Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
- În sens restrâns, comerţul electronic poate fi privit din patru perspective, şi anume:
Există în principal două motive pentru care o companie doreşte să se lanseze în comerţul
electronic pe Internet:
- posibilitatea de a-şi lărgi clientela: pe Internet, orice companie poate avea o prezenţă
globală, beneficiind de clienţi din toată lumea. De exemplu, oricine este conectat la
Internet poate vizita paginile Web ale unei companii, indiferent de localizarea geografică
a utilizatorului.
1
�Caracterul global;
- procesul;
- Comerţul electronic pur (3) - este cel care conţine toate cele tei elemente în format
digital; exp.: cumpărarea de software de pe Internet, implică produs digital,
furnizarea digitală a produsului, plată digitală.
2
3.2 Cadrul de lucru
Comerţul electronic înseamnă mai mult decât existenţa unui site de Web, şi
anume home banking, cumpărături online din magazine şi mall-uri virtuale, cumpărări
de acţiuni, căutări de job-uri, conducere de licitaţii, colaborări electronice în cercetare,
dezvoltare de proiecte.
Stocuri, online banking, cumpărături şi vânzări, mall-uri virtuale, home shoping, publicitate şi marketing
online, anunţuri online, călătorii, cumpărări de acţiuni, căutări de job-uri, conducere de licitaţii,
Utilizatori: colaborări electronice
Politici publice: în cercetare, dezvoltare
Standarde de proiecte Organizaţii:
tehnice:
Cumpărători, Taxe, aspecte de Pentru documente, Parteneri,
vânzători, intermediari, legislaţie şi securitate; protocoale competitori, asociaţii,
servicii, management securitate de reţea, plăţi servicii
guvernamentale
INFRASTRUCTURĂ
Infrastructura Infrastructura Infrastructura Infrastructura de Infrastructura
serviciilor de distribuţiei publicării pe reţea interfeţelor
afaceri comune informaţiilor şi reţea şi a (cu bazele de
(securitatea mesageriilor conţinutului (telefonie,
smart card, (EDI, poştă multimedia cablul TV, date, cu clienţii,
autentificări, electronică, (HTML, Java, sateliţi, radio, cu aplicaţiile)
plăţi electronice, HTTP) WWW, VRLM) VAN, WAN, LAN,
cataloage
Intranet,
electronice) MANAGEMENTUL COMERŢULUI ELECTRONIC
Internet,
Extranet)
3
3.3 Globalizarea comerţului electronic
4
sunt: impozitul pe taxele de vânzare, taxele de import/export, integrarea
tranzacţiilor de comerţ electronic cu sistemul informatic intern financiar-contabil
al vânzătorilor.
- al companiei:
Extinderea zonelor de activitate pentru pieţele naţionale şi internaţionale; cu
un capital minim, o companie poate rapid şi uşor să-şi localizeze clienţii,
furnizorii potriviţi şi cei mai buni parteneri de afaceri din lume;
creşterea vitezei de comunicare;
5
îmbunătăţirea eficienţei (datele sunt în format electronic, reducând erorile de
re-tastare);
reducerea inventarului şi a managementului stocurilor;
reducerea timpului dintre cheltuirea capitalului şi primirea produselor şi
serviciilor;
reducerea unor costuri de creaţie, procesare, distribuţie, stocare, regăsire a
informaţiilor bazate pe hârtii (prin e-mail de reduc costuri privind mesageria,
iar EDI determină reducerea stocurilor şi costurilor legate de ciclul de
cumpărare);
întărirea relaţiilor cu furnizorii şi clienţii (site-ul de Web conţine informaţii la
zi utile tuturor părţilor, iar EDI implică o strânsă legătură a partenerilor pentru
stabilirea standardelor de comunicare);
o cale rapidă şi modernă de furnizare a informaţiilor despre companie (prin
paginile de Web);
canale alternative de vânzare ( prin Web);
6
facilitează furnizarea de servicii publice, cum ar fi sănătate, educaţie,
distribuirea serviciilor sociale ale guvernelor la un cost redus şi cu o calitate
îmbunătăţită.
