Capitolul I Bioetica: origini, răspândire şi definiţii Apariţia Bioeticii ca o "nouă" reflecţie şi originea termenului Principalele centre de bioetică din

lume De la etica medicală la bioetică Problema definiţiei Bioetica, antropologia şi caracterul interdisciplinar Capitolul al II-lea Justificare epistemologică Formarea gândirii bioetice şi metodologia cercetării în bioetică Justificarea epistemologică a bioeticii Raportul dintre ştiinţa biomedicală şi bioetică Modele bioetice diverse şi chestiuni de meta-etică Metoda de cercetare în bioetică Legea morală şi legea civilă Capitolul al III-lea Introducere privind omul - Bazele Antropologiei Capitolul al IV-lea Prima parte: Bioetica, genetica şi diagnosticarea prenatală Manipularea şi ingineria genetică. Importanţa şi delimitarea temei Nivele şi scopuri ale intervenţiei. Nivele de intervenţie. Finalităţi Orientări etice şi criterii de aprecieri etice Norme etice particulare Problemele diagnosticării şi screening-urilor genetice post-natale Terapia genică Ingineria genetică alterativă şi amplificatoare la om Clonarea umană: aspecte etice Diagnosticarea prenatală Istoric şi indicaţii medicale Metodele şi procedeele tehnice Rezultatele şi succesele după examenul genetic Indicaţii etice privind diagnosticarea genetică prenatală Prospect rezumativ al posibilelor intervenţii în domeniul geneticii A doua parte: Bioetica şi avortul Punctul de vedere al bioeticii Embrionul în lumina geneticii şi biologiei umane Caracterul uman al embrionului Avortul terapeutic Avortul eugenetic Legea avortului şi refuzul din motive de conştiinţă Formele "ascunse" de avort Prevenirea avortului spontan

1

Capitolul al V-lea Prima parte: Bioetică, sexualitate şi procreare umană Delimitarea şi actualitatea temei Sexul corpului şi sexul psihologic Legătura conjugală şi procrearea Etica procreării responsabile şi a contracepţiei Metode de reglementare naturală a fertilităţii A doua parte: Bioetica şi tehnologiile de fecundare umană Definirea problemei etice Aspecte morale ale inseminării artificiale omogene Liceitatea mijloacelor şi metodelor de prelevare a spermei Evaluarea morală a inseminării artificiale eterologe Transferul intratubaric al gameţilor (GIFT) şi alte tehnici de fecundare intracorporală Problemele etice privitoare la FIVET Fecundarea in vitro şi experimentele Fecundarea şi gestaţia interspecifică Evaluare etică a selectării sau prestabilirii sexului A treia parte: Bioetica şi sterilizarea Evaluarea morală Inviolabilitatea persoanei şi a integrităţii sale fizice Unitotalitatea fiinţei umane Corolare şi cazuri concrete de o deosebită gravitate Lege şi sterilizare Capitolul al VI-lea Prima parte: Bioetica şi experimentul asupra omului Experimentul clinic cu medicamente Experimentul este necesar Semnificaţia tehnică a experimentării farmacologice Istorie, praxis şi legislaţie Evaluare etică şi cazuri concrete Experimentarea pe fetuşi şi pe embrioni umani. Noutatea temei Intervenţiile intrauterine cu caracter terapeutic Intervenţiile de pură experimentare ştiinţifică Experimente asupra fetuşilor umani avortaţi Prelevarea ţesuturilor fetale cu scopul transplantării A doua parte: Bioetica şi transplanturile de organe Progresele ştiinţifice şi tehnice Perspective legislative şi cooperare internaţională Aspectul etic al problemei: principiile generale Apărarea identităţii personale a primitorului şi a descendenţilor lui Consimţământul în cunoştinţă de cauză Problema constatării morţii în transplantul de pe cadavru Cazul transplantului heterolog Implantul de ţesuturi Nou născutul anencefal ca presupus donator de organe

2

A treia parte: Bioetica, eutanasia şi demnitatea morţii Definiţia termenilor şi istoricul problemei Contextul cultural actual Sinteză doctrinală cu caracter moral pe tema eutanasiei Examinarea unor texte deontologice şi juridice Actuala situaţie legislativă în lume

3

după Potter. care a avut un succes rapid şi substanţial. Din acest motiv. se exprimă. cea ştiinţifică şi cea umanistico-morală. au conferit acestei alarme o mare rezonanţă şi au dat naştere unei mişcări de idei şi temeri de genul "catastrofală".scria el . 4 . Mi se pare oportun să ofer. el a subliniat că bioetica trebuiea să constituie "o nouă disciplină care să combine cunoaşterea biologică cu cea a sistemului valorilor umane" (3) . el va numi bioetica ştiinţa supravieţuirii (science of survival). în consecinţă. bioetica. spune Potter. Descoperirile din acei ani şi din cei imediat următori. (5) În acest sens. adică orice intervenţie ştiinţifică a omului asupra vieţii în general. cel ştiinţific şi cel umanist. Introducând termenul. pentru supravieţuirea întregului sistem. ci să tindă în acelaşi timp să descopere felul în care aceste cunoştinţe tehnico-ştiinţifice pot fi întrebuinţate cu înţelepciune. subliniind opere de o deosebită relevanţă şi dezvoltări instituţionale (Centre. care să nu aibă drept scop doar cunoaşterea şi explicarea fenomenelor naturale. apare în Statele Unite.filozofice ale acestei dezvoltări (2) . ci trebuia să cuprindă şi biosfera în întregul ei. înainte de toate. bioetica porneşte de la o situaţie alarmantă şi de la o preocupare critică privind progresul ştiinţei şi al societăţii. Singura cale posibilă în faţa iminentei catastrofe era crearea unei "punţi" între cele două culturi. al speciilor şi indivizilor. anunţate în domeniul ingineriei genetice cu înspăimântătoarea posibilitate de a se construi arme biologice şi de a fi alterat statutul însuşi al formelor de viaţă. Distincţia netă între valorile etice (ethical values) care reintră în cultura umanistă în sens larg. "Am ales . care i-a dat numele şi i-a conferit o anumită semnificaţie. Toţi recunosc faptul că bioetica. răspândire şi definiţii Apariţia Bioeticii ca o "nouă" reflecţie şi originea termenului După circa 25 de ani de la apariţia în literatură a termenului de "bioetică" datorată oncologului Van Rensselaer Potter (1) este util să reparcurgem drumul mişcării de idei cu acest nume. în acest fel în mod teoretic. şi nu numai prin Potter. ştiinţa sistemelor fiinţelor. bioetica. în sensul propriu al cuvântului. astfel încât să favorizeze supravieţuirea speciei umane şi să ridice calitatea vieţii pentru generaţiile viitoare.rădăcina bio . o ruptură între două domenii ale cunoaşterii. îndoiala privind capacitatea de supravieţuire a umanităţii. şi etica pentru a reprezenta cunoaşterea sistemului valorilor umane" (4) . de asemenea. Potter prevestea urgenţa unei ştiinţe noi. În concepţia potteriană. la baza acelui proces ştiinţifico-tehnologic lipsit de discernământ şi care punea în pericol omenirea şi însăşi supravieţuirea pe pământ. nu trebuia să se focalizeze numai asupra omului. Comitete de învăţământ academic) care exprimă cele mai semnificative evoluţii şi o recunoaştere suficientă a problemelor. şi faptele biologice (biological facts) se află. "Instinctul supravieţuirii nu era suficient şi apărea. necesitatea unei noi ştiinţe.Potter specificase într-adevăr pericolul ce-l reprezenta. o expunere istorico-culturală a acestei gândiri. conceptul de bioetică are o semnificaţie mai amplă faţă de etica medicală tradiţională.pentru a reprezenta cunoaşterea biologică.Capitolul I Bioetica: origini. în mod paradoxal tocmai ca efect al progresului ştiinţific. Există de acum anumite contururi istorico .

Apoi. cunoscut imediat cu numele de Hastings Center. cu sediul la Hastings on Hudson (NY). concepţia bioeticii potteriene a fost umbrită de mai renumita bioetică hellegeriană. deci. tocmai această concepţie. o ştiinţă capabilă de a reuni valori prin dialogul şi confruntarea dintre medicină. moştenire care astăzi a devenit preponderentă faţă de cea a lui Potter. (7) Principalele centre de bioetică din lume Callahan şi Gaylin luaseră iniţiativa de a reuni oameni de ştiinţă. În Statele Unite discuţia privind problemele etice ale experimentării era deja acutizată. Interesul pentru aceste studii a fost atât de mare încât la început 5 . şi anume în 1969.după cum vom arăta mai departe . înainte chiar de anunţarea descoperirilor din sfera geneticii. Rigoarea istorică ne obligă să afirmăm că deja cu câţiva ani înaintea lui Potter şi a lui Hellegers. inoculând virusul unor copii handicapaţi internaţi în spital. filozofie şi etică. Institute of Society. al cărui obiectiv specific era considerarea aspectelor etice. cercetători. noul termen de bioetică este adoptat în locul celui de "morală medicală". cu timpul. politice şi în mass-media. După Hellegers. Desigur.filozofului Daniel Callahan şi psihiatrului Willard Gaylin. fără consimţământul lor.T. Aceste experienţe ne duc cu gândul la experimentele sălbatice ce se făceau în lagărele de concentrare din perioada nazistă. În anul 1963. În perioada 1965-1971. apăruse faimosul Hastings Center.Reich (6) vorbeşte despre o geneză "bilocată" a termenului de bioetică. datorat . În acei ani trebuie recunoscut impulsul puternic imprimat de un faimos obstetrician de origine olandeză. de exemplu. la Willowbrook State Hospital din New York. pentru care moştenirea lui Potter a fost moderată. filozofi. În această perspectivă. El consideră bioetica un fel de maieutică. cea interdisciplinară preconizând că specialistul în clinică bioetică ar fi devenit mai expert decât moralistul tradiţional. Andre Hellegers. astfel încât W. în timpul unui experiment. sociale şi legale ale ştiinţelor medico-sanitare. concepţia lui despre bioetică va fi în consecinţă cea care va prevala: bioetica va fi considerată de majoritatea oamenilor de ştiinţă ca o disciplină specifică capabilă să sintetizeze cunoştinţele medicale şi pe cele etice.şi apoi a inserat-o în domeniul ştiinţelor biomedicale. dar cu siguranţă îşi păstrează importanţa întrucât viziunea originală a unei bioetici globale cuprinde atât biosfera cât şi omul cu interacţiunile reciproce pe termen scurt şi lung. Trebuie să i se recunoască lui Hellegers şi meritul de a fi indicat o metodologie specifică a acestei discipline noi. a favorizat naşterea unei bioetici a mediului. angajat în cercetări în domeniul demografic şi fondator al Kennedy Institute of Ethics. mai există încă o "moştenire" ce trebuie luată în seamă.cum am mai afirmat . Ethics and the Life Sciences. a căror preocupare era de a studia şi formula norme mai ales în domeniul cercetării şi experimentării biomedicale. de denunţurile şi procesele legate de unele abuzuri răsunătoare care se refereau la experimente făcute pe om.la crearea unei instituţii dedicată în mod sistematic studiului Bioeticii. s-au făcut studii pentru imunizarea împotriva hepatitei virale. Hellegers a fost primul care a introdus termenul de bioetică în lumea universitară structurând în mod academic această disciplină . celule tumorale unor pacienţi în vârstă. chiar şi pentru a o diferenţia de aceasta. pentru a discuta aceste probleme. Deci. Aşa cum s-a afirmat. Astfel de reflecţii au dus . fără însă a se folosi termenul de bioetică. obiectul acestui domeniu de studiu nou îl constituie aspectele etice implicate în practica clinică.În afara acestui traseu al naşterii bioeticii. la Jewish Chronic Disease Hospital din Brooklyn fuseseră injectate.

de Kennedy Institute of Ethics şi a fost anexat în mod oficial la Georgetown University. Instituţia a primit numele. care-şi propune să evalueze implicaţiile etice determinate de impactul cu dezvoltarea ştiinţifico-tehnologică în domeniul bioeticii în ţările din Asia. şi în numeroase alte monografii. oficiosul centrului. Hastings Center s-a mutat la Briarcliff Manor (NY). şi parţial cu bani primiţi de la mama lui. la înfiinţarea lui. Implicaţiile. Center for Population Research. participarea la elaborarea unor norme în probleme morale dificile ale societăţii contemporane. aproape o misiune socială. 6 . întâi în Germania şi apoi în alte ţări europene. care a desfăşurat programe educative. educarea publicului în general privind relevanţa etică a multor descoperiri ştiinţifice. laic. la Georgetown University din Washington (DC). întreruperea terapiei de menţinere vitală. ajungea. Aşa s-a născut în 1971. În anii în care se năştea Hastings Center. The Asian Bioethics Program. Directorul lui a fost câţiva ani Edmund D. centrul a fost amenajat într-o cameră disponibilă în casa Callahan. "The patient as person" şi "Fabricated Man". l-au stimulat pe Hellegers să prezinte propunerea de a crea un institut care să se ocupe atât de fiziologia reproducerii cât şi de Bioetică. Hellegers l-a invitat în anul 1968 şi în 1969. deja prezent în cadrul universităţii din 1964. ambele lansate în 1970. Acest centru a introdus desigur ample tematici medicale şi medico-sociale în dezbaterea bioetică mărindu-i orizontul în comparaţie cu perspectivele lui Potter şi a contribuit la elaborarea unor proiecte didactice şi de linii directoare privind probleme de bioetică specială. ale acestei cercetări. cu o valoroasă activitate educativă a publicului în general. După moartea lui Hellegers. (9) Rezultatele acestor studii sunt publicate în revista Hastings Center Report. Scopurile specifice ale activităţii sale sunt: abordarea şi rezolvarea problemelor etice create de progresul ştiinţelor biomedicale şi de însăşi profesiunea medicală. Pellegrino. pe teologul moralist protestant Paul Ramsey să ţină cursuri la Facultatea de medicină de la Georgetown University. angajat în cercetări de fiziologia fătului. The European Program in Professional Ethics. Centrul îşi propune să fie un institut de cercetare independent. care are un director propriu. În acest scop. care s-a păstrat. El se transferă la această universitate cu intenţia precisă de a inaugura un program de cercetare interdisciplinară de Bioetică. The Joseph and Rose Kennedy Institute for the Study of Human Reproduction and Bioethics. cum ar fi de exemplu Sida. distribuirea fondurilor în domeniul sanitar. În interiorul Institutului îşi are sediul Center for Bioethics. diagnoza prenatală. adică primul centru care purta formal numele de institut de bioetică. reproducerea artificială. (8) Din 1987. în 1979.nu s-au avut în vedere probleme logistice şi economice. fie ele şi etice. cu atât mai mult cu cât. S-au desfăşurat apoi activităţi comune cu alte centre de la Georgetown University: Division of Health and Humanities. Hellegers. non profit. în interiorul Department of Community and Family Medicine. apoi. Din aceste cursuri de morală au rezultat două volume. Chiar în acea perioadă familia Kennedy luase hotărârea să finanţeze unele cercetări privind prevenirea handicapurilor mentale congenitale. putând fi considerate primele publicaţii care au lansat Bioetica în America. la circa 50 de km de New York. cum spuneam.

"Center for Bioethics" şi "Kennedy Institute " (10) îşi au sediul într-o universitate , Georgetown (fondată de iezuiţi în 1789) care, prin constituţie, este deschisă studenţilor şi cercetătorilor de orice confesiune religioasă; are ca principal scop cercetarea printr-o metodologie interdisciplinară, membrii ei provenind din domeniul ştiinţelor umane, sociale, ştiinţelor naturii, cu preferinţă pentru sfera filozofiei şi teologiei morale şi o confruntare înterreligioasă şi ecumenică. Publicaţiile Institutului şi Centrului sunt numeroase, ca şi temele abordate, dar una dintre ele merită menţionată în mod special: fiind unică în felul ei, "Encyclopedia of Bioethics", îngrijită în 1978 de W.T.Reich, a fost reeditată în 1995 în cinci volume, are 3000 de pagini, conţine 464 de articole prezentate în ordine alfabetică şi redactate de 437 de autori. Kennedy Institute publică bimestrial "New Titles in Bioethics", o bibliografie actualizată cu noi volume publicate, şi "Scope Note Series", monografii bibliografice care cuprind şi articole din reviste. Revista oficială este "Kennedy Institute of Ethics Journal". O altă activitate importantă a centrului a fost activarea unui serviciu de informaţie bibliografică online, Bioethicsline, sprijinit de National Library of Medicine din Betsheda în Maryland şi distribuit prin sistemul MEDLARS în Statele Unite şi în lume. Biblioteca de la Georgetown University, The National Reference Center for Bioethics Literature, reuneşte cele mai relevante publicaţii din aria anglo-americană. În această arie culturală se formează, mai ales cu ajutorul lui T.L. Beauchamp şi J.F. Childress, doctrina bioetică din Statele Unite inclusă în faimoasa operă Principles of biomedical ethics, care trasează teoria "principialismului" de care vom vorbi. (11) Un alt gânditor care se numără printre părinţii Bioeticii este E.D.Pellegrino, pe care l-am amintit deja ca director, pentru câţiva ani, al Centrului de Bioetică (actualmente director al "Center for the Advanced Studies in Ethics" şi al "Center for Clinical Ethics" tot pe lângă Georgetown University), care împreună cu D.C. Thomasma a introdus concepte noi privind relaţia medic-pacient. (12) După primele două centre de studii din Statele Unite, au fost înfiinţate altele, legate mai ales de universităţi sau spitale. (13) Noi ne vom referi însă numai la cele care prezintă un mod specific de abordare. În America merită să fie numit Pope John XXIII Center, care a publicat numeroase monografii. El pleacă de la o perspectivă instituţională de fidelitate faţă de Magisteriul Bisericii Catolice. În Australia este cunoscută activitatea desfăşurată de Center for Human Bioethics de pe lângă Monash University din Melbourne, condus de P. Singer - cunoscut prin extremul său "laicism" - care este şi co-director al reviste Bioethics, organ oficial al "International Association of Bioethics". (14) Tot în Australia operează două centre de bioetică de inspiraţie catolică: The Thomas More Center şi St Vincent's Bioethics Center. În Europa, continentul pe care de mult s-au dezvoltat cele mai semnificative sisteme filozofico-morale, care au inspirat, secole întregi, viaţa socială, bioetica şi-a făcut apariţia mai târziu: această întârziere poate fi atribuită structurării diferite a sistemului sanitar şi universitar faţă de SUA, prezenţei puternice a deontologiei profesionale predată de medicii legişti sau dificultăţilor de organizare a unei munci interdisciplinare din cauza unei specializări academice excesive. (15)

7

În anul academic 1975-76 au fost create în Spania, pe lângă Facultatea de Teologie de la San Cugat del Valles (Barcelona) seminarii de studiu în diferite domenii ale bioeticii; din aceste seminarii s-a născut Instituto Borja de Bioética, condus de un discipol şi colaborator al lui A. Hellegers, Francisco Abel s.j., care a primit statut de fundaţie privată în 1980. În afara acestui centru, care deţine primatul în Spania din punctul de vedere al interesului şi al cercetării în Bioetică trebuie semnalată angajarea dlui D. Gracia, Director al "Departamento de Medicina Preventiva, Salud Pública e Historia de la Ciencia", de pe lângă Facultatea de Medicină de la Universitatea Complutense din Madrid. Importantă este lucrarea, menţionată în notă, "Fundamentos de bioética", ce porneşte de la un examen istorico-filozofic al evoluţiei conceptelor etice în domeniul biomedical al şcolii hipocratice până în zilele noastre şi conturează bazele raţiunii etice în domeniul biomedical care s-au desprins din evoluţia gândirii filozofice. Examenul istoric este amplu: justificarea principiilor de beneficienţă , vătămare, de autonomie, de justiţie este urmărită în diversele etape ale gândirii etice, din antichitate până la gândirea actuală din Statele Unite. Autorul, aderând la filozofia personalistă şi fenomenologică a conaţionalilor L. Delgado şi X. Zubiri, avansează teoria "eticii formale a bunurilor", ca fundament al instanţei etice universale, negând existenţa posibilităţii unui fundament universal în planul conţinutului judecăţii etice. Autorul a promis că acest volum va fi urmat de o operă ulterioară despre bioetica clinică. Contribuţia lui rămâne una dintre cele mai importante pe plan internaţional.
(16)

Tot în Spania, din 1993 funcţionează Sociedad Andaluza de Investigación Bioética, a cărei activitate este demonstrată de publicarea periodicului Bioetica y Ciencias de la Salud. Este semnalată şi ampla activitate a Grupului de "Investigación Bioética de Galicia" (GIB) În 1983 a fost creat la Bruxelles, din iniţiativa unor profesori de la Universitatea Catolică din Louvain, "Centre d'Études Bioéthiques": este vorba de o asociaţie non profit afiliată pe lângă Universitatea din Louvain. (17) Alte centre de interes bioetic există în Franţa: amintim pe cel denumit Institut National de la Santé et de la Recherche Medicale (INSERM), pe lângă care a fost creat Centre de Documentation et Information en Éthique (CDEI). În Ţările de Jos primul institut de bioetică (Instituut voor Gezondheidsethiek) este fondat la Maastricht în 1985. În Anglia, din 1975, este publicat periodicul trimestrial Journal of Medical Ethics de către Institute of Medical Ethics cu sediul la Edimburg şi care se defineşte o "organizaţie independentă, nepartinică." În acest moment, publicaţia este îngrijită în colaborare cu British Medical Association (Asociaţia Medicilor Britanici). La Londra este publicată revista Ethics and Medicine de către Centre for Bioethics and Public Policy, de orientare hipocratică şi creştină. Tot la Londra trebuie semnalată activitatea desfăşurată de Linacre Centre for Health Care Ethics, fondat în 1977, în serviciul comunităţii catolice din Marea Britanie. În plan european trebuie semnalată opera unui autor german, care acţionează în Palestina şi în America de Nord, şi care a contribuit în mod substanţial la dezbaterea bioetică: este vorba de Il principio di responsabilitá de H. Jonas, una din cele mai mari contribuţii aduse acestei discipline. Autorul are un punct de pornire analog cu cel al lui Potter: el ia în consideraţie posibilitatea din ce în ce mai mare a tehnologiei, ale cărei ameninţări la adresa supravieţuirii 8

umanităţii le analizează. Omenirea are obligaţia să supravieţuiască - după autor aceasta este exigenţa prioritară - şi de aceea, este necesară o nouă Etică, etică pe care el o numeşte a "viitorului", pentru că trebuie să se bazeze pe studierea consecinţelor intervenţiilor omului asupra biosferei pentru generaţiile viitoare. Criteriul ghid pentru intervenţiile biotehnologice va trebui să fie cel al excluderii catastrofei. (18) Câteva cuvinte trebuie să spunem şi despre situaţia din Italia. Instituţia noastră, Centro di Bioetica, s-a născut printre primele în Italia, în 1985, la Universitá Cattolica del Sacro Cuore (UCSC). Îşi are sediul la Facultatea de Medicină şi Chirurgie "A. Gemelli" din Roma. Organul director este constituit dintr-un comitet compus din Rectorul şi Decanul Facultăţii de Medicină (membrii de drept) şi din alţi 18 membri desemnaţi de Rector, medici specialişti, biologi, filozofi, jurişti, moralişti, teologi. Recent, pe lângă Centru a fost creat - prin hotărârea Consiliului Facultăţii şi a Senatului academic - Institutul de Bioetică ce îşi desfăşoară activitatea în domeniul academic, coordonând cursuri de Doctorat şi de Perfecţionare postlicenţă, ca şi activitatea didactică în cadrul Cursului de licenţă în Medicină şi Chirurgie, şi a Diplomelor Universitare din domeniul sanitar. Institutul este condus de un profesor titular de bioetică şi beneficiază de activitatea cercetătorilor şi bursierilor. Centrul de Bioetică este operaţional pentru activitatea de formare în teritoriu şi, în ultimii ani, a contribuit la crearea unor sedii ale consorţiului, în diferite regiuni din Italia, prin care coordonează activitatea de educare permanentă prin cursuri adresate personalului sanitar şi celor interesaţi direct sau indirect de probleme de bioetică. Oficiosul Centrului este revista Medicina e Morale, care publică bimestrial articole, note, comentarii şi recenzii bibliografice despre aspecte ale Bioeticii, ale deontologiei şi ale moralei medicale. Activitatea Centrului şi a Institutului de Bioetică al Universităţii Catolice este demonstrată de publicarea acestui manual şi a două colecţii care includ deja zeci de volume. (19) Perspectiva filozofică ce caracterizează Centrul şi Institutul este "personalismul fundamentat ontologic" de inspiraţie tomistă şi dezvoltă, plecând de la acest punct de vedere, continua sintonie cu gândirea catolică fără a împiedica sau a exclude dialogul cu alte abordări. Un alt pol de reflecţie, important, este cel legat de Istituto Scientifico Ospedale San Raffaele din Milano, unde există din 1985 un Dipartimento di Medicina e Scienze umane şi unde se publică o revistă ştiinţifică de popularizare KOS şi o alta, cu caracter etico-sanitar, Sanare infirmos. (20) De orientare "laică", în sensul unei puternice critici aduse viziunii catolice a bioeticii, este Politeia, centru pentru formare şi cercetare în politică şi etică, din Milano (cu sedii şi la Roma şi Neapole). Şi acest centru are secţiuni de etică în economie, în domeniul mediului, şi de bioetică. Revista, editată sub îngrijirea Centrului, se numeşte Niotizie di Politeia şi reuneşte contribuţii de provenienţă diversă, ce reflectă însă o abordare analistă şi utilitaristă, privilegiind individualismul metodologic ce stă la baza muncii de cercetare a grupului. (21) Recent, secţiunea de bioetică a înfiinţat Consulta di Bioetica ( "Corpul consultativ de Bioetică"), ce editează revista Bioetica. Învăţământul academic al Bioeticii în Italia a fost activat în multe Universităţi pontificale, cu o perspectivă mai ales teologică. (22) În universităţile de stat, bioetica a fost introdusă ca disciplină de învăţământ la cererea unor facultăţi de Medicină şi chirurgie (printre care 9

Desigur. Expunerea făcută de D. morala medicală de inspiraţie teologică. Gracia (25) mi s-a părut amplă şi documentată ca analiză a textului. Legea era pentru cei care practicau meserii specifice cetăţenilor obişnuiţi. care era considerată într-un anumit fel deasupra legii.C. La originea eticii medicale în societăţile arhaice ca şi în cele mai evoluate din antichitate găsim mereu trei elemente: exigenţele cu caracter etic pe care medicul trebuia să le respecte. categoria medicilor .) şi de "Jurământul " său . înaintea răspândirii termenului însuşi şi a recentelor schimbări. au predispus la criteriologii şi categorii filozofice şi adesea au dat naştere unor discuţii pe teme specifice. profesiunea medicală ar fi. Tema va fi analizată într-un capitolul special. mai ales după ultimul război mondial. influenţat de prescrierile sumerienilor. la o mai bună definiţie a acestei discipline şi acelaşi lucru se poate spune despre instituirea comitetelor de bioetică. de-a lungul secolelor. modelelor de bioetică şi problemei fondării gândirii etice. învăţământul universitar de bioetică a contribuit. este necesar să ne reamintim itinerariul istoric al gândirii etice în medicină. deci. b) o parte centrală care la rândul ei are două fragmente: unul relativ la angajarea de a respecta maestrul. Jurământul reprezintă. denumite şi "comitete etice". celălalt 10 . a fost inserată în grupurile de discipline pentru participarea la concursuri publice (pentru profesori universitari dintre cei mai calificaţi şi pentru cercetători universitari) deci în sectoarele ştiinţifico-disciplinare ale învăţământului universitar. aportul filozofiei moderne. semnificaţiile morale ale asistenţei acordate bolnavului şi hotărârile pe care statul trebuia să le ia pentru cetăţenii săi în ce priveşte sănătatea publică. De la etica medicală la bioetică Pentru a ne da seama pe deplin despre discuţiile actuale şi abordările diferenţiate ale Bioeticii. o "profesie puternică". (24) . Unele etape sunt semnificative sub acest profil: etica medicală hipocratică. Aportul principiilor şi criteriilor proprii filozofiilor moderne va fi tratat într-un capitol dedicat succesivmeta-eticii. structură etico-religioasă şi interpretare istorico-filozofică. apoi. ca cea de rege şi de preot. în reconstruirea gândirii etice occidentale din domeniul medical. de Hipocrate (460-370 î. expresia tipică a culturii epocii. ci se va opri la acel element din trecut care este absolut necesar pentru înţelegerea momentului cultural actual. Unele etape. Structura Jurământului cuprinde: a) o invocare a divinităţii ca introducere distinctă. a transmite gratuit cele învăţate fiilor maestrului şi celor care semnează Jurământul. Deja Codul lui Hammurabi din 1750 î C. potrivit acestei interpretări. Nu se poate face abstracţie. specific unei categorii de persoane. susţinută de o "morală forte". conţine normele care dirijează activitatea medicală şi o primă reglementare a taxelor pentru asistenţa sanitară. exprimată în sens religios în Jurământ. Drumul nostru nu poate fi extins şi aprofundat. reflecţia privind drepturile omului în Europa. fără îndoială. care au dat un puternic impuls gândirii bioetice. aşa cum au făcut-o mulţi autori (23) .Universitatea Catolică din Roma). cu caracter pre-juridic.

aproape universală. deci al binelui pacientului. mai ales cea care se inspiră din faimoasele principii: beneficienţă . ceea ce prescrie nu ar avea nevoie de alte confirmări. chiar dacă i se solicită. Short Mell. principiu continuat de-a lungul secolelor.nu dăunare. ca cele de autonomie şi justiţie. Apariţia principiului de autonomie odată cu afirmarea gândirii moderne. Rezultatul care decurge din această interpretare este că această gândire hipocratică ar fi dat în realitate un fundament filozofico-teologic a ceea ce azi numim cu o conotaţie negativă "paternalism medical". a Jurământului lui Hipocrate este dovedită de formule asemănătoare răspândite în diferite culturi. care noi nu considerăm că se bazează pe transcendenţa profesiei medicale. ci bazate pe adevăruri obiective. după cum afirmă D. Nici ideea de justiţie formulată de gândirea socială contemporană nu va putea elimina acest principiu al beneficienţei. Platon şi Aristotel . ci pe ideea binelui şi a adevărului şi îl reţinem important pentru însăşi consistenţa altor principii.efortul lor de a întemeia criterii de moralitate care să nu fie subiective. c) o concluzie în care se cer sancţiuni din partea divinităţii în sens pozitiv (binecuvântări) pentru cel care respectă jurământul şi. aceste noi principii nu vor putea şterge complet principiul beneficienţei ca moment de validitate şi garanţie atât pentru autonomia pacientului cât şi pentru cea a medicului. orice abuz sexual faţă de persoana bolnavului şi de rude. Gracia. nici de o moralitate naturală. ca de exemplu administrarea otrăvii. Nu se poate vorbi. conferindu-i caracter de sacralitate (sacerdoţiu fiziologic şi carismatic). reprezintă. Jurământul fundamentează moralitatea actului medical pe principiul "beneficienţei şi nu al dăunării. al cărui protector fără drept de apel şi deasupra oricărei legi este medicul. nici măcar din partea pacientului. desigur. Deoarece medicul acţionează pentru binele bolnavului.păstrând o tradiţie istorică ce vine de departe şi traversează întreaga evoluţie a gândirii occidentale. care consideră profesia medicală într-un climat de transcendenţă. Această influenţă. aproape o expresie scrisă a unei morale naturale. din secolul VI. 11 . un antipaternalism medical ". existenţa conştiinţei binelui în sine şi a respectului persoanei dincolo şi deasupra dorinţelor sale subiective . liberalismul etic al lui Hume. "Datoriile medicului" de Mohamed Hasin (1770) în Persia. în sens punitiv (damnaţiuni) pentru cel care îl încalcă. influenţa succesivă a lui Socrate. respectarea secretului medical. precum "Jurământul lui Aseph Ben Berachyhu" în Siria. autonomie şi justiţie . deci. "avortul cauzat de intervenţii artificiale". Fără îndoială. Nu se poate totuşi ignora . de un cod atemporal.pentru evoluţia gândirii etico-filozofice. Nu poate fi vorba. de o simplă moralitate defensivă a "castei" medicilor. Gregory şi cu formularea drepturilor omului şi ale drepturilor cetăţeanului. după cum a fost socotit până în secolul al XVIII-lea. ci de o moralitate ce se bazează pe principiul sacru al binelui pacientului. aşa cum vom vedea mai bine în capitolul relativ la întemeierea gândirii etice. şi totuşi. Bioetica actuală. ci de o reflectare a filozofiei şi a culturii timpului.fragment este dedicat mai concret terapiei care obligă medicul să excludă anumite acţiuni. acesta fiind "ethos"-ul lui. "Rugăciunea zilnică a medicului" de Mose Maimonide (1135-1204) în Egipt. Smith. potrivit acestei analize istorice. (26) Ceea ce recunosc toţi este faptul că gândirea hipocratică a rămas "canonică" pentru întreaga cultură clasică a Evului Mediu.

comunităţile creştine vor simţi dreptul-datorie de a nu abandona asistenţa bolnavului. mai ales cel aflat în dificultate. custode co-responsabil al pământului şi al vieţii în lume în faţa Creatorului însuşi. care considerau temele de etică medicală ca făcând parte din analizele (dezbaterile) virtuţii justiţiei sau în comentariul poruncii "să nu ucizi". pruncuciderea. orice om. a teologiei creştine. în care baza concepţiei etice privind acţiunea medicului este extrasă din datele Revelaţiei şi nu numai din preceptele lui Hipocrate. eutanasia. când se va afirma conceptul de "spital civil" şi de "drept al cetăţeanului la asistenţă". mai ales în ambientul catolic. mai recente. este considerat făptură a lui Dumnezeu. în abordarea şi căutarea dialogului pozitiv. Evanghelia. după greutăţile iniţiale din vremea lui Galileo. Creştinismul nu s-a limitat să facă o bună primire eticii hipocratice. atât de lumea creştină cât şi de cea islamică. ci omul întreg. Apoi. a introdus concepte noi şi valori noi atât prin intermediul învăţământului. În numele acestei teologii. dezlegându-se încet. nu numai în sensul de "suplinire" a societăţii civile în ţările încă nedezvoltate. dar mai ales ca "mărturie" a fraternităţii dorite de Cristos faţă de cel care suferă. nu este cea a unui personaj sacerdotal. aplicarea ei în mediul sanitar şi în Magisteriul Bisericii. deasupra legii morale. de tratatele medievale şi renascentiste. prin forţa misterului Întrupării-Mântuirii. mutilaţiile şi dezvoltă o "morală medicală" care prinde tot mai mult contur. în unitatea lui: trupspirit. încet. până la operele de morală medicală. în configuraţia teologică şi nouă a asistenţei bolnavului şi a profesiei de medic. Bisericile au dezvoltat o morală teologică ce proclamă sacralitatea şi inviolabilitatea vieţii oricărei făpturi umane.rezultă din depăşirea dualismului clasic. Aceste contribuţii pot fi recunoscute în primul rând în fundamentarea definitivă a conceptului de "persoană umană". dintre raţiunea ştiinţifică şi credinţa religioasă. pentru care nu numai sufletul spiritual. ci este chemat să fie slujitorul (diaconos) celor suferinzi. conform căreia ceea ce i se face bolnavului este apreciat în termenii "mie mi-aţi făcut". ca expresie a comunităţii celor care au obligaţia de a "se îngriji" de fraţi. şi pentru cel puţin 17 secole. este considerat şi evaluat ca expresie a carităţii Mântuitorului şi fundament al judecăţii finale şi escatologice. după cum ne indică să-l vedem în bolnav pe "Christus patiens" tot astfel ea ne cere să-l putem recunoaşte în medic pe "Christus servus". al cărui Jurământ a fost mereu recunoscut ca expresie a eticii. cât şi prin practica asistenţială.personalism creştin . omul. (27) Noua viziune asupra lumii şi a umanităţii în sens personalist. creaţional şi salvator determină comunitatea creştină să se îngrijească de spitale. Şi după Revoluţia franceză. 12 .Nu se poate omite în această retrospectivă contribuţia creştinismului. ci aşa cum a acţionat în cazul gândirii platonice şi aristotelice. Valoarea persoanei umane în creştinism . care întruchipează parabola Bunului Samaritean (28) în istoria lumii încreştinate. Biserica Catolică şi comunitatea creştină se ocupă de sănătatea publică ca o dovadă de fraternitate şi confirmare a autenticităţii mesajului. Figura medicului în sens creştin. acolo unde acest termen este bine onorat. condamnă avortul.

aprobarea tot mai actualizată a "Codurilor de Deontologie medicală" emanate de organisme internaţionale. al Bisericii Catolice şi al altor confesiuni creştine privind problemele pe care ştiinţa medicală le-a ridicat în epoca contemporană. Această legislaţie şi aceste normative implicau şi cereau în mod necesar o gândire de fundamentare teoretică şi justificativă. Dintre acestea.îşi dă seama că două sunt provocările pe care ele le cuprind: prezenţa crimelor naziste. intitulate: "Manipulating life: ethical issues in genetic engineering" ("Manipulând viaţa: subiecte etice în ingineria genetică"). cu justificarea că sunt "constrânşi". pronunţările Bisericilor în general şi ale Bisericii Catolice în particular constituie obiectul unei atente consideraţii. care pentru unii ar putea coincide cu naşterea Bioeticii "ante litteram": formularea "drepturilor omului". iar pe plan internaţional. adică Bioetica. Geneva 1982. indicaţii provenite de la Consiliul Ecumenic al Bisericilor de la Geneva. Tocmai în această răscruce istorică trebuie plasată naşterea Bioeticii. întrucât medicul nu le poate ignora atât din raţiuni ce ţin de o eventuală apartenenţă religioasă a sa. ca şi din raţiuni obiective care stau la baza indicaţiei sau a normei morale. care prin forţa lucrurilor trebuia să se regăsească într-o disciplină sistematică.şi acest lucru merită făcut . de natură juridică şi deontologică de mare relevanţă. Există o perioadă istorică semnificativă în care se manifestă cea mai puternică expresie a "moralei medicale" în domeniul catolic: este vorba de anii pontificatului lui Pius al XII-lea. şi evoluţia progresului tehnologic care în ambiguitatea lui putea şi poate fi îndreptat spre oprimarea şi eliminarea vieţii umane. amintim de pe acum indicaţiile privind avortul şi diagnoza prenatală. (30) Celelalte Biserici creştine şi confesiuni religioase au oferit la rândul lor indicaţii credincioşilor şi au formulat propuneri lumii medicale şi politice: în tratarea fiecărei teme vor fi amintite. desfăşurată în Kuweit. (29) Dar concepţia asupra moralei catolice în domeniul medical a fost mereu îmbunătăţită după pontificatul lui Pius al XII-lea. 13 . în ianuarie 1981. precum Asociaţia Medicală Mondială (AMM) şi Consiliul Organizaţiilor Internaţionale ale Ştiinţelor Medicale (CIOMS). Cine reparcurge învăţămintele discursurilor şi mesajelor radiofonice ale lui Pius al XII-lea adresate medicilor . Din lumea islamică amintim "Codul islamic de Etică Medicală" aprobat de Conferinţa internaţională asupra medicinii islamice. Două direcţii de normative s-au dezvoltat începând din acest moment tragic. În acest proces împotriva crimelor naziste au fost făcute cunoscute lumii delictele comise asupra prizonierilor şi civililor din ordinul regimului cu colaborarea medicilor. cât şi datorită obedienţei religioase a pacientului. (31) Pentru a completa panorama istorică a contribuiţiilor la formarea principiilor şi criteriilor de comportament în domeniul biomedical trebuie să amintim aportul pe versantul laic.O continuare a acestui interes secular este învăţământul magisterial. coerent. prin succesorii lui. care s-a dezvoltat după şi în urma procesului de la Nürnberg (1945-1946). comise nu numai în lagărele de concentrare. Aceste delicte sunt astăzi cunoscute şi reunite în documentele procesului (32) şi rămân o mărturie deloc favorabilă a ceea ce poate face puterea detaşată de morală sau presupusă deţinătoare a moralei înseşi şi cu colaborarea medicilor care se lasă instrumentalizaţi de puterea politică.

doumentul intitulat "Principii de Etică Medicală Europeană". schimbătoare din punct de vedere istoric sau istoricist. dezvăluie un amplu evantai de probleme abordate. Unii prezintă Bioetica drept o mişcare de idei. conţinând "Jurământul de la Geneva". Se ştie că forţa juridică. Bioetica se îmbogăţeşte graţie apariţiei diverselor Centre americane şi europene. la nr. modificată tot la Helsinki în 1964 şi actualizată la Tokio în 1975. care pune în criză conceptul sec. pe care l-am amintit. actualizat de aceeaşi asociaţie la Londra în 1949. problemă care până azi nu pare a fi depăşită. "Convenţiile" şi "Recomandările" au o greutate normativă deosebită: "Recomandările". actualizată la Veneţia în 1983. alţii consideră gândirea bioetică o articulaţie a filozofiei morale şi cei care definesc această gândire ca o disciplină autonomă. Dintre Codurile deontologice amintesc "Codul de la Nürnberg" din 1947. în fine. cu noi reflecţii cu caracter etico-filozofic privind problemele vechi şi noi ale medicinei. 29/1978 privind transplantele de ţesuturi şi organe. (33) Problema definiţiei Itinerariul istoric retrospectiv şi recent al Bioeticii. Convenţii. Se datorează Conferinţei Internaţionale a Ordinului Medicilor din Comunitatea Europeană (CEE). pune accentul pe relaţia dintre viaţa umană şi viaţa infraumană şi. şi trebuie să-l amintim. publicată de Naţiunile Unite (ONU) (10 decembrie 1948) şi Convenzione di salvaguardia dei diritti dell'umo e delle liberta fondamentali (tratat din Roma din 4 noiembrie 1950). Jonas). cu conotaţii "catastrofice". Pentru determinarea momentului morţii şi îngrijirilor din faza finală a bolii trebuie amintită "Declaraţia de la Sidney". publicat la Paris la 6 ianuarie 1987. XIX al progresului unidirecţional şi în mod automat benefic. În cursul tratării fiecărei probleme vom cita aceste documente şi altele pentru autoritatea culturală şi valorile etice la care fac referire. la Veneţia în 1983 şi la Hong Kong în 1989. "Codul de Etică Medicală" publicat la Geneva în 1948. pe cea a Consiliului Europei: la nr.În prima direcţie s-a dezvoltat întreaga codificare începând cu "Declaraţia universală a drepturilor omului" . de conţinuturi şi criterii evocate: de la prima abordare teoretică cu interes bioecologic prioritar (Potter. se confruntă cu aporturile eticii medicale clasice ale diverselor doctrine religioase şi cu drepturile omului. din parte AMM. care conţin afirmaţii angajante în apărarea vieţii şi a integrităţii fizice. 1046/1986 şi la nr. la nr. Celebră şi cunoscută este "Declaraţia de la Helsinki" privind experimentele şi cercetările biomedicale tot de către AMM. ale demografiei şi ale cercetării experimentale asupra omului şi animalelor. au o valoare juridică adevărată în momentul în care sunt acceptate de state. Dintre "Recomandări" amintesc. alţii o consideră mai degrabă o metodologie de confruntare interdisciplinară între ştiinţe biomedicale şi ştiinţe umane. din 1968. 1100/1989 asupra utilizării embrionilor şi fetuşilor umani. care are un rol ce nu se 14 . 79/1976 despre drepturile bolnavilor şi muribunzilor. dar în toate cazurile au o semnificaţie culturală şi etică. Recomandări şi Cărţi". De aici se naşte problema în primul rând a unei definiţii a Bioeticii. tot de AMM. alt organism de prestigiu în cadrul autorităţii medicale. "Declaraţiile". îndeosebi. împreună cu apărarea şi salvgardarea altor libertăţi civile şi politice fundamentale şi până la o întreagă serie de "Declaraţii. ca un exemplu. publicată în 1962.

de exemplu cele relative la problemele demografice şi ambientale. a şi definit noua disciplină. în faţa unei probleme etice. în progresele sale. deoarece ea nu mai este "examinată în lumina valorilor şi principiilor morale".cultural. tratată în lumina valorilor şi principiilor morale. conduita. (36) . nici cu medicina legală sau cu drepturile omului. atât în sens geografic. Reich dă diverse definiţii Bioeticii cu ocazia celor două ediţii succesive din "Enyclopedia of Bioethics". pentru Bioetica mai recentă. cât şi pentru multiplele aporturi anterioare ale eticii medicale. dar în acelaşi timp modest caracterizată." (38) Domeniul ştiinţelor vieţii şi sănătăţii cuprindea.ale ştiinţelor vieţii şi tratamentelor sanitare. Este schimbat şi obiectul formal al bioeticii.identifică cu cel al deontologiei. fără îndoială. După părerea noastră. deci. De aceea. într-un anumit mod. specificitatea acestui studiu sistematic o constituie referirea la valori şi principii morale. după aceea este necesar. În această definiţie el recuperează. ci dimpotrivă. deci nu Bioetica în sens de parte recentă şi adăugată eticii medicale. deciziile. ale moralei religioase.inclusiv viziunea morală. medicina de azi beneficiază toto mai mult. ale deontologiei şi ale drepturilor omului. În ediţia din 1995. cu folosirea unei varietăţi de metodologii etice într-o abordare interdisciplinară. judecăţi şi limite licite sau ilicite. chiar dacă are o conexiune cu aceste discipline şi puncte de confruntare. definiţia rezultată este mai completă." (39) . foarte importantă chiar dacă ascunde riscul uşor al unui relativism etic atunci când se opune rolului normativ al bioeticii. el consideră deci bioetica drept un nou tip de Înţelepciune ce trebuie să indice cum să fie folosită cunoaşterea ştiinţifică pentru garantarea binelui social. (35) Aşa cum am amintit în introducere. dar şi cele asupra populaţiei. intervenţiile pot fi cele referitoare la profesiile medicale. În plus. Bioetica în sensul de etică ce priveşte intervenţiile asupra vieţii. concepţia originară a "Bioeticii globale". (34) Din acest "excursus" făcut până acum. (37) . bioetica trebuie să fie "ştiinţa supravieţuirii (science of survival)" . deci la definirea unor criterii. o considerare mai degrabă a biosferei în general decât a medicinei. în afara faptului că a numit acest termen. Bioetica propriu-zisă. şi nici nu poate fi considerată o secţiune a celei mai cunoscute şi antici etici medicale. liniile directoare etc . În definiţia din 1995. numind-o "studiul sistematic al dimensiunilor morale . în timp ce în primul moment este oportun să se pornească de la examinarea diferitelor puncte de vedere. în acest sens. pentru a lua 15 . este înţeleasă în sens extensiv. În cea din 1978 definea Bioetica "studiul sistematic al conduitei umane. ci "printr-o varietate de metodologii etice". Potter în 1971. Prin această afirmaţie Reich doreşte să elimine echivocul existent în anii precedenţi sau faptul că principiile ar fi exclusiv cele susţinute de Beauchamp şi Childress şi în mod fundamental doreşte să deschidă uşa pluralismului etic. Într-adevăr. această deschidere este. obiectul material al bioeticii este extins la toate dimensiunile morale ce includ conduite sociale şi decizii politice. rezultă că ne aflăm în faţa unei panorame desigur foarte ample. incluzând şi intervenţiile asupra vieţii şi sănătăţii omului. ca o "combinaţie a cunoaşterii biologice cu cea a sistemului de valori umane". de cercetarea de bază din domeniul biologic şi este legată şi în sens social de componenţa ambientală. în parte. în cadrul ştiinţelor vieţii şi sănătăţii. Reich acordă definiţiei bioeticii o amploare mai mare. propusă de Potter. de aceea. considerăm realizat faptul că sub denumirea de Bioetică este inclusă şi etica medicală propriu-zisă.

competenţa bioeticii este recunoscută în următoarele patru domenii: a. micro-organisme şi animale) şi. Deci validitatea alegerii trebuie argumentată raţional şi numai aşa se poate evita căderea într-un relativism etic. sănătatea internaţională. în urma unor polemici privind rolul bioeticii printre cei care au un cult pentru medicina legală. respectând toate confesiunile religioase. c) problemele sociale asociate cu politicile sanitare. care se bazează în mare parte pe ceea ce conţine "Encyclopedia of Bioethics" din 1978. Aceste linii etice au şi o finalitate aplicativă.să se verifice validitatea argumentaţiilor şi a criteriilor oferite de fiecare din abordările respective. are ca obiect "examenul sistematic al conduitei umane în domeniul ştiinţelor vieţii şi sănătăţii. d. tot ce ţine de echilibrul ecosistemului. în care a fost precizat obiectul bioeticii şi raportul existent între această disciplină şi deontologia şi medicina legală. care în fond ar fi dizolvarea bioeticii înseşi. problemele etice ale profesiunilor sanitare. beneficiind de o metodologie interdisciplinară. Pentru a preciza această diferenţă. printr-o fundamentare raţională şi metodologică adecvată ştiinţific. nici la o simplă consideraţie filozofică. documentul precizează: 1. conform definiţiei acceptate ce figurează în "Encyclopedia of Bioethics" din 1978. din natura instanţelor etice şi din metodologia utilizată. Finalitatea bioeticii constă în analiza raţională a problemelor morale legate de biomedicină şi de conexiunea lor cu dreptul şi cu ştiinţele umane.dat fiind faptul că bioetica are o finalitate practică . bioetica nu poate fi redusă la deontologia medicală. chiar dacă nu în mod direct terapeutice. deoarece această conduită este examinată în lumina valorilor şi principiilor morale". b) cercetările comportamentale. independent de aplicaţiile lor terapeutice. problemele sociale legate de problemele politicii sanitare (naţionale şi internaţionale).care desemnează un univers mult mai extins decât cel al medicinii . Fiind etica aplicată "regnului biologicului" . în februarie 1991. prin orientarea ce ar putea fi imprimată. cuprinzând: a) problemele etice ale tuturor profesiilor sanitare. Specificitatea sa derivă din tipul de probleme pe care le abordează. la un Seminar internaţional desfăşurat la Erice. de medicina locurilor de muncă şi de alte politici de planificare familială şi control demografic. În acel document. c.bioetica include etica medicală tradiţională şi merge dincolo de ea. medicina muncii. d) problemele vieţii animale şi vegetale în relaţie cu viaţa omului. În privinţa raporturilor cu medicina legală şi deontologia profesională. 16 . În acest sens. un grup de studiu a elaborat un document numit Documento di Erice. "Bioetica" este o arie de cercetare care. în general. b. nici la medicina legală. probleme privind intervenţia asupra vieţii altor fiinţe vii (plante. problemele etice rezultate în cadrul cercetărilor pe om. politicile de control demografic.deciziile . pe lângă comportamentul personal şi dreptului şi codurilor deontologice profesionale şi viitoare. Ele implică elaborarea de linii etice bazate pe valori ale persoanei şi pe drepturile omului.

Instrumentele de studiu ale bioeticii rezultă din mertodologia specifică interdisciplinară care îşi propune să examineze în mod aprofundat şi actualizat natura faptului biomedical (moment epistemologic). nu se precizează valorile şi principiile morale în conştiinţa unei pluralităţi de abordări filozofice. (. c. care prin metodologia şi rezultatele la care ajunge. constituind o datorie a bioeticii să le discute şi să le examineze. Normele juridice cu caracter deontologic sunt studiate sub profilul normelor de drept în vigoare în fiecare ţară şi cu scopul de a găsi o corespondenţă cu valorile deontologice". care studiază cu metodologia specifică conţinutul normelor juridice sub aspect biologic şi medical. considerate azi în cadrul bioeticii. la orientarea elaborării legislative şi la încadrarea intervenţiilor asupra vieţii umane în cel mai amplu domeniu al biosferei. să-i evidenţieze implicaţiile pe plan antropologic (moment antropologic).. Ne vom ocupa în capitolul următor de descrierea acestor orientări diverse. prin Învăţământul Deontologiei Medicale.. ca în cea din Encyclopedia of Bioethics. care de altfel se regăsesc în discutarea fiecărei probleme specifice. şi care colaborează cu justiţia şi cu persoane private la soluţionarea cazurilor care necesită anchete şi evaluări de ordin biologic şi/sau medical. Actualizarea normelor deontologice propriu-zise comportă o comparaţie constantă cu codurile deontologice naţionale şi internaţionale. aplicare şi dezvoltare a lor. b."(.) 3. b. Deontologia Medicală este o disciplină al cărei obiect este studiul normelor de comportament profesional specifice profesiilor sanitare. Medicina legală este prin natura ei o ştiinţă interdisciplinară.) "Învăţământul Medicinei Legale se leagă în mod natural. Finalitatea deontologiei medicale este aprofundarea esenţială şi actualizarea normelor şi regulilor de conduită a profesiei medicale. disciplină mult mai autonomă şi de amplă respiraţie. ale cărei criterii şi limite licite le discută.. bioetica specială şi bioetica clinică.. Normele morale. contribuie la actualizarea şi justificarea epistemologică a normativei deontologice. obiect al eticii medicale tradiţionale. c. Studiul normelor morale şi lectura lor actualizată se desfăşoară în strânsă legătură cu concluziile ce derivă din bioetică. Ca o ultimă adnotare descriptivă putem spune că tratarea bioeticii a surprins până în prezent trei momente distincte: bioetica generală. pentru o mai bună interpretare. etica medicală a pregătit terenul." (40) Şi în această definiţie. de bioetică. Această disciplină include trei ordine de norme: a. Normele deontologice propriu-zise.. la a cărei construcţie.) 2. 17 . "Instrumentele" de studiu ale celor trei arii sunt diferenţiate: a. Normele juridice ale fiecărei ţări. să găsească "soluţiile" etice şi justificările de ordin raţional în sprijinul acestor soluţii (moment aplicativ) (.. reunite în coduri şi în toată tradiţia orală şi scrisă a profesiei medicale.

pentru a utiliza expresia potteriană . menţinând între ele relaţii foarte strânse. care sunt valorile în joc sau care sunt căile corecte pentru a ajunge la o linie de conduită fără modificarea acestor valori: alegerea sau nu a unui principiu sau a unei criteriologii de evaluare va condiţiona evaluarea cazului şi. (41) Fiecare dintre aceste discipline. legislaţie). nu se poate separa bioetica clinică de cea generală. În căutarea unor răspunsuri adecvate se subînscrie necesitatea unei apropieri interdisciplinare faţă de problemă. Bioetica clinică sau decizională examinează. după părerea noastră. ea are datoria de a sugera valori de referinţă şi opţiuni operative. după părerea noastră. avort. tratează valorile şi principiile originare ale eticii medicale şi sursele documentaristice ale bioeticii (drept internaţional.a. acordă o importanţă mai mare semnificaţiei. cu scopul de a stabili rolul adecvat. a iubirii conjugale şi a procreaţiei. abordate sub profil moral. eutanasie. Sunt mari tematici care constituie coloanele vertebrale ale bioeticii sistematice şi care. care analizează marile probleme. o adevărată filozofie morală în partea ei fundamentală şi instituţională. Bioetica specială. experimente clinice etc. desigur. În ce priveşte antropologia. în cadrul căreia valoarea vieţii fizice corporale. individ-societate şi individnatură să-şi găsească încadrarea şi valorificarea etică. b. trebuie să fie rezolvate în lumina modelelor şi fundamentelor pe care sistemul etic le consideră de bază şi justificative pentru concepţia etică. oportunitaeta unei deschideri spre teologie ca "orizont al sensului". Practic. deontologie. Aceasta însă nu se poate disocia de concluziile bioeticii generale. Bioetica generală. au totuşi un statut epistemologic propriu şi independent de celelalte.va fi necesară şi contribuţia filosofiei naturii. a durerii. În această întrepătrundere complexă dintre ştiinţele experimentale şi cele umane. semnificaţia şi valoarea mediului şi a ecosistemului în bioetică. care se ocupă de bazele etice. dar nu toţi sunt conştienţi că în acest sector de studiu nu se poate face abstracţie de antropologia filozofică de referinţă. în mod concret în practica medicală şi în cazul clinic. a filozofiei ştiinţei dreptului şi.Wisdom of science. ne vom referi la acea concepţie care. pentru o cercetare a "saggezza della scienza" ( "înţelepciunii ştiinţei") . în fine. care este una din trăsăturile proprii ale bioeticii. În mod evident este vorba despre rolul ştiinţelor biomedicale şi al ştiinţelor ambientale (ecologia). a omului. contribuind la valorificarea lui: personalismul fundamentat ontologic. El se prezintă ca o viziune integrală a persoanei umane. atât pe plan medical cât şi pe plan biologic: inginerie genetică. antropologia şi caracterul interdisciplinar Din cele afirmate rezultă că noua disciplină nu poate fi concepută ca o simplă confruntare între diferite opinii şi poziţii etice existente. care nu este supusă unor reduceri ideologice sau biologiste. ca şi raportul libertate-responsabilitate. chiar dacă trebuie să recunoaştem că totdeauna sau aproape totdeauna cazurile concrete prezintă o pluralitate de aspecte de evaluat. c. Bioetica. reale şi obiective. Pentru rezolvarea problemelor generate de progresul ştiinţific şi de organizarea socială a medicinei şi a 18 . a bolii şi a morţii. trebuie să furnizeze răspunsuri obiective bazate pe criterii valabile din punct de vedere raţional.

constituie puncte de referinţă solide pentru Bioetică. dar îl extinde substanţial pentru că se referă la tot ce Dumnezeu însuşi ne-a revelat despre Sine. De aceea. Teologia raţională. generate de exploatarea ecologică. ştiinţă care astăzi pare animată de un entuziasm optimist al progresului. însă.se spune . întrucât discuţia care s-ar naşte ar fi utilă numai celor care au acelaşi crez. Orice ştiinţă este o completare în cadrul frontierelor diferite de ştiinţa însăşi. După ce am lămurit acest lucru. va putea face teologie numai cine a primit aceeaşi credinţă. transcendenţa persoanei. în consecinţă. din fiinţa supremă. este o altă ştiinţă cu un statut epistemologic diferit. manifestă prejudecăţi intelectuale asupra unei importante părţi a tradiţiei filozofice. Asta nu înseamnă că ştiinţele nu trebuie să fie deschise între ele. Cel care se foloseşte de o filozofie empiristă care reduce omul la aspectele sale ce ţin numai de experienţă. de la Platon până în zilele noastre. Deci.aşa cum rezultă din sinteza valorilor fizice. pentru a exclude orice posibilitate de instrumentalizare. de integritatea ei şi de relaţiile biunivoce care leagă persoana de condiţiile existenţiale: spaţiul în care locuieşte şi timpul în care trăieşte şi va trăi. psihologice şi spirituale . o concepţie personalistă şi de comuniune a iubirii conjugale. În această perspectivă poate fi înţeleasă marea importanţă a categoriei răspunderii la care se referă H. Este bine să evidenţiem faptul că metafizica şi filozofia raţională a lui Dumnezeu au multe puncte comune pentru că ambele se referă la fundamentul ultim al realităţii. uitând de marile provocări ale bolilor ieşite de sub control. este necesară o antropologie filozofică de referinţă care să ţină seama de persoana umană. în lumina raţiunii naturale. precum şi pentru etica umană şi socială. Teologia revelată studiază faptul revelat în lumina raţiunii luminate de credinţă. de prevenirea relelor tipice societăţii tehnologice. deci. poate contribui la o viziunea a tot înţelegătoare a obiectului observat. în funcţie de orientarea epistemologică de "integrare". (42) 19 . Antropologia personalistă fundamentată ontologic este deseori criticată întrucât poate fi susţinută antropologic . ceea ce se poate cunoaşte cu raţiunea. După părerea noastră. Aceste valori trebuie să-i ghideze pe cei ce încearcă să rezolve problemele generate de dezvoltarea ştiinţei biomedicale. Obiectul material. de cel care acceptă posibilitatea unei teologii. iar întrepătrunderea lor în respectul statutului epistemologic al fiecăreia nu poate duce la îmbogăţirea înţelegerii obiectului de studiu. în acelaşi fel în care observarea unui obiect nu numai frontal. din interior şi de sus. dar şi lateral.numai de cel care admite o cunoaştere superioară celei relaţionale. cine confundă ontologia şi personalismul fundamentat ontologic cu teologia revelată. coincide în parte cu cel al teologiei raţionale. are un obiect material (de studiu) şi un obiect formal (punctul de vedere pe care-l adoptă) diferit de teologia raţională. prerogativele şi datoriile sale.raportul de prioritate şi complementaritate dintre persoană şi societate. Jonas în opera lui. fiinţa. pentru că tot pe Dumnezeu îl studiază. concepţia integrală a persoanei. Valoarea fundamentală a vieţii. atât metafizice cât şi antropologice şi etice. denumită în mod tradiţional teodicee sau filozofia lui Dumnezeu. care îl priveşte pe om ca spirit şi trup. ci ţin cont de o serie de cunoştinţe filozofice raţionale. este ştiinţa care studiază.dreptului con siderăm că "in primis" trebuie să se răspundă la întrebarea privind valoarea persoanei. este necesar să adăugăm că antropologia şi etica propuse de noi nu pleacă de la raţiunea luminată de credinţă. manifestă o necunoaştere a semnificaţiei metafizicii înseşi şi a teologiei. Pentru a nu cădea în echivoc considerăm necesar să facem o distincţie netă între teologia raţională şi teologia revelată. Teologia revelată.

asupra permisivităţii intervenţiilor asupra omului din partea medicului şi a biologului: viaţa umană este înainte de toate o valoare naturală. dintre raţiune şi Revelaţie: o armonie care nu este mereu uşoară şi imediată. filozofie-teologie. are valabilitate numai în cadrul comunităţii de credincioşi.Bioetica se distinge de teologia morală. Este contrar tradiţiei Bisericii să nege valoarea raţiunii şi legitimitatea eticii raţionale. dar aceste raţiuni nu trebuie invocate pentru a-i dispensa pe oamenii de bună credinţă şi cu dreaptă judecată de a reflecta asupra faptelor umane în lumina raţiunii. chiar dacă multe concluzii coincid cu cele ale filozofiei morale "tout court". consideră aceste intervenţii în lumina viziunii de credinţă. naturăsupranatură. ar fi impropriu şi nu ar aduce nici un serviciu credinţei înseşi să negăm legitimitatea şi necesitatea unei reflecţii raţionale şi filozofice asupra vieţii umane şi. deoarece este om. Într-adevăr. numită şi naturală. Dialogul dintre ştiinţă şi credinţă se poate realiza prin intermediul raţiunii care este comună şi uneia şi alteia. denumită în general "morală medicală". dar nu încetează să fie pentru toţi. şi deci în lumina Revelaţiei creştine. credincioşi sau nu. raţional cunoscută de toţi cei care se folosesc de raţiune. deci. Acesta este un punct delicat şi esenţial care implică raportul om-Dumnezeu. cu aceeaşi vigoare cu care a condamnat ereziile în domeniul adevărurilor revelate. De aici se naşte şi s-a născut exigenţa unei reflecţii filozofico-morale şi în domeniul medical şi biologic. ce se adresează formării personalului sanitar. deschisă spre teologie văzută ca o ştiinţă supra-raţională. care a abandonat adevărul uman relativismului şi nu cognitivismului. (44) Această întâlnire rezultă cu atât mai necesară şi urgentă cu cât ne mişcăm într-un domeniu al ştiinţelor experimentale. şi în recenta dezbatere despre avort mulţi au riscat să considere că este o problemă de credinţă sau de lipsă de credinţă. atât din cauza slăbiciunii minţii omeneşti. (43) Biserica Catolică însăşi a condamnat de-a lungul secolelor orice poziţie fideistă care ar deposeda raţiunea şi inteligenţa de greutatea şi valoarea lor. specificată de Magisteriu: are raţiunea proprie de a fi o reflecţie asupra faptului de credinţă şi de a aplica legea divină în comportamentul uman. nu numai a credinciosului: credinciosul .poate .are raţiuni de susţinere supranaturale. cât şi a presiunilor ideologice şi dificultăţilor intrinseci ale problemelor. valoarea persoanei umane este îmbunătăţită de Har şi de darul Duhului Sfânt. care au ca obiect realităţi intramondene şi corporale şi care folosesc un procedeu raţional. Dar. dar viaţa umană este viaţă pentru toţi oamenii. pe Dumnezeu. iar obligaţia de a o respecta este datoria omului. deci ca pe o disciplină cu un statut epistemologic raţional. după o lungă perioadă de "răscruce a metafizicii". Raţiunea şi Revelaţia au acelaşi autor. Acest lucru este cu atât mai necesar azi. după părerea noastră. Bioetica o înţelegem. instanţă ultimă şi "orizont de sens". Această parte a moralei. 20 . o valoare intangibilă. deci merită consideraţii egale şi cu o susţinere reciprocă. Biserica a apărat mai ales principiul armoniei dintre ştiinţă şi credinţă.

sifilisul. Întrebarea pe care ne-o punem acum este decisivă: această reflecţie îşi are un loc anume în panorama ştiinţelor. afecţiunile glandelor endocrine. chirurgicale şi prin raze. filozofia. (2) Prima revoluţie. după descoperirea sulfamidelor (1937) şi a penicilinei (1946). Jean Bernard. variola. conferă umanităţii "puterea de a înfrânge bolile mult timp considerate fatale . au revoluţionat medicina. stimulând reflecţia asupra destinelor omenirii. medicina. relativă la justificarea epistemologică a bioeticii. folosirea tehnicilor de reanimare. lupta continuă şi reînnoită împotriva tumorilor prin metode chimioterapeutice. întrebarea este relevantă şi priveşte trei probleme distincte: în primul rând problema rolului şi justificării epistemologice. poliomielita) până la frontiera nouă deschisă de Sida. de un fel de "cocktail" realizat cu ingrediente din alte ştiinţe (ca biologia. precum tuberculoza. intervenţia ştiinţei şi a tehnologiei asupra vieţii înseşi şi a biosferei. 21 . Aceste descoperiri. are criterii proprii pe care-şi întemeiază opiniile şi are propria metodă de cercetare? Oare nu este vorba de un amestec. Să abordăm în primul rând prima întrebare.d. are o justificare pentru care nu poate fi ignorată. dereglări biochimice umorale" (3) Cea de a doua revoluţie este recentă: începe de la descoperirea codului genetic şi defineşte c. o reflecţie ce are ca obiectiv specific şi arzător identificarea valorilor şi normelor care să guverneze acţiunea omului. marile septicemii. "medicina genomică". problema formării gândirii etice şi în al treilea rând problema metodei. începând cu anul 1930 şi până în prezent. folosirea pe scară largă a vaccinurilor pentru a combate marile epidemii (tifos. observă omul de ştiinţă. deontologia etc) fără să aibă o identitate precisă şi o necesitate? (1) După cum se poate vedea. Tot Jean Bernard aminteşte de marile cuceriri ale medicinei din aceşti ani: sistematizarea metodelor de experimentare a noilor medicamente pe voluntari sănătoşi şi pe bolnavi. după milenii de neputinţă. în al doilea rând. a reconstruit istoria progresului şi a descoperirilor din domeniul biomedicinei. plecând de la descoperirea legilor care guvernează formarea vieţii. vorbind de două mari revoluţii: revoluţia terapeutică şi revoluţia biologică. transplantul de organe şi ţesuturi.Capitolul al II-lea Justificare epistemologică Formarea gândirii bioetice şi metodologia cercetării în bioetică Justificarea epistemologică a bioeticii Din capitolul precedent rezultă o situaţie concretă: Bioetica există ca o încercare de reflecţie sistematică privind toate intervenţiile omului asupra fiinţelor vii. dar au provocat în acelaşi timp şi o revoluţie în concepţiile despre viaţă şi om. cunoscut hematolog francez şi primul preşedinte al forului Comité Consultatif National d'Éthique din Franţa.

Sydney şi Hong Kong. după cum o dovedesc conferinţele de la Gordon şi Asilomar (8). mărturie fiind Codurile deontologice ca cel de la Nürnberg şi Helsinki (4) privind experimentele. ale cărei evoluţii nu sunt complet previzibile şi rămân încă fără o orientare etică şi deontologică omogenă. (7) Teama de o catastrofă. Toate acestea au generat temeri faţă de posibila alterare a biosferei şi a ecosistemului de către om. purtătoarele lor de cuvânt devin asociaţiile medicale precum Asociaţia Medicală Mondială (AMM) şi Federaţia Ordinului Medicilor în cadrul propriilor congrese. filonul clasic şi aş spune modelul hipocratic. (9) Foarte repede însă. de etica mediului şi a responsabilităţii pentru viitorul lumii. Prima apariţie a ingineriei genetice. o etică a întregii biosfere. în această perioadă. Cum am afirmat în capitolul precedent. adică a posibilităţii de a transfera porţiuni din codul genetic de la o celulă la alta. care au instituit primele comitete ştiinţifico-etice de supraveghere şi au elaborat primele "Guidelines" care privesc intervenţia asupra ADN. Odată cu descoperirile ştiinţifice din genetică şi cu aplicarea noilor cunoştinţe în domeniul embriologic şi ginecologic. care au dus la procrearea artificială. ştiinţa medicală intră într-o fază nouă. care pentru prima dată este denumită în opera lui V. (10) 22 . aceste posibilităţi şi tehnologii noi au început să fie privite cu mai mare realism şi discernământ. aşa cum am afirmat. În ce priveşte ingineria genetică propriu-zisă s-a întrevăzut repede posibilitatea realizării geneterapiei. chiar la specii diferite. Aceste linii conducătoare au fost reluate de diferite organisme din lume. de codurile deontologice şi de etica medicală. Potter (6): este vorba de o etică ce vrea să ţină seama de totalitatea intervenţiilor asupra biosferei. Aceeaşi exigenţă se evidenţiază în Germania. totuşi. care să-şi extragă normele din interiorul evoluţiei biologice.R. prin opera lui Hans Jonas Il principio responsabilita. acesta din urmă revizuit în mod continuu la Tokyo. cu atât normele de protejare a individului trebuie să fie riguroase şi cunoscute temeinic. necesitatea unui moratoriu şi a unei normative universale între savanţi se manifestă în cadrul societăţilor de cercetători. (5) Acest filon al medicinei terapeutice a reprezentat şi reprezintă. îşi stabileşte Codul propriu de etică medicală. cum am afirmat. posibilele aplicări ale ingineriei în diferite forme de viaţă au făcut să se întrevadă eventualitatea creării "bombei biologice".Sub asaltul acestor descoperiri etica medicală se dezvoltă şi înregistrează noi şi importante capitole. Cu cât medicina devine mai puternică şi eficace. Acesta este momentul naşterii bioeticii. care acum este aplicabilă pe linia celulelor somatice şi este interzisă în schimb din cauza unor riscuri pentru moment imanente . Şi lumea islamică. potenţat de metoda experimentală şi protejat.asupra celulelor liniei germinale. în Europa şi în lume sunt respectate codurile şi liniile conducătoare ale activităţii medicale. mult mai puţin costisitoare decât cea nucleară şi cu mai puţine posibilităţi de control. prin dublul mecanism al "endonucleozei de restricţie" şi al acidului dezoxiribonucleic (ADN) "recombinat" desigur a alarmat lumea. S-a invocat atunci o nouă etică pentru evitarea unei posibile catastrofe a umanităţii.

(13) Devine deci necesar a se pune întâi problema relaţiilor dintre ştiinţă şi etică şi a se defini intervenţia bioeticii în cadrul ştiinţelor biomedicale. provocatoare afirmaţia lui Robert Nozick după care "microscoapele şi telescoapele nu relevă părţile etice" (14). mai ales după prospectarea "proiectului genom uman". (12) Temerile continuă să fie mari în privinţa unui alt capitol important. iar Renato Dulbecco aminteşte că "secole întregi savanţii au stat departe de tragediile istorice. a diagnosticării prenatale şi postnatale. Se discută motivul şi cadrul precis al unei baze epistemologice a bioeticii. această mentalitate nu este împărtăşită de majoritatea a cercetătorilor care se ocupă de şiinţele medicale ( inclusiv de Dulbecco). " (15) Astăzi. toto mai delicate şi cu probleme etice. pentru că urmăresc o metodă precisă. dar şi concepţia privind părinţii. şi nu ar urmări cunoaşterea realităţii. În cadrul ingineriei genetice propriu-zise s-au evidenţiat şi posibilităţile unor aplicaţii pozitive.S-au făcut destul de repede aplicaţii de tip industrial pentru fabricarea unor medicamente noi (insulina. cel al procreaţiei. adică ar deveni "arta posibilului". Biserică sau autorităţi. să poată menţine un echilibru compatibil cu sănătatea omului de azi şi a generaţiilor viitoare. Bacon. nu numai cele catastrofale. definind autonomia şi neutralitatea rolului lor în societate. dar nu alterat. perfecţionată apoi de savanţi până în zilele noastre. unde frontierele se lărgesc tot mai mult şi unde sunt în joc nu numai viaţa embrionilor procreaţi în mod artificial. dar va deschide şi posibilitatea cunoaşterii secretului intim al constituţiei ereditare a fiecărei persoane şi familii. cea experimentală. Raportul dintre ştiinţa biomedicală şi bioetică Este. care pune prima în discuţie problema bioetică. paternitatea şi maternitatea cu scopul însuşi al sexualităţii umane. industriaşi. Iar acum se vorbeşte de medicină "genomică" şi de "medicină predictivă". (11) S-au făcut ecou al acestor preocupări Parlamentele europene şi Comitetele naţionale de bioetică. care va permite. desigur. ar încerca să facă tot ce e posibil. cunoaşterea codului genetic al omului şi deci structura patrimoniului ereditar al fiecărui individ: acest fapt va permite o mai bună urmărire a scopurilor terapeutice. 23 . de aceea a devenit importantă şi evidentă problema etică pentru cercetători. interferon etc). de a fi garantate acele aplicaţii ale ingineriei genetice prin care patrimoniul genetic va putea fi îngrijit. Pe bună dreptate s-a observat că pe această cale ştiinţa experimentală riscă să-şi asume statutul epistemologic al politicii. propusă de G. Noile cunoştinţe din domeniul genetic au determinat extinderea aplicării. Galilei şi R. pentru creşterea producţiei în agricultură şi zootehnice. Cu orgoliu baconian şi cartezian au respins orice pretenţie de control şi de interferenţă. În acest sens trebuie amintit faptul că biologia şi medicina sunt ştiinţe experimentale. dacă va fi finalizat. iar ecosistemul. politicieni. din orice parte ar fi venit: guvern. de temut. în domeniul microbiologic mai ales. Posibilităţile concrete de a ajunge la eugenie selectivă la experimente pe embrioni şi la comercializarea corpului uman şi a procreaţiei sunt de acum un fapt recunoscut şi de care mulţi se tem.

ce are trimitere în cercetarea biomedicală. Această "etică intrinsecă" cercetării. Acest itinerariu metodologic are o validitate intrinsecă. ce permite o acumulare organică şi liniară a cunoştinţelor: experimentatorul care urmează se poate bucura de rezultatele. Totuşi. pozitive sau negative. deci. Având în vedere acest element ne întrebăm : din ce motiv şi de ce este necesar să se pună o întrebare etică în interiorul ştiinţelor biomedicale care sunt experimentale? Mulţi au dat un răspuns care pare cel mai potrivit: exigenţa reflecţiei bioetice apare în momentul aplicativ. în timp ce aplicaţiile ar necesita un examen bioetic prealabil privind consecinţele şi riscurile. obţinute de experimentatorul precedent şi este chemat să aducă la rândul lui contribuţii noi utilizând aceeaşi metodologie. riscurile etc. Fleming pentru descoperirea penicilinei) sau de repetarea fenomenelor naturale. Alţi savanţi admit în general o etică intrinsecă cercetării ştiinţifice.nu se poate limita la aceste coduri de corectitudine. după cum vom vedea. este reducţionistă prin definiţie şi acesta este un fapt ce trebuie luat în seamă. cum s-ar putea întâmpla de exemplu într-un transplant de organe pentru a cărui efectuare condiţiile de eticitate sunt multiple). Trebuie să distingem categoria celor cerute în mod necesar de etica unei acţiuni. De aceea. De aceea. susceptibile de a fi observate. în exactitatea comunicării rezultatelor. după cum se ştie. se bazează pe un itinerariu precis: observarea fenomenelor. în obţinerea consimţământului. a recunoaşte rolul bioeticii şi justificarea ei numai în momentul aplicativ. dar nu este suficientă pentru a se afirma că intervenţia lui a fost etică în toate şi pentru toate (în valabilitatea indicaţiilor. că cercetarea experimentală prin ea însăşi este neutră. dar numai în sensul fidelităţii faţă de canoanele cercetării. a bioeticii în cadrul ştiinţelor biomedicale . se foloseşte de observaţiile ocazionale (de ex. faptul că un chirurg ştie să abordeze bine o intervenţie şi să execute la perfecţie tehnicile operatorii este o calitate necesară de etică profesională. Este adevărat că ştiinţa.şi în special. 24 . comparate etc: metoda experimentală. pentru că nimeni nu poate nega că înainte de a se trece la aplicarea unei descoperiri ştiinţifice în domeniul biomedical. metoda experimentală are o limită intrinsecă întrucât trebuie să se sprijine pe fapte şi date de ordin cantitativ. se presupune. Totuşi. verificarea experimentală şi evaluarea rezultatului experimentului. reprezintă o exigenţă deontologică valabilă pentru orice tip de ştiinţă şi deci şi pentru bioetică. ipoteza interpretativă. consecinţele. (16) Dar etica proprie cercetării ştiinţifice în cadrul ştiinţelor experimentale .Această metodă. de ceea ce este suficient pentru o apreciere de totală eticitate. o astfel de etică s-ar concretiza în scrupulozitatea metodologică. uneori. este necesar să ne punem o serie de întrebări bioetice privind scopul. deci. De exemplu. în transparenţa procedeelor astfel încât să poată fi controlate de lumea ştiinţifică. ar fi insuficient şi limitat. calculate. în respectarea binelui superior al persoanei. dar ceea ce a dus la progresul ştiinţei moderne în domeniul biomedical a fost mai ales metoda bazată pe paradigma experimentului metodologic definit. în afara acestor două legături care în mod cert există între cercetarea ştiinţifică şi etică (legătură în planul aplicării şi în cel relativ la deontologia cercetătorului în respectul procedeelor metodologice ale cercetării înseşi) se poate vorbi şi de altele nu mai puţin importante. Această afirmaţie este adevărată. de exemplu a tehnologiei ADN recombinată.

