CREATIVITATEA SI

MOTIVATIA-FACTORI
NONCOGNITIVI AI INVATARII IN
SCOALA

1
 CUPRINS
I. CREATIVITATEA
1. Definitie...........................................................................1
2. Insusirile creativitatii....................................................1-2
3. Tipurile creativitatii.........................................................3
4. Dimensiunile creativitatii...............................................4
5. Rolul si factorii creativitatii........................................4-6
6. Faze ale procesului de creatie.....................................6-8
7. Personalitatea creativa.................................................8-9
8. Dezvoltarea creativitatii..................................................9
9. Blocajele creativitatii..................................................9-ll
l0. Dezvoltarea creativitatii elevilor................................ll-l2
11. Exemplu din practica...............................................l2-l3
12. Metode pentru stimularea creativitatii...................13-16
l3. Studiu de caz...........................................................16-20

II. MOTIVATIA
1. Definitie motivatiei..................................................21-22
3. Perspective teoretice asupra motivatiei....................22-26
4. Performanta joaca un rol important in dinamica
motivationala............................................................... 26-27
5. Nivelul de aspiratie........................................................27
6. Categorii ale motivatiei................................................28
7. Motivatia in scoala........................................................29
8. Componentele motivatiei..............................................30
9. Exemplu din practica................................................30-31
l0. Strategii de stimulare a motivatiei elevilor..............3l-32
II . CONCLUZIE.....................................................................32

CREATIVITATEA

2
 1. DEFINITIE:

Termenul creativitate isi are originea in cuvantul latin creare,

care inseamna a zamisli ,a fauri, a naste.El a fost introdus in
vocabularul psihologic de catre psihologul american Gordon Allport
(l937) si inlocuieste termenii de spirit inovator, inventivitate, telent.
Creativitatea a fost definita ca procesul interpersonal sau
intrapersonal al carui rezultat sunt produse originale, semnificative
si de o inalta calitate.
In Romania studiile de inceput asupra creavitatii se leaga de
numele unor folosofi si psihologi precum : Constantin Radulescu-
Motru, Stefan Odobleja, Mihai Ralea, Tudor Vianu, Vasile
Pavalescu.
Creativitatea este o capacitate complexa. Ea face posibila
crearea de produse reale sau pur mintale, constitund un progres in
planul social. Componenta principala a creativitatii o constituie
imaginatia, dar creatia de valoare reala mai presupune si o motivatie,
dorinta de a realiza ceva nou, ceva deosebit. Si cum noutatea, azi, nu
se obtine cu usurinta, o alta componenta este vointa, perseverenta in
a face numeroase incercari si verificari.

2. INSUSIRILE_CREATIVITATII :

a) Fluidate - posibilitatea de a ne imagina in scurt timp un mare

numar de imagini, idei, situatii etc. ; sunt oameni care ne surprind
prin ceea ce numim in mod obisnuit ca fiind "bogatia" de idei,
viziuni, unele complect nastrusnice, dar care noua nu ne-ar putea
trece prin minte;
b) Plasticitate consta in usurinta de a schimba punctul de vedere,
modul de abordare a unei probleme, cand un procedeu se dovedeste
inoperant ; sunt persoane "rigide" care greu renumta la o metoda,

3
desi se vadeste ineficienta ;
c) Originalitatea este expresia noutatii, a inovatiei, ea se poate
constata, cand vrem sa testam posibilitatiile cuiva, prin raritatea
statistica a unui raspuns, a unei idei. Neindoelnic, ne gandim la
raritatea a ceva util, altfel ar trebui sa apreciem favorabil bolnavii
mintal care au tot felul de idei bizare, absurde.
Fiecare dintre aceste trei insusiri are insemnatatea ei ; caracteristica
principala ramane originalitatea, ea garantand valoarea rezultatului
muncii_creatoare.

3. TIPURILE CREATIVITATII

Putem considera ca exista o creativitate codiana,obisnuita

manifestata ori de cate ori oamenii rezolva o situatie problematica,
si o creativitate la nivel inalt,accesibila unei minoritati .
I.A.Taylor face diferentieri si distinge cinci niveluri ale
creativitatii :
a) creativitate expresiva, forma fundamentala a creativitatii care nu
este conditionata de nici o aptitudine si este cel mai usor de surprins
in desenele copiilor, caracteristicile principale ale acesteia sunt
spontaneitatea si liberatatea de exprimare ;
b) creativitatea productiva, nivelul specific al tehnicienilor, pentru
ca presupune insusirea unor deprinderi care permit imbunatatirea
modalitatilor de exprimare a creatiei;
c)creativitatea inventiva , se valorifica prin inventii si descoperiri si
pune in evidenta capacitatea de a sesiza relatii noi si neobisnuite;
d)creativitatea inovativa care presupune intelegerea proufunda a
pricipiilor fundamentale( arta,stiinta ), si apoi modificarea decisiva a
abordarii unui fenomen ;
e)creativitatea energenta , nivelul suprem al creativitatii la care
ajung foarte putini indivizi,presupune descoperirea unui principiu,
aunei idei care sa revolutioneze un inreg domeniu al cunoasterii.
4. DIMENSIUNILE CREATIVITATII

4
 Creativitatea este un fenomen complex, cu numeroase
fatete sau dimensiuni.Paul Popescu Neveanu suprinde foarte bine
acest lucru. Inca din l963, R.L.Mooney a publicat un model
conceptual ce integreaza patru perspective de identificare si analiza
creativitatii care au devenit ulterior cadru de referinta al mai multor
lucrari :
-procesul creatiei ;
-persoana (personalitatea ) creativa ;
-produsul creatiei (performanta creativa );
-mediul din care emerge creatia.

5. ROLUL SI FACTORII CREATIVITATII

Despre importanta creativitatii nu e nevoie sa spunem multe: toate

progresele stiintei, tehnicii si artei sunt rezultate ale spiritelor
creatoare. Desigur exista mai multe trepte de creativitate; C.W.
Taylor descrie cinci "planuri" ale creativitatii :
a) Creativitatea expresiva se manifesta liber si spontan in desenele
sau constructiile copiilor mici. Nu se pune problema, la acest nivel,
de utilizare sau originalitate. Este insa un mijloc excelent de a
cultiva aptitudinile creatoare ce se vor manifesta ulterior.
b) Planul productiv este planul crearii de obiecte, specific muncilor
obisnuiti. Un olar sau o tesatoare de covoare produc obiecte a caror
forma se realizeaza conform unei traditii, unei tehnici consacrate,
aportul personal fiind redus. Este planul la nivelul caruia accede
orice om muncitor.
c) Planul inventiv este accesibil unei minoritati foarte importante. E
vorba de inventatori, acele persoane ce reusesc sa aduca ameliorari
partiale unei unelte, unui aparat, unei teorii contraversate. Intr-o tara
mare, cum este Japonia, se inregistreaza anual peste 100.000 de
brevete de inventii, ceea ce asigura un
progres_vizibil_al_productiei.
d) Creativitatea inovatoare o gasim la oamenii caracterizati ca fiind
"talente". Ei realizeaza opere a caror originalitate este remarcata cel
putin pe plan national.

