PROIECT REGIZORAL

Concepţie regizorală: Noemi Lazici

1
ET IN MOSCOW EGO!
de Cristina Iancu

Personajele:

Svetlana
Rita
Ivan
Doi mafioți
Igor

1.Concepția regizorală.

Cobor în tine şi te pătrund. Cine sunt? Cine...sunt?

(…)
Sunt aceeaşi ca tine. Tot materie
Cuvântul cheie în acest proiect este devenire.

2
Textul Cristinei Iancu capturează esența problematicii identității și pierderea acesteia
într-un mediu unde existența își pierde natura umană, nu lasă individul să își dezvolte
propria identitate unică obligându-l să fure alte identități, alte esențe, preluându-le și
asumându-le până realmente devin esențe proprii.
Mediu care nu te lasă să te dezvolți ca individ. Aparenta situație banală în care omul
crede că a „furat” o informație conștient sau inconștient din exterior, nu realizează
paradoxul acestei condiții în care, de fapt, mediul te fură, rupându-te în bucăți,
transformându-te în piesa minoră mecanică a acestei mașinării uriașe și tăcute numită
mediu înconjurător.
Monstrul care se dezvoltă în om în acest context, este rezultatul acestor stereotipuri
preluate ajunse să ne definească ca fiind fundamentul propriu. Cu alte cuvinte, omul nu se
naște violent, el devine. Această devenire va fi arătată în acest spectacol, prin care
publicul poate fi martorul unui traseu existențal unic prin care carnea umană devine
obiect comercial, iar moartea apare ca o soluție, respirația devine primordială doar în
momentul crimei care apare ca o luare în posesie a unei întregi existențe, devenind astfel,
aparent, propria existență.
devenirea se manifestă și în context spațial scenic.
Transpunerea acestui text, în esență realist, care, capătă caracter simbolist la final,în
spectacol de teatru, trebuie să pornească și el de la concret-spațiu( spații) aparent realiste
care devin altceva paralel cu traseul devenirii personajului.Soluții curate și simple care
capătă caracter metafizic prin lumină, materie,culoare, stare, acțiune, cuvânt.
Ne aflăm într-un context murdar, toaleta unui restaurant din Moscova, Moscova
zilelor noastre, scara unui bloc, camera Svetlanei, un „birou” mascat în biroul Ambasadei
Stalelor Unite ale Americii, el de fapt este locul în care se întâlnesc mafioții ocupându-se
cu trafic de carne vie, unde „vizionează” momentele intime filmate în secret ale fetelor
naive, ocărite, filmări,care apoi se transformă în industrie de natură pornografică. Văd în
transpunerea acestui text o necesitate de rafinament dus aproape până la extrem,
rafinament care nu lasă anumite scene să se transforme în vulgaritate , nu lasă ca spațiul
în sine să se transforme în imagini și semne vulgare. Rafinament, pentru că sensurile
multiple de natură metafizică a acestui text sunt și ele la rândul lor realizate cu un

3
rafinament ascuns extrem de iscusit. Datele realiste ale spațiului trebuie să devină date
care conduc spre teatru simbolist ca să se poată realiza și pe plan vizual această devenire:

Concepţia spaţiului scenic:

Toaleta restaurantului, în jurul căreia este construită aproape toată acțiunea și esența
textului, va fi un fel de Axis Mundi plasat în mijlocul scenei, spațiu închis gândit de mine
ca fiind izolat în totalitate, înconjurat de pereți din Plexiglas oglindă care pot fi luminate
din interior, având și caracteristicile unei oglinzi în condițiile în care lumina pătrunde din
exterior. Spațiu gândit ca un incubator steril ascuns în spatele unui perete de oglindă,
oglindă care este elementul de bază în construcția scenică a „biroului” ambasadei, îl văd
realizat în fața toaletei, oglinda constituind peretele comun, creând legatura fizică și în
același timp metafizică între aceste două spații:-oglinda și ceea ce se află în spatele ei.
Camera Svetlanei-spațiu cheie în vizualizarea luptei împotriva mediului care te
răpește și te înghite-va avea un perete care va fi „construit” treptat de către ea prin
tricotajele aparent puerile și banale care vor căpăta încetul cu încetul metafora acestei
lupte împotriva mecanismului de dezumanizare al mediului. Își va „tricota” propriul
mediu, pornind de la o banalitate cum ar fi un fular sau o haină. Va avea în permanență la
ea material de tricotat, la început, acest material, și el, banal, care se transformă în
materie primă ca mațele unei găini ( scena 3 unde Svetlana va tranșa o găină cu scopul
de a găti cina și joculețul devine elementul esențial al construcției acestui mediu propriu
căpătând dimensiuni uriașe) sau materiale ca metalul și plasticul.( furtun pvc moale)
Aici se află paradoxul: prin această încercare a contrucției, ea devine partea
neînsuflețită a acesteia.
Spațiile au identitate, partea umană, nu. Aici va trebui măiestria scenografului să se
transforme în magie, realizând spațiile în așa fel incât să creeze un sentiment straniu de
comoditate,comfort, reacția publicului față de acest spațiu va trebui să fie una foarte
caldă, primitoare, entuziastă, cu alte cuvinte, trebuie să se simtă bine. Prin această stare
de bine aparentă infiltrăm monstrul care se manifestă și în afara spațiului de joc, care
prin iluzia creată poate să îți fure esența umană și are capacitatea să te transforme din
ceva viu în mecanism lipsit de esență umană, ajungând să faci parte din el.
Personajele, și ele, nu sunt altceva decât elemente de construcție al acestui mediu.

