabil să se comporte în mod uman. deci să-şi procure ei înşişi un rău. recurgerea la sterilizare ca măsură preventivă. şi. Dar ce se poate spune despre cazurile în care procrearea este impusă cu forţa. cardiopatie etc) nu este o raţiune suficientă pentru a lega trompele în timpul unei naşteri prin cezariană. Raţiunea este şi în cazul acesta că nu ovarele sunt răspunzătoare de eventualele complicaţii. se poate împiedica în mod licit procrearea unei noi vieţi" (109) În concluzie. cu violenţa sexuală şi în plus. se referă la exerciţiul liber şi conştient al sexualităţii (107) . Nu trebuie adoptat nici motivul cezarienelor multiple.Odată făcute aceste precizări. cu consecinţa infertilităţii. la nr. putem prezenta câteva aplicaţii concrete. pe de altă parte. În aceste cazuri de violenţă aspectul unitiv lipseşte. Principiul legitimei apărări poate să comporte liceitatea daunei aduse agresorului. căci partea bolnavă este cea care trebuie suprimată atunci când nu există alte modalităţi terapeutice iar infertilitatea este doar o consecinţă indirectă (voluntar indirect). Ceea ce poate autoriza extirparea uterului este starea lui de alterare patologică. Prevederea unei sarcini dificile sau cu grad de risc (nefropatie. este coerentă învăţătura Enciclicei cu privire la necesitatea de a menţine unite cele două finalităţi ale actului conjugal: cea unitivă şi cea procreativă. Nu este licită. 11. Humanae Vitae. Doar prezenţa unui uter lacerat sau bolnav sau devenit sursă de dureri şi tulburări grave poate justifica histerectomia. din raţiuni suficient de grave. Inima şi rinichiul sunt cele ce trebuie să fie tratate. extirparea ovarelor sănătoase pentru a preveni graviditatea femeilor care pot avea complicaţii cu rinichii sau cu inima.

afectată de un grav handicap mintal. care este subiectul abuzului sexual şi astfel este constrânsă să poarte o sarcină. din partea tribunalelor tendinţa de a autoriza sterilizarea în cazul subiecţilor handicapaţi mintal. într-adevăr. practicate. se consideră că unele mijloace contraceptive lipsite de liceitate morală. a legitimat atare practică. în martie 1987. 7).. o modalitate pripită. într-adevăr. purtătoare de grav handicap psihic. de fiecare dată când într-un stat membru este prevăzută participarea unui reprezentant al interesului public (procuror) . fără consens valid . cere ca sterilizarea indivizilor incapabili de înţelegere şi voinţă să poată fi efectuată doar în urma unui aprofundat examen din partea a cel puţin doi medici şi după elaborarea unui raport scris favorabil. După cum este ştiut. s-ar putea deduce că sterilizarea ar trebui să fie practicată pe scară largă. 8) Lectura acestor trei puncte trezeşte multe perplexităţi. ce vrea să spună punctul 7? Că medicii trebuie să certifice că individul este incapabil de înţelegere şi de voinţă.. şi deci trebuie să fie sterilizat? Şi în baza căror criterii trebuie să se facă alegerea celor ce pot fi sterilizaţi şi a celor ce nu pot fi? Poate documentul 135 . relevează că în privinţa aceasta trebuie să fie consultaţi şi părinţii sau reprezentanţii legali . (112) Sterilizarea femeilor cu handicap mintal este acum posibilă şi în Spania. autoritatea judiciară a putut autoriza sterilizarea chiar şi a unei minore.. O asemenea tendinţă a fost confirmată de Rezoluţia A/3-023/92. În consecinţă. De asemenea. (110) Există. în conformitate cu procedurile prevăzute de fiecare din statele membre. familiale. asupra drepturilor handicapaţilor mintal.referitor la drepturile civile. în schimb.. Curtea de Apel a Marii Britanii a autorizat o astfel de intervenţie asupra unei minore. pentru o adecvată integrare socială ar comporta o mai mare angajare economică şi de resurse umane pentru punerea în practică a ajutoarelor medicale.pentru a împiedica nu violenţa ci rezultatul acesteia. ţară a cărei Curţi Constituţionale a respins în 1994 un recurs de neconstituţionalitate prezentat unei instanţe de primă mărime din Barcelona (113) împotriva articolului 428 din codul penal din 1989. Judecătorul titular a atacat sentinţa şi a supus cazul Camerei Lorzilor care. printre altele. 6).cere ca sterilizarea să fie considerată "ultima ratio" şi să poată fi practicată doar atunci când nu sunt disponibile alte instrumente sau metode de control. Rezoluţia se pronunţă după cum urmează: "Parlamentul European. fiind "ultima ratio". ce se înţelege prin "sterilizarea să fie considerată "ultima ratio" când nu sunt disponibile alte mijloace sigure? Poate se înţelege că în loc să fie "ultima ratio" sterilizarea ar trebui să fie practicată foarte frecvent? Dacă. cunoscută sub numele de Janette. intervenţie considerată necesară pentru a feri minora de grave şi certe prejudicii psihofizice în caz de graviditate. În privinţa sterilizării. aprobată de Parlamentul European la data de 16 septembrie 1992. adică procrearea? Femeia lipsită de capacitate mentală. în aprilie 1987. psihoterapice. Într-adevăr. sigură şi puţin costisitoare de a face faţă condiţiilor care. decizia definitivă în privinţa sterilizării poate fi luată doar de autoritatea judiciară competentă. poate fi sterilizată? Şi la iniţiativa cui? Ne mai putem întreba şi dacă sterilizarea acestor persoane nu ar fi. acesta trebuie să fie interpelat în cadrul procedurii (art. sau dacă acestea nu oferă garanţii de securitate (art. cere ca sterilizarea să poată fi efectuată doar la două săptămâni după intrarea în vigoare a deciziei şi ca pentru aceasta să trebuiască să fie aplicate tehnici medicale care pot permite revenirea la starea de fertilitate (art.nu sunt uşor de controlat în privinţa aplicării şi că în atari condiţii "garanţiile de siguranţă" sunt o himeră. invers.

În sfârşit. căi de autoapărare cu mai mult respect la adresa demnităţii umane.acolo unde este prevăzut . din 3 aprilie 1996 (115) . Trebuie. Punctul 8 cere ca o astfel de sterilizare forţată să fie făcută cu maximum de grijă. ar fi o persoană de grad inferior faţă de cei sănătoşi şi deci ar putea suporta toate acestea! (114) În domeniul respectiv. Nu poate fi folosită sterilizarea cu scopuri contraceptive . posibilitatea de a efectua o intervenţie reversibilă. nici nu se înţelege cine anume trebuie să reflecteze) şi. dar discutabile din punct de vedere etic. avansând obiecţiuni de conştiinţă. lăsând însă decizia ultimă pe seama autorităţii judiciare şi . din moment ce nu vizează protejarea femeii cu handicap mintal faţă de eventualii agresori sexuali. condiţiile în care o sterilizare contraceptivă poate fi efectuată sau doar propusă.deci la cererea individului în domeniul sterilizării cu scopuri terapeutice. spre deosebire de altele. Concluziile la care se ajunge în cele două documente pot fi rezumate astfel: 1. oral sau scris. dacă este posibil.ar avea o demnitate minoră. Aşadar. care trebuie să accepte cu docilitate ca alţii să-i decidă soarta. mai legitime. Rezoluţia cere să fie consultaţi părinţii şi reprezentanţii legali.conform Rezoluţiei . comportă sterilizarea forţată? În plus. în anumite condiţii. 16-3) 3. cu tehnici care permit mai uşor revenirea la fertilitate. mai puţin crude. oricum. 50. Trebuie recunoscut că într-un asemenea caz sunt indicate reguli foarte restrictive. din 3 aprilie 1996 şi n. Din moment ce nu se poate asigura în toate cazurile reversibilitatea intervenţiei de sterilizare.doreşte doar să spună că trebuie individualizate unele boli psihice care. reversibilitate incertă. O asemenea decizie trebuie luată de un colegiu alcătuit din jurişti.chiar şi a unui reprezentant al interesului public (procurorul): totul pare la locul lui. deci fără consimţământul său. interesul individului de a avea o activitate sexuală şi de a menţine sau nu fertilitatea. medici etc. E necesar. demonstrarea imposibilităţii de a recurge la alte practici contraceptive. Trebuie ţinut cont de posibilitatea ca personalul sanitar să refuze să participe la intervenţiile de sterilizare. ceea ce. dar nimic nu e în ordine . Faptul că aceste metode au succese slabe şi capricioase şi oricun necesită o a doua intervenţie chirurgicală cu o relativă anestezie are puţină importanţă: debilul psihic . a intervenit recent şi Comité Consultatif National d'Ethique pour les Sciences de la Vie et de la Santé cu două "Avis": n. faptul că şi printre moralişti se află persoane care consideră licită sterilizarea în aceste cazuri nu scuteşte de serioase dubii asupra eficienţei unei atari prevederi împotriva violenţei şi nu scuteşte de datoria de a căuta căi de apărare împotriva agresorului. aşteptânduse cel puţin două săptămâni de la data deciziei (nu este clar ce trebuie să se întâmple în aceste cincisprezece zile de reflecţie. să fie evaluate de cadrele sanitare. 136 . Toţi îşi vor spune părerea în afară de cel interesat. poate permite sterilizarea handicapatului mintal. de asemenea. este necesar ca cel ce o cere să fie informat asupra consecinţelor (risc de nereuşită. 49. consimţământul în cunoştinţă de cauză. riscuri operatorii) şi să-şi exprime propriul consimţământ. 4. Dar pentru ca acest lucru să se poată petrece. CCNE recomandă o atenţie deosebită pentru a proteja drepturile şi interesele persoanelor a căror cerere de sterilizare este avansată de alţii. cu prudenţă. se cere existenţa altor condiţii: evaluarea riguroasă a stării de incapacitate. 2. după cum este prevăzut de Codul Civil francez (art.

ci celei care îl suportă.reţinem că o lege împotriva violenţei sexuale poate fi la nivel social remediul cel mai educativ. Trebuie subliniată de asemenea. condamnare reluată de Pius al XII-lea în diferite discursuri (29 octombrie 1951. Condamnarea a fost sancţionată în documentul final al Sinodului asupra Familiei din 1980. (118) Condamnarea unei asemenea legi este de natură intuitivă şi se bazează pe motivul că aceasta ofensează două drepturi fundamentale recunoscute nu numai de morala raţională dar şi de dreptul internaţional: dreptul la integritate fizică şi dreptul la libertatea fundamentală de a avea o familie şi de a procrea în mod responsabil. a existat şi o reacţie a Comitetului permanent. (117) Adevărata soluţie în apărarea persoanei handicapate mintal împotriva abuzurilor sexuale şi a sarcinii rezultate. condus de On. şi care în cazul handicapatului mintal este marcată deja prin deficienţa pe care o are. pare absurd ca pentru a împiedica un abuz să se procure o daună fizică. legalizarea sterilizării voluntare. se 137 . Reacţia episcopilor indieni a fost făcută publică şi semnată de cardinalul Pichachy (19 martie 1976). care prevede o protecţie deosebită în caz de violenţă sexuală asupra femeii handicapate. în 1976. şi nu persoanei care comite abuzul. Barbara Schmidbauer din partea Parlamentului European. Paul al VI-lea se pronunţa în acelaşi sens cu ocazia "Conferinţei Mondiale asupra Populaţiei" care a avut loc la Bucureşti. prin decretele Sfântului Oficiu. condiţia pe care o pun în aceste cazuri chiar şi moraliştii favorabili sterilizării: adică să nu existe alt mijloc adecvat de a împiedica violenţa. Procrearea rămâne o responsabilitate a soţilor. 7 septembrie 1953. a cărei consecinţă a fost un număr de 13 milioane de indieni sterilizaţi. Aceasta este poziţia actuală .În afara legii civile. nu există aceeaşi unanimitate în privinţa sterilizării forţate pentru bolnavii mintali. şi a fost repetată cu ocazia celei de a zecea aniversări a Humanae Vitae. prevalează convingerea inacceptabilităţii sterilizării fără consimţământul explicit al celui în cauză. obligarea prin lege a sterilizării în anumite ipoteze. Pe de altă parte. Dintr-un studiu comparat. a fost condamnată de Pius al XI -lea în Casti Connubi. dezbaterea dintre specialiştii în etică rămâne deschisă şi trebuie arătat că şi printre cei ce nu sunt de inspiraţie catolică şi admit în general sterilizarea cu scop contraceptiv. asistenţă asigurată chiar de angajaţi ai statului. Faţă de acest tip de sterilizare forţată există respingerea instinctivă a oamenilor şi tocmai din acest motiv se recurge la alte procedee legale pentru controlul demografic. în 1931 şi în 1940. din 31 decembrie 1930 şi apoi în mod repetat. Să începem cu ultima. 12 septembrie 1958) Cu scopul controlului demografic s-a emis o legislaţie în India. A fost practicată în Germania lui Hitler cu scop eugenic. în 1973. în normativa italiană. o reprezintă asistenţa acordată persoanei infirme. (116) Acceptând deci că sterilizarea unei femei cu handicap este un act de două ori ilicit . cum se petrece deja în mai multe ţări în cazuri de gravitate deosebită. Dacă este respinsă totuşi ideea sterilizării forţate în scopul controlării naşterilor.este privată o fiinţă umană de facultatea de a procrea şi intervenţia este făcută fără consimţământul ei . Lege şi sterilizare Raportul dintre lege şi sterilizare este abordat astăzi în diferite ipostaze: depenalizarea sterilizării voluntare.

Depenalizarea sterilizării voluntare este deja operativă în multe ţări. a personalului paramedical şi a colaboratorilor. le revine datoria de a se opune unei asemenea legi cu toate mijloacele legalmente admise. care legitimează de fapt o vătămare reală la adresa integrităţii persoanei umane şi a facultăţii procreative a familiei. 50 al aceluiaşi Cod. Cetăţenilor. deşi din partea juriştilor serioşi este invocată validitatea încă în vigoare a art. Depenalizarea. în urma acestei sarcini trebuie să fie previzibil periclitată viaţa sau integritatea sănătăţii fizice şi psihice a gestantei. e calificată din punct de vedere obiectiv şi moral ca inechitabilă şi menită să pervertească ordinea morală.consensul de a se proceda la sterilizarea forţată a bolnavilor mintal. este în asentimentul grupărilor şi asociaţiilor pro-sterilizare şi a propagandei lor şi pregăteşte terenul pentru legalizarea autentică. (120) Practic însă. înainte ca ea să fie formulată şi aprobbată. ea este operativă după căderea articolului 552 din Codul Penal. Ea este urmărită ca formă eficientă de control al natalităţii şi sterilizarea voluntară este astăzi revendicată ca prestaţie gratuită. pecum şi art. 582-583 (leziuni personale dureroase) a Codului Penal şi art.în fiecare stat. nici un alt contraceptiv să nu fie adecvat. 2 şi 32 din Constituţie. (121) În ipoteza că legea riscă să obţină majoritate consensuală.evidenţiază că există . fără sterilizare trebuie să existe pericolul unei sarcini. În eventuala şi nu imposibila aprobare a unei legi. dă unele indicaţii asupra felului în care se poate face sterilizarea debililor mintali: asistatul trebuie să fie incapabil de voinţă durabilă. cu consimţământul prealabil al tutorelui (119) . se va declanşa din nou un moment de ciocnire între spitale şi lumea medicală. 138 . sunt foarte clare indicaţiile conţinute în proiectul Codului Civil al Germaniei care. după citata sentinţă a Curţii Supreme de Casaţie. Spitalele catolice vor fi în mod evident obligate de morala religioasă să se abţină şi să se opună acestei practici. Este evident că o atare lege. Cine aplică o asemenea lege îi împărtăşeşte în conştiinţă violenţa şi inechitatea. credincioşi sau nu. În privinţa aceasta. Tribunalele. în art. 1095. de altfel. În Italia. va trebui invocată obiecţia de conştiinţă din partea medicilor. în mod analog cu cazul avortului. nu mai sunt în măsură să intervină asupra sterilizării voluntare.

(1) În afară de aceasta. fetuşi. dimensiunea cognitivă şi cea utilitaristă sunt prezente şi interdependente: este limpede că totuşi tendinţa de dominare este prezentă şi într-un domeniu şi în celălalt şi poate contribui la pervertirea finalităţilor. în ce condiţii (liber consimţite. care este pătrunsă de finalitatea teoretică. este o "cunoaştere" care devine "putere". poate chiar şi mai grave. dintr-o exigenţă epistemologică intrinsecă. Toate acestea nu trebuie să ne facă să uităm latura pozitivă. Ştiinţele empirice şi ştiinţele nonempirice se diferenţiază între ele tocmai prin această frontieră a experimentului. Această extindere şi intensificare a experimentului a instaurat o posibilitate enormă de dominare şi manipulare din partea omului. cu ce finalitate (terapeutică sau nu). introduce multe schimbări nu întotdeauna pozitive. Se vorbeşte despre o "raţiune subiectivă" (2). O problemă importantă este definirea scopului. dezvoltată odată cu ştiinţa experimentală şi cu tehnologia. în timp ce societatea de azi manipulează chiar şi cultura umană şi. Experimentul este. a capacităţii sale integrale de muncă şi a puterii de a stabili contacte sociale. o fază a cunoaşterii "experimentale" şi chiar a cuceririlor tehnicii. devine mai mare impulsul experimentării. (4) Observaţiile acestea urmăresc doar să sublinieze că pe măsură ce creşte nevoia de dominaremanipulare inserată chiar în cunoaşterea ştiinţifică. Aceasta ar contrasta cu "raţiunea obiectivă". decât acelea care sunt provocate de manipularea biologică. că a cunoaşte şi a stăpâni lumea sunt activităţi care pot să răspundă chiar 139 . ci către o terapie menită spre redobândirea sănătăţii omului. dar rămâne adevărat. prizonieri). care se bazează pe această cunoaştere. prezentă şi ea. îndreptată spre înţelegerea lumii cu scopul declarat de a o domina. (3) O ultimă observaţie se cuvine a fi făcută în orientarea introductivă a temei noastre: atunci când se vorbeşte despre manipulare experimentală a fiinţei vii şi în particular a omului există tendinţa de a se gândi doar la manipularea naturii biologice. asupra căror subiecte (bolnavi.pe seama a însăşi naturii umane. a metodelor şi a mijloacelor. prin aceasta. a subiectului şi a condiţiilor experimentului. faza experimentală.Capitolul al VI-lea Prima parte: Bioetica şi experimentul asupra omului Experimentul clinic cu medicamente Experimentul este necesar Ştiinţa experimentală nu poate depăşi. a cunoaşterii pentru bucuria de a contempla realitatea. a experimentului îndreptat nu spre manipularea negativă şi instrumentală. Unii au recunoscut în dorinţa de manipulare-dominare a naturii caracteristica epocii moderne şi chiar una din cauzele declinului său etic. chiar prin ceea ce ni se confirmă în primele pagini ale Bibliei. Acest fapt atingând astăzi frontierele ingineriei genetice a indus o posibilitate de "variaţie" a naturii care a ridicat probleme filozofice şi etice de mare amploare cu importante consecinţe. consens pe baza informării prealabile sau prin presupunere) se realizează experimentul. mai ales a omului de ştiinţă . într-adevăr. În domeniul ştiinţei în general şi în cel al cercetării ştiinţifice. proprie filozofiei clasice medievale. potenţialul experimental s-a dezvoltat enorm odată cu perfecţionarea şi progresele tehnologiei.

chiar dacă provine dintr-o procedură de laborator . pe măsură ce experimentul şi-a ocupat locul său intrinsec în ştiinţa medicală şi a trecut cu bine examenul de propulsor spre cunoştinţe ulterioare.planului şi voinţei Creatorului (5) . la rândul său. pe care până acum o studiase doar din punct de vedere teoretic sau o văzuse realizată de alţii. pe măsură ce şi-a pierdut caracteril magic-subiectiv şi şi-a asumat valoarea sa reală de agent biochimic menit să influenţeze mecanismele structurii moleculare a subiectului şi funcţionarea organismului. Dar semnificaţia care se dă cuvântului respectiv în câmpul medicinei şi în particular al cercetării farmaceutice este semnificaţia "obiectivă". în funcţie de etica ce va fi inclusă în procesul respectiv şi în finalitatea ştiinţei şi a puterii pe care o exercită omul. în ultimă analiză îşi îndeplineşte itinerariul de validare prin experimentarea pe destinatarul ultim. sau sunt acceptate dar nu li se cunoaşte consecinţa directă sau indirectă. prin perfecţionarea măiestriei să se reducă riscurile faţă de viaţa persoanei operate.Orice cunoaştere va conduce la bine sau la rău. după cum se întâmplă atunci când un chirurg tânăr realizează prima oară o intervenţie.căreia i se cunosc de obicei modalităţile şi rezultatele . Din cele arătate mai sus rezultă încă o dată rolul esenţial al eticii ca dimensiune de echilibru între natură şi persoană. Chiar medicina "hipocratică" a stabilit o limită etică şi obiectivă pentru experimentul medical. imediată sau îndepărtată (6) . În acest ultim sens a experimenta înseamnă a supune verificării. Capitolul al VI-lea Prima parte: Bioetica şi experimentul asupra omului Experimentul clinic cu medicamente Semnificaţia tehnică a experimentării farmacologice Semnificaţia cuvântului experimentare nu este întotdeauna univoc înţeleasă: de aceea trebuie să-i precizăm elementele de conţinut legate de tema noastră. de ştiinţă teoretică . Chiar şi acest tip de experimentare poate avea aplicaţii în medicină. în particular. Medicamentul. între tehnologie şi viaţa umană. orice dominare a lumii va putea servi omului sau aservi omul. Chiar şi pentru această experienţă necesară. prin intermediul cunoscutului aforism: primum non nocere (în primul rând să nu dăunăm).precedată. astfel.începe să stăpânească un exerciţiu pe care înainte nu îl poseda: în cazul acesta experimentul este egal cu o învăţare. Această "noutate" sau "non cunoaştere" poate fi absolută sau 140 . A experimenta poate avea o semnificaţie "subiectivă" în sensul că subiectul repetând o acţiune .şi din experiment pe animale. raportul dintre subiectul experimentator şi subiectul asupra căruia se realizează experimentul s-a definit din ce în ce mai bine.. Experimentarea farmacologică. a devenit din ce în ce mai dependent de verificarea experimentală înainte de a fi utilizat şi administrat. din punct de vedere tecnic şi etic va fi nevoie de o ucenicie pe baza căreia. prin implicarea directă procedee sau mijloace (medicamente) care sunt noi. care este omul însuşi.

Evident. Printre multele probleme care preocupă epoca noastră. necesar dar nu definitiv nici ultimativ. Poate fi deci acceptabil ca pentru adevăratul bine al făpturii umane să se utilizeze un organism inferior. dacă nu există alternative viabile faţă de folosirea animalelor în experimente. atunci experimentarea poate şi trebuie să fie acceptată din punct de vedere etic.în măsura posibilului . după cum nimeni nu găseşte necesar să repropună. un medicament destinat omului nu va putea fi validat şi controlat din punct de vedere ştiinţific până nu va folosit şi experimentat asupra omului însuşi. În scopul acesta este cazul să facem câteva precizări în privinţa experimentării pe animale. omul nu poate fi redus la denumirea de "animal superior". sau "mijlocul" poate fi reţinut. inumane şi deci inacceptabile. lumea animală nu trebuie considerată ca un simplu joc sau mijloc de exprimare a puterii fără un motiv adevărat referitor la beneficiul rezultat în folosul omului şi fără a respecta echilibrul dintre specii. dacă se utilizează . a Normelor pentru 141 . În cele ce urmează vom cita integral clasificarea. (8) Reţinem că există anumite frontiere care despart omul de restul fiinţelor vii. simultane sau ulterioare (fiziologice. dar în adevărul fiecărei făpturi respectă adevărul ierarhiei lumii infraumane în raport cu omul şi cu binele său "adevărat". "persoană". de absolută cruzime.toate mijloacele analgezice şi anestezice care evită cruzimea inutilă faţă de animale. Din partea centrelor de cercetare favorabile experimentării pe animale se afirmă că toate descoperirile ştiinţifice fundamentale care au permis vindecarea şi combaterea multor maladii ale omului au fost posibile datorită unor experimente preliminare pe animale şi că datorită cunoştinţelor asupra evoluţiei lor. frontiere care se numesc "spirit". raportată la ediţia din 1991. care este împărţită în două categorii: aceea care consideră experimentele pe animale . de aceea. Fazele precedente de studiu şi experimentare în laborator asupra animalelor au. patologice. de exemplu. dacă finalitatea este o autentică bunăstare a fiinţei umane. "transcendenţă". De aceea. un caracter pregătitor. şi aceea care reţine ca indispensabilă utilizarea animalelor pentru cercetare. dar neutilizabil în totalitate fără verificări mai riguroase. datele acestor experimente pe animale pot fi extinse cu mare aproximaţie şi asupra omului. sau a cărnii animale pentru alimentaţie. nici nu se poate afirma că animalul ar avea demnitate asemănătoare omului . interferenţă şi incompatibilitate faţă de alte medicamente) în organismul căruia îi este destinat. (7) Pentru că validitatea unui medicament poate fi confirmată doar în raport cu impactul său asupra cauzelor preexistente. Aşadar. Etica personalistă nu situează toate fiinţele pe acelaşi plan. farmacologice chiar şi prin asociere. dar nu fără o reglementare precisă şi cu evitarea oricărui tip de cruzime. (9) Fazele experimentului farmacologic asupra omului au fost descrise în diferite feluri.parţială. cea a experimentului pe animale suscită cu adevărat un viu interes din partea opiniei publice.în particular vivisecţia. o dezbatere asupra admisibilităţii folosirii lânii oilor pentru protejarea conrtra frigului.