Acest gen de eticitate sau lipsă de eticitate proiectată are nu numai o relevanţă în sine şi pentru sine. Dar legătura cea mai profundă. sau mai bine zis bioetica experimentării biomedicale. întrucât toate acestea ar necesita precizarea scopurilor activităţii umane şi ale vieţii omului. bolnavi mintal. nici natura sa în valoarea ei profundă. scapă procedeelor metodei experimentale. sau ar putea avea un scop manipulator sau de denaturare a proceselor biologice. procedee. atunci când afirma că ştiinţa exprimentală nu este capabilă să cunoască şi să perceapă aspectul calitativ al realităţii. cercetări efectuate pentru obţinerea unui medicament avortiv. deoarece ţine seama numai de aspectul experimental şi cantitativ. şi care le include pe cele precedente. riscuri. riscurile etc. de exemplu. este întotdeauna un proiect şi revelează sau ascunde o finalitate strategică. legate de aspectul operativ (scopuri. după părerea noastră. de genul pilulei RU 486.nu totdeauna procedeele alese sunt licite.Înainte de toate despre intenţionalitatea cercetătorului. atunci când conştiinţa nu le permite să colaboreze la un proiect pe care l-ar considera neindicat sau intenţionat aberant. cu toate problemele privind exprimentarea pe om (consimţământ. O altă legătură dintre cercetare şi etică se referă la procedeele experimentale: este etica. lipsiţi de conştiinţă. face o cercetare pe embrionul uman. nici nu poate singură. savant şi filozof. Am amintit că metoda experimentală este prin natura ei "reductivă" a realului. ce s-ar putea referi la terapia unei boli sau la creşterea producţiei agricole şi industriale sau la farmacologie. nu este suficient să existe o etică a scopurilor. sau la a se gândi la aplicarea rezultatelor. dacă are valoarea unei persoane umane sau nu. Într-adevăr. metode. dar are şi implicaţii importante pentru cei care colaborează la nivel subaltern: aceştia au dreptul de a cunoaşte scopurile proiectului şi au dreptul-datorie de a formula obiecţii din motive de conştiinţă. riscuri) constă într-o exigenţă cu caracter integrativ. În domeniul bioetic se pot presupune multe situaţii de acest tip: ex. Şi din răspunsul la această întrebare se clarifică toate celelalte răspunsuri bioetice: atunci când s-a evaluat toată densitatea realului pot fi înţelese exigenţele etice privind scopurile. pe fetuşi (etc) şi chiar pe animale. momentul metodologic experimental pune întrebarea etică. prin metoda ei să clarifice scopurile ştiinţei şi ale cercetării ştiinţifice. (17) Dacă omul de ştiinţă. acestea pot leza viaţa şi demnitatea umană (pierderea embrionilor fecundaţi supranumerari). Acest aspect a fost surprins de K. ci trebuie solicitată în sens coerent o eticitate a mijloacelor şi a metodelor: chiar dacă scopurile sunt bune . nu se poate limita la a observa rezultatele şi aspectele etice procedurale privind corectitudinea metodologică.să oferi un copil unei familii sterile . (18) 25 . mijloacele. el trebuie să se întrebe ce este embrionul uman. Atât cercetătorul cât şi organizatorii şi finanţatorii cercetării sunt persoane umane şi pot avea intenţii bune sau perverse sau pur şi simplu utilitariste. dar această întrebare cere depăşirea şi interpretarea coerentă a nivelului experimental pentru a cuprinde complexitatea şi profunzimea realului şi valoarea lui. dacă este o fiinţă umană. Jaspers. experimente pe copii. inclusiv a bioeticii. Abordarea cercetării. ca în cazul unei tentative experimentale de procreare între specii sau de alterare a patrimoniului genetic al subiectului. natura ontologică şi valoarea axiologică a realului. în timp ce aspectul mai profund şi cuprinzător. Este cunoscut principiul "non sunt faciende mala ut veniant bona".

putem afirma că justificarea bioetică nu priveşte numai momentul aplicativ al cercetării. dar şi în evaluarea operatorului sanitar. dacă întrebarea se naşte în interiorul cercetării. colaborarea cetăţenilor şi necesită ca un criteriu . o dată ce se sfârşeşte de exemplu cu convingerea că este vorba de o fiinţă umană. Studiile făcute în ultimii ani în domeniul antropologiei medicale (21) au scos în evidenţă insuficienţa radicală a evaluării ştiinţifice unilaterale în apropierea de conceptul însuşi de boală. răspunsul necesită o integrare a aspectului în realitatea integrală şi deci. prevenire etc. atunci trebuie să ne întrebăm de semnificaţia experimentului asupra fiinţei umane individuale şi va trebui să se precizeze datoria cercetătorului ca atunci când este vorba de un minor. ci şi momentul cercetării şi metoda cercetării. afirmă că în bioetică ar trebui să fie stabilite numai reguli formale bazate pe principiul toleranţei oricărei etici care s-ar putea subordona unui principiu privind "absenţa unei daune relevante" (23) 26 . Pentru a relua exemplul mai sus menţionat: dacă experimentul se face pe embrion. În ce priveşte organizarea sanitară este bine cunoscut faptul că ea presupune educaţia sanitară. Desigur. au subliniat această limită a ştiinţei experimentale şi în ce priveşte procedeele metodologice şi observarea mai globală a realului. aşa cum am subliniat. Dacă vorbim de medicină sub profilul asistenţei şi organizării sanitare. ci va trebui să fie deduse din ultima viziune şi din sensul global al realităţii examinate. bioetica este ca o viziune integrativă.ghid pentru autoritate conceptul de dreptate în atribuirea resurselor şi în oferta de structuri şi servicii. Scarpelli. precum U.Şi epistemologii mai recenţi. (22) Modele bioetice diverse şi chestiuni de meta-etică Modele de bioetică Dacă este aproape universală cererea de etică în raport cu ştiinţele vieţii. Incidenţa factorului "personal". (19) De aceea legătura ştiinţă-etică sau mai bine zis cercetare ştiinţifică şi cercetare etică nu este o chestiune de opţionalitate sau o modă recentă. precum Popper şi Eccles. în optica ontologică şi axiologică a vieţuitoarei asupra căreia se face cercetarea. cu scop terapeutic sau fără. În concluzie. Etica economiei şi etica sanitară se întâlnesc pe plan social în unele din cele mai importante capitole ale cheltuielilor publice în democraţiile avansate. factorul etic devine şi mai relevant şi integrarea între cunoaşterea ştiinţifică şi forma etică de comportament este mai mult decât evidentă. în definitiv. aplicând ceea ce am afirmat în legătură cu raportul dintre ştiinţă şi etică precum şi dintre ştiinţele biomedicale şi bioetică. trebuie să ne întrebăm înainte de toate care este realitatea globală a embrionului uman (ontologia) şi care este valoarea lui (axiologia). este necesară deci elaborarea unor criterii de apreciere care nu pot fi epuizate de cercetarea ştiinţifică. comparativ cu cercetarea biomedicală. sănătate. psihologic şi spiritual în cadrul asistenţei este elementul decisiv nu numai în evaluarea stării sănătăţii bolnavului. este în schimb diversificată formularea modelelor etice de referinţă şi teoriile privind întemeierea gândirii etice. un individ uman. în aşa măsură încât câţiva gânditori. ci o exigenţă multiplă generată de însuşi procedeul ştiinţific.

Pluralismul şi diversitatea abordărilor în fundamentarea bioeticii sunt evidenţiate mai ales în literatura engleză. ba mai mult. în ultimii ani. (mai ales dacă ea se pronunţă asupra relevanţei umane şi sociale a problemelor de bioetică). Se nasc astfel alte abordări: etica virtuţilor. dar şi omului "tout-court" privitoare la intervenţiile asupra vieţii fizice" (26) Nici nu poate fi admisă propunerea privind "indiferenţa"faţă de orice sistem de referinţă sub pretextul toleranţei. sau a autoriza prin lege exterminarea tuturor copiilor. ci o provocare pentru o angajare teoretică şi pedagogică. Mult timp a prevalat abordarea principialistă. totuşi. oamenilor de ştiinţă. în sfârşit. bazate doar pe un fel de consens pragmatic şi flexibil. "Meta-bioetica nu se poate limita la a impune în mod arbitrar prescrierea unor anumitor comportamente. nu se poate ignora obligaţia morală. elaborarea unor paradigme conceptuale adaptabile la soluţionarea unor cazuri limită. bioetica interpretativă sau hermeneutică. etica grijii şi bioetica feministă. ea trebuie să ofere indicaţii şi orientări în sensul "forte". ce ar urma să se nască şi nu sunt doriţi . dincolo de examinarea fiecărei probleme ce ţine "de" bioetică. Pluralismul se referă atât la antropologia de referinţă cât şi la teoriile privind fundamentarea gândirii etice. pentru o discuţie fondatoare. în faţa unui pluralism criteriologic greu de conciliat. şi. în funcţie de circumstanţe. (24) În ultimii ani. de a urmări orientări eficace şi raţional fundamentate care pot fi împărtăşite şi confruntate şi de alţii. etica narativă. mai ales a omului de ştiinţă ce se ocupă de probleme etice. necesar sau interzis. bazată pe aplicarea principiilor beneficienţei în locul dăunării şi cele ale dreptăţii. această abordare a fost obiectul unor puternici critici provenite din mai multe părţi. principii şi norme în cadrul bioeticii. atunci când este vorba de "probleme de supravieţuire" a speciei-om sau de salvgardarea ecosistemului pentru generaţiile viitoare. permis sau nu. după o anumită perioadă de gestaţie. Atunci când este vorba de a hotărî eliminarea sau păstrarea fătului în uterul mamei. Tocmai pe meta-etică se construieşte "meta-bioetica". oferind raţiunea opţiunii axiologico-prescriptive adresate operatorilor sanitari. Faptul că există mai multe sisteme de referinţă nu trebuie să reprezinte un pretext pentru a evada din munca de cercetare. a ocupat un loc central discuţia "privind" bioetica pentru a clarifica valorile şi principiile care trebuie să stea la baza gândirii etice şi a face o distincţie justificativă între "permis" şi " interzis" (25) Trebuie să adăugăm că nu este suficientă. etica cazuistică. Cognitivismul şi non-cognitivismul: legea lui Hume 27 . sau a nou născuţilor cu malformaţii . Prin termenul meta-etică se înţelege tocmai acest tip de justificare fondatoare şi se face referire la justificarea raţională a unor valori. Va trebui mai degrabă să se urmărească o reală justificare şi deci o demonstraţie a raţiunii ultime pentru care un anumit act moral este considerat drept sau nu. nici la a se limita să elaboreze un sistem conceptual în funcţie de exigenţele practice.Cine priveşte panorama bioeticii poate constata cu uşurinţă că ne aflăm în faţa unei pluralităţi.

din spatele faptelor. Dacă prin"a fi" se înţelege simpla faptualitate empirică. A justifica etica şi deci bioetica înseamnă a discuta întâi asupra posibilităţii de a depăşi "marea diviziune" sau " înşelăciunea naturalistă". poate fi înţeleasă nu numai în mod empiric. (27) În legătură cu aceste modele făceam o scurtă evaluare critică pentru a justifica şi fundamenta mai ales modelul personalist. Ce îi desparte pe unii de alţii este tocmai "legea lui Hume". reluată de filozofia analitică contemporană începând cu G. Hume. Dar în primul rând trebuie clarificat un punct al dezbaterii devenit astăzi un fel de răspântie în toate discuţiile etice : este vorba de numita "lege a lui Hume" şi de orientarea preliminară a eticiştilor şi bioeticiştilor în două tabere opuse: "non-cognitiviştii" şi "cognitiviştii". (29) Aşa cum vom avea ocazia de a explica. Respectiva lege afirmă că există "o mare diferenţă" în privinţa faptelor naturale şi a valorilor morale: faptele sunt cognoscibile şi pot fi demonstrate în mod ştiinţific. în timp ce valorile şi normele morale sunt simple presupuneri şi generează judecăţi prescriptive ce nu pot fi demonstrate. omuciderea şi înjurătura sunt moralmente permise şi dacă vrem să demonstrăm că sunt nepermise trebuie să recurgem la un criteriu care să nu constituie o simplă cercetare a faptelor. ucid şi înjură nu se poate ajunge la concluzia că furtul. Dar ideea de "a fi" . desigur. care a definit-o "înşelăciunea naturalistă". dar şi ca valoare ontologică şi transcendentă cu prioritate. Dimpotrivă. Această lege derivă dintr-o observaţie făcută în volumul "Treatise of Human Nature" a lui D. Atunci necesitatea de a fi poate găsi o fundamentare în a fi. Moore. problema este de a defini semnificaţia pe care o are cuvântul "a fi" care indică " faptualitate" cognoscibilă. în care termenul persoană trebuia înţeles nu numai ca subiectivitate. 28 . legea lui Hume este justificată. de modelul sociobiologic şi de modelul personalist. Intre a fi (în care a fi este identificat cu faptele observabile) şi trebuie să fie nu ar fi deci nici posibilă. în lumina celor mai recente discuţii meta-bioetice aceste propuneri diferite şi în special propunerea noastră. Dorim să reluăm acum. nici legitimă trecerea sau indiferenţa: nu se poate trece de la "is" (este) la "ought" (trebuie) sau de la "sein" (a fi) la "sollen" (a trebui). de modelul utilitarist. ci mult mai profund şi comprehensiv. "esenţă" sau "natură"şi deci în mod "metafizic". ca de ex.În precedenta ediţie a acestui Manual ne limitam la a oferi câteva "modele " de bioetică pe care le consideram şi continuăm să le considerăm reprezentative pentru diferitele abordări şi direcţii de gândire prezente în dezbaterea actuală privind bioetica. de ex. datorită faptului că mulţi oameni fură. în acel a fi pe care orice subiect conştient este chemat să-l realizeze. Non-cognitiviştii consideră că valorile nu pot fi obiect de cunoaştere sau afirmaţii definite ca "adevărate" sau "false". cognitiviştii caută o fundamentare raţională şi "obiectivă" a valorilor şi normelor morale. Vorbeam de modelul liberal-radical.

şi în acelaşi timp poate fi gândit şi ca "esenţa" omului sau a "naturii" umane proprii persoanei raţionale sau ca "demnitatea omului" şi atunci se poate găsi. presupune instanţa metafizică. aderenţa la normele binelui şi adevărului în cazul unui comportament: dar aceasta este datoria raţiunii practice. care sunt necesare dezvoltării ei.o fundamentare raţională prin care între cel care fură şi cel care nu fură să poată fi stabilită o diferenţă pe plan moral. (30) În mod just Maritain a evidenţiat faptul că tipul de cunoaştere a normei morale este "analog" în comparaţie cu alte forme de cunoaştere cum ar fi cea matematică sau istorică. Se spune că o societate fără valori nu poate exista. dar este vorba tot de cunoaştere şi de o cunoaştere nu mai puţin importantă şi revelatoare decât cea aplicată în alte domenii ale ştiinţei.Weber şi sociobiologismului lui H. recta ratio agibilium.J. Cu toate acestea nu se poate nega că este anevoios să recunoşti în situaţii concrete.Heinsenk şi E. aşa cum cosmosul şi diferitele forme de viaţă din lume au fost supuse unei evoluţii. care îşi are originea în "egoismul biologic" sau în instinctul de conservare. Dar această observaţie pe care o considerăm foarte simplă.adecvarea lor la demnitatea persoanei.O. Etica descriptivă şi modelul sociobiologist O primă tentativă de a oferi un fundament normei etice bazate pe fapte (în opoziţie clară cu"legea lui Hume") urmărind relativizarea valorilor şi a normelor.Astfel termenul de "oameni" poate fi înţeles în sens empiric (expresia indică indivizii care fură şi pe cei care nu fură. tot aşa şi societatăţile evoluează şi în cadrul acestei evoluţii biologice şi sociologice. întrucât cel precedent nu mai este 29 . ce legături sociale ar putea genera? "Etica fără adevăr" reprezintă un pahar gol în faţa cuiva care moare de sete. deci pe adevăr. uneori complexe.). în care apare o nouă situaţie a omului în cosmos şi în lumea biologică. In această perspectivă. Impulsul evolutiv. Era necesară această introducere pentru elaborarea diferitelor modele de bioetică. îşi găseşte forme de adaptare mereu noi . Darwin se alătură sociologismului lui M. În condiţiile evolutive actuale.Wilson. Oricât de nevoios ar fi drumul pentru găsirea unei fundamentări reale acţiunii morale şi valorilor. dar dacă aceste valori ar fi doar simple opinii. Teoria evoluţionistă a lui C. ar trebui imaginat un nou sistem de valori. valorile morale trebuie să se schimbe. Şi cei care se ocupă de antropologia culturală şi ecologiştii se află adesea pe aceleaşi poziţii.şi trebuie să se găsească . pe cei care ucid dar şi pe cei care nu ucid etc. aşa cum fiinţele vii în evoluţia lor biologică şi-au dezvoltat diferite organe în vederea funcţionării şi în fond pentru îmbunătăţirea propriei existenţe. Ar fi cu totul inutil să raţionezi despre bioetică dacă nu ar exista speranţa de a o fundamenta pe baze raţionale şi solide. pentru a înţelege diferenţa şi a sublinia importanţa posibilitaţii de a fundamenta raţional valorile. este reprezentată de orientarea sociologico-istoricistă: este vorba de a propune o etică pur descriptivă. necesitatea şi capacitatea minţii noastre de a merge "dincolo" de faptul empiric şi de a pătrunde în profunzime raţiunea de a fi a lucrurilor şi "adevărul" comportamentelor. societatea în evoluţia ei produce şi modifică valori şi norme. Traducând ideea în cuvinte simple putem spune următoarele: se afirmă că. merită să-l abordezi. în care dreptul şi morala ar fi expresia culturală.

emotivismul. nici false şi adevărate în acelaşi timp. existenţialismul nihilist. In acest curent de gândire se pot recunoaşte sub-curente: unii sunt inclinaţi să recunoască ca justificate valori existente în societate. (33) 30 . diferit prin natură şi nu numai prin complexitatea neurologică de altă fiinţă vie şi că binele şi răul nu sunt comutabile. ar constitui delicte doar pentru noi care trăim în aceste timpuri. Adaptarea la mediu. Dacă această ideologie ar fi adevărată. Viaţa omului nu ar diferi în mod substanţial de diversele forme de viaţă şi de universul cu care trăieşte în simbioză. şi deci. sunt dispuşi să justifice intervenţiile inovatoare asupra patrimoniului biologic al umanităţii.a "reducţionismului"adică reducerea omului la un moment istoricist şi naturalist al cosmosului. de la cele ale lui Gingis Han la cele ale lui Hitler. dar şi acceptarea ca o supoziţie . cultura nu este altceva decât elaborarea transcriptivă a evoluţiei naturii. durerea. mai ales sociobiologii. scientismul neopozitivist.liberalismul etic. Acceptarea acestui model ar comporta nu numai aprobarea evolţionismului. în care nu se recunoaşte nici o unitate stabilă şi nici o universalitate de valori. pentru susţinătorii acestei teorii. Trebuie să ne gândim că dacă este normal ca unele componente culturale şi obiceiuri să fie supuse evoluţiei. legile existenţei . In orice caz în acest curent de gândire se poate recunoaşte identificarea lui Vico verum ispum factum. tot atât de normal este ca omul să rămână om. dar el nu este înţeles ca o culme definibilă şi ca un punct de referinţă stabil. delicte postume şi nu delicte împotriva omului. În lumina acestui model sunt considerate ca mecanisme necesare pentru evoluţia şi progresul speciei umane. ci supus schimbarii în sens activ şi pasiv. dar pentru aceşti gânditori natura se transformă în cultură şi viceversa.potrivit pentru configurarea ecosistemului care tocmai se instaurează. nici o normă mreu valabilă pentru omul tuturor timpurilor. pentru că este vorba de o ideologie. cele ale "adaptării" şi ale "selecţiei". Etica în această viziune ocupă un rol şi are funcţia de a menţine echilibrul evolutiv. decizionismul. setea de adevăr. bonum ipsum factum. afundând orice fiinţă vie în marele fluviu al unei evoluţii care desigur îl are ca o culme pe om. ci fapte şi valori care însoţesc pe om în toate anotimpurile istorice. această viziune poartă în sine relativismul oricărei etici şi valori umane. între natură şi cultură există o conexiune intimă şi este greu de delimitat o graniţă. Modelul subiectivist sau liberal-radical Multe curente de gândire se întâlnesc astăzi în subiectivismul moral: neoiluminismul. Este vorba de o ideologie eraclitiană. echilibrul schimbării adaptării şi ecosistemului. ingineria genetică selectivă ameliorativă şi denaturativă nu numai pentru speciile animale dar şi pentru om. (32) Desigur. Deci. Ar fi inutil şi oricum temporar efortul de a defini "drepturile omului". Acum când umanitatea a dobândit capacitatea de a domina ştiinţific mecanismele evoluţiei şi selecţiei biologice prin ingineria genetică selectivă este justificabilă. la ecosistem şi selectarea calităţilor celor mai potrivite pentru progresul speciei conduc la justificarea eugenismului atât negativ cât şi pozitiv. chiar cele mai atroce delicte pe care istoria le recunoaşte. alţii. Moartea. ale ştiinţei şi ale moralei. solidaritatea şi libertatea nu constituie elaborări culturale.

existentă. Când vorbim de responsabilitate. ci numai pe "opţiunea" autonomă a subiectului. dar nu tot adevărul omului şi nici tot adevărul libertăţii. în general pentru cel care o face să fie respectată şi o exprimă (cine apără libertatea celui care urmează să se nască?). alegerea liberă a sexului celui ce se va naşte . libertatea de a decide asupra morţii (living will). sinuciderea ca semn de emfază a libertăţii. chiar dacă ea se cheamă "sărbătoare". Principiul autonomiei capătă astfel un sens puternic. sau de la non cognoscibilitatea valorilor. Marcuse ceruse în anii '60 trei libertăţi noi pentru a duce la îndeplinire proiectele revoluţiei franceze şi pe cele ale revoluţiei ruse. libertatea experimentelor şi ale cercetării. necăsătorită şi văduvă. libertatea poartă răspunderea acestui conţinut. Este vorba în realitate de o libertate trunchiată: este o libertate pentru unii. Desigur în această viziune există un sâmbure de adevăr. (34) Dar nu se străduieşte să înţeleagă că această libertate este un joc tragic. Orice act liber presupune în realitate viaţa . El a vorbit de iubire liberă şi polimorfă în opera Eros şi civilizaţie. desigur vorbim de responsabilitatea care se naşte în cadrul libertăţii şi care este susţinută de raţiune.doar libertăţile civile şi cealaltă libertatea necesităţii. pentru că familia ar reduce la sclavie afectivitatea omului şi libertatea eticii pentru că aceasta ar încredinţa minţii omului scopuri. pentru că cine nu este viu nu poate fi liber. atunci când neagă responsabilitatea opţiunii se reduce la forţă oarbă şi riscă să se joace cu ea însăşi şi să devină o sinucidere. Atunci când libertatea se întoarce împotriva vieţii. Singura limită este cea a libertăţii celuilalt ( desigur cea a celui ce este capabil să se prevaleze de libertate) Se ia ca punct de referinţă suprem şi ultimativ libertatea: este permis ceea ce se voieşte şi se acceptă în mod liber şi care nu lezează libertatea altuia. evaluează mijloace şi obiective pentru un proiect stabilit în mod liber. Unica bază a acţiunii morale este alegerea autonomă iar orizontul etico-social este reprezentat de angajarea pentru liberalizarea societăţii. nu vrem să înţelegem cel puţin în acest context răspunderea în 31 .a omului care-l execută. libertatea are un conţinut. libertatea de a cere fecundarea extracorporală şi pentru femeia singură. nici pe valorile obiective sau transcendente. este mereu un act care aspiră la ceva sau priveşte pe cineva. Noile frontiere ale libertăţii ar fi după Marcuse: libertatea muncii. libertatea presupune fiinţa şi existenţa pentru un proiect de viaţă. este vorba de o " libertate de" legături şi constrângeri şi nu de o "libertate în favoarea unui proiect pentru viaţă şi societate cu scopuri justificate".chiar şi pentru adultul care ar dori în mod incoercibil "schimbarea sexului" -. In concluzie. Este vorba cu alte cuvinte de libertate fără responsabilităţi. Cu alte cuvinte se pleacă de la "non-cognoscivism". Am arătat toate argumentele acestei propuneri: liberalizarea avortului.Argumentul principal al acestor curente este că morala nu se poate fundamenta nici pe fapte. viaţa vine înaintea libertăţii. căci "nihilismul" nu presupune nimic înaintea şi în cadrul libertăţii. care după părerea lui au urmărit. se distruge pe ea însăşi şi îşi usucă rădăcina. etc. pentru că munca ar reduce la sclavie activitatea umană. Este mesajul desprins cu forţă înnoitoare din revoluţia franceză. prima. libertatea familiei. care. iar scopurile ar contrânge însăşi libertatea de alegere.

cănd lezează valorile fundamentale ale persoanei umane. care este apreciată just luându-se în consideraţie neajunsurile (mai bine zis "riscurile") şi beneficiile posibile pentru viaţa şi sănătatea pacientului. la o normă eficace pentru toţi pe plan moral. atunci când se confruntă costurile în bani şi valoarea unei vieţi omeneşti. uneori. Pentru a nu recurge la funcţia "moderatoare" a Leviatan-ului lui Hobbes. în faţa raţiunii şi a reflexului său asupra conştiinţei. au condus la o recuperare a intersubiectivităţii pe plan pragmatic.faţa legii civile şi a autorităţii externe. această responsabilitate persistă şi atunci când legea civilă tace şi magistratul nu ştie şi nu anchetează. dar era necesar să luăm act de existenţa acestui "model" etic. Dar un astfel de principiu nu poate fi folosit în manieră ultimativă şi fundamentată "cântărind" benficiile. în special pentru cel care nu se bucură de autonomie morală (embrion. în virtutea principiului de autonomie nu ar accepta o autolimitare. dar care nu este nici prima nici cea mai mare expresie de responsabilitate. deci. muribund) căci liberalismul etic a sfârşit prin a aluneca spre legitimizarea violenţei şi a legii celui mai puternic. model care influenţează cultura. slăbiciunea intrinsecă a subiectivismului pe plan social. criteriul absenţei "daunei relevante" pentru cineva (35) . care poate fi invocată pentru anumite valori pentru binele comun. literatura. presa şi mai ales obiceiurile. printre cele mai măreţe şi mai dramatice ale vieţii umane. (36) Modelul pragmatico-utilitarist Calea oarbă a non-cognitivismului. Această responsabilitate este în primul rând interioară. fetus. ci un factor de evaluare ce se referă la persoana umană şi la valorile ei. dimpotrivă. şi. Nu este locul acum de a dezvolta acest discurs teoretic şi istorico-filozofic privind aceste teme. atunci când nu este considerat un principiu ultim. Admiratorii subiectivismului etic şi ai decizionismului se află în dificultate totuşi în faţa necesităţii de a propune o normă socială. se propune "principiul toleranţei" sau simplu. această răspundere interioară poate fi în contrast cu legea civilă. foarte răspândită în ţările anglosaxone. ce nu sunt omogene între ele. în posibilitatea ei de a ajunge la un adevăr universal. Principiul de bază este calculul consecinţelor acţiunii pe baza raportului cost\beneficiu. care influenţează mentalitatea timpurilor noastre. asupra evaluării etice a valorilor în joc. adică. Acest principiu este folosit în mod eficace când este aplicat de exemplu de chirurg sau de medic în vederea unei decizii privind alegerea terapiei. valori la care nu se poate renunţa. Multe formule folosite în domeniul medical şi sugerate pentru 32 .Dar este vorba de renunţarea la fundamentarea "raţională" a moralei şi de fapt. Pentru a găsi un punct de întâlnire care să nu nege fundamentarea individualistă a normei morale se recurge la elaborarea unor formule de "etică publică". care sfârşeşte prin a fi un fel de subiectivism al majorităţii. Numitorul comun al acestor direcţii de gândire este refuzul metafizicii şi lipsa de încredere în această gândire. Trebuie să spunem imediat că acest raport are valabilitate când este raportat la aceeaşi valoare şi la aceeaşi persoană în sens omogen şi subordonat. în special în faţa celui care.

punând faţă în faţă factori ce nu sunt omogeni ( sănătate şi productivitate.) b. ACE (analiză costruri\eficienţă). pentru a evalua eficacitatea şi utilitatea tratamentelor sau chiar avantajul folosirii fondurilor economice pentru tratarea anumitor boli: ACB (analiză costuri\beneficii). în special ultima. plăcerea. ajunge la o echivalare între animale şi fiinţe umane pe baza capacităţii de "a simţi" .evaluarea deciziilor terapeutice sau folosirea resurselor economice. minimizarea durerii şi mărirea sferei de libertăţi personale pentru un număr cât mai mare de persoane (37) . etc. cel puţin pînă la stadiul formării structurii nervoase. Neoutilitarismul se inspiră din Bentham şi Mill şi poate fi rezumat la un triplu precept: maximizarea plăcerii. Pentru moderarea utilitarismului unui astfel de act. chiar în stadii avansate de gestaţie . Trebuie subliniată extrema dificultate de a opera un calcul de conciliere între interesul privat şi cel social pe planul empiric şi pragmatic al fericirii.nou-născut cu malformaţii. etc. c. întrucât doar aceasta este capabilă să simtă plăcere sau durere. deci .de a percepe plăcerea şi durerea. de "etică minimă" nu pot anula o situaţie de relativism şi de absenţă al unui fundament realist al normei. terapie şi disponibilitate de fonduri) sfârşesc prin decretarea unui refuz a terapiilor sau a acordării de asistenţă în numele lipsei de productivitate a cheltuielilor sau al unui concept de calitate de viaţă bazat doar pe luarea în consideraţie a unor factori biologici sau economici. muribunzii. indivizii în comă vegetativă. sfârşesc prin a căpăta un caracter utilitarist. factorii economici şi chiar recuperarea productivităţii de către pacient. în mod paradoxal. Pe aceşti parametri este elaborat conceptul de "calitate a vieţii " (quality of life) pe care unii îl opun conceptului de sacralitate a vieţii. de "extensie socială a utilităţii" sau " calculul fericirii sociale".ca multe altele inventate pentru fiecare categorie de pacient . pe de altă parte. Aceste formule.). îmblânzind utilitarismul actului prin utilitarismul normei. cum ar fi conceptul echităţii sau a asistenţei minime (38) . bolnav de tumoră . sau care nu sunt dotaţi cu facultatea senzitivă (cum ar fi embrionii. Consecinţele sunt:"a. prin a include printre factorii decisivi în intervenţia terapeutică şi în acordarea de resurse în domeniul sanitar. de asemenea. toate acestea sunt formule care sfârşesc. S-au propus diverse formule inspirate din utilitarismul "dur" sau din utilitarismul mai "blând". Calitatea vieţii este evaluată tocmai în raport cu minimizarea durerii şi adesea a costurilor economice. lipsa de consideraţie pentru protejarea intereselor indivizilor "insensibili". 33 . Pe acest teren al căutării fericirii şi al calităţii vieţii unii autori ajung la reducerea categoriei de persoană la cea de fiinţă care simte. justificarea eliminării indivizilor care suferă şi pentru care suferinţa excede (sau se prevede că se va întâmpla aşa). justificarea unor intervenţii chiar suprimative asupra vieţii umane cu singura condiţie de a se evita suferinţa ( permiterea avortului. în funcţie de costul tratamentelor. Regulile de "echitate". s-a încercat introducerea unor reguli de beneficienţă mai amplă. numai prin practici nedureroase pentru fetus) (39) . QALY (quality-adjusted life years). justificarea eliminării indivizilor care provoacă în alţii din punct de vedere cantitativ mai multă durere decât bucurie (handicapaţii. fetuşii malformaţi. Dacă pe de o parte. Vechiul utilitarism din perioada empirismului lui Hume reducea calculul costuri\beneficii la evaluarea plăcut\neplăcut pentru fiecare subiect. utilitarismul exclude respectul faţă de unele fiinţe umane.

(42) Teoria comunicării care este propusă în spaţiul cultural german de K. Consensul social al "comunităţii etice" justifică la acest gânditor desconsiderarea celor care nu fac parte încă din comunitate (embrioni. respectul libertăţii de opinie şi expresie. Expresia acestei direcţii este gândirea lui H. iar pe de altă parte. greu de formulat.Apel şi J. potrivit căruia normele ce trebuie justificate trebuie să reunească consensul privind consecinţele lor previzibile asupra tuturor celor interesaţi" riscă să subordonoze valabilitatea normei consensului şi să nu poată preciza cine sunt cei interesaţi. sunt proceduri cu caracter artificial care nu reuşesc să depăşească orizontul subiectivităţii şi pe cel al intersubiectivităţii. în fond.O. Orizontul rămâne un orizont social. Acest principiu fundamental (Groundnorm) elaborat de acest curent. sau. nu sunt consideraţi persoane. Etica fenomenologică prezintă. ca "egalitarismul". deci. Scheler şi N. dar această exigenţă formală se realizează prin acte de evaluare sau valorificare care sunt subiective şi dictate de circumstanţe. mai bine zis. " minimum etic" sau "postulatul de echiprobabilitate. In definitiv.T. O direcţie de etică publică. deci. se dovedeşte că viaţa umană este considerată în funcţie de prezenţa\absenţa suferinţei şi pe baza criteriilor economiciste ale productivităţii sau neproductivităţii cheltuielilor.Engelhardt în lucrarea sa The Foundations of bioethics (40) la care ne-am referit în primul capitol. Gracia reintră în această panoramă fenomenologică. morala este fundamentată în sens raţional şi universal. pentru că afirmă exigenţa formală şi universală a valorilor. fetuşi şi copii) ale căror drepturi ar depinde oricum de adulţi. Ca exigenţă. deci.Astfel ajung să fie considerate " că nu ar mai fi persoane" cei care nu sunt inseraţi social cum ar fi bolnavii fără o relaţie socială sau demenţii irecuperabili. totuşi pe un teren care rămâne relativizat subiectivităţii emoţionale şi deci nu poate pretinde o validitate universală. concepţia persoanei umane sfârşeşte prin a fi o concepţie sociologică. pe de o parte depăşirea "raţiunii calculantă" a utilitarismului. posibilitatea formării care vrea să fie concretă. Se afirmă.Rămânem deci într-un orizont utilitarist în care nu se precizează utilitatea "cui" trebuie urmărită şi în virtutea "cărui fapt". Trebuie să recunoaştem că unele valori sunt implicite comunicării însăşi. deoarece cunoaşterea însăşi a realităţii suscită în conştiinţă sensul realităţilor ca valori. sau introducerea de concepte corective precum "observatorul ideal". o deschidere către valorile etice. în special prin M. Hartmann. deschidere definită "intenţională" şi "intuitivă ": valorile etice sunt fundamentate la nivel emotiv (divinul în omul lui Scheler) şi "religios". ar trebui să ofere posibilitatea consensului privind conţinuturile şi destinatarii valorilor(43) . cum ar fi veridicitatea. analoagă prin diferite aspecte ( deşi există şi multe divergenţe) utilitarismului. 34 . aşează la baza consensului social comunicarea care ar trebui să permită . şi. respectul opiniei celuilalt. dar ca opţiune concretă este dictată de evaluarea subiectivă. Şi teoria "eticii formale a bunurilor" formulată de D. dar acestea sunt valori care preced şi pregătesc fondarea unei norme. In cadrul acestei prezentări a eticii intersubiective trebuie menţionate curentele de gândire care se bazează pe fenomenologia şi etica comunicării. este contractualismul. bazat şi el pe criteriul acordului intersubiectiv stipulat de comunitatea etică şi. de cei care au capacitatea şi facultatea de a decide. (41) Şi tentativa de a depăşi subiectivismul alegerilor concrete prin căutarea unui acord "procedural" de tip social prin adoptarea de norme admise. Habermas.

nevătămare. este reprezentată de numitul principialism teoretizat de Beauchamp şi Childress. necesită la rândul lor o fundamentare.născut cu multiple şi grave malformaţii: este bine să fie asistat sau trebuie lăsat să moară?) şi. ea este subliniată mai ales de valoarea subiectivităţii şi a relaţiei intersubiective. mai ales când bolnavul nu este capabil să exercite o autodeterminare sau când autonomia medicului şi al pacientului ar contrasta. Rămâne de precizat ce înseamnă bine sau rău pentru un pacient (de ex. dar concret. In ce priveşte semnificaţia relaţională-comunicativă . rationalis naturae individua substantia. semnificaţia ontologică . Trebuie să lămurim imediat că din punct de vedere istoric se poate vorbi de personalism ca având cel puţin o triplă semnificaţie sau subliniind cele trei semnificaţii. eliminând conflictualităţile: ştiinţa etică şi exerciţiul virtuţilor etice capătă semnificaţie prin această argumentaţie. fără a nega relevanţa subiectivităţii relaţionale şi a conştiinţei. (48) Tradiţia personalistă îşi are originile în raţiunea însăşi a omului şi în inima libertăţii sale: omul este persoană pentru că este singura fiinţă în care viaţa este capabilă de "reflecţie" 35 . Pentru o conciliere a principiului autonomiei cu principiul beneficienţei trebuie găsit un punct de întâlnire real în cercetarea adevăratului bine al persoanei. (44) Cunoscutele principii (beneficienţă. aşa cum am văzut la Apel şi Habermas.după propria "preînţelegere". personalismul ontologic. subliniază faptul că la baza obiectivităţii se află o existenţă şi o esenţă formată din unitatea corp-spirit. mereu şi oricum valabile. separat şi împreună. fiind incertă justificarea lor. Persoana este înţeleasă ca ens subsistens ratione praeditum sau.O orientare care mi se pare a fi inclusă în orizontul eticii publice. apoi. sub vălul proclamării principiului care are o valoare formală. mai ales între principiul de autonomie şi cel al beneficienţei: primul trebuie subordonat celui de al doilea.(47) . Modelul personalist Modelul pe care-l considerăm indicat pentru rezolvarea antinomiilor modelelor precedente şi în acelaşi timp pentru stabilirea obiectivităţii valorilor şi normelor este modelul personalist. personalismul relaţional. In om personalitatea subsistă în individualitatea constituită dintr-un corp însufleţit şi structurat de un spirit. după cum o defineşte Boezio. în accepţiunea hermeneutică este subliniat rolul conştiinţei subiective în interpretarea realităţii -aceasta ne aminteşte de Gadamer . ci doar îndatoriri care sunt valabile (prima facie) cum am spune în principiu. este necesar ca între acest principii să fie stabilită o ierarhie. personalismul hermeneutic. Noi ne gândim că dacă nu se vrea proclamarea relativismului alegerilor concrete. La fel de evazivă se prezintă discuţia privind "deontologia prima facie" (46) Conform acestei abordări nu se dau îndatoriri. altfel nu este garantată autonomia subiectelor. (45) Vom relua această discuţie ( pe care acum doar am schiţat-o) în capitolul dedicat principiilor bioeticii. intrând desigur în evaluarea intervenţiei în cadrul biomedico-asistenţial. în care se afirmă necesitatea unor principii morale. în aplicarea lor astfel de principii admit excepţii şi conflicte cărora nu le poate fi dată o soluţie omogenă şi sigură. dreptate) care au relevanţa lor dacă sunt luate în consideraţie. pentru un nou. trebuie căutate obligaţia şi necesitatea de a clarifica şi rezolva conflictele compunând în mod ierarhic şi armonios valorile din joc.

vrea să afirme în mod prioritar şi un statut obiectiv şi existenţial (ontologic) al persoanei. Distanţa ontologică şi axiologică care separă persoana umană de animal.asupra ei . în orice persoană umană. Dimpotrivă. Raţiunea. concepţie în care este subliniată aproape exclusiv ca proprie persoanei capacitatea de autodecizie şi de opţiune. capacitatea de a alege. valori. drept şi chiar pentru istorie.Creaţia este chiar o concluzie raţională între anumite limite . In fiecare om se află închis sensul universului şi valoarea umanităţii: persoana umană este o unitate. conferă acestei viziuni personaliste o deschidere de orizonturi şi valori care atinge divinul. Personalismul la care ne referim nu trebuie confundat cu individualismul subiectivist. Eul nu poate fi redus la cifră. mijloace. libertatea şi conştiinţa reprezintă. în fiecare alegere există nu numai exerciţiul opţiunii. nici faţă de alţii. şi nu poate să nu fie aşa. 36 . persoana este scop şi sorginte pentru societate. neuron. lumea întreagă se repetă şi capătă sens. Persoana este înainte de toate un corp spiritualizat. Persoana umană şi valorile ei nu pot fi topite sau lichefiate într-o serie de alegeri. pentru că atât etica cât şi medicina au ca destinaţie omul şi acesta trebuie considerat în totalitatea valorii sale.al Mântuirii şi al comuniunii omului cu Dumnezeu.pentru credincios este imaginea lui Dumnezeu. Omul fiecare om în parte . un spirit întrupat. ci are nevoie de o minte care structurează creierul. Revelaţia creştină. Din momentul conceperii până la moarte. fiul lui Dumnezeu. prin adevărul Creaţiei . Personalismul clasic de tip realist şi tomist. nu se poate compara cu cea care separă planta de reptilă sau piatra de plantă. aşa cum are nevoie de un suflet spiritual care structurează. corpul şi spiritul ei. atom. sau capacitate de alegere în care se află destinul şi drama persoanei. Societatea însăşi are ca punct de referinţă persoana umană. unitotalitatea corpului şi spiritului care reprezintă valoarea ei obiectivă. număr. celule. de autodeterminare. ca realitate transcendentă pentru economie. Nu trebuie să vă gândiţi că în discuţia despre etica medicală sau bioetică. un întreg şi nu o parte dintr-un întreg. fratele lui Cristos. o "creaţie emergentă" (49) care nu poate fi redusă la fluxul legilor cosmice şi evoluţioniste. Homme neuronal. nici în privinţa propriei persoane. în orice situaţie de suferinţă sau sănătate. aceste introduceri de ordin filozofic sunt pure abstracţii. In orice om. persoana umană se prezintă ca un punct de referinţă. Personalismul realist vede în persoană o unitate. pentru a ne exprima ca Popper. conduce şi însufleţeşte corpul său. în care subiectivitatea greşeşte. graţie unui suflet spiritual care informează şi dă viaţă realităţii sale corporale de care corpul este dominat şi structurat. Dar în faţa oricărei reflecţii raţionale chiar şi laice. aceasta este o optică foarte răspândită în lumea protestantă şi existenţialistă şi este influentă şi în curente teologice americane. fără o sorginte din care opţiunile izvorăsc şi fără conţinuturile de valoare pe care le exprimă. care are valoare pentru ceea ce este şi nu numai pentru alegerile pe care le face. nu cuprinde omul întreg. cum este denumită în mod frecvent. în fiecare alegere persoana angajează ceea ce ea este. dar cosmosul este în acelaşi timp traversat şi depăşit. fără a nega această componentă existenţială. de care vorbeşte Changeaux. ci şi un context al alegerii: un scop. este singura fiinţă care are capacitatea de a înţelege şi a descoperi sensul lucrurilor şi de a da sens expresiilor sale şi limbajului conştient. existenţa şi esenţa ei. Aceasta. persoana umană este punctul de referinţă şi măsura între permis şi nepermis. un scop şi nu un mijloc.

punctul de cea mai filozofică sinteză. posibilitatea de a se realiza recombinarea ADN sau fecundarea umană in vitro şi acesta constituie punctul A al triunghiului. Suntem convinşi că nu numai momentul aplicării judecăţii etice cere clare capacităţi dobândite pentru a întruchipa valorile. ci aceeaşi sensibilitate la sensul şi valoarea persoanei care se naşte dintr-o obişnuinţă a conştiinţei inspirată de virtute. o abordare cu trei puncte de racord. în esenţa şi demnitatea sa ontologică. adică a acelor valori care sunt legate de viaţa. După examinarea acestui punct trebuie să trecem la aprofundarea semnificaţiei antropologice. dar va trebui considerată şi în conţinutul obiectiv şi în consecinţele sale. pe care o numim triunghiulară.Aspectul obiectiv şi aspectul subiectiv al persoanei se atrag şi se implică într-o etică personalistă. de ex. dar în momentul normativ şi deontologic prevalează valoarea obiectivă care trebuie să conformeze atitudinea subiectivă. dar nici o metodă deductivă (din principii se deduce norma de comportament imediat) (51). Metoda de cercetare în bioetică Din cele expuse despre bioetica personalistă este uşor de înţeles că metoda de cercetare şi chiar de predare a bioeticii nu poate fi o metodă inductivă (normele ar trebui elaborate în funcţie de observarea faptelor biologice sau sociologice). Dar nu trebuie să credem că cele două momente se pot separa căci astfel conceptul însuşi de virtute şi acţiune virtuoasă ar putea rezulta lipsite de fundament. în urma căreia persoana respectivă ar deceda. In perspectiva personalistă poate fi inclus un argument întâlnit la unii gânditori de origine anglosaxonă care tinde să reevalueze "etica virtuţilor". Valoarea etică a uni act va trebui considerată sub profil subiectiv de intenţionalitate. în mod subiectiv acest lucru ar putea să nu-i fie imputat. Totuşi. Ne vom referi mai încolo la rolul virtuţilor cardinale în acţiunea etică. Este necesar să propunem o metodă. In funcţie de acest examen se vor putea determina valorile care trebuie să fie protejate şi normele ce vor trebui oferite agenţilor pe plan individual şi social: principii şi norme de conduită ce vor fi raportate acestui centru care este constituit din valoare-persoană şi din valorile care în persoană sunt armonizate într-o ierarhie ( viaţă. opusă. Certitudinea va trebui să caute tot mai mult adevărul. In primul rând trebuie expus faptul biomedic în consistenţa şi exactitatea sa dovedite în mod ştiinţific. etc. ţinând cont de modelul personalist. Dacă un chirurg nu ar acorda în mod voluntar atenţie într-o interveţie dificilă şi cu risc. dar obiectivitatea pierderii unei vieţi omeneşti rămâne un fapt care trebuie să-l determine pe chirurg să încerce să nu repete acea lipsă de atenţie. răspundere personală. integritatea şi demnitatea persoanei umane. Acest lucru este valabil pentru toate domeniile comportamentului etic ca şi pentru bioetică. Acesta este punctul C al metodei noastre triunghiulare. sănătate. în toată plinătatea valorilor sale. este necesară o integrare între momentul clarificării şi stabilirea valorilor şi normelor şi momentul aplicării lor corecte şi coerente. sau oricum prioritară faţă de "etica principiilor" (50) . (53) 37 .) (52) Rezolvarea acestor probleme etice va trebui căutată în raport cu concepţiile şi valorile de fond ale persoanei umane: în acest punct se face apel la filozofia omului în întregul lui. Legea morală naturală care îndeamnă orice conştiinţă să facă binele şi să evite răul se concretizează de aceea în respectul faţă de persoană. acesta este punctul B. In momentul aprecierii intime a acţiunii prevalează evaluarea subiectivă.

dar este în acelaşi timp necesar ca ea să ofere criterii şi valori care să nu poată fi încălcate şi mortificate. In cultura dominantă. familia. iar această evoluţie se repercutează asupra evoluţiei sociale şi a adecvării juridice a societăţii. consacrate de lege. de justificarea soluţiilor propuse. Sfântul Toma a relevat deja că nu întreaga sferă morală poate fi acoperită de drept. trebuie să orienteze comportamentul uman în opţiunile morale legate de ştiinţele vieţii şi ale sănătăţii. legea nu este lege. Totuşi. trebuie să fie apărate de lege. de altfel legea nu poate crea morala. dintre lege morală şi lege civilă. ci de "binele comun" care trebuie apărat. manifestându-se. necesare şi indispensabile care să garanteze binele comun. dar şi legal: sunt aşa-zisele valori ale omului asupra cărora curţile internaţionale şi constituţiile naţionale trebuie să se pronunţe. deci. anumite valori fundamentale. în manieră dinamică şi constantă: descoperirile ştiinţifice şi aplicaţiile tehnologce deschid în continuu noi posibilităţi şi oferă noi cuceriri. Antropologia oferă un criteriu discriminant între ceea ce este posibil din punct de vedere tehnic şi ştiinţific şi ceea ce este legal din punct de vedere etic. Binele fundamental al vieţii fiecăruia. Valorile fundamentale ale persoanei vor trebui să fie protejate nu numai din punct de vedere moral. ea oferă şi un criteriu de evaluare între ceea ce este stabilit legal de majorităţile politice şi ceea ce este permis şi profitabil pentru binele omului. iar atunci când legea nu protejează un bine esenţial pentru convieţuirea şi binele comun (cum este cazul legilor care permit avortul). în mod 38 . născut sau pe cale să se nască. (54) Legea morală şi legea civilă Dezbaterea filozofică seculară privind raportul dintre legea civilă şi legea morală constituie astăzi elementul substanţial al provocărilor democraţiilor occidentale. Este normal ca din acest dialog "triunghiular" (biologie-antropologie-etică) antropologia să rămână cea solicitată şi îmbogăţită. un stat etic. pe cât posibil. care să fie format din bine şi rău. Aici se pune problema raportului dintre etică şi drept. Nu trebuie să se dorească. se manifestă în mod tot mai evident necesitatea de a aduce la lumină fundamentele axiologice ale dreptului.Confruntarea cu alte soluţii propuse de alte curente de gândire va trebui să fie însoţită. întrucât reprezintă motivul însuşi al teologiei progresului ştiinţific şi al societăţii. In societatea pluralistă contemporană. pentru a face sigure şi explicite valorile inviolabile ale omului care. mai ales în urma afirmării găndirii bioetice şi a problemelor pe care ea le ridică în cadrul legii. asistenţa medicală indispensabilă constituie valori etice fundamentale pentru apărarea binelui comun . deci. trebuie să fie schimbată şi poate face obiectul "respingerii din motive de conştiinţă". în avantajul tuturor. ci doar să-i recunoască argumentele. Confruntarea cu antropologia de referinţă se impune. sciziunea dintre binomul adevăr-libertate îngreunează tot mai mult apărarea efectivă a vieţii umane de către administraţia publică. căci nu de " minimum etic" este vorba aici.

(59) O parte a doctrinei încearcă să afirme că dreptul nu ar depinde în nici un fel de adevăr. precum şi asumarea binelui comun ca scop şi criteriu care reglează viaţa politică. devine "scopul" ce trebuie urmărit pentru salvgardarea intereselor majorităţii. Este ceea ce caracterizează statul de drept. [. în limitele în care aceasta recunoaşte primatul absolut al dreptului şi se modelează pe principiile juridice universal acceptate şi consacrate în Declaraţiile internaţionale ale drepturilor omului. O democraţie autentică. legile privind avortul voluntar. modifica sau distruge. poziţie care în ultimă instanţă. Astfel. aşa cum au afirmat voci autorizate ale doctrinei (61). ci de actul de voinţă normativă a celui care guvernează (pozitivismul juridic) . deci. în actuala dezbatere juridică se aude vorbindu-se des de amoralitatea dreptului (57). (60) Efectele unei astfel de abordări se repercutează grav atât asupra cadrului juridic. ci vor trebui să le recunoască. mici forme de tiranie prin care un grup de oameni poate decide destinul unui număr mare de oameni. este redus la un simplu mecanism procedural de căutare a consensului. legitimând prevaricaţiunea celor tari asupra vieţii celor slabi şi asupra inocenţilor. nici un individ. care au transformat teoria distincţiei între drept şi morală în teoria separării radicale a celor doi termeni. morala este abandonată imaginaţiei unui grup de indivizi şi deligitimată la nivel colectiv. în orice fază şi condiţie a existenţei sale. Pe de altă parte. în care puterea de guvernare este limitată de legile puse în sprijinul individului. conceptul modern de democraţie este caracterizat nu atât de mecanismele sale formale. sistemul democratic. nici o majoritate şi nici un stat nu le vor putea vreodată crea. Pe de o parte. de care nici măcar majorităţile la putere nu pot dispune. respectarea drepturilor sale intangibile şi inalienabile. In realitate. în vigoare în multe ţări occidentale au transformat în mod paradoxal conceptul de "delict" în cel de "drept".. în care valoarea vieţii umane urcă şi coboară pe o scară.paradoxal." (63) 39 . demnitatea fiecărei persoane umane. Mai mulţi autori propun chiar teoriile minimalismului etic .] Este. este esenţială şi valoarea ei "rezistă sau se prăbuşeşte împreună cu valorile pe care ea le reprezintă şi le promovează: fundamentale şi de neîncălcat sunt. pentru viitorul societăţii şi dezvoltarea unei democraţii sănătoase. care izvorăsc din adevărul însuşi al fiinţei umane şi exprimă şi apără demnitatea persoanei. valori. cât şi asupra sistemului politic.. conduce la un drept care face abstracţie de orice criteriu de dreptate (58) şi bine comun. consacrate în dispoziţiile de principiu ale Constituţiei . deci. desigur. (55) Această situaţie juridică confuză. descoperirea valorilor umane şi morale esenţiale şi native. de altfel. cum se întâmpla în cazul modelului secolului XIX. De mult timp deja. dreptul este golit de conţinutul său etic şi în loc să conducă la găsirea adevărului pentru realizarea binelui comun. în loc să fie un "instrument" al apărării drepturilor fiecărui individ. să le respecte şi să le promoveze. cât mai ales de exagerarea privind respectul drepturilor individuale şi apărarea demnităţii persoanei umane. imperios necesară. nu este decât rezultatul relativismului etic şi al pozitivismului juridic. (56) ca orice interes subiectiv. In caz că acest lucru nu se întâmplă. care acordă spaţiu moralei. pe care.

ci să interpreteze exigenţele omului în societate. dreptul îşi poate regăsi funcţia intrinsecă. constituie un punct de referinţă normativ al legii civile" (65) Numai pe baza acestor premise. cât mai ales a legii morale obiective. care prea des în istorie a permis justificarea opţiunilor abuzive ale puterii politice şi a făcut să coincidă dreptatea şi libertatea cu autoritarismul şi arbitrajul. dar în sine. cât mai ales a fundamentelor sale. ci asupra gameţilor şi embrionilor pentru a asigura procrearea şi realiza experimente. Incertitudinile şi alarmările sporesc acolo unde nu se cunosc bine nici semnificaţia. In schimb. este obligaţia Constituţiilor să apere valorile fundamentale indispensabile pentru a garanta o convieţuire civilă ordonată şi chiar pentru supravieţuirea vieţii sociale. într-adevăr. ca de exemplu procreaţia artificială. se percepe deja de câtva timp necesitatea de a aduce la lumină argumentul etico-axiologic al dreptului. pentru a realiza şi intervenţii asupra codului genetic al embrionului sau în gameţi. De aceea. In opinia publică ca şi în publicaţiile destinate popularizării. mai ales în privinţa celor mai slabi. în căutarea nu atât a originilor sale. nu implică intervenţii asupra codului genetic.. mai ales in vitro. a primit cea mai directă provocare din partea descoperirilor ingineriei genetice. mai ales asupra vieţii copilului care urmează să se nască. care "înscrisă în inima fiecărui om. a transforma cu mâinile) asupra patrimoniului genetic. în căutarea nu atât a consensului.(64) Deci. Insăşi expresia de "manipulare genetică" este foarte generică şi nu poate semnifica decât orice intervenţie (a manipula. a mânui. Este la fel de adevărat că se poate profita de procrearea artificială. după părerea noastră. genetica şi diagnosticarea prenatală Manipularea şi ingineria genetică Importanţa şi delimitarea temei Bioetica. care direct şi propriu-zis.În lumea juridică. prin inginerie genetică se înţelege în sens propriu: totalitatea tehnicilor menite să transfere în structura celulei unei fiinţe vii unele informaţii pe care altfel nu le-ar fi avut. în enciclica Evanghelium Vitae. inginerie genetică şi procreare artificială trebuie considerate distincte. după cum se poate constata din cele expuse despre originea sa istorică. expresii ca " manipulare genetică" şi "inginerie genetică" sunt percepute într-un context de incertitudine şi în acelaşi timp de invitaţie la vigilenţă maximă. O primă incertitudine terminologică care este prezentă în diferite publicaţii este oferită de faptul că în cadrul accepţiei generice de "manipulare genetică" de factus se înţeleg şi alte intervenţii asupra vieţii. Magisteriul Bisericii catolice. la adăpost de pericolele relativismului etic. 40 . Capitolul al IV-lea Prima parte: Bioetica. cele două mari tematici. invitându-i să spună un curajos "nu" oricărei violenţe şi abuz contra vieţii umane. prin recuperarea acelor valori obiective şi universale care o sprijină normativ şi care se bazează pe structura ontologică a omului care este persoană. Legislatorului nu i se cere să creeze. face apel în mod expres la legislatori să respecte "adevărul dreptului". nici posibilităţile efective de aplicare.

de fapt. care se ocupă de viaţă. Prima formulare îşi are originea în concluziile la care a ajuns conferinţa de la Asilomar din februarie 1975. care atunci când se gândesc la aceste speranţe. ar putea schimba statutul genetic al umanităţii. Guidelines for Research Involving ADN Molecules publicate în iulie 1977 de către National Institute of Health (NIH) în SUA. a sugerat necesitatea unor măsuri de supraveghere şi reglementare. să fie un punct de interes pentru toţi. Niciodată etica nu a fost atât de importantă pentru medicină. odată începute.despre a căror activităţi nu se cunosc prea multe lucruri . 41 . considerate de unii necesare pentru atingerea scopului lor. Apoi (în 1984) aceste Guidelines au fost actualizate. el apare ca un moment "paradoxal". riscul oricărei alte revoluţii de tip politic sau militar. care. Alţii sunt mai preocupaţi de posibilele devieri legate de inginerie şi manipulare. Este normal ca tocmai acest curent de opinii să facă presiuni în favoarea unei legislaţii clare. Momentul istoric actual. Redăm în prezenta schemă normativele internaţionale cele mai importante: 1.Se înregistrează atitudini diferite chiar printre cercetători.fapt care ar linişti opinia publică. biologie şi societate: aceste descoperiri ştiinţifice au făcut ca morala. care au elaborat unele linii normative. o problemă prioritară în societate şi a societăţii la nivel mondial. Ne aflăm. prin importanţă. relevând în acelaşi timp posibilităţile pozitive existente pentru progresul uman. Aceasta este o atitudine mai frecvent întâlnită printre jurişti şi moralişti. care a furnizat o primă clasificare a riscurilor (patru nivele de conţinere) a făcut o listă a experimentelor care trebuie interzise. Trebuie să adăugăm că această temă se află în atenţia nu numai a moraliştilor dar şi a organismelor naţionale şi internaţionale. nu doresc piedici sau obligaţii ale legilor şi nu dau importanţă mijloacelor care ar urma să fie folosite. în faţa unui moment important al istoriei ştiinţei şi al istoriei umanităţii. la o analiză aprofundată. care să supună unor obligaţii legale pe cei ce lucrează în cercetare . Unii sunt optimişti gândindu-se la marile speranţe care se deschid în domeniul terapiei genetice sau geneterapiei: această atitudine este proprie celor care lucrează în domeniu. revoluţie ce ar întrece. ca în cazul experimentelor pe embrioni. biologi moleculari sau genetişti. fiind precizat ulterior domeniul de aplicare al cercetărilor şi prevăzute obligaţii şi proceduri bine specificate pentru Recombinant Advisory Committee (RAC) şi pentru Federal Register. la care au participat cei mai mari experţi mondiali în manipulările genetice in vitro. posibilităţile pe care le comportă pentru viitorul omului şi problemele etice pe care le ridică oamenilor de ştiinţă şi comunităţii civile. Această importanţă apare mai evidentă şi documentată dacă amintim pe scurt progresul rapid al ştiinţelor biologice. desigur. este definit în istoria civilizaţiei umane ca epocal pentru capacitatea sa excepţională de schimbare pe care o include şi o poate aplica.

Câteva etape importante pe drumul ingineriei genetice 42 . în sfârşit s-au pronunţat. Organizaţia Mondială a Sănătăţii ("Declaration sur le clonage"-Rapp. Anterior. Asupra temei clonării. Diagnosi prenatali (18-7-1992. acelaşi Comitet emanase o Raccomandazione nr. Canada. Trebuie menţionată şi Legea Franceză nr. 94-653 din 29 iulie privind respectul faţă de corpul uman. Report of the Commision of Enquiry on prospects and risk of genetic engineering). N. Terapia genica (15-2-1991). 756-CR-97). Consiliul Europei. art. 5. 11-14 este rezervat genomului uman. Raportul Comisiei de Anchetă al Parlamentului Germaniei Federale privind perspectivele şi riscurile ingineriei genetice din 1987 (Deutscher Bundestag. Comitetul de Miniştri a aprobat pe 6 noiembrie 1997 un protocol suplimentar (dintre protocoalele suplimentare prevăzute de de aceeaşi Convenţie) în care se interzice clonarea umană. pentru unele măsuri restrictive. La clonazione come problema bioetico (21-3-1997). După modelul acestor normative au apărut şi cele din alte ţări: Australia. In privinţa instituţiilor comunitare europene. 7. R (92) 3 specifică privind diagnosticarea şi lo screening genetic efectuat din motive de sănătate. URSS. 5. Franţa. In 1985 acelaşi NIH a emanat câteva Points to consider in the design and submission of human somatic-cell gene therapy protocols. Progetto Genoma Umano (18-31994). 472 din 1982 care a elaborat norme de securitate pentru laboratoare şi a propus ca în Convenţia Europeană să fie inclus aşa zis-ul " drept la diferenţă" şi anume interzicerea ingineriei alterative asupra indivizilor umani. Deosebit de importantă este considerată. la 16 martie 1989. Raportul Williams prevede o autodisciplină a cercetătorilor prin elaborarea unui "cod de conduită" 4. Comitetul Naţional italian pentru Bioetică (CNB) a publicat unele documente importante în domeniu: Documento sulla sicurezza delle biotecnologie (28-5-1991). De asemenea. Parlamentul european. 6. foarte importante sunt Raccomandazione 934 (1982) dell'Assemblea Parlamentare del Consiglio d'Europa şi Raccomandazione della Comunita Economica Europea (CEE) n. la 18 martie 1997.2. A2-327-88) şi. Raportul Williams în Regatul Unit. Tările de Jos. mai recent. 8. Aplicabilitatea acestor Points este limitată la cercetările efectuate în instituţii care primesc deja finanţare pentru cercetările privind ADN-recombinat de către NIH (după precedentele Guidelines) 3. publicat în 1976 (Report of the working party of the practice of Genetic Manipulation). Temele de genetică sunt abordate în Titlul II Art. a publicat o Rezoluţie privind problemele etice şi juridice ale manipulării genetice (doc. Ulterior. "Legea pentru reglementarea ingineriei genetice" din Germania Federală din 20 iunie 1990 (Gesetz zur regelung von fragen der Genetechnik) cu modificările sale succesive (Bundesgeschblatt 1993 I 2066 şi Bundesgeschblatt 1994 I 1416). în cadrul Convenţiei privind drepturile omului şi biomedicina (numita "Convenţie asupra bioeticii") a tratat şi problematicile etice rezultate din sectorul geneticii (întreg capitolul IV. Rapporto sulla brevettabilita degli organismi viventi (19-11-1993). (12 martie 1997) Rezoluţia privind clonarea (Document B4-209-97). Alte directive au fost emanate de către autorităţile europene privind micro-organismele inginerizate.

după cum se vede. Succesele obţinute. În dicţionarul acestui capitol se va găsi sub denumirea de " inginerie genetică" definiţia tehnologiilor grupate după obiectivul de destinaţie. 43 . Înainte de toate s-au făcut mari şi importante progrese în cunoaşterea informaţiei genetice a fiecărui cromozom: se cunosc mai bine. ca fiind evenimente sinistre. 1970: sinteza primei gene artificiale 1971: se realizează pentru prima dată DNA recombinant. somatotropina. mecanismele productive ale imunoglobulinei şi structurile cromozomilor X şi Y. etc. Atunci Hotchkin a introdus primul termenul de inginerie genetică (genetic engineering) cu semnificaţia pe care am indicat-o la început. s-au realizat aplicaţii tehnologice şi industriale pentru producerea moleculelor polipeptidice de mare importanţă: insulina umană. somatostatina. vom începe cu o sinteză a etapelor istorice ale dezvoltării geneticii: 1956: descoperirea cromozomilor umani ca structuri fundamentale şi purtătoare de material genetic. pentru că ele deschid totodată şi posibilităţi de intervenţie pozitivă. s-a deschis posibilitatea realizării unei genetoterapii.Nu dorim să repetăm aici informaţiile de bază privind biologia şi genetica. acum. iar Morgan în 1910 le-a studiat compoziţia chimică. ci ne vom limita la ceea ce este absolut necesar pentru înţelegerea termenilor etici ai problemei. Mendel le-a denumit elementa. 1967: începe aplicarea tehnicilor de diagnosticare prenatală în domeniul genetic. 1969: se anunţă descoperirea endonucleozei de restricţie. nu sunt puse toate şi în mod automat într-o lumină proastă. Nivele şi scopuri ale intervenţiei Pentru a putea furniza indicaţii etice este necesar să ne referim la diferitele nivele de intervenţie asupra genelor şi la scopurile urmărite prin acestea. fuziune între celulele umane şi murine prin trecerea genelor ("atribuirea") în cromozomii umani. Trebuie să observăm rapiditatea crescătoare a etapelor evolutive ale acestei ştiinţe. 1965: se realizează prima cell-fusion. 1981: se realizează naşterea primilor şoareci prin clonare. interferonul. vaccinurile antigripale. contra hepatitei A şi B şi altele.

(1) Procedeul trebuie să fie inclus în cadrul scopurilor terapeutice. la nivelul celulelor germinale şi la nivelul embrionilor în prima lor fază de dezvoltare. Intervenţia menită să modifice linia celulelor germinale este exclusă datorită imposibilităţii. În sfârşit. În celulele somatice se poate realiza. Finalităţi Finalităţile de folosire ale cuceririlor genetice determină în mare măsură moralitatea multor inervenţii. aşa cum se poate intui. cu scopul de a optimiza tehnica.finalităţi terapeutice . le vor înlocui pe cele defectuoase: acesta ar fi un succes de mare relevanţă şi o eventuală dispersiune a celulelor vii nu ar constitui un neajuns pentru individ şi nici nu ar ridica probleme etice. Importanţa etică a intervenţiei se schimbă conform fiecărui nivel. cel puţin până în acest moment.după cum vom vedea. la care ne vom referi pe larg cu altă ocazie. In urma ineficacităţii genoterapiei asupra celulelor liniei germinale. înmulţindu-se. Experimentul neterapeutic asupra embrionului uman este considerat profund ilicit de către bioetica personalistă. în domeniul civil. Intervenţia care urmăreşte o modificare în patrimoniul genetic poate fi concepută la nivelul celulelor somatice. asupra embrionilor proveniţi din celule manipulate. ipoteza intervenţiei asupra embrionului uman are un caracter şi mai delicat datorită faptului că există marele risc de a compromite viaţa embrionului sau viitorul său biologic în sens genetic.finalităţi productive . 44 . unele documente din alte ţări propun necesitatea experimentelor asupra celulelor germinale deci. b. de exemplu. o intervenţie menită să modifice o degenerare sau o deficineţă a lor . în faza prematrimonială şi preconcepţională. În afara diagnosticii genetice prenatale. se dezvoltă aplicaţiile asupra adultului cu scopul descoperirii unor boli a căror origine se bănuieşte a fi genetică.finalităţi experimentale (distructive) Folosirea ingineriei genetice cu finalităţi de diagnosticare este multiplă şi în ultimii ani s-a lărgit gama aplicaţiilor noi. de a conduce introducerea genei corecte. să presupunem că s-ar reuşi corectarea defectelor genetice ale anemiei mediteraneene în celulele hemopoietice în scopul producerii unor celule normale care. Finalităţile de intervenţie în domeniul genetic se pot clasifica astfel (vezi şi prospectul rezumativ de la sfârşitul capitolului): .finalităţi alterative .Nivele de intervenţie Acestea sunt foarte evidente şi distincte. date fiind scopurile urmărite (alterarea patrimoniului genetic fiziologic sau îmbunătăţirea viitoarelor posibilităţi ale ştiinţei) (2) c.Acest procedeu ridică probleme etice importante deorece este prevăzut programatic ca având un scop experimental. a.finalităţi de diagnosticare .

însemană o intervenţie asupra întregii persoane şi poate fi justificată numai dacă există o raţiune terapeutică. interferonul.pentru dovedirea paternităţii. (3) Orientări etice şi criterii de aprecieri etice Care ar trebui să fie criteriul etic. Prin aceasta se reafirmă recunoaşterea faptului că omul este creatură şi a puterii lui Dumnezeu asupra persoanei umane. Perspectiva alterativă (unde alteraţia înseamnă o modificare nu terapeutică ci electivă şi selectivă) poate fi aplicabilă în ambientul uman.deci şi asupra codului genetic. codul genetic. de discernere? Trebuie să ne amintim cele expuse în capitolul dedicat principiilor bioetice şi mai ales unităţii persoană-corp şi de principiul pe care l-am denumit al totalităţii sau terapeutic. virale sau parasitare. Finalităţile terapeutice din domeniul genetic. pentru că privează subiectul uman de valoarea 45 . Corpul. chiar atunci când se aplică la om. trebuie să fie înţelese ca fiind destinate subiectului asupra căruia se intervine şi în nici un caz ca având intenţia de a sacrifica pe cineva în avantajul altcuiva. Cea de a doua ipoteză se practică de factus şi pune problema posibilei influenţe a biotehnologiilor asupra ecosistemului sau a ecosistemelor. bioetic. animal şi vegetal pentru realizarea unor specii modificate sau clase de indivizi inginerizaţi. reprezintă o ofensă adusă valorii fundamentale a persoanei umane. Salvarea vieţii şi identităţii genetice a fiecărui individ uman. Se discută apoi în acest sens despre o formă atenuată de alteraţie cum ar fi îmbunătăţirea speciei. în domeniul penal. unii nu exclud ingineria genetică care are scopul de a îmbunătăţi. vaccinurile microbiene. ca şi în domeniul sceening-ului (fetusului dar şi al adulţilor). chiar atunci când ar fi dorită pentru a aduce un beneficiu altor persoane. Orice intervenţie care ar presupune suprimarea individualităţii fizice a unui subiect uman. este în mod esenţial unit cu spiritul astfel că el constituie unitatea existenţială şi esenţială a persoanei.fiind considerată arbitrară sau ideologică sau o dominaţie a omului asupra omului. orice altă intervenţie asupra persoanei . In general. (5) Din această abordare rezultă unele principii de orientare etică ce se pot rezuma astfel: 1. în special programul său genetic. este considerată de către toţi de eliminat. pentru identificarea vinovatului de delicte.bun intangibil . ca insulina umană. (4) Corpul nu epuizează realitatea umană ci este doar o componentă esenţială a ei. iar raţiunea umană are sarcina de a apăra omul în integritatea şi plinătatea sa. In prima ipoteză. cea umană. după cum se va vedea. atunci când sunt demne de a fi urmărite. Finalitatea productivă a ingineriei genetice se urmăreşte mai ales în domeniul farmacologic pentru producerea de hormoni. dar considerăm că trebuie să fundamentăm criteriul eticităţii privind viziunea personalistă a corporalităţii iar codul genetic constituie structura ce susţine corporalitatea. dincolo de posibilităţile tehnice reale. Aceasta înseamnă că orice intervenţie asupra corporalităţii .

de manipulare a mediului ecologic şi de intervenţie în genomul uman. Aceste ţări. creaţia. Vom vedea imediat aplicaţiile acestui principiu. 5. Este suficientă o simplă referire ulterioară la problema ţărilor în curs de dezvoltare care trebuie să fie ascultate şi incluse în această comunitate. Experienţa comitetelor de bioetică şi autoreglementările. valorificată apoi de lege acolo unde ea funcţionează. dar unica sa raţiune nu este aceea de a fi un instrument în favoarea omului: este mereu un bun care-şi găseşte în Dumnezeu raţiunea de a exista. Diferenţa dintre om şi alte fiinţe. Problema intervenţiei asupra patrimoniului genetic al omului şi a altor fiinţe nu poate fi încredinţată spre rezolvare numai unor experţi. ar putea să fie avantajate de progresul biotehnologic şi pe de altă parte ar fi constrânse să trăiască într-o mai mare dependenţă economică şi productivă faţă de ţările avansate. Folosirea criteriului calităţii vieţii pentru a suprima şi discrimina alte vieţi reprezintă o ofensă adusă principiului egalităţii şi al demnităţii egale. omul are conştiinţă de reflecţie (6). In al doilea rând. este ordonată spre binele omului. o vom face urmărind. aceasta este o chestiune care priveşte. Ne gândim la problemele de screening genetic. în beneficiul subiectului viu pentru a corecta un defect sau a elimina o boală. pentru anumite capitole ale sale. 4. 2. fie că este vorba de oameni de ştiinţă sau de politicieni. după principiul autocontrolului. Iată de ce principiul libertăţii ştiinţei şi cercetării trebuie recunoscut şi armonizat cu exigenţele de informare a populaţiei şi cu coresponsabilitatea ei. schema aplicaţiilor lor posibile. Norme etice particulare Să vedem acum în mod sintetic efectul acestor criterii şi principii generale. cu alte cuvinte este dotat cu spirit. deţinătoare ale puterii biotehnologice. într-adevăr. chiar invazivă. care se află în centrul lui şi este protectorul ei. Nici conceptul de calitate a vieţii nu poate fi antepus celui reprezentat de viaţa însăşi.fundamentală pe care se sprijină toate celelalte. Viitorul umanităţii cere de multe ori participarea responsabilă a comunităţii. care este format dintr-un ansamblu de ecosisteme distincte care compun ecosistemul global. în viziunea creaţionistă a universului. valoarea vieţii corporale. Va fi necesară găsirea unor forme de asociere şi de coresponsabilitate a oamenilor de ştiinţă. Salvarea ecosistemului şi mediului. nu se poate ignora diferenţa reală şi profundă care există între ele. Este permisă efectuarea unei intervenţii. întreaga umanitate. Recunoscând legătura de schimb intim existentă între fiinţele vii şi om. Principiul terapeutic. libertate şi răspundere. în general. în interesul binelui comun şi al colaborării opiniei publice. pe de o parte. Ca orice terapie şi cea genică îşi găseşte în acest caz fundamentul şi justificarea. Competenţa comunităţii. 3. altfel incurabilă. calitatea fiind un atribut complementar al vieţii. 46 . Raţiunea justificatoare a acestui principiu este dublă: în primul rând mediul. este necesar vieţii şi sănătăţii omului. confirmă în diferite state acest principiu. Este clar că dezvoltarea biotehnologiilor a dat naştere unei perioade noi în cadrul relaţiilor dintre Nordul şi Sudul lumii.

se pot ingineriza microorganisme care pot avea un grad mare. Instituţiile conducătoare (precum OCSE.b) salvgardarea mediului. iar în cazul pătrunderii accidentale în mediu. concret sunt următoarele: a) apărarea vieţii şi sănătăţii omului. O altă cerinţă este să existe o adevărată utilitate pentru societatea actuală fără pericol pentru cea viitoare. De aceea. dispariţia unor specii sălbatice sau un comportament extrem de invaziv . La acest tip de securitate trebuie adăugat riscul datorat răspândirii în mod deliberat în mediu a microorganismelor inginerizate. În privinţa pătrunderii organismelor modificate genetic se pot distinge diferite tipologii: plantele (deja din anul 1989 au fost recensate peste 30 de specii genetic modificate). Efectele negative sunt legate de trei factori: • • • lipsa unor duşmani naturali.Înainte de toate există necesitatea justificată din punct de vedere etic de a salvgarda securitatea biotechnologiilor atât în laboratoare cât şi în relaţie cu mediul. mic sau mediu de periculozitate pentru cel care lucrează acolo. Efect negativ înseamnă o perturbare importantă a echilibrelor ecologice. Liniile etice generale în acest domeniu. deoarece. acest lucru poate dăuna populaţiei. dacă organismul este capabil să confere altor organisme trăsăturile ce i-au fost conferite în mod artificial. distrugerea directă a ecosistemelor. directivele comisiilor CEE) cer autorilor să răspundă la aceste 5 întrebări: • • • • • dacă organismul modificat este capabil de supravieţuire. ca o cerinţă etică. nu trebuie să existe riscuri pentru sănătate şi mediu. microorganismele: bacterii şi viruşi. Aceste două principii care trebuie să fie aplicate simultan în evaluarea biotehnologiilor impun să se ţină cont nu atât de tehnica în sine cât de produsul şi de periculozitatea consecinţelor. (7) Identificarea factorilor de risc trebuie să fie efectuată pentru fiecare caz în parte şi cere o capacitate complexă de monitorizare şi o instrumentalizare adecvată (8). Experimentul ca scop în sine nu trebuie încurajat. întradevăr. prima condiţie de eticitate este evaluarea riscului. In legătură cu acest fapt a fost necesară formularea primelor norme şi guidelines pentru securitatea mediului şi pentru a oferi o garanţie privind laboratoarele. In laboratoare. În privinţa răspândirii în mediu a microorganismelor genetic modificate. A fost prima alarmă în jurul ingineriei genetice: posibilitatea devastării biosferei prin bomba biologică. 47 . înainte de a se trece la răspândirea organismelor modificate. dacă este capabil să formeze populaţie şi să se răspândească. S-a constatat că introducerea în mediu a unor astfel de organisme modificate sfârşeşte prin a avea efecte negative în proporţie de 10-20%. stabilire şi răspândirea organismului) sunt de natură a produce efecte nedorite pentru om şi mediu. animalele superioare pentru îmbunătăţirea indivizilor şi a produselor. răspândire. dacă este capabil de reproducere. dacă factorii enumeraţi (supravieţuire. efect negativ asupra altor organisme.

se pare că au dat rezultate relevante în a se realiza o prevenire primară ce a determat o scădere a procentului de incidenţă. dar care se va ivi în timp. 48 . cât şi în zootehnie şi industria alimentară. In aceste cazuistici complexe. trebuie examinat fiecare caz în parte. cum ar fi de exemplu fibroza cistică sau corea lui Huntington. ce conţine un diagnostic nefast. Dreptul de a nu cunoaşte şi. cu mari repercusiuni atât în agricultură. obligaţia de a nu comunica. că ar fi posibil ca un copil de 6-7 ani. într-o proporţie de 25%. Trebuie. Trebuie apreciată totuşi oportunitatea. de ex. să existe o adecvată informare a publicului pentru eliminarea falselor temeri sau pentru informare asupra unor avantaje reale. trebuie îmbinat "dreptul la a şti". şi care ar urma să se căsătorească cu un subiect purtător existând astfel pericolul.şi se descoperă o patologie care nu s-a manifestat clinic. este sigur că acest sector va avea o dezvoltare puternică în viitorul apropiat. de asemenea. deci. de exemplu. l-ar putea avea asupra unei manifestări ulterioare. ţinând cont de capacitatea psihologică a părinţilor. apoi. cu "dreptul la a nu şti". (9) Diagnosticarea prematrimonială şi preconceptivă Este indicată în cazul subiectului care s-ar afla în situaţia riscantă de a fi purtătorul genei responsabile pentru o boală genetică recesivă. Trebuie să fie luate în seamă şi problemele de macroetică privind punerea biotehnologiilor la dispoziţia ţărilor în curs de dezoltare pentru soluţionarea problemelor alimentare fără a se creea o dependenţă ulterioară nefavorabilă faţă de ţările producătoare de biotecnologii. Aceste examene genetice sunt permise şi sunt recomandate persoanelor cu risc de a transmite gena răspunzătoare de talasemie.întâmplător sau special . Problema etică este felul în care se comunică această siatuaţie celui în cauză sau părinţilor.ca urmaşii lor să fie afectaţi. însoţite de counseling-ul adecvat. dreptul de a cunoaşte ar putea funcţiona în cazul părinţilor care ar dori acest lucru.Este necesar. descoperind o pierdere graduală a forţei musculare la picioare. Să presupunem. Chiar dacă efectele benefice aşteptate în acest domeniu al biotecnologiilor nu sunt chiar cele scontate. Problemele diagnosticării şi screening-urilor genetice post-natale: Examenul genetic post-natal cu scopul diagnosticării unei boli. In unele zone geografice numeroase examene făcute în acest sens. de a le face cunoscut diagnosticul fără însă ca aceştia să-l descopere copilului până când va ajunge la o vârstă mai mare. în ce priveşte efectul pe care o astfel de informaţie. să se acţioneze pentru conservarea speciilor pe cale de dispariţie şi pentru salvgardarea biodiversităţii prin realizarea unor bănci seminale şi îmbunătăţirea tehnicilor reproductive artificiale. să aibă o boală de origine genetică precum o miastenia gravis de tipul Duchenne. Această problemă este mai gravă când examenul este făcut din alte motive . este valabil pentru pacientul minor. In cazul în care bolnavul major ar cere să fie informat asupra diagnosticului. la o vârstă adultă sau matură. Numai examenul genetic poate oferi o certitudine în numai câteva zile.

Se deosebesc trei tipologii de "screening" asupra lucrătorilor. a) Screening pentru depistarea unei predispoziţii genetice care determină o hipersensibilitate la anumite substanţe prezente la locul de muncă constituie obiectul de studiu al ecogeneticii. In momentul în care respectivul cuplu ar accepta riscul. cei doi fiind conştienţi oricum de faptul că nu vor putea să ceară avortarea fetusului afectat: avortul voluntar nu poate fi permis în nici un caz. pozitivă. de gravitatea bolii şi modalităţile de expresie clinică (pentru maladii care nu sunt grave şi sunt controlabile în fază clinică precoce nu există o instanţă etică de diagnosticare pentru că nu comportă daune importante pentru sănătatea lucrătorului) (12) Acestea fiind spuse va fi necesar să ţinem seamă de alte condiţii etice: In primul rând. Problema etică fundamentală în aceste cazuri (10) este posibilitatea ca cel care oferă de lucru să realizeze un program de cercetare genetică pentru "a preveni" efectuarea unor cheltuieli mai mari pentru despăgubiri. dacă înţelegerea şi obiectul evaluării sunt raportaţi la risc-beneficiu privind sănătatea lucrătorului şi dacă se efectuează cercetarea genetică în speţă pentru prevenirea apariţiei unei patologii (11) . acceptabil din punct de vedere etic. 49 . nici din punct de vedere legal. Opinia etică. este esenţial diferită. ar trebui să ia serios în consideraţie consecinţele unei căsătorii cu un foarte ridicat grad de risc de transmitere genetică a bolii.Acest sistem merită denumirea de prevenire şi poate fi o adevărată alternativă la avortul selectiv. mai ales că a fost vorba de o asumare conştientă a riscurilor. în cazul unor eventuale daune cauzate lucrătorului. In acest ultim caz scopul urmărit este în general.O importanţă decisivă este atribuită consensului de către mai multe părţi şi în diferite documente. şi. b) găsirea unei predispoziţii genetice la o boală profesional-independentă care s-ar putea ivi în viitor (de exemplu ateroscleroza) . Rămâne posibilitatea de a încheia căsătoria. Trebuie să adăugăm că aceste examene nu pot fi obligatorii prin "screening" sau legi impuse . dar nu credem că astfel de examene ar putea deveni obligatorii. din punct de vedere etic s-ar putea evoca simţul răspunderii. nu poate fi acceptabil din punct de vedere etic. prin urmare. pe care unii îl fac să treacă drept "prevenire" în mod injust. Faptul că ele sunt permise nu înseamnă că sunt obligatorii moralmente: ar împiedica acest lucru dreptul internaţional şi naţional. în schimb. nici moral. Screening-ul genetic asupra lucrătorilor Acest tip de examen se afirmă tot mai mult ca aplicare a medicinii predictive şi comportă la rândul lui o serie de probleme etice. tot în situaţia în care asocierea dintre status genetic şi patologia profesională a fost demonstrată ca certă. cu expresie fenotipică viitoare (de ex. se face referire la consensul informat al lucrătorului. Un astfel de proiect care se bazează pe raportul costuri-beneficii şi care urmăreşte ca valoare de referinţă avantajul economic al industriei. c) depistarea unei patologii genetice independente de muncă. corea lui Huntington). cu diferite scopuri: a) aflarea unei predispoziţii genetice care determină o hipersensibilitate la anumite substanţe prezente la locul de muncă. dar cuplul nu va putea să fie constrâns să nu se căsătorească. ţinând cont şi de frecvenţa bolii (în cazul unor patologii extrem de rare valoarea predictivă a cercetării este foarte scăzută).

