INSTITUTUL DE ŞTIINŢE ALE EDUCAŢIEI

Cu titlu de manuscris
CZU: 37.013 (043.2)

GOLUBIŢCHI SILVIA

ROMANUL FRAŢII JDERI DE MIHAIL SADOVEANU

CA MODEL DE EDUCAŢIE PERMANENTĂ

Specialitatea 13.00.01-Pedagogie generală

Teză de doctor în ştiinţe pedagogice

Conducător ştiinţific:
Nicolae Silistraru, dr hab. ped., prof. univ.

Autor: Silvia Golubiţchi

CHIŞINĂU 2008
 CUPRINS
PRELIMINARII....................................................................................................................... 3

CAPITOLUL I. VALORILE LITERAR-ARTISTICE ALE ROMANULUI FRAŢII JDERI 8

DE M. SADOVEANU CA MODEL DE EDUCAŢIE POPULARĂ
1.1. Concepte de valori şi de educaţie populară în raport cu educaţia permanentă…………. 8
1.2. Sistemul de valori literar-artistice ale romanului Fraţii Jderi în contextul educaţiei
populare – educaţiei permanente............................................................................................. 33
1.2.1. Tematică, problematică şi motive literare în romanul Fraţii Jderi..…..................... 33
1.2.2. Sistemul de personaje ale romanului........................................................................ 39
1.2.3. Imaginea-personaj Ionuţ ca model de educaţie populară – educaţie permanentă 45

1.3. Principii şi criterii de explorare a romanului Fraţii Jderi în unitatea triadei valori
literar-artistice - valori ale educaţiei populare – valori ale educaţiei permanente................ 57
1.4. Evoluarea şi perpetuarea valorilor naţionale ca principiu al educaţiei populare în
romanul Fraţii Jderi………………………………………………………………………… 64

CAPITOLUL II. RECEPTAREA DE CĂTRE ELEVI A VALORILOR LITERARE ŞI DE 74

EDUCAŢIE POPULARĂ CA UNITATE AXIOLOGICĂ PAIDEICĂ
2.1. Niveluri preexperimentale de receptare de către liceeni a valorilor literare şi de 74
educaţie populară în operele literare........................................................................................
2.2. Receptarea de către liceeni a valorilor literare şi ale educaţiei populare în romanul
Fraţii Jderi…………………………………………………………………………………... 90
2.3. Niveluri postexperimentale de receptare de către liceeni a valorilor literare şi de 108
educaţie populară în romanul Fraţii Jderi................................................................................

CONCLUZII GENERALE ŞI RECOMANDĂRI PRACTICE…...………………................ 123

ADNOTARE (română, engleză, rusă)…………..…………………………………………... 124

TERMENII CHEIE (română, engleză, rusă) ……………………………………………… 127

LISTA ABREVIERILOR ………………………………………………………………… 128

GLOSAR DE TERMENI......................................................................................................... 129

BIBLIOGRAFIE…………………………………………………………………………….. 135

ANEXE……………………………………………………………………………………… 144

2
 PRELIMINARII

Actualitatea temei. Dimensiunea educaţiei se suprapune pe dimensiunea întregii existenţe a

omului. Educaţia începe odată cu naşterea omului şi continuă pe tot parcursul vieţii, devenind una
dintre dimensiunile principale ale existenţei sale. Ea permite fiecăruia să-şi dezvolte propriul eu pe
durata întregii vieţi, prin activităţi structurate. Educaţia se realizează prin diverse valori. Valorile se
produc prin activitatea desfăşurată a omului în toate sferele vieţii şi existenţei sale. Valorile,
conform lui Vl.Pâslaru, sunt imanente vieţii fiecărui individ, familiei, comunităţii naţionale.
Valorile naţionale reprezintă proiecţii ale conştiinţei naţionale asupra valorilor general-umane.
Manifestarea valorilor general-umane (universale) şi naţionale se produce prin calităţi ale
individului, precum bunătatea, adevărul, binele, hărnicia, onestitatea, cumsecădenia, umanismul,
patriotismul, responsabilitatea socială, toleranţa etnică, culturală şi religioasă, etc., considerate şi
valori ale naţiunii din care face parte individul.
Examinat ca sistem de valori educaţionale ale poporului român, romanul Fraţii Jderi de Mihail
Sadoveanu se prezintă nu numai ca operă literară valoroasă dar şi ca factor important de educaţie
permanentă şi educaţie populară, realizate în contextul educaţiei literar-artistice.
Calitatea de factor al educaţiei permanente a romanului se datorează perioadei mari de timp, în
care se desfăşoară acţiunea - perioada de glorie a lui Ştefan cel Mare, epoca de înflorire a Moldovei.
Pe de altă parte, orice roman este şi un model de educaţie, nu doar operă artistică; romanul Fraţii
Jderi însă cuprinde un sistem de valori populare perene, date cititorului prin valorile literar-artistice,
pe care acesta le descoperă/le creează prin receptarea/lectura romanului. Perenitatea valorilor
romanului Fraţii Jderi se datorează şi modelului de educaţie înscris: la acţiune participă trei
generaţii-actori ai educaţiei permanente - buneii, părinţii, copiii, astfel sugerându-se un model de
educaţie valabil în toate timpurile. De aceea romanul Fraţii Jderi ne oferă prilejul cercetării
evoluţiei unor personaje literare ca modele de educaţie permanentă pe parcursul a câtorva generaţii.
În roman se elucidează continuitatea celor trei generaţii de Jderi nu numai ca secvenţe istorice ci şi
ca experienţe de educaţie populară, de formare şi dezvoltare a personalităţii personajelor care
formează neamul Jderilor şi anturajul lui Ştefan Vodă.
În contextul examinat, romanul reprezintă istoria formării personalităţii. Este un roman al
educaţiei şi al confruntării cu existenţa pentru devenirea personalităţii în schimbare, al opţiunilor
fundamentale pentru libertate.
Modul în care se formează caracterul popular prin educaţia naţională reprezintă şi preocuparea
noastră în prezenta cercetare, care, la rândul ei, este motivată şi de gradul de cercetare a problemei
valorificării şi revalorificării valorilor naţionale.

3
 Cercetarea noastră este legată epistemologic, istoric şi pedagogic de domenii ştiinţifico-
practice, precum teoria valorilor, în care au excelat T. Vianu, L. Blaga, P. Andrei, Al. Tănase, M. ,
P. Iluţ, D. Pichiu, C. Albuţ, etc., şi educaţia axiologică, reprezentată masiv de L. Antonesei, G.
Văideanu, C. Bârzea, B. Şerbănescu, V. Cojocariu, Vl. Pâslaru, V. Mândâcanu, N. Silistraru, S.
Cemortan, etc.; principiile literaturii şi artei, definite de I.Kant, T.Vianu, L.Blaga, I.Ianoşi, G.
Lukacs, S. Marcus, T. Melnic, Vl. Pâslaru, I. Gagim, etc.; conceptul educaţiei populare, căruia
subscriu cu studii şi cercetări V. Gaţac, N. Băieşu, N. Silistraru, S. Baciu, V. Botnari, M. Robu, V.
Capcelea, etc., precum şi de teoria educaţiei literar-artistice, elaborată de N. Kuşaev, P. Cornea, C.
Parfene, Vl. Pâslaru, şi în care se înscrie şi cercetarea noastră.
Educaţia permanentă este considerată un instrument care îl pregăteşte pe om să ducă la bun
sfârşit sarcinile şi responsabilităţile pe care viaţa le impune (P. Lengrand). Cercetări în domeniul
educaţiei permanente au realizat R.H.Dave, St. Stoian, G. Văideanu, C. Bârzea, D. Salade, M.
Călin, E. Joiţa, El. Macavei, N. Silistraru, D. Rogojină, L. Cuzneţov, V. Panico, O. Dandara etc.
Astfel, pe de o parte avem o bogată literatură de specialitate în domeniul educaţiei populare şi
educaţiei permanente, al educaţiei axiologice şi educaţiei literar-artistice, pe de alta – valoroase
resurse educative în romanul Fraţii Jderi, iar pe de a treia - ignorarea acestor valori în practica
educaţională, din cauze de construcţie curriculară şi de formare profesională, contradicţie care
indică asupra problemei cercetării: Ce valori ale pedagogiei populare, semnificative în aspectul
educaţiei permanente şi reprezentate artistic în romanul „Fraţii Jderi" de M. Sadoveanu, sunt
preluate de către elevii contemporani?
Obiectul cercetării: Dihotomia educaţie literar-artistică - educaţie populară ca factor al
educaţiei permanente în procesul de lectură-receptare a romanului Fraţii Jderi de către liceeni.
Scopul cercetării: Stabilirea şi structurarea valorilor literar-artistice/valorilor educaţiei
populare, relevante personajului Ionuţ din romanul Fraţii Jderi, şi elaborarea în această bază a unui
model de educaţie permanentă, aferent educaţiei literar-artistice a elevilor liceeni.
Ipoteza cercetării. Educaţia literar-artistică a elevilor liceeni poate include un Model de
educaţie permanentă şi astfel poate fi mai deplină şi mai eficientă, în cazul în care respectivul
Model va antrena:
- evidenţierea şi sistematizarea în procesul predării-studiului romanului Fraţii Jderi a valorilor
educaţiei literar-artistice şi a celor ale educaţiei populare din perspectiva educaţiei permanente;
- explorarea valorilor literar-artistice ale romanului Fraţii Jderi pe linia continuităţii
generaţiilor: bunei – părinţi - copii;
- elucidarea în sistemul de valori ale educaţiei populare promovate de roman a calităţilor
general-umane ale personajelor literare, cu valoare de modele pentru personajul Ionuţ;

4
 - principii de creaţie-receptare literară, principii ale educaţiei literar-artistice, principii ale
educaţiei populare/educaţiei permanente, corelate epistemologic şi educaţional.
Obiectivele cercetării:
1. Conceptualizarea educaţiei permanente în raport cu creaţia literar-artistică şi creaţia populară.
2. Analiza structurii axiologice a romanului Fraţii Jderi de M. Sadoveanu din perspectiva
educaţiei literar-artistice şi a caracterului peren al educaţiei populare.
3. Stabilirea/elaborarea caracteristicilor şi principiilor educaţiei literar-artistice şi ale educaţiei
populare în romanul Fraţii Jderi de M. Sadoveanu.
4. Elaborarea modelului educaţiei permanente prin personajul Ionuţ din romanul Fraţii Jderi de
M. Sadoveanu.
5. Validarea prin experiment a modelului elaborat.
6. Generalizarea şi sinteza datelor experimentului, elaborarea concluziilor generale şi a
recomandărilor practice.
Reperele epistemologice ale investigaţiei sunt reprezentate de idei, concepte, principii, teorii
din domeniile:
teoriei valorilor - libertatea umană şi producerea de valori (M. Ralea); filosofia valorii (M.
Aiftincă, P. Andrei); valoare şi cunoaştere (L. Blaga); raportul dintre valoare şi subiect (M. Florian);
natura afectivă, subiectiv-obiectivă, istorico-socială a culturii (V. Pârvan); omul ca fiinţă culturală
(Al.Tănase); pedagogia culturii (G. Antonescu, C. Marin); cultura ca scop fundamental al educaţiei
(J. Dewey); valorile pedagogice fundamentale (L. Antonesei, S. Cristea); educaţia ca sistem de
valori (Vl. Pâslaru);
filosofiei educaţiei – J. Dewey, M. Călin, S. Marcus, N. Suchodolschi;
creaţiei-receptării literare – (V.von Humboldt, T. Melnic);
educaţiei literar-artistice - teoria educaţiei literar-artistice: C. Parfene, N. A. Kuşaev, Vl.
Pâslaru, S. Cemortan;
educaţiei populare – N. Băieşu, G. N. Volkov, N. Silistraru, - toate examinate din perspectiva
educaţiei permanente (EP) - EP ca dimensiune a vieţii (R. Maheu); EP în crearea structurilor şi
modelelor educaţionale de autoinstruire/autoformare şi dezvoltare a personalităţii (P. Lengrand); EP
ca integrare a actelor educaţionale (B. Schwartz, N. Silistraru), EP ca mijloc de dezvoltare a
nevoilor şi interesului pentru valorile culturale (B. Suchodolski), EP pentru devenirea complexă a
fiinţei umane de-a lungul întregii vieţi (M. Rahnema).
Metodologia cercetării a inclus metodele:
teoretice: stabilirea principiilor literaturii şi artei, educaţiei artistice, educaţiei populare etc.;
analiza literar-artistică (a romanului); modelizarea teoretică (elaborarea Modelului);

5
 hermeneutice: descrierea, comentarea şi interpretarea fenomenelor şi valorilor artistice ale
romanului; interpretarea datelor experimentului;
experimentul pedagogic: de constatare, de formare;
metode statistice: inventarierea şi depozitarea materiilor, datelor;
metode matematice de prelucrare statistică a datelor experimentului.
Eşantionul cercetării. Experimentul pedagogic a fost realizat în cadrul Colegiului de Medicină
din Orhei, cuprinzând un eşantion de 116 elevi, dintre care 60 în experimentul de formare.
Inovaţia ştiinţifică şi valoarea teoretică a cercetării:
• a fost conceptualizată educaţia permanentă în raport cu creaţia literar-artistică şi creaţia
populară;
• sunt determinate şi structurate în conformitate cu conceptul cercetării principiile educaţiei
literar-artistice şi principiile educaţiei populare, aferente educaţiei permanente prin literatură;
• este revalorificat potenţialul educativ al romanului Fraţii Jderi din perspectiva educaţiei
permanente;
• s-au structurat valorile educaţiei literar-artistice şi ale educaţiei populare din romanul
Fraţii Jderi din perspectiva educaţiei permanente;
• este elaborat Modelul educaţiei permanente în contextul romanului „Fraţii Jderi” de M.
Sadoveanu.
Valoarea practică a cercetării constă în:
• utilizarea modelelor de educaţie populară drept cod moral popular în activitatea cadrelor
didactice de educaţie literar-artistică, morală, religioasă, etc., ca faţete ale educaţiei permanente;
• implementarea conceptului de educaţie populară prin educaţia literar-artistică în diverse
activităţi didactice şi extradidactice în predarea – receptarea romanului Fraţii Jderi.
Tezele înaintate pentru susţinere:
1. Romanul Fraţii Jderi de M. Sadoveanu reprezintă un model de educaţie populară în
contextul educaţiei permanente.
2. Sistemele de valori literar-artistice şi de educaţie populară reprezintă micromodele
educaţionale. Unitatea acestor sisteme atribuie perenitate educaţiei populare în roman.
3. Personajul Ionuţ din romanul Fraţii Jderi reprezintă un model de educaţie permanentă.
4. Valorile educaţiei permanente în romanul Fraţii Jderi sunt produse în procesul receptării
valorilor literar-artistice.
5. Valorificarea modelului popular de educaţie permanentă în romanul Fraţii Jderi devine
posibilă, eficientă şi deplină prin aplicarea Modelului educaţiei permanente în contextul romanului
Fraţii Jderi de M. Sadoveanu, elaborat şi validat experimental.

6
 Etapele cercetării:
Etapa I, 2002-2003: stabilirea bazei conceptuale a cercetării, documentarea ştiinţifică,
elaborarea de sinteze teoretice.
Etapa II, 2003-2004: desfăşurarea experimentului de constatare.
Etapa III, 2004-2005: desfăşurarea experimentului de formare.
Etapa IV, 2006: prelucrarea şi interpretarea datelor experimentului, elaborarea concluziilor şi
recomandărilor.
Aprobarea rezultatelor cercetării: Rezultatele cercetării au fost aprobate la şedinţele
sectorului Teoria educaţiei şi au fost elaborate 8 publicaţii şi comunicări la foruri ştiinţifice
naţionale - Probleme actuale ale teoriei şi practicii evaluării în învăţământul modern, IŞE, Ch., 15-
16 noiembrie 2007, şi internaţionale: Conferinţa Ştiinţifică Internaţională consacrată aniversării a
50-a de la fundarea Facultăţii de Limbi şi Literaturi străine de la Universitatea „Alecu Russo" din
Bălţi, 2004; Simpozionul internaţional Limba şi Literatura română: Regional – Naţional –
Universal, Iaşi – Chişinău. 24-27 noiembrie 2005; Conferinţa de comunicări ştiinţifice cu
participare internaţională Problematica educaţiei în mileniul III, Galaţi, 17 iunie 2006.
Structura tezei include preliminarii, două capitole, concluzii generale, adnotare (română,
engleză, rusă), termenii cheie (română, engleză, rusă), glosar de termeni, bibliografie (202 surse),
28 anexe. În teză sunt inserate 36 tabele şi 35 figuri.

7
 CAPITOLUL I
VALORILE LITERAR-ARTISTICE ALE ROMANULUI FRAŢII JDERI DE
M. SADOVEANU CA MODEL DE EDUCAŢIE POPULARĂ

1.1. Concepte de valori şi de educaţie populară în raport cu educaţia permanentă

Conceptul de valoare. Reperele teoretice ale cercetării noastre se regăsesc în teorii şi concepte
ale valorilor – filosofice, culturologice şi pedagogice.
Dimensiunea filosofică a valorii.
Dicţionarul de filozofie [61, p.354] precede definiţia propriu-zisa de valoare cu o generalizare
precum că valoare poate fi „tot ceea ce este dezirabil” şi cu o clasificare (la concret „există valori
biologice, economice, estetice, morale, religioase” şi „în general, se disting trei tipuri de valori”).
Valoarea este prezentată ca „ceea ce trebuie sa fie” în comparaţie cu realitatea. Sensul valorilor se
manifestă doar în raport cu experienţa, voinţa sau cu acţiunea individului, numit în continuare
subiect. Or, persoanei i se acordă un rol activ în configurarea vieţii, a lumii înconjurătoare,
valorificând dorinţele sale şi sensibilitatea sa. Axiologia, ca teorie a valorilor, stabileşte o ierarhie a
acestora.
Un număr mare de autori au realizat definiţii ale valorii, care, diferite la prima vedere, converg
spre câteva puncte de tangenţă.
În viziunea lui I. Kant, conceptul de valoare este strâns legat de analiza valabilităţii din sfera
teoreticului şi creaţiei estetice [86, p.38].
Filosofii români au cercetat valoarea, mai ales, în raport cu fiinţa umană şi cu cea naţională a
românilor.
A. D. Xenopol arată că noţiunea valorii nu are decât unul şi acelaşi înţeles cu evaluarea [apud
D. Pichiu şi C. Albuţ, 131, p.163]. El este de părerea că ideea de valoare este nedespărţită de o notă
personală şi că ea variază în intensitate după cum faptele sunt apreciate din punctul de vedere al
adevărului, frumosului sau al binelui [ibid., p.164].
C. Rădulescu-Motru investighează raportul dintre însuşirile sufleteşti ale unui popor şi cadrul
instituţional. El delimitează, astfel, trei factori principali care acţionează asupra cadrului sufletesc:
fondul biologic, ereditar; mediul geografic şi caracterele instituţionale dobândite de-a lungul
evoluţiei sale istorice [140].
Un mesaj important cu privire la creaţia valorilor a lansat M. Ralea: Graţie libertăţii sale, omul
configurează o nouă lume, care este aceea a valorii şi a culturii, căci omul se raportează în mod
specific la realitatea socială tocmai prin valorile pe care le creează [apud 131, p. 205].

8
 V. Pârvan afirma că valoarea este de natură relaţională. Ea nu are un suport raţional, afectiv şi
totodată, obiectiv şi istorico-social. Valoarea are un dublu aspect – obiectiv şi subiectiv. Din acest
punct de vedere, V. Pârvan face deosebire între istoria teoriei valorilor şi practica acestei teorii;
este de părere că frumosul, binele şi idealul aparţin mai ales teoriei valorilor decât practicii [apud
D. Pichiu şi C. Albuţ, 131, p.168], din care se deduce ideea de personalitate ca valoare.
În cunoscutele sale lucrări Filosofia valorii şi Sociologia generală, P.Andrei justifică
fundamentalitatea noţiunii de valoare pentru filosofie prin două motive: ea explică lumea prin
valori logice, dar tot ea are tendinţa de a o şi transforma, conform unor idealuri omeneşti etice
[ibid., p.171].
P. Andrei distinge procesul de cunoaştere a valorilor şi procesul de punere a valorilor în
valoare; adică de interiorizare şi valorificare a lor. Spre deosebire de adepţii concepţiilor
personalistă, materialistă ai teoriei simţirii intenţionale asupra valorii, P.Andrei susţine că valoarea
nu este un atribut nici al subiectului, nici al obiectului, ci o relaţie funcţională a amândurora, căci
în fenomenul valorii avem două elemente constitutive: subiectul şi obiectul. Subiectul valorii este
Persoana, iar obiectul este lucrul [ibid., p.172]. Precum şi: Valoarea este rezultatul unui proces de
cunoaştere [ibid., p.178]; Valoarea este aceea care mobilizează şi susţine acţiunea, determinând în
mod prioritar direcţiile practice de activitate umană [ibid., p.215]; Valoarea reprezintă liantul
necesar intre ideal şi realitate, între cunoaştere şi acţiune, între urmărirea unei eficienţe practice
sporite şi trăirea cu necesitate a bucuriilor vieţii [ibid., p. 217].
Interpretarea critică a viziunilor asupra problemei valorilor l-au condus pe P. Andrei la
formularea unei definiţii ample şi complete a acesteia: Valoarea e o dispoziţie inerentă spiritului,
care are ca formă fenomenală de manifestare raportul funcţional al unui subiect cu un obiect,
obiectul fiind un motiv pentru actualizarea dispoziţiei psihice de valoare [5, p. 187].
Legătura dintre valoare şi realitatea socială este importantă datorită faptului că elementele
generale sociale iau parte la constituirea tuturor valorilor umane [ibid., p.170].
Delimitarea caracteristicilor noţiunii de valoare de către P. Andrei defineşte teoria valorilor a
acestui autor de referinţă din perspectivă sociologică. Valoarea se realizează şi există numai în şi
prin societate, sistemul de referinţă al diferitor valori rămâne tot societatea, socialul impunându-se
cu prioritate faţă de factorul psihologic şi cel spiritual. Valorile, faptele şi omul sunt considerate ca
având caracter social-istoric [ibid., p.177].
Deoarece este un fenomen social deosebit de complex, valoarea constituie scopul principal al
activităţii sociale a oamenilor, însă devine şi motivul tuturor acţiunilor lor [ibid, p.171].
T.Vianu menţionează patru tipuri de acte: reprezentarea, gândirea, simţirea şi dorinţa, şi patru
tipuri de obiecte: imaginile, abstracţiile, obiectele, valorile. Reprezentarea cuprinde imagini,

9
gândirea cuprinde abstracţii, simţirea cuprinde afecte, dorinţa cuprinde valori [197, p.15]. În această
bază defineşte valorile ca obiecte ale dorinţei şi le clasifică în opt tipuri: Economice, Vitale,
Juridice, Politice, Teoretice, Estetice, Morale, Religioase [ibid., p.96-97].
L.Blaga – personalitate artistică şi filosof – marchează în mod original calea spre perceperea
valorilor cu noţiunea de mister – stimul şi frână a cunoaşterii omeneşti [21] - şi cu cele de cultură şi
creaţie.
Valorile sunt integrate şi subordonate necesităţii obiective a societăţii. Pe diferitele sale trepte
de dezvoltare, societatea este antrenată într-un continuu proces de creare a valorilor materiale şi
spirituale. Ideea despre o anumită autonomie faţă de termenii din contactul cărora s-a născut este
adusă în teoria valorii de M.Florian. Filosoful constată convingător că se întâmplă să acordăm
valoare lucrurilor pe care nu le dorim [ibid, p.187].
Conform lui D.Roşca, citat de D.Pichiu şi C. Albuţ, valoarea se identifică cu însăşi existenţa
omului, contradictorie şi tragică, care are doar o singură cale de ameliorare: avansarea spre „o
existenţă culturală, deci o existenţă creatoare de valori”[131, p. 199].
Problema valorilor ţine de originea/esenţa fiinţei umane. Fiinţa umană, afirmă Vl.Pâslaru,
devine ca atare doar fiind marcată esenţial de spirit, de complementarea existenţei în sfera fizicului
(al determinaţiilor) cu existenţa concomitentă în sfera metafizicului sau a suprasensibilului (a
autoreflexiilor). S-ar putea, astfel, afirma că fiinţa umană – OMUL - reprezintă interacţiunea
fizicului şi a metafizicului, a materiei şi a spiritului, a sensibilului şi a suprasensibilului, a
determinaţiilor şi a autoreflexiilor [125]. Valoarea se produce din interacţiunea celor două sfere ale
existenţei umane: fizică şi metafizică. Valoare în sine nu există, ea se naşte din atitudinea faţă de
lucrurile din interior-exteriorul său, stipulează Vl.Pâslaru [ibid.].
Dimensiunea culturologică.
Conform lui W. von Humboldt, fiinţarea individului exclusiv ca entitate bio-psiho-socio-
culturală a familiei, naţiunii, umanităţii are caracter imuabil: nimeni nu poate exista în alt mod decât
ca produs al acestora şi în cadrul lor [78, p.3]. În determinarea funcţiei centrale a educaţiei
formarea-dezvoltarea personalităţii are loc prin intermediul valorilor culturale optime la fiecare
etapă a vieţii [ibidem]. Autorul foloseşte şi termenul valori culturale, cu funcţia de scop şi
instrument al finalităţilor pedagogice.
Al.Tănase extinde distincţia valorii asupra fiinţei umane: Omul nu este, ci devine o fiinţă
culturală [178, p.14].
Dimensiunea pedagogică a valorii.
Problema valorilor este indispensabil legată de fiinţa umană. Specifică umanului este şi
educaţia.

10
 În atare cadru, valoarea pedagogică reprezintă şi obiectul cercetării noastre. Sub acest generic
sunt întrunite anumite structuri axiologice. Nivelul de implicare a lor poate fi diferit de la strategii la
finalităţi, iar raporturile de determinare teleologică, existente între sistemul social şi sistemul
educaţional, servesc drept sursă de viabilitate a valorilor pedagogice.
Formarea şi dezvoltarea omului constă, de fapt, în sensibilizarea lui la valori, în formarea
personalităţii umane prin valori şi pentru valori. Asimilarea valorilor trebuie să se transforme într-
un act creativ, sistematic şi prospectiv, care asigură coerenţa dintre conştiinţa şi conduita umană.
Studierea valorii în raport cu educaţia este obiectul de cercetare al numeroşilor autori. În
cercetarea noastră ne-am sprijinit pe discursul teoretic al unui şir de autori de referinţă în spaţiul
educaţional românesc, precum: M. Aiftincă [2], P. Andrei [5], G. Antonescu [7], L. Antonesei [8,
9], S. Baciu [11], Şt. Bârsănescu [14], L. Blaga [21], G. Bunescu [26], M. Călin [30, 31], P.
Cerbuşcă [36], J. Dewey [58-60], E. Durkheim [65], L. Stan (coord.) [67], B. Melnic [105], Vl.
Pâslaru [123, 125-128], C. Rădulescu-Motru [140], D. Rogojină [143], D. Salade [155], N.
Silistraru [157, 159, 160, 162], B. Suchodolski [172], B.Şerbănescu [176], B. Schwartz [177], A.
Tănase [178], K. Uşinski [187], G. Văideanu [189-192], T. Vianu [195, 196], M. Vulcănescu [202].
La unii dintre autorii mai reprezentativi conceptului cercetării noastre, facem trimitere în
continuare, ideile şi tezele celorlalţi au fost luate în consideraţie la modelizarea teoretică a
personajului literar Ionuţ (1.2.3) şi la interpretarea datelor experimentului.
K. Uşinski defineşte educaţia în tridimensionalitatea psihoantropoculturală, asigurând procesul
prin acumulări şi stratificări valorice [187, p. 38].
Un aspect important pentru obiectul cercetării noastre îl constituie valorile educaţionale şi
pedagogia valorii. Referindu-se la acestea, J. Dewey susţine că valorile cele mai des enumerate
sunt cultura, disciplina, informaţia (sau cunoaşterea), precum şi utilitatea [58, p. 44]. În
continuare, acestea sunt numite de autor faze ale procesului educaţional, în care nevoile specifice
ale situaţiilor diverse le scot în evidenţă mereu. Ultima finalitate a educaţiei este, pur şi simplu,
viaţa însăşi. Cea mai importantă valoare educaţională, după J. Dewey, este cultura, ca model
nemijlocit al vieţii, ca instrument de creştere a experienţei, de reorganizare şi acumulare a acesteia
prin intermediul educaţiei. Cultura este scop fundamental al educaţiei, ţintă, dar şi mijloc de
prelungire şi emancipare a vieţii [ibid., p. 45].
Şt. Bârsănescu concepe educaţia orientată în direcţia „vibrării şi creării valorilor printr-o operă
triplă de îngrijire, de îndrumare şi cultivare“ [14].
C.Cucoş evidenţiază o strânsă corelare între educaţie şi cultură. Cultura reprezintă valoarea
primordială a modelului de viaţă în educaţia permanentă. Ea este mijlocul de prelungire şi
emancipare a vieţii. Mai întâi, cultura este înţeleasă ca totalitate a valorilor realizate de spiritul

11
uman, vehiculate în ştiinţă, artă, morală, religie, drept. Este o creaţie a omului ce se obiectivează în
cărţi, tablouri, monumente. Prin intermediul lor omul se educă [49, p.35-43]. În procesul de
cunoaştere, de valorificare, de creare a valorilor, trebuie de avut în vedere valenţa socială a culturii.
Prin cultura propriu-zisă trebuie să înţelegem realizarea tuturor valorilor. Cultura este o
obiectivizare a spiritului omenesc în activitate, în opere [ibid., p.177].
S. Cristea consideră că „axiologia educaţiei reprezintă o disciplină integrată în domeniul
ştiinţelor educaţiei, cu un obiect specific de cercetare – valorile pedagogice fundamentale (binele
moral, adevărul ştiinţei, eficienţa ştiinţei aplicate, frumosul, sănătatea) stabile din punct de vedere
psihosocial, care stau la baza activităţii de formare/dezvoltare permanentă a personalităţii umane”
[46, p.27].
În viziunea lui S.Cristea, valorile din perspectivă pedagogică sunt:
- multiaspectuale;
- angajate la diferite niveluri ale procesului educaţional;
- motivate prin raportul a trei sisteme complexe, implicate ca scop şi instrument [46, p.375].
M.Călin menţionează că, deşi axiologia pedagogică apare în secolul al XIX-lea, aceasta s-a
maturizat în secolul al XX-lea şi există sub diferite şcoli de axiologie. În pedagogia românească
axiologia educaţiei a debutat cu problema devenirii culturale a omului – pedagogie a culturii [30,
p.106].
Pornind de la clasificarea lui T. Vianu a valorilor, el dă o clasificare pedagogică a acestora:
a) Valori vitale - necesare apărării vieţii şi mediului, cum sunt: sănătatea, tonusul şi forţa fizică,
frumuseţea şi armonia organismului, starea de echilibru a mediului, bunurile materiale şi
prosperitatea economică;
b) Valori morale, politice, juridice şi istorice - indispensabile existenţei unui stat şi naţiuni, cum
sunt: democraţia, suveranitatea, binele, dreptatea, curajul, înţelepciunea, independenţa, legalitatea,
demnitatea, iubirea de neam;
c) Valori teoretice - necesare cunoaşterii şi creaţiei umane, cum sunt: adevărul, evidenţa,
obiectivitatea, imaginaţia ştiinţifică, creativitatea;
d) Valori estetice şi religioase – care privesc contemplarea lumii şi creaţiei umane [30, p. 109].
Scopul pe care şi-l asumă axiologia educaţiei vizează realizarea activităţii de formare/
dezvoltare permanentă a personalităţii umane pentru şi prin valori perene.
Conceptul-cheie al raportului valori – educaţie este exprimat de Vl.Pâslaru în teza: Educaţia
constituie factorul definitoriu care îşi asumă responsabilitatea schimbării în pozitiv, desăvârşirii
fiinţei umane [127, p. 54].

12
 Vl.Pâslaru apreciază că fiecare domeniu al educaţiei, marcat de componentele curriculumului
şcolar, constituie concomitent şi un domeniu al axiologiei educaţiei:
- valorile epistemologiei disciplinei şcolare (bazei conceptuale);
- valorile teleologiei (sistemelor de obiective);
- valorile conţinuturilor educaţionale;
- valorile tehnologiilor educaţionale;
- valorile evaluării succesului şcolar [128].
Conceptul său de educaţie axiologică include un principiu de structurare a valorilor în
context educaţional – Principiul fundamental de clasificare a valorilor în raport cu educaţia este
penetrabilitatea universală a valorilor în sistemul educaţional, conform căruia valorile
fundamentale ale omenirii se găsesc, în forme decompozate, în orice acţiune educaţională, după
formula:
• Valorile fundamentale: Adevărul. Binele . Frumosul. Dreptatea. Libertatea.
• Valorile dominante ale disciplinei şcolare:
- valorile bazei conceptuale (epistemologiei) a disciplinei şcolare;
- valorile sistemelor de obiective (ale teleologiei);
- valorile conţinuturilor educaţionale;
- valorile tehnologiilor educaţionale;
- valorile evaluării succesului şcolar.
• Valorile contextuale: valorile care se produc/apar în timpul activităţii educaţionale, sursa lor
fiind una din componentele curriculumului şcolar – epistemologia, teleologia, conţinuturile,
tehnologia predării-învăţării-evaluării (imaginea unui peisaj creat în opera literară, a unei lupte
descrise în manualul de istorie, operaţiile de gândire, percepţie, comunicare etc.); fiecare disciplină
şcolară dispune de resurse proprii, specifice, de educaţie axiologică şi de resurse comune tuturor
disciplinelor şcolare.
• Valorile personale (achiziţionate de elev): cunoştinţe, capacităţi, atitudini (emoţii şi
sentimente, opinii, convingeri, idealuri, acte volitive, aprecieri şi autoaprecieri) [ibid.].
Or, în viziunea pedagogică asupra valorilor, identificăm o varietate de idei, concepte şi principii
care oferă un model de educaţie axiologică în şcoala contemporană:
- identificarea valorii cu cultura, cu viaţa, cu educaţia, cu personalitatea celui educat (dar şi a
educatorului);
- înţelegerea valorii ca activitate de construire a fiinţei umane;
- explorarea pedagogică a valorilor în funcţie de generalitatea / universalitatea / etnicitatea /
individualitatea acestora;

13
 - explorarea pedagogică a valorilor în funcţie de structura demersului educativ modern,
preconizată de structura curriculumului şcolar etc. - model care a fost luat în vedere în explorarea
conceptului popular de educaţie permanentă în viziunea artistică a lui M. Sadoveanu, reflectată în
romanul Fraţii Jderi.
Modelul/viziunea pedagogică a valorilor descoperă o individualitate umană capabilă de
cunoaştere şi acţiune, preocupată de perfecţiune - indicator al măsurii în care omul se construieşte
pe sine, în funcţie de experienţele sale de viaţă, de codurile culturale şi de sistemele de cunoştinţe
achiziţionate.
Conform acestei viziuni, mediul cultural-spiritual şi educaţional reprezintă un factor important
de formare/dezvoltare a personalităţii umane: atât mediul social global, care cuprinde un ansamblu
de condiţii istorico-culturale, axiologice, instituţionale de organizare socială, cât şi mediul
psihosocial, ce include relaţiile interpersonale, statusurile psihosociale ale indivizilor, modelele lor
comportamentale, complexul de norme şi valori urmate ce interacţionează cu educaţia, scopul si
conţinutul căreia se modifică în funcţie de cerinţele sociumului.
Educaţia permanentă este prezentată în teză în baza ideilor, conceptelor, principiilor
elaborate/promovate de A. Barna [13], P. şi L. Bernard [20], A. Bolboceanu [22], V. Capcelea [27],
J. Capelle [28], I. Comănescu [42], R. Dave [53, 66], Gh. Dumitrescu, A. Manolache, M. Roşianu
[64], E. Durkheim [65], M. Golu [75], culegere [84], P. Lengrand [87], R. Maheu [95], V.
Mândâcanu [96], J.-M. Monteil [111], B. Pierre, B. Lietard [132], T. Popescu [136], M. Rahnema
[138], R. Răduleţ [141], D. Salade [155], N. Silistraru [157-159, 161], B. Suchodolski [172], U.
Şchiopu, E. Verza [175], S. Toma [183], L. Ţopa [185], G. Văideanu [188, 189, 192, 193].
Cei mai mulţi autori constată că numai personalitatea educată în spiritul adevărului, binelui şi
frumosului poate să facă o alegere morală corectă. Acest lucru depinde de impulsul primit de copil
pentru dezvoltarea morală şi autoperfecţionare, care reprezintă şi domeniile prioritare în educaţia
populară permanentă.
Idealurile de moralitate şi autoperfecţiune, susţine profesorul N. Silistraru, nu permit devierea
de la calea spre scopul moral suprem în educaţia copilului. După plenitudinea morală a idealului se
poate judeca despre starea morală a societăţii: schimonosirea idealului este una din premisele
crizei morale a societăţii [158, p. 113].
Personalitatea umană ideală este una din componentele principale ale moştenirii spirituale a
oricărui popor. Idealul femeii, bărbatului, bătrânului, copilului, luptătorului, fiind prezent în
viaţa spirituală a poporului, pătrunde şi în sistemul de valori ale copilului, contribuie la reluarea
unor comportamente morale, stabilite de secole pe cale mutuală, prin cutume [ibid., p. 114].

14
 Pedagogia populară este baza pedagogiei ştiinţifice. Ea a apărut odată cu omenirea.
Caracteristica ei principală este spiritul colectivist, redat de popor în vorbele cu tâlc - proverbe,
zicători, parabole, care sunt şi primele creaţii folclorice verbale sintetice, complementate de tradiţii,
obiceiuri, datini, jocuri, dansuri etc. Acest tezaur reprezintă şi obiectul de studiu al etnopedagogiei.
La rândul său, etnopedagogia analizează faptele şi fenomenele pedagogiei populare şi stabileşte în
ce măsură contribuie obiceiurile şi tradiţiile la educarea tinerei generaţii [ibid., p. 13].
Sistemele educaţionale reperează, în mare măsură, pe ideile pedagogiei populare, folosind
conceptualizarea ştiinţifică a etnopedagogiei, evidenţiind dimensiunea axiologică (valorile
educative ale folclorului).
Ideile pedagogiei populare întruchipate în aforisme sunt orientate spre formarea la om a
calităţilor general-umane (morale, estetice etc.). Ideea binelui şi dragostei în moştenirea
aforistică populară este prioritară. În cazul dat, semantica cuvântului dragoste nu cuprinde
numai sentimentele legate de o persoană, faţă de părinţi, ci şi sentimentele de recunoştinţă,
prietenie, admiraţie, compătimire, respect etc., o astfel de dragoste reprezentând izvorul binelui
între oameni, afirmă acelaşi autor [ibid., p. 113].
Valorile perene ale spiritualităţii româneşti sunt din cele mai vechi timpuri munca paşnică,
respectul faţă de părinţi, buna ordine a căminului familial, omenia, ospitalitatea, demnitatea
[ibid.].
Demonstrarea, sfatul şi cerinţa sunt metode generale de învăţătură populară, esenţiale în
transmiterea experienţei de la o generaţie la alta prin unitatea care este precedată de autoritatea
tipică considerată de popor ideal, scop, model, prin reguli de educaţie care se moştenesc din
generaţie în generaţie [ibid.]. Ideile şi argumentele poporului decurg din concepţiile lui despre viaţă.
Trăsăturile specifice ale popoarelor se manifestă în limba populară şi în creaţia populară orală,
în tradiţii şi obiceiuri, în literatură şi artă, în istorie. Astfel, fiecare popor îşi creează continuu o
cultură proprie, numită cultură populară [ibid., p.20].
Cultura europeană are la bază creştinismul; ea raportează omul la un plan valoric superior, cum
este cel al valorilor religioase, deoarece toate valorile autentice aparţin credinţei. Credinţa
religioasă cuprinde un ansamblu de principii şi norme [ibid., p.22].
Idealul educativ al creştinilor este de a ajunge la asemănarea cu Dumnezeu, arată V.
Mândâcanu [97, p.191].
Anume din această cauză educaţia necesită o restructurare conform unei metodologii de tip
interdisciplinar, sistemic, organizată la nivel terţiar, axată pe valorile fundamentale ale omenirii.

15
 Conceptul educaţie permanentă este relativ nou. Pentru prima dată, în anul 1919, Comitetul
pentru educaţia adulţilor din Anglia a lansat ideea educaţiei permanente, pentru ca în anul 1929 să
apară chiar o lucrare cu acest titlu Educaţia permanentă.
Conceptul de educaţie permanentă a apărut în sistemul educaţiei adulţilor, şi nu întâmplător,
unde au ieşit la iveală cu pregnanţă toate neajunsurile instrucţiei şcolare. De aici şi criticile, uneori
vehemente, aduse şcolii de diferite grade.
Câteva dintre ele sunt relevante: învăţământul de tip tradiţional împiedică mobilitatea
intelectuală a elevilor; în condiţiile predominării enciclopedismului se asigură o slabă stimulare a
creativităţii, o legătură insuficientă între şcoală şi celelalte activităţi umane şi, ca atare, o palidă
integrare socioeconomică a educaţiei.
Teoreticieni şi practicieni în domeniile sociologiei, pedagogiei, psihologiei, precum şi
beneficiari ai sistemului educaţional contemporan recunosc faptul că educaţia nu răspunde, la
nivelul aşteptat, nevoilor reale ale societăţii şi indivizilor. Schimbările sociale exercită presiuni
asupra indivizilor şi grupurilor, determinându-i să răspundă prin comportamente adaptative. Pe de
altă parte, nevoile de dezvoltare personală, individuală exercită alte presiuni, întrucât oportunităţile
oferite nu corespund exigenţelor proprii. Frecvent, între ceea ce se oferă şi ceea ce se pretinde,
există discrepanţe.
Nu există, până în prezent, o definiţie consacrată a educaţiei permanente, de aceea se operează
mai curând cu caracteristici conceptuale. O lucrare, apărută sub egida Institutului de Educaţie
Permanentă de pe lângă UNESCO - Bazele educaţiei permanente – conţine aproape 30 de asemenea
caracteristici conceptuale, aşa cum apar ele în diferite materiale de specialitate editate în mai multe
ţări din lume. Sintetizând aceste caracteristici, se poate aprecia că educaţia permanentă se constituie
ca un ansamblu de mijloace puse la dispoziţia oamenilor de orice vârstă, sex, situaţie socială şi
profesională, pentru ca ei să nu înceteze să se formeze de-a lungul vieţii, cu scopul de a-şi asigura
deplin dezvoltarea facultăţilor şi participarea eficientă la progresul societăţii. Referitor la această
apreciere cvasigenerală s-au profilat mai multe puncte de vedere, care, de fapt, nu se află în
opoziţie, ci se completează reciproc.
Educaţia permanentă este educaţia pentru o lume în schimbare, constituind o dimensiune a
întregii vieţi şi cuprinzînd întregul mod de viaţă şi totalitatea aspectelor vieţii. Ea răspunde atât
necesităţilor interioare de autodeterminare şi autoîntreţinere, cât şi solicitărilor exterioare pentru a
se adapta mobilităţii sociale, ritmului accelerat de dezvoltare a societăţii, consideră E.Macavei [94,
p.398].
Scopul educaţiei permanente este dezvoltarea armonioasă a fiinţei umane în complexitatea
relaţiei dintre componentele ei: corp – suflet - spirit. Două direcţii ale fiinţei umane trebuie urmate:

16
dezvoltarea personală (a forţelor fizice, psihice şi spirituale) şi dezvoltarea socială (status-urile şi
rolurile exercitate în comunitate) [ibid., p.398].
Educaţia permanentă este o continuare a educaţiei tradiţionale şi reprezintă o serie de abordări
ale unor elemente esenţiale pentru existenţa fiecăruia, începând cu sensul acestei existenţe. Ea
permite să se descopere o multitudine de situaţii fundamentale, în care indivizii apar într-o nouă
ipostază, şi aduce soluţii inedite unor probleme cruciale ale destinului indivizilor şi societăţilor.
Unele concepţii şi practici de instruire şi educaţie pe durata întregii vieţi sunt cunoscute în
vechile culturi orientale (Egipt, India, China) şi occidentale (Grecia, Roma), în cultura umanistă a
Renaşterii, în cultura iluministă, în neoumanismul secolului al XIX-lea, Anglia şi Danemarca fiind
ţări cu valoroase tradiţii legate de educaţia practică la toate vârstele. S-a simţit în mod obiectiv
necesitatea compensării şi corectării educaţiei iniţiale formate la vârstele copilăriei şi adolescenţei,
pregătirii tinerilor şi adulţilor pentru a face faţă cerinţelor profesionale în schimbare. În ultimele
decenii ale secolului al XX-lea s-au oferit soluţii de completare a educaţiei şcolare cu forme de
organizare a educaţiei extraşcolare şi extradidactice. Deşi concepţia de continuitate a educaţiei în
afara celei şcolare, instituţionale, are o îndelungată istorie, conceptul de educaţie permanentă în sens
modern a început să contureze în deceniul şapte al secolului al XX-lea, într-o viziune integrală a
acţiunii educative [ibid., p.398].
În Raportul Comisiei UNESCO pentru Dezvoltarea Educaţiei, coordonat de Edgar Faure, şi
intitulat A învăţa să fii, educaţia permanentă este procesul educativ, considerat din punctul de
vedere al societăţii, că este expresia unei relaţii ce înglobează toate formele, expresiile şi momentele
actului educativ. Educaţia permanentă este un proces al fiinţei care, prin diversitatea experienţelor
date, învaţă să se exprime, să comunice, să întrebe lumea şi să devină tot mai mult ea însăşi. În
temeiul ideii că omul este o fiinţă în dezvoltare, el nu se poate realiza decât cu preţul unei ucenicii
permanente. Educaţia îşi găseşte locul la toate vârstele vieţii şi în multiplicitatea situaţiilor şi
circumstanţelor existente. Este globală şi permanentă şi depăşeşte limitele instituţiilor, programelor
şi metodelor care i-au fost impuse în decursul secolelor [69, p. 200-201].
Dumitru Salade [155] a definit educaţia permanentă ca principiu, concepţie, mod de funcţionare
a acţiunii educative, sistem de obiective şi tehnici educative menite să asigure pregătirea oamenilor
astfel ca aceştia să-şi întreţină necontenit capacitatea de autoinstruire şi autoeducare. Educaţia
permanentă include toate aspectele formării omului; cuprinde toate formele de instruire şi educaţie
(educaţie organizată şi spontană, şcolară şi extraşcolară). Educaţia permanentă trebuie să favorizeze
însuşirea de către orice persoană a ştiinţei de a deveni şi de a se integra social, să permită adecvarea
omului la ritmul de dezvoltare a societăţii în care trăieşte sau va trăi [155, p. 151-152].

17
 Educaţia permanentă este procesul de perfecţionare a dezvoltării personale, sociale şi
profesionale pe durata întregii vieţi, în scopul îmbunătăţirii calităţii vieţii atât a indivizilor, cât şi a
colectivităţilor. Condiţiile fundamentale pentru educaţia permanentă sunt: posibilitatea învăţării,
motivaţia şi educabilitatea. Educaţia permanentă este concepută ca un proces continuu şi se
desfăşoară pe durata întregii vieţi. Nu se limitează nici la educaţia paralelă, nici la cea postşcolară,
nici la cea a adulţilor. Este abordată educaţia în totalitatea ei, în globalitatea ei, se unifică toate
stadiile educaţiei şcolare pe orizontală şi pe verticală, include modelele de educaţie formală,
nonformală şi informală [R. Dave, 53, p. 47].
Educaţia permanentă este o soluţie a dezideratului democratizării educaţiei, asigurării şi
garantării şanselor egale la instruire şi educaţie tuturor categoriilor sociale, se opune, astfel,
etilismul educaţional. Faţă de rigiditatea şi conformismul sistemului educaţional instituţional,
educaţia permanentă se caracterizează prin flexibilitate, diversitate (în conţinut, tehnici, instrumente
de învăţare), propune modele şi forme alternative de însuşire a valorilor.
O strategie a alternativelor cere să se recurgă permanent la inovaţie. Educaţia permanentă
îndeplineşte atât funcţii de dezvoltare personală (intra - şi interpsihică), cât şi funcţii de dezvoltare
socială (adaptare, integrare activă şi creatoare, de susţinere a capacităţilor omului de a face faţă
solicitărilor complexe ale vieţii). Orice nivel al educaţiei formale, nonformale şi informale este
proiectat în perspectiva educaţiei permanente. Spre exemplu, educaţia preşcolară este proiectată
astfel încât, în timp, să favorizeze accesul la pregătirea continuă, permanentă. Accentul se pune pe
respectarea reală a particularităţilor de vârstă şi individuală, pe individualizarea învăţării, pe
autoînvăţare şi interînvăţare, pe evaluare individualizată şi de grup, pe autoevaluare.
Scopul final al educaţiei permanente este de a îmbunătăţi şi menţine calitatea vieţii individuale
şi colective. Contextul educativ se extinde de la familie şi şcoală la întreaga comunitate, la societate.
În viitor se prefigurează cetatea educativă, societatea centrată pe educaţie, societatea învăţării
continue, o societate luminată care luminează, în care se dobândeşte învăţarea de a fi şi de a deveni.
Din această perspectivă, educaţia permanentă reorientează şi reorganizează sistemul educaţional al
societăţii [E. Macavei, 94, p.400].
R. Maheu opinează, de pildă, că educaţia permanentă este o dimensiune a vieţii. E o anumită
atitudine de inserţie în real şi nu pur şi simplu o pregătire pentru existenţa activă şi responsabilă
[95, p. 180-181].
P. Lengrand vede educaţia permanentă ca pe o acţiune în stare ...să favorizeze crearea
structurilor şi modelelor care să ajute fiinţa umană, în tot cursul existenţei sale, la progresul
continuu, de pregătire şi dezvoltare; să pregătească individul pentru ca acesta să devină cât mai

18
mult propriul subiect şi propriul instrument al dezvoltării sale prin intermediul multiplelor forme de
autoinstruire [87, p. 49-50].
B. Schwartz defineşte educaţia permanentă ca o integrare a actelor educaţionale într-un
veritabil continuum în timp şi în spaţiu, prin jocul unui ansamblu de mijloace (instituţionale,
materiale, umane) care fac posibilă această integrare [177, p.53].
Educaţia, opinează B. Schwartz, nu se limitează la un singur subsistem educativ, de pildă,
şcoala, ci înglobează toate activităţile sociale care sunt purtătoare de educaţie. În perspectivă,
ideea de permanenţă a educaţiei va fi, în aşa măsură, un obicei, încât nu se va mai vorbi decât de
educaţie, noţiunea de permanenţă fiind inclusă în însăşi ideea de educaţie [ibid., p. 53-54.].
Pentru B. Suchodolski, extinderea educaţiei permanente va determina ca aceasta să devină un
mijloc de dezvoltare a nevoilor şi interesului pentru valorile culturale, pentru că ea corespunde
orientării preferinţelor şi înclinaţiilor umane şi pentru că ea face viaţa noastră mai colorată şi mai
valoroasă [172, p.312].
În consens cu B. Suchodolski, un alt reputat specialist în domeniu, M. Rahnema, consideră că
educaţia permanentă îşi propune să se adreseze ansamblului fiinţei în devenire, în toate domeniile
de-a lungul întregii vieţi; ea transcende nu numai barierele artificiale între educaţia şcolară şi
nonşcolară şi distincţia clasică între învăţământul public general şi educaţia adulţilor, dar se
bazează de asemenea, în mod esenţial, pe unitatea dintre procesele educative şi viaţă care formează
personalitatea umană; ea se referă în acelaşi timp la educaţia fundamentală, la formaţia personală,
la dreptul la timpul liber sub aspectul său activ, cultural şi artistic, şi la accesul permanent la
mijloacele educative în stare să dezvolte potenţialul creator intelectual şi fizic al omului [138,
p.173].
Paradigma postmodernităţii a educaţiei constituie direcţia fundamentală pentru evoluţia
activităţii de informare, dezvoltare a personalităţii umane în vederea integrării sociale optime,
realizată din perspectiva educaţiei permanente şi autoeducaţiei.
Educaţia permanentă este considerată un instrument care îl pregăteşte pe om să ducă la bun
sfârşit sarcinile şi responsabilităţile pe care viaţa le impune. Ca strategie, vizează structurile
necesare pentru ca omul să se dezvolte pe tot parcursul vieţii prin intermediul multiplelor forme de
autoinstruire [P.Lengrand, 87, p. 50, 79]. În măsura în care reflectă continuitatea activităţii de
formare-dezvoltare a personalităţii, educaţia permanentă devine expresia unei relaţii ce înglobează
toate formele, expresiile şi momentele actului educativ [E.Faure, 69, p. 200].
Educaţia permanentă este un sistem educaţional deschis, compus din obiective, conţinuturi,
forme şi tehnici educaţionale, care asigură întreţinerea şi dezvoltarea continuă a potenţialului
cognitiv, afectiv şi acţional al personalităţii, al capacităţilor şi deprinderilor de autoeducaţie, de

19
formare de personalităţi independente şi creative. Ea este nemijlocit legată de diagnoza şi prognoza
educaţiei, de programare şi de inovare pe termen lung a educaţiei.
Educaţia permanentă reprezintă un principiu major al regenerării educaţiei, în măsură să
orienteze şi să regularizeze continuu organizarea şi desfăşurarea procesului educaţional, atât prin
programe, cât şi prin activităţi practice, presupunând integrarea tuturor factorilor sociali educogeni
într-un sistem în măsură să acţioneze asupra fiecărui individ pe toată perioada vieţii lui, în
modalităţi variate, specifice, dar corelate, cu scopul de a asigura continuu performanţa individuală.
Educaţia permanentă trebuie să răspundă schimbărilor care se produc în societate, în ştiinţă,
tehnică, cultură, etică, justiţie, economie, profesiuni etc. Ea necesită, astfel, realizarea unui sistem
de obiective şi cerinţe, printre care:
- înţelegerea necesităţii educaţiei permanente atât la nivelul factorilor de decizie, al unităţilor de
învăţământ şi al altor factori educativi, cât şi la cel al individului tânăr şi adult;
- asigurarea împrospătării şi îmbogăţirii sistematice şi continue a cunoştinţelor generale şi
speciale;
- perfecţionarea capacităţilor şi deprinderilor intelectuale şi profesionale, iar pentru educator şi
a celor pedagogice-metodice, precum şi dezvoltarea aptitudinilor generale şi speciale;
- adaptarea pregătirii profesionale, a calificării la schimbările şi mutaţiile ştiinţifico-tehnice,
profesionale.
Printre factorii para - şi extraşcolari, care îşi aduc o contribuţie educativă valoroasă mass-
media, universităţile, expoziţiile, muzeele, simpozioanele, sesiunile ştiinţifice, atât la educaţie, dar,
mai ales, la educaţia permanentă, organizată sau spontană, menţionăm: consfătuirile, cluburile,
cenaclurile, casele copiilor şi tineretului, excursiile. În cadrul acestor factori trebuie să se integreze
familia şi organizaţiile tineretului şi ale societăţii cultural-educative.
Conceptul de educaţie permanentă reflectă trei fenomene noi definitorii pentru statutul educaţiei
postmoderne, prin care:
1) tinde să preceadă nivelul dezvoltării economice, anticipând direcţiile de evoluţie la nivelul
resurselor umane şi tehnologice;
2) pentru prima dată în istorie îşi propune să pregătească oamenii pentru tipuri de societate
care încă nu există;
3) se confruntă cu contradicţia dintre produsele educaţiei şi nevoile societăţii începând să
respingă un mare număr de produse oferite de educaţia instituţionalizată [E.Faure, 69, p 54-56].
La nivel de politică a educaţiei, educaţia permanentă, plecând de la generalizările teoretice şi
deschiderile practice semnalate anterior, devine un principiu de acţiune care proiectează
transformarea calitativă a societăţii însăşi într-o cetate educativă. Acest concept operaţional

20
exprimat metaforic este implicat social în activitatea de educaţie permanentă. Conţinutul său
conferă responsabilitate pedagogică tuturor organizaţiilor sociale şi comunităţilor umane [S.Cristea,
47, p.210].
Educaţia permanentă se afirmă prin caracterul său continuu, global, integral, participativ.
Caracterul continuu reprezintă modul de a fi, de a munci şi de a se adapta al omului la o lume aflată
în schimbare. Caracterul global reprezintă capacitatea educaţiei permanente de a integra toate
nivelurile, tipurile, formele, dimensiunile educaţiei / instruirii într-un continuum educaţional care
anticipează sistemul educativ al societăţii de mâine. Caracterul integral asigură formarea-
dezvoltarea echilibrată a personalităţii prin raportarea acesteia, pe tot parcursul existenţei, la toate
valorile pedagogice fundamentale. Caracterul participativ al educaţiei permanente implică resursa
cea mai importantă pentru dezvoltarea personalităţii, capacitatea de autoinstruire, de autoînvăţare,
de autoeducaţie eficientă pe termene mediu şi lung [193, p 140-141].
Obiectivele strategice sunt repere ale politicilor educaţionale. Trei particularităţi se atribuie
strategiei de dezvoltare a sistemului educaţional al societăţii: să fie globală (să cuprindă toate
nivelurile şi formele de organizare a educaţiei), integrată (cu alte sisteme sociale – economice,
culturale, politice), să fie concepută pe termen rezonabil de lung. Strategiile în domeniile
învăţământului şi educaţiei vor da rezultate scontate dacă:
- se vor identifica, stimula şi experimenta inovaţiile;
- se vor administra şi gestiona sistemele educative;
- se vor căuta mijloace corespunzătoare de finanţare.
Direcţiile strategice au ca temei câteva cerinţe ale educaţiei permanente:
- să asigure continuitatea şi coerenţa educaţiei la toate nivelurile;
- să articuleze pe orizontală şi pe verticală nivelurile, formele de educaţie;
- educaţia permanentă să devină un stil de viaţă, să aibă ca obiectiv fundamental a învăţa să fii
şi să devii;
- educaţia să preceadă şi să prevadă schimbările sociale, educaţia să aibă prioritate faţă de
instruire;
- să se susţină cercetarea ştiinţifică, iar rezultatele acesteia să fie implementate în practica
educaţională globală şi integrată;
- educaţia permanentă are menirea de a unifica toate stadiile educative, să includă modelele
formale, nonformale şi informale;
- educaţia permanentă să prezinte interesul vital pentru comunitate.
Principalele obiective strategice pot fi:
• crearea unui cadru legislativ permisiv şi stimulativ susţinerii învăţării continue;

21
 • democratizarea accesului la toate nivelurile şi formele de instruire a educaţiei;
• raportarea conţinutului educaţiei la multiplele probleme ale vieţii economice, politice,
culturale, la problemele vieţii personale;
• prioritatea promovării inovaţiilor comparativ cu măsurile ameliorative;
• perfecţionarea organizatorică, curriculară, metodologică a tuturor nivelurilor învăţământului
în perspectiva educaţiei permanente;
• generalizarea învăţământului preşcolar şi elementar;
• completarea învăţământului secundar cu forme de profesionalizare recurente;
• diversificarea învăţământului superior (tipuri, profiluri, specializări - Procesul de la
Bologna);
• educaţia adulţilor în şcoli şi în afara şcolilor;
• oferirea soluţiilor alternative (diversificarea fluxului de opţiuni);
• cooperarea internaţională;
• sensibilizarea voinţei politice a comunităţii pentru soluţiile de perfecţionare şi modernizare a
sistemului educaţional [94, p.406].
În acest context pedagogia populară contribuie prin:
• cunoaşterea experienţei educative a poporului ce permite aplicarea procesului pedagogic din
punct de vedere istorico-social;
• cultura pedagogică tradiţională, care dispune de un sistem destul de variat, întrunind diverse
funcţii, factori, metode şi forme ale educaţiei;
• procesul integrator de formare a personalităţii;
• însuşirea culturii şi formarea creativităţii.
Subliniind continuitatea, caracterului global şi integrator al educaţiei permanente, profesorul G.
Văideanu consideră şcoala ca pe o etapă fundamentală a educaţiei permanente, în care se pun bazele
şi se asigură deschiderile necesare pregătirii ulterioare. Toate studiile şi experienţele întreprinse la
nivel mondial demonstrează că ceea ce nu se înfăptuieşte cu temeinicie în perioada formării iniţiale
nu se va putea realiza decât foarte greu şi cu mari cheltuieli mai târziu [193, p.217].
Aceste deziderate ne-au condus la concluziile:
• Funcţiile de adaptare şi inovare ale individului şi ale societăţii sunt realizate prin educaţia
permanentă, pornind de la educaţia populară.
• Educaţia permanentă exercită o funcţie corectivă, remediază dificultăţile educaţiei actuale
pentru schimbare.
• Sunt trei condiţii pentru a realiza educaţia permanentă: ocazia, motivaţia, educabilitatea.
• Educaţia permanentă este un principiu organizatoric pentru toată educaţia.

