Universitatea București – Școala Doctorală de Științe ale Comunicării

Emoțiile în mass-media – de la discursul

jurnalistic la spațiul public online
- rezumatul tezei de doctorat -

doctorand Anamaria Neagu

Coordonator Științific:
Prof. Univ. Dr. Mihai Coman
CUPRINS

Partea întâi – O privire de ansamblu asupra cercetării

I. Introducere

1. Contextul socio-politic al cercetării

2. O privire interdisciplinară asupra temei în context național și internațional
3. Elemente de construcție a cercetării și ipoteze generale

Partea a doua – Perspective teoretice

II. Teorii ale emoțiilor
1. Emoțiile în psihologie și elemente de psihologie socială
2. Emoțiile în comunicarea de criză și teoriile mass-media

III.Emoțiile în sfera publică

1. Caracteristicile sferei publice habermasiene
2. Sfera publică – de la Habermas la noile spații publice

IV. Evenimentul mediatic și framing theories

Partea a treia – Analiza de conținut – aspecte teoretice

Partea a patra - Cercetarea

V. Studii de caz
1. Întrebări de cercetare și obiective
1.1. Descrierea cazului: Accidentul de autocar din Muntenegru
1.2. Prezentarea corpusului
1.3. Interpretarea datelor
2.1. Descrierea cazului: Prăbușirea avionului Germanwings
2.2. Prezentarea corpusului
2.3. Interpretarea datelor
3.1. Descrierea cazului: Incendiul maternității Giulești
3.2. Prezentarea corpusului
3.3. Interpretarea datelor
4.1. Descrierea cazului: Incendiul din Club Colectiv
4.2. Prezentarea corpusului
 4.3. Interpretarea datelor
5. Compararea rezultatelor

VI. Concluzii, limitări și direcții viitoare de cercetare

VII. Bibliografie
VIII. Anexe
 Cercetarea de față analizează în plan teoretic prezența emoțiilor în materialele jurnalistice.
Autorii ultimilor ani s-au pus de acord asupra faptului că jurnalistul nu este și nici nu poate fi obiectiv,
în ciuda concepțiilor teoretice care au guvernat zeci de ani mediul academic. Această nouă perspectivă
asupra profesiei a deschis drumul către noi domenii de cercetare, pentru că a permis acceptarea ideii
că materialele jurnalistice sunt aproape întotdeauna încărcate cu un anumit tip de emoție, mai mult sau
mai puțin evidentă, mai mult sau mai puțin transmisibilă în sfera publică. De aici și interesul tot mai
mare în școlile de jurnalism din Vest către ceea ce înseamnă studiul emoțiilor în mass-media.
Concret, emoțiile sunt prezente în discursul jurnalistic și sunt preluate în discursul public de
consumatorii de produse media. Cea mai rapidă, evidentă și empirică dovadă a acestui fapt este faptul
că le regăsim exprimate prin intermediul comentariilor pe care oamenii le fac atunci când citesc sau
vizionează o știre în mediul online. Știre produsă de jurnaliști de print, radio, TV sau agenție de presă,
știre trecută în online cu scopul atingerii rapide a unei audiențe mai numeroase, audiență care se
regăsește tot mai puțin în fața televizoarelor și a chioșcurilor de ziare și tot mai mult în mediul virtual.
În România anului 2015 nu există încă cercetări extinse și consistente care să trateze aspectul
emoțional al știrilor. În ciuda faptului că, la nivel internațional, tema este dezbătută de aproape 20 de
ani iar la nivel mondial, contextul actual obligă zi de zi la o analiză tot mai amănunțită a aspectelor
emoționale ale materialelor jurnalistice.
O cercetare care să analizeze emoțiile transmise prin intermediul canalelor media, dar și felul
în care ele sunt preluate și transformate în spațiul public este necesară cu atât mai mult cu cât apariția
noilor media a permis apariția unui nou tip de spațiu public și implicit a unui nou tip de sferă publică.
Tehnologiile care se dezvoltă tot mai rapid către interactivitate și interconectivitate permit reacții
imediate, nefiltrate și foarte puțin alterate. Emoțiile se transferă aproape imediat, iar manifestarea lor
publică este acum posibilă aproape fără niciun fel de moderare.
Cercetarea de față nu reprezintă un efort monografic de reproducere a teoriilor media, ci o
încercare euristică într-un domeniu în care teoreticienii români nu au intrat cu adevărat până acum.
Există nenumărate analize realizate pe texte jurnalistice care includ în subsidiar și aspecte legate de
emoții, dar niciuna nu este axată pe evidențierea unor tipare emoționale care reies din discursul
jurnalistic. Și niciuna nu arată în ce fel tiparele sunt respectate și atunci când creatorii de mesaje nu
mai sunt persoanele instruite, competente, care construiesc mesajele pe anumite modele pre-existente
și respectând anumite reguli ale profesiei. Mai exact, ce se întâmplă cu aceste tipare emoționale atunci
când creatorii de mesaje sunt consumatorii de produse media, iar nu emițătorii acestora.
În fapt, analiza propusă este situată undeva la întretăierea mai multor domenii științifice
distincte. Folosind concepte proprii psihologiei și aplicându-le în metode de cercetare din domeniul
științelor comunicării, utilizând tehnici sociologice și noțiuni antropologice, cercetarea de față se
diferențiază de restul analizelor, fie ele cantitative sau calitative, prin aceea că are drept scop final o
perspectivă interdisciplinară unică.
Altfel spus, este o cercetare care nu încearcă să evidențieze nici scopurile emițătorilor, nici
modalitățile de construcție ale mesajelor, nici cantitatea sau calitatea receptorilor. Față de alți
cercetători din domeniul comunicării de masă, m-am axat pe identificarea proceselor de interacțiune
emoțională dintre emițători și receptori, în încercarea de a scoate la iveală un nou strat în analiza
discursivă, un strat neexplorat până în prezent, dar extrem de interesant pentru o viziune coerenta,
extinsă asupra a tot ceea ce înseamnă în fapt comunicarea de masă.
Pornind de la aceste fapte, întrebările care s-au conturat la momentul 0 al acestei cercetări au
fost legate de identificarea acestor emoții, de clasificarea lor și, nu în ultimul rând, de descoperirea
acelor legături care se pot stabili între emoțiile exprimate în cele două medii analizate. Am pornit
așadar de la următoarele întrebări pe care ulterior le-am aprofundat, devenind întrebari de cercetare:

