ROLUL PROFESORULUI ÎN STIMULAREA POTENŢIALULUI

CREATIV AL ŞCOLARULUI MIC

Elena-Simona, prof. înv. preșc., Grădinița p. p.

Pană Gabriela, prof. educație fizică și sport, Liceul de Arte

Una din principalele schimbări în educaţie o reprezintă dezvoltarea şi încurajarea

capacităţilor creatoare ale elevilor. Majoritatea psihologilor admit că fenomenul creativității
este o caracteristică general-umană, deoarece orice persoană posedă însușiri ce
determină acte și idei creative în domeniul în care profesează și la diferite niveluri de
realizare.
Creaţia ca activitate psihică în structura fenomenelor psihice, se manifestă în forme
specifice de foarte timpuriu. Şcolarul mic dispune de un anume potenţial creativ, un cumul
de însuşiri native, care stimulat consecvent şi conştient transformă şcolarul pasiv într-un
element activ al procesului de învăţare. Ca factor intelectiv al creativităţii, imaginaţia
cunoaşte la intrarea în şcoală o adevărată „explozie”, ea fiind acum la apogeu şi pentru că
gândirea se află încă la un nivel de dezvoltare ce mai are de străbătut stadii importante.
Imaginaţia completează astfel, într-un anume fel, slăbiciunile gândirii şi chiar dacă ea se află
la apogeul manifestării sale nu se află şi la apogeul calităţii sale. De aici, rezultă
remarcabilul potenţial creativ al şcolarului mic.
J. Dewey consideră potenţialul creativ: „impulsurile şi tendinţele noastre de a face,
de a crea, de a produce sub forma utilului sau a artei” (Dewey, 1974, p.193), în timp ce alţi
autori îl definesc ca o stare sufletească în care sentimentele şi raţiunea se manifestă libere
şi în plenitudinea lor, lucru ce permit copilului să-şi depăşească sfera de cunoaştere.
Dacă înainte de intrarea în scoală, copilul are un potenţial creativ rezultat dintr-o
imaginaţie fantezistă, spontană ce completează slăbiciunea componentei raţionale acum,
odată cu evoluţia operaţiilor mintale şi a capacităţii logice, elevul percepe realitatea
obiectivă şi naivitatea fanteziei scade treptat. La vârsta şcolară mică, cumulul de
cunoştinţe şi tehnici mintale, precum şi trăirile personale, imprimă o nouă redresare a
potenţialului creativ. Referindu-se la acest potenţial, majoritatea psihologilor subliniază ca
dacă nu este fructificat, pierderile ce se produc sunt mari, iar recuperările ulterioare sunt
parţiale sau, adesea, minime.
Învăţarea oferă şcolarului mic un câmp larg de combinare şi recombinare a
reprezentărilor pe care le posedă de la simple, până la cele mai complexe. Copilul este
capabil să realizeze produse noi, neobişnuite, originale, chiar dacă acestea au uneori
valoare doar pentru el.Trebuie înţeles că activităţile de învăţare din această perioadă,
chiar dacă nu sunt un real produs creator, ele sunt noi şi originale în raport cu propria
persoană şi în raport cu ceilalţi copii, transformându-se în produse creatoare prin funcţia
de asimilare treaptată a realului în viaţa şcolarului.
Creativ este copilul care „intervine efectiv în activitatea didactică şi modifică
variabilele, parametrii caracteristici: depune eforturi de reflecţie personală, de gândire,
efectuează acţiuni mintale şi practici de căutare, cercetare, redescoperă noi adevăruri,
reelaborează noi cunoştinţe, conştientizând faptul că întotdeauna influenţele şi mesajele
externe acţionează prin intermediul condiţiilor interne”. (Bocoş, 2002, p.64)
Această perspectivă asupra elevului, în contextul educaţiei actuale se opune celei
tradiţionale, conform căreia el primea în mod pasiv informaţiile oferite de către cadrul
didactic, urmând ca ulterior el să le reproducă. Copilul dă dovadă de interactivitate, devine
coparticipant, alături de profesor la propria formare şi coresponsabil de realizarea şi
efectele demersului didactic. Asumându-şi rolul principal în procesul instructiv-educativ, el
îşi însuşeşte eficient proiectul de învăţare personalizat, îşi selectează strategiile de
învăţare, îşi gestionează timpul şi apelează la evaluări formatoare.
 Elevul creativ necesită un profesor creativ, amandoi realizează demersuri critice şi
creative, ies din tiparele prestabilite ale activităţii atunci când acestea devin plictisitoare,
