Sunteți pe pagina 1din 20

I.

Introducere in dreptul afacerilor


DREPTUL AFACERILOR
II. Raportul juridic de afaceri
III. Contractul
Acest suport de curs este realizat in colaborare cu
prof.univ.dr. Nely Militru
I. Introducere in dreptul afacerilor
1. Concepte fundamentale ale teoriei dreptului I. 1. Concepte fundamentale ale teoriei
dreptului
2. Norma juridica
3.Izvoarele dreptului. Izvoarele dreptului afacerilor
Accepţiunile dreptului Accepţiunile dreptului
Dreptul obiectiv = totalitatea normelor juridice adoptate de organele Dreptul subiectiv = posibilitatea, prerogativa, facultatea unei persoane,
statului care reglementează raporturile juridice dintre membrii unei denumită subiect de drept, de a avea o anumită conduită, conform
comunităţi (statale), a căror respectare obligatorie este garantată la normelor dreptului obiectiv;
nevoie prin forţa de constrângere statală;
Accepţiunile dreptului Definiţia dreptului
,,Știinţa dreptului” = studiază legile existenţei, ale dezvoltării statului şi
dreptului, instituţiile politice şi juridice, formele lor concret istorice, Dreptul este un ansamblu de reguli obligatorii, edictate de stat şi garantate
corelaţia cu celelalte componente ale sistemului social. de acesta, cu scopul organizării şi disciplinării conduitei subiectelor de drept
în cadrul relaţiilor sociale la care aceştia participă, reguli care se îndeplinesc
de bunăvoie, iar dacă sunt încălcate, prin aplicarea constrângerii statale.
Sistemul dreptului Diviziunile dreptului
Ødreptul internaţional;
Norma juridică: Ødreptul intern;
-reprezintă elementul de bază al sistemului de drept;
-se grupează în instituţii şi ramuri ale dreptului.
qdreptul public;
Ramura de drept - un ansamblu de norme juridice care
reglementează relaţiile sociale dintr-un anumit domeniu al qdreptul privat;
vieţii sociale.
în cadrul fiecărei ramuri de drept, normele juridice se
grupează în instituţii juridice.
Diviziunile dreptului Diviziunile dreptului
Dreptul internaţional :
- element de extraneitate, o împrejurare de fapt datorită căreia un raport juridic
are legătură cu două sau mai multe sisteme de drept;
- se divide, la rândul său, în: Dreptul intern:
Dreptul internaţional public:
- creat, în principal, de către state, dar şi de către celelalte subiecte de - cuprinde ansamblul de norme juridice care reglementează raporturile
drept internaţional, având ca scop reglementarea relaţiilor interna- juridice ce iau naştere, se modifică / se desfăşoară sau se sting în fiecare stat,
ţionale ce se stabilesc între ele, spre exemplu, tratate, pacte, convenȀii; în cadrul sistemului său juridic naţional.
Dreptul internaţional privat:
- reglementează raporturi între persoane fizice şi/sau juridice având ca
obiect determinarea dreptului aplicabil (legii aplicabile) în cazurile de
conflicte de competenţă între două sau mai multe ordini juridice
naţionale, în vederea soluţionării unui litigiu între astfel de persoane.
- obiectul de studiu este format din raporturile civile şi comerciale,
precum şi din alte raporturi de drept privat cu element de extraneitate;
Ramurile dreptului Ramurile dreptului
Dreptul public - totalitatea normelor juridice care reglementează, pe de o par-
te, raporturile dintre stat şi cetăţenii săi (dreptul public intern) şi, pe de altă
parte, raporturile dintre state în cadrul societăţii internaţionale (dreptul
internaţional public); Dreptul privat - totalitatea normelor juridice care reglementează raportu-
rile juridice aplicabile particularilor (subiecte de drept, persoane fizice sau
Subiecte: persoane juridice), aflate pe poziţie de egalitate juridică, fie în limitele
- statul, care reprezintă colectivitatea şi îi apără şi interesele, de altfel, prin aceluiaşi stat (drept privat intern), fie în parte şi din alte state (drept privat
intermediul autorităţilor publice (prin intermediul organelor sale), internaţional);
- persoana fizică sau juridică.