Acest dezacord. acest principiu este compatibil . In sfârşit. (15) Documentul Parlamentului German cere. De aceea din perspectiva acestui dublu principiu pot fi admise atât 50 . o garanţie conform căreia o posibilă excludere a lucrătorilor cu o predispoziţie personală de a contracta o patologie profesională la locul de muncă. care trebuie să aibă ca efect restituirea normalităţii celulelor afectate ale individului bolnav.ba mai mult după părerea noastră necesar . în schimb. dar care ar putea să apară. drept care trebuie să fie limitat prin dispoziţii normative oportune. ele să poată fi efectuate în mod obligatoriu pentru protejarea unor indivizi sau a colectivităţii. în ce priveşte excluderea lucrătorilor rezultaţi mai puţin rezistenţi din punct de vedere genetic. sau va apărea în viitor. Un astfel de screening nu pare să fie acceptabil în linii generale din punct de vedere etico-juridic. precum şi la descendenţii săi. American College of Occupational Medicine Code of Ethical Conduct (14). se face între terapia genică asupra celulelor somatice. care are efectul de a preveni şi/sau trata o situaţie patologică " (16) Am amintit deja că spre terapia genică se îndreaptă cele mai mari speranţe de aplicare a ingineriei genetice. la rândul său bazat pe respectul integrităţii fizice a persoanei.In legătură cu natura testelor genetice care nu sunt obligatorii asupra lucrătorilor Recomandarea Nr. măduvă osoasă. Este luat apoi în consideraţie dreptul angajatorului de a fi informat. în mod satisfăcător. In sfârşit. adică a unui fragment ADN. legată de caracterul mai îndepărtat al patologiei şi independent de muncă. să fie permisă numai în cazul în care rezultă imposibilă îmbunătăţirea condiţiilor de muncă. de exemplu. R (92) 3 a Consiliului Europei (13) afirmă principiul conform căruia angajarea sau posibilitatea de a continua munca nu sunt subordonate efectuării unui test sau unui screening genetic. b) şi c) Screening pentru depistarea unei predispoziţii sau pentru predeterminarea genetică a unei maladii care nu este profesională. Rezoluţia Parlamentului European relevă că astfel de selecţie nu poate reprezenta în nici un caz o alternativă la însănătoşirea ambientului de muncă. Principiul etic fundamental de apreciere a acestor intervenţii este cel al intangibilităţii patrimoniului genetic al unui subiect. este exprimată foarte clar atât în Rezoluţia Parlamentului European cât şi în Documentul Parlamentului German.cu dreptul bolnavului la menţinerea sau recuperarea integrităţii şi propriei dotări genice conform principiului terapeutic. se recomandă ca numai în cazul în care testele sunt permise în mod expres de lege. afirmă că informaţia relevată angajatorului ar trebui să furnizeze numai elemente strict esenţiale. şi terapia genică asupra celulelor liniei germinale (gameţi sau embrioni precoce) modificarea aşteptată trebuind să se producă în genomul subiectului care va fi conceput sau care a fost deja conceput. Recomandarea afirmă apoi că excepţiile de la acest principiu trebuie să fie justificate de raţiuni de protecţie directă a persoanei în cauză sau a terţilor şi ele trebuie să fie direct corelate cu condiţiile specifice ale activităţii profesionale. pentru lucrătorul interesat. Terapia genică Comitetul Naţional italian pentru Bioetică (CNB) defineşte terapia genică prin aceşti termeni: " introducerea în organisme sau celule umane a unei gene. Distincţia fundamentală. în cadrul terapiei genice. de exemplu limfocite.

b. acest consens. celelalte condiţii. pentru că este vorba de terapie. Ingineria genetică alterativă şi amplificatoare la om Ingineria genetică de tip terapeutic urmăreşte să restituie integritatea normală a subiectului care în acest domeniu este omul. şi chiar cea somatică. Astfel de boli sunt de exemplu deficenţă de ADA. o boli pentru care astăzi nu există terapie alternativă. precum şi opinia comitetelor autorizate ca Grupul celor 7 ţări cele mai dezvoltate (18) . precum mutaţii dăunătoare. 51 . legate de controlul tehnicilor. o aşteptarea unui final pozitiv plauzibil. o boli grave şi cu slabe speranţe de viaţă. când se încalcă scopul terapeutic şi se urmăreşte modificarea constituţiei genetice: în acest caz. totuşi. pentru că se configurează o alterare contrară principiului respectării vieţii şi identităţii biologice şi a egalităţii între oameni. poate fi dat de reprezentant în cazul minorilor sau când cel în cauză se află în imposibilitatea de a o face. o evaluarea structurilor. interzicerea este absolută şi necondiţionată de stadiul cunoştinţelor. Caracterul deosebit al acestor terapii după cum rezultă în multe state. pentru că metodica actuală nu permite atingerea rezultatului terapeutic fără riscuri incontrolabile şi acesta este un motiv legat de actualele cunoştinţe ştiinţifice. cât şi cea de tip germinal în cazul în care scopul şi obiectivul sunt cele terapeutice. b. fără dificultăţi şi fără condiţii. sunt următoarele: o obligaţia de a notifica protocoalele folosite cu referire la tehnicile aplicate şi de a pune la dispozitia structurilor autorităţii civile la nivel naţional sau regional. Condiţiile etice pentru terapia genică cu caracter somatic sunt legate de faptul că aceste terapii experimentale pot să comporte riscuri. dezordini proliferative sau fenomene de respingere. ignorarea efectelor colaterale. o documentaţia privind gravitatea bolii şi lipsa de alternative. face necesară o autoritate centrală care să verifice şi să controleze protocoalele şi structurile. fibroză chistică. De aceea există o foarte precisă distincţie între terapia genică şi intervenţia unei inginerii alterative (19) . condiţii relative la alegerea patologiei tratabile: o boli datorate anomaliei unei singure gene structurale recesive şi deci susceptibilă de a primi o terapie completă cu o singură genă sănătoasă. In aceste direcţii există de acum acordul actelor normative europene (17) şi ale CNB. sindrom Lesch-Nyhan. date fiind riscurile şi stadiul experimental al terapiei. etc. Terapia genică germinală. Toate acestea nu ne autorizează să considerăm terapia genică.terapia genică de tip somatic. Diferiţi autori împărtăşesc următoarele condiţii: a. se respinge din două motive diferite: a. sau răspândirea unui eventual vector viral. Este clar că şi pentru aceste terapii este necesar consensul pacientului.

în schimb. forţă. nu este tocmai potrivit. au urmărit această îmbunătăţire-alegere a calităţilor fizice. prin alegerea partenerului în vederea căsătoriilor. Nu poate fi folosită ca exemplu nici administrarea de hormoni masculini unei atlete adolescente ca "doping" pentru a masculiniza musculatura. corectarea unei deficienţe care pune subiectul în condiţii de inferioritate faţă de media statistică. c.). Totuşi. Cuyas formulează patru ipoteze de inginerie genetică. Faptul că omul trebuie să se bucure de o anumită putere asupra propriei vieţi şi că acel concept de sănătate nu trebuie să se limiteze doar la absenţa bolii ci să urmărească "bunăstarea deplină" fizică. Diferitele gradaţii depind de diferitele finalităţi: a. Ar fi vorba de inginerie genetică de tip somatic. b. ci de administrarea medicamentoasă. mai curând este vorba de intervenţii de eugenetică. care să nu fie terapeutică ci de tip amplificator a unelor calităţi fizice peste media normală. în timp ce supradotarea indusă ar putea condiţiona viitorul subiectului însuşi. după mine ar trebui să ne întrebăm dacă această alegere-selecţie a calităţilor fizice sau intelective nu ofensează principiul egalităţii şi nu împinge la dominarea arbitrară a propriului corp. deci autorul consideră în acest sens numai ipoteza unei experimentări care să fie posibilă la adultul care a consimţit. pentru că în aceste cazuri este vorba de a pune condiţii pentru o îmbunătăţire şi nu de a determina direct un grad al calităţii fizice printr-o intervenţie pe întreg componentul biologic. Raţionamentul. pentru că aici nu este vorba de inginerie genetică. d. procurarea pentru descendenţi o superioritate faţă de normă în exploatarea anumitor calităţi (înălţime. conform căruia oamenii. la potenţarea unui caracter deja existent. întotdeauna. acolo nu este vorba de o intervenţie care să redea integritatea genetică. In mod just autorul face să coincidă primul caz cu o formă de terapie. în timp ce considerăm că nu se pot numi în mod automat " terapii potenţatoare" celelalte tipuri de intervenţie. Nu se poate imagina o intervenţie de inginerie genetică care să influenţeze subiectul dar nu şi descendenţii amplificând anumite calităţi peste medie. dar şi pentru că influenţează dezvoltarea psihicosexuală a femeii atlete. admisă dar nu 52 . pentru că aceea a liniei germinale ar trece la descendenţi. oricum interzisă. inteligenţă etc. Pentru a găsi o linie de demarcaţie între ingineria genetică alterativă şi cea pentru ameliorareamplificare în sensul "recombinării genetice ca terapie potenţatoare sau eugenetică" (20). Autorul însuşi pune în dubiu clasificarea calităţi/defecte care deseori se conformează modelor culturale sau exaltărilor artificiale. nu numai pentru că alterează rezultatele întrecerilor sportive. atunci când există o posibilitate. Cel de al doilea caz prezintă pentru autor unele dificultăţi etice datorită faptului că subiectul nu poate fi interpelat pentru consens. Acest gen de intervenţie ipotetică ni se pare mai grea decât ceea ce se întâmplă în domeniul medicinei cosmetologice. peste media statistică . ameliorarea uneia sau a mai multor calităţi ale subiectului. alterarea înseamnă producerea unui caracter nou. iar îmbunătăţirea sau amplificarea se referă. psihologică şi socială. Sunt citate ca exemplu îmbunătăţirea genei răspunzătoare de creşterea staturii sau prelungirea duratei de viaţă. Conceptual. dotarea omului cu calităţi care prin ele însele sau în nivelul lor de intensitate sunt străine speciei umane. în afara consensului subiectului supus acestei creşteri şi absenţei riscurilor.Putem reţine că. orice altă intervenţie nu poate fi decât alterativă sau pentru îmbunătăţire-amplificare.

lăsând la o parte cele afirmate mai sus cu privire la mijloacele şi metodele folosite pentru atingerea acestui obiectiv. străine speciei umane. furnizarea unei mari cantităţi de subiecţi identici din punct de vedere genetic pentru a realiza studii ştiinţifice privind importanţa relativă de natură congenitală şi ambientală pentru diversele aspecte ale prestaţiilor umane. oferirea unui copil unei familii sterile. de a îndrepta intervenţia genetică " evitându-se manipulările care tind să modifice patrimoniul genetic şi să creeze grupuri de oameni diferiţi riscând să provoace în societate noi marginalizări. inerent în acea loterie a combinării sexuale. producerea unor perechi de embrioni de la fiecare persoană pentru a le ţine congelate până când ar deveni necesare rezerve de organe pentru transplanturi la geamănul egal din punct de vedere genetic. VII.unui individ uman prin ingineria genetică este o ipoteză substanţial alterativă şi este respinsă de însuşi Cuyas atunci când comportă asumarea unor calităţi animale prin hibridisme. In ce priveşte îmbunătăţirea descendenţilor pe care Cuyas o consideră încă permisă în anumite condiţii în sensul şi în direcţia potenţării calităţilor fizice şi intelectuale. "copierea unor indivizi de mare geniu sau de o mare frumuseţe pentru îmbunătăţirea speciei sau pentru a face viaţa mai plăcută. nu înţeleg cum s-ar putea ajunge la această îmbunătăţire a calităţilor copiilor (cu excepţia cazului unei terapii în plus) la nivel genetic. copierea unor indivizi sănătoşi pentru evitarea riscului unor boli ereditare. unul din soţi sau propria persoană. unul din părinţii bioeticii. îndoiala noastră este şi mai mare. profesor la Universitatea din Chicago: I. Noi credem că. IX. dar el nu exclude această eventualitate în cazul în care ar fi vorba de calităţi care nu contrastează cu fiinţa umană (văzul vulturului). în afara scopului terapeutic şi peste normă. Conferirea unor calităţi. Cred că ar fi necesar să ne punem şi mai multe întrebări decât în cazul precedent asupra raportului posibil de instrumentalizare a persoanei umane începând cu genomul său. producerea unor echipe de subiecţi identici pentru a îndeplini sarcini speciale pe timp de pace sau în război (nu se exclude spionajul). o persoană dragă care a murit.recunoscută. mai mult. VIII." (21) Clonarea umană: aspecte etice Hans Jonas. II. VI. oferirea unui copil cu un genotip la alegere: o celebritate pe care o admiră. faptul că trebuie să existe această bunăstare deplină.toate acestea nu elimină problema limitei în cadrul căreia trebuie să se înscrie acest obiectiv. rămân obiecţiile pe planul de principiu al egalităţii dintre oameni şi se potriveşte foarte bine în acest sens apelul făcut de Ioan Paul al II-lea. fără a se interveni asupra liniei germinale şi fără să se treacă printr-o procreare "in vitro". IV. V. pentru a-i bate pe ruşi şi chinezi pentru că nu admit lacune în domeniul clonării" (22) 53 . se referea în 1985 la posibile aplicări ale clonării omului imaginate de prietenul său Leon Kass. determinarea sexului la copiii care se vor naşte: sexul unui clon este la fel cu cel al persoanei de la care provine nucleul celular transplantat. III.

. este contrară principiilor de paritate între fiinţele umane pentru că permite selecţia eugenetică şi rasistă a speciei umane. principiile şi exigenţele proprii către statele membre " cu ferma convingere că clonarea fiinţelor umane. noi şi profunde suferinţe. sunt contrare demnităţii de fiinţă umană proprie embrionului. iar UE trebuie să-şi asume rolul de remorcă şi să facă în aşa fel ca opinia publică să ia cunoştinţă pe deplin de aceste probleme. cerea interzicerea". noi discriminări.s-a considerat "că trebuie să fie definite metode adecvate pentru programarea şi reglementarea evoluţiilor în domeniul geneticii". ele sunt dictate numai de imposibilitatea practică: el trebuie să ştie să-şi fixeze singur aceste limite. Recomandarea n. ofensează demnitatea fiinţei umane şi implică un experiment pe om... oricum "toate informaţiile necesare trebuie să fie la dispoziţia opiniei publice." (26) Biserica Catolică condamna clonarea umană încă din 1987 în Istruzione "Donum Vitae": ". fie că este realizată cu titlu experimental în contestul tratamentului fertilităţii. Proiectul "clonării umane" reprezintă teribila derivă spre care este împinsă o ştiinţă fără valori şi este semnul profundului disconfort al civilizaţiei noastre. precum şi a creării de gemeni identici " (24) Rezoluţia Parlamentului European din 1989 a considerat "că o interzicere la nivel juridic ar fi singura reacţie posibilă la crearea de fiinţe umane prin cloni. Proclamarea "morţii lui Dumnezeu". cu speranţa deşartă al unui "dincolo de om " aduce cu sine un rezultat clar: "moartea omului". atât sub aspect biologic cât şi sub aspect personalistic. căruia Dumnezeu i-a încredinţat.şi tentativele sau ipotezele menite să obţină o fiinţă umană fără nici o conexiune cu sexualitatea prin "diviziune de gemeni". care caută în ştiinţă. oferindu-i libertate şi inteligenţă." Parlamentul.creării de fiinţe umane identice prin clonare sau prin alte metode. (28) In acest document se afirmă că clonarea "constituie o manipulare radicală a relaţionalităţii constitutive şi de complementaritate care se află la originea procreaţiei umane. ar fi cerut să fie clonate. departe de a exalta libertatea omului. a diagnosticării pre-implanturilor. creaţia.. 1046 a Consiliului Europei din 1986. în tehnică şi în "calitatea vieţii" surogate pentru sensul vieţii şi al salvării existenţei.. în 16 puncte." 54 . ca şi toate experimentele care au drept scop clonarea fiinţelor umane. cu scopul selecţiei rasei sau cu alte scopuri. (27) Această condamnare este reafirmată în Documentul Reflecţii asupra clonării al Academiei Pontificale pentru Viaţă. nu poate fi în nici un caz justificată sau tolerată de societate". în a discerne între bine şi rău." (25) Parlamentul formulează.. a afirmat în mod clar lipsa de legitimitate etică şi juridică a clonării umane: " clonarea fiinţelor umane nu poate fi în nici un caz justificată sau tolerată de societate deoarece ea reprezintă o gravă încălcare a drepturilor umane fundamentale.. (23) Documente europene ale ultimului deceniu au luat poziţie anticipat împotriva clonării. partenogeneză.. generează noi forme de sclavie. Jonas conchidea: " această listă este mai puţin distractivă decât pare. Nu se poate într-adevăr uita că negarea creaturalităţii umane. clonare. a transplantului de ţesuturi. fie că este realizată cu orice alt scop. Omul." Concluzie confirmată ulterior.. de ştirea că după experimentele de la Edimburg multe persoane.Jonas adăuga la această listă pregătirea atleţilor pentru Olimpiade şi alte competiţii internaţionale şi în fine curiozitatea umană de a vedea cum s-ar termina un astfel de procedeu. Nici-o dorinţă nu este atât de perversă ca cea de autocopiere. nu găseşte limite acţiunii sale. în urma recentului experiment de la Edinburg.deoarece contrastează cu demnitatea procreaţiei umane şi cu unirea conjugală". în special femei. dacă mai era nevoie. Clonarea riscă să devină tragica parodie a atotputerniciei lui Dumnezeu.

după cum vom vedea. acesta din urmă poate fi motivat de depistarea eventualelor boli genetice legate de sexul cromozomic. că examenul genetic ori este inutil. (29) Este suficientă prelevarea unei celule din embrion cu 8 sau 16 celule pentru a face un examen cromozomic sau genetic prin sonde genetice speciale. Din compoziţia terenului de cultură se scot date care permit analizarea proceselor metabolice ale embrionului fără să-i fie alterată integritatea fizică. 55 . în această perioadă este posibil gemelajul în virtutea totipotenţialităţii celulelor. Metodele invasive folosesc în schimb prelevarea unei porţiuni de ţesut din embrionul precoce . în realitate foarte des . ca şi a embrionului precoce conceput natural. sau recurgerea la întreruperea sarcinii. chiar implantul unei jumătăţi de embrion poate dezvolta întregul individ. responsabil de mongolism. iar cealaltă crioconservată şi eventual implantată.dacă nu în mod necesar. sau pentru alegerea sexului preferat. se poate conexa prea rar în prezent cu faza terapeutică a malformaţiilor şi anomaliilor cu caracter cromozomic sau genetic. la nivelul actual al cunoştinţelor şi ale resurselor medicinei. prelevat prin spălarea uterului (washing out) şi reimplantat apoi după examenul genetic. pentru a vedea dacă cel ce se va naşte este afectat de malformaţii sau anomalii care ar putea să-i influenţeze viaţa. pentru că ea nu implică doar examenul genetic. Pe de altă parte dorim să dedicăm problemei o reflectare specifică. ori deschide uşa avortului şi pe acest raţionament ei îşi bazează obligaţia morală de a refuza un astfel de examen. de aceea. după depistarea malformaţiei rămâne deschisă aproape în majoritatea cazurilor doar această alternativă: sau acceptarea copilului ce urmează să se nască cu respectiva malformaţie. în timp ce partea folosită pentru diagnosticare este apoi eliminată.(30) Motivarea adoptată pentru acest tip de diagnosticare este selecţia embrionilor afectaţi de maladii genetice sau examinarea sexului cromozomic. a făcut posibilă în zilele noastre o diagnosticare a embrionului fecundat in vitro înainte de a-l transfera în uter (diagnostic înaintea implantului).sau de "fisiunea gemelară" (gemeni) Aceasta constă în diviziunea embrionului cu 4 sau 8 celule în două: o parte este examinată. Cazul cel mai frecvent este cel al al "trisomiei 21".şi din câte rezulte se pare că fără nici un efect negativ . eventuala clonare umană ar reprezenta violarea a două principii fundamentale pe care se bazează toate drepturile omului: principiul parităţii între fiinţele umane şi principiul nediscriminării.şi anume avortul fetuşilor cu malformaţii. Practica recentă a FIVET şi în general a procreaţiei asistată medical.Documentul. Acestea din urmă folosesc cultura blastocistelor într-un teren artificial." Diagnosticarea prenatală Abordăm acest subiect împreună cu genetica pentru că multe dintre procedurile de diagnosticare în perioada prenatală urmăresc să cerceteze patrimoniul genetic al emrbionului/fetus. Examenul genetic prenatal este făcut într-o perioadă determinată de dezvoltarea emrbionuluifetal. Diagnosticarea genetică pre-implant poate fi efectuată utilizând metode invazive şi metode neinvazive. După cum se ştie. dar şi ceea ce este legat de el . nu numai că subliniază inviolabilitatea demnităţii persoanei în orizontul creaţionistic. dar spectrul bolilor ce-ar putea fi diagnosticate este mult mai vast. De aceea nu sunt puţini cei care afirmă. dar şi relevă importanţa etico-juridică a interzicerii clonării umane: " In planul drepturilor omului. Faza de diagnosticare.

Poate să existe şi situaţia în care este realizată o organizaţie socială a serviciilor de "prevenire" care. în situaţiile în care rezultă necesară o intervenţie anticipată iar respectiva intervenţie este posibilă. sau în fază endouterină.selectarea embrionilor nu schimbă faptul în discuţie sau gravitatea. pentru a evita povara economico-socială pe care astfel de subiecţi ar putea să o reprezinte (screening). di tip eugentic. totul sub profil etic. rezultatele şi succesele post-analize. Pentru a clarifica mai bine aceste probleme etice complexe şi acute voi proceda la o scurtă tratare a următoarelor aspecte: istoria diagnosticării genetice şi indicaţiile după examenul genetic. problema etică fundamentală.Justificările etice adoptate de cei care practică diagnosticare pre-implant sunt în principal două: se doreşte "prevenirea" naşterii unui subiect bolnav şi prevenirea avortului la un stadiu post-implant. (31) Si în diagnosticarea post-implant asupra fetusului. favorizează această selecţie. într-un stadiu precoce sau avansat. Problema etică însă priveşte familiile. ci sunt sesizabile "somatic". Intreruperea unei vieţi. Ecografia este folosită. foarte frecvent dar nu în mod necesar. Dar esenţa acestui fapt rămâne ceea ce este în realitate: fetuşii malformaţi sunt refuzaţi şi într-adevăr selecţionaţi într-o majoritate covârşitoare din cauza malformaţiei. deşi nu este unică. în orice caz. că examinările pentru diagnosticele prenatale sunt făcute şi prin alte metodici legate de depistarea unor patologii care nu indică neapărat o cauză genetică. răspândirea avortului selectiv. greu tratabilă din punct de vedere terapeutic. pentru a oferi o informaţie completă. deoarece existenţa unei malformaţii sau a unei boli a fetusului ar induce mamei o stare "patologică" de ordin psihic. permite depistarea unor malformaţii somatice care. 56 . Lăsând de o parte părerea despre FIVET. pentru că ar fi făcută într-un stadiu precoce. Avortul selectiv al fetuşilor este prevăzut în mod explicit de anumite legi. când scopul urmărit este de a se cunoaşte eventualele anomalii. doresc să subliniez. de exemplu. Ecografia. cealaltă justificare este de a răspunde dorinţei cuplurilor privind preferinţa de sex. să fie admis şi mai puţin odios din punct de vedere cultural. sub denumirea de terapie. Dincolo de aceste pseudo justificări declarate se află intenţia experimentală urmărită cu tenacitate în această fază a pre-implantului. spcialistul care diagnostichează şi se află prins într-o procedură anumită ca şi organizaţia serviciilor. printre care şi cea italiană. decât în cazul celor care urmează doctrina gradualistă şi consideră că embrionul precoce nu este încă un individ cu valoare de persoană umană. este aceea a avortului selectiv: se ştie că un răspuns pozitiv privind existenţa unei boli de origine genetică este/sau a unei malformaţii grave. care prezintă numeroase dificultăţi . Inainte de a examina detaliat fiecare aspect. sub denumirea juridică de avort "terapeutic". în mare parte pot fi abordate prin terapii adecvate. nu schimbă substanţial nimic din efectul real şi opinia etică. şi în asociere cu diagnosticarea genetică în faza de studiu al fetusului şi al prelevării de celule sau de ţesuturi ale fetusului. poate provoca.după cum vom vedea . ca intenţie şi program. Dar această înfrumuseţare are conţinutul unui artificiu juridic pentru a face ca avortul selectiv. dată fiind legislaţia actuală privind avortul voluntar. la naştere. metodicile şi procedeele.

prezenţa unui copil cu un defect mare de închidere a tubului neural. La terminarea Congresului Internaţional de la Val David în Quebec. 1966.1968) legate de studiul bolilor metabolice.. ecografia în sine nu prezintă riscuri dovedite. sau care provine din părinţi purtători de eterozigoţi ai genei bolii. Thiede şi colaboratorii. numai la cererea pacientei. sau în cazul în care unul din părinţi este purtător (eterozigot) al genei responsabile de acea tulburare. prezenţa la unii părinţi a unei aberaţii cromozomice structurale corespunzătoare. pot exista şi alte situaţii care ar putea să fie luate în consideraţie. 1966. Jacobson. Nel 1971 & Scrimgeour în 1973) In aceeaşi ani se perfecţionau alte tehnici de studiu somatic al fetusului prin ultrasonografie (Donald în 1969. suspectarea sau certitudinea unei infecţii la mamă ca toxoplasmoză. după ce au fost perfecţionate tehnicile de cultură a celulelor fetusului suspendate în lichid amniotic pentru studierea cromozomilor (Klinger. 1967) şi pentru cercetări biochimice (Nadler. In 1971 este pusă la punct tehnice pentru amniocenteză (Garbie şi colab. Existenţa sau lipsa de existenţă a unor indicaţii suficiente este dovedită de consultanţa genetică. e. g. adică în absenţa unor motive speciale. Acestea sunt indiciile oficializate şi recunoscute. prezenţa unui copil atins de o boală asociată cu cromozomul X. Istoric şi indicaţii medicale Diagnosticarea genetică prenatale (DGP) a început să fie practicată către anii 1968-69. Steele şi Breg. cu trisomie 21 sau sindromul lui Down (mongolism) c. Joupilla în 1971. d. care precede intervenţia şi stabileşte dacă este fondată sau necesară. Malformaţia comportă în general o anencefalie sau coloana bifidă. rujeolă sau 57 . prezenţa unui copil. în mod normal. desfăşurat în 1979 privind diagnoza prenatală.Bazată pe folosirea ultrasunetelor. prezenţa unui copil. sau din mamă purtătoare eterozigotă a genei respective. ar fi în orice caz semn de o insuficientă responsabilitate etică şi deontologică. susţinute de raţiuni obiective. ca de ex. trebuie să fie specificate pe scurt: a. Aceste indicaţii. 1965. b. deja născut. f. este indicat să nu se facă mai mult de două sau trei în timpul gestaţiei. deşi din prudenţă şi din raţiuni de etică economică. prezenţa unui copil deja bolnav de hemoglobinopatie gravă. A trece la examinarea prin amniocenteză (sau fetoscopie sau placentocenteză indiferente care) fără o consultanţă genetică anterioară. a fost elaborat aproape un cod deontologic care să garanteze libertatea femeii de a accede sau nu la diagnoza prenatală şi să definească indicaţiile amintite. deja născut în respectiva familie. vârsta mamei pste 36 de ani. în special drepanocitoză şi alpha sau beta-talasemie. cu o tulburare metabolică. expunerea prelungită la radiaţii ionizante sau la mutageni chimici.. Hansman în 1979) şi prin fetoscopie (Rauskolb în 1979 şi Scrimgeour în 1979).

58 . eventualitatea unui avort ca ipoteză posibilă după examinare. devine din punct de vedere etic necesară. putem încadra toate tehnicile şi metodicile de diagnoză prenatală în tehnici neinvazive. citogenetică. extrage şi eşantiona material biologic pentru a-l supune apoi analizei. graţie unor aparaturi sofisticate care permit obţinerea unei imagini optime. clinică-infectivologică. biochimică-metabolică. Dintr-un punct de vedere etic global privind practica DGP trebuie relevat faptul că în unele experienţe (ca cea a prof. problemelor şi limitelor examenelor cerute. previdibil. Existenţa acestor indicaţii trebuie să fie confirmată în timpul consultaţiei. care foloseşte ultrasunetele şi. chiar dacă în măsură variabilă (din raţiuni obiective şi subiective) este mereu prezent. de a furniza toate informaţiile asupra riscurilor. de aceea. Tehnici non invazive In acest grup se înscrie din plin ecografia. astfel ca femeia sau cuplul solicitant să cunoască toţi factorii referitori la respectiva cerere. Consultarea genetică are prin urmare scopul de a confirma existenţa uneia din indicaţii şi. permiţându-i astfel să poarte sarcina fără nici o grijă. prezenţa unei isoimunizare Rh. care. aest lucru se datorează faptului că deseori cererile sunt suscitate de informaţii superficiale sau neadecvate privind necesitatea examinării.boală citomegalică. corp fetal) pentru a explora. în nici un caz. ceea ce implică că pentru a aplica respectiva metodică trebuie să se pătrundă fizic în compartimentul corporal respectiv (cavitate uterină. sau riscul existenţei unei maladii cu transmitere genică. de asemenea. Serra de la Facultatea de Medicină a Universităţii Catolice Preasfânta Inimă din anii 1977-1980 (32) ) rezultă că circa 30% din persoanele care au solicitat examinarea au renunţat la ea după consultanţă. cum ar fi fibroza cistică (mucoviscidoza) sau beta-talasemia. Strâns legat de conceptul de inazivitate este cel de risc care. Urmărind parametrul invazivităţii şi deci de risc.sau convingerilor etice ale femeii de a nu dori să ia în considerare. minim invazive şi în mod sigur invazive. anexe. cuantificabil şi de asemenea unul din cei mai relevanţi din punct de evedere etic. Metodele şi procedeele tehnice Tehnicile actualmente folosite pentru diagnosticarea prenatală în general. 2) invazivitatea procedurii de diagnosticare. pot fi definite în funţie de două criterii fundamentale: 1) genul de informaţie de diagnosticare care se doreşte: morfo-funcţională. înainte de a se accede la diagnosticarea genetică în sine. la 20 de ani de la prima sa folosire a atins în prezent nivele importante şi uimitoare de diagnosticare.

recurgerea la amniocenteză. apoi prin tehnici moleculare ca PCR (38) (Polymerase chain reaction) sau FISH (39) 59 . Aceste celule. Folosirea unui astfel de examen ridică deci o serie de probleme din punct de vedere etic foarte relevante. încet chiar dacă nu sunt indicaţii de vârstă sau familie. în timpul primei faze de gestaţie.). O altă consecinţă este reprezentată de extinderea alarmei eugenistice: practic orice femeie gravidă se alertează încet. este în creştere. cu un relativ risc de avort. iar în prezent al triplu-test poate accede orice gravidă pentru a afla dacă există un risc de a naşte un fetus Down şi eventual a recurge la amniocenteză. la sfârşit numărul amniocentezelor. chiar dacă se recomandă folosirea ei numai în cazuri absolut necesare.Această tehnică nu provoacă traume nici nu pare dăunătoare. acest triplu-test nu comportă practic nici un risc nici pentru mamă. în general. analizabil. în ultimă instanţă să întrerupă sarcina. nici pentru fetus. In urma modalităţilor de execuţie. etc. Acest lucru este agravat de lipsa. (33) Inserăm printre tehnicile non invazive şi numitul triplu-test care. aşa după cum s-a anticipat. totuşi. îndeosebi a sindromului lui Down. Această alarmă ajunge în punctul în care orice îndoială (valori care sunt prea aproape de valoarea de prag. Prin scopul ei preponderent terapeutic.. se descuamează spontan în canalul cervical şi pot fi prelevate eşantioane prin 4 feluri de tehnici. în locurile în care se execută testul. mărindu-se tot mai mult numărul femeilor care fac testul. metodici bazate pe analize prenatale de celule de derivaţie trofoblastică. familie. deci. tipul de informaţie pe care o dă este parţială şi are. Tehnici minimal invazive Este vorba de metodici limitate între graniţele strâmte ale cercetării aplicative care au nevoie de confirmare clinică (35). Teoretic aceasta ar trebui să conducă la o diminuare a examenelor invazive dar. a unui counseling serios care să explice cuplului relativitatea şi adevărata valoare a datelor furnizate de respectivul examen şi prezenţa unui procentaj de falsuri pozitive şi de falsuri negative. care apoi nu corespund unei patologii sau " nu relevă alte anomalii cromozomice grave care totuşi se pot întâmpla mai frecvent la o vârstă maternă avansată. In primul rând extensia diagnosticării prenatale: până acum putea accede la amniocebteză femeia care prezenta indicaţii precise (vârstă. însă. provoacă femeii gravide nelinişte şi supărare!) devine un risc şi orice risc devine motiv pentru a cere oricum diagnosticarea prenatală invazivă sau întreruperea sarcinii. în general de trei ori în timpul unei sarcini. Această intuiţie care a aparţinut lui Shettles (37) în 1971 a fost reluată recent şi a avut un impuls important pentru că se obţine DNA fetal."(34) Practic acceptarea etică a triplu-testului ar putea surveni numai dacă ar fi folosit pentru a limita. (36) Perioada de execuţie este între a 6-a şi a 13-a săptămână de gestaţie. printr-un serios counseling. o simplă valoare statistică. In acest sens trebuie spus că acest triplu-test semnalează în multe cazuri prezenţa factorilor de risc. deşi negative. datorat tehnicii sau alegerii făcute de femeie în cazul unui sfârşit nefericit. ecografia este legată mai puţin de avort deşi astăzi există o tentativă de identificare a unor "markers" ecografici precoce ce se pot folosi ca screening orientaţi în a face ulterioare investigaţii invazive şi.. nu este propriu-zis o metodă de diagnosticare ci un test predictiv şi deci cu propabilitate de patologie cromozomică fetală. pentru că nu este exclus ca într-un procentaj mai limitat dar totdeauna posibil să poată exista un risc generic de trisomie 21.

Alţii calculează un risc mediu de 4-6 % (41). (47) Prelevarea firicelelor coriale (CVS) permite un examen genetic mai precoce (în general în cea de a 8-a . deci. în principal pentru prelevarea de sânge fetal (42). " de a putea face întreruperi de sarcină repetate" (46) Acceptibilitatea acestei metodici ar putea găsi o justificare numai în uzul ei terapeutic şi. nu este încă foarte precis evaluată.a 11-a săptămână de sarcină. Securitatea şi seriozitatea acestor proceduri par să fie foarte elevate (40) dar trebuie să mai fie verificate în sarcini evolutive. Embrioscopia este o tehnică de diagnosticare de nivel doi: se efectuează numai după ce investigaţiile precedente (de ex.o mai bună "acceptabilitate" a unei eventuale opţiuni de întrerurpere a asarcinii. exactitatea diagnosticării făcută pe celule. mai nou chiar şi în a 6-a săptămână) pentru a favoriza . în respectul mai autentic al scopului pe care ar trebui să şi-l propună diagnosticarea prenatală. după cum scrie Dumez într-un articol. Riscul de avort. de prelevarea firelor coriale sau cordocenteză. prin embrioscopie.) comportă un înalt grad de risc de a se întrerupe sarcina şi o creştere a incidenţei naşterilor premature precum şi posibila isoimunizare a mamei cu Rh negativ.fetus este depistat cu o patologie care s-ar fi putut identifica numai într-o perioadă succesivă prin ecografie. care a fost folosită şi pentru a practica terapia intrauterină (digitalici. aşadar pentru a face orice investigaţie de diagnosticare este mereu necesară o indicaţie precisă şi acceptabilă etic. o diagnosticare precisă deja în primul trimestru permite pacientelor. intervenţii de aspiraţie şi electrocoagulare (43) . modalitatea cu care sunt conduse studiile experimentale şi metodologia de confruntare a rezultatelor cu cele obţinute prin procedee invazive. actualmente autorii indică valori de circa 2-2. pentru a controla apoi. după avort.se spune . 60 . totuşi s-a abandonat progresiv fetoscopia pentru toate indicaţiile sale. Incidenţa avorturilor variază în funcţie de specializarea Centrelor care o practică. Plantocenteza comportă un alt risc de a întrerupe sarcina (de la 7 la 10%) şi de aceea actualmente nu se foloseşte putând fi înlocuită cu amniocenteza. apoi. ca villocenteza sau amniocenteza şi necesitatea de a se recurge la un counseling genetic. Evaluarea etică a acestei tehnici este legată nu numai de riscul intrinsec al tehnici dar şi de folosirea ei. Creşterea naşterilor şremature depăşesc 8%. Procentajele mai bune depăşesc 2% în primele 5 săptămâni. Deci. cu ajutorul localizării ecografice a cordonului ombilical. Permite. pentru că au fost experimentate prin studii care utilizau femei care deciseseră să întrerupă sarcina. care se face de acum prin cordocenteză. posibilitatea de a efectua biopsii fetale. dată fiind relativ recenta introducere a tehnicii.5% (45) . La începuturile anilor '90 se comunicau 6-10% avortări (44) . prelevări de sânge fetal pentru diagnosticare şi terapeutic.(Fluorescent in situ hybridization). Dacă se consultă literatura pe această temă se poate vedea cum cea mai mare parte din autori finalizează examenul la o succesivă întrerupere de sarcină atunci când embrionul. ecografia) semnalează ceva suspect care nu poate fi confirmat altfel. cu toată aparenţa lipsei vreunui risc. diuretici etc. Tehnici invazive Fetoscopia. In urma îmbunătăţirii calitative a imaginilor ecografice. In principal aceste tehnici implică importante reflecţii etice care privesc validitatea ştiinţifică. precocitatea cu care se poate face.

Chiar cu un procent mai mic.2 % (49) . perfecţionarea tehnicilor se realizează prin folosirea lor asupra omului şi acest procedeu experimental este incorect din punct de evedere etic. după 15 zile. precoce (între a 15-a şi a 18-a săptămână) şi târzie (după a 25-a săptămână) (51) .Prin amniocenteza foarte precoce. în special prelevarea firicelelor coriale. Riscul avortării indus de această tehnică este de 0. Uneori este necesară repetarea intervenţiei de prelevare a lichidului şi acest lucru se face. amniocenteza poate fi foarte precoce (între a 11-a şi a 14a săptămână de gestaţie). este evident caracterul înşelător al acestui calcul care conduce la o etică rezultată din media statistică prin care se doreşte justificarea avorturilor care în realitate au loc după folosirea acelei tehnici. Cordocenteza (sau funiculocenteza) este pătrunderea ecodirijată în cordonul ombilical. este reţinut ca accetabil. este vorba despre o 61 . Amniocenteza târzie se aplică mai mult în caz de imunizare materno-fetală sau pentru a aprecia starea de maturitate pulmonară a fetusului.efectuarea unui examen într-o fază foarte precoce a fetusului. prin urmare. până când experienţa dobândită la animale nu permite un indice de risc accetabil. această tehnică rămâne foarte problematică din punct de vedere etic. pentru prelevarea de sânge fetal. care ia în consideraţie indicele de avortare. In mod clar aceste rezultate oscilează dacă experienţa celui care face prelevarea nu este adecvată. cu toată că este folosită din ce în ce mai mult. şi avortarea care ar fi legată în mod specific de tehnică (procent obţinut prin scă derea celei naturale) Dar.Biopsia firicelelor coriale comportă un risc şi mai mare de întrerupere a sarcinii. oricum. care aparţin fetusului. A doua etapă a examenului consistă în explorarea citogenetică a celulelor prezente în lichiul amniotic. (48) Actualmente sunt indicate procentaje care coboară până la 3. care la începutul aplicării acestei tehnici era apreciată la 4-5%. Deja din prezentarea acestor tehnici rezultă că unele din ele. Deci. riscul pierderii fetale este mai mare (53) . eventual.1. legată de respectiva perioadă a sarcinii. Acest procentaj mai scăzut al avorturilor provocate de CVS rezultă din faptul că se face o distincţie între avortul total. pentru avantajul că permite . până la 8-10%.5% (52) şi. în ultimii ani a fost semnalată posibilitatea de a induce anomalii de malformaţie fetusului în urma procedurilor CVS efectuate în perioade prea precoce de sarcină (în jurul a celei de a 55-a. de preferinţă la nivelul venei (54).a 66-a zi de sarcină) (50) . In plus. In ce priveşte perioada de execuţie. teoretic naturală. Intr-adevăr.5 .aşa cum am arătat . comportă un indice de risc semnificativ şi ridică o problemă etică privind permisivitatea lor. în caz de naştere înainte de termen. dar şi fetoscopia şi placentocenteza (deşi în prezent nu mai sunt folosite). Amniocenteza tradiţională este cea precoce şi consistă în prelevarea a 15-20 ml de lichid amniotic în care sunt prezente celule fetale dezagregate. lucru despre care nimeni n-ar putea spune cu certitudine că s-ar fi întâmplat cu adevărat. în schimb. Amniocenteza este o metodică folosită de mult timp şi la ea ne referim atunci când vorbim în mod expres despre diagnosticare genetică.

Dar trebuie să cunoaştem şi ceea ce se întâmplă. care în general sunt asociate între ele. în cazurile în care răspunsul examenului este pozitiv şi indică prezenţa unei malformaţii sau a unei boli grave. Indicaţiile pentru cordocenteză sunt: isoimunizarea Rh. sau din contră. ci este deschisă şi calea terapeutică: acest lucru este de mare importanţă din punct de vedere al opiniei etice privind practicarea examenului genetic de către cea care în conştiinţa sa. dar şi din punct de vedere al calităţii vieţii. Se aşteaptă ca progresul ştiinţific să ofere posibilitatea. se poate interveni chirurgic la nounăscuţi şi în acest caz o legătură cu avortul este mai rară. de Toxoplasmă şi de Parvovirus B 19. în cadrul diferitelor genuri de diagnostic prenatal. Indicaţii etice privind diagnosticarea genetică prenatală Diagnosticarea prenatală de tip genetic. anemii şi discrazii (severă alterare a sângelui) la fetus. Este superfluu să amintim că în cazul examenelor genetice ne aflăm în domeniul unor boli în general incurabile pînă în acest moment. determinarea stării metabolice a fetusului. este cea care pune cele mai multe probleme etice. la acceptarea pur şi simplu a naşterii unui copil malformat (sau un subiect cu o boală genetică). patologii hemocoagulatorii (trombocitopenie haloimună şi autoimnună dacă există o extirpare a splinei materne). ca cea citomegalică. Prelevarea se face în general în jurul a18 săptămâni de perioadă de gestaţie. 62 . cum ar fi de exemplu malformaţii cardiace.9 % (55) . indicate de alte procedee. (57) Totuşi unele malformaţii datorate unor defecte genetice şi anume coloana bifidă şi hidrocefalia. deşi rare. malformaţii (pentru efectuarea rapidă a cariotipului fetal). Permite dobândirea unor informaţii diagnostice importante pentru binele fetal. Aceasta înseamnă că în acest ultim caz căile teoretic deschise după diagnosticare nu se referă numai la ipoteza unui avort. diagnosticarea să fie urmată de terapie. întârziere a creşterii intrauterine. monitorizarea stării fetale în curs de infectare. pot beneficia de un tratament terapeutic chirurgical în primele zile de viaţă cu bune rezultate nu numai de supravieţuire. Evaluarea riscului legat de cordocenteză depinde în mod semnificativ de motivul pentru care este cerut acest examen (56) şi folosirea ei totuşi ar trebui să fie limitată la culegerea de date realmente necesare pentru modificarea. Rezultatele şi succesele după examenul genetic Este important să arătăm ce anume evidenţiază examenele genetice realizate în urma unei indicaţii depistate în timpul consultaţiei: este vorba de a şti care este procentajul de răspunsuri liniştitoare (negative) faţă de cele nefericite (pozitive). iar motivul l-am expus deja: până acum bolile gnetice prezentau slabe posibilităţi de vindecare (ne-am referit la malformaţia datorată coloanei bifide) şi totuşi inducţia avortului selectiv în cazul unei diagnosticări nefericite este atât de frecventă încât ne face să ne gândim ca la o consecinţă a ei. prezenţa unor hernii etc.tehnică invazivă. ca ecografia. Pierderea fetală oscilează între 0. a conduitei de terapie obstetrică. tahicardie tranzitorie şi hemoragie a cordonului ombilical. din punct de vedere statistic. nu acceptă după aceea ipoteza unui avort.5 şi 1. există: bradicardie (diminuarea ritmurilor contracţiilor cardiace) ale fetusului. renale. Complicaţii ale metodicii. In schimb în cazul unor malformaţii simple somatice. şi în anumite cazuri poate constitui un mijloc pentru a face terapii intravasculare la fetus. Toate acestea sunt importante pentru a formula o opinie etică. când este posibil. ca în cazuri din ce în ce mai numeroase.

Asta însemană că. Se afirmă: diagnosticarea genetică prenatală costă. problema etică nu se pune numai în ce priveşte familia. avortul este. poate fi practicată eutanasia nou-născutului. cea mai bună. Trebuie recunoscut dreptul părinţilor de a accepta greutatea de a se îngriji de un copil care nu are capacitatea de a se bucura de o viaţă omenească. şi-a exprimat clar opinia asupra motivelor esenţiale existente: "Dreptul la supravieţuire biologică este complet dependent de capacitatea individului în cauză de a duce o viaţă normală. faptul că aceşti subiecţi nu ar trebui lăsaţi să trăiască. în cazul unei malformaţii grave. se apropie mult de poziţia precedentă: dreptul la viaţă este subordonat calităţii vieţii: atunci când aceasta este grav deficitară. In 1983 cazul lui Jane Joe din Statele Unite. de aceea este mai economic şi mai puţin riscant ca sarcina să fie dusă până la capăt. lăsată să moară de inaniţie. ci este făcută de programele dispuse de autoritatea sanitară locală cu o explicaţie care ar trebui înţeleasă ca "o prevenire" a bolilor genetice. specifică mentalităţii de tip utilitarist răspândită cam peste tot şi nu numai în ţări de limbă ingleză. nu este opţiunea familiei. Uneori legătura cu avortul. pe baza unui raţionament bazat pe costuri şi beneficii. ci la libertatea de conştiinţă şi la confruntarea costuri-beneficii. şi apoi. Autorul acestei teorii. în cazul unui rezultat nefavorabil al diagnosticării. în plus este riscantă pentru mamă şi pentru fetuşii sănătoşi într-un anumit număr de cazuri. Avem în primul rând poziţia celor care care consideră ca sigur. Aiken. H. Această poziţie a fost atenuată doi ani mai târziu când nu s-a mai făcut apel la dreptul părinţilor.. plecându-se de la definirea fetusului ca " personalitate potenţială" (61) 63 . dreptul la supravieţuire biologică sau fizică îşi pierde raţiunea de a exista şi prin urmare întreruperea din milă a acestei vieţi este accetabilă sau poate chiar obligatorie. între două alegeri nefericite. Inainte de a expune principiile etice în acest domeniu. născută cu coloană bifidă şi hidrocefalie. acest drept este subordonat concepţiei de calitate fizică a vieţii subiectului şi stabilităţii economice şi emoţionale a familiei. a făcut cunoscută şi actuală această teorie. poate fi sintetizată cu cuvintele lui Mac Intyre. Poziţia Bisericilor Protestante. în cazurile în care nu există posibilitatea unei vieţi omeneşti adevărate.In concluzie. dar şi a specialiştilor care colaborează la diagnosticare: este vorba de a şti dacă această formă de diagnostic devine sau nu o colaborare la avort. geneticianul care a studiat primul posibilitatea culturii celulelor in vitro puse într-un lichid amniotic:" In scopul de a preveni naşterea unui copil plin de anomalii precum distrugerea emoţională şi economică a familiei.D. părinţii sunt aceia care au dreptul de a cere avortul (dreptul părinţilor).. chiar când se prezintă ca purtător al unei malformaţii sau al unei boli. cu ajutorul celorlalţi. renunţându-se la hrănirea acestuia cu acordul părinţilor (58). (60) Deşi se recunoaşte dreptul la viaţă al fetusului.dar când astfel de îngrijire dăunează în mod serios bunăstarea altora acest drept trebuie să cedeze locul unor cerinţe mai puternice " (59) . A doua poziţie. se opun acţiunii de avortare şi în special se pronunţă împotriva avortului selectiv. întrucât ar fi o povară pentru familie şi societate şi afirmă că nu este utilă efectuarea diagnosticării genetice prenatale. în lumina recunoaşterii demnităţii fetusului considerat în realitatea sa de subiect uman. aceasta este o problemă acută şi este simţită de acei specialişti care indiferent dacă sunt credincioşi sau nu. Rar se întâmplă să citim afirmaţii atât de clare şi pline de o cruzime inumană. exprimată de Consiliul Ecumenic al Bisericilor din 1981. din acelaşi principiu de evaluare al costurilor (şi riscurilor) şi al beneficiilor. vreau să expun diferite poziţii comportamentale exprimate în literatura de spcialitate şi aplicate în practică în diferite ţări.

cerând despăgubire pentru daune.Trebuie să amintim şi poziţia unor Mişcări pentru Viaţă. nu micşorează. Toate Cartele internaţionale privind recunoaşterea drepturilor handicapaţilor afirmă deplina demnitate a subiectului uman cu handicap la fel cu cel sănătos şi eventual stabilesc în plus necesitatea de a-l ajuta mai mult pe cel care este mai puţin autonom în viaţa fizică. fără riscuri disproporţionate 64 . In Instrucţiunea "Donum Vitae" a Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei din 22 februarie 1987 se afirmă că "această diagnosticare este permisă dacă metodele folosite. consideră legală diagnosticarea prenatală în anumite condiţii. Din partea Bisericii Catolice deja prin Declaraţia privind avortul căutat al S. Această poziţie s-a mai atenuat apoi după publicarea Istrucţiunii Donum Vitae a Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei. dar nu de o potenţială personalitate sau potenţială umanizare: în embrion ca şi în fetus există deja o individualitate care dacă este lăsată să trăiască. poziţia Bisericii Catolice este de altfel lipsită de incertitudini privind condamnarea avortului voluntar şi aceasta rezultă că este aşa dintr-o serie întreagă de documente şi luări de poziţie. A cincea poziţie este tocmai aceea care se deschide diagnosticării prenatale dar în condiţii determinate şi plecând de la consideraţia personalistă a fetusului şi de la revendicarea autonomiei conştiinţei genetistului. demonstrabil biologic şi raţional. cu consensul părinţilor informaţi în mod adecvat. în această realitate subiectul este biologic şi deontologic definit şi de aceea reprezintă primul fundament indispensabil pentru realizarea turor celorlalte valori şi drepturi ale persoanei. chiar în faţa eventualitaţii. a celor care (părinţi sau cadre medicale) n-au intervenit pentru a suprima o astfel de existenţă. embrion sau fetus. pentru că .se afirma . ofensa adusă vieţii şi demnităţii umane. dar această poziţie este fundamentată din punct de vedere raţional. necunoscută a priori. Selecţia fetuşilor reprezintă o orientare şi o practică de dominare din partea celor sănătoşi asupra celor care nu sunt sănătoşi. este în afara oricărui dubiu că realitatea biologică. ci agravează. salvgardează viaţa şi integritatea embrionului şi mamei. (62) Indicaţii precise privind permisivitatea diagnosticării prenatale sunt incluse în Magisteriul Bisericii Catolice (63) mai ales în două documente. In mod just s-a observat că afirmarea dreptului la calitatea vieţii ar putea duce la eventualitatea juridică de chemare în tribunal. şi aceasta este gravitatea rasismului chiar dacă este inspirat din hedonism. ne permite să vorbim de o dezvoltare potenţială. a recurgerii femeii sau familiei la avort. Faptul că fetusul prezintă malformaţii şi că este purtătorul unei boli chiar gravă. unde a fost mai răspândit avortul în urma examenului de diagnosticare prenatală: ca reacţie se sugera refuzul categoric al diagnosticării genetice. care sunt recunoscute oricărei fiinţe umane. Deoarece aceasta este poziţia pe care o considerăm cea mai consonantă cu soluţia problemei. reprezintă acea valoare individuală şi fundamentală. în special în SUA. dorim să-i acordăm un spaţiu de reflecţie mai larg.sau este inutilă sau este menită să conducă la selectarea fetuşilor. că embrionul sau fetusul este subiect uman şi se bucură de o demnitate umană deplină şi de dreptul deplin la viaţă. Congregaţie pentru Doctrina Credinţei din 1974 sunt precizate aceste concepţii. fără de care nu este subiect uman. Indiferent de orice opinie filozofică privind momentul însufleţirii şi de diferitele teorii asupra "personalităţii". viaţa individuală. care vom spune imediat. pe plan obiectiv. Faptul că dezvoltarea şi creşterea subiectului nu s-au desfăşurat pe deplin. deşi este cel mai dificil de aplicat. Această poziţie întăreşte faptul. de către cei care se recunosc în condiţii de wrongful life. realizează dezvoltarea propriei persoane.

dar este ilegal şi să colaborezi la realizarea ei. formală sau materială. nu de puţine ori se întâmplă ca aceste tehnici să servească o mentalitate eugenetică. Deci. după cum se ştie. afirmă voinţa clară şi explicită de a avorta şi. Totuşi. în eventualitatea unui răspuns nefavorabil. cea de a doua presupune o legătură cu faptele.şi desfăşoare activitatea profesională ar comite o acţiune nepermisă atunci când ar fi sigur dinainte că acţiunea lui ar constitui un act ce ar pregăti avortul. într-o manieră foarte gravă. între acţiunea agentului principal şi cea a agentului colaborator există un hiatus care poate permite o orientare multiplă în activitatea agentului principal şi nu un final unic şi inevitabil. cazurile concrete de diagnosticare genetică prenatală legată de acceptarea ulterioară a vieţii pot să ofere situaţii diferite pe care aş vrea să le rezum după cum urmează: • se poate ivi cazul în care cel care împărtăşeşete atitudinea intenţională avortivă a femeii care solicită diagnosticarea: aceasta. Deci. sau să nu o fi căutat. în cel de al doilea. Din momentul în care posibilităţile de terapie înainte de naştere sunt astăzi încă reduse. care acceptă avortul pentru a împiedica naşterea unor copii cu diverse genuri de anomalii. dar că acţionează ilicit şi. Sf. dacă specialistul care face diagnosticarea exprimă aceeaşi atitudine. această apreciere trebuie să fie făcută cu grijă şi argumentat. Cooperarea la rău poate fi. când aceste tehnici sunt lisite de riscuri disproporţionate pentru copil şi mamă şi sunt menite să facă posibilă o terapie precoce sau chiar să favorizeze o acceptare senină şi conştientă a copilului. Dată fiind complexitatea acestor metode." (65) Din mulţimea acestor premise rezultă că femeia sau cuplul. dorit sau cauzat. sunt permise din punct de vedere legal. în situaţia în care ar fi posibil.deci. dar cel care colaborează ar putea să nu cunoască această legătură. geneticianul chemat să . colaborarea celui care face diagnosticarea se poate încadra în această ultimă situaţie. provocarea avortului: o diagnosticare care atestă existenţa unei malformaţii sau a unei boli ereditare nu trebuie să echivaleze cu o sentinţă la moarte" (64) In Scrisoarea Enciclică "Evangelium Vitae" din 25 martie 1995. în primul caz acţiunea realizează o unitate operativă cu acţiunea agentului principal. O astfel de mentalitate este josnică şi reprobabilă pentru că pretinde măsurarea valoarea unei vieţi omeneşti numai cu parametri de normalitate şi de bunăstare fizică deschizând astfel calea la legitimarea pruncuciderii şi eutanasiei. Părinte Papa face acest apel: " Trebuie să fie acordată o atenţie specială evaluării morale a tehnicilor de diagnosticare prenatală. Prima priveşte planul atât al faptelor cât şi al intenţiilor. care permit descoperirea precoce a unor eventuale anomalii la cel care urmează să se nască. aceste tehnici. 65 . Trebuie menţionat şi cazul cooperării la o acţiune negativă: nu este ilegal doar să săvârşeşti o acţiune rea. cei doi sunt legaţi de aceeaşi intenţie. înseamnă că este vorba de o colaborare formală: acţiunea este ilegală şi este îndeplinită în mod ilicit de amândoi. care recurg la examenul genetic cu hotărârea de a provoca avortul în cazul unui răspuns nefavorabil nu numai că comit un act ilict. Atunci. Chiar dacă acţiunea avortivă depinde de hotărârea femeii şi nu de diagnosticare. obiectiv vorbind. Dar aceasta se află într-un grav contrast cu legea morală. In cazul colaborării indirecte acţiunea agentului principal poate merge în mai multe direcţii şi nu în una singură după hotărârea proprie.pentru ei. de care acţiunea colaboratorului nu este legată în mod necesar şi voit. să aibă ca rezultat. Colaborarea materială la rândul ei poate fi directă sau indirectă (alţii o numesc apropiată sau îndepărtată). şi cel care se asociază cu această decizie şi îi dedică o colaborare consimiţită.

care trebuie să respecte adevărul şi viaţa subiectului.ar trebui să fie simţită şi trăită de genetician. dar şi în cazurile în care femeia arată că se orientează spre avort. favorizează conexiunea dintre diagnosticarea prenatală şi avort sau care induc de-a dreptul femeile însărcinate să se supună diagnosticării prenatale planificate cu scopul de a elimina fetuşii afectaţi sau purtători ai unor malformaţii sau boli ereditare. apoi. acţiunea diagnosticianului nu este direct legată de scopul avortiv: femeia ar putea să accepte. după o simplă consultaţie. mai ales dacă este ajutată. O eventuală alegere negativă a femeii . (66) După cum am spus. Procentul femeilor care primesc răspunsuri neferecite pot găsi un ajutor în echipa cabinetului genetic pentru a putea aborda hotărârea cu responsabilitate. renunţă să se supună diagnosticării recunoscând că nu există motive de îngrijorare. întreruperea sarcinii este prevăzută în programul pe care femeia l-a acceptat deja.în care nu se poate stabili cu hotărâre care ar fi comportamentul femeii după diagnosticarea prenatală.• • există şi cazul . în cazurile în care hotărârea nu a fost luată nici în sens avortist. din punct de vedere obiectiv. cel mai frecvent caz este cel de al doilea la care ne-am referit: multe femei.favorabilă avortului . femeia când este zbuciumată. In acest caz de screening. în urma căruia. urmat de întreruperea programată voluntară a sarcinii (IVG). nici în sens antiavortist. în cazul unui rezultat nefavorabil al diagnosticării. In fine. o altă situaţie: indiferent de intenţiile şi bunăvoinţa specialistului există deja un program precizat şi stabilit în planul realizat de structura medicală. A o întreba pe femeie care ar fi atitudinea ei în caz de răspuns nefavorabil. iar rezultatul avortiv nu se naşte neapărat din diagnosticare. multe altele. că poate fi ajutat. orice directivă sau program al autorităţilor civile şi sanitare sau al organizaţiilor ştiinţifice care. circa 20%. ci adevărul complet privind viaţa fetusului: şi anume că este vorba de o fiinţă umană. nu are o poziţie definitivă şi chiar informaţiile cele mai dure şi negative nu pot fi considerate fără revenire. In acest caz alegerea negativă ar reveni total femeii sau cuplului care au hotărât întreruperea şi moartea. după ce au cerut să fie informaţi asupra stării de sănătate a copilului. nu pare a fi o ipoteză practicabilă. comite o acţiune ilegală ca persoană ce trebuie să respecte viaţa celui care se naşte. Pentru ca specialistul să se simtă în acord cu datoria şi respectul faţă de viaţă.şi este cel mai frecvent . un copil cu malformaţii. cea mai mare parte (peste 90%) se liniştesc după diagnosticare pentru că aceasta oferă un înalt procentaj de răspunsuri liniştitoare. Si este 66 . ca violare a dreptului la viaţă a celui care urmează să se nască şi ca încălcare a drepturilor şi datoriilor prioritare ale soţilor. după ce au cunoscut adevărul argumentat ştiinţific. In primul rând. într-un mod oarecare. indicând şi mijloacele de sprijin. când se începe o diagnosticare nu se cunoaşte care va fi rezultatul diagnosticării şi într-adevăr rezultă că circa 94% din diagnosticări dau un răspuns liniştitor sau negativ. trebuie să prezinte femeii nu numai adevărul privind referatul diagnosticului. Condamnarea pe care o face amintita Instrucţiune Donum Vitae este fermă în acest sens: " Trebuie condamnată. după ce şi-a angajat toate forţele pentru salvarea lui. ajutoarele sociale şi structurile disponibile pentru aceptarea vieţii copilului. este greu de prevăzut care ar fi starea sufletească reală în lipsa condiţiilor reale. după cum chirurgul simte şi trăieşte eventualul insucces al unei intervenţii chirurgice care s-ar putea sfârşi cu moartea pacientului. nici nu este posibil ca femeia să fie întrebată ce comportament va avea după diagnosticare. specialistul care-şi oferă colaborarea şi chiar colaborează direct la programul prestabilit. şi pentru că s-ar putea induce o poziţie de ipocrizie şi. după cum am văzut. după ce au avut ajutorul necesar pentru o acceptare dureroasă. apoi.

de atitutudine o prematrimonial o preconcepţional o prenatal terapeutice o geneterapia productive: o la regnul animal o la regnul vegetal o cu transfer de ADN uman pe animale sau microorganisme alterative: o la om =om "diferit" genetic o la animal=noi forme de de viaţă animală o în hibridizare om-animal (de ex omul-cimpanzeu) In privinţa nivelelor: • • • pe celule somatice pe celule germinale pe embrioni precoce In privinţa subiecţilor • • • individul animal individul vegetal individul uman In privinţa procedurilor • • ADN recombinant (se transferă endonucleoză) clonare 67 . când trebuie respectată libertatea altcuiva. conştiinţa pacientului şi conştiinţa medicului . aşa cum am expus în capitolul privind principiile bioeticii. libertatea şi responsabilitatea.vorba de o responsabilitate tot atât de gravă. De aceea am definit-o aproape emblematic în domeniul bioeticii.sunt termenii fundamentali în acţiunea etică a medicului şi toţi sunt implicaţi în această complexă şi delicată problemă. respectul datorat libertăţii celuilalt nu poate justifica şi presupune abdicarea de la propria libertate şi responsabilitate. genetica şi diagnosticarea prenatală Prospect rezumativ al posibilelor intervenţii în domeniul geneticii În privinţa scopurilor: • • • • de diagnosticare . Adevărul ştiinţific şi valorile vieţii omeneşti. Capitolul al IV-lea Prima parte: Bioetica. Pentru că. Este vorba în cazul specialistului de a ajuta întâlnirea adevărului cu viaţa:este un rol care nu poate fi îndeplinit cu o neutralitate aseptică. pe cât este de grav să iei viaţa unei persoane nevinovate.

• • • fuziune celulară transplant de DNA prin FIVET Punctul de vedere al bioeticii • • • • • • • • • • • • Tema tragică a avortului poate fi tratată din mai multe unghiuri. vom aborda următoarele subiecte: realitatea biologică a embrionului. cum a fost considerat şi care au fost cauzele înmulţirii sau respingerii lui. depind repercusiunile pe plan comportamental. a morţii (3) . Mai există apoi şi punctul de vedere teologico-moral şi canonic. sau nu. dimpotrivă. pentru că fără îndoială autorizarea sau legalizarea avortului este privită de anumite culturi sau subculturi ca o alegere ce ţine de civilizaţie. Nu poate fi neglijat faptul că fenomenul avortului. după un avort voluntar. în Evul Mediu şi în timpurile mai recente. deşi trebuie să admitem că problema apare în primul rând în cadrul familiei. valoarea obiectivă a vieţii umane din clipa conceperii. pentru alţii. zigotul. clandestin sau legal. comportamentul medicului în faţa cererii de întrerupere voluntare a sarcinii şi în faţa legii ( probleme de conştiinţă) Acestea sunt cele patru aspecte pe care dorim să le dezvoltăm în cadrul abordării bioetice. (2) Un alt punct de vedere care trebuie analizat este cel al dreptului civil şi penal. (4) Ar mai fi de examinat şi aspectul cultural. al legii şi al obiceiurilor existente. cei doi gameţi ai părinţilor formează o nouă entitate biologică. tot psihologia poate evalua repercusiunile psihologice asupra femeii. Aspectul de care ne vom ocupa noi este cel cu caracter bioetic. Comportamentul în cauză se referă la medici şi colaboratorii săi. ale Magisteriului Bisericii şi teologiei morale. Ne vom baza deci pe rezultatele biologiei şi geneticii pentru a le interpreta în lumina eticii raţionale. în sine. este unul din cele mai alarmante semne ale culturii morţii. care poartă în sine un nou proiect de program individualizat . o nouă viaţă individuală. iar dacă este. De acest răspuns. constituie un obiect de studiu şi în termenii psihologiei: psihologia este interesată de motivaţiile care pot determina alegerea vieţii sau. Embrionul în lumina geneticii şi biologiei umane Prima clarificare a geneticii este următoarea: în momentul fecundării. în schimb. trebuie văzut dacă există circumstanţe în care poate fi permisă şi din punct de vedere etic acceptabilă. In această optică. 68 • • . este limitat dar fundamental: este vorba de a vedea dacă embrionul uman este viaţă umană individualizată din primul moment al fecundării. fie că este legal sau clandestin şi care sunt condiţiile care îl favorizează. boala copilului ce urmează să se nască. (5) Punctul nostru de vedere. adică al pătrunderii spermatozoidului în ovul. pentru a vedea dacă şi la ce popoare a fost el practicat în antichitate. şi în relaţie cu situaţiile contingente (boala mamei. împreună cu consideraţiile . la fel de importante. deci. suprimarea sau întreruperea voluntară a sarcinii. Poziţia bioeticii ar trebui să fie un punct de întâlnire între credincioşi şi necredincioşi şi să definească linia eticii profesionale a medicului. verificată şi raţională. care aparţine biologiei şi eticii deopotrivă. Se poate vorbi din punct de vedere istoric. lupta împotriva avortului clandestin prin avortul legalizat). (1) Acest subiect poate fi abordat în termeni sociologici pentru a se vedea care este incidenţa actuală a acestui fenomen.

totuşi chiar din primul moment al fertilizării.• • • "Este o observaţie obişnuită faptul că primul eveniment în formarea individului uman este fuziunea dintre două celule superior specializate. In acest moment. prin procesul fertilizării. Un proces deosebit de complex prin care două celule extraordinare şi cu scopuri precise. care au dus la maturizarea ovulului. etc. embrionul se dezvoltă prin mecanisme autoconstructive. nu depind de organele conducătoare materne ci de compoziţia autogenetică a embrionului însuşi. dovezile biologice ale acestui fapt sunt oferite în mod mai eclatant de experienţele de fertilizare in vitro . deci. Imediat ce are loc pătrunderea spermatozoidului în ovul. Autonomia la care ne referim nu trebuie înţeleasă însă în sens absolut. chiar înaintea instalării: de la formarea blastomerilor prin repetare. nici " îndeplinit" de către organe fiziologice materne care se servesc de program în maniera în care un arhitect se serveşte de proiect ca de o schemă pasivă. intră în acţiune sistemele care controlează zigotul. se declanşează un lanţ de activităţi care indică clar că nu mai operează cele două sisteme în mod independent unul de celălalt. această nouă combinaţie imprimă o nouă schemă de structură şi activitate celulei pe care o posedă.duplicare. până la formarea blastocistei şi a "cuibului". scop. prin care se demonstrează că se poate realiza fertilizarea prin unirea celor doi gameţi şi că din acel moment.este pilotul sau arhitectul întregii construcţii. Este vorba aici oricum de o dependenţă extrinsecă asemănătoare cu cea a adultului faţă de mediu: ambientul matern oferă hrană şi oxigenare. dar destinate unul altuia. Sistemele informaţionale de origine maternă. în momentul unirii activează un nou proiect-program în urma căruia embrionul este determinat şi individualizat. chiar dacă rămân active pentru o perioadă. că embrionul este o parte din mamă este o eroare sau o mistificare cu caracter anti-ştiinţific. Ca dovadă clinică a noutăţii este suficient exemplul rezultantei grupelor sangvine. Aceşti doi gameţi diferiţi între ei. A spune. acţionează reciproc pentru a da viaţă unui nou sistem. (6) Cele două celule gametice conţin în sine un patrimoniu bine definit. ce constituie două sisteme de sine stătătoare. şi cu o informaţie genetică diferită din punct de vedere calitativ de celule somatice ale organismului patern şi matern. informaţia genetică intrinsecă noii realităţi. înlătură produsele din metabolism care pot fi toxice. 69 • • • • • • • . diferiţi de celulele somatice părinteşti. (7) Cei 46 de cromozomi ai zigotului reprezintă o combinaţie calitativ nouă de instrucţiuni. Sunt astfel relevate caracterele de determinare programată. într-un mediu adecvat. numită genotip . oocitul şi spermatozoidul. alimente. continuitate fără soluţie calitativă şi se realizează autoproducerea şi autoconducerea programului în cadrul genomului şi al embrionului. Ceea ce ce trebuie reţinut în mod special este faptul că acest nou program nu este inert. adulţii depindem de mediul vital care ne înconjoară (atmosferă. Calitatea. pentru că nu există nici măcar după naştere: şi noi.) : ajunge să ne gândim la faptul că atunci când blastocista ajunge în uter. dezvoltarea ei se opreşte dacă uterul nu a fost pregătit de extrogeni să primească sarcina. ci este un nou proiect care se construieşte pe sine şi este propriul actor principal. ci că s-a format un " nou sistem" care începe să activeze ca o "unitate" numită "zigot" sau "embrion unicelular". programul genetic. impulsul şi direcţia de dezvoltare însă. dar complementari între ei. de circa 23 de perechi de cromozomi: fiecare dintre celulele gametice conţine jumătate din patrimonul genetic în ce priveşte celulele somatice ale organismului părinţilor.

ci o absoarbe şi o dezvoltă conform unei legi biologice individualizate şi controlate. creier). căci acel embrion este acelaşi individ în dezvoltare care va fi definit persoană. ar vrea să susţină faptul că în formarea individului s-ar parcurge şi concentra istoria evoluţiei formelor de viaţă din lume. Autogeneza embrionului are loc în aşa fel încât faza succesivă nu o elimină pe precedenta. plecând de la o anumită interpretare a evoluţionismului. de o specie diferită.• • • O altă dovadă a fost oferită de transferarea unor blastomeri în organe ale unor bărbaţi (ficat. In embrion şi în dezvoltarea lui nu se află nici o clipă un dinamism biologic de tip vegetal sau de cel al unei fiinţe nediferenţiate. care printre altele era şi avocat: " este deja om cel care va fi". Caracterul uman al embrionului Deoarece dezvoltarea biologică este neîntreruptă şi se realizează fără a fi nevoie o intervenţie ulterioară cauzativă. 70 . rinichi. iar aceştia s-au putut dezvolta în embrion până în faze avansate. Chiar dacă nu poate fi recunoscută figura urnană. Nu stă deci în picioare. există sute de mii de celule musculare care fac să bată o inimă primitivă. în a cărei istorie fiinţa umană apare ultima şi umanizarea este precedată de forme de viaţă vegetală sau animală. la început chiar în sens individual. una separată de cealalată de apariţia figurii urnane. dar toate acestea nu schimbă natura şi calitatea intrinsecă a genomului şi a dinamismului său individualizat. Unele dificultăţi apar însă din partea unor membri ai lumii ştiinţifice în privinţa începutului vieţii individuale umane. In aceste faze foarte primare pot avea loc evenimente extrinsece sau patologice. In acest sens dispare distincţia dintre fiinţa umană şi fiinţa umanizată. Această teorie. sau două ovule fecundate se contopesc în una singură (hibridare) sau au loc întreruperi sau miniavorturi. care va apărea la sfârşit (dacă prin sfârşit se înţelege naşterea sau viaţa adultă). Intregul. Se poate răspunde foarte bine împreună cu Tertulian. Acest fapt demonstrează că dezoltarea embrionului depinde de mamă doar în mod extrinsec . sau cealaltă obiecţie care se afirmă privind distincţia dintre ontogeneză şi filogeneză. conceptul prezenţei unor praguri sau nivele care ar reprezenta momente de soluţionare a continuităţii (teoria gradualistă) după care ar trebui să existe o schimbare de program: acest interstadiu nu există din punct de vedere genetic. există zeci de milioane de celule nervoase care se adună în circuite şi se dispun pentru a forma sistemul nervos al unei persoane anume. în care dintr-o celulă fecundată iau naştere doi gemeni omozigoţi. este deja prezent cauzal şi genetic. trebuie spus că noua entitate constituie un nou individ uman care din clipa conceperii îşi urmează ciclul sau mai bine zis curba sa vitală. Incertitudinea juriştilor privind aplicabilitatea sau inaplicabilitatea conceptului de persoană în primele stadii devine o deviaţie inutilă dacă ne gândim că puţin importă cum am vrea să-l definim din punct de vedere juridic. splină.

Cele susţinute de d-na McLaren sunt reluate de Grobstein (18) care afirmă: " Pre-embrionul uman are un complex special de caracteristici care îl disting biologic de ovulul care-l precede şi de embrionul care îi urmează. care a motivat acest lucru cu faptul că cea de a 14-a zi corespunde cu instalarea completă. embrionul se poate dezvolta ca entitate individuală" (17) . această apreciere trebuie să fie extinsă şi fiecărui gamet în parte. lăsând să se înţeleagă că până la acea dată nu este recunoscut caracterul uman al embrionului sau că oricum el este subordonat vieţii adultului. sau. după recunoaşterea caracterului de individ uman deja din faza de embrion unicelular. (16) Dezvoltarea embrionară până în a 14-a zi ar fi. Apariţia liniei primitive ar indica că celulele care constituie embrionul adevărat s-au diferenţiat de acum de celulele care vor forma în schimb ţesutele placentare şi protective. în SUA. membră în Comitetul Warnock. termenul de pro-embrion este folost totuşi. în schimb. cu scopul de a introduce un criteriu discriminativ. In sensul actual. în mod analog cu cel de pre-embrion. fapt ce s-ar întâmpla după circa 21-22 ore de la fecundare (8) . (21) 71 . în care sunt elaborate toate sistemele de protecţie şi nutritive necesare pentru a susţine viitorul embrionului".Unii susţin că viaţa individuală umană nu începe înaintea recombinării celor două patrimonii gentice.nei McLaren. sau alţii consideră că. (9) In baza raportului Warnock (10) . s-ar putea dispune de embrionul uman în scopuri experimentale până la a 14-a zi de la concepere. pentru că după acest stadiu se formează linia primitivă şi diferenţierea embrionului este evidentă (13) . " (20) Pe lângă termenul de pre-embrion este folosit şi termenul de pro-embrion . La rândul lui Ford susţine: "Apariţia striaţiei primitive este semnalul că s-a format şi a început să existe un singur embrion propriu-zis şi un individ uman. Inaintea acestui stadiu nu ar avea nici o semnificaţie să se vorbească despre prezenţa unei adevărate fiinţe umane în sens ontologic. iar celălalt de origine maternă. vechi termen botanic introdus începând cu anul 1847 care se referea la alternarea eneraţiei de plante inferioare. mai bine zis. unul de origine paternă. a confirmat această perioadă care ar corespunde şi timpului de formare a liniei primitive şi. (14) Dna McLaren." (19) După cum se poate observa aceşti autori introduc termenul de pre-embrion pentru a indica perioada vieţii prenatale umană cuprinsă între momentul fecundării şi apariţia striaţiei primitive deoarece numai în acest moment ar constitui " o entitate definită în mod spaţial care se poate dezvolta direct într-un fetus şi apoi într-un nou născut. formarea embrionului" (15) . începutului dezoltării individuale a embrionului. (11) Perioada de 14 zile a fost propusă pentru prima dată în 1979 de către Ethics Advisory Board (DHEW). deci. a afirmat într-un articol: " Punctul în care am început să fiu un individ uman complet a fost în stadiul de striaţie primitivă. "o perioadă de pregătire. în concepţia d. în noul genom al embrionului (teoria cariogamiei). El este un individ din punct de vedere genetic dar nu şi morfologic". (12) In 1984 comisia Waller din Australia a repetat acest lucuru" nu mai mult de 14 zile ". o parte din grupul de studiu. Comitetul Warnock . în acelaşi timp. numai "când sistemele de suport sunt stabilite.

tRNA) îşi păstrează încă caracterul de celule omnipotente: dacă în mod accidental. Ca răspuns la aceste obiecţii. După unii autori viaţa umană individuală ar începe în momentul instalării. din afară şi separată de întregul procesului care începe să se dezvolte din singamie: este un produs al acestui proces" (31) 72 . cel puţin în sens medical. creierul şi mai ales scoarţa cerebrală. (29) Aceşti autori doresc să demonstreze că activitatea cerebrală ar permite într-adevăr trecerea vieţii embrionare de la "nivelul celular" la " nivelul olistic": numai în acest punct s-ar produce "unificarea diverselor organe şi ţesuturi într-un singur individ uman" (30) . In orice caz pot să existe ţesuturi şi sisteme de organe. Instalarea oului fecundat are loc între a şasea şi a şaptea zi şi se completează într-a noua zi.. ARN) şi RNA (rRNA. proporţiile rezultante din diviziune ocazionează tot atâtea proiecte evolutive şi indivizi. Minimum ce se poate pretinde înainte de a se admite prezenţa sufletului omenesc este disponibilitatea acestor elemente: simţurile. (25) Conform acestor autori..după unii autori. care a început în momentul formării zigotului.ar fi şi limita de la care nu mai sunt posibile fenomene de diviziune gemelară sau de hibridare (23). fără soluţii de continuitate. dar fără prezenţa unui creier uman funcţional ele nu pot constitui o fiinţă umană. (24) In cazul hibrizării există posibilitatea ca două celule fecundate. mai ales în ce priveşte linia primitivă . iepuri) au demonstrat că în primele zile celulele în fazele constructive de ADN (ADN. (28) De semnalat în acest sens studiile lui White despre dezvoltarea sistemului nervos al embrionului pentru a afla momentul apariţiei sufletului. prin labilitatea membranei zigotului are loc o diviziune în primele momente ( la stadiul de 64 de celule se pare că omnipotenţialitatea nu mai există). trebuie să amintim împreună cu A. Aceasta nu apare într-un mod anumit. In ce priveşte gemelarea monoovulară experienţele făcute în laborator asupra zigoţilor de animale (şoareci. pe neaşteptate. să se unească pentru a da naştere unui singur individ. în cea de a 14-a zi este deja constituit peretele endometrial peste embrionul instalat. în primele stadii de dezvoltare. viaţa umană individuală ar începe doar în a 6-a zi de la concepere: în momentul instalării blastocistul ar trece de la starea de omnipotenţă la cea de unipotenţă din acel moment dezovltându-se doar ca fiinţă umană şi numai în acea fiinţă umană (26) Pentru alţi autori în schimb este considerată fundamentală în dezvoltarea embrionară formarea sistemului nervos şi începutul vieţii cerebrale:"Viaţa umană poate fi văzută ca un spectru continuu între începutul vieţii cerebrale în uter ( a opta săptămână de gestaţie) şi moartea cerebrală. a şaptea zi după alţii . sistemul nervos. Intrucât acestea nu se formează în primele zile de sarcină. deci.Cea de a 14-a zi . dar sunt sigur că nu există suflet şi deci nici persoană umană în primele săptămâni de sarcină." (27) Donceel afirmă la rândul său: "Eu nu ştiu când sufletul omenesc ia naştere în corp. sunt sigur că nu există persoana umană decât după câteva săptămâni". Serra că " ea reprezintă doar punctul de sosire al unui proces ordonat secvenţial. In perioada de pregătire a sistemelor nutriţionale şi protectoare sunt prezente acea sau acele celule din care se formează foliile care constituie striaţia primitivă embrională.

cât este determinarea orientativă a proiectului. dacă sunt sincronizate în faza de dezvoltare şi apropiate. Dar şi în acest caz nu se poate nega că el nu respinge ci confirmă existenţa unui program bine definit în fiecare din cele două celule fecundate..introducerea de noi simboluri pentru a sublinia aspecte noi. dar de aici nu se poate deduce că embrionul nu este capabil de o dezvoltare autonomă dacă este lăsat să trăiască în condiţii normale. eventuala diviziune nu contrazice ceea ce s-a afirmat despre continuitatea dezvoltării embrionului. aşa cum fără hrană copilul nu ar supravieţui după naştere.. dar aceasta nu ne autorizează să posticipăm începutul vieţii individuale a supravieţuitorului. ce dă naştere unui singur individ. una din individualităţi va dispărea. dimpotrivă constituie o confirmare. înaintea instalării sau în faza de instalare. Poate ar trebui să numim acest lucru un accident şi întâmplarea o moarte prematură a unui gemen" (34) . Acest lucru ar avea o mare relevanţă pentru embrionii care se produc in vitro ( şi care nu sunt instalaţi) pentru care s-ar potrivi definiţia nu de "personalitate cu dezvoltare potenţială" ci de "personalitate potenţială" (33) . program care s-ar dezvolta autonom în fiecare din ele dacă el nu ar fi tulburat de o cauză exterioară. Dar nu instalarea face din embrion o fiinţă embrion. ci împotriva lui. în primele momente ale fecundării. din păcate. Există însă o limită de la care cauza accidentală sau exterioară îşi pierde eficacitatea: gemelarea este posibilă la om maximum până la sfârşitul celei de a doua săptămâni. ar fi două procese discontinui fără nici o corelare între ele şi că cele două structuri. ar putea fi utilizat pentru a indica faza precoce a embrionului .In ce priveşte folosirea termenului de pre-embrion să citim ce scrie Serra: " Este permisă fără îndoială-şi uneori poate nimerită şi utilă din punct de vedere terminologic . In privinţa instalării. fără ea embrionul nu ar supravieţui. Cauzele externe pot să întrerupă chiar dezvoltarea embrionară. De aceea termenul de pre-embrion . Fenomenul hibrizării. Când are loc diviziunea partea reziduală îşi păstrează individualitatea genetică iar partea care se separă îşi asumă individualitata proprie: nu există nici un moment fără individualitate. pe de altă parte. Din acest fapt se poate trage concluzia că nu se poate vorbi de o determinare îndeplinită şi de animare realizată înaintea instalării. după cum 73 . de la zigot la striaţia primitivă. Dar ar fi o greşeală dacă această distincţie ar însemna că cele două procese. totuşi (. cea dinaintea striaţiei primitive şi cea succesivă ar aparţine a două subiecte diferite. desigur. adică de la constituirea zigotului până la apariţia striaţiei embrionare primitive. Iar rezultatul este conform dezvoltării descrise şi dezvoltarea autoconstructivă şi determinată se repetă în fiecare din părţile divizate. "nu este atât de cunoscut încât să permită o reflecţie aprofundată. Intr-adevăr. sau că prima ar fi un agregat fără subiect". Natura acestor porţiuni din zigot care se comportă ca şi ceilalţi zigoţI constituie încă un proiect uman ( nu o plantă sau un animal). momentul diviziunii prevede intervenţia unei cauze interferente în proiect: nu are loc pe baza mecanismului evolutiv.) trebuie spus că. (32) In cazul gemelării mono-ovulare. propus de McLaren şi de alţii. să se contopească într-un unic zigot care se comportă ca o unică celulă omnipotentă. posibilitatea ca două celule fecundate. Aceeaşi dificultate este amintită de unii bazându-se pe fenomenul hibrizării: adică.

nu laptele matern nu face din copil fiinţa copil. Deci, din acest fapt nu se poate ajunge la concluzia unei individualităţi nerealizate. In sfârşit, afirmaţia că fără un creier uman care să funcţioneze, organele şi aparatele deja prezente în embrion nu pot constitui o fiinţă umană, are semnificaţia şi valoarea ei în momentul în care subiectul uman, ajuns la capătul ciclului său vital, încetează să trăiască: se consideră deci ca semn definitiv al închiderii acestui ciclu, moartea cerebrală. (35) Alta este situaţia embrionului în dezvoltare: " In acest caz ne aflăm în prezenţa nu a fazei terminale a unui proces dinamic vital în care începe dezintegrarea individului, ci, dimpotrivă, în prezenţa unui proces dinamic unitar şi unificator al tuturor părţilor care apar încet, încet: este subiectul uman în dezvoltare, care prin legea ontogentică, necesită o diferenţiere graduală şi, prin urmare, şi o formare graduală a structurilor cerebrale. Gradualitate care nu induce salturi calitative, ci numai o îmbogăţire a exprimării potenţialităţilor deja înscrise în zigot" (36) . "In concluzie entitatea nou concepută are o realitate biologică proprie şi bine determinată: este un individ total uman în dezvoltare, care automat, clipă de clipă, fără nici o discontinuitate construieşte propria formă, realizând, printr-o activitate intrinsecă, un plan proiectat şi programat în genomul său" (37) Pentru a rezuma tema privind statutul şi geneza entităţii nou concepută din punct de vedere genetic ar trebui să apelez la o comparaţie pe care o desprind într-o oarecare măsură din contribuţia citată de A. Serra. Să ne imaginăm că trebuie să construim o casă: e nevoie de arhitectul care face desenul, de antreprenorul care conduce lucrarea, de muncitorii care o realizează, de material. In zigot aceste funcţii diferite: proiectare, reglementare, construcţie, materiale de construcţie se găsesc şi acţionează din interior. Zigotul este proiectant, antreprenor, executant şi constructor al materialului.De asemenea, aşa cum privind fundaţia unei case poţi vedea deja proiectul de bază, la fel zigotul, devenit embrion, îţi relevă întreaga structură a individului: mama furnizează doar mediul de lucru şi necesarul pentru construcţia materialului. Diferenţa esenţială este doar aceasta: că arhitectul, antreprenorul şi muncitorii construiesc un obiect străin propriei persoane, pe când embrionul se construieşte pe el. Acest fapt , acest proces pe care l-am examinat, constituie o constatare ştiinţifică care nu poate fi negată de nimeni şi care trebuie luata ca un "dat" şi nu ca o opinie. Sloganuri precum: embrionul este o parte din organismul matern; avortul voluntar este la fel cu orice intervenţie; femeia are drept deplin asupra pântecului ei... etc, sunt o ofensă adusă seriozităţii ştiinţei, în primul rând, şi moralei. Valoarea ontologică şi etică a entităţii nou-concepute Cele expuse până acum conduc la concluzia că embrionul este un individ uman în dezvoltare şi de aceea merită respectul datorat fiecărui om. Se poate spune că această problemă are deja o rezolvare etică iar întrebarea asupra permisivităţii sau nu a avortului provocat are un răspuns.

