Analiza comportamentala

aplicata in tulburarile de spectru autist

Anca Dumitrescu - psihoterapeut

Consultant analiza comportamentala aplicata,
acreditat BCBA
 TULBURAREA DE SPECTRU AUTIST
 Autismul este o dereglare neuro-biologica; afecteaza functionarea normala a creierului.
 Autismul este diagnosticat de patru ori mai mult la baieti decat la fete. Statisticile
internationale realizate incepand cu anii ‘90 releva o incindenta alarmanta a tulburarilor
din spectrul autismului: 1 la 166 de copii - potrivit Congresului European de
Neuropsihiatrie de la Barcelona sau chiar de 1 la 150, potrivit Centers for Disease
Control, Atlanta.
 Autismul poate aparea in toate tipurile de familii, indiferent de mediu social, rasa, etnie.
 Autismul afecteaza dezvoltarea normala a creierului in ariile care sunt responsabile de
functia de comunicare, interactiunea sociala si functionarea cognitiva.

AUTISMUL – DEFINIRE SI SIMPTOMATOLOGIE

 Conceptul de autism infantil precoce a fost lansat prima data de Leo Kanner In 1943 Si
definit de A.S. Reber ca un sindrom patologic, aparut in copilarie, caracterizat
printr-o stare de instrainare/retragere, o lipsa de raspuns social si/sau interes fata de
cei din jur, dificultati de comunicare si de limbaj, imposibilitatea de a dezvolta un
atasament normal si existenta unor cai bizare de a raspunde la stimulii din mediul
inconjurator.
 In literatura de specialitate sunt facute o serie de diferentieri intre termenul de autism,
descris de E. Bleuler, inca din 1911, si reluat ulterior de E. Minkowski, H. Ey si O.
Binswanger – care considerau acesta tulburare un simptom secundar al schizofreniei,
unde se observa o „predominanta” a vietii interioare si detasarea activa de lumea
exterioara – si termenul de autism infantil. De asemenea, trebuie facuta diferenterea
între sindromul autismului infantil si simptomul de autism care poate fi intalnit in mai
multe tulburari psihopatologice si care in unele situatii, mai ales la copii, poate avea un
caracter pasager.
 În 1943 doctorul Leo Kanner a descris pentru prima dată 11 copii care s-au prezentat la
clinica sa cu o combinaţie de grave deficite de vorbire marcate de anormalitaţi în
interactiunea socială şi o înclinaţie spre comportamente stereotipe, repetitive şi
ritualice. Aceşti 11 copii au fost primii copii diagnosticaţi cu autism infantil. Deşi
 denumirea iniţială a evidenţiat că autismul infantil e observat în copilărie şi
documentele descriu comportamentul autist la copii, acum este clar că autismul e vazut
ca o tulburare prezenta pe tot parcursul vietii a cărei tip şi severitate se modifică în
timp odata cu dezvoltarea individului.
 Definiţia autismului care ţine cont de definiţiile din CIM X, publicată de Organizaţia
Mondială a Sănătăţii, DSM IV şi Casificarea Franceză Mises din 1988, poate fi
formulată astfel:
 Autismul reprezintă o tulburare globală şi precoce a dezvoltării care apare
înaintea vârstei de trei ani, caracterizată prin funcţionarea deviantă şi/sau
întârziată în unul din următoarele domenii: interacţiune socială, comunicare
verbală sau nonverbală, comportament. Pe lângă aceste trăsături specifice,
tulburarea este însoţită adeseori de fobii/ stereotipii, perturbări ale somnului şi
ale alimentaţiei, crize de manie şi gesturi auto- agresive.
 După anul 1943, Leon Kanner reuşeşte să diferenţieze autismul infantil- sindrom
comportamental (în toate sferele: acţional, verbal, afectiv, cognitv) prin trăsăturile sale
specifice, de psihoză, schizofrenie sau handicap mintal.
 Leon Kanner evidenţiază o serie de trăsături caracteristice, printre care, cele mai
importante ar fi:
 incapacitatea de a adopta o poziţie normală în timp ce este luat în braţe. Dacă debutul
bolii este precoce, spre luna a patra - a opta, se remarcă lipsa mişcărilor anticipatorii
atunci când sunt luaţi în braţe, precum şi lipsa zâmbetului ca răspuns la zâmbetul
mamei;
 o exacerbare a memorării mecanice;
 o incapacitate de comunicare verbală;
 incapacitatea utilizării conceptelor abstracte;
 teamă şi emoţii exagerate, nejustificate: lipsit de ataşament faţă de părinţi, el este legat
de un obiect oarecare; pericolele reale nu- i provoacă frică, în schimb se sperie de
stimuli obişnuiţi: foşnetul frunzelor, ropotul ploii;
 inacapacitatea imaginativă în activităţi ludice. Jocul, activitatea cea mai importantă a
acestei vârste, prezintă câteva particularităţi: este marcat de un caracter stereotip,
 copilul folosind obiecte puţin complicate, ca: sfoara, hârtie, nisip, apă, robinete,
butoane. Jocul colectiv este evitat;
 producerea întârziată a unor manifestări ecolalice;
 crearea impresiei de dezvoltare fizică şi intelectuală normală; izolarea şi retragerea în
sine;
 incapacitatea de a percepe pericolul real;
 apariţia şi dezvoltarea unor comportamente cu caracter ritual (activităţi de alimentare,
de îmbrăcat);
 exacerbarea unor mişcări şi repetarea îndelungată a acestora;
 existenţa unor răspunsuri paradoxale la stimuli de lumină, de zgomot, de durere;
 comportamente stereotipe şi repetitive. Stereotipiile pot fi gestuale, ca: repetiţii ale
mişcărilor mâinilor, degetelor, braţelor, rotirea corpului în jurul axului său, mersul pe
vârfuri. Uneori preferă activităţi ca: deschiderea şi. închiderea uşilor, lovirea sau
zgârierea unei jucării;
 reacţii bizare la schimbări din mediul ambient. Are memorie bună pentru diverse
aranjamente spaţiale şi preferinţe pentru ordonarea unor obiecte deoarece el manifestă
o „nevoie obsedantă” pentru simetrie. Astfel poate intra într- o criză de manie şi
panică, drept răspuns la schimbarea mediului ( de exemplu, a mobilierului), sau de
schimbare a secvenţelor din rutina zilnică .
Aceste comportamente neobişnuite, anormale ale autimului se regăsesc şi în alte
tablouri clinice, morbide sau carenţiale. Deşi manifestările sunt foarte diferite, iar
disparitatea internă atinge proporţii mari, clinicianul trebuie să stabilească o unitate în
această diversitate. Schematic, punctele de concordanţă sunt:
 dezvoltarea neobişnuită a comunicării verbală şi nonverbale;
 dezvoltarea socială neobişnuită;
 activităţi repetitive şi rezistenţă la schimbare.
In anul 1961, dr. Mildred Creek de la spitalul Great Ormond Street din
Marea Britanie a elaborat un raport, care încearcă să clarifice şi să descrie sindromul
schizofrenic în copilărie, pe care l-a ales ca fiind cel mai potrivit pentru autism. La acest termen
s-a renunţat deoarece el sugerează prin implicaţii că autismul în copilărie ar putea avea vreo
legătură cu schizofrenia şi nu există evidenţă directă pentru acest fapt.
 Comitetul de lucru britanic stabileşte „9 puncte” pe care autorii le consideră a fi o
„încercare” de a „extrage” din observaţiile făcute, acele semne de diagnostic mai frecvent
întâlnite. Se consideră că folosirea generală a acestor puncte ar putea ajuta în recunoaşterea
timpurie a suficienţelor deviaţii semnificative în dezvoltarea copiilor şi a pruncilor. Părerea
unanimă este că centrul problemei gravitează în jurul capacităţii diminuate de a stabili relaţii
umane. Cele 9 puncte au fost concepute astfel:
 Puternica şi susţinuta incapacitate de stabilire a unor relaţii emoţionale cu ceilalţi
oameni. Aceasta include o uzuală şi profundă singurătate, şi o viaţă goală; de asemenea o
comportare anormală faţă de ceilalţi oameni ca persoane, privindu-i pe ei drept părţi impersonale
ale lor înşişi. Dificultatea de a se amesteca şi de a se juca cu alţi copii este adeseori puternic
vizibilă şi de durată foarte îndelungată.
 O aparentă inconştienţă a propriei identităţi într-o măsură mult nepotrivită vârstei
sale. Aceasta poate fi remarcată într-o comportare anormală faţă de sine, ca explorarea şi privirea
îndelungată şi amănunţită a diferitelor părţi ale propriului corp. Agresiuni repetate, dirijate
împotriva propriei persoane, uneori chiar cu urmări grave – pot fi un alt aspect al acestei lipse de
integrare, ca şi a unei confuzii a pronumelui personal.
 Preocupări patologice faţă de obiecte particulare sau numai cu anumite
caracteristici ale lor, fără să ia în seamă funcţiile lor general acceptabile.
 O împotrivire susţinută la orice schimbare de mediu şi o încercare imperioasă de a
restaura întotdeauna aceiaşi asemănare. În unele situaţii, această asemănare pare să-i producă
o stare de monotonie perceptibilă.
 O anormală experienţă a perceperii (în absenţa posibilităţii de discernare a unei
anormalităţi organice) care este determinată se către un excesiv, diminuat sau imprevizibil
răspuns la stimuli senzoriali, de evitare a unei experienţe auditive sau vizuale, intensităţii durerii
sau temperaturii.
 O acută, excesiv şi aparentă ilogică anxietate. Aceasta are tendinţa de a fi accentuată
de către schimbări, fie în mediul material înconjurător, fie în obiceiuri; acelaşi efect este
determinat de întreruperea temporală a unui ataşament faţă de persoane sau faţă de lucruri.
Fenomene şi obiecte aparent obişnuite par a fi investite cu calităţi terifiante (îngrozitoare). Pe de
altă parte, poate lipsi teama în faţa unui pericol evident.
 Vorbirea poate fi pierdută sau poate întârzia să se dezvolte sau nu poate fi
niciodată dobândită mai presus de un anumit nivel, într-un stadiu mai timpuriu. Pot fi, de
asemenea, confuzii în ceea ce priveşte utilizarea pronumelui personal, ecolalie, sau alte tipuri de
manierism. Deşi unele cuvinte şi fraze pot fi pronunţate, ele adeseori nu sunt cele general folosite
în comunicările obişnuite.
 Distorsiuni în schemele de mişcare, în mobilitate, de exemplu: excese ca în
hiperkinezie, imobilitate ca în catatonie, posturi bizare sau manierisme rituale, de asemenea, ca
ciocniri sau învârtiri (asupra propriilor persoane sau asupra unor obiecte).
 Un fond de serioase întârzieri în care pot apărea insule de funcţii sau îndemnări
normale, aproape de normal sau chiar excepţional.

