Limbajul non-verbal

Oamenii difera ntre ei si acesta este un lucru evident. Ei au constiinta acestor deosebiri, mai ales
cnd se au n vedere criteriile socio culturale. Exista tipuri de mentalitati si conduite diferite, de
relevanta a legaturilor afective cu semenii. Transparente sunt astfel de diferente cnd e vorba de
cultura africana, asiatica, euramericana si, n cadrul lor, de etnii.

Principalele modalitati si mecanisme ce intervin n abordarea cognitiva a celorlalti sunt:

comunicarea verbala, comunicarea paralingvistica, limbajul non verbal, atribuirea, combinarea si
sinteza informatiilor. Cultura si mediul social au o influenta mare asupra comportamentului
uman. Relatiile umane, pentru o mai mare conectivitate, necesita un cod comun sau o limba
comuna, o mostenire, o istorie comuna sau norme, cunostinte, atitudini, valori, credinte, modele
de perceptie care sunt acceptate de grup si acest lucru se vede n exprimarea verbala si non
verbala.

n acord cu specificitatea culturala, functioneaza reguli deosebite, uneori contrastante, n legatura

cu unde si cum emotiile ar trebui sa fie exprimate. Asemenea norme sunt numite n literatura de
specialitate ( Ekman, 1971) reguli de expunere (display rules). n mai multe culturi este total
nepoliticos sa te bucuri cnd ai nvins un oponent. Dar regulile de expunere se aplica si n
interiorul unei culturi, ele fiind nvatate de mic copil. De exemplu sa nu razi de cei infirmi sau de
anumite gafe. Totusi, se considera ca respectivele reguli au un caracter represiv, inhibator, si ca
tendinta fiintelor umane de pe toata planeta este sa-si exprime spontan si similar trairile prin
intermediul miscarilor faciale. Comunicarea non-verbala este din aceasta cauza mai greu de
controlat dect cea verbala.

Oamenii din diferite culturi au orientari diferite catre individualism , autoritate, nesiguranta,
feminitate. S-au facut cercetari pornindu-se de la distinctia: cultura individuala - centrata pe
calitatile si performantele individuale, adica cultura occidentala si cultura de tip colectivist, unde
individul este estompat n favoarea grupului (cultura asiatica, hispanica, sud-europeana si la
majoritatea populatiilor simple, iliterate). Pe aceasta linie cercetari mai aprofundate s-au facut
comparnd conceptia de sine n cultura japoneza si cea americana, considerndu-se
reprezentative pentru diferenta Est (cuvnt cheie: colectivism) si Vest (cuvnt cheie:
individualism) . Asemenea studiu s-a ntreprins prin colaborarea unui specialist american cu unul
de origine japoneza (Markus si Kit Ayama- 1991).

n America- independenta si capacitatea de a te descurca singur sunt privite ca valori centrale n

procesul de socializare. Esti nvatat de mic sa fii competitiv, sa lupti pentru reusita, sa fii n stare
sa te autodepasesti continuu si sa depasesti orice obstacol prin fortele proprii.
Cultura japoneza sinele apare ca interdependent , oamenii vazndu-se pe sine ca integrati
profund micromediului social n care activeaza, puternic angajati n relatiile cu ceilalti si
conducndu-se dupa principiul ca ei trebuie sa se comporte potrivit gndurilor, sentimentelor si
actiunilor celorlalti cu care sunt n relatie. Gelozia, frustrarea, nu mai sunt valabile atunci cand se
obtine un succes remarcabil pentru culturile interdependente.

Practica cotidiana si numeroase cercetari experimentale arata deosebiri marcante individuale n

abilitatile de a deduce stari sufletesti din expresiile faciale. Dincolo de varietatea individuala s-au
constatat diferente semnificative dupa criterii sociodemografice. Dar mai pregnanta apare
deosebirea de gender: femeile au mai pronuntate abilitati n descifrarea starilor sufletesti pornind
de la expresiile faciale ( a limbajului non-verbal n general).

Miscarile trupului merita sa retina atentia n aceeasi masura cu institutiile sau cu alte forme
consacrate de manifestare a interactiunii sociale, tocmai pentru ca n ele vedem cultura
ncorporndu-se. O data ce aceeasi realitate este desemnata n limbi diferite prin complexe
sonore diferite, e clar ca ntre cuvnt si lucrul pe care acesta l denumeste nu exista o legatura
naturala, ci o pura conventie.

