• orientarea creatoare către concepțiile artistice ale Antichității

• exemplaritate atemporală
Johann Wolfgang von Goethe:
Anii de ucenicie ai lui Wilhelm Meister (1795-1796)
• reprezentări ideale
• umanitate, conceptul de armonie și cel al formei (‘Formbegriff’) • Xenii (1796) - apogeu al colaborării dintre cei doi, colecţie de epigrame satirice,
•
educarea estetică a individului, civilizare cuprinzătoare gen literar: epigramatic
• delimitare de Romantism • Christoph Martin Wieland; Johann Gottfried Herder
• “clasic – sănătos, romantic – bolnăvicios” (Goethe, Conversațiile cu
Eckermann, 1829)
• colaborarea dintre Goethe și Schiller (între 1794 si 1805)

• Johann Wolfgang von Goethe (1749-1832)

• Furtună și avânt
• etapa clasică de la Weimar 1. Dezvoltarea și formarea (Bildung) - posibile

• „omul universal” • polemică împotriva diletantismului • „a te modela pe tine însuți”

• protagonist - conștiință-ecran - critică - societatea • umanitatea din individ - concept transcendent
• Anii de ucenicie ai lui Wilhelm Meister (1795/96) • poetica romanului - căutarea, călătoria, peripeția, misiunea • năzuința către totalitate
• poziție cheie în istoria literaturii germane • oglindă mobilă • utopia - necesară
• opt cărți
• traiectoria existențială a lui Wilhelm
• renunțare - cariera scenică - cadrul clasicizant

3. Eroul în drumeție
2. Eroii devin autonomi 4. Arta ca acces necesar către lume
• aventurile - necesare și indispensabile
• stație pe drumul devenirii
 • tema feminităţții
5. Rolul romanului în relație cu societatea timpului • punere în abis • Hegel: fiecare lucru are un concept și o existență
• nu doar un Bildungsroman • fantasmă erotică • Wilhelm Meister - „realizarea propriului concept”
• condițiile sociale din epocă • fascinație androgină • Friedrich Schlegel: Wilhelm Meister - una dintre “cele mai importante momente

• Wilhelm Meister vs. Suferințele tânărului Werther: transcendere a predispoziței • redempțiune prin iubire ale epocii”
• radicalitatea iubirii - moarte • conturarea ideii de ‘Bildung’
maladive wertheriene
• supraviețuitor • logodna - o relație morală (Hegel) mai mult decât una naturală • proces de devenire
• Fenomenologia spiritului (Hegel) - experiența conștiinței, un Bildungsroman al • o dimensiune socială
• trecerea de la entuziastul poetic la filistinul prozaic
• schöne Seele (“sufletul frumos”), Kant - Schiller: “o moralitate deplină constă în conștiinței • proces ghidat de o imagine, de o idee
• ne oprim „acolo unde ea se găsește pe sine și unde conceptul corespunde • imagine de sine a individului
împăcarea armonioasă a datoriei cu înclinările”
obiectului și obiectul corespunde conceptului” (Hegel)

• Schiller: „arta de a trăi” • „un roman în care personajele și întâmplările sunt scopul ultim, căci această
• conformitate și nonconformitate, hazard și necesitate carte cu totul nouă, pe care o poți înțelege numai prin tine însuți, sugerează
• contemplare a întregului
• imaginea vieții, a formării imaginea unui copil care vrea să apuce luna și stelele și să le închidă într-o
• formulă existențială optimă
• rolul artei și al exercitării unei profesii în acest domeniu cutiuță.” (Schlegel)
• importanța educației
• Novalis, Hoffmann, Eichendorff, Chamisso • obstacole - re-interpretate ca etape necesare ale parcursului
• dirijare a dezvoltării naturale
• o carte în carte, literatură în cadrul literaturii • succesul social: nu perfecțiunea tuturor aptitudinilor, ci concentrarea pe una
• asumare a vieții
• cartea a șasea: Bekenntnisse einer schönen Seele (Confesiuni ale unui suflet singură sau abilitatea de a o dedica binelui comun
• valențele autoperfecționării
frumos) • viață reală, practică, responsabilă

