Cuprins:

1. Introducere…………………………………………………………………..2
2. Scurt istoric al spălării banilor.....................................................................3-5
3. Definirea noțiunii de spălare a banilor în dreptul penal comparat .............6-9

4. Spălarea banilor- fenomen internaţional..................................................10-14

5. Infracţiunea de spălare a banilor în sistemul european şi

internaţional ............................................................................................15-18

6. Bibliografie....................................................................................................19

1
 Introducere

Însăşi noţiunea „spălarea banilor” este relativ recentă în vocabularul juridic,

dar necesitatea de a ascunde natura sau existenţa unor venituri criminale sau, cel
puţin, dubioase apare deja în secolul al XX-lea.
Spălarea banilor include metode şi procedee ce permit obţinerea în urma activitaţii
ilegale a unor mijloace băneşti sau a altor bunuri şi tăinuirea, deghizarea originii
lor, fie acordarea unui aspect aparent legal sursei acestora. Fapta în cauză devine
una dintre cele mai raspândite tipuri de infracţiuni economice, atât în plan naţional,
cât şi internaţional.
Banii „murdari” distrug businessul onest, corup instituţiile statului, constituie un
mediu favorabil dezvoltării corupţiei şi criminalităţii organizate, punând astfel în
pericol întregul sistem economic al statului.
Problema spălării banilor a fost abordată, în mod organizat, în conţinutul
Convenţiei Naţiunilor Unite împotriva traficului ilicit de stupefiante şi substanţe
psihotrope, care a fost adoptată la data de 20 decembrie 1988, la Viena, în
contextul sensibilizării comunităţii internaţionale pentru combaterea traficului de
droguri . Părţile semnatare acestei convenţii, fiind conştiente că traficul ilicit
reprezintă o sursă de câştiguri financiare considerabile, care permit organizaţiile
criminale transnaţionale să penetreze şi să corupă structurile de stat, activităţile
comerciale şi financiare legitime, cât şi societatea la toate nivelurile sale, au
adoptat primele măsuri de împiedicare a acţiunilor de reciclare a fondurilor
provenite din comerţul cu droguri.
În foarte scurt timp, sursele de bani murdari, la fel şi posibilitatea de reciclare a
acestora, s-au extins şi astfel importante venituri provenind în principal din
activităţi componente ale economiei subterane sunt infiltrate prin diverse metode în
economia reală.

2
 1.Scurt istoric al spălării banilor

Desigur ,,spălarea banilor ” nu este o activitate nouă,tendinţa de ascunde

originea ilicită a unor sume şi de a conferi acestora o aparentă legalitate şi implicit
onestitate şi respectabilitate posesorilor acestor sume,are origini vechi. Pot fi
amintiţi în acest context negustorii şi cămătarii din Evul Mediu care,pentru a
ascunde dobânzile primite pentru împrumuturile ce le atribuiau,în condiţiile în care
biserica catolică interzisese cămătăria,apelau la o gamă variată de trucuri
financiare,care corespund în mare parte şi azi tehnicilor de reciclare a fondurilor.

Termenul de spălare a banilor a început să fie folosit în anii 1920 când în

SUA unele grupuri infracţionale (foarte cunoscuţi ar fi Al Capone şi Bugsy Moran
) au deschis spălătorii,fie auto,fie de rufe, care aveau rolul de a spăla „banii
murdari”,în fapt să –şi justifice banii proveniţi din diverse activităţi criminale.
Probabil că tocmai de la aceste activităţi a rămas şi denumirea de ,,money
laudering”(spălarea banilor) care în timp a căpătat şi o consacrare juridică.

În zilele noastre, acestui scop îi folosesc restaurantele fast-food, cazinourile şi

societăţile comerciale ce au la bază numerarul.

Transparenţa şi starea de sănătate a pieţelor financiare sunt elemente cheie în

funcţionarea eficientă a economiilor dar ele pot fi periclitate prin fenomenul
spălării banilor. Obţinerea ,,banilor negri”,în principal din economia subterană şi
corupţie,este în general o activitate unanim condamnată,în toate statele lumii,dar
procesul de reciclare a fondurilor,prin aspectul inofensiv pe care îl îmbracă,poate
scăpa atenţiei mai ales pe fondul concurenţei dure existente pe piaţa internaţională
a capitalurilor.

Spălarea banilor este un proces complicat care parcurge mai multe etape şi implică
multe persoane şi instituţii. Reciclarea fondurilor este un proces complex prin care
veniturile provenite dintr-o activitate infracţională sunt transportate, transferate,
transformate sau amestecate cu fonduri legitime, în scopul de a ascunde
provenienţa sau dreptul de proprietate asupra profiturilor respective. Necesitatea de
a recicla banii decurge din dorinţa de a ascunde o activitate infracţională. Este cea
mai periculoasă componentă a economiei subterane şi cuprinde: activităţile de
producţie,distribuţie şi consum de droguri, traficul de arme, traficul de materiale

3
nucleare,furtul de automobile, prostituţia, traficul de carne vie, corupţia, şantajul,
falsificarea de monede sau alte valori,contrabanda,etc.