Experimentul este de fapt încheiat atunci când datele ce trebuiesc cunoscute asupra tuturor aspectelor citate mai sus au atins nivelul în care diferenţele dintre rezultatele pe termen lung şi pe termen scurt. Aici. Studiile asupra unor grupe de pacienţi mai numeroase (şi dacă este posibil diversificate) cu scopul de a determina raportul siguranţă/eficienţă pe termen scurt sau lung ale formulelor principiului activ. Faza IV Studiile conduse după comercializarea produsului (produselor) medical (e). în continuare.Buna Practică Clinică (Good Clinical Practice sau GCP). farmacovigilenţa su evaluarea valorii terapeutice). chiar dacă asupra definirii acestei faze nu există acord total. conform unei scheme comparative (de exemplu controlat cu placebo). conduse asupra omului. pecum şi de a-i evalua valoarea terapeutică absolută şi relativă. După ce un produs a fost lansat pe piaţă. Studiile din faza a IV-a sunt conduse pe baza informaţiilor conţinute în referatul asupra caracteristicilor produsului pentru autorizaţia de comercializare (de exemplu. emise de Comunitatea Economică Europeană (CEE) "Studiile clinice sunt clasificate. Nu pot fi trasate delimitări precise între fiecare fază şi există. precum. Programul experimental ar trebui să fie "orb" . în cazul studiilor pe termen lung asupra siguranţei. Desfăşurarea şi caracteristicile celor mai frecvente reacţii adverse trebuie să fie investigate şi este necesar să se exmineze caracteristicile specifice ale produsului (ex. în general. noi indicaţii. noi mijloace de administrare sau noi asocieri sunt considerate studii asupra unor noi produse medicale". vor fi definite. Scopul este de a demonstra acţiunea unui principiu activ şi de a-i evalua siguranţa pe termen scurt asupra pacienţilor afectaţi de o maladie sau de o condiţie clinică pentru care este propus respectivul principiu activ. Primele studii asupra unui nou principiu activ. de exemplu. doar fazele respective. în faze: de la I la IV. studiile din faza a IV-a necesită condiţii experimentale (care includ cel puţin un protocol). pe baza finalităţilor referitoare la dezvoltarea în plan clinic a produselor medicale. Interacţiuni relevante din punct de vedere clinic între medicamente. dar alte proiecte pot fi acceptabile. 142 . în privinţa aceasta. Farza III. Scopul este acela de a furniza o evaluare preliminară asupra siguranţei şi un prim profil farmacocinetic şi farmacodinamic al principiului activ asupra omului. chiar dacă există nu vor fi semnificative din punct de vedere statistic. adesea asupra unor voluntari sănătoşi. factori care induc reacţii diferite. În general condiţiile studiilor vor trebui să fie cât mai apropiate de condiţiile normale de întrebuinţare. După caz. opinii discordante asupra detaliilor şi asupra metodologiei. de exemplu. cu scopul de a furniza cele mai bune premize pentru a planifica studii terapeutice mai extinse. Faza a II-a . Studiile sunt conduse pe un număr limitat de subiecţi şi deseori în stadiu mai avansat. Această fază mai are scopul de a determina un interval adecvat pentru doze şi/sau scheme terapeutice şi (dacă este posibil) de a identifica raportul doză/răspuns. precum vârsta etc). Faza I. Studiile terapeutice pilot. studiile clinice pentru a investiga. similare sau cele descrise mai sus pentru studiile pre-marketing.

Ţinând cont de raportul dintre încredere şi competenţă. Încă din sec. Este amintit cateterul cardiac experimentat pentru prima oară pe sine de către tânărul medic Werner Forssman. În cazul aplicării pe bolnav apare de asemenea distincţia între experimentare cu scop terapeutic. Trecerea la experimentarea pe om trebuie precedată şi motivată de strângerea tuturor elementelor posibile de siguranţă tecnică. responsabilitatea este similară cu aceea a tuturor celorlalte activităţi profesionale şi terapeutice. va trebui să se facă distincţia între experiment pe persoane bolnave şi pe voluntari sănătoşi. pe experimentatorul însuşi. trebuie să precizăm alte câteva distincţii fundamentale. Pettenkoffer. 143 . că poziţia şi gradul de responsabilitate etică şi juridică ale celui ce dezvoltă experimentul pentru prima validare a produsului farmaceutic sunt mult diferite faţă de poziţia şi gradul de responsabilitate al celui ce prescrie un produs farmaceutic de uz deja generalizat. faza aceasta nu prezintă dificultăţi de natură să ceară ca fiecare medic să reparcurgă itinerariul experimental parcurs de către cel ce a condus experimentul de validare. Se amintesc în epoca mai apropiată de noi. care şi-a injectat spirochetul ce cauzează sifilisul. îşi instruia elevii să experimenteze şi pe ei înşişi eficienţa medicamentele disponibile atunci. pe animale. Lazzaro Spallanzani care în aceiaşi ani. Dar înainte de a pătrunde în contextul juridic şi etic. praxis şi legislaţie (11) Experimentarea asupra experimentatorului însuşi.sau mai binezis însuşirea datelor referitoare la proprietăţile. dozele şi modalităţile de folosire. făcută cu simplul scop de a descoperi dinamica medicamentului (sau chiar a unei tehnici chirurgicale). atât cât pot fi prevăzute în laborator. pentru a studia mecanismul digestiei a ingerat în mod repetat tuburi conţinând mâncăruri diferit preparate. şi experimentare clinică pură. În acest al doilea caz. Aceste cazuistici diferite au avut istoria lor şi au provocat chiar legislaţii şi pronunţări publice asupra cărora este oportun să ne referim pe scurt. II. medicul şi filozoful evreu Moise Maimonide. începe experimentarea "subiectivă" . Nivelul de responsabilitate etico-juridică ce va fi examinat acum este al celui ce realizează experimentarea cu caracter de inovaţie. Istorie. având în vedere că factorul de risc este elementul "discriminant". adică cu scopul de a vindeca pacientul respectiv. Desgenettes. Prima distincţie pe care trebuie să o facem este cea deja subliniată între experimentul de laborator. şi pe om. pe deţinuţi sau prizonieri şi pe condamnaţi la moarte. Este clar deci. Problema etică se pune tocmai în acest moment şi constă în stabilirea valorilor în cauză şi a condiţiilor pentru a înfrunta cu risc minim diferitele faze ale experimentării. care şi-a inoculat conţinutul unei mari pustule de ciumă. dintre profesionişti şi de documentarea referitoare la produsul însuşi. (10) În domeniul experimentării umane. Lindermann. astfel încât trecerea la om să fie lipsită de riscuri. în 1800.Odată încheiată faza experimentală "obiectivă" a produsului farmaceutic. care a ingerat bacili de holeră. trecerea la om reprezintă întotdeauna o noutate şi comportă în mod inevitabil un anume risc la adresa subiectului uman. Pe de altă parte. diferite episoade: cel cu Eusebio Valli care şi-a injectat un amestec de puroi variolic.

pretinde o proporţionalitate între scopul şi riscul cercetării. cu titlul "Recomandări pentru orientarea medicilor în cercetarea clinică". C. experimentul să fie condus de o persoană pregătită din punct de vedere ştiinţific şi sub supravegherea unei sau unor alte persoane competente în medicină. de exemplu. Se înţelege. În lagărele de concentrare naziste pe prizonieri. din cele menţionate. medic din secolul V î. injectare de vaccinuri. primul experiment clinic asupra persoanelor conştiente este foarte cunoscuta primă tentativă de vaccinare antivariolică din partea dr.. şi din Renaştere se ştie despre utilizarea condamnaţilor la moarte. Erofil. cercetătorii farmacologi şi asociaţii lor erau deseori cei ce se ofereau pentru experimente farmacologice. amintim textele cele mai importante. otrăvuri: multe din aceste experimente comportau moartea cu dureri atroce. au fost conduse în anumite State experimente şi tratamente de mare risc. Leonardo Fioravanti studiază contagiunea şi simptomele ciumei asupra condamnaţilor la moarte.Experimentarea asupra subiecţilor voluntari. cu vigoarea normativă proprie fiecăruia din aceste acte. Un elev al profesorului Danis acceptă să se supună unei transfuzii de sânge de miel. Pe de altă parte. efectuate pe deţinuţi supuşi . pentru a studia anumite boli (Ludovic al XI-lea permitea utilizarea condamnaţilor pentru studierea "răului pietrei". în octombrie 1996 la Somerset West (Africa de Sud) de către cea de a 48-a Adunare. la Hong Kong în septembrie 1989 de cea de a 41-a Adunare şi. descoperirea adrenalinei în urma experimentelor făcute de George Oliver asupra fiului său cu consimţământul acestuia. dar se ştie că şi în timpuri recente tot asupra condamnaţilor. Se aminteşte. Edward Jenner. (13) Textul distinge experimentul terapeutic de cel neterapeutic (preambul). ruşi. Totul era motivat de o presupusă supremaţie a ştiinţei. cere de asemenea evaluarea prealabilă între riscuri şi avantaje pentru subiectul 144 . cum împrejurările istorice ale ultimelor decenii şi mai ales experimentele naziste. nervi. Experimente asupra condamnaţilor la moarte. totuşi cu speranţa comutării pedepsei.goi sau îmbrăcaţi la temperaturi polare produse în mod artificial. cu autorizaţia autorităţii publice. muşchi. conform actelor procesului de la Nürenberg. XVIII. a fost adoptată în iunie 1964. revizuită şi completată de cea de a 29-a Adunare a respectivei Asociaţii. În Occident. aşadar forţa normativă este de natură deontologică. hormoni etc. a fost elaborat în 1947 un document prin care s-au formulat limite explicite pentru orice intervenţie experimentală asupra fiinţelor umane. efectua viviseţii asupra fiinţelor umane condamnate la moarte. La nivel internaţional.Organul emitent este Asociaţia Medicală Mondială. Se mai menţionează experimente prin rezecţii de oase. (12) Prizonieri evrei. Chiar şi arsurile cu iperită au fost experimentate în lagărele de prizonieri de către germani. În urma crimelor perpetrate de medicii nazişti chiar şi prin experimente asupra omului conduse împotriva celor mai elementare norme de respect al demnităţii individuale. italieni. au putut determina apariţia unor normative în domeniul internaţional şi naţional. gaze. de presupuse seruri anticancer. mai întâi. ca orice protocol de experimentare clinică să fie supus evaluării din partea unui comitet de etică. Acest document a reprezentat baza de pornire pentru orice altă elaborare a unor directive specifice. (pe care încearcă.. Codul de la Nürenberg. prescrie ca experimentul asupra omului să fie precedat de experimentul de laborator. la sfârşitul sec. pentru a studia anatomia şi fiziologia corpului. au fost supuşi unor experimente crude cu medicamente. în spatele căreia se ascundea doar raţiunea de Stat. experimente mortale au fost efectuate cu camere de depresurizare pentru a studia efectele zborului la mare înălţime. în sfârşit. desfăşurată la Tokio în 1975. Multe experienţe au fost conduse în scopul cercetării asupra sifilisului. alte studii. să-i adoarmă). au fost executate pentru a studia efectele congelării. perfecţionată la Veneţia de cea de a 35-a Adunare în octombrie 1983. docenţii de medicină. Declaraţia de la Helsinki . polonezi. asupra blenoragiei etc pe voluntari rămaşi anonimi.

Directivele comunitare ale CEE. o informare prealabilă pentru consimţământul subiectului (sau al reprezentantului legal. Posibilitatea de a utiliza placebo inert în studii "în care nu există o metodă de diagnoză sau terapeutică cu eficienţă verificată" (II. subiecţii trebuie să fie voluntari. n. cercetare sponsorizată din exterior. cu directiva nr. Comisia CEE prezenta la data de 28 noiembrie 1980 două propuneri ale Consiliului Comunităţii privind actualizarea legislaţiilor naţionale: o propunere de "directivă" privind 145 .asupra căruia se realizează experimentul şi asupra celorlalţi destinatari. 25 din 1978 şi directiva nr. 2. Se dau şi prescripţii asupra cercetărilor de laborator şi pe animale care să se efectueze înainte de cercetările clinice pe om. experimentarea trebuie să fie suspendată/oprită ori de câte ori condiţiile experimentului pot face să se întrevadă posibile daune pentru subiecţii experimentului. 319. datorită căreia subiectul ar putea să se simtă constrâns să-şi dea asentimentul). În 1975. 65. trebuie să ofere în acest sens o justificare adecvată în protocolul de experimentare care să fie supus comitetului de etică. documentul reafirmă: medicul să rămână ocrotitorul vieţii şi sănătăţii subiectului supus experimentării. în care se enumeră condiţiile pentru introducerea pe piaţă a unor noi produse farmaceutice cu expunerea detaliată a unor probe fizico-chimice. care trebuie să fie documentate şi executate înainte de emiterea licenţei.şi aceasta este noutatea conţinută de revizuirea din 1996: 1. sau din partea altui medic neimplicat în cercetarea cazului dacă pacientul se află în situaţie de dependenţă faţă de medicul experimentator. farmacodinamice şi clinice. De mare importanţă este cea de a doua. biologice şi microbiologice. ori de câte ori cel ce realizează experimentul consideră oportun să evite obţinerea consimţământului pacientului avizat. n. selectarea subiecţilor pentru cercetare. 3). Sunt alcătuite în special din două "Directive": una din 26 ianuarie 1965. alta din 20 mai 1975.4) Directivele etice internaţionale pentru cercetarea biomedicală condusă pe subiecţi umani. aceste directive constau din cinci paragrafe: consensul subiecţilor avizaţi. o directivă ulterioară a CEE. o atenţie specială se cere în cazul experimentelor care pot altera personalitatea subiectulu. preciza procedura de urmat pentru introducerea pe piaţă a medicamentelor şi instituia un Comitet pentru specialităţile medicale. Documentul trece apoi la experimentul terapeutic faţă de care medicul trebuie să se simtă liber dacă după judecata lui. de restabilire a sănătăţii sau alinare a suferinţei pacientului. în caz de incapacitate. 420 din 20 mai 1978. (14) "interesul ştiinţei şi al societăţii nu trebuie să prevaleze asupra considerentelor referitoare la starea bună a subiectului" (II. modificând unele proceduri. Pentru fiecare pacient înrolat într-un studiu clinic se afirmă . acesta ar oferi o speranţă de salvare. Refuzul subiectului de a participa la experiment nu trebuie să se repercuteze asupra relaţiei medic-pacient şi. Publicată în 1993 de Consiliul Organizaţiilor Internaţionale ale Ştiinţelor Biomedicale (CIOMS). Noul mijloc de diagnostic/terapeutic trebuie să fie aplicat în funcţie de cea mai bună terapie disponibilă. Ulterior. în sfârşit. nr. Dreptul la un tratament mai bun diagnostic şi terapeutic cu eficacitate verificată. 318. reabilitarea subiecţilor implicaţi în cercetare în caz de daună accidentală. Asupra coloranţilor intervenea tot CEE. proceduri de revizuire. Vorbind despre experimentul neterapeutic. care să fie executate totdeauna sub control. toxicologice.

Astfel. Necesitatea de a dezvolta cât mai curând în Europa linii directoare pentru experimentarea noilor produse farmaceutice. Modificările atingeau puncte importante chiar şi pentru "experimentarea asociată" şi pentru experimentarea cu substanţe cancerigene. 86 din 27 aprilie 1992. Documentul însuşi a devenit directiva nr. a face credibile cercetările înseşi astfel încât să nu fie nevoie să fie repetate în diferitele ţări unde este cerută înregistrarea produsului respectiv. adică "Normele unei Bune Practici Clinice" citate mai sus. cu D. începând din 1985.Good Clinical Practice). Aceste linii directoare trebuiau să atingă obiectivele următoare: armonizarea elementelor necesare pentru conducerea lucrărilor în diferite centre europene de cercetare. Tinând seama de precedentele directive ale CEE pe această temă. dar care au implicat de fapt pe toţi aceia care prarticipă la obţinerea de date chimice care să servească ulterior la înregistrarea şi vânzarea medicamentului. uniformizândule cu cele internaţionale. a unui înalt nivel ştiinţific. cum s-a spus deja. în analogie cu ceea ce exista în SUA a impulsionat totuşi însăşi industriile farmaceutice care şi-au alcătuit un grup de lucru menit să elaboreze linii directoare cointeresând în acelaşi timp chiar CEE. Semnalăm şi că ultima versiune a GCP asumă o valenţă normativă şi mai relevantă decât cea dinainte. Aceste ultime propuneri nu au fost însă aprobate şi nu au obţinut majoritatea. care a văzut lumina tiparului în formă finală la data de 11 iulie 1990. . Normele pentru Buna Practică Clinică au fost concepute pentru a se adresa în principal industriilor farmaceutice care au în program experimentarea de noi produse.modificarea directivelor precedente şi o propunere de "recomandare în materie de experimentare a produselor medicale" cu scopul introducerii lor pe piaţă. Sunt de aceea strict interesaţi medicii şi cercetătorii care administrează medicamentul.prin Documentul Good Clinical Practice Consolidated Guidelines (CPMP/ICH/1995) (16) . asigurarea. nr. 91/ 507/CEE şi a fost înregistrat în Italia. Toate acestea erau propuse pentru a se depăşi diferenţele ce persistau de la Stat la Stat pentru eliberarea autorizaţiilor şi pentru omologarea acestora în Europa. Fiecare stat membru a desemnat un delegat pentru a participa la lucrările desfăşurate de "Working Party on Efficacy of drugs" unul dintre grupurile de studiu constituite de Committee for Proprietary Medicinal Products (CPMP) cu însărcinarea de a elabora documentul. (15) . Având drept finalitate stabilirea principiilor standard pentru efectuarea de probe (trials) pentru experimentarea asupra subiecţilor umani a unor noi produse farmaceutice. În iulie 1996. De atunci au urmat aproximativ şapte revizuiri ale textului.la care fiecare ţară membră a UE (Uniunii Europene) este datoare să se conformeze în mod uniform. . ca şi tot personalul care colaborează direct la oricare dintre fazele experimentării. în general. asigurarea celui mai înalt standard etic de protecţie a subiecţilor de experimentare. Comitetul Permanent pentru medicamente de uz uman (CPMP) al Agenţiei Europene pentru Evaluarea Medicamentelor (EMEA) a adus la zi Normele pentru Buna Practică Clinică (GCP . a fost elaborată o primă formă a documentului Good clinical practice for trials on medical products in the European Community (GCP).M. deoarece consituie o bază de referinţă nu numai pentru UE (Uniunea Europeană) ci şi pentru Statele Unite şi 146 . textul a fost încheiat până în 1988.

se elimină referirea distinctă la noţiunea de "etică". sunt diverse modificări. Faţă de ediţia 1991 a GCP. comitetul de etică. De atunci. următoarele: apărarea vieţii şi a persoanei. în mod legitim. care nu aderaseră la GCP precedente. inerentă structurii protocolului. al oricărei etici. se consideră că în cazul de experimentri în mai multe centre.in toto -. legitimitatea principiului terapeutic. Intangibilitatea şi nondisponibilitatea persoanei. sau inevitabilele elemente de problematică etică pe care le ridică uneori studiile efectuate în mai multe centre la examinarea lor de către Comitetele de Etică "locale". în schimb. criteriile tutelei persoanelor incapabile să exprime un consimţământ în deplină cunoştinţă de cauză (art 17). cu previzibile dificultăţi în ce priveşte practicarea cercetării farmacologice într-o ţară anumită. În cea de a doua privinţă. se ilustrează cu mai multe detalii informaţiile generale necesare redactării unui protocol de experimentare clinică. SUA şi Japonia). Convenţia pentru protecţia drepturilor omului şi a demnităţii fiinţei umane cu privire la aplicaiile lor în biologie şi în medicină: Convenţia asupra drepturilor omului şi asupra biomedicinei a Consiliului Europei (18) . în general. Valorile în cauză în acest domeniu sunt. În privinţa primului aspect. mai ales referitor la formula de consimţământ bazat pe informaţie din partea subiecţilor experimentului. persoanele participante la studiu. audit (expertiza). partea privind proiectul de experiment cu elaborarea datelor statistice. tema socială conexă progresului ştiinţei. să se supună cercetării ştiinţifice (art 16). (GMP). tratează temele referitoare la cercetarea ştiinţifică asupra omului. Nu lipsesc din text şi elemente criticabile (17). în ordine ierarhică. constituit din reprezentanţi al celor trei zone georgrafice (UE. este destul să spunem că. Deoarece în acest for nu se pot aprofunda în detaliu elementele care diferenţiază cele două texte. la fel ca în alte domenii ale medicinei. Valorile etice de referinţă Înainte de a trece la evaluarea cazuistică este necesar să amintim câteva valori şi principii fundamentale care revin aici. stabilind condiţiile în care o persoană poate. Primatul persoanei este axul prim al eticii. care au lucrat împreună pentru a emite un text unic de care trebuie să se ţină seama. diferenţele privesc fie vocabularul fie indicaţiile pentru întocmirea protocolului. cărora nu li s-ar mai acorda posibilitatea de a aduce amendamente "locale" la protocolul supus examinării. sunt schiţate definiţiile pentru confidenţialitate. luare de poziţie asupra cercetării privind embrionii "in vitro" (art 18). ci doar aceea de a-l refuza sau a-l accepta integral . sunt mai bine precizate următoarele notiuni: contraindicaţii ale medicamentului.Japonia. a fost creat un Comitet denumit International Conference on Harmonization (Conferinţa Internaţională pentru Armonizare) (ICH). opinia Comitetului instituţiilor participante la trial (experiment). şi se desfiinţează expresia de "good manufacturing practice" (bună practică de fabricaţie). tipologii de studiu chimic controlat. Am amintit de mai multe ori că persoana este valoare "transcendentă" în cadrul întregii realităţi create şi chiar pentru cine nu se află în interiorul credinţei creştine 147 . asupra cărora vom reveni mai încolo. Ca titlu de exemplu. control de calitate.