• ancorare socială, nu izolare spirituală • misiune concretă

• secolul al XVIII-lea: iluminism (Aufklärung) filozofic și

„Empfindsamkeit” (sentimentalism)
• rațiunea (ratio) – condiție esențială pentru înțelegerea prin experiență a lumii și
a omului
• Leibniz: multiplicitatea în unitate • Trecerea de la creația de tinerețe: în teatru - Ifigenia în Taurida și Torquato Tasso
• armonie universală - unitatea în multiplicitate • Călătoria în Italia (1786–1788)
• „Empfindsamkeit” - emoții - efectele asupra perceperii lumii, a • versiune în proză: 1779, în versuri: 1786
comportamentului și a dezvoltării morale • Roma - manifestare a ideii de civilizație europeană urbană - clasicism
• forma clasică, puritatea stilului, moștenirea grecilor antici
• contele de Shaftesbury: Characteristics of Men, Manners, Opinions, Times Johann Wolfgang von Goethe:
• sinteză între contemporaneitatea germană și arthetipurile grecești
(1711) Ifigenia în Taurida (1787)
• desăvârșire a individului - utilitate socială
• literatura - instrument de formare
• romanul - cea mai importantă formă de expresie literară a conștiinței burgheze
 • Ifigenia (gr.:“cea născută puternică”): fiica cea mare a lui Agamemnon și a
Clitemnestrei, soră a Electrei și a lui Oreste (Enciclopedia Universală Britannica)

• model: drama lui Euripide • un moment hotărâtor: redempțiunea lui Oreste - matricid - vină - pragul nebuniei
• Goethe modifică structura mitologică de bază și potențialul conflictual • răscumpărarea greșelilor prin umanitate
• umanizarea mitului • căință - purificarea sufletului
• o lume mitică și inumană + o lume rațională și umană • ispășire - purificare interioară, mărturisire a vinei
• blestemul - se dizolvă la sfârșit • eliberare de blestemul strămoșesc
• plan lăuntric, trăiri sufletești • Oreste - erou tragic - puterea suferinței,
• Goethe - Ifigenia: preoteasa umanității expierea vinei

• Ifigenia - funcție cheie • zeu vs. om —> conducătorul virtuos, blând vs. cetățeanul liber din sist.iluminist
• întreruperea mecanismul răului: • Thoas - cârmuitorul bun și corect
• Thoas: personaj marcant
• eliberarea lui Oreste • umanizat
• barbarie vs. aplicare îngăduitoare a puterii
• sacrificiul uman (de către Thoas) • Goethe: îmbinarea spritului antic cu etosul modern
• aderare la conceptul umanității
• ispita/ netrădarea lui Thoas • înscrierea umanității în dezideratele perioadei absolutiste
• noblețea - atmosfera morală - rezolvarea conflictului • raportarea la lumea greacă - persuasiune prin artă

• clasicism - transformare morală a individului vs. revoluție radicală a societății • Cadrul piesei: clasic
• Ifigenia: reprezentativă pentru idealul clasic de umanitate
• soluția: înnobilarea sufletului • respectarea unităților aristoteliene: timp, loc, acțiune
• situație decizională - opoziția dintre datorie și înclinație (‘Pflicht und Neigung’)
• Furtună și avânt: revoltă socială, luptă a eroilor, a popoarelor • concepția - gândirea cu deschideri umanitariste
• ideea umanistă: îndeplinirea datoriei și a înclinației + concilierea cele două cerințe
• grecii antici: dimensiunea înfricoșătoare (das Fürchterliche), raportarea eroului la • puritatea morală a eroinei - barbaria regelui Thoas - exaltarea nebunească a lui
• programul umanității - clasicism
absolut Oreste
• Thoas - ca domnitor - deziderat al epocii
• Goethe: catharsis - echilibrare și reconciliere • calitatea de simbol a personajului
• Thoas: subiectul acestui program pentru Ifigenia
• umanizarea, umanitatea - forța exemplului • apariția forțelor salvatoare, indicarea drumului spre seninătatea și armonia
• confirmarea programului umanității
• olimpiană vs. oamenii obișnuiți
comunicare - risc al adevărului
 • feminitate conștientă de propria influență

