UNIVERSITATEA DIN BUCURESTI

FACULTATEA DE ADMINISTRATIE SI AFACERI

SPECIALIZAREA ADMINISTRATIE PUBLICA
ANUL III

Dimensiunile antreprenoriatului și evoluția istorică a

acestuia în Europa

REALIZATOR:
SANDU RALUCA
GRUPA 305
 -2011-
Introducere
În dezvoltarea fenomenului antreprenorial un loc important îl ocupă viziunea
strategică, care constituie un element important asigurând identificarea fenomenelor care au
loc pe piața concurențială. Viziunea strategică pune în evidență modul în care companiile
naționale și multinaționale materializează politicile lor în domeniul gestionării și interpretării
fenomenelor care au loc pe piața concurențială.
Tratarea problematicii antreprenoriale impune abordări legate de creșterile economice
ale națiunilor în procesul unei dezvoltări durabile. O serie de cercetări : Alfred Marshal,
Schumpeter, Knight și-au adus o importantă contribuție la dezvoltarea conceptului la
antreprenoriat. Alături de aceștia, Max Weber, Lewis, Hewitt, într-o anumită contribuție sau
într-un anumit fel au dezvoltat sau au combătut o serie de teorii privitoare la activitatea
antreprenorială. Cunoașterea practicilor antreprenoriale, astăzi devine tot mai important
pentru multiple categorii de agenți economici cotribuind astfel în mod hotărâtor la procesul de
creștere economică a unei societăți (la nivel micro și macroeconomic).
Analizând antreprenoriatul din perspectiva istorică se desprind o serie de semnificații
care plasează acest concept ca unul din cele mai importante ale societății, fiind considerat ca
un factor care contribuie la rezolvarea problemelor societății.
După unii autori, acest concept vizează acele oportunități de obținere a profilului sau
de valorificare a unei risipe inițiale (artificiale sau naturale) fapt ce pune în evidență că în
astfel de situații inițiativa antreprenorială e bine venită.
Kent susține valabilitatea conceptului de întreprinzător de mare succes care poate fi
echivalent cu cea de antreprenor. El susține totodată că există indivizi orientați într-un mod cu
totul special spre performanță, aceștia fiind dispuși să-și asume riscuri și responsabilități în
cazul de noi afaceri în vreme ce alții nu sunt dispuși la un astfel de risc.
Despre cei din prima categorie spunem ca au „simțul afacerilor în sânge”, însă de fapt,
aceste calității și abilități conturează profilul psihologic al antreprenorului care include
următoarele calității:
a. nevoia de a performa (de performanță);
b. un nivel ridicat de avuție;
c. predilecția pentru asumarea riscului;
d. o stare de sănătate perfectă;
e. experiență în muncă;
f. un comportament adecvat(un modelde urmat).

2
 Analizând sensurile termenului de antreprenor vom face o incursiune în teoria
antreprenoriatului analizând conceptele de antreprenoriat și antreprenor precum și evoluția
acestora în ultimii 500 ani.
Alfred Peter Sloan considerat liderul și salvatorul companiei General Motors a pus în
evidență o serie de cațiuni prin care a evoluat antreprenoriatul și l-a aplicat la această firmă. A
convins managerii să considere activitatea pe care o desfășoară ca fiind propria lor afacere pe
care o conduc pe cont propriu determinându-i să participela procesul de inovare și de
stabilitate a companiei. Prin modul de recompensare și de asigurare mulțumirii de sine a
angajaților, a generat o motivație deosebită în rândul acestora.
Alți doi cercetători BATES – 1993 și DYKEMAN – 1990, au extins sfera cercetării
analizând imigrația asiatică în S.U.A., punând în eviență importanța factorilor culturali.
Aceștia au constatat că, comunitățile puternice sunt în același timp și comunități
antreprenoriale care abordează proprietatea asupra firmei ca pe un fenomen de grup, iar
antreprenorul este văzut ca un membru al unor subgrupuri de sprijin.

Evoluția antreprenoriatului în istoria europeană

Încă din perioada Evului Mediu (anul 1000) și mai apoi în Epoca Renașterii (anii
1500), economia europeană a fost „confiscată” de sistemul feudal unde drepturile de
proprietate erau nesigure, iar schimburile de produse și de servicii nu erau exprimate în
monedă.
După anii 1500 „antreprenoriatul” este tot mai mult prezent fiind reprezentat de
negustori ca intermediari între micii producători și piață.
O serie de orașe europene considerate comerciale (Veneția, Marciria, Amsterdam,
etc.), amplasate în zone portuale (apă, uscat) ajung să devină un factor antreprenorial
important după anii 1700, devenind totodată centre importante ale activității antreprenoriale
și de cultură, asigurând comercianților drepturile de proprietate și utilizând în relațiile
comerciale schimbul de monedă.
Odată cu apariția conceptelor neoclasice în literatura economică antreprenorială apar o
serie de reprezentanți de seamă dintre care menționăm: Alfred Marshal (1842 – 1924), Joseph
Schumpeter (1883 – 1950), Frank Knight (1885 – 1972). Aceștia au acordat o mare atenție
teoriei antreprenoriatului aducând o serie de interpretări. Aceștia au susținut în concepția
neoclasică necesitatea existenței echilibrului dintre „pachetele de opțiuni pentru maximizarea
profitului alese de firme și pachetul de preferințe de consum alese de consumatori” atunci

3
când prețul și cantitatea oferită corespunde celei cerute. Acest echilibru poate rămâne
neschimbat sub forma „unei unde de șoc”.
Într-un astfel de model, antreprenorul este exclus nefiind inclus în model, nepunându-
se problema inovării sau a unui alt element care corespunde antreprenorului (risc,
creativitate).
În ceea ce privește utilizarea modelului ca instrument de analiză optimă a problemelor
bine definite, când nu este nevoie de întreprinzător pentru soluționarea problemelor, cei trei au
prezentat concepții diferite.

