Suport Curs Contabilitatea Institutiilor Publice PDF

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE BUCUREŞTI
FACULTATEA DE FINANŢE, ASIGURĂRI, BĂNCI ŞI BURSE

DE VALORI
MASTER GUVERNANŢĂ PUBLICĂ EUROPEANĂ
SUPORT DE CURS
Contabilitatea instituţiilor publice
Conf. univ. dr. Constantin ROMAN

Costantin Roman Contabilitatea instituţiilor publice
CUPRINS
Cuvânt înainte................................................................................................................................................................
CAPITOLUL 1
Reguli generale ale execuţiei cheltuielilor ........................................................................................................
1.1. Reguli generale ale execuţiei cheltuielilor statului ................................................................................................
1.2. Reguli generale ale execuţiei cheltuielilor instituţiilor publice...............................................................................
1.3. Regimul cheltuielilor privind plăţile în avans efectuate din fonduri publice...........................................................
1.4. Prevederi referitoare la contul de execuţie (inclusiv pe programe) ......................................................................
1.5. Urmărirea în execuţie a fondurilor derulate prin bugetele pe programe...............................................................
1.6. Studiul aplicativ privind procesul investiţional în unităţile administrativ teritoriale ................................................
CAPITOLUL 2
Venituri şi finanţări .................................................................................................................................................
2.1. Politica fiscală .......................................................................................................................................................
2.1.1. Impozitul ca instrument de reglare conjuncturală.......................................................................................
2.1.2. Impozitul ca instrument al politicii conjuncturale ........................................................................................
2.2. Veniturile instituţiilor publice .................................................................................................................................
2.3. Finanţarea instituţiilor publice ...............................................................................................................................
2.4. Criterii de grupare a veniturilor publice.................................................................................................................
CAPITOLUL 3
Organizarea contabilităţii instituţiilor publice ...................................................................................................
3.1. Concepţii şi teorii referitoare la obiectul contabilităţii............................................................................................
3.1.1. Concepţia juridică cu privire la obiectul contabilităţii..................................................................................
3.1.2. Concepţia economică cu privire la obiectul contabilităţii............................................................................
3.1.3. Concepţia financiară cu privire la obiectul contabilităţii..............................................................................
3.2. Delimitarea sferei de cuprindere a contabilităţii publice .......................................................................................
3.3. Organizarea contabilităţii instituţiilor publice.........................................................................................................
3.4. Documente justificative şi registre de contabilitate...............................................................................................
3.5. Principii şi politici contabile, tratamente contabile ................................................................................................
3.5.1. Principii contabile........................................................................................................................................
3.5.2. Politici contabile..........................................................................................................................................
3.5.3. Tratamente contabile..................................................................................................................................
3.5.4. Note explicative ..........................................................................................................................................
3.5.4.1. Comparabilitatea informaţiilor........................................................................................................
3.5.4.2. Corectarea erorilor contabile .........................................................................................................
3.6. Calităţile informaţiilor contabile...................................................................................................................
BIBLIOGRAFIE ...............................................................................................................................................................
Capitolul 1 Reguli generale ale execuţiei cheltuielilor
Capitolul 1
Reguli generale
ale execuţiei cheltuielilor
1.1. Reguli generale ale execuţiei cheltuielilor statului
La baza execuţiei bugetare trebuie să se aşeze principiul separării

ordonatorilor de contabilii publici.
Organizarea finanţelor publice în Franţa a fost dominată, de la începutul
secolului al XIX-lea, de principiul separării ordonatorilor de credite de contabili.
Regula separării ordonatorilor şi a contabililor a fost introdusă prin ordonanţă
în Franţa în 14 septembrie 1822. În respectiva ordonanţă se face precizarea că funcţia
administratorului este de ordonator şi este incompatibilă cu cea de contabil.
Ordonatorii impun executarea încasărilor şi plăţilor. Totodată, ei constată
dreptul organismelor publice, lichidează debitele, angajează şi lichidează cheltuielile.
Contabilii publici sunt însărcinaţi cu:
- încasarea ordinelor remise de ordonatori, a creanţelor constatate;
- conservarea sau păstrarea bazei materiale;
- organizarea evidenţei contabile a tuturor încasărilor cu care organismul
public a fost abilitat;
- efectuarea cheltuielilor în baza unui ordin emis de ordonator, fie la
vedere, în baza documentelor prezentate de creditori, fie din proprie
iniţiativă;
- păstrarea şi conservarea fondurilor şi valorilor încredinţate organismelor
publice;
- mânuirea fondurilor şi mişcărilor din conturile de disponibil;
3
- păstrarea documentelor justificative ale operaţiunilor şi a documentelor

contabile.
În concluzie, separarea ordonatorilor de contabilii publici constă în:

- exclusivitate de competenţe în materie de execuţie a bugetelor
organismelor publice;
- atribuţii diferite;
- incompatibilitate absolută între funcţiile respective.
O analiză mai atentă scoate în evidenţă faptul că toţi sau aproape toţi
contabilii depind de Ministerul Finanţelor Publice. Acesta înseamnă că funcţiile care
le-au fost încredinţate sunt de aceeaşi natură, în comparaţie cu cele ale ordonatorilor;
ei sunt aproape toţi controlaţi de acest minister, control exercitat sub diferite forme,
iar conturile lor sunt judecate de Curtea de Conturi.
Separarea funcţiilor de ordonator şi contabil răspunde de asemenea
principiului diviziunii muncii. Acest lucru permite să se obţină o mai mare
competenţă, în domeniul contabilităţii publice, şi de către unul, şi de către altul. Toate
cheltuielile statului, în mod normal, trebuie supuse procedurii de execuţie, care
cuprinde patru faze tradiţionale: angajamentul, lichidarea, ordonanţarea şi plata.
Acest principiu, din punct de vedere teoretic, n-a fost niciodată contestat, dar
recunoaşte şi două excepţii, după cum urmează:
- Prima categorie de excepţii constă în aceea că o cheltuială poate avea loc
chiar şi fără o ordonanţare prealabilă.
Ministerul Finanţelor Publice poate întocmi o listă a cheltuielilor care pot fi
efectuate fără a fi ordonanţate sau a celor care se efectuează, iar ordonanţarea lor se
face ulterior.
- O altă categorie de excepţii o constituie cele referitoare la „regimul
avansurilor“: astfel, pentru cheltuieli efectuate fără o ordonanţare
prealabilă, contabilul are puteri mult mai mari decât prin procedura
ordinară (deoarece ordonatorul intervine înaintea plăţii operaţiunilor
ordonanţate); dimpotrivă, în regimul avansurilor, ordonatorul poate să
facă presiuni asupra contabilului public (care ţine de trezorerie) pentru a-l
determina să-i pună la dispoziţie anumite fonduri pentru diferite
cheltuieli, pe care apoi, bineînţeles, să le justifice.
Angajarea cheltuielilor
4
Angajamentul a fost mult timp noţiunea cel mai rău definită. Numeroase
definiţii propuse sunt inexacte. De obicei, prin angajare înţelegem „actul care pune
statul în situaţia de debitor“1.
Fără îndoială, angajamentul este operaţiunea în urma căreia statul se află

obligat, angajat faţă de viitorii creditori. De exemplu, comanda unei furnituri este
doar un fapt generator de datorie.
Statul nu devine debitor doar în momentul livrării comenzii. Printre altele,
datoria statului nu rezultă întotdeauna dintr-un act voluntar; ea se poate naşte
independent, în urma unei decizii administrative în care el nu intervine decât pentru a
constata acest lucru: este cazul cheltuielilor „de reparaţii de război“.
Angajamentul este actul prin care un organism public creează sau constată în
sarcina sa o obligaţie de achitat. Angajamentul se găseşte definit cu precizie ca act
juridic. Din punct de vedere administrativ, angajamentul defineşte o noţiune mult mai
complexă, care vizează modul în care sunt utilizate creditele bugetare.
Deci, iată, putem privi angajamentul din punct de vedere juridic şi din punct
de vedere contabil.
Angajamentul juridic
Angajamentul juridic este deci actul prin care statul creează sau constată în
sarcina sa o obligaţie de plată.
Acest act nu are mereu aceeaşi formă sau aceleaşi caracteristici juridice. Nu
este posibil să prezentăm o listă cu toate formele posibile de angajament. Prezentăm
doar trei categorii de angajamente diferite:
- plăţi rezultate direct din aplicarea prevederilor legale sau a regulamentelor;
dreptul beneficiarilor de a încasa creanţele este independent de deciziile
administrative. Rolul ordonatorului este limitat la a constata şi a lichida
creanţele (este cazul plăţilor pentru diferite prestaţii al căror tarif este
stabilit pe bucată, oră, al plăţii pensiilor de invaliditate etc.);
- cheltuieli efectuate în urma unor acte individuale cu care sunt abilitaţi
funcţionarii publici (încheierea unui contract de cumpărare, comanda
unui utilaj etc.);
- pentru alte cheltuieli, angajamentul rezultă din combinaţia prevederilor
legale cu deciziile individuale (astfel, pentru plata personalului, angaja-
mentul are la bază prevederi legale cu privire la crearea administraţiei, a
cadrului de desfăşurare, a regulilor de recrutare, avansare şi decizii,
hotărâri ministeriale cu privire la numirea şi promovarea în funcţii).
Angajamentul contabil
1
G. Jese, Cours de la science de finance et de législation financière française. Théorie
générale de budget, 6-e édition, Paris, 1922.
5
Angajamentul contabil constă în afectarea unei părţi din creditele bugetare în

vederea realizării cheltuielilor care rezultă din angajamentul juridic.
Este, fără îndoială, necesară organizarea unei evidenţe contabile a
angajamentelor pentru a avea o bună gestiune financiară.
Trebuie să facem precizarea că angajamentele sunt limitate fie la nivelul
creditelor aprobate, fie la nivelul sumelor aprobate pentru programe, prin Legea
finanţelor publice sau legea anuală a bugetului.
Este necesar să se cunoască în orice moment suma cumulată a cheltuielilor
angajate pentru a o putea compara cu suma aprobată prin buget, spre a determina
creditele disponibile a fi angajate.
De subliniat este faptul că angajamentul contabil a fost întotdeauna în urma
angajamentului juridic.
Dacă este vorba despre cheltuieli de investiţii, trebuie să subliniem faptul că
angajamentul precede, se află în amonte faţă de decizia ordonatorului.
Toate proiectele de investiţii presupun trei tipuri de operaţiuni: individuali-
zarea, afectarea şi angajamentul.
Individualizarea autorizării unui program constă în materializarea, concre-
tizarea unui lucru din investiţia respectivă; de exemplu, în cadrul unui program de
amenajări rutiere, construcţia unui pod.
Afectarea autorizării de program constă în decizia ordonatorului de a preleva
(a pune deoparte) o sumă de bani pentru realizarea unei operaţiuni de investiţii; de
exemplu, ordonatorul afectează zece miliarde de unităţi monetare pentru construcţia
podului.
Angajamentul este actul care corespunde definiţiei date, şi el este ulterior
afectării şi autorizării de programe; de exemplu, pentru ordonator este vorba despre a
semna contractul cu privire la construirea podului.
Limitele angajamentului
Prevederile bugetare limitează posibilităţile angajamentului de cheltuieli.
Aceste limite constau în sumele posibil a fi cheltuite, pe de o parte, şi în ce interval de
timp, în ce perioadă pot fi angajate aceste cheltuieli.
Cu privire la perioada angajamentului
Legea privind finanţele publice stabileşte durata angajamentului la un an
bugetar de la 1 ianuarie la 31 decembrie. Angajamentele pentru cheltuieli curente a
căror excepţie sau livrare n-a avut loc până la 31 decembrie sau a căror ordonanţare
nu a putut fi operată înaintea gestiunii anuale sunt imputate creditelor bugetare ale
anului următor. Această măsură a fost luată pentru a evita folosirea creditelor din anul
curent, neutilizate, pentru cheltuielile care privesc anul viitor.
Cu privire la sumele angajate
Nivelul angajamentelor nu poate fi mai mare decât alocaţiile bugetare.
6
Această autorizare are la bază creditele deschise în baza legii anuale a

bugetului, care sunt împărţite pe capitole ale clasificaţiei bugetare, fiecare capitol
grupând cheltuielile după natura şi destinaţia lor.
Creditele bugetare sunt alocaţii prevăzute prin buget pentru cheltuieli
stabilite. Bugetul aprobat fixează natura lor şi autorizează realizarea acestora până la
nivelul sumelor stabilite.
Credite estimative, provizorii şi limitative

Creditele nu au toate aceleaşi caracteristici: ele pot fi estimative, provizorii
sau limitative.
Creditele estimative sunt credite destinate datoriilor statului, rezultate din
dispoziţii speciale sau convenţii permanente prevăzute de lege; ele vizează datoria
publică, cheltuielile de judecată sau de reparaţii civice, rambursările, degrevările şi
restituirile, precum şi alte cheltuieli prevăzute într-o situaţie anexă a legii bugetului.
Este vorba de cheltuieli obligatorii care trebuie în orice caz plătite; nivelul
acestor cheltuieli nu este cunoscut decât cu aproximaţie, şi prevederile bugetare sunt
estimative.
Creditele provizorii se referă la cheltuielile de apărare a căror sumă nu poate
fi cu exactitate stabilită de buget şi care au de asemenea un caracter obligatoriu,
pentru că ele sunt angajamente în virtutea legii anuale a bugetului.
Lista, capitolele şi datoriile au un caracter provizoriu; ele sunt date în fiecare
an prin legea anuală a bugetului.
Autorizarea de programe şi credite de plată
Legea privind finanţele publice precizează că dotările afectează cheltuielile de
capital şi împrumuturile şi prevede cuprinderea acestora în programul de dezvoltare.
Autorizările de programe constituie limitele superioare ale cheltuielilor pe
care ministerele sunt abilitate să le angajeze pentru realizarea investiţiilor prevăzute
de lege. Ele au o valabilitate nelimitată sau sunt valabile până în momentul în care
legea prevede anularea sau modificarea lor.
Autorizările de programe fie sunt utilizate de ministere, fie sunt delegate
ordonatorilor secundari de credite.
Creditele de plată reprezintă limitele superioare ale cheltuielilor care pot fi
ordonanţate sau efectuate în timpul anului.
Pentru acest gen de cheltuieli, sumele cuprinse în autorizările de programe
sunt limite maxime, iar creditele deschise constituie limita angajamentelor.
Transferurile şi virările de credite
Aprobările bugetare stabilite prin legea anuală a bugetului nu sunt de
neschimbat. Transferurile şi virările de credite pot modifica repartizarea stabilită pe
capitole, dar ele nu pot să determine deschiderea unor noi capitole. Transferurile
7
modifică hotărârile serviciilor responsabile cu executarea cheltuielilor, nu şi natura

acestor cheltuieli.
Virările care vizează modificarea naturii cheltuielilor prevăzute de legea
bugetului trebuie aprobate (autorizate) de Ministerul Finanţelor Publice. Acesta, în
baza unui raport întocmit, solicită Guvernului aprobarea acestor modificări numai
dacă este vorba de modificări în interiorul aceluiaşi titlu sau minister.
1.2. Reguli generale ale execuţiei cheltuielilor instituţiilor

publice
În baza prevederilor art. 19, lit. d) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele
publice, ale art. 17, alin. (2) din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, şi ale
art. 13 din Ordonanţa Guvernului nr. 119/1999 privind auditul public intern şi
controlul financiar preventiv, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.
301/2002, cu modificările ulterioare, instituţiile publice, indiferent de subordonare şi
de modul de finanţare a cheltuielilor, au obligaţia să respecte procedurile privind
parcurgerea celor patru faze ale execuţiei bugetare a cheltuielilor, respectiv angajarea,
lichidarea, ordonanţarea şi plata, precum şi să organizeze, să conducă evidenţa şi să
raporteze angajamentele bugetare şi legale începând cu anul bugetar 2003.
Execuţia bugetară se bazează pe principiul separării atribuţiilor persoanelor
care au calitatea de ordonator de credite de atribuţiile persoanelor care au calitatea
de contabil.
Ordonatorii de credite ai bugetelor prevăzute la art. 1, alin. (2) din Legea
nr. 500/2002 sunt autorizaţi să angajeze, să lichideze şi să ordonanţeze cheltuieli pe
parcursul exerciţiului bugetar, în limita creditelor bugetare aprobate, iar plata
cheltuielilor se efectuează de persoanele autorizate care, potrivit legii, poartă
denumirea generică de contabil.
Operaţiunile specifice angajării, lichidării şi ordonanţării cheltuielilor sunt în
competenţa ordonatorilor de credite şi se efectuează pe baza propunerilor
compartimentelor de specialitate ale instituţiei publice.
Ordonatorii de credite pot delega această calitate înlocuitorilor de drept,
secretarilor generali sau altor persoane împuternicite în acest scop.
Actele de delegare a atribuţiilor desemnează persoanele din cadrul instituţiilor
publice împuternicite să semneze pentru şi în numele ordonatorilor de credite.
În actul de delegare trebuie să se specifice limitele şi condiţiile delegării,
respectiv atribuţiile persoanelor delegate să semneze documentele de angajare,
lichidare şi ordonanţare a cheltuielilor, precum şi subdiviziunile clasificaţiei bugetului
8
aprobat pentru care au fost împuternicite să efectueze aceste operaţiuni şi termenul de

valabilitate a împuternicirii.
Actele de delegare, însoţite de specimenele de semnături ale persoanelor care
au fost împuternicite, trebuie comunicate:
- persoanelor împuternicite;
- conducătorului compartimentului financiar (financiar-contabil), care nu
poate efectua nici o plată ordonanţată de o persoană care nu a fost
împuternicită în acest sens;
- persoanei împuternicite să exercite controlul financiar preventiv.
Angajarea cheltuielilor instituţiilor publice
Sumele aprobate la partea de cheltuieli prin bugetele prevăzute la art. 1,
alin. (2) din Legea nr. 500/2002, în cadrul cărora se angajează, se ordonanţează şi se
efectuează plăţi reprezintă limite maxime care nu pot fi depăşite.
Pentru acţiunile multianuale se înscriu distinct în buget creditele de angaja-
ment şi creditele bugetare.
Pentru acţiunile multianuale, ordonatorii de credite încheie angajamente
legale în limita creditelor de angajament aprobate în buget pentru exerciţiul bugetar
respectiv.
Cheltuielile de investiţii se angajează individual în cadrul angajamentelor
multianuale care reprezintă limita superioară de angajare.
Toate angajamentele legale din care rezultă o cheltuială pentru investiţii
publice sau alte cheltuieli asimilate investiţiilor, cofinanţate de o instituţie internaţio-
nală, se vor efectua în conformitate cu prevederile acordului de finanţare.
Creditele bugetare aferente acţiunilor multianuale reprezintă limita superioară
a cheltuielilor care urmează a fi ordonanţate şi plătite în cursul exerciţiului bugetar.
Plăţile respective sunt aferente angajamentelor legale efectuate în limita creditelor de
angajament aprobate în exerciţiul bugetar curent sau în exerciţiile bugetare anterioare.
Angajarea cheltuielilor bugetare, altele decât cele care privesc acţiuni
multianuale, se face numai în limita creditelor bugetare aprobate.
Ordonatorii de credite au obligaţia de a angaja şi de a utiliza creditele bugetare
numai în limita prevederilor şi potrivit destinaţiilor aprobate, pentru cheltuieli strict
legate de activitatea instituţiilor publice şi cu respectarea dispoziţiilor legale.
Angajarea oricărei cheltuieli din fonduri publice îmbracă două forme:
angajamentul legal şi angajamentul bugetar.
a) Angajamentul legal este o fază din procesul execuţiei bugetare, repre-
zentând orice act juridic din care rezultă sau ar putea rezulta o obligaţie pe seama
fondurilor publice.
Angajamentul legal trebuie să se prezinte sub formă scrisă şi să fie semnat de
către ordonatorul de credite. Angajamentul legal ia forma unui contract de achiziţie
9
publică, unei comenzi, unei convenţii, unui contract de muncă, unor acte de control,
unui acord de împrumut etc.
În toate actele juridice prin care se contractează o datorie a statului rezultată
din contractarea unor împrumuturi interne sau externe sau o datorie rezultată dintr-un
contract, o comandă etc. trebuie să se facă menţiuni cu privire la instituţia care are
prevăzute în buget creditele aferente angajamentului respectiv şi subdiviziunea
bugetară la care sunt prevăzute acestea şi de la care urmează să se facă plata. Sarcina
înscrierii datelor respective revine compartimentelor de specialitate, care elaborează
proiectele angajamentelor legale.
Înainte de a angaja şi a utiliza creditele bugetare, respectiv înainte de a lua

orice măsură care ar produce o cheltuială, ordonatorii de credite trebuie să se asigure
că măsura luată respectă principiile unei bune gestiuni financiare, ale unui
management financiar sănătos, în special ale economiei şi eficienţei cheltuielilor.
În acest scop, utilizarea creditelor bugetare trebuie să fie precedată de o
evaluare care să asigure faptul că rezultatele obţinute sunt corespunzătoare resurselor
utilizate.
Proiectele angajamentelor legale reprezintă decizii de principiu luate de către
ordonatorii de credite, care implică o obligaţie de efectuare a unei cheltuieli faţă de
terţe persoane.
Aceste proiecte de angajamente legale nu pot fi aprobate de către ordonatorul
de credite decât dacă au primit în prealabil viza de control financiar preventiv în
condiţiile legii.
Angajarea şi ordonanţarea cheltuielilor se efectuează numai cu viza prealabilă
de control financiar preventiv propriu, potrivit dispoziţiilor legale.
La instituţiile publice la care operaţiunile sunt supuse controlului financiar
preventiv delegat, angajarea şi ordonanţarea cheltuielilor se efectuează şi cu viza
prealabilă a controlorului delegat, conform legislaţiei în vigoare.
Proiectul de angajament legal se prezintă pentru viza de control financiar
preventiv împreună cu o propunere de angajare a unei cheltuieli.
Angajarea cheltuielilor se efectuează în tot cursul exerciţiului bugetar, astfel
încât să existe certitudinea că bunurile şi serviciile care fac obiectul angajamentelor
vor fi livrate, respectiv prestate, şi se vor plăti în exerciţiul bugetar respectiv.
Ordonatorii de credite nu pot angaja cheltuieli într-o perioadă în care se ştie
că bunul, lucrarea sau serviciul nu va putea fi executat, recepţionat şi plătit până la
data de 31 decembrie a exerciţiului bugetar curent, respectiv ultima zi de plată
prevăzută în programul calendaristic pentru derularea principalelor operaţiuni de
încheiere a exerciţiului bugetar, cu excepţia acţiunilor multianuale.
10
În situaţia în care, din motive obiective, angajamentele legale de cheltuieli nu

pot fi plătite până la finele anului, acestea se vor plăti din creditele bugetare ale
exerciţiului bugetar următor.
Ordonatorilor de credite li se interzice să ia cu bună ştiinţă măsuri care au ca
obiect angajarea de cheltuieli peste sumele aprobate în buget la partea de cheltuieli,
cu excepţia angajamentelor multianuale efectuate în condiţiile legii.
Ordonatorii de credite nu pot încheia nici un angajament legal cu terţe
persoane fără viza de control financiar preventiv decât în condiţiile autorizate de lege.
După semnarea angajamentului legal de către ordonatorul de credite, acesta se
transmite compartimentului de contabilitate pentru înregistrare în evidenţa cheltuielilor
angajate.
b) Angajamentul bugetar este orice act prin care o autoritate competentă,

potrivit legii, afectează fonduri publice unor anumite destinaţii, în limita creditelor
bugetare aprobate.
În aplicarea principiului anualităţii, potrivit căruia „plăţile efectuate în cursul
unui an bugetar în contul unui buget aparţin exerciţiului corespunzător de execuţie a
bugetului respectiv“, şi a prevederilor legale, potrivit cărora, pentru a efectua o plată,
este obligatorie parcurgerea prealabilă a celor trei faze, respectiv angajarea, lichidarea,
ordonanţarea, se impune punerea în rezervă a creditelor bugetare angajate, astfel încât
toate angajamentele legale încheiate în cursul unui exerciţiu bugetar sau în exerciţiile
precedente de către ordonatorul de credite sau alte persoane împuternicite să poată fi
plătite în cursul exerciţiului bugetar respectiv, în limita creditelor bugetare aprobate.
În vederea respectării acestei cerinţe, angajamentul bugetar prin care au fost
rezervate fonduri publice unei anumite destinaţii, în limita creditelor bugetare aprobate,
precedă angajamentul legal.
Le este interzisă ordonatorilor de credite aprobarea unor angajamente legale
fără să se asigure că au fost rezervate şi fondurile publice necesare plăţii acestora în
exerciţiul bugetar, cu excepţia acţiunilor multianuale.
Valoarea angajamentelor legale nu poate depăşi valoarea angajamentelor
bugetare şi a creditelor bugetare aprobate, cu excepţia angajamentelor legale aferente
acţiunilor multianuale, care nu pot depăşi creditele de angajament aprobate în buget.
Angajarea cheltuielilor trebuie să se facă întotdeauna în limita disponibilului
de credite bugetare şi, respectiv, în limita disponibilului de credite de angajament
pentru acţiuni multianuale.
În scopul respectării acestei reguli, angajamentele legale, respectiv toate
actele prin care statul sau unităţile administrativ-teritoriale contractează o datorie faţă
de terţii creditori, sunt precedate de angajamente bugetare, respectiv de rezervarea
creditelor necesare plăţii angajamentelor legale.
Angajamentele bugetare pot fi:
11
- angajamente bugetare individuale;