- alţi factori:
imposibilitatea de a atinge obiectele sau de a mirosi online pentru clienţi;
lipsurile cadrului legal, a reglementărilor şi standardelor;
evoluţia rapidă a domeniului;
7
insuficienţa suportului de service – de exp. experţi pentru taxele de comerţ
electronic sau evaluatori de calitate sunt rari, centre de copyright pentru
tranzacţiile de e-comerţ nu există;
în multe domenii de activitate nu sunt suficienţi cumpărători şi ofertanţi pentru
a avea operaţii de e-comerţ profitabile;
poate duce la o ruptură a relaţiilor inter-umane;
accesul la Internet este încă scump pentru unii potenţiali clienţi.
8
3.6 e-business
- elaborarea aplicaţiilor;
9
3.7 m-commerce
10
4. Modele de afaceri pe Internet
mediu – include facilităţi de preluarea comenzilor (prin e-mail sau forme interactive);
extins - cuprinde varianta on-line a plăţii (prin cărţi de prin cărţi de credit sau alte metode
electronice;
- piaţa unui terţ (3rd party marketplace)- apelarea catalogul de produse al pe un server
al unui terţ (exp: furnizor de servicii Internet, bancă, pentru găzduire de pagini);
11
5. Modele de comerţ electronic pe Internet
Comerţul electronic este răspândit astăzi în diferite forme şi sub diferite modele. O clasificare
a comerţului electronic în funcţie de natura tranzacţiei, constă în:
12
5.1 Modelul B2C
Piaţa electronică poate fi orientată spre consumator, formând B2C, sau spre companii-client
(business), formând B2B.
Modelul de piaţă electronică în B2C este asemănător cu cel de B2B, deoarece companiile pot
fi realiza vânzare cu amănuntul unor clienţi sau en-gross unor companii. Sunt multe companii
care sunt reprezentate în ambele modele de comerţ electronic, cum ar fi Amazon, Dell
Computers, Barnes &Noble, Wal-Mart Online.
Pentru ca un produs să poate fi vândut bine într-o piaţă electronică, trebuie să îndeplinească
următoarele condiţii:
- Produse ale căror proceduri de utilizare să fie mai eficient demonstrate prin video;
13
5.1.2 Modelul consumatorului în B2C
Pentru a avea asigurată loialitatea clienţilor, compania trebuie să-i înţeleagă, să le cunoască
cerinţele şi preferinţele. În acest scop, se recomandă un site interactiv, din care să rezulte
aceste lucruri, precum şi urmărirea comportamentului clienţilor.
Există opt modele de afaceri ale pieţei electronice orientate spre consumator identificate până
în prezent, care pot determina poziţia unei companii în e-business:
Marketing-ul indirect constă în faptul că produsele sunt distribuite prin intermediul unor
intermediari al unor terţe părţi, cum ar fi e-mall-urile (exp. Ford). Producătorii pot vinde
direct, dacă sunt recunoscuţi şi site-ul lor este vizitat. Dacă compania nu este prea vizibilă pe
Internet sau nu se justifică din punct de vedere economic să deţină un server propriu, atunci
poate folosi un e-mall în care să-şi prezinte produsele.
14
4. Magazin electronic şi magazin universal electronic (shopping mall)- E-mall-ul
conţine mai multe magazine electronice (e-store), fiecare cu distribuitori independenţi. E-
store poate fi considerat ca un distribuitor electronic cu propriul său sistem de management.
7. Marketing global şi regional - Chiar dacă Internet-ul acoperă întregul glob, unele
produse şi servicii nu pot fi furnizate global. Astfel, produsele perisabile şi cele de băcănie
(www.peapod.com) nu pot fi transportate la distanţe prea mari. Totodată, costul transportului
pentru distanţele mari, aspectele legislative, limba, pot limita aria de acoperire al unui
serviciu, creând astfel regiuni sau marketing regional.
15
Modelul business-to-business este cel mai răspândit astăzi pe Internet şi necesită ca ambii
parteneri în afacere să fie corporaţii, întreprinderi.
Internet-ul este cadrul cel mai economic pentru B2B, permiţând companiilor să se conecteze,
fără implementări adiţionale de reţea.
