Convergenta nominala si convergenta reala

1. DESCRIEREA MODELULUI EUROPEAN

Procesul european de integrare a debutat odata cu crearea Comunitatii Europene a

Carnbunelui si Otelului , din 1952, sub forma integrarii economice si s-a continuat prin
initierea procesului de integrare politica, odata cu intrarea în vigoare tratatului de la
Maastricht, în 1993.

În acesti termeni putem vorbi de integrare economica si politica. Pelkamns

defineste integrarea economica ca fiind „eliminarea frontierelor economice dintre doua
sau mai mute economii.” (Pelkmans, 2003, p.2). Importanta fundamentala a integrarii
economice este reprezentata de cresterea concurentei efective sau potentiale, ceea ce duce
la crestrea competitivitatii generale a economiei. Nuantând problema, Pelkmans adauga
ideea conform careia integrarea economica se refera atât la integrarea pietei, cât si la
integrarea politicii economice, iar cele mai multe politici economice se refera direct la
comportamentul pietei ori la rezultate structurale, de performanta sau distributive ale
pietelor.

În sens invers, de la global la particular, Wallace vede procesul de integrare

european ca fiind “efortul sepcial al vest-europenilor de a asigura gestionarea
consecintelor globalizarii. Acestia au inventat o forma de guvernanta regionala, în care
politicile promovate au vizat extidnderea rolului statelor si întarirea granitelor dintre ei si
restul lumii” (Wallace, 1996).

Modelul european de integrare include cresterea economica, libertatea politica si

coeziunea sociala. Alte elemente ale modelului specific de integrare europeana, definite
în comparatie cu modelul neoliberal din Statele Unite si cu modelul asiatic, puse în
evidenta de Dinu, Socol si Marinas (2005) sunt urmatoarele:

1
- crestere economica si coeziune sociala

- inclusivitate: maximizarea obiectivelor prin redistribuire; modelul caii de mijloc

- finalitate sociala

- economie sociala de piata concurentiala

- libertate/ discernamânt individual

- mecanisme de piata concurentiale în alocarea resurselor

- intrari conditionate, iesiri liberalizate

- munca ieftina si capital scump

- model bivalent: economic si social

- exercitiu de performanta la trapez – exista o plasa de siguranta

- implica procese de tranzitie : supranational, convergenta, compatibilizare

- sistem mixt de companii

- sustinerea proceselor de convergenta având ca finalitate omogenizarea

Aiginger si Guger (2005) propun definirea modelului european socio-economic în

teremni de responsabilitate, reglementare si redistributie. Responsabilitatea se reflecta în
preocuparea societatii pentru bunastarea indivizilor, asigurându-i împortirva saraciei, a
bolilor, a somajului. Reglementarea se refera la piata muncii, la legile aplicabile în acest
domeniu, la contractele colective de munca, precum si la activitatea economica în
general. Redistribuirea se refera la transferuri, la suportul financiar si la sistemul de
impozitare. În functie de aceste trasaturi autorii subliniaza caracteristicile fiecarui sub-
model european.

Procesul eruopean de integrare comporta o dimensiune formala (realizata de catre

state si autoritatile comunitare si constând în crearea institutiilor care sa gestioneze

2
integrarea europeana) si o dimensiune informala (prin actiunea firmelor la nivelul
regiunilor europene).

O distinctie importanta facuta de Tinbergen (1954) si preluata de Pelkmans este

între integrarea pozitiva si cea negativa. Integrarea negativa reprezinta eliminarea, sub
supraveghere comuna, a discriminarii din normele si politicile economice nationale.
Integrarea pozitiva se refera la transferul catre institutii comune sau exercitarea comuna
cel putin a anumitor competente. În practica integrarea pozitiva si cea negativa
progreseaza împreuna, asa cum este cazul si în Uniunea Europeana.

Tratatul de la Maastricht

Tratatul privind Uniunea Europeana (numit si Tratatul de la Maastricht) a fost semnat de

Consiliul European la 7 februarie 1992 în localitatea olandeza Maastricht, reprezentând
pâna atunci cea mai profunda schimbare a tratatelor de la înfiintarea Comunitatii
Europene. Acest tratat a pus bazele Uniunii Europene.

Dupa negocierile din decembrie 1991 de la Maastricht tratatul a fost semnat deja la 7
februarie 1992. Din cauza unor probleme aparute în procesul de ratificare (în Danemarca
a fost nevoie de un al II-lea referendum, în Germania s-a înaintat o exceptie de
neconstitutionalitate împotriva acordului parlamentar dat tratatului) Tratatul UE a intrat în
vigoare de-abia la 1 noiembrie 1993. Tratatul UE este considerat ca o “noua treapta pe
calea înfaptuirii unei uniuni tot mai strânse a popoarelor Europei”.

Pe lânga o serie de modificari aduse Tratatului CE si a Tratatului EURATOM acest

document este si actul constitutiv al Uniunii Europene. Acesta a fost un prim pas pe calea
adoptarii unei Constitutii definitive a UE, care ulterior va înlocui toate tratatele europene.

Uniunea Europeana astfel constituita nu înlocuieste însa vechile Comunitati Europene, ci

le reuneste sub un numitor comun, acela al unei noi “politici si forme de colaborare”.