22
 • Pedagogia populară este un proces firesc, o parte integrantă a vieţii poporului.
• Participarea reprezentanţilor din popor la procesul de culturalizare pedagogică a maselor, cea
mai mare avuţie a unui neam sunt copiii.
• Procesul pedagogic integrat care amplifică factorul educativ şi sistemul de mijloace, capabil să
creeze o armonie între conştiinţă, comportament şi activitate.
• Antrenarea de timpuriu a copiilor în procesul de educaţie, autoeducaţie, educaţie reciprocă,
reeducare.
• Asigurarea maximă a independenţei copilului în procesul de educaţie.
• Atitudinea diferenţiată faţă de personalitate prin respectarea particularităţilor individuale de
vârstă.
• Cultul strămoşilor, al mamei şi al copilului, cultul omenescului [158, p.33].
Scopul principal al educaţiei permanente este calitatea vieţii individuale şi comunitare.
Exigenţele educaţiei permanente se exprimă în sarcini. Acestea sunt:
• a răspunde nevoilor interioare ale omului şi solicitărilor lumii în continuă schimbare;
• a răspunde dezideratelor vieţii democratice şi din perspectiva naţională;
• a asigura şanse egale de instruire şi educaţie tuturor categoriilor de oameni, participarea la
viaţa social-economică a tuturor etniilor conlocuitoare în Republica Moldova;
• asigurarea condiţiilor pentru dezvoltarea omului pentru sine şi pentru alţii;
• personalizarea actului educaţional continuu;
• asigurarea condiţiilor pentru a învăţa să fii şi să devii, a fi pragmatic;
• transformarea educaţiei ca instrument de automodelare pe parcursul întregii vieţi;
• deprinderea de a se confrunta cu problemele vieţii personale şi sociale şi de a găsi soluţii;
• reintegrarea învăţării continue cu viaţa, cu munca, dobândirea înţelepciunii vieţii;
• construirea modelelor de comportare, având ca reper valorile: fericire, pace, libertate,
toleranţă;
• pregătirea individului pentru ca acesta să devină cât mai mult subiect al propriei formări
(autoinstruire, autoeducaţie, autodevenire);
• centrarea educaţiei pe valorile umaniste şi pe axiologia celui educat antrenată de mediul etnic.
Educaţia permanentă nu este posibilă şi nici nu are eficienţă scontată în absenţa unui consistent
temei motivaţional. Mobilurile înnăscute şi dobândite, conştiente şi inconştiente care determină
declanşarea, direcţionarea, susţinerea, finalizarea şi perfecţionarea prin retroacţiune au un rol
decisiv în orice tip de activitate, cu atât mai mult în susţinerea efortului şi dispoziţiei de a învăţa
continuu, toată viaţa. O motivaţie puternică asigură fondul energetic de a învinge barierele
suficienţei, comodităţii, capacităţilor diminuate de învăţare la vârstele postşcolare. O motivaţie

23
puternică transformă dezideratele în acţiuni şi fapte, asigură suportul învingerii şi depăşirii
obstacolelor.
Reluând ideea exprimată de P.Lengrand, conform căreia educaţia permanentă răspunde, pe de o
parte, necesităţilor interioare, iar, pe de alta, solicitărilor exterioare, acestea din urmă fiind exigenţe
asimilate şi interiorizate, E.Macavei încearcă să determine sistemul motivaţional al învăţării
continue, al educaţiei permanente. Aria de cuprindere a educaţiei permanente, consideră autorul,
este viaţa în totalitatea ei – viaţa personală şi viaţa comunitară, viaţa planetară [94, p.401].
Nevoia de adaptare socială profesională, adaptarea în ritmurile schimbării, în special în situaţii
critice, susţine eforturile de învăţare continuă. Sub presiunea solicitărilor exterioare, trebuie
întreţinute forţele pentru dobândirea competenţelor adaptive. Schimbările, atenţionează autorul, pe
cât posibil, să nu genereze crize de adaptare, ci să fie luate drept provocări. Nevoia de performanţă
socială creează confort biopsihic şi spiritual. Confruntarea cu obstacolele vieţii şi depăşirea lor
compensează nevoia de a trăi satisfacţia împlinirii de sine în viaţa de familie, în profesiune, în
cariera politică. Sub presiunea de a se dezvolta prin învăţarea continuă, prin posibilitatea de a fi la
curent cu ceea ce este nou în domeniul sau domeniile ce prezintă interes, sunt şanse de găsire a
soluţiilor la problemele ridicate de viaţă. Nevoia de cunoaştere, de lărgire a orizontului de
cunoaştere, de a avea acces la informaţii şi de a le înţelege şi interpreta stimulează învăţarea
continuă. Confruntarea cu problemele lumii contemporane, cu problemele comunităţii
condiţionează nevoia de a participa la viaţa comunităţii, a cetăţii, la viaţa planetei. Nevoia de
retragere în sine, în intimitatea Eu-lui se asociază cu nevoia de a stabili şi întreţine relaţii cu alţii,
nevoia de a colabora şi coopera pentru îndeplinirea atribuţiilor sociale [ibid., p.401].
Construcţia de sine are ca temelie nevoia prestigiului de sine, încrederea în sine, siguranţa de
sine, acestea fiind dovedite de reuşita luptei cu obstacolele exterioare şi interioare. Performanţele
muncii productive şi creatoare dovedesc nevoia exprimării de sine şi nevoia recunoaşterii sociale a
acestor performanţe. Învingerea obstacolelor solicită forţele umane. Noilor probleme apărute în
viaţa omului, problemele de adaptare profesională, de reorientare a carierei, probleme ale vieţii de
familie, de sănătate, trebuie să li se găsească soluţii, să se creeze posibilitatea ieşirii din situaţiile
critice [ibid., p.401].
Numeroase presiuni din interior, legate de nevoia de armonie şi perfecţiune, impulsionează şi
întreţin preocupările omului pentru înălţarea spirituală. Trăirea conştientă a „deşertului spiritual”
(absenţa sensului vieţii, demobilizarea în faţa greutăţilor, dezamăgirea) este o cauză a suferinţei.
Accesul la oportunităţile ce contribuie la îmbogăţirea vieţii spirituale, conţinutul elevat al acesteia
previne instalarea acestui tip de suferinţă. Trecerea ireversibilă a timpului şi competiţia cu
problemele vieţii uzează forţele fizice, psihice şi spirituale ale omului. Or, interesul pentru propria

24
persoană, pentru propria desăvârşire, susţinut de cunoaşterea şi aplicarea metodelor de întreţinere a
sănătăţii fizice şi mentale în procesul învăţării continue, are ca principiu echilibrul corp – suflet –
spirit. Nevoia fundamentală de a supravieţui biologic, psihic şi spiritual într-o stare optimă de
sănătate constituie temeiul justificării accesului la oportunităţile educative ce răspund acestor
cerinţe [ibid., p.402].
Pe lângă nevoile de confort material, omul are şi nevoi spirituale. Anchiloza vieţii spirituale
este trăită ca o profundă suferinţă. De aceea, nevoia de reînnoire spirituală, de menţinere a tinereţii
spirituale, indiferent de vârstă, constituie suportul motivaţional al atenuării aspiraţilor vieţii
materiale şi ale relaţiilor cu alţii. Crearea elementelor de sprijin din asimilarea valorilor culturii
contribuie la prevenirea alienării, a înstrăinării de comunitate, de semeni şi de sine. A face din
învăţarea continuă, din educaţia permanentă un stil agreabil de viaţă înseamnă a lupta cu
consecinţele înaintării în vârstă, cu consecinţele îmbătrânirii. Un mod echilibrat de viaţă din
perioada tinereţii constituie startul îmbătrânirii normale, fără manifestările severe ale sclerozei, fără
boli care deteriorează unitatea fiinţei umane. A învăţa să trăieşti sănătos şi echilibrat înseamnă a
preveni îmbătrânirea precoce şi cu manifestări invalide grave.
Nevoia de confort material, psihic şi spiritual pe fundalul calităţii vieţii comunitare, personale,
intime confirmă aspiraţia la fericire, libertate socială şi interioară, pace comunitară şi pace
interioară. Omul este programat să se dezvolte continuu, el nu este deplin format, indiferent de
vârstă şi experienţă, are toate motivele să se străduiască să atingă nivelurile dorite şi aşteptate de
perfecţiune [ibid., p.402].
Educaţia viitorului necesită, de pe acum, schimbări calitative în conceperea şi desfăşurarea ei,
astfel încât să se asigure întrepătrunderea instrucţiei şcolare cu instrucţia postşcolară, aceasta a doua
fiind strâns legată de ceea ce se defineşte ca educaţia adulţilor, într-un proces educaţional continuu,
unitar de educaţie permanentă [J.Thomas, 179, p.80].
Specificul naţional, modul de a fi al unui popor este reprezentat definitoriu de creaţia populară
orală a acestuia, de cultura, literatura şi arta sa. De aceea conceptele operaţionale estetico-culturale
naţional – general-umane au relevanţă în procesul educaţional, mai ales, prin studierea valorilor
literaturii române, în plan diacronic - de creare în istorie a producţiilor literare, şi sincronic – de
receptare a acestora. Anume motivele creaţiei literare populare le găsim în operele literare ale
scriitorilor şi ele reprezintă pilonii etnopedagogiei care se întrepătrund prin: proverbe, zicători,
tradiţii populare şi au ca scop final educarea şi instruirea tinerelor generaţii. Secvenţe ale acesteia se
întâlnesc şi în spusele care se numesc învăţătura din veac, cunoscute de toţi.
Viitorul pe care trebuie să şi-l asigure toate popoarele ne trimite la cea de a treia conştiinţă, şi
anume conştiinţa de destin, prin care se înţelege voinţa naţiunii de a fi în istorie, adică de a-şi urma

25
destinul istoric prefigurat de propria identitate (Mioriţa). Obiceiurile legate de familie - celula
neamului [126, p.197] - sintetizează conştiinţa de destin al naţiunii, prin aceasta s-a făcut puterea de
rezistenţă a românilor. Alături de fixitate, trebuie să existe însă şi mobilitate, pentru că altfel nu
există evoluţie şi nici progres.
Interesul nostru este limitat la un efort de reactualizare a unor concepte şi idei filosofice care
descoperă raportul de totalitate între esenţa literaturii şi artei şi humanitas (= natura umană; cultura
spirituală a omului), deci de reconstituire intenţională a naturii operei [126, p.65]. Acest concept
reprezintă teoria educaţiei literar-artistice, la baza căreia se află cunoaşterea artistică.
Stabilirea fundamentelor teoretice ale educaţiei literar-artistice este o acţiune complexă,
determinată de natura şi amploarea problemei, care, spre deosebire de alte domenii ale ştiinţelor
educaţiei, prezintă o provocare continuă dinspre obiectul abordat (literatura) şi dinspre subiectul
cunoscător (elevul cititor). Medierea celor două părţi (literatura, elevul) formează obiectul principal
al unei posibile teorii a educaţiei literar – artistice [ibid., p.65].
Conform aceluiaşi autor, „obiectul preocupărilor ştiinţifice pentru definirea unor conţinuturi
ale educaţiei literare îl formează valoarea estetică, ca una principală, şi valorile teoretică, morală,
religioasă, cu funcţie colaterală. Conform clasificării lui T. Vianu, care delimitează câte şase
caracteristici definitorii pentru fiecare din tipurile indicate de valori, valorile estetică, teoretică,
morală şi religioasă au următoarele caracteristici comune: sunt valori spirituale, sunt valori scop,
sunt valori amplificative. În afară de aceste trăsături comune:
- valoarea estetică şi valoarea teoretică sunt reale;
- valoarea estetică şi valoarea morală sunt personale şi aderente;
- valoarea estetică şi valoarea religioasă sunt personale şi aderente.
Spre deosebire de tangenţele cu celelalte valori, care sunt: cu valoarea economică – 1 (reale); cu
valoarea vitală – 1 (personale); cu valoarea juridică – 2 (reale şi spirituale); cu valoarea politică – 2
(personale şi spirituale)" [Vl.Pâslaru, 126, p. 40].
„Raporturile indicate servesc drept temei pentru a considera colaterale valorii estetice tipurile
de valori cu cel mai mare număr de caracteristici comune. Deoarece literatura este unul din genurile
artei, învestirea valorii estetice cu rolul principal în definirea conţinuturilor educaţiei literare, iar a
valorilor teoretice, morale şi religioase – cu un rol colateral nu se cere demonstrată, raporturile
dintre cele patru tipuri de valori fiind de natură imanentă. Vom mai adăuga că, din punct de vedere
al demersului educaţional, valoarea estetică este universală, deoarece înglobează valorile
fundamentale ale humanitasului: Adevărul. Binele. Frumosul. Dreptatea. Libertatea" [ibid., p. 41].
Valoarea estetică trebuie înţeleasă drept un scop absolut, scrie T. Vianu [195, p. 51]. Însă, „arta
se întreţese cu viaţa practică prin elementele extraestetice pe care le cuprinde, prin suma valorilor

26
sociale, morale, teoretice sau religioase, pe care le subsumează în unitatea estetică a operei” [citat
după Vl.Pâslaru, 126, p. 42].
„Idealul educaţional circumscrie modelului de personalitate, iar într-o accepţie şi mai amplă –
humanitasului, valori (cunoştinţe, capacităţi, atitudini etc.), a căror calitate şi modalitate de
constituire şi manifestare, pentru a fi realizate efectiv, impun subiectului cunoscător crearea şi
utilizarea anumitor mijloace tehnologice” [ibid., p. 60].
„Valoarea de subiect al celui educat, în raport cu materia de învăţământ, obţine o amploare şi
mai mare atunci când aceasta (materia) este constituită din opere şi fenomene literare codificate în
textul artistic. Elevul cititor (=subiectul educat) obţine valoarea de subiect cunoscător şi de subiect
al actului educaţional datorită funcţiei formativ-estetice a textului artistic, care „reclamă şi cultivă o
anumită atitudine estetic-receptivă şi interpretativă” (C. Radu, 1989, p. 129). Atitudinea şi
interpretarea, ca acte provocate de textul artistic, sunt evidenţiate de către cei mai mulţi cercetători
ai creaţiei artistice drept trăsături definitorii ale operei de artă” [ibid., p. 61].
„Studiul literaturii este o activitate de cercetare literară şi se înscrie în cunoaşterea ştiinţifică,
dar educaţia literară este o activitate de formare a personalităţii cititorului de literatură. În cadrul
primei activităţi informaţia este transmisă, reprodusă; în cadrul celei de a doua informaţia este
comunicată prin negociere de sensuri” (P. Cornea, 1998) [Vl.Pâslaru, 126, p. 63].
„Limbajul primului tip de activitate este cel ştiinţific; limbajul comunicării în educaţia literar-
artistică este un limbaj poetic, complementat, la necesitate, cu elemente ale limbajului ştiinţific şi
publicistic. Educaţia literară examinată în sfera demersului educaţional se înscrie în conceptul
formativ-creativ, care presupune formarea personalităţii, deschise, adaptabile la schimbări de tip
inovator” (S. Cristea, 1994) [ibid., p. 63].
„Termenul educaţiei literar-artistică înglobează o arie semantică amplă, antrenând raporturile
definitorii ale unui domeniu educaţional distinct, prefigurat de caracteristici specifice:
- obiect de cunoaştere şi reflectare (literatura este artă, univers existenţial creat de om), obiect
de formare prin educaţie (cititorul – obiect şi subiect al receptării, creaţiei şi educaţiei);
- raportul subiect-obiect (în creaţie, receptare şi educaţie);
- obiective educaţionale proprii;
- structurare specifică a conţinuturilor (având în vedere structura limbajului poetic, axiologia
literară şi sistemul de activitate lectorală);
- sistem propriu de activitate (lectorală);
- tehnologii educaţionale specifice (valorificând structuri psihointelectuale improprii altor
domenii educaţionale: percepţia, imaginaţia, gândirea şi creaţia artistică);

27
 - instrumente proprii de evaluare a succesului şcolar, revendicate de un obiect nestandard al
literaturii" [ibid., p. 64].
„Termenul educaţie literar-artistică impune implicaţii de ordin epistemic şi teoretic, de
proiectare şi transpunere concretă în vederea unei mai bune ordonări conceptuale şi aplicative.
Definirea termenilor-cheie constituie un prim argument epistemologic pentru fundamentele
teoretice ale ELA" [ibid., p. 64].
„Principiul perenităţii: „noile creaţii nici nu le elimină, nici nu le «absorb» pe cele dinainte
(cum se întâmplă, de obicei, în ştiinţă), ci se alătură acestora”…, deci „esenţa artei nu poate fi
integral captată, nu poate fi epuizată, pe calea analizei logice.” E o invitaţie să oferim elevului
cititor perspectiva explorării continue, pe întreg parcursul vieţii, a operelor literare, deci să nu
insistăm a da textului literar o interpretare exhaustivă" [ibid., p. 90].
„Principiul coerenţei inovaţiei şi tradiţiei: inovaţia se sprijină pe tradiţie…, reprezintă o
dezvoltare, în conformitate cu legile artei, a tradiţiei – a viziunilor, ideilor, a universului axiologic
etc. al literaturii deja create, precum şi o dezvoltare a formelor de expresie deja constituite în
literatura naţională" [Vl.Pâslaru, 126, p. 94].
Principiile de selectare şi de structurare a conţinuturilor ELA, conform lui Vl.Pâslaru, sunt:
„ - Certitudinea în ceea ce priveşte valoarea artistică a textelor literare: valoarea naţională /
universală a operei / creaţiei scriitorului.
- Convergenţa/coerenţa în promovarea valorilor fundamentale ale humanitasului, valorilor
naţionale şi formarea axiologică a elevilor.
- Valorificarea de către operă a surselor folclorice şi mitologice naţionale (aplicare selectivă).
- Plinătatea axiologică sau coerenţa valorilor fundamentale (Adevărul, Binele, Frumosul,
Dreptatea, Libertatea), specifice creaţiei artistice (estetice, morale, religioase, teoretice) şi a
celor contextuale.
- Accesibilitatea sau adecvarea structurii conţinuturilor la structura actelor de receptare poetică
a elevilor.
- Coerenţa cu conţinuturile educaţiei lingvistice şi artistic-estetice (muzică, arte plastice etc.)"
[126, p. 196].
„Elementul primar şi materia adâncă a literaturii este, totuşi, omul. Iar piatra de încercare a
vocaţiei unui scriitor este sufletul şi destinul uman şi nu mai adânc în sufletul lor, trecem prea
repede peste natura gândirii şi mentalităţii eroilor peste consecinţele acestora pe plan individual şi
mai ales pe plan social. Nu cântărim totdeauna efectele de ordin social ale ideilor şi principiilor
morale vehiculate de către personajele literare, uitând că omul, ca fiinţă socială, nu-şi poate legitima
valoarea gândirii şi acţiunii decât prin raportarea la valorile sociale.

28
 Nu este posibilă formarea personalităţii fără a ţine seama de aspectul care ar trebui să domine
întreaga noastră viaţă sufletească: aspectul moral. Morala este o formă a conştiinţei sociale care
reflectă ansamblul normelor ce călăuzesc şi reglementează comportarea oamenilor în relaţii
personale la locul de muncă deci, în societate, în general" [S.Bratu, 24, p.77].
Conţinutul moralei include: idealul moral, valorile, normele şi regulile morale prin care se
stabilesc raporturile omului cu ceilalţi oameni, cu societatea. Morala, ca modalitate de însuşire a
limbii, e mijlocul cel mai eficient de reglementare a contradicţiilor dintre bine şi rău, frumos şi urât,
sfânt şi păgân .
Cu ajutorul explicaţiei morale putem dezvălui conţinutul, sensul şi necesitatea respectării unei
valori, norme sau reguli morale. Realizându-se cu ajutorul limbajului, explicaţia se foloseşte când
acesta are o experienţă mai redusă sau inexistentă.
Metoda exemplului celor maturi pentru cei mici se bazează pe însuşirea unor modele ce
întruchipează fapte şi acţiuni morale.
Cunoştinţele de acest gen sunt reflectate şi în povăţuirile paremiologice. În pedagogia
populară proverbele orientează spre smerenie, îngăduinţă, sociabilitate, cumsecădenie.
Personalitatea umană se exprimă, mai ales, prin comportare. Comportarea sau conduita morală
este obiectivarea conştiinţei morale în fapte şi acţiuni, cu valoarea de răspunsuri pentru situaţiile
concrete în care este pusă persoana umană şi care îmbracă forma de deprinderi şi obişnuinţe morale
[I.Jinga, 85, p.129]. Formarea deprinderilor şi a obişnuinţelor de comportare morală se poate
realiza, mai ales, în copilărie şi adolescenţă când plasticitatea scoarţei cerebrale este mai mare.
Primele deprinderi însuşite de copil se datorează imitării persoanelor din jur; mai târziu imitaţiei se
adaugă treptat şi stimuli verbali: ordine, interdicţii, sfaturi, rugăminţi în legătură cu efectuarea unei
activităţi şi cu rezolvarea ei. Îndrumările date de părinţi, adulţi, asociate cu controlul şi aprecierea,
contribuie la consolidarea drepturilor.
Formarea obişnuinţelor morale conduce mai departe la formarea unor trăsături de voinţă şi
caracter. Trăsăturile de voinţă ca: perseverenţa, stăpânirea de sine, răbdarea, spiritul de
independenţă, nu se formează de la sine, în mod spontan, ci presupun o îndelungată muncă
educativă.
Omul este o fiinţă socială şi, totodată, produsul împrejurărilor sociale, care are capacitatea de a
influenţa şi determina împrejurările. El nu poate trăi singur, ci, dimpotrivă, se raportează la alţii,
acţionează împreună cu ei, stabileşte relaţii cu cei din jurul său. Aceste relaţii sociale sunt foarte
multiple, variate şi acţionează în planuri diferite.
Relaţiile interpersonale au un pronunţat caracter etic, moral, deoarece prin intermediul lor omul
urmăreşte realizarea binelui sau răului, fie în raport cu sine, fie în raport cu alţii [T.Popescu, 136,

29
p.188]. Prin ele, comportamentul omului se valorizează, adică devine pozitiv sau negativ, acceptat
sau respins din punct de vedere social.
Prin raportarea şi compararea cu alţii, oamenii reuşesc să se cunoască cu alţii, adică să-şi
conştientizeze posibilităţile şi limitele, părţile tari, solide şi părţile slabe, fragile, dar şi să se
perfecţioneze prin alţii. Prin intermediul învăţării sociale ei reuşesc, de asemenea, să-şi interiorizeze
modele de comportament interpersonal, învaţă cum să se comporte unii cu alţii. Raportarea la altul,
relaţia cu altul se soldează deci cu două categorii de efecte: o mai bună cunoaştere şi
autocunoaştere; o mai bună organizare a propriei vieţi şi activităţi. Relaţiile interpersonale
reprezintă cadrul, contextul de plămădiri şi formare, ca şi de cristalizare treptată a însuşirilor de
personalitate.
Formarea la copii şi la adolescenţi a unor idealuri reflectă nu numai starea morală a
societăţii, dar şi legitatea dezvoltării personalităţii. Vârstei adolescentine îi este caracteristică
tendinţa către un ideal sub forma interesului faţă de o personalitate concretă (artişti, sportivi,
cântăreţi etc.), atribuind acestei personalităţi cele mai atractive calităţi umane. Maturizându-se,
idealurile adolescentului se schimbă, însă pasiunea faţă de idoli invocă zeificarea lor, limitând
alte necesităţi morale.
Manifestarea umanismului şi a dragostei pentru copii sunt vădite în datinile familiei cu expresii
spirituale şi emoţionale bogate, create de popor, legate de naşterea copilului, de numele lui, de
conducerea ceremoniei nou-născutului, de prima scăldare, de prima tunsoare etc.
Tradiţiile reprezintă eticheta neamului nostru manifestată prin atitudinea omului faţă de alţi
oameni, prin ansamblul regulilor şi normelor de conduită moştenite de la generaţiile anterioare.
Toate acestea cuprind cerinţe care capătă un caracter strict reglementat şi în respectarea cărora are o
importanţă deosebită o anumită formă de comportare, presupunând atitudinea, grija faţă de modul
de viaţă statornicit de mai înainte ca faţă de o moştenire culturală din trecut [N.Silistraru, 158,
p.121].
Obiceiurile, tradiţiile şi datinile constituie memoria despre anumite realizări spirituale ale
omului. Ca simbol, semn al acestor valori care sunt respectate şi păstrate, fiind o cale de transmitere
a deprinderilor, cunoştinţelor, memoriei neamului, culturii, spiritualităţii. Nimeni nu se naşte învăţat
[ibid., p.121], rezultă că în viziunea populară toate trăsăturile pozitive şi negative ale personalităţii
sunt acumulate după naştere, căpătate prin educaţie şi autoeducaţie.
Prin urmare, atât calităţile morale, cât şi viciile nu au caracter înnăscut. Copilul vine pe lume cu
anumite înclinaţii, predispoziţii psihologice, care pot fi îndreptate spre bine sau spre rău. De aici
rolul colosal al educaţiei. În acest sens poporul situează pe prim-plan cultura conduitei, ce include
normele de comportare a oamenilor în societate [ibid., p.121].

30
 Conform lui T. Vianu, tradiţia este influenţa muncii culturale anterioare asupra celei prezente
[197, p.247], dar N. Silistraru afirmă că tradiţia este ansamblul de datini, concepţii, practici
religioase şi morale transmise din generaţie în generaţie, constituind o trăsătură specifică a
poporului [158, p.131]. Conform DEX-lui: Tradiţie este ansamblu de concepţii, de obiceiuri, de
datini şi de credinţe care se statornicesc istoriceşte în cadrul unor grupuri sociale sau naţionale şi
care se transmit (prin viu grai) din generaţie în generaţie, constituind pentru fiecare grup social
trăsătura lui specifică. Obicei, uzanţă, odihnă, informaţia privitoare la fapte ori evenimente din
trecut, transmisă pe cale orală.
Putem spune că tradiţia devine o condiţie a muncii culturale şi determină formele pe care
cultura este menită să le ia. Actele culturale obiective se cristalizează în opere. Când aceste opere se
construiesc ca un cadru al muncii culturale într-o anumită epocă, tradiţia devine expresia creaţiei
trecute şi lucrează asupra erei actuale. În unele cazuri tradiţiei i se mai spune obicei, iar conform
DEX Obicei este 1. Deprinderea individuală câştigată prin repetarea frecventă a aceleiaşi acţiuni, fel
particular de a se purta sau de a face ceva, obişnuinţă, învăţătură. 2. deprindere consacrată; mod de
a se purta, de a se îmbrăca, rânduială, uz comune unui popor sau unei comunităţi omeneşti; datină,
tradiţie, uzanţă, uz, rânduială. 3. Lege nescrisă, drept sau obligaţie statornicite prin tradiţie, cultură.
Datină este: 1. Obicei sau deprindere consfinţită în timp şi devenită tradiţională pentru o
colectivitate de oameni, tradiţie, uzanţă. 2. Regulă, tipic.
Analizând aceste definiţii, putem menţiona că toate aceste trei cuvinte sunt sinonime. Dar,
descifrându-le, constatăm că noţiunea de Tradiţie înglobează şi obiceiurile, şi datinile. Cred că una
fără alta nu există. Cum poate fi o tradiţie fără a fi însoţită de obiceiuri şi datini? Nu există aşa ceva.
Ele toate s-au format istoriceşte şi se transmit de la o generaţie la alta.
Tradiţiile populare constituie una din componentele educaţiei eficiente a minorilor în familie. În
acest sens o importanţă deosebită o are gradul de informare al părinţilor, nivelul de posedare a
cunoştinţelor de pedagogie populară.
În procesul socializării copilului, când are loc însuşirea relaţiilor normale acceptate de
generaţiile în vârstă, tradiţiile şi obiceiurile sunt reglatorii importanţi ai comportării.
Influenţa educativă a tradiţiilor familiale poate fi aplicată prin îmbogăţirea şi diversificarea
măsurilor de influenţă educativă asupra copilului, formării priceperilor şi deprinderilor de
comportare morală.
Pedagogia populară confirmă că pentru educaţia morală în familie este important ca părinţii să
fie un exemplu demn de urmat. Pedagogia trebuie să ia în considerare faptul că copiii prin tendinţa
de a fi asemănători părinţilor, preiau şi trăsături negative.

31
 Cultivarea tradiţiilor ca metodă de educaţie sintetizează experienţa pozitivă acumulată de-a
lungul unei perioade şi se concentrează în organizarea periodică a unor activităţi ce marchează cele
mai semnificative momente din viaţa familiei şi a şcolii [N. Silistraru, 158, p.131].
Practica de viaţă ne-a făcut să accentuăm unele principii, care, pe bună dreptate, ţin cont de
particularităţile tânărului în devenire şi stau la temelia educaţiei cotidiene.
În tradiţiile populare se conturează un ideal moral durabil, care poate influenţa benefic asupra
formării conduitei morale a copilului. Tradiţiile morale influenţează asupra sentimentelor,
conştiinţei şi determină modul de comportament al personalităţii.
Educaţia ca proces şi activitate psihosocială de formare / dezvoltare permanentă a personalităţii
umane presupune o orientare a acesteia spre cunoaşterea şi interiorizarea valorilor culturale, ceea ce
îi permite individului să se integreze în societate.
În actualitate, valorile, ca finalităţi educaţionale, sunt tot mai mult conotate filosofic (de
deschidere a esenţelor lucrurilor) şi moral-etic (de atribuire a sensurilor şi raţiunii pentru individ).
Fiinţa umană, pentru a emite o judecată de valoare, trebuie să realizeze o reflecţie de ordin etic.
Etica promovată de sistemul educaţional trebuie să fie o reflecţie asupra drepturilor şi obligaţiilor
oricărei fiinţe umane, asupra relaţiei dintre individ şi societate, asupra păcii, toleranţei, respectului
faţă de celălalt. În şcoală, elevului urmează să i se dezvolte capacitatea de reflecţie şi critică.
Principii morale universale pot fi sesizate în orice valoare, în virtutea raportului general –
particular – individual, conform căruia generalul (universalul) se manifestă în particular şi
individual, iar individualul şi particularul produc generalul. Există însă şi coduri de legi morale
(principii) elaborate în cele mai vechi timpuri, unele considerate de origine divină (Decalogul la
creştini), altele fiind certificate ca producţii populare colective (sentinţele sau proverbele): Poartă-te
cu alţii aşa cum ai dori ca aceştia să se poarte cu tine.
Sistemele educaţionale sunt modele care se bazează pe ideile pedagogiei populare şi se
practică activ în procesul educativ rădăcinile etnopedagogice ale culturii lor, demonstrând
lumii eficacitatea lor [N. Silistraru, 158, p. 11].
Aceste metode le întâlnim şi în poveşti, care pun bazele educaţiei intelectuale a copiilor,
înlesnindu-le cunoaşterea lumii înconjurătoare, începând cu cele mai frumoase virtuţi umane:
înţelepciunea, bunătatea, hărnicia, fermitatea, dreptatea, care sunt actuale şi astăzi în opera
educaţională.

32
 1.2. Sistemul de valori literar-artistice ale romanului Fraţii Jderi în contextul raportului
educaţie populară - educaţie permanentă

1.2.1. Tematică, problematică şi motive literare în romanul Fraţii Jderi

Romanul Fraţii Jderi este alcătuit din trei părţi, fiind întitulate sugestiv. La baza romanului stă
o vastă documentaţie. Cartea constituie un roman de romane ale vieţii fiecărui personaj, pe care
M.Sadoveanu le-a relatat cu o adevărată măiestrie. S-a afirmat că romanul Fraţii Jderi este roman
epopeic prin imaginea atotcuprinzătoare a unei civilizaţii înfloritoare, prin existenţa unei
colectivităţi şi prin configurarea unui personaj colectiv ca protagonist al evenimentelor. Ca sursă de
inspiraţie scriitorului i-au servit Letopiseţul Ţării Moldovei de Grigore Ureche, Letopiseţul Ţării
Moldovei de Ion Neculce şi Descrierea Moldovei de Dimitrie Cantemir, precum şi modelele cărţilor
populare ce au circulat în ţările române, care includeau: legendele, basmele şi baladele populare
[44, p.152].
Din cronica lui Neculce a reţinut, mai ales, legendele, în care era evocată figura domnitorului,
legendele grupate în O samă de cuvinte. Din Letopiseţ a identificat epoca strălucită a lui Ştefan cel
Mare, de asemenea a mai consultat şi Descrierea Moldovei de D. Cantemir, din care a reţinut viaţa
poporului şi descrierile de localităţi. Romancierul s-a mai inspirat din lucrările înaintaşilor săi, care
evocau figura lui Ştefan cel Mare: V. Alecsandri Altarul Mănăstirii Putna, Dumbrava Roşie, M.
Eminescu Muşatin şi codrul, B. Delavrancea Apus de soare, D. Bolintineanu Muma lui Ştefan cel
Mare ş. a. În ţesătura romanului Sadoveanu a introdus şi motive din cântecele bătrâneşti: Corbea,
Gruia lui Novac, Chira Chiralina. De asemenea, a mai folosit elemente reale, controlabile
documentar. M.Sadoveanu a dat un suflu viu trecutului glorios prin chipul lui Ştefan cel Mare şi
prin prisma familiei Jder, care întruchipează modele ale unei vieţi monumentale. Colectivitatea
umană – neamul Jderilor - aflându-se în prim-plan şi care-şi configurează personalitatea prin
însumare de destine [156, p.201].
Aceste fapte, evenimente reale le-a tratat cu libertatea ficţiunii artistice: a imaginat scene,
dialoguri, a creat personaje, a reconstituit tabloul de epocă, toate creând senzaţia de viaţă reală
autentică. Faptele, personajele sunt credibile, pentru că Sadoveanu a reuşit să insufle viaţă trecutului
istoric.
Nu întâmplător Sadoveanu se opreşte asupra Moldovei secolului al XV-lea şi asupra domniei
lui Ştefan cel Mare. El vede în acest timp o epocă de echilibru de stabilitate şi de armonie, iar în
figura lui Ştefan cel Mare, un conducător ideal.
N.Manolescu consideră că din acest punct de vedere romanele istorice sunt nişte proiecţii
utopice: dezamăgit de societatea în care trăia, romancierul îşi caută refugiul în trecut, într-o

33
perioadă arhaică, caracterizată prin stabilitate şi armonie socială [98]. Autorul oferă în roman mai
multe personaje literare tipizate, care pot fi apreciate şi ca modele umane, capabile să inspire pozitiv
şi generaţiile de astăzi.
Romanul este creat atât de povestitor cât şi de povestitori, din perspectiva lor existenţială,
autorul introducând în scenă şi alte personaje, şi alţi povestitori, se aud şi alte voci. El are mai mult
un rol de comentator. Se rezumă o imagine a unui întreg popor, povestită de un scriitor cu o
memorie şi cu o imaginaţie neobişnuită. Povestitorul narează viaţa, ritualurile religioase, munca,
obiceiurile, fenomenele naturale, o cultură a unei epoci, istoria în desfăşurare, vie, creată din mers
şi judecată în acelaşi timp [38, p. 129].
Autorul comentează filosofia istoriei, durata şi minutele ei, fenomenele sociale şi politice,
rememorează din perspectiva unui înţelept evenimentele cruciale, dă un înţeles nemaipomenit
conflictelor morale, defineşte logica faptelor. Perspectiva, punctul de vedere asupra epocii,
evenimentelor, într-un cuvânt, asupra existenţei este exprimată de povestitori. M. Sadoveanu
intervine pentru a formula poveţe, pentru a rezuma o morală ce ţine de înţelepciunea neamului
românesc.
Geneza romanului o aflăm din mărturisirile Profirei Sadoveanu, fiica autorului, care afirmă că
în buna parte personajele din roman au fost create după asemănarea membrilor familiei Sadoveanu.
Câţiva dintre Jderi sunt întruchipaţi după fiii autorului. Cel puţin Ionuţ este „copia”
neastâmpăratului Mihu. Sadoveanu şi-a dorit, prin evoluţia lui Ionuţ, care de la „mânz” ajunge
comis şi conducătorul cavaleriei domneşti, să „netezească” şi să anticipeze cariera fiului său. Din
păcate, Mihu a avut un sfârşit tragic, stingându-se la o vârstă mult prea fragedă [Apud 198, p. 105].
Se zice că Sadoveanu nu ar mai fi continuat Fraţii Jderi – al cărui al patrulea volum urma să
aibă drept punct central nunta mezinului Jderilor – pentru că fusese profund zguduit de moartea
fiului. Însă Paul Mihu a devenit pentru scriitor un simbol al tinereţii veşnice şi al neîncetatei
aspiraţii spre perfecţiune. Cu regret în suflet, el afirmă următoarele: Mi-i sufletul trudit şi nu m-aş
mângâia decât dacă aş vedea, în ziua a doua a încetării armelor lumea părăsind ura şi încercând
cu hotărâre să lege trecutul de viitor, marcând o treaptă în penibila noastră ascensiune, aşa cum
visai tu [152, XX, p. 347].
Sadoveanu conştientizează că răzeşimea niciodată nu apare la nivel de etnii. Prin aceasta el
condamnă regimul feudal şi cheamă la înţelegere, la pace, la solidaritate, la buna convieţuire
socială.
Tihna idilică, faima istorică, peisajul blând şi domol, preferinţe pentru întreaga regiune – toate
s-au adunat pentru a-l determina pe Sadoveanu să pornească cele dintâi rânduri ale impresionatei
sale fresce de pe meleagurile megieşe cu ale copilăriei. După un obicei cunoscut, transpune în

34
paginile romanului persoane pe care le cunoaşte aievea din familie, de la mănăstire, din vecinătăţi.
Chiar gospodăria de la Timiş a lui Manole Păr-Negru se zice că ar fi avut un model în realitate.
Ionuţ rămâne el însuşi a fi şi nu mai este pentru nimeni Paul Mihu. Cuviosul statornic este un
călugăr ciudat de pe vremea lui Ştefan cel Mare şi nu mai este Miti Sadoveanu.
Urmărirea bourului cel bătrân a pierdut farmecul de-o clipă al vânătoarei pe care scriitorul o va
întreprinde pe Ceahlău în preajma alcătuirii cunoscutelor scene, dobândind tăria unor sensuri cu
adânci implicaţii în structura romanului.
Cetatea Neamţ devine punctul viu de atracţie, prezenţă ce acaparează întreg capitolul al-V-lea
din Izvorul Alb, dominând prin deruta pe care o seamănă ca loc de destinaţie presupus malefic de
cei doi feciori cu mintea înceată a starostelui Căliman. Înainte de a ajunge la cetate, Sfarmă-Piatră şi
Strâmbă-Lemne trec pe la cuviosul Nicodim, cândva „bădiţa Nicoară de la Mănăstirea Neamţ”,
acolo în 1706.
În 1906 se va afla, întâia dată, Sadoveanu la Mănăstirea Neamţ, rău impresionat de nevoinţa în
care se zbate lăcaşul faimos, acum părăsit şi năpădit de specimene stranii, de cuvioşi care cresc şi
trăiesc pe aici ca nişte mărăcini. El îi dă viaţă Mănăstirii, fiind un centru sacru al tuturor
începuturilor ca model de educaţie permanentă.
Viaţa fiului ar fi putut fi încă o verigă în lanţul lung al generaţiilor pentru care aceste virtualităţi
au rămas în stadiul posibilităţilor, ignorate şi sfârşite înainte de ceasul rodirii. ,,Răscumpărarea”
vieţii distruse şi pustiite a Profirei Ursaki şi a celei dinaintea ei, fiul, însă, avea să o realizeze. Zeci
şi sute de generaţii ale clanului din care făceam parte se petrecuseră într-un colţ de lume, la apa
Moldovei, în întuneric şi suferinţă, în tristeţe şi revoltă înăbuşită împotriva unei vieţi care devine
din ce în ce mai grea şi mai apăsătoare. S-ar fi putut să trăiesc şi eu ca cei dinainte şi să nu
rămână după mine nici o amintire ca despre frunzele şi florile anotimpurilor ... Dar s-a întâmplat
să ies la lumină; şi sufletul acestor rânduri de oameni ai tristeţii şi ai suferinţei, pe care îl aveam în
mine ca un venin, sufletul acesta colectiv care aspiră spre altă lume şi altă viaţă, mama mea mi l-a
trecut mie [149].
În Divanul persian la un moment dat cineva spune: Când la putere se adaugă înţelepciune,
atunci a fost scris muritorul în zodia sa cunună de lumină [150]. Sintagma perfect definitoare a
creaţiei sadoveniene în ansamblul ei, căci personajele care vieţuiesc în paginile ei, sunt, în primul
rând, oameni, înainte de a fi eroi. Suflul uman îi călăuzeşte în cele mai grele momente, îi îmbie la
voluptăţi şi chiar la necugetări, îi face mai frumoşi, mai buni în faţa celor cumpătaţi, lipsiţi de fiorul
riscului şi al încadrării în tipare general valabile. Aşa se face că toate istoriile lui Sadoveanu
pendulează între arhetipuri şi modele contemporane scriitorului, efortul acestuia fiind de a face

35
abstracţie de documente pentru a stabili noi conexiuni metaforice, simboluri ale concretului [199,
p.107].
Totuşi această încercare temerară cu Viaţa, acel suflu viu al epocii avea să ducă nu zăbavă la
apariţia romanului Fraţii Jderi. O probă absolut obligatorie în vederea abordării în proporţii relevate
a epopeii ce urma să vadă lumina zilei. Fiica prozatorului, Profira, ne spune că tatăl ei visase să
scrie o viaţă a lui Ştefan cel Mare încă de când ţinuse întâia oară condeiul în mână [199, p.108].
Acest exerciţiu liminar i-a permis lui Sadoveanu ca figura eroului să i se dezvăluie, în toată faima
şi lumina ei eroică [ibid., p.108]. Chipul personajului începe să „capete viaţă” şi devenea o
certitudine, după un scurt răgaz, aflându-ne în faţa unui mega-roman istoric, ce va răscoli din
temelii lumea românească modernă [ibid., p. 108].
Semnificaţia titlului ne trimite la întoarcerea în trecut, accentuându-ne modul de trai al unei
colectivităţi. Cuvântul Jder semnifică pata de culoare întunecată care se afla în coada ochiului stâng
la membrii masculini din familia Jderilor. Cosmomorfismul umanului lasă o amprentă adâncă
asupra „rânduielilor firii”. Toţi membrii bărbăteşti ai familiei Jderilor, în frunte cu Jupânul Comis
Manole, aveau ceva din elementul zoomorf, animal, anume în coada ochiului stâng aveau o pată de
jder cât ai pune degetul cel mare.
C.Popa menţionează: Formele de viaţă vegetale şi animale (natura), ori obiectele se
înconjoară, în anumite momente de mister, punând în evidenţă, prin analogii tranzitive, sorgintea
lor mitică, arhetipală [135, p.61]. El accentuează o legătură dublă între om şi natură, evidenţiind
atât caracterul arhetipal al personajelor cât şi legătura de rudenie între membrii unei colectivităţi.
Structura romanului se bazează pe etapele de dezvoltare a unei personalităţi, precum şi pe
evenimentele importante din timpul domniei lui Ştefan cel Mare.
Romanul Fraţii Jderi a apărut între anii 1935-1942. Scriitorul şi-a ales cadrul istoric în epoca
maximei stabilităţi a statului moldovenesc din lunga domnie a lui Ştefan cel Mare, timp în care ţara
a cunoscut înflorirea şi gloria. Romanul este alcătuit din trei părţi (publicate iniţial în volume
aparte): Ucenicia lui Ionuţ – 1935, Izvorul Alb – 1936, care cuprind evenimente pe o perioadă de
trei ani, şi Oamenii Măriei Sale-1942, care narează întâmplări pe o perioadă de doi ani. Aceste trei
părţi sunt structurate în 47 de capitole (17+15+15) ale căror titluri le-am clasificat în tabelul 1
Capitolele romanului în trei grupuri (Anexa 1).
Trilogia lui Sadoveanu, fiind un roman istoric, urmăreşte nu numai epoca de glorie a lui Ştefan
cel Mare dar şi destinul individului Jder, în strânsă legătură cu destinul colectiv. Slujbaşi credincioşi
ai domnitorului, Jderii reprezintă răzeşimea ridicată la rangul boieresc de Ştefan cel Mare. Figura
domnitorului şi spiritul de sacrificiu al Jderilor au fost urmărite pe fundalul societăţii medievale
româneşti. Sadoveanu realizează o construcţie epică monumentală, o adevărată cronică a vieţii

36
sociale, economice, politice şi culturale a acestei epoci. Despre acest roman afirmăm cu certitudine
că reprezintă nu numai un roman de romane, dar şi un tablou viu în care se prezintă toate etapele
unei vieţi de om: de la naştere până la moarte, precum şi cele trei generaţii ale: bunicului, tatălui,
copilului.
Toate aceste evenimente sunt structurate pe două niveluri:
I Nivelul social, în cadrul căruia distingem:
• planul istoric: acţiunile politice şi militare ale lui Ştefan cel Mare;
• planul civil: viaţa poporului;
II Nivelul existenţial, în care distingem:
• planul real concret al vieţii;
• planul miraculos, legendar.
Planurile acţiunii se întrepătrund în diferite momente în care acţionează personajele. Fiecare
dintre ele îşi trăieşte viaţa conform destinului, adică îndeplineşte legile din casta din care face parte.
Tema romanului cuprinde istoria Moldovei în timpul domniei lui Ştefan cel Mare, construită ca
o amplă cronică a vieţii sociale din acea perioadă.
Problematica romanului se desprinde din evenimentele importante ale epocii, şi anume etapa
de glorie a lui Ştefan. Sadoveanu evocă epoca pregătirii şi a începerii luptei pentru independenţă,
pentru scuturarea vasalităţii faţă de turci, starea în care se află Moldova din timpul lui Petru Aron.
Viaţa feudală românească este cuprinsă între doi poli: descrierea hramului de la mănăstirea
Neamţ, simbol al înţelepciunii, al vitalităţii poporului, al voinţei de-a dăinui, şi se încheie cu
naşterea lui Manoluţ – simbolul continuităţii - şi cu victoria în lupta de la Vaslui, din 1475, simbol
al eroismului naţional.
În roman vom urmări două linii de subiect: I- evenimentele domniei; II - evenimentele familiei
Jderilor alături de viaţa şi soarta oamenilor. Toate aceste acţiuni se concentrează în jurul
personalităţii Voievodului Ştefan cel Mare şi în jurul familiei Jderilor, fiind formată din cinci
membri: Ionuţ, Simion, Nicoară, Damian, Cristea.
Acest roman include mai multe specii literare, care evidenţiază valoarea literar-artistică a operei
şi, totodată, reliefează valorile perene ale neamului românesc.
Apreciat de E.Papu ca rod al pământului, romanul îl arată pe Sadoveanu ca pe un unul din cei
mai mari poeţi imnici, care a reuşit să creeze concomitent şi epopee, şi roman istoric, cronică,
legendă, poem folcloric, rapsodie naţională şi roman realist, etc.
- ca roman istoric, înfăţişează două lupte din timpul domniei lui Ştefan cel Mare: lupta cu tătarii
de la Lipnic (1469) şi cea cu turcii de la Podul Înalt (1475), precum şi evenimente importante din
viaţa domnitorului;

37
 - ca şi epopee, cuprinde anii de domnie ai lui Ştefan cel Mare, adică a acelui domnitor care a
domnit aproape jumătate de secol;
- ca şi cronică, romanul relatează fapte din trecutul istoric al Moldovei într-o ordine
cronologică;
- ca şi legendă, relatează legenda Moldovei cu Bourul la Izvorul Alb;
- ca şi poem folcloric, are în centru figura domnitorului şi caracter eroic, realist, mitologic,
legendar;
- ca şi rapsodie naţională, în roman sunt intercalate diverse cântece populare, remedii populare;
- ca şi roman realist, prezintă figura centrală a lui Ştefan şi anii săi de domnie;
- ca şi poem al dragostei matrimoniale, descrie amiciţia dintre adolescenţi;
- ca şi roman al vieţii sociale, descrie aspecte din viaţa socială a satului românesc;
- ca şi roman al formaţiunii lui Ionuţ Jder, îl prezintă pe Ionuţ de la adolescent până la
maturitate.
Fraţii Jderi mai e şi romanul unui domnitor, romanul curţii, romanul familiei Jderi, romanul
eroismului, romanul cetăţii, romanul epocii, roman de aventuri.
Nu numai toate genurile şi speciile literare, ci şi toate categoriile artei se încrucişează sau se
împletesc în acest roman: frumosul, gingaşul, sublimul, tragicul, caracteristicul, grotescul. Toate
sunetele întră în această uriaşă orchestraţie: tonul ritual şi oracular coboară pe nenumăratele
trepte intermediare până la tonul umoristic şi caricatural. Şi în toate aceste registre Sadoveanu
realizează modele culminante, care sunt actuale şi astăzi [39, p. 254].
Fraţii Jderi este un roman ce se întinde pe aproape 750 de pagini şi însumează mai bine de 200
de personaje, sintetizând principalele motive ale universului sadovenian, dându-i unitate, coerenţă,
cauzalitate şi coordonare.
Motivele romanului reies din faptele, gândurile, peisajele şi acţiunile pe care le întreprind
personajele. O serie de motive se regăsesc şi în creaţia populară, precum vânătoarea, războiul,
călătoria, negoţul, dragostea, satul, destinul, datina. Motivele atestate în lucrare sunt: hramul,
războiul, lupta şi sacrificiul, istoria, vânătoarea, întoarcerea la tiparele primordiale, datina,
destinul, negoţul, călătoria, iubirea pierdută, biserica, divanul şi judecata, „ucenicia”, orfanul,
natura, vârsta de aur, cronica.
Cronica prezintă continuitatea generaţiilor, marcată de ultimul eveniment - naşterea lui Manoluţ
şi remarca părintelui Nicodim ca să fie amintire pentru mai târziu [151, p. 242].*