1. Care sunt emoțiile care pot fi identificate în materialele jurnalistice?

2. Care sunt cele care trec în discursul public?
3. Cum se transformă emoțiile din discursul jurnalistic în discursul public?
4. Cum se modifică emoțiile în interiorul fiecărui discurs în parte în funcție de
informațiile primite de jurnaliști/public?
5. Care sunt factorii care afectează transferul de informație emoțională între jurnaliști și
public?

Pe parcursul derulării proiectului de cercetare, alte întrebări secundare au fost identificate,

întrebări la care cercetarea de față nu poate da răspunsuri ample, dar pe care le-a atins în special cu
scopul de a le aduce în atenția publicului în perspectiva abordării lor în proiecte viitoare de cercetare.
Dintre acestea, cele mai importante sunt următoarele:
1. Se poate face o corelație între tipul de produs mass-media analizat și tipul, cantitatea și
calitatea emoțiilor regăsite în discursul jurnalistic? Mai concret, se confirma ipoteza
conform căreia produsele media tip tabloid vor fi mai încărcate de emoții, în vreme ce
produsele de tip quality vor fi mai obiective, mai rezervate în exprimarea emoțiilor în
articolele sau materialele de presă?
 2. Se modifică rezultatele obținute în funcție de tipologia studiului de caz ales? Vom
regăsi aceleași rezultate fie că vorbim despre un accident, despre o comunicare politică
sau despre un articol de tip media-event care implică vedete locale sau internaționale?
Mai concret, tiparul emoțional identificat poate fi corelat cu tipul de subiect tratat de
materialul jurnalistic?

