Universitatea de Vest Facultatea de Economie si de Administrare a Afacerilor

Timisoara

Teoria zonelor monetare optime si Uniunea Economica Monetara

2009

Cuprins

Introducere.3 Cap.1 Conceptul de Uniune Economic i Monetar..4 Cap.2 Teoria spatiului monetar optim..7 2.1 Abordarea clasica a teoriei zonelor monetare optime...7 2.2 Abordarea moderna...........................................................................9
2.2.1 Teoria zonelor monetare optime convergenta, flexibilitate si discontinuitate.9 2.2.2 Beneficii si costuri ale uniunii monetare...12

Cap.3 Teoria zonelor monetare optime si UEM.......................................15 3.1 Tipuri de socuri...............................................................................15 3.2 Mobilitatea fortei de munca............................................................17 3.3 Diversificarea productiei.................................................................18 3.4 Viabilitatea UEM............................................................................19 3.5 Masuri necesare pentru ameliorarea mecanismelor de ajustare ale UEM...............................................................................................20 Cap.4 Argumente pro i contra aderarii la zona monetara optima.......22 4.1 Argumentele contra aderarii la zona monetara optima...................22 4.2 Argumente pro-aderare la zonele monetare optime........................23 Concluzii......................................................................................................24 Bibliografie..................................................................................................25

Introducere
Aceasta lucrare isi propune sa realizeze o analiza a teoriei zonelor monetare optime teorie care a evoluat odata cu integrarea economica, economistii incercand sa afle daca UE formeaza o zona monetara optima. Am facut o scurta definire a conceptului de Uniune Economica Monetara, am explicat teoria zonelor monetare optime prin prisma lui Robert Mundell, cel care a formulat pentru prima data aceasta teorie, care apoi a constituit obiectul a o serie de dezvoltari ulterioare si a fost supusa la o serie de verificari empirice. In prezent, teoria ZMO este utilizata in principal pentru a stabili masura in care, in cazul unui grup de tari aflate in process de intergrare economica, este de dorit sau nu sa se adopte o moneda unica. Am prezentat astfel criteriile pe care o anumita zona geografica trebuie sa le indeplineasca pentru ca adoptarea unei monede unice sa fie in avantajul sau, am identificat beneficiile si costurile constituirii unei zone monetare optime pentru statele participante la Uniunea Monetara. Apoi, prin prisma criteriilor de definire a unei zone monetare optime si pe baza studiilor empirice care au fost efectuate pe cazul tarilor din vestul Europei, care in anii 90 ai secolului trecut au edificat o uniune monetara reusita la care in prezent incearca sa adere si tarile central-europene am prezentat gradul de expunere al acestei zone la diverse tipuri de socuri, mobilitatea fortei de munca si gradul de diversificare a productiei. De asemenea, am scris cateva masuri necesare pentru ameliorarea mecanismelor de ajustare ale UEM si am prezentat pe scurt si cateva argumente pro si contra aderarii la o zona monetara optima.

Cap.1 CONCEPTUL DE UNIUNE ECONOMIC I MONETARA

Conceptul se bazeaza pe dou componente, uniunea economica si uniunea monetar. Procesul de unificare economic i monetar a inceput n diverse momente n care sistemele sociale, politice, i mai ales economice erau diferite fundamental de cele de astzi. Astfel primele unificri monetare (care includeau de cele mai multe ori uniunea economic) au avut loc n contextul unificrii politice i n condiiile n care moneda avea valoare intrinsec (moneda marf), atunci cnd funciona sistemul monetar metalist. Bineneles c problema se punea altfel n acele momente n care nu exista emisiune de moned fr acoperire i mai mult dect att, nu exista creaie monetar a bncilor comerciale. Raiunea reprezentat de unificarea monetar se baza pe ntrirea politic i economic a entitii respective sau pe asigurarea convertibilitii ntre monede pentru a putea derula comer exterior. Dac astzi determinanii sunt doar puin diferii, condiiile de realizare sunt fundamental diferite, ceea ce complic procesul de unificare monetar. Pentru a uura percepia procesului de realizare a uniunii economice i monetare vom ncepe cu definirea conceptului de uniune economic, i vom continua cu prezentarea regimurilor monetare (denumite i regimuri de schimb) pe care le pot alege statele membre. Uniunea economic Pentru a nelege termenul de uniune economic plecm de la conceptul de integrare economic i prezentm stadiile acestui proces. n literatura care a studiat formele de integrare economic se regsete urmtoarea clasificare a stadiilor integrrii: zon de liber schimb, uniune vamal, pia comun, uniune economic, uniune economic complet. Zona de liber schimb este o zon format din dou sau mai multe state ntre care sunt eliminate barierele tarifare sau netarifare n ce privete comerul reciproc. Circulaia intern a produselor este liber, fiecare ar pstrndu-i politica comercial proprie fa de teri. Uniune vamal este o zon n care se liberalizeaz circulaia bunurilor la fel ca n cazul zonei de liber schimb, dar n plus se elaboreaz i se pune n aplicare un tarif vamal comun fa de teri. n cadrul uniunii vamale ncepe un proces de uniformizare a legislaiei vamale, iar un produs poate circula liber odat admis n cadrul uniunii vamale. Este forma de integrare care se regsete la baza actualei Uniuni Europene. Piaa comun este n primul rnd o uniune vamal n care n plus se liberalizeaz circulaia serviciilor i a factorilor de producie. Miron (2001) arat c aceast definire las deschise mai multe opiuni cu privire la relaiile comerciale fa de teri. Legat de definiia pieei comune, s-a artat c dezavantajele conceptului sunt att de grave nct ar trebui utilizat alt definiie pentru a elimina nenelegerile: o pia comun realizeaz libera circulaie a produselor, serviciilor i factorilor de producie, mpreun cu integrarea pozitiv necesar pentru funcionarea corespunztoare a pieei comune.

 Uniunea economic reprezint o pia comun cu un anumit grad de armonizare a politicilor economice naionale n scopul eliminrii discriminrii datorate acestor politici. Uniune economic complet implic unificarea politicilor monetare, fiscale i sociale precum i instituirea unei autoriti supranaionale ale crei decizii sunt obligatorii pentru statele membre. n aceast secvenializare putem introduce stadiul de uniune monetar care se situeaz ca etap distinct ntre uniunea economic i uniunea economic complet. Pentru o percepie mai consistent a sensului de uniune economic prezentm urmtoarele definiii, care au fost elaborate pe baza experienei europene. Un prim concept definete uniunea economic drept o pia intern finalizat, incluznd toat integrarea pozitiv necesar pentru funcionarea acestei piee interne. O astfel de uniune nu necesit o uniune monetar; pentru a funciona adecvat este nevoie ns de stabilitatea ratei de schimb. Practica a artat c SME, creat tocmai pentru a furniza aceast stabilitate, a cunoscut dificulti datorate eliminrii controlului micrilor de capital. Aceast situaie are n final dou ieiri posibile: n condiiile n care nu se poate pune problema reintroducerii controalelor, fie se revine la rate de schimb flexibile, fie se trece la o form de uniune monetar. Ideea este c uniunea economic ar putea exista fr uniune monetar, dar numai n condiiile unei coordonri foarte bune a politicilor macroeconomice, pentru garantarea stabilitii ratei de schimb. Un al doilea concept se concentreaz asupra stabilizrii macroeconomice, aspect ce presupune existena n mare msur a integrrii pieelor. Acum problema se pune astfel: ce integrare economic, spre deosebire de cea strict monetar, este necesar pentru funcionarea corespunztoare a uniunii monetare? Rspunsul poate fi urmtorul: o uniune economic pus n slujba unei uniuni monetare ar trebui s ndeplineasc dou cerine: s existe capacitatea adecvat de ajustare a economiei uniunii i s existe o bun coordonare a politicilor fiscale, astfel nct stabilitatea preurilor s nu fie pus n pericol. Cele dou cerine se regsesc de fapt n teoria Zonelor Monetare Optime i sunt necesare pentru a pstra costurile uniunii monetare ct mai sczute. Al treilea concept este mai ambiios i are conotaii federale, raionamentul n favoarea uniunii economice mbinnd att argumente economice ct i politice. Un exemplu ar putea fi unificarea german din 1990, catalogat ca uniune politic a reprezentat de fapt o combinaie de UEM cu uniune social i uniune fiscal. De ce uniune social? Pentru mpiedicarea migraiei i pentru compensarea ajustrii dure i brute care ar fi putut rezulta n urma expunerii la concurena vest german, datorat ratei de schimb ridicate pentru marca est-german. Chiar dac este un exemplu interesant, unificarea german reprezint un caz unic. Termenul de Uniune Economic i Monetar poate fi definit ca fiind o zon format din dou sau mai multe ri n care este realizat libera circulaie a bunurilor, serviciilor, capitalurilor i persoanelor, odat cu implementarea metodelor de integrare pozitiv, coordonarea politicilor economice i utilizarea unei singure monede. n concepia Tratatului de la Roma, uniunea economic i monetar implic coordonarea politicilor economice generale i sociale ale rilor membre i unificarea pieelor naionale ale acestora, asigurndu-se astfel nu numai libera circulaie a mrfurilor ci i a serviciilor, capitalurilor i forei de munc i mai ales convertibilitatea total i