*
Toate trimiterile în teză la romanul Fraţii Jderi se fac după această ediţie, în continuare indicându-se în paranteze
rotunde doar paginile

38
 Grupate tematic şi problematic, motivele literare din roman se desprind din evenimentele
importante ale epocii, din acţiunile personajelor, din casta din care fac parte personajele. S-a urmărit
destinul unei colectivităţi, unui clan, unei familii, unui tânăr în devenire.
1.2.2. Sistemul de personaje ale romanului
G.Lukacs afirmă despre romanul Fraţii Jderi, că, riguros vorbind, s-a considerat drept un
caracter esenţial al epopeii faptul că obiectul ei nu e un destin personal, ci acela al unei
comunităţi. Pe bună dreptate, căci sistemul de valori desăvârşit şi închis care defineşte universul
epic creează un tot prea organic pentru că în sine un singur element să fie în măsură să se izoleze,
păstrându-şi totodată vigoarea, să se opună cu destulă măreţie spre a se descoperi ca interioritate
şi a deveni personalitate. Atotputernicia epicii care face din fiecare suflet o realitate singulară şi
incomparabilă, rămâne încă străină acestei lumi. Când viaţa ca atare află în sine un sens imanent,
numai categoriile organicului pot să determine caracterul operei: persoana şi fizionomia
individuală se nasc dintr-un echilibru în condiţionarea reciprocă dintre parte şi întreg, nu din
reflecţia polemică asupra ei însăşi a personalităţii solitare şi derutate [91, p. 38].
Anume în acest roman vom urmări destinul unei comunităţi, unui clan, unei familii şi nu în
ultimul rând destinul unui tânăr în devenire.
În roman se simte pulsul viu al unei epoci noi, perceput pe cale pragmatică de oameni, din
realizările noilor domnii. Schiţând activităţile unei personalităţi prin prisma sesizării ei de către
oamenii de rând, Sadoveanu valida implicit şi adera la teza despre apariţia şi formarea personalităţii.
El ne reprezintă personalităţi din toate categoriile sociale: Ştefan cel Mare reprezintă principele
exemplar, Ionuţ - tânărul în devenire, Amfilohie Şendrea - pater spiritualis, Manole Păr-Negru -
omul de încredere, comisul hergheliei domneşti, Nechifor Căliman - starostele vânătorilor domneşti,
Ilisafta - alma mater, destinul femeii, mama adevărată, Chira - cămărăşiţa, moaşa satului.
Fiecare personalitate în domeniul său de activitate reprezintă personalităţi multilaterale cu
vocaţii de universalitate. Ştefan cel Mare este nu numai un bun strateg şi subtil diplomat, ci şi un
administrator priceput, un om instruit cu o aleasă cultură bizantină, un fin psiholog. Personaj
conceput la două niveluri: real şi simbolic, omul Ştefan cunoaşte îndoiala, teama, are slăbiciunile
biologice inerte, specifice umanului. În schimb personajul simbolic şi legendar, derivat din
conceptul ideal de personalitate, ridică în zona posibilului pe om şi îi conferă idealitatea absolută
prin dimensiuni mitice: Ştefan-Voievod Muşat a apărut inexplicabil, în aparenţă în viaţa acestui
neam, dezvoltând o forţă în dezacord cu mediul contemporan şi realizând o operă armonioasă ce
rămâne încă de pildă pentru ce va să fie, spune autorul în scurta introducere la Viaţa lui Ştefan cel
Mare [154], iar în Fraţii Jderi mulţimea îşi comunică în taină că are pecete pe braţul său drept şi
legământ sfânt (p. 24 ). Echilibrul stenic dintre cele două planuri opuse ale vieţii - planul eroic şi cel

39
civil - se realizează prin intermediul descrierii unui prototip de nucleu familial convergent: familia
Jderilor, care semnifică neamul întreg [156, p.200].
N. Manolescu susţine că familia sadoveniană funcţionează ca o relaţie fundamentală, pe
modelul căreia se clădesc celelalte. Devotamentul, încrederea, recunoştinţa în raportul dintre
domnitor şi supuşi îmbracă în aceste condiţii o formă specială: când ţara e o familie, patriotismul
însuşi nu e decât un sentiment familial, ce ataşează pe părinţi şi copii de mediul firesc al vieţii lor
comune. Trecutul naţional devine istoria familiei, eroii de demult sunt strămoşii celor de azi [98].
Familia de la Timiş, adică familia Jderilor, reprezintă nucleul de bază al societăţii patriarhale,
oglindă a proceselor de mentalitate, precum şi a relaţiilor şi tendinţelor din cadrul acesteia [72, p.
161]. Este vorba de cuplul Ionuţ-Jder-Ştefan cel Mare, între extremităţile căreia „acţionează o
întreagă formaţiune socială".
Descrierea minuţioasă a vieţii de zi cu zi din cadrul familiei lui Manole Păr-Negru reînvie seria
de valori arhaice spirituale, validate pe baza descoperirilor antropologice, etnografice şi culturale
din secolul al-XX-lea [72, p.161].
În roman este relevată percepţia valorilor spiritual-istorice ale unei comunităţi cu o civilizaţie şi
o cultură străveche, în care natura primordială nu fusese încă viciată în virginitatea ei, iar omul nu
suferise procesul distructiv al înstrăinării.
Dacă la oamenii de rând amintirea durerilor sau bucuriilor trăite devine adeziune sau reacţie,
aceasta nu reprezintă decât treapta preliminară psihomecanică spre cunoştinţa de sine şi
autodeterminarea personalităţii autonome. Esenţa personalităţii constă în faptul că individul trebuie
să fie mai mult decât un exemplar al speciei. Personalitatea este individualitatea pentru sine
devenită sieşi obiectivă. Ea capătă o asemenea semnificaţie, în primul rând, prin faptul că în individ
conştiinţa de sine apare ca autocritică şi constituie poziţia luată de personalitate faţă de sine însăşi:
Să ne înarmăm pe dinlăuntru cu credinţă tare, dar pe dinafară să nu uităm a pune zale şi a ţine în
mână sabie ascuţită, scrie M. Sadoveanu în Divanul persian [150]. Fiind (folclorul-S.G.) conştiinţa
istorică, el determină viitorul poporului său, fiind conştiinţă morală, el determină valoarea propriilor
acţiuni, precizează autorii unui studiu colectiv de folcloristică, coordonat de V.Zelenciuc [71,
p.156].
Figura domnitorului e văzută în momente caracteristice: călătorind prin ţară, făcând „judeţe”,
întâlnindu-se cu dregătorii, conducând oştirea, examinându-şi conştiinţa în clipe de meditaţie. Ţara
Moldovei cunoaşte belşug de roade şi vânat. Renumele cailor a trecut peste hotare. Intriga se
învârteşte, mai ales, în jurul tentativei nereuşite a lui Gogolea Pogonat de a-l răpi pe Catalan.
Armăsarul domnesc are însuşiri magice. Despre faimosul Catalan se spune că, asemenea unor cai

40
din basme, poartă noroc domnitorului, deoarece în el este concentrată puterea voievodului şi
duşmanii ştiu aceasta.
Ştefan găseşte timp, în ciuda frământărilor, să-şi refacă viaţa familială. Câteva episoade din
Izvorul Alb sunt consacrate căsătoriei cu Maria de Mangop. Pe alt plan se desfăşoară idila dintre
Simion Jder, primul dintre fraţi, şi sprintena Maruşca, fiica tăinuită a domnitorului.
De o parte, cadrul natural de o frumuseţe măreaţă, iar, de alta - eroii într-un zbucium necontenit.
Oşteni, vânători, curteni se perindă într-o atmosferă de epopee. De aceea rolul personalităţii în
modelarea şi clarificarea sensului progresist al epocii este un fenomen obiectiv, pretutindeni unde
calităţile individuale ale personalităţii vin în întâmpinarea aspiraţiilor lente ale maselor şi
provoacă modificări de durată în situaţia de ansamblu a vieţii sociale, consemnează N. Frigoiu [72,
p. 156].
Momentul acţiunii este opţiunea fundamentală pentru destinul statului moldav aflat la începutul
unui proces de cristalizare politică şi la capătul unei evoluţii naturale când cadrul cosmic şi cel
biologic se integrează armonios şi dau naştere la viaţa istorică, generatoare de valori culturale,
afirmă N. Frigoiu [72, p.157].
Monica Spiridon afirmă că la Sadoveanu formarea, ucenicia implică stabilirea unei filiaţii
spirituale, interpretată ca o descendenţă, care nu coincide neapărat cu cea biologic pragmatică,
putând eventual s-o contrazică în diferite forme. În aceste condiţii paideia funcţionează ca
modalitate de captare a adeziunii, ca ipostază a influenţei. De aici aspectul dia logic (logos
desemnând deopotrivă raţiunea şi rostirea) al raportului educativ, în cadrul căruia discursul
didactic apare ca o variantă a discursului persuasiv [166, p.123].
Romanul începe cu Hramul Ctitoriei Neamţ. Mănăstirea este o valoare sacră. Anume aici se
adună poporul în anumite clipe grele. Normele ei s-au schimbat puţin în decurs de milenii, iar
confreriile iniţiatice s-au alcătuit, se pare, întotdeauna în acelaşi fel. În acest loc facem cunoştinţă cu
personajele principale. Ele acţionează pe parcursul romanului şi se stabilesc diverse tipuri de relaţii.
Desfacerea aceasta de lume e evocată de M. Sadoveanu printr-o serie întreagă de raporturi:
personajele se judecă ca existente neidentice, ca temperamente opuse; îşi înţeleg destinul (Anexa 2,
Anexa 3), se lasă convinşi de fatalitatea patimii care e mai presus de ei; se definesc pe măsură ce
drama lor se apropie de un punct final, constată Z.Sângeorzan [164, p.193].
Personaj din popor, răzeş, devotatul Nechifor Căliman n-are prestanţa lui Manole Păr- Negru,
se mişcă totuşi „cu mândrie”. Călăreţii păreau instruiţi „după rânduiala veche a schiţilor.” Purtau
sabie şi suliţă. N-aveau zale de sârmă, ci numai găitane de păr la coapse, la piept şi umeri.
Eroii se află în raporturi afective (Anexa 4). Iar altă interpretare textuală ar arăta astfel:
Ştefan Vodă-Ionuţ: superioritate, înţelegere.

41
 Ilisafta-Ionuţ: protecţie, grijă maternă, dragoste, înţelegere.
Nicodim-Ionuţ: înţelegere, luciditate, prietenie, înţelepciune.
Manole-Ionuţ: seninătate, bucurie ascunsă, plăcere de a-şi vedea încă o dată viaţa tinereţii lui
repetându-se, conştiinţa că existenţa clanului nu va fi întreruptă, adică continuitate.
Şendrea –Ionuţ: superioritate spirituală, filozofică, raporturi dascăl-ucenic, raporturi de rudenie.
Alexăndrel-Vodă - Ionuţ: prietenie până la sacrificiu, naivitate, rivalitate, răzbunare, intenţie de
a umili.
Nasta-Ionuţ: erotismul pur.
Sau o alta perspectivă a relatării, a raporturilor dintre personaje: Ştefan - clanul Jderilor şi al lui
Căliman, ţărănime etc. Raportul dintre Ştefan Meşter, postelnicul şi Ionuţ Jder sau Grigore Doda e
unul de la filosof la ucenic [164, p.194]. Ştefan Meşter este un om de lume, un învăţat, căci ...la
curtea lui Ştefan Vodă proştii au puţină căutare, observă ironic Sadoveanu (p.494).
Planurile acţiunii se confruntă tensionat în secvenţele prieteniei dintre Ionuţ, mezinul acestei
familii şi coconul domnesc, Alexăndrel, moştenitorul tronului. Ca nişte adolescenţi ce sunt,
înclinarea lor esenţială este de a-şi trăi viaţa, supunându-se legilor eterne ale destinului uman, dar
Alexăndrel nu are învoire la aceasta, rigorile destinului său particular îngrădindu-i tinereţea, ceea ce
nu se întâmplă cu Ionuţ, care este liber să şi-o trăiască cum vrea. Acest nod conflictual este
complicat printr-o suplimentară opoziţie. Alexăndrel nu dovedeşte nici înclinare, nici calităţi pentru
înalta şi pretenţioasa lui menire, alcătuirea lui sufletească, şubredă, oferindu-l drept facilă pradă
ispitelor vârstei, în schimb Ionuţ adaugă disponibilităţilor fireşti ale tinereţii calităţi de bărbăţie şi
isteţime, care ar fi putut face din el, într-o astfel de pronunţare a zodiilor, un adevărat şi vrednic
fecior de domn. Ionuţ întruchipează dorinţele autorului său, este imaginea lui ideală într-un timp
ideal, felul în care s-ar fi vrut să trăiască autorul.
Ţara Moldovei era mereu de veghe. Trimis de domnul său, Ionuţ a pătruns în tainele politicii
otomane, direct la sursă, aducând de la Constantinopol ştiri preţioase despre intenţiile expansioniste
ale sultanului. Strategul şi ţara vor înfrunta (în cel de-al treilea volum) pericolul turcesc. Toată ţara
ia parte la luptă, direct sau indirect, armata rezistând împotriva mult mai numeroasei oştiri turceşti,
formată din luptători de profesie. Bătălia de la Vaslui din 1475 demonstrează că nu mulţimea
combatanţilor ci patriotismul ţine de relaţiile dintre voievod şi luptători. Dând pământuri ţăranilor,
făcându-i răzeşi, adică eliberând pe unii din iobăgie, domnitorul şi-a asigurat oşteni devotaţi:
Oamenii măriei sale.
Dacă ţara cunoaşte o autoritate bărbătească, familia Jderilor este pe punctul de a avea o
conducere matriarhală în ciocnire cu o puternică forţă de opoziţie – Manole Jder, pe care Ilisafta îl
numeşte „cuc bătrân” pentru nestatornicia lui din tinereţe.

42
 Şi aceasta, într-un raport invers proporţional cu rata creşterii concentrice a asaltului citadelei
paterne: comisul cel bătrân. Din câte cunoaştem, în nici o altă operă literară, naţională sau
universală, figura maşterii nu face casa atât de bună cu un fiu vitreg. Ionuţ se bucură de o prioritate
necontestată în planurile şi grijile Ilisaftei. Această situaţie fără precedent se prezintă, la prima
vedere, paradoxal: Ilisafta are patru fii, toţi sunt bărbaţi falnici şi cu un statut clar definit în rosturile
noii domnii. Acesta este un ,,intrus”, el fiind dovada palpabilă, vie, a abaterii comisului Manole de
la codul imprescriptibil al familiei medievale. Capacitatea intelectuală a lui Ionuţ e pusă la încercare
tot prin cuvânt, în câteva pagini excelente şi tot prin cuvânt este el, cu acest prilej, iniţiat, deprins
să-şi exercite facultăţile intelectuale, cuvântul e, deci, şi mijloc de desfătare şi înaltă şcoală, constată
N.Frigoiu [72, p.164].
Cei cinci fraţi Jderi sunt distincţi prin sufletul, îndeletnicirile, temperamentele, destinele lor.
Desigur, între monahul Nicodim, ajuns la Mănăstirea Neamţului în urma unei dezamăgiri
sentimentale între închisul la suflet, melancolicul şi vrednicul Simion, suferind şi el din pricina unei
dragoste nefericite, între Damian, neguţătorul stabilit la Liov, şi fudulul Cristea, soţul Candachiei, şi
Ionuţ, adolescentul plin de frăgezime, avânt şi gingăşie între cei cinci fraţi Jderi – există destule
deosebiri, dar ele se manifestă, mai ales, sufleteşte, pornind cu toţii din aceeaşi lume şi trăind în
funcţie de ea. Unitatea inspiraţiei îi înrudeşte pe toţi [41, p. 243].
Rareori într-un roman se poate vedea o diversitate atât de pronunţată în unitate monolitică a
forţelor centripetă şi centrifugă ce străbat deopotrivă climatul afectiv al familiei şi tendinţele din
cadrul ei. Alături de taciturnul Simion apar vorbăreţul Cristea, frumoasa şi eleganta Candachia,
sobra jupâneasa Maruşca, neguţătorul Damian, realist şi întreprinzător, înţeleptul Nicoară retras în
tihna chiliei şi adânc cunoscător de cărţi. Între fermecătorul Ionuţ, mezinul, născut de altă mamă, şi
fraţii lui vitregi sunt deosebiri esenţiale – Simion e viteaz şi taciturn – exploziv, ca toţi taciturnii.
Dezamăgit din dragoste, Nicoară ia drumul mănăstirii, căutând înţelepciunea „întru mâhnire şi
cărţile sfinte”, devenind cărturar şi sfetnic al familiei: părintele Nicodim. Modest satisfăcut cu
rangul de al doilea comis, Cristea se desfată privind chipul cochetei sale soţii, Candachia. Alt frate,
neguţător pribeag la poloni, preţuieşte mai mult averea decât spada [72, p.163]. Calităţile
personajelor se evidenţiază în opoziţie cu alte personaje.
Însăşi jupâneasa Ilisafta, cicălitoarea, vorbăreaţă ca natură, drăgăstoasa mamă a patru dintre
Jderi, l-a îndrăgit mai cu seamă pe al cincilea, pe Ionuţ, copilul de pripas. Soţul o echilibrează prin
tăcere sau cu umor realist, de om bătrân şi încercat, făcându-şi datoria şi murind eroic la urmă, ca şi
nobilul Simion, prin a cărui tăcere de cavaler vorbeşte [41, p.243].
Trăsăturile comune: robusteţea fizică a clanului, fidelitatea soţiilor, echilibrul psihic,
seninătatea sufletească, ataşamentul implicit faţă de politica domnitorului şi patriotism, mergând

43
până la sacrificiul suprem, sunt concepute simultan cu deosebiri comportamentale, uneori
antinomice. Peste toţi planează dragostea maternă zgomotoasă a Ilisaftei, care în comentariile ei
referitoare la istoria familiei îşi adjudecă funcţia autoritară de cronicar al acesteia prin teribila
memorie a întâmplărilor semnificative, trăite sau iscate de membrii ei [72, p.163].
Cum priveşte în jurul ei la toate câte s-au schimbat, aici la Timiş, comisoaia nu poate să nu
observe ca o mănăstire de călugări, căci jupân Manole a fost cu inima tare, în timp ce Simion s-a
îmblânzit şi s-a îndulcit de dragostea soţiei sale. Nu ştie cu ce să-i steie înainte jupânesei Maruşca,
la care frumoasa Candachia nu poate zăbovi prea mult să nu răspundă: Se întâmplă şi s-a întâmplat
şi altora asta, dragă jupâneasă Ilisafta (p.594). Dar pentru că n-ar voi să-şi supere soacra şi nici s-o
lase asupra bănuielilor, încearcă să se justifice. Pe de o parte, lucrul se înţelege, căci sita nouă şede
în cui [ibid.], iar, pe de alta, nu, căci ţine să adoarmă cu totul bunăvoinţa comisoaiei, dar graţie ei şi
stăruinţelor pe la vraci şi icoane făcătoare de minuni cumnata Maruşca se află „în stare
binecuvântată”, de stau cu toţi împrejurul ei, până ce i-a dat Maica Domnului uşurare. Dar astfel de
vorbe au alte daruri decât cele ce-i împrumutase Candachia: Aşa-i, a suspinat comisoaia, în
asemenea vreme ţi se-nchină toţi ca unei Doamne şi împărătese. Se află unele care nu cunosc
starea asta [ibid.]. La care din nou Candachia, cu ingenuitate şi supunere: Căci nu le-a venit
vremea, dragă jupâneasă Ilisaftă. Ţi s-au mărturisit, şi când a trebui, ţi-or cere ajutor [ibid.]. Şi
autorul, încheind un întreg acest război al subînţelesurilor şi al ghearelor pluşate în acelaşi ton, de
excelentă comedie familiară: Jupâneasa Candachia a sărutat râzând mâna iubitei sale soacre. S-a
grăbit s-o sărute ca să nu-i vie s-o muşte – după cât îşi da cu gândul comisoaia, care, fără să pară,
cerceta cu multă agerime pe nora sa întru toată a ei frumuseţe. Vai! suspina dumneaei în sine;
frumuseţea se veştejeşte şi frumuseţea nu se taie pe talger [ibid].
În roman lanţul ancestral tribal al familiei Jderilor merge spre eternitate, devenind naţiunea –
naţiunea familie, murind Manole Păr-Negru pater familiae nepotul său, fiul lui Simion şi al
Maruşcăi, rămâne acasă, semn de continuitate. Plecând jupâneasa Ilisafta cu Maruşca la Vaslui să
facă praznic morţilor, a rămas singur numai cu dădacele, în cuibul de la Timiş Manole cel Nou Păr-
Negru.
De altfel, Ionuţ devenit comisul Onu Păr-Negru printr-o iniţiere treptată – o rânduială străveche
– ştie de la părintele Amfilohie, unchiul său, că destinul lor, al Jderilor este legat de misiunea
demiurgică a lui Ştefan, întemeietorul de neam şi de ţară, Ionuţ îi ia locul lui Manole, Manoluţ -
locul lui Simion, demonstrându-ne că viaţa continuă prin înlocuirea generaţiilor, constată
P.Comarnescu [41, p 243 ].
Conform lui G. Mitrache, farmecul romanului nu vine neapărat din epicitatea textului, din
aglomerarea şi din înlănţuirea acţiunilor dramatice de care nu duce lipsă acest roman, ci din

44
comentariile personajelor, din divagaţiile lirice, din notaţiile succinte asupra semnelor naturii, din
ethosul istoriei relevat de mişcarea psihologică a colectivităţii, din interpretarea pe care autorul o
face cu privirea lui dominatoare omniscientă [156, p.198].
Zecile de personaje care încheagă o democratică solidaritate socială de iubire şi devoţiune, cum
este între Ştefan şi răzeşii-eroi sau între Ionuţ şi familia lui, sunt şi ale ţării, ale Europei
contemporane. Prin fiul neguţător la Liov chiar vedem încropirea burgheziei europene şi drumul ei
la noi, în timpul înfloritoarei domnii a lui Ştefan, continuând începuturile de sub Alexandru cel Bun.
Caracterul epopeic se explică din aceste adaosuri la firul narativ, care doar susţine intenţia
scriitorului de a recupera o umanitate arhaică ce-şi trimite razele în eternitate [156, p. 198].
Petru Comarnescu susţine: Atavismul personajelor sadoveniene, continuitatea ereditară a
destinului plin de anxietate, starea de veghe ca o permanentizare a existenţei cotidiene-iată rostul
patriarhal al acestui neam, ce şi-a cântat în „giers” durerea, mlădiindu-şi cuvintele în furtuna
istoriei [41, p.143].
Iar M.Ralea observă că acţiunile şi reacţiunile între eroul de epopee şi natura dimprejurul său
oferă canavaua pe care sunt brodate estetic temele principale ale autorului. Niciodată el nu
prezintă natura şi omul separat, paralel, ci în dependenţă strictă: niciodată natura nu rămâne
dezumanizată sau omul neânsufleţit sau indiferent la natura înconjurătoare. Natura lui Sadoveanu
e o natură istorizantă, a vieţii noastre, a trecutului nostru [139, p.150], iar T.Vianu menţionează că
obiectul constant al artei lui Sadoveanu este evocarea omului în mijlocul naturii, reflectarea
tuturor legăturilor care îi unesc, astfel încât nu este notare a vreunui sentiment uman care să nu se
însoţească cu arpegiile, răsunând din orga colosală a naturii [194, p.222].
Admirabil la Sadoveanu e spiritul de sinteză. Privirea se ridică deasupra detaliilor, conflictul
înscriindu-se într-o construcţie clară, echilibrată. Creatorul Jderilor e mai aproape de tehnica
povestirilor populare, de poeţii baladelor şi legendelor, aceştia obişnuind să stilizeze.
Farmecul personajelor reiese din acţiunile personajelor, din vorbele pline de înţelepciune, din
caracteristicile altor personaje şi ale naratorului, sunt modele de înţelepciune naţională şi exemple
demne de urmat pentru fiecare educat în contextul educaţiei permanente a neamului românesc.

1.2.3. Imaginea-personaj Ionuţ ca model de educaţie populară – educaţie permanentă

Tripticul schiţează, într-una din dimensiunile sale, cronica unei ucenicii complexe şi
anevoioase, observându-se foarte bine evoluţia mezinului Ionuţ de la adolescent până când devine
comisul Onu Păr-Negru, om de credinţă al Măriei Sale. Cele trei părţi ale lucrării coincid cu cele
trei etape prin care trece şi se formează Ionuţ Jder: ucenicia, maturizarea, Omul Măriei Sale sau

45
cum este prezentat şi în alte interpretări literare: educaţia sentimentală, educaţia militară, educaţia
bunului cetăţean.
Drept prototip pentru crearea personajului Ionuţ i-a servit chiar feciorul Mihuţ, a cărui apariţie
în familie a fost un miracol. Despre acest lucru mărturiseşte cu drag Profira Sadoveanu: Pe acest
Ionuţ îl văzuse crescând de mic cuconu Mihai. Venind pe lume târzielnic, abia în 1920, ca să
sporească turma fraţilor săi, Mihuţ intrase ca un vârtej în pacea falnică de la Copou. ...Aprig şi
ager la minte, încă gâgâlice fiind, devenise un fel de stăpânitor al tuturor lucrurilor şi fiinţelor de
la Copou. Fiind şi mezin – ca toţi mezinii - era slăbiciunea tatii şi mamii. În faţa nebuniilor lui,
inima lui cuconu Mihai se muia ca ceara pe plită. De multe ori, un singur cuvânt ori o privire a lui
Mihai schimba în zâmbet supărarea tatii... [Apud, 149]. Şi tocmai ca Ionuţ, cum s-a săltat puţintel
de la pământ, a devenit un fecioraş sprinten, alintat obrăznicuţ şi viclean ca nici soarele să nu-l
ardă - cum ar spune aceeaşi jupâneasă Ilisafta [151]. Ionuţ a fost creat după chipul şi asemănarea
lui Mihu Sadoveanu, cel mai mic fecior al prozatorului, căzut pe front în septembrie 1944, spre
marea durere a părinţilor săi. Este explicabilă, de aceea, atitudinea simpatică a autorului faţă de
eroul său poate cel mai drag lui Sadoveanu, precizează P. Marcea [101, p.231].
Roman al tinereţii frenetice, Ucenicia lui Ionuţ este romanul unei iniţieri totale în viaţa feudală
românească. Ionuţ, Jderul cel mititel, comisul Onu este eroul principal al trilogiei, fiul natural al
comisului Manole Jder şi al Oanei. Oana murise când copilul era încă mic, de aceea el creşte în
familia lui Nechifor Căliman, fiind adoptat de acesta cu mare dragoste.
Mezinul Ionuţ, rod al unei legături extraconjugale, la vreme de bătălie, va fi destinat, din
poruncă domnească, uceniciei la curte pe lângă oamenii de arme, pentru a deprinde meşteşugul
strategiei şi greutăţile vieţii, căci, împresurat de duşmani, ţara trebuia să fie apărată. Formarea
tânărului în spiritul epocii constituie un pretext de evocări excelente.
La început copilul este încredinţat starostelui Nechifor Căliman, starostele vânătorilor domneşti,
Manole temându-se, desigur, de Ilisafta. Soţia starostelui, Varvara, l-a acceptat cu bucurie. În
această familie începe educaţia lui Ionuţ şi, totodată, începe mânuirea armelor de vânătoare. El
începe să cunoască atât mediul în care trăieşte cât şi locurile ce-l înconjoară.
După aceea, însă comisul cel bătrân îşi ia acasă feciorul, iar comisoaia Ilisafta, bună la suflet, îl
adoptă cu dragoste. În timp ce îi apare pata de jder, Ilisafta îşi dă seama că copilul este al lui
Manole, semănându-i leit. Are chiar o slăbiciune aparte pentru Ionuţ, ca unul care era lipsit de
mângâierile mamei adevărate.
Or, precum remarcă şi Gh.Mitrache, tinereţea lui Ionuţ şi, mai ales, educaţia lui, sunt
condiţionate de clan şi de personajele care-l înconjoară, numindu-le modele - toţi purtători ai
„semnelor” naturii şi ale înţelepciunii, ale timpului şi ale spaţiului românesc [156, p.199].

46
 Nici o evadare nu este posibilă din legile lor severe. Toţi cei care din obligaţie sau prietenie îi
fac instrucţia lui Ionuţ au trecut prin ceea ce Jderul cel tânăr începe să cunoască, să trăiască, de
aceea în învăţăturile lor se răsfrânge un sentiment de profundă înţelegere, de ocrotire, de afecţiune,
ei înşişi retrăindu-şi propria viaţă. Învăţăturile date lui Ionuţ reflectă morala fiecărui personaj,
profesiunea, categoria socială din care face parte, nivelul de cultură, de iniţiere în ale lumii şi ale
vieţii, toate poartă însă pecetea faptului trăit [164, p.185].
Treptele iniţierii fiind parcurse, de cele mai multe ori cu ambiţia ce înlătură elementul
obligatoriu al dificultăţii, călirea în focul vremurilor devine laitmotivul autorului Fraţilor Jderi.
La Mănăstirea Neamţ, episodul cu care începe romanul, Ionuţ, însoţit de fratele său Nicodim,
călugăre la această mănăstire, face cunoştinţă cu Alexăndrel-Vodă, feciorul domnitorului.
Prima misiune a lui Ionuţ este de a înfăţişa lui Ştefan mâncărurile gătite de mamă-sa vitregă.
Acest obicei estre actual şi astăzi: cei mari să stea la masă, poporul îndulcindu-se numai din priviri.
Domnitorul îl invită pe Ionuţ să vină la curte, pentru a fi alături de fiul său, Alexăndrel.
În acest moment se vede cum se leagă o frăţie de cruce, depunând chiar şi un jurământ şi se
arată, mai ales, despre ce vorbesc tinerii din toate timpurile. Tot timpul tinerii judecă şi văd viaţa în
culori aprinse. Discuţia dintre Alexăndrel şi Ionuţ are un caracter tot de iniţiere. Se înfiripă o
prietenie naivă.
Jderul cel tânăr trebuie să cunoască tainele vieţii şi ale morţii, ca să se integreze clanului.
Casta din care face parte Ionuţ are reguli severe de existenţă, de aceea, el trebuie să le respecte cu
regularitate. Iniţierea presupune dezvăluirea unei morale, recunoaşterea şi respectarea unor
principii nescrise. Experienţa vieţii este ceea ce clanul promovează.
Formarea caracterului tânărului Jder are loc pe parcursul întregului roman. El învaţă şi se
maturizează la ,,şcoala vieţii”, el îmblânzeşte sălbătăciunile cu o artă care-l impresionează şi pe
Vodă. Ştiinţa domesticirii eretelui şi a dresării lui face parte din ştiinţa înţelegerii naturii, a
existenţei ei miraculoase, din marea lecţie pe care Ionuţ şi-a însuşit-o cu temei şi cu credinţă de la
Oamenii Măriei Sale. Toate învăţăturile sunt verificate şi chiar experimentate .
Inevitabilei crize erotice îi urmează educaţia militară, sub aripa Jderilor maturi. Este trimis la
curte, ispăşind pedeapsa. Aici se termină copilăria, intrând într-o lume nouă, totodată, terminându-
se etapa maturizării. Ucenicia lui Ionuţ se desfăşoară în cercuri concentrice, din ce în ce mai
specializate. La începutul părţii a treia, Oamenii Măriei Sale, după „isprăvile” din Ţara
Muntenească, de la Volcineţ şi din secuime, şi după expirarea stagiului de rigoare la grajdurile
domneşti de la Timiş, el se găseşte în faţa ultimei etape şi urmează educaţia bunului cetăţean,
devenind o personalitate cu un ideal în viaţă.

47
 Însuşindu-şi învăţăturile celor vechi, observă Z.Sângeorzan, tânărul Jder ajunge să-şi descopere
„eul”, să fie cineva, dacă nu un ales al destinului [164, p.184].
Or, Ionuţ se formează, influenţat de mediul social şi de cel familial, trecând cele trei trepte şi
devenind o personalitate ce aparţine Oamenilor Măriei Sale.
În baza relaţiilor dintre personaje se depistează trăsăturile preluate de Ionuţ. Nişte sfaturi demne
de urmat primeşte mezinul de la mentorii care îl înconjoară. Mentorii formau tânărului calităţi,
priceperi, deprinderi adecvate normelor societăţii.
Un instructor moral este, comisoaia Ilisafta de la Timiş, cea mai apropiată şi cea mai înţeleaptă
fiinţă când e vorba de Ionuţ, cu toate că, zice ea cu senină amărăciune, ... plodul acesta are să mă
puie de vie în pământ (p.209). El este un băietan foarte isteţ şi zburdalnic, dar Ilisafta aşa îl adoră.
Ea îi vorbeşte ca un filosof, îl iniţiază, îi dă o bună învăţătură pentru viitor, spunându-i că la mesele
aflate printre străini să nu guste din mâncare, până ce nu va vedea pe stăpânii casei mâncând şi
când va bea vin să sufle o picătură pentru sufletele morţilor (p. 477), acesta fiind un obicei străbun,
Ilisafta având în vedere moartea mamei lui, pe care el nici nu o cunoscuse.
Munteanca are conştiinţa tăcerii, a destrămării clanului, ştiind că nimic nu este veşnic şi de
aceea ea îi zice lui Ionuţ: ...să-ţi aduci aminte de mine când vei fi între străini. Că oamenii care se
despărţesc nu cunosc când o să se adune iar. Tot m-am gândit eu, de câte ori ai plecat, că poate să
mă prăpădesc în lipsa ta şi, când te-i întoarce la cuib, nu mai găseşti pe nimeni. Căci şi bătrânul-
batâr că l-a călcat ursul şi i-a mai dat oleacă de putere, tot trecător se cheamă că rămâne, după
vorba veche, că ne trecem ca florile şi privighetorile. Şi când n-a fi el şi n-oi fi nici eu, ţi s-a părea
lumea asta prea pustie (p.478)!– spuse care arată că tinerii preiau ştafeta de la vârstnici, ducând-o în
continuare.
Ilisafta vrea ca Ionuţ Păr-Negru să-şi îndeplinească şi să respecte toate îndatoririle şi
obiceiurile unei vieţi de om. Căsătoria trebuie făcută la timp: ea va prelungi şi consolida existenţa şi
independenţa clanului prin urmaşi.
Ilisafta e un povăţuitor moral care încearcă să-i transmită lui Ionuţ experienţe, înţelepciunea
ei, dar o face cu multă diplomaţie. O vorbă înţeleaptă, care este actuală şi astăzi, i-o spune
mezinului comisoaia: Mâncarea de dimineaţă şi însurătoarea de tânăr, mai pot aştepta; sameni cu
tatăl tău, căruia foarte i-au plăcut zburdăciunile şi dacă-ţi plac şi ţie, apoi acuma-i vremea ta
(p.478). Ea îi spune că în orice casă de însurăţei mai apare din când în când furtună şi tunet, după
care vremea se face bună şi viaţa mai frumoasă. Aceste vorbe înţelepte Ionuţ le analizează, găsindu-
le o semnificaţie şi interpretându-le. Comisoaia de acum îl vede un adevărat adolescent, zicându-i
că are o mare nădejde în el, evidenţiind valoarea majoră - părinţii, şi, totodată, presimte momentul
de despărţire de casa părintească, de aceea îi zice: Cum bate şi sapă apa fără contenire, aşa bate şi

48
sapă jupâneasa Ilisafta: ei, dar până ce bate şi sapă, trebuie să treacă vreme, şi anume vremea asta
îţi trebuie ţie, ca să cunoşti mai pe urmă că ai avut tinereţe. Tată şi mamă nu găseşti; muieri câte
vrei ( p.481).
Ca orice părinte, Manole doreşte să-l pună la cale ca şi pe ceilalţi copii, toţi fiind mulţumiţi.
Dar deocamdată, la prima generaţie, comisul Manole şi-a pus feciorii pe urmele sale, în slujba
domniei cele drepte, crescându-i viteji şi iscusiţi. Le doreşte binele şi ca orice părinte doreşte să lase
urmaşi de care are nevoie ţara.
Cel mai autentic moştenitor al bătrânului comis şi purtătorul mai departe al virtuţilor rămâne
totuşi Ionuţ Jder, răsfăţatul familiei ca şi al operei sadoveniene. Încă de mic, cum spune lumea prin
glasul ei femeiesc, îl arată şi chipul să fie un fiu vrednic de părintele său care l-a făcut aşa de târziu
şi anume în Ţara-de Jos.
Ucenicia lui a trebuit să se desfăşoare şi să se încheie cum i-a fost destinul şi cum a petrecut
deci ca pe vremuri Manole, cu peripeţii romantice pornite din amoruri pătimaşe, dar şi cu voinicie
vestită în toată Moldova. La învăţătura de carte Ionuţ nu s-a arătat tocmai harnic, sprijinindu-se şi
aici pe zicerile părinteşti: tătuţa meu comisul Manole de la Timiş spune că gâzei i-i dat să zboare
mânzului să zburde, iar popei să citească (p. 128). A fost harnic, mai ales, la mânuirea armelor şi în
iscusinţă strategică şi-a irosit cât a fost tânăr, după aceeaşi pildă, vitejia şi pe nimicuri orgolioase,
bătându-se când trebuie şi când nu, cu tătari ca şi cu harapii ieşiţi la bâlciuri să-şi măsoare puterile
nebiruite. Dar când a ajuns la ceasul războiului adevărat, s-a aflat dintr-o dată nu numai un viteaz
nebun, ci şi un perfect conducător stăpân pe arta multilaterală a luptei, ştiind să-şi instruiască
oamenii şi să repurteze victorii decisive.
Ionuţ, mezinul Jderilor, a urcat deci o treaptă mai sus decât tatăl şi fraţii săi, ajungând
organizator de oaste, strateg, ba şi diplomat într-o măsură. El este exponentul tinerilor braţe de
nădejde, pe care domnitorul visa să şi le întărească şi să le lase viitorului.
Povăţuindu-l, el observă că este deştept, descurcăreţ şi maturizat. Dacă Manole până acum îl
socotea încă copil, punându-le pe ţigăncuşe să-i coase lui Ionuţ o năframă ca să-şi şteargă caşul de
la plisc, fiind încă copil, de acum îndrăzneşte să-l numească chiar bărbat, fiind de acum maturizat,
zicându-i: Asta-i ucenicia oricărui bărbat. Slujitorul măriei sale să mănânce şi să doarmă; iar de
mâini să-şi urmeze slujba cu jupân al doilea comis (p.193). Manole îi încredinţează de acum şi o
funcţie, făcându-l continuatorul său. Accentuează că-i trebuie chiar şi noră, avansând argumentele
de bărbat adevărat şi chiar îi spune: Aşa-i, băiete, văd că te-ai deşteptat şi le desluşeşti pe bine. Te
socoteam copil încă, văd că te arăţi bărbat. Îţi trebuieşte, bre omule, noră ca să istovească toate
vorbele câte sunt de vorbit pe lumea asta (p 481).

49
 Îl povăţuieşte despre rolul familiei în viaţa fiecăruia, dându-i ca exemplu căsniciile fraţilor săi
care au ascultat de Ilisafta. – Ascultă, Ionuţ, zise bătrânul cu voie-bună şi cu taină, casa lui bădiţa
tău Simion o vezi în fiecare zi ş-o judeci întru toată liniştea şi pacea ei. Du-te şi vezi cum umblă
treburile şi la ceilalţi fraţi ai tăi care s-au grăbit să împlinească dorinţa jupânesei Ilisafta, dar fără
a o mulţămi (p.482). Dacă vrei să ştii tu de la mine învăţătura, apoi eu ţi-oi spune, fără a ceti în
gromovnicul lui dascălul Pamfil, că însoţirea cu muiere întru căsnicie e greu meşteşug şi silnică
muncă. Asemenea treabă grea, bărbatul e îndemnat s-o săvârşească de tânăr, căci după aceea, mai
târziu, se înduplecă cu multă silă (p. 482). Un sfat actual şi astăzi: căsnicia să se săvârşească de
tânăr, mai târziu fiind cu mult mai greu.
Dialogul dintre bătrân şi mezin pe tema căsătoriei pretimpurii este un schimb de înţelepciune şi
viclenie, pentru ca, în cele din urmă, bătrân şi tânăr, să cadă de acord într-o pagubă a comisoaiei
Ilisafta. Iar când Ionuţ îşi dă cu gândul că viaţa omului are numai o primăvară, cu ce nestăpânită
bucurie îl întâmpină bătrânul şi ce mireasmă plăcută îi îndulceşte sufletul.
Manole, prin chipul lui Ionuţ, se vede pe el în anii tinereţii, conştientizează faptul că el este
purtătorul virtuţilor de mai departe. Ionuţ e un ,,sălbatic”; e încăpăţinat, impulsiv, înclinat cu totul
spre plăcerile lumii. Jderul cel tânăr este la vârsta când totul îi este îngăduit. E la anii tinereţii lui
Manole Jder şi furtunatica lui viaţă nu e o surpriză prea mare pentru clan. Ionuţ îl repetă pe bătrânul
comis Manole în alt timp şi, astfel, între personaje se naşte o fericită dualitate, o alianţă afectivă: Nu
era frumos, avea nas cam mare, ca şi tatăl său Jderul cel bătrân. Avea înclinare spre deşertăciune
şi strai frumos. Parcă n-are cui sămăna? întreba comisoaia înălţându-şi ochii la sfintele icoane.
Aşchia nu sare departe de trunchi. Era fără linişte; îi plăceau toate zburdăciunile. Învăţase cu
uşurinţă, de mititel, meşteşugurile vânatului la starostele Căliman; iar acum era nedespărţit de
fratele său cel mare, Simion, între caii de la herghelia domnească. Îndrăznea să încalece
harmasarii cei mai nărăvaşi (p. 22).
Din frumuseţile şi lucrurile prea plăcute ale tinereţii dumnisale, cărora căzuse robit Manole
Păr-Negru cu ani în urmă, mai ales glasul, ca o strună gravă de argint, se păstrase neschimbat.
Era un glas tânăr şi învăluitor, pe care şi fecioraşul se deprinsese a-l îngâna în alintările lui; şi
tocmai acel glas era osânda comisului în zilele când stătea singur cu soţia în pridvor (p. 60).
Aha! apoi, băiete, dacă spui tu asta şi dacă ai cunoscut tu asta, atuncea şi mai bine înţeleg că
ai ajuns la bărbăţie şi ţi s-a copt căpăţâna. Ehe! Unde-s primăverile mele, care-au fost şi nu mai
sunt (p. 482)!
Comisul a priceput că Ionuţ cunoaşte taina cea mare, însă în ziua de azi copiii află toate.
Manole vede că Ionuţ înţelege şi le tălmăceşte pe toate şi chiar afirmă că-şi vede urmele proaspete

50
pe potecă. ... Văd băiete că ţi s-a copt căpăţina (p. 483). Chiar singur a afirmat că Manole l-a
învăţat să ierte, dar să nu uite niciodată (p. 536).
Manole îi citeşte din când în când creşterea, nebuniile, îi găseşte leacul pentru natura lui
neliniştită, afirmând că cei mai mari harnici duşmani ai omului sunt gândurile. Nu-i alt leac pentru
Jderul cel mic, decât să adoarmă buştean în culcuş, dormind un somn fără vise. Cum e şi firesc ca
tinerii să doarmă mult. Dar aceste gânduri nici în somn nu-ţi dau pace. Orice rană are vindecare,
adică toate pe lume trec şi se duc, apoi chiar şi se uită: Comisul mai adăugă, făcând comparaţie cu
un cal, că totuşi cel tânăr este şi mai înţelegător, şi mai deştept, de aceea fiecare îşi are meşteşugul
său, adică fiecare îşi are rostul său în lume: fie tânăr, fie bătrân (p.196).
Alt povăţuitor este domnitorul Ştefan Vodă. Spre a-l cuminţi şi a-l ispăşi de pedeapsă i-a
poruncit să se ducă în fiecare vineri la Sfânta mănăstire Neamţu, să se spovedească la părintele
Nicodim, iar în săptămânile slobode să steie la părintele Nicodim trei zile: vineri, sâmbătă şi
duminică, la învăţătura cărţii (p.261). Ionuţ suspină fără să înţeleagă bine; dar îl înduioşa cântarea
vorbelor măriei sale şi se bucura, ascuns, că i-a rămas capul pe umeri. După judeţul lui Vodă, Ionuţ
se retrage la Neamţu; o viaţă de ascet, de schivnic, asemenea lui Nicodim, începe pentru el, căci
Voievodul „a binevenit să-l uite acolo, până ce s-a cuminţi deplin” (p.260).
Este momentul când, suferind, cunoscuta „corectare de traiectorie”, Ionuţ dobândeşte un pater
spiritualis în persoana lui Amfilohie Şendrea, unchiul său matern. Arhimandritul Şendrea îl
modelează pe tânărul Jder din perspectiva unui înţelept, zicându-i că bărbatul caută să dobândească
înţelepciune povăţuindu-l cum să procedeze în diferite situaţii, a unui moralist care a trecut prin
vâltorile vieţii şi cunoaşte toate aspectele ei, nu degeaba este persoana de încredere a lui Ştefan. El
îi zice: A venit vremea, căci ai ajuns la bărbăţie. Îmi place cum te porţi, cum mă cercetezi şi mă
priveghezi cu îndoială. Între mine şi tine este o «legătură de sânge» ...Porţi numele de fecioară al
mamei tale şi-mi eşti nepot, i se destăinuie arhimandritul. Te-ai arătat din pruncie destoinic la
meşteşugul armelor şi prin asta ţii de tatăl tău, comisul Manole. Dar mintea o ai de la neamul
mamei care «te-a născut» (p.530). În acest moment Ionuţ îşi află originea adevărată, fiind de acum
bărbat în sensul adevărat al cuvântului.
Relaţia cu Amfilohie Şendrea dezvăluie un principiu genetic: moştenirea de la ambii părinţi a
unor premise pentru formarea ulterioară a unor capacităţi de personalitate.
Trimis sol la Sfântul Munte, Jderul acţionează conform învăţăturilor primite, iar atunci când se
abate de la ele se înspăimântă şi încearcă să revină la ideile clanului. Viaţa îi scoate în drum o
mulţime de capcane, de situaţii cărora trebuie să le facă faţă. O dată intrat în ,,împărăţia neagră” a
turcimii, Ionuţ Păr-Negru este obligat de împrejurări să joace toate rolurile pe care o lume ostilă
nestatornică i le condiţionează. Scăpat de ,,canoanele” şi poveţele „celor de acasă”, tânărul Jder se

51
simte cu totul altul, îşi comentează evadarea, noua formulă de viaţă: El călătoreşte împreună cu
Botezatu având bani de la părintele Amfilohie. Din diferite discuţii observăm că el este un înţelept,
atât cu cei care îl înconjoară cât şi cu prietenul său de drum. Nu întâmplător l-a trimis părintele
anume pe Ionuţ în călătorie, văzându-l copt la minte.
Fratele Simion îl povăţuieşte despre sensul cuvântului bărbat, văzându-l copil încă la minte:
Văd că trebuie să mai mănânci nouă ocă de sare, până ce vei fi vrednic să intri în sfatul bărbaţilor.
Tu nu înţelegi ceea ce se cheamă barbat... Barbat e numai acela care leapădă de la el toate
slăbiciunile şi lacrimile. Când dă cu piciorul, când prinde în pumn, toate i se supun. Descalică
lângă o muiere; pe urmă încalecă şi se duce cu altă floare la ureche... Dacă vrei să mă dovedeşti de
istov, du-te şi-ţi cufundă capul într-o căldare cu apă rece (p.190).
Alt învăţător este soţia lui Cristea, Candachia. Ea zice: Tinerii nu trebuie să afle prea multe, ca
să nu îmbătrânească degrabă... Bine-i rânduit de la Dumnezeu că oasele sfinte n-au şi chip frumos,
altfel norocul ar fi împărţit fără măsură (p.366). Sfaturile ei nu coincid cu ale Ilisaftei: ,,... să
dobândeşti învăţătura şi să te fereşti de jupânesele şi jupâniţele moldovene, care-s cele mai ascunse
şi mai primejdioase din lumea asta. Pe dinafară se arată cu zâmbet, iar pe dindos cu duşmănie
[ibid., p.99]. Ea este mai tânără, cunoaşte mai puţin viaţa si a crescut în altă societate.
Cristea, din contra, afirmă că bărbaţii nu au a se teme de cele femeieşti, fiind mai puternici şi
mai îndrăzneţi. Aşa este firea bărbatului de a fi superior femeilor.
Medelnicerul Dumitru Crivăţ îl povăţuieşte: Nu te veseli prea mult cu prietenii tăi, căci
prietenii în ziua de astăzi sunt umbre; se arată când luceşte soarele [ibid., p.106]. Aceste vorbe lui
Ionuţ i-au plăcut foarte mult, însă nu le crede deocamdată, fiind încă tânăr. Mai târziu el le
conştientizează, anume în călătorie spre Muntele Aton, ceea ce semnifică şi însuşirea poveţei.
Părintele Timofei chiar îi zice: Fii harnic şi mai ales scoală-te la vreme (p.128). Ionuţ fiind
încă copil, îi place somnul, aşa-i perioada adolescenţei. În timpul călătoriei el îşi aduce aminte de
vorbele părintelui Timofei şi atunci îşi dă seama că acela a avut dreptate, motivând că înţelepciunea
vine cu anii.
Părintele Nicodim, care este cel mai învăţat din tot clanul Jderilor, deseori îi spunea vorbe
înţelepte şi îl povăţuia. Ionuţ, fiind încă mic, râdea sau nu le atrăgea atenţie: Era fluture, flacără,
schimbător ca un pui de demon (p.23).
El iubeşte viaţa mai mult decât regulile ei; e un epicureu incurabil. Nu are vocaţia părintelui
Nicodim de a trăi viaţa ascetic în singurătăţi, dedicându-se cărţii, meditaţiei: Pentru mine a fost
mângâierea vieţii. M-am însoţit cu ea şi cu pustia şi am ajuns la linişte şi înţelepciune (p.45).
Pentru Ionuţ învăţătura şi cartea nu au nici o semnificaţie, deoarece nici părinţii nu puneau
accentul, nici societatea. În ţară bântuiau războaiele.