Dreptul civil Dreptul comercial
raport de subordonare, de autoritate Dreptul familiei Dreptul muncii
- cuprinde, în principal, următoarele ramuri de drept:
Dreptul constituţional Dreptul administrativ Dreptul financiar
Dreptul fiscal Dreptul penal Dreptul procesual penal
Ramurile dreptului Ramurile dreptului
Dreptul civil – norme ce reglementează raporturile patrimoniale şi pe cele Dreptul comercial – ansamblul de norme juridice ce reglementează rapor-
nepatrimoniale dintre persoane (fizice sau juridice), ca subiecte de drept turile juridice la care participă comercianţii, în calitatea lor de profesionişti;
civil, aflate pe poziţie de egalitate juridică;
•sunt profesionişti toţi cei care exploatează o întreprindere (art. 3 alin. (2)
v izvorul dreptului civil este Codul Civil, care „este alcătuit dintr-un din Codul Civil);
ansamblu de reguli care constituie dreptul comun pentru toate domeniile
la care se referă litera sau spiritul dispoziţiilor sale” (art. 2 alin. (2) din
Codul Civil); •raporturile menţionate sunt guvernate de Codul Civil, reprezentând
dreptul comun în materia dreptului privat, urmând ca acestea să se com-
pleteze cu legile comerciale în vigoare.
=> dreptul civil este principala ramură de drept privat.
Ramurile dreptului Caracterul interdisciplinar al normelor juridice
aplicabile în afaceri
Noţiunea de afacere:
- provine de la verbul a face (ceva anume), a întreprinde (o acţiune);
- acţiunea propriu-zisă de a face ceva se completează cu semnificaţiile din
Dreptul muncii – normele ce reglementează raporturile sociale de muncă Dicţionarul explicativ al limbii române, ce reprezintă cuvintele-cheie care
născute din contractul individual de muncă dintre cel care angajează şi definesc noţiunea de afacere: tranzacţie financiară, întreprindere cu rezultat
angajat. favorabil, treabă importantă, îndeletnicire, ocupaţie.
Dreptul afacerilor are două accepţiuni:
1. porneşte de la echivalenţa dintre afacere şi activitatea comercială, ceea ce
înseamnă că dreptul afacerilor reprezintă denumirea modernă a dreptului
comercial.
2. pornește de la termenul de „afacere” care este mai larg decât noţiunea de
„comerţ”, dreptul afacerilor cuprinzând „norme juridice care se regăsesc în
dreptul consumului, dreptul bancar, dreptul fiscal, din dreptul administrativ,
dreptul muncii, dreptul penal (al afacerilor), dreptul financiar.
Caracterul interdisciplinar al normelor juridice Caracterul interdisciplinar al normelor juridice
aplicabile în afaceri aplicabile în afaceri
- dreptul afacerilor se caracterizează prin interferenţa unor norme juridice de - dreptul afacerilor este, prin urmare, un drept al profesioniştilor, al acelor
drept privat şi de drept public, are, prin urmare, caracter interdisciplinar; care exploatează o întreprindere, care pot avea atât calitatea de comercianţi,
cât şi calitatea de necomercianţi.
- o constantă a dreptului afacerilor, respectiv a raportului de afaceri, este
profesionistul, fie persoană fizică, fie persoană juridică; -noţiunea de profesionist, include, categoriile de comerciant, întreprinzător,
operator economic, precum şi orice alte persoane autorizate să desfăşoare
activităţi economice sau profesionale.
- dreptul afacerilor cuprinde, prin urmare, totalitatea normelor juridice care
reglementează raporturile juridice dintre profesionişti, precum şi raporturile
dintre aceştia şi orice alte subiecte de drept civil, în calitatea lor de -activitatea pe care o desfăşoară profesionistul este o activitate organizată,
consumatori. sub forma unei întreprinderi, indiferent dacă are sau nu ca scop obţinerea de
profit.
Norma juridică
v o regulă de conduită generală, impersonală şi obligatorie, expresie a
voinţei de stat, îndeplinirea ei fiind asigurată, la nevoie, prin
constrângere statală;
I. 2. Norma juridică Trăsăturile caracteristice :
• generală;
• impersonală;
• tipică;
• obligatorie;
• repetabilă şi are caracter de continuitate;
Norma juridică Norma juridică
Clasificarea normelor juridice:
Structura logică-juridică a normei : •După obiectul de reglementare juridică şi al metodelor de reglementare: de
drept constituţional, de drept civil, de drept comercial, de dreptul muncii, de
drept administrativ, de drept penal etc.
