Sunteți pe pagina 1din 25

FANEROGAME PARAZITE

FANEROGAMELE PARAZITE reprezintă aproximativ 1% din plantele cu flori


(deci peste 3000 de specii).
specii
Sunt cel puţin parţial dependente de planta gazdă pentru rezervele de nutrienţi
şi metaboliţi, dar gradul de dependenţă faţă de gazdă variază foarte mult la
aceste plante.
Reprezentare în regnul vegetal:
●briofitele şi pteridofitele nu prezintă specii parazite;

● gimnospermele prezintă un singur caz de specie parazită: Parasitaxus


ustus, specie ce se dezvoltă pe Falcatifolium taxoides, (ambele conifere din
Noua Caledonie);

● angiospermele monocotiledonate prezintă o singură familie: Burmaniaceae,


cu două genuri holoparazite: Burmania şi Thismia;

● angiospermelor dicotiledonate cuprind majoritatea plantelor parazite.


FANEROGAME PARAZITE

Clasificarea plantelor parazite se realizează în general în funcţie de locul de


atac asupra gazdei sau în funcţie de prezenţa ori absenţa clorofilei.

Aparţin la 17 familii diferite,


dar numai 7 dintre acestea
cuprind specii parazite
considerate buruieni în
agricultură, producând
pagube în culturi.
Formarază haustorul sau
sugătorul organ de
sugătorul,
absorbţie specializat,
prezent şi la anumite
ciuperci parazite, care
asigură ancorarea Localizarea principalelor grupe de plante parazite în filogenia globală a
angiospermelor (grupele delimitate cu linie continuă sunt holoparazite,
parazitului în planta-gazdă iar cele cu linie punctată sunt semiparazite) (d. Nickrent, 1995) [cf
Andronache, 2006].
şi conducerea apei şi a
substanţelor nutritive între
cei doi parteneri.
FANEROGAME PARAZITE

Funcţie de realizat, plantele parazite se împart în:

►Specii semiparazite sau hemiparazite:


●80% dintre plantele parazite;
● corespund plantelor clorofiliene ce sunt tributare gazdei numai
pentru alimentarea cu apă şi săruri minerale;
►facultative (Rhinanthus, Melampyrum, Thesium)

Rhinanthus crista-galli Melampyrum Thesium


FANEROGAME PARAZITE
Conform părerii lui S.P. KOSTÎCEV, aceste plante sunt hidroparazite,
hidroparazite ca
urmare a faptului că au un sistem radicular foarte slab dezvoltat, care nu le
permite să absoarbă o cantitate suficientă de apă şi săruri minerale din sol.
►Rhinanthus crista-galii:
specie semiparazită întâlnită mai ales în păşunile şi fâneţele din zonele de
deal şi de munte;
o singură plantă semiparazită emite, de obicei, haustori în rădăcinile mai
multor plante, adeseori aparţinând la specii diferite (graminee, leguminoase
etc.);
prezenţa sa abundentă în păşuni, alături de alte specii semiparazite şi
parazite, indică îmbătrânirea şi degradarea acestora.
►Vâscul (Viscum) parazitează pe ramurile de
plop, stejar, măr, păr, păducel, molid ş.a., unde
sunt aduse seminţele de către păsări,
germinarea având loc numai la lumină.

Schimbul de substanţe ce are loc între vâsc şi


planta gazdă ar explica imunitatea dobândită de
către unele specii de plante faţă de atacul cu
vâsc.
Viscum album - haustori
FANEROGAME PARAZITE

►obligate (Viscum, Loranthus)

Viscum album
Loranthus europaeus
FANEROGAME PARAZITE

►Specii parazite propriu-zise (holoparazite):


● 20% dintre plantele parazite;
● depind în întregime de gazda pentru aprovizionarea cu apă, săruri
minerale şi substanţe hidrocarbonate;
► epirizoide (parazite pe rădăcini) - aproximativ 60%
dintre plantele superioare parazite: Orobanche (lupoaia),
Lathraea (muma pădurii)

