Sunteți pe pagina 1din 4

Cele 10 porunci ale Mihaelei Bilic

1. Tineti un jurnal alimentar


Notati intr-un carnetel absolut toata mancarea si bautura pe care le consumati
pe parcursul unei zile, chiar si lucrurile minore, cum ar fi 5 sticks-uri, 1
bomboana sau pahar de suc de portocale. Adaugati in dreptul fiecarui
articol ora la care a fost consumat. Este esential ca jurnalul sa fie tinut cu cea
mai mare corectitudine, altfel va furati singure caciula. Cu ajutorul unui pix
rosu subliniati apoi toate alimentele pe care le considerati bogate in grasimi si
zahar (patiserie, cascaval, mezeluri, prajeli, tocaturi, chips-uri, biscuiti,
napolitane, prajituri, bauturi racoritoare, etc). Apoi, cu verde, subliniati
legumele si fructele, carnea slaba, pestele, painea integrala si pastele, iaurtul
si branza proaspata. Ati ghicit: la sfarsitul celor 30 zile, verdele trebuie sa fie
majoritar.

2. Faceti cumparaturi corecte


Scopul de a diminua cat mai mult culoarea rosie din jurnalul nostru alimentar
impune o alegere atenta a produselor din raftul supermarketului. Pentru ca, nu-
i asa, cea mai simpla metoda ca sa nu mananci prostii este sa nu le ai la
indemana. Mersul la cumparaturi cu burta plina este un alt truc menit sa va
tina la distanta de ispite, iar alegerea pachetelor de mici dimensiuni, eventual
chiar cu portiile ambalate individual, va va ajuta sa va opriti la timp din
mancat, fara sa va fie mila de cutia care a ramas neterminata.

3. Reduceti pe cat posibil grasimile din alimentatie


Apelati mai degraba la grasimi nesaturate, vegetale (ulei), decat la cele
saturate, animale (slanina, unt, smantana). Renuntati la prajeli si folositi uleiul
crud, pus pe alimente direct in farfurie, dupa ce acestea au fost luate de pe foc.
Nu cumparati niciodata mezeluri tocate (salam, carnati, parizer), pentru ca
liantul ingredientelor este slanina. Folositi doar carne slaba (pulpa, muschi) si
indepartati pielea de la pui si peste. Alegeti smantana, iaurtul si laptele cu
continutul cel mai mic in grasime, iar untul cumparati-l in pachetele mici (de 10
g, aceasta fiind portia corecta). Renuntati la cascaval si branza topita in
favoarea perlelor de branza, a iaurtului si telemelei. Uitati de patiserie contine
faina si grasime in parti egale.

4. Eliminati zaharul rafinat din dieta


Este un aliment fara valoare nutritiva si contine doar calorii goale, care
ingrasa. Faceti acest lucru treptat, pentru ca, fiind un drog, creierul nostru va
reactiona violent la lipsa lui. Incercati pentru inceput sa inlocuiti dulciurile
concentrate (prajituri, biscuiti) cu altele, pe baza de fructe (tarte, placinte).
Schimbati bauturile racoritoare (chiar si sucul natural) cu varianta light sau cu
apa minerala, ceai, cafea. Cand alegeti cerealele de mic dejun, gemul sau
dulceata, cautati sa aiba un continut minim de zahar sau sa fie indulcite cu
fructoza. Nu apelati la miere ca la un indulcitor nepericulos; este mai
concentrata decat zaharul. Scopul final este sa ajungeti sa consumati alimente
dulci maxim o data pe zi (un fruct, putina ciocolata sau inghetata), iar daca se
intampla doar o data pe saptamana, nu va va certa nimeni pentru asta.

5. Reduceti consumul de sare


O alimentatie sanatoasa nu presupune mancare nesarata si fara gust, insa
excesul de sare poate crea probleme de sanatate. Evitati afumaturile,
mezelurile si branzeturile fermentate, semipreparatele si alimentele tip fast-
food, sticks-urile si covrigeii, semintele, sosurile. De multe ori, cantitatea mare
de sare dintr-o mancare ascunde defecte de calitate. Incercati sa consumati
produsele asa cum vin ele din natura, iar daca doriti supliment de gust,
apelati fara retinere la condimente, ierburi aromate, usturoi, ardei iute, etc.