§ipoteza normei juridice – indică domeniul situaţiilor, al împrejurărilor în
care se aplică norma juridică;
•Potrivit forţei juridice a actului normativ:
- legi, decrete, hotărâri guvernamentale sau ordonanţe, ordine, regulamente,
§dispoziţia normei – impune, obligă, permite anumite acţiuni; instrucţiuni, circulare, deciziile emise de autorităţile administraţiei publice locale
(consiliile judeţene şi locale).
§sancţiunea – prescrie consecinţele nerespectării dispoziţiei;
•După modul de cuprindere a elementelor de structură: complete (sau
determinate) şi incomplete (sau nedeterminate), acestea fiind norme de trimitere
şi norme în alb.
•După sfera de aplicare: generale, speciale şi de excepţie.
Norma juridică
Clasificarea normelor juridice:
•După caracterul conduitei prescrise, normele sunt:
1. imperative - exclud orice derogare și se împart în onerative si prohibitive.
2.dispozitive - sunt lăsate la aprecierea (dispoziţia) subiectului si se împart în:
permisive si supletive;
•Normele de recomandare: reglementează probleme de interes general ale activităţii
organizaţiilor cooperatiste sau persoanelor juridice fără scop patrimonial, cărora li se I.3.Izvoarele dreptului. Izvoarele dreptului
recomandă să adopte reglementări asemănătoare celor din domeniul autorităţilor pu-
blice, societăţilor cu capital de stat, mixt sau privat; afacerilor
•Norme organizatorice: se referă la organizarea instituţiilor şi a organismelor sociale şi
prevăd, modul de înfiinţare, scopurile, competenţele, relaţiile cu alte instituţii etc.;
•Normele tehnice: prescriu modul de utilizare a mijloacelor de producţie prin
raportare la forţele naturii, în concordanţă cu legi şi procese obiective. Uneori acestea
dobândesc valoare juridică.
Izvoarele dreptului Izvoarele dreptului
• legea (fundamentală, constituţionala, organica, ordinara);
Expresia „izvor de drept”: • decretul;
• hotărârile şi ordonanţele/ordonanţe de urgenţă;
§în sens material, exprimă condiţiile materiale de existenţă • ordinele, instrucţiunile, regulamentele, circularele ;
care au determinat apariţia normelor juridice prin acţiunea
legiuitorului. • deciziile;
• contractul normativ;
§în sens formal, reprezintă formele de exprimare a normelor • deciziile Curţii Constituţionale;
juridice – legea; • tratatelor de instituire a Uniunii Europene, precum şi celelalte re-
- după modul în care sunt exprimate: sunt scrise (actul glementări cu caracter obligatoriu ale acesteia;
normativ, legea) şi nescrise (obiceiul juridic). • hotărârile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în procedura recursului
în interesul legii;
Izvoarele dreptului Izvoarele dreptului afacerilor
• Constituţia;
În dreptul nostru nu constituie izvoare de drept: • Codul Civil român (Codul muncii, Codul fiscal, Codul vamal, Codul
consumului, Codul penal, în măsura în care raporturile juridice
specifice acestor ramuri au în vedere profesioniştii (comercianţi sau
• obiceiul juridic (cutuma); necomercianţi);
• jurisprudenţa judiciară sau practica judecătorească (precedentul • Legile;
judiciar);
• Uzanţele şi principiile generale ale dreptului;
• doctrina (literatura juridică).
• Tratatele internaţionale privind drepturile omului;
• Dreptul Uniunii Europene.
II. Raportul juridic de afaceri
1. Raportul juridic civil. Raportul juridic de afaceri
2. Persoana fizică. Profesionistul persoană fizică
II. 1.Raportul juridic civil. Raportul juridic
de afaceri
3. Persoana juridică
4. Conţinutul raportului juridic
5. Obiectul raportului juridic
Raportul juridic civil. Raportul juridic de afaceri Raportul juridic de afaceri
v relaţie socială, stabilită între persoane fizice și/sau persoane
juridice aflate pe poziţie de egalitate juridică. Raporturile juridice la care participă profesioniştii comercianţi se
caracterizează prin:
Caracterele juridice:
• are caracter social; A. poziţia de egalitate juridică, în situaţiile în care încheie, se modifică
• are caracter voliţional; sau se desfiinţează raporturi de afaceri (spre exemplu, contracte);
• poziţia de egalitate juridică a părţilor;
• poate fi patrimonial sau nepatrimonial; B. poziţia de subordonare, în cadrul raporturilor juridice în care
„cealaltă parte” este statul.