Faptele în sine presupun o încadrare strict juridică,dar analizându-se la nivel de

fenomen, se constată că pericolul social recunoscut de societate este dublat de un
pericol economic, la fel de grav, chiar dacă este mai puţin evident şi studiat.

Activităţile criminale, precum traficul de droguri, de armament, de material

nuclear, sunt o realitate pe care o sesizăm destul de des prin intermediul unor ştiri
de senzaţie dar în spatele acestor activităţi circulă sume uriaşe, generatoare de
adevărate fluxuri economice financiare.

O caracteristică de asemenea importantă, a activităţii criminale este

caracterul organizat transfrontalier, putându-se astfel concluziona că principalele
legături în plan internaţional ale economiei subterane sunt cele generate de
criminalitatea organizată. Scopul tuturor acestor acţiuni este, în mod evident,
obţinerea unor venituri importante şi plasarea lor în economia oficială. Motivele
care stau la baza criminalităţii organizate pot fi uneori de natura politică,
religioasă, dar, chiar şi în aceste cazuri, este vorba de o interfaţă, crima organizată
având în mod evident tendinţe de suprapunere cu economia subterană dându-i
acesteia un caracter organizat, preluând disponibilităţile financiare şi oportunităţile
create de alte activităţi componente.

În analiza celorlalte componente ale economiei subterane s-au întâlnit

situaţii a căror încadrare în această structură este făcută întrucâtva la limită funcţie
de o anumită conjunctură, disfuncţiile pe care respectivele activităţi le pot genera
economiei sunt minime iar posibilităţile de integrare în economia oficială sunt
reale.

Spre deosebire de aceste situaţii, activităţile incluse în sfera criminalităţii sunt în

mod evident distructive.

Este suficient contactul cu formele de manifestare a economiei oficiale

pentru a amplifica dezechilibre economice şi pentru a genera cheltuieli uriaşe în
scopul combaterii fenomenului în sine sau a efectelor sale. În mod particular, se
impune a fi menţionată operaţiunea de transfer a sumelor obţinute ca urmare a
activităţilor criminale în economia oficială, activitate cunoscută sub denumirea de
spălare a banilor. Istoria scurtă a acestui concept are ca origine creşterea
fenomenului de trafic de droguri la nivel internaţional şi, în consecinţă, spălarea
banilor este operaţiunea ce urmăreşte plasarea sumelor astfel obţinute în activităţi
economice licite.
4
 În prezent, nevoia de spălare a produselor rezultate din infracţiuni, pentru a
ascunde originea lor criminală, este legată de o gamă largă de activităţi criminale.

Acest fenomen de plasare în economia oficială a banilor proveniţi din activitatea

criminală a cuprins în jocul său importante segmente ale sistemului financiar
bancar internaţional.

Pericolul generat de această situaţie este unul major, chiar dacă datorită unor
interese imediate se încearcă minimalizarea sa.

Pătrunderea masivă a banilor negri în circuitele financiare oficiale poate permite

reprezentanţilor criminalităţii organizate accesul la deciziile importante ce vizează
funcţionarea economiei mondiale. Consecinţele pătrunderii capitalului obţinut din
activităţi criminale în economia reală sunt similare efectelor devastatoare ale
poluării pentru natură şi pot avea efect ireversibil.

În cadrul activităţilor infracţionale, numerarul este principalul mijloc de schimb.

Strategiile de spălare a banilor includ tranzacţii care, prin volum, sunt foarte
profitabile şi atractive pentru instituţiile financiare legale. Spălarea banilor
orientează banii dintr-o economie ilegală şi îi plasează în investiţii binevenite în
economia legală.

Cele două elemente majore ale procesului de reciclare de fonduri sunt: ascunderea
veniturilor ilicite şi convertirea lor în bani, în scopul de a le ascunde provenienţa.

5
 2.Definirea noțiunii de spălare a banilor

Pe cât de diverse sunt definiţiile normative ale spălării banilor, pe atât de

variate sunt cele doctrinare. Or, dacă primelor le este specifică o tangenţă în
conţinut şi terminologie, celor din urmă aceasta le lipseşte.