- angajamente bugetare globale.
Angajamentul bugetar individual este un angajament specific unei anumite
operaţiuni noi care urmează să se efectueze.
Angajamentul bugetar individual se prezintă la viză persoanei împuternicite
să exercite controlul financiar preventiv în acelaşi timp cu proiectul angajamentului
legal individual.
Pentru cheltuieli curente de natură administrativă, ce se efectuează în mod
repetat pe parcursul aceluiaşi exerciţiu bugetar, se pot întocmi propuneri de angaja-
mente legale provizorii, materializate în bugete previzionale, care se înaintează pentru
viza de control financiar preventiv împreună cu angajamentele bugetare globale.
Angajamentul bugetar global este un angajament bugetar aferent angajamen-

tului legal provizoriu care priveşte cheltuielile curente de funcţionare de natură admi-
nistrativă, cum ar fi:
- cheltuieli de deplasare;
- cheltuieli de protocol;
- cheltuieli de întreţinere şi gospodărie (încălzit, iluminat, apă, canal, poştă,
telefon, furnituri de birou etc.);
- cheltuieli cu asigurările;
- cheltuieli cu chiriile;
- cheltuieli cu abonamentele la reviste, buletine lunare etc.
În cazul angajamentelor legale provizorii, ordonatorul de credite verifică
faptul ca angajamentele legale individuale încheiate să nu depăşească valoarea
angajamentelor provizorii care au fost emise anterior.
Angajamentele legale individuale aprobate până la finele anului, acoperite de
aceste angajamente legale provizorii, nu trebuie înaintate pentru viza de control finan-
ciar preventiv.
Angajamentele legale individuale care depăşesc valoarea angajamentelor
legale provizorii se supun vizei de control financiar preventiv.
Angajamentele bugetare se realizează prin emiterea unui document scris
privind angajamentul bugetar individual şi angajamentul bugetar global, prin care se
certifică existenţa unor credite bugetare disponibile şi se pun în rezervă (se blochează)
creditele aferente unei cheltuieli, potrivit destinaţiei prevăzute în buget.
Propunerile de angajamente se înaintează din timp persoanei împuternicite cu
exercitarea controlului financiar preventiv, pentru a-i da acesteia posibilitatea să-şi
exercite atribuţiile conform legii.
Propunerile de angajare a cheltuielilor trebuie însoţite de toate documentele
justificative aferente şi, dacă este cazul, de orice alte documente şi informaţii
solicitate de către persoana împuternicită să exercite controlul financiar preventiv.
12
La finele anului, persoana împuternicită să exercite controlul financiar

preventiv analizează modul de realizare a cheltuielilor care au făcut obiectul angaja-
mentelor bugetare globale, precum şi dacă totalul angajamentelor legale individuale
aferente acestora este la nivelul angajamentelor legale provizorii.
În cazul în care nu există diferenţe semnificative între cheltuielile previzio-
nate şi cele definitive, persoana împuternicită să exercite controlul financiar preventiv
avizează angajamentul bugetar global, care devine definitiv.
Dacă persoana împuternicită să exercite controlul financiar preventiv constată
diferenţe semnificative, atunci poate hotărî asupra includerii în viitor a cheltuielilor de
natura celor care au făcut obiectul angajamentelor bugetare globale în categoria
angajamentelor bugetare individuale.
Avizarea constă în semnarea, de către persoana împuternicită să exercite
controlul financiar preventiv sau înlocuitorul de drept al acesteia, a propunerii de
angajare a unei cheltuieli şi a angajamentului bugetar, care vor fi ştampilate şi datate.
Avizarea proiectelor de angajamente legale se poate face după îndeplinirea
următoarelor condiţii:
a) proiectul de angajament legal a fost prezentat în conformitate cu prezentele
norme metodologice;
b) existenţa creditelor bugetare disponibile la subdiviziunea corespunzătoare
din bugetul aprobat;
c) proiectul de angajament legal se încadrează în limitele angajamentului
bugetar, stabilite potrivit legii;
d) proiectul de angajament legal respectă toate prevederile legale care-i sunt
aplicabile, în vigoare la data efectuării sale (controlul de legalitate);
e) proiectul de angajament legal respectă sub toate aspectele ansamblul
principiilor şi regulilor procedurale şi metodologice care sunt aplicabile categoriei de
cheltuieli din care face parte (controlul de regularitate).
Persoana împuternicită să exercite controlul financiar preventiv poate să refuze
acordarea vizei dacă consideră că nu sunt îndeplinite condiţiile menţionate mai sus.
După avizarea angajamentului bugetar individual sau global, după caz, de
către persoana împuternicită să exercite controlul financiar preventiv, acesta se
semnează de către ordonatorul de credite şi se transmite compartimentului de
contabilitate pentru înregistrare în evidenţa cheltuielilor angajate.
Creditele bugetare neangajate, precum şi creditele bugetare angajate şi
neutilizate până la finele exerciţiului bugetar sunt nule de drept.
Orice cheltuială angajată şi neplătită până la data de 31 decembrie a exerci-
ţiului bugetar curent se va plăti în contul bugetului pe anul următor, din creditele
bugetare aprobate în acest scop.
13
Această cheltuială trebuie să se raporteze la finele anului curent pe baza

datelor din contabilitatea cheltuielilor angajate.
În angajamentele legale individuale şi în cele provizorii, precum şi în angaja-
mentele bugetare individuale sau globale se precizează subdiviziunile bugetului aprobat.
Salariile personalului cuprins în statele de funcţii anexate bugetului aprobat şi
obligaţiile aferente acestora, pensiile şi ajutoarele sociale stabilite conform legilor în
vigoare, precum şi cheltuielile cu dobânzile şi alte cheltuieli aferente datoriei publice
se consideră angajamente legale şi bugetare de la data de 1 ianuarie a fiecărui an, cu
întreaga sumă a creditelor bugetare aprobate.
În situaţia în care se impune majorarea sau diminuarea unor angajamente
legale, este necesară elaborarea unor propuneri de modificare a angajamentelor legale
şi bugetare iniţiale, însoţite de memorii justificative.
Lichidarea cheltuielilor
Este faza din procesul execuţiei bugetare în care se verifică existenţa
angajamentelor, se determină sau se verifică realitatea sumei datorate, se verifică
condiţiile de exigibilitate a angajamentului legal pe baza documentelor justificative
care să ateste operaţiunile respective.
Verificarea existenţei obligaţiei de plată se realizează prin analiza
documentelor justificative din care să rezulte pretenţia creditorului, precum şi
realitatea „serviciului efectuat“ (bunurile au fost livrate, lucrările executate şi
serviciile prestate) sau, după caz, existenţa unui titlu care să justifice plata: titlu
executoriu, acord de împrumut, acord de grant etc.
Salariile şi indemnizaţiile vor fi lichidate în baza statelor de plată colective,
întocmite de compartimentul de specialitate, cu excepţia cazurilor în care este
necesară lichidarea individuală.
Documentele care atestă bunurile livrate, lucrările executate şi serviciile
prestate sunt factura fiscală (cod 14-4-10/A) sau factura (cod 14-4-10/aA), cuprinse în
anexa 1A, „Catalogul formularelor tipizate, comune pe economie, cu regim special de
tipărire, înseriere şi numerotare, privind activitatea financiară şi contabilă“, la
Hotărârea Guvernului nr. 831/1997 pentru aprobarea modelelor formularelor comune
privind activitatea financiară şi contabilă şi a normelor metodologice privind
întocmirea şi utilizarea acestora, sau alte formulare ori documente cu regim special,
aprobate potrivit legii.
Determinarea sau verificarea existenţei sumei datorate creditorului se
efectuează de către persoana împuternicită de ordonatorul de credite, pe baza datelor
înscrise în factură şi a documentelor întocmite de comisia de recepţie constituită
potrivit legii (proces-verbal de recepţie, cod 14-2-5, în cazul mijloacelor fixe, nota de
recepţie şi constatare de diferenţe, cod 14-3-1A, în cazul bunurilor materiale, altele
decât mijloacele fixe).
14
Documentele care atestă bunurile livrate, lucrările executate şi serviciile

prestate sau din care reies obligaţii de plată certe se vizează pentru „Bun de plată“ de
către ordonatorul de credite sau persoana delegată cu aceste atribuţii, prin care se
confirmă că:
- bunurile furnizate au fost recepţionate, cu specificarea datei şi a locului
primirii;
- lucrările au fost executate şi serviciile prestate;
- bunurile furnizate au fost înregistrate în gestiune şi în contabilitate, cu
specificarea gestiunii şi a notei contabile de înregistrare;
- condiţiile cu privire la legalitatea efectuării rambursărilor de rate sau a
plăţilor de dobânzi la credite ori împrumuturi contractate sau garantate
sunt îndeplinite;
- alte condiţii prevăzute de lege sunt îndeplinite.
Prin acordarea semnăturii şi menţiunii „Bun de plată“ pe factură se atestă că
serviciul a fost efectuat corespunzător de către furnizor şi că toate poziţiile din factură
au fost verificate.
Condiţiile de exigibilitate a obligaţiei se verifică pe baza datelor cuprinse în
angajamentele legale, care trebuie să cuprindă şi date cu privire la termenele de plată
a obligaţiei.
Persoana împuternicită să efectueze lichidarea cheltuielilor verifică
documentele justificative şi confirmă pe propria răspundere că această verificare a
fost realizată.
Documentele care atestă parcurgerea fazei de lichidare a cheltuielilor stau la
baza înregistrării în contabilitatea patrimonială a instituţiei publice pentru reflectarea
serviciului efectuat şi a obligaţiei de plată faţă de terţii creditori.
Ordonanţarea cheltuielilor
Este faza din procesul execuţiei bugetare în care se confirmă că livrările de
bunuri au fost efectuate sau că alte creanţe au fost verificate şi că plata poate fi realizată.
Persoana desemnată de către ordonatorul de credite confirmă că există o obligaţie certă
şi o sumă datorată, exigibilă la o anumită dată, şi în acest caz ordonatorul de credite
bugetare poate emite ordonanţarea de plată pentru efectuarea plăţii.
Ordonanţarea de plată este documentul intern prin care ordonatorul de credite
dă dispoziţie conducătorului compartimentului financiar (financiar-contabil) să
întocmească instrumentele de plată a cheltuielilor.
Ordonanţarea de plată trebuie să conţină date cu privire la:
- exerciţiul bugetar în care se înregistrează plata;
- subdiviziunea bugetară la care se înregistrează plata;
- suma de plată (în cifre şi litere), exprimată în monedă naţională sau în
monedă străină, după caz;
- datele de identificare a beneficiarului plăţii;
15
- natura cheltuielilor;
- modalitatea de plată.
Ordonanţarea de plată este datată şi semnată de către ordonatorul de credite
sau persoana delegată cu aceste atribuţii.
Ordonanţarea de plată va fi însoţită de documentele justificative în original şi
va purta viza persoanelor autorizate din compartimentele de specialitate, care să
confirme corectitudinea sumelor de plată, livrarea şi recepţionarea bunurilor, executarea
lucrărilor şi prestarea serviciilor, existenţa unui alt titlu care să justifice plata, precum şi,
după caz, înregistrarea bunurilor în gestiunea instituţiei şi în contabilitatea acesteia.
Facturile în original sau alte documente întocmite în vederea plăţii cheltuie-
lilor vor purta obligatoriu numărul, data notei contabile şi semnătura persoanei care a
înregistrat în contabilitate lichidarea cheltuielilor.
În cazuri excepţionale, când nu este posibilă prezentarea documentelor

justificative în original, vor fi acceptate şi copii ale documentelor justificative,
certificate pentru conformitatea cu originalul de către ordonatorul de credite sau
persoana delegată cu aceste atribuţii.
În situaţia în care, în conformitate cu prevederile contractuale, urmează să se
efectueze plata în rate a bunurilor livrate, lucrărilor executate şi serviciilor prestate, se
vor avea în vedere următoarele:
- prima ordonanţare de plată va fi însoţită de documentele justificative care
dovedesc obligaţia de plată către creditor a ratei respective;
- ordonanţările de plată ulterioare vor face referire la documentele justificative
deja transmise conducătorului compartimentului financiar (financiar-contabil).
La emiterea ordonanţării de plată finale, ordonatorul de credite confirmă că
operaţiunea s-a finalizat.
Înainte de a fi transmisă compartimentului financiar (financiar-contabil)
pentru plată, ordonanţarea de plată se transmite pentru avizare persoanei împuternicite
să exercite controlul financiar preventiv.
Scopul acestei avizări este de a stabili că:
- ordonanţarea de plată a fost emisă corect;
- ordonanţarea de plată corespunde cheltuielilor angajate, iar suma
respectivă este exactă;
- cheltuiala este înscrisă la subdiviziunea corespunzătoare din bugetul aprobat;
- există credite bugetare disponibile;
- documentele justificative sunt în conformitate cu reglementările în vigoare;
- numele şi datele de identificare a creditorului sunt corecte.
Nici o ordonanţare de plată nu poate fi prezentată spre semnare ordonatorului
de credite decât după ce persoana împuternicită să exercite controlul financiar
preventiv a acordat viza.
16
Persoana împuternicită să exercite controlul financiar preventiv se asigură că

ordonanţările supuse vizei se referă la angajamente de cheltuieli deja vizate şi că sunt
îndeplinite condiţiile de lichidare a angajamentelor.
Ordonanţările de plată nevizate de persoana împuternicită să exercite
controlul financiar preventiv sunt nule şi fără valoare pentru conducătorul
compartimentului financiar (financiar-contabil) care urmează să facă plata, dacă nu
sunt autorizate în condiţiile prevăzute de lege.
După aprobare, ordonanţarea de plată, împreună cu toate documentele justi-
ficative în original, se înaintează conducătorului compartimentului financiar (finan-
ciar-contabil) pentru plată.
Primele trei faze ale procesului execuţiei bugetare a cheltuielilor se
realizează în cadrul instituţiei publice, răspunderea pentru angajarea, lichidarea şi
ordonanţarea cheltuielilor revenindu-i ordonatorului de credite bugetare sau
persoanelor împuternicite să exercite această calitate prin delegare.
Plata cheltuielilor
Plata cheltuielilor este faza finală a execuţiei bugetare, prin care instituţia
publică este eliberată de obligaţiile sale faţă de terţii creditori.
Plata cheltuielilor se efectuează de către persoanele autorizate care, potrivit
legii, poartă denumirea generică de contabil public, în limita creditelor bugetare şi a
destinaţiilor aprobate în condiţiile dispoziţiilor legale, prin unităţile de trezorerie şi
contabilitate publică la care-şi au conturile deschise, cu excepţia plăţilor în valută, care
se efectuează prin bănci, sau a altor plăţi prevăzute de lege să se efectueze prin bănci.
Instrumentele de plată utilizate de instituţiile publice, respectiv cecul de
numerar şi ordinul de plată pentru trezoreria statului (OPHT), se semnează de către
două persoane autorizate în acest sens, dintre care prima semnătură este cea a condu-
cătorului compartimentului financiar (financiar-contabil), iar a doua, a persoanei cu
atribuţii în efectuarea plăţii.
Plata se efectuează de către contabilul public (trezorerie) numai dacă sunt
îndeplinite următoarele condiţii:
- cheltuielile care urmează să fie plătite au fost angajate, lichidate şi
ordonanţate;
- există credite bugetare deschise ori repartizate sau disponibilităţi în conturi
de disponibil;
- subdiviziunea bugetului aprobat de la care se efectuează plata este cea
corectă şi corespunde naturii cheltuielilor respective;
- există toate documentele care să justifice plata;
- semnăturile de pe documentele justificative aparţin ordonatorului de credite
sau persoanelor desemnate de acesta să exercite atribuţii ce decurg din procesul
executării cheltuielilor bugetare, potrivit legii;
17
- beneficiarul sumelor este cel îndreptăţit potrivit documentelor care atestă

serviciul efectuat;
- suma datorată beneficiarului este corectă;
- documentele de angajare şi ordonanţare au primit viza de control
financiar preventiv;
- documentele sunt întocmite cu toate datele cerute de formular;
- alte condiţii prevăzute de lege.
Nu se poate efectua plata:
- în cazul în care nu există credite bugetare deschise şi/sau repartizate ori
disponibilităţile sunt insuficiente;
- când nu există confirmarea serviciului efectuat, şi documentele nu sunt
vizate pentru „Bun de plată“;
- când beneficiarul nu este cel faţă de care instituţia are obligaţii;
- când nu există viza de control financiar preventiv pe ordonanţarea de
plată şi nici autorizarea prevăzută de lege.
În cazul constatării unei erori în legătură cu plata ce urmează să fie efectuată,
contabilul public (trezoreria) suspendă plata.
Motivele deciziei de suspendare a plăţii se prezintă într-o declaraţie scrisă
care se trimite ordonatorului de credite şi, spre informare, persoanei împuternicite să
exercite controlul financiar preventiv.
Ordonatorul de credite poate solicita în scris şi pe propria răspundere
efectuarea plăţilor.
În vederea efectuării cheltuielilor, instituţiile publice au obligaţia de a
prezenta unităţilor de trezorerie şi contabilitate publică la care au conturile deschise
bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat şi repartizat pe trimestre, pe modelele
elaborate de Ministerul Finanţelor Publice.
Pentru efectuarea cheltuielilor de capital, instituţiile publice vor prezenta
unităţilor de trezorerie şi contabilitate publică şi programul de investiţii aprobat în
condiţiile legii.
Creditele bugetare aprobate în buget vor putea fi utilizate la cererea ordona-
torilor de credite numai după deschiderea de credite de către ordonatorii principali de
credite, repartizarea creditelor bugetare pentru bugetul propriu şi pentru ordonatorii
de credite secundari sau terţiari, după caz, şi/sau alimentarea cu fonduri a conturilor
deschise pe seama acestora.
Deschiderea conturilor de cheltuieli şi de disponibilităţi de către instituţiile
publice se efectuează potrivit normelor privind organizarea şi funcţionarea trezore-
riilor statului.
18
Dreptul de administrare şi dispoziţie asupra conturilor de cheltuieli bugetare

sau de disponibil deschise la unităţile de trezorerie şi contabilitate publică şi bănci se
va exercita în mod exclusiv de către instituţiile publice pe seama cărora au fost
deschise, prin persoanele special împuternicite în acest sens, după comunicarea către
trezorerie sau bancă a împuternicirilor şi a fişelor cu specimenele de semnături ale
persoanelor abilitate să efectueze plata, împreună cu amprenta ştampilei.
Ordinele de plată se emit pe numele fiecărui creditor. Acestea vor fi datate şi
vor avea înscrise în spaţiul rezervat obiectul plăţii şi subdiviziunea bugetului aprobat
de la care se face plata.
Un ordin de plată nu poate cuprinde plăţi referitoare la mai multe subdi-
viziuni ale bugetului aprobat.
Ordinele de plată se emit pe baza documentelor justificative din care să reiasă
că urmează să se achite integral sau parţial o datorie contractată şi justificată.
Se exceptează de la această regulă ordinele de plată ce se emit pentru plata de
avansuri.
Acţiunile şi categoriile de cheltuieli pentru care se pot acorda plăţi în avans
din fonduri publice sunt cele stabilite prin hotărâri ale Guvernului.
Sumele reprezentând plăţi în avans nejustificate prin bunuri livrate, lucrări
executate şi servicii prestate până la sfârşitul anului se recuperează de către instituţia
publică care a acordat avansurile şi se vor restitui bugetului din care au fost acordate,
cu perceperea dobânzilor şi penalităţilor de întârziere aferente, potrivit legii.
Din conturile de cheltuieli bugetare sau de disponibilităţi, după caz, institu-
ţiile publice pot ridica, pe bază de cecuri pentru ridicare de numerar, numerarul pentru
efectuarea plăţii salariilor, premiilor, pentru deplasări, precum şi pentru alte cheltuieli
care nu se pot efectua prin virament, cum ar fi: drepturi cu caracter social, burse
pentru elevi şi studenţi, ajutoare etc.
În fila de cec se menţionează şi natura cheltuielilor care urmează să se efectueze
din numerarul ridicat.
Sumele ridicate în numerar se păstrează în casieria instituţiei publice în condiţii
de siguranţă.
În vederea efectuării de plăţi în numerar pentru deplasări sau achiziţionarea de
bunuri, executarea de lucrări sau prestarea de servicii, se pot acorda avansuri în numerar
persoanelor desemnate pe baza dispoziţiei de plată-încasare către casierie (cod
14-4-4), semnate de către conducătorul compartimentului financiar (financiar-contabil) şi
de către persoanele cu atribuţii în efectuarea plăţilor în numerar. Justificarea avansurilor în
numerar se efectuează în baza documentelor justificative eliberate de agenţii economici
sau de persoanele fizice autorizate, respectiv facturi fiscale (cod 14-4-10/A), facturi (cod
19
14-4-10/aA), chitanţe (cod 14-4-1), bonuri de comandă-chitanţă (cod 14-4-11) sau alte
formulare ori documente privind activitatea financiară şi contabilă cu regim special.
1.3. Regimul cheltuielilor privind plăţile în avans efectuate

din fonduri publice
Categoriile de cheltuieli, criteriile, procedurile şi limitele pentru efectuarea

de plăţi în avans din fonduri publice
Ordonatorul de credite, în calitate de parte într-un contract de achiziţie
publică sau într-un contract de finanţare, are dreptul să efectueze plăţi în avans către
contractant, într-un procent de până la 30% din valoarea contractului.
Plăţile în avans se pot efectua într-o singură tranşă sau în mai multe tranşe
periodice, în funcţie de prevederile contractuale şi în corelaţie cu graficul de
îndeplinire a contractului respectiv.
În cazul în care acordarea avansului se efectuează în mai multe tranşe,
valoarea însumată a acestora nu poate depăşi 30% din valoarea totală a contractului.
Ordonatorul de credite răspunde de:
a) legalitatea, necesitatea şi oportunitatea acordării avansurilor;
b) angajarea şi utilizarea sumelor în raport cu destinaţia stabilită potrivit
angajamentelor legale încheiate;
c) urmărirea îndeplinirii obligaţiilor contractuale de către beneficiarii de avansuri;
d) efectuarea, trimestrial sau la încheierea fiecărei faze prevăzute în contract,
a regularizărilor în raport cu obligaţiile asumate şi efectiv realizate de către
beneficiarii de avansuri;
e) recuperarea sumelor reprezentând plăţi în avans nejustificate prin bunuri
livrate, lucrări executate şi servicii prestate, până la sfârşitul anului, în condiţiile
prevederilor contractuale, potrivit prevederilor art. 52, alin. (8) din Legea nr. 500/2002
privind finanţele publice.
Ordonatorul de credite are obligaţia de a solicita beneficiarului de contract o
scrisoare de garanţie bancară pentru returnarea avansului.
Garanţia de returnare a avansului trebuie să fie acoperitoare atât pentru
recuperarea avansului acordat, cât şi pentru repararea prejudiciilor ce ar putea fi aduse
prin imobilizarea fondurilor publice, în cazul neîndeplinirii sau îndeplinirii
necorespunzătoare a obligaţiilor contractuale ce derivă din acordarea avansului.
Ordonatorul de credite acordă avansul numai după constituirea garanţiei de
returnare a avansului de către beneficiarii de avansuri care au această obligaţie şi
numai dacă sunt asigurate condiţiile pentru începerea îndeplinirii obligaţiilor rezultate
din contract.
20
Sub sancţiunea solicitării de daune-interese, beneficiarul de avans nu are

dreptul de a utiliza avansul în alt scop decât cel pentru care a fost destinat, potrivit
contractului încheiat.
La efectuarea plăţilor pentru lucrările executate, serviciile prestate şi bunurile
livrate, avansurile acordate vor fi deduse din sumele datorate. Nu se admit plăţi
efective decât după deducerea integrală a avansului.
În cazul în care avansul se acordă în tranşe, acordarea unei noi tranşe de
avans se face numai după ce avansul acordat anterior a fost justificat integral sau
dedus din sumele datorate.
Sumele reprezentând plăţi în avans, efectuate şi nejustificate prin bunuri
livrate, lucrări executate şi servicii prestate până la sfârşitul anului, în condiţiile
prevederilor contractuale, vor fi recuperate de către instituţia publică care a acordat
avansurile şi se vor restitui bugetului din care au fost avansate.
În cazul neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare a părţii de contract
pentru care s-a acordat avans, recuperarea sumelor de către ordonatorul de credite se
face cu perceperea dobânzilor şi penalităţilor de întârziere existente pentru creanţele
bugetare, calculate pentru perioada de când s-a acordat avansul şi până în momentul
recuperării.
În cazul în care recuperarea avansului acordat este programată să se efectueze
în anul bugetar următor, potrivit dispoziţiilor legale, beneficiarul contractual va
prezenta, până la finele anului bugetar curent în care a fost acordat avansul, un deviz
justificativ al cheltuielilor efectuate, prin care confirmă utilizarea conform
destinaţiilor legale a avansului acordat.
Pentru avansurile primite în cursul unui an bugetar în cadrul unor contracte
multianuale, beneficiarul contractual este obligat ca, la încheierea anului bugetar, să
întocmească un deviz justificativ al cheltuielilor efectuate, prin care să confirme
utilizarea integrală şi potrivit destinaţiilor legale a avansului acordat.
Pentru realizarea programelor, proiectelor şi acţiunilor finanţate din
împrumuturi externe contractate, potrivit legii, de la organisme financiare internaţio-
nale, acordarea avansurilor se va putea realiza în condiţiile prevăzute în acordurile de
împrumut convenite de părţile contractante.
Pentru realizarea programelor, proiectelor şi acţiunilor finanţate din fonduri
externe nerambursabile, acordarea avansurilor se va putea realiza în condiţiile prevă-
zute în memorandumurile de finanţare.
În cazul obiectivelor de dezvoltare a utilităţilor municipale cu finanţare
parţială din împrumuturi externe, în baza acordurilor încheiate de România cu
organismele financiare internaţionale, pentru contractele încheiate cu finanţare mixtă
din împrumuturi externe şi din fonduri locale, respectiv alocaţii din bugetele locale şi
transferuri de la bugetul de stat, avansurile se acordă, în condiţiile prevăzute în
contractele respective, potrivit acordurilor încheiate.
21
În cazul avansurilor acordate din împrumuturi externe şi din fonduri de la

bugetul de stat sau din bugetul local, după caz, recuperarea acestora se efectuează
potrivit prevederilor din contractele încheiate, în condiţiile acordurilor de împrumut
încheiate cu organismele financiare internaţionale.
Este interzisă acordarea unor avansuri beneficiarilor contractuali care au
primit avansuri pe care nu le-au justificat sau de la care nu au fost recuperate în
termenele stabilite.
Sumele reprezentând avansuri sunt supuse controlului financiar preventiv,
precum şi celorlalte reglementări privind efectuarea cheltuielilor din fondurile publice.
1.4. Prevederi referitoare la contul de execuţie