Structura raportului juridic
•Părţile, respectiv subiectele;
•Conţinutul - drepturile subiective şi obligaţiile civile (corelative II.2. Persoana fizică. Profesionistul
drepturilor);
persoană fizică
•Obiectul - constă în prestaţiile la care este obligat subiectul pasiv
(debitorul); bunurile reprezintă un element de structură al raportului
juridic, ca obiect derivat al acestuia.
Persoana fizică si persoana juridică Persoana fizică
Persoana fizică este omul, privit individual, ca titular de drepturi şi de obligaţii civile
Persoana juridică este orice formă de organizare care, întrunind condiţiile cerute de lege,
este titulară de drepturi şi obligaţii civile. Capacitatea de folosinţă este aptitudinea persoanei de a avea
drepturi şi obligaţii civile.
Toate persoanele, fizice şi juridice, dispun de capacitate civilă.
Capacitatea civilă are următoarele caractere juridice: - începe la naşterea persoanei; prin excepţie, începe de la
• legalitatea,
• universalitatea; concepţie numai în privinţa drepturilor, cu condiţia ca
• intangibilitatea; persoana fizică să se nască vie;
• inalienabilitatea;
• egalitatea. - încetează la decesul persoanei.
Orice persoană fizică sau juridică este titulară a unui patrimoniu. Acesta poate face obiectul
unei diviziuni sau afectaţiuni, însă numai în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege.
Persoana fizică
Persoana fizică
Capacitatea de exerciţiu este aptitudinea persoanei de a exercita drepturi şi de a-şi
asuma obligaţii prin faptul încheierii, personal şi singură, de acte juridice civile.
Persoanele fizice, prin raportare la capacitatea de exerciţiu, se împart în : Persoana fizică se identifică prin:
•persoane lipsite de capacitate de exerciţiu – minorii sub 14 ani şi interzişii judecătoreşti • nume;
(alienaţii şi debilii mintal);
• domiciliu;
•persoane cu capacitate de exerciţiu restrânsă – cele cu vârsta cuprinsă între 14 și 18 ani, • reşedinţă;
cu două excepţii:
- minorul care se căsătoreşte de la 16 ani dobândeşte capacitate deplină de exerciţiu; • stare civilă.
- minorului de 16 ani i se recunoaşte capacitate de exerciţiu deplină (anticipată) de
către instanţa de tutelă, pentru motive temeinice;
•persoane cu capacitate deplină de exerciţiu, denumite majore; persoana devine majoră
la împlinirea vârstei de 18 ani, cu excepţiile menȀionate anterior.
Profesioniştii persoane fizice şi
Profesionişti persoane fizice
persoane juridice
Subiectele raporturilor de dreptul afacerilor sunt: Reguli comune aplicabile profesioniștilor (persoane fizice) care intră sub
incidenȀa OUG nr. 44/2008:
•profesioniştii comercianţi, persoane fizice sau persoane juridice (în
principiu, societăţi); a) accesul la activităȀile economice;
•profesioniştii necomercianţi (în principiu, persoane care desfăşoară b) procedura de înregistrare în registrul comerȀului și de autorizare a
activităţi liberale); funcȀionării;
•persoanele de drept civil. c) regimul juridic.
Profesionişti persoane fizice Profesionişti persoane fizice
Comerciantul persoană fizică autorizată (PFA) : Comerciantul – întreprinzător persoană fizică titular al unei întreprinderi
individuale:
veste întreprinderea economică, fără personalitate juridică, organizată de o
persoană fizică ce folosește, în principal, forȀa sa de muncă și aptitudinile vîntreprinderea individuală este întreprinderea economică, fără
sale profesionale. personalitate juridică, organizată de un întreprinzător persoană fizică
-drepturi; - prerogative;
-interdictii; - raspundere;
-raspundere; - incetare activitate.
-incetare activitate.
Profesionişti persoane fizice Profesionişti persoane fizice
Întreprinderea familială:
vÎntreprinderea familială este întreprinderea economică, fără personalitate Condiţiile impuse de lege profesionistului persoană fizică în vederea
juridică, organizată de membrii unei familii; dobândirii calităţii de comerciant
- constituire;
- statutul membrilor; -incompatibilităţi;
- statutul reprezentantului; -decăderi.
- interdictii;
- incetare activitate.
