Rococo este un stil arhitectural, decorativ, artistic i de design interior care a fost

generat n Frana secolului al XVIII-lea, dar care s-a rspndit ulterior n ntreaga
Europ i apoi n cele dou Americi, mai ales n ceea ce se numete America
latin, adic n rile de limb spaniol i portughez.

Considerat adesea ca o perioad relativ trzie din evoluia barocului, fiind

caracterizat mai ales de bogia i varietatea detaliilor i a ornamentelor,
respectiv de exagerarea caracteristicilor barocului pn la opulen, rococo este
privit astzi ca o perioad relativ distinct n evoluia artei occidentale. Spre
sfritul perioadei sale de existen, a devenit relativ sincron i de multe ori s-a
apropiat sensibil de neoclasicism.

Aidoma arhitecturii, interioarele rococo ridic ornamentarea bogat, n toate

aspectele sale, la rang de postulat. Astfel, interioarele rococo prezint similar
faadelor cldirilor timpului, perei pictai i ornamentai (uneori chiar tavanele
fiind decorate similar pereilor), mobilier impozant, masiv i elaborat ornamentat,
sculpturi de dimensiuni mici i medii, oglinzi de diferite dimensiuni, tapiserii n
ton cu arhitectura, multiple reliefuri aplicate i, evident, picturi n ulei de diferite
dimensiuni.

Interiorul rococo al bazilicii din Ottobeuren

(landul german Bavaria)
Frecvent folosit n epoca plin de lejeritate social a Mariei Antoinette, stilul
rococo i datoreaz numele unei combinaii lingvistice dintre cuvntul francez
rocaille, adic scoic, i cel italian barocco, adic de sorginte baroc.

Bogia ornamentaiei vecin cu opulena, curbele ornamentale infinit ncolcite

folosite cu obstinaie, respectiv accentuarea cu precdere a artelor decorative i
a designului interior, au creat un fel de tratare cu indulgen superioar a
ntregului curent n prima treime a secolului al XIX-lea, cnd rococo-ul atinsese
apogeul su. Oricum, relativ repede, termenul de rococo s-a impus n lumea
criticii de art a anilor 1850, nemaifiind privit peiorativ, ca ceva vetust ci, aa
cum o merita, ca o ntreag perioad artistic marcant.