Dacă în plan concret întrebările de mai sus s-au transformat în întrebări de cercetare pe
anumite studii de caz, din combinarea lor și analizarea într-o viziune macro a temelor propuse au ieșit
alte direcții de cercetare, referitoare la clarificarea și adaptarea unor concepte indispensabile analizei
propuse. Așadar, pornind de la misiunea simplă de identificare a unor modalități de codare a emoției
în textul jurnalistic, am ajuns la a analiza construcția teoretică a unor concepte precum opinia publică
și spațiul public online, în încercarea de a le adapta realităților descoperite în unitățile de analiză
studiate.
Am ales patru evenimente care au fost transformate în studii de caz individuale. Fiecare are
particularitățile sale, în ciuda faptului că la nivel teoretic se încadrează toate în tipologia
evenimentului-accident. Tocmai prin faptul că sunt diferite, m-au ajutat să creionez scenarii diferite și
să compar rezultatele din micro-cercetări care se completează.
Pentru fiecare eveniment am ales produse media diferite, încercând să variez cât mai mult tipul
de canal, audiența și tipul de text jurnalistic. Am încercat, acolo unde a fost posibil, să ies din tiparul
presei de fapt divers, de mondenități, de cancan și să variez utilizând atât produse quality cât și
produse din categoria tabloid. Din păcate, în presa românească, plaja produselor quality (așa cum sunt
ele definite în teorie, cel puțin) este tot mai restrânsă și au existat situații în care alegerile suporturilor
care au intrat în cercetare au fost limitate din start de oferta media.
Primul studiu de caz, tratează accidentul de autocar din Muntenegru, din iunie 2013, când 18
turiști români au murit și alți 29 au fost răniți după ce mașina care îi ducea în vacanță a căzut într-o
râpă. Având caracteristicile clasice ale accidentului-eveniment, incidentul din Muntenegru m-a ajutat
să cristalizez emoțiile negative și să extrag emoții clare, simple, evidente.
Presa a prezentat pe larg întâmplarea, jurnaliști români s-au deplasat la fața locului beneficiind
de oarecare proximitate spațială, iar în doar 24 de ore, în mediul online, au apărut aproximativ 144 de
linkuri reprezentând texte jurnalistice (în special de tip știre). Toate site-urile, de la cele mai mari la
cele mai mici, au preluat informația. Spre exemplu hotnews.ro, site românesc specializat pe știri, a
prezentat pentru prima dată subiectul la ora 22.48 (în seara zilei de 23 iunie), într-un moment în care
nici nu se știa că este vorba despre un autocar plin de turiști români, preluând o informație venită prin
agenția de presă Agerpres, dintr-un comunicat oficial al Ministerului Afacerilor Externe.
<<Potrivit Ministerului Afacerilor Externe, printre victimele accidentului se află și români.
Ambasada României la Podgorita a fost informată cu privire la tragicul accident rutier care a avut loc
în Muntenegru, potrivit Agerpres.>> (Hotnews.ro, articol din 23 iunie 2013).
În aproape 20 de ore de la momentul apariției, articolul a avut 14 update-uri, unul dintre ele
chiar la ora 4.30 dimineața. Majoritatea update-urilor s-au bazat pe informații venite din surse oficiale,
însemnând fie Ministerul Afacerilor Externe, fie oficiali ai Ministerului Sănătății.
Acesta este doar un exemplu menit să arate implicarea presei în eveniment și importanța pe
care acesta a avut-o în politicile editoriale ale aproape tuturor mijloacelor de comunicare în masă
românești. Subiectul a deschis toate jurnalele de știri ale zilei de 24 iunie, de la toate televiziunile, de
știri sau generaliste. A fost prezentat pe larg în cotidiene, pe site-urile de știri, iar agențiile de presă,
radiourile și site-urile au făcut update-uri aproape din oră în oră pentru a ține publicul informat cu
privire la situația răniților, acțiunile de salvare și reacțiile autorităților din țară și din străinătate.
Având în vedere interesul jurnaliștilor pentru subiect și dimensiunea emoțională a
evenimentului în sine, accidentul din Muntenegru a reprezentat o bază bună pentru o cercetare menită
să descopere, inițial, care sunt principalele emoții transmise de jurnaliști și cum sunt ele regăsite în
comentariile publice ale consumatorilor.
Cel de-al doilea studiu de caz complică puțin lucrurile prin apariția unei informații care
schimbă datele problemei. Este vorba despre prăbușirea avionului Germanwings din martie 2015. În
acest caz, miza a fost modificarea apărută în cele două discursuri (mediatic și public) după apariția
informației conform căreia co-pilotul avionului a prăbușit intenționat aeronava în ceea ce s-a dovedit a
fi un act suicidal.
Concret, un avion al unei companii low-cost s-a prăbușit în Alpii Francezi, fapt impresionant
din start prin proximitatea geografică și caracterul spectaculos, cu impact mare la nivel uman al
informației. 144 de pasageri și 6 membri ai echipajului au murit pe loc, iar informațiile apărute în
presă imediat după prăbușire erau cu atât mai intrigante cu cât specialiștii afirmau că avionul a avut o
prăbușire inexplicabilă de aproape 11.000 de metri în câteva minute bune. Toate astea, spuneau ziarele
la acel moment, fără să transmită în prealabil vreun mesaj îngrijorător care ar fi putut semnala o
problemă tehnică de natură să cauzeze prăbușirea.
Prăbușirea avionului Germanwings a avut ecouri în presa din întreaga lume. În doar câteva
ore, internetul s-a umplut de informații variate: de la date privind numărul pasagerilor, naționalitatea
lor, caracteristicile aeronavei și alte informații tehnice legate de zbor, la povești înduioșătoare legate
de persoanele care și-au pierdut viața în accident.
La o simplă căutare pe Google, limitând perioada de căutare la ziua accidentului (24 martie
2015) și selectând opțiunea de știri, apar 28.300 de articole din toate colțurile lumii. De la site-uri de
televiziuni, la site-urile unor celebre ziare, de la The Guardian la Jerusalem Post Israel News și de la
France 24, ABC, Euronews la Al Jazeera, toate mijloacele de comunicare în masă au alocat spații
importante subiectului care a îndoliat Europa.
Alegerea unui eveniment ne-românesc, cu valoare de știre la nivel mondial, a avut în spate un
raționament clar. Am vrut să testez teoria și într-un context internațional, pentru a elimina emoțiile
construite de prejudecățile și experiențele noastre naționale. Să văd în ce măsură se trăiesc emoțiile
atunci când consumatorii (în special, dar uneori chiar și creatorii) de mesaje media nu mai pot utiliza
drept prim filtru de filtrare a informațiilor experiențele lor de viață legate de sistemul românesc. Altfel
spus, ce se întâmplă cu emoțiile oamenilor atunci când nu mai pot utiliza argumente etnice care să le
ofere tipare de înțelegere a informațiilor primite.
Cel de-al treilea studiu de caz, mai complex, urmărește un eveniment de tip accident pe
parcursul a aproape 5 ani, pentru a vedea cum se modifică emoțiile în funcție de desfășurarea
evenimentului. Pentru că tendința generală în cazul accidentelor este de a ne scandaliza atunci când se
întâmplă și de a le uita rapid. În realitatea, ele nu rămân fără urmări, chiar dacă acele urmări apar după
mulți ani de așteptare.
Teoriile legate de eveniment (și implicit de evenimentul mediatic) se adresează în general
acelor zile în care informația este proaspătă, iar interesul actorilor implicați extrem de crescut. Ce se
întâmplă însă atunci când trec ani de zile de la momentul producerii accidentului și aflăm în
continuare informații noi despre subiect? Și, mai important pentru analiza de față, ce se întâmplă cu
emoțiile uitate, care brusc sunt retrezite la viață de o informație care se adaugă celor primite cu ani în
urmă pentru a oferi o finalitate unui eveniment?
Al treilea studiu de caz, așadar, este construit pe baza incendiului de la Maternitatea Giulești,
din 2010, comparând emoțiile apărute în discursul jurnalistic și cel public în trei etape diferite:
 în primele zile după incendiu, momentul de vârf al evenimentului mediatic
 în momentul trimiterii în judecată a persoanelor considerate de procurori ca fiind vinovate de
tragedia produsă (deci la câteva luni mai târziu, când informația, deși nu e uitată, este deja într-
un plan secundar din punct de vedere al interesului public)
 5 ani mai târziu, în momentul verdictului final. Atunci când oamenii au uitat aproape complet
 evenimentul și reprimesc informații despre el pentru a finaliza procesul.

