Fiziologia plantelor – intrebari test

1. Definiţi obiectul şi conţinutul fiziologiei vegetale

Fiziologia vegetală este o ramură a ştiinţelor biologice care se ocupă cu studiul
proceselor vitale din plante. Termenul de fiziologie îşi are originea în limba
greacă, de la cuvintele physis = natură şi logos = ştiinţă.

2. Ce este fiziologia plantelor din punct de vedere teoretic?

Din punct de vedere teoretic, fiziologia vegetală este o ştiinţă biologică
fundamentală, care studiază mecanismele ce controlează modul de organizare şi
funcţionare a organismelor vegetale.

3. Ce este fiziologia plantelor din punct de vedere practic?

Din punct de vedere practic, fiziologia vegetală este una din ştiinţele de bază în
cultura plantelor. Ea sintetizează cunoştinţele pe baza cărora sunt elucidate şi
controlate procesele vitale din plante, în scopul cerut de practică.

4. Care este obiectivul fundamental al fiziologiei plantelor?

Obiectivul fundamental al fiziologiei plantelor este acela de a participa la
procesul de sporire a producţiri vegetale pe calea valorificării întregului
potenţial biologic de producţie al plantelor. Pentru aceasta, sunt necesare
temeinice cunoştinţe despre cerinţele plantelor faţă de
factorii de mediu.

5. Care este raportul fiziologiei plantelor cu alte ştiinţe?

Fiziologia vegetală se află în relaţii strânse cu alte ştiinţe prin: obiectul
cercetărilor, metodele utilizate, sistemele de interpretare şi prin caracterul
aplicativ.

6. Precizaţi metodele de cercetare folosite în fiziologia vegetală?

Fiziologia plantelor este o disciplină cu un pronunţat caracter experimental,
experienţa fiind principala metodă de cercetare. Experienţa trebuie completată
cu observaţia atentă şi cu interpretarea rezultatelor obţinute.

7. Care este importanţa fiziologică a apei în viaţa plantelor?

Importanţa fiziologică a apei în viaţa plantelor:
-apa reprezintă solventul pentru substanţele minerale şi unii compuşi organici
solubili;
- asigură transportul substanţelor dizolvate prin vasele lemnoase, liberiene,
apoplast şi simplast;
-concură la realizarea stării de turgescenţă, care favorizează procesele biofizice
la nivel
celular şi, prin aceasta, conferă poziţia erectă la plantele ierboase;
- asigură mediul pentru desfăşurarea unor reacţii de biosinteză şi de
biodegradare a unor substanţe din plantă;
- participă la procesul de creştere a plantelor;
- contribuie la evitarea supraîncălzirii ţesuturilor, care ar putea surveni în urma
căldurii degajate în timpul metabolismului sau a acţiunii soarelui din timpul
verii;
- participă la procesul de fotosinteză cu protonii şi electronii rezultaţi din
procesul de fotoliză a apei;
- îndeplineşte, în viaţa plantelor, un rol ecologic însemnat, determinând, ca şi alţi
factori (lumina, temperatura), repartizarea vegetaţiei pe globul terestru.

8. Care este conţinutul de apă al plantelor?

Conţinutul de apă al plantelor este variabil cu specia de plantă, cu vârsta, cu
organul vegetal, ţesutul şi starea fiziologică.

9. Care sunt stările şi formele de apa din corpul plantelor?

Apa din corpul plantelor se găseşte, în mod normal, în două stări: lichidă şi
gazoasă, dar în timpul iernii, o putem găsi şi în stare solidă, sub formă de gheaţă.
În constituţia corpului plantelor, apa lichidă se găseşte sub două forme: apă
liberă şi apă legată.

10. Precizaţi tipurile morfologice de rădăcini

Tipuri morfologice de rădăcini:
A – rădăcină pivotantă la cânepă (Canabis sativa);
B – rădăcină fasciculară la mohor (Setaria glauca);
C – rădăcină rămuroasă la măr (Malus pumila var. domestice)

11. Care sunt zonele vârfului rădăcinii?

Zonele vârfului rădăcinii sunt piloriza, vârful vegetativ, zona netedă, zona
perilor absorbanţi şi zona aspră.

