Alegerea temei de cercetare Aceasta trebuie sa aiba la baza criterii bine definite, in concordanta cu tipul si scopul cercetarii.

In primul rand, extensia temei trebuie sa fie in acord cu posibilitatile de tratare (individuala sau colectiva, din perspectiva izolata sau interdisciplinara). Punctul de plecare poate fi, cum am mai spus, experienta de dascal, carentele semnalate in munca proprie, important fiind ca el sa dispuna de rezervele necesare derularii unui program de cercetare care, in final, va trebui sa aduca o contributie personala in problema cercetata. Documentarea cercetarii Preocuparea fara sfarsit pentru cresterea eruditiei da nastere soarecelui de biblioteca si nu cercetatorului, afirma teoreticianul stresului H. Selye, (1968, p. 27) ceea ce vrea sa insemne ca documentarea este absolut necesara, dar este doar o etapa a cercetarii. A sti sa scrii presupune a sti sa citesti, de aceea documentarea va viza lucrarile valoroase in legatura cu tema aleasa, pentru a culege informatia optima si nu exhaustiva si a defini stadiul problemei, pentru a nu redescoperi America. Este optima informatia care il ajuta pe cineva sa-si lamureasca necesitatea propriei sale cercetari, sa-si organizeze demersul propriu, la sfarsitul caruia va avea repere de interpretare a datelor reiesite din investigatie. Exigentele de informare-documentare sunt diferite in functie de tipul cercetarii, pretentiile cele mai ridicate fiind pentru acele cercetari destinate publicarii in reviste de specialitate sau editate ca si carti. Minusul de informatie poate genera scaparea din vedere a unor fatete importante ale problemei, surplusul poate genera dificultatea cristalizarii punctului de vedere propriu, al demersului practic, prin asa-numita teama fata de autoritate. Informatia exhaustiva este o utopie (mereu apar elemente sau puncte de vedere noi), dar aducerea la zi a documentarii este obligatorie, fie prin consultarea ultimelor reviste si carti din domeniu, fie prin apelul pe Internet al problemei, temei, pentru care se ofera titluri sau rezumate extrase din lucrarile solicitate. O buna documentare presupune o tehnica elaborata: consemnare in fise (de extrase, analitice sau sintetice); trebuie sa mearga la sursele primare (sa fie autentica); trebuie sa fie continua, desfasurata in paralel cu cercetarea, pentru a avea informatia la zi; lectura poate sa fie progresiva, adica parcurgerea rapida a textului, pentru familiarizarea cu acesta, apoi lectura exegetica lenta, foarte atenta, cu sublinieri, adnotari si reveniri pentru desprinderea clara a esentialului celor citite (vezi Dragan si Nicola, 1993, pp. 2032). Lectura, consemnarea datelor in fise, corelarea acestora cu tema aleasa (care se poate redimensiona sau chiar schimba in aceasta faza), eliminarea zonelor albe din informare (zone cu informatii nerelevante sau absente), elaborarea de conspecte sau comentarii, toate fac parte din etapa documentarii care are doua castiguri majore: se materializeaza in fise bibliografice si in fisele de extras; duce la cristalizarea punctului propriu de vedere, a drumului de urmat, la cautarea si definirea unui plan de abordare. Formularea ipotezei Sesizarea si formularea ipotezei corespunde cu momentul de insight in creativitate, adica este momentul de inspiratie creatoare, caci o buna ipoteza deblocheaza intregul proces de cautare si rezolvare. In opinia lui Einstein, punerea problemei este mai importanta decat rezolvarea ei. Ipoteza deblocheaza in acelasi timp cei mai importanti factori psihologici ai cercetatorului

(intuitie, spontaneitate, curaj, forta de munca, perseverenta, spiritul de sacrificiu etc.). Stiinta este creatie iar la aceasta participa aceleasi surse ca si in arta si ca si aceasta ea face sa izbucneasca noutatea, afirma Marc Richelle (1995, p. 192). Pe de alta parte, intreaga evolutie a stiintei este legata de evolutia ipotezelor: cercetarea este un proces interactiv care incepe cu stabilirea unei ipoteze ce va duce la stabilirea planului de experimentare si apoi la desfasurarea experimentului. Ultima etapa din acest ciclu este analiza rezultatelor care, de obicei, conduce spre noi ipoteze, noi planuri, noi experiente (Mc Lean, Metodologia cercetarii in psihopedagogie, apud Davitz si Ball, 1978. p. 568). Redam mai jos schema propusa de ei.

Figura Raporturile reciproce dintre ipotezele stiintifice si experimentare.

Este de ajuns sa aratam ca Pavlov, care a luat premiul Nobel pentru lucrarile despre digestie, a descoperit legile activitatii nervoase superioare pentru ca a observat salivatia psihica a cainelui. Olds si Milner (1953) au descoperit centrul placerii din greseala, (au introdus electrodul nu in formatiunea reticulata, ci intr-o zona alaturata, descoperind conduita de autostimulare a animalului). Ideea lui Margaret Mead de a verifica teoriile lui Piaget si Freud pe alte populatii a nascut psihologia transculturala, iar contrazicerea constructivismului genetic al lui Piaget a dus la ineismul lui Chomsky, dupa cum ipoteza despre lumina ca unda sau ca si corpuscul a nascut doua teorii complementare. Ipoteza pleaca intotdeauna de la o legatura semnalata sau presupusa, reala sau imaginata (fumat-cancer; ereditate-inteligenta, delincventa si QI, nivel de anxietate-emotivitate si veridicitatea depozitiei martorilor etc.). Cercetarea nu face decat sa valideze sau sa infirme raspunsul oferit ipotetic (prin ipoteza specifica) ce presupune ca modificarile ce se produc sau diferentele constatate sunt datorate variabilei independente, manipulate si controlate de experimentator. Prin opozitie, ipoteza nula afirma ca modificarile sau diferentele se datoreaza factorilor intamplatori, aleatori, necontrolati de cercetator. Se stie ca admiterea ipotezei nule inseamna respingerea celei specifice, dar respingerea ipotezei nule nu o confirma automat pe cea specifica, ci creste increderea in ea, inlaturand o parte din incertitudine, acceptarea definitiva presupunand studii ulterioare. Specificul ipotezei in psihologie, pedagogie sau medicina este acela ca nu se pot prezuma efecte negative si riscuri ce ar decurge de aici: nu se poate periclita evolutia fireasca a educatului, ipoteza trebuind sa aiba un caracter pozitiv, constructiv, ameliorativ.