DIAGNOSTICAREA SISTEMULUI DE SUSPENSIE

1. Fundamentare teoretică
Sistemul de suspensie, ca sistem elastic, imprimă caroseriei o mișcare oscilatorie
amortizată, a cărei amplitudine este puternic influențată de calitatea amortizorului, a arcului,
dar și al stării de presiune din pneuri. Starea tehnică a acestui sistem influențează într-o mare
măsură confortul, securitatea circulației și anduranța vehiculului în ansamblu. Mișcarea de
oscilație a părții suspendate a autovehiculului va fi cu atât mai amplă și mai îndelung
întreținută, cu cât gradul de amortizare este mai scăzut, deci cu cât amortizorul este mai
puțin eficace. Având o curbă etalon a oscilației libere, starea amortizorului se poate aprecia
prin comparație.
În figura 1 se prezintă un exemplu de punte în care sunt evidențiate principalele
elemente componente ale sistemului de suspensie.

1. disc de frână ventilat;

5 2. etrier;
3. braț fuzetă;
4 4. braț triunghiular superior;
6 5. arc;
6. amortizor;
7. bară anti-ruliu (bară
3 stabilizatoare);
8. bieletă;
7 9. brat inferior al punții;
10. ansamblul pivot;

8
9 2
10
1
Figura 1. Punte, sistem de suspensie și sistem de frânare pentru roata din față a
unui autoturism

Parametrii de stare ce definesc funcționarea sistemului de suspensie sunt: ruperea,

slăbirea arcurilor și a barelor stabilizatoare, uzura bolțurilor și a bucșelor de prindere, uzura
sau ruperea limitatoarelor de cauciuc, uzura amortizoarelor, pierderea de lichid din
amortizoare sau deformarea brațelor suspensiei.
Producerea unora din aceste defecte are ca urmare apariția unor manifestări specifice
cum ar fi: zgomote și bătăi în suspensie, proasta amortizare a oscilațiilor caroseriei
(oscilații prelungite după depășirea unei denivelări) și scurgeri de lichid.
Parametrii de diagnosticare a suspensiei pot fi împărțiți în patru grupe:
 geometrici și de stare (ce se pot analiza prin verificare vizuală);
 de etanșare (verificarea vizuală a existenței de scurgeri pe amortizoare);
 de elasticitate (caracterizează starea arcurilor și a stabilizatoarelor de viraj);
  dinamici (de oscilație) (dau indicii mai ales asupra funcționării
amortizoarelor).

2. Aparatura utilizată
În cadrul laboratorului de diagnosticare a sistemului de suspensie se citesc doar
parametrii dinamici, ce se determină pe standuri specifice.
Pentru efectuarea diagnosticării sistemului de suspensie al unui automobil se va utiliza
un stand de tip BOSCH, model SDL43XX. În componența acestuia intră: cele două module
dinamometrice, calculatorul tip PC cu software-ul specific, auxiliarele acestuia, telecomanda
în infraroșu precum și un set de testare a suspensiei. Acestea au fost prezentate și utilizate la
lucrarea Diagnosticarea sistemului de fânare.
Standul de diagnosticare a sistemului de suspensie are următorii parametrii:
• Tensiune 400V și frecvență 50Hz;
• Principiul de măsurare: EUSAMA;
• Puterea motorului 2 x 2.5 kW;
• Frecvența maximă de testare: 25 Hz;
• Amplitudine: 6 mm;
• Sarcina de testare: 2.0 tone;
• Sarcina de traversare: 4.0 tone;
• Dimensiuni (l / L / D) în mm 2,360 / 440 / 280;

3. Modul de lucru
a) Diagnosticarea pe elemente

Diagnosticarea arcurilor se poate realiza prin determinarea caracteristicii sale,

