ELECTROCHIMIA

Electrochimia cuprinde două părţi distincte:

Fenomene de transport ionic în soluţie (echilibrul ionic în soluţie, în general descrierea
ionului în soluţie);

Traversarea de către ioni a interfeţei metal-electrolit (cinetica de electrod).

CONDUCTORII IONICI
Un sistem electrochimic (pilă electrică sau celulă de electroliză) constă în general din
două interfeţe, în cadrul cărora un conductor electronic (metal) se găseşte în contact cu unul
sau mai mulţi conductori ionici (soluţii de electrolit).

Obţinerea conductorilor ionici (a ionilor mobili)

Obţinerea conductorilor ionici se poate realiza prin următoarele procese:

topirea electroliţilor reali sau ionofori (electroliţi ce conţin ionii chiar în stare pură);

dizolvarea electroliţilor reali sau ionofori;

dizolvarea electroliţilor potenţiali sau ionogeni (electroliţii ce generează ionii după
dizolvare).

CONDUCTIBILITATEA ELECTRICĂ A SOLUŢIILOR DE ELECTROLIŢI

Conductibilitatea electrică (C) reprezintă capacitatea unui conductor (soluţie de
electrolit) de a transporta curentul electric.


 (1)



 
 
    (2)
Submultiplii Siemens-ului: mS = 10-3S
µS = 10-6S

Conductibilitatea specifică sau conductivitatea

La aplicarea unui câmp electric unei soluţii de electrolit, are loc un transport de ioni.
 
 · (3)

 
 ·  
·    · 

1
  Semnificaţia conductibilităţii specifice se poate afla punând condiţia:
L = 1cm
S = 1cm2, în acest caz:

 (4)

şi prin urmare conductibilitatea specifică (γ) reprezintă conductibilitatea unei coloane din
soluţia de electrolit ce are lungimea (L) de 1cm şi secţiunea (S) de 1cm2 reprezintă
conductibilitatea dată de ionii dintr-un cm3 de soluţie.
 O altă semnificaţie a conductibilităţii specifice (γ) se află, pornind de la legea lui Ohm,
de unde rezultă:

 
(5)
se înlocuieşte rezistenţa (R) în relaţia (3) şi se obţine:
 
 · (6)

dar:

 (7)


în care:
Q = cantitatea de electricitate;
t = timpul în secunde
În acest caz relaţia conductibilităţii specifice devine:
  
 ·   ·   (8)


În relaţia (8) se dau valori unitare gradientului de potenţial (  ), suprafeţei (S) şi
timpului (t), adică:


 1 !/
S = 1cm2
t = 1sec
Conductibilitatea specifică se defineşte ca fiind cantitatea de electricitate (Q), care
străbate unitatea de suprafaţă (S), în unitatea de timp (t), sub acţiunea unui gradient de
potenţial de 1volt/cm.

2
 Determinarea conductibilităţii electrice
se realizează cu ajutorul conductometrului Radelkisz tip OK 102. Acesta este alcătuit
din două părţi:

conductometrul propriu-zis;

celula de conductibilitate.
Fiecare celulă de conductibilitate este caracterizată de o constantă, numită constanta
celulei de conductibilitate, şi are următoarea relaţie:

# (9)

Modalitate de determinare:
Pentru determinarea (θ) se folosesc soluţii etalon de KCl de diferite normalităţi:
$
θ1
%
$
θ2
&%
$
θ3
%%

Se determină media constantei celulei de conductibilitate:

( *( *(
#'  ) -+ , (10)