52
 Călugărul Nicodim este şi el un dascăl desăvârşit al lui Ionuţ: Bine, Ionuţ, fă aşa ca să fii drag
lui Alexăndrel, atunci are să te iubească şi măria sa Domnul nostru, aşa veţi avea, tu şi fraţii tăi şi
părinţii tăi de la Măria sa, multă milă. Dacă ai să te duci la curte la Suceava cum e porunca, ai să
dobândeşti şi învăţătură de carte. Nu te oţărî aşa că cartea nu-i rău lucru. Să fii deci cuminte şi să
te supui acelor dascăli. Să asculţi de poruncile Măriei sale Domnul şi să nu te îndupleci la unele
zburdăciuni ale lui Alexăndrel-Vodă. Frumos şi bine este să trăieşti întru curăţie sufletească şi să
n-ai nimica a ascunde mai-marilor tăi, cărora le eşti drag... Tu dacă ai de învăţat întru acestea,
învaţă de la măria sa Domnul, nu de la Alexăndrel-Vodă (p.46), iar când acesta se ,,rătăceşte”,
intervine: să vă ajut cu rugăciunile mele, şi dacă om găsi pe răzvrătiţi, să-l îmblânzesc şi să-l
înduplec... (p. 218). El îi vrea binele lui Ionuţ şi, totodată, vrea să-l orienteze pe drumul cel drept,
fiindu-i frate mai mare sau chiar înlocuindu-l.
În lucrare dispariţiei îi succede epifania, în formă schimbată. Între Ionuţ şi ciudatul personaj
apărut pe neaşteptate la cetatea Crăciuna, orice apropiere pare la început imposibilă. Monahul nu l-a
cunoscut, fiind izbit de o vedenie străină aşteptării lui (p.654). Comisul Onu era îmbrăcat în straie
mohorâte; parcă era mirean, parcă era cleric. Cingătoarea-i de piele, nu purta arme. Avea o barbă
castanie care-i îmbrăca tot obrazul. Se întorcea cu bine din slujbă, totodată, fiind ultima misiune pe
care a îndeplinit-o cu succes. Barba castanie ne sugerează un om maturizat deplin.
Toate în viaţă sunt trecătoare, cum afirmă Nechifor Căliman şi cum îl vede cum îi zice: He-he!
Ce mai faci, mânzule (p. 25). Pentru el Ionuţ va rămâne copil totdeauna, deoarece starostele l-a
cunoscut de când era mic, educându-l chiar.
Oprindu-se la un popas de noapte şi văzându-l pe mezin că discută cu nişte persoane străine, el
îi spune nişte vorbe înţelepte: Eşti vânător tânăr, mânzule; câte paseri zboară domnia ta crezi că
toate se mănâncă... Nu te mai opreşti nicăieri şi-ţi muşti limba dacă te mai întreabă cineva ceva...
Să nu te superi pe staroste. Un fecior de boier nu-i frumos să steie la taclale cu oamenii din
prostime. Buni sunt şi oamenii de rând; dar unii dintre ei îs vicleni (p.53). Îl povăţuieşte cum
trebuie să se comporte un fiu de boier în diferite împrejurări. El îl îmbărbătează, văzându-l că este
adolescent. Acu te-ai suit în sus, mânzule, şi mai alaltăieri îţi mâncau raţele din buzunar (p.70). Ar
trebui să arăţi mai puţină isteţime aici, ca să-ţi fie domniei tale mai bine (p.133).
Nechifor Căliman socoate că un holteiaş ca Ionuţ mai poate aştepta cu căsătoritul până ce vor
trece războaiele şi apoi se va aşeza dacă i-a veni gustul. Tot el susţine că dacă e prea devreme e cu
suferinţă, dacă-i prea târziu e cu oftări (p.464). Aceste spuse vin în contradicţie cu spusele lui
Manole, care afirmă că căsătoritul e bine de făcut de tânăr.
Felul de a gândi al negustorului Damian îl recunoaştem imediat: Toate în viaţă sunt
neguţătorie; al călugărului sârb, de asemenea: am cunoaştere a tuturor poruncilor, învăţaţilor de

53
demult, iar tânărului Jder nu-i rămâne altceva de făcut în viaţă, decât ...să aibă în ştiinţa lui toate
câte sunt pe lumea asta.
Ştefan Meşter îi recunoaşte Jderului celebritatea de care se bucură, deoarece faptele lui sunt
cunoscute, obţinând victorii în războaiele la care participase: Totuşi dumneata ai avut noroace şi
izbânzi şi-n războiul tătarilor, şi-n războiul Radului-Vodă, cât s-a zvonit pretutindeni; numele lui
Ionuţ Jder bâzâie ca un bondar în toată Moldova. Cearcă să-l deie la o parte cu vorbe şi nu
izbuteşte, căci măria sa ŞtefanVodă îşi cunoaşte şi-şi preţuieşte oamenii. Vremea trece şi zavistia se
adânceşte în sufletul omului ca o drojdie înveninată (p.497). A avut şi noroc de la Dumnezeu, fără
mila lui nimic nu se poate face, dar mult face şi înţelepciunea. Anume pentru înţelepciune şi pentru
fapte măreţe l-a preţuit postelnicul, auzindu-le şi de la alţii.
Ştefan Meşter îi vorbeşte aceste cuvinte înţelepte cu scopul de a înţelege şi mai bine viaţa şi a
face o comparaţie dintre ceea ce a fost şi ceea ce va fi: Nu te întrista, căci din prieteniile mari ies
duşmăniile cele tari (p.106). Pentru Ionuţ aceste spuse i se par încă nesemnificative, dar mai târziu
le va înţelege sensul.
Nişte sfaturi demne de urmat îi dă lui Ionuţ postelnicul Ştefan: Precum ai văzut, urmă
postelnicul Ştefan, eu cunosc destul de bine oamenii de la curtea Moldovei. Ştiu de toate isprăvile
domniei tale în multe împrejurări. Am văzut în viaţa mea destule isprăvi şi am auzit de mai multe:
nu mă sperii de nimica şi nu mi se pare nimica peste fire, pentru că toată puterea şi ştiinţa, şi
înţelegerea ne vin de la mila lui Dumnezeu şi cât binevoieşte Domnul Dumnezeu atâta putem face.
N-am să-ţi spun vorbe înflorite, cum m-ai auzit spunând altora până acuma; am să-ţi spun numai
că te preţuiesc cum se cuvine, după toate câte mi s-au spus (p.494). Postelnicul Ştefan găseşte în
Ionuţ un prieten adevărat în care se poate încrede, după faptele pe care le săvârşise.
Postelnicu Grigoraşcu îi propune să culeagă de peste tot numai faptele cele bune şi îi zice: Ia
din toate învăţătura cea bună. Lasă în sama mea pe prinşi, iar domnia ta du-te după Aexăndrel-
Vodă (p.148). El fiind un înţelept de la curtea domnească şi cunoscându-i toate regulile şi ştiindu-i
faptele.
Alexăndrel- Vodă vede în Ionuţ un prieten adevărat, un om vrednic, având în el o bărbăţie şi o
credinţă, de aceea îi încredinţează taina cea mare, taina dragostei, zicându-i: Ascultă, Ionuţ, domnia
ta eşti un prunc de la Timiş şi cunosc că această dulceaţă are preţ de o clipă. Dragostea-i lunatică;
descreşte şi creşte (p. 122). Trădarea lui Ionuţ nu este din gelozie, din voinţa supremă de a fi el
alesul destinului. El se lasă copleşit de demonul tinereţii.
Raporturile lui Ionuţ cu aceste personaje sunt sistematizate în Anexa 5.
Ucenicia înseamnă iniţierea în anumite taine (se urmăresc treptele de iniţiere în ale cunoaşterii
şi, implicit, în ale vieţii), este drumul existenţei lui Ionuţ Jder de la copilărie până la adevărata

54
maturitate, un drum care cere sacrificii, probe de foc în devenirea şi lămurirea fiinţei omeneşti care
urmează. ,,Programul” de viaţă al lui Ionuţ este, în mare măsură, utilitarist. El cunoaşte existenţa
cetăţii sub toate aspectele; clanul care-l ,,creşte” i-a transmis o morală în care virtutea, eroismul,
sacrificiul pentru domn şi ţară sunt mai presus de toate. Călătoriile lui Ionuţ prin Moldova şi prin
lume sunt examene date în faţa unei vieţi necunoscute, ascunse cu altă filosofie şi cu o altă
înţelegere a existenţei [164, p. 186].
El este sedus de mirajul vieţii văzute şi trăite ca acţiune. Recluziunile de orice natură sunt
refuzate. Logica vieţii lui e libertatea interioară, devenirea fără constrângere şi canoane absurde.
Educaţia lui Ionuţ înseamnă adeziunea la sistemul de valori morale în care crede familia, virtutea,
eroismul, sacrificiul pentru domn şi ţară fiind pe prim-plan [164, p. 184].
După această călătorie, el devine Comisul Onu, Om al Măriei Sale, definindu-şi în eternitate
conştiinţa, constată Gh. Mitrache [156, p.204]. Moare Comisul Manole, dar rămâne Onu, se
împlineşte un destin, altul îi ia locul prin complementaritate. De fapt acesta este şi mesajul
romanului sadovenian: recuperarea unei vârste de aur în dimensiunea ei eroică, pilduitoare pentru o
istorie contemporană, care aşteaptă un „război sfânt” de păstrare a fiinţei naţionale [ibid., p.204].
Formarea lui Ionuţ este influenţată şi de nişte principii ale educaţiei literar-artistice şi ale
educaţiei permanente. Reperele Epop, EP şi ELA (=principii), factorii şi condiţiile educaţiei, ca şi
micromodele ale educaţiei în roman sunt sintetizate în Modelul educaţiei permanente în contextul
romanului „Fraţii Jderi” de M. Sadoveanu (Figura 1) (Anexa 6). Între aceste structuri există o
corelare şi o interdependenţă prin care personajul Ionuţ poartă relaţii psihosociale, devenind un
model de educaţie permanentă pentru generaţiile în creştere. Spusele personajelor literare sunt
metode, mijloace de influenţă asupra dezvoltării/ formării elevilor în contextul educaţiei literar-
artistice. Formarea personalităţii ca factor al educaţiei permanente a inclus nu numai relaţia cu
mentorii, dar şi relaţiile cu mediul înconjurător. Expediţiile, confruntările la care au participat
personajele literare sunt educabile pentru generaţii.
Sistemul de valori este oglindit în romanul Fraţii Jderi şi poate fi valorificat în condiţiile
actuale ca perle ale educaţiei populare. Educaţia lui Ionuţ a fost condiţionată de mentorii care l-au
înconjurat – toţi purtători ai înţelepciunii, dar formarea lui Ionuţ s-a desfăşurat în întreg romanul,
trecând prin cele 3 etape: ucenicia, maturizarea, Omul Măriei Sale.

55
 Figura 1: Modelul educaţiei permanente în contextul romanului Fraţii Jderi de M. Sadoveanu

ROMANUL FRAŢII JDERI

EDUCAŢIA LITERAR-ARTISTICĂ EDUCAŢIA POPULARĂ

Principii ale educaţiei literar-artistice Criterii Principii ale educaţiei populare

ƒ Certitudinii valorii artistice a textelor ƒ integrării
literare: valoarea naţională/universală a atitudinale/motivaţionale/af ƒ Identităţii etnice (N. Silistraru);
operei/creaţiei scriitorului (Vl.Pâslaru); ective în sistemul de valori ƒ Educaţiei populare (principiu fundamental al
ƒ Convergenţei/coerenţei în promovarea ale literaturii naţionale; educa-ţiei(N.
educaţiei (N.Silistraru);
Silistraru);
valorilor fundamentale ale humanitasului, valorilor ƒ evaluării critice a ƒ Educaţiei timpurii a copilului din perspectiva
naţionale şi formarea axiologică a elevilor personajelor şi fenomenelor populară (N. Silistraru);
(Vl.Pâslaru); literare; ƒ Democratismului şi umanismului educaţiei
ƒ Valorificării de către operă a surselor ƒ cunoaşterii generale a Silistraru)
populare (N. Silistraru);
folclorice şi mitologice naţionale (Vl.Pâslaru); personajelor literare; ƒ Cultului strămoşilor, al mamei, al copilului, al
ƒ Plinătăţii axiologice sau coerenţei valorilor ƒ cunoaşterii calităţilor omenescului (N. Silistraru);
fundamentale (Adevărul, Binele, Frumosul, general-umane ale ƒ Corespondenţei principiilor educaţiei morale
Dreptatea, Libertatea), valorilor specifice creaţiei personajelor literare; în ştiinţele educaţiei şi în educaţia populară
artistice (estetice, morale, religioase, teoretice) şi a ƒ cunoaşterii şi valorificării (N. Silistraru);
celor contextuale (Vl.Pâslaru); valorilor naţionale ale ƒ Unităţii şi continuităţii axiologice şi
ƒ Accesibilităţii sau adecvării structurii neamului; metodologice a educaţiei morale populare
conţinuturilor la structura actelor de receptare ƒ atitudinii faţă de (valori, forme, metode, mijloace, factori) (N.
poetică a elevilor (Vl.Pâslaru); fenomenele operei literare; Silistraru);
ƒ Structurării obiectivelor ELA pe principiile ƒ opiniei despre tradiţiile şi ƒ Diferenţierii educaţiei morale în dependenţă
artei, educaţiei, comunicării artistice/culturale şi obiceiurile atestate în func-ţiaculturală
de funcţia culturalăaaeducaţiei
educaţieişişide
deidealul
idealul
psihologiei (Vl.Pâslaru); operele literare; popular (N. Silistraru);
ƒ Orientării ELA la autoeducaţia şi ƒ sursei de informare despre ƒ Corelării funcţionale a educaţiei tradiţionale
autodefinirea personalităţii dinspre principiile artei tradiţiile şi obiceiurile educaţiei.(N.
cu ştiinţele educaţiei (N.Silistraru);
Silistraru)
(Vl.Pâslaru); populare; ƒ Valorificării resurselor şi disponibilităţilor
ƒ Structurării demersului pentru cititorul ƒ conştientizării activităţii pozitive ale personajelor literare ale operei
virtual de literatură pe coordonatele literar-artistică, prelecturale; literare în educaţia permanentă a elevilor (S.
teoretico-literară, estetică şi culturală, receptiv- ƒ conştientizării valorilor Golubiţchi)
Golubiţchi).
comunicativă, lectorală propriu-zisă (Vl.Pâslaru); literaturii naţionale şi
ƒ Coerenţei cu conţinuturile educaţiei extrapolării acestora asupra
lingvistice şi artistic-estetice (muzică, arte plastice literaturii universale;
etc.) (Vl.Pâslaru); ƒ dezvoltării percepţiei,
ƒ Etnocultural (Vl.Pâslaru); imaginaţiei, gândirii şi
creaţiei literare elementare.

Personaje literare Factori ai educaţiei permanente în

ƒ Ionuţ roman
ƒ Ştefan cel Mare
ƒ Manole
ƒ Experienţele educaţionale ale
ƒ Ilisafta poporului.
ƒ Nechifor Căliman ƒ Cultura pedagogică tradiţională.
ƒ Amfilohie Şendrea ƒ Procesul integrator de formare a
ƒ Părintele Nicodim personalităţii.
ƒ Simion ƒ Armonia artistică a conştiinţei şi
ƒ Cristea comportamentului personajelor în
ƒ Damian roman.
ƒ Cheorghe Botezatu ƒ Valorile pedagogiei populare
ƒ Alexăndrel-Vodă promovate/reprezentate de
ƒ Nasta personaje.
ƒ Valorificarea condiţiilor educaţiei
ƒ Candachia
permanente: ocazia, motivaţia,
ƒ Părintele Timofei educabilitatea.

56
E D U C A Ţ I A P E R M A N E N T Ă
 1.3 Principii şi criterii de explorare a romanului Fraţii Jderi în unitatea triadei valori
literar-artistice - valori ale educaţiei populare – valori ale educaţiei permanente

În interpretarea romanului Fraţii Jderi, N.Frigoiu afirmă: Caracteristica de epopee se degajă

din complexitatea istorico-spirituală a vieţii cuprinsă în roman. Oglindind evenimente epocale într-
un moment de răscruce al istoriei unui popor, oamenii se situează la înălţimea societăţii. Fără să
depăşească limitele normale ale naturii umane, ei au totuşi ceva care îi fac deosebiţi, puternic
configuraţi individual ca personaje artistice. Marile evenimente din viaţa comunităţii: naştere,
botez, iniţiere, dragoste, căsătorie, moarte, văzute în perspectiva implacabilă a ciclurilor cosmice,
oferă acestei coeziuni o durată monolitică în timp, impunând-o ca un simbol al permanenţei. Şi
subsumate toate victoriei luptei pentru independenţă într-un moment decisiv al supravieţuirii ca
popor, conferă romanului structura şi aura de legendă ale marilor epopei [72, p.154].
Relatând destule peripeţii, arată G.Călinescu, opera implică un alt sens decât acela al epicului
grandilocvent – romantic din cunoscutele romane. Epicul din „Fraţii Jderi” evocă un timp al
începuturilor, în care oamenii locurilor Moldovei trăiesc într-o miraculoasă comuniune cu natura,
romanul ne transpune într-o eră idilică, de o fericire mitică, în care un voievod, ca un semizeu,
călăuzeşte în noroade cu puteri în cer şi pe pământ [33].
M.Tomuş susţinea: Trecutul stă alături cu prezentul în bună rânduială. Obiceiurile lor în faţa
vieţii ş-a elementelor naturii, în toate împrejurările, de la naştere până la moarte, sunt inflexibil
comandate de trecut. Noul nu este asimilat decât atunci, când este superior valoric sau ca utilitate
[184, p. 89]. De aici conchidem că prezentul se sprijină pe trecut. Anume trecutul, strămoşii,
condiţionează transmiterea unor valori, trăsături şi genii.
După cum copilul rămâne ataşat de mamă, în romanele istorice sadoveniene personajele rămân
înrădăcinate în natură. Deşi au apărut din ea, natura rămâne refugiul lor, ele aspirând să-şi găsească
aici siguranţa la sânul mamei care le păstrează originea, ţinând să se identifice cu ea precum
plantele şi animalele .
Astfel, se accentuează atenţia asupra frumuseţii naturii, în calitate de sursă a frumosului,
ceea ce dezvoltă la copil conştiinţa estetică, imaginaţia, spiritul de observaţie.
Educaţia în spiritul tradiţiilor populare din perspectiva ideilor etnoecologice
corespunzătoare ajută copilul să înţeleagă că este parte a naturii, ceea ce presupune o atitudine
mai grijulie faţă de tot ce este viu. O astfel de poziţie de viaţă este baza unui mod optimal de
ameliorare a problemelor ecologice acute.
Mihail Ralea sublinia din nou „dualismul” firii şi operei sadoveniene, îmbinarea specific –
naţională a două componente opuse: spiritul pandur, gustul pentru epopee, moştenit de la bunicul

57
gorjan – element actic, dinamic, aproape marţial – şi acela al mamei moldovence, făcut din
contemplaţia blândă, pasivă, poetică, din sentimentul pentru natură. Epopeea naţională fuzionează
intim cu o natură care în parte a şi determinat-o, iar mediul e realizat nu rece, obiectiv, pictural,
drept cadrul autonom şi insensibil al frământărilor, dar ca natură poetică, care trăieşte în unison
cu eroul, suferă, consolează, are accente de nostalgie, dor sau regret [139].
Omul poate să se amestece în toate şi să acţioneze asupra a ceea ce-l înconjoară, dar în
suflet trebuie să fie smerit, ceea ce este în concordanţă cu armonia naturii. Asemenea obiectiv,
corespunzător stereotipurilor religioase sancţionate comportamental, este blocarea comportării
negative.
Ideea nemuririi străbate ca o pajură filele romanului, în viziunea ei ortodoxă formele de viaţă
având o funcţie magică, menită să stabilească o punte durabilă între om şi forţele naturii. De aici, ca
în vechile epopei, o solemnitate ce conferă un caracter sacru actelor profane şi un hieratism
emoţional gesturilor, menţionează D.Vicol. Contactul cu natura lasă asupra oamenilor o urmă
benefică, chiar una mitică, aidoma „păsării Phoenix” devin mai puternici, mai plini de vioiciune,
mai echilibraţi psihic. Astfel, apăsarea timpului nu-i mai împovărează, contactul cu natura
„cicatrizând” scheletele trecutului, ei regenerează, renasc din propriile forţe, ca din cenuşă [199,
p.100].
Mediul întotdeauna a fost un factor important al educaţiei, autoeducaţiei şi educaţiei reciproce a
generaţiilor. Contribuţia multiplă a spaţiului în dezvoltare se explică prin influenţa permanentă a
factorilor interni şi externi care acţionează asupra personalităţii.
Prin mediu se înţelege tot ce ne înconjoară: mediul fizic, cel social. El este mereu în schimbare,
transformare. Personajele lui Sadoveanu sunt influenţate de mediu, deoarece ele cresc şi se dezvoltă
aici, fiind întrepătrunse de mulţi factori.
Natura e pavăza nedespărţită a omului. Om şi natură fac una până într-atâta că n-ai şti să spui
care din ele a robit sufletul celeilalte şi dacă nu cumva o vrajă anume a dat amândurora un acelaşi
suflet. Nimic nu se petrece în afară de om, în variatul paradis al naturii – mireasmă jilavă a
pământului primăvăratic, surdă orchestraţie a pădurii, sumbră strălucire a bălţilor sau taina a
stolurilor migratoare – ca să nu reflecte în sufletul omului, aşa cum, la rându-i, orice înfiorare a
inimii şi orice gând, mai adânc sau mai superficial al omului, se proiectează pe vastul ecran al
naturii şi prin aceasta chiar se lămureşte [200, p.113].
Eroii sadovenieni sunt „prelungiri ale naturii”, după cum şi natura sa este o prelungire a
calităţilor umane. Între erou şi mediul său geografic–istoric există nu doar interacţiune şi
independenţă, dar şi întrepătrundere, transformare a unuia în celălalt. Prelungind coordonatele,

58
Sadoveanu le şi amplifică implicit. Rezultatul nu este simpla sumă a celor două componente, ci o
calitate nouă de un monumental superior [39].
Educaţia în conformitate cu natura începe din primele zile şi continuă pe parcursul întregii vieţi.
Relaţia omului cu mediul înconjurător, în educaţia populară, are o semnificaţie dublă, cei doi factori
completându-se reciproc. Natura influenţează formarea omului iar omul se autoformează prin
cunoaşterea sau/şi transformarea naturii. Este un proces lent, de durată, pentru întreaga viaţă.
Un complicat şi pitoresc ceremonial al existenţei domestice face ca ipostazele vieţii şi ale
morţii, ale raporturilor umane să fie în eposul sadovenian dintre cele mai bogate în date. Dominată
de prezenţa unui personaj fermecător precum Ilisafta comisoaia, familia trăieşte sub imperiul unui
etos străvechi şi al unor obiceiuri care sunt ale ţăranilor din această zonă a ţării. Iubirea şi arderile
ei: căsătoriile, bolile, soluţiile vechi şi miraculoase pentru vindecarea bolilor, premoniţiile,
indispensabile pentru o familie ce trăieşte permanent sub protecţia domnitorului, ritualul vinului şi
al meselor; naşterile şi combinaţiile matrimoniale de o imensă candoare şi frumuseţe realizează
istoria cea mai intimă, ca destine şi ca evenimente în măsură să confere istoriei propriu-zise un sens
credibil, perfect verosimil artistic. Romanul are o poezie inefabilă a relaţiilor umane, a vieţii simple
şi perene, iar impresia de feerie de poem al naturii şi al vârstelor argumentează ideea de educaţie
permanentă.
Schimbul de vorbe dintre Ionuţ şi comisoaie din Izvorul Alb au un caracter de dezvăluire a unei
morale. În legătură cu această dragoste a lui Simion, care-i primejduia socotelile de gardiană a
purităţii neamului ei, răspunde cu scandaloasa simplicitate Ionuţ, şi adevărul este că de atunci s-a
tămăduit nu numai Simion, dar chiar şi comisoaia.
Fraţii Jderi se mai prezintă şi ca o operă cu multiple elemente de ritualic. Fie ei răzeşi, boieri
sau domnitori, cu toţii duc o viaţă înscrisă în aceleaşi tipare: muncesc, sărbătoresc, iau parte la
nunţi, botezuri, diferite procesiuni şi ceremonii. Ei călătoresc pe aceleaşi drumuri şi se avântă
vitejeşte în războaie. Cu toţii se recunosc după reguli nescrise, după port şi vorbă. Îi unesc
obiceiurile şi memoria comună.
Descrierea ceremonialului de la curte permite accederea nu numai în interiorul odăilor
domneşti, ci creează posibilitatea urmării de aproape a protocolului gastronomic, de primire a
solilor, ritualul naşterii, botezului şi al nunţii şi chiar descifrarea arhitecturii interioare şi exterioare
a edificiilor.
Botezul va avea loc sub „înaltul patronat” al domnitorului, gest al marii bunăvoinţe faţă de
familia Jderilor. Ceremonia în sine este prezentată sub semnul simplităţii: intrăm în paraclis şi
creştinăm pruncul. Fizionomia şi psihologia vieţii de familie amintesc de exactitatea detaliului
balzacian. Pater familias veghează cu autoritate asupra educaţiei fiilor în spiritul datinii şi al

59
tradiţiilor, periclitând orice abatere de la normalitate. El este comandantul oştii, împuternicit de Cel
de Sus să aibă grijă de toate. Întreaga Ţară a Moldovei e construită după aceste legi nescrise.
G.Călinescu observă cu fineţe că toată Moldova e ca o familie, capul căreia este indiscutabil
Ştefan cel Mare [33].
Când se întoarce, pe drum de seară, de la hramul mănăstirii Neamţului, cu care prilej l-a văzut
pe Vodă şi a primit dovada unei mari încrederi, Ionuţ Jder se arată nu numai uşuratic, cinstind oale
de vin şi grăind cu necunoscuţi lucruri ce trebuiau tăinuite, dar şi infatuat, şi în pofida aparenţelor,
încă şi fricos, trăsături caracteristice adolescenţei. Orgoliul lui, când e tratat de starostele Căliman,
venit să salveze situaţia, ca un copil nevârstnic nu ne putea înşela: străbătând şleaul de unul singur,
feciorul e încercat de o frică prin nimic îndreptăţită, asemănătoarei celei a copiilor sau a babelor
superstiţioase.
Jder afirmă cu îndrăzneală în faţa sfinţitului Amfilohie despre călătoria care a fost foarte bună,
văzând lucruri folositoare pe care doreşte să le spună domnitorului. În pustie a suferit de foame, dar
călătoria a reuşit.
O vizită la Nasta va hotărî destinul prieteniei, durata jurământului. Ionuţ memorizează tabloul
curţii jupânesei Todosia ca pe o imagine a speranţei: Jder cuprinse toate cu ochii, ca şi cum ar fi
vrut să le soarbă în sine (p.114).
Natura tălmăceşte şi ea sentimentele celor doi călători care bat drumul spre Ionăşeni. Fânaţurile
şi holdele se împotrivesc lui Alexăndrel: Stihia dădea răspuns fiecăruia după alcătuirea sa lăuntrică.
Ionuţ se cufundă în visul tinereţii, al dragostei lui ca într-o bucurie fără sfârşit. Nasta are nostalgia
călătoriilor, a evadării în lume (p.134), a ieşirii din spaţiul închis al neliniştii şi al pierzaniei (…
fură-mă şi du-mă undeva, ca să nu am spaimă) (p.140). Răpirea Nastei de către tătari îl tulbură pe
Ionuţ; se pare că viaţa s-a întrerupt. Plecarea nu mai poate fi amânată. Dacă nu mă duc acolo s-o
scap, eu nu mai sunt vrednic de viaţă (p. 204).
Însăşi farsa pe care o joacă lui Alexăndrel-Vodă, fratele său de cruce, de care l-au depărtat
vicleniile tinereţii, ca şi toată odiseea balcanică până la Sfântul Munte, de la trecerea Dunării în atât
de romantice împrejurări şi până la întâlnirea cu lotrii de călugări, pe care-i biruieşte, toate vădesc
că în firea isteţului comis Onu se petrec schimbări adânci ce sunt şi ale vârstei, dar şi ale
plăsmuitorului.
Dacă în celelalte romane tinerii întreprindeau călătoriile însoţiţi de o călăuză, mentor şi
examinator, iniţiator atent, Ionuţ călătoreşte împreună cu Gheorghe Botezatu, descurcându-se şi
iniţiindu-se dintr-o îmbinare a inteligenţei naturale cu o experienţă dobândită.
Oştean dârz şi neînfricat pe câmpul de luptă, în dragoste Ionuţ este încă copil. Tânăr ispititor, în
fiinţa căruia se îmbină stângăcia gesturilor şi naivitatea adolescentului cu forţa bărbătească şi

60
senzualitatea neistovită, cu mustaţa de-abia ivită, dar cu ochii înflăcăraţi, trădând pasiuni
răscolitoare, cu un trup de efeb, dar, în acelaşi timp, plin de vigoare, eroul este capabil să aprindă
pasiuni mistuitoare şi să se dăruie cu înflăcărare iubirii. Frumos şi inteligent ca toţi ,,copiii din flori”
Ionuţ reuşeşte să învingă, călătorind pe drumurile împărăţiei, pe uriaşul hadâmb Uzun, aruncând
praf pe trupul acestuia, pentru ca să-l poată prinde bine.
Mai târziu, în calitate de conducător al călărimii moldoveneşti, el înţelege că superioritatea
numerică şi în armament a otomanilor nu poate fi combătută decât printr-o organizare desăvârşită,
întemeiată pe o disciplină de fier, prin abilitatea în alegerea momentului şi locul bătăliei, prin
iuţeala derutantă a loviturii decisive. Faptele sale de arme nu se petrec numai pe câmpul bătăliei, el
capturează un grup de hoţi în frunte cu temutul Gogolea, prinde pe călugării lotri, ajută la
recuperarea Maruşcăi Hudici. Aceste fapte se desfăşoară nu numai în Moldova, ci şi în Pocuţia, în
ţinutul Aton.
Trimis sol la Sfântul Munte, Jderul acţionează conform învăţăturilor primite, iar atunci când se
abate de la ele, se înspăimântă şi încearcă să revină la ideile clanului. Viaţa îi scoate în drum o
mulţime de capcane, de situaţii, cărora trebuie să le facă faţă. O dată intrat în ,,împărăţia neagră” a
turcimii, Ionuţ Păr-Negru este obligat de împrejurări să joace toate rolurile pe care o lume ostilă
nestatornică, i le condiţionează. Ionuţ bate drumul Împărăţiei ca un adevărat Harap-Alb, atras de
neprevăzutul vieţii, de evenimentele senzaţionale.
Nu întâmplător, mai toţi naivii lui Sadoveanu sunt obligaţi să facă lungi călătorii, nu în scopuri
pur turistice, ci întru purificarea sufletului, ţinând seama de sfaturile celor mai mari personaje
iniţiatice, dar cu o finalitate pur instructivă, apreciază Gh.Mitrache [156, p. 199]. Încredinţându-i o
misiune informativă în împărăţia turceasca, înţeleptul arhimandrit Amfilohie are în vedere nu numai
interesele militare ale Moldovei ci şi maturizarea deplină a lui Ionuţ, posibilă numai în condiţii cu
totul excepţionale. Sfârşitul călătoriei înseamnă pentru Jder sfârşitul uceniciei, maturizarea: tainele
vieţii şi ale morţii i s-au deschis. Lumea începe să-i aparţină. Marele folos al maturizării artistice
este acea detaşare de obiect, de epoca investigată, privirea solară clasică echilibrată pe care o aruncă
scriitorul din contemporaneitate spre epoca evocată, căreia îi relevă – prin imaginaţie debordantă şi
totuşi în limitele veridicului, caracteristicile.
Cea mai mare parte din omenetul lui Sadoveanu ne întâmpină pe drumuri. Cine nu cunoaşte
amplele resurse – aproape unice în literatura lumii – ale drumurilor sadoveniene, cu locurile lor de
popas pe la rateşe şi pe la focuri în spate [39, p. 255]?
„Drumurile” lui Sadoveanu sunt mai mult decât un simplu motiv pitoresc; ele constituie un
principiu aproape simbolic al cunoaşterii, o secţiune de investigaţie tăiată cu lumina în misterul şi
necunoscutul infinitelor destine omeneşti. Focurile sale de popas, în noapte, transpuse la superioara

61
scară umană, au funcţiunea reflectoarelor subacvatice, care, în întunericul nesfârşit al fundurilor de
mare, ne descoperă frânturi de viaţă ignorată [ibid.].
Drumeţii săi, parcă simbolic luminaţi numai parţial de vâlvoarea flăcărilor, aduc treptat la
lumină, odată cu trăsăturile lor, şi ceva din întâmplările neştiute, din evenimentele de taină, smulse
parcă din tenebrele de unde au venit, şi care-i înconjoară, aşa cum vietăţile mărilor, la lumina
reflectoarelor, vestesc şi ele ceva din enigmele umedelor bezne neexplorate. Motivul drumului la
Sadoveanu te pătrunde adânc cu aceeaşi sugestie de infinitate – în formele cele mai nebănuite – a
relaţiilor şi destinelor umane în lumea noastră largă [ibid.].
Insistăm asupra acestui factor uman fiindcă marele scriitor a fost privit îndeosebi ca un poet al
naturii, neglijându-se, astfel, una din trăsăturile sale fundamentale. Aşa cum la vechii greci
predomină cunoscutul antropomorfism al naturii, la scriitorul român se precizează vederea inversă,
aceea de cosmomorfism al omului. Natura nu mai este umanizată ca la antici, adică nu se mai află
populată cu diverse spirite homoforme, dar în schimb ea prezintă o frumuseţe şi o ordine intrinsecă,
acea rânduială a firii care nu relevă numai un model de adaptare, ci însăşi temelia originară a fiinţei
umane [ibid].
Simplele portrete fizice sunt captate de o optică deprinsă să vadă totul drept natură. Bunăoară,
comisoaia Ilisafta avea un glas îmbelşugat, vocea omenească fiind apreciată prin atributul cantitativ,
care se dă, de obicei, recoltelor de bucate, stupilor sau pomilor fructiferi.
Barba Vlădicii era „înverşunată”, asemenea vântului puternic sau furtunii. Moş Nechifor
Căliman ni se înfăţişa cu mădularele răsucite din frânghii şi noduri, fiind privit, astfel, ca un copac
bătrân.
Dimpotrivă, femeia, în speţă comisoaia Ilisafta, reprezintă elementul vegetal în funcţiune
nutritoare, înrădăcinat în pământul rodnic al Timişului. Sadoveanu atribuie bărbaţilor, îndeosebi
tânărului Ionuţ, unele reflexe ale naturii animale: „sălbătăciunea din el avea fiorul primejdiei.” De la
sine chiar, flăcăul observă că se aseamănă cu căţelul său de vânătoare, care nu părăseşte niciodată
urma, prin ploaie, vânt, zăduf [39, p. 256].
Ionuţ este încă tânăr şi natura se proiectează între-însul, doar sub specia simplelor intuiţii de
apărare şi orientare. Maturitatea cosmomorfismului se exprimă nu prin simpla reflectare a naturii în
om, ci prin iniţierea în tainele naturii. Se ajunge, astfel, la cel mai specific tip antropologic
sadovenian, acela al magului sau al înţeleptului. Acesta caută să pătrundă anumite sensuri sau puteri
ascunse ale naturii şi să le însuşească [ibid.].
Omul sadovenian este unul care ştie, fiindcă natura a pătruns integral într-însul cu cele mai
secrete rânduieli ale ei. Bunăoară, Schivnicul de la Izvorul Alb punea urechea la pământ ca s-audă
glasul lui; tot el avea o cunoştinţă ascunsă despre mersul stelelor şi al soarelui. Nu mai puţin Ştefan-

62
Vodă este un asemenea mag, care smulge sensul anumitor aspecte ale naturii şi îl aplică la planul
guvernământului. Noi domnii şi stăpânitorii de noroade, spune el fiului său Alexăndrel, trebuie să
urmăm pilda soarelui, dând în fiecare zi căldură şi lumină, fără a primi (p. 177). Aceasta o
numeşte Ştefan „rânduiala noastră”, rânduială obţinută în mod elaborat şi dirijat în sensul de mai
sus. El doreşte să se iniţieze de la legendarul schivnic al Izvorului Alb asupra destinului său şi al
Moldovei. Dar acest drum de iniţiere se află legat tocmai de cufundarea adâncă în elementul naturii,
în acea pădure neumblată, unde semnul de călăuză – factorul introducător – este tot o vietate a
acelei sălbătăcii, fabulosul bour a cărui evocare, laolaltă cu multe altele din regnul zoologic, fac din
Sadoveanu unul din cei mai mari pictori animalieri ai lumii. Personajele înaintând pe căile ocolite
ale popasurilor în natură, ale amintirilor, ale voroavelor tihnite.
Negreşit că un atare ţinut, atât de favorizat de natură, cu oameni aşa de răzbătători, mişcându-se
cu uşurinţă şi-n voie, cunoscând cotloanele, râpele, poienile, rătăcănile, ascunzătorile, printre nişte
codri mari, pe care nici ei totuşi nu-i cunosc „întru totului tot”, e cel mai bun loc pentru aşezarea
taberei şi predestinat parcă îzbîndei [200].
Interpret al naturii Mihail Sadoveanu este, în aceeaşi măsură, şi unul din cei mai ingenioşi
interpreţi ai omului şi-ai podoabelor lui sufleteşti [ibid.]. Uneori, el rezidă în meşteşugita înlănţuire
a întâmplărilor, în dozarea efectelor, în camuflarea surprizelor, cum e, de pildă, în această ultimă
parte a romanului însărcinarea pe care Ionuţ o primeşte, prin postelnicul Ştefan Meşter, ca împreună
cu el să mute pe doamnele lui Radu-Vodă la Roman, în Cetatea Nouă. Toate se petrec într-o
nelămurire şi o nesiguranţă crescânde, pe care le sporeşte însăşi făptura enigmatică a Postelnicului,
încât tot timpul ai impresia că Ionuţ comisul se îndreaptă înspre o cursă, din care s-ar putea să nu
scape.
Dar Jderul cel mic e un virtuos al situaţiilor dificile. Incursiunile în Pocuţia sau, cea mai
recentă, la Muntele Aton, trecerea Dunării, captura căpitanului Gogolea şi însăşi farsa ce joacă
fratelui său de cruce, lui Săndel-Vodă, vădesc însă că tânărul comis e mai curând un năzdrăvan, cu
puteri ascunse. Alteori, misterul acesta rezidă în peisagii, în aşezări, în oameni, în neverosimilele lor
povestiri. Ştefan, cu planurile-i de atlet al creştinătăţii, eroul spiritual al epopeii, şi Jderul cel mititel,
Ionuţ, eroul aventuros al epopeii, necunoscând piedici naturale sau omeneşti, trăind mai mult în
norii vitejiei şi ai curajului neînfricat.
Şi la Sadoveanu numele localităţilor au un răsunet afectiv, dar locurile cele mai frumoase sunt
atunci umblate pentru prima dată sau, dacă sunt cunoscute, ele capătă un prestigiu magic, o latură
legendară, dar nu mitică. Mitul e mai departe de noi decât legenda şi uneori absurd. Eroii săi capătă
veşmânt de legendă, fiind vii şi fascinanţi, fără a fi concreţi în sens cotidian. Destăinuirea purcede
vitalizând, dar nu concretizând la Mihail Sadoveanu. E un suflu viguros, calm, fermecător [200].

63
 A detunat din fundul pământului şi s-a dat zvon în înălţime, pentru ca să nu mai întârzie domnii
şi împăraţii să nu se mai desfrâneze în lene, ci să purceadă împotriva lui Antehrist război pentru
credinţa dreaptă (p. 709). Iar poporul, prin cei doi feciori de la munte şi uriaşi de poveste, fraţii
Căliman, tălmăceşte cutremurul ca opera peştelui cel mare, ce are de la începutul zidirii [poruncă]
să ţie sub soare pământul [37, p.242].
Din elementele populare mai fac parte şi anumite semne legate tot de natură în care Ilisafta le
spune cu precizie. Măria sa Ştefan - Vodă a împlinit doisprezece ani de domnie şi după cum i-a citit
planeta sa şi zodia ca acel popă învăţat din Lehia, dacă a domnit cu bine ani doisprezece, va mai
domni doisprezece; iar dacă va ajunge în putere şi în anul al douăzeci şi patrulea, atuncea puterea sa
va mai ţinea încă pe atâţia ani.
Deşi ştrengar încă în anumite privinţe, îmbogăţindu-şi experienţa, maturizându-se, Ionuţ nu e
numai impresionat de istorii miraculoase, nu mai crede în fantasme şi când trece prin locurile
socotite altă dată primejdioase, e senin, stăpân pe sine. Isteţ fiind, Ionuţ s-a putut repede dezmetici.
O vorbă populară spune şi Ilisafta chiar afirmă că puiul străin e mai drag decât copiii săi drepţi,
cei care erau carne din carnea sa şi sânge din sîngele său. Acest falnic bărbat chiar îi spune să nu fie
de deochi.
Conchidem că valorificarea resurselor şi disponibilităţilor pozitive ale personajelor literare ale
operei literare în educaţia permanentă a elevilor este o sursă în veşnică dezvoltare (S. Golubiţchi).

1.4. Evoluarea şi perpetuarea valorilor naţionale ca principiu al educaţiei populare în

romanul Fraţii Jderi

Valorile educaţiei populare şi valorile educaţiei permanente le examinăm în continuare în

contextul valorilor educaţiei literar-artistice.
Orice popor îşi are cultura şi tradiţiile sale, care reprezintă specificul său naţional şi care se
manifestă în istorie, limbă, literatură/folclor, artă. Între cultura şi pedagogia populară este o relaţie
de parte faţă de întreg. Experienţele educaţionale ale poporului, mai exact, valorile acestora, ca
parte componentă a culturii sale, se transmit din moşi-strămoşi prin tradiţii - prin viu grai, precum
şi, în forme transformate, prin opera scriitorilor. Ele constituie memoria spirituală a poporului, dar
şi a fiecărui om în parte, şi dăinuie în timp prin simboluri şi semne ale valorilor respective, inclusiv
prin cele de natură artistică. Folclorul constituie unul din principalele mijloace educative folosite de
pedagogia populară, el oglindeşte, totodată, şi gândirea pedagogică a poporului [158, p.15].
Astfel, tezaurul folcloric – totalitate a valorilor create de comunitatea etnică - se transmite noilor
generaţii prin educaţia populară şi prin cea cultă.

64
 Folcloristul N.Băieşu menţionează că acestea sunt legi nescrise ale poporului, care pătrund
adânc în viaţa socială, ... reglează într-o măsură relaţiile şi comportarea dintre oameni. Din
această cauză ele au o puternică influenţă educativă asupra generaţiilor tinere, constituind solul şi
climatul moral în care cresc şi se formează aceste generaţii [15, p. 87].
În romanul Fraţii Jderi autorul valorifică artistic şi valori ale educaţiei populare. Pentru
personajele sale, toate manifestările vieţii sunt determinate de formarea pe care şi-au făcut-o sau şi-
o fac valorile educaţiei populare, reprezentate, întâi de toate, de experienţa de viaţă a adulţilor, de
chipul lor moral şi spiritual. Prin romanul Fraţii Jderi, şi nu numai, Sadoveanu a reînviat artistic o
serie de valori ale neamului, demonstrând, astfel, caracterul lor peren şi actual. Poporul român, în
roman, este reprezentat de generaţia adultă, care păstrează şi comunică tinerei generaţii experienţa
proprie şi cea acumulată de la generaţiile trecute.
Ritualul la naştere. Femeile pe timpuri năşteau acasă, asistate de moaşa satului. În epopeea lui
Sadoveanu aceasta-i Chira, ţiganca cămărăşiţă, care mai ghiceşte şi în bobi, desface toate şi ştie tot
ce se întâmplă în ţinut. Ritualul naşterii este unul complex, descris în legătură cu diverse alte
credinţe şi obiceiuri: femeia care urma să nască avea corpul înfăşurat în pânze albe şi capul – „cu o
grimea de mătasă roşă, ca să nu se deoache”; se schimba cu această ocazie uleiul din candela de la
icoana Născătoarei de Dumnezeu; se punea feştilă proaspătă de iască; viitoarei mame i se dădea un
păhărel de vinars amestecat cu untdelemn sfinţit din care aceasta trebuia să bea „măcar cât ar bea o
păsărică”; pe frunte i se punea un ştergar ud; era chemat şi popa; când o apucau durerile naşterii,
femeia era mutată jos din pat, căci aşa li-i dat femeilor după datina din veac, să nască pruncul pe
pământ (p. 597), copilul era dat tatălui său, apoi primit de bunică-sa, care avea palmele unse de
untdelemn binecuvântat, şi care poruncea (făcea urarea) ca acest copil să fie un bărbat/femeie
vrednic/ă, şi-i dădea un nume. Dacă ieşea mai întâi braţul stâng al copilului, se zicea că acesta are
să fie stângaci; se constatau semne (pete, etc.) care arătau apartenenţa la neam. Se declara că copilul
născut reprezintă minunea dăinuirii bunicilor într-un veac viitor, bunicii lui agonisindu-şi astfel
nepot care să le ducă pomenirea (p. 600). De aceea băieţilor li se dădea, de regulă, numele
bunicului, pentru continuitatea neamului, a generaţiilor. Unele dintre aceste tradiţii se păstrează şi
astăzi.
Botezul (creştinarea) copilului: Hărman Neamţu cel Bătrân dusese pe prunc la episcopie
catolică în Cotnari, ca să-i toarne popii lor în creştet agheasmă din nişte Cănăţui de steclă. Asta s-
a săvârşit la opt zile după naşterea copilului şi se cheamă la dânşii botez (p. 255) (Acest copil avea
să fie căpitanul Petrea). Apoi copilul era înfăţişat la domnie, ca fiu al unuia din oamenii măriei sale.
Astfel, prin botez, se săvârşea şi o relaţie lumească, nu numai una cu divinitatea.

65
 Prioritatea educaţiei populare, în roman, este sugerată de atitudinea personajelor faţă de carte.
Aceasta este diferită, dar tocmai ea evidenţiază comunitatea principiilor educaţiei populare, ele
promovând aceleaşi valori. Carte ştiau acei care erau pe lângă mănăstiri, ca de exemplu, părintele
Nicodim, copilul lui Manole. El zice că învăţătura de carte i-a fost mângâierea vieţii (p. 45).
Alexăndrel învăţa limba sârbească, fiind o tradiţie la curte (p.105). Jder mezinul însă afirmă că Tuţa
spune că cei care învaţă prea mult nebunesc de cap. Iar dacă nu ştie dumnealui carte, de ce să ştiu
eu (p.36)? Ionuţ afirmă că comisul Manole de la Timiş spune că gâzei i-i dat să zboare, mânzului să
zburde, iar popei să citească (p.128). Manole nu apreciază învăţătura de carte, dar venerează
înţelepciunea, care se transmite şi se învaţă experienţial. Bărbatul trebuie să dobândească
înţelepciune, crede el (p.128).
Dragostea şi căsătoria. O rânduială din veac, mai ales pentru oamenii simpli - obicei păstrat şi
azi în unele regiuni din Moldova - este furatul fetei dragi. Fiind furate, fetele se zbat, plâng, aşa
fiind obiceiul, dar, de fapt, le pare bine, căci furtişagul se face cu voia lor. Se întâmpla ca fata să fie
furată de unul care nu îi este drag. Şi atunci fata se supune, căci cel care a furat-o este vrednic,
deoarece a îndrăznit să pună stăpânire pe ea – fata recunoaşte astfel bărbăţia celui care a furat-o şi îl
acceptă. Îl recunosc şi rudele din aceleaşi considerente, se adună şi pun la cale nunta. În vechime,
„în vremuri mai bune”, scrie Sadoveanu, obiceiul era răspândit şi printre fetele de neam (din boieri),
acesta fiind „un obicei al pământului”, adică al tuturor oamenilor de etnie românească. Dar după
statornicirea boierilor în putere, aceştia au început să aleagă ei singuri soţ pentru fiicele lor. Iar după
întronarea lui Ştefan Vodă era primejdie să încerce careva silnicie asupra unei cneaghine (p.421).
În cazul în care răpirea fetei din boieri se făcea din dragostea amândurora, vodă se lăsa înduplecat
de neamurile tinerilor şi îi ierta. Mişeii plăteau gloaba: boierii plăteau cu capul. Mai îngăduitor se
arăta Domnia sa înspre partea prostimii, căci gloaba era drept domnesc şi sporea veniturile
vistieriei. Boierii, fiind scutiţi de dări în bani, nu-şi puteau răscumpăra fapta decât cu viaţa (p.421).
Or, dragostea, ca valoare lumească şi ca precept biblic - Dacă n-am iubire, nimic nu sunt (1
Corinteni 13: 2) - reprezintă principiul definitoriu al vieţii personajelor din Fraţii Jderi.
Caracterul definitoriu al acestui principiu este demonstrat de complexitatea ritualului nunţii –
poate cel mai amplu, mai complex şi mai puternic ritual al românilor. În roman, acesta este
certificat de descrierea amănunţită a nunţii lui Ştefan - Vodă şi a miresei sale Maria de Mangop:
întâlnirea lui vodă de către optzeci de răzeşi tineri de la Ţinutul Lăpuşnei, călări pe cai albi;
închinarea pâinii şi sării măriei sale, urmat de celelalte obiceiuri moldoveneşti; dăruirea tinerilor de
către Sfinţitul Varlaam a unui firişor din lemnul sfânt - crucea răstignirii, drept binecuvântare a noii
familii; binecuvântarea dată noii familii de către Inochentie, episcopul Fălciului; întâlnirea alaiului
domnesc de către ceata împodobită de nuntă a vornicului Ţării-de-Jos, Mircea, şi salutarea alaiului

66
domnesc de către norod prin „înălţarea cuşmelor” şi hăuliri, precum şi cinstirea de către domnitor a
norodului cu vin nou din opt butoaie; popasul de la Iaşi şi salutarea domnitorului şi a miresei sale de
către cei două sute de slujitori în armuri de fier luciu, în frunte cu postelnicul Jder, pe cal alb;
binecuvântarea Preasfinţitului Vlădică Tarasie de la Roman şi dezlegarea limbii Măriei Sale;
popasul de la Botoşani, unde i s-a înfăţişat, îngenunchind, Melinte, marele cămătar al Doamnei, cu
cheile pe tabla de argint; sosirea alaiului la cetatea Suceava şi descrierea amănunţită a tuturor
ritualurilor de întâlnire a noii familii domneşti de către curtea domnească; slujba de vecernie;
cununia de a doua zi, legământ în care se cuprindea [...] nu numai o taină sfântă, ci şi una
politicească (p.361), descrierea obiceiului de a se aşeza la masă (boierii lângă domnitor ca să poată
descoase şi descurca toate câte sunt pe lumea aceasta, femeile, separate de bărbaţi, pentru că
bărbaţii tac sau pentru că au de pus la cale numai politiceşte treburi şi taine – obicei vechi la
Moldova) (p. 279).
Modul în care este întâlnit domnitorul în ţara sa o face pe împărătiţa Maria să aibă o simţire de
linişte şi de tihnă, menţionează autorul, deci Maria de Mangop se integra într-un univers axiologic
benefic.
Educaţia populară este una genetic desfăşurată într-un spaţiu etnic-spiritual, care comportă atât
valori lumeşti din veac, cât şi relaţia cu divinitatea. Din veac marchează perenitatea valorilor
educaţiei populare, continuitatea în timp a acestora. Un exemplu semnificativ în acest sens este
hramul localităţii (satului/oraşului): de Sfânta Înălţare, la Hramul ctitoriei Neamţ. În preajma
zidurilor se strânsese o mulţime de norod: Unii veniseră s-asculte slujba, alţii ca să ieie
binecuvântarea ori naforă, alţii pentru scrisori de friguri, alţii cu femei lunatice, ca să le supie sub
patrafir la ieromonahi cu darul cetitului (p.12).
Credinţa religioasă se întemeiază pe un ansamblu de principii şi norme morale, având şi valoare
educativă: cei care iau naforă cred în curăţenia de păcate, izbăvirea de duşmani; binecuvântarea
simbolizează un dar dumnezeiesc pentru sporire în toate; ascultarea slujbei semnifică curăţenie
spirituală, o linişte sufletească; cititul sub patrafir are semnificaţia de izbăvire de tot răul care se
abate asupra persoanei. Mănăstirea însăşi este o valoare sacră. Aici se adună poporul la sărbători
pentru linişte sufletească, pentru venerare şi pentru a se îndestula cu mâncare şi băutură, acesta fiind
un obicei al moldovenilor.
Dangătul clopotului anunţă sosirea lui Ştefan cel Mare şi a lui Vlădica Iosif - momentul de
prevestire pentru popor.
Un obicei în ziua hramului este înfăţişarea măriei sale a Evangheliei, ca s-o sărute, semn de
respect pentru cele sfinte: Vodă făcu semnul creştinesc şi sărută Evanghelia, apoi îndemnă printr-

67
un semn mic, din ochi, pe coconul său să săvârşească acest lucru. Trecu apoi la icoanele de smalţ,
aşezate în chip de cruce; li se închină (p.26).
Domnitorul este nu numai un om al credinţei, păstrător al celor sfinte, dar şi un promotor – deci
un subiect educator - al valorilor creştine. El face un gest fiului său să realizeze acelaşi ritual, adică
să se realizeze ca om creştin. Un gest plin de semnificaţii este momentul când domnul frânse o viţă
a colacului. Abia o atinse de buze (p.27). Ritualul de a întâlni pe cei mai de seamă oameni cu pâine
şi sare este actual şi astăzi. Frângerea unei viţe din colac semnifică urarea de a avea pâine pe masă
în fiecare zi, aceasta simbolizând şi caracterul permanent al neamului.
Copilul născut în această zi, domnitorul, având în el credinţă mare, porunceşte să i se dea
numele Înălţare, în cinstea sărbătorii.
O relaţie cutumiară (adică fără a fi fixată în legi scrise) între domnitor şi oamenii săi este
exprimată de gestul sărutului mâinii, ca semn de respect şi supuşenie. Nu întâmplător Manole Păr-
Negru îl trimite pe Ionuţ la Hramul Mănăstirii Neamţ, unde acesta se va simţi maturizat, trăind
fiorul de apartenenţă la Oamenii Măriei Sale, simţindu-se deci un bărbat al neamului.
Deosebit de semnificativ este ritualul legăturii cu strămoşii şi cu pământul ţării, mai ales în
cazul în care acesta este săvârşit de domnitor, care, în roman, este şi reprezentantul spiritual al
poporului. Intrând în biserică, Măria Sa a trecut şi s-a închinat la icoana făcătoare de minuni a
Maicii Domnului, pentru a-l ajuta în lupte. Apoi trecu spre mormântul lui Ştefan - Vodă Muşat, ca
să-i aprindă făclie pe lespede. Domnul nu părea întristat în afară, dar înlăuntru îi sunau stihuri
amărâte ale cărţii neamului său. Voievodul îşi făcu semnul crucii şi rămase cu capul descoperit
îngenuncheat cu faţa la răsărit şi ascultând slujba monahului. Se plecă adânc cu fruntea în pământ
cerând putere pentru izbândă (p.178). Mărturisirea cu jurământul este un obicei frecvent întâlnit şi
astăzi şi face parte din credinţa morală, parte a conştiinţei neamului.
Împroprietărirea cu pământ este, de asemenea, mai mult un ritual cu valoare spirituală decât o
rânduială economică, el reprezentând continuitatea neamului: ...iată primiţi acest uric şi danie a
domniei mele. Vă dau acest pământ vouă şi urmaşilor voştri (p.123).
Vodă a poruncit marelui logofăt Toma ca un diac să scrie hrisov, danie de la Domnie lui Onu
Păr-Negru, comis, un pământ la Bolboceni, ... să-i fie ocină lui şi urmaşilor săi în veci (subl. n.
S.G.) ( p. 670).
Patriotismul este o stare perenă la curte, dar a celorlalte personaje, care sunt ataşate congenital
de pământ şi de ţară, luptă pentru independenţa ţării, aceasta identificându-se cu propria lor libertate
de a stăpâni pământul care le asigură viaţa. Ştefan - Vodă este foarte îndurerat de pierderea răzeşilor
în lupta de la Vaslui şi oficiază ritualul închinării morţilor în faţa oştenilor, acţiune profund
educativă:

68
 După îngenuncherea sa, Voievodul ridică în răstimpuri privirile, chemat de acea tăcere
îngheţată a oştenilor săi. Nu şi-a putut stăpâni tulburarea şi a rupt din sufletul său aceste vorbe în
auzul celor din juru-i: Când răsare soarele avem să ne aducem aminte de ei. Şi avem să-i jelim de
asemeni când soarele asfinţeşte. Şi când ne vom trezi la bătaia miezului nopţii avem să-i simţim în
jurul nostru şi ne vom afla nemângâiaţi de pieirea lor (p.719).
Manole a rostit aceste vorbe din tot sufletul: Noi n-avem alta de făcut decât să murim pentru
legea noastră, a fi să fie domnia de o mie de ani a fiarei, ori doborâm fiara şi măria sa Ştefan îi ia
capul. Noi ne-om înfăţişa la scaunul Împărăţiei celei ce stă deasupra veacurilor şi lumilor şi ne-om
da samă sufletului (p.709).
Faptele domnitorului şi ale apărătorilor ţării sunt trecute în ceaslov de către părintele Nicodim -
să se pomenească în veci.
Hora. Alte tradiţii de sărbători. Adevărat este - scrie Sadoveanu - că hora nu îmbătrâneşte şi nu
se întristează niciodată; dar în dosul bucuriilor celor mai aprige stă la pândă aceeaşi grijă crâncenă
de care vorbeşte un poet vechi (p.683).
Sărbătorile Crăciunului creează o atmosferă de vechime şi perenitate a neamului românesc pe
aceste meleaguri, de unitate etnic-spirituală, sugerată de comuniunea oamenilor din popor şi a
domnitorului în trăirea datinilor: măria sa primea toate bulucurile de urători în pridvor, mulţumindu-
le şi împărţindu-le colaci şi bani (p.704). La Bobotează Ilisafta aducea agheasmă de la Iordanul
sfintei mănăstiri Neamţ. Ionuţ cu plăcere pleca împreună cu ea. Ritualul de a lua agheasmă în ziua
de Iordan este practicat şi astăzi.
Literatura fiind o artă a cuvântului, valorile educaţiei populare sunt redate prin mijloacele
cuvântului artistic, cu deosebire în vorbirea personajelor. Limbajul popular este de aceea şi un
limbaj pedagogic, iar vorbele pline de înţelepciune, deşi în măsură diferită, îi caracterizează pe
figuranţii din diverse generaţii:
Ţiganca zice către Ilisafta, pentru ca aceasta, fiind de o frumuseţe rară, să fie stăpână pe sine, să
nu cadă în cursa domnitorului: Dar mai bine stăpână la locul dumitale, decât să muşte Domnia sa
din măr şi pe urmă să-l arunce la marginea drumului (p.74).
Nu te veseli prea mult cu prietenii tăi; căci prietenii în ziua de azi sunt umbre; se arată numai
când luceşte soarele (p.106).
Câte paseri zboară domnia ta crezi că toate se mănâncă (p. 53).
Tinereţile şi averile trec; dorul de care vorbeşte rămâne până la bătrâneţe (p.80).
Ţi-ai făcut cruce şi ai jurat (p.93).
Adevărat că fagurele de miere sunt cuvintele bune şi dulceaţa lor e tămăduirea sufletelor: dar
stăpânitorului, pe lângă limbă dulce, i s-a dat şi sabie (p.331).