Definirea acestui fenomen s-a reuşit prin explicarea în câteva cuvinte a

modului de acţiune şi a scopului operaţiunilor de spălare a banilor,care în timp,prin
semnarea şi ratificarea ,,Convenţiei Naţiunilor Unite împotriva traficului ilicit de
stupefiante şi substanţe psihotrope" de la Viena din anul 1988 a dobândit caracter
de lege în cele mai multe din statele lumii : spălarea banilor presupune conversia
sau transferul de bunuri în scopul de a disimula sau deghiza originea ilicită a
acestora.

Detaliind această definiţie, prin analiza fenomenului din punct de vedere

economic, spălarea banilor presupune ansamblul de tehnici şi metode economice
şi financiare prin care banii sau alte bunuri obţinute din activităţi
ilicite,frauduloase,precum economia subterană sau corupţia,sunt desprinse de
originea lor, pentru ca apoi să li se dea o aparentă provenienţă justificată legal şi
economic,în scopul investirii lor în economia reală

După autorii germani X.X. Kerner şi A.Dah, spălarea banilor ar constitui „

...orice operaţii, realizate în scopul de a tăinui sau deghiza existenţa, originea sau
menirea finală a averii de preţ ce rezultă din infracţiune la primul stadiu, pentru ca
la cel de-al doilea să se purceadă la dobândirea din acestea a unor venituri
regulate” . De fapt, însăşi purcederea la obţinerea unor venituri regulate nu este un
criteriu determinant al spălării banilor, cu atât mai mult un semn obligatoriu al
acestei componenţe de infracţiune, deşi, de obicei, aceasta ar fi o finalitate a
întregului proces de legalizare a veniturilor ilegale. Parafrazând definiţia autorilor
menţionaţi, se poate afirma că s-a avut în vedere caracterul complex al infracţiunii
de spălare de bani, adică faptul că ea întotdeauna operează asupra unor venituri
6
obţinute dintr-o infracţiune anterioară şi doar ulterior, prin operaţiunile comise cu
acestea, se poate atinge scopul, numit la general, de legalizare.

O expunere similară aparţine şi specialistului elveţian K.Graber, care prin

spălarea banilor are în vedere toate operaţiunile săvârşite la prima etapă în scopul
de a tăinui sau deghiza identitatea, originea sau destinaţia bunurilor patrimoniale,
obţinute din infracţiune.

Unii autori definesc spălarea banilor mai curând în calitate de proces cu o

multitudine de operaţiuni realizate pe etape succesive. Se evidenţiază şi unele
definiţii ce tratează mai pe larg fenomenul spălării banilor. De exemplu, după
profesorii Gh. Nistoreanu şi C. Păun, spălarea banilor desemnează reinvestirea în
afaceri licite a banilor obţinuţi în afaceri ilicite, utilizând, în acest scop, circuite
financiare interne şi internaţionale complicate. Aceasta ar fi o definire dată mai
curând din punct de vedere criminologic decât de drept penal, dar, spre deosebire
de multe altele, subliniază caracterul internaţional al spălării banilor, ea fiind
inclusă în rândul infracţiunilor internaţionale.

Profesorul C. Voicu defineşte spălarea banilor ca fiind infracţiunea ce

conţine „sumele de bani sau orice alte valori patrimoniale dobândite de una sau
mai multe persoane în urma comiterii cu intenţie sau participării la comiterea unei
infracţiuni incriminate de legea penală română, având drept scop şi rezultat
obţinerea unor bunuri şi valori licite”. Unii autori francezi definesc spălarea banilor
într-o manieră simplistă, considerând-o că ar fi rezultatul multiplelor transferuri
succesive de fonduri sub acoperirea secretului bancar.

În fine, orice definiţie tratează acelaşi fenomen al spălării banilor doar lato sensu
sau stricto sensu; în orice caz, prin fapta de spălare de banilo urmează să se
incrimineze orice operaţiuni (cu caracter legal) întreprinse asupra veniturilor
obţinute doar pe căi ilegale, în scopul acordării unui statut aparent legal originii sau
sursei acestora, după cum şi orice acte care îndepărtează venitul ilegal de la

7
originea lui adevărată, ca prin aceasta din nou să i se atribuie o justificare eronată
statutului său, naturii, originii sale, după cum şi drepturilor patrimoniale asupra
acestui venit.

Deci, trebuie de înţeles că spălarea banilor nu operează asupra ilegalităţii

veniturilor (care sunt obţinute prin alte infracţiuni primare), fiindcă de facto ele
oricum rămân ilegale, ci asupra operaţiilor întreprinse cu aceste venituri.

Pentru a înţelege mai bine natura şi esenţa acestei infracţiuni, pornind de la

definiţiile sus-expuse, se impun unele precizări:

- spălarea banilor reprezintă procesul de convertire a banilor „murdari”, a profitului

obţinut de pe urma infracţiunilor în bani „curaţi”, bani care au apartenenţa unora
proveniţi dintr-o sursă legală.