74

Intr-adevăr, fără a diminua relevanţa unor cuceriri ale geneticii şi embriologiei, necesitatea unei reflecţii raţionale de tip filozofico-etic se impune totuşi din diferite motive. (38) Ne vom mişca pe acest teren examinând unele întrebări succesive de tip filozofic şi sociologic, întrebări care nu sunt doar supoziţii, ci ele au fost deja ridicate în aceşti ani de către cercetători ai acestei probleme, precum şi în cadrul unor dezbateri politice care sunt mereu marcate de "a priori-sme" şi stări emoţionale.

Legea ca prevenire In primul rând, iată o obiecţie, aş zice de tip diversiv, formulată ca un fel de alibi: legea ca prevenire. Se spune: avortul nu trebuie tratat din punct de vedere "moralist", " abstract", ci în sens social şi concret: ceea ce discutăm nu este faptul în sine pe care toată lumea îl consideră, sau l-ar putea considera negativ - sau în orice caz ca ţinând de conştiinţa morală şi religioasă a fiecăruia - ci este vorba de necesitatea de a găsi o lege care să reglementeze practica existentă în realitate şi care este avortul clandestin. Avortul clandestin este exploatarea economică a femeii aflată în dificultate, este riscant pentru sănătatea şi viaţa femeii, iar pentru a-l combate singurul mijloc ar fi reglementarea legală a avortului. S-ar putea oferi mai multe soluţii " preventive": legalizarea, reglementarea, liberalizarea, dar este necesară o lege, iar legea a cărei scop este să distrugă plaga avortului clandestin ar fi considerată o lege pozitivă şi moralizatoare. In toiul polemicilor s-a afirmat că respingerea legii ar fi o ideologie care ar dori să se impună pentru a ascunde interesele unei categorii de profitori (medicii avorturilor clandestine) sau ar fi orientată spre obţinerea consensului unor partide privind probleme de conştiinţă personală şi individuală. De aceea, lupta pentru adoptarea legii devenea o luptă pentru libertatea de conştiinţă, pentru drepturi civile, pentru revendicarea libertăţii individuale faţă de un stat de tip medieval. Sloganurile în acest domeniu s-au înmulţit şi s-au adăugat lipsei de reflecţii calme şi obiective. Mai precauţi, alţii s-au exprimat folosind termenul de " rău mai mic". Legalizarea ar fi un rău minor în comparaţie cu răspândirea avorturilor clandestine. Să încercăm un răspuns raţional. Să nu discutăm acum faptul că sub acest gen de raţionament s-a ascuns şi se ascunde, adesea, o presupunere teoretică de genul: fetusul, sau embrionul este o parte a organismului femeii ( "pântecul îmi aparţine"!) şi prin urmare este dreptul femeii de a accepta dezvoltarea lui sau de a-l întrerupe. Sub acest aspect este mai clară şi mai sinceră , chiar dacă ilicită, poziţia radicalismului. Să notăm că în ce priveşte situaţia în Italia raţionamentul întreg distorsiona chiar datele statistice în privinţa a două puncte: evaluarea numerică a avorturilor clandestine în perioada care a precedat legea şi evaluarea obiectivă a capacităţii legii de a elimina avortul clandestin (39) . Concluzia este că legea nu elimină avortul ilegal, ci uneori îl multiplică, iar motivul sau seria de motive sunt de la sine înţelese: clandestinitatea nu depinde numai şi în primul rând de frica de pedeapsa aplicată de stat, ci de motive ce ţin de secrete familiale şi sociale pe care legea nu le poate apăra: sarcini rezultate din adulter, sarcini ale unor fete foarte tinere şi necăsătorite. Admiţând prin lege dreptul femeii de a elimina fetusul la lumina zilei, nu este de înţeles de ce nu se poate face acelaşi lucru în secret, într-un ambulatoriu, într-o casă, dacă s-a ignorat partea morală. 75

In sfârşit, legea prezintă formalităţi şi restricţii care nu coincid mereu cu interesul imediat al femeii sau al cuplului (timp, înregistrare, uneori consultarea partenerului...) Dar, chiar dacă admitem, fără să statuăm, faptul că legea ar avea rolul de a stăvili avorturile clandestine transferându-le în planul legalizării, de aici nu ar rezulta un caracter licit, pentru că nu legea face ca un lucru să fie permis din punct de vedere moral; eventual legea presupune moralitatea unui act dar nu îl constituie. Ba mai mult, atunci când legea aprobă o conduită moralmente nepermisă devine ea însăşi lege negativă şi corupe conceptul etic, în special întrun caz de primă valoare cum este viaţa. Să luăm ca exemplu furtul şi violenţa. Nimeni nu ar aproba un raţionament de acest gen: pentru că furtul în multe ţări înregistrează cote înalte (fraudă fiscală, furt prin efracţie, pentru obţinerea unor răscumpărări, cu sechestrare, etc), atunci el ar trebui legalizat şi astfel furtul ar dispărea. Furtul nu ar înceta de a fi furt atunci când ar fi aprobat de lege, şi nici violenţa nu ar înceta să fie ceea ce este; dimpotrivă, ar determina dezechilibrul ordinii sociale. Pozitivismul juridic îşi arată astfel limitele şi contradicţiile sale. Decăderea morală creşte prin liberalism şi permisivitate legală mai ales când această permisivitate se manifestă în dauna unei valori fundamentale care este viaţa umană. Ce lege ar putea să mai fie apreciată şi stimată dacă nu ar servi la apărarea vieţii celui care nu se poate apăra? Funcţia însăşi a legii şi deci a statului este subminată atunci când un fapt ilicit de acest gen este considerat legal: când încetează funcţia sa pedagogică, dispare şi motivul pentru care legea există. Una este ca un lucru să aibă loc împotriva legii şi alta ca el să fie aprobat de lege: nu se mai pune problema unor numere, ci a calităţii etice şi funcţiei sociale a legii. In orice caz, din cele spuse rezultă că problema morală de a şti dacă avortul este permis sau nu, obiectiv, ea va exista mereu şi în oricare situaţie legală, deoarece legea permite adesea avortul; dar această ipoteză rămâne şi apasă tot mai greu asupra conştiinţei: va fi mereu o decizie gravă pentru subiect şi anume de a se prevala de lege şi de permisivitatea ei, sau în ciuda tuturor facilităţilor, a rămâne fidel angajării morale. Aş spune că pe lângă problema etică a fiecărui individ care se află în dificultate, apare şi problema etico-socială care constă în a şti dacă legea însăşi este licită sau nu, dacă medicul trebuie să o respecte sau nu, aşa cum vom vedea în cazul obiecţiei din motive de conştiinţă. Dacă reflectăm la faptul că viaţa celui ce urmează să se nască nu este un bun privat, ci social, ca şi viaţa fiecărui om, atunci problema morală priveşte şi fundamentarea şi valabilitatea unei legi care se substrage datoriilor sale primare, inerente apărării şi promovării vieţii fiecărei fiinţe umane, mai ales dacă aceasta nu este apărată. Legea italiană 194 din 1978 privind IVG a fost nevoită să recunoască acest fapt proclamând în articolul nr. 1 apărarea vieţii care se naşte ca scop al legii însăşi, chiar dacă apoi, în articolele succesive dezminte în mod amplu acest angajament. Trebuie să reflectăm asupra gravităţii faptului, semnalat în Enciclica "Evangelium Vitae" a lui Ioan Paul al II-lea şi anume că prin legalizare "delictul" tinde să devină un "drept" (E.V.n.n.4,11,18).

76

trebuie să precizăm că această chestiune nu atinge caracterul ilicit al actului avortiv pe plan ontologic şi moral. Fără intenţia de a banaliza această problemă precizăm: nu valorează faptul că cel care fură un măgar legat cu o frânghie doreşte să se scuze spunând că în realitate în mână nu avea decât o frânghie şi că nu-l priveşte pe el că de frânghie era legat măgarul. Maxim. Ca ultimă analiză. totuşi concluziile oferite de ştiinţă privind embrionul uman furnizează o indicaţie preţioasă pentru a discerne raţional o prezenţă personală chiar de la prima apariţie a 77 . In sprijinul celor afirmate. cel puţin nu influenţează în mod substanţial şi obiectiv. Ipoteza tomistă afirmă de asemenea că pentru apariţia sufletului ar fi necesară o anumită organizare a corpului.Momentul animării (apariţiei sufletului) Problema animării mediate sau succesive a fost ridicată de unii Părinţi ai Bisericii pentru a combate doctrina traducianistă a lui Tertulian: acesta. ci şi sufletul ar fi transmis de către părinţi (40). nici un element experimental nu poate fi suficient prin el însuşi în recunoaşterea unui suflet spiritual. pentru a explica transmiterea păcatului strămoşesc afirma că nu numai corpul. sau simplu delict specific contra vieţii (43) . Perioada apariţiei sufletului era fixată la a 30-a sau a 40-a zi. au propus teoria apariţiei posterioare a sufletului. alţi Părinţi. Această teorie afirmă că sufletul. Ceea ce se suprimă este acea valoare fundamentală necesară pentru definirea vieţii umane. se referea doar la calificarea crimei. factorul cronologic nu influenţează valoarea ontologică şi deci nici pe cea etică. dar în nici un caz judecarea nepermisivităţii. în orice moment ar fi fost făcut: incertitudinea. deşi este destinat să se unească fundamental cu corpul. în avortul provocat se unesc pentru a împiedica naşterea unei vieţi omeneşti în curs de dezvoltare. pentru a respinge această teză teologică. dacă ar trebui definită omucidere tout court. eventual. Trebuie să amintim că în ce priveşte persoana lui Cristos. Trebuie să precizăm neapărat că nu toţi Părinţii Bisericii au împărtăşit aceeaşi mentalitate. Există însă o atitudine constantă atât ca învăţătură cât şi ca dispoziţii canonice (acestea prevedeau şi pedepse foarte severe). Toma d'Aquino. Sf. urmaţi de alţii cum ar fi Sf. de această chestiune era legată diferenţa de pedepse canonice. Toma susţine că de la începutul fecundării ar exista un suflet vegetal şi animal. în analogie cu prescripţiile biblice privind purificarea femeii după naştere. mai ales Părinţii greci (mai ales Sf. afirmaseră existenţa sufletului din prima clipă (42) . Ceea ce este eliminat este constitutivul vieţii unui individ şi cine înfăptuieşte acest lucru ştie bine cum să califice propria intenţie: actul în sine şi intenţia. care exprimă în orice caz nepermisivitatea avortului: avortul rămâne un păcat. Problema cronologică căpătă astfel o relevanţă ontologică (41) . chiar crimă. ontologic are o origine diferită şi este creat direct de Dumnezeu. Sf. Grigore din Nazianz). Toma însuşi afirma că întruparea Cuvântului a fost simultană cu momentul conceperii (44) . Intr-adevăr dincolo de cuceririle geneticii şi ale embriologiei care de acum au depăşit definitiv orice ipoteză de succesiune discontinuă în dezvoltarea embrionului. şi mai târziu Sf. cităm cuvintele din Instrucţiunea Donum Vitae: "Desigur.

nici fetusului. capacitatea de a se pune în relaţie cu alţii.se spune că nu poate să-şi dea seama de devenirea sa suprimată şi deci nici nu poate suferi dacă este eliminat: pentru a suferi ar trebui ca acel ceva să tematizeze valoarea. susţine că: " nu toate fiinţele umane sunt persoane. trebuie " să refuzăm teoria conform căreia viaţa membrilor speciei noastre are mai mare valoare decât cea a altor specii. în comparaţie cu antiteza. Singer susţine că este persoană cel care posedă autoconştiinţă. nu poate să aparţină nici embrionului.după el . iar existenţa sa ar fi subordonată capacităţii de a exprima gândirea şi limbajul: " Ceva ce nu are conştiinţă autoconştientă . Fetuşii. Nu au status în sine şi prin sine. avem raţiuni foarte puternice de a acorda o valoare mai mare vieţii persoanelor decât vieţii non persoanelor." (45) Nu trebuie să ne oprim asupra acestei poziţii în mod deosebit pentru a o critica: ea neagă ontologia persoanei şi ia în consideraţie numai fenomenologia. de a nutri consideraţie pentru alţii. Si astfel. raţionalitatea şi sensul moral.T. autocontrol. Nici o apreciere obiectivă nu poate atribui vieţii unor fiinţe umane care nu sunt persoane o valoare mai mare decât vieţii altor specii care sunt ( de ex. sensul trecutului. Din contră. astfel încât să nu fie considerat individ uman decât plecând de la unele momente fixate arbitrar. al doilea are conştiinţă dar nu are autoconştiinţă: atunci de ce să ne preocupăm dacă sunt suprimaţi? " (47) Unul din cei mari susţinători ai acestei teorii este H. copiii până la 7 ani.vieţii umane: cum s-ar putea ca un individ uman să nu fie o persoană umană? Magisteriul nu s-a angajat în mod expres într-o afirmaţie de natură filozofică. Astfel de entităţi sunt membri ai speciei umane. Engelhardt care. dar reafirmă în mod constant condamnarea morală a oricărui avort provocat. unele fiinţe umane nu sunt. După unii autori entitatea nou concepută n-ar avea încă o realitate şi o demnitate umană: ar fi vorba doar de o realitate potenţial umană sau de o pură posibilitate de umanitate. se pare că este 78 . sensul viitorului. adică nu ar fi capabilă de o activitate liberă şi intenţională. ca şi bolnavii mentali gravi. adică autoconştiinţa. confruntând-o cu a nu avea viaţă. Nu sunt participanţi primari la acţiunea morală.proprii persoanei. Dar această capacitate de a reflecta asupra sinelui. a valorii vieţii prin negarea valorii opusului său. se asociază cu încercarea de a nu-l considera persoană umană. Această învăţătură nu s-a schimbat şi este de neschimbat. negăsind în embrion şi în fetus acele caracteristici . retardaţii mintali gravi şi cei care se află în comă fără speranţă constituie exemple de fiinţe fără statut de persoane umane. acceptând acest punct de vedere sunt consideraţi ca nefiind persoane copiii înainte de o anumită vârstă. Unele fiinţe ce aparţin unor specii diferite de a noastră sunt persoane. Conştiinţa autoconştientă Tendinţa de a diminua statutul biologic al embrionului. dacă valoarea vieţii depinde de a fi persoane. care totuşi nu este dotată încă cu o conştiinţă clară. (46) Alţii susţin că ar trebui relevat ca decisiv faptul că această "potenţială" fiinţă umană nu ar fi dotată cu autoconştiinţă.capacitate de comunicare şi curiozitate: de aceea. în comunitatea morală. maimuţele antropomorfe). Numai persoanele umane au acest status " (48) P. de poziţie dialectică. primul nu are conştiinţă.

Comportamentul şi relaţia constitutivă Curentele filozofice de tipul behaviorist. care este constrâns să "recunoască" prezenţa acestei individualităţi. afirmă unii psihologi. Aici relaţia socială ar fi consensul exprimat de mamă sau de părinţi. Cum ar putea părinţii. Dar raţiunea filozofică cea mai importantă este următoarea: nu relaţia constituie realitatea subiectului. indiferent de consensul conştient. Sociologii vorbesc de relaţie socială: personalitatea există dacă există relaţia socială (50) . care nu este persoană" (49) . depinde de recunoaşterea percepţiei unei imagini umane. este negarea valorii obiective a cunoaşterii. Nu ar putea exista o relaţie intersubiectivă dacă nu ar exista realitatea subiecţilor : pentru a intra în relaţie trebuie să exişti. Pornind de la această presupunere ele afirmă că unicul criteriu de recunoaştere a personalităţii sau a individualităţii umane este examinarea comportamentului său (behavior): ne aflăm în prezenţa unui subiect uman dacă se constată un comportament uman. de exemplu. dar când există numai o dorinţă sau o respingere. un cimpanzeu. fenomenologia converg spre un punct: negarea metafizicii sau cel puţin afirmarea irelevanţei sale. nu se poate vorbi de recunoaşterea personalităţii. Recunoaşterea imaginii umane Perceperea personalităţii. îşi are originea în psihanaliză. Deoarece în cazul fetusului nu este posibil să observi un comportament uman. încet. trimiţând semnale în hipofiză şi hipotalamus. cel puţin până la o anumită perioadă. în această 79 . astfel că până şi vârsta adultă este marcată de aceasta. sunt necesare două observaţii: cea din punct de vedere ştiinţific. se desprinde a doua observaţie: din primele zile embrionul intră în dialog în felul său cu organismul matern. Din punct de vedere psihofizic. In acest caz. ovarelor şi locului de instalare a ovulului fecundat şi astfel. încet provoacă un complex de modificări în organismul matern. ci realitatea subiectului face posibilă relaţia interpersonală. dar nu este rezolvată: este vorba de a şti dacă părinţii trebuie să recunoască sau nu ca viaţă umană embrionul şi nu de a face să depindă viaţa umană de recunoaştere. blocând formarea hormonilor. în special în cea de tip freudian: şi fetusul este în corelaţie socială cu mama. în profunzimea unor experienţe. sociologia.mai grav să ucizi. Nu este adevărat deci că nu se poate nota o relaţie inter-subiectivă între fetus şi mamă. Sub acest raţionament se ascunde supoziţia filozofică a relativismului: obiectul este cunoaşterea. senzaţii. decât o fiinţă umană grav înjosită. refuzuri. se consideră criteriu "obiectiv" atitudinea mamei. Problema în această ingenioasă abordare este deplasată pe alt plan.

Este o distincţie de tip "selectiv" menită să justifică suprimarea embrionului afectat de anomalii. Spus în sens negativ: avortul voluntar este un delict împotriva vieţii personale. Aici intervine de-a dreptul un principiu rasist care. este introdusă o relativizare ontologică şi morală a vieţii umane: ea n-ar mai avea o valoare transcendentă în sine. deci nu se poate considera că existenţa lor ar depinde de relaţia şcolară! Aceasta nu influenţează faptul că orice persoană trăieşte şi creşte în adâncul relaţiilor de unde se alimentează pentru îmbogăţirea şi expansiunea proprie. iar juridic nu s-ar recunoaşte această calificare exterioară. este vorba de o reformulare a tezei precedente: în faţa acestor teorii trebuie repetat adevărul că fiecare fiinţă umană intră în relaţie. etc.abordare fenomenologică şi subiectivistă. şi trebuie amintit că fiinţa este cea care constituie relaţia şi nu invers. ar putea avea cele mai rele consecinţe.în ipoteza acceptării . Concluzia care se impune conform filozofiei realiste şi personaliste este una singură: embrionul are valoarea proprie persoanei umane. sau mai bine zis. care printr-un proces continuu. Concluzie filozofică: biologicul şi umanul Este momentul să tragem o concluzie: ce valoare trebuie atribuită embrionului-fetus. Dar. este o omucidere în realitatea faptelor. sau de aprecierea altcuiva. o persoană. ci valoarea ei ar depinde de o bunăstare fizică mai mare sau mai mică. în plus. O altă distincţie insidioasă. este cea care este introdusă prin conceptul de "calitate a vieţii": dreptul la viaţă ar fi legat de "calitatea vieţii" deci de posibilitatea unei dezvoltări normale. ajunge la naştere ca o nouă individualitate umană şi personalitate umană. sau care. In cazul în care ar exista un dubium facti asupra respectivei legături. tulburare psihică a cuplului. dacă ar fi transferat şi la subiecte nounăscute sau adulţi. conştiinţa este obligată să se abţină de la orice act cu caracter eliminator.). deficienţe. (51) 80 . Concluzie etică Din punct de vedere etic se poate face abstracţie într-o oarecare măsură de precedentele discuţii filozofice: este suficient să se confirme faptul că ovulul fecundat are o legătură intrinsecă şi o destinaţie intrinsecă cu fiinţa personală în formare pentru excluderea oricărui act de suprimare sau alterare a integrităţii. chiar atunci când nu este simţit în acest fel din punct de vedere subiectiv şi psihologic. de aceeaşi inspiraţie. aşa cum oricine trebuie să se abţină să tragă cu puşca în pădure dacă are cea mai mică bănuială că poate lovi în loc de o pradă. ar fi impiedicat în dezvoltarea sa umană ( raţiuni economice ale familiei. să recunoască embrionul ca subiect uman .dacă el nu ar fi deja ca subiect uman? In definitiv. programat din interior şi autonom. împotriva persoanei. handicapuri. din raţiuni extrinsece. Dacă într-o clasă elevii şi profesorul intră într-o relaţie reciprocă este pentru că ei există.

care în schimb ar reintra în accepţia propriu-zis terapeutică: este cazul în care se descoperă o tumoră la uter. care în general sunt luate în consideraţie prin IVG. decât în sens impropriu şi lărgit. " Este vorba . sau în care sarcina provoacă o agravare a stării de sănătate. ci se configurează mai ales o acţiune asupra a ceea ce este sănătos (fetusul care poate fi chiar sănătos). Astăzi această distincţie nu se mai uzează iar problema nici nu se mai pune din punct de vedere etic. Rezultă deci clar că nu se justifică întreruperea sarcinii din punct de vedere medical.de o învăţătură care : nu s-a schimbat şi nu poate fi schimbată" . Progresele medicinii şi ale asistenţei medicale reduc tot mai mult riscurile asupra vieţii şi sănătăţii mamei. Este clar că în aceste cazuri este lipsită de orice motivaţie întreruperea chiar şi numai din punct de vedere medico-deontologic. există apoi stări de sănătate. "Indicaţiile " privind avortul terapeutic Sunt necesare precizări ulterioare privind consistenţa şi relevanţa indicaţiilor medicale pentru a ne limita la acest capitol al materiei: a. există însă condiţii în care agravarea este reală. înainte de toate există de facto condiţii organice care complică sarcina. întreruperea sarcinii influenţează mai mult şi în mod negativ starea de sănătate decât continuarea ei. Mai nimerit este să se vorbească eventual de întreruperea sarcinii în prezenţa pericolului pentru viaţa sau sănătatea mamei (53). totuşi. care indirect presupune moartea fetusului. câteva precizări şi distincţii în privinţa acestei teme deosebite. pentru a preveni o boală sau riscul morţii. ele sunt oricum mai bine controlate şi compensate printr-o asitenţă adecvată. sau în orice caz avortul nu ar determina o îmbunătăţire substanţială. în cazul la care ne referim nu este vorba să acţionăm asupra unei boli în desfăşurare. Este necesară o clarificare ulterioară pentru a se înţelege "avortul indirect". atât din punct de vedere etic cât şi medical.(52) Avortul terapeutic Conflictul dintre viaţa mamei şi viaţa entităţii concepute La început. în care. care este o cu totul altă problemă. b.aşa cum a precizat Paul al VI-lea . Am amintit deja condiţiile pentru a putea vorbi de principiu terapeutic: una din ele este faptul că intervenţia medico-chirurgicală este menită să trateze sau să extirpe partea bolnavă a corpului. în timp ce uneori este folosit termenuul de "avort indirect" pentru a indica avortul "terapeutic" la care ne referim. pentru că nu este vorba de terapie. ci mai degrabă se intenţionează suprimarea fetusului (sănătos) pentru a se evita înrăutăţirea sănătăţii sau ameninţarea vieţii mamei. Trecerea nu este de la acţiunea terapeutică asupra bolii în scopul însănătoşirii.In faţa normei morale care interzice suprimarea directă a unei fiinţe umane nevinovate nu există privilegii şi nici excepţii pentru nimeni. In primul rând. dar ea poate fi înfruntată prin metode terapeutice diferite de întrerupere (dializa periodică a gravidei 81 . trebuie spus că este improprie folosirea adjectivului "terapeutic".

bolile gastro-intestinale. în multe împrejurări acute s-a dovedit mai degrabă dăunător decât util chiar pentru starea de "decompensare maternă" (54) . cardiochirurgia pentru femeile cu afecţiuni cardiace). bolile renale. cu influenţe asupra stării de sănătate psihică a pacientului. Este clar că în aceste cazuri adevărata terapie. care deşi sunt reale. condiţiile de sănătate fizică. Acest lucru este cu atât mai adevărat dacă ne gândim că viaţa fiecărui individ nu este numai un bun personal inalienabil. în lipsa unor alternative terapeutice. bolile hepatice şi ale pancreasului. tumorile ( cu excepţia celor ale aparatului genital): toate aceste boli sunt indicate ca motivaţii ale respectivelor "indicaţii". cardiopatiile. persistă un adevărat risc pentru viaţa sau sănătatea mamei. c. o stare de real şi grav pericol pentru viaţa mamei până în situaţia în care va fi necesară alegerea între viaţa mamei şi pierderea atât a mamei cât şi a copilului. chorea de sarcină. este singura terapie permisă. In lumina progreselor ştiinţei şi asistenţei medicale multe din aceste "indicaţii" şi-au pierdut capacitatea de motivaţie. Dar un studiu serios al fiecăreia dintre ele. bolile aparatului hemopoietic (unele forme de anemie). ne orientează spre o drastică reducere a bazei medicale a " acestor indicaţii" şi spre o progresivă reducere a cazurilor în care. ci şi un bun social. Indicaţiile cu caracter etico-raţional vor avea la bază următoarele criterii de mentalitate şi comportament adecvate unei viziuni personaliste asupra omului: 1. 82 . raţiunile care vor sta la baza motivaţiilor economice trebuie să fie luate în consideraţie de autoritatea publică şi de comunitate în sensul că economia trebuie să fie adaptată persoanei şi în nici un caz persoana să fie sacrificată în favoarea economiei. Bompiani: " Inţeles ca act menit să ferească pacienta de pericolul iminent al morţii şi ca intervenţie terapeutică de neînlocuit pentru atingerea acestui scop. Evaluarea etică a avortului terapeutic Trebuie să recunoaştem sau măcar să presupunem că pot exista cazuri în care sarcina poate constitui o circumstanţă agravantă: a. Tuberculoza. Eliminând din discuţie indicaţiile socio-economice. avortul terapeutic a pierdut cu adevărat mult teren şi nu-şi mai găseşte un loc logic printre criteriile moderne asistenţiale: dimpotrivă. condiţiile social-economice. pe care se bazează practica asistenţială. să revedem riguros pe plan medical şi deontologic "indicaţiile sanitare" IVG. miastenia gravis. Să se pornească de la acest principiu de fond: persoana umană este cea mai mare valoare din lume şi transcende orice bun temporal şi orice consideraţie economică. b. ce comportă a permanentă agravare a lor.care suferă de o gravă insuficienţă renală. cea care elimină direct boala fără să afecteze viaţa fetusului. al tuturor: de aceea societatea are obligaţia de a o apăra şi promova. nu pot fi confruntate cu viaţa celui ce urmează să se nască. Putem cita exact concluziile lui A. în lumina celor afirmate. bolile vasculare.(55) Deci.

Nici motivul "social" (numărul copiilor. cu o viziune obiectivă a valorilor în cauză şi a orientării etice de care ţinem seama. după cum am demonstrat. 5. echivalează cu compromiterea totală a tuturor valorilor temporale care se bazează în mod necesar pe viaţa fizică. Comparaţia însăşi este de nepropus între o persoană şi societatea în ansamblul ei. a chirurgului sau ginecologului. atunci când se aplică în justificarea socială a avorturilor. De aceea suprimarea vieţii fizice a viitorului nou-născut prin avort. Principiul "terapeutic" este invocat aici în mod abuziv şi este extrapolat. Societatea este. în care conflictul alegerii între viaţa copilului ce urmează să se nască şi supravieţuirea mamei se pune în mod dramatic pentru părinţi. la implicarea personală şi profesională a medicului. 4. ci ontologică şi calitativă. viaţa.) nu poate subordona valoarea vieţii personale a nici unei persoane. în faţa celor mai ştiinţifice teorii şi a unor conştiinţe informate din punct de vedere etic şi drepte. limitate faţă de cele invocate de legile favorabile avortului. deci. pentru orientarea politicii sanitare în sprijinul vieţii şi nu spre suprimarea ei cu uşurinţă. trebuie să se ţină seama şi de faptul că maternitatea în sine reprezintă un risc în sine. Cazurile dramatice După aceste premise. pentru cadrele medicale şi paramedici. Ştiinţa este pentru viaţă. Nu este vorba de cumpănire. De asemenea şi principiul "cumpănirii" valorilor este inconsistent din punct de vedere etic. Persoana din punct de vedere ontologic şi axiologic are prioritate faţă de societate. ci de armonie şi subordonarea valorii sociale faţă de persoana umană.viaţa fătului" nu este în echilibru şi este răsturnată şi în orice caz viaţa celui ce urmează să se nască nu poate fi instrumentalizată în favoarea sănătăţii mamei (bun secundar faţă de viaţă) . trebuie să admitem totuşi. întrucât la baza originii societăţii se află persoanele. Obligaţia etică a societăţii. ca orice altă datorie din viaţă. Ne vom ocupa acum de aceste cazuri dramatice fiind foarte atenţi la drama subiectivă. De aceea cine autorizează uciderea directă a unei persoane nevinovate loveşte valoarea de bază a întregii societăţi şi a fiecărei persoane. obligaţii de educaţie. societatea este pentru persoană: aceasta este angajarea etică de fond. De aceea. pentru persoane şi a persoanelor. pentru a garanta cea mai bună asistenţă de spitalizare şi tehnologică celor care urmează să nască. pentru că valoarea-persoană nu este numerică sau cantitativă. Viaţa fizică care este în discuţie chiar dacă nu reprezintă totalitatea valorilor persoanei. fie ea şi "terapeutică". a ştiinţei şi a fiecăruia este să se angajeze în prevenirea prin mijloace legitime şi permise a situaţiilor de risc şi de deteriorare a sănătăţii gravidelor. opoziţia "sănătatea mamei . nu numai pentru că foarte des nu sunt examinate posibilităţile alternative la eliminarea fătului. In joc se află mai mult filozofia juridică decât cea medicală. existenţa unor cazuri. etc. dar şi pentru că scopul terapeutic este indirect şi priveşte suprimarea unui bun suprem. 83 . reprezintă primul fundament indispensabil a tuturor altor valori personale.2. (56) 3. pentru sănătatea proprie. fundamentul persoanei este să completeze şi să ajute la creşterea tuturor persoanelor.

au căutat motivaţii în primul caz care să justifice avortul în scopul salvării mamei . 2. motivată în plus prin salvarea mamei. chiar dacă indirect din ea se desprinde un efect negativ nedorit. Este cunoscut principiul cu dublului efect. nici intenţia celui care acţionează (finis operantis) nu poate pleca de la o reală obiectivitate a acţiunii (finis operis). iar angajarea în apărarea vieţii (a mamei) nu autorizează mijlocul neproporţionat şi anormal al suprimării fetusului. acţiunea directă este suprimarea fetusului. continuarea sarcinii presupune moartea mamei. se încearcă obţinerea succesului posibil (59) . o altă motivaţie: lipsa elementului absolut al normei. neputând să le facă pe amândouă. dimpotrivă.Teoretic. 1. este vorba de o alegere ucigaşă. pedeapsa cu moartea. se alege obligaţia cea mai accesibilă. dacă alternativa este moartea amândorura. Unii moralişti chiar provenind din mediul catolic. mult mai clar în sine. pentru că nu se poate compara moartea naturală cu uciderea directă. care poate fi garantată cel mai bine prin salvarea vieţii mamei. Vechiul precept: non sunt facienda mala ut veniant bona. (60) Dar nici în acest caz lucrurile nu se prezintă ca făcând parte din aceeaşi discuţie. 3. Calitatea subordonată a fătului deja condamnat. sacrificiul pentru binele aproapelui. (58) Nu este greu să descoperi o dificultate în această teză: faptul că acel copil este oricum condamnat să moară nu constituie un motiv suficient pentru suprimarea lui. Se consideră că problema asistenţială mamă-copil în pericol ar fi o problemă globală. existând un conflict al stării de fapt şi nu în voinţa persoanelor. pentru că în realitate nu este vorba de un fapt general din moment ce vieţile sunt două. pentru că sunt mai complexe şi mai grave faţă de cel de al doilea. există două gradaţii în cazul conflictului între viaţa mamei şi cea a fătului: • • continuarea sarcinii nu numai că provoacă moartea mamei. efectul indirect este salvarea mamei. (61) Nici acest raţionament.desigur. nu se poate suprapune cu cazul nostru: pentru că aici 84 . de care în mod involuntar depinde moartea fetusului. avortul provocat este salvarea mamei. printr-o acţiune directă de suprimare a fătului viu. pentru că în situaţia la care ne referim. Medicul are datoria să asigure viaţa mamei şi naşterea copilului. şi poate nu numai. Şi această soluţie poate fi învinuită de caracter empiric. In fine. Nu se poate vorbi de viaţă umană deplină în cazul unui fetus care este deja condamnat să moară singur: avortul poate fi considerat în acest caz o anticipare a morţii. 5. A nu ucide nu este o normă absolută. de fel nou. O confirmare este admiterea şi legalitatea avortului indirect în cazul extirpării tumorii. Autorul însuşi care propune această teză spune că acest lucru nu poate avea loc decât "avec crainte et tremblement". în lipsa posibilităţii de a se obţine un succes deplin şi complet. globală este şi activitatea medicului responsabil: în această globalitate. altfel s-ar putea justifica prin acest principiu orice act de eutanasie. dar nici nu salvează copilul. Conflictul obligaţiilor. Noi ne vom referi mai întâi la poziţiile etice privind primul caz. Evaluare generală. 4. Să analizăm fiecare din aceste motivaţii. (57) Este important de văzut că aici alegerea nu se referă la o asistenţă prioritară acordată mamei. este aplicat şi luat în considerare aici pentru a deveni legal atât scopul cât şi mijlocul. această orientare se bazează între altele pe angajarea în apărarea vieţii. unul bun şi altul rău: în aceste cazuri este permis ca acţiunea să fie considerată ca având ca scop un efect bun. Avortul indirect. pentru că a avut deseori şi excepţii justificate: legitima apărare de un agresor nedrept. dar se speră salvarea copilului.

gravidă. când există o speranţă de a salva copilul. printr-o acţiune directă de suprimare a fiului. este următoarea: a. prin conectarea la plămânii artificiali. De fapt. Viaţa umană se poate pierde şi se pierde din mai multe cauze. Cine se sacrifică pentru binele aproapelui o face dintr-un motiv superior şi adevărul este că nu el se omoară. şi să ofere toate mijloacele terapeutice pentru salvarea amândorura. cunoscând pedeapsa cu moartea. care nu este nici un act medical. Nu se poate alege viaţa mamei. nici măcar pentru salvarea cuiva. (62) Implicarea profesiunii medicale este de aşa natură că ea n. "valoare subordonată". Este posibilă şi situaţia în care este necesar să fie menţinută "în viaţă" în mod artificial o femeie în moarte cerebrală. fiind o valoare transcendentă. datoria medicului este să apere viaţa.este vorba de o viaţă nevinovată şi nu de un agresor nedrept sau de un vinovat care. cu scopul de a face ca fătul să atingă un stadiu de dezvoltare care să-i permită o viaţă autonomă în afara uterului. ci şi de activitatea care ucide în mod direct. o încalcă în mod conştient. cu 85 . unită însă cu speranţa salvării fiului. după cum nu poate fi sacrificată în mod direct de nimeni. la prima vedere. ci alţii îl ucid în mod nejust. deseori prin autorizaţie legală. pentru că nimeni nu are dreptul de alegere în viaţa altuia. sau purtători ai unui handicap. "viaţă ce nu este pe deplin umană " se deschide calea către eutanasie sau spre orice alt procedeu discriminatoriu. cazul rămâne cel care este: se recurge la avort. care este o intervenţie normală.ar mai rămâne legată de viaţă. atât a mamei cât şi a copilului. prin continuarea sarcinii. aşteptându-se moartea naturală a mamei. conduce la avortul "terapeutic" deoarece prezenţa fătului cu malformaţii sau defecte ar reprezenta o ameninţare pentru sănătatea psihică şi echilibrul social al familiei. b. nici un act etic. dar viaţa nevinovată nu poate fi suprimată în mod direct. la o femeie care stă să moară: dacă este posibil să se aştepte până în momentul morţii clinice. Avortul eugenetic Această expresie nu se mai utilizează din două motive: pentru că evocă ideologia rasistă cu care doreşte să fie asimilată şi pentru că de fapt acest tip de "indicaţie" privind avortul. Printre aceste mijloace nu figurează cel al uciderii directe. pentru a împiedica naşterea unur subiecţi cu tare sau malformaţii. cazul cel mai simplu este prevederea morţii mamei. conformă cu poziţiile personalistice şi alte norme de etică obiectivă. Admiţând derogări de la acest principiu şi insinuând afirmaţii de genul: "viaţă fără valoare". In această alegere etico-deontologică intervine argumentul obiecţiei din motive de conştiinţă. Se poate desigur încerca în acest caz o cezariană. Concluzie Concluzia noastră. sub nici un motiv.

cere şi mai mult. nu ne vom opri prea mult asupra ei. a dreptului constituţional. Ceea ce dorim să lămurim în această scurtă discuţie se poate rezuma la următoarele aspecte: cum se naşte şi se justifică conflictul dintre conştiinţa morală şi legea umană. penal.ca şi a unei boli .scopul de a-i impiedica să o pornească pe un drum deloc uman. precum şi susţinerea familiilor prin mijloace adecvate acolo unde naşterea unor astfel de subiecţi care presupun desigur dificultăţi umane şi economice uneori foarte dure. dacă există obligativitatea etică a refuzului din motive de conştiinţă din partea medicului şi a celor chemaţi să colaboreze la acţiunii avortive. a medicinii legale (63). prima este conştiinţa acţiunii umane în îndeplinirea sa şi se presupune că este indispensabilă pentru cea de a doua. Pentru că s-a vorbit deja despre această problemă la tema privind diagnosticarea prenatală. Trebuie să adăugăm însă că din punct de vedere etic în aceste cazuri şi pe plan general. pentru cultura actuală este o motivaţie cu caracter social-economic şi chiar hedonist. O societate se distinge prin capacitatea de a ajuta pe cei bolnavi şi slabi şi nu prin aroganţa cu care provoacă o moarte precoce. în faţa cererii de avort. Ceea ce îl deosebeşte de ideologia rasistă este scopul: pentru rasism scopul era purificarea speciei. în ceeea ce este permis celor care profesează medicina. în numele socialităţii. protecţie şi ajutor. dar mai ales pentru a evita tributul de sacrificiu ce-l presupune pentru familii şi societate. Medicina legală este medicina cea mai interesată de acest subiect. renunţând la a fi egală pentru toţi. deoarece legea care doreşte să autorizeze şi să liberalizeze avortul este constrânsă să se dezică şi să se traumatizeze pe ea însăşi. Legea avortului şi refuzul din motive de conştiinţă Avortul reprezintă o traumă nu numai pentru femeie şi familie ci şi în domeniul dreptului şi al legilor. ci şi filozofia dreptului. 86 . dimpotrivă. Tema pe care o abordăm nu priveşte doar bioetica. care sunt extensia şi implicaţiile refuzului din motive de conştiinţă în acest domeniu. se pune problema obligaţiei de a promova cerecetarea şi sprijinirea pentru prevenirea unor astfel de malformaţii în cauzele lor. prezenţa într-un subiect uman a unei stări de handicap . Din punct de vedere etic prezenţa unei malformaţii sau a unui handicap nu ştirbeşte cu nimic realitatea ontologică a celui ce urmează să se nască. Conştiinţa şi raportul ei cu libertatea şi adevărul Să începem prin a ne pune de acord asupra semnificaţiei precise şi a dinamicii interiorare a conştiinţei: ce dorim să spunem când afirmăm "a acţiona în conformitate cu conştiinţa"? Si despre ce fel de conştiinţă este vorba? Trebuie să facem distincţia între conştiinţa psihologică şi conştiinţa morală. In acest scop s-au utilizat uneori tehnici de diagnosticare prenatală şi se acătuiesc politici "preventive" ale planurilor sanitare.

în definitiv. să nu acţionăm "niciodată împotriva conştiinţei" şi astfel să legăm conştiinţa de însăşi libertatea umană? Ce leagă conştiinţa din interior? Conştiinţa este judecata raţională. creştinul. adevărul obiectiv este reprezentat de valoarea-om. când libertatea nu urmează ceea ce dictează conştiinţa. printr-o presantă căutare a adevărului. care impune persoanei obligaţia de a face o anumită acţiune. se dezvăluie legătura dintre libertate şi adevăr. în judecata practică a conştiinţei. descoperă o valoare care îl transcende şi îl angajează: în definitiv această judecată implică prezenţa unei garanţii de intransigenţă înlăuntrul realităţii care coincide cu absolutul. au ridicat glasul conştiinţei. care îşi aminteşte de cuvintele apostolului Petru în faţa Sinedriului:" Mai curând trebuie să ascultăm de Dumnezeu decât de oameni" (F 5. în favoarea unei presupuse autonomii a propriilor decizii. afirmarea Absolutului. Dumnezeu. De asemenea. această adeziune consecventă a voinţei la raţiune par a induce ceva constrictiv. oferă o garanţie mai clară." "Deci. omul se transcende pe sine. nu consider necesară doar o atitudine de credinţă pentru a percepe inacceptabilitatea unor situaţii negative pentru demnitatea omului: mereu au existat conştiinţe laice care pentru apărarea libertăţii. Dar problema cea mai importantă este să răspundem la această întrebare: de ce trebuie "să urmăm conştiinţa".29) are datoria să-şi afirme refuzul său civil dar ferm" (65) . Intre paranteze fie spus: această adecvare între raţiune şi realitate. pe adevărul ontologic: cu alte cuvinte adevărul obiectiv angajează raţiunea.Iar maturitatea şi responsabilitatea acestor judecăţi . mai ales dacă este inspirată de o credinţă revelată. pentru că face ca libertatea umană să depindă doar de propria conştiinţă şi o eliberează de orice risc de manipulare externă sau de conformisme sociale şi ideologice: "Astfel. la rândul său această judecată morală este dublă: cuprinde o evaluare precedentă acţiunii şi una succesivă. suprimându-i dreptul la viaţă. plătind chiar cu viaţa. dacă în acelaşi timp este sigură (adică fără elemente de îndoială subiectivă) creează argumentul etic al " ne-uciderii" unei vieţi nevinovate. ale omului al căror subiect este . In cazul nostru. cele două momente coincid atunci când evaluarea precedentă este asumată ca normă şi este urmată. lăsându-se ghidat de ea în acţiunea lui.Conştiinţa morală este cunoaşterea valorii morale a acţiunii. în faţa unei legi care se află în directă opoziţie cu binele persoanei. care face ca persoana să se renege pe sine. sau mai bine spus. care este cea mai mare valoare temporală. Desigur. Acesta este sensul la care se referă primul "refuz din motive de conştiinţă" pronunţat de Apostoli în faţa Sinedriului: " trebuie să-L asculţi pe Dumnezeu mai degrabă decât pe oameni. Totuşi. Această valoare morală se bazează. după ce faptul a fost împlinit. Tocmai de aceea conştiinţa se exprimă în acţiuni de 'judecată" care reflectă adevărul privind binele şi nu ca "decizii" arbitrarii. mai mult sau mai puţin sistematică sau intuitivă. exprimată asupra valorii unei anumite acţiuni. protestând faţă de raţiuni oprimante sau situaţii de violenţe. pe de altă parte. raţiunea face posibilă judecata de conştiinţă.se măsoară nu prin eliberarea conştiinţei de adevărul obiectiv. în realitate această adeziune este eliberatoare. atitudinea faţă de permisivitatea avortului. chiar şi în faţa unei conştiinţe laice şi 87 . atunci apare contrastul.şi. care este postulat raţional şi în plan teoretic." (64) Unii moralişti consideră că în judecata conştiinţei. ci dimpotrivă. Judecata raţiunii dacă este dreaptă şi sinceră. din care transcende temporalitatea însăşi.

(66) Caracterul normativ al legii şi raportul ei cu conştiinţa "Legea umană este determinarea şi expresia autorităţii legitime a unor exigenţe ale binelui comun într-o anumită societate şi într-un moment istoric determinat. respectul drepturilor sale intangibile şi inalienabile. legea trebuie să apere viaţa tuturor. deci în respectul libertăţii de conştiinţă şi religie (principiul libertăţii religioase). nu poate să împiedice mereu orice rău sau orice abuz în exercitarea libertăţilor personale. de ordin etic. 88 . Deci legea nu formează etica. Totuşi noţiunea de "bine comun" nu este înţeleasă în sensul binelui majorităţii (ar însemna dictatură). Ioan Paul al II-lea în recenta Enciclică Evangelium Vitae a arătat cum o lege civilă nu se poate baza decât pe respectarea valorilor fundamentale. ci şi binelui comun şi în consecinţă sunt total lipsite de valabilitate juridică." (67) Definiţia arată că şi legea se bazează pe raţiune şi că doreşte binele comun: ordinatio rationis aşa este definită legea în filozofia tomistă. In definirea binelui comun legea va trebui adesea să ceară sacrificii chiar în exercitarea libertăţilor fiecăruia. " legile care autorizează şi favorizează avortul şi eutanasia se împotrivesc nu numai binelui individului. şi pe binele comun. pentru realizarea tuturor persoanelor. în numele celui care nu se poate apăra. Căutarea binelui comun se face prin căi prevăzute în mod legal şi constituţional de fiecare societate. ca şi considerarea "binelui comun" ca scop şi criteriu ce reglementează viaţa politică". Implinirea propriei vieţi şi realizarea propriei perfecţionări morale constituie datoria fiecărei persoane. în sine. Dacă legea nu creează această condiţie. ci ca o căutare a condiţiilor prin care fiecare persoană trebuie să-şi împlinească propria fiinţă şi propria viaţă.raţionale uciderea unui nevinovat şi încercarea legii de a instrumentaliza profesiunea medicală sunt raţiuni mai mult decât suficiente pentru a face nu numai posibil dar şi obligatoriu protestul conştiinţei." (68) Deci printre condiţiile esenţiale şi obiective pe care legea trebuie să le garanteze pentru binele persoanelor şi pentru binele comun ( garanţii de constituţionalitate şi legitimitate) se numără desigur aceste două condiţii obiective: 1. afirmând că " fundamentale şi de ignorat sunt desigur demnitatea fiecărei persoane umane. constituie punctul de referinţă normativ ale legii civile. aceea de a trăi. Legea nu coincide cu etica. pentru că este "lege naturală" înscrisă în inima omului. însă ea trebuie să respecte şi să creeze condiţiile pentru realizarea persoanelor. că doar recunoaşterea unei legi morale obiective care. Intr-o societate democratică această căutare se realizează prin consultarea organelor constituţionale şi în respectul pluralismului curentelor de gândire şi inspiraţiilor religioase." Deci. nici nu impune un spirit etic propriu (Statul etic care aminteşte de Hegel). Si continuă că "la baza acestor valori nu pot să existe "majorităţi" de opinie provizorii şi schimbătoare. în special pe cea a celor lipsiţi de apărare şi nevinovaţi. dar trebuie să creeze condiţiile obiective pentru o etică a fiecăruia. nu mai este lege şi devine nedreaptă: trebuie combătută cu toate mijloacele legitime de către toţi. între anumite limite şi ar trebui să permită unele lucruri care. unora ar putea să pară nu tocmai potrivite pentru evitarea unor rele mai mari.

dimpotrivă. fie pentru că există înfruntări numeroase pe plan parlamentar asupra unor proiecte de lege care nu reunesc o părere comună. un parlamentar. pentru că nu există un rău mai mare decât de a curma viaţa. "Tăgăduirea dreptului la viaţă. este cea care se contrapune frontal şi în mod ireparabil posibilităţii de a realiza binele comun. din moment ce vedem că o mare parte din "contraceptivele" distribuite în farmacii pot provoca avortul. 89 . referindu-se la comportamentul pe care parlamentarii ar trebui să-l aibă faţă de legile care nu respectă dreptul la viaţă al celui care urmează să se nască. nu se poate aplica în aceste două cazuri precedente. 73 din Scrisoarea Enciclică Evangelium Vitae -nu poate fi înlăturată sau abrogată complet o lege care susţine avortul. medicul prin profesia lui nu are această menire. a cărei opoziţie absolută la avort este clară şi cunoscută de toţi. Problema centrală este dacă poate fi votată o lege care. dintre formele de protest şi de refuz din motive de conştiinţă ( a serviciului militar.Astfel de legi nu numai că nu constituie nici o obligaţie pentru conştiinţă. poate sprijini propuneri destinate a limita nocivitatea unei astfel de legi şi a-i diminua efectele negative în planul culturii şi al moralităţii publice. cu excepţia legitimei apărări împotriva agresorului nedrept.." Două lucruri trebuie să fie clare în această exercitare a propriei datorii de către legislator: să existe într-adevăr posibilitatea de a realiza binele total şi să se declare oricum opoziţia proprie şi totală la avort. ci dimpotrivă impun obligaţia gravă şi precisă de a se opune lor prin refuzul din motive de conştiinţă. Astfel nu se realizează o colaborare nepermisă la o lege nedreaptă. (70) Refuzul din motive de conştiinţă şi avortul voluntar Din cele amintite mai sus.2.. deşi emendată. Acest lucru este valabil şi pentru farmacişti. este tot permisivă: "In cazul în care . Deci. de exemplu). policlinici. întrucât conduce la suprimarea persoanei. prin profesia şi deontologia proprie este chemat să îngrijească şi să susţină viaţa. (73) Ioan Paul al II-lea în Encliclica Evangelium Vitae oferă un element inovator extinzând acest drept-datorie la parlamentarii din cadrul legislativ (74) de a nu coopera la acţiuni rele. se pot găsi în situaţia de a lua parte la proceduri sau chiar la avort. expresie de la sine ambiguă. se face o tentativă legitimă şi necesară de a-i limita aspectele negative..răspunde Ioan Paul al II-lea în nr. trebuie să amintim că o autoritate politică nu poate impune unui medic să facă o intervenţie chirurgicală pe care el nu o consideră necesară ci chiar dăunătoare şi cu atât mai mult o lege nu-i poate impune suprimarea vieţii. când o lege civilă legitimează avortul sau eutanasia. încetează din acest motiv să mai fie o adevărată lege civilă. cea referitoare la avort se prezintă din punctul de vedere al medicilor în termenii cei mai clari ca permisă şi necesară: ca om medicul nu poate îndeplini o acţiune ( sau colabora direct) menită să urmărească suprimarea vieţii unui individ. să-i fie respectată autonomia (71) . (69) Motivaţia acelui " rău minor". legea nu poate impune cuiva să ia viaţa altor persoane. Este vorba despre o situaţie tot mai frecventă în prezent. cu atât mai puţin poate cere medicului să-şi exercite profesia pentru a ucide. fie pentru că multe ţări pun în discuţie legi permisive deja existente (75) . (72) Acest refuz trebuie să constituie o datorie pentru aceeia care în calitate de medici. fie el doar în formare. Pentru a ne întoarce la medic. în al cărui serviciu societatea îşi găseşte raţiunea de a fi. operatori sanitari. care obligă din punct de vedere moral. cadre de conducere în spitale. în calitate de medic.

Capitolul al IV-lea A doua parte: Bioetica şi avortul Formele "ascunse" de avort Pe plan ştiinţific şi social se conturează un fenomen care este destul de neliniştitor şi care se bazează pe folosirea unei terminologii confuze şi înşelătoare.scrie Ioan Paul al II-lea la nr. care nu împiedică întâlnirea gameţilor. cu scopul de a nu bate la ochi. anestezişti).scrie Ioan Paul al II-lea . rude sau partenerul femeii. ci şi orice colaborare formală. Datoria de a refuza este clară când scopul de avort al prestaţiei este scrisă în cerere.de a privi adevărul în faţă şi de a spune lucrurilor pe nume. 13 din Enciclica Evangelium Vitae ." (78) Acest fapt se constată mai ales în manualele de popularizare destinate unui public foarte larg care doresc să influenţeze opinia publică (79) . Este vorba de tendinţa de a masca termenul de avort folosind alte denumiri. dar aceeaşi tendinţă se regăseşte şi în revistele ştiinţifice. Cine face propagandă acestor tehnici este atent să nu le numească provocatoare de avort (pentru mulţi avortul înseamnă ceva dramatic). chiar dacă este doar materială ( fără intenţie). asistenţi medicali şi ginecologi prezenţi la întreruperea sarcinii. după cum ar lăsa să se înţeleagă termenul de contraceptiv sau antifertilizant. impropriu denumite contraceptive. (76) Este de asemenea ilicită orice colaborare directă. Mecanismul lor în realitate este de a împiedica celulei ovul fecundate de a se instala în uter. fără să cedăm unor compromisuri care ne convin sau tentaţiei de a ne autoînşela. ea va fi folosită cu alte intenţii. exceptând cazul când există motive temeinice care impun acţiunea sau o recomandă (77). dar care este uneori cel mai expus presiunii sociale. care fac posibilă uciderea fătului în uterul matern. deci fecundarea. aceasta se manifestă când actul de colaborare se exprimă în acele activităţi care au doar scopul de a pregăti sau de a însoţi intervenţia avortului (ajutoare chirurgicale. sau 90 . "Pentru a facilita răspândirea avortului . chiar dacă în sine nu este dăunătoare. Celelalte forme de colaborare medicală care nu sunt legate direct de acţiune sau avort. cu această intenţie: indiferent dacă ea este exprimată de lucrători în domeniul sanitar sau de către părinţi. ele sunt însă definite interceptice dacă interceptează zigotul pe care nu-l lasă să se instaleze. ne referim la unele tehnici de control al naşterilor. (80) Practic." Trebuie să avem curajul . viitoare sau îndepărtată. Cercetarea ştiinţifică în această privinţă pare să fie preocupată în mod exclusiv de obţinerea unor produse cât mai simple şi eficiente împotriva vieţii şi în acelaşi timp să sustragă avortul oricărei forme de control şi responsabilitate socială. sunt utile orientările oferite de tema diagnosticării prenatale. Moralmente rămâne interzisă nu numai realizarea intervenţiei.s-au investit şi se investesc sume uriaşe cu scopul realizării unor preparate farmaceutice. care rămâne subiectul cel mai responsabil prin el însuşi. în linii generale sunt interzise şi subiectul le poate refuza dacă îşi dă seama că o prestaţie.In ce priveşte colaborarea formală sau materială. fără să mai fie necesară recurgerea la ajutorul medicului.

nu se poate ignora că avortul.3-0. configurând cadrul semiologic al avortului repetat spontan (ARS). factori imunitari. boli infecţioase. pot fi considerate ameninţări la adresa vieţii. Viaţa care ar putea să se nască dintr-o întâlnire sexuală devine astfel un duşman ce trebuie evitat cu orice preţ şi avortul este singurul răspuns hotărât în faţa unei contracepţii nereuşite" (83) .5 din cazuri aceast eveniment se poate întâmpla de trei sau patru ori consecutiv. (81) Avortul procurat nu este însă unica manifestare de negare a vieţii: şi răspândirea şi înrădăcinarea mentalităţii contraceptive. afecţiuni dismetabolice. din care să rezulte copii în viaţă. In 0. Printre cauzele ARS-ului . malformaţii ale traiectului genital.contragestative de la (contragestion în analogie cu contraception ) dacă împiedică continuarea sarcinii după instalarea embrionului în uter. sau a avut deja unul sau doi copii şi apoi avorturi repetate. ARS-ul poate interveni în prima sau a doua etapă. care îi împinge pe cei care le experimentează să caute tehnici tot "mai sigure" pentru a evita o concepere. Şi dacă nu se poate nega că din punct de vedere moral contracepţia este echivalentă cu avortul (82) . endocrini. (85) Este dificilă o evaluare a numărului de avorturi spontane care au loc în fazele precoce preclinice: din unele studii se deduce că cel puţin 60% din zigoţii concepuţi nu urmează evoluţia normală şi se pierd. "Cultura favorabilă avortului s-a dezvoltat în medii care resping învăţătura Bisericii privind contracepţia" (84). (86) Avortul spontan se poate datora mai multor factori: cromozomici. Pe de altă parte printre manifestările raportului strâns între avort şi contracepţie se numără constatarea că cea mai bună cunoaştere a contraceptivelor nu previne totuşi avortul. dacă într-un cuplu în care partea feminină nu a avut naşteri la termen sau înainte de termen. în faţa unei vieţi oricum nedorită.putem aminti: 91 .care nu pot fi identificate întotdeauna cu multă uşurinţă . Există unele femei sau cupluri care recurg la folosirea contraceptivelor şi în intenţia de a evita apoi tentaţia avortului. pe de o parte. sunt amândouă fructele aceleiaşi plante. cauze psihologice. dar este tot atât de adevărat că falsele valori inerente mentalităţii contraceptive sunt de aşa natură încât măresc tocmai această tentaţie. fapt ce se manifestă cu o anumită frecvenţă ce reprezintă evoluţia a circa 15% din sarcinile clinic recunoscute. şi contracepţia pe de alta. Prevenirea avortului spontan Ne vom opri în concluzie şi la aspectele etice legate de întreruperea spontană a sarcinii. plantă care îşi adânceşte "rădăcinile într-o mentalitate hedonistă şi care conduce la o lipsă de responsabilizare în faţa sexualităţii oferind un concept egoist de libertate care vede în procreere un obstacol în manifestarea propriei personalităţi. In majoritatea cazurilor acest avort constituie un episod izolat şi deseori nu se cunoaşte etiologia. iar promovarea legalizării avortului a avut şi are ca protagonişti acele persoane care de mult sunt angajate în răspândirea contracepţiei.

Mycoplasma Hominis. In cazul în care factorii de risc ţin de mediu. nu se poate înţelege de ce trebuie să se intervină pentru a împiedica acest lucru. (87) Deci dacă este adevărat . în mod inconştient. ori oferind sprijin pentru înlăturarea ei: în urma unor tratamente specifice a fost posibilă asistarea naşterii unor fetuşi vii într-un procent superior celui existent în grupuri de pacienţi netrataţi. După constatarea necesităţii unei intervenţii trebuie precizat că ea se va face cu mijloacele adecvate.în acest caz . Se naşte întrebarea legitimă dacă există o obligaţie morală în a evita sau nu avortul spontan. factori autoimunitari. Chlamydia Trachomatis). îl refuză). dar în acelaşi timp. expus ARS-ului. obligaţia de a inteveni priveşte nu numai individul. în momentul în care bănuieşte că ar exista începutul unei sarcini. factori hormonali.ar fi amânat doar cu câteva ore sau zile.după cum s-a arătat deja . 2. fibroame sau sinechii uterine (aderenţa anormală între ele a două membrane seroase) endometrite. ci întreaga societate. 92 . este la fel de adevărat faptul că dacă în natură există boli. factori de mediu ( mediu de viaţă şi /sau de muncă). 4. aceasta nu înseamnă că fătul. Cine nu recunoaşte o astfel de obligaţie. pentru care momentul morţii . 3.1. 5. După identificarea cauzei este posibil să se intervină ori îndepărtând-o. nu trebuie îngrijit la fel ca cel care este deja născut : din acest motiv orice femeie şi cuplu. factori cromozomici.că erorile naturii nu trebuie repetate. trebuie să apeleze la toate observaţiile care pot reduce riscul unui avort spontan. malformaţii. evitând exagerarea terapeutică: ARS-ul se poate prezenta atunci ca o consecinţă a unei incapacităţi patologice de continuarea a sarcinii şi deci a insista cu terapii eroice poate avea semnificaţia unei exagerări terapeutice faţă de fetus. cauze psihice (de exemplu în mod conştient femeia poate dori un copil. infecţii (Ureaplasma Urealyticum. 7. susţine că dacă natura recurge la avort pentru a menţine stabilitatea genetică eliminând embrionii cu malformaţii. 6.

fugă. în acest capitol. instincte şi tensiuni profunde. după ultimul război mondial şi până acum. Manifestprile normale şi cele patologice ale personalităţii sunt "determinate" de aceste dinamici. a sterilizării şi a tehnologiilor fecundării artificiale. În acest context sociologic figurează unii factori de schimbare culturală surveniţi în utlimii cincizeci de ani. Totuşi. sexualitate fără risc şi fără scrupule (1) . un punct de vedere limitat dar ţinând de structura obiectivă şi perenă a vieţii umane şi astfel valabil indiferent de schimbările culturale şi de influenţa ideologiilor. chiar şi cele mai geniale şi spirituale. Freud (2) la afirmarea sexualităţii ca dimensiune a întregii persoane şi a individuării valenţei sexualităţii în procesul de maturizare şi de socializare a individului. a avortului. cel mai important dintre ele fiind reprezentat de "complexul lui Oedip". concomitent cu consecinţele industrializării. dar au contribuit. dar este o realitate că pornind de la Freud şi-a deschis calea o concepţie pansexualistă şi deterministă 93 . sexualitate şi procreare umană Delimitarea şi actualitatea temei Ne menţinem în mod necesar şi deliberat în optica bioeticii. să acordăm un spaţiu şi altor perspective care se pot oferi referitor la tema sexualităţii.Capitolul al V-lea Prima parte: Bioetică. Imaginea însăşi a familiei este configurată în lumina suspiciunii că ar fi o împletitură de reprimări. pentru Freud aceasta înseamnă că nu persoana este cea care se exprimă în dimensiunea sexualităţii. rezumabilă la "sexualitate ca obiect de consum". Manifestările personalităţii. Ar fi totuşi inexact să i se atribuie lui Freud o pedagogie a libertinajului şi a elementului licenţios în privinţa sexualităţii: el justifică mecanismele blocării forţelor instinctuale şi sugerează mecanismul sublimării. Aşadar. represiune. Fundamental a fost aportul lui S. Semnalăm câteva etape în această direcţie. Aceşti factori culturali au avut un efect pozitiv şi anume faptul că au situat dezbaterile pe tema sexualităţii la nivel antropologic şi au determinat depăşirea înţelegerii sexualităţii ca genitalitate. Prima este cea mai răspândită şi reprezintă permisivitatea hedonistă. nu vom putea. agresiune etc). Acest capitol încearcă doar să relanseze tema sexualităţii în viziunea corporalităţii şi a persoanei şi să pună astfel premizele tratării etice a problemelor procreării responsabile. ci sexualitatea exprimă şi structurează personalitatea cu dinamicile ei legate de profunzimea inconştientului. precum cultura şi arta sunt produsul şi elaborarea acestor dinamici şi a aşa numitelor "mecanisme de apărare" (sublimare. a intervenţiilor medico-chirurgicale pentru schimbarea sexului. şi în limitele necesare. a tratamentului tulburărilor sexuale. Pentru o situare istorică a reflecţiei noastre. Această viziune a răsturnat concepţia clasică a sexualităţii în relaţia sa cu persoana şi mai ales a suscitat o nouă linie comportamentală. Este vehicolul cel mai eficient al mentalităţii contraceptive şi avortive. şi de aceea. de origine burgheză. care înseamnă reflecţia morală strâns legată de biologie şi medicină. nu putem să nu amintim două componente culturale importante pentru a înţelege atitudinile şi schimbările sociale. concomitentă culturii industriale şi postindustriale. în multe medii sociale şi culturale la revendicarea şi puternica detaşare a comportamentului sexual de orice normă etică (liberalizarea sexului) şi chiar conceperea acestei liberalizări drept condiţie primară ăentru totala eliberare a omului.

Au fost oferite măsurători instrumentale ale acestor reacţii. de pedagogie. ceea ce este normal sau anormal" (4) . Pentru Marx. şi anume cel propus. nevroza şi suferinţele personalităţii nu se datorează decât reprimărilor sexualităţii. de istorie a artei şi a religiilor. un zoolog. reviste şi filme au adus în lume această revoluţie lipsită de orice viziune transcendentă. Nu se poate trece sub tăcere efectul bulversant produs de publicarea aşa zisului Raport Kinsey (3) . iar repetarea lor era sugerată ca tehnică "terapeutică". Nu poate fi ţinută sub tăcere nici altă contribuţie cu caracter bulversant şi totuşi luat în consideraţie de unele şcoli. extraconjugale şi în însăşi viaţa cuplului.ce se poate exprima în formula deja citată: is=ought . de comunicare. Filozofia existenţialistă a lui J. Întreaga educaţie tradiţională este prezentată ca o mare forţă de reprimare.pentru politizarea planurilor de controlare a natalităţii. Manuale de psihologie. impregnată de severă "suspiciune" şi de un determinism îngrijorător pe seama tuturor manifestărilor de viaţă ascetică şi religioasă.asupra persoanei: sexul este totul. a cărui explozie s-a petrecut exact în anii "contestatari". 94 . În viziunea weberiană asupra culturii. dacă nu unică. familia trebuie legată de productivitate. adică între realitatea sociologică şi moralitate . trebuie luată în considerare ideologia marxistă. în afară de favorizarea hedonismului şi a contestării moralei sexuale conjugale tradiţionale şi pe acela de a fi împrumutat o armă . ale căror teorii au fost apoi reluate de Kaplan şi Skinner (6) . opera celor doi analiza reacţiile neurofiziologice ale actului sexual la bărbat şi la femeie. Un semn tragic al acestui "caracter funcţional" al familiei în relaţie cu productivitatea este tocmai faptul că prima societate marxistă consideră necesar ca femeia să intre în lumea muncii şi să fie legalizat avortul dacă acesta poate împiedica realizarea femeii ca muncitoare. O supoziţie de determinism sociologic stă la baza şi derivă ca o concluzie din această descriere: o ecuaţie între a fi şi a trebui să fii. iar cultura datoriei ca rezultat al unei nevroze colective. sexului nu i se comandă. Sartre şi tendinţele înrudite. au fost răspândite înregistrări filmate. Construită pe baza scrierilor behaviorismului pozitivist. în forme şi tehnici mai puţin brutale faţă de cele originare. Masters şi Virginia E. schimbării structurilor sociale care determină trecerea de la societatea agricolă tradiţională la cea de tip industrial îi corespunde în mod inevitabil o schimbare a cadrului cultural şi deci şi a comportamentelor în realitatea vieţii de familie şi a sexualităţii preconjugale. În sfârşit. Autorul principal. ceea ce este licit sau ilicit. prezente în literatură şi în film. a avut ca efect. ilustrează cu statistici şi procente rezultatele unui vast sondaj în rândurile societăţii americane asupra comportamentelor sexuale chiar şi asupra celor mai anormale şi aberante. Johnson.P.după cum vom arăta în continuare . concluzionând că comportamentele sexuale nu sunt decât un mecanism relativ simplu care este atent la reacţia erotică atunci când stimulii fizici şi psihici sunt suficienţi şi "este de aceea lipsit de sens să fie chemate în cauză categorii precum binele şi răul. "reducând" dinamica gestului unitiv la o complexă împletitură de reacţii măsurabile. în domeniul terapiilor sexologice de sexologii americani William H.cu posibilitatea unor efecte terifiante (terrific impact) (5) Alt stimulent pe calea liberalizării sexului şi a separării lui de responsabilităţile procreării a fost reprezentat de răspândirea şi livberalizarea contraceptivelor şi în mod deosebit a "pilulei Pinkus". Fenomenul acesta. au contribuit nu cu puţin la concepţia nihilistă asupra moralei şi la exaltarea experienţei sexuale ca expresie liberă şi formă privilegiată.

care cu Humanae Vitae ha declarat că viaţa este "inseparabilă" de iubirea conjugală. În noua societate omul ar trebui să fie eliberat nu numai de munca dependentă de fabrică.pentru toţi locuitorii Planetei (11) . Se poate înţelege astăzi mai bine valoarea poziţiei Magisteriului Bisericii Catolice. într-adevăr. O dovadă a politicii Statelor Unite s-a manifestat şi la Conferinţa Internaţională asupra Populaţiei şi dezvoltării care a avut loc la Cairo. Întotdeauna. luându-şi ca punct de referinţă teoriile lui Thomas Robert Malthus (8). le-a dus mai departe furnizând bazele teoretice ale politicilor antinataliste practicate astăzi în lume. adoptând un concept de eliberare a femeii de origine şi extracţie neomarxistă şi revendicând pentru femeie un rol politico-social alternativ celui din căminul familial. Acesta este cel de al doilea factor sau componentă istorico-culturală de care trebuie ţinut cont. în special cu Paul al VI-lea.la limita supravieţuirii . Iar politica neomalthusiană. în cadrul căreia a fost zdruncinată "politica stabilită la Ciudad de Mexico". se concretizează în faptul că impune societăţilor în curs de dezvoltare dar şi întregii lumi limitarea naşterilor ca o condiţie a ajutoarelor economice pentru dezvoltare. nu sunt legate fatalmente de creşterea populaţiei şi nu constituie raţiuni valide pentru o politică mondială cu caracter antinatalist. (12) Adevăratele raţiuni ale acestor previziuni catastrofice rezidă în faptul că prevalează teama că acel baby-boom al popoarelor în curs de dezvoltare ar putea ameninţa bunăstarea şi asistenţa politică a marilor puteri economice. iniţiate de Simone de Beauvoir. atât actualmente cât şi în viitor. care se arată a fi "agresivă" în privinţa propunerii malthusiene. a administraţiei Reagan. ci şi de dependenţa erotică şi afectivă care se petrece în cadrul căsătoriei şi de dependenţa spiritului care are loc în viaţa morală. Asupra lipsei de fundament a teoriilor malthusiene şi neomalthusiene s-au pronunţat diferiţi autori care au afirmat că resursele disponibile pe Pământ sunt suficiente pentru toţi.Pentru neomarxişti revoluţia sexuală. concepută ca al doilea timp al revoluţiei sociale de eliberare trebuie să fie coeficientul major pentru instaurarea unei noi societăţi. Li se recunoaştea. Pilula a devenit în acest context o armă politică şi un mijloc de dominare economică. prin care se ajunge chiar să se teoretizeze eliberarea sexualităţii de heterosexualitate şi să se vorbească despre "polimorfism" şi deci de "libera alegere a sexului" (7) Respingerea legăturii sexualitate-stare conjugală-familie desface legătura dintre iubire şi viaţă în interiorul familiei şi face ca procrearea să devină cu totul accidentală. Vârfurile ideologizante şi radicale ale mişcării feministe. care sunt motivaţiile cele mai recente în susţinerea birth control . au teoretizat dreptul la avort şi la contracepţie. Marcuse. Şi Ioan 95 . nu au lipsit cei ce au prevăzut spectacole de sărăcie extremă . familiilor. dreptul autonom de a-şi planifica naşterile şi se afirma că "în nici un caz avortul nu trebuie promovat ca mijloc de planificare familială" (13) . teoriile explicitate de neomalthusieni pe plan economico-social nu mai au consistenţa celor proferate de Malthus: lipsa surselor de energie sau contaminarea progresivă. în ciuda incertitudinii datelor demografice (de exemplu Population Bureau prevedea o populaţie mondială pentru anul 2046 de aproximativ 10 miliarde. în timp ce altele prevedeau 11 miliarde deja pentru 2025 (10) ). la precedenta Conferinţă Internaţională asupra Populaţiei (1984). Procreativitatea reprimată de hedonism şi înjosită de ideologia marcusiană a fost transformată de asemenea în obiect de control şi de programare în cadrul politicilor demografice mondiale. ca drept al femeii. Principalul reprezentant al acestei ideologii este H. ambele fiind deasupra dominaţiei omului (14). Neomalthusianismul. (9) . Printre altele.

pe care îl asumă cei ce se ocupă de probleme demografice (n. Am amintit deja că psihicul. riscând astfel să fie redusă la un instrument executiv sau al politicilor dominante sau al mentalităţilor curente: contracepţie.4) Politica demografică mondială se desfăşoară între cele două slogane: contracepţie pentru combaterea mizeriei. în Scrisoarea enciclică "Evangelium Vitae" a denunţat tonul catastrofic. de legi. s-a ajuns la sterilizarea voluntară (17) . nici legislaţie impusă. Această gradaţie nu este întâmplătoare: introducerea avortului necesită un teren cultural contraceptiv: este deci nevoie mai întâi de crearea mentalităţii pentru ca naşterile să fie considerate drept un rău de evitat. care totuşi rămâne transcendentă prin spiritualitate.16). trebuie să se afle un apel etic: problema poate avea. sterilizare. dar cu corpul şi în corp marchează întreaga fiinţă personală. Sexul corpului şi sexul psihologic Sexul face parte din corp. s-a trecut într-o a doua etapă la avort. după cum se exprimă unii psihologi. care exercită asupra acestui complex psihism o conştiinţă trează şi de la care primeşte stimulii şi condiţionările. nici nu putem considera omul ca rezultantă a trei co-principii ontologice: din punct 96 . conform concepţiei personaliste. deci. prin educarea la procreare responsabilă: nici biologism spontaneist. care atinge viaţa şi destinele popoarelor. Concepţia despre psihic este deci înţeleasă în sens "ilemorfic". ca un element ideologic eliberator. o dată încetăţenită această mentalitate. preocupat de existenţa unor atari politici. Căutarea mijlocului cel mai eficient şi facil pentru răspândirea pe plan social a condus la stimularea cercetării farmacologice pentru producerea unor contraceptive cu factor de risc la adresa sănătăţii din ce în ce mai scăzut şi medicamente avorbive care astfel pot deplasa problema avortului chiar la domiciliu (18) O iniţială revizuire a politicilor internaţionale pare să se fi afirmat în ultima vreme în SUA în privinţa alegerii metodelor de difuzare şi mai ales pentru încetarea răspândirii avortului. doar o soluţie etică. sterilizarea se prezintă în ultimă instanţă atât ca o cale mai sigură cât şi ca un fapt mai puţin traumatizant. nici libertate fără norme etice. avortul este calea de scăpare a maternităţii nedorite. ca rezultantă a celor două co-principii umane. toate acestea cer intervenţia medicinii şi a medicului. medicina a fost antrenată de-a lungul timpului şi de ideologii şi de politici antinataliste şi. (16) Treptat. nici total spiritului. ci iubire responsabilă. în sfârşit. chiar dacă din profunzimile acestuia îşi trage rădăcinile senzoriale. avort. nervoase şi emoţionale. fără bază reală. în sfârşit.Paul al II-lea. Nici nu putem reduce de aceea spiritul la psihism. cel fizic şi cel spiritual sau metapsihic. E bine de notat acea escalation care s-a produs în aplicarea programelor de planificare politică a naşterilor: s-a început cu propaganda şi difuzarea contraceptivelor. Noi reţinem faptul că în interiorul acestei probleme. administrare conştientă a vieţii în cadrul căsătoriei. Aceste atitudini culturale au necesitat campanii propagandistice speciale mai ales acolo unde tradiţiile culturale erau şi sunt mai rezistente. gravitatea politicilor care duc la eliminarea atâtor vieţi umane pe cale de a se naşte" (n. pentru evitarea naşterilor şi chiar. cel mai bun contraceptiv este dezvoltarea economică. dar este încă prea devreme să se stabilească eficienţa şi durata noii atitudini. nu aparţine în întregime nici organismului corporal. antilife mentality.

o structură cu caracter complementar şi se prezintă ca o capacitate de deschidere a întregii fiinţe către aspectul conjugal. condiţionează şi dramatizează şi viaţa sexuală.chiar dacă nu în sens determinist (adică nu din necesitatea realizării exerciţiului). unitate care exprimă dăruirea reciprocă şi totală a persoanelor. această complementaritate acţionează sub aspect conjugal. în întreaga personalitate organică şi conştientă. Complementaritatea se manifestă plenar. (19) Dacă viziunea psihologic totalizantă este excesivă. Responsabilitatea înseamnă şi acceptarea sexualităţii pentru ceea ce este aceasta de fapt şi pentru ceea ce comportă prin semnificaţiile şi prin consecinţele ei. şi în interiorul acestei unităţi vitale care se dezvoltă şi se înscrie. desigur. căci corpul nu are sens decât ca expresie a totalităţii persoanei. . dar şi anomalii adevărate şi profunde ale psihicului datorită cărora sexul fizic nu este bine acceptat şi se face apel la sexualitatea psihică pentru schimbarea celei fizice (21) În interiorul acestui complex dinamism fizico-psihic şi cultural şi deasupra lui se află spiritualitatea omului. Când bărbatul şi femeia se unesc. pasiuni şi eros se întâlnesc în viaţa psihologică a persoanelor şi.. inima şi spiritul. psihică şi spirituală cu sexul opus. atunci este vorba de o unire incompletă din punct de vedere uman şi falsă din punct de vedere obiectiv. Nu este datoria noastră să ne referim la etapele dezvoltării psihosexuale a persoanei umane dar este clar că diferenţele de ordin psihologic nu pot fi anulate sau atribuite doar influenţelor socio-culturale. Când. nu putem totuşi nega faptul că vitalitatea psihică îmbogăţeşte. fără de care nu este posibil să înţelegem ulterioarele capitole referitoare la sensul unirii conjugale şi la procreaţie. dacă nu constituie. Şi în psihism după cum şi în corporal este vie complementaritatea sexelor şi atracţia lor reciprocă. Astfel se pot constata nu numai anumite dificultăţi de dezvoltare. cu atât mai mult atunci când sexualitatea este impregnează iubirea conjugală şi procrearea altor persoane.de vedere ontologic omul este spirit unit cu corp. se află psihismul. Această afirmaţie are o importanţă capitală şi de aceea este chibzuită atent. unirea interesează totalitatea persoanei şi nu doar o parte a ei. dacă una din aceste dimensiuni lipseşte. o interesează în mod profund. libertatea şi responsabilitatea sa. Am dorit să apelăm la fundamentele personaliste ale sexualităţii. acest lucru este deplin uman atunci când este total în 97 . Legătura conjugală şi procrearea Sexualitatea umană are. conjugalul înseamnă totalitate. Trebuiau amintite aceste noţiuni elementare şi pentru a nota posibilitatea apariţiei unor conflicte şi dificultăţi de armonizare între sexualitatea corporală şi cea psihologică şi pentru că asupra celei din urmă apasă influenţa mediului cultural. Fiind vorba despre dăruirea persoanei. întreaga viaţă psihică. dacă actul este deplin uman. Nu doar cultura alcătuieşte psihologia bărbatului şi a femeii: psihicul îşi are rădăcinile atât în somatic cât şi în spiritual care îl pătrunde cu vitalitatea sa (20). De aceea. Întreaga viaţă sexuală deci va trebui să fie însoţită de responsabilitate. sunt antrenate corpul. prin liberă alegere. întotdeauna ca o tendinţă puternică spre aspectul conjugal. după cum s-a spus deja. adică spre unirea fizică. Conflicte şi tensiuni.

decurg câteva consecinţe pe plan bioetic. Acest lucru implică faptul că societatea trebuie să fie informată asupra constituţiei familiei. gestul ar fi unul fals şi nu uman. decât ca un viciu deliberat. deja cu rezultate încurajante . Este lipsit de sens exerciţiul sexualităţii în manieră autoerotică (masturbare) şi în stare de provizorat. (23) Celelalte consecinţe care decurg din aspectul conjugal. mai degrabă ca o maladie tratabilă . dar morala este realizarea plinătăţii de a fi în conştiinţa de a acţiona. ci îmi exprim sentimentul şi recunoaşterea demnităţii propriului prieten. Aşadar "conjugalul" conferă legăturii unitive perenitate şi stabilitate. ea implică tot ceea ce înseamnă şi presupune dăruirea totală şi stabilă a persoanei. iar angajamentul nu este valabil doar pentru moment ci pentru tot timpul indicat în conţinutul contractului. într-un anume mod trebuie să o recunoască. ci întreaga persoană şi libertatea-responsabilitatea mea. stăpânirea forţelor proprii personale pentru ca acestea să nu degenereze în anarhie. Încă o dată eticul în cazul omului înseamnă împlinirea totalităţii în armonie şi conform ierarhiei valorilor. pentru că este vorba despre dăruirea de sine. nu am doar facultatea de a înfăptui acte sexuale. dintr-un punct de vedere obiectiv lipsit de pericol. adică din întâlnirea stabilă. Amintim raportul corppersoană pentru a înţelege subiectul însuşi . într-adevăr. 1. Tot astfel este şi cu limbajul existenţial conjugal: nu mă obligă într-un mod determinist. pentru că sexualitatea are o orientare obiectiv heterosexuală spre aspectul conjugal şi doar în acea configuraţie îşi atinge plinătatea. nu se descompune în părţi separabile.de altfel. Recunoaşterea juridică şi publică nu este văzută 98 . pe care îl întâmpin. Este adevărat că persoana nu îşi epuizează întreaga fiinţă în sexualitate. Deseori există înclinaţia de a crede că morala este expresia unei constrângeri: în realitate. dar tot atât de adevărat este că sexualitatea marchează. Delicata problemă a homosexualităţii poate fi configurată . Atunci când strâng mâna unui prieten eu nu mă rezum doar la mişcări fizice şi mecanice. 2. dăruirea propriei subiectivităţi. (22) Din această structură omnicomprensivă sau.privinţa conţinutului şi total ca legătură de stabilitate: nici în sens ontologic nici în sens cronologic persoana nu există parţial. dimensiunea familială şi dimensiunea socială care decurg din pactul de uniune şi din alegerea interpersonală. ea este reţinută ca o anomalie de prevenit şi de vindecat şi corectat. dar dacă îl semnez. aceasta angajează nu numai mâna care trasează semnul. mai degrabă. Să ne gândim la comparaţia cu semnătura pe care eu o pun în mod liber pe contract: nu mă obligă. implică şi antrenează totalitatea persoanei. atât cât este posibil şi în limitele posibilului.persoana. adică înainte de începerea vieţii conjugale şi în afara acesteia. ci înainte de toate.prin psihoterapie. omniexpresivă a "conjugalului" în care tinde să se împlinească sexualitatea. deplină şi conştientă şi din unirea a două persoane de sex diferit sunt următoarele: dimensiunea unitivă şi dimensiunea procreativă. legate de actul sexual. nu trăiesc doar pentru acest contract. într-un anumit stadiu . ea cere. imputarea subiectivă nu este întotdeauna cu putinţă şi nu întotdeauna cu referire la subiectul în cauză. dar dacă înfăptuiesc această uniune. altfel. şi aceasta nu numai datorită necesităţii unui mediu educativ stabil pentru eventualii copii.

care este înscrisă în finalitatea sexualităţii şi în complementaritatea sexelor. ci ca un act de valoare şi de angajare. înţelegem să subliniem mai degrabă că în paternitatea şi maternitatea umană Dumnezeu însuşi este prezent într-un mod diferit de orice altă generare "pe pământ". Din acest adevăr fundamental de credinţă şi de raţiune rezultă că această capacitate creatoare. ci prin ea şi cu ea. în egală măsură trebuie să fie drepte mijloacele. are obligaţia să. convieţuirea liberă . este . A exclude în mod voluntar fecunditatea unei uniuni orientate spre acestă dimensiune înseamnă a contrazice finalitatea actului conjugal. înscrisă în sexualitatea umană. ci este întotdeauna termenul iubirii creatoare a lui Dumnezeu. este implicită vie?ii conjugale. în actul procreeării umane se aplică acelaşi principiu. Într-adevăr. Procrearea. Totuşi nu se poate vorbi totuşi de "dreptul la copil": dreptul emanat de căsătorie este acela de a realiza acte fecunde în sine. Procrearea umană este actul cel mai înalt investit cu sens etic: este una dintre alegerile cele mai importante ale cuplului. serviciile sociale pentru familie nu sunt nici daruri. este unul dintre scopurile principale ale căsătoriei. Aşadar.creatorul la conceperea şi generarea unei noi fiinţe umane nu ne referim doar la legile biologiei. de muncă.o cooperare cu puterea creatoare a lui Dumnezeu. sunt colaboratorii lui Dumnezeu .nu respectă şi nu consimte această garanţie publică şi nu recunoaşte importanţa socială a căsătoriei. prin faptul că antrenează o intervenţie specială a lui Dumnezeu creatorul: "La originea oricărei persoane umane se află un act creator al lui Dumnezeu: nici un om nu apare pe lume din întâmplare. ci datorii pe care colectivitatea le are faţă de familie. sunt chemaţi să fie părtaşii voinţei creatoare a lui Dumnezeu."căsătoria fără acte" . De aici mai decurge şi faptul că bărbatul şi femeia nu sunt arbitrii acestei capacităţi. Odată precizate aceste dimensiuni ale sexualităţii în concepţia globală. nu sunt stăpânii ei. Etica procreării responsabile şi a contracepţiei În primul rând. adică în conformitate cu binele total al persoanei umane şi. Societatea ecunoaşte şi se angajează să apere şi să promoveze necesităţile şi drepturile originare ale acestei legături. De aceea.şi manifeste voinţa de a forma o familie şi să se încreadă în fundamentele acestei intenţii. dreptul la copil este o expresie improprie." (24) "Afirmând că soţii. nu poate exclude procrearea.în adevărul său cel mai profund . Necesarul de alimente. ca părinţi. Generarea este continuarea creaţiei". adică şi acestea să fie conforme cu binele total al persoanelor şi să fie coerente cu scopul. numai de la Dumnezeu pot proveni "chipul şi asemănarea". Pentru credincios. deci cine a ales viaţa conjugală. Cuplul familial. deci. la rândul său.ca o legătură constrictivă. având ca rezultat naşterea unei noi persoane umane. În rest. putem înţelege mai bine fiecare problemă ce aparţine vieţii conjugale şi exerciţiului sexualităţii. nici obligaţii impuse. dimensiuni care îmbogăţesc persoana umană. (25) 99 . proprii fiinţei umane conform celor petrecute în creaţie. trebuie evocat un principiu general referitor la dimensiunea morală a oricărei alegeri umane: pentru ca o acţiune să fie dreaptă trebuie ca scopul ei să fie drept. locuinţa. actul procreator asumă o semnificaţie şi mai mare. pentru că nimeni nu are "dreptul" de "a avea" o persoană ca şi cum ar fi un lucru. fecunditatea efectivă poate depinde de alte cauze.

