UNIVERSITATEA BABES-BOLYAI FACULTATEA DE EDUCATIE FIZICA SI SPORT CLUJ NAPOCA

Capacitatea de efort (aerob,anaerob)

MISARAS ROXANA ALINA KAAL I

1. Efortul fizic

Efortul este cel mai optim stimul care obliga organismul sa isi imbunatateasca performantele. Efectele se gasesc atat in plan somatic, cat si functional. Aceste modificari au valoare reversibila care dau posibilitatea individului de a ramane sanatos si dupa ce renunta la sport. Campionul se considera ca este la limita normaului, atat ca structura cat si ca functie. Efortul poate fi : 1. Dupa criteriul aprovizionarii cu O2 : Efortul anaerob = efortul in care organismul isi asigura energia fara consum de O2, fara aport de O2 dar consumand toata rezerva de O2 pe care o are pentru a mentine activitatea neuronala si activitatea miocardului de lucru. Dureaza pana la max 35-40sec.Se imparte in 2 categori in functie de susrsa energetica care il mentine: efort anaerob alactacid care are ca substrat ATP-ul si creatin fosfatul. ATP ul asigura substratul energetic pana la ~6 sec, creatin fosfatul asigura energia pana la max 15-20sec efortul anaerob lactacid = are ca substrat energetic glicogenul (muscular) care se descompune pana la acid piruvic si 2 moli de ATP. Acidul piruvic devine acid lactic care se acumuleaza local. 1/5 din acidul lactic ajunge la inima, iar acesta se transforma in energie. 3/5 din acidul lactic, organismul il duce la ficat unde se realizeaza glicogeneza, se produce glucoza. Efortul aerob. Su are limita in timp, dureaza pana la epuizarea substratului energetic : In 1h substratul glucidic Din a 2a h substratul lipidic. Se descompune substratul energetic pana la CO2, H2O si energie, energia avand valoarea de 36 moli de ATP. Efortul mixt 1. Dupa criteriul calitatii motrice cea mai solicitanta in efort : efortul de viteza efortul de rezistenta efortul de forta Efortul de rezistenta este aerob, efortul de viteza si forta sunt anaerobe. Efortul de rezistenta solicita cel mai mult inima si componenta respiratorie. Efortul de forta de exemplu in haltere cel mai solicitat este sistemul nervos, la acest efort conteaza mai mult coordonarea sistemului nervos

2. Contractia musculara Exista multe moduri de a clasifica sau defini contractia musculara. Eu personal nu ma dau in vant dupa invatarea si apoi reproducerea unor definitii stricte si nu de putine ori destul de lungi. Am considerat potrivit a vorbi putin de spre contractia musculara inainte de a discuta despre capacitatea de efort. 2.1 Clasificarea contractiilor musculare

