AGENȚIA ZONEI MONTANE

CULTURA ZMEURULUI
 CULTURA ZMEURULUI

1. IMPORTANȚA CULTURII ZMEURULUI

Zmeurul este un semiarbust valoros şi tot mai căutat de producătorii agricoli,
deoarece asigură producţii timpurii şi de calitate, care se valorifică bine pe pieţele marilor
oraşe. Deşi zmeurul creşte şi fructifică bine în flora spontană, cel cultivat îşi maturează
mai devreme fructele şi are calitate mai bună.
Cea mai mare cantitate de zmeură din țara noastră provine din flora spontană, însă
cantitatea cerută atât pe piața internă cât și la export nu poate fi satisfăcută decât prin
cultivarea unor suprafețe mari cu această specie.
Zmeurul este o plantă cu vigoare redusă, foarte productivă care poate fi cultivată
atât în plantații comerciale cât și în grădinile populației. Este o plantă de zonă mai nordică
și de altitudini mai mari. În zona de munte crește sălbatic, pe suprafețe relativ întinse,
formând așa numitele zmeurișuri de munte.
Frunzele şi tulpinile de zmeur se folosesc în scopuri medicinale pentru ceaiuri în
combaterea diareei, dizenteriei, anginei şi amigdalitei. În afară de consumul în stare
proaspătă, zmeura se poate păstra prin congelare sau se foloseşte pentru industrializare,
la prepararea: sucului, siropului, dulceţei, gemului, marmeladei, rachiului, lichiorului etc.
Sucul şi siropul de zmeură sunt băuturi răcoritoare foarte apreciate şi solicitate în
timpul căldurilor mari din vară. Compoziţia fructelor de zmeur este complexă, având:
12,6-17,7% substanţă uscată totală, 4,5-10,6% zaharuri, 1,1-3,03% acizi organici (citric,
malic, salicilic), 0,45-2,8% pectine, 3,3% celuloză, vitamina C 19,3 mg%, provitamina A,
Vitamina B, Vitaminele D și P, substanțe tanante, colorante, săruri minerale.
Importanţa acestei culturi sporeşte şi datorită faptului că zmeurul poate fi
cultivat în condiţii variate de la câmpie până la altitudini foarte mari, unde
majoritatea celorlalte specii pomicole nu mai pot da rezultate, precum şi pentru faptul
că el poate valorifica terenuri cu totul neprielnice altor culturi.
Zmeurul prezintă marele avantaj că intră foarte timpuriu pe rod (din anul doi de la
plantare) şi dă producţii mari de 10-12 t/ha, ceea ce are ca rezultat recuperarea rapidă
a cheltuielilor de înfiinţare.
Această specie, având o mare capacitate de înmulţire prin drajoni, fixează bine
solul şi se utilizează pentru împiedicarea eroziunii solurilor în perdelele şi benzile
antierozionale.
De asemenea, este de remarcat avantajul că zmeurul prin înflorirea târzie nu este
afectat de gerurile târzii din primăvară, fiind în acelaşi timp şi o foarte bună specie
meliferă. Deşi în unii ani gerurile mari din timpul iernii pot degera vârfurile tulpinilor,
producţia nu este afectată în mod sensibil. Calitatea deosebită a zmeurei, ca rezultat al
condiţiilor naturale specifice ţării noastre, are drept rezultat solicitări crescânde pe piaţa
internaţională. Cum în prezent producţia cea mai mare de fructe se obţine din flora
spontană, se impune ca o necesitate de prim ordin extinderea suprafeţelor de zmeur în
plantaţiile comerciale exploatate pe baze moderne.

2. PARTICULARITĂȚI DE CREȘTERE ȘI FRUCTIFICARE LA ZMEUR

a) Creșterea
Zmeurul este un semiarbust (subarbust), la care partea superioară este
reprezentată printr-un rizom (tulpina) din care pornesc rădăcini situate în sol la o
adâncime de 10-80 cm. În fiecare an, din mugurii de pe rizom apar lăstari (drajoni) care

2
devin tulpini roditoare. Drajonii trăiesc la început pe seama plantei mamă, iar după
formarea rădăcinilor proprii devin independenți.

Partea aeriană
Zmeurul formează mai multe tulpini cu o înălțime de 1-1,5 m, cu o durată de
viață de 2 ani. Tulpinile sunt cilindrice, egale ca grosime, drepte, cu vârful arcuit,
acoperite cu ghimpi (sarmenți), a căror lungime, grosime și mod de așezare reprezintă
caracter de soi. Există și soiuri cu tulpini fără ghimpi (inerme). Lăstarii (creșterile laterale)
în ambele cazuri nu prezintă ghimpi.
Mugurii se formează la baza pețiolului frunzei, în număr de 1-3 din care unul
este principal iar restul secundari. Din mugurele principal se formează un lăstar, iar din
cei secundari iau naștere rozete de frunze.
După felul mugurilor, aceștia pot fi: muguri vegetativi (așezați la baza tulpinii),
micști (în zona de ramificație) și de rod (pe vârful tulpinii).
Frunzele sunt păroase sau tomentoase, formate din 3-5-7 foliole, de culoare
verde pe partea superioară și argintie pe cea inferioară. Pe un lăstar anual (drajon) se
formează 40-50 frunze, într-un ritm mai rapid în prima jumătate a verii.
Florile sunt grupate în inflorescențe (câte 3-15) sunt hermafrodite, autofertile
și nectarifere. Florile apar în vârful lăstarilor formați din mugurii micști sau de rod, așezați
câte unul la un nod, pe tulpinile anuale. Sepalele sunt triunghiulare, lungi, verzi și cu
marginea albă. Petalele sunt albe cu vârfurile rotunjite.
Înflorirea se produce la 50-60 de zile de la umflarea mugurelui de rod, începând
din vârful lăstarului și coboară spre baza lăstarului, având o durată de 3-4 săptămâni.
Fructul este o polidrupă, formată din mai multe drupeole așezate în jurul
receptaculului sub formă de degetar. În momentul maturării și recoltării, acestea se
desprind de receptacul, în locul lui rămânând un gol.
Sămânța. În fiecare drupeolă se află câte o sămânță mică, cu înveliș seminal
tare, dar subțire, ceea ce permite o germinare ușoară.

b) Fructificarea
O plantă de zmeur trăiește 10-15 ani. O tulpină trăiește 2 ani. În primul an dintr-
un mugure vegetativ se formează un lăstar pe care apar și se diferențiază muguri de rod
ce vor fructifica anul următor (tulpină de 1 an). În primăvara anului II, mugurii de rod
pornesc în vegetație și fructifică (tulpina de 2 ani) după care se usucă.
Zmeurul pornește în vegetație primăvara spre sfârșitul lunii martie. Spre
deosebire de alte specii, zmeurul înflorește mai târziu, după jumătatea lunii mai în funcție
de temperatură și precipitații. Datorită acestei însușiri biologice, zmeurul scapă de
influența negativă a înghețurilor târzii de primăvară.
În procesul polenizării, soiurile de zmeur sunt autofertile. S-a constatat însă că
polenizarea cu polen străin contribuie la obținerea de producții mari și fructe uniforme.
De aceea, este necesar ca într-o plantație soiurile să alterneze, în vederea asigurării unei
polenizări încrucișate. Polenizarea se face cu ajutorul vântului, dar și cu albinele care
vizitează preferențial florile de zmeur.
Paralel cu creșterea lăstarilor, care durează până la jumătatea lunii iulie, are
loc și creșterea fructelor care durează 30-35 de zile.
Maturarea (coacerea) fructelor se eșalonează pe o perioadă de 25-30 zile, în
funcție de soi.
O particularitate importantă a zmeurului cultivat este numărul de recolte ce se
obțin într-un an. Astfel, există soiuri de zmeur neremontante (cu o recoltă pe an, în iunie-
iulie) și soiuri de zmeur remontante (cu 2 recolte pe an: prima în iunie-iulie, iar a doua în

3
septembrie-octombrie; fructele din recolta a doua ajung la maturitate numai în zonele
sudice și la altitudini mai mici).

