Actul Unic European

Actul Unic European (AUE) modifică Tratatele de la Roma, în vederea relansării

procesului de integrare europeană şi a realizării pieţei interne. Acesta modifică regulile
de funcţionare a instituţiilor europene şi extinde competenţele comunitare, mai ales în
domeniul cercetării şi dezvoltării, al mediului şi al politicii externe comune.

NAŞTERE
AUE, semnat la Luxemburg la 17 februarie 1986 de către nouă state membre şi la
28 februarie 1986 de către Danemarca, Italia şi Grecia, este prima modificare importantă
a Tratatului de instituire a Comunităţii Economice Europene (CEE). Acesta a intrat în
vigoare la 1 iulie 1987.
Principalele etape care au condus la semnarea AUE sunt:
 Declaraţia solemnă de la Stuttgart din 19 iunie 1983Acest text, elaborat pe baza
planului realizat de Hans Dietrich Genscher, ministrul german al Afacerilor Externe
şi de omologul său italian, Emilio Colombo, este însoţit de declaraţiile statelor
membre privind obiectivele vizate în domeniul relaţiilor interinstituţionale, al
competenţelor comunitare şi al cooperării politice. Şefii de stat şi de guvern se
angajează să reexamineze progresele înregistrate în aceste domenii şi să decidă dacă
este posibil să le încorporeze în Tratatul privind Uniunea Europeană.
 Proiectul de tratat privind instituirea Uniunii EuropeneLa solicitarea deputatului
italian Altiero Spinelli, se formează o comisie parlamentară pentru afaceri
instituţionale în vederea elaborării unui tratat care să înlocuiască Comunităţile
existente cu o Uniune Europeană. Parlamentul European a adoptat proiectul de tratat
la 14 februarie 1984.
 Consiliul European de la Fontainebleau din 25 şi 26 iunie 1984Inspirându-se din
Proiectul de tratat al Parlamentului, un comitet ad hoc compus din reprezentanţi
personali ai şefilor de stat şi de guvern şi prezidat de senatorul irlandez Dooge a
examinat aspectele instituţionale. Raportul Comitetului prezidat de M. Dooge invită
Consiliul European să convoace o Conferinţă interguvernamentală pentru a negocia
un tratat cu privire la Uniunea Europeană.
 Cartea Albă despre piaţa internă din 1985Comisia, la solicitarea preşedintelui său,
Jacques Delors, publică o Carte Albă care identifică 279 de măsuri necesare pentru
realizarea pieţei interne. Cartea propune un calendar şi data limită de
31 decembrie 1992 pentru realizarea acesteia.
Consiliul European de la Milano din 28 şi 29 iunie 1985 propune convocarea unei
Conferinţe interguvernamentale (CIG) care se deschide pe durata preşedinţiei
luxemburgheze, la 9 septembrie 1985 şi se încheie la Haga, la 28 februarie 1986.

OBIECTIVE
Principalul obiectiv al AUE este de a relansa procesul de construcţie europeană, în
vederea realizării pieţei interne. Aceasta părea dificil de realizat pe baza tratatelor
existente, mai ales din cauza procesului decizional din cadrul Consiliului, care impunea
votul cu unanimitate în domeniul armonizării legislative.
De aceea, Conferinţa interguvernamentală care a condus la AUE a avut un dublu
mandat. Pe de o parte, era vorba de încheierea unui tratat în domeniul politicii externe şi
de securitate comune şi, pe de altă parte, de un act care modifica Tratatul CEE, mai ales
în ceea ce priveşte:
 procedura de adoptare a deciziilor în cadrul Consiliului;
 puterile Comisiei;
 puterile Parlamentului European;
 extinderea competenţelor Comunităţilor.

STRUCTURĂ
Actul Unic European este constituit dintr-un Preambul, din patru titluri şi dintr-o serie de
declaraţii adoptate în timpul Conferinţei.

Preambulul prezintă scopurile fundamentale ale tratatului şi exprimă voinţa statelor

membre de a transforma totalitatea relaţiilor dintre ele în vederea instituirii unei Uniuni
Europene. Preambulul precizează, de asemenea, caracterul unic al Actului, care reuneşte
dispoziţiile comune privind cooperarea în domeniul politicii externe şi al Comunităţilor
Europene. De asemenea, subliniază cele două obiective ale revizuirii tratatelor, şi anume
„să îmbunătăţească situaţia economică şi socială prin aprofundarea politicilor comune şi
prin urmărirea de noi obiective” şi „să asigure o funcţionare mai bună a Comunităţilor”.

Titlul I cuprinde dispoziţiile comune privind cooperarea politică şi Comunităţile

Europene. Titlul II este consacrat modificărilor tratatelor de instituire a Comunităţilor
Europene, iar Titlul III cooperării europene în domeniul politicii externe. Titlul IV
cuprinde dispoziţiile generale şi finale.
CONTRIBUŢIILE TRATATULUI – MODIFICĂRI INSTITUŢIONALE
Pentru a înlesni realizarea pieţei unice, Actul Unic prevede creşterea numărului de
domenii în care Consiliul poate adopta deciziile cu majoritate calificată în locul
unanimităţii. Acest lucru uşurează procesul de adoptare a deciziilor, evitând blocajele
inerente căutării unui acord unanim între 12 state membre. Unanimitatea nu mai este
necesară pentru luarea măsurilor privind realizarea pieţei interne, cu excepţia măsurilor
privind fiscalitatea, libera circulaţie a persoanelor şi drepturile şi interesele lucrătorilor
salariaţi.