Definitia analizei comportamentale aplicate

ABA este o stiinta a comportamentului uman. Este un proces de aplicare sistematica a
interventiilor bazate pe principiile invatari cu scopul de a imbunatatii comportamentele
adaptative si achizitiile necesare adaptarii la mediu. Analiza comportamentala aplicata este o
tehnica prin care se evaluaza mediul in care traieste o persoana, apoi se fac anumite schimbari cu
scopul de a produce imbunatatiri semnificative in comportamentul uman, in sensul adaptarii
acestuia la cerintele mediului social.
 Include observarea directa, analiza functionala a relatiei dintre mediu si
comportament.
 ABA utilizeaza antecedentele si consecintele unui comportament pentru a produce
modificari dezirabile ale acestuia.
 ABA NU ESTE O TERAPIE NUMAI PENTRU AUTISM!!!

Aplicatii ABA
In ultimii 30 de ani, sute de studii au relevat eficienta ABA in mai multe domenii:
 copiii si adulti cu anumite tulburari mentale;
 tulburari de dezvoltare;
 tulburari din spectrul autist;
  comportament ( social, academic, streotipii, agresivitate, limbaj etc.);
 se poate aplica si cu scopul de a imbunatati relatiile din anumite grupuri sociale: familie,
scoala, institutii, spitale si chiar la birou.

Descrierea principiilor ANALIZEI COMPORTAMENTALE APLICATE

Relatia dintre comportamente si mediul inconjurator este descrisa de principiile conditionarii
operante care are 3 componente:
• ANTECEDENT – situatia in care a aparut comportamentul respectiv (unde era copilul,
cu cine, ce facea copilul sau ce i s-a cerut sa faca, daca a fost interupt din vreo activitate
etc);
• COMPORTAMENT – actiunea intreprinsa ca reactie la antecedent;
• CONSECINTA – ce s-a intamplat imediat dupa aparitia comportamentului problema (ex.
copilul a inceput sa tipe pentru ca vrea o jucarie iar mama i-a dat jucaria respectiva).

Principiile invatarii
Pentru a intelege cat mai bine teoriile din spatele strategiilor terapiei comportamentale
trebuie mai intai sa ne familiarizam cu principiile de baza ale teoriei invatarii.
COMPORTAMENT – orice actiune intreprinsa de o persoana.
Atunci cand zambim, plangem, mergem sau ne jucam manifestam un comportamen
STIMUL – un obiect, o situatie, un eveniment, orice factor intern sau extern care are o
influenta asupra unei persone. Un stimul poate fi soneria de la usa care il determina pe X sa
alerge la usa sa vada cine este. Conceptul de stimul se refera la ceva functional care declanseaza
un comportament sau raspuns la acel stimul.
RASPUNS – un raspuns poate fi la fel de simplu ca datul din cap pana sau la fel de complex
ca “mergem spre telefonul care suna, ridicam receptorul si vorbim la el”. Un raspuns complex
este format din raspunsuri simple, dar termenul de raspuns se refera la unitati functionale ale
comportamentului ca atunci cand X se duce la usa sa vada cine este.
 MOTIVATIE – factorii interni ca nevoile, dorintele, interesele care duc la manifestarea
scop anume.
Comportamentuunui comportament ce urmereste un l unei persone este controlat de stimuli
interni cat si de cei externi. Motivatia se refera la o anumita categorie de stimuli interni.
 RECOMPENSA – orice consecinta favorabila care urmeaza unui
comportament; include recompensa primara (de ex. mancare) care satisface nevoile psihologice
de baza si recompensa secundara (lauda) care devine valoroasa datorita asocierii initiale cu
recompensa primara.
Recompensa sau intaritorul poate fi o bucatica de ciocolata sau chiar un zambet.
Mancarea este un exemplu de recompensa primara pe cand laudele sau banii de buzunar
sunt recompense secundare. Ceea ce este recompensant pentru o persoana la un moment dat
poate sa nu mai fie in alt moment. Gradul de deprivare sau de satietate fata de o recompensa va
influenta motivatia persoanei respective astfel incat sa obtina recompensa respectiva. Exista
deasemenea diferente intre oameni in ceea ce priveste recompensele.
 INVATARE – schimbarile comportamentale rezultate din experienta si practica.
Unul dintre principalele scopuri ale terapiei comportamentale este de a ajuta oamenii sau
copiii cu probleme de comportament sa invete comportamente dezirabile si sa dispara sau se
diminueze comportamentele indezirabile
 CONDITIONARE – procesul de invatare prin care se dezvolta legatura dintre stimuli si
raspuns.
 CONDITIONARE OPERANTA – o forma de invatare in care un comportament devine
probabil sa se repete intr-o situatie daca acel comportament a fost recompensat anterior intr-o
situatie similara.
Daca X va fi recompensat in repetate randuri atunci cand isi strange jucariile dupa ce s-a jucat
foarte probabil ca va incepe sa-si stranga singur jucariile. Sau, daca este recompensat si laudat de
fiecare data cand spune ceva verbal (oricat de simplu ar fi) cu timpul va intelege ca acesta este
cel mai potrivit, eficient si productiv mod de a comunica.
 CONDITIONARE CLASICA – o forma de invatare in care un stimul neutru
“conditionat” capata puterea de a provoca un raspuns reflexiv sau involuntar ca rezultat
al asocierii lui repetate cu un alt stimu “neconditionat” care in mod natural ar provoca reactia
respectiva. Sa luam un exemplu: X a invatat sa inchida ochii atunci cand vede ca cineva este pe
cale de a tranti usa in urma lui. Zgomotul brusc provocat de usa care se inchide este stimulul
neconditionat care ar provoca reactia de mai sus la majoritatea oamenilor. A vedea o persoana pe
cale de a tranti usa este stimulul conditionat. Prima data cand a vazut pe cineva pe cale de a tranti
usa X nu a clipit, insa persoana respectiva a continuat prin a tranti usa cu zgomot si atunci a
provocat aceasta reactie de a clipi brusc si de a inchide ochii. X a asociat zgomotul produs cu
clipitul din ochii.
 EXTINCTIE - eliminarea unui comportament deja invatat prin ignorarea lui de fiecare
data cand apare.
 CONTINGENTA RECOMPENSEI –atunci cand ne alegem un comportament pe care
vrem sa-l intarim trebuie sa-l recompensam imediat si de fiecare data cand apare.
 GENERALIZARE – capacitatea de a aplica un lucru invatat si in alte situatii similare
(sau capacitatea de a raspunde cu lucrurile daja invatate si altor persoane si in situatii diferite
decat cele din camera de lectii).
De exemplu: X invata care sunt culorile de baza folosind cartonase colorate, apoi va trebui sa
inteleaga ca marul este rosu, lamaia este galbena etc.
 PEDEAPSA – cosecinta neplacuta a unui anumit comportament indezirabil, prezentarea
unui stimul neplacut sau aversiv cu scopul de a reduce un anumit comportament.