(inclusiv pe programe)
Prin metoda bugetului pe programe se creează posibilitatea identificării şi

urmăririi fondurilor în cadrul sistemului bugetar, precum şi a alcătuirii bugetului pe
baza rezultatelor.
Metoda presupune elaborarea unor indicatori de performanţă pentru
programele respective, care oferă informaţii necesare înţelegerii activităţii desfăşurate
de către ordonatorii principali de credite, care experimentează folosirea bugetului pe
programe. Indicatorii trebuie să fie uşor de înţeles de către publicul larg şi să fie
suficient de relevanţi pentru implementarea programului.
Programul fiecărui ordonator principal de credite va trebui să asigure
corelarea activităţilor desfăşurate cu obiectivele şi principiile cuprinse în programul
de guvernare, utilizarea eficientă a resurselor, astfel încât aceasta să corespundă
necesităţilor stringente prezente şi viitoare. De asemenea, trebuie să asigure
transparenţă în ceea ce priveşte utilizarea resurselor publice.
Bugetul pe programe se întocmeşte de către ordonatorii principali de credite
în scopul finanţării unei acţiuni sau unui ansamblu de acţiuni cărora le sunt asociate
obiective precise, indicatori de rezultate şi de eficienţă. Programele sunt însoţite de
estimarea anuală a performanţelor fiecărui program, care trebuie să precizeze:
acţiunile, costurile asociate, obiectivele urmărite, rezultatele obţinute şi estimate
pentru anii următori, măsurate prin indicatori precişi, a căror alegere este justificată.
Ordonatorii principali de credite au obligaţia să întocmească şi să anexeze la
situaţiile financiare anuale rapoarte anuale de performanţă, în care să prezinte, pe
fiecare program, obiectivele, rezultatele preconizate şi cele obţinute, indicatorii şi
costurile asociate, precum şi situaţii privind angajamentele legale.
Programele aprobate au ca surse de finanţare bugetul de stat, bugetele locale,
bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, contribuţii financiare
nerambursabile şi împrumuturi externe.
22
1.5. Urmărirea în execuţie a fondurilor derulate

prin bugetele pe programe
Ordonatorii principali de credite care au aprobate prin hotărâre a Guvernului

principalele programe care se experimentează şi se finanţează din bugetele acestora,
precum şi structura, indicatorii şi fondurile aferente acestor programe vor proceda la
organizarea contabilităţii analitice astfel încât să poată prezenta conturile de execuţie
pentru fiecare program şi sursa de finanţare potrivit bugetului aprobat, precum şi
modul de realizare a indicatorilor de rezultate, indicatorilor fizici şi indicatorilor de
eficienţă aprobaţi.
Astfel, sunt folosiţi indicatori fizici, de eficienţă şi de rezultate.
Indicatorii fizici exprimă cantitatea de bunuri şi servicii estimată a se realiza.
Ei trebuie să fie direct legaţi de program şi să ofere informaţii exacte pe întreaga
perioadă de derulare a programului.
Indicatorii de eficienţă cuantifică costul unitar sau productivitatea prognozată
şi trebuie să reflecte performanţele obţinute.
Indicatorii de rezultate măsoară eficienţa unui program şi sunt legaţi de
obiectivul la care se face referire exprimând rezultatele obţinute.
Finanţarea pe programe se realizează în următoarele variante:

a) programul se finanţează dintr-un capitol de cheltuieli al bugetului de stat;
b) programul se finanţează din mai multe capitole ale bugetului de stat,
fonduri cu destinaţie specială, fonduri speciale sau intrări de credite
externe;
c) dintr-un capitol de cheltuieli al bugetului de stat sunt finanţate mai multe
programe.
Conturile de execuţie pentru fiecare program pe surse de finanţare se
întocmesc pe anexe, în structura prevăzută în legea anuală a bugetului.
Contabilitatea execuţiei bugetului de stat pe programe trebuie să asigure
informaţii privind plăţile efectuate pe fiecare program în parte, iar, în cadrul acestuia,
pe surse de finanţare, precum şi pe fiecare sursă de finanţare a programului respectiv,
cu detaliere pe titluri.
În vederea realizării acestei cerinţe, contabilitatea plăţilor efectuate se
dezvoltă în analitic pe structura corespunzătoare fiecărui program şi pe sursele de
finanţare.
În situaţia în care plăţile efectuate nu pot fi identificate ca aparţinând unui
singur program, coordonatorii programelor respective urmează să stabilească şi să
propună spre aprobare conducerii instituţiei criterii de repartizare convenţionale.
În raportul de analiză pe bază de bilanţ, ordonatorii principali de credite vor
prezenta calculul indicatorilor de rezultate, indicatorilor fizici şi indicatorilor de
23
eficienţă pentru fiecare program, din care să rezulte utilizarea eficientă a resurselor,
precum şi asigurarea transparenţei în ceea ce priveşte utilizarea resurselor publice.
Ordonatorii principali de credite depun situaţiile de raportare a execuţiei
bugetului pe programe care se cuprind în situaţiile financiare ale instituţiilor publice,
trimestrial şi anual, la Ministerul Finanţelor Publice, direcţia contabilităţii publice.
24
Capitolul 2 Venituri şi finanţări
Capitolul 2
Venituri şi finanţări
2.1. Politica fiscală
Politica fiscală se referă la utilizarea impozitului ca instrument de intervenţie

a autorităţilor publice în economie şi în viaţa socială. Se ştie că, dacă prelevările
fiscale răspundeau iniţial necesităţii de finanţare a cheltuielilor publice, acest obiectiv,
care a fost practic singurul până în anii ’30, s-a diversificat în mod progresiv sub
impusul crizei din 1929-1933 şi al teoriei keynesiene. După cel de-Al Doilea Război
Mondial, extensia rolului impozitului a însoţit intervenţiile economice ale statului.
Ţinând seama de diversitatea lor, prelevările fiscale pot fi utilizate pentru a
influenţa comportamentele economice ale populaţiei şi ale întreprinderilor şi pentru a
contribui la realizarea unor obiective sociale, în principal în domeniul reducerii
disparităţilor de venituri şi de avere. Ilustrarea acestei diversităţi de intervenţii fiscale
o reprezintă multiplele avantaje fiscale sau cheltuieli fiscale destinate favorizării
anumitor categorii de persoane sau încurajării unor activităţi.
2.1.1. Impozitul ca instrument de reglare conjuncturală
Evoluţia politicii fiscale

Utilizarea impozitelor în scopul luptei contra dezechilibrelor pe perioadă
scurtă face parte din politicile economice de inspiraţie keynesiană, care au fost larg
aplicate în Occident până la începutul anilor ’80: politicile de relansare sau frânare a
cererii, conform cărora se acţionează contra inflaţiei şi şomajului. După declanşarea
crizei petrolului, în 1973, şi datorită coexistenţei durabile a nivelurilor ridicate ale
inflaţiei şi ale şomajului, aceste politici au fost aplicate cu alternanţe ale fazelor de
25
frânare şi de relansare („stop and go“), după cum inflaţia sau şomajul era considerat
obiectivul primordial. Lipsa de eficacitate a acestor metode în faţa duratei crizei şi a
imperativelor unei concurenţe internaţionale din ce în ce mai acide a condus
autorităţile publice la privilegierea formelor de reglare cu caracter structural,
considerând lupta contra inflaţiei şi modernizarea aparatului productiv un mijloc de
diminuare a şomajului şi de evitare a agravării acestuia. Aceasta s-a concretizat în
adaptări şi flexibilizări semnificative ale politicii fiscale.
Sensibilitatea impozitului
Relaţiile dintre fiscalitate şi conjunctura economică sunt reciproce, deoarece,
pe de o parte, mişcările conjuncturale influenţează randamentul anumitor impozite, şi,
pe de altă parte, acestea pot fi utilizate pentru a acţiona asupra mişcărilor
conjuncturale. Sensibilitatea impozitului în raport cu conjunctura se referă la
rapiditatea şi amploarea cu care randamentul său este afectat de variaţiile activităţii
economice. Această sensibilitate depinde mai întâi de sensibilitatea asietei (pe care se
aşază impozitul), dar şi de modalităţile de evaluare a acesteia (o evaluare forfetară
atenuează sensibilitatea), de nivelul său (un impozit specific nu este sensibil decât la
cantitatea de bunuri pe care el este aşezat, dar nu şi la preţul lor; un impozit
proporţional urmează mişcările materiei impozabile, şi un impozit progresiv le
accentuează) şi de modul de percepere.
În funcţie de aceste criterii, se înţelege că un impozit precum TVA, a cărui
asietă depinde de volumul şi de preţul tranzacţiilor şi a cărui prelevare asupra
consumatorului este indirectă, este foarte sensibil, pe când, din contră, datorită asietei
lor, drepturile de succesiune sunt mai puţin sensibile.
Impozitele cele mai sensibile sunt cele mai apte să influenţeze conjunctura.
Conform principiilor keynesiene de reglare prin cerere (multiplicatorul
fiscal), impozitele trebuie majorate (frânarea sau reducerea puterii de cumpărare)
când se acţionează asupra inflaţiei şi, din contră, trebuie diminuate (creşterea
veniturilor disponibile la subiecţii economici) dacă se doreşte relansarea activităţii
economice.
Principiile de utilizare reglativă a impozitelor
Apelul la fiscalitate ca instrument al reglării conjuncturale este adeseori
apreciat prin politica de flexibilitate fiscală. Ea se înscrie de regulă într-o politică de
ansamblu cuprinzând şi măsuri referitoare la cheltuielile publice sau la politica
monetară.
a) Taxa pe valoarea adăugată
26
În general se utilizează diminuarea acestui impozit, fiind în acest sens atât un

instrument de relansare, cât şi unul de diminuare a inflaţiei, dacă acest fenomen nu
este datorat unui exces de cerere în raport cu oferta.
Impactul conjunctural pozitiv al diminuării TVA presupune totuşi şi reunirea

a două condiţii: aceasta să se concretizeze efectiv într-o scădere a preţurilor (adică să
nu fie „confiscată“ de către producători şi comercianţi în sensul creşterii beneficiilor),
iar produsele care beneficiază de această scădere să aibă o cerere elastică în raport cu
preţurile (scăderea preţurilor să ducă la creşterea cererii).
b) Impozitul pe venit
Utilizarea acestuia în reglarea conjuncturală constă în general în acţionarea cu
ajutorul reducerilor sau majorărilor excepţionale sau prin limite de tranşe.
Limitele de tranşe au avantajul de a fi mai suple şi mai discrete, dacă este
vorba de „împovărare“ fiscală, fiind suficient ca tranşele să nu fie modificate de la un
an la altul sau ca ele să fie majorate în proporţii inferioare creşterii preţurilor pentru
ca sarcina fiscală să devină mai mare. O extensie a tranşelor mai importantă decât
inflaţia înseamnă o „uşurare“ a sarcinii fiscale. Este de asemenea posibil ca
autorităţile publice să crească puternic tranşele slab impozitate şi puţin sau deloc
tranşele cu impozitare puternică, pentru a diminua impozitul contribuabililor cu
venituri slabe şi medii şi a le majora pe cele ale contribuabililor cu venituri ridicate.
Acest impozit este utilizat de asemenea ca instrument de acţiune asupra
conjuncturii, deoarece el influenţează direct veniturile disponibile ale populaţiei,
măsurile fiind orientate spre contribuabilii cu venituri mai puţin ridicate, căci aceştia
au înclinaţia spre consum mai ridicată. Însă dacă se doreşte majorarea (împovărarea)
fiscală prin acest impozit în cadrul unei politici restrictive, măsura se loveşte de
rigiditatea bazei de consum şi riscă să afecteze mai mult economisirea decât
consumul, îndeosebi dacă măsura îi afectează pe contribuabilii cu venituri ridicate,
deoarece cei cu venituri modeste nu economisesc nimic. Autoritatea publică se
confruntă în acest caz cu problema arbitrajului dintre eficacitate şi justiţie socială.
c) Acţiunea asupra investiţiilor întreprinderilor
Ca o comportare a cererii, investiţia este şi o variabilă importantă a politicii
fiscale conjuncturale. Ea vizează în principal impozitul pe societăţi (pe profit), dar şi
impozitul pe venit pentru întreprinzătorii individuali şi poate acţiona în anumite
cazuri prin intermediul TVA transferate de întreprinderi administraţiilor. Măsurile
preconizate pot avea ca obiectiv frânarea sau încetinirea momentană a investiţiilor
întreprinderilor, dar mai ales încurajarea acestora. Cele trei instrumente principale
sunt: modificarea principiilor de achitare, ritmul amortizării, recurgerea la deduceri
sau majorări excepţionale.
27
Modificarea regimului de achitare este adesea utilizată pentru plata impozi-

tului pe societăţi. Modificând, în aval sau amonte, data vărsământului, autorităţile
publice pot acţiona momentan asupra lichidităţilor întreprinderilor, influenţând astfel
procesul investiţional.
Modificarea ritmurilor amortizărilor: fiind deductibile din beneficiile supuse
impozitelor pe societăţi şi pe venit, amortizările sunt utilizate îndeosebi pentru măsuri
cu caracter structural. Permiţând o accelerare sau, din contră, o reducere a ritmului
amortizărilor, autorităţile publice pot acţiona asupra trezoreriei întreprinderilor,
incitându-le să devanseze sau să amâne deciziile lor de investiţii.
Majorările, dar îndeosebi deducerile excepţionale se referă la o sumă egală
unui anumit procent din investiţiile realizate de către întreprindere într-o perioadă
dată.
Deducerea sumei se face fie din beneficiile impozabile, fie din suma acestor
impozite.
Ceea ce diferenţiază deducerile cu caracter conjunctural de cele cu caracter
structural este durata de aplicare.
Utilizarea impozitului ca instrument de reglare conjuncturală ridică cel puţin
două probleme: pe de o parte, aceasta are drept consecinţă complicarea sistemului
fiscal, adesea foarte complex; pe de altă parte, ea riscă să producă efecte tardive sau
chiar să fie în contratimp, deoarece adaugă întârzierilor obişnuite oricărei măsuri
conjuncturale o întârziere referitoare la procedura parlamentară, căci, în principiu,
modificările aduse dispoziţiilor fiscale în vigoare trebuie să fie autorizate de către
parlament.
7.1.2. Impozitul ca instrument al politicii conjuncturale
În această postură, impozitul generează măsuri care exercită influenţe asupra

elementelor relativ stabile ale activităţii economice, putând interveni în domenii
extrem de variate.
Varietatea domeniilor de intervenţie
Diverse măsuri fiscale favorizante sunt utilizate pentru a încuraja anumite
sectoare sau anumite acţiuni. Ele sunt foarte numeroase, durabile sau temporare,
Legea finanţelor publice înnoindu-şi anual portofoliul de măsuri. În continuare vom
prezenta câteva exemple:
- exonerări, în anumite condiţii, din plusvaloarea fuziunilor, sciziunilor sau
aporturilor parţiale de active în vederea facilitării concentrării;
- practicarea amortizărilor accelerate pentru anumite investiţii;
28
- diminuarea fiscalităţii pentru întreprinderile care fac eforturi de cercetare şi

formare profesională sau care se implantează în zone defavorizate, cu
şomaj ridicat;
- exonerarea de plata impozitului pe profit, diminuarea sau degresivitatea
acestuia, pe anumite perioade, în cazul noilor întreprinderi.
Modernizarea aparatului productiv
Acesta este un obiectiv care a beneficiat de mult timp de măsuri fiscale
favorabile, însă, o dată cu deschiderea economiilor spre exterior şi cu accentuarea
concurenţei internaţionale, a devenit prioritate în majoritatea ţărilor. Pentru o ţară larg
deschisă spre exterior, creşterea economică şi nivelul ocupării sunt într-adevăr direct
legate de competitivitatea întreprinderilor sale, şi deci de investiţiile acestora şi de
modernizarea lor.
A. Măsuri în favoarea economisirii
Aceste măsuri, orientate spre impozitul pe venit, vizează încurajarea mai ales
a economisirii populaţiei şi în particular economisirea direct utilizabilă pentru
finanţarea investiţiilor. Printre măsurile preconizate pot fi enumerate cele care
afectează fiscal: veniturile din cumpărările de acţiuni, conturile de economii,
veniturile din acţiuni şi obligaţiuni, dobânzile din plasamente şi depozite.
B. Amortizarea degresivă
Reglementarea amortizării este utilizată frecvent pentru a favoriza moderni-
zarea întreprinderilor. Dacă în cazul amortizării liniare anuităţile sunt constante, în
cazul amortizării degresive anuităţile de amortizare sunt descrescătoare, deoarece rata
utilizată este obţinută multiplicând rata de amortizare liniară cu un coeficient, rata
obţinută aplicându-se anual la valoarea reziduală a bunului considerat. Suma totală a
anuităţilor astfel deduse din beneficiu este egală cu cea a amortizării liniare.
Însă sistemul degresiv permite o amortizare mai importantă în primii ani de
utilizare a bunului de echipament, oferind întreprinderii, în afara avantajelor de
trezorerie legate de reportul plăţii unei părţi din impozitul lor pe beneficii,
posibilitatea accelerării ritmului investiţiilor lor (modificând pentru o anumită
perioadă coeficienţii de amortizare degresivă, autorităţile publice pot, într-o optică de
reglare conjuncturală, să accelereze sau să frâneze ritmul investiţiilor în cursul
perioadelor respective).
C. Alte măsuri de încurajare a investiţiilor
Introducerea TVA, prin modul de calcul, exonerează investiţiile întreprinde-
rilor de la plata impozitului, fiind o cale de încurajare a investiţiilor.
29
În cazul unor investiţii considerate utile pe plan naţional şi social, amortizarea

excepţională sau accelerată permite transferul investiţiei asupra costurilor în primii
ani de exploatare a obiectului de investiţii.
Într-o optică structurală, deducerile fiscale sau chiar reducerea impozitelor pe
profit constituie măsuri eficace, în condiţii conjuncturale, de stimulare a investiţiilor.
Tendinţe de reducere a ratei de impozitare

Reducerea ratelor fiscale este un fenomen caracteristic economiilor de piaţă
dezvoltate, fiind legat de reforme, precum şi de intensificarea concurenţei interna-
ţionale.
Începând cu jumătatea anilor ’80, o adevărată reformă structurală a fost
demarată, centrată pe lărgirea asietei, coroborată cu reducerea ratei de impozit pe
venit şi a celui pe societăţi.
Ideea de bază constă în aceea că incitaţiile fiscale au ca efect denaturarea
mecanismelor de piaţă, în timp ce ratele marginale de impozit ridicate reduc incitaţiile
forţei de muncă spre economisire şi investiţii şi favorizează evaziunea fiscală
internaţională.
Reformele fiscale iniţiate la începutul anilor ’80 în SUA au provocat efecte
imitative în majoritatea ţărilor. Inspirate din tezele economiei ofertei, aceste reforme
încercau să dinamizeze economiile prin redimensionarea impozitelor. În acest sens au
fost iniţiate următoarele măsuri:
- reducerea ratei de impozit pe venitul persoanelor fizice şi îndeosebi a ratelor
maxime, în scopul accelerării economisirii;
- reducerea taxei pe drepturile de succesiune;
- facilităţi fiscale pentru întreprinderi, în special reducerea duratei de amorti-
zare şi creşterea creditelor fiscale pentru investiţii.
Intensificarea concurenţei internaţionale a favorizat difuziunea reformelor
fiscale în celelalte ţări occidentale, reducerea ratelor de impozitare constituind un
mijloc de frânare a fugii capitalurilor şi, totodată, de atragere de capitaluri străine.
În faţa exigenţelor unei concurenţe internaţionale din ce în ce mai dure,
determinate de internaţionalizarea crescândă a schimburilor, există riscul ca o
competiţie fiscală axată pe diminuarea prelevărilor obligatorii şi a anumitor cheltuieli
publice să se realizeze în detrimentul bunăstării unei părţi a populaţiei.
Obiectivele sociale ale impozitelor
Obiectivele sociale ale fiscalităţii sunt foarte variate, deoarece impozitul
poate fi utilizat pentru a încuraja natalitatea (reducerea poverii fiscale pe familie),
pentru a frâna consumul produselor nocive, pentru a exercita o acţiune moralizatoare
(supraimpozitarea filmelor sau publicaţiilor pornografice sau care incită la violenţă)
30
sau pentru a-i încuraja pe contribuabili să facă donaţii caritabile sau de interes
general. Fiscalitatea poate fi utilizată pentru favorizarea şi facilitarea „economisirii
pentru pensie“, dobânzile la sumele vărsate în acest sens putând fi capitalizate cu o
scutire totală de impozit, dacă economisirea este menţinută peste un număr de ani.
Însă impozitul este utilizat îndeosebi pentru reducerea inegalităţilor dintre

venituri şi averi, criteriile echităţii fiscale (capacitatea contributivă a persoanelor)
fiind departe de a fi precise, explicite, imuabile, universale.
Dacă redistribuirea veniturilor şi bogăţiei se poate realiza oarecum semnifi-
cativ prin impozitarea progresivă a veniturilor persoanelor fizice, prin impozitele
funciare, prin drepturile de succesiune, prin impozitul unitar pe avere, predominanţa
impozitelor pe cheltuieli, care nu sunt nici personalizate, nici progresive, poate limita
totuşi destul de puternic impactul redistributiv al sistemului fiscal.
2.2 Veniturile instituţiilor publice