adică a variației lungimii sale efective l (la arcurile elicoidale) în funcție de o sarcină P (fig.
2), lungimea efectiva fiind luata ca parametru de diagnosticare. Dacă linia caracteristică a
arcului se află sub caracteristica etalon, arcul trebuie schimbat. Deoarece determinarea pe
vehicul a caracteristicii efective a arcului este complicată, se obișnuiește să se aplice pe
roata respectivă o sarcină de diagnosticare Pd măsurându-se lungimea arcului în această
situație; dacă aceasta este sub limita admisibila llim, se consideră că arcul este slăbit și
trebuie schimbat. Verificarea calității suspensiei se face prin determinarea caracteristicii
acesteia și compararea deformației arcului cu datele limită în două situații: cu încărcătură
nominală și fără încărcătură, atât la comprimare, cât și la revenire (fig. 2). Pentru arcurile
cu foi se poate aplica o metodă aparte.
 Figura 2 Caracteristicile arcurilor
Diagnosticarea separată a amortizoarelor se poate efectua prin demontarea lor de
pe automobil, operațiune care este relativ simplă. Procedeul nu este specific diagnosticării
rapide, dar permite stabilirea exactă a stării acestui organ. În esență, metoda se bazează pe
stabilirea caracteristicii efective a amortizorului și interpretarea ei atât din punct de vedere al
formei, cât și al valorilor maximale ale eforturilor exercitate la compresie și revenire.
Caracteristica amortizorului este un grafic în care sunt înscrise eforturile
necesare pentru deplasarea tijei în raport cu corpul amortizorului în cele două curse.
Diagnosticarea amortizoarelor fără demontarea lor de pe vehicul se face prin ridicarea
caracteristicii de oscilație a caroseriei. Deoarece amortizorul funcționează în paralel cu arcul,
caracteristica de oscilație obținută va fi influențată într-o oarecare măsură de starea acestuia.
De aceea, pentru a putea aprecia corect pe această cale calitatea amortizorului testat, este
necesar ca, în prealabil, să se efectueze verificarea arcurilor și numai după ce s-a stabilit că
starea lor este bună se va trece la determinarea caracteristicii de oscilație.

Figura 3 Caracteristica de oscilație a caroseriilor pentru diferite stări ale

amortizoarelor
 Graficele arată, pe de alta parte, că modificarea rigidității arcului provoacă schimbarea
simultană atât a amplitudinii maxime, cât și a frecvenței de rezonanță. Așadar, dacă se
cunoaște frecvența de rezonanță a suspensiei vehiculului testat, atunci abaterea valorii
frecvenței de rezonanță determinate experimental în raport cu valoarea sa nominală constituie
indiciul modificării elasticității arcului. Din datele statistice existente rezultă că domeniul de
producere a regimului de rezonanță se situează la autoturisme între 1-4 osc/s.
În cazul în care testarea prealabilă a arcurilor a dus la concluzia că starea lor tehnică
este bună, deci este exclusă eventualitatea influenței lor asupra valorii frecvenței de
rezonanță și asupra amplitudinii maxime de oscilație, încercarea la rezonanță nu mai este
necesară, fiind suficientă măsurarea amplitudinii de oscilație a caroseriei la un regim
oarecare. În acest caz se obține variația în timp a înălțimii de oscilație a caroseriei (fig.4).
Starea amortizorului se apreciază prin compararea valorii efective a amplitudinii cu
limita admisibilă Hl, prin eventuala variație a amplitudinii precum și după forma curbei
obținute. De pilda, graficul 4.a indică un amortizor bun; celelalte b, c, d, e și f constituie
exemple ale unor amortizoare defecte.

Figura 4 Variația în timp a înălțimii de oscilație a caroseriei pentru diferite

stări ale amortizoarelor
Din punct de vedere practic se disting două procedee de verificare: prin apăsarea
caroseriei sau prin lansarea ei.
Prin primul procedeu caroseria autovehiculului este apăsată comprimând arcul
amortizorului testat, după care autovehiculul este eliberat brusc. După eliberare, caroseria
va efectua câteva oscilații ale căror elongații sunt înregistrate de un vibrograf de o natură
oarecare, aparat care se plasează, de cele mai multe ori, pe aripa corespunzătoare roții căreia
îi aparține amortizorul cercetat. Aparatul înregistrează mișcarea caroseriei pe o hârtie căreia
i se imprimă o viteză de 20-30mm/s, obținându-se astfel caracteristica oscilațiilor libere
amortizate ale caroseriei, grafic care se exploatează așa cum s-a arătat mai înainte.
 Figura 5 Procedeul de verificare prin depăşirea unui obstacol şi variaţia
oscilaţiilor înregistrate

Al doilea procedeu de lansare a caroseriei este mai simplu și ușor de aplicat,

putându-se obține elongații mai mari decât cele produse prin metoda apăsării - de aceea
acest procedeu este mai larg folosit. Într-o primă variantă, roata al cărei amortizor trebuie
verificat este ridicată cu un cric special a cărui construcție permite eliberarea ei bruscă. Într-
o altă variantă, ansamblul este pus să depășească un obstacol de tip pană 1, ca în fig.5. În
ambele cazuri vibrograful se montează pe aripă sau pe bara de protecție în apropierea
amortizorului testat.
Experiența a arătat că rezultatele obținute prin aplicarea acestor procedee
sunt influențate mai puțin de presiunea aerului din pneuri, în schimb rigiditatea
arcurilor afectează considerabil calitatea diagnosticării. Din acest motiv este absolut
obligatoriu ca, în prealabil, să se efectueze testarea arcurilor, asigurându-se că arcurile
aceleiași punți nu au caracteristici elastice diferențiate între ele cu mai mult de 10%.