Recompensa/ Intaritorul
• “Principiul intaririi se refera la cresterea frecventei unui raspuns cand acel raspuns este
urmat imediat de o anumita de o anumita consecinta” (Kazdin, 1994).
• Intarirea pozitiva in termeni simpli poate fi inteleasa ca un eveniment favorabil ori obiect
dat imediat dupa un raspuns .
• Evenimentele uneori vazute de unii ca fiind neplacute, pot actiona ca recompense
pozitive pentru altii.
• Este consecinta pozitiva oferita copilului dupa un raspuns corect .
• Intotdeauna insoteste raspunsul corect, imediat. Nu trebuie sa existe intarziere in oferirea
recompensei in stadiile initiale ale programului .
• Oferirea recompensei imediat dupa comportament va mari intotdeauna sansele ca acel
comportament sa mai apara .
• Recompensele folosite in sesiuni nu trebuie sa fie valabile in afara lor.
 • Este foarte important ca intaritorul sa vina imediat dupa raspuns. O intarziere de numai o
secunda poate recompensa un alt comportament care poate aparea intre timp.
• Procesul de recompensare/ intarire creste frecventa cu care se va manifesta un
comportament pe viitor insa schimba si valoarea stimulului prezentat/ antecedentului.
• Un stimul care evoca un anumit comportament pentru ca a fost asociat cu recompensa
devine “discriminative stimulus” (SD).
• Este posibil ca recompensa sa fie asociata cu o schimbare in valoarea SD-ului datorita
unei motivatii.
• “Establishing operationrecompensei.” (deprivarea) creste eficienta recompensei.
• “Abolishing operation (AO) (satiation) scade efiecienta
• EO ----- SD ----- R ----- SR
• SR = stimulus reinforcer .

Recompensa
• Lucrurile pe care copilul le gaseste recompensatorii variaza in timp.
• Recompensa trebuie sa fie usor de dat si sa amuze copilul repede.
• Recompensa verbala trebuie sa sune diferit de SD si de informalul “Nu”.

Recompensa
• Mari cantitati de recompense pot avea un puternic efect dar pot cauza si saturatia.
• Recompensa variata este esentiala!!!
• Recompensa trebuie sa fie diferentiata.
• Exista mai multe tipuri de recompense: pozitive si negative, primare si secundare.

Sistem de recompense
• Programul de recompensare/intarire ne spune “cate raspunsuri sau care specific raspuns
va fi recompensat” (Kazdin, 1994, p148).
Clasificare:
1. Continuu: recompensarea unui raspuns, ori de cate ori
acesta apare.
2. Intermitent: Recompensarea unui raspuns dupa un
 numar fix sau variabil de raspunsuri sau dupa un interval fix sau variabil.

Efectele sistemului de recompensare

• Comportamentele target (in achizitie) sunt realizate la o mai mare frecventa cand este
folosit un sistem de recompensare continuu.
• Comportamentul intarit de un sistem de recopensare continuu va fi eliminat mult mai
repede in cazul in care se decide ca acel sistem de recompensare sa fie eliminat.
• Comportamentul mentinut de un sistem recompensare intermitent este mult mai rezistent
la extinctie.
• Recompensa este un eveniment pozitiv prezentat imediat dupa un comportament .
• Este definita de faptul ca va mari frecventa comportamentului .
• Daca frecventa comportamentului nu va creste in urma prezentarii a ceea ce se considera
a fi recompensa atunci evenimentul sau obiectul NU este recompensa .
• Recompensa nu se confunda cu premiul, premiul este un eveniment sau obiect care se
poate intampla sau oferi in schimbul a ceva facut, dar nu inseamna ca frecventa unui
comportament va creste .

Intarirea pozitiva si negativa

Orice recompensa mareste frecventa unui comportament

Intarirea pozitiva
“….se refera la cresterea frecventei unui raspuns urmat de un eveniment favorabil
(recompensa pozitiva)” (Kazdin, 1994)
• Intarirea pozitiva in termeni simpli poate fi inteleasa ca un eveniment favorabil ori obiect
dat imediat dupa un raspuns .
Evenimentele uneori vazute de unii ca fiind neplacute, pot actiona ca recompense pozitive pentru
altii, de ex. tipand “Opreste-te” ori constrangerea fizica pot uneori recompensa comportamente.

Intarirea negativa
 “…se refera la cresterea frecventei unui raspuns prin inlaturarea unui eveniment aversiv
imediat dupa raspuns” (Kazdin, 1994).
  Intarirea negativa se refera la acele situatii in care o persoana se simte inconfortabil si in
urma unui raspuns, evenimentul este inlaturat .
 De aceea, in aceleasi situatii, copilul va raspunde la fel Inlaturarea evenimentului aversiv
trebuie sa mareasca frecventa unui comportment, altfel nu este o recompensa negativa .
 Intarirea negativa nu trebuie confundata cu pedeapsa
Exemple de intaritori negativi:
- unui copil i se da “timp liber” numai dupa ce a reusit sa stea 10 minute pe scaun.;
- Copilul este lasat sa iasa din camera numai dupa ce a raspuns la 10 intrebari de pe
cartonase, iar cartonasele au disparut de pe masa.