Este principiul riscului proporţional care se configurează. s-ar comite unul mai mare" (21) Este limpede că. aici este cazul să se spună că în aplicarea produsului farmaecutic este inevitabil şi justificabil un minim de risc cântărit între riscuri şi avantaje pentru integritatea fizică a subiectului asupra căruia se desfăşoară experimentarea. nu se poate niciodată ca un individ să fie expus unui risc mortal în folosul societăţii. În virtutea acestui principiu este permis să i se ceară individului (întotdeauna în să în afară de ceea ce am spus despre cele două valori precedente de protejat) o cotă de sacrificiu sau de risc pentru binele întregii societăţi căreia îi aparţine fiecare. Cel ce contemplă imaginea Creatorului. În caz contrar s-ar comite un lucru absurd. deşi nu epuizează viaţa personală.să fie un rău minor faţă de cel care sa urmărit să se evite. iar aceste limite sunt în special două: -societatea (sau autoritatea sau cercetătorul) nu -i poate cere unui subiect un risc mai mare decât subiectul însuşi şi-l poate asuma.Tocmai pentru apărarea vieţii fizice ca valoare fundamentală a persoanei este legitimă înfruntarea sacrificiului de către o parte a organismului pentru salvarea organismului însuşi. Trupul este coesenţial cu persoana şi viaţa trupului este apărată ca primă datorie a oricărui om. Nu se poate aplica conceptul de "parte" şi "tot" în acelaşi timp persoanei şi societăţii: în persoana individuală se află valoarea globală şi motivul fundamental al existenţei înseşi a societăţii (24) . Asupra limitelor şi asupra aplicaţiilor acestui principiu s-a vorbit în capitolele precedente. dar viaţa fizică reprezintă valoarea fundamentală. dar "este împotriva oricărui bun simţ să fie violate valori umane fundamentale pentru a vindeca omul" (22) şi este împotriva moralei raţionale să se comită răul pentru a obţine binele. care. În privinţa acestui principiu "o înţeleaptă administrare cere însă ca efectul nociv produs asupra organismului . De aceea trebuie să punem limite foarte clare acestui principiu social. Cum subiectul în comportamentul său moral va trebui să respecte în sine ordinea valorilor tot astfel medicul va 148 . Trebuie să fie înţeles bine acest principiu pentru a nu cădea în concepţia colectivistă asupra sănătăţii. şi anume. În afara cazului de legitimă apărare. cercetarea ştiinţifică poate suferi o încetinire. subiectul care de la Cristos a devenit părtaş al vieţii divine însăşi. este fundamentul vieţii personale. pentru că pe ea se "fundamentează" toate celelalte dezvoltări ale persoanei şi toate celelalte posibilităţi de creştere şi de libertate. căci cineva ar putea distinge între viaţa fizică şi cea personală. Aici este nevoie să fin clari: persoana umană nu existe fără viaţă fizică. Cu aceasta nu dorim să afirmăm că viaţa fizică a omului este valoarea exhaustivă a globalităţii persoanei: exigenţe morale superioare sau valori religioase pot cere un anume risc (a se expunere la risc. Această presupusă distincţie am întâlnit-o deja în legătură cu avortul şi o vom mai întâlni când vom aborda problema eutanasiei. intangibilitatea vieţii şi apărarea integrităţii acesteia constituie prima datorie şi primul drept. (23) În privinţa acestui principiu al sacrificiului particular pentru un bine superior se încadrează principiul solidarităţii sociale.. dar atunci când este vorba despre viaţa personalizată. pentru a evita un rău. Însă doar afirmarea acestui adevăr nu este de ajuns. atunci când este demnă de persoană.. datorită acestor limite deja menţionate. înţelege şi mai clar această valoare primară a persoanei. Se spune: apărarea vieţii da. Medicina sau medicul nu au un coeficient de disponibilitate asupra vieţii pacientului mai mare decât are pacientul însuşi. de aceea orice atingere adusă vieţii fizice (sau suprimarea ei) este atingere adusă persoanei. nu a-şi lua direct viaţa) chiar viaţa însăşi. Cealaltă valoare asupra căreia se orientează evaluarea etică despre care tratăm acum este cea care se referă la enunţarea principiului totalităţii sau principiului terapeutic.reprezintă valoarea neinstrumentală şi neinstrumentalizabilă (20) .

dacă este condusă corect şi în condiţiile moralmente acceptabile. 149 . Indicaţiile. În fine. va trebui să obţină mai întâi consimţământul în cunoştinţă de cauză. să finanţeze şi să reglementeze cercetarea ştiinţifică pentru uşurarea suferinţelor umanităţii şi pentru împiedicarea abuzurilor şi goanei după profit în dauna indivizilor şi a comunităţii. cum fac unii. nu numai că este îngăduită dar reprezintă şi un serviciu adus omului şi ia parte la bunătatea şi la valoarea ştiinţei. poate cere din partea indivizilor. aşa zisul "principiu teleologic" pentru a justifica experimente nocive sau imorale asupra fiinţelor umane în vederea procesului ştiinţific sau al binelui social ar însemna reintroducerea sub diferite nuanţe a falselor justificări care au condus la crime în lagărele de concentrare din timpul ultimului război şi a răsturna raportul persoană-societate. la fel cum este să-i lipseşti pe copii de hrană şi de medicamente pe cei bolnavi. moralitatea personală şi familială sunt factori şi valori superioare valorii sănătatevindecare. ci relativ: ştiinţa este a omului şi pentru om şi nu poate cere sacrificii nici impune violări asupra omului dincolo de ceea ce binele însuşi al persoanei umane.. b) Este datoria precisă a statului şi a comunităţii să încurajeze. (28) Trebuie adăugat de aceea că chiar binele ştiinţei nu este înţeles în sens absolut. pot fi schematizate astfel: a) Experimentarea clinică a produselor farmaceutice. Mai recent problema eticii protocoalelor s-a extins experimentelor clinice conduse în aşa zisele ţări în curs de dezvoltare. integritatea substanţială ( cea a minţii şi cea fizică). supravieţuirea. garanţiile necesare privind securitatea şi inocuitatea care se cer în faza de cercetare. care provin din valorile etice menţionate mai sus. corect înţeles. Medicina operează şi există pentru a salvgarda aceste valori nu pentru a le produce daune. Indicaţii etice operative în privinţa experimentării pe om. emiţând norme clare în privinţa cercetării farmacologice şi protejării persoanei umane. a neglija reglementarea acestui sector ar însemna aservirea ştiinţei profitului şi trădarea aşteptărilor bolnavilor. Ştim în ce măsură. de exemplu a celor naziste (27) . şi de natura proiectelor şi procedurale ale experimentării clinice (26) . -pentru că cercetătorul-medic acţionează asupra persoanei altuia. (25) A invoca.trebui să facă şi pentru pacient. A reduce fondurile cercetării ştiinţifice este un lucru grav. respectând întotdeauna acele limite obiective ilustrate înainte. fiind un mijloc necesar pentru lupta contra maladiei. autoritatea statului nu va putea depăşi limitele stabilite de principiile precedente nici măcar în numele unui petins bine pentru indivizi. ceea ce semnifică condamnarea tuturor abuzurilor şi crimelor. pe de o parte dorinţa cercetătorului şi pe de altă parte logica economică a industriilor farmacologice pot să încalce cu uşurinţă limitele moralei personaliste (29) . În acelaşi mod. valorile citate acum motivează măsurile de corectitudine structurală.

atunci este recomandat ca femeia care se supune studiului experimental să nu înceapă o sarcină în timpul experimentării (şi în structurile unde este posibil) să i se ofere posibilitatea de ilustrare a metodelor de reglementare naturală a fertilităţii. antrenând astfel şi persoana tatălui în regimul de atenţie cerut) (30). terapeutică sau non terapeutică. Acest caz se poate petrece atunci când este folosit în regim de urgenţă un produs farmaceutic exprimental în tentativa extremă de a salva viaţa unui pacient după ce au dat greş toate celelalte mijloace terapeutice. să se producă într-adevăr în cunoştinţă de cauză. în fine. experimentele asupra animalelor. nu există terapie standard disponibilă şi gravitatea patologiei impune un tratament.c) faza pre-clinică a experimentului va fi condusă cu toată acurateţea. Aceeaşi modalitate operativă. dependenţi sau condamnaţi la moarte). va trebui să prezinte un coeficient de risc proporţional cu scopul şi să poată garanta integritatea subiectului asupra căruia se realizează experimentul. Asupra consensului în cunoştinţă de cauză în medicină (31) şi. În optica aceasta. puşcăriaşi. poate fi administrat şi atunci când cererea consimţământului în cunoştinţă de cauză ar obliga ca pacientului să i se furnizeze infromaţii asupra stării bolii care ar putea cauza daune asupra 150 . nu ar trebui să fie condiţionate de lege într-atât încât să reprezinte o creştere de risc pentru faza aplicativă asupra omului. în ordinea experimentării (32) . f) Consimţământul în cunoştinţă de cauză este absolut necesar atunci când este vorba despre experiment non-terapeutic. în cazul în care există tratamente standard alternative faţă de cel exprimentat sau în cazul experimentării asupra voluntarilor sănătoşi. de aceea din acest gen de experimentare sunt excluşi toţi subiecţii incapabili să ofere un consens pe deplin liber şi conştient. adică bazat pe elemente complete. chiar dacă se realizează cu respectarea normelor de protecţie. prizonieri. el poate fi presupus sau omis atunci când există raţiuni foarte grave de salvgardare a vieţii pacientului. astfel încât se vor dobândi maximum de cunoştinţe valabile şi se va reduce la minim riscul din faza aplicativă asupra omului. În cazul femeii la vârsta fertilă. chiar şi dacă este îndepărtată posibilitatea unui efect teratogen asupra copilului conceput. devine necesară pentru un produs farmaceutic experimental de pe urma căruia nu pot fi excluse efecte dăunătoare directe asupra copilului conceput (sau indirecte. pentru a fi cu adevărat liber şi deci cerut din partea unor persoane care nu prezintă forme de dependenţă morală sau constrângere fizică (copii. Totuşi. trebuie să se insiste pentru ca un astfel de consens. Acest consens în cunoştinţă de cauză este cerut în mod normal chir şi pentru experimentarea terapeutică. Va fi evaluată cu grijă mai ales includerea femeilor de vârstă fertilă în cercetările clinice.. trebuie să se facă anumite distincţii. femeile la vârsta fertilă sunt excluse. în cazul femeii gravide sau în timpul lactaţiei. criteriul de excludere de la experiment se impune sub motivul ocrotirii necesare atât a sănătăţii femeii cât şi a copilului. ale cărui avantaj şi scop nu au o conexiune imediată cu subiectul asupra căruia se aplică exprimentarea. Coeficientul de risc este evaluat şi în cazul voluntarilor şi experimentării efectuate de medic asupra lui însuşi. Dacă însă. atunci când este cerut. Probele vor trebui suspendate imediat ce s-ar descoperi că nu mai există o astfel de proporţie şi garanţie. în particular. d) Experimentarea va trebui condusă de o persoană competentă şi controlată de un specialist clinic competent şi conştiincios. deci potenţial susceptibilă de graviditate înainte sau chiar în timpul experimentării. Presupunând că produsul farmaceutic are un potenţial teratogen. accesibile şi uşor recepţionate. e) Faza clinică a experimentării. prin intermediul unei acţiuni asupra patrimoniului germinal părintesc.

pentru motive etice. evitând introducerea unor condiţii care ar putea altera acest raport. 3. proiecte de stimulente financiare pentru industriile care s-ar angaja să producă medicamente "orfane". În primul caz. Pentru ca utilizarea lui să se facă la scară generalizată. i) Farmacovigilenţa . să fie presupusă facilitatea majoră de a demonstra semnificaţia statistică a unui placebo faţă de un tratament novator în confruntarea dintre cele două terapii (cea experimentală şi cea standard). Aceasta ar fi administrată unui grup experimental aşa numit de "control" şi confruntat cu grupul de studiu căruia i se încredinţează spre testare respectivul produs farmaceutic.pentru un medic să semnaleze imediat autorităţii sanitare evenimentele adverse care este de presupus că ar avea legătură cu administrarea unui anumit produs farmaceutic. Este vorba. să se evite dificultatea de alegere între tratamentul de comparat şi terapia experimentală . respectându-se legile de confidenţialitate prevăzute de dispoziţiile normative aplicabile" (33) h) Atenţia faţă de aşa zisele medicamente "orfane".bolnavului însuşi (bolnavi de cancer). În ambele cazuri industriile farmaceutice nu folosesc resurse. Se poate defini ca fiind o monitorizare a posibilelor reacţii adverse ale medicamentelor (35) şi comunicarea acestor rezultate făcută autorităţii sanitare. Pentru acestea din urmă rigoarea etică este căutată şi îndeplinită prin menţinerea unui raport satisfăcător între medic şi pacient. 2. l) Întrebuinţarea corectă a sistemului "placebo". în domeniul clinic terapeutic. 2. colaborarea altor categorii de operatori sanitari (farmacişti. Textul revizuit din 1996 a GCP afirmă în aceată privinţă: "trebuie garantată confidenţialitatea documentelor care ar putea identifica subiecţii. Recunoaşterea şi comunicarea evenimentelor survenite. cercetare care nu le-ar aduce profituri sub diverse forme. asupra omului. s-a dezvoltat o strategie de colaborare internaţională coordonată de ONU. Pentru bolile din Lumea a Treia.din punct de vedere etic. Pentru a evita situaţia şi ţinând cont de imposibilitatea practică de a obliga firmele farmaceutice să producă medicamente în pierdere. Este vorba despre o substanţă inertă fără efect farmacologic. de substanţe farmacologice (34) utile pentru tratamentul şi/sau vindecarea bolilor de minimă incidenţă epidemiologică sau de epidemii care lovesc populaţii economic lipsite şi deci în imposibilitate de a plăti tratamentele necesare. în schimb. trebuie spus că nici GCP 1996 nu fac vreo referire la studiile din faza a IV-a care se referă fie la comparaţia cu alte produse farmaceutice aflate deja pe piaţă. este nevoie de trei condiţii: 1. au fost întreprinse în unele ţări. timp. fie la studii de farmacovigilenţă. Vom vedea separat cazul consimţământului pentru experimentarea pe minori. Este. în schimb. La un nivel mai general rezultă cât mai oportun existenţa băncilor de date internaţionale de farmacovigilenţă care în timp real să consimtă la efectuarea unui rapid şi eficient schimb de informaţii. iar autoritatea trebuie să ia măsurile necesare în termen operativ. în cazul maladiilor rare. sau cuvenita rezervă cu care trebuie tratate datele referitoare la subiecţi care se supun unei experimentări clinice. În al doilea caz. precum SUA. prevăzută în diferite experimente clinice controlate. Acestea se referă la: 1. Tema nu este lipsită de implicaţii etice specifice (36). să fie eliminată orice posibilă interferenţă în interpretarea efectelor atribuite noului medicament. este obligatoriu . g) Protejarea datelor personale. Tipologia studiilor clinice de farmacovigilenţă. 151 . medici de circă) şi un training (instructaj) adecvat formativ/informativ pentru medicul de bază cu scopul de a obţine o colaborare fezabilă în cadrul studiilor din faza a IV-a. în ansamblu. recomandabilă. întotdeauna.

condiţiile de liceitate etică a unui studiu clinic controlat utilizând sistemul placebo sunt.faţă de tratamentele uzuale . pe planul eficienţei . nu numai că va trebui să fie precedată de verificări în privinţa caracterului infofensiv şi de licenţele pentru folosirea asupra omului. dar mai are nevoie de confirmări clinice şi de confirmări ulterioare.nu este pe deplin confirmată. Astfel de experiment poate fi făcut în sens terapeutic. din contra. atunci folosirea lui asupra bolnavului. se întâmplă ca pacientul să nu primească o informare adecvată. consimţământul obţinut de fapt nu este valabil şi se configurează ca o adevărată şi reală "înşelăciune". De altfel. să aibă o validitate ştiinţifică absolută dat fiind că este demonstrat că măsurătorile sunt supuse de la sine unei apreciabile erori statistice. mai mult decât în legătură cu studiile ştiinţifice sau cu viitorii pacienţi.din punct de vedere personalist. cu consimţământul rudelor sau al tutorelui. 5. datorită căreia valoarea noului produs. întotdeauna. ci pentru confirmarea medicamentului sau avantajul cercetătorului. în sens de pură experimentare şi în sensul experimentării asociate. din punct de vedere etico-deontologic se pun alte probleme referitor la factorii ulteriori. Dacă folosirea medicamentului ar trebui să fie în principal nu pentru binele pacientului respectiv. în acest caz. Să examinăm cazul în care medicamentul trebuie folosit pentru că. S-ar putea întâmpla ca folosirea unei metode sau a unui medicament încă neconfirmat să reprezinte ultima şansă pentru o tentativă extremă de salvare a unei vieţi altfel pierdute: în 152 . dacă este cu putinţă. în privinţa unei utilizări generalizate a substanţei deja comercializate. 3. Ţinând cont de cele spuse până acum. în cunoştinţă de cauză.Aceste motivaţii însă nu se bazează pe următoarele consideraţii cu caracter metodologic şi etico deontologic: (37) 1. următoarele: lipsa unei terapii consolidate proprie pentru boala şi/sau cazul în care (presupusa) terapie în curs prezintă grave efecte colaterale. administrare ad hoc a metodei placebo pe cale parenterală sau evaluarea efectelor cu mijloace diagnostice invazive). Dacă. în cazul în care acesta nu este în măsură să îl acorde. Să ne oprim mai ales asupra cazului. dar va fi nevoie să primească în mod necesar consimţământul pacientului. medicul poate folosi medicamentul pe pacient cu consimţământul său expres sau. 4. derivate din folosirea metodei placebo (spitalizare. a primit deja garanţiile asupra caracterului inofensiv în spaţiul experimentării de bază şi de laborator şi a obţinut licenţa de folosire pe om. pe baza sistemului placebo nu eliberează deci medicul de datoria de a-i administra pacientului cel mai bun tratament. întotdeauna de mici dimensiuni. Medicul are o obligaţie primară de tip terapeutic în relaţia cu bolnavul. Obţinerea unui consens valid în cunoştinţă de cauză. posibilitatea de a evita riscuri inacceptabile sau tulburări pentru pacient. al experimentării asupra bolnavului. Este iluzoriu ca un studiu. mai frecvent. justificat din punct de vedere terapeutic. 2. explicit şi personal. Evaluare etică şi cazuri concrete Să încercăm să distingem acum cazuistica în complexitatea ei şi în raport cu ceea ce prevăd legile internaţionale şi naţionale. Scopul medicinei este de a ţine cont de ceea ce există pentru a descoperi ceva mai bun.

făcut de Pasteur asupra unui copil. în cunoştinţă de cauză. trebuie excluse cercetările realizate din pură curiozitate. Chiar şi dincolo de această limită acţionează întotdeauna legea proporţionalităţii între risc şi avantaj. În felul acesta. când bolnavul este pierdut dacă nu se intervine. să procedeze la aplicarea unui astfel de tratament". explicit şi personal. sau când ar apărea riscuri neprevăzute. asupra celor incapabili de consimţământ poate fi condusă doar experimentarea terapeutică (38) .cazul acesta. dar cu condiţii precise (39) . cu consimţământul explicit al pacientului. o operaţie care. În privinţa aceasta. Aceasta este limita disponibilităţii pe care subiectul o are şi faţă de sine însuşi. caracterul experimental coincide cu cel terapeutic. fără să excludă orice pericol. un mijloc. Experimentarea asupra propriei persoane. limitele şi condiţiile pe care le-am expus în cazul subiecţilor voluntari sănătoşi. altfel irecuperabil. folosirea vaccinului experimental împotriva turbării. de aceea. Dorinţa de a face cu bună credinţă un gest eroic în beneficiul ştiinţei sau setea de admiraţie socială nu schimbă pe plan obiectiv evaluarea morală a experimentării asupra propriei persoane. Prima condiţie este ca acest consimţământ din partea respectivelor persoane să fie liber. nu pot deveni subiecte de experimentare care necesită consimţământul în cunoştinţă de cauză. poate fi reţinut ca acordat în mod implicit şi tacit în voinţa generală a pacientului şi a rudelor care fac orice pentru a nu pierde viaţa pacientului. dacă există un medicament. s-ar putea justifica. Riscul căruia îi este supus voluntarul nu poate şi nu trebuie să depăşească bariera apărării vieţii şi a integrităţii substanţiale. datorită prezumpţiei unei constrângeri morale. consimţământul însuşi. 153 . Pius al XII-lea afirma: "În cazurile disperate. are încă posibilitatea succesului. Legile privind respectarea inviolabilităţii persoanei umane şi a disponibilităţii ei nu se schimbă atunci când este vorba despre persoana handicapată sau despre bolnavul mintal sau muribund (vom vedea şi cazul fetuşilor). Principiul solidarităţii sociale. chiar şi în acest caz rămân. Din împrejurările experimentării trebuie exclusă orice situaţie degradantă sau imorală şi orice intenţie lipsită de onestitate cu sau fără acordul subiectului supus experimentării (40). fiind vorba despre o persoană sănătoasă nu este cazul să fie presupus consimţământul. pe care am încercat să-l explicăm mai înainte. pentru că medicamentul reprezintă unica terapie posibilă. atunci când nu poate fi obţinut direct de la pacient sau de la rude sau de la tutore. organizarea experimentării trebuie să prevadă instrumentele necesare pentru a putea fi oprită în orice stadiu. de exemplu. aceştia fiind incapabili de consimţământ. astfel. se aplică cu scopul acesta şi asigură liceitatea experimentării asupra voluntarului sănătos. Rămâne de moralitate dubioasă experimentarea desfăşurată asupra persoanelor legate de munca sau de rolul experimentatorului. un spirit drept şi reflexiv admite fără îndoială că medicul ar putea. De aceea. Experimentarea asupra persoanelor voluntare şi sănătoase. Experimentatorul trebuie să se menţină în starea de a putea întrerupe experimentarea în orice moment: fie atunci când ar trebui retras consimţământul. De aceea.

De aceea. chiar şi în cazul deţinuţilor. de exemplu. dacă este instruit. În ultima vreme. care poate chiar să contracteze o căsătorie validă. precum. Înainte de orice. pentru tratamentul unor boli care nu pot fi atacate cu medicamente cunoscute. Limitele obiective ale vieţii şi integritatea substanţială sunt valabile în orice situaţie. chiar şi un pact de altruism care ar comporta un anume risc (41). tocmai din cauza dificultăţii de a obţine un astfel de acord. În sfârşit. Dar această ipoteză de experimentare asupra condamnaţilor la moarte nu ţine seama după părerea mea. unii justifică. experimentări nesigure şi cu risc mortal: se spune că ar fi vorba despre un fel de înlocuire a pedepsei (a muri eventual datorită medicamentului în loc de a muri pe scaunul electric). trebuie introdusă distincţia între capacitate mentală reală şi capacitate juridică de consimţământ în cunoştinţă de cauză: în ordinea consimţământului. Experimentarea asupra copiilor şi a minorilor. bazată pe marile avantaje pe care le-au adus anumite experimentări. prelevarea unei mici cantităţi de sânge pentru analiza gazelor sanguine. grave. că există experimente al căror risc este aproape nul. consideraţi fiecare în parte şi cu consimţământul părinţilor sau al reprezentanţilor legali. în limitele expuse înainte. care trebuie să fie verificată pe copii sănătoşi pentru a putea releva diferenţele pe subiecţii bolnavi. se subliniază posibilitatea de întregire ("identificare") a consimţământului părinţilor sau al reprezentanţilor legitimi cu consimţământul explicit al minorului care să aibă uzul raţiunii: fiind capabil de acte de generozitate poate accepta. nu sunt deloc demne de aprobare nici asupra prizonierilor de război sau a deţinuţilor. Unele experimentări de substanţe cancerigene . se spune însă că astfel de experimente nu ar trebui să comporte creşteri ale durerii sau tratamente degradante. 154 .care au fost făcute chiar şi în America . Deja în enunţarea principiilor generale am clarificat faptul că aceşti subiecţi fac parte din categoria celor care nu sunt abilitaţi sau capabili de un consens valid şi deci asupra acestor subiecţi experimentarea trebuie definită ca licită doar dacă este desfăşurată cu scop terapeutic. oricum. Oferta experimentării voluntare este admisibilă.Este cazul de adăugat că atunci când se realizează experimente asupra propriei persoane legea va trebui să prevadă prezenţa altei persoane care să poată opri experimentul în cazul unor riscuri neprevăzute sau. după experimentarea pe copii. în avantajul subiecţilor înşişi. în plus.sau a altor substanţe cu risc sau dureroase. în sine ilicite. după unii autori nu ar trebui să fie considerat doar factorul vârstă ci şi cel de risc: una este experimentarea unui medicament în dermatologie. Din punct de vedere etic. presa medicală propune răspunsuri mai articulate. oricum. o asemenea experimentare cu un astfel de risc este total inacceptabilă. În cazul condamnatului la moarte (în ţările în care pedeapsa cu moartea încă există). unul este copilul de cinci ani şi altul băiatul de cincisprezece. Se aminteşte. cu condiţia ca subiectul să fie bine informat şi fără iluzii în privinţa respectivă. Oricum ipoteza nu este luată în considerare în documentul de la Helsinki. cu consimţământul celui condamnat. Unii adaugă şi consideraţia cu iz utilitarist sau "telologic". de imposibilitatea consimţământului liber şi în cunoştinţă de cauză. care poate provoca irecuperabil căderea părului. chiar şi atunci când pot fi reduceri ale pedepsei. şi alta este prelvarea la care ne-am referit mai sus şi care totuşi trebuie să aibă ca scop o experimentare. Experimentarea asupra deţinuţilor. cum a fost în cazul experimentării vaccinului lui Salk care a permis. să învingă poliomielita.

Se poate considera în această ipoteză doar cazul folosirii unui medicament experimental ca ultimă şansă în tentativa de a salva viaţa minorului care nu ar putea fi salvată cu medicamentele cunoscute: în cazul acesta. În mod sintetic se pot da următoarele indicaţii (45) : 155 . Este ştiut că traiectul experimentării necesită de cele mai multe ori. Atunci când minorul este întradevăr capabil să-şi dea propriul consimţământ. chiar dacă sub anumite condiţii: "În cazul de incapacitate legală. actualizată de Asociaţia Medicală Mondială în 1996. întotdeauna în acord cu legislaţiile naţionale. pentru ca subiecţii de experimentare să ignore cărui grup îi aparţin. se exprimă în materie cu o formulă nu cu totul explicită. ar fi vorba mai degrabă de experiment terapeutic. date preţioase pentru ştiinţă şi societate. În anumite protocoale. ci nici o parte dintre aceia care conduc experimentarea.Declaraţia de la Helsinki. grupului "martorilor" trebuie să li se administreze placebo. proprie celor care nu au încă sau nu vor mai putea avea uzul raţiunii. sau între un grup căruia trebuie să îi fie administrat medicamentul experimental şi un grup căruia nu trebuie să îi fie administrat medicamentul: datorită faptului că alegerea subiecţilor unui grup sau altul deseori se face la întâmplare (at random) se vorbeşte despre trials clinic randomizate. dublu orb) pot apărea probleme etice în cadrul problemelor tehnice. În folosirea acestor metodologii (randomizare. dar probabilistă. realmente sau din punct de vedere juridic incapabil de consimţământ. cu condiţia să nu existe riscuri relevante nici pentru viaţa nici pentru integritatea fizică a subiectului (44). pentru verificarea efectelor unui anumit medicament. cu scopul de a evita componenta factorului psihologic (expectativa unui efect). dar cu capacitate reală de consimţământ liber şi în cunoştinţă de cauză. (cel care furnizează medicamentele şi culege datele referitoare la efecte). în mod fericit. metodica controlului între două grupe de pacienţi cărora le sunt administrate două tipuri de medicamente (cel experimental şi cel standard). consimţământul rudelor care au responsabilitate asupra lui îl înlocuieşte pe cel al subiectului. întotdeauna pentru a evita aceeaşi posibilitate a influenţelor subiective: doar cel care controlează întreaga executare a experimentării cunoaşte distribuirea efectivă a medicamentului şi a placebo-nului. Existenţa acestor condiţii ar trebui să fie riguros evaluată de către un Comitet de Etică. sunt moralmente inadmisibile experimentele non-terapeutice. în cazul subiecţilor care se află în reală incapacitate de consimţământ. În aceste condiţii se vorbeşte despre experimentare "dublu orb". Atunci când nu numai subiecţii asupra cărora se experimentează nu cunosc această distribuţie. după cum prevăd legislaţiile naţionale. acesta trebuie obţinut alături de cel al tutorelui legal. temă asupra căreia ne-am oprit mai înainte. placebo. în cazul unui succes (43) . Experimentarea prin trials clinic randomizate. Dacă însă ar fi vorba despre incapacitate juridică. Acolo unde incapacitatea fizică sau mintală face imposibilă obţinerea unui consimţământ în cunoştinţă de cauză sau când subiectul este un minor. chiar dacă de aici ar putea rezulta. Faptul că un subiect de vârstă minoră. este condamnat la o moarte sigură datorită bolii nu schimbă nici natura nici măsura protecţiei sale morale. acest consimţământ întărit de cel al reprezentanţilor legali ar putea fi considerat valid pentru experimentarea non-terapeutică. consimţământul trebuie să fie obţinut de la tutorele legal." (42) Să reţinem că.

