Planificarea calităţii produselor şi serviciilor

1.Definirea nivelului de calitate acceptat : cerinţe privind calitatea, indici de

calitate, indicatori de noncalitate (număr de produse livrate cu defecte pe
săptămână, numărul de servicii prestate necorespunzător pe o perioadă de timp,
numărul de zile necesare pentru remedierea defectelor);
2.Stabilirea resurselor necesare: umane, de timp, financiare, materiale;
3.Elaborarea planului de obţinere a calităţii proceselor şi produselor/ serviciilor :
stabilirea succesiunii etapelor de acţiune şi a termenelor, repartizarea sarcinilor
şi a responsabilităţilor
• Calitatea produselor reprezinta o sinteaza a unui numar mare de
caracteristici, care au fost clasificate dupa natura lor in caracteristici
functionale (respectiv tehnice si economice), psihosenzoriale si de
disponibilitate.
• Caracteristici functionale sunt caracteristici legate direct de
utilizarea produsului .
• Caracteristici psihosenzoriale si sociale sunt caracteristici care se
refera la aspecte determinate de stil, modernitate, aspect, linia exterioara,
estetica produselor, mod de prezentare, finisare si ambalare, la aspecte
subiective, de ordin emotional, determinate de gustul consumatorului,
moda, aspect placut, eleganta culorilor, nuantelor, a formelor si a
desenelor, la ascpecte organoleptice legate de gust, miros, tuseu precum si
la aspecte care apar la utilizare, ca zgomot, comoditate, confort, usurinta
la manipulare.
• Caracteristici de disponibilitate reprezinta posibilitatea ca un produs sa
poata fi folosit, satisfacand pretentiile si trebuintele posesorului sau;
pentru ca un produs sa fie “disponibil” este necesar sa indeplineasca
conditii de fiabilitate si mentenabilitate.
• Fiabilitatea este probabilitatea ca un produs oarecare sa indeplineasca,
la un moment dat, serviciul pentru care a fost fabricat in conditii de
exploatare normale.
• Mentenabilitatea este probabilitatea ca produsele defecte sa fie remediate
intr-un interval de timp cat mai redus.
• Din punct de vedere economic, calitatea este definita prin necesitatea
satisfacerii unei cerinte concrete a beneficiarului in conditii cat mai bune
in raport cu productiile similare existente pe piata la un moment dat si la
un pret de cost convenabil.

1
Indicatorii de caracterizare a nivelului calitatii.
• Indicatorii calitatii produselor constituie expresii cantitative ale
caracteristicilor acestora si arata masura in care un anumit produs, in
procesul utilizarii, indeplineste conditiile specifice destinatiei sale.
• Daca un indicator al calitatii se refera la o singura caracteristica el se
numeste indicator simplu; daca se refera la mai multe caracteristici sau la
intreg produsul el se numeste indicator complex, iar daca serveste ca baza
la caracterizarea calitatii prin comparare se numeste indicator de baza.
• In functie de sursa de informatie, indicatorii calitatii produselor pot fi
planificati si efectivi(faptici).
• Indicatorii claselor sau sorturilor de calitate se utilizeaza in ramurile
industriale unde produsele pot fi incadrate pe mai multe clase de calitate
(I,II). Indicatorul utilizat este ponderea productiei de o anumita calitate
(extra,I,II) in totalul productiei. Pentru exprimarea sintetica a calitatii
intregii productii se utilizeaza urmatorii indicatori:
• -coeficientul mediu de calitate care exprima printr-o cifra
calitatea intregii productii. Se calculeaza facand media aritmetica a
coeficientilor pe calitati ( cifra care indica clasa de calitate) ponderati cu
cantitatea de produse din diferite calitati, totalul raportandu-se la intreaga
cantitate de produse.
• -coeficientul de calitate mediu generalizat- se foloseste in
intreprinderile in care se fabrica mai multe produse omogene de calitati
diferite (ciment, tesaturi). Se calculeaza facand media coeficientilor medii
de calitate ai produselor, ponderati cu valoarea produselor respective,
totul raportandu-se la valoarea totala a produselor.
• -pretul mediu al produsului – se calculeaza pentru fiecare produs
al carui pret difera in functie de calitate, raportand valoarea produsului la
calitatea acestuia.
• Indicatorii noncalitatii reflecta deficientele calitative ale procesului de
productie si exprima ponderea rebuturilor, remanierilor, reclamatiilor de
la beneficiari in totalul productiei. Sistemul de indicatori ai calitatii
produselor poate fi construit sub forma de piramida, pe baza unei anumite
sistematizari ierarhice a indicatorilor. Un asemenea sistem agregat de
indicatori, structurat piramidal, poate avea trei trepte:
• -treapta I, situata la baza piramidei, cuprinde un numar foarte mare si
divers de indicatori ai caracteristicilor de calitate, denumiti indicatori
analitici sau simplu ai calitatii;
• -treapta a II-a, cuprinde un numar mai mic de indicatori specifici grupelor
de caracteristici de calitate, respectiv indicatorii sintetici ai fiecarei grupe
de caracteristici;
• -treapta a III-a, situata la varful piramidei, reprezinta indicatorul complex,
integral al nivelului calitatii.