ireversibil a monedelor statelor membre i ulterior punerea n circulaie a unei monede unice. Uniunea monetar i alte regimuri de schimb Gama de regimuri valutare este destul de variat. O clasificare simplist ar fi cea care mparte regimurile n dou categorii, fiecare dintre acestea cu cte dou variante. Prima categorie este cea a regimurilor de cursuri fixe, cu fixitate rigid i fixitate ajustabil. A doua categorie este cea a regimurilor de cursuri fluctuante, caz n care putem regsi flotare pur (independent) sau flotare controlat (administrat). S-au efectuat foarte multe studii care arat n ce mod alegerea unui regim sau altul influeneaz funcionarea economiei. Fiecare regim presupune beneficii i costuri, una din cele mai importante implicaii fiind cea asupra politicii monetare naionale. FMI a realizat aceast clasificare pe baza regimurilor observate de-a lungul timpului. O alt clasificare, care difer puin de cea a Fondului este regsit n Frankel (1999) care mparte regimurile n trei grupe. Prima grup este cea a regimurilor fixe care include: uniune monetar (adic regim n care statele adopt aceeai moned), Consiliu Monetar, dolarizare i regimuri de curs fix cu paritate revocabil. A doua grup este cea a regimurilor intermediare cu urmtoarea componen: regimuri de curs fix dar ajustabil ocazional, regimuri de curs fix cu band, regimuri cu ajustare periodic, regimuri de curs fix n care referina este un co de monede. A treia grup este compus din regimuri flotante cu cele dou variante, flotare controlat i flotare liber. Ceea ce ne intereseaz este c n prima grup regsim regimurile care se pot ncadra n sens larg, n conceptul de uniune monetar. Cu toate acestea, n sens restrns uniunea monetar apare numai n cazul n care statele adopt aceeai moned. Care dintre regimurile prezentate este cel mai indicat? Frankel (1999) a artat c nu exist un regim care s fie optim pentru toate statele, ceea ce este pe deplin corect. innd cont de preferinele rilor dezvoltate putem afirma c n prezent lumea se ndreapt spre un regim de cursuri flotante, iar stadiul de uniune economic i monetar pe care l-a atins Uniunea European reprezint o excepie. Un alt autor, (Bordo (2003)), dup ce prezint modul n care rile i manifest preferina pentru un regim sau altul, afirm c exist nc o tendin ctre uniuni monetare pentru ri care sunt apropiate politic i integrate economic, sau pentru ri cu economii mici i deschise. Pe fondul acestui citat vom face o sintez pentru definirea conceptul de uniune monetar. Pentru aceasta prezentm urmtoarea clasificare a regimurilor de curs de schimb, care reprezint forme ale integrrii monetare: 1. Participarea la angajamente bilaterale sau multilaterale care stabilesc cursuri de schimb fixe dar ajustabile ntre monedele rilor membre; (este important nivelul marjei). Form de integrare incomplet; 2. Utilizarea unei monede a unei alte ri, adic nlocuirea monedei proprii cu o moned strin ca msur unilateral (proces denumit dolarizare); 3. Angajamente bilaterale sau multilaterale care stabilesc cursuri de schimb fixe i irevocabile ntre monedele rilor membre; regimul este consistent cu sensul de uniune monetar; 4. Renunarea la moneda proprie i adoptarea unei monede comune sau unice pe baza unui acord. Poate fi creat o nou moned sau ara n cauz poate adopta, ca decizie

mutual, o moned deja existent. Aceast categorie reprezint practic sensul de uniune monetar complet. Concluzia este c uniunea monetar complet poate fi preferat deoarece se elimin riscurile ajustrilor cursului, se reduce tentaia de a prsi sistemul i exist o banc central comun n care participanii sunt reprezentai.

Cap.2 TEORIA SPATIULUI MONETAR OPTIM 2.1 Abordarea clasica a teoriei ZMO
Teoria zonelor monetare optime are ca obiect criteriile economice in functie de care se defineste o zona geografica optima, in interiorul unui spatiu monetar constituit pe baza unei monede unice sau a unui sistem de cursuri de schimb fixe intre diverse monede. Conform acestei teorii, o zona monetara optima este un ansamblu de regiuni sau de tari intre care relatiile monetare se caracterizeaza prin cursuri fixe sau printr-o moneda unica, iar intregul este capabil sa faca fata socurilor reale sau nominale. Aceasta teorie a fost formulata pt prima data de catre economistul canadian Robert Mundell, intr-un articol celebru, publicat in anul 1961 A Theory of Optimum Currency Areas. Acesta a scris un mare numar de articole si studii, a tinut numeroase conferinte si prelegeri la universitati de prestigiu din toata lumea si a elaborat mai multe teorii de referinta pentru care, in anul 1999 a primit Premiul Nobel pentru Economie. Teoria zonelor monetare optime elaborate de Mundell a dominat dezbaterile stiintifice cu privire la unificarea monetara europeana. Majoritatea analizelor empirice referitoare la acest proces au ajuns la concluzia ca tarile europene, indiferent de numarul lor: 6, 11, 25 sau mai multe, nu constituie o zona monetara optima caci nu indeplinesc decat partial criteriile acesteia. Intr-adevar, pe de o parte, zonele monetare optime nu corespund niciodata- din motive practice- teritoriului unui stat sau unui grup de state. Optimalitatea monetara in sens strict impune asadar aproape intotdeauna ca diverse regiuni ale aceluiasi stat sa apartina unor zone monetare diferite, avand fiecare propria sa moneda. Ori, aceasta inseamna ca orice propunere concreta de realizare a unei uniuni monetare intre statele existente poate fi respinsa pe motivul ca nu este optima in sensul propriu al cuvantului. Pe de alta parte s-a constatat ca piata muncii din principalele tari europene sufera de o serie de rigiditati pronuntate care fac ca factorul forta de munca destul de putin mobil, chiar si in interiorul anumitor tari- sa fie si mai putin mobil intre tari. In pofida acestor obiectii Mundell a continuat sa pledeze pentru crearea unei monede unice europene propunand in acest sens o strategie proprie pe care a lansat-o in luna martie 1970 la Conferinta privind zonele monetare optime de la Madrid. Conform argumentatiei lui Mundell, ideea ca un regim de cursuri flotante este superior unuia de cursuri fixe sau unei monede unice, in ceea ce priveste amortizarea efectelor socurilor asimetrice, se bazeaza pe ipoteza existentei a ceea ce se numeste iluzia monetara. Conceptul de iluzie monetara desemneaza faptul ca agentii economici sunt influentati de valoarea nominala, nu reala a diverselor variabile economice: venituri, averi, preturi etc.. In cazul unei tari mici, sau al unei regiuni in care ponderea importurilor si exporturilor in PIB este mare (gradul de deschidere al economiei 7

