Sunteți pe pagina 1din 76

GHEORGHE BREZEANU AUREL ARDELEAN

OLIVIA CIOBOIU

ECOLOGIE ACVATIC

HIDROBIOLOGIE

Vasile Goldi University Press ARAD - 2011

Referen i tiin ifici:

Dr. tefan Negrea Prof. dr. Alexandru-Gabriel Marinescu

Descrierea CIP a Bibliotecii Na ionale a României BREZEANU, GHEORGHE Ecologie acvatic / Brezeanu Gheorghe, Cioboiu Olivia, Ardelean Aurel - Arad: „Vasile Goldi ” University Press, 2011 Bibliogr. ISBN 978-973-664-501-3

I. Cioboiu, Olivia II. Ardelean, Aurel

574:639.34

Tehnoredactare i coperta: Lucian Apetre

„Vasile Goldi University Press Arad

C U P R I N S

PREFA A

7

1. SCURT ISTORIC AL CERCET RILOR DE ECOLOGIE ACVATIC – HIDROBIOLOGIE ÎN ROMÂNIA

9

1.1.

GRIGORE ANTIPA (1867-1944) FONDATORUL

HIDROBIOLOGIEI ECOLOGICE

9

1.2.

CONTEMPORANI I CONTINUATORI AI OPEREI LUI

GRIGORE ANTIPA

12

2. RESURSELE DE AP ALE TERREI

17

3. PROPRIET ILE FIZICO-CHIMICE ALE APEI

19

3.1. STRUCTURA MOLECULAR A APEI

19

3.2. APA CA SUBSTAN

20

3.3. COMPOZI IA CHIMIC A APEI

22

4. STRUCTURA FUNC IONAL A ECOSISTEMELOR ACVATICE

31

4.1. COMUNIT ILE PELAGIALE

33

4.2. COMUNIT ILE BENTALE

37

4.3. PERIFITONUL (BIODERMA SAU EPIBIOZA)

40

4.4. BACTERIOPLANCTONUL I BACTERIOBENTOSUL (Doina Ionic )

40

 

4.4.1. Caracteristici generale

40

4.4.2. Aspecte structurale i func ionale ale bacterioplanctonului

i bacteriobentosului

43

5. APELE CURG TOARE

52

5.1.PARTICULARIT ILE GEOMORFOLOGICE I HIDROLOGICE

ALE APELOR CURG TOARE

52

5.1.1. Regimul hidrologic al sistemului apelor curg toare 53

5.1.2. Ciclul eroziune - transport - sedimentare i geomorfologia

fluviatil

56

5.2. RÂURILE I ZONA LOR INUNDABIL

60

5.3. RELA IILE DINTRE SISTEMUL FLUVIATIL I SISTEMUL

FREATIC

61

6.

5.4. IMPACTUL LUCR RILOR HIDROAMELIORATIVE ASUPRA

BAZINULUI VERSANT I CURSULUI RÂURILOR 62

5.5. CARACTERISTICILE BIOCENOZELOR DIN APELE

CURG TOARE 66

66

5.6. STRUCTURA BIOCENOZELOR ECOSISTEMELOR REOFILE 68

74

5.5.1. Zonarea ecologic a râurilor

LACURILE

6.1. CARACTERISTICI MORFOLOGICE I MORFOMETRICE 75

6.2. BILAN UL (REGIMUL) HIDROLOGIC

78

6.3. STRUCTURAREA VERTICAL A LACURILOR 80

6.4. CLASIFICAREA LACURILOR DUP REGIMUL TERMIC I

CHIMIC 84

6.5. SEDIMENTELE LACUSTRE… 88

6.5.1. Sursele i natura materialelor particulate 88

6.5.2. Caracteristicile fizice i chimice ale sedimentelor 91

6.6. LACURILE DE BARAJ

93

6.7. STRUCTURA I FUNC IONAREA BIOCENEZELOR DIN

LACURI

100

6.7.1. Comunit ile planctonice i bentonice… 100

6.7.1.1. Fitoplanctonul 100

6.7.1.2. Zooplanctonul 107

6.7.1.3. Zoobentosul. Principalele grupe de nevertebrate bentonice

din ecosistemele lacustre i particularit ile lor ecologice

113

6.7.1.4.

Macrofitele acvatice i rolul lor în ecosistemele

lacustre

118

6.7.1.5.

Principalele specii de pe ti din lacuri – caracteristici

structurale i func ionale 127

134

7.1. TIPURI, CATEGORII, CARACTERISTICI FIZICO - CHIMICE 134

7.2. STRUCTURA COMUNIT ILOR DE ORGANISME DIN

B L I I MLA TINI

139

139

142

137

7. B L ILE I MLA TINILE

8. APELE SUBTERANE

8.1. STRUCTURI I FUNC II …

8.2. IZVOARELE

9. DUN REA, ZONA INUNDABIL I DELTA DUN RII

9.1. DUN REA …

143

143

9.1.1.

cursului Dun rii

Lacurile de baraj Por ile de Fier I i II în configura ia

9.2. ZONA INUNDABIL

9.3. DELTA DUN RII

9.3.1. Perioade de evolu ie ecologic ale Deltei Dun rii

9.3.2. Tipuri i categorii de ecosisteme

9.3.3. Structura biocenozelor din Delta Dun rii

9.3.4. Structura ihtiofaunei

9.3.5. Delta Dun rii – Rezerva ie a Biosferei

146

150

158

161

163

165

172

175

10. CARACTERISTICI ALE RE ELEI HIDROGRAFICE DIN ROMÂNIA

ÎN LUMINA CERIN ELOR UNIUNII EUROPENE

11. M RILE I OCEANELE

177

183

11.1. R SPÂNDIREA M RILOR I OCEANELOR

183

11.2. CARACTERISTICI MORFOFIZIOGRAFICE

189

11.3. CARACTERISTICILE FIZICE ALE APEI M RILOR I

OCEANELOR

192

11.4. COMPOZI IA CHIMIC A APEI MARINE

200

11.5. ZONAREA ECOLOGIC A M RILOR I OCEANELOR

203

11.5.1. Structurile i func iile biocenozelor

205

11.6. MIGRA IILE ANTROPOCHORE ÎN M RI I OCEANE

215

12. MAREA NEAGR

218

12.1. CARACTERISTICI GEOLOGICE I GEOGRAFICE

218

12.2. CARACTERISTICI HIDROLOGICE I FIZICO – CHIMICE 220

12.3. STRUCTURILE COMUNIT ILOR PLANCTONICE I

BENTONICE 223

12.4. COMUNIT ILE PISCICOLE 231

12.5. PROCESUL MIGRA IILOR INVAZIVE ÎN MAREA

NEAGR

233

13. POLUAREA ECOSISTEMELOR ACVATICE I CONSECIN ELE ECOLOGICE

237

13.1. DEFINI II I OPINII ASUPRA POLU RII

237

13.2. PRINCIPALELE TIPURI DE POLUARE

239

13.3. EUTROFIZAREA ANTROPIC , CA EFECT AL POLU RII

240

13.4. PRINCIPALELE SUBSTAN E POLUANTE

246

14. EPURAREA NATURAL A APELOR (AUTOEPURAREA)

259

14.1. FACTORI DE CARE DEPINDE AUTOEPURAREA

259

14.2. SISTEMELE WETLAND DE EPURARE A APELOR

REZIDUALE 262

15. METODE BIOLOGIC - ECOLOGICE DE CARACTERIZARE I APRECIERE A CALIT II APELOR

267

15.1.

SISTEMUL SAPROBIILOR

268

16. TRANSFERUL DE MATERIE I ENERGIE ÎN ECOSISTEMELE ACVATICE

273

16.1.