12. Ce sunt perii absorbanţi ?

Perii absorbanţi sunt celule ale rizodermei puternic alungite, cu lungimea de 8-
15 mm şi diametrul 10 μ. Perii sunt unicelulari, au o membrană subţire, alcătuită
din caloză şi substanţe pectice, cu o mare capacitate de gelificare şi aderenţă la
sol şi cu o mare permeabilitate.
13. Ce sunt difuziunea, imbibiţia şi osmoza?
Difuziunea este fenomenul de interpătrundere omogenă a două substanţe
miscibile, de concentraţii diferite, puse în contact direct. Difuziunea se datoreşte
energiei cinetice moleculare.
Imbibiţia este fenomenul de interpătrundere a moleculelor de apă printre
moleculele unei alte substanţe. În urma imbibiţiei are loc creşterea în volum şi
greutate a acesteia. Imbibiţia se datoreşte energiei cinetice a moleculelor de apă,
precum şi proprietăţii diferiţilor radicali chimici ai substanţei, numiţi radicali
hidrofili de a lega apa în mod reversibil.
Osmoza este fenomenul de amestecare a două soluţii de concentraţii diferite
separate printr-o membrană semipermeabilă sau fenomenul de pătrundere a
solventului unei soluţii printr-o membrană semipermeabilă.

14. Care sunt fazele plasmolizei?

Plasmoliza are loc în trei faze:
− plasmoliza incipientă, care constă în desprinderea citoplasmei de membrană
numai la colţurile acesteia;
− plasmoliza concavă, care constă în desprinderea parţială a citoplasmei de
membrană;
− plasmoliză convexă, care constă în desprinderea totală a citoplasmei de
membrană

15. Ce sunt vasele lemnoase?

Vasele lemnoase sunt trahee şi traheide. Traheele sunt celule prozenchimatice
puse cap la cap, cu pereţii laterali lignificaţi, între care au dispărut membranele
despărţitoare. Traheidele sunt celule prozenchimatice, de asemenea cu pereţii
laterali lignificaţi, între care există pereţi despărţitori.

16. Care sunt forţele care determină urcarea apei în plantă?

Ascensiunea apei în plantă se efectuează cu ajutorul unor forţe fiziologice, care
sunt presiunea radiculară şi forţa de aspiraţie a frunzelor şi a unor forţe fizice,
care sunt forţa de coeziune a moleculelor de apă, forţele de capilaritate şi de
imbibiţie a vaselor lemnoase.

17. Enumeraţi tipurile de transpiraţie la plante

La diferite organe, transpiraţia poate fi de trei tipuri, şi anume transpiraţie
lenticelară, cuticulară şi stomatală.