b) Diagnosticarea dinamică a sistemului de suspensie pe stand

Prin intermediul standului se pot diagnostica o serie de informații utile în

diagnosticarea sistemului de suspensie: frecvența de rezonanță a fiecărei roți, coeficientului
capacității de menținere a contactului cu calea de rulare, diferențele acestor parametri la roțile
aceleiași punți, precum și încărcarea la punți și la roți.
La amplasarea autovehiculului pe stand, platourile mobile imprimă o mişcare uniform
oscilatorie verticală roţilor punţii încercate, timp în care, senzorii de greutate montaţi în
interiorul platourilor citesc răspunsul sistemului de suspensie al autovehiculului. După
întreruperea antrenării motorului electric, mişcarea de rotaţie a arborilor ce antrenează
mişcarea verticală a platourilor prin intermediul rulmenţilor excentrici, este continuată
datorită volanţilor ce preiau mişcarea de rotaţie printr-un momentul de inerţie.
În figura 6 este prezentat un sistem de diagnosticare format din elementele
componente specifice suspensiei autovehiculului şi platoul mobil al standului de
diagnosticare.
 Figura 6. Sistem de diagnosticare format din elementele componente specifice
suspensiei autovehiculului şi platoul mobil al standului de diagnosticare

4. Interpretarea datelor măsurate

La încheierea operațiunilor de diagnosticare, rezultatele sunt tipărite pe o fișă de
diagnosticare de tipul listă, detaliat sau grafic(Figura 7).

Figura 7. Cele trei variante de afişare a rezultatelor de diagnosticare a

sistemului de suspensie
 Informațiile parametrilor de diagnosticare ar trebui să releve curbe similare pentru
comportamentele roților aceleiași punți, iar diferența coeficientului capacității de contact
cu calea de rulare trebuie să fie mai mică de 20%.
Valoarea minimă a coeficientului capacității de contact cu calea de rulare relevă
starea amortizorului:
- <20% - amortizorul trebuie înlocuit;
- 20-40% - amortizorul este în stare limită de funcționare;
- 40-60% - amortizor bun;
- >60% - amortizor foarte bun;

O starea de funcționare incorectă a unui amortizor se prezintă în partea dreaptă din

figura 8. Această măsurare a fost realizată asupra unui sistem de suspensie a cărui
amortizor a fost demontat. În timpul măsurării, roata a pierdut contactul cu platoul
standului, având un coeficient al capacității de contact cu calea de rulare nul.

Figura 8. Exemplu de rezultat pentru un sistemul de suspensie cu amortizorul

din dreapta demontat
Rezultatele grafice ale diagnosticării sistemului de suspensie se prezintă prin
variaţia forţelor de reacţiune în timp ale roţilor punţilor analizate precum şi ale
coeficientului capacităţii de menţinere a contactului cu calea de rulare, astfel cum se
prezintă în figura 9.
 Figura 9. Exemplu de rezultat grafic pentru diagnosticarea unui sistem de
suspensie al unui autovehicul cu două punţi

5. Cerințe referat
Se completează figura 9 cu descrierea detaliată (variația curbelor amplitudinii şi a
coeficientului capacității de menținere a contactului cu calea de rulare) a zonelor din buletinul
grafic de rezultate (3 pct).
Se introduc variantele de rezultate obținute (1 pct) şi se comentează influența presiunii
din pneuri precum şi a încărcării autovehiculului asupra variațiilor amplitudinilor sistemului
de suspensie (4 pcte).

Cerințele de editare sunt următoarele:

1. Prima pagină cu numele, prenumele, grupa, subgrupa și titlul temei (0,5 pcte);
2. Aspect: textul scris în Times New Roman (0,5 pcte) cu mărimea de 12 (0,5 pcte),
formatul paginii să fie A4 cu margini de 2,5 cm la stânga și 1 cm la dreapta (0,5 pcte);
3. Conținut (8 pcte);
4. Trimise pe adresa de email dan.micu@upb.ro până cel târziu duminica (pentru cei
care au laborator marți) ora 23:59 dinaintea următorului laborator;
5. Titlul fișierului și subiectul mail-ului vor fi de forma:
DIAG_840xy_Nume_Prenume_Lz.docx (sau pdf). (unde x este numărul aferent
grupei, y este litera corespunzătoare subgrupei, iar z este numărul laboratorului).