3
Împreuna cu celelalte elemente Comunitatile Europene alcatuiesc cei trei piloni ai
Uniunii Europene:

Comunitatile Europene

Colaborarea în politica externa si de securitate (PESC),

Cooperarea politieneasca si judiciara în materie penala (CPJMP).

Continutul tratatului

Uniunea monetara si economica

Principalul obiectiv al tratatului este crearea Uniunii Economice si Monetare în trei etape.
Conform tratatului moneda unica europeana urmeaza sa fie introdusa cel mai devreme la
1 ianuarie 1997 si cel mai târziu la 1 ianuarie 1999. Pentru ca o tara sa participe la
Uniunea monetara trebuie sa îndeplineasca anumite criterii economice (criteriile de
convergenta), prin care trebuie asigurata stabilitatea monezii unice. Criteriile de
convergenta sunt urmatoarele: politica financiara, nivelul preturilor, al dobânzilor si al
cursului de schimb. În timp ce criteriul de politica financiara (deficit bugetar < 3% si
gradul de îndatorare < 60% din PIB) este un criteriu permanent, celelalte doua au fost
valabile numai pentru anul de referinta 1997.

Odata cu semnarea tratatului s-a pus în miscare un automatism, conform caruia tarile care
îndeplinesc criteriile de convergenta în urma constatarilor facute de Consiliul de Ministri
pot participa si la uniunea monetara. Numai Marea Britanie si Danemarca si-au rezervat
dreptul de a decide singure daca vor introduce moneda unica europeana.

Politica externa si de securitate comuna

Vechea Politica Europeana de Colaborare a fost înlocuita prin Tratatul de la Maastricht de

Politica Externa si de Securitate Comuna (PESC). Cu toate ca PESC este un pilon al UE,
deciziile sunt luate în cele din urma de statele membre. Pentru cele mai multe din hotarâri
este nevoie de aceea de un vot în unanimitate.

4
Cetatenia europeana

2. CONVERGENTA NOMINALA, CONVERGENTA REALA SI

CONVERGENTA INSTITUTIONALA

Criteriile de convergenta nominala se refera, in primul rand, la indicatori precum

rata inflatiei (care trebuie sa nu depaseasca cu mai mult de 1,5% inflatia din cele mai
performante trei tari ale UE), rata dobanzii la obligatiunile pe termen lung (care trebuie sa
nu depaseasca cu mai mult de doua puncte procentuale dobanda acelorasi trei tari),
deficitul bugetar, datoria publica totala ca pondere in PIB si cursul de schimb.

Programul de convergenta inseamna de fapt angajamentul Guvernului de la

Bucuresti cu privire la modalitatea si la calendarul indeplinirii criteriilor de la Maastricht.
Criteriile de convergenta nominala care trebuie atinse pentru trecerea la moneda euro
impun masuri stricte, pe care toate guvernele postaderare vor fi obligate sa le
implementeze.

Concluzie: Astfel, urmatorii ani vor fi hotaratori pentru evolutia economiei

nationale, in drumul spre adoptarea monedei unice europene. Combaterea inflatiei
presupune politici bugetare prudente, cu deficite scazute si restructurarea cheltuielilor
publice. Cu toate acestea, politicile bugetare ezitante si "generoase" ale guvernarii actuale
reprezinta, mai degraba, o amenintare pentru procesul de dezinflatie. In aceeasi masura,
majorarea deficitului bugetar constituie un risc pentru adoptarea monedei euro pana in
2014-2015. Romania are nevoie de prudenta in ceea ce priveste deficitul bugetar, iar
atunci cand economia "duduie" politicile bugetare trebuie sa urmareasca realizarea unor
excedente finale.

Alaturi de criteriile de convergenta nominala se regasesc si criterii de convergenta

reala: (nivelul scazut al PIB pe locuitor, structura ramurilor economiei nationale, volumul
comertului exterior). Coordonarea masurilor necesare indeplinirii criteriilor de
convergenta nominala cu cele necesare pentru adoptarea criteriilor de convergenta reala
trebuie sa constituie obiectivul politicilor guvernamentale pentru perioada urmatoare.

5
 BNR nu mai poate fi singura institutie responsabila de politica financiara a
Romaniei, aceasta sarcina revenind Guvernului. Banca Nationala trebuie sa supravegheze
politicile guvernamentale si sa semnaleze derapajele Executivului. In 2007, continuarea
procesului de dezinflatie in conditiile cresterii salariului constituie principala provocare
macroeconomica pentru Guvern.

Ceea ce este important este ca Romania sa ajunga sa intre in ERM2 cu o

economie restructurata. Economia romaneasca se afla intr-un proces de convergenta reala
si nominala cu Uniunea Europeana, iar pentru intrarea in zona euro, Romania trebuie sa
se incadreze in limitele stabilite in Tratatul de la Maastricht", a adaugat economistul sef al
ING Bank Romania.

Mecanismul European al Ratei de Schimb (ERM) a fost introdus de Comunitatea

Economica Europeana (precursoarea UE) in martie 1979, ca parte a Sistemului Monetar
European (EMS), pentru a reduce fluctuatiile de schimb valutar si a realiza o stabilitate
monetara in Europa Occidentala, ca premiza pentru crearea unei Uniuni Economice si
Monetare cu o moneda unica.