2.1.1 In functie de modificarea dimensiunilor muschiului in timpul contractiei, aceasta poate izotonica (dinamica) pentru ca muschiul se scurteaza, isi modifica dimensiunea in actiune de invingere a fortei externe. Acest tip de contractie este considerata a fi formata din 2 faze: faza concentrica, de scurtare a muschiului in care greutatea, suportul sau orice alt obiect care reprezinta forta externa este miscat si faza excentrica in care obiectul inainte mutat, este adus la loc. Trebuie precizat ca in ambele faze muschiul este in stare de contractie, doar ca in faza concentrica el invinge forta externa iar in faza excentrica el readuce segmentul sau partea de corp in pozitie initiala prin cedare. Aceasta este si partea contractiei musculare care se crede ca produce durerea de a doua zi din muschi dupa un antrenament cu greutati, pentru ca determina mici rupturi pe suprafata filamentelor de actina si miozina, unitatea contractila a muschiului. Al doilea tip de contractie determinat de modul de invingere a resistentei externe este contractia izometrica (statica). In aceasta contractie muschiul nu isi modifica lungimea ci numai stare de tensiune. Adica el se contracta impotriva unui obstacol fix. Totusi se crede ca si in aceasta stare exista un anumit grad de scurtare a muschiului, mic totusi, permis de elasticitatea tendonului. 2.1.2 In functie de intensitatea de contractie, muschiul se poate contracta la capacitatea sa maxima 1 RM (o singura repetare maximala) sau la o intensitate submaximala care, pentru a putea fi precis cantificata va fi raportata la cea maximala. Atunci ea devina relativa. De exemplu 70 % RM. Astfel forta de contractie a muschiului poate fi bine definita si mai ales dozata. 2.1.3 Cand in definirea fortei de contractie a unui muschi intra si factorul timp, atunci puterea de contractie este un alt parametru in functie de care poate fi definita contractia musculara. Puterea de contractie reprezinta lucru mecanic efectuat impartit la timpul necesar pentru efectuarea lui. In functie de timpul contractiei si rezistenta externa impotriva careia muschiul se contracta, puterea de contractie poate fi exploziva, timp scurt greutate relativ redusa sau medie sau subaximala in care cresterea greutatii determina si lungirea duratei de contractiei. 3. Capacitatea de efort si intensitatea efortului. 3.1 Capacitatea aeroba de efort Masurarea capacitatii aerobe de efort in principiu este usor de facut. Dupa conectarea sportivului la sistemul on-line de masurare a schimbului de gaze la nivelul plamanilor, acesta este supus la un efort a carui intensitate este marita treptat. Nivelul consumului de O2 in punctul in care sportivul inceteaza efectuarea exercitiului este considerat capacitatea maxima de consum a oxigenului. Totusi se impune precizarea ca, factorul motivational poate influenta foarte mult aparitia momentului in care sportivul cedeaza. Ca o varianta la sistemul computerizat poate folosirea sacilor Douglas inventati de fiziologul britanic Claude G. Douglas. Si aceasta metoda insa presupune un oarecare cost, fiind necesara aparatura pentru masurarea volumului de aer colectat de la sportiv, in timpul testului si apoi analizarea acestuia in vederea stabilirii concetratiilor de O2 si CO2. In cadrul ambelor metode aerul este colectat prin intermediul unui dispozitiv introdus in gura sportivului. Foarte important este alegerea exercitiului folosit in estimarea consumului maxim de O2. Si anume, alergatorii vor alerga (banda rulanada este cea mai des folosita), inotatorii vor inota si asa mai departe. Rationametul care sta la baza acestei afirmatii este acela ca, nivelul consumului de O2 in timpul efortului fizic este determinat de marimea si numarul grupelor musculare angajate in efort cat si de coordonarea contractiei acestora in timpul efortului (8). O coordonare buna obtinuta in timp, va creste eficienta cu care muschii se contracta, eficienta care se reflecta intr-un consum mai scazut al oxigenului pentru aceeasi intensitate de efort. 3.2 Capacitatea anaeroba de efort

Aceasta este mai dificil de realizat. Pe scurt, este vorba de posibilitatea de a determina consumul de ATP, PCr si glicogen din muschi. Aceasta se realizeaza prin analizarea biopsiilor musculare, care sunt bucati mici de tesut muscuar extrase din muschi cu ajutorul unui ac special. In acelasi timp insa, trebuie determinata si cantitatea de acid lactic care a fost eliberata in sange si care bazat doar pe biopsiile musculare, nu ar fi luata in calcul si contributia anaeroba in producerea ATP-ului ar fi subapreciata. Mai mult Bangsbo et al (2001) alaturi de lactat au masurat si cantitatea de piruvat eliberata in sange. Acidul piruvic (care este un intermediar in metabolizarea glucozei sau a glicogenului) prin acceptarea a doi H+ devine acid lactic. O alta problema in masurarea capacitatii anaerobe este faptul ca localizarea recoltarii produsilor de metaboliti (lactatul si piruvatul) doar din muschii angajati in efort este imposibila, ca sa nu mai mentionez obtinerea biopsiilor in timpul exercitiului. O varianta mai accesibila de determinare a productiei anaerobe de ATP poate fi apreciererea consumului total de energie din timpul efortului din care se extrage consumul total de oxigen. Ceea ce ramane poate fi considerat contributia sistemelor anaerobe de producere a ATP-ului, hidrolizarea ATP-ului si recuperarea lui pe seama PCr si respectiv consumul glicogenului muscular. Studierea deficitului de oxigen si a debitului acestuia dintr-un grafic al consumului de oxigen poate de asemenea sa furnizeze informatii despre productia anaeroba a energiei in cadrul unui efort fizic. 3.3 Intensitatea efortului si consumul de oxigen In fig 1. este prezentat consumul de O2 la diferite intensitati ale extensiei piciorului. Pentru ca efortul in cazul experimentului este foarte bine limitat doar la actiune muschilor coapsei, prin masurarea schimbului de gaze de la nivelul plamanilori, poate fi determinat cu destul de mare exactitate consumul de O2 din muschii angajati in efort. Astfel consumul de O2 masurat la nivelul plamanilor corespunde cu cel consumat in mitocondrii pentru producerea ATP-ului in cazul eforturilor moderate de pana la 50% din consumul maxim (VO2max). La o privire mai atenta a figurii se poate observa cum, in cadrul intensitatilor mai mari curba care reprezinta consumul de oxigen nu atinge un platou. La aceste mari intensitati ( 30W,43W, 50W si 66W) ea tinde sa creasca mai departe (vezi diferenta dintre curba consum de O 2 si linia visine intrerupta). Din experimentele efectuate am constatat ca o medie de 50-60W reprezinta intensitatea maxima la care s-a ajuns in efectuarea acestui exercitiu. Prin urmare de la 30W in sus (peste 50% VO2max) se poate observa ca, consumul de O2 continua sa creasca. Desi exista inca multe pareri impartite, unul dintre motivele pentru care in eforturile intense consumul de O2 creste in continuare fara sa se stabilizeze, este recrutarea de noi fibre musculare, mai ales a celor de tipul II, care au o eficienta scazuta in producerea ATP-ului pe baza consumului de O 2 (Krustrup et al., 2004; Barstow et al., 1991; Jones 2004a ).