Cercetatorii s-au ntrebat daca expresiile faciale pot identifica nationalitatea si cultura celui care
le exprima. Abigail A. Marsh a demonstrat ca pot exista astfel de accente" ale expresiilor faciale
care apar n urma diferitelor emotii. Cercetatorii notau ca diferentele culturale sunt intensificate
n timpul actului de exprimare a emotiilor". Prin urmare, expresiile emotionale pot functiona ca
limbaj universal, fiind n acelasi timp unul cu accente regionale". Alte studii au ncercat sa arate
daca expresiile faciale exprimate n timpul emotiilor, pe de o parte, reprezinta un limbaj
universal, iar pe de alta parte daca exista modalitati si cai unice de exprimare a emotiilor tinnd
seama de diferitele culturi.

De exemplu, Izard era de parere n 1980 ca exista rezultate impresionante privind

universalitatea a sase emotii fundamentale: bucuria, tristetea, furia, dezgustul, surprinderea si
teama. Din moment ce toate fiintele umane cunosc aceste expresii si le atribuie aceeasi
importanta din punct de vedere al experientei , este rezonabil sa deducem ca acestea au o baza
genetica sau sunt programate." n 1988, Buck afirma ca cercetarile privind comunicarea
emotiilor si expresiilor faciale sugereaza ca apar anumite manifestari care sunt si corect
recunoscute pe scara larga n diferite culturi."

Toate cele cinci modalitati senzoriale vazul, mirosul, auzul, gustul, pipaitul, au organele de
simt pe fata sau n apropierea ei. Din ele numai pipaitul poate fi ntlnit pe toata suprafata
corpului. Fata ramane sursa principala de informatie despre starile noastre emotionale
observndu-ne fata ceilalti pot spune daca suntem fericiti, tristi, furiosi, surprinsi sau speriati.
Uitndu-se la fata noastra pot spune daca ne simtim dominati sau supusi. Oamenii ale caror
sprncene sunt coborte sau si coboara linia sprncenelor sunt priviti ca dominanti, n timp ce
oamenii care au sprncene ridicate sau si le ridica temporar sunt priviti ca supusi. Acesta este
unul dintre motivele pentru care femeile si penseaza sprncenele subliniindu-le si ridicndu-le,
femeile creeaza un semnal semi permanent al sumisiunii care pentru barbati se presupune ca este
atragator. Limbajul sprncenelor ridicate si coborte este larg raspandit. Foarte interesant este ca
exista parti ale lumii, inclusiv Africa si Asia , unde sprncenele ridicate nu sunt interpretate ca un
semnal de sumisivitate.

Cultura poate oferi un sens particular miscarii. De exemplu, o ridicare rapida a sprncenelor sau
bataia pleoapelor nseamna promptitudine, bunavointa n interactiune, dar n functie de cultura o
conotatie de prietenie si ostilitate este adaugata n contextul comunicarii.

Contactul vizual este un canal de mare relevanta n cunoasterea celuilalt si interpretarea

gndurilor, afectelor si a intentiilor sale. De exemplu, evitarea privirii unei persoane poate sa
nsemne (daca se priveste n alta parte) dispret, dezinteres etc. iar daca se priveste n jos rusine,
vinovatie, timiditate. Pe de alta parte, privirea insistenta poate semnifica pretuire, simpatie,
interes.

Contactul vizual are o mare variabilitate cultural - sociala. De exmplu, n societatile feudale, n
special n cele imperial-asiatice, pentru oamenii de rnd era indecent sau chiar interzis sa se uite
n ochii nobililor si cu att mai mult ai mparatului. Urme mai vagi sunt si astazi, inclusiv n
societatile democratice, unde a-ti nfrunta privirea cu seful nu e deloc recomandabil.

si o intonatie ascendenta sau descendenta transmite mesaje importante. Un timbru descendent

este asociat cu declaratiile, siguranta si dominanta, n timp ce unul ascendent este caracteristic
ntrebarilor, nesigurantei, sumisiunii. Totusi, lucrurile nu stau mereu asa. Daca vorbesti cu un
australian, de exemplu, vom observa ca de multe ori afirmatiile sale suna a ntrebare din cauza
intonantei ascendente. Prin urmare, opiniile sale mai putin sigure si mai putin categorice sunt
importante pentru faptul ca reduc probabilitatea unui conflict. Totusi, din alte puncte de vedere
australienii ncep sa se afirme mai mult- cel putin femeile australiene. Cercetarile comparative
arata ca n ultimii cincizeci de ani timbrul vocii femeilor din Australia a devenit mai jos. Vocile
barbatilor si femeilor tind sa fie din ce n ce mai apropiate, ca frecventa vocala, si acest lucru se
ntampla pentru ca femeile abandoneaza tonurile sumisive si ncep sa se apropie de felul de a
vorbi masculin.

