1

Metode de investigare a personalittii umane

Metodele psihologiei scolare
1. Cercetarea psihologic stiintific
2. Conceptul de metod; specificul metodelor psihologiei scolare;
3. Clasificarea metodelor;
4. Principalele metode ale psihologiei scolare:
a) Observatia
b) Experimentul
c) Convorbirea
d) Ancheta psihologic
e) Metoda biografic
f) Metoda analizei produselor activittii
g) Metodele psihometrice
1. Cercetarea psihologic stiintific
Complexitatea cerintelor sociale fat de scoal impun cadrului didactic, ca
profilul su, centrat pe transmiterea de informatii s se completeze cu cel de
investigator, cercettor al fenomenelor psiho-educationale, conditie a optimizrii
rezultatelor din nvtmnt si a competentei profesionale.
Fenomenele psiho-educationale au att o determinare obiectiv (ideal, scop,
obiective educationale) ct si una subiectiv prin fortele care actioneaz n cadrul lor
(cadru didactic, elev, grup, clas), motiv pentru care ptrunderea n universul psihic al
elevului trebuie realizat stiintific.
Cea mai mare dificultate ntmpinat de profesorul-cercettor provine din
necunoasterea metodologiei cercetrii.
Orice cercetare stiintific n psihologie presupune parcurgerea urmtoarelor
etape:
precizarea scopului cercetrii n functie de care se alege tema;
Principalele criterii n baza crora se alege tema sunt: dobndirea unei experiente
personale care este considerat de ctre cel n cauz c prezint larg interes;
dinamica evolutiei unui fenomen, proces, nsusire psihic (ex. spiritul de observatie
la scolarul mic), remedierea unor deficiente comportamentale (de ex. corectarea si
dezvoltarea limbajului scris la elevii din nvtmntul primar);
informarea bibliografic: tehnica documentrii;
Succesul depinde de calitatea listei bibliografice care trebuie s cuprind lucrri
reprezentative pentru domeniul investigat. Dac se realizeaz prin efort propriu,
cercettorul poate fi ajutat de catalogul pe materii si catalogul alfabetic care pot fi
consultate la bibliotecile universitare, municipale, judetene.
Se recomand ca pe lista bibliografic s fie incluse monografiile, articolele din
revistele de specialitate. Apoi se studiaz bibliografia.
Tehnica documentrii este complex, n cadrul acesteia dou operatii fiind
indispensabile: citirea si consemnarea celor citite n fise, care sunt

de mai multe tipuri: analitice (citate, comentariile noastre) si

sintetice (contin cte o idee din lucrarea citita).
formularea ipotezei (hypo-sub, thetis-asezare, pozitie:
supozitie, presupunere)-este un enunt care cuprinde
concomitent ntrebarea si raspunsul probabil, cercetarea
urmnd sa se pronunte asupra corectitudinii lor si daca se
valideaza sa fie transformate n idee generalizatoare.
Avansarea ipotezei este un moment creator care depinde de
pregatirea teoretica si de o serie de factori psihologici ai
personalitatii
cercetatorului
(creativitate,
spontaneitate,
tenacitate).
De exemplu, una din preocuparile scolii contemporane priveste
aptitudine profesionale n raport cu orgnizarea sistemului de
nvatamnt. Se stie ca unele aptitudini se manifesta la vrste mai
timpurii, altele mult mai trziu. Una din ipoteze poate porni de la
ntrebarea care este , ct mai reprezentativ vrsta minima sau
vrsta medie sau vrsta maxima a aparitiei aptitudinilor. Aceasta
ntrebare, care urmareste aflarea unei vrste specifice pentru o
aptitudine sau pentru mai multe declanseaza initierea unei
cercetari psihologice sau psihopedagogice.
metodica
cercetarii cuprinde: metodele pentru
recoltarea faptelor, demersul logic ( inductiv, deductiv),
esantionul (clasele, numarul de elevi, sexul, vrsta, mediul
de provenienta) si n unele cazuri esantionul de control
(martor).
Tendinta utilizarii unilaterale a unei singure metode ca si
convingerea ca unele sunt infailibile trebuie evitate. Cu toate ca
observarea si experiementul sunt modalitati fundamentale de
investigare a personalitatii, cercetarea ramne incompleta daca
nu se apeleaza si la convorbire, chestionar, studiul produselor
activitatii, al documentlor scolare, anamneza, fiecare furniznd
date specifice asupra unor aspecte ale evenimentului cercetat.
prelucrarea, analiza si interpretarea datelor se poate
face att prin operatii de analiza, sinteza, comparatii,
rationamente ct si prin metode statistice pentru calcularea
valorilor centrale (media aritmetica, mediana), valori care
aexprima abateri fata de tendinta centrala (abaterea centrala,
abaterea standard).
redactarea lucrarii-structura si dimendiunea sunt n functie
de subiect. De regula se porneste de la motivarea alegerii temei,
rezumarea cercetarilor precedente asupra problemei. Urmeaza
partea experimentala n care se avanseaza ipoteze, se prezinta