69
 La soare mă pot uita, dar la domnia ta ba (p.101).
Cristea la soare se poate uita, iar la Candachia ba (p.483).
Un holteiaş ca Ionuţ mai poate aştepta până ce or trece războaiele şi apoi se va aşeza, dacă i-a
veni gustul (p.464).
Dacă-i prea devreme, e cu suferinţă; dacă-i prea târziu, e cu oftări. Asta-i pozna cea mai mare,
oameni buni (p.464).
Ai ajuns la bărbăţie şi ţi s-a copt căpăţâna (p.482).
Cum se află în sămânţa grâului toate puterile de a răsări, a înflori şi a robi, aşa în sămânţa
omenească se află puteri ori scăderi; cum zice şi învăţătura din veac: „Ce mi-i scris, în frunte mi-i
pus” (p.523).
Corb la corb nu-şi scoate ochii (p.464).
Medicina populară include, în roman, nu numai remedii populare dar şi ritualuri cu caracter
religios şi spiritual. Unele preparate medicinale, de exemplu, erau ţinute la icoana făcătoare de
minuni 99 de zile [207, p. 38]. Vrăjitoria este condamnată, babele care o practică urmând să se ducă
în focul cel neatins al Ghienei. Concomitent cu credinţa în Dumnezeu, se manifestă mai ales prin
„alungarea Necuratului,” medicina populară este însoţită şi de practici precreştine: Baba Sofronia
mormăia singură la gura sobei [...] şi stupea în cotruţă, ocrotind acolo ulcelele cu unsori (p.395).
Valorile educaţiei populare sunt parte a ritualurilor de naştere, botez, nuntă, înmormântare, a
diferitelor obiceiuri cotidiene. Realizarea acestora este o prioritate a femeilor, despre care călugărul
Nicodim îi zise lui Manole că în ţara asta muierile grăiesc cam mult: şi la botezuri, şi la nunţi, şi la
înmormântări (p.335). Toată ziua umblă femeile la Timiş, cu visuri, descântece, bobi şi vrăji.
(p.569).
O pondere însemnată ocupă în substanţa operelor de evocare sadoveniene practicile magico-
religioase: farmece, vrăji, făcături, datul în bobi, ghicitul în cărţile sfinte pentru sperieturi şi fereală
de Ucigă-l Crucea, interpretarea fatalistă a fenomenelor astronomice cu un dublu câştig artistic:
arhaice în întregul pitoresc şi exactitatea formelor de gândire populară. Conform lui C. Ciopraga,
umanitatea sadoveniană îşi justifică regresiunea spre începuturi prin anamneza platonică, pentru
căutarea acelui arheu primordial. Închipuirea, în timpul ritualului, sub puterea credinţei şi
convingerii magice acţiona atât de sugestiv asupra subiectului, încât acesta vedea persoana în cauză
alături de el, firesc, ca un fenomen obiectiv. Este tehnica aducerii la acelaşi timp a protagoniştilor.
Dar reprezentările religioase, magice şi mitologice au şi o funcţie artistică. Prin aerul lor de mister şi
de teamă eresurile sunt o parte componentă a mentalităţii populare din secolele feudale şi ele ajută
la realizarea unei componente intrinseci a romanului istoric: culoarea locală. Aceasta devine parte
integrată din construcţia personajelor şi din substanţa cărţilor.

70
 În peregrinările lui nocturne Ionuţ Jder se teme de ele şi de duhuri necurate. Comisoaia Ilisafta
se foloseşte de practicile magice, datând dinaintea ortodoxismului, ale babei Chira: datul în bobi,
descântece, dezlegarea de vrăji. În operele de maturitate se observă adâncimea funcţiei magice a
obiectelor: cucoşul negru întrebuinţat de Alexăndrel este frecvent întâlnit în proza populară.
Ţigăncile – purtătoare ale unor asemenea practici magice păgâne – sunt situate pe lângă câte un
personaj principal. Ieromonahul Nicodim oscilează între amintirile copilăriei şi datoria sa
duhovnicească de a stârpi aceste erezii.
Or, valorile educaţiei populare în romanul lui M.Sadoveanu Fraţii Jderi reprezintă un tezaur
nesecat al pedagogiei culte, iar continuitatea lor – un principiu fundamental al educaţiei. Ele sunt
sistematizate în Tabelul 2.
Tabelul 2
Valori populare în romanul Fraţii Jderi
Tip valori Valori contextuale
Sociale - individul (omul moldovean) – familia (celula neamului – Vl.Pâslaru) - clanul
Jderilor/generaţiile de vârstă: bunei, părinţi, copii – neamul/poporul
moldovenesc, ca şi „etape şi ipostaze ale formării naţiunii române" (Vl.Pâslaru);
- Ştefan cel Mare (Măria Sa Ştefan -Vodă), Statul Moldovenesc medieval
(Cetatea), războaiele de independenţă naţională, stabilitatea şi armonia socială;
societatea moldovenească medievală, curtea domnească, răzeşimea avansată la
rang boieresc, instituţiile statului, armata, cetatea educativă;
- facultăţile sociale (ale domnitorului şi ale Oamenilor Măriei Sale):
patriotismul, eroismul naţional, vitejia în luptele pentru ţară, dania domnească,
idealul social, dăruirea de sine, activismul social şi civismul, trebuinţele şi
cerinţele lor sociale, hărnicia, sociabilitatea;
- educaţia militară, educaţia civică.
Economice - negoţul, meşteşugurile vânatului.
Culturale - Oamenii Măriei Sale ca fiinţe culturale, limba naţională, folclorul: obiceiurile
în familie, datinile, hramul, hora, limbajul popular; relaţia om-natură, ritualurile
la naştere, nuntă şi înmormântare; cultura naţională; etnopedagogia, paideia,
educabilitatea şi educaţia permanentă, învăţătura, munca paşnică, călătoria.
Vitale - fondul biologic al familiei şi neamului, particularităţile de gen, modul de
viaţă, tainele vieţii, continuitatea generaţiilor de oameni.
Istorice - romanul ca istorie naţională, noua epocă, progresistă (pentru Moldova),

71
 personalitatea politică a lui Ştefan -Vodă, timpul istoric al romanului, ethosul
istoriei, viaţa patriarhală, războaiele.
Literar- - imagini artistice, personaje iniţiatice, atavismul personajelor; simboluri
artistice artistice (al înţelepciunii, vitalităţii poporului, eroismului naţional), epopee,
cronică, legendă, poem folcloric, rapsodie naţională, roman realist, roman de
aventuri, motiv narativ, armonia operei;
- personajele literare, cuplurile literare: Ştefan Vodă – Ionuţ; Ilisafta – Ionuţ;
Nicodim – Ionuţ; Manole – Ionuţ; Şendrea – Ionuţ, Alexăndrel-Vodă – Ionuţ;
Nasta – Ionuţ; Ştefan - clanul Jderilor; Ştefan – clanul lui Căliman; Ştefan
Meşter postelnicul – Ionuţ Jder; Grigore etc.;
- temele principale ale romanului.
Morale - dragostea, căsătoria, memoria, conştiinţa de destin, climatul moral, prietenia,
conştiinţa umană, judecata morală, deprinderi şi obişnuinţe morale, eticheta
populară, statornicia, consensul moral (poartă-te cu alţii aşa cum ai dori să se
poarte ei cu tine), înţelepciunea, bunătatea, hărnicia, fermitatea, dreptatea,
suferinţă, în tristeţe, înţelepciune, înţelepciunea neamului, legământ, calităţi
bărbăţia, isteţimea, vrednicia, bunătatea, blândeţea, principii morale, povaţa
morală, diplomaţia populară, pacea sufletească, înţelegerea, destoinicia,
agerimea, vitejia, isteţia, vrednicia, hărnicia, cuminţenia, respectul faţă de
părinţi, puritatea sufletească, sfătoşenia, dăruirea de sine şi modestia, norme
morale, legătura cu strămoşii şi cu pământul ţării, conştiinţa propriei identităţi,
precauţia, cumpătarea, îngăduinţa, cumsecădenia, înţelepciunea,
sentimentalismul (ca empatie), respectul faţă de părinţi, omenia, demnitatea.
Religioase - sacrul, biserica, mănăstirea, Evanghelia, slujba religioasă, ritualurile
religioase (botezul sau creştinarea copilului, binecuvântarea ori anafora),
rugăciunea, semnul crucii, sărutarea Evangheliei, smerenia, bărbăţia,
maturizarea, sufletul, pomenirea sufletului, destinul
Fundamentale - Adevărul, Binele, Frumosul, Dreptatea, Libertatea
ale omenirii

72
 Concluzii la capitolul I:
• Valorile fundamentale ale omenirii - Adevărul, Binele, Frumosul, Dreptatea, Libertatea - sunt
sursele permanente ale educaţiei; ele reprezintă sinteza culturii universale şi a culturii naţionale/a
poporului, a neamului, familiei şi individului; în fiecare epocă istorică, valorile fundamentale ale
omenirii sugerează modelul/idealul de om şi de viaţă, de aceea sunt convergente tuturor tipurilor şi
sistemelor de valori, inclusiv celor educaţionale, populare şi literar-artistice, producându-se astfel şi
ca factor primordial al educaţiei permanente.
• În sistemul de valori elaborate de omenire, o structură aparte a acestora o constituie valorile
educaţiei, inclusiv ale educaţiei populare, ca expresie a educaţiei permanente.
• Un sistem specific de valori este cel artistic-estetic. Specificitatea acestora se datorează
caracterului deosebit al cunoaşterii şi valorificării estetice a lumii. Valorile literar-artistice fac parte
din sistemul valorilor artistic-estetice şi există doar în procesul receptării literare. Sistemul valorilor
universale/naţionale/educaţionale sunt convergente valorilor literar-artistice.
• În romanul Fraţii Jderi de M.Sadoveanu, ca şi în întreaga literatură, naţională şi universală,
valorile literar-artistice sunt sursa genetică a valorilor educaţionale, în general, a valorilor educaţiei
permanente, în particular, şi a valorilor educaţiei populare, în special.
• Tipurile de valori populare ale educaţiei, inventariate în romanul Fraţii Jderi, reprezintă cele
mai importante achiziţii ale naţiunii române de-a lungul veacurilor şi se deschid cititorului prin
limbajul specific al romanului şi prin limbajul specific popular.
• Dezvăluirea interacţiunii factorilor şi condiţiilor educaţiei populare în romanul Fraţii Jderi şi
fertilizarea acestora cu principii ale educaţiei literar-artistice demonstrează posibilitatea dezvoltării
educaţiei populare pe un model de educaţie permanentă.
• În funcţie de experienţele de viaţă, de anumite coduri culturale, personajele din romanul Fraţii
Jderi identifică o varietate de modele de educaţie permanentă, în structura cărora distingem
preocuparea pentru perfecţiune ca indicator al măsurii în care omul se construieşte pe sine.
• Romanul Fraţii Jderi este un roman al devenirii unuia dintre Oamenii Măriei Sale – a lui Ionuţ
Jder, viaţa sa reprezentând viziunea poporului român asupra educaţiei, realizată pe valori specific
naţionale, exprimate în limbaj poetic (artistic).

73
 CAPITOLUL II
RECEPTAREA DE CĂTRE ELEVI A VALORILOR LITERARE ŞI DE EDUCAŢIE
POPULARĂ CA UNITATE AXIOLOGICĂ PAIDEICĂ

2.1. Niveluri preexperimentale de receptare de către liceeni a valorilor literare şi de

educaţie populară

Pentru a stabili cum cunosc elevii valorile perene ale neamului, am solicitat subiecţilor opinii ce
ţin de abordarea teoretică a problemei. Axiologia capitolului I ne-a servit drept punct de reper în
structurarea valorilor: istorice, general-umane, calităţile personajelor, trăsăturile, tradiţiile, limbajul,
educaţia, acestea fiind considerate în dublă postură: ca valori ale naţionalului şi ca valori ale
subiecţilor cercetării.
În discursul nostru educaţional şi în cel investigaţional, am pornit de la ideea că scopul
educaţiei vizează realizarea activităţii de formare / dezvoltare permanentă a personalităţii umane
pentru/şi prin valori perene. În această ordine de idei abordăm semnificaţia valorilor literar-artistice
şi a valorilor educaţiei tradiţionale în romanul istoric Fraţii Jderi de M. Sadoveanu. Autorul
elogiază chipul marelui domnitor Ştefan cel Mare şi Sfânt, care este un conducător ideal pentru
toate generaţiile în creştere, iar prin chipul lui Ionuţ Jder zugrăveşte cu mare lux de amănunte
formarea/dezvoltarea personalităţii din perspectiva continuităţii generaţiilor.
M.Sadoveanu oferă modelul unei democraţii ţărăneşti, conduse de Ştefan, care reuneşte
calităţile înţeleptului cu cele ale viteazului. Aceste elemente ale democraţiei în anumite condiţii şi-
au păstrat valoarea şi servesc ca nişte călăuze pentru transformările social-economice din satul
moldovenesc de azi.
Scriitorul dezvăluie formarea unui adolescent care trece prin diferite etape de vârstă,
întruchipând valorile perene ale neamului: adevărul, binele, bunătatea etc. Personajele romanului
sunt în primul rând oameni, înainte de a fi eroi. Suflul uman îi călăuzeşte în cele mai grele
momente, îi cheamă la voluptăţi şi chiar la necugetări, îi face mai frumoşi, mai buni în faţa celor
cumpătaţi, lipsiţi de fiorul riscului şi al încadrării în tipare general-umane. Romanul pendulează
între arhetipuri şi modele contemporane.
În funcţie de experienţele de viaţă, omul se construieşte pe sine şi identifică sinele. Personajele
romanului interiorizează nişte valori, fiind condiţionate de mediu. Funcţiile de adaptare şi inovare
ale individului şi ale societăţii sunt realizate prin educaţia permanentă, pornind de la educaţia
populară. Educaţia permanentă are ca principiu schimbarea vieţii în mai bine, având ca scop
calitatea vieţii individuale şi comunitare. Anume ideile şi argumentele poporului decurg din

74
concepţia de viaţă. Construirea modelelor de comportament are ca reper valori, precum fericirea,
pacea, libertatea, toleranţa, omenia, bunătatea. Aceste deziderate ne-au determinat la ideea să
aflăm cum percepe tineretul studios, în cazul nostru, liceenii, valorile operei literare din perspectiva
educaţiei literar-artistice şi a educaţiei populare, în acest scop am recurs la un experiment de
constatare.
În experimentul de constatare au fost investigaţi 116 elevi de la Colegiul de Medicină din
oraşul Orhei la specialităţile: asistent medical şi moaşă, având vârsta între 16-20 de ani (Anexa 7,
Tabelul 3). Din 116 elevi, 22 erau din mediul urban, iar 94 - din mediul rural.
Scopul experimentului de constatare a fost stabilirea modului de percepere de către liceeni a
valorilor operei literare din perspectivă literar-artistică şi a educaţiei populare.
În experiment au fost aplicate criterii deduse din sistemul de obiective ale ELA, indicate de
Curriculumul la LLR.
- cunoştinţe generale despre personajele literare;
- calităţile general-umane ale personajelor literare;
- cunoaşterea şi explorarea valorilor naţionale româneşti;
- cunoştinţe despre atitudinea elevilor faţă de opera literară;
- cunoştinţe şi opinii despre tradiţiile atestate în operele literare;
- sursele din care elevii acumulează informaţii;
- conştientizarea activităţii preelectorale;
- conştientizarea valorilor literaturii naţionale, extrapolarea acestora asupra literaturii
universale;
- dezvoltarea percepţiei, imaginaţiei, gândirii şi creaţiei literare elementare;
- integrarea atitudinală/motivaţională/afectivă în sistemul de valori ale literaturii naţionale;
- evaluarea critică a personajelor şi fenomenelor literare.
Cu acest scop am aplicat un chestionar format din 15 itemi (Anexa 8), prin care s-a urmărit
obiectivul: Depistarea valorilor educaţionale ai căror purtători sunt personajele literare.
Chestionarul solicită răspunsuri textuale şi permite obţinerea unor informaţii complete. Pentru a
avea un tablou mai desfăşurat despre personajele literare pe care le cunosc şi le consideră modele
demne de urmat am propus elevilor următorul item:
1. Care personaje literare le consideraţi demne de urmat din literatura română şi universală?
Elevii au exemplificat cu personaje atât din literatura română, cât şi din cea universală.
Analizând mai profund rezultatele lor, am depistat că ei citesc puţin sau cunosc personajele literare
numai din fragmentele citite sau doar auzite. Pentru ei demne de urmat sunt majoritatea
personajelor masculine care înglobează anumite trăsături ce pot fi preluate şi de ei, de exemplu:

75
 Ştefan cel Mare - 60,34% (70 elevi), (M.Sadoveanu, Fraţii Jderi);
Ionuţ Jder - 54,31% (63 elevi), (Ibidem)
Meşterul Manole - 50,86% (59 elevi), (Monastirea Argeşului);
Manole Păr-Negru - 29,31% (34 elevi), (M.Sadoveanu, Fraţii Jderi);
Dan - 53,44%, (62 elevi), (V.Alecsandri, Dan, căpitan de plai);
Romeo - 34,48% (40 elevi), (W.Schakesperare, Romeo şi Julieta);
Amfilohie Şendrea - 26,72% (31 elevi), (M.Sadoveanu, Fraţii Jderi);
Scarlet - 39,65% (46 elevi), (E.Mitcel, Pe aripile vântului);
Otilia - 25,86% (30 elevi), (G.Călinescu, Enigma Otiliei).

Foarte surprinzător a fost faptul că personajul feminin, Vitoria Lipan a acumulat 68,96% (80
elevi), din numărul total de elevi (116). Romanul Baltagul s-a studiat mai profund în şcoală şi acest
personaj a fost analizat mai detaliat, având trăsături şi calităţi pentru a fi considerat model demn de
urmat şi poate este unicul personaj feminin ce înglobează şi trăsături masculine. Personajele
masculine pe care le-au numit liceenii din opele literare s-au evidenţiat atât prin fapte şi acţiuni, cât
şi prin vorbe înţelepte ale neamului românesc. Cel mai mare procentaj l-a acumulat Vitoria Lipan,
Ştefan cel Mare, Dan, Meşterul Manole şi cel mai mic - Otilia (Figura 2).

Ştefan cel Mare

Figura 2: Personaje literare
Ionuţ Jder

100,00% Meşterul Manole

90,00%
Scarlet
80,00%
70,00% Manole Păr- Negru
60,00%
Romeo
50,00%
40,00% Vitoria Lipan
30,00%
Amfilohie Şendrea
20,00%
10,00% Otilia
0,00%
Dan, căpitan de plai

Figura 2. Preferinţele elevilor pentru personaje considerate modele umane

Stabilirea calităţilor acestor personaje s-a făcut printr-un alt test:

2. Numiţi calităţile personajelor literare pe care le consideraţi demne de urmat.
Liceenii au enumerat foarte multe calităţi ale personajelor literare. Din calităţile enumerate cel
mai mare procentaj l-a acumulat (%):

76
Înţelepciunea -93,96% (109 elevi), Cumsecădenia -84,48% (98 elevi),
Agerimea -90,51% (105 elevi), Amabilitatea -80,17% (93 elevi)
Bărbăţia -87,93% (102 elevi), Sufletismul -62,06% (72 elevi),
Patriotismul -84,48% (98 elevi), Paternitatea -62,06%(72 elevi).
acestea fiind considerate valorile perene ale neamului, care se bucură de actualitate şi în zilele de
astăzi.
Celelalte calităţi au acumulat un număr de răspunsuri mai mic (%):
Dreptatea -44,82% (52 elevi), Sinceritatea -33,62% (39 elevi ),
Voinicia -44,82% (52 elevi), Hărnicia -26,72% (31 elevi ),
Mărinimia -41,37% (48 elevi), Sentimentalismul - 26,72% (31 elevi),
Bunătatea sufletească -41,37% (48 elevi), Statornicia -25,00 % (29 elevi ),
Curajul -41,37% (48 elevi), Îndrăzneala -22,41% (26 elevi),
Omenia -37, 06% (43 elevi), Prietenia -22,41% (26 elevi),
Demnitatea -35,34% (41 elevi), Vitejia -19,82% (23 elevi),
acestea fiind valabile şi astăzi (Figura 3).
Au fost enumerate calităţile unui personaj literar pe care le întruchipează şi unele personalităţi
din zilele noastre. Surprinzător a fost faptul, că, calităţi precum înţelepciunea, agerimea, bărbăţia,
cumsecădenia, îndrăzneala, prietenia, elevii le-au evidenţiat atât ca şi calităţi demne de urmat cât şi
drept calităţi viabile pentru generaţiile de astăzi.

Figura 3: Valori general-umane

100,00%
90,00%
80,00%
70,00%
60,00%
50,00%
40,00%
30,00%
20,00%
10,00%
0,00%
Statornicia
Îndrăzneala
Paternitatea

Sinceritatea
Amabilitatea

Hărnicia
Patriotismul

Dreptatea

Mărinimia

Omenia
Demnitatea

Sentimentalismul

Prietenia
Înţelepciunea
Agerimea
Bărbăţia

Cumsecădenia

Curajul
Voinicia

Vitejia
Sufletismul

Bunătatea sufletească

Pentu a scoate în evidenţă ce calităţi ale persoanjelor literare sunt caracteristice pentru generaţia
tânără am aplicat itemul:

77
 3. Ce calităţi ale personajelor literare le consideraţi viabile şi azi pentru tânăra generaţie?
Liceenii au evidenţiat aceleaşi calităţi ale personajelor literare:

Curajul -39,65% (46 elevi), Sinceritatea -31,03% (36 elevi),

Omenia -36,20% (42 elevi), Îndrăzneala -29,31% (34 elevi),
Bunătatea -34,48% (40 elevi), Hărnicia -25,00% (29 elevi).
Isteţimea -32,75% (38 elevi),

Putem afirma că aceleaşi calităţi ale personajelor literare sunt valabile şi astăzi pentru
generaţiile tinere, numai că se mai adaugă încă o calitate: mândria -36,20% (42 elevi) care se bucură
de succes în zilele noastre (Figura 4).

Figura 4: Calităţi viabile

50,00%
40,00%
30,00%
20,00%
10,00%
0,00%
sinceritatea

omenia

hărnicia

mîndria
îndrăzneala

isteţimea
curajul

bunătatea

În afară de aceste calităţi, elevii au şi diferite păreri despre personajele literare. Era ceva
caracteristic în cazul în care personajul joacă un rol negativ, atunci el nu este agreat de cititor şi are
şi calităţi care nu sunt demne de urmat. De multe ori faptele lor servesc ca îndemn de a nu greşi şi tu
în viaţă, de aceea am considerat că acestea fac parte din model, căci un model educaţional nu
reprezintă doar fenomene pozitive ci şi pe cele negative, dar şi în atitudine negativă. Or, în romane
nu există personaje strict pozitive; orice personaj literar are calităţi pozitive şi negative. De multe
ori o calitate negativă poate fi pentru unii pozitivă. Cel mai bun apreciator este receptorul, care
pătrunde în esenţa operei şi în universul intim al personajului, de multe ori regăsindu-se şi pe sine
aici, de aceea şi devine capabil să exprime opinii proprii despre acestea în cadrul interpretărilor şi
argumentărilor literar-estetice.
Pentru a depista dacă operele literare prezintă şi calităţi nesemnificative pentru elevi, am aplicat
următorul item:
4. Care dintre trăsăturile personajului literar le consideraţi neactuale pentru voi?
Din cei 116 liceeni au răspuns la întrebare 95,68% (11 elevi), iar 0,86% (1 elev) n-au răspuns.
Pentru elevii moderni sunt nesemnificative trăsături precum:

78
eroismul -68,10% (79 elevi),
patriotismul -45,68% (53 elevi),
omenia -37,93% (44 elevi) (Figura 5).
Figura 5: Trăsături neactuale

70,00%
60,00%
50,00%
40,00%
30,00%
20,00%
10,00%
0,00%
patriotismul eroismul omenia

În acelaşi timp, au fost formulate şi opinii contrare majorităţii: Nu găsesc nici o trăsătură
neactuală (E. Surchicin, gr.28).
Totuşi elevii au menţionat că există foarte puţine trăsături neactuale pentru ei, deşi azi nu se mai
întâlnesc personae care să se sacrifice pentru binele patriei. În ziua de astăzi fiecare îşi apără propria
fiinţă, negândindu-se la cei din jur.
D. Levinte (gr.28): Există foarte puţine familii sau poate că nu există familii în care sentimentul
fericirii şi iubirii să existe până la moarte. Multe familii se dezmembrează, în urma plecării unui
părinte peste hotare. Unii părinţi se întorc pentru un timp foarte scurt, alţii nu se mai întorc,
recăsătorindu-se.
Banul fiind necesitatea ce acoperă orice valoare, eleva I. Zagorodniuc (gr.28) a afirmat că
păstrarea identităţii naţionale este o trăsătură neactuală, deoarece pentru bani unii cetăţeni sunt
gata să-şi vândă şi ţara.
Dacă liceenii cunosc calităţile şi trăsăturile personajului literar, atunci ei cunosc foarte puţin
care sunt valorile perene ale neamului nostru. Pentru a descifra ce valori perene cunosc ei, le-am
propus următoarul item:
5. Ce valori ale poporului român se regăsesc în personajele literare din creaţiile literare
studiate? Ei au enumerat un şir de valori. Numărul de răspunsuri a fost următorul:
Patriotismul -77,58% (90 elevi), Devotamentul -48,27% (56 elevi),
Libertatea -74,13% (86 elevi), Sacrul -41,37% (48 elevi),
Binele -68,96% (80 elevi), Dreptatea -37,06% (43 elevi),
Frumosul -68,10% (79 elevi), Toleranţa -27,58% (32 elevi),
Adevărul -60,34% (70 elevi), Proverbe -17,24% (20 elevi),
Sinceritatea -54,31% (63 elevi), Zicători -8,62% (10 elevi) (Figura 6).

79
 Figura 6: Valori ale poporului
100,00%
90,00%
80,00%
70,00%
60,00%
50,00%
40,00%
30,00%
20,00%
10,00%
0,00%

devotamentul

toleranţa
proverbe
binele

sinceritatea
dreptatea

zicători
sacrul
libertatea

patriotismul
adevărul

frumosul
Dar elevii cunosc mai bine trăsăturile personajelor decât valorile poporului. S-a observat că în
unele cazuri nu diferenţiază noţiunea de valoare de cea de calitate. Mulţi dintre ei nu cunosc sensul
cuvântului toleranţă, dar l-au auzit în anumite împrejurări.
Ei cunosc următoarele valori: Adevărul, Binele, Libertatea, Frumosul, sinceritatea, care le
întâlnesc frecvent şi care le folosesc în activitatea de zi cu zi.
Pentru a depista dacă ei conştientizează care valori pot fi considerate general-umane, le-am
propus următorul item:
6. Cu ce valori general-umane sunt înzestrate personajele literare?
Liceenii în răspunsurile lor ai inclus atât valori cât şi calităţi ale personajelor literare. Numărul
de răspunsuri este următorul:
Adevărul -82,75% (96 elevi), omenia -56,03% (65 elevi),
bunătatea sufletească -81,89% (95 elevi), credinţa -42,24% (49 elevi),
bunătatea -68,96% (80 elevi), Libertatea -30,17% (35 elevi),
hărnicia -69,82% (81 elevi), Frumosul -12,93% (15elevi) (Figura7).
Binele -62,06% (72 elevi),
Pentru ei aceste valori sunt general-umane, deoarece fac parte din cotidianul lor, pe unele chiar
ireriorizîndu-le şi promovîndu-le.

Libertatea
Figura 7: Valori general-umane
bunătatea
sufleteasca
100,00% hărnicia
90,00%
Adevărul
80,00%
70,00% Binele
60,00%
50,00% Frumosul
40,00%
30,00% bunătatea
20,00%
10,00% omenia
0,00%
credinţa

80
 Un răspuns creativ a fost dat de eleva E. Dolgan (gr.27), care a afirmat că pentru ea valorile
general-umane sunt valorile demne de urmat.
Constatăm că răspunsurile de la itemul 5 nu diferă cu mult de răspunsurile de la itemul 6, numai
că au mai fost adăugate câteva calităţi. Elevii nu înţeleg suficient de bine noţiunea de valoare,
caracterul ei social, nu identifică calităţile umane cu valorile. Or, calităţile pot deveni valori, ele
stau la baza formării valorilor, deoarece, conform lui T. Vianu, valoarea este un obiect al dorinţei
[197, p.30], adică dorinţa noastră pentru ceva [Vl. Pâslaru, 128, p. 4].
Mediul înconjurător este mediul unde locuiesc, cresc şi se dezvoltă personajele literare. Fiecare
dintre personaje îşi formează o părere anumită despre ceea ce-l înconjoară şi totodată mediul îi
influenţează şi-l creează. O întrebare ce vizează atitudinea personajelor literare faţă de mediul
înconjurător este:
7. Care este atitudinea personajelor literare faţă de mediul înconjurător, faţă de ceea ce-l
înconjoară?
Liceenii au răspuns acestui item, argumentându-şi opinia: 67,24% (78 elevi) dintre cei 116 elevi
au spus că personajele au o atitudine bună, 27,58% (32 elevi) că au o atitudine negativă, 5,17% (6
elevi) n-au răspuns.
Răspunsurile elevilor au fost variate, fiecare motivându-şi punctul său de vedere.
A. Cociorvă (gr.29) a afirmat că personajele literare sunt receptive la tot ceea ce se petrece în
jurul lor, dar uneori nu se pot adapta acestor condiţii şi în acest caz personajele au atitudine
negativă, iar T. Vomişescu (gr.28) că dacă ele trăiesc în acest mediu, reiese că el le convine şi
totodată ele învaţă multe, mediul schimbîndu-se pe zi ce trece. Atitudinea personajelor depinde de
multe ori şi de mediul în care trăiesc.
Elevul V. Balaban (gr.29) a menţionat că personajele lui Creangă adoră natura, pe când un
răufăcător nu ţine cont de pagube, principalul este ca el să se simtă bine.
În mediul în care trăiesc personajele literare acestea întâlnesc diferite obstacole şi sunt nevoite
să le înfrunte pentru a supravieţui. De multe ori aceste obstacole le pune în pericol viaţa şi atunci ei
îşi formează o părere negativă despre mediu, gândindu-se la ziua de mâine ce-i aşteaptă. Deseori
starea sufletească a personajului literar poate să coincidă cu schimbările din natură, ceea ce
demonstrează comuniunea omului cu natura.
Item prin care s-a studiat modul de comunicare al personajelor literare a fost limbajul
personajelor.
8. Ce limbaj folosesc personajele literare în comunicarea cu adulţii, cu celelalte personaje?
Liceenii au răspuns în dependenţă de ceea ce au citit. Răspunsurile fiind următoarele: 50,00% (58
elevi) din cei 116 elevi au răspuns că personajele literare folosesc un limbaj simplu, adică pe

81
înţelesul tuturor, chiar al receptorului, 11,20% (13 elevi) au afirmat că folosesc un limbaj popular,
folosindu-se cuvinte populare ca: regionalisme sau chiar arhaisme. 10,34% (12 elevi) au afirmat că
chiar unele personaje literare folosesc un limbaj sincer, spunînd tot timpul adevărul, neminţind
niciodată pe nimeni, ceea ce este foarte greu astăzi. 19,82% (23 elevi) au afirmat că personajele
literare folosesc un limbaj viu, adică plin de optimism, răspunzînd cu încredere şi cu entuziasm în
situaţiile dificile (Figura 8).

Figura 8: Limbajul personajelor

70,00%
60,00%
50,00%
40,00%
30,00%
20,00%
10,00%
0,00%
simplu popular sincer viu

Pentru a depista cât de bine cunosc valorile istorice ale poporului nostru, promovate în creaţiile
literare, le-am propus itemul:
9. Ce valori istorice sunt promovate în creaţiile literare? Rezultatele elevilor sunt următoarele:
patriotismul-76,72 % (89 elevi), toleranţa-53,44 % (62 elevi), eroismul-51,72 % (60 elevi),
egalitatea-50,00 % (68 elevi), libertatea-29,31 % (34 elevi) (Figura 9). Am depistat că elevii cunosc
bine valorile istorice ale neamului, cu toate că nu toţi conştientizează noţiunea de toleranţă. Au fost
enumerate majoritatea valorilor istorice, unele însă nu aparţin poporului român (nimfele - eleva N.
Zgurov, gr.39), aici fiind un caz de identifcare a valorilor naţionale cu cele universale.

Figura 9: Valori istorice

100,00%
90,00%
80,00%
70,00%
60,00%
50,00%
40,00%
30,00%
20,00%
10,00%
0,00%
patriotism

egalitate

libertate
eroism
toleranţă

82
 Fie că obiceiurile sunt tradiţionale sau moderne, fie că vin din trecutul îndepărtat al neamului
sau sunt preluate de la alte popoare – acestea reprezintă şi valori educative care tratate ca atare.
Înţelegerea lor de către elevi a fost studiată prin itemul:
10. Ce tradiţii, obiceiuri şi datini sînt descrise în creaţiile literare?
Elevii au menţionat că în creaţiile literare au întâlnit diverse tradiţii şi obiceiuri:
- în romanul Ion de L. Rebreanu: hora satului, nunta, ritualurile la naşterea copilului şi la
moartea lui Avrum;
- în romanul Baltagul de M. Sadoveanu: praznicul;
- în Amintiri din copilărie de I Creangă: claca, şezătoarea, uratul de Sfîntul Vasile.
În Tabelul 4 sunt prezentate sursele din care elevii au obţinut informaţia despre acestea.

Tabelul 4
Sursele Total-116 elevi Sat-94 elevi Oraş-22 elevi
informaţionale
Cărţi 13,79% (16 elevi) 6,38% (6 elevi) 45,45% (10 elevi)
Bunei 73,27% (85 elevi) 69,14% (65 elevi) 90,90% (20 elevi)
Părinţi 62,93% (73 elevi) 63,82% (60 elevi) 59,09% (13 elevi)
Mediul social 78,44% (91 elevi) 77,65% (73 elevi) 81,81% (18 elevi)

Elevii au menţionat mai mult tradiţiile şi obiceiurile pe care le cunosc din mediul social-78,44%
(91 elevi), de la bunei-73,27% (85 elevi), părinţi-62,93% (73 elevi) şi mai rar pe cele din cărţi
13,79% (16 elevi) (Figura 10). Elevii de la oraş cunosc tradiţiile mai mult din cărţi. Rezultă că ei
citesc foarte puţin şi cunosc informaţia din mediul social.

Figura 10: Surse informaţionale

100,00% Total-116
90,00%
80,00% elevi
70,00%
60,00%
50,00% Sat-94 elevi
40,00%
30,00%
20,00%
10,00% Oraş-22 elevi
0,00%
Cărţi Bunei Părinţi Mediul
social

Constatăm că mediul social a fost sursa principală de obţinere a cunoştinţelor despre tradiţii,
obiceiuri, datini, acesteia urmându-i, în ordine degresivă, buneii, părinţii şi cărţile. Experienţele
educaţionale ale poporului, mai exact, valorile acestuia, ca şi parte componentă a culturii sale, se
transmit din moşi-strămoşi prin obiceiuri, tradiţii, datini – prin viu grai, precum şi în forme

83
transformate, prin opera scriitorilor. Ele constituie memoria spirituală a poporului, dar şi a fiecărui
om în parte, şi dăinuie în timp prin simboluri şi semne ale valorilor respective. Dacă ar fi să tragem
o linie de demarcaţie între tradiţii, obiceiuri, datini, nu ne-ar reuşi, deoarece uneori tradiţia poate
deveni obicei sau datină, şi invers.
Elevii au motivat în răspunsurile lor că ceea ce este în realitate, există şi în operă. Opera are la
bază motive ale educaţiei populare, adică creaţiile populare, având un caracter colectiv şi
tradiţional. Elevii din mediul rural s-au isprăvit mai bine cu această sarcină, ei indicând tradiţii,
obiceiuri şi datini pe care elevii din mediul urban nu le cunosc (Tabelul 5, Figura 11).
Tabelul 5
Tradiţii, obiceiuri, datini
Valori Total-116 elevi Sat-94 elevi Oraş-22 elevi
Tradiţii 81,03% (94 elevi) 87,23% (82 elevi) 54,54% (12 elevi)
Obiceiuri 88,79% (103 elevi) 92,55% (87 elevi) 72,72% (16 elevi)
Datini 53,44% (62 elevi) 57,44% (54 elevi) 36,36% (8 elevi)

Figura 11: Tradiţii, obiceiuri, datini.

100,00%
90,00%
80,00%
70,00%
60,00% Tradiţii
50,00%
40,00% Obiceiuri
30,00%
20,00% Datini
10,00%
0,00%
Total-116 Sat-94 elevi Oraş-22 elevi
elevi

Cel mai des au fost indicate tradiţiile care se mai practică şi astăzi, precum: hramul satului,
hramul bisericii, naşterea, nunta, cununia, etc.; mai rar - furatul fetei, jucatul găinei la nunţi,
pradanca (a II-a zi după nuntă), jocul buchetelor, pecetluirea gropii de preot, sfinţirea
mormântului, postul, călugăritul.
Elevii au menţionat că ar fi bine să ne cunoaştem tradiţţile, obiceiurile neamului nostru nu
numai pentru a fi transmise generaţiilor viitoare, dar şi pentru a ne identifica ca popor român.
Orice prietenie se întemeiază pe anumite calităţi care sunt compatibile în diferite situaţii.
Această compatibilitate mai depinde şi de caracterul omului. Totuşi există anumite calităţi care stau
la baza relaţiei de prietenie, altfel nu s-ar întemeia aceste relaţii. Cu acest scop le-am propus
următoarul item:

84
 11. Ce calităţi ale personajelor literare stau la baza relaţiilor de prietenie?
La baza relaţiilor de prietenie liceenii au enumerat calităţi precum (%):
bunătatea sufletească –88,79% (103 elevi), fidelitatea – 59,09% (69 elevi),
încrederea – 87,06% (101 elevi), sinceritatea – 53,44% (62 elevi),
omenia – 63,79% (74 elevi), stima – 42,24% (49 elevi),
înţelegerea – 62,9% (73 elevi), cumsecădenia – 30,17% (35 elevi) (Figura 12).

Figura 12: Calităţile personajelor la baza relaţiilor

de prietenie
100,00%
90,00%
80,00%
70,00%
60,00%
50,00%
40,00%
30,00%
20,00%
10,00%
0,00%

cumsecădenia
sufletească

sinceritatea

stima
omenia

fidelitatea
încrederea

înţelegerea
bunătatea

75 de elevi (64,65%) din cei 116 elevi au afirmat că e foarte greu să-ţi găseşti un prieten
adevărat, iar 41 de elevi (35,94%) chiar au motivat că nici nu au întâlnit încă un prieten adevărat.
În acelaşi timp eleva M.Vlădicescu (gr.27) a menţionat că toate calităţile bune stau la baza
relaţiilor de prietenie, iar eleva E.Galamaga (gr.27) - că de multe ori o prietenie adevărată apare
după un conflict sau ceartă şi invers, dintr-o prietenie adevărată se poate isca o duşmănie mare ca
şi proverbul din romanul lui M. Sadoveanu „Fraţii Jderi”: Nu te întrista, căci din prieteniile mari
ies duşmăniile cele tari (p.106).
Porind de la postulatul că fiecare individ, când citeşte, discută, vizionează ceva, îşi face o
impresie şi îşi elaborează o opinie, adevărată sau falsă, le-am propus liceenilor un item care vizează
atitudinea proprie despre cele citite în operă.
12. Ce părere ai despre personajele literare identificate în opere?
48 de elevi (41,37%) din cei 116 elevi au răspuns complet, 66 de elevi (56,89%) au răspuns
parţial, iar 2 elevi (1,72%) n-au răspuns defel, motivînd că nu şi-au format nici o părere despre
personajele literare, deoarece nu citesc nimic (Figura 13). În Tabelul 6 sunt reprezentate rezultatele
elevilor în urma investigaţiei.

85
 Tabelul 6
Răspunsurile elevilor despre personajele literare (%)
Răspunsuri Total-116 elevi Sat-94 elevi Oraş-22 elevi
Complet 41,37% (48 elevi) 42,55% (40 elevi) 72,72% (16 elevi)
Parţial 56,89% (66 elevi) 63,82% (60 elevi) 27,27% (6 elevi)
N-au răspuns 1,72% (2 elevi) 2,12% (2 elevi) -

Elevii de la oraş au dat răspunsuri mai complete faţă de cei de la sat.

Figura 13: Păreri ale elevilor

100,00%
90,00%
80,00%
70,00% complet
60,00%
50,00%
40,00% parţial
30,00%
20,00%
10,00% n-au sesizat
0,00%
Total Sat - 94 Oraş - 22
elevi elevi

Elevii au răspuns sincer, insistând asupra faptului că majoritatea personajelor pentru ei sunt
demne de urmat, deoarece posedă nişte calităţi care merită a fi preluate, nu în zadar autorul a creat
aceste personaje, înzestrându-le cu calităţi remarcabile, în unele cazuri prezentându-le chiar el.
Autorul creează personaje literare cu astfel de calităţi prin care să captiveze receptorul, să
trateze problemele globale ale vieţii. Concluzia este certificată de răspunsuri semnificative ale unor
elevi:
D.Bacalâm (gr. 27) a afirmat că apreciază personajele literare cu calităţi tari, pe care ea nu le
are, dar doreşte să le aibă, motivând că de astfel de persoane are nevoie şi societatea de astăzi.
T.Cobâlcă (gr.20) a menţionat că pe greşelile altora te poţi învăţa şi nu vei repeta această
greşeală.
A.Crăciun (gr.20) a remarcat că aceste personaje sunt nişte marionete supuse autorului, sunt
nevinovate şi de aceea au traseul lor în operă.
I.Gonţa (gr.29) a recunoscut că deseori când citeşte o operă el îşi imaginează cum ar proceda
în situaţia trăită de personajul literar, ceea ce demonstrează că elevii preiau modelele personajelor
literare, acestea servindu-le ca îndemn şi povaţă în formarea personalităţii lor.
Atitudinea autorului faţă de personaje a fost explorată prin itemul:

86
 13. Ce părere are autorul faţă de aceste personaje?
Autorul are păreri bune despre personaje, deoarece el le creează, afirmă elevii. Ei înţeleg că
opera fără personaje negative n-ar fi captivantă. Nu ar fi conflictul care ne-ar ţine permanent în
acţiune. Deplinătatea răspunsurilor elevilor este indicată de următoarele valori: au dat răspunsuri
depline 40 de elevi (34,48%) şi 73 de elevi (62,93%) au dat răspunsuri parţiale; iar 3 elevi (2,58%)
n-au răspuns (Tabelul 7, Figura 14).
Tabelul 7
Aprecierea de către elevi a atitudinii autorului faţă de personajele create (%)
Răspuns Total-116 elevi Sat-94 elevi Oraş-22 elevi
Complet 34,48% (40 elevi) 31,91% (30 elevi) 45,45% (10 elevi)
Parţial 62,93% (73 elevi) 65,95% (62 elevi) 50% (11 elevi)
N-au sesizat 2,58% (3 elevi) 2,12% (2 elevi) 4,54% (1 elev)

Figura 14: Păreri ale autorului

100,00%
90,00% Complet
80,00%
70,00%
60,00%
50,00% Parţial
40,00%
30,00%
20,00%
10,00% N-au
0,00%
sesizat
Total Sat-94 elevi Oraş-22
elevi

Un alt item care explorează atitudinea elevilor faţă de personajele literare se referă la
constructivismul personajelor:
14. Prin ce se demonstrează constructivismul personajelor?
Adolecenţii au formulat o diversitate de răspunsuri, care exprimă punctul lor de vedere în
această chestiune. Unii au afirmat că orice personaj literar trebuie să posede calităţi reale, adică să
nu fie hiperbolizate la maximum. Alţii au accentuat că personajele literare trebuie să aibă atât
trăsături pozitive cât şi negative, deoarece ele într-un fel sau altul reprezintă un model pentru
fiecare. Nu există numai personaje pozitive, dar şi negative. Câţiva elevi au afirmat că o trăsătură
importantă o reprezintă frumosul sufletesc, care astăzi greu îl găseşti la cineva.

87
 15. Numiţi opere în care sunt elucidate generaţiile (copii, părinţi, bunei).
Elevii au indicat diverse opere, în funcţie de preocupările lor literare, de calitatea şi frecvenţa
lecturii – criterii pe care le-am sintetizat în trei nivele de dezvoltare literar-artistică şi, respectiv, de
conştientizare a esenţei educaţiei permanente în contextul educaţiei populare (Tabelul 8). Elevii de
la oraş citesc mai mult faţă de cei de la sat. Cei care citesc puţin, au enumerat şi opere puţine. Unii
n-au răspuns deloc. Mai frecvent au fost indicate operele citite sau studiate recent: Fraţii Jderi şi
Baltagul de M. Sadoveanu, Moromeţii de M. Preda, Ion de L. Rebreanu, Trei muşchetari de Al.
Dumas, Amintiri din copilărie de I. Creangă, Moara cu noroc de I. Slavici, Frunze de dor şi Povara
bunătăţii noastre de I. Druţă.

Tabelul 8

Rezultatele obţinute în lecturarea operelor artistice (%)

Niveluri Total-116 elevi Sat - 94 elevi Oraş - 22 elevi

Citesc mult 26,72% (31 elevi) 24,46% (23 elevi) 36,36% (8 elevi)
Citesc puţin 50,00% (58 elevi) 48,93% (46 elevi) 54,54% (12 elevi)
Nu citesc 23,27% (27 elevi) 26,59% (25 elevi) 9,09% (2 elevi)

Sinteza datelor experimentului de constatare este prezentată în Tabelul 9.

88
 Rezultatele obţinute în experimentul de constatare (%) Tabelul 9
1. Personaje % 4. Trăsături neactuale % 7. Atitudinea %
Vitoria Lipan 68,96 eroismul 68,10 pozitivă 67,24
Ştefan cel Mare 60,34 vitejia 45,68, negativă 27,58
Ionuţ Jder 54,31 omenia 37,93.
Dan 53,44 5. Valori ale poporului % 8. Limbajul %
Meşterul Manole 50,86 Libertatea 74,13 simplu 50,00
Scarlet 39,65 Binele 68,96 viu 19.82
Romeo 34,48 Frumosul 68,10 popular 11,20
Manole Păr- Negru 29,31 Adevărul 60,34 sincer 10,34
Amfilohie Şendrea 26,72 sinceritatea 54,31
Otilia 25,86
2.Calităţi demne % 6. Valori general -umane % 9. Valori istorice %
înţelepciunea 93,96 vitejia 86,20 patriotismul 76,72
agerimea 90,51 Adevărul 82,75 toleranţa 53,44
bărbăţia 87,93 bunătatea sufletească 81,89 eroismul 51,72
cumsecădenia 84,48 stima 77,58 egalitatea 50,0
patriotismul 84,48 patriotismul 73.27 Sacrul 41,37
amabilitatea 80,17 bărbăţia 68,96 Libertatea 29,31
inteligenţa 74,13 îndrăzneala 68,10 10. Tradiţii %
paternitatea 62.06 Sacrul 66,37 obiceiuri 88,79
Dreptatea 44,82 Dreptatea 65,51 tradiţii 81,03
bunătatea sufletească 41,37 optimismul 63,79 mediul social 78,44
curajul 41,37 Binele 62,06 bunei 73,27
3. Calităţi viabile % omenia 56,03 părinţi 62,93
curajul 39,65 solidaritatea 55,17 datini 53,44
omenia 36,20 viclenia 53,44 cărţi 13,79
mândria 36,20 răbdarea 49,13
bunătatea 34,48 sinceritatea 47,41
isteţimea 32,75 dragostea 44,82
sinceritatea 31,03
îndrăzneala 29,31
hărnicia 25,0

89
 2.2. Receptarea de către liceeni a valorilor literare şi ale educaţiei populare
în romanul Fraţii Jderi
Din 116 elevi care au fost chestionaţi la etapa de constatare, 60 de elevi au fost selectaţi pentru
experimetul de formare. S-au selectat elevi de la ambele specialităţi:
asistent medical - 30 elevi,
moaşă - 30 elevi, dintre care:
din mediul rural - 46 elevi,
din mediul urban -14 elevi.
Elevilor li s-a propus să analizeze fragmente din romanul Fraţii Jderi, care, aşa cum s-a
demonstrat în Capitolul I, reprezintă un model de educaţie permanentă. Fragmentele au fost
selectate în baza prescripţiilor şi recomandărilor Curriculumului de limba şi literatura română.
Scopul experimentului de formare: Stabilirea gradului de însuşire a valorilor literar-artistice şi a
valorilor educaţiei populare de către elevi, conştientizarea acestora ca valori ale educaţiei
permanente.
În cadrul experimentului de formare au fost urmărite următoarele obiective:
- Să identifice noţiunea de valoare, diferenţiind-o în unele situaţii de cea de calitate;
- Să depisteze din contextele propuse valorile neamului românesc;
- Să identifice obiceiurile, tradiţiile, datinile din roman sau din fragmentele romanului;
- Să exemplifice trăsăturile, calităţile personajelor literare care pot fi considerate modele demne
de urmat;
- Să analizeze personajele literare conform modelului intuit de fiecare în parte sau conform unui
algoritm prestabilit.

Elevilor li s-au propus spre analiză fragmentul de la pag 21-23 ale romanului (Anexa 9)
conform itemilor:
Numiţi din câţi membri este alcătuită familia Jderilor? Alcătuiţi o schemă care să conţină
aceşti membri. Elevii au alcătuit diferite scheme, evidenţiind că Ionuţ este un intrus în această
familie, adică a apărut mai târziu, nefiindu-i Ilisafta mama adevărată.
De ce Ilisafta şi-a dat seama că Ionuţ este feciorul lui Manole? Argumentaţi cu exemple din
text. Ilisafta şi-a dat seama că acest copil este tot al lui Manole după pata de culoare întunecată care-
i apăruse în coada ochiului stâng, deoarece fiecare copil din familia Jdreilor avea această pată.
Analiza fragmentului din roman i-a condus pe liceeni la unele dezbateri despre familiile
numeroase de copii şi despre asemănările între fraţi şi surori, dar, mai ales, neasemănările,
cunoscându-se din roman activitatea Jderilor.

90
 Elevii au concluzionat că fiecare este o personalitate irepetabilă, iar mezinilor, de obicei, li se
face în dar casa părintească. Mezinul este copilul dorit de pe urmă. În acelaşi context unii liceeni au
menţionat că astăzi familiile nu mai au mulţi copii, fiindcă sunt alte condiţii sociale şi chiar s-a
punctat problema natalităţii care e în descreştere faţă de problema mortalităţii.
Fetele au accentuat că se întâlneşte rar o mamă vitregă care să adopte şi să iubească copilul atât
de mult.
Clasificaţi personajele cele mai importante conform unei trepte, sau unei scheme.
Membrii familiei Jderi

Ilisafta Manole Oana

Ionuţ
Nicodim

Simion

Cristea

Damian

Comentariile elevilor date schemei personajelor în roman la momentul venirii în familie a lui
Ionuţ sunt prezentate în Tabelul 10.
Tabelul 10
Comentariile elevilor la fragmentul despre membrii familiei Jder
Educaţia Educaţia Educaţia Concluzie
literar-artistică populară permanentă
De la început au fost În coada ochiului Ilisafta i-a ţinut loc Foarte bine că l-a
patru fraţi, pe urmă s- stâng îi apare pata de celei ce s-a prăpădit, iubit cu adevărat,
a mai adăugat încă jder ca la ceilalţi fraţi. fiind o mamă adevăra- deoarece era
unul, al cincelea. Ilisafta fusese de o tă şi grijulie. mângâierea ei, ceilalţi
frumuseţe rară în L-a iubit mai mult plecaseră.
tinereţe. poate decât pe ceilalţi, Cel mic tot timpul e
Dumnezeu l-a trimis fiind caracteristic şi cel mai iubit.
tot la ea, ca să aibă azi de a iubi mai mult
grijă de el, fiindcă mezinul, deoarece ei
mama lui decedase. alină singurătatea.

91
 Fragmentul de la pag 15 a romanului (Anexa 10) a fost examinat în baza următorilor itemi:
1. Să evidenţieze personajul literar care apare la această sărbătoare, relevând portretul fizic şi
moral.
Elevii au menţionat că acest personaj este un fiu de boier, mezinul lui Manole Păr-Negru,
comisul hergheliei domneşti. Îl chema Ionuţ. Era îmbrăcat cu toată pompa domnească, adică cu
contaş de postav albastru, ciubote de marochin roş. Se afla în pragul maturităţii, abia îi înfiera
mustaţa. Semăna cu tatăl său şi se arăta a fi vrednic de părintele său. Cei din jur au observat că mai
era şi stângaci.
2. Să numească ce personaje literare mai apar în acest fragment.
La această sărbătoare mai apar următoarele personaje: Ionuţ, Ştefan cel Mare, Nechifor
Căliman, poporul, Alexăndrel -Vodă, părintele Nicodim, Ilisafta Jderoaia.
În discuţie cu liceenii au fost menţionate portretul fizic şi moral al personajului cheie, Ionuţ, şi
ei au evidenţiat specificul adolescenţei: îi înfiera mustaţa, îmbrăcat boiereşte şi au concluzionat că
este un model dintotdeauna în educaţia naţională. Însă în acelaşi timp unii liceeni au relatat că
actualmente pot fi şi alte modele, pornind de la ideea valorilor ce ţin de globalizare. În concluzie s-a
sintetizat că alături de acest model impunător, cum ar fi Ionuţ din romanul Fraţii Jderi de M.
Sadoveanu, ar putea fi conturate şi alte modele care ar îmbina eticul şi esteticul din opera în cauză,
ţinându-se cont de realităţile cotidiene.
Comentariile elevilor sunt prezentate în Tabelul 11.
Tabelul 11
Portretul fizic şi moral al personajului principal
Educaţia Educaţia Educaţia Concluzie
literar-artistică populară permanentă
Norodul era curios să Copilul e cunoscut Copilul se afla în Se arăta să fie un pui
afle cine-i acest copil. după poreclă. pragul maturităţii. vrednic de părintele
Foarte repede s-a Ionuţ era îmbrăcat Fecioraşul este copilul său, după trăsăturile
transmis că e fiul cel foarte frumos, cel mai mic al lui morale şi fizice.
mai mic al lui Manole deoarece pleca în Manole.
Păr-Negru, numit întâmpinarea
Ionuţ. Toată atenţia i-a domnului.
fost atrasă lui, deoarece Jderul cel mititel le
nimeni nu ştia de place la toţi.