Un loc aparte printre mijloacele de comunicare sonora nonverbala l ocupa fluieratul. n afara de
binele cunoscutele sale codificari utilizate n sport si n domeniul militar, fluieratul s-a dezvoltat
si ca limbaj alternativ, menit sa se substituie total vorbirii atunci cnd distanta dintre emitator si
receptor este prea mare. Cazul cel mai spectaculos este cel al obiceiului populatiei Guanche din
insulele Canare de a conversa prin fluieraturi pana la distante de cca 5 km. Astazi acest sistem
neobisnuit de comunicare nu se mai mentine decat n insula La Gomera. De remarcat e faptul ca
semnalele nu codifica aici notiuni sau cuvinte, ci chiar sunetele limbii, ceea ce apropie aceasta
modalitate de transmitere a informatiei de schema de principiu a functionarii telefonului.
Daca n cadrul culturii sus amintite fluieratul era un gest normal, n societatile europene
fluieratul pe strada, mai ales dupa reprezentantele sexului feminin, este considerat o insulta, sau
daca nu, n orice caz, este privit ca un gest nepoliticos.

O alta trasatura importanta a limbajului non-verbal este atingerea. S-a afirmat ca cea mai mare
parte a societatilor evoulate nu sunt societati tactile. Cea mai mare parte a atingerilor verticale
implica o persoana dominanta care atinge un subordonat dar se poate ntampla si invers. Daca
tnarul care tocmai fusese atins reactiona punnd la rndul lui mna pe umarul sefului, acest gest
ar fi sugerat ca sunt mai egali dect sunt n realitate si ar fi putut ameninta autoritatea sefului. n
unele situatii, ca de exemplu plimbarile, oamenii cu un statut social nalt se supara la atingerile
altor persoane. De regula nu le place pentru ca stiu ca ele pot reduce autoritatea.

Unele pot chiar jigni, deocarece comunicarea dintre oamenii de diferite culturi poate avea de
suferit din cauza ntelegerii gresite a acestui tip de limbaj. De exemplu, cnd Regina Elisabeta a
II-a a fost n vizita n Australia n 1992, primul ministru australian, Paul Keating, a luat-o fara sa
se gndeasca de dupa umeri. Pentru multi britanici acest gest a fost ofensator iar presa britanica
de scandal l-a poreclit pe Paul Keating soparla din Oz". Cei mai multi australieni nu ntelegeau
de ce se facea atata scandal. Ei nu si-au dat seama ca pentru britanici acesta era un subiect foarte
delicat. Gestul atingerii bratului sau al umarului pentru a exprima compasiune sau asigurare nu
este permis n aceeasi circumstanta n toate societatile.

Un alt exemplu pentru sustinerea aceleiasi idei este urmatorul : a fost un caz n care un lider
sovietic, dupa o conferinta n SUA si-a manifestat prietenia dintre cele doua natiuni prin
mpreunarea minilor peste cap, un gest care pentru americani nseamna triumf.

Ridicatul din umeri este n planul gesturilor eschivarea prin excelenta. Din acest motiv nu este
deloc surprinzatoare frecventa sa.
n comunitatile unite unde oamenii si adreseaza constant cereri unii altora pentru favoruri sau
informatii si trebuie sa existe un mod de a refuza aceste cereri fara a se supara. Ridicatul din
umeri poate fi realizat n mai multe feluri, n functie de felul n care se combina diferitele sale
componente- naltarea umerilor ridicarea bratelor, aratarea palmelor, ridicarea sprncenelor si
ntoarcerea capului. Felul n care oamenii combina aceste elemente depinde foarte mult de
mediul lor cultural de provenienta.
n faimoasa cercetare facuta pe italieni si evrei n New York, David Efron a observat ca n timp
ce italienii tind sa gesticuleze folosind o circumferinta larga n miscari, evreii est-europeni au
obiceiul de a si tine coatele apropiate de corp. Aceste diferente sunt observabile si n felul n
care ridica din umeri. Italienii tind sa ridice din umeri ridicnd totodata si bratele, n timp ce
evreii est- europeni tind sa ridice umerii tinnd bratele apropiate de corp. Gestul facut de italieni
este mult mai expansiv, bazndu-se pe autoapararea oferita de umerii ridicati. Ridicatul din umeri
este dublu defensiv la evreii est-europeni pentru ca se bazeaza pe protectia oferita de umerii
ridicati dar si pe apropierea coatelor de corp. Faptul ca nu se vad coatele reduce si probabilitatea
ca gestul sa para dominant.

