Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Educarea Limbajului
Educarea Limbajului
Cea mai mare bucurie a parintilor este aceea de a-si vedea copiii sanatosi, cu “vorbirea si scrierea
frumos curgatoare si limpede ca cristalul” asa cum a gandit si marele Ion Creanga, cel care s-a
daruit copiilor ca nimeni altul.
Atat limba, cat si vorbirea au caracter social, cu deosebire ca, in procesul comunicarii,
vorbirea capata o forma individuala. Limba presupune vorbirea si invers.
Procesul vorbirii are o baza sociala, pentru ca vizeaza, in primul rand, intelegerea
interumana. Problema functiilor este de prima importanta la definirea esentei limbii.
O alta functie a limbii este cea expresiva. Vorbitul comunica nu numai o idee, un gand, ci
si anumite informatii cu privire la propria persoana; recurgand pentru aceasta indeosebi la
intonatie, apoi la procedeele morfologice, sintaxei si lexicului.
In gradinita, parcurgand cele patru grupe, copiii dobandesc un bagaj de cunostinte, iar
vorbirea devine mai bogata, mai clara, mai corecta, asigurand dezvoltarea intensa a gandirii.
Atat latura lexicala, cat si latura semantica si cea gramaticala se realizeaza prin
intermediul tuturor activitatilor si factorilor adiacenti procesului instructiv-educativ.
Obiectivele stabilite pentru fiecare activitate indica metoda de baza, caile si modalitatile
care pot fi folosite.
Evident aceste delimitari, nu trebuie luate la modul absolut. De regula, in cadrul aceleiasi
activitati, unele metode alterneaza din considerente bine cunoscute. Astfel, se stie, ca observarea
unor obiecte sau lectura dupa imagini sunt corelate cu convorbirea. Una din activitatile prin care
se imbogateste si se activizeaza vocabularul este observarea. Cu ajutorul ei prescolarul isi
formeaza unele reprezentari despre obiectele si fenomenele lumii obiective, cu insusirea lor cu
relatiile in care se afla; verbalizeaza rezultatele observarii, se exprima in termeni adecvati
continutului cognitiv, isi fixeaza in vocabular o terminologie specifica.
Educatoarei ii revine rolul de a sugera copiilor, in raport cu varsta lor, acele activitati
care sa capteze interesul acestora, sa le trezeasca nevoia de a se exprima prin cel mai precis mod
de expresie, limbajul verbal. Copiii sunt avizi de cuvinte, sonoritatile ii amuza, insa ei cantaresc
rolul acestora.
In cadrul activitatilor de educatie a limbajului, in cei 3-4 ani de gradinita, are loc o
dezvoltare si perfectionare a limbajului sub aspect fonetic, lexical si gramatical.
Limba este 'tezaurul cel mai de pret pe care il mostenesc copiii de la parinti, depozitul
cel mai sacru lasat de generatiile trecute si care trebuie sa fie pastrat cu sfintenie de generatiile
care-l primesc. Ea este cartea de noblete, testimoniu de nationalitate al unui neam.'
Cercetarea pedagogica
'In cercetare si prin cercetare – scrie marele psiholog elvetian J.Piaget – profesia de
dascal inceteaza de a fi o simpla meserie si depaseste chiar nivelul unei vocatii afective pentru a
dobandi denumirea oricarei profesiuni, demnitatea ei ce tine in acelasi timp de arta si de stiinta
deoarece stiinta despre copil si educatie se constituie mai mult ca oricand un domeniu
inepuizabil. '
Cercetarea pedagogica este chemata sa rspunda unor intrebari pe care practica educativa
le ridica neincetat. Raspunsurile obtinute in urma cercetarii sunt concomitent explicatii ale
acestor intrebari si sugestii pentru imbunatatirea si ameliorarea procesului educativ-instructiv.
Specificul unei cercetari pedagogice rezulta din particularitatile actiunii educationale.
Cercetarea pedagogica este astfel o strategie care urmareste surprinderea relatiilor dintre
cat mai multe variabile pe care le incuba procesul real al educatiei. Dintre acestea cele ce tin de
personalitatea agentului actiunii si ale personalitatii elevului sunt indispensabile in orice
cercetare pedagogica. Nu poate fi conceputa o asemenea cercetare pedagogica care sa excluda
din perimetrul sau cei doi poli sau sa faca abstractie de ei. Din perspectiva finalitatii sale,
educatia urmareste formarea omului in vederea integrarii sale in societate. Aceasta formare
presupune modificari continue in continutul si structura personalitatii copilului.