92
 existenţa lui, nici chiar
comisoaia Ilisafta. Au
băgat de seamă că-i
stângaci, aşa de
minuţois l-a analizat
poporul.

După analiza personajelor elevii au stabilit liniile principale de subiect în roman, concluzionând
că Ionuţ are rolul principal.

Liniile principale de subiect în roman

Familia Jderilor- Ionuţ Călătoria în împărăţia turcului

domnitorul

Alexăndrel-Vodă Domnitorul Cetatea domnească Familia Căliman

Motivele prin care se concretizează tematica romanului sunt indicate în Tabelul 12.

Tabelul 12
Teme, motive şi semnificaţii în roman
Tema Motive Semnificaţii
1. Etapa de glorie a Moldovei - Motivul domniei; Valorile istorice ale neamului
în timpul domniei lui Ştefan - Motivul luptei; românesc.
cel Mare. - Motivul victoriei;
- Motivul cetăţii;
- Motivul patriotismului;
2. Tânărul în devenire - Motivul dragostei; Formarea identităţii
- Motivul maturizării; personajului în ani de
adolescenţă, avansarea de la
copilărie la tinereţe.
3. Familia Jderilor - Motivul familiei, al copiilor Modelul unei familii

93

4.Continuitatea generaţiilor
şi al educaţiei; numeroase, întemeiată pe
norme şi principii ale educaţiei
tradiţionale.
- Motivul familiei, al copiilor Caracterul peren al educaţiei,
şi al educaţiei; acestea fiind generaţiile.
- Motivul patriei şi al
pământului;

Elevii au stabilit tipul de relaţii ce se constituie între personaje, precum şi motivele care
contribuie la apariţia acestora, completând un tabel conform modelului dat (Tabelul 13).
Tabelul 13
Personajele, tipul de relaţii şi motivele acestora în roman
Personaje Tipul de relaţii Motive
Ilisafta-Ionuţ - protecţie, grijă, dragoste; Paternităţii
Nicodim-Ionuţ - înţelegere, luciditate, prietenie, înţelepciune; Fraternităţii
Manole-Ionuţ - seninătate, bucurie ascunsă, plăcere de a-şi vedea încă o Paternităţii
dată viaţa tinereţei lui repetându-se, conştiinţa că existenţa
clanului nu va fi întreruptă;
Şendrea –Ionuţ - superioritate spirituală, filozofică, raporturi dascăl- Rudeniei
ucenic; Adolescenţei
Alexăndrel-Vodă- - prietenie pâna la sacrificiu, rivalitate, răzbunare, intenţie
Ionuţ de a umili;
Nasta-Ionuţ - erotismul pur; Dragostei
Ştefan - clanul
Jderilor şi al lui Sau o alta perspectivă a relatarii, a raporturilor dintre Domnitorului
Căliman personaje, ţărănime etc.

Ştefan Meşter, - e unul de la filosof la ucenic. Prieteniei

postelnicul şi Ionuţ
Jder

Elevii au determinat ce tipuri umane reprezintă fiecare dintre personajele romanului:

Ştefan cel Mare - principele exemplar Cristea -modelul familiei patriarhale
Ionuţ - tânărul în devenire Simion - comisul tânăr

94
Manole - filosoful matur Candachia - femeia frumoasă
Gheorghe Botezatu - omul de încredere Alexăndrel- Vodă - tânărul naiv
Nechifor Căliman - starostele vânătoresc Ilisafta - alma-mater
Nicodim - monahul spiritual Ştefan Meşter - postelnic de încredere
Amfilohie Şendrea -pater spiritualis (părintele spiritual).
Pentru a stabili dacă au sesizat care personaje sunt pentru ei modele demne de urmat, le-am
propus elevilr itemul:
Care personaje literare din opera Fraţii Jderi le consideraţi modele demne de urmat?
(Item 1, Chestionar nr.2, Anexa 11).
Adolescenţii au optat pentru: Ionuţ - cu 100,00% (60 elevi); Ştefan cel Mare - cu 96,66% (58
elevi); Amfilohie Şendrea - cu 90,00% (54 elevi); Manole Păr-Negru- cu 33,33% (20 elevi);
Alexăndrel-Vodă- cu 8,33% (5 elevi ) (Figura 15).

În fragmentul de la pag 26 a romanului (Anexa 12) este caracterizat Ştefan -Vodă. Elevilor li s-a
propus să analizeze personajul după algoritmul indicat în Anexa 13, apoi au scris un eseu cu tema:
Stefan- Vodă - principele exemplar. Liceenii au evidenţiat trăsăturile fizice şi cele morale. Au
evidenţiat gesturile pline de semnificaţii şi morala pe care i-o transmite fiului său Alexăndrel-Vodă.

Figura 16: Calităţile Domnitorului

100,00%
90,00%
80,00%
70,00%
60,00%
50,00%
40,00%
30,00%
20,00%
10,00%
0,00%
curajul
patriotismul

agerimea
omenia

voinicia

95
 Au motivat cu argumente calităţile pe care le posedă un domnitor, argumentând că acestea pot
fi promovate şi de tinerii de astăzi. Au evidenţiat calităţi precum: agerimea-58 elevi (96,66%),
patriotismul-52 elevi (86,66%), omenia-42 elevi (70,00%), curajul-41 elevi (68,33%), voinicia-38
elevi (63,33%), care pot fi considerate şi valori ale neamului (Figura 16). Comentariile elevilor sunt
sintetizate în Tabelul 14.
Tabelul 14
Educaţia Educaţia Educaţia Concluzie
literar-artistică populară permanentă
Portetul fizic şi moral Ritualuri: Înfăţişarea gazdelor la Simbolurile pâinii:
al domnitorului. semnul crucii, sărutul sosirea domnitorului ospitalitate, atitudine
Evangheliei, cu pâine şi sare. paşnică, respect
închinarea poporului deosebit, etc.
în faţa lui Vodă.

Apoi li s-a propus exerciţiul: Întocmiţi o schiţă de portret a tânărului în devenire-Ionuţ. Elevii
l-au caracterizat conform algoritmului, evidenţiind aşa trăsături ca: curajul-61,66% (37 elevi),
iscusinţa-51,66% (31 elevi), tăria de caracter-55,00% (33 elevi), agerimea-61,66% (37 elevi)
(Figura 17), caracteristicile ambelor personaje fiind comparate (Tabelul 15).

Tabelul 15
Trăsături comune de caracter
Ionuţ Ştefan Figura 17: Calităţile lui Ionuţ
100,00%
90,00%
Iscusinţa Patriotismul 80,00%
70,00%
60,00%
Omenia 50,00%
40,00%
30,00%
Curajul Curajul 20,00%
10,00%
0,00%
Tăria de caracter Voinicia
curajul iscusinţa tăria de agerimea
Agerimea Agerimea caracter

Fragmentele de la pag. 23-24 ale romanului (Anexa 14) au fost examinate de elevi în 5 grupuri,
fiecare grup urmând să răspundă unui item diferit de al celorlalte grupuri:
1. Ce schimbări se produc în familia Jderilor?
2. Ce învăţătură îi da părintele Nicodim lui Ionuţ?
3. Cum îl numeşte părintele Nicodim şi cum înţelegeţi aceste spuse?

96
 4. Cui semăna acest copil; argumentaţi cu exemple din text.
5. Explicaţi spusele Ilisaftei: Aşchia nu sare departe de trunchi.
Toate aceste răspunsuri au fost reprezentate schematic la tablă de către fiecare grup. Elevii au
menţionat că, odată cu plecarea lui Nicoară, Dumnezeu îl trimite pe Ionuţ ca să-i ţină locul celui
plecat, el călugărindu-se la mănăstirea Neamţ. Şi astăzi la biserici se mai călugăresc oameni, fiind o
datină de demult. Anume părintele Nicodim îl cunoscuse cel mai puţin pe Ionuţ şi de aceea îi da din
când în când sfaturi. Îndrăzneşte să-l numească fluture, flacără, schimbător ca un pui de demon,
deoarece era foarte ager şi isteţ, fiind încă naiv.
În cadrul discuţiei asupra itemului Ce schimbări se produc în familia Jderilor elevii au
remarcat că nu este atât de dăunător călugăritul, dar ei erau îngrijoraţi de faptul că în ultimii ani tot
mai mulţi tineri şi elevi sub influenţa maturilor nimeresc în diferite secte, iar sectele sunt mai
periculoase pentru sănătatea şi viaţa omului decât călugărutul.
Datele sunt reprezentate în Tabelul 16.
Tabelul 16
Schimbările din familia Jder, în contextul celor trei educaţii
Educaţia Educaţia Educaţia Concluzie
literar-artistică populară permanentă
Ionuţ în accepţiunea Binecuvântarea lui Înlocuirea lui Nicoară Între cele trei tipuri
lui Nicodim era Nicodim de către de către Ionuţ; de educaţie relaţia se
socotit ca un trimis sfinţitul Iosif; Asemănarea lui Ionuţ produce la nivel de
de la Dumnezeu, de Proverbul ,,Aşchia nu cu tatăl său; tradiţie/ritual, limbaj,
accea îi plăcea să-l sare departe de Sfaturile lui Nicoară preluare a rolului şi
povăţuiască. trunchi”(asemănarea date lui Ionuţ. funcţiei, continuitate
lui Ionuţ cu tatăl său). genetică şi spirituală.

Fragmentele de la pag. 36-37 ale romanului (Anexa 15) au fost examinate de elevi în aspectul
limbajului, prieteniei şi dragostei adolescentine. Elevii au depistat în personajul Ionuţ lipsa
experienţei de viaţă, faptul că este stângaci (cu sensul de antonim al lui dreptaci), opinând că
acestea ar fi nişte trăsături neactuale azi (Tabelul 17).
Tabelul 17
Aspecte definitorii ale adolescenţei în contextul celor trei educaţii
Educaţia Educaţia Educaţia Concluzie
literar-artistică populară permanentă

97
 Tinerii vorbesc Frăţia de cruce; Învăţătura de carte; Ştiau carte numai
despre problemele E rînduit de a învăţa Fiorul dragostei nu acei care erau pe
care le sunt bucoavnă sîrbească; trece pe alături. lîngă biserici;
caracteristice la Busuioc pus în Despre aceste
vîrsta adolescenţei. mintean. probleme discută şi
tinerii în ziua de
astăzi.

Fragmentul de la pag. 45 a romanului (Anexa 16) a fost analizat de elevi după itemii:
1. Depistaţi ce sfat îi dă părintele Nicodim lui Ionuţ, argumentând cu exemple din text.
2. Care din acestea se referă la educaţia morală, dar care - la educaţia permanentă?
3. Care din aceste sfaturi se bucură şi astăzi de actualitate?
Elevii au accentuat că învăţătura de carte este un sfat pe care îl dă ca exemplu părintele
Nicodim şi care se bucură de actualitate şi astăzi. El accentuează rolul cărţii în viaţa lui, având o
importanţă deosebită. La educaţia morală se referă spusele: să fii cuminte, să asculţi, să te supui
acelor dascăli, să nu te îndupleci la unele zburdăciuni etc. Totodată aceste învăţăminte fac parte din
educaţia permanentă (Tabelul 18). Tabelul 18
Comunicarea valorilor prin sfaturi
Educaţia Educaţia Educaţia Concluzie
literar-artistică populară permanentă
Din cărţi poţi Poveţele sunt date Sfaturi gen: Comunicarea prin sfaturi
cunoaşte multe de fratele mai mare Să dobândească reprezintă deschiderea
poveţe. învăţătură de carte; dezinteresată, afectiv
Să fie cuminte; nuanţată a adultului către
Să asculte; copil şi adolescent,
Să nu să se sfătoşenia fiind percepută
înduplece la unele la celălalt pol ca sursă de
zburdăciuni. ajutor.

Studierea întregului roman s-a încheiat cu o evaluare de tip creativ, elevii trebuind să elaboreze
un eseu cu tema Ionuţ Jder - tânărul în devenire şi să evidenţieze:
Ce calităţi ale personajului Ionuţ le consideraţi viabile şi azi pentru tînăra generaţie? (Itemul
2) Textele elaborate au arătat că pentru elevii de azi sunt semnificative mai ales trăsături precum:

98
 agerimea - 96,66% (58 elevi), bunătatea sufletească - 96,66% (58 elevi), înţelepciunea - 96,66%
(58 elevi), îndrăzneala – 90,00% (54 elevi), bărbăţia - 86,66% (52 elevi), omenia - 70% (42 elevi),
curajul - 68,33% (41 elevi), prietenia - 66,66% (40 elevi), voinicia - 63,33% (38 elevi), vitejia -
61,66% (37 elevi), amabilitatea - 55% (33 elevi), isteţimea - 51,66% (31 elevi) (Figura 18).
În următoarea sarcină acţiunea elevilor a vizat trăsăturile personajelor, care, în opinia lor, nu
mai sunt actuale (Figura 19).
Figura 18. Calităţi viabile Figura 19. Trăsături umane neactuale

Calităţi viabile
100,00%
90,00%
80,00%
70,00%
60,00% 100,00%
50,00% 90,00%
40,00% 80,00%
30,00% 70,00%
20,00% 60,00% vitejia
10,00% 50,00% eroism ul
0,00% 40,00%
om enia
amabilitatea
isteţimea
înţelepciunea

omenia
agerimea

prietenia
îndrăzneala
bărbăţia
sufletească

voinicia
vitejia
curajul

30,00%
bunătatea

20,00%
10,00%
0,00%

La itemul Ce valori ale poporului român se regăsesc în personajul Ionuţ? elevii au indicat (%):
patriotismul - 91,66% (55 elevi), Dreptatea - 80,00% (48 elevi),
Adevărul - 88,33% (53 elevi), bunătatea - 76,66% (46 elevi),
îndrăzneala - 88,33% (53 elevi), curajul - 70,00% (42 elevi),
Libertatea - 83,33% (53 elevi), egalitatea - 60,00% (36 elevi),
Binele - 80,00% (48 elevi), Frumosul - 48,33% (29 elevi) (Figura 20).
Figura 20. Valori ale poporului român în romanul Fraţii Jderi (receptate de elevi)
100,00% adevărul
90,00% binele
80,00% bunatătea
curajul
70,00%
dreptatea
60,00% egalitatea
50,00% frumosul
40,00%
îndrăzneala
libertatea
30,00%
patriotismul
20,00% sacrul
10,00% vitejia
voinicia
0,00%
sacrul 99
toleranţa
 Pentru a depista cu adevărat care este originea lui Ionuţ le-am propus fragmentul de la pag. 528-
530 a romanului (Anexa 17).
Elevii au analizat următorii itemi: Ce află Ionuţ de la părintele Amfilohie? După care calităţi el
se aseamănă cu mama şi după care calităţi se aseamănă cu tatăl?
Elevii au răspuns că părintele îi este unchi de pe mamă. După felul de a gândi îi seamănă
mamei, iar după mânuirea armelor – tatălui (Tabelul 19).
Tabelul 19

Rudenie şi cod genetic în roman

Educaţie Educaţia Educaţia Concluzie
literar-artistică populară permanentă
Iniţierea în relaţiile de Călătoria ca iniţiere şi Comunicarea Descoperirea originei
rudenie ca şi pregătire puruficare – atributele informaţiei de rudenie. ca temei pentru
pentru călătoria maturizării. asumarea de către
iniţiatică. personaj a rolului de
continuator al acesteia.

La itemul Cu care alt personaj literar din romanul ,,Fraţii Jderi” îl putem compara pe Ionuţ?
majoritatea elevilor au fost de părerea că pe Ionuţ îl putem asemăna mai mult cu Ştefan cel Mare,
deoarece este viteaz şi neînfricat ca şi el, dând dovadă de patriotism în multe lupte. A fost
conducător de oşti ca şi Ştefan, domnitorul. Unii elevi l-au comparat cu Manole, tatăl său, după cum
spune şi comisoaia Ilisafta Aşchia nu sare departe de trunchi, adică avea multe trăsături comune de-
ale tatălui său. La fel ca şi Manole, a fost curajos şi iscusit în mânuirea armelor, câştigând în lupta
de la Vaslui. Fiind la vârsta adolescenţei, elevii l-au comparat pe Ionuţ cu Alexăndrel-Vodă, fiul
domnitorului. Ambii sunt naivi, copleşindu-i sentimentul dragostei, de care nu scapă nimeni. După
felul de a gândi, elevii l-au comparat cu Amfilohie Şendrea, unchiul său, care nu întâmplător era
considerat persoana de încredere a domnitorului. S-a dovedit că Ionuţ posedă cele mai desăvârşite
calităţi, preluate de la mentorii care l-au înconjurat şi l-au povăţuit.
În baza fragmentului de la pag. 477 (Anexa 18) elevii au răspuns la următorii itemi:
Ce sfaturi demne de urmat i le dă Ilisafta fiului său? După care criteriu putem spune că Ionuţ
este copia lui Manole? Adolescenţii au exemplificat sfaturile date de Ilisafta, anume atunci când se
va afla Ionuţ printre străini, motivînd că acestea sunt actuale şi astăzi pentru ei. Au accentuat că
atunci cînd ei pleacă undeva, fie mic, sau mare, mama tot îi povăţuieşte. Aceste poveţe se referă la
educaţia permanentă. În privinţa agerimii şi zburdăciunilor tot seamănă cu tatăl său (Tabelul 20).

100
 Tabelul 20

Sfaturile adulţilor ca factor de educaţie permanentă a personajului principal

Educaţia Educaţia Educaţia Concluzie
literar-artistică populară permanentă
Discuţia dintre mamă Poveţele Ilisaftei date Valoarea perenă a Poveţele reprezintă
şi copil şi despărţirea lui Ionuţ despre com- poveţei părinteşti (se liantul spiritual dintre
lor ca moment al portarea printre ţine minte o viaţă). copii şi părinţi.
cunoaşterii introvert- străini.
extrovertă.

Alt povăţuitor sau model este tatăl, care pentru fii este un om foarte important, un model pentru
copiii săi. E cazul care se potriveşte perfect proverbului Cum sunt părinţii aşa-s şi copiii. Pentru
fragmentul de la pag. 482 (Anexa 19) elevii au răspuns itemilor: Ce poveţe îi dă tatăl fiului?
Motivaţi cum înţelegeţi spusele tatălui: „Unde-s primăverile mele, care-au fost şi nu mai sunt!"
Tatăl îl povăţuieşte ca un bărbat care cunoaşte viaţa şi prin chipul lui Ionuţ îşi vede roadele sale şi
anii tinereţii. Elevii au comentat spusele referindu-se la anii de tinereţe ai lui Manole, plini de clipe
frumoase, care nu se mai întorc (Tabelul 21).
Tabelul 21

Poveţele tatălui pentru Ionuţ

Educaţia Educaţia Educaţia permanentă Concluzie
literar-artistică populară
Din text poţi culege Poveţele tatălui Valoarea perenă a Poveţele tatălui sunt
diferite învăţăminte. reprezintă experienţele poveţei părinteşti (se deosebit de valoroase
Farmecul acestor vorbe sale de viaţă. ţine minte o viaţă). pentru Ionuţ căci tatăl
au o influenţă asupra este modelul uman, cel
fiului, fiindu-i copia şi mai important pentru
totodată modelul său. el.

În fragmentul de la pag.190 a romanului (Anexa 20) adolescenţii au răspuns următorilor itemi:

Ce poveţe demne de urmat i le spune Simion lui Ionuţ? Simion îl povăţuieşte din partea unui bărbat
adevărat, care cunoaşte viaţa, enumerându-i chiar trăsăturile bărbatului adevărat.

101
 Tabelul 22

Poveţele fratelui Simion pentru Ionuţ

Educaţia Educaţia Educaţia Concluzie
literar-artistică populară permanentă
Între Ionuţ şi Simion Poveţele lui Simion Fiind preluate de Acţiunea educaţională
există o stimă decurg din experienţe- fratele său mai mic, se realizează la
reciprocă. le proprii. poveţele lui Simion au nivelul celor trei tipuri
valoare perenă. de educaţie şi dinspre
fraţii mai mari.

Din fragmentul de la pag. 366 (Anexa 21) adolescenţii au răspuns itemilor: Ce învăţăminte îi dă
Candachia lui Ionuţ? Cum credeţi, de ce anume îl povăţuieşte în aşa fel? Ea îi spune să se ferească
de jupâniţele moldovence. Spre deosebire de Candachia, Cristea afirmă că bărbaţii nu au a se teme
de cele femeieşti.
Elevii au răspuns că poate Candachia este mai tânără ca Ilisafta, cunoaşte mai puţin viaţa, sau
trăieşte în altă perioadă comparativ cu Ilisafta. Înţelepciunea vine cu anii. Totuşi cel în vârstă are
mai multă minte şi înţelepciune. Candachia se ştie pe sine, fiind jupâniţă moldoveancă, îşi cunoaşte
viciile ca şi oricare persoană. Cunoaşte de asemenea despre sentimentul de dragoste dintre Nasta şi
Ionuţ, Nasta fiind de altă naţionalitate, de aceea poate şi îl povăţuieşte în aşa fel.
Tabelul 23

Poveţele cumnatei Candachia pentru Ionuţ

Educaţia Educaţia Educaţia Concluzie
literar-artistică populară permanentă
Sfaturile ei nu coincid Oasele sfinte n-au şi Importanţa învăţăturii Poveţe ce decurg din
cu ale Ilisaftei, fiind chip frumos, altfel de carte; alegerea experienţele de viaţă,
mai tânără. norocul ar fi împărţit soţiei. dar având specific
fără măsură. feminin.

În baza fragmentului de la pag. 106 (Anexa 22), elevii au răspuns itemului: Ce sfat demn de
urmat îl povăţuieşte Dumitru Crivăţ (Tabelul 24)?

102
 Tabelul 24

Poveţele lui Dumitru Crivăţ pentru Ionuţ

Educaţia Educaţia Educaţia Concluzie
literar-artistică populară permanentă
Din acest fragment Proverbul: Nu te Educaţia are loc zi de Educaţia porneşte de
elevul îşi formează o veseli prea mult cu zi, chiar prin spuse. la cele mai simple
viziune proprie despre prietenii tăi, căci cuvinte luate din
prieteni. prietenii în ziua de viaţă; adică pilonii
astăzi sunt umbre; se educaţiei pornesc de
arată când luceşte la învăţăturile
soarele”. poporului.

În fragmentul de la pag. 494 (Anexa 23) elevii au analizat cuvintele pe care le spune lui Ionuţ
postelnicul Ştefan. Ei au evidenţiat că toată înţelepciunea vine de la Dumnezeu şi nimic nu se face
fără ştirea lui. Fiecare are o soartă hărăzită de Dumnezeu şi nu poate fi schimbată.

Tabelul 25

Poveţele postelnicului Ştefan pentru Ionuţ

Educaţia Educaţia Educaţia Concluzie
literar-artistică populară permanentă
Omul se preţuieşte, Atotputernicia lui Sfaturile unui perso- Omul se preţuieşte
dar nu se laudă. Dumnezeu; cunoaşte- naj care nu face parte după fapte.
rea empirică; elabora- din familie confirmă
rea unei opinii după perenitatea educaţiei
cele auzite şi văzute. populare.

Alte fragmente propuse spre analiză au fost cele în care adolescenţii au evidenţiat poveţele pe
care le primeşte de la Nechifor Căliman, starostele vânătorilor domneşti. Copilăria lui Ionuţ începe
anume din această familie şi el îl cunoaşte cel mai bine (Anexa 24).

103
 Tabelul 26

Poveţele lui Nechifor Căliman pentru Ionuţ

Educaţia Educaţia Educaţia Concluzie
literar-artistică populară permanentă
Între Nechifor Câte paseri zboară Un fecior de boier Nechifor Căliman îl
Căliman şi Ionuţ domnia ta crezi că toate nu-i frumos să steie la povăţuieşte ca un tată,
există o relaţie de se mănâncă? taclale cu oamenii din de mic crescând în
Dacă e prea devreme e
prietenie. prostime. familia lui.
cu suferinţă, dacă-i prea
târziu e cu oftări.

Un fragment în care se evidenţiază o continuitate a generaţiilor lăsate ca moştenire de către

Ştefan este umătorul (Anexa 25).
Tabelul 27
Testamentul lui Ştefan cel Mare lăsat poporului său
Educaţia Educaţia Educaţia Concluzie
literar-artistică populară permanentă
Ştefan a ţinut foarte Ţara lăsată ca Faceţi sat. Testamentul domnesc
mult la poporul său; moştenire poporului - Să fiţi fii ai Moldovei. are caracter peren.
apărându-l de continuitate a neamu- Hotarele în veci.
duşmani. lui: Vă dau acest
pământ urmaşilor
voştri.

În lupta de la Vaslui (Anexa 26) au murit mulţi din Oamenii măriei Sale. În legătură cu acest
moment le-am propus elevilor itemul: Ce concluzie vă faceţi pe baza celor rostite de Ştefan?
Niciodată să nu ne uităm strămoşii, ei ne-au apărat patria ca noi astăzi să trăim bine.
Pentru a identifica generaţiile din roman am propus elevilor spre analiză fragmentul de la
pag.721 (Anexa 27), elevii trebuind să răspundă la întrebarea: Ce semnificaţie comportă rămânerea
lui Manole Cel Nou acasă? Pe baza fragmentelor analizate scrieţi care sunt generaţiile atestate în
roman?
Murind Manole Păr-Negru, pater familiae, nepotul său, fiul lui Simion şi al Maruşcăi, rămâne
în casă, semn de continuitate. Generaţiile atestate în roman sunt: bunei, părinţi, nepoţi. Plecând

104
jupâneasa Ilisafta cu Maruşca la Vaslui să facă praznic morţilor, a rămas singur numai cu
dădacele, în cuibul de la Timiş Manole cel Nou Păr-Negru.
Tabelul 28
Noul Manole Păr-Negru
Educaţia Educaţia Educaţia Concluzie
literar-artistică populară permanentă
Fragmentul dat ne Praznic morţilor; Rămâne acasă Viaţa continuă prin
educă dragostea de viscolul din Manoluţ, semn de naşterea nepoţilor.
patrie. miazănoapte ca semn continuitate.
al naşterii nepotului.
Aplicarea itemului Ce valori promovate în romanul Fraţii Jderi pot fi considerate valori
istorice? s-a rezultat cu următoarele date, prezentate în Figura 21.
În baza celor studiate, elevilor li s-au propus diverse exerciţii pentru aprofundarea cunoştinţelor,
ca să depisteze valorile general-umane. Itemul Ce valori general-umane aţi depistat în roman? Au
sintetizat valorile indicate în Figura 22.
Figura 22. Valori general-umane
adevărul

binele

bunătatea
sufletească
100,00% cinstea

90,00% demnitatea

devotamentul Figura 21. Valori istorice

80,00%
egalitatea
70,00% eroismul
100%
60,00% frumosul
90%
isteţimea 80%
50,00%
70% egalitatea
îndrăzneala
60% eroismul
40,00%
libertatea 50% libertatea
40% patriotismul
30,00% mândria
30% toleranţa
omenia 20%
20,00%
10%
optimismul 0%
10,00%
patriotismul
0,00% sacrul

sinceritatea

vitejia
105
 Valorile romanului, considerate de elevi general-umane, sunt prezentate în raport procentual cu
numărul elevilor care le-au atestat:

vitejia -98,33% (59 elevi), Libertatea -68,33% (41 elevi),

Adevărul -96,66% (58 elevi), sinceritatea -63,33% (38 elevi),
bunătatea sufletească -96,66% (58 elevi), devotamentul -60,0% (36 elevi),
Sacrul -95,0% (57 elevi), optimismul -60,0% (36 elevi),
isteţimea -90,0% (54 elevi), cinstea -58,33% (35 elevi),
eroismul -83,33% (50 elevi), egalitatea -55,0% (33 elevi),
patriotismul -83,33% (50 elevi), demnitatea -26,66% (16 elevi),
Binele -81,66% (49 elevi), Frumosul -13,33% (8 elevi),
omenia -80,0% (48 elevi), mândria -8,33% (5 elevi).
îndrăzneala -76,66% (46 elevi),

În baza fragmentului de la pag. 12 a romanului (Anexa 28) elevilor li s-au propus exerciţiul:
Să depisteze obiceiurile caracterisice Hramului Ctitoriei Neamţ. Ei au indicat obiceiurile: adunarea
norodului, binecuvântarea preotului, ascultarea slujbei, luarea naforei, spoveditul, îndestularea cu
mâncare, care pot fi considerate şi datini, deoarece se referă mai mult la religie.
Apoi li s-a propus să facă o comparaţie cu obiceiul Hramului bisericii din zile de astăzi:
evidenţiind asemănările şi deosebirile, conform graficului T, şi făcând concluzia de rigoare.

Obiceiuri în roman Obiceiuri astăzi

Adunarea norodului -
Binecuvântarea preotului Binecuvântarea preotului
Ascultarea slujbei Ascultarea slujbei
Luarea naforei Luarea naforei
Spoveditul Spoveditul
Îndestularea cu mâncare

Elevii au concluzionat că aceste obiceiuri sunt actuale şi astăzi, deci le considerăm perene.
Interpretarea datelor este dată în Tabelul 29.

106

Educaţia
literar-artistică
Hramul este un nucleu
al marelui spectacol
epic: aici lumea sado-
veniană îşi declină
identitatea, joacă fără
rezerve şi fără
complexări viaţa.
Ceremonia este res-
pectată cu sfinţenie.
Fastul domină.
Tabelul 29
Obiceiuri şi tradiţii în roman
Educaţia Educaţia Concluzie
populară permanentă
Ascultarea slujbei; Actualitatea Aceste tradiţii
Binecuvântarea; obiceiurilor certifică s-au păstrat din cele
Luarea naforei; perenitatea lor, deci şi mai vechi timpuri şi
Spoveditul; a educaţiei populare. sunt actuale
Adunarea norodului; totdeauna, având
Semăna tatălui său. caracter peren.

Elevilor li s-a propus să răspundă la întrebarea:

Ce obiceiuri, tradiţii şi datini sunt atestate în romanul Fraţii Jderi? Răspunsurile lor sunt
sintetizate de Figura 23 (tradiţii-68,33% (41 elevi), obiceiuri-86,66% (52 elevi), datini-53,33% (32
elevi)).

100,00%
90,00%
80,00%
70,00%
60,00% Tradiţii
50,00% Obiceiuri
40,00%
Datini
30,00%
20,00%
10,00%
0,00%

Figura 23. Tradiţii, obiceiuri, datini în roman

Elevii au evidenţiat: hramul mănăstirii, nunta, hora, copilul să poarte numele Înălţare,
blagoslovirea mâncărilor, rugăciunea la icoane, binecuvântarea la drum, căsătoria la 14 ani, la
trecerea dintr-o localitate în alta se plătea vamă, ritualurile de la naştere şi botez, luarea agheasmei
în ziua de Bobotează, călugăritul, pomenirea morţilor, descântecele, farmecele, sperietorile,
superstiţiile.
Rezultatele experimentului de formare sunt generalizate de Tabelul 30.

107
 Tabelul 30
Rezultatele obţinute în experimentul de formare
1. Personaje % voinicia 93,33 Libertatea 68,33
Ionuţ Jder 100,00 patriotismul 91,66 sinceritatea 63,33
Ştefan cel Mare 96,66 Adevărul 88,33 devotamentul 60,00
Amfilohie Şendrea 90,00 îndrăzneala 88,33 optimismul 60,00
Manole Păr- Negru 33,33 Libertatea 83,33 cinstea 58,33
Alexăndrel-Vodă 8,33 Binele 80,00 egalitatea 55,00
2. Calităţi viabile % Dreptatea 80,00 demnitatea 26,66
agerimea 96,66 toleranţa 80,00 Frumosul 13,33
bunătatea sufletească 96,66 bunătatea 76,66 mândria 8,33
înţelepciunea 96,66 curajul 70,00
îndrăzneala 90,0 egalitatea 60,00 13. Limbaj %
bărbăţia 86,66 Frumosul 48,33 limbaj simplu 60,00
omenia 70,0 Sacrul 36,66 popular 20,00
curajul 68,33 10. Valori gen.-umane % sincer 1,66
prietenia 66,66 vitejia 98,33
voinicia 63,33 Adevărul 96,66 14. Valori istorice %
vitejia 61,66 bunătatea sufletească 96,66 patriotismul 93,33
amabilitatea 55,0 Sacrul 95,00 toleranţa 81,66
isteţimea 51,66 isteţimea 90,00 egalitatea 75,00
3. Trăsăt. neactuale % patriotismul 83,33 eroismul 70,00
eroismul 51,66 eroismul 83,33 Libertatea 51,66
vitejia 38,33 Binele 81,66 15. Tradiţii %
omenia 3,33 omenia 80,00 obiceiuri 86,66
9. Valori pop. rom. % îndrăzneala 76,66 tradiţii 68,33
vitejia 96,66 datini 53,33

2.3. Niveluri postexperimentale de receptare de către liceeni a valorilor literare şi de

educaţie populară în romanul Fraţii Jderi
În experimentul de control le-am propus celor 116 liceeni un chestionar alcăuit din 15 itemi
(Chestionar nr. 2, Anexa 11) cu scopul de a valida rezultatele experimentului de formare.

108
 La itemul 1, Care sunt personajele literare din creaţia lui M. Sadoveanu pe care le consideri
modele demne de urmat? (încercuieşte litera/literele care marchează răspunsul/răspunsurile alese),
elevii au dat răspunsurile generalizate de Tabelul 31 şi Figura 24.
Tabelul 31 Figura 24
Identificarea personajeor romanului (%)
Personajul EE 60 EC 56 100%
90%
Ionuţ Jder 100,00% 89,28% 80%
70%
Vitoria Lipan 90,00% 62,50% 60% EE 60
50%
Nechifor Căliman 5,00% 8,92% 40% EC 56
30%
Comisul Ioniţă 8,33% - 20%
Gheorghiţă 10,00% 7,14% 10%
0%
Manole Păr-Negru 33,33% 26,78%

Comisul Ioniţă
Nechifor Căliman
Ionuţ Jder

Gheorghiţă

Alexăndrel-Vodă
Vitoria Lipan

Manole Păr-Negru

Ştefan cel Mare

Alexăndrel-Vodă 8,33% 3,57%
Ştefan cel Mare 96,66% 92,85%

Pentru elevii din grupa experimentală modele demne de urmat sunt:

Ionuţ cu 100,00% (60 elevi), Ştefan cel Mare cu 96,66% (58 elevi), Vitoria Lipan cu 90% (54
elevi), Manole Păr-Negru cu 33,3% (20 elevi), procentul de răspunsuri fiind mai mare decât în
grupa de control (Figura 24). Ionuţ a acumulat procentajul cel mai mare, toţi elevii considerându-l
model demn de urmat, deoarece, fiind la o vârstă atât de tânără, a putut să facă fapte măreţe. Rar
adolescenţi care se pot dărui cu trup şi suflet pentru neam şi ţară. De aceea şi elevii l-au numit
model demn de urmat.
Pentru a marca calităţile lui Ionuţ de către elevi şi pentru a stabili pe care dintre acestea elevii
sunt dispuşi să le preia, le-am propus itemul 2:
Ce calităţi ale personajului Ionuţ Jder le consideraţi viabile şi azi pentru tânăra generaţie?
Cele mai convingătoare răspunsuri le-au dat elevii din grupa experimentală, indicând calităţi
precum:
agerimea – 96,66% (58 elevi), curajul – 68,33% (41 elevi),
bunătatea sufletească -96,66% (58 elevi), prietenia – 66,66% (40 elevi),
înţelepciunea – 96,66% (58 elevi), voinicia – 63,33% (38 elevi),
îndrăzneala – 90,0% (54 elevi), vitejia – 61,66% (37 elevi),
bărbăţia – 86,66% (52 elevi), amabilitatea – 55,0% (33 elevi),
omenia – 70,0% (42 elevi), isteţimea –51,66%(31elevi).

109
 Grupa de control a enumerat calităţile caracteristice pentru unii dintre ei (%):
înţelepciunea –91,07% (51 elevi), curajul – 67,85% (38 elevi),
bunătatea sufletească – 87,50% (49 elevi), prietenia – 62,50% (35 elevi),
îndrăzneala – 87,50% (49 elevi), voinicia – 53,57% (30 elevi),
agerimea –82,14% (46 elevi), amabilitatea - 50,00% (28 elevi),
bărbăţia – 80,35% (45 elevi), isteţimea – 50,00% (28 elevi),
omenia – 69,64% (39 elevi), vitejia –46,42 % (26elevi).

deoarece sunt şi ei de aceeaşi vârstă cu Ionuţ şi doresc să cunoasca şi ei lumea în care trăiesc, aceste
trăsături fiind caracteristice tuturor adolescenţilor (Figura 25).

100,00%

90,00%

80,00%

70,00%

60,00% EE - 60

50,00%
EC - 56
40,00%

30,00%

20,00%

10,00%

0,00%
Înţelepciunea

Omenia

Voinicia
Agerimea

Îndrăzneala
sufletească

Prietenia
Amabilitatea

Curajul

Vitejia
Isteţimea
Bărbăţia
Bunătatea

Figura 25. Calităţile lui Ionuţ, viabile în mediul adolescenţilor contemporani

Având în vedere faptul că adolescenţii pun accentul pe valorile prezentului şi ale viitorului, le-
am propus să răspundă în continuare la întrebarea:
Care dintre trăsăturile personajului Ionuţ le consideraţi neactuale pentru voi? (itemul 3)
Pentru elevii de la Colegiul de Medicină din Orhei nu mai sunt actuale trăsăturile:
eroismul – 51,66% (31 elevi), vitejia – 38,33% (23 elevi), omenia – 3,33% (2 elevi).
Grupa de control a indicat: vitejia – 32,14% (18 elevi), eroismul – 28,57% (16 elevi), omenia –
1,78% (1 elev) (Figura 26). Argumentul a fost că acestea nu se mai întâlnesc atât de frecvent la
oamenii din zilele noastre. Ele nu au dispărut, dar nu au o întrebuinţare zilnică. Pentru ei actualul
reprezintă totul ce se face zilnic. Eleva E.Surchicin (gr. 38) a decalarat că ea nu găseşte nici o

110
trăsătură neactuală la Ionuţ, fiindcă prezentul se sprijină pe trecut şi trecutul este asimilat de
prezent şi viitor. Oricât de târziu şi de rar, dar aceste trăsături sunt totuşi preluate de alte
persoane, deci nu dispar definitiv.

Figura 26: Trăsături neactuale

70,00%
60,00%
50,00%
40,00% EE -60
30,00% EC 56
20,00%
10,00%
0,00%
vitejia eroismul omenia

Validarea cunoaşterii textului romanului şi a personajelor acestuia a fost verificată prin itemul 4:
Cu care alt personaj literar din romanul Fraţii Jderi îl putem compara pe Ionuţ?
Grupa experimentală l-a comparat cu: Grupa de control l-a comparat cu:
Ştefan cel Mare – 93,33% (56 elevi), Ştefan cel Mare – 82,14% (46 elevi),
Manole Păr-Negru – 55,00% (33 elevi), Amfilohie Şendrea – 33,92% ( 19 elevi),
Amfilohie Şendrea – 51,66 (31 elevi), Manole Păr -Negru – 26,78% (15 elevi),
Alexăndrel-Vodă – 33,3% (20 elevi). Alexăndrel- Vodă – 26,78% (15 elevi).
Grupa experimentală a făcut o varietate de asocieri, pe care nu le-a făcut grupa de control
(Figura 27).
Figura 27: Personaje

100,00%
90,00%
80,00%
70,00%
60,00%
50,00% EE
40,00%
30,00% EC
20,00%
10,00%
0,00%
Manole Păr
Ştefan cel

Alexăndrel
Amfilohie
Şendrea
Mare

Negru

Vodă

Relaţia de prietenie a fost explorată cu ajutorul itemului 5:

Ai vrea ca Ionuţ Păr-Negru să-ţi fie prieten? Toţi elevii şi-au expus părerea, argumentând-o.
48 de elevi (80%) din cei 60 elevi ai grupei experimentale au afirmat că doresc ca Ionuţ Păr-
Negru să le fie prieten, iar 12 elevi (20%) au răspuns că nu doresc.
36 de elevi (64,28%) din cei 56 de elevi ai grupei de control, au dorit ca Ionuţ să le fie prieten,
iar 20 de elevi (35,71%) au răspuns că nu doresc (Figura 28).

111
 Figura 28: Răspunsurile elevilor
100%
90%
80%
70%
60%
50% Da
40%
30% Nu
20%
10%
0%
EE-60 elevi EC-56elevi

Elevii au afirmat că doresc să aibă un prieten ca Ionuţ, deoarece el este exemplul unui prieten
adevărat, care întruchipează calităţi precum vitejia, curajul, inteligenţa:
I.Zagorodniuc (gr.38): Acest personaj este un tânăr cu caracter puternic, plin de farmec,
inteligent, care întruchipează vitejia lui Ştefan. Viaţa îl pune pe Ionuţ în diferite situaţii dificile, şi
el iese din ele datorită intelegenţei şi curajului.
T.Vomişescu (gr. 38): Faptele lui Ionuţ sunt demne de urmat şi ne-ar prinde bine în viaţa de zi
cu zi. Având aceste calităţi credem că fiecare dintre noi ar dori să-l aibă în preajmă pe Ionuţ.
D.Bacalîm (gr.37): Te poţi simţi bine şi în siguranţă, având aşa prieten. Calităţile sale servesc
ca un exemplu demn de urmat. Trecând prin multe greutăţi şi cunoscând viaţa îl poţi lua ca prieten
în clipele grele. De la el poţi învăţa multe lucruri pentru viaţă atât din faptele săvârşite, cât şi din
calităţile pe care le are. Cele enumerate servesc ca modele ce merită a fi urmate şi de noi,
generaţia de astăzi.
Dar totuşi 12 elevi (20%) din grupa experimentală au declarat că nu doresc ca Ionuţ să le fie
prieten:
A.Calciu (gr.37): …el şi-a trădat prietenul, pe Alexăndrel-Vodă, îndrăgostindu-se de Nasta. Un
prieten adevărat aşa ceva nu face.
I.Ceban (gr.38): ...nu se va putea înţelege cu Ionuţ, deoarece are păreri total diferite de-ale lui,
precum şi pentru felul de a gândi al acestuia.
M.Tersa (gr.38): …nu crede că-i poate fi un bun prieten aşa cum vrea ea, deoarece el nu are
calităţile pe care şi le-ar dori ea.
Proba la asumarea rolului personajului Ionuţ s-a făcut prin itemul 6:
Ai vrea să joci rolul lui Ionuţ într-o ecranizare a romanului?
Răspunsurile elevilor arată că doar cca 60% (EE) şi 56% (EC) ar accepta responsabilitatea
rolului lui Ionuţ, ceea ce îl arată ca pe un personaj nu atât de contemporan: (Figura 29).

112
 Figura 29: Răspunsuri
100,00%
90,00%
80,00%
70,00%
60,00% Da
50,00%
40,00% Nu
30,00%
20,00%
10,00%
0,00%
EE-60 elevi EC-56 elevi

Mulţi elevi doresc să joace rolul lui Ionuţ ca să fie curajoşi, viteji şi optimişti în unele momente
ale vieţii. Alţii au afirmat că doresc să joace rolul lui, deoarece posedă calităţi ce fac parte din
modelele vieţii.
Un răspuns ingenios l-a dat eleva A.Briguneţ (gr. 38): doreşte să joace rolul ca să fie îndrăgită
de cei din jur, cât şi de personaje cu care intră în relaţii.
D.Bacalâm (gr.37): e visul ei să joace într-un film.
A.Prisacaru (gr.38): s-ar simţi bine să se afle în postura unui băiat şi încă din vremurile trecute.
Or, toate aventurile eroului au un caracter de iniţiere în viaţă, de aceea şi liceenii sunt dornici
să-i joace rolul, ei fiind la aceeaşi etapă a vieţii.
41,66% dintre elevi nu doresc să-şi asume rolul lui Ionuţ, argumentându-şi opţiunea:
C.Soroceanu (gr.37): pentru firea ei acest rol este destul de complicat.
M.Prisacaru (gr.38): nu-i place să fie în pielea acestui personaj, deoarece îi este frică de
greutăţi şi nu ar face faţă cerinţelor.
E.Socolov (gr.37): nu are tăria de caracter pentru a juca un rol atât de complicat.
E.Surchicin (gr.38): nu-i place să joace teatru, de aceea nu doreşte să joace rolul lui Ionuţ.
Sunt elevi care preferă să citească mult, ei au un scriitor/opera preferată. Pentru a stabili cum
apreciază ei romanul Fraţii Jderi în urma analizei literar-artistice, le-am propus itemul 7:
Câte puncte ai acorda acestui roman pe o scală de la 0 la 100 de puncte?
Au fost diferite răspunsuri:
65% l-au apreciat ca roman greu de citit şi de pătruns în esenţă;
25% au afirmat că este interesant subiectul şi de aceea îi acordă 90p., iar pentru caracterul greoi
– 10 p;
85,00% au încercat să-l citească,
dar numai 45,00% l-au citit până la sfârşit, 40,00 % afirmând că l-au citit fragmentar;
60% dintre elevi l-au apreciat pentru conţinut şi istoria neamului şi pentru varietatea
personajelor;
70% l-au numit roman plin de înţelepciune din care poţi culege multe învăţăminte pentru viaţă
şi-i acordă 100 p.

113
 Elevul R.Mazur (gr.37): Este un roman în care se prezintă o viaţă în care trebuie să lupţi şi ai
mult de învăţat din viaţa personajelor, îl apreciază cu 80 p.
E.Galamaga (gr.37): Este un roman ce prezintă realitatea, ţi-ar părea că unele evenimente se
prezintă chiar azi şi trezeşte un interes anume, îi acordă 100 p.
L.Sprânceană (gr.37): Este un roman ce ne redă viaţa poporului cu poveţe pentru fiecare dintre
noi, îi acordă 100 p.
Atitudinile elevilor şi ale autorului faţă de operă au fost explorate cu ajutorul itemului 8:
Ce părere ai despre atitudinea autorului faţă de personajul Ionuţ?
Elevii au răspuns că înainte de a-şi concepe autorul opera el îşi selectează personajele, de aceea
are o atitudine pozitivă faţă de ele, altfel nu le-ar crea. El le pune în diferite situaţii pentru a ne arăta
care sunt obstacolele vieţii şi a face concluzii despre acestea. Ionuţ este eroul conştiinţei naţionale,
este luptătorul pentru destinul naţional. Ni-l prezintă în diferite situaţii din care iese cu bine datorită
inteligenţei şi curajului de care dă dovadă. Autorul ne demonstrează că protagonistul lucrării
înglobează cele mai desăvârşite calităţi pentru noi cu scopul de a fi preluate sau chiar imitate. El
vede în el calităţile unui patriot al neamului.
Pentru a accentua cât de bine cunosc valorile poporului nostru şi pe care le promovează
personajele literare le-am propus următoarea întrebare:
Ce valori ale poporului român se regăsesc în personajul Ionuţ? (Itemul 9)
Elevii din grupa experimentală (60 elevi) au afirmat că Ionuţ este un personaj ce înglobează
trăsături precum (%):
voinicia – 93,33,% (56 elevi), Libertatea – 83,33% (50 elevi),
patriotismul – 91,66,% (55 elevi), Dreptatea – 80,00% (48 elevi),
Adevărul – 88,33% (53 elevi), toleranţa – 80,00% (48 elevi),
îndrăzneala – 88,33% (53 elevi), curajul – 70,00% (42 elevi),
Sacrul – 88,33% (53 elevi), egalitatea –60,00% (36 elevi).
Şi grupa de control a indicat, în mare măsură, aceleaşi trăsături (%):
patriotismul – 96,42% (54 elevi), toleranţa – 64,28% (36 elevi),
adevărul – 89,28% (50 elevi), dreptatea – 62,50% (35 elevi),
sacrul – 89,28% (50 elevi), curajul – 60,71% (34 elevi),
îndrăzneala – 85,71% (48 elevi), libertatea – 57,14% (32 elevi),
voinicia – 82,14% (46 elevi), egalitatea –35,71% (20 elevi).
dar obţinându-se un procentaj mai mic faţă de grupa experimentală (Figura 30).

114
 Figura 30: Valorile poporului român
100,00%
90,00%
80,00%
70,00%
60,00% EE - 60
50,00%
40,00%
30,00% EC - 56
20,00%
10,00%
0,00%

adevărul

frumosul

patriotismul
bunătatea
curajul

îndrăzneala

sacrul

sacrul
toleranţa
dreptatea
egalitatea

libertatea
binele

voinicia
vitejia
În diferite situaţii el cunoaşte arta de a ieşi învingător. Aceste trăsături s-au format pe parcursul
evoluţiei lui, fiind înconjurat de Oamenii Măriei Sale. În orice împrejurare ei l-au povăţuit ca mai
apoi să acţioneze conform spuselor date de ei. Voinicia, curajul, eroismul le moşteneşte de la tatăl
său, Manole, care se bucura de o faimă mare în Ţara de Jos, în meşteşugul războaielor. Dragostea
de patrie îi apare ca un suflu de la domnitor, apărând ţara de primejdii. Credinţa pentru neam i-o
insuflă comisoaia Ilisafta, fiind cea mai apropiată fiinţă a lui Ionuţ, nu numai mentorul principal, dar
şi mama hrănitoare, alma mater. Înţelepciunea o preia de la unchiul său, fiind considerat un pater
spiritualis, chiar şi de către domnitor. Nu mai puţin îl povăţuiesc fraţii mai mari, orientându-l pe
drumul vieţii şi existenţei.
Apoi le-am propus un item care se referă la valorile general-umane:
Ce valori general-umane atestăm în formarea personalităţii lui Ionuţ? (Itemul 10)
Elevii din grupa experimentală (60 elevi) au enumerat un şir de calităţi şi valori general-umane
precum (%):
vitejia – 98,33% (59 elevi), Binele – 81,66% (49 elevi),
Adevărul – 96,66% (58 elevi), omenia – 80,0% (48 elevi),
bunătatea sufletească – 96,66% (58 elevi), îndrăzneala – 76,66% (46 elevi),
Sacrul – 95,00% (57 elevi), devotamentul – 60,0% (36 elevi),
isteţimea – 90,00% (54 elevi), optimismul – 60,0% (36 elevi),
eroismul –83,33% (50 elevi), cinstea – 58,33% (35 elevi).
patriotismul – 83,33% (50 elevi),
S-a observat că grupa experimentală a acumulat un procentaj mai mare la recunoaşterea
valorilor şi calităţilor general-umane faţă de grupa de control (56 elevi) (%):
vitejia – 94,64 % (53 elevi), patriotismul – 76,78 % (43 elevi),
Adevărul – 94,64 % (53 elevi), îndrăzneala – 75,0 % (42 elevi),
bunătatea sufletească– 92,85 % (52 elevi), omenia – 69,64 % (39 elevi),
isteţimea – 92,85 % (52 elevi), devotamentul – 66,07 % (37 elevi),
Sacrul – 87,5 % (49 elevi), optimismul – 58,92 % (33 elevi),

115
 eroismul – 82,14 % (46 elevi), cinstea –57,14% (32elevi)
Binele – 78,57 % (44 elevi), (Figura31).

100,00%
90,00%
80,00%
70,00%
60,00%
50,00%
40,00%
30,00%
20,00% EE
10,00%
0,00% EC

patriotismul

îndrăzneala

optimismul
Sacrul

isteţimea

Binele

omenia

devotamentul
Adevărul

eroismul

cinstea
vitejia

bunătatea sufletească

Figura 31: Valori general-umane

S-a mărit procentajul de răspunsuri comparativ cu cel din experimentul de constatare la ambele
grupe. Or, elevii au interiorizat noţiunea de valoare. Au exemplificat următoarele valorile general -
umane: Adevărul, Binele, Frumosul, Dreptatea, Libertatea, Sacrul.
Aceste valori au fost depistate anume în situaţiile în care a acţionat Ionuţ, adică în fiecare
confruntare cu cei din jur el acţiona într-un anume fel, interiorizând aceste valori.
Fiecare om, personaj literar îşi formează o atitudine, o părere despre ceea ce-l înconjoară. La fel
şi personajul nostru, Ionuţ, şi-a format o părere despre mediu şi despre personajele cu care vine în
contact. Pentru a stabili aceste atitudini, am propus elevilor itemul 11:
Ce atitudine are Ionuţ faţă de adulţi? Dar faţă de părinţi?
Majoritatea elevilor au afirmat că Ionuţ are o atitudine bună faţă de adulţi ca şi fiecare dintre
noi. Ei sunt mentorii care au contribuit la formarea /dezvoltare lui şi de aceea el îi apreciază la justa
valoare. Şi fiecare dintre ei a făcut-o din perspectiva sa, transmiţându-i modelul pe care-l reprezintă.
Adulţii i-au transmis morala preluată de la strămoşi.
Un item care se referă la atitudinea lui Ionuţ faţă de mediul înconjurător este:
Ce atitudine are Ionuţ faţă de mediul înconjurător? (Itemul 12)
Răspunsurile sunt generalizate în Tabelul 32, Figura 32.