4
Rita, fata tânără, care provine dintr-un context parcă de vis, mediul rural aflat într-o
armonie aproape utopică:
La Baku am locuit într-o casă mare. Aveam o curte largă, în curte creşteau pere, pere
galbene. Gustoase! Trăiam împreună ca o familie- azeri, armeni, ruşi, ucraineni, tătari...
Mătuşa Klara, mătuşa Sara...Abdullah, Ruben... Nu ai de unde să ştii, probabil ai trăit
toată viaţa într-o garsonieră din Moscova. Cu ruşii tăi.
Ajungând la destinație, riscându-și viața ca refugiata războiului azero-armen, nu va
supraviețui mediului închis într-o toaletă pe care a ajuns să o spele zi de zi. Fiind singura
care vine cu o identitate proprie asumată, care îî pune în pericol viața și în prezent, este
foarte clar că va deveni victima acestui mediu, ajungând să fie nu doar dezumanizată ci și
ucisă de către mecanismele devenite inumane ale acestui mediu în care a ajuns. La
început i se fură identitatea, apoi viața. Va fi înghițită pentru că prezintă un factor de risc
în acest proces de dezumanizare. Nici aspectul ei fizic „nu se incadrează” în această
imagine perfectă compusă din locuitorii impecabili ai Moscovei:
Cândva eram toţi cetăţeni sovietici, acum însă avem o nouă naţionalitate...suntem
„persoane de naţionalitate caucaziană”.
Imaginea ei va fi construită conform acestor date: Păr lung, negru, ochi negri, constituție
corporală slabă și fragilă, micuță, parcă „roasă vie” încetul cu încetul. Pe corpul ei se va
vedea ca o proiecție documentară a prezentului, datele acestui mediu în care a ajuns și cu
care se afla în conflict zi de zi. Păstrarea în secret al existenței copilului, este și el, un
element monstruos în acest conflict.

Svetlana, puțin mai în vârstă ca Rita este prototipul clar al acestei dezumanizări, al
acestei deveniri în ceva inuman, robotic.O multitudine de esențe și identități furate de-a
lungul timpului, timp petrecut în acest context urban dezumanizat. (faptul că și ea provine
dintr-un context rural are o importanță majoră). Ea aruncă trecutul, îl neagă, îl urăște. E
mult mai bine pentru ea în acest context iluzoric unde totul este o minciună- minciună
care va fi asumată de ea ca adevăr – unde totul este neclar, furat, multiplicat, confuz:
Ivan: Tre’ să fii tu, numa’ că altcineva în acelaşi timp. Uite, cum eşti tu Irina şi
Svetlana...

5
Așa cum va deveni și Rita către final, așa cum o va lua în totalitate în posesie pe Rita,
sugrumând-o, furându-i respirația, transformând-o în respirație proprie, astfel creând
renașterea proprie la un nivel absolut. Acceptarea rolurilor, furtului identităților precum și
acceptarea prostituției sunt manifestările exterioare al unui monstru care în interior
ascunde mult mai multe. Faptul că acest monstru se lasă arătat descrie o ironie de o
cruzime nemărginită, ne lasă să înțelegem, că orice facem, nu avem cum să învingem.
Și iubirea este o iluzie, persoana iubită există pe plan închipuit, nu are nimic fizic sau
real, relația lor este creată pe „telepatie”, persoană, care la rândul lui este și el deghizat în
altceva, în acel ceva care îî vinde esența, o transformă în bani, momentele lor intime
dintr-un trecut foarte îndepărtat devin industrie pornografică.
Declanșarea crimei este inevitabilă. Faptul ca ea va ucide când va afla că a fost păcălită,
în realul ei iluzoriu în care a crezut atât de puternic, este un fel de ultim rezultat în lanțul
dezumanizării totale. Mai mult. Apare ca o reacție normală. Ea nu poate pleca-fiind
păcălită, Rita având viza adevărată, ce îî mai rămâne?
Imaginea ei exterioară va trebui să fie în armonie cu datele acestui mediu fals iubit de
ea:Blondă, frumoasă, ochi reci, albaștri,lipsiți de viață, coafură „la modă”,îmbrăcată
impecabil în ciuda mediului în care lucrează.
Trebuie să existe un contrast vizual foarte puternic între Rita și Svetlana.

