REFERAT

SIMONE DE BEAUVOIR
FEMINISM INTRINSEC SAU FILOZOFIC?

Adulată cu frenezie și atacată cu ferocitate atât în timpul vieții, cât și, cu o pasiune
care nu dă deloc semne de stingere, și după ce a părăsit scena lumii, Simone de
Beauvoir a fost una dintre personalitățile intelectuale de prim rang al secolului XX.
Cuprins

1. A fost Simone de Beauvoir feministă?.............................................................. 2

2. Cum definim feminismul?................................................................................. 2

3. Simone de Beauvoir, elemente biografice ........................................................ 3

3.1 Opera .............................................................................................................. 3

3.2 Viața privată ............................................................................................... 4

4. Al doilea sex ...................................................................................................... 6

5. Concluzii ........................................................................................................... 9

1
 1. A fost Simone de Beauvoir feministă?
Adulată cu frenezie și atacată cu ferocitate atât în timpul vieții, cât și, cu o
pasiune care nu dă deloc semne de stingere, și după ce a părăsit scena lumii,
Simone de Beauvoir a fost una dintre personalitățile intelectuale de prim rang al
secolului XX. Premiată cu Premiul Goncourt în anul 1954, și aflată la un pas de
Premiul Nobel în 1975, personalitatea și opera scriitoarei continuă să alimenteze
spiritual atât adepții mișcării feministe, cât și pe cei care i se opun. A fost însă ea
însăși o feministă? Scriitoarea a recunoscut la un moment dat că da. Citindu-i
opera, am constatat că forța care derivă din fiecare pasaj are darul de a converti. Cu
toate acestea, elemente din biografia ei vin să conteste exact principiile susținute
atât de viguros în volumul ”Al Doilea Sex”. Ținând cont de aceste aspecte, un
răspuns corect este greu de dat în condițiile unei astfel de lucrări. Subiectul merită
o cercetare mult mai amplă. Dar dacă nu pot afirma cu certitudine că Simone de
Beauvoir a fost sau nu feministă, cu siguranță volumul ”Al Doilea Sex” este în
continuare cartea de căpătâi a tuturor celor care susțin conceptul feminismului.

2. Cum definim feminismul?

Concept esențialmente contestat, feminismul se poate defini în parte prin
disputele ivite în jurul semnificației sale. Enciclopedia Blackwell a Gândirii
Politice (versiunea în limba română editura Humanitas, 2000), arată că feminismul
se definește în parte prin disputele ivite în jurul semnificației sale. În primul rând,
feminismul exprimă preocuparea pentru rolul social al femeilor în raport cu
bărbații, dar se poate defini și drept o luptă pentru recunoașterea drepturilor
femeilor, pentru egalitatea dintre sexe și redefinirea feminității.

Gânditorii feminiști au fost atrași de liberalism, în general. Libertatea și

egalitatea cu bărbații au devenit obiective centrale ale mișcării feministe, venind

2
uneori cu aceleași argumente folosite mai demult tocmai pentru excluderea
femeilor din viața politică, mai exact prin argumentul unei superiorități morale sau
al unor virtuți specifice.

După un parcurs extrem de pestriț, feminiștii de astăzi preferă discuțiile în

termeni formal – juridici, se vorbește despre egalitatea de șanse și despre egalitate
de respect și tratament. Există încă minorități feministe radicale care îndeamnă
femeile să se separe cu totul de societatea dominată de bărbați.

3. Simone de Beauvoir, elemente biografice

3.1 Opera
O biografie plină de empatie a Simonei de Beauvoir putem citi în volumul
Catherinei Siguret, ”Femei celebre pe divan”. De aici aflăm că Simone de
Beauvoir s-a născut în 1908, la Paris, într-o familie burgheză scăpătată.

”Tatăl, avocat, are mai puţin succes la tribunal decât la femei, la artiştii teatrali şi
la jucătorii de bridge. Georges de Beauvoir e unul dintre acei bădărani misogini
din care epoca respectivă a cunoscut o mulţime, îşi bate joc de nevastă-sa cu orice
ocazie, iar cuplul se separă „până când moartea îi desparte”(în cazul lui Georges,
în 1941). Simone şi sora ei, cu doi ani mai mică, Hélene, sunt instruite, după
voinţa mamei, la şcoala Désir, o instituţie onorabilă menţinută de cîteva
domnisoare bătrâne, zaharisite de bigotism.”1

Îl cunoaște pe Jean-Paul Sartre în anul 1929, invitată fiind la o întâlnire de studiu

în vederea titularizării la filozofie. În doar câteva săptămâni, între cei doi se

1
Catherine Siguret, Femei celebre pe divan, Editura Curtea Veche Publishing, 2008

3
înfiripă o relație sentimentală, dar mai degrabă una intelectuală, a pasiunilor
comune.

