Actele de conservare

Exemple de acte de conservare: cererile de punere şi ridicare a sigiliilor de facere a

inventarului, întreruperea unei prescripţii, luarea unei inscripţii ipotecare sau cerere
de reînnoire a unei ipoteci înscrise, cheltuielile de înmormântare. Aceste acte nu
sunt susceptibile de a fie apreciate drept acte de acceptare, conform temeiului legal
indicat mai sus.

Actele de administrare
După cum se arată în textul de lege mai sus menţionat, nici actele de administrare
care au un caracter provizoriu şi urgent nu pot fi asimilate actelor de
acceptare. Asemenea acte, săvârşite pentru păstrarea în bune condiţii a
patrimoniului succesoral, determinate de necesităţi urgente şi folositoare tuturor
comoştenitorilor şi care nu angajează viitorul bunurilor din moştenire, nu pot fi
apreciate ca acte de acceptare tacită.
În schimb, actele de administrare definitive, fără caracter urgent şi care angajează
viitorul sunt socotite acte de acceptare pentru că moştenitorul s-a comportat ca un
proprietar şi a realizat aceste acte pentru ca a voit să accepte moştenirea.
Exemple: actele de posesiune si folosinţă a bunurilor succesorale; faptul mutării
definitive a succesibilului în casa moştenită; demolarea unei construcţii; încasarea
unor creanţe de la debitorii succesiunii; încheierea unei convenţii între moştenitori cu
privire la administrarea bunurilor succesorale; locaţiunea bunurilor succesorale pe o
perioadă mai îndelungată; cererea de evaluare sau inventariere a bunurilor; cererea
de deschidere a procedurii succesorale; plata impozitelor datorate statului cu privire
la bunurile din masa succesorală; plata taxelor succesorale; cererea de a fi trecut ca
moştenitor în inventarul întocmit la deschiderea succesiunii; introducerea unei
acţiuni succesorale etc.)

Actele de dispoziţie
Actele de dispoziţie pot sta la baza acceptării tacite, conform art. 691 cod civil. Prin
urmare, atunci când moştenitorul încheie un act de dispoziţie ce are ca obiect un bun
aflat în masa succesorală, indiferent de valoarea şi natura lui, este prezumată
intenţia lui neechivocă să accepte moştenirea pur şi simplu, chiar dacă actul de
dispoziţie nu ar putea produce efecte.
În privinţa acestor acte se poate distinge între:
a) Actele de dispoziţie având ca obiect bunurile succesorale singulare (ex:
renunţarea la un drept, valorificarea dreptului de autor privitor la o operă literară
etc.) constituie acte de acceptare tacită, cu următoarele excepţii:
- vânzarea de către succesibil a unor obiecte ale moştenirii supuse stricăciunii sau a
căror conservare ar fi prea oneroasă;
- înstrăinarea unui bun din masa succesorală, dacă succesibilul a acţionat cu
credinţa greşită că este proprietatea sa.
b) Actele de dispoziţie având ca obiect moştenirea privită ca universalitate, implică
în mod neîndoielnic intenţia succesibilului de a accepta succesiunea.
De asemenea renunţarea cu titlu oneros la moştenire, constituie întotdeauna
acceptare pură şi simplă, iar renunţarea cu titlu gratuit numai dacă se face în
favoarea unui moştenitor determinaţi, nominalizaţi.