Orobanche ramosa

Lathraea squamaria
FANEROGAME PARAZITE

► lianoide (parazite cu tulpina volubilă, ce atacă organele


aeriene ale gazdei): Cuscuta, Cassytha

Cassytha pubescens

Cuscuta campestris
FANEROGAME PARAZITE

Interrelaţiia stabilită între fanerogamele parazite și gazdele lor :

recunoaşterea gazdei;

prezenţa haustorului;

particularităţi morfo-anatomice;

particularităţil de nutriţie;

specificitatea manifestată faţă de gazdă;

mecanisme de apărare ale gazdei la atacul parazitar;

efecte ale factorilor abiotici şi biotici asupra interacţiunii gazdă-parazit.


HETEROSINTEZA LA PLANTE

● Recunoaşterea gazdei - este diferită, funcţie de speciile implicate în


interrelaţie
● Cuscuta:
► sistemul de recunoaştere al gazdei este slab dezvoltat;
► semințele conțin rezerve pentru 4 – 9 zile plantulele caută gazada
potrivită;
► tulpinile se răsucesc aproape în jurul tuturor plantelor întâlnite, stabilind
contact parazitar prin haustori cu acestea.
FANEROGAME PARAZITE
● Orobanche şi Striga:
► prezintă o germinaţie dependentă de substanle stimulatoare
ale germinării eliberate de planta gazdă.

● Prezenţa haustorului
▪ permite plantelor parazite realizarea procesului de hrănire;
▪ reprezintă legătura morfologică şi fiziologică dintre gazdă şi parazit;
▪ iniţial a fost definit ca acea parte a parazitului care se dezvoltă în interiorul
ţesuturilor gazdei; unii autori consideră haustorul ca fiind o rădăcină
modificată;
▪ inducerea formării acestuia este considerată a fi „cheia" dezvoltării
parazitului;
▪ formarea haustorului la speciile parazite pe rădăcini începe imediat după
germinarea seminţelor: vârful rădăcinii se transformă, pătrunde şi se ataşează
de rădăcina plantei gazdă şi asigură transportul nutrienţilor în parazit;
▪ pătrunderea celulelor haustorului în ţesuturile gazdei se realizează:
▪ pe cale mecanică, prin presiunea asupra celulelor din endoderma gazdei,
▪ pe cale chimică,
chimică datorită enzimelor hidrolitice (citaza,
citaza amilaza etc.).
etc.
FANEROGAME PARAZITE

În unele cazuri, haustorul primar rămâne


singura conexiune cu planta gazdă şi
asigură transportul nutrienţilor în
parazit.

De obicei însă haustorul primar este


suplimentat de un număr mare de
haustori secundari,
secundari care se formează
lateral un sistem de puncte de
ataşare foarte extins şi complicat între
parazit şi gazdă.

Secţiune transversală printr-un haustor (h)


Haustorii secundari pot ataca: de Orobanche pătruns în rădăcina plantei
gazdă (g)
●mai multe plante ale aceleiaşi specii gazdă (parazitism intraspecific);
intraspecific
● mai multe plante aparţinând la gazde diferite, parazitate simultan (parazitism
interspecific).
interspecific

Pentru a menţine un influx continuu de apă în parazit este necesar să existe


un anumit gradient osmotic între ţesuturile haustorului şi ţesuturile plantei
gazdă, asigurat de ionii de potasiu.
potasiu
FANEROGAME PARAZITE

Forţa cu care apa este extrasă din gazdă devine evidentă în perioada de
secetă: gazda prezintă simptome de ofilire cu mult înainte ca parazitul să
fie vizibil afectat.
Deplasarea sevelor şi a altor metaboliţi este in majoritate unidirecţional;
ional
dovadă: fosforul este reţinut de multe ori în parazit, deși gazda poate
chiar suferi carenţe severe în acest element sau în alţi nutrienţi esenţiali.

Haustorii sunt, deci, veritabile organe de absorbţie de origine endogenă


sau mezogenă, adesea foarte ramificaţi, prin care parazitul îşi extrage din
planta gazdă seva elaborată,
elaborată precum si apa necesară.