Acest din urmă termen „legal” este „stabilit prin relaţii de putere, prin condiţii în
limitele economice şi culturale ale unei societăţi şi de aceea metodele spălării
banilor se adaptează la toate schimbările de legi şi la oricare procedură elaborată de
către justiţie menită să combată spălarea banilor.

- spălarea banilor constă în fapta de a elimina sau a deghiza existenţa ilegală a

bunului, sursa ilegală, titlul de proprietate şi utilizarea profitului de pe urma
activităţii infracţionale, proces prin care acest profit apare ca provenind dintr-o
sursă legală.

- prima modalitate a spălării banilor, adică convertirea (transformarea) şi

transferarea unei proprietăţi, se referă la fapte ce se comit, de obicei, de către cel
care posedă acea proprietate şi care doreşte să-i ascundă sau să mascheze originea
ilegală a acesteia.

- a doua modalitate cuprinde „tăinuirea sau deghizarea naturii, originii, amplasării,

8
- dispunerii, deplasării sau a apartenenţei reale a bunurilor sau a drepturilor
relative”.

Făcând coraportul acesteia cu prima modalitate, rezultă că în calitate de subiect

activ apare unul special, de exemplu, angajaţi ai unor instituţii financiar-bancare,
agenţi, comercianţi etc., care ajută sau favorizează pe posesorii veniturilor ilegale
în vederea mascării sau deghizării provenienţei criminale a acestora.

- a treia modalitate recunoscută de către majoritatea autorilor, inclusiv prevăzută de

Convenţia de la Strasbourg, este „achiziţionarea, deţinerea sau utilizarea
bunurilor”. Faţă de această formă am avea anumite rezerve, din considerentul că
simpla achiziţionare sau deţinere a unui bun nu constituie deja o legalizare a
originii lui, iar utilizarea bunurilor ar fi similară primei forme sau celei de-a doua.
Mai curând, achiziţionarea unui bun ilegal ar fi, conform prescripţiilor teoriei
generale a dreptului penal, complicitate la infracţiunea primară în cazul în care cel
ce achiziţionează bunul de la subiectul infracţiunii primare a promis dinainte
favorizarea acestuia.

- a patra formă de participare la infracţiune – tentativa sau complicitatea la

comiterea actelor de spălare – prevăzută atât în dreptul internaţional, cât şi în
legislaţiile naţionale, poate fi considerată în calitate de modalitate doar pentru
legislaţiile ce nu prevăd în structura legii lor penale Partea Generală şi Partea
Specială. În alte cazuri, trebuie de precizat, aceasta nu rămâne decât o modalitate
de evidenţiere a necesităţii de a pedepsi şi aceste etape ale infracţiunii spălarea
banilor sau forme ale participaţiei.

9
 3.Spălarea banilor- fenomen internaţional

Sfârşitul de mileniu ne înfăţişează amploarea deosebită a activităţilor

economice ce se desfăşoară în statele puternic dezvoltate din Europa, America şi
Asia. Relaţiile economice internaţionale cunosc un dinamism fără precedent, fiind
integrate noi state şi sisteme economice.

Este în afara oricărei îndoieli faptul că în acest nesfârşit teritoriu al economiei se

iniţiază, dezvoltă şi finalizează un număr impresionant de afaceri ilegale, care
alcătuiesc ceea ce, foarte adesea, este cunoscut ca fenomenul de criminalitate a
afacerilor. Frauda lezează economia în ansamblul ei, cauzează imense pierderi
financiare, slăbeşte stabilitatea socială, ameninţă structurile democratice, determină
pierderea încrederii în sistemul economic, corupe şi compromite instituţiile
economice şi sociale.

Preocupată de problema criminalităţii afacerilor, Comunitatea Internaţională

a analizat cauzalitatea şi efectele acesteia, recomandând statelor membre să adopte
măsuri concrete pentru limitarea ei. Diversitatea legislaţiilor, cuplată cu
particularităţile economico-sociale derivând din stadiile de dezvoltare ale ţărilor
europene şi celorlalte state, au făcut practic imposibilă redactarea unei definiţii
precise a criminalităţii afacerilor.

Cele două dimensiuni ale criminalităţii afacerilor:

1. dimensiunea naţională, respectiv suma infracţiunilor incriminate în

legile penale sau speciale ale fiecărei ţări, care se produc în interiorul
sistemului economic şi financiar şi nu comportă sau nu includ
elementul de extraneitate;

10
 2. dimensiunea internaţională, respectiv suma infracţiunilor care se
comit şi se finalizează cu participarea elementului de extraneitate
(persoane, firme, corporaţii, bănci etc.)

