- APTITUDINEA - ca latura instrumental operationala a personalitatii -

DEFINIREA APTITUDINILOR
Stim cu totii ca oamenii se deosebesc intre ei dupa posibilitatile lor de
actiune (practice, intelectuale, artistice, sportive,etc) si sunt executate de diversi
indivizi de diverse niveluri calitative cu o eficienta mai mare sau mai mica,
uneori foarte reduse. Toti oamenii normali pot executa diverse si nenumarate
activitati, insa intereseaza calitatea. Toti pot sa cante, dar unii starnesc admiratie
si impresioneaza,iar altii sunt deplorabili. De unde si calificarile fixate in limba
de "apt pentru" prelungite prin termeni de aptitudine, inaptitudine sau
capacitate,incapacitate iar referitor la "zestrea ereditara": dotat,nedotat.
Rezultatele oricarei activitati sunt evaluate si distribuite pe o scara ampla
(se uzeaza de un punctaj, ce poate ajunge pana la 160, pentru testarea
inteligentei), astfel incat cu usurinta se stabilesc grupele mari de slab,
mediu(mijlociu) si superior.Performata ce atesta o capacitate trebuie sa fie cotata
ca supramedie, situata pe o treapta din zona superioara.
Pare ciudat, dar aptitudinea nu este simplu de definit, pentru ca in
literatura de specialitate, conceptul de aptitudine a manifestat atitudini extrem de
diverse. Unii autori de manuale de psihologie, prin aptitudine, sunt denumite o
serie de alte "realitati "psihice si chiar psihofiziologice, cum ar fi predispozitiile
sau capacitatile. Din perspectiva pragmatismului ;lor, Americanii, nici nu
definesc aptitudinile.
In dictionarele de psihologie vom intilni informatii referitoare la
"masurarea aptitudinilor, dar nu si cu privire la conceptul general de aptitudine si
alte concepte, cum ar fi cele de inteligenta sau creativitate.Cateva maniere
distincte de definire a acestora sint relevate in cercetarea unor lucrari despre
aptitudini.

a) Definirea aptitudinilor prin opozitie cu capacitatile

"Aptitudinea" este substratul congenital al unei capacitati, preexistand
acesteia din urma care va depinde de dez.naturala a aptitudinilor,de exercitii si
1

de formatia educativa .Numai capacitatea poate fi obiectul unei aprecieri directe,