Fig 1. Cresterea intensitatii efortului duce la cresterea proportionala a consumului de oxigen. in aceasta figura este prezentat consumul de O2 ce are loc in muschii coapsei (quadriceps) ca raspuns la diferite intensitati in efectoarea de extensii ale piciorului din pozitia asezat. In acest caz are loc si o crestere a producerii ATP-lui pe seama glicolizei si prin urmare o crestere in producerea si eliminarea acidului lactic. Acesta ajuns in sange disociaza imediat in lactatat, care este sarea acidului lactic (lactatul de sodiu) si care reactioneaza cu bicarbonatul de sodiu si formeaza acidul carbonic. Acesta imediat disociaza in CO2 si H2O si mai departe CO2 urmeaza a fi eliminat la nivelul plamanilor. Deci este foarte important ca in evaluarea intensitatii efortului aerob sa se tina seama de acest aspect, pentru ca, aparitia lactatului in sange face mai precisa precizarea intensitatii efortului. S-a stabilit ca o concentratie de 1 mM L-1 semnifica pragul de acumulare a lactatului. Daca vreti nivelul minim al lactatului in sange la care se considera ca acesta incepe sa se acumuleze determinat de intensitatea efortului. Valoarea lactatului in sange in stare de repaus este de ~ 0.7 mM L -1 (3). Asa cum se poate vedea in fig 2 un nivel de 4 mM L -1 al lactatului in sange, poate fi cauzat de o viteza de alergare de aproximativ 13 km h-1. Multi antrenori considera eficienta intensitatea fortului care determina acest nivel de lactat in sange si considera ca au lucrat suficient de intens pentru a dezvolta capacitatea aeroba a sportivului. Ramane de stabilit daca acesta este adevarul complet.

Fig 2. Acumularea lactatului in sange poate fi un bun indicator in dozarea intensitatii efortului in timpul antrenamentului. (datele prezentate in fig provin din Ex Phys. 2001) Desi aceasta metoda este foarte eficienta in determinarea intensitati efortului, din nou problema costului materialelor necesare folosirii ei, o face dificil de folosit pe scara larga in Romania si nu numai. Aceasta consta in recoltarea unei picaturi de sange de la sportiv si introducerea acesteia intr-un mic dispozitiv care indica imediat nivelul lactatului. Metoda care este cel mai la indemana antrenorilor in stabilirea si urmarirea intensitatii efortului in in timpul antrenamentelor este insa, masurarea frecventei cardiace si stabilirea relatiei acesteia cu consumul de oxigen. Despre aceasta in articolul urmator. Bibliografie 1. Bangsbo J. Krustrup P. Gonzales A. J. And Saltin B. ATP production and efficiency of human skeletal muscle during intense exercise: effect of previous exercise. Am J Physiol Endocrinol Metab 280: E956-E964, 2001 2. Barstow T.J. & Mole P. Linear and non-linear characteristics of oxygen uptake kinetics during heavy exercise. J Appl Physiol 71 (6): 2099-2106, 1991