• simplitate (Horațiu și Racine)

• Modernitatea piesei: comprimarea adaptărilor iluministe a mitului clasic
• nuanțare psihologică a personajelor
• revalorizarea Ifigeniei
• discurs - la marginea rigorilor gramaticale
• personajul acționează autonom
• readaptarea motivelor preluate

• Thoas - „moral sense“ (Shaftesbury, Francis Hutcheson, David Hume —> a distinge
instinctiv între „bine“ și „rău“) —> cedare
• sinceritate - anagnorisis („recunoaștere“) a fraților THOAS: Tu crezi
• reconcilierea de la sfârșitul piesei Că scitul necioplit, barbarul aspru
• dezavuarea jertfei omenești
• “Deci, rege, află că se uneltește pe-ascuns un vicleșug“ Are s-audă glasul omeniei
• reclamarea adevărului și a veridicității
• Și-al adevărului, pe care grecul
severitatea legii morale - Immanuel Kant
• rezolvare fericită a piesei:
• Atreu n-a fost în stare să-l audă?
rațiune - Thoas
• act de auto-depășire: „zwischen uns sei Wahrheit!“ („între noi fie adevărul!“)
• „Și-acum, în mâna ta/ Am dat pe singurii urmași din neamul/ Lui Tantal. Poți să ne IFIGENIA: Aude glasu-acesta orice om
trimiți la moarte/ Dacă te lasă inima“ Din orice loc de pe pământ ar fi
Și căruia prin piept izvorul vieții
Îi curge proaspăt și nestingherit.

• numai Thoas - renunțare dezinteresată; iertare - rigorile postulatelor kantiene

• Ifigenia în Taurida - trecerea către etapa umanistă
• ultimele cuvinte: “Plecați cu bine!” - pildă
• dialectica între civilizație și barbarie • conflictele umane <—> conflicte sociale
• Thoas: mai etic decât grecii
• distanțarea lui Goethe față de lumea antică • soluția: înnobilarea sufletului individual
• inversare a ierarhiei de valori
• piesa „modernă“ se înscrie într-o abordare clasică • programul întregii epoci
• un barbar îi depășește pe greci
• principiul educației morale și estetice a individului
• noutatea abordării lui Goethe
 DIVINUL
După veşnice,


 Mari legi, de bronz,

Nobil fie omul,

Caritabil şi bun!
 Noi trebuie toţi

Să-mplinim CERCUL

Căci numai aceasta 
 Fiinţei noastre.

Îl deosebeşte
 • ilustrarea unui nou tip uman

De toate fiinţele 
 Dar numai omului

Ce le cunoaştem.
E menit imposibilul:

El deosebeşte,
 • ideal literar umanist
Cinste necunoscutelor,
 Alege şi judecă;

Superioare fiinţe
 El poate clipei

Abia presimţite!
 Să-i confere durată. • autoperfecționare morală, de desăvârșire și depășire a propriei condiții
Lor să le semene omul;
 Numai el are voie

Pilda lui instruiască-ne

Credinţa în ele.

Să răsplătească pe bun,
 • trăsături apolinice: armonie, moralitate, noblețe și eleganță

Să osândească pe rău, 

Căci nesimţitoare
 Să vindece şi salveze, 

Este Natura:
 Tot ce-i greşeală, cutreier
 • speranța - autodepășire
Soarele luminează 
 Cu folos să unească.

Şi rău şi binele,
 Iar noi îi cinstim


Şi nelegiuitului
 • ideal al dezvoltării și perfecționării umane
Îi ard, ca şi celui bun
 Pe nemuritori

Ca şi când ar fi oameni,

Johann Wolfgang von Goethe:
Luna şi stelele.
Săvârşind în mare
 • Wilhelm Meister; Faust Torquato Tasso (1790)
Vânt şi fluvii,
 Ceea ce-n mic face

Trăznet şi grindini
 Sau vrea omul bun.

Calea-şi urmează,
 Fie omul nobil


Şi grăbite trecând
 Caritabil şi bun!