5.2.1 Caracteristici
Produsele care se pretează cel mai mult comerţului de tip B2B, în ordinea folosirii lor în anul
2000, sunt:calculatoare, componente de calculatoare, electronice (17,5); servicii publice
(5,7%);transport şi depozite de marfă (2%), vehicule cu motor (2%), petrochimice
(2%),hârtie şi produse de birotică (0,7%),produse alimentare şi agricultură (0,4%).
Modelul B2B acoperă o gamă largă de aplicaţii, care le oferă întreprinzătorilor acces la o
serie de informaţii utile, din următoarele categorii:
16
o protocolul de comunicaţie – cum ar fi EDI, comparări de produse în vederea
cumpărării, utilizare de agenţi software;
Până prin anul 2000, se părea că segmentul de B2C era în declin, în favoarea celui B2B care
înregistra în jur de 1000 de site-uri în lume şi aşteptându-se spre anul 2003 la o creştere spre
cca. 10000. Un recent studiu realizat de Jupiter MMXI şi preluat de Mediafax arată că
aproape 80% din totalul pieţelor europene de comerţ on-line vor da faliment. Din 500 de
burse virtuale existente, vor supravieţui mai puţin de 100, în schimb înregistrându-se o
creştere a volumului vânzărilor.
Printre dotcom-urile de tip B2B care au deja probleme se numără Efdex (piaţă electronic a
pentru industria alimentară şi a băuturilor), Worlddoffruit.com (bursă virtuală pentru produse
perisabile), AECventure (în domeniul construcţiilor).
Cele mai profitabile la ora actuală în Europa sunt prezentate în tabelul următor.
Consumatorul este factorul critic în succesul unei afaceri pe Internet, de aceea cunoaşterea
lui, a procesul său de luare a deciziei sunt nişte elemente esenţiale.
Formele de B2B se desprind din entităţile definite mai sus, iar o clasificare a lor din punctul
de vedere al celor care controlează piaţa este prezentată în continuare.
Cele mai răspândite forme sunt primele trei, şi anume, cele orientate spre companii-
vânzătoare, spre companii-cumpărătoare, spre companii-intermediare.
În acest model, atât cumpărătorii individuali, cât şi companiile care cumpără utilizează
aceeaşi piaţă „supplier-provider”.
Arhitectura acestui model este în mare aceeaşi în B2B ca şi în B2C, inclusiv procesul de
cumpărare este similar.
17
fiecare companie-cumpărător poate avea propriul său catalog şi politică de preţuri;
Platforma B2B diferă de cea B2C, deoarece, informaţiile ordinelor de plată ale companiei-
client sunt stocate în server-ele companiei-ofertante, şi nu se integrează uşor cu sistemul
informatic al companiei client.
Exemple companii care folosesc acest model: Dell, Ford, Cisco, IBM. Dell a vândut 90% din
calculatoarele sale unor companii-client de Net. Cisco a vândut în valoare de 1 miliard $,
echipamente de interconectare pe Net, tot unor companii-client.
O altă aplicaţie a pieţelor orientate spre vânzător sunt licitaţiile electronice, cum ar fi de
exemplu, compania Ingram Micro, care revinde calculatoare (www.ingram.com).
Intermediarii coincid în B2C şi B2B, atunci când se cumpără produse comune ambelor
modele (cărţi, calculatoare, papetărie), şi diferă, atunci pentru produsele se adresează în
general companiilor (cum ar fi echipamente industriale, motoare etc.). Atunci când partea
care cumpără este o companie, care are de a face cu mulţi ofertanţi şi intermediari, apare
necesitatea unei legături între orientarea companiei-cumpărătoare şi intermediarii şi ofertanţii
cei mai semnificativi.
4. Corporaţii virtuale
Corporaţia virtuală este o organizaţie compusă din câţiva parteneri de afaceri care partajează
costurile şi resursele, în scopul creării, producerii şi întreţinerii unui produs sau al unui
serviciu.
Corporaţia virtuală este posibilă datorită platformei B2B, cum ar fi Internet şi Extranet, care
permit partenerilor de afaceri să utilizeze e-mail, video conferinţă, partajarea cunoştinţelor,
grupuri de lucru, EDI, EFT.