2
 Stabilirea resurselor necesare: umane, de timp, financiare, materiale

• Resursele reprezintă elemente sau combinaţii de elemente existente în

natură sau create de oameni, care pot fi folosite în activitatea economică;

• Stabilirea necesarului de resurse umane:

• Rotaţia personalului Rp = Np÷Nmediu*100

• Np- nr de lucrători care au plecat din întreprindere
• Nmediu- nr mediu al lucrătorilor în perioada respective
•
Elaborarea planului de obţinere a calităţii proceselor şi produselor/
serviciilor
• A tine sub control o activitate presupune a o descompune in elemente ale
caror rezultate pot fi cuantificate si masurate. Ce nu poate fi masurat poate
fi planificat, realizat in conformitate, verificat remediat, imbunatatit. Ce
nu poate fi verificat obiectiv ridica semne de intrebare iar semnele de
intrebare nu atrag clientii.
• Controlul tehnic al calitatii este operatia independenta de operatia de
executie propriu-zisa prin care se verifica daca baza tehnico-materiala are
caracteristicile de calitate prevazute in standarde, norme si alte
reglementari.
• Controlul calitatii trebuie sa fie prezent in etapele premergatoare
proceselor de fabricatie, in timpul acesteia la controlul produselor finite si
livrarea acestora, fiind necesara totodata urmarirea comportarii in
exploatare a acestora.
• Experienta dovedeste ca asigurarea unui inalt nivel calitativ al produselor
incepe din:

I.Etapa de conceptie si proiectare

• In aceasta etapa se asigura o documentare larga asupra produselor similare
realizate pe plan mondial si se determina prin calcul o previziune asupra
calitatii pentru alegerea variantei optime de proiectare.
• Tot in aceasta etapa sunt necesare studiul de piata si studiul capacitatii
produselor de a satisface cerintele beneficiarilor, stabilirea tehnologiei de
fabricatie, proiectarea fabricatiei.

II.Pregatirea materiala a fabricatiei care are ca obiective:

• -asigurarea competentei profesionale a personalului;
• -efectuarea unor reglaje, reamplasari;
• -aprovizionarea tehnico-materiala ritmica, in cantitatea si calitatea ceruta
de o buna desfasurare a procesului de productie;
• -realizarea unor produse cu un inalt nivel calitativ.

3
 III.Asigurarea concordantei intre calitatea conceptiei si calitatea
fabricatiei prin :
• -executarea stricta a produselor si operatiilor prevazute in documentatia
tehnica;
• -obtinerea de produse cu indicii calitativi proiectati;
• -realizarea randamentelor, productivitatii si consumurilor normate.

IV.Controlul produselor finite:

• -masurarea caracteristicilor de calitate ;
• -verificarea preciziei determinarilor pentru a stabili gradul de incredere in
acestea;
• -verificarea gradului de protectie a ambalajului;
• -comportarea in timpul depozitarii, transportului, manipularii.

V.Calitatea produselor la beneficiari, comportarea lor in exploatare,

colectarea de critici, observatii, tendinte.

Controlul calitatii fainii si a produselor de panificatie

A: Materiile prime din industria panificatiei sunt faina si apa, iar ca

materiale auxiliare drojdia, sarea, zaharul, glucoza, grasimile, laptele, ouale.

Controlul calitatii materiilor prime si auxiliare se face dupa prevederile

din standardele de stat sau normele interne.

