Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Metafora Terapeutica Teorie
Metafora Terapeutica Teorie
1.
PRECIZARI TERMINOLOGICE
1.1. METAFORA CA PROCEDEU ARTISTIC
1.2. METAFORA CA INSTRUMENT PSIHOTERAPEUTIC
2.
3.
4.
5.
6.
- Ce vi se pare original la acest om? a intebat vizitatorul. In fond nu face decat sa relateze
povesti, proverbe si zicatori preluate de la alti maestri.
O femeie - discipol a zambit. Ea a inceput sa povesteasca:
am avut candva o femeie care facea o tocatura de carne ceva nemaipomenit! I-am spus odata:
- Cum Dumnezeu o faci, draga mea? Trebuie neaparat sa-mi dai reteta!
Fata femeii a inceput sa straluceasca de mandrie:
- Va spun, cucoana, cum sa nu... Carnea n-ar fi nimic, piperul nici atat, verdeturile un fleac...
dar cand ma arunc pe mine in tocatura si incep sa o framant...Asta-i tot secretul!
(Anthony de Mello- Absurditati la minut)
1. PRECIZARI TERMINOLOGICE
1.1.Metafora ca procedeu artistic
Metafora, una dintre cele mai vechi notiuni ale stiintei limbajului (prima sa descriere a fost facuta de
Aristotel), este definita in retorica traditionala ca o figura de stil prin care un cuvant sau o expresie
denotand un tip de obiect sau actiune este folosit in locul altuia pentru a sugera o asemanare sau analogie
intre ele si presupune transferul relatiei dintre un set de obiecte si celalalt set in scopul unei explicatii
succinte. Deci, metaforele sunt acele figuri de stil ce desemneaza un obiect printr-un cuvnt sau expresie
care este propriu altuia (ex: durere fulgeratoare, povara gndurilor, primavara vietii etc. )
Importanta metaforei in actul comunicarii a fost subliniata de multi lingvisti si filozofi, deoarece ea:
-
lucru sau a unei fiinte si iau, de cele mai multe ori, forma unei expresii sau fraze. Evenimentele sau
procesele mai complexe cu greu ar putea fi surprinse de astfel de formulari metaforice.
Metaforele terapeutice sunt create pe masura nevoilor individuale si structurilor interne ale clientului
si nu trebuie sa dovedeasca neaparat calitati literare, poetice sau filosofice.
Ele capata valoare terapeutica doar in masura in care mijlocesc stabilirea unei relatii intre terapeut,
pacient si problema acestuia.
Deci , metafora terapeutica , prin constructia sa, evidentiaza un conflict si un mod, uneori neasteptat,
de rezolvare a acestuia. Cnd conflictul din poveste se aseamana cu ceea ce traieste clientul, atunci solutia
1
propusa poate sugera un nou cadru de rezolvare a problemelor sale. Atitudinile si asteptarile clientului sunt
cele care dau, in mod principal metaforei terapeutice forta de transfer a semnificatiilor, impingandu-l in
acest fel, catre cautarea unei semnificatii mai profunde.
Metafora, inteleasa in acest sens, devine practic nelipsita din majoritatea sistemelor teoretice si
tehnicilor de interventie psihoterapeutica.
Multa vreme, povestile au fost folosite in mod traditional in educatia occidentala si orientala.
Ele erau mijloace prin care se transmiteau si se ancorau in constiinta umana valori, conceptii morale si
modele de comportament. Tocmai valoarea lor considerabila de divertisment le-a facut potrivite pentru
acest lucru. Ele erau mierea ce indulcea chiar si ce mai amara lectie, facand-o interesanta. Continutul
povestilor oferea auditorului si membrilor comunitatii forta si siguranta, sugerand solutii pentru
problemele traditionale existente intr-un cerc cultural, social sau politic si satisfacand asrfel nevoia
majora de informare, identificare si sprijin in tratarea problemelor vietii.
Povestile din diverse culturi furnizeaza informatii despre regulile si conceptele importante,
prezinta alte idelologii si fac posibila largirea repertoriului de concepte, valori si solutionari a
conflictelor.
Tocmai de aceea, povestile se leaga de un alt proces, si anume, eliminarea limitelor emotionale si a
prejudecatilor referitoare la diferitele moduri de gandire si sentimente care fac ca elementul strain
(politic /cultural/ social/ personal) sa se perceapa ca ceva agresiv, periculos si sa creeze o defensiva,
acolo unde ar trebui sa existe intelegere. De exemplu, cand un occidental sau un american vine seara
acasa, vrea pace si liniste. Cel putin aceasta este regula generala. Se aseaza in fata televizolului, isi bea
berea castigata cu truda si isi citeste ziarul, ca si cum ar spune : Lasati-ma in pace. Dupa ce am muncit,
din toate puterile am dreptul la acesta. Pentru el, aceasta inseamna relaxare. In Orient, un om se
relaxeaza altfel. Pana sa ajunga acasa, sotia lui deja are invitati cativa oaspeti, rude sau prieteni de
familie si de afaceri. Discutand cu musafirii lui, se simte relaxar, de parca motuo-ul sau ar fi Oaspetii
sunu un dar de la Dumnezeu. Nu exista o definitie fixa pentru tot ceea ce constituie relaxarea.
Oamenii se relaxaza asa cum au invatat, iar felul cum au invatat este cel obisnuit in familia sau in grupul
lor sau in cercul social in care apartin. La fel ca timpul liber si relaxarea, si obiceiurile, deprinderile si
valorile au multe fatete. Aceasta nu inseamna ca un model este mai bun decat altul, ci mai degraba
inseamna ca sisteme variate de valori au multe de spus unele altora.