Îl înşfacă
 Neobosit plăsmuiască

Pe unul şi altul.

Ce-i drept şi util,


Tot astfel norocul
 Un exemplu ne fie

Dibuind prin mulţime,
 Al acelor presimţite fiinţe!

Înhaţă când buclata
 

Candoare-a băiatului,
 Trad. de 

Cănd vinovatul
 Ştefan Aug. Doinaș 

Creştet pleşuv. şi Horia Stanca

• Tasso <—> Antonio: • Polaritatea și augmentarea, supralicitarea

• piesă clasicistă la nivel formal; acțiune neclasică • o societate fără impuls creativ, fără viață interioară • intreg universul, natura vie
• Torquato Tasso (1544-1595): La Gerusallemme liberata (Ierusalimul eliberat,1581) • Goethe: nu antinomia a două contrare ireconciliabile, ci polaritatea a două • Teoria culorilor: lumina și intunericul se întâlnesc în mediul umbrelor și din
complemente care au nevoie unul de celalalt pentru a se întregi polaritatea antitezei dintre ele apar culorile ca formulă augmentată a luminii
• scriitorul burghez vs. cercurile aristocratice

• destinul unui mare poet: relația dintre artă și viață, dintre creație și societate
• În Faust: principiu productiv al contrastelor - Prolog în ceruri: Mefisto: figură de • postulatul romantic al unei „poezii a poeziei“
contrast a lui Dumnezeu
• Tasso: favorit al doamnelor de la curte: prințesa Leonora, contesa Leonora Sanvitale
• idealuri vs. expectanțe sociale: calea lăuntrică vs. realitate; ființa proprie vs.
• lumina clară – întuneric —> culoare; Dumnezeu – diavol —> cea mai înaltă formă de
• Tasso - laurii poeziei, Antonio - o „coroană a cetățeanului” - artist vs. practician adaptarea la condiția de existență; artist vs. mediul
evoluție existențială
• disproporția talentului vs. concretul existenței
• Tasso - Antonio —> creație poetică de valoare
• Acțiunea: caracter aproape schematic
• • număr mic de personaje cu un spațiu egal de afirmare, simplitatea conflictului,
rolul lui Torquato Tasso
• și în Ifigenia în Taurida: dezvoltarea sentimentelor și conflictelor psihologice
• fantezia creațiilor poetice - sfera de experiențe a omului practic (Antonio) formulări alese
• Psihologizarea dramei: caracteristică a fazei neo-clasice
• Goethe: conflict rezolvabil; soluție a împăcării, fără a obliga actul creației, poezia, • respectarea unităților aristotelice de loc, timp și acțiune, limitarea la cinci
• descrierea sufletului uman: elementul de noutate al piesei Torquato Tasso
la o renunțare personaje - doctrine classique - “Racine de l’Allemagne” (Madame de Staël)
• Tasso: “Dumnezeu mi-a acordat privilegiul de a-mi cânta suferința …”

• și la nivel stilistic: • aspirația lui Tasso către necondiționalitate

- artificialitatea vorbirii celor cinci personaje • Torquato Tasso - replică la problema fundamentală a dramelor clasiciste: a da frâu • poezia - expresie a năzuinței către armonia totală
- intensitatea emoțiilor netradusă în indisciplină lingvistică liber pasiunilor • Puterea creatoare: restabilirea “erei de aur” în ființa interioară, dar care lipsește în
• Antonio despre Tasso - principiul stilistic al piesei: • încercare de a depăși parametrii Ifigeniei în Taurida lumea exterioară
“Nici el, în toiul cerții chiar, n-a spus • Tasso - singuraticul care se decupează din societate

Nici un cuvînt nedemn.” (trad. de Laura M. Dragomirescu)

