Motivul vinului in Poezia Exilului

Publius Ovidius Naso

Viata

Ovidiu s-a nascut la 20 martie 43 i.e.n. in Sulmo, azi Sulmona,

localitate din muntii Abruzzi, situata la peste 400 km. de Roma.
Apartinea unei familii de cavaleri de vita veche, care insa nu era foarte
bogata; dar a dispus de mijloace materiale suficiente pentru a-l trimite
pe viitorul poet si pe fratele lui, numit Lucius, sa studieze la Roma
retorica cu profesori celebri. Totusi, desi educatia retorica ii va marca
opera, Ovidiu se simtea atras numai de poezie. A intreprins o calatorie
de studii la Atena si in Asia Mica, unde a vizitat Troia. In timpul
calatoriilor, i-a murit fratele. Se pare ca aceasta nenorocire l-a
afectat profound. El nu a fost totusi marcat de frustrari puternice, ci
s-a invederat mai ales ca un extravertit, incapabil sa se adapteze
conformismului moral-politic, promovat de regimul augusteic. Ovidiu a
fost trimis la Tomis (Constanta), unde a ramas noua sau zece ani, adica
pana in momentul mortii, survenita in 17 sau 18 e.n. Devenit imparat,
Tiberiu, fiul adoptiv al lui August, nu l-a rechemat la Roma. Ovidiu, care
depasise varsta de cincizeci de ani, a suportat greu relegarea si
conditiile unei clime si unei existente mai aspre decat cea din Italia.
Dar el a cunoscut in profunzime viata locuitorilor Dobrogei actuale,
ajungand sa dobandeasca unele privilegii si distinctii la Tomis. A invatat
limbile sarmata si getica, in care a scris si versuri. S-a stins descurajat
ca nu putea obtine revenirea la Roma.

Opera
O parte din operele ovidiene s-au pierdut. Astfel, nu s-au pastrat
decat doua versuri din tragedia "Medeea", Medea, au ramas
deasemenea cinci versuri din poemul "Fenomenele", Phaenomena,
Eroine Heroides, Amores, Ars Amandi (Ars Amatoria) care a
determinat in mare masura exilul sau, poeme mitologice: Fasti,
Metamorphosis si elegii personale: Tristia si Pontica (Poezia Exilului).

Motivul vinului in poezia exilului

Ultima opera a poetului Ovidiu sunt cele doua culegeri de elegiiscrisori intitulate Triste si Pontice (Poezia Exilului)- legate in mod
direct de exilul pe care l-a suferit poetul intre anii 8 si 17 e.n. la Tomis.
Ele sunt marturia scrisa a acestui memorial exil, care s-a sfarsit cu
moartea poetului in Dobrogea noastra, dar a carui adevarata cauza a
ramas pana astazi obscura si poate nu va fi lamurita nici in viitor.
Varietatea temelor nu ni se pare deloc redusa. Sunt,in primul loc,
variate, mai ales in Triste, subiectele enerale ale elegiilor: prefete si
epiloguri, descrieri marine, ultima noapte in Roma, elogiul navei si
drumul exilului, originea numelui Tomis, iarna in tara getilor, biografia
poetlui, barbarii din Pont, o scrisoare dresata unei tinere poete, alta
inchinata lui Bacus, tristea exililui in contrast cu viata poetutui de
pana acum, asprimea climei, caracterul intristator al locului. Un motiv
care se deosebeste cu precadere de celelate este reprezentat de
motivul vinului. Sub aspect documentar, descriind viaa barbar,
important este pentru noi, cei de astzi. La nceput delimiteaz cu
exactitate locul, enumernd populaiile: sarmaii, besii, geii, apoi sunt
descrise condiiile geografice, clima, factorul social precar. Apa este
but din copc, vinul ngheat este sfrmat de barbari ntre dini, de
sub cojoace le mai atrn n brbi cte un urur de ghea,
promoroaca le nghea pletele. Conditiile precare nu le permite
acestora sa savureze vinul la adevarata lui valoare.
Ovidius se plange de lipsa livezilor roditoare, a fructelor si a vitei de
vie. In solitudinea pamantului cutremurat necontenit de copitele cailor
in navala, primavara nu cresteau florile, ci doar pelin amar, iar pe cerul
pontic nu zburau pasari. Acesta este dezamagit de faptul ca din
cldura i rodnicia spaiului mediteranean s-a trezit, ntr-o step
pustie fr culturi i arbori, care nu producea nici struguri, nici poame;
n schimb, ogoare slab cultivate, sau lsate n parginire, pe care numai
pelinul amar cretea.
In ultimele sale opere, Ovidiu scrie prietenilor si sotiei sale si despre
acest motiv important pentru el: vinul. Asadar, in opera lui Ovidiu apare
motivului vinului odata cu versurile pe care i le scrie lui Bacus, zeul

vinului: Aceasta este ziua, de nu ma-nsel, in care/ O, Bacus, si pe tine

poetii te cinstesc. Motivul vinului mai apare si in versurile pe care le
adreseaza prietenului sau Severus, in care il aminteste pe zeul vinului
Ca sa-ti arat iubirea-mi. Dar versuri faci si tu/ Sa-mbii cu vin pe
Bacus? Pe Aristeu cu miere? si in versurile adresate sotiei Nu vezi
seceratorii cu pieptul gol pe lan,/ Si toamna nu te-mbie cu strugurul ei
dulce:/ Aici stapan e frigul tot timpul peste an. In scrisoarea
adresata sotiei poetul isi exprima starea de melancolie la aducerea
aminte a vinului din Italia. Acesta nu-i mai poate simti gustul in Tomis,
inecandu-l namolul suferintei. Ovidius este jenat c n primele sale
poeme tomitane a ponegrit vinul dobrogean.
Intreaga natura constituita de versurile lui Ovidiu alcatuiesc un pastel
dezolant si ireal. Mustul nu fierbe in cazile adanci, iar poamele sunt
inexistente. In Italia vinul simbolizeaza o natura vie, o atmosfera
vesela, pe cand in Tomis vinul marcheaza moarte naturii, o atmosfera
anosta, acesta fiind inghetat din cauza conditiilor atmosferice, al
frigului.
De asemenea nu se poate pune niciun temei serios pe afirmatia
privind inexistenta arborilor fructiferi- deoarece astazi ca si pe
vremuri, pe teritoriul de la Dunarea de Jos si Marea Neagra se plantau
toate soiurile pomicole, mai ales in sud si in nord.
In concluzie, motivul vinului, ca si celelate motive ale Poeziei Exilului
constituie un punct de plecare foarte important in intelegerea acestor
doua elegii Tristia si Pontica. Din prisma motivului vinului, se insista
asupra deosebirilor dintre Italia lui Ovidiu si Tomis, precum si asupra
faptului ca poetul este dezamagit de ceea ce gaseste in Tomis.
Ovidiu reprezinta pentru lirica romaneasca nu numai o culme
artistica, literara - la fel ca si o sursa de informare istorica- dar el
este si rapsodul care , in vremurile de inceput ale erei noi, a cantat cu
lira sa sufletele aspre ale stramosilor geto-daci.