este ridicat), efectele pe care deprecierea monedei le exercita asupra preturilor sunt imediate, iar iluzia monetara dispare rapid. In plus, este de presupus ca intr-o tara care recurge sistematic la deprecierea monedei pt a stimula cresterea gradului de ocupare a mainii de lucru, mai devreme sau mai tarziu, salariile vor fi indexate intr-un mod sau altul, iar efectul stimulator va inceta, lasand loc inflatiei. Principalul argument in favoarea cursurilor flotante este faptul ca, in cazul in care economia unei tari este stabila, in timp ce economia mondiala este instabila, regimul de curs respectiv creaza posibilitatea ca tara in cauza sa aiba o rata a inflatiei mai redusa decat cea din alte tari. De asemenea, in cazul in care o anumita tara este incapabila, din diverse motive, sa gestioneze in mod corespunzator politica sa bugetara si monetara, cursul flotant permite tarii respective sa aiba o rata a inflatiei mai mare decat cea din alte tari. Insa, a incerca sa fi diferit de toti ceilalti are propriile sale costuri, iar aceste costuri tin de instabilitatea pe care flotarea cursurilor o creeaza. In al doilea rand, la fel ca in interiorul unei tari, mobilitatea capitalurilor poate inlocui mobilitatea fortei de munca ca factor de ajustare in procesul economic desfasurat la nivel international. Or realizarea unei uniuni monetare este un factor de integrare care determina pe de o parte, cresterea mobilitatii factorilor de productie, iar pe de alta parte, reducerea probabilitatii aparitiei socurilor asimetrice. In al treilea rand, moneda comuna si efectul sau integrator creeaza o serie de avantaje pentru pietele terte, mai ales pt marile piete financiare ale lumii care, din motive istorice sunt situate in tari care nu participa deci la uniunea monetara. In conditiile globalizarii, aceasta externalizare a efectelor pozitive contribuie la buna functionare a economiei mondiale in ansamblul sau. Propunerea lui Mundell facuta la inceputul anilor `60 de a se crea o zona monetara europeana, care sa se alature zonei dolarului si zonei lirei sterline, nu a fost deci, nici incoerenta si nici nerealista. In disputa dintre monetaristi(adeptii unor reguli de crestere a agregatelor monetare si a cursurilor flotante) si economisti care, de la Planul Werner la Tratatul de la Maastricht a marcat tot timpul dezbaterile stiintifice cu privire la procesul de unificare europeana, Mundell s-a situat ferm de partea monetaristilor. Acestia din urma considera ca fixarea definitiva a cursurilor de schimb intre monedele tarilor candidate la uniunea monetara si adoptarea unei monede unice asigura o convergenta suficienta a economiilor respective, mai ales a ratelor inflatiei si a ratelor dobanzii din aceste economii. Ca urmare, principala problema o constituie renuntarea la autonomia politicii monetare nationale si crearea institutiilor necesare pt elaborarea si aplicarea politicii monetare comune. Economistii considera, dimpotriva, ca adoptarea unei monede unice trebuie sa fie incoronarea unui lung proces de convergenta a economiilor candidate. Teoria zonelor monetare optime formulate de Mundell a constituit obiectul a o serie de dezvoltari ulterioare si a fost supusa la o serie de verificari empirice. Asfel, R. Mac Kinnon a aprofundat problema rolului gradului de deschidere a economiei ca factor de optimalitate , ajungand la concluzia ca o mare deschidere a economiei mareste avantajele monedei unice, deoarece permite stabilizarea acelor economii care sunt foarte sensibile la variatiile cursurilor de schimb. Alte contributii importante sunt cele ale lui P. Kenen, care a evidentiat rolul diversificarii structurilor industriale si cele ale lui G. Haberler si M. Fleming care s-au ocupat de criteriul performantelor comparabile in materie de inflatie. De asemenea, sunt de mentionat cercetarile lui T. Scitovsky, J. Ingram

si H. G. Johnson care au studiat rolul criteriului integrarii financiare si fiscale, precum si lucrarile lui R. Cooper si C. Kindleberger care au aratat ca o uniune monetara presupune pe langa anumite criterii obiective un consens intre tarile participante cu privire la obiectivele politice esentiale, indeosebi in ceea ce priveste optiunea intre inflatie si somaj. Criteriile ZMO - condiii sau existena beneficiilor nete: 1. Proprieti legate de manifestarea ocurilor asimetrice (aceste proprieti presupun existena convergenei structurale a economiilor ce compun zona analizat). n prezena acestor proprieti rata de schimb reprezint un instrument de ajustare mai puin util: a. Structura produciei i consumului b. Gradul de deschidere a economiei c. Similaritatea ratelor inflaiei 2. Proprieti care pot asigura ajustri ale pieei n cazul lipsei ratei de schimb ca instrument de politic economic (flexibilitate a pieelor): a. Flexibilitatea preurilor i a salariilor b. Mobilitatea capitalului c. Mobilitatea forei de munc d. Integrarea financiar 3. Proprieti care asigur ajustarea prin intervenia autoritilor (flexibilitate prin prghii ale autoritilor) a. Integrarea fiscal (pentru a asigura transferuri fiscale) b. Uniune politic 4. Proprieti complexe a. Similaritatea ocurilor cererii b. Similaritatea ocurilor ofertei

2.2 Abordarea moderna

2.2.1 Teoria zonelor monetare optime convergen, flexibilitate i discontinuitate Mundell a analizat criteriile care stau la baza unei bune functionari a uniunii monetare, in momentul n care Uniunea Monetar Europeana era in stadiu de proiect (pe baza Raportului Werner, care nu a fost pus in practica). La momentul actual putem afirma ca judecatile din etapa de pionierat a teoriei zonei monetare optime au intuit foarte bine provocarile n fata carora se afla tarile care doresc sa formeze o uniunea monetara, cu toate ca pe parcurs teoria a evoluat. Teoria studiaza costurile si beneficiile asociate adoptarii unei monede unice, dar se axeaza in principal pe componenta costuri, a caror minimizare depinde de anumite conditii caracteristice economiilor tarilor participante. Sintetizand problema, beneficiile care sunt situate in majoritate la nivel microeconomic, se refera in principal la castigurile obtinute din eliminarea costurilor asociate schimbului valutar, si la importul de 9

credibilitate a bancii centrale a uniunii, care reduce expectatiile inflationiste si implicit nivelul inflatiei. Cat priveste costurile, manifestate in primul rand la nivel macroeconomic, acestea sunt legate de efectele negative ale renuntarii la politica monetara independenta si la mecanismul cursului de schimb, ca instrumente de ajustare a socurilor care sunt asimetrice intre potentialii membri ai uniunii monetare. Cu cat nevoia de efectua ajustari ale ratei nominale este mai mica, cu atat costurile participarii la uniunea monetara se diminueaza, iar acest stadiu de integrare poate fi benefic pentru participanti. Mundell afirma ca zona monetara optima reprezinta un set de regiuni unde tendinta de migratie este suficient de mare pentru a asigura ocuparea deplina atunci cand una din regiuni cunoaste un soc. Mc Kinnon (1963) a adaugat la proprietatile ZMO gradul de deschidere economica, iar Kenen (1969) a aratat ca diversificarea productiei si consumului poate reprezenta de asemenea o caracteristica a zonelor monetare optime. O alta definitie este cea a lui Frankel (1999) care afirma ca o zona monetara optima este o regiune pentru care este optim sa existe o moneda unica si o politica monetara unica. Mai recent, Mongelli (2002) prezinta urmatoarea definitie: o zona monetara optima este definita ca spatiul geografic optim al unei monede unice, sau al unui grup de tari, care au fixat irevocabil ratele de schimb si urmeaza sa se unifice. Pentru a clarifica definitia sunt necesare urmatoarele explicatii: (1) moneda unica sau monedele care au curs fix fluctueaza impreuna fata de modelele altor tari; (2) spatiul ZMO este dat de state suverane care au adoptat moneda unica sau au stabilit cursuri fixe; (3) optimalitatea este definita in sensul unor proprietati (conditii, criterii) care trebuie intrunite pentru ca integrarea monetara sa fie benefica. Pelkmans (2003) a definit mai simplu zona monetara optima ca acea zona pentru care costul renuntarii la rate de schimb flexibile sau la optiunea de realiniere este mai scazut decat beneficiile unei monede unice. In concluzie, zona monetara optima a fost definite ca o zona ce prezinta anumite proprietati care fac ca socurile asimetrice sa fie absorbite fara a fi necesara utilizarea cursului de schimb sau a instrumentelor politicii monetare. Aceste proprietati au fost denumite preconditii, caracteristici sau criterii si sunt repere utile pentru a evalua costurile si beneficiile unui aranjament monetar. Rolul acestei teorii este sa arate daca, sau mai bine spus cand este benefic pentru doua sau mai multe state sa creeze o uniune monetara. Sarcina teoriei ZMO este de a asigura raspunsuri pentru masurile care trebuie luate pentru a imbunatati situatia si de a face posibila uniunea monetara. Tinand cont de faptul ca pentru a forma o uniune monetara trebuie sa existe o decizie, iar aceasta se bazeaza in parte pe teoria ZMO, proprietatile in cauza trebuie analizate ex ante. De fapt trebuie sa stim daca la momentul lansarii stadiului de uniune monetara acestea vor fi indeplinite, sau daca exista premise pentru ca dupa lansarea acestui stadiu, statele in cauza sa se apropie mai mult de statutul de ZMO. Asadar teoria clasica a zonelor monetare optime ofera justificarea economica a realizarii zonelor monetare. Evolutiile recente aduc insa in prim plan critici in crestere la teoria clasica a ZMO.