• contrabalansarea realității
• subordonarea în fața vieții reale: ultimă salvare • alinierea socială vs. energia poetică:
• existența tragică ca poet: „Iar dorul meu suprem pentru durere
• fuga de și goana după viața reală
„În groaza asta nu mă recunosc, E graiul, melodia, ritmul, rima
• Tasso: îndemnuri pentru poezie
Nici nu mă rușinez mărturisind. Să-mi pot jeli adîncul suferinței.
E ruptă cîrma, nava geme-adînc • în poezie: o lume în care poate fi liber:
Și dacă-n chinuri omul amuțește,
Din toate-ncheieturile; se cască "Vreau libertate-n gînd și năzuințe,
Mie mi-e dat să cînt, să spun ce sufăr.”
Și mi se sfarmă puntea sub picioare! Destul ne îngrădește lumea-n fapte.”
Cu amîndouă brațele te-apuc!
Luntrașu-așa se-agață-n deznădejede
De stînca însăși ce-i era pieirea.”
 • Goethe: tragedia - structură conflictuală cu tensiuni antinomice ce nu găsesc o
depășire morală sau metafizică durabilă • Despre artă și Antichitate (1818) - conceptul de “literatură universală” - evoluție
• semnul formal al tragediei: nu catharsis-ul, ci structura antinomiei contemporană specifică: circulația liberă a ideilor
• • Faust: diverse aspecte ale literaturilor popoarelor din diferite epoci
constelația tragică fundamentală - oglindire a contradicțiilor a căror unitate trebuie
• Caracteristica principală a unei opere: claritatea, comprehensibilitatea
recunoscută
• tragedia antică: necesitate vs. împlinire
Johann Wolfang von Goethe: Faust • drama modernă: libertatea subiectivă vs. acțiune

Faust (I: 1770-1775; 1788-1790; 1797-1809; II: 1825-1832)

• Doctor Johannes Faustus - legenda germană, sec. al XV-lea
• dialectică a căutării eroului ideal • “Prologul în teatru”,“Prologul în cer”
• anterior: Faust - un revoltat
• mit al superlativului existenței • Cerul - credințe medievale
• sec. al XVIII-lea, cu viziunea sa iluministă, modifică interpretarea legendei
• metamorfozele spiritului • Dumnezeu - înconjurat de îngeri, proslăvesc frumusețea creației
• Răzvrătirea - semn de curaj spiritual
• • Mefistofel - râzând de osteneala și agitația zadarnică a oamenilor
poem enciclopedic despre drama omenirii • eterna căutare inerentă omului, dreptul la gândire și idealuri
• condiția umană și finalitatea ei • prezența diavolului, a spiritului negației - stimulent al acțiunii lor
• salvarea ca om, măreție morală
• • pariu —> noblețea aspirației fundamentale a omului în ciuda ispitelor
principiile Renașterii și ale Reformei, mistică medievală, mitogie antică, • Goethe - și o aoreolare filosofică
scientism modern, artă antică

• aspirația la cunoaștere și superioritate umană • prilejul de a trăi viața ca experiment