Un exemplu de corporaţie virtuală este IBM Ambra, care şi-a propus să producă şi să
comercializeze un calculator clonă. Rolurile celor cinci parteneri de afaceri erau: proiectarea
18
şi realizarea componentelor, asamblarea calculatorului, telemarketing-ul, îndeplinirea
comenzii şi livrarea, service pentru calculatoare şi suport pentru clienţi.
Interconectările dintre centru şi zonele secundare sunt posibile datorită platformei de comerţ
electronic B2B, care permite comunicaţii şi colaborări între părţi, prin e-mail, discuţii on-line
(chat), acces direct la date de oriunde. Extranet-uri avansate pot lega zonele centrale de cele
subsidiare şi de furnizorii acceptaţi, uşurând astfel modul de derulare al afacerilor, reducând
duplicările şi supraîncârcarea.
Sunt folosite şi în B2C şi în B2B, şi se referă la servicii de turism, călătorii, plasare de forţă
de muncă, comerţul cu stocuri, servicii bancare electronice, asigurări, licitaţii.
E-commerce şi C-commerce
Decât să-şi rezolve problemele de unele singure, companiile, mai degrabă caută să
găsească soluţii integrându-se în cadrul unei comunităţi comerciale.
Comerţul colaborativ pune mai mult accent pe rezultate şi mai puţin pe mijloacele
folosite pentru obţinerea acestor rezultate.
19
Modele de afaceri ale comerţului colaborativ
Definirea unei viziuni clare asupra calităţii lanţului comercial care furnizează valoare
afacerii.
FAZA 2: modelul B2B s-a schimbat în pieţe cum ar fi cea a oţelului, a componentelor
auto, produselor chimice sau echipamente aviatice. Cumpărătorii, vânzătorii şi intermediarii
sunt integraţi prin intermediul unui portal Web. Fiecare întreprindere îşi poate reconfigura
lanţul de aprovizionare pe piaţă având putere de cumpărare completă şi eliminând taxele de
brokeraj şi intermediarii.
Primele două faze ale comerţului colaborativ nu au atins nivelul de cerere critic pentru a fi
adoptate în toate industriile datorită costurilor de integrare.
20
FAZA 3: va fi construită avand la bază serviciul Web care va reprezenta centrul
motorului de integrare şi care va furniza integrarea proceselor, a satisfacţiei clienţilor şi
proiectării produselor
1. Bani electronici
• Banii electronici, numiţi şi cash electronic sau cash digital, se referă la tranzacţiile
electronice pe reţea, provenite ca rezultat al transferului de fonduri de la o parte la alta.
• Până în prezent acest termen este destul de vag definit. Banii electronici pot fi
consideraţi la fel de bine şi pe post de credit şi de debit.
• Cash-ul digital este considerat ca o altă valută, iar tranzacţiile cu cash digital sunt
vizualizate ca o piaţă de schimb externă. Acesta deoarece banii trebuie convertiţi în cash
digital, înainte de a fi cheltuiţi, iar procesul de convertire este analog cu cel de schimb
valutar.
• Banii electronici mai cuprind sisteme de plată care sunt anoloage cu tradiţionalele
cecuri şi cărţi de credit.
• Semnătura digitală poate înlocui semnătura manuală sau autorizaţia cărţii de credit
21
1.1 Tipuri de bani electronici
Până în prezent s-au identificat câteva tipuri de bani electroni, dintre care amintim:
• e-cash -reprezintă sume digitale sau simboluri care pot fi verificate independent de
emitent. Acestea pot fi retrase din conturi bancare de pe Internet şi stocate pe hardul PC-ului
sau pe cărţi de credit, smard card-uri. Ca tehnică de securitate, se foloseşte semnătura
digitală, implementată sub formă de "monede", care reprezintă o valoare fixă. Monedele îşi
verifică propria autenticitate printr-un algoritm software complex sau prin hardware de
siguranţă. Licenţa pe e-cash este deţinută de compania olandeză DigiCash.
• cecuri digitale (digital checks)- folosesc modelul cecurilor clasice, pentru validarea
lor trebuind implicarea emitentului. Cecul trebuie marcat cu o semnătură digitală.