STRUCTUR TROFIC , NIVELE, LAN URI I RE ELE

TROFICE

273

16.2.

FLUXUL DE ENERGIE I CIRCULA IA MATERIEI DIN

ECOSITEMELE ACVATICE

275

16.3.

PRODUC IA I PRODUCTIVITATEA

276

17. CICLURILE BIOGEOCHIMICE, ROLUL ÎN FUNC IONAREA ECOSISTEMELOR ACVATICE

281

17.1. CIRCUITUL I BILAN UL OXIGENULUI

281

17.2. CIRCUITUL CARBONULUI

286

17.3. CIRCUITUL AZOTULUI

300

17.4. CIRCUITUL FOSFORULUI

17.5. CIRCUITUL SULFULUI

18. MODELAREA MATEMATIC A ECOSISTEMELOR LACUSTRE (Daniela R dulescu, Gheorghe Brezeanu)

309

319

323

18.1. CLASIFICAREA MODELELOR MATEMATICE DE SIMULARE

A

ECOSISTEMELOR ACVATICE

323

18.2.

ETAPE ÎN ELABORAREA UNUI MODEL DE SIMULARE

A

ECOSISTEMELOR ACVATICE

325

18.3.

FORMULAREA MATEMATIC A PROCESELOR

ECOSISTEMICE. PRINCIPII TEORETICE

328

18.4. TIPURI DE MODELE DE SIMULARE A ECOSISTEMELOR ACVATICE LACUSTRE

329

18.5. EXEMPLE DE MODELE DEZVOLTATE ÎN ARA NOASTR

333

18.6. UTILIZAREA MODEL RII MATEMATICE ÎN MANAGEMENTUL

336

18.7. PERSPECTIVE DE EVOLU IE A MODELELOR MATEMATICE

INTEGRAT AL RESURSELOR DE AP

337

ANEXE 341 BIBLIOGRAFIE 397

PENTRU LACURI

PREFA A

Ecologia acvatic , hidrobiologia este o disciplin tiin ific , care studiaz via a ecosistemelor acvatice, structurile i func iile popula iilor de plante i animale în raport cu factorii de mediu în care tr iesc (râuri, lacuri, m ri i oceane). Este o tiin complex , care a evoluat i î i propune a rezolva obiectivele atât din punct de vedere teoretic cât i aplicativ. Cercet rile actuale ale ecosistemelor acvatice pun accentul pe cunoa terea caracterului integrativ, sistemic, al vie ii apelor. Un mod de abordare care vizeaz studiul sistemelor supraindividuale de organizare a materiei vii (popula ii, biocenoze) integrate mediului abiotic (Botnariuc & V dineanu 1987). Desigur eviden ierea unor caracteristici individuale ale speciilor de plante i animale este necesar în explicarea organiz rii structurilor func ionale la nivelul biocenozelor, al ecosistemelor. Începând din jurul anului 1960, sub influen a teoriei generale a sistemelor se impune necesitatea organiz rii i analizei unui mare num r de date faptice, astfel încât în lumina concep iei integrative, conexiunile i rela iile dintre structuri, func ii, procese specifice subsistemelor i sistemelor integratoare s apar cu claritate într-o ordine logic . În acest mod se ajunge la cunoa terea complexit ii rela iilor dintre organisme i mediul lor de via . Pentru a r spunde acestui deziderat, lucrarea este astfel structurat , încât succesiunea p r ilor, capitolelor i subcapitolelor s explice organizarea i func ionarea diversit ii ecosistemelor acvatice. Sunt analizate pe larg caracteristicile fizico-chimice ale apelor, organizarea, structurile i func iile comunit ilor pelagiale i bentale ale râurilor, lacurilor, m rilor i oceanelor. Un loc aparte revine prezent rii Dun rii, zonei inundabile, Deltei Dun rii i M rii Negre, constituen i principali ai spa iului hidrografic românesc. Nu pot lipsi referirile cu privire la faptul c apele subterane, izvoarele, râurile, lacurile, m rile i oceanele, popula iile de plante i animale se g sesc sub imperiul impactului antropic i în aceste condi ii este explicat tendin a modific rilor factorilor de mediu abiotici i biotici. Având în vedere participarea i angajamentul României la rezolvarea obiectivelor majore privitoare la gospod rirea resurselor de ap , intr-o concep ie unitar în cadrul Uniunii Europene, sunt prezentate, pe scurt, caracteristicile re elei hidrografice din România. Capitolele referitoare la transferul de materie i energie în ecosistemele acvatice, la ciclurile biogeochimice ai compu ilor chimici, explic rolul acestora în mecanismele de func ionare ale ecosistemelor.

7

În partea final a lucr rii se prezint o scurt analiz a rolului model rii matematice a structurilor func ionale ale ecosistemelor acvatice, modalit ile de gestionare ale acestora. Sunt aspecte care apropie i implic ecologia acvatic , hidrobiologia în problematica aplica iilor în domeniul resurselor de ap . Lucrarea este o ampl sintez - realizat într-o concep ie modern - a cuno tin elor vizând domeniul vast al mediului acvatic. Este realizat în virtutea principiilor i legit ilor ecologiei, a c ror obiectiv este cunoa terea vie ii ecosistemelor, a structurilor i func ionarii acestora.

8

1. SCURT ISTORIC AL CERCET RILOR DE ECOLOGIE ACVATIC – HIDROBIOLOGIE ÎN ROMÂNIA

1.1. GRIGORE ANTIPA (1867-1944) FONDATORUL HIDROBIOLOGIEI ECOLOGICE

Cei mai mul i speciali ti, consider c întemeietorul ecologiei în România este Grigore Antipa. Acest genial cercet tor i gânditor, studiind Dun rea i zona ei inundabil , Delta i Marea Neagr , în elege i explic legit ile fundamentale care guverneaz sistemele supraindividuale de organizare ale materiei vii (popula ii, biocenoze), integrate în mediul lor abiotic. El descoper procesul de autoreglare automat prin conexiune invers , negativ în ecosisteme, mecanismul productivit ii biologice, organizarea i func ionarea popula iilor de plante i animale a biocenozelor. El subliniaz c biocenoza reprezint forma universal de organizare a organismelor ar tând c nici un organism animal sau vegetal nu poate duce o via izolat i trebuie s fac parte, cu alte organisme cu care convie uiesc, dintr- o asocia ie biologic a mai multor specii – biocenoza – în care fiecare specie este reprezentat printr-un anumit num r de indivizi. Prin cultur , erudi ie, putere de munc , prin cercet rile sale originale i realiz rile practice, Grigore Antipa se înscrie în panoplia celor mai de seam oameni ai României. Academicianul Mihai B cescu, unul din ilu trii s i discipoli i urma i spunea: „Antipa a fost un precursor, un pionier nu numai în tiin a româneasc , ci i în tiin a universal ”. Iar unul dintre contemporanii i admiratorii lui Antipa, profesorul academician Ludovic Mrazec, într-o ampl analiz a operei savantului prezentat la Academia Român în 1937 cu prilejul anivers rii vârstei de 70 de ani men iona: „Consider m opera lui Antipa ca una din marile cuceriri în domeniul tiin ei hidrobiologice, un punct de pornire în domeniul biologiei i economiei Dun rii de Jos i a M rii Negre”. Este semnificativ ce spunea, cu acela i prilej Constantin Meisner, membru

de onoare al Academiei despre savant: „

un fapt aproape unic în felul s u, ca

un fiu al rii activând sub ochii vigilen i a trei mari suverani (Carol I, Ferdinand I, Carol al II-lea) în vreme îndelungat de aproape 50 de ani, a fost f r întrerupere apreciat cu aceia i înalt bun voin i solicitudine de fiecare din ei”. Elogiat în timpul vie ii de mari personalit i ale culturii i tiin ei de la noi i din alte ri, Grigore Antipa este permanent prezent în con tiin a cercet torilor, a profesorilor i studen ilor, speciali tilor hidrologi, piscicultori, economi ti, sociologi. Mare savant hidrobiolog, Antipa s-a consacrat, prin opera sa, i ca un mare economist i sociolog.