• gradul zero al existenței
• Conștiință divizată: transcendental vs. fericirile existenței terestre • spațiu existențial adecvat opțiunilor libere
• alchimia și magia, știința: neputincioase pentru cunoașterea misterului universului
• Mefisto nu mai este o încarnare absolută a răului sau a negației • asumare voluntară a rolului
moartea - singura opțiune
• Confruntarea dintre Faust și Mefisto - un întreg tragism al vieții și al cunoașterii • Traiectul existențial - lung voiaj experimental, caracter gnoseologic
“Am studiat cu râvnă, ah, filozofia,
Din scoarță-n scoarță, dreptul, medicina,
Și din păcate chiar teologia,
Arzând de zel.
Și iată-mă acum un biet nebun,
Cuminte ca și mai înainte.
În fața semenilor sînt magistru sau chiar
doctor
De-atîția ani înțelepciunea o încerc,
Îmi port de nas discipolii
De-a curmezișul sau în cerc,
Și văd că nu putem să știm nimic.
Amărăciunea-mi arde-n piept.
Sînt eu, ce-i drept, mai breaz și mai
deștept
Decât acei magiștri, doctori, gânditori și
popi
• Faust I: simbolismul totalității
• Mefistofel - transformarea spirituală a ființelor umane
• Faust: nu cunoașterea exclusiv prin intelect
• o experiență totală, care poate da sens vieții sale
• „cosmos în miniatură”
• Mefisto: “câine” - pudel
Mefisto: Te duc, și fac ceea ce pot să fac, ia aminte. Am
eu toată puterea în cer și pe pământ? Vreau
să înnegurez simțurile paznicului. Pune
mâna pe chei, și scoate-o din beci cu mâna
ta omenească! Eu voi veghea. Vrăjiți, caii te
așteaptă. Vă călăuzesc. Aceasta pot s-o fac.
Faust: Să mergem! Să plecăm!
Toți împreună; scrupule și îndoieli
În cuget nu mi se adună.
Și nici în iad și nici de dracu teamă nu
mi-e.
În schimb nici bucurie n-am pe lume.”
(trad. de Lucian Blaga)
• Cursa pentru superlativul existențial
• definirea propriei esențe
• întinerit de băutura fermecată
• • Treptele graduale ale itinerariului
timp nedeterminat
• a putea spune clipei să se oprească
• licoarea vinului
• dorința de a străbate inaccesibilul
• clipa de plenitudine:“Oprește-te, ești atât de frumoasă!” • senzualitatea iubirii distruse de moarte
• cunoaște tot binele și tot răul existenței
• traversarea lumii iluziilor
• întâlnirea cu frumoasa Elena și cu spiritele care aduc uitarea
• Povestea lui Faust și a Margaretei • Tragedia Margaretei, care își ucide copilul - proces de auto-descoperire feminină
• Noaptea Valpurgică - răul dezgustător • ostracizare morală a femeii
• Faust: doar un aventurier • structură socială - cauza biologică vs. responsabilitate socială
• Faust II: cadru de dezbatere a marilor teme ale existenței
• omul în fața necunoscutului cosmic
• „Theatrum mundi“
• raportul de îndatoriri mutuale dintre individ și a societate
• lumea concepută ca o scenă
• limitele cunoașterii și acțiunii omenești
• Dumnezeu - judecător și regizor
• călătorie prin spații istorice și imaginare
• surprindere și reconstituire a umanității
 • Faust metamorfozat, transportat într-o altă lume
• Ev mediu alegoric
• Expo 2000 (la Hanovra), regizorul Peter Stein: punere în scenă - 23 de ore, 500 de
• Un excurs prin alchimie (crearea unui homunculus)
roluri
• o nouă “noapte valpurgică”
• Antichitate mitologică (Paris și Elena, Chiron, Icar, Philemon și Baucis
• sinteza “clasico-romantică” - întâlnirea dintre Elena (încarnare a idealului frumuseții
clasice) și Faust (în rolul unei căpetenii germanice de război)
• Euphorion - spiritul modern al unei poezii fără limite
• aluzie la lordul Byron
• intervenția unei armate de îngeri

“Elena: Omenesc desfăt iubirea

Pune-n Doi cu mîna ei;
• Faust și Mefisto - alături
Dar zeiască-i fericirea
• Euphorion - simbol al frumuseții supreme și forței lirice • asanarea un ținut mlăștinos
Și splendidă, cînd sînt trei.
• unirea clasicului cu modernul • plan de construcție umană
Faust: Toate, împlinite, sună:
• muncă, creație - contradicțiile existenței pot fi șterse
Sunt al tău, tu ești a mea;
• omul - autor al unui proiect cu destinație umană
Și stăm bine împreună;
O, de-ar fi mereu așa.”

“O mlaștină se-ntinde lângă munte,

nesfârșit,
Și infectează tot ce-am cucerit.
Băltoaca să se scurgă putredă, în mare,
Aceast-ar fi izbânda cea mai mare,
• Faust - redempțiune
Un spațiu voi deschide multor milioane,
• existența pusă în serviciul oamenilor și a libertății lor Să locuiasc-aici, nu sigur, dar în libertate
• stăpânitorul ținutului salvat din valurile mării […]
• Mefisto crede ca a câștigat prinsoarea
• patru femei bătrâne în haine cernite: Lipsa, Vina, Nevoia și Grija
• sufletul lui Faust se înalță în apoteoză cerească Întrezăresc aici o țară-paradis […]
• Faust orbește Acestui rost îi sunt cu totul închinat,
• formula rezolutorie a contractului Mijește încheierea-nalt-a-nțelepciunii:
Își merită viața, libertatea, acela numai
• spune clipei: “Rămâi, ești atât de frumoasă!”
Ce zilnic și le cucerește ne-ncetat.
Și astfel își petrec aicea pe limanul
Primejdiei, copii și tineri,
Bărbați, moșnegi, cu vrednicie, anul.
Aș vrea să văd asemenea devălmășie,
Să locuiesc cu liberul popor pe liberă
câmpie.
Acelei clipe aș putea să-i spun, întâia
oara:
Rămâi, că ești atâta de frumoasă!
Căci urma zilei mele pământene
Nici în eoni nu poate să dispară.
Și presimțind o fericire, ce înaltă se-
nfiripă,
Eu gust acum suprema clipă.”