Recompensa primara si secundara

 Recompensa primara - numita si recompense naturale - apa, mancare .
Recompensa primara nu poate functiona intotdeauna - daca un copil a mancat inainte de sesiune,
atunci mancarea nu va actiona ca o Recompensa.
Recompensa primara se foloseste foarte mult in primele stadii ale programului, dar este insotita
intotdeauna se recompensa secundara.
 Recompensa secundara
Ex.: recompensa verbala, gadilat, jucarii, alergat etc.
 Recompensa diferentiata
Actiunea cea mai apropiata de raspuns trebuie puternic recompensata. Raspunsurile care nu
sunt asa de aproape de raspunsul-tinta nu vor fi asa mult recompensate.
Criteriile de evaluare a unui raspuns trebuie stabilite de toti membrii echipei si stabilite
recompense diferentiate.

Extinctie
 Extinctia nu inseamna numai ignor – inseamna
indepartarea recompensei ce mentine comportamentul.
 Ignorarea unui comportament functioneaza numai si
numai daca atentia este variabila care mentine comportamentul.
Tipuri de extinctie (Iwata et al., 1994)
• Ignor controlat – extinctia comportamentului mentinut de atentie .
 • Cereri – extinctia comportamentului de evitare
Extinctia senzoriala – extinctia stimularii produsa direct de raspuns.
Factori ce influenteaza extinctia
1. Sistemul de recompensare anterior extinctiei
2. Aparitia recompenselor in timpul extinctiei
• Sistemul de recompensare determina daca extinctia va rezulta in o descrestere rapida sau
una graduala.
• Sistem de recompensare continuu vs sistem de recompensare intermitent .
• Rezistenta la extinctie este “construita in” sistemul intermitent de recompensare.

Pedeapsa
• Pedepsirea comportamentului se refera la ORICE comportament al unei persoane
apropiate, copil sau situatie din mediu care scade probabilitatea ca acel comportament sa
apara in viitor.
• “….se refera la scaderea frecventei unui raspuns urmat de retragerea unui eveniment
favorabil sau de adaugarea unui eveniment nefavorabil” (Kazdin, 1994).
• Pedeapsa este procesul prin care se prezinta un stimul in urma unui comportament, iar ca
urmare a acelui stimul frecventa comportamentul descreste.
• Pedeapsa nu este reprezentata prin actiunea persoanei care ofera consecinta nici de natura
consecintei. Avem de-a face cu o pedeapsa numai daca un comportament scade in
intensitate.
• Vorbim si aici despre pedeapsa pozitiva si pedeapsa negativa.
• Pedeapsa ‘pozitiva” apare atunci cand frecventa comportamentului scade prin prezentarea
unui stimul – overcorection.
• Pedeapsa “negativa” apare atunci cand frecventa comportamentului scade prin
indepartarea unui stimul – time out, costul raspunsului.
• Overcorection – i se cere copilului sa indeplineasca o serie de actiuni care lui ii par
dificile, drept consecinta imediata a comportamentului problema.
De exemplu “daca copilul aduna hartii de pe jos si le baga in gura il punem sa faca curat in
locul de unde aduna hartiile si sa-si spele mult gura si mainile”.
 Sau daca pune in gura diferite obiecte, iar acest lucru se intampla frecvent, de fiecare data
cand pune obiectul in gura ii spunem de mai multe ori (sa zicem de 5 ori) ”pune-l la loc –
ia-l”, “pune-l la loc, ia-l”etc.
 Timeout – consta in blocarea fizica si intreruperea pentru cateva minute imediat dupa
comportamentul problema a unei situatii recompensatorii pe care subiectul o traieste.
Aceasta tehnica trebuia folosita daca incercarile noastre de a schimba comportamentul
copilului au esuat.
De exemplu putem sa-l punem pe copil pe un scaun cu fata la perete dupa ce a lovit pe
cineva. Trebuie folosit un timer pentru a fi clar cat timp este pedepsit.
Nimeni nu vorbeste si nu se uita la copil pana nu expira timpul de pedeapsa.

Trebuie sa fim atenti cand folosim timeout-ul.

Uneori copilul se poarta urat tocmai pentru ca vrea sa iasa dintr-o situatie neplacuta pentru
el sau nu vrea sa indeplineasca o sarcina; in aceste situatii timeout-ul devine o recompensa
si poate intarii comportamentul nedorit.
De exemplu copilul poate sa loveasca atunci cand il punem sa-si stranga jucariile, daca
aplicam timeout in aceasta situatie copilul obtine ce vroia, nu si-a mai strans jucariile.
Perioada de timeout nu trebuie sa fie lunga – pentru copiii mici nu trebuie sa depaseasca 5
minute.

LEGI ALE COMPORTAMENTULUI

Stimul dorit Stimul nedorit

Intarire pozitiva Pedeapsa pozitiva Adaugarea
stimuleaza inhiba unui stimul
comportamentul comportamentul
Pedeapsa negativa Intarire negativa Indepartarea inhiba
stimuleaza unui stim
comportamentul comportamentul
 Cercetarile analizei comportamentale aplicate de la sfarsitul anilor 60’ pana in
prezent
 Incepand cu sfarsitul anilor ’60 interventiile comportamentale pentru persoanele cu
autism cresc exponential.
 Apare Journal of Applied Behavior Analysis.
 Definitia clara a domeniului si a metodelor terapiei stabilite de Baer, Wolf si Risley in
articolul “Cateva dimensiuni curente in analiza comportamentala aplicata” a condus la
aparitia mai multor metode in tratarea persoanelor cu autism.
 A inceput sa se puna accent pe invatatea unor comportamente mai complexe.
 Primele rezultate in tratarea copiilor cu autism au fost publicate de Lovaas, Koegel,
Simmons si Long (1973).
 In acel studiu au prezentat rezultatele programului in progres cu copii cu autism.
 Acest articol a anuntat primele rezultate promitatoare legate de tratarea deficitelor
principale ale copiilor cu autism.
 In studiul lui Lovaas si a colegilor lui au participat 20 de copii.
 Acesti copii erau in terapie de 7 ani.
 Mai mult, datele de generalizare erau oferite pentru analiza.
 Lovaas a creat un sistem de inregistrare a datelor.
 Scopul acestui studiu a fost dezvoltarea limbajului.
 A observat ca cei mai multi dintre copii demonstrau comportamente auto-agresive.
 A observat ca abordarea psihodinamica in care ii oferi copilului afectiune si atentie
neconditionata conducea la cresterea frecventei acestor tipuri de comportamente.
 El a afirmat ca aceste comportamente s-au dovedit a fi rationale si in ultima instanta
comportamente sociale controlate de aceleasi legi ca si comportamentele adecvate.
Aceasta experienta a condus la multe alte cercelari in care el a folosit aversivul ca
procedura de reducere a comportamentelor problema.
 Lovaas a fost primul care a demonstrat ca atentia sociala poate fi conditionata ca si
intaritor prin asocierea sa cu alimente sau alte tipuri de intaritori (Lovaas, Freitag, Kinder,
Rubenstein, Schaeffer & Simmons, 1966).
 A observat ca valoarea atentiei sociale crestea daca persoana care oferea atentie folosea si
pedeapsa (Lovaas et al., 1965).
 Explicatie: atentia sociala era corelata cu terminarea situatiei aversive.
 In final, Lovaas a fost primul care a sugerat ca cele mai multe dintre comportamentele
stereotipe pot fi rezultatul unor stimulari senzoriale/perceptuale produse de raspuns.