Domeniile cercetarii pedagogice pot fi delimitate in functie de mai multe criterii. Daca
luam in considerare continutul educatiei putem delimita cercetari privitoare la educatia
intelectuala, morala, estetica, profesionala si fizica. Diversele componente structurale ale actiunii
educationale pot deveni obiect de investigatie pedagogica.
Metoda observatiei
Metoda observatiei este metoda cu cea mai larga aplicare deoarece furnizeaza date
importante in vederea cunoasterii individualitatii copiilor, stadiului lor de dezvoltare in plan
intelectual, socio-afectiv, asigurand in acelasi timp o buna orientare in alegerea celor mai
eficiente cai de formare si dezvoltare a unei vorbiri corecte si coerente. Metoda observatiei
consta in urmarirea sistematica a faptelor educationale asa cum se desfasoara ele in conditii
obisnuite, in inregistrarea datelor si constatarilor, asa cum se prezinta cercetatorul asteptand ca
ele sa se produca pentru a le putea surprinde.
producerea fenomenelor;
respectarea lor;
varierea conditiilor in care se desfasoara.
Metoda convorbirii
'Sta in firea omului (cu atat mai mult a generatiilor de astazi) trebuinta interioara de a
intretine un schimb larg de informatii si idei, de impresii si opinii, de a se exterioriza in
comunicarea cu altii, ceea ce constituie un bun prilej de statornicie a unor relatii afectiv sociale,
de intelegere reciproca si de cooperare. Spre deosebire de aceasta inclinatie fireasca a omului
de a conversa, de a purta discutii cu altii, dialogul in cadrul activitatii dirijate are alte
semnificatii , indeplineste alte functii, reprezinta altceva decat un simplu schimb de experienta
consacrat diverselor scopuri si interese.'
Dialogul trebuie sa fie cat mai natural, educatoarea sa manifeste multa elasticitate
apeland la intrebari menite sa stimuleze copiii in a-si exprima liber gandurile, parerile, dorintele,
necazurile. Dat fiind specificul varstei, convorbirile presupun mult tact psihologic si pedagogic,
atat gasirea tonului adecvat cat mai ales in formularea intrebarilor. Metoda convorbirii este
folosita adesea pentru a completa datele obtinute prin observatie si experiment. Ea se desfasoara
pe baza unui plan si a unor dialoguri care trebuie sa fie cat mai naturale, colaterale, menite sa nu
intimideze pe interlocutor pentru a-si spune gandurile si opiniile.
Avantajul acestei metode este ca intr-un timp relativ scurt se obtin numeroase date. In
timpul convorbirilor am evitat (convorbirile), intrebarile directe care ar fi putut da discutiei un
caracter de ancheta ducand la raspunsuri formale sau eronate, am urmarit ca intrebarile sa fie
clare, sa se refere la aspecte concrete. Rezultate pretioase, relatari sincere se obtin atunci cand
convorbirea se infiripeaza in mod natural, firesc, cand interlocutorul are incredere in cercetator.
Pentru ca datele obtinute sa nu se piarda le-am notat imediat dupa convorbire sau chiart in
timpul acesteia. Magnetofonul sau casetofonul pot fi folosite cu succes in acest scop. Pentru
reusita convorbirii este necesar ca cercetatorul sa se gandeasca anticipat la ea (sa-si structureze
intrebarile), sa-si culeaga informatiile despre subiect, sa-i anticipeze raspunsurile, pentru a sti
cum sa se comporte in eventualitatea unor situatii neprevazute. Marele avantaj al convorbirii
consta in faptul ca permite racolarea unor informatii numeroase, variate, pretioase intr-un timp
relativ scurt. Dezavantajul convorbirii provine din eventuala lipsa de receptivitate a subiectului si
de aceea se impune cu necesitate ca datele ei sa fie completate si verificate prin alte metoce.
Metoda testului
Testul psihologic este o proba relativ scurta care permite cercetatorului strangerea unei
informatii obiective despre subiect pe baza carora sa se poata diagnostica nivelul capacitatilor
masurate si formula un pronostic asupra evolutiei lor ulterioare.
