Romanul "Baltagul" a fost scris în numai 17 zile şi publicat în noiembrie 1930, cand Mihail Sadoveanu

împlinea 50 de ani, fiind primit cu "un ropot de recenzii entuziaste" de catre criticii vremii' Romanulare
ca surse de inspiratie balade populare de la care Sadoveanu preia idei şi motive mitologice romaneşti.

Roman interbelic tradiţional datorită stratificării planurilor sale narative şi datorită spaţiilor ample de
gesticulaţie conflictuală, “Baltagul” se grefează pe atmosfera lumii arhaice a satului românesc şi pe
sufletul ţăranului moldovean ca păstrător al lumii vechi, al tradiţiilor şi al specificului naţional, cu un mod
propriu de a gândi, de a simţi şi de a reacţiona în faţa problemelor cruciale ale vieţii, apărând principii
fundamentale. De asemenea, “Baltagul” ilustrează realismul mitic, în a cărui reprezentare realitatea este
o manifestare vizibilă a unor legi invizibile, pe care scriitorul le revelează cititorului, spre o mai bună
înţelegere a sensurilor existenţei.

Tema romanului este tema vieţii şi a morţii, a iubirii, a datoriei şi a iniţierii, care permite totodată
realizarea monografiei satului moldovenesc de munte. Tema se evidenţiază prin tipul ţăranului păstrător
al lumii vechi, arhaice şi patriarhale, iar în acest sens episodul narativ în care Vitoria îi aplică fiicei o
corecţie este semnificativ: “Îţi arăt eu coc, valţ şi bluză, ardă-te para focului să te ardă! Nici eu, nici
bunică-ta, nici bunică-mea n-am ştiut de acestea – şi-n legea noastră trebuie să trăieşti şi tu”. “Baltagul”
prezintă şi tema familiei, dintr-o perspectivă aproape mitică, situând relaţiile dintre membrii familiei sub
un clopot cosmic. Rânduiala, viaţa şi moartea fac obiectul unei iniţieri a fiului ajuns în situaţia de a-şi
asuma rolul tatălui şi de a prelua responsabilitatea familiei, după cum se cuvine într-o societate
tradiţională, patriarhală. Iniţierea în tainele existenţei este realizată de mamă, singura capabilă să
transforme fiul într-un matur demn. Vitoria îl surprinde pe Gheorghiţă prin puterea sa de sinteză sau
prin modul în care reuşeşte să citească mintea celorlalţi, dar şi prin determinarea de care dă dovada.

Titlul romanului – “Baltagul” – este simbolic, întrucât în mitologia autohtonă baltagul este arma menită
să îndeplinească dreptatea, este o unealtă justiţiară. Astfel, atunci când este folosit pentru înfăptuirea
dreptăţii, acesta nu se pătează de sânge. De asemenea, în roman, baltagul se constitue ca un simbol al
labirintului, ilustrat de drumul şerpuit pe care îl parcurge Vitoria Lipan în căutarea soţului, atât un
labirint interior, al frământărilor sale, cât şi un labirint exterior, al drumului săpat în stâncile munţilor pe
care îl parcursese Nechifor Lipan.

În ceea ce priveşte relaţiile temporale şi spaţiale, timpul evenimenţial, la care se raportează personajele,
se plasează între două mari sărbători creştine, având corespondent în calendarul pastoral. Sâmedru
“încheie” vara şi desfrunzeşte codru, iar Sângeorz readuce codrul la viaţă şi alungă iarna. Cele două
anotimpuri pastorale au un echivalent simbolic în ciclul viaţă-moarte, la care se raportează nu numai
natura, ci şi individul. Plecarea lui Nechifor de acasă coincide cu “drumul spre iarnă”, adică spre moarte.
La polul opus, într-o perfectă simetrie, de Sângeorz va fi desăvârşit ritualul integrării, pentru o renaştere
într-o altă “primăvară”. Spaţiul epic are valenţe care îmbină planul real cu cel simbolic. Structurile
antropologice ale imaginarului relevă opoziţii semnificative între spaţiul sacru al muntelui, situat în
apropierea cerului, şi spaţiul degradat al văii. Cititorul este purtat printr-o geografie reală în care cea
ficţională se integrează firesc.
Vitoria are menirea de a inlatura, din lumea pura a muntelui, moartea ca faradelege. Pentru aceasta,
femeia poarta cu sine un betisor alb. Descoperind adevarul, munteanca va deveni „un Hamlet feminine”,
pedepsindu-i pe cei doi ucigasi Calistrat Bogza si Ilie Cutui. In al doilea rand, atat Vitoria cat si Nechifor
coboara din balada pastorala „Miorita”, ca si „maicuta batrana” care-si cauta fiul ucis, Vitoria Lipan
traieste un puternic zbucium interior, traversand iarna cu sentimentul tot mai acut al mortii lui Nechifor.
Convinsa ca „i-a fost lui Nechifor scrisa o asemenea soarta pe care nimica n-o poate inlaturaea colinda
muntii pentru a-i gasi ramasitele si a le pune in pamant „sfant”.Darza, tenace si discreta in marea ei
suferinta, Vitoria este sortita sa-i aduca celui mort, prin ritual, „binecuvantarea din urma si rugaciunile’’
de care n-a avut parte si mai realizat este conturul baladesc al lui Nechifor, mai ales in ceea ce priveste
„fata” lui umana. Pentru cei ce l-au vazut, in mod fugar, in timpul drumului din toamna, Nechifor este
omul cu caciula brumarie, darnic si vesel, dar, mai ales, neinfricat si hotarat. Pentru Vitoria, Nechifor era
omul caruia „nu-i putea sta nimeni impotriva”. Intr-o noapte, cand cei doi soti se intorceau de la Piatra
Neamt, niste hoti i-au atacat cerandu-le banii. Fara sa se infricoseze, Nechifor i-a infruntat intr-o scena
care ii confera dimensiuni baladesti.

În romanul “Baltagul”, limbajul are, în primul rând, o motivaţie realistă, pentru că reconstitue, în datele
ei esenţiale, o lume în care s-a săvârşit o crimă. Un ton ceremonios străbate opera în cele mai multe
pagini ale ei, fie că se aude vocea naratorului, fie a personajelor. Limbajul impresionează nu neapărat
prin redarea fidelă a particularităţilor dulcelui grai moldovenesc, deloc de neglijat, ci prin nivelul la care
ajunge acest limbaj. Timbrul grav, alături de elemente arhaice şi populare, care se conjugă armonios cu
neologismele, trădează ceremonia unei culturi vechi şi nobile.

În opinia mea, romanul “Baltagul” este unul tradiţional, pentru că recompune imaginea unei societăţi
arhaice, păstrătoare a unor tradiţii care au supravieţuit în vârful muntelui. Totodată, prin complexitate,
prin polimorfism şi prin semnificaţii, scrierea depăşeşte graniţele tradiţionalismului şi intră în categoria
romanului mitic.

In concluzie in romanul ‘’Baltagul’’ geniul creator Mihail Sadoveanu isi poate exprima sentimentele
profunde prin intermediul personajelor.