1.

INTRODUCERE IN PSIHOLOGIA CLINICA

1.1. Ce este psihologia clinica?
Psihologia clinica este psihologia aplicata in patologie si in optimizarea subiectilor umani
sanatosi (ex. profilaxia bolilor, optimizarea performantelor intelectuale etc.). Patologia studiaza
modul in care se instaleaza, evolueaza si se termina bolile. Stabilirea rolului si controlul
factorilor psihologici implicati in patologie revin psihologiei clinice. De asemenea, dupa cum
rezulta si din definitie, un accent puternic se pune recent in psihologia clinica si asupra
profilaxiei bolilor si optimizarii performantelor subiectilor umani sanatosi. In aceasta directie
psihologia clinica contribuie la furnizarea unor tehnologii psihologice de control al stresului, al
unor obiceiuri alimentare dezadaptative, de autocontrol emotional etc. prevenind astfel
imbolnavirea si optimizand performantele subiectilor umani sanatosi. Cele doua aspecte in care
sunt implicati factori psihologici, curativ si de optimizare/profilaxie, definesc directiile majore de
dezvoltare ale psihologiei clinice moderne. Profilaxia (preventia) poate fi primara, secundara sau
tertiara. Preventia primara se refera la interventia care previne instalarea bolii. Ea se adreseaza
populatiei sanatoase dar cu vulnerabilitate la boala si se realizeaza prin interventii la nivel de
grup (selectionat, comunitar etc.). Preventia secundara se refera la interventia care are loc
imediat dupa aparitia bolii si care are ca scop prevenirea complicatiilor si evolutiei bolii (ex.
reducerea riscului de suicid in depresie). Preventia tertiara se face in cazul bolilor cronice si
urmareste reducerea complicatiilor induse de complicatiile bolii (ex. cresterea calitatii vietii a
persoanelor depresive cu tentative de suicid).
1.2. Evolutia psihologiei clinice si relatiile ei cu disciplinele colaterale
Aparitia formala a psihologiei clinice a avut loc spre sfarsitul secolul XIX-inceputul secolului
XX si a fost legata de evaluarea intelectuala si de asistenta psihologica a subiectilor suferinzi de
handicap mental. Ulterior, ca urmare a rafinarilor conceptuale si a dezvoltarilor teoretico-
metodologice, psihologia clinica si-a extins domeniul de aplicare intervenind astazi, dupa cum
aminteam mai sus, in aspectul curativ al tuturor bolilor in care sunt implicati factori psihologici
si in optimizarea subiectilor umani sanatosi. Desigur, prerechizite ale constituirii formale a
psihologiei clinice au existat cu mult timp in urma.
Astfel, in Preistorie si Antichitate identificam doua curente care releva rolul factorilor psihologici
in patologie. Primul curent este unul de sorginte magica in care bolile erau concepute ca fiind
expresia faptului ca bolnavul era posedat de un spirit. Daca spiritul era rau (cel mai adesea in
cazul in care bolnavul avea comportamente antisociale sau autopunitive) tratamentul consta in
eliminarea acestui spirit prin anumite ritualuri religioase (ex. exorcizarea) sau anumite mijloace
fizice cu fundament religios (trepanatii). Daca spiritul era bun (comportamentul bolnavului nu
era periculos social sau pentru propria persoana), boala era considerata sacra iar bolnavul era
considerat un om cu atribute religioase (ex. profet). Al doilea curent concepea boala mentala ca
fiind determinata de cauze naturale. Spre exemplu, Hippocrat definea epilepsia nu ca o boala
sacra ci ca o boala determinata de tulburari ale creierului.
In perioada Evului Mediu ideea antichitatii ca boala psihica este determinata de posesiunea unui