Proprietatile panificabile ale fainurilor sunt determinate de :

- cantitatea si calitatea glutenului; o faina foarte buna absoarbe 61%

apa, avand peste 27% gluten

- continutul in hidrati de carbon solubili, care nu trebuie sa

depaseasca

4 %. (zaharoza, maltoza, glucoza, fructoza si dextrina)

- puterea de fermentare a fainurilor

- maturitatea fainurilor; faina proaspat iesita de la macinis nu poseda

inca toate calitatile de panificatie, aluatul este lipicios la framantat,
framantarea decurge neuniform, iar in timpul coacerii aluatul se
intinde; dupa un timp de sedere a fainii in depozit, randamentul se
mareste si se observa in general o imbunatatire a proprietatilor de
panificatie

4
 - proba coacerii este foarte importanta deoarece ne da informatii
despre insusirile panificabile ale fainii. Dupa coacere produsul este
analizat: raportul H/D, volumul, porozitatea, aspectul exterior si se
clasifica faina in categoria FB, B, S. La caracterizarea unei fainii
se tine seama si de comportamentul aluatului in timpul prelucrarii.
Probele de coacere de laborator sunt necesare deoarece pe baza
comportarii fainii la prelucrare se poate stabili reteta de fabricatie si
regimul tehnologic cel mai potrivit pentru lotul de faina analizat.

EXAMENUL ORGANOLEPTIC:

Se examineaza aspectul (culoarea), mirosul, gustul.

O faina alba are o culoare alba cu nuanta galbuie, o faina semialba prezinta o
culoare alba galbuie cu nuanta bruna deschisa, iar o faina neagra are o culoare
cenusie deschisa cu nuanta alba sau galbena, continand particule vizibile de
tarate.

La nici un tip de faina nu se admite prezenta insectelor sub nici o forma de

dezvoltare.

Mirosul trebuie sa fie placut, fara miros de mucegai, de incins sau alt miros
particular.

Gustul trebuie sa fie normal, putin dulceag, nici amar, nici acru, fara scrasnet la
mestecare datorita impuritatilor minerale.

Din punct de vedere fizico-chimic se determina: umiditatea, aciditatea, glutenul

umed si uscat si cenusa.

1. Determinarea umiditatii:

- Prin metoda uscarii la etuva la temperatura de 103°C timp de 45

minute.

- Umiditatea fainii trebuie sa fie maxim 14%

2. Determinarea aciditatii

Faina proaspata este acida , datorita in special fosfatilor acizi. In timpul

depozitarii, aciditatea fainii creste mai ales cand umiditatea si temperatura sunt
favorabile dezvoltarii proceselor biochimice si microbiologice. Astfel sub
actiunea enzimelor specifice fitina si fosfatidele hidrolizeaza punand in libertate
acid fosforic. Materiile grase sub actiunea lipazei dau acizi grasi si glicerina.

5
Zaharurile simple prezente in faina sau care provin din hidroliza amidonului sub
actiunea enzimelor formeaza diversi acizi: lactic, formic, butiric, acetic.

- Determinarea se poate face din extract apos sau extract alcoolic.

- Metoda cu alcool etilic 67% ESTE OBLIGATORIE in caz de litigiu si

in cazul fainii cu depozitare peste 30 zile

- Metoda suspensiei apa:

Extractul apos al probei de analizat se titreaza cu solutie de NaOH

0.1n in prezenta fenolftaleinei

Mod de lucru:

Intr-un vas Erlenmeyer se introduc 5 g proba de faina cantarita cu

precizie de 0.01g . Se adauga 50cm3 apa si se agita timp de 5 minute, evitandu-
se formarea cocoloaselor. Dupa omogenizare, se adauga trei picaturi de
indicator si se titreaza cu solutie de NaOH pana la aparitia culorii roz,
persistenta un minut.

Aciditatea = (grade)

V- volumul de NaOH 0.1n folosit la titrare(cm3)

0.1- normalitatea solutiei de NaOH 0.1n

m – masa probei luata la determinare (g)

Rezultatul se exprima cu o singura zecimala. Iar ca rezultat se ia media

aritmetica a doua determinari, efectuate in parale pe aceeasi proba.

Faina de grau de diferite calitati bine conservata are o aciditate ce variaza

intre 2.2(faina alba) si 4 (faina neagra).