AUE instituie Consiliul European, oficializând astfel conferinţele şi reuniunile la nivel

înalt dintre şefii de stat şi de guvern. Competenţele acestui organ nu sunt, totuşi,
precizate. Consiliul European nu are putere de decizie, nici putere de constrângere, în
raport cu celelalte instituţii.
Puterile Parlamentului au fost consolidate prin introducerea avizului conform al
Parlamentului, în cazul încheierii tratatelor de asociere. În plus, Actul Unic instituie
procedura de cooperare, care consolidează poziţia Parlamentului în cadrul dialogului
interinstituţional, dându-i posibilitatea unei duble lecturi a legislaţiei propuse. Domeniul
de aplicare a acestei proceduri rămâne totuşi limitat la cazurile în care Consiliul decide
cu majoritate calificată, cu excepţia politicii de mediu.
Actul Unic clarifică dispoziţiile existente privind competenţele de execuţie. Articolul
10 modifică articolul 145 din Tratatul CEE. Astfel, în regulă generală, Consiliul delegă
Comisiei competenţele de execuţie a actelor. Consiliul nu îşi poate rezerva competenţa
de execuţie decât în cazuri specifice. AUE face posibilă instituirea unui Tribunal de
Primă Instanţă (TPI). Toate cazurile pot fi transferate acestui Tribunal, cu excepţia
hotărârilor preliminare supuse de statele membre sau a chestiunilor preliminare.

CONTRIBUŢIILE TRATATULUI - MODIFICĂRI POLITICE

Articolul 8A defineşte în mod clar scopul Actului Unic, care este instaurarea progresivă
a pieţei interne pe durata unei perioade care se încheie la 31 decembrie 1992. Piaţa
internă este definită drept „spaţiul fără frontiere interne în care libera circulaţie a
mărfurilor, a persoanelor, a serviciilor şi a capitalurilor este asigurată conform
dispoziţiilor prezentului tratat”.
În ceea ce priveşte capacitatea monetară, Actul Unic nu permite instituirea unei politici
noi, dar inserează prevederi referitoare la capacitatea monetară. Convergenţa politicilor
economice şi monetare se regăseşte în cadrul competenţelor existente.

Politica socială este deja reglementată de Tratatul CEE, dar Actul Unic introduce două
articole noi în acest domeniu. Articolul 118A din Tratatul CEE autorizează Consiliul,
care decide cu majoritate calificată în cadrul procedurii de cooperare, să adopte dispoziţii
minime pentru a promova „îmbunătăţirea mediului de muncă, pentru a proteja sănătatea
şi securitatea lucrătorilor”. Articolul 118B din Tratatul CEE atribuie Comisiei misiunea
de a dezvolta dialogul social la nivel european.
Actul Unic instituie o politică comunitară de coeziune economică şi socială pentru a
contrabalansa efectele realizării pieţei interne asupra statelor membre mai slab
dezvoltate şi pentru a reduce disparităţile de dezvoltare între regiuni. Intervenţia
comunitară se face prin intermediul Fondului European de Orientare şi Garantare
Agricolă (FEOGA) şi a Fondului European de Dezvoltare Regională (FEDER).
În ceea ce priveşte cercetarea şi dezvoltarea tehnică, articolul 130F din Tratatul CEE
stabileşte drept obiectiv „consolidarea bazelor ştiinţifice şi tehnologice ale industriei
europene şi dezvoltarea competitivităţii sale internaţionale”. Pentru aceasta, Actul Unic
prevede crearea unor programe-cadru multianuale adoptate de Consiliu în unanimitate.
Preocupările privind protecţia mediului la nivel comunitar erau deja menţionate în
Tratatul de la Roma. Actul Unic introduce trei articole noi (articolele 130R, 130S şi
130T din Tratatul CEE), care permit Comunităţii „conservarea, protecţia şi
îmbunătăţirea calităţii mediului, contribuie la protecţia sănătăţii persoanelor şi utilizarea
prudentă şi raţională a resurselor naturale”. Se precizează faptul că intervenţia
Comunităţii în domeniul mediului are loc doar dacă această acţiune poate fi realizată mai
bine la nivel comunitar decât la nivelul statelor membre (principiul de subsidiaritate).
Articolul 30 prevede ca statele membre să facă eforturi pentru a elabora şi aplica o
politică externă comună la nivel european. În acest scop, ele se angajează să se consulte
cu privire la problemele de politică externă care ar putea prezenta interes pentru
securitatea statelor membre. Preşedinţia Consiliului este responsabilă pentru iniţierea,
coordonarea şi reprezentarea statelor membre faţă de state terţe în acest domeniu.