Diseminarea interventiei analitice comportamentale

 Munca lui Lovaas si a colegilor lui din ’60 pana in ’90 a condus la acceptarea analizei
comportamentale aplicate ca prima optiune in tratarea copiilor cu autism.
 Munca din 1973 discutata anterior a modelat studiile ulterioare din 1987 si 1993.
 Lovaas, in 1993, a mentionat lectiile invatate din studiul din 1973:
1. Copiii mici beneficiaza cel mai mult de terapie.
2. Terapia in mediul copilului este cea mai eficienta.
3. Generalizarea raspunsului nu a aparut si a fost nevoie de training intensiv.
4. Parintii sunt cei mai buni terapeuti.
5. Terapia trebuie sa se mentina intreaga zi si sa fie mentinut cel putin 2 ani.
Copiii cu autism au intrat intr-un studiu pe 2 ani.
Terapia s-a bazat pe principiile ABA si pe metodele demonstrate anterior a fi eficiente.
Terapia s-a axat pe reducerea problemelor de comportament si dezvoltarea abilitatilor de
comunicare, interactiune sociala, abilitati de joaca si abilitati cognitive.
Procedurile implementate sunt descrise in cartea lui Lovaas, Me Book, publicata in 1981.
Parintii au jucat un rol important in tratamentul copiilor lor.
Terapia aversiva s-a folosit cu unii copii.
 Copii au fost impartiti in trei grupuri; toti copii erau sub 4 ani.
 A existat un grup experimental si doua grupuri de control.
 Grupul experimental a primit 40 de ore de tratament, iar grupul de control mai putin de
10 ore si nu s-a folosit stimuli aversivi.
 Cel de-al doilea grup de control a primit tot 10 ore de tratament dar serviciul era oferit de
o agentie diferita.
 Rezultatele l-au surprins chiar si pe Lovaas.
 Aproape jumatate din grupul experimental au aratat progrese remarcabile indicand o
functionare intelectuala si educationala normala, in timp ce numai 2% din grupul de
control au avut aceleasi progrese.
  In 1993, McEachin, Smith si Lovaas au observat ca efectele terapiei au fost mentinute la
8 din 9 copiii considerati in 1987 recuperati.
 Mai mult, schimbarile observate in grupurile de control nu erau semnificative (erau
rezultatul maturizarii).

Replicile studiului lui Lovaas

1. Birnbrauer & Leach, 1993.
2. Smith, Eikeseth, Klevstrand, Lovaas, 1997.
3. Smith, Groen & Wynn, 2000.
4. Eikseth, Smith, Jahr & Eldevik, 2002.
5. Howard, Sparkman, Cohen, Green, Stanislaw, 2005.
6. Sallows & Graupner, 2005.
7. Cohen, Amerine-Dickens & smith, 2006.
8. Eldevik, Eikseth, Jahr & Smith, 2006.
9. Eikeseth, smith, Jahr & Eldevik, 2007.
10.Remington, Hastings, Kovshoff, DegliEspinosa, Jahr, Alsford, Lemaic & Ward, 2007.
11.Zachor, Ben-Itzchak, Rabinovich, lahat, 2007.
 Nu toate programele de interventie comportamentala timpurie au produs acelasi efect.
Reguli:
 Terapia sa se faca in mediul copilului (acasa, gradinita, etc.).
 Parintii sa fie implicati activ.
 Terapia sa fie intensiv asi sa acopere toate ariile deficitare.
 Analistii comportamentali sa fie foarte bine pregatiti.
 Supervizarea sa fie intensiva si echipa foarte bine instruita.

Analiza comportamentala aplicata in

tulburarile de spectru autist

 Rezultatele cercetarilor in urma aplicarii ABA arata ca daca terapia este inceputa destul
de devreme - inainte de varsta de 4 ani, este destul de intensiva - 20-30 pana la 40 de ore
 de terapie pe saptamana si este continuata pana la doi ani, pana la 50% dintre copii pot fi
recuperati.
 Copiii care incep terapia ABA dupa varsta patru ani isi pot dezvolta abilitatile sociale,
anumite abilitati academice si mai important, abilitati de viata. Isi pot imbunatatii
abilitatile de autoajutorare necesare, cum ar fi sa stie sa faca cumparaturi, sa ia autobuzul
si sa tina curat si ordine in casa. Pe scurt, ei pot sa devina, in multe cazuri, relativ
independenti.

Cum vede un comportamentalist autismul

 Comportamente in EXCES (autostimulare, automutilare, agresiune, hiperkinetism,
comportamente obsesive, comportamente stereotipe).
 Comportamente DEFICITARE (limbaj, abilitati sociale, abilitati de joaca, abstractizari
si autoservire), scopul terapiei fiind acela de a descreste comportamentele excesive, de a
creste comportamentele deficitare si de a modela altele noi.
 Analiza comportamentala aplicata pune accent pe controlul intaritorilor. Scopul
tratamentului este de a preda un numar mare de comportamente adaptive (congnitive,
lingvistice, sociale, etc.) prin intarirea aproximarilor comportamentelor tinta si a
discriminarilor tot mai complexe intre situatii. Terapia se adreseaza tuturor ariilor de
dezvoltare: cognitiv, motric, social, autosevire si comunicare si limbaj. De asemenea
terapia vizeaza si principalele probleme legate de comportamentele neadecvate.

Comportamente deficitare Comportamente

neadecvate

Cum ajuta ABA copilul cu autism

 creste frecventa aparitiei comportamentelor dezirabile prin recompensare;

 invata copilul abilitati noi (prin invatare sistematica si recompensare preda abiliati
de autoservire, comunicare, relationare sociala);
  mentine anumite comportamente necesare adaptarii la mediul social;
 generalizeaza sau transfera comportamentele dintr-o situatie in alta sau de la un
anumit mod de raspuns la altul, mai complex ( scopul este de a generaliza si
transfera tot ceea ce invata in camera de lucru - la gradinita, scoala, mediu social);
 reduce comportamentele interferante, care pot ingreuna invatarea si relationarea;
 modifica mediul de invatare pentru ca aceasta sa se realizeze cat mai eficient, insa
pe termen lung se urmareste ca persoana sa se poata descurca in orice situatie.

Comportamente neadecvate Abilitati

 Fiecare copil poate face progrese in terapie, pentru ca ABA este un sistem de invatare, un
program de invatare prin care isi propune sa modifice comportamentul copilului in mod
sistematic si intensiv.
 Sistemul are obiective clar formulate, impartite in sarcini mici, astfel incat evolutia
copilului sa poata fi masurata permanent. Intarirea comportamentului se face prin
recompensare, intreg sistemul functionand pe baza acestor intaritori, fie materiali, fie
sociali.
 Obiectivele sunt impartite in pasi mici, pe care fiecare copil sa-i poata atinge, si daca
cerinta este prea mare, se da un pas inapoi pana cand copilul poate reusi apoi trecem la
pasul urmator .

SUCCESUL IN TERAPIE DEPINDE DE 4 FACTORI MAJORI

 Varsta copilului la intrarea in program;
 Nivelul cognitiv, stabilitatea atentiei, capacitatea de intelegere a abstractului si
autostimularile;
 Gradul de implicare al familiei;
 Profesionalismul echipei si coordonatorului.
Nu putem spune de la inceput care vor fi progresele si cat va recupera copilul – vom
putea avea dupa 6 luni insa o imagine de ansamblu asupra modului in care evolueaza
copilul. Trebuie sa ne bazam pe fapteconcrete, pe achizitii pentru a da un prognostic.
 Supervizarea sa fie intensiva si echipa foarte bine instruita;
 Consecintele comportamentelor neadecvate trebuie oferite contingent;
 Trebuie sa existe echilibru intre nivelul cerintelor din terapie si nivelul cerintelor familiei.

Discrete Trial
 Una dintre cele mai frecvente proceduri implementate in tratarea copiilor cu autism.
 Metoda a fost dezvoltata de Sid Bijou si aplicata pentru prima data de Wolf cu Dicky.
 Aproape fiecare program intensiv de invatare include discrete trial.
 Abilitatile invatate folosind discrete trial sunt: limbaj, interactiune sociala, hobby, abilitati
cognitive, reducerea comportamentelor inadecvate, imitatie, etc. (Smith, 2001).
 Smith (2001) sugereaza ca este singura metoda eficienta de invatare a noilor abilitati si de
noi discriminari.