116
 Tabelul 32
Atitudinile EE (%) EC (%) Figura 32: Atitudinea lui Ionuţ
70%
Binevoitoare 10,0% 8,92% 60%
Bună 66,66% 35,71% 50%
40%
Pozitivă 35,0% 10,71% 30% EE-60
20%
Corespunzătoare 8,33% 5,35% 10% EC-56

0%
Încântătoare 6,66% 3,57%
Negativă 5,0% 8,92%
N-au răspuns - 3,57%

Din Figura 32 observăm că procentajul grupului experimental este mai mare ca al grupului de
control.
Elevii au afirmat că Ionuţ are o atitudine bună faţă de mediul înconjurător, deoarece aici el
creşte şi activează. Mediul îl influenţează şi-l formează, fiind un factor important în educaţie.
Mediul îi oferă şi lui obstacole din care iese datorită intelegenţei acumulată pe parcurs. Drumul spre
muntele Aton iî scoate obstacole ale vieţii, el înfruntându-le.
Pentru a depista dacă elevii au atras atenţia asupra limbajului folosit de Ionuţ, le-am propus
următorul item:
Ce limbaj foloseşte Ionuţ în comunicarea cu mentorii săi? (Itemul 13).
Elevii din grupa experimentală au afirmat că Ionuţ foloseşte un limbaj simplu – 60,00% (36
elevi), pe înţelesul tuturor, popular – 20,00% (12 elevi), sincer – 1,66 (1 elev)%. Elevii din grupa de
control au afirmat că folosesc un limbaj simplu – 53,57% (30 elevi), popular – 14,28% (8 elevi),
sincer – 5,35% (3 elevi). (Figura 33).
Pentru ei limbajul simplu este cel de iniţiativă şi cu argumente moralizatoare.
Tabelul 33
Limbaj EE-60 elevi EC-56 elevi
Simplu 60% (36 elevi) 53,57% (30 elevi)
Popular 20% (12 elevi) 14,28% (8 elevi)
sincer 1,66% (1 elev) 5,35% (3 elevi)

Figura 33: Limbaj lui Ionuţ

70,00%
60,00%
50,00% E
40,00% E
30,00% E
20,00% C
10,00%
0,00%
simplu popular sincer 117
 Următorul item este:
Cum credeţi, care dintre valorile promovate în romanul ,,Fraţii Jderi” pot fi considerate valori
istorice? (Itemul 14)
Elevii din grupa experimentală au enumerat valori istorice precum (%):
patriotismul – 93,33% (56 elevi), libertatea – 51,66% (31 elevi),
toleranţa – 81,66% (49 elevi), eroismul –70,00% (42elevi).
Elevii din grupul de control au enumerat tot aceste valori, numai că procentajul este mai mic
(%):
patriotismul – 92,85% (52 elevi) libertatea – 46,42% (26 elevi),
toleranţa – 76,78% (43 elevi) eroismul – 71,42% (40 elevi).
Pentru ei valori istorice sunt acelea care-s moştenite da la strămoşi şi care se referă la istorie.
(Figura 34)
Figura 34: Valorile prom ovate în rom an

100,00%
90,00%
80,00%
70,00%
60,00% EE
50,00%
40,00% EC
30,00%
20,00%
10,00%
0,00%
patriotismul toleranţa libertatea eroismul

Un alt item se referă la tradiţii, obiceiuri şi datini:

Ce tradiţii, obiceiuri şi datini sunt prezentate în romanul ,,Fraţii Jderi”? (Itemul 15).
În Tabelul 34 sunt înregistrate obiceiurile, tradiţiile şi datinile depistate de elevi în roman.
Acestea sunt clasificate în scopul unei comparaţii cu actualitatea şi concluzionării cu privire la
perenitatea lor. Multe valori fac parte din cotidianul elevilor, de aceea ei le consideră actuale.
Tabelul 34

Valori populare şi religioase ale neamului românesc atestate în romanul Fraţii Jderi
Tradiţii Obiceiuri Datini Metode Sărbători
Hramul cununia, botezul, descîntece, Crăciunul,
mănăstirii, furatul fetelor, naşterea, farmece, Boboteaza,
nunta, ştiau carte acei de pe lângă luarea agheasmei în sperietori, Înălţarea
hora. mănăstiri, ziua de Bobotează, superstiţii, Domnului.

118
ascultarea slujbei, călugăritul, dangătul
a lua binecuvîntare, pomenirea morţilor, clopotului,
a lua naforă, citirea rugăciunilor tratarea tusei,
blagoslovirea mîncărilor, seara şi dimineaţa, tămăduirea
cântatul cocoşilor la miezul spoveditul, nebuniilor,
nopţii, Alexăndrel învaţă a bate
ţinerea postului, limba sârbească, copilul,
de a frânge o viţă a colacului, îi îngropau în credeau în
întâlnirea cu pîine şi sare, pământ sfinţit, visuri,
a-ţi face cruce, înmormântarea, pregătirea
de a mînca jăratic de Sânziene, praznicul morţilor. aşternutului
obiceiul de a se aşeza la masă, pentru somn,
de a-şi descoperi capetele, blestemul,
afumarea prin somn cu păr de sfatul
lup, bărbaţilor,
busuioc pus la cuşmă, înregistrarea
credeau în zodii, datelor în
coacerea hulubaşilor sub formă ceaslov.
de pupeze,
scuipatul în sîn,
credeau în semnele vremii,
spălarea cu apă neîncepută de
primăvară,
sărutarea Evangheliei,
a aprinde o făclie pe lespede,
voievodul îşi făcu semnul
crucii,
sătenii îngenuncheau în faţa lui
Vodă,
frăţie de cruce,
sărutarea mâinii,
darea jurământului,
prezicerea viitorului,

119
 rămăşagul pus,
feciorul nou-născut să fie dat
tatălui,
copilul să poarte numele
Înălţare,
a pune zăbrele la ferestre,
sfinţirea mănăstirii,
mâncarea de la Aton,
călăreţii înălţau cuşmele
hăulind.

În Tabelul 35 sunt reprezentate procentajul de răspunsuri date de elevi despre tradiţii, obiceiuri,
datini (%).
Tabelul 35
Denumiri EE EC
Tradiţii 68,33% (41 elevi) 57,14% (32 elevi)
Obiceiuri 86,66% (52 elevi) 71,42% (40 elevi)
Datini 53,33% (32 elevi) 28,57% (16 elevi)

Figura 35: Tradiţii, Obiceiuri, Datini.

100,00%
90,00%
80,00%
70,00%
60,00% EE
50,00%
40,00% EC
30,00%
20,00%
10,00%
0,00%
Tradiţii Obiceiuri Datini

Tabelul 36

120
 Rezultatele obţinute în experimentul de validare a rezultatelor (%)
Itemi EE 60 EC 56
1. Personaje % %
Ionuţ Jder 100,00 89,28 10. Valori gen.-umane % %
Victoria Lipan 90,00 62,50 adevărul 96,66 94,64
Manole Păr-Negru 33,33 26,78 binele 81,66 78,57
Alexăndrel-Vodă 8,33 3,57 bunătatea sufletească 96,66 92,85
Ştefan cel Mare 96,66 92,85 cinstea 58,33 57,14
2. Calităţi viabile % % demnitatea 26,66 23,21
Agerimea 96,66 82,14 devotamentul 60,00 66,07
Amabilitatea 55,00 50,00 egalitatea 55,00 48,21
Bărbăţia 86,66 80,35 eroismul 83,33 82,14
Bunătatea sufletească 96,66 87,50 frumosul 13,33 7,14
Curajul 68,33 67,85 isteţimea 90,00 92,85
Isteţimea 51,66 50,00 îndrăzneala 76,66 75,00
Îndrăzneala 90,00 87,50 libertatea 68,33 75,00
Înţelepciunea 96,66 91,07 mândria 8,33 -
Omenia 70,00 69,64 omenia 80,00 69,64
Prietenia 66,66 62,50 optimismul 60,00 58,92
Vitejia 61,66 46,42 patriotismul 83,33 76,78
Voinicia 63,33 53,57 sacrul 95,00 87,50
3. Trăsături neactuale % % sinceritatea 63,33 57,14
vitejia 38,33 32,14 vitejia 98,33 94,64
eroismul 51,66 28,57 13. Limbajul % %
omenia 3,33 1,78 limbaj simplu 60,00 53,57
9. Valori ale pop. rom. % % popular 20,00 14,28
adevărul 88,33 89,28 sincer 1,66 5,35
binele 80,00 64,28 14. Valori istorice % %
bunătatea 76,66 60,71 egalitatea 75,00 69,64
curajul 70,00 60,71 eroismul 70,00 71,42
dreptatea 80,00 62,50 libertatea 51,66 46,42
egalitatea 60,00 35,71 patriotismul 93,33 92,85
frumosul 48,33 42,85 toleranţa 81,66 76,78
îndrăzneala 88,33 85,71 15. Tradiţii % %
libertatea 83,33 57,14 Tradiţii 68,33 57,14
patriotismul 91,66 96,42 Obiceiuri 86,66 71,42
sacrul 36,66 16,06 Datini 53,33 28,57
vitejia 96,66 92,85
voinicia 93,33 82,14
sacrul 88,33 89,28
toleranţa 80,00 64,28

121
 Concluzii la Capitolul II
1. Tradiţiile, obiceiurile, datinile reprezintă valoarea spirituală a neamului românesc şi orice
povaţă, acţiune, faptă, personaj literar din roman pentru liceeni este un model demn de urmat
(hărnicia, ospitalitatea, mîndria, nobleţea, curajul, demnitatea, patriotismul).
2. Personajele sunt modele de înţelepciune naţională şi mentorii lui Ionuţ Păr-Negru sînt
exemple demne de urmat în contextul educaţiei permanente a neamului românesc, anume în acest
roman se depistează o continuitate: bunei, copii, nepoţi şi trăsăturile generale sunt moştenite de la
strămoşi, care ne evidenţiază valoarea literar-artistică a operei şi totodată reliefînd valorile perene
ale neamului românesc, reprezentând personalităţi multilaterale cu vocaţii de universalitate.
3. Cele trei părţi ale lucrării coincid cu cele trei etape şi cele trei generaţii prin care trece şi se
formează Ionuţ Jder: ucenicia, maturizarea, Omul măriei Sale, sau, cum este prezentat şi în alte
interpretări literare, educaţia sentimentală, educaţia militară, educaţia bunului cetăţean.

122
 CONCLUZII GENERALE ŞI RECOMANDĂRI
Cercetarea realizată a valorificat şi a revalorificat valori semnificative pentru teoria şi practica
educaţiei literar-artistice. Aceste valori s-au manifestat în atitudinea elevilor faţă de romanul Fraţii
Jderi. Rezultatele principale ale cercetării sunt sintetizate de următoarele concluzii generale:
1. Receptarea valorilor literar-artistice, însuşirea modelelor personajelor literare, a relaţiilor
dintre personaje sunt modele de educaţie permanentă şi surse întemeiate pe analiza modelelor
oferite de personajele literare ale romanului ca sistem specific de valori, norme tradiţionale.
2. Romanul Fraţii Jderi prezintă valori ale educaţiei naţionale, exponenţii cărora sunt
personajele literare, ce se regăsesc în limbă, istorie, literatură, artă, folclor.
3. Chipul lui Ionuţ reprezintă un model de educaţie populară. Prin calitatea sa de personaj
literar, care intră în multiple şi diverse relaţii cu alte personaje, Ionuţ este şi un model de educaţie
permanentă, istoria vieţii sale putând fi urmărită în întreg romanul Fraţii Jderi de M.Sadoveanu.
4. Romanul Fraţii Jderi este unul al existenţei şi al confruntării cu existenţa pentru devenirea
personalităţii în schimbare, pentru libertatea personalităţii. El este alcătuit din mai multe modele de
viaţă şi educative care servesc călăuză şi pentru generaţiile de astăzi, fertilizându-şi valorile
moderne cu cele strămoşeşti.
5. Valorile fundamentale ale omenirii, promovate de roman - Adevărul, Binele, Frumosul,
Dreptatea, Libertatea şi Sacrul, considerate şi surse veşnice ale educaţiei, sunt percepute adecvat de
către elevi: ca şi coordonate axiologice primordiale atât în structura axiologică a romanului cât şi în
formarea propriei lor identităţi axiologice.
6. Asimilarea de către elevi a valorilor promovate de roman asigură coerenţa dintre conştiinţa
şi conduita umană. Prin acestea şi educaţia naţională în roman este şi una universală.
7. Modelul educaţional general al romanului Fraţii Jderi este unul esenţialmente marcat de
ideile democraţiei populare, care are bază şi ideal libertatea omului - idealul contemporaneităţii.
Or, actualitatea romanului Fraţii Jderi de M.Sadoveanu se datorează în definitiv şi
valorii sale educaţionale, ca model al educaţiei naţionale: permanente şi democratice.
Cu statut de recomandări pentru teoria şi practica educaţională, propunem:
1. Fertilizarea sistemelor de principii, obiective şi conţinuturi educaţionale din Curriculumul de limba
şi literatura română cu principii, obiective şi conţinuturi ale educaţiei populare în baza operelor literare.
2. Îmbogăţirea metodologiei educaţiei literar-artistice cu modele ale educaţiei populare în baza operelor
literare.
3. Utilizarea modelelor de educaţie populară drept cod moral popular în activitatea cadrelor didactice
de educaţie literar-artistică – morală, religioasă, ca faţete ale educaţiei permanente.

123
 ADNOTARE
la teza de doctor în pedagogie Romanul Fraţii Jderi de Mihail Sadoveanu ca model de
educaţie permanentă,
specialitatea 13.00.01 – Pedagogie generală
autor Silvia Golubiţchi,
Lucrarea prezintă o analiză teoretică şi practică a romanului Fraţii Jderi de M. Sadoveanu, ca
model de educaţie permanentă. În disertaţie au fost prezentate şi analizate modele de educaţie
populară cu valoare de educaţie permanentă, în baza valorilor literare ale romanului.
Sunt dezvăluite concepte despre cultură, educaţie şi literatură, s-a stabilit că în centrul romanului
Fraţii Jderi de M. Sadoveanu se află fiinţa umană, ca valoare în sine şi ca valoare supremă a
educaţiei permanente. Prin experiment s-a demonstrat că receptarea valorilor literar-artistice,
însuşirea modelelor personajelor literare, a relaţiilor dintre personaje sunt modele de educaţie
permanentă şi surse întemeiate pe analiza modelelor oferite de personajele literare ale romanului.
Cercetarea realizată a explorat valori semnificative pentru teoria şi practica educaţiei literar-
artistice în contextul educaţiei permanente.
Aceste valori s-au manifestat în atitudinea elevilor faţă de fenomenele romanului Fraţii Jderi –
tematică, motive, personaje, limbaj, deoarece autorul axează evenimentele pe valorile personalităţii
omului, căruia îi revin transformările social-economice.
Autoarea demonstrează că romanul Fraţii Jderi de M. Sadoveanu reprezintă istoria formării
personalităţii ca un factor al educaţiei şi al confruntării cu existenţa pentru devenirea personalităţii
în schimbare, al acţiunilor fundamentale pentru libertate.

124
 ANNOTATION
to the doctor written work: The novel Brothers Jderi by M. Sadoveanu as a model of
permanent education,
speciality - 13.00.01 – General Pedagogy,
writer Silvia Golubiţchi

The novel represents a theoretical and practical analyses of the opera Brothers Jderi by M.
Sadoveanu as a model of a perpetual education. In the dissertation, models of literary education and
models of popular education that are directed towards permanent education are demonstrated.
The author discloses the conception about culture, education and literature and establishes that
the human being as a value in itself and as a supreme significance of a permanent education is
placed in the center of the novel Brothers Jderi by M. Sadoveanu. Through experiments it was
demonstrated that the acceptance of the artistic- literary values, the appropriation of the models of
the literary personages and of the relations between characters are models of permanent education
and they also are well grounded sources on the analyses of the models offered by the literary heroes
of the novel.
The implemented research capitalized and recapitalized significant values for the theory and
practice of the artistic- literary education in the context of the perpetual education.
These values were manifested in the pupils’ attitude towards the novel Brothers Jderi by M.
Sadoveanu because the author centers the events on the values of the human personality that, in
fact, assigns the social- economic transformations . In the context of examined things the author
demonstrates that the opera Brothers Jderi by M. Sadoveanu represents the history of the
personality formation as a factor of education and confrontation with the existence for becoming a
personality in change of the fundamental actions for freedom.

125
 АННОТАЦИЯ
докторской диссертации по педагогике Роман М Садовяну «Братья Ждерь» как
модель непрерывного воспитания»,
специальность 13.00.01 – Общая педагогика,
автор Сильвия Голубицки

Данная работа представляет собой теоретический и практический анализ романа М.

Садовяну «Братья Ждерь» как модели непрерывного образования и воспитания. В
диссертации представлены модели литературного образование и воспитания, а также модели
национального самоопределения в свете непрерывного образования.
Автор раскрывает такие концепты, как культура, воспитание и литература и определяет,
что в центре романа М. Садовяну «Братья Ждерь» находится человеческая личность как
духовная ценность и как высшая ценность постоянного воспитания. При помощи
эксперимента было продемонстрировано, что восприятие литературно – художественных
ценностей, их усвоение художественными персонажами, отношения между литературными
героями являются моделями непрерывного воспитания и являются источником, основанным
на анализе моделей, представленных литературными персонажами романа.
В исследовании проанализированы и пересмотрены ценности с точки зрения теории и
практики литературно- художественного воспитания в контексте непрерывного образования.
Эти ценности были отражены через отношения учащихся к роману «Братья Ждерь»,
потому что автор помещает в центр события, происходящие с реальными личностями во
время социально – экономических преобразований. В контексте данного исследования автор
демонстрирует, что роман М. Садовяну «Братья Ждерь» представляет собой историю
становления личности как фактор воспитания и конфронтации с реальностью для
становления личности в изменяющихся условиях, нацеленных на фундаментальные основы
свободы.

126
 TERMENII CHEIE
Axiologia educaţiei, educaţia permanentă, etnopedagogie, educaţia literar-artistică, educaţia
populară, principii ale educaţiei populare, principii ale educaţiei literar-artistice, generaţii, model de
educaţie, micromodele ale educaţiei permanente, valori perene, generaţiile: bunei – părinţi - copii,
continuitate, tradiţii, valori literar-artistice.

KEY WORDS
The axiology of education, permanent education, ethnopedagogy, artistic –literary education,
popular education, principles of the popular education, principles of the artistic – literary education,
generations, a model of permanent education, micromodels of permanent education, eternal values,
the generation: grand parents – parent-child, continuation, traditions, artistic- literary values.

KЛЮЧЕВЫЕ СЛОВА
Воспитательная и образовательная аксиология, непрерывное образование, этнопедагогика,
литературно-художественное воспитание, народное воспитание, принципы народного
образования, принципы литературно –художественного воспитания, поколения, модель
образования, микромодель непрерывного образования , вечные ценности поколений: отцы-
дети, преемственность, традиции, литературно- художественные ценности.

127
 LISTA ABREVIERILOR

EC-elevi antrenaţi în experimentul de control

EE -elevi antrenaţi în experimentul de formare
ELA-educaţia literar-artistică
EP -educaţia permanentă
Epop-educaţia populară
IŞE- Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei
LLA-limba şi literatura română
PELA -principii ale educaţiei literar-artistice
PEpop- principii ale educaţiei populare

128
 GLOSAR
Activitate – Ansamblu de acte fizice, intelectuale şi morale făcute în scopul obţinerii unui anumit
rezultat; folosirea sistematică a forţelor proprii într-un anumit domeniu, participare activă şi
conştientă la ceva; muncă, ocupaţie, îndeletnicire, lucru. Sîrguinţă, hărnicie.
Activitatea didactică/educativă – dimensiunea concretă/operaţională a procesului de învăţămînt
determinată, pe de o parte, de finalităţile şi structurile sistemului iar, pe de altă parte, de capacitatea
de proiectare pedagogică a profesorului asumată în funcţie de condiţiile specifice fiecărui colectiv
de elevi sau studenţi.
Acţiunea educaţional/didactică – reprezintă principalul subsistem al activităţii pedagogice,
concentrat la nivelul nucleului funcţional-structural al acesteia.
Adevărul – Concordanţă între cunoştinţele noastre şi realitatea obiectivă; oglindire fidelă a realităţii
obiective în gândire; ceea ce corespunde realităţii, ceea ce există sau s-a întîmplat în realitate.
Adolescenţa – perioadă a vieţii omului cuprinsă între vârsta pubertăţii şi cea adultă, în care are loc
maturizarea treptată a funcţiunilor fizice şi psihice ale organismului.
Adult – Organism care şi-a terminat creşterea şi a ajuns în stadiul de a se reproduce; persoană de la
17-18 ani până la 50 de ani.
Afectiv – Care aparţine afectivităţii, privitor la sentimente; emotiv. Care denotă afecţiune;
sentimental, sensibil.
Arta pedagogică – reprezintă o capacitate generală a educatorului de valorificare promptă a
principiilor şi tehnicilor de proiectare şi realizare a activităţii de formare-dezvoltare permanentă a
personalităţii elevului în condiţii şi situaţii noi.
Artă – 1. Activitate a omului care are drept scop producerea unor valori estetice şi care foloseşte
mijloace de exprimare cu caracter specific; totalitatea operelor (dintr-o epocă, dintr-o ţară etc.) care
aparţine acestei activităţi. 2. Îndemânare deosebită într-o activitate; pricepere, măiestrie.
Îndeletnicire care cere multă îndemânare şi anumite cunoştinţe.
Atitudinea pedagogică – reprezintă un ansamblu de însuşiri stabilizate la nivelul structurii
personalităţii care marchează o anumită poziţie angajată cognitiv, afectiv, motivaţional şi caracterial
în raport cu activitatea de educaţie proiectată şi realizată în diferite contexte instituţionale şi
noninstituţionale.
Autoeducaţia – reprezintă o direcţie de evoluţie a activităţii de formare-dezvoltare a personalităţii
umane care implică transformarea obiectului educaţiei în subiect al educaţiei, capabil de
autoevaluare şi de autoproiectare pedagogică.
Autoinstruire – Acţiunea de a se autoinstrui şi rezultatul ei.

129
Axiologia – Disciplină filosofică având drept obiectiv studiul valorilor.
Axiologia educaţiei/pedagogiei – reprezintă o disciplină integrată în domeniul ştiinţelor
pedagogice/educaţiei, cu un obiect specific de cercetare – valorile pedagogice fundamentale (binele
moral, adevărul ştiinţei, eficienţa ştiinţei aplicate, frumosul, sănătatea), stabilite din punct de vedere
psihosocial, care stau la baza activităţii de formare-dezvoltare permanentă a personalităţii umane.
Binele – Ceea ce corespunde cu morala, ceea ce este recomandabil din punct de vedere etic.
Obiectul moralei ca ştiinţă. Ceea ce este util, favorabil, prielnic, ceea ce aduce un folos cuiva.
Botezul – Ritual creştin de primire a cuiva printre credincioşii bisericii, însoţit de atribuirea unui
prenume.
Comportament – Modalitate de a acţiona în anumite împrejurări sau situaţii; conduită, purtare,
comportare. Ansamblul manifestărilor obiective ale animalelor şi ale oamenilor prin care se
exteriorizează viaţa psihică.
Comunitate educativă – reprezintă un model de organizare inspirat din alte domenii de activitate.
Conştiinţă – Sentiment, intuiţie pe care fiinţa umană o are despre propria existenţă; cunoaştere
intuitivă sau reflexivă pe care o are fiecare despre propria existenţă şi despre lucrurile din jurul său.
Continuu – Care are loc fără întrerupere, care se prelungeşte fără pauză; neîntrerupt, neîncetat,
necurmat.
Conţinuturi – Ceea ce încape într-un spaţiu limitat, în special într-un recipient. Totalitatea notelor
esenţiale ale unei noţiuni, determinată în raport cu sfera acesteia; comprehensiune. Fondul de idei şi
afectiv al unei opere literare sau artistice; cuprins, temă, miez. Lista ordonată a materialului pe care
îl cuprinde o revistă, o carte; tablă de materii, sumar.
Conţinutul educaţiei – include dimensiunile activităţii de formare-dezvoltare permanentă a
personalităţii, proiectată şi realizată conform unor finalităţi macro- şi microstructurale, la nivel
intelectual-moral-tehnologic/aplicativ-estetic-fizic.
Conţinutul procesului de învăţământ – reprezintă ansamblul resurselor pedagogice
informaţionale, stabilite la nivelul structurii materiale a sistemului de învăţământ, conform
finalităţilor macrostructurale (ideal-scopuri ale educaţiei) şi microstructurale (obiective generale-
specifice) care determină criteriile de elaborare a planului de învăţămînt, a programelor
(pre)şcolare/universitare, a altor materiale necesare pentru stimularea activităţii de învăţare a
preşcolarilor, elevilor, studenţilor etc.
Credinţă – Faptul de a crede în adevărul unui lucru; convingere, siguranţă, certitudine. Încredere.
Fidelitate, devotament, statornicie faţă de cineva sau de ceva. Speranţă, nădejde.

130
Cultură – Totalitatea valorilor materiale şi spirituale create de omenire şi a instituţiilor necesare
pentru comunicarea acestor valori. Faptul de a poseda cunoştinţe variate în diverse domenii;
totalitatea acestor cunoştinţe; nivel de dezvoltare intelectuală la care ajunge cineva.
Cunoaştere – Reflectare în conştiinţă a realităţii existente independente de subiectul cunoscător.
Faptul de a poseda cunoştinţe, informaţii date asupra unui subiect, asupra unei probleme;
cunoştinţă.
Cunoaşterea pedagogică – reprezintă o cerinţă cu valoare de principiu care vizează capacitatea
educatorului de a transforma informaţia, angajată la nivelul diferitelor programe
şcolare/universitare, în resursă de formare-dezvoltare a preşcolarului, elevului, studentului etc.
Cunoştinţe – Cunoaştere. Totalitatea noţiunilor, ideilor, informaţii pe care le are cineva într-un
domeniu oarecare. Persoană pe care vorbitorul o cunoaşte.
Curajul – Forţă morală de a înfrunta cu îndrăzneală primejdiile şi neajunsurile de orice fel;
îndrăzneală, fermitate în acţiuni sau în manifestarea convingerilor; tărie de caracter, temeritate,
bărbăţie.
Datini – Obicei sau deprindere consfinţită în timp şi devenită tradiţională pentru o colectivitate de
oameni; tradiţie, uzanţă.
Demnitate – Calitatea de a fi demn, atitudine demnă, autoritate morală, prestigiu. Gravitate,
măreţie. Funcţie sau însărcinare înaltă în stat; rang.
Democraţie – Formă de organizare şi de conducere a unei societăţii, în care poporul îşi exercită
(direct sau indirect) puterea.
Deprinderi – Faptul de a se deprinde. Obişnuinţă, obicei. Uşurinţă căpătată de-a lungul timpului
într-o îndeletnicire oarecare; pricepere, destoinicie, dexteritate. Practică obişnuită într-o
îndeletnicire oarecare; exerciţiu.
Destin – Soartă, viitor. Forţă sau voinţă supranaturală despre care se crede că hotărăşte în mod fatal
şi irevocabil tot ce se petrece în viaţa omului; fatalitate.
Dezvoltarea pedagogică – reprezintă ansamblul acţiunilor şi influenţelor educaţionale care asigură
evoluţia personalităţii umane în plan psihologic şi social. Ea valorifică resursele educabilităţii
angajate în optimizarea raporturilor dintre ereditate-mediu-educaţie, în mod diferenţiat, în funcţie de
trăsăturile generale, particulare şi individuale ale personalităţii umane.
Dimensiunile educaţiei/instruirii – marchează conţinuturile relativ stabile ale activităţii de
formare-dezvoltare a personalităţii umane în plan: intelectual-moral-tehnologic-estetic-fizic.
Educaţia estetică – reprezintă activitatea de formare-dezvoltare a personalităţii umane, proiectată şi
realizată prin receptarea, evaluarea şi crearea valorilor frumosului existent în natură, societate, artă.

131
Educaţia morală – reprezintă dimensiunea internă a activităţii de formare-dezvoltare a
personalităţii care vizează „ceea ce este mai profund şi mai accentuat subiectiv în fiinţa umană”
(Hubert, Rene, 1965, p.401), realizabilă prin raportarea la valorile incluse în normele etice
definitorii pentru reglementarea raporturilor omului cu lumea şi cu sine.
Educaţia permanentă – reprezintă o direcţie importantă de evoluţie a activităţii de formare-
dezvoltare a personalităţii, care urmăreşte valorificarea tuturor dimensiunilor şi a formelor educaţiei
proiectate şi realizate pe tot parcursul existenţei umane şi în orice moment al existenţei umane.
Educaţie literar-artistică – conceptul şi procesul de formare a ctitorului cult de literatură artistică
(Vl.Pâslaru).
Etica – Ştiinţă care se ocupă cu studiul teoretic al valorilor şi condiţiei umane din perspectiva
principiilor morale şi cu rolul lor în viaţa socială; totalitatea normelor de conduită morală
corespunzătoare; morală.
Etnopedagogie – Orientarea în pedagogia de la începutul secolului al XX-lea care are în vedere
educaţia întregului popor.
Exemplu – Ceea ce serveşte drept model, ceea ce se serveşte pentru a ilustra ceva; persoană care,
prin calităţile sale, poate servi drept model; pildă.
Exemplu demn de urmat - reprezintă totul ce poate fi urmat.
Experienţă – Totalitatea cunoştinţelor pe care oamenii le dobândesc în mod nemijlocit despre
realitatea înconjurătoare în procesul practicii social-istorice, al interacţiunii materiale dintre om şi
lumea exterioară.
Factor – Element, condiţie, împrejurare care determină apariţia unui proces, a unei acţiuni, a unui
fenomen.
Familia – Formă socială de bază, întemeiată prin căsătorie, şi care constă din soţ, soţie şi din
descendeţii acestora. Totalitatea persoanelor ce se trag dintr-un strămoş comun; neam, descendenţă.
Faptă – Întâmplare sau împrejurare reală, lucru petrecut în realitate. Acţiune săvîrşită de cineva.
Finalităţi educaţionale – definesc orientările valorice asumate în activitatea de formare/dezvoltare
a personalităţii la nivel de sistem şi proces.
Folclorul – Totalitatea creaţiilor artistice literare, muzicale, coreografice, plastice etc., a
obiceiurilor şi a tradiţiilor populare ale unei ţări sau ale unei regiuni.
Frumosul – Categorie fundamentală a esteticii prin care se reflectă însuşirea omului de a simţi
emoţie în faţa operelor de artă, a fenomenelor şi a obiectelor naturii etc. şi care are ca izvor obiectiv
dispoziţia simetrică a părţilor obiectelor, îmbinarea specifică a culorii, armonia sunetelor.

132
Funcţiile educaţiei – desemnează consecinţele psihosociale ale activităţii de formare-dezvoltare a
personalităţii umane realizabile, în mod obiectiv, la nivel de sistem şi de proces, prin intermediul
finalităţilor pedagogice elaborate de factorii responsabili, la diferite intervale de timp.
Idealul moral – este considerat ca o imagine a perfecţiunii din punct de vedere moral, care
cuprinde, sub forma unui model, chintesenţa morală a personalităţii umane.
Independenţa – Situaţie a unui stat sau a unui popor care se bucură de suveranitate naţională; stare
de neatârnare şi drept de a rezolva liber problemele sale interne şi externe, fără amestec din afară;
autonomie.
Individ – Persoană privită ca unitate distinctă faţă de alte persoane; ins. Om necunoscut, suspect
sau vrednic de dispreţ.
Influenţe pedagogice – sunt competenţe operaţionale specifice formelor de educaţie/instruire
informală, care pot interveni spontan în activitatea de educaţie, de la nivelul acţiunii educaţionale
sau de la nivelul câmpului psihosocial care înconjoară acţiunea educaţională.
Legile pedagogice – reprezintă conexiunile de maximă generalitate existente în plan funcţional-
structural, la nivelul sistemului şi al procesului de învăţământ.
Libertate – Posibilitate de a acţiona după propria voinţă sau dorinţă. Starea unei persoane libere,
care se bucură de deplinătatea drepturilor politice şi civile în stat.
Materie – Substanţă concepută ca bază a tot ceea ce există; realitatea obiectivă care există în afară
şi independent de conştiinţa omenească şi care este reflectată de aceasta.
Mediu – Spaţiu material în care se află un corp sau în care se desfăşoară un fenomen fizic.
Ansamblu de circumstanţe materiale sau morale; ambianţa care înconjoară o persoană, anturaj,
climat, cadru.
Modele – obiect, întrunind însuşirile tipice ale unei categorii, destinat pentru a fi reprodus, mostră,
exemplu. Obiect cu dimensiuni reduse care reprezintă un obiect real, machetă.
Moral – care aparţine moralei, conduitei admise şi practicate într-o societate, care se referă la
morală, etic, care este conform cu morala, cinstit, bun, moralicesc.
Motivaţie – Totalitatea motivelor sau mobilurilor (conştiente sau nu) care determină pe cineva să
efectueze o anumită acţiune sau să tindă spre anumite scopuri.
Noile educaţii – sunt definite în programele UNESCO, adoptate în ultimele decenii, „ca răspunsuri
ale sistemelor educaţionale la imperativele lumii contemporane” de natură politică, economică,
ecologică, demografică, sanitară etc.
Norma pedagogică – reprezintă un cadru de referinţă delimitat în contextul activităţii de proiectare
şi de realizare a educaţiei/instruirii „care defineşte ceea ce trebuie să se întîmple la nivelul acţiunii
educaţionale/didactice.

133
Obiceiuri – Însuşire dobândită cu timpul prin practică şi devenită trăsătură caracteristică;
obişnuinţă; deprindere.
Omenie – Totalitate a celor mai bune însuşiri ale unui om, însuşirea de a fi omenos. Complex de
calităţi alese, proprii unei persoane, purtare blândă, înţelegătoare, atitudine cuviincioasă,
respectuoasă.
Pedagogie populară – este totalitatea cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor acumulate şi
confirmate de practica vieţii, care se transmit din generaţie în generaţie ca un progres al experienţei
istorice şi sociale a maselor populare.
Personalitate – Ceea ce este propriu, caracteristic fiecărei persoane şi o distinge ca individualitate,
ansamblu de trăsături morale sau intelectuale care se remarcă o persoană, felul propriu de a fi al
cuiva.
Valoare – Însuşiri a unor lucruri, fapte, idei, fenomene de a corespunde necesităţilor sociale şi
idealurilor generate de acestea, suma calităţilor care dau preţ unui obiect, unei fiinţe, unui fenomen,
importanţă, însemnătate, preţ, merit.
Valori morale – reflectă anumite cerinţe şi exigenţe generale ce se impun comportamentului uman
în virtutea idealului uman.
Valorile pedagogice – reprezintă acele structuri axiologice angajate la nivelul finalităţilor
(macrostructurale-microstructurale) şi al strategiilor (principiilor-metodelor) educaţiei, determinate
în contextul raporturilor de determinare teleologică existente între sistemul social - sistemul de
educaţie – sistemul de învăţământ – procesul de învăţământ. Aceste valori pedagogice fundamentale
asigură, în ultima instanţă, stabilitatea conţinuturilor generale ale educaţiei care reflectă
dimensiunile obiective ale activităţii de formare-dezvoltare permanentă a personalităţii umane, fiind
exprimate prin: norma etică (în cazul educaţiei morale); adevărul ştiinţei (în cazul educaţiei
intelectuale); aplicabilitatea ştiinţei (în cazul educaţiei tehnologice); frumosul (în cazul educaţiei
estetice); sănătatea (în cazul educaţiei fizice).
Zicători – Expresie concisă, deseori figurată, care conţine o povaţă sau un gând înţelept, zicală,
zicere.

134
 BIBLIOGRAFIE
1. ADLER, F., Sensul vieţii. – Buc., Editura Institutul Român de Investigaţii, 1995, 222 p.
2. AIFTINICĂ, M., Valori şi valorizare. Contribuţii moderne la filozofia valorilor. - Buc., Ed.
Academia Română, 1994, 223 p.
3. ALBU, G., În căutarea educaţiei autentice. - Iaşi, Ed. Polirom, 2002, 200 p.
4. ALEXĂNDRESCU, E., GAVRILĂ, D., Analize şi sinteze de literatură română. - Iaşi, Ed.
Moldova, 1996, 560 p.
5. ANDREI, P., Filosofia valorii.- Iaşi, Ed. Polirom, 1997, 238 p.
6. ANTONESCU, G. Pedagogia generală, - Bucureşti, Ed. Univers, 1930, 204 p.
7. ANTONESCU, G., Educaţie şi cultură. Actualităţi şi perspective. – Buc., Ed. Cultura
Românească,1970, 272 p.
8. ANTONESEI, L., Paideia: Fundamentele culturale ale educaţiei. -Iaşi, Ed. Polirom, 1966,
124p.
9. ANTONESEI, L., O introducere în pedagogie. Dimensiunile axiologice şi transdisciplinare ale
educaţiei .- Iaşi, Ed. Polirom, 2002, 216 p.
10. ARHIP, A., PAPUC, L, Noile educaţii-imperative ale lumii contemporane / Universitatea
Pedagogică “Ion Creangă”, Ch., 1996, 142 p.
11. BACIU, S., Un model al curricumului spiritual românesc. Autoreferatul tezei de doctorat. - Iaşi,
Universitatea "Al.I.Cuza",1996, 26 p.
12. BADEA, M., Limba şi literatura română pentru elevii de liceu .- Buc., Ed. Regis, 2000, 336p.
13. BARNA, A., Autoeducaţie. Probleme teoretice şi metodologice. – Buc., EDP, RA, 1995, 174 p.
14. BÂRSĂNESCU, Ş.,Unitatea pedagogiei contemporane cu ştiinţa .- Buc., EDP, 1981, 512 p.
15. BĂIEŞU, N., Folclorul ritualic şi viaţa, - Ch., Ed. Ştiinţa, 1981, 108 p.
16. BĂIEŞU, N., Rolul educativ al folclorului pentru copii. - Ch., Ed. Ştiinţa,1980, 83 p.
17. BĂIEŞU, N., Poezia populară a obiceiurilor calendaristice. - Ch., Ed. Ştiinţa, 1976, 422 p.
18. BĂILEŞTEANU, F., Introducere în opera lui Sadoveanu. - Buc., Ed. Minerva, 1977, 395 p.
19. BÂRZEA, C., Arta şi ştiinţa educaţiei. – Buc.: EDP, RA, 1995, 248 p.
20. BERNARD, P., BERNAND, L., La formation continue .- Paris, Presses Universitaires de
France, 1976, 128 p.
21. BLAGA, L., Trilogia cunoaşterii .- Buc., Ed. Minerva, 1987, 737 p.
22. BOLBOCEANU, A., Comunicare cu adultul şi dezvoltare cognitivă. Aspecte orientative .- Ch.,
2003, 118 p.
23. BOTNARI, V., Formarea la copiii a atitudiniii emoţional-pozitive faţă de reprezentanţii
propriei şi altor etnii .- Ch., Conferinţa UST, 1999, p.15

135
24. BRATU, S., Mihail Sadoveanu. O biografie a operei .- Buc., Editura pentru Literatură, 1963,
660 p.
25. BULGĂR, GH., CRIHANĂ, M., Limbaj şi artă literară în opera scriitorilor români. – Buc.,
Ed. Mondan, 1977, 281 p.
26. BUNESCU, Gh., Şcoala şi valorile morale .- Buc., EDP, 1998 .- 267 p.
27. CAPCELEA, V., Tradiţiile naţionale. Continuitate în dezvoltarea generaţiilor. –Ch., Ed.
Evrica, 1998, 133 p.
28. CAPELLE, J., Evaluation de l’education permanente. În: Education permanente .- Strassbourg,
Conseil de l’Europe, 1970.
29. CAZACU, M., Sinteza Sadoveniană. – Ch., Ed. Litera, 1982.
30. CĂLIN, M., Filosofia educaţiei .- Buc., Ed. Aramis, 2001, 144p.
31. CĂLIN, M., Teoria educaţiei. Fundamentarea epistimică şi metodologică a acţiunii educative. -
Buc., Ed. ALL, 1999, 139 p.
32. CĂLINESCU, G., Istoria literaturii române de la origine până în prezent .- Buc., Ed. Minerva,
1982, 486 p.
33. CĂLINESCU, G., Mihail Sadoveanu. Romane şi povestiri istorice.- Buc., ESPLA, 1961.
34. CEMORTAN, S., Copilul şi literatura. Educaţia literar-artistică a preşcolarilor. – Orhei, Ed.
Tipografia Orhei, 2006, 188 p.
35. CENTENAR Sadovenian / Muzeul literaturii române şi comisia pentru cinstirea memoriei
scriitorilor de pe lângă US România, Buc., 1980, 32 p.
36. CERBUŞCĂ, P., Formarea orientărilor valorice la adolescenţi. Teză de dr. ped./Institutul de
Ştiinţe Pedagogice şi Psihologice, Ch., 1998, 162 p.
37. CIOBANU, Şt., Istoria literaturii române vechi. Vol. 2. – Ch., Ed. Hyperion,1992, 702 p.
38. CIOPRAGA, C., M. Sadoveanu - evocator al istoriei. – Buc., EDP, 1966, 64 p.
39. CIOPRAGA, C., M. Sadoveanu. Fascinaţia tiparelor originare. – Buc., Ed. Eminescu, 1981,
422 p.
40. COJOCARIU,V., Educaţie pentru schimbare şi creativitate .- Buc., EDP, 2003, 266 p.
41. COMARNESCU, P., Stilul epopeic al domnului Mihail Sadoveanu faţă de romanul istoric al
lui Walter Scott // revista Fundaţiilor regale, XII, nr. 8, 1945, p. 358-371
42. COMĂNESCU, I., Autoeducaţia azi şi mâine. - Oradea, Editura Imprimeriei de Vest, 1996,
343p.
43. CONCEPŢIA educaţiei în Republica Moldova / MEŞ, Ch., Ed. Lyceum, 2000, 36 p.
44. CRĂCIUN, G., Istoria didactică a literaturii române .- Buc., Ed. Magister, 1997, 488p.

136
45. CRISTEA, M., Sistemul educaţional şi personalitatea. Dimensiunea estetică. – Buc., EDP, RA,
1994, 159 p.
46. CRISTEA, S., Dicţionar de pedagogie. – Ch., Grupul Editorial Litera Internaţional, 2000, 400p.
47. CRISTEA, S., Fundamentele ştiinţelor educaţiei. Teoria generală a educaţiei. – Ch., Grupul
Editorial Litera Internaţional, 2003, 240 p.
48. CSIKI, L., Modelarea şi textul literar. - Cluj, Ed. Casa Cărţii de Ştiinţă, 2002, 160 p.
49. CUCOŞ, C., Educaţia. Dimensiuni culturale şi interculturale. - Iaşi, Ed. Polirom, 2000, 284 p.
50. CUCOŞ, C., Pedagogie şi axiologie. – Buc., EDP, RA, 1995, 160 p.
51. CUZNEŢOV, L., Etica educaţiei familiale -.Ch., 2000, 297 p.
52. DANDARA, O., Istoria pedagogiei (Ghid metodic). – Ch., Ed. C.E. USM, 2000, 56 p.
53. DAVE, R. H. (coord.), Fundamentele educaţiei permanente. – Buc., EDP, 1991, 431 p.
54. DE LANDSHEERE, V., DE LANDSHEERE, G., Definirea obiectivelor educaţiei. – Buc.,
EDP, 1979, 288 p.
55. DE LASSUS, R., Eniagrama. Cele nouă tipuri de personalitate. – Buc., Ed. Theora, 2000,
214p.
56. DE PERETI, A., Educaţia în schimbare. - Iaşi, Ed. Spiru Haret, 1996, 169 p.
57. DELORS, J., Comoara lăuntrică. Raportul către UNESCO al Comisiei Internaţionale pentru
Educaţie în sec. XXI. - Iaşi, Ed. Polirom, 2000, 235 p.
58. DEWEY J., Fundamente pentru o ştiinţă a educaţiei .- Buc., EDP, RA, 1992, 336 p.
59. DEWEY, J., Democraţie şi educaţie. O introducere în filosofia educaţiei. – Buc., EDP, 1972,
338p.
60. DEWEY, J., Trei scrieri despre educaţie .- Buc., EDP, RA, 1977, 286 p.
61. DICŢIONAR de filosofie .- Buc., Ed. Univers Enciclopedic, 1998, 805 p.
62. DRÂMBA, O., Istoria culturii şi civilizaţiei. Vol. I .- Buc., Editura Ştiinţifică, 1985, 860 p.
63. DUMITRESCU-BUŞULENGĂ, Z., Valori şi echivalenţe umanistice .- Buc., Ed. Eminescu,
1973, 508 p.
64. DUMITRESCU, Gh. T., MANOLACHE, A., ROŞIANU, M., Pedagogia socială; Ştiinţa
educaţiei permanente a maselor de adulţi .- Buc., Ed. Politică, 1972, 399 p.
65. DURKHEIM, E., Educaţie şi sociologie .- Buc., EDP, 1980, 315 p.
66. EDUCAŢIA permanentă (coord. Dave, R.H.).- Buc., EDP, 1991, p. 37-48.
67. EDUCAŢIE şi valori (coord. L.Stan).-. Iaşi, Ed. Spiru Haret, 1997, p. 166-174.
68. EI L-AU CUNOSCUT pe Sadoveanu. – Buc., Ed. Ion Creangă, 1973, 346 p.
69. FAURE, E., şi colab., A învăţa să fii. Un raport UNESCO .- Buc., EDP, 1974, p. 54-55, 200-
215.

137
70. FLOREA, D., M. Sadoveanu sau magia rostirii. – Buc., Ed. Cartea Românească, 1986, 158 p.
71. FOLCLORUL obiceiurilor de familie /Alcăt., articol introd. şi comentarii de A.Hâncu şi
V.Zelenciuc .- Ch., Ed. Ştiinţa, 1979, 310 p.
72. FRIGOIU, N., Romanul istoric al lui Mihail Sadoveanu .- Iaşi, Ed. Junimea, 1987, 247 p.
73. GAGIM, I., Omul în faţa muzicii .- Bălţi, Presa Universitară Bălţeană, 2000, 104 p.
74. GAGIM, I., Ştiinţa şi arta educaţiei muzicale .- Ch., Ed. ARC, 1996, 223 p.
75. GOLU, M., Dinamica personalităţii. – Buc., Ed. Geneze, 1993, 238 p.
76. GOROVEI, A., Folclor şi folcloristică. – Ch., Ed. Hyperion, 1990, 528 p.
77. GRIGORAŞ, L., Personalitatea morală. – Buc., Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică,1982, 277p.
78. GUMBOLDT, V. von, Язык и философия культуры .- Мoscova, Ed. Progress, 1985, 456 p.
79. GUSTI, D., Opere. Vol. I. - Buc., Editura Academiei, 1968, 563 p.

80. GUŢU, Vl., PÂSLARU, Vl.,GRÂU, E., et al., Tehnologii educaţionale. Ghid metodologic .-
Ch., Ed. Cartier Educaţional, 1998, 165 p.
81. IANOŞI, I., Romanul monumental şi secolul XX .- Buc., Editura pentru Literatură, 1963, 478 p.
82. ILUŢ, P., Atitudinea faţă de valori şi imaginea de sine. În: Probleme sociologice ale tineretului,
Studia Universitatis Babeş-Bolyai, Seria Socilogia, 1973, 356 p.
83. ILUŢ, P., Structurile axiologice. Din perspectivă psihosocială .- Buc., EDP, 1995, 155 p.
84. INTRODUCERE în educaţia adulţilor. – Buc., Ed. Ed. ANUP. Fiat Lux, 1995, 160 p.
85. JINGA, I., ISTRATE E., Manual de pedagogie . – Buc., Ed. ALL Educational, 2001, 464 p.
86. KANT, I., Tratat de pedagogie. Religia în limitele raţiunii . – Iaşi, Ed. Aurora SRL, 1992, 150p.
87. LENGRAND, P., Introducere în educaţia permanentă .- Buc., EDP, 1973, 104 p.
88. LIMBĂ ŞI COMUNICARE. Curriculum naţional. Programe pentru învăţământul liceal /
Coord.: Vl.Guţu, Vl.Pâslaru, A.Răileanu, Ch., Ed. Cartier, 1999, 186 p.
89. LINTON, R., Fundamentul cultural al personalităţii .- Buc., Editura Ştiinţifică, 1968, 179 p.
90. LUKACS, G., Forma clasică a romanului istoric .- Buc., Ed. Minerva, 1972.
91. LUKACS, G., Romanul istoric. Vol. II - Buc., Ed. Minerva, 1978, 319 p.
92. LUKACS, G., Teoria romanului .- Buc., Ed. Univers, 1977, 168 p.
93. MACAVEI, E., Pedagogie. Teoria Educaţiei, Vol. I .- Buc., Ed. Aramis, 2001, 352 p.
94. MACAVEI, E., Pedagogie. Teoria Educaţiei, Vol. II .- Buc., Ed. Aramis, 2001, 448 p.
95. MAHEU, R., Crise de l’education, crise de civilissation. Raportul UNESCO pe anul 1968 //
Cronique de UNESCO, mai, 1969, nr. 5 (vol. XII), p. 180-181.
96. MÂNDÂCANU, V., Dimensiunea spirituală a comportamentului civilizat. Concepte. Repere
teoretice şi practice. Opinii .-.Ch., Ed. Lyceum, 2002, 344 p.
97. MÂNDÂCANU, V., Pedagogia Creştină .- Ch., Ed. Baştina-Radog, 2006, 406 p.

138
98. MANOLESCU, N., Sadoveanu sau utopia cărţii .- Buc., Ed. Eminescu, 1976, 258 p.
99. MARCEA, P., Lumea operei lui Sadoveanu .- Buc., Ed. Eminescu, 1976, 448 p.
100. MARCEA, P., Mihail Sadoveanu – 100 ani de la naştere .- Buc., Ed. Cartea Românească,
1980, 52 p.
101. MARCEA, P., Umanitatea Sadoveniană de la A la Z .- Buc., Ed. Eminescu, 1977, 478 p.
102. MARCUS, S., Artă şi ştiinţă .- Buc., Ed. Eminescu, 1986, 334 p
103. MARINO, A., Introducere în critica literară .- Buc., Ed. Tineretului, 1986, 554 p.
104. MĂNUCĂ, D., Pe urmele lui Mihail Sadoveanu .- Buc., Ed. Sport - Turism, 1982, 302 p.
105. MELNIC, B., Formarea calităţilor omeneşti .- Ch., Ed. Ştiinţa, 1992, 60 p.
106. MELNIC, T., Semnificaţia social-estetică a literaturii .- Ch., Ed. Lumina, 1980, 64 p.
107. MELNIC, T., Specificul imaginii artistice şi valoarea ei literar-estetică / Universitatea de Stat
a Moldovei, Ch., 1997, 32 p.
108. MICU, D., Sensul etic al operei lui Sadoveanu .- Buc., ESPLA, 1955, 64 p.
109. MITRU, C., Sadoveanu despre Sadoveanu .- Buc., Ed, Minerva, 1977, 431 p.
110. MOMANU, M., Introducere în teoria educaţiei .- Iaşi, Ed. Polirom, 2000, 176 p.
111. MONTEIL, Jean-Marc, Educaţie şi formare: Perspective psihosociale .- Iaşi, Ed. Polirom,
1997, 197 p.
112. MUŞAT, V., Mihail Sadoveanu povestitor şi corespondent de război .- Buc., Editura Militară,
1978, 155 p.
113. NARLY, C., Pedagogie generală .- Buc., EDP, RA, 1996, 528 p.
114. NICOLA, I., FARCAŞ, D., Teoria educaţiei şi noţiuni de cercetare pedagogică .- Buc., EDP,
1993, 132 p.
115. NICOLAU, E., Modelul în ştiinţă .- Buc., Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1981, 130 p.
116. NICOLAU, M., Pe urmele lui Ion Marin Sadoveanu .- Buc., Ed. Sport-Turism, 1988, 208 p.
117. OPRIŞAN, I., Opera lui Mihail Sadoveanu. I Natură-om-civilizaţie în opera lui Mihail
Sadoveanu .- Buc., Ed. Minerva, 1986, 446 p.
118. PALEOLOGUL, A., Treptele lumii sau calea către sine a lui Mihail Sadoveanu .- Buc., Ed.
Cartea Românească, 1968, 212 p.
119. PANN, A., Povestea vorbei .- Ch., Ed. Hyperion, 1986, 270 p.
120. PAPU, E., Sadoveanu sau revenirea lui Kronos // România literară, III, nr. 44.
121. PARFENE, C., Literatura în şcoală /Universitatea „Al.I.Cuza” din Iaşi, 1997, 289 p.
122. PARFENE, C., Metodica studierii limbii şi literaturii române în şcoală. Ghid teoretico-
aplicativ. - Iaşi, Ed. Polirom, 1999, 181 p.

139
123. PÂSLARU, Vl., A., DRĂGUŢAN, GRÂU, E., Atitudini fundamentale. Constituire, formare,
proiectare .- Ch., Ed. Cartier, 1998, 44 p.
124. PÂSLARU, Vl., Concepţia educaţiei lingvistice şi literare (rezumat) // Limba română, 1995,
nr. 5, p. 126-129
125. PÂSLARU, Vl., Educaţie axiologică http://www.proeducation.md.
126. PÂSLARU, Vl., Introducere în teoria educaţiei literar-artistice .- Ch., Ed. Museum, 2001,
312 p.
127. PÂSLARU, Vl., Principiul pozitiv al educaţiei: studii şi eseuri pedagogice .- Ch., Ed.Civitas,
2003, 320 p.
128. PÂSLARU, Vl., Valorile educaţiei //www.proeducation.md.
129. PATRAŞCU, D., PATRAŞCU, L., MOCRAC, A., Metodologia cercetării şi creativităţii
psihopedagogice. - Ch., Ştiinţa, 2003, 252 p.
130. PERPESSICIUS (D.Panaitescu), Scriitorii români, Volumul IV .- Buc., Ed. Minerva, 1989.
131. PICHIU, D., ALBUŢ, C., Teoria valorii şi elemente de praxiologie .- Iaşi, Ed. Gheorghe
Asachi, 1994, 268 p.
132. PIERRE, B., LIETARD, B., La formation continue .- Paris, Presses Universitaires de France,
1976.
133. PIRU, Al., Istoria literaturii române .- Buc., Ed. Univers, 1981, 582 p.
134. PLANCHARD, E., Cercetarea în pedagogie .- Buc., EDP, 1971.
135. POPA, C., Studii şi articole închinate lui Mihail Sadoveanu .-Buc., ESPLA, 1952.
136. POPESCU, T., Educaţia adulţilor .- Buc., EDP, 1974, p. 188-193.
137. PROPP, Vl., Morfologia basmului .- Buc., Ed. Univers, 1970, 167 p.
138. RAHNEMA, M., L’institutionalisation de la reforme de l’education. În: L’education en
devenir. UNESCO, 1975, p. 173-174.
139. RALEA, M., Mihail Sadoveanu şi specificul naţional // Viaţa românească, 1960, nr. 11, p.
149-156.
140. RĂDULESCU-MOTRU, C., Etnicul românesc .- Buc., Editura Fundaţiei România de mâine,
1999, 183 p.
141. RĂDULEŢ, R., Cultura de masă şi progresul social În: Educaţia adulţilor - cercetare
ştiinţifică şi acţiune culturală .- Buc., CSCA, 1968,
142. ROBU, M., Creativite enfantine et arts plastiques dans des ecoles primaires de Paris et de
Chişinău.- Paris -Ch., 2006, 14 p.
143. ROGOJINA, D., Promovarea coerentă a valorilor în sistemul de învăţămînt. - Ch.,
Ed.Lumina, 1995, 101 p.