Pentru a-si satisface aceste deziderate, testul trebuie sa indeplineasca anumite conditii:
- dupa durata desfasurarii sunt teste cu timp strict determinat, cu timp la alegerea
subiectului;
Studiul de caz este o metoda deosebit de importanta deoarece are in vedere cunoasterea
fiecarui individ, in timp si actiuni variate, cu sesizarea cauzelor, prevenirea si combaterea lor.
Metoda studiului de caz consta in urmarirea si observarea unui singur subiect, intr-o
perioada mai indelungata de timp. Investigarea se face din mai multe puncte de vedere. Se aplica
mai ales in studierea copiilor care constituie exceptii: cu tulburari de comportament, intarziati in
dezvoltarea fizica, superior dezvoltati sau cei care prezinta tulburari si defecte de vorbire.
Metoda studiului de caz de poate utiliza prin predare cazului intregii grupe, unei subgrupe
care discuta cazul si adopta hotararea corespunzatoare sau prin incredintarea fiecarui copil a
sarcinii de a studia cazul si de a prezenta decizia pe care a luat-o. Toate aceste metode de
cercetare imbinate si corelate m-au ajutat la realizarea lucrarii de fata.
Particularitatile psiho-fizice ale limbajului la varsta prescolara
In literatura psihologica, limbajul este definit 'drept o forma specific umana, care consta
in esenta in folosirea limbajului in procesul de comunicare si gandire.'
Insusindu-si limba, copilul dobandeste mijlocul prin care poate realiza comunicarea in
forme superioare cu cei din jur si poate sa cunoasca pe deplin realitatea obiectiva. Lipsa de
comunicare prin limbaj determina stagnarea in dezvoltarea personalitatii, modifica natura
relatiilor cu realitatea inconjuratoare, determina singularitatea copilului. Cu ajutorul limbajului
sunt formate si organizate sisteme in care sunt integrate cunostintele, ceea ce determina o
complicare a conditiilor interioare si de formare a personalitatii copilului.
Emil Verza arata ca 'exista o relatie stransa intre limbaj, invatare si evolutia
personalitatii copilului, in sensul ca, in copilarie comunicarea verbala pune amprenta asupra
dezvoltarii psihice a omului, asupra capacitatii sale interioare, intelectuale, si personalitatii
sale fiind la randul sau, influentat de acesta.'
Limbajul copiilor se dezvolta substantial sub influenta adultilor cu care stabileste relatii
de comunicare din ce in ce mai complexe. Apariti limbajului interior face ca raspunsurile pe care
le formuleaza copilul sa fie rezultatul unei formulari anterioare ale gandirii anticipate.
Daca la inceputul vietii sale, pana la insusirea vorbirii copilul i-a contact cu mediul
inconjurator mai ales prin actiunea directa a mediului inconjurator exterior asupra organelor de
simt, la varta prescolara, cand copilul incepe sa manuiasca limbajul, cunoasterea directa se
realizeaza la un nivel mai inalt fiind insotita de explicatiile, sublinierile si concluziile adultului.
Prin cuvant il invatam pe copil sa se straduiasca mintal, sa gaseasca un raspuns la intrebarile
adresate. In acest mod se contribuie la dezvoltarea concomitenta a gandirii si limbajului, la
cresterea capacitatilor de cunoastere, la largirea sferei de cunoastere, la dezvoltarea
vocabularului, la marirea posibilitatilor de exprimare.
La varsta prescolara limbajul capata noi valente si ii promite copilului sa realizeze relatii
cu adultii si cu ceilalti copii, sa-si organizeze activitatea psihica, sa-si exprime ideile si starile
interioare dar si sa inteleaga si sa acumulze informatii. Prin intermediul limbajului copilul isi
dezvlta propria experienta si mai cu seama invata din experienta altora. Din punct de vedere
psihologic, momentul important pentru dezvoltarea ulterioara a sistemului verbal il constituie
recunoasterea, intelegerea si pronuntarea primelor cuvinte de catre copil.
Asupra copiilor cu intelect normal si asupra acelora cu intelect normal dar cu tulburari de
limbaj pot fi exercitate influente instructiv-educative nelimitate. Influentele educative exercitate,
trebuie sa tina seama de plasticitatea intelectuala a copiilor de a diversifica si receptiona in mod
personal. Gradul de dezvoltare intelectuala joaca un rol hotarator in definirea nivelului pe care il
atinge limbajul. Cu cat copilul dovedeste o mai mare capacitate mentala, cu atat comportamentul
verbal se caracterizeaza prin finete, suplete, complexitate si superioritate.