Mai mult. fie pentru uz industrial. iar necesitatea de a obţine consimţământul în cunoştinţă de cauză este îndeplinită. în general (46). b) Când experimentarea se desfăşoară cu caracter terapeutic. care nu interzice în mod explicit cercetarea pe embrioni "in vitro". făcând însă apel la obligaţia de a-i conferi embrionului protecţia adecvată. chiar şi atunci când ar trebui să se aplice metoda "dublu orb". fie ca furnizare de material de experiment (47) . inacceptabilă nici măcar din motive ţinând de sănătatea pacientului. în mod succesiv. de altfel. Noutatea temei Am făcut deja o evaluare în privinţa experimentării pe embrioni umani în domeniul fecundării in vitro. ci mai ales pentru că scopul nu este de a face să se dezvolte un fiu. toate aceste metode nu sunt admisibile din punct de vedere etic. 156 . făcând abstracţie de tipul şi de scopurile experimentării. să prevadă pierderea şi distrugerea embrionului. va trebui să existe asigurarea că suspendarea terapiilor obişnuite nu riscă sau nu dăunează pacienţilor şi că medicamentul care se administrează pentru experimentare are o previzibilă eficacitate nu inferioară celei deja cunoscute. În pregătirea amintitei Convenţii europene asupra drepturilor omului şi a biomedicinei. dacă aceasta este admisă de normative naţionale. Experimentarea pe fetuşi şi pe embrioni umani. cu scopul de a fi inserate în indivizi afectaţi de maladia Parkinson. Greşeala. Fie că este vorba despre experimentare genetică (ADN recombinant) sau de substituiri de cromozomi. componentă puternică emotivă a subiecţilor). datorită denunţurilor care au fost publicare despre traficul cu fetuşi avortaţi. Este în firea acestei experimentări. că sunt cunoscute condiţiile care se cer pentru experimentarea pe om. ca circumstanţă agravantă. Problema experimentării a trebuit să fie abordată şi mai acut în ultima vreme. este necesar din punct de vedere etic să se accepte că suspendarea terapiei obişnuite nu trebuie să expună daunei sau riscului sănătatea sau viaţa pacienţilor. nu numai pentru că se dă viaţă unei fiinţe umane în afara vieţii matrimoniale. tema a comportat o discuţie îndelungată şi a fost stabilită distincţia dintre producerea de embrioni cu unicul scop de a fi folosiţi pentru experimente şi întrebuinţarea embrionilor "reziduali" tot cu scop experimental . În cazul în care acest lucru nu ar putea fi propus (refuzul de a se supune exterimentării în aceste condiţii. în aceste cazuri. Concluzia a fost un compromis formulat în art. din punct de vedere etic judecata rămâne negativă.ca circumstanţă a tehnologiilor de procreaţie. pentru producerea de cosmetice. Am făcut o evaluare etică negativă a acesteia. Considerăm. nu se justifică deloc din punct de vedere etic şi ar sfârşi prin ştirbirea credibilităţii medicilor şi spitalelor. Au urmat. sau că este vorba de experimentare farmacologică sau de studiul experimental al biologiei embrionale. este necesar să se ceară consimţământul subiecţilor în privinţa experimentării şi a metodicii folosite. anunţul din partea cercetătorilor (49) în legătură cu prelevarea de ţesuturi cerebrale fetale sau de glande suprarenale fetale. 18 (48). Viciul de finalitate priveşte în mod global moralitatea actului. de altfel. ci de a transforma în "obiect" de experimentare embrionul aruncat spre suprimare.a) Când se procedează la experimentarea unui nou medicament pentru o cercetare non terapeutică asupra bolnavilor care se află deja în tratament. sau s-ar face doar în mod limitat.

vizibil sau nu. viabil sau nu. Mai mult. trebuie ţinut cont de natura riscului pentru unii embrioni vii: dacă intervenţia sau experimentul poate provoca moartea sau poate compromite integritatea substanţială a vieţii în curs de venire pe lume. sau în cazul hidrocefaliei. mort. prelevarea de ţesuturi pentru tratamentul unor persoane bolnave. după cum am tratat separat (53). este licită. când există o serioasă probabilitate de succes. astăzi se extind prin progresul ştiinţei şi asistenţei prenatale chiar şi intervenţii de chirurgie fetală. "pre-embrion". experimentarea terapeutică sau cu intenţii terapeutice. Şi în acest domeniu este valabilă intervenţia diagnostică ce se configurează drept "diagnoză prenatală". ca părinţii să-şi dea consimţământul în cunoştinţă de cauză. problemă care însă nu este privită doar din perspectiva factorului de risc al fetusului în momentul folosirii tehnici de diagnosticare. căci este la mijloc subiectul care poate nu şi-ar da consimţământul. Şi Instrucţiunea "Donum Vitae" a Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei subliniază această identică relevanţă etică a termenilor "zigot". De aceea. Totuşi. Intervenţiile intrauterine cu caracter terapeutic În afara transfuziilor de sânge pentru salvarea vieţii fetusului. dar toate desemnează rodul. mort prin avort spontan sau prin întrerupere voluntară de sarcină. În sfârşit. care indică doar stadii succesive ale dezvoltării unei fiinţe umane. şi mai relevantă este distincţia privitoare la condiţia fetusului: viu. dar cu particularitatea cazului. "embrion" şi "fetus". pe cel al celui interesat.Nu facem deosebire între embrioni şi fetuşi în ceea ce priveşte aspectul etic. este vorba întotdeauna de viaţa unei fiinţe umane căreia i se recunoaşte demnitatea de persoană umană (50) . ca şi asupra oricărui individ uman. unii reţin faptul că aceste intervenţii chirurgicale ar putea fi realizate cu rezultate mai bune în faza post-natală imediată (52). medicală sau chirurgicală) va trebui să fie garantată de trei condiţii esenţiale: să fie cerută de motive serioase şi rezonabile. de aceea să nu fie amânată până după naştere în perspectiva îmbunătăţirii condiţiilor de efectuare. orice intervenţie terapeutică (diagnostică sau curativă. Se presupune că experimentarea pe fetuşii vii poate fi dirijată în interiorul uterului. dar se poate gândi chiar că fetusul ar putea supravieţui întreruperii voluntare a sarcinii. al generării umane din primul moment al existenţei ei şi până la naştere (51) . 157 . scopul poate fi: pura experimentare biomedicală. consimţământul care îl substituie şi reprezintă. Intervenţia terapeutică asupra fetusului. Să luăm în considerare cazuistica diferenţiată. de exemplu. cu adevărat liber. în cazul malformaţiilor sau obstrucţiilor căilor urinare. dar şi din perspectiva legăturii cu avortul selectiv. dat fiind că în problema de mai multe ori reclamată şi demonstrată. care au dus la salvarea multor copii nenăscuţi. să nu existe un risc grav pentru viaţa şi nici pentru integritatea fizică a fetusului sau a mamei (deci trebuie evitată provocarea unor daune grave fetusului sau mamei). chir şi dintr-un punct de vedere legal. Deosebirile cele mai relevante din punct de vedere etic sunt cele referitoare la scopul intervenţiilor asupra fetusului.

nu se spune nimic despre tratamentul asupra fetuşilor după moartea provocată sau spontană. din acest motiv este considerată imorală pura experimentare pe fetuşi vii. În privinţa drepturilor omului. ci să fie realizate cu scopul vindecării acestuia. nu este licită intervenţia experimentală asupra fetusului încă viu pentru că "dacă ei sunt vii. şi în lipsa altor terapii valide. viabili sau nu. că asupra fetuşilor se pot face doar intervenţii terapeutice. Oricare ar fi genul de terapie medicală.E clarificatoare în privinţa aceasta Instrucţiunea "Donum Vitae": "La fel ca pentru orice intervenţie medicală asupra pacienţilor. independent de cercetător. pentru că un scop bun nu poate fi atins printr-un mijloc rău. chirurgicală sau de alt tip. Aici nu este valabilă raţiunea conform căreia partea este sacrificată pentru întreg. de asemenea. Fetusul nu trebuie tratat ca un cobai. despre dreptul la viaţă care ar trebui să constituie dreptul prim al oricărui individ. Însăşi Declaraţia de la Helsinki interzice experimentarea non-terapeutică asupra subiecţilor incapabili de consens. conform regulilor deontologice prevăzute în cazul copiilor. Aplicarea acestui principiu moral poate necesita delicate şi deosebite precauţii fiind vorba despre viaţa embrionară sau a fetuşilor" (54) . pentru că subiectul individual nu este o parte a organismului social. nici. ci este finalitatea societăţii. binele comun este înţeles ca bine al indivizilor. este subiect incapabil de consimţământ. ar fi fost hotărâtă moartea fetusului prin avort. citata Convenţie europeană asupra drepturilor omului şi a biomedicinei prezintă omisiuni şi insuficienţe. datorită voluntarităţii cerute pentru participarea la astfel de incursiuni ştiinţifice. de terapii experimentale întrebuinţate spre beneficiul embrionului însuşi cu scopul de a-i salva viaţa. chiar dacă nu a fost prevăzut rezultatul mortal. îmbunătăţirii condiţiilor sale de sănătate sau supravieţuirii individuale. este necesar consimţământul liber şi în cunoştinţă de cauză al părinţilor. trebuie precizat. nici despre dreptul la obiecţinea de conştiinţă (din partea experimentatorului) faţă de practicile de cercetare "pe viu" sau "in vitro" în domeniul procreativităţii.. iar prin întreg binele umanităţii. adică. care în cazul acesta este reprezentat de suprimarea unui individ uman. poate fi avantajată cercetarea pentru vindecarea altor subiecţi umani. În acest sens. enciclica "Evangelium Vitae" precizează: ". în felul acesta. în sfârşit. trebuie reţinute ca imorale experimentările făcute doar în scopul cercetării ştiinţifice. într-o tentativă extremă. care au dreptul la acelaşi respect datorat copilului deja născut şi oricărei persoane". pe de altă parte. În această privinţă. trebuie reţinute ca fiind licite intervenţiile asupra embrionului uman cu condiţia să respecte viaţa şi integritatea embrionului. înţelegând prin parte individul fetal. ori de câte ori ar fi vorba. (56) Chiar şi atunci când. 158 . trebuie afirmat în schimb că folosirea embrionului sau a fătului uman ca obiect de experimentare constituie o crimă faţă de demnitatea lor de fiinţe umane. trebuie să fie respectaţi ca orice persoană umană" (57) . Intervenţiile de pură experimentare ştiinţifică Amintind că fetusul ca embrion are demnitatea persoanei umane şi că. Nu poate fi acceptată nici raţiunea că. poate fi licită recurgerea la medicamente sau la proceduri nevalidate încă în întregime" (55). Şi mai departe: "În cazul experimentării clar terapeutice.. să nu comporte riscuri disproporţionate la adresa lui. De aceea.

(60) În privinţa fetuşilor deja morţi. atunci când avortul se produce prin expulzare sau histerotomie. Prelevarea ţesuturilor fetale cu scopul transplantării 159 . dincolo de constatarea morţii. este ilicită formarea de embrioni in vitro. Dacă. în scopul studierii bolii. (61) Chiar dacă nu se ţine seama de această circumstanţă. avortaţi în mod voluntar sau nu. Convenţia interzice discriminarea doar faţă de persoană şi nu faţă de fiinţa umană. sunt valabile indicaţiile amintite pentru intervenţiile intrauterine şi pentru minori. şi orice formă de manipulare a embrionilor chiar şi înainte de ziua a 14-a de dezvoltare. va trebui să existe acordul părinţilor sau al mamei. o utilizare din partea acestora de la sine ar putea fi licită dacă nu există nici o legătură cu acorduri stabilite anterior şi participare la avort. (58) Din punct de vedere etico personalist. şi acest lucru este ştiut de cercetători. termeni utilizaţi în text în mod artificial distinct şi abordează tema cercetării asupra embrionilor concepuţi "in vitro". la deja amintitul articol 18. În plus. in vivo sau in vitro. unii fetuşi supravieţuiesc procedurii şi uneori sunt chiar viabili. condiţie care trebuie să fie mereu îndeplinită. avortul este mereu urmărit ad hoc şi deci la sfârşitul intervenţiei fetusul poate fi încă viu chiar dacă nu viabil. această legătură se stabileşte întotdeauna.În planul insuficienţelor textuale. şi nu s-ar simţi capabili în conştiinţă să dirijeze experimentele pe fetuşi proveniţi din întreruperea voluntară a sarcinii. viabilă sau nu. fetuşii avortaţi sunt vii. pentru întrebuinţarea fetuşilor. suprimarea şi orice formă de manipulare de embrioni congelaţi şi/sau reziduali. cum ar dori unii . trebuie să fie respectate ca rămăşiţele celorlalte fiinţe umane". Când fetusul provine dintr-un avort voluntar. În sfârşit.chiar şi prin intermediul Comitetelor Etice. (62) În cazul fetuşilor proveniţi din avorturi spontane. se reţine ca ilicită "suprimarea. independent de fiinţa vie. odată afirmat faptul că este artificială diferenţierea între conceptul de individualitate umană (şi cel de persoană) şi valenţa fundamentală a omului. în special atunci când nu este sigur transferul lor în aparatul reproductiv al femeii". (59) Experimente asupra fetuşilor umani avortaţi Atunci când vorbim despre fetuşi umani avortaţi ne referim la fetusul din afara uterului. deci. lucru care. Practica de a menţine în viaţă fetuşi sau embrioni umani. repetăm. Instrucţiunea "Donum Vitae" (63) aminteşte că "Cadavrele de embrioni sau de fetuşi umani. care sunt consideraţi ca neimplantabili. De exemplu. eventuala legătură implică colaborarea la avort. care îi conferă o valoare superioară şi îl face demn de respect.. orice experiment neterapeutic asupra embrionilor începând din momentul formării lor. practica riscă astfel să fie încurajată pe considerentul de a cere consimţământul mamei. trebuie să fie constatat cu siguranţă. oricum. viabili sau nu. Şi normativa franceză în privinţa cazului analog de prelevare de ţesuturi din fetuşi proveniţi din avortul voluntar pune această problemă etică şi o declară relevantă până la punctul de a admite posibilitatea obiecţiei de conştiinţă din partea acelora care ar fi chemaţi să colaboreze în domeniul acesta. trebuie să se facă distincţie între fetuşi proveniţi din avort spontan şi fetuşi din avort voluntar. va trebui exclusă orice formă de speculare sau chiar de compensare de tip comercial.. inclusiv reducţia embrionară. adică şi asupra aşa zişilor "embrioni precoci". de fapt.. în scopuri experimentale sau comerciale este cu totul contrară demnităţii umane. sau moartă. direct sau indirect .. va trebui să existe un avantaj rezonabil şi previzibil ala cestor cercetări pe plan uman.în măsura în care..

exercitat asupra fetuşilor vii şi care este cauza directă a morţii lor. 160 . Va trebui ca legislaţiile naţionale să recepţioneze aceste indicaţii. 10). publicată de Biserica Catolică. atâta vreme cât există pentru apărarea animalelor împotriva experimentului şi pentru executarea autopsiilor asupra cadavrelor. ştiinţifice şi industriale. pe tema protecţiei şi apărării vieţii pe cale de a se naşte şi a copilului nenăscut. însuşi Consiliul Europei a subliniat această linie cu privire la folosirea embrionilor cu scopul cercetării prin Recomandarea nr. Adunarea parlamentară a Consiliului Europei a emis Recomandarea nr.O asemenea prelevare poate fi urmată . Protecţia embrionilor trebuie să fie susţinută chiar şi de normative şi de legi. din ţesuturile lor în perioada care precede avortului sau care urmează imediat trebuie să fie moralmente exclusă. Avantajul ţesuturilor în fază de rapidă dezvoltare celulară. sunt valide observaţiile şi condiţiile propuse în paragraful precedent. şi chiar ar fi mai puţin susceptibile reacţiilor imunitare de incompatibilitate-respingere. Dacă este vorba despre fetuşi morţi (prin avort spontan sau prin întrerupere voluntară de sarcină). ţesuturile în mod normal nu ar fi apte pentru transplant. orice intervenţie asupra fetuşilor vii. este curios că nu există legi în acest sens. Este semnificativ că şi în atare document. În orice caz. pentru că previziunea morţii nu schimbă liceitatea actului care lezează. ar fi un mai mare succes terapeutic. (66) Chiar de curând. Întrebuinţarea fetuşilor vii. Apar şi aici ipotezele precedente: dacă este vorba de prelevări din fetuşi vii. pentru a preleva. Dar riscul este să se caute pe cât posibil nealterate. O încercare de acest gen a fost denunţată sub titlul "trafic de fetuşi umani". decât dacă prelevarea s-ar produce imediat. (65) De fiecare dată când în laboratoare sau în spitale funcţionează practici de acest gen în condiţii inadmisibile din punct de vedere etic. chiar dacă nu sunt vitali. este evident un caz ilicit. trebuie să fie interzisă. există obligaţia obiecţiei de conştiinţă din partea celui ce le percepe iliceitatea. şi cu riscul unei grave dăunări sau al morţii fetusului. provenit de la un Organism "laic" se afirmă existenţa unei vieţi umane chiar din momentul fertilizării. Ulterior. În consecinţă. astfel încât embrionii şi fetuşii umani trebuie să fie trataţi în toate împrejurările cu respectul datorat demnităţii umane (m.cu scopul transplantului asupra unei persoane afectate de boli intratabile astfel: poate fi vorba despre transplant de măduvă osoasă (pentru tratamentul leucemiei). dar "neviabili". a diminuat această apărare prin citatul articol 18. după cum se afirmă în Carta Drepturilor Familiei. Este de dorit ca şi într-un for internaţional să fie formulată o cartă a drepturilor embrionului. 1046/1986 asupra întrebuinţării embrionilor şi fetuşilor umani în scopuri de diagnoză. de celule nervoase sau de ţesuturi hepatice sau pancreatice. 1100/1989 (67). în primele momente. terapeutice. Convenţia europeană asupra drepturilor omului şi asupra biomedicinei care are o greutate importantă din punct de vedere juridic. capabile să se regenereze şi deci să se caute un fetus vital prin intermediul unor femei predispuse la avort şi cu clinici în care se practică avortul voluntar. analogă celei formulate pentru copii şi în armonie cu drepturile familiei. În schimb.după cum s-a şi realizat (64) .

totuşi se întrevede posibilitatea tehnică. La prima vedere sar părea că scopul fiind în mod clar terapeutic. Acum asistăm la o reapariţie a optimismului împins la frontiera umanului. Ceea ce a permis în mai mare măsură progresul în acest domeniu. sporirii cererilor. gonade. sunt amintiţi anii '68-'70 pentru entuziasmul în materie de transplant cardiac. aceste experimente au constituit o bază şi o încurajare pentru studiul histocompatibilităţii. multiple şi mai degrabă recente. libertatea donatorului şi a rudelor. devine acum din ce în ce mai complexă. Pe măsura progresului tehnicilor. (1) Ipotezele tehnice se extind şi mai mult spre noi obiective: transplant de porţiuni de encefal (hipofiză. Alt factor determinant a fost progresul cunoştinţelor în materie de imunologie realizat în ultimii douăzeci de ani. iar atare studiu a favorizat la rândul său dezvoltarea tehnicilor de transplant. numărului restrâns de donatori. în măsura în care ţesutul inserat în organismul receptor are un timp scurt de supravieţuire.A doua parte: Bioetica şi transplanturile de organe Progresele ştiinţifice şi tehnice Intervenţia ştiinţei medicale şi a tehnicilor chirurgicale în domeniul transplanturilor reprezintă unul din elementele de progres continuu şi rapid. problemele etice au devenit mai complexe. până la transplantul de gene în spaţiul ingineriei genetice şi al ţesuturilor fetale despre care am vorbit separat. ce părea să se simplifice până în urmă cu un an. stabilirea criteriilor cu care să fie desemnate organele de transplantat între diferite persoane aflate în aşteptare (2): toate acestea sunt probleme complexe. precum în vehiculata ipoteză a transplantului de "cap/trunchi ". legitimitatea transplantului experimental. hipotalamus). pancreasul şi. o dată garantată condiţia constatării morţii pentru prelevarea din cadavru şi a bunei supravieţuiri a donatorului viu. Mai multă încredere este datorată şi faptului de a putea dispune astăzi de medicamente mai eficiente pentru combaterea fenomenului respingerii (ciclosporina A). E de asemenea proprie anilor din urmă încercarea de transplant heterolog de inimă de babuin şi de ficat de cimpanzeu. Consimţământul în cunoştinţă de cauză din partea primitorului. inima. chiar dacă acum nu s-a ajuns la efectuarea de transplanturi de trunchi/cap asupra omului. dincolo de alţi factori legaţi de evoluţia chirurgiei. ficatul. Încrederea în succesul din acest domeniu al transplanturilor a avut alternanţe: au existat momente de euforie urmate de momente de mai mare precauţie. liceitatea unor transplanturi care pot influenţa identitatea persoanei ce primeşte. după descoperirile lui Landsteiner din 1900: chiar dacă transfuzia de sânge nu poate fi definită chiar ca transplant. (3) 161 . problema etică devine simplă şi rezolvabilă în mod pozitiv. În câteva decenii (în special în ultimii 30 de ani) transplanturile s-au făcut cu organe din ce în ce mai importante: rinichiul. constatarea morţii pentru transplanturile de la cadavru " cu inima bătând" şi în fine. Au adus o contribuţie studiile în privinţa transfuziei de sânge şi în privinţa grupelor sanguine. În linii generale şi introductive trebuie să admitem şi că problema etică. liceitatea compensaţiilor. dreptul societăţii de a preleva organele de pe cadavre în lipsa consimţământului explicit. a fost faptul că posibilitatea experimentării pe animale şi astfel a deduce tehnici valide pentru om este foarte ridicată. calităţii organelor susceptibile de a fi transplantate. după care a urmat o perioadă de mai mare prudenţă.

unele ipoteze ce ţin de o problematică etică particulară. În aceeaşi Recomandare guvernele sunt invitate să prevadă în documentul de identitate sau în permisul de conducere posibilitatea de declaraţie preventivă din partea cetăţenilor pentru donarea post mortem. mereu pe planul enunţării principiilor generale. (4) Ca un corolar al acestei tehnologii a transplantului ar trebui să se vorbească şi de implantul de organe artificiale. acolo unde nu rezultă în mod explicit voinţa contrară a subiectului de viu. raportul între tehnologie şi etică. care la articolul 11 prevede obligaţia din partea naţiunilor de a salvgarda şi ocroti sănătatea cetăţenilor şi. care este carta sa fundamentală şi. (6) De aceea. Recomandarea 79/5). ca să spunem aşa. pe planul legislaţiilor sanitare. Principiile călăuzitoare care au însufleţit legislaţia Consiliului Europei în materie de transfuzii de sânge (Codul de la Reykjavik din 1975). constituţională. de probleme referitoare la transplanturi. Sunt amintite în primul rând în cadrul european. sunt orientate în favoarea colaborării şi a securităţii sanitare şi spre împiedicarea comercializării. care garantează măsurile de prevenţie. inserările şi prelevările de ţesuturi şi de organe de origine umană (Recomandarea 78/29. a dezvoltat o intensă activitate de cooperare între statele membre. Carta Socială Europeană. Această poziţie a fost subliniată chiar de Conferinţa Miniştrilor europeni ai Sănătăţii desfăşurată la Paris pe 16-17 noiembrie 1987. Semnalăm în mod particular indicaţiile privitoare la consimţământ pentru prelevarea organelor de la persoana vie şi cele privitoare la sancţiunile precise în cazul declarării false a morţii pentru a obţine anticipat transplantul de la cadavru. dar deseori reprezintă o fază sau o alternativă. 84 din 1974). (5) Pentru a garanta o mai mare uniformitate legislativă între diferitele ţări europene Recomandarea 78/29 aprobată de Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei la 11 mai 1978 conţine o serie de reguli. situaţia juridică internaţională şi naţională în vigoare. după principiile ce au inspirat Convenţia Drepturilor omului. care în sine nu face parte din abordarea transplanturilor de organe umane. de asemenea. A doua parte: Bioetica şi transplanturile de organe Perspective legislative şi cooperare internaţională Consiliul Europei. tratamentele medicale şi de reabilitare.Deasupra ipotezelor şi problematicilor particulare se află mereu problemele de fond ale întregii bioetici: raportul dominare-respectare a persoanei faţă de natura corporală. definiţii şi invitaţii adresate statelor membre pentru legislaţiile lor naţionale. Indicaţia generală şi tendinţa documentului este de a favoriza printre statele membre posibilitatea de se prevala de "consimţământul prezumptiv". tendinţa este de a considera cadavrul ca res communitatis: în acelaşi timp se invită la respect faţă de convingerile 162 . Codul European de Securitate Socială. de schimbare a testului de compatibilitate a ţesuturilor (Acordul n. principiile etice generale. pentru prelevarea de organe post mortem. Pentru a ne ordona materia vom trata următoarele argumente: clasificarea diferitelor modalităţi şi tipuri de transplant.

