P. 1
Max+Weber-Politica,+o+vocatie+si+o+profesie

Max+Weber-Politica,+o+vocatie+si+o+profesie

|Views: 436|Likes:
Published by Ana Mihaela

More info:

Published by: Ana Mihaela on Jan 12, 2012
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

02/27/2015

pdf

text

original

Motroc Gabriela Grupa 7 Anul II

MAX WEBER -Politica, o vocaţie şi o profesieCe înţelegem noi prin politică? Noţiunea este extrem de largă, înglobează orice fel de activitate de conducere autonomă. Se vorbeşte de politica bancară a devizelor, de politica unui sindicat în grevă; se poate vorbi de politica şcolară a unui oraş sau a unei comune etc. Bineînţeles că nu o notiune atât de vastă va fi obiectul consideraţiilor noastre. Vrem să ne referim doar la conducerea sau influenţarea conducerii unei uniuni politice, respectiv, în ziua de astăzi, a unui stat. Ce este un stat ? Statul modern nu poate fi definit sociologic decât printr-un anume instrument ce-i este propriu şi care constituie o prerogativă a sa şi a tuturor uniunilor politice: constrângerea fizică. « Orice stat se întemeiază pe constrângere » a spus cândva Troţkii. Dacă ar fi existat doar uniuni politice cărora constrângerea, ca instrument, să le fi fost necunoscută, însăşi noţiunea de stat ar fi dispărut, căci s-ar fi instalat, fără îndoială, ceea ce se numeşte « anarhie ». Constrângerea nu constituie, desigur, instrumentul normal sau unicul instrument al statului, dar constituie instrumentul sau specific. Şi, îndeosebi în zilele noastre, relaţia dintre stat şi constrângere este deosebit de intimă. Statul este acea asociere umană care îşi arogă dreptul de a avea, în graniţele unui anumit teritoriu, monopolul asupra constrângerii fizice legitime. A face politică înseamnă, deci, pentru noi : a te strădui să participi la putere sau a te strădui să influenţezi împărţirea puterii, fie între state, fie, în cadrul unui stat, între grupările de oameni pe care acesta le înglobează. Cine şi de ce face politică ? Politica se face din două motive. Primul este pentru ca persoanele care fac politică să se poată folosi de putere ca mijloc în slujba altor ţeluri, iar cel de-al doilea se referă la putere « de dragul puterii », de dragul plăcerii pe care o dă prestigiul social. Statul constituie un raport de dominare a oamenilor de către oameni, bazat pe instrumentul exercitării legitime a constrângerii. Pentru ca statul să existe, trebuie aşadar ca cei dominaţi să se supună autorităţii celor ce se pretind a fi dominatorii. Există trei justificări interioare. Prima este autoritatea eternului « de altă dată », a datinii consfinţite ca fiind calea cea bună prin însăşi imemoriala vechime a practicării 1