Profesionişti persoane fizice şi
persoane juridice
Obligaţiile profesioniştilor comercianţi potrivit Legii nr. 26/1990:
II. 3.Persoana juridică
•înainte de începerea activităţii;
•în cursul exercitării activităȀii lor sau la încetarea acesteia;
Persoana juridică Înfiinţarea persoanei juridice
v Persoana juridică este orice formă de organizare care, întrunind condiţiile
cerute de lege, este titulară de drepturi şi obligaţii civile (art. 25 alin. (3) din
Codul Civil); • prin actul de înfiinţare al organului competent;
Elemente constitutive: • prin actul de înfiinţare al celor care o constituie, autorizat, în
condiţiile legii;
“Orice persoană juridică trebuie să aibă o organizare de sine stătătoare şi
un patrimoniu propriu, afectat realizării unui anumit scop licit şi moral, în acord • în orice alt mod prevăzut de lege.
cu interesul general” (art. 187 din Codul Civil)
Capacitatea de folosinţă a persoanei juridice
Înregistrarea persoanei juridice
Data dobândirii:
vînscrierea, înmatricularea sau, după caz, orice altă formalitate de Persoanele juridice care sunt supuse înregistrării au capacitatea de a avea
publicitate prevăzută de lege, făcută în scopul dobândirii personalităţii drepturi şi obligaţii de la data înregistrării lor.
juridice sau al luării în evidenţă a persoanelor juridice legal înfiinţate, după
caz; capacitate de folosinţă anticipată
- se face la cerere sau, în cazurile anume prevăzute de lege, din oficiu şi are Persoanele juridice care nu sunt supuse înregistrării au capacitatea de a avea
efect: drepturi şi obligaţii, după caz:
• de la data actului de înfiinţare;
üconstitutiv;
• de la data autorizării constituirii lor;
üde opozabilitate faţă de terţi, în scop de publicitate. • de la data îndeplinirii oricărei cerinţe prevăzute de lege (art. 194 din Codul Civil).
Conţinutul capacităţii de folosinţă Capacitatea de exerciţiu a persoanei juridice
• Persoana juridică poate avea orice drepturi şi obligaţii civile, în afară de • de la data constituirii organelor de administrare;
acelea care prin natura lor sau potrivit legii nu pot aparţine decât
persoanei fizice;
• au calitatea de organe de administrare persoanele fizice sau
- persoanele juridice fără scop patrimonial pot avea doar acele drepturi persoanele juridice care, prin lege, actul de constituire sau statut,
şi obligaţii civile care sunt necesare pentru realizarea scopului, sunt desemnate să acţioneze, în raporturile cu terţii, individual sau
stabilit prin lege, actul constitutiv sau statut. colectiv, în numele şi pe seama persoanei juridice.
• Persoanele juridice cu scop lucrativ au numai acele drepturi şi obligaţii
ce corespund activităţii pentru care au primit autorizarea;
- pentru acestea, capacitatea de folosinţă este limitată la activităţile
pentru care au primit autorizaţia de la organele competente, iar
dreptul de a desfăşura asemenea activităţi se naşte din momentul
obţinerii autorizaţiei respective.
Funcţionarea persoanei juridice Identificarea persoanei juridice
Atribute de identificare:
- denumirea;
Øorganele persoanei juridice asigură funcţionarea sa prin hotărârile şi
- naţionalitatea;
deciziile luate de acestea în cadrul adunărilor sale. - sediul;
- firma;
- emblema;
- telefonul;
- telexul.
Reorganizarea persoanei juridice Încetarea persoanei juridice
voperaţiunea juridică în care pot fi implicate una sau mai multe per- v are loc prin dizolvare;
soane juridice şi care are ca efecte înfiinţarea, modificarea ori
încetarea acestora;
- dizolvarea este urmată de lichidarea totală şi definitivă a
patrimoniului acesteia.
- modurile de reorganizare sunt fuziunea, divizarea şi transformarea
Data încetării personalităţii juridice
• persoanele juridice supuse înregistrării încetează la data radierii din
registrele în care au fost înscrise;
• celelalte persoane juridice, respectiv cele care nu se înregistrează,
încetează la data actului prin care s-a dispus încetarea sau, după caz,
la data îndeplinirii oricărei alte cerinţe prevăzute de lege.