metodica cercetarii, interpretarea faptlor, formularea concluziilor.

Se anexeaza materiale ilustrative, listele bibliografice utilizate;
valorificarea cercetarii-n plan subiectiv cercetatorul este
mult mai edificat, iar n plan socioprofesional, lucrarea poate
ntruni calitatile unei surse de referinta.

2. Conceptul de metoda; specificul metodelor psihologiei

scolare
Provenind din grecescul methodos (care nseamna cale, drum
catre ceva), metoda este definita n psihologia romneasca de
P.Golu ca reprezentnd acea mbinare si organizare de concepte,
modele ipoteze, strategii, instrumente si tehnici de lucru care dau
corporalitate unui proiect metodologic. Ea este operatorul care
mijloceste trecerea, ridicarea treptata de la problema de cercetare,
enuntata n plan teoretic la reconstructia ei -observationala,
experimentala, actionala n vederea corectarii, optimizarii,
potentarii, restructurarii unui sector sau altul al practicii sociale.
Psihologia scolara utilizeaza un ansamblu de metode de
cercetare si investigare comune si altor discipline psihopedagogice,
dar, n cadrul acesteia distingndu-se prin anumite particularitati
specifice si modalitati de aplicare si utilizare a lor, n scopul
cunoasterii personalitatii elevilor. Faptul ca subiectul cercetat l
reprezinta copilul, elevul si nu adultul, ca activitatile studiate sunt
cele de nvatare didactica sau sociala si nu activitati de munca
productiva atrage dupa sine individualizarea metodelor. Astfel,
observatia
din
psihologia
generala
devine
observatie
psihopedagogica n psihologia scolara. Alaturi de metodele
mprumutate si adaptate necesitatilor specifice, psihologia scolara
si elaboreaza nsa si propriile ei metode cu o fizionomie distincta si
aplicabile doar n investigarea si cunoasterea elevilor.
3. Clasificarea metodelor
Metodele psihologiei au un caracter instrumental, de
interventie, informare, interpretare si actiune. Ele pot fi clasificate
dupa mai multe criterii:
1.
dupa caracterul lor: obiective si subiective;

2.
dupa specificul relatiilor investigate: calitative si
cantitative;
3.
dupa natura relatiei cercetator-subiect: directe si
indirecte;
4.
dupa scopul lor: metode de recoltare a informatiilor,
metode de prelucrare si interpretare a acestora, metode de
investigatie intensiva si extensiva, metode de diagnoza si
prognoza, metode de cercetare si metode aplicative
(psihoeducationale, psihoterapeutice);
5.
dupa caracterul stiintific: metode intuitive, empirice si
metode stiintifice.
Metodele sunt ghidate de conceptia generala a cercetatorului,
de principiile teoretico-stiintifice de la care acesta porneste, reunite
sub denumirea de metodologia cercetarii.
4. Principalele metode ale psihologiei scolare sunt:
a) Observatia
b) Experimentul
c) Convorbirea
d) Ancheta psihologica
e) Metoda biografica
f) Metoda analizei produselor activitatii
g) Metodele psihometrice
a) Observatia
Observatia ca metoda de cercetare psihologica, consta n
urmarirea intentionata si nregistrarea exacta, sistematica a
diferitelor manifestari comportamentale ale individului (sau ale
grupului) ca si al contextului situational al comportamentului.
Principalele probleme pe care le ridica observatia n fata
psihologului sunt:
1. ce observam ? (continutul observatiei);
2. care sunt formele observatiei?;
3. de ce anume depinde calitatea observatiei?;
4. care sunt conditiile unei bune observatii?;
5. cum pot fi combatute unele obstacole ce apar n calea
observatiei?;
6. care sunt limitele si avantajele observatiei?
1. Continuturile observatiei sunt reprezentate de
simptomatica stabila, adica trasaturile bio-constitutionale ale
individului (naltimea, greutatea, lungimea membrelor, circumferinta
craniana) ca si trasaturile fizionomice precum si de simptomatica