ERM se bazeaza pe conceptul unei marje fixe de variatie a monedelor nationale

fata de o unitate monetara de referinta, initial ECU (unitate monetara europeana -
european currency unit), iar din 1 ianuarie 1999, euro. Pana in 1993, marja de fluctuatie a
monedelor fata de ECU era de 2,25%, cu exceptia lirei italiene, care putea fluctua intr-un
interval de plus sau minus 6%.

Dupa ce s-au inregistrat o serie de atacuri speculative asupra unor monede

europene, care au culminat cu "miercurea neagra" din 16 septembrie 1992, cand lira
sterlina a fost retrasa din ERM, marja de fluctuatie a fost stabilita la plus sau minus 15%
in august 1993, in urma unui acord supranumit "compromisul de la Bruxelles".

In 1999, odata cu introducerea euro si "inghetarea" cursurilor monedelor din zona

euro fata de moneda de referinta, ERM2 a inlocuit ERM. In acest moment, sunt incluse in
ERM2 monedele nationale a opt tari: Danemarca, Cipru, Estonia, Letonia, Lituania,
Malta, Slovacia si Slovenia. Marja de fluctuatie a monedelor nationale fata de euro este

6
de 15%, cu exceptia coroanei daneze, care are stabilita o marja de 2,25%. Incepand cu
ianuarie 2007, Slovenia va intra in zona euro si va iesi din ERM2.

Tarile membre ale Uniunii Europene din afara Zonei Euro trebuie sa participe cel
putin doi ani in ERM2 inainte de a putea trece la moneda europeana.

Impunerea respectãrii criteriilor de la Maastricht (mai ales în ceea ce priveşte

deficitul bugetar si datoria publicã) poate afecta procesul de convergenţã al economiilor
în care nivelul investitiilor este redus; existenta unor deficite bugetare sustenabile poate
contribui la adaptarea structuralã mai rapidã a acestor economii la cerintele UE. De
asemenea, procesul de convergentã realã influenţeazã variabilele nominale, atât favorabil,
cât şi nefavorabil: reformele structurale impulsioneazã convergenţa PIB-ului/locuitor
ceea ce conduce la o creştere neinflaţionistã a salariilor; determinã de asemenea o
creştere a veniturilor, o majorare a încasãrilor bugetare ceea ce va reduce deficitul bugetar
şi datoria publicã: diferenţele de productivitate între sectorul bunurilor comercializabile şi
cel al bunurilor necomercializabile, precum şi majorãrile salariale uniforme în cele douã
sectoare (efectul Balassa-Samuleson) vor genera persistenţa unui nivel mai ridicat al
inflaţiei.

Una dintre sursele des citate în literaturã în legãurã cu relaţia de dependenţã dintre
convergenţa realã şi cea nominalã se referã la efectul Balassa-Samuelson. Conform
acestuia, creşterea competitivitãţii sectoarelor expuse concurenţei externe determinã
creşterea exporturilor şi a ofertei de valutã

care genereazã aprecierea monedei, iar tendinţa de egalizare a salariilor între cele douã
sectoare (comercializabil şi necomercializabil) ale economiei este responsabilã de
creşterea preţurilor interne. Manifestarea acestuia presupune atât aprecierea nominalã a
monedei naţionale, cât şi creşterea ratei inflaţiei, în condiţiile unei rate de schimb
flexibile. Estimarea econometricã a acestui efect pentru România a reflectat un impact
asupra inflaţiei situat între 1,14 puncte procentuale în anul 1995 şi 1,78 puncte
procentuale în anul 2004. Ca medie pentru perioada 1995-2004, inflaţia datoratã
efectului Balassa-Samuelson a fost de 1,57 puncte procentuale. Aprecierea cursului de
schimb datoratã acestui efect a fost în medie de 2,03 puncte procentuale în aceeaşi

7
perioadã. Alinierea preţurilor la utilitãţi la cele ale Uniunii Europene, în condiţiile lipsei
restructurãrii sectorului necomercializabil, va genera persistenţa acestui efect în economia
româneascã, cu consecinţe asupra intensitãţii procesului dezinflaţionist.

Alte surse ale corelaţiei dintre cele douã forme ale convergenţei se referã la relaţia
dintre economiile şi investiţiile naţionale, la evoluţia şi finanţarea deficitului decont
curent, precum şi la implicaţiile liberalizãrii contului de capital şi ale adoptãrii strategiei
de ţintire a inflaţiei (care vizeazã reducerea variabilitatãţii inflaţiei şi a producţiei).

Îndeplinirea criteriilor de convergenţã nominalã are, pe de o parte, o influenţã

favorabilã (ca urmare a reducerii ratei inflaţiei), iar, pe de altã parte, una nefavorabilã
(prin respectarea criteriilor finanţelor publice) asupra procesului de convergenţã realã.
Astfel: reducerea ratei inflaţiei şi a ratei dobânzii (pentru a respecta criteriile de la
Maastricht) determinã o creştere a investiţiilor şi prin urmare a PIB-ului. Evidenţele
empirice sugereazã cã, în condiţiile unei rate reduse a inflaţiei, performanţele economice
sunt mai bune decât cu o inflaţie moderatã. În plus, reducerea ratei inflaţiei accelereazã
procesul de convergenţã a salariilor.

