Sunteți pe pagina 1din 15

IV.

STRABISMUL
1.
Vederea binocular i metodele de examinare.
Vederea binoculara este contopirea imaginei ambilor ochi intro imagine unitara printrun erort
fuzional. Vedere binoculara e o functie dobindita ce se dezvolta din primele luni de viata si se
consolideaza deplin la virsta de 5-6 ani bazinduse pe reflexe conditionate.Se pot distinge in
vederea binoculara 3 parti componente care devin evidente numai in cauza patologie:
-perceptia simultana
-fuziunea imaginilor
-vederea stereoscopica
Vederea binoculara se considera normala cind sunt prezente urmatoarele conditii:integritatea
anatomica si dioptrica a globului ocular;existenta cimpuluyi vizual binocular si a vederii
centrale; integritatea functionala a celor doua retine, integritatea anatomica si functionala a
aparatului motor. Vederea binoculara se examineaza:proba Sokolov-pacientul priveste cu un
ochi printr-un tubulet la capatul caruia alaturi de el se pune palma:daca examinatul are vedere
binoculara el vede o gaura in palma.Cititul cu obstacole:examinatul care are vedere binoculara
p[oate citi clar textul unei carti printr-un reseu dupa creion.
2.

Tulburrile vederii binoculare (neutralizarea i ambliopia).


Deosebim urmatoarele tulburari ale vederii binoculare:
-neutralizarea-este un fenomen de inhibitie la nivelul cortical al imaginii unui ochi,care este
anulata partial sau total. Ea prezinta o reactie de combatere a diplopiei. Consecinta acestei
tulburari este ambliopia-scaderea acuiitatii vizuale in lipsa oricarei leziuni organice la nivelul
globului ocular.In neutralizare are loc inhibitia imaginii ochiului deviat, ea fiind suprimata
cortical.
Ambliopia este o consecinta a neutralizarii si este cauzata de intreruperea impulsului vizual
la o virsta mica,cind sistemul vizual este plastic si imatur.

3.

Strabismul: clasificarea, etiologia.


Tulburarile echilibrului oculomotor,adica abaterile de la ortoforie(deviatia globilor oculari),
poate fi temporare sau stabile. Deviatia temporara a globilor oculari se numeste
heteroforie(strabism latent), iar deviatia stabila-heterotropie(strabism manifest). Strabismul
poate fi paralitic si neparalitic. In Strabismul neparalitic sau concomitent deviatiile,strabice
neparalitice sunt cauzate de tulburarile functionale ale centrelor supranucleare.
Referitor la etiologie sa constatat ca heteroforia e cauzata de :vicii de refractie,anizometropii,
anomalii de pozitie a globului ocular (exoftalmii, musculoligamentare, anomalii de insertie),
sechele de paralizie musculare.
La aparitia heteroforie pot contribui: starile de stres, surmenajul intelectual si vizual,
preucupatiile ce solicita vederea monoculara, corectiile optice neadecvate. Conform tendintei de
deviere a anexelor distingem urmatoarele tipuri de heteroforii:esoforie (deviatie in convergenta
care apare la himermetropie), exoforie (apare in divergenta la miopie), hiperforie(deviatie in
sus), hipoforie(deviatia in jos), cicloforie(deviatie rotatorie)
In functie de directia deviatie strabismul concomitent poatefi: convergent, divergent,
sursumvergent, deorsumvergent. (monocular si alternant) El poate fi provocat de 2
factori:motor(deviatia anexelor oculare) si senzorial(tulburari ale vederii binoculare)

4.

Diagnosticul diferenial al strabismului paralitic de cel concomitent.


Strabismul concomitent apare in copilarie si se deosebeste de cel paralitic prin:
-unghiul de deviatie strabica este acelasi in toate directiile privirii,uneori crescind sau
servind la privirea de aproape sau distanta:
-diplopia lipseste
-deviatia primara e egala cu deviatia secundara
parametri
concomitent
paralitic

aparitia
copilarie
la orice virsta
motilitatea
oculara
normala in
absenta in teritoriul de actiune
toate
a mm paralitic
directiile
unghiul
de deviatie egal in toate
maxim in directia mm
directiile
paralitic si nul in directia opusa
relatia:
dev prim-dev sec sunt egale
dev prim<dev secund
diplopia

absenta

prezenta

tulbu.
asociate
lipsesc
greata,pozitie vicioasa a cap si git
falsa proiectie si local.a obiect in spatiu
5.

Principii generale de tratament al strabismului. Dispensarizarea bolnavilor,


msurile de ocrotire a sntii copiilor.
Strabisdm latent:corectie optica a viciilor de refractie dupa schiascopie,terapie ortoptica in
scopul ameliorarii fuziunii,aplicarea lentilelor prismatice,asezarea cu virful in directia deviatiei.
Strabism concomitent:trat.optic-corectia optica dupa cicloplegie cu atropina de 1% si
schiascopie.Trat.pleoptic-masuri de dezambliopizare a ochiului ambliop:in ambliopia cu fizare
centrala se practica ocluzia directa a ochiului fixat,iar in ambliopia cu fixare excentrica se
ambluizeaza macula falsa cu ocluzia ochiului ambliop[,urmind ca dupa restabilirea fixarii
centrale sa se faca ocluzia ochiului fixat si stimularea maculei ochiului ambliop.Trat,ortopticreducerea vederii binoculare,combaterea neutralitatii,restabilirea fuziunii,reeducarea vederii
stereoscopice.Trat.chirurgical-in cazul cind unghiul de deviatie>15-20grade,dupa virsta de 1516 pacientul se opereaza numai in scop estetic deorece numai poate fi restabilita vederea
binoculara,operatia urmarind intarirea actiunii unui mushchi sau slabirea altuia.
Strabism paralitic-este cauzal.diplopia se suprima prin prescrierea ochelarilor cu sticla mata in
ochiul strabic.La corectia chirurgicala estetica se recurge in cazul cind dupa 2 ani strabismul
paralitic nu sa reduc

V. AFECIUNILE PLEOAPELOR, CONJUNCTIVEI I CILOR LACRIMALE


1.
Blefaritele: etiologia, clinica, tratamentul.
Blefarita reprezinta o infectie acuta sau cronica a marginii pleoapelor (gr. blepharon =
pleoapa si " -ita" = inflamatie) . Functie de localizare, se deosebesc mai multe tipuri de blefarita
blefarita angulara, blefarita ciliara sau blefarita marginala; functie de aspectele
anatomopatologice, pot fi diferentiate urmatoarele tipuri de blefarita blefarita non-ulcerativa
(seboreica), blefarita scuamoasa, blefarita scuamoasa-seboreica sau blefarita ulceroasa. Blefarita
este o infectie recidivanta, care se asociaza in mod frecvent cu conjunctivita. Cea mai crescuta
incidenta a acestei infectii se inregistraza in randul indivizilor care asociaza anumite afectiuni
determinate de un mecanism alergic (atopii) .
Infectia se localizeaza la nivelul marginii libere palpebrale, deoarece aici exista foliculii
ciliari, dar si glandele anexe acestor foliculi; de asemenea, in aceasta regiunea exista si orificiul
de deschidere al glandelor excretoare Meibomius glande excretoare tarsale de mici dimensiuni,