AUE: BILANŢ ŞI PERSPECTIVE

AUE a permis transformarea, la 1 ianuarie 1993, a pieţei comune în piaţa unică. Prin
crearea de noi competenţe comunitare şi prin reforma instituţiilor, AUE deschide calea
integrării politice şi a uniunii economice şi monetare, care vor fi instituite prin Tratatul
de la Maastricht privind Uniunea Europeană.
MODIFICĂRI ADUSE TRATATULUI
 Tratatul privind Uniunea Europeană, numit „Tratatul de la Maastricht”
(1992) Tratatul de la Maastricht reuneşte într-un singur ansamblu, denumit Uniunea
Europeană, cele trei Comunităţi (Euratom, CECO, CEE) şi cooperările politice
instituţionalizate în domeniul politicii externe, al apărării, al poliţiei şi al justiţiei.
Acesta redenumeşte CEE, care devine CE. În plus, acest tratat instituie uniunea
economică şi monetară, introduce noi politici comunitare (educaţie, cultură,
cooperarea pentru dezvoltare, coeziunea) şi extinde competenţele Parlamentului
European (procedura de codecizie).
 Tratatul de la Amsterdam (1997) Tratatul de la Amsterdam a permis extinderea
competenţelor Uniunii prin instituirea unei politici comunitare a ocupării forţei de
muncă, prin transferul unei părţi din materiile care intrau anterior sub incidenţa
Cooperării în domeniul justiţiei şi afacerilor interne, prin măsuri menite să apropie
Uniunea de cetăţeni şi prin posibilitatea unei cooperări mai strânse între anumite state
membre (cooperări consolidate). Acesta extinde procedura de codecizie şi votul cu
majoritate calificată la noi domenii, simplifică şi renumerotează articolele din tratate.
 Tratatul de la Nisa (2001) Tratatul de la Nisa este consacrat în cea mai mare parte
„reminiscenţelor” de la Amsterdam, şi anume problemelor instituţionale privind
extinderea şi care nu au fost soluţionate decât parţial în 1997. Este vorba despre
componenţa Comisiei, despre ponderarea voturilor în cadrul Consiliului şi despre
extinderea domeniilor supuse votului cu majoritate calificată. Acesta a înlesnit
utilizarea procedurii de cooperare consolidată şi a eficientizat sistemul jurisdicţional.
 Tratatul de la Lisabona (2007)Tratatul de la Lisabona introduce vaste reforme
instituţionale. Acesta elimină vechea arhitectură instituţională introdusă de Tratatul
de la Maastricht şi înlocuieşte Comunitatea Europeană cu Uniunea Europeană.
Acesta introduce, de asemenea, modificări semnificative privind modul de
funcţionare al instituţiilor europene, procesul decizional şi repartiţia competenţelor
între UE şi statele membre. Obiectivul este îmbunătăţirea procesului de adoptare a
deciziilor într-o Uniune extinsă, cu 27 de state membre. Tratatul de la Lisabona
modifică, în plus, numeroase politici interne şi externe ale UE. Acesta permite în
primul rând instituţiilor să legifereze şi să ia măsuri în domenii politice noi.

Prezentul tratat a fost modificat de asemenea prin următoarele tratate de aderare:

 Tratatul de aderare a Austriei, Finlandei şi Suediei (1994), Acest tratat creşte
numărul statelor membre ale Comunităţii europene de la douăsprezece la
cincisprezece.
 Tratatul de aderare a Republicii Cehe, Estoniei, Ciprului, Letoniei, Lituaniei,
Ungariei, Maltei, Poloniei, Sloveniei şi Slovaciei (2003) Acest tratat creşte numărul
statelor membre ale Comunităţii Europene de la cincisprezece la douăzeci şi cinci.
 Tratatul de aderare a Bulgariei şi României (2005). Acest tratat creşte numărul
statelor membre ale Comunităţii Europene de la douăzeci şi cinci la douăzeci şi şapte.
Referinţe
Tratate Data Intrarea în Jurnalul Oficial
semnării vigoare

Act Unic European 28.2.1986 1.7.1987 JO L 169 din

29.6.1987

Tratatul privind Uniunea Europeană (Tratatul 7.2.1992 1.11.1993 JO C 191 din

de la Maastricht) 29.7.1992

Tratatul de la Amsterdam 2.10.1997 1.5.1999 JO C 340 din

10.11.1997

Tratatul de la Nisa 26.2.2001 1.2.2003 JO C 80 din

10.3.2001

Tratatul de la Lisabona 13.12.2007 1.12.2009 JO C 306 din

17.12.2007

Tratate de aderare Data Intrarea în Jurnalul Oficial

semnării vigoare

Tratatul de aderare a Austriei, Finlandei şi 24.6.1994 1.1.1995 JO C 241 din

Suediei 29.8.1994

Tratatul de aderare a celor zece noi state 16.4.2003 1.5.2004 JO L 236 din
membre 23.9.2003

Tratatul de aderare a Bulgariei şi 25.4.2005 1.1.2007 JO L 157 din

României 21.6.2005