3. Determinarea cenusii :

este o determinare importanta deoarece continutul in cenusa indica gradul de

extractie al fainii. Cu cat o faina contine mai multe tarate cu atat cantitatea de
cenusa este mai mare.

Cenusa se determina prin calcinare la 550°C, si are o culoare alba, libera de

carbune.

6
Continutul in cenusa variaza functie de tipul de faina: maxim 0.45% la faina
alba, 0.78% faina semialba si maxim 1.55% la faina neagra.

4. Determinarea glutenului

Calitatea fainii pentru panificatie se apreciaza in mare masura dupa cantitatea de

gluten ce o contine si dupa cantitatea de apa ce o absoarbe. Cantitatea de apa
absorbita de faina este cu atat mai mare cu cat faina este mai fina si contine o
cantitate mai mare de gluten.

Cantitatea de gluten umed se determina astfel:

Se cantaresc 25g faina, se introduce intr-un mojar si se adauga 12.5ml sol.

NaCl 2%. Se framanta cu pistilul pana se obtine un aluat omogen. Se lasa in
repaus 25 minute. Dupa aceea se ia aluatul in mana, se face un bulgare de aluat
si se spala framantandu-l usor, in curent foarte slab de solutie salina, deasupra
unei site de matase, pana cand solutia salina curge limpede. Bucatile de aluat
care au cazut pe sita se aduna cu glutenul ramas in mana. Solutia salina trebuie
sa aiba temperatura de 18-20°C.

Dupa spalare glutenul se framanta de mai multe ori in palmele uscate

pentru a indeparta apa aderenta. Dupa aceea se cantareste pe o sticla de ceas.

% gluten = 4·M

M = masa de gluten cantarita (g)

Cantitatea de gluten umed cat.I trebuie sa fie de minim 27% la faina alba,
25% faina semialba si 24% la faina neagra.

Calitatea glutenului se apreciaza dupa consistenta, elasticitate,

extensibilitate, culoare si miros.

Determinarea glutenului uscat:

Glutenul umed dupa cantarire se intinde cu degetele pe o suprafata

metalica (numerotata si tarata) in strat subtire. Apoi se usuca la etuva la 105°C
pana la masa constanta.

B: Controlul calitatii produselor de panificatie se face in conformitate

cu standardele si normele interne in vigoare, cat si pe baza aprecierii prin
puncte. La aprecierea calitatii produselor pe baza de puncte se prevad atat
caracteristicile organoleptice cat si cele fizico-chimice.

7
 Principalele produse de panificatie sunt: painea (alba, neagra si
intermediara), specialitatile(chifle, covrigi, cornuri), paste fainoase si biscuiti.
Vom face referire in prezenta lucrare doar la paine.

Analiza painii in laboratoare se face prin determinarea urmatoarelor

caracteristici: aprecierea organoleptica,raportul H/D, volumul, porozitatea,
umiditatea, aciditatea si continutul de sare.

Recoltarea probelor se face conform standardelor, luand la intamplare, din

diferite parti ale lotului, un numar de 10 paini sau 50 bucati de produse de
franzelarie. Pentru inceput se face examinarea aspectului general al lotului, apoi
se examineaza proba medie ridicata. Daca in proba medie se gasesc mai mult de
doua paini care nu corespund indicilor prevazuti in standard, ceea ce reprezinta
20% paine necorespunzatoare, lotul se respinge. In caz contrar, se trece la
analiza chimica, analiza ce se efectueaza asupra unei paini intregi, luata din
proba medie, sau asupra a maximum 3 bucati, pentru produsele de franzelarie cu
greutate sub 50g.

Probele destinate analizei chimice se ambaleaza in stare rece.

Analizele fizico-chimice se vor efectua la cel putin trei ore si cel mult 24
ore de la scoaterea painii din cuptor.

7.1 Analiza organoleptica a painii:

Se face prin examinarea aspectului exterior, iar analiza miezului se face

stabilind cantitatea de sare, aspectul, aroma,gustul, semnele de alterare
microbiana si prezenta corpurilor straine.

Din punct de vedere al aspectului exterior, painea trebuie sa aiba forma

regulata, neturtita, bine crescuta,neaplatizata, fara rupturi si fara urme de
funingine. Coaja trebuie sa fie neteda, cu aspect lucios, nearsa, fara defecte ca:
arsuri, lipituri, pete, parti de coaja, basici sau zbarcituri. Culoarea trebuie sa fie
rumena, uniforma.