9

Numele lui Antipa este legat de cel mai mare Muzeu de Istorie Natural de la noi din ar , dar i din Europa; concep ia tiin ific i modul de organizare a muzeului îi apar ine în întregime.

O etap important în via a i devenirea savantului este cea în care i-a

des vâr it studiile: sunt cei aproape 8 ani (1885-1892) petrecu i în Germania la Jena, în laboratoarele profesorului Ernst Haeckel, renumit personalitate tiin ific , adept al concep iei evolu ioniste. Sub conducerea lui Haeckel, în 1891 Grigore Antipa i-a sus inut doctoratul pe care l-a promovat cu superlativul „summa cum laude”.

Reîntors în ar , tân rul Antipa are prilejul a prezenta regelui Carol I un

memoriu tiin ific asupra necesit ii de dezvoltare în România a unei pisciculturi na ionale. Antipa dovedea cuno tin e fundamentale asupra unui domeniu pe care îl va des vâr i în mod str lucit.

În 1893 este numit director al Muzeului de Istorie Natural din Bucure ti i

administrator general al pesc riilor statului. În asemenea împrejur ri î i începe marele drum pe t râmul tiin ei, studiind i descoperind secrete ale Dun rii, zonei inundabile, Deltei i M rii Negre. Antipa avea s constate, în acel timp, c în România nu exist o concep ie tiin ific i tehnic asupra modului în care vaste teritorii pot fi puse în valoare. Pornind de la aceast situa ie va aborda metodic i cu toat rigoarea cercet rilor sale, studiul rela iilor dintre Dun re, zona inundabil , Delt i Marea Neagr . Studiaz i pune în eviden mecanismele produc iei biologice i a celei piscicole, explicând dinamica proceselor biologice în func ie de ritmul sezonier al regimului hidrologic al fluviului. Cunoscând mecanismul inundabilit ii, în raport cu cel al productivit ii i produc iei biologice, Grigore Antipa a demonstrat tiin ific, c zona inundabil poate produce i deveni cea mai important regiune a rii. Lacurile mari, permanente, spunea el, se caracterizeaz prin produc ia lor

biologic ridicat , care asigur condi ii prielnice ob inerii unor mari cantit i de pe te; zonele pu in adânci în care apa poate sta iona o anumit perioad , pot fi amenajate pentru piscicultur , terenurile r mase pe uscat timp îndelungat constituie întinse zone de p une, iar cele situate la cotele cele mai înalte, foarte rar inundabile, pot fi protejate prin diguri, astfel încât s se poat dezvolta o agricultur sigur .

Fa de aceast concep ie clar a marelui savant, care demonstra cum

trebuie gestionat un teritoriu de peste 400.000 ha astfel încât s fie în profitul rii, au existat i pe timpul lui Antipa opinii i mari presiuni pentru a transforma întinsa zon inundabil , cu atâtea bog ii date de natur , în teren agricol. Antipa s-a opus cu vehemen unor astfel de solu ii. În lucrarea sa „Regiunea inundabil a Dun rii – starea actual i mijloacele de a o pune în valoare”, ap rut în 1910 arat c : „Îndiguirea Dun rii

ar duce la consecin e incalculabile c ci b l ile cele mari formeaz un tot organic cu fluviul pe care separându-le le-am transforma în mla tini neproductive” i mai

10

departe subliniaz „A seca b l ile f r a le înlocui cu alte izvoare de umiditate cel pu in egale cu ele ar fi s producem un dezechilibru în economia naturii, care ar avea efecte periculoase pentru viitorul agriculturii cât i în general pentru clima regiunii i a tot ce ine de dânsa”. Din p cate în zilele noastre nu au fost luate în considerare previziunile lui Grigore Antipa. Îndiguirea fluviului i dispari ia zonei inundabile s-au finalizat prin ceea ce a prezis marele savant: dezechilibru ecologic i pierderi economice. Cercet rile asupra Deltei Dun rii au constituit una din marile preocup ri ale savantului. Cu marea sa capacitate de în elegere, a descifrat mecanismele naturale care au dus la edificarea deltei, la formarea i diversificarea tipurilor de ecosisteme. A reliefat rolul factorilor hidrodinamici ai m rii i Dun rii în guvernarea transportului de aluviuni în construirea grindurilor, a insulelor, a ceatalurilor i a lacurilor din interiorul Deltei. Dar îndeosebi a ar tat rolul factorilor biologici-ecologici, a plantelor i animalelor în formarea i evolu ia Deltei. În lucrarea „Probleme tiin ifice i economice privitoare la Delta Dun rii

formarea mai departe a Deltei astfel cum o vedem azi cu

toate formele ei de teren i elementele ce o compun sunt urm torii: forma i direc iunea general a coastei, valurile i curentului m rii, vânturile dominante, natura fundului estuarului, curentul fluvial i aluviunile duse de el în suspensie,

Acestui ultim factor – vegeta ia – Antipa îi acord o

aten ie deosebit , ca element esen ial în formarea tipurilor de ecosisteme specifice Deltei, descriind în am nunt constituirea plaurului i a implica iilor i rolului acestuia în evolu ia Deltei.

Pe baza propriilor cercet ri, Antipa a stabilit principiile i metodologiile de cre tere a produc iei i productivit ii biologice i piscicole a lacurilor, zonei inundabile i Deltei. El arat c o ridicat produc ie biologic i piscicol a lacurilor Deltei i zonei inundabile, poate fi asigurat doar printr-un aport de ap proasp t din Dun re. În acest scop, din ini iativa sa, în 1907, a fost construit canalul Dunav f când leg tura dintre lacul Razelm i bra ul Sf. Gheorghe i apoi în 1913 canalul Razelm - Babadag. i astfel, prin reglarea regimului hidrologic al acestor ecosisteme, s-a modificat structura biocenozelor planctonice i bentonice, a crescut produc ia i productivitatea biologic a lacului Razelm iar produc ia piscicol a ajuns în 3-4 ani de la 380.000 la 3.600.000 kg/an. Fondator al hidrobiologiei ecologice, o preocupare a savantului a constat în cunoa terea biologiei i taxonomiei pe tilor. O important oper a sa este „Fauna ihtiologic a României” publicat în 1909. Pe lâng precizarea caracterelor morfologice i încadrarea speciilor din punct de vedere taxonomic, lucrarea prezint date asupra ecologiei speciilor, cauzele migra iilor, interrela iile dintre structura biocenozelor i nutri ie, reproducerea i dezvoltarea. Plan ele prezentate fac din „Fauna ihtiologic a României” una dintre cele mai frumoase lucr ri ale lui Antipa.

salinitatea apei, vegeta ia

(1912), Antipa ar ta „

”.