in numar de 25-30, situate in grosimea tarsului palpebral, si care elaboreaza o secretie grasoasa
ce se amesteca cu lacrimile, contribuind astfel la lubrefierea corneei.
Aparitia blefaritei este favorizata de hipersecretia glandelor Meibomius, dar si de
stagnarea la acest nivel al produsilor de excretie; blefarita se manifesta mai ales in randul
indivizilor care prezinta dermatita seboreica a tegumentului facial; de asemenea, apare mai ales
in randul persoanelor care prezinta matreata sau diferite forme de eczema.
Blefarita este o boala cu etiologie complexa si incomplet elucidata pana in momentul de
fata. Frecvent, au fostizolati si incriminati in etiologia blefaritelor, urmatorii doigermeni aerobi
Staphylococus epidermidis si Staphylococus aureus. Manifestarea semnelor de iritatie locala
palpebrala, a congestiei pleoapelor, a edemului local, si a microabceselor marginilor libere
palpebrale, sunt favorizate destagnarea secretiilor glandelor meibomiene, dar si de elaborarea
unor toxine iritative de catre speciile de stafilococ enumerate mai sus.
Datorita perturbarii functionalitatii glandelor excretorii (glandele Meibomius si glandele
Zeiss), pelicula lichidiana corneeana va deveni instabila, ca urmare a formarii unui strat lipidic
anormal. Glandele Zeiss sunt formatiuni sebacee anexe cililor palpebrali iar orjeletul reprezinta
o stafilococie a foliculului ciliar, lacalizata la nivelul glandelor Zeiss.
Tocmai datorita perturbarii secretiilor sebacee de la nivel palpebral, formele grave de
blefarita vor conduce la aparitia unor complicatii locale variate keratita punctata supericiala sau
keratita flictenulara; keratita este o inflamatie a corneei, manifestata prin roseata conjunctivala,
durere acuta, lacrimare in exces, clipit anormal si fotofobie; in keratite, epiteliul corneei este
alterat, iar acest lucru poate fi evidentiat in urma instilatiilor oculare cu fluoresceina. De
asemenea, fumul, praful, patogenii parazitari, umiditatea excesiva, frigul, radiatiile solare, dar si
colirurile sau cosmeticele utilizate de catre o anumita persoana, reprezinta factori care
favorizeaza aparitia blefaritelor. O blefarita se poate croniciza, daca individul respectiv prezinta
un viciu de refractie ce nu a fost corectat aceasta deoarece, congestia locala se prelungeste,
intretinand astfel focarul inflamator.
Blefarita apare mai ales la persoanele de varsta adulta, afectand in egala masura femeile
si barbatii; nu se cunoaste inca daca factorii genetici au un rol determinant in manifestarea
acestor infectii. Candidoza, acneea rozacee, tulburarile endocrine, starile de imunodepresie
(infectiile HIV / SIDA), infectiile faciale de vecinatate toate acestea, reprezinta factori care
favorizeaza aparitia si evolutia blefaritelor.
Blefarita este o boala suparatoare, deoarece in foarte multe cazuri este dificil de
diferentiat de alte patologii oculare; mai mult decat atat, terapia este de lunga durata, efectele
benefice ale medicatie nu apar imediat, si de cele mai multe ori, infectia recidiveaza. Tratament
Blefarita are un caracter trenant si recidivant, iar pacientul trebuie bine informat asupra
acestui fapt factotii constitutionali sunt deosebit de importanti in aparitia recidivelor
infectioase. Deoarece blefarita este o boala multifactoriala, se impune realizarea a numeroase
examene clinice, care sa investigheze fiecare aparat si sistem in parte examene
gastroenterologice, examene alergologice, examene coproparazitologice, examene endocrine, dar
mai ales axaminari ale refractiei oculare prin realizarea acestor investigatii, este posibil ca
factorul favorizant al bolii sa fie depistat si ulterior contracarat, asigurand pe aceasta cale
eficienta tratamentului local impotriva blefaritei.
Se va acorda o deosebita atentie, si va fi tratata dermatita seboreica de la nivelul
tegumentului facial sau de la nivelul tegumentului paros al extremitatii cefalice (cu ajutorul unui
specialist in dermatologie) . De asemenea, se va efectua o igiena foarte riguroasa a regiunii

pleoapelor, mai ales seara inainte de culcare; se pot face spalaturi utilizand samponuri speciale,
care sa nu amplifice fenomenele iritative locale deja existente; apoi, se recomanda clatirea bine
cu apa. Spalaturile au rolul de a indeparta mecanic scuamele, secretiile, dar si o parte din
patogenii infectiosi.
2.

Blefarospasmul, ptoza, lagoftalmul: cauzele, tratamentul.


Este o contractie involuntara a muschiului orbicular al pleoapelor. Apare frecvent ca
raspuns la durerea oculara. Blefarospasmul repetitiv, care il poate orbi efectiv pe pacient, face
parte din categoria distoniilor focale ( MMC, p. 428). Daca afectiunea nu este recunoscuta, este
usor ca pacientul sa fie diagnosticat ca isteric si sa consideri ca inchiderea ochilor este deliberata
- mai ales ca pe masura ce medicul il chestioneaza pe pacientul speriat, cu atat blefarospasmul
poate deveni mai important (stresul este un important factor agravant).
Prezentare. Raportul femei/barbati este de = 1,8. Blefarospasmul este precedat adeseori
de un clipit exagerat. Pot fi prezente si alte distonii (ex: oro-mandibulara). Debutul este de obicei
unilateral, dar afectiunea devine bilaterala. Pacientii pot prezenta multiple gesturi prin care
incearca sa reduca blefarospasmul, cum ar fi atingerea sau impingerea pleoapelor - o varianta
de \"geste antagoniste\" observata in alte forme de distonie.
CaUZe. Majoritatea necunoscute. Evenimente anterioare cu rol declansator- medicamente
neuroleptice, boala Parkinson, paralizia progresiva supranucleara.
Tratament. Medicamente: Nu exista panacee iar raspunsul este variabil - efectele pozitive
avand tendinta sa dispara. Foarte utile sunt anti-colinergicele cum ar fi benzhexol-ul, 1 mg/zi PO,
care se creste gradat pana la 5 mg/8 h (letele au 2 mg sau 5 mg). Atat agonistii (L-dopa,
bromocriptina) cat si antagonistii de dopamina pot fi utili. Toxina botu-linica: cu ajutorul unor
doze de ordinul nanogramelor din aceasta toxina ce sunt injectate in muschiul orbicular al
pleoapelor se realizeaza o paralizie temporara flasca a acestui muschi. Unele persoane pot fi
astfel ajutate sa-si recapete efectiv vederea.1 Neurotoxina se leaga la terminatiile nervilor
periferici si inhiba eliberarea de acetilcolina. Tratamentul trebuie repetat la intervale de 3 luni.
3.

Hordeolum (orgelet): clinica, tratamentul.