Prin urmărirea evenimentului în întreaga sa desfășurare, am căutat să epuizăm emoțiile care

apar în sfera publică și în discursul mediatic, dar și să vedem cum se transformă acestea prin trecerea
timpului, schimbarea priorităților și a perspectivei persoanelor care citesc materialele jurnalistice.
Ultimul studiu de caz a apărut pe finalul redactării acestei teze, dar s-a dovedit a avea
asemenea un impact asupra societății românești în ansamblul său încât nu a putut fi ignorat. Este
vorba despre incendiul care a izbucnit la clubul Colectiv din București, în timpul unui concert rock.
Un incendiu în urma căruia și-au pierdut viața 64 de tineri (informație updatată pe 15 martie 2016), iar
180 au fost grav răniți, necesitând transportarea la spital, internarea sau chiar operații multiple.
Importanța evenimentului a constat pe de-o parte în amploarea sa faptică, nemaintâlnită la
nivelul țării cel puțin în ultimii 25 de ani de democrație (și nici la nivel mondial în ultimii 2 ani). Ceea
ce a oferit o unicitate neașteptată tragediei a fost emoția colectivă care s-a propagat în societatea
românească, o emoție manifestată prin marșuri la care au participat mii de oameni, proteste la care s-
au strâns zeci de mii de cetățeni, reprezentanți ai societății civile și nu numai, sute de articole, mii de
comentarii în online, acapararea aproape completă a rețelelor sociale și o mobilizare fără precedent
care a cuprins întreaga societate.
Mai mult decât atât. Este primul eveniment care are efecte atât de profunde în societatea
românească din punctul de vedere al autorităților care conduc țara. Dacă după fiecare incident au
existat câteva demiteri/demisii, de data aceasta, furia colectivă a 30.000 de oameni ieșiți în stradă să
ceară o schimbare în societate a condus la căderea întregului guvern, precum și la o serie de demisii
sau demiteri din alte instituții publice (Primăria Sectorului 4, pe raza căreia activa clubul în care a
izbucnit incendiul, ANPC, autoritatea în grija căreia se afla protecția consumatorilor etc.)
Evenimentul a fost prezentat de absolut toate instituțiile media din țară, atât în regim de
breaking news, în seara incendiului (cu o singură excepție, notabilă, postul național de televiziune, a
cărei absență de pe piața informației s-a soldat cu demisia șefei departamentului de știri), dar a
continuat să ocupe aproape în totalitate spațiul editorial pe aproape toate produsele mass-media pentru
mai bine de o săptămână. Cu transformarea subiectului principal din urmările incendiului în revolta
colectivă și urmările directe ale acesteia, schimbarea guvernului.
Informațiile au fost preluate și de presa internațională, subiectul fiind tratat de aproape toate
produsele mass-media importante din Europa și nu numai, în special în momentul în care emoția
colectivă a început să se manifeste prin marșuri și proteste care au umplut Capitala.
 Deosebit de important pentru cercetarea de față, studiul de caz privind incendiul de la clubul
Colectiv a oferit o gamă extrem de variată de emoții experimentate de oameni: de la durere, tristețe,
furie, ură, dezgust etc., manifestate extrem de explicit.
Am urmărit materialele jurnalistice postate în mediul online în prima săptămână după
producerea evenimentului