Prejudecatile si resentimentele se pot elimina cu ajutorul povestilor transculturale, ele putand fi
considerate o abordare decisiva pentru dezvoltarea empatiei si modificarea constientei, premisa pentru
orice schimbare in politica, economie si comportamentul fata de mediul inconjurator
urmatoarele randuri: Cand un membru al familei sau un guru moare, sau cand suntem doborati de o
mare nenorocire, trebuie sa stam linistiti cu familia sau cu prietenii toata noaptea si sa ne spunem
povesti unui altuia.
*In timpul Evului Mediu, savantii arabi au alcatuit pentru medici ghiduri traduse in latina si in alte
limbi, cunoscute sub denumirea de Tables de sant, Tacinum sanitatis. Astfel, intr-unul din aceste
ghiduri scrise de Ibn Bada este scris: Fiecare familie trebuie sa desemneze o persoana cu rolul de
confabulator ; acest confabulator era foarte necesar pentru mentinerea sanatatii. El trebuia sa fie
cineva cu simtul umorului si sa cunoasca multe povesti si fictiuni pentru delectarea spiritualui si pentru a
provoca rasul Deci, confabulatorul trebuia sa aiba capacitatea de a scurta sau lungi aceste povesti, sa
le amplifice sa le selectioneze in functie de situatie; de asemenea, era necesar sa aiba maniere alese si sa
stea treaza toata noaptea.
*In America Centrala, populatia bastinasa, pana in sec XVII-XVIII, foloseau niste papusi ciudate in
tratarea unor boli. Conform ritualului lor, cand un copil sau un adult se imbolnavea psihic, era adus la un
vindecator, barbat sau femeie. Acesta facea papusi mici ce reprezentau membrii familiei sau animale si,
dupa ce lua o bucata de panza din imbracamintea bolnavului, reconsituia povestea acestuia, facand-o
mai putin infricosatoare; vindecatorul ii spunea bolnavului: spune in soapta ce te tulbura si pune in
papusile in cutie; apoi cutia era arsa, ascunsa sau ingropata, dupa care i se spunea bolnavului:
Problemele vietii tale au luat sfarsit.
*Practici terapeutice se gasesc si in traditiile populare romanesti. De foarte multe ori, descantecele iau
forma unot metafore care astazi ar putea fi numite povesti terapeutice. Iata cateva tipuri de astfel de
povesti:
se povesteste, in putine cuvinte, ca boala insotita de altceva a plecat incotrova; ca acel ceva s-a
intors, iar boala nu s-a mai intors la pacient
in descantece mai lungi, se povesteste cum s-a mantuit bolnavul de boala prin ajutorul unor fiinte
care savarsesc oarecare actiuni menite sa indeparteze sau sa nimiceasca boala
se povesteste despre lucruri ce nu se pot intampla, lucruri absurde; dupa cum aceste lucruri sunt
imposibile, tot asa si boala este pentru pacient (ex: a manca fara gura, a taia fara cutit )
Si alte povesti au acelasi efect, indiferent daca vin din zona occidentala, europeana sau din alte zone.
aceasta, inadecvat intelegerii unor adevaruri mai profunde privind unitatea om-natura-univers, gandirea
orientala integreaza metaforele si povestile in discursuri rafinate, ce au ca scop vehicularea de
paradoxuri menite sa saprga automatismele gandirii logice.
Utilizarea intentionata si constienta a metaforelor, ca mijloc de accesare a resurselor inconstiente le- au
transformat pe acestea in instrumente extrem de eficiente in tratamentul psihoterapeutic modern.
Exista inca o apropiere indubitabila intre psihismul uman si arta de a comunica prin intermediul
povestilor visele din timpul somului, atractia pentru anumite cantece, texte, expresii cotidiene etc. ce
corespund, macar partial, evenimentelor si problemelor cu care omul se confrunta la un moment dat. (De
exemplu, multe dintre expresiile din viata de zi cu zi sunt metafore : timpul inseamna bani, a fi direct
la int, a demola pledoaria celuilalt etc.). Este foarte interesant de observat c, n timpul proceselor
de socializare sunt achiziionate metafore care, de fapt, nu faciliteaza adaptarea la realitatea obiectiva
lumii, ci la realitatea minii altora. Apare astfel un proces permanent de schimb si de transormare a
metaforelor cotidiene, in efortul de a apropia realitatea celuilalt la realitatea proprie si invers (De
exemplu: Viaa este ca o vacan, ansa este ca un tren, A prins ultimul tren!, Crile sunt cel mai
bun prieten al omului! etc.)
3. METAFORA
CA MODALIATE DE ACCESIBILIZARE
A DISCURSULUI PSIHOTERAPEUTIC
Multe din sistemele simbolice promovate de psihoterapie, sfarsesc in cele din urma prin a deveni
ideologii ce utilizeaza un limbaj unidimensional, inadecvat exprimarii si rezolvarii problemelor cotidiene,
precum: relatiile cu celalalt, relatia cu timpul, cu sexul cu moartea etc. Astfel, multi oameni aflati in
dificultate se simt excesiv de impovarati cand se confrunta cu concepte abstracte si cu teorii psihoterapice
pe care nu le pot integra in viata lor obisnuita.
Povestea urmatoare ilustreaza consecintele negative ce pot aparea, ca urmare a nepotrivirii
registrelor conceptuale a partenerilor implicati in terapie:
Maestrul, dorind sa arate discipolilor consecintele neadaptarii discursului la nevoile si
perceptia celuilalt, a spus urmatoarea parabola:
- Fierarul satului a gasit un ucenic dornic sa munceasca din greu pentru un salariu foarte
mic. Fierarul a inceput imediat sa il instruiasca pe baiat: Dupa ce scot fierul incins din foc,
il asez imediat pe nicovala. Cand vezi ca dau din cap, loveste-l cu ciocanul. Ucenicul a
facut exact ceea ce intelesese el ca i s-a spus.
A doua zi, el era noul fierar al satului.