Orjeletul este o infectie supurativa, de etiologie stafilococica, a glandelor sebacee aflate
la nivelul pleoapelor; este vorba de inflamatia glandelor sebacee Meibomius si Zeiss; orjeletul
mai estecunoscut si sub denumirile de "orgelet" sau "urcior". Orjeletul prezinta doua forme
clinice de boala: orjeletul extern, cand infectia este localizata la nivelul glandelor Zeiss, anexate
foliculilor ciliari; si orjeletul intern, atunci cand infectia este localizata la nivelul glandelor
Meibomius.
Glandele sebacee sunt localizate la nivelul dermului; ele se deschid cel mai adesea la
nivelul foliculului pilos; numarul glandelor sebacee este semnificativ mai crescut in regiunile
corpului acoperite cu fire de par; produsul glandelor sebacee are rolul de a lubrifia firele de par,
de a asigura flexibilitatea firului de par, dar si flexibilitatea tegumentului; exista si regiuni ale
corpului uman, unde exista glande sebacee, in absenta firelor de par la nivelul preputului, la
nivelul labilor mici, la nivelul areolelor mamare, sau la nivelul pleoapelor (glandele sebacee
Meibomius) .
Sebumul este produsul de secretia al glandelor sebacee; aceasta secretie are o coloratie
albicioasa si este semiconsistenta; sebumul este format dintr-un amestec de acizi grasi si resturi
ale celulelor secretoare; pe langa functia de lubrifiere, sebumul are si un rol foarte important in
protectia tegumentului rol antifungic si rol antibactericid. Orjeletul se poate manifesta atat la
nivelul pleoapei superioare, cat si la nivelul pleoapei inferioare. O blefarita care se cronicizeaza,
va favoriza in mod cert aparitia orjeletului; de asemenea, incidenta acestor infectii este crescuta
in randul persoanelor care sufera de diabet zaharat, dar si in randul indivizilor cu anumite
debilitati mintale.

Etiologia orjeletului este de origine bacteriana; dar exista si situatii in care, o cauza certa
nu poate fi identificata; evenimente precum, atingerea frecventa a pleoapelor cu mainile murdare
sau nespalate (contaminate cu diversi patogeni), sau folosirea cosmeticelor pentru infrumusetarea
ochilor (rimel, creioane pentru ochi), pot conduce la grefarea locala a unor infectii bacteriene
suparatoare. Din punct de vedere clinic, orjeletul poate fi confundat cu blefarita (infectie a
structurilor palpebrale) . Semne si simptome
Pacientul prezinta la nivelul pleoapei, o formatiune pseudo-tumorala, de dimensiuni
apreciabile uneori chiar de 6 mm; pielea pleoapei si membrana conjunctivala adiacenta
prezinta o coloratie rosiatica (congestie) . Leziunea evolueaza si ulterior, se produce abcedarea
acesteia (in aceasta etapa, orjeletul prezinta un, , cap asemanator cosurilor care apar la nivelul
tegumentului facial) ; in cele mai multe situatii, abcesul (colectia purulenta) va fi centrat de un
cil palpebral; abcesele se pot deschide spontan, sau pot fi drenate printr-o mica interventie
chirurgicala.
Dupa ce abcesul a fost drenat, rezidual, se va forma o mica ulceratie care sangera foarte
usor data fiind buna vascularizatie a regiunii palpebrale (ulceratie = proces patologic, care
determina aparitia unei solutii de continuitate la nivelul tegumentelor sau mucoaselor, proces
insotit de o pierdere de substanta) .
Exista si forme de infectie mai grave, care se manifesta prin aparitia mai multor orjelete
in acelasi timp, sau la intervale regulate de timp. In orjeletul extern, colectia purulenta este
situata in vecinatatea marginii libere palpebrale, abcesul evoluand catre tegumentul supraiacent;
in cazul orjeletului intern, deoarece colectia purulenta se localizeaza la nivelul glandelor sebacee
tarsale, leziunea va evolua catre fata posterioara a pleoapelor (fata posterioara a pleoapelor este
acoperita de membrana conjunctivala) . Durerea aparuta in cazul orjeletului intern este mult mai
intensa, deoarece tarsul este o structura inextensibila formarea colectiei purulente, stimuland
intens terminatiile nervoase de la acest nivel.
Alte simptome prezente la pacientii cu orjelet lacrimale abundenta, durere acuta
localizata in regiunea palpebrala; de obicei, orjeletul abcedeaza dupa 72 de ore de la declansarea
procesului inflamator; dupa eliminarea colectiei purulente, acesta se poate vindeca spontan, daca
nu intervin alte complicatii.
Senzatia de arsura oculara poate fi prezenta la unii pacienti; au existat si cazuri insotite de
ascensiune termica (febra) si stare de rau general; dupa eliminarea puroiului, orjeletul se poate
vindeca fara sechele; daca inflamatia survine pe un teren imunitar tarat (diabet zaharat), infectia
se poate extinde la nivelul intregii cavitati orbitale. Datorita localizarii sale profunde, orjeletul
intern poate determina complicatii locale destul de grave. Tratament
in fazele incipiente ale bolii, cand inflamatia abia a debutat, pot fi aplicate local comprese
antiflogistice cu toate acestea, simptomele nu dispar intotdeauna.In stadiile avansate de boala,
poate fi utilizata caldura uscata care se aplica local de cateva ori in decursul a 24 de ore.
Temperatura locala ridicata, are rolul de a stimula formarea colectiei purulente (abcesului), prin
intensificarea circulatiei capilare; de cele mai multe ori, dupa formarea abcesului, acesta se va
deschide spontan. Drenajul colectiei purulente, poate fi favorizat daca se realizeaza indepartarea
(epilarea) cililor care centraza colectia de puroi se realizeaza astfel o mica portita pentru
evacuarea puroiului.
Topic, pot fi utilizate preparate (sub forma de coliruri sau unguente), care contin
antibiotice gentamicina, kanamicina antibiotice care sa aiba actiune eficienta impotriva
stafilococilor; tratamentul loca cu antibiotice nu se intrerupe si va fi realizat pana in momentul in
care simptomatologia a dispartut complet. Mai pot fi aplicate local, unguente cu tobramicina.

4.

alazionul: etiologia, clinica, tratamentul.