Elemente de construcție a cercetării

Prima parte a lucrării este consacrată oferirii unei imagini de ansamblu, a unei perspective
asupra contextului general în care este plasată această lucrare. Este ocazia de a stabili poziționarea
teoretică și abordarea cercetării prin poziționarea sa în cheia interdisciplinarității și prin prezentarea
elementelor de construcție a cercetării și a ipotezelor de lucru.
Partea secundă este o trecere în revistă a principalelor concepte teoretice și reprezintă un
periplu prin domenii distincte, cum ar fi psihologia, sociologia, antropologia mass-media.
Poziționarea teoretică este extrem de importantă pentru construcția lucrării, așadar fiecare domeniu a
fost tratat separat, pentru clarificarea termenilor și o plasare corectă a analizei în contextul
interdisciplinar. Mai mult, am încercat să identificăm corect fiecare teorie în ciuda faptului că multe
dintre paradigmele prezentate în lucrare se găsesc la granița dintre două sau chiar mai multe domenii
științifice.
Astfel, capitolul doi reprezintă o clarificare a teoriilor emoțiilor. De la emoția-concept
psihologic, la emoțiile ca instrument în analizarea crizelor și, nu în ultimul rând, la emoțiile utilizate
în discursul jurnalistic, adică emoțiile mediatizate.
Capitolul trei este o trecere în revistă a conceptului de sferă publică și a celor care derivă din
acesta. Pornind de la Habermas și conceptul fundamental, analizez teoriile care derivă și contestă (sau
pur și simplu modifică) noțiunile propuse de Habermas. Vedem cum s-a modificat sfera publică odată
cu apariția noilor spații publice online, cum funcționează în prezent și cum funcționa în trecut opinia
publică, dar și care este importanța adusă de noile tehnologii și de modificarea comunicării în varianta
2.0.
Capitolul patru aduce în prim plan alte două teorii pe care se bazează această cercetare. Este
vorba despre evenimentul mediatic și framing theories. Acesta prezintă o tipologie a evenimentului
mediatic așa cum este el prezentat de teoreticieni și explică de ce am ales accidentele ca tip de
eveniment. Tot aici, trec în revistă teoriile care explică modul în care jurnaliștii folosesc framingurile
pentru a transmite mesajele.
 În partea a treia a lucrării, abordez teoria pe care s-a bazat construcția științifică a cercetării.
Ca metodă am folosit analiza de conținut calitativă, aplicată în dublu sens, pe textele jurnalistice și pe
comentariile publice trimise de cititori pe site-urile ziarelor, televiziunilor și agențiilor de presă. În
aceeași parte a lucrării explic cum am realizat selecția publicațiilor ca să asigur reprezentativitatea, să
acopăr un spectru cât mai larg din sistemul mass-media atât ca suport, cât și ca orientare editorială și
să surprind o imagine de ansamblu cât mai realistă.
Am selectat publicații diferite în funcție de fiecare studiu de caz. Unele se regăsesc în toate
trei, altele într-unul singur. Am făcut alegerile în mod obiectiv, bazându-mă în primul rând pe
cantitatea de informații pe care fiecare produs mediatic o punea la dispoziție. Am ales publicațiile care
aveau comentarii mai multe, mai pertinente și mai relevante în fiecare caz (vezi capitolul despre
limitări), dar și pe acelea care mi-au oferit materiale jurnalistice de calitate, care să permită aplicarea
grilei de analiză într-un mod coerent și productiv.
Fiecare studiu de caz este diferit, iar metoda este aplicată și ea diferit în funcție de situație.
Pentru un anumit tip de eveniment am folosit o grilă de analiză comună pentru cele două tipuri de
discursuri, pentru altele, am construit grile de analiză diferite. Pentru unul dintre cazuri am construit
chiar două grile de analiză pentru fiecare tip de discurs în parte, considerând perioada cercetată ca
fiind împărțită în două momente cronologice distincte în funcție de apariția unei informații esențiale
pentru desfășurarea evenimentului.
Corpusul pe care este aplicată cercetarea diferă nu doar în funcție de produsul mass-media
selectat, ci și de perioadele de analiză a unităților selectate care diferă și ele de la caz la caz. Pentru
unele am folosit perioade mai scurte unitare, pentru altele perioade mai lungi, pentru cel de-al treilea
studiu de caz am folosit perioade scurte de timp, întinse însă pe o durată totală de cinci ani de zile.
Ultimul studiu de caz a reprezentat un tur de forță prin abundența de mesaje media și de reacții ale
publicului, precum și prin noutatea informațiilor, în condițiile în care evenimentul s-a desfășurat
efectiv în același timp cu redactarea finală a prezentei cercetări.
Partea a patra a lucrării reprezintă o prezentare pe larg a fiecărui studiu de caz în parte, cu
prezentarea propriu-zisă a cercetării. Include descrierea, prezentarea corpusului, aplicarea metodei și
rezultatele prezentate distinct pentru cele patru studii de caz în parte, iar concluziile finale sunt la
rândul lor alcătuite din două părți diferite. Prima o reprezintă o trecere în revistă a concluziilor
distincte pentru fiecare studiu de caz în parte, iar cea de-a doua este o comparare a rezultatelor și o
analiză pertinentă bazată pe diferitele situații expuse.
Capitolul final, cel care include concluziile cercetării, prezintă pe larg și diferitele limitări de
care m-am lovit în perioada cercetării de față, explicând cum au modificat ele rezultatele și care ar
putea fi direcțiile pentru o viitoare cercetare care să îmbunătățească teoria prezentă mergând în
domenii diferite.