De vreme ce psihoterapia nu se desfasoara doar intre specialisti, ci reprezinta o punte pentru clientii
nespecialisti, este esential ca psihoterapia sa devina comprehensibila pentru acestia.
O modalitate extrem de eficienta prin care comprehensiunea poate fi stimulata in psihoterapie este
utilizarea metaforei, tocmai pentru pentru ca ea pastreaza in construnctia sa legaturi intime cu semnificatiile
si evenimentele umane, sociale si spirituale, oferind posibile solutii la problemele vietii. Astfel prezentarea
unor noiuni de terapie (ce se doresc a fi intelese de catre client), ntr-o forma metaforei, povetii, pildei,
face posibil asimilarea usoara su profunda a lor, tocmai pentru ca se evita confruntarea cu conceptele prea
abstracte care, nu sunt pe nelesul oricui.
De asemenea, fiind independenta de lumea nedeslusita a clientului si nedeclansandu-i rezistenta la
dezvaluirea slabiciunilor lui, metafora folosita constient in terapie, ajuta clientul sa dezvolte o noua
atitudine fata de problemele sale.
4. METAFORA
IN DISCURSUL UNOR SCOLI TERAPEUTICE
4.1. Metafora si psihanaliza
Propunandu-si sa descrie arhitectonica complexa a personalitatii, precum si tehnicile de influentare
terapeutica ale acesteia, Freud a utilizat in mod frecvent metaforele. De altfel, majoritatea conceptelor
utilizate de Freud sub expresia condensata a metforei: complexul lui Oedip, complexul castrarii etc.
Prelegerile de psihanaliza contin multe metafore referitoare la inconstient, rezistenta, interpretare.
Manifestarile clinice, simptomele pacientilor nu sunt altceva decat exprimari metaforice ale continuturilor
psihologice refulate. Inconstientul concept central al teoriei psihanalitice are o structura metaforica; el
se serveste de un anume simbolism, care uneori variaza de la o persoana la alta, dar care prezinta trasaturi
generale si se reduce la anumite tipuri de simboluri , asa cum le regasim in mituri si basme.
In aceste conditii, travaliul psihanalitic, ce-si propune constientizarea si integrarea continuturilor
psihice refulate, utilizeaza in mod frecvent o comunicare de tip metaforic.
Insa, comunicarea metaforica a psihanalizei se supune unei limitari. Si acesta limitare vine din
faptul ca ea nu face diferentierea dintre nivelul literal si metaforica al mesajelor clientului. Pornind de la
una dintre celebrele reflexii asupra comunicarii harta nu este teritoriul, psihanaliza reprezinta o teorie
care confunda harta cu teritoriul, vazand drama oedipiana nu ca o metafora, o harta ci ca un fapt literal, un
teritoriu.
Analizand locul metaforei in comunicarea terapeutica pshihanalitica, constatam totusi ca psihanaliza
copiilor presupune deseori jocuri de rol, in cursul carora copilul si terapeutul joaca scenarii propuse de
copil. Desi in tehnicile initiale, analogiile evidente intre dorintele si temerile personajelor imaginare si cele
ale copilului care le-a imaginat nu-i sunt direct comunicate acestuia, practicile recente, indeosebi cele de
inspiratie kleiniana, includ, deseori, comunicarea analogiilor si a interpretarilor scenariilor pacientuluiautor.
capata cu
dand posibilitatea unei perceptii extinse a realitatii. Semnificatia acesteia insa nu sta in evenimentele
specifice ce formeaza continutul (structura de suprafata a acesteia), ci mai degraba in tiparele subiacente
sau principiile pe care le transmite (structura asociata), actiunea povestii servind doar ca o vizibila punte
de legatura intre ascultator si mesajul ascuns al povestii.
Daca principiile indirecte ale metaforei (structura asociata) determina clientul sa parcurga si cea
de-a treia etapa - activarea acel tip de cautare, prin care relationeaza metafora cu el insusi, generand
intelesul cel mai relevant pentru experienta sa actuala (structura profunda regenerata), atunci metafora
capata cu adevarat putere terapeutica. Fara corelatiile invizibile ale cercetarii personale, mesajul nu trece
niciodata podul.
O data conectarea realizata, se stabileste o relatie interactiva intre poveste si lumea interioara a
ascultatorului, prin care povestea traieste si se dezvolta in continuare.
9
Spre desosebire de alte abordari in care povestea utilizata de terapeut vehiculeaza in acelasi timp atat
problema, cat si alternativele de solutionare, in cazul psihoterapiei familiale, clientii isi pot crea
propriile metafore si tot ei pot gasi solutiile adecvate.
Pentru evitarea rezistentelor, psihoterapia familiala utilizeaza insusi demersul terapeutic, la nivel
metaforic. Astfel, terapeutul selecteaza cele mai importante elemente ale situatiei pe care le
translateaza in echivalente metaforice si le prezinta ca ingrediente ale unei povesti probleme sau ale
unui joc pe care cuplul sau individul le vor dezvolta.
Astfel, de pilda, fiecare din cei doi membri ai cuplului pot primi spre rezolvare o problema care este o
metafora a dificultatilor cu care cuplul se confrunta. Povestea apartine astfel, in egala masura
terapeutului care a construi-o, dar si familiei care i-a furnizat materialul psihologic necesar si care o va
completa. Ambele parti au aceleasi drepturi de a o contesta, modifica sau apara.
10
O alta modalitate de utilizare a metaforei in psihoterapia familiala o constituie prescrierea unor acte
simbolice. Prin acestea, clientul devine chiar protagonistul povestii si trebuie sa ia atitudine in raport cu
mediul simbolic. Aceasta strategie, aplicata mai ales la persoanele cu comportamente compulsive
autodestructive, implica infaptuirea repetitiva, de catre client, a unor acte simbolice autodestructive,
dar fara consecinte autodestructive. (Astfel, clientul poate fi pus sa loveasca un obiect sau sa urce un
portiune de scari sau sa stinga un foc etc.).