Pe de alta parte, la francezi acest gest tinde sa fie si mai economic. Deseori aceasta consta numai
ntr-o eschivare schitata cu gura, unde gura imita un U" rasturnat, cobornd mandibula, tinand
buzele mpreunate si tragnd simultan colturile gurii n jos. Eschivarea clasica la francezi este
nsotita de expresia Boff , o exclamare care rezuma foarte exact tonul plictisit si dispretuitor pe
care francezii l-au adaugat la mesajul de baza al ridicarii din umeri.

De fapt, ridicatul din umeri la francezi are deseori un ton dispretuior aproape, ca si cum autorul
gestului ar spune : nu am ce sa comentez, sunt plictisit si neinteresat si oricum este irelevant!"
Acest mesaj este foarte diferit de cele comunicate de alte variante etnice ale gestului de
exemplu italienii par sa spuna: ce legatura are asta cu mine, sunt nevinovat!" iar mesajul
transmis de evreii est-europeni este ceva de genul: ce pot face eu, nu am nici o putere".

n ceea ce priveste indicatorii corporali, putem afirma ca atributele pe care le cauta barbatii si
femeile la parteneri sunt totusi foarte susceptibile la influenta culturii, modei si a circumstantelor.
Atributele fizice pe care barbatii din societatea noastra le considera atragatoare la o femeie sunt
adeseori foarte diferite de cele care maresc pulsul n alte parti ale lumii. n societatea noastra au
existat variatii istorice foarte puternice si profunde n notiunea despre frumusete. Sa comparam,
de exemplu, delicioasele femei durdulii pictate de Rubens cu modelele slabe si Calistele
Flockhart de astazi.

Cel mai evident este cnd luam n considerare modelul de frumusete asiatica sau africana n
comparatie cu modelul de frumusete european. nca o data contextul socio-cultural si pune
amprenta asupra modului n care sunt perceputi oamenii: standardele de frumusete, inclusiv a
fetelor umane, variaza de la o cultura la alta. si aici se ia n consideratie distinctia ntre cultura
individualista" si cultura colectivista", pe baza rolului acordat individului, respectiv
colectivitatii, ca orientari ale valorilor fundamentale. Sub acest raport individualism - colectivism
Franta, Italia, Olanda si Romnia apartin culturii individualiste si acest lucru ar putea explica cel
putin partial stereotipul atractivitatii fetei feminine.

n cultura europeana fata ovala este considerata ideal al frumusetii. Daniel McNeill observa ca
fata ovala este modelul perfectiunii n sculptura greaca si romana si a dominat mare parte din
pictura Renasterii. Mozaicul de pe peretele din stanga al Bisericii San Vitale din Ravena o
nfatiseaza pe mparateasa Bizantului, Teodora, nconjurata de curtea sa. Fata acestei splendide
mparatese are forma ovala, iar alaturi de ea este prezentata o femeie din suita mparatesei care
are fata triunghiulara. Contrastul este izbitor: frumusetea sta n fata ovala.