11

Activitatea oceanologic a fost de asemenea un domeniu abordat cu rezultate deosebite. Opera sa „Marea Neagr ” este o lucrare care demonstreaz cunoa terea profund a particularit ilor speciale ale M rii Negre. Finalizat în 1936, cartea a fost publicat în anul 1941. Antipa explic întârzierea public rii

o îngr m dire prea mare de alte lucr ri urgente, alc tuirea proiectelor

pentru o întreag serie de legi nu mi-au l sat r gazul necesar pentru a revizui manuscrisul”. Marea Neagr a fost gândit ca o monografie în dou p r i. Din p cate timpul nu i-a mai dat r gaz s împlineasc aceast oper a a cum i-a propus. Prima parte cuprinde oceanologia, bionomia i biologia general , urmând ca partea a doua s se refere la ihtiofauna M rii Negre. Prin con inutul acestei lucr ri, Antipa dovede te o profund cunoa tere a particularit ilor M rii Negre. Eviden iaz faptul c mediul fizic cu agen ii s i” au determinat caracteristicile structurale i func ionale ale biocenozelor marine, modul cum particularit ile mediale au transformat, au modelat structura biocenozelor „astfel ca diferitele specii s corespund cerin elor generale i speciale dictate de legile bionomice ale biotopilor”. În anul 1932 organizeaz Institutul Bioceanografic de la Constan a, care ulterior va deveni, Sta iunea de Cercet ri Piscicole, iar apoi „Institutul Na ional de Cercetare Dezvoltare Marin Grigore Antipa”. Opera tiin ific teoretic i practic a lui Gr. Antipa l-a consacrat ca mare savant, personalitate de geniu a tiin ei. În cartea „Pe urmele lui Grigore Antipa” (Negrea, 1990), se subliniaz :

„Posteritatea, judec tor implacabil dar impar ial, i-a preluat opera i i-a dezvoltat-o prin urma ii s i destoinici: El a r mas – atât pe plan na ional cât i interna ional, drept un mare savant, deschiz tor de drumuri.

astfel „

1.2. CONTEMPORANI I CONTINUATORI AI OPEREI LUI GRIGORE ANTIPA

Ion Borcea (1879-1936), pasionat cercet tor în domeniul biologiei marine este considerat fondatorul oceanologiei în ara noastr . Studiile sale au avut ca obiectiv cunoa terea boiologiei M rii Negre. În calitatea sa de profesor al Universit ii din Ia i, s-a angajat i a militat pentru înfiin area unei sta iuni de cercet ri la mare. Cu perseveren a care l-a caracterizat, în urma eforturilor pentru a învinge iner ia administra iei vremii, în anul 1926 i-a v zut visul împlinit prin înfiin area primei sta iuni de cercet ri marine la Agigea. Sta iunea de Cercet ri Agigea a devenit un important centru de studii, cu o larg recunoa tere în ar i pe plan interna ional. Ca sta iune a Universit ii Al. I. Cuza din Ia i, an de an studen ii i-au des vâr it aici studiile al turi de numero i oameni de tiin din ar i str in tate.

12

Ion Borcea a ob inut rezultate deosebite în domeniul cunoa terii biologiei M rii Negre. A descoperit i descris peste 150 de nevertebrate i 90 specii de pe ti din Marea Neagr . A studiat anatomia i embriologia multor specii de pe ti, ecologia lor, migra ia, reproducerea, hrana. Între lucr rile lui mai importante men ion m: „Crustacees Phyllopodes de Roumanie”, 1912; „Faune survivante de type caspien dans la limans d'eau douce de Roumanie”, 1925; „Fauna M rii Negre pe litoralul Dobrogei”, 1928; „Observations sur les poissons migrateurs dans les eaus roumaines de la Mer Noire”, 1929; Nouvelles contributions a l'etude de la faune bentonique dans la Mer Noire, prés du litoral roumaine”, 1931; „Les clupeides de la region littorale roumaine de la Mer Noire des eaux interieus”, 1936. Emil Racovi (1868-1947) i-a început activitatea ca specialist în domeniul bioceanografiei, fiind cunoscut contribu ia sa ca participant naturalist la expedi ia în Antarctica pe nava Belgica (1897-1899). Activitatea tiin ific , c reia i s-a consacrat tot restul vie ii este biospeologia. A explorat numeroase pe teri din Fran a unde a pus pentru prima dat bazele biospeologiei. În 1920 revenind în România, Emil Racovi a înfiin at primul Institut de Biospeologie din lume în cadrul Universit ii din Cluj, al c rei director a fost începând din 1926 pân în 1939. De numele lui Racovi se leag înfiin area societ ii interna ionale numit „Biospeologica”; în acest cadru public revista cu acela i nume. Conduce explorarea a peste 800 de pe teri din Europa i nordul Africii; s-au colectat peste 20.000 probe pe baza c rora s-au publicat 41 de memorii în seria „Biospeologica”. În România, în perioada 1921-1931, a explorat peste 150 de pe teri din Mun ii Apuseni i 100 pe teri din Carpa ii Meridionali. Constantin Mota (1891-1980), o mare personalitate a tiin ei române ti a l sat în urma sa lucr ri fundamentale în domeniul zoologiei, limnologiei, hidrobiologiei, freatobiologiei – disciplin a c rei creator este, oceanologiei, biospeologiei. În domeniul hidrobiologiei este remarcabil monografia „Cercet ri hidrobiologice în bazinul râului Bistri a” publicat împreun cu V. Angelescu, în anul 1944. Este o lucrare de referin pentru cercet rile de limnologie. Trebuie amintit de asemenea lucrarea publicat în 1939 împreun cu V. Angelescu Monografia limnologic – piscicol a râului Bistri a - Moldova”. Pentru a eviden ia diversitatea cercet rilor sale tiin ifice men ion m „Biogeografia M rii Negre” (1928) i o important lucrare de zoologie – sistematic Contribution a la connaissance des Hydrocariens français, particulierement du Sud-Est de la France”. O lucrare remarcabil publicat în 1962 în colaborare cu L. Boto neanu i t. Negrea intitulat Cercet ri asupra biologiei izvoarelor i apelor freatice din partea central a Câmpiei Române” reprezint o adev rat carte de c p tâi pentru studiul acestui domeniu. Desigur lista lucr rilor este mult mai numeroas – 527 – fapt ce reflect prodigioasa activitate a maestrului.

13

A fost profesor titular la catedra de zoologie a Universit ii din Ia i i a

Facult ii de tiin e Naturale a Universit ii bucure tene, membru al Academiei Române i director al Institutului de Speologie „Emil Racovi ” din Bucure ti, în perioada 1956-1963. Theodor Bu ni (1900-1977), discipol i colaborator al lui Antipa, se înscrie ca unul dintre personalit ile tiin ei române ti care a contribuit la dezvoltarea hidrobiologiei i pisciculturii. De la maestrul s u a mo tenit rigoarea organiz rii cercet rii tiin ifice i a practicii în domeniul pescuitului i pisciculturii. Din ini iativa sa, în anul 1953 ia fiin Comisia de hidrobiologie, hidrologie i ihtiologie a Academiei Române” care va reuni un grup de speciali ti tineri cercet tori al c ror obiectiv a fost dezvoltarea cercet rilor asupra apelor rii. Comisia a constituit baza pe care a luat fiin sec ia de hidrologie (oceanologie i limnologie) a Institutului de Biologie al Academiei Române. În calitate de ef al acestei sec ii (1959-1970) a coordonat ample programe de cercetare vizând studiul

hidrobiologic al râurilor Dun rii, zonei inundabile i Deltei Dun rii. În acest cadru i sub îndrumarea sa a fost elaborat Limnologia sectorului românesc al Dun rii(1967), oper de referin pentru cunoa terea Dun rii i Deltei Dun rii i care cuprinde caracteristicile fizico-geografice, limnologia i importan a economic a Dun rii, zonei inundabile i Deltei Dun rii.