În timp ce în unitatea bazată pe « ierarhia stărilor ». Această situaţie avea totuşi consecinţe asupra puterii suzeranului. desigur. respectiv de şeful de partid. (suzeranul împărţea puterea cu vasalul) Dar în toate structurile politice. EXEMPLU : În cadrul formaţiunii politice feudale. o persoană cu « vocaţie » de conducător. chiar şi în cele mai timpurii. al statului de drept. găsim şi o regie personală a stăpânului. putere ce se baza doar pe legământul de credinţă al vasalului şi pe faptul că dreptul de a stăpâni feuda şi rangul social al vasalului erau « legitimate » de suzeran. creând o armată dependentă de el. în stăpânirea unui personal administrativ dependent de stăpân. El însuşi trăieşte. dacă este mai mult decât un parvenit obtuz al momentului. deci. Cum încep să se afirme forţele politice dominante ? Corpul administrativ. care apelează la interesul personal : răsplata materială şi statutul social. ecipată şi aprovizionată din hambarele şi arsenalele sale. din contextul. în eroismul sau talentele sale de conducător. stăpânul domneşte cu ajutorul unei « aristocraţii » de sine stătătoare. întemeiate pe reguli raţional elaborate. împărţindu-şi. oamenii supunându-i-se nu în virtutea datinii sau a legilor. care constituie aspectul exterior al mecanismului de dominaţie. « îşi vede de opera sa ». supus deţinătorilor puterii numai în virtutea acestor imagini ale legitimităţii despre care tocmai am vorbit. nu este. Ultima justificare este cea a dominaţiei în virtutea « legalităţii ». de asemenea prin excelenţă apusean. aici el se 2 . de fapt. aşa cum au exercitat-o patriarhii şi domintorii de viţă veche. ci în virtutea credinţei în persoana lui. Căci aici îşi are rădăcinile ideea de vocaţie politică. exercitată de profet sau de domitorul ales. parţial sau total.-. Este vorba aici de o dominaţie « tradiţională ». se echipa şi se aproviziona singur pentru război. Pe noi ne interesează cel de-al doilea tip de dominaţie : dominaţia în virtutea devotamentului supuşilor faţă de « harisma » strict persoanlă a « conducătorului ». în virtutea credinţei în valabilitatea unui statut legal şi a unei « competenţe » efective. în forma sa cea mai pregnantă. Devotamentul oamenilor faţă de harisma profetului sau a conducătorului de oşti demonstrează faptul că acesta trece drept o persoană « chemată » să-i conducă. puterea cu aceasta. conducătorul politic în persoana « demagogului » independent. sevitori ai casei etc. Aceasta este dominaţia « harismatică ». adică înzestrarea sa strict persoanală şi încerederea celorlalţi în calităţile sale. A doua justificare este autoritatea dată de neobişnuitul har al unei persoane (harisma). pentru cauza lui. o vom numi o uniune articulată după o « ierarhie a stărilor ».sale şi prin deprinderea pe care aceasta a creat-o. făcând faţă cheltuielilor administrative prin propriile sale mijloace. slujitori. stăpânul încearcă să ţină în propria sa mână administraţia. Aceasta este dominaţia exercitată de « omul de stat » modern şi de toţi acei exponenţi ai puterii ce i se aseamănă. aşadar o dominaţie bazată pe o atitudine de supunere în îndeplinirea îndatoririlor legale. O uniune politică în care mijloacele materiale de administrare se află. vasalul făcea faţă prin propriile lui mijloace cheltuielilor administraţiei şi justiţiei pe teritoriul feudei sale. Occidentului îi este propriu însă un tip de conducător care ne este mai familiar : mai întât. Prin oameni ce depind de el personal-sclavi. apărut în contextul oraşului-stat specific civilizaţiei apusene şi apoi şeful de partid parlamentar. Aici intervin alte două instrumente.

« trăieşte lăuntric » din asta. constrângerea fizică legitimă. Cea de-a două categorie aparţine « politicienilor de ocazie ». pur şi simplu : trebuie să aibă avere sau să aibă o situaţie care-i asigură venituri îndestulătoare. Statul modern este o unitate de dominaţie instituţionalizată. atunci când punem buletinul de vot în urnă sau când ne manifestăm voinţa politică în vreun alt fel : aplaudând sau protestând la o adunare « politică ». Tipuri de politicieni Prima categorie este cea a « politicienilor cu chemare ». ca instrument al dominaţiei. privându-i în acest scop pe toţi funcţionarii autocraţi « cu stare ». dezvoltarea statului modern începe prin aceea că este pusă la cale. să poată trăi « pentru » politică. Şi noi facem parte din această categorie. ci să intre în serviciul stăpânilor politici. precum conducătorul harismatic. Politicianul profesionist care trăieşte din politică poate fi pur şi simplu « subvenţionat » sau poate fi « salariat ». în sensul de « politicieni profesionişti ». desigur. ţinând un discurs « politic ».sprijină fie pe oamenii casei. în acest sens economic. care îşi exercită aceste funcţii numai în caz de nevoie. de drepturile lor anterioare asupra acestor mijloace şi aşezându-l în locul lor. fie « din » politică. Stând la dispoziţia principilor în luptele lor politice. El poate fi retribuit cu onorarii sau taxe 3 . Conducerea unui stat sau a unui partid de către oameni care trăiesc exclusiv pentru politică şi nu din politică. presupune necondiţionat o recrutare « plutocratică » a conducătorilor politici. dar de cele mai multe ori şi pe plan material. Pretutindeni. fie că îşi susţine echilibrul interior şi respectul de sine din conştienţa faptului că viaţa sa capătă sens fiind pusă în slujba unei « cauze ». orice om serios care trăieşte pentru o cauză. care încearcă în cadrul unui anumit teritoriu. în fruntea ierarhiei. să fie independent de veniturile pe care politica i le-ar putea aduce. pe de altă parte. pe de o parte. trebuie să fie îndeplinite câteva condiţii foarte banale : omul respectiv trebuie. a vieţii interioare. şi din acea cauză. o expropriere a celorlalţi deţinători « privaţi » ai puterii administrative. De regulă se fac ambele lucruri deodată. şi un mod de a da conţinut existenţei lor spirituale. într-o situaţie normală. ei şi-au făcut din îndrumarea politicii acestora un mod de a-şi câştiga existenţa materială. căci aceşti oameni nu voiau să devină ei înşişi stăpâni. Cel ce trăieşte « pentru » politică. să monopolizeze. pe categorii sociale lipsite de avere sau rang. În această privinţă. « Politicienii ca ocupaţie secundară » sunt astăzi toţi oamenii de încredere sau membrii conducerii unir partide politice. fie pe plebei. Adică. concentrând în acest scop mijloacele materiale ale administraţiei în mâinile unui conducător. nici spiritual de pe urma acestei ocupaţii. în întregime dependente material de el. şi nu « trăiesc » nici material. Pentru ca cineva. trăieşte. Cum se face o profesie din politică ? Există două moduri de a-ţi face o profesie din politică : fie să trăieşti « pentru » politică. de data aceasta în alt sens. fie că o face din pura plăcere de a poseda puterea pe care o exercită. de către principe. pe acest conducător. cel puţin pe plan spiritual.