5
e) Creativitatea emergenta este caracteristica geniului, a omului
care aduce schimbari radicale, revolutionare, Intr-un domeniu si a
carui personalitate se impune de-a lungul mai multor generatii.
In afara de aceste aspecte, creativitatea este necesara fiecarui
dintre noi in conditiile vietii obisnuite. O echipa de psihologi de
la Universitatea Harvard a studiat caracteristicile psihice ale unor
muncitori instabili, cei care creaza fluctuatia fortei de munca, aspect
stanjenitor pentru managerii inteprinderilor. Sunt acele persoane
care azi se angajeaza intr-o fabrica, dar dupa o luna-doua, pleaca in
alta parte, dar nici aici nu stau mult s.a.m.d. Examinarea a aratat ca
majoritatea lor erau lipsiti de imaginatie, in sensul de a nu fi capabili
sa-si imagineze cum de ceilalti vad lucrurile altfel, au alte opinii alte
valori. Numim aptitudinea de a te identifica cu o persoana si a vedea
lumea cu ochii ei, cu mentalitatea ei - empatie. Empatia
presupune putina imaginatie care insa lipseamuncitorilor amintiti
mai sus si de aceea ei aveau numeroase neintelegeri, ducand fie la
parasirea institutiei, fie la demiterea lor. Absenta capacitatii
empatice ar explica, dupa aceiasi cercetori, si mai multe din
divorturi, unii dintre cei casatoriti nefiind capabili de empatie, deci
sa-si imagineze alte dorinte, alte interese decat cele personale, ceea
ce devine usor sursa de conflict. Iata ca, macar sub aceasta forma,
imaginatia este o insusire valoroasa, imprtanta pentro o
convetuire_armonioasa.
In ce priveste factorii creativitatii, se poate vorbi, mai intai, de
aptitudini pentru creatie. Exista anumite structuri cerebrale, pe
care nu le cunoastem, care favorizeaza imaginatia, ele creand
predispozitii de diferite grade pentru sinteza unor noi imagini, noi
idei. Totusi e nevoie de interventia mediului, a experientei pentru ca
ele sa dea nastere la ceea ce numim talent. Sunt unii ce exagereaza
chiar rolul muncii in creatie. De exemplu, Thomas Edison,
cunoscutul inventator, sustinea ca geniul este 99% transpiratie si 1%
inspiratie. Acest punct de vedere se justifica prin specificul
domeniului sau, inventiile de ordin tehnic, deoarece a trebuit sa
incerce peste 3.000 de substante pana sa ajunga la cea mai rezistenta
la tensiunea din becul elecric (atunci a fost gasit filamentul de

6
carbune). Dar teza lui Edison nu se aplica in cazul lui Mozart,
capabil sa scrie o sonata in cateva zile. De munca este nevoie, dar nu
chiar in proportia preconizata de renumitul inventator.
Fara indoiala, un al doilea factor care trebuie amintit il constituie
experinta, cunostiintele acumulate. Importanta nu este doar
cantitatea, bogatia experientei, ci si varietatea ei. Multe descoperiri
intr-un domeniu au fost sugerate de solutiile gasite in alta diciplina.
Nu intamplator se insista in pedagogie asupra valorii culturii
generale.
Se disting doua feluri de experiente: a) o experienta drecta,
acumulata prin contactul direct cu fenomenele sau prin discutii
personale cu specialistii si b)o experienta indirecta, obtinuta prin
lectura de carti ori audierea de expuneri. Prima forma are un mai
puternic ecou psihic, ceea ce nu inseamna ca ar fi de neglijat
cartile,care ne pun in contact cu mari spirite ce stralucesc de-a
lungul multor secole.
Pot fi considerate ca factori interni ai dezvoltarii creativitatii,
motivatia si vointa, amintite cand ne-am referit la structura ei.
Crestera dorintei, a interesului pentu creatie, ca si a fortei de a birui
obstacole are, evident, un rol notabil in sustinerea activitatii
creatoare.
In ce priveste rolul inteligentei, situatia e mai putin clara, desi e
evident ca in domeniul stiintei prezenta este de netagaduit. In
conformitate cu experientele efectuate, relatia dintre inteligenta si
creativitate e complexa. S-au aplicat, la un mare numar de subiecti,
teste de inteligenta si creativitate. S-au obtinut corelatii
semnificative, dar destul de modeste. Analiza rezultatelor a aratat ca
printre subiectii cu note ridicate la inteligenta sunt unii avand
cote_slabe_la_creativitate.
In schimb, cei cu perforemante ridicate de creativitate
aveau la inteligenta cote cel putin mijlocii, de unde concluzia
necesitatii sale pentru o creativitate superioara. Totodata reiese ca in
anumite tipuri de inteligenta (gandirea critica) nu e implicat si
spiritul_creativ.
In ultima analiza, societatea are o influienta deosebit de

7
importanta pentru inflorirea spiritiului creativ intr-un domeniu sau
altul. In primul rand, intervin cerintele sociale. Stralucita epoca a
Renasterii italiene, in domeniul picturii si sculpturii, se explica prin
imbogatirea negustorilor, atagand dupa sine cerinta construirii de
palate impodobite cu picturi si sculpturi, care a stimulat talentele
existand totdeauna intr-un popor; s-au creat scoli iluste permitand
ridicare acestor arte pe cele mai inalte culmi. In secolul nostru,
dimpotriva, interesele societatii s-au indreptat spre progresul
tehnicii, aceasta cunoscand o dezvoltare fara precedent.
Un alt factor determinat in stimulare creativiatii il constituie
gradul de dezvoltare a stiintei, tehnicii, artei..

6. FAZE ALE PROCESULUI DE CREATIE

Cea mai cunoscuta analiza a fazelor procesului de creatie

apartine psihologului Graham Wallas.El sugereaza existenta a patru
faze : prepararea ,incubatia, iluminarea, verificarea.
Alti psihologi prezinta actul de creatie cu trei fraze: una
logica si, o a doua intuitiva sau iluminarea si, a treia, etapa
critica. Oricum, momentul culminant este cel al intuitei,
inspiratiei,iluminarii.
Despre acest moment de creatie s-a scris mult. H. Poincare, ilustrul
matematician de la inceputul secolului nostru, a descris mai multe
asemenea fenomene, subliind ca ele i-au aparut in momente de
relaxare, cand nu se gindea deloc la problena respectiva. De
exemplu, dupa citeva luni de stradanii in legatura cu o tema foarte
complexa, neajungind nici la un rezultat, a abandonat-o. Intr-o seara,
plecase la opera si, in momentul cand a pus piciorul pe scara trasurii,
dintr-o datai-a venit in minte solutia: o diviziune de ansamblu asupra
problemei, a organizarii si succesiunii rationamentelor. Intors acasa
si transcriind totul pe hartie, si-a dat seama ca rezolvarea e fara
cusur.
Tendinele ce se manifesta azi, in preconizatele metode de stimulare
a creativitatii, de a realiza conditii pentru o libera manifestare a
asociatiilor spontane, nestanjenite de rogorile ratiuni. Desigur,

8
iluminarea e conditionata nu numai de munca preabila, ci si de
intreaga cultura a creatorului, de bagajul sau de cunostiinte si
de_varietatea_lor.
Dar iluminarea nu se produce totdeauna sub aceasta forma
spectaculoasa, desea ea are loc treptat, creatorului venindu-i o idee
care il face sa progreseze putin. Peste cateva zile, poate face un nou
pas inainte s.a.m.d., pana la deplina rezovare a problemei sau
conceperea operei in intregime. Din ceea ce se cunoaste, se pare ca
exista particularitati: sunt personalitati la care intuitia suvine
puternic si global., cum a fost H. Poincare, altele progreseaza
treptat- asa era Albert Einstein.
Adesea, cecetatorii vorbesc despre creativitate ca despre o
aptitudine generala. E posibil se existe caracteristici de personalitate
prezente la multe talente creatoare., asa cum se vorbeste si de o
inteligenta generala, al carei nivel, am vazut, nu poate fi confundat
cu potentele creatoare. Dar exista si domenii in care
anumiteaptitudini speciale sunt indispensabile: matematica, pictura,
muzica s.a. In domeniul stiintelor, s-ar putea gasi aptitudini comune
(sa spunem cele implicateatat in chimie cat si in fiziologie), dar si
aici exista deosebiri ce pot fi importante (cand comparam munca
unui fizician atomist si cea a unui specialist in istoria antica). E
adevarat ca au existat si talente multiple, cum intilnim la mari genii
ca: Leonardo da Vinci sau Goethe, insa nu si la Shakspeare sau
Raphael,. In ce priveste aptitudinile implicate in cercetarea
stiintifica,eforturile efectuate de un elev de liceu pentru a solutiona o
problema de fizicaimplica momente de pregatire, de incubatie , dar
si asociatii salbvatoarecare vin din memorie, adica din inconstient.
Noi cautam o anumita lege,un anumit procedeu pentru a
rezolvasituatia problematica. Ea poate sa nu ne vina in minte, sau ne
vine altceva, care se dovedeste nefolositor. Prelucrarea efectuata de
inconstient duce uneori la sugerarea unei metode , alteori ne
orienteza in alta directie, unde gasim ceea ce ne trebuie. Activitatea
inconstienta colaboreza indeaproape cu eforturile deliberate, atat in
creatia autentica, precum si in rezolvarea unor probleme dificile
pentru noi - desi binecunoscute de specialisti. Incostientul care ne

9
sprijina este , in mare parte, memoria semantica; pe relatiile stabilite
de ea, mersul gandurilor este facilitat. E nevoie insa si de o
deplasare a punctelor de vedere, o reoganizare a datelor, io serie de
analogii si transpuneri. Asadar, gandirea obisnuita nu este cu totul
altceva decat reflexiunea solicitata in creatia stiintifica. Gradul de
originalitate si intensitatea efortului necesar le distinge, ceea ce
constituie o diferenta minora.