Imposibilitatea de a comunica cu cei din jur prin limbaj aduce la o stagnare in dezvoltrea
personalitatii copilului, ar modifica relatiile lui cu oamenii , cu realitatea inconjuratoare, l-ar
izola si daca ar fi lipsit de influenta instructiv-educativa speciala, l-ar impiedica sa se pregateasca
pentru participarea la viata sociala.
Educatia copiilor prescolari are un rol marcant pentru intreaga lor viata. 'Aceasta nu
pentru ca programa educatiei copiilor din gradinita este dedicata copiilor si generatiilor ce vor
gestiona o noua etapa de dezvoltare a progresului general, social ( intr-o lume ce va avea alte
dimensiuni decat cele de azi, dimensiuni in care vor fi alte- rosturi si rostiri -, pentru ca in
copilarie se pun bazele personalitatii si o fiinta vie devine persoana, om), si pentru ca in
conditiile eterne ale educatiei, copilul prescolar are de parcurs toate drumurile vietii de fiecare
zi, drumuri ce duc de azi pe maine, de a le pava cu o noua forma de intelegere a dragostei de
viata, a respectarii drepturilor omului.'
Fiecare educatoare are raspunderea de a destina intr-adevar toate actiunile copiilor prin
organizarea si pregatirea temeinica a acestora, pe baza cunoasterii profunde a psihologiei
copilului. Cu toate ca trasaturile psihice sunt caracteristice elevului, totusi unele premize ale
acestei trasaturi pot fi asigurate inca din gradinita, ele reprezentand o conditie necesara a trecerii
de la un joc la invatatura sistematica ca activitate de baza.
Una dintre aceste premise o reprezinta educatia limbajului la toti prescolarii dar mai ales
la cie din grupa mare. La invatarea de tip scolar, la toate obiectele de invatamant, nu pot fi
concepute rezultate reale fara ca elevii sa nu dispuna de capacitatea de a se exprima.
Desigur aceste obeictive se vor realiza in primul rand in activitati comune dar trebuie
acordata si o atentie sporita si activitatilor cu grupuri mici de copii si individuale acestea
permitand tratarea diferentiata cu rezultate mult mai bune.
'Desi e veche de cand lumea, educatia are de solutionat tot timpul probleme noi pe care
societatea omeneasca in ansamblu si anumite grupuri sociale, le pun in anumite stadii de
dezvoltare.' Conceptia moderna asupra educatiei prescolare presupune folosirea din timp a
invatarii dirijate si spontane considerand invatarea drept scopul principal al dezvoltarii
inteligentei copilului si baza procesului de socializare.
In conditiile unei educatii corecte, catre varsta de 3 ani copilul isi insuseste in linii mari
pronunctia fonemelor din limba materna. Totusi, nu sunt rare cazurile in care si copiii de virsta
mai mare manifesta unele dificultati articulatorii. In perioada prescolara se continua
perfectionarea laturii fonetice a limbajului.
Odata cu asimilarea fondului lexical, copilul isi insuseste si semnificatia cuvintelor adica
notiunile care se schimba, se imbogatesc, se precizeaza treptat pe masura acumularii experientei
si a perfectionarii operatiilor gandirii.
Un alt aspect important in evolutia limbajului la aceasta varsta il constituie desavarsirea
structurii gramaticale. La sfarsitul perioadei prescolare, copilul stapaneste practic pricipalele
forme si categorii gramaticale ale limbii materne.
Cuvintele nu sunt altceva decat simboluri a caror percepere permite copilului sa-si aduca
aminte de actiunile prelungite cu ocazia observarilor. Copilul prescolar nu invata reguli
gramaticale, nu cunoaste definitii, nu stie ce este substantivul, verbul, declinarea dar respecta in
vorbire aceste reguli gramaticale avand in jur modele de vorbire, este antrenat sa le cunoasca prin
jocuri si exercitii, este corectat cand greseste.
Activitatile de povestire au stat in centrul atentiei mele datorata valorii lor etice si estetice
si influentelor exercitte asupra personalitatii scolarului in devenire. La inceput am urmarit sa
folosesc acele procedee care sa asigure insusirea constienta si activa a povestilor, sa inlesneasca
capacitatea de a respecta episoadele cu succesiunea lor logica, sa-i familiarizeze cu o exprimare
corecta, coerenta, expresiva, cu folosirea expresiilor literare, specific povestilor.
