Suflete tari

De Camil Petrescu

Drama este o specie a genului dramatic în proză sau versuri, în care se

prezintă personaje puternice, cunoscând conflicte interioare şi aflate în
opoziţie cu forţe superioare lor, care tind să le distrugă. Acestea (dramele)
pot fi istorice (B.S.Delavrancea – „Apus de soare”, R.P.Hasdeu – „Răzvan şi
vidra”), psihologice (Camil Petrescu – „Suflete tari”, „Jocul ielelor”) sau
sociale.
Drama "Suflete tari" de Camil Petrescu a avut premiera in anul 1922,
dar a fost publicata abia in 1925.

Semnificatia titlului
Titlul piese de teatru, „Suflete tari”, este o metaforă care se referă la
cele trei personaje din Utopia, Andrei, Ioana şi Matei. Fiecare personaj îşi
urmăreşte idealul cu perseverenţă şi este gata să facă orice sacrificiu pentru
a-l atinge. Metafora desemnează puterea morală a personajelor, tăria de
caracter a acestora şi orgoliul omului superior pentru care nu există abatere
de la ideal.
Tema dramei
Tema o constituie drama de constiinta a personajului principal, izvorata
dintr-un conflict complex si puternic in planul ideilor absolute, pe care, dintr-
un orgoliu nemasurat, eroul se incapataneaza sa le aplice in realitatea
concreta cu care sunt incompatibile. Destinul nefericit al personajului este
determinat de luciditatea prin care-si asuma esecurile, de opacitatea fata de
orice solutie reala, de refuzul de a abandona lumea ideilor pure, de obstinatia
de a aplica in societatea concreta iubirea absoluta, ce se dovedeste
imposibila la nivelul unor clase sociale antagonice.

Constructia discursului dramatic

Textul dramatic este structurat in 3 acte impartite la randul lor in
scene,acesta fiind construit sub forma schimbului de repliciintre
personaje.Modul principal de expunere este dialogul , iar autorul isi face
simtita prezenta prin intermediul indicatiilor scenice.
Precizarea conflictelor
Primul conflict apare chiar din prologul piesei, cand Andrei Pietraru, un tanar
de treizeci de ani, bibliotecar de sase ani in casa aristocratului Matei Boiu-
Dorcani, se imagineaza admirat si iubit de fiica acestuia, Ioana. Actul I
prezinta realitatea: el este cel care o iubeste fara a indrazni sa-i
marturiseasca, sufocat de distanta sociala si de gandul ca s-a ratat.

Astfel, Pietraru renuntase la o logodna avantajoasa, cu fiica unui profesor

universitar, isi abandonase studiile si se multumise doar cu simplul statut de
bibliotecar pentru a fi in preajma femeii iubite. Prietenul sau, Culai, incearca
sa-l readuca la realitate, sa spulbere iluzia in care eroul traieste de sase ani,
propunandu-i sa se intoarca impreuna in locurile natale.

Mai mult decat atat, Culai ii demonstreaza ca Ioana Boiu nu-l considera decat
un simplu servitor, pe care nu merita sa-l ia in seama. in finalul actului I,
Andrei Pietraru isi propune o solutie extrema si promite ca se va sinucide
daca pana la miezul noptii nu va reusi sa sarute mana femeii iubite.

In actul al II-lea, el ii marturiseste Ioanei sentimentele tainuite atata

vreme.

Confruntarea celor doi se incheie cu victoria lui Andrei care castiga iubirea si
pretuirea Ioanei. In actul al III-lea, Andrei se dueleaza cu printul Bazil
Serban din cauza unui incident minor petrecut la teatru, Pietraru ranindu-l
grav pe print.
Conlictul secundar este reprezentat de marturisirea iubirii fata de Ioana
tatalui acesteia, Matei Boiu-Dorcani.

Se va confrunta insa cu prejudecatile aristocratului, care il crede un simplu

vanator de zestre. Andrei infrunta jignirile lui Matei Boiu-Dorcani, devenind
violent, acuzator; in aceasta confruntare, aristocratul este cel invins.

Un alt conflict secundar este scena de duiosie si recunostinta, in care Andrei

o saruta pe Elena, fata din casa, care, dandu-si seama ca dragostea ei pentru
acesta este imposibila, decide sa se retraga la mosia Dorcani, pentru a-i tine
de urat lui Matei. Scena este surprinsa de Ioana, care se arata implacabila
fata de Andrei, crezandu-se inselata. Pentru a-si dovedi nevinovatia, Andrei
incearca sa se sinucida, dar reuseste doar sa se raneasca. In final, Pietraru
se va retrage la tara, la Valeni, alaturi de Elena si de Culai.