• parcurgerea unui spațiu moral de la negație la creația generoasă
• starea de beatitudine a geniului activ, solicitat de proiectul suprem
• deschiderea spiritului uman
• Dumnezeu - dreptate
Friedrich Schiller (1759-1805)
• Hoții (1781), Conjurația lui Fiesco la Genova (1783), Intrigă și iubire (1784),
Don Carlos (1787/88) - tema libertății individuale
• Teatrul german contemporan (1782) - arta ca mimesis; drama -microcosmos
—> armonia macrocosmosului
• Scena privită ca instituție morală (1784) - Lessing - teatru național original
• Despre temeiurile plăcerii obiectelor tragice (1792) - triumful legii morale
asupra celei sociale
• mesaj de pace și de încredere în puterea salutară a creației
• poem universal
• soluție la problemele timpului și ale societății sale
• Faust, Wilhelm Meister - ispitele - necesare pentru căutarea propriei identități
• eroi programați să descopere adevăruri fundamentale
• propria interpretare, propriul sens
• Über Anmuth und Würde (Despre grație și demnitate), Vom Erhabenen
(Despre sublim) - categoria sublimului (Kant)
• sublimul - modernizarea clasicilor
• tragedia (Aristotel) - concept-paradigmă pentru tragic
• impactul afectiv în fața unui obiect teribil și înfricoșător
• Schiller: sublimul patetic
• tragedia - forma artistică supremă
• mesajul operei ca întreg: optimist
• neliniște, dezamăgire, înfrângere, căutări zădarnice
• pledoarie pentru sensurile active ale vieții
• forța creatoare a frământării umane
• dialectica dintre determinare și nedeterminare
• dispoziția antropologică a omului
• ce îl determină, ce îi este caracteristic?
• caracterul său nedefinit, deschiderea, năzuința, dorința de auto-depășire
• obținerea conceptului, a proiectului existențial
• prin acțiune nu prin contemplație
• Vita contemplativa —> viață, vita activa
• sublim - indepedență morală, nelimitare rațională
• sublimul teoretic
• sublimul practic
• sublimul contemplativ
• sublimul patetic
• “patetic sublim”
• reprezentarea vie a suferinței, pentru compasiune —> obiectul patetic
• conștiința libertății noastre morale —> obiectul sublim
• “Pateticul este estetic numai în măsura în care e sublim” (Schiller)
• suferința: nu este ultimul scop al reprezentării
• depășirea reprezentării naturii suferinde