spirit rau a devenit dominanta. Bolnavii psihici era declarati vrajitori, posedati de diavol etc. iar
tratamentele constau in izolarea acestora in locuri improprii (legati in lanturi), exorcism si uneori
chiar executia daca aceasta era in interesul bisericii. In Epoca Moderna, ca urmarea a slabirii
rolului bisericii in societate, modelul antic conform caruia boala psihica este un fenomen natural
incepe sa devina dominant. Acum apar diverse orientari care incearca sa explice cum apare boala
psihica, facandu-se apel la factori sociali si de mediu (ex. Phillippe Pinel), factori organici
(Griesinger, Kraepelin) sau psihologici (Mesmer, Charcot, Janet, Freud). Epoca Contemporana
(sec. XX) este cadrul in care psihologia clinica a devenit o stiinta de sine statatoare cu impact
major la nivel social.
Psihologie clinica versus medicina
Medicina este stiinta care vizeaza aspectul curativ si profilactic al bolilor. In acest context
psihologia clinica isi aduce aportul in medicina prin reliefarea factorilor psihologici implicati in
aceste aspecte. Asadar medicina are o extensie mai larga decat psihologia clinica, aceasta din
urma referindu-se doar la factorii psihologici implicati in aspectul curativ si profilactic al bolilor.
Psihologie clinica versus psihologie.
Psihologia clinica, asa cum a fost definita si mai sus, este psihologia aplicata in patologie si in
optimizarea subiectilor umani sanatosi. Asadar psihologia clinica este o ramura a psihologiei,
fiind fundamentata de dezvoltarile teoretico-experimentale care apartin psihologiei stiintifice.
Termenii de psihologie clinica si psihologie medicala sunt termenii adesea folositi cu aceeasi
semnificatie, preferandu-se termenul de psihologie clinica de catre psihologi si cel de psihologie
medicala de catre medici. Psihologia sanatatii spre deosebire de psihologia clinica (care se
focalizeaza pe tratamentul bolii) se focalizeaza pe preventia primara a bolii. Preventia secundara
si tertiara sunt un segment comun al psihologiei clinice si psihologiei sanatatii.
1.3. Fundamentarea teoretico-experimentala a psihologiei clinice
In perioada moderna orice stiinta serioasa isi bazeaza aplicatiile practice pe cercetarea
fundamentala. De exemplu, ingineria genetica se bazeaza pe cercetarea fundamentala din
genetica, chimioterapia se bazeaza pe cercetarea fundamentala din biochimie si farmacologie. In
acest context, psihologia clinica este fundamentata de cercetari fundamentale si aplicative din
psihologia stiintifica. Psihologia de simt comun care a fundamentat la inceputurile sale psihologa
clinica nu poate asigura un demers de anvergura deoarece adesea aparatul sau conceptual si
tehnic este limitat si confuz. Sa exemplificam: se spune deseori la nivelul simtului comun ca
trasaturile de personalitate sunt o explicatie pentru comportamentul nostru. Dar aceasta este o
idee falsa. Intre trasaturile de personalitate si comportament exista un mecanism semiotic, nu o
legatura cauzala. De exemplu, este gresit din punct de vedere stiintific sa explicam simptomele
unui pacient (ex. teama, tremuraturi, greturi, comportament de evitare etc.) prin anxietatea sa.
Aceasta explicatie este una tautologica. Anxietatea nu este cauza simptomelor, dar este un termen
care descrie si eticheteaza simptomele. Aceasta distinctie semantica are o mare importanta pentru
orientarea adecvata a cercetarilor spre elucidarea mecanismelor implicate in anxietate. O
prezentare detaliata a fundamentarii teoretico-experimentale a psihologiei clinice poate fi gasita
pe internet la adresa: http://www.apa.org/division12.