aptitudinea fiind o virtualitate. Stim cu totii ca oamenii se deosebesc intre ei
dupa posibilitatile lor de actiune (practice, intelectuale, artistice, sportive,etc) si
sunt executate de diversi indivizi de diverse niveluri calitative cu o eficienta mai
mare sau mai mica, uneori foarte reduse. Toti oamenii normali pot executa
diverse si nenumarate activitati, insa intereseaza calitatea. Toti pot sa cante, dar
unii starnesc admiratie si impresioneaza,iar altii sunt deplorabili. De unde si
calificarile fixate in limba de "apt pentru" prelungite prin termeni de
aptitudine, inaptitudine sau capacitate,incapacitate iar referitor la "zestrea
ereditara": dotat,nedotat.
Rezultatele oricarei activitati sunt evaluate si distribuite pe o scara ampla
(se uzeaza de un punctaj, ce poate ajunge pana la 160, pentru testarea
inteligentei), astfel incat cu usurinta se stabilesc grupele mari de slab,
mediu(mijlociu) si superior.Performata ce atesta o capacitate trebuie sa fie cotata
ca supramedie, situata pe o treapta din zona superioara.
Aptitudinea este interpretata ca o conditie congenitala a unei anumite
modalitati de eficienta. Dupa opinia unor autori aceasta definitie nu este
acceptata. "Chiar daca am reusi sa diminuam influenta oricarei formatii
educative sistematice, nu vom putea niciodata cunoaste substratul congenital
decat in starea in care l-au adus conditiile de viata ale subiectului si le-a
cunoscutg, inainte de a fi examinat, conditii ce sunt in functie de factori sociali
economici,Reiese, din cele din urma definitii ca aptitudinea este anterioara
capacitatii, ea este o conditie a ei, doar o virtualitate. Acest fapt a fost intuit de
unii psihoti sai romani."Capacitatea, este aptitudinea plus castigul ei in calitate si
cantitate, venit prin exercitiu (Fl.Stefanescu Goanga, apnd:[19],p.86). Fara a fi
intrutotul incorecta, dar nici intrutotul corecta, o asemenea maniera de definire a
aptitudinilor, sugereazaistenta unei relatii ca de la o parte la intreg, la
(aqptitudinea) putand fi considerata doar ca un saegment de capacitati, care
alaturi de aptitudini cuprinde si segmente. Este evident ca intre aptitudini si
capacitati nu exista doar diferente de sfera.Aptitudinea se demonstreaza
intotdeauna prin reusita in activitati.Aptitudinile constituie latura instrumentala
si executiva a personalitatii.
Aptituidinile sunt subsisteme sau sisteme operationale , superior
dezvoltate care mijlocesc performante supramedii in activitate. Aptitudinea arata
ce poate individul, nu ce stie el. Inteligentul(individul), extrage dintr-un minim
de cunostinte un maxim de efect.
4.) - Definirea aptitudinilor prin raportarea la finalitatea functionarii lor.
Majoritatea psihologilor, atunci cand definesc aptitudinile se refera la
rezultatul intrari lor in functiune. Finalitatea aptitudinilor o reprezinta obtinerea
unui
randamnent
superior
mediei,intr-un
anume
domeniu
de
activitate."Aptitudinea este orice insusire psihica sau fizica considerata sub
unghiul randamentului."(47).La fel crede si T.G.Andrews (1952), ca aptitudinea
este posibilitatea unui individ de a dobandi sau ameliora un anumit randament
2

,daca se gaseste in conditii favorabile si binenteles, daca este antrenat.Notiunea

de randament se refera atat la calitatea cat si la cantitatea activitatilor
subiectului,la usurinra sau rapiditatea cu care se desfasoara activitatea.
Recent,notiunea de randament a flost inlocuita cu cea de :comportament eficient.
Aptitudinea este o formatiune psihologica complexa la nivelul
personalitatii care faciliteaza un comportament eficient al individului in cadrul
activitatii.
Definirea aptitudinilor prein sesizarea continutului lor specific
- Aptitudinea este o insusire complexa de personalitate, produs complex
al intregii personalitati, al intregii experiente, al vitalitatii fizice al
echipamentului informational ori al desprinderii, al metodelor de al
integrarii sau conflictului intereselor, al capacitatilor intelectuale. Se
poate observa in structura aptitudinilor se introduc o multitudine de
componente psihice (deprinderi, informatii, inmterese,capacitati0.
- Fiecare dintre cele trei maniere de definire a aptitudinilor atrage atentia
asupra unor caracteristici ale acestora,dar nici una dintre ele nu
solutioneaza complet problema. Am putea iesi din impas, in aceste
printr-o definire generala.
Conditii printr-o definitie generala si sintetica a aptitudinilor, insotita
de explicatii suplimentare:
- Aptitudinera reprezinta un complex de procese si insusiri psihice
individuale, structurate intr-un mod original, care permite efectuarea
cu succes a anumitor activitati.
Nu orice insusire psihica este o aptitudine, ci numai cea care ii
diferentiaza pe oameni in privinta posibilitatii de a atinge performante
superioare in diverse activitati.
O serie de insusiri (pripeala, lenea, nervozitatea, incetineala reactiilor etc),
desi sunt individuale nu pot fi considerate ca aptitudini, deoarece ele nu
faciliteaza activitatea si o si impiedfica.
Insa, insusirea care asigura indeplinirea activitatii la un nivel superior
calitativ
poate
fi
considerata
aptitudine.Insusiri
ca(priceperi,
cunostinte,deprinderi) asigura si ele indeplinirea activitatii insa la un nivel
mediu, obisnuit uneori stereotipizat chiar automatizat si nu trebuie confundate
cu aptitudinile.
Insusirile izolate, separate unele de altele, se imbina si se sintetizeaza intrun tot unitar.
Deci ,pentru ca o insusire psihica sa fie aptitudine trebuie sa satisfaca o
serie intreaga de cerinte si anume:
a) sa fie individuala, diferentiatoare in planul randamentului activitatii;
b) sa asigure efectiv finalitatea activitatii;
c) sa contribuie la realizarea unui nivel calitativ superior al activitatii;
3