În ceea ce priveşte procesul de convergenţã realã nu existã nişte criterii formale şi

nici un acord deplin în ceea ce priveşte variabilele care ar trebui luate în considerare;
unele dintre acestea se referã la ratele de creştere a PIB-ului pe locuitor şi ale
productivitãţii la ponderea diferitelor sectoare de activitate în PIB, la evoluţia gradului de
integrare economicã. Pentru a evidenţia gradul de convergenţã economicã al României cu
UE, comparativ cu alte ţãri din ECE, am analizat indicatorii propuşi de Deka Bank –
Converging Europe Indicator (DCEI) şi, respectiv, de Deutsche Bank.

Primul se referã la patru categorii de variabile(1) care evidenţieazã gradul de

ajustare al unei economii în concordanţã cu procesul de aderare la UE:

a) convergenţa monetarã – evoluţia inflaţiei, a ratei dobânzii pe termen lung, a

ratei nominale de schimb şi a creşterii gradului de intermediere financiarã;

b) convergeţa fiscalã – deficitul bugetar, datoria publicã, datoria externã;

8
 c) convergenţa realã – PIB-ul pe locuitor, ponderea agriculturii în PIB, rata
şomajului şi ponderea comerţului cãtre UE;

d) convergenţã instituţionalã – analiza indicatorilor BERD ai tranziţiei, precum şi

stadiul implementãrii acquis-ului comunitar.

Modelul Solow-Swan – instrument neoclassic de analizã a creşterii economice.

Modelul Solow ne aratã modul în care creşterea ratei economisirii, creşterea

populaţiei şi progresul tehnologic influenţeazã nivelul producţiei şi creşterea economicã
de-a lungul unei anumite perioade.

Modelul neoclasic al lui Solow reprezintã reperul fundamental în analiza

procesului de creştere economicã.

În studiul sãu, Solow pleacã de la urmãtoarele ipoteze:

 economia este perfect concurenţialã;

 mobilitatea perfectã a factorilor de producţie;
 ocuparea deplinã în ceea ce priveşte utilizarea resurselor;
 factorul de producţie capital este supus randamentelor descrescãtoare;
 randamentele de scarã sunt constante.
Modelul lui Solow aratã cã acumularea de capital nu poate explica creşterea
economicã susţinutã: ratele ridicate de economisire conduc la creştere economicã numai
temporar.

De asemenea, pentru a putea vorbi de o creştere economică susţinută trebuie analizaţi

alţi doi factori de influenţă ai creşterii economice: creşterea populaţiei şi progresul
tehnic.

9
3.RELATIA DE DEPENDENTA DINTRE CONVERGENTA NOMINALA SI
CONVERGENTA REALA

Convergenţa economiilor UE presupune analiza convergenţei reale şi nominale.

Convergenţa nominală se referă la faptul că ţările care aspira la UEM trebuie să
îndeplinească criteriile de convergenţă stabilite prin Tratatul de la Maastricht.

PROCESUL DE CONVERGENTA NOMINALA

Procesul de convergenta nominala a fost privilegiat fata de cel al convergentei

reala pentru ca acesta presupune un orizont mai redus de timp, se poate atinge intr-un
timp mai scurt.

Initial convergenta nominala poate genera o scadere a performantelor, insa

indeplinirea in totalitate a criteriilor prevazute in Tratatul de la Maastricht poate sa
asigure o mai mare stabilitate economica. Indeplinirea cu succes a criteriilor de
convergenta nominala are atat laturi favorabile cat si laturi nefavorabile, printre care ar
putea fi:

Partea favorabila:

Reducerea ratei inflatiei si a ratei dobanzii lucru care determina :

 crestere a investitiilor si
 o crestere a PIB-ului.
In conditiile unei rate reduse a inflatiei, performantele economice sunt mai bune
decat o inflatie moderata(reducerea ratei inflatiei accelereaza procesul de convergenta
a salariilor).

O rata de schimb stabila a monedei nationale determina:

 o crestere a ISD (Investitiilor Straine Directe) si

 a exporturilor (a gradului de deschidere) cu implicatii favorabile asupra procesului
de convergenta reala.

10
Partea nefavorabila:

Impunerea respectarii criteriilor de la Maastricht (mai ales in ceea ce priveste

deficitul bugetar, de a nu depasi 3% din PIB, si datoria publica, ponderea datoriei publice
în PIB să nu fie mai mare de 60%) poate afecta procesul de convergenta a economiilor in
care nivelul investitiilor este redus. Deficite bugetare sustenabile (desi mai mari de 3%
din PIB) pot contribui la adaptarea structurala mai rapida a acestor economii la cerintele
UE.

Prin reducerea ratei inflatiei si a ratei reale a dobanzii se majoreaza investitiile si

PIB-ul si prin urmare se atrag capitaluri externe, moneda se apreciaza, iar exporturile nete
se reduc (efectul de crowding-out extern).

PROCESUL DE CONVERGENTA REALA

Cu cat flexibilitatea economiei este mai ridicata cu atat adaptarea la un nou regim
este mai rapida. La fel ca si primul proces, cel de convergenta nominala, si acest process
de convergenta reala are atat laturi positive cat si laturi negative, acestea fiind:

Laturi favorabile:

Reformele structurale impulsioneaza convergenta PIB pe locuitor, lucru ce

conduce la:

 crestere neinflationista a salariilor;

 o crestere a veniturilor;
 o majorare a incasarilor fiscale sin u in ultimul rand
 o consolidare fiscala.
Convergenta nivelului productivitatii determina reducerea costurilor, accelerand
dezinflatia in sectorul bunurilor comercializabile.