Aspectul miezului: uniform, cu porii fini, fara goluri mai mari de 2×3
cm; in sectiune, fara cocoloase sau urme de faina neframantata, fara straturi
compacte; elastic, sa nu se farmiteze, nelipicios si neumed la pipait. Sa nu existe
semne de alterari microbiene iar prin ruperea painii sa nu se formeze fire
mucilaginoase.

Gustul si aroma sa fie placut, caracteristic produsului bine copt, potrivit

de sarat, fara gust amar sau acru, fara scrasnet datorita impuritatilor minerale
(nisip, pamant, etc.) fara mirosuri straine (mucegai, ranced).

8
 7.2 Examenul fizico- chimic:

Determinarea raportului H/D se face cu scopul de a aprecia gradul de

dezvoltare al painii. O inaltime redusa a probei de analiza si un diametru mare,
constituie un indiciu ca painea nu este corespunzatoare( fie faina a fost de
calitate inferioara, fie s-au depasit timpii de fermentare), in timp ce o inaltime a
probei prea mare alaturi de un diametru prea mic dovedesc o paine insuficient
fermentata, cu un aluat prea consistent sau un cuptor prea „iute”.

Daca valoarea raportului H/D este de 0.4 (in cazul painii negre rotunde de
1 Kg) produsul este bine dezvoltat. O valoare mai mare a raportului respectiv
indica un produs superior, in timp ce o valoare a raportului sub 0.4 reprezinta un
produs necorespunzator, aplatizat.

Mod de lucru:

La produsele necrestate se masoara cu un subler inaltimea maxima care

reprezinta valoarea (H). Iar in cazul produselor crestate, se masoara inaltimea
maxima si minima in portiunea de inaltime maxima a produselor si se face
media aritmetica a celor doua valori. Aceasta reprezentand valoarea (H).

Pentru stabilirea diametrului(D) se masoara cu o rigla gradata doua

diametre perpendiculare si se face media aritmetica a acestora.

Se calculeza apoi raportul H/D.

Determinarea volumui painii constituie de asemenea un indiciu de calitate

al painii, deoarece in cazul identitatii celorlate conditii, faina este cu atat mai
buna cu cat da o paine cu volum mai mare.

O alta caracteristica a painii este porozitatea. Prin porozitatea painii se

intelege volumul total al porilor, dintr-un volum de miez, exprimat in procente.
O porozitate insuficient dezvoltata si cu peretii grosi caracterizeaza de obicei o
paine insuficient dospita, prost coapta si cu un grad mic de asimilare.

Conform standerdelor, indicele de porozitate minim pentru sorturile de

baza, variaza in functie de greutatea produsului astfel: 58-60% pentru painea
neagra,60-62% pentru painea semialba si 60-75% pentru painea alba.

Determinarea umiditatii painii este de asemenea necesara.

Determinarea se face prin metoda uscarii la etuva (in caz de litigiu) sau prin
metode rapide (uscare cu infrarosii sau de antrenare cu solveti organici).

9
 Prin umiditatea paini se intelege umiditatea miezului. Indicele maxim de
umiditate pentru produsele de panificatie variaza astfel: 45% pentru painea
neagra, 43% pentru semialba si 48% pentru alba.

Determinarea aciditatii:

Principiul metodei:

Extractul apos al probei de analizat se titreaza cu solutie de hidroxid de

sodiu 0.1n in prezenta fenolftaleinei ca indicator.

Mod de lucru:

Din proba de analizat se cantaresc 25 g miez cu precizie de 0.01g, se

sfarama si se introduc intr-un balon de 500cm3 cu dop slefuit. Se adauga 30-
75cm3 dintr-o cantitate de 250 cm3 de apa masurati cu un cilindru gradat. Se
omogenizeaza proba cu o bagheta de sticla prevazuta la capat cu cauciuc.

Dupa omogenizare, se adauga apa pana la circa 200cm3, se agita totul 3

minute, se adauga restul de apa din cilindru, aducand toate particulele de proba
de pe peretii balonului in lichid.

Se lasa in repaus 5 minute, dupa care se pipeteaza 50cm3 ( corespunzatori

la 5 g de proba) , intr-un Erlenmeyer curat, se adauga 3 picaturi de fenolftaleina
si se titreaza cu solutie de hidroxid de sodiu 0.1n pana la aparitia culorii roz,
care persista 30 secunde. Se efectueaza in paralel doua determinari din aceeasi
proba.