Concluzii
Pornind de la curentele teoretice care clarifică conceptele de spațiu public, sferă
publică și opinie publică, încercând să utilizez acele direcții care se adaptează tehnologiilor
moderne, prin care spațiul public a devenit unul prin excelență online, am intenționat în
cercetarea de față să identific modul în care jurnaliștii mediatizează emoția și, de partea
cealaltă, felul în care publicul o percepe și o preia în comunicare publică online.
Dacă ”instituțiile media devin vectori de emoție și joacă un rol de liant social în sânul
unei colectivității”, după cum arăta Marc Lits (1993, pag. 24), discursul jurnalistic este cel
care setează încadrarea emoțională pentru opinia publică, iar emoția propusă de media
este, în fapt, emoția trăită de publicul care consumă presă. Mai mult, după cum arăta și
Charaudeau (1997, pag. 9) instituțiile media sunt mai mult decât creatoare de mesaj, ele
sunt parte esențială a spațiului public și a trăirilor sociale, iar perspectiva lor asupra emoțiilor
este o recreare a realității sociale în care jurnaliștii profesează.
Utilizând deci emoțiile ca paradigme sociale mai degrabă decât ca interacțiuni
interpersonale (Fiehler, 2002, Lits, 1993), cercetarea de față a identificat principalele
încadrări (framinguri) folosite de jurnaliști pentru a transmite emoția, precum și pe cele
regăsite în discursul public online.
Dacă până aici ipotezele de la care am pornit la drum s-au validat, una singură a fost
clar infirmată, cea a existenței sferelor publice ca spații de deliberare rațională, argumentată,
așa cum și le-a imaginat Habermas (2005). Una dintre posibilele explicații este suprinsă vag
în literatura de specialitate care tratează comportamentul indivizilor în utilizarea noilor media,
atunci când se arată că sub protecția anonimatului oferit de ecranul calculatorului/telefonului
mobil, oamenii se simt liberi să comunice mai deschis, fără prejudecăți, lăsând la iveală
anumite trăsături ale personalităților lor pe care în mod normal le-ar înfrâna de teama de a
nu fi excluși. Aceasta ar putea fi una dintre motivațiile existenței unor atât de multe
comentarii agresive, pline de injurii și de atacuri la persoană.
O altă explicație ar putea fi multiplicarea actorilor care au acces la dezbatere. În
spațiul public online, accesul este mult mai rapid și mai facil, astfel încât orice consumator
alfabetizat cu acces la internet și un dispozitiv de tip laptop/calculator/telefon/tabletă, poate
deveni parte din dezbatere. Acest acces generalizat schimbă noțiunea de sferă publică
elitistă, așa cum era ea conceptualizată de Habermas ca fiind sfera de întâlnire a
intelectualilor care dezbăteau problemele arzătoare ale societății.
În realitate, în foarte puține dintre textele analizate am găsit fragmente de dezbatere
construită corect pe principiile teoretice habermasiene, fapt care poate fi pus și pe seama
unei caracteristici culturale specific naționale. Nu avem obiceiul argumentării, al rațiunii, al
căutării unui adevăr comun, nu pornim în dezbatere de la premisa egalității și ne lipsește cu
desăvârșire un consens general pe care să clădim o dezbatere publică coerentă.
Cercetarea de față aduce însă o contribuție importantă în domeniul științelor mass-
media prin aceea că deschide un nou câmp de studiu, neexploatat încă în literatura de
specialitate românească. Este pentru prima dată când se analizează științific transferul
emoțiilor din discursul jurnalistic în cel public, o temă care reprezintă o necesitate într-un
domeniu acuzat tot mai des că și-a pierdut reperele etice. În condițiile în care comunicarea
modernă s-a schimbat datorită apariției noilor tehnologii, este cu atât mai important să
studiem felul în care jurnaliștii pot transfera emoții în spațiul public, iar cercetarea mea
realizează pentru prima dată o comparație a discursurilor jurnalistice și publice pe diferite
subiecte.
Bibliografie