7. PERSONALITATEA CREATIVA

Procesul creatiei nu poate fi separat de personalitatea

creativa. O serie de cercetari au condus la obtinerea unui numar
considerabil de date privind caracteristicile personalitatii
creative .E.P.Torrance a rugat un grup de experti in creativitate sa
enumere
sa enumere caracteristicile pe care le considera tipice pentru
persoanele creative si a obtinut urmatoarea serie de
trasaturi.Curajos, curiuos, cercetator, independent in judecata,
intuitiv,preocupat de sarcinile care ii se da, nu accepta lucrurile
numai in baza a ceea ce i se spune, idealist, dornic sa-si asume
riscuri.
Pentru a avea o imgine cat mai complexa a creativitatii
cercetatorii s-au oprit asupra ceea ce ei au numit unul dintre cei mai
siguri indici ai creativitati : produsul sau performanta
creativa.Natura creativitatii nu permite aplicarea unor criterii de
evaluare definitiva dar aceasta nu inseamna ca nu exista criterii
relevante, care sa ne ajute sa delimitam activitatea creatoare de cea
reproductiva.F.Barron considera ca performanta sau produsul
creativ trebuie sa aiba un grad ridicat de neobisnuit, sa fie rar intalnit
in colectivitatea in care a aparut si sa fie adecvat realitatii.
Creativitatea nu depinde numai de individ, ci si de contextul
social, de mediul cultural si de aceea M. Csikszentmihaly a numit «
campuri de productie culturala « , care le selecteaza dintre noutati pe
acelea care merita sa fie retinute.M.Mead arata stransa legatura
dintre cultura si creativitate. Culturile care ii educa pe copii intr-un

10
spirit receptiv si liber in vederea asimilarii cerintelor mediului, in
spiritul libertatii de a pune probleme, care accepta si valorizeaza
gandirea divergenta si va produce indivizi creativi.
Creatia nu poate fi apreciata in afara unui mediu cultural de
referinta. Exista multe produse originale, dar numai un procent
infim dintre ele ajunge sa fie recunoscut si apreciat ca valoros, adica
sa fie integrat intre valorile culturale.

8. DEZVOLTAREA CREATIVITATII

Multa vreme creativitatea a fost considerata apanjul exclusiv

al unei minoritati restrinse. Distingand insa mai multe trepte
calitative in creativitate si observind ca eforturile de gandire
obisnuita implica ceva nou, cel putin pentru persoana aflata intr-un
impas, astazi nu se mai face o separare neta intre omul obisnuit si
creator. Orice om normal poate realiza o imbunatatire in munca sa, o
mica inovatie sau inventie. Ca dovada ca, in multe tari, numarul
inventatorilor cu brevet e de ordinul zecilor si chiar al sutelor de mii.
Pentru a se ajunge la o astfel de performanta, e nevoie de preocupare
speciala, de conditii favorabile devvoltarii imaginatiei. Si, intr-
adevar, asistam astazi la deschiderea unor ,,cursurii de creativitate''
si chiar ,, scoli de inventica''. Ce se poate face deci pentru stimularea
creativitatii? Mai intai, trebuie sa fim constienti, si sa combatem
anumite piedici in calea manifestarii imaginatiei, creativitatii.
Asemenea obstacole exterioare sau interente individului sunt
denumite, de obicei, blocaje.

9. BLOCAJELE CREATIVITATII

1) Mai intai, sunt amintite blocajele culturare. Conformistul este

unul din ele: dorinta oamenilor ca toti cetatenii sa gindesca si sa se
poarte la fel. Cei cu idei sau comportari neobisnuite sunt priviti cu
suspiciune si chiar cu dezaprobare, ceea ce constituie o descurajare
pentru asemenea persoane. Apoi, exista in general o neincredere in
fantezie si o pretuire exagerata a ratiunii logice, a rationamentelor.

11
Dar, vom vedea cind se va studia gindirea, ca deductiile riguroase
nu parmit un progres real decat daca fundamenteza rezultatele unor
constructii sau ale unor operatii imaginare. Nici matematica nu
poate progresa fara fantezie. Aceasta atitudine sceptica, observata
atit la oameni simpli, cat si la cei cultivati, si-ar putea avea originea
in existenta unor indivizi cu imaginatie bogata, dar comozi, lenesi,
care nici nu-si fac cum trebuie obligatiile serviciului, daramite sa
creeze opere de valoare. Cel mult, ei pot distra un grup, la o
petrcere.
2) Blocaje metodologice sunt acelea ce rezulta din procedeele de
gindire. Asa e cazul rigiditatii algoritmilor anteriori. Se numeste
algoritm o succesiune determinata de operatii permitind rezolvarea
unei anumite categorii de probleme. Noi sintem obisnuiti sa aplicam
intr-o situatie un anume algoritm si, desi nu pare a se potrivi,
staruim in a-l aplica, in loc sa icercam altceva. De asemenea, se
observa cazuri de fixitate functionala: folosim obiecte si uneltele
potrivit functiei lor obuisnuitesi nu ne vine in minte sa le utilizam
altfel. Sa dam un exemplu simplu: in timpul razboiului, o grupa de
soldati cartiruita intr-o casa parasita dintr-o localitate evacuata de
inamic. Acolo ramasera mai multe scaune, dar nu exista nici o masa.
Mai multe zile soldatii s-au chinuit sa manince pe brate, pana cand
unuia i-a venit ideea sa scoata usa din balamale si, punind-o pe patru
scaune, au avut o masa foarte comoda. Aceasta idee a venit foarte
tirziu, intrucat pentru noi toti functia usii este de a inchide o
incapere si nu de a servi drept o scandura pentru masa. Tot in
aceasta categorie de blocaje gasim si critica prematura, evidentiata
de Al. Obsborn, unul din promotorii cultivarii creativitatii. Atunci
cand ne gandim la solutionarea unei probleme complexe, spune el,
sunt momente cand ne vin in monte tot felul de idei. Daca, indata ce
apare o sugestie, ne apucam sa discutam ritic valoarea ei, acest act
blocheza venirea altor idei in constiinta. Si cum prima sugestie de
obicei nu e cea mai buna, ne aflam in impas. Cand imaginatia trece
prinr-un moment de efervescenta, sa lasam ideile sa curga - doar sa
le notam. Numai dupa acest izvor de inpiratie seaca, sa trecem la
examenul analitic al fiecaruia. Osborn a intitulat acest procedeu

12
brainstorming, ceea ce in traducere literara ar fi "furtuna, asaltul
creierului" - in limba noastra iol caracterizam ca "asaltul de idei" sau
" evaluarea amanata". Brainstormingul poate fi utilizatsi in munca
individula, dar el e cunoscut mai ales printr-o activitate de grup,
despre care vom_vorbi_imediat.
3) In fine, mai exista si blocaje emotive, intrucat, asa cum se stie,
factorii afectivi au o influenta importanta:teama de a nu grsi, de a nu
se face de ras, poate impiedica pe cineva sa exprime si sa dezvolte
un punct de vedere neobisnuit. De asemenea, graba de a accepta
prima idee este gresita, fiindca rareori solutia apare de la inceput.
Unii se descurajeaza rapid, dat fiind ca munca de creatie, de inovatie
este dificila si solicita eforturi de lunga durata. Si tendinta exagerata
de a-i intrece pe altii implica evitarea ideiilor prea deosebite si
dauneaza procesul de creatie.