18. Ce sunt stomatele şi care este structura acestora?

Stomatele sunt formaţiuni epidermice alcătuite din două celule reniforme puse
faţă în faţă între care există o deschidere numită ostiolă.
19. Enumeraţi factorii interni care influenţează transpiraţia plantelor
� Numărul de stomate pe suprafaţa frunzelor este variabil, fiind în general de
10-600/mm2.
� Poziţia stomatelor. La majoritatea speciilor stomatele se găsesc la acelaşi
nivel cu celulele epidermice.
� Gradul de deschidere a stomatelor. Plantele reglează intensitatea
transpiraţiei prin frunze prin mecanisme de închidere şi deschidere a stomatelor.
� Suprafaţa foliară. Plantele îşi corelează suprafaţa foliară cu gradul de
aprovizionare cu apă din mediu.
� Poziţia frunzelor. În zonele umede frunzele au poziţie orizontală, pentru a
capta cât mai multă lumină şi a intensifica transpiraţia.
� Concentraţia sucului vacuolar. La plantele de sărătură şi deşert,
concentraţia sucului vacuolar este mărită prin acumulare de săruri minerale,
glucide solubile sau acizi organici, ceea ce reduce intensitatea transpiraţiei.
� Prezenţa plastidelor şi antocianilor măreşte intensitatea transpiraţiei,
deoarece pigmenţii verzi şi galbeni din cloroplaste, cât şi antocianii roşii,
albaştrii şi violacei absorb radiaţiile spectrului de lumină, mărind temperatura
frunzei.
� Sinteza unor uleiuri volatile sau parfumuri. Prin evaporarea în atmosferă,
uleiurile volatile absorb o parte din radiaţiile calorice, micşorează intensitatea
transpiraţiei şi evită supraîncălzirea plantelor, de exemplu la labiate şi rozacee.
� Dinamica diurnă a transpiraţiei . În timpul zilei, transpiraţia este de 10-12
mai intensă decât noaptea, fiind favorizată de temperatura ridicată, lumina
intensă şi umiditatea relativă a aerului.
� Dinamica sezonieră este evidentă la plantele perene lemnoase, arbori şi
arbuşti, transpiraţia fiind mult mai redusă iarna decât în timpul sezonului de
vegetaţie.

20. Ce este gutaţia?

Gutaţia ese procesul de eliminare a apei de către plante sub formă de picături.

21. Care este rolul îndeplinit de elementele minerale în corpul plantelor?

Substanţele organice complexe ce alcătuiesc corpul plantelor şi asigură buna
desfăşurare a proceselor fiziologice din organismul vegetal sunt sintetizate pe
baza substanţelor minerale pe care plantele le absorb din mediul înconjurător.
Elementele minerale absorbite din mediu pot avea diferite roluri, şi anume:
− rol plastic, participănd în sinteza unor substanţe de constituţie, de exemplu C,
H, O, N, S, P, Ca, Mg, Si;
− rol metabolic, catalitic, de activare sau inhibare a proceselor enzimatice, de
exemplu Fe, Cu, Zn, Mn, Mo, B;
− rol în reglarea echilibrului osmotic, modificarea permeabilităţii celulare şi a
proprietăţilor fizico-chimice ale coloizilor plasmatici, de exemplu K, Na, Ca,
Mg.
22. În ce constă absorbţia pasivă şi activă a elementele minerale?
Absorbţia pasivă se face prin fenomene fizice, fără consum energetic celular.
Absorbţia activă se face cu consum de energie metabolică, provenită din
respiraţia celulelor şi realizează transpotul activ, împotriva gradientului de
concentraţie. Ea permite traversarea barierei de difuziune reprezentată de
citoplasmă până la vacuolă.

23. Care sunt factorii externi care influenţează absorbţia sărurilor minerale
din sol?
Absorbţia sărurilor minerale din sol este influenţată de acţiunea factorilor
externi:
� Temperatura solului. Absorbţia începe la temperatura de 1-100C, este
optimă la 20-250C pentru plantele mezofile şi 25-320C pentru plantele
termofile, de origine tropicală şi subtropicală şi încetează la 35-450C.
� Umiditatea solului. În condiţii normale, umiditatea solului favorizează
absorbţia prin solubilizarea sărurilor şi mobilizarea ionilor.
� Aeraţia solului stimulează absorbţia elementelor minerale prin intermediul
respiraţiei.
� Reacţia solului (pH-ul) modifică permeabilitatea protoplasmei şi absorbţia
elementelor minerale, precum şi activitatea microbiană din sol.
� Concentraţia soluţiei solului. Valoarea optimă a concentraţiei soluţiei
solului este de 0,5 - 1,5‰, iar cea maximă este de 5‰.
� Textura solului este dată de compoziţia granulometrică.
� Antagonismul ionic. Orice ion, chiar indispensabil, în stare pură în soluţia
solului este toxic, dar prin amestec cu alţi ioni, efectul toxic se anulează, fiind
înlocuit cu un efect de stimulare reciprocă a absorbţiei elementelor minerale.