1.4. Rolul si atributiile psihologului clinician

Psihologul clinician indeplineste mai multe functii:
(1) Diagnostic psihologic si evaluare clinica; se refera la identificare factorilor psihologici
implicati in sanatate si boala;
(2) Consiliere psihologica si interventie psihoterapeutica; se refera la controlul factorilor
psihologici in boala si in optimizarea subiectilor umani sanatosi;
(3) Cercetare; se refera la investigarea rolului factorilor psihologici in sanatate si boala;
(4) Educatie.
Psihologul clinician este acel licentiat in psihologie care s-a specializat si lucreaza in domeniul
clinic (ex. spitale, laboratoare de sanatate mintala, organizatii nonguvernamentale care ofera
servicii de consiliere si psihoterapie etc.).

CODUL DEONTOLOGIC AL PSIHOLOGULUI CLINICIAN, CONSILIERULUI

PSIHOLOGIC SI PSIHOTERAPEUTULUI

Principii Generale:
Persoana care doreşte să funcţioneze ca psiholog clinician, consilier psihologic şi psihoterapeut
(în organizaţii publice ori particulare) este încurajată să deţină şi să îşi structureze un set cât mai
larg de informaţii (cunoştinţe) de specialitate (în conformitate cu standardele A.P.A. - American
Psychology Association, KSV - Knowledges-Skills-Values), abilităţi de interrelaţionare cu
subiectul uman şi experienţă pe care să le folosească în beneficiul indivizilor din societate, ca şi
în beneficiul comunităţii. De asemenea, profesionistii psihologi mai sus mentionati sunt
încurajaţi sa respecte alaturi de normele deontologice mentionate in prezentul act, mai ales cand
apar situatii care nu sunt în mod detaliat descrise in prezentul Cod Deontologic, principiile de
deontologie profesionala internationale dupa cum urmeaza: psihologii clinicieni sa respecte
generic principiile codului deontologic al American Psychology Association, consilierii
psihologici sa respecte principiile codului deontologic al European Counselling Association, iar
psihoterapeutii sa respecte generic principiile codului deontologic al European Association for
Psychotherapy.
Psihologul clinician, consilierul psihologic şi psihoterapeutul (indiferent de zona strict delimitată
în care lucrează) trebuie să facă dovada efectivă a respectului faţă de terţi şi să facă tot ce poate
pentru cunoaşterea şi apărarea de către beneficiarii lor drepturilor şi demnităţii umane.
Psihologul clinician, consilierul psihologic si psihoterapeutul trebuie să vegheze ca orice subiect
(persoană aflată în intercomunicare în plan profesional) să fie apt (să devină împuternicit) să
contribuie efectiv la luarea propriilor decizii, să înveţe pentru a şti ce să pretindă (solicite)
serviciilor de asistenţă psihologică.
Psihologul clinician, consilierul psihologic si psihoterapeutul are îndatorirea de a susţine cauza
subiecţilor lui mai ales când aceştia nu sunt capabili să o facă singuri şi când autoprotecţia este
necesară şi aceasta nu se obiectivează în practică.
Psihologul clinician, consilierul psihologic si psihoterapeutul sunt specialiştii care dispun de
capacităţi (abilităţi), cunoştinţe şi valori (morale) pentru a aşeza responsabilitatea profesională
mai presus de interesele personale.
Psihologul clinician, consilierul psihologic si psihoterapeutul trebuie să dovedească
responsabilitate profesională şi morală pentru solicitările (standardele impuse de profesie –
ocupaţie) şi să continue instruirea şi formarea lui profesională de tip „educaţie continuă”.

Psihologul clinician, consilierul psihologic si psihoterapeutul – ca profesionişti vor depune

eforturi pentru a colabora, a se interrelaţiona flexibil cu alţii în interesul pacientului său.
Psihologul clinician, consilierul psihologic si psihoterapeutul trebuie să respecte şi să promoveze
cu deschidere diversitatea etnică şi culturală în exercitarea efectivă a meseriei: să nu judece
greşit o anumită etnie, persoane cu anumite credinţe religioase, respectiv să nu discrimineze, să
nu marginalizeze în nici un fel!
Psihologul clinician, consilierul psihologic si psihoterapeutul vor trebui să fie conştienţi de
importanţa respectării confidenţialităţii informaţiilor şi să nu divulge secretele profesionale.
Poate face excepţii în cazuri limită ori de mare pericol pentru familie şi colectivitate.
Psihologul clinician, consilierul psihologic si psihoterapeutul trebuie să fie apţi (fizic şi
psihomoral) pentru ca în profesia lor să respecte toate aceste condiţii obligatorii pentru ca
serviciile oferite să fie viabile şi responsabile.