Primul roman al lui Simone de Beauvoir, Invitata, apare în 1943 și este

încununat de succes. În timpul războiului, cuplul contribuie la ziarul mișcării de
rezistență Lupta, întemeiat de Albert Camus.

Obține un succes răsunător cu ”Sângele celorlalţi”, în 1945. În 1949 apare ”Al

doilea sex”, o lucrare impresionantă de o mie de pagini, care lansează dezbaterea
despre feminism. Va primi Premiul Goncourt pentru volumul ”Mandarinii”, apărut
în anul 1954. Va declanșa în schimb un nou scandal în 1964, cu apariția volumului
”O moarte uşoară”, în care abordează probleme tabu cum sunt durerea, moartea şi
eutanasia.

Împreună cu filozoafa Anne Zelenski, viitoare fondatoare a organizaţiei

Mouvement de Libération des Femmes, avocata Gisele Halimi, scriitoarea Claire
Etcherelli și actriţa Delphine Seyrig, vor lansa „Manifestul celor 343″ și îl vor
susține pe străzi, în tribunale, pe lângă medici, reușind în final, în 1976, să ducă la
realizarea așa-numitei Legi Veil, care legalizează avortul.

3.2 Viața privată

În ce o privește pe Simone de Beauvoir, viața privată, cât și cea intelectuală, este
împletită strâns de cea a lui Jean-Paul Sartre. Îndrăgostită profund de filozof,
Simone de Beauvoir a acceptat condițiile dictate de acesta, anume respingerea
căsătoriei, a fidelității, coabitării și promisiunilor. Aceste condiții vor duce în final
la excluderea lui Simone de Beauvoir din învățământ, deoarece va alege să-și
potolească simțurile cu fete tinere, uneori chiar cu propriile eleve. A fost chiar
acuzată că i-ar fi furnizat astfel de tinere și lui Sartre, adeseori cei doi angajându-se

4
împreună cu tinerele fete în ”relații în trei”. 2 Ideea de altfel îi este atribuită tot lui
Sartre, iar Simone a ales să se conformeze bărbatului iubit, acesta fiind unul dintre
motivele care m-au făcut să pun la îndoială feminismul femeii Simone de
Beauvoir.

”Pentru perioade lungi, cuplul [Sartre-de Beauvoir, n.trad.] devenea un „trio” –

deși acest aranjament arareori era unul pozitiv pentru cel de-al treilea individ: cel
puțin două dintre fostele eleve ale lui Beauvoir s-au aflat în situația de-a fi mai
întâi partenerele ei și mai apoi ale lui Sartre, pentru ca mai apoi cuplul să le
izoleze după ce distracția se termina. Pentru Seymour-Jones, aventurile lui de
Beauvoir cu elevele ei nu erau de natură lesbiană ci de natură pedofilă: ea practic
le „pregătea” pentru Sartre, ceea ce în sine este o formă de abuz asupra
minorului”

În aceeași tonalitate se poate aprecia și contribuția ei însemnată la opera

cunoscutului filozof, știut fiind că Simone de Beauvoir a fost cea care a scris multe
pagini din opera acestuia, lăsând însă bărbatul să le semneze și ca atare, bărbatul, și
nu ea, să fie cel care își asumă gloria.

Simone de Beauvoir nu se răzvrătește împotriva filozofului iubit nici când acesta

vorbește despre ideile ei în termeni ușor de catalogat drept misogini.

„Ceea ce e minunat la Simone de Beauvoir este că are inteligenţa unui bărbat (şi
vedeţi, în sensul în care vorbesc aici, sînt cam sclavagist) si sensibilitatea unei
femei.”3

2
http://www.telegraph.co.uk/culture/books/non_fictionreviews/3672534/Simone-de-Beauvoir-
Meet-Jean-Paul-Sartre.html
3
Catherine Siguret, Femei celebre pe divan, pag. 103

5
Acceptă cu supunere de femeie profund îndrăgostită ca Sartre să sfârșească prin a o
adopta pe Arlette El Kaim, studenta de care era îndrăgostit. Aceasta nu doar va
purta numele lui Sartre, dar îi va și administra opera. Ultima jignire o va suferi
când este obligată să dispară de pe coridorul spitalului unde Sartre trăgea să moară,
și să o lase pe ”fiica adoptivă” să-i fie alături în ultimele momente.