Certificatele digitale stabilesc provenienţa datelor şi informaţia bancară. Verificarea se
realizează prin sistemul de chei publice. Debitorul semnează digital o formă ce conţine o
descriere a tranzacţiei, informaţii referitoare la debitor şi o marcă de timp. Receptorul poate
primi această formă prin e-mail sau alte forme de comunicare electronică, şi poate valida
cecul folosind o cheie publică, şi depozita această formă pentru a primi plata. Se integrează în
sistemul de ordine automate şi de bancnote, putând fi utilizate şi în actualul sistem de
decontare interbancară.
• smart cards- folosesc un sistem de debit, cartela achitată anticipat stocând valoarea pe
care posesorul o poate cheltui. În unele implementări, utilizatorii combină cartelele cu un
portvizit care poate citi datele de pe cartelă şi poate schimba valori cu alţi utilizatori.
• cupoane şi simboluri electronice (electronic coupons and tokens)- sunt similare, din
punct de vedere funcţional cu facturile casierilor, neputând să fie recuperate decât de
compania care le-a creat; sunt folosite pentru plăţi specifice şi nu pot fi recuperate în scopuri
de încasare de cash
Astăzi modeda de schimb din Internet este cartea de credit, care acoperă 99% din totalul
plăţilor on-line. În prezent, cartea de credit are trei elemente definitorii:
- prezintă încredere;
22
1.2 Arhitectura sistemelor de bani electronici
domniul de clearing, în care instituţii financiare, case de clearing şi banca centrală realizează
operaţii interbancare rezultate din tranzacţii electronice;
ca un cont numeric, cu tranzacţii efectuate ca operaţii de debit sau credit al unei balanţe
(balance-based);
ca nişte monezi sau jetoane (tokens sau coins) identificate unic printr-un număr serial şi
asociate cu o valoare fixă, care nu poate fi schimbată. În acest model tranzacţiile se
efectuează prin transferul acestor “monezi” între dispozitive.
Folosind cecuri electronice, care sunt certificate unic identificate asociate unei balanţe.
Această metodă este o combinaţie a primelor două.
q Forma banilor electronici. Cele mai multe sisteme de plată sunt implementate ca
bazate pe cartele sau pe software:
23
În concluzie, diferenţa majoră între cele două tipuri de sisteme este folosirea dispozitivelor
hardware în sistemele bazate pe cartele.
r poate fi acordată pentru toate tranzacţiile sau numai pentru anumite tranzacţii (cum ar
fi cele de depunere într-un cont bancar) şi presupune o comunicaţie suplimentară care poate
creşte costul şi timpul necesare tranzacţiilor.
♦ Monedă de un singur tip sau multiplă. Majoritatea sistemelor folosesc o singură monedă,
cea naţională, dar există destule sisteme în care plăţile se pot efectua în diferite monezi
naţionale; acestea necesită informaţii privind rata de schimb.
24
1.4 Infrastructura
Procesele de implementare a infrastructurii unui sistem de bani electronici poate crea găuri de
securitate. Aceste procese includ:
25
1.5 Riscurile banilor electronici
Sunt studiate îndeosebi riscurile ce decurg datorită diferenţelor dintre banii electronici şi
instrumentele de plată tradiţionale. Probleme de securitate pot apărea la orice componentă a
unui sistem electronic de plată: consumator, comerciant, emitent, alte instituţii care participă
ca intermediari.
o Riscul de fraudă. Cel mai probabil obiectiv al unui atac este câştigul financiar. Un
astfel de câştig poate fi obţinut prin mijloace ca:
♦ crearea de bani electronici falşi ce sunt acceptaţi ca adevăraţi de către emitent sau alţi
participanţi;
Un aspect important al securităţii este că, sistemele de plată fiind proiectate pentru a fi
folosite pe scară largă, nu este dificil pentru un atacator să obţină software-ul folosit,
dispozitive etc care pot facilita analiza şi atacul prin reverse-engineering.
p Alterarea sau duplicarea datelor sau a software-ului. Obiectivul unui astfel de atac
poate fi modificarea neautorizată a datelor memorate într-un dispozitiv pentru păstrarea
banilor electronici.
- Modificarea mesajelor.
p Erori de funcţionare. Pot apărea atât din cauze accidentale, fie datorită unor atacuri
intenţionate. Acestea pot produce pagube părţilor implicate.
26