Cele două dimensiuni nu au avut şi nici nu vor avea un caracter static. Astăzi
este evidentă internaţionalizarea afacerilor de tip criminal, în cele mai răsunătoare
cazuri de contrabandă, evaziune fiscală, trafic de droguri, operaţiuni de import-
export ilegale, s-a realizat şi perfecţionat continuu parteneriatul pentru crimă.
Contrabanda cu alcool sau ţigări, traficul de droguri şi armament nu pot fi
concepute fără participarea afaceriştilor aflaţi pe mai toate meridianele globului.

Într-un asemenea context este relevantă lista de infracţiuni circumscrise

fenomenului de criminalitate a afacerilor, redactată de Comitetul European pentru
Problemele Criminale:

 infracţiuni în legătură cu formarea cartelurilor;

 practici frauduloase şi abuzuri comise de întreprinderi multinaţionale;

 obţinerea frauduloasă sau deturnarea fondurilor financiare alocate de stat sau

de organizaţii internaţionale;

 infracţiuni în domeniul informaticii (criminalitatea informatică);

 crearea de societăţi fictive;

 falsificarea bilanţului întreprinderii şi încălcarea obligaţiei de a ţine

contabilitatea;

 fraude care se răsfrâng asupra situaţiei comerciale şi a capitalului social;

 fraude în detrimentul creditorilor (bancrută, violarea drepturilor de

proprietate intelectuală şi industrială);

11
  infracţiuni împotriva consumatorilor (falsificarea mărfurilor, publicitate
mincinoasă);

 concurenţă neloială;

 infracţiuni fiscale;

 corupţie;

 infracţiuni bursiere şi bancare;

 infracţiuni în materie de schimb valutar;

 infracţiuni împotriva mediului ambiant.

Odată declanşată ofensiva reală contra unor componente sau segmente ale
criminalităţii afacerilor (evaziunea fiscală, contrabanda, corupţia, traficul de
droguri etc.) se scot la lumina zilei aspecte deosebite, unele cutremurătoare prin
dimensiunea lor. A fost suficient, de exemplu, să se descopere, mai mult sau mai
puţin întâmplător, importante fraude privind utilizarea subvenţiilor acordate, în
cadrul Pieţei Comune, producătorilor şi exportatorilor de produse agricole şi
alimentare, pentru a se declanşa o analiză serioasă care a evidenţiat fraude imense
comise în acest domeniu, în Italia, abia în anii 1985-1996, după investigaţii şi
anchete complexe s-au conturat adevăratele dimensiuni şi adevărata faţă a
organizaţiilor mafiote, despre care autorităţile nu au vorbit timp de 30-40 de ani. În
Germania şi celelalte state ale Europei Occidentale abia acum se vorbeşte despre
rolul crimei organizate în migraţia clandestină a cetăţenilor turci, arabi, români,
sârbi etc., după ce mai bine de 20 de ani, în numele dreptului cetăţenilor la libera
circulaţie, autorităţile au stimulat acest fenomen. Prin urmare, se poate afirma că
aceste edificii criminale se construiesc şi se dezvoltă în imensa lor majoritate din
interesul şi cu sprijinul autorităţilor statale. Geneza lor trebuie căutată în perimetrul
intereselor de putere.

12
 Această stare de fapt face ca autorităţile să nu dezvăluie adevăratele
dimensiuni ale criminalităţii decât în momente de răscruce. Fiecare nouă guvernare
este preocupată să spună şi să demonstreze cât de coruptă a fost guvernarea
anterioară, refuzând să accepte că aspectele criminalităţii afacerilor şi cele ale
crimei organizate se vor prelungi şi intensifica, uneori la cote mult mai ridicate.

Politizarea activităţilor de luptă contra criminalităţii este cauza fundamentală

a reacţiei slabe faţă de pericolul acesteia, elementul care determină puternica
consolidare a ei în societatea de azi. într-un asemenea climat, pe un teren prielnic,
structurile care acţionează în domeniul criminalităţii afacerilor şi-au construit,
dezvoltat şi perfecţionat un management performant, caracterizat de: eficienţă
maximă, specializare riguroasă, logistică ultramodernă, mult superioară celei aflate
la dispoziţia organelor legii. Sunt relevante în acest context afirmaţiile făcute de
Giovanni Falcone, celebrul judecător italian, asasinat de Mafia la 23 mai 1992:
„Mafia constituie o lume logică, mai raţională şi mai implacabilă decât STATUL.
Mafia este o articulaţie a puterii, o metaforă a puterii, dar şi o patologie a puterii.
Mafia este un sistem economic, o componentă obligatorie a sistemului economic
global. Mafia se dezvoltă datorită statului şi îşi adaptează comportamentul în
funcţie de acesta."