În primii ani, ca tân r cercet tor se dedic cercet rilor de histofiziologie

asupra unor specii de pe ti, rezultatele ob inute fiind citate în tratate de prestigiu. În

domeniul ihtiologiei aduce contribu ii originale la ob inerea meti ilor de crap, la cunoa terea comportamentului lor, la studiul ginogenezei carasului argintiu. Importante sunt studiile asupra caracteristicilor structurale ale popula iilor piscicole din Dun re i râuri, definind zone specifice ale repar i iei ihtiofaunei. Continuând opera lui Antipa, pune bazele sistemului modern de exploatare piscicol : trecerea de la piscicultura extensiv la piscicultura intensiv de tip industrial. De-a lungul vie ii, datorit preg tirii i talentului s u organizatoric ocup func ii de r spundere: director al Pesc riilor Statului, director al Institutului de Cercetare Piscicol , decan al Facult ii de Pescuit i Piscicultur – prima din acest domeniu de la noi din ar care se organizeaz din ini iativa sa, director adjunct al Institutului de biologie al Academiei Române i ef al Sec iei de Limnologie i Oceanologie. Mihai B cescu (1908-1999), continuator al operei lui Grigore Antipa, poate fi socotit fondatorul oceanologiei moderne în România. A organizat în 1958 sec ia de oceanologie în cadrul Academiei Române. Împreun cu colectivul de cercet tori pe care l-a condus, a desf urat un amplu program de cercetare asupra platformei continentale a litoralului românesc al M rii Negre. Organizeaz numeroase expedi ii în urma c rora, pe baza investiga iilor în teren i laborator a publicat un num r mare de lucr ri tiin ifice în cele 4 volume ale publica iei Ecologie Marin ”.

14

Lucr rile sale de faunistic i taxonomie cuprind, îndeosebi, studii asupra unor grupe de crustacei marini i dulcicoli, lucr ri publicate în „Fauna României”. Are importante contribu ii la cunoa terea biologiei i taxonomiei crustaceilor din Oceanul Indian, Marea Mediteran , Oceanul Atlantic, m rile Australiei i cele de la litoralul Americii Latine, enumerând numai o parte din activitatea sa în acest

domeniu. Este în acela i timp un cercet tor al râurilor i lacurilor de la noi din ar .

A continuat opera muzeografic a lui Grigore Antipa fiind director al muzeului cu

acela i nume. C. S. Antonescu profesor de hidrobiologie la Facultatea de Biologie a Universit ii din Bucure ti, a fost un cercet tor cu mare putere de analiz i sintez

a vie ii ecosistemelor acvatice. În lucr rile sale asupra florei i faunei apelor, descrie cu mult talent via a plantelor i animalelor. O important oper este cartea „Biologia apelor” în care, într-un volum de peste 500 pagini prezint am nun it via a din apele continentale i marine.

Nicolae Botnariuc (1915-2011) a adus o contribu ie important la dezvoltarea ecologiei acvatice prin aplicarea, pentru prima dat în ara noastr , a principiului i concep iei analizei sistemice. Împreun cu colectivele pe care le-a condus în cadrul Institutului de Biologie al Academiei i a Facult ii de Biologie a Universit ii Bucure ti a efectuat ample cercet ri vizând cunoa terea structurilor func ionale ale ecosistemelor acvatice din Delta Dun rii i zona inundabil . Lucrarea „Monografia complexului de b l i Crapina-Jijila” (1961) publicat în colaborare cu S. Beldescu, reprezint o contribu ie important la stabilirea mecanismelor care determin produc ia i productivitatea unor asemenea

tipuri de ecosisteme acvatice. A eviden iat rolul duratei i perioadei inund rii Luncii Dun rii, ca factor esen ial al dezvolt rii macrofite - fitoplancton. În lucrare

se eviden iaz rolul luminii i al transparen ei apei asupra vie ii în lacuri, ar tând c raportul dintre transparen i adâncime denumit indice de transparen (T/A) este deosebit de important. Petre B n rescu (1921-2009), cercet tor pasionat, unul dintre cei mai prestigio i ihtiologi i zoogeografi, a c rui oper se bucur de o larg recunoa tere

na ional i interna ional . Domeniile sale prioritare de cercetare: sistematica i biologia pe tilor, biogeografia cu deosebire zoogeografia pe tilor i nevertebratelor apelor dulci, sunt activit i tiin ifice în cadrul c rora Petre B n rescu a adus contribu ii fundamentale. Cea mai mare parte a activit ii s-a desf urat în cadrul Institutului de Biologie al Academiei Române, dar la începutul carierei sale a fost asistent universitar la Facultatea de tiin e Naturale a Universit ii din Cluj, apoi cercet tor tiin ific la Institutul de Cercet ri Piscicole din Bucure ti.

15

A publicat peste 350 de articole în reviste de specialitate din ar i de

peste hotare. Volumele prestigioase al c ror autor este: „Fauna României- Pisces”(1964), „Cyclostoma-Chondrichtyes” (1969), „Principii i Probleme ale

Zoogeografiei” (1970), „Biogeografie” (1973), „Zoogeografia Apelor Dulci” (trei volume 1966-1988) sunt lucr ri care l-au consacrat.

A îndrumat i sprijinit tineri cercet tori i în calitatea - de conduc tor de

doctorat. Pentru întreaga sa activitate a fost onorat cu deosebite distinc ii: premiul

Academiei Române „Emil Racovi ” - 1964, în anul 2000 a fost ales membru titular al Academiei Române, în 1975 a devenit membru onorific al Societ ii Americane de Ihtiologie i Herpetologie, în 1978 a fost ales membru de onoare al Societ ii Europene de Ihtiologie, în anul 2000 a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universit ii din Ia i.

Urm rind în timp dezvoltarea hidrobiologiei ecologice în România, pot fi considerate dou etape reprezentative: o etap apar inând lui Grigore Antipa i contemporanilor s i i o a doua etap postbelic în care, preluând tradi ia studiilor înainta ilor, cercetarea hidrobiologic-ecologic cunoa te o nou dezvoltare. Au luat fiin numeroase colective i institute specializate. S-a reorganizat i dezvoltat „Institutul de Cercet ri Piscicole” cu sta iunile sale puternice de la Tulcea, Nucet, Tarc u, Constan a, Br ila. În cadrul acestor institu ii, cercetarea hidrobiologic- ecologic a reprezentat o preocupare deosebit întrucât a fundamentat tiin ific dezvoltarea pescuitului i pisciculturii în România. Aici i-au desf urat activitatea un num r mare de speciali ti, care pot fi considera i urma i ai lui Grigore Antipa. Din ini iativa Academiei Române, în anul 1955, au luat fiin colectivele de hidrobiologie, ihtiologie i oceanologie care au avut ca obiect cercet ri fundamentale asupra ecosistemelor acvatice din România: râurile, lacurile naturale i de baraj, Dun rea, zona inundabil , Delta Dun rii, Marea Neagr . Aceste colective s-au reunit în „Sec ia de Hidrobiologie” a Institutului de Biologie al Academiei Române. Puternice colective de cercetare în domeniul ecologiei acvatice au luat fiin în cadrul Universit ilor din Bucure ti, Ia i, Gala i, Constan a. Sta iunea Hidrobiologic Potoci de pe malul lacului Bicaz a adus un aport însemnat la dezvoltarea cercet rii lacurilor montane de baraj. Un rol important în dezvoltarea cercet rii oceanologice revine Institutului Na ional de Cercetare Dezvoltare Marin „Grigore Antipa” din Constan a i a Institutului de Geologie i Ecologie Marin iar pentru cercet rile asupra Deltei Dun rii Institutul de Cercetare Dezvoltare Delta Dun rii - Tulcea. În prezent hidrobiologia ecologic este o disciplin de baz în cadrul Universit ilor din Cluj, Ia i, Gala i, Constan a, Pite ti, Sibiu, Bac u, Arad, a Universit ii Ecologice din Bucure ti.