din rândurile funcţionarilor devotaţi lui. O astfel de pătură a fost reprezentată de cler. « Funcţionarii politici » puteau fi oricând transferaţi. Acea administraţie a diletanţilor. măcar formal. Creşterea puterii parlamentului a dus la necesitatea unei unificări a conducerii. În Germania. Interesul funcţionarilor era ca toate posturile de conducere. practic ele se întruneau sun conducerea principelui însuşi. care în Statele Unite ducea la schimbarea a sute de mii de funcţionari-până şi a factorilor poştali-.pentru anumite servicii (bacşişuri si mite) sau poate avea un venit fix în natură sau în bani sau poate avea ambele forme de câştig. avea nevoie de un om care să poarte toate răspunderile şi să-l acopere. el fiind cel care urma să ia deciziile. şi anume în serviciul celor dintâi. pe de o parte. şi « funcţionarii politici ». deoarece clericii erau 4 . deşi ignorată de reglementările oficiale. Luptele dintre partide nu sunt doar lupte pentru promovarea unor programe politice. până la cele mai înalte posturi. avea interesul să poată numi miniştri după bunul său plac. în cariera lor. şi care nu cunoştea funcţionarii profesionişti ce-şi practică meseria o viaţă întreagă. Cabinetul acesta era un fel de comitet al acelei puteri care. inclusiv cele de miniştri. In lupta sa împotriva stărilor. a apărut un ministru-funcţionar. în funcţie de ultimele alegeri prezidenţiale. să poată fi ocupate de ei. era. a fost de mult înlăturată. spre a rămâne. Teoretic şi. în mare parte. accesul la posturile din administraţie era consiţionat de studii universitare. Au apărut mai întâi instanţele administrative supreme colegiale. al cărui rol era să dea unitate conducerii. în afara rivalităţilor dintre partide şi la adăpost de atacurile lor. a dus la împărţirea funcţionarilor publici în două categorii : « funcţionarii profesionişti ». ci mai cu seamă lupte pentru controlul asupra repartizării posturilor (vânători de posturi). astfel că parlamentul a devenit mai puternic decât monarhul. s-a format un « cabinet » avându-l pe preşedintele parlamentului. la rândul lui. a politicienilor hrăpăreţi. Monarhul. s-a ivit şi figura « conducătorului politic ». examene de specialitate şi de un anumit stagiu pregătitor. Desigur. de o personalitate care să discute cu parlamentul şi să-l înfrunte şi care să se ocupe de partide. prin ceea ce s-a numit Civil Service Reform. pe « leader » în frunte. Funcţionarii şi ascensiunea lor O dată cu ascensiunea funcţionarilor profesionişti. În acest caz. în fapt. singura forţă politică decisivă : partidul majoritar. aşa cum este practicată ea de partidele moderne. Transformarea politicii într-o « întreprindere » cu cadre calificate în lupta pentru putere şi în metodele acestei lupte. principele s-a sprijinit pe pături utilizabile politic ce nu aparţineau stărilor. Monarhul. consilierii politici influenţi ai principilor au existat întotdeauna şi pretutindeni. destituiţi sau « suspendaţi ». aşadar ca ei să poată fi avansaţi. Toate interesele acestea conlucrând în aceeaşi direcţie. Tipuri de « politicieni profesionişti » « Politicienii profesionişti » au apărut în istorie în cursul luptei principilor cu stările. pe de alta. în tot mai mică măsură.