3. CERINȚELE FAȚĂ DE FACTORII DE MEDIU

Pentru a cunoaşte mai bine comportarea soiurilor de zmeur faţă de factorii naturali
trebuie mai întâi de semnalat că speciile din flora spontană sunt plante provenite din zona
nordică, cu climă rece şi temperat-rece. Ele au luat naştere şi s-au dezvoltat în condiţiile
unei veri scurte şi răcoroase, a zilei lungi şi a unei lumini difuze (ca plante de pădure din
etajul inferior).
Soiurile nobile, moştenind caracterele plantelor spontane, prin luare în cultură s-
au adaptat la condiţiile noi oferite de om, fiind mult mai pretenţioase la factorii naturali
decât părinţii lor.
Soiurile de zmeur cresc în toate regiunile din ţara noastră, însă rodesc bine şi dau
producţii mari numai în regiunile mai răcoroase, dar nu reci, unde temperaturile de iarnă
nu sunt foarte scăzute, iar cele de vară prea ridicate.
Temperatura. Zmeurul nu suportă temperaturi excesiv de scăzute în perioada de
repaus și nici temperaturi extrem de ridicate în cursul lunilor iunie-iulie-august.
Pentru cultura zmeurului sunt favorabile zonele unde temperatura medie din cursul
perioadei de vegetație nu depășește 17°C. Aceste temperaturi sunt satisfăcute în zona
dealurilor.
Temperaturile scăzute din cursul toamnei împiedică lignificarea tulpinilor (mai ales
vârful acestora) care pot degera și la temperaturi de -15°C.
Lumina. Este destul de pretențios față de lumină, acest lucru fiind evidențiat de
faptul că în flora spontană, zmeurul ocupă luminișurile și liziera pădurilor. În condiții de
lumină suficientă, fructele sunt mai dulci, mai colorate și mai aromate. De aceea, în
zonele montane și de deal se preferă expozițiile sudică, sud-vestică și estică, iar spre
zonele de câmpie se vor alege expozițiile nordice sau nord-estice.
Rândurile de zmeur vor fi orientate pe direcția N-S, sau cât mai apropiat de aceasta,
iar pe terenurile în pantă, rândurile vor fi orientate pe curbele de nivel.
Umiditatea. Zmeurul crește bine în regiunile cu 800-1000 mm precipitații anual.
Importantă este și distribuirea corespunzătoare a acestora în perioada de vegetație.
Zmeurul necesită multă apă în perioada iunie-august, care corespunde creșterii drajonilor
concomitent cu maturarea fructelor. Dăunător este excesul de apă și mai ales când
stagnează, deoarece rădăcinile zmeurului necesită mult oxigen.
Umiditatea atmosferică ridicată din cursul lunilor iunie-iulie are efect pozitiv atât
asupra cantității producției cât și asupra calității acesteia. În zona premontană și cea
colinară, umiditatea relativă a atmosferei fiind mai mare, zmeurul găsește condiții mai
favorabile decât în câmpie.
Solul. Cel mai favorabil culturii zmeurului este solul nisipo-lutos, bogat în humus,
cu capacitate bună de reținere a apei, bine aerisit, cu pH 5,5-6,5, cu subsol permeabil,
bogat în azot și potasiu.

4. ORIGINEA ȘI ARIA DE RĂSPÂNDIRE A ZMEURULUI

Zmeurul este originar din Asia, Europa şi America de Nord, unde creşte spontan sau
cultivat începând din zona dealurilor şi până în cea alpină. Zmeurul a început să fie
cultivat încă din secolul al XIV-lea. În Evul mediu era cultivat prin grădini şi mai ales în
jurul mănăstirilor, ca plantă medicinală. Utilizarea lui în alimentaţia omului este
menţionată de abia în secolul al XVI-lea.
4
 Crearea şi introducerea în cultură a soiurilor de zmeur a avut loc pe la mijlocul
secolului al XIX- lea, intensificându-se la începutul secolului XX în Anglia, S.U.A., Franţa
şi Germania. Între cele două războaie mondiale, cultura zmeurului se dezvoltă treptat şi
apar noi soiuri valoroase care completează sortimentul mondial.
În stare spontană, zmeurul este răspândit în zonele temperate ale globului, situate
în subzonele de altitudine mijlocie, din pădurile montane şi submontane. Zmeurul este o
specie fructiferă cunoscută încă din antichitate. Plinius i-a dat zmeurului denumirea
de Rubus idaeus, ca origine fixându-i muntele Ida din Creta.
Producţia mondială de zmeură este în jur de 300 mii tone, din care circa 48% se
obţine în Europa, 35% în C.S.I. şi circa 17% în S.U.A. şi Oceania. Dintre ţările mari
cultivatoare se pot aminti: Rusia (130.000 tone), Serbia (80.000 tone), Polonia (60.000
tone), SUA (58.000 tone), Ucraina (20.000 tone), Germania (18.000 tone) etc. – statistici
FAO din ultimii 10 ani.
În România în ultimii ani a crescut considerabil suprafața cultivată cu zmeur. Acum
2 ani (2015) s-a ajuns la o suprafata de circa 350 ha cu zmeur de pe care se obţine cu o
producţie medie de circa 3.000 tone. Producţii mai mari se obţin în judeţele: Suceava,
Argeş, Prahova, Mureş, Sălaj, Cluj.
În ţara noastră, după cercetările efectuate de P. Enculescu, Al. Borza, I. Prodan,
E. Nyărădy, R. Călinescu ş.a., răspândirea în stare spontană a zmeurului este semnalată
în toată regiunea montană, începând cu zona alpină şi terminând cu etajul stejarului de
la baza muntelui.

5. SOIURI DE ZMEUR PRODUCTIVE ȘI PERFORMANTE

Cultura de zmeur a avut o deosebită dinamică în ultimii 5 ani în ţara noastră timp
în care s-au înfiinţat peste 300 de hectare de zmeur în majoritatea judeţelor cu precădere
în zona de nord, vest şi centru a ţării.
Un factor important pentru succesul acestei culturi este alegerea soiurilor.
Majoritatea fermierilor interesaţi să înfiinţeze o cultură de zmeur pun întrebarea:
„Care este cel mai bun soi de zmeur?”
Răspunsul este destul de complicat însă desigur nu există cel mai bun soi, altfel s-
ar răspândi atât de mult în lume acel soi încât aproape ar dispărea celelalte soiuri.

Alegerea soiurilor la cultura de zmeur se face în baza câtorva criterii:

- zona pedo-climatică a înființării plantației,
- structura, textura şi expoziția terenului
- sursa de apă
- piaţa de desfacere şi perioada dorită de recoltare
- experienţa fermierului în domeniul culturii de zmeur

În ce priveste perioada de fructificare există 2 tipuri de soiuri de zmeur:

- soiuri de vară cu fructificare pe lăstari de 2 ani (produce timp de 4-6 săptămâni)
- soiuri remontante cu fructificare pe lăstari de 1 an si pe lăstari de 2 ani în partea
bazală.

5.1. Principalele soiuri de zmeur, care se cultivau în România în urmă cu 10-15

ani:
De-a lungul timpului, sortimentul de soiuri a suferit o continuă dinamică, fiind
mereu create soiuri noi cu însuşiri de calitate superioară şi capacitate mare de adaptare
la condiţii diferite de climă şi sol şi au fost înlăturare de la înmulţire sau chiar pierdute
soiurile mai vechi, depăşite din punct de vedere moral.
5
 Cayuga – soi timpuriu, viguros, drajonează puternic, rezistent la ger şi tolerant la
boli, are fructul mijlociu, sferic sau ovo-sferic, roşu-cărămiziu, bun pentru masă şi
industrializare.