Prin crearea de povestiri dupa imagini: cu inceput dat, sau dupa modelul educatoarei, pe
langa dezvoltarea imaginatiei creatoare, am cautat sa actionez asupra exprimarii corecte tocmai
prin aceste exercitii de creatie (compozitie). In prezentarea povestilor am folosit procedeul
ilustrarii continutului cu ajutorul siluietelor. Repovestirile le-am organizat pe tema de sinteza ca
harnicia, bunatatea, dreptatea etc., prin care copiii s-au desprins din text, reusind sa gaseasca note
comune unei categorii de personaje cuprinse in multe povesti, sa le caracterizeze folosind
mijloace proprii de exprimare.
Aspect fonetic
In realizarea aspectului fonetic al limbajului, al vorbirii copiilor s-a avut in vedere doua
coordonate: dezvoltarea auzului fonematic si corectarea pronuntiei copiilor.
Este bine cunoscut faptul ca la varsta prescolara sistemul fonetic este inca in formare, in
special la copiii de la grupa mica. Articularea corecta a sunetelor limbii materne are o influenta
directa asupra insusirii corecte a deprinderii de citit-scris.
Citirea si scrierea se intemeieaza pe asocierea sunetelor verbale rostite (foneme) cu
literele scrise sau citite (grafeme) si este posibila numai prin asocierea semnelor grafice cu
corespondentele lor fonetice si invers.
Dupa ce copiii si-au insusit miscarile de articulatie verbale, se pot asocia si exercitii de
limitare a unor sunete utilizand din plin anomatopeele (zborul albinitei, chemarea pisicii, sunetul
telefonului, scartaitul usii, sunetul soneriei). Majorittea exercitiilor au fost preluate din programa,
manuale, literatura de specialitate, pe care le-am adaptat nevoilor aparute in munca de prevenire
si corectarea vorbirii ; altele au fost create. Acestea au fost incluse in jocurile si activitatile la
alegerea copiilor, in activitatile comune si in programul distractiv. Tot in scopul emiterii corecte
a unor sunete se pot folosi jocurile muzicale asociate cu framantari de limba.
repetarea intr-o forma corecta a cuvintelor pronuntate gresit de catre copii, fara sa li se
atraga atentia in mod special asupra acestui lucru, dar scotand in evidenta forma lui
corecta si sunetele cre au suferit modificari ;
repetarea intr-o forma corecta a cuvintelor pronuntate gresit de catre copil, atragandu-le
atentia asupra modului corect de pronuntare ;
repetarea de catre copil intr-o forma corecta a cuvintelor pronuntate gresit. Acest
procedeu se foloseste in cazul in care copiii au retinut bine structura sonora a unor
cuvinte invatate si totusi au posibilitatea de a le pronunta corect.
Tonul cu care se atrage atentia asupra pronuntiei nu trebuie sa fie niciodata ridicat, ci un ton
cald, apropit de copil. Folosindu-se in mod sistematic si adecvat procedeele de mai sus, copiii
incep sa devina constienti ca fac diverse greseli atunci can vorbesc, ca urmare a acetei
constientizari asculta mai atenti felul cum pronunta educatoarea, marindu-si pe zi ce trece
posibilitatile de diferentiere a sunetelor limbii, de Autocontrol al limitei verbale si de producere
verbala corecta.
Aspect gramatical
Datorita acestui fapt modelul de vorbire din jurul sau trebuie sa fie corect, adultul trebuie
sa aiba o exprimare ingrijita, sa respecte regulile gramaticale dupa care este structurata vorbirea.
Urmarind, la copii, educarea unei vorbiri corecte din punct de vedere gramatical, in toate relatiile
de comunicare, exprimam clar, precis, in termeni simpli, fara sa ne coboram la un nivel infantil.
De asemeni, educatoarea trebuie sa vorbeasca rar, sa pronunte clar cuvintele pentru ca
prescolarii sa poata sesiza structura sonora a lor.
Copiii trebuie sa ajunga sa foloseasca constructii corecte din punct de vedere gramatical.
Astfel vor fi obisnuiti:
Exprimarea copilului prescolar abunda in dezacorduri intre subiect si predicat. Una din
cauzele acestor dezacorduri trebuie cautata in insuficienta analiza a raporturilor de corespondenta
intre actiune si subiectul actiunii. O alta cauza a dezacordurilor consta in preluarea formei pe
care a intrebuintat-o antevorbitorul, fara a o mai adapta in vederea unei replici corecte. De
asemeni, daca limbajul care se vorbeste in jurul copilului este defectuos, in lipsa unui model
corect, copilul continua sa faca dezacorduri.