16

9. DUN REA, ZONA INUNDABIL I DELTA DUN RII

Dun rea, zona inundabil i Delta Dun rii reprezint un ansamblu în care rela iile dintre cele trei componente eviden iaz caracterul integrativ al acestora. Cu alte cuvinte nu poate fi pe deplin în elese caracteristicile i func iile unuia sau altuia decât în m sura în care se cunosc rela iile lor structurale i func ionale.

9.1. DUN REA

Caracteristici geografice. Cursul actual al Dun rii urm re te o veche i mare depresiune geologic -morfologic , depresiune care str batea Europa în direc ia vest-est. La finele Pliocenului i începutul Cuaternaului, Bazinul Pontic sufer o serie de procese de divizare ca urmare a unor mi c ri tectonice, iar Marea Neagr se izoleaz de Marea Caspic . Pe m sur ce Marea Sarmatic i m rile care au succedat-o se restrângeau i se divizau, func ia de colector al apelor din nord- estul Alpilor, din sudul, vestul i estul Carpa ilor i din nordul Balcanilor este luat de Paleo-Dun rea. Dun rea ia na tere pe culmile joase (672 m) ale Mun ilor P durea Neagr din unirea a dou pâraie: Briegach i Brege si se vars în Marea Neagr la rmul de nord-vest al acesteia. Lungimea Dun rii este de 2857 km, iar suprafa a bazinului 817.000 km 2 i str bate teritoriile a 11 state: Germania, Austria, Slovacia, Ungaria, Slovenia, Croa ia, Serbia, România, Bulgaria, Moldova, Ucraina (fig. 24). Pe teritoriul României, Dun rea parcurge 1075 km (38% din lungimea total ).

În func ie de caracteristicile geomorfologice i hidrologice pe cursul Dun rii se disting mai multe sectoare: sectorul superior de la izvoare pân la localitatea Devin, sectorul mijlociu de la Devin pân la intrarea în defileul Carpatic i sectorul inferior de la intrarea în defileul Carpatic pân la v rsare. Pe tot cursul, Dun rea prime te 120 de afluen i mai importan i, dintre care 34 sunt navigabili. Între ace tia, în sectorul superior Isar, i în sectorul mijlociu Tisa, Drava, Sava, Morava, în sectorul inferior pe partea stâng Arge ul, Ialomi a, Siretul, Prutul, iar pe partea dreapt pe teritoriul Bulgariei Timocul, Isker i Intra. În raport cu num rul i pozi ia traseelor pe care le str bate pe teritoriul României, pe cursul Dun rii se disting urm toarele sectoare: sectorul Por ile de Fier (Bazia - Turnu Severin) i sectorul Turnu Severin – Tulcea. Din dreptul ora ului Tulcea fluviul p trunde în Delt i se vars în Marea Neagr prin cele trei bra e: Sf. Gheorghe, Sulina i Chilia. În configura ia fizico-geografic a Dun rii din sectorul românesc se înscrie zona inundabil (lunca). Despre o adev rat zon inundabil se poate vorbi abia dup ie irea fluviului din defileul Por ile de Fier. Pân aici, lunca este foarte îngust limitându-se doar la câteva mici por iuni izolate.

143

Fig. 24. Bazinul hidrografic al Dun rii.
Fig. 24. Bazinul hidrografic al Dun rii.

144

Înainte de construc ia digului de-a lungul Dun rii în lungime de 1157 km, zona inundabil se întindea pe o suprafa de peste 400.000 ha. Aceasta cuprindea:

terenuri inundabile, b l i mari i adânci, b l i mici i jap e, grinduri i p uni, stuf rii, p duri de salcie, dune i nisipuri zbur toare, terenuri agricole. În urma îndiguirii au disp rut aproape toate lacurile mari (Rast, Nedeia, Potelu, Suhaia, Greaca, Boian, C l ra i, Balta Ialomi ei, Balta Br ilei, Jijila i Crapina). Caracteristici hidrologice i fizico-chimice. Dun rea se caracterizeaz prin varia ii semnificative ale nivelelor i debitelor apei. Nivelurile maxime se înregistreaz în perioada de prim var i variaz în func ie de precipita iile din sectorul superior i mijlociu. De nivelul apei depind inundarea luncii i Deltei Dun rii, inundabilitatea fiind în concordan cu debitul de ap transportat. Debitul mediu multianual al Dun rii este de 6000 m 3 /sec, cea mai mare valoare a debitului înregistrat a fost de peste 15.000 m 3 /sec. Mai frecvent debitul maxim este de 12.000 m 3 /sec înregistrat în timpul prim verii. Debitul minim se înregistreaz în general în timpul verilor secetoase – 1800-2000 m 3 /sec. În concordan cu debitele apei, Dun rea transport cantit i variabile de suspensii. Acestea sunt adunate i transportate de pe întreg bazinul Dun rii; debitul mediu specific de aluviuni în suspensie este de 0,87 t/ha/an. S-a calculat c debitul de aluviuni în suspensie, la intrarea Dun rii în Delt (la Ceatal Izmail) este de 67,5 mil. t/an (Bondar, 1977). Transparen a apei Dun rii variaz în raport cu cantitatea de suspensii înregistrându-se valori cuprinse între 0,50 m i 1,50 m. Cea mai mic transparen se înregistreaz în timpul marilor viituri când debitul apei i debitul de aluviuni ating valori maxime. Temperatura apei are un gradient care variaz de la o lun la alta astfel încât în anotimpul rece oscileaz între 0,7-3,7 0 C; temperatura maxim se înregistreaz în luna august atingând valoarea de 22-23 0 C, iar minim în lunile ianuarie-februarie când temperatura medie este sub 4 0 C. Reac ia apei – pH-ul variaz între 7,50-8, iar valoarea medie este de 7,92. Din punct de vedere hidrochimic valorile diferitelor substan e se înscriu în limite caracteristice apelor naturale. Astfel, reziduul fix variaz între 100 i 300 mg/l. Oxigenul dizolvat este destul de ridicat variind între 5,5 mg/l i 12 mg/l, iar valorile CBO 2 i CBO 5 sunt cuprinse între 1-2 mg/l. Nitra ii i fosfa ii variaz între 1,5 -7 mg/l respectiv 0,007-0,161 mg/l. Duritatea total este de 8,3-10,3 grade germane. Calciu, variaz între 44-57 mg/l, magneziu între 7-12 mg/l, clorurile 14,5-21,5 mg/l, sulfa ii 20-30 mg/l (tab. 13). Datorit polu rii analizele efectuate în ultimii ani au dus la identificarea unor cantit i apreciabile de substan e toxice (fenoli, pesticide, substan e petrolifere).