în caz de calamitate. 24/79 asupra băncilor de organe (8) sunt organizate "băncile" de date şi colaborările pentru transferul către acestea. 6 ianuarie 1987.religioase ale celui aflat încă în viaţă. aflate în conexiune în plan internaţional pentru a repera organul de transplantare. problema acceptării morţii şi a menţinerii în viaţă a subiectului mort din punct de vedere clinic cu scopul de a nu lăsa să se întrerupă activitatea organelor destinate transplantului. Noul Codice Italian de Deontologie medicală (1995) consideră în două articole. aprobate de Conferinţa Internaţională a Ordinelor Medicilor din Comunitatea Economică Europeană (CEE) . Înainte de a aborda mai detaliat aspectele etice ale problemei menţionăm câteva documente cu caracter deontologic. Asupra fiecăruia dintre aceste principii trebuie să facem pe scurt câteva reflecţii. o Declaraţie asupra transplanturilor de organe. Datorită acestor dispoziţii. 14 şi 15 ale Principiilor de Etică medicală europeană. În acest text. chiar al sângelui pentru transfuzii şi al altor substanţe destinate transplantului. în octombrie 1987. 163 . Articolele 9 şi 14 ale acestei Recomandări prescriu gratuitatea donării de organe şi de ţesuturi. astfel de convingeri ar comporta contrarietatea faţă de donarea de organe post mortem.trebuie subliniată interzicerea de a comercializa părţi ale corpului uman. pentru a cunoaşte tipizarea şi pentru transportul aerian al organelor şi. consimţământul în cunoştinţă de cauză (informat). Să mai cităm. Chiar a XXXIX-a Adunare a Asociaţiei Medicale Mondiale (AMM) a aprobat. tutelarea identităţii personale. în sfârşit. care privesc acest argument. chiar dacă nu este pe larg abordat argumentul donării de organe post mortem . ce stabileşte aşa numita "Convenţie asupra Bioeticii" a Consiliului Europei (9) . Prin constatarea morţii clinice este interzisă prelevarea dacă donatorul nu a pierdut ireversibil şi total funcţiile cerebrale: dar se precizează că aceasta nu exclude ca unele funcţii ale anumitor organe să poată fi menţinute în viaţă în mod artificial (7) . 36 şi 37. Celelalte prescripţii privesc examenele prealabile. Fac referiri la transplanturi articolele 13. locul şi condiţiile prelevării şi transplantului. drepturile de rambursare a cheltuielilor şi garanţia asigurărilor sociale pentru daune rezultate din donarea ex vivo.argument amânat pentru un ulterior protocol specific . Recomandarea 79/5 cuprinde măsurile de garanţie şi vamale pentru transportul rapid şi înlesnit pe plan internaţional al substanţelor destinate transplantului. Marfa călătoreşte cu "etichetă" europeană. (10) Aspectul etic al problemei: principiile generale Principiile generale care definesc problema etică a transplanturilor sunt trei: apărarea vieţii donatorului şi a receptorului. integrate conform celor stabilite de Rezoluţia Parlamentului European n.

un aventurism în cazul transplantului cardiac ceea ce s-a petrecut în diferite perioade: transplantul va trebui să se dovedească a fi unicul remediu valid pentru prelungirea vieţii 164 . relativ la persoana însăşi. este licit transplantul omoplastic cu următoarele condiţii: a) donatorul (dacă este viu) nu va trebui să sufere o daună substanţială şi ireparabilă în privinţa vieţii şi operativităţii lui. în dauna bolnavului care poate servi ca test pentru progresul tehnicilor chirurgicale. De aceea. şi în ipoteza unui beneficiu efectiv al pacientului care primeşte organul. pentru a justifica transplanturile omoplastice (rinichi. la începutul experienţei transplanturilor. În plus. Din punct de vedere moral este inadmisibil să fie provocată în mod direct mutilarea invalidantă sau moartea unor fiinţe umane. reflecţia morală trebuie să se caracterizeze prin acurateţe şi precauţie. decât doar pentru un bine mai mare al corpului însuşi (principiul totalităţii) sau pentru un bine moral mai mare. chiar şi pentru a întârzia decesul altor persoane". dar rămânând deschisă adevăratului serviciu adus vieţii pacienţilor. Este cazul donării de organe duble (rinichi) sau de părţi din organe (ficat. Principiul respectării vieţii fizice a persoanei comportă obligaţia "non disponibilităţii" corpului respectiv. plămân).atât de riscant încât să fie considerate cu precădere experimentale. b) Va trebui să existe şi să se descopere o posibilitate alternativă de reuşită asupra pacientului primitor: sacrificiul donatorului trebuie să posede un anumit grad de proporţionalitate faţă de posibilele avantaje reale asupra vieţii pacientului beneficiar. în realitate. mai degrabă refractară în a le admite liceitatea. Trebuie să se considere că. Cu alte cuvinte. dar. tehnicile perfecţionându-se.Apărarea vieţii donatorului şi a receptorului Poate părea mai puţin importantă liceitatea transplantului pentru a prelungi viaţa unui bolnav grav şi incurabil altfel. În acelaşi sens se situează şi Catehismul Bisericii catolice care reţine transplantul de organe ca un act conform legii morale şi meritoriu numai dacă "daunele şi riscurile fizice şi psihice pe care le presupune donatorul sunt proporţionale cu binele căutat pentru destinatar. Este de înţeles cum morala catolică. situaţii în care. în plus. Chiar şi în cazul prelevării organului ex cadavere se poate aduce ofensă vieţii dacă moartea nu a intervenit în mod efectiv sau nu a fost bine constatată. în cazul donatorului viu. inimă etc) principiul totalităţii trebuie să concorde cu principiul solidarităţii şi socialităţii. În cazul nostru principiul totalităţii sau terapeutic justifică de la sine liceitatea transplanturilor autoplastice (chiar şi cu caracter estetico-corectiv). s-a îndepărtat progresiv. reflecţia bioetică trebuie să fie aprofundată. în mod normal donatorul îşi poate duce viaţa şi munci în continuare. (11) Sunt deci condamnabile din punct de vedere moral transplanturile cu caracter într. În sfârşit. ce era. nu întotdeauna viaţa prelungită a bolnavului care primeşte organul transplantat are o calitate satisfăcătoare. viaţa pacientului deşi este sacră poate fi supusă unui tratament riscant şi atât de invaziv doar dacă transplantul este legat de existenţa unor speranţe fondate în privinţa unei reale prelungiri a vieţii. până la a recomanda donarea de organe post mortem: atitudinea faţă de liceitate depinde de reuşita tehnică mai ales în privinţa conservării vieţii donatorului. de exemplu. Se consideră. poate apărea în experienţa chirurgicală căutarea succesului cu orice preţ şi finalitatea experimentală. câteodată donatorului i se cere un anume prejudiciu. invers.

Criteriul cazual se bazează pe principiul imparţiaalităţii şi încredinţează distribuirea organelor de transplantat la întâmplare. Eul se construieşte din punct de vedere psihologic şi senzorial prin intermediul experienţei corporale: memoria păstrează 165 . va trebui să existe constatarea certă a morţii donatorului. Dar şi mai problematic este că memoria cerebrală ar putea păstra în continuare senzaţiile şi experienţele avute cu corpul precedent. De exemplu. are în vedere unii parametri clinici. După părerea noastră sunt cel puţin trei aceste diferite criterii: un criteriu utilitarist. distribuţia organelor s-ar efectua pe baza criteriului productivităţii sociale prin care se alege ca primitor cu preferinţă acela care. conform priorităţii cererilor. noul individ ar putea fi recunoscut în cel ce este reprezentat de cap: pentru că creierul este partea în care se conservă "memoria personală": aceasta este raţiunea pentru care se preferă să se vorbească mai degrabă de transplant de trunchi decât de transplant de creier. posibilitatea de reuşită a transplantării conform condiţiilor pacientului. prioritatea cererii. nici ca mijloc de exprimare şi execuţie. ca trunchiul să poată fi legat pe planul sensibilităţii şi al inervării motorii astfel încât nu ar putea să fie "simţit" de către subiect nici ca organ de simţ. un criteriu cazual. Alegerea pacientului care va fi supus intervenţiei trebuie să fie în primul rând informată de principiul nediscriminării: pentru nici un motiv. Este cazul ipotezei aventuriste a transplantului de cap/trunchi sau chiar al transplantului. criteriul terapeutic. (12) Apărarea identităţii personale a primitorului şi a descendenţilor lui Problema morală se pune pentru transplantul de organe nu executive. Asupra acestui punct vom reveni. nici social nici rasial. În sfârşit. de organe genitale (ovare. practicată acum pe câini şi maimuţe (13) . ar presupune o identitate personală legată de creier. chiar şi cu scopul de a obţine o supravieţuire pur biologică. previziunea ca organul să se poată implanta şi în ultimă instanţă. când rezultatul transplantului ameninţă şi tulbură atât de profund subiectul. al cărui identitate o constituie. dacă este vorba despre prelevarea de pe cadavru. testicole) sau chiar de glande de mare relevanţă pentru echilibrul hormonal şi bio-psihologic al subiectului (hipofiză) Când calitatea vieţii şi identitatea personală sunt puternic ameninţate şi compromise.pacientului. întrupare a eului. într-adevăr. printre care: urgenţa. poate din punct de vedere tehnic mai puţin complex. ci în mod structural legate de gândirea şi identitatea biologică procreativă a subiectului. Ipoteza transplantului de trunchi/cap. pentru transplantul renal oportunitatea transplantului apare atunci când dializa nu mai este practicabilă cu succes şi pentru multă vreme. După criteriul utilitarist. pe care credem că îl împărtăşim. o dată vindecat se va întoarce la viaţa de muncă. se pune problema liceităţii transplantului. în plus. celui care are în mod real nevoie şi îndeplineşte condiţiile necesare intervenţiei nu trebuie să i se închidă posibilitatea de acces. ne oprim să analizăm pe scurt criteriile care pot fi utilizate în selecţionarea pacienţilor care trebuie să acceadă la intervenţie. Perspectiva mecanicistă a celui ce propune aceste transplanturi este insuficientă pentru a defini corporalitatea care este parte integrantă a persoanei. şi prospectată pentru om. un criteriu terapeutic. prezenţa şi limbajul. În concluzie. Totuşi nu ni se pare suficient pentru a fi garantată o identitate globală a persoanei: este foarte greu.

(14) În privinţa gonadelor şi a organelor legate de reproducere şi de secreţia hormonilor particulari.ci doar pentru a trata infertilitatea.faţă de administrarea de hormoni în patologiile în care extirparea de ovare patologice poate determina unele complicaţii datorate lipsei hormonilor produşi (estroprogesteronici) şi care induc o stare de menopauză precoce iatrogenă şi o serie de tulburări osoase şi cardiovasculare asociate. dar după părerea noastră nu poate pretinde substituirea cu transplant cu finalitate procreativă. Dar în fiecare caz există în primul rând obligaţia unei informări exacte şi complete asupra riscurilor. Consimţământul în cunoştinţă de cauză În legătură cu problema consimţământului trebuie să luăm în consideraţie cele două ipoteze: când prelevarea de ţesut sau de organ se face ex vivo şi când se face ex cadavere. după cum tot negativă este raţiunea fecundării eterologe. informarea va trebui să fie făcută cu grijă. pancreas) de tipul respingerii sau al unor îngrijiri atente şi tratamente pentru o anumită perioadă. oricum. ca în cazul ţesuturilor.şi proproţional terapeutic . să fie mai acceptabilă dein punct de vedere etic . consecinţelor. trebuie exclus dinainte ca transplantul de gonade să implice apoi o procreare în consecinţă. (15) În cazul acesta. o tumoare) la organele genitale poate justifica şi să implice extirparea. în altă corporalitate? De aceea îndrăznim să afirmăm că o asemenea "construcţie chirurgicală" ar avea un caracter puţin uman şi ar răscoli identitatea personală a subiectului. deci transplantul terapeutic (adică îndreptat spre salvarea vieţii celui ce primeşte transplantul) nu este schimbată de o necesitate altfel normală. ficat. În acest caz nu ar fi vorba de un transplant pentru a salva viaţa subiectului . am văzut cum tendinţa juridică este înclinată să considere cadavrul ca res communitatis şi să înlesnească utilizarea lui spre binele comun ori 166 . consimţământul explicit şi formalizat. observaţii privitoare şi la cel ce primeşte organul sau ţesutul. ni se pare că această practică trebuie să fie considerată ca o ameninţare la adresa identităţii biologice şi psihologice a subiectului primitor şi a descendenţilor lui. Interzicerea este şi mai clară în special atunci când transplantul s-ar face doar pentru tratarea organului şi nu a individului şi deci doar pentru a avea ovare sau testicole normale şi nu bolnave şi a asigura astfel fertilitatea.cum este cazul rinichiului.imaginea de sine şi în corporalitate se reflectă identitatea: cum va putea să se recunoască o minte. În general. Nu ar putea exista un act de donare ca expresie a solidarităţii. dacă nu ar exista o cunoaştere motivată asupra tuturor consecinţelor gestului. Prezenţa unei ameninţări la adresa vieţii pacientului datorită unui proces maladiv (de exemplu. dificultăţilor. aparţinând unui corp care nu mai există. acestea nu sunt legate de funcţii vitale. obligaţia consimţământului în cunoştinţă de cauză priveşte şi donatorul şi priveşte toate consecinţele asupra sănătăţii şi capacităţii de muncă viitoare ale donatorului. Rămâne de discutat ipoteza ca transplantul de gonade. alteori chiar înfruntarea unor incertitudini şi a unor consecinţe (în cazul transplantului de rinichi. Când prelevarea se face de la donatorul viu. Când prelevarea se face de pe un cadavru. inimii etc . Pentru că este poate vorba de riscuri foarte mari (a se vedea transplantul cardiac). al unor părţi de organe sau de organe duble (rinichi). înainte de a proceda la implantarea unui nou organ. de ovare. de exemplu. raţiune care nu justifică un transplant care ar comporta apoi tulburarea identităţii biologice a descendenţilor.

Criteriul acesta nu este împărtăşit de toţi autorii sub profil etic. În cazul acesta. în acest caz răul ar fi uciderea sau omisiunea vinovată a ajutorului. ne aflăm în faţa unor situaţii destul de diverse între ele: dacă minorul care primeşte are ani mai puţini sau este un adolescent capabil să înţeleagă semnificaţia celor ce sunt pe punctul să se petreacă. De aceea. să descopere necesitatea de a-şi da în mod explicit propriul consimţământ acestui act de profundă solidaritate umană şi de foarte mare valoare socială. căreia îi lipsea respiraţia. trebuie încredinţat ştiinţei şi conştiinţei competente şi nu este cu prioritate o problemă filozofică sau teologică în sine.dar cu aceasta nu încetează respectul datorat acestui res care are o legătură psihologică cu persoana. informarea şi considerarea în acelaşi timp a voinţei supravieţuitorilor au şi păstrează o greutate de ordin etic.de câte ori apare o necesitate de tip social de fiecare dată când va apărea o necesitate de tip social şi când nu va exista o voinţă contrară a subiectului donator exprimată când era în viaţă. Al doilea punct care trebuie clarificat. nu trebuie exclusă complet legătura lui cu apartenenţa afectivă din partea supravieţuitorilor. Odată era considerată moartă. nu se poate anticipa moartea atunci când se produce o intervenţie asupra pacientului cu scopul de a preleva un organ: raţiunea este că nu se poate face răul pentru a obţine binele. Semnele încetării vieţii umane pot fi deci deduse prin mijloace şi metode pe care ştiinţa le elaborează treptat şi le perfecţionează. cu scopul de a evita erorile. încă de foarte tânăr. poate necesita manipulări şi prelevări de pe cadavre fără nici o daună adusă vieţii . nu trebuie uitate conotaţiile speciale pe care le presupune această problemă atunci când este vorba de efectuarea unei prelevări de organe de la un minor. în anumite situaţii. dedicând transplantelor la vârsta pediatrică un întreg document . îşi păstrează sacralitatea proprie prin referinţa fenomenologică şi psihologică pe care o primeşte din partea supravieţuitorilor. Înainte de toate. acea persoană căreia inima a încetat să-I bată. Problema constatării morţii în transplantul de pe cadavru Este problema cea mai delicată din tot acest subiect referitor la transplantele umane. Se înţelege de aceea. într-adevăr. Este deci deosebit de importantă din punct de vedere etic difuzarea unei "autentice culturi a donării". Se ajunge astfel la definirea 167 . deşi este res şi nu mai este persoană. care este constatarea morţii. considerarea voinţei însăşi a subiectului şi. datorită dezvoltării tehnologiei şi a reanimării. unde este posibil. pentru ce în mod oportun legea prescrie în articolele respective un ansamblu de condiţii "obiective" care să confere certitudine cu privire la parametrii morţii clinice şi cerebrale. mijloace şi metode mai rafinate. graţie căreia fiecare. datorită şi dificultăţii mesajului care trebuie transmis. ştiinţa întrebuinţează. dacă este în continuare adevărat că utilitatea binelui comun poate justifica anumite operaţiuni cu caracter igienico-sanitar. (17) în care sunt abordate în manieră globală toate problemele particulare ale transplantologiei legate de acest segment de vârstă. (16) Apoi. având în vedere că respectivul cadavru. În această a doua ipoteză este nevoie de un efort de comunicare deosebit. De aceea. Comitetul Naţional a propus ca oportună revenirea asupra temei. Putem porni reafirmând unele principii bazate pe respectul vieţii. Utilitatea publică ce poate necesita sacrificii chiar şi din partea celor vii. acum. doar prin metode empirice. care este alcătuit în mod esenţial din date asupra procentului de supravieţuire.

care continuă să fie vitale doar pentru că sunt irigate artificial de instrumente. simpla pierdere a funcţiilor de relaţie datorate compromiterii scoarţei cerebrale. viaţa umană nu va mai putea fi reactivată."morţii clinice". Considerăm că dispoziţiile înscrise în legea italiană în articolele citate reprezintă garanţii suficiente şi din punct de vedere etic pentru constatarea morţii. sunt ireversibil compromise. Introducerea în tehnicile de reanimare poate determina pentru un timp respiraţia forţată şi circulaţia forţată a sângelui : dacă însă între timp s-a produs degenerarea ireversibilă a centrilor superiori. şi-a exprimat dorinţa ca şi în Italia să fie introduse criteriile pe care o Task Force adaptată le-a elaborat pentru determinarea morţii la copil. Nu se poate introduce distincţia între "viaţa biologică" (funcţii organice) şi "viaţa personală" (viaţa de conştiinţă şi relaţie): la om există o vitalitate unică şi atâta timp cât există viaţă trebuie considerat că este viaţa persoanei (20) . deci. Pentru a avea garanţia că o atare încetare a vieţii este ireversibilă şi nu momentană mai trebuie cerută încă o anumită perioadă de timp. De aceea specialiştii constată. pot lipsi sau pot fi modificaţi din cauze diferite care merg de la maturizarea incompletă a organelor până la condiţiile particulare în care sunt menţinuţi copiii în terapie intensivă. sub impulsul mecanismelor. chiar dacă mai poate dura artificial. pentru a alege transplantul şi a acţiona respiraţia forţată pentru a menţine bătaia inimii şi irigarea organului. într-adevăr. după cum prevede şi legea. Când starea de "moarte clinică". care se evidenţiază în manieră definitivă prin încetarea activităţii electrice corticale şi prin dispariţia altor semne de activitate encefalică. Ar putea trezi o perplexitate deosebită faptul că în legislaţia precedentă au fost prevăzute condiţii diferite pentru declararea morţii persoanei: dacă această persoană ar fi fost candidată la prelevarea de organe pentru transplant ("moarte cerebrală") sau dacă nu ar fi fost ("moarte cardiacă"). care constă în constatarea încetării definitive a activităţii circulatorii. care unifică funcţiile vitale. chiar şi în manieră ireversibilă. Unii parametri. Diferitele legislaţii prevăd criterii diverse sau evaluări suplimentare cu privire la adult. o oarecare activitate biologică. pe care ştiinţa şi legea pot să o precizeze. nu trebuie doar să rezulte încetarea definitivă a activităţii corticale cerebrale. CNB a subliniat necesitatea de a utiliza criterii diferenţiate şi cercetări specifice întrucât criteriile prevăzute în general sunt valabile doar începând de la vârsta de cinci ani. Comitetul Naţional de Bioetică italian (CNB). Atare respiraţie forţată trebuie activată după ce s-a constatat că cea spontană este irecuperabilă datorită compromiterii ireversibile a centrilor nervoşi interni ai encefalului de care depinde. respiratorii şi nervoase non temporar ci ireversibil. după cum consideră unii (19) . (22) În mod particular. definită ca "moarte encefalică" este instalată se consideră licită prelevarea de organe. (18) Nu este suficientă. trebuie ca întreg encefalul să fie mort. În esenţă. ci va trebui să se constate că şi nucleele profunde ale encefalului. mai ales dacă sunt nou 168 . Unii autori susţin că limita de 6 ore pentru relevarea continuă a electroencefalogramei ar fi prea scurtă. dacă au încetat şi funcţiile vitale dependente de centrii interni ai encefalului. (21) Probleme particulare pot apărea în diagnosticarea morţii cerebrale când pacientul este la vârsta pediatrică.