Comportamentele de acest tip sunt de obicei incercari de a pedepsi pe cineva care nu manifesta
suficienta dragoste si atentie pentru client. De aceea, actul simbolic trebuie sa implice o anumita
pedepsire simbolica a acestora (De exemplu, in cazul unei persoane bulimice, terapeutul poate aranja
ca familia sa cumpere tot ceea ce prefera ea sa manance si, in prezenta familiei, aceasta sa amestece si
sa striveasca toate alimentele cu mainile sale, pentru a simboliza ce se intampla cu stomacul sau cand
difera mancarea. Dupa amestecarea mancarii, aceasta este aruncata la toaleta. Daca toaleta se infunda,
membrul familiei pe care pacienta doreste sa il pedepseasca simbolic ca nu ii acorda atentia sau
dragoste solicitata, este singurul care desfunda toaleta.).Actul simbolizeza astfel, nu numai ce-si face
clientul lui insusi, dar si situatia in care isi pune familia.
O modalitate deosebita de utilizare a metaforei in psihoterapia familiala este de a face apel la un obiect
metaforic. Deseori, acesta este concretizarea materiala a unei metafore verbale,a unor semnificatii
simbolice atribuite acestuia de familie si de terapeut (De exemplu, un plic ce semnifica problema
ascunsa despre care evita clientul sa vorbeasca, un plic cu un secret).
Obiectul metaforic apartine deopotriva universului obisnuit al familiei, dar si noii realitati pe care o
creeaza relatia terapeutica dintre familie si terapeut. El exprima intr-o maniera vizibila si concreta
relatiile, regulile, comportamentele familiei sau ale unuia din membrii sai.
La fel ca povestea terapeutica, obiectul metaforic permite terapeutului sa evite absorbtia lui intr-o
situatie dificila si confuza, ramanand in exteriorul unui proces care implica in mod direct obiectul
metaforic si familia.
Decentrarea terapeutului favorizata de obiectul metaforic are mecanisme asemanatoare inductiei
hipnotice. Astfel, la fel cum hipnotizatorul se serveste de un obiect pentru a provoca o stare de transa,
terapeutul se foloseste de obiectul metaforic pentru a provoca in interiorul sistemului o stare de
curiozitate si tensiune in crestere. Actiunea se concentreaza asupra obiectului metaforic, permitand
terapeutului sa se decentreze.
Obiectul metaforic permite astfel sa introduca un cod nou in definirea si interpretarea faptelor
petrecute, cod ce va provoca o serie de procese de redefinire intre diferiti membri ai familiei si intre
acestia si terapeut.
La virtutile terapeutice ale metaforei, deja evidentiate pana in prezent, obiectul metaforic adauga una
11
deosebita: prezenta sa materiala in timpul sedintei. Astfel, prezenta fizica a obiectului metaforic
permite teraputului:
sa stabileasca un scop terapeutic comun si membrilor familiei sa verbalizeze anumite probleme
care ii implica emotional pe toti ceilalti
sa impuna o directie pe car eo doreste, negand, in aprenta, orice forma de implicare; cand un
membru al familiei nu urmeaza directia dorita sau rezista, obiectul este trecut altcuiva pentru a-l
ajuta pe primul;
sa se retraga din joc cand situatia devine periculoasa, sau sa creeze un impas, relansand mingea
in terenul familiei si verificand, din exterior, ceea ce se intampla;
sa elimine factorii de interferenta pe linia interventiei programate si sa solicite revenirea la
aceasta la sfarsitul fiecarei paranteze interactive
Insa, pentru a fi eficient, obiectul trebuie plasat intr-un anume moment al terapiei, in functie de
obiectivele acesteia. In caz contrar, se poate ajunge nu numai la esecul metodei, ci si al intregii terapii.
Valoarea metaforei in terapie rezulta deci, tocmai din faptul ca ea poate ocoli rezistenta constienta,
servind la a stimularea creativitatii si a gandirii laterale in relatie cu o problema a clientului. Ea ofera
exemple ale procesului de gandire in noi moduri. Desi pare sa contrazica logica si obisnuinta, metafora
permite persoanei sa faca un salt enorm afara din rigizii algoritmi ai problemelor sale si a solutilor deja
incercate. Iata de ce, de multe ori, abordarea metaforica (care apeleaza la emisfera dreapta) are o eficienta
mai rapida decat cea psihanalitica.
Deci, pornind de la teoria asimetriei functionale a celor doua emisfere, metafora capata in
psihoterapie valori noi - stimularea si eliberarea intentionata in procesul terapeutic a intuitiei si fanteziei
clientului-, facilitand astfel: comunicarea pozitiva, empatia, schimbarile de perspectiva, acceptarea si
stimularea de noi alternative. Aceste aspecte devin extrem de importante din punct de vedere terapeutic,
atunci cand numai judecata si ratiunea nu pot surmonta problemele clientului.
4.4.2. Metafora ericksoniana ca mijoc de comunicare cu inconstientul
M.Erickson a fost foarte talentat in ceea ce ulterior s-a numit comunicarea pe doua nivelui
constienti / inconstient. In timp ce constientul era ocupat cu prelucrarea mesajului (in forma conceptelor,
ideilor, imaginilor), un alt mesaj putea fi strecurat de catre terapeut in inconstient, folosind implicatiile,
analogiile. Gandirea metaforica ofera un pasaj subtil intre constient si inconstient, fiind asemeni unui Cal
Troian.
M.Erickson a pus accent acest tip de comunicarea indirecta, asa numit inconstienta, prin utilizarea
anecdotelor si a metaforelor pentru schimbarea cadrului de referinta experiential, acestea activand
asociatiile inconstiente ce intrerup vechiul raspuns comportamental prin generarea de noi intelesuri care, la
randul lor, produc noi raspunsuri comportamentale. Se initia astfel un proces circular autogenerativ ce
construia schimbarea terapeutica intr-un ritm propriu fiecarui client.