Cuscuta campestris – atașarea Cuscuta campestris - haustor


haustorului pe tulpina plantei gazdă
FANEROGAME PARAZITE

● Particularităţi morfo-anatomice:
organele asimilaţiei clorofiliene - frunzele - lipsesc complet la
Cuscuta sau sunt reduse - la Lathraea şi Orobanche;

culoarea tulpinii şi a frunzelor nu este cea verde, ci una galben-


brună (excepţie face nuanţa verzuie la Cuscuta sau la Orobanche);

prezenţa clorofilei la unele parazite (Cuscuta, Orobanche) Cucscuta


demonstrează că aceste specii provin din plante autotrofe;

rădăcinile lipsesc (la Cuscuta) sau sunt reduse;

lipsind frunzele sau acestea fiind reduse, plantele parazite


Lathraea
transpiră slab și din această cauză vasele lor de lemn sunt slab squamaria
dezvoltate;

apar haustorii - organe de fixare şi de sugere;

organele de înmulţire - florile şi seminţele sunt numeroase,


pentru a asigura perpetuarea speciei.
Orobanche
FANEROGAME PARAZITE
● Particularităţi de nutriție:
►Speciileholoparazite prin pierderea clorofilei (deci a capacităţii fotosintetice)
holoparazite,
au devenit total dependente de gazdele lor pentru apă, substanţe minerale şi
substanţe organice.
► Aceste specii se ataşează atât de xilemul, cât şi de floemul gazdei cu ajutorul
haustorilor extrem de specializaţi.
►Trecând în parazit, toate substanţele organice ale gazdei sunt transformate,
deci se realizează prelucrarea elementelor extrase din gazdă şi sinteza
elementelor proprii parazitului.
►Unii compuşi din corpul gazdei (substanţele oleo-răşinoase, taninurile,
minerale nu reprezintă o hrană preferată pentru parazit. Spre
cristalele minerale)
exemplu, salicina din rădăcinile de salcie nu este degradată de haustorii de
Lathraea şi nu se regăseşte nici în interiorul lor, deci nu este nici măcar
absorbită.
►Gazda și parazitul, intim unite, îşi păstrează totuși individualitatea lor. Deci
procese de sinteză au loc şi la nivelul parazitului, numai că acestea depind de
gazdă.
►Substanţele organice provenite din planta gazdă sunt utilizate în creşterea şi
dezvoltarea parazitului sau sunt depozitate sub formă de substanţe de rezervă
în haustor.
FANEROGAME PARAZITE

●Specificitatea faţă de gazdă:


Interacţiunile dintre gazdă şi parazit sunt datorate probabil coevoluţiei lor.

În majoritatea cazurilor fitoparaziţii au dezvoltat o specificitate faţă de


genotipul gazdei cultivate sau sălbatice, care este mai accentuată în
agroecosisteme.

Semințele plantelor parazite necesită, în plus faţă de necesităţile seminţelor


plantelor gazdă:
o perioadă cu regim termic şi hidric specific;
un stimulator chimic produs de planta gazdă sau chiar de plante ce nu
reprezintă gazdă pentru parazitul respectiv.

Specificitatea relaţiei gazdă-parazit este un proces secvenţial, în care gazda şi


parazitul interacţionează în toate stadiile ciclului de viaţă al parazitului.
FANEROGAME PARAZITE

● Mecanisme de apărare ale gazdei la atacul parazitar:


Parazitul produce toxine, substanţe proteice cu efect nociv, precum şi
enzime care hidrolizează peretele celulelor gazdă.

Planta gazdă reacţionează producând anticorpi, substanţe chimice menite să


distrugă parazitul. Astfel, se produc:
antitoxine pentru neutralizarea toxinelor (aglutinine, lizine) ce atacă
parazitul;
anticorpi specifici, pentru fiecare agent patogen.