rutiniere, fiind într-o provocare permanentă. În educarea creativităţii este evidentă
participarea directă a şcolarilor la lecţie prin antrenarea componentelor cognitivă, afectivă,
atitudinală în formarea capacităţii creative.
Prin educaţie, în familie și şcoală, potenţialul creativ al şcolarului mic poate deveni,
în timp, trăsătura de personalitate care va produce noul, originalul, valorile socio-culturale.
Orice subiect dispune de un potenţial creativ, pentru că orice subiect posedă o experienţă
pe care o prelucrează mereu şi variabil, uzând de operaţii, tehnici şi scheme mintale. P. P.
Neveanu afirmă: „Dacă la baza actelor creative de descoperire şi invenţie se află
potenţialul creativ individual sau de grup, atunci înseamnă că toată problema constă în
activarea şi realizarea sau valorificarea acestui potenţial…se ajunge la noi idei sau
proiecte prin transformări şi recombinări ale datelor cognitive de care subiectul dispune”.
(Popescu – Neveanu, 1998, p.181)
Elevii creativi manifestă independenţă şi spirit independent, posedă un nivel
propriu şi superior de aspiraţii, au interese variate, se detaşează de rigiditate şi
conformism şi pun în discuţie probleme interesante. O atitudine specifică elevilor şi
adulţilor cu un potenţial creativ înalt „este interesul viu pentru orice informaţie, aceştia
având un grad de activism foarte ridicat. Pentru oamenii înalt creativi nu există lucruri
neinteresante, totul depinde de cine sunt privite, la ce tip de cunoştinţe ale individului sunt
raportate şi mai ales modul cum sunt realizate, interpretate.” (Roco, 2001, p. 231)
Elevii creativi au încredere foarte mare în forţele proprii şi sunt capabili de o
corectă autoevaluare. În relaţiile cu colegii şi adulţi manifestă comportamente controlate,
doresc în permananţă să ofere o imagine cât mai bună celor din jur. Datorită faptului că la
vârsta şcolarităţii mici, demararea unei activităţi este imprimată de cadrul didactic, un copil
creativ simte nevoia unui cadru didactic creativ, care să-l ajute să-şi stimuleze creativitatea
şi să-şi depăşească graniţele.
Factorul esențial în stimularea potențialului creativ, în cadrul școlii, este cadrul
didactic prin conduita sa profesionala, prin caracteristicile personalității sale, prin atitudinea
manifestată în clasă sau în activitatea extarcurriculară față de personalitatea și
comportamentul elevilor.
Profesorii pot face foarte mult pentru stimularea creativităţii elevilor. Cercetările pe
această temă au arătat că atitudinea pozitivă și deschisă a profesorului faţă de creativitate
este o condiție esențială a unui dascăl creativ. O primă condiţie a dezvoltării creativităţii
elevului este ca profesorul să aibă cunoştinţe de bază despre creativitate, despre
psihologia creativităţii, despre posibilităţile de dezvoltare a acesteia în procesul de
învăţământ.
Nu există un ghid al creativității, însă există anumite metode, principii, atitudini,
competențe ale cadrului didactic, care îl ajută în stimularea potențialului creativ al
școlarilor. Printre acestea enumerăm:
- informații de specialitate, psihopedagogice și metodice actualizate în
permanență, preferabil din surse cât mai sigure și diversificate;
- spirit de cooperare, colaborare, încredere, atenție distributivă în clasă;
- respect pentru profesie și pentru elevi, exigență echilibrată, interes pentru
instruirea acestora, răbdare, perseverență;
- conștiinciozitate, calm, echilibru psihic, empatie, fluența vorbirii, originalitate
în stilul de predare – învățare – evaluare;
- spirit critic constructiv, umor, onestitate, înțelegere față de nevoile, interesele
și problemele școlarilor, dragoste pentru elevi.
Orientând activitatea elevilor, profesorul îi încurajează să descopere cunoştinţele,
să rezolve probleme, dar şi să formuleze, ei înşişi, probleme. Învăţarea pe bază de
probleme, învăţarea prin descoperire sau învăţarea prin descoperire dirijată reprezintă
2
 forme ale unei învăţări de tip euristic prin care profesorul stimulează creativitatea elevilor.
Elevii sunt puşi în situaţia să privească o problemă din unghiuri de vedere diferite, să o
interpreteze, să elaboreze o ipoteză explicativă pe care să o verifice, să caute