Momentele subiectului
Continutul dramei ar putea fi analizat pornind tot de la cele doua metafore
specifice autorului: a jocului ielelor si a patului procustian. Cea dintai apare
chiar in prologul lucrarii, dupa indicatiile de regie care descriu cadrul actiunii.
Expozitiunea: In biblioteca vechii case a boierului Matei Boiu-Dorc;
„cladire veche, cu ziduri groase ca de cetate, in stilul Universitatii vechi".
din Bucuresti, in anii 1913-1914, tanarul Andrei Pietraru sta pe un scaun,
examinand un revolver. La un moment dat, tanarul bibliotecar are viziunea
unor figuri fantomatice, care se incheaga din vazduh, parca intr-o hora de
iele.
Intriga Din „discutia" acestor intrupari eterate reiese dragostea pe care
Ioana Boiu (fiica boierului) i-ar purta-o lui Andrei, aceasta
fiind absolutul intrezarit de tanar si pe care el il cauta ca un lunatic.
In acest interior aflat in afara timpului curgator, personajele traiesc intr-un
plan ideal, urmarind, fiecare, o himera, de parca ar fi vazut „jocul ielelor";
pedepsit sa ramana fixat intr-o idee si traind dureroase revelatii, fiecare
dintre eroi devine un „suflet tare" capabil sa treaca peste orice obstacol
pentru a si-o realiza.
Actiunea propriu-zisa: Cel dintai „suflet tare" este Andrei Pietraru.
Intelectual cu mari perspective in lumea universitara, acesta rupe logodna cu
nepoata lui Sinesti, de dragul iubirii absolute pentru inaccesibila Ioana Boiu.
Atras in apele statute ale timpului din casa mosierului, Andrei Pietraru este,
de sase ani, bibliotecar-secretar al batranului, renuntand la cariera si la viata
personala si urmarindu-si ca un halucinat idealul.
Intr-o zi, un fost coleg de scoala (Culai) il viziteaza, aducand, in timpul
stagnant al casei boierului, parfumul tare al realitatii.
Incercarea lui de a-l readuce pe Andrei Pietraru la viata ne-mistificata, se
loveste de incrancenarea cu care tanarul isi apara himera: „E si asta o boala
ca celelalte. Unii mor de cancer, altii de tuberculoza... (Surazand, cu un calm
groaznic:) Eu voi muri pentru ca am avut nenorocirea s-o cunosc pe
domnisoara Ioana Boiu."
Insultat, la teatru, de catre printul Bazil Serban (pretendent la mana
Ioanei), Andrei il provoaca la duel, relevand un curaj vecin cu nebunia.
Jignita in mandria ei aristocratica, Ioana Boiu intervine intre cei doi, pe
considerentul ca un print nu se poate bate cu un „servitor"; chiar ea ii cere
scuze lui Andrei, in numele lui Bazil, din dorinta de a-si apara casta de
„atingerea" claselor de jos.
Indus in eroare de aceasta interventie (pe care o considera izvorata din
iubirea pentru el), Andrei se hotaraste sa-si dezvaluie sentimentele; si cum
alternativa iubirii absolute nu era decat moartea, tanarul decide ca, pana la
miezul noptii, sa-i sarute mana Ioanei sau sa se impuste.

Confruntarea dintre cei doi (actul al II-lea, scenele 3 si 5) reprezinta

ciocnirea a doua „suflete tari" care ar fi trebuit sa iasa din „patul
procustian" al conventiilor sociale si sa se uneasca in absolut.
Cuvintelor calde ale lui Andrei (care invoca viata sacrificata pe altarul
iubirii), Ioana le opune o ironie rece, necrutatoare si superioara.
Ca si alti eroi ai aceluiasi autor, Pietraru are, dintr-o
data, revelatia ingustimii spirituale si afective a fiintei iubite si-i striga, in
fata, adevarul: „Stii dumneata cine e ridicol dintre noi doi, domnisoara? Ei
bine, dumneata esti «binecrescuta, culta, manierata», iar eu sunt aici
adevarat ca viata insasi".
Sosirea lui Matei in camera Ioanei ii face complici pe cei doi tineri (Andrei
asteptand, ascuns, plecarea batranului).
Sleita sufleteste si avand relevatia meritelor lui Andrei, Ioana devine o alta
persoana, de parca s-ar fi contopit cu stra-moasa Suzana Boiu: ea accepta
iubirea plebeului Pietraru, asa cum, altadata, Suzana se maritase cu un haiduc
impresionata de curajul lui.
Peste catva timp. cand Ioana cere ca legatura lor sa fie normalizata.
In punctul culminant, Andrei orbeste cu batranul Matei (actul III,
scenele 3-5).
Matei Boiu-Dorcani este si el un „suflet tare". infatisat ca un barbat de
aproape saptezeci de ani„cu o privire absenta, nepamanteana", Matei traise,
dupa moartea unicului sau fiu, cu nostalgia reinvierii clasei boieresti si cu
durerea ca neamul sau (important in istoria tarii) se va stinge. Mangaierea sa
era gandul ca Ioana s-ar putea casatori cu un print, pastrand astfel locul
familiei in aceasta istorie.
Este de inteles, in aceste circumstante, atitudinea lui dura fata de Andrei,
pe care-1 considera un „vanator de zestre". Discutia lor nu schimba insa
esenta lucrurilor, iar batranul, avand revelatia unui caracter pe care-1
socotea urat, pleaca definitiv la mosia Dorcani.
Deznodamantul este insa altul: surprinzandu-1 pe Andrei in timp ce-si lua
ramas-bun de la Elena, Ioana se considera inselata. Pentru a-i dovedi ca nu
are dreptate, Andrei se impusca,asumandu-si ultimul absolut.
In versiunea finala, tanarul nu moare insa, ceea ce este anulat fiind
sentimentul lui anterior:„Pe dumneata te-am ucis in mine... Esti moarta... mai
moarta decat daca n-ai fi existat niciodata ".