Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
1 Luceafarul Comentariu
1 Luceafarul Comentariu
Tabloul al IV-lea Ne duce din nou în planul terestru dar si în cel universal
cosmic.Hyperion devenit din nou Luceafar se întoarce pe cer si îsi revarsa din nou razele
asupra Pamîntului.În acest tablou avem un foarte frumos pastel terestru care contrasteaza
cu pastelul cosmic din partea a 3-a. Luceafarul descopera pe cararile din crînguri sub
siruri lungi de tei doi tineri îndragostiti care sedeau singuri. Fata îl vede si îl cheama sa-i
lumineze norocul. Oamenii sînt fiinte trecatoare. Ei au doar stele cu noroc în timp ce
Luceafarul nu cunoaste moarte. Mîhnit de cele ce vede, Luceafarul nu mai cade din înalt
la chemarea fetei ci se retrage în singuratatea lui constatînd cu amaraciune:"Ce-ti pasa tie
chip de lut /Daco-i fi eu sau altul?/Traind în cercul vostru strîmt/ Norocul va petrece/Ci
eu în lumea mea ma simtNemuritor si rece".
Resemnarea în "lumea lui", nemuritor si rece, este resemnarea ideala la care tinde orice
om superior cu constiinta ridicarii lui din conditia umanului. Raspunsul final al
Luceafarului este constatarea rece, obiectiva, a diferentelor fundamentale între doua lumi
antonimice: una traind starea pura a contemplatiei, cealalta starea instinctualitatii oarbe în
cercul strâmt al norocului, al sansei de a se împlini sau a nesansei.
În structura poemului exista elemente care apartin celor trei genuri litarare: liric, epic si
dramatic.
Lirismul provine din muzicalitatea formei, din trairile personajelor, dar si din prezenta
unor specii apartinând genului liric: pastelul terestru si cosmic, meditatia si elegia.În ceea
ce priveste genul dramatic, trebuie sa distingem între aspectul tehnic al termenului si cel
al continutului; ca tehnica dramatica, poemul este alcatuit din mai multe scene în care
modalitatea esentiala de exprimare este dialogul - din punctul de vedere al continutului,
vorbim de framântarile dramatice ale personajelor între ceea ce sunt ele-n realitate si ceea
ce vor sa fie.De genul epic apartine schema epica, caracterul narativ al
poemului.Limbajul artistic poate fi definit prin câteva particularitati:
* limpezimea clasicii este data de absenta podoabelor stilistice, epitetele alese de poet
dovedind preocuparea acestuia pentru claritatea descrierii, Eminescu folosind cele mai
potrivite cuvinte pentru conturarea ideilor:
- epitetul popular "o prea frumoasa fata" a fost ales dupa un lung sir de încercari: "un
ghiocel de fata", "un vlastarel de fata", "o dalie de fata", "un gangure de fata, o pasere de
fata", un canaras de fata", "un giuvaer de fata" etc;
- folosirea putinelor adjective (89 în tot poemul) este particularizata prin frecventa
acelorasi câteva: mândru, frumos, mure, blând,, dulce, viu sau prin formarea unora noi,
cu prefixul etc. ne: nemarginit, nemuritor, nespus, negrait, nemiscator etc.
'Luceafarul' este o capodopera nu numai prin profunzimea ideilor ci si prin perfectiunea
formei. Dintre particularitatile de stil ale poeziei, se remarca, mai intai, limpezimea
clasica. Aceasta a fost obtinuta prin inlaturarea podoabelor stilistice. Pentru a ajunge la
superlativul 'o prea frumoasa fata', Eminescu a eliminat epitetul 'luminoasa', apoi o serie
de metafore: 'un canacas de fata', 'o dalie de fata', 'un ghiocel de fata', 'un giuvaer de fata'
etc. In plus, poetul a utilizat doar 89 de adjective, in majoritate de origine latina.
Ideile filozofice care strabat poemul sunt exprimate prin maxime, sentinte, precepte
morale (in rostirea Demiurgului), ceea ce confera versurilor valoare gnomica. Apoi
puritatea stilului este obtinuta prin preponderenta termenilor de origine latina. Eminescu
valorifica mai ales fondul romanesc de cuvinte, si integreaza in text expresii populare,
acceptand un numar mic de neologisme ('haos', 'ideal', 'palat', etc). Ca efect, limbajul e
curat romanesc, inteligibil pentru toti, natural
Poezia "Luceafarul" este cea mai înalta expresie a poeziei românesti, deoarece ea
reuneste "aproape toate motivele, toate ideile fundamentale, toate categoriile lirice si
toate mijloacele lui Eminescu, poemul fiind într-un fel si testamentul lui poetic, acela
care lamureste posteritatii chipul în care si-a conceput propriul destin" (Tudor Vianu)
Morala Luceafarului Eminescian nu este alta decat cea desprinsa din inegalabilul basm
romanesc Tinerete fara batranete si viata fara de moarte adica faptul ca omul asa cum este
el creat este in incapabilitatea de a-si depasi conditia de muritor .