Salazionul reprezinta o inflamatie cronica a glandelor sebacee Meibomius, care apare in
urma obstructiei canaliculelor excretorii glandulare se manifesta prinaparitia unor formatiuni
chistice tumorale (benigne), de mici dimensiuni, situate pe marginea pleoapelor.Shalazionul
apare cel mai adesea dupaorjelet (orjeletul este o infectie supurativa, de etiologie stafilococica, a
glandelor sebacee aflate la nivelul pleoapelor - glandele sebacee Meibomius si Zeiss) .
Din punct de vedere histologic, salazionul este o reactie inflamatorie granulomatoasa
cronica, cel mai adesea de etiologie microbiana (granulom reactie inflamatorie, in care exista o
arie centrala ce contine macrofage, inconjurate de limfocite activate) .
Salazionul apare ca urmare a blocarii canalului de excretie al glandelor sebacee acest
eveniment va conduce la acumularea secretiilor sebacee; in acesta moment,sistemul imunitar va
recunoaste sebumul ca fiind o substanta straina si va declansa local, o reactie inflamatorie
complexa; formarea granulomului inflamator, presupune participarea unui numar considerabil de
celule limfocite, eozinofile, celule gigante, si chiar celule epiteliode.
Blefarita, acneea rozacee si dermatita seboreica reprezinta factori ce favorizeaza aparitia
salazionului. Blefarita inflamatia acuta sau cronica a marginilor pleoapelor;acneea rozacee
afectiune a tegumentului, care apare datorita existentei unor disfunctii sau leziuni ale glandelor
sebacee sau pilosebacee; dermatita seboreica afectiune cutanata, cu determinism imunitaralergic, caracterizata prin absenta leziunilor veziculare, si prezenta unor leziuni maculoeritematoase localizate la nivelul regiunilor anatomice bogate in glande sebacee.
Salazionul nu numai ca se poate constitui in urma prezentei leziunilor tegumentare
descrise mai sus, dar se poate forma si prin transformarea granulomatoasa a unui orjelet care nu
s-a vindecat complet frecvent este vorba de un orjelet intern, care nu a drenat suficient;
stagnarea secretiilor favorizeaza aparitia reactiilor inflamatorii.
Semne si simptome
Din punct de vedere clinic, salazionul se manifesta sub forma unei formatiuni chistice de
mici dimensiuni (tumoreta benigna), plasata in grosimea pleoapei. Semnele inflamatorii locale
sunt de slaba intensitate (roseata, caldura locala), sau pot lipsi cu desavarsire. In cele mai multe
cazuri, leziunea granulomaotasa este localizata catre regiunea conjuntivala a pleoapelor
salazion intern caz in care fata posterioara a pleoapelor se prezinta congestionata si usor
edematiata.
Daca salazionul are o dezvoltare superficiala, spre fata anterioara a pleoapei, leziunile pot
fi decelate foarte usor cu ochiul liber salazionul extern. Aspectul de, , creasta de cocos al
leziunilor, apare atunci cand formatiunea evolueaza la nivelul marginilor libere palpebrale.
Astigmatismul reprezinta o complicatie a salazionului care apare si se dezvolta la nivelul
pleoapelor superioare (astigmatism o disfunctie a dioptrului ocular; apare ca urmare a
existentei unui defect de curbura al corneei sau cristalinului, pe unul dintre meridiane; de unde
rezulta ca, lumina nu va mai fi focalizata intr-un singur punct la nivelul retinei, iar conturul
obiectelor va fi perceput deformat) . Astigmatismul apare datorita compresiunii exercitate asupra
corneei, de catre salazionul voluminos, care se dezvolta la nivelul pleoapei superioare.
Dintre complicatiile infectioase ale salazionului, putem enumera urmatoarele doua
patologii: celulita palpebrala si flegmonul palpebral. Celulita reprezinta este o inflamatie
localizata la nivelul tesutului celular se manifesta sub forma unor induratii, uneori bine
delimitate, induratii ce sunt sensibile la palpare, si care se pot asocia cu nevralgii persistente.
Flegmonul este o inflamatie difuza a tesutului celular subcutanat sau a tesutului conjunctiv de la
nivelul unui organ; flegmonul este o inflamtie grava, deoarece produce necroza tesuturilor
afectate.

Tratament
Salazioanele de mici dimensiuni se pot vindeca spontan; pentru a grabi
vindecarea,leziunile pot fi injectate cu un corticosteroid (leziunea este un granulom, generat ca
urmare a declansarii unei reactii inflamtorii locale) . De asemenea, leziunile tumorale se pot
vindeca mai rapid, daca pacientul realizeaza aplicatii locale zilnice, cu un unguent ce contine
antibiotice, aplicatii urmate de masarea usoara a zonelor tumefiate; este bine ca aceste unguente
sa contina si un corticosteroid cortizon.
Daca leziunile tumorale sunt de marimi considerabile, se poate interveni chirurgical
pentru excizia acestora; chirurgia salazionului prezinta pericolul aparitiei unor sangerari
abundente (data fiind buna vascularizatie a pleoapelor) ; sangerarile pot fi prevenite daca
regiunea incizata este clampata cu o pensa speciala. Inciziile, efectuate pentru inlaturarea
salazioanelor dispuse catre fata conjunctivala a pleoapelor(salazion intern), vor avea un traiect
vertical; pentru inciziile efectuate pentru abordul tegumentar al formatiunilor chistice (salazion
extern), traiectul se sectiune va fi unul orizontal.
Pentru a preveni recidiva salazionului, glandele sebacee trebuiesc indepartate complet.
Plagile chirurgicale se panseaza pentru a preveni hemoragiile; pentru o mai buna vindecare, pot
fi realizate aplicatii cu unguente ce contin antibiotice.
De asemenea, trebuiesc tratate celelalte patologii, care favorizeaza aparitia salazionului blefarita, acneea rozacee si dermatita seboreica. Ca si in cazul orjeletului, se recomanda evitarea
zonelor aglomerate, in care aerul atmosferic este incarcat cu pulberi alergizante. Se va evita
ducerea mainilor murdare si contaminate la ochi, precum si contactul cu prosoapele sau batistele
murdare. Daca este necesar, pot fi utilizate doar batistele de unica folosinta.
Pe toata perioada tratamentului, si pana la obtinerea vindecarii complete, se va renunta la
purtarea lentilelor de contact.
Salazionul poate deveni destul de suparator, deoarece cresterea formatiunilor chistice este
destul de lenta; cel mai frecvent, salazionul nu produce durere in regiunea palpebrala; daca
salazionul evolueaza catre fata posterioara a pleoapei (salazion intern), atunci poate afecta
functia vizuala astgmatism, complicatie a shalazionului intern.
5.

Tumorile benigne i maligne ale pleoapelor: clinica, tratamentul.


Data fiind structura lor particulara, pleoapele reprezinta adesea sediul unor formatiuni
tumorale; tipuri de tumori, derivate din structurile histologice ale tegumentului sau tesutului
celular subcutanat, care pot aparea in alte regiuni ale organismului, se pot localiza inclusiv la
nivel palpebral. Tumora (lat. tumor = umflatura, tumefactie), reprezinta rezultatul cresterii
celulare necontrolate si progresive. Termenii de "neoformatie" sau "neoplazie" pot fi utilizati
cuacelasi inteles.
Termenul de "cancer" se refera la proliferarea anarhica a unor celule, fenomen ce va avea
ca rezultat distrugerea tesutului (organului) de origine, precum si extinderea regionala sau
sistemica a proceselor proliferative. O tumora poate fi considerata ca fiind maligna, atunci cand
procesul proliferativ are tendinta de a invada structurile invecinate si cand, celulele canceroase se
raspandesc la distanta de locul unde au luat nastere proces cunoscut sub denumirea de
"metastazare".
Mecanismele implicate in aparitia si extensia cancerului sunt inca, incomplet elucidate.
Cert este ca, putem vorbi de fiecare data de existenta unui dezechilibru intre procesele de
replicare celulara si mecanisme defensive imunitare, ale gazdei. In aparitia si dezvoltarea
cancerelor, pot interveni o serie de factori, precum mostenirea genetica (factorul ereditar),
unele infectii virale, sau factorii de mediu (poluarea, radiatiile solare, climatul regional,
obiceiurile alimentare) daca exista o predispozitie genetica particulara, anumite celule
cancerigene care pana atunci se aflau in stare latenta, pot fi activate sub actiunea acestor factori
favorizanti.
Dupa aspectele anatomopatologice, exista doua categorii majore de tumori maligne:
- carcinoamele = epitelioamele; sunt tumori maligne de origine epiteliala.

- sarcoamele; tumori maligne de origine conjunctiva.