145

Tabelul 13 Compozi ia fizico-chimic a apei

Tranparen a

0,50 - 1,50 m

Temperatura

0,7 - 23 0 C

pH-ul

 

7,50 - 8

Reziduu fix

100 - 300 mg/l

Oxigenul dizolvat

5,5 - 12 mg/l

CBO 2 , CBO 5

 

1 - 2 mg/l

Nitra i

1,5 - 7 mg/l

Fosfa i

0,007 - 0,161 mg/l

Duritatea total

8,3 - 10,3 0 Germane

Calciu

44

- 57 mg/l

Magneziu

7 - 12 mg/l

Cloruri

14,5 - 21,5 mg/l

Sulfa i

20

- 30 mg/l

9.1.1. Lacurile de baraj Por ile de Fier I i II în configura ia cursului Dun rii

Caracteristicile geomorfologice, hidrologice i fizico-chimice ale Dun rii trebuiesc analizate, în condi iile în care pe cursul fluviului au fost construite peste 35 lacuri de baraj. Construc ia acestor ecosisteme a determinat modific ri evidente ale vie ii fluviului din toate punctele de vedere. În acest sens exemplul cel mai concludent îl reprezint lacul de baraj Por ile de Fier, cel mai mare, din aceast categorie, de pe cursul fluviului. Bararea albiei Dun rii la Por ile de Fier pentru o cot de reten ie la baraj de 69,50 m a determinat o cre tere a nivelului apei cu peste 30 m la baraj. În aceste condi ii s-au produs modific ri importante atât în fluviu, dar mai ales în zonele inundate. Au fost acoperite de apele lacului terasele joase din preajma fluviului i albia râurilor în zona lor de v rsare (fig. 16). Un caracter important al fenomenului de inundabilitate este c , în condi iile barajului hidroenergetic acest proces are o ritmicitate foarte precis , determinat de func ionarea hidrocentralei. De mare importan pentru regimul hidrologic i hidrobiologic al Dun rii este viteza de curgere a apei care, în limitele lacului, a sc zut de la 3-5 m/sec la sub 1 m/sec, iar în unele zone apropiate de 0. În astfel de condi ii s-au modificat caracteristicile fizico-chimice, dar i cele biologice ale fluviului. Mic orarea vitezei de curgere a determinat accelerarea depunerii substan elor în suspensie pe fundul lacului nou construit i ca urmare, transparen a apei a crescut de la 30-50 cm la 2-3 m i chiar mai mult în golfurile lini tite formate la gurile râurilor afluente din sectorul Bazia Turnu-Severin. Viteza de curgere redus , transparen a ridicat i deci p trunderea în straturile profunde ale apei a luminii i c ldurii solare a determinat o înc lzire mai accentuat în timpul verii a apei, ceea ce a dus la instalarea unei stratifica ii termice variabile de la orizont la orizont, cu o dinamic specific în func ie de anotimp.

146

S-a modificat caracterul hidrochimic astfel încât cantitatea de oxigen este mai crescut la suprafa decât la adâncimi, îndeosebi în zonele golfurilor unde curentul apei este foarte mic. Ca urmare a regimului hidrologic în care viteza curentului este redus (0,25-0,75 m/sec), particulele minerale i organice în suspensie s-au depus în mod accelerat pe fundul ecosistemului nou format determinând schimbarea structurii faciesului bental. Faciesul pietros a fost acoperit cu un strat gros de depuneri mineral-organice de peste 10-11 m în unele sectoare ale albiei lacului. Structura biocenozelor. Structura popula iilor de plante i animale ale Dun rii este determinat , în primul rând, de caracterul fluviatil al ecosistemului. Evident structura fitoplanctonului, zooplanctonului i a zoobentosului nu pot fi net separate de cele ale zonei inundabile sau ale celor din lacurile de baraj. A adar, structura biocenozelor Dun rii poate fi caracterizat ca un amestec al popula iilor de plante i animale din ansamblul bazinului Dun rii. Totu i, inând seama de caracterul fluviatil structura biocenozelor i func ionalitatea acestora este specific fluviului. Structura fitoplanctonului. Cercet rile asupra fitoplanctonului Dun rii (Oltean, 1967) au dus la stabilirea unei bogate liste floristice, identificându-se peste 600 de specii dintre care: 75 cianoficee, 31 flagelate, 9 dinoflagelate, 131 cloroficee, 13 heteroconte, 52 conjugate, 4 caracee i 290 diatomee. În func ie de provenien a lor, pe cursul Dun rii au fost identificate 269 de specii, în lacurile din zona inundabil 224 specii, în delt peste 350 specii. Din punct de vedere ecologic, speciile de alge din fitoplanctonul dun rean apar in urm toarelor categorii ecologice (Oltean, 1967). În acest sens pot fi identificate :

specii euplanctonice fluviatile, care sunt proprii enalului Dun rii, dintre acestea cele mai importante sunt: Melosira granulata, Cyclotella meneghiniana, Fragilaria crotonensis, Asterionella formosa, Nitzschia actinastroides; specii euplanctonice lacustre, care apar frecvent în Dun re, ca urmare a scurgerii de ap din lacurile zonei inundabile cum sunt: Tabellaria fenestrata, Synedra acus, Diatoma elongatum, Cymatopleura solea, Surirella robusta; specii pseudoplanctonice care apar in de fapt microfitobentosului sau perifitonului, dar care antrenate de curentul apei pot deveni pseudoplanctonice. Din punct de vedere cantitativ, fitoplanctonul Dun rii este condi ionat în principal de viteza de curgere, turbiditate i nivelul apei. Ceilal i factori determin o influen mai pu in relevant . Varia ia pe profil vertical eviden iaz o descre tere a cantit ii fitoplanctonului de la suprafa spre adânc; spre exemplu, peste 250.000 ex/l alge la suprafa , 200.000 ex/l la 10 m adâncime.

147

Varia ia pe profil transversal descrie o descre tere a cantit ii de fitoplancton de la mal spre firul apei, ca urmare a cre terii vitezei de curgere a apei. În sectorul românesc al Dun rii, cantitatea de fitoplancton este în cre tere din amonte spre aval, datorit faptului c , fitoplanctonul autohton fluviatil, se îmbog e te prin aportul fitoplanctonului din zona inundabil . Spre exemplu în condi iile ecosistemelor lacustre din zona inundabil unde

au loc dese fenomene de înflorire a apelor în care specii ca Peridinium sp., Anabaena flos-aquae, Microcystis aeruginosa, Aphanizomenon flos-aquae se înmul esc determinând procesul de „înflorire a apelor” ajung în Dun re i îmbog esc fitoplanctonul acesteia. Structura zooplanctonului. Unul din factorii importan i care contribuie la alc tuirea zooplanctonului în condi iile apelor curg toare este viteza curentului i debitului. Un zooplancton autentic se poate forma în condi iile în care exist un pelagial bine determinat i viteze de curgere mai mici de 0,5-0,8 m/s (Oltean, 1967). Asemenea condi ii sunt întrunite în Dun re, mai ales în sectorul s u inferior, unde masa de ap i viteza curentului constituie biotopi adecva i existen ei zooplanctonului. Ca i în cazul fitoplanctonului, componen a calitativ i cantitativ a zooplanctonului dun rean este în mare m sur determinat de aportul de specii planctonice din ecosistemele lacustre din zona inundabil i din râurile afluente. În componen a zooplanctonului din Dun re, au fost identificate un num r de circa 200 specii; cele mai comune sunt: Charchesium rachmanni, Tokophrya cyclopum, Diflugia acuminata, D. oblonga (protozoare); Brachionus calyciflorus, Keratella quadrata, K. cochlearis, Asplanchna priodonta, Polyarthra vulgaris, Filinia longiseta, Brachionus leydigi, Notiluca striata (rotifere); Cyclops leukarti, Diaptomus sp., Acanthocyclops serrulatus, Mesocyclops crassus, Eucyclops serrulatus, Microcyclops varicans (copepode); Daphnia longispina, D. hyalina, D. cuculata, Moina micrura, Bosmina longirostris, Sida cristalina, Alona sp., Chydorus sp. (cladocere). Rotiferele constituie grupul dominant, peste 60% din num rul total de specii, urmat de cladocere i copepode care alc tuiesc 18% respectiv 12%. Din punct de vedere ecologic, zooplanctonul Dun rii poate fi încadrat în

dou mari categorii: specii euplanctonice, care se întâlnesc în majoritatea

ecosistemelor lacustre i care apar i în Dun re i specii pseudoplanctonice

(tihoplanctonice), grup în componen a c reia intr specii litofile, bentonice i epibionte i care în anumite condi ii antrenate de curentul apei devin planctonice. Din punct de vedere cantitativ, densitatea numeric a principalelor grupe zooplanctonice este variabil , astfel protozoarele au valori cuprinse între 40 mii i 17 mil. ex/m 3 , rotiferele 5 mii – 125 mii ex/m 3 , copepodele variaz în limite foarte largi, densitatea lor fiind cuprins între 50 i 40 mii ex/m 3 , cladocerele 50-3 mii ex/m 3 . Cantitatea total de zooplancton în Dun re este cuprins între 5 mii i 300

mii ex/m 3 , excep ie f când protozoarele care au cea mai mare densitate numeric .