Veniturile instituţiei publice sunt formate din: venituri proprii, alocaţii de la
bugetul de stat, intrările de credite externe, contribuţii financiare nerambursabile şi
alte venituri ale bugetului de stat, ale bugetelor locale, ale bugetelor fondurilor
speciale, de orice natură şi provenienţă. În cazul contabilităţii de angajamente,
veniturile reflectă sumele care trebuie încasate în timpul unui an, chiar dacă sunt
colectate sau nu de către instituţiile publice.
Contabilitatea veniturilor bugetare, fondurilor speciale si veniturilor proprii se
ţine pe feluri de venituri, după natura sau sursa lor şi pe subdiviziunile clasificaţiei
bugetare.
În contabilitatea instituţiilor publice, veniturile se grupează astfel:
a) Venituri din activităţi economice, venituri din alocaţii bugetare cu
destinaţie specială şi din subvenţii, care cuprind:
- Veniturile din subvenţii reprezintă subvenţii primite (acoperirea
diferenţelor de preţ şi pentru acoperirea pierderilor, finanţarea activităţii
de cercetare şi alte finanţări);
- Venituri din vânzarea produselor finite sau reziduale, mărfurilor,
lucrărilor executate, chirii, locaţii de gestiune, studii, cercetări, din
serviciile prestate şi din alte activităţi.
- Venituri din activităţi economice ale instituţiilor publice, finanţate
integral din venituri proprii sau venituri proprii şi subvenţii acordate de la
bugetul de stat sau de la bugetele locale, în funcţie de subordonare
(provin din chirii, organizarea de manifestări culturale şi sportive,
concursuri artistice, publicaţii, prestaţii editoriale, studii, proiecte etc.)
valorificări de produse din activităţi proprii sau anexe, prestări de servicii
şi altele asemenea.
31
- Veniturile din alocaţii bugetare cu destinaţie specială reprezintă sume

acordate din bugetul de stat sau local unor instituţii publice care
realizează acţiuni în interesul statului. Aceste alocaţii se înregistrează, ca
venit, în momentul primirii acestora de la buget.
b) Venituri din variaţia stocurilor, (reprezentând creşterea sau reducerea între
valoarea la cost de producţiei efectiv a stocurilor de produse şi a producţiei în curs de
la finele perioadei şi valoarea stocurilor iniţiale ale produselor şi producţiei în curs).
c) Veniturile fondurilor cu destinaţie specială cuprind:
- veniturile fondului de asigurări sociale de sănătate;
- veniturile fondului special pentru protejarea asiguraţilor;
- veniturile bugetului asigurărilor pentru şomaj;
- veniturile altor fonduri cu destinaţie specială.
Veniturile bugetelor fondurilor speciale, aprobate ca anexă la Legea bugetului
de stat şi a Bugetului asigurărilor sociale de stat se constituie în afara bugetului de stat
şi a bugetului asigurărilor sociale de stat.
d) Fonduri ale bugetelor
Resursele financiare ale unităţilor administrativ-teritoriale se constituie din
impozite, taxe şi contribuţii, venituri nefiscale, venituri din capital, cote şi sume
defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, cote adiţionale la unele venituri ale
bugetului de stat şi ale bugetelor locale, transferuri cu destinaţie specială de la bugetul
de stat şi venituri cu destinaţie specială.
Veniturile şi cheltuielile publice locale se grupează conform clasificaţiei
bugetare. Pentru asigurarea echilibrului bugetar al unor unităţi administrativ-
teritoriale, prin legea bugetului de stat se pot stabili sume defalcate din unele venituri
ale bugetului de stat, precum şi criterii de repartizare a acestora pe unităţile
administrativ-teritoriale.
Sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat şi transferurile cu
destinaţie specială din bugetul de stat se aprobă anual, prin legea bugetului de stat, pe
ansamblul fiecărui judeţ, respectiv al municipiului Bucureşti.
Impozitele şi taxele locale se stabilesc de către consiliile locale, judeţene şi
Consiliul General al Municipiului Bucureşti, după caz, în limitele şi în condiţiile legii.
e) Venituri din alte activităţi care cuprind:
- venituri din creanţe şi debitori diverşi;
- venituri din despăgubiri, amenzi, penalităţi, donaţii, sponsorizări, granturi;
- venituri din vânzarea activelor şi alte operaţiuni de capital;
- alte venituri.
Veniturile din alte activităţi cuprind acele venituri care nu sunt legate de
activitatea normală, curentă a instituţiei publice şi se referă fie la operaţiuni de
exploatare, fie la operaţiuni de capital, cum sunt: despăgubiri şi penalităţi încasate;
venituri din cedarea activelor; alte venituri excepţionale.
Instituţiile publice pot folosi pentru desfăşurarea activităţii lor, mijloace
materiale şi băneşti primite de la persoane juridice şi fizice, sub formă de donaţii şi
sponsorizări, cu respectarea dispoziţiilor legale.
32
f) Venituri financiare cuprind:

- venituri din imobilizări financiare (din titluri de participare);
- venituri din creanţe imobilizate;
- venituri din diferenţe de curs valutar;
- venituri din dobânzi;
- alte venituri financiare.
2.3. Finanţarea instituţiilor publice
Finanţarea instituţiilor publice se asigură astfel:

- integral din bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de
stat, bugetele fondurilor speciale, după caz;
- din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat, bugetul
asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, după caz;
- integral din venituri proprii.
Creditele deschise şi repartizate pe seama ordonatorilor de credite finanţaţi
din bugetul de stat şi bugetele locale sunt evidenţiate în conturi din afara bilanţului.
Fondurile băneşti acordate de persoanele fizice şi juridice, primite ca donaţii
şi sponsorizări de instituţiile publice finanţate integral de la buget, se varsă direct la
bugetul din care se finanţează acestea. Cu aceste sume se majorează creditele
bugetare ale bugetului respectiv şi care urmează să se utilizeze potrivit legii.
Cu fondurile primite de către instituţiile publice finanţate integral din venituri
proprii şi cele finanţate din venituri proprii şi subvenţii de la buget, se majorează
bugetele de venituri şi cheltuieli ale acestora.
Bunurile materiale primite ca donaţii şi sponsorizări de către instituţiile
publice, se înregistrează în contabilitatea acestora.
Instituţiile publice care încasează venituri pentru bugetul de stat, bugetele
locale sau bugetul asigurărilor sociale de stat, după caz, au obligaţia să vireze
veniturile respective la capitolele şi subcapitolele de venituri ale bugetelor cărora
acestea se cuvin.
Înregistrarea veniturilor în contabilitatea instituţiilor publice trebuie efectuată
conform contabilităţii de angajament. Astfel efectele tranzacţiilor şi ale altor
evenimente sunt recunoscute atunci când tranzacţiile şi evenimentele se produc (şi nu
pe măsură ce numerarul sau echivalentul său este încasat sau plătit) şi sunt înregistrate
în evidenţele contabile şi raportate în situaţiile financiare ale perioadelor aferente.
Situaţiile financiare întocmite în baza acestui principiu oferă informaţii utilizatorilor
nu numai despre tranzacţiile trecute, care au implicat plăţi şi încasări, dar şi despre
obligaţiile de plată din viitor şi despre resursele privind încasările viitoare. Deci
acestea furnizează cele mai utile informaţii referitoare la tranzacţii şi la alte
evenimente trecute care sunt necesare utilizatorilor în luarea deciziilor economice.
În aplicarea prevederilor art. 74 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 500/2002 privind
finanţele publice şi ale art. 31 şi 32 din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată,
ministerele şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi
33
locale care gestionează, potrivit legii, veniturile bugetului de stat, bugetului

asigurărilor sociale de stat, bugetelor locale şi bugetului Fondului naţional unic de
asigurări sociale de sănătate au obligaţia organizării şi conducerii contabilităţii
drepturilor constatate.
Drepturile constatate şi veniturile încasate reprezentând impozite, taxe,
contribuţii, amenzi şi alte venituri bugetare, precum şi accesoriile acestora, respectiv
dobânzi, penalităţi şi penalităţi de întârziere, sse înregistrează în contabilitate.
Prin drepturi constatate se înţelege veniturile bugetare pentru care există
obligaţii declarative sau pentru care s-au emis decizii ori alte documente de stabilire
de către creditorul bugetar sau alte entităţi abilitate de lege.
Dacă un venit bugetar urmează a fi încasat în tranşe succesive în cursul
exerciţiului bugetar curent sau al mai multor execuţii bugetare, aceasta se
înregistrează în contabilitate în momentul datorării cu întreaga sumă.
În cazul încasărilor fără debit, dreptul constatat este egal cu suma din
documentul de plată.
Veniturile bugetare se contabilizează pe fiecare buget de autorităţile publice
centrale şi locale, denumite potrivit legii creditori bugetari.
Contabilitatea operaţiunilor privind constatarea şi încasarea veniturilor
bugetare se organizează şi se conduce în cadrul compartimentului de contabilitate
existent sau în alte compartimente create special pentru evidenţa contabilă a
veniturilor bugetare.
Răspunderea pentru organizarea şi conducerea contabilităţii veniturilor
bugetare revine ordonatorului de credite.
Contabilitatea veniturilor bugetare se conduce pe categorii de venituri,
potrivit anexelor la Clasificaţia indicatorilor privind finanţele publice (partea de
venituri).
bugetului de stat se organizează şi se conduce în cadrul unui compartiment distinct
subordonat direct conducătorului fiecărei unităţi teritoriale a finanţelor publice care
administrează venituri ale bugetului de stat.
Aşezarea şi perceperea veniturilor din impozite şi taxe
Aşezarea impozitelor şi taxelor presupune efectuarea mai multor operaţiuni
succesive, constând în: aşezarea (stabilirea mărimii obiectului impozabil), lichidarea
(determinarea cuantumului impozitului sau a taxei), ordonanţarea (stabilirea
contribuabililor persoane fizice şi juridice ce urmează să plătească impozite şi taxe) şi
plata (încasarea propriu-zisă a impozitului sau a taxei).
Aşezarea – această operaţiune constă în stabilirea obiectului impozabil şi
evaluarea materiei impozabile. Pentru ca veniturile sau averea să poată fi supusă
34
impunerii, este necesar mai întâi ca organele fiscale să constate evidenţa de fapt a
acestora, iar apoi să procedeze la evaluarea lor. Evaluarea materiei impozabile constă
în determinarea dimensiunii acesteia ceea ce se poate realiza apelând la metoda
evaluării directe bazată pe probe, fie la metoda evaluării indirecte, bazată pe
prezumţie.
Metoda evaluării directe cunoaşte două variante de realizare: evaluarea pe

baza declaraţiei plătitorului de impozite şi taxe şi evaluarea pe baza declaraţiei unei
terţe persoane.
Evaluarea pe baza declaraţiei contribuabilului se realizează cu participarea
directă a subiectului impozitului. Contribuabilul este obligat, potrivit legii, să
înainteze organelor fiscale o declaraţie din care să rezulte veniturile pe care le
realizează şi cheltuielile care au fost efectuate pentru obţinerea acestora, respectiv
averea pe care o posedă. Contribuabilul persoană juridică, precum şi persoanele fizice
cu activităţi independente, sunt obligate să conducă o evidenţă strictă privind
veniturile şi cheltuielile ocazionate de activitatea pe care o desfăşoară, să întocmească
situaţiile financiare şi anumite declaraţii pe care să le prezinte organelor fiscale. Pe
baza acestor declaraţii respectiv situaţii financiare, organele fiscale procedează la
stabilirea mărimii materiei impozabile. Această modalitate de realizare a evaluării are
o aplicabilitate largă în cazul impozitului pe venit, impozitului pe profit, a impozitului
pe veniturile microîntreprinderilor, pe venituri, pe terenuri etc. dar prezintă neajunsuri
că face posibilă sustragerea de la impunere a unei părţi din materia impozabilă.
Evaluarea pe baza declaraţiei unei terţe persoane constă în aceea că mărimea
obiectului impozabil se stabileşte pe baza declaraţiei sau a documentelor prezentate
de o terţă persoană care cunoaşte mărimea obiectului impozabil. Această modalitate
prezintă avantajul că elimină posibilitatea sustragerii de la impunere a unei părţi din
materia impozabilă, deoarece persoana terţă care declară venitul nu este interesată să
ascundă adevărul (chiria plătită, venitul încasat etc.).
Metoda evaluării indirecte cunoaşte mai multe variante de realizare, după
cum urmează:
- evaluarea pe baza unor caracteristici exterioare ale obiectului impozabil;
- evaluarea forfetară;
- evaluarea administrativă.
Evaluarea pe baza unor caracteristici exterioare ale obiectului impozabil este
specifică impozitelor de tip real şi permite stabilirea cu aproximaţie a mărimii
obiectului impozabil, fără să se ia în calcul situaţia persoanei care deţine bunul
respectiv (impozitul funciar, impozitul pe clădiri etc.). această metodă este simplă şi
35
puţin costisitoare dar prezintă dezavantajul că nu permite stabilirea cât mai exactă a
obiectului impozabil.
Evaluarea forfetară constă în aceea că organele fiscale atribuie o anumită
valoare obiectului impozabil, cu acordul subiectului impozabil. Este o metodă care
asigură stabilirea cât mai aproape de adevăr a mărimii obiectului impozabil.
Evaluarea administrativă constă în stabilirea de către organele fiscale a
materiei impozabile pe baza elementelor pe care le au la dispoziţie.
Dacă subiectul impozabil nu este de acord cu evaluarea făcută de organul
fiscal are dreptul să o conteste, prezentând documente justificative.
Lichidarea constă în întocmirea documentelor privind impozitele sau taxele
datorate de contribuabilul persoană fizică sau juridică, stabilirea sumei de plată
potrivit reglementărilor fiscale. Această operaţiune constă în stabilirea mărimii
obligaţiei, sau respectiv a creanţei fiscale faţă de componentele bugetului public.
Ordonanţarea reprezintă operaţiunea prin care în baza documentelor
întocmite privind impozitele şi taxele datorate de persoanele fizice sau juridice se
comunică contribuabilului suma de plată. Ordonanţarea constă în întocmirea
înştiinţării de plată, comunicării proceselor verbale privind sumele datorate a
proceselor verbale privind executarea silită sau a altor documente privind obligaţiile
de plată a impozitelor şi taxelor.
Plata impozitului sau a taxei presupune încasarea acestora la data şi
termenele stabilite. De-a lungul timpului au fost utilizate mai multe metode de
percepere, după cum urmează:
- direct de către organele fiscale de la plătitor;
- prin stopaj la sursă (reţinere şi vărsare);
- aplicarea de timbre fiscale mobile.
bugetului de stat se conduce potrivit prezentelor norme pe structura clasificaţiei
bugetare, pe baza situaţiilor centralizatoare transmise zilnic de către compartimentele
de specialitate care au atribuţii în prelucrarea documentelor justificative
(compartimentul de gestiune a declaraţiilor, compartimentul de colectare şi executare
silită, unităţile de trezorerie şi contabilitate publică etc.)
Începând cu anul 2005, compartimentele cu atribuţii în organizarea şi
conducerea contabilităţii veniturilor organizează şi conduc contabilitatea analitică pe
fiecare contribuabil şi, în cadrul acestuia, pe categorii de venituri, în structura
clasificaţiei bugetare.
Conducătorul fiecărei unităţi administrativ-teritoriale care administrează
veniturile bugetului de stat organizează şi conduc evidenţa contabilă sintetică a
veniturilor bugetului de stat.
36
Compartimentele de contabilitate a veniturilor bugetului de stat întocmesc

lunar balanţe de verificare sintetice pentru conturile în care se înregistrează
operaţiunile privind constatarea şi încasarea veniturilor bugetare şi transmit trimestrial
serviciului de contabilitate proprie a organului fiscal balanţa de verificare sintetică
pentru a fi cuprinsă în bilanţul contabil al instituţiei respective.
Primăriile comunale care nu au optat pentru conducerea contabilităţii în
partidă dublă conduc contabilitatea creanţelor bugetare în partidă simplă.
2.4. Criterii de grupare a veniturilor publice
TOTAL VENITURI
I. Venituri curente
A. Venituri fiscale
A.1. Impozit pe venit, profit şi câştiguri din capital
A.11. Impozit pe venit, profit şi câştiguri din capital de la persoane
juridice
A.12. Impozit pe venit, profit şi câştiguri din capital de la persoanele
fizice
- impozit pe venit,
- cote şi sume defalcate din impozitul pe venit,
- alte impozite pe venit, profit şi câştiguri din capital.
A.2. Impozit pe salarii – Total

A.3. Impozite şi taxe pe proprietate
A.4. Impozite şi taxe pe bunuri şi servicii
- taxa pe valoarea adăugată,
- sume defalcate din TVA,
- alte impozite şi taxe generale pe bunuri şi servicii,
- accize,
- taxe pe servicii specifice,
- taxe pe utilizarea bunurilor, autorizarea utilizării bunurilor sau pe
desfăşurarea de activităţi.
A.5. Impozit pe comerţul exterior şi tranzacţiile internaţionale
- taxe vamale şi alte taxe pe tranzacţiile internaţionale
A.6 Alte impozite şi taxe fiscale
B. CONTRIBUŢII DE ASIGURĂRI
- contribuţiile angajatorilor,
37
- contribuţiile asiguraţilor.
C. VENITURI FISCALE
C.1. VENITURI DIN PROPRIETATE
- venituri din proprietate,
- venituri din dobânzi.
C.2. VÂNZĂRI DE BUNURI ŞI SERVICII

- venituri din prestări servicii şi alte activităţi
- venituri din taxe administrative, eliberări permise,
- amenzi, penalităţi şi confiscări,
- diverse venituri,
- transferuri voluntare, altele decât subvenţiile.
II. VENITURI DIN CAPITAL

- venituri din valorificarea unor bunuri.
III. OPERAŢIUNI FINANCIARE

- încasări din rambursarea împrumuturilor acordate.
IV. SUBVENŢII
SUBVENŢII DE LA ALTE NIVELE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE
Subvenţii de la bugetul de stat
A. De capital
B. Curente
- subvenţii de la alte administraţii
- donaţii din străinătate
38
Capitolul 3 Organizarea contabilităţii instituţiilor publice
Capitolul 3
Organizarea
contabilităţii instituţiilor publice
3.1. Concepţii şi teorii referitoare la obiectul

contabilităţii
Căutând răspuns la întrebarea „ce studiază contabilitatea?“, specialiştii s-au

grupat în jurul mai multor concepţii sau teorii. Pentru fiecare dintre aceste concepţii,
literatura de specialitate oferă numeroase interpretări şi variante de prezentare.
Principalele concepţii referitoare la obiectul contabilităţii sunt:
- concepţia juridică;
- concepţia economică;
- concepţia financiară.
3.1.1. Concepţia juridică cu privire la obiectul contabilităţii
Conform acestei concepţii sau teorii, în obiectul de studiu al contabilităţii este

inclus patrimoniul. Ca urmare, contabilitatea este ştiinţa care elaborează procedeele
de evidenţă, calcul, analiză şi control în expresie valorică al existenţei şi stării,
precum şi al mişcării şi transformării patrimoniului.
Autonomia subiecţilor participanţi la circuitul economic impune separarea
patrimoniului, a averii şi a rezultatelor pe titularii de patrimoniu şi pe perioadele de
gestiune. Pentru ca un patrimoniu să existe, sunt necesare două elemente
interdependente:
- o persoană fizică sau juridică în calitate de subiect de drepturi şi obligaţii;
- obiectele de drepturi şi obligaţii (bunurile economice evaluate în bani).
39
Între relaţiile de drepturi şi obligaţii, pe de o parte, şi obiectele de drepturi şi

obligaţii, pe de altă parte, stau persoanele fizice sau juridice în calitatea lor de
subiect de drepturi şi obligaţii.
Ca urmare, patrimoniul este format din totalitatea drepturilor şi obligaţiilor cu

valoare economică aparţinând unei persoane fizice sau juridice (unui subiect de
drept), precum şi din totalitatea bunurilor (obiectelor) la care acestea se referă.
PATRIMONIU
Bunuri economice ca obiecte Drepturi şi obligaţii

Persoanele evaluabile în bani
de drepturi şi obligaţii
fizice sau (cauzele stăpânirii
evaluabile în bani (realitatea
juridice realităţii economice)
economică)
Bunurile economice, în calitatea lor de obiecte de drepturi şi obligaţii,

formează substanţa materială a patrimoniului. Ele au o latură existenţială şi o latură
economică.
Latura existenţială a bunurilor economice rezultă din faptul că ele au o
formă concretă, o structură proprie. Din acest punct de vedere, se deosebesc:
- bunuri corporale: clădiri, utilaje, materii prime, mărfuri, ambalaje etc.;
- bunuri necorporale: brevete, licenţe, mărci de comerţ, creanţe;
- bunuri financiare: disponibilităţi în lei şi în valută, titluri de participare,
titluri de plasament, efecte de comerţ etc.
Latura economică a bunurilor este exprimată prin utilitatea şi valoarea
acestora. În sens economic, utilitatea unui bun indică capacitatea acestuia de a
satisface o anumită nevoie prin folosirea lui în producţie sau prin consum. Utilitatea
este factorul principal în funcţie de care se stabileşte valoarea.
Valoarea este expresia bănească a unei mărimi.
În sens economic, valoarea este măsura de apreciere a unui bun. În funcţie de
forma sa de manifestare, se deosebesc valoarea de întrebuinţare şi valoarea de
schimb, astfel:
- valoarea de întrebuinţare serveşte la aprecierea utilităţii (folosinţei) unui
bun;
40
- valoarea de schimb se stabileşte în funcţie de posibilitatea de achiziţionare

a altor bunuri de pe piaţă, în funcţie de preţul de echilibru determinat de
variaţia cererii şi ofertei.
Cea de-a doua componentă a patrimoniului este dată de drepturile şi

obligaţiile cu valoare economică exprimabile în bani. Această latură exprimă
raporturile de proprietate în cadrul cărora se procură şi se gestionează bunurile.
Raporturile de proprietate iau forma drepturilor în situaţia în care titularul de
patrimoniu are calitatea de proprietar şi, ca urmare, nu trebuie să acorde nici un
echivalent pentru bunurile aflate în posesiunea şi folosinţa sa.
Raporturile de proprietate iau forma obligaţiilor atunci când, pentru bunurile
care formează obiectul patrimoniului, titularul trebuie să dea un echivalent valoric sau
să îndeplinească o anumită prestaţie.
Din cele de mai sus se desprinde concluzia că echilibrul intern al patrimo-
niului este expresia dublei determinări a valorii economice separate patrimonial.
Bunuri economice = Obligaţii + Drepturi
Această dublă determinare include, pe de o parte, bunurile economice ca

purtătoare ale valorii, iar pe de altă parte cuprinde drepturile şi obligaţiile ca expresie
a raporturilor de proprietate.
Dacă bunurile economice formează substanţa economică a patrimoniului,
drepturile şi obligaţiile indică modul de apropriere sau cauza stăpânirii acestei
substanţe.
Această ecuaţie de echilibru al patrimoniului ia o formă specifică atunci când
proprietarul nu este şi managerul instituţiei respective. Astfel, în cazul societăţilor
comerciale pe acţiuni, mai multe persoane participă la formarea capitalului social al
unităţii, fără ca ele să se implice în conducerea şi gestionarea propriu-zisă a
patrimoniului. În acest caz, bunurile economice aduse de acţionari devin proprietatea
societăţii comerciale, ele formează un capital social distinct de cel al acţionarilor.
Acţionarii nu mai au un drept real asupra patrimoniului societăţii, ci numai un drept
de creanţă, rezultat din calitatea lor de investitori.
Societatea comercială, devenind persoană juridică, nu mai acţionează, în
raporturile cu terţii, prin acţionarii săi, ci prin reprezentanţii legali denumiţi manageri
41
sau administratori. De asemenea, administratorii nu acţionează în nume propriu, ci

efectuează în numele societăţii acte de conducere, administrare şi gestionare.
42
Concepţia juridică cu privire

la obiectul contabilităţii
Patrimoniul
B. Drepturi şi obligaţii
A. Bunuri economice Persoanele referitoare la cauzele
ca obiect de drepturi fizice şi stăpânirii realităţii
şi obligaţii juridice economice
Latura existenţială Latura economică Drepturi Obligaţii
Bunuri corporale
şi necorporale Utilitatea bunurilor
Bunuri imobile şi Valoarea bunurilor

mobile
Administratorii nu-şi angajează patrimoniul propriu în relaţiile cu terţii (furnizori,

clienţi, bănci, salariaţi etc.), ci pe cel al societăţii comerciale. De raporturile juridice
angajate de către manageri răspunde societatea, iar managerii răspund faţă de acţionari. În
acest caz, ecuaţia de echilibru prezentată mai înainte îmbracă forma:
Obligaţii faţă Obligaţii faţă

Bunuri economice = de proprietar + de terţi
Trăsăturile specifice ale abordării patrimoniului de contabilitate

