·0 Termenul de blues se refera la cateva tipuri de muzică.

Prima dintre ele a fost

muzica populară negră( black folk music), care începuse să se dezvolte cu mult
timp înainte să fie luat atât de în serios încât să se procupe de descrierea sa.
Nu se știe cu certitudine cum s-au dezvoltat și caum sunau toate rădacinile acestei
muzici. Un lucru este într-adevăr clar, că nu este o muzică africană, ci a fost dezvoltată în
America de către sclavii africani și descendenții săi.

Cercetătorii cred că blues-ul provine: 1.din alte idiomuri ca strigătele și interacțiunea

sclavilor de pe câmp în timpul munci;2. din balade care provin pe de o parte din tradiția
europeana de a reda cântece care spun povești; 3. din muzica de dans, cum ar fi „the
ring shout”(pune video).

Interpretarea blues-ului implica cam aceeași tehnică care era era folosită de cântăreții și
muzicienii care cântau la instrumente cu coarde în Senegal și Gambia, partea de nord-
vest a Africii. De exemplu primele înregistrări de blues variază enorm la modalitatea în
care notele sunt cântate. Ceea ce s-ar putea ca nouă să ne sune a începuturi ciudate si
opriri din senin în mijlocul frazelor probabil că reflectă varietatea ritmică bogată care
este comună ca influență la muzica de blues. Jocul creativ dintre ritm și înălțimile notelor
din melodii este caracteristic, efectul acestui lucru devine cunoscut sub numele de
„bluesy” sau „soulful”. Înregistrarile din sec. XX făcute de Charley Patton și Robert
Johnson indică cum sunau primele forme de blues.

La început, blues-ul consta în cântatul neacompaniat(monodie). După ce a început să se

dezvolte, cântăreții se acompaniau singuri la chitară sau banjo. Primele forme de
acompaniament, nu foloseau neapărat acorduri sau progresii. Acompaniamentul pute fi
foarte simplu: o notă cântată, sau doua împrună. În cele din urmă intepreții au început
să utilizeze acorduri.

Nu erau îndrumați spre a învăța un set de armonii care să dicteze modul în care să le
folosească pe parcursul unui cântec, așa cum muzicienii de jazz fac mai târziu. De obicei
numai câteva acorduri erau importante. Muzica dar și textul se repetă constant. În timp
blues-ul evoluează, și se ajunge la un mod standard de a acompania, acordurile devin
nelipsite și uzuale. Din punct de vedere al versurilor interpreții adoptă o scehma a rimei
care e deteminată de propriul ritm.(EX Fine and mellow- ritm iambic)