100 . chiar în condiţiile în care intervin previziuni. în anumite condiţii. printr-o atitudine care exprimă doar dimensiunea psiho . de tensiunea către adevărul actului procreator. au dreptul de a îndeplini acte a căror non fertilitate se poate prevedea . Care este adevărul actului procreator? Cum am spus deja. Desigur. Pe lângă dreptul de a procrea se recunoaşte. logica dăruirii de sine celuilalt în totalitate comportă deschiderea potenţială către procreare: viaţa de căsătorie este astfel chemată să se realizeze şi mai deplin ca familie. o comuniune reciprocă de iubire şi de viaţă" (26) . deci. directe sau indirecte. psihologică. dar nu poate impune măsuri prestabilite. care lasă pe seama femeii asumarea programării naşterilor. se cuvine ca perechea conjugală bărbat-femeie. în sine. nemaivorbind de faptul că procrearea se realizează în orice gest de iubire sponsală: "În momentul actului conjugal. nu este responsabilă atitudinea de manipulare a actului conjugal în obiectivitatea sa totală şi personală. adevărul total al acestui act este că el trebuie să exprime întreaga sa realitate obiectivă. dreptul de "non procreare" în sensul că soţii. exigenţa ca aceasta să fie respectată şi nu exploatată: de exemplu bărbatul. nu şi unirea de natură afectivă şi spirituală.afectivă şi nu pe aceea procreatoare. deci. corporală şi procreatoare. legitim constituită în cadrul căsătoriei şi al întemeierii familiei. sau să se abţină de la acte fertile şi pot în anumite cazuri chiar să şi excludă fecunditatea pentru motive independente de voinţa lor (risc de viaţă sau de sănătate). sau care. va trebui să se inspire în următoarele principii: a) Principiul responsabilităţii Conform acestui principiu. impune sterilizarea sau aplică restricţii aplică sancţiuni sau penalizări asupra numărului copiilor este o legislaţie ilicită. sau exprimă doar un fapt biologic. mai rău. în momente în care soţii consimt o naştere efectivă sau consimt să o distanţeze. dăruirea reciprocă a bărbatului şi a femeii nu are drept scop doar naşterea copiilor. impunându-i acesteia opţiuni contraceptive sau chiar avortive nu îi recunoaşte deplina demnitate. dar este. Prima responsabilitate este dată de cunoaştere şi deci. Ambii soţi au o responsabilitate în privinţa actului sexual ca atare şi a propriei fertilităţi în general.Etica procreării. Statul poate clarifica sau încuraja cu motive valabile legate de binele comun. Orice legislaţie care stabileşte un maxim sau un minim de fii. Există o atitudine responsabilă dacă se respectă integritatea actului conjugal. să ia decizia de a procrea sau nu cu privire la numărul copiilor: această decizie nu poate fi întreruptă de Stat. fiind un drept "personal" al cuplului. Responsabilitatea faţă de sine şi faţă de soţ sau soţie comportă recunoaşterea reciprocă a propriei fiinţei personale. Acum. Invers. bărbatul şi femeia sunt chemaţi să confirme în mod responsabil darul reciproc de sine pe care l-au făcut în pactul matrimonial.

profilactic. În mod eronat este inclusă între tehnicile contraceptive sterilizarea.se alterează definitiv integritatea corpului bărbatului sau al femeii. diafragma. dar trebuie precizat . trebuie considerate ilicite şi nu deplin umane în sensul total al cuvântului. progestinicii administraţi intramuscular sau prin implant subcutanat) şi secundar. Printre contraceptive se numără practica coitus interruptus. pentru a exprima doar dimensiunea psihologicafectivă şi nu şi pe aceea procreatoare. Prin blocarea eliberării celulei ou de către ovar (pilula estroprogestinică). Prin împiedicarea întâlnirii celulei ou şi a spermatozoidului în timpul actului sexual (condom sau. Se înţelege astfel de ce sunt considerate ca respectând integralitatea şi particularitatea actului conjugal "metode de reglementare naturală a fertilităţii". de ordin superior. Contraceptivele de barieră. prin metode legitime: nu ar fi justificat de exemplu. vaccin anti-gonadotropină corionică) (29) . b) Principiul adevărului iubirii Acest principiu priveşte conţinutul iubirii umane şi în felul acesta.şi de aceea am tratat problema într-un capitol separat . Fecunditatea sau procrearea se va regăsi ca expresie a unei iubiri adevărate dintre cele două persoane. avortul în numele dreptului de a nu procrea (27) . Cum am spus deja. Dintre contraceptive trebuie să distingem interceptivele şi contragestativele. iubire obiectiv adevărată şi realizabil adevărată (28) . stă în libertatea soţilor efectuarea sau neefectuarea actului conjugal. precum şi responsabilizarea lor în legătură cu previziunea sau timpul pe care îl consimt oportun pentru o eventuală naştere. provocând dezlipirea embrionului deja nidat în uter (RU486. care acţionează primele împiedicând implantarea embrionului în primele stadii de dezvoltare (spirală sau IUD= Intra-Uterine Device. acesta este încă un semn al nevoii de armonie şi de ataşament faţă de valorile morale şi este important ca o societate care doreşte să încurajeze viaţa să ştie să creeze o "cultură" favorabilă vieţii şi răspândirii ei. prin sterilizare .În aceste cazuri un asemenea drept va trebui să fie exprimat în sensul că va obliga la "nerecurgerea la acte fertile". metoda de a-l urma. sau doar un fapt biologic determinat şi nu şi unirea afectivă şi spirituală. spermicide). care constă în întreruperea raportului sexual chiar înainte de ejaculare pentru a nu se depune în vagin spermatozoizii. 1. dar nu ţine de posibilitatea morală a soţilor manipularea actului în obiectivitatea sa totală şi personală. "pilula de a doua zi". în timp ce "contraceptivele" sunt de fapt reductive ale acestei integralităţi şi particularităţi. 2. Trebuie notat că înclinaţia subiectivă a cuplului către fertilitate este de fapt influenţată de dragostea de viaţă şi de încrederea în societate. iar aceasta fără a ţine cont de pericolul sanitar şi psihologic pe care contraceptivele îl prezintă. cine nu îşi iubeşte propria viaţă şi cine se teme de viaţă îşi exprimă această teamă şi prin limitarea naşterilor. de aceea. Efectul contraceptiv se poate explica în două feluri: 1.chiar dacă este posibilă o anumită reversibilitate . "condomul" sau profilacticul şi diafragma.că pe când prin tehnicile contraceptive devine steril doar actul sexual respectiv. 101 . prostaglandine. Printre contraceptivele de barieră avem deci.

"pilula de a doua zi". Spermicidele. ar fi similară unui avort cu fiecare 10 ani de folosire (31) . S-a calculat că o femeie care foloseşte minipilula poate fi expusă unui avort la fiecare 5 ani de întrebuinţare. după eventuala concepere. Pilula estroprogestinică este alcătuită . Mecanismul de acţiune al minipilulei este multiplu: 1) blochează în 30-40% din cazuri ovulaţia. Efectele 2) şi 3) datorită faptului că se manifestă după ce s-a petrecut conceperea .Condomul cu Indicele Pearl (30) de 7-10% Diafragma cu Indicele Pearl de 14-15% 2. În lumina studiilor recente în materie se deduce că posibilitatea de a avea loc un avort în timpul efectului pilulei estroprogenistică. Minipilula este rareori cauza unor efecte colaterale cunoscute ca foarte neplăcute. progestinicii cu administrare "depot" sau ca implant subcutanat) de cele mecanice (spirala sau IUD). 3. Indicele Pearl este pentru pilula estroprogestinică sub 1. Minipilula conţine doar progestinici în cantitate minimă şi se administrează zilnic. iar acţiunea sa "contraceptivă" se explică astfel: 1) inhibând sistemul hipotalamic-hipofizar şi în consecinţă emiterea celulei ou şi a hormonilor. precum pierderi hematice neregulate şi. 3) alterează structura endometrului uterin făcându-l inospitalier pentru nidarea embrionului eventual conceput. 4) alterând compoziţia mucusului cervical. 2) face ca mucusul cervical să fie impenetrabil spermatozoizilor. Spermicidele sunt folosite de obicei asociate cu alte metode de barieră. 3)modificând motilitatea trompelor lui Falloppio şi împiedicând trecerea spermatozoizilor care trebuie să întâlnească celula ou şi. 2) alterând succesiunea normală a modificărilor endometrului uterin prin care . Contraceptivele hormonale: pilula estroprogestinică. bureţii şi spălăturile vaginale.cum spune chiar numele său. care devine inospitalierr pentru spermatozoizi şi le împiedică înaintarea spre canalul cervical. incidenţa sporită a sarcinilor extrauterine.din asocierea dintre doi hormoni sintetici. un estrogen şi un progestinic. în cazul conceperii. 102 . coborârea embrionului spre uter. 4. lipsind celelalte efecte contraceptive.atunci când se produce ovulaţia embrionul nu are posibilitatea să se implanteze în uter. Printre interceptive le distingem pe cele hormonale (minipilula. Interceptivele. Bureţii au o scăzută eficienţă contraceptivă Spălăturile vaginale sunt o practică total ineficientă din punct de vedere contraceptiv.trebuie considerate avortive şi nu contraceptive. Minipilula are un indice Pearl de aproximativ 1-6%.

Indicele Pearl este cuprins între 0 şi 2%. de forme diferite (spirale sau dispozitive intrauterine) care este inserată netraumatic. adică sub forma de preparate "depozit" injectate intramuscular sau conţinute în capsule. Pilula de a doua zi este o adevărată tehnică avortivă care. nu se realizează blocarea totală a ovulaţiei şi deci intră în acţiune celelalte mecanisme "de apărare". argint). Acestor efecte li se pot adăuga cele specifice progesteronului atunci când spirala este însoţită de tratament cu acest hormon. incidenţa mai înaltă a sarcinilor extrauterine atât în timpul cât şi după perioada de folosire a spiralei. Celelalte doze crescute de hormoni. Mecanismul prin care acţionează spirala se explică în diferite moduri: inducerea unei reacţii împotriva corpului străin. 103 . care provoacă o inflamare cronică a mucoasei endometriale. este mereu posibil să aibă loc o concepere urmată de acţiunea avortivă). se întâmplă ca. Indicele Pearl este de 1-3%. adică alterarea permeabilităţii mucoasei cervicale pentru spermatozoizi (mecanism contraceptiv) şi a mucoasei endometriale care devine neospitalieră pentru embrionul eventual conceput (mecanism avortiv).Administrările" depozit" de estroprogestinici sunt efectuate pe căi alternative celei orale. prin mecanismul de acţiune. această creştere este repetată după 12 ore. risc sporit de a contracta o Maladie Inflamatorie Pelviană. Cantitatea de progestinic administrată zilnic fiind foarte redusă. când au atins circuitul sanguin. administrate pe cale orală. de la o zi la alta. făcând-o neospitalieră pentru un eventual embrion gata să se implanteze (datorită faptului că spirala nu interferează cu ovulaţia. Riscurile şi consecinţele legate de folosirea dispozitivelor intrauterine sunt multiple: reacţii sincopale sau perforări ale uterului în timpul manevrelor de inserare. principiile active. Spirala sau dispozitivul intrauterin (IUD) este alcătuită dintr-un dispozitiv din material plastic sau din alt material (de exemplu. nu are cu nimic de a face cu pilula estroprogestinică contraceptivă: să nu ne amăgească. Astfel. dacă a avut loc conceperea. în cavitatea uterină. Principalul dezavantaj al acestor preparate este prezenţa unor repetate pierderi hematice intermenstruale provocate de continua atacare a ciclului sanguin cu mici cantităţi de progrestinic. Pilula de a doua zi nu există ca atare în comerţ: se indică în general sub acest nume o creştere masivă de estrogeni sau de estroprogestinici la 72 de ore de la un raport sexual care este considerat că ar putea fi responsabil de o concepere. provoacă o puternică tulburare a echilibrului hormonal. deci. contraindicaţiile şi riscurile sunt similare celor descrise în cazul pilulei estroprogestinică. alterarea compoziţiei mucoasei cervicale care împiedică înaintarea spermatozoizilor către canalul cervical şi cavitatea uterină (acest efect este prezent în cazul în care spirala este tratată cu cupru sau cu un progestinic). în rest. denumirea de "pilulă" sau compoziţia chimică (estrogeni şi /sau progestinici) similare pilulei contraceptive. predispus de obicei predispus să pregătească mucoasa uterină pentru a primi embrionul eventual conceput. prin colul uterin. embrionul să nu reuşească să se implanteze în endometrul substanţial modificat de produsul farmaceutic. care sunt implantate subcutanat şi care desfac treptat.

ca răspuns la diferite nivele plasmatice ale hormonilor ovarieni: femeia se află în situaţia de a aprecia aceste variaţii ale mucusului cervical. Prin interferenţa acţiunii gonadotropinei corionice şi căderea nivelurilor de progesteron. care sunt obiective (modificarea aspectului. de comun acord cu soţul. care au descoperit-o . care dezvoltă activitatăţi antiprogestinice. prezentând în mod normal o evoluţie bifazică în raport cu modificările hormonale ale ciclului menstrual.5. modificări umorale şi de apetit. modificări ale dorinţei. a fluidităţii. Fiecare metodă diagnostic a fertilităţii se bazează pe descoperirea unor simptome şi semne. vehiculat de un carrier: administrarea lui induce formarea de anticorpi contra subunităţii hormonului. Indicilor de fertilitate menţionaţi mai sus trebuie să li se adauge modificările colului uterin şi. durere abdominală la jumătatea ciclului. cele mai acreditate sunt metoda temperaturii bazale. Vaccinul anti-hCG este alcătuit din fracţiunea catenei beta a gonadotropinei corionice. din contra. femeia trebuie considerată sterilă. definită şi pilula de după o lună. denumite indici de fertilitate. creştere în greutate. care. ar dori să obţină sau să evite temporar sau definitiv o sarcină. dă posibilitatea identificării . este alcătuită dintr-o substanţă. Cantitatea şi aspectul mucusului cervical suferă modificări importante în timpul ciclului menstrual. pierderi de sânge între o menstruaţie şi cea următoare. căci. care fiind produs de celule particulare ale canalului cervical. sunt compromise posibilităţile de nidare şi dezvoltare a embrionului. Metode de reglementare naturală a fertilităţii Prin metode diagnostice ale fertilităţii sau metode naturale sau metode de reglementare naturală a fertilităţii se indică. metoda ovulaţiei sau Billings . Indicii de fertilitate la care se face referire de obicei sunt următorii: 1) temperatura bazală corporală. Deja depăşită de metodele care servesc pentru descoperirea obiectivă a indicilor de fertilitate este aşa-zisa: Metodă a lui Ogino-Knaus. chiar dacă mai puţin de aşteptat în privinţa legăturii cu momentul ovulaţiei. RU486. un ansamblu de metode care fac femeia capabilă să îşi cunoască perioadele de fertilitate şi de nonfertilitate ale propriului ciclu menstrual şi de aşi putea reglementa raporturile sexuale în măsura în care. metodă bazată pe un calcul matematic şi probabiblistic al evenimentului ovulaţiei. Printre acestea. Într-adevăr. corpul galben tinde să regreseze antrenând descompunerea endometrului şi eliminarea embrionului. care îi permit femeii să ştie dacă ovulaţia este pe cale de a se petrece sau deja a avut loc.după numele soţilor John şi Evelyn Billings . după numele a doi medici care au pus-o la punct. dacă lipseşte mucusul cervical. apoi stabilizarea faţă de faza precedentă . este nu numai un indice de fertilitate dar şi un factor de fertilitate. 2) mucusul cervical. mifepriston.şi metodele sintotermale.ovulaţia instalată.după o creştere a ei. a transparenţei) sau subiective (senzaţie de uscat sau de umed sau de ud). Contragestativii. tensiune mamară. 104 .

o utilizare non egoistă. Monitorul ovarian imaginat de Brown este în măsură să determine evenimentul ovulator într-un arc de timp de 12 ore şi demonstrează fără dubii momentul în care a fost instalată ovulaţia. cât şi de cuplurile care o caută în mod activ. metodele diagnostice ale fertilităţii. deşi trebuie să considerăm şi faptul că moralitatea unui act nu se deduce doar din scop. ci împărţită în actul său conform scopului . dezordinea devine eticoontologică şi nu doar fizico-biologică. în particular metoda Billings. în timp ce în folosirea mijloacelor contraceptive persoana nu este exprimată în totalitatea sa. derivat progestinic pentru definirea sfârşitului fazei fertile. 105 . În primul rând se obiectează: ce diferenţă ar exista între cei care în mod responsabil vor să evite o naştere folosind pentru aceasta o tehnică contraceptivă şi cei ce se află în aceeaşi situaţie etică. ci o confirmă şi o întregeşte. boli. dar utilizează o "metodă naturală". pentru femeie. alăptare. utilizat atât de cuplurile care doresc să distanţeze o graviditate. Aceste mijloace. Mai mult. pe care în cazul acesta îl presupunem a fi bun şi justificat. Evident. precum şi a pregnadiolo-glucuronidei. ci pentru administrarea umană şi responsabilă a darului procreaţiei. de a doza în mod rapid şi autonom hormonii indicatori ai prezenţei sau nu a ovulaţiei . pre-menopauză. care pot servi la stabilirea prevederii ovulaţiei femeii şi care nu-I dăunează acesteia sunt considerate în sine licite. pe care deja le-am menţionat. pusă la punct de profesorul J. în alegerea metodelor naturale. alta este respinsă. metoda respectă totalitatea expresivă şi ontologică a persoanei.o parte este acceptată. nu substituie metoda reglementării naturale a fertilităţii. Pentru a înţelege mai bine acest punct care este receptat cu dificultate de mentalitatea tehnologică şi eficientistă de astăzi. post-pilulă) se constată eventuale situaţii neobişnuite (34) .estrogenii şi progesteronul: cu scopul acesta a fost pus la punct un dispozitiv (monitor ovarian) pentru măsrurarea urinară a hormonilor ovarieni prezenţi în timpul ciclului menstrual. să examinăm câteva obiecţiuni care se aduc de obicei. în cursul ciclurilor cu desfăşurare neclară (neregularităţi coincizând cu stresul. au cunoscut o nouă dezvoltare mai ales după ce Organizaţia Mondială a Sănătăţii le-a supus unei experimentări în mai multe centre şi a publicat rezultatele referitoare şi la eficienţa în termenii distanţării unei sarcini: deseori metodele diagnostice ale fertilităţii sunt propuse ca strategie preferată atât din raţiuni de ordin sanitar cât şi dintr-un sentiment bioecologic şi pentru că respectă în măsură mai mare libertatearesponsabilitatea cuplului (33) . şi finalitatea utilizării lor trebuie să fie ireproşabilă din punct de vedere moral.răspundem . acceptarea dimensiunii erotico-satisfactorie şi blocarea dimensiunii procreatoare. atâta timp cât rezultatul este acelaşi? Se înţelege bine . oricare ar fi mijlocul şi la orice nivel al organismului ar acţiona. Acest instrument diagnostic. permite urmărirea dozelor de cataboliţi ai hormonilor ovarieni în urină. Tehnica. Brown. adică ai estro-glucuronidelor. ci trebuie înţeleasă şi în privinţa mijloacelor şi metodelor care se utilizează: acum.Din start necunoscute şi prea des subevaluate. călătorii. În acelaşi timp a scăzut încrederea în concentraţia hormonală din motive medico-sanitare. derivat estrogenic pentru definirea începutului fazei fertile.că este vorba despre o mentalitate care priveşte mai ales rezultatul (eficientismul) şi puţin interesează persoana. În panorama reglementării naturale a fertilităţii se priveşte deseori spre viitor şi deci spre posibilitatea.

din punct de vedere etic. acolo unde atare daună este oricum justificată : de exemplu. Celălalt "rău mai mare" este acela al avortului: se spune mai bine contracepţie decât avort. pentru care. sau o ofensă mai puţin gravă adusă unei persoane pentru a evita una mai gravă. naşterile. Mai mult. atunci poate justifica şi sterilizarea. deci. ci doar în acea perioadă precisă şi din raţiuni valide. deci în numele totalităţii se sacrifică o valoare parţială sau un moment din posibila procreare. întrebuinţarea metodei naturale reprezintă tocmai cea de-a treia cale care consimte atât expresia afectivităţii cât şi reglementarea naşterilor dacă aceasta este motivată. dar obiectiv gestul rămâne ceea ce este el de fapt şi este depăşit în primul rând prin informare şi educare. Siguranţa mai mare sau mai mică este depăşită doar prin efortul de a învăţa şi de a reuşi. trebuie spus şi că dacă o normă morală este valabilă în mod obiectiv pentru ansamblul vieţii. ea este valabilă şi pentru actele separate: dacă nu se poate fura în general este pentru că nu se poate fura în particular. Mai mult. ci doar la evaluarea unei daune "fizice" mai mari sau mai mici. când dintr-o parte există necesitatea de a-şi exprima afecţiunea conjugală. în primul rând cere ca situaţia respectivă să fie una cu adevărat dilematică. principiul totalităţii este extins în mod arbitrar la situaţia globală a cuplului. se referă la principiul "totalităţii".să fie "subiectiv" trăite ca intevitabile pentru menţinerea păcii.Altă obiecţiune. 106 . cu eventualitatea involuntare a unui pas înapoi. ca urcuşul unui munte. nu există o terţă posibilitate. Răspunsul la această serie de obiecţiuni este oferit deja atât pe plan general cât şi pe planul celor două ipoteze asupra răului mai mare. din lipsă de informaţie sau de înţelegere între cei doi soţi. adică să-i procur organismului cea mai mică daună cu putinţă. unele gesturi . Pe plan general trebuie notat că principiul răului minor pe care alţii preferă să îl numească "bine prevalent" . pentru tot cursul vieţii fertile. iar din cealaltă. întotdeauna pe un plan general. unic şi identic. dar legea gradualităţii pedagogice nu autorizează afirmaţia "gradualitatea legii" obiectiv înţeleasă. de exemplu.în sine inadecvate. în mod motivat. în interiorul unui organism fizic. iar în cazul nostru. în virtutea principiului terapeutic. Dar nu se poate justifica. temerea unui rezultat dificil sau nesigur al utilizării mijloacelor naturale. aplicat în manieră extensivă: se spune că cine întrebuinţează tehnicile contraceptive pentru a distanţa. când este necesară intervenţia chirurgicală pentru o tumoare (motiv terapeutic) eu sunt obligat să fac răul minor. sau chiar suprimarea unui individ în beneficiul grupului şi aşa mai departe. Altă obiecţiune este aceea a aşa-zidului "rău minor" sau "bine prevalent" . O astfel de informare şi educare poate necesita un drum treptat. nu înţelege să respingă sensul procreator in toto. principiul sus menţionat nu se aplică la răul "moral". în cazul acesta. Relele "mai mari" care sunt luate în considerare sunt două: pericolul unei rupturi a legăturii conjugale. Răspunsul nu este greu şi e dublu: în primul rând. dacă acest principiu este extrapolat.tocmai pentru că răul. nu se poate dori niciodată -. o minciună mai mică pentru a evita o minciună mai mare. avansată de mai multe ori şi de diverşi autori. aceasta are valabilitate. În fiecare caz trebuie să se facă distincţie între situaţia subiectivă a realităţii obiective: pot exista situaţii subiective în care.

Însă chiar cu această diferită natură şi greutate morală. c) Principiul sincerităţii Principiul sincerităţii se referă la motivaţiile soţilor cu privire la situaţiile reale de responsabilitate conjugală. iată ce scrie Ioan Paul al II-lea la nr. înfăptuită în respectul adevărului deplin al actului conjugal . pentru a oferi metode care să consimtă exercitarea personalistă şi integrală a iubirii conjugale împreună cu responsabilitatea procreaţiei. autoorganizarea liberă şi responsabilă a sexualităţii conjugale de către cuplu.. acţionează în realitate ca agenţi avortivi în stadiile cele mai de început ale dezvoltării vieţii noii fiinţe umane" (35) . astfel de practici îşi au rădăcinile într-o mentalitate hedonistă şi deresponsabilizantă faţă de sexualitate şi presupun o concepţie egoistă asupra libertăţii care vede în procreare un obstacol în desfăşurarea propriei personalităţi. în faţa eventualei conceperi a unei vieţi nedorite (. De fapt. 107 . după cum am arătat.. apoi avortul. contracepţia şi avortul. 13 al Scrisorii enciclice "Evangelium vitae": "se poate întâmpla ca mulţi să recurgă la anticoncepţionale şi cu intenţia de a evita apoi ispita avortului. din punct de vedere moral.În privinţa celui de al doilea rău care planează. ele se află deseori într-o relaţie intimă. pe când principiul adevărului se referă. Din păcate. astfel încât să consimtă exercitarea vieţii sexuale intraconjugale în mod personalist. dispozitive intrauterine şi vaccinuri care. corect din punct de vedere etic şi valid din punct de vedere sanitar. în foarte multe cazuri. sunt rele specific diferite: unul contrazice adevărul integral al actului sexual ca expresie proprie a iubirii conjugale.este ştiut că o obişnuinţă negativă nu este deloc remediul pentru prevenirea unei situaţii mai rele: este ştiut. ca roade aleunei aceleiaşi plante şi. Viaţa care ar putea izvorî din întâlnirea sexuală devine astfel duşmanul care trebuie absolut evitat. distribuite cu aceeaşi uşurinţă ca în cazul anticoncepţionalelor. primul se opune virtuţii castităţii matrimoniale.) Desigur. pe plan educativ. că obişnuinţa mentală îndreptată împotriva procreaţiei şi a considerării acesteia ca un fapt negativ este cea mai bună cale pentru favorizarea avortului. diferitele campanii de "planificare" au procedat întotdeauna conform acestei gradaţii. armonizată în privinţa efectelor şi a înţelegerilor. experimentată psihologic şi sociologic ca eficientă: mai întâi contracepţia. cel de-al doilea se opune virtuţii dreptăţii şi violează direct porunca divină "să nu ucizi".cu totul diferită de exercitarea responsabilă a paternităţii şi maternităţii. pentru a ajuta cuplurile să cunoască ritmurile şi bogăţia propriei sexualităţi şi capacităţi de procreare.sunt de o asemenea natură încât fac mai puternică tocmai această ispită. celălalt distruge viaţa unei fiinţe umane. cel al avortului .în afara celor afirmate până acum . Dar anti-valorile inerente "mentalităţii contraceptive" . la nivel de mentalitate. strânsa legătură care. iar avortul unicul răspuns posibil de rezolvare în faţa unei contracepţii eşuate. reprezintă o mare valoare şi o bogăţie spre care trebuie să se tindă. Adevărata angajare este deci: pe plan ştiinţific. la realitatea actului şi a expresiei sexuale. se petrece între practicarea contracepţiei şi aceea a avortului merge mult mai departe şi acest lucru este demonstrat în mod alarmant de punerea la punct a unor preparate chimice. apoi sterilizarea. De altfel. în plus. În privinţa aceasta.

se întâmplă ca unele raţiuni care impun acceptarea sau amânarea fertilităţii procreatoare să fie sincer şi etic fondate. din punct de vedere etic. de exemplu. mai mult. adică a unui embrion aflat în fazele iniţiale de dezvoltare. trebuie să fie licit scopul şi să fie licite . În schimb. este reflexul unei conştiinţe luminată de valorile care îmbogăţesc şi definesc căsătoria şi familia.cu argumente la zi . fecundarea este sinonimă cu procrearea. Medicul va putea şi va trebui să prescrie un medicament indicat drept contraceptiv doar atunci când acesta ar avea ca scop primar unul terapeutic.Vreau să spun că. şi în cazul întrebuinţării metodelor corecte din punct de vedere etic. cum ar putea fi. dacă din această terapie pe bază de estro-progestinici poate deriva o perioadă de infertilitate indusă medicamentos. a cărui datorie este aceea de a vindeca bolile sau de a le preveni: contraceptivul nu previne şi nu vindecă o maladie decât în sensul extensiv şi ambiguu de a împiedica o sarcină care ar putea cauza o maladie. în cazul policistozei ovariene). ca efect secundar al curei.în mod obiectiv . II. când este vorba despre om. Înainte de toate trebuie amintit că toate "interceptivele" şi "contragestativele" pot acţiona şi ca avortive. căci responsabilitatea presupune adevăr şi cere sinceritate. Cu alte cuvinte cinbe vrea să urmărească oricum scopuri egoiste. mai ales. ar putea-o face chiar şi cu "metodele naturale". datorită raţiunilor expuse înainte. aceasta nu constituie un fapt ilicit. nu poate fi evaluat la fel ca orice act fiziologic şi tehnic. datoria medicului este de a informa asupra riscurilor şi asuopra daunelor pentru sănătate pricinuite de contraceptive şi. (voluntar indirect) (37) III. dializa renală. neputându-se petrece în interiorul 108 . în general. care. Este evident că principiul sincerităţii în viaţa soţilor nu se aplică doar la intenţiile de procreare ci cuprinde întreaga gamă a raporturilor interpersonale şi. Aşadar. de a informa . folosindu-le tocmai cu mentalitatea "contra-ceptivă": o poziţie subiectiv şi intenţional perversă nu ar justifica în mod concret. un tip de intervenţie biomedicală şi tehnică asupra procreării. oricum şi întotdeauna utilizarea metodelor naturale. Şi invers. chiar şi dintr-un punct de vedere deontologic ni se pare că aceasta nu intră tocmai în atribuţiile medicului. după cum am afirmat despre necesitatea ca. adică ar fi necesar pentru reglementarea unor disfuncţii (de exemplu. un nou individ. (36) Nu este licită în mod obiectic prescrierea antifecondativilor cu scop contraceptiv.asupra posibilităţilor de a utiliza metodele de reglementare naturală a fertilităţii. aceste principii se implică şi se cheamă unele pe altele. pentru că împiedică implantarea sau determină desprinderea ovulului deja fecundat. Definirea problemei etice Fecundarea înseamnă şi comportă punerea în act a unei noi fiinţe. pentru ca o acţiune să fie licită.mijloacele şi metodele. colaborarea medicului cu un cuplu care solicită contraceptive trebuie să se reglementeze în felul următor: I. În mod clar. Aceasta totuşi nu trebuie să ne facă să uităm sau să trecem sub tăcere diferenţa etică şi obiectivă dintre folosirea metodelor naturale şi a mijloacelor contraceptive artificiale.

Bioetica este chemată în cauză plenar şi legitim (38) . pornind de la cunoaşterea posibilităţilor deschise de ştiinţă şi de tehnică. fără ca acest fapt să comporte în sine probleme etice. exclusiv şi inalienabil. "Le Monde. structura însăşi a vieţii conjugale şi cu atât mai mult destinul persoanei chemate să se nască. nu înseamnă a se substitui responsabilităţii persoanelor. Problema etică de clarificat este următoarea: până la ce punct actul medical. Soluţia etică poate arunca o lumină chiar şi asupra problematicii sociale şi juridice deschise de acest tip de intervenţie medico-biologică. De aceea. prin ceea ce acestuia îi este propriu.organismului în manieră organică.Posibile intervenţii de fecundare artificială (modificat de: J.şi chiar util . 3 ianuarie 1990) Le chaparnaum des fecondations artificielles. este vorba de un punct capital al comportamentului cuplului şi al medicului. a ajuta desfăşurarea proceselor. natura căsătoriei) care sunt chemate în cauză. este practicată în exterior. Tema ţine de domeniul medical datorită unei raţiuni: tratarea eventualei sterilităţii feminine sau masculine. intervenţia medicului sau a biologului are caracter de ajutor terapeutic sau devine un act substituitv sau manipulator? A trata înseamnă a înlătura obstacole.şi ceea ce din punct de vedere moral este licit. până la ce punct fecundarea artificială în uter sau in vitro intră în activitatea licită a biologului sau a medicului: aceasta presupune o referire centrală la valorile umane (persoana copilului pe cale de a se naşte. unde este necesar mai mult ca oricând să se opereze distincţia dintre ceea ce din punct de vedere tehnic este posibil . DIFI = inseminare intrafoliculară directă FIV-ET = fecundare in vitro cu transfer embrionar GIFT= transfer intratubar al gameţilor GIPT= transfer intraperitoneal al gameţilor IA= inseminare artificială ICI= inseminare intracervicală ICSI= injecţie intracitoplasmatică de spermatozoizi IPI= inseminare intraperitoneală ITI= inseminare intratubarică IUI= inseminare intrauterină LTOT= transfer ovocitar în trompa proximală PRETT= transfer intratubaric a pre-embrionului PROST= transfer intratubaric în stadiul pronuclea PZD= (inseminare) cu disecţie parţială a zonei pelucide 109 . în cazul acesta responsabilităţii cuplului. Ne aflăm într-un punct nodal al aplicaţiilor ştiinţifice şi tehnice. Testart. Pentru a avea o imagine a principalelor tehnici în uz putem să ne referim la următorul tabel rezumativ: Tabelul 1 . unde moralitatea trebuie să se bazeze pe criterii de obiectivitate etică şi nu doar pe simpla intenţionalitate. Fecundarea sau procrearea umană este un act personal al cuplului şi are drept rezultat un individ uman: aceasta cheamă în cauză responsabilitatea soţilor. va trebui să ne întrebăm. în mod artificial. Mai mult.

prin recoltarea spermei din interiorul vezicăi împreună cu urină tratată preventiv cu o bază antiacidă şi separarea succesivă. prin prelevarea spermei din uretră după poluţie involuntară. care permite recoltarea unei părţi a spermei. cu condom (prezervativ) b) După un raport conjugal: cu condom perforat. prelevând sperma din vagin. precum 110 . statisticii şi indicaţiilor cu privire la inseminarea artificială le lăsăm pe seama textelor specializate. sau după raportul sexual. prin electroejaculare. c) Separat de raportul conjugal: prin masturbare. sau se poate preleva cu mult timp înainte şi conserva prin congelare (crioconservare). recoltând sperma reziduală din uretra masculină.SUZI= inseminare sub-zonală a ovocitului TC-GIFT= GIFT transcervical TEIT= transfer intratubaric al embrionului TIUG= transfer intrauterin al gameţilor VITI= inseminare intratubarică pe cale vaginală ZIFT= transfer intratubaric al zigotului Inseminarea artificială (IA) Din raţiuni evidente. Trebuie notat că prin punctura epididimică se prelevează gameţi masculini care nu au ajuns complet în stadiul de maturizare. Tehnici folosite Prelevarea spermei masculine pentru inseminarea artificială poate fi executată puţin înainte de transferarea ei în căile genitale feminine. datele inerente istoriei. prin biopsie testiculară. a) În conexiune cu raportul sexual: în urma "coitus interruptus": recoltare imediată în capsulă sterilă. în cazul circulaţiei retrograde. prin punctura epididimală (MESA=microsurgical epididimial sperm aspiration) sau a ductului deferent. sau fără raportul sexual. utilizându-se astfel spermă "proaspătă". pentru că va fi deosebit de util să le avem la îndemână atunci când vom face evaluările etice. Sperma prelevată este transferată în căile genitale feminine în momentul ciclului menstrual cel mai apropiat de ovulaţia spontană sau indusă prin administrarea de hormoni. prin spremitura prostatei şi veziculei seminale. În continuare noi vom aborda însă tehnicile folosite. aceasta se poate efectua legat de un raport sexual. apoi decongela cu puţin înainte de introducerea în căile genitale feminine. În privinţa modalităţilor de prelevare.

În medie. pentru grave oligostenospermii. care comportă prelevarea spermei din afara raportului sexual (39) . În privinţa scopului. Rezultatele Succesul IAO diferă în funcţie de tehnica utilizată şi de indicaţii. dar priveşte şi mijloacele. în general. contraindicaţii sau dificultăţi de ordin moral. sau în sedii multiple în acelaşi timp. trebuie ţinut cont în cazul IAE. (40) Evaluarea etică a inseminării artificiale intracorporale Pentru evaluarea morală a acestui capitol de inseminare artificiali problemele se referă la scopul urmărit prin intervenţia în viaţa de relaţie a cuplului. Examenul moral al problemei diferă după cum este vorba de inseminare artificială omogenă sau heterogenă.cu spermă congelată . Discrepanţa ar putea fi imputată reducerii potenţialului de fertilitate în cazul spermei congelate. după unii moralişti. la nivel intraperitoneal (inseminare intraperitoneală directă sau IPI). Unii autori consideră că procentajele sunt mai scăzute. de exemplu. la nivelul intracervical pentru impermeabilitate uterină (inseminare intrauterină sau IUI) sau tubarică (inseminare intratubarică sau ITI). graviditatea se obţine în proporţie de 25% din cazurile tratate. tehnicile folosite. chiar şi atunci când este determinată de absenţa sterilităţii bărbatului. de inseminare artificială omogenă "impropriu zisă". în legătură cu natura şi cu structura procreării umane în cadrul familiei. pentru a o distinge de forma "propriu zisă". în cazul unei impotentia coeundi (inseminare intravaginală). conform tipului de obstacol care se doreşte a fi depăşit: în vagin. În cazul în care. Rezultatele cele mai bune se obţin de la cuplurile în care bărbatul este normospermic. nedepăşind 15-16%. că dincolo de finalitatea "terapeutică" există o finalitate eugenistică. în termeni de copii născuţi în urma unui ciclu terapic este între 10% . în măsura în care este vorba de un ajutor terapeutic şi integrativ pentru ca actul conjugal în 111 . în interiorul unui cuplu legitim se întrebuinţează sperma bărbatului prelevată în strânsă conexiune sau imediat după actul conjugal se vorbeşte.gonadotrofinele umane menopausale (hMG) şi succesiv gonadotrofinele corionice umane (hCG) sau doar cu clomifen citrat. Sperma poate fi depozitată în diferite părţi ale căilor genitale feminine. Realităţile expuse în acest paragraf trebuie privite în perspectiva generală a problematicii procreării Aspecte morale ale inseminării artificiale omogene Acest tip de inseminare nu prezintă.şi 20% .cu spermă proaspătă. Procentajele de succes IAE.

caracteristica structurală a persoanei umane.sine să fie complet în toate componentele sale (fizice. Legea despre care se vorbeşte în documentele Magisteriului Catolic este legea morală naturală. cum am spus deja. pentru ca serma ejaculată în mediul şi în coincidenţă cu actul conjugal. al iubirii şi al fidelităţii lor. Evaluarea morală a inseminării artificiale omologe. inseminarea artificială omogenă. structurează şi însufleţeşte corporalitatea. psihice. Ceea ce nu se respectă este legea morală naturală. comportă respectul reciproc al dreptului lor de a deveni tată şi mamă doar unul prin celălalt" (41) Astfel. Fidelitatea soţilor. în mod licit. sperma poate fi şi tratată. să poată ajunge la celula ou şi astfel să se petreacă fecundarea. fie de un simplu ajutor dat actului conjugal. ci natura în sens metafizic. În sensul acesta. a. În cazul inseminării artificiale "impropriu zise" este acţionat un ajutor de ordin tehnic. În acest punct trebuie să clarificăm ce înţelege Magisteriul Catolic atunci când cere respectarea structurii naturale a actului procreativ. ci s-ar prezenta ca o facilitare şi un ajutor pentru ca acesta să-şi atingă scopul natural" (42). Şi unica formă de intervenţie care poate fi considerată un "ajutor" dat actului conjugal este. şi să poată avea efect procreativ. care comportă o disociere între uniunea soţilor şi procreare. graţie căreia persoana este ceea ce este . va trebui să fie rodul şi semnul dăruirii personale reciproce a soţilor. În procrearea artificială este acţionată întotdeauna legea biologică. care obligă 112 . căci tema ar putea fi abordată amplu pornind de la o discuţie adecvată asupăra a ceea ce trebuie să se înţeleagă prin lege naturală. Magisteriul Catolic. Natura despre care se vorbeşte în documentele Magisteriului Catolic şi pentru care se cere respectul cuvenit. nu este în sine doar natura biologică. acel bios. pentru o mai bună "capacitare". în unitatea căsătoriei. iar spiritul informează. căci dacă nu ar fi respectată. aş dori să ofer doar câteva puncte de reflecţie. cu condiţia ca tehnicile acţionate (în particular pentru prelevarea spermei) să fie ele însele. dar nu trebuie să i se substituie. decât doar în cazul în care mijlocul tehnic nu ar substitui actul conjugal. nu o lege fizică şi biologică. oricum este diferită de cea eterologă. intervenţia ginecologului este licită doar dacă ajută eficienţa acestui act şi caracterul lui complet procreativ. astfel. După prelevare. Chiar pentru Magisterul Bisericii Catolice o asemenea practică nu ridică probleme etice. "nu poate fi admisă. b. făcând să se întâlnească gametul masculin cu cel feminin nu ar exista fecundare. Procrearea este privată de perfecţiunea proprie dacă nu este rodul unirii atât fizice cât şi spirituale a soţilor: "procrearea unei noi persoane. fie că este vorba de o adevărată inseminare artificială. o individualitate în care spirit şi corp sunt unite astfel încât în corp se întrupează şi se manifestă spiritul. prin care bărbatul şi femeia colaborează cu puterea Creatorului. morale. inseminarea artificială impropriu zisă. deja prin Pius al XII-lea şi prin Paul al VI-lea cu Humanae Vitae a stabilit apoi în Instrucţiunea "Donum Vitae" un prag de netrecut: salvgardarea unităţii fizicospirituale a actului conjugal. spirituale).

Într-adevăr. Pe de altă parte. ci şi din punct de vedere etic şi canonic. Prelevarea spermei printr-un act intraconjugal condus "contra-naturam" este desigur o acţiune ilicită din punct de vedere moral. mai ales. Ceea ce se condamnă nu este tehnica. precum 113 . în paragraful 14 din "Humanae Vitae" se subliniază că legătura între dimensiunea unitivă şi cea procreativă în actul conjugal trebuie să se realizeze în fiecare act şi nu doar global. care trăiesc într-o legitimă şi completă uniune conjugală şi doresc să aibă un fiu. Liceitatea mijloacelor şi metodelor de prelevare a spermei Se ştie că o acţiune este licită atunci când sunt licite scopurile şi mijloacele ei. Acum rămân de examinat din punct de vedere etic mijloacele de prelevare a spermei. considerată în acest caz nu ca un act de satisfacere sexuală egoistă. Criteriile indicate în Instrucţiunea "Donum Vitae" înţeleg să excludă deci legitimarea moralei în sensul pur subiectiv (morala intenţionalităţii). Doar dacă o căsătorie este validă şi încheiată legitim este licit ajutorul dat fertilităţiifecundităţii actului conjugal. ci faptul că această practică introduce o separare şi un dualism între dimensiunea biologică a fecundării şi dimensiunea spirituală a "eului" sponsal. care trebuie să fie examinată nu doar din punct de vedere medical. de exemplu prin punctura epididimului sau prin spremitura veziculelor seminale. în sfera vieţii conjugale. ci ca modalitate de obţinere o spermă mai bogaată şi mai fertilă decât cea prelevată. În această lumină. la care ne-am referit mai înainte dintr-un punct de vedere tehnic. şi anume acela al invalidităţii căsătoriei. Discuţia concretă se referă la masturbare. faptul că se prelevă sperma în afara actului specific determină o separare reală a elementului fizic al procreaţiei de componenta sa psihico-spirituală. căsătoria rămâne validă şi ajutorul medical şi psihologic este oferit cuplului ca susţinere terapeutică (44) (este cazul în care se situează şi posibilitatea inseminării artificiale). înţelegând astfel să corecteze aşa zisul "principiu al globalităţii" propus de unii teologi. este evident că dacă un comportament este inacceptabil din punct de vedere moral. O consideraţie aparte trebuie făcută în cazul impotenţei. în fiecare dintre actele care îl exprimă. actul sexual procreativ este expresia spiritului de iubire personală în corporalitatea care se dăruieşte. dar când impotenţa este totală. Instrucţiunea "Donum Vitae" a indicat faptul că globalitatea vieţii conjugale nu este suficientă pentru a asigura demnitatea actului procreării (43). însă de exceptat din punct de vedere moral acele mijloace mecanice de prelevare. nici folosirea tehnologiei asupra corporalităţii umane. Să examinăm tehnicile de prelevare în detaliu. Când impotenţa este "psihică" şi deci. Un punct crucial este a şti şi a clarifica dacă în cazul celor doi soţi. reversibilă. apare alt fapt cu prioritate.la a considera omul ca persoană în totalitate. atunci când este lipsită de fiecare act care alcătuieşte interioritatea vieţii conjugale. În sine nu sunt. el este inacceptabil. din punct de vedere moral.

Dacă ne referim la prelevare cu scopuri diagnostico-terapeutice. Au fost introduse în reglementările de drept. deşichiar dacă. în momentul prelevării se urmăreşte din ce în ce mai mult selecţia biologică. adecvate pentru atribuirea paternităţii. fiul. rămânând posibilă trecerea spermei în căile genitale feminine. operează şi manifestă o ruptură între parentalitate genetică. pretenţia de a obţine spermă selecţionată prin patologii genetice este mai mult teoretică decât practică. în stadiul actual e posibil diagnosticul bolilor transmisibile nu numai dominant. mai ales din partea celui considerat drept tată. întrebuinţarea vibratorilor clinici care stimulează emisia spermei fără a configura un act masturbator) (45) . neomogenă. În plus. în relaţia cu fiul în privinţa mamei. dar chiar cele transmise de purtători sănătoşi. Rămâne totuşi un dubiu asupra legitimităţii unei dispoziţii care acoperă cu secretul adevărata paternitate a fiului. în schimb. care ştie că este tată doar din punct de vedere juridic. vocaţiei proprii a părinţilor şi dreptului fiului de a fi conceput şi adus pe lume în cadrul şi prin viaţa de căsătorie. nu se poate spune că tehnicile de procreare artificială în care există interesul salvgardării unităţii actului conjugal nu ar respecta această unitate prin folosirea diferitelor modalităţi de prelevare. de posibilitatea instaurării unor conflicte intraconjugale. "Fecundarea artificială eterologă este contrară unităţii căsătoriei. parentalitate gestativă şi responsabilitate educativă" (46) . Trebuie spus că prin recoltarea spermei din vagin sau prin condom perforat s-ar putea chiar evita inseminarea artificială propriu zisă şi intra în tehnica IAO. va trebui să realizeze o dificilă "identificare" cu tatăl. la nivel de inconştient. demnităţii soţilor. prin cel puţin 200 de situs-uri ai genomului uman. De 114 . Raţiunile privesc unitatea cuplului şi indisolubilitatea căsătoriei. Evaluarea morală a inseminării artificiale eterologe Asupra iliceităţii prelevării spermei de la donatorul extraconjugal nu există dubii. cu condiţia să fie respectat în mod integral actul conjugal. masturbarea poate constitui o dificultate în stările particulare de tensiune sau pentru temperamentele particulare sau pentru o instinctivă şi non reprobabilă delicateţe a pudorii. de exemplu. trebuie precizat. este posibil să admitem căi alternative prelevării (a se vedea. Aceasta reprezintă. acest fapt se poate reflecta şi în raportul dintre cei doi soţi. şi acest drept în multe state este recunoscut în mod explicit. dintr-un punct de vedere psihologic. În afara băncii rezervate premiilor Nobel. ale unor state unele formulări juridice. în California. de a şti cine sunt părinţii săi. care nu sunt şi în mod egal părinţi ai fiului lor (48). care în cazul acesta nu sunt întrebuinţate ca mijloace contraceptive. "îmblânzite". Apoi. din acest motiv el se află chiar într-o poziţie diferită. dar nu şi din punct de vedere biologic. în plus. pentru achiziţionarea de "spermă selecţionată". Într-adevăr. Dar în privinţa donării spermei şi a existenţei unei "bănci de sperme" se insinuează şi tendinţa eugenistică. secretul donatorului şi normativa "comercială" asupra spermei (47) . din punct de vedere psihologic.condomul perforat. Consecinţele se văd şi în privinţa fiului care va trebui să ştie şi să accepte această situaţie anormală. după cum este ştiut. fiecare cetăţean are dreptul. o ofensă adusă vocaţiei comune a soţilor care sunt chemaţi la paternitate şi la maternitate: privează în mod obiectiv fecunditatea conjugală de unitatea sau de integritatea sa. trebuie ţinut cont.

sau oricum. cu prisosinţă.asemenea. Consecinţele practice ale acestor examene vor urmări. Autorităţile guvernamentale ale multor ţări au început să studieze unele prevederi în materie şi să emită dispoziţii prin care să fie evitate consecinţele nefaste ale folosirii "băncilor de sperme". Altă complicaţie cu caracter etic şi juridic este faptul că. în multe ţări. nu cea juridică. iar în cazul mai multor inseminări ale aceleiaşi sperme la femei diferite. determinând apariţia unor fii consangvini din partea tatălui. s-ar putea constata că o singură prelevare poate fi utilizată . că vasta şi inexplorata arie a eugeniei este de considerat ilicită din punct de vedere etic. Nici evaluarea profilului sănătăţii psihice a donatorului nu e lipsită de probleme practice şi etice. după cum reglementează normele unor ţări . este evident că testele genetice trebuie să fie efectuate şi asupra femeii receptoare. în IAE. că această practică antrenează implicaţii medicale şi etice negative atât de grave şi imposibil de depăşit încât devine inacceptabilă legitimarea lor în ţări care încă nu au decretat-o. Dacă sunt mai multe candidatele care aşteaptă să primească sperma unui anumit donator . testele trebuie efectuate şi asupra fiecăreia dintre receptoare. să înlăture fecundările heterogene cu grad de risc şi să caute altele. şi pentru fiecare caz s-ar putea prospecta selecţia de la donatori diferiţi. De aici decurge faptul că tocmai progresele din genetică (realizate în ultima vreme şi mai ales în epoca ce a urmat emiterii. probabil că le vor abandona. 115 . cât şi la facila speculaţie economică.după cum am spus deja . căci este vorba de a stabili care ar fi caracteristicile psihice ale donatorului potrivit: simpla absenţă a maladiilor psihice grave (nu întotdeauna uşor diagnosticabile) sau chiar alte tulburări psihicie din ampla gamă de posibilităţi. privitor atât la sănătatea şi profilaxia maladiilor transmisibile. De aici derivă pe plan ştiinţific faptul că pentru procreare nu mai e suficientă verificarea sănătăţii clinice a donatorului. ci aceea genetică. ci aceasta trebuie extinsă şi la teste genetice. cu consecinţe ereditare uşor deductibile. Riscul este de a nu se mai putea recunoaşte paternitatea viitoarelor generaţii. şi astfel ar putea apărea căsătorii între consangvini. a normelor care consimt fecundarea heterogenă) demonstrează. al gameţilor masculini şi feminini în interiorul trompei lui Fallopio. în momentul recoltării acestora. examinând sperma diferiţilor donatori. iar ţările care s-au grăbit să le admită. desigur. dar separat.până la cinci candidate.combinaţiile selective vor fi multiple. dorindu-se să se instituie aşa zisa "bancă de sperme" . se poate diagnostica predispoziţia la boli de gravitate variată (printre care şi tumori) care se poate exterioriza la întâlnirea dintre cromozomii materni şi cei paterni. nu este suficientă. într-o perspectivă actuală şi din ce în ce mai amplă. Se înţelege astfel. (49) Dar pentru ca această cercetare să aibă o eficienţă reală.pentru diferite inseminări. Capitolul al V-lea A doua parte: Bioetica şi tehnologiile de fecundare umană Transferul intratubaric al gameţilor (GIFT) şi alte tehnici de fecundare intracorporală GIFT este o tehnică de fecundare artificială intracorporală care comportă transferul simultan.

să constituie o formă de ajutor şi nu de substituire a actului conjugal. procurării şi obţinerii propriului scop în actul natural îndeplinit normal. faţă de fertilizarea in vitro. cu timpi scurţi de permanenţă a gameţilor în afara organismului. nu se pronunţă în mod clar asupra calificării acestei tehnici. Tehnica GIFT. în practică se poate constata cu uşurinţă că de multe ori nu se regăsesc indicaţiile date de Instrucţiune pentru a se putea vorbi de un simplu ajutor dat procreării. Alte tehnici de fecundare intracorporală sunt Low Tubal Ovocyte Transfer (LTOT) şi Transferul Intrauterin de Gameţi (TIUG).a unei ridicate pierderi de embrioni umani: este suficient să ne gândim că doar 2/3 din sarcinile clinic iniţiate ajung la termen şi că lipseşte orice informaţie asupra "destinului" gameţilor introduşi în trompele lui Fallopio (adică dacă a avut loc sau nu fecundarea şi deci dacă s-au produs avorturi înainte de implantare) până când nu apar primele semne de graviditate clinică prin creşterea semnificativă a nivelelor de human Chorionic Gonadotropin (hCG) (52) Instrucţiunea "Donum Vitae" nu s-a pronunţat nici implicit nici explicit în privinţa tehnicii GIFT. cu patologie cunoscută sau încă necunoscută. tehnica GIFT ar putea. prin această tehnică s-ar veni în întâmpinarea sensibilităţii atât a unor credincioşi cât şi a celor care pregetă să încredinţeze momentul fecundării şi manipularea embrionului uman laboratorului şi tehnicienilor. reducând la minimum manipularea gameţilor şi respectând actul conjugal. din care cauză procedura ar putea deriva uşor într-o efectivă şi adevărată substituire a actului conjugal. nesoluţionabilă prin inseminare artificială. introduse în trompe împreună cu spermatozoizii prelevaţi în timpul sau imediat după un act conjugal. vor trebui prelevate puţine ovocite şi la un mic interval de timp. într-adevăr. dar şi în alte medii: ale lumii medicale şi juridice). Recurgerea la această tehnică ar fi motivată şi de intenţia de a preîntâmpina rezervele de ordin etic ( în lumea catolică. ar putea fi utilizată în cadrul unui cuplu legitim. sau oricum. De fapt. 116 . tehnica GIFT este cauza .după cum am spus . (51) Conform unora. şi nu întotdeauna rezolvabile prin inseminare artificială. cu fecundare intracorporală şi cu nici o manipulare de embrioni: întradevăr. după unii moralişti. Urmând aceste criterii.." (50) Nu toţi moraliştii concordă în această interpretare . Susţinătorii acestei tehnici afirmă că s-ar putea vindeca astfel aproximativ 40% din cazurile de sterilitate.Această tehnică este indicată în unele forme de sterilitate feminină (endometrioză pelvică. cu condiţia ca femeia să aibă cel puţin o trompă permeabilă. atâta vreme cât noutatea metodei şi modalitatea de efectuare lasă încă loc unor dubii şi perplexităţi. conştiinţa morală "nu condamnă neapărat utilizarea unor mijloace artificiale destinate doar facilitării actului natural. În acest caz. sterilitate idiopatică) sau masculină (oligoastenospermie).dacă GIFT poate fi considerat un ajutor adus actului conjugal . În mod voit am folosit "condiţionalul": într-adevăr.

(57) ..În timp ce LTOT pare să se configureze ca un ajutor dat actului conjugal. configurânduse extremele unei substituiri a actului conjugal. din punct de vedere ştiinţific. un document din partea Episcopilor din statul Victoria (Australia) şi altul al Episcopatului francez. (55) În fiecare stat au fost create comitete şi comisii de studiu (56) . săptămânalele şi cotidianele care include astfel de subiecte. prin Instrucţiunea "Donum Vitae" şi Enciclica "Evangelium Vitae". în Consiliul Europei un "Comitet ad hoc" cu caracter internaţional a făcut public recent un document cu titlul "Convenţia pentru protejarea drepturilor omului şi a demnităţii fiinţei umane privind aplicările biologiei şi ale medicinei: Convenţia asupra drepturilor omului şi a biomedicinei" în care este abordat şi acest subiect. întrucât nu ar exista o disociere între dimensiunile unitivă şi procreativă ale actului conjugal atunci când prelevarea spermei se petrece în conexiune cu actul conjugal. FIVET reprezintă astăzi unul din punctele de frontieră pentru etica medicală. atât în termeni generali cât şi în vederea unui protocol mai amplu. Este suficient să ne gândim că în SUA. asupra problemelor referitoare la FIVET. solicitat fiind şi de publicarea unor documente asupra subiectului din partea diferitelor Conferinţe Episcopale: un prim şi un ulterior document al Comitetului Comun al Episcopatului Catolic din Regatul Unit şi Ţara Galilor. Comitetul Naţional pentru Bioetică a elaborat un document în materie (54) . atât LTOT cât şi TIUG devin "prilej" de ridicată pierdere de embrioni: într-adevăr. tehnica TIUG nu ar respecta o atare unitate întrucât procedura tehnică ar necesita prelevarea doar prin masturbare. De aici rezultă că este imposibil ca tehnica TIUG să fie considerată un ajutor. Nu ne referim doar la poziţiile moralei catolice. 117 . de asemenea. doar puţine sarcini clinice iniţiate (< 30% pentru LTOT şi pentru TIUG) ajung la termen. Nu există revistă medicală sau cu caracter cultural care să nu se fi ocupat de acest subiect. În Italia. în care ştiinţa şi tehnica de o parte şi etica de altă parte se află într-o confruntare dificilă. însuşi Preşedintele a constituit o comisie etică şi ştiinţifică specială cu sarcina de a aprofunda şi această problemă împreună cu alte intervenţii ale omului în domeniul medical şi biologic. Nenumărate sunt. Fecundarea in vitro prin transfer embrionar (FIVET) Problemele etice privitoare la FIVET După cum am avut ocazia să arătăm la începutul acestui capitol. această problemă este dezbătută şi în mediul eticii laice. Magisteriul Catolic s-a pronunţat în mod oficial. În plus. Dar e greu de evaluat cât de exacte sunt. în Anglia a lucrat Comisia guvernamentală (Comisia Warnock) (53) . (58) Vom aborda principalele instanţe etice referindu-ne la o cazuistică relevantă. aceste servicii de divulgare. doar pentru a cita câteva.

pentru a garanta reuşita. imediat după fecundare şi înainte de implantare sau imediat după implantare. Într-adevăr. pentru transferul la altă femeie (în cazul acesta nu va fi vorba. la fel ca la întreruperea voluntară a sarcinii. Asupra acestui punct trebuie să trimitem la ceea ce este scris în capitolele referitoare la valoarea embrionului uman (şi deci despre avort) şi în materie de sexualitate şi de procreare.pierderea provocată a unei fiinţe umane. Pentru a proceda la evaluarea morală trebuie amintite două exigenţe etice fundamentale ale procreării umane asupra cărora sunt de acord toţi moraliştii catolici şi atari exigenţe ţin prin sine de morala naturală: prima este să fie salvgardată viaţa embrionului. pentru producerea de cosmetice. O procedură care se dezvoltă în unele laboratoare este congelarea embrionului. cel puţin în metodica întrebuinţată actualmente. sunt prevăzuţi mai mulţi embrioni pentru a putea repeta tentativa în caz de insucces. utilizat pentru experimente. îndeosebi de moraliştii din mediul catolic. În privinţa salvgardării vieţii embrionului uman în cazul FIVET. adică unirea gameţilor. de fecundare omogenă). (59) Eliminarea programată sau suprimarea embrionilor reprezintă pentru morală . chiar pentru a preîntâmpina frecventa asincronie între ciclul ovarian şi ciclul menstrual al femeilor care au fost hiperstimulate. (60) Se spune: dacă natura însăşi operează o selecţie între diferiţi embrioni. datorită anomaliilor sau incompatibilităţii. pentru că procentajul de nidare şi de continuare a gravidităţii este foarte scăzut (1 sau 2 la 10) şi de aceea. Evident. şi în acest caz sunt prevăzute rezerva şi "surplusul". Medicul nu ar face decât să "imite" ceea ce se întâmplă în natură. Unii aduc drept scuză pentru justificarea morală a acestei distrugeri de emrbioni supranumerari faptul că şi în cazul fecundării naturale apar multe mini-avorturi. de exemplu. vom face o precizare care nu este numai terminologică: în cazul FIVET se vorbeşte pe bună dreptate de "fecundare" şi nu şi de "inseminare" artificială: raţiunea este că în cazul IA momentul fecundării rămâne în naturalitatea sa. Dar mai ales în sensul acesta trebuie să se facă o clară distincţie între moartea naturală şi moartea provocată omului. dacă face să se implanteze şi să crească doar cei care au vitalitate mai mare. evident. Aşa zisul "surplus" reprezintă o problemă etică şi juridică: poate fi eliminat. atât cauzală cât şi locală. în general se procedează la fecundarea cât mai multor embrioni.Fecundarea artificială extracorporală omogenă: pierdere de embrioni şi a unităţii conjugale Tema fecundării artificiale extracorporală omogenă este cazul cel mai dezbătut. Dacă raţionamentul de mai sus ar fi valid. dar se afirmă că nu trebuie să se aibă despre natură o concepţie "biologistă" atunci când este vorba de a justificaa ansamblul fecundării artificiale. Contradicţia rezidă în faptul că este invocată natura pentru a justifica pierderile de embrioni. În cazul FIV fecundarea. prilejuirea voluntară a morţii prin accidente stradale 118 . este licit ca şi în laborator să fie operate mai multe tentative în căutarea celui mai bun rezultat. a doua ca procreaţia să fie rezultatul unirii şi raportului personal al soţilor legitimi. este controlată şi condusă la termen in vitro şi pe cale artificială.şi nu doar pentru morala catolică .. În primul rând. în mod accidental. există grave dificultăţi. Nu este greu de descoperit contradicţia argumentului şi subtilitatea erorii. atunci ar putea fi aplicat şi la alte cazuri. cum mulţi mor în accidente de stradă.

este vorba despre o fiinţă umană potenţială incapabilă încă de relaţie socială etc -. ca experiment tranzitoriu pentru a obţine o tehnică mai bună. în mod simultan.programate nu ar fi un delict? Sau: întrucât mulţi bătrâni mor de moarte naturală. în structura şi fenomenologia. sau cum se obişnuieşte să se spună . ci şi spirituală. Pentru a respecta limbajul corpurilor şi generozitatea lor naturală. să se facă experienţe pe om când aceste experienţe ar comporta un risc mortal de 80% (cifra procentuală a pierderii de embrioni prin FIVET) . Caracteristica iubirii conjugale este totalitatea şi plinătatea dăruirii celor două persoane. nu ar mai constitui o culpă morală provocarea deliberată a morţii lor? Altă raţiune care se propune pentru a risipi dubiile în această problemă este următoarea: respectiva pierdere de embrioni este un fapt temporar. În orice caz. o declasare a lui la tipologia unui act tehnic. chiar atunci când este omogenă.le recunoaşte structura şi valoarea de fiinţe umane. iar asupra acestuia subiectul constructor are drept de proprietate şi de stăpânire. FIVET comportă o pierdere nejustificată de embrioni umani. exprimă simultan deschiderea către darul vieţii: un act inseparabil corporal şi spiritual. Fecundarea in vitro. întrucât este utilizată o tehnică respunzătoare de moarte. Despărţirea momentului unitiv de cel procreativ echivalează cu ruperea unităţii de iubire şi de viaţă a actului conjugal. uneşte soţii (fizic. că pentru a rafina şi perfecţiona un dozaj de medicamente. Fecundarea obţinută în afara corpului soţilor rămâne de aceea. deja le-am răspuns în capitolul referitor la întreruperea voluntară de sarcină. când tehnicile vor fi îmbunătăţite se va reduce acest risc la indicele normal existent în cazul oricărui act terapeutic. prin unirea nu doar biologică. a părinţilor în legătura căsătoriei. ci de comuniunea interpersonală care se poate exprima în manieră completă prin intermediul corpului în plinătatea şi unitatea lui. (61) Dar există şi o altă raţiune cu caracter etic care trebuie considerată şi pe care am menţionat-o deja în legătură cu inseminarea artificială. adică în calitate de "persoane") şi le deschide posibilitatea procreativă. Şi aici avem de a face cu un raţionament de tip eficientist. de multe ori. Instrucţiunea "Donum Vitae" spune următoarele: "Actul conjugal prin care soţii îşi manifestă reciproc dăruirea de sine. uniunea conjugală trebuie să se producă în respectul procreării. În sensul acesta. Începutul fiinţei umane se petrece. disociază dimensiunea unitiv-afectivă a actului conjugal de dimensiunea procreativă şi fizică. Substituirea gestului corporal cu tehnica determină o reducere a actului conjugal. desigur.şi nu numai credinţa catolică . deci. iar procrearea unei persoane trebuie să fie rodul şi finalitatea iubirii sponsale. cărora raţiunea . Tocmai în corpul lor şi prin întermediul corpului lor soţii efectuează actul căsătoriei şi pot deveni tată şi mamă. privată de semnificaţiile şi de valorile care se exprimă în limbajul corpului şi în uniunea persoanelor umane" (62) Deci un act de procreare lipsit de expresia corporală privează acest act nu de elementul biologic (care se recuperează "tehnologic" prin transferul gameţilor). În acţiunile de 119 .în limbajul sexualităţii umane se realizează acest fapt: actul sexual. Celorlalte obiecţiuni . Cine ar accepta acest criteriu în experimentarea farmacologică? Nu s-ar putea admite. ar trebui cel puţin să se admită că în momentul de faţă. În constituirea caracterului conjugal. afectiv. Într-o acţiune pur tehnică obiectul constituit rămâne ontologic neomogen faţă de subiect.

ei reţin că unitatea dintre dimensiunea unitivă şi cea procreativă a FIV omogenă ar fi asigurată în acelaşi mod ca în cazul IAO impropriu zisă: unitatea ar fi dată de aşa zisul "context de iubire conjugală". Invers. să se revină cu o aprofundare ulterioară: în cazul "fecundării" in vitro se introduce o cauzalitate parentală plurală şi străină cuplului. sau o echipă de străini. dar care în sine este suficient. 120 . Pentru o necesară informare trebuie spus că deşi este clară poziţia Instrucţiunii "Donum Vitae". globalitatea vieţii conjugale nu este suficientă pentru a asigura demnitatea procreării umane. cum este actul conjugal. unii moralişti catolici îngăduie încă "posibilitatea de a accepta" aşa zisul caz simplu . după părerea mea. actul conjugal are caracteristica plinătăţii şi a totalităţii: a reduce procrearea la un factor tehnic înseamnă a stabili un raport de dominare "subiect producător-obiect produs" şi înseamnă a sărăci şi a degrada actul procreator în sens atât teologic cât şi antropologic.chiar şi atunci când s-ar face totul pentru a evita moartea embrionului uman . proces constitutiv al noii fiinţe umane .comuniune şi comunicare. cazul simplu nu este grevat de toată acea negativitate etică ce se întâlneşte în procrearea extraconjugală. în cazul FIV. se înţelege pentru ce actul de iubire conjugală este considerat în învăţătura Bisericii Catolice ca unicul loc demn al procreării umane. care să fie separată de posibilitatea oricărui compromis cu practica avortivă a distrugerii de embrioni (64) . subliniază Instrucţiunea (65) . anterioară fecundării. fecundare extraconjugală: conjugale rămân patrimoniul genetic. a cărui egalitate o respectă şi cu care este consimţită libera expresie. Fecundarea extracorporală devine. pentru care. În timp ce în tehnica IAO impropriu zisă medicul ginecolog îndeplineşte o acţiune subsidiară şi complementară. căci privează procrearea umană de demnitatea care îi este proprie şi conaturală. învinuind biologii (63) . cum a subliniat Instrucţiunea Donum Vitae. expus riscului de moarte în termene de timp în general foarte scurte". în locul cuplului. de unde vine cererea şi în care se plasează copilul pe cale de a se naşte. ci ar putea fi urmărite juridic. dar . acestea nu ar putea fi imputate naturii. aceste tehnici înregistrează înalte procentaje de insucces: aceasta priveşte nu atât fecundarea.se citeşte în Enciclica Evangelium Vitae . Odată stabilită această rezervă . Printre actele expresive sau limbajele corporale.sunt inacceptabile din punct de vedere moral. Desigur. şi în "cazul simplu". Termenii "concepţie" ("generare") şi "fecundare". subiectul se exprimă pe sine către un alt subiect. Trebuie. tehnica rămâne moralmente inacceptabilă. chiar şi numai parţial. care se adaugă celui precedent.momentul culminant al unui proces ce cuprinde mai multe faze legate între ele. dacă ar exista un schimb de spermă sau o eroare sau un risc.este acţionat de un operator străin cuplului. iar aceasta rămâne în cadrul voinţei şi uniunii cuplului. momentul fecundării . adică procedura FIVET omogenă. încă de nedepăşit .rămâne iliceitatea morală a fecundării omogene in vitro: "dincolo de faptul că aceste tehnici de fecundare artificială . din punctul de vedere al cauzei proxime şi al responsabilităţii imediate. din moment ce disociază procrearea de contextul integral uman al actului conjugal. Din acest motiv. cine împlineşte faza decisivă a procreării este un străin. cât dezvoltarea succesivă a embrionului. Acest lucru este atât de adevărat încât. voinţa faptică şi gestaţia maternă. devin în cazul FIV termeni improprii pentru părinţi: în realitate.de fapt.

nici remuşcări cu caracter etic. iar pe de altă parte. mentalitatea anti-life. este elementul cel mai preţios care trebuie apărat împotriva oricărei manipulări care îi ştirbeşte demnitatea" (68) În literatură au apărut deja consideraţii care trezesc perplexitate.Este ştiut că. este revendicat cu orice preţ şi cu orice mijloc fiul. nu ar putea creşte copilul odată născut. Din punct de vedere juridic. fiul nu ar fi considerat mai degrabă un "complement" şi "obiect" faţă de soţi. după cum am amintit la tema procreării. tehnica FIVET omogenă este permisă chiar şi de legislaţiile mai rigoriste. începând de la naştere. ştiinţa şi tehnica pot şi trebuie să corecteze şi să ajute procesele naturale. prin intermediul avortului şi al contracepţiei. (69) F. dar aceştia nu se opresc nici măcar la FIVET omogenă. în afara moraliştilor catolici şi printre cei care privesc nu la instanţele etice. dacă nu ar fi aşa ar fi ilegală sau nonvalidă orice căsătorie nefertilă. Semnale de alarmă au început să apară şi în mediul laical împotriva acestei tehnicizări a procreării umane. între soţi există doar un drept de a avea raporturi conjugale deschise procreării. decât "subiect" care are o valoare proprie şi care trebuie dorit şi primit prin ceea ce reprezintă el însuşi şi pe căile planului de viaţă şi de iubire care trece prin familie. nu se poate vorbi despre "dreptul asupra fiului". putem aborda consideraţiile în felul următor: 121 . bazate pe criterii de economie sanitară. ci la eficienţa rezultatelor. dar este ştiut că punctul de vedere juridic poate să nu coincidă cu punctul de vedere moral şi de multe ori legea pozitivă umană şi legea morala contrastează (67). Iată ce scrie. care ar fi propriu cuplului. de exemplu. trebuie să adăugăm că nu se poate apela la un "drept de a procrea". Bockle. Omul este parte integrantă a acestei lumi şi viaţa lui. Întreaga natură are astăzi nevoie de apărare împotriva contaminării şi a distorsiunilor masive pe care le provoacă abuzul tehnic. că în privinţa acestui subiect apare una dintre contradicţiile cele mai vădite ale culturii contemporane: pe de o parte se propagă. nu numai că nu există preocupări. scrie: "Nous sommes visiblement arrivés a un point ou nous pouvons plus qu'il ne nous est permis de faire et c'est pourquoi qu'il n'est nous permis de faire tous ce que nous pouvons" (70) Fecundarea artificială extracorporală heterogenă Dorind să examinăm ansamblul problemelor etice legate de tehnica FIVET heterogenă şi presupunând deja valide rezervele enunţate pentru cea omogenă. teolog catolic. de asemenea. dar care sunt relevante din punct de vedere moral. atât într-un caz cât şi în altul. Trebuie adăugat. veînind în întâmpinarea mamelor care ar dori să-şi întrerupă sarcina. sau oricum. ca în atâtea altele. Pe de altă parte. În realitate. sau dacă ar exista şi posibilitatea unei "preadopţii legale". Abbagano: "În domeniul acesta. Rămânând la tema juridică. prin intermediul tehnicii FIVET: este îndoielnic că. N. Calea adopţiei (care este considerată astăzi puţin practicabilă) ar fi mult mai accesibilă dacă fiii ar fi primiţi întotdeauna cu responsabilitate. dar nu trebuie să li se substituie cu artificii ce ar anula efectele pe care doar naturalul le poate garanta.