(26) . când organul de animal vine în contact cu sângele uman. chiar dacă parţial. (25) Cazul transplantului heterolog Cazul transplantului de inimă de maimuţă la o fetiţă (Baby Fae) în 1984. ci în faptul că presupunerile teoretice şi stadiul cercetărilor de până la acel moment nu lăsau să se întrevadă vreo posibilitate de reuşită (ar fi fost. este în orice caz oportun să subliniem că pentru a efectua prelevarea trebuie întotdeauna să fim siguri. ceea ce în sine ar fi din punct de vedere etic acceptabil. cimpanzeu) la subiecţi adulţi. (27) A fost încercat tratamentul imunosupresiv al primitorului. În realitate. fie şi pentru a întârzia decesul alteia. o incompatibilitate de grupe sanguine!). ca şi cazurile recente de transplant de rinichi şi de ficat de animal (porc. de aceea mulţi autori îi numesc optimişti pe aceia care prevăd 169 . De aici izvorăşte datoria de "a lua măsuri pentru ca un cadavru să nu fie tratat ca atare înainte ca moartea să nu fi fost constatată cum se cuvine". dacă introducerea unui organ de animal . de aceea nu a fost vorba despre o experimentare terapeutică ci doar de o experimentare cu scop în sine asupra unui subiect incapabil să-şi exprime consimţământul. dar nu mai puţin grave şi reale.ca şi a unui organ artificial . primele transplante de rinichi de cimpanzeu şi babuin la un individ uman. de exemplu. De fapt. ţinând cont. de cunoştinţele medicale mai actuale că ne aflăm într-adevăr în prezenţa unui cadavru. 15) (24) . Pentru unii autori.nu determină alterarea personalităţii. A proceda dintr-un simplu impuls sentimental nu este licit. se stabileşte imediat o reacţie antigen-anticorp cu activarea complementului şi distrugerea în consecinţă a endoteliului vazal. în plus. Cercetări îndreptate spre blocarea acestei reacţii distructive nu au fost încă deplin validate. problema nu este atât de simplă şi nu priveşte simpla întrebuinţare sau nu a organelor de animale pentru uzul uman. în plus. În privinţa primului dubiu trebuie să spunem că acesta este încă fundamentat atâta timp cât nu se poate înţelege cum ar fi posibil să existe de la început o speranţă îndreptăţită de reuşită a transplantului. utilizând de asemenea organe de porc. nu consta în faptul că a fost utilizată o inimă de babuin. În concluzie. Acest principiu a fost subliniat şi de Carta Lucrătorilor Sanitari (n. (23). această indicaţie a fost receptată. au eşuat datorită implantului. 87).născuţi. Deci. Non acceptabilitatea experimentului asupra lui Baby Fae. de eutanasie" (n. în care se afirmă că "prelevarea de organe de pe cadavru este legitimă în urma unui diagnostic al morţii certe a donatorului". din momentul în care nu este cu certitudine posibil a provoca moartea unei fiinţe umane. aşa cum se cuvine. realizate de Reemtsma şi Starzl. au ridicat în presă semne de întrebare asupra liceităţii şi practicabilităţii unor asemenea transplante. Însăşi enciclica Evangelium Vitae defineşte "extracţia acestor organe fără respectarea criteriilor obiective şi adecvate de verificare a morţii donatorului" drept "una dintre formele cele mai ascunse. de legea asupra constatării morţii. Problema etică se pune într-o direcţie dublă: dacă incertitudinea reuşitei şi riscul foarte grav al respingerii nu împiedică suficient de motivat o atare tentativă. în cazul acesta ar exista deja condiţiile morale necesare şi suficiente care să justifice folosirea animalelor în tratamentele medicale şi în cercetarea asupra omului. Dar în acest ultim caz.

menit să producă 170 . Nouă ni se pare că. datorită faptului că organe precum ficatul sau inima au doar un simplu caracter executiv. pornind de la un sondaj desfăşurat printre 1728 infirmieri din 59 de spitale publice australiene au dezvăluit puternica opoziţie a majorităţii de a accepta un xeroplant. din punct de vedere psihologic. este acceptabil şi justificabil din punct de vedere etic să fie utilizate în mod experimental animalele dacă este necesar pentru a salva şi a vindeca viaţa persoanei umane. după cum se întâmplă în cazul altor handicapuri remediate prin organe artificiale. s-a evidenţiat riscul transmiterii de agenţi virali primitorilor. (28). Printre întrebările asupra liceităţii transplantului heterolog. faţă de care ar putea manifesta. în afară de imunocompatibilitate. într-adevăr. cu probleme de respingere minore. o reflecţie etică trebuie făcută. în plus. Implantul de ţesuturi Despre prelevarea şi implantarea ţesuturilor de fetuşi umani cu scopul transplantului terapeutic s-a vorbit în capitolul precedent la tema referitoare la experimentarea asupra fetuşilor şi embrionilor. mai ales în ce priveşte posibilitatea ca alţi factori. teoretic. Desigur. aici răspunsul este simplu. înainte de a proceda la orice experiment pe om. În acest paragraf ne vom referi exclusiv la problemele etice legate de implantul sau transplantul măduvei osoase. şi nu sunt sediul unor funcţii ce caracterizează persoana în mod esenţial. poate chiar şi din motive de ordin cultural. şi se asociază în schimb acelora care nu aşteaptă rezultate concrete şi durabile înainte de un deceniu. ar putea reprezenta un obstacol chiar şi de ordin etic pentru continuarea pe această cale. în respectul adevărului subordonării ontologice a lumii animale faţă de persoana umană. Aceste elemente. Economisind atât cât este posibil. orice cruzime inutilă faţă de animal. şi de riscul foarte grav al respingerii. figurează şi aceea ridicată de cei care formulează ipoteza unei alterări a personalităţii subiectului primitor datorată introducerii unui organ de animal. fără a dobândi mai întâi o îndreptăţită speranţă de reuşită a transplantului însuşi. un simţ de respingere şi de conflictualitate. iar părerile cercetătorilor rămân împărţite. În ultimii ani au fost alimentate noi speranţe în privinţa succeselor biotehnologice care au permis transplantarea de organe de animale transgenice. şi încă de provenienţă animală. adică ţesutul aflat în interiorul oaselor. (30) O ultimă subliniere dorim să facem asupra problemei etice legate de întrebuinţarea animalelor. Ar fi deci încă prematur să se înceapă experimentarea pe om şi oricum este important să se verifice validitatea ştiinţifică reală a unor atari rezultate. În realitate. (29) Dar dubiile care rămân nu sunt puţine. nu există dificultăţi în a accepta ca organe de animale să fie transplantate la om. pregătit şi hotărât să convieţuiască cu un organ heterolog. Trebuie într-adevăr luată în consideraţie problema acceptabilităţii sociale a acestor transplante: Mohacsi e coll.pentru acest tip de transplantologie un succes iminent. problemă ridicată de grupurile de "iubitori ai animalelor" care găsesc inacceptabilă o astfel de soluţie pentru rezolvarea comodă a lipsei de organe. De aceea. şi este legată tocmai de incertitudinea reuşitei intervenţiei. relevate de literatura de specialitate. deci. şi în această perspectivă subiectul primitor trebuie să fie. să fie implicaţi în mecanismul de "respingere" a organului.

tentativele unor cercetători italieni de a vindeca talasemia majoră prin transplant de măduvă osoasă. încă cu un an în urmă. Primul transplant a fost efectuat la Seattle. acest tip de transplant se practică cu mai mare succes în urma dezvoltării cercetărilor. La adult. a crescut în lume numărul transplanturilor pentru leucemia mieloidă cronică: în cazul acesta îşi croieşte drum ideea că prognoza cea mai bună este executarea transplantului cât mai devreme. Actualmente. într-adevăr. leucemiilor. dincolo de limitele acceptabile. Aceleaşi indicaţii. măduva donatorului sănătos (transplant alogen sau singen) sau a pacientului însuşi. faţă de leucemiile acute limfoide. au pus pe rol un proiect pentru evaluarea transplantului de măduvă osoasă ca posibilă terapie în talasemia majoră. Măduva unui donator sănătos poate fi deci utilizată pentru a o înlocui pe cea alterată şi incapabilă de o empoieză normală sau de producerea unor celule imunocompetente. în unele afecţiuni metabolice congenitale şi în talasemia majoră. după mai multe transplanturi cu rezultat favorabil. chimioterapia pare să fie actualmente calea cea mai bună de rezolvare.(hemopoiesi) elemente celulare prezente în sângele care circulă (globule roşii. sindromurilor de imunodecifienţă. şi până la vârsta de 45-50 de ani. crioconservată (transplant autolog sau autotransplant) ofereă posibilitatea de salvare (rescue) hematopoietic. leucemia limfatică acută şi leucemia mieloidă acută au în schimb indicaţie de transplant în primă remitere. proiectul era suspendat şi reluat doar după câţiva ani. care prezintă probleme mai dificile. chiar şi de natură non-neoplastică. şi în particular de a mări doza medicamentelor citostatice. în speranţa de a eradica definitiv maladia neoplazică. excepţii aproape rarisime. în Italia grupul lui Lucarelli a reuşit 171 . la sfârşitul lui 1981. a radiaţiilor. indicaţia este de transplant în remitere secundară. melanomi şi alte tumori solide). Sunt foarte numeroase deja transplanturile de măduvă efectuate la nou născut. adică după o primă tentativă doar cu tratament chimioterapeutic: de aceea. (32) Acei cercetători. Un mare ecou ştiinţific l-au avut. Pentru leucemia limfatică acută la copii. piastrine). progresele recente ale chimioterapiei şi ale radioterapiei. actualmente cuprind diferite alte maladii hematologice. adică în conexiune cu prima intervenţie chimioterapică. dacă o dată erau constituite doar de leucemia acută şi de aplazia medulară. globule albe. În timp ce la Seattle. în colaborare cu Freud Hutchinson Cancer Research Center din Seattle. Leucemiile acute non limfatice sun acelea care au o prognoză mai bună prin transplant. O săptămână după aceea a fost realizat primul transplant italian pentru talasemie pe un băiat de 14 ani politransfuzat. sunt foarte numeroase şi centrele care le efectuează. (31) În ultimii ani. cum ar fi cea mai bună definire a sistemului de histocompatibilitate (HLA). În neoplazii ale sistemului hematopoietic sau în unele tumori solide. posibilitatea de a conserva ani întregi în azot lichid precursorii empoietici (etapă fundamentală pentru autotransplant) şi în plus posibilitatea de a identifica şi eradica celule neoplastice reziduale în măduvă. precum în cazul aplaziei medulare. şi maladii non-hematologice (neuroblastomi. pe un copil talasemic niciodată transfuzat fiindcă părinţii aparţineau Martorilor lui Iehova.

Deşi se întrevede. dar pentru un număr limitat de persoane. sacrificiul său trebuie să fie în mod cert proporţional cu posibilele avantaje reale asupra vieţii primitorului. Problemele de ordin ştiinţifico-etic sunt legate de o discordanţă de evaluare între cercetători asupra eficienţei unor atari transplanturi faţă de terapia tradiţională. pare a fi condiţia cea mai validă. Donatorul nu trebuie să sufere o daună ireparabilă a propriei vieţi sau a condiţiei fizice. Dacă se compară mortalitatea în cele două cazuri de terapie. datorită inovaţiilor care se succed în domeniul biomedical. chiar şi în cazul talasemiei avansate. dacă terapia transfuzională este bine dirijată. care acum necesită oricum o verificare prinntr-un follow-up mai lung.treptat să acumuleze o cazuistică numeroasă. dacă există condiţii pentru a-l putea efectua. într-adevăr. Şi pentru transplantul de măduvă osoasă este necesar să se facă referire la valorile etice deja evocate pentru transplanturi în general. întrebuinţând actualmente chelatori ai fierului şi globulele roşii tinere. că va exista o îmbunătăţire a unei asemenea abordări terapeutice. întrucât permite o supravieţuire mai lungă. În practică. Amândouă se aplică atât donatorului cât şi primitorului. Atât donatorul cât şi primitorul trebuie să poată să-şi dea propriul consimţământ în cunoştinţă de cauză. Transplantul oferă în mod cert speranţa unei vindecări de durată. ar reduce efectele colaterale ale unui atare tratament şi ar permite o supravieţuire mai mare faţă de cea din trecut. transfuzie şi transplant. terapia tradiţională ar rămâne încă abordarea cea mai validă a talasemiei. În plus. 172 . iar pe de altă parte. într-adevăr. Această a doua ipoteză a fost criticată deschis de unii pediatri şi hematologi. Grupul lui Lucarelli. Actualmente practica s-a consolidat cu rezultate satisfăcătoare. mai ales în cazul talasemiei. Terapia tradiţională prin transfuzii periodice. posibilitatea unei vindecări definitive prin transplant. afirmă că transplantul rămâne întotdeauna unica posibilitate de vindecare. din contra. susţin ideea că supravieţuirea ar diminua la subiecţii care se supun transplantului într-o fază avansată a bolii. În mod particular trebuie să fie respectate principiul apărării vieţii şi consimţământul în cunoştinţă de cauză strâns legat de primul principiu şi necesar pentru respectarea demnităţii şi a integrităţii persoanei umane. (33) Unii. (35) Neîndoielnic. talasemicul din naştere ar avea posibilitatea unei noi dezvoltări aproape normale până la pubertate şi o şansă de viaţă medie de circa 30 de ani. se vede că ea este mai mare la transplant. hotărârea de a întreprinde un transplant de măduvă este întotdeauna o decizie preventivă. deci. care deschide noi orizonturi medicinei şi în acelaşi timp îi provoacă incongruenţe şi insuccese. (34) Diferit este cazul unor tipuri de leucemie acută sau al leucemiei medulare cronice şi al aplaziei medulare în care transplantul. se poate prevedea.

este necesar. prelevarea de ţesuturi regenerabile (precum măduva osoasă) de la un subiect incapabil de consimţământ poate fi consimţită cu unele condiţii specifice (art. acesta trebuie să fie obţinut împreună cu cel al părinţilor. pentru minori poate fi suficient consimţământul părinţilor. Unicul pericol real pentru viaţă este cel care depinde de anestezia generală care este practicată. în cazul în care copilul este capabil să exprime un consimţământ. în schimb. fiind vorba de o terapie în favoarea subiectului direct interesat. Legislaţia italiană a rezolvat. fără să forţeze sau să intimideze. cel puţin parţial. este copilul de doi ani care începe să-şi construiască primele faze verbale. Anglia este suficient consimţământul în cunoştinţă de cauză. prelevarea de piastrine şi leucocite prim hemafereză şi de celule staminale medulare şi periferice chiar asupra subiecţilor de vârstă sub optsprezece ani cu acordul prealabil al celor ce exercită puterea parentală sau al tutorelui sau al judecătorului tutelar. legat de puncţii. 2 din Codul civil italian). Şi pericolul de infecţii. prin faptul că donatorul de măduvă cel mai potrivit este adesea un minor. 107 din 4 decembrie 1990. Germania. în schimb. chiar dacă nu a dobândit încă "capacitatea de a îndeplini toate actele pentru care să fie stabilită o vârstă diferită" (art. 20. Părinţii. În privinţa consimţământului. altul este băiatul de paisprezece ani care. şi intervenţia a trei experţi. şi ultima revizuire a Declaraţiei de la Helsinki (1996) prevede că. recent. În caz de prelevare de la un minor incapabil de orice consimţământ. De exemplu. Şi în alte ţări există deja o reglementare în materie. faţă de interzicerea generală de a preleva organe sau ţesuturi de la un subiect incapabil să exprime consimţământul (art. alineatul 1). menţinut şi respectat.În privinţa integrităţii fizice a donatorului. introducând în acelaşi timp un criteriu de distincţie pentru vârstă. există câteva probleme. în Elveţia. dintre care doi medici din afara echipei care va efectua prelevarea sau transplantul. Independent de legislaţia în vigoare. fiind necesare puncţii multiple pentru a aspira o cantitate de celule suficientă şi nu prea diluată cu sânge. admite că se poate face. oricum poate intui şi înţelege. într-adevăr. al părinţilor sau al celor ce exercită puterea tutelară. pare a fi mai mult teoretic decât practic. prelevarea de măduvă osoasă determină de fapt o diminuare tranzitorie a integriătăţii fizice întrucât aceasta se reconstituie în scurt timp. (37) În privinţa subiectului primitor. În Franţa. semnificaţia şi valoarea unei donări. Într-adevăr. considerăm că principiul consimţământului în cunoştinţă de cauză trebuie să fie. În rest. după cum am indicat deja pentru consimţământul experimentării non-terapeutice în cazul minorilor. Oricum este vorba despre un risc foarte scăzut şi deci acceptabil. pe cât posibil. deşi prevede la articolul 3 că prelevarea de sânge integral sau de plasmă poate fi efectuată doar asupra persoanelor cu consimţământ la o vârstă nu sub optsprezece ani. pot călăuzi copilul să-şi exprime un consimţământ valid. 173 . lacuna existentă în materie de prelevare de măduvă de la un minor. Altul. cu precizările despre care vom vorbi imediat. prin legea n. (36) Părinţii şi copilul ar constitui în acest caz "unitatea care exprimă consimţământul". Datorită acestei lipse a unei daune fizice relevante este îndreptăţită şi prelevarea de la donatori minori incapabili de consimţământ. în afara consimţământului părinţilor. care stabileşte disciplina activităţilor transfuzionale. 20. alineatul 2). "Convenţia Europeană asupra Bioeticii" a stabilit că. semnat.

Care pot fi criteriile pentru a determina moartea cerebrală la anencefalic? La baza acestor semne de întrebare se află însă altul. (38) Înainte de a examina problematicile etice referitoare la prelevarea de organe de la fetus sau de la nou născutul anencefalic. În ceea ce priveşte reanimarea nou născutului anencefalic. Este licită utilizarea acestor subiecţi ca "rezervor" de ţesuturi şi de organe? 2. că datorită absenţei a unei bune părţi a masei cerebrale. în capitolul despre experimentare. ne articulăm reflecţia în trei puncte: 1. 2. şi în mod particular prelevarea de rinichi. Prelevarea de organe de la anencefalicul în viaţă. poate cel mai important: care este identitatea subiectului anencefalic? Nouă ni se pare în afara discuţiei faptul că anencefalicul este rodul unei fecundaţii umane. această procedură este acceptată în general de toţi cei care afirmă că anencefalicul nu este individ uman sau. Această ipoteză nu este nici ştiinţific corectă nici etic acceptabilă: întradevăr. cât şi datorită ridicatei incidenţe de malformaţii asociate cu condiţia de bază (aproximativ 30 la sută dintre malformaţii sunt ale căilor urinare). deşi utilizat pentru transplantul de ţesut hemopoietic. Nou născutul anencefal ca presupus donator de organe Dificultatea de a repera micile organe de folosit pentru transplant la copii a sugerat recurgerea la prelevarea de organe de la fetuşi sau de la nou născuţi anencefalici. Ca răspuns la semnele de întrebare. după cum s-a spus deja la punctul 1. în general. 3.Referitor la transplantul de ficat fetal. la fel ca oricare alt embrion. nu este vorba despre "buni donatori ". anencefalul este intubat şi legat la respirator cu menţinerea tuturor parametrilor vitali cu scopul de a proceda la prelevarea de organe conform necesităţilor de moment şi independent de prezenţa sau şi mai puţin de activitatea troncoencefalului: această abordare. atât a scoarţei cât şi a trunchiului. În privinţa prelevării de organe de la anencefalicul în viaţă. (39) Dintr-un punct de vedere etic semnele de întrebare care se pun faţă de această posibilitate de a utiliza fetuşii sau nou născuţii anencefalici ca donatori de organe sunt multiple: 1. nu trebuie să existe dubii că ne aflăm în faţa unui individ al speciei umane care trebuie să fie respectat ca persoană. acesta se află într-o situaţie analogă morţii cerebrale. b) de abia născut. (40) În privinţa aceasta deci. deşi utilizat pentru transplantul de ţesut hemopoietic. adică nu antrenează structurile trunchiului care sunt aşadar în măsură să menţină în mod autonom funcţiile vitale. este etic inacceptabilă. sunt valabile şi indicaţiile deja furnizate pentru prelevarea de ţesuturi embrionare şi fetale . mai frecvent. prin termenul de moarte cerebrală este indicată leziunea completă a encefalului. care din momentul fecundării este condus teleologic de un principiu vital propriu. E acceptabil să se programeze şi să se acţioneze "reanimarea" noului născut anencefalic cu unicul scop de a iriga organele de prelevat apoi pentru transplant? 3. cu o formă umană. Prelevarea de organe după moarte. trebuie amintit că. atât datorită frecventei prematurităţi (53-58 la sută) cu respectivele imaturităţi ale organelor. se pot desluşi patru tipuri de abordare: (41) a) de abia născut. Menţinerea în viaţă a nou născuţilor anencefalici. anencefalicul este reanimat şi urmărit până când nu dispare activitatea trunchiului-encefal: o asemenea abordare ni se pare disproporţionată faţă de prognoza şi 174 . în timp ce la fetus sau la nou născutul anencefalic leziunea cerebrală este parţială.

d) nou născutul anencefalic este urmărit doar cu îngrijirile obişnuite până la stopul cardio. Istoricii dreptului sunt de acord în a constata că pătrunderea creştinismului în lumea occidentală a reprezentat.atât de depreciată pentru animale . denumită "demnitatea morţii" sau "umanizarea morţii" . a muribundului. antropologul Thomas a ajuns la următoarea concluzie. este încă viu interesul pentru o cercetare istorică mai ales în cadrul concepţiei despre moarte la diferite popoare şi civilizaţii. configurându-se astfel o adevărată îndârjire terapeutică. în timp ce umanizarea morţii trebuie promovată printr-un complex de mijloace şi de atenţii. Nu există. reţineri de ordin etic în privinţa prelevării de organe de la fetuşi sau nou născuţi anencefalici după moarte. din partea unor cercet`tori din domeniul etnologiei. În consecinţă. Bacon. în această a doua societate. după ce a fost depăşită problema constatării acesteia. argumentul eutanasiei este susţinut prin lege.entitatea patologiei.respirator. antropologiei culturale şi istoriei obiceiurilor. eutanasia şi demnitatea morţii Definiţia termenilor şi istoricul problemei In acest capitol dorim să amintim referinţele esenţiale ale eticii şi în acelaşi timp să clarificăm amploarea respectivei tematici. eutanasia trebuie condamnată. tanatocratică. evitând atât inacceptabilul zel terapeutic cât şi instrumentalizarea persoanei până la o adevărată vivisecţie . obsedată şi îngrozită de moarte: cea occidentală. după cum se poate deduce din unele afirmaţii ale lui Thomas Morus. chiar dacă din milă. absenţa lor ab initio nu indică în mod necesar moartea trunchiului. După un studiu istoric comparativ. există o alta. datorită dificultăţii obiective de a utiliza criteriile din cazul adultului sau al copilului. Referindu-ne la cele relatate în raportul alcătuit de Medical Task Force on Anencephaly (42) observăm că este superfluă relevarea EEG şi a fluxului cerebral. Există două aspecte legate de asistarea muribundului. A treia parte: Bioetica." ( 1) Desigur. O astfel de tratare a fost deja schiţat`. c) nou născutul este urmărit prin îngrijirile obişnuite până când nu apare hipertensiunea sau bradicardia. după cum observăm dificultatea de a evalua funcţionalitatea tronco-encefalului prin apelul la reflexe din cauza frecventelor asocieri de anomalii ale nervilor cranieni. determinarea morţii tronco-encefalului poate fi făcută doar prin relevarea dispariţiei reflexelor evocate înainte: dacă acestea nu s-au mai putut demonstra. moment în care este reanimat şi se aşteaptă moartea trunchiului-encefal: o asemenea abordare pare a se finaliza exclusiv cu prelevarea organelor şi reprezintă astfel o formă de instrumentalizare a fiinţei umane. şi sub acest profil. lăsând la o parte reapari]ia unor amprente stoice şi utilitariste în epoca modernă. Locke ( afirmaţii care nu sunt 175 . să le amintim în mod succinct. Interesul pentru cercetarea istorică privind eutanasia este relevant din punct de vedere etic. deoarece presupune uciderea anticipată. într-un fel paradoxală: " Există o societate care respectă omul şi acceptă moartea: cea africană. dată fiind condiţia anatomică intrinsecă a anencefalicului. mai ales dacă este orientat spre depistarea motivaţiilor şi concepţiilor de viaţă supuse unei asemenea practici. După cum va rezulta din expunerea noastră. deci. care sunt conexe între ele dar nu coincid. după care se procedează la prelevarea de organe: această abordare este cea care respectă cel mai mult valoarea persoanei anencefalicului. aducătoare de moarte. o cotitură în obiceiuri şi gândire.pe care orice altă abordare o determină. în sfârşit. ne vom limita.

atât în ce priveşte prognozarea cât şi costurile. ci de societate ca urmare a faptului că bugetul din domeniul sanitar nu ar mai putea suporta povara financiară reprezentată de asistenţa acordată bolnavilor afectaţi de boli de lungă durată . care este mult mai vast faţă de ceea ce putea să apară . cel puţin în sens imediat. care nu sunt identice cu cele care susţineau moartea dintr-un sentiment de milă. în acest caz se vorbeşte de "eutanasie a nou-născutului". cu mişcarea de idei care în multe state a condus la legalizarea avortului voluntar . la viaţa productivă şi activă. activă în acest moment. în legalizarea avortului. după ce opinia publică a fost senzibilizată de mass-media şi în cadrul unor dezbateri publice. chiar teribil. Se face legătura. în care se regăsesc şi alţi jurişti şi moralişti a căror competenţă este recunoscută. şi strategia adoptată de susţinătorii celor două teorii privind moartea este aceeaşi: se începe cu sensibilizarea opiniei publice privind "cazurile ce trezesc mila". (wrongful life ) situaţie în care unii sugerează abandonul prin eliminarea alimentaţiei pentru evitarea suferinţei subiectului . resursele economice ar fi economisite astfel pentru bolnavii care se vor întoarce. când intervine. în campania de sus]inere a legitimizării eutanasiei şi anume potenţialul de atragere socială şi personală. Un avort poate fi făcut doar unor persoane. " De la pătrunderea creştinismului.desigur. "factorul de compătimire". 176 . pentru a se ajunge în cele din urmă la cererea de legitimizare prin lege. Să luăm definiţia formulată de Marcozzi (4) . caracteristic. cum am spus. în schimb vom uzita termenul de "grijă faţă de durere" sau terminologii medicale mai tehniciste în alte cazuri. sunt exaltate sentinţele nu prea severe date de tribunale. Mişcarea actuală nu se limitează la înţelegerea umanitară a faptului. aceasta constituie una dintre ameninţările unei economii care ar dori să ţină seama doar de criteriul costuri-beneficii. caracteristice altor perioade istorice. efectiv nu este greu să se înţeleagă fondul cultural comun al celor două cereri de legitimizare a "morţii impuse". Se întrevede acum o altă accepţie a termenului de eutanasie. tematica eutanasiei nu a mai cunoscut . Deci. după vindecare. prin eutanasie se în?elege"suprimarea fără durere sau din milă a celui care suferă sau se consideră că suferă sau că ar putea să sufere în viitor în mod insuportabil.afirmă ei . care se prezintă ca o alegere făcută nu de un individ. trebuie să adăugăm că astăzi se vorbeşte de eutanasie nu numai în relaţie cu bolnavul grav şi terminal dar şi în alte situaţii: în cazul acelui nounăscut cu defecte grave.şi a poverii pe care ei ar constitui-o pentru societate. care au instituit procedee penale. cea "social`". are conotaţii şi motivaţii caracteristice. Pentru a evita confuzii posibile noi vom folosi termenul de eutanasie numai în acest sens. pe când moartea este destinul tuturor. Mişcarea de opinie în favoarea eutanasiei . în mod frecvent şi spontan. care înseamnă necunoaşterea valorii persoanei . desigur. trebuie să vorbim despre această mişcare pentru a-i cunoaşte ideologia şi a-i examina contextul etico-cultural din care provine şi care o alimentează.momente adevărate de noutate" ( D'Agostino)." (5) . Pentru a completa tabloul definiţiilor. (3) Dar mai este un aspect nou.până în secolul nostru .interpretate în totalitate ca având aceeaşi semnificaţe (2)) ajungem la nazism unde constatăm explozia acestei practici în formă organizată. ci urmăreşte cererea de legalizare.