Laturi nefavorabile:

11
 Diferentele de productivitate dintre sectorul bunurilor comercializabile si cel al
bunurilor necomercializabile (efectul Balassa-Samuelson) in conditiile unor cresteri
salariale uniforme, vor genera persistenta unui nivel mai ridicat al inflatiei (convergenta
preturilor bunurilor necomercializabile, cu UE, care nu este sustinuta de cresterea
productivitatii).

O convergenta reala rapida (in conditiile presiunilor inflationiste) va presupune

adoptarea unei politici monetare restrictive.

În concluzie, Uniunea Europeană a creat aceste criterii pentru a se asigura că ţările care
intră în UEM sunt responsabile din punct de vedere fiscal şi că sunt suficient de
convergente pentru a garanta o politică monetară comună.

4. SUSTENABILITATEA PROCESULUI DE CONVERGENTA

ECONOMICA

Cresterea economica rapida este un pilon fundamental al sustenabilitatii

modelului european (model care „pune mare pret” pe coeziune).Sursele cresterii
economice sunt influentate in mare parte de procesul acumularii de capital, de forta de
munca, precum si sporirea eficientei la nivel macroeconomic.

Scopul final al aplicarii politicilor macroeconomice din perioada de pre-aderare la

zona euro este acela de a limita intensitatea fluctuatiilor economice, in acest caz evolutia
progreselor in cadrul procesului de convergenta economica ne va fi data prin studierea
evolutiei PIB potential.
Teoriile moderne ale cresterii economice subliniaza potentialul nelimitat al
progresului tehnic, indus de cunostinte, pentru a economisi toti factorii de productie si
pledeaza pentru randamente crescatoare ale investitiilor. Modelul european considera ca
institutiile si politicile de reglementare a pietei sunt fundamentale pentru o crestere
economica sustinuta. Noua economie europeana, care este caracteristica stadiului actual
de dezvoltare, este o economie informationala, ce se sprijina pe tehnologia informatiei.
Noua economie pune in valoare resurse neconventionale greu epuizabile sau chiar

12
inepuizabile, cum sunt potentialul de cunoastere si capacitatea de inovare a capitalului
uman.
Modelul Solow ne arata modul in care cresterea ratei economisirii, cresterea
populatiei si progresul tehnologic influenteaza nivelul productiei si cresterea economica
de-a lungul unei anumite perioade. Acest model se bazeaza pe o functie de productie
macroeconomica, ce exprima productia (Y) in functie de capital (K) si munca (L).
Functia este de tipul Y = f(K,L), in cadrul careia factorii de productie sunt substituibili.

Fiecare factor privit in mod seperat prezinta productivitate marginala

descrescatoare, insa se presupune ca functie de productie reflecta randamente de scara
constante (daca se dubleaza cantitatea de munca si de capital se va dubla si productia).
Potrivit modelului Solow, forta de munca sporeste in functie de factori non-
economici( cresteri demografice, emigrare) in timp ce capitalul se acumuleaza ca raspuns
la rata profitului.
Odata cu cresterea raportului capital/munca are loc si un proces de innoire
tehnologica, astfel ca progresul tehnic este cea de-a treia sursa de crestere. Functia de
productie macroeconomica va deveni: Y = PTF f(K,L), iar PTF reprezinta productivitatea
totala a factorilor, care reprezinta partea din crestere datorata progresului tehnic si
tehnologic.
Potrivit modelului Solow, acumularea de capital constituie o sursa de crestere
economica pe termen mediu, in timp ce o rata superioara de crestere este asigurata de
asimilarea noilor tehnologii.
Ipotezele modelului Solow
Modelul ia in considerare, o economie inchisa cu un singur sector de activitate, in
care productia (Y) este omogena, destinata consumului (C) sau investitiilor (I) pentru a
crea noi unitati de capital fizic (K), economiile fiind egale cu investitiile (I = S). Daca s
reprezinta partea din venit care este economisita (s constanta si pozitiva), atunci 1 – s
constituie fractiunea care este consumata. Capitalul este supus deprecierii cu rata δ
constanta si pozitiva.
I = S = s ×Y = s ×F(K, L);
Δ K = s×F(K, L) - δ × K (1)
( Δ K reprezinta derivata lui K in raport cu perioada de timp t)

13
Stocul de capital al unei economii se majoreaza ca urmare a acumularii (I) si se reduce in
urma deprecierii capitalului deja existent (δ × K).
Nivelul capitalului pe lucrator in starea stationara este k*, nivel la care stocul de capital
ramane constant, deci Δ K = 0 => s × f(k) = δ × k => investitiile = deprecierea.

Analiza starii stationare ne conduce catre patru concluzii importante:

- o economie care se afla la nivelul starii stationare va ramane acolo;

- o economie care se afla in afara starii stationare va tinde (converge) catre starea
stationara;

- daca economia „pleaca” de la un nivel al inzestrarii cu capital k1 < k* =>

investitiile depasesc deprecierea => stocul de capital/lucrator k va continua sa
creasca pana la k*;

- daca economia „pleaca” de la un nivel al inzestrarii cu capital k2 > k* =>

investitiile sunt mai mici decat deprecierea => stocul de capital/lucrator k va scadea pana
la k*.