Trebuie adaugat si faptul ca pictura religioasa crestina, sub influenta artei bizantine a consacrat
fata ovala a Maicii Domnului. Nici intentia mass-media nu trebuie ignorata. La televiziune, n
general, ne sunt prezentate cu precadere fete frumoase, adica ovale. Aceste fapte conduc spre
ipoteza nvatarii socio-culturale a standardelor de atractivitate a fetei feminine si explica
motivele pentru care acest model este considerat frumos.
O alta caracteristica a limbajului non-verbal care a luat diverse forme n timp este
disponibilitatea. La majoritatea mamiferelor este cel care face avansurile aratnd femeii ct este
de puternic, sanatos si plin de resurse si ca va fi un partener perfect. Totusi la oameni se ntampla
invers pentru ca majoritatea semnalelor de disponibilitate sunt transmise de femei femeile sunt
cele care se mbraca elegant, si aranjeaza parul, se dau cu parfum si se machiaza. Dar lucrurile
nu au stat ntotdeauna asa. De exemplu, n Anglia secolului al XVII-lea, pe vremea dandy-lor,
barbatii educati erau cei care se mbracau ca niste pauni iar sotiile lor aratau ca niste paunite
saracacioase. La fel de adevarat este astazi ca daca femeile sunt cele care cearca sa fie
atragatoare din punct de vedere sexual, barbatii preiau o parte din ce n ce mai mare a nevoii de a
cheltui bani pe haine, de a avea o tunsoare la moda, de a folosi apa de colonie si lotiuni
parfumate. Hainele, bijuteriile si parfumul sunt toate purtate si de barbati si de femei.

Exista si alte forme de reclama sexuala pe care persoana respectiva nu le poarta - este vorba de
bogatii, de posesiuni. n domeniul acesta barbatii fac cele mai mari eforturi investind n masini,
apartamente si aparatura electronica pentru a putea impresiona membrii sexului opus. De
exemplu, la tigani, exista obiceiul de a cumpara viitoarea sotie n aur: viitorul sot plateste
familiei alesei lui greutatea fetei n aur.

Mauss (1935) a definit tehnicile trupului ca felul n care oamenii, n societatea lor de bastina, stiu
ca prin traditie sa-si foloseasca trupul. Hewes a descris n 1957 distributia a peste o suta de
variante a posturilor umane. Aceste posturi primesc conotatii diferite de la o cultura la alta:
postura deschisa a femeii: coatele departate de corp, picioarele apropiate, bratele ncrucisate
versus postura nchisa: coatele apropiate de corp, genunchii departati, picior peste picior, este
judecata pozitiv n SUA dar considerata imorala n Japonia.

Cel mai cunoscut exemplu al diferentelor culturale n cazul limbajului trupului l reprezinta
miscarile de negare / de afirmare facute din cap. Asa cum remarca Jakobson n 1972 , se pot
distinge trei patternuri n Europa :
Miscare verticala pentru da" si miscare orizontala pentru nu"
Miscare orizontala pentru da" si aplecarea capului pe spate pentru nu"
Aplecarea capului n fata pentru da" si pe spate pentru nu".

Un alt exemplu este aratarea limbii, care n Europa este nteleasa ca un teasear, ca o cicaleala iar
n Tibet acest gest este folosit n salut. Gestul OK n America este perceput n functie de cultura:
ca zero n Franta , bani n Japonia sau este o aluzie la homosexualitatea cuiva n Malta si o
amenintare cu moartea n Tunisia. De asemenea, exista posibilitatea exprimarii aceleiasi idei prin
gesturi asemanatoare: de exemplu, rusul ridica degetul mare n pozitie verticala, francezul si
duce la buze aratatorul si degetul mare unite la vrf, brazilianul si strnge ntre degete lobul
urechii ; acesta din urma i semnaleaza altui barbat trecerea unei femei frumoase ducnd minile
la ochi n pozitia binoclu, n timp ce italianul se trage cu aratatorul de pleoapa inferioara, daca nu
cumva este sicilian, fiindca atunci se va ciupi usor de obraz.

Aratatorul si degetul mijlociu formnd litera V semnifica victorie" si pace" numai daca podul
palmei este orientat spre interlocutori, spre public. Daca este ndreptat catre cel care face semnul
este considerat pentru britanici un gest obscen. Pentru europenii continentali ambele versiuni ale
gestului semnifica victorie. Este interesant ca semnul victoriei cunoscut astazi n cultura
occidentala, prin anii saizeci ai secolului trecut avea nca pentru persoanele vrstnice din Sua o
semnificatie obscena, simboliznd picioarele desfacute ale unei femei. Mna cu degetul mare n
pozitie verticala si cu celelalte degete strnse echivaleaza n SUA, Rusia sau Franta cu adresarea
unei felicitari pentru un lucru bine facut. Originea gestului se pierde n negura timpului. n Roma
antica, viata unui gladiator deosebit de curajos era crutata daca mparatul ndrepta degetul mare
n sus; daca l ndrepta n jos, era condamnat la moarte.