140
144. ROTARU, I., Analize literare şi stilistice. - Buc., Ed. Ion Creangă, 1972, 432 p.
145. ROTARU, I., O istorie a literaturii române,Vol. II .- Buc., Ed. Minerva, 1987, 143 p.
146. RUDICĂ T., COSTEA D., Psihologia omului în proverbe .- Buc., Ed. Polirom, 2004, 224 p.
147. RUŞTI, D., Scriitori români .- Buc., Ed. Niculescu, 2004, 368 p.
148. SADOVEANU, Antologie comentată. Alcătuită de F.Firan şi C.Popa M. - Craiova, Ed.
Poesis, 1994, 168 p.
149. SADOVEANU, M., Antologie, comentarii, tabel cronologic şi bibliografie de F.Băileşteanu.
- Buc., Ed. Eminescu, 1973, 458 p.
150. SADOVEANU, M., Divanul persian .- Buc., Ed. Olimp, 2004, 155 p.
151. SADOVEANU, M., Fraţii Jderi .- Ch., Ed. Literatura artistică, 1989, 724 p.
152. SADOVEANU, M., Opere. Ediţie critică de C.Simionescu şi F.Băileşteanu. Studiu introd. de
C.Ciopraga .- Buc., Ed. Minerva, 1981.
153. SADOVEANU, M., Pagini de jurnal şi Documente inedite .- Iaşi, Ed. Junimea, 2005, 474 p
154. SADOVEANU, M., Viaţa lui Ştefan cel Mare . – Ch., Ed. Prut Internaţional, 2004, 207 p.
155. SALADE, D., Dimensiuni ale educaţiei .- Buc., EDP, 1998, 230 p.
156. SCRIITORI români comentaţi. Mihail Sadoveanu comentat de Gheorghe Mitrache .- Buc., Ed.
Recif, 1994.
157. SILISTRARU, N., Dinamica şi funcţionalitatea dimensiunilor educaţiei. - Ch., Tipografia
UPS, I.Creangă, 2001, 226 p.
158. SILISTRARU, N., Etnopedagogie .- Ch., Ed. CEP al USM, 2003, 268 p.
159. SILISTRARU, N., Metodele educaţiei morale tradiţionale // Didactica Pro, 2001, nr.4, Ch.,
p. 40-42
160. SILISTRARU, N., Semnificaţia valorilor general-umane în procesul educaţional /USM, Secţia
poligrafică operativă, 1999, 80 p.
161. SILISTRARU, N., Studierea, acumularea şi aplicarea pedagogiei populare. Simpozion
ştiinţific. Ştiinţa şi învăţământul reformelor economice în cooperaţie de consum din Moldova,
25-26 mai, Ch., 1994, 122 p.
162. SILISTRARU, N., Valori ale educaţiei moderne- Ch., Ed. Combinatul Poligrafic, 2006,176 p.
163. SIMION, E., Scriitorii români de azi .- Buc., Ed. Cartea românească, 1989, 303 p.
164. SÎNGEORZAN, Z., M. Sadoveanu. Teme fundamentale .- Buc., Ed. Minerva, 1976, 334 p.
165. SMILES, S., Caractere tari .- Buc., Ed. Casei Şcolilor, 1995.
166. SPIRIDON, M., Sadoveanu divanul înţeleptului cu lumea .- Buc., Ed. Albatros, 1982, 143 p.
167. STANCIU, I.C., Şcoala şi doctrinele pedagogiei în secolul XX .- Buc., EDP, RA, 1995, 390 p.
168. STOICA, M., Psihopedagogia personalităţii .- Buc., EDP, 1996, 291p.

141
169. STOLERU, C., Bacalaureat 2000. Literatura română. Comentarii literare şi teste, -
Bucureşti, Editura Pestalozzi, 2005, 560 p.
170. STUDII despre opera lui Mihail Sadoveanu. Ediţie îngrijită, Prefaţă şi bibliografie de Glie
Dan, - Buc., Ed. Albatros, 1977, 342 p.
171. STUDII şi articole închinate lui Mihail Sadoveanu .- Editura de Stat pentru Literatură şi Artă,
1951, 162 p.
172. SUCHODOLSKI, B., L’education parallele // Perspectives, Paris, UNESCO, 1972, nr. 2, p.
312-313.
173. SUVEICĂ, T., Omul, calităţile, bucuriile şi păcatele lui în proverbele şi maximele
popoarelor lumii, Vol. IV .- Ch., Tipografia centrală, 2001, 306 p.
174. SUVEICĂ, T., PAPUC, L., Despre educaţie în proverbele şi maximele popoarelor lumii,
FET. - Ch., Tipografia centrală, 1999, 280 p.
175. ŞCHIOPU, U.,VERZA, E., Psihologia vârstelor. Ciclurile vieţii. - Buc., EDP, RA, 1995,
508p.
176. ŞERBĂNESCU, B., Valorile naţionale şi educaţia .- Buc., Editura Universitară Carol Davila,
2000, 207 p.
177. SCHWARTZ, B., Educaţia mâine .- Buc., EDP, 1976, 312 p.
178. TĂNASE, Al., Introducere în filozofia culturii .- Buc., Editura Ştiinţifică, 1986, 375 p.
179. THOMAS, J., Marile probleme ale educaţiei în lume .- Buc., EDP, 1977, 142 p.
180. TIBA, I., Univers rural în romanul românesc .- Ch., Ed. Ştiinţa, 2002, 268 p.
181. TOCA I., Sărbători religioase, datini şi credinţe populare .- Buc., Ed. Alfa, 2004, 272 p.
182. TOHĂNEANU, G., Arta evocării la Sadoveanu .- Timişoara, Ed. Facla., 1979.
183. TOMA, S., Autoeducaţia. Sens şi devenire .- Buc., Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1983,
214 p.
184. TOMUŞ, M. Sadoveanu. Universul artistic şi concepţia fundamentală a operei. - Cluj-
Napoca, Ed. Dacia, 1978, 209 p.
185. ŢOPA, L., Sociologia educaţiei permanente .- Buc., Editura Ştiinţifică, 1973, 268 p.
186. URSACHE, P., Sadovenizînd, Sadovenizînd .- Iaşi, Ed. Junimea, 1994, 171 p.
187. UŞINSKI, K. D., Omul ca obiect al educaţiei. O experienţă de antropologie pedagogică .-
Buc., 1974, 322 p.
188. VĂIDEANU, G., L’education permanente – imperative de la Societe moderne //L’education
permanente en Roumanie .- Buc., 1975.
189. VĂIDEANU, G., NECULAU A. (Coord.), Noile educaţii. În Buletinul Cabinetului de
Pedagogie - Iaşi, Universitatea “Al. I. Cuza”, 1988, 86 p.

142
190. VĂIDEANU, G., UNESCO-50-EDUCAŢIE .- Buc., EDP, RA., 1996.
191. VĂIDEANU, G., Cultura estetică şcolară .- Buc., EDP, 1967.
192. VĂIDEANU, G., Educaţia la frontiera dintre milenii .- Buc., Editura Politică, 1988, 328 p.
193. VĂIDEANU, G., Educaţia permanentă: conceptual şi incidenţele educaţiei permanente
asupra învăţământului. În: Pedagogie, Ghid pentru profesori .- Iaşi, Universitatea „Al. I.
Cuza”, 1988, p. 140-141.
194. VIANU, T., Arta prozatorilor români. Vol. I - Buc., Ed. EPL, 1961, 271 p.
195. VIANU, T., Estetica .- Buc., Minerva,1968, 439 p.
196. VIANU, T., Studii de literatură română .- Buc., EDP, 1965, 700 p.
197. VIANU, T., Trilogia culturii şi teoria valorii. - Buc., Ed. Minerva,1979.
198. VICOL, D., Mihail Sadoveanu sau Miracolul sufletului românesc. - Ch., Ed. Orfeu, 1997,
210p.
199. VICOL, D., Mihail Sadoveanu, sau Viziunea românească asupra Lumii .- Ch., Ed. ABC,
2000, 214 p.
200. VLAD, I., Cărţile lui Mihail Sadovenu .- Cluj Napoca, Ed. Dacia, 1981, 173 p.
201. VOLKOV, G.N., Etnopedagogika ciuvaşskogo naroda. - Ceboksari, 1970, 120 p.
202. VULCĂNESCU, M., Dimensiunea românească a existenţei. - Buc., Editura Fundaţiei
Culturale Române, 1991, 160 p.

143
 ANEXE

Anexa 1. Tabelul 1: Capitolele romanului

Rezumă acţiunea Au nuanţă cronicărească Rezonanţe
filosofice
Ucenicia lui Ionuţ
I. Despre hramul sfintei mănăstiri II. Aici se arată un voievod mare şi un
Neamţu, la anul de la Hristos 1469, şi Jder mititel
despre o istorisire a lui Nechifor IV. Se vădesc şi alte cursuri ale
Căliman, starostele vânătorilor domneşti prietenului nostru Ionuţ
III. Se vede cum se leagă o frăţie de VII. Ciudata veste din ţara Leşască
cruce şi se arată mai ales despre ce XI. Ionuţ Jder află o capcană gătită
vorbesc tinerii din toate timpurile stăpînului său
V. În care se înfăţişează comisul XII. Când au cercat, la Timiş nişte
Manole Jder şi mai cu samă dumneaei negustori pricepuţi şi mai cu samă
comisoaia Ilisafta Jderoaia îndrăzneţi
VI. Se vede ce mai spune jupâneasa XIII. Despre ieşirea în pradă a
Ilisafta şi cum se găteşte un ospăţ tatarilor de dincolo de Volga
domnesc sub streşina pădurii XIV. Cele din urmă veşti despre
VII. Jderii se duc la domnie răutăţile prădalnicilor
VIII. Umblând pe drumul Sucevii, Ionuţ
îşi află soarta de la o ţigancă prorocită
IX. În ce chip Jder cel mititel a ajuns la
dragostea lui
X. Visuri şi spaime ale jupîniţei Nasta
XV. Pe neaşteptate, Ionuţ pune la cale
cea mai mare nebunie
XVI. Cum se pregătesc Jderii cei mari
să-l caute pe cel mititel
XVII. Unde şi cum l-au găsit Jderii cei
mari pe cel mezin şi ce au făptuit cu
toţii în acel loc
Izvorul Alb

144
VI. Unde se arată şi vorbeşte iar I. Când a fost cutremurul cel mare IX.Vânătoa-
cunoştinţa noastră veche, comisoaia II. Aici se arată feciorii cei mari ai rea
Ilisafta starostelui Nechifor domnească şi
VII. Jderii se duc la domnie III. Vedeniile şi istorisirile lui bourul cel
XV. În care se vede că femeile au Statornic cel nebun tare de la
întotdeauna dreptate IV. Mărturisirea măriei sale Ştefan Izvorul Alb
Vodă
V. Unde Onofrei Căliman şi Samoilă
Căliman duc o scrisoare la Cetatea
Neamţului
VIII. Ce au vorbit Jderii cu măria sa
X.Despre nunta domnească şi despre
năcazurile lui Niculăieş Albu, jitnicer
XI. Când s-a aflat că a fost furată
jupîniţa lui Iaţco Hudici
XII. Jderii s-au dus în Ţara Leşească
XIII. Într-o noapte s-a întîmplat o
minune
XIV. Unde s-arată alţi cunoscuţi ai
noştri
Oamenii Măriei Sale
I. Pe bătrânul Manole Păr-Negru îl dor II. Aicea şi comisul Manole dă sfaturi XIII Avem
şalele mezinului său hodina
III. În care se arată ce fel de om e V. În tabara şi paraclisul măriei sale vântului şi
dumnealui postelnicul Ştefan Meşter de la Vaslui tihna apelor
IV Călătorii de noapte X. Întâmplări de mirare ale comisului XV Genunea
VI. Istorisirea unui vechi om de ispravă Jder pe drumurile Împărăţiei pe genune o
VII. Întîlnirea cu al doilea om de XI. Alte întâmplări şi mai de mirare cheamă...
ispravă şi cunoscut vechi al lui Jder XII. Când a fost botezat un păgân la
VIII. Unde comisul cel bătrîn şi Vaslui şi a sosit un bărbos la cetatea
monahul ies la lume Crăciuna
IX. Se înmulţeşte neamul comisului XIV. În care se arată ce spun solii; iar
la urmă ne întîlnim cu Hrana-Beg

145
 Anexa 2. Personajele romanului

Amfilohie Ştefan
Ilisafta Şendrea Meşter Manole

Alexăndrel Ştefan cel

- Vodă Mare
Ionuţ
Gheorghe
Candachia Botezatu

Nechifor
Simion Cristea Nicodim Căliman

Anexa 3. Caracteristica personajelor

Manole Ilisafta Gheorghe Botezatu

- povăţuitor
- creşte fii viteji
- i-a pus pe urmele lui
- îi citeşte creşterea
- instructor moral
- filozof
- promotor al obiceiurilor - îl ajută în situaţii dificile
- înţeleaptă - îl protejează
- reprezintă conştiinţa tăcerii
- povăţuitor

Nechifor Căliman
Amfilohie Şendrea
starostele vânătorilor
- unchiul său matern IONUŢ
TÂNĂRUL ÎN DEVENIRE domneşti
- pater spirituales
mânuirea armelor
- îl modelează din
îl povăţuieşte
perspectiva unui înţelept

Părintele Nicodin
Damian
cel mai învăţat
- negustor
învăţătura - mângâierea
- toate în viaţă sunt
ieţii
neguţătorie
dascăl desăvârşit
- realist, întreprinzător

Ştefan Meşter Simion

- îl sfătuieşte - taciturn
- îl preţuieşte - comis
- îl povăţuieşte

146
 Anexa 4. Relaţiile dintre personajele romanului

Superioritate, raport:
Ştefan cel Mare dascăl-ucenic

Protecţie, grijă, dragoste

maternă, înţelegere
Ilisafta
reciprocă

Înţelegere, prietenie,
Nicodim luciditate, înţelepciune

Bucurie ascunsă, grijă

părintească, seninătate,
Manole plăcerea de a-şi vedea
viaţa
Ionuţ
Superioritate spirituală,
Amfilohie Şendrea filozofică, raporturi
dascăl-ucenic

Naivitate, rivalitate,
răzbunare, intenţii de a
Alexăndrel-Vodă umili, prietenie

Erotismul pur
Nasta

Grijă părintească,
Gheorghe Botezatu prietenie până la sacrificiu

Prietenie, superioritate
Nechifor Căliman

147
 Spre a-l cuminţi şi a-l ispăşi de pedeapsă i-a poruncit să se ducă în fiecare vineri la
Ştefan cel Sfînta mănăstire Neamţu, să se spovăduiască la părintele Nicodim, iar în săptămînile
slobode să stee la părintele Nicodim, trei zile: vineri, sîmbătă şi duminică, la învăţătura
Mare cărţii.

Mîncarea de dimineaţă şi însurătoarea de tînăr, mai pot aştepta;sameni cu tatăl tău,

căruia foarte i-au plăcut zburdăciunile şi dacă-ţi plac şi ţie, apoi acuma-i vremea ta.La
mesele aflate printre străini să nu guşti din mîncare, pînă ce nu vei vedea pe stăpînii
Ilisafta casei mîncînd şi cînd va bea vin să sufle o picătură pentru sufletele morţilor.

Că totuşi cel tînăr este şi mai înţelegător, şi mai deştept, de aceea fiecare îşi are
meşteşugul său, adică fiecare îşi are rostul său în lume:fie tînăr, fie bătrîn. Aşa-i, băiete,
văd că te-ai deşteptat şi le desluşeşti pe bine...Te socoteam copil încă, văd că te arăţi
bărbat. Îţi trebuieşte, bre omule noră ca să istovească toate vorbele cîte sînt de vorbit pe
Manole lumea asta. Comisul Manole de la Timiş spune că gîzei i-i dat să zboare, mînzului să
zburde, iar popei să citească.

Şi să-ţi aduci aminte de toate cîte îţi spun acuma şi de cîte am să-ţi spun mîine şi
Amfilohie poimîine. Vineri, intră dis-de-dimineaţă la rugăciune, şi-n ziua aceea vei posti. Ce m-a
povăţuit..., să nu ies ca păduchile în frunte-şi ce-am săvîrşit eu! Acu, după ce-am făcut
Şendrea cu mîinile şi cu picioarele şi s-a stricat, bine ar fi să găsesc cu mintea ceva, ca să dreg.

Nechifor Cîte paseri zboară domnia ta crezi că toate se mănîncă. Un fecior de boier nu-i frumos
să stee la taclale cu oamenii din prostime. Buni sînt şi oamenii de rînd; dar unii dintre ei
Căliman îs vicleni. El susţine că dacă e prea devreme e cu suferinţă, dacă-i prea tîrziu e cu oftări.
Schema: Raporturile afective între personajele romanului

Văd că trebuie să mai mănînci nouă ocă de sare, pînă ce vei fi vrednic să intri în sfatul
bărbaţilor. Tu nu înţelegi ceea ce se cheamă bărbat...Bărbat e numai acela care leapădă
Simion de la el toate slăbiciunile şi lacrimile. Cînd dă cu piciorul, cînd prinde în pumn, toate i
se supun.

I Bine, Ionuţfă aşa ca să fii drag lui Alexăndrel, atunci are să te iubească şi măria sa
Domnul nostru, aşa veţi avea, tu şi fraţii tăi şi părinţii tăi de la Măria sa, multă milă.
Dacă ai să te duci la Suceava cum e porunca, ai să dobîndeşti şi învăţătură de carte. Nu

O Nicoară
te oţărî aşa că carte nu-i rău lucru.
...Să fii deci cuminte şi să te supui acelor dascăli. Să asculţi de poruncile măriei sale
Domnul şi să nu te îndupleci la unele zburdăciuni ale lui Alexăndrel Vodă. Frumos şi

N
bine este să trăieşti întru curăţenie sufletească şi să n-ai nimica a ascunde mai-marilor
tăi, cărora le eşti drag...Tu dacă ai de învăţat întru acestea, învaţă de la măria sa
Domnul, nu de la Alexăndrel Vodă.
Părintele
U Timofei Fii harnic şi mai ales scoală-te la vreme

Ţ Cristea Din contra afirmă că bărbaţii nu au a se teme de cele femeieşti, fiind mai puternici şi
mai îndrăzneţi. Aşa este firea bărbatului de a fi superior femeilor.

Tinerii nu trebuie să afle prea multe, ca să nu îmbătrînească degrabă. Să dobîndeşti

învăţătură şi să te fereşti de jupînînesele şi jupîniţele moldovene, care-s cele mai
Candachina ascunse şi mai primejdioase din lumea asta. Pe dinafară se arată cu zîmbet, iar dindos
cu duşmănie.

Nasta Ori fură-mi şi du-mă undeva ca să nu mai am spaimă. Dacă pleci, să nu uiţi să mă iei şi
pe mine.

Ştefan Nu te întrista, căci din prieteniile mari ies duşmăniile cele tari. Vremea trece şi zavistia
Meşter se adânceşte în sufletul omului ca o drojdie înveninată.

Alexăndrel Dragostea-i lunatică: creşte şi descreşte. E dulceaţa de o clipă.

Vodă

Dumitru Nu te veseli prea mult cu prietenii tăi, căci prietenii în ziua de astăzi sînt umbre; se
arată cînd luceşte soarele.
Crivăţ
Slobozi sîntem să ne ducem unde-om vedea cu ochii. Dacă nu le facem noi nimica, nu
Gheorghe ne fac nici ei nouă.

Botezatu

148
 Anexa 6. Modelul educaţiei permanente în contextul romanului Fraţii Jderi de M. Sadoveanu

ROMANUL FRAŢII JDERI

EDUCAŢIA LITERAR-ARTISTICĂ EDUCAŢIA POPULARĂ

Principii ale educaţiei literar-artistice Criterii Principii ale educaţiei populare

ƒ Certitudinii valorii artistice a textelor ƒ integrării
literare: valoarea naţională/universală a atitudinale/motivaţionale/af ƒ Identităţii etnice (N. Silistraru);
operei/creaţiei scriitorului (Vl.Pâslaru); ective în sistemul de valori ƒ Educaţiei populare (principiu fundamental al
ƒ Convergenţei/coerenţei în promovarea ale literaturii naţionale; educa-ţiei(N.
educaţiei (N.Silistraru);
Silistraru);
valorilor fundamentale ale humanitasului, valorilor ƒ evaluării critice a ƒ Educaţiei timpurii a copilului din perspectiva
naţionale şi formarea axiologică a elevilor personajelor şi fenomenelor populară (N. Silistraru);
(Vl.Pâslaru); literare; ƒ Democratismului şi umanismului educaţiei
ƒ Valorificării de către operă a surselor ƒ cunoaşterii generale a populare (N. Silistraru)
folclorice şi mitologice naţionale (Vl.Pâslaru); personajelor literare; ƒ Cultului strămoşilor, al mamei, al copilului, al
ƒ Plinătăţii axiologice sau coerenţei valorilor ƒ cunoaşterii calităţilor omenescului (N. Silistraru);
fundamentale (Adevărul, Binele, Frumosul, general-umane ale ƒ Corespondenţei principiilor educaţiei morale
Dreptatea, Libertatea), valorilor specifice creaţiei personajelor literare; în ştiinţele educaţiei şi în educaţia populară
artistice (estetice, morale, religioase, teoretice) şi a ƒ cunoaşterii şi valorificării (N. Silistraru);
celor contextuale (Vl.Pâslaru); valorilor naţionale ale ƒ Unităţii şi continuităţii axiologice şi
ƒ Accesibilităţii sau adecvării structurii neamului; metodologice a educaţiei morale populare
conţinuturilor la structura actelor de receptare ƒ atitudinii faţă de (valori, forme, metode, mijloace, factori) (N.
poetică a elevilor (Vl.Pâslaru); fenomenele operei literare; Silistraru);
ƒ Structurării obiectivelor ELA pe principiile ƒ opiniei despre tradiţiile şi ƒ Diferenţierii educaţiei morale în dependenţă
artei, educaţiei, comunicării artistice/culturale şi obiceiurile atestate în func-ţiaculturală
de funcţia culturalăaaeducaţiei
educaţieişişide
deidealul
idealul
psihologiei (Vl.Pâslaru); operele literare; popular (N. Silistraru);
ƒ Orientării ELA la autoeducaţia şi ƒ sursei de informare despre ƒ Corelării funcţionale a educaţiei tradiţionale
autodefinirea personalităţii dinspre principiile artei tradiţiile şi obiceiurile cu ştiinţele educaţiei. (N. Silistraru)
(Vl.Pâslaru); populare; ƒ Valorificării resurselor şi disponibilităţilor
ƒ Structurării demersului pentru cititorul ƒ conştientizării activităţii pozitive ale personajelor literare ale operei
virtual de literatură pe coordonatele literar-artistică, prelecturale; literare în educaţia permanentă a elevilor (S.
teoretico-literară, estetică şi culturală, receptiv- ƒ conştientizării valorilor Golubiţchi)
Golubiţchi).
comunicativă, lectorală propriu-zisă (Vl.Pâslaru); literaturii naţionale şi
ƒ Coerenţei cu conţinuturile educaţiei extrapolării acestora asupra
lingvistice şi artistic-estetice (muzică, arte plastice literaturii universale;
etc.) (Vl.Pâslaru); ƒ dezvoltării percepţiei,
ƒ Etnocultural (Vl.Pâslaru); imaginaţiei, gândirii şi
creaţiei literare elementare.

Personaje literare Factori ai educaţiei permanente în

ƒ Ionuţ roman
ƒ Ştefan cel Mare
ƒ Manole
ƒ Experienţele educaţionale ale
ƒ Ilisafta poporului.
ƒ Nechifor Căliman ƒ Cultura pedagogică tradiţională.
ƒ Amfilohie Şendrea ƒ Procesul integrator de formare a
ƒ Părintele Nicodim personalităţii.
ƒ Simion ƒ Armonia artistică a conştiinţei şi
ƒ Cristea comportamentului personajelor în
ƒ Damian roman.
ƒ Cheorghe Botezatu ƒ Valorile pedagogiei populare
ƒ Alexăndrel-Vodă promovate/reprezentate de
ƒ Nasta personaje.
ƒ Valorificarea condiţiilor educaţiei
ƒ Candachia
permanente: ocazia, motivaţia,
ƒ Părintele Timofei educabilitatea.

E D U C A Ţ I A P E R M A N E N T Ă 149
 Anexa 7. Tabelul 3: Listele liceenilor
Grupa 20-30elevi Grupa 27-30elevi Grupa 28-30elevi Grupa 29-26elevi
1.Adomniţă Oxana 1.Bacalîm Djema 1.Boţan Alexandru 1. Axenteva Victoria
2.Andrieş Ana 2.Bogaciov Sergiu 2.Boţan Inga 2.Balaban Vadim
3.Bargan Tatiana 3.Botnari Iaroslav 3.Briguneţ Ana 3.Baleanu Victoria
4.Beiu Veronica 4.Calciu Ala 4.Caşina Victoria 4.Cociorvă Alina
5.Braga Zinaida 5.Ceban Nina 5.Ceban Irina 5.Corlăteanu Victoria
6.Braşoveanu Ala 6.Cernolev Aurelia 6.Codrean Olesea 6.Cristea Sergiu
7.Cojocaru Ana 7.Danu Cristina 7.Deleu Cristina 7.Fomenco Dumitru
8.Colun Iulia 8.Dolgan Elena 8.Didenco Elena 8.Galaţan Liuba
9.Cobîlcă Tamara 9.Frunză Tamara 9.Dumbravă Alina 9.Gonţa Ion
10.Creciun Ana 10.Galamaga Elena 10.Gubcovschi Inga 10.Guţan Diana
11.Ducantoni Ana 11.Ganea Marina 11.Ilev Victoria 11.Irinuţa Virgina
12.Graur Iraida 12.Gheţiu Iulia 12.Leonte Tatiana 12.Malenchi Oxana
13.Grădinaru Ina 13.Golban Sergiu 13.Levinte Diana 13.Maxim Mariana
14.Gulceac Galina 14.Gorgos Natalia 14.Matveev Natalia 14.Melnic Rodica
15.Lungu Elena 15.Guţan Sergiu 15.Ochita Oxana 15.Negruţa Diana
16.Lupasco Ana 16.Ianovitchi Diana 16.Onisim Nicolae 16.Pistrui Aliona
17.Malîi Ana 17.Leahu Igor 17.Pascari Mariana 17.Prisacari Maria
18.Marfescu 18.Manuchevici Zina 18.Petric Marta 18.Rusu Andrian
Octaviana
19.Miscov Agnesa 19.Mazur Roma 19.Prisacari Ana 19.Rusu Carolina
20.Nasalciuc Dana 20.Nalbus Olesea 20.Prodan Olga 20.Sarabună Aliona
21.Niţa Violeta 21.Negară Elena 21.Prodan Victoria 21.Scoropadă Ala
22.Pşeneac Sergiu 22.Popa Ana 22.Rabei Elena 22.Sveridova Tatiana
23.Rebezniuc Ver. 23.Radul Cristina 23.Scutelnic Iuliana 23.Şestacov Alina
24.Rojnevschi Diana 24.Rupeţ Natalia 24.Surchicin Eugenia 24.Tcaci Ludmila
25.Rotaru Rodica 25.Scorţenscaia Iulea 25.Şarban Marin 25.Ţurcan Jasmina
26.Teslaru Marta 26.Sprînceana Lina 26.Tersa Mariana 26.Zgurov Nadejda
27.Vasilcan Tatiana 27.Socolov Ecaterina 27.Vengher Victoria
28.Graur Iraida 28.Sorocean Cristina 28.Vomişescu Tatiana
29.Moraru Diana 29.Strujuc Andrei 29.Zagorodniuc Irina
30.Uncu Olesea 30.Vlădicescu M. 30.Bulgaru Alina

150
 Anexa 8. Chestionar nr1 (experimentul de constatare)

1. Care personaje literare le consideraţi demne de urmat din literatura română şi universală?
_____________________________________________________________________________
2. Numiţi calităţile personajelor literare pe care le consideraţi demne de urmat?
_____________________________________________________________________________
3. Ce calităţi ale personajelor literare le consideraţi viabile şi azi pentru tânăra generaţie?
_____________________________________________________________________________
4. Care dintre trăsăturile personajului literar le consideraţi neactuale pentru voi?
_____________________________________________________________________________
5. Ce valori ale poporului român se regăsesc în personajele literare din creaţiile literare studiate?
________________________________________________________________________
6. Cu ce valori general-umane sunt înzestrate personajele literare?
_____________________________________________________________________________
7. Care este atitudinea personajelor literare faţă de mediul înconjurător, faţă de ceea ce-l
înconjoară? ______________________________________________________________________
8. Ce limbaj folosesc personajele literare în comunicarea cu adulţii, cu celelalte personaje?
_____________________________________________________________________________
9. Ce valori istorice sunt promovate în creaţiile literare?
_____________________________________________________________________________
10. Ce tradiţii, obiceiuri şi datini sunt descrise în creaţiile literare?
_____________________________________________________________________________
11. Ce calităţi ale personajelor literare stau la baza relaţiilor de prietenie?
_____________________________________________________________________________
12. Ce părere ai despre personajele literare identificate în operă?
_____________________________________________________________________________
13. Ce părere are autorul faţă de aceste personaje?
_____________________________________________________________________________
14. Prin ce se demonstrează constructivisul personajelor?
_____________________________________________________________________________
15. Numiţi opere în care sunt elucidate generaţiile (copii, părinţi, bunei).
_____________________________________________________________________________

151
 Anexa 9
Întăi fuseseră patru feciori, dar, de vreo şapte ani, se adăogise şi al cincilea. La început, când
sosise la Timuş, între comisul Manole şi starostele Nechifor Căliman, acel băieţandru subţiratic,
străin şi orfan, nimeni nu bănuia că el ar fi fiind mezinul celor patru. Numai după trei ani,
jupâneasa Ilisafta comisoaia, care era ageră muiere, începu a se uita cu mare luare-aminte la acel
fecioraş şăgalnic, până ce descoperi că, în coada ochiului lui stâng, îi naşte pata de jder. Întăi a
fost o întunecare a pieliţii, după aceea s-a zămislit perişor în semnul ştiut domniei sale, întocmai ca
la feciorii săi, cât ai pune degetul cel mare. Atuncea s-a spăimântat foarte jupăneasa Ilisafta,
numărându-şi pe degete naşterile cunoscute; pe urmă i-a fost mai drag acel prunc săriman,
strângând partea cu jder la sânul său. Avea un sân larg dumneaei şi un trup bine împlinit, care
fusese frumuseţă în Ţara-de-Sus; şi o privire tare sub sprâncene negre, şi un glas îmbielşugat, care
săgeta ades, însă nu cu răutate. Măicuţa acestui prunc, îşi zicea dumneaei, aşa ca să audă şi alţii, a
fost mai tânără decât mine şi cu mult mai frumoasă, ca să descalice comisul la poarta ei, când
dumnealui era în pribegie în Ţara-de-Jos. Dumnezeu i-a pus semn şi l-a trimes tot la mine, ca să-i
ţin loc celei care s-a prăpădit, cine va fi fost şi unde va fi fost – asta-i o taină pe care nu poate s-o
ştie nimeni, poate nici comisul. (p. 23)
Anexa 10
Miercuri la amiază, s-a văzut intrând în mănăstire, călare pe un harmasaraş pag, un fecioraş
de boier. Abia îi înfiera mustaţa. Purta contăş de postav albastru de Flandra, ciubote de marochin
roş şi jungher la cingătoare. Avea cuşma plecată pe o sprânceană şi zâmbea primăverii. Venea
dinspre Cetate.
S-a aflat că acel fecioraş ar fi mezinul lui Manole Păr-Negru de la Timuş. L-a trimes comisul
întru întâmpinarea Domniei.
Deci Măria Sa vine negreşit. Cine spunea că nu vine? De altminteri, dac-ar fi să nu vie, n-ar
bate clopotul într-una, de-ţi bubuie în ureche.
S-a aflat de la cuvioşii monahi că acel fecioraş are numele Ionuţ, dar e mai cunoscut după
poreclă. Comisului celui bătrân Manole Păr – Negru îi zice lumea şi Jder. Deci băiatului îi spune
Jder cel mititel. Muierile au băgat deodată de samă că-i stângaci, şi au scos din asta semne şi
vestiri pentru treburile lui de dragoste. Îi arată şi chipul să fie un pui vrednic de părintele său,
care l-a făcut aşa de târziu. L-a făcut nu se ştie când şi cum, nu în casa lui ci după feleşagul
cucului, în cuib străin. După ce s-a ridicat la vârsta asta, l-a adus între ceilalţi feciori ai lui
legiuiţi. Jder bătrânul zice că-i un fin din Ţara-de-Jos, dar jupâneasa Ilisafta Jderoaia ştie
adevărul şi zâmbeşte numai dintr-o lature a gurii. Astfel, Jderul cel mititel, plăcând tuturora, îi
place şi ei. p.15

152
 Anexa 11. Chestionar nr.2 (experimentul de control)
1. Care sunt personajele literare din creaţia lui M. Sadoveanu pe care le consideri modele demne
de urmat? (încercuieşte litera/literele care marchează răspunsul/răspunsurile alese).
a. Ionuţ Jder e. Gheorghiţă
b. Vitoria Lipan f. Manole Păr- Negru
c. Nechifor Lipan g. Alexăndrel -Vodă
d. Comisul Ioniţă h. Ştefan cel Mare
2. Ce calităţi ale personajului Ionuţ Jder le consideraţi viabile şi azi pentru tânăra generaţie?
______________________________________________________________________________
3. Care dintre trăsăturile personajului le consideraţi neactuale pentru voi?
______________________________________________________________________________
4. Cu care alt personaj literar din romanul Fraţii Jderi îl putem compara pe Ionuţ ?
______________________________________________________________________________
5. Ai vrea ca Ionuţ Păr-Negru să-ţi fie prieten ?
- Da - Nu
6. Ai vrea să joci rolul lui Ionuţ într-o ecranizare a romanului ?
- Da - Nu
7. Câte puncte ai acorda acestui roman pe o scală de la 0 la 100 de puncte?__________________
8. Ce părere ai despre atitudinea autorului faţă de personajul Ionuţ?________________________
9. Ce valori ale poporului român se regăsesc în personajul Ionuţ?
______________________________________________________________________________
10. Ce valori general -umane atestăm în formarea personalităţii lui Ionuţ?
______________________________________________________________________________
11. Ce atitudine are Ionuţ faţă de adulţi? Dar faţă de părinţi?
______________________________________________________________________________
12. Ce atitudine are Ionuţ faţă de mediul înconjurător?
______________________________________________________________________________
13. Ce limbaj foloseşte Ionuţ în comunicarea cu mentorii săi?
______________________________________________________________________________
14. Cum credeţi, care dintre valorile promovate în romanul Fraţii Jderi pot fi considerate valori
istorice?_______________________________________________________________________
15. Ce tradiţii, obiceiuri şi datini sunt prezentate în roman?
________________________________________________________________________________

153
 Anexa 12
Vodă Ştefan, călcând atunci în al patruzecilea an al vârstei, avea obrazul ars proaspăt de
vântul de primăvară. Se purta ras, cu mustaţa uşor cărunţită. Avea o puternică strângere a buzelor
şi o privire verde tăioasă. Deşi scund de statură, cei dinaintea sa, opriţi la zece paşi, păreau ca se
uită la el de jos în sus.
Pe când suna încă axionul, vlădica Iosif înaintă, cadelniţând între făcliile diaconilor, apoi,
primind sfânta Evanghelie de la cei care i-o purtau, o înfăţişă măriei sale ca să-i sărute icoanele de
smalţ, aşezate în chip de cruce.
Vodă făcu semnul creştinesc şi sărută Evanghelia, apoi îndemnă printr-un semn mic, din ochi,
pe coconul său să săvîrşească acest lucru. Poporul şi dregătorii se aplecară în faţa slăvitei feţe a
măriei sale. Prea sfinţitul sărută mîna cu pecetea de aur ;Vodă îşi împlini aceeaşi datorie cătră
bătrînul înainte, înfăţişind pîinea şi sarea. Domnul frînse o viţă a colacului.Abia o atinse de buze şi
se puse în mişcare cu pas viu.Prundul începu să sune de paşii cailor.Cum prea sfinţitul Iosif umbla
în odăjdii ,Vodă se opri zîmbind o clipă, şi porni iar mai domol ,alături de călugăr. p.26

Anexa 12. Algoritmul de caracterizare a personjului

1. Locul pe care îl ocupă personajul literar în roman
2. Împrejurimile în care apare acest personaj
3. Portretul fizic
4. Portretul moral
5. Calităţile de care dispune
6. Faptele săvîrşite, demne de urmat
7. Compararea cu alt personaj literar
8. Concluziile personale.

Anexa 14
Când intrase mezinul la Timiş, tocmai se întâmpla să-l tundă pe Nicoară la Neamţu şi să-l
binecuvinteze prea sfinţitul Iosif în tagma monahicească, punându-i nume nou Nicodim. Aşa că şi
asta părea o rânduială a înţelepciunii. Celui mai presus de noi: că Dumnezeu a primit pe feciorul
al doilea al casei comisului, însă a adaos îndată pe mezin. Deci fratele său părintele Nicodim îl
cunoscuse cel mai puţin pe Ionuţ Păr-Negru. Din pricina asta monahul era bucuros să vadă din
când în când pe acest „trimes”.
Cum îi intra în chilie lumina acelui obraz tinerel, se bucura ridicându-se de la masa lui de pe
târfăloagele cele vechi picurate cu ceară, cuprindea pe copil de după umeri şi-l săruta în creştetul

154
capului, simţind în nări mireasmă de flori de câmp. Îi plăcea după aceea să-l asculte vorbind. Îi da
din când în când învăţătură, spunându-i câteva vorbe înţelepte, la care mezinul râdea. N-avea de
unde-l prinde şi ce-i face. Era fluture, flacără ,schimbător ca un pui de demon.
Nu era frumos; avea nas cam mare, ca şi tatăl său Jderul cel Bătrân. Avea înclinare spre
deşertăciune şi strai fumos. „Parcă n-are cui sămăna? întreba comisoaia înălţându-şi ochii la
sfintele icoane. Aşchia nu sare departe de trunchi”. (p. 23-24)

Anexa 15
-Nu aşa, Ionuţ. Vreau întâi să înţelegi că eu te-am ales pe domnia ta pentru asta, ca pe un
prietin.
-Înţeleg, măria ta; mă bucur şi-ţi mulţămesc.
-Domnia ta, Ionuţ, mi-ai plăcut de anul trecut, când te-am văzut întâia oară. Am văzut că eşti
vrednic şi ştii atâtea lucruri. Şi ai în domnia ta o bărbăţie şi o credinţă.
-Mă aflu nevrednic, măria ta, de atâtea laude.
-Nu râde, Ionuţ. Am a-ţi încredinţa o taină. Iar mai înainte de asta, trebuie să alcătuim o frăţie,
ca să am încredinţare că nu va şti pe lumea asta nimeni altu decât tine ceea ce am să-ţi spun.
-E o taină aşa de cumplită, măria ta?
-E o taină mare.
-Înţeleg, măria ta, că e o taină de dragoste. Iată, măria ta, că eşti cu mult mai fericit decât
mine.
-De ce?
-Apoi , măria ta, eu nu am asemenea taină.
-Văd că eşti ager, prietene, mustră Voievodul pe soţul său; însă, chiar de voi fi având asemenea
dragoste, fericit nu sânt. Aşa că mai bine ar fi fost să n-o am.
-Măria ta, ştiu că nu crezi ce spui.
-Ai dreptate. Mai bine ar fi fost să nu fie altele. Întăi şi întăi să nu fie dascăli. Tu nu-i cunoşti.
-Să mă ferească Dumnezeu. Ce-mi trebuie mie asemenea pacoste? De ce râzi, măria ta?
-Râd pentru că, dacă vii la curte, la Suceava, precum a orânduit măria sa, are să trebuiască să
înveţi şi tu bucoavna sârbească şi să-ţi vâri în cap stihuri de Omer.
Ionuţ rămase dintr-odată gânditor, încruntându-şi sprâncenele.
-Poate ai să cutezi să n-asculţi de porunca măriei sale?
-Ba nu; de venit vin, căci am dragoste pentru măria ta şi văd că vrei să-mi spui o taină, dar ce
am eu cu învăţăturile dascălilor? Eu trebuie să mă fac nălbar, după rânduiala lui bâdiţa Simion.
Părintele Nicodim, care cunoaşte adânc din cărţi, zice că să învăţ şi eu buchiile, însă tuţa nu vrea.

155
 -Cine-i tuţa?
-Tuţa e dumnealui comisul Manole Jder. Tuţa spune că cei care învaţă prea mult nebunesc de
cap. Iar dacă nu ştie dumnealui carte, de ce să ştiu eu? Ştie părintele Nicodim pentru noi toţi. Dacă
am învăţat noi celelalte lucruri, care-a mai de folos – de atâta ne putem lipsi. La urma urmei m-ar
fi învăţat şi pe mine oleacă, dar părintele Dragomir de la noi nu cunoaşte slovă. Am aflat acuma la
urmă de dascal că-i zodier şi cărturar, dar şi dascălul Pamfil spune că boierul şi oşteanul n-au a-şi
bate capul cu fleacuri. Ştiu călugării să cetească şi diecii să scrie. E destul. De ce râzi iar, măria
ta?
-Vra să zică, fratele dumitale, părintele Nicodim, e nebun pentru dumneavoastră toţi?
-Aşa spune şi tuţa – adicătelea dumnealui comisul Manole Jder. Însă părintele Nicodim ne
ameninţă că nebuni sântem noi. Ce-s războaiele? Ce-s averile? Ce-s boieriile? Deşertăciuni sânt,
căci omu-i umbră care trece. Se cade să trăim întru duh. Când îl aude grăind aşa şi mustrându-ne,
comisul câteodată se mânie, dar după aceea îi trece şi se roagă de părintele Nicodim să-l ierte.
Acuma binevoieşte, măria ta, a-mi spune taina cea de dragoste. De asemenea învăţătură sânt prea
bucuros, orice ar spune fratele meu ieromonahul.
-Şi aste spune el că-i deşertăciune?
-Şi asta; însă nu-l pot crede. Doresc să am ce încă n-am vrut.
-Domnia ta n-ai cunoscut asta, Ionuţ?
-Nu. Eu îmi petrec viaţa la herghelia de la Timiş. Umblu la vânat, prin păstrăvi. Am învăţat a
trage cu arcul. Am şi ştiinţă să aprind uşor focul, oricând şi oriunde, pe ploaie, ori ninsoare. De
ceea ce spui măria ta n-am avut parte.
-Atunci să te scoatem din sălbăticie şi să umbli cu mine, să cunoşti lumea.
-Da. Văd că asta-i porunca lui Vodă. Având şi busuiocul descântat pe care mi l-a pus muţa în
mintean şi la cuşmă, poate s-ajung şi eu la o bucurie.
-Ai s-o cunoşti, Ionuţ, acea bucurie, când ţi s-a zbate inima în piept. Ascultă ce-am să-ţi spun.
Dar mai înainte de toate, să îndeplinim frăţia de cruce.
-Da.
Cu acest răspuns scurt şi bucuros, Jderul cel mititel îşi trase de la cingătoare jungherul cu
plăsele de corn de cerb şi-i cercă ascuţişul. Înainte de a-şi sufleca mânica de la încheietura mânii
drepte, se opri ascultând cu luare-aminte, apoi îşi întoarse ochii înspre un unghi de zid al
bisericuţei. (p.35-37)
Ionuţ îşi şterse pe coapsă pana jungherului şi, punând vârful într-o vână de la încheietura
mânii drepte, făcu să iasă o picătură de sânge cât o mărgică. O întinse spre tovarăşul său, care o
culese cu vârful limbii.

156
 Luând la rândul său jungherul, Alexăndrel stătu în cumpănă. Apoi lasă pe Jder să-l cresteze şi
să-i ia picătura.
- Jură pe frăţia noastră că ai să păstrezi taina, porunci el.
Ionuţ făcu semnul sfintei cruci.
-Jur pe sufletul meu şi pe mormîntul mamei mele...aceea care nu mai este şi n-am cunoscut-o-
Rămaseră amîndoi cu ochii aţintiţi spre zarea albastră şi spre pădurea de brad de pe culmea
Pleşului.(p.39)
Anexa 16
-Bine, Ionuţ, fă aşa casă fii drag lui Alexăndrel; atunci are să te iubească şi măria sa Domnul
nostru; aşa veţi avea, tu şi fraţii tăi şi părinţii tăi, de la măria sa, multă milă. Dacă ai să te duci la
curte la Suceava, cum e porunca, ai să dobîndeşti învăţătură de carte. Nu te oţărî aşa, căci cartea
nu-i lucru rău. Pentru mine a fost mîngîierea vieţii. M-am însoţit cu ea şi cu pustia şi am ajuns la
linişte şi înţelepciune. Să fii deci cuminte şi să te supui acelor dascăli. Să asculţi de poruncile
Măriei sale Domnul şi să nu te îndupleci la unele zburdăciuni ale lui Alexăndrel-Vodă. p. 45

Anexa 17
„A venit vremea, căci ai ajuns la bărbăţie. Îmi place cum te porţi, cum mă cercetezi şi mă
priveghezi cu îndoială. A venit vremea, căci am nevoie să te încredinţezi că plecarea pe care ţi-o
cer purcede tot din dragostea mea. Între mine şi tine este o legătură de sânge”.
Jder rămase neclintit, fără să pară mişcat. Arhimandritul urmă, privind dintr-odată în
depărtare şi-n trecut.
- Noi Şendreştii din viţa lui Haralambie Şendrea am fost la casa părintească şase. Cinci băieţi
şi-o copilă. Eu şi soră-mea Oana eram cei din urmă născuţi. Porţi numele de fecioară al mamei
tale şi-mi eşti nepot. Te-ai arătat din pruncie destoinic la meşteşugul armelor şi prin asta ţii de
tatăl tău, comisul Manole. Dar mintea o ai de la neamul mamei care „te-a născut”. Arhimandritul
Amfilohie tăcu. [p.530]

Anexa 18
Eu, dragul mamei, înainte de toate, pe lângă alte sfaturi pe care ţi le-am dat altădată, am să-ţi
mai dau unul. La mesele la care te duci, printre străini, nu gusta din mâncări până ce n-ai văzut pe
stăpânii casei mâncând din blidul din care ţi-ai scos tu. Şi când bei vin, lasă întâi pe alţii să ieie
credinţa. Iar apă când bei, oriunde ai fi, suflă întâi asupra ei şi varsă o picătură pentru morţii, ca
să împaci sufletele cele neliniştite p.477….’’

157
 Mâncarea de dimineaţă şi însurătoarea de tânăr, dragu mamei. Eu, drept ţi-oi spune ţie, Ionuţ,
cred că ai mai putea aştepta şi amâna; sameni cu tatăl tău, căruia foarte i-au plăcut zburdăciunile
şi dacă-ţi plac şi ţie, apoi acuma-i vremea ta. Dar tot îmi bate capul comisul Manole, că aşa şi pe
dincolo, şi ar pofti dumnealui să te vadă aşezat la casa ta, după pilda celorlalţi fraţi care toţi se
află tare mulţumiţi. Chiar şi dacă se iscă într-o casă de însurăţei puţin tunet cu furtună, apoi după
aceea vremea se pare mai bună şi viaţa mai frumoasă. Spun eu să nu se grăbească să se însoare
p.478

Anexa 19
Ascultă, Ionuţ, zise bătrânul cu voie-bună şi cu taină, casa lui bădiţa tău Simion o vezi în
fiecare zi ş-o judeci întru toată liniştea şi pacea ei. Du-te şi vezi cum umblă treburile şi la ceilalţi
fraţi ai tăi care s-au grăbit să împlinească dorinţa jupânesei Ilisafta, dar fără a o mulţămi. Dacă
vrei să ştii tu de la mine învăţătura, apoi eu ţi-oi spune, fără a ceti în gromovnicul lui dascălul
Pamfil, că însoţirea cu muiere întru căsnicie e greu meşteşug şi silnică muncă. Asemenea treabă
grea, bărbatul e îndemnat s-o săvârşească de tânăr, căci după aceea, mai târziu, se înduplecă cu
multă silă.
Orice rană de asemeni are vindecare, adăogise bătrânul comis Manole. Omul, chiar tânăr, are
mai multă înţelegere decât un cal; s-ar putea spune că are şi înţelepciune; deci acolo unde calul
sare în două picioare şi bate cu copitele, omul stă puţintel şi cugetă. De aceea vracii au pentru cai
alte meşteşuguri şi pentru oameni altele.
Aha! apoi, băiete, dacă spui tu asta şi dacă ai cunoscut tu asta, atuncea şi mai bine înţeleg că
ai ajuns la bărbăţie şi ţi s-a copt căpăţîna. Ehe! Unde-s primăverile mele, care-au fost şi nu mai
sînt! [ p 482]
Cum bate şi sapă apa fără contenire, aşa bate şi sapă jupâneasa Ilisafta: ei, dar până ce bate şi
sapă, trebuie să treacă vreme şi anume vremea asta îţi trebuie ţie, ca să cunoşti mai pe urmă că ai
avut tinereţe. Tată şi mamă nu găseşti; muieri câte vrei” [..p.481.].
Comisul mai adăugă, făcînd comparaţie cu un cal ,că totuşi cel tînăr este şi mai înţelegător,. şi
mai deştept, de aceea fiecare îşi are meşteşugul său, adică fiecare îşi are rostul său în lume: fie
tînăr, fie bătrîn. [p.196]
Anexa 20
Văd că trebuie să mai mănînci nouă ocă de sare, pînă ce vei fi vrednic să intri în sfatul
bărbaţilor. Tu nu înţelegi ceea ce se cheamă barbat...Barbat e numai acela care leapădă de la el
toate slăbiciunile şi lacrimile. Cînd dă cu piciorul, cînd prinde în pumn, toate i se supun. Descalică

158
lîngă o muiere; pe urmă încalecă şi se duce cu altă floare la ureche... Dacă vrei să mă dovedeşti de
istov; du-te şi-ţi cufundă capul într-o căldare cu apă rece . [p.190]

Anexa 21
Tinerii nu trebuie să afle prea multe, ca să nu îmbătrînească degrabă...Bine-i rînduit de la
Dumnezeu că oasele sfinte n-au şi chip frumos, altfel norocul ar fi împărţit fără măsură. [.., p.366]
Elevii au făcut comparaţie cu următorul fragment de la pag.99, propunîndu-se următorul item:
Ce sfaturi i le dă Ilisafta lui Ionuţ? Ce concluzie puteţi formula pe baza acestor fragmente?
Elevii au afirmat că spusele Candachiei nu coincid cu ale Ilisaftei. Ilisafta cunoscînd mai bine
ce este viaţa
,,... să dobîndeşti învăţătura şi să te fereşti de jupînesele şi jupîniţele moldovene, care-s cele
mai ascunse şi mai primejdioase din lumea asta. Pe dinafară se arată cu zîmbet, iar pe dindos cu
duşmănie. [.., p.99]
Anexa 22
De la pag 106 elevilor li s-a propus: Motivaţi cum înţelegeţi spusele medelnicerului Dumitru
Crivăţ:. Nu te veseli prea mult cu prietenii tăi, căci prietenii în ziua de astăzi sînt umbre; se arată
cînd luceşte soarele” [..., p.106] Adolescenţii la motivarea acestui proverb au pornit de la noţiunea
de prietenie. Aceste vorbe lui Ionuţ i-au plăcut foarte mult, însă deodată nu le crede, fiind încă
tînăr la minte, necunoscînd viaţa.
Anexa 23
„ – Precum ai văzut, urmă postelnicul Ştefan, eu cunosc destul de bine oamenii de la curtea
Moldovei. Ştiu de toate isprăvile domniei tale în multe împrejurări. Am văzut în viaţa mea destule
isprăvi şi am auzit de mai multe: nu mă sperii de nimica şi nu mi se pare nimica peste fire, pentru
că toată puterea şi ştiinţa, şi înţelegerea ne vin de la mila lui Dumnezeu şi cât binevoieşte Domnul
Dumnezeu atâta putem face. N-am să-ţi spun vorbe înflorite, cum m-ai auzit spunând altora până
acuma; am să-ţi spun numai că te preţuiesc cum se cuvine, după toate câte mi s-au spus” [p.494]
Anexa 24
Ce vorbe înţelepte îi spune Nechifor Căliman lui Ionuţ?. Cărui tip de educaţie se referă aceste
spuse?Ce învăţăminte puteţi culege voi din acestea?
Eşti vînător tînăr, mînzule; cîte paseri zboară domnia ta crezi că toate se mănîncă....Nu te mai
opreşti nicăieri şi-ţi muşti limba dacă te mai întreabă cineva ceva...Să nu te superi pe staroste. ..Un
fecior de boier nu-i frumos să steie la taclale cu oamenii din prostime.Buni sînt şi oamenii de rînd;
dar unii dintre ei îs vicleni [p.53.]
Acu te-ai suit în sus, mînzule, şi mai alaltăieri îţi mîncau raţele din buzunar. ” [..p.70]

159
 Ar trebui să arăţi mai puţină isteţime aici, ca să-ţi fie domniei tale mai bine. [..., p.133]
El socoate că un holteiaş ca Ionuţ mai poate aştepta pînă ce or trece războaiele şi apoi se va
aşeza dacă i-a veni gustul. Tot el susţine că dacă e prea devreme e cu suferinţă, dacă-i prea tîrziu e
cu oftări. [..., p.464]
Anexa 25
,,-Creştinilor, porunci Vodă acelor oameni, în limba lor; iată primiţi acest uric şi danie a
domniei mele. Vă dau acest pământ vouă şi urmaşilor voştri.Faceţi sat şi închideţi iaz- Şi să fiţi ai
Moldovei, care vă dă pîne şi milă. Aici sînt scrise hotarele în veci. Să meargă slujitorii mei şi să le
însemne. Şi eu însumi, la hotarul din fund, voi bate cu toiag pe coconul nostru ca să-şi aducă
aminte mai tîrziu de hotărîrea domniei mele.” [ p. 123];
Vodă a poruncit marelui logofăt Toma ca un diac să scrie hrisov, danie de la Domnie lui Onu
Păr-Negru, comis, un pământ la Bolboceni, ... să-i fie ocină lui şi urmaşilor săi în veci. [, p. 670]
Anexa 26
Elevii au motivat că măcar că strămoşii au murit pentru patrie, dar tot timpul trebuie să ne
aducem aminte de ei şi să nu uităm de strămoşii care ne-au apărat Ţara de duşmani. Este o deviză
care se bucură de actualitate şi astăzi.
-Cînd răsare soarele avem să ne aducem aminte de ei. Şi avem să-i jelim deasemeni cînd
soarele asfinţeşte.Şi cînd ne vom trezi la bătaia miezului nopţii, avem să-i simţim în jurul nostru şi
ne vom afla nemîngîiaţi de pieirea lor.p.719
Anexa 27
Astfel a rămas singur, numai cu dădacele, în cuibul de la Timiş, Manole cel nou Păr-Negru; iar
bunică-sa şi maică-sa au pornit cu sania în aceeaşi zi la Vaslui, avînd în spate viscol din
miazănoapte. (p.721)
Anexa 28
De Sfânta Înălţare, hram al ctitoriei Neamţu, se strânsese în preajma zidurilor şi în ogrăzile
călugărilor mare număr de norod. Unii veniseră s-asculte slujba, alţii ca să ieie binecuvântare ori
naforă, alţii pentru scrisori de friguri, alţii cu femei lunatice, ca să le supuie sub patrafir la
ieromonahi cu darul cetitului. Mai ales prea sfinţitul Iosif, stareţul, era vestit întru această bună
tămăduire, nu numai în Moldova, ci şi-n Ţara Leşască şi cea Rusească. Toţi cei sosiţi ştiau de
asemeni că se vor îndestula cu mâncare şi vin, faima de primire de oaspeţi a mănăstirii fiind întru
totul neştirbită. (p. 12)

160