De fapt, nivelul optim al capitalului (corespunzator starii stationare) reprezinta echilibrul

pe termen lung al unei economii.

14
 Se observa ca o crestere a ratei de economisire conduce la cresterea stocului de
capital/lucrator, astfel incat economia ajunge intr-o noua stare stationara cu niveluri ale
lui k si i mai ridicate (k2 > k1, i2 > i1).

In analiza de mai sus gasim explicatia pentru care deficitele bugetare mari
franeaza cresterea economica. Astfel, o situatie financiara instabila reduce economisirea

15
si provoaca efectul de evictiune, reducand investitiile private. Se obtine astfel un nivel
scazut al lui s si niveluri reduse ale lui k.

Romania are caracteristici structurale diferite de cele ale tarilor din nucleul UE,
iar aceasta trasatura tinde sa se mentina in conditiile unui proces greoi de ajustare
structurala. In aceste conditii, nivelurile de echilibru ale venitului national nu vor fi
identice, ceea ce poate influenta negativ capacitatea de recuperare a decalajelor
economice de dezvoltare. In teoria economica, elementele amintite anterior
caracterizeaza procesul de convergenta economica conditionala.
Economisirea ridicata conduce la o crestere rapida in modelul lui Solow numai
temporar, deoarece economia va creste pana la o noua stare stationara, cu niveluri mai
ridicate ale lui s si k. Aceasta reprezinta doar o „crestere de nivel”. Chiar daca se
inregistreaza in continuare o rata ridicata a economisirii, ea va mentine k si y mari, dar nu
poate mentine o rata de crestere economica ridicata pe termen lung. Modelul lui Solow
arata ca acumularea de capital prezentata pana acum nu poate explica cresterea
economica sustinuta: ratele ridicate de economisire conduc la crestere economica numai
temporar. Pentru a explica cresterea economica sustinuta trebuie sa extindem modelul
Solow si sa incorporam alti doi factori de influenta ai cresterii economice: cresterea
populatiei si progresul tehnic.

Sa presupunem ca populatia si forta de munca cresc cu aceeasi rata constanta n.

Investitiile cresc stocul de capital si deprecierea investitiilor scade. Daca numarul de
lucratori creste, iar K este constant, rezulta ca raportul capital/lucrator scade. Δ k = i – (δ
+n) × k

Astfel, investitiile conduc la cresterea k, in timp ce deprecierea si cresterea populatiei

scad k. Aceasta situatie explica de ce tarile cu o rata ridicata de crestere a populatiei au un
nivel mai redus al capitalului/ lucrator si deci venituri mai mici. Tocmai de aceea
programele de combatere a saraciei pe care Banca Mondiala le promoveaza in tarile in
dezvoltare au ca obiectiv reducerea fertilitatii prin cresterea educatiei, metode de control
al nasterilor etc.

16
Analiza precedenta a aratat ca acumularea de factori nu contribuie decat pe termen scurt
la cresterea economica; numai progresul tehnic, care in analiza neoclasica este considerat
exogen, poate stimula procesul de crestere pe termen lung. Cu cat progresul tehnic este
mai ridicat, cu atat productivitatea muncii creste. Pe termen scurt, cresterea economica
este determinata de capital si progres tehnic, iar pe termen lung cresterea economica este
determinata numai de progresul tehnic.

Ce trebuie facut:

 conform modelului Solow, cat de mult economiseste si investeste o natiune este

un factor determinant pentru standardul de viata al indivizilor acelei natiuni.
 Romania, care pleaca de la un nivel al k mai mic decat nivelul optim al capitalului
in starea stationara, este necesara o rata de economisire mai ridicata. Acest lucru
se poate realiza prin cresterea economiilor realizate de guvern (micsorarea
cheltuielilor publice si cresterea veniturilor publice) si prin cresterea stimulentelor
menajelor de a economisi, prin scaderea taxelor si impozitelor.
 Romania trebuie sa aloce mai mult in investitii in infrastructura, in capital uman,
educatie etc.
 Este necesara o politica industriala eficace in Romania pentru a se crea
externalitati tehnologice.
 Pentru ca Romania sa nu devina zona periferica a Uniunii Europene, ar fi necesar
ca ea sa incurajeze tehnologii de productie competitive si forta de munca de inalta
calificare
Desi tarile mai sarace cresc mai repede decat tarile bogate pe termen mediu,
diferentele de dezvoltare raman semnificative. Romania are o rata redusa a economisirii
si a investirii, beneficiind de asemenea, de un stoc redus de ISD. Pentru a realiza o
crestere sustinuta pe termen mediu, solutia este aceea a cresterii stocului de capital –
modelul Solow, inclusiv prin fluxurile de investitii straine greenfield.
Teoria neoclasica a cresterii sustine ca o tara ca Romania ar urma sa atraga capital
si sa piarda forta de munca superior calificata, acest ultim aspect diminuand insa efectul
pozitiv al cresterii gradului de inzestrare tehnica. De aceea, solutia consta in cresterea
adaptabilitatii factorului uman la nivel national prin cresterea gradului de pregatire, in

17
conditiile imbunatatirii stimulentelor la nivel national. Educatia, cercetarea, dezvoltarea si
inovatia reprezinta germenii cresterii economice endogene care ar putea diminua pe
termen lung tendinta de aplatizare a functiei de productie nationale. Rata de crestere
economica ar fi superioara daca economia va fi capabila intr-o prima faza sa atraga si sa
asimileze transferuri externe de tehnologie; progresul tehnic constituia elementul care
genera o crestere sustenabila chiar in modelul Solow initial.
In pofida unui ritm ridicat de crestere economica, Romania a inregistrat doar
progrese reduse in ceea ce priveste convergenta reala cu nivelurile venitului pe locuitor
din UE. Realizarea nivelurilor de venit si productivitate atinse in alte tari din Europa
ramane una din principalele provocari pentru Romania. In 2004, PIB-ul pe locuitor in
standarde de putere de cumparare a crescut usor pana la 29% din nivelul comunitar. Cele
mai recente date disponibile arata ca diferentele dintre regiuni in ceea ce priveste venitul
sunt in crestere.