-identitatea biologică. Dacă nu s-ar face această diferenţiere şi dacă ar trebui extins atât de mult conceptul de caritate şi de altruism. o dată ce i se comunică 122 . după cum am arătat deja în cazul tehnicii IAE.-repercusiunile asupra unităţii matrimoniale şi conjugale. nu în literatura medicală sau medico-legală. atunci când se realizează "dăruirea" spermei sau a ovulului. când este vorba de gameţi. se stabileşte o diferenţiere între figura "părinţilor" şi figura soţilor: a fi părinţi nu echivalează în cazul acesta . fără să privească în vreun fel angajamentele juridice dintre adulţi sau fără vreo legătură cu consangvinitatea" (72) Considerăm că această nouă încălcare a unităţii familiale trebuie să fie respinsă pe plan eticoraţional. copilul adoptat a avut doi părinţi mai mult sau mai puţin legitimi. ci de obicei în publicistică şi în mass media. psihologică şi juridică a fătului. Desfacerea legăturii dintre viaţ conjugală şi procreaţie devine şi mai gravă şi complexă atunci când se asociază existenţei ca surrogate mother. şi. Structura unitară a căsătoriei este compromisă şi sfărâmată. ca şi cum ar fi vorba despre o donare de organe sau de sânge. În cazul donării unui rinichi pentru un transplant sau donării de sânge pentru o transfuzie nu se încalcă unitatea nici nu se dă viaţă unei noi fiinţe umane. Identitatea copiluluii conceput Pe planul acesta se observă consecinţe şi mai grave şi câteodată chiar stranii. care au dat viaţă împreună fiului şi între ei a avut loc un raport de dăruire reciprocă. Nu poate fi invocat conceptul de "dăruire" în sens de caritate-solidaritate.sau echivalează doar parţial . sau a amândorura. -consecinţele antrenării mamei surogat (surrogate mother). Ţinând cont de faptul că fiecare dintre noi are dreptul de a şti al cui fiu este. ar trebui legitimată cu acelaşi principiu orice legătură adulterină şi extraconjugală. -ipoteza eugeniei. Acestea nu ar merita să fie luate în considerare dacă nu şi-ar găsi loc în literatură. în plus. fecundarea devine extracorporală Avem astfel o dublă încălcare a unităţii căsătoriei: este încălcată uniunea dintre dimensiunea unitivă şi dimensiunea procreativă a actului conjugal (71) şi astfel "conceptul de familie reprezintă doar un mod de interpretare şi de ordonare a unui ansamblu de relaţii. Repercusiunile asupra unităţii matrimoniale şi parentale E uşor de constatat că. atunci când copilul pe cale de a se naşte are o identitate biologică diferită de cea socială . În cazul adopţiei sarcina educativă este cea care e încredinţată altui cuplu.cu a fi soţi. Nu este valabilă comparaţia cu adopţia: ea nu provoacă o frângere a raportului matrimonial.

unul din ei va fi virtual. ci şi sanitară. întrucât "paternitatea" donatorului trebuie să rămână necunoscută . ci la aceea de embrioni.şi. în respectul donatorilor. Este ştiut că din partea unor legislaţii se doreşte ca secretul asupra numelui donatorului să fie prescris. acest fapt determină o dificultate de relaţie cu părinţii. mărind riscul bolilor genetice. Ca o completare cu caracter tehnic. această situaţie ar avea un procentaj scăzut nu schimbă judecata etică. cu patrimoniu biologic al cuplului însuşi. care este ipoteza luată acum în considerare la nivel legislativ. donatorul rămânând necunoscut. după calculul probabilităţilor. lucru care nu are doar o relevanţă juridică. Trebuie menţionată şi altă eventualitate. sau când văduva doreşte un fiu din sperma soţului decedat. cu greu va putea fi înregistrată .eticitatea. cazuri de căsătorii între consangvini. recurgându-se nu la banca de spermă. căsătoria între consangvini. dispar datorită unui accident mortal şi măcar au lăsat o ereditate copilului pe cale de a se naşte. după cum am spus deja în cazul tehnicii IAE. (73) Această exigenţă şi acest drept sunt recunoscute şi la nivel juridic. cum s-a întâmplat deja.chiar generice . după cum se ştie. de altfel. să se recurgă la surrogate mother. Întrucât din ejacularea unui singur bărbat ar putea fi fecundate multe ovule. Cazul fiului adoptat de perechea homosexuală este atât de aberant în privinţa concepţiei parentale asupra procreării şi a structurii căsătoriei încât nu necesită alt comentariu pentru a-i releva non. când tatăl donator moare înainte de implant. Faptul că. în mod teoretic s-ar putea obţine la o populaţie anume un număr de consangvini care nu ştiu că au o astfel de legătură între ei (75). să fie implantaţi în femei diverse. sau embrionii devin orfani înainte de a fi implantaţi în uterul matern. cu tatăl virtual (74) . la eleminarea dificultăţilor nu ajută nici normele propuse în legătură cu alegerea donatorului.subiectului. În absenţa unei normative juridice aceste fapte sunt şi mai grave. evident. astfel încât majoritatea ţărilor care au legiferat în materie cer ca. dar acest fapt nu elimină dificultatea. originea sa. sau după ce ajutorii. Cazurile stranii şi aflate în cauză juridică apar atunci când. care să fie şi sănătos dar să fie şi asemănător din punct de vedere somatic şi psihologic. după ce sperma a fost deliberat prelevată în timpul maladiei care era prevăzută ca letală. Se realizează astfel aşa zişii "fii din lumea de dincolo".în cazul în care fiul le cere. Eventualele consecinţe de ordin sanitar ale fecundării in vitro heterogenă prin efectul congelării şi al fazelor succesive nu sunt încă previzibile şi va trebui să fie verificate în arcul de timp respectiv.. după cum am spus în capitolul referitor la manipulările genetice altele decât cele obţinute prin tehnica FIVET heterogenă. aceştia sunt implantaţi după moartea tatălui donator (în cazul fecundării omogene). examinată de instanţele juridice şi în discuţiile referitoare la băncile de embrioni. trebuie să adăugăm că în cazul perechii de homosexuali bărbaţi este nevoie. să se instituie registre centralizate de unde să poată fi luate referinţe . Stimularea eugeniei 123 . născut prin tehnica FIVET heterogenă. La acest punct se pot constata. în timp ce două femei homosexuale ar putea obţine măcar ipotetic un fiu şi prin procedeul clonării. apoi embrionii obţinuţi astfel.

dar şi a perfect child sau.Nu este greu de înţeles că unele tehnici de fecundare artificială. "rasism liniştit". ou la pensée dérive sans cesse d'un savoir biologique incontestable a une ideologie qu'on peut qualifier de totalitaire" (77) . conţin şi alte finalităţi în afară de "terapia" infertilităţii: ne referim în special la finalitatea eugenistică. pe vremea când încă nu era urmărită prin tehnicile de procreare artificială: ". urmărit nu prin selecţia donatorilor ci prin aceea a gameţilor şi a embrionilor şi cu succesiva eliminare a embrionilor care nu posedă caracteristicile cerute. printre care şi Premiul Nobel Müller. Odată cu fecundarea in vitro şi posibilitatea de a selecţiona celulele-ou înainte de fecundare şi embrionii prin tehnicile de diagnoză preimplant s-a înregistrat un nou impuls pentru instanţa eugenistică. Le desir du gene (70): ne aflăm la al doilea nivel al eugeniei. Scopul acestei selectări era şi este acela de a da cuplului care îl solicită. adică nu numai pentru subiecţii bolnavi de maladii ereditare dar şi pentru purtători. În privinţa aceasta. cu eventuala recurgere la tehnici de inginerie genetică dându-i astfel omului maxima putere asupra celorlalţi oameni. este depăşit deja orizontul aşa zisei "terapii" a infertilităţii şi se intră într-un fel de finalism ideologic pilotat de tehnologie. este extraordinar de clară deja citata lucrare a lui J. în care iubirea conjugală îşi pierde semnificaţia şi caracteristica sa de dăruire interpersonală. Se înţelege cum. Selecţia celulelor-ou şi a embrionilor înainte de implantare ar putea privi optica eugenică negativă. selectarea donatorilor. În timp ce în diagnoza prenatală selecţia reprezintă un abuz şi o deviaţie de la o tehnică licită în sine pentru alte finalităţi.. Problema nu este nouă dacă ne gândim . Trebuie amintit că eugenetica negativă a apărut deja cu douăzeci de ani în urmă prin întrebuinţarea improprie şi selectivă a tehnicilor de diagnoză prenatală (postimplantatorie).cum aminteşte J. există o logică internă conform căreia. Dar drumul spre eugenismul adevărat şi radical trebuia să treacă. Testart. şi în special inseminarea artificială heterogenă. în care este deseori programat avortul.zis pozitiv. aceasta fiind o modalitate selectivă ulterioară a noilor generaţii.est un monument de racisme tranquille. din moment ce este posibilă. în schimb. după cum susţineau deja unii geneticieni.că o asemenea metodă eugenică era propusă.possible d'obtenir un oeuf génétiquement 124 . acela aşa.. un copil cât mai asemănător cu părintele social.scrie Testart . în procrearea artificială extracorporală. de o mişcare eugenistă condusă de englezul Galton. împreună cu alte metode. nu numai fiul dorit. putere de care subiecţii afectaţi nu pot să se apere: "Ils este théoriquement . Testart (76) . oricum. constând în inseminarea artificială şi invenţii biologice accesorii" (78) . în schimb. Acest tip de selectare a părinţilor a fost definit de Charles Richet (Premiul Nobel pentru Pace). copilul de selecţionat. prin băncile de spermă. Fecundarea in vitro. în lucrarea La sélection humaine (1919). prin "noi invenţii tehnice. chiar dacă urmărind doar selectarea donatorului (eugenie de prim nivel). prin observaţie şi diagnostic preimplant se caută printr-o tehnică deja în sine ilicită. dă posibiltatea acţionării şi la un al treilea nivel al eugeniei. spre sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea. în momentul în care instanţa eugenistică se afirmă.

care totuşi ajunge să fie intim legată de fiu printr-o strânsă comunicare biologică. după ce a avut în gestaţie fiul comandat. cuplul care comandă copilul rămâne străin de mama de împrumut.copilul. care este astfel tratat ca un exemplar animal şi nu ca o persoană ce are dreptul de a-şi recunoaşte proprii părinţi şi de a se identifica. Un aspect al problemei. cu ei. nutriţia şi comunicarea vitală intrauterină (cu consecinţe şi la nivel psihic). Unii chiar subliniau existenţa riscului exploatării uterului femeii şi o îndreptare către o nouă profesiune. ci şi a fiului. care. au dus la termen pe contul unor terţe. realizată în timpul gestaţiei. Mamele "surogat" Surrogate mothers au apărut cu nume şi prenume în reviste şi pe ecranele televizoarelor: femeile acestea. aceea de "mamă surogat". deşi aveau proprii copii. plătind sume de bani şi folosindu-se de intermedierea agenţiei. o separare între elementele fizice. despre care din când în când auzim vorbinduse. a existat şi cazul "mamei închiriate". riscurile şi complicaţiile unei gravidităţi plurigene (fetal-reduction) Pentru a evita o "eroare" legată de tehnică se efectuează o fetal-reduction în uter. juste apres la fécondation"(80) .dacă "obiectul" comerţului ar fi doar maternitatea gestantă . psihice şi morale care o alcătuiesc" (83) Au existat unii care au dorit să compare maternitatea "surogat" cu doica. În cazul acestei practici a "uterului înlocuitor". au acceptat această sarcină pentru a-i da un fiu propriei surori sterile. gestaţia embrionilor fecundaţi in vitro cu ovul şi spermă de la alte persoane (81). Toate acestea determină o serie de abuzuri nu doar în privinţa vieţii de căsătorie. dar şi unitatea parentală. în acest gen de contracte de înlocuire.după cum am spus . de la mama înlocuitoare. O consecinţă a pluriovulaţiei induse farmacologic şi a plurifecundării . De fapt. este faptul că devine obiect al unui contract de vânzare-cumpărare nu doar uterul mamei ci şi .ar trebui să fie 125 .modifié en incorporant de nouveaux genes (transgénese) soit dans l'oeuf lui-meme. în timp ce sângele. le primeşte de la altă persoană.in vivo sau in vitro se constată şi un alt tip de selecţie a embrionilor efectuată prin raţiuni non calitative ci cantitative: scopul unei asemenea intervenţii "reductive" ar fi acela de a evita . a refuzat să-l mai dea simţindu-l ca fiindu-i propriu. deseori ţinut sub tăcere.pentru mamă.făt faţă de relaţia doică. Instrucţiunea "Donum Vitae" consideră că este inacceptabilă din punct de vedere etic maternitatea "surogată" exact din aceleaşi raţiuni care conduc la respingerea fecundării artificiale heterogene: aceasta "este contrară unităţii căsătoriei şi demnităţii procreării persoanei umane" (82) Nu numai că este atacată unitatea conjugală. Este determinată o manipulare a corporalităţii fiului care primeşte patrimoniul genetic de la două persoane. plata stabilită . întrerupând viaţa micilor şi inermilor embrioni. Credem că trebuie subliniată diferenţa de intensitate a relaţiei mamă "surogat" . dar e şi o manifestare de altruism.mai ales . normal. raportul strâns dintre părinţi şi copii: "aceasta instaurează în detrimentul familiilor.copil. arătând că faptul în sine numai că este licit. Era cazul mamelor care.

la acţiunea medicamentelor etc. deci. Deşi aceste experimente sunt practicate pe embrioni supranumerari şi fetuşi obţinuţi din avortul spontan sau provocat (temă care va trebui să fie abordată separat). Alte normative. cel puţin până la formarea sistemului nervos. altfel incurabile. precum legea germană şi legea statului Victoria (Australia). aadică până la 21-22 de ore după fecundare. De ce să mai plăteşti întreaga sumă stabilită pentru un "produs" care nu satisface "cerinţa"? Considerând problematica etico-socială inerentă recurgerii la maternitatea "surogat". ci reală: potenţială este doar 126 . copilul respectiv declarat adoptabil . de exemplu.şi acesta este semnalul asupra faptului că încheierea contractului se petrece la consemnarea produsului şi.are prea puţine şanse să fie încredinţat cuplului care l-a "comandat". toate normativele existente. mai ales în privinţa codurilor genetice. Se conferă o limită de două săptămâni de dezvoltare. mai ales genetice. doar dacă mama care a dat naştere copilului doreşte în mod explicit să nu-l recunoască. copilul este malformat. dacă faptul acesta s-ar petrece în Italia. ar trebui să fie înregistrată ca "mamă" cea din care se naşte copilul şi nu cea care a dat ovulul spre fecundare. la vânzarea-cumpărarea de copii . în cazul acesta. din punct de vedere ontologic şi etic este o fiinţă umană individualizată şi nu potenţială. Dorind să clarificăm pe scurt aceste două motivaţii şi reluând concepte exprimate în alte capitole. sub actualul regim juridic. interzic contractele de înlocuire sau le consideră juridic non valide (84) . sau pentru fecundarea interspecifică (85) . consimt experimentarea până la singamie. ca pe o "garanţie" a permanenţei copilului în uter. cealaltă raţiune este de tip ştiinţific "terapeutic": experimente necesare pentru progresul ştiinţei şi vindecarea unor boli. sau chiar cu scopul de a realiza verificări în vederea unor ulterioare combinaţii prin clonarea de celule embrionare. şi embrionul ar fi încheiat faza de implantare. Unii autori. experimentul pe animale nu este omologabil întotdeauna. cea care a "comandat" această gestaţie. perechea care l-a "comandat" nu îl mai vrea. desemnează aceste tehnici cu termenul de "fecundare asexuală" (asexual fertilization). moment din care ar începe să de formeze linia embrională primitivă. trebuie să spunem în primul rând că embrionul uman. referindu-se mai ales la clonare. trecând prin fecundarea in vitro.o parte a sumei este dată după naştere şi dacă. deci este nevoie să se recurgă la acest tip de experimente. Invers . (87) Care este raţiunea justificării experimentelor pe embrioni? Raţiunile avansate sunt două: una este negarea caracterului uman al embrionului în această fază (se avansează în general afirmaţia că embrionul. cu excepţia statului Arkansas (SUA). totuşi unele normative includ posibilitatea de a "fabrica" embrioni cu scop experimental (89) . e de considerat personalitate umană "potenţială". Printre altele. Se spune: fără experimente ştiinţa medicală nu progresează. Fecundarea in vitro şi experimentele Cuprindem sub acest paragraf toate acele procedee experimentale care.consemnată mamei purtătoare încă de la începutul sarcinii. la compatibilităţile imunologice. sunt acţionate cu intenţia de a se dobândi cunoştinţe privitoare la ADN-ul uman.

într-adevăr. inseminarea femelei cimpanzeu cu spermă umană). să repetăm citatul din Chesterton: "Nebunul nu este cel care şi-a pierdut raţiunea. în eventualitatea. referitor la reglementarea experimentelor pe om. sau de a fi întrebuinţate ca "rezervoare" de organe pentru transplant. E cazul. (88) Principiul terapeutic nu se poate aplica "in vivo". Fecundarea şi gestaţia interspecifică Se înţelege prin fecundare interspecifică sau hibridare posibilitatea de fecundare între gameţi umani şi gameţi animali. care prevedeau moartea subiecţilor şi aceasta fără consimţământul lor. pentru că viaţa fizică este aceea prin care se pot realiza toate celelalte tipuri de valori. de fapt irealizabilă.. când există o altă cifră procentuală .dezvoltarea. deja operate pe animale (cobai-iepure. Dacă mai există dubii asupra conceptului filozofic de "personalitate". chiar dacă este propusă de unii. dar şi în legătură cu experimentarea în sine: identitatea umană. Judecata etică este clar negativă. demnitatea subiectului şi a familiei ar fi contrazise în modul cel mai vădit şi monstruos. Doar în lagărele de concentrare naziste au fost acceptate şi adoptate experienţe "in vivo". Se pare că în Anglia a fost adresată o cerere Comitetului guvernamental. obligaţia de a apăra viaţa umană devine fundamentală şi prioritară faţă de celelalte valori. Omul valorează mai mult decât ştiinţa şi mai ales valorează mai mult decât aspiraţiile oamenilor de ştiinţă: asupra acestui punct se pronunţă explicit şi Codul de la Helsinki. are în sine capacitatea reală de a se maturiza ca persoană umană. nu numai în ceea ce priveşte "viabilitatea" acestor embrioni. odată lăsată să crească. Aceste tehnici. (89) Etica experimentării pe om are acest punct ferm şi de neînlocuit prin vreo raţiune de oportunitate sau utilitate.. sunt gândite ca o ipoteză şi pentru om (de exemplu. nebunul este cel care a pierdut totul în afară de raţiune" (90) Instrucţiunea "Donum Vitae" afirmă că: ". de a putea "produce" fiinţe subumane destinate unor munci repetitive. Asemenea obligaţie persistă chiar şi în cazul embrionilor supranumerari "în stare de abandon" sau consideraţi netransferibili în căile genitale ale femeii. va continua şi după naştere. Tentativele sau proiectele de fecundare între gameţi umani şi animali şi de gestaţie de embrioni umani în utere animale. care ." (91) Evaluare etică a selectării sau prestabilirii sexului 127 .în cazurile acestea certitudine a morţii subiectului pe care se realizează experimentul. înţelegând-o aici şi pe cea a dobândirii de noi cunoştinţe ştiinţifice. Gestaţia interspecifică. rămâne însă interdicţia etică de a întrerupe acea viaţă care. lezează dreptul oricărei persoane de a fi concepută şi de a se naşte în cadrul căsătoriei şi din căsătorie. de altfel. invers. în acelaşi timp. capră-oaie etc). pentru implantul experimental al embrionului uman într-un uter de animal cu scopul de a studia reacţiile imunologice. sunt contrare demnităţii fiinţei umane proprie embrionului şi. este posibilitatea de implant de embrioni ai unei specii în uterul animal al unei alte specii. neplăcute.

Prin sintagma "prestabilire şi selecţie a sexului" sunt indicate acele procedee care le pot permite părinţilor să aleagă şi să stabilească sexul copiilor ce se vor naşte. (92) Problemele etice implicate sunt multe şi se referă îndeosebi la legitimitatea predeterminării înseşi a sexului de către părinţi şi deci la motivaţii; în plus trebuie să se pună întrebarea dacă astfel nu s-ar instaura un fel de ideologie "sexistă", care ar putea fi cultivată în mentalitatea socială şi exploatată chiar de puterea politică; în sfârşit, trebuie să ne punem întrebarea asupra consecinţelor în sensul unor disproporţii sociale în raportul bărbaţi/femei şi asupra consecinţelor de ordin sanitar ce derivă din folosirea unor tehnologii selective (de exemplu, cele microchirurgicale). În sfârşit, moralitatea metodelor variază după puterea lor de determinare, în funcţie de riscurile pentru embrion şi de caracterul lor de manipulator al patrimoniului genetic. Nu se pot emite judecăţi etice analitice definitive în lipsa unei validări a fiecărei metode în parte. Credem că putem oferi, însă, câteva orientări de natură etică, înţelese ca orientări maximale, referitor la finalitatea şi la mijloacele utilizate. Scopul terapeutic, relativ la prevenirea bolilor genetice legate de sex, presupusă validitatea etică a metodei întrebuinţate, apare cel mai legitim şi admisibil din punct de vedere etic, în virtutea principiului terapeutic considerat sub aspect preventiv. Oricum, nu ni se pare că -şi în acest caz - societatea ar putea, eventual, să le impună părinţilor alegerea sexului considerat ca nepurtătorul anomaliei genetice. Părinţii sunt responsabili asupra deciziei procreative şi asupra numărului copiilor; deci amestecul statului ar fi neîngăduit dacă ar comanda limitarea numărului de copii sau abţinerea de a procrea: nu trebuie să fie de competenţa statului determinarea sexului copiilor pe cale de a se naşte, nici chiar din motive eugenice. Statul poate propune, eventual, o educaţie sanitară, dar nu poate impune o selecţie a copiilor nenăscuţi. Se poate afirma că astăzi se observă mai puţin sensul superiorităţii unui sex asupra altuia - cu scop ideologic - în urma campaniilor de paritate şi de egală demnitate a bărbatului şi a femeii; dar pot apărea în anumite contexte sociale sau în situaţii de război impulsurile ideologice sau de apologie a unui sex preferat. În acest caz, ideologia dăunătoare la adresa respectului datorat persoanei umane, care are demnitate egală în cazul fiecărui individ în parte, indiferent de sex, va încuraja acţiunea electivă şi o va face dăunătoare la adresa valorilor morale. Cu atât mai grav ar apărea acest fapt atunci când ideologia ar fi condusă de puterea politică şi finanţată cu scopuri dominatoare de tip rasist. În privinţa finalităţii educative şi de echilibru familial, credem că existenţa în familie a fiilor de sex diferit pare a fi de mai mare utilitate educativă şi de mai mare echilibru psihologic. Dar nu trebuie ca aceasta să reprezinte o finalitate, evident, nepermisă. A dori un băiat după naşterea uneia sau mai multor fete, şi invers, ni se pare lipsit de orice vină, cu condiţia ca această dorinţă să se măsoare după necesităţile copiilor şi nu după gusturile şi dorinţele părinţilor şi ca aceştia să rămână deschişi oricum să primească noul fiu, indiferent care va fi sexul său şi fără respingeri de ordin psihologic sau avortiv. Cât priveşte finalitatea reglementării naşterilor, ni se pare că o justă reglementare a numărului de fii, conform principiului procreării responsabile, este admisibilă şi chiar investigaţiile asupra diversităţii copiilor din punct de vedere sexual; dar decisivă este absenţa 128

egoismului, şi în privinţa aceasta , motivul cel mai serios pentru limitarea naşterilor - care devine relevant - este alegerea mijloacelor. Sunt excluse finalităţile pur experimentale; evident, fiind vorba despre om, mai ales dacă acestea sunt supuse riscurilor.

Liceitatea metodelor şi a tehnicilor Acest capitol al problemei este mai greu şi mai complex. Sunt excluse, în orice caz, tehnicile care presupun suprimarea embrionilor sau a blastocistelor de sex nedorit, ca folosirea microchirurgiei şi a diagnozei preimplantatorii selective. Sunt excluse şi tehnicile de manipulare embrionară sau genetică, în absenţa unei finalităţi riguros terapeutice şi cu atât mai mult în prezenţa unor riscuri pentru viaţa embrionară. Trebuie excluse tehnicile caracterizate printr-un determinism tehnologic absolut. Consiliul Europei a înterzis în mod explicit prestabilirea sexului prin manipulări biologice şi această interdicţie este prezentă şi în Instrucţiunea"Donum Vitae", care consideră aceste tehnici "contrare demnităţii personale a fiinţei umane, integrităţii şi identităţii ei." (93) Licit este să se condiţioneze sexul copilului aşteptat, atunci când există motive valide, dar cu deschiderea de a primi copilul, indiferent de sexul lui. Ni se par deci acceptabile tehnicile care se bazează pe respectarea embrionului şi a persoanei soţilor, a relaţiei lor sexuale în demnitatea nu doar fizică, ci şi afectivă şi spirituală. Asemenea metode pot fi cele ce ţin cont de mediul biochimic potrivit, de fiziologia actului procreator, precum şi "metoda ovulaţiei". În concluzie, pentru că normalitatea este elementul care determină liceitatea scopurilor urmărite, precum şi a metodelor folosite, putem spune că este licită dorinţa de a stabili sexul dorit atunci când se întrebuinţează pentru aceasta mijloacele naturale care asigură condiţii favorabile actului conjugal; în plus, doar dacă alegerea este cerută de motive de ordin terapeutic, sau de echilibrul psiho-pedagogic al familiei; în sfârşit, cu condiţia ca o atare alegere să nu fie impusă din afara cuplului. Evaluarea morală Problema sterilizării voluntare, cu scopul de a obţine direct şi simplu infertilitatea, este diferită de celelalte tipuri de sterilizare, sterilizarea forţată şi sterilizarea terapeutică. Prima a fost condamnată nu numai de Biserica Catolică, ci şi de de simţul comun, pentru dubla raţiune a lezării integrităţii şi a ofensei aduse libertăţii persoanei. (94) Despre sterilizare ca pedeapsă pentru delict sexual rămâne doar amintirea istorică a unor excese penale, inumane. Sterilizarea terapeutică sau curativă, practicată de mult timp în spitale, nu ridică probleme deosebite din punct de vedere moral. Procedeul, motivat deseori de apariţia unor tumori sau de alte procese patologice care nu pot fi tratate decât prin extirparea organelor genitale, este licit, dar ca orice intervenţie chirurgicală ce comportă o amputare, el trebuie să se conformeze următoarelor condiţii: să fie subordonat binelui totalităţii organismului, să fie necesar pentru salvarea corpului, iar atare necesitate să nu poată fi atinsă altfel. De asemenea, necesitatea trebuie să fie actuală. (95) 129

Subliniem că raţiunile care susţin judecata morală asupra iliceităţii sterilizării forţate şi asupra liceităţii celei curative sunt evidente din punct de vedere etic: în primul caz este lezată, fără vreo necesitate curativă, integritatea persoanei fizice şi este agresată libertatea persoanei în privinţa unui drept fundamental şi inalienabil, şi anume, posibilitatea de a procrea în cadrul căsătoriei; în al doilea caz, salvarea organismului, conform principiului totalităţii binelui personal, este elementul care cere şi legitimează intervenţia, care în mod evident trebuie să fie oricum adusă la cunoştinţa pacientului pentru a avea consimţământul său. Principiul terapeutic sau al totalităţii va fi aprofundat mai departe. Problema etică se pune într-o manieră acută în privinţa sterilizării cu scop contraceptiv şi cu caracter voluntar, adică practicată cu consensul persoanei interesate. (97) Poziţia Magisteriului Bisericii catolice asupra acestui punct este foarte clară. Este suficient să cităm câteva documente dintre cele mai semnificative şi explicite: motivaţiile cuprinse sunt demne de atenţie chiar şi în lumina simplei raţiuni umane. În Enciclica Humanae Vitae, Paul al VI-lea afirmă: "În egală măsură trebuie exclusă - după cum a declarat de mai multe ori Magisteriul Bisericii - sterilizarea directă, atât perpetuă cât şi temporară, atât a bărbatului cât şi a femeii" (98) . Mai răspândit şi interesant şi pentru referinţele făcute în privinţa opiniilor unor teologi, este documentul Sfintei Congregaţii pentru Doctrina Credinţei despre Sterilizarea în spitalele catolice, document emis în 13 martie 1975, în care se afirmă textual: "Orice sterilizare care prin sine însăşi, adică prin propria natură şi condiţie, are unicul efect imediat a face facultatea procreatoare incapabilă de procreare, trebuie să fie considerată sterilizare directă, în sensul în care acest termen este înţeles în declaraţii ale magisteriului pontifical, în special de Pius al XII-lea. De aceea, chiar dacă există o bună intenţie din partea celor ale căror intervenţii sunt determinate de tratarea sau prevenirea unei boli fizice sau mintale previzibilă sau temută ca rezultat al gravidităţii, sterilizarea astfel făcută rămâne în continuare absolut interzisă conform doctrinei Bisericii. Şi într-adevăr, sterilizarea facultăţii (de procreare) este interzisă dintr-un motiv şi mai grav , pentru că produce o stare de sterilitate a persoanei aproape întotdeauna ireversibilă. Nu poate fi invocată nici o dispoziţie a autorităţii publice, care ar încerca să impună strerilizarea directă ca fiind necesară binelui comun, căci această sterilizare lezează demnitatea şi inviolabilitatea persoanei umane. În mod similar, nu poate fi nici măcar invocat, în acest caz, principiul totalităţii, în virtutea căruia sunt justificate intervenţii asupra organelor motivate de un bine superior al persoanei; sterilitatea în sine, într-adevăr, nu este orientată spre binele integral al persoanei, înţeles corect, "în observarea dreptei ordini a lucurilor şi a bunurilor", din moment ce este contrară binelui moral al persoanei, care este binele cel mai înalt, privând prevăzuta şi liber aleasa activitate sexuală de un element esenţial." (99) O sterilizare "contraceptivă", care a devenit instrument de control al naşterilor ("contracepţia, sterilizarea şi avortul trebuie cu siguranţă numărate printre cauzele care contribuie la determinarea situaţiilor de puternică scădere a natalităţii. Poate apărea uşor tentaţia de a recurge la aceleaşi metode şi atentate împotriva vieţii şi în situaţiile de "explozie demografică"" (100) ) este "rodul" din ce în ce mai evident al unei mentalităţi contrare vieţii şi care recurge "la contracepţie, sterilizare, avort şi chiar la eutanasie, ca semn de progres şi de cucerire a libertăţii..." (101) Inviolabilitatea persoanei şi a integrităţii sale fizice 130

fiecare unitate face referire la pluralitate şi fiecare pluralitate cheamă în cauză unificarea. a avortului şi a oricărui tip de violenţă. ci şi dreptului la sinucidere. necesită ca ordinea morală să se adecveze ordinei ontologice: este ceea ce se înţelege atunci când se vorbeşte de legea naturală.Principiul inviolabilităţii sau al non disponibilităţii persoanei. la justificarea omicidului voluntar. sau raţiunea ultimă. cel numit terapeutic. Dorim să le amintim pentru că pe principiul totalităţii se întemeiază principiul derivat. A se recunoaşte responsabili şi nu arbitri ai propriei persoane înseamnă a-i respecta exigenţele. limite care nici unui om. Regăsim acest principiu în Humanae Vitae: "Aşadar. la eutanasie. sau cel puţin personalistă asupra omului. O atare structură implică deci o ierarhie a bunurilor personale. Şi atari limite nu pot fi determinate decât de respectul datorat integrităţii corpului uman şi funcţiilor sale naturale. este o doctrină clară a Bisericii. dacă omul ar avea în mod arbitrar deplină stăpânire asupra lui însuşi. pentru ce nu ar putea stăpâni la fel şi asupra celorlalţi? Poate că viaţa altuia trebuie să valoreze mai mult decât viaţa proprie şi să aibă o tutelă superioară? Şi a cui? După cum se vede. integritatea. atât persoană particulară cât şi investit cu autoritate nu îi este permis să le încalce. o pluralitate şi diversitate de facultăţi şi de expresii vitale. Pe plan pur raţional acest principiu fundamental rezidă în faptul că persoana este valoarea primă şi transcendentă şi dacă acest fundament se destramă. trebuie să recunoaştem neapărat limitele de netrecut ale posibilităţii de dominare din partea omului asupra propriului corp şi funcţiuni ale sale. Această temelie este ontologică şi etică. Omul are faţă de sine o responsabilitate şi nu posesia sau autoposesia arbitrară. dar şi a filozofiei sănătoase: reprezintă premiza ontologică şi etică a oricărei norme etice şi juridice. şi atunci valoarea fiinţei umane este absolută şi intangibilă. atunci se prăbuşeşte întreaga construcţie etică şi se prăbuşeşte temelia civilizaţiei umane. potenţialităţile. (102) Baza. Pentru ca principiul totalităţii să poată fi aplicat în mod legitim şi licit se cer unele condiţii esenţiale. Unitotalitatea fiinţei umane Persoana este existenţă unificantă. ca un stăpân despotic. ca referinţă esenţială. consensul pacientului 131 . cu alte cuvinte. se ajunge la totalul relativism pe care l-am amintit deja de mai multe ori. dacă este desfiinţată. chiar şi în faţa voinţei subiectului însuşi. conform principiului enunţat mai sus şi conform dreptei inteligenţe a "principiului totalităţii". nu există alternative diferite: sau se acceptă o viziunea creaţionistă. dacă nu dorim să expunem arbitrului oamenilor misiunea de a procrea viaţa. ilustrat de Predecesorul nostru Pius al XII-lea. a acestei non disponibilităţi a persoanei umane constă în faptul că Omul este creatura lui Dumnezeu şi deci întreaga sa realitate personală este darul lui Dumnezeu. ca scop şi dinamism structural. subordonată întregului şi binelui suprem. Intervenţia trebuie să satisfacă aceste condiţii: a. sau se ajunge la o viziune imanentistă (omul patron al omului-statul patron al omului) şi atunci se deschide poarta nu numai sterilizării.

sunt: deschiderea către fecunditate şi uniunea afectivă a soţilor. chiar cu cele mai bune intenţii în privinţa unei înţelegeri atente a dificultăţilor conjugale. este astăzi calea cea mai practicabilă şi acreditată. intervenţia contraceptivă sau. dat fiind că cele două finalităţi ale căsătoriei . sterilizarea. familiale şi sociale. persoana se deresponsabilizează. Se presupune de obicei că această dilemă nu admite o terţă cale. în această opţionalitate nu este considerat binele etic superior. care sunt adevărata "cauză" a sarcinii. În acest sens. aceasta trebuie să fie indirectă.b. care constă în acceptarea şi promovarea ordinii ontologice a persoanei şi a totalităţii sale. deseori se ascunde subiectivismul şi. ar necesita. Se poate extirpa partea sănătoasă numai dacă ea este cauza reală a unei patologii. trebuie adăugat că reglementarea "naturală". suprimarea voluntară a uneia sărăceşte şi distorsionează chiar şi semnificaţia celeilalte. conform progreselor ştiinţei în domeniul "metodelor naturale". după astfel de autori. necesitatea trebuie să fie actuală momentului intervenţiei e. d. Nu este licit să se apeleze la principiul totalităţii atunci când sterilizarea este invocată pentru a preveni o sarcină. ci în sens inclusiv (şi corpul). Principiile posibilităţii de opţiune şi globalităţii Principiul posibilităţii de opţiune este formulat de unii teologi ca alegere a unui rău minor sau a unui scop prevalent dintre două ipoteze care nu sunt practicabile simultan. Exigenţa de a considera corpul în totalitatea persoanei trebuie înţeleasă nu în sens exclusiv (doar corpul). de exemplu fecunditatea şi unirea conjugală: pentru a o salva pe a doua ar fi necesar şi de consimţit să fie suprimată prima. Sub mantaua posibilităţii de a opta. cauza nu trebuie văzută în funcţionarea organismului sănătos. pe cale contraceptivă sau chiar prin sterilizare. în sfârşit. din motive valide. trebuie să fie o intervenţie necesară. dar în dauna corporalităţii şi fără ca beneficiul să fie şi asupra corporalităţii. intervenţia directă trebuie să fie asupra părţii bolnave pentru a o extirpa. în unele cazuri. binele totalităţii organismului. care.legate într-o unitate . ci în uzul neregulat al sexualităţii şi al actelor procreative. în al doilea rând. atunci când exerciţiul ei este dificil. Astfel. ci exerciţiul ei. a cărei adevărate cauze este doar libera activitate sexuală. Dacă se doreşte amânarea gravidităţii. (103) c. acolo unde nici o raţiune curativă nu comportă suprimarea unei facultăţi care este fizică şi spirituală în acelaşi timp. se procedează la o slăbire etică şi ontologică a iubirii. de aceea nu există o raţiune motivată pentru a aboli facultatea procreativă. Trebuie adăugat că dificultatea survenită în actul conjugal poate să nu fie facultatea de procreare. în imposibilitatea de a practica această cale. nu se poate vorbi despre binele integral al unei persoane atunci când persoana este satisfăcută în alegerile sale sociale şi utilitariste sau psihologice (chiar şi motivate). Dacă de aici derivă o sterilizare. Principiul invocat al globalităţii binelui personal înseamnă globalitatea bunăstării conjugale. 132 . aceea a reglementării naturale a actului procreator. conform binelui etic şi medicopsihologic al persoanei. să se subordoneze binelui organismului însuşi asupra căruia se intervine. altfel imposibil de eliminat. deci să nu existe alternative valide.

în consecinţă. ca şi curajul părinţilor de a mai accepta şi alţii" (105) Se concluzionează că dacă nu trebuie întreruptă intimitatea conjugală şi dacă.Extinderea principiului de globalitate la dimensiunea psihologică şi socială. astfel încât. sau mai degrabă. Am precizat deci că termenul globalitate poate ascunde un echivoc sau un artificiu: globalitatea. aplicarea aici a principiului răului minor este arbitrară şi forţată. cazul bolnavului mintal (în general femeia) care poate fi obiect de abuz sexual. în armonie cu binele total şi suprem al persoanei. Prima observaţie este că sterilizarea nu e singura cale pentru evitarea sarcinii: în afara continenţei. în absenţa bolii fizice. ci suntem chemaţi să stabilim o ordine a binelui fizic. nu se poate lipsi de ordinea constitutivă reală a persoanei. Capitolul al V-lea A treia parte: Bioetica şi sterilizarea Corolare şi cazuri concrete de o deosebită gravitate Există cazuri concrete pe care le prezintă şi medicii datorită şi dramatismului şi soluţiilor dificile de natură etică : cazul în care se pune problema sterilizării sau abstinenţei totale între soţi ("cazul limită"). susţinută şi prin avort şi contracepţie. ci trebuie să fie inclus în totalitatea binelui persoanei. aceasta nu poate fi exercitată fără riscul unei sarcini care ar fi letală. el nu poate fi niciodată folosit ca un mijloc. În legătură cu aceasta se pot face două observaţii: sterilizarea nu este singura cale pentru a evita sarcina. al familiei şi al societăţii. conform ordinei morale a binelui. Este citat pasajul din Gaudium et Spes în care se subliniază că "acolo unde intimitatea vieţii conjugale este întreruptă. biologic şi afectiv. pe de altă parte. principiul răului minor nu e aplicabil în acest caz atât pentru că nu există o dilemă de nerezolvat cât şi pentru că răul minor dacă totuşi poate fi tolerat atunci când este suferit. totalitatea binelui personal şi. precedente cezariene multiple). 133 . circulatorii. există astăzi posibilităţi legate de întrebuinţarea metodelor naturale de reglementare a fertilităţii. devine un nonsens: globalitatea nu mai există atunci când se începe prin suprimarea dimensiunii fizice. trebuie justificată sterilizarea ca extrema ratio. În al doilea rând. Corpul nu poate să fie exclus. Cu atât mai mult când legitimează subiectivismul şi instrumentalizarea politică: etica îşi pierde fundamentul obiectiv. nu arareori fidelitatea poate fi pusă în primejdie iar binele copiilor poate fi compromis în sensul că educaţia lor este în pericol. cazul violenţei sexuale (intra sau extraconjugală) (104) "Cazul limită" Pot exista situaţii cu caracter medical în care o nouă sarcină este absolut de nesfătuit şi comportă riscuri mari (grave patologii cardiace. nu se poate proceda la o intervenţie de natură chirurgicală care lezează fizicul. renale. Să încercăm să elucidăm fiecare dintre aceste afirmaţii.

declară ilicit "actul conjugal impus celuilalt fără a privi la condiţiile şi la legitimele sale dorinţe" (108) În rest. atunci când definesc sterilizarea ca ilicită. Cele spuse sunt valabile şi în cazul în care sterilizarea tubarică e cerută pentru a contrasta sindromul avortului repetat spontan (ARS) (106) . necesitatea motivată de a nu procrea. Humanae Vitae. este coerentă învăţătura Enciclicei cu privire la necesitatea de a menţine unite cele două finalităţi ale actului conjugal: cea unitivă şi cea procreativă. cardiopatie etc) nu este o raţiune suficientă pentru a lega trompele în timpul unei naşteri prin cezariană. ci exercitarea activităţii procreative a cuplului în aceste condiţii de sănătate. căci în aceste cazuri nu facultatea de a procrea trebuie să fie suprimată ci exerciţiul activităţii procreative care trebuie reglementat. se referă la exerciţiul liber şi conştient al sexualităţii (107) . se poate împiedica în mod licit procrearea unei noi vieţi" (109) În concluzie. Femeia bolnavă mintal şi cazul violenţei extra sau intraconjugale Tot ce s-a spus până acum priveşte contextul în care activitatea sexuală este liber aleasă şi prevăzută. Raţiunea este şi în cazul acesta că nu ovarele sunt răspunzătoare de eventualele complicaţii. Pius al XII-lea afirmă într-un discurs: "Atunci când purtătorul unei tare ereditare nu este capabil să se comporte în mod uman. nu ar exista nici o altă cale pentrdu a împiedica procrearea. căci în aceste cazuri s-ar legitima recursul la lege sau la întrebuinţarea forţei împotriva agresorului. a devenit incapabil de a revendica printr-un act liber dreptul dobândit printr-o căsătorie validă. se dezvoltă riscul unei sarcini în mod grav contraindicată? Trebuie subliniat că înseşi documentele Magisteriului Bisericii. căci partea bolnavă este cea care trebuie suprimată atunci când nu există alte modalităţi terapeutice iar infertilitatea este doar o consecinţă indirectă (voluntar indirect). şi. putem prezenta câteva aplicaţii concrete. în consecinţă nici a încheia o căsătorie. şi în sfârşit. atunci când se constată simultan condiţii de violenţă fizică (sau incapacitate mintală de consens liber). Principiul legitimei apărări poate să comporte liceitatea daunei aduse agresorului. 134 . Dar ce se poate spune despre cazurile în care procrearea este impusă cu forţa. recurgerea la sterilizare ca măsură preventivă. Doar prezenţa unui uter lacerat sau bolnav sau devenit sursă de dureri şi tulburări grave poate justifica histerectomia. Prevederea unei sarcini dificile sau cu grad de risc (nefropatie. În aceste cazuri de violenţă aspectul unitiv lipseşte. de asemena. într-adevăr. Ne putem pune atunci întrebarea: acelaşi principiu poate autoriza o femeie să opteze să fie sterilizată.Odată făcute aceste precizări. Unii au propus. deci să-şi procure ei înşişi un rău. Inima şi rinichiul sunt cele ce trebuie să fie tratate. extirparea ovarelor sănătoase pentru a preveni graviditatea femeilor care pot avea complicaţii cu rinichii sau cu inima. mai târziu. Ceea ce poate autoriza extirparea uterului este starea lui de alterare patologică. la nr. iar activitatea procreativă trebuie reglementată. cu violenţa sexuală şi în plus. Nu trebuie adoptat nici motivul cezarienelor multiple. În acest sens. Nu este licită. cu consecinţa infertilităţii. Şi în acest caz nu uterul şi nu trompele sunt cauza patologiei. pe de altă parte. prin forţa principiului de legitimă apărare împotriva unei agresiuni nedrepte se reţine din partea unora ca fiind licit recursul la sterilizare. sau atunci când. care s-ar putea rezolva prin alte tipuri de intervenţie medicală. 11. din raţiuni suficient de grave.

şi deci trebuie să fie sterilizat? Şi în baza căror criterii trebuie să se facă alegerea celor ce pot fi sterilizaţi şi a celor ce nu pot fi? Poate documentul 135 . fiind "ultima ratio". în martie 1987. printre altele. acesta trebuie să fie interpelat în cadrul procedurii (art. invers. 7). adică procrearea? Femeia lipsită de capacitate mentală. ţară a cărei Curţi Constituţionale a respins în 1994 un recurs de neconstituţionalitate prezentat unei instanţe de primă mărime din Barcelona (113) împotriva articolului 428 din codul penal din 1989. care este subiectul abuzului sexual şi astfel este constrânsă să poarte o sarcină. (112) Sterilizarea femeilor cu handicap mintal este acum posibilă şi în Spania. afectată de un grav handicap mintal.. din partea tribunalelor tendinţa de a autoriza sterilizarea în cazul subiecţilor handicapaţi mintal. decizia definitivă în privinţa sterilizării poate fi luată doar de autoritatea judiciară competentă. autoritatea judiciară a putut autoriza sterilizarea chiar şi a unei minore. s-ar putea deduce că sterilizarea ar trebui să fie practicată pe scară largă. fără consens valid . familiale. 6). asupra drepturilor handicapaţilor mintal. Curtea de Apel a Marii Britanii a autorizat o astfel de intervenţie asupra unei minore. ce vrea să spună punctul 7? Că medicii trebuie să certifice că individul este incapabil de înţelegere şi de voinţă. relevează că în privinţa aceasta trebuie să fie consultaţi şi părinţii sau reprezentanţii legali . Rezoluţia se pronunţă după cum urmează: "Parlamentul European. aprobată de Parlamentul European la data de 16 septembrie 1992. sau dacă acestea nu oferă garanţii de securitate (art. pentru o adecvată integrare socială ar comporta o mai mare angajare economică şi de resurse umane pentru punerea în practică a ajutoarelor medicale. psihoterapice. În privinţa sterilizării. cere ca sterilizarea să poată fi efectuată doar la două săptămâni după intrarea în vigoare a deciziei şi ca pentru aceasta să trebuiască să fie aplicate tehnici medicale care pot permite revenirea la starea de fertilitate (art. Într-adevăr. în aprilie 1987. se consideră că unele mijloace contraceptive lipsite de liceitate morală. practicate. După cum este ştiut... o modalitate pripită. într-adevăr.cere ca sterilizarea să fie considerată "ultima ratio" şi să poată fi practicată doar atunci când nu sunt disponibile alte instrumente sau metode de control. a legitimat atare practică.referitor la drepturile civile. În consecinţă..pentru a împiedica nu violenţa ci rezultatul acesteia. cere ca sterilizarea indivizilor incapabili de înţelegere şi voinţă să poată fi efectuată doar în urma unui aprofundat examen din partea a cel puţin doi medici şi după elaborarea unui raport scris favorabil. de fiecare dată când într-un stat membru este prevăzută participarea unui reprezentant al interesului public (procuror) . intervenţie considerată necesară pentru a feri minora de grave şi certe prejudicii psihofizice în caz de graviditate. cunoscută sub numele de Janette. poate fi sterilizată? Şi la iniţiativa cui? Ne mai putem întreba şi dacă sterilizarea acestor persoane nu ar fi. De asemenea. O asemenea tendinţă a fost confirmată de Rezoluţia A/3-023/92. în schimb. (110) Există. sigură şi puţin costisitoare de a face faţă condiţiilor care. Judecătorul titular a atacat sentinţa şi a supus cazul Camerei Lorzilor care. purtătoare de grav handicap psihic. 8) Lectura acestor trei puncte trezeşte multe perplexităţi. în conformitate cu procedurile prevăzute de fiecare din statele membre. ce se înţelege prin "sterilizarea să fie considerată "ultima ratio" când nu sunt disponibile alte mijloace sigure? Poate se înţelege că în loc să fie "ultima ratio" sterilizarea ar trebui să fie practicată foarte frecvent? Dacă.nu sunt uşor de controlat în privinţa aplicării şi că în atari condiţii "garanţiile de siguranţă" sunt o himeră. într-adevăr.

căi de autoapărare cu mai mult respect la adresa demnităţii umane. CCNE recomandă o atenţie deosebită pentru a proteja drepturile şi interesele persoanelor a căror cerere de sterilizare este avansată de alţii. consimţământul în cunoştinţă de cauză. 49. Aşadar. avansând obiecţiuni de conştiinţă. spre deosebire de altele. cu tehnici care permit mai uşor revenirea la fertilitate. E necesar. Dar pentru ca acest lucru să se poată petrece. 16-3) 3. 136 . mai legitime. În sfârşit. aşteptânduse cel puţin două săptămâni de la data deciziei (nu este clar ce trebuie să se întâmple în aceste cincisprezece zile de reflecţie. din moment ce nu vizează protejarea femeii cu handicap mintal faţă de eventualii agresori sexuali. dar discutabile din punct de vedere etic. Concluziile la care se ajunge în cele două documente pot fi rezumate astfel: 1. este necesar ca cel ce o cere să fie informat asupra consecinţelor (risc de nereuşită. Trebuie recunoscut că într-un asemenea caz sunt indicate reguli foarte restrictive. demonstrarea imposibilităţii de a recurge la alte practici contraceptive. Toţi îşi vor spune părerea în afară de cel interesat. Trebuie. dacă este posibil.conform Rezoluţiei . riscuri operatorii) şi să-şi exprime propriul consimţământ. oral sau scris. după cum este prevăzut de Codul Civil francez (art. deci fără consimţământul său. a intervenit recent şi Comité Consultatif National d'Ethique pour les Sciences de la Vie et de la Santé cu două "Avis": n. Punctul 8 cere ca o astfel de sterilizare forţată să fie făcută cu maximum de grijă.doreşte doar să spună că trebuie individualizate unele boli psihice care. reversibilitate incertă. care trebuie să accepte cu docilitate ca alţii să-i decidă soarta. posibilitatea de a efectua o intervenţie reversibilă. Din moment ce nu se poate asigura în toate cazurile reversibilitatea intervenţiei de sterilizare. din 3 aprilie 1996 (115) .chiar şi a unui reprezentant al interesului public (procurorul): totul pare la locul lui.ar avea o demnitate minoră. ar fi o persoană de grad inferior faţă de cei sănătoşi şi deci ar putea suporta toate acestea! (114) În domeniul respectiv. Rezoluţia cere să fie consultaţi părinţii şi reprezentanţii legali. se cere existenţa altor condiţii: evaluarea riguroasă a stării de incapacitate. 50. Nu poate fi folosită sterilizarea cu scopuri contraceptive . faptul că şi printre moralişti se află persoane care consideră licită sterilizarea în aceste cazuri nu scuteşte de serioase dubii asupra eficienţei unei atari prevederi împotriva violenţei şi nu scuteşte de datoria de a căuta căi de apărare împotriva agresorului. dar nimic nu e în ordine . nici nu se înţelege cine anume trebuie să reflecteze) şi. lăsând însă decizia ultimă pe seama autorităţii judiciare şi . poate permite sterilizarea handicapatului mintal. Faptul că aceste metode au succese slabe şi capricioase şi oricun necesită o a doua intervenţie chirurgicală cu o relativă anestezie are puţină importanţă: debilul psihic . din 3 aprilie 1996 şi n.deci la cererea individului în domeniul sterilizării cu scopuri terapeutice. mai puţin crude. condiţiile în care o sterilizare contraceptivă poate fi efectuată sau doar propusă. de asemenea. interesul individului de a avea o activitate sexuală şi de a menţine sau nu fertilitatea. ceea ce. cu prudenţă. O asemenea decizie trebuie luată de un colegiu alcătuit din jurişti. medici etc. Trebuie ţinut cont de posibilitatea ca personalul sanitar să refuze să participe la intervenţiile de sterilizare. în anumite condiţii. 2. 4. să fie evaluate de cadrele sanitare. comportă sterilizarea forţată? În plus. oricum.acolo unde este prevăzut .

A fost practicată în Germania lui Hitler cu scop eugenic. în normativa italiană. Reacţia episcopilor indieni a fost făcută publică şi semnată de cardinalul Pichachy (19 martie 1976). şi a fost repetată cu ocazia celei de a zecea aniversări a Humanae Vitae. Barbara Schmidbauer din partea Parlamentului European. asistenţă asigurată chiar de angajaţi ai statului. prin decretele Sfântului Oficiu. legalizarea sterilizării voluntare. (116) Acceptând deci că sterilizarea unei femei cu handicap este un act de două ori ilicit . (118) Condamnarea unei asemenea legi este de natură intuitivă şi se bazează pe motivul că aceasta ofensează două drepturi fundamentale recunoscute nu numai de morala raţională dar şi de dreptul internaţional: dreptul la integritate fizică şi dreptul la libertatea fundamentală de a avea o familie şi de a procrea în mod responsabil.În afara legii civile. Aceasta este poziţia actuală . Dacă este respinsă totuşi ideea sterilizării forţate în scopul controlării naşterilor. nu există aceeaşi unanimitate în privinţa sterilizării forţate pentru bolnavii mintali. obligarea prin lege a sterilizării în anumite ipoteze. a cărei consecinţă a fost un număr de 13 milioane de indieni sterilizaţi. dezbaterea dintre specialiştii în etică rămâne deschisă şi trebuie arătat că şi printre cei ce nu sunt de inspiraţie catolică şi admit în general sterilizarea cu scop contraceptiv. a fost condamnată de Pius al XI -lea în Casti Connubi. din 31 decembrie 1930 şi apoi în mod repetat. care prevede o protecţie deosebită în caz de violenţă sexuală asupra femeii handicapate. Pe de altă parte. a existat şi o reacţie a Comitetului permanent. o reprezintă asistenţa acordată persoanei infirme. 7 septembrie 1953. Faţă de acest tip de sterilizare forţată există respingerea instinctivă a oamenilor şi tocmai din acest motiv se recurge la alte procedee legale pentru controlul demografic. Trebuie subliniată de asemenea. în 1931 şi în 1940. Să începem cu ultima. cum se petrece deja în mai multe ţări în cazuri de gravitate deosebită. Condamnarea a fost sancţionată în documentul final al Sinodului asupra Familiei din 1980. Procrearea rămâne o responsabilitate a soţilor. condiţia pe care o pun în aceste cazuri chiar şi moraliştii favorabili sterilizării: adică să nu existe alt mijloc adecvat de a împiedica violenţa. în 1976. Lege şi sterilizare Raportul dintre lege şi sterilizare este abordat astăzi în diferite ipostaze: depenalizarea sterilizării voluntare. 12 septembrie 1958) Cu scopul controlului demografic s-a emis o legislaţie în India. Paul al VI-lea se pronunţa în acelaşi sens cu ocazia "Conferinţei Mondiale asupra Populaţiei" care a avut loc la Bucureşti. condus de On. în 1973. şi care în cazul handicapatului mintal este marcată deja prin deficienţa pe care o are.reţinem că o lege împotriva violenţei sexuale poate fi la nivel social remediul cel mai educativ.este privată o fiinţă umană de facultatea de a procrea şi intervenţia este făcută fără consimţământul ei . (117) Adevărata soluţie în apărarea persoanei handicapate mintal împotriva abuzurilor sexuale şi a sarcinii rezultate. condamnare reluată de Pius al XII-lea în diferite discursuri (29 octombrie 1951. şi nu persoanei care comite abuzul. pare absurd ca pentru a împiedica un abuz să se procure o daună fizică. prevalează convingerea inacceptabilităţii sterilizării fără consimţământul explicit al celui în cauză. ci celei care îl suportă. se 137 . Dintr-un studiu comparat.

sunt foarte clare indicaţiile conţinute în proiectul Codului Civil al Germaniei care. 1095. 138 . Depenalizarea sterilizării voluntare este deja operativă în multe ţări. dă unele indicaţii asupra felului în care se poate face sterilizarea debililor mintali: asistatul trebuie să fie incapabil de voinţă durabilă. e calificată din punct de vedere obiectiv şi moral ca inechitabilă şi menită să pervertească ordinea morală. Tribunalele. cu consimţământul prealabil al tutorelui (119) . 2 şi 32 din Constituţie. nici un alt contraceptiv să nu fie adecvat. 582-583 (leziuni personale dureroase) a Codului Penal şi art. deşi din partea juriştilor serioşi este invocată validitatea încă în vigoare a art. a personalului paramedical şi a colaboratorilor. credincioşi sau nu. Spitalele catolice vor fi în mod evident obligate de morala religioasă să se abţină şi să se opună acestei practici. Depenalizarea. fără sterilizare trebuie să existe pericolul unei sarcini. în mod analog cu cazul avortului. pecum şi art. care legitimează de fapt o vătămare reală la adresa integrităţii persoanei umane şi a facultăţii procreative a familiei. În privinţa aceasta. le revine datoria de a se opune unei asemenea legi cu toate mijloacele legalmente admise. după citata sentinţă a Curţii Supreme de Casaţie. în urma acestei sarcini trebuie să fie previzibil periclitată viaţa sau integritatea sănătăţii fizice şi psihice a gestantei. Ea este urmărită ca formă eficientă de control al natalităţii şi sterilizarea voluntară este astăzi revendicată ca prestaţie gratuită. în art. se va declanşa din nou un moment de ciocnire între spitale şi lumea medicală. este în asentimentul grupărilor şi asociaţiilor pro-sterilizare şi a propagandei lor şi pregăteşte terenul pentru legalizarea autentică.în fiecare stat. ea este operativă după căderea articolului 552 din Codul Penal.evidenţiază că există . nu mai sunt în măsură să intervină asupra sterilizării voluntare. Cetăţenilor. Este evident că o atare lege. (120) Practic însă. Cine aplică o asemenea lege îi împărtăşeşte în conştiinţă violenţa şi inechitatea. înainte ca ea să fie formulată şi aprobbată.consensul de a se proceda la sterilizarea forţată a bolnavilor mintal. va trebui invocată obiecţia de conştiinţă din partea medicilor. În Italia. 50 al aceluiaşi Cod. În eventuala şi nu imposibila aprobare a unei legi. de altfel. (121) În ipoteza că legea riscă să obţină majoritate consensuală.

Toate acestea nu trebuie să ne facă să uităm latura pozitivă. faza experimentală. decât acelea care sunt provocate de manipularea biologică. (3) O ultimă observaţie se cuvine a fi făcută în orientarea introductivă a temei noastre: atunci când se vorbeşte despre manipulare experimentală a fiinţei vii şi în particular a omului există tendinţa de a se gândi doar la manipularea naturii biologice. care este pătrunsă de finalitatea teoretică. potenţialul experimental s-a dezvoltat enorm odată cu perfecţionarea şi progresele tehnologiei. Această extindere şi intensificare a experimentului a instaurat o posibilitate enormă de dominare şi manipulare din partea omului. a capacităţii sale integrale de muncă şi a puterii de a stabili contacte sociale. Unii au recunoscut în dorinţa de manipulare-dominare a naturii caracteristica epocii moderne şi chiar una din cauzele declinului său etic. (1) În afară de aceasta. Ştiinţele empirice şi ştiinţele nonempirice se diferenţiază între ele tocmai prin această frontieră a experimentului. consens pe baza informării prealabile sau prin presupunere) se realizează experimentul. îndreptată spre înţelegerea lumii cu scopul declarat de a o domina. cu ce finalitate (terapeutică sau nu). a experimentului îndreptat nu spre manipularea negativă şi instrumentală. mai ales a omului de ştiinţă . Se vorbeşte despre o "raţiune subiectivă" (2). proprie filozofiei clasice medievale. în timp ce societatea de azi manipulează chiar şi cultura umană şi. a metodelor şi a mijloacelor. o fază a cunoaşterii "experimentale" şi chiar a cuceririlor tehnicii.pe seama a însăşi naturii umane. a cunoaşterii pentru bucuria de a contempla realitatea. poate chiar şi mai grave. dar rămâne adevărat. că a cunoaşte şi a stăpâni lumea sunt activităţi care pot să răspundă chiar 139 . devine mai mare impulsul experimentării. prin aceasta. În domeniul ştiinţei în general şi în cel al cercetării ştiinţifice. (4) Observaţiile acestea urmăresc doar să sublinieze că pe măsură ce creşte nevoia de dominaremanipulare inserată chiar în cunoaşterea ştiinţifică.Capitolul al VI-lea Prima parte: Bioetica şi experimentul asupra omului Experimentul clinic cu medicamente Experimentul este necesar Ştiinţa experimentală nu poate depăşi. dezvoltată odată cu ştiinţa experimentală şi cu tehnologia. chiar prin ceea ce ni se confirmă în primele pagini ale Bibliei. a subiectului şi a condiţiilor experimentului. care se bazează pe această cunoaştere. prizonieri). în ce condiţii (liber consimţite. dintr-o exigenţă epistemologică intrinsecă. Aceasta ar contrasta cu "raţiunea obiectivă". introduce multe schimbări nu întotdeauna pozitive. Experimentul este. O problemă importantă este definirea scopului. asupra căror subiecte (bolnavi. într-adevăr. este o "cunoaştere" care devine "putere". prezentă şi ea. ci către o terapie menită spre redobândirea sănătăţii omului. Acest fapt atingând astăzi frontierele ingineriei genetice a indus o posibilitate de "variaţie" a naturii care a ridicat probleme filozofice şi etice de mare amploare cu importante consecinţe. dimensiunea cognitivă şi cea utilitaristă sunt prezente şi interdependente: este limpede că totuşi tendinţa de dominare este prezentă şi într-un domeniu şi în celălalt şi poate contribui la pervertirea finalităţilor. fetuşi.

din punct de vedere tecnic şi etic va fi nevoie de o ucenicie pe baza căreia. care este omul însuşi. Din cele arătate mai sus rezultă încă o dată rolul esenţial al eticii ca dimensiune de echilibru între natură şi persoană. orice dominare a lumii va putea servi omului sau aservi omul. Chiar şi acest tip de experimentare poate avea aplicaţii în medicină.planului şi voinţei Creatorului (5) . după cum se întâmplă atunci când un chirurg tânăr realizează prima oară o intervenţie. a devenit din ce în ce mai dependent de verificarea experimentală înainte de a fi utilizat şi administrat. de ştiinţă teoretică .precedată. pe măsură ce şi-a pierdut caracteril magic-subiectiv şi şi-a asumat valoarea sa reală de agent biochimic menit să influenţeze mecanismele structurii moleculare a subiectului şi funcţionarea organismului.începe să stăpânească un exerciţiu pe care înainte nu îl poseda: în cazul acesta experimentul este egal cu o învăţare. în ultimă analiză îşi îndeplineşte itinerariul de validare prin experimentarea pe destinatarul ultim. în particular. Dar semnificaţia care se dă cuvântului respectiv în câmpul medicinei şi în particular al cercetării farmaceutice este semnificaţia "obiectivă". raportul dintre subiectul experimentator şi subiectul asupra căruia se realizează experimentul s-a definit din ce în ce mai bine. prin intermediul cunoscutului aforism: primum non nocere (în primul rând să nu dăunăm). astfel. Capitolul al VI-lea Prima parte: Bioetica şi experimentul asupra omului Experimentul clinic cu medicamente Semnificaţia tehnică a experimentării farmacologice Semnificaţia cuvântului experimentare nu este întotdeauna univoc înţeleasă: de aceea trebuie să-i precizăm elementele de conţinut legate de tema noastră. la rândul său. Chiar medicina "hipocratică" a stabilit o limită etică şi obiectivă pentru experimentul medical. În acest ultim sens a experimenta înseamnă a supune verificării. Medicamentul.căreia i se cunosc de obicei modalităţile şi rezultatele . A experimenta poate avea o semnificaţie "subiectivă" în sensul că subiectul repetând o acţiune . Această "noutate" sau "non cunoaştere" poate fi absolută sau 140 . în funcţie de etica ce va fi inclusă în procesul respectiv şi în finalitatea ştiinţei şi a puterii pe care o exercită omul..şi din experiment pe animale. Experimentarea farmacologică. sau sunt acceptate dar nu li se cunoaşte consecinţa directă sau indirectă.Orice cunoaştere va conduce la bine sau la rău. chiar dacă provine dintr-o procedură de laborator . pe măsură ce experimentul şi-a ocupat locul său intrinsec în ştiinţa medicală şi a trecut cu bine examenul de propulsor spre cunoştinţe ulterioare. Chiar şi pentru această experienţă necesară. pe care până acum o studiase doar din punct de vedere teoretic sau o văzuse realizată de alţii. prin implicarea directă procedee sau mijloace (medicamente) care sunt noi. imediată sau îndepărtată (6) . prin perfecţionarea măiestriei să se reducă riscurile faţă de viaţa persoanei operate. între tehnologie şi viaţa umană.

de aceea.în măsura posibilului . Printre multele probleme care preocupă epoca noastră. un caracter pregătitor. patologice. nici nu se poate afirma că animalul ar avea demnitate asemănătoare omului . dar neutilizabil în totalitate fără verificări mai riguroase. de absolută cruzime. dar în adevărul fiecărei făpturi respectă adevărul ierarhiei lumii infraumane în raport cu omul şi cu binele său "adevărat". dar nu fără o reglementare precisă şi cu evitarea oricărui tip de cruzime. Aşadar. sau a cărnii animale pentru alimentaţie. interferenţă şi incompatibilitate faţă de alte medicamente) în organismul căruia îi este destinat. frontiere care se numesc "spirit". care este împărţită în două categorii: aceea care consideră experimentele pe animale . inumane şi deci inacceptabile. (8) Reţinem că există anumite frontiere care despart omul de restul fiinţelor vii.în particular vivisecţia. raportată la ediţia din 1991. dacă nu există alternative viabile faţă de folosirea animalelor în experimente. cea a experimentului pe animale suscită cu adevărat un viu interes din partea opiniei publice. Din partea centrelor de cercetare favorabile experimentării pe animale se afirmă că toate descoperirile ştiinţifice fundamentale care au permis vindecarea şi combaterea multor maladii ale omului au fost posibile datorită unor experimente preliminare pe animale şi că datorită cunoştinţelor asupra evoluţiei lor. o dezbatere asupra admisibilităţii folosirii lânii oilor pentru protejarea conrtra frigului. De aceea. un medicament destinat omului nu va putea fi validat şi controlat din punct de vedere ştiinţific până nu va folosit şi experimentat asupra omului însuşi.parţială. atunci experimentarea poate şi trebuie să fie acceptată din punct de vedere etic. lumea animală nu trebuie considerată ca un simplu joc sau mijloc de exprimare a puterii fără un motiv adevărat referitor la beneficiul rezultat în folosul omului şi fără a respecta echilibrul dintre specii.toate mijloacele analgezice şi anestezice care evită cruzimea inutilă faţă de animale. simultane sau ulterioare (fiziologice. "persoană". Fazele precedente de studiu şi experimentare în laborator asupra animalelor au. În scopul acesta este cazul să facem câteva precizări în privinţa experimentării pe animale. omul nu poate fi redus la denumirea de "animal superior". Etica personalistă nu situează toate fiinţele pe acelaşi plan. necesar dar nu definitiv nici ultimativ. farmacologice chiar şi prin asociere. sau "mijlocul" poate fi reţinut. de exemplu. "transcendenţă". datele acestor experimente pe animale pot fi extinse cu mare aproximaţie şi asupra omului. (7) Pentru că validitatea unui medicament poate fi confirmată doar în raport cu impactul său asupra cauzelor preexistente. Poate fi deci acceptabil ca pentru adevăratul bine al făpturii umane să se utilizeze un organism inferior. (9) Fazele experimentului farmacologic asupra omului au fost descrise în diferite feluri. dacă se utilizează . dacă finalitatea este o autentică bunăstare a fiinţei umane. şi aceea care reţine ca indispensabilă utilizarea animalelor pentru cercetare. În cele ce urmează vom cita integral clasificarea. după cum nimeni nu găseşte necesar să repropună. Evident. a Normelor pentru 141 .

chiar dacă asupra definirii acestei faze nu există acord total. După caz. Nu pot fi trasate delimitări precise între fiecare fază şi există. Desfăşurarea şi caracteristicile celor mai frecvente reacţii adverse trebuie să fie investigate şi este necesar să se exmineze caracteristicile specifice ale produsului (ex. Faza I. studiile clinice pentru a investiga. pecum şi de a-i evalua valoarea terapeutică absolută şi relativă. chiar dacă există nu vor fi semnificative din punct de vedere statistic. de exemplu. similare sau cele descrise mai sus pentru studiile pre-marketing. emise de Comunitatea Economică Europeană (CEE) "Studiile clinice sunt clasificate. în privinţa aceasta. Studiile din faza a IV-a sunt conduse pe baza informaţiilor conţinute în referatul asupra caracteristicilor produsului pentru autorizaţia de comercializare (de exemplu. factori care induc reacţii diferite. opinii discordante asupra detaliilor şi asupra metodologiei. precum vârsta etc). în general. doar fazele respective. 142 . de exemplu. în faze: de la I la IV.Buna Practică Clinică (Good Clinical Practice sau GCP). Scopul este acela de a furniza o evaluare preliminară asupra siguranţei şi un prim profil farmacocinetic şi farmacodinamic al principiului activ asupra omului. noi mijloace de administrare sau noi asocieri sunt considerate studii asupra unor noi produse medicale". conform unei scheme comparative (de exemplu controlat cu placebo). în cazul studiilor pe termen lung asupra siguranţei. Interacţiuni relevante din punct de vedere clinic între medicamente. adesea asupra unor voluntari sănătoşi. După ce un produs a fost lansat pe piaţă. vor fi definite. Faza IV Studiile conduse după comercializarea produsului (produselor) medical (e). precum. Studiile asupra unor grupe de pacienţi mai numeroase (şi dacă este posibil diversificate) cu scopul de a determina raportul siguranţă/eficienţă pe termen scurt sau lung ale formulelor principiului activ. Scopul este de a demonstra acţiunea unui principiu activ şi de a-i evalua siguranţa pe termen scurt asupra pacienţilor afectaţi de o maladie sau de o condiţie clinică pentru care este propus respectivul principiu activ. În general condiţiile studiilor vor trebui să fie cât mai apropiate de condiţiile normale de întrebuinţare. farmacovigilenţa su evaluarea valorii terapeutice). conduse asupra omului. cu scopul de a furniza cele mai bune premize pentru a planifica studii terapeutice mai extinse. pe baza finalităţilor referitoare la dezvoltarea în plan clinic a produselor medicale. Programul experimental ar trebui să fie "orb" . studiile din faza a IV-a necesită condiţii experimentale (care includ cel puţin un protocol). dar alte proiecte pot fi acceptabile. Studiile sunt conduse pe un număr limitat de subiecţi şi deseori în stadiu mai avansat. Farza III. Experimentul este de fapt încheiat atunci când datele ce trebuiesc cunoscute asupra tuturor aspectelor citate mai sus au atins nivelul în care diferenţele dintre rezultatele pe termen lung şi pe termen scurt. Studiile terapeutice pilot. în continuare. noi indicaţii. Aici. Faza a II-a . Această fază mai are scopul de a determina un interval adecvat pentru doze şi/sau scheme terapeutice şi (dacă este posibil) de a identifica raportul doză/răspuns. Primele studii asupra unui nou principiu activ.

responsabilitatea este similară cu aceea a tuturor celorlalte activităţi profesionale şi terapeutice. Desgenettes. în 1800. II. În cazul aplicării pe bolnav apare de asemenea distincţia între experimentare cu scop terapeutic. Se amintesc în epoca mai apropiată de noi. începe experimentarea "subiectivă" . Încă din sec. astfel încât trecerea la om să fie lipsită de riscuri. Prima distincţie pe care trebuie să o facem este cea deja subliniată între experimentul de laborator. făcută cu simplul scop de a descoperi dinamica medicamentului (sau chiar a unei tehnici chirurgicale). atât cât pot fi prevăzute în laborator. diferite episoade: cel cu Eusebio Valli care şi-a injectat un amestec de puroi variolic. Nivelul de responsabilitate etico-juridică ce va fi examinat acum este al celui ce realizează experimentarea cu caracter de inovaţie. dintre profesionişti şi de documentarea referitoare la produsul însuşi. şi experimentare clinică pură. medicul şi filozoful evreu Moise Maimonide. Pettenkoffer. pe animale. având în vedere că factorul de risc este elementul "discriminant". că poziţia şi gradul de responsabilitate etică şi juridică ale celui ce dezvoltă experimentul pentru prima validare a produsului farmaceutic sunt mult diferite faţă de poziţia şi gradul de responsabilitate al celui ce prescrie un produs farmaceutic de uz deja generalizat. praxis şi legislaţie (11) Experimentarea asupra experimentatorului însuşi. şi pe om. îşi instruia elevii să experimenteze şi pe ei înşişi eficienţa medicamentele disponibile atunci. pe experimentatorul însuşi. Lazzaro Spallanzani care în aceiaşi ani. adică cu scopul de a vindeca pacientul respectiv. trecerea la om reprezintă întotdeauna o noutate şi comportă în mod inevitabil un anume risc la adresa subiectului uman. Istorie. care şi-a injectat spirochetul ce cauzează sifilisul. Problema etică se pune tocmai în acest moment şi constă în stabilirea valorilor în cauză şi a condiţiilor pentru a înfrunta cu risc minim diferitele faze ale experimentării. Este amintit cateterul cardiac experimentat pentru prima oară pe sine de către tânărul medic Werner Forssman. Lindermann. Pe de altă parte. Ţinând cont de raportul dintre încredere şi competenţă.sau mai binezis însuşirea datelor referitoare la proprietăţile. faza aceasta nu prezintă dificultăţi de natură să ceară ca fiecare medic să reparcurgă itinerariul experimental parcurs de către cel ce a condus experimentul de validare. 143 . care a ingerat bacili de holeră. Este clar deci. trebuie să precizăm alte câteva distincţii fundamentale. (10) În domeniul experimentării umane. pe deţinuţi sau prizonieri şi pe condamnaţi la moarte. va trebui să se facă distincţia între experiment pe persoane bolnave şi pe voluntari sănătoşi. Dar înainte de a pătrunde în contextul juridic şi etic.Odată încheiată faza experimentală "obiectivă" a produsului farmaceutic. dozele şi modalităţile de folosire. care şi-a inoculat conţinutul unei mari pustule de ciumă. Aceste cazuistici diferite au avut istoria lor şi au provocat chiar legislaţii şi pronunţări publice asupra cărora este oportun să ne referim pe scurt. pentru a studia mecanismul digestiei a ingerat în mod repetat tuburi conţinând mâncăruri diferit preparate. În acest al doilea caz. Trecerea la experimentarea pe om trebuie precedată şi motivată de strângerea tuturor elementelor posibile de siguranţă tecnică.

mai întâi. În lagărele de concentrare naziste pe prizonieri.Experimentarea asupra subiecţilor voluntari. În Occident. aşadar forţa normativă este de natură deontologică. injectare de vaccinuri. gaze. În urma crimelor perpetrate de medicii nazişti chiar şi prin experimente asupra omului conduse împotriva celor mai elementare norme de respect al demnităţii individuale. asupra blenoragiei etc pe voluntari rămaşi anonimi. Leonardo Fioravanti studiază contagiunea şi simptomele ciumei asupra condamnaţilor la moarte. medic din secolul V î. cu vigoarea normativă proprie fiecăruia din aceste acte. efectuate pe deţinuţi supuşi . de exemplu. C. polonezi. Se mai menţionează experimente prin rezecţii de oase. la Hong Kong în septembrie 1989 de cea de a 41-a Adunare şi.. au fost executate pentru a studia efectele congelării. în sfârşit. (13) Textul distinge experimentul terapeutic de cel neterapeutic (preambul). Un elev al profesorului Danis acceptă să se supună unei transfuzii de sânge de miel.. să-i adoarmă). de presupuse seruri anticancer. muşchi. amintim textele cele mai importante. a fost adoptată în iunie 1964. dar se ştie că şi în timpuri recente tot asupra condamnaţilor. desfăşurată la Tokio în 1975. revizuită şi completată de cea de a 29-a Adunare a respectivei Asociaţii. cercetătorii farmacologi şi asociaţii lor erau deseori cei ce se ofereau pentru experimente farmacologice. totuşi cu speranţa comutării pedepsei. pentru a studia anatomia şi fiziologia corpului. au fost supuşi unor experimente crude cu medicamente. Se aminteşte. docenţii de medicină. prescrie ca experimentul asupra omului să fie precedat de experimentul de laborator. Codul de la Nürenberg. Edward Jenner. Multe experienţe au fost conduse în scopul cercetării asupra sifilisului. experimente mortale au fost efectuate cu camere de depresurizare pentru a studia efectele zborului la mare înălţime. alte studii. nervi.goi sau îmbrăcaţi la temperaturi polare produse în mod artificial. (pe care încearcă. La nivel internaţional. au putut determina apariţia unor normative în domeniul internaţional şi naţional. perfecţionată la Veneţia de cea de a 35-a Adunare în octombrie 1983. descoperirea adrenalinei în urma experimentelor făcute de George Oliver asupra fiului său cu consimţământul acestuia. Totul era motivat de o presupusă supremaţie a ştiinţei. Experimente asupra condamnaţilor la moarte. Erofil. Pe de altă parte. Chiar şi arsurile cu iperită au fost experimentate în lagărele de prizonieri de către germani. în octombrie 1996 la Somerset West (Africa de Sud) de către cea de a 48-a Adunare. cum împrejurările istorice ale ultimelor decenii şi mai ales experimentele naziste. Declaraţia de la Helsinki . XVIII. primul experiment clinic asupra persoanelor conştiente este foarte cunoscuta primă tentativă de vaccinare antivariolică din partea dr. conform actelor procesului de la Nürenberg. pentru a studia anumite boli (Ludovic al XI-lea permitea utilizarea condamnaţilor pentru studierea "răului pietrei".Organul emitent este Asociaţia Medicală Mondială. efectua viviseţii asupra fiinţelor umane condamnate la moarte. italieni. (12) Prizonieri evrei. şi din Renaştere se ştie despre utilizarea condamnaţilor la moarte. cu titlul "Recomandări pentru orientarea medicilor în cercetarea clinică". experimentul să fie condus de o persoană pregătită din punct de vedere ştiinţific şi sub supravegherea unei sau unor alte persoane competente în medicină. pretinde o proporţionalitate între scopul şi riscul cercetării. cere de asemenea evaluarea prealabilă între riscuri şi avantaje pentru subiectul 144 . Acest document a reprezentat baza de pornire pentru orice altă elaborare a unor directive specifice. Se înţelege. hormoni etc. ruşi. a fost elaborat în 1947 un document prin care s-au formulat limite explicite pentru orice intervenţie experimentală asupra fiinţelor umane. otrăvuri: multe din aceste experimente comportau moartea cu dureri atroce. în spatele căreia se ascundea doar raţiunea de Stat. au fost conduse în anumite State experimente şi tratamente de mare risc. ca orice protocol de experimentare clinică să fie supus evaluării din partea unui comitet de etică. din cele menţionate. cu autorizaţia autorităţii publice. la sfârşitul sec.