Tratamentul formatiunilor tumorale maligne se poate realiza cu ajutorul urmatoarelor
metode: interventii chirurgicale de rezectie a tumorii, in limite oncologice de siguranta;
chimioterapie (administrarea de substante care sa ucida cat mai selectiv celulele tumorale, lasand
intacte celulele sanatoase) ; radioterapie (folosirea radiatiilor X, pentru distrugerea celulelor
tumorale) ; hormonoterapie. Leucemia este tot o proliferare de tip canceros a celulelor sistemului
imunitar insa, proliferarea acestor celule se realizeaza individual, ele nefiind organizate intr-o
formatiune tumorala bine definita.
Tumorile benigne au un grad de severitate mult mai scazut, comparativ cu tumorile
maligne. Tumorile benignesunt bine delimitate, uneori chiar incapsulate si au o crestere locala,
destul de lenta; ele se pot extinde, insa fara a invada structurile tisulare invecinate. Din punct de
vedere histologic, tumorile benigne se aseamana foarte mult cu tesut din care au derivat, atat in
ceea ce priveste arhitectura celulara, cat si in ceea ce priveste citologia acestora.
Atunci cand sunt indepartate pe cale chirurgicala, tumorile benigne nu recidiveaza;
anumite recidive pot aparea cand ablatia tumorii s-a realizat incorect. Formatiunile tumorale
benigne nu produc metastaze cancere secundare, localizate la distanta fata de tumora primara
(tumora de origine) .
Urmatoarele leziuni dermatologice, pot fi intalnite si recunoscute atunci cand pacientul
prezinta o formatiune tumorala la nivel palpebral:
- leziuni precanceroase seamana izbitor de mult cu leziunile canceroase, insa nu sunt
prezente semnele de invazie locala; doar o zecime dintre leziunile precanceroase prezinta
pericolul de a evolua catre veritabile leziuni canceroase.
- diskeratoza este o leziune caracterizata prin keratinizarea celulelor epiteliale; apare in
cazul carcinomului intraepitelian, a carcinomului spinocelular, si in keratoza scolara; keratina
este o proteina fibroasa, formata di 18 amino-acizi, care contine o cantitate sporita de sulf, si care
intra in compozitia stratului cornos al pielii, in par si in unghii.
- acantoza (acanthosis nigricans) dermatoza caracterizata prin hipertrofie papilara
vegentanta si hiperpigmentatie, localizata de cele mai multe ori la nivelul axilei, gatului si
regiunilor genitale; acantoza este acompaniata in foarte multe cazuri, de o distrofie a parului si
unghiilor; acantoza care apare la nivel palpebral, consta intr-o ingrosare a stratului format din
celule spinoase; acantoza apare in cazul papiloamelor si in keratoza solara.
- parakeratoza leziune ce se caracterizeaza printr-o retentie de nuclei, la nivelul
epidermului (la nivelul stratului superficial al pielii, keratinizat) ; parakeratoza se manifesta in
cazul papiloamelor, a psoriazisului, in caz de keratoza seboreica sau carcinom intraepitelial.
- hiperkeratoza reprezinta cresterea in grosime a stratului superficial al pielii, care este
keratinizat.
- displazia celulara reprezinta totalitatea anomaliilor pe care le sufera o celula, in cursul
dezvoltarii sale; in unele cazuri, putem vorbi despre o displazie tisulara (daca anomaliile apar in
cadrul unui tesut), sau despre o adevarata dispalzie organica (daca anomaliile afecteaza un intreg
organ) . Functie de momentul aparitiei, displaziile se pot produce in timpul dezvoltarii
embrionare, sau dupa nastere; displaziile care apar dupa nastere (dobandite) au de obicei cauze
exogene de producere displazii trofice; de unde, si stransa relatie intre urmatorii doi termeni:
displazie si distrofie.
Exista cinci mari categorii de tumori care se pot instala la nivel palpebral:
- tumori epiteliale.
- tumori ale glandelor anexe.
- tumori ale foliculului pilos.
- false tumori palpebrale.
- alte tipuri de tumori (in aceasta categorie sunt incluse anumite entitati patologice, care
nu pot fi incadrate in clasele enumerate mai sus) .

6.

Dacriocistita acut: clinica, tratamentul.


Inflamatie, acuta sau cronica, a sacului lacrimal, situat intre unghiul intern al ochiului si
nas. Sacul lacrimal este situat intre unghiul intern al ochiului si nas. Se disting doua tipuri de
dacriocistita:
- dacriocistita acuta, insotita de o tumefactie sau umflatura, de culoare rosie, calda la
pipait si susceptibila de a se transforma intr-un abces de culoare deschisa;
- diacriocistita cronica, care determina si aparitia chisturilor care contin mucus, numit
mucocel.
Mucocelul este o tumora benigna formata prin acumularea de mucus. In oftalmologie,
mucocelul este constituit de sacul lacrimal, cand canalele lacrimale nu permit trecerea lichidului
lacrimal (lacrimile), insotita de o obstructie/infundare a canalului nazal. Diocriocistita se
datoreaza obstructiei canalului lacrimal, mai precis a canalului lacrimo-nazal. Canalul lacrimonazal face legatura intre sacul lacrimal si nas.
Simptome - Simptomele acestei afectiuni sunt lacrimarea si durere insotita uneori de
febra.
Tratament - Tratamentul consta intr-o dacriocistitorinostomie, adica de o desfundare a
canalului lacrimo-nazal. Aceasta se face de catre medicul oftalmolog. Aceasta interventie
chirugicala, care poate fi realizata si de catre un chirurg plastician, restabileste legatura intre
sacul lacrimal si deschizatura foselor nazale atunci cand canalul este infundat. In unele cazuri,
aceasta operatie (care dureaza in jur de 30 de minute) se face sub anestezie locala cu ajutorul
laserului. In caz de dacriocistita acuta este necesara incizia abcesului, urmat imediat de un drenaj
chirurgical, acoperind toata portiunea cu antibiotice.
7.
8.

Dacriocistita cronic: clinica, tratamentul.


Dacrioadenita: clinica, tratamentul.
Dacrioadenita este inflamatia glandei lacrimale, care poate fi bilaterala, in cazul bolilor
infectioase (rinotraheita infectioasa a pisicii), sau unilaterala, cand plagile ce afecteaza glanda
lacrimala se suprainfecteaza. In faza incipienta, creste cantitatea de lacrimi, care sunt seroase,
apoi mucoase, purulente, iar in final scade cantitatea de lacrimi, putandu-se ajunge chiar la
cheratoconjunctivita sicca (ochi uscat).
Diagnosticul diferential:
- inflamatiile glandelor pleoapei
-abcesul palpebral
-abcesul orbitar
-tumorile pleoapei si gld lacrimale
Tratament:
1) antibiotic
2) AINS
3) inj subconj. cu antibiotice
4) instilatii cu solutii antibiotice
Complicatiile:
1) atrofia glandei cu lacrimare insuficienta
2) chistul glandei lacrimale
3) fistula lacrimala
9. Conjunctivitele acute infecioase: clinica, tratamentul, profilaxia.
Conjunctiva este membrana mucoasa care tapeteaza globul ocular si partea interioara a
pleoapelor. Ea are functie antibacteriana, imunologica si de protectie a globului ocular. Sub
termenul de conjunctivita se presupune afectiunea inflamatorie a conjunctivei provocata de

factori de natura infectioasa, alergica sau de agenti iritanti. De obicei, conjunctivita nu afecteaza
vederea, dar poate fi contagioasa, de aceea e bine sa fie diagnosticata cat mai repede.
Tipuri de conjunctivite
bacteriene, determinate de chalmidii, virale, micotice, determinate de paraziti, alergice
sau provocate de agenti iritanti (substante chimice, vegetale, animale, agenti fizici).
Conjunctivitele acute infectioase reprezinta o treime din toate cazurile de boli oculare. Sunt
provocate de streptococi, diplococi, gonococi, adenovirusuri etc. Frecventa mare a cazurilor de
conjunctivita este explicata prin legatura anatomica stransa cu corneea, pleoapele si caile
lacrimare. Expunerea permanenta a conjunctivei favorizeaza actiunea diferitor factori iritanti si
fixarea microorganismelor. In cazul unei imunitati slabite, chiar si microbii saprofiti pot deveni
patogeni.
Simptome
Simptomele subiective pe care le acuza pacientii in general sunt: jena oculara, senzatia de
corp strain, prurit, senzatia de arsura, lacrimare, prezenta secretiei in sacul conjunctival.
Acuitatea vizuala in conjunctivite nu este afectata. O conjunctiva sanatoasa este transparenta,
lucioasa, strabatuta de cateva vase de sange. In timpul examenului biomicroscopic se atrage
atentia la culoare, transparenta, grosime, tipul de vascularizare si caracterul secretiei
conjunctivale.