10

Cea mai importanta critica, ce a revolutionat in opinia noastra perceptia teoriei ZMO, este ca teoria clasica nu a considerat natura endogena si dinamica a criteriilor, economistii aplicandu-le pe baza unei abordari statice, in care evolutiile pozitive ulterioare nu sunt relevante. In opinia noastra, teoria clasica ZMO a ignorat critica lui Lucas, si nu a luat in calcul discontinuitatea provocata de schimbarea majora de regim.2 Frankel si Rose (1998) au sustinut caracterul endogen al criteriilor ZMO si au afirmat ca accentuarea integrarii datorita unificarii monetare, va duce la sincronizarea mai buna a ciclurilor economice si la apropierea de statutul de zona monetara optima. Aceasta schimbare apare datorita discontinuitatii in comportamentul agentilor economici in sensul ca acestia isi adapteaza comportamentul in interesul Uniunii Economice si Monetare. In acest sens, o tara care nu satisface criteriile poate participa la o uniune monetara, obtinand astfel avantaje nete din eliminarea riscurilor de schimb si a costurilor de tranzactie. Reducerea costurilor duce la cresterea gradului de integrare, care in continuare stimuleaza corelarea ciclurilor economice, fiind astfel demonstrate limitele aplicarii statice a teoriei. Abordarea aceasta ne face sa intelegem ca ceea ce ne intereseaza este sa se obtina beneficii in special pe termen lung, deci nu imediat dupa unificarea monetara. Abordarea endogena complica insa si mai mult o analiza tip costuri-beneficii, dar arata ca o uniune monetara se poate realiza chiar daca nu sunt indeplinite toate conditiile, cele mai importante dintre acestea putand fi atinse dupa unificare. Aceasta abordare reprezinta una din paradigmele teoriei zonelor monetare optime, care este impartasita si de Comisia Europeana. In alta ordine de idei trebuie sa tinem cont si de a doua paradigma a teoriei, care este opusa celei promovate de Frankel & Rose, si care afirma ca de fapt integrarea comerciala ar putea duce la specializare si la o corelatie mai slaba a ciclurilor economice, fiind sustinuta de Krugman. Pe baza modelului SUA, Krugman a sustinut ca integrarea sporita duce la o specializare mai stricta si accentueaza posibilitatea aparitiei socurilor asimetrice. Totusi, chiar daca in ce priveste industria pot apare concentrari economice in anumite zone, este putin probabil ca acest fenomen sa duca la accentuarea asimetriilor. Pe de o parte pentru ca odata cu cresterea gradului de integrare apare si posibilitatea unor concentrari in zone transfrontaliere, iar pe de alta parte este redusa probabilitatea ca aceste concentrari sa apara in sectorul serviciilor. Deoarece acest sector reprezinta 60-70% din PIB-ul statelor member UE, el va conta in ecuatia costuri-beneficii poate mai mult decat sectorul industrial. Oricum studiile empirice sustin opinia Comisiei. Zonele monetare se ntlnesc frecvent n economia global: Zona Euro El Salvador i Ecuador au format o zon monetar pe dolar; n America Latin mai exist o zon monetar format din 6 ri printre care Peru, Mexic, Guatemala, Argentina; 6 ri din Africa de Vest ncearc formarea unei zone monetare bazat pe moneda Africii de Sud (rand); 6 ri productoare de petrol (Saudi Arabia, United Arab Emirates, Bahrain, Oman, Qatar i Kuwait) i-au declarat intenia de a forma o zon monetar n 2010

11

2.2.2. Beneficii si costuri ale Uniunii Monetare De ce se pune problema integrrii monetare, de ce ar dori mai multe state sa renune la moneda proprie? Din ce parte poate veni o iniiativ de realizare a uniunilor monetare? Care sunt avantajele uniunii monetare, i n ce condiii pot fi maximizate? Este clar c o schimbare major de regim, cum este unificarea monetar se realizeaz atunci cnd exist motivaii puternice, date de beneficii. O asemenea schimbare presupune ns i costuri, riscuri i dificulti. De aceea este important rezultanta final: beneficii contra costuri. Dac n ceea ce privete beneficiile unei uniuni monetare lucrurile sunt ceva mai clare, nu acelai lucru se poate spune despre costuri. Este foarte important s nelegem c de fapt o uniune monetar este benefic atunci cnd costurile sunt minimalizate. Ajungem astfel la condiiile necesare pentru minimalizarea costurilor unei UM i la criteriile ZMO, ca s rspundem la o alt ntrebare, i anume: cnd este benefic pentru dou sau mai multe state s realizeze uniunea monetar? Literatura care analizeaz costurile i beneficiile uniunii monetare este destul de bogat, existnd chiar unele divergene legate de anumite costuri sau beneficii. a. Beneficii ale uniunii monetare Deoarece unele state i manifest dorina de unificare monetar pentru c ateapt anumite avantaje, cred c este potrivit s ncepem cu prezentarea beneficiilor unificrii monetare. Beneficiile sunt identificate i se fac simite n primul rnd la nivel microeconomic. Cu toate acestea sunt identificate o serie de beneficii ca urmare a stabilitii macroeconomice precum i datorit unei poziii internaionale mai bune. n acelai timp, legat de beneficiile participanilor la uniunea monetar se propag anumite avantaje i asupra economiei mondiale. La nivel microeconomic: In primul rand utilizarea aceleai monede de ctre mai multe tari reduce costurile de tranzactie. De Grauwe (2003) separa aceste castiguri in castiguri directe din dispariia costurilor i ctiguri indirecte ca urmare a transparenei preurilor. Eliminarea costurilor de tranzacie este important mai ales pentru cei care efectueaz des pli transfrontaliere n numerar. n cazul acesta, pe lng costul direct al schimbului valutar mai apar alte costuri, care n cazul unificrii monetare sunt evitate (tranzaciile interbancare, tranzaciile ntre bnci i teri cu excepia costurilor datorate numerarului i a costurilor interne ale firmelor). Ct privete influena benefic a monedei unice prin mecanismul preurilor, explicaia const n faptul c existena mai multor monede reduce transparena preurilor, ceea ce ar putea determina sau susine pe piaa unic discriminarea prin pre ntre zonele monetare naionale. Totui, atunci cnd consumatorii achiziioneaz produse cu pre ridicat (electronice, automobile), putem afirma c acetia pot s treac peste bariera ratei de schimb i s aleag piaa cea mai ieftin. Exist n prezent i alte obstacole, iar

12

Pelkmans susine c analiza microeconomic a disparitii preurilor pe piaa unic nu depinde neaprat de problema monedelor multiple. n al doilea rnd unificarea monetar elimin volatilitatea ratei de schimb i costurile acesteia. n acest context, diminuarea sau chiar eliminarea incertitudinilor legate de rata de schimb, stimuleaz comerul ntre membrii uniunii monetare. Unii autori au analizat, utiliznd diverse modele, impactul volatilitii ratei de schimb sau al monedei comune asupra comerului reciproc. ntlnim dou abordri: (1) problema eventualelor efecte negative asupra comerului, cauzate de costurile de tranzacie i volatilitatea ratei de schimb, i (2) beneficii ale monedei comune asupra comerului reciproc. S-a ncercat practic rspunsul la dou tipuri de ntrebri: (a) este costisitoare meninerea independenei monetare pentru comerul reciproc? i (b) unificarea monetar stimuleaz comerul dintre parteneri? n ceea ce privete prima abordare, literatura care a studiat aceast problem apreciaz c probabil impactul este mai degrab mic13, deoarece fluctuaiile cursurilor de schimb pot fi acoperite cu costuri mici prin tranzacii la termen. De Grauwe i Skudelny utilizeaz un model complex aplicat comerului intra UE pentru perioada 19721995 determinnd un impact pe termen scurt de aproape 1% anual. Autorii arat c efectul pe termen lung este mai ridicat, estimnd c ar putea fi de ase ori mai mare. Referitor la a doua abordare, Frankel & Rose (2002) utilizeaz un model gravitaional pentru a demonstra impactul monedei unice asupra comerul. Ei constat c rile care folosesc o moned unic au un comer reciproc de trei ori mai mare dect state similare care i menin monedele naionale. Ei arat de asemenea c un nivel ridicat al comerului accelereaz creterea economic, estimnd c fiecare cretere cu un punct procentual a raportului comer/PIB duce la o cretere a PIB/ locuitor cu o treime de punct procentual, pe un orizont de 20 de ani. n al treilea rnd sunt urmrite influenele asupra preferinei locale. Se apreciaz c aceasta este puternic n Europa (ca i n SUA i Canada), chiar dac au disprut controalele la frontier. La nivel macroeconomic, in schimb, beneficiile rezult din: - stabilitatea preurilor - accesul la o pia financiar mai larg i mai transparent care mbuntete posibilitile de finanare extern - eliminarea unor fluctuaii ale produciei care ar putea fi datorate politicilor economice diferite. Pentru anumite state dezideratul de stabilitate a preurilor, deci alinierea n jos a ratelor inflaiei i oportunitile de obinere a credibilitii reprezint o motivaie important pentru participarea la o uniune monetar. Ca un efect al stabilitii preurilor reducerea dobnzilor prezint avantaje importante pentru guvern, companii i consumatori, care pot contracta mprumuturi mai ieftine. Urmrind procesul din UE, este evident c euro i politica monetar a BCE au adus prim component a rezultatelor ateptate, adic stabilitate n Europa. Dispariia ratelor de schimb ntre monedele rile care au adoptat euro, elimin un important element de incertitudine i volatilitate, mbuntindu-se calitatea procesului de management al firmelor locale sau strine ce au afaceri n zona euro.