 Rubin – soi timpuriu, viguros, cu drajonare moderată, rezistent la ger şi boli, cu

fructe mari, uniforme, conic-alungite, de culoare roşie-închis şi gust plăcut.

 Malling Promise – soi timpuriu, cu drajonare puternică, productiv, cu fructe mari,

conic-alungite, roşii, rezistente la transport, bune pentru masă şi industrializare.

 Malling Exploit – are vigoare mijlocie, drajonează puţin, este productiv, are
fructe mari, tronconice, roşii, foarte apreciate pentru masă şi industrializare.
6
 The Latham – soi viguros, cu mare capacitate de drajonare, formează fructe mari
de culoare roşie- carmin, formate din drupeole mari, slab unite între ele, de
calitate foarte bună. Se maturează la sfârşit de iunie, început de iulie, având o
eşalonare de peste o lună de zile.

 Citria – soi de vigoare mijlocie, foarte productiv, cu maturare în a doua jumătate

a lunii iunie şi începutul lunii iulie.

 Ruvi – soi de vigoare mijlocie, foarte productiv, se maturează în aceeaşi perioadă

cu soiul Citria, fiind recomandat pentru zona colinară a Munteniei.

7
 Considerăm că aceste soiuri, deşi unele încă bune şi cultivate în Europa, nu sunt de
perspectivă pentru noile plantaţii de zmeur mai ales datorită aspectului şi fermităţii mai
slabe ale fructelor.

5.2. Soiuri de zmeur productive cultivate în ultimii ani în România şi Europa:

 VETEN: este foarte răspândit în Europa datorită productivității foarte ridicate și

mai ales rezistenței sale la boli. Este un soi rustic care se adaptează ușor la condiții
de climă și sol chiar mai puțin favorabile culturii zmeurului. Este
recomandat pentru plantare în toate zonele din țară. Fructul este de mărime mare
(peste 4,5-5 g) compact, ferm, rezistent la manipulare. Se coace la sfârşitul lunii
iunie începutul lunii iulie.

 CANBY: are creștere destul de viguroasă, formează mulţi drajoni de grosime medie
şi foarte lungi, de 1,5-2,5 m. Soi fără spini, ușor de recoltat. Fructul este de culoare
roşu aprins, de dimensiuni medii-mari cu fermitate ridicată. Gustul este dulce,
plăcut, cu o aromă deosebită fiind unul dintre cele mai dulci şi aromate soiuri.
Începe să producă la mijloc-sfârşit de iunie şi recoltarea durează până la mijlocul
lunii iulie.

8
 TULAMEEN: prezintă o cerere tot mai mare în supermarketuri datorită calităţii
deosebite a fructelor care se pot păstra forte bine comparativ cu alte soiuri de
zmeur. Fructul este foarte mare având greutate între 5–7 g. Recoltarea începe la
mijlocul lunii iulie şi se continuă până la mijlocul lunii august având vârful de
recoltare la începutul lunii august. Se remarcă cu un randament deosebit de ridicat
cu o producţie mare pe plantă.

 GLEN AMPLE: este unul dintre cele mai bune soiuri de zmeur creat în ultimii ani, a
fost obținut la Institutul de Cercetare din Scoția, unul dintre cele mai renumite pe
plan mondial. Datorită fructelor foarte mari și producției ridicate acest soi a impus
un nou standard în programele de ameliorare. Fructele sunt de mărime foarte
mare, între 6,5-7 g, sunt ferme, rezistente la manipulare și se recoltează ușor. Este
un soi cu maturare mijlocie, recoltarea începe în jurul datei de 10-15 iulie și
durează aproximativ 4-5 săptămâni.

9
 NORNA: are creştere foarte viguroasă cu tulpini groase rigide spinoase care ajung
la o înălțime de 1,2- 1,8 m iar coaja lăstarilor maturi este de culoare maroniu
închis. Fructul este de formă sferică uşor alungită de culoare roşu închis de mărime
mare. Are un gust dulce, foarte gustos fiind unul dintre cele mai aromate soiuri. Se
recoltează la sfârșitul lunii iunie şi începutul lunii iulie. Este productiv rodeşte
abundent pe majoritatea tulpinilor.

 WILAMETTE: este un soi de origine americană, destul de răspândit în Europa dar se

restrânge în cultură în ultimii ani datorită fermității mai slabe a fructelor deși este
un soi rezistent la boli. Drajonii sunt de vigoare mare, puternici, prezintă spini, au
o lungime mare 1,8- 2,5 m, au creştere rapidă. Fructul este de dimensiune
mijocie cu un profil conic, de culoare roșu închis. Are un gust foarte bun, este
foarte aromat, dulce-acrișor si se culege ușor. Willamette este un soi timpuriu, se
culege începând din jurul datei de 10 Iunie până la mijlocul lunii Iulie.

10
 POLKA: unul dintre cele mai valoroase de pe piață, este un soi nou care se extinde
în plantații din ce în ce mai mult în Europa și în întreaga lume. Este un soi
”primocane” – produce fructe pe lăstari de un an de aceea are loc tăierea de la
bază a tuturor drajonilor. Fructul este mare, cu greutate medie de peste 6,6
grame. Recoltarea începe la mijlocul lunii iulie cu un vârf de producţie la mjlocul
lunii august şi continuă să producă pană în octombrie- noiembrie la venirea
îngheţului.

 POLANA: Este un soi remontant obținut în Polonia în 1991 prin încrucișarea soiurilor
Heritage X Zeva Herbsternte. Rezistent la boli mai ales la antracnoza, pătări și la
bolile rădăcinii, se comportă bine pe majoritatea solurilor cu excepția celor cu
exces de umiditate și foarte argiloase. Fructele sunt de mărime medie-mare, gust
foarte bun, sunt uniforme ca mărime până toamna târziu, sunt de culoare roșu
aprins cu luciu deosebit. Este un soi timpuriu, se coace cu 2-3 săptămâni mai
devreme decât Heritage. Fructele se recoltează începând cu luna iulie și recolta va
dura până toamna târziu la venirea primelor brume.

11
 5.3. Soiuri noi, performante, de perspectivă pentru extindere în cultură
Polka și Glen Ample vor rămâne încă pentru mulți ani, printre cele mai productive
și performante soiuri de zmeur pentru plantare în Europa, însă au apărut soiuri mai noi.

Soiuri cu fructificare de vară

 LASZKA: a fost obținut la Stațiunea de Cercetări Brzezna din Polonia fiind unul din
cele mai performante soiuri obținute în ultimii ani. Fructele sunt foarte mari, peste
media la majoritatea fructelor. Fructul poate avea în medie 10-12 g și lungime de
3 cm sau mai mult. Soiul este foarte timpuriu, primele fructe se coc după prima
decadă a lunii iunie și recoltarea durează până la mijlocul lunii iulie.

 Radziejowa: Obținut în Polonia, este un soi nou, dat în cultură din anul 2010 fiind
unul dintre soiurile cele mai performante de zmeur obținute în ultimii ani. Planta
de zmeur Radiova crește viguros, lăstarii pot ajunge la 2-2,5m înălţime şi are
rezistenţă ridicată la ger în ciuda faptului ca este un soi timpuriu. Produce fructe
foarte mari (peste 10 g sau peste 20-25 mm lungime). Fructele sunt de culoare roşu
– aprins foarte atractive pentru piaţă. Aceste fructe au fermitate foarte bună şi
rezistenţă deosebită la păstrare şi transport fiind ideale pentru export. Zmeurul
Radiova este extra-timpuriu fructele se coc de la începutul – mijlocul lunii iunie.