de relaţii cu presa. micile cantoane rurale. în detrimentul stăpânului lui. « Demagogul » este tipul conducătorului politic din Occident. învăţătorii.ştiutori de carte. preoţii. Motivul constă în pronunţata « lipsă de disponibilitate » a ziariştilor. o pătură pe care. Neavând nicio funcţie sau având singura funcţie conferită în urma unor alegeri. După ce reuşea să-i deposedeze pe nobili de puterea lor politică din cadrul ierarhiei stărilor. Dar ridicarea unui conducător de partid din rândurile presei a constituit o rară excepţie. Partidul In toate uniunile politice ceva mai mari. dar se serveşte şi de cuvântul tipărit. ţăranii înstăriţi (gentlemen) s-au constituit mai întâi în uniuni ocazionale. medicii. A fost o vreme când se învăţa retorică. istoriei ultimilor ani. Numai ziaristul era un politician profesionist remunerat şi. 5 . O altă pătură de acest fel era constituită din literaţii de formaţie umanistă. Clericii. avocaţii. la o putere politică transmisibilă propriilor urmaşi. purtând numele de « gentry ». proprie Occidentului şi în special Europei continentale. « Partidele » oraşelor medievale erau grupări de aderenţi ai unor persoane particulare. Mai târziu. a fost de o importanţă capitală pentru întreaga structură politică a acesteia : juriştii de formaţie universitară (avocaţi). A patra categorie a fost specific englezească : un patriciat. Ultima pătură. în cluburi politice locale. principii au atras-o în lupta lor împotriva baronilor şi au pus-o în slujbele « self government »-ului. Demagogia modernă se bazează pe discursuri. el conducea adunarea poporului. suverană în Atena. nefiind supuşi tentaţiei de a râvni. în special cei celibatari. Asta înseamnă că un număr relativ mic de oameni direct interesaţi în viaţa politică îşi alcătuiesc grupuri de aderenţi voluntari. A treia pătură a fost nobilimea de curte. făcând-o apoi din ce în ce mai dependentă de ei. Orice politician de oarecare însemnătate are nevoie de influenţă asupra presei. Ziaristul înpărtăşeşte aceeaşi soartă cu toţi demagogii : el scapă oricărei categorisiri sociale precise. şi în care deţinătorul puterii este periodic desemnat prin alegeri. adună fondurile necesare şi încep campania de obţinere a voturilor. Conducerea cluburilor se desfăşura ca o ocupaţie secundară sau o funcţie onorifică. profesorii. în special a celor neînstăriţi. latină şi versificare greacă numai pentru a deveni consilier politic sau autor de scrieri politologice la curtea unui principe. în parte. cea de strateg suprem. farmaciştii. iniţial. erau în afara angrenajului normal al intereselor politice şi economice. înglobând mica nobilime de la ţară şi rentierii citadini. ca domeniu şi ca problematică. numai ziaristica era o activitate politică neîntreruptă. întreprinderea politică este inevitabil o întreprindere colectivă a celor interesaţi de putere. figura funcţionarului de partid aparţine doar istoriei ultimelor decenii şi. de altfel. îşi prezintă candidatura în alegeri. Dacă ziaristul are ca tip de politician deja în spate un trecut considerabil. adică în cele ce depăşesc. aşa cum se întâmpla în cazul vasalilor. principele îi atrăgea la curte şi-i folosea în serviciul său politic şi diplomatic.