II. 4.Conţinutul raportului juridic
Dreptul subiectiv civil
Raportul juridic civil conţine:
v posibilitatea recunoscută de legea civilă subiectului activ (numit şi
creditor) în virtutea căreia acesta poate, în limitele dreptului şi moralei, să
aibă o anumită conduită şi să pretindă o conduită corespunzătoare (să dea,
- drepturi subiective civile, care formează latura activă a raportului să facă ori să nu facă ceva) de la subiectul pasiv (numit debitor) şi să ceară
juridic civil; concursul forţei coercitive a statului, în caz de nevoie, dacă acest drept este
încălcat.
- obligaţii civile, care formează latura pasivă a raportului juridic civil.
Clasificarea drepturilor subiective civile Clasificarea drepturilor subiective civile
În funcţie de opozabilitate: În funcţie de natura conţinutului lor:
- absolute; - patrimoniale;
- relative. - nepatrimoniale;
Clasificarea drepturilor subiective civile Clasificarea drepturilor subiective civile
După corelaţia dintre ele: În funcţie de gradul de certitudine conferit titularilor:
- principale; - pure şi simple;
- accesorii. - afectate de modalităţi.
Obligaţia civilă Clasificarea obligaţiilor civile
v legătura de drept în virtutea căreia debitorul este ţinut să procure În funcţie de obiectul lor:
o prestaţie creditorului, iar acesta are dreptul să obţină prestaţia
datorată;
- de a da, de a face, de a nu face ceva;
- izvoare: contractul, actul juridic unilateral, gestiunea de afaceri, îm-
bogăţirea fără justă cauză, plata nedatorată, fapta ilicită, precum şi - pozitive şi negative;
orice alt act sau fapt de care legea leagă naşterea unei obligaţii.
- de rezultat (determinate) şi de diligenţă (de mijloace).
Clasificarea obligaţiilor civile Clasificarea obligaţiilor civile
După opozabilitatea lor: În funcţie de sancţiunea ce asigură respectarea obligaţiei civile:
- obişnuite (opozabile numai „între părţi”);
- obligaţia civilă perfectă;
- opozabile terţilor (scriptae în rem);
- obligaţia civilă imperfectă sau naturală.
- reale (propter rem).
Clasificarea obligaţiilor civile Clasificarea obligaţiilor civile
În funcţie de sancţiunea ce asigură respectarea obligaţiei civile: În funcţie de gradul de certitudine:
- obligaţia civilă perfectă; - simple;
- obligaţia civilă imperfectă sau naturală. - pure şi simple;
- afectate de modalităţi.
Clasificarea obligaţiilor civile Clasificarea obligaţiilor civile
În funcţie de numărul părţilor care participă la raporturile juridice În funcţie de numărul prestaţiilor:
obligaţionale:
- principale;
- divizibile;
- alternative;
- indivizibile;
- facultative.
- solidare.
Obiectul raportului juridic
v conduita părţilor, adică acţiunea la care este îndrituit subiectul activ şi
cea la care este obligat subiectul pasiv.
Obiectul raportului juridic poate fi privit:
II. 5.Obiectul raportului juridic
1.pe de o parte, drept conduita subiectului pasiv (debitorului);
și
2.pe de altă parte, drept bunul material, acesta fiind considerat obiect
derivat al raportului juridic.
Bunurile – obiecte derivate ale raportului juridic Clasificarea bunurilor
v sunt bunuri lucrurile, corporale sau necorporale, care constituie
obiectul unui drept patrimonial.
• Din punct de vedere juridic, bunurile se împart în:
- bunuri mobile;
bun patrimoniu - bunuri imobile.
Clasificarea bunurilor Clasificarea bunurilor
• După circulaţia lor juridică, bunurile se împart în: • După modul în care sunt determinate, bunurile se împart în:
- bunuri aflate în circuitul civil; - bunuri fungibile;
- bunuri scoase din circuitul civil. - bunuri nefungibile.
Clasificarea bunurilor Clasificarea bunurilor
• După cum întrebuinţarea obişnuită implică înstrăinarea sau consumarea • În funcţie de posibilitatea de a fi împărţite sau nu, fără să îşi schimbe prin
substanţei, bunurile (mobile) se împart în: aceasta destinaţia economică, bunurile se împart în:
- bunuri divizibile;
- bunuri consumptibile - bunuri indivizibile.
- bunuri neconsumptibile.
Clasificarea bunurilor Clasificarea bunurilor
• După corelaţia dintre ele, bunurile se împart în: • În funcţie de modul lor de percepere, bunurile se împart în:
- bunuri principale; - bunuri corporale;
- bunuri accesorii. - bunuri incorporale.