• Kant
• tragedia - individul care suferă • frumosul —> lumea exterioară —> omul care se bucură de frumos
• rezistența morală față de suferință
• “o moralitate deplină constă în împăcarea armonioasă a datoriei cu
• condamnarea milei în sine
• act de libertate morală înclinările“ (Schiller)
• reprezentarea liberului arbitru al omului care înfruntă universul • echilibru moral și estetic - schöne Seele
• înfruntarea suferinței din viața reală
Don Carlos (1787)
• gradația emoțiilor
• tema burgheză într-un cadru politic
• provocarea spectatorului la o confruntare individuală cu emoția senzorială
• regele Filip al II-lea al Spaniei
• spațiu deschis pentru interpretare a spectatorului
• Războiul de Optzeci de ani (1568-1648) între provinciile din Țările de Jos și
• punctul cheie - peripetie
Spania
• momentele “precipitării” și “anticipării”
• Acțiunea piesei: cinci zile
• obiectivizarea acțiunii - centrul interesului și suspansului - arta dramatică a
• Personajele principale: nobili
lui Schiller
• tema centrală: năzuința spre libertate
Marchizul: Priviți
Natura-n toată măreția ei!
Pe libertate este-ntemeiată.
Și ce bogată-i ea prin libertate!
El, Ziditorul cel atotputernic,
Arunc-un vierme într-un strop
• Don Carlos - Inchiziție - jertfa personală a marchizului de Posa
de rouă
• personajul central al piesei Și chiar în spațiul mort al
putrezirii
• viziune umanistă Dă drumul unei libere voințe.
• filozofie a toleranței Creațiunea dumneavoastră însă
Ce strâmbă e și săracă este! […]
• șansele societății de a evolua
Orice virtute-o contemplați cu
• sacrificiu pentru o cauză nobilă a umanității teamă. […]
• omului ideal, nobil, cu vederi largi Regele: Și ai vrea
Să-ncerci să-ntruchipezi acest
model
Sublim în oameni din regatul
meu?
Marchizul:
Aceasta, sire, numai
dumneavoastră
Puteți s-o faceți. Hărăziți
puterea
Regească numai fericirii
Popoarelor, puterea asta care
Fu pân-acuma hărăzită numai
Splendorii tronului. Dați omenirii
Noblețea ei pierdută. Cetățeanul
Să fie iar ce-a fost, adică țelul
Coroanei. Să n-aibă nici o altă
Îndatorire decât să respecte
În ceilalți drepturi ca și ale lui.
[…]
Când, sire, din regatul
dumneavoastră
Veți face cea mai fericită țară
Din lumea-ntreagă, da, atunci
veți fi
Dator să cuceriți întreaga lume.
Dramaturgia
• drama burgheză - sec. XVIII
• tragedia istorică - principala formă de creație dramatică
• Schiller: piesele concepute pentru a fi jucate pe scenă
• dialoguri - claritatea expresiei
• creația dramatică - categorii: mila și teama
• Schiller: conceptele de tragic și înfricoșător: inseparabile.
• Don Carlos - Elisabeta de Valois, soția lui Filip al II-lea
• „Drepturile dragostei mele sunt mai vechi decât formula rostită la altar!”
• intriga curtenilor împotriva familiei regale
• sfera privată și cea publică
• dragostea de patrie
• iubirea transferată în mediul politic
• Posa: „Dați libertate gândirii!”
•
importanța retoricii
• personajele - abstracțiuni
• dominarea unui anumit mod de a gândi
• libertate a umanității
•
Don Carlos - Filip al II-lea, Elisabeta - Filip al II-lea, Marchizul de Posa - Filip
al II-lea, Marele Inchizitor - Filip al II-lea, Țările de Jos - Filip al II-lea -
individ-colectivitate - sistem.
• Filip al II-lea - monarh și victimă a puterii; personaj întunecat • lucrare dramatică scrisă în versuri - versul alb, pentaiambic - Goethe -
•piesă politică, dramă burgheză, dramă de idei, dramă a personajului
• notă modernă: tipul omului rău, dar vrednic de milă Ifigenia în Taurida
•un nou subiect politic - polemică - poetica lui Schiller
• lacrimile suveranului • tema revoluționară (“Furtună și avânt”)
• forma rigidă (clasicism)

• “Furtună și avânt” - spirit vs. corp, simțuri vs. morală, subiect vs. obiect
• clasicismul - determinarea obiectivă a frumosului
• calitate morală - estetic • Goethe: Das Göttliche (Divinul): “Edel sei der Mensch, hilfreich und
• Hoții: Moor
• estetic + moralitate gut” (“Nobil fie omul, milostiv și bun”)
• acționează frumos
• Kant: frumosul - autonom - reguli - heteronom
•
• acționează independent • omul - complet
frumosul - propriile reguli
• frumos - subiectiv și obiectiv • autosupunere - heautonomie • nevoi individuale, aşteptări societale
• autonom și heteromom - heautonom - Schiller
• perioada clasicistă