Ce este boss-ul ? Boss-ul este un întreprinzător politic capitalist. Boss-ul este indispensabil în organizarea partidului. pe « omul cu biciul » (whip). El caută exclusiv putere. care. La oraş. până ajunge să « controleze » un anumit număr de voturi. pe de alta. Aderenţii partidului se aşteaptă. astfel că puterea este în mâinile celor care lucrează continuu în cadrul acestui angrenaj. după caz. ia legătura cu boss-ul vecin. apoi. pe socoteala sa proprie şi pe riscul său propriu. introducerea democraţiei plebiscitare. El lucrează din umbră. parţial religioasă şi parţial ţinând. practic. la recompense : posturi sau alte privilegii. partidele se delimitau după opinii de natură parţial economică. pe de o parte şi social-democraţii. el este complet amoral şi se întreabă doar : ce anume ar putea aduce voturi ? In Germania. El avea în mână patronajul posturilor. Primele sale relaţii le poate obţine datorită poziţiei sale de avocat. e centralizată în mâna lui. Adunările membrilor unor partide organizate aleg candidaţii şi delegă membrii în adunările instanţelor superioare. care. acordând credite. simţul responsabilităţii şi intuiţia. Boss-ul nu are « principii » politice clare. chiar trecând peste parlament. Acest leader avea alături de el pe cea mai importantă personalitate profesionistă în politică din organizaţia de partid. de tradiţia familială. Rolul lui esenţial este să adune fonduri. prin bacşişuri (cine vrea să încalce nepedepsit una din numeroasele legislaţii. Dar notabilităţile erau în continuare principalii exponenţi ai mecanismului politic. spre deosebire de leader-ul englez. 6 . Vocea lui nu se aude în public . cu alte cuvinte. Cele două partide principale erau : centrul. a cărui existenţă era indispensabilă în cadrul legislaţiei engleze. are nevoie de bunăvoinţa boss-ului). Conducător poate fi numai cel pe care maşina îl ascultă. principalele aspecte ale mecanismului politic au fost până acum : lipsa de putere a parlamentului. politicienii de profesie neparlamentari preiau întreprinderea politică.eventual. Alcătuirea unor maşini de felul acesta înseamnă. în caz că şeful lor câştigă. îşi extinde legăturile. Ajuns în acest stadiu. Apoi. dar şi putere de dragul puterii. Reuşeşte acest lucru parţial din cotizaţii (în mare parte prin impozitarea salariilor acelor funcţionari care şi-au căpătat posturile datorită lui sau partidului lui) . putere ca sursă de bani. pur şi simplu. Deaspura acestora se situa parlamentul şi partidele cu cabinetul şi cu « leader »-ul. Trăsăturile unui politician Există trei calităţi deosebit de importante pentru un politician : pasiunea (devotament). face rost de voturi. bineînţeles. cârciumar sau proprietar de întreprindere sau. Pe lângă el a apărut şi un « election agent ». posturile administrative nu puteau fi ocupate decât de oameni cu studii şi partidele politice cu doctrină. care era preşedintele consiliului de miniştri sau al opoz sau al opoziţiei. el sugerează oratorilor ce ar fi de dorit să spună.Astăzi. pentru asigurarea corectitudinii alegerilor.

BIBLIOGRAFIE : MAX WEBER .« Politica. Editura Anima. 1992 7 . acel om care poate avea o « vocaţie politică ». Concluzii Cel care vrea să facă politică. aspiraţia la putere este un instrument indispensabil. el nici nu are dreptul să-i considere pe oameni buni şi perfecţi. Etica responsabilităţii şi etica convingerii nu se exclud reciproc. Există doar două tipuri de păcate capitale în politică : absenţa unei cauze şi lipsa responsabilităţii. Doar împreună alcătuiesc omul adevărat. nu numai cu capul. dar. trebuie să fie conştient de aceste paradoxuri etice şi de ceea ce poate deveni sub presiunea lor. El intră în cârdăşie cu forţele diabolice care pândesc orice putere.Vanitatea este o trăsătură de caracter foarte răspândită. Intr-adevăr. o vocaţie şi o profesie ». ci se completează. Toate activităţile etic orientate pot fi puse sub semnul a două precepte fundamental diferite din punct de vedere etic şi. contrare : ele pot fi orientate după o « etică a convingerilor » sau după o « etică a responsabilităţii ». şi mai cu seamă cel care vrea să facă din politică profesia sa. El este un « raţionalist » al eticii acosmice. indiscutabil. neîndoielnic. Cel ce profesează etica responsabilităţii ţine seama de toate defectele curente ale oamenilor. Eticianul convingerilor nu suportă iraţionalitatea etică a lumii. In cazul politicienilor. politica se face cu capul.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->