12
  Tulamagic: soi obținut în Germania cu fructe foarte mari și producție foarte mare
pe plantă (1,5-2 kg). Soi cu coacere mijlocie mai devreme decât Tulameen cu o
săptămână. Fructe foarte aromate si ferme, cu păstrare bună. Soi rezistent la
Phytophthora fragariae var. rubi.

Alte soiuri noi, de perspectivă, cu fructe mari și foarte productive, mai puțin
extinse în cultură:

 Cascade Delight obținut în SUA cu fructe foarte mari.

 Malling Freya: obținut la East Malling, soi foarte timpuriu pentru cultura în
solarii.
13
 Saanich: obținut în Canada soi tardiv cu fructe foarte mari.

5.4. Soiuri noi remontante cu fructe foarte mari:

 Poemat: soi nou superior lui Polka, fructe mai mari, mai rezistente și mai
productiv.

14
 Sugana: fructe foarte mari, mai mari decât Polka cu 20-30 %, procent mare de
fructe de clasa I, 90%, rezistent la boli și foarte productiv.

 Paris: fructe foarte mari, foarte productiv, soi tardiv, necesită protejare în
solarii. Se pretează pentru cultură în Spania și Portugalia.

 Versailles: produce fructe foarte mari, dar are probleme cu polenizarea și

deformarea fructelor mai ales în perioadele mai reci.

15
 6. TEHNOLOGIA DE ÎNFIINȚARE A PLANTAȚIEI DE ZMEUR

Înființarea plantațiilor de zmeur necesită o serie de lucrări în general comune

speciilor pomicole, ca: alegerea terenului, pregătirea lui înainte de plantare, stabilirea
distanțelor de plantare în funcție de sistemele de cultură, pichetarea terenului, alegerea
soiurilor și plantarea propriu-zisă.
Alegerea terenului pentru înființarea unei plantații de zmeur se face în funcție de
cerințele acestuia față de factorii de mediu. Se va alege terenul adăpostit de vânturi, atât
natural dacă este posibil, cât și artificial prin perdele de protecție sau la adăpostul unei
păduri. Solul trebuie să îndeplinească în optimum condițiile specificate anterior, să fie
bogat în substanțe hrănitoare, suficient de afânat, fără exces de apă, etc.
Nu se recomandă cultura intercalată a zmeurului în livezile de pomi, deoarece
drajonează puternic, invadează livada, fiind un mare concurent al pomilor pentru apă și
substanțele hrănitoare. Cultura se face numai în plantații pure care să ocupe locurile de
la marginea livezilor sau grădinilor, separate de celelalte culturi prin drumuri, șanțuri,
alei, care să constituie obstacole în extinderea zmeurului pentru a nu invada culturile
învecinate. Trebuie știut faptul că, odată înființată, cultura este foarte rapace, are o
mare capacitate de drajonare și extindere laterală, fiind greu de menținut în limitele
inițial stabilite.
Zmeurul se poate planta atât toamna, cât şi primăvara, însă numai după ce s-au
luat toate măsurile ce garantează aplicarea unei tehnologii care să respecte nevoile
acestei specii în cultură. Spre exemplu, în alegerea terenului potrivit trebuie să ne
orientăm cu cel puţin un an înainte, ţinând cont atât de condiţiile climatice, cât şi de
planta premergătoare. Abia apoi se trece la lucrarea propriu-zisă a solului.

Pregătirea terenului pentru plantarea zmeurului:

Analiza solului este necesară înainte de înfiinţarea plantaţiei. pH-ul optim este de
6,5 dar zmeurul se poate cultiva în condiţii bune şi la un pH între 6 şi 7. Dacă acesta nu
este corespunzător, se poate face o corecţie prin aplicarea amendamentelor. Potasiul,
fosforul şi magneziul se administrează concomitent cu pregătirea terenului înainte de
plantare, iar îngrăşămintele cu azot se aplică la câteva săptămâni de la pornirea în
vegetaţie.
Gunoiul de grajd bine fermentat, în cantitate de 50-60 de tone/ha, se risipeşte pe
toată suprafaţa sau 15-20 de tone pe rândurile unde urmează sa fie plantat zmeurul şi se
încorporează în sol cu freza.
Având în vedere durata mare de viaţă a unei plantaţii, de circa 12-15 ani, înainte
de plantare este bine să se facă o arătură de desfundare, la 40-50 cm. Dacă, astfel, roca
mamă (stratul nefertil) se aduce la suprafaţă se va face doar o arătură mai puţin adâncă.
În funcţie de analiza solului, se poate interveni cu un aport de magneziu. În
general, se asigură: P2O5 – 100-250 kg/ha; K2O – 200-300 kg/ha; MgO – 80-100 kg/ha. Aceste
date sunt orientative, ştiind că o parte din solurile din România sunt bine aprovizionate
cu potasiu.
Planta premergătoare: cerealele păioase pot fi bune premergătoare pentru
zmeur, mai ales dacă se face o erbicidare totală după recoltat şi răsărirea buruienilor.
Alte premergătoare pot fi leguminoasele, care lasă terenul îmbogăţit în azot şi, în general,
curat de buruieni. Legumele timpurii, care se recoltează în timpul verii, pot fi o altă
soluţie.

16
 Se evită următoarele premergătoare: cartofii, roşiile, vinetele sau ardeii, din
cauza riscului infecţiei cu Verticillium wilt (verticilioza), boală comună.
Acolo unde există zmeur sau mur din flora spontană în preajma plantaţiei, acesta
se va elimina prin mijloace mecanice sau prin erbicidare pe o rază de cel puţin o sută de
metri.

Înainte de plantare, solul se lucrează cu freza sau cu grapa cu discuri.

Distanţa de plantare între rânduri variază în funcţie de vigoarea soiului, de

puterea de drajonare, de fertilitatea solului şi de modul de conducere a plantaţiei. La
soiurile viguroase, cu putere mare de drajonare, se lasă o distanţă mai mare. În general,
aceasta este de 3-3,3 m, când se lucrează mecanizat cu tractor mare şi de 2,5-2,8 m, când
se lucrează cu un motocultor. Între plante, pe rând, se lasă 0,4-0,8 m, în funcţie de
capacitatea de drajonare.
Înainte de plantare, se marchează rândurile cu o sfoară sau cu un marcator, pe o
lungime de maxim o sută de metri, pentru a uşura recoltarea şi scoaterea lădiţelor în
capătul rândurilor, la drumurile de acces.
Se recomandă ca rădăcina plantelor să se umecteze timp de 1-2 ore pentru a le
rehidratata, sau să se mocirlească.
Plantarea se face manual în rigole deschise, mecanic sau cu cazmaua. Drajonii
de zmeur se plantează cu 2-3 cm mai jos faţă de nivelul la care s-au dezvoltat în pepinieră.
Dacă se sădesc mai adânc, plantele se vor dezvolta mai greu şi vor emite drajoni puţini şi
de slabă calitate. Planta se aşează cu rădăcina răsfirată, care se acoperă apoi cu pământ,
iar solul se tasează uşor în jurul plantei.
La plantarea de primăvară apare riscul deshidratării, dacă nu plouă în primele zile
după plantare, în acest caz fiind necesare udări.

Achiziţionarea plantelor. Plantele de zmeur se procură din timp, din pepiniere

autorizate, care sunt controlate şi autorizate de Inspectoratele Teritoriale pentru
Controlul Seminţelor şi Materialului Săditor şi de Unităţile Fitosanitare judeţene. Nu se
folosesc plante de provenienţă necunoscută sau recoltate din plantaţii îmbătrânite de
zmeur, care poartă bolile şi dăunătorii specifici din plantaţia mamă.