 Altheide, D.L. 2007. Creating fear. News and the construction of of crisis. New York:
Aldine de Gruyter

 Altheide, D.L. & Schneider, C.J. 2013. Qualitative media analysis. Thousand Oaks, CA:
Sage

 An, S.K. & Gower, K. 2009. How do news media frame crises? A content analysis of crisis
news coverage. Public Relations Review, 35, 107-112

 Berelson, B. 1952. Content analysis in communication research. New York: The Free
Press

 Bartsch, A., Vorderer, P., Mangold, R. & Viehoff, R. 2008. Appraisal of Emotions in Media
Use: Toward a Process Model of Meta-Emotion and Emotion Regulation. Media
Psychology, Volume 11, Issue 1, pag. 7-71
 Baxter, L.A. & Babbie. E. 2004. The Basics of Communication Research. Belmont CA:
Wadsworth

 Calhoun, C. (ed.) 1992. Habermas and the Public Sphere. Cambridge, MA: MIT Press.

 Cammaerts, B. & Carpentier, N. (ed.) 2007. Reclaiming the media. Communication Rights
and Democratic Media Roles. Bristol: Intellect

 Charaudeau, P. 1997. Le discours d'information médiatique. La construction du miroir

social. Paris: Nathan / Institut national de l’audiovisuel

 Chelcea, S. 2001. Metodologia cercetării sociologice. Metode cantitative și calitative.

București: Editura Economică

 Coman, I. 2014. News and the Public Sphere: The Boston Marathon Bombing in The New
York Times and Le Figaro. PhD diss. University of Tennessee,
http://trace.tennessee.edu/utk_graddiss/2812
 Coman, M. 2003. Pour une anthropologie des médias. Grenoble: Presses universitaires de
Grenoble

 Coman, M. 2007. Introducere in sistemul mass-media. Iași: Polirom

 Cornu, D. 2009. Jurnalisme et vérité. Genève: Les Editions Labor et Fides

 Cosnier, J. 2002. Introducere în psihologia emoțiilor și a sentimentelor. Iași: Polirom

 Creswell, J.W. 2014. Research design: Qualitative, quantitative and mixed methods
approaches. London: Sage

 d'Almeida, N. (coord.) 2009. L'Opinion Publique. Paris: CNRS Editions

 Dacheaux, E. (coord.). 2008. L'Espace Public. Paris: CNRS Editions

 Dahlgren, P. 1995. Television and the public sphere: Citizenship, democracy, and the
media. London: Sage

 Dahlgren, P. 2009. Television and Popular Civic Cultures: Public Sphere Perspectives.
Media and Political Engagement. New York: Cambridge University Press

 Dahlgren, P. & Relieu, M. 2000. L'espace public et l'internet. Structure, espace et

communication. Réseaux, volume 18, n°100. pp. 157-186.

 Dalgleish, T & Power, M. (ed.).1999. Handbook of Cognition and Emotion. New York:
John Wiley & Sons

 Dey, I. 1993. Qualitative data analysis. A user-friendly guide for social scientists. London:
Routledge

 Dill, K. 2013. The Oxford Handbook of Media Psychology. New York: Oxford University
Press

 Dubied, A. & Lits, M. 1999. Le fait divers. Paris: Presses Universitaires de France