24. În ce constă circulaţia elementele minerale în corpul plantelor?

Transportul elementelor minerale prin protoplasma celulelor parenchimului
cortical al rădăcinii se face în mod activ, iar prin membranele acestora în mod
pasiv, prin fenomenele fizice de adsorbţie, schimb ionic şi difuziune.
Ascensiunea elementelor minerale în curentul sevei brute prin vasele de lemn se
efectuează în mod pasiv datorită forţei motrice superioare determinată de
transpiraţia frunzelor. Tot prin vasele de lemn circulă elementele minerale în
curentul de reutilizare, de la organele bătrâne, spre organele tinere în perioadele
cu cerinţe nutritive ridicate.

25. Care sunt cele mai folosite tipuri de îngrăşăminte foliare?

Cele mai folosite tipuri de îngrăşăminte foliare sunt: F-411, ce conţine N: P: K
180: 35: 40, F-141 cu N: P: K 30: 200: 40, F-231 cu N: P: K 80: 130: 40, F-
011 cu N: P: K 0: 130: 130 şi Folifag cu N: P: K 75: 25: 40.
26. Care este forma de absorbţie a azotului de către plante?
Forma de absorbţie a azotului de către plante este reprezentată în special de
ionii NO3 şi NH4. Ea depinde de specie, vârsta plantei, fenofază, pH-ul şi
concentraţia soluţiei solului.

27. Care sunt acţiunile specifice ale azotului în plante

Azotul intră în componenţa principalelor substanţe din celula vegetală, cum sunt
proteinele structurale, având un rol plastic esenţial. De asemenea, intră în
structura unor compuşi ca enzimele, clorofila, vitaminele, hormonii, având un
rol metabolic esenţial. Azotul participă în fotosinteză, respiraţie, creştere,
reproducere, fructificare, precum şi în biosinteza unor compuşi secundari ca
alcaloizi şi glicosizi. În lipsa azotului, viaţa plantelor nu e posibilă.
28. Simptome de carenţă a fosforului în plante
Carenţa de azot perturbă procesele de creştere vegetativă şi înflorire, precum şi
formarea organelor de repaus (bulbi, tuberculi, tubero-bulbi etc). În frunze se
produce cloroza, scăderea conţinutului de clorofilă şi a intensităţii fotosintezei.

29. Simptome de exces a potasiului în plante

Efectul direct al excesului se datoreşte toxicităţii unor compuşi anorganici cu N.
Cel mai toxic compus este NH4. Toxicitatea sa apare când intensitatea
absorbţiei depăşeşte intensitatea asimilaţiei, ceea ce determină acumularea NH4
în citoplasma celulelor peste limitele normale.
Toxicitatea NH4 se manifestă mai intens asupra rădăcinii, decât asupra
organelor aeriene, deoarece rădăcinile sunt supuse unor concentraţii mai
ridicate, iar translocaţia NH4 spre organele aeriene este foarte redusă.

30. Ce sunt culturile hidroponice?

Culturile hidroponice reprezintă creşterea plantelor într-un mediu controlat, cu
soluţii nutritive, dar fără utilizarea amestecurilor de sol ca mediu suport.
Rădăcinile plantelor preiau apa şi elementele minerale în mod direct, comparativ
cu metodele de creştere convenţionale în care apa şi elementele nutritive se
aplică pe sol, iar sistemul radicular al plantelor preia aceste elemente din soluţia
solului. Plantele sunt cultivate direct în soluţii hidroponice, pe un suport
structural sau în paturi de creştere prin care soluţiile nutritive sunt reciclate
periodic.

31. Definiţi procesul de fotosinteză

Fotosinteza este procesul fiziologic prin care plantele verzi sintetizează
substanţe organice din CO2, H2O şi săruri minerale, în prezenţa luminii
solare şi a clorofilei, cedând în mediu O2. Termenul de fotosinteză a fost dat
de fiziologul Pfeffer (1877) de la cuvintele greceşti photos = lumină şi synthesis
= sinteză.