148

Biomasa i productivitatea zooplanctonului Dun rii sunt elemente importante în aprecierea produc iei biologice a fluviului. Au fost determinate valori ale biomasei variind între 430-4100 mg/m 3 . În concordan cu densitatea numeric cea mai mare biomas o au rotiferele (130-2100 mg/m 3 ) reprezentând 12-51% din biomasa total a rotiferelor, copepodele i cladocerele. Biomasa copepodelor este de 6-35 mg/m 3 , iar a cladocerelor între 4 i 35 mg/m 3 (En ceanu & Brezeanu,

1966). Structura zoobentosului. În raport cu natura substratului biocenozele

bentonice sunt grupate în urm toarele tipuri de:

litoreofile, argiloreofile,

psamoreofile, peloreofile. În cadrul acestora au fost identificate speciile: Hypania

invalida, Nais communis, N. simple, Stylaria lacustris, Paranois frici, P. simplex, Uncinais uncinata, Lymnodrilus hoffmeisteri, Tubifex tubifex, Peloscolex ferox, Lumbriculus variegatus (viermi); Physsella acuta, Lymnaea stagnalis, Radix balthica, Planorbarius corneus, Gyraulus albus, Theodoxus fluviatilis, Th. danubialis, Viviparus acerosus, Valvata piscinalis, Lithoglyphus naticoides, Fagotia esperi, F. acicularis (gastropode); Dreissena polymorpha, Unio pictorum, Anodonta piscinalis, Sphaerium riviculum, Sph. corneum (bivalve); Chaetogammarus tenellus, Stenogammarus similis, Dikerogammarus fluviatilis, Pontogammarus sarsi, Corophium curvispinum, C. moeoticum, Astacus fluviatilis (crustacei); Palingenia longicauda, Heptogenia sulphurea, Baetis tricolor, B. bioculatus, Caenis robusta (efemeroptere); Ghomphus flavipes (odonate); Hydropsyche ornatula, Neureclipsis bimaculata, Psychomyia pusilla, Rhyacophila mubila, Setodes punctata, Ecnomus tenellus (trichoptere); Tanytarsus lauterborni, T. exiguus, Cryptochironomus defectus, C. vulneratus, Tendipes plumosus, T. thummi, T. semireductus, Polypedillum convictum, Paratendipes connectens,

Glyptotendipes sp., Rheotanytarsus sp., Eukiefferiella longipes, Cricotopus sp., Diamesa compestris, Procladius sp. (chironomide). Produc ia de biomas bentonic indic o valoare medie cuprins între 40- 50 g/m 2 . În func ie de natura faciesului, în biocenoza litoreofil s-a determinat 70 g/m 2 , în biocenoze peloreofil 90 g/m 2 , argiloreofil 71 g/m 2 , psamoreofil 2-3 g/m 2 . Grupul dominant în alc tuirea biomasei sunt molu tele (Brezeanu, 1967). Structura ihtiofaunei. Bazinul Dun rii este cel mai reprezentativ în ceea ce prive te ihtiofauna european . Th. Bu ni (1967) subliniaz c , ihtiofauna

Dun rii în compara ie cu alte fluvii – Rinul, Elba, Nistrul, Niprul, Donul cuprinde cel mai mare num r de specii. Factorii importan i care au contribuit la formarea ihtiofaunei sunt zona inundabil i Delta, luncile largi ale afluen ilor. Sunt cunoscute i descrise 83 specii autohtone i 9 specii introduse. Dintre acestea 65 de specii populeaz sectorul inferior, respectiv sectorul românesc al Dun rii (B n rescu, 1964; Bu ni , 1967). Speciile cele mai des întâlnite sunt: Acipenser güldenstaedti (nisetru) A. stellatus (p struga), A. ruthenus (cega), Huso huso (morun), Alosa pontica (scrumbia de Dun re), Esox lucius ( tiuca), Rutilus rutilus (babu ca), Leuciscus cephalus (clean), L. idus (v duvi a), Scardinius erythrophthalmus (ro ioara), Aspius aspius (avat), Chondrostoma nasus (scobar), Barbus barbus (mreana),

149

Gobio kessleri (porcu or), Alburnus alburnus (oblete) Abramis brama (pl tica), Vimba vimba (moruna ), Pelecus cultratus (sabi a), Carassius auratus (caras), Cyprinus carpio (crap), Silurus glanis (somn), Perca fluviatilis (biban), Schizostedion lucioperca ( al u), Anguilla anguilla (anghila). Dintre speciile introduse care ajung i în fluviu men ion m: Ctenopharyngodon idella (crap chinezesc), Mylopharyngodon piscus (scoicar), Hypophalmichthys molitrix (fitofag), Pseudorasbora parva (B n rescu, 1967). Din punct de vedere ecologic, al tipului de migra ie ihtiofauna sectorului românesc al Dun rii este împ r it în mai multe grupe (Bu ni , 1967):

- pe ti migratori anadromi (morun, nisetru);

- pe ti migratori catadromi (scrumbia de Dun re);

- pe ti semimigratori reofili (scobarul, obletele, cleanul);

- pe ti semimigratori stagnofili ( al ul, v duvi a);

- pe ti relativ nemigratori (pl tica, crapul).

Grigore Antipa (1910) descrie cinci migra iuni ale pe tilor stagnofili i anume:

migra iunea pe tilor din lacurile zonei inundabile în Dun re la inundarea lacurilor (b l ilor) i topirea z pezilor;

migra iuni

de

reproducere

i

hran din Dun re în lacuri din zona

inundabil ; migra iuni în lacurile de reproducere pe întinsuri; migra iuni de var din lacurile zonei inundabile în Dun re la sc derea nivelului apelor din lacuri; migra iuni de iarn din lacuri în Dun re pentru iernat. Analiza global a caracteristicilor ecologice ale Dun rii trebuie privit i prin prisma unor modific ri ale structurilor i func iilor biocenozelor i popula iilor de organisme, determinate de impactul antropic. Poluarea apelor i construc iile hidrotehnice au determinat dispari ia temporar sau definitiv a unor popula ii i biocenoze. Cu toate acestea tabloul rezultat din analiza prezentat este caracteristic Dun rii; popula iile de plante i animale pot avea varia ii calitative i cantitative f r îns a schimba caracterul general al fluviului în deosebi în sectorul inferior, în aval de lacurile de baraj Por ile de Fier I i II.

9.2. ZONA INUNDABIL

Zona inundabil , a a cum a fost cunoscut i descris de Grigore Antipa cu 100 de ani în urm , a reprezentat cea mai vast zon