Patrimoniul este studiat şi cercetat de mai multe discipline. Specific pentru
contabilitate este faptul că ea elaborează şi aplică în practică procedeele cu ajutorul
cărora se asigură evidenţa, calculul, analiza şi controlul în expresie valorică al
existenţei şi stării, precum şi al mişcării şi transformării patrimoniului.
În calitatea sa de ştiinţă a evidenţei, contabilitatea elaborează o teorie şi o
metodă proprie, pe baza căreia se asigură înregistrarea, într-o anumită ordine şi pe
baza unor principii normative, a existenţei, stării, mişcării şi transformării valorilor
economice delimitate patrimonial şi pe perioade de gestiune.
43
Ca ştiinţă a calculului economic, contabilitatea măsoară veniturile şi

cheltuielile ocazionate de activitatea economică sau socială desfăşurată şi determină
rezultatele obţinute.
Analizând circuitul valorilor economice, contabilitatea descompune acest
circuit în elementele sale componente, în vederea caracterizării fiecărui element sau a
fiecărei operaţiuni în parte şi în vederea determinării influenţei fiecărui element sau
operaţiuni patrimoniale asupra rezultatelor obţinute.
Informaţiile furnizate de contabilitate stau la baza efectuării controlului
asupra operaţiunilor care au avut loc, asupra integrităţii elementelor patrimoniale şi
asupra eficienţei activităţii desfăşurate. În acelaşi timp, controlul atestă credibilitatea
informaţiilor furnizate de contabilitate.
Starea elementelor patrimoniale este cercetată de contabilitate sub aspectul
mărimii elementelor patrimoniale la un moment dat. Contabilitatea evidenţiază,
calculează, analizează şi controlează existenţa elementelor patrimoniale pe categorii
(pe structură), pe sectoare de activitate, pe faze ale circuitului economic
(aprovizionare, producţie, desfacere).
Mişcarea şi transformarea elementelor patrimoniale sunt studiate de conta-
bilitate sub aspectul modificărilor cantitative şi calitative care au avut loc în volumul
şi structura bunurilor economice, a drepturilor şi obligaţiilor. Aceste mişcări pot fi
simple şi complexe.
Mişcările simple se compun din operaţiunile de intrare şi ieşire a elementelor
patrimoniale dintr-o unitate sau dintr-un sector al acesteia. Mişcările simple, la rândul
lor, pot avea loc în interiorul unităţilor patrimoniale sau pot lua naştere în urma
relaţiilor cu terţii.
Mişcările simple din interiorul unităţilor patrimoniale nu duc la schimbarea
proprietarului şi, ca urmare, nu dau naştere la raporturi de drepturi şi obligaţii cu
terţii. Ecuaţia de echilibru al acestei mişcări este:
Intrările în gestiunea sau secţia Ieşirile din gestiunea sau secţia

=
primitoare predătoare
Mişcările simple dintre unităţile patrimoniale determină modificarea patri-

moniului şi, ca urmare, dau naştere la raporturi de drepturi şi obligaţii între unităţile
implicate.
Dacă echivalentul valoric al bunurilor trecute de la o unitate patrimonială la
alta nu se decontează concomitent cu livrarea sau primirea bunurilor, ecuaţiile de
echilibru iau formele următoare:
a) în cazul aprovizionării cu bunuri:
Valoarea bunurilor INTRATE Valoarea OBLIGAŢIILOR

în unitatea primitoare = faţă de unitatea furnizoare
44
b) în cazul vânzărilor de bunuri:
Valoarea DREPTURILOR de creanţă asupra Valoarea bunurilor IEŞITE

beneficiarilor (către care s-au livrat bunurile) = din unitatea patrimonială
Mişcările simple prezentate mai jos, la nivelul unei gestiuni sau subgestiuni
organizatorice, pentru fiecare element patrimonial, pot fi sintetizate în următoarea
ecuaţie de echilibru:
Existenţele iniţiale + Intrările = Ieşirile + Existenţele finale
Mişcările complexe sunt specifice activităţilor care produc transformări

cantitative şi calitative atât în structura, cât şi în volumul patrimoniului. Mişcările
complexe sunt consecinţa faptului că majoritatea activităţilor desfăşurate sunt
consumatoare de bunuri economice (ceea ce determină o cheltuială) şi producătoare
de venituri. De regulă, veniturile nu sunt egale cu cheltuielile. Diferenţa dintre ele
determină modificări în volumul patrimoniului, diferenţă care, la rândul ei, este tot un
element patrimonial, denumit profit sau pierdere (rezultatul exerciţiului).
Rezultatul exerciţiului = VENITURI – CHELTUIELI
Sintetizând mişcările complexe, materializate în transformările cantitative şi

calitative ale elementelor patrimoniale, se desprinde concluzia că ele determină:
a. modificarea volumului elementelor patrimoniale (consecinţă a evoluţiei
veniturilor, cheltuielilor şi rezultatelor);
b. modificarea structurii elementelor patrimoniale prin transformarea materiilor
prime în produse finite, prin încasarea unei creanţe (unui drept) etc.
4.1.2. Concepţia economică cu privire la obiectul contabilităţii
Concepţia economică consideră că obiectul contabilităţii îl constituie elabo-

rarea şi aplicarea procedeelor de evidenţă, calcul, analiză şi control în expresie
valorică al existenţei şi stării, precum şi al mişcării şi transformării capitalului.
Capitalul este studiat de contabilitate din două puncte de vedere:
a. al modului concret în care bunurile economice se investesc, se
întrebuinţează, se consumă şi se înlocuiesc;
b. al modului de procurare şi de dobândire a acestor bunuri.
Din punctul de vedere al modului în care bunurile economice se investesc, se
întrebuinţează, se consumă şi se înlocuiesc, deosebim capitalul fix sau activele
imobilizate şi capitalul circulant sau activele circulante.
45
Concepţia economică referitoare

Bunuri economice după

modul lor de: Capitalul Drepturile şi obligaţiile
- investire pecuniare determinate de
- întrebuinţare modul de procurare şi
- consumare dobândire a bunurilor
- înlocuire
Capitalul fix (sau activele imobilizate) este format din bunurile investite care
participă la mai multe cicluri de exploatare şi care se înlocuiesc după un număr de ani
de utilizare (maşini, utilaje, mobilier etc.). Activele imobilizate se consumă treptat pe
calea amortizării, aşa cum se va arăta în continuare.
Capitalul circulant (sau activele circulante) este format din bunurile
economice care se consumă sau îşi schimbă forma de existenţă şi cea funcţională
după fiecare ciclu de exploatare finalizat.
Bunuri economice Capital fix Capital circulant

= (active imobilizate) – (active circulante)
După modul în care se dobândesc, se procură, se apropriază sau se finanţează

aceste bunuri economice, deosebim capitalul propriu şi capitalul străin.
Capitalul propriu este dobândit de către o unitate patrimonială prin efortul
proprietarilor (acţionari sau asociaţi), prin autofinanţare (capitalizarea profitului, a
amortizărilor şi a provizioanelor) şi prin subvenţii primite. Capitalul propriu
corespunde dreptului pe care-l au investitorii asupra unităţii patrimoniale.
Capitalul străin, denumit şi capital împrumutat sau atras, cuprinde datoriile
pe termen scurt şi lung faţă de furnizori, creditori, salariaţi, bugetul naţional etc.
Pentru a evidenţia calculul, analiza şi controlul mişcării şi transformării capitalului
(a raporturilor de schimb referitoare la capital), ecuaţia de echilibru ia forma:
Capital
Bunuri economice = propriu + Obligaţii
46
În practica contabilă, concepţia economică asupra obiectului contabilităţii are

o utilitate limitată, deoarece capitalul desemnează totalitatea drepturilor de
proprietate ale investitorilor asupra activelor existente într-o unitate la un moment
dat. Activele sunt formate din disponibilităţi băneşti, din stocurile de materii prime,
produse finite, mărfuri, din utilaje, clădiri, mijloace de transport etc. O parte din
aceste active au ca sursă de provenienţă capitalul propriu, iar o altă parte au fost
procurate pe seama datoriilor care nu au fost încă achitate.
Capital –
= ACTIVE DATORII
propriu
Utilizarea noţiunilor de capital atât pentru desemnarea componenţei bunurilor

economice, cât şi pentru delimitarea surselor de provenienţă ar duce la confuzii în
practica contabilă, aşa cum rezultă din ecuaţia:
Capital + Capital = Capital + Capital

fix circulant propriu împrumutat
Pentru eliminarea acestei confuzii, în contabilitate nu se utilizează de regulă

noţiunile de capital fix şi circulant, ci noţiunile de active imobilizate şi active circulante.
3.1.3. Concepţia financiară cu privire la obiectul contabilităţii

Concepţia financiară consideră că obiectul de studiu al contabilităţii îl
constituie elaborarea şi aplicarea procedeelor de evidenţă, calcul, analiză şi control în
expresie valorică al existenţei şi stării, precum şi al mişcării şi transformării
resurselor economice.
Concepţia financiară referitoare

Resursele
economice
Utilizarea
resurselor Provenienţa
resurselor
Utilizări Utilizări Resurse Resurse

durabile ciclice permanente temporare
ACTIVE PASIVE
47
Resursele economice sunt abordate de contabilitate din două puncte de vedere:

- al modului de utilizare;
- al provenienţei, originii sau izvorului acestor resurse.
Din punctul de vedere al modului de utilizare sau întrebuinţare a acestor
resurse, deosebim:
- utilizări durabile sau permanente, sub forma bunurilor investite, care
corespund activelor imobilizate;
- utilizări ciclice, temporare, care se consumă după fiecare ciclu de exploatare
încheiat (aprovizionare, producţie, desfacere) şi care iau forma de bani, stocuri,
creanţe etc., care corespund activelor circulante.
Bunuri economice = Utilizări durabile + Utilizări ciclice
Din punctul de vedere al originii sau al provenienţei acestor resurse,

contabilitatea delimitează:
- resursele permanente sau durabile furnizate de către proprietari
(individuali, asociaţi sau acţionari), rezultate din acumularea profitului,
amortizărilor şi provizioanelor obţinute sub forma finanţărilor sau a
împrumuturilor pe termen lung (mai mare de un an);
- resursele temporare asigurate de la terţii care urmează să fie plătiţi
(furnizori, bănci, creditori etc.) şi a căror scadenţă este mai mică de un an
(termen scurt).
Bunuri Resurse Resurse

economice = permanente sau + temporare sau
durabile ciclice
Pentru evitarea confuziilor şi simplificarea expunerii, în continuare, pentru

desemnarea primului termen al acestor ecuaţii de echilibru se va folosi noţiunea de
active patrimoniale, iar pentru desemnarea celui de-al doilea termen se va folosi
noţiunea de pasive patrimoniale.
Pentru desemnarea provenienţei, a surselor de finanţare, a izvorului se utili-
zează în anumite situaţii şi noţiunea de fonduri.
În unele lucrări de specialitate este expusă şi varianta potrivit căreia prove-
nienţa resurselor este structurată în:
- obligaţii faţă de proprietari (capital propriu);
- obligaţii faţă de terţi (pasive).
Activele Capital
+ Obligaţii (pasive patrimoniale)
patrimoniale = propriu
48
3.2. Delimitarea sferei de cuprindere a contabilităţii

publice
Contabilitatea publică este o parte din contabilitatea generală care se ocupă cu

evidenţa operaţiunilor din cadrul unui patrimoniu public.
Patrimoniul poate să fie privat, al unei întreprinderi particulare sau al unui
individ. În aceste cazuri contabilitatea este privată şi poate avea diferite forme, după
natura activităţilor pe care le evidenţiază: contabilitatea bancară, atunci când au loc
operaţiuni bancare, industrială, când operaţiunile reflectate urmăresc calculul producţiei
şi al costului, comercială, când obiectul îl reprezintă vânzarea şi cumpărarea mărfurilor
de orice natură.
În cazul în care operaţiunile de contabilitate se referă la mişcările
patrimoniale din cadrul unui patrimoniu public, contabilitatea este publică.
P. Gheorghiu, în „Cursul de contabilitate a administraţiilor publice“, defineşte
contabilitatea publică prin „totalitatea principiilor de urmat pentru realizarea unei
evidenţe scriptice complete a operaţiunilor privitoare la elementele patrimoniale din
cadrul instituţiilor publice“1.
În afară de mişcările privitoare la elementele patrimoniului public,
contabilitatea publică cuprinde şi operaţiuni de control asupra bunurilor şi veniturilor
publice. Este şi firesc, întrucât operaţiunile de control privitoare la veniturile publice
sunt cu mult premergătoare realizării acestor venituri şi depăşesc perioada în cursul
căreia are loc această realizare. Încasările din impozite, taxe etc. se pregătesc sub
formă de proiect de buget, se urmăresc şi se percep; ulterior se constituie fondurile
publice, care se repartizează în conformitate cu nevoile publice.
Cu alte cuvinte, contabilitatea publică cuprinde în primul rând evidenţa
bunurilor şi veniturilor de la intrarea lor şi până la ieşirea din patrimoniul public, pre-
cum şi evidenţa lucrărilor şi serviciilor prestate autorităţilor publice până la terminarea
acestora. În al doilea rând, se adaugă contabilităţii publice operaţiunile de control care
încep anterior contactului acestor elemente cu patrimoniul public şi se continuă până ce
serviciile s-au terminat sau bunurile în cauză au părăsit patrimoniul public.
Deci operaţiunile de contabilitate publică nu redau numai evidenţa unor acte
administrative ale instituţiilor publice, ci şi operaţiunile de control, inclusiv cele din
perioada premergătoare şi cea ulterioară.
Înregistrările în contabilitatea publică au la bază acte care sunt întocmite de
către instituţiile publice.
1
P. Gheorghiu, Curs de contabilitatea administraţiilor publice, Bucureşti, 1948, p. 14.
49
Actele administrative sunt de autoritate şi de gestiune. Actele de autoritate

publică sunt acelea prin care autoritatea publică ordonă sau interzice administraţiilor
anumite fapte, în timp ce actele de gestiune se referă la administrarea patrimoniului
public.
Pentru a defini mai exact cadrul contabilităţii publice, se impune o prezentare
a deosebirilor şi a asemănărilor dintre aceasta şi contabilitatea particulară.
Dacă ne raportăm la obiectul contabilităţii, se constată că, în cadrul contabi-
lităţii publice, operaţiunile se referă la fonduri şi materiale publice, în timp ce opera-
ţiunile care fac obiectul contabilităţii particulare se referă la mişcările bunurilor din
cadrul unui patrimoniu particular.
Din punctul de vedere al scopului, operaţiunile de contabilitate publică
corespund unei nevoi colective, în timp ce operaţiunile care se înregistrează în
contabilitatea particulară sunt operaţiuni cu caracter personal.
Dacă analizăm asemănările dintre cele două forme de contabilitate, remarcăm
în primul rând că, şi într-un caz, şi în celălalt, evidenţa scriptică tinde să asigure
păstrarea patrimoniului, menţinerea intactă a valorii încredinţate administraţiei
respective. Dar scopul este nu numai de a păstra ceea ce se încredinţează, ci şi de a se
completa, a se înlocui pierderile sau degradările eventuale, astfel ca averea publică
sau particulară să fie conservată ca valoare în timp.
Contabilitatea publică se apropie de contabilitatea particulară şi din punctul
de vedere al creării de rezerve. Nu este permis în nici un fel de către administraţia
publică sau particulară să nu se ia măsuri pentru constituirea de rezerve pentru
satisfacerea unor nevoi neprevăzute.
În ambele cazuri, evidenţa scriptică a mişcărilor patrimoniale trebuie să
furnizeze date pentru orientarea activităţii viitoare, şi în acest scop operaţiunile
trebuie să fie prezentate clar şi sistematic, în vederea emiterii de judecăţi de valoare.
Administraţia publică reclamă măsuri energice pentru a susţine activitatea şi a
reprima abuzurile. Mijloacele de care dispune autoritatea publică pentru a acţiona
asupra economiei nu sunt neglijabile, şi anume: bugetul, impozitele, banii şi politica
monetară, creditul. „În total, prelevările la administraţia de stat reprezintă astăzi între
30% şi 50% din producţia naţională, în cele mai multe dintre ţările dezvoltate. Fără
îndoială că libertatea statului în domeniul public este limitată. Legile fiscale şi
sociale, organizarea serviciilor publice – rod al unei lungi tradiţii – sunt adeseori
rezultatul unui echilibru fragil între interese diverse.“2 De mai multe ori în economia
de piaţă, echilibrul pe ansamblu este rezultatul luării în considerare a milioane de
decizii individuale independente, pe care nimeni nu le poate nesocoti şi de care
2
Michel Didier, Économie. Les Règles du jeu, 2-e édition, Paris, 1989, p. 119.
50
trebuie să se ţină cont. În fine, puterea publică este multiplă şi diversificată: ministere,
administraţii centrale sau locale, case de asigurări sociale etc. Pentru o tratare mai
lejeră, întregul ansamblu poate fi considerat ca un agent economic unic, pe care-l
numim Stat sau Administraţie. Analizând relaţiile economice dintre Administraţie
(Stat) şi restul economiei, putem stabili ce influenţă exercită Administraţia (Statul)
asupra producţiei, consumului, preţului, locurilor de muncă şi muncii în general. Se
poate spune că lucrurile nu se pot delimita cu exactitate, dar, în acelaşi timp, nu se
poate vorbi de o politică perfectă a impozitelor. În ţările europene, o persoană din
cinci este ocupată într-un domeniu al administraţiei publice, de aproape două ori mai
mult decât la începutul secolului.
Se poate constata în toate ţările o creştere puternică a cheltuielilor publice.
Fără îndoială, creşterea cheltuielilor publice se explică şi prin evoluţia societăţii. O
dată cu dezvoltarea şi poate totodată cu excesul societăţilor industriale, comunităţile
umane au fost afectate, organizarea familiei, bulversată, domiciliile, părăsite, locurile
de muncă, dispersate.
S-au creat fără îndoială nevoi suplimentare de creşe, grădiniţe de copii, şcoli,
spitale, case de locuit, autostrăzi, mijloace de transport în comun şi, pentru protejarea
societăţii împotriva „fiilor pierduţi“, poliţişti, judecători şi închisori.
Întreg sistemul este în continuă transformare şi ca urmare a faptului că o
categorie de cheltuieli publice, legitime în principiu, se autoalimentează fără încetare,
deoarece colectivitatea umană nu a progresat prea mult în domeniul stăpânirii meca-
nismelor sociale.
Din păcate, sistemul de protecţie socială, spitalele, casele de asigurări şi alte
instituţii publice nu sunt singurele în măsură să corijeze inegalităţile flagrante. De
asemenea, de la diferite instituţii publice puse în funcţiune de către Stat, în toate
societăţile moderne, fiecare aşteaptă întotdeauna mai mult, dar nimeni nu se simte
responsabil să dea în plus. Impozitele şi toate prelevările către Stat sunt decise de
către guvern şi reprezentanţii poporului printr-un sistem de dezbateri democratice.
Dacă se constată o creştere a prelevărilor, care înseamnă ca fiecare să renunţe la o
parte din consumul propriu, rezultă în primul rând că există programe de extindere a
unor servicii publice. Se doreşte ameliorarea situaţiei persoanelor în vârstă? Dacă da,
atunci va trebui să acceptăm o prelevare mai mare către Stat. Se doreşte creşterea
gradului de sănătate publică şi asistenţă socială? Dacă da, atunci cotizaţiile trebuie
mărite.
Fără îndoială că există o limită a creşterii prelevărilor de bunuri particulare în
folosul creşterii bunurilor publice. Anumiţi economişti sunt de părere că o creştere a
impozitelor şi a prelevărilor către societate distruge gustul pentru muncă, pentru a
întreprinde, descurajează investiţiile, prelungesc criza, degradează situaţia economică.
51
3.3. Organizarea contabilităţii instituţiilor publice
Contabilitatea, ca activitate specializată în măsurarea, evaluarea, cunoaşterea,

gestiunea şi controlul activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii, precum şi a
rezultatelor obţinute din activitatea persoanelor juridice, trebuie să asigure înregistra-
rea cronologică şi sistematică, prelucrarea, publicarea şi păstrarea informaţiilor cu
privire la poziţia financiară, performanţa financiară şi fluxurile de trezorerie, atât
pentru cerinţele interne ale acestora, cât şi în relaţiile cu creditorii financiari, clienţii,
instituţiile publice şi alţi utilizatori.
Contabilitatea instituţiilor publice asigură informaţii cu privire la execuţia
bugetelor de venituri şi cheltuieli, patrimoniul aflat în administrare, precum şi pentru
întocmirea contului general anual de execuţie a bugetului de stat, a contului anual de
execuţie a bugetului asigurărilor sociale de stat, a bugetului fondurilor speciale,
precum şi a conturilor anuale de execuţie a bugetelor locale.
Potrivit Legii finanţelor publice nr. 500/2002, „instituţii publice“ reprezintă
denumirea generică ce include Parlamentul, Administraţia Prezidenţială, ministe-
rele, celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice, alte autorităţi
publice, instituţiile publice autonome, precum şi instituţiile din subordinea lor,
indiferent de modul de finanţare a acestora.
Conform prevederilor art. 11, alin. (1) din Legea contabilităţii nr. 82/1991,
republicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 629, din 26 august 2002,
răspunderea pentru organizarea şi conducerea contabilităţii revine administratorului,
ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligaţia gestionării unităţii
respective.
Persoanele juridice organizează şi conduc contabilitatea de regulă în compar-
timente distincte, conduse de către directorul economic, contabilul-şef sau altă
persoană împuternicită să îndeplinească această funcţie. Aceste persoane trebuie să
aibă studii economice superioare şi răspund împreună cu personalul din subordine de
organizarea şi conducerea contabilităţii, în condiţiile legii.
Compartimentul financiar-contabil reprezintă o structură organizatorică în
cadrul instituţiei publice, în care este organizată execuţia bugetară (serviciu, birou,
compartiment). Şeful compartimentului financiar-contabil este persoana care ocupă
funcţia de conducere a compartimentului financiar-contabil şi care răspunde de
activitatea de încasare a veniturilor şi de plată a cheltuielilor sau, după caz, una dintre
persoanele care îndeplineşte aceste atribuţii în cadrul unei instituţii publice care nu
are în structura sa un compartiment financiar-contabil, sau persoana care îndeplineşte
aceste atribuţii pe bază de contract.
52
Potrivit prevederilor art. 74 din Legea finanţelor publice nr. 500/2002,

contabilitatea publică va cuprinde:
a) contabilitatea veniturilor şi cheltuielilor bugetare, care să reflecte încasarea
veniturilor şi plata cheltuielilor aferente exerciţiului bugetar;
b) contabilitatea trezoreriei statului;
c) contabilitatea generală bazată pe principiul constatării drepturilor şi
obligaţiilor, care să reflecte evoluţia situaţiei financiare şi patrimoniale, precum şi
excedentul sau deficitul patrimonial;
d) contabilitatea destinată analizării costurilor programelor aprobate.
Instituţiile publice conduc evidenţa contabilă în partidă dublă cu ajutorul
conturilor prevăzute în Planul de conturi general, aprobat prin ordin al ministrului
finanţelor publice.
3.4. Documente justificative şi registre de contabilitate
Potrivit prevederilor art. 6, alin. (1) din Legea contabilităţii nr. 82/1991,
republicată, precum şi celorlalte prevederi legale privind întocmirea şi utilizarea
formularelor comune şi a celor cu regim special utilizate în activitatea financiară şi
contabilă3, orice operaţiune economică efectuată se consemnează într-un document
care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document
justificativ.
Documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitate
angajează răspunderea persoanelor care le-au întocmit, le-au vizat şi le-au aprobat,
precum şi a celor care le-au înregistrat în contabilitate, după caz.
Documentele justificative sunt documentele primare care probează legal o
operaţiune.
Documentele justificative cuprind cel puţin următoarele elemente principale:
a) denumirea documentului;
b) denumirea şi sediul persoanei juridice care întocmeşte documentul;
c) numărul şi data întocmirii acestuia;
d) menţionarea părţilor care participă la efectuarea operaţiunii economice;
e) conţinutul operaţiunii economice şi, dacă este cazul, temeiul legal al
efectuării acesteia;
f) datele cantitative şi valorice aferente operaţiunii efectuate;
g) numele şi prenumele, precum şi semnăturile persoanelor care le-au
întocmit, le-au vizat şi le-au aprobat, după caz;
h) alte elemente menite să asigure consemnarea completă a operaţiunilor efectuate.
3
Hotărârea Guvernului nr. 831/1997 pentru aprobarea modelelor formularelor comune privind
activitatea financiară şi contabilă şi a normelor metodologice de întocmire şi utilizare a acestora.
53
Registrele de contabilitate obligatorii sunt: registrul-jurnal, registrul-inventar