Plantele îmbolnăvite au metabolismul modificat. modificat La distrugeri ale


membranelor şi ale structurii protoplasmei celulelor de către parazit, împotriva
pătrunderii lui în celule şi a absorbţiei substanţelor organice, celulele plantei
gazdă reacţionează prin refacerea, pe cât posibil, a distrugerilor produse. Toate
acestea reclamă un surplus de energie, pe care plantele îl procură prin
intensificarea respiraţiei.
iei Ca urmare, are loc şi o creştere a temperaturii în urma
infecţiei.
iei

Scade Intensitatea fotosintezei,


fotosintezei mai ales în urma atacului asupra ţesutului
asimilator.
FANEROGAME PARAZITE
Paraziţii care atacă rădăcinile plantelor reduc absorbţia apei şi a sărurilor
minerale,
minerale iar cei care atacă chiar ţesutul conducător împiedică circulaţia
sevelor în corpul plantei, fapt ce duce la micşorarea suprafeţei foliare şi la o
mai slabă intensitate a fotosintezei.

Paraziţii provoacă pagube mari speciei gazdă, prin substanţele organice pe


care le iau de la planta gazdă şi prin infectarea puternică a organelor ei.

Atacul duce uneori la reacţii morfologice din partea plantei gazdă:


nanismul (planta gazdă rămâne pitică);
hipertrofia (organul infectat se măreşte mult);
monstruozităţi florale
virescenţa: organele florale se transformă în sepale verzi;
petaloidia: staminele se transforma in petale.

Unele plante gazdă prezintă o hipersensibilitate spontană a primelor celule


atacate: acestea mor foarte repede (obstacol în calea avansării ulterioare a
parazitului). Ca urmare:
o parte din țesutul deja invadat cade pe sol;
se sintetizează imediat compuşi cu greutate moleculară mică, care pot
stopa creşterea invadatorului (fitoalexine, fenilpropanoide, izoprenoide
sau compuşi acetilenici).
FANEROGAME PARAZITE

În lupta dusă între cei doi parteneri, rezultatul depinde atât de virulenţa
parazitului,
parazitului cât şi de gradul de imunitate al gazdei.
gazdei
Se remarcă:
prezenţa unei rezistențe absolute (parazitul nu poate ataca gazda);
o hipersensibilitate salvatoare (necroza imediată a primelor celule
afectate);
limitarea suprafeţelor infectate prin neoformaţii tisulare.
tisulare

Principalele mecanisme de rezistenţă în cazul atacului unor specii ale genului


Orobanche:
rezistenţa mecanică pasivă;
rezistenţa fiziologică:
•o hipersensibilitate manifestată printr- o degenerescenţă necrotică a
celulelor sau a ţesuturilor invadate de parazit; ca urmare haustorul nu
poate înainta şi moare lupoaia este un parazit obligat.
obligat

•o incompatibilitate încă nedeterminată între parazit si planta gazdă: nu s-


a constatat nici o modificare a celulelor plantei gazdă şi, totuşi, haustorul
moare.
FANEROGAME PARAZITE

● Efectul factorilor abiotici şi biotici asupra interacţiunii gazdă-parazit:


► Factorii abiotici: umiditatea, temperatura, pH-ul solului și cantitatea
de azot din acesta, geotropismul, lumina, nutaţiile etc.

► Factorii biotici: plantele gazdă şi cele parazite nu trăiesc în mod


normal izolate în câmp; atât parazitul, cât şi planta gazdă pot fi afectate
indirect de alte interacţiuni biologice.
Ex: efectele parazitului se pot extinde dincolo de efectele negative
asupra creşterii, reproducerii si supravieţuirii gazdei, determinând
uneori şi unele dezechilibre în structura locală a biocenozei. Plantele
parazitate vor fi dezavantajate în concurenţa cu plantele sănătoase
pentru apă şi substanţe minerale sau pentru lumină,lumină fiind eliminate
adesea din competiţie.