labila, adica multitudinea comportamentelor si conduitelor flexibile,

mobile ale individului, cum ar fi: conduita verbala, cea motorie,
mnezica, inteligenta ca si varietatea expresiilor afectiv-atitudinale.
2. Formele observatiei pot fi clasificate dupa urmatoarele
criterii:
3. orientarea
actului
observational:
observatia
si
autoobservatia;
4. prezenta sau absenta intentiei de a observa: observatia
ocazionala, observatia sistematica;
5. prezenta sau absenta observatorului: observatia directa,
observatia indirecta sau mediata, cu observator uitat,
ignorat, cu observator ascuns;
6. implicarea sau nonimplicarea observatorului: observatia
pasiva, observatia participativa;
7. durata observarii: continua sau discontinua;
8. obiectivele urmarite: integrala sau selectiva.
3. Calitatea observatiei depinde de o serie de particularitati
psihoindividuale ale observatorului: capacitea de a-si concentra
atentia, de a sesiza esentialul, de gradul sau de sugestionabilitate
precum si de anumite caracteristici ale perceptiei umane:
selectivitatea ei, categorizarea spontana si structuranta a cmpului
de observatie sau pur si simplu factorii sociali ai perceptiei care o
modeleaza si o deformeaza.
4. Conditiile unei bune observatii sunt:
5. stabilirea clara, precisa a scopului, a obiectivului urmarit;
6. selectarea formelor celor mai potrivite care vor fi utilizate, a
conditiilor si mijloacelor necesare;
7. elaborarea unui plan riguros de observatie,
8. consemnarea imediata a celor observate ntr-un protocol de
observatie;
9. efectuarea unui numar optim de observatii;
10. utilizarea grilelor de observatie.
5. Combaterea obstacolelor aparute n calea observatiei
vizeaza observarea unuia si aceluiasi fapt de catre mai multi
observatori si apoi analiza comparativa a protocoalelor de
observatie elaborate, realizarea ct mai multor observatii de catre
unul si acelasi observator pe baza unor grile de observatie.
6. Unul dintre avantajele observatiei este ca permite
surprinderea menifestarilor comportamentale ale individului n
conditiile lui obisnuite de viata si activitate, oferind mai ales date de
ordin calitativ. n schimb, un dezavantaj al ei l constituie faptul ca

observatorul trebuie sa astepte intrarea n functiune a fenomenului

studiat.
2. Experimentul
Dupa Greenwood, 1945, experimentul consta n testarea
ipotezelor cauzale prin integrarea unor situatii contrastante
controlate.
Leon Festinger arata ca experimentul consta n masurarea
efectelor manipularii unei variabile independente asupra variabilei
dependente ntr-o situatie n care actiunea altor factori este redusa
la minimum.
Variabilele dependente sunt cele care fac obiectul
observatiei, cele carora cercetatorul le va studia variatia n cursul
experimentului. De exemplu numarul de cuvinte reamintite dupa
citirea unei liste de cuvinte, timpul n care se parcurge un test,
numarul de erori ntr-o proba reprezinta variabile dependente.
Variabilele independente nu depind de nici o alta variabila,
ele fiind legate de decizia experiemntatorului, care n mod deliberat
le-a introdus n experiment.
Cele mai raspndite tipuri de experimente sunt:
a) Experimentul de laborator
b) Experimentul natural
c) Experimentul psiho-pedagogic
a)Experimentul de laborator presupune scoaterea subiectului din
atmosfera lui obisnuita de viata si activitate si introducerea ntr-o
ambianta artificiala anume creata (camere special amenajate,
aparatura de laborator, conditii si programe de desfasurare a
experiementelor bine determinate, deseori obligatorii.
b) Experimentul natural presupune aplicarea probei sau a sarcinii
declansatoare ntr-un cadru obisnuit, familiar de existenta si
activitate a individului.
c) Experimentul psiho-pedagogic poate fi de doua feluri:
1) constatativ (urmareste fotografierea, consemnarea situatiei
existente la un anumit moment dat) si
2) formativ (tinteste spre introducerea n grupul cercetat a unor
factori de progres, n vederea schimbarii comportamentului,
schimbare constatata prin compararea situatiei initiale cu
cea finala.
Daca intentionam sa verficam superioritatea unui procedea
didactic, predam la o clasa folosind noul procedea si la o alta
modelul traditional. Comparnd performantele elevilor nainte de
introducerea noului procedeu cu cele obtinute dupa folosirea lui si