Discrete trial are 4 componente:

1. Stimulul – antecedent devine un stimul discriminativ
2. Prompt
3. Raspuns
4. Consecinta

SD ---------------------- R ----------------------- C
Stimul Raspunsul Consecinta
Discriminativ copilului comportamentului
Uneori intre SD si Raspuns se interpune Promptul (ajutorul oferit copilului), apoi
Consecinta.

De ce se foloseste Discrete Trial?

 clarifica ceea ce are de invatat copilul… atat pentru adult cat si pentru copil.
 ajuta terapeutul sa fie consecvent
 usureaza evaluarea progresului si colectarea datelor.
 Compartmentele pot fi manipulate si schimbate sistematic
 Copilului ii este clar ce se va intampla si ce I se cere intr-un sitting
 Consistenta in randul tutorilor este mentinuta
 Colectarea datelor este simpla
 Evaluarea progreselor poate fi facuta obiectiv .

Caracteristicile unui SD
 trebuie sa fie clar, simplu, neintrerupt, si potrivit niveluilui copilului;
 este cerinta, fara adaugiri in plus ( numele copilului, „uita-te la mine!”, „fii atent!”);
 se da o singura data apoi se asteapta raspunsul copilului;
 poate include prezentarea unui obiect, a unei instructiuni, a unei miscari, sau a unei
intrebari;
 initial se da la fel de catre toti cei implicati in program.

Caracterisitcile unui Raspuns

 raspunsul copilului la cerinta poate fi corect, cand copilul da raspunsul asteptat in 3 - 5
sec. (in colectarea datelor se noteaza cu +);
 raspunsul copilului la cerinta poate fi gresit, cand copilul da un raspuns din acelasi
program sau din altele dar gresit, sau cand se angajeaza in alt fel de comportamente decat
cel asteptat in urma SD-ului (se noteaza cu -) ;
 non-raspuns, cand nu da nici un fel de raspuns sau cand copilul da un raspuns corect dar
dupa cele max 5 sec., se considera a fi raspuns gresit in colectarea datelor (se noteaza cu
0).
 promptat – copilul este ajutat sa dea raspunsul corect (se noteaza cu P).

Consecinta Raspunsului
 Pozitiva = recompensa ( BRAVO + recompensa materiala). Se ofera numai in cazul unui
raspuns corect.
Se ofera imediat dupa raspunsul corect;
Se individualizeaza, in functie de preferintele copilului si se schimba permanent pentru a-
si mentine valoarea de recompensa.
 Recompensele se dau in cantitati mai mari pentru raspunsurile independente sau
raspunsuri foarte bune, si in cantitati moderate in cazul raspunsurilor promptate. Cu toate
ca folosirea unor cantitati mai mari de recompense produc efecte mai puternice, evitati
saturatia prin folosirea unor cantitati mai mici si prin varierea recompenselor.
 Negativa = NU!, Ai gresit!, Fii mai atent! Etc. Consecinta negativa trebuie sa fie pur
informationala (atrage atentia copilului asupra faptului ca nu a dat raspunsul asteptat) si
se da dupa un raspuns gresit, sau un non-raspuns.
Pentru ca un anumit item sa fie considerat recompensa si pentru a avea intradevar valoare
de recompensa nu trebuie sa-i fie copilului la indemana in nici o alta imprejurare, decat
in urma unui raspuns corect.
Recompensele trebuie sa poata fi oferite cu usurinta si rapid.
Alternati recompensele sociale (lauda, imbratisarea) cu cele primare (ciocolata, alunele,
kinderul).

Principiile recompensarii
Pentru ca recompensarea comportamentelor sa fie eficienta trebuie sa respecte
urmatoarele principii:
 IMEDIAT
 CONTINGENT
 ADECVAT
 EVITAREA SATIETATII/ DEPRIVAREA

SP – STIMUL PROMPT (P)

Este ajutorul oferit copilului, minim dar suficient pentru a indeplini un SD
SD ( prompt)------------------>R-------------------->SR
 Trebuie sa apara imediat dupa SD.
 Terapeutul decide daca ofera P sau nu inainte sa dea SD-ul.
Tipuri de prompt
 Fizic
Ii oferim infrumare fizica pentru a ii arata cum sa faca ceva.
 Imitare
Inainte de a folosi acest prompt copilul trebuie sa stie sa imite.
 Accelerare
Marind ritmul promptului, avand un raspuns corect oferim un alt SD, asta inseamna ca avand o
recenta experienta de raspunsuri corecte si a fost recompensat pentru ele, copilul are sanse mai
mari sa ofere un alt raspuns corect .
 Pozitionare
Obiectul tinta este pus mai aproape de copil
 Legaturi cu cunostintele anterior
Folosind ceva ce copilul deja stie pentru a il ajuta sa achizitioneze un raspuns corect, de ex. SD:
Atinge rosu - copilul atinge rosu si este recompensat, immediate dupa asta este intrebat “Ce
este?” (target) - “rosu” (recompensa)”.
 Indrumare verbala
“Trebuie sa asezi cubul rosu peste cel verde”
 Inflectiunea vocii
Punctand cuvantul important din SD ii putem indica partea din SD la care trebuie sa fie atent, de
ex. Arata cana MARE.
 Alte prompturi
Aratat, gest, privire
 Prompturile involuntare (trebuie evitate)
Cand se foloseste?
 Cand sarcina este noua copilului, raspunsul este ghidat de mai multe ori, aceasta este
cunoscut ca “mass prompt”
 In general prompt-ul trebuie oferit cat mai aproape de SD ori in acelasi timp
 Cand un raspuns a fost ghidat de mai multe ori si copilul incepe sa isi dea seama de ce
trebuie sa faca, prompt-ul este retras treptat
 Cand prompt-ul este retras, raspunsul poate fi ghidat doar la jumatate deoarece copilul
este capabil sa faca independent ceva .
 Daca o actiune se considera masterata, deci suntem siguri ca el stie ce are de facut, atunci
prompt-ul este oferit dupa doua raspunsiri incorecte. Acesta este cunoscut ca si “nu-nu-
prompt” .
 Copilul nu trebuie sa ofere mai mult de 2 raspunsi incorecte fara a primi prompt.
 Dupa “nu-nu-prompt” urmeaza un test in care copilul nu este ghidat, pentru a testa daca
poate sa faca sarcina singur.
Sugestii
 Intotdeauna folositi cel mai putin intrusiv prompt.
 O ierarhie a prompt-ului trebuie stabilita.
 Eliminati promptul cat mai repede.
 Intotdeauna prompt dupa doua raspunsuri incorecte
 Intotdeauna dupa “NU_NU_prompt”- TEST.
 Recompensati raspunsurile cu prompt diferentiat.
 Testati mai tarziu ceea ce a fost inconsistent intr-un sitting.

Criteriile de masterare
 Pentru un item masterat in MT*, P se da dupa maxim un raspuns gresit.
 Pentru un item masterat si in RR*, P se da dupa maxim 2 raspunsuri gresite.
 Intotdeauna trebuie folosit P cel mai adecvat si mai putin intrusiv si care poate fi diminuat
treptat.
 Imediat ce s-a introdus un tip de P, trebuie sa avem raspuns la intrebarea „Cum diminuez
acest P astfel incat copilul sa devina independent in oferirea raspunsului?”