Clasificarea bunurilor Clasificarea bunurilor
• După tipurile de produse ale bunurilor care rezultă din folosirea lor, • După cum pot forma sau nu obiectul executării silite a debitorului,
bunurile se împart în: bunurile se împart în:
- bunuri frugifere; - bunuri sesizabile;
- bunuri nefrugifere. - bunuri insesizabile.
III. Contractul
1. Contractul – principal izvor de obligaţii civile III. 1. Contractul – principal izvor de obligaţii civile
2. Încheierea contractului
NoȀiunea de contract Clasificarea contractelor
v acordul de voinȀă între două sau mai multe persoane cu intenȀia • După modul de formare, contractul poate fi:
de a constitui, modifica, transmite sau stinge un raport juridic;
- consensual;
- în dreptul român, noȀiunile de contract și convenȀie se folosesc cu
înȀeles identic.
- solemn;
- real.
Clasificarea contractelor Clasificarea contractelor
• După numărul obligaȀiilor la care dă naștere, contractul poate fi: • După scopul urmărit de părȀi la încheierea lui, contractul poate fi sau
:
- sinalagmatic;
- cu titlu oneros (comutativ sau aleatoriu);
- unilateral.
- cu titlu gratuit.
Clasificarea contractelor Clasificarea contractelor
• După raportul care există între ele, contractele pot fi: • În funcȀie de modalitatea încheierii lor, contractele pot fi:
- principale; - strict personale;
- accesorii. - contracte care se încheie și prin reprezentare.
Clasificarea contractelor Clasificarea contractelor
• După reglementarea și denumirea lor legală, contractele pot fi: • După modul de executare, contractele pot fi:
- tipice (numite); - cu executare dintr-o dată (uno ictu);
- atipice (nenumite). - cu executare succesivă.
Clasificarea contractelor Clasificarea contractelor
• După modalitatea de a fi încheiate pe baza negocierii, sau nu, • După structura lui, contractul poate fi:
contractele pot fi:
- negociate;
- simplu;
- de adeziune; - complex (contract-cadru).
- obligatorii.
Principiile ce guvernează contractul
Ølibertatea de a contracta;
III. 2. Încheierea contractului
Øbuna-credinȀă.
CondiȀiile de validitate, esenȀiale pentru
ConsimȀământul valabil încheiat
încheierea contractului (condiȀii de fond)
v manifestarea în exterior a hotărârilor (voinȀelor) ambelor părȀi
ü principiul libertăȀii formei
contractante;
Formarea contractului:
CondiȀiile esenȀiale pentru validitatea contractului sunt: - încheierea contractului, momentul și locul încheierii contractului;
- momentul și locul încheierii contractului la distanȀă;
• capacitatea de a contracta;
• consimȀământul părȀilor; - momentul și locul încheierii contractului prin mijloace electronice;
• un obiect determinat și licit;
- oferta de a contracta, acceptarea ofertei, forma ofertei.
• o cauză licită și morală.
Încheierea contractului Momentul și locul încheierii contractului
q prin negociere;
q Contractul se încheie în momentul în care oferta se întâlnește
cu acceptarea;
- părȀile sunt Ȁinute să respecte anumite exigenȀe care Ȁin de buna-
credinȀă, de obligaȀia de confidenȀialitate sau chiar de forma Ø teoria recepȀiunii
contractului.
q Locul încheierii acestuia este chiar locul unde se află părȀile;
dacă contractul se încheie prin corespondenȀă, de regulă, locul
încheierii acestuia este acolo unde acceptarea ofertei se
întâlnește cu oferta, adică la ofertant.
Momentul și locul încheierii contractului la Momentul și locul încheierii contractului prin
distanȀă mijloace electronice
üOrdonanȀa de urgenȀă a Guvernului nr. 34/2014 privind drepturile
consumatorilor în cadrul contractelor încheiate cu profesioniştii üLegea nr. 365/2002 privind comerȀul electronic
qContractul se consideră încheiat în momentul primirii mesajului de
confirmare de către consumator, referitor la comanda sa; locul
încheierii contractului fiind prin urmare la comerciantul ofertant. Øteoria informaȀiunii
Oferta de a contracta Clasificarea ofertei
CondiȀii:
q Oferta poate fi adresată:
• să cuprindă o propunere de încheiere a unui contract;
• unei persoane determinate (ca regulă);
••
să fie fermă și neechivocă; • unei persoane nedeterminate (prin excepȀie).