32. Care este importanţa fotosintezei pentru viaţa plantelor?

Importanţa fotosintezei este vitală pentru evoluţia şi menţinerea vieţii pe Terra.
1. Fotosinteza este singurul proces prin care se sintetizează substanţe
organice asimilabile pentru toate organismele vii.
2. Fotosinteza purifică atmosfera terestră: prin consumul de CO2 şi prin
degajarea O2 se crează condiţii optime respiraţiei aerobe.

33. Frunza ca organ al fotosintezei ( caracteristici)

Fotosinteza are loc în toate organele verzi (tulpini ierboase, fructe tinere etc),
principalul organ al fotosintezei este frunza. Limbul frunzei este lăţit, prezintă o
suprafaţă mare şi o grosime mică, care permit captarea cu uşurinţă a energiei
luminoase şi CO2 din atmosferă şi accesul acestora la cloroplaste. Absorbţia
CO2 are loc prin stomate, iar prin intermediul fasciculelor conducătoare din
nervuri, frunza este permanent aprovizionată cu apă şi săruri minerale din sol.
Frunza prezintă un parenchim asimilator numit mezofil, bogat în cloroplaste.

34. Descrierea cloroplastelor şi rolul lor în fotosinteză

Cloroplastele reprezintă organitele fotosintezei. Ele au o arhitectură extrem de
complexă care le permite să îndeplinească rolul unor "baterii solare
miniaturizate, microuzine biosintetice" în care are loc fotosinteza.
Cloroplastele sunt corpusculi sferici sau ovali, de culoare verde cu dimensiuni
de 3-10 μ lungime şi 0,5-4 μ grosime, vizibili la microscopul optic, fiind numite
şi grăuncioare de clorofilă. Într-o celulă cloroplastele pot fi în număr de 20-50,
până la 100.

35. Pigmenţii fotosintetici: tipuri, plasare, compoziţie chimică

Pigmenţii fotosintetici sau asimilatori sunt reprezentaţi de pigmenţii verzi
clorofilieni (clorofila a şi b) şi pigmenţii galbeni sau carotenoizi (carotine şi
xantofile). Clorofila este pigmentul care dă culoarea verde plantelor şi prezintă
proprietatea unică de a capta lumina solară.
Pigmenţii fotosintetici sunt plasaţi în cloroplaste la nivelul tilacoidelor granale,
fiind dispuşi în lamelele fosfolipo-proteice ale acestora. Din punct de vedere
chimic clorofila are o structură porfirinică, asemănătoare hemoglobinei din
sânge şi citocromilor, enzime ale respiraţiei.

36. Care sunt proprietăţile fizice şi chimice ale pigmenţilor fotosintetici?

� Proprietăţile fizice ale pigmenţilor fotosintetici sunt:
Culoarea. Clorofila a are culoare verde-albăstrui, clorofila b verde-gălbui,
carotinele galben - portocaliu şi xantofilele- galben-verzui.
Solubilitatea. Pigmenţii fotosintetici sunt solubili în solvenţi organici, dar sunt
insolubili în apă.
Fluorescenţa este proprietatea soluţiei de pigmenţi de a avea culoare verde
privită în lumina directă, prin transparenţă şi culoarea roşie privită prin reflexie.
Absorbţia selectivă a radiaţiilor. Soluţia de pigmenţi fotosintetici absoarbe în
mod selectiv radiaţiile spectrului vizibil şi anume radiaţiile roşii şi albastre,
indigo şi violet.
� Proprietăţile chimice ale pigmenţilor decurg din acţiunea acestora cu acizii
şi cu hidroxizii:
Formarea feofitinei rezultă din reacţia clorofilei cu acizi organici sau minerali.
Saponificarea clorofilei rezultă din reacţia cu hidroxizii.