17
 7. LUCRĂRILE AGROTEHNICE

7.1. Întreținerea solului.

Cel mai indicat sistem de întreținere a solului este ogorul negru, datorită rădăcinii
superficiale și răspândirii rădăcinilor pe toată suprafața dintre rânduri și plante. Solul se
menține ca ogor negru prin lucrări repetate de 5-6 ori pe an, cu cultivatorul toamna la 8-
10 cm, iar în cursul verii la 6-7 cm, cu scopul de a distruge buruienile, și a menține apa
cât mai mult timp în sol. Pe rând, terenul se lucrează cu sapa când plantele sunt conduse
sub formă de tufă sau cu săpăliga în cazul benzilor și a gardurilor fructifere. Pe intervalele
dintre rânduri, începând cu anul II de cultură, buruienile se pot combate cu ajutorul
erbicidelor. Se folosește Simazin 50 în cantitate de 4 kg/ha aplicat primăvara timpuriu,
sau Devrinol (4 kg/ha).

7.2. Fertilizarea
Fertilizarea de întreţinere se face în funcţie de fertilitatea solului, de condiţiile
climatice ale anului respectiv sau de vigoarea vegetativă a plantelor. Fertilizarea cu azot
trebuie făcută cu cea mai mare atenţie. O fertilizare unilaterală determină, în
multe plantaţii, dezvoltarea excesivă a plantelor, producţii slabe şi probleme fitosanitare
(apariţia bolilor şi, uneori, creşte frecvenţa dăunătorilor).
Fertilizarea organică de întreţinere poate asigura un echilibru de nutriţie a
plantelor şi un nivel de fertilitate a solului corespunzător în toată perioada menţinerii
plantaţiei pe acelaşi teren.
Fertilizarea minerală. În general, la zmeur, se recomandă îngrăşămintele
complexe. Cel mai bun echilibru în nutriţia plantelor îl asigură îngrăşămintele de tipul 1-
2-3, adică cu un conţinut mai mic de azot, mediu de fosfor şi ridicat de potasiu. Pe solurile
bogate în potasiu se pot folosi şi îngrăşăminte de tipul 1-2-2 sau 1-2-1.
La dozele pe care le recomandăm în continuare se va ţine cont de substanţa activă
din îngrăşământ. De exemplu, la un îngrăşământ complex de tipul 5-10-22 vom avea în sol
5 kg N, 10 kg fosfor (P2O5) şi 22 kg potasiu (K2O).
 Fertilizarea cu azot. Ca aspect general, cu cât un soi este mai viguros cu atât se
administrează mai puţin azot. Se va evita, în orice caz, administrarea tardivă a
îngrăşămintelor cu azot, în timpul verii, fiindcă vor împiedica maturizarea lemnului şi,
deci, iernarea corespunzătoare a plantelor. Întreaga doză se poate aplica la pornirea în
vegetaţie sau se poate fracţiona în două: o doză se dă la pornirea în vegetaţie şi alta la
începutul înfloritului.
La soiurile remontante, doza se va fracţiona obligatoriu în două. Pe terenurile reci,
primăvara se pot manifesta cloroze momentane, din cauza „foamei de azot”. În acest caz,
se vor folosi forme uşor accesibile de azot, se pot suplimenta îngrăşămintele cu maxim
10% şi se pot face stropiri cu îngrăşăminte foliare, care aduc un aport foarte mic de N în
plantă, însă ajută plantele să depăşească mai uşor momentele dificile la pornirea în
vegetaţie.
 Fertilizarea fosfatică. Pentru fertilizarea de întreţinere se folosesc, în mod
obişnuit, doze de 70-100 kg/ha s.a., în diferite forme de îngrăşământ complex sau sub
formă de superfosfat. Pe solurile calcaroase şi în solurile reci se recomandă fosfatul
amoniacal, care este mai uşor asimilabil în aceste condiţii nefavorabile.
Epoca de aplicare: în cursul iernii, până la pornirea în vegetaţie, în cazul
superfosfatului, sau la pornirea în vegetaţie, în cazul îngrăşămintelor complexe.
• Fertilizarea potasică. Potasiul este necesar în cantitaţi de 150-250 kg s.a./ha,
ţinând totuşi cont de aprovizionarea solului cu acest element. Astfel, pe solurile bogate
în potasiu doza se reduce cu până la 50-60%.
18
 • Fertilizarea cu magneziu. În multe plantaţii de zmeur se observă o carenţă în
magneziu a plantelor. De aceea, recomandăm folosirea îngrăşămintelor complexe,
îmbogăţite cu magneziu, în general 3-8%, care asigură un aport suplimentar de magneziu,
suficient pentru majoritatea solurilor din România.
Acolo unde carenţa de magneziu este puternică, se poate aplica sulfatul de
magneziu (în general 16% MgO), o formă uşor solubilă care asigură echilibrarea nutriţiei
plantelor.
• Fertilizarea organică. Pentru a păstra nivelul şi calitatea humusului din sol se
recomandă o fertilizare cu gunoi de grajd la fiecare 2-3 ani. Gunoiul se aplică la suprafaţa
solului şi se încorporează uşor în sol. Se utilizează 25-30 tone gunoi de bovine bine
descompus, toamna târziu sau în cursul iernii.
Alte tipuri de îngrăşământ organic: gunoiul de pasăre, în cantitate de 10 tone/ha;
gunoiul de cal, 25-30 tone/ha; gunoiul de ovine, circa 10-15 tone/ha. Atenţie: nu se aplică
gunoi proaspăt.

7.3. Irigarea
Volumul de sol explorat de rădăcinile plantelor de zmeur este relativ scăzut,
zmeurul având o înrădăcinare destul de superficială. Astfel, în majoritatea zonelor din
România, este necesar un aport suplimentar de apă, în timpul verii, prin irigare.
Există două metode de irigare, fiecare cu avantaje şi dezavantaje pentru cultura
zmeurului: prin aspersiune şi prin picurare.
• Irigarea prin aspersiune este metoda cea mai ieftină şi asigură o bună aprovizionare cu
apă a solului, nu numai pe rând, ci pe întreaga suprafaţă cultivată. Alt avantaj este acela
că spală şi împrospătează foliajul.
Dintre dezavantaje menţionăm: consumul mare de apă pe unitatea de suprafaţă şi
favorizarea dezvoltării bolilor la nivelul tulpinii şi fructelor, în special Botrytis, Didymella
şi Clandosporium.
În funcţie de aprovizionarea cu apă a solului şi de tipul de sol, în timpul verii, se
fac 1-2 udări săptămânal pe solurile mai grele şi 2-3 udări/săptămână pe solurile mai
uşoare, cu norme de 200-250mc/ha (20-25 mm).
• Irigarea prin picurare (localizată) se foloseşte tot mai mult pe plan mondial. Se poate
face prin conducte îngropate sau la suprafaţa solului, pentru care se folosesc norme mici
de udare, dar cu o frecvenţă mai mare. O udare cu 20-30 mc/ha/zi la interval de 3-4
zile poate asigura umiditatea corespunzătoare la nivelul rădăcinii.