4. Al doilea sex
Lucrarea este precedată de un motto din Pitagora: „Există un început bun, care a
creat ordinea, lumina și bărbatul și un început rău, care a creat haosul, întunericul
și femeia.“ Conţinutul cărţii are ca subiect evoluţia în plan istoric a "celui de-al
doilea început", etichetat ca fiind "rău ", adică a celui de-al doilea sex", mai exact
răspunsul la întrebarea fundamentală: de ce femeia este asociată cu răul, haosul și
întunericul și de ce sexul feminin, aflat într-o competiţie istorică cu cel masculin, a
trecut "al doilea" linia de sosire în evoluţia societăţii umane. Răspunsul este dat
chiar în primele câteva pagini: „Omenirea a fost clădită de sexul masculin, astfel
încât bărbatul nu defineşte niciodată femeia ca atare, ci doar în raport cu sine
însuşi".. Sensul acestei teze este analizat apoi, cu meticulozitate, în cele peste opt
sute de pagini ale voluminoasei lucrări.

Cartea a fost publicată în 1949, mai întâi în Franța, iar mai apoi în aproape
toate țările Europei de Vest și în America de Nord. Succesul său a fost fulminant
şi, totodată, copleșitor: în librăriile din SUA s-au vândut peste un milion de
exemplare din „Al doilea sex“, dar cererea a rămas în continuare nesatisfăcută,
necesitând noi şi noi tiraje.

După al doilea război mondial, lumea îmbătată de speranțe pentru o pace

durabilă, de securitate și prosperitate părea să nu lase loc pentru tulburări sociale şi

6
alte nemulțumiri. Relațiile dintre cele două sexe păreau, de asemenea, la fel de
armonioase. Femeile care, în anii războiului, au fost forțaţe să ocupe locurile de
muncă ale bărbaţilor în birouri, uzine și fabrici, puteau acum să revină la
ocupaţiile lor „naturale“ de mame şi soţii-casnice, fără a mai avea veleităţi şi
ambiții de afirmare a drepturilor lor în sfera publică.

Și deodată apare cartea lui Simone de Beauvoir "Al doilea sex". A fost ca
un soi de explozie, o erupţie de lumină pentru mentalul feminin, dar şi pentru
penumbra lumii patriarhale-conservatoare în ansamblul ei, permiţând multor
generații de femei să-și vadă propriul destin și societatea în general într-o lumină
complet diferită. În această carte, scrisă pe baza vastelor sale cunoştinţe în materie
de filozofie, psihologie, antropologie, istorie, literatură, dar şi pe baza unor
materiale din viaţa reală, Simone de Beauvoir încearcă să înțeleagă problemele
situaţiei femeilor în lumea modernă. Care sunt obstacolele în calea auto-realizării
şi afirmării femeii ca personalitate, ce anume restricţionează libertatea femeilor, ce
le împiedică să-şi asume responsabilitatea pentru propria lor viaţă?

Autoarea face şi un bilanţ al eșecurilor și realizărilor mișcării pentru drepturile

femeilor din anii anteriori, pregătind astfel bazele pentru dezvoltarea sa ulterioară,
ca o mișcare care să ajute la promovarea şi afirmarea unei personalităţi feminine
„autonome“, având capacitatea de a-şi asuma viaţa într-o libertate deplină şi într-o
independenţă neîngrădită de nimic, începând însă cu asumarea „propriului corp“.

De fapt, Simone de Beauvoir nu vorbeşte despre asumarea de către femeie a

propriei naturi feminine, din moment ce, din punctul de vedere al
existențialismului împărtăşit de ea, omul nu are o identitate de gen înnăscută. În al
doilea rând, nu poate fi vorba de o natură feminină distinctă, deoarece, potrivit
doctrinei feministe liberale, copiii, indiferent de sex, se nasc cu caractere personale

7
aproape identice şi, în mod cert, egale, astfel încât orice femeie se poate realiza pe
deplin ca om, ca personalitate umană (întocmai ca un bărbat), dar numai prin
studiu, formare profesională, munca, creativitate, dezvoltare personală.

Ca și pentru orice filozof-existențialist, pentru Simone de Beauvoir singura

realitate evidentă a ființei este omul însuși, acesta neavând, la începutul vieţii sale,
nimic prestabilit, sortit, predestinat, predeterminat, , adică nicio "identitate
prestabilită". O persoană, fie că e bărbat sau femeie, nu este decât suma acțiunilor
sale, existența sa fiind rezultatul tuturor alegerilor pe care le-a făcut în viață. Ea
este liberă să-și dezvolte pe deplin talentele, capacităţile, deprinderile şi abilitățile
sau să le irosească, să le sacrifice inutil, în virtutea unor circumstanțe, convenții,
prejudecăți. Numai omul însuși poate să dea sens propriei vieţi, să o valorifice la
maximum, să o umple de conţinut şi semnificație.