Norme Specifice:
Art. 1. Cerinţe legate de relaţionare
Psihologii clinicieni, consilieri psihologici şi psihoterapeuţii discută cu pacienţii lor – în măsura
în care acest lucru este fezabil, probleme legate de relaţia terapeutică precum: natura şi cursul
anticipat al terapiei, onorariul şi confidenţialitatea (aspecte care se regăsesc în detaliu în
capitolele privind onorariile şi aranjamentele financiare şi limitele de confidenţialitate)
Când munca cu pacientul va fi supervizată, aceştia sunt anunţaţi de această activitate cât şi
numele supervizorului când acesta împarte responsabilitatea legală pentru caz.
Când viitorul profesionist este în formare (student în programul de master, etc.) de asemenea
pacientul este informat despre aceasta.
Psihologii clinicieni, consilierii psihologici şi psihoterapeuţii vor face eforturi raţionale să poată
răspunde la întrebările pacienţilor şi să evite posibilele neînţelegeri sau înţelegerea eronată
privind terapia. De câte ori este posibil, psihologii vor furniza informaţii verbale, utilizând un
limbaj accesibil pacientilor.

Art. 2. Consimţământul informat privind terapia / Informare despre consimţământul de efectuare

a terapiei
Psihologii clinicieni, consilieri psihologici şi psihoterapeuţii obţin consimţământul bazat pe
informare adecvată, utilizând un limbaj accesibil participanţilor. Conţinutul informării despre
consimţământ poate varia în funcţie de circumstanţe deşi, de obicei, este necesar ca persoana: să
aibă capacitatea de a consimţi, să primească informaţie semnificativă despre procedura
respectivă, să-şi fi exprimat consimţământul liber, neinfluenţat şi ca acest consimţământ să poată
fi bine documentat.
Când persoanele nu sunt în mod legal capabile să dea consimţământul, profesionistul psiholog va
obţine informarea despre accept (permis) de la o persoană autorizată, dacă această substituire
este legală.
În plus, psihologii clinicieni, consilierii psihologici şi psihoterapeuţii: a) se vor informa de o
asemenea manieră încât să le permită acestora să înţeleagă conform capacităţii lor, persoanele
care sunt în mod legal incapabile să dea consimţământul legat de intervenţiile propuse; b) le vor
cere aprobarea pentru intervenţiile respective şi c) vor lua în consideraţie preferinţele şi interesul
optim al persoanelor respective.

Art. 3. Relaţii de familie şi cuplu

Când profesionistul psiholog este de acord să ofere servicii mai multor persoane care sunt între
ele în relaţie (de exemplu soţ–soţie, părinte–copil etc.) va încerca să clarifice de la început: a)
care dintre persoane sunt pacienţii sau clienţii săi şi b) relaţia pe care o va avea cu fiecare dintre
aceste persoane. Această clarificare va include rolul psihologului şi utilizările probabile ale
serviciilor furnizate sau informaţiilor obţinute (v. şi regulile privind confidenţialitatea).
Când devine evident că profesionistul psiholog va avea un rol de mediator de conflict (consilier
marital pentru soţ-soţie), sau când este martor al uneia dintre părţi într-un proces de divorţ,
psihologul va proceda la clarificări şi adaptări, sau se va retrage, în funcţie de situaţia respectivă
(se adaugă şi regulile privind clarificarea acestui rol, sau cele implicate în activităţi juridice)