Roger E. Axtell considera ca industria cinematografica a Hollywoodului ar fi vinovata" de

punerea n circulatie a acestei explicatii si l citeaza pe Desmond Morris, care aprecia ca este
vorba de traducerea gresita a expresiei latine pollice verso" prin ndreptarea degetului mare n
jos". n realitate, sustine Desmond Moris, cnd se rostea crunta condamnare nu era obiceiul de a
se orienta degetul mare n jos. Mai mult , nici pronuntarea verdictului imperial el va trai" nu era
semnalizata de ridicarea policelui. Chair daca originea semnului emblema despre care am
amintit ramane neclara, cinematograful l-a pus n circulatie aproape n ntreaga lume, mai cu
seama n America de Nord si Europa.

si n Romnia acest gest a fost adoptat de la americani. Cnd presedintele SUA, George W. Bush
a vizitat Romnia (23 nov 2002) dupa summitul istoric de le Praga, unde s-a consfiintit intrarea
tarii noastre cu drepturi depline n NATO, dupa ncheierea discursului din Piata Revolutiei din
Bucuresti, raspunznd ovatiilor miilor de participanti la miting, nu a rostit nici un cuvnt : a
ridicat doar bratul, cu pumnul strns si cu policele n sus. Toti am nteles ca Romnia facuse un
pas important si foarte bun totodata. Doi ani mai tarziu, la alegerile locale din 2004, Capitala era
mpanzita cu afisele candidatilor cu policele n sus.

nca o dovada a faptului ca Romnia a adoptat acest gest tipic american este faptul ca la
restaurantul McDonalds din Piata Unirii existau cateva siluete desenate pe carton si atrnate pe
tavan cu un fir subtire, aproape invizibil. nfatisau un barbat tnar, tinand n mana o punga
inspcriptionata cu emblema celor doua arcuri aurite iar cealalta mna era cu pumnul strns si cu
degetul mare orientat n sus. Sub siluete scria : la placinte nainte". Preluarea gestului cu degetul
mare orientat n sus constituie nca o dovada a mcdonaldizarii comunicarii nonverbale. ntr-un
cotidian romnesc de mare tiraj, sub fotografia presedintelui Poloniei, Aleksander Kwasnievski
(acesta era cu pumnul strns si cu degetul mare ndreptat n sus, scria: Kwasnievski l-a contrazis
pe Bush pe limba lui". Asadar, limbajul gestual al americanilor tinde sa fie adoptat tot mai mult
si n tot mai multe tari de catre oamenii politici si de aici n rndul maselor.

Explicatia unor gesturi si are originea n simbolism, asa cum este sustinuta ideea gesturilor
insultatoare sau acoperirea gurii n vreme ce se casca acum este un semn de civilizatie dar
initial a fost o forma de protectie mpotriva factorilor nocivi. Aceste gesturi provin din credinta
ntr-un ochi rau, malefic sau ntr-o influenta demonica printr-o practica magica. n cele mai multe
cazuri traditia gesturilor s-a pierdut. Pare natural" sa-ti exprimi dispretul scuipnd si bucuria
batnd din palme sau salutul prin strngere de mna- cei care le fac rareori pot da o explicatie
plauzibila a gestului lor.

Limbajul culorilor este un un alt domeniu care isi manifesta specificitatea in functie de contextul
socio- cultural. Culoarea, dincolo de perceptia ei afectiva, este si o oglinda a personalitatii
noastre si deci influenteaza comunicarea. Semnificatia culorilor poate fi diferita n diferite
culturi. De exemplu, n China rosul este asociat cu bucurie si festivitate iar n Japonia cu lupta si
mnie. n cultura indienilor americani semnifica masculinitate . n Europa semnifica dragoste, n
SUA comunism. n tarile cu populatie africana negrul sugereaza binele iar albul raul. Pentru
europeni, negrul este culoarea tristetii n timp ce aceste stari sunt sugerate la chinezi si la
japonezi prin culoarea alb.

Dinu, Mihai . Comunicarea" . editura ALGOS Bucuresti 1994

- Cole, Michael , Means, Barbara Comparative Studies of How People Think" 1981
- Feyereisen, Pierre. Gestures and Speech" Cambridge University 1991
- Ilut, Petru Sinele si cunoasterea lui" .Polirom 2001
- Gudykunst, Ting Communication in personal Relationships Across Cultures" Sage
Publications 1996