Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Politica fiscală în cadrul Uniunii Europene constă din două componente: impozitarea
directă, care rămâne de competenţa exclusivă a statelor membre, şi impozitarea indirectă, care
influențează libera circulaţie a mărfurilor şi libera prestare a serviciilor. În ceea ce priveşte
impozitarea directă, statele membre au luat măsuri pentru a preveni evaziunea fiscală şi dubla
impunere. Politica fiscală este menită să evite distorsionarea concurenţei între statele membre pe
piaţa internă din cauza diferenţelor între nivelurile şi regimurile de impozitare indirectă. De
asemenea, au fost luate măsuri pentru a preveni efectele negative ale concurenţei fiscale în
situaţiile în care societăţile efectuează transferuri de lichidităţi între statele membre ale Uniunii
Europene.
Ceea ce propun prin acest eseu este realizarea unei prezentări cât mai clare şi curente a
fiscalitatii statelor membre, impozitarea directa si cea indirecta fiind principalele categorii la care
ne raportam. Metodologia folosită s-a rezumat la căutarea unor surse viabile de informare şi
cercetare, culegerea de date necesare de pe Eurostat, dar prezentarea s-a concretizat mai mult pe
aspecte teoretice pe care le-am sustras din numeroase carti si articole precum si site-uri
specializate. Partea teoretică pentru acest studiu este dată în general de utilizarea site-urilor
oficiale puse la dispoziția publicului interesat. Cercetarea noastră se rasfranage şi asupra
cotidianelor financiare, gazetelor locale.
Sunt de părere că eseul realizat se adresează acelor persoane care sunt interesate de partea
fiscala a unei economii, in special intelegerea procesului de creștere economică, cat de dificil
este sa ajungi intr-o situatie favorabila la un nivel atat de inalt.
Din punctul meu de vedere, politica fiscală este importantă pentru toate ţările lumii, ea
devenind esenţială atunci cand vorbim de o grupare de state care işi propun sa acţioneze şi să se
dezvolte împreună. Acţiunile întreprinse într-o ţara au impact şi în celelalte ţări. Astfel ,sistemul
fiscal trebuie să fie cât mai simplu şi cât mai neutru posibil. Pot afirma că politica fiscală are ca
obiective rezolvarea unor categorii de probleme, cele fiscal existente între statele membre ale
Uniunii Europene. Este vorba aici de pericolul dublei impuneri, despre evaziunea fiscală precum
şi despre utilizarea discriminatorie a impozitelor. Aceste probleme au la origine 2 factori:
mondializarea producţiei şi dezvoltarea rapidă a schimburilor comerciale, precum şi menţinerea
unei suveranităţi fiscale a statelor membre.
Consider că, cel mai important obiectiv pe termen lung constă în înlăturarea diferenţelor
în ceea ce priveşte cotele şi metodele de aplicare al impozitelor indirecte. Obiectivul vizează
TVA şi accizele.
De ce muncă sau timp liber? Teoria ofertei susţine că progresivitatea impozitului pe venit
penalizează recompensarea efortului de a muncii şi determină creşterea costului muncii
comparativ cu costul timpului liber (evaluat în termeni de venit net necâştigat) care este mai
redus. Creşterea efortului productiv generează sporirea recompensării muncii dar şi penalizarea
venitului din muncă, datorită progresivităţii venitului. În consecinţă creşterea fiscalităţii
determină reducerea ofertei de muncă şi scăderea încasărilor fiscale deoarece stimularea de a
muncii este paralizată.
De ce consum sau economisire? Contribuabilii alocă venitul din muncă pentru consumul
imediat şi pentru economisire (care reprezintă un consum viitor). Impozitul pe venit creşte costul
consumului viitor în raport cu costul consumului imediat. Efectul este creşterea consumului
imediat în detrimentul consumului viitor, adică a economisirii şi, în consecinţă, evoluţia
investiţiilor va fi grav afectată.
Ideea de bază de la care a pornit Laffer1 a fost aceea conform căreia modificările ratei de
fiscalitate pot avea două efecte asupra veniturilor fiscale: efectul aritmetic; efectul economic.
Efectul aritmetic se referă la faptul că atunci când rata fiscalităţii scade şi veniturile
fiscale (exprimate pe unitate de venit impozabil) vor scădea. În caz contrar, când rata fiscalităţii
creşte, efectul aritmetic va face ca veniturile fiscale colectate pe unitate de venit impozabil să
crească. Efectul economic, însă, conduce la un impact pozitiv al scăderii ratei de fiscalitate
asupra muncii şi producţiei şi, deci şi asupra bazei de impozitare. În schimb creşterea ratei
fiscalităţii va avea un efect economic invers, de penalizare a participării la activităţile
impozabile.
Foarte important în realizarea veniturilor fiscale ale statului este şi raportul dintre
mărimea impozitelor directe și indirecte. În majoritatea rapoartelor anuale asupra execuţiei
bugetare, factorii de decizie îşi propuneau pentru anul următor inversarea raportului dintre
impozitele directe şi cele indirecte în sensul creşterii ponderii impozitelor indirecte şi scăderii
ponderii impozitelor directe. Această propunere a fost susţinută pe motiv că, în ţările dezvoltate,
sau au fost sprijinite cu argumente de oportunitate economică.
În practică, însă, s-a dovedit că este mai uşor să se sporească veniturile bugetare prin
majorarea impozitelor indirecte decât prin creşterea celor directe. Apelurile la impozitele
indirecte au anumite limite de care trebuie să se ţină seama pentru a nu produce efecte
nefavorabile, atât pentru contribuabil cât şi pentru economie în ansamblu. Însă şi accentuarea
impozitelor directe poate avea efect nedorit în ceea ce priveşte realizarea veniturilor fiscale în
cuantumul prevăzut prin trecerea unei mari părţi a veniturilor realizate în zona economiei
subterane.
Este de dorit ca atunci când o ţară se află în zona inadmisibilă, să se realizeze lărgirea
bazei impozabile care să ducă la sporirea încasărilor fiscale, generată de efectul stimulativ al
măsurilor ce trebuie luate pentru impulsionarea producţiei şi investiţiilor.
1
Aşa cum el însuşi mărturiseşte în articolul The Laffer Curve: Past, Present & Future, publicat pe site-ul fundaţiei
Heritage la 01 iunie 2004.
presiunea fiscală creşte. O dată ce rata de fiscalitate optimă a fost depăşită creşterea ratelor de
impozitare induce chiar scăderea încasărilor fiscale; în momentul în care încasarea marginală este
nulă (în punctul optim al ratei fiscalităţii) veniturile fiscale sunt maxime; variaţiile ratelor de
impozitare determină variaţii ale încasărilor fiscale care depind în mod direct de presiunea fiscală
exercitată asupra veniturilor; creşterea presiunii fiscale influenţează puternic oferta factorilor de
producţie pe piaţă; înclinaţia contribuabililor către muncă sau timp liber influenţează
preponderenţa fie a efectului de venit, fie a efectului de substituţie; reducerea presiunii fiscale
determină creşterea ofertei de muncă, deplasarea consumului spre economisire şi investiţii,
scopul final fiind stimularea producţiei şi creşterea economică.