Secretia conjunctivala este un element important in diagnosticare. Poate fi


seroasa, mucoasa, muco-purulenta, purulenta, membranoasa. In cazul conjunctivitelor
bacteriene, secretia este purulenta si abundenta, in conjunctivitele alergice si virale este seroasa.
Secretia este mucopurulenta in infectii cu chalmidii si unele bacterii, mucoasa in conjunctivita
primavaratica si keratoconjunctivita si membranoasa in conjunctivita difterica si provocata de
streptococul betahemolitic, pseudomembranoasa in conjunctivite cu adenovirus si gonococci.

Congestia vaselor conjunctivale poate fi discreta, moderata sau accentuata. In


conjunctivite, congestia conjunctivala este de tip superficial, difuza, de culoare rosie, spre
deosebire de congestia profunda in cazul afectiunilor corneene, care antreneaza vasele din zona
limbica si are o nuanta violacee. Aceasta congestie dispare dupa instilarea solutiei de adrenalina
in sacul conjunctival, ceea ce nu se intampla in cazul congestiei profunde. Este important sa fie
diagnosticata corect o cheratita sau iridociclita, intrucat confundarea lor cu conjunctivita se poate
solda cu complicatii grave.

Ochiul rosu poate sa ascunda ceva mai grav decat o simpla conjunctivita si de
aceea este important consultul de specialitate.

Conjunctivitele alergice se caracterizeaza prin prurit, secretii serose neinsemnate


cantitativ, edem conjunctival cu aspect laptos si cu prezenta foliculilor in fundul de sac
conjunctival. In cazul afectiunilor virale secretia este scazuta, congestia conjunctivala mai
pronuntata si pot aparea infiltrate in cornee care se mentin chiar si o perioada de 6-9 luni. Uneori,
se pot suprainfecta si atunci secretia devine purulenta. Conjunctivitele infectioase au o perioada
de incubatie care difera in functie de agentul patogen.
Important!
Nu se panseaza ochiul bolnav, deoarece acumularea secretiilor sub pleoape favorizeaza
multiplicarea rapida a germenilor patogeni si aparitia complicatiilor. Foarte importanta este
respectarea ritmului de administrari si neintreruperea tratamentului dupa a doua sau a treia zi,
cand pacientul remarca ameliorarea, deoarece germenii patogeni nu sunt distrusi, devin rezistenti
la tratament si conjunctivita se cronicizeaza.

de agentul patogen.
ratamentul
Se face cu antiseptice, antibiotice conform antibiogramei, antivirale, antihistaminice,
combinatii de antibiotic si antiinflamator si este stabilit de medical specialist, in functie de caz.
Tratamentul dureaza aproximativ 5-14 zile.
10. Conjunctivita gonococic a copilului i adultului: clinica, tratamentul, profilaxia.

Acest tip de afectiune face parte din randul asa numitelor conjunctivite purulente; practic
este vorba de infectii severe ale mucoasei conjunctivale, insotite se eliminarea unor secretii
purulente abundente, edem palpebral si chemozis (edematierea membranei conjunctivale) . In
marea lor majoritate, conjunctivitele purulente sunt produse de catre gonococ; alte forme de
conjunctivite purulente pot fi determinate de catre chlamidii.
Neisseria gonorrhoeae este o bacterie care produce de obicei infectii urinare, dar care in
acelasi timp, poate genera infectii cu localizare oculara. Infectia trebuie tratata cu seriozitatea,
deoarece in multe dintre cazuri poate conduce la afectarea corneei.Conjunctivita gonococica
apare mai ales la adultii cu o viata sexuala activa, dar poate aparea si la copii.
Semne si simptome
Atunci cand apare la copilul mic, conjuctivita gonococica poate provoca orbire.
Imbolnavirea copilului se face cel mai adesea in momentul nasterii, atunci cand copilul intra in
contact cu secretiile vaginale patologice ale mamei; de asemenea, imbolnavirea se poate produce
si prin intermediul instrumentarului chirurgical contaminat; in foarte rare cazuri boala poate
aparea inca din perioada intrauterina. Copilul poate fi imbolnavit si tardiv dupa actul nasterii
(lenjerie contaminata), simptomele debutand ceva mai tarziu (maxim 10 zile din momentul
contaminarii) . Simptomatologia debuteaza in maxim 72 de ore de la nastere. Intr-o prima faza
de aparitie a bolii, copilul prezinta edem palpebral considerabil (umflarea pleoapelor), chemozis
si secretie conjunctivala; ulterior, aceasta secretie devine purulenta si determina aglutinarea
cililor edemul palpebral si chemozisul persista in continuare; secretia conjuctivala purulenta
este atat de abundenta, incat la deschiderea fantelor palpebrale, aceasta poate fi proiectata in jet;
in ultima parte de evolutie a bolii, apare induratia pleoapelor si roseata conjunctivei, iar secretia
conjunctivala tinde sa isi recapete caracteristicile initiale.
La copilul mic, conjunctivita gonococica afecteaza ambii globi oculari. Boala se poate
complica cu aparitia ulcerelor corneei, a endocarditei sau a artritei genunchiului. Daca
tratamentul se instituie rapid, prognosticul este unul favorabil.
In ceea ce priveste conjunctivita gonococica a adultului, afectiunea este de obicei
unilaterala; conjunctiva poate fi contaminata prin intermediul pieselor de lenjerie contaminate,
prin intermediul mainilor murdare sau prin intermediul obiectelor de toaleta contaminate;
prezenta unei infectii urinare gonococice sau a unei vulvovaginite (la femei), favorizeaza in mod
indirect, aparitia infectiilor conjunctivale. Infetia are o evolutie asemanatoare cu cea a nounascutului; insa complicatiile adultului sunt mult mai severe si se instaleaza precoce.
Adultul cu conjunctivita gonococica prezinta urmatoarele elemente de diagnostic clinic:
edem accentuat al mucoasei conjunctivale, secretie purulenta in cantitate mare, edem instalat in
jurul orbitei oculare, precum si adenopatie satelita (marirea de volum a ganglionilor limfatici
preauriculari) . Complicatiile cele mai grave care pot aparea sunt: ulceratiile de la nivelul corneei
si perforatia corneei.
Diagnostic
La copil, diagnosticul de conjunctivita gonococica poate fi stabilit cu usurinta, tinand
cont de prezenta semnelor clinice sugestive, de istoricul medical al mamei, si nu in ultimul rand
de rezultatele culturilor de laborator care au drept scos cultivarea si identificarea gonococului.
La adult de un real folos sunt urmatoarele elemente: examenul clinic local, prezenta sau
absenta unor infectii genitale gonococice, si nu in ultimul rand, rezultatele examenelor
microbiologice.
Tratament
Foarte importante sunt masurile profilactice, sustinute de elementele curative de
tratament. Se recomanda ca oricare gravida sa fie investigata pentru o eventuala infectie
gonococica (vulvovaginita), care uneori poate fi asimptomatica aceste infectii pot fi tratate cu
penicilina timp de sapte zile, fara a exista risc malformativ pentru fat. Dupa nastere, preventiv,