In preocuparile sale pentru dezvoltarea comunicarii cu inconstientul clientului, M.Erickson utiliza
13
frecvent expresiie lingvistice ascunse (marcate la nivel inconstient) si experienta de transa (ea insasi
vazuta ca o metafora generalizata), pentru a modifica subtil reperele constientei, fiind vizate in acest
proces, nu continuturile experientei trecute (cum ar fi, de exemplu, dezvaluirea materialului traumatic
reprimat), ci structura unor anumite experiente de crestere tipice copilariei sau altor varste; este ceea ce
Rossi a numit Seturi de experiente timpurii).
Hipnoza conversationala, cea naturalista ca si interactiunea strategica, metaforele, temele
paradoxale precum si calitatile lui personale si creative au fost uneltele sale majore ale psdihoterapeutului
M.Erickson.
Urmatoarea poveste vine sa intareasca viziunea ericksoniena asupra calitatii comunicarii cu
subconstientul:
Intr-o zi Maestrul a spus:
- Faptele facute de subconstient sunt superioare celor facute de vointa constienta.
Acesta afirmatie a provocat o furtuna de intrebari, dar Maestrul s-a retras, asa cum facea
intotdeauna cand considera ca nu e timpul pentru a raspunde la ele.
Cu o alta ocazie, toata lumea s-a dus sa participe la concertul unui pianist faimos.
Maestrul i-a soptit vecinului sau:
- Miscarile degetelor acestui om pe claviatura nu sunt o expresie a vointei sale constiente.
O activitate de o asemenea calitate trebuie lasata pe seama subconstienului.
4.4.3. Metafora ericksoniana ca mijloc de schimbare terapeutica
Un aspect important al comunicarii hipnotice ericksoniene il reprezinta modul in care metaforele si
sugestiile indirecte faciliteaza schimbarea terapeutica, fara ca clientul sa fie constient de aceasta.
Erickson sublinia faptul ca nu transa hipnotica in sine este cea care vindeca, ea doar facilitand
reasocierea unor experiente de viata ale clientului. Subliniind importanta reasocierilor, Erickson spunea ca
insight-ul asupra problemelor trecute poate avea un anumit rol educational, insa acesta nu schimba decisiv
viziunea clientului asupra trecutului. Doar metaforele si sugestiile indirecte au puterea de a facilita accesul
la sfera de alegeri a unor noi modele comportamente adaptative. Pardaoxal, acest lucru e posibil, tocmai
prin faptul ca ele nu au drept scop in sine schimbarea clientului, ci crearea cadrul in care acesta sa se poata
modifica in felul sau propriu.
Astfel, metafora este mult mai eficienta decat clasicul insight, pentru ca ea isi intalneste si pregateste
clientul pentru schimbare chiar pe terenul sau, pornind atat de la grila proprie de percepere a lumii, cat si
de la comportamentul sau simptomatic. Metafora, acceptand initial actualul sistem de referinta al clientului,
intra treptat in relatie cu acesta si ii activeaza (prin mecanisme specifice) acele resurse interioare care sa-l
sprijine pe client in acceptarea unor noi optiuni /cadre de referinta la problema existenta.
14
umane, fapt ce facilita stabilirea unei bune relatii terapeutice, cat si pregatirea clientului pentru un anumit
tip de raspuns, de atitudine. Caci este, intr-adevar, dificil de refuzat ideea cconform careia am inceput sa
invatam de cand ne-am nascut desi acest lucru nu a fost totdeauna usor. De cate ori nu am cazut inainte
de a putea merge, cate confuzii, greseli nu am facut inainte de a invata sa vorbim, sa scriem etc....! Intrucat
am invatat sa invatamde cand ne-am nascut, suntem capabili sa invatam pana la sfarsitul vietii noastre,
chiar daca inceputul fiecarei invatari este mai dificil. Dezvoltand aceasta tema (prin apelul la soc, surpriza,
confuzie, cu folosirea generoasa a intrebarilor si umorului jucaus), el planta sugestii indirecte in aceste
povesti terapeutice de invatare, inducand idei pozitive asupra evolutiei terapiei.
*Deseori, M.Erickson, pregatea terenul spunand povesti complet absurde, care aveau ca scop
destabilizarea sau dezorganizarea constientului (De exemplu: Exista lucruri pe care le stiti, dar nu stiti ca
le stiti. Cand veti sti ceea ce nu stiti, atunci va veti schimba). Aceste tipuri de formulari absurde provoca
clientul sa isi caute in el insusi resursele necesare schimbarii asteptate.
*M.Erickson obisnuia, de asemenea sa relateze metafore, povesti, fara raport direct cu problema
pacientului. El ilustra experiente pe care dorea ca ai lui clienti sa si le aminteasca, in timp ce atentia
constienta le era captata de linia de actiune din povestea spusa despre altcineva. Astfel, clientii aveau
libertatea sa-si creeze intelesul personal din stimulul-metafora oferit si chiar sa aiba invataturi care ar fi fost
prea dureroase ca sa fie tolerate de mintea constienta. Astfel, o metafora devenea un cadru modificat prin
care clientul avea posibilitatea sa dobandeasca experiente noi.
* Cu cat rezistentele clientului erau mai intense, cu atat apelul lui Erickson la metafora era mai ridicat;
si de multe ori acestea, asa cum am mai spus, pareau indepartate de problema clientului (De exemplu,
Erickson, in cazul unei femei frigide careia ii era teama sa vorbeasca despre sexualitatea sa, fara sa o
intrebe de amanuntele acestei probleme, a provocat-o sa ii povesteasca in cele mai mici detali felul in care
proceda pentru a-si dezgheta frigiderul).