mai ales cu cele de la o alta clasa la care s-a procedat dupa

procedeele traditionale, vom sti daca noul procedeu este eficient
sau nu.
c) Convorbirea
Convorbirea este o discutie angajata ntre cercetator si
subiectul investigat care presupune: relatia directa de tipul fata n
fata ntre cercetator si subiect (elev), sinceritatea partenerilor
implicati, abilitatea cercetatorului pentru a obtine angajarea
autentica a subiectilor n convorbire; empatia cercetatorului.
Spre deosebire de observatie si experiment prin intermediul
carora investigam conduitele, reactiile exterioare ale subiectului,
convorbirea permite sondarea mai directa a vietii interioare a
acestuia, a intentiilor ce stau la baza comportamentului, a opiniilor,
atitudinilor, intereselor, convingerilor, aspiratiilor, conflictelor,
prejudecatilor si mentalitatilor, sentimentelor si valorilor subiectului.
Formele convorbirii sunt:
1.
convorbirea standardizata, dirijata, structurata (bazata
pe formularea acelorasi ntrebari, n aceeasi forma si ordine, tuturor
subiectilor, indiferent de particularitatile lor individuale);
2.
convorbirea semistandardizata sau semidirijata (cu
adresarea unor ntrebari suplimentare, cu reformularea altora, cu
schimbarea succesiunii lor);
3.
convorbirea libera, spontana, asociata (n functie de
particularitatile situatiei n care se desfasoara, de cele
psihoindividuale ale subiectului, chiar si de particularitatile
momentului cnd se face).
Aceasta metoda se particularizeaza n psihologia copilului si
psihologia scolara dupa cum urmeaza: la vrstele mici este
recomandabila folosirea ei nu ca metoda de sine statatoare, ci
integrata altor metode (ndeosebi observatiei) sau subordonata unei
activitati pe care subiectul o are de ndeplinit (n timp ce el
solutioneaza o problema, sau face, executa ceva i se pot pune tot
felul de ntrebari). J.Piaget care a folosit mult aceasta metoda n
cercetarile sale, insista asupra necesitatii neutralitatii cercetatorului,
acesta netribuind sa dirijeze sau sa corecteze n vreun fel mersul
gndirii copilului, sa-l distreze sau sa-l amuze.
Convorbirea trebuie sa se desfasoare n conditii absolut
normale pentru ca numai asa vor putea fi surprinse mecanismele
psihice n desfasurarea lor fireasca. La vrstele mai mari (pubertate,
adolescenta) att modalitatea de desfasurare a convorbirii ct si

tematica ei se diversifica mult putnd fi folosite toate formele

enumerate anterior.
d) Ancheta psihologica
Ancheta, ca metoda de cercetare psihologica presupune
recoltarea sistematica a unor informatii despre viata psihica a unui
individ sau a unui grup social, ca si interpretarea acestora n
vederea desprinderii semnificatiei lor psihocomportamentale. n
cercetarea psihologica sunt utilizate doua forme ale acestei metode
pe care le prezentam n continuare
Ancheta pe baza de chestionar este una dintre cele mai
laborioase metode ale psihologiei, folosirea ei stiintifica implicnd
parcurgerea mai multor etape:
1. stabilirea obiectului anchetei;
2. documentarea;
3. formularea ipotezei,
4. determinarea populatiei (a universului anchetei);
5. esantionarea;
6. alegerea tehnicilor si redactarea chestionarului;
7. pretestul (pentru a vedea daca chestionarul a fost bine
elaborat);
8. redactarea definitiva a chestionarului;
9. alegerea metodelor de administrare a chestionarului (prin
persoane special destinate acestei operatii sau prin
autoadministrare);
10. defalcarea (despuierea) rezultatelor;
11. analiza rezultatelor obtinute n raport cu obiectivele
formulate;
12. redactarea raportului final de ancheta.
Dintre toate acestea etapele 6 si 8 au o mare importanta.
Cercetatorul trebuie sa stabileasca:
-continutul ntrebarilor -de regula acestea putnd fi:
-factuale sau de identificare-cer date obiective despre subiect cum
ar fi vrsta, sexul, studiile;
-de cunostinte;
-de opinii si atitudini;
-de motivatie;
-tipul ntrebarilor: cu raspunsuri dihotomice, nchise, da-nu, cu
raspunsuri libere, lasate la initiativa subiectului; cu raspunsuri n
evantai-mai multe raspunsuri din care subiectul alege 1,2 care I se
potrivesc modului de a fi sau de a gndi sau pe care le ierarhizeaza
n functie de valoarea ce le-o acorda.