Produsul financiar rezultat din afacerile ilegale derulate de grupările crimei

organizate are dimensiuni impresionante. Banii murdari care circulă, practic la
vedere, constituie oxigenul care dă forţă infractorilor aflaţi foarte aproape sau chiar
în intimitatea structurilor de putere ce le garantează şi acoperă activităţile
infracţionale.Analiştii fenomenului criminalităţii afacerilor avertizează asupra
faptului că importante fonduri rezultate din afacerile ilegale sunt injectate în
organisme şi structuri politice şi administrative, pentru ca acestea să se menţină la
putere şi să poată garanta grupărilor criminale succesul în multitudinea afacerilor
murdare pe care le iniţiază.

13
Scopul, ţinta primordială a acestor grupări este aceea de a face inoperante,
ineficiente şi de a paraliza structurile abilitate să lupte împotriva lor.

Şi în România s-a produs de multă vreme fuziunea elitelor: elita lumii

interlope şi elita vieţii publice. Acestea acţionează împotriva ordinii şi a legii, în
perimetrul degradant al imoralităţii, afacerilor veroase, luxului şi desfrâului.

Exponenţii acestor elite au în proprietate restaurante, cazinouri, întreprinderi

profitabile, case de modă, hoteluri, autoturisme de lux, imobile ce rivalizează cu
proprietăţile princiare, trusturi de presă şi posturi de televiziune, locuinţe de
vacanţă şi, nu în ultimul rând, substanţiale conturi în străinătate.

Este, aşadar, limpede pentru omul de rând care asistă neputincios la acest
spectacol că în teritoriul ocupat de crima organizată, acţionează profesioniştii din
lumea comerţului, investiţiilor, finanţelor şi băncilor într-o perfectă articulare cu
exponenţi ai puterii.

Afacerile ilegale de mare amploare - contrabanda, evaziunea fiscală, traficul

de droguri, spălarea banilor, practici frauduloase în privatizarea unor societăţi
comerciale etc. - nu se pot iniţia, derula şi finaliza fără existenţa unui parteneriat
între grupările autohtone şi cele corespondente ale acestora care acţionează pe
teritoriul altor state.Infractiunea de spalare de bani se desfasoara cel mai adesea in
mai multe state si zone geografice ale lumii. De aceea se impune cooperarea
internationala prin institutiile juridice ale extradarii, comisiilor rogatorii,
executarea hotararilor judecatoresti ramase definitive emise de alte state, sechestrul
si confiscarea bunurilor rezultat a unor infractiuni comise in strainatate, precum si
noi metode de cooperare intre agentiile nationale ale diferitelor state. Doar
existenta unui sistem de norme legislative comune poate ajuta institutiile diferitelor
state in cooperarea eficienta in acest domeniu.De asemenea cooperarea
internationala prin intermediul institutiilor internationale cu atributiuni in acest
domeniu (Interpol, Europol, Eurojust etc.).

14
 5.Infracţiunea de spălare a banilor în sistemul european şi internaţional

Infracţiunea de spălare a banilor în sistemul european şi internaţional, este

împărţit în trei secţiuni şi analizează reglementarea infracţiunii de spălare a banilor
în sistemul european şi pe plan mondial.

Incriminarea infracţiunii de spălare a banilor din legislaţia Marii Britanii

face referire la experienţa experţilor britanici în lupta contra spălării banilor,
aceştia menţionând că spălarea banilor constituie în prezent o activitate criminală
specială extrem de rentabilă, iar pentru aceştia, spălarea banilor este o cale uşoară
spre o prosperitate aproape fără margini.

În Franţa infracţiunea de spălare a banilor a fost iniţial incriminată prin

Legea privind sănătatea publică şi viza spălarea fondurilor rezultate din traficul de
stupefiante.În studiile de specialitate elaborate de poliţia franceză s-a formulat o
definiţie, mai mult tehnică decât juridică, a spălării banilor, potrivit căreia „foarte
schematic, este vorba pentru un individ care dispune de venituri ilicite în numerar,
în primul rând să convertească biletele de bancă într-o monedă scriptuală sau
financiară iar, în al doilea rând, prin diferite tehnici să poată justifica bunurile şi
sursele de venituri. ”. În Franţa, Legea nr.627/1987 dinCodul sănătăţ ii publice
prevedea ca infracţiune spălarea banilor (blanchiment d’argent) numai spălarea
banilor proveniţi din trafic de stupefiante. Ca obiect material al acestei componenţe
erau numai banii, nu şi alte bunuri sau valori. Prin Legea nr. 96-392din 13 mai
1996, în Franţa a fost incriminată spălarea produselor crimei sau ale
delictului,infracţiune cu o sferă mai largă de aplicare [49, p. 309].Capitolul IV al
Codului penal al Franţei include nouă articole în materia spălării banilor(art.324-1
– 324-9)

Mulţi europeni se întreabă dacă ţările Comunităţii Economice Europene sunt

sau nu pregătite să facă faţă unor fenomene în creştere cum sunt criminalitatea,
imigraţia ilegală, traficul de stupefiante, rasismul.Un prim răspuns la această
problemă l-a constituit înfiinţarea unei Agenţii specializate denumită
15
„Europol”,formată din specialişti ai poliţiilor din ţările Comunităţii Economice
Europene.