37. Care sunt etapele fazei de lumină a fotosintezei?

Faza de lumină a fotosintezei (numită şi faza Hill) este faza reacţiilor
fotochimice. Ea se realizează în grana cloroplastelor şi cuprinde procesele de
captare a energiei luminoase şi transformarea ei în energie chimică, stocarea
energiei în compuşi organici şi fotoliza apei. Tot la lumină are loc pătrunderea
CO2 în celulele fotosintetizante ale mezofilului frunzei.

38. Care sunt reacţiile biochimice ale ciclului Calvin?

Reacţiile biochimice ale ciclului Calvin sunt catalizate de enzime şi se
încadrează în trei grupe: reacţii de carboxilare, reacţii de reducere şi reacţii de
regenerare.

39. Ce este fotorespiraţia?

Fotorespiraţia reprezintă o cale de consum a ATP-ului, format în condiţiile unui
exces de lumină, iar Lea şi Miflin (1980) apreciază că aceasta constituie o cale
de reciclare a azotului amoniacal. În fotorespiraţie compuşi organici sunt
biodegradaţi fără producerea de energie.

40. Influenţa luminii în fotosinteză

Lumina solară reprezintă sursa de energie pentru biosinteza substanţelor
organice în fotosinteză.
Influenţa cantitativă se referă la intensitatea luminii.
Influenţa calitativă se referă la compoziţia spectrală a luminii.

41. Influenţa CO2 şi a apei în fotosinteză

La concentraţii mici de CO2, intensitatea fotosintezei creşte proporţional cu
concentraţia. Aceasta se explică prin participarea directă a CO2 în fotosinteză
după legea maselor, conform căreia în reacţiile chimice viteza de reacţie creşte
proporţional cu concentraţia substanţei.
Apa este indispensabilă procesului de fotosinteză şi manifestă asupra acestuia o
acţiune indirectă şi o acţiune directă. Acţiune indirectă constă în participarea la
închiderea şi deschiderea stomatelor şi în hidratarea optimă a celulelor din
mezofilul frunzei prin asigurarea turgescenţei celulelor stomatice. Prin această
acţiune, apa favorizează accesul CO2 la cloroplaste.
Acţiunea directă constă în faptul că apa constituie sursa de H+ eliberat prin
fotoliză, necesară reducerii CO2 în procesul de sinteză a glucidelor.

42. Influenţa temperaturii şi a nutriţiei minerale în fotosinteză

La majoritatea speciilor de plante fotosinteza începe la 00C. La cerealele de
toamnă, de exemplu la grâu poate avea loc şi la -50C. De la valorile termice de
minim, intensitatea fotosintezei creşte cu creşterea temperaturii până la valorile
optime, curba evoluţiei fotosintezei respectă legea lui Van't Hoff, după care o
creştere a temperaturii cu 100C provoacă o creştere de 1,5-2 ori a vitezei
reacţiilor chimice, deci şi a intensităţii fotosintezei.
Temperaturile optime pentru fotosinteză sunt cuprinse între 200C şi 350C.
Elementele minerale participă direct şi indirect în fotosinteză.
Azotul intră în componenţa clorofilei, în alcătuirea proteinelor structurale şi a
enzimelor din cloroplaste, a NADP şi în componenţa aminoacizilor, produşi
primari ai fotosintezei.
Fosforul participă în structura lamelară a cloroplastelor, în structura ATP şi
NADP, în fosforilarea compuşilor intermediari ai fotosintezei.
Potasiul prezintă o funcţie importantă în fotosinteză, deşi nu are rol structural.
Prin caracterul său osmoregulator participă la deschiderea stomatelor favorizând
absorbţia CO2.
Magneziul participă în componenţa clorofilei.
Sulful participă în sinteza proteinelor din cloroplaste, a aminoacizilor cu sulf,
produşi ai fotosintezei şi a glutationului cu rol în reacţiile de oxido-reducere.
Fierul catalizează biosinteza nucleilor pirolici din molecula clorofilei şi
participă în structura citocromilor şi a ferredoxinei care efectuează transferul de
e- în faza de lumină a fotosintezei.