13

O urmare a dispariiei ratelor de schimb este ctigul dat de stabilitatea ratelor dobnzii. Este cunoscut c instabilitatea ratelor de schimb anterioar introducerii euro, era legat de volatilitatea ratelor dobnzii. n fine ajungem i la beneficii datorate rolului internaional al noii monede dac, inem cont de faptul c unificarea monetar poate duce la o mai larg utilizare a monedei respective la nivel global. n primul rnd sunt obinute venituri sub form de senioraj, deoarece se emite moned care reprezint o datorie a statului n cauz nepurttoare de dobnd. Moneda este utilizat n afara economiei emitente i acesta reprezint un ctig. Dac SUA import frecvent mai mult dect export, este mbuntit lichiditatea internaional, dar n acelai timp surplusul este un ctig. Consiliul Guvernator FED estimeaz ctigul din senioraj al SUA ntre 11 i 15 miliarde anual. n al doilea rnd, pe msur ce rolul internaional al monedei crete, mprumuturile, investiiile, i achiziiile de bunuri i servicii (la nivel intern sau internaional) vor fi din ce n ce mai mult decontate prin instituiile financiare ale entitii emitente. Astfel vor crete profiturile sectorului financiar. n al treilea rnd, utilizarea monedei proprii n comerul exterior face ca economia emitent s fie mai puin vulnerabil la modificarea ratei de schimb a acesteia dect alte economii. Dac dolarul se depreciaz de exemplu, efectul asupra inflaiei n SUA va fi mai mic dect n cazul altor economii, deoarece majoritatea importurilor americane sunt decontate n dolari (preurile pe piaa intern nu vor fi ajustate conform deprecierii). Nu trebuie s omitem ns realitatea c UEM are i beneficii strategice. De aceea analizele nu trebuie s se axeze strict pe beneficiile pe termen scurt sau mediu, ci pe perspectivele unui rol proeminent al zonei euro la nivel mondial. b. Costuri ale uniunii monetare Problema principal n cazul uniunilor monetare este legat de costurile acestui proces. Am artat anterior c exist multe beneficii ale UM, ns este necesar ca aceste beneficii s fie mai mari dect costurile. n timp ce majoritatea beneficiilor sunt localizate la nivel microeconomic, costurile sunt evideniate n primul rnd la nivel macroeconomic. Costurile pot aparea datorit faptului c atunci cnd particip la o uniune monetar rile pierd importante instrumente ale politicii economice respectiv cele specifice politicii monetare, adic manevrarea ratei dobnzii i a ratei de schimb. Aceste costuri se fac simite n cazul manifestrii ocurilor asimetrice. disparitia cursului valutar ca instrument de politica economica (ceea ce ridica problema mecanismelor de ajustare disponibile in cazul unui soc asimetric). pierderea autonomiei politicii monetare si disparitia posibilitatii de finantare a datoriei publice prin emisiune monetara Ca urmare a renunrii la independena politicii monetare statele membre ale unei uniuni monetare cedeaz prerogativele politicii monetare unei autoriti centrale, ceea ce face ca autoritile naionale s nu mai poat realiza ajustri, n cazul unor ocuri asimetrice, prin

14

utilizarea instrumentelor monetare. Mai mult, n funcie de arhitectura instituional statele membre vor avea o influen mai mare sau mai mic n procesul decizional, situaie care poate fi perceput ca negativ pentru statele cu influen redus. Dimensiunea costurilor asociate pierderii instrumentelor de politic economic depinde de diferenele dintre ri. n cazul existenei acestor diferene att n structura economic ct i din punct de vedere legal i instituional, economiile n cauz trebuie s dein alternative la instrumentele monetare, pentru reglarea ocurilor. Ceea ce trebuie s tim este care ar putea fi natura i probabilitatea ocurilor asimetrice i ce instrumente alternative pot fi utilizate n lipsa ratei de schimb sau a ratei dobnzii. costuri aferente tranzitiei la moneda unica, antrenate de totalitatea modificarilor ce trebuie realizate

Cap.3 TEORIA ZONELOR MONETARE OPTIME SI UEM

Dupa stiinta noastra exista doar 2 studii importante care aplica teoria zonelor monetare optime la scara economiei mondiale in ansamblu. Unul din aceste studii este cel elaborat de A. Ghosh si H. Wolf care analizeaza corelatia dintre proximitatea geografica a diverselor tari si posibilitatea gruparii acestora in zone monetare optime. Rezultatele obtinute de cei doi autori sugereaza ca crearea unei uniuni monetare dupa criterii exclusiv geografice implica un cost foarte ridicat. De asemenea ei ajung la concluzia ca adoptarea unei monede unice ar fi foarte costisitoare pentru multe regiuni ale lumii si ca in cazul majoritatii regiunilor cele mai mari avantaje s-ar obtine prin folosirea nu a unei monede unice ci a unui numar relativ mic de monede cu circulatie internationala. Al doilea studiu, elaborat de M. Artis, M. Kohler si J. Melitz opereaza cu doua criterii de optimalitate(nivelul ridicat al schimburilor bilaterale si gradul de simetrie a socurilor) identificand urmatoarele 4 mari zone monetare optime ale lumii: Europa Occidentala; America Centrala impreuna cu partea de nord a Americii de Sud; o buna partea a Orientului Mijlociu; tarile din ASEAN, inclusiv China si Australia. Studiile empirice cele mai numeroase si mai ample, au fost efectuate pe cazul tarilor din vestul Europei care, in anii 90 ai secolului trecut au edificat o uniune monetara reusita la care in prezent incearca sa adere si tarile central si est-europene. Aspectele principale investigate sunt gradul de expunere al acestei zone la diverse tipuri de socuri, mobilitatea fortei de munca si gradul de diversificare a productiei.

3.1 Tipuri de socuri

Conceptul de soc asimetric este un element esential al teoriei zonelor monetare optime. Ca urmare, o problema importanta abordata in lucrarile de factura empirica referitoare la cazul tarilor vest-europene este cea a naturii socurilor care afecteaza economiile respective. O prima modalitate de masurare a incidentei socurilor este cea propusa de T. Bayoumi si B. Eichengreen care au construit in acest scop un model de tip vector structural auto-regresiv. Cu ajutorul acestui model autorii au cuantificat socurile care au 15

afectat in perioada 1960-1988 cererea si oferta in tarile U.E. si in SUA. Un model asemanator a fost folosit de N.Chanie, A. DeSerres si R. Lalonde, care clasifica socurile care influenteaza rata de crestere economica, preturile si masa monetara in 3 categorii: 1) Socuri care afecteaza oferta reala 2) Socuri care afecteaza cererea reala 3) Socuri nominale Rezultatele obtinute de autorii citati invedereaza ca in Europa doar doua tari (Germania si Elvetia) cunosc socuri simetrice in timp ce alte tari europene(Grecia, Italia, Portugalia, Suedia) inregistreaza socuri asimetrice . Autorii trag concluzia ca in cazul multor tari europene participarea la o uniune monetara presupune costuri de ajustare ridicate. Un alt studiu de acelasi gen este cel elaborat de S. Dibooglu si J. Horvath care isi propune sa identifice socurile reale si nominale care se manifesta la nivelul ofertei in cazul a 20 de tari europene. Comparand, din acest punct de vedere, tarile fondatoare ale C.E., pe de o parte, cu noile tari membre si cu tarile nemembre, pe de alta parte, autorii arata ca, in cazul acestora din urma, socurile manifestate in volumul productiei, prezinta o serie de caracteristici specifice. Or, avand in vedere ca prin intrarea lor in UEM, tarile respective renunta de fapt la o politica monetara independenta, inseamna ca tarile in curs de aderare trebuie sa dispuna si dupa aceea de anumite mecanisme de ajustare alternative la politica monetara. Studii empirice similare au efectuat M. Funke, R. Lafrance si P. St-Amant, L. Boone, J. Melitz si A. Weber, etc. Rezultatele obtiunte de toti acesti autori par sa indice ca ceea ce predomina in cazul diverselor sub-grupuri de tari din vestul Europei este simetria in timp ce in cazul tarilor aflate la periferia geografica a vechiului continent prevaleaza asimetria. Un rezultat important al studiilor empirice efectuate in legatura cu problematica socurilor este ca, in general, exista cinci criterii de clasificare: 1) Socuri temporare si socuri permanente 2) Socuri specifice unei anumite tari si socuri specifice unui anumit sector 3) Socuri reale si socuri financiare 4) Socuri exogene si socuri endogene (induse prin politicile aplicate de autoritati) 5) Socuri simetrice si socuri asimetrice Distinctia intre socurile temporare si socurile permanente este importanta pentru ca socurile din prima categorie pot fi corectate prin modificari conjuncturale ale politicii bugetare si/sau monetare, respectiv prin contractarea de imprumuturi externe, pe cand cele din a doua categorie nu pot fi resorbite, de regula, decat prin ajustari interne majore, cum ar fi scaderea veniturilor reale si a preturilor relative reale, emigrarea fortei de munca, restructurarea profunda si de durata a economiei, etc. Studiile arata ca este dificil de trasat o frontiera clara intre socurile temporare si socurile permanente. In realitate, orice soc are elemente de amble tipuri, necesitand deci atat ajustari ale politicilor pe termen scurt, cat si reforme structurale pe termen lung. In plus pot fi necesare transferuri financiare, inter-regionale nu numai pentru a rezolva problemele oscilatiilor ciclice ale productiei, ci si pentru a favoriza schimbarile de natura structurala. Distinctia intre socurile specifice unei anumite tari si socurile specifice unui