Spania este considerată o citadelă a lumii financiare şi bancare, în care

autorităţile sunt preocupate de combaterea fenomenului de spălare a banilor.
Oficialităţile afirmă că traficul de droguri şi actele de contrabandă produc anual în
Spania o sumă de aproximativ 50 miliarde de peseta.

În mod evident, cea mai cunoscută sursă de bani „murdari” în Italia care
dispare într-un loc pentru a apărea şi mai puternică în altul, este traficul de droguri,
însă profituri imense se obţin şi pe alte căi, precum livrări ilegale de armament,
traficul cu aur, bijuterii şi pietre preţioase, traficul de fiinţe umane,corupţia politică
pe scară mare, evaziunea fiscală şi contrabanda.

Trebuie subliniat faptul că soluţiile elveţiene au devenit un model pentru

celelalte state europene şi în acelaşi timp că Elveţia dispune de un veritabil
ansamblu de prevederi elaborate pentru contracararea şi combaterea spălării
banilor murdari.Profesionalismul şi abilitatea funcţionarilor bancari coroborate cu
stabilitatea ţării au făcut ca sistemul bancar al Elveţiei să se bucure de un excelent
renume şi de încrederea clienţilor. În egală măsură au existat condiţii foarte bune
de exploatare a acestui sistem de către organizaţiile criminale transnaţionale.Unul
dintre obiectivele fundamentale ale înţelegerii dintre bănci(denumită mai departe
VSB) este contracararea abuzului în sfera secretului bancar, pentru păstrarea
bunului renume al sistemului bancar elveţian.

In Germania spălarea banilor a fost incriminată printr-o lege din septembrie

1992. Legea penală incriminează spălarea de bani şi valori dobândite în mod ilegal.
Este incriminată fapta persoanei care ascunde un obiect care provine din săvârşirea
unei infracţiuni, disimulează provenienţa, îngreunează sau periclitează aflarea
provenienţei, găsirea, confiscarea, sechestrarea unui asemenea bun. În cazuri
grave, pedeapsa este închisoare de la 6 luni la 10 ani. Constituie agravantă faptul
că acţiunea făptuitorului a rezultat dintr-o îndeletnicire ori dacă autorul este
16
membru al unei bande, constituită în scopul săvârşirii în mod obişnuit a spălării de
bani.

După ratificarea, la 22.12.1993, aConvenţiei de la Viena din 1988contra

traficului ilicit destupefiante şi substanţe psihotrope şi adoptarea, la 15 iulie 1993, a
Legii privind lupta cu traficul ilegal de droguri şi cu alte forme ale criminalităţii
organizate, în legea penală germană a apărut onouăinfraciune prevăzutăde art.261
intitulat „Spălarea banilor. Tăinuirea bunurilor patrimonialeilegal dobândite”,
alin.(1) al căruia prevede: „acel, care faţăde obiectul patrimonial, a cărui
sursăoconstituie:1)infracţiunea, svârşită de o altă persoană
,2)delictul, săvârşit de o altă persoană şi descris în art.29 alin.1 pct.1 al Legii
privindsubstanţele narcotice, sau3)delictele (potrivit alin.(1) art.246, 263, 264, 266,
267, 332, precum şi alin.(3) art.334)comise de către un membru al grupării
criminale în calitate de îndeletnicire,comite fapta de tăinuire a acestui obiect sau de
ascundere a originii lui, depistarea,confiscarea, arestarea, preluarea sau păstrarea
după această preluare a acestui obiect”.Dejaîncepând cu anii ’70 ai secolului al XX-
lea în Germania s-a impus necesitatea elaborăriiunor prevederi prin care s-ar
conferi un anumit statut juridic operaţiunilor de legalizare acapitalurilor care
anterior se examinau în calitate de modalitate a favorizării (art.258 (a), 259,
260,260 CP).Art.261 CP al Germaniei constituie un exempluinedit în materia
reglementărilor penale în cepriveşte spălarea banilor. Acesta poate fi facil înţeles
caurmare a interpretărilor doctrinare ale„componenţei de faptă”, ale „componenţei
subiective a faptei”şi ale „componenţ
ei obiective afaptei” (acestea fiind similare elementelor componenţei de
infracţiune).Legiuitorul german în art.261 CP nu oferăo definiţie a spălării banilor,
ci doar face o succintădescriere a modalităţilor de comitere a acestei fapte. În
avizul la proiectul respectiv de lege, princare în Codul penal al Germaniei s-a
introdus art.261, fapta se definea ca fiind introducereaobiectelor patrimoniale,
obţinute în urma activităţii criminale organizate, în circuitul financiar-economic în
scopul mascării lor [87, p. 38].Din start, este necesar a menţiona că Codul penal al