10. DEZVOLTAREA CREATIVITATII

ELEVILOR

Psihologii admit astazi in mod unanim faptul ca fenemenul

creativitatii nu este apanajul exclusiv al unei monoritatii. El este o
caracteristica general umana deaorece fiecare individ poseda insusiri
care-i vor permite acte creative, dar la niveluri diferite de relizare.In
ultimile decenii, cercetarea psihologica a creativitatii si-a concentrat
atentia asupra studiului cailor si a conditiilor de dezvoltare a
capacitatilor creatoare .
Cata vreme creatia era socotita un privilgiu dobandit ereditar
de o minoritate, scoala nu sa ocupa in mod special de acest aspect,
desi, e drept, s-au creat ici colo clase speciale pentru supradonati.
Decand se arata ca automatele dirijate de calculatoare infaptuiesc
toate muncile monotone, stereotipe si deci omului ii revin mai mult
sarcini de perfectionare, de innoire, cultivarea gandirii inovatoare a
devenit o sarcina importanta a scolilor de masa. Pe langa efortul
traditional de educare a gandirii critice, stimularea fanteziei apare si
ea ca un obiectiv major. Aceasta implica schimbari importante, atat
in mentalitatea profesorilor, cat si in ce priveste metodele de

13
educare_si_instruire.
In primul rand, trebuie schimbat climatul, pentru a elimina
blocajele culturale si emotive, puternice in scoala din trecut. Se cer
relatii distinse, democratice, intre elevi si profesori, ceea ce nu
inseamna a cobora statutul social al celor din urma. Apoi, modul de
predare trebuie sa solicite pariciparea, initiativa elevilor-e vorba de
acele metode active, din pacate prea putin utilizate in scoala
romaneasca. In fine, fantezia trebuie si ea apreciata corespunzator,
alaturi de temeinicia cunostintelor, de rationamentul riguros si
spiritul critic.

11. EXEMPLU DIN PRACTICA

Consider ca cel mai important rol in stimularea creativitatii

elevilor il au profesorii .Acestia pot face multe pentru stimularea
creativitatii elevilor.Am constatat ca atitudinea pozitiva a
profesorului fata de creativitate este unul dintre cei mai importanti
factori care faciliteaza creativitatea. Conditia principala a dezvoltarii
creativitatii este ca profesorul sa stie ce inseamna a fi creativ, sa
aiba cunostinte de baza despre creativitate, despre posibilitatile de
dezvoltare a acesteia in procesul de invatamant.Astfel, el nu va
putea incuraja ceva ce nu intelege sau despre care nu stie mare
lucru.Este, de asemenea, necesara respectarea personalitatii
creatoare a elevului.
O alta sarcina importanta pentru profesor este intretinerea unei
atmosfere permisive, a unor relatii care sa nu exagereze nici prin
autoritarism, nici prin laissez-faire.In egala masura, si profesorul
trebuie sa invete sa fie creativ in activitatea didactica. Daca
profesorul nu face el insusi dovada creativitatii ii va fi foarte dificil
sa dezvolte aceasta acaracteristica la elevi. In activitatea de predare
invatare profesorul creativ foloseste strategii menite sa cultive
flexibilitatea intelectuala. Elevul este pus sa abordeze o problema
din unghiuri diferite, sa o interpreteze, sa caute independent o
solutie.Astfel, elevul se obisnuieste sa abordeze fara teama
problemele, sa le analizeze si sa le rezolve.Este stimulat sa devina

14
curiors si deschis, sa indeplineasca cu placere sarcinile.Elevii invata
sa-si cunoasca propriile capacitati si sa le compare cu ale colegilor
din clasa,capata incredere in fortele proprii, comunica mai usor cu
ceilalti, isi exprima opiniile cu mai mult curaj.
Nu exista retete miraculoase prin care putem realiza
stimularea creativitatii elevilor.
Important este sa favorizam manifestarea atitudinilor creative si a
aptitudinii de a cauta si formula probleme.Predarea orientata spre
creativitate implica un set de conditii favorabile, iar hotaratoare este
incurajarea copiilor sa lucreze si sa gandeasca independent, sa-si
elaboreze proprile proiecte si sa se debaraseze de ideea ca, in
scoala, orice activitate trebuie sa fie strict dirijatasi controlata de
profesor.

11. METODE PENTRU STIMULAREA CREATIVITATII

Aspiratia spre dezvoltarea spiritului creativ a dus la
conceperea unor metode care, pe de o parte, sa combata
blocajele, iar pe de alta, sa favorizeze asociatia cat mai libera a
ideilor, utilizand astfel la maximum resursele inconstientului.

1) Una din cele mai populare este brainstormingul despre

care am amintit mai sus, dar utilizat in conditiile unei activitati
de grup. Iata cum recurge: presupunem ca intr-o fabrica s-a ivit o
problema dificila, si s-a hotarit convocarea grupului de
brainstormig; se trimite cate o invitatie membrilor in care se
specifica problema, ziua, ora si locul intrunirii; persoanele
respective au fost alese, mai demult, urmarindu-se sa faca parte
din cele mai diverse profesiuni, deci, pe langa ingineri, vor fi un
biolog, un zierist, un istoric, un agronom, un fizician s.a.,
asigurindu-se in acest fel, din capul jocului, o varietate a
punctelor de vedere. Acesti specialisti iau act de problema, dar
nu o analizeaza in mod special.In ziua stabilita vin, adunati in
jurul unei mese, si dupa o luare de contact, incepe sedinta
propriu-zisa, condusa de un mediator. De obicei , pe o tabla mare

15
se scriu de obicei cele patru reguli ale braistormingului:
"judecata critica este exclusa" ; "cat mai multe idei" ; "dati frau
liber imaginatiei" si ultima: "combinarile si ameliorarile sint
binevenite". Exista si un secretar care stenografiaza tot ceea ce se
spune. Unul dintre cei de fata incepe prin a debita tot ce-i trece
prin minte in relatia cu problema, fara nici o selectie sau
procupare de exacitate. Dupa ce el termina, incepe altul, nu se
discuta nimic, urmeza al treilea s.a.m.d. La un moment dat ideile
abunda, apoi se raresc si in cca 45-60 de minute inspiratia
secatuieste, sedinta se incheie, darmediatorul reaminteste
participantiilorca, daca ulterior le mai vine vreo idee, sa o
comunice telefonic secretarului. Dupa aceea, se aduna specialistii
intreprinderii si parcurgind lista, cauta ideea care sugereza o
solutie optima. Metoda da adeseori bune rezultate, altfel n-ar mai
fi utulizata cu regularitate in interprinderi si in
institute.Comunicarea unor idei intr-un grup are avantajul de a
sucita asociatii benefice altuia, poate deschide un nou orizont,
dand prilejul persoanei sa formuleze pareri care i-ar fi venit in
minte daca ar fi lucrat singur. Experiente riguloase au aratatca,
lucrand in grup, se produc mai multe idei, se gesesc mai multe
solutii, decat daca membrii grupului ar lucra fiecare separeat.
Desigur, nu orice problema poate fi abordata in felul arata, mai
ales cele care solicita scrisul si, de asemenea, nu in orice fraza, ci
doaratinci cand impasul este bine precizat.

2) Tot o metoda asociativa este si sinectica inovata de W.

Gordon. Acesta era convins de valoarea psihanalizei si deci de
rolul hotarator al inconstientului. Cum, dupa aceasta doctrina,
"sinele" se exprima pri metafore, in centrul atentiei se afla
stradania de a gasi metafore cu problema prezentata. Si aici, din
grup fac parte 6-8 persoane de diferite profesii. Mai intai se face
"srainul familiar" adica se clarifica bine dificultatiile problemei.
Apoi se transforma "familiarul in ceva strain", adica se cauta
metafore, comparatii, personificari. De pilda, daca se studiaza

16
inbunatatirea unui carburator, cineva isi imagineaza ca este "un
plaman cand rar si profund, cand superfecial si repede" ;
altcineva invoca "balenacare, dupa o inspiratie puternica, nu mai
respira multa vreme" etc. Dupa ce se formuleaza circa 20 de
analogii-metafore, aceleasi persoane studiaza impreuna cu
specialistii solutionarea optima a problemei, sugerata de una sau
alta din metafore. Acesta e partea cea mai dificila si dureaza mai
multe ore. Exista si alte metode in care nu se recurge la asociatii
libere, dar se stimuleazacreativitatea prin grup.