De asemenea, cercetatorul trebuie sa evite o serie de greseli n

formularea ntrebarilor, ca de pilda ntrebari prea generale, limbaj
greoi, artificializat, tehnicist, stiintific, cuvinte ambigui, cu dublu
nteles, cuvinte vagi (cam asa, de regula); ntrebari tendentioase
care sugereaza raspunsul, ntrebari prezumtive care presupun
cunosterea dinainte a ceva despre cel investigat, ntrebari ipotetice
care atrag dupa ele un anumit tip de raspuns, de obicei afirmativ.
Ancheta pe baza de interviu presupune raporturi verbale
ntre participantii aflati fata n fata, centrarea asupra temei
cercetate, directia unilaterala de actiune, fiecare participant
pastrndu-si locul de emitator sau receptor (prin acesta se
deosebeste de convorbire). Exista interviuri individuale si de grup,
clinice, (centrate pe persoana) si focalizate (centrate pe tema
investigata).
n practica psihologica, la copiii mici se foloseste mai mult
interviul, iar la elevi ancheta pe baza de chestionar, chiar prin
autoadministrare. Prin intermediul ei sunt sondate de obicei opiniile,
atitudinile, dorintele, aspiratiile, interesele vocationale ale elevilor n
vederea realizarii orientarii lor scolare si profesionale. Important
este ca paleta ntrebarilor dintr-un chestionar sa fie ct mai
diversificata pentru a da posibilitatea realizarii unor investigatii, att
extensive ct si intensive. ntrebarile trebuie sa surprinda mai multe
modalitati de raportare la realitatea sondata:
-perceptiv: ce impresie si-a facut profesorul de limba romna?
-proiectiv-prezumtiv:
intentionezi
sa-ti
schimbi
optiunea
profesionala facuta?
-apreciativ-evaluativ: consideri ca angajarea ta n activitatea
scoalara este satisfacatoare?
-motivator-explicativ: care crezi ca sunt motivele care uneori te fac
sa nu nveti? De ce te pasioneaza electronica?
Pe baza datelor recoltate putem surprinde mai bine planul real
si aspirational al unui elev, gradul de constientizare a unor
probleme, capacitatea sa de ntelegere. De asemenea creste
posibilitatea realizarii unor cercetari de tip comparativ.
e) Metoda biografica
Aceasta metoda vizeaza strngerea ct mai multor informatii
despre principalele evenimente parcurse de individ n existenta sa,
despre relatiile prezente ntre ele ca si despre semnificatia lor n
vederea cunoasterii istoriei personale a fiecarui individ, att de
necesara n stabilirea profilului personalitatii sale. Este prin
excelenta evenimentiala, concentrndu-se asupra succesiunii