* In mod frecvent la M.Erickson, abordarea metaforica a simptomului lua forma prescriptiilor
metaforice, simbolice, insotite de ritualuri (De exemplu: arderea, distrugerea, ingroparea sunt actiuni ce
fac parte din prescriptiile simbolice, din cele de doliu in special indiferent de ce fel de tip de doliu e vorba
(Doliul nu se refera in mod necesar la pierderea unei persoane iubite, ci la orice fel de pierdere in general,
ca pierderea unui obiect sau faptul ca un obiect a devenit nerealizabil).
* De asemenea, Erickson isi construia discursul metaforic, in functie de planul in care dorea sa se
produca schimbarea: planul atitudinal, planul compoertamental sau cel afectiv.
4.4.5. Particularitati ale abordarii metaforice ericksoniene
Ceea ce il deosebeste pe Erickson de alti terapeuti este faptul ca s-a abtinut in a interpreta clientului
16
17
5.2.Functia regresiva
In contextul terapeutic, metaforele permit adultului sa abandoneze temporar comportamentul
corespunzator varstei sale si sa experimenteze (prin fantezie, intuitie sau umor) idei si atitudini de la
varstele precedente.
Adultii sunt obisnuiti cu o comunicare clara, logica, respingnd mesajele redundante si avnd o
oarecare rezerva fata de poveste ca mijloc de comunicare. De multe ori, cnd acestia se indoiesc de cele
auzite, replica este: Nu-mi spune povesti!. Astfel, in conceptia maturului, orientat spre realizare,
intoarcerea la fantezie si intuitie propusa de povesti dobandeste semnificatia unei regresii catre o faza mai
timpurie de dezvoltare, catre copilarie.
Psihoterapia ofera un cadru securizanr al acestei forme de regresie, cand, in calitate de copil, ii este
ingaduit sa se abata de la normele standard ale realizarii si i se da acces la o gandire metaforica, si
creativa, la o reactie lipsita de teama fata de continuturile fantastice. Prin metafore, se face apel la
resursele creative ale clientului, evitnd rezistentele constiente.
Mai mult decat atat, prin aceasta metoda nu este fortat inconstientul sa faca lucruri specifice, ci este
18
doar invitat sa vada noi sensuri, noi intelesuri, lasandu-l apoi sa aleaga cea mai potrivita cale.
5.3.Functia de model
Metaforele promoveaza invatarea prin intermediul unui model.
Ele sunt, deci, solutii posibile de rezolvare a unor situatii de conflict cu care se confrunta pacientul.
Dar modelul / solutia oferita nu este rigida, ci contine un numar de interpretari posibile si de conexiuni cu
situatia existenta a clientului, permitandu-i acestuia sa exploreze si sa gaseasca solutii proprii, chiar inedite.
5.4.Functia de mediator
Metaforele pot juca rolul functional de filtru dintre convingerile clientului si cele ale terapeutului
Clientii tin mult la ideile lor fundamentale si la mitologiile lor personale. In mod concret sau nu,
aceste idei ii ajuta, in cele din urma, sa se impace cu conflictele existente. (Acest lucru devine mai evident
mai ales atunci cand clientul nu e chiar sigur ca terapeutul ii poate oferi ceva de valoare egala sau mai
mare).
Atacul mai mult sau mai putin frontal al terapeutului la conceptiile eronate ale clientului pot
provoca mecanisme de rezistenta din partea acestuia din urma (tacere, intarziere, absenta de la sedinte,
comentarii despre cheltuielile legate de terapie, diferite solicitari etc.), rezistente ce pot stingheri procesul
terapeutic pe de-o parte, dar pot si sa asigure accesul la conflictul intrapsihic al clientului, daca sunt
recunoscute suficient de clar.
In situatia terapeutica, confruntarea dintre terapeut si client este inlaturata de prezenta povestilor ca
intermediar intre cele doua parti. Este un semn de respect fata de client si se adreseaza dorintelor sale
narcisice. Prin metafore, subiectul conversatiei nu este clientul, care ar putea avea un comportament
simptomatic, ci eroul povestii. Astfel, incepe un proces in trei parti: pacient metafora terapeut.
Pentru client, metafora reprezinta un scut care, cel putin temporar, ii permite sa se lipseasca de
mecanismele de aparare conflictuale. In acelasi timp, terapeutul, fara a ataca clientul sau ideile sale,
19
sugereaza o schimbare de pozitie, care, la inceput, are mai mult caracterul unui joc. Aceasta schimbare de
pozitie ii permite in cele din urma clientului sa-si vada ideile unilaterale in raport cu altii, sa le interpreteze
si sa le extinda.
Metaforele ofera clientului sansa de a se exprima pe sine intr-o forma pe care in mod normal nu o are la
dispozitie foarte des
5.5.Functia de depozitare
Metaforele, prin imagismul si pluritatea de sensuri potentiale, pot fi retinute cu usurinta si puse in
practica de client si in alte situatii decat cea vizata de procesul terapeutic.
Metaforele sunt prezente atat in tratamentul sau terapeutic, cat si in viata sa cotidiana. El poate
interpreta diferit metafora, in functie de circumstanele pe care le traieste. In acest sens, metafora
functioneaza ca un depozit.
Metaforele, afectandu-l (constient sau inconstient) pe client pentru o perioada mai lunga de timp decat
terapia, ii mobilizeaza resursele interioare si il fac independent fata de terapeut
5.6.Functia de resemnificare
O metafora schimba perspectiva si cadrele de referinta, dezvaluind noi semnificatii si oferind o imagine
mai completa asupra problemelor clientului
Metaforele incurajeaza schimbarile de perspectiva si experimentarea de solutii noi, neobisnuite. Dar
scopul principal nu este acela ca un client sa-si retracteze punctul de vedere (e liber sa continue sa-l
sustina), ci sa-l faca sa realizeze ca situatia existenta poate fi privita dintr-un unghi nou, (insa nu neaparat
opus).