d) d) sa dispuna de un mare grad de operationalitate si eficienta;

Forma calitatii superioara de manifestare a aptitudinilor complexe este
talentul. Acesta se deosebeste de aptitudine prin gradul inalt de dezvoltare a
aptitudinilor si mai ales prin imbinarea lor corespunzatoare,ceea ce face posibila
creatia de valori noi si originale.Forma cea mai inalta de dezvoltare a
aptitudinilor care se manifesta intr- o activitate de importanta istorica pentru
viata societatii,pentru progresul cunoasterii umane a culturii, a
tehnicii,stiintei,conducand la o puternica originalitate o reprezinta geniul
[vezi(246);(19)].
- Ca si criterii de evaluare a aptitudinilor- se poate observa lesne,din chiar
definitiile de mai sus,prezenta sau absenta aptitudinilor la un individ se face
dupa rezultatul obtinut sau dupa o serie de caracteristici ale acestuia
(originalitate, noutate, eficienta).
Aceasta constatare ridica o problema: se poate evalua aptitudinea numai
dupa produs, dupa ceea ce se obtine? Aici facem referire la exemplul cu cei doi
elevi din zece care au rezolvat bine,chiar performant o anumita problema,Daca
analizam procesul prin care s-a ajuns la obtinerea acestui produs aprecierea
noastra va fi mai exacta,descoperim,posibil,ca unul din cei doi elevi a solutionat
problema intr-un timp record (scurt) din proprie initiativa si fara ajutor,pe o cale
noua, poate chiat neobisnuita, in timp ce al doilea elev a consumat timp mai
mult, a primit ajutor, a fost impins, iar calea rezolvarii a fost comuna,chiar
banala. Abia acum putem afirma ca produsul obtinut de primul elev se datoreaza
prezentei aptitudinilor, in timp ce produsul obtinut de al doilea elev este
rezultatul muncii, efortului, a altor capacitati psihice decat a prezentei
aptitudinilor. In concluzie,aprecierea prezentei sau absentei aptitudinilor la un
subiect trebuie facuta nu numai dupa particularitatile laturii
procesuale(durata,viteza,noutatea procedeului utilizat): Diferentele aptitudinale
dintre doua sau mai multe persoane atunci cand procesele ssi produsele sunt
asemanatoare le evaluam dupa: latura structural-functionala a aptitudinii,dupa
comportamente si mai ales dupa modul de relationare a acestora. Tori(relativ)
dispunem de capacitatea de a diferentia sunetele, culorile sau formele, de
reprezentari vizuale de spirit de observatie, reprezentari auditive, de operatiile
pentru efectuarea calculului matematic, dar nu fiecare dintre noi suntem,
muzicieni,pictori,matematicieni.