6. Faceti ordine in programul meselor


Regula cel mai greu de respectat este aceea de a avea trei mese principale pe
zi si o gustare, iar in afara acestora niciun fel de rontaieli. Pare simplu, insa
abia cand notam intr-un jurnal tot ce am bagat in gura pe parcursul unei zile,
putem constata cu surprindere ca am trecut usor cu vederea mici ciuguleli, in
valoare de cateva sute de calorii. Un program fix al meselor ne ajuta sa ne
reglam apetitul, sa ne fie foame la ore fixe, sa ne saturam cu cantitati mai mici
de mancare. Astfel, reusim sa slabim mai repede si sa ne recapatam controlul
asupra propriilor impulsuri, reusind sa facem diferenta intre foamea adevarata,
pofta, plictiseala sau stres.

7. Transformati orice masa intr-un ritual placut


Invatati sa va comportati de fiecare data la masa ca si cum ati fi la restaurant
si toata lumea ar fi cu ochii pe voi. Bagati in gura bucatele mici, mestecati de
20-30 ori fiecare inghititura, consumati maxim doua feluri de mancare, fara sa
existe posibilitatea unui supliment, indiferent de cat de mult v-a placut;
incercati sa lasati ceva in farfurie, iar in final ridicati-va inainte de a simti ca
stomacul este plin. Evitati alimentele usor de transformat in sandvis, care se
consuma repede in picioare, langa usa frigiderului; folositi o farfurie mare, pe
care sa intre toate alimentele pe care le puteti consuma la masa respectiva;
impuneti-va sa stati jos macar 15 minute si, in final, priviti-va in oglinda si
recunoasteti daca ati oferit un spectacol placut sau, din contra, unul dizgratios.
Fiti niste adevarate doamne, chiar si atunci cand nu va vede nimeni.

8. Acceptati momentele de slabiciune si ispitele


Vor fi, inevitabil, momente in care vointa voastra nu se va afla la cele mai inalte
cote, iar anticiparea lor va va ajuta sa le treceti cu usurinta. Daca mergeti la
cumparaturi, nu o faceti cu burta goala; infranati-va curiozitatea fata de noile
modele de prajituri si pateuri de la cofetaria din colt; evitati mesele tip bufet
suedez; invatati sa aruncati resturile din farfuria celorlalti direct la cos; nu
petreceti ore intregi in bucatarie, preparand bunatati de care, apoi, sa nu aveti
voie sa va atingeti. Nu faceti exercitii de vointa pe pielea voastra. Acceptati ca
este omeneste sa poftiti si, de aceea, aveti grija sa fiti mereu satule, cu ajutorul
alimentelor permise si nepericuloase.

9. Incercati sa renuntati la cure de slabire si inlocuiti-le cu un stil de


viata sanatos
Indiferent de alimentul miraculos al unei cure de slabire, aceasta va da
rezultate atat timp cat este respectata. Ce se intampla cand ne intoarcem la
alimentatia noastra obisnuita, pentru ca dieta s-a terminat? Se intorc si
kilogramele de obicei, in numar mai mare. Solutia? Incetati sa va impuneti
restrictii drastice pe perioade scurte de timp. Singura metoda de a scapa
definitiv de obsesia slabitului este sa mancati putin din orice, in ideea ca si
maine e o zi. Reinvatati ce inseamna o portie corecta; asociati alimentele intre
ele; eliminati grasimile, zaharul si prajelile; invatati sa gatiti simplu, cu multe
condimente si ierburi aromate; dati-va voie, din cand in cand, sa aveti mici
placeri culinare si, cu timpul, rezultatele vor aparea. Iar de aceasta data vor fi
stabile.

10. Orice miscare e mai mult decat nimic


Nu va cere nimeni ca, incepand de maine, sa mergeti zilnic la sala, insa trebuie
sa stiti ca sedentarismul duce automat la scaderea metabolismului si, implicit,
a arderilor de calorii. Daca nu pentru sanatate, macar pentru silueta, reinvatati
sa mergeti pe jos. Nu va propun alergare, nu inot, nu aparate de forta, ci
banalul mers pe jos, asa cum am facut din mosi-stramosi. Si, cine stie, privind
oamenii in ochi si cerul albastru, poate veti descoperi ca viata e frumoasa,
chiar si cu cateva kilograme in plus.

S-ar putea să vă placă și