Mulţi factori pot afecta sau pot fi afectaţi de interacţiunea gazdă-parazit;


diferite organisme pot interacţiona:
cu gazda (erbivore, nematode parazite, ciuperci parazite sau
micorizante etc);
cu parazitul (consumatori de semințe, erbivore, insecte patogene
etc.).
PLANTE CARNIVORE
PLANTELE CARNIVORE
Fac parte din mai multe familii, între care Droseraceae, Lentibulariaceae,
Nepentha-ceae ş.a.

Au organe verzi, care îndeplinesc fotosinteza și, totodată prind animale
mici, pe care le digeră, absorbind apoi diferitele substanţe organice
solubilizate prin digestie.

Frunzele lor sunt transformate, la unele specii complet, iar la altele parţial,
în organe care permit ademenirea, capturarea şi reţinerea acestor animale
mici.
După adaptările dobândite pe linie evolutivă, plantele carnivore se împart
în:

•Plante carnivore care prind animalele cu ajutorul suprafeţei lipicioase a


frunzelor lor.

•Plante carnivore înzestrate cu urne.

•Plante carnivore înzestrate cu capcane, care execută mişcări rapide în


timpul capturării prăzii.
PLANTE CARNIVORE

•Plante carnivore care prind animalele cu ajutorul suprafeţei lipicioase a


frunzelor lor:

Drosera rotundifolia (d. http//)


Pinguicula vulgaris (d. http//)

Pinguicula vulgaris – detaliu privind


capturarea prăzii (d. http//)
Drosophyllum sp. (d. http//)
PLANTE CARNIVORE

•Plante carnivore înzestrate cu urne:

Utricularia inflata –
urne capcană (d. http//)

Nepenthes sp. (d. http//)

Sarracenia flava (d. http//)


PLANTE CARNIVORE

•Plante carnivore înzestrate cu capcane, care execută mişcări rapide în


timpul capturării prăzii:

Dionaea muscipula - imagine


generală a frunzelor transformate în
capcană (d. http//)
PLANTE CARNIVORE

Caractere funcționale generale ale plantelor carnivore:

Sucurile secretate de glandele digestive ale tuturor plantelor carnivore


conţin enzime: proteaze, esteraze şi fosfataze acide. Nici o plantă carnivoră
nu dispune în echipamentul ei enzimatic de enzime capabile să
descompună chitina.

Speciile de Drosera şi Nepenthes produc în permanenţă enzime în


lichidele secretate, în timp ce la reprezentanţii genurilor Pinguicula,
Dionaea glandele digestive încep să producă secreţia lor doar în momentul
capturării prăzii, procesul fiind indus de prezenţa unor substanţe azotate,
îndeosebi a acidului uric, din excrementele insectelor.

Glandele secretoare de enzime digestive realizează în acelaşi timp şi


absorbţia produşilor de digestie, iar la speciile adaptate la mediul acvatic
intervin şi în absorbţia apei din capcane, după capturarea prăzii.
PLANTE CARNIVORE

Plantele carnivore pot creşte şi în lipsa nutriţiei cu animale, caz în


care produc, totuşi, flori şi seminţe cu putere de germinaţie normală,
dar mai puţine ca număr, iar talia lor este mai mică.

Majoritatea plantelor carnivore trăiesc în natură în staţiuni sărace şi,


uneori, foarte sărace în substanţe minerale (compuşi minerali cu azot,
fosfor, potasiu), absolut necesari în nutriţia lor minerală.

Sistemul radicular al multor plante carnivore este slab sau chiar


foarte slab dezvoltat, iar la unele genuri (Utricularia şi Aldrovanda)
rădăcinile lipsesc complet.

Nici una dintre plantele carnivore terestre nu posedă micorize, care să


le permită aprovizionarea, în condiţii mai bune, cu săruri minerale.

Speciile de Drosera şi Pinguicula asimilează CO2 la fel de intens ca şi


plantele fotoautotrofe ce trăiesc în aceleaşi medii, iar substanţele
azotoase preluate din prada capturată le intensifică, în mod
considerabil, fotosinteza.

Rezultă că sensul nutriţiei carnivore constă în aprovizionarea acestor


plante cu substanţe minerale nutritive (în special azotate şi fosforilate).