Nimic nu este in mod absolut bine sau rau. Lucrurile nu sunt bune sau rele, gandurile noastre le fac
astfel, spunea Shakespeare. Aceasta perspectiva este intalnita si in psihologia populara : Rau cu rau, dar
mai rau fara rau (Proverb ce sugereaza ca, raul suferit la un moment dat de un individ, de fapt l-a ferit de
un alt rau mai mare.
Insusirile, caricaturale la prima vedere, ale unor personaje din basmele populare (de exemplu:
Setila, Gerila, Flamanzila, Pasari-Lati-Lungila) se dovedesc a fi, in cele din urma, calitati, resurse
surpriza care i-au aSigurat succesul eroului principal.
In terapie, de exemplu, incapacitatea clientului de a vorbi in prezenta unor persoane mai putin
cunoscute, poate fi expresia unei calitati pe care el nu o constientizeaza: capacitatea de a asculta! Acest
lucru ii poate fi sugerat clientului prin zicala : Vorba este de argint, tacerea este de aur!. In ciuda acestui
adevar, de multe ori dorinta generala este de a invata sa vorbim si mai putin sa tacem!
Metaforele pot transmite traditia, in orice forma posibila: culturala, familiala, religioasa, sociala
O poveste poate depasi vietile individuale, efemere, si transmite ganduri, reflectii si asocieri.
Transmise din generatie in generatie, povestile par intotdeauna la fel.
Metaforele pot transmite atitudini si pattern-uri
5.8.Functia transculturala
Povestile, aducand informatii despre regulile si conceptele importante din diverse culturi, demoleaza
barierele emotionale ale clientului legate de largirea repertoriului propriu de concepte, valori si solutii.
Povestile, prin continutul lor, reflecta reguli, concepte si norme de comportament acceptate de o
anumita cultura. Daca aceste continuturi ar fi prezentate intr-o varianta directa unui client dintr- alta cultura,
ele ar putea fi percepute ca agresive sau amenintatoare. Dar asa, in forma povestilor (ca alternative de
solutii si nu ca norme impuse) continuturile stimuleaza rceptiviatea clientului spre feluri noi de gandire.
21
Cand un discipol si-a declarat intentia de a deveni predicator, Maestrul nici nu a vrut sa auda. El
o tinea una si buna:
- Asteapta, caci nu esti pregatit.
A trecut mai intai un an, apoi doi, cinci, zece, dar Maestrul nu a renuntal la interdictie.
Intr-o zi discipolul i-a spus:
- Nu as putea sa fac ceva bun, chiar daca nu sunt complet pregatit ?
- Ce rezultate crezi ca poate obtine un vanator care trage inainte de a avea glontul pe teava? i-a
replicat Maestrul.
Deci, in cazul utilizarii metaforei terapeutice, este absolut necesara cunoasterea:
- motivului consultatiei psihologice,
- istoria cazului, a familiei: incidenta tulburarilor psihice la rudele apropiate, evenimentele importante
din viata clientului
- identificarea persoanelor importante implicate si a relatiilor dintre ele
- descrierea cat mai amanuntita a simptomelor sale
- precizarea elementelor caracteristice situatiei problema si a felului in care evolueaza problema
(calibrare)
- precizarea transformarilor urmarite de client (scopul), avand grija sa fie formulate si in
domeniul controlat de client
-
Toate informatiile despre client ii vor perminte psihoterapeutului sa inteleaga si sa formuleze corect
problema clientului. (De multe ori clientul vine cu probleme vag definite sau, mai mult, gresit
formulate. Daca psihoterapeutul nu va acorda suficienta atentie gasirii si formularii corecte a problemei
clientului, terapia se poate transforma intr-un esec).
clientului , fapt ce va determina un efort mai mic de acceptare din partea acestuia a mesajului
terapeutic. Desi metafora (clasica sau conceputa de terapeut) are in principiu sarcina sa reproduca
experienta prin care tocmai trece pacientul principiul izomorfismului, ea trebuie astfel elaborata,
incat clientul sa nu poata stabili foarte usor legatura dintre poveste si propria sa problema. Eroii si
actiunea povestirii constituie, evident, personificari ale proceselor psihice (pozitive sau negative)
implicate, dar solutia trebuie inregistrata mai ales de subconstient, conducand la schimbarea pozitiva
de comportament, asteptata.
Etapele construirii unei metafore:
1) Alegerea unui context
2) Alegerea personajelor si a actiunii metaforei astfel incat acestea sa fie izomorfe cu situatiaproblema descrisa de client.
3) Stabilirea solutiei problemei finalul povestii.
4) Resemnificarea problemei invatarea implicita in urma interiorizarii metaforei
Detalierea celor mai importante etape in conceperea unei metafore:
2) Alegerea personajelor si a actiunii metaforei astfel incat acestea sa fie izomorfe cu situatiaproblema descrisa de client. Fiindca este necesara o recunoastere, mai mult sau mai putin constienta
a clientului in personajele si evenimentele povestii metaforice, izomorfismul urmareste stabilirea de
similitudini intre comportamentele, relatiile si situatiile clientul si personajul simbolic al metaforei.
Deci, prin izomorfism se vizeaza nu numai persoanele si faptele situatiei problematice a clientului,
ci si relatiile dintre acestea. Cand se aleg personajele, nu are importanta ce sunt, ci in ce relatie se
gasesc unele cu altele.