Art. 4. Furnizarea unor servicii de sănătate mentală unor persoane care sunt în evidenţă în alte
servicii la alţi specialişti
Când vor decide dacă să se angajeze în astfel de servicii, profesionistii psihologi vor lua în
consideraţie cu atenţie problemele care ţin de tratament şi condiţia de bunăstare a potenţialului
client sau pacient. Vor discuta aceste probe cu persoanele respective, sau cu o altă persoană
autorizată în numele pacientului, pentru a minimiza riscul de confuzie şi conflict, se va consulta
cu celălalt furnizor de servicii când acest lucru este adecvat şi va proceda cu precauţie şi
deschidere faţă de problemele terapeutice.

Art. 5. Intimitate sexuală cu pacienţi sau clienţi curenţi

Psihologilor clinicieni, consilierilor psihologici şi psihoterapeuţilor nu li se permite să se
angajează în intimităţi sexuale sau relatii exagerate de socializare cu pacienţi sau clienţii aflaţi în
tratament (curent).

Art. 6. Terapia cu parteneri sexuali anteriori

Se recomandă ca psihologii clinicieni, consilierii psihologici şi psihoterapeuţii să nu accepte ca
pacienţi în terapie sau clienţi persoane cu care au avut relaţii de intimitate sexuală.

Art. 7. Intimitate sexuală cu foştii pacienţi în terapie

Psihologii clinicieni, consilieri psihologici şi psihoterapeuţii nu se vor angaja în intimităţi
sexuale cu foşti pacienţi în terapie dacă nu au trecut cel puţin 2 ani de la încheierea serviciilor
profesionale.
Datorită faptului că intimităţile sexuale cu un fost client sau pacient de terapie sunt de regulă şi
în mod frecvent dăunătoare clientului sau pacientului şi pentru că astfel de intimităţi subminează
încrederea publicului în profesia de psiholog descurajând astfel utilizarea de către public a
serviciilor de care are nevoie, psihologii nu se vor angaja în intimităţi sexuale cu un fost client şi
pacient în terapie chiar după ce au trecut 2 ani. Profesionistul psiholog care se angajează în astfel
de relaţii după 2 ani de la încheierea terapiei poartă povara de a demonstra, în lumina unor
factori şi situaţii relevante, că nu este vorba de o exploatare. Astfel de factori relevanţi includ: a)
timpul scurs de la terminarea terapiei; b) natura şi durata terapiei; c) circumstanţele în care s-a
încheiat; d) istoria personală a clientului sau pacientului; e) statutul mental curent al clientului
sau pacientului; f) probabilitatea unui impact adversiv asupra clientului sau altora; g) orice
afirmaţii sau acţiuni făcute de terapeut în cursul terapiei sugerând sau invocând posibilitatea unei
relaţii sexuale cu pacientul după încheierea terapiei (v. şi standardele generale şi regulile incluse
în relaţionarea multiplă).

Art. 8. Întreruperea serviciilor

Psihologii clinicieni, consilieri psihologici şi psihoterapeuţii vor întreprinde eforturi rezonabile
pentru a facilita îngrijirea în eventualitatea că serviciile psihologice sunt întrerupte de factori
precum boala psihologului, incompatibilitate ca urmare a unor aspecte relationale rezultante ale
activităţii profesionale (ex. contra-transfer sau transfer care interferează cu procesul
psihoterapeutic), relocalizarea sau incapacitatea sa, sau datorate relocalizării clientului sau
limitărilor financiare ale acestuia (v. şi capitolul „Păstrarea înregistrărilor şi datelor”).
Când se intră în relaţia contractuală, psihologii clinicieni, consilierii psihologici şi psihoterapeuţii
vor asigura o soluţionare adecvată alocării responsabilităţii pentru îngrijirea clientului sau
pacientului în eventualitatea în care relaţia contractuală se încheie, cu luarea în consideraţie în
cel mai înalt grad a binelui clientului sau pacientului.