Un mijloc eficient de realizare a unei vorbiri corecte din punct de vedere gramatical este
convorbirea. In activitatea de convorbire, intrebarile puse de educatoare, solicita pe copil sa-si
reaminteasa si sa selecteze cunostintele, sa foloseasca cele mai adecvate operatii ale gandirii si sa
le aplice in functie de contextul discutiei. In unele activitati de convorbire, materialul intuitiv
poate crea o atmosfera favorabila discutarii unor aspecte cunoscute de copii.
Aspect lexical
Copilul isi insuseste de la ce ami frageda varsta limba materna, limba in care vorbesc
adultii din jurul sau. Pe baza ei se asigura comunicarea copilului cu adultii, prin intermediul ei
dobandesc cunostinte si isi impartasesc experienta, gandurile si dorintele lor. Totodata, insusirea
limbii materne permite largirea orizontului de cunostinte ale copiilor, atat pe baza experientei
personale cat si pe baza asimilarii experientei sociale.
Fiecare activitate din gradinita isi are partea ei de contributie la imbogatire vocabularului
si dezvoltarea vorbirii copiilor. Perceperea cuvantului simultan cu contemplarea vie formeaza
precizia in exprimare si da imaginilor coloritul lor concret, corespunzator realitatii. Prin
activitatea cu obiectele, copilul descopera relatiile dintre ele, asemanari si deosebiri, face
comparatii si trage concluzii. Vocabularul copilului la sfarsitul perioadei prescolare este de
aproximativ 4000 de cuvinte, carora copiii le cunosc sensul, ceea ce inseamna ca ei stapanesc
lexicul de baza al limbii romane. Odata cu asimilarea fondului lexical, copilul isi insuseste si
semnificatia cuvintelor, adica notiunile care se schimba, se imbogatesc si se precizeaza treptat pe
masura acumularii experientei si perfectionarii operatiilor gandirii.
Colaborrea dintre gradinita si scoala a dus la o mai buna cunoastere de catre educatoare a
cerintelor necesare integrarii in clasa I, a greselilor tipice pe care le fac prescolarii in perioada
preabecedara, precum si la initierea si intensificarea unor actiuni menite sa previna formarea
unor deprinderi gresite de pronuntie, de citire, de scriere.
Studiindu-se greselile tipice de citire si scriere s-a constatat ca majoritatea dintre ele se
datoresc: unei ponuntii incorecte, insuficientei dezvoltari a sensibilitatii analizatorilor, spiritului
de observatie slab dezvoltat, neexiersarii operatiilor gandirii, lateralitatii nedefinitesi
nedezvoltate suficiente a mainilor.
Un procedeu eficace pentru reglarea ritmului vorbirii si a respiratiei este recitarea unor
versuri din ce in ce mai lungi, determinandu-i pe copii sa respecte pauzele indicate de punctuatie.
Pentru eliminarea dificultatilor intampinate in general, la prescolari, in folosirea unor cuvinte mai
lungi sau cu structuri fonetice mai grele si a unor poezii care cuprind asemenea cuvinte, am
initiat jocuri de silabe, ghicitori, numaratori.
Procedand cu tot tactul pedagogic necesar, educatoarea va stimula, intr-un fel sau altul,
activitatea verbala a copilului, deoarece numai in acest fel se pot preveni si corecta unele defecte
de vorbire.
O educare corecta a vocii si vorbirii copilului necesita o aplicare a unui sistem bine
chibzuit, cu exercitii motrico-muzicale, care urmaresc formarea simtului ritmului, dezvoltarea
supletei aparatului fonator si a intregului corp.
CONCLUZII SI PROPUNERI
Prescolaritatea reprezinta etapa de viata in care se tes multe dintre structurile de
profunzime ale personalitatii. Referindu-se la intreaga copilarie, H.Wallon sublinia 'in viata
individului, copilaria prezinta o valoare functionala, fiind o perioada in care se termina
realizarea tipului speciei.'
Aceste capacitati se pot forma prin toate activitatile instructiv-educativbe din gradinita si
in primul rand prin cele de dezvoltare a vorbirii, care vizeaza probleme ale insusirii aspectului
fonetic al limbii, ale insusirii lexicului si structurii gramaticale.