10

diferitelor evenimente din viata individului, a relatiilor dintre

evenimentele cauza si evenimentele efect, dintre evenimentele
scop si evenimentele mijloc. Variantele mai noi ale metodei
biografice-cunoscute sub denumirea de cauzometrie si cauzograma
si propun tocmai surprinderea relatiilor dintre aceste tipuri de
evenimente.
Metoda biografica este mai putin folosita de psihologia scolara
datorita faptului ca cei investigati-elevii nu au nca o biografie ampla
care ar putea furniza cercetatorului date semnificative. Importanta
ei creste n investigarea adolescentilor si tinerilor, deoarece ei au o
biografie mai ampla. Justificarea teoretico-stiintifica a metodei este
data de teza potrivit careia personalitatea copilului, constiinta si
comportamentul sau se formeaza ca urmare a factorilor si
evenimentelor care actioneaza asupra sa. Diferite evenimente
neasteptate, ncarcate emotional, frustrante sau stresante (divortul
parintilor, moartea unuia dintre parinti, boli, accidente, schimbari de
domiciliu, mprejurarea de a fi copil unic sau de a trai ntr-o familie
cu mai multi copii, ncadrarea ntr-o casa de copii, etc.), lasa urme
asupra personalitatii copilului.
Cel mai adeseori biografia ia fie forma jurnalelor de nsemnari
fie forma anamnezei-o discutie ampla purtata de psiholog cu copilul
sau cu parintii acestuia focalizata pe depistarea unor situatii sau
factori patogeni (somatici sau psihici).
f) Metoda analizei produselor activitatii
Este una dintre cele mai folosite metode n psihologia copilului
si psihologia scolara. Orice produs realizat de copil sau elev poate
deveni obiect de investigatie psihologica. Prin aplicarea acestei
metode obtinem date cu privire la: capacitatile psihice de care
dispun copiii (coerenta planului mental, forta imaginatiei, amploarea
intereselor, calitatea cunostintelor, deprinderilor, priceperilor si
aptitudinilor, etc), stilul realizarii (personal sau comun, obisnuit),
nivelul dotarii (nalt, mediu, slab), progresele realizate n nvatare
(prin realizarea repetata a unor produse ale activitatii). Pentru
cercetatori o mare importanta o are fixarea unor criterii dupa care
sa evalueze produsele activitatii. Printre acestea mai semnificative
sunt:
corectitudinea-incorectitudinea,
originalitatea-banalitatea,
complexitatea-simplitatea,
expresivitatea-nonexpresivitatea
produselor realizate.
g) Metodele psihometrice

11

Aceasta grupa de metode vizeaza, cum reiese si din denumirea

lor, masurarea capacitatilor psihice ale individului n vederea
stabilirii nivelului lor de dezvoltare. Cea mai cunoscuta si raspndita
este metoda testelor psihologice.
Testul psihologic este o proba relativ scurta care premite
cercetatorului stngerea unor informatii obiective despre subiect, pe
baza carora sa poata diagnostica nivelul dezvoltarii capacitatilor
masurate si formula un prognostic asupra evolutiei lor ulterioare.
Pentru a satisface aceste deziderate, testul trebuie sa ndeplineasca
anumite conditii:
-validitatea (sa masoare exact ceea ce si propune);
-fidelitatea (sa permita obtinerea unor performante relativ
asemanatoare la o noua aplicare);
-standardizarea (sa creeze aceleasi conditii pentru toti subiectii
supusi testarii, fara a-I favoriza pe unii si defavoriza pe altii). De
regula, se standardizeaza: continutul probei (acelasi test cu acelasi
continut distribuit tuturor subiectilor); modul de conduita a
cercetatorului fata de subiect (se recomanda utilizarea aceluiasi
instructaj verbal, a acelorasi conduite fata de toti subiectii, pentru
ca daca un subiect este primit ntr-o maniera afectuoasa, iar altul
ntr-una brutala vor fi induse stari afective diferite ce-si vor spune
cuvntul asupra rezultatelor testului), timpul de aplicare al probei
(care trebuie sa fie acelasi pentru toti subiectii-aceasta n cazul
testelor cu timp determinat);
-etalonarea (stabilirea unui etalon, a unei unitati de masura a
rezultatelor obtinute pentru a se cunoaste valoarea lor).
Testele psihologice se clasifica dupa mai multe criterii:
1.
dupa modul de aplicare (individuale, colective);
2.
dupa materialul folosit (verbale, neverbale);
3.
dupa durata lor (cu timp strict determinat, cu timp la
alegerea subiectului);
4.
dupa continutul masurat;
5.
dupa scopul urmarit (teste de performanta, teste de
personalitate, teste de comportament).
Pentru a spori utilitatea si eficienta testelor este necesara
respectarea urmatoarelor recomandari:
-crearea unor teste n concordanta cu specificul sociocultural al
populatiei pe care urmeaza a fi aplicate, sau cel putin, adaptarea
celor elaborate pe specificul altor culturi;
-utilizarea nu doar a unui singur test n masurarea unei nsusiri
psihice, ci a unor baterii de teste;

12

-corelarea rezultelor obtinute prin aplicarea testelor cu

rezultatele obtinute prin aplicarea altor metode;
-corelarea rezultelor de la teste cu rezultatele obtinute n
activitatea practica.

BIBLIOGRAFIE
Vlasceanu, L., Metodologia cercetarii sociologice.
Orientari si probleme, Bucuresti, Ed. Stiintifica si
Enciclopedica, 1982;
2. Zlate, M., Introducere n psihologie, Bucuresti, Casa de
editura si presa- Sansa, S.R.L., 1996.
1.