John Stuart Mill (20 mai 1806 – 8 mai 1873), filosof şi economist britanic.

Tatăl său,
filosoful utlitarist James Mill, şi-a supus fiul unui experiment pedagogic extrem de ambiţios,
astfel că micuţul John Stuart vorbea greaca la vârsta de trei ani, latina la opt şi învăţa logica la
doisprezece, iar economia politică la treisprezece.. În 1843, publică prima sa carte importantă,
Un sistem de logică, urmată în 1848 de Principiile economiei politice. În 1851, Mill se
căsătoreşte cu Harriet Taylor, cu care are o relaţie sobră şi intelectualizată, soţia sa fiind
primul recenzent al oricărei lucrări elaborate de Mill în perioada căsniciei. În 1859, publică
Despre libertate şi Consideraţii asupra reformei parlamentare, iar în 1861 Utilitarismul, în
care-şi formulează în termeni neechivoci distanţarea faţă de versiunea teoriei morale
utilitariste propuse de Bentham. În 1865, este ales membru al Parlamentului, poziţie pe care o
va pierde peste doar trei ani. Publică în 1869, în fine, Supunerea femeilor, care fusese scrisă
încă din 1861.

Multe dintre argumentele formulate de Mill au devenit locuri comune în orice istorie
intelectuală a liberalismului. Pledoaria sa din Despre libertate în favoarea libertăţii de
exprimare rămâne un exemplu de claritate conceptuală şi forţă argumentativă. De asemenea,
avertismentul lui Mill că democraţia, concepută ca presupunând o formă de suveranitate
nelimitată a majorităţii, se poate transforma într-o "tiranie a majorităţilor" (cel puţin la fel de
arbitrară şi repugnantă ca şi tirania exercitată de un singur om), ar trebui să dea în continuare
destule motive de reflecţie teoreticienilor secolului XXI.

În privinţa justificabilităţii intervenţiei statului, John Stuart Mill acceptă teza dominantă
printre membrii Şcolii Clasice de economie (al cărei ultim mare reprezentant istoric a fost), şi
anume că laissez-faire-ul trebuie să reprezinte regula principială, iar intervenţiile statului
excepţia (cu alte cuvinte, că povara argumentării trebuie să cadă întotdeauna pe umerii celor
care susţin cutare sau cutare formă de intervenţie).

Totuşi, etichetarea lui Mill ca autor liberal prin excelenţă trebuie însoţită de câteva precizări.
Ea este oarecum exagerată dacă se referă la totalitatea poziţiilor întâlnite în opera sa. Simpatia
cu care a privit eforturile socialismului utopic sau teza sa că nu se poate vorbi despre o
superioritate morală intrinsecă a proprietăţii private faţă de cea colectivă sunt departe de a
reprezenta "mărci specifice" ale liberalismului. Pe de altă parte, dacă privim această etichetă
ca un mod de a caracteriza o atitudine intelectuală, lucrurile se schimbă. Ataşamentul ferm
faţă de principiul individualismului metodologic şi încrederea în virtuţile discuţiei critice ne
dau întreaga măsură a unui spirit profund liberal.