1. Concepția lui Alfred Marshal

Acesta ne arată că aportul cel mai important al antreprenorului îl reprezintă cele trei
componente ale modelului antreprenorial:
• furnizarea de mărfuri;
• livrarea;
• progresul tehnic.
Toate acestea trebuie să fie realizate simultan de către antreprenor.
Acesta susține totodată că : „răsplata fiecărei inițiative de afaceri este mai degrabă
proporțională cu beneficiul personal decât cu cel social, iar în cadrul firmei antreprenorul
deține toată puterea și responsabilitatea, deținând în întregime toate pârghiile controlului, fiind
responsabil totodată pentru producția obținută, riscul afacerii, coordonarea capitalului și a
forței de muncă”. Acesta caută permanent oportunități de inovare a proceselor de transformare
sau a produselor și de reducere a pierderilor în vederea minimizării costurilor.
În concepția sa Alfred Marshal îl vede pe „antreprenor” ca pe un întreprinzător de
succes care este capabil să gândească simultan la mai multe lucruri, dovedind măiestrie și
iscusință și care are capacitatea de a se adapta rapid la schimbări, fiind o ființă demnă de
încredere, educată, dovedind abilități naturale sau speciale și să fie recunoscut ca lider natural
al unei entități. Totodată antreprenorul trebuie să posede capacitatea de a prevedea
oportunitățile, să le identifice rapid pentru a le valorifica și să cunoască domeniul de afaceri în
care are inițiate afaceri.
Alfred Marshal menționaeză totodată faptul că opera antreprenorială (de talent
antreprenorial) este limitată din lipsa abilităților, motiv pentru care prețul factorului
antreprenorial în ansamblul său (determinat de cerere și ofertă) poate fi unul ridicat.

4
 El susține că persoanele implicate în afaceri, care posedă abilități și oportunități
necesare într-un anumit domeniu de activitate se pot bucura de reușită, putând să conducă
complexele procese de producție sau de distribuție ori de altă natură și să coordoneze cererea
și oferta de capital sau de forță de muncă la nivelul firmei și în raport cu piața.

2. Concepția lui Joseph Schumpeter

În lucrarea sa „Dezvoltarea teoriilor economice” acesta abordează inovarea
cosiderând-o un proces ingenios și privește antreprenorul ca lider și inovator, considerându-l
„motorul principal al sistemului economic”. Totodată a integrat dimanica tehnologiei în
procesul afacerii, definind antreprenorul ca inovator, susținând că sarcina acestuia este de a
identifica care obiectiv din cadrul firmei trebuie urmărit, acesta neavând obligația de a decide
cum trebuie să se facă (să se realizeze) acesta.
Schumpeter ne arată că pentru execuția și punerea în practică a unui produs care trece
de la faza de inovare spre cea de execuție este nevoie de o persoană care:
• să conducă procesul inovării (produsul) în sfera producției;
• să militeze și să lupte împotriva stărilor de spirit;
• să militeze pentru o mentalitate care ignoră riscul;
• să aibă disponibilitatea de a face un lucru neobișnuit,
• să etaleze un comportament neobișnuit.
Un astfel de tablou al antreprenorului „dotat cu astfel de caracteristici” ne arată că
acesta trebuie să fie suficient de puternic pentru a înota împotriva curentului societății în care
trăiește.
După Schumpeter, procesul inovator reclamă anumite motivații psihologice speciale,
iar antreprenorii (întreprinzătorii) trebuie să aibă ca factori motivaționali principali:
• visul și voința de a atinge un anumit statut social;
• dorința de a fi superior și de a reuși față de cei din jur;
• dorința de a rezolva problemele dezinteresat și nu de dragul recompenselor.
Totodată acesta arată „Averea nu este necesară pentru a deveni întreprinzător sau
inovator”, susținând că în astfel de situații antreprenorul devine deținătorul unui monopol
temporal de putere.
De reținut că o anumită inovare a unui produs, serviciu sau a unei tehnologii poate
genera câștiguri mari în beneficiul celor în cauză. El vede antreprenorul ca pe un inovator și
un lider și nu ca pe un purtător de risc (ca și capitalist sau manager). Susține că inovatorul

5
joacă rolul de „martor al creșterii economice”, arătând că inovațiile sunt dezvoltări endogene
într-un proces economic, dinamic în care întreprinzătorii sunt dispuși să inoveze.
3. Concepția lui Frank Knight
Acesta susține că funcția adevărată antreprenoriatului în sistemul economic poartă o
anumită doză de incertitudine. Acesta pune în evidență diferența dintre risc și incertitudine.
Totodată susține că antreprenorul este mai mult decât un arbitru al economiei, el trebuie să
dea dovadă de un bun discernământ antreprenorial atât ăn momentul ănființării unei afaceri
cât și la extinderea valorii acesteia. El susține că incertitudinea stă la baza concurenței
antreprenoriatului și a teoriei profitului.
După Knigt, antreprenorul contribuie și la procesusl economic general, fiind preocupat
de îmunătățirea tehnologiilor, de modul de organizare al firmelor, asumându-și ăn același
timp responsabilități privind garantarea reușitei și plata angajaților. Totodată el susține că un
antreprenor de succes se bazează pe capital și pe anumite forme de motivare și recompensare
a angajaților.

Bibliografie
 V ă d u v a S . – Antreprenoriatul. Practici aplicative în România şi alte ţări
în tranziţie, Editura Economică, Bucureşti, 2004
 Schumpeter J. – Capitalism, socialism and democracy, London, Routledge, 1996