3) Metoda 6-3-5. Este vorba de impartirea unui adunari in

grupuri de 6 persoane, in care fiecare propune trei idei intr-un
timp maxim 5 minute. Primul grup discuta problema si, pe o fisa,
sint trecute trei idei, fiecare fiind capul unei coloanece se va
completa de catre celelalte grupuri. Dupa 5 minute, fisa este
trecuta unui alt grup care adauga alte trei idei in coloane, sub
celelalte s.a.m.d. pana ce fiecare fisa trece pe la toate grupurile.
Conducatorul srange foile, le citeste in fata tuturor si se discuta
pentru a se hotari care din propuneri sa fie insusita.

4) Pshilips 6-6. Este tot o metoda menita sa consulte un numar

mare de persoane. Aceasta multime segrupeaza in cate 6
persoane, urmand a discuta problema timp de 6 minute. Mai
intai, animatorul explica metoda si avantajul ei, apoi expune
problema. Se urmareste ca grupurile sa fie cat mai eterogene.
Fiecare isi alege un coordonator si se discuta timp de 6 minute.
La urma, fiecare grup isi anunta parerea. Urmeza o discutie
generala - dupa care se trage concluzia. In felul acesta, intr-un
timp scurt, se consulta opinia multora: 4-5 minute organizarea, 6
minute discutia in colectiv, 2 minute raporteaza rezultatul fiecare
; daca sint 10 grupe = 20 minute. Deci avem circa 30 minute.
Discutia finala poate dura 30 de minute, deci in circa o ora se pot
rezuma parerile a 60 de pesoane. Cand e vorba de o problema

17
complexa, se pot organiza grupuri de 4 membri, avand la
dispozitie 15 minute.

5) Discutia panel. Termenul panel inseamna in engleza ,, jurati''.

Si in acest caz e vorba de participarea unor colectivitati mai mari.
Discutia propriu-zisa se desfasoara intr-un grup restrans
(,,juratii''), e format din persoane competente in domeniul
respectiv. Ceilalti pot fi zeci de persoane- asculta in tacere ceea
ce se discuta. Acestia pot interveni prin biletele
transmise ,,juratilor''. Uneori biletelele sunt de hartie colorata:
cele albasre contin intrebari, cele albe-sugestii, cele rosii- pareri
personale. Mesajele sunt primite din unul din membrii
participanti la dezbatere, care introduce in discutie continutul
unui biletel atunci cand se iveste un moment prielnic (i se
spune ,,injectorul de mesaje'' ). Discutia e condusa de
un ,,animator''. La urma, persoanele din sala pot interveni si in
mod direct, prin viu grai. In incheiere, animatorul face o sinteza
si trage concluzii.
Discutiile panel sunt organizate aprope zilnic de posturile de
televiziune. Auditorul (zeci de mii de persoane) urmareste
discutia acasa si poate interveni prin telefon. Ceea ce lipseste
discutiilor televizate sunt sunt sintezele si concluziile
animatorului, totul ramane in aer si cetatenii nu stiu ce sa creada!
De altfel, nu sunt discutii urmarind creatia, ci numai informatia.
12. STUDIU DE CAZ

A.De ce sa studiem creativitatea la copii?

Tot asa cum nu toti copiii sunt la fel de inteligenti, ei nu sunt
nici la fel de creativi. Dar in acelasi fel in care toti copiii au
manifestari de inteligenta, inca de la nastere, ei prezinta de
asemenea si manifestari care evidentiaza potentialul creativ.

In esenta, creativitatea este o forma de rezolvare a problemelor.

18
Dar este una speciala deoarece implica probleme la care nu
exista raspunsuri simple, probleme pentru care raspunsurile
populare sau conventionale nu functioneaza. Creativitatea
implica adaptabilitatea si flexibilitatea gandirii. Acestea sunt
exact acele abilitati pe care multe studii referitoare la educatie le-
au demonstrat ca fiind critice pentru elevi.
In cazul copiilor, accentul ar trebui pus pe proces,
adica pe dezvoltarea si generarea de idei originale, care pare sa
fie baza potentialului creativ. In intelegerea acestui fenomen, este
util sa consideram diferentele dintre gandirea convergenta si cea
divergenta. Problemele asociate cu gandirea convergenta au de
obicei o singura solutie corecta. Gandirea divergenta, in schimb,
cere celui care rezolva problema generarea mai multor solutii,
putine dintre acestea fiind noi, de o calitate inalta si functionale -
intr-un cuvant, creative.
Pentru o intelegere corecta a creativitatii copilului, trebuie sa
distingem creativitatea de inteligenta si talent. S-a pus problema
daca intr-adevar creativitatea copiilor poate fi diferentiata de
celelalte abilitati cognitive. Studii recente, insa, au aratat ca
anumite componente ale potentialului creativ pot fi deosebite de
inteligenta. Termenul "inzestrat" este utilizat de obicei pentru a
desemna un grad inalt de inteligenta. Dar se pare ca inteligenta si
creativitatea sunt independente. Un copil foarte creativ nu este
neaparat si foarte inteligent.

Creativitatea reprezinta mai mult decat a avea si a folosi un talent

artistic sau muzical. In acest context, talentul se refera la posesia
unui inalt grad de indemanare tehnica intr-un domeniu
specializat. Astfel, un artist poate produce opere impecabile din
punct de vedere tehnic fara insa a reusi sa provoace emotii sau,
de exemplu, sentimentul ca acea opera este unica. Este de
asemenea important sa tinem cont de faptul ca creativitatea nu se
manifesta doar in muzica, arta si scris ci in toate domeniile
curiculare, in stiinta, dar si in studiile sociale.

19
Cele mai folosite metode de masurare a creativitatii la copii sunt
bazate pe fluenta ideationala. Probele referitoare la fluenta
ideationala cer din partea copiilor generarea cat mai multor
raspunsuri la un anumit stimul, intr-un mod asemanator
brainstorming-ului. In general, fluenta ideationala este
considerata o calitate critica a procesului creativ. Raspunsurile
copiilor pot fi populare sau originale, cele originale atestand
potentialul creativ. Astfel, un copil de 4 ani intrebat ce obiecte de
culoare rosie cunoaste, va enumera nu numai camioane, mere si
cardinali, dar si pojarul si mainile reci.

In cazul copiilor mici, creativitatea ar trebui sa se axeze pe

proces: generarea de idei. Acceptarea ideilor multiple de catre
adulti intr-o atmosfera non-evaluativa va ajuta copiii sa genereze
din ce in ce mai multe idei sau sa treaca la stadiul urmator, cel de
evaluare de sine. Pe masura ce copiii isi dezvolta abilitatea de
evaluare a ideilor proprii, astfel calitatea lor si generarea de
solutii devin din ce in ce mai importante. La aceasta varsta,
accentul ar trebui pus pe evaluarea ideilor proprii, deoarece
acesti copii isi exploreaza capacitatea de generare si evaluare ale
solutiilor problemei si isi revizuiesc ideile bazandu-se pe aceasta
evaluare. Evaluarea de catre terti si criteriile pentru determinarea
solutiilor semnificative ar trebui folosite numai in cazul
adolescentilor mari sau al adultilor.
B.Ce anume influenteaza creativitatea?
In cazul copiilor mici, factorul critic pentru evitarea asa-
numitei "fixatii a raspunsului corect" (un copil nu va raspunde
daca nu stie sigur ca raspunsul va fi corect) il reprezinta o
atmosfera non-evaluativa. In cadrul procesului de socializare, de-
a lungul anilor de scoala elementara, copiii tind din ce in ce mai
mult spre conformitate. Procentul de raspunsuri originale in
cadrul probelor de fluenta ideationala scade de la 50% la copiii
de 4 ani la 25% pe parcusul scolii elementare, crescand apoi iar

20
la 50% in timpul studiilor superioare. Este foarte important sa li
se dea posibilitatea copiilor de a exprima o gandire divergenta si
de a gasi mai multe modalitati de a ajunge la o solutie.

Recompensele sau cointeresarea par sa afecteze procesul creativ.

Desi recompensele nu afecteaza numarul raspunsurilor in cadrul
probelor de fluenta ideationala, ele par sa diminueze calitatea
raspunsurilor copiilor si flexibilitatea gandirii lor. Cu alte
cuvinte, recompensele reduc capacitatea copiilor de a trece de la
o categorie la alta in cadrul raspunsurilor lor. Intr-adevar, orice
constrangere externa pare sa reduca aceasta flexibilitate.
Anumite studii au aratat ca materialele structurate, in special
cand sunt combinate cu instructiuni structurate, reduc
flexibilitatea la copiii de 4 ani. Intr-un anume caz, instructiunile
structurate au aparut numai in demonstratia referitoarea la
rezolvarea unui puzzle. Pedagogii trebuie sa tina cont de faptul
ca structura raspunsurilor unui copil este foarte subtila. Anumite
cercetari sugereaza ca acei copii care par sa fie creativi sunt
adeseori implicati in jocuri imaginative si sunt motivati mai mult
de factori interni decat de factori externi, cum ar fi recompensele
sau cointeresarea.