16

anumit sector este importanta deoarece masurile de politica monetara au incidenta generala asupra ansamblului economiei, iar ca urmare, masurile de acest gen nu sunt mijloace adecvate pentru resorbirea unui soc care nu afecteaza decat un anumit sector sau anumita regiune geografica a economiei respective. Studiile empirice efectuate invedereaza toate ca socurile suferite pana in prezent de UE au fost doar arareori specifice unor tari sau unor zone monetare preexistente. Intrun numar semnificativ de cazuri, aceste socuri au fost specifice unor ramuri economice, iar in cca 80% din cazuri au fost specifice anumitor regiuni. Aceasta inseamna ca pierderea autonomiei politicii monetare, care s-a produs prin crearea UEM, nu a diminuat capacitatea tarilor respective de a face fata socurilor reale pentru simplul motiv ca socurile reale nu se combat prin politica monetara. Delimitarea intre esocurile reale si socurile financiare (nominale) este extrem de relevanta, deoarece permite conceperea unor masuri diferentiate in functie de cauza perturbatiilor. Astfel, investigatiile empirice efectuate arata ca chiar si in cazul socurilor specifice unor tari, variatia cursurilor de schimb este un remediu adecvat, doar daca aceste socuri influenteaza cererea reala agregata. In cazul socurilor nominale de tip monetar, cum ar fi de exemplu socul reprezentat de cresterea cantitatii de moneda nationala, raspunsul cel mai bun este fixitatea cursurilor de schimb sau moneda unica, deoarece aceasta solutie elimina obstacolele care impiedica fluxurile monetare dintre tari. Distinctia intre socurile exogene (produse de evenimente asupra carora autoritatile din o anumita economie nu au nici un control direct) si socurile endogene (induse prin politicile interne) este importanta pentru ca mijloacele de a face fata celor doua genuri de dezechilibre sunt- si din acest punct de vedere- diferite. Un exemplu de soc exogen este cresterea pretului petrolului, iar un exemplu de soc endogen, produs de propriile masuri politice ale autoritatilor este cresterea salariilor, convenita de sindicate si patronate care necesita, pentru a putea fi realizata, cresterea cheltuielilor bugetare sau cresterea masei monetare. Un alt exemplu de soc endogen este acordarea unor ajutoare, sporuri, cresteri de salarii, subventii, compensatii, etc, in perioadele electorale. In fine,distinctia intre socurile simetrice si socurile asimetrice este esentiala deoarece potrivit teoriei ZMO, o asemenea zona nu poate fi constituita decat din economii care se aseamana una cu alta. Or, existenta unor socuri care prin natura lor au efecte simetrice, este cea mai buna dovada a similaritatii economiilor respective.

3.2 Mobilitatea fortei de munca

O concluzie importanta care se desprinde din teoria zonelor monetare optime este ca tarile afectate de socuri asimetrice trebuie sa aiba o piata a fortei de munca foarte flexibila caci, un grad ridicat de mobilitate a mainii de lucru constituie un mecanism alternativ de ajustare a socurilor aleatoare. Pornind de aici, numeroase studii empirice au investigat mobilitatea fortei de munca in interiorul UE, evidentiind ca aceasta este mai redusa comparativ cu SUA. Totodata, studiile respective arata ca europenii manifesta putin entuziasm fata de masurile de natura sa flexibilizeze piata mainii de lucru. Astfel, O. Blanchard, J. Katz si L. Katz prezinta o serie de date empirice care arata ca, in Sua, mobilitatea fortei de munca constituie un mecanism de ajustare mai important decat flexibilitatea preturilor si a salariilor. T. Bayoumi si B. Eichengreen constata ca elasticitatea fluxurilor migratoare intre 17

regiuni in raport cu diferentele inter-regionale de salarii si de grad de ocupare a mainii de lucru este mult mai redusa in Anglia si Italia decat in SUA. Conform studiilor elaborate de autorii ca P.Masson si m. Taylor, P. De Grauwe si W. Vanhaverbeke, A.Fatas, P. Puhani etc, deosebirea existenta in materie de mobilitate a fortei de munca intre economia americana, pe de-o parte si economia europeana pe de alta parte are mai multe explicatii. In primul rand exista o problema metodologica si anume de a sti daca nu cumva deosebirile in ceea ce priveste migratia fortei de munca intre state si regiuni reflecta mai degraba incidenta diferita a socurilor asimetrice ca atare, decat rigiditatile diferite ale pietelor muncii. Pe baza examinarii faptelor de observatie, M. Obsfeld si G. Peri arata ca in nici un caz nivelul scazut al migratiei europene nu poate fi pus pe seama raritatii socurilor asimetrice manifestate la nivelul acestei zone. Ei remarca totusi ca armonizarea cantitativa a socurilor este inca insuficienta pentru a putea face comparatii internationale ale efectelor socurilor asimetrice. In al doilea rand se constata cu usurinta ca obstacolele in calea miscarii mainii de lucru sunt mai mari in UE decat in SUA. Dintre obstacole amintim: diferentele de limba si de cultura care in Europa sunt extrem de importante si greu de inlaturat, pe cand in SUA sunt aproape inexistente; imposibilitatea transferului dintr-o tara in alta a drepturilor de pensie sau de asistenta sociala, lipsa de informatii cu privire la locurile de munca din alte tari membre, etc. Comparatia intre mobilitatea mainii de lucru in economia americana si in economiile UE invedereaza pertinenta a ceea ce se numeste critica Lucas. Intr-adevar, absenta mobilitatii mainii de lucru in UE face ca aceasta sa nu fie o zona monetara optima, insa se poate pune problema si in mod invers, si anume in ce masura tocmai existenta monedei unice favorizeaza aceasta mobilitate in SUA. Un alt aspect important este ca puternica mobilitate geografica pe piata fortei de munca este costisitoare, iar in anumite cazuri chiar indezirabila. In cazul in care socul este doar temporar, plecarea muncitorilor poate fi un obstacol in calea relansarii economice a regiunii de bastina. Pe de alta parte, regiunile de imigrare pot inregistra, la randul lor, importante costuri, cum ar fi cele cu locuintele, cu asigurarile sociale, etc. In ceea ce ii priveste pe angajatii insisi, acestia sunt, orice s-ar spune, doar niste imigranti, cu tot ceea ce implica acest status in plan social si politic. In consecinta, explicatia mobilitatii scazute a fortei de munca in Europa pare a fi destul de simpla: pe vechiul continent, costurile globale ale migratiei pe scara mare sunt in continuare mai mari decat avantajele. Situatia este diferita in cazul SUA, care este o tara de dimensiuni continentale si cu radacini istorice mai putin profunde.