In cazul Romaniei, este interesanta studierea posibilitatii convergentei beta, care

se refera la reducerea decalajelor fata de tarile UE. Economistii sunt de acord ca
„ajungerea din urma” necesita: rate inalte de economisire; imbunatatirea pregatirii fortei
de munca si a standardelor educationale; cresterea competitivitatii exporturilor; coeziune
sociala si cresterea rapida a productivitatii factorilor de productie (Daianu si Vranceanu,
2002).

O crestere economica durabila ce ar permite reducerea decalajelor fata de alte

state membre se poate numai daca o serie de alte preconditii sunt indeplinite – disciplina
financiara, stabilizarea macroeconomica, dezvoltarea sistemului financiar si
imbunatatirea climatului de afaceri. Cresterea economica poate aparea fie din schimbari
in productivitatea capitalului, a muncii, a tehnologiei sau a unei combinatii a acestora.

Intr-o economie incomplet restructurata si adaptata la cerintele Uniunii Europene,

realizarea unei convergente nominale poate afecta procesul de convergenta reala (Daianu
ºi Vranceanu, 2002):

 dat fiind faptul ca Romania este o economie mica deschisa cu un nivel tehnologic
si productivitate scazute (in comparatie cu tarile din UE), transferul tehnologiei si

18
 al capitalului ar trebui sa duca la crestere economica mai rapida. Pe masura
intrarii capitalurilor in economie, cresterea productivitatii va antrena marirea
salariilor si intr-un final a preturilor, conducand apoi la o apreciere reala a
cursului de schimb al monedei nationale;
 in Romania, dezinflatia din ultimii ani s-a realizat fara o pierdere (aparenta) de
productie. Este nevoie atat de o abordare prudenta a dezinflatiei, cat si de o
politica monetara credibila pentru a evita un esec masiv care s-a inregistrat in
Cehia, Ungaria si Polonia atunci cand bancile centrale din aceste tari si guvernele
lor nu au putut evita tensiunile aparute la compensarea vitezei dezinflatiei cu
ritmul lent al cresterii economice;
 apropierea aderarii la UE va creste presiunea asupra bugetului national: aderarea
la normele si standardele UE va necesita importante resurse bugetare si investitii
publice in infrastructura, agricultura, protectia mediului si alte sectoare; Romania
va trebui sa cofinanteze proiectele de dezvoltarea ale UE; costuri suplimentare vor
aparea din plata contributiilor la bugetul UE dupa aderare (aproximativ 800
milioane euro); un cost semnificativ la buget va fi reprezentat de costurile de
finantare a tranzitiei sistemului actual de pensii.
Tinand cont de acest lucru, devine absolut esential ca volumul arieratelor sa fie drastic
redus cat mai curand posibil. Presiunea acestor costuri asupra bugetului ar fi prea greu de
suportat.

Noua crestere economica are ca suport progresele in tehnologia informatiei si a

comunicarii si se contureaza a fi forma actuala de existenta si functionare a economiei
reale. In aprecierea acesteia se porneste si de la aceea ca relatia dintre cresterea
economica si mediul inconjurator s-a tensionat si acutizat treptat. O asemenea situatie
pune in pericol insasi cresterea economica si dezvoltarea viitoare a societatii. In acelasi
timp are loc o polarizare sociala extrema, sustinuta de decalaje educationale si
informationale.

Capitalul inregistreaza randamente crescatoare datorita: invatarii din practica;

difuzarii cunostintelor; ameliorarii educatiei si formarii profesionale si cresterii

19
numarului de inovatii tehnologice si a cheltuielile de cercetare-dezvoltare care permit, de
asemenea, realizarea unei cresteri economice sustinute.

Chiar in prezenta unor randamente marginale descrescatoare ale factorilor, nu va

exista un proces de convergenta economica intre economii. Aceasta deoarece tarile mai
dezvoltate sunt de asemenea si lideri ai tehnologiilor, iar cele mai putin dezvoltate nu
adopta strategii de inovare in acest domeniu. Totusi, acestea pot inregistra o crestere
economica mai rapida, daca beneficiaza de tehnologiile performante ale tarilor mai
avansate, numai daca au posibilitatea de a exploata acest avantaj. Ceea ce limiteaza
capacitatea de difuzare a noilor tehnologii este capacitatea de absorbtie a acestora si nu
imposibilitatea de a accede la ele.