independent o soluţie. Şcolarii trebuie îndrumaţi să manifeste toleranţă faţă de ideile noi,
să acţioneze liber şi să utilizeze o critică de tip constructiv. Acest tip de învăţare nu numai
că duce la formarea unui stil creativ de rezolvarea a situaţiilor - problemă, dar are efecte şi
asupra formării personalităţii elevilor. Elevii se obişnuiesc să abordeze fără teamă
problemele, să le analizeze şi să le rezolve. Sunt stimulaţi să devină curioşi şi deschişi, să
îndeplinească cu plăcere sarcinile.
Nu mai puţin important este şi impactul relaţiilor interpersonale. Şcolarii învaţă să-
şi cunoască propriile capacităţi şi să le compare cu ale celorlalţi colegi de clasă; capătă
încredere în forţele proprii, comunică mai uşor cu ceilalţi, îşi exprimă opiniile cu mai mult
curaj.
Un profesor creativ ar trebui să:
- îmbunătăţească mediul ambiental, pentru a le permite elevilor să exploreze, să
investigheze fără restricţii.
- ofere timp copiilor să exploreze toate posibilităţile, trecând de la cele uzuale, cele
mai des utilizate, până la cele mai neobişnuite şi originale.
- accepte ideile copiilor, indiferent de conţinutul lor, fără sa-i critice.
- înţeleagă că dialogul şi comunicarea sunt întotdeauna nişte moduri excelente de a
întreţine creativitatea.
- spună copiilor că există mai multe soluţii la o problemă.
- ştie că orice elev este capabil de a fi creativ dacă este încurajat şi învăţat.
Cadrul didactic creativ oferă învăţarea autoiniţiată, încurajează procesele gândirii
creative, un ambient relaxant şi stimulativ, îi indeamnă pe copii să caute noi conexiuni
între date, între informaţiile descoperite, să le asocieze, să caute noi conexiuni/legături
între ele, să găsească rezolvări la probleme, să facă presupuneri neaşteptate, să emită
supoziţii, să-şi perfecţioneze propriile idei sau pe ale celorlalţi. Profesorii cu o înaltă
motivaţie creatoare şi o mare curiozitate intelectuală cultivă de la sine aceleaşi calităţi şi
copiilor, în timp ce educatorii ale căror valori nu sprijină creativitatea sunt mai puţini
capabili să stimuleze potenţialităţile creative ale copiilor.
Un rol important în stimularea ctreativităţii copiilor îl reprezintă comunicarea între
educator şi educabil. Întrebările pe care le adresează profesorul trebuie să fie
reproductive, să aibă sens, să fie deschise, să nu insinueze răspunsul sau să necesite un
răspuns monosilabic. Întrebările operaţionale provoacă potenţialul creativ al copiilor, le
dezvoltă curiozitatea şi dorinţa de investigare. Este impetuos necesar ca întrebările să
incite la exprimarea şi argumentarea punctului de vedere, la formularea unor soluţii sau
supoziţii.
Profesorii trebuie să dezvolte încrederea elevilor în forţele proprii, să le ofere
ocazia de a-şi spune punctul de vedere, de a-şi asuma responsabilităţi. Personalitatea
elevului trebuie stimulată pentru a ieşi la lumină, pentru a fi promovată, relevând
capacităţile, competenţele, aptitudinile prin care el se deosebeşte de ceilalţi elevi.
Profesorii cu un înalt potenţial creativ determină dezvoltarea capacităţilor creative la
discipolii lor, fără să facă eforturi speciale. Acest lucru se realizează prin transmiterea
setului de valori propice creativităţii de la profesor la elevi, după care urmeză plierea şi
automodelarea în funcţie de atitudinile şi concepţiile însuşite. Profesorii creativi
încurajează şi susţin cooperarea, în detrimentul competiţiei.
În concluzie, pentru a avea elevi creativi trebuie, la rândul nostru să ne stimulăm
propria creativitate, să evităm rutina, să fim motivaţi şi interesaţi de nou şi de ceea ce
predăm, să aducem în faţa elevilor activităţi care să-i provoace, să le stârnească interesul
şi imaginaţia.

3
 BIBLIOGRAFIE:
1. Bocoş, M., Instruire interactivă. Repere pentru reflecţie şi acţiune, Cluj Napoca: Ed.
Presa Universitară Clujeană, 2002, p. 64.
2. Dewey, J.,Trei scrieri despre educaţie, Bucureşti: Ed. Didactică şi Pedagogică,
1974, p.193
3. Foulquie, P, Dictionnaire de la lanque pedagogique, Paris: P. U. F., 1971, p. 23.
4. Neveanu, P.,P., Psihologie, Bucureşti: Ed. Didactică şi Pedagogică, 1998, p. 181.
5. Roco, M., Creativitate şi inteligenţă emoţională, Editura Polirom, Bucureşti, 2001, p.
231.