Experienta Davisson-Germer

Experienta Davisson-Germer este o experienta de

mprastiere de electroni pe o reteaua cristalina, experienta care
pune n evidenta undele de Broglie.
Daca distantele dintre atomi retelei cristaline sunt de
ordinul angstromilor, care este ordinul de marime al lungimii
de unda de Broglie asociata electronilor, va avea loc
fenomenul de difractie al electronilor .

Conditia Bragg (de maxim de difractia pentru electroni) este:

d sin n
Experienta s-a facut pe Ni, pentru care
d 2,15 A
cu electroni de energie E=54eV.
Rezultatul experientei a fost observarea un maxim de difractie la unghiul de mprastiere
50 o
Daca acesta este maximul de ordin n=1, din conditia Bragg, lungimea de unda asociata electronului
este
2,15 sin 50 o 1,65 A
Lungimea de unda de Broglie a electronului cu energia E=54eV este
h
1,66 A
2mE
Se observa ca valoarea lungimii de unda obtinuta din conditia Bragg concorda cu calculat din
ipoteza Broglie, n limita erorilor experimentale.

Mecanica cuantica

Mecanica cuantica reuneste cele doua concepte: unda si particula si da o descriere unitara
fenomenelor care au loc la nivel microscopic.
Exista doua formulari ale mecanicii cuantice:
- formularea matriceala, care asociaza fiecarei marimi fizice o matrice (datorata lui Heisenberg)
- formularea ondulatorie, propusa de Schrdinger, care introduce notiunea de functie de unda si
de aceasta ne vom ocupa n continuarea.

Experientele discutate n capitolul precedent pun n evidenta att caracterul corpuscular al

radiatiei electromagnetice, ct si caracterul ondulator al particulelor. Altfel spus, att radiatia, ct si
particulele prezinta caracter dual unda-corpuscul.
Experimental, ipoteza de Broglie privind caracterul ondulator al particulelor se verifica printr-o
experienta de difractie de electroni pe un ecran cu
doua fante F1 si F2 (Figura 4.1):

Electroni monoenergetici sunt emisi de un tun

electronic si trec prin ecranul cu doua fantele F1 si
F2. Dupa un timp oarecare, pe ecranul de
observatie se obtine o figura de difractie (fenomen
caracteristic undelor).
Se poate presupune ca figura obtinuta este
datorata efectelor de interferenta dintre electroni.
Taylor (n anul1909) a redus
157
intensitatea fascicolului de electroni astfel nct ntre sursa de electroni si ecranul cu fante sa treaca cte
un singur electron. Rezultatul obtinut este urmatorul :

Daca dupa un timp t1 figura de difractie nu are o alura clara, pe masura ce creste intervalul de observare,
t 3 t 2 t1 pe ecran se obtine o imagine de difractie.
Rezulta ca nu poate fi prezis locul n care o particula microscopica ajunge pe ecran, dar se poate
precize distributia intensitatii dupa un numar mare de evenimente. Procesul are un caracter statistic si se
poate determina probabilitatea ca o particula sa ajunga pe ecran ntr-un anumit punct.

Functia de unda

Experienta de difractie de electroni printr-un ecran cu doua fante permite introducerea notiunii de
functie de unda.
Asa cum n electromagnetism intensitatea radiatiei este proportionala cu patratul amplitudinii
cmpului, prin analogie, introducem n mecanica cuantica notiunea notiunea de functie de unda care
joaca rolul amplitudinii de probabilitate de localizare, functie notata
( x, y , z ; t )

Probabilitatea de a gasi particula la momentul t n elementul de volum dr dxdydz este
2
P ( r ; t ) r ; t dr r ; t r ; t dr

unde r ; t C .
Rezulta ca

r ; t
2

reprezinta densitatea de probabilitatea de localizare.

Deoarece particula exista undeva n spatiu

r ; t
2
dr 1

care este conditia de normare pentru functia de unda.

Din acest moment, vom renunta la conceptul de particula sau unda si vom lucra cu un concept nou,
particula cuantica, a carei stare este descrisa de functia de unda

r ; t C
cu interpretarea ca modulul la patrat al acestei functii este densitatea de probabilitate de localizare

P r ; t r ; t
2