şi cartea mare.
Registrul-jurnal este un document contabil obligatoriu în care se înregistrează
în mod cronologic operaţiunile patrimoniale prin respectarea succesiunii documente-
lor după data de întocmire sau intrare a acestora în instituţia publică.
Registrul-jurnal se întocmeşte de către fiecare instituţie şi de către fiecare
subunitate a acesteia cu contabilitate proprie, zilnic sau lunar, după caz, prin înre-
gistrarea cronologică a documentelor în care se reflectă mişcarea elementelor de activ
şi de pasiv.
Registrul-inventar este un document obligatoriu în care se înregistrează toate
elementele patrimoniale de activ şi de pasiv, grupate în funcţie de natura lor, conform
posturilor din bilanţul contabil, inventariate potrivit normelor legale.
Elementele patrimoniale înscrise în registrul-inventar au la bază listele de
inventariere sau alte documente care justifică conţinutul fiecărui post din bilanţul
contabil.
Registrul-inventar se întocmeşte la înfiinţarea instituţiei, anual la închiderea
exerciţiului, cu ocazia încetării activităţii, fără ştersături şi spaţii libere, pe baza
datelor cuprinse în listele de inventariere şi în procesele-verbale de inventariere, prin
gruparea elementelor de activ şi de pasiv. Registrul-inventar se completează pe baza
inventarierii faptice. Registrul-inventar serveşte ca document contabil obligatoriu de
înregistrare a rezultatelor inventarierii şi ca probă în litigii.
În cazul în care inventarierea are loc pe parcursul anului, în registrul-inventar
se înregistrează soldurile existente la data inventarierii, la care se adaugă intrările şi
din care se scad ieşirile de la data inventarierii până la data încheierii exerciţiului.
Registrul „Cartea mare“ este un document contabil obligatoriu în care se
înscriu lunar, direct sau prin regrupare pe conturi corespondente, înregistrările
efectuate în registrul-jurnal, stabilindu-se situaţia fiecărui cont, respectiv soldul
iniţial, rulajele debitoare, rulajele creditoare şi soldurile finale.
Cartea mare stă la baza întocmirii balanţei de verificare şi se întocmeşte de
către fiecare instituţie, precum şi de către fiecare subunitate a acesteia cu contabilitate
proprie.
Registrul „Cartea mare“ serveşte la ţinerea evidenţei contabile sintetice a
operaţiilor economice şi financiare în unităţile care utilizează forma de înregistrare
contabilă „maestru-şah“. Acest registru poate fi suplinit de fişa de cont pentru
operaţii diverse.
La instituţiile publice se poate utiliza forma de înregistrare în contabilitate
„maestru-şah simplificat“. În acest caz, contabilitatea sintetică se ţine pe fişe de cont
54
pentru operaţii diverse, deschise pentru fiecare cont sintetic în cartea mare (şah), iar conta-
bilitatea analitică se ţine pe fişele menţionate la forma de înregistrare „maestru-şah“.
Evidenţa analitică a creditelor bugetare, a plăţilor de casă şi a cheltuielilor efective se ţine
cu ajutorul fişei pentru operaţii bugetare.
Formularul „Fişa pentru operaţii bugetare“ serveşte ca document pentru
evidenţa analitică astfel: la instituţiile publice finanţate de la buget, pentru evidenţa
creditelor bugetare aprobate, a plăţilor de casă şi a cheltuielilor efective, iar la
instituţiile publice finanţate din venituri proprii, pentru evidenţa prevederilor din
bugetul aprobat, a plăţilor de casă şi a cheltuielilor efective.
Registrele de contabilitate pot fi prezentate sub formă de registru sau foi
volante şi listări informatice legate sub formă de registru, după caz.
Registrele de contabilitate prevăzute se numerotează înainte sau pe măsura
întocmirii lor, iar la închiderea conturilor, acestea se barează, nefiind admisă
înregistrarea unor operaţii ulterioare.
Registrul-jurnal şi registrul-inventar se numerotează şi se şnuruiesc înainte de
depunere la organele fiscale teritoriale pentru parafare şi înregistrare.
Numerotarea filelor registrelor se face în ordine crescătoare, iar volumele se
vor numerota în ordinea completării lor. Volumele următoare de registre contabile se
vor înregistra la organele fiscale teritoriale pe măsura completării celor înregistrate şi
parafate anterior, efectuându-se totodată completarea acestora, fără ştersături, spaţii
libere sau file lipsă.
Registrele de contabilitate numerotate, şnuruite, parafate, înregistrate la orga-
nele fiscale teritoriale şi conduse regulat pot fi admise ca probă în cazul litigiilor,
precum şi în orice alte situaţii.
Pentru verificarea înregistrării corecte în contabilitate a operaţiilor patrimo-
niale se întocmeşte lunar balanţa de verificare.
Balanţa de verificare cu patru serii de egalităţi cuprinde, pentru toate contu-
rile instituţiei publice, următoarele elemente: simbolul şi denumirea conturilor, în
ordinea din planul de conturi, totalul sumelor debitoare şi creditoare ale lunii prece-
dente, rulajele curente debitoare şi creditoare, totalul sumelor debitoare şi creditoare,
soldurile finale debitoare şi creditoare. Balanţa de verificare de la 1 ianuarie a anului
N + 1 se completează cu soldurile finale debitoare şi creditoare ale lunii decembrie
din anul N.
Cu ajutorul acestui document se verifică corelaţiile dintre egalităţile generate
de dubla înregistrare a operaţiilor patrimoniale în contabilitate, respectiv concordanţa
dintre totalul înregistrărilor din registrul-jurnal şi totalul rulajelor debitoare şi totalul
rulajelor creditoare din balanţă, precum şi concordanţa dintre totalul soldurilor finale
55
debitoare şi creditoare din cartea mare şi totalul soldurilor finale debitoare şi

creditoare din balanţa de verificare.
Balanţa de verificare se întocmeşte atât pentru conturile sintetice, cât şi
pentru cele analitice.
Prin intermediul balanţei de verificare analitice se verifică concordanţa dintre
soldurile conturilor sintetice şi cele ale conturilor lor analitice.
Instituţiile publice care utilizează sisteme informatice de prelucrare automată
a datelor au obligaţia să asigure respectarea normelor contabile şi controlul datelor
înregistrate în contabilitate, precum şi păstrarea acestora pe suporturi tehnice.
Sistemele de prelucrare automată a datelor trebuie să permită în orice moment
reconstituirea elementelor şi conţinutului conturilor, a listelor şi informaţiilor supuse
verificării, fie pornind de la datele de intrare, fie pornind în ordine inversă de la
conţinutul sintetic al conturilor, listelor sau altor informaţii pe baza cărora să se poată
determina datele de intrare.
Procedurile de prelucrare automată a datelor trebuie să fie organizate astfel
încât să permită controlul respectării reglementărilor în vigoare cu privire la
securitatea datelor şi fiabilitatea sistemului de prelucrare.
Unităţile de informatică sau persoanele care efectuează lucrări cu ajutorul
tehnicii de calcul poartă răspunderea prelucrării informaţiilor din documente, iar
beneficiarii răspund pentru exactitatea şi realitatea datelor pe care le transmit pentru
prelucrare.
Potrivit art. 24 din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, registrele de
contabilitate, precum şi documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în
contabilitatea financiară se păstrează în arhivă timp de zece ani, cu începere de la data
încheierii exerciţiului financiar în cursul căruia au fost întocmite, cu excepţia statelor
de salarii, care se păstrează timp de 50 de ani.
Registrele de contabilitate, precum şi documentele justificative se păstrează
în arhivă de regulă în forma lor originală, grupate în funcţie de natura operaţiunilor şi
în ordine cronologică, în cadrul exerciţiului financiar la care se referă. Arhivarea
documentelor contabile trebuie să asigure păstrarea şi consultarea acestora în
termenele prevăzute de lege.
Potrivit art. 25 din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, în caz de
pierdere, sustragere sau distrugere a unor documente contabile, se vor lua măsuri de
reconstituire a acestora în termen de maximum 30 de zile de la constatare, potrivit
reglementărilor emise în acest scop.
Documentele contabile reconstituite vor purta menţiunea „Reconstituit“.
56
3.5. Principii şi politici contabile, tratamente contabile
3.5.1. Principii contabile
Elementele prezentate în situaţiile financiare se evaluează în conformitate cu

principiile contabile generale, conform contabilităţii de angajamente.
- Principiul continuităţii activităţii - Presupune ca instituţia publică îşi
continuă în mod normal funcţionarea, fără a intra în stare de desfiinţare sau reducere
semnificativă a activităţii. Dacă ordonatorii de credite au luat cunoştinţă de unele
elemente de nesiguranţă legate de anumite evenimente care pot duce la incapacitatea
acesteia de a-şi continua activitatea, aceste elemente trebuie prezentate în notele
explicative.
- Principiul permanenţei metodelor – Metodele de evaluare trebuie aplicate
în mod consecvent de la un exerciţiu financiar la altul.
- Principiul prudenţei – Evaluarea trebuie făcută pe o bază prudentă şi în
special: trebuie să se ţină cont de toate angajamentele apărute în cursul exerciţiului
financiar curent sau al unui exerciţiu precedent, chiar dacă acestea devin evidente
numai între data bilanţului si data depunerii acestuia şi, de asemenea, trebuie să se
tina cont de toate deprecierile.
- Principiul contabilităţii pe baza de angajamente – Efectele tranzacţiilor şi
ale altor evenimente sunt recunoscute atunci când tranzacţiile şi evenimentele se
produc şi nu pe măsură ce numerarul sau echivalentul său este încasat sau plătit şi
sunt înregistrate în evidentele contabile şi raportate în situaţiile financiare ale
perioadelor de raportare.
Situaţiile financiare întocmite în baza acestui principiu oferă informaţii nu
numai despre tranzacţiile şi evenimentele trecute care au determinat încasări şi plăţi
dar şi despre resursele viitoare, respectiv obligaţiile de plată viitoare.
Acest principiu se bazează pe independenţa exerciţiului potrivit căruia toate
veniturile şi toate cheltuielile se raportează la exerciţiul la care se referă, fără a se ţine
seama de data încasării veniturilor, respectiv data plăţii cheltuielilor.
- Principiul evaluării separate a elementelor de activ şi de datorii –
Componentele elementelor de activ sau de datorii trebuie evaluate separat.
- Principiul intangibilităţii - Bilanţul de deschidere pentru fiecare exerciţiu
financiar trebuie să corespundă cu bilanţul de închidere al exerciţiului financiar
precedent.
- Principiul necompensării – Orice compensare între elementele de activ şi
de datorii sau între elementele de venituri şi cheltuieli este interzisă, cu excepţia
57
compensărilor între active şi datorii permise de reglementările legale, numai după

înregistrarea în contabilitate a veniturilor şi cheltuielilor la valoarea integrală.
- Principiul comparabilităţii informaţiilor – Elementele prezentate trebuie
să dea posibilitatea comparării în timp a informaţiilor.
- Principiul materialităţii (pragului de semnificaţie) – Orice element care
are o valoare semnificativă trebuie prezentat distinct în cadrul situaţiilor financiare iar
elementele cu valori nesemnificative dar care au aceeaşi natură sau au funcţii similare
trebuie însumate şi prezentate într-o poziţie globală. Un element patrimonial este
considerat semnificativ dacă omiterea sa ar influenţa în mod vădit decizia
utilizatorilor situaţiilor financiare.
- Principiul prevalenţei economicului asupra juridicului (realităţii asupra
aparenţei) – Informaţiile contabile prezentate în situaţiile financiare trebuie să fie
credibile, să respecte realitatea economică a evenimentelor sau tranzacţiilor, nu numai
forma lor juridică.
3.5.2. Politici contabile
Aplicarea reglementarilor contabile presupune stabilirea unui set de proceduri

de către conducerea fiecărei instituţii publice pentru toate operaţiunile derulate,
pornind de la întocmirea documentelor justificative până la întocmirea situaţiilor
financiare trimestriale şi anuale.
Aceste proceduri trebuie elaborate de către specialişti în domeniul economic,
cunoscători ai specificului activităţii desfăşurate şi a strategiei adoptate de instituţie.
La elaborarea politicilor contabile trebuie respectate principiile de bază ale
contabilităţii de angajamente.
Politicile contabile trebuie elaborate astfel încât să se asigure furnizarea, prin
situaţiile financiare, a unor informaţii care trebuie să fie:
a) relevante pentru nevoile utilizatorilor în luarea deciziilor economice;
b) credibile în sensul că:
− reprezintă fidel rezultatul patrimonial şi poziţia financiară a instituţiei;
− sunt neutre;
− sunt prudente;
− sunt complete sub toate aspectele semnificative.
Modificările politicii contabile sunt permise doar dacă sunt cerute de lege sau
au ca rezultat informaţii relevante sau credibile referitoare la operaţiunile instituţiei
publice. Acest lucru trebuie menţionat în notele explicative.
58
3.5.3. Tratamente contabile
Pentru evaluarea elementelor din bilanţ, se aplică următoarele reguli:

a) Evaluarea la data intrării în instituţia publică
La data intrării în patrimoniu bunurile se evaluează şi se înregistrează în
contabilitate la valoarea de intrare, denumită valoare contabilă (costul istoric), care se
stabileşte astfel:
- la cost de achiziţie – pentru bunurile procurate cu titlu oneros;
- la cost de producţie – pentru bunurile produse în instituţie;
- la valoarea justă – pentru bunurile obţinute cu titlu gratuit.
Costul de achiziţie al bunurilor cuprinde: preţul de cumpărare, taxele de
import şi alte taxe (cu excepţia acelora pe care instituţia publică le poate recupera de
la autorităţile fiscale), cheltuielile de transport, manipulare şi alte cheltuieli care pot fi
atribuite direct achiziţiei bunurilor respective.
Reducerile comerciale acordate de furnizor nu fac parte din costul de achiziţie.
Costul de producţie al unui bun cuprinde: costul de achiziţie al materiilor
prime şi materialelor consumabile şi cheltuielile de producţie direct atribuite bunului.
Costul de producţie sau de prelucrare al stocurilor, precum şi costul de
producţie al activelor fixe cuprind cheltuielile directe aferente producţiei, şi anume:
materiale directe, energie consumată în scopuri tehnologice, manoperă directă şi alte
cheltuieli directe de producţie, precum şi cota cheltuielilor indirecte de producţie
alocată în mod raţional ca fiind legata de fabricaţia acestora.
Următoarele elemente reprezintă exemple de costuri care nu trebuie incluse în
costul stocurilor, ci sunt recunoscute drept cheltuieli ale perioadei în care au survenit:
- pierderile de materiale, manoperă sau alte costuri de producţie înregistrate
peste limite normal admise;
- cheltuielile de depozitare, cu excepţia cazurilor în care aceste costuri sunt
necesare în procesul de producţie, anterior trecerii într-o nouă fază de fabricaţie;
- regiile (cheltuielile) generale de administraţie care nu participă la aducerea
stocurilor în forma şi locul final;
- costurile de desfacere.
Prin activ cu ciclu lung de fabricaţie se înţelege un activ care solicită în mod
necesar o perioadă substanţială de timp pentru a fi gata în vederea utilizării sau pentru
vânzare.
Valoarea justă a unui bun reprezintă suma pentru care un activ ar putea fi
schimbat de bună voie între doua părţi aflate în cunoştinţă de cauză, în cadrul unei
tranzacţii cu preţul determinat obiectiv.
Pentru bunurile care au valoare de piaţă, valoarea justă este identică cu
valoarea de piaţă.
59
b) Evaluarea cu ocazia inventarierii

Evaluarea elementelor de activ şi pasiv cu ocazia inventarierii se face la
valoarea actuală a fiecărui element, denumită valoare de inventar, stabilită în funcţie
de utilitatea bunului, starea acestuia şi preţul pieţei, conform normelor emise în acest
scop de Ministerul Finanţelor Publice.
c) Evaluarea la încheierea exerciţiului financiar
La încheierea exerciţiului financiar, elementele de activ şi de pasiv de natura
datoriilor se evaluează şi se reflectă în situaţiile financiare anuale la valoarea de
intrare, pusă de acord cu rezultatele inventarierii.
În acest scop, valoarea de intrare se compară cu valoarea stabilită pe baza
inventarierii, respectiv valoarea de inventar. În acest caz, se vor avea în vedere,
printre altele:
- pentru elementele de activ, diferenţele constatate în minus între valoarea de
inventar şi valoarea contabilă netă se înregistrează în contabilitate pe seama unei
ajustări pentru depreciere sau pierdere de valoare, atunci când deprecierea este
temporară, aceste elemente menţinându-se la valoarea lor de intrare.
Prin valoare contabila netă se înţelege valoarea de intrare, mai puţin
amortizarea şi ajustările pentru depreciere sau pierdere de valoare, cumulate.
- pentru elementele de pasiv de natura datoriilor, diferenţele constatate în plus
între valoarea de inventar şi valoarea de intrare se înregistrează în contabilitate, pe
seama elementelor corespunzătoare de datorii.
La fiecare dată a bilanţului:
- elementele monetare exprimate în valută (disponibilităţi şi alte elemente

asimilate, cum sunt acreditivele şi depozitele bancare, creanţe şi datorii în valută)
trebuie evaluate şi raportate utilizând cursul de schimb comunicat de Banca Naţională
a României, valabil la data încheierii exerciţiului financiar. Diferenţele de curs
valutar, favorabile sau nefavorabile, între cursul de la data înregistrării creanţelor sau
datoriilor în valuta sau cursul la care au fost raportate în situaţiile financiare
anterioare şi cursul de schimb de la data încheierii exerciţiului financiar, se
înregistrează la venituri sau la cheltuieli financiare, după caz;
- pentru creanţele şi datoriile, exprimate în lei, a căror decontare se face în
funcţie de cursul unei valute, eventualele diferenţe favorabile sau nefavorabile, care
rezultă din evaluarea acestora se înregistrează la venituri sau cheltuieli financiare.
- elementele nemonetare achiziţionate cu plata în valută şi înregistrate la costul
istoric (active fixe, stocuri) trebuie raportate utilizând cursul de schimb de la data
efectuării tranzacţiei;
- elementele nemonetare achiziţionate cu plata în valută (active fixe, stocuri) şi
înregistrate la valoarea justă trebuie raportate utilizând cursul de schimb existent la
data determinării valorilor respective.
60
Prin elemente monetare se înţelege disponibilităţile băneşti, şi activele/

datoriile de primit/de plătit în sume fixe sau determinabile.
c) Evaluarea la data ieşirii din unitate
La data ieşirii din instituţie sau la darea în consum, bunurile se evaluează şi se
scad din gestiune la valoarea lor de intrare.
3.5.4. Note explicative
Notele explicative la situaţiile financiare conţin informaţii referitoare la

metodele de evaluare a activelor, precum şi orice informaţii suplimentare care sunt
relevante pentru necesităţile utilizatorilor în ceea ce priveşte poziţia financiară şi
rezultatele obţinute.
Notele explicative se prezintă sistematic. Pentru fiecare element semnificativ
din bilanţ trebuie să existe informaţii în notele explicative.
3.5.4.1. Comparabilitatea informaţiilor
Pentru elementele prezentate în notele explicative, se prezintă, de regulă,

sumele corespunzătoare anului curent şi a anului precedent.
Următoarele informaţii trebuie prezentate cu claritate şi repetate ori de câte ori
este necesar, pentru buna lor înţelegere:
a) numele persoanei juridice care face raportarea;
b) faptul că situaţiile financiare sunt proprii acesteia;
c) data la care s-au încheiat sau perioada la care se refera situaţiile financiare;
d) moneda în care sunt întocmite situaţiile financiare;
e) exprimarea cifrelor incluse în raportare (lei).
3.5.4.2. Corectarea erorilor contabile
Eventualele erori constatate în contabilitate, după aprobarea şi depunerea

situaţiilor financiare, vor fi corectate în anul în care acestea se constată.
Erorile contabile pot să apară ca urmare a unor greşeli matematice, greşelilor
de aplicare a politicilor contabile, ignorării sau interpretării greşite a evenimentelor şi
a fraudelor.
Corectarea unor asemenea erori aferente exerciţiilor precedente se efectuează
pe seama rezultatului reportat.
În notele la situaţiile financiare trebuie prezentate informaţii suplimentare cu
privire la erorile constatate.
61
3.6. Calităţile informaţiilor contabile
Problema adevărului contabil sau, mai precis, a adecvării imaginii contabile

la realitatea economică trebuie apreciată făcându-se referiri la calităţile informaţiilor
contabile. În acest sens apreciem că următoarele atribute trebuie să caracterizeze
informaţiile contabile: inteligibilitatea, relevanţa (pragul de semnificaţie), credibili-
tatea (reprezentarea fidelă, prevalenţa economicului, neutralitatea, prudenţa,
integralitatea), comparabilitatea, imaginea fidelă.
Inteligibilitatea sau uşurinţa cu care utilizatorii înţeleg informaţia contabilă
trebuie să devină o calitate esenţială a documentelor contabile de sinteză. Un factor
important în această privinţă este maniera de prezentare a conturilor anuale. Pentru ca
această prezentare să-şi atingă scopul, articolele şi elementele contabile sunt agregate
şi clasificate în cel mai adecvat mod cu putinţă.
Inteligibilitatea presupune de asemenea ca utilizatorii informaţiilor să aibă un
nivel de cunoştinţe (economice, contabile etc.) care să le permită studierea informa-
ţiilor cu rezonabilă diligenţă.
Relevanţa informaţiilor contabile se referă la capacitatea acestora de a fi utile
beneficiarilor în luarea de decizii, oferind suportul necesar în evaluarea evenimentelor
precedente. Cu alte cuvinte, o informaţie relevantă oferă utilizatorilor posibilitatea de
a elabora previziuni şi de a-şi confirma aşteptările. Atunci când există numeroşi
utilizatori ai informaţiei contabile, având interese şi grade diferite de înţelegere,
relevanţa devine un deziderat oarecum greu de atins.
Credibilitatea presupune ca informaţia contabilă să nu conţină erori
semnificative, să nu fie părtinitoare. Informaţia contabilă trebuie să fie neutră,
completă, să reprezinte fidel evenimentele. Credibilitatea mai presupune şi
prudenţă, precauţie în exercitarea raţionamentelor profesionale (activele şi veniturile
să nu fie subevaluate, iar pasivele şi cheltuielile să nu fie supraevaluate).
Comparabilitatea presupune necesitatea ca utilizatorii să poată compara
informaţiile din conturile anuale ale aceleiaşi instituţii într-un anumit interval de timp
şi să extragă tendinţe privind poziţia financiară şi performanţele respectivei entităţi
(comparaţii în timp). De asemenea, utilizatorii trebuie să aibă posibilitatea de a
compara conturile anuale ale diferitelor societăţi (comparaţii în spaţiu), pentru a
evalua poziţia financiară şi performanţele acestora.
Pentru a se asigura comparabilitatea este important să se respecte principiul
permanenţei metodelor.
Producerea şi publicarea unor informaţii financiare care să prezinte echilibrat
toate calităţile descrise anterior conduc la obţinerea unor situaţii financiare care să
prezinte o imagine fidelă a situaţiei instituţiei publice.
62
Armonizarea sistemului contabil românesc cu directivele europene şi cu

Standardele internaţionale de contabilitate aduce schimbări importante în proble-
matica evaluării; am putea afirma că această dimensiune a contabilităţii devine
primordială. Raţionamentul profesional îşi va găsi împlinirea potrivit Standardelor
internaţionale de contabilitate şi prin variantele de evaluare, asupra cărora trebuie să
ne exprimăm opţiunea.
Dificultăţile în aplicarea Standardelor internaţionale de contabilitate nu sunt
cele legate de tehnica de înregistrare contabilă sau de încadrarea corectă a unui
eveniment în categoria corespunzătoare, ci cele legate de determinarea „valorii juste“,
„valorii realizabile nete“, „valorii actualizate“ etc.
Evaluarea activelor, datoriilor, veniturilor şi cheltuielilor
Valoarea de intrare
Valoarea la Valoarea
inventar Valoarea în situaţiile financiare la ieşire
Tratament de bază (cost istoric)
Valoare de aport
Cost producţie
Cost achiziţie
Val. la intrare
(corectată cu
Valoare justă
deprecierea)
actualizată
Valoare de
reevaluată
Valoare
Valoare
utilitate
Valoare Valoare
actualizată de intrare
Active
achiziţionate
produse
aport la capital
titlu gratuit
prin schimb
Datorii
Venituri
Cheltuieli
Noutăţile cu privire la definiţii se referă la aplicarea principiului prevalenţei

economicului asupra juridicului.
Clasicele definiţii şi metode de evaluare pentru active, datorii, venituri şi
cheltuieli au fost înlocuite cu abordări moderne şi complexe, care facilitează şi chiar
impun raţionamentul profesional.
Dimensiunea juridică a recunoaşterii activelor, datoriilor, veniturilor şi
cheltuielilor trece pe planul al doilea (cel puţin teoretic), marele câştigător fiind
„substanţa economică“.
63
3.7. Planul de conturi pentru instituţiile publice

în structura actuală
Începând cu luna ianuarie a anului 2006, instituţiile publice ale căror

conducători au calitatea de ordonatori de credite principali, secundari sau
terţiari, precum şi activităţile finanţate din venituri proprii care au organizată
contabilitatea în partidă dublă trebuie să folosească în mod obligatoriu Planul
de conturi pentru instituţiile publice.
Planul de conturi pentru instituţiile publice este întocmit pe baza cadrului
general al planurilor de conturi, elaborat de către Ministerul Finanţelor Publice în
contextul măsurilor de perfecţionare a sistemului informaţional economic.
Cu ajutorul conturilor cuprinse în planul de conturi se asigură înregistrarea
existenţei, mişcării şi transformării elementelor patrimoniale în derularea proceselor
de executare a bugetelor de venituri şi cheltuieli, obţinându-se astfel sistematizarea
informaţiilor şi raportarea lor prin situaţiile financiare.
Planul de conturi pentru instituţiile de stat, elaborat pe baza principiilor de
clasificare şi simbolizare a sistemului zecimal, conţine opt clase de conturi,
simbolizate cu cifre de la 1 la 8, astfel:
1 conturi de capitaluri
2 conturi de active fixe
3 conturi de stocuri si productie in curs de executie
4 conturi de terti
5 conturi la trezoreria statului si banci comerciale
6 conturi de cheltuieli
7 conturi de venituri si finantari
8 conturi in afara bilantului
În planul de conturi simbolizarea se realizează astfel:

- clasele sunt simbolizate cu o cifră de la 1 la 8;
- conturile sintetice de gradul I sunt simbolizate cu două cifre, de la 1 la 8;
- conturile sintetice de gradul II sunt simbolizate cu trei cifre, tot de la 1 la 8
(sistemul zecimal).
În Planul de conturi pentru instituţiile publice, conturile sintetice au fost
desfăşurate (dezvoltate) pe principalele conturi analitice care stau la baza întocmirii
situaţiilor financiare şi îndeosebi a executării bugetului de venituri şi cheltuieli.
Dezvoltarea în analitic a conturilor prevăzute în planul de conturi se face
potrivit principiilor menţionate în instrucţiunile de aplicare a planului de conturi şi
indicaţiilor date de către organele ierarhic superioare, în funcţie de necesitatea
64
evidenţierii distincte a anumitor elemente de activ şi pasiv şi de specificul activităţii

unităţilor subordonate.
Instrucţiunile de aplicare a planului de conturi pentru instituţiile publice
stabilesc conţinutul claselor şi conturilor, definind funcţionarea acestora din urmă şi
exemplificând prin corespondenţa dintre conturi modul de înregistrare a principalelor
operaţii ce au loc în cadrul instituţiilor publice.
În acelaşi timp, pe lângă conţinutul fiecărui cont, instrucţiunile cuprind
indicaţiile referitoare la informaţiile ce se pot obţine cu ajutorul conturilor din clasa
respectivă şi la modul lor de utilizare pentru analiza şi controlul activităţii instituţiilor
publice.
Pentru fiecare cont sintetic s-a făcut o delimitare a conţinutului, avându-se în
vedere legislaţia în vigoare, precum şi principalele metode folosite în contabilitate, cu
scopul de a înlesni însuşirea funcţionării conturilor şi tehnica înregistrării corecte a
operaţiilor.
Prevederile planului de conturi şi ale instrucţiunilor de aplicare nu constituie
temei legal pentru efectuarea unor operaţii, ci servesc numai la înregistrarea în
contabilitate a acestor operaţii.
Orice operaţiune economico-financiară supusă înregistrării în contabilitate
trebuie efectuată în concordanţă strictă cu prevederile actului normativ care
reglementează operaţiunea respectivă.
Planul de conturi general pentru instituţiile publice se prezintă astfel:
PLANUL DE CONTURI GENERAL

PENTRU INSTITUŢII PUBLICE
gr. I şi gr. II
SINTETIC
GRUPA
CLASA
CONT
DENUMIRE CONT
1 CONTURI DE CAPITALURI
10 CAPITAL, REZERVE, FONDURI
100 Fondul activelor fixe necorporale
101 Fondul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al
statului
102 Fondul bunurilor care alcătuiesc domeniul privat al
statului
65
103 Fondul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al

unităţilor administrativ-teritoriale
104 Fondul bunurilor care alcătuiesc domeniul privat al
unităţilor administrativ-teritoriale
105 Rezerve din reevaluare
1051 Rezerve din reevaluarea terenurilor şi amenajărilor la
terenuri
1052 Rezerve din reevaluarea construcţiilor
1053 Rezerve din reevaluarea instalaţiilor tehnice,
mijloacelor de transport, animalelor şi plantaţiilor
1054 Rezerve din reevaluarea mobilierului, aparaturii
birotice, echipamentelor de protectie a valorilor
umane si materiale si a altor active fixe corporale
1055 Rezerve din reevaluarea altor active ale statului
106* Diferente din reevaluare şi diferenţe de curs aferente
dobânzilor incasate (Sapard)
11 REZULTATUL REPORTAT
117 Rezultatul reportat
117.01 Rezultatul reportat – instituţii publice finanţate
integral din buget (de stat, local, asigurări, sănătate,
şomaj)
117.02 Rezultatul reportat – bugetul local
117.03 Rezultatul reportat – bugetul asigurărilor sociale de
stat
117.04 Rezultatul reportat – bugetul asigurărilor pentru şomaj
117.05 Rezultatul reportat – bugetul Fondului naţional unic
de asigurări sociale de sănătate
117.08 Rezultatul reportat – bugetul fondurilor externe
nerambursabile
117.09 Rezultatul reportat – bugetul de stat
117.10 Rezultatul reportat – instituţii publice şi activităţi
finanţate integral sau partial din venituri proprii
117.20-26 Rezultatul reportat – alte influenţe
12 REZULTATUL PATRIMONIAL
121 Rezultatul patrimonial
121.01 Rezultatul patrimonial – instituţii publice finanţate
integral din buget (de stat, local, asigurări sociale,
şomaj, sănătate)
121.02 Rezultatul patrimonial – bugetul local
121.03 Rezultatul patrimonial – bugetul asigurărilor sociale
de stat
66
121.04 Rezultatul patrimonial – bugetul asigurărilor pentru

şomaj
121.05 Rezultatul patrimonial – bugetul Fondului naţional
unic de asigurări sociale de sănătate
121.08 Rezultatul patrimonial – bugetul fondurilor externe
nerambursabile
121.09 Rezultatul patrimonial – bugetul de stat
121.10 Rezultatul patrimonial – instituţii publice şi activităţi
finanţate integral sau partial din venituri proprii
13 FONDURI CU DESTINAŢIE SPECIALĂ
131 Fondul de rulment
132 Fondul de rezervă al bugetului asigurărilor sociale de
stat
133 Fondul de rezervă constituit conform Ordonanţei de
urgenţă a Guvernului nr. 150/2002
134 Fondul de amortizare aferent activelor fixe deţinute de
serviciile publice de interes local
135 Fondul de risc
136 Fondul depozitelor speciale constituite pentru
construcţii de locuinţe
137 Taxe speciale
139 Alte fonduri
1391 Fondul de dezvoltare a spitalului
1392 Fondul de întreţinere, înlocuire şi dezvoltare-investiţii
ISPA
15 PROVIZIOANE
151 Provizioane
1511 Provizioane pentru litigii
1512 Provizioane pentru garanţii acordate clienţilor
1518 Alte provizioane
16 IMPRUMUTURI ŞI DATORII ASIMILATE –
pe termen mediu şi lung
161 Împrumuturi din emisiunea de obligaţiuni
1611 Împrumuturi din emisiunea de obligaţiuni cu termen
de răscumpărare în exerciţiul curent
1612 Împrumuturi din emisiunea de obligaţiuni cu termen
de răscumpărare în exerciţiile viitoare
162 Împrumuturi interne şi externe contractate de
autoritatile administraţiei publice locale
autorităţile administraţiei publice locale cu termen de
rambursare în exerciţiul curent
67

rambursare în exerciţiile viitoare
163 Împrumuturi interne şi externe garantate de
autorităţile administraţiei publice locale
164 Împrumuturi interne şi externe contractate de stat
1641 Împrumuturi interne şi externe contractate de stat cu
termen de rambursare în exerciţiul curent
1642 Împrumuturi interne şi externe contractate de stat cu
termen de rambursare în exerciţiile viitoare
165 Împrumuturi interne şi externe garantate de stat
1651 Împrumuturi interne şi externe garantate de stat cu
termen de rambursare în exerciţiul curent
1652 Împrumuturi interne şi externe garantate de stat cu
termen de rambursare în exerciţiile viitoare
166 Sume primite pentru acoperirea deficitului bugetului
asigurărilor sociale de stat din contul curent general al
trezoreriei statului
167 Alte împrumuturi şi datorii asimilate
1671 Alte împrumuturi şi datorii asimilate cu termen de
1672 Alte împrumuturi şi datorii asimilate cu termen de

168 Dobânzi aferente împrumuturilor şi datoriilor
asimilate
1681 Dobânzi aferente împrumuturilor din emisiuni de
obligaţiuni
1682 Dobânzi aferente împrumuturilor interne şi externe
contractate de autorităţile administraţiei publice locale
garantate de autorităţile administraţiei publice locale
contractate de stat
garantate de stat
68
1687 Dobânzi aferente altor împrumuturi şi datorii asimilate

169 Prime privind rambursarea obligaţiunilor
2 CONTURI DE ACTIVE FIXE

20 ACTIVE FIXE NECORPORALE
203 Cheltuieli de dezvoltare
205 Concesiuni, brevete, licenţe, mărci comerciale,
drepturi şi active similare
206 Înregistrări ale evenimentelor cultural-sportive
208 Alte active fixe necorporale
2081 Programe informatice
2082 Alte active fixe necorporale
21 ACTIVE FIXE CORPORALE
211 Terenuri şi amenajări la terenuri
2111 Terenuri
2112 Amenajări la terenuri
212 Construcţii
213 Instalaţii tehnice, mijloace de transport, animale şi
plantaţii
2131 Echipamente tehnologice (maşini, utilaje şi instalaţii
de lucru)
2132 Aparate şi instalaţii de măsurare, control şi reglare
2133 Mijloace de transport
2134 Animale şi plantaţii
214 Mobilier, aparatură birotică, echipamente de protecţie
a valorilor umane şi materiale şi alte active fixe
corporale
215 Alte active ale statului
23 ACTIVE FIXE ÎN CURS ŞI AVANSURI

PENTRU ACTIVE FIXE
231 Active fixe corporale în curs de execuţie
232 Avansuri acordate pentru active fixe corporale
233 Active fixe necorporale în curs de execuţie
234 Avansuri acordate pentru active fixe necorporale
26 ACTIVE FINANCIARE (peste 1 an)
260 Titluri de participare
2601 Titluri de participare cotate
2602 Titluri de participare necotate
265 Alte titluri imobilizate
267 Creanţe imobilizate
2675 Împrumuturi acordate pe termen lung
69
2676 Dobânzi aferente împrumuturilor pe termen lung

2678 Alte creanţe imobilizate
2679 Dobânzi aferente altor creanţe imobilizate
269 Vărsăminte de efectuat pentru active financiare
28 AMORTIZARI PRIVIND ACTIVELE FIXE
280 Amortizări privind activele fixe necorporale
2803 Amortizarea cheltuielilor de dezvoltare
2805 Amortizarea concesiunilor, brevetelor, licenţelor,
mărcilor comerciale, drepturilor şi activelor similare
2808 Amortizarea altor active fixe necorporale
281 Amortizări privind activele fixe corporale
2811 Amortizarea amenajărilor la terenuri
2812 Amortizarea construcţiilor
2813 Amortizarea instalaţiilor tehnice, mijloacelor de
transport, animalelor şi plantaţiilor
2814 Amortizarea mobilierului, aparaturii birotice,
echipamentelor de protecţie a valorilor umane şi
materiale şi a altor active fixe corporale
29 AJUSTARI PENTRU DEPRECIEREA SAU

PIERDEREA DE VALOARE A ACTIVELOR
FIXE
290 Ajustări pentru deprecierea activelor fixe necorporale
2904 Ajustări pentru deprecierea cheltuielilor de dezvoltare
2905 Ajustări pentru deprecierea concesiunilor, brevetelor,
licenţelor, mărcilor comerciale, drepturilor şi activelor
similare
2908 Ajustări pentru deprecierea altor active fixe necorporale
291 Ajustări pentru deprecierea activelor fixe corporale
2911 Ajustări pentru deprecierea terenurilor şi amenajărilor
la terenuri
2912 Ajustări pentru deprecierea construcţiilor
2913 Ajustări pentru deprecierea instalaţiilor tehnice,
mijloacelor de transport, animalelor şi plantaţiilor
2914 Ajustări pentru deprecierea mobilierului, aparaturii
birotice, echipamentului de protecţie a valorilor
umane şi materiale şi a altor active fixe corporale
293 Ajustări pentru deprecierea activelor fixe în curs de
execuţie
2931 Ajustări pentru deprecierea activelor fixe necorporale
în curs de execuţie
70
2932 Ajustări pentru deprecierea activelor fixe corporale în

curs de execuţie
296 Ajustări pentru pierderea de valoare a activelor
financiare
2961 Ajustări pentru pierderea de valoare a acţiunilor
2962 Ajustări pentru pierderea de valoare a altor active
financiare
3 CONTURI DE STOCURI ŞI PRODUCŢIE

ÎN CURS DE EXECUŢIE
30 STOCURI DE MATERII ŞI MATERIALE
301 Materii prime
302 Materiale consumabile
3021 Materiale auxiliare
3022 Combustibili
3023 Materiale pentru ambalat
3024 Piese de schimb
3025 Seminţe si materiale de plantat
3026 Furaje
3027 Hrană
3028 Alte materiale consumabile
3029 Medicamente şi materiale sanitare
303 Materiale de natura obiectelor de inventar
3031 Materiale de natura obiectelor de inventar în magazie
3032 Materiale de natura obiectelor de inventar în folosinţă
304 Materiale rezervă de stat şi de mobilizare
3041 Materiale rezervă de stat
3042 Materiale rezervă de mobilizare
305 Ambalaje rezervă de stat şi de mobilizare
3051 Ambalaje rezervă de stat
3052 Ambalaje rezervă de mobilizare
307 Materiale date în prelucrare în instituţie
309 Alte stocuri
33 PRODUCŢIA ÎN CURS DE EXECUŢIE
331 Produse în curs de execuţie
332 Lucrări şi servicii în curs de execuţie
34 PRODUSE
341 Semifabricate
345 Produse finite
346 Produse reziduale
347 Bunuri confiscate sau intrate, potrivit legii, în
proprietatea privată a statului
71
348 Diferenţe de pret la produse

349 Bunuri confiscate sau intrate potrivit legii, în
proprietatea privată a unităţilor administrativ-
teritoriale
35 STOCURI AFLATE LA TERŢI
351 Materii şi materiale aflate la terţi
3511 Materii şi materiale la terţi
3512 Materiale de natura obiectelor de inventar aflate la
terţi
354 Produse aflate la terţi
3541 Semifabricate aflate la terţi
3545 Produse finite aflate la terţi
3546 Produse reziduale aflate la terţi
356 Animale aflate la terţi
357 Mărfuri aflate la terţi
358 Ambalaje aflate la terţi
359 Bunuri în custodie sau în consignaţie la terţi
36 ANIMALE
361 Animale şi păsări
37 MĂRFURI
371 Mărfuri
378 Diferenţe de preţ la mărfuri (adaos comercial)
38 AMBALAJE
381 Ambalaje
39 AJUSTĂRI PENTRU DEPRECIEREA
STOCURILOR ŞI PRODUCŢIEI ÎN CURS
DE EXECUŢIE
391 Ajustări pentru deprecierea materiilor prime
392 Ajustări pentru deprecierea materialelor
3921 Ajustări pentru deprecierea materialelor consumabile
3922 Ajustări pentru deprecierea materialelor de natura
obiectelor de inventar
393 Ajustări pentru deprecierea producţiei în curs
de execuţie
394 Ajustări pentru deprecierea produselor
3941 Ajustări pentru deprecierea semifabricatelor
3945 Ajustări pentru deprecierea produselor finite
3946 Ajustări pentru deprecierea produselor reziduale
395 Ajustări pentru deprecierea stocurilor aflate la terţi
3951 Ajustări pentru deprecierea materiilor şi materialelor
aflate la terţi
72
3952 Ajustări pentru deprecierea semifabricatelor aflate la

terţi
3953 Ajustări pentru deprecierea produselor finite aflate la
terţi
3954 Ajustări pentru deprecierea produselor reziduale aflate
la terţi
3956 Ajustări pentru deprecierea animalelor aflate la terţi
3957 Ajustări pentru deprecierea mărfurilor aflate la terţi
3958 Ajustări pentru deprecierea ambalajelor aflate la terţi
396 Ajustări pentru deprecierea animalelor
397 Ajustări pentru deprecierea mărfurilor
398 Ajustări pentru deprecierea ambalajelor
4 CONTURI DE TERŢI
40 FURNIZORI ŞI CONTURI ASIMILATE
401 Furnizori
403 Efecte de plătit
404 Furnizori de active fixe
4041 Furnizori de active fixe sub 1 an
4042 Furnizori de active fixe peste 1 an
405 Efecte de plătit pentru active fixe
408 Furnizori – facturi nesosite
409 Furnizori-debitori
4091 Furnizori-debitori pentru cumpărări de bunuri de
natura stocurilor
4092 Furnizori-debitori pentru prestări de servicii şi
executări de lucrări
41 CLIENŢI ŞI CONTURI ASIMILATE
411 Clienţi
4111 Clienţi cu termen sub 1 an
4112 Clienţi cu termen peste 1 an
4118 Clienţi incerti sau în litigiu
413 Efecte de primit de la clienţi
418 Clienţi – facturi de întocmit
419 Clienţi-creditori
42 PERSONAL ŞI CONTURI ASIMILATE

421 Personal-salarii datorate
422 Pensionari-pensii datorate
4221 Pensionari civili-pensii datorate
4222 Pensionari militari-pensii datorate
423 Personal-ajutoare şi indemnizaţii datorate
73
424 Şomeri-indemnizaţii datorate

425 Avansuri acordate personalului
426 Drepturi de personal neridicate
427 Reţineri din salarii şi din alte drepturi datorate terţilor
4271 Reţineri din salarii datorate terţilor
4272 Reţineri din pensii datorate terţilor
4273 Reţineri din alte drepturi datorate terţilor
428 Alte datorii şi creanţe în legatură cu personalul
4281 Alte datorii în legatură cu personalul
4282 Alte creanţe în legatură cu personalul
429 Bursieri şi doctoranzi
43 ASIGURĂRI SOCIALE, PROTECŢIE SOCIALĂ
ŞI CONTURI ASIMILATE
431 Asigurări sociale
4311 Contribuţiile angajatorilor pentru asigurări sociale
4312 Contribuţiile asiguraţilor pentru asigurări sociale
4313 Contributile angajatorilor pentru asigurări sociale de
sănătate
4314 Contribuţiile asiguraţilor pentru asigurări sociale de
sănătate
4315 Contribuţiile angajatorilor pentru accidente de muncă
şi boli profesionale
437 Asigurări pentru şomaj
4371 Contribuţiile angajatorilor pentru asigurări de şomaj
4372 Contribuţiile asiguraţilor pentru asigurări de şomaj
438 Alte datorii sociale
44 BUGETUL STATULUI, BUGETUL LOCAL,
BUGETUL ASIGURĂRILOR SOCIALE DE
STAT ŞI CONTURI ASIMILATE
440 Cote defalcate din impozitul pe venit pentru
echilibrarea bugetelor locale
441 Sume incasate pentru bugetul capitalei
442 Taxa pe valoarea adăugată
4423 Taxa pe valoarea adăugată de plată
4424 Taxa pe valoarea adăugată de recuperat
4426 Taxa pe valoarea adăugată deductibilă
4427 Taxa pe valoarea adăugată colectată
4428 Taxa pe valoarea adăugată neexigibila
444 Impozit pe venitul din salarii şi din alte drepturi
446 Alte impozite, taxe şi vărsăminte asimilate
448 Alte datorii şi creanţe cu bugetul
4481 Alte datorii faţă de buget
74
4482 Alte creanţe privind bugetul

45 DECONTARI CU COMUNITATEA
EUROPEANĂ PRIVIND FONDURILE
NERAMBURSABILE (PHARE, SAPARD, ISPA,
etc.)
450* Sume de primit şi de restituit Comunităţii Europene –
PHARE, SAPARD, ISPA
4501* Sume de primit de la Comunitatea Europeană –
PHARE, SAPARD, ISPA
4502* Sume de restituit Comunităţii Europene – PHARE,
SAPARD, ISPA
451* Sume de primit si de restituit Fondului Naţional –
PHARE, SAPARD, ISPA
4511* Sume de primit de la Fondul Naţional – PHARE,
SAPARD, ISPA
4512* Sume de restituit Fondului Naţional – PHARE,
SAPARD, ISPA
452* Sume datorate Agenţiilor de Implementare – PHARE,
SAPARD, ISPA
453* Sume de primit şi de restituit Autorităţilor de
Implementare – PHARE, SAPARD, ISPA
4531* Sume de primit de la Autorităţile de Implementare –
PHARE, SAPARD, ISPA
4532* Sume de restituit Autorităţilor de Implementare –
PHARE, SAPARD, ISPA
454* Sume de primit si de restituit beneficiarilor*- PHARE
4541* Sume de primit de la beneficiar – PHARE
4542* Sume de restituit beneficiarilor – PHARE
455* Sume de primit şi de restituit bugetului (cofinanţare,
indisponibilităţi temporare de fonduri de la Comisia
Europeană – PHARE, SAPARD, ISPA
4551* Sume de primit de la buget (cofinanţare,
4552* Sume de restituit bugetului (cofinanţare,
456* Sume de primit de la bugetul de stat pentru cheltuieli

neeligibile – PHARE, SAPARD, ISPA
457* Sume de recuperat de la Agenţiile de Implementare –
PHARE, SAPARD, ISPA
75
458* Sume de primit de la Agenţii/Autorităţi de

Implementare (la beneficiarii finali)
46 DEBITORI ŞI CREDITORI DIVERŞI,
DEBITORI ŞI CREDITORI AI BUGETELOR
461 Debitori
4611 Debitori sub 1 an
4612 Debitori peste 1 an
462 Creditori
4621 Creditori sub 1 an
4622 Creditori peste 1 an
463 Creanţe ale bugetului de stat
464 Creanţe ale bugetului local
465 Creanţe ale bugetului asigurărilor sociale de stat
466 Creanţe ale bugetelor fondurilor speciale
4664 Creanţe ale bugetului asigurărilor pentru şomaj
4665 Creanţe ale bugetului Fondului naţional unic de
asigurări sociale de sănătate
467 Creditori ai bugetelor
4671 Creditori ai bugetului de stat
4672 Creditori ai bugetului local
4673 Creditori ai bugetului asigurărilor sociale de stat
4674 Creditori ai bugetului asigurărilor pentru şomaj
4675 Creditori ai bugetului Fondului naţional unic de
468 Împrumuturi acordate potrivit legii
4681 Împrumuturi acordate potrivit legii din bugetul de stat
4682 Împrumuturi acordate potrivit legii din bugetul local
4684 Împrumuturi acordate potrivit legii din fondul de
tezaur
4687 Sume acordate din fondul de rulment potrivit legii
469 Dobânzi aferente împrumuturilor acordate
47 CONTURI DE REGULARIZARE ŞI
ASIMILATE
471 Cheltuieli înregistrate în avans
472 Venituri înregistrate în avans
473 Decontări din operatii în curs de clarificare
48 DECONTĂRI
481 Decontări între instituţia superioară şi instituţiile
subordonate
4811 Decontări privind operaţiuni financiare
4812 Decontări privind activele fixe
4813 Decontări privind stocurile
76
4819 Alte decontări

482 Decontări între instituţii subordonate
483 Decontări din operaţii în participaţie
49 AJUSTĂRI PENTRU DEPRECIEREA
CREANŢELOR
491 Ajustări pentru deprecierea creanţelor – clienţi
4911 Ajustări pentru deprecierea creanţelor – clienţi sub 1 an
4912 Ajustări pentru deprecierea creanţelor – clienţi peste 1 an
496 Ajustări pentru deprecierea creanţelor – debitori
4961 Ajustări pentru deprecierea creanţelor – debitori sub 1 an
4962 Ajustări pentru deprecierea creanţelor – debitori peste
1 an
497 Ajustări pentru deprecierea creanţelor bugetare
5 CONTURI LA TREZORERIA STATULUI ŞI

BĂNCI COMERCIALE
50 INVESTIŢII PE TERMEN SCURT
505 Obligaţiuni emise şi răscumpărate
509 Vărsăminte de efectuat pentru investiţiile pe termen
scurt
51 CONTURI LA TREZORERIA STATULUI ŞI
BĂNCI
510 Disponibil din împrumuturi din disponibilităţile
contului curent general al trezoreriei statului
511 Valori de încasat
5112 Cecuri de încasat
512 Conturi la bănci
5121 Conturi la bănci în lei
5124 Conturi la bănci în valută
5125 Sume în curs de decontare
513 Disponibil din împrumuturi interne şi externe
contractate de stat
5131 Disponibil în lei din împrumuturi interne şi externe
contractate de stat
5132 Disponibil în valută din împrumuturi interne şi
externe contractate de stat
garantate de stat
garantate de stat
5142 Disponibil în valută din împrumuturi interne şi
externe garantate de stat
77
515 Disponibil din fonduri externe nerambursabile