se exprimă şi ca interes exclusiv faţă de realităţile mondene şi. de propria viaţă şi moarte.în faţa lui Dumnezeu şi. raţiunile invocate de susţinătorii de azi nu concordă. Există însă un punct comun între teoriile naziste şi ideologia favorabilă eutanasiei şi anume lipsa conceptului de emergenţă (situaţie critică) transcendenţă a persoanei umane. putem rezuma concluziile unor cercetători. cultură. Moartea are un sens doar dacă. în consecinţă. pe de altă parte.după cum se ştie .ca şi la cel privind eliminarea evreilor şi prizonierilor din lagărele de concentrare . Incapacitatea de a da sens morţii conduce la două atitudini legate între ele: pe de o parte.trebuia legată de rasism şi de statalismul absolutist care coincidea cu cel mai cinic calcul de reducere a cheltuielilor statului în scopul concentrării resurselor economice spre cheltuielile de război. în următoarele trei componente sau matrice ale mişcării în favoarea eutanasiei. Pe drept cuvânt s-a observat că ideologia. Conform cercetărilor făcute pe baza documentelor procesului de la Nuremberg. ea este ignorată şi înlăturată de către conştiinţă. cineva o va putea instrumentaliza mereu în vederea unor scopuri contingente. Secularizarea este consolidată în era industrială de căutarea utilitarismului 177 . Secularizarea gândirii şi a vieţii Aceasta nu permite înţelegerea semnificaţiei morţii şi a valorii durerii. (7) Desigur. s-ar invoca nazismul pentru a o combate. care ne împinge acum spre legitimizarea prin lege a eutanasiei. Deşi nu există o sociologie sistematizată a fenomenului pe care îl analizăm.diverse gradaţii: se poate exprima ca o apreciere justă a autonomiei relative şi a valorii realităţilor temporale.sau mai ales .Contextul cultural actual Practica nazistă a eutanasiei programate a constituit primul program politic de eutanasie aplicat. Raţiunea care s-a aflat la baza acelui program . voinţa omului exercitată asupra omului este revendicat de conducătorul politic al unui regim absolutist sau de criteriile individualismului. (9) Eutanasia se leagă de procesul de secularizare care pătrunde în societatea noastră şi care se exprimă mai ales ca formă supremă de revendicare a independenţei omului faţă . jurişti. consideră inutilă suferinţa şi refuză simbolismul religios al morţii " (10) Moartea pentru credincios indică raportul său şi prima dependenţă de Dumnezeu. Eutanasia şi suicidul constituie semnul revendicării din partea omului a dreptului de a dispune de sine. ca un refuz al oricărei dependenţe a omului faţă de Dumnezeu şi faţă de legea morală. strâns legată de existenţa unui Dumnezeu Persoană. fiind exclusă mai ales în calitate de criteriu veridic şi de evaluare a existenţei cotidiene. între anii 1939-1941 au fost eliminate peste 70 de mii de vieţi. In aceste două atitudini secularizarea aratăincapacitatea ei de a da un sens durerii şi morţii. Atunci când se ignoră această valoare. deci. iar. privând omul de bunurile pământeşti. ea aşează viaţa în mâinile lui Dumnezeu într-un act de totală supunere. este anticipată pentru a evita şocul frontal cu conştiinţa. iar analiza trebuie făcută în mod obiectiv şi fără patimă. Mentalitatea secularizată are . viaţă. considerate "existenţe fără valoare vitală" (6) . Dacă viaţa umană nu contează pentru ea însăşi. ea deschide speranţa către o viaţă perfectă. nu este aceeaşi şi sar comite o eroare sociologică şi istorică atunci când din spirit polemic.

Cu alte cuvinte trebuie să fie oferite mijloacele de a muri blând. Scientismul naţionalist şi umanitarist Gândirea scientistă.. "Nu poate exista eutanasie umanitară în afara celei care provoacă o moarte rapidă şi fără durere. refuzându-i-se eliberarea dorită. Manifestul." pe care a înflorit acea mentalitate. durerea şi suferinţa capătă o încărcătură de non valoare şi determină refuzul. Suferinţa inutilă este un rău care ar trebui evitat în societăţile civilizate. deci . psihică şi socială" şi o moarte fără durere. ca fugă de durere şi agonie. Pentru acest tip de cultură. tuturor celor care sunt afectaţi de boli incurabile ajunse în ultimul stadiu. Acest manifest merită să fie comentat. cea "ştiinţifică". declarând că doresc să li se respecte dreptul de a muri demn. el nu trebuie rostit în public. "Omul ştie în sfârşit că este singur. este propriul stăpân şi nu are în afara propriei fiinţe alt punct de referinţă: raţiunea. O viziune în care. porneşte de la presupunerea că cunoaşterea obiectivă este posibilă numai în domeniul ştiinţei experimentale.Deplorăm morala 178 . apărut întâmplător într-un univers apărut din "întâmplare" şi din "necesitate". în consecinţă. nu mai suntem capabili să recunoaştem valoarea inviolabilă a propriei vieţi. Moartea a devenit un "tabu". semnat de circa 40 de personalităţi printre care laureaţi ai Premiului Nobel Monod. frumuseţe. Recomandăm celor care împărtăşesc părerea noastră să semneze "ultima lor dorinţă de viaţă" preferabil când sunt încă sănătoşi. după pierderea sensului transcendent al persoanei umane. Este un lucru crud şi barabar a pretinde ca o persoană să fie menţinută în viaţă împotriva voinţei sale. al cărei principal reprezentat este Monod. aceasta este incompatibilă cu oricare din tipurile de cunoaştere. aceasta implică necesitatea libertăţii de a decide raţional propria soartă". în imensitatea indiferentă a Universului unde a apărut din întâmplare. Credem în valoarea şi în demnitatea individului.productivist şi. atunci când viaţa sa a pierdut orice demnitate. uşor. un cuvânt ce nu trebuie pronunţat şi. şi este considerată spre binele celui interesat. Thomson. pentru că pune în lumină o componentă analogă mentalităţii în favoarea eutanasiei.. (11) Începutul acestui tip de ideologie favorabilă eutanasiei este cunoscutul Manifest privind eutanasia publicat de "The Humanist (iulie 1974). exclude valorile etice. pe care însă Monod le include în domeniul mitului şi al imaginaţiei. Omul. definită de el subiectivă şi. de aici se naşte cererea socială a unui gen de medicină care să asigure " deplina bunăstare fizică. acea viziune culturală pe care Ioan Paul al II-lea a definit-o "cultură a morţii" . semnificaţie şi perspectivă. Viziunea secularizată a vieţii şi fiinţei umane a fost " humus-ul." (12) Date fiind aceste premise. De aici se naşte acel "tabu" al morţii cu tot cortegiul său. de etica hedonismului. este unicul său ghid şi nu trebuie să răspundă decât propriului destin. are loc întâi în spirit şi apoi în societate şi în drept. Eutanasia. concluzionează: "afirmăm că este imoral să accepţi sau să impui suferinţa.mai mult sau mai puţin logic. pentru care moartea şi durerea sunt elemente de maximă tulburare. Pauling. aşa cum se întâmpla odinioară în privinţa sexului. în circumstanţe determinate. astfel ajungem să propunem eliminarea ei ca pe un lucru bun.

moartea omului în valoarea lui transcendentă. Noi trebuie să admitem lecţia lui Heidegger care consideră moartea înscrisă în întregul vieţii.a urmat în mod logic. mai ales în ce priveşte îgrijirea bolnavilor gravi şi a muribunzilor" (15). "Progresele recente ale ştiinţei se repercutează tot mai mult asupra practicii medicale. Este ca şi cum. suicidul sau violenţa .lipsită de sensibilitate ţi restricţiile legale care împiedică examinarea acestui caz etic. să depăşească tabuurile tradiţionale şi să manifeste compasiune faţă de suferinţele inutile din momentul morţii. Aceste situaţii limită ridică probleme etice privind permisivitatea şi obligativitatea unor intervenţii tehnice de reanimare dincolo de un anumit punct şi pun problema etică a obligativităţii asistenţei umane. (16) Efortul tehnologic din sălile de reanimare este însoţit adesea de izolarea şi însingurarea bolnavului. susţinută de cererea unei bunăstări 179 . care nu mai realizează valoarea transcendentă a persoanei. ca lumina ce descoperă limita şi să pregătim lecţia despre metafizica Sf.eutanasia. atunci când omului. dar adesea. Tehnicile de reanimare permit multora o revenire miraculoasă. nu-i mai rămâne decât să se simtă un simplu obiect. transcendentă a persoanei şi destinaţia sa ultrapământească. la baza acestor concepţii se află lipsa credinţei în Dumnezeu şi în viaţa veşnică ce s-a deschis omului. mai înainte şi mai radical. de separarea lui de rude chiar în momentul morţii. Cealaltă serie de probleme etice ale medicinii actuale este constituită de consecinţele socializării medicinii. Când valoarea "obiectivă" a persoanei a dispărut din gândirea occidentală în favoarea filozofiilor imanenţei şi subiectivismului. moartea metafizicii şi ontologiei persoanei. de o singurătate în ciuda existenţei corpului medical ce operează la aparate. Exigenţa condiţiei de sănătate. Fiecare individ are dreptul de a trăi \n demnitate şi a muri \n demnitate. (14) După cum s-a remarcat în mod just. Concepţia personalistă asupra omului. care este eutanasia. Facem apel la opinia publică luminată. dar. Discuţiile desfăşurate în anul 1075 privind cazul Karen Ann Quilan au evidenţiat faptul că progresele medicale îngreunează tot mai mult definirea frontierelor dintre viaţă şi moarte. sau putem spune. acceptând pentru fiecare persoană umană limita timp-mortalitate. restul . poate . era deja bine înrădăcinată în conştiinţe. depăşeşte totuşi orizontul pământesc al individualismului recunoscând valoarea obiectivă. psihologice pentru acest tip de muribunzi. care deschide fiinţa personală a omului spre viaţa ultrapământească. Acest lucru s-a petrecut în două direcţii: în direcţia progresului tehnologic al asistenţei acordate muribunzilor şi în direcţia deja amintită a socializării medicinii. au evidenţiat mai mult problema "morţii demne". dintre coma ireversibilă şi cea reversibilă. şi îi condamnă pe alţii la tratamente care prelungesc mai mult agonia decât viaţa. Toma." (13) Orizontul cultural al documentului este clar : peste ateismul materialistic de fond se instaurează exigenţa ştiinţei de a transforma moartea din "întâmplare" în "eveniment" calculat şi programat. Dezechilibrul medicinei între tehnologie şi umanizare Progresele medicinii au acutizat problema eutanasiei.

motivată de "tarele psihice şi fizice". începând cu cel ţinut la Asociaţia medico-biologică "Sf. datoria consecventă a autorităţilor de a respecta viaţa inocentă ( fără ca această problemă să influenţeze opinia privind pedeapsa cu moartea) : acestea sunt punctele cheie asupra cărora gândirea Bisericii Catolice nu se va modifica niciodată. primatul persoanei asupra societăţii. avem multe discursuri ale lui Pius al XII-lea. pentru a evidenţia etapele progresive de îmbogăţire şi clarificare. Discursul rostit în faţa participanţilor la primul Congres de Histopatologie a sistemului nervos (14 septembrie 1952) privind necesitatea de a avea consensul pacientului. In acest discurs găsim şi o precizare importantă în legătură cu ceea ce 180 . Oficiu ( din 2 decembrie 1940). (17) Învăţătura Magisteriului Bisericii Catolice Ajunşi în centrul analizei etice. conceptul de mijloace terapeutice "extraodinare sau neproporţionate". a noţiunii de terapie a durerii pe care o comportă scurtarea indirectă a vieţii. printre altele. şi se precisează tot mai mult sarcina comunităţii creştine în sens preventiv. a fost făcută participanţilor la Congresul Internaţional al Medicilor Catolici şi la Uniunea Catolică de Obstetrică (29 octombrie 1951) (19) . în consecinşă. Doctrina Bisericii Catolice porneşte. Liniile directoare ale doctrinei Bisericii Catolice. b) se constată de asemenea amploarea progresivă înregistrată de discuţiile privind eutanasia. deoarece el este creatură. la o asistenţă umană.individuale şi sociale. refuzul îngrijirii terapeutice sau distanasia. Rezultă astfel definiţia reală a eutanasiei . în scopul de a oferi o asistenţă adecvată muribunzilor. conducând la izolarea muribundului în saloane . se stabileşte conexiunea cu alte forme şi atitudini culturale contrare vieţii. O condamnare explicită a eutanasiei de către Papa Pius al XII-lea. o depersonalizare a asistenţei sanitare. determină o aglomerare a spitalelor şi. vom face o sinteză a documentelor Magisterului Bisericii pe această temă. toate acestea determină o dificultate reală pentru personalul de asistenţă medicală de a trece de la o simplă asistenţă tehnică. Luca". din 12 noiembrie 1944. In ce priveşte uciderea din milă de către medic sau la cererea pacientului. (18) Principalele surse de trimitere sunt: Pius al XII-lea • • • Enciclica Mystici Corporis (29 iunie 1943) care relua un răspuns oficial dat printr-un Decret al Sf. de la următoarele puncte precise: recunoaşterea caracterului sacru al vieţii omului. pentru cel care le parcurge în mod cronologic sunt orientate astfel încât să ofere următoarele: a) clarificarea şi prezentarea distinctă a conceptelor în mod progresiv. referitor la practica nazistă privind "eliminarea forţată".

unii numesc impropriu "eutanasie indirectă" şi care, în realitate, trebuie definită ca "terapie a durerii". Paul al VI-lea

• •

Paul al VI-lea, în timpul pontificatului său, a avut multe ocazii de a condamna eutanasia legând în mod constant astfel de învăţăminte de tematica privind respectul vieţii umane în globalitatea sa, şi în particular, tratând împreună condamnarea eutanasiei şi condamnarea avortului. Notăm de asemenea înlocuirea în limbajul lui Paul al VI-lea a conceptului de "drept natural" cu expresia "drepturile omului sau ale persoanei umane". În acest sens amintim discursul la Comitetul special al Naţiunilor Unite pentru segregaţie rasială. (20) În legătură cu demnitatea morţii Paul al VI-lea s-a pronunţat în discursul din 18 septembrie 1975 la Colegiul Internaţional de Medicină Psihosomatică.(21) Să amintim în fine o precizare ulterioară a lui Paul al VI-ea prin scrisoarea cardinalului Villot din 3 octombrie 1970 către Secretarul general al Federaţiei Internaţionale a Asociaţiilor Medicale Catolice privind respingerea "zelului terapeutic" (22) În timpul pontificatului lui Paul al VI-lea condamnarea eutanasiei a fost pronunţată solemn de Conciliul Vatican II în Constituţia pastorală Gaudium et Spes, ea fiind legată de asemenea şi de alte crime împotriva vieţii. (23) Astfel, Sinodul episcopal din 1974 privind Drepturile omului şi reconcilierea în Declaraţia adoptată afirmă că " dreptul de a trăi este un drept fundamental, inalienabil; el este supus acum unor mari încălcări: contracepţie, avort, eutanasie" (24) Numeroase sunt şi documentele Conferinţelor episcopale care au fost făcute cunoscute în ultima vreme, în timpul şi după pontificatul lui Paul al VI-lea, şi care au lărgit orizontul doctrinal pe plan etic, dar mai ales pastoral.

Trebuie să adăugăm faptul că şi poziţia altor confesiuni creştine este foarte apropiată de cea a Bisericii Catolice în privinţa eutanasiei adevărate. (25) Ioan Paul al II-lea

numeroase sunt intervenţiile lui Ioan Paul al II-lea în această privinţă. Pentru toţi amintim nn. 64-67 din scrisoarea Enciclică "Evangelium Vitae", în care se poate găsi tratarea generală privind Cultura Morţii în care se expune fenomenul.

Alte documente ale Bisericii Catolice
• • •

Noul Catehism al Bisericii Catolice tratează tema "Eutanasia" la punctele 2276-2279. Declaraţia privind Eutanasia a Sfintei Congregaţii pentru Doctrina Credinţei din 5 mai 1980, este o tratare sistematică a acestei probleme. Carta Operatorilor Sanitari, al Consiliului Pontifical al Pastoralei pentru operatorii sanitari (1994), acordă acestui subiect ultima parte (nn. 147-150)

Sinteză doctrinală cu caracter moral pe tema eutanasiei Vă sugerăm acum o sinteză doctrinală privind diferite aspecte ale eutanasiei.

181

Refuzul eutanasiei propriu-zise Reproducem din respectiva Declaraţie, definiţia eutanasiei propriu-zise: "Prin eutanasie se înţelege o acţiune sau o omisiune care prin natura sa, sau prin intenţii, provoacă moartea, în scopul eliminării oricărei dureri. Eutanasia se situează la nivelul intenţiilor şi al metodelor folosite." (26) Trebuie să facem unele adnotări asupra ei care relevă precizarea privind limbajul comun între teologi şi lucrătorii din medicină. Este omisă distincţia dintre eutanasie directă şi indirectă ; în limbajul precedent, folosit de Pius al XII-lea, prin eutanasie directă se înţelegea "terapia durerii", considerată permisă în anumite condiţii chiar şi atunci când putea să aibă drept consecinţă o scurtare a vieţii. In acest caz, nici acţiunea în sine, nici intenţia nu sunt orientate, în realitate, spre suprimarea vieţii şi anticiparea morţii şi de aceea fenomenul nu este definit ca fiind eutanasie, pentru nu a se creea confuzii. In acelaşi document se foloseşte mai departe, fiind considerată mai oportună, expresia "folosirea analgezicelor". Se evită o distincţie frecventă în limbajul medical între eutanasie activă şi eutanasie pasivă , unde adjectivul "pasivă" indică omiterea îngrijirilor şi intervenţiilor medicale; dar cuvântul "pasivă" are o semnificaţie mult mai amplă şi de aceea poate genera ambiguitate: eutanasia este mereu, într-un anume sens, pasivă, din punctul de vedere al bolnavului, şi activă, pentru cel care o provoacă. Asupra eutanasiei, înţeleasă şi precizată în acest mod, documentul Sf. Scaun exprimă opinia sa morală: " Acum este necesar să întărim cu maximă fermitate faptul că nimic şi nimeni nu poate autoriza uciderea unei fiinţe umane nevinovate, fetus sau embrion orice ar fi ea, copil sau adult, bătrân, bolnav incurabil sau în agonie. De asemenea, nimeni nu poate solicita acest act ucigaş pentru sine sau pentru o persoană a cărei responsabilitate i-a fost încredinţată şi nici nu îl poate aproba în mod implicit sau explicit. Nici o autoritate nu poate să-l impună în mod legitim , sau să-l permită. Este vorba deci de încălcarea legii divine, de o ofensă adusă demnităţii persoanei umane, de o crimă împotriva vieţii, de un atentat împotriva umanităţii."
(27)

Evangelium vitae declară şi mai peremptoriu şi solemn, cu acea solemnitate specifică formulelor dogmatice: "în conformitate cu Magisterul Predecesorilor mei şi în comuniune cu Episcopii Bisericii catolice, confirm că eutanasia este o gravă violare a Legii lui Dumnezeu, deoarece este o ucidere deliberată, moralmente inacceptabilă, a unei persoane umane. Această doctrină se bazează pe legea naturală şi pe Cuvântul lui Dumnezeu scris şi transmis de Tradiţia Bisericii, lege explicată de Magisterul ordinar şi universal (28) Respectivele documente includ aceeaşi condamnare şi în ce priveşte suicidul. (29) Astfel este analizată eutanasia cu trei" grade" diferite de gravitate progresivă. Este amintită întâi cea motivată de compasiune. Se vorbeşte apoi de gestul făcut fără cererea sau consensul bolnavului ( aşa zisa "Eutanasie involuntară" sau " non-voluntară" (30) ). Apoi se precizează: " Este atinsă culmea abuzului şi a nedreptăţi când medici sau legiuitori îşi arogă puterea de decizie stabilind cine trebuie să trăiască şi cine trebuie să moară" (31) Se ştie că legile care reglementează astăzi aceste practici cer întotdeauna exprimarea explicită a consensului din partea celui interesat. Dar se mai ştie că diferite sentinţe judecătoreşti , chiar acolo unde aceste legi există (de ex. Olanda), au declarat ca fiind lipsite de pedeapsă acte împotriva vieţii copiilor nou- născuţi sau cele îndeplinite la cererea unor persoane în stare gravă de depresie 182

psihică (32). Mai ştim că existau legi care impuneau eutanasia şi că există posibilitatea de a ne întoarce la astfel de situaţii, care preventiv trebuie să fie aspru condamnate . Pe de altă parte, când legiuitorul, sau asociaţiile medicale decid că eutanasia sau suicidul asistat sunt admise doar dacă este vorba de persoane care se află în anumite circumstanţe, oare nu" îşi arogă şi ele dreptul de a decide cine trebuie să trăiască şi cine trebuie să moară"?

Din respect faţă de adevăr mai întâi şi apoi din oportunitate strategică, trebuie evitate polemici împotriva eutanasiei numai din raţiuni de credinţă, ca şi cum a apăra viaţa bolnavilor şi a muribunzilor ar fi doar o datorie a credincioşilor. Viaţa este un bun şi o valoare laică, uşor de recunoscut de toţi cei care sunt conduşi de dreapta judecată şi de adevărul obiectiv. Ceea ce Pius al XII-lea denumea "drept natural", în documentul pe care îl analizăm este definit "drept fundamental " al omului, primul din drepturile omului. "Viaţa umană - se afirmă în Declaraţie - este fundamentul tuturor bunurilor, izvorul şi condiţia necesară a oricărei activităţii umane şi a oricărei convieţuiri sociale". (33) Fundamentul eticii este respectul adevărului omului, respectul persoanei aşa cum este ea: alt fundament real nu poate fi conferit eticii; etica îl călăuzeşte pe om de la " a fi" spre " trebuie să fie" ; celelalte criterii sunt constituite din utilitatea unuia în defavoarea altuia, din puterea unora asupra altora, din eficacitatea acestei puteri, tot mai mare pentru unii, tot mai oprimantă pentru alţii. Negarea acestor afirmaţii înseamnă respingerea oricărui fundament obiectiv al dreptului, al eticii şi în acelaşi timp al identităţii profesionale medicale. (34) Principiile care urmează, elucidează tocmai criteriul "morţii cu demnitate".