• să fie precisă și completă;
• să fie adresată unui destinatar, care, în principiu, trebuie să fie qOferta poate fi cu termen și fără termen de acceptare.
determinat.
Acceptarea ofertei Forma ofertei și a acceptării
v consimȀământul destinatarului ofertei de a încheia contractul;
- oferta și acceptarea trebuie emise în forma cerută de lege pentru
încheierea valabilă a contractului.
CondiȀii:
• să fie concordantă cu oferta
• să fie neîndoielnică
• să ajungă în termen la autorul ofertei
• să fie comunicată ofertantului.
Valabilitatea consimȀământului Eroarea
vfalsa reprezentare a realităȀii din mintea unei părȀi, la
CondiȀii: încheierea contractului (actului juridic).
• să fie serios;
• liber; Codul civil consideră că eroarea este esenȀială:
• exprimat în cunoștinȀă de cauză. § când poartă asupra naturii sau obiectului contractului;
§ când poartă asupra identităȀii obiectului prestaȀiei sau asupra
unei calităȀi a acesteia ori asupra unei alte împrejurări
considerate esenȀiale de către părȀi în absenȀa căreia
Ø Exprimarea liberă a consimȀământului, este afectată de contractul nu s-ar fi încheiat;
următoarele vicii: eroare, dol, violenȀă și leziune. § când poartă asupra identităȀii persoanei sau asupra unei
calităȀi a acesteia în absenȀa căreia contractul nu s-ar fi
încheiat.
Eroarea Dolul
- poate fi de fapt și de drept;
v fapta unei părȀi a unui eventual contract fie de a induce în eroare
cealaltă parte prin manopere viclene, dolosive, pentru a o determina să
Codul civil reglementează cazuri particulare de eroare, care, nefiind încheie contractul, fie a omite, în mod fraudulos, de a o informa asupra
considerate vicii de consimȀământ, nu conduc la sancȀionarea contractului unor împrejurări pe care se cuvenea să i le dezvăluie;
cu anularea, și anume:
oeroarea scuzabilă;
- dolul poate proveni de la o parte contractantă, de la reprezentantul,
oeroarea asumată; prepusul ori gerantul afacerilor celeilalte părȀi, dar și de la un terȀ.
osimpla eroare de calcul.
ViolenȀa Leziunea
v una dintre părȀi, profitând de starea de nevoie, de lipsa de experienȀă
v inducerea unei temeri justificate, fără drept, de la cealaltă parte sau de
ori de lipsa de cunoștinȀe a celeilalte părȀi, stipulează în favoarea sa ori
la un terȀ pentru a determina o persoană să încheie un contract
a unei alte persoane o prestaȀie de o valoare considerabil mai mare, la
data încheierii contractului, decât valoarea propriei prestaȀii;
Nu atrage anularea contractului:
- simpla temere izvorâtă din respect (temere reverenȀiară), neînsoȀită de - din categoria actelor juridice care pot fi atacate pentru leziune, Codul civil
violenȀă; exclude contractele aleatorii, tranzacȀia, precum și alte contracte anume
- încheierea unui contract de către o parte aflată în stare de necesitate, prevăzute de lege.
decât dacă cealaltă parte a profitat de această împrejurare.
Obiectul contractului Obiectul contractului
v este reprezentat de operaȀiunea juridică, precum vânzarea, locaȀiunea,
împrumutul și alte asemenea, convenită de părȀi, astfel cum aceasta CondiȀiile de validitate pe care bunul – ca obiect derivat al obligaȀiilor
reiese din ansamblul drepturilor și obligaȀiilor contractuale; născute din raportul juridic contractual – trebuie să le îndeplinească
sunt:
Obiectul contractului trebuie să fie:
•să existe în momentul încheierii contractului;
• determinat;
•să fie în circuitul civil;
• valabil;
•să fie posibil pe parcursul executării contractului;
• licit.
•să fie determinat sau determinabil.
Cauza contractului Forma contractului (condiȀii de formă)
Ø Principiul consensualismului
v motivul care determină fiecare parte să încheie contractul;
Cauza contractului trebuie:
ExcepȀii de la principiul consensualismului:
• să existe;
§ pentru valabilitatea contractului – ad validitatem;
• să fie licită;
§ pentru proba contractului – ad probationam;
• să fie morală.
§ pentru opozabilitatea faȀă de terȀi.