Rezulta ca aptitudinile sunt adevarate sisteme operationale ce presupun

relationarea si interactiunea reciproca a componentelor lor,in urma carora apar
fenomene,ca cel al compensarii ce asigura functionalitatea si eficienta lor
maxima.
- Diferentele aptitudinale dintre oameni, fizionomia lor specifica pot fi
evaluate si dupa alt criteriu: dupa locul si rolul aptitudinilor in
4

structura personalitatii, dupa cum se raporteaza si se leaga de alte

elemente ale vietii psihice.
De exemplu: Al. Rosca si B.Zonga(204) afirmau ca orice proces psihic
raportat la functia sau la procesul sau dobandeste caracterul de aptitudine Procesul gandirii, raportat la functiile sale (abstractizarea, rezolvarea
problemelor,generalizarea) dobandeste caracterul de aptitudine si devine o
componenta esentiala a inteligentei.
Potrivit acestui punct de vedere s-ar parea ca aptitudinile sunt configurarii
de procese psihice, dar, in realitate ele sunt mai mult decat simple configuratie a
proceselor psihice, deoarece pe langa procese psihice sunt constituite dintr-o
multime de alte insusiri si calitati psihice legate prin relatii complexe si
dispunand de o determinare reciproca, sunt insusiri sintetice ale intregii
personalitati si nu al unuia sau altuia dintre procese psihice componente.
Procesele si insusirile lor psihice nu pot fi concepute separat de intreaga
configuratie psihica a persoanei, dupa cum nu pot fi "topite" intr-un tot
nediferentiat,intr-o masa omogena lipsita de diferentieri interne.
O problema controversata a aptitudinilor o reprezinta caracterul lor
inascut sau dobandit; S-a crezut ca ele ar fi un "dar de la divinitate", in felul
acesta formulandu-se teoriile spiritualitate, mai apoi ele au fost considerate ca
fiind innascute si transmise ereditar. Astfel au luat nastere teoriile biologizante
(lucrarea lui Galton, intitulata sugestiv "Hereditary Genius"-1869) care
demonstra si lansa, prin argumente ideea geniului innascut.In esenta se aduc
doua categorii de argumente:
a) transmiterea aptitudinilor de la parinti la urmasi
b) manifestarea pretimpurie a aptitudinilor
La aceste argumente s-au adus ,contraargumente: nu toti urmasii (unor
personalitati) au manifestat aptitudini; exista si cazuri de manifestare tirzie a
aptitudinilor (exemple: Walter Scott si-a scris primul roman in jurul varstei de
30 ani, Cervantes si-a publicat opera capitala pe la 60 de ani; Unele personalitati
au avut grave dificultati chiar in domeniul in care s-au remarcat - Newton era
ultimul din clasa, Napoleon a fost un mediocru in liceul militar, Roentgen a fost
eliminat din scoala cu calificativul "cretin incurabil", Verdi a fost respins la
Conservator, Moliere n-a putut invata sa citeasca mult timp, Hegel la absolvirea
seminarului a primit calificativul "idiot",etc).
Numeroase demonstratii concludente in legatura cu faptul ca factorii
ereditari joaca un rol important in aptitudinile umane,nu ne pot abate de la
parerea ca factorii mediului inconjurator pot juca un rol crucial ca sursa de
diferentiere individuala.
Aptitudinile ca moduri interne de actiune rapida, precisa, originala si
eficienta se "decupeaza" si se formeaza dupa modelul activitatii externe, a
componentelor si formelor ei concrete".
5

Relatia dintre aptitudini, activitate si predispozitii, pe langa problema

teoretica, ridica si o importanta problema practica: pe atitudine trebuie sa
manifeste educatorul fata de aptitudini?
In procesul formarii aptitudinilor conteaza nu atat ereditatea ori
mediul,cat calitatea lor.Cand calitatea celor doua categorii de factoori ereditari si
de mediu este mult prea diferita, efectele asupra aptitudinilor sunt nefevorabile.
In anumite cazuri limita, insa, diferentele de calitate a celor doua categorii de
factori pot duce la efecte benefice ca urmare a intrarii in functiune a
fenomenului compensarii. Daca factorii ereditari coincid cu cei sociali din punct
de vedere al calitatii lor, atunci performantele sunt maxime.