Folosirea proporţională a mijloacelor terapeutice Morala nu poate ignora această problemă şi angajarea de a face moartea demnă de om şi de credincios: expresia "moarte cu demnitate", atunci când prin ea nu se subânţeleg forme voalate de eutanasie , conţine o indicaţie acceptabilă şi necesară din punct de vedere etic. Este adevărat că multe persoane mor senine şi nu trebuie să ne gândim doar la cazuri extreme. "Totuşi trebuie să recunoaştem că moartea, precedată şi însoţită adesea de suferinţe atroce şi prelungite, rămâne un eveniment care, desigur, zbuciumă inima omului." "Este foarte important astăzi ca în momentul morţii să fie protejate demnitatea persoanei umane şi concepţia creştină despre viaţă, împotriva unui tehnicism care riscă să devină abuziv. De fapt unii vorbesc despre dreptul la moarte , expresie care nu desemnează dreptul omului de a-şi provoca sau a cere să i se provoace moartea după cum doreşte, ci dreptul de a muri cu totală seninătate, cu demnitate umană şi creştină " (35) In această lumină, Declaraţia privind Eutanasia a Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei introduce o noutate de expresie şi limbaj cerută de progresele medicinii. Până acum se vorbea de mijloace terapeutice "obişnuite" şi " extraordinare" oferindu-se această indicaţie: este obligatorie folosirea mijloacelor obişnuite pentru susţinerea muribundului, dar este permisă renunţarea, cu consensul pacientului sau la cererea acestuia, la mijloacele extraordinare, chiar 183

A rezultat necesară găsirea unui alt criteriu de referinţă care să nu se mai bazeze pe " mijlocul terapeutic". ci mai degrabă pe "rezultatul terapeutic" care se aşteaptă de la el. ci din respect pentru pacient şi pentru calitatea vieţii sale. cheltuielile necesare şi posibilităţile de aplicare. care până ieri erau considerate extraordinare. Cele două concepte nu se echivalează automat. c. cu rezultatul la care se puteau aştepta.dar care totuşi poate fi periculos sau foarte costisitor ". însă. întreruperea aplicării unor astfel de mijloace atunci când rezultatele nu sunt cele aşteptate. Aceste resurse sunt reprezentate de tratamentele normale şi de tratamentele paleative . De accea. mijloacele puteau fi bine evaluate . au devenit obişnuite şi apoi.răspundeau că nu mai suntem obligaţi să folosim mijloacele extraordinare. Astăzi. confruntându-se tipul de terapie." (38) Administrarea tratamentelor normale şi tratamentele paleative Când din punct de vedere terapeutic nu se mai poate interveni cu adevărat pentru stoparea bolii sau regresia ei. chiar dacă se află în stadiu de experimentare şi presupun un oarecare risc". Dar în luarea unei astfel de decizii trebuie să se ţnă seama de dorinţa bolnavului şi a familiei lui. cu costul lor sau cu dificultatea de acces pentru cei care le-ar fi putut solicita. atât datorită impreciziei termenului cât şi a progreselor rapide ale terapiei. Caracterul "extraordinar" era definit în raport cu agravarea suferinţei pe care ar fi putut-o provoca astfel de mijloace. cu consensul bolnavului . este permisă recurgerea. după cum observă persoane importante din spitale şi reanimări. Progresele medicinii au făcut dificilă această distincţie. Prin tratamente normale se înţelege alimentaţia şi hidratarea (artificială sau nu) aspirarea secreţiilor bronhiale. ca şi de părerea unor medici cu adevărat competenţi". nu ca un act ce urmăreşte vindecarea şi prelungirea vieţii. în general mereu valabil. de asemenea. d.se afirmă în Declaraţie . acest răspuns.dacă această renunţare determină anticiparea morţii. "este. permisă limitarea la mijloacele obişnuite pe care medicina le poate oferi. de asemenea. gradul de dificultate şi riscul ce l-ar presupune. Nu i se poate impune nimănui aplicarea unui anumit tratament. chiar dacă el este deja în uz . poate părea mai puţin clar. In orice caz. fără însă să fie întrerupt tratamentul normal necesar bolnavului în astfel de cazuri. "în lipsa unor alte remedii. "este permisă. la mijloacele puse la dispoziţie de medicina mai avansată. curăţarea escarelor ulcerate. (37) Rezultă deci patru criterii orientative de mare utilitate: a. "Până acum moraliţtii . folosirea terapiei intensive a salvat multe vieţi. 184 . b. deoarece multe mijloace. este permisă luarea hotărârii în conştiinţă de a renunţa la tratamente care ar provoca o prelungire precară şi dificilă a vieţii. unii preferă să vorbească de mijloace proporţionate şi mijloace disproporţionate . medicina are încă resurse de folosit şi de aceea are obligaţia să recurgă la acestea în limita posibilităţilor. în cazul iminenţei unei morţi inevitabile cu toate mijloacele folosite. date fiind condiţiile bolnavului şi forţele sale fizice şi morale".

b. Pentru definirea conceptului trebuie să amintim criteriile care stau la baza "constatării morţii": în prezent. În realitate acest ajutor poate contribui în multe cazuri nu atât la prelungirea vieţii. graţie progresului comun al ştiinţelor neurologice şi al tehnicilor de diagnosticare. întrucât recuperarea. rămân obligatorii tratamentele obişnuite ( între acestea amintim pe cele de hidratare şi nutriţie parenterală). în legătură cu tratamentele normale a apărut o controversă. posibilă sau probabilă. chimioterapie) aplicate la pacienţi la care se urmăreşte tratarea simptomelor" (39) . cea a distanasiei. în cazul în care organismul nu mai este capabil de a-l recepta şi a profita de el . care în intenţia sa de a prelungi viaţa cu orice preţ ne poartă în zona opusă. după părerea specialiştilor. se afirmă că alimentaţia şi hidratarea nu pot reprezenta un act medical. In acest sens este oportun să ne referim la unele cazuri delicate. ci un tratament normal chiar dacă calea de administrare este artificială. nu este obligatorie aplicarea mijloacelor deosebit de epuizante şi costisitoare pentru pacient. mai mult orientate spre controlul simptomelor decât spre patologia de bază. tratamentul infecţiilor oportuniste.In ultimii ani. deoarece unele centre tind să considere hidratarea şi alimentaţia artificiale drept intervenţii terapeutice. Prin tratamente paleative înţelegem în general acele îngrijiri oferite pacienţilor cu boli incurabile. In cazul comei considerate "reversibilă"este obligatorie folosirea tuturor mijloacelor la îndemână. In acest caz ar fi vorba de un 185 . Tratamntele paleative au o accepţie mai amplă decât cele normale pentru că ele se folosesc pentru a diminua simptomele bolii. tratamentul nu se mai constituie într-o îngrijire şi dispare obligaţia de a fi administrat. prin aplicarea procedurilor care să-i permită pacientului o calitate a vieţii mai bună. Desigur. în special în SUA. Tratamentele paleative prevăd. ba mai mult . Refuzul zelului terapeutic şi al distanasiei În ultima indicaţie citată din Decalaraţie se vorbeşte despre refuzul "zelului terapeutic". adică a morţii encefalice. radioterapie. a vieţii merită orice sacrificiu economic sau serviciu. în primul rând durerea (dar nu numai durerea) la care ne vom referi mai departe. ca având caracter extraordinar şi în consecinţă aplicarea lor pacienţilor nu constituie o datorie. supravegherea psihologică a echipei de îngrijire ale cărei performanţe emoţionale stau la baza optimizării terapeutice în această fază delicată a bolii cronice" (40) Această strategie a dus la apariţia unor experienţe cum ar fi "Hospices" şi tratamentele la domiciliu. susţinerea psihologică care are un rol foarte important în sprijinirea pacientului şi a familiei. el nu reprezintă nici o tortură. cât la a face mai puţin dureroasă moartea. aproape în unanimitate este recunoscut faptul că moartea clinică a individului poate fi declarată după constatarea morţii cerebrale totale . evaluarea nutriţională şi reglarea hifro-electronică. de asemenea. de exemplu: a) oncoterapia paleativă (chirugie. b) tratamente de sprijin care cuprind: terapii antalgice non cazuale care urmăresc reducerea sau eliminarea percepţiei durerii. In cazul în care coma se prezintă. condamnându-l la o agonie trăită în condiţii lipsite de orice posibilitate de trezire din comă şi comunicare. ca "ireversibilă". procedurile fizioterapice de reabilitare. a. de pacienţi în comă.

Trebuie să ţinem cont de faptul că actul existenţial şi personal care susţine în om viaţa vegetativă. Prelungirea vieţii. o tânără americană despre care s-au scris articole timp de circa zece ani. chiar dacă acestea ar putea scurta viaţa. Trebuie să recunoaştem însă că.neavenit "zel terapeutic". parţial. O problemă în special a găsit o rezolvare etică în învăţămintele lui Pius al XII-lea: este permisă folosirea analgezicelor . EEG silenţioasă este semnul ireversibilităţii funcţiilor corticale după ce pacientul a stat în această stare o perioadă de timp. cu condiţia să nu existe un alt mijloc pentru uşurarea durerii. c. senzitivă şi relaţională este unic. Aşa s-a întâmplat cu Karen Ann Quinlan. în sfera tratamentelor paleative la care ne-am referit deja. familie şi societate. în afara acestor indicaţii. Constatarea ireversibilităţii comei şi condiţiilor de nereceptare a cunoştinţei nu este uşor de făcut şi ea revine unor cadre medicale competente şi cinstite. Folosirea analgezicelor Acest aspect se integrează.fapt ce a provocat moartea după aproximativ 10 zile . fiind oferite terapii anti-durere care limitează şi 186 . aşa cum rezultă din EEG şi din semnele de moarte a tuturor zonelor encefalului. susţinută de mărturii. deci după "moartea cerebrală totală". starea de inconştienţă şi absenţa vieţii de relaţie şi când unele funcţii vitale nu au încetat chiar dacă analiza EEG a rezultat deja silenţioasă pentru un număr determinat de ore? Practic este greu de justificat eliminarea asistenţei obişnuite chiar în astfel de cazuri care provoacă milă. înţeleasă ca viaţă de relaţie. ţinând cont de toţi ceilalţi parametri cumulaţi. ar constitui o ofensă adusă muribundului şi morţii. pentru că în special \n tratamentul cancerului. trebuie configurat în două cazuri: atunci când folosirea mijloacelor tehnice are loc în cazul unei persoane care practic este moartă. Cruzan care fiind în stare vegetativă persistentă a fost alimentată timp de circa opt ani printro gastrostomie. atunci când sunt aproape sigure ireversibilitatea comei. după încetarea totală şi ireversibilă a funcţiilor cerebrale. medicina a făcut importante progrese." Trebuie să adăugăm că această problemă privind consecinţele folosirii calmantelor este privită acum cu mai puţin dramatism . dar şi de comă prelungită : bolnavul continuă să rămână în comă chiar cu numai tratamentele obişnuite. şi în acelaşi timp o amăgire a speranţelor rudelor. înţeleasă ca viaţă biologică. deci. şi când se intervine cu terapii medicale sau chirurgicale ( exceptând cele obişnuite) în mod disproporţionat faţă de efectele previzibile. către el. cu condiţia ca pacientul să fi avut timp să-şi îndeplinească datoriile religioase şi morale. " nu este permisă privarea muribundului de conştiinţa de sine fără un motiv serios. care uneori este dramatizat în mod intenţionat. O situaţie asemănătoare a avut tânăra Nancy B. doar aparentă şi complet artificială. Conceptul de zel terapeutic. există cazuri nu numai de comă profundă şi ireversibilă. după mai multe sentinţe ale tribunalelor s-a hotărât sistarea acestei alimentaţii . (41) Intrebarea este: se poate vorbi de o viaţă adevărată. privind moartea encefalului în totalitatea lui. dar există aspecte etice particulare demne de luat în seamă. considerăm că nu se poate face o distincţie între "viaţa umană.sub prezumpţia. este permisă şi folosirea analgezicelor care duc la pierderea conştiinţei. In afara acestui semn trebuie să se facă o evaluare. împinse până la detaliu. şi "viaţa personală". Au fost cazuri când această stare camatoasă ireversibilă cu o viaţă strict biologică a durat luni sau ani (stare vegetativă persistentă). că aceasta ar fi fost voinţa ei.

se ţine seama de el şi în cazul bolnavului terminal. eutanasia adevărată. Ceea ce solicită bolnavul . deoarece în medicină nu există previziuni absolute. dacă minciuna nu trebuie să fie luată ca linie de conduită. Aceste norme. este necesară chiar o gradaţie a comunicării adevărului şi eventual oprirea la momentul oportun. fac parte însă din cea mai amplă temă privind asistenţa acordată bolnavilor şi muribunzilor. ţinând cont de toate acestea. b. Problema este prezentată mai explicit în documentul Secretariatului Episcopilor francezi şi în Declaraţia Conferinţei Episcopale germane din 20 noiembrie 1978 (43) Chestiuni etice privind persoanele grav bolnave şi muribunde . din punct de vedere deontologic şi etic. chiar dacă cu câteva condiţii. trebuie totuşi să amintim necesitatea ca adevărul pe care-l comunicăm să ţină seama de capacitatea subiectului de a-l accepta în mod salutar. adevărul rămâne un criteriu de bază pentru ca un act moral să fie pozitiv în mod obiectiv: de aceea trebuie să fie evitat un comportament fals din partea rudelor şi a asistenţei. iar comunicarea adevărului rămâne o ţintă spre care se tinde .în special muribundul -de la cel ce îl asistă este solidaritatea .anulează astfel de consecinţe. Criteriile etice pe care le putem indica sunt în esenţă următoarele: a. (44) De aceea dreptul la informare este inclus în toate propunerile de liste cu drepturile bolnavului şi. s-a produs o reacţie pozitivă atât asupra psihologiei şi spiritualităţii bolnavului . c. Nu trebuie nici să fie spulberată orice speranţă. d. ea poate deveni inutilă şi contraproductivă în situaţia în care . pe căi ascunse. să simtă că i se împărtăşeşte durerea. în cazul unor pacienţi grav bolnavi sau terminali este oferită în cadrul unei "comunicări umane" mai ample şi interpersonale. în special pierdearea conştiinţei. mai ales în cazurile în care pacientul are de luat. În consecinţă este necesară pregătirea unei stări de spirit adecvate şi cunoaşterea diferitelor faze psihologice ale muribundului (în special în cazul bolnavilor de cancer) pentru a se evita agravarea fazelor depresive. Literatura pe această temă confirmă faptul că atunci când adevărul a fost oferit în mod oportun şi a fost receptat. înaintea morţii.cazurile sunt frecvente -bolnavul descoperă adevărul. cu caracter de orientare etică. care nu trebuie să se limiteze la a furniza date privind diagnosticul şi prognoza bolii. aceasta este o problemă amplu dezbătută şi de etica medicală. De aceea doza de analgezice trebuie să fie proporţională cu durerea. o astfel de informaţie. ci şi să-l asiste pe muribund.suntem totuşi de părere că trebuie să subliniem obligaţia de a nu ascunde gravitatea situaţiei în substanţialitatea ei. decizii importante şi are ( ca fiecare dintre noi) obligaţia-drept de a se pregăti pentru o moarte bună. asupra situaţiei sale. 187 . Medicul. (42) Adevărul pentru pacientul terminal Consensul presupune informarea reală a pacientului de la care se aşteaptă consensul. cât şi asupra rudelor bolnavului. el doreşte să comunice. Pe de altă parte este de evitat ca prin doze prea mari de analgezice (pe bază de opium) să se practice cu bună ştiinţă . să nu fie lăsat singur. nu are datoria doar să administreze tratamente bolnavului. De asemenea. trebuie ascultat bolnavul şi de abia după aceea se va vorbi despre gravitatea bolii. minciuna nu este utilă pacientului. care are dreptul la informare şi la pregătirea pentru o moarte demnă.

datează din 1976. Principiile constau în 37 de articole şi oferă o linie deontologică medicilor din Comunitatea Europeană pentru rezolvarea unor probleme ca independenţa faţă de puterile politice. Congregaţii pentru Doctrina Credinţei şi despre Eutanasie şi anume:" Este permisă întotdeauna limitarea la mijloacele ordinare pe care le oferă medicina. deşi a fost aplicată deja. sau se scrie în continuare: " este permisă întreruperea aplicării unor astfel de mijloace ( mijloace la dispoziţia medicinii avansate . experimentele pe om. Prin terapii de susţinere a vieţii se înţelege orice mijloc sau intervenţie medicalîă. refuzul de a presta serviciul militar din motive de conştiinţă. Iniţiative de legalizare a eutanasiei Vom rezuma câteva iniţiative adoptate în diferite ţări care se constituie în stimulente pentru legalizarea eutanasiei . Pacientul trebuie să aibă o diagnosticare terminală făcută de doi medici. etc. care să nu fie legaţi de acesta prin legături de rudenie sau afinităţi. ajutorarea muribundului. dar nu ar conduce la recuperarea vieţii. sau destinatari ai bunurilor sale.Examinarea unor texte deontologice şi juridice Deoarece medicul are ca puncte de referinţă în comportamentul său atât propria conştiinţă. avându-se şi consensul a doi medici foarte competenţi. cât şi codul deontologic sau codurile deontologice (internaţionale. naţionale). reactivează sau înlocuieşte o funcţie vitală naturală şi conduce doar la o întârziere a morţii. 779/ 1976 a Adunării Consiliului European privind drepturile bolnavilor şi muribunzilor. să nu fie medicul curant sau un subordonat al acestuia sau al instituţiei de tratament. avortul. dintre care vă semnalăm: Recomandarea nr. In SUA acel Natural Death Act (legea privind moartea naturală) document emis de statul California şi extins în termeni echivalenţi în alte state americane. Documentul aprobat la Paris de către Conferinţa Internaţională a Asociaţiilor Medicilor în 7 ianuarie 1987 (45) . secretul profesional. Prin condiţii existenţiale extreme se înţelege faza terminală în care folosirea terapiilor ar întârzia moartea. Dar luarea acestei decizii trebuie să fie făcută cu acordul bolnavului şi al familei sale. Trebuie să recunoaştem că la prima vedere se regăseşte ceea ce se afirmă în Declaraţia S." 188 . Concret legea recunoaşte dreptul oricărui adult de a dispune de neaplicarea şi întreruperea "terapiilor de menţinere în viaţă" în cazul în care se află " la limita extremă a condiţiilor esenţiale" Această dispoziţie (living will) trebuie să fie semnată de beneficiar în prezenţa a doi martori.) în cazul în care nu s-au obţinut rezultatele scontate. totuşi nu este încă lipsită de pericole sau este foarte costisitoare". care prin aparate mecanice sau artificiale susţine.n. Deci. modifică precedentul text elaborat la Bruxelles cu titlul " Ghid European de Etică Medicală". aut. şi are valabilitate timp de cinci ani. prevede neaplicarea ei în cazul în care pacienta este însărcinată. nu se poate impune nimănui obligaţia de a recurge la un tip de terapie care. va trebui să luăm în seamă documentele internaţionale. elaborată în scris pe un formular foarte precis. (46) Dispoziţia. transplantul de organe. reproducerea umană.

(47) Cu toate acestea. dacă este posibil. Cruzan. să practice terapii eroice. Dacă mă aflu în imposibilitatea de a lua decizii privind viitorul meu şi dacă nu sunt speranţe de recuperare a invalidităţii fizice şi mentale. In Canada. subiectivismul pacienţilor sau al medicilor atât în evaluarea diagnosticului nefast cât şi în aplicarea normei. Apoi. cu orice preţ şi în permanenţă. Aplicarea practică este foarte variată. hidratarea? Acestea sunt cu adevărat mijloacele despre care se vorbeşte în Declaraţia Sf. este permis ca medicul să fie "lipsit" de o apreciere proprie chiar împotriva voinţei pacienţilor? In aceste condiţii cum ar mai putea medicul să rămână autonom în propria-i conştiinţă şi în calitate de "persoană care prestează o muncă intelectual"şi care prin inteligenţa lui trebuie să aprecieze care sunt cele mai adecvate mijloace pentru a asista bolnavul terminal? Cineva a observat că living will porneşte de la presupunerea că medicul doreşte. (49) Un "referendum" din 1991 din statul Washington (DC) ." Alte asemenea iniţiative au mai apărut ulterior. are un câmp amplu şi aproape nedefinit. se merge dincolo de limitele prevăzute de living will . în SUA s-a adoptat în 1990 o lege privind autodeterminarea pacientului (Patient Self Determination Act) prin care este favorizat rolul pacientului în luarea deciziilor privind viaţa sa. e drept cu o uşoară respingere . Congregaţii sau mijloacele extraordinare la care se referă Christian Affirmation of life? Apoi. mai ales asupra valabilităţii juridice şi morale a unei voinţe testamentare exprimate cu anticipaţie. Rămâne şi nedumerirea de fond privind interpretarea în cazul concret a ceea ce se cheamă mijloace de menţinere vitală şi determinare a condiţiilor de ireversibilitate: se înţelege oare prin mijloace de întreţinere vitală şi ajutorarea respiraţiei. După cum se ştie. pe care l-am amintit deja. igiena personală. această procedură prezintă dificultăţi etice mai grave. s-a pronunţat totuşi de partea celor care resping eutanasia. Ne vom referi şi la "cazul Olanda" şi la normativa aprobată de Parlamentul olandez . hrănirea. asupra unui bun care înseamnă viaţă şi nu un lucru. Practic această reglementare constă în refuzul sau neaplicarea tehnicilor de reanimare la pacienţii pentru care acest lucru ar fi inutil şi costisitor. există medici care îşi revendică dreptul de a evalua singuri oportunitatea folosirii tehnicilor de reanimare. să fiu consultat privind procedeele medicale care ar putea fi utilizate pentru prelungirea vieţii mele atunci când se apropie moartea. ca de exemplu "testamentul de viaţă" propus de Comitetul episcopal pentru apărarea vieţii de pe lângă Conferinţa Episcopală Spaniolă. declarată etică de către Consiliul General al Asocieţei Medicale Canadiene în 1974. solicit să nu se folosească mijloace extraordinare pentru prelungirea vieţii mele. în lipsa condiţiilor concrete ale bolii. Este clar că în lipsa unor criterii obiective de confruntare instrumentală şi fizică şi dată fiind existenţa unei varietăţi de cazuri ce nu pot fi generalizate. După faimosul caz a lui Nancy B. sunt medici care se pun de acord cu bolnavul. mai ales în faza finală a bolii. sunt spitale unde se cere opinia comitetului etic. unele cercetări au scos în evidenţă faptul că în această ţară practica medicală a 189 ."United States Catholic Health Association" a distribuit în anul 1974 un document (Christian Affirmation of Life) în care se afirmă: " solicit. prin reglementarea definită do not resuscitate policy . explicându-i -se înainte cu sinceritate condiţia în care se află şi prognoza bolii. chiar dacă ar determina o moarte anticipată. asupra procedurii living will (48) persistă nedumeriri importante.

peste 3o de state federale consideră asistarea suicidului ca pe un delict criminal. În urma referendumului aprobator. şi că impulsurile spre suicid a unei persoane grav bolnave ar trebui să fie interpretate şi tratate la fel cu cele ale oricărei alte persoane. coerentă cu decizia sa din iunie. lăsând ca respectivele legi să fie discutate şi emanate în diferitele state. a dus la aprobarea unei legi cu caracter federal care o abrogă pe cea a Teritoriului de Nord (votată de Senatul federal la 24 martie 1997). La 27 octombrie 1997 a fost votat un al doilea referendum privind suicidul asistat. legea. considerând-o contrară Constituţiei americane care se angajează să-i protejeze pe toţi cetăţenii. diferitele state au autoritatea de a reglementa legal această situaţie. Curtea Supremă a Naţiunii. care a aprobat eutanasia. ea nu acţionează asupra medicului care respectând nişte puncte bine codificate. care aproba suicidul asistat pentru bolnavii în faza terminală. în sfârşit. este cunoscută legea aprobată de Parlamentul " Teritoriului de Nord" din Australia. intrată în vigoare la 1 iulie 1996.eutanasiei era foarte răspândită (50) astfel încât legea a înţeles să fie receptivă la o practică de felul acesta. Ambele Curţi anulaseră legile care interziceau suicidul asistat în statele Washington şi New York. un judecător de la Curtea districtuală a statului Oregon a blocat legea. cu un vot rar de unanimitate (9 judecători contra 0) a răsturnat acele hotărâri . în anul 1994 s-a obţinut aprobarea legii. chiar involuntară. In motivarea sentinţei. Nu modifică de asemenea esenţa unei conduite care este grav condamnată pe plan etic şi care deschide drumul altor forme de eutanasie. în loc ca practica să respecte dispoziţiile legii. După câteva tentative eşuate în unele state. în statul Oregon. Amândouă declaraseră neconstituţională acea interzicere şi pretindeau recunoaşterea dreptului cetăţeanului de a alege modul şi momentul morţii ca unul din drepturile constituţionale. considerând-o un drept al cetăţeanului în anumite condiţii. Dezbaterea acerbă care s-a declanşată în Australia asupra acestei legi. în mai 1995. prin urmare. declarând că acest presupus drept nu poate fi inclus printre drepturile recunoscute de Constituţia americană şi. dar o depenalizează. (52) . a fost prima din lume. şi adaugă: " interzicerea suicidului asistat de către stat reflectă şi întăreşte politica acestuia asupra faptului că persoanele vârstnice nu trebuie să fie considerate inferioare fiinţelor tinere şi sănătoase. S-au făcut numeroase tentative de a schimba această situaţie de către grupuri şi asociaţii diferite. Această lege nu legalizează efectiv eutanasia. Pe 26 iunie 1997 Curtea Supremă de Justiţie a Statelor Unite s-a pronunţat asupra a două decizii în acest sens. deşi se ştie că metoda prospectată cu pastile este ineficientă în multe cazuri). Curtea Supremă. să nu accepte un recurs împotriva legii aprobate în 1994. ca şi când sarcina legii ar fi fost să legalizeze ceea ce se întâmpla în mod concret. întrerupe viaţa pacientului. judecătorul Rehnquist afirmă că legile statelor care interzic suicidul asistat sunt "expresia angajării statelor în protecţia şi apărarea oricărei vieţi omeneşti". ei cerându-le cetăţenilor 190 . De data aceasta fusese propus de către adversarii eutanasiei. în condiţii foarte restrictive ( se interzice de exemplu ca bolnavii să fie ajutaţi să moară prin injecţii. emise de Curtea de Apel a circuitului nouă şi doi. chiar şi pe bolnavii în faza terminală. In afara legii olandeze pe care am comentat-o mai sus. în zilele noastre. Actuala situaţie legislativă în lume Problematica legislativă privind eutanasia şi suicidul asistat s-a îmbogăţit în ultimii ani cu iniţiative şi luări de poziţie diferite. favorabile eutanasiei. a hotărât în octombrie 1997. Cu denumirea Rights of the Terminally III Act" ." (51) Actualmente.

emisă fără desfăşurarea unei dezbateri adevărate pe această temă în respectiva ţară latinoamericană.să voteze o lege în acest sens. aşa cum am spus. (53) Trebuie înţelese bine implicaţiile şi consecinţele unei astfel de sentinţe. aprobată prin referendum-ul din 1994. 191 . putând intra în vigoare. care pe 20 mai 1997. O mare surpriză a fost apoi decizia Curţii Constituţionale a Columbiei. are o mare semnificaţie şi va fi important să-i urmăim viitoarele evoluţii. a revenit în centrul atenţiei. Experienţa olandeză. a aprobat eutanasia pentru persoanele aflate în fază terminală cu condiţia ca ele să-şi dea consimţământul. 60% din votanţi s-au pronunţat împotrivă şi astfel legea.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->