C.Cum pot adultii incuraja creativitatea?

- Prin furnizarea unui mediu care permite copilului sa exploreze
si sa se joace fara restrangeri exagerate.
- Prin adaptarea la ideile copilului, fara a incerca o structurare a
ideilor lui astfel incat sa se potrivesca cu cele ale adultilor.
- Prin acceptarea ideilor neobisnuite ale copilului, fara a judeca
modul divergent in care acesta rezolva o problema.
- Folosind modalitati creative pentru rezolvarea problemelor, in
special a problemelor ce apar in viata de zi cu zi.
- Alocand destul timp copilului pentru explorarea tuturor
posibilitatilor, pentru trecerea de la ideile obisnuite la idei mai
originale.

21
 - Incurajand procesul, iar nu scopul.
Analizand toate aceastea putem considera creativitatea ca fiind o
capacitatea complexa care face posibila crearea de produse reale
sau pur mintale, constitund un progres in planul social.
Componenta principala a creativitatii o constituie imaginatia, dar
creatia de valoare reala mai presupune si o motivatie, dorinta
de a realiza ceva nou, ceva deosebit. Si cum noutatea, azi, nu se
obtine cu usurinta, o alta componenta este vointa, perseverenta in a
face numeroase incercari si verificari.
MOTIVATIA

1. DEFINITIE :

In acceptia cea mai larga,motivatia reprezinta « ansamblul

factorilor dinamici, care determina conduita unui individ . »
O definitie mai completa este cea oferita de Al.Rosca : prin
motivatie intelegem totalitatea mobilelor interne ale conduitei, fie
ca sunt innascute sau dobandite, constientizate si neconstientizate ,
sumple trebuinte filozofice sau idealuri abstracte.Motivatia este
factorul care determina organismul sa actioneze si sa urmareasca
anumite scopuri. Orice act de conduita este motivat, chiar daca,
uneori, nu ne dam seama pentru ce motiv facem o actiune sau alta .
Nici un act comportamental nu apare si nu se manifesta in sine, fara
o anumite incitare, directionare si sustinere energica.
Omul desfasoara multe activitati: mananca, se joaca, invata,
colectioneaza lucrari de arta, isi agreseaza semenii, ii ajuta, etc.
O trasatura comuna acestor activitati este motivatia, fiind primul
lor element cronologic.
A cunoaste motivatia unei persoane echivaleaza cu
gasirea raspunsului la intrebarea ,,de ce'' inteprinde o activitate.
Raspunsul este dificil, deoarece cauzele declansatoare sunt
multiple si nu se pot reduce la stimulii externi. Activitatea,

22
 reactiile sunt declansate si de cauze interne; ansamblul lor a fost
numit motivatie de la latinescul motivus (care pune in miscare).
Pentru unii psihologi, motivul este numele generic al oricarei
componente a motivatiei fiind definit ca fenomen psihic ce
declanseaza, directioneaza si sustine energetic activitatea.
Componentele sistemului motivational sunt numeroase, variaza
ca origine, mod de satisfacere si functii, clasificarea si explicarea
lor fiind controversate. Cei mai multi psihologi accepta azi ca
motivatia umana include trebuinte, tendinte, intentii, dorinte,
motive, interese, aspiratii, convingeri.
Pentru descrierea motivatiei s-au utilizat in psihologie metafore
construite pe baza unor notiuni imprumutate din fizica.
Motivatia actioneaza ca un camp de forte (Kurt Lewin) in care se
afla atat subiectul cat si obiectele, persoanele, activitatile. Pentru
a caracteriza o componenta a motivatiei s-a folosit conceptul de
vector care poseda in fizica: marime, directie si sens. Analog
vectorilor fizici, vectorii-motivatiei sunt caracterizati prin
intensitate, directie si sens, proprietati care pot fi masurate prin
anumite metode psihologice. Directia si sensul unui vector
exprima atractia, aproprierea sau evitarea sau respingerea.
Intensitatea lui, se regaseste in forta de apropiere sau respingere.
Intre motivatiile active la un moment dat, ca si intre fortele
fizice, pot exista relatii diverse, dar mult mai complexe.
2. ROLUL MOTIVATIEI
Motivatia are rolul de activare si de mobilizare energetica,
precum si de orientare de directionare a conduitei intr-un anumit
sens.Motivatia este o sursa de activitate si de aceea este considerata
« motorul personalitatii « .
Motivatia este esentiala in activitatea psihica si in dezvoltarea
personalitatii:
- este primul element cronologic al oricarei activitati, cauza ei
interna;

23
 - semnalizeaza deficituri fiziologice si psihologice (ex:
foamea semnalizeaza scaderea procentului de zahar din sanga
sub o anumita limita, in vreme ce trebuinta de afiliere este
semnalizata de sentimentul de singuratate);
- selecteaza si declanseaza activitatile corespunzatoare
propriei satisfaceri si le sustine energetic (trebuinta de afirmare a
unui elev declanseaza activitati de invatare, participare la
concursuri);
- contibuie, prin repetarea unor activitati si evitarea altora, la
formarea si consolidarea unor insusiri ale personalitatii (interesul
pentru muzica favorizeaza capacitatea de executie a
unei_lucrari_muzicale).

La randul ei, personalitatea matura functioneaza ca un filtru

pentru anumite motive: cele conforme orientarii ei generale sunt
retinute, cele contrare sunt respinse

3.PERSPECTIVELE TEORETICE ASUPRA

MOTIVATIEI

Componentele sistemului motivational sunt numeroase,

variaza ca origine, mod de satisfacere si functii. Asa cum s-a
afirmat, motivatia umana include trebuinte, motive, interese,
convingeri, tendinte, intentii, dorinte, aspitatii.
1.Tendintele sunt componente ale motivatiei care
semnalizeaza o stare de dezechilibru fiziologic sau psihologic.
Ele sunt traite ca stari de agitatie, alerta interioara, tensiune. Din
numeroasele clasificari ale trebuintelor mai utila in explicarea
diferentelor de comportament dintre indivizi, pare cea realizata
de A. Maslow, psiholog american, numita si piramida
trebuintelor(1954)
Ulterior in 1970 el a mai adaugat trei trepte:
- trebuite cognitive: a sti, a intelege, a invata, a descoperi;

24
- trebuinte estetice: de ordine, de simetrie, puritate, frumos,
respuingere
- trebuinte de concordanta: acord intre cunoastere, afectivitare,
actiune

Psihologul american clasifica trebuintele si astfel:

a. Trebuinte inferioare prezente la om si la animale, dar

satisfacute de primul diferit si trebuinte superioare specifice
omului si plasate spre varful piramidei.
b. Trebuinte homeostazice si trebuinte de crestere.
Homeostazia este o notiune imprumutata din fiziologie si care
denumeste tendinta organismului de a mentine constanti
parametrii mediului intern, asa cum un termostat mentine
temperatura intr-un congelator. Prin extensiune, s-a utilizat
termometrul si pentru relatia dintre persoana si mediu.
Trebuintele homeostazice explica doar activitatea de adaptare.
Trebuintele de crestere nu urmaresc mentinerea starii date, ci
atingerea unor parametrii superiori, ce presupun perfentionarea.
Cunoasterea ierarhiei trebuintelor este utila in
explicarea_comportamentelor_deoarece:
- diferite trepte apar pe rand in funtie de dezvoltare
psihica, prima cuprinzand trebuinte dezvotandu-se in copilarie,
adolescenta_sau_mai_tarziu
- intensitatea trebuintelor scade de la baza spre varf;
- o trebuinta superioara nu se satisface decat daca n-au
fost satisfacute intr-o oarecare masura, cele inferioare ei, (este
dificil pentru un profesor sa activeze trebuinta de a sti a unui elev
daca cele de hrana si adapost nu sunt satisfacute);
- cu cat o trebuinta este mai inalta, cu atat este mai
caracteristica_pentru_om.