17
Germaniei a preluat recomandărileConvenț iei de la Strasbourg din 1990în ce
priveşte considerarea faptelor primare din care se obţinveniturile ilegale ce vor fi
supuse spălării, subiectul şi elementul subiectiv, adicăforma vinovăţieicu care se
comite spălarea banilor.
Ca punct de pornire în reglementarea pe plan internaţional a conceptului
„spălarea banilor” se reţine a fi, întâi de toate, Convenţia ONU adoptată la 20
decembrie 1988 la Viena contra traficului ilicit de stupefiante şi substanţe
psihotrope.Fiind impusă de exigenţa timpului şi pentru a înlătura lacunele
Convenţiei din 1988, a fost elaborată Convenţia privind spălarea banilor,
depistarea, sechestrarea şi confiscarea veniturilor provenite din activităţi
infracţionale, semnată la Strasbourg la 8 noiembrie 1990. Prescripţii privind
instituirea răspunderii penale pentru spălarea banilor sunt prevăzute şi înConvenţia
privind criminalitatea organizată transnaţională de la Palermo din decembrie 2000.

Concomitent, pe lângă convenţiile sus-enunţate, apreciind dezvoltarea

recentă, care contribuie la ameliorarea conştientizării şi cooperării la nivel
internaţional în lupta împotriva corupţiei, inclusiv prin acţiunile întreprinse de către
Naţiunile Unite, Banca Mondială, Fondul Monetar Internaţional, Organizaţia
Mondială a Comerţului, Organizaţia Statelor Americane şi Uniunea Europeană, în
cadrul Consiliului Europei a fost adoptată Convenţia penală cu privire la
corupţie.Evoluţia alarmantă a crimei organizate şi cu predilecţie a traficului de
droguri au determinat autorităţile Statelor Unite ale Americii să declanşeze,
începând cu anul 1970, o puternică ofensivă în plan legislativ şi executiv
împotriva acţiunilor ilegale de spălare a banilor proveniţi din afacerile criminale.

Astăzi, pe plan mondial oamenii cheltuiesc 500 miliarde de dolari SUA pe

an pentru stupefiante, ceea ce impune pentru traficanţii de stupefiante spălarea
profiturilor obţinute din acest comerţ ilegal prin intermediul instituţiilor financiare.
Ministerul Finanţelor SUA afirmă că traficanţii de droguri spală 100 miliarde
dolari pe an în SUA.

18
 Bibliografia

1. Convenţia ONU din 20.12.1988 de la Viena contra traficului ilicit de stupefiante

și substaţe psihotrope //
2. Tratate internaţionale la care Republica Moldova este parte (1990-1998).Vol.8. –
Chişinău: MOLDPRES, 1999.

3. Convenţia privind spălarea banilor, depistarea, sechestrareaşi confiscarea

veniturilorprovenite din activitatea infracţională// Monitorul Oficial al Republicii
Moldova, 2002, nr. 43-45/281.

4. Tratat de drept financiar si fiscal - Dan Drosu- Saguna, ed. All Beck SA 2001.

5. Bujor V., Buga L. Drept penal comparat. – Chişinău, 2003.

6. Pivniceru Mona Maria. Răspunderea penalăîn dreptul internaional. – Bucureşti:Collegium

- Polirom, 1999.

7. Evaziunea fiscala – Theodor Mrejeru, Dumitru Andreiu, Petre Florescu, Dan Safta,
Marieta Safta, ed. Tribuna Economica 2000.

8. Dreptul comerţului internaţional -Dragoş A Sitaru,Bucureşti 1996.

9. Tratat de drept financiar si fiscal - Dan Drosu- Saguna, ed. All Beck SA 2001.

10. Voicu Costică. Spălarea banilor murdari. – Bucureti: SYLVI, 1999.

11. Lascu I. Spălarea banilor. Actualitate. Realitate social şi incriminare // Dreptul,2003,

nr.6.

12. Teză de doctorat: Mutu Maria: SPĂLAREA BANILOR – ASPECTE JURIDICO-

PENALE 2005.

13. www.scribd.com.

14. http://www.google.md.

19