Art. 9. Încheierea relaţiei profesionale

Psihologii clinicieni, consilieri psihologici şi psihoterapeuţii nu-şi vor abandona clienţii sau
pacienţii (v. şi regulile de la paragraful Onorariu şi aranjamente financiare).

Psihologii clinicieni, consilierii psihologici şi psihoterapeuţii vor încheia relaţia profesională în

momentul când devine clar şi rezonabil că pacientul sau clientul nu mai are nevoie de aceste
servicii, nu mai beneficiază de aceasta sau continuarea serviciului îi poate face rău.
Indiferent de motiv, înainte de încheierea serviciilor, cu excepţia situaţiei în care aceasta depinde
de conduita clientului sau pacientului, profesionistul psiholog discută cu clientul sau pacientul
opiniile şi nevoile sale, furnizează consilierea anterioară terminării adecvată şi întreprinde orice
acţiune rezonabilă pentru a facilita transferul de responsabilitate altui coleg dacă pacientul sau
clientul are nevoie de un asemenea sprijin imediat.

Art. 10. Norme de metodologia cercetarii clinice (vezi Anexa)

1. Diagnostic si evaluare clinica
a. Testele si probele psihologice utilizate trebuie sa corespunda criteriilor psihometrice asa cum
sunt ele stabilite de catre Comisia de Metodologie.
b. Se pot face exceptii de la etalonarea nationala in cazul unor scale clinice, cand sunt promovate
etaloane locale, riguros construite.
2. Tehnici de interventie psihologica
a. Eficienta tehnicilor trebuie sa fie documentata prin studii clinice. Trebuie sa existe protocoale
de interventie la un nivel de detaliere care sa permita replicarea procedurilor de interventie
3. Cercetare
a. Vor fi asimilate normele generale de cercetare asa cum sunt ele stabilite de catre Comisia de
Metodologie.
b. Utilizarea procedurii placebo se face respectand dreptul la informare al pacientului. Acestuia i
se spune ca exista 50% sansa sa fie inclus in grupul placebo si 50% sansa sa fie inclus in grupul
terapeutic.
c. Pacientii inclusi in studiu – pe baza consimtamantului liber exprimat – trebuie sa fie corect
informatii cu privire la natura studiului si la riscurile acestuia. Siguranta pacientilor inclusi in
studiu este mai importanta decat derularea cercetarii.
d. Toate datele brute de cercetare trebuie pastrate cca. 2 ani de zile. Baza de date electronica se
pastreaza trei ani de zile si poate fi accesibila la cererea partii interesate.
e. Sponsorii si partile interesate in cercetare trebuie facute publice odata cu proiectul de cercetare
sau cu publicarea rezultatelor.
f. Distorsionarea sau ascunderea datelor care nu confirma ipotezele avansate se considera frauda.

III. Răspunderea Disciplinară:

Art. 1. Psihologii clinicieni, consilieri psihologici şi psihoterapeuţii care încalcă prevederile
Legii 213 şi ale prezentului Cod Deontologic răspund disciplinar în funcţie de gravitatea abaterii
(Anexa 2 prezinta un model de rezolvare a plangerilor conform European Association for Gestalt
Therapy; EAGT) putând fi sancţionaţi cu:
a) mustrare;
b) avertisment;
c) suspendarea temporară pe un interval de 6-12 luni a atestatului (acreditarii) de liberă practică;
d) retragerea definitivă a atestatului.
Art. 2. Aceste sanctiuni se aplică de către Comisia de deontologie şi disciplină la propunerea
Comisiei de Psihologie Clinica si Psihoterapie
Art. 3. Practicarea profesiei de psiholog clinician, consilier psihologic sau psihoterapeut
(psiholog sau asimilat acestuia) de către o persoană care nu are atestat de liberă practică acordat
de Colegiul Psihologilor din Romania la propunerea Comisiei de Psihologie Clinica si
Psihoterapie se pedepseşte conform Codului Penal.