De exemplu, M. Erickson relata cum a folosit un izomorfism cand lucra cu un cuplu care avea
dificultati maritale legate de comportamentul lor sexual. El le-a vorbit despre obiceiurile lor
alimentare, realizand ca obiceiurile lor alimentare erau similare cu comportamentele lor sexuale ce
cauzau dificultati: Sotul era tipul carne - cu- cartofi si srea direct la felul principal in timp ce sotiei
ii placea sa zaboveasca la aperitive si delicatese. Pentru terapie Erickson a planificat pentru ei o masa
de la supa la desert in care amandoi sa fie satisfacuti. Cuplul nu a avut bineinteles nici o idee
despre semnificatia terapeutica a evenimentului, dar au fost placuti surprinsi sa constate ca viata lor
sexuala s-a imbunatatit considerabil ulterior.
Prezentam si un alt exmplu de izomorfism intre o situatie problematica si metafora, izomorfism,
cu grade de accesibilitiate, de data aceasta, atat pentru subconstient, cat si pentru constient :
Situatia problematica
Tatal
Metafora
Capitan pe un vas
25
Mama
Fiul
Familia
mereu
Rezolvare
Secund
Matelot
Echipajul
Rezolvare
*Calibrare: De cele mai multe ori problematica se repeta. Configuratii identice sau asemanatoare
de evenimente se repeta, ducand de fiercare data la experiente conflictuale nedorite. Dar elementele
situatiei problematice, desi pot fi mereu prezente, nu provoaca explozia decat atunci cand ating un
anumit prag critic. Prin urmare, transformarea situatiei problematice in problema este o chestiune
de calibrare.
*Recalibrare: Recalibrarea cuprindeprocesul prin care pacientul este ajutat sa constientizeza
momentul in care proporti diverselor elemente ale situatiei tinde sa alcatuiasca un amestec exploziv
si apoi este invatat sa utilizeze diverse mijloace pentru a controla elementele situatiei, astfel incat sa
nu se atinga acest prag.
Prin recalibrare, clientul intrerupe vechiul model ce conduce de fiecare data la aparitia
problemei. Iata un exemplu: Cand Maria privi in urma, constata ca ceea ce o suparase nu era faptul
ca mama o rugase sa faca anumite lucruri pentru ca luate in parte le-ar fi facut cu placere - , ci
faptul ca mama dorea sa le faca imediat.
clientului. De cele mai multe ori insa, psihoteraputul nu stie exact ce simte si gandeste clientul. De
aceea, modelul propus de metafora poate intalni modelul clientului, doar in masura in care notiunile
utilizate lasa o anumita libertate de proiectie, de semnificare. Si cum metafora a fost construita pentru
client, singura interpretare adecvata, corecta este cea propusa de client.
Metafora trebuie introdusa (in stare de veghe sau in transa hipnotica) intr-o maniera cat mai
lejera, oferind clientului o motivatie care sa para logica pentru introducerea metaforei (Ex:
Discutia noastra de saptamana mi-a amintit de o poveste despre... / Am o poveste frumoasa ce
parca iti mangaie sufletul si te ajuta sa te simti mai bine... / Stiu ca copilului tau interior ii
placpovestile frumoase. Am sa ii spun una dintre ele... );
Metafora trebuie prezentata (in stare de veghe sau in transa hipnotica) intr-o maniera naturala,
sustinuta si nuantata emotional.
Ca si alte forme de comunicare, o mare parte a influentei metaforei terapeutice vine din mesajele
metaverbale ce insotesc prezentarea orala. Inflexiunea vocii, gesturile si expresia faciala sunt
folosite pentru a transmite o mare parte din mesajul metaforei. Cuvintele sau expresiile cheie pot fi
marcate prin schimbari ale tonului vocii sau tempoului. Mesajele continute, marcajele analogice,
lingvistice si non-lingvistice, pot fi de asemenea folosite in contextul unei metafore, pentru a spori
impactul rezultatului.
incarcarea listei cu cat mai multe metafore intr-o sedinta. Nu se recomanda ca lista
metaforelor sa fie prea lunga pentru a nu incarca sau banaliza mesajul terapeutic si de
asemena, pentru a nu obosi sau plictisi clientul;
Povestea urmatoare ilustreaza cele mentionate mai sus:
Pentru a le explica discipolilor echilibrul la care trebuie sa ajunga pentru a putea
preda invataturile asimilate, Maestrul le-a povestit urmatoarea parabola:
Un predicator intra intr-o sala unde vru sa tina o predica. Sala era goala, cu
exceptia unui tanar grajdar, asezat in primul rand. Predicatorul, cumpanind daca
sa vorbeasca sau nu, in cele din urma ii zise grajdarului: Esti numai tu singur aici.
Crezi ca ar trebui sa vorbesc sau nu?
Grajdarul ii spuse: Invatatorule, eu nu sunt decat un om simplu si nu inteleg
lucrurile acestea. Dar, daca as intra in grajduri si as vedea ca toti caii au fugit si a
28
tendinta de a pune intrebari pacientului despre felul in care a inteles mesajul, respectiv de a
raspunde la intrebarile sale despre semnificatia metaforei. Se recomanda ca la orice tip de
intrebare pe care o pune clientul, raspunsul psihoterapeutului sa fie ceva de genul: Tu ce
crezi...?. Deci, pentru ca mesajul sa alunece in zona subconstientului, terapeutul nu trebuie
sa cerceteze imediat daca clientul a inteles sau nu mesajul, ci sa lase libera forta de explorare
si descoperire a acestuia. El trebuie sa pastreze in minte ca pacientul are capacitatea interna
de a se expune acestui mesaj, de a-l intelege in ritmul sau propriu si in acelasi timp, e
imposibil sa reziste influentei pe care mesajul metaforic o are asupra lui.
Povestea urmatoare ilustreaza cele mentionate mai sus:
Intr-o zi, discipolul se plangea maestrului sau: Nu inteleg totdeauna
semnificatiile povestilor tale, de ce nu mi le explici?. Maestrul i-a replicat: Cum
ai reactiona daca cineva ar mesteca un fruct inainte de a ti-l da? .
30