7.4. Sisteme de sustinere şi conducere a zmeurului pe spalieri

Tulpinile majorităţii soiurilor de zmeur fiind destul de lungi, subţiri şi cu ţesuturile

mecanice slab dezvoltate, nu sunt capabile să se autosusţină şi să asigure integritatea
plantelor şi a fructelor, mai ales sub acţiunea vântului sau a ploilor din timpul verii. Pentru
evitarea acestor neajunsuri şi pentru a le expune mai bine la lumină, tulpinile sunt
susţinute pe spalier şi din ce în ce mai puţin pe araci.
Mijloacele de susţinere (aracii şi spalierul) se fixează în plantaţii, obişnuit la
începutul anului doi de la plantare. Pe măsura creşterii drajonilor, din timp în timp, odată
cu înlăturarea prisosului de tulpini tinere se face şi palisatul tulpinilor ce vor alcătui tufa.
Palisatul va precede întotdeauna lucrările solului pentru ca acestea să se execute uşor şi
să nu se rănească tulpinile.
Există mai multe metode de susţinere, cel alcătuit din stâlpi de lemn sau
prefabricate şi cu 2 sau 3 fire duble de sârmă orizontale, la distanţa de 40-60 cm una de
alta, se pare că este cel mai potrivit sistem. Pe suprafeţe mici, acolo unde materialul
lemnos este la îndemână se poate folosi şi arăcitul cu mai multe variante: cea obişnuită,
cea în evantai, cea cu trei araci în locul tufei ş.a.m.d.
19
 În cultura zmeurului se utilizează două sisteme de cultură: cultura în tufe (grup) şi
cultura în benzi. Cel mai utilizat sistem de cultură la zmeur în Europa şi în Romania este
culura sub forma de benzi susţinute pe spalieri.
 Cultura pe spalieri cu 2 rânduri de sârme. Este cel mai practicat sistem de
conducere la zmeur. Susţinerea pe spalier se face prin plantarea la 250-300 cm distantă
între rânduri, în funcţie de modul de întreţinere a culturii (mecanizat cu tractorul, cu
utilaje de gabarit mic sau hipo) sau 200 cm la întreţinere manuală şi 50-60 cm între plante
pe rând. La capetele rândurilor şi apoi pe rând, la distanţa de 10-12 m, se fixează stâlpii
pe care se montează T-uri distanţiere de 40-50 cm de care apoi se prind sârmele
spalierului.
Stâlpii pot să fie de lemn de salcâm sau alt lemn drept cu diametrul 12-15 cm sau
din beton 8*6, 8*8 sau țeavă cu diametru 50 mm şi lungime 250 cm din care 50-60 cm vor
fi introduşi în pământ.

Pentru susţinerea plantelor de zmeur cel mai frecvent se folosesc 2-3 rânduri de
sârme aşezate astfel pe stâlpi:
-primul T la 60-80 cm de la sol
-al doilea la 60 cm de primul
-al treilea (opţional la soiuri foarte viguroase) la 40-50 cm fata de al doilea
Distanţierele (T-urile) pot fi confecţionate din lemn (leţuri 3*5 cm) sau cornieri metalici
sau alte materiale.

20
 Spalieri cu un singur rând de sârme. Ca formă intensivă de cultură a zmeurului se
foloseşte tot mai mult cultura pe spalieri cu un singur rând de sârme.
În acest sistem zmeurul se poate planta la 200-250 cm între rânduri şi 40-50 cm
între plante pe rând. În fiecare an plantele se vor rări mai drastic chiar pe parcursul anului
când răsar drajoni noi astfel încât să rămână 6-8 tulpini care poartă fructe și tot atâţia
drajoni noi răsăriţi care vor produce anul viitor. De obicei sistemul de fertilizare este
controlat prin picurare şi astfel se obţin fructe mai mari care se recoltează mai uşor
datorită desimii mai mici a plantelor.

 Spalieri cu două rânduri de stâlpi

Pentru suprafeţe mai mici se utilizează şi un spalier format din două rânduri de
stâlpi, la 40-50 cm, de o parte şi de alta a benzii de zmeur, fiecare spalier având numai o
sârmă fixată în zona de vârf a tulpinilor, şi are rolul de a susţine tulpinile răsfirate în zona
benzii nepermiţând căderea lor către interval şi asigurarea unei bune iluminări a
tulpinilor fructifere sau a unui stâlp pe mijlocul benzii, în capătul lui fiind fixată o
stinghie în formă de „T“ de care sunt fixate sârmele.
Avantajul mare a acestui sistem constă în buna expunere a plantelor şi fructelor şi
ca urmare producţia are o calitate foarte bună. Acest sistem de cultură este folosit în
grădini, când se plantează un singur rând. Tulpinile tufei se distribuie uniform în spaţiu,
sunt bine însorite, tăiatul şi recoltatul se fac uşor, iar recoltele sunt mari şi de calitate.
Mecanizarea lucrărilor solului se efectuează într-un singur sens, în lungul rândurilor.

21
  Cultura în formă de gard viu. Cultura în benzi are şi o variantă puţin practicată –
cultura în formă de gard. Plantarea se face la aceleaşi distanţe ca şi la sistemul în benzi,
dar tulpinile se ciupesc la înălţimea de 90-100 cm pentru a fi mai puternice şi a nu mai
apela la mijloace de susţinere. Tulpinile sunt dese pe rând, stau liber, ca un gard viu.
Recoltele sunt destul de mici, fiind un sistem nerecomandat în cultură şi fiind folosit de
unii mici producători de fructe.

22
  Cultura în tufe. Prin acest sistem, zmeurul se cultivă sub formă de tufe alcătuite
din 8-10 sau mai multe tulpini. Sistemul acesta de cultură dă posibilitatea ca îngrijirea
plantelor să se facă în bune condiţii, după specificul biologic de creştere şi rodire al
fiecărui soi. Se cunosc mai multe variante ale acestui sistem, în funcţie de modul de
susţinere a plantelor.
Susţinerea pe araci. În cadrul acestei variante, zmeurul se plantează la distanţă de
150-160 cm în toate sensurile, plantând într-un grup 4 plante în aşa fel încât să nu fie
înghesuite, iar în mijloc se fixează un arac lung de 1,5-2 m şi suficient de gros. Tulpinile
fiecărei tufe se leagă de arac prin 1-2 locuri distanţate unul de altul, evitându-se umbrirea
lor reciprocă.

Mecanizarea lucrărilor solului se poate face numai cu utilaje de gabarit mic, în

ambele sensuri, dar de obicei se lucrează manual sau hipo. Este un sistem aproape
abandonat, datorită utilizării unui volum mai mare de forţă de muncă la unitatea de
suprafaţă.
Pentru a valorifica mai bine spaţiul dintre tufe şi a expune tulpinile la lumină se
practică şi conducerea zmeurului în formă de evantai, prin conducerea tulpinilor de o
23
parte şi de alta a tufei şi legarea lor de tutori la diferite înălţimi. Tufele împărţite în două
pe rând se leagă la diferite înălţimi

jumătate la un arac, iar cealaltă jumătate la celălalt arac.

7.5. Tăierile de formare și rodire

Formarea și conducerea tufelor de zmeur se face prin aplicarea tăierilor în fiecare