fatului ii poate fi adminisrtata o doza unica de ceftriaxon alternativ, fatul va beneficia de


instilatii oculare cu nitrat de argint.Tratamentul curativ al conjunctivitei gonococice aparuta la
nou-nascut se face cupenicilina (maxim doua saptamani) sau cu ceftriaxon (maxim 10 zile de
tratament) . Vindecarea poate fi ocnfirmata atunci cand secretiile conjuctivale devin sterile.
La adult, masurile de igiena locala si tratarea precoce a infectiilor tractului urinar, joaca
un rol foarte important in prevenirea infectiilor oculare. De asemenea, se recomanda irigarea
ochilor pentru indepartarea secretiilor patologice; la nivel ocular pot fi aplicate preaprate ce
contin antibiotice; pe cale sistemica pot fi administrate urmatoarele tipuri de antibiotice:
cefotaxime, ceftriaxone sau penicilina.
11. Conjunctivita difteric: clinica, tratamentul, profilaxia.
Conjunctivita difterica este un tip de infectie a membranei conjunctivale produsa de
bacilul Loffer; incidenta acestei boli a scazut simtitor dupaintroducerea in practica medicala a
vaccinului antidifeteric. In cele mai multe situatii conjunctivita difeterica acompaniaza alte
infectii bacilare, cu localizare nazala, laringiana sau faringiana.
In fazele de debut ale bolii, pacientul prezinta edem palpebral moale si palid, roseata a
membranei conjunctivale, secretie conjunctivala in cantitate moderata, precum si adenopatie
satelita preauriculara. Ulterior, la nivelul membranei conjunctivale vor aparea formatiuni
albicioase care dupa ce se detaseaza lasa in urma regiuni care sangera. Atat ganglionii sateliti
preauriculari, cat si cei submandibulari vor fi mariti de volum, iar la palpare vor fi durerosi
(adenopatie satelita) . Pacientul este febril; starea generala este alterata. Dupa aproximativ 21 de
zile leziunile oculare tind sa se vindece, lasand in urma o serie de cicatrici defectuoase.
Boale evolueaza adesea grav, tocmai datorita aparitiei ulceratiilor corneei. Alte
complicatii se pot datora proceselor de cicatrizare defectuoasa. Pentru stabilirea diagnosticului
pozitiv de conjunctivita difeterica, se va tine seama de prezenta semnelor clinice de
conjunctivita; insa cele mai importante informatii sunt furnizate de catre examenul microbiologic
al secretiilor conjunctivale. Tratamentul recomandat este local se realizeaza prin utilizarea de
coliruri ce contin antibiotice ce actioneaza tintit; de asemenea, se recomanda utilizarea serului
antidifteric, administrat pe cale parenterala.
12. Conjunctivita adenoviral: clinica, tratamentul.
Keratoconjunctivita cu adenovirus afecteaza mai ales pacientii adulti; foarte rar aceste
boli se pot manifesta sub forma de epidemii; virusul afecteaza mai alesconjunctiva bulbara. La
copii infectia conjunctivala cu adenovirus determina febra si faringita (faringo-conjunctivita) .
Infectarea gazdei umane este produsa cel mai frecvent de serotipurile 8, 3 sau 7.
Serotipul 8 determina imbolnaviri mai ales in sezonul cald; serotipul 7 produce
imbolnaviri mai ales pe timpul primaverii, in timp ce serotipul 3 a putut fi izolat de la persoanele
bolnave, pe tot parcursul anului. Imbolnavirile generate de catre alte serotipuri nu au putut fi
repartizate functie de sezon.
Transmiterea infectiilor cu adenovirus se poate face in mod direct, prin contactul cu o
persoana deja infectata (conjunctivita virala) ; de asemenea, infectia poate fi transmisa de la o
persoana care prezinta infectii ale cailor aeriene; au mai fost semnalateurmatoarele cai de
transmitere a infectiei prin intermediul apelor contaminate din bazine, prin intermediul
instrumentarului medical contaminat, sau prin intermediul mainilor contaminate. Cele mai
expuse infectiilor conjunctivale cu adenovirusuri sunt persoanele care poarta lentile de contact
sau persoanele care lucreaza in mediul spitalicesc.

Adenovirusurile pot patrunde in organism prin intermediul mainilor murdare, prin


intermediul picaturilor de saliva aerosolizate, prin intermediul picaturilor oculare contaminate
sau chiar prin intermediul contractului cu instrumentar medical oftalmologic contaminat; de
asemenea, exista supozitia ca infectia oculara se poate realiza si pe cale endogena, virusul ajung
in aceasta regiune prin intermediul umorii apoase.
Deosebita atentie trebuie acordata masurilor de profilaxie a infectiei, aceasta deoarece
contagiozitatea este maxima in prima saptamana de boala. O persoana care a dezvoltat o boala cu
un anumit serotip, va fi imuna ulterior, in fata unei noi infectii cu acelasi serotip; existand atat de
numeroase serotipuri de adenovirusuri, probabilitatea unor infectii repetate este destul de mare.
Frecvent infectarea conjunctivala poate fi insotita de o simptomatologie respiratorie sau
digestiva, mai mult sau mai putin zgomotoasa. Nou-nascutii sunt foarte susceptibili in fata
acestor infectii, mai ales dupa primele sase luni de viata, cand titrul anticorpilor transmisi de la
mama, scade considerabil.
Nu putem aprecia in mod riguros, cat va dura starea de imunizare instalata in urma unei
astfel de infectii; organismul uman este capabil de a elabora atat un raspuns imun umoral, cat si
un raspuns imun celular; toate reactiile si fenomenele imunologice provocate de infectia cu
adenovirusuri, au capacitatea de a genera leziuni locale oculare.Medicatia imunosupresiva dar si
antibioticele utilizate in exces (produc un dezechilibru al florei microbiene locale), favorizeaza
aparitia infectiilor oculare.
13. Conjunctivita primvratic: clinica, tratamentul.
Conjunctivita este una dintre cele mai frecvente si tratabile afectiuni oculare la copii si
adulti.Numita si ochiul rosu ,,aceasta reprezinta inflamatia conjunctivei, tesutul care inveleste
ochiul in partea intraorbitara si-l mentine umed.Virusuri, bacterii, substante iritative (praf,
sampon, fum,apa pioscinelor),boli transmise sexual sau alergeni pot declansa conjunctivita.
Conjunctivita alergica este inpartita in mai multe subtipuri majore, dintre cele mai
frecvente sunt conjunctivitele sezoniere si cele perene.
Acestea sunt declansate de o reactie imuna anormala la anumite substante numite
alergeni.
Alergenii intilniti cel mai des sunt:
-polenul,iarba,praful
-excremente de animale si pasari,
-acarieni, par si pene.
Clinic afectiunea se manifesta prin hiperemie conjunctivala, prurit,lacrimare si fotofobie.
Tratamentul este bazat pe antihistaminice,decongestionante oculare,AINS, dar cel mai
bine este sa previi decit sa tratezi, astfel igiena ochilor si a miinilor este importanta.
Conjunctivitele alergice creeaza discomfort si iritatie locala dar nu afecteaza functia
acestuia pe termen lung.
Cauze
Conjunctivita alergica afecteaza ambii ochi si este un raspuns imun la un alergen.
Celulele mastocitare stimulate vor elibera IgE anticorp specific alergiilor. IgE va determina
eliberarea masiva a altor factori dintre care si histamina responsabila de majoritatea simptomelor.
Cei mai comuni alergeni se intilnesc in mediul inconjurator:
-polenul
-praful de casa
-sporii de mucegaiuri
-pene,blana si excremente de animale.