Politicile de crestere economica in modelul european trebuie sa se orienteze catre:

o stabilitate legislativa mai ridicata, institutii capabile sa exercite guvernanta; micsorarea
lag-urilor interne ale politicii fiscale (care si asa sunt mari); predictibilitate in reforma
fiscala; un mediu concurential stabil, predictibil; acordarea ajutoarelor de stat numai in
concordanta cu legislatia europeana in domeniu; stimularea economiilor si investitiilor
interne; strategii coerente de atragere a investitiilor straine directe; cretterea mobilitatii
fortei de munca prin conceperea unui Cod al Muncii nemarcat de prevalente ideologice si
care sa admita flexibilitatea pietei muncii si sa genereze responsabilizarea actorilor
economici; stabilirea riguroasa a drepturilor de proprietate; reducerea costurilor de
tranzactie; utilizarea taxelor si subventiilor pentru a elimina efectele externalitatilor
negative; un proces eficient de restructurare si privatizare, insotit de stimularea aplicarii
politicilor industriale active; intrarea si iesirea libera pe/de pe piata a agentilor economici
(mai ales liberalizarea iesirilor din sistem).

Evolutia economiei romanesti dupa anul 1990 este specifica modelului Solow,
descris anterior. Astfel, fiecare majorare a ratei investitiilor (a formarii brute a capitalului)
a determinat o crestere mai mare a PIB-ului numai pe termen mediu. Imbunatatirea
productivitatii a constituit cea mai importanta sursa a cresterii economice in Romania, in
perioada de tranzitie.
Contributia factorului munca la cresterea economica a fost una negativa ca urmare
a reducerii gradului de ocupare; una din explicatii este aceea a pensionarii masive in

20
primii ani de dupa 1990. Aceasta tendinta este similara cu cea inregistrata in cazul
celorlalte tari ECE care au aderat la UE.
Stimulentele fiscale introduse precum si imbunatatirea calitatii mediului
institutional sunt in masura sa asigure o contributie pozitiva a acumularii fortei de munca
la rata de crestere economica a Romaniei in perioada urmatoare.
Contributia factorului capital, imediat dupa colapsul economiei planificate,
ponderea investitiilor s-a redus, apoi a inregistrat o usoara majorare, insa pe intreaga
perioada analizata contributia capitalului a fost una negativa. Rata investitiilor in PIB a
avut o evolutie ciclica, majorandu-se in perioadele de expansiune economica; astfel, in
anii 2001-2004 s-a situat peste 21,7 % din PIB, cu aproximativ 3 p.p. fata de perioada de
recesiune dintre 1997-1999.
Cresterea economica s-a datorat in intregime utilizarii mai eficiente a capitalului
si a fortei de munca, in urma proceselor de restructurare a economiei. Cresterea
productivitatii nu este una sustenabila, fara un proces masiv de investitii. In acest scop se
impun imbunatatirea mediului de afaceri, precum si cresterea intermedierii financiare,
pentru atragerea capitalului pe termen lung.
In ceea ce priveste contributia factorului uman la rata de crestere economica
trebuie facuta o distinctie intre acumularea acestuia si calitatea sa, reflectata de nivelul
educatiei. Una din sursele unei cresteri economice sustenabile se refera la calitatea
factorului uman. Desi la inceputul perioadei de tranzitie populatia educata avea o pondere
ridicata in Romania, totusi adaptarea ei la mecanismele economiei de piata s-a facut cu
dificultate. De aceea a aparut un decalaj intre structura specializarilor si nevoile unei
economii in tranzitie.
Stabilizarea tendintei de evolutie a PIB potential si implicit a traiectoriei de
crestere economica pentru Romania ar putea avea loc odata cu finalizarea tranzitiei la
economia de piata. Atat timp cat mai sunt inca importante reforme de infaptuit, cat mai
exista obstacole institutionale ce tin de stadiul specific tarilor in curs de dezvoltare, vor
mai fi inca serioase rezerve pentru cresterea in ritm sustinut al PIB-ului real. Pe masura
ce stocul de capital al unei economii se majoreaza, rata de crestere economica tinde sa se
diminueze. Pentru a evita o astfel de evolutie trebuie imbunatatita eficienta economica,

21
prin reformarea modului actual de productie; transferurile de tehnologie, precum si
adaptarea acestora constituie conditii ale incadrarii pe o cale superioara de crestere.
Schimbarea de la exploatarea resurselor la exploatarea cunoasterii reprezinta
piatra de incercare a saltului de la competitivitatea bazata pe cost la cea bazata pe
valoarea finala. Stimularea inovarii, a activitatilor de cercetare-dezvoltare reprezinta
asadar instrumente ale saltului catre alte traiectorii de crestere ale economie romanesti.
Procesul de recuperare a decalajelor de dezvoltare presupune ca, in perioada urmatoare,
Romania sa aiba ritmuri de crestere economica ridicate, pastrandu-se insa stabile
echilibrele macroeconomice. Factorul cheie in determinarea cresterii economice, in
conditiile intrarii depline pe o piata marcata de puternice forte concurentiale, este
cresterea competitivitatii economice. Dezvoltarea avantajelor economice competitive
trebuie sa fie un proces constant, care sa tina seama de tendintele europene, dar si de
procesul de globalizare in ansamblu. De aceea, cresterea competitivitatii nu trebuie
privita ca un proces de exploatare a avantajelor pe termen scurt (de ex: costul redus al
fortei de munca), ci ca un proces de construire a unei structuri economice bazate pe
investitii de capital si pe procese de cercetare-dezvoltare-inovare.

22