Ivan în toată povestea asta este un personaj cu elemente de construcție interioară de tip
schizoidal. El se lasă măcinat de mediul înconjurător doar de spaima șefului. La el spaima
este motorul. O iubește în felul lui pe Svetlana dar nu are cum să evadeze din această
industrie, din acest cerc, ajungând din cauza spaimei să o sacrifice pe Svetlana,
ascunzând și el, la rândul lui, identitatea și esența adevărată.
Igor va apărea la final ca personaj real fiind un anume personificare al acestui mediu
monstruos, prototipul impecabil al mafioților costumați în costume negre care sunt
angajații lui, având o înfățișare rafinată și impecabilă, costum alb, privind și analizând
împreună cu ceilalți produsul filmat înainte ca să ajungă să fie vândut.

De ce ar avea nevoie publicul de o asemena poveste ? Orice public din această țară este
martorul unui haos agresiv și de nedescris care ia dimensiuni din ce în ce mai uriașe.

6
Cred cu adevărat că montarea acestui text extrem de puternic, curajos și actual, care
funcționează în compoziția sa pe mai multe nivele, ajungând să capete sens metafizic,
are capacitatea și forța necesară care poate naște în spectator ca ființă umană o anumită
modificare interioară, poate satisface diferite tipuri de spectator tocmai prin această latură
a structurii multiple,mai mult, îi poate oferi sentimentul real că numai și numai el mai
poate salva ceva, dar existența posibilității schimbării există cu adevărat. Este un
sentiment extrem de nobil care îî este servit, și anume, sentimentul că are această
posibilitate, această forță stă în mâinile lui. În vremuri haotice și agresive în care
schimbarea este vitală...Până nu este prea târziu.

2. Spațiul și costumele

În prima parte a proiectului am încercat să conturez esența textului redată vizual prin
mijloace simple, curate și extrem de expresive.
Tot decorul este fix, schimbări minime la nivelul unui mobilier se vor produce, dar atât.

Decorul este compus din trei spații diferite, unite între ele cu ajutorul unor panouri,
panouri care în fiecare spațiu vor căpăta identități proprii și anume:
În partea stângă a scenei, care va fi camera Svetlanei, vom avea un panou construit în
fundal dintr-o ramă de lemn pe care se fixează o plasă metalică cu găuri mici asemenea
plasei împotriva țânțarilor pe care se pot introduce, fixa structurile tricotate din diferite
materiale, alcătuind astfel esența interiorului Svetlanei.Rama va avea următoarele
dimensiuni:
lungime: 5m
înălțime: 2m
această ramă se va continua cu un panou de lemn care va fi peretele din spate al toaletei,
care va avea lungimea tot de 5 m, având lipit pe el tapet alb cu model de faianță, vasul de
toaletă va fi plasat din profil, fixat de un perete de plexiglas care în același timp este și
peretele despărțitor între camera Svetlanei și toaleta. Toaleta având forma unui incubator,
peretele din față a toaletei va fi construit din perete de plexiglas oglindă cu proprietăți de

7
transparență când sursa de lumină se află în spatele lui. Vor fi fixate cercuri de plastic
transparent în număr de trei, unul pe peretle despărțitor, două pe peretele oglindă, toate
trei cercuri fixate în interior, sugerând găurile de respirație.
Dimensiune Plexiglas oglindă: lungime: 5m
înălțime: 2m
Spațiul biroului se află în fața acestu perete plexiglas oglindă și nu necesită construcție
individuală.
Mobilierul biroului este simplu, o masă metalică de culoarea neagră având lungimea
1,5m iar lățimea 5m, Un fotoliu rotativ din imitație de piele, și trei scaune negre de lemn.

Camera Svetlanei va avea o canapea lipită de peretele despărțitor, în dreapta, va avea

culoarea verde spre gri, canapea învechită și murdară. O masă rotundă de lemn și un
scaun de lemn simplu pe care ea va incepe să tricoteze, mobilierul va fi transformat în
tricotaj, la fel ca peretele din spate. Singura pată vie de culoare în acest spațiu va fi
peretele tricotat, această viață va fi redată prin culoarea roșie a cărnii cu care la un
moment dat va ajunge să tricoteze.

Costumele:
Svetlana: Halat lung alb cu buzunare mari laterale, ciorapi albi groși de bumbac, pantofi
albi de cauciuc.
Ai doilea costum al Svetlanei este o rochie simplă, verde, tricotată.
Rita va fi îmbrăcată într-un halat gri murdar asemănător cu halatul Svetlanei, dar mult
mai murdar și mai rupt, șifonat. În picioare va avea cizme de cauciuc gri. Nu va avea
mănuși.
Ivan: Blugi și o geacă de piele, dedesubt un tricou alb.Bocanci.
Mafioții: Costume negre
Igor: Același costum dar alb spre crem.

8
9
10