Acesta este motivul pentru care în centrul atenției sale nu se află „masele de sex
feminin“ și „lupta lor colectivă“, ci personalitatea femeii în context istoric, ambele
fiind determinate de factori precum anatomia, fiziologia, psihologia, dar și de
uzanţele, normele şi regulile sociale.. Simone de Beauvoir îşi concentrează analiza
în principal asupra relaţiilor dintre bărbat și femeie, văzută ca o relaţie între subiect
și „Altcineva“şi trecută prin prisma „vieţii reale de zi cu zi“, fiind deci vorba de
viaţa unor persoane capabile să-şi construiască viaţa în mod conștient, pentru a-i da
sens și scop.

Analizând personalitatea umană sau omul ca atare, filosofii vorbeau, de fapt,

despre bărbat, nicidecum despre femeie. În cultura tradițională, este general
acceptat faptul că mentalitatea omului și a bărbatului sunt practic identice, pe când
mentalitatea femeii este complet diferită de cea a "omului".

8
Lucrarea reprezintă și în prezent o valoroasă sursă de argumente pentru rezistența
femeilor în faţa ofensivei forțelor tradiționale conservatoare. De mare popularitate
şi utilitate pentru feministele moderne este postulatul "Nu te naşti femeie, devii
femeie". Cu alte cuvinte, contrar prejudecăţilor impuse de lumea patriarhală,
femeia trebuie să conştientizeze faptul că, în esenţă, ea este purtătoarea aceluiaşi
potenţial de afirmare şi realizare personală în toate domeniile, ca şi orice bărbat,
aceasta însemnând că are aceeași capacitate de a-și exercita pe deplin voința liberă
pentru dezvoltare personală. Totul e să ştie să se descopere pe sine, să-şi descopere
încă din copilărie domeniile preferate, de excelenţă, pentru care are talente şi
aptitudini ce pot fi dezvoltate prin studiu şi multă perseverență, astfel încât
personalitatea ei să se poată afirma în modul cel mai plenar cu putinţă.

5. Concluzii
După cum spuneam în partea introductivă, în lipsa unor posibilități reale de
documentare aprofundată a unor elemente din viața autoarei, și în condițiile în care
aceasta practic o viață a acceptat să facă orice i-ar fi spus bărbatul iubit, renunțând
chiar la unele momente de glorie care i s-ar fi cuvenit de drept, este greu de stabilit
în ce măsură feminismul îi aparține intrinsec. Poate că s-a raportat prea mult la
Sartre, poate că și-a subapreciat propria inteligență raportându-se la filozof. Nu și-a
asumat sexualitatea în mod deschis, așa cum poate că ne-am fi așteptat după
curajul care răzbate din fiecare cuvânt al cărții.

Cu toate acestea, valoarea de adevărată Biblie a feminismului a volumului nu

poate fi contestată. Poate că nu a reușit să trăiască integral cele gândite și expuse în
paginile cărții, dar a schimbat lumea cu ajutorul lor.

9
 Un alt argument pentru importanța ideilor lui Simone de Beauvoir este faptul
că acestea sunt de mare actualitate şi pentru cetăţenii României, bărbaţi şi femei
deopotrivă. Acest set de idei este incompatibil cu mentalitatea de asistat social,
încă mult prea răspândită la noi. Ideile Simonei de Beauvoir se pliază perfect pe
persoanele active, cu convingeri democratice, care nu vor să se complacă într-o
condiţie de subzistenţă socială precară, impusă de vitregia unor vremuri de criză
continuă și care doresc să dispună şi să-şi făurească singure propriul lor destin.
Aspirațiile şi acţiunile lor sunt în deplină concordanță cu postulatul conform
căruia omul nu este altceva decât suma faptelor şi alegerilor pe care le face în
viaţă. În natura şi existenţa umană, nimic nu este prestabili, sortit, predestinat,
predeterminat în mod deliberat de o forţă exterioară, supranaturală , astfel încât
omul însuși îşi umple viața cu sens şi conținut zi-de-zi.. Numai omul și existența
lui reprezintă măsura tuturor lucrurilor, conferind astfel o notă de autenticitate
propriei ființe. Orice persoană, fie bărbat sau femeie, este, înainte de toate, un
proiect deschis pentru realizarea oricăror obiective personale, astfel încât viaţa ei
nu este altceva decăt rezultatul capacității sale de a pune în aplicare proiectul pe
care singură l-a ales.

10
Bibliografie

1. David Miller, Enciclopedia Blackwell a gândirii politice, Humanitas, 2000

2. Catherine Siguret, Femei celebre pe divan, Curtea Veche Publishing, 2008
3. Simone de Beauvoir, Al doilea sex, Editura Univers, 1998
4. www.telegraph.co.uk
5. www.theguardian.com/world

11