Aciditate se exprima in grade.(1grad de aciditate reprezinta aciditatea din

100 g proba care se neutralizeaza cu 1 cm3 hidroxid de sodiu 0.1n)

Aciditate = (grade)

V= volumul solutiei de hidroxid de sodiu 0.1n

5= masa probei corespunzatoare volumului de filtrat luat pentru

determinare (g)

Ca rezultat se ia media aritmetica a celor doua determinari daca sunt

indeplinite conditiile de repetabilitate.

Repetabilitatea este diferenta dintre doua determinari paralele efectuate de

acelasi operator, in cadrul aceluiasi laborator si nu trebuie sa depaseasca 0,2
grade aciditate la 100g proba.
10
 Conform standardelor indicele de aciditate maxim pentru produsele de
panificatie variaza astfel: 6-6.5 grade pentru painea neagra, 4.5-5 grade pentru
painea semialba si 2-3 grade pentru painea alba.

Determinarea clorurii de sodiu (Metoda Mohr)

Principiul metodei:

In extractul apos al probei de analizat se titreaza ionii de clor cu azotat de

argint in prezenta de cromat de potasiu, ca indicator.

Reactivi: azotat de argint, sol. 0.1n; cromat de potasiu sol. 10%; hidroxid
de sodiu, sol. 0.1n; fenolftaleina, sol.alc. 0.1%.

Mod de lucru:

Intr-un pahar Berzelius se cantaresc, cu precizie de 0.01g, 25 g din proba

omogenizata, peste care se adauga apa pana la 100cm3. Se acopera cu o sticla de
ceas si se lasa la temperatura camerei timp de 30 minute, agitand din timp in
timp continutul paharului cu o bagheta.

Se filtreaza printr-o hartie de filtru uscata intr-un pahar uscat si

curat. Se masoara cu pipeta 10 ml din filtrat si se introduc intr-un vas
Erlenmeyer de 100cm3. Se adauga 2-3 picaturi solutie de cromat de potasiu si se
titreaza cu solutie de azotat de argint sub continua agitare energica pana cand
culoarea solutiei trece de la galben la portocaliu.

Se efectueaza doua determinari paralele din aceeasi proba.

Calculul continutului de clorura de sodiu se face dupa

formula:

% clorura de sodiu =

in care:

0.00585 = cantitatea de NaCl in g % corespunzatoare la 1 ml de

azotat de argint

V = volumul solutiei de azotat de argint 0.1n folosit la titrare in cm3

m = masa probei luata pentru determinare

11
Ca rezultat se ia media aritmetica a celor doua determinari efectuate in paralel.
Diferenta dinte cele doua determinari nu trebuie sa depaseasca 0.2g clorura de
sodiu la suta de grame de produs.

Continutul maxim admis de sare pentru paine este de 1.5%.

Cele mai raspandite boli ale painii sunt: „boala cartofilor” si mucegairea
painii.

„boala cartofilor”-se manifesta prin faptul ca miezul painii, sub actiunea

microorganismelor, se intinde si capata un gust si un miros neplacut. Aceasta
boala este provocata de microorganisme din grupa Bacillus mesentericus si care
se gasesc in aproape orice faina. La temperatura de coacere a painii, sporii
raman viabili . Imbolnavirea painii de aceasta boala se observa in anotimpul
cald.

Pentru a prevenii acesta boala ar trebui respectate unele masuri ca:

procesul tehnologic sa se desfasoare in stare igienica, painea sa fie bine coapta,
racirea painii sa se faca in incaperi bine ventilate si adaugarea in cantitati mici
de acid lactic in aluat.

Mucegairea painii- este o boala frecventa ce apare datorita mucegaiurilor :

Penicillium glaucum,Aspergillius glaucum, Mucor mucedo,etc.

Coaja painii este relativ saraca in apa, de aceea coaja intreaga constituie un
mijloc natural de aparare impotriva patrunderii mucegaiurilor in miez.

12
 Bibliografie

https://vdocuments.mx/download/controlul-calitatii-fainii-si-a-produselor-de-
panificatie-produselor-de-panificatie
https://vdocuments.mx/download/managementul-calitatii-planificarea-calitatii

13