 Ekman, P. 1989. The Argument and Evidence about Universals in Facial Expressions of
Emotion. Handbook of Social Psychophysiology. John Wiley & Sons
 Ekman, P. 1992. An Argument for basic emotions. Cognition and Emotion 6 (3/4), 169-200
 Ekman, P. 1999. Basic emotions. Handbook of Cognition and Emotion. John Wiley & Sons
 Entman, R., Matthes, J. & Pellicano, L. (2009). Nature, sources and effects of news
framing. In K. Wahl-Jorgensen & T. Hanitzsch, (Eds.) The handbook of
journalism studies (pp. 175-190). New York, NY: Routledge.
 Entman, R. (1993). Framing toward classification of a fractured paradigm. Journal of
Communication, 43(4), 51-58.
 Flick, U. 2014. An introduction to qualitative research. London: Sage Publications
 Franzosi, R. (Ed.). 2008. SAGE Benchmarks in Social Research Methods: Content
analysis. (Vols. 1-4). London: SAGE Publications Ltd.
 Fussell, S. (ed.). 2002. The Verbal Communication of Emotions. Interdisciplinary
Perspectives. London: Lawrence Erlbaum Associates
 Gross, K., D’Ambrosio, L. 2004. Framing Emotional Response. Political Psychology, Vol.
25, No. 1
 Grossi, G. 2005. Public Opinion and Public Sphere: from Modernity to Post-Democracy?
Paper presented to the VII AECPA Congreso – GT 14: Comunicaciòn Politica, Madrid
 Habermas, J. 2005. Sfera publică și transformarea ei structurală. București:
Comunicare.ro
 Hayes, N. & Orrell, S. 1997. Introducere în psihologie, Iași: Editura All Educational
 Hyo J. K., Cameron, G. 2011 Emotions Matter in Crisis : The Role of Anger and Sadness
in the Publics' Response to Crisis News Framing and Corporate Crisis Response.
Communication Research, 38: 826
 Hsieh, H.F. & Shannon. S.E. 2005. Three approaches to qualitative content analysis.
Qualitative Health Research 15 (9), 1277–1288.
 James, W.. 1932. Emoția. Précis de psychologie, ediția a 9-a, Marcel Rivière
 Jin, Y., Pang, A., Cameron, G. 2012. Toward a Publics-Driven, Emotion-Based
Conceptualization in Crisis Communication: Unearthing Dominant Emotions in Multi-
Staged Testing of the Integrated Crisis Mapping (ICM) Model. Journal of Public Relations
Research, 24:3, 266-298
 Jin, Y. 2009. The effects of public’s cognitive appraisal of emotions in crises on crisis
coping and strategy assessment. Public Relations Review 35, 310–313
 Kepplinger, H.M, Gutenberg, J. 1995. The Impact of Key Events on the Presentation
 of Reality. European Journal of Communication. vol. 10 no. 3
 Kim, H., Cameron, G. 2011. Emotions Matter in Crisis: The Role of Anger and Sadness in
the Publics' Response to Crisis News Framing and Corporate Crisis Response.
Communication Research 2011 38: 826
 Krippendorff, K. 2013. Content analysis. An Introduction to Its Methodolody. London:
Sage
 Lazarus, R. 1991. Emotion and adaptation. New York: Oxford University Press
 Lits, M. (coord.). 1993. La peur, la mort et les médias. Bruxelles: Vie Ouvrière
 Lits, M. (coord.). 1993. Le roi este mort... Émotion et médias. Bruxelles: Vie Ouvrière
 Lits, M. 1996. Récit, médias et société. Louvain-la-Neuve: Academia Bruylant
 Lits, M. 2014. L'espace public: concept fondateur de la communication. Hermès, La
Revue. 3/2014 (n° 70). p.77-81
 Lunt, P. & Stenner, P. 2005. The Jerry Springer Show as an emotional public sphere. Media
Culture Society 2005 27: 59
 Mercier, A. (coord.) 2012. Médias et opinion publique. Paris: CNRS Editions
 Miège, B. 2010. L’Espace public contemporain. Approche communicationnelle. Grenoble:
Presses universitaires de Grenoble
 Momoc, A. 2014. Comunicarea 2.0. New media, participare și populism. Iași: Adenium
 Nabi, R. 2002. Anger, fear, uncertainty, and attitudes: a test of the cognitive functional
model. Communication Monographs, 69:3, 204-216
 Nabi, R. 2010. The Case for Emphasizing Discrete Emotions in Communication Research.
Communication Monographs, 77:2, 153-159

 Neagu, A. 2015. Impactul emoțional al știrilor asupra audiențelor. Studiu de caz: accidentul
din Muntenegru. Romanian Review of Young Researchers. Vol. 1, Issue No 2, pag. 78-86

 Neagu, A. 2015. Emotions in the media: Germanwings Aircrash. The Romanian Journal Of
Journalism And Communication. Year X (XIV). Issue 2 (48). pag. 5-11

 Plutchik, R. 1991. The Emotions. . Boston: University Press of America

 Ruiz, C., Domingo, D., Mico, J.L., Diza-Noci, J., Meso, K. & Masip, P. 2011.
Publicsphere 2.0? The democratic qualities of citizen debates in online newspapers. The
International Journal of Press/Politics, 16, 463-487.
 Rule, B. G. & Ferguson, T. 1986. The Effects of Media Violence on Attitudes, Emotions,
and Cognitions. Journal of Social Issues, Volume 42, Issue 3, pages 29–50

 Sartre, J.-P. 1997. Psihologia emoției. București: Editura Iri

 Schreier, M. 2012. Qualitative Content Analysis in Practice. London: Sage Publications

 Sillamy, N. 2009. Dicționar de psihologie. București: Univers Enciclopedic Gold

 Șchiopu, U. (coord.) 1997. Dicționar de psihologie. București: Editura Babel

 Tavernier, A., Noyer, J., Legavre, J.P. & Delforce, B. (coord.) 2010. Figures sociales des
discours. Le <<Discours social>> en perspectives.

 Tétu, J.F. 2004. L’émotion dans les médias: dispositifs, formes et figures. Mots. Les
langages du politique. Publicat pe 22.04.2008. Accesat pe 03.07.2015 la adresa
http://mots.revues.org/2843
 West, E. 2005. Scolding John Q.: Articulating A Normative Relationship Between Politics
And Entertainment. The Communication Review, 8: 79–104

 Wirth, W. & Schramm, H. 2005. Media and Emotions. Communication Research Trends,
volume 24/2005, no.3