Dupa criteriul genezei, psihologii diferentiaza trebuintele

primare, innascute, care tind sa se manifeste la toti indivizii, in

25
toate timpurile si trebuinte secundare dobandite numai de unii
indivizi. S-a presupus ca trebuintele secundare se dezvolta din
cele primare, dar dupa formare funcioneaza independent de ele.
Satisfacerea trebuintelor fiziologice ale unui sugar este asociata
cu aprobarea mamei. Treptat, aprobarea adultilor este folosita
pentru a sustine invatarea mersului sau a vorbirii. Copilul devenit
elev invata la inceput pentru a face placere parintilor, apoi este
absorbit de studiu. La preadolescenti fumatul sau consumul de
alcool sunt initial activitati realizate pentru satisfacerea nevoii de
afilierea la grupul de egali si apoi devin obisnuinte. In funcie de
oferta comrciala sau culturala apar trebuinte noi care sunt doar
mijloace pentru satisfacerea unor trebuinte devin ulterior motive
ale altor activitati. De exemplu automobilul a fost la inceput un
mijloc pentru satisfacerea trebuintei de confort, dar a devenit
treptat un motiv pentru ore de lucru suplimentate din care sa se
castige mai mult. Astfel, aria trebuintelor uname este in continua
diferentiere si extindere, determinand aparitia unor
comportamente anterioare cat si fata de etapele instoriei trecute.
Nesatisfacerea trebuintelor duce la stingerea lor.
Este posibila si aparitia unor anomalii in satisfacera
trebuintelor primare: astfel persoanele cu bulimie nevrotica
(pofta de mancare exagerata) desi isi satisfac nevoia de hrana,
continua sa manance; s-a observat ca acest comportament
insoteste de multe ori carentele afective , prin supraalimentare,
subiectul compensandu-si nevoia de dragoste. La polul opus,
anorexia mentala (lipsa poftei de mancare) se presupune ca ar fi
deretminata de un conflict cu anturajul, in special cu mama.
Daca in calea satisfacerii unei trebuinte exista un obstacol, apare
o stare de incordare numita frustrare. Raspunsurile la frustare
sunt diferite, cel mai frecvent fiind agresivitatea. Frustarea este
un fenomen inevitabil in viata psihica; cand este moderata, ea are
efecte benefice asupra dezvoltarii personalitatii. Astfel
imposibilitatea indeplinirii iubirii datorita diferentelor de statut
poate determina o munca indarjita pentru a urca in ierarhia

26
sociala. Datorita caracterului inevitabil al fustrarii,
personaluitatiile echilibrate poseda toleranta la frustare,
suportand, in a numite limite, stari de tensiune intensa fara a
dezvolta comortamente patologice. In legatura cu trebuinta ,
circula si alte notiunu mai vag definite.

Dorinta este trebuinta constientizata

Tendinta (impulsul sau propensiunea) este trebuinta aflata in
starte de exicitabilitate accentuata care determina o portiune spre
miscare, actiune spontana
Intentia este tendinta cu un grad superior de alaborare mentala,
orientata spre un scop.
Valenta este forta de atractie sau de respingere exercitata de
lucruri, persoane, activitati (obiecte psihologice) asupra unui
subiect, rezulta din interactia proprietatilor obiectelor cu
trebuinte le subiectului; este pozitiva cand proportiile obiectului
corespund unei trebuinte; este negatica in caz contrar,
determinand_respingerea.

Motivele sunt trebuinte atat de puternice incat determina,

declanseaza actiunile, activitatiile prin care se satisfac. Ele
poseda doua segmente corespunzatoare functiilor motivatiei:
- segmentul energizant, forta cu care este declansata si sustinuta
activitatea (aspectul orientativ - directional)
Vectorii-motive nu exista izolati ci formeaza grupuri sau
constlatii de motive. Intr-o constelatie relatiile dintre motive sunt
analog celor dintre fortele fizice:
- motive diferite pot avea aceeasi directie si acelasi sens,
energia lor cumulandu-se; un elev invata pentru a primi o nota
mare, pentru ca doreste sa se afirme in grup sau pentru ca este
interesat de un domeniu;
- motivele pot avea orientari diferite, fiecare vizand realizarea
altei activitati; poti dori sa vizionezi un spectacol sau sa mergi in
excursie la munte. Uneori aceste activitati se ordoneaza in timp,

27
satisfacandu-se succesiv; cand nu este trait pe plan subiectiv ca o
stare de tensiune foarte puternica, care se cere inlaturata.
Cea mai buna sistematizare a conflictelor este si azi considerata
cea a lui Kurt Lewin (1931) El diferentiaza:
1.conflicte de apropiere - apropiere
2.conflicte de evitare - evitare
3. conflicte de apropiere – evitare

4. PERFORMANTA JOACA UN ROL

IMPORTANT IN DINAMICA MOTIVATIONALA

Este o consecinta a motivatiei, deoarece cu cat un elev este

mai motivat cu atat performanta va fi mai buna. Un elev motivat
va persevera mai mult , va utiliza stategii de invatare adecvate,
care –i vor influenta performanta. Relatia dintre motivatie si
performanta nu trebuie privita unilateral, caci performanta poate
influenta motivatia.Performanta, care rezultat complet al
activitatii de invatare devine pentru elev o sursa de motivatie
care inluenteaza perceptiile acestuia despre propria
competenta.Daca un elev reuseste, intr-o sarcina de invatare, el
va estima ca performanta a fost meritata. Acest fapt va
imbunatatii opinia elevului cu privire la propria activitate. In
acelasi timp, un esec poate avea un efect negativ asupra
perceptiilor elevului privind propria competenta, facandu-l sa se
indoiasca de posibilitatile sale de reusita. Performanta nu
reprezinta, asadar, o simpla demonstratie a ceea ce elevul a
invatat, caci este un eveniment prin care el judeca, se evalueaza,
se valorizeaza ca persoana.
Reglarea relatiei dintre motivatie si performanta se realizeaza
prin intermediul nivelului de aspiratie.Cand un elev
indeplineste o sarcina de invatare, el poate avea un sentiment de
reusita sau nereusita.Acest sentiment rezulta din compararea

28
unei informatii actuale cu o informatie de referinta numita nivel
de aspiratie.

5. NIVELUL DE ASPIRATIE

-este definit drept asteptarile,scopurile, ori pretentile unei

persoane privind realizarea viitoare a unei sarcini date sau
scopurile pe care subiectul isi propune sa le atinga intr-o
activitate sau sefera de activitate in care este angajat profesional,
social, intelectual. Nivelul de aspiratie trebuie sa fie in
concordanta cu posibilitatile individului.Cunoasterea propriilor
posibilitati este foarte importanta.Un nivel de aspiratie mult prea
inalt in raport cu posibilitatile reale este daunator, deoarece il va
angaja pe elev in activitati pe care nu le poate indeplini. El va
atrage dupa sine pierderea increderiui in fortele proprii,
frustrarea si chir resemnarea. Esecul este resimtit cu atat mai
puternic cu cat aspiratiile sunt mai mari.
Scoala, profesorii pot contribui la formarea unei imagini de
sine corespunzatoare, la o mai buna autocunoastere, astfel incat
nivelul de aspiratie al elevului sa fie in concordanta cu
posibilitatile sale reale.

6 . CATEGORII ALE MOTIVATIEI

In literatura de specialitate se disting doua categorii opuse ale

motivatiei : motivatia intrinseca si motivatia extrinseca .

29
a) Motivatia intrinseca isi are sursa in insasi activitatea
desfasurata si se satisface prin indeplinirea acelei activitati. Ea
il determina pe individ sa participe la o activitate pentru placerea
si satisfactia pe care aceasta i-o procura ,fara a fi constrans de
factori exteriori.
Forma de baza a motivatiei intrinseci este curiozitatea, ce
exprima nevoia de a sti, de a-si largi orizontul de cunoastere.
Activitatea de invatare este motivata intrinsec, este sustinuta de o
nevoie interioara de cunoastere, de pasiune pentru un anumit
domeniu, de placerea de a invata.
b) Motivatia extrinseca este aceea a carei sursa se afla in
interiorul individului si a activitatii de invatare. Angajarea in
activitate e vazuta ca un mijloc de atingere a unor scopuri si nu
ca un scop in sine.Daca un elev invata pentru a primi anumite
recompense, din dorinta de a fi primul in clasa, ori din teama
unui esec sau din teama de pedeapsa, atunci spunem ca
activitatea de invatare este motivata extrinsec.
In practica educationala putem constata ca activitatea de
invatare este motivata atat extrinsec cat si intrinsec. Un elev
poate sa invete la o disciplina pentru ca-l intereseaza si il
pasioneaz, dar si pentru ca vrea sa obtina note bune sa faca
placere parintilor.