an, avându-se în vedere specificul general al speciei, sistemul de cultură, cât și faptul că
soiurile de zmeur sunt atât remontante, cât și neremontante. De asemenea, trebuie avut
în vedere că unele soiuri dau ramificații fructifere de la jumătatea tulpinii în sus, iar alte
soiuri le au grupate mult spre vârf.
a) Tăierile de formare. La plantare, tulpina drajonului se taie la 15-18 cm. Pe
parcursul vegetației, această tulpină ramifică formând lăstari de 50-80 cm lungime.
Eventualele flori care apar se elimină în scopul fortificării tufei. De la baza plantei sau
chiar de la rădăcini, pot apare noi creșteri care pot atinge înălțimea de 60-70 cm.
În primăvara anului II, tulpina cu care s-a plantat drajonul se taie cât mai aproape
de nivelul solului. Din creșterile apărute în anul I se aleg 1 sau 2 tulpini care se scurtează
la 1 m lungime. Celelalte tulpini se înlătură, fără să se lase cioturi. Ca urmare a acestor
tăieri severe, în cursul anului II se formează numeroși drajoni. Este recomandabil ca la
plantele cu creșteri mici, să se înlăture toate inflorescențele. La tulpinile viguroase la
care s-au lăsat inflorescențele, după recoltarea fructelor, se efectuează tăierea lor de la
nivelul solului și se aleg alte 6-7 tulpini noi care vor forma tufa. Drajonii prea slabi și cei
rău amplasați se elimină.
În primăvara anului III se scurtează tulpinile la 1,3-1,4 m, iar dacă vârfurile sunt
degerate sau uscate, se taie până la partea sănătoasă. După recoltarea fructelor, se
elimină tulpinile care au rodit (cu vârsta de 2 ani) și se aleg alte 8-12 tulpini de 1 an pentru
fiecare tufă sau 20 tulpini la metru liniar pentru gard fructifer.
b) Tăiere de rodire care se încep cu anul IV când zmeurul se consideră complet
format, constau în îndepărtarea tulpinilor de 2 ani. Această operație în mod normal
trebuie să se efectueze după culesul fructelor și tot atunci se îndepărtează tulpinile slabe
și rău poziționate. Se opresc pentru fructificare tulpinile viguroase, bine amplasate în
jurul tufei sau distanțate la 12-15 cm între ele la cultura sub formă de bandă.
Îndepărtarea tulpinilor care au fructificat trebuie făcută imediat după recoltarea
fructelor având în vedere că: tulpinile se taie ușor, se creează condiții de lumină pentru
maturarea tulpinilor ce vor fi alese să fructifice în anul următor, se înlătură un eventual
focar de boli și dăunători care-și petrec o parte din ciclul biologic pe aceste tulpini
(acestea se taie și se ard).
Urmează ca în primăvară să se efectueze numai scurtarea tulpinilor alese pentru
fructificare la înălțimea dorită. În general, se recomandă să se scurteze cu 20-30 cm din
vârf.

24
 c) Tăierea zmeurului remontant. La soiurile remontante, tulpinile în vârstă de
1 an care sunt în creștere, au însușirea ca în partea a doua a verii să dea o primă recoltă
de fructe, iar în anul următor să rodească din nou pe porțiunea rămasă, după care se
usucă. Tăierile se fac după aceleași criterii ca și la soiurile obișnuite, cu deosebirea că
după maturarea fructelor din prima recoltă (august-septembrie) se înlătură vârful care a
rodit.
În grădinile familiale o tăiere mixtă care constă în scurtarea tulpinilor la diferite
înălțimi, de la 0,4 la 1,2 m, cu scopul de a eșalona maturarea fructelor pe o perioadă mai
lungă de timp. Cu cât tulpinile sunt mai scurte cu atât coacerea fructelor este mai târzie
și producția este mai mică.

8. COMBATEREA BOLILOR ȘI DĂUNĂTORILOR SPECIFICI.

În condițiile actuale nu se poate obține o producție mare și de calitate fără
combaterea bolilor și dăunătorilor. Dintre boli amintim: pătarea frunzelor (Septoria
sp.) și putrezirea fructelor (Botrytis).
Tratam

Produse de protecţia plantelor

ent

Fenofaza Patogen/ Dăunător

recomandate

Păduchele din San–

Umflarea José, acarieni, - acetamiprid (Mospilan 20 SG - doza 0,45
1
mugurilor afide, etc. (forme Kg/ha) + ulei vegetal (Toil - conc. 0,5%)
hibernante)
- fungicide pe bază de: cupru: Alcupral 50PU
- conc. 0,3%; Champ 77WG - conc. 0,3%;
Antracnoză, Triumf 40WG - conc. 0,3%, Kocide 2000 -
septorioză, etc. conc. 0,3%; Funguran OH 50WP - conc. 0,3%;
Super Champ 250 EC - conc. 0,3%; Zeamă
2 Înfrunzit bordeleză - conc. 0,5%
- insecticide pe bază de: tiacloprid (Calypso
Afide, musculiţa
480SC - conc. 0,02%), dimetoat (Novadim
galicolă a lăstarilor,
progress - conc. 0,1%), deltametrin (Decis
insecte defoliatoare,
Mega - conc. 0,015%), acetamiprid (Mospilan
etc.
20 SG/SP - conc. 0,02%)
- fungicide pe bază de: captan (Captan 80
Antracnoză, pătarea
WDG - conc. 0,15%, Merpan 80 WDG - conc.
brună -violacee a
0,15%), mancozeb (Dithane M 45 - conc.
lăstarilor,
0,2%, Vondozeb - conc. 0,2%), clorotalonil
septorioză, făinare,
Înălţarea (Bravo 500 SC - conc. 0,25%; Rover 500 SC -
3 etc.
inflorescenţei conc. 0,25%)
Gărgăriţa florilor,
musculiţa galicolă a - unul din insecticidele recomandate la
lăstarilor, gândacul Tratamentul 2
zmeurului
Putregaiul cenuşiu,
- fungicide pe bază de: tiofanat metil
Început antracnoză,
4 (Topsin 70 WDG – conc. 0,1%), miclobutanil
înflorit septorioză, rugină,
(Systhane forte - conc. 0,02%)
etc.

25
 - insecticide pe bază de: tiacloprid (Calypso
480SC - conc. 0,02%), acetamiprid (Mospilan
Gărgăriţa florilor
20 SG/SP - conc. 0,02%), tau-fluvalinat
(Mavrik 2F – conc. 0,05%)
Putregaiul cenuşiu,
antracnoză,
septorioză, rugină, - unul din fungicidele recomandate la
pătarea brună - Tratamentul 3
Scuturarea
5 violacee a lăstarilor,
petalelor
făinare, etc.
Gândacul zmeurului,
- unul din insecticidele recomandate la
insecte
Tratamentul 4
defoliatoare, etc.
- fungicide cu timp de pauză redus până la
recoltare: pe bază de iprodione (Rovral 500
Fructe verzi,
Putregaiul cenuşiu, SC - conc. 0,1), fenhexamid (Teldor 500 SC -
6 de mărime
etc. conc. 0,08%), ciprodinil + fludioxonil (Switch
normală
62,5 WG - doza 1 Kg/ha), difenoconazol
(Score 250 EC - conc. 0,03-0,05%)
Antracnoză,
septorioză, pătarea - unul din fungicidele recomandate la
brună – violacee, Tratamentul 3
După etc.
7
recoltare - insecticide pe bază de: clorpirifos +
Păduchele din San- deltametrin (Pyrinex Quick - conc. 0,1%),
José deltametrin (Decis Mega - conc. 0,015%),
clorpirifos (Reldan 22 - doza 2-2,2 l/ha)

9. RECOLTAREA
Spre deosebire de alte specii pomicole, zmeura nu are perioadă de postmaturare,
adică nu-și îmbunătățește însușirile pe timpul păstrării (așa cum se întâmplă la măr, păr,
gutui, moșmon). Gustul și aroma ei sunt maxime numai în momentul maturității de
consum, când se recomandă să se efectueze recoltarea.
Stabilirea momentului optim de recoltare se face totuși în funcție de destinația
fructelor. În perioada de plină maturare, zmeura pentru consum în stare proaspătă
(desert) se recoltează eșalonat din 2 în 2 zile, iar în zonele răcoroase la 3-4 zile. Durata
de coacere a unui soi este de 30 de zile. Zmeura pentru desert se recoltează manual, fără
caliciu și receptacul, direct în ambalajul care ajunge la consumator, dată fiind fragilitatea
ei foarte mare. Odată cu recoltarea se execută și sortarea calității. În anumite cazuri,
zmeura se poate recolta și cu peduncul, în acest caz nu se zdrobește, este mai rezistentă
la transport iar durata de păstrare se prelungește. Ambalajele folosite la recoltare și
transport sunt confecționate din material plastic, carton ceros sau cutii de lemn căptușite
cu peliculă de polietilenă și au capacitatea de 0,2-0,5 kg.
Este bine ca recoltarea să se efectueze dimineața, după ce s-a ridicat roua sau spre
seară, iar fructele sunt supuse unei temperaturi scăzute la +5...+8°C, apoi se transportă
la depozit pentru păstrare sau la piață pentru valorificare.
Zmeura destinată prelucrării în fabricile de conserve și de sucuri se recoltează fără
peduncul, la deplină maturitate și în cursul zilei, iar ca ambalaje se folosesc găleți sau