Motivatia
Vorbirea spontana (ex., vocal, semn, imagine) este comportamentul vocal controlat de
stimuli si conditiile naturale motivationale - conditii care nu au antecedente verbale. În
scopul de a preda spontaneitatea, antecedentele relevante trebuie să fie predate
(antecedentele verbale nu sunt intotdeauna relevante; uneori sunt contraproductive).

Stabilirea Cererii
O cerere (mand) este "un operant verbal în care răspunsul este întărită de o consecinţă
caracteristică şi este, prin urmare, sub controlul funcţional al condiţiilor relevante
deprivare sau stimulare aversiva" (Skinner, 1957, pp.. 35-
36 ).
MO → Comportament verbal → Consecinta
Copilul vrea sa Spune ‘citeste’ I se citeste povestea i se
citeasca
(deprivarea de povesti) .

Mass trial cu distractori

 Cand copilul incepe un nou program, initial el nu va stii ce are de facut .
 Cand incepeti un program primul target este ales si trebuie sa urmati pasii procesului de
invatare. Sa presupunem ca ati ales ca target ‘cana’.

Mass trial - ex
 Singur - cana este singurul obiect de pe masa, copilul invata doar sa atinga cana
 Cu un distractor neutru - asta inseamna: ‘cana’ este in mass trial (numai ‘cana’ ii este
ceruta) dar pe masa se mai afla un obiect pe care nu intentioned sa il introduceti curand
(mass trial cu un distractor).
 Initial puteti sa faceti prompt pe ‘cana’ deoarece se afla cu un alt obiect pe masa .
 Cu 2 distractori pe masa .
 Cand prompt-ul este retras si copilul poate identifica ‘cana’ in orice pozitie, sunteti
pregatiti sa mergeti mai departe.
 Daca sunt 2 obiecte pe masa ele trebuie sa fie mutate permanent !
 Pana acum copilul a invatat ca daca atinge cana primeste recompensa; nu stim inca daca a
invatat cuvantul. Pentru a fi siguri ca el stie intr-adevat ‘cana’ trebuie sa introducem un al
doilea target(cal).
Random Rotation
Pana acum copilul a fost invatat sa atinga calul si cana in sittinguri separate.
In random rotation ambele obiecte vor fi pe masa si ii vor fi cerute pentru a vedea daca
poate sa le discrimineze.

Expanded trial
• Aceasta metoda este folosita pentru a mari timpul dintre prezentarile targetului. Pentru
aceasta puteti folosi lucruri masterate ca distractori.
• Expanded trial poate fi folosita daca copilul are dificultati in a discrimina actiunile intr-un
program.
Exemplu:
• Program: Receptiv instructiuni
• SD: fa cu mana
• Target: Fa cu mana
• Distractori: (cee ce copilul deja stie): bate din palme, ridica-te, atinge nasul, sari.
• Target SD: Fa cu mana
• Distractor SD: Bate din palme
• Target SD: Fa cu mana
• Distractor SD: Sari
• Target SD: Fa cu mana
• Distractor SD: Atinge nasul
• Distractorii trebuie sa fie introdusi gradat, de la cel mai usor la cel mai greu.
• Daca copilul gaseste o discriminare dificila (‘Fa cu mana’ cu ’bate din palme’) aceasta va
fi verificata intr-un alt sitting.
• Daca in timpul sittingului copilul nu raspunde corect la unul dintre distractori i se va face
prompt imediat, dupa care terapeutul se va intoarce la target. Actiunea incorecta va fi
verificata intr-un alt sitting.

Modelare/ Shaping
 O procedură în care este întărit prin aproximări succesive un comportament ţintă. Este
folosită pentru a învăţa comportamente care nu sunt în repertoriul copilului sau care sunt
greu de promptat .
 Stabiliţi comportamentul ţintă .
 Identificaţi un comportament din repertoriul copilului care este aproximativ cu
comportamentul ţintă .
 Recompensaţi copilul pentru această aproximare , promptând dacă este nevoie .
 Odată ce copilul se angajează consitent în această aproximare, măriţi criteriul de răspuns
la un comportament care este mai apropiat de comportamentul ţintă. Recompensaţi
numai această aproximare apropiată .
  Continuaţi să recompensaţi fiecare aproximare şi să ridicaţi criteriul dvs . până când veţi
obţine comportamentul ţintă .
 Avantaje :
 Permite recompensarea imediată .
 Conduce copilul spre răspuns corect .
 Reduce frustrarea copilului .
 Dezavantaje :
 Poate necesita timp .

Inlantuire/ Chaining
 Crearea unui comportament complex prin combinarea comportamentelor simple
masterate într-o secvenţă de comportamente numită lanţ .
Paşi :
 Stabiliţi comportamentul ţintă .
 Efectuaţi o analiză a sarcinii.Împărţiţi comportamentul ţintă în paşi distincţi mici .
Determinaţi care dintre aceşti paşi sunt deja dobândiţi de copil şi care au nevoie să fie
învăţaţi .
 Stabiliţi SD-ul şi controlul SR pentru fiecare pas în parte .
 Legaţi paşii rând pe rând unul de altul într-o secvenţă înainte sau înapoi .
 Diminuaţi SD-urile individuale şi SR –ul până la existenţa unui singur SD la începutul
lanţului iar recompensa apare numai la finalul înlănţuirii .
Tipuri :
 Înlănţuirea înainte – începeţi cu primul pas din lanţul comportamentelor şi adăugaţi
fiecare pas într-o secvenţă ce înaintează până la ultimul pas (începeţi prin a-l învăţa pe
copil să-şi pună pantalonii peste picioare şi să sfârşească prin a-l învăţa să îi tragă până
în talie).
 Înlănţuirea înapoi – începeţi cu ultimul pas din lanţul comportamentelor şi adăugaţi
fiecare pas într-o secvenţă înapoi , până se ajunge la primul pas (începeţi prin a-l învăţa
pe copil să-şi tragă panatalonii până la talie şi încheiaţi prin a-l învăţa să şi-i pună peste
picioare).
Notă :
  În timpul înlănţuirii puteţi prompta copilul de-a lungul întregii secvenţe a paşilor şi să
diminuaţi prompt-urile într-o manieră de avansare sau de înapoiere .Puteţi de asemenea
să adăugaţi fiecare pas pe măsură ce se masterează cel anterior , oferind un prompt dacă
este necesar pentru includerea pasului adăugat în răspunsul copilului .

Task analysis
Spalatul pe maini
 Da drumul la apa
 Pune sapun pe maini
 Freaca mainile
 Pune mainile sub apa
 Opreste apa
 Ia prosopul
 Se sterge pe maini
Fiecare element din inlantuire funtioneaza ca recompensa pentru cel anterior si ca SD pentru
urmatorul.

Metode de colectare a datelor

Exercitiu practic

Aspecte ale monitorizarii activitatii terapeutului – prezentarea formularului de feedback.