3.3 Diversificarea productiei

Autorul P. Kennen a subliniat importanta pe care o are diversificarea productiei in conturarea unei zone monetare optimale, argumentand ca diversificarea gamei produselor unei tari poate fi un mecanism de ajustare mai adecvat decat mobilitatea fortei de munca. P. Krugman a aratat ca pe masura ce o regiune se specializeaza ea devine vulnerabila in caz de socuri asimetrice si deci necorespunzatoare pentru a participa la o zona monetara unica. Spre deosebire de aceasta, o regiune caracterizata printr-o mare diversitate a productiei este mai potrivita pentru a intra intr-o uniune monetara. La prima vedere aceasta nu contrazice cu nimic importanta acordata de Mundell si

18

McKinnon mobilitatii factorilor de productie si liberului schimb. Conditia este insa ca libera circulatie a bunurilor si a capitalurilor sa nu intensifice specializarea regionala. In caz contrar, apare o situatie paradoxala: mobilitatea factorilor de productie, care este una din conditiile esentiale ale existentei unei zone monetare optime, submineaza o alta conditie si anume diversificarea productiei. In ceea ce priveste UE, aceasta inseamna in mod specific, ca desi piata comuna are nevoie de o moneda unica, adoptarea acestei monede unice poate distruge conditiile necesare pentru ca UEM sa existe. Unii autori considera ca acest fenomen se manifesta realmente, desi oficialitatile insista asupra aptitudinii UEM de a determina convergenta structurilor de productie europen, iar dovezi in acest sens sunt diferentele care exista intre statele menbre in ce priveste ponderea agriculturii, industriei si serviciilor in totalul locurilor de munca, precum si amintitele deosebiri constatate de T. Bayoumi si B.Eichengreen in materie de socuri intre asa-zisele tari centrale si periferice. Alti autori argumenteaza insa ca o integrare mai puternica determina cresterea volumului schimburilor intra-industriale, ducand, deci, la cresterea posibilitatii aparitiei unor socuri simetrice. Acest din urma punct de vedere a fost oficializat de Comisia Europeana, care considera si ea ca unificarea monetara reduce asimetriile dintre tarile membre. Concluzia care se desprinde din cele aratate este ca, la fel ca teoria, cercetarile empirice cu privire la criteriul diversificarii productiei duc la rezultate contradictorii. Este limpede ca dispersarea sau concentrarea teritoriala a activitatii economice nu este totuna cu specializarea regionala. Este adevarat, de asemenea, ca principiile diviziunii muncii si avantajul comparativ permit sa se creada ca specializarea regiunilor este de natura sa duca la recuperarea decalajelor pe care aceastea le cunosc in materie de dezvoltare economica. Cu toate acestea, exemplul industriilor de inalta tehnologie invedereaza ca atat concentrarea, cat si specializarea sunt marcate de anumite ambiguitati si ca, de fapt, toate industriile si intreprinderile trebuie sa si adopte deciziile in cadrul acelorasi genuri de constrangeri.

3.4 Viabilitatea UEM

Studiile cu privire la viabilitatea UEM au fost efectuate indeosebi in perioada anterioara incheierii Tratatului de la Maastricht si a planificarii detaliate a fazelor crearii UEM. In general, aceste studii consta intr-o evaluare a semnificatiei datelor de observatie disponibile prin prisma teoriei zonelor monetare optime. Dezbaterile au progresat mai ales in urma rezultatelor amintitelor cercetari empirice efectuate de T. Bayoumi si B. Einchengreen. Acestia au considerat ca exista un bloc al Europei de Nord(Austria, Belgia, Danemarca, Franta, Germania, Olanda si Elvetia), ale carui tari cunosc, in general, socuri similare. De aici ei deduc ideea unificarii monetare europene in doua viteze. Unii autori contesta posibilitatea delimitarii nete intre tarile centrale si tarile periferice. J.Vinals arata ca unele dintre socurile specifice anumitor tari, care au fost observate in trecut, s-au datorat, de fapt, coordonarii defectuoase a politicilor monetare nationale, precum si unui efect de substituire a monedelor si miscarilor cursurilor de schimb, nu caracterul central sau periferic al tarilor respective. Pe de alta parte, se

19

stie ca tarile asa-zis centrale au avut, o lunga perioada de timp, legaturi de politica monetara si valutara foarte stranse intre ele, ceea ce a facut, in mod firesc, ca investigatiile empirice sa constate, in cazul lor, existenta unei accentuate simetrii. Degajarea unor concluzii definitive este ingreunata si de amintitele deosebiri de ordin metodologic intre lucrarile consacrate determinarii simetriei sau asimetriei socurilor inregistrate de tarile vest-europene. Analizand mecanismul de transmitere a diverselor tipuri de socuri, A.Webber constata ca socurile asimetrice determina evolutia salariilor reale si dinamica ratelor somajului din tarile vest-europene, pe cand socurile simetrice determina nivelul si evolutia ratelor inflatiei. O categorie importanta de studii empirice este cea considerata amintitei probleme fundamentale a sincronizarii ciclurilor economice in tarile vest-europene si a coordonarii raspunsurilor la aceste oscilatii. Desi economiile care fac parte din UE se caracterizeaza printr-o cronologie si durata diferita a ciclurilor economice, raspunsurile acestora la socurile, care din aceasta cauza sunt asimetrice, sunt similare. Prin urmare ei ajung la concluzia ca procesul de integrare europeana in cadrul unor institutii si politici uniforme nu ar trebui sa creeze dificultati in derularea cicluriloe economice. O alta problema studiata este cea a masurii in care asimetria este produsa de deosebirile existente intre diverse tari in ceea ce priveste mecanismul de transmitere a efectelor politicii monetare. Aceste politici monetare similare au efecte diferite in diverse tari sub aspectul decalajului si incidentei asupra productiei. Cauzele acestor asimetrii sunt structurile financiare diferite existente in diverse tari, rolul diferit jucat de banci, intensitatea concurentei dintre acestea etc. Aceste asimetrii s-au atenuat odata cu introducerea euro. Un efect imediat al UEM a fost stabilirea ratei dobanzii pe termen scurt de catre o singura autoritate: Banca Centrala Europeana. La inceput ratele dobanzii nationale erau destul de diferite, ceea ce i-a facut p unii autori sa considere ca rata dobanzii caracteristica zonei euro nu va fi optima pentru toate regiunile zonei. Toate controversele au fost transate, pana la urma prin, prin crearea efectiva a UEM prin Tratatul de la Maastricht. Cu toate acestea, problema convergentei reale a ramas nerezolvata, desi obiectivul tratatului este clar formulat: crearea unei uniuni economice si monetare.

3.5 Masuri necesare pentru ameliorarea mecanismelor de ajustare ale UEM

Viabilitatea zonei monetare europene necesita perfectionarea in continuare a mecanismelor sale de ajustare. In acest context, problema cea mai discutata este de a sti daca o uniune monetara de succes necesita sau nu o politica bugetara federala, bazata pe un buget comunitar extins. Opiniile economistilor cu privire la acest subiect sunt impartite. Unii au estimat ca UEM nu va putea functiona fara transferuri financiare suficiente. Din cauza socurilor asimetrice, a slabei mobilitati a fortei de munca si a rigiditatii salariatilor si preturilor, este necesar sa existe mecanisme sau institutii insarcinate cu monitorizarea cresterii echilibrate in cadrul UE. A. Fatas a afirmat ca avantajele conferite de crearea unei 20

federatii bugetare europene sunt mult mai mici decat se considera de obicei. Desi sistemul bugetar federal are drept scop partajarea inter-regionala a riscurilor, el poate duce la transferuri permanente in orice directie, inclusiv, deci, de la regiunile sarace spre cele bogate. Conform Raportului MacDougall, publicat in anul 1977, un buget european care vehiculeaza un volum de fonduri situat intre 5% si 7% din PIB este de natura sa permita masuri bugetare eficace impotriva efectelor conjuncturale, manifestate la scara europeana, precum si o redistribuire de resurse susceptibila sa compenseze decalajele de venituri intre regiuni. Dupa cum o dovedesc insa recentele tensiuni legate de respectarea Pactului de crestere si stabilitate, chiar si acest ordin de marime, absolut modest in comparatie cu SUA, s-a dovedit nerealizabil din punct de vedere politic. Trebuie totusi spus ca absenta unui amplu buget federal, care sa dispuna de fonduri importante, nu a impiedicat existenta, in cadrul UE, a unor mecanisme automate de ajustare bugetara. Astfel, bugetele reunite ale tuturor statelor membre depasesc cu mult bugetul SUA, iar fiecare dintre aceste verigi constituie o importanta pompa fiscala intre regiuni, fara a mai vorbi de transferurile voluntare realizate in cadrul programelor de ajutor regional sau de exonararile fiscale. A. Fatas constatat ca in ultimii ani, desi disipatiile regionale se mentin, acestea devin din ce in ce mai simetrice la scara UE. El a mai precizat ca regiunile din anumite tari se dezvolta mai incet ca altele insa aceste regiuni defavorizate si bazeaza mai mult pe bugetele nationale decat pe bugetul european. Fatas face distinctie intre rolul bugetelor nationale in transferurile inter-temporale si rolul lor in asigurarea inter-regionala. Restrictiile privind deficitele bugetare, prevazute in Pactul de crestere si stabilitate limiteaza gradul de asigurare inter-regionala si pot chiar sa accentueze diferentele intre statele membre in ceea ce priveste asigurarea bugetara realizata la nivel national. Unii autori considera ca transferurile bugetare inter-regionale afecteaza negativ optimalitatea UEM. Caracterul sistematic al transferurilor tinde a da nastere la tensiuni politice intre regiunile prospere si regiunile asistate, care pot duce chiar la dezmembrarea unei tari. Pentru a limita aceste efecte destimulative se propune ca solutie instaurarea unui sistem de asigurare bugetara comunitara partiala, care reactioneaza doar la socurile negative cu caracter exceptional sau care depasesc un anumit prag. Consecinta practica a concluziilor desprinse din aceste studii empirice este ca statele membre ale UE au fost dotate cu o serie de mecanisme de ajustare de natura financiara si bugetara. Acestea sunt: 1) transferurile realizate prin bugetul UE; 2) fondurile structurale; 3) fondul de coeziune; 4) creditele acordate de Banca Europeana de Invetitii etc. Desi nu este stipulat ca atare in Tratatul de la Maastricht, in realitate, exista o legatura intre crearea acestor fonduri si etapizarea realizarii uniunii economice si monetare. Astfel, pentru a participa la moneda unica, deficitele bugetare ale statelor member trebuie sa fie mai mici de 3% din PIB, iar datoria publican u poate depasi 60% din PIB. Or, reducerea cheltuielilor publice in vederea indeplinirii acestor criterii este susceptibila sa determine, in unele tari member ale UE, franarea unor investitii publice indispensabile. Contributiile financiare ale fondurilor amintite urmaresc, deci, compensarea acestei reduceri si, prin aceasta, promovarea in cadrul UEM atat a