Conjunctivita sezoniera este caracterizata de aparitia simptomelor in aceiasi perioada in


fiecare an.Cele mai multe cazuri sunt datorate polenului si se declanseaza vara.Simptomele tind
sa dureze citeva saptamini in fiecare an.Polenul de iarba determina simptome la inceputul
verii.Multe simptome apar impreuna cu coriza ,prurit nazal si tumefierea laringelui.
Conjunctivitele perene persista pe toata durata anului.Acestea sunt datorate unei alergii la
praful de casa.Praful de casa contine acarieni- insecte microscopice care traiesc in fiecare casa,
cel mai mult se dezvolta in saltele, perne de puf si covoare. Persoanele cu conjunctivita alergica
prezinta si rinita alergica, caracterizata de stranut, coriza,nas rosu si pruriginos.
Simptomele tind sa fie mai grave in fiecare an.
-ambii ochi sunt afectati ,iar simptomele evolueaza rapid
-ochiul este pruriginos,si rosu-chemozis
-senzatie de arsura, fara durere
-conjunctiva se tumefiaza
-lacrimare excesiva,dar secretia nu este purulenta
-vederea nu este afectata.
Conjunctivitele alergice nu au complicatii.Dermatoconjunctivita de contact si
conjunctivita papilara giganta pot sa cauzeze inflamatia si ulcerarea corneei-keratita, si lasata
netratata ducind la pierderea vederii.
Se folosesc cu succes:
-lacrimile artificiale- bariera si dilutie a alergenilor
-antihistaminice topice sau sistemice-epinastine,azelastine
-vasoconstrictoarele-pentru a preveni chemozisul-oximetazolina,tetrahidrazolina
-stabilizatoarele celulelor mastocitare-blocheaza degranularea mastocitelor-cromoglicatul
de sodiu,lodoxamide,ketotifen
-AINS-actioneaza pe blocarea caii cicloxigenazei,inhibind eliberarea de prostaglandineketorolac
-corticosteroizii-ramin cei mai eficienti in tratarea alergiilor grave-inhiba formarea de
acid arahidonic,blocind calea cicloxigenazei si lipoxigenazei;acestia au si numeroase efecte
adverse: cataracta, cresterea tensiunii oculare-glaucom,cresterea riscului de infectii oculare
-exemple: loteprednol etabonat, prednisolon acetat.
14. Pterigionul: clinica, tratamentul.
Pterigionul este o afectiune bilaterala constand in aparitia unui pliu triunghiular cu baza
spre conjunctiva nazala si varful spre cornee. Expunerea la fenomene iritative indelungate, praf,
radiatii ultraviolete, vant, pulberi etc. care produc mici ulceratiicorneene constituie factori
favorizanti in aparitia bolii. Pterigionul invadeaza corneea prin vase de neoformatie formand un
cap aderent la acest nivel. Evolueaza fie spre stagnare fie spre invazia rapida a corneei. Rareori
capul pterigionului se poate maligniza. Trebuie facut diagnosticul diferential cu
pseudopterigionul aparut in urma arsurilor conjunctivale si inflamatiilor conjunctivale cronice
dar acesta nu este invadant si este insotit si de alte modificari aleconjunctivei.
Tratamentul In stadiile incipiente sunt indicate injectii subconjunctivale cu
corticosteroizi. Daca insa este inestetic sau foarte mare se face excizie urmata aplicarea unei
grefe conjunctive. Recidivele (destul de frecvente) impun un tratament cu antimitotice, infiltratii
cu corticosteroizi in asociere cu grefa de cornee lamelara si grefa de conjunctiva libera.
===Completare(Dr. Adrian Necula):
Pterigionul reprezinta degenerescenta conjunctivei bulbare; se prezinta ca un pliu de
aspect triunghiular, orientat cu baza spre conjuntiva nazala si varful spre cornee. Boala afecteaza
ambii globi oculari; se manifesta cu predilectie in randul adultilor din mediul rural. Exista o serie

de factori iritativi, care vor contribui la aparitia acestei boli microtraumatismele, radiatiile
ultraviolete, particulele de praf, curentii de aer, diferite pulberi sau fumul; toti acesti factori vor
conduce la aparitia unor ulceratii de mici dimensiuni la nivelul regiunii limbice. Ulterior, aceste
ulceratii vor fi acoperite de o retea vasculara fina, care va invada corneea. Pterigionul este
aderent la cornee, fiind inconjurat de o zona gelatinoasa, avasculara; leziunea evolueaza lent ea
se poate opri spontan din evolutie sau poate invada rapid corneea, pana catre regiunea centrala a
acesteia. Exista si posibilitatea ca pterigionul sa sufere o transformare maligna epiteliomatoasa.
Practic, cand vorbim despre pterigion, vorbim despre degenerarea tesutului hialin si
elastic fibrele elastice sunt marite de volum si degenerate hialin, iar la nivelul corneei
membrana Bowman este inlocuita cu tesut hialin si elastic. Pentru diagnosticul diferential al
acestei afectiuni, trebuie exclus pseudopterigionul care apare fie secundar unei arsuri chimice (cu
acizi sau baze), fie secundar unei inflamatii cu caracter acut sau cronic; de asemenea, trebuie
avut in vedere faptul ca, pseudopterigionul nu are tendinta de a invada structurile invecinate.
Tratamentul pterigionului se face functie de evolutia acestuia; in faze incipiente ale bolii
se recomanda utilizarea injectiilor subconjunctivale cu corticosteroizi; daca leziunea este de mari
dimensiuni si inestetica, atunci poate fi excizata chirurgical, urmand ca apoi sa se realizeze o
grefa de conjunctiva; o alta metoda chirurgicala o reprezinta excizia cu keratoplastie lamelara
sau perforanta.
Adesea pterigionul poate recidiva situatie in care, leziunea va fi mai bine dezvoltata
decat cea initiala; urmatoarele elemente pot contribui la evitarea recidivelor indepartarea tuturor
factorilor iritativi care au favorizat aparitia pterigionului, purtarea de lentile fumurii si mai ales,
alegerea pentru tratament a unei tehnici chirurgicale care sa genereze doar cicatrici conjunctivale
cu dispozitie orizontala. Pentru formele recidivante de boala, pot fi administrate local antimiotice
(instilatii) ; de asemenea, se pot face infiltratii co corticosteroizi, poate fi folosita metoda laserargon, sau se poate realiza o grefa de cornee lamelara sau perforanta.