65. nr. în care se enumeră condiţiile pentru introducerea pe piaţă a unor noi produse farmaceutice cu expunerea detaliată a unor probe fizico-chimice. documentul reafirmă: medicul să rămână ocrotitorul vieţii şi sănătăţii subiectului supus experimentării. Noul mijloc de diagnostic/terapeutic trebuie să fie aplicat în funcţie de cea mai bună terapie disponibilă. Posibilitatea de a utiliza placebo inert în studii "în care nu există o metodă de diagnoză sau terapeutică cu eficienţă verificată" (II. modificând unele proceduri. (14) "interesul ştiinţei şi al societăţii nu trebuie să prevaleze asupra considerentelor referitoare la starea bună a subiectului" (II. care să fie executate totdeauna sub control. Se dau şi prescripţii asupra cercetărilor de laborator şi pe animale care să se efectueze înainte de cercetările clinice pe om. Ulterior. 319. în caz de incapacitate. 2. Asupra coloranţilor intervenea tot CEE. care trebuie să fie documentate şi executate înainte de emiterea licenţei. Vorbind despre experimentul neterapeutic. De mare importanţă este cea de a doua. subiecţii trebuie să fie voluntari. experimentarea trebuie să fie suspendată/oprită ori de câte ori condiţiile experimentului pot face să se întrevadă posibile daune pentru subiecţii experimentului. preciza procedura de urmat pentru introducerea pe piaţă a medicamentelor şi instituia un Comitet pentru specialităţile medicale. toxicologice. 3).şi aceasta este noutatea conţinută de revizuirea din 1996: 1. biologice şi microbiologice. reabilitarea subiecţilor implicaţi în cercetare în caz de daună accidentală. Documentul trece apoi la experimentul terapeutic faţă de care medicul trebuie să se simtă liber dacă după judecata lui. ori de câte ori cel ce realizează experimentul consideră oportun să evite obţinerea consimţământului pacientului avizat.asupra căruia se realizează experimentul şi asupra celorlalţi destinatari. acesta ar oferi o speranţă de salvare. n. Directivele comunitare ale CEE. Dreptul la un tratament mai bun diagnostic şi terapeutic cu eficacitate verificată. alta din 20 mai 1975. n. o informare prealabilă pentru consimţământul subiectului (sau al reprezentantului legal. o atenţie specială se cere în cazul experimentelor care pot altera personalitatea subiectulu. Publicată în 1993 de Consiliul Organizaţiilor Internaţionale ale Ştiinţelor Biomedicale (CIOMS). proceduri de revizuire. 420 din 20 mai 1978. Refuzul subiectului de a participa la experiment nu trebuie să se repercuteze asupra relaţiei medic-pacient şi.4) Directivele etice internaţionale pentru cercetarea biomedicală condusă pe subiecţi umani. trebuie să ofere în acest sens o justificare adecvată în protocolul de experimentare care să fie supus comitetului de etică. farmacodinamice şi clinice. selectarea subiecţilor pentru cercetare. Comisia CEE prezenta la data de 28 noiembrie 1980 două propuneri ale Consiliului Comunităţii privind actualizarea legislaţiilor naţionale: o propunere de "directivă" privind 145 . Sunt alcătuite în special din două "Directive": una din 26 ianuarie 1965. de restabilire a sănătăţii sau alinare a suferinţei pacientului. cu directiva nr. În 1975. datorită căreia subiectul ar putea să se simtă constrâns să-şi dea asentimentul). în sfârşit. Pentru fiecare pacient înrolat într-un studiu clinic se afirmă . sau din partea altui medic neimplicat în cercetarea cazului dacă pacientul se află în situaţie de dependenţă faţă de medicul experimentator. cercetare sponsorizată din exterior. 318. 25 din 1978 şi directiva nr. o directivă ulterioară a CEE. aceste directive constau din cinci paragrafe: consensul subiecţilor avizaţi.

Tinând seama de precedentele directive ale CEE pe această temă. (15) .prin Documentul Good Clinical Practice Consolidated Guidelines (CPMP/ICH/1995) (16) . Astfel. care a văzut lumina tiparului în formă finală la data de 11 iulie 1990. Normele pentru Buna Practică Clinică au fost concepute pentru a se adresa în principal industriilor farmaceutice care au în program experimentarea de noi produse. cu D. asigurarea celui mai înalt standard etic de protecţie a subiecţilor de experimentare. ca şi tot personalul care colaborează direct la oricare dintre fazele experimentării. a face credibile cercetările înseşi astfel încât să nu fie nevoie să fie repetate în diferitele ţări unde este cerută înregistrarea produsului respectiv. Semnalăm şi că ultima versiune a GCP asumă o valenţă normativă şi mai relevantă decât cea dinainte. a unui înalt nivel ştiinţific. asigurarea. De atunci au urmat aproximativ şapte revizuiri ale textului. dar care au implicat de fapt pe toţi aceia care prarticipă la obţinerea de date chimice care să servească ulterior la înregistrarea şi vânzarea medicamentului. textul a fost încheiat până în 1988. cum s-a spus deja.M. deoarece consituie o bază de referinţă nu numai pentru UE (Uniunea Europeană) ci şi pentru Statele Unite şi 146 . uniformizândule cu cele internaţionale. Necesitatea de a dezvolta cât mai curând în Europa linii directoare pentru experimentarea noilor produse farmaceutice. Toate acestea erau propuse pentru a se depăşi diferenţele ce persistau de la Stat la Stat pentru eliberarea autorizaţiilor şi pentru omologarea acestora în Europa. în analogie cu ceea ce exista în SUA a impulsionat totuşi însăşi industriile farmaceutice care şi-au alcătuit un grup de lucru menit să elaboreze linii directoare cointeresând în acelaşi timp chiar CEE. 91/ 507/CEE şi a fost înregistrat în Italia. 86 din 27 aprilie 1992.Good Clinical Practice). Modificările atingeau puncte importante chiar şi pentru "experimentarea asociată" şi pentru experimentarea cu substanţe cancerigene. . . Aceste ultime propuneri nu au fost însă aprobate şi nu au obţinut majoritatea. Fiecare stat membru a desemnat un delegat pentru a participa la lucrările desfăşurate de "Working Party on Efficacy of drugs" unul dintre grupurile de studiu constituite de Committee for Proprietary Medicinal Products (CPMP) cu însărcinarea de a elabora documentul. a fost elaborată o primă formă a documentului Good clinical practice for trials on medical products in the European Community (GCP).modificarea directivelor precedente şi o propunere de "recomandare în materie de experimentare a produselor medicale" cu scopul introducerii lor pe piaţă. adică "Normele unei Bune Practici Clinice" citate mai sus. Având drept finalitate stabilirea principiilor standard pentru efectuarea de probe (trials) pentru experimentarea asupra subiecţilor umani a unor noi produse farmaceutice. nr. Documentul însuşi a devenit directiva nr. Comitetul Permanent pentru medicamente de uz uman (CPMP) al Agenţiei Europene pentru Evaluarea Medicamentelor (EMEA) a adus la zi Normele pentru Buna Practică Clinică (GCP . În iulie 1996. în general.la care fiecare ţară membră a UE (Uniunii Europene) este datoare să se conformeze în mod uniform. Aceste linii directoare trebuiau să atingă obiectivele următoare: armonizarea elementelor necesare pentru conducerea lucrărilor în diferite centre europene de cercetare. începând din 1985. Sunt de aceea strict interesaţi medicii şi cercetătorii care administrează medicamentul.

SUA şi Japonia). inerentă structurii protocolului. sau inevitabilele elemente de problematică etică pe care le ridică uneori studiile efectuate în mai multe centre la examinarea lor de către Comitetele de Etică "locale". constituit din reprezentanţi al celor trei zone georgrafice (UE. se ilustrează cu mai multe detalii informaţiile generale necesare redactării unui protocol de experimentare clinică. se consideră că în cazul de experimentri în mai multe centre. audit (expertiza). şi se desfiinţează expresia de "good manufacturing practice" (bună practică de fabricaţie). Primatul persoanei este axul prim al eticii. (GMP). sunt mai bine precizate următoarele notiuni: contraindicaţii ale medicamentului. în ordine ierarhică. sunt diverse modificări. control de calitate. Deoarece în acest for nu se pot aprofunda în detaliu elementele care diferenţiază cele două texte. următoarele: apărarea vieţii şi a persoanei. a fost creat un Comitet denumit International Conference on Harmonization (Conferinţa Internaţională pentru Armonizare) (ICH). la fel ca în alte domenii ale medicinei. partea privind proiectul de experiment cu elaborarea datelor statistice.Japonia. în schimb. ci doar aceea de a-l refuza sau a-l accepta integral . în general. Convenţia pentru protecţia drepturilor omului şi a demnităţii fiinţei umane cu privire la aplicaiile lor în biologie şi în medicină: Convenţia asupra drepturilor omului şi asupra biomedicinei a Consiliului Europei (18) . asupra cărora vom reveni mai încolo. al oricărei etici. Valorile în cauză în acest domeniu sunt. criteriile tutelei persoanelor incapabile să exprime un consimţământ în deplină cunoştinţă de cauză (art 17). Ca titlu de exemplu. legitimitatea principiului terapeutic.in toto -. comitetul de etică. Valorile etice de referinţă Înainte de a trece la evaluarea cazuistică este necesar să amintim câteva valori şi principii fundamentale care revin aici. În privinţa primului aspect. care au lucrat împreună pentru a emite un text unic de care trebuie să se ţină seama. stabilind condiţiile în care o persoană poate. tipologii de studiu chimic controlat. Nu lipsesc din text şi elemente criticabile (17). Faţă de ediţia 1991 a GCP. să se supună cercetării ştiinţifice (art 16). cu previzibile dificultăţi în ce priveşte practicarea cercetării farmacologice într-o ţară anumită. sunt schiţate definiţiile pentru confidenţialitate. cărora nu li s-ar mai acorda posibilitatea de a aduce amendamente "locale" la protocolul supus examinării. tratează temele referitoare la cercetarea ştiinţifică asupra omului. se elimină referirea distinctă la noţiunea de "etică". În cea de a doua privinţă. persoanele participante la studiu. diferenţele privesc fie vocabularul fie indicaţiile pentru întocmirea protocolului. care nu aderaseră la GCP precedente. opinia Comitetului instituţiilor participante la trial (experiment). în mod legitim. mai ales referitor la formula de consimţământ bazat pe informaţie din partea subiecţilor experimentului. Intangibilitatea şi nondisponibilitatea persoanei. este destul să spunem că. De atunci. luare de poziţie asupra cercetării privind embrionii "in vitro" (art 18). tema socială conexă progresului ştiinţei. Am amintit de mai multe ori că persoana este valoare "transcendentă" în cadrul întregii realităţi create şi chiar pentru cine nu se află în interiorul credinţei creştine 147 .

intangibilitatea vieţii şi apărarea integrităţii acesteia constituie prima datorie şi primul drept. Trupul este coesenţial cu persoana şi viaţa trupului este apărată ca primă datorie a oricărui om. s-ar comite unul mai mare" (21) Este limpede că.reprezintă valoarea neinstrumentală şi neinstrumentalizabilă (20) . care. iar aceste limite sunt în special două: -societatea (sau autoritatea sau cercetătorul) nu -i poate cere unui subiect un risc mai mare decât subiectul însuşi şi-l poate asuma. dar "este împotriva oricărui bun simţ să fie violate valori umane fundamentale pentru a vindeca omul" (22) şi este împotriva moralei raţionale să se comită răul pentru a obţine binele. Se spune: apărarea vieţii da. căci cineva ar putea distinge între viaţa fizică şi cea personală. În virtutea acestui principiu este permis să i se ceară individului (întotdeauna în să în afară de ceea ce am spus despre cele două valori precedente de protejat) o cotă de sacrificiu sau de risc pentru binele întregii societăţi căreia îi aparţine fiecare. cercetarea ştiinţifică poate suferi o încetinire. Cum subiectul în comportamentul său moral va trebui să respecte în sine ordinea valorilor tot astfel medicul va 148 . înţelege şi mai clar această valoare primară a persoanei. Însă doar afirmarea acestui adevăr nu este de ajuns. deşi nu epuizează viaţa personală. Este principiul riscului proporţional care se configurează. Asupra limitelor şi asupra aplicaţiilor acestui principiu s-a vorbit în capitolele precedente. Medicina sau medicul nu au un coeficient de disponibilitate asupra vieţii pacientului mai mare decât are pacientul însuşi. În afara cazului de legitimă apărare. În privinţa acestui principiu "o înţeleaptă administrare cere însă ca efectul nociv produs asupra organismului .să fie un rău minor faţă de cel care sa urmărit să se evite. Cel ce contemplă imaginea Creatorului. (23) În privinţa acestui principiu al sacrificiului particular pentru un bine superior se încadrează principiul solidarităţii sociale.Tocmai pentru apărarea vieţii fizice ca valoare fundamentală a persoanei este legitimă înfruntarea sacrificiului de către o parte a organismului pentru salvarea organismului însuşi. atunci când este demnă de persoană. Cealaltă valoare asupra căreia se orientează evaluarea etică despre care tratăm acum este cea care se referă la enunţarea principiului totalităţii sau principiului terapeutic.. de aceea orice atingere adusă vieţii fizice (sau suprimarea ei) este atingere adusă persoanei. dar atunci când este vorba despre viaţa personalizată. Această presupusă distincţie am întâlnit-o deja în legătură cu avortul şi o vom mai întâlni când vom aborda problema eutanasiei. nu se poate niciodată ca un individ să fie expus unui risc mortal în folosul societăţii. nu a-şi lua direct viaţa) chiar viaţa însăşi.. datorită acestor limite deja menţionate. aici este cazul să se spună că în aplicarea produsului farmaecutic este inevitabil şi justificabil un minim de risc cântărit între riscuri şi avantaje pentru integritatea fizică a subiectului asupra căruia se desfăşoară experimentarea. Trebuie să fie înţeles bine acest principiu pentru a nu cădea în concepţia colectivistă asupra sănătăţii. pentru că pe ea se "fundamentează" toate celelalte dezvoltări ale persoanei şi toate celelalte posibilităţi de creştere şi de libertate. subiectul care de la Cristos a devenit părtaş al vieţii divine însăşi. şi anume. dar viaţa fizică reprezintă valoarea fundamentală. pentru a evita un rău. De aceea trebuie să punem limite foarte clare acestui principiu social. este fundamentul vieţii personale. Aici este nevoie să fin clari: persoana umană nu existe fără viaţă fizică. Cu aceasta nu dorim să afirmăm că viaţa fizică a omului este valoarea exhaustivă a globalităţii persoanei: exigenţe morale superioare sau valori religioase pot cere un anume risc (a se expunere la risc. În caz contrar s-ar comite un lucru absurd. Nu se poate aplica conceptul de "parte" şi "tot" în acelaşi timp persoanei şi societăţii: în persoana individuală se află valoarea globală şi motivul fundamental al existenţei înseşi a societăţii (24) .

supravieţuirea. Indicaţiile. -pentru că cercetătorul-medic acţionează asupra persoanei altuia. pe de o parte dorinţa cercetătorului şi pe de altă parte logica economică a industriilor farmacologice pot să încalce cu uşurinţă limitele moralei personaliste (29) . integritatea substanţială ( cea a minţii şi cea fizică). cum fac unii. respectând întotdeauna acele limite obiective ilustrate înainte. valorile citate acum motivează măsurile de corectitudine structurală. garanţiile necesare privind securitatea şi inocuitatea care se cer în faza de cercetare. ceea ce semnifică condamnarea tuturor abuzurilor şi crimelor. dacă este condusă corect şi în condiţiile moralmente acceptabile. În acelaşi mod. de exemplu a celor naziste (27) . emiţând norme clare în privinţa cercetării farmacologice şi protejării persoanei umane. aşa zisul "principiu teleologic" pentru a justifica experimente nocive sau imorale asupra fiinţelor umane în vederea procesului ştiinţific sau al binelui social ar însemna reintroducerea sub diferite nuanţe a falselor justificări care au condus la crime în lagărele de concentrare din timpul ultimului război şi a răsturna raportul persoană-societate. moralitatea personală şi familială sunt factori şi valori superioare valorii sănătatevindecare. (25) A invoca. b) Este datoria precisă a statului şi a comunităţii să încurajeze. care provin din valorile etice menţionate mai sus. va trebui să obţină mai întâi consimţământul în cunoştinţă de cauză. şi de natura proiectelor şi procedurale ale experimentării clinice (26) . pot fi schematizate astfel: a) Experimentarea clinică a produselor farmaceutice. Indicaţii etice operative în privinţa experimentării pe om. ci relativ: ştiinţa este a omului şi pentru om şi nu poate cere sacrificii nici impune violări asupra omului dincolo de ceea ce binele însuşi al persoanei umane. fiind un mijloc necesar pentru lupta contra maladiei. să finanţeze şi să reglementeze cercetarea ştiinţifică pentru uşurarea suferinţelor umanităţii şi pentru împiedicarea abuzurilor şi goanei după profit în dauna indivizilor şi a comunităţii. (28) Trebuie adăugat de aceea că chiar binele ştiinţei nu este înţeles în sens absolut. corect înţeles. autoritatea statului nu va putea depăşi limitele stabilite de principiile precedente nici măcar în numele unui petins bine pentru indivizi. Mai recent problema eticii protocoalelor s-a extins experimentelor clinice conduse în aşa zisele ţări în curs de dezvoltare. 149 . A reduce fondurile cercetării ştiinţifice este un lucru grav.trebui să facă şi pentru pacient. Ştim în ce măsură. poate cere din partea indivizilor. În fine. Medicina operează şi există pentru a salvgarda aceste valori nu pentru a le produce daune. a neglija reglementarea acestui sector ar însemna aservirea ştiinţei profitului şi trădarea aşteptărilor bolnavilor. nu numai că este îngăduită dar reprezintă şi un serviciu adus omului şi ia parte la bunătatea şi la valoarea ştiinţei. la fel cum este să-i lipseşti pe copii de hrană şi de medicamente pe cei bolnavi..

atunci este recomandat ca femeia care se supune studiului experimental să nu înceapă o sarcină în timpul experimentării (şi în structurile unde este posibil) să i se ofere posibilitatea de ilustrare a metodelor de reglementare naturală a fertilităţii. de aceea din acest gen de experimentare sunt excluşi toţi subiecţii incapabili să ofere un consens pe deplin liber şi conştient. prin intermediul unei acţiuni asupra patrimoniului germinal părintesc. în cazul în care există tratamente standard alternative faţă de cel exprimentat sau în cazul experimentării asupra voluntarilor sănătoşi. În optica aceasta. dependenţi sau condamnaţi la moarte). accesibile şi uşor recepţionate. Va fi evaluată cu grijă mai ales includerea femeilor de vârstă fertilă în cercetările clinice. astfel încât se vor dobândi maximum de cunoştinţe valabile şi se va reduce la minim riscul din faza aplicativă asupra omului. nu ar trebui să fie condiţionate de lege într-atât încât să reprezinte o creştere de risc pentru faza aplicativă asupra omului. chiar dacă se realizează cu respectarea normelor de protecţie. Presupunând că produsul farmaceutic are un potenţial teratogen. deci potenţial susceptibilă de graviditate înainte sau chiar în timpul experimentării. în ordinea experimentării (32) . ale cărui avantaj şi scop nu au o conexiune imediată cu subiectul asupra căruia se aplică exprimentarea. antrenând astfel şi persoana tatălui în regimul de atenţie cerut) (30). va trebui să prezinte un coeficient de risc proporţional cu scopul şi să poată garanta integritatea subiectului asupra căruia se realizează experimentul. Acest caz se poate petrece atunci când este folosit în regim de urgenţă un produs farmaceutic exprimental în tentativa extremă de a salva viaţa unui pacient după ce au dat greş toate celelalte mijloace terapeutice. atunci când este cerut. terapeutică sau non terapeutică. experimentele asupra animalelor. f) Consimţământul în cunoştinţă de cauză este absolut necesar atunci când este vorba despre experiment non-terapeutic. trebuie să se facă anumite distincţii. femeile la vârsta fertilă sunt excluse. prizonieri. Dacă însă.c) faza pre-clinică a experimentului va fi condusă cu toată acurateţea. Probele vor trebui suspendate imediat ce s-ar descoperi că nu mai există o astfel de proporţie şi garanţie. pentru a fi cu adevărat liber şi deci cerut din partea unor persoane care nu prezintă forme de dependenţă morală sau constrângere fizică (copii. Coeficientul de risc este evaluat şi în cazul voluntarilor şi experimentării efectuate de medic asupra lui însuşi. devine necesară pentru un produs farmaceutic experimental de pe urma căruia nu pot fi excluse efecte dăunătoare directe asupra copilului conceput (sau indirecte. nu există terapie standard disponibilă şi gravitatea patologiei impune un tratament. în particular. în fine. Aceeaşi modalitate operativă.. adică bazat pe elemente complete. puşcăriaşi. e) Faza clinică a experimentării. criteriul de excludere de la experiment se impune sub motivul ocrotirii necesare atât a sănătăţii femeii cât şi a copilului. Totuşi. În cazul femeii la vârsta fertilă. Acest consens în cunoştinţă de cauză este cerut în mod normal chir şi pentru experimentarea terapeutică. în cazul femeii gravide sau în timpul lactaţiei. să se producă într-adevăr în cunoştinţă de cauză. Asupra consensului în cunoştinţă de cauză în medicină (31) şi. poate fi administrat şi atunci când cererea consimţământului în cunoştinţă de cauză ar obliga ca pacientului să i se furnizeze infromaţii asupra stării bolii care ar putea cauza daune asupra 150 . d) Experimentarea va trebui condusă de o persoană competentă şi controlată de un specialist clinic competent şi conştiincios. trebuie să se insiste pentru ca un astfel de consens. chiar şi dacă este îndepărtată posibilitatea unui efect teratogen asupra copilului conceput. el poate fi presupus sau omis atunci când există raţiuni foarte grave de salvgardare a vieţii pacientului.

Pentru ca utilizarea lui să se facă la scară generalizată. Pentru bolile din Lumea a Treia. respectându-se legile de confidenţialitate prevăzute de dispoziţiile normative aplicabile" (33) h) Atenţia faţă de aşa zisele medicamente "orfane". 151 .bolnavului însuşi (bolnavi de cancer). cercetare care nu le-ar aduce profituri sub diverse forme. recomandabilă. în schimb. prevăzută în diferite experimente clinice controlate. s-a dezvoltat o strategie de colaborare internaţională coordonată de ONU. g) Protejarea datelor personale. în ansamblu. Este vorba. fie la studii de farmacovigilenţă. colaborarea altor categorii de operatori sanitari (farmacişti. sau cuvenita rezervă cu care trebuie tratate datele referitoare la subiecţi care se supun unei experimentări clinice. Este. proiecte de stimulente financiare pentru industriile care s-ar angaja să producă medicamente "orfane". în domeniul clinic terapeutic. iar autoritatea trebuie să ia măsurile necesare în termen operativ. este nevoie de trei condiţii: 1. timp. asupra omului. Textul revizuit din 1996 a GCP afirmă în aceată privinţă: "trebuie garantată confidenţialitatea documentelor care ar putea identifica subiecţii. În primul caz. medici de circă) şi un training (instructaj) adecvat formativ/informativ pentru medicul de bază cu scopul de a obţine o colaborare fezabilă în cadrul studiilor din faza a IV-a. Recunoaşterea şi comunicarea evenimentelor survenite. În al doilea caz. Pentru a evita situaţia şi ţinând cont de imposibilitatea practică de a obliga firmele farmaceutice să producă medicamente în pierdere. evitând introducerea unor condiţii care ar putea altera acest raport.din punct de vedere etic. să fie eliminată orice posibilă interferenţă în interpretarea efectelor atribuite noului medicament. trebuie spus că nici GCP 1996 nu fac vreo referire la studiile din faza a IV-a care se referă fie la comparaţia cu alte produse farmaceutice aflate deja pe piaţă. să fie presupusă facilitatea majoră de a demonstra semnificaţia statistică a unui placebo faţă de un tratament novator în confruntarea dintre cele două terapii (cea experimentală şi cea standard). să se evite dificultatea de alegere între tratamentul de comparat şi terapia experimentală .pentru un medic să semnaleze imediat autorităţii sanitare evenimentele adverse care este de presupus că ar avea legătură cu administrarea unui anumit produs farmaceutic. l) Întrebuinţarea corectă a sistemului "placebo". Este vorba despre o substanţă inertă fără efect farmacologic. este obligatoriu . În ambele cazuri industriile farmaceutice nu folosesc resurse. au fost întreprinse în unele ţări. 3. 2. Vom vedea separat cazul consimţământului pentru experimentarea pe minori. Aceasta ar fi administrată unui grup experimental aşa numit de "control" şi confruntat cu grupul de studiu căruia i se încredinţează spre testare respectivul produs farmaceutic. Se poate defini ca fiind o monitorizare a posibilelor reacţii adverse ale medicamentelor (35) şi comunicarea acestor rezultate făcută autorităţii sanitare. precum SUA. La un nivel mai general rezultă cât mai oportun existenţa băncilor de date internaţionale de farmacovigilenţă care în timp real să consimtă la efectuarea unui rapid şi eficient schimb de informaţii. pentru motive etice. 2. în cazul maladiilor rare. întotdeauna. Tipologia studiilor clinice de farmacovigilenţă. de substanţe farmacologice (34) utile pentru tratamentul şi/sau vindecarea bolilor de minimă incidenţă epidemiologică sau de epidemii care lovesc populaţii economic lipsite şi deci în imposibilitate de a plăti tratamentele necesare. i) Farmacovigilenţa . Pentru acestea din urmă rigoarea etică este căutată şi îndeplinită prin menţinerea unui raport satisfăcător între medic şi pacient. în schimb. Acestea se referă la: 1. Tema nu este lipsită de implicaţii etice specifice (36).

Evaluare etică şi cazuri concrete Să încercăm să distingem acum cazuistica în complexitatea ei şi în raport cu ceea ce prevăd legile internaţionale şi naţionale. următoarele: lipsa unei terapii consolidate proprie pentru boala şi/sau cazul în care (presupusa) terapie în curs prezintă grave efecte colaterale. condiţiile de liceitate etică a unui studiu clinic controlat utilizând sistemul placebo sunt. medicul poate folosi medicamentul pe pacient cu consimţământul său expres sau. dacă este cu putinţă. explicit şi personal. în acest caz. 5. Dacă. Scopul medicinei este de a ţine cont de ceea ce există pentru a descoperi ceva mai bun. Dacă folosirea medicamentului ar trebui să fie în principal nu pentru binele pacientului respectiv. în sens de pură experimentare şi în sensul experimentării asociate. în cazul în care acesta nu este în măsură să îl acorde. Medicul are o obligaţie primară de tip terapeutic în relaţia cu bolnavul. justificat din punct de vedere terapeutic. Să examinăm cazul în care medicamentul trebuie folosit pentru că.nu este pe deplin confirmată. din punct de vedere etico-deontologic se pun alte probleme referitor la factorii ulteriori. derivate din folosirea metodei placebo (spitalizare. să aibă o validitate ştiinţifică absolută dat fiind că este demonstrat că măsurătorile sunt supuse de la sine unei apreciabile erori statistice. din contra. întotdeauna. în privinţa unei utilizări generalizate a substanţei deja comercializate. 3. Este iluzoriu ca un studiu. se întâmplă ca pacientul să nu primească o informare adecvată. consimţământul obţinut de fapt nu este valabil şi se configurează ca o adevărată şi reală "înşelăciune". dar mai are nevoie de confirmări clinice şi de confirmări ulterioare. administrare ad hoc a metodei placebo pe cale parenterală sau evaluarea efectelor cu mijloace diagnostice invazive). posibilitatea de a evita riscuri inacceptabile sau tulburări pentru pacient. De altfel. Astfel de experiment poate fi făcut în sens terapeutic. dar va fi nevoie să primească în mod necesar consimţământul pacientului. a primit deja garanţiile asupra caracterului inofensiv în spaţiul experimentării de bază şi de laborator şi a obţinut licenţa de folosire pe om. S-ar putea întâmpla ca folosirea unei metode sau a unui medicament încă neconfirmat să reprezinte ultima şansă pentru o tentativă extremă de salvare a unei vieţi altfel pierdute: în 152 . pe planul eficienţei . pe baza sistemului placebo nu eliberează deci medicul de datoria de a-i administra pacientului cel mai bun tratament. mai mult decât în legătură cu studiile ştiinţifice sau cu viitorii pacienţi. Ţinând cont de cele spuse până acum. 4.din punct de vedere personalist. nu numai că va trebui să fie precedată de verificări în privinţa caracterului infofensiv şi de licenţele pentru folosirea asupra omului.faţă de tratamentele uzuale . mai frecvent. Să ne oprim mai ales asupra cazului. ci pentru confirmarea medicamentului sau avantajul cercetătorului. Obţinerea unui consens valid în cunoştinţă de cauză. în cunoştinţă de cauză.Aceste motivaţii însă nu se bazează pe următoarele consideraţii cu caracter metodologic şi etico deontologic: (37) 1. atunci folosirea lui asupra bolnavului. cu consimţământul rudelor sau al tutorelui. 2. al experimentării asupra bolnavului. datorită căreia valoarea noului produs. întotdeauna de mici dimensiuni.

Rămâne de moralitate dubioasă experimentarea desfăşurată asupra persoanelor legate de munca sau de rolul experimentatorului. asupra celor incapabili de consimţământ poate fi condusă doar experimentarea terapeutică (38) . trebuie excluse cercetările realizate din pură curiozitate. Principiul solidarităţii sociale. o operaţie care. cu consimţământul explicit al pacientului. folosirea vaccinului experimental împotriva turbării. Din împrejurările experimentării trebuie exclusă orice situaţie degradantă sau imorală şi orice intenţie lipsită de onestitate cu sau fără acordul subiectului supus experimentării (40). un mijloc. caracterul experimental coincide cu cel terapeutic. pe care am încercat să-l explicăm mai înainte. Experimentatorul trebuie să se menţină în starea de a putea întrerupe experimentarea în orice moment: fie atunci când ar trebui retras consimţământul. Riscul căruia îi este supus voluntarul nu poate şi nu trebuie să depăşească bariera apărării vieţii şi a integrităţii substanţiale. dar cu condiţii precise (39) . în cunoştinţă de cauză. În privinţa aceasta. De aceea. Chiar şi dincolo de această limită acţionează întotdeauna legea proporţionalităţii între risc şi avantaj. Legile privind respectarea inviolabilităţii persoanei umane şi a disponibilităţii ei nu se schimbă atunci când este vorba despre persoana handicapată sau despre bolnavul mintal sau muribund (vom vedea şi cazul fetuşilor). Pius al XII-lea afirma: "În cazurile disperate. când bolnavul este pierdut dacă nu se intervine. consimţământul însuşi. organizarea experimentării trebuie să prevadă instrumentele necesare pentru a putea fi oprită în orice stadiu. chiar şi în acest caz rămân. fără să excludă orice pericol. datorită prezumpţiei unei constrângeri morale. se aplică cu scopul acesta şi asigură liceitatea experimentării asupra voluntarului sănătos. astfel. făcut de Pasteur asupra unui copil. să procedeze la aplicarea unui astfel de tratament". aceştia fiind incapabili de consimţământ. Aceasta este limita disponibilităţii pe care subiectul o are şi faţă de sine însuşi. atunci când nu poate fi obţinut direct de la pacient sau de la rude sau de la tutore. 153 . un spirit drept şi reflexiv admite fără îndoială că medicul ar putea. s-ar putea justifica. poate fi reţinut ca acordat în mod implicit şi tacit în voinţa generală a pacientului şi a rudelor care fac orice pentru a nu pierde viaţa pacientului. În felul acesta. Experimentarea asupra propriei persoane. Prima condiţie este ca acest consimţământ din partea respectivelor persoane să fie liber. dacă există un medicament. altfel irecuperabil.cazul acesta. limitele şi condiţiile pe care le-am expus în cazul subiecţilor voluntari sănătoşi. De aceea. pentru că medicamentul reprezintă unica terapie posibilă. sau când ar apărea riscuri neprevăzute. de exemplu. Experimentarea asupra persoanelor voluntare şi sănătoase. nu pot deveni subiecte de experimentare care necesită consimţământul în cunoştinţă de cauză. are încă posibilitatea succesului. de aceea. explicit şi personal. fiind vorba despre o persoană sănătoasă nu este cazul să fie presupus consimţământul. Dorinţa de a face cu bună credinţă un gest eroic în beneficiul ştiinţei sau setea de admiraţie socială nu schimbă pe plan obiectiv evaluarea morală a experimentării asupra propriei persoane.

cu consimţământul celui condamnat. dacă este instruit. în sine ilicite. prelevarea unei mici cantităţi de sânge pentru analiza gazelor sanguine. De aceea. chiar şi un pact de altruism care ar comporta un anume risc (41). În cazul condamnatului la moarte (în ţările în care pedeapsa cu moartea încă există). de exemplu. consideraţi fiecare în parte şi cu consimţământul părinţilor sau al reprezentanţilor legali. Înainte de orice. să învingă poliomielita.sau a altor substanţe cu risc sau dureroase. Oferta experimentării voluntare este admisibilă. Se aminteşte. pentru tratamentul unor boli care nu pot fi atacate cu medicamente cunoscute. În sfârşit. în plus. care trebuie să fie verificată pe copii sănătoşi pentru a putea releva diferenţele pe subiecţii bolnavi. cum a fost în cazul experimentării vaccinului lui Salk care a permis. Deja în enunţarea principiilor generale am clarificat faptul că aceşti subiecţi fac parte din categoria celor care nu sunt abilitaţi sau capabili de un consens valid şi deci asupra acestor subiecţi experimentarea trebuie definită ca licită doar dacă este desfăşurată cu scop terapeutic. În ultima vreme. se subliniază posibilitatea de întregire ("identificare") a consimţământului părinţilor sau al reprezentanţilor legitimi cu consimţământul explicit al minorului care să aibă uzul raţiunii: fiind capabil de acte de generozitate poate accepta. se spune însă că astfel de experimente nu ar trebui să comporte creşteri ale durerii sau tratamente degradante. bazată pe marile avantaje pe care le-au adus anumite experimentări. care poate chiar să contracteze o căsătorie validă. oricum. precum. chiar şi în cazul deţinuţilor. presa medicală propune răspunsuri mai articulate. chiar şi atunci când pot fi reduceri ale pedepsei. că există experimente al căror risc este aproape nul. unii justifică.Este cazul de adăugat că atunci când se realizează experimente asupra propriei persoane legea va trebui să prevadă prezenţa altei persoane care să poată opri experimentul în cazul unor riscuri neprevăzute sau. grave. trebuie introdusă distincţia între capacitate mentală reală şi capacitate juridică de consimţământ în cunoştinţă de cauză: în ordinea consimţământului. unul este copilul de cinci ani şi altul băiatul de cincisprezece. nu sunt deloc demne de aprobare nici asupra prizonierilor de război sau a deţinuţilor. în avantajul subiecţilor înşişi. şi alta este prelvarea la care ne-am referit mai sus şi care totuşi trebuie să aibă ca scop o experimentare. Unii adaugă şi consideraţia cu iz utilitarist sau "telologic". Experimentarea asupra deţinuţilor. cu condiţia ca subiectul să fie bine informat şi fără iluzii în privinţa respectivă. după experimentarea pe copii. în limitele expuse înainte. tocmai din cauza dificultăţii de a obţine un astfel de acord. Din punct de vedere etic. Oricum ipoteza nu este luată în considerare în documentul de la Helsinki. experimentări nesigure şi cu risc mortal: se spune că ar fi vorba despre un fel de înlocuire a pedepsei (a muri eventual datorită medicamentului în loc de a muri pe scaunul electric). de imposibilitatea consimţământului liber şi în cunoştinţă de cauză. după unii autori nu ar trebui să fie considerat doar factorul vârstă ci şi cel de risc: una este experimentarea unui medicament în dermatologie. Dar această ipoteză de experimentare asupra condamnaţilor la moarte nu ţine seama după părerea mea. 154 . o asemenea experimentare cu un astfel de risc este total inacceptabilă. Limitele obiective ale vieţii şi integritatea substanţială sunt valabile în orice situaţie.care au fost făcute chiar şi în America . oricum. Experimentarea asupra copiilor şi a minorilor. care poate provoca irecuperabil căderea părului. Unele experimentări de substanţe cancerigene .

dar probabilistă. metodica controlului între două grupe de pacienţi cărora le sunt administrate două tipuri de medicamente (cel experimental şi cel standard). este condamnat la o moarte sigură datorită bolii nu schimbă nici natura nici măsura protecţiei sale morale. sunt moralmente inadmisibile experimentele non-terapeutice. placebo. cu scopul de a evita componenta factorului psihologic (expectativa unui efect). temă asupra căreia ne-am oprit mai înainte. Atunci când minorul este întradevăr capabil să-şi dea propriul consimţământ. ci nici o parte dintre aceia care conduc experimentarea. În folosirea acestor metodologii (randomizare. Este ştiut că traiectul experimentării necesită de cele mai multe ori." (42) Să reţinem că. chiar dacă de aici ar putea rezulta.Declaraţia de la Helsinki. Dacă însă ar fi vorba despre incapacitate juridică. ar fi vorba mai degrabă de experiment terapeutic. pentru ca subiecţii de experimentare să ignore cărui grup îi aparţin. Se poate considera în această ipoteză doar cazul folosirii unui medicament experimental ca ultimă şansă în tentativa de a salva viaţa minorului care nu ar putea fi salvată cu medicamentele cunoscute: în cazul acesta. pentru verificarea efectelor unui anumit medicament. În anumite protocoale. dar cu capacitate reală de consimţământ liber şi în cunoştinţă de cauză. date preţioase pentru ştiinţă şi societate. consimţământul rudelor care au responsabilitate asupra lui îl înlocuieşte pe cel al subiectului. Faptul că un subiect de vârstă minoră. chiar dacă sub anumite condiţii: "În cazul de incapacitate legală. consimţământul trebuie să fie obţinut de la tutorele legal. Experimentarea prin trials clinic randomizate. dublu orb) pot apărea probleme etice în cadrul problemelor tehnice. Acolo unde incapacitatea fizică sau mintală face imposibilă obţinerea unui consimţământ în cunoştinţă de cauză sau când subiectul este un minor. în cazul subiecţilor care se află în reală incapacitate de consimţământ. întotdeauna în acord cu legislaţiile naţionale. În aceste condiţii se vorbeşte despre experimentare "dublu orb". acesta trebuie obţinut alături de cel al tutorelui legal. în cazul unui succes (43) . proprie celor care nu au încă sau nu vor mai putea avea uzul raţiunii. sau între un grup căruia trebuie să îi fie administrat medicamentul experimental şi un grup căruia nu trebuie să îi fie administrat medicamentul: datorită faptului că alegerea subiecţilor unui grup sau altul deseori se face la întâmplare (at random) se vorbeşte despre trials clinic randomizate. se exprimă în materie cu o formulă nu cu totul explicită. în mod fericit. după cum prevăd legislaţiile naţionale. întotdeauna pentru a evita aceeaşi posibilitate a influenţelor subiective: doar cel care controlează întreaga executare a experimentării cunoaşte distribuirea efectivă a medicamentului şi a placebo-nului. cu condiţia să nu existe riscuri relevante nici pentru viaţa nici pentru integritatea fizică a subiectului (44). În mod sintetic se pot da următoarele indicaţii (45) : 155 . (cel care furnizează medicamentele şi culege datele referitoare la efecte). Atunci când nu numai subiecţii asupra cărora se experimentează nu cunosc această distribuţie. realmente sau din punct de vedere juridic incapabil de consimţământ. actualizată de Asociaţia Medicală Mondială în 1996. acest consimţământ întărit de cel al reprezentanţilor legali ar putea fi considerat valid pentru experimentarea non-terapeutică. Existenţa acestor condiţii ar trebui să fie riguros evaluată de către un Comitet de Etică. grupului "martorilor" trebuie să li se administreze placebo.

anunţul din partea cercetătorilor (49) în legătură cu prelevarea de ţesuturi cerebrale fetale sau de glande suprarenale fetale. făcând abstracţie de tipul şi de scopurile experimentării. b) Când experimentarea se desfăşoară cu caracter terapeutic. 156 . Am făcut o evaluare etică negativă a acesteia. componentă puternică emotivă a subiecţilor). Experimentarea pe fetuşi şi pe embrioni umani. va trebui să existe asigurarea că suspendarea terapiilor obişnuite nu riscă sau nu dăunează pacienţilor şi că medicamentul care se administrează pentru experimentare are o previzibilă eficacitate nu inferioară celei deja cunoscute. dacă aceasta este admisă de normative naţionale. în aceste cazuri. inacceptabilă nici măcar din motive ţinând de sănătatea pacientului. Greşeala. sau că este vorba de experimentare farmacologică sau de studiul experimental al biologiei embrionale. să prevadă pierderea şi distrugerea embrionului. chiar şi atunci când ar trebui să se aplice metoda "dublu orb". Viciul de finalitate priveşte în mod global moralitatea actului. 18 (48). este necesar din punct de vedere etic să se accepte că suspendarea terapiei obişnuite nu trebuie să expună daunei sau riscului sănătatea sau viaţa pacienţilor. făcând însă apel la obligaţia de a-i conferi embrionului protecţia adecvată. datorită denunţurilor care au fost publicare despre traficul cu fetuşi avortaţi. Concluzia a fost un compromis formulat în art. În cazul în care acest lucru nu ar putea fi propus (refuzul de a se supune exterimentării în aceste condiţii. cu scopul de a fi inserate în indivizi afectaţi de maladia Parkinson. Fie că este vorba despre experimentare genetică (ADN recombinant) sau de substituiri de cromozomi. Noutatea temei Am făcut deja o evaluare în privinţa experimentării pe embrioni umani în domeniul fecundării in vitro. în general (46). toate aceste metode nu sunt admisibile din punct de vedere etic. ci mai ales pentru că scopul nu este de a face să se dezvolte un fiu. iar necesitatea de a obţine consimţământul în cunoştinţă de cauză este îndeplinită. din punct de vedere etic judecata rămâne negativă. fie pentru uz industrial. că sunt cunoscute condiţiile care se cer pentru experimentarea pe om. pentru producerea de cosmetice. Problema experimentării a trebuit să fie abordată şi mai acut în ultima vreme. Considerăm. Este în firea acestei experimentări. este necesar să se ceară consimţământul subiecţilor în privinţa experimentării şi a metodicii folosite. Au urmat. ci de a transforma în "obiect" de experimentare embrionul aruncat spre suprimare. ca circumstanţă agravantă. tema a comportat o discuţie îndelungată şi a fost stabilită distincţia dintre producerea de embrioni cu unicul scop de a fi folosiţi pentru experimente şi întrebuinţarea embrionilor "reziduali" tot cu scop experimental . În pregătirea amintitei Convenţii europene asupra drepturilor omului şi a biomedicinei.a) Când se procedează la experimentarea unui nou medicament pentru o cercetare non terapeutică asupra bolnavilor care se află deja în tratament. de altfel.ca circumstanţă a tehnologiilor de procreaţie. care nu interzice în mod explicit cercetarea pe embrioni "in vitro". în mod succesiv. Mai mult. de altfel. nu numai pentru că se dă viaţă unei fiinţe umane în afara vieţii matrimoniale. sau s-ar face doar în mod limitat. fie ca furnizare de material de experiment (47) . nu se justifică deloc din punct de vedere etic şi ar sfârşi prin ştirbirea credibilităţii medicilor şi spitalelor.

în cazul malformaţiilor sau obstrucţiilor căilor urinare. când există o serioasă probabilitate de succes. viabil sau nu. unii reţin faptul că aceste intervenţii chirurgicale ar putea fi realizate cu rezultate mai bune în faza post-natală imediată (52). după cum am tratat separat (53). vizibil sau nu. să nu existe un risc grav pentru viaţa şi nici pentru integritatea fizică a fetusului sau a mamei (deci trebuie evitată provocarea unor daune grave fetusului sau mamei). ca şi asupra oricărui individ uman. consimţământul care îl substituie şi reprezintă. Totuşi. dar toate desemnează rodul. orice intervenţie terapeutică (diagnostică sau curativă. ca părinţii să-şi dea consimţământul în cunoştinţă de cauză. sau în cazul hidrocefaliei. pe cel al celui interesat. experimentarea terapeutică sau cu intenţii terapeutice. Intervenţia terapeutică asupra fetusului. Să luăm în considerare cazuistica diferenţiată. problemă care însă nu este privită doar din perspectiva factorului de risc al fetusului în momentul folosirii tehnici de diagnosticare. 157 . care indică doar stadii succesive ale dezvoltării unei fiinţe umane. şi mai relevantă este distincţia privitoare la condiţia fetusului: viu. Mai mult. Intervenţiile intrauterine cu caracter terapeutic În afara transfuziilor de sânge pentru salvarea vieţii fetusului. medicală sau chirurgicală) va trebui să fie garantată de trei condiţii esenţiale: să fie cerută de motive serioase şi rezonabile. trebuie ţinut cont de natura riscului pentru unii embrioni vii: dacă intervenţia sau experimentul poate provoca moartea sau poate compromite integritatea substanţială a vieţii în curs de venire pe lume. dar se poate gândi chiar că fetusul ar putea supravieţui întreruperii voluntare a sarcinii. Deosebirile cele mai relevante din punct de vedere etic sunt cele referitoare la scopul intervenţiilor asupra fetusului. În sfârşit. mort. chir şi dintr-un punct de vedere legal. Se presupune că experimentarea pe fetuşii vii poate fi dirijată în interiorul uterului. care au dus la salvarea multor copii nenăscuţi. De aceea. dat fiind că în problema de mai multe ori reclamată şi demonstrată. mort prin avort spontan sau prin întrerupere voluntară de sarcină. de exemplu. dar şi din perspectiva legăturii cu avortul selectiv. "pre-embrion". Şi Instrucţiunea "Donum Vitae" a Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei subliniază această identică relevanţă etică a termenilor "zigot". de aceea să nu fie amânată până după naştere în perspectiva îmbunătăţirii condiţiilor de efectuare. Şi în acest domeniu este valabilă intervenţia diagnostică ce se configurează drept "diagnoză prenatală". prelevarea de ţesuturi pentru tratamentul unor persoane bolnave. scopul poate fi: pura experimentare biomedicală. este vorba întotdeauna de viaţa unei fiinţe umane căreia i se recunoaşte demnitatea de persoană umană (50) . căci este la mijloc subiectul care poate nu şi-ar da consimţământul. dar cu particularitatea cazului.Nu facem deosebire între embrioni şi fetuşi în ceea ce priveşte aspectul etic. este licită. astăzi se extind prin progresul ştiinţei şi asistenţei prenatale chiar şi intervenţii de chirurgie fetală. al generării umane din primul moment al existenţei ei şi până la naştere (51) . cu adevărat liber. "embrion" şi "fetus".

să nu comporte riscuri disproporţionate la adresa lui. În acest sens. îmbunătăţirii condiţiilor sale de sănătate sau supravieţuirii individuale. care în cazul acesta este reprezentat de suprimarea unui individ uman. trebuie să fie respectaţi ca orice persoană umană" (57) . este subiect incapabil de consimţământ. ci este finalitatea societăţii. Oricare ar fi genul de terapie medicală. Nu poate fi acceptată nici raţiunea că. chiar dacă nu a fost prevăzut rezultatul mortal. de terapii experimentale întrebuinţate spre beneficiul embrionului însuşi cu scopul de a-i salva viaţa. enciclica "Evangelium Vitae" precizează: ". chirurgicală sau de alt tip. citata Convenţie europeană asupra drepturilor omului şi a biomedicinei prezintă omisiuni şi insuficienţe. Însăşi Declaraţia de la Helsinki interzice experimentarea non-terapeutică asupra subiecţilor incapabili de consens. în sfârşit. în felul acesta. În privinţa drepturilor omului. din acest motiv este considerată imorală pura experimentare pe fetuşi vii. ar fi fost hotărâtă moartea fetusului prin avort. iar prin întreg binele umanităţii. trebuie reţinute ca imorale experimentările făcute doar în scopul cercetării ştiinţifice. şi în lipsa altor terapii valide. ci să fie realizate cu scopul vindecării acestuia. trebuie reţinute ca fiind licite intervenţiile asupra embrionului uman cu condiţia să respecte viaţa şi integritatea embrionului. De aceea. nu se spune nimic despre tratamentul asupra fetuşilor după moartea provocată sau spontană. adică. ori de câte ori ar fi vorba. pentru că subiectul individual nu este o parte a organismului social. că asupra fetuşilor se pot face doar intervenţii terapeutice. înţelegând prin parte individul fetal. pentru că un scop bun nu poate fi atins printr-un mijloc rău.. de asemenea. nici despre dreptul la obiecţinea de conştiinţă (din partea experimentatorului) faţă de practicile de cercetare "pe viu" sau "in vitro" în domeniul procreativităţii. (56) Chiar şi atunci când. Fetusul nu trebuie tratat ca un cobai. Intervenţiile de pură experimentare ştiinţifică Amintind că fetusul ca embrion are demnitatea persoanei umane şi că. poate fi licită recurgerea la medicamente sau la proceduri nevalidate încă în întregime" (55)..E clarificatoare în privinţa aceasta Instrucţiunea "Donum Vitae": "La fel ca pentru orice intervenţie medicală asupra pacienţilor. Aici nu este valabilă raţiunea conform căreia partea este sacrificată pentru întreg. poate fi avantajată cercetarea pentru vindecarea altor subiecţi umani. datorită voluntarităţii cerute pentru participarea la astfel de incursiuni ştiinţifice. despre dreptul la viaţă care ar trebui să constituie dreptul prim al oricărui individ. binele comun este înţeles ca bine al indivizilor. care au dreptul la acelaşi respect datorat copilului deja născut şi oricărei persoane". viabili sau nu. 158 . independent de cercetător. conform regulilor deontologice prevăzute în cazul copiilor. este necesar consimţământul liber şi în cunoştinţă de cauză al părinţilor. În această privinţă. trebuie precizat. Aplicarea acestui principiu moral poate necesita delicate şi deosebite precauţii fiind vorba despre viaţa embrionară sau a fetuşilor" (54) . nu este licită intervenţia experimentală asupra fetusului încă viu pentru că "dacă ei sunt vii. nici. pe de altă parte. trebuie afirmat în schimb că folosirea embrionului sau a fătului uman ca obiect de experimentare constituie o crimă faţă de demnitatea lor de fiinţe umane. Şi mai departe: "În cazul experimentării clar terapeutice. într-o tentativă extremă.

în scopuri experimentale sau comerciale este cu totul contrară demnităţii umane. direct sau indirect . trebuie să fie constatat cu siguranţă. (58) Din punct de vedere etico personalist. odată afirmat faptul că este artificială diferenţierea între conceptul de individualitate umană (şi cel de persoană) şi valenţa fundamentală a omului. (61) Chiar dacă nu se ţine seama de această circumstanţă. adică şi asupra aşa zişilor "embrioni precoci". în scopul studierii bolii. inclusiv reducţia embrionară. Dacă. la deja amintitul articol 18. termeni utilizaţi în text în mod artificial distinct şi abordează tema cercetării asupra embrionilor concepuţi "in vitro". (60) În privinţa fetuşilor deja morţi. trebuie să se facă distincţie între fetuşi proveniţi din avort spontan şi fetuşi din avort voluntar. atunci când avortul se produce prin expulzare sau histerotomie.. avortul este mereu urmărit ad hoc şi deci la sfârşitul intervenţiei fetusul poate fi încă viu chiar dacă nu viabil. Când fetusul provine dintr-un avort voluntar. se reţine ca ilicită "suprimarea. este ilicită formarea de embrioni in vitro. sunt valabile indicaţiile amintite pentru intervenţiile intrauterine şi pentru minori. Practica de a menţine în viaţă fetuşi sau embrioni umani. (59) Experimente asupra fetuşilor umani avortaţi Atunci când vorbim despre fetuşi umani avortaţi ne referim la fetusul din afara uterului. care sunt consideraţi ca neimplantabili. deci. va trebui exclusă orice formă de speculare sau chiar de compensare de tip comercial. condiţie care trebuie să fie mereu îndeplinită. În sfârşit.chiar şi prin intermediul Comitetelor Etice. eventuala legătură implică colaborarea la avort. lucru care. dincolo de constatarea morţii. Prelevarea ţesuturilor fetale cu scopul transplantării 159 .. o utilizare din partea acestora de la sine ar putea fi licită dacă nu există nici o legătură cu acorduri stabilite anterior şi participare la avort. cum ar dori unii . orice experiment neterapeutic asupra embrionilor începând din momentul formării lor. (62) În cazul fetuşilor proveniţi din avorturi spontane. va trebui să existe un avantaj rezonabil şi previzibil ala cestor cercetări pe plan uman.. viabilă sau nu. in vivo sau in vitro. avortaţi în mod voluntar sau nu. trebuie să fie respectate ca rămăşiţele celorlalte fiinţe umane". viabili sau nu. independent de fiinţa vie. În plus. şi orice formă de manipulare a embrionilor chiar şi înainte de ziua a 14-a de dezvoltare. în special atunci când nu este sigur transferul lor în aparatul reproductiv al femeii". de fapt.în măsura în care. unii fetuşi supravieţuiesc procedurii şi uneori sunt chiar viabili. oricum. Şi normativa franceză în privinţa cazului analog de prelevare de ţesuturi din fetuşi proveniţi din avortul voluntar pune această problemă etică şi o declară relevantă până la punctul de a admite posibilitatea obiecţiei de conştiinţă din partea acelora care ar fi chemaţi să colaboreze în domeniul acesta. care îi conferă o valoare superioară şi îl face demn de respect. practica riscă astfel să fie încurajată pe considerentul de a cere consimţământul mamei. sau moartă. această legătură se stabileşte întotdeauna. şi acest lucru este ştiut de cercetători.În planul insuficienţelor textuale.. va trebui să existe acordul părinţilor sau al mamei. şi nu s-ar simţi capabili în conştiinţă să dirijeze experimentele pe fetuşi proveniţi din întreruperea voluntară a sarcinii. Convenţia interzice discriminarea doar faţă de persoană şi nu faţă de fiinţa umană. Instrucţiunea "Donum Vitae" (63) aminteşte că "Cadavrele de embrioni sau de fetuşi umani.. repetăm. pentru întrebuinţarea fetuşilor. suprimarea şi orice formă de manipulare de embrioni congelaţi şi/sau reziduali. fetuşii avortaţi sunt vii. De exemplu.

(66) Chiar de curând. pentru a preleva. publicată de Biserica Catolică. însuşi Consiliul Europei a subliniat această linie cu privire la folosirea embrionilor cu scopul cercetării prin Recomandarea nr.cu scopul transplantului asupra unei persoane afectate de boli intratabile astfel: poate fi vorba despre transplant de măduvă osoasă (pentru tratamentul leucemiei). Adunarea parlamentară a Consiliului Europei a emis Recomandarea nr. este evident un caz ilicit. Este de dorit ca şi într-un for internaţional să fie formulată o cartă a drepturilor embrionului. în primele momente. Ulterior. terapeutice. astfel încât embrionii şi fetuşii umani trebuie să fie trataţi în toate împrejurările cu respectul datorat demnităţii umane (m. Convenţia europeană asupra drepturilor omului şi asupra biomedicinei care are o greutate importantă din punct de vedere juridic. (65) De fiecare dată când în laboratoare sau în spitale funcţionează practici de acest gen în condiţii inadmisibile din punct de vedere etic. ţesuturile în mod normal nu ar fi apte pentru transplant. 160 . În schimb. după cum se afirmă în Carta Drepturilor Familiei. ştiinţifice şi industriale. Protecţia embrionilor trebuie să fie susţinută chiar şi de normative şi de legi. pentru că previziunea morţii nu schimbă liceitatea actului care lezează. este curios că nu există legi în acest sens. Avantajul ţesuturilor în fază de rapidă dezvoltare celulară. provenit de la un Organism "laic" se afirmă existenţa unei vieţi umane chiar din momentul fertilizării. din ţesuturile lor în perioada care precede avortului sau care urmează imediat trebuie să fie moralmente exclusă. şi chiar ar fi mai puţin susceptibile reacţiilor imunitare de incompatibilitate-respingere.după cum s-a şi realizat (64) . Este semnificativ că şi în atare document. Apar şi aici ipotezele precedente: dacă este vorba de prelevări din fetuşi vii. analogă celei formulate pentru copii şi în armonie cu drepturile familiei. există obligaţia obiecţiei de conştiinţă din partea celui ce le percepe iliceitatea. În consecinţă. ar fi un mai mare succes terapeutic. trebuie să fie interzisă. Întrebuinţarea fetuşilor vii. exercitat asupra fetuşilor vii şi care este cauza directă a morţii lor.O asemenea prelevare poate fi urmată . sunt valide observaţiile şi condiţiile propuse în paragraful precedent. 10). 1046/1986 asupra întrebuinţării embrionilor şi fetuşilor umani în scopuri de diagnoză. orice intervenţie asupra fetuşilor vii. de celule nervoase sau de ţesuturi hepatice sau pancreatice. capabile să se regenereze şi deci să se caute un fetus vital prin intermediul unor femei predispuse la avort şi cu clinici în care se practică avortul voluntar. 1100/1989 (67). Va trebui ca legislaţiile naţionale să recepţioneze aceste indicaţii. decât dacă prelevarea s-ar produce imediat. pe tema protecţiei şi apărării vieţii pe cale de a se naşte şi a copilului nenăscut. a diminuat această apărare prin citatul articol 18. Dacă este vorba despre fetuşi morţi (prin avort spontan sau prin întrerupere voluntară de sarcină). Dar riscul este să se caute pe cât posibil nealterate. O încercare de acest gen a fost denunţată sub titlul "trafic de fetuşi umani". dar "neviabili". chiar dacă nu sunt vitali. În orice caz. şi cu riscul unei grave dăunări sau al morţii fetusului. atâta vreme cât există pentru apărarea animalelor împotriva experimentului şi pentru executarea autopsiilor asupra cadavrelor.

totuşi se întrevede posibilitatea tehnică. calităţii organelor susceptibile de a fi transplantate. ce părea să se simplifice până în urmă cu un an. a fost faptul că posibilitatea experimentării pe animale şi astfel a deduce tehnici valide pentru om este foarte ridicată. devine acum din ce în ce mai complexă. hipotalamus). până la transplantul de gene în spaţiul ingineriei genetice şi al ţesuturilor fetale despre care am vorbit separat. iar atare studiu a favorizat la rândul său dezvoltarea tehnicilor de transplant. stabilirea criteriilor cu care să fie desemnate organele de transplantat între diferite persoane aflate în aşteptare (2): toate acestea sunt probleme complexe. În câteva decenii (în special în ultimii 30 de ani) transplanturile s-au făcut cu organe din ce în ce mai importante: rinichiul. o dată garantată condiţia constatării morţii pentru prelevarea din cadavru şi a bunei supravieţuiri a donatorului viu. sporirii cererilor. după care a urmat o perioadă de mai mare prudenţă. după descoperirile lui Landsteiner din 1900: chiar dacă transfuzia de sânge nu poate fi definită chiar ca transplant. Au adus o contribuţie studiile în privinţa transfuziei de sânge şi în privinţa grupelor sanguine. dincolo de alţi factori legaţi de evoluţia chirurgiei.A doua parte: Bioetica şi transplanturile de organe Progresele ştiinţifice şi tehnice Intervenţia ştiinţei medicale şi a tehnicilor chirurgicale în domeniul transplanturilor reprezintă unul din elementele de progres continuu şi rapid. constatarea morţii pentru transplanturile de la cadavru " cu inima bătând" şi în fine. Alt factor determinant a fost progresul cunoştinţelor în materie de imunologie realizat în ultimii douăzeci de ani. Consimţământul în cunoştinţă de cauză din partea primitorului. Acum asistăm la o reapariţie a optimismului împins la frontiera umanului. (3) 161 . aceste experimente au constituit o bază şi o încurajare pentru studiul histocompatibilităţii. liceitatea compensaţiilor. Ceea ce a permis în mai mare măsură progresul în acest domeniu. inima. Pe măsura progresului tehnicilor. ficatul. problema etică devine simplă şi rezolvabilă în mod pozitiv. libertatea donatorului şi a rudelor. dreptul societăţii de a preleva organele de pe cadavre în lipsa consimţământului explicit. (1) Ipotezele tehnice se extind şi mai mult spre noi obiective: transplant de porţiuni de encefal (hipofiză. legitimitatea transplantului experimental. Încrederea în succesul din acest domeniu al transplanturilor a avut alternanţe: au existat momente de euforie urmate de momente de mai mare precauţie. Mai multă încredere este datorată şi faptului de a putea dispune astăzi de medicamente mai eficiente pentru combaterea fenomenului respingerii (ciclosporina A). multiple şi mai degrabă recente. gonade. În linii generale şi introductive trebuie să admitem şi că problema etică. liceitatea unor transplanturi care pot influenţa identitatea persoanei ce primeşte. chiar dacă acum nu s-a ajuns la efectuarea de transplanturi de trunchi/cap asupra omului. numărului restrâns de donatori. problemele etice au devenit mai complexe. La prima vedere sar părea că scopul fiind în mod clar terapeutic. E de asemenea proprie anilor din urmă încercarea de transplant heterolog de inimă de babuin şi de ficat de cimpanzeu. în măsura în care ţesutul inserat în organismul receptor are un timp scurt de supravieţuire. precum în vehiculata ipoteză a transplantului de "cap/trunchi ". pancreasul şi. sunt amintiţi anii '68-'70 pentru entuziasmul în materie de transplant cardiac.

Pentru a ne ordona materia vom trata următoarele argumente: clasificarea diferitelor modalităţi şi tipuri de transplant. de schimbare a testului de compatibilitate a ţesuturilor (Acordul n. (4) Ca un corolar al acestei tehnologii a transplantului ar trebui să se vorbească şi de implantul de organe artificiale. Codul European de Securitate Socială. de asemenea. constituţională. de probleme referitoare la transplanturi. acolo unde nu rezultă în mod explicit voinţa contrară a subiectului de viu. În aceeaşi Recomandare guvernele sunt invitate să prevadă în documentul de identitate sau în permisul de conducere posibilitatea de declaraţie preventivă din partea cetăţenilor pentru donarea post mortem. Semnalăm în mod particular indicaţiile privitoare la consimţământ pentru prelevarea organelor de la persoana vie şi cele privitoare la sancţiunile precise în cazul declarării false a morţii pentru a obţine anticipat transplantul de la cadavru. Indicaţia generală şi tendinţa documentului este de a favoriza printre statele membre posibilitatea de se prevala de "consimţământul prezumptiv". care este carta sa fundamentală şi. raportul între tehnologie şi etică. (5) Pentru a garanta o mai mare uniformitate legislativă între diferitele ţări europene Recomandarea 78/29 aprobată de Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei la 11 mai 1978 conţine o serie de reguli. dar deseori reprezintă o fază sau o alternativă. tendinţa este de a considera cadavrul ca res communitatis: în acelaşi timp se invită la respect faţă de convingerile 162 . pe planul legislaţiilor sanitare. Sunt amintite în primul rând în cadrul european. definiţii şi invitaţii adresate statelor membre pentru legislaţiile lor naţionale. tratamentele medicale şi de reabilitare. Principiile călăuzitoare care au însufleţit legislaţia Consiliului Europei în materie de transfuzii de sânge (Codul de la Reykjavik din 1975). inserările şi prelevările de ţesuturi şi de organe de origine umană (Recomandarea 78/29. situaţia juridică internaţională şi naţională în vigoare. Recomandarea 79/5). mereu pe planul enunţării principiilor generale. A doua parte: Bioetica şi transplanturile de organe Perspective legislative şi cooperare internaţională Consiliul Europei. care garantează măsurile de prevenţie. sunt orientate în favoarea colaborării şi a securităţii sanitare şi spre împiedicarea comercializării. a dezvoltat o intensă activitate de cooperare între statele membre. Această poziţie a fost subliniată chiar de Conferinţa Miniştrilor europeni ai Sănătăţii desfăşurată la Paris pe 16-17 noiembrie 1987. după principiile ce au inspirat Convenţia Drepturilor omului. unele ipoteze ce ţin de o problematică etică particulară. principiile etice generale. 84 din 1974). (6) De aceea. care în sine nu face parte din abordarea transplanturilor de organe umane. Carta Socială Europeană.Deasupra ipotezelor şi problematicilor particulare se află mereu problemele de fond ale întregii bioetici: raportul dominare-respectare a persoanei faţă de natura corporală. care la articolul 11 prevede obligaţia din partea naţiunilor de a salvgarda şi ocroti sănătatea cetăţenilor şi. ca să spunem aşa. pentru prelevarea de organe post mortem.

Celelalte prescripţii privesc examenele prealabile. în sfârşit. chiar al sângelui pentru transfuzii şi al altor substanţe destinate transplantului. 24/79 asupra băncilor de organe (8) sunt organizate "băncile" de date şi colaborările pentru transferul către acestea.trebuie subliniată interzicerea de a comercializa părţi ale corpului uman. în octombrie 1987. chiar dacă nu este pe larg abordat argumentul donării de organe post mortem . 6 ianuarie 1987. Asupra fiecăruia dintre aceste principii trebuie să facem pe scurt câteva reflecţii. în caz de calamitate. Datorită acestor dispoziţii. Marfa călătoreşte cu "etichetă" europeană. astfel de convingeri ar comporta contrarietatea faţă de donarea de organe post mortem. pentru a cunoaşte tipizarea şi pentru transportul aerian al organelor şi. Noul Codice Italian de Deontologie medicală (1995) consideră în două articole. ce stabileşte aşa numita "Convenţie asupra Bioeticii" a Consiliului Europei (9) . drepturile de rambursare a cheltuielilor şi garanţia asigurărilor sociale pentru daune rezultate din donarea ex vivo. Fac referiri la transplanturi articolele 13. consimţământul în cunoştinţă de cauză (informat). problema acceptării morţii şi a menţinerii în viaţă a subiectului mort din punct de vedere clinic cu scopul de a nu lăsa să se întrerupă activitatea organelor destinate transplantului. o Declaraţie asupra transplanturilor de organe. Chiar a XXXIX-a Adunare a Asociaţiei Medicale Mondiale (AMM) a aprobat. 163 . locul şi condiţiile prelevării şi transplantului. integrate conform celor stabilite de Rezoluţia Parlamentului European n. tutelarea identităţii personale. aprobate de Conferinţa Internaţională a Ordinelor Medicilor din Comunitatea Economică Europeană (CEE) . În acest text.argument amânat pentru un ulterior protocol specific . Înainte de a aborda mai detaliat aspectele etice ale problemei menţionăm câteva documente cu caracter deontologic. Prin constatarea morţii clinice este interzisă prelevarea dacă donatorul nu a pierdut ireversibil şi total funcţiile cerebrale: dar se precizează că aceasta nu exclude ca unele funcţii ale anumitor organe să poată fi menţinute în viaţă în mod artificial (7) . 36 şi 37. Recomandarea 79/5 cuprinde măsurile de garanţie şi vamale pentru transportul rapid şi înlesnit pe plan internaţional al substanţelor destinate transplantului. aflate în conexiune în plan internaţional pentru a repera organul de transplantare.religioase ale celui aflat încă în viaţă. 14 şi 15 ale Principiilor de Etică medicală europeană. (10) Aspectul etic al problemei: principiile generale Principiile generale care definesc problema etică a transplanturilor sunt trei: apărarea vieţii donatorului şi a receptorului. Să mai cităm. Articolele 9 şi 14 ale acestei Recomandări prescriu gratuitatea donării de organe şi de ţesuturi. care privesc acest argument.

un aventurism în cazul transplantului cardiac ceea ce s-a petrecut în diferite perioade: transplantul va trebui să se dovedească a fi unicul remediu valid pentru prelungirea vieţii 164 . Este cazul donării de organe duble (rinichi) sau de părţi din organe (ficat. în plus. decât doar pentru un bine mai mare al corpului însuşi (principiul totalităţii) sau pentru un bine moral mai mare. Din punct de vedere moral este inadmisibil să fie provocată în mod direct mutilarea invalidantă sau moartea unor fiinţe umane. poate apărea în experienţa chirurgicală căutarea succesului cu orice preţ şi finalitatea experimentală. relativ la persoana însăşi. ce era. De aceea. b) Va trebui să existe şi să se descopere o posibilitate alternativă de reuşită asupra pacientului primitor: sacrificiul donatorului trebuie să posede un anumit grad de proporţionalitate faţă de posibilele avantaje reale asupra vieţii pacientului beneficiar. până la a recomanda donarea de organe post mortem: atitudinea faţă de liceitate depinde de reuşita tehnică mai ales în privinţa conservării vieţii donatorului. reflecţia morală trebuie să se caracterizeze prin acurateţe şi precauţie. Este de înţeles cum morala catolică.atât de riscant încât să fie considerate cu precădere experimentale. şi în ipoteza unui beneficiu efectiv al pacientului care primeşte organul. în mod normal donatorul îşi poate duce viaţa şi munci în continuare. este licit transplantul omoplastic cu următoarele condiţii: a) donatorul (dacă este viu) nu va trebui să sufere o daună substanţială şi ireparabilă în privinţa vieţii şi operativităţii lui. În acelaşi sens se situează şi Catehismul Bisericii catolice care reţine transplantul de organe ca un act conform legii morale şi meritoriu numai dacă "daunele şi riscurile fizice şi psihice pe care le presupune donatorul sunt proporţionale cu binele căutat pentru destinatar. în dauna bolnavului care poate servi ca test pentru progresul tehnicilor chirurgicale. Chiar şi în cazul prelevării organului ex cadavere se poate aduce ofensă vieţii dacă moartea nu a intervenit în mod efectiv sau nu a fost bine constatată. În cazul nostru principiul totalităţii sau terapeutic justifică de la sine liceitatea transplanturilor autoplastice (chiar şi cu caracter estetico-corectiv). în realitate. dar rămânând deschisă adevăratului serviciu adus vieţii pacienţilor. plămân). În plus.Apărarea vieţii donatorului şi a receptorului Poate părea mai puţin importantă liceitatea transplantului pentru a prelungi viaţa unui bolnav grav şi incurabil altfel. mai degrabă refractară în a le admite liceitatea. inimă etc) principiul totalităţii trebuie să concorde cu principiul solidarităţii şi socialităţii. în cazul donatorului viu. viaţa pacientului deşi este sacră poate fi supusă unui tratament riscant şi atât de invaziv doar dacă transplantul este legat de existenţa unor speranţe fondate în privinţa unei reale prelungiri a vieţii. nu întotdeauna viaţa prelungită a bolnavului care primeşte organul transplantat are o calitate satisfăcătoare. Principiul respectării vieţii fizice a persoanei comportă obligaţia "non disponibilităţii" corpului respectiv. În sfârşit. pentru a justifica transplanturile omoplastice (rinichi. Cu alte cuvinte. (11) Sunt deci condamnabile din punct de vedere moral transplanturile cu caracter într. dar. s-a îndepărtat progresiv. reflecţia bioetică trebuie să fie aprofundată. tehnicile perfecţionându-se. la începutul experienţei transplanturilor. situaţii în care. de exemplu. invers. Se consideră. Trebuie să se considere că. câteodată donatorului i se cere un anume prejudiciu. chiar şi pentru a întârzia decesul altor persoane".

Totuşi nu ni se pare suficient pentru a fi garantată o identitate globală a persoanei: este foarte greu. ne oprim să analizăm pe scurt criteriile care pot fi utilizate în selecţionarea pacienţilor care trebuie să acceadă la intervenţie. ci în mod structural legate de gândirea şi identitatea biologică procreativă a subiectului. nici ca mijloc de exprimare şi execuţie. dacă este vorba despre prelevarea de pe cadavru. Criteriul cazual se bazează pe principiul imparţiaalităţii şi încredinţează distribuirea organelor de transplantat la întâmplare. ca trunchiul să poată fi legat pe planul sensibilităţii şi al inervării motorii astfel încât nu ar putea să fie "simţit" de către subiect nici ca organ de simţ. testicole) sau chiar de glande de mare relevanţă pentru echilibrul hormonal şi bio-psihologic al subiectului (hipofiză) Când calitatea vieţii şi identitatea personală sunt puternic ameninţate şi compromise. conform priorităţii cererilor. ar presupune o identitate personală legată de creier. practicată acum pe câini şi maimuţe (13) . După criteriul utilitarist. După părerea noastră sunt cel puţin trei aceste diferite criterii: un criteriu utilitarist. şi prospectată pentru om. Perspectiva mecanicistă a celui ce propune aceste transplanturi este insuficientă pentru a defini corporalitatea care este parte integrantă a persoanei. al cărui identitate o constituie. un criteriu cazual. va trebui să existe constatarea certă a morţii donatorului. când rezultatul transplantului ameninţă şi tulbură atât de profund subiectul. poate din punct de vedere tehnic mai puţin complex. În sfârşit. chiar şi cu scopul de a obţine o supravieţuire pur biologică. prioritatea cererii. nici social nici rasial. pentru transplantul renal oportunitatea transplantului apare atunci când dializa nu mai este practicabilă cu succes şi pentru multă vreme. Ipoteza transplantului de trunchi/cap. are în vedere unii parametri clinici. pe care credem că îl împărtăşim. Alegerea pacientului care va fi supus intervenţiei trebuie să fie în primul rând informată de principiul nediscriminării: pentru nici un motiv. criteriul terapeutic. o dată vindecat se va întoarce la viaţa de muncă. previziunea ca organul să se poată implanta şi în ultimă instanţă. distribuţia organelor s-ar efectua pe baza criteriului productivităţii sociale prin care se alege ca primitor cu preferinţă acela care. celui care are în mod real nevoie şi îndeplineşte condiţiile necesare intervenţiei nu trebuie să i se închidă posibilitatea de acces. De exemplu. În concluzie. Asupra acestui punct vom reveni.pacientului. printre care: urgenţa. un criteriu terapeutic. de organe genitale (ovare. prezenţa şi limbajul. (12) Apărarea identităţii personale a primitorului şi a descendenţilor lui Problema morală se pune pentru transplantul de organe nu executive. întrupare a eului. în plus. Eul se construieşte din punct de vedere psihologic şi senzorial prin intermediul experienţei corporale: memoria păstrează 165 . într-adevăr. se pune problema liceităţii transplantului. posibilitatea de reuşită a transplantării conform condiţiilor pacientului. Dar şi mai problematic este că memoria cerebrală ar putea păstra în continuare senzaţiile şi experienţele avute cu corpul precedent. Este cazul ipotezei aventuriste a transplantului de cap/trunchi sau chiar al transplantului. noul individ ar putea fi recunoscut în cel ce este reprezentat de cap: pentru că creierul este partea în care se conservă "memoria personală": aceasta este raţiunea pentru care se preferă să se vorbească mai degrabă de transplant de trunchi decât de transplant de creier.

consecinţelor. Când prelevarea se face de pe un cadavru. (14) În privinţa gonadelor şi a organelor legate de reproducere şi de secreţia hormonilor particulari. trebuie exclus dinainte ca transplantul de gonade să implice apoi o procreare în consecinţă. dar după părerea noastră nu poate pretinde substituirea cu transplant cu finalitate procreativă. în altă corporalitate? De aceea îndrăznim să afirmăm că o asemenea "construcţie chirurgicală" ar avea un caracter puţin uman şi ar răscoli identitatea personală a subiectului. ca în cazul ţesuturilor. Nu ar putea exista un act de donare ca expresie a solidarităţii.şi proproţional terapeutic . În acest caz nu ar fi vorba de un transplant pentru a salva viaţa subiectului . deci transplantul terapeutic (adică îndreptat spre salvarea vieţii celui ce primeşte transplantul) nu este schimbată de o necesitate altfel normală. dacă nu ar exista o cunoaştere motivată asupra tuturor consecinţelor gestului. după cum tot negativă este raţiunea fecundării eterologe. să fie mai acceptabilă dein punct de vedere etic . dificultăţilor.ci doar pentru a trata infertilitatea. raţiune care nu justifică un transplant care ar comporta apoi tulburarea identităţii biologice a descendenţilor. Prezenţa unei ameninţări la adresa vieţii pacientului datorită unui proces maladiv (de exemplu. Dar în fiecare caz există în primul rând obligaţia unei informări exacte şi complete asupra riscurilor. (15) În cazul acesta. aparţinând unui corp care nu mai există. Pentru că este poate vorba de riscuri foarte mari (a se vedea transplantul cardiac). În general. Consimţământul în cunoştinţă de cauză În legătură cu problema consimţământului trebuie să luăm în consideraţie cele două ipoteze: când prelevarea de ţesut sau de organ se face ex vivo şi când se face ex cadavere. înainte de a proceda la implantarea unui nou organ.faţă de administrarea de hormoni în patologiile în care extirparea de ovare patologice poate determina unele complicaţii datorate lipsei hormonilor produşi (estroprogesteronici) şi care induc o stare de menopauză precoce iatrogenă şi o serie de tulburări osoase şi cardiovasculare asociate. Interzicerea este şi mai clară în special atunci când transplantul s-ar face doar pentru tratarea organului şi nu a individului şi deci doar pentru a avea ovare sau testicole normale şi nu bolnave şi a asigura astfel fertilitatea. Rămâne de discutat ipoteza ca transplantul de gonade. oricum.imaginea de sine şi în corporalitate se reflectă identitatea: cum va putea să se recunoască o minte. al unor părţi de organe sau de organe duble (rinichi). am văzut cum tendinţa juridică este înclinată să considere cadavrul ca res communitatis şi să înlesnească utilizarea lui spre binele comun ori 166 . observaţii privitoare şi la cel ce primeşte organul sau ţesutul. alteori chiar înfruntarea unor incertitudini şi a unor consecinţe (în cazul transplantului de rinichi. informarea va trebui să fie făcută cu grijă. pancreas) de tipul respingerii sau al unor îngrijiri atente şi tratamente pentru o anumită perioadă. acestea nu sunt legate de funcţii vitale. consimţământul explicit şi formalizat.cum este cazul rinichiului. obligaţia consimţământului în cunoştinţă de cauză priveşte şi donatorul şi priveşte toate consecinţele asupra sănătăţii şi capacităţii de muncă viitoare ale donatorului. de ovare. ni se pare că această practică trebuie să fie considerată ca o ameninţare la adresa identităţii biologice şi psihologice a subiectului primitor şi a descendenţilor lui. de exemplu. o tumoare) la organele genitale poate justifica şi să implice extirparea. ficat. Când prelevarea se face de la donatorul viu. inimii etc .

poate necesita manipulări şi prelevări de pe cadavre fără nici o daună adusă vieţii .dar cu aceasta nu încetează respectul datorat acestui res care are o legătură psihologică cu persoana. în anumite situaţii. trebuie încredinţat ştiinţei şi conştiinţei competente şi nu este cu prioritate o problemă filozofică sau teologică în sine. să descopere necesitatea de a-şi da în mod explicit propriul consimţământ acestui act de profundă solidaritate umană şi de foarte mare valoare socială. în acest caz răul ar fi uciderea sau omisiunea vinovată a ajutorului. într-adevăr. nu trebuie uitate conotaţiile speciale pe care le presupune această problemă atunci când este vorba de efectuarea unei prelevări de organe de la un minor. Odată era considerată moartă. graţie căreia fiecare. care este constatarea morţii. acum. îşi păstrează sacralitatea proprie prin referinţa fenomenologică şi psihologică pe care o primeşte din partea supravieţuitorilor. informarea şi considerarea în acelaşi timp a voinţei supravieţuitorilor au şi păstrează o greutate de ordin etic. ne aflăm în faţa unor situaţii destul de diverse între ele: dacă minorul care primeşte are ani mai puţini sau este un adolescent capabil să înţeleagă semnificaţia celor ce sunt pe punctul să se petreacă. deşi este res şi nu mai este persoană. (17) în care sunt abordate în manieră globală toate problemele particulare ale transplantologiei legate de acest segment de vârstă. acea persoană căreia inima a încetat să-I bată. dacă este în continuare adevărat că utilitatea binelui comun poate justifica anumite operaţiuni cu caracter igienico-sanitar. Al doilea punct care trebuie clarificat. Criteriul acesta nu este împărtăşit de toţi autorii sub profil etic. considerarea voinţei însăşi a subiectului şi. încă de foarte tânăr. ştiinţa întrebuinţează. cu scopul de a evita erorile. (16) Apoi. Problema constatării morţii în transplantul de pe cadavru Este problema cea mai delicată din tot acest subiect referitor la transplantele umane. Este deci deosebit de importantă din punct de vedere etic difuzarea unei "autentice culturi a donării". care este alcătuit în mod esenţial din date asupra procentului de supravieţuire. având în vedere că respectivul cadavru.de câte ori apare o necesitate de tip social de fiecare dată când va apărea o necesitate de tip social şi când nu va exista o voinţă contrară a subiectului donator exprimată când era în viaţă. datorită şi dificultăţii mesajului care trebuie transmis. Comitetul Naţional a propus ca oportună revenirea asupra temei. De aceea. Semnele încetării vieţii umane pot fi deci deduse prin mijloace şi metode pe care ştiinţa le elaborează treptat şi le perfecţionează. Se ajunge astfel la definirea 167 . dedicând transplantelor la vârsta pediatrică un întreg document . pentru ce în mod oportun legea prescrie în articolele respective un ansamblu de condiţii "obiective" care să confere certitudine cu privire la parametrii morţii clinice şi cerebrale. Înainte de toate. În această a doua ipoteză este nevoie de un efort de comunicare deosebit. nu trebuie exclusă complet legătura lui cu apartenenţa afectivă din partea supravieţuitorilor. Utilitatea publică ce poate necesita sacrificii chiar şi din partea celor vii. nu se poate anticipa moartea atunci când se produce o intervenţie asupra pacientului cu scopul de a preleva un organ: raţiunea este că nu se poate face răul pentru a obţine binele. De aceea. căreia îi lipsea respiraţia. Putem porni reafirmând unele principii bazate pe respectul vieţii. În cazul acesta. unde este posibil. Se înţelege de aceea. mijloace şi metode mai rafinate. doar prin metode empirice. datorită dezvoltării tehnologiei şi a reanimării.