26
lăzi căptușite cu folie de polietilenă, pentru a nu se pierde din suc apoi, zmeura se așează
în butoaie, în care se introduce o substanță conservantă, se închide ermetic și se păstrează
la +2 sau +3°C.
Fructele care sunt destinate congelării trebuie să corespundă următoarelor cerințe:
să aibă cavitatea pedunculară mică, semințele să fie mici, de culoare roșie închis, cu pulpa
fermă, aromă puternică, cu drupeolele strâns unite între ele, bine sortate ca mărime și
grad de coacere.
Productivitatea la recoltarea manuală este de 2-4 kg/oră. Recoltarea mecanizată
se face cu mașini speciale care acționează prin vibrare (500-1000 de vibrații/minut)
scuturând fructele.
Prerăcirea se face la 5-8°C, iar depozitarea la 0°C și 90% umiditate relativă a
aerului.
Deși zmeura nu se remarcă printr-un conținut mare de calorii (37 de calorii la 100
g zmeură), este foarte solicitată și apreciată. Ea se poate prelucra atât industrial cât și în
gospodării, în numeroase semipreparate și produse finite ca: pulpă, pastă, suc, peltea,
gelafruct, jeleu, gem, marmeladă, dulceață, compot, fruct zaharisit, șerbet, sirop,
răcoritoare, înghețată, cremă spumă, fruct congelat cu sau fără adaus de zahăr, vermut,
lichior, coloranți naturali, preparate farmaceutice.

10. EFICIENȚA ECONOMICĂ

Din datele prezentate în tabelul următor rezultă faptul că producția medie la specia
zmeur, de 8.000 kg/ha la o densitate de 6.670 plante/ha, se realizează cu un cost de
producție de 4,82 lei/kg. (cf. lucrării ”Pomi, arbuști fructiferi, căpșun - Ghid tehnic și
economic” elaborat de MADR în 2014).
În cadrul cheltuielilor de înființare a plantației de zmeur, ponderea cea mai mare
este deținută de costurile cu materii prime și materiale (76%), fiind urmate de costurile
cu lucrările manuale (15%), și de costurile cu lucrările mecanizate (8,7%).
Cheltuielile de întreținere a plantației până la intrarea pe rod: costuri cu materii
și materiale (41%), lucrări manuale (35%) și lucrări mecanizate (23%).
După intrarea pe rod, ponderea cea mai mare în cadrul cheltuielilor de exploatare
este deținută de costurile cu lucrările manuale (69%), fiind urmate de costurile cu materii
și materiale (16,5%) și de costurile cu lucrările mecanizate (14%).
Prin valorificarea producției la un preț de piață intern estimat de 7,5 lei/kg, se
realizează un profit net de 18.036 lei/ha și o rată a profitului anual net de 47%.

27
 Indicatori UM Valori
Numărul de plante la ha (densitate) buc 6670
Durata de exploatare (De) ani 6
Valoarea investiției (It) lei 98.307
1. costuri pentru pregătirea terenului și înființare lei 78.827
plantație
a. lucrări manuale lei 11.972
b. lucrări mecanice lei 6.832
c. materii prime și materiale lei 60.023
2. costuri de întreținere lei 19.480
a. lucrări manuale lei 6.932
b. lucrări mecanice lei 4.546
c. materii prime și materiale lei 8.002
Cotă anuală de amortisment (Ca = It / De) lei 16.385
Cheltuieli anuale de exploatare (Ce) lei 19.963
a. lucrări manuale lei 13.879
b. lucrări mecanice lei 2.800
c. materii prime și materiale lei 3.284
Cheltuieli anuale directe (Cd = Ca + Ce) lei 36.348
Cheltuieli anuale indirecte (Ci = Cd*6%) lei 2.181
Cheltuieli anuale totale (Ct = Cd + Ci) lei 38.528
Producție (P) kg 8.000
Cost de producție (Cp = Ct /P) lei/kg 4,32
Preț vânzare (Pv) lei/kg 7,5
Valoarea producției anuale (V = P * Pv) lei 60.000
Profitul anual brut (Pab = V - Ct) lei 21.472
Impozit (I = Pab*16%) lei 3.435
Profitul anual net (Pn = Pab - I) lei 18.036
Profitul anual net (Pn = Pab - I)* euro 4.099
Clasa de mărime economica** III
Rata profitului anual (R = Pn / Ct *100) % 47
Termen de recuperare al investiției (T= It / Pn) ani 5,5
Profit total pe durata de exploatare (Pt = Pn * De) lei 108.217
Randament economic al investiției (R=Pt / It*100) % 110
*1 euro= 4,4 lei
**după metodologia Producției Standard (SO – Reg. CE 1242/2008)

11. Posibilități de finanțare a investiției

 Co-finanțare din PNDR 2014-2020, sub-măsura 4.1a – investiții în exploatații

pomicole. Prin această sub-măsură de finanțare, în baza unui proiect, se poate înființa
plantația, se pot achiziționa utilajele necesare pentru mecanizarea lucrărilor agricole din
fermă, se pot construi spații de producție, depozitare, condiționare, ambalare, desfacere
(inclusiv autorulote, dozatoare de sucuri naturale din fructe), etc. Intensitatea sprijinului
este de 50% din totalul cheltuielilor eligibile pentru ferme mici, de exemplu (de 8.000-
11.999 SO), fără a depăși: 100.000 euro pentru achiziții simple; 300.000 euro în cazul
investițiilor în activitatea de producție (utilaje, înființare, reconversie etc.) și 450.000
euro pentru investițiile care conduc la un lanț alimentar integrat.

28
  Tot din fonduri europene se poate accesa sub-măsura 6.1- sprijin pentru
instalarea tinerilor fermieri, care în baza unui plan de afaceri se poate accesa un sprijin
nerambursabil de până la 50.000 euro, această sub-măsură fiind destinată tinerilor
fermieri cu vârsta până în 40 de ani.
 Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici, sub-măsura 6.3 – destinat fermelor
cu dimensiunea economică între 8.000 și 11.999 SO, în baza unui plan de afaceri se poate
obține un sprijin nerambursabil de 15.000 euro.

Material elaborat de:

Ing. Felicia Elena ANDRONIC
Consilier AZM
Ianuarie 2017

Bibliografie:

1. CHIRA Lenuța, 2007 – Cultura arbuștilor fructiferi, Ed. M.A.S.T. București.

2. MADR, ICDP, SNPR, 2014 - ”Pomi, arbuşti fructiferi, căpşun – Ghid tehnic şi
economic“, Ed. Invel Multimedia București.
3. MITRE Viorel, 2002 – Pomicultură specială, Ed. AcademicPres, Cluj Napoca.
4. RENTROP & STRATON - Cultivarea arbuștilor fructiferi, Grup de Editură și
Consultanță în Afaceri.

Alte surse de informare și documentare:

- PNDR 2014-2020;
- Ghidul solicitantului pentru sub-măsura 4.1a – Investiții în exploatații pomicole;
- Ghidul solicitantului pentru sub-măsura 6.1 – Sprijin pentru instalarea tinerilor
fermieri;
- Ghidul solicitantului pentru sub-măsura 6.3 - Sprijin pentru dezvoltarea
fermelor mici;
- Articole publicate în presa de specialitate.
- Pagina de internet a unor producători autorizați de butași de arbuști fructiferi.

29