21

convergentei nominale (inflatia si rata dobanzii), cat si a convergentei reale (PIB/locuitor, structura si deschiderea economiei, ocuparea mainii de lucru ). Teoria zonelor monetare optime are vaste implicatii practice, care pot afecta viata a milioane si milioane de oameni de pe continentul european si din intreaga lume.

Cap.4 ARGUMENTE PRO SI CONTRA ADERARII LA ZONA MONETARA OPTIMA 4.1 Argumentele contra aderarii la zona monetara optima
1. Cand o tara doreste o rata a inflatiei diferita de rata inflatiei din zona monetara; 2. Cand tara doreste sa utilizeze cursul de schimb ca un instrument al politicii de ocupare pentru a scadea sau a creste salariile; 3. Cand tara doreste sa utilizeze cursul de schimb ca un instrument pentru captarea de salarii din alte tari; 4. Csnd o tara de dimensiuni mari nu doreste ca o tara cu care nu se afla in relatii de prietenie sa beneficieze de pe urma avantajelor marimii economiei zonei monetare mari sau dac se teme ca acceptarea altei monede ar ingreuna politica macroeconomica; 5. Cand tara doreste sa foloseasca expansiunea banilor sau rata inflatiei pentru a finanta cheltuieli guvernamentale; 6. Cand o tara nu doreste sa utilizeze propria moneda ca mijloc international de plata; aceasta se aplica in special tarilor mari; 7. Cand guvernul tarii vrea sa utilizeze suveranitatea ca o surs de finantare ascunsa sau extrabugetara pentru folosinta personala a unor membri, ai unei echipe dictatoriale, corupte sau a unui guvern democratic naiv; 8. Deoarece un regim al cursului de schimb fix poate intra in conflict cu politicile promovate de banca central, care are un mandat constituional de a garanta stabilitatea preturilor; 9. Deoarece integrarea monetara, cu una sau mai multe tari, ar inlatura o dimensiune a suveranitatii naionale, care este un simbol vital al independentei nationale; 10. Datorita faptului ca o tara vrea sa optimizeze valoarea monetara potrivita pentru veniturile sale pe locuitor; 11. Deoarece tara vrea sa-si mentina independenta monetara, in sensul folosirii expansiunii monetare sau a ratei inflatiei, in conditiile declansarii unui razboi; 12 .Deoarece o tara vrea sa-si protejeze secretul statisticilor sale, ca in cazul optiunii Uniunii Sovietice de a fi in afara Fondului Monetar International si al obligarii satelitilor ei de a parasi Fondul. 13. Deoarece nu exist un conducator politic i economic capabil sa mentina un regim al cursului de schimb fix in echilibru; 14. Deoarece autoritatile politice nu pot obtine echilibrul bugetar si nu pot stabili increderea in permanenta a acestui echilibru sau in viabilitatea cursurilor de schimb fixe; 15. Deoarece partenerii din cadrul zonelor monetare sunt instabili politic sau predispusi invaziei de catre tari agresoare;

22

16. Deoarece tarile partenere sunt mai sarace si se vor astepta la ajutor, la egalizarea platilor sau, dimpotriv, la cheltuieli de mari proportii; 17. Deoarece o tara nu accept gradul de integrare propus de inelegerea Zonelor Monetare Optime, cum ar fi standardele comune, imigrarea, munca i legislatia tarifara.

4.2 Argumente pro-aderare la zonele monetare optime

1. Castigarea ratei de inflatie a Zonei Monetare Optime; 2. Reducerea costurilor de tranzactie n comertul unei tari cu un partener major; 3. Eliminarea costului de imprimare si mentinere a unei monede nationale separate; 4. Participarea la zona de paritate a pretului de cumparare pe criterii de cursuri de schimb fixe si chiar prin uniuni monetare; 5. Stabilirea unui etalon pentru politica, un punct fix n jurul caruia pot fi formulate asteptarile si politicile pot garanta; 6. Inlaturarea discretionismului in politica monetar si in politica fiscala a autoritatilor; 7. Evitarea folosirii cursurilor de schimb ca pe o minge de fotbal raportandu-le la interese care vor duce la cresterea profitului sau la eliberarea de datorii a debitorilor; 8. Stabilirea unui mecanism automat de control care va avea ca obiectiv disciplina monetar si fiscala; 9. Existenta unui amortizor multinational impotriva socurilor; 10. Participarea n termeni completi si egali la centrul financiar si pe piata de capital a Uniunii; 11. Furnizarea unui catalizator pentru alianta politica sau pentru integrare; 12. Stabilirea unui bloc al puterii care s lupte impotriva dominaiei puterilor vecine; 13. Impartirea deciziilor politice de determinare a ratei inflatiei din Zona Monetara Optima; 14. Stabilirea unei monede concurente internationale ca un concurent al dolarului si care sa castige seniorajul; 15. Reinstaurarea unui bloc puternic care sa detina o mai mare putere de interventie n discutiile economice internationale si o mai mare putere de imbunatatire a starii economice, prin politica sa comerciala; 16. Sustinerea unui mecanism din afara procesului politic care sa aplice disciplina monetara si fiscala;

23

CONCLUZII
In perioada anilor 1959-1961 Mundell a analizat un model ce presupunea trei zone monetare: zona dolar, zona lir si a treia bazat pe o moneda european, numit de el zona taler. Concluzia lui Mundell este c o dat ce rile vor avea controlul deficitelor bugetare, ele vor avea opiunea pentru fixarea cursurilor de schimb fa de euro cu marje foarte nguste, obinndu-se multe beneficii ale Uniunii Monetare Europene fr sacrificarea suveranitii. Cu ct ader mai multe ri, cu att va fi mai mare succesul Uniunii. Teoria evoluat odata cu integrarea economia, economistii incercand sa afle daca UE formeaza o zona monetara optima. Imposibilitatea unui raspuns clar la aceasta intrebare a indemnat unii autori sa utilizeze notiuni alternative cum ar fi: zona monetara fezabila (Corden 1972), zona monetara avantajoasa, zona monetara viabila. De asemenea apreciem ca poate fi folosit si termenul zona monetara functionala care defineste un grup de tari ce pot trece la uniunea monetara, chiar daca nu reprezinta o zona monetara optima asa cum a fost definita de teoria clasica, pe baza existentei unor conditii minime ce permit functionarea stadiului de uniune monetara. Principalul beneficiu al Uniunii Monetare poate fi considerat usurinta ajustarii la un soc. Beneficiile unei monede unice se regasesc la nivel microeoconomic si se considera ca nu sunt epuizate pana nu sunt cuprinse toate tarile din lume. Exist patru beneficii ale ratelor de schimb fixate n mod irevocabil: scaderea costurilor volatilitatii ratei de schimb, reducerea costurilor de tranzactie, a incertitudinii, dar si scaderea preferintei locale. Desi politica monetara este perceputa ca neputincioasa n influentarea variabilelor reale pe termen lung, UE poate fi apropiata de o zona monetara optima. Actuala zona euro poate avea beneficii nete pozitive, pe masura ce mecanismele de ajustare functioneaza mai bine, iar economia devine mai flexibil.

24

Bibliografie
- Cerna S., Teoria zonelor monetare optime Editura Universitatii de Vest, Timisoara, 2006 - Cerna S., Donath L., Seulean V., Barglazan D., Boldea B., Economie monetara si financiara internationala , Editura Universitatii de Vest, Timisoara, 2005 - www.biblioteca.ase.ro - www.ier.ro - www.finint.ase.ro - www.ectap.ro

25