Lucru conform Discrete Trial

 • SD= Stimul= Cerinta
Include prezentarea unui obiect , a unei instrucţiuni sau a unei întrebări.
SD-ul trebuie să fie clar , simplu şi potrivit nivelului copilului .
· Prezentarea materialele într-un mod consistent .
· Nu repetaţi SD-ul (e.g.,”Priveşte-mă , priveşte-mă , priveşte-mă “.)fără ca răspunsul sau
non-răspunsul copilului să fie urmat de o consecinţă (i.e., încheiaţi toate trial-urile).
· SD-urile trebuie sa fie ferme dar pe un ton normal.
R= Răspuns- Comportamentul în care se angajează copilul .
· Există trei tipuri de răspunsuri:
1.Răspuns Corect – copilul se angajează în comportamentul dorit în 3 secunde după prezentarea
SD-ului .
2 . Răspuns Greşit – copilul se angajează într-un comportament alternant după ce SD-ul a fost
prezentat .
3 .Non-Răspuns- copilul nu răspunde în 3 secunde după prezentarea SD-ului .În colectarea
datelor , un non-răspuns se consideră răspuns greşit .
·Asiguraţi-vă de lipsa comportamentelor străine ( e.g.,comportament auto-stimulativ sau
răspunsuri multiple ).
·Limitaţi timpul dintre SD şi răspuns la aproximativ 3 secunde .În unele situaţii o cantitate de
timp mai mare sau mai mică între SD şi R poate fi adecvată - imediat sau până la 5 secunde.
 SR= Stimul Întăritor – Consecinţa ce urmează răspunsul copilului care schimbă
probabilitatea cu care comportamentul va fi reprodus .
· Oferirea recompensei în urma unui răspuns corect.
· Folosirea de “nu “ informal( i.e., absenţa recompensei) atunci când copilul
demonstrează un răspuns greşit sau non-răspuns după ce i s-a prezentat SD-ul .
· Existenţa unei consecinţe imediat după un răspuns .
 PUNCTE TARI
 PUNCTE CE NECESITA IMBUNATATIRI

Creativitate si initiativa
 Folosirea de recompense bune si creative in timpul liber.
 Comunicarea cu copilul sub diverse forme creative.
 Investirea de energie in autocorestia comportamentala.
 Observarea copilului si reactionarea corecta la comportamentele nepotrivite .
 PUNCTE TARI
 PUNCTE CE NECESITA IMBUNATATIRI

Responsabilitate si devotament in terapie

 Interesul in tratament si evolutia copilului. Bun jucator in echipa in paralel cu bunul lucru
cu copilul.
 Ascultarea si implicarea la sedinta. Raport la sedinta al problemelor si succesului.
 Oferirea de idei pentru imbunatatirea tratamentului. Receptarea fedbackului si aplicarea
lui in tratament.
 PUNCTE TARI
 PUNCTE CE NECESITA IMBUNATATIRI

Rezolvarea unor sarcini specifice

 Capacitatea de a face sittingul cum s-a stabilit si notat in sedinta. Intelegerea
obiectivelor.
 Urmarirea comportamentelor inteferanta. Stimularea comunicarii verbale adecvate
copilului, cu frecventa ridicata.
 PUNCTE TARI
 PUNCTE CE NECESITA IMBUNATATIRI

Organizare si management
 Alegerea corecta a sittingurilor ce trebuie efectuate. Organizarea corecta a sittingurilor.
Ritmul de lucru potrivit copilului. Pastrarea unui nivel ridicat de concentrare, in sitting si
intre sittinguri. Tinerea copilului ocupat cu diferite activitati intre sittinguri. Organizarea
cand copilul este ocupat cu o activitate adecvata (fara autostimulare). Notarea corecta la
timpul potrivit si cat de précis se poate. Chemarea si eliberarea de la lucru la timpul
potrivit.
 PUNCTE TARI
 PUNCTE CE NECESITA IMBUNATATIRI
 GENERALIZARE
 Generalizarea SD-ului
 Generalizarea raspunsurilor
 Generalizarea locatiei
 Generalizarea persoanelor
Generalizarea Stimulului – Măsura în care un comportament învăţat intr-o
situaţie este după aceea efectuat într-o altă situaţie.
 cu alte persoane – abilitatea copilului de a răspunde unor persoane diferite de cele
implicate în învăţarea originală .
 în alte medii – abilitatea copilului de a răspunde în locuri diferite de “scaun şi masă
“( e.g., pe canapea , pe podea ,la şcoală).
 alte SD-uri – abilitatea copilului de a răspunde la SD –uri diferite ( “ aşează-te aici “ ,
“stai jos “ , “ ia loc “ ) .
 alţi stimuli – abilitatea copilului de a răspunde la exemple diferite de stimuli faţă de cei
folosiţi la lecţii .
 S1®

 S2® R
 S3®

 S4®
Generalizarea Răspunsului – Măsura în care, prin învăţarea \unui comportament,
observaţi schimbări în alte comportamente deşi aceste comportamente nu au fost învăţate
explicit ( e.g., învăţaţi copilul să îşi strângă jucăriilela SD-ul “strânge jucăriile “ iar
copilul începe în acelaşi timp să arunce gunoiul la coşul de gunoi şi să-şi pună cărţile pe
raft).
R1
R2
 S1 R3
R4
Menţinere – Măsura în care comportamente care sunt menţinute întimp (un
comportament este învăţat la momentul 1 iar copilul menţine comportamentul
 la momentele 2, 3,şi 4 ).
R R R R
I-----------------I---------I-----------------I
T1 T2 T3 T4

Tehnici generale de promovare a generalizarii:

1. Variaţi condiţiile de stimulare în timp.
 Aveţi mai mulţi profesori/terapeuţi şi mai multe stiluri .
 Variaţi stimulii . Învăţaţi mai multe exemple de stimuli (mai multe fotografii a diferite
pisici ).
 Variaţi cuvintele instrucţiunilor şi ale întrebărilor (“stai jos “ , “ ia loc “ , “ şezi aici “ ).
 Variaţi mediul în care are loc învăţarea . Odată ce s-a ajuns la controlarea SD-ului în
camera originală de învăţare , daţi drumul la radio , lucraţi în camere diferite sau în curte,
sau cereţi membrilor familiei să –şi desfăşoare activităţile normale în timpul sesiunilor .
2. La început , condiţiile pot fi destul de “artificiale” (SD-urile sunt limitate la cele mai
importante cuvinte , se folosesc recompense tip hrană , etc. ) Totuşi , în timp , treceţi la
condiţii cât se poate de naturale :
 Transformaţi antecedentele (SD-uri) în antecedente naturale aşa cum vor apărea în afara
situaţiei de învăţare (“ Poţi să arăţi triunghiul” versus “ atinge triunghi”) .
 Treceţi la recompense- laude naturale, “ mulţumesc “ , abţibilduri, steluţe , bani ,etc .
 Transformaţi trial-urile în mai puţin distincte şi mai asemănătoare cu interacţiunile tipice
(folosiţi un limbaj mai natural şi diminuaţi recompensarea evidentă ) .
 Folosiţi stimuli pe care copilul îi va întâlni zilnic (în locul stimulilor plasaţi pe carduri ,
folosiţi imagini din cărţi , obiecte din cameră , etc . ).
 Adăugaţi sesiunilor obişnuite , sesiuni de învăţare “incidentale “ la alte ore ale zilei
(orele mesei , în timpul jocului liber , etc. ). Arătaţi stimuli şi prezentaţi Sd-uri aşa cum
apar în mod natural .
3 . Modificaţi recompensele .
 Folosiţi recompense secundare .
 Subţiaţi programul de recompense pentru recompensele primare şi recompensele ce
consumă timp. La început recompensaţi fiecare răspuns corect , apoi reduceţi rata sau
folosiţi un program aleatoriu (la fiecare al 3- lea sau al 4-lea răspuns).

4.Implementaţi reţinerea informaţiei în procedurile dvs de învăţare .

 Extindeţi durata timpului dintre practicarea sarcinilor (treceţi de la practicarea sarcinii în
fiecare zi la 3 ori pe săptămână, la 1 pe săptămână , la 2 ori pe lună , etc .) Aceste
programări sunt incorporate într-un orar de menţinere.
 Folosiţi orare intermitente de recompensare astfel încât comportamentele să fie mai
rezistente extincţiei.
 Faceţi uz în învăţarea copilului de procedura Trial-uri Extinse.
5 . Învăţaţi copilul comportamente funcţionale astfel încât acestea să fie indicate şi
întărite în viaţa de zi cu zi, cum ar fi joaca adecvată, comunicarea şi sporirea flexibilităţii
şi a toleranţei.