5151 Disponibil în lei din fonduri externe nerambursabile
5152 Disponibil în valută din fonduri externe
nerambursabile
5153 Depozite bancare
5162 Disponibil în valută din împrumuturi interne şi externe
5172 Disponibil în valută din împrumuturi interne şi externe
518 Dobânzi
5186 Dobânzi de platit
5187 Dobânzi de încasat
519 Împrumuturi pe termen scurt
5191 Împrumuturi pe termen scurt
5192 Împrumuturi pe termen scurt nerambursate la
scadenţă
5194 Împrumuturi primite din bugetul de stat pentru
înfiinţarea unor instituţii sau a unor activităţi finanţate
integral din venituri proprii
5195 Împrumuturi primite din bugetul local pentru
înfiinţarea unor instituţii şi servicii publice sau
activităţi finanţate integral din venituri proprii
autorităţile administraţiei publice locale
5197 Sume primite din fondul de rulment conform legii
5198 Împrumuturi primite din disponibilităţile contului
curent general al trezoreriei statului
52 DISPONIBIL AL BUGETELOR
520 Disponibil al bugetului de stat
521 Disponibil al bugetului local
5211 Disponibil al bugetului local
5212 Rezultatul execuţiei bugetare din anul curent
522 Disponibil din fondul de rulment al bugetului local
78
5221 Disponibil curent din fondul de rulment al bugetului

local
5222 Depozite constituite din fondul de rulment al
bugetului local
523 Disponibil din cote defalcate din impozitul pe venit
pentru echilibrarea bugetelor locale
524 Disponibil din venituri încasate pentru bugetul
capitalei
525 Disponibil al bugetului asigurărilor sociale de stat
5251 Disponibil al bugetului asigurărilor sociale de stat
5253 Rezultatul execuţiei bugetare din anii precedenţi
526 Disponibil din fondul de rezerva al bugetului
asigurărilor sociale de stat
527 Disponibil din fondul de rezervă constituit conform
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 150/2002
528 Disponibil din sume încasate în cursul procedurii de
executare silită
529 Disponibil din sumele colectate pentru unele bugete
5291 Disponibil din sumele colectate pentru bugetul de stat
5292 Disponibil din sumele colectate pentru bugetul local
5299 Disponibil din sume colectate prin intermediul
cardurilor
53 CASA ŞI ALTE VALORI
531 Casa
5311 Casa în lei
5314 Casa în valuta
532 Alte valori
5321 Timbre fiscale şi postale
5322 Bilete de tratament şi odihnă
5323 Tichete şi bilete de călătorie
5324 Bonuri valorice pentru carburanţi auto
5325 Bilete cu valoare nominală
5326 Tichete de masă
5328 Alte valori
54 ACREDITIVE
541 Acreditive
5411 Acreditive în lei
5412 Acreditive în valuta
542 Avansuri de trezorerie
79
55 DISPONIBIL DIN FONDURI CU DESTINAŢIE

SPECIALĂ
550 Disponibil din fonduri cu destinaţie specială
551 Disponibil din alocatii bugetare cu destinaţie specială
552 Disponibil pentru sume de mandat şi sume în depozit
553 Disponibil din taxe speciale
554 Disponibil din amortizarea activelor fixe deţinute
de serviciile publice de interes local
555 Disponibil al fondului de risc
556 Disponibil din depozite speciale constituite pentru
construirea de locuinţe
557 Disponibil din valorificarea bunurilor intrate în
proprietatea privată a statului
558 Disponibil din cofinanţarea de la buget aferentă
programelor/proiectelor finanţate din fonduri
externe nerambursabile
DISPONIBIL AL INSTITUŢIILOR PUBLICE ŞI
6 ACTIVITĂŢILOR FINANŢATE INTEGRAL
SAU PARŢIAL DIN VENITURI PROPRII
560 Disponibil al instituţiilor publice finanţate integral din
venituri proprii
5601 Disponibil curent
5602 Depozite ale instituţiilor publice finanţate integral din
venituri proprii
561 Disponibil al instituţiilor publice finanţate din venituri
proprii şi subvenţii
562 Disponibil al activităţilor finanţate din venituri proprii
57 DISPONIBIL DIN VENITURILE FONDURILOR

SPECIALE
571 Disponibil din veniturile Fondului naţional unic de
5711 Disponibil din veniturile curente ale Fondului naţional
unic de asigurări sociale de sănătate
5714 Depozite din veniturile Fondului naţional unic de
574 Disponibil din veniturile bugetului asigurărilor pentru
şomaj
5741 Disponibil din veniturile curente ale bugetului
asigurărilor pentru şomaj
80

5744 Depozite din veniturile bugetului asigurărilor pentru
şomaj
58 VIRAMENTE INTERNE
581 Viramente interne
59 AJUSTĂRI PENTRU PIERDEREA DE
VALOARE A CONTURILOR DE TREZORERIE
595 Ajustări pentru pierderea de valoare a obligaţiunilor
emise şi răscumpărate
6 CONTURI DE CHELTUIELI
60 CHELTUIELI PRIVIND STOCURILE
601 Cheltuieli cu materiile prime
602 Cheltuieli cu materialele consumabile
6021 Cheltuieli cu materialele auxiliare
6022 Cheltuieli privind combustibilul
6023 Cheltuieli privind materialele pentru ambalat
6024 Cheltuieli privind piesele de schimb
6025 Cheltuieli privind seminţele şi materialele de plantat
6026 Cheltuieli privind furajele
6027 Cheltuieli privind hrana
6028 Cheltuieli privind alte materiale consumabile
6029 Cheltuieli privind medicamentele şi materialele
sanitare
603 Cheltuieli privind materialele de natura obiectelor de
inventar
606 Cheltuieli privind animalele şi păsările
607 Cheltuieli privind mărfurile
608 Cheltuieli privind ambalajele
609 Cheltuieli cu alte stocuri
61 CHELTUIELI CU LUCRĂRILE ŞI SERVICIILE
EXECUTATE DE TERŢI
610 Cheltuieli privind energia şi apa
611 Cheltuieli cu întreţinerea şi reparaţiile
612 Cheltuieli cu chiriile
613 Cheltuieli cu primele de asigurare
614 Cheltuieli cu deplasari, detasari, transferari
62 CHELTUIELI CU ALTE SERVICII
EXECUTATE DE TERŢI
622 Cheltuieli privind comisioanele şi onorariile
623 Cheltuieli de protocol, reclamă şi publicitate
81
624 Cheltuieli cu transportul de bunuri şi personal

6241 Cheltuieli cu transportul de bunuri
6242 Cheltuieli cu transportul de personal
626 Cheltuieli poştale si taxe de telecomunicatii
627 Cheltuieli cu serviciile bancare şi asimilate
628 Alte cheltuieli cu serviciile executate de terţi
629 Alte cheltuieli autorizate prin dispoziţii legale
63 CHELTUIELI CU ALTE IMPOZITE, TAXE ŞI
VĂRSĂMINTE ASIMILATE
635 Cheltuieli cu alte impozite, taxe şi vărsăminte asimilate
64 CHELTUIELI CU PERSONALUL
641 Cheltuieli cu salariile personalului
642 Cheltuieli salariale în natură
645 Cheltuieli privind asigurările sociale
6453 Contribuţiile angajatorilor pentru asigurări sociale de
sănătate
6454 Contribuţiile angajatorilor pentru accidente de muncă
şi boli profesionale
6458 Alte cheltuieli privind asigurările şi protecţie socială
646 Cheltuieli cu indemnizaţiile de delegare, detasare
şi alte drepturi salariale
647 Cheltuieli din fondul destinat stimulării
personalului
65 ALTE CHELTUIELI OPERAŢIONALE
654 Pierderi din creanţe şi debitori diverşi
658 Alte cheltuieli operaţionale
66 CHELTUIELI FINANCIARE
663 Pierderi din creanţe imobilizate
664 Cheltuieli din investiţii financiare cedate
665 Cheltuieli din diferenţe de curs valutar
666 Cheltuieli privind dobânzile
667* Sume de transferat bugetului de stat reprezentând
câştiguri din schimb valutar – PHARE, SAPARD,
ISPA
668* Dobânzi de transferat Comunităţii Europene sau de
alocat programului – PHARE, SAPARD, ISPA
669* Alte pierderi (cheltuieli neeligibile-costuri bancare) –
PHARE, SAPARD, ISPA -
67 ALTE CHELTUIELI FINANŢATE DIN BUGET
670 Subvenţii
82
671 Transferuri curente între unităţi ale administraţiei

publice
672 Transferuri de capital între unităţi ale administraţiei
publice
673 Transferuri interne
674 Transferuri în străinătate
676 Asigurări sociale
677 Ajutoare sociale
679 Alte cheltuieli
68 CHELTUIELI CU AMORTIZĂRILE, PROVIZI-
OANELE ŞI AJUSTĂRILE PENTRU DEPRE-
CIERE SAU PIERDERILE DE VALOARE
681 Cheltuieli operaţionale privind amortizările,
provizioanele şi ajustările pentru depreciere
6811 Cheltuieli operaţionale privind amortizarea activelor
fixe
6812 Cheltuieli operaţionale privind provizioanele
6813 Cheltuieli operaţionale privind ajustările pentru
deprecierea activelor fixe
6814 Cheltuieli operaţionale privind ajustările pentru
deprecierea activelor circulante
682 Cheltuieli cu activele fixe neamortizabile
6821 Cheltuieli cu activele fixe corporale neamortizabile
6822 Cheltuieli cu activele fixe necorporale neamortizabile
686 Cheltuieli financiare privind amortizările,
provizioanele şi ajustările pentru pierderea de valoare
6863 Cheltuieli financiare privind ajustările pentru
pierderea de valoare a activelor financiare
6864 Cheltuieli financiare privind ajustările pentru
pierderea de valoare a activelor circulante
6868 Cheltuieli financiare privind amortizarea primelor de
rambursare a obligaţiunilor
689 Cheltuieli privind rezerva de stat şi de mobilizare
6891 Cheltuieli privind rezerva de stat
6892 Cheltuieli privind rezerva de mobilizare
69 CHELTUIELI EXTRAORDINARE
690 Cheltuieli cu pierderi din calamitati
691 Cheltuieli extraordinare din operaţiuni cu active fixe
7 CONTURI DE VENITURI ŞI FINANŢĂRI

70 VENITURI DIN ACTIVITĂŢI ECONOMICE
701 Venituri din vânzarea produselor finite
83
702 Venituri din vânzarea semifabricatelor

703 Venituri din vânzarea produselor reziduale
704 Venituri din lucrări executate şi servicii prestate
705 Venituri din studii şi cercetări
706 Venituri din chirii
707 Venituri din vânzarea mărfurilor
708 Venituri din activităţi diverse
709 Variaţia stocurilor
71 VENITURI DIN ALTE ACTIVITĂŢI
OPERAŢIONALE
714 Venituri din creanţe reactivate şi debitori diverşi
719 Alte venituri operaţionale
72 VENITURI DIN PRODUCŢIA DE ACTIVE FIXE
721 Venituri din producţia de active fixe necorporale
722 Venituri din producţia de active fixe corporale
73 VENITURI FISCALE
730 Impozit pe venit, profit şi câştiguri din capital de la
persoane juridice
7301 Impozit pe profit
7302 Alte impozite pe venit, profit şi câştiguri din capital
de la persoane juridice
731 Impozit pe venit, profit şi câştiguri din capital de la
persoane fizice
7311 Impozit pe venit
7312 Cote şi sume defalcate din impozitul pe venit
733 Impozit pe salarii
734 Impozite şi taxe pe proprietate
735 Impozite şi taxe pe bunuri şi servicii
7351 Taxa pe valoarea adăugată
7352 Sume defalcate din TVA
7353 Alte impozite şi taxe generale pe bunuri şi servicii
7354 Accize
7355 Taxe pe servicii specifice
7356 Taxe pe utilizarea bunurilor, autorizarea utilizării
bunurilor sau pe desfăşurarea de activităţi
736 Impozit pe comertul exterior şi tranzacţiile
internaţionale
7361 Taxe vamale şi alte taxe pe tranzacţiile internaţionale
739 Alte impozite şi taxe fiscale
84
74 VENITURI DIN CONTRIBUŢII DE ASIGURĂRI

745 Contribuţiile angajatorilor
7453 Contribuţiile angajatorilor pentru asigurări sociale de
sănătate
7454 Contribuţiile angajatorilor pentru accidente de munca
si boli profesionale
7455 Vărsăminte de la persoane juridice, pentru persoane
cu handicap neîncadrate
7459 Alte contribuţii pentru asigurări sociale datorate de
angajatori
746 Contribuţiile asiguraţilor
7461 Contribuţiile asiguraţilor pentru asigurări sociale
7462 Contribuţiile asiguraţilor pentru asigurări de şomaj
7463 Contribuţiile asiguraţilor pentru asigurări sociale de
sănătate
7469 Alte contribuţii ale altor persoane pentru asigurări
sociale
75 VENITURI NEFISCALE
750 Venituri din proprietate
751 Venituri din vânzări de bunuri şi servicii
7511 Venituri din prestări de servicii şi alte activităţi
7512 Venituri din taxe administrative, eliberări permise
7513 Amenzi, penalităţi şi confiscări
7514 Diverse venituri
7515 Transferuri voluntare, altele decât subvenţiile (donaţii,
sponsorizări)
76 VENITURI FINANCIARE
763 Venituri din creanţe imobilizate
764 Venituri din investiţii financiare cedate
765 Venituri din diferenţe de curs valutar
766 Venituri din dobânzi
767* Sume de primit de la bugetul de stat pentru acoperirea
pierderilor din schimb valutar – PHARE, SAPARD,
ISPA
768* Alte venituri financiare – PHARE, SAPARD, ISPA
769* Sume de primit de la bugetul de stat pentru acoperirea
altor pierderi (Cheltuieli neeligibile - costuri bancare
– PHARE, SAPARD, ISPA
85
77 FINANŢĂRI, SUBVENŢII, TRANSFERURI,

ALOCATII BUGETARE CU DESTINAŢIE
SPECIALĂ, FONDURI CU DESTINAŢIE
SPECIALĂ
770 Finanţarea de la buget
7701 Finanţarea de la bugetul de stat
7702 Finanţarea de la bugetele locale
7703 Finanţarea de la bugetul asigurărilor sociale de stat
7704 Finanţarea din bugetul asigurărilor pentru şomaj
7705 Finanţarea din bugetul Fondului naţional unic de
771 Finanţarea în baza unor acte normative speciale
(compensări)
772 Venituri din subvenţii
7721 Subvenţii de la bugetul de stat
7722 Subvenţii de la alte bugete
773 Venituri din alocatii bugetare cu destinaţie specială
774 Finanţarea din fonduri externe nerambursabile
7741 Finanţarea din fonduri externe nerambursabile în bani
7742 Finanţarea din fonduri externe nerambursabile în
natură
776 Fonduri cu destinaţie specială
778 Venituri din cofinanţarea de la buget aferentă
programelor/proiectelor finanţate din fonduri externe
nerambursabile
779 Venituri din bunuri primite cu titlu gratuit
78 VENITURI DIN PROVIZIOANE ŞI AJUSTĂRI
PENTRU DEPRECIERE SAU PIERDERILE DE
VALOARE
781 Venituri din provizioane şi ajustări pentru depreciere
privind activitatea operaţională
7812 Venituri din provizioane
7813 Venituri din ajustări privind deprecierea activelor fixe
7814 Venituri din ajustări pentru deprecierea activelor
circulante
786 Venituri financiare din ajustări pentru pierdere de
valoare
7863 Venituri din ajustări pentru pierderea de valoare a
activelor financiare
86
7864 Venituri din ajustări pentru pierderea de valoare a

activelor circulante
79 VENITURI EXTRAORDINARE
790 Venituri din despăgubiri din asigurări
791 Venituri din valorificarea unor bunuri ale statului
8 CONTURI SPECIALE
80** CONTURI ÎN AFARA BILANŢULUI
8030 Active fixe şi obiecte de inventar primite în folosinţă
8031 Active fixe corporale luate cu chirie
8032 Valori materiale primite spre prelucrare sau reparare
8033 Valori materiale primite în păstrare sau custodie
8034 Debitori scoşi din activ, urmăriţi în continuare
8035 Debitori din amenzi şi penalităţi
8036 Chirii şi alte datorii asimilate
8038 Alte valori în afara bilanţului
8040 Ambalaje de restituit
8041 Publicaţii primite gratuit în vederea schimbului
internaţional
8044 Documente respinse la viza de control financiar
preventiv
8046 Ipoteci imobiliare
8047 Imprimate de valoare cu decontare ulterioară
8048 Garanţie bancară pentru oferta depusă
8049 Garanţie bancară pentru buna execuţie
8050 Disponibil din garanţia constituită pentru buna
execuţie
8051 Garanţii constituite de concesionar
8060 Credite bugetare aprobate
8061 Credite deschise de repartizat
8062 Fonduri de primit de la bugetul de stat
8063 Fonduri de primit de la Comunitatea Europeană
8064 Angajamente bugetare
8065 Angajamente legale
8066 Angajamente de plată
8067 Credite deschise pentru cheltuieli proprii
8068 Credite repartizate din bugetul local
8069 Credite repartizate din bugetul local pentru cheltuieli
proprii
8070 Abonamente la publicaţii care se urmăresc până la
primire
87
8071 Pagube produse din cauze de forţă majoră şi fortuite

aprobate la scădere
8072 Valori materiale supuse sechestrului
8073 Garanţii depuse pentru sume contestate
8074 Garanţii depuse pentru sume acordate
8075 Înlesniri la plata creanţelor bugetare
8076 Cauţiuni depuse pentru contestaţie la executarea silită
8077 Garanţii legale constituite în cadrul procedurii de
suspendare a executării silite prin decontare bancară
8078 Garanţie bancară pentru avansul acordat (ISPA)
8079 Creanţe fiscale pentru care s-a declarat starea de
insolvabilitate a debitorului
89 BILANŢ
891 Bilanţ de închidere
892 Bilanţ de deschidere
88
Bibliografie 89
Bibliografie
1 Alberta Gisberto Chiţu Contabilitatea instituţiilor publice după noul sistem

contabil, Editura IRECSON, Bucureşti, 2005
2 Demetrescu C.G. Istoria contabilităţii, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1972

3 Didier Michel Economie. Les règles du jeu, ediţia a doua,
Economica, Paris, 1989
4 Drăgan C. M. Contabilitatea instituţilor publice, Editura Asociaţiei
Europene de Studii şi Consultanţă, Bucureşti, 2005
5 Feleagă Niculae Sisteme contabile comparate, Ed. Economică,
Bucureşti, 1995
6 Iacobescu Spiridon, Inventarierea generală a patrimoniului public,
Mărculescu Ion I. Bucureşti, 1939
7 Ministerul Finanţelor Publice Ghid practic de aplicare a Standardelor
Internaţionale de Contabilitate, Ed. Economică,
Bucureşti, 2001
8 Ministerul Finanţelor Publice Normele metodologice privind organizarea şi

conducerea contabilităţii patrimoniului instituţiilor
publice, planul de conturi pentru instituţiile publice şi
monografia privind înregistrarea în contabilitate a
principalelor operaţiuni, Ed. Economică, Bucureşti,
2003
9 Moşteanu Tatiana şi colectivul Buget şi trezorerie publică, Editura Universitară,

2005
10 Roman Costantin Gestiunea financiară a instituţiilor publice, vol. II, Ed.

Economică, Bucureşti, 2004
11 Roman Costantin Gestiunea financiară a instituţiilor publice, vol. II,

reeditare, Ed. Economică, Bucureşti, 2006
89
12 Tudor Tiron Adriana, Gherasim Contabilitatea instituţiilor publice, Ed. Dacia, Cluj-
Ioan Napoca, 2002
13 Ţâţu Lucian şi colectiv Finanţe locale şi instituţii publice, Ed. Aner, 2002
14 Ungureanu Aristotel Mihai Organizarea şi conducerea Trezoreriei finanţelor

publice în condiţiile economiei de piaţă, Ed.
Conphis, Rm.-Vâlcea, 1996
15 Văcărel Iulian şi colectiv Finanţe publice, ediţia a V-a, Ed. Didactică şi

Pedagogică, Bucureşti, 2005
16 Ministerul Finanţelor Publice Normele metodologice privind organizarea şi

conducerea contabilităţii patrimoniului instituţiilor
publice, planul de conturi pentru instituţiile publice şi
monografia privind înregistrarea în contabilitate a
principalelor operaţiuni, Ed. Economică, Bucureşti,
2003
90

Suport Curs Contabilitatea Institutiilor Publice PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Suport Curs Contabilitatea Institutiilor Publice PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE BUCUREŞTI

FACULTATEA DE FINANŢE, ASIGURĂRI, BĂNCI ŞI BURSE

Conf. univ. dr. Constantin ROMAN

1.1. Reguli generale ale execuţiei cheltuielilor statului

La baza execuţiei bugetare trebuie să se aşeze principiul separării

- păstrarea documentelor justificative ale operaţiunilor şi a documentelor

În concluzie, separarea ordonatorilor de contabilii publici constă în:

Fără îndoială, angajamentul este operaţiunea în urma căreia statul se află

Angajamentul contabil constă în afectarea unei părţi din creditele bugetare în

Această autorizare are la bază creditele deschise în baza legii anuale a

Credite estimative, provizorii şi limitative

modifică hotărârile serviciilor responsabile cu executarea cheltuielilor, nu şi natura

1.2. Reguli generale ale execuţiei cheltuielilor instituţiilor

aprobat pentru care au fost împuternicite să efectueze aceste operaţiuni şi termenul de

Înainte de a angaja şi a utiliza creditele bugetare, respectiv înainte de a lua

În situaţia în care, din motive obiective, angajamentele legale de cheltuieli nu

b) Angajamentul bugetar este orice act prin care o autoritate competentă,

- angajamente bugetare individuale;

Angajamentul bugetar global este un angajament bugetar aferent angajamen-

La finele anului, persoana împuternicită să exercite controlul financiar

Această cheltuială trebuie să se raporteze la finele anului curent pe baza

Documentele care atestă bunurile livrate, lucrările executate şi serviciile

În cazuri excepţionale, când nu este posibilă prezentarea documentelor

Persoana împuternicită să exercite controlul financiar preventiv se asigură că

- beneficiarul sumelor este cel îndreptăţit potrivit documentelor care atestă

Dreptul de administrare şi dispoziţie asupra conturilor de cheltuieli bugetare

1.3. Regimul cheltuielilor privind plăţile în avans efectuate

Categoriile de cheltuieli, criteriile, procedurile şi limitele pentru efectuarea

Sub sancţiunea solicitării de daune-interese, beneficiarul de avans nu are

În cazul avansurilor acordate din împrumuturi externe şi din fonduri de la

1.4. Prevederi referitoare la contul de execuţie

Prin metoda bugetului pe programe se creează posibilitatea identificării şi

1.5. Urmărirea în execuţie a fondurilor derulate

Ordonatorii principali de credite care au aprobate prin hotărâre a Guvernului

Finanţarea pe programe se realizează în următoarele variante:

2.1. Politica fiscală

Politica fiscală se referă la utilizarea impozitului ca instrument de intervenţie

2.1.1. Impozitul ca instrument de reglare conjuncturală

Evoluţia politicii fiscale

În general se utilizează diminuarea acestui impozit, fiind în acest sens atât un

Impactul conjunctural pozitiv al diminuării TVA presupune totuşi şi reunirea

Modificarea regimului de achitare este adesea utilizată pentru plata impozi-

7.1.2. Impozitul ca instrument al politicii conjuncturale

În această postură, impozitul generează măsuri care exercită influenţe asupra

- diminuarea fiscalităţii pentru întreprinderile care fac eforturi de cercetare şi

În cazul unor investiţii considerate utile pe plan naţional şi social, amortizarea

Tendinţe de reducere a ratei de impozitare

Însă impozitul este utilizat îndeosebi pentru reducerea inegalităţilor dintre

2.2 Veniturile instituţiilor publice

- Veniturile din alocaţii bugetare cu destinaţie specială reprezintă sume

f) Venituri financiare cuprind:

2.3. Finanţarea instituţiilor publice

Finanţarea instituţiilor publice se asigură astfel:

locale care gestionează, potrivit legii, veniturile bugetului de stat, bugetului

Metoda evaluării directe cunoaşte două variante de realizare: evaluarea pe

Compartimentele de contabilitate a veniturilor bugetului de stat întocmesc

A.2. Impozit pe salarii – Total

C.2. VÂNZĂRI DE BUNURI ŞI SERVICII

II. VENITURI DIN CAPITAL

III. OPERAŢIUNI FINANCIARE

3.1. Concepţii şi teorii referitoare la obiectul

Căutând răspuns la întrebarea „ce studiază contabilitatea?“, specialiştii s-au

3.1.1. Concepţia juridică cu privire la obiectul contabilităţii