7. MOTIVATIA IN SCOALA

Motivatia reprezinta o conditie esentiala pentru reusita

elevului in activitatea scolara.O problema ce se ridica ar putea fi
urmatoarea : cat de puternica trebuie sa fie motivatia pentru a

30
obtine performante superioare in realizarea sarcinilor scolare ?
Cercetarile au aratat faptul ca ata motivarea prea intensa cat si
motivarea prea scazuta intr-o activitate pot conduce la rezultate
slabe sau chiar la esec.Supramotivarea determina o mobilizare
energetica maxima si o tensiune emotionala ce poate avea drept
consecinte blocajul psihic,stresul, si in final esecul.
Submotivarea conduce la o insuficienta mobilizare energetica,
la tratarea cu superficialitate a sarcinilor, iar in cele din urma
rezultatul este nearealizarea scopului propus.
De aceea, consider ca ar trebui sa existe un echilibru intre
cele doua ,care sa conduca elevul catre obtinerea de performante
in activitatea de invatare.
Profesorii pot avea un rol important in ceea ce priveste
gasirea unui echilibru motivational daca il va obisnui pe elev sa
precieze corect dificultatea sarcinii didactice cu care se confunta
si daca va lua in consideratie particularitatile psihologice
individuale atunci cand concepe stategiile didactice in articularea
demersului metodic al lectiei.

8. COMPONENTELE MOTIVATIEI :

D.Ausubel,F.Robinson spun ca, motivatia in mediul scolar

ar avea trei componente : impulsul cognitiv, trebuinta afirmarii
puternice a eului si trebuinta de afiliere.

31
 a)impulsul cognitiv este centrat pe trebuita de cunoastere si
intelegere, de stapinire a cunostintelor,de formulare si rezolvare
de probleme.
b)trebuinta afirmarii puternice a eului este orientat spre
obtinerea unui randament scolar ridicat deoarece aceste realizari
asigura un prestigiu, o anumita pozitie in cadrul grupului scolar.
c)trebuinta de afiliere este orientata catre realizari care sa-i
asigure individului aprobarea din partyea unor persoane sau a
unui grup cu care el se identifica.
D.Ausubel si F.Robinson atrag atentia asupra faptului ca
toate cele trei componente ale motivatiei scolare pot intra in joc,
in orice moment, in comportamentul concret al elevului.

9. EXEMPLU DIN PRACTICA

Daca ii intrebam pe elevi ce anume ii determina pentru a

depune eforturi de a invata, raspunsurile pe care le primim,
sunt, de obicei,foarte variate.Am aflat de exemplu, ca invata
pentru a obtine o calificare profesionala, pentru a reusi in viata,
pentru a lua note bune, din dorinta de a cunoaste un continut
nou, interesant, din ambitia de a-i depasi pe altii, pentru a primi
laude din partea profesorilor si a parintilor,ori pentru a evita
anumite stari conflictuale.
Am constatat ca unii elevi invata, in primul rand pentru a
obtine note bune si a fi astfel in fruntea clasei, in timp ce altii,
invata pentru ca ii intereseaza o anumita disciplina si isi doresc
sa afle cat mai multe din domeniul respectiv.Elevii buni, indica,
de obicei, alte motive decat elevii slabi.In timp ce elevii buni
vorbesc dspre dorinta de a sti mai multe, despre dorinta de
afirmare profesionala, despre prestigiu, elevii slabi vorbesc

32
 despre teama de esec, despre dorinta de a obtine note
satisfacatoare pentru a promova clasa sau despre evitarea
confictelor cu parinti.

11. STRATEGII DE STIMULARE A MOTIVATIEI

ELEVILOR

Controlul si motivarea sistemului motivational specific

activitatilor de invatare reprezinta una dintre cele mai dificile
sarcini ale muncii profesorului.
Stimularea motivatiei elevului ramane o arta,care tine de
maiestria si harul didactic al profesorului.
Foarte multi profesori reproseaza elevilor faptul ca nu fac
eforturile necesare pentru a invata si ca nimic nu-i motiveaza.Orice
profesor care doreste stimularea motivatiei elevilor pentru
activitatea de invatare trebuie sa inceapa prin autoevaluarea si
analiza propriei motivatii. Lipsa de motivatie a profesorului este o
problema la fel de grava ca si incompeneta sa .Exista profesorii care
nu manifesta interes pentru profesiunea lor.Este cunoscut faptul ca,
daca vrei sa motivezi pe cineva trebuie sa fi motivat tu insuti.
Profesorul trebuie sa-si indrepte atentia catre activitatile
de predare-invatare. Multa vreme activitatea esentiala a levilor in
calasa a constat in a asculta in mod pasiv expunerea magistrrala a
profesorului.Consider ca, o activitate didactica cu adevarat motivata
trebuie sa implice in mod direct pe elevi si sa le capteze interesul.
Cadrul didactic trebuie sa fie capabil sa starneasca curiozitatea
elevilor prin elementede noutate, prin crearea unor conflicte
cognitive ,prin utilizarea studiului de caz ori prin antrenarea elevilor
in realizarea unor proiecte in echipa.
In esenta, imbunatatirea opiniei elevului cu privire la
propria sa competenta se obtine atunci cand el reuseste in mod
repetat intr-o activitate pe care nu se considera capabil sa o
indeplinesca.O reusita neasteptata reda unui elev increderea in sine
si astfel motivatia sa de a se angaja inr-o activitate si de a persevera

33
cu scopul de a-si ameliora performantele. Pentru aceasta, profesorul
trebuie sa conceapa activitati de invatare care sa nu fie nici prea
facile(pentru ca nu mai reprezinta o provocare pentru elevi), dar nici
prea dificile ( pentru ca elevii se descurazeaza rapid si
abandoneaza).Pe tot parcursul activitatii profesorul ii va furniza
elevului un feed-back permanent in privinfa efortului depus,cat si a
aptitudinilor si a capacitatilor lui.Aceasta ii va ajuta pe elvi sa simta
responsabili de resitele sau esecurile lor.Elevii slabi si nemotivati se
estimeaza in general a fi responsabili de esecurile sau succesele lor,
atribuid esecurile lipsei de aptitudini, iar succesele, sansei.
Profesorul trebuie sa-i convinga pe acestia ca prin eforturile
sustinute pot sa reusesca.
Putem conchide, faptul ca problemele de motivatie ale
elevilor sunt extrem de diverse, iar motivatia profesorului nu se
poate baza pe retete ci trebuie adaptata la fiecare situatie in parte.
Analizand toate aceastea putem considera creativitatea ca
fiind o capacitatea complexa care face posibila crearea de produse
reale sau pur mintale, constitund un progres in planul social.
Componenta principala a creativitatii o constituie imaginatia, dar
creatia de valoare reala mai presupune si o motivatie ,
dorinta de a realiza ceva nou, ceva deosebit. Si cum noutatea,
azi, nu se obtine cu usurinta, o alta componenta este vointa,
perseverenta in a face numeroase incercari si verificari.

BIBLIOGRAFIE

34
1. Aebli , H .,Didactica Psihologica , Editura Didactica si
Pedagogica , Bucuresti ,1973
2. Ausubel , D. , Robinson , F. , Invatarea in scoala . O introducere
in psihologia pedagogica , Editura Didactica si Pedagogica ,
Bucuresti ,1981
3. Bruner , J.S. , Procesul educatiei intelectuale , Editura
Stiintifica , Bucuresti , 1970
4. Golu , M. , Fundamentle Psihologiei , Editura “Romania de
maine” , Bucuresti , 2000
5. Salavastru , D. , Psihologia Educatiei ,Editura
Polirom ,Bucuresti , 2004
6. Zlate , M. , Psihologia mecanismelor cognitive , Editura Polirom
, Iasi , 1999

35