Introducerea în tehnicile de reanimare poate determina pentru un timp respiraţia forţată şi circulaţia forţată a sângelui : dacă însă între timp s-a produs degenerarea ireversibilă a centrilor superiori. CNB a subliniat necesitatea de a utiliza criterii diferenţiate şi cercetări specifice întrucât criteriile prevăzute în general sunt valabile doar începând de la vârsta de cinci ani. care continuă să fie vitale doar pentru că sunt irigate artificial de instrumente. (18) Nu este suficientă. după cum prevede şi legea. (21) Probleme particulare pot apărea în diagnosticarea morţii cerebrale când pacientul este la vârsta pediatrică. simpla pierdere a funcţiilor de relaţie datorate compromiterii scoarţei cerebrale. mai ales dacă sunt nou 168 . respiratorii şi nervoase non temporar ci ireversibil. şi-a exprimat dorinţa ca şi în Italia să fie introduse criteriile pe care o Task Force adaptată le-a elaborat pentru determinarea morţii la copil. nu trebuie doar să rezulte încetarea definitivă a activităţii corticale cerebrale. pe care ştiinţa şi legea pot să o precizeze. Unii parametri. o oarecare activitate biologică. care constă în constatarea încetării definitive a activităţii circulatorii. viaţa umană nu va mai putea fi reactivată. Ar putea trezi o perplexitate deosebită faptul că în legislaţia precedentă au fost prevăzute condiţii diferite pentru declararea morţii persoanei: dacă această persoană ar fi fost candidată la prelevarea de organe pentru transplant ("moarte cerebrală") sau dacă nu ar fi fost ("moarte cardiacă"). pentru a alege transplantul şi a acţiona respiraţia forţată pentru a menţine bătaia inimii şi irigarea organului. într-adevăr. pot lipsi sau pot fi modificaţi din cauze diferite care merg de la maturizarea incompletă a organelor până la condiţiile particulare în care sunt menţinuţi copiii în terapie intensivă. (22) În mod particular. care unifică funcţiile vitale. Pentru a avea garanţia că o atare încetare a vieţii este ireversibilă şi nu momentană mai trebuie cerută încă o anumită perioadă de timp. care se evidenţiază în manieră definitivă prin încetarea activităţii electrice corticale şi prin dispariţia altor semne de activitate encefalică. De aceea specialiştii constată. Când starea de "moarte clinică". definită ca "moarte encefalică" este instalată se consideră licită prelevarea de organe. chiar dacă mai poate dura artificial. Nu se poate introduce distincţia între "viaţa biologică" (funcţii organice) şi "viaţa personală" (viaţa de conştiinţă şi relaţie): la om există o vitalitate unică şi atâta timp cât există viaţă trebuie considerat că este viaţa persoanei (20) . Considerăm că dispoziţiile înscrise în legea italiană în articolele citate reprezintă garanţii suficiente şi din punct de vedere etic pentru constatarea morţii. după cum consideră unii (19) . Unii autori susţin că limita de 6 ore pentru relevarea continuă a electroencefalogramei ar fi prea scurtă. ci va trebui să se constate că şi nucleele profunde ale encefalului. dacă au încetat şi funcţiile vitale dependente de centrii interni ai encefalului."morţii clinice". trebuie ca întreg encefalul să fie mort. Comitetul Naţional de Bioetică italian (CNB). sub impulsul mecanismelor. sunt ireversibil compromise. chiar şi în manieră ireversibilă. Diferitele legislaţii prevăd criterii diverse sau evaluări suplimentare cu privire la adult. Atare respiraţie forţată trebuie activată după ce s-a constatat că cea spontană este irecuperabilă datorită compromiterii ireversibile a centrilor nervoşi interni ai encefalului de care depinde. În esenţă. deci.

De aici izvorăşte datoria de "a lua măsuri pentru ca un cadavru să nu fie tratat ca atare înainte ca moartea să nu fi fost constatată cum se cuvine". A proceda dintr-un simplu impuls sentimental nu este licit. de legea asupra constatării morţii. Însăşi enciclica Evangelium Vitae defineşte "extracţia acestor organe fără respectarea criteriilor obiective şi adecvate de verificare a morţii donatorului" drept "una dintre formele cele mai ascunse. Problema etică se pune într-o direcţie dublă: dacă incertitudinea reuşitei şi riscul foarte grav al respingerii nu împiedică suficient de motivat o atare tentativă. utilizând de asemenea organe de porc. de aceea nu a fost vorba despre o experimentare terapeutică ci doar de o experimentare cu scop în sine asupra unui subiect incapabil să-şi exprime consimţământul. problema nu este atât de simplă şi nu priveşte simpla întrebuinţare sau nu a organelor de animale pentru uzul uman. o incompatibilitate de grupe sanguine!). de aceea mulţi autori îi numesc optimişti pe aceia care prevăd 169 . de cunoştinţele medicale mai actuale că ne aflăm într-adevăr în prezenţa unui cadavru.nu determină alterarea personalităţii. fie şi pentru a întârzia decesul alteia. ci în faptul că presupunerile teoretice şi stadiul cercetărilor de până la acel moment nu lăsau să se întrevadă vreo posibilitate de reuşită (ar fi fost. realizate de Reemtsma şi Starzl. primele transplante de rinichi de cimpanzeu şi babuin la un individ uman. Pentru unii autori. ceea ce în sine ar fi din punct de vedere etic acceptabil. în plus. 87). chiar dacă parţial. (23). Dar în acest ultim caz. când organul de animal vine în contact cu sângele uman. dar nu mai puţin grave şi reale. De fapt. aşa cum se cuvine. În concluzie. au eşuat datorită implantului.născuţi.ca şi a unui organ artificial . (25) Cazul transplantului heterolog Cazul transplantului de inimă de maimuţă la o fetiţă (Baby Fae) în 1984. Cercetări îndreptate spre blocarea acestei reacţii distructive nu au fost încă deplin validate. din momentul în care nu este cu certitudine posibil a provoca moartea unei fiinţe umane. această indicaţie a fost receptată. Deci. ca şi cazurile recente de transplant de rinichi şi de ficat de animal (porc. de eutanasie" (n. au ridicat în presă semne de întrebare asupra liceităţii şi practicabilităţii unor asemenea transplante. cimpanzeu) la subiecţi adulţi. În privinţa primului dubiu trebuie să spunem că acesta este încă fundamentat atâta timp cât nu se poate înţelege cum ar fi posibil să existe de la început o speranţă îndreptăţită de reuşită a transplantului. în care se afirmă că "prelevarea de organe de pe cadavru este legitimă în urma unui diagnostic al morţii certe a donatorului". nu consta în faptul că a fost utilizată o inimă de babuin. dacă introducerea unui organ de animal . (27) A fost încercat tratamentul imunosupresiv al primitorului. În realitate. 15) (24) . (26) . Non acceptabilitatea experimentului asupra lui Baby Fae. se stabileşte imediat o reacţie antigen-anticorp cu activarea complementului şi distrugerea în consecinţă a endoteliului vazal. în plus. ţinând cont. Acest principiu a fost subliniat şi de Carta Lucrătorilor Sanitari (n. de exemplu. este în orice caz oportun să subliniem că pentru a efectua prelevarea trebuie întotdeauna să fim siguri. în cazul acesta ar exista deja condiţiile morale necesare şi suficiente care să justifice folosirea animalelor în tratamentele medicale şi în cercetarea asupra omului.

nu există dificultăţi în a accepta ca organe de animale să fie transplantate la om. (29) Dar dubiile care rămân nu sunt puţine. teoretic. şi în această perspectivă subiectul primitor trebuie să fie. poate chiar şi din motive de ordin cultural. Economisind atât cât este posibil. şi nu sunt sediul unor funcţii ce caracterizează persoana în mod esenţial. după cum se întâmplă în cazul altor handicapuri remediate prin organe artificiale. orice cruzime inutilă faţă de animal. Printre întrebările asupra liceităţii transplantului heterolog. problemă ridicată de grupurile de "iubitori ai animalelor" care găsesc inacceptabilă o astfel de soluţie pentru rezolvarea comodă a lipsei de organe. s-a evidenţiat riscul transmiterii de agenţi virali primitorilor. (28). şi de riscul foarte grav al respingerii. faţă de care ar putea manifesta. iar părerile cercetătorilor rămân împărţite. şi se asociază în schimb acelora care nu aşteaptă rezultate concrete şi durabile înainte de un deceniu. într-adevăr. Nouă ni se pare că. (30) O ultimă subliniere dorim să facem asupra problemei etice legate de întrebuinţarea animalelor. în plus. deci. cu probleme de respingere minore. În ultimii ani au fost alimentate noi speranţe în privinţa succeselor biotehnologice care au permis transplantarea de organe de animale transgenice. figurează şi aceea ridicată de cei care formulează ipoteza unei alterări a personalităţii subiectului primitor datorată introducerii unui organ de animal. pregătit şi hotărât să convieţuiască cu un organ heterolog. mai ales în ce priveşte posibilitatea ca alţi factori. Implantul de ţesuturi Despre prelevarea şi implantarea ţesuturilor de fetuşi umani cu scopul transplantului terapeutic s-a vorbit în capitolul precedent la tema referitoare la experimentarea asupra fetuşilor şi embrionilor. înainte de a proceda la orice experiment pe om. fără a dobândi mai întâi o îndreptăţită speranţă de reuşită a transplantului însuşi. şi încă de provenienţă animală. Ar fi deci încă prematur să se înceapă experimentarea pe om şi oricum este important să se verifice validitatea ştiinţifică reală a unor atari rezultate. şi este legată tocmai de incertitudinea reuşitei intervenţiei. menit să producă 170 . În acest paragraf ne vom referi exclusiv la problemele etice legate de implantul sau transplantul măduvei osoase. adică ţesutul aflat în interiorul oaselor. să fie implicaţi în mecanismul de "respingere" a organului. din punct de vedere psihologic. datorită faptului că organe precum ficatul sau inima au doar un simplu caracter executiv. în respectul adevărului subordonării ontologice a lumii animale faţă de persoana umană. relevate de literatura de specialitate. Aceste elemente. ar putea reprezenta un obstacol chiar şi de ordin etic pentru continuarea pe această cale. aici răspunsul este simplu. pornind de la un sondaj desfăşurat printre 1728 infirmieri din 59 de spitale publice australiene au dezvăluit puternica opoziţie a majorităţii de a accepta un xeroplant.pentru acest tip de transplantologie un succes iminent. În realitate. o reflecţie etică trebuie făcută. Desigur. în afară de imunocompatibilitate. este acceptabil şi justificabil din punct de vedere etic să fie utilizate în mod experimental animalele dacă este necesar pentru a salva şi a vindeca viaţa persoanei umane. un simţ de respingere şi de conflictualitate. Trebuie într-adevăr luată în consideraţie problema acceptabilităţii sociale a acestor transplante: Mohacsi e coll. De aceea.

într-adevăr. Măduva unui donator sănătos poate fi deci utilizată pentru a o înlocui pe cea alterată şi incapabilă de o empoieză normală sau de producerea unor celule imunocompetente. cum ar fi cea mai bună definire a sistemului de histocompatibilitate (HLA). şi până la vârsta de 45-50 de ani. a radiaţiilor. excepţii aproape rarisime. măduva donatorului sănătos (transplant alogen sau singen) sau a pacientului însuşi. chimioterapia pare să fie actualmente calea cea mai bună de rezolvare. în Italia grupul lui Lucarelli a reuşit 171 . pe un copil talasemic niciodată transfuzat fiindcă părinţii aparţineau Martorilor lui Iehova. Aceleaşi indicaţii. progresele recente ale chimioterapiei şi ale radioterapiei. după mai multe transplanturi cu rezultat favorabil. chiar şi de natură non-neoplastică. faţă de leucemiile acute limfoide. indicaţia este de transplant în remitere secundară. melanomi şi alte tumori solide). actualmente cuprind diferite alte maladii hematologice. în unele afecţiuni metabolice congenitale şi în talasemia majoră. încă cu un an în urmă. leucemiilor. dacă o dată erau constituite doar de leucemia acută şi de aplazia medulară. adică în conexiune cu prima intervenţie chimioterapică. piastrine). (31) În ultimii ani. Sunt foarte numeroase deja transplanturile de măduvă efectuate la nou născut. În timp ce la Seattle. la sfârşitul lui 1981. în colaborare cu Freud Hutchinson Cancer Research Center din Seattle. au pus pe rol un proiect pentru evaluarea transplantului de măduvă osoasă ca posibilă terapie în talasemia majoră. crioconservată (transplant autolog sau autotransplant) ofereă posibilitatea de salvare (rescue) hematopoietic. tentativele unor cercetători italieni de a vindeca talasemia majoră prin transplant de măduvă osoasă. adică după o primă tentativă doar cu tratament chimioterapeutic: de aceea. posibilitatea de a conserva ani întregi în azot lichid precursorii empoietici (etapă fundamentală pentru autotransplant) şi în plus posibilitatea de a identifica şi eradica celule neoplastice reziduale în măduvă. Primul transplant a fost efectuat la Seattle. acest tip de transplant se practică cu mai mare succes în urma dezvoltării cercetărilor. şi maladii non-hematologice (neuroblastomi. precum în cazul aplaziei medulare. În neoplazii ale sistemului hematopoietic sau în unele tumori solide. şi în particular de a mări doza medicamentelor citostatice. dincolo de limitele acceptabile. leucemia limfatică acută şi leucemia mieloidă acută au în schimb indicaţie de transplant în primă remitere. O săptămână după aceea a fost realizat primul transplant italian pentru talasemie pe un băiat de 14 ani politransfuzat. globule albe. proiectul era suspendat şi reluat doar după câţiva ani. Actualmente. sindromurilor de imunodecifienţă. Pentru leucemia limfatică acută la copii. Leucemiile acute non limfatice sun acelea care au o prognoză mai bună prin transplant. (32) Acei cercetători.(hemopoiesi) elemente celulare prezente în sângele care circulă (globule roşii. care prezintă probleme mai dificile. La adult. Un mare ecou ştiinţific l-au avut. sunt foarte numeroase şi centrele care le efectuează. a crescut în lume numărul transplanturilor pentru leucemia mieloidă cronică: în cazul acesta îşi croieşte drum ideea că prognoza cea mai bună este executarea transplantului cât mai devreme. în speranţa de a eradica definitiv maladia neoplazică.

hotărârea de a întreprinde un transplant de măduvă este întotdeauna o decizie preventivă. mai ales în cazul talasemiei. Transplantul oferă în mod cert speranţa unei vindecări de durată. Terapia tradiţională prin transfuzii periodice. se vede că ea este mai mare la transplant. că va exista o îmbunătăţire a unei asemenea abordări terapeutice. chiar şi în cazul talasemiei avansate. transfuzie şi transplant. întrucât permite o supravieţuire mai lungă. terapia tradiţională ar rămâne încă abordarea cea mai validă a talasemiei. deci. într-adevăr. Amândouă se aplică atât donatorului cât şi primitorului. Atât donatorul cât şi primitorul trebuie să poată să-şi dea propriul consimţământ în cunoştinţă de cauză. Deşi se întrevede. posibilitatea unei vindecări definitive prin transplant. susţin ideea că supravieţuirea ar diminua la subiecţii care se supun transplantului într-o fază avansată a bolii. talasemicul din naştere ar avea posibilitatea unei noi dezvoltări aproape normale până la pubertate şi o şansă de viaţă medie de circa 30 de ani. iar pe de altă parte. din contra. întrebuinţând actualmente chelatori ai fierului şi globulele roşii tinere. Actualmente practica s-a consolidat cu rezultate satisfăcătoare. dacă există condiţii pentru a-l putea efectua. (33) Unii. care deschide noi orizonturi medicinei şi în acelaşi timp îi provoacă incongruenţe şi insuccese. (34) Diferit este cazul unor tipuri de leucemie acută sau al leucemiei medulare cronice şi al aplaziei medulare în care transplantul. (35) Neîndoielnic. care acum necesită oricum o verificare prinntr-un follow-up mai lung. Dacă se compară mortalitatea în cele două cazuri de terapie. 172 . Şi pentru transplantul de măduvă osoasă este necesar să se facă referire la valorile etice deja evocate pentru transplanturi în general. Problemele de ordin ştiinţifico-etic sunt legate de o discordanţă de evaluare între cercetători asupra eficienţei unor atari transplanturi faţă de terapia tradiţională. Grupul lui Lucarelli. ar reduce efectele colaterale ale unui atare tratament şi ar permite o supravieţuire mai mare faţă de cea din trecut. dacă terapia transfuzională este bine dirijată. În plus. într-adevăr. În mod particular trebuie să fie respectate principiul apărării vieţii şi consimţământul în cunoştinţă de cauză strâns legat de primul principiu şi necesar pentru respectarea demnităţii şi a integrităţii persoanei umane. afirmă că transplantul rămâne întotdeauna unica posibilitate de vindecare. dar pentru un număr limitat de persoane. datorită inovaţiilor care se succed în domeniul biomedical. sacrificiul său trebuie să fie în mod cert proporţional cu posibilele avantaje reale asupra vieţii primitorului. pare a fi condiţia cea mai validă. În practică. Această a doua ipoteză a fost criticată deschis de unii pediatri şi hematologi. se poate prevedea. Donatorul nu trebuie să sufere o daună ireparabilă a propriei vieţi sau a condiţiei fizice.treptat să acumuleze o cazuistică numeroasă.

faţă de interzicerea generală de a preleva organe sau ţesuturi de la un subiect incapabil să exprime consimţământul (art. lacuna existentă în materie de prelevare de măduvă de la un minor. Altul. oricum poate intui şi înţelege. care stabileşte disciplina activităţilor transfuzionale. 173 . al părinţilor sau al celor ce exercită puterea tutelară. cu precizările despre care vom vorbi imediat. Anglia este suficient consimţământul în cunoştinţă de cauză. şi ultima revizuire a Declaraţiei de la Helsinki (1996) prevede că. În privinţa consimţământului. altul este băiatul de paisprezece ani care. Şi pericolul de infecţii. "Convenţia Europeană asupra Bioeticii" a stabilit că. Într-adevăr. Independent de legislaţia în vigoare. Oricum este vorba despre un risc foarte scăzut şi deci acceptabil. În caz de prelevare de la un minor incapabil de orice consimţământ. 2 din Codul civil italian). considerăm că principiul consimţământului în cunoştinţă de cauză trebuie să fie. În Franţa. Părinţii. introducând în acelaşi timp un criteriu de distincţie pentru vârstă. fiind necesare puncţii multiple pentru a aspira o cantitate de celule suficientă şi nu prea diluată cu sânge. după cum am indicat deja pentru consimţământul experimentării non-terapeutice în cazul minorilor. prelevarea de măduvă osoasă determină de fapt o diminuare tranzitorie a integriătăţii fizice întrucât aceasta se reconstituie în scurt timp. în afara consimţământului părinţilor. dintre care doi medici din afara echipei care va efectua prelevarea sau transplantul. pe cât posibil. Unicul pericol real pentru viaţă este cel care depinde de anestezia generală care este practicată. este copilul de doi ani care începe să-şi construiască primele faze verbale. pare a fi mai mult teoretic decât practic. prelevarea de ţesuturi regenerabile (precum măduva osoasă) de la un subiect incapabil de consimţământ poate fi consimţită cu unele condiţii specifice (art. prin legea n. în schimb. fără să forţeze sau să intimideze. menţinut şi respectat. pentru minori poate fi suficient consimţământul părinţilor. cel puţin parţial. chiar dacă nu a dobândit încă "capacitatea de a îndeplini toate actele pentru care să fie stabilită o vârstă diferită" (art. acesta trebuie să fie obţinut împreună cu cel al părinţilor. Şi în alte ţări există deja o reglementare în materie. în Elveţia. este necesar. şi intervenţia a trei experţi. De exemplu. deşi prevede la articolul 3 că prelevarea de sânge integral sau de plasmă poate fi efectuată doar asupra persoanelor cu consimţământ la o vârstă nu sub optsprezece ani. într-adevăr. în schimb. există câteva probleme. (36) Părinţii şi copilul ar constitui în acest caz "unitatea care exprimă consimţământul".În privinţa integrităţii fizice a donatorului. alineatul 1). Legislaţia italiană a rezolvat. semnat. fiind vorba de o terapie în favoarea subiectului direct interesat. prin faptul că donatorul de măduvă cel mai potrivit este adesea un minor. 20. În rest. recent. semnificaţia şi valoarea unei donări. 107 din 4 decembrie 1990. Datorită acestei lipse a unei daune fizice relevante este îndreptăţită şi prelevarea de la donatori minori incapabili de consimţământ. alineatul 2). pot călăuzi copilul să-şi exprime un consimţământ valid. 20. legat de puncţii. Germania. în cazul în care copilul este capabil să exprime un consimţământ. admite că se poate face. prelevarea de piastrine şi leucocite prim hemafereză şi de celule staminale medulare şi periferice chiar asupra subiecţilor de vârstă sub optsprezece ani cu acordul prealabil al celor ce exercită puterea parentală sau al tutorelui sau al judecătorului tutelar. (37) În privinţa subiectului primitor.

poate cel mai important: care este identitatea subiectului anencefalic? Nouă ni se pare în afara discuţiei faptul că anencefalicul este rodul unei fecundaţii umane. (40) În privinţa aceasta deci. E acceptabil să se programeze şi să se acţioneze "reanimarea" noului născut anencefalic cu unicul scop de a iriga organele de prelevat apoi pentru transplant? 3. b) de abia născut. Prelevarea de organe de la anencefalicul în viaţă. la fel ca oricare alt embrion. cât şi datorită ridicatei incidenţe de malformaţii asociate cu condiţia de bază (aproximativ 30 la sută dintre malformaţii sunt ale căilor urinare). Ca răspuns la semnele de întrebare. că datorită absenţei a unei bune părţi a masei cerebrale. În ceea ce priveşte reanimarea nou născutului anencefalic. trebuie amintit că. Prelevarea de organe după moarte. anencefalul este intubat şi legat la respirator cu menţinerea tuturor parametrilor vitali cu scopul de a proceda la prelevarea de organe conform necesităţilor de moment şi independent de prezenţa sau şi mai puţin de activitatea troncoencefalului: această abordare. mai frecvent. În privinţa prelevării de organe de la anencefalicul în viaţă. deşi utilizat pentru transplantul de ţesut hemopoietic. în general. atât datorită frecventei prematurităţi (53-58 la sută) cu respectivele imaturităţi ale organelor. Nou născutul anencefal ca presupus donator de organe Dificultatea de a repera micile organe de folosit pentru transplant la copii a sugerat recurgerea la prelevarea de organe de la fetuşi sau de la nou născuţi anencefalici. se pot desluşi patru tipuri de abordare: (41) a) de abia născut. anencefalicul este reanimat şi urmărit până când nu dispare activitatea trunchiului-encefal: o asemenea abordare ni se pare disproporţionată faţă de prognoza şi 174 . în capitolul despre experimentare. Menţinerea în viaţă a nou născuţilor anencefalici. Este licită utilizarea acestor subiecţi ca "rezervor" de ţesuturi şi de organe? 2. nu este vorba despre "buni donatori ". în timp ce la fetus sau la nou născutul anencefalic leziunea cerebrală este parţială. acesta se află într-o situaţie analogă morţii cerebrale. Care pot fi criteriile pentru a determina moartea cerebrală la anencefalic? La baza acestor semne de întrebare se află însă altul. (38) Înainte de a examina problematicile etice referitoare la prelevarea de organe de la fetus sau de la nou născutul anencefalic.Referitor la transplantul de ficat fetal. 2. care din momentul fecundării este condus teleologic de un principiu vital propriu. această procedură este acceptată în general de toţi cei care afirmă că anencefalicul nu este individ uman sau. este etic inacceptabilă. (39) Dintr-un punct de vedere etic semnele de întrebare care se pun faţă de această posibilitate de a utiliza fetuşii sau nou născuţii anencefalici ca donatori de organe sunt multiple: 1. nu trebuie să existe dubii că ne aflăm în faţa unui individ al speciei umane care trebuie să fie respectat ca persoană. cu o formă umană. sunt valabile şi indicaţiile deja furnizate pentru prelevarea de ţesuturi embrionare şi fetale . şi în mod particular prelevarea de rinichi. prin termenul de moarte cerebrală este indicată leziunea completă a encefalului. atât a scoarţei cât şi a trunchiului. Această ipoteză nu este nici ştiinţific corectă nici etic acceptabilă: întradevăr. după cum s-a spus deja la punctul 1. adică nu antrenează structurile trunchiului care sunt aşadar în măsură să menţină în mod autonom funcţiile vitale. ne articulăm reflecţia în trei puncte: 1. deşi utilizat pentru transplantul de ţesut hemopoietic. 3.

deci. a muribundului.atât de depreciată pentru animale . dată fiind condiţia anatomică intrinsecă a anencefalicului. antropologul Thomas a ajuns la următoarea concluzie. există o alta. să le amintim în mod succinct. După un studiu istoric comparativ. Locke ( afirmaţii care nu sunt 175 . din partea unor cercet`tori din domeniul etnologiei. determinarea morţii tronco-encefalului poate fi făcută doar prin relevarea dispariţiei reflexelor evocate înainte: dacă acestea nu s-au mai putut demonstra. evitând atât inacceptabilul zel terapeutic cât şi instrumentalizarea persoanei până la o adevărată vivisecţie . c) nou născutul este urmărit prin îngrijirile obişnuite până când nu apare hipertensiunea sau bradicardia. Referindu-ne la cele relatate în raportul alcătuit de Medical Task Force on Anencephaly (42) observăm că este superfluă relevarea EEG şi a fluxului cerebral. o cotitură în obiceiuri şi gândire. Nu există. d) nou născutul anencefalic este urmărit doar cu îngrijirile obişnuite până la stopul cardio. tanatocratică. deoarece presupune uciderea anticipată. este încă viu interesul pentru o cercetare istorică mai ales în cadrul concepţiei despre moarte la diferite popoare şi civilizaţii. eutanasia şi demnitatea morţii Definiţia termenilor şi istoricul problemei In acest capitol dorim să amintim referinţele esenţiale ale eticii şi în acelaşi timp să clarificăm amploarea respectivei tematici. în sfârşit. după cum observăm dificultatea de a evalua funcţionalitatea tronco-encefalului prin apelul la reflexe din cauza frecventelor asocieri de anomalii ale nervilor cranieni. datorită dificultăţii obiective de a utiliza criteriile din cazul adultului sau al copilului." ( 1) Desigur. În consecinţă. antropologiei culturale şi istoriei obiceiurilor. obsedată şi îngrozită de moarte: cea occidentală. Există două aspecte legate de asistarea muribundului. eutanasia trebuie condamnată. moment în care este reanimat şi se aşteaptă moartea trunchiului-encefal: o asemenea abordare pare a se finaliza exclusiv cu prelevarea organelor şi reprezintă astfel o formă de instrumentalizare a fiinţei umane. absenţa lor ab initio nu indică în mod necesar moartea trunchiului.respirator. aducătoare de moarte. în această a doua societate. După cum va rezulta din expunerea noastră. denumită "demnitatea morţii" sau "umanizarea morţii" . într-un fel paradoxală: " Există o societate care respectă omul şi acceptă moartea: cea africană. A treia parte: Bioetica. chiar dacă din milă. care sunt conexe între ele dar nu coincid.pe care orice altă abordare o determină. după ce a fost depăşită problema constatării acesteia. ne vom limita. mai ales dacă este orientat spre depistarea motivaţiilor şi concepţiilor de viaţă supuse unei asemenea practici. reţineri de ordin etic în privinţa prelevării de organe de la fetuşi sau nou născuţi anencefalici după moarte. O astfel de tratare a fost deja schiţat`. Bacon. după cum se poate deduce din unele afirmaţii ale lui Thomas Morus. argumentul eutanasiei este susţinut prin lege. configurându-se astfel o adevărată îndârjire terapeutică. lăsând la o parte reapari]ia unor amprente stoice şi utilitariste în epoca modernă. şi sub acest profil. în timp ce umanizarea morţii trebuie promovată printr-un complex de mijloace şi de atenţii. Istoricii dreptului sunt de acord în a constata că pătrunderea creştinismului în lumea occidentală a reprezentat.entitatea patologiei. după care se procedează la prelevarea de organe: această abordare este cea care respectă cel mai mult valoarea persoanei anencefalicului. Interesul pentru cercetarea istorică privind eutanasia este relevant din punct de vedere etic.

ci urmăreşte cererea de legalizare. care se prezintă ca o alegere făcută nu de un individ. trebuie să adăugăm că astăzi se vorbeşte de eutanasie nu numai în relaţie cu bolnavul grav şi terminal dar şi în alte situaţii: în cazul acelui nounăscut cu defecte grave. cum am spus. (3) Dar mai este un aspect nou. care înseamnă necunoaşterea valorii persoanei . în mod frecvent şi spontan. desigur. Mişcarea actuală nu se limitează la înţelegerea umanitară a faptului. activă în acest moment. care au instituit procedee penale. Pentru a evita confuzii posibile noi vom folosi termenul de eutanasie numai în acest sens.interpretate în totalitate ca având aceeaşi semnificaţe (2)) ajungem la nazism unde constatăm explozia acestei practici în formă organizată. prin eutanasie se în?elege"suprimarea fără durere sau din milă a celui care suferă sau se consideră că suferă sau că ar putea să sufere în viitor în mod insuportabil. care este mult mai vast faţă de ceea ce putea să apară .desigur. la viaţa productivă şi activă. Mişcarea de opinie în favoarea eutanasiei . pe când moartea este destinul tuturor.momente adevărate de noutate" ( D'Agostino). pentru a se ajunge în cele din urmă la cererea de legitimizare prin lege. ci de societate ca urmare a faptului că bugetul din domeniul sanitar nu ar mai putea suporta povara financiară reprezentată de asistenţa acordată bolnavilor afectaţi de boli de lungă durată . caracteristice altor perioade istorice. Pentru a completa tabloul definiţiilor. cel puţin în sens imediat. Se întrevede acum o altă accepţie a termenului de eutanasie. resursele economice ar fi economisite astfel pentru bolnavii care se vor întoarce. " De la pătrunderea creştinismului.afirmă ei . şi strategia adoptată de susţinătorii celor două teorii privind moartea este aceeaşi: se începe cu sensibilizarea opiniei publice privind "cazurile ce trezesc mila". când intervine. Deci. 176 . aceasta constituie una dintre ameninţările unei economii care ar dori să ţină seama doar de criteriul costuri-beneficii. Un avort poate fi făcut doar unor persoane. cu mişcarea de idei care în multe state a condus la legalizarea avortului voluntar . care nu sunt identice cu cele care susţineau moartea dintr-un sentiment de milă. atât în ce priveşte prognozarea cât şi costurile. are conotaţii şi motivaţii caracteristice. chiar teribil. sunt exaltate sentinţele nu prea severe date de tribunale. în schimb vom uzita termenul de "grijă faţă de durere" sau terminologii medicale mai tehniciste în alte cazuri. tematica eutanasiei nu a mai cunoscut . cea "social`". în care se regăsesc şi alţi jurişti şi moralişti a căror competenţă este recunoscută.până în secolul nostru . efectiv nu este greu să se înţeleagă fondul cultural comun al celor două cereri de legitimizare a "morţii impuse". în campania de sus]inere a legitimizării eutanasiei şi anume potenţialul de atragere socială şi personală.şi a poverii pe care ei ar constitui-o pentru societate. după vindecare. trebuie să vorbim despre această mişcare pentru a-i cunoaşte ideologia şi a-i examina contextul etico-cultural din care provine şi care o alimentează. în legalizarea avortului. după ce opinia publică a fost senzibilizată de mass-media şi în cadrul unor dezbateri publice. caracteristic. (wrongful life ) situaţie în care unii sugerează abandonul prin eliminarea alimentaţiei pentru evitarea suferinţei subiectului ." (5) . "factorul de compătimire". în acest caz se vorbeşte de "eutanasie a nou-născutului". Să luăm definiţia formulată de Marcozzi (4) . Se face legătura.

cineva o va putea instrumentaliza mereu în vederea unor scopuri contingente.în faţa lui Dumnezeu şi. In aceste două atitudini secularizarea aratăincapacitatea ei de a da un sens durerii şi morţii. Pe drept cuvânt s-a observat că ideologia.sau mai ales . privând omul de bunurile pământeşti.trebuia legată de rasism şi de statalismul absolutist care coincidea cu cel mai cinic calcul de reducere a cheltuielilor statului în scopul concentrării resurselor economice spre cheltuielile de război. Moartea are un sens doar dacă. jurişti. iar. Atunci când se ignoră această valoare. ea este ignorată şi înlăturată de către conştiinţă. Secularizarea este consolidată în era industrială de căutarea utilitarismului 177 . viaţă. care ne împinge acum spre legitimizarea prin lege a eutanasiei. în următoarele trei componente sau matrice ale mişcării în favoarea eutanasiei. Dacă viaţa umană nu contează pentru ea însăşi. Incapacitatea de a da sens morţii conduce la două atitudini legate între ele: pe de o parte. Raţiunea care s-a aflat la baza acelui program . între anii 1939-1941 au fost eliminate peste 70 de mii de vieţi. (9) Eutanasia se leagă de procesul de secularizare care pătrunde în societatea noastră şi care se exprimă mai ales ca formă supremă de revendicare a independenţei omului faţă .Contextul cultural actual Practica nazistă a eutanasiei programate a constituit primul program politic de eutanasie aplicat. s-ar invoca nazismul pentru a o combate. Eutanasia şi suicidul constituie semnul revendicării din partea omului a dreptului de a dispune de sine. putem rezuma concluziile unor cercetători. Deşi nu există o sociologie sistematizată a fenomenului pe care îl analizăm. ea deschide speranţa către o viaţă perfectă. strâns legată de existenţa unui Dumnezeu Persoană. Mentalitatea secularizată are . iar analiza trebuie făcută în mod obiectiv şi fără patimă. este anticipată pentru a evita şocul frontal cu conştiinţa. (7) Desigur. în consecinţă. raţiunile invocate de susţinătorii de azi nu concordă.diverse gradaţii: se poate exprima ca o apreciere justă a autonomiei relative şi a valorii realităţilor temporale. deci. ea aşează viaţa în mâinile lui Dumnezeu într-un act de totală supunere. Conform cercetărilor făcute pe baza documentelor procesului de la Nuremberg. cultură. pe de altă parte. fiind exclusă mai ales în calitate de criteriu veridic şi de evaluare a existenţei cotidiene. de propria viaţă şi moarte. nu este aceeaşi şi sar comite o eroare sociologică şi istorică atunci când din spirit polemic.ca şi la cel privind eliminarea evreilor şi prizonierilor din lagărele de concentrare . consideră inutilă suferinţa şi refuză simbolismul religios al morţii " (10) Moartea pentru credincios indică raportul său şi prima dependenţă de Dumnezeu. Există însă un punct comun între teoriile naziste şi ideologia favorabilă eutanasiei şi anume lipsa conceptului de emergenţă (situaţie critică) transcendenţă a persoanei umane. Secularizarea gândirii şi a vieţii Aceasta nu permite înţelegerea semnificaţiei morţii şi a valorii durerii.după cum se ştie . considerate "existenţe fără valoare vitală" (6) . voinţa omului exercitată asupra omului este revendicat de conducătorul politic al unui regim absolutist sau de criteriile individualismului. ca un refuz al oricărei dependenţe a omului faţă de Dumnezeu şi faţă de legea morală. se exprimă şi ca interes exclusiv faţă de realităţile mondene şi.

acea viziune culturală pe care Ioan Paul al II-lea a definit-o "cultură a morţii" . aşa cum se întâmpla odinioară în privinţa sexului. Pentru acest tip de cultură.. pentru că pune în lumină o componentă analogă mentalităţii în favoarea eutanasiei. durerea şi suferinţa capătă o încărcătură de non valoare şi determină refuzul. apărut întâmplător într-un univers apărut din "întâmplare" şi din "necesitate". pe care însă Monod le include în domeniul mitului şi al imaginaţiei. pentru care moartea şi durerea sunt elemente de maximă tulburare. atunci când viaţa sa a pierdut orice demnitate." pe care a înflorit acea mentalitate. are loc întâi în spirit şi apoi în societate şi în drept. refuzându-i-se eliberarea dorită. şi este considerată spre binele celui interesat. în circumstanţe determinate. "Nu poate exista eutanasie umanitară în afara celei care provoacă o moarte rapidă şi fără durere. el nu trebuie rostit în public. Este un lucru crud şi barabar a pretinde ca o persoană să fie menţinută în viaţă împotriva voinţei sale. (11) Începutul acestui tip de ideologie favorabilă eutanasiei este cunoscutul Manifest privind eutanasia publicat de "The Humanist (iulie 1974). aceasta implică necesitatea libertăţii de a decide raţional propria soartă". frumuseţe. Moartea a devenit un "tabu". Cu alte cuvinte trebuie să fie oferite mijloacele de a muri blând.mai mult sau mai puţin logic. Acest manifest merită să fie comentat. Scientismul naţionalist şi umanitarist Gândirea scientistă. definită de el subiectivă şi. tuturor celor care sunt afectaţi de boli incurabile ajunse în ultimul stadiu.. de etica hedonismului. Eutanasia. ca fugă de durere şi agonie. nu mai suntem capabili să recunoaştem valoarea inviolabilă a propriei vieţi.productivist şi. un cuvânt ce nu trebuie pronunţat şi. în imensitatea indiferentă a Universului unde a apărut din întâmplare. astfel ajungem să propunem eliminarea ei ca pe un lucru bun. declarând că doresc să li se respecte dreptul de a muri demn. al cărei principal reprezentat este Monod. Omul. Pauling. este propriul stăpân şi nu are în afara propriei fiinţe alt punct de referinţă: raţiunea. de aici se naşte cererea socială a unui gen de medicină care să asigure " deplina bunăstare fizică. Recomandăm celor care împărtăşesc părerea noastră să semneze "ultima lor dorinţă de viaţă" preferabil când sunt încă sănătoşi. cea "ştiinţifică". Viziunea secularizată a vieţii şi fiinţei umane a fost " humus-ul. psihică şi socială" şi o moarte fără durere. este unicul său ghid şi nu trebuie să răspundă decât propriului destin. De aici se naşte acel "tabu" al morţii cu tot cortegiul său. aceasta este incompatibilă cu oricare din tipurile de cunoaştere. Credem în valoarea şi în demnitatea individului.Deplorăm morala 178 . uşor. porneşte de la presupunerea că cunoaşterea obiectivă este posibilă numai în domeniul ştiinţei experimentale. deci . "Omul ştie în sfârşit că este singur. semnificaţie şi perspectivă. Manifestul. semnat de circa 40 de personalităţi printre care laureaţi ai Premiului Nobel Monod. O viziune în care. Suferinţa inutilă este un rău care ar trebui evitat în societăţile civilizate. după pierderea sensului transcendent al persoanei umane." (12) Date fiind aceste premise. în consecinţă. exclude valorile etice. Thomson. concluzionează: "afirmăm că este imoral să accepţi sau să impui suferinţa.

moartea omului în valoarea lui transcendentă. restul . Facem apel la opinia publică luminată. mai înainte şi mai radical. să depăşească tabuurile tradiţionale şi să manifeste compasiune faţă de suferinţele inutile din momentul morţii. suicidul sau violenţa . mai ales în ce priveşte îgrijirea bolnavilor gravi şi a muribunzilor" (15). la baza acestor concepţii se află lipsa credinţei în Dumnezeu şi în viaţa veşnică ce s-a deschis omului. depăşeşte totuşi orizontul pământesc al individualismului recunoscând valoarea obiectivă. care este eutanasia. era deja bine înrădăcinată în conştiinţe. de separarea lui de rude chiar în momentul morţii. Concepţia personalistă asupra omului. poate . dar. psihologice pentru acest tip de muribunzi. dar adesea. sau putem spune. Când valoarea "obiectivă" a persoanei a dispărut din gândirea occidentală în favoarea filozofiilor imanenţei şi subiectivismului. au evidenţiat mai mult problema "morţii demne"." (13) Orizontul cultural al documentului este clar : peste ateismul materialistic de fond se instaurează exigenţa ştiinţei de a transforma moartea din "întâmplare" în "eveniment" calculat şi programat. care deschide fiinţa personală a omului spre viaţa ultrapământească. moartea metafizicii şi ontologiei persoanei.lipsită de sensibilitate ţi restricţiile legale care împiedică examinarea acestui caz etic. acceptând pentru fiecare persoană umană limita timp-mortalitate. Este ca şi cum. Dezechilibrul medicinei între tehnologie şi umanizare Progresele medicinii au acutizat problema eutanasiei. Cealaltă serie de probleme etice ale medicinii actuale este constituită de consecinţele socializării medicinii. Acest lucru s-a petrecut în două direcţii: în direcţia progresului tehnologic al asistenţei acordate muribunzilor şi în direcţia deja amintită a socializării medicinii. susţinută de cererea unei bunăstări 179 . ca lumina ce descoperă limita şi să pregătim lecţia despre metafizica Sf. Discuţiile desfăşurate în anul 1075 privind cazul Karen Ann Quilan au evidenţiat faptul că progresele medicale îngreunează tot mai mult definirea frontierelor dintre viaţă şi moarte. şi îi condamnă pe alţii la tratamente care prelungesc mai mult agonia decât viaţa. "Progresele recente ale ştiinţei se repercutează tot mai mult asupra practicii medicale. (14) După cum s-a remarcat în mod just. (16) Efortul tehnologic din sălile de reanimare este însoţit adesea de izolarea şi însingurarea bolnavului. nu-i mai rămâne decât să se simtă un simplu obiect. dintre coma ireversibilă şi cea reversibilă. Exigenţa condiţiei de sănătate. care nu mai realizează valoarea transcendentă a persoanei. Toma. Fiecare individ are dreptul de a trăi \n demnitate şi a muri \n demnitate.a urmat în mod logic. Tehnicile de reanimare permit multora o revenire miraculoasă. de o singurătate în ciuda existenţei corpului medical ce operează la aparate.eutanasia. transcendentă a persoanei şi destinaţia sa ultrapământească. Aceste situaţii limită ridică probleme etice privind permisivitatea şi obligativitatea unor intervenţii tehnice de reanimare dincolo de un anumit punct şi pun problema etică a obligativităţii asistenţei umane. Noi trebuie să admitem lecţia lui Heidegger care consideră moartea înscrisă în întregul vieţii. atunci când omului.

In ce priveşte uciderea din milă de către medic sau la cererea pacientului. b) se constată de asemenea amploarea progresivă înregistrată de discuţiile privind eutanasia. începând cu cel ţinut la Asociaţia medico-biologică "Sf. primatul persoanei asupra societăţii. pentru cel care le parcurge în mod cronologic sunt orientate astfel încât să ofere următoarele: a) clarificarea şi prezentarea distinctă a conceptelor în mod progresiv. motivată de "tarele psihice şi fizice". Liniile directoare ale doctrinei Bisericii Catolice. de la următoarele puncte precise: recunoaşterea caracterului sacru al vieţii omului.individuale şi sociale. a noţiunii de terapie a durerii pe care o comportă scurtarea indirectă a vieţii. (17) Învăţătura Magisteriului Bisericii Catolice Ajunşi în centrul analizei etice. referitor la practica nazistă privind "eliminarea forţată". refuzul îngrijirii terapeutice sau distanasia. toate acestea determină o dificultate reală pentru personalul de asistenţă medicală de a trece de la o simplă asistenţă tehnică. datoria consecventă a autorităţilor de a respecta viaţa inocentă ( fără ca această problemă să influenţeze opinia privind pedeapsa cu moartea) : acestea sunt punctele cheie asupra cărora gândirea Bisericii Catolice nu se va modifica niciodată. Luca". Discursul rostit în faţa participanţilor la primul Congres de Histopatologie a sistemului nervos (14 septembrie 1952) privind necesitatea de a avea consensul pacientului. a fost făcută participanţilor la Congresul Internaţional al Medicilor Catolici şi la Uniunea Catolică de Obstetrică (29 octombrie 1951) (19) . şi se precisează tot mai mult sarcina comunităţii creştine în sens preventiv. printre altele. avem multe discursuri ale lui Pius al XII-lea. (18) Principalele surse de trimitere sunt: Pius al XII-lea • • • Enciclica Mystici Corporis (29 iunie 1943) care relua un răspuns oficial dat printr-un Decret al Sf. In acest discurs găsim şi o precizare importantă în legătură cu ceea ce 180 . o depersonalizare a asistenţei sanitare. în scopul de a oferi o asistenţă adecvată muribunzilor. în consecinşă. O condamnare explicită a eutanasiei de către Papa Pius al XII-lea. Rezultă astfel definiţia reală a eutanasiei . vom face o sinteză a documentelor Magisterului Bisericii pe această temă. Oficiu ( din 2 decembrie 1940). determină o aglomerare a spitalelor şi. pentru a evidenţia etapele progresive de îmbogăţire şi clarificare. deoarece el este creatură. conceptul de mijloace terapeutice "extraodinare sau neproporţionate". conducând la izolarea muribundului în saloane . la o asistenţă umană. Doctrina Bisericii Catolice porneşte. din 12 noiembrie 1944. se stabileşte conexiunea cu alte forme şi atitudini culturale contrare vieţii.

unii numesc impropriu "eutanasie indirectă" şi care, în realitate, trebuie definită ca "terapie a durerii". Paul al VI-lea

• •

Paul al VI-lea, în timpul pontificatului său, a avut multe ocazii de a condamna eutanasia legând în mod constant astfel de învăţăminte de tematica privind respectul vieţii umane în globalitatea sa, şi în particular, tratând împreună condamnarea eutanasiei şi condamnarea avortului. Notăm de asemenea înlocuirea în limbajul lui Paul al VI-lea a conceptului de "drept natural" cu expresia "drepturile omului sau ale persoanei umane". În acest sens amintim discursul la Comitetul special al Naţiunilor Unite pentru segregaţie rasială. (20) În legătură cu demnitatea morţii Paul al VI-lea s-a pronunţat în discursul din 18 septembrie 1975 la Colegiul Internaţional de Medicină Psihosomatică.(21) Să amintim în fine o precizare ulterioară a lui Paul al VI-ea prin scrisoarea cardinalului Villot din 3 octombrie 1970 către Secretarul general al Federaţiei Internaţionale a Asociaţiilor Medicale Catolice privind respingerea "zelului terapeutic" (22) În timpul pontificatului lui Paul al VI-lea condamnarea eutanasiei a fost pronunţată solemn de Conciliul Vatican II în Constituţia pastorală Gaudium et Spes, ea fiind legată de asemenea şi de alte crime împotriva vieţii. (23) Astfel, Sinodul episcopal din 1974 privind Drepturile omului şi reconcilierea în Declaraţia adoptată afirmă că " dreptul de a trăi este un drept fundamental, inalienabil; el este supus acum unor mari încălcări: contracepţie, avort, eutanasie" (24) Numeroase sunt şi documentele Conferinţelor episcopale care au fost făcute cunoscute în ultima vreme, în timpul şi după pontificatul lui Paul al VI-lea, şi care au lărgit orizontul doctrinal pe plan etic, dar mai ales pastoral.

Trebuie să adăugăm faptul că şi poziţia altor confesiuni creştine este foarte apropiată de cea a Bisericii Catolice în privinţa eutanasiei adevărate. (25) Ioan Paul al II-lea

numeroase sunt intervenţiile lui Ioan Paul al II-lea în această privinţă. Pentru toţi amintim nn. 64-67 din scrisoarea Enciclică "Evangelium Vitae", în care se poate găsi tratarea generală privind Cultura Morţii în care se expune fenomenul.

Alte documente ale Bisericii Catolice
• • •

Noul Catehism al Bisericii Catolice tratează tema "Eutanasia" la punctele 2276-2279. Declaraţia privind Eutanasia a Sfintei Congregaţii pentru Doctrina Credinţei din 5 mai 1980, este o tratare sistematică a acestei probleme. Carta Operatorilor Sanitari, al Consiliului Pontifical al Pastoralei pentru operatorii sanitari (1994), acordă acestui subiect ultima parte (nn. 147-150)

Sinteză doctrinală cu caracter moral pe tema eutanasiei Vă sugerăm acum o sinteză doctrinală privind diferite aspecte ale eutanasiei.

181

Refuzul eutanasiei propriu-zise Reproducem din respectiva Declaraţie, definiţia eutanasiei propriu-zise: "Prin eutanasie se înţelege o acţiune sau o omisiune care prin natura sa, sau prin intenţii, provoacă moartea, în scopul eliminării oricărei dureri. Eutanasia se situează la nivelul intenţiilor şi al metodelor folosite." (26) Trebuie să facem unele adnotări asupra ei care relevă precizarea privind limbajul comun între teologi şi lucrătorii din medicină. Este omisă distincţia dintre eutanasie directă şi indirectă ; în limbajul precedent, folosit de Pius al XII-lea, prin eutanasie directă se înţelegea "terapia durerii", considerată permisă în anumite condiţii chiar şi atunci când putea să aibă drept consecinţă o scurtare a vieţii. In acest caz, nici acţiunea în sine, nici intenţia nu sunt orientate, în realitate, spre suprimarea vieţii şi anticiparea morţii şi de aceea fenomenul nu este definit ca fiind eutanasie, pentru nu a se creea confuzii. In acelaşi document se foloseşte mai departe, fiind considerată mai oportună, expresia "folosirea analgezicelor". Se evită o distincţie frecventă în limbajul medical între eutanasie activă şi eutanasie pasivă , unde adjectivul "pasivă" indică omiterea îngrijirilor şi intervenţiilor medicale; dar cuvântul "pasivă" are o semnificaţie mult mai amplă şi de aceea poate genera ambiguitate: eutanasia este mereu, într-un anume sens, pasivă, din punctul de vedere al bolnavului, şi activă, pentru cel care o provoacă. Asupra eutanasiei, înţeleasă şi precizată în acest mod, documentul Sf. Scaun exprimă opinia sa morală: " Acum este necesar să întărim cu maximă fermitate faptul că nimic şi nimeni nu poate autoriza uciderea unei fiinţe umane nevinovate, fetus sau embrion orice ar fi ea, copil sau adult, bătrân, bolnav incurabil sau în agonie. De asemenea, nimeni nu poate solicita acest act ucigaş pentru sine sau pentru o persoană a cărei responsabilitate i-a fost încredinţată şi nici nu îl poate aproba în mod implicit sau explicit. Nici o autoritate nu poate să-l impună în mod legitim , sau să-l permită. Este vorba deci de încălcarea legii divine, de o ofensă adusă demnităţii persoanei umane, de o crimă împotriva vieţii, de un atentat împotriva umanităţii."
(27)

Evangelium vitae declară şi mai peremptoriu şi solemn, cu acea solemnitate specifică formulelor dogmatice: "în conformitate cu Magisterul Predecesorilor mei şi în comuniune cu Episcopii Bisericii catolice, confirm că eutanasia este o gravă violare a Legii lui Dumnezeu, deoarece este o ucidere deliberată, moralmente inacceptabilă, a unei persoane umane. Această doctrină se bazează pe legea naturală şi pe Cuvântul lui Dumnezeu scris şi transmis de Tradiţia Bisericii, lege explicată de Magisterul ordinar şi universal (28) Respectivele documente includ aceeaşi condamnare şi în ce priveşte suicidul. (29) Astfel este analizată eutanasia cu trei" grade" diferite de gravitate progresivă. Este amintită întâi cea motivată de compasiune. Se vorbeşte apoi de gestul făcut fără cererea sau consensul bolnavului ( aşa zisa "Eutanasie involuntară" sau " non-voluntară" (30) ). Apoi se precizează: " Este atinsă culmea abuzului şi a nedreptăţi când medici sau legiuitori îşi arogă puterea de decizie stabilind cine trebuie să trăiască şi cine trebuie să moară" (31) Se ştie că legile care reglementează astăzi aceste practici cer întotdeauna exprimarea explicită a consensului din partea celui interesat. Dar se mai ştie că diferite sentinţe judecătoreşti , chiar acolo unde aceste legi există (de ex. Olanda), au declarat ca fiind lipsite de pedeapsă acte împotriva vieţii copiilor nou- născuţi sau cele îndeplinite la cererea unor persoane în stare gravă de depresie 182

psihică (32). Mai ştim că existau legi care impuneau eutanasia şi că există posibilitatea de a ne întoarce la astfel de situaţii, care preventiv trebuie să fie aspru condamnate . Pe de altă parte, când legiuitorul, sau asociaţiile medicale decid că eutanasia sau suicidul asistat sunt admise doar dacă este vorba de persoane care se află în anumite circumstanţe, oare nu" îşi arogă şi ele dreptul de a decide cine trebuie să trăiască şi cine trebuie să moară"?

Din respect faţă de adevăr mai întâi şi apoi din oportunitate strategică, trebuie evitate polemici împotriva eutanasiei numai din raţiuni de credinţă, ca şi cum a apăra viaţa bolnavilor şi a muribunzilor ar fi doar o datorie a credincioşilor. Viaţa este un bun şi o valoare laică, uşor de recunoscut de toţi cei care sunt conduşi de dreapta judecată şi de adevărul obiectiv. Ceea ce Pius al XII-lea denumea "drept natural", în documentul pe care îl analizăm este definit "drept fundamental " al omului, primul din drepturile omului. "Viaţa umană - se afirmă în Declaraţie - este fundamentul tuturor bunurilor, izvorul şi condiţia necesară a oricărei activităţii umane şi a oricărei convieţuiri sociale". (33) Fundamentul eticii este respectul adevărului omului, respectul persoanei aşa cum este ea: alt fundament real nu poate fi conferit eticii; etica îl călăuzeşte pe om de la " a fi" spre " trebuie să fie" ; celelalte criterii sunt constituite din utilitatea unuia în defavoarea altuia, din puterea unora asupra altora, din eficacitatea acestei puteri, tot mai mare pentru unii, tot mai oprimantă pentru alţii. Negarea acestor afirmaţii înseamnă respingerea oricărui fundament obiectiv al dreptului, al eticii şi în acelaşi timp al identităţii profesionale medicale. (34) Principiile care urmează, elucidează tocmai criteriul "morţii cu demnitate".

Folosirea proporţională a mijloacelor terapeutice Morala nu poate ignora această problemă şi angajarea de a face moartea demnă de om şi de credincios: expresia "moarte cu demnitate", atunci când prin ea nu se subânţeleg forme voalate de eutanasie , conţine o indicaţie acceptabilă şi necesară din punct de vedere etic. Este adevărat că multe persoane mor senine şi nu trebuie să ne gândim doar la cazuri extreme. "Totuşi trebuie să recunoaştem că moartea, precedată şi însoţită adesea de suferinţe atroce şi prelungite, rămâne un eveniment care, desigur, zbuciumă inima omului." "Este foarte important astăzi ca în momentul morţii să fie protejate demnitatea persoanei umane şi concepţia creştină despre viaţă, împotriva unui tehnicism care riscă să devină abuziv. De fapt unii vorbesc despre dreptul la moarte , expresie care nu desemnează dreptul omului de a-şi provoca sau a cere să i se provoace moartea după cum doreşte, ci dreptul de a muri cu totală seninătate, cu demnitate umană şi creştină " (35) In această lumină, Declaraţia privind Eutanasia a Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei introduce o noutate de expresie şi limbaj cerută de progresele medicinii. Până acum se vorbea de mijloace terapeutice "obişnuite" şi " extraordinare" oferindu-se această indicaţie: este obligatorie folosirea mijloacelor obişnuite pentru susţinerea muribundului, dar este permisă renunţarea, cu consensul pacientului sau la cererea acestuia, la mijloacele extraordinare, chiar 183

mijloacele puteau fi bine evaluate . folosirea terapiei intensive a salvat multe vieţi. Aceste resurse sunt reprezentate de tratamentele normale şi de tratamentele paleative . "Până acum moraliţtii . curăţarea escarelor ulcerate. poate părea mai puţin clar. Progresele medicinii au făcut dificilă această distincţie. Cele două concepte nu se echivalează automat. "este permisă. medicina are încă resurse de folosit şi de aceea are obligaţia să recurgă la acestea în limita posibilităţilor. în cazul iminenţei unei morţi inevitabile cu toate mijloacele folosite. c. întreruperea aplicării unor astfel de mijloace atunci când rezultatele nu sunt cele aşteptate. ci mai degrabă pe "rezultatul terapeutic" care se aşteaptă de la el. au devenit obişnuite şi apoi. de asemenea. De accea. cu consensul bolnavului . Prin tratamente normale se înţelege alimentaţia şi hidratarea (artificială sau nu) aspirarea secreţiilor bronhiale. permisă limitarea la mijloacele obişnuite pe care medicina le poate oferi. 184 . A rezultat necesară găsirea unui alt criteriu de referinţă care să nu se mai bazeze pe " mijlocul terapeutic". după cum observă persoane importante din spitale şi reanimări. este permisă luarea hotărârii în conştiinţă de a renunţa la tratamente care ar provoca o prelungire precară şi dificilă a vieţii." (38) Administrarea tratamentelor normale şi tratamentele paleative Când din punct de vedere terapeutic nu se mai poate interveni cu adevărat pentru stoparea bolii sau regresia ei. ci din respect pentru pacient şi pentru calitatea vieţii sale. care până ieri erau considerate extraordinare. fără însă să fie întrerupt tratamentul normal necesar bolnavului în astfel de cazuri. confruntându-se tipul de terapie. Dar în luarea unei astfel de decizii trebuie să se ţnă seama de dorinţa bolnavului şi a familiei lui.dar care totuşi poate fi periculos sau foarte costisitor ". Nu i se poate impune nimănui aplicarea unui anumit tratament. în general mereu valabil. Caracterul "extraordinar" era definit în raport cu agravarea suferinţei pe care ar fi putut-o provoca astfel de mijloace. este permisă recurgerea. chiar dacă el este deja în uz . date fiind condiţiile bolnavului şi forţele sale fizice şi morale". cu rezultatul la care se puteau aştepta. de asemenea. atât datorită impreciziei termenului cât şi a progreselor rapide ale terapiei. d.se afirmă în Declaraţie . cu costul lor sau cu dificultatea de acces pentru cei care le-ar fi putut solicita.răspundeau că nu mai suntem obligaţi să folosim mijloacele extraordinare. Astăzi. chiar dacă se află în stadiu de experimentare şi presupun un oarecare risc". la mijloacele puse la dispoziţie de medicina mai avansată. (37) Rezultă deci patru criterii orientative de mare utilitate: a. "în lipsa unor alte remedii. ca şi de părerea unor medici cu adevărat competenţi". gradul de dificultate şi riscul ce l-ar presupune. unii preferă să vorbească de mijloace proporţionate şi mijloace disproporţionate .dacă această renunţare determină anticiparea morţii. "este. acest răspuns. nu ca un act ce urmăreşte vindecarea şi prelungirea vieţii. In orice caz. cheltuielile necesare şi posibilităţile de aplicare. însă. deoarece multe mijloace. b.

procedurile fizioterapice de reabilitare. Pentru definirea conceptului trebuie să amintim criteriile care stau la baza "constatării morţii": în prezent. Prin tratamente paleative înţelegem în general acele îngrijiri oferite pacienţilor cu boli incurabile. nu este obligatorie aplicarea mijloacelor deosebit de epuizante şi costisitoare pentru pacient. întrucât recuperarea. de pacienţi în comă. aproape în unanimitate este recunoscut faptul că moartea clinică a individului poate fi declarată după constatarea morţii cerebrale totale . Refuzul zelului terapeutic şi al distanasiei În ultima indicaţie citată din Decalaraţie se vorbeşte despre refuzul "zelului terapeutic". tratamentul infecţiilor oportuniste. care în intenţia sa de a prelungi viaţa cu orice preţ ne poartă în zona opusă. în primul rând durerea (dar nu numai durerea) la care ne vom referi mai departe. de asemenea. prin aplicarea procedurilor care să-i permită pacientului o calitate a vieţii mai bună. In acest caz ar fi vorba de un 185 . susţinerea psihologică care are un rol foarte important în sprijinirea pacientului şi a familiei. adică a morţii encefalice. cea a distanasiei. a. în legătură cu tratamentele normale a apărut o controversă. In acest sens este oportun să ne referim la unele cazuri delicate. graţie progresului comun al ştiinţelor neurologice şi al tehnicilor de diagnosticare. el nu reprezintă nici o tortură. supravegherea psihologică a echipei de îngrijire ale cărei performanţe emoţionale stau la baza optimizării terapeutice în această fază delicată a bolii cronice" (40) Această strategie a dus la apariţia unor experienţe cum ar fi "Hospices" şi tratamentele la domiciliu. cât la a face mai puţin dureroasă moartea. In cazul comei considerate "reversibilă"este obligatorie folosirea tuturor mijloacelor la îndemână. tratamentul nu se mai constituie într-o îngrijire şi dispare obligaţia de a fi administrat. chimioterapie) aplicate la pacienţi la care se urmăreşte tratarea simptomelor" (39) . mai mult orientate spre controlul simptomelor decât spre patologia de bază. deoarece unele centre tind să considere hidratarea şi alimentaţia artificiale drept intervenţii terapeutice. radioterapie. posibilă sau probabilă. ca "ireversibilă". In cazul în care coma se prezintă. a vieţii merită orice sacrificiu economic sau serviciu.In ultimii ani. ba mai mult . În realitate acest ajutor poate contribui în multe cazuri nu atât la prelungirea vieţii. după părerea specialiştilor. ci un tratament normal chiar dacă calea de administrare este artificială. b. se afirmă că alimentaţia şi hidratarea nu pot reprezenta un act medical. condamnându-l la o agonie trăită în condiţii lipsite de orice posibilitate de trezire din comă şi comunicare. de exemplu: a) oncoterapia paleativă (chirugie. Desigur. b) tratamente de sprijin care cuprind: terapii antalgice non cazuale care urmăresc reducerea sau eliminarea percepţiei durerii. în cazul în care organismul nu mai este capabil de a-l recepta şi a profita de el . Tratamntele paleative au o accepţie mai amplă decât cele normale pentru că ele se folosesc pentru a diminua simptomele bolii. Tratamentele paleative prevăd. rămân obligatorii tratamentele obişnuite ( între acestea amintim pe cele de hidratare şi nutriţie parenterală). în special în SUA. evaluarea nutriţională şi reglarea hifro-electronică. ca având caracter extraordinar şi în consecinţă aplicarea lor pacienţilor nu constituie o datorie.

în sfera tratamentelor paleative la care ne-am referit deja. chiar dacă acestea ar putea scurta viaţa.fapt ce a provocat moartea după aproximativ 10 zile . Aşa s-a întâmplat cu Karen Ann Quinlan. familie şi societate. Folosirea analgezicelor Acest aspect se integrează. doar aparentă şi complet artificială. şi "viaţa personală". O problemă în special a găsit o rezolvare etică în învăţămintele lui Pius al XII-lea: este permisă folosirea analgezicelor . împinse până la detaliu. cu condiţia să nu existe un alt mijloc pentru uşurarea durerii. In afara acestui semn trebuie să se facă o evaluare.neavenit "zel terapeutic". Prelungirea vieţii. care uneori este dramatizat în mod intenţionat. Trebuie să recunoaştem însă că. medicina a făcut importante progrese. Constatarea ireversibilităţii comei şi condiţiilor de nereceptare a cunoştinţei nu este uşor de făcut şi ea revine unor cadre medicale competente şi cinstite. senzitivă şi relaţională este unic. (41) Intrebarea este: se poate vorbi de o viaţă adevărată. că aceasta ar fi fost voinţa ei. pentru că în special \n tratamentul cancerului. Trebuie să ţinem cont de faptul că actul existenţial şi personal care susţine în om viaţa vegetativă. O situaţie asemănătoare a avut tânăra Nancy B. şi în acelaşi timp o amăgire a speranţelor rudelor. susţinută de mărturii. dar şi de comă prelungită : bolnavul continuă să rămână în comă chiar cu numai tratamentele obişnuite. deci după "moartea cerebrală totală".sub prezumpţia. după mai multe sentinţe ale tribunalelor s-a hotărât sistarea acestei alimentaţii . o tânără americană despre care s-au scris articole timp de circa zece ani. EEG silenţioasă este semnul ireversibilităţii funcţiilor corticale după ce pacientul a stat în această stare o perioadă de timp. Conceptul de zel terapeutic. Cruzan care fiind în stare vegetativă persistentă a fost alimentată timp de circa opt ani printro gastrostomie. considerăm că nu se poate face o distincţie între "viaţa umană. înţeleasă ca viaţă biologică. c. fiind oferite terapii anti-durere care limitează şi 186 . există cazuri nu numai de comă profundă şi ireversibilă. în afara acestor indicaţii. către el. Au fost cazuri când această stare camatoasă ireversibilă cu o viaţă strict biologică a durat luni sau ani (stare vegetativă persistentă). starea de inconştienţă şi absenţa vieţii de relaţie şi când unele funcţii vitale nu au încetat chiar dacă analiza EEG a rezultat deja silenţioasă pentru un număr determinat de ore? Practic este greu de justificat eliminarea asistenţei obişnuite chiar în astfel de cazuri care provoacă milă. după încetarea totală şi ireversibilă a funcţiilor cerebrale. cu condiţia ca pacientul să fi avut timp să-şi îndeplinească datoriile religioase şi morale. dar există aspecte etice particulare demne de luat în seamă. este permisă şi folosirea analgezicelor care duc la pierderea conştiinţei." Trebuie să adăugăm că această problemă privind consecinţele folosirii calmantelor este privită acum cu mai puţin dramatism . trebuie configurat în două cazuri: atunci când folosirea mijloacelor tehnice are loc în cazul unei persoane care practic este moartă. deci. înţeleasă ca viaţă de relaţie. privind moartea encefalului în totalitatea lui. ar constitui o ofensă adusă muribundului şi morţii. parţial. aşa cum rezultă din EEG şi din semnele de moarte a tuturor zonelor encefalului. ţinând cont de toţi ceilalţi parametri cumulaţi. şi când se intervine cu terapii medicale sau chirurgicale ( exceptând cele obişnuite) în mod disproporţionat faţă de efectele previzibile. atunci când sunt aproape sigure ireversibilitatea comei. " nu este permisă privarea muribundului de conştiinţa de sine fără un motiv serios.

minciuna nu este utilă pacientului. este necesară chiar o gradaţie a comunicării adevărului şi eventual oprirea la momentul oportun. s-a produs o reacţie pozitivă atât asupra psihologiei şi spiritualităţii bolnavului . decizii importante şi are ( ca fiecare dintre noi) obligaţia-drept de a se pregăti pentru o moarte bună. Literatura pe această temă confirmă faptul că atunci când adevărul a fost oferit în mod oportun şi a fost receptat. Nu trebuie nici să fie spulberată orice speranţă. De aceea doza de analgezice trebuie să fie proporţională cu durerea. iar comunicarea adevărului rămâne o ţintă spre care se tinde . Problema este prezentată mai explicit în documentul Secretariatului Episcopilor francezi şi în Declaraţia Conferinţei Episcopale germane din 20 noiembrie 1978 (43) Chestiuni etice privind persoanele grav bolnave şi muribunde . să simtă că i se împărtăşeşte durerea. el doreşte să comunice. (42) Adevărul pentru pacientul terminal Consensul presupune informarea reală a pacientului de la care se aşteaptă consensul. cât şi asupra rudelor bolnavului. din punct de vedere deontologic şi etic. Aceste norme. eutanasia adevărată.cazurile sunt frecvente -bolnavul descoperă adevărul. dacă minciuna nu trebuie să fie luată ca linie de conduită. În consecinţă este necesară pregătirea unei stări de spirit adecvate şi cunoaşterea diferitelor faze psihologice ale muribundului (în special în cazul bolnavilor de cancer) pentru a se evita agravarea fazelor depresive. (44) De aceea dreptul la informare este inclus în toate propunerile de liste cu drepturile bolnavului şi. b. ţinând cont de toate acestea. ci şi să-l asiste pe muribund. Pe de altă parte este de evitat ca prin doze prea mari de analgezice (pe bază de opium) să se practice cu bună ştiinţă . în special pierdearea conştiinţei. se ţine seama de el şi în cazul bolnavului terminal. adevărul rămâne un criteriu de bază pentru ca un act moral să fie pozitiv în mod obiectiv: de aceea trebuie să fie evitat un comportament fals din partea rudelor şi a asistenţei.în special muribundul -de la cel ce îl asistă este solidaritatea . în cazul unor pacienţi grav bolnavi sau terminali este oferită în cadrul unei "comunicări umane" mai ample şi interpersonale. 187 . care nu trebuie să se limiteze la a furniza date privind diagnosticul şi prognoza bolii. De asemenea. mai ales în cazurile în care pacientul are de luat. să nu fie lăsat singur. fac parte însă din cea mai amplă temă privind asistenţa acordată bolnavilor şi muribunzilor. o astfel de informaţie. Medicul. Ceea ce solicită bolnavul . deoarece în medicină nu există previziuni absolute. Criteriile etice pe care le putem indica sunt în esenţă următoarele: a. asupra situaţiei sale. pe căi ascunse. care are dreptul la informare şi la pregătirea pentru o moarte demnă. trebuie totuşi să amintim necesitatea ca adevărul pe care-l comunicăm să ţină seama de capacitatea subiectului de a-l accepta în mod salutar.suntem totuşi de părere că trebuie să subliniem obligaţia de a nu ascunde gravitatea situaţiei în substanţialitatea ei. c.anulează astfel de consecinţe. cu caracter de orientare etică. chiar dacă cu câteva condiţii. ea poate deveni inutilă şi contraproductivă în situaţia în care . d. aceasta este o problemă amplu dezbătută şi de etica medicală. înaintea morţii. trebuie ascultat bolnavul şi de abia după aceea se va vorbi despre gravitatea bolii. nu are datoria doar să administreze tratamente bolnavului.

cât şi codul deontologic sau codurile deontologice (internaţionale. experimentele pe om.n. nu se poate impune nimănui obligaţia de a recurge la un tip de terapie care. va trebui să luăm în seamă documentele internaţionale. sau destinatari ai bunurilor sale. care să nu fie legaţi de acesta prin legături de rudenie sau afinităţi. totuşi nu este încă lipsită de pericole sau este foarte costisitoare". elaborată în scris pe un formular foarte precis. (46) Dispoziţia. Congregaţii pentru Doctrina Credinţei şi despre Eutanasie şi anume:" Este permisă întotdeauna limitarea la mijloacele ordinare pe care le oferă medicina. sau se scrie în continuare: " este permisă întreruperea aplicării unor astfel de mijloace ( mijloace la dispoziţia medicinii avansate . Prin condiţii existenţiale extreme se înţelege faza terminală în care folosirea terapiilor ar întârzia moartea. transplantul de organe. Iniţiative de legalizare a eutanasiei Vom rezuma câteva iniţiative adoptate în diferite ţări care se constituie în stimulente pentru legalizarea eutanasiei . In SUA acel Natural Death Act (legea privind moartea naturală) document emis de statul California şi extins în termeni echivalenţi în alte state americane.Examinarea unor texte deontologice şi juridice Deoarece medicul are ca puncte de referinţă în comportamentul său atât propria conştiinţă. Trebuie să recunoaştem că la prima vedere se regăseşte ceea ce se afirmă în Declaraţia S. ajutorarea muribundului. şi are valabilitate timp de cinci ani. Dar luarea acestei decizii trebuie să fie făcută cu acordul bolnavului şi al familei sale. Documentul aprobat la Paris de către Conferinţa Internaţională a Asociaţiilor Medicilor în 7 ianuarie 1987 (45) .) în cazul în care nu s-au obţinut rezultatele scontate. secretul profesional. reproducerea umană. 779/ 1976 a Adunării Consiliului European privind drepturile bolnavilor şi muribunzilor. Principiile constau în 37 de articole şi oferă o linie deontologică medicilor din Comunitatea Europeană pentru rezolvarea unor probleme ca independenţa faţă de puterile politice. reactivează sau înlocuieşte o funcţie vitală naturală şi conduce doar la o întârziere a morţii. refuzul de a presta serviciul militar din motive de conştiinţă." 188 . Pacientul trebuie să aibă o diagnosticare terminală făcută de doi medici. aut. avându-se şi consensul a doi medici foarte competenţi. modifică precedentul text elaborat la Bruxelles cu titlul " Ghid European de Etică Medicală". dintre care vă semnalăm: Recomandarea nr. deşi a fost aplicată deja. Deci. care prin aparate mecanice sau artificiale susţine. dar nu ar conduce la recuperarea vieţii. Concret legea recunoaşte dreptul oricărui adult de a dispune de neaplicarea şi întreruperea "terapiilor de menţinere în viaţă" în cazul în care se află " la limita extremă a condiţiilor esenţiale" Această dispoziţie (living will) trebuie să fie semnată de beneficiar în prezenţa a doi martori. să nu fie medicul curant sau un subordonat al acestuia sau al instituţiei de tratament. prevede neaplicarea ei în cazul în care pacienta este însărcinată. datează din 1976. naţionale). etc. Prin terapii de susţinere a vieţii se înţelege orice mijloc sau intervenţie medicalîă. avortul.

mai ales asupra valabilităţii juridice şi morale a unei voinţe testamentare exprimate cu anticipaţie. asupra procedurii living will (48) persistă nedumeriri importante. hrănirea. asupra unui bun care înseamnă viaţă şi nu un lucru. mai ales în faza finală a bolii. are un câmp amplu şi aproape nedefinit. Rămâne şi nedumerirea de fond privind interpretarea în cazul concret a ceea ce se cheamă mijloace de menţinere vitală şi determinare a condiţiilor de ireversibilitate: se înţelege oare prin mijloace de întreţinere vitală şi ajutorarea respiraţiei. s-a pronunţat totuşi de partea celor care resping eutanasia. în lipsa condiţiilor concrete ale bolii. chiar dacă ar determina o moarte anticipată. se merge dincolo de limitele prevăzute de living will . Aplicarea practică este foarte variată. este permis ca medicul să fie "lipsit" de o apreciere proprie chiar împotriva voinţei pacienţilor? In aceste condiţii cum ar mai putea medicul să rămână autonom în propria-i conştiinţă şi în calitate de "persoană care prestează o muncă intelectual"şi care prin inteligenţa lui trebuie să aprecieze care sunt cele mai adecvate mijloace pentru a asista bolnavul terminal? Cineva a observat că living will porneşte de la presupunerea că medicul doreşte. dacă este posibil. pe care l-am amintit deja."United States Catholic Health Association" a distribuit în anul 1974 un document (Christian Affirmation of Life) în care se afirmă: " solicit. igiena personală. hidratarea? Acestea sunt cu adevărat mijloacele despre care se vorbeşte în Declaraţia Sf. (47) Cu toate acestea. explicându-i -se înainte cu sinceritate condiţia în care se află şi prognoza bolii. sunt spitale unde se cere opinia comitetului etic. prin reglementarea definită do not resuscitate policy . Este clar că în lipsa unor criterii obiective de confruntare instrumentală şi fizică şi dată fiind existenţa unei varietăţi de cazuri ce nu pot fi generalizate. Ne vom referi şi la "cazul Olanda" şi la normativa aprobată de Parlamentul olandez . subiectivismul pacienţilor sau al medicilor atât în evaluarea diagnosticului nefast cât şi în aplicarea normei. După faimosul caz a lui Nancy B. solicit să nu se folosească mijloace extraordinare pentru prelungirea vieţii mele. această procedură prezintă dificultăţi etice mai grave. unele cercetări au scos în evidenţă faptul că în această ţară practica medicală a 189 . ca de exemplu "testamentul de viaţă" propus de Comitetul episcopal pentru apărarea vieţii de pe lângă Conferinţa Episcopală Spaniolă. cu orice preţ şi în permanenţă. Congregaţii sau mijloacele extraordinare la care se referă Christian Affirmation of life? Apoi. în SUA s-a adoptat în 1990 o lege privind autodeterminarea pacientului (Patient Self Determination Act) prin care este favorizat rolul pacientului în luarea deciziilor privind viaţa sa. Dacă mă aflu în imposibilitatea de a lua decizii privind viitorul meu şi dacă nu sunt speranţe de recuperare a invalidităţii fizice şi mentale. sunt medici care se pun de acord cu bolnavul. există medici care îşi revendică dreptul de a evalua singuri oportunitatea folosirii tehnicilor de reanimare. declarată etică de către Consiliul General al Asocieţei Medicale Canadiene în 1974. e drept cu o uşoară respingere . In Canada. Apoi. să fiu consultat privind procedeele medicale care ar putea fi utilizate pentru prelungirea vieţii mele atunci când se apropie moartea. După cum se ştie. Cruzan." Alte asemenea iniţiative au mai apărut ulterior. să practice terapii eroice. Practic această reglementare constă în refuzul sau neaplicarea tehnicilor de reanimare la pacienţii pentru care acest lucru ar fi inutil şi costisitor. (49) Un "referendum" din 1991 din statul Washington (DC) .

Nu modifică de asemenea esenţa unei conduite care este grav condamnată pe plan etic şi care deschide drumul altor forme de eutanasie. care a aprobat eutanasia. legea. diferitele state au autoritatea de a reglementa legal această situaţie. considerând-o un drept al cetăţeanului în anumite condiţii. coerentă cu decizia sa din iunie. întrerupe viaţa pacientului. şi că impulsurile spre suicid a unei persoane grav bolnave ar trebui să fie interpretate şi tratate la fel cu cele ale oricărei alte persoane. Cu denumirea Rights of the Terminally III Act" . cu un vot rar de unanimitate (9 judecători contra 0) a răsturnat acele hotărâri . La 27 octombrie 1997 a fost votat un al doilea referendum privind suicidul asistat. în loc ca practica să respecte dispoziţiile legii. a dus la aprobarea unei legi cu caracter federal care o abrogă pe cea a Teritoriului de Nord (votată de Senatul federal la 24 martie 1997). Actuala situaţie legislativă în lume Problematica legislativă privind eutanasia şi suicidul asistat s-a îmbogăţit în ultimii ani cu iniţiative şi luări de poziţie diferite. Amândouă declaraseră neconstituţională acea interzicere şi pretindeau recunoaşterea dreptului cetăţeanului de a alege modul şi momentul morţii ca unul din drepturile constituţionale. în anul 1994 s-a obţinut aprobarea legii. chiar involuntară. După câteva tentative eşuate în unele state. (52) . lăsând ca respectivele legi să fie discutate şi emanate în diferitele state. în mai 1995. ca şi când sarcina legii ar fi fost să legalizeze ceea ce se întâmpla în mod concret. este cunoscută legea aprobată de Parlamentul " Teritoriului de Nord" din Australia. judecătorul Rehnquist afirmă că legile statelor care interzic suicidul asistat sunt "expresia angajării statelor în protecţia şi apărarea oricărei vieţi omeneşti". favorabile eutanasiei. în condiţii foarte restrictive ( se interzice de exemplu ca bolnavii să fie ajutaţi să moară prin injecţii. declarând că acest presupus drept nu poate fi inclus printre drepturile recunoscute de Constituţia americană şi. ei cerându-le cetăţenilor 190 . De data aceasta fusese propus de către adversarii eutanasiei. S-au făcut numeroase tentative de a schimba această situaţie de către grupuri şi asociaţii diferite. deşi se ştie că metoda prospectată cu pastile este ineficientă în multe cazuri). In motivarea sentinţei. un judecător de la Curtea districtuală a statului Oregon a blocat legea. Curtea Supremă. În urma referendumului aprobator. peste 3o de state federale consideră asistarea suicidului ca pe un delict criminal. a fost prima din lume. în sfârşit. emise de Curtea de Apel a circuitului nouă şi doi. care aproba suicidul asistat pentru bolnavii în faza terminală. Dezbaterea acerbă care s-a declanşată în Australia asupra acestei legi. a hotărât în octombrie 1997.eutanasiei era foarte răspândită (50) astfel încât legea a înţeles să fie receptivă la o practică de felul acesta. dar o depenalizează. în zilele noastre. prin urmare. chiar şi pe bolnavii în faza terminală. In afara legii olandeze pe care am comentat-o mai sus. ea nu acţionează asupra medicului care respectând nişte puncte bine codificate. în statul Oregon. şi adaugă: " interzicerea suicidului asistat de către stat reflectă şi întăreşte politica acestuia asupra faptului că persoanele vârstnice nu trebuie să fie considerate inferioare fiinţelor tinere şi sănătoase. să nu accepte un recurs împotriva legii aprobate în 1994. Această lege nu legalizează efectiv eutanasia. intrată în vigoare la 1 iulie 1996." (51) Actualmente. Pe 26 iunie 1997 Curtea Supremă de Justiţie a Statelor Unite s-a pronunţat asupra a două decizii în acest sens. Curtea Supremă a Naţiunii. Ambele Curţi anulaseră legile care interziceau suicidul asistat în statele Washington şi New York. considerând-o contrară Constituţiei americane care se angajează să-i protejeze pe toţi cetăţenii.

emisă fără desfăşurarea unei dezbateri adevărate pe această temă în respectiva ţară latinoamericană. (53) Trebuie înţelese bine implicaţiile şi consecinţele unei astfel de sentinţe. 191 . aşa cum am spus. a aprobat eutanasia pentru persoanele aflate în fază terminală cu condiţia ca ele să-şi dea consimţământul. are o mare semnificaţie şi va fi important să-i urmăim viitoarele evoluţii.să voteze o lege în acest sens. putând intra în vigoare. aprobată prin referendum-ul din 1994. a revenit în centrul atenţiei. care pe 20 mai 1997. O mare surpriză a fost apoi decizia Curţii Constituţionale a Columbiei. Experienţa olandeză. 60% din votanţi s-au pronunţat împotrivă şi astfel legea.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful