Eseuri Română

Opere și curente

Limba și literatura Română

.....Curente literare
1. Umanismul/Iluminismul 2. Pașoptismul
● importanța progresului / a educației ● teme specifice: istoria, natura, timpul
● importanța cunoașterii istoriei (tema ireversibil
istoriei) ● motive specifice: trecutul glorios, luna,
● plasarea omului în centrul atenției stelele
● originea latină a limbii române ● valorificarea folclorului și a tradițiilor
3. Romantismul 4. Realismul
● prezența antitezei ● perspectivă narativă obiectivă, narator
● evaziunea în vis omniscient și omniprezent
● prezența fantasticului ● indici de timp și spațiu care conferă
● teme specifice: iubirea veridicitate textului
● tipologii de personaje
● teme specifice: patima banului, familia
● caracter moralizator
5. Simbolismul 6. Modernismul
● prezența simbolurilor ● perspectivă narativă subiectivă
● muzicalitatea (versuri care se repetă pentru a (narator-personaj)
accentua o idee poetică) ● arta poetică (concepția autorului despre arta
● corespondența unor elemente din natură cu literară; raportul dintre poet și lumea în care
anumite stări sau sentimente trăiește)
● cromatica (prezența culorilor) ● fluxul memoriei involuntare
● sinestezia (amestec de imagini artistice) ● estetica urâtului
● amestecul de genuri
● caracterul filozofic
7. Tradiționalismul 8. Avangardismul
● promovarea istoriei, folclorului și universului ● nerespectarea normelor literaturii clasice
rural (vers liber, alternanța
● prezența regionalismelor și a arhaismelor versurilor/minusculelor/majusculelor)
● biserica - axismundi (dimensiunea religioasă ● amestec de registre stilistice (prezența
a satului) neologismelor)
● evocarea trecutului în contradicție cu ● asocieri neobișnuite de cuvinte
prezentul ● prezența redusă a figurilor de stil
9. Neomodernismul
● limbajul metaforic
● prozodia modernă (tehnica ingambamentului
- continuarea unei idei poetice în mai multe
versuri fără nicio pauză)
● imagini artistice și idei filosofice
● teme specifice: moartea, trecutul,
cunoașterea

Romantismul
.
Trăsături .
● prezența antitezei
● evaziunea în vis
● prezența fantasticului
● teme specifice: iubirea
Opere .
1. Luceafărul
● Evaziunea în vis
● Antiteza
● Tema: Condiția omului de geniu; dragostea, cunoașterea
● Idei poetice: Destinul omului de geniu și neîmplinirea lui în iubire
Inițierea fetei în tainele iubirii
● Elemente: titlu și imaginar poetic

Luceafărul TEMĂ ȘI VIZIUNE

Opera „Luceafărul” de Mihai Eminescu este un poem de dragoste apărut prima dată în
ㅡ
1883 în „România Jună” din Viena, fiind totodată cea mai importantă operă a romantismului
Curent
Romantism românesc. Textul este o alegorie pe tema geniului, dar și o meditație asupra condiției umane.
Estetica romantică se caracterizează prin prezența evaziunii în vis, dar și prin folosirea
Evaziunea în vis antitezei ca procedeu artistic. În primul rând, comunicarea dintre Luceafăr și fată are loc în vis:
„o urma adânc în vis”, „Pe ochii mari, bătând închiși”. În vis, frumoasa fată de împărat se
îndrăgostește de Luceafăr, a cărui prezență o invocă printr-o formulă incantatorie: „Coboară-n
jos, luceafăr blând, / Alunecând pe-o rază, / Pătrunde-n casă și în gând / Și viața-mi luminează!”,
invocația fetei având drept consecință întruparea astrului. Prima ipostază în care apare astrul

în visul fetei este aceea angelică, prezentându-se portretul fizic al Luceafărului: „Părea un tânăr

voievod / Cu păr de aur moale, / Un vânăt giulgi se-ncheie nod / Pe umerele goale”.
Antiteza Caracterul romantic al poeziei este evidențiat și de preferința poetului pentru antiteze.
Astfel, putem observa opozițiile stabilite între cele patru tablouri precum: terestru-cosmic,
etern-efemer, geniu-mediocritate sau feminin-masculin, care redau deschiderea poetului
pentru stilul romantic. Meditația Demiurgului accentuează antiteza dintre mediul terestru și
cel cosmic, dar și opoziția dintre omul obișnuit și omul de geniu. Muritorii sunt supuși
norocului („ei doar au stele cu noroc”) și deșertăciunii („și prigoniri deșarte”, „ei nu mai doar
durează-n vânt / Deșarte idealuri”), spre deosebire de elementele spațiului cosmic și ființele
superioare, care sunt nemuritoare și susțin echilibrul universal.
Tema centrală a poemului constă în condiția omului de geniu, precum și raportarea
ㅡ
Temă și viziune acestuia la lumea înconjurătoare, la problema dragostei și a cunoașterii. Iubirea se regăsește în
dublă ipostază: cea cosmică (între Hyperion și fata de împărat) și cea terestră (între Cătălin și
Cătălina).
Tema și viziunea despre lume este surprinsă prin intermediul ideilor poetice. Una dintre
ㅡ
ideile poetice surprinse în poezie este destinul omului de geniu și neîmplinirea lui în iubire.
Idee 1
Destinul omului de Povestea de dragoste dintre Luceafăr și fata de împărat este imposibilă, cei doi aparținând
geniu și unor lumi diferite: „Deși vorbești pe înțeles / Eu nu te pot pricepe”. Luceafărul conștientizează
neîmplinirea lui în diferența care îi separă („Eu sunt nemuritor, / Și tu ești muritoare”), acesta acceptând sacrificiul
iubire de a renunța la propria nemurire pentru a putea experimenta sentimentul iubirii. Astfel, acesta
călătorește în zbor spre Demiurg, singurul care este capabil de a-i schimba condiția. Cu toate
acestea, Tatăl Luceafărului refuză să îi ofere nemurirea, explicându-i absurditatea dorinței lui:
„Ei doar au stele cu noroc / Și prigoniri de soarte, / Noi nu avem nici timp, nici loc, / Și nu
cunoaștem moarte”. Ajuns înapoi pe pământ, Luceafărul îi surprinde pe Cătălin și Cătălina
trăindu-și povestea de dragoste. Astfel, acesta conștientizează că relația om-geniu este
incompatibilă, păstrându-și starea inițială: „Trăind în cercul vostru strâmt / Norocul vă petrece, /
Și eu în lumea mea mă simt / Nemuritor și rece”. Ultimul tablou prezintă iubirea împlinită dintre
cei doi pământeni, Luceafărul fiind steaua lor norocoasă la dorința Cătălinei: „- Cobori în jos,
luceafăr blând, / Alunecând pe-o rază, / Pătrunde-n codru și în gând, / Norocu-mi luminează!”.
O altă idee poetică prezentă în text este inițierea fetei în tainele iubirii. În opoziție cu
ㅡ
povestea de dragoste dintre Luceafăr și fata de împărat, tabloul al doilea prezintă idila dintre
Idee 2
Inițierea fetei în Cătălin și Cătălina, surprinzându-se legătura sentimentală dintre ființele lumii terestre. Între cei
tainele iubirii doi ia naștere o dragoste lumească, iar dialogul dintre ei accentuează și mai tare condiția lor
omenească, idila lor desfășurându-se sub forma unui joc: „Ea-l asculta pe copilaș / Uimită și
distrasă, / Și rușinos și drăgălaș, / Mai nu vrea, mai se lasă”. În momentul în care Cătălina îi
mărturisește tentația pentru Luceafăr, Cătălin continuă să susțină dragostea lumească dintre ei
doi: „- Tu ești copilă, asta e… / Hai ș-om fugi în lume, / Doar ni s-or pierde urmele / Și nu ne-or ști
de nume, // Căci amândoi vom fi cuminți, / Vom fi voioși și teferi, / Vei pierde dorul de părinți / Și
visul de luceferi”.

Aspirația geniului spre iubirea ideală este o idee esențială în acest poem, titlul susținând
ㅡ
această idee prin ilustrarea motivului central al poeziei – Luceafărul. Substantivul „Luceafăr”, în
Element 1
Titlu tradiția românească, reprezintă numele primei stele (planeta Venus) care se arată pe cer la
asfințit și răsărit, ea fiind cea mai luminoasă dintre toți aștrii. În plan alegoric, Luceafărul devine
pentru poet un simbol al omului de geniu, dotat cu o inteligență superioară, însetat de absolut
și capabil de sacrificiu pentru iubire și împlinirea creației sale ce ii va asigura nemurirea. Geniul
rămâne însa neînțeles pentru omul de rând, față de care se situează în antiteză, fiind
condamnat la nefericire și singurătate. Acesta primește numele de Hyperion („cel care zboară
pe deasupra”), având astfel acces la cunoașterea absolută, care nu le este data oamenilor
obișnuiți.
În ceea ce privește imaginarul poetic, Eminescu alcătuiește poemul din patru tablouri,
ㅡ
compuse din secvențe lirice, prin intermediul cărora poetul prezintă condiția Luceafărului în
Element 2
Imaginar poetic fața iubirii și a cunoașterii absolute. Primul tablou introduce cititorul în atmosfera de basm
caracteristică operei prin intermediul formulei de început specifice („A fost odată ca-n
povești”). Iubirea se naște lent într-un cadru nocturn, realizat prin motive romantice precum
luceafărul, marea, castelul, fereastra sau oglinda. Din cauza diferențelor dintre cele 2 ființe,
omul de geniu pornește către Demiurg pentru a renunța la nemurire, fiind dispus de sacrificiul
suprem. Tot în primul tablou, prin intermediul unor epitete și imagini vizuale, sunt surprinse
ipostazele duale ale Luceafărului: aceea de înger („Părea un tânăr voievod / Cu păr de aur
moale”) și demon („O, ești frumos, cum numa-n vis / Un demon se arată”). Al doilea tablou are în
centru idila dintre fata de împărat, care primește numele de Cătălina, și Cătălin. Asemănarea
numelor sugerează apartenența la aceeași categorie: a omului comun. Chiar dacă acceptă
iubirea pământeană, Cătălina încă aspiră la iubirea ideală pentru Luceafăr: „O, de luceafărul din
cer / M-a prins un dor de moarte”. Metafora „dor de moarte” ilustrează dualitatea ființei
pământene, aspirația specific umană spre absolut, dar și atracția către ființa inaccesibilă. Al
treilea tablou ilustrează planul cosmic și constituie zborul Luceafărului, care primește numele
de Hyperion, spre Demiurg. În ciuda drumului parcurs, acesta refuză cererea lui Hyperion
deoarece moartea acestuia ar produce moartea lumii însăși, diferența dintre cele două ființe
care determină incompatibilitatea lor fiind accentuată prin antiteza „Ei doar au stele cu noroc /
Și prigoniri de soarte, / Noi nu avem nici timp, nici loc, / Și nu cunoaștem moarte”. Demiurgul
păstrează pentru final argumentul infidelității fetei, dovedindu-i Luceafărului superioritatea sa
față de muritoarea Cătălina: „Și pentru cine vrei să mori? / Întoarce-te, te-ndreaptă / Spre-acel
pământ rătăcitor / Și vezi ce te așteaptă”. Ultimul tablou este construit simetric față de primul,
prin prezența celor două planuri: terestru și cosmic. Imaginea vizuală a cadrul romantic în care
este prezentată povestea de iubire dintre Cătălin și Cătălina este accentuată de motivele
specific eminesciene precum teiul, codrul sau luna. Unicitatea iubirii lui Cătălin este exprimată
prin intermediul declarației de iubire al acestuia, plină de metafore: „noaptea mea de patimi”,
„iubirea mea de-ntâi”, „visul meu din urmă”. Luceafărul conștientizează astfel incompatibilitatea
omului de geniu cu omul comun, arătându-și în același timp disprețul față de această
incapacitate: „Ce-ți pasă ție, chip de lut, / Dac-oi fi eu sau altul?”.
ㅡ În concluzie, poemul „Luceafărul” de Mihai Eminescu reprezintă o meditație asupra
Concluzie destinului geniului în lume: condiția superiorității lui și faptul că este incompatibil lumii terestre
și profane a oamenilor de rând.

❖ Curent: Romantismul
➢ Evaziunea în vis: comunicarea dintre Luceafăr și fata de împărat se face în vis: „o urma adânc în vis”, „Pe ochii
mari, bătând închiși”
■ Fata se îndrăgostește de Luceafăr, este invocat prin formula incantatorie: „Coboară-n jos, luceafăr
blând, / Alunecând pe-o rază, / Pătrunde-n casă și în gând / Și viața-mi luminează!” => î ntruparea astrului
■ Prima ipostază în care apare Luceafărul: angelică, portretul fizic: „Părea un tânăr voievod / Cu păr de aur
moale, / Un vânăt giulgi se-ncheie nod / Pe umerele goale”

➢ Antiteza: opozițiile stabilite între cele 4 tablouri: t erestru-cosmic, etern-efemer, geniu-mediocritate,

feminin-masculin => d eschiderea poetului pentru stilul romantic
■ Meditația Demiurgului accentuează a ntiteza dintre mediul terestru și cel cosmic și opoziția dintre omul
obișnuit și omul de geniu
■ Muritorii sunt supuși norocului ( „ei doar au stele cu noroc”) și deșertăciunii („și prigoniri deșarte”, „ei nu
mai doar durează-n vânt / Deșarte idealuri”); E lementele spațiului cosmic și ființele superioare:
nemuritoare și susțin echilibrul universal
❖ Tema: c
ondiția omului de geniu, raportarea acestuia la lumea înconjurătoare; problema dragostei și a cunoașterii
(iubirea în 2 ipostaze: c
osmică, între Hyperion și fata de împărat, și terestră, între Cătălin și Cătălina)
❖ Idee 1: Destinul omului de geniu și neîmplinirea lui în iubire

➢ Povestea de dragoste dintre Luceafăr și fata este imposibilă, aparținând unor lumi diferite („Deși vorbești pe
înțeles / Eu nu te pot pricepe”); L
uceafărul este conștient de diferența care îi separă: („Eu sunt nemuritor, / Și tu
ești muritoare”) => acceptă sacrificiul suprem => zboară spre Demiurg
➢ Demiurgul îi explică absurditatea dorinței lui: „Ei doar au stele cu noroc / Și prigoniri de soarte, / Noi nu avem nici
timp, nici loc, / Și nu cunoaștem moarte”
➢ Ajuns pe pământ, Luceafărul îi surprinde pe Cătălin și Cătălina => conștientizează că relația om-geniu este
incompatibilă, păstrându-și starea inițială: „Trăind în cercul vostru strâmt / Norocul vă petrece, / Ci eu în lumea
mea mă simt / Nemuritor și rece” => Luceafărul devine steaua lor norocoasă la dorința Cătălinei: „- C obori în jos,
luceafăr blând, / Alunecând pe-o rază, / Pătrunde-n codru și în gând, / Norocu-mi luminează!”
❖ Idee 2: Inițierea fetei în tainele iubirii

➢ În opoziție cu povestea de dragoste dintre Luceafăr și fata de împărat, t abloul 2 prezintă idila dintre Cătălina și
Cătălin => l egătura sentimentală dintre ființele lumii terestre
➢ Între cei 2 i a naștere o dragoste lumească => d ialogul accentuează condiția omenească; idila sub formă de joc:
„Ea-l asculta pe copilaș / Uimită și distrasă, / Și rușinos și drăgălaș, / Mai nu vrea, mai se lasă”
➢ Când C ătălina îi mărturisește tentația pentru Luceafăr, Cătălin continuă să susțină dragostea lumească dintre
ei: „- Tu ești copilă, asta e… / Hai ș-om fugi în lume, / Doar ni s-or pierde urmele / Și nu ne-or ști de nume, // Căci
amândoi vom fi cuminți, / Vom fi voioși și teferi, / Vei pierde dorul de părinți / Și visul de luceferi”.
❖ Element 1: T
itlu: susține ideea aspirația geniului spre iubirea ideală prin motivul central al poeziei - Luceafărul
➢ În tradiția românească: n umele primei stele (Venus) de la asfințit și răsărit, cea mai luminoasă dintre aștri
➢ În plan alegoric: Pentru poet = simbol al omului de geniu, dotat cu o inteligență superioară, însetat de absolut,
capabil de sacrificiu pentru iubire
■ Geniul rămâne neînțeles pentru omul de rând, (cu care s e află în antiteză) => c
ondamnat la singurătate
■ Primește numele de Hyperion („cel care zboară deasupra”) => are acces la cunoașterea absolută, care
nu este dată oamenilor obișnuiți
❖ Element 2: I maginar poetic: 4

tablouri compuse din secvențe lirice => c
ondiția Luceafărului în fața iubirii și a cunoașterii
➢ Tabloul 3: p lanul cosmic, zborul Luceafărului (Hyperion)

➢ Demiurgul refuză cererea lui Hyperion (moartea lui =
➢ Tabloul 1: atmosferă de basm („A fost odată ca-n povești”) moartea lumii); incompatibilitate accentuată prin antiteza
➢ Iubirea se naște într-un c adru nocturn, prin m
otive „Ei doar au stele cu noroc / Și prigoniri de soarte, / Noi nu
romantice (luceafărul, marea, castelul, fereastra, oglinda) avem nici timp, nici loc, / Și nu cunoaștem moarte”
➢ Renunțarea Luceafărului la nemurire => sacrificiu suprem ➢ La final, aduce argumentul infidelității fetei, dovedindu-i
➢ Epitete și imagini vizuale => portretul luceafărului și Luceafărului s uperioritatea sa față de muritoarea Cătălina:
ipostazele acestuia: înger („Părea un tânăr voievod / Cu păr „Și pentru cine vrei să mori? / Întoarce-te, te-ndreaptă /
de aur moale”); d emon („O, ești frumos, cum numa-n vis / Spre-acel pământ rătăcitor / Și vezi ce te așteaptă”
Un demon se arată”)
➢ Tabloul 4: s
imetric față de primul prin cele 2 planuri
➢ Tabloul 2: idila dintre Cătălin și Cătălina => a semănarea ➢ Imaginea vizuală a cadrului romantic dintre Cătălin și
numelor = apartenența la aceeași categorie: omul comun Cătălina prin motivele specific eminesciene (teiul, codrul,
➢ „O, de luceafărul din cer / M-a prins un dor de moarte” => luna)
Chiar dacă acceptă iubirea umană, încă aspiră la Luceafăr ➢ Unicitatea iubirii lui Cătălin exprimată prin declarația de
➢ „Dor de moarte” = m etafora dualității ființei pământene, iubire plin de metafore: „noaptea mea de patimi”, „iubirea
aspirația specific uman pentru absolut, atracția către ființa mea de-ntâi”, „visul meu din urmă”
inaccesibilă ➢ Luceafărul conștientizează incompatibilitatea omului de
geniu cu omul comun => disprețul față de incapacitate:
„Ce-ți pasă ție, chip de lut, / Dac-oi fi eu sau altul?”

.Realismul
Trăsături .
● perspectivă narativă obiectivă, narator omniscient și omniprezent
● indici de timp și spațiu care conferă veridicitate textului
● tipologii de personaje
● teme specifice: patima banului, familia
● caracter moralizator
Opere .
1. Baltagul (Vitoria) 2. Enigma Otiliei (Otilia)

● Perspectivă narativă obiectivă ● Perspectivă narativă obiectivă
● Indici de timp și spațiu (veridicitate) ● Tipologii de personaje
● Tema: elucidarea adevărului și săvârșirea ● Tema: patima pentru avere; maturizarea lui
dreptății; lumea pastorală Felix; frescă a burgheziei Bucureștene
● Scene: Sfatul Părintelui Dănilă (Credința) ● Scene: Primirea lui Felix (Dezinvoltura)
Parastasul (Perspicacitatea) Finalul romanului (C aracterul enigmatic)
● Elemente: incipit-final ( modalități de ● Elemente: i ncipit-final ( m
odalități de
caracterizare), conflict caracterizare), conflict
3. Ion (Ion) 4. Moara cu noroc (Ghiță)

● Perspectivă narativă obiectivă ● Perspectivă narativă obiectivă
● Indici de timp și spațiu (veridicitate) ● Teme specifice (patima banului, familia)
● Tema: problematica pământului; iubirea ● Tema: degradarea ființei umane datorită
● Scene: Hora (Prefăcătoria) patimii banului; consecințele ei negative
Sărutul pământului (Firea pătimașă) ● Scene: Numărarea banilor (P atima pentru bani)
● Elemente: incipit-final ( modalități de Omorârea Anei (Orgoliul)
caracterizare), conflict ● Elemente: i ncipit-final ( m
odalități de
caracterizare), conflict
5. Moromeții (Ilie Moromete) 6. O scrisoare pierdută (Trahanache)

● Perspectivă narativă obiectivă ● Tipologii de personaje
● Indici de timp și spațiu (veridicitate) ● Caracter moralizator
● Tema: viața socială a comunității rurale; ● Tema: surprinderea defectelor omenești;
familia; trecerea timpului viața social-politică; aparență-esență
● Scene: Cina (Autoritatea) ● Scene: Discuția dintre Tipătescu și
Tăierea salcâmului (Ironia) Trahanache (Naivitatea)
● Elemente: incipit-final ( modalități de Numărarea voturilor (Loialitatea)
caracterizare), conflict ● Elemente: l imbaj (m
odalități de
caracterizare), conflict
7. Povestea lui Harap Alb (Harap Alb)

● Perspectivă narativă obiectivă
● Caracter moralizator
● Tema: lupta dintre bine și rău
● Scene: Coborârea în fântână (Naivitatea)
Finalul basmului (Loialitatea)
● Elemente: limbaj ( m
odalități de caracterizare), conflict

Baltagul TEMĂ ȘI VIZIUNE

Opera literară „Baltagul” de Mihail Sadoveanu prezintă drumul parcurs de Vitoria și
ㅡ
Gheorghiță pentru aflarea adevărului în ceea ce privește dispariția lui Nechifor Lipan, fiind una
Curent
Realism dintre operele reprezentative ale realismului românesc.
Estetica realistă se caracterizează atât prin prezența unei perspective narative obiective,
Perspectivă cât și prin indicii de timp și spațiu care conferă textului veridicitate. Perspectiva narativă
narativă obiectivă obiectivă se realizează prin intermediul verbelor și a pronumelor la persoana a treia („a
alcătuit”, „au venit”, „nu s-a întors”). Naratorul este omniscient și omniprezent („avu cel dintâi
semn, în vis, care a împuns-o în inimă și a tulburat-o și mai mult”, „cu toate acestea hotărî cu tărie
în sine”) rămânând întotdeauna neimplicat în acțiune. Utilizând tehnica detaliului și a
observației, naratorul reconstituie lumea rurală a muntenilor, precum și acțiunile Vitoriei.
Timpul derulării acțiunii este precizat prin repere temporale precum nume de sărbători
Indici de timp și sau perioade din an: „aproape de Sfântul Andrei”, „în Postul Mare”, „10 martie”. Cadrul acțiunii
spațiu este satul Măgura Tarcăului, zona Dornelor și a Bistriței, dar și cel de câmpie, în Balta Jijiei.
(veridicitate) Fiind un roman realist, pentru veridicitate, traseul urmat de Vitoria conține toponime existente
pe hartă, accentuând în același timp caracterul monografic al textului.
Tema romanului este reprezentată de elucidarea adevărului și săvârșirea dreptății. Textul

ㅡ
surprinde lumea satului păstrător de tradiții, în centrul căruia se află țăranul moldovean, având
Temă și viziune
în prim-plan căutarea și pedepsirea celor care l-au ucis pe Nechifor Lipan.
O scenă semnificativă pentru tema și viziunea despre lume în este scena în care Vitoria
ㅡ
cere ajutorul părintelui Dănilă atunci când îngrijorările în ceea ce privește absența lui Nechifor
Scenă 1
Sfatul părintelui începe să o macine. Vitoria pleacă la biserică, la părintele Dănilă, unde încearcă să găsească
Dănilă alinare. Aceasta îi povestește preotului de ce este neliniștită, îi povestește visul pe care l-a avut,
însă preotul o asigură că totul e bine și nu are de ce să-și facă griji. Scena evidențiază relația
strânsă dintre biserică și oamenii satului din trecut care apelau prima dată la preotul lor pentru
orice necaz pe care îl aveau, credința lor puternică în Dumnezeu fiind o caracteristică specifică
lumii pastorale. Această scenă surprinde credința puternică a Vitoriei care apelează prima
dată la ajutorul divin, știind că doar Dumnezeu o poate călăuzi în aflarea adevărului despre
dispariția soțului ei.
O altă scenă semnificativă este scena parastasului, unde Vitoria începe o discuție
ㅡ
disimulată cu Calistrat Bogza, spunându-i că acesta nu mănâncă și nu bea destul, făcând acest
Scenă 2
Parastasul lucru pentru a nu-l acuza direct pe acesta, dar suficient pentru a realiza suspiciunea pe care
aceasta o are la adresa lui. În cele din urmă, Vitoria începe evocarea crimei cu amănunte,
stârnind un fior în participanții parastasului. Gheorghiță îl lovește cu baltagul pe Calistrat, iar
acesta recunoaște, pe patul de moarte, crima comisă alături de Ilie Cuțui. Finalul romanului pune
capăt căutărilor Vitoriei și reprezintă ultima etapă a maturizării lui Gheorghiță care este cel
care răzbună moartea tatălui său, devenind astfel stâlpul de susținere al familiei Lipan. Scena
surprinde perspicacitatea Vitoriei care, în ciuda unor dovezi concrete, reușește să reconstituie
scena crimei și mai ales să îi demaște pe adevărații criminali, aducând dreptate în familia ei,
dezvăluind în același timp adevărul tuturor celor prezenți la parastas.
Incipitul deschide romanul pe un ton liturgic: „Domnul Dumnezeu, după ce a alcătuit lumea,

ㅡ
a pus la rânduială și semn fiecărui om”, sugerându-se astfel legătura între textul biblic, implicit
Element 1
Incipit-Final atașamentul față de Dumnezeu. De la început, se conturează o viziune clară asupra lumii, faptul
că nimic nu se întâmplă fără rânduiala lui Dumnezeu. Finalul aduce, aflarea adevărului și
pedepsirea celor răi. După ce Gheorghiță îl lovește pe Bogza, Vitoria revine la starea ei inițială,
fiind îngrijorată de socotelile pe care le mai are de făcut. Ea plănuiește să meargă după oi și să
se întoarcă mereu pentru parastase la Sabasa. În urma rezolvării conflictului din sufletul său,
Vitoria rămâne aceeași femeie credincioasă, harnică, iar Gheorghiță evoluează, devenind astfel
stâlpul de susținere al familiei Lipan.

Textul prezintă două tipuri de conflicte, ambele cu efecte puternice asupra personajelor.
ㅡ
Un prim conflict, cel interior, se prefigurează la începutul romanului și este marcat de neliniștea
Element 2
Conflict Vitoriei care nu înțelege absența prelungită a lui Nechifor Lipan. Un rol important îl are visul
premonitoriu în care Nechifor trecea călare o iapă neagră, îndreptându-se către asfințit. De
aceea, oscilează între mai multe posibilități: fie întârzie, fie s-a oprit la o femeie, fie i s-a
întâmplat o nenorocire. Cunoscându-și bine soțul, nu crede primele supoziții, însă le preferă în
schimbul unei alternative sumbre, fiind un adevăr prea greu de suportat. Zbuciumul interior al
personajului este surprins de către narator sau prin intermediul monologului interior: „N-am să
mai am hodină cum n-are pârâul Tarcăului, până ce l-oi găsi pe Nechifor”. Cel de-al doilea
conflict este cel exterior și se manifestă între Vitoria și Calistrat Bogza și Ilie Cuțui. În absența
oricărei dovezi concrete, ea creează o stare de tensiune asupra celor doi, punând întrebări
incomode cu subînțeles care îi debusolează. Punctul de maximă intensitate a conflictului este
scena demascării lor, când cedează presiunii la care au fost supuși, mărturisind singuri crima.
În concluzie, pot spune că romanul „Baltagul” de Mihail Sadoveanu prezintă drumul
ㅡ
parcurs de Vitoria și Gheorghiță în căutarea lui Nechifor, cu scopul de a elucida misterul
Concluzie
dispariției lui și a-i pedepsi pe cei implicați în moartea sa. De asemenea, textul prezintă
particularități ale lumii pastorale precum unele tradiții, obiceiuri și personaje specifice.

❖ Curent: Realismul
➢ Perspectivă narativă obiectivă: v erbe și pronume la persoana a 3-a („a alcătuit”, „au venit”, „s-a întors”)
■ Prin t ehnica detaliului și a observației, naratorul reconstituie lumea rurală a muntenilor
■ Narator omniscient și omniprezent, neimplicat în acțiune: „avu cel dintâi semn, în vis, care a împuns-o în
inimă și a tulburat-o și mai mult”, „cu toate acestea hotărî cu tărie în sine”
➢ Indici de timp și spațiu (veridicitate)

■ Timpul precizat prin repere temporale precum nume de sărbători, perioade din an: „aproape de Sfântul
Andrei”, „în Postul Mare”, „10 martie”
■ Cadrul: Măgura Tarcăului, zona Dornelor și a Bistriței, Balta Jijiei => există t oponime existente pe hartă
care oferă textului v eridicitate, accentuând c
aracterul monografic
❖ Tema: e
lucidarea adevărului și săvârșirea dreptății; prezentarea satului păstrător de tradiții
❖ Scenă 1: Sfatul părintelui Dănilă: apelează la el când î ngrijorările despre absența lui Nechifor începe să o macine
➢ Evidențiază r elația strânsă dintre biserică și oamenii satului care apelau la preotul lor pentru orice necaz,
credința fiind o c
aracteristică specifică lumii pastorale
➢ Surprinde c redința puternică a Vitoriei care apelează prima dată la divinitate, știind că d oar Dumnezeu o poate
călăuzi în aflarea adevărului
❖ Scenă 2: Parastasul

➢ Pune capăt căutărilor și reprezintă u ltima etapă a maturizării lui Gheorghiță (răzbună moartea tatălui său)
➢ Surprinde p erspicacitatea Vitoriei care în ciuda unor dovezi concrete, d ezvăluie adevărul tuturor prezenți
aducând dreptate în familia ei
❖ Element 1: I ncipit-Final

➢ Romanul se deschide pe un ton liturgic: „Domnul Dumnezeu, după ce a alcătuit lumea, a pus la rânduială și semn
fiecărui om” => legătura între textul biblic, a
tașamentul față de Dumnezeu a sătenilor
➢ Se conturează o v iziune clară asupra lumii: faptul că nimic nu se întâmplă fără rânduiala lui Dumnezeu
➢ Finalul aduce aflarea adevărului și pedepsirea celor răi; Vitoria revine la starea ei inițială, fiind îngrijorată de
treburile ce o așteaptă acasă, rămânând la fel de credincioasă și harnică
➢ Gheorghiță evoluează, devenind stâlpul de susținere a familiei Lipan
❖ Element 2: C
onflict
➢ Conflictul interior = prefigurat la început (marcat de neliniștea Vitoriei) visul premonitoriu având un rol important
➢ Oscilează între mai multe posibilități, însă o alege pe cea mai puțin sumbră (întârzie, s-a oprit la o femeie)
➢ Zbuciumul interior este surprins de narator prin monologul interior: „N-am să mai am hodină cum n-are pârâul
Tarcăului, până ce l-oi găsi pe Nechifor”
➢ Conflictul exterior între Vitoria și ciobani; în absența oricărei dovezi concrete, ea c reează tensiune asupra celor
doi prin întrebări incomode cu subînțeles care îi debusolează, cei doi cedând până la urmă presiunii.

Baltagul CARACTERIZAREA PERSONAJULUI VITORIA LIPAN

Vitoria Lipan este personajul principal al romanului „Baltagul” de Mihail Sadoveanu și
ㅡ
ilustrează imaginea femeii simple de la munte. Protagonista principală, mamă a doi copii și
Statuturi
soția unui oier înstărit, se definește ca statut social prin câteva ipostaze esențiale. În primul
rând, este munteancă, respectând cu strictețe legile nescrise ale societății astfel încât caută să
își înmormânteze soțul pentru ca sufletul său să se liniștească după moarte, dar și să îi
dezvăluie pe criminali în fața tuturor. Ca tipologie, Vitoria simbolizează femeia de la munte
puternică, hotărâtă, experimentată și înțeleaptă. Mai multe ipostaze sunt surprinse pentru a
alcătui portretul moral al eroinei. Vitoria reprezintă tipul femeii de munte care nu a părăsit
niciodată locul în care s-a născut, cu credință neabătută în Dumnezeu și tradiție, citind
semnele naturii și pe cele trimise de divinitate pentru a-i lumina carea spre adevăr. Înainte de a
porni pe urmele lui Nechifor, ea se oprește la mănăstire unde se roagă la icoana Sfintei Ana. Ea
se purifică atât spiritual, cât și fizic prin post și rugăciune, dar și prin spovedanie și
împărtășanie. Personaj realist, ea este prezentată veridic cu calități și defecte, fiind prezentată
în evoluție. Dacă la începutul textul aceasta este soția lui Nechifor Lipan, până la sfârșit ea va
deveni văduvă.
Vitoria este caracterizată atât direct de către narator sau alte personaje, cât și indirect prin

ㅡ
intermediul faptelor sau gândurilor sale. Aceasta este caracterizată direct de către narator,
Element 1
Modalități de evidențiind astfel portretul său fizic: „ochii ei căprui”, „genele ei lungi, răsfrânte, încârligașe”,
caracterizare „părul castaniu”. De asemenea, ea se autocaracterizează, fiind conștientă de farmecul
feminității ei, mărturisind că Nechifor venea la ea „ca la apa cea bună”. Vitoria este
caracterizată direct și de către Gheorghiță, aceasta având o inteligență nativă bazată pe o
logică riguroasă, de abilitatea de intuiție a psihologiei celor din jur: „Mama asta trebuie să fie
fermecătoare, cunoaște gândul omului”. Protagonista este caracterizată în mod indirect prin
intermediul faptelor: dragostea pentru copii reiese din grija pentru formarea în spiritul
respectului față de valorile comunității: hărnicie și respect, dar și prin faptul că o trimite pe
Minodora la mănăstire în timpul călătoriei în căutarea lui Nechifor. Autoritatea acesteia reiese
din modul în care vorbește: „nici eu, nici bunica-ta, nici bunica-mea n-am cunoscut acestea și în
legea noastră trebuie să trăiești și tu”.
Una dintre trăsăturile Vitoriei evidențiate de-a lungul textului este credința sa puternică în
ㅡ
Dumnezeu. O scenă relevantă pentru această trăsătură este cea în care protagonista cere
Trăsătură 1
Credința puternică ajutorul părintelui Dănilă atunci când îngrijorările în ceea ce privește absența lui Nechifor începe
Sfatul părintelui Dănilă să o macine. Vitoria pleacă la biserică, la părintele Dănilă, unde încearcă să găsească alinare.
Aceasta îi povestește preotului de ce este neliniștită, îi povestește visul pe care l-a avut, însă
preotul o asigură că totul e bine și nu are de ce să-și facă griji. Scena evidențiază relația strânsă
dintre biserică și oamenii satului din trecut care apelau prima dată la preotul lor pentru orice
necaz pe care îl aveau, credința lor puternică în Dumnezeu fiind o caracteristică specifică lumii
pastorale. Această scenă surprinde credința puternică a Vitoriei care apelează prima dată la
ajutorul divin, știind că doar Dumnezeu o poate călăuzi în aflarea adevărului despre dispariția
soțului ei. Ține post negru înainte de a porni la drum în căutarea lui Nechifor, se roagă la Sfânta
Ana și o lasă pe Minodora la mănăstire până se va întoarce.
O altă trăsătură a personajului este perspicacitatea, o scenă reprezentativă fiind cea a

ㅡ
parastasului. Vitoria începe o discuție disimulată cu Calistrat Bogza, spunându-i că acesta nu
Trăsătură 2
Perspicacitatea mănâncă și nu bea destul, făcând acest lucru pentru a nu-l acuza direct pe acesta, dar suficient
Parastasul pentru a realiza suspiciunea pe care aceasta o are la adresa lui. În cele din urmă, Vitoria începe
evocarea crimei cu amănunte, stârnind un fior în participanții parastasului. Gheorghiță îl lovește
cu baltagul pe Calistrat, iar acesta recunoaște, pe patul de moarte, crima comisă alături de Ilie
Cuțui. Finalul romanului pune capăt căutărilor Vitoriei și reprezintă ultima etapă a maturizării
lui Gheorghiță care este cel care răzbună moartea tatălui său. În ciuda unor dovezi concrete,
Vitoria reușește să reconstituie scena crimei și mai ales să îi demaște pe adevărații criminali,
aducând dreptate în familia ei, dezvăluind în același timp adevărul tuturor celor prezenți.

Textul prezintă două tipuri de conflicte, ambele cu efecte puternice asupra personajelor.
ㅡ
Un prim conflict, cel interior, se prefigurează la începutul romanului și este marcat de neliniștea
Element 2
Conflict Vitoriei care nu înțelege absența prelungită a lui Nechifor Lipan. Un rol important îl are visul
premonitoriu în care Nechifor trecea călare o iapă neagră, îndreptându-se către asfințit. De
aceea, oscilează între mai multe posibilități: fie întârzie, fie s-a oprit la o femeie, fie i s-a
întâmplat o nenorocire. Cunoscându-și bine soțul, nu crede primele supoziții, însă le preferă în
schimbul unei alternative sumbre, fiind un adevăr prea greu de suportat. Zbuciumul interior al
personajului este surprins de către narator sau prin intermediul monologului interior: „N-am să
mai am hodină cum n-are pârâul Tarcăului, până ce l-oi găsi pe Nechifor”. Cel de-al doilea
conflict este cel exterior și se manifestă între Vitoria și Calistrat Bogza și Ilie Cuțui. În absența
oricărei dovezi concrete, ea creează o stare de tensiune asupra celor doi, punând întrebări
incomode cu subînțeles care îi debusolează. Punctul de maximă intensitate a conflictului este
scena demascării lor, când cei doi cedează presiunii la care au fost supuși, mărturisind singuri
crima comisă.
În concluzie, pot spune că Vitoria reprezintă tipul femeii simple din cadrul lumii pastorale,
ㅡ
care vrea cu orice preț să mențină echilibrul în familia sa, respectând tradițiile și datinile
Concluzie
transmise din generație în generație. De asemenea, ea este cea care vrea să aducă dreptatea în
familia sa pentru ca moartea lui Nechifor să fie răzbunată iar adevărul să fie scos la iveală.

❖ Introducere: Personaj realist, ea este p

rezentată veridic cu c
alități și defecte
❖ Statuturi:
➢ Social: mamă a 2 copii, s
oția unui oier înstărit (devine văduvă la sfârșit, personajul evoluând)
■ munteancă, respectând regulile nescrise ale societății (caută să își înmormânteze soțul pentru liniște)
➢ Psihologic: puternică, e
xperimentată, înțeleaptă
➢ Moral: credincioasă în Dumnezeu și tradiții: citește semnele naturii și cele de la divinitate pentru a-i lumina
calea spre adevăr => se oprește la mănăstire, se roagă la Sf. Ana și ține post, p urificându-se atât fizic cât și
spiritual
❖ Element 1: M
odalități de caracterizare
➢ Directă, de narator: „ochii ei căprui”, „genele ei lungi, răsfrânte, încârligașe”, „părul castaniu”
➢ Autocaracterizare: conștientă de farmecul feminității ei (Nechifor venea la ea „ca la apa cea bună”)
➢ De Gheorghiță (inteligență bazată pe logică): „Mama asta trebuie să fie fermecătoare, cunoaște gândul omului”
➢ Dragostea pentru copii: grija pentru formare în spiritul hărniciei și al respectului; o trimite pe fata ei la mănăstire
➢ Autoritatea (din vorbe): „nici eu, nici bunica-ta, nici bunica-mea n-am cunoscut acestea și în legea noastră
trebuie să trăiești și tu”
❖ Trăsătură 1: C
redința (S
fatul părintelui Dănilă): apelează la el când îngrijorările începe să o macine
➢ Evidențiază r elația strânsă dintre biserică și oamenii satului care apelau la preotul lor pentru orice necaz,
credința fiind o c aracteristică specifică lumii pastorale
➢ Surprinde c redința puternică a Vitoriei care apelează prima dată la divinitate, știind că d oar Dumnezeu o poate
călăuzi în aflarea adevărului (ține post, se roagă la Sfânta Ana și o duce pe Minodora la mănăstire)
❖ Trăsătură 2: P
erspicacitatea (P
arastasul)
➢ Pune capăt căutărilor și reprezintă u ltima etapă a maturizării lui Gheorghiță (răzbună moartea tatălui său)
➢ Surprinde p erspicacitatea Vitoriei care în ciuda unor dovezi concrete, d ezvăluie adevărul tuturor prezenți
aducând dreptate în familia ei
❖ Element 2: C
onflict
➢ Conflictul interior = prefigurat la început (marcat de neliniștea Vitoriei) visul premonitoriu având un rol important
➢ Oscilează între mai multe posibilități, însă o alege pe cea mai puțin sumbră (întârzie, s-a oprit la o femeie)
➢ Zbuciumul interior este surprins de narator prin monologul interior: „N-am să mai am hodină cum n-are pârâul
Tarcăului, până ce l-oi găsi pe Nechifor”
➢ Conflictul exterior între Vitoria și ciobani; în absența oricărei dovezi concrete, ea c reează tensiune asupra celor
doi prin întrebări incomode cu subînțeles care îi debusolează, cei doi cedând până la urmă presiunii.

Enigma Otiliei TEMĂ ȘI VIZIUNE

Opera literară „Enigma Otiliei” de George Călinescu prezintă întâmplările personajelor
ㅡ
principale precum Felix Sima, Otilia Mărculescu sau Costache Giurgiuveanu fiind astfel una
Curent
Realism dintre operele reprezentative ale realismului românesc.
Perspectivă cât și prin prezența unor tipologii de personaje. Perspectiva narativă obiectivă se realizează
narativă obiectivă prin intermediul verbelor și a pronumelor la persoana a treia („primi”, „se duse”, „îl uimi”).
Naratorul este omniscient („Simion îl suferea pe Stănică”) și omniprezent („zile întregi,
Pascalopol fu absorbit de treburile moșiei”), rămânând întotdeauna neimplicat în acțiune.
Acesta folosește tehnica detaliului semnificativ pentru a oferi textului un caracter veridic,

astfel încât descrierea străzii și casei sugerează, prin detaliile surprinse, contrastul dintre
pretenția de confort și bunul gust a unor locuitori și realitatea prin diversitatea arhitecturală.
O altă trăsătură specifică realismului este tipologia de personaje. Astfel, Costache
Tipologii de Girurgiuveanu întruchipează trăsăturile clasice ale avarului, Stănică Rațiu încadrându-se în tipul
personaje
arivistului fără scrupul moral, activitatea lui rezumându-se la căi de a obține bani de la oricine.
În ceea ce o privește pe Aglae, ea este „baba absolută fără cusur în rău”, având ca trăsături
acreala, lăcomia de bani, spiritul cârcotaș și răutatea. Felix reprezintă intelectualul, ambițiosul,
iar Aurica este f ata bătrână, d ezechilibrată psihic, lipsită de orice atractivitate feminină.
Tema romanului este reprezentată de patima pentru avere prin motivul moștenirii și al
ㅡ
paternității, însă și maturizarea tânărului Felix, care înainte de a-și face o carieră trăiește
Temă și viziune
experiența iubirii și a relațiilor de familie. Romanul este o frescă a burgheziei bucureștene de la
începutul secolului XX, prezentată în aspectele ei esențiale, punând în prim plan banul ca
valoare într-o societate degradată moral.
O scenă semnificativă pentru temă și viziunea în roman este cea în care Felix este primit în
ㅡ
casa Giurgiuveanu. Odată ajuns, Otilia îi face cunoștință cu membrii familiei Tulea, alcătuită din
Scenă 1
Primirea lui Felix Aglae, sora lui Costache, Simion, soțul acesteia și cei 3 copii: Olimpia, Aurica și Titi. Felix asistă la
jocul de table care adună toate personajele în jurul mesei, fiecare având o notă aparte prin
trăsăturile sale de caracter: moș Costache și Aglae sunt axați pe câștig pe când Pascalopol este
dezinteresat. Naratorul creează prin intermediul scenei o atmosferă neprimitoare, dar și
imaginea mediului în care pătrunde tânărul. Replicile Aglaei anticipează conflictul, iar
atitudinea protectoare a Otiliei surprinde atașamentul lui Felix față de aceasta.
O altă scenă semnificativă pentru temă și viziune este scena în care Stănică îi fură banii lui
ㅡ
moș Costache. Brusc, Stănică se arată interesat de sănătatea lui Costache, întrebând-o pe Otilia
Scenă 2
Furtul banilor de acesta. După ce Otilia pleacă de acasă, Stănică se asigură că nu este văzut de nimeni și intră
în odaia lui moș Costache, întrebându-l cum se simte. Costache, bănuind intențiile lui Stănică, îl
întreabă de ce a venit la el, începând să se agite. Apropiindu-se de bătrân, acesta îi pune întrebări
care îl deranjează. Văzând că Stănică ia banii de sub saltea și se îndreaptă spre ieșire, Costache
are un atac și moare. Scena evidențiază caracterul lui Stănică, acesta fiind omul capabil de
orice pentru a-și atinge scopul, ajungând să cauzeze până și moartea unui om. De asemenea,
scena prezintă și tema banilor, Costache reprezentând tipul avarului, care ține banii sub saltea,
simțind nevoia de a-i ține aproape de el.
Conflictul central are loc între familia Tulea și Costache, având la bază problema
ㅡ
moștenirii. Aglae își urmărește neobosit interesele și pe cele ale copiilor săi, fiind în luptă cu
Element 1
Conflict toți pe care îi vede ca amenințări ale acestor interese. Răutatea acesteia devine nucleu
generator al conflictelor familiei: între ea și Costache, pentru moștenirea pe care cel din urmă
ar vrea să i-o lase Otiliei și între familia ei și Otilia, pentru aceeași moștenire. Pe lângă
conflictele exterioare pentru avere, există un conflict interior din sufletul lui Felix și are în
vedere sentimentul de dragoste pentru Otilia, care la rândul ei dezvoltă un alt conflict: fata are
de ales între iubirea ideală despre care vorbește Felix și viața lipsită de orice griji reprezentată
de Pascalopol. Ea încearcă să își motiveze hotărârea de a fugi la Paris cu cel din urmă, aceasta
încercând să-l convingă că despărțirea lor este un lucru bun pentru el.

Incipitul romanului realist apelează la descrierea minuțioasă pentru a fixa veridic cadrul
ㅡ
temporal („într-o seară de la începutul lui iulie 1909”) și spațial (casa lui moș Costache, situată
Element 2
Incipit-Final pe strada Antim). Tot aici se prezintă personajele principale, sugerându-se conflictul și
principalele planuri epice. Strada este descrisă prin epitetele „pustie” și „întunecată”, de unde
reiese tristețea care controla casele locuite pe ea, astfel destinul unor personaje era prescris
încă din incipit. Finalul este închis, marcând rezolvarea tuturor conflictelor, și este urmat de un
epilog. Simetria cu incipitul se realizează prin reluarea aceleiași imagini a casei lui moș
Costache, din perspective temporale diferite. Pretextul pentru reluarea descrierii inițiale este
vizita pe care o face Felix pe strada Antim, după întâlnirea cu Pascalopol, pentru a revedea un
spațiu definitoriu pentru adolescența sa, acesta amintindu-și cuvintele de la început: „Aici nu
stă nimeni!”
În concluzie, pot spune că tema și viziunea despre lume și creație în romanul „Enigma
ㅡ
Otiliei” de George Călinescu constă în prezentarea vieții omenești, abordându-se tema banilor
Concluzie
care afectează relațiile dintre rude, dar și tema iubirii care este trăită de tânărul Felix.

➢ Perspectivă narativă obiectivă: v erbe și pronume la persoana a 3-a („primi”, „se duse”, „îl uimi”)
■ Narator omniscient: „Simion îl suferea pe Stănică” și o
mniprezent: „zile întregi, Pascalopol fu absorbit de
treburile moșiei”
■ Tehnica detaliului semnificativ oferă textului un caracter veridic (descrierea străzii și a casei sugerează
contrastul dintre pretenția de confort și bunul gust a unor bogați și realitatea prin arhitectura variată)
➢ Tipologii de personaje
■ Avarul (Costache Giurgiuveanu), arivistul fără scrupul moral, activitatea lui rezumându-se la căi de a
obține bani de la oricine (Stănică Rațiu), intelectualul, ambițiosul (Felix)
■ „baba absolută fără cusur în rău”, având ca trăsături a creala, lăcomia de bani, spiritul cârcotaș și
răutatea (Aglae), fata bătrână, dezechilibrată psihic, lipsită de orice atractivitate feminină (Aurica)
❖ Tema: p
atima pentru avere prin motivul moștenirii și al paternității; m
aturizarea tânărului Felix care înainte de a-și face o
carieră trăiește experiența iubirii și a relațiilor de familie
➢ frescă a burgheziei bucureștene; pune în prim plan banul ca valoare într-o societate degradată moral
❖ Scenă 1: Primirea lui Felix

➢ Felix asistă la un joc de table care adună toate personajele la masă, fiecare a vând o notă aparte prin trăsăturile
sale de caracter: moș Costache și Aglae sunt axați pe câștig, iar Pascalopol este dezinteresat
➢ Naratorul creează prin intermediul scenei o atmosferă neprimitoare și i maginea mediului în care pătrunde Felix
➢ Replicile Aglaei a nticipează conflictul; a
titudinea protectoare a Otiliei surprinde atașamentul lui Felix față de ea
❖ Scenă 2: Furtul banilor

➢ Scena evidențiază c aracterul lui Stănică, el fiind omul capabil de orice pentru a-și atinge scopul (ajunge la omor)
➢ Scena prezintă t ema banilor, Costache reprezentând tipul avarului care ține banii sub saltea, simțind nevoia de
a-i ține aproape de el
❖ Element 1: C
onflict: între familia Tulea și Costache, având la baza problema moștenirii
➢ Aglae Tulea își urmărește neobosit interesele și pe cele ale copiilor săi, f iind în luptă cu toți pe care îi vede ca
amenințări ale acestor interese
➢ Răutatea ei devine nucleul generator al celorlalte conflicte: între e a și Costache, p
entru moștenirea pe care cel
din urmă ar vrea să i-o lase Otiliei și între f amilia ei și Otilia, pentru aceeași moștenire
➢ Conflict interior: din sufletul lui Felix (sentimentul de dragoste pentru Otilia)
■ Otilia are de ales între iubirea ideală a lui Felix și viața lipsită de orice griji a lui Pascalopol; încearcă
să-și motiveze fuga (încearcă să-l convingă pe Felix că despărțirea dintre ei este un lucru bun pentru el)

➢ Incipitul: d escrie veridic cadrul temporal și spațial
■ Se prezintă personajele principale, sugerându-se c onflictul și principalele planuri epice
■ Strada este descrisă („pustie”, „întunecată”) => tristețea prezentă și destinul prescris al unor personaje
➢ Finalul: este închis, marcând rezolvarea tuturor conflictelor; S imetria cu incipitul se realizează prin r eluarea
aceleiași imagini a casei lui moș Costache din perspective temporale diferite (vizita a fost făcută pentru ca Felix
să revadă spațiul definitoriu al adolescenței sale, r eluând cuvintele de la început: „Aici nu stă nimeni!”)

Enigma
CARACTERIZAREA PERSONAJULUI OTILIA MĂRCULESCU
Otiliei
Otilia Mărculescu este unul dintre personajele principale ale romanului „Enigma Otiliei” de
ㅡ
George Călinescu, fiind în același timp un personaj eponim, numele acesteia regăsindu-se în
Statuturi
titlu.
Din punct de vedere social, Otilia este o tânără de optsprezece ani, fiica celei de-a doua
soții a lui Costache Giurgiuveanu, o femeie frumoasă și bogată care murise după cinci ani de
căsnicie, lăsându-i soțului averea. Ea este sus pe scara socială, fiind obișnuită cu luxul acelei
vremi, lux ce îi era oferit atât de unchiul Costache cât și de Pascalopol. Astfel, Otilia este de
asemenea o tânără bogată, studentă la Conservator, care știe să cânte foarte bine la pian. Pe
plan psihologic, Otilia este indecisă prin faptul că nu știe ce vrea în privința lui Pascalopol și a
lui Felix, dar totuși știe că vrea ca cineva să îi ofere lux și să îi îndeplinească toate dorințele,
dovada fiind hotărârea ei de a se căsători cu un conte din Buenos Aires. În ceea ce privește
statutul moral, este o persoană caldă și deschisă, lucru ce reiese din primirea lui Felix în casa
lor, deși cei doi nu se cunoșteau până atunci. În plus, ea încearcă să se ocupe de el cât mai bine
pentru a-l face să se simtă ca acasă.
Personajul principal este caracterizat atât indirect, prin intermediul faptelor și a gândurilor,

ㅡ
dar și direct de către celelalte personaje. Caracterizarea directă făcută de narator arată vârsta
Element 1
Modalități de de 18 ani, tânără, fiica celei de-a doua soții a lui Costache Giurgiuveanu, el crescând-o ca pe
caracterizare fiica lui. Otilia este caracterizată direct și de către alte personaje precum Felix, care îi
alcătuiește portretul fizic odată ce o vede pentru prima dată: „Avea un cap prelung și tânăr de
fată, încărcat de bucle, căzând până la umeri. Fată subțirică, îmbrăcată într-o rochie foarte largă
pe poale, dar strânsă tare la mijloc”. Pascalopol vede în Otilia „o mare trensărită, un
temperament de artistă, femeie în devenire”. În ceea ce privește caracterizarea indirectă,
aceasta reiese din faptele și gesturile Otiliei, ilustrându-se astfel un personaj complex, de
neînțeles, acesta fiind motivul „enigmei” ei. În relația cu celelalte personaje, ea dă dovadă de
înțelegere. Deși îl iubește pe Felix, este i ndecisă pe cine să aleagă între el și Pascalopol.
Una dintre trăsăturile Otiliei surprinsă de-a lungul textului este dezinvoltura, o scenă
ㅡ
reprezentativă fiind cea de la începutul textului, când aceasta îi prezintă lui Felix casa și
Trăsătură 1
Dezinvoltura membrii care trăiesc acolo. Otilia îi face cunoștință cu membrii familiei Tulea, alcătuită din Aglae,
Primirea lui Felix sora lui Costache, Simion, soțul acesteia, și cei 3 copii: Olimpia, Aurica și Titi. Felix asistă la jocul
de table care adună toate personajele în jurul mesei, după care este dus de către Otilia într-o
cameră dezordonată. Ajuns în casa Giurgiuveanu, Felix se simte obosit, dar Otilia a uitat să îi
pregătească o cameră, așa că îl primește în camera ei deși abia l-a cunoscut, cei doi dormind în
același pat. Gestul denotă libertatea personajului în ceea ce privește relațiile cu persoanele din
jurul ei, astfel încât îl conduce pe Felix într-un loc intim încă de la prima lor întâlnire.
O altă trăsătură care iese în mod special este caracterul enigmatic al Otiliei, care
ㅡ
reprezintă însuși motivul titlului. În scena de la sfârșitul romanului este surprins momentul în
Trăsătură 2
Caracterul care Otilia vine la Felix la o oră târzie, mărturisindu-i că nu se poate căsători acum cu el. După
enigmatic momente în care tinerii se îmbrățișează și se sărută, Otilia îi cere să o lase să doarmă în patul lui.
Finalul romanului Dimineața, Felix privi spre pat, strigând-o pe aceasta însă nu primește vreun răspuns. Acesta află
de la Marina că Otilia plecase de dimineață cu o trăsură. Scena evidențiază diferența dintre cele
două personaje, ilustrând în același timp complexitatea personajului feminin. Pe măsură ce
Felix se apropie de ea, Otilia se deschide în fața lui: câteodată ea îi mărturisește lui Felix că se
simte tristă, iar altă dată își manifestă personalitatea controversată, debordând de viață și
energie. Felix este mult prea conservator și lucid pentru a putea satisface vreodată nevoia
spirituală a Otiliei de a trăi viața nebunește. În momentul conștientizării acestui fapt, Otilia
dispare fără urmă din viața lui Felix.

Conflictul central are loc între familia Tulea și Costache, având la bază problema
ㅡ
moștenirii. Aglae Tulea își urmărește neobosit interesele și pe cele ale copiilor săi, fiind în luptă
Element 2
Conflict cu toți pe care îi vede ca amenințări ale acestor interese. Răutatea acesteia devine nucleu
generator al conflictelor familiei: între ea și Costache, pentru moștenirea pe care cel din urmă
ar vrea să i-o lase Otiliei și între familia ei și Otilia, pentru aceeași moștenire. Pe lângă
conflictele exterioare pentru avere, există un conflict interior din sufletul lui Felix și are în
vedere sentimentul de dragoste pentru Otilia, care la rândul ei dezvoltă un alt conflict. Fata are
de ales între iubirea ideală despre care vorbește Felix și viața lipsită de orice griji reprezentată
de Pascalopol. Ea încearcă să își motiveze hotărârea de a fugi la Paris cu cel din urmă, aceasta
încercând să-l convingă că despărțirea lor este un lucru bun pentru el.
În concluzie, pot spune că pot spune că Otilia este un personaj însemnat în opera lui
ㅡ
Călinescu, fiind un caracter plin de mister, trainic și cuceritor care fascinează prin sensibilitate
Concluzie
și totodată prin maturitate.

❖ Introducere: personaj eponim
❖ Statuturi:
➢ Social: tânără de 18 ani, f iica celei de-a doua soții a lui Costache Giurgiuveanu
■ Este s us pe scara socială, fiind o bișnuită cu luxul (oferit de Costache, cât și de Pascalopol)
■ Este o tânără bogată, studentă la Conservator (știe să cânte foarte bine la pian)
➢ Psihologic: indecisă prin faptul că nu știe pe cine să aleagă (Felix sau Pascalopol); știe că v rea pe cineva care
să îi ofere lux (se căsătorește cu un conte din Buenos Aires)
➢ Moral: caldă și deschisă (primirea lui Felix chiar dacă cei doi nu se cunoșteau până atunci)
❖ Element 1: M
➢ Directă, de narator: vârsta de 18 ani, f iica celei de-a doua soții a lui Costache, el crescând-o ca pe fiica lui
➢ De alte personaje: portretul fizic de către Felix („Avea un cap prelung și tânăr de fată, încărcat de bucle, căzând
până la umeri. Fată subțirică, îmbrăcată într-o rochie foarte largă pe poale, dar strânsă tare la mijloc”)
■ Pascalopol: „o mare trensărită, un temperament de artistă, femeie în devenire”
➢ Indirectă: personaj complex, de neînțeles, acesta fiind motivul „enigmei” ei
■ Dă dovadă de înțelegere în relația cu celelalte personaje
■ Indecisă (deși îl iubește pe Felix, nu știe dacă să îl aleagă pe el sau pe Pascalopol)
❖ Trăsătură 1: D
ezinvoltura ( „ Primirea lui Felix”): Otilia îi prezintă casa și membrii familiei care trăiesc acolo
➢ Îi prezintă pe membrii Familiei Tulea: Aglae, sora lui Costache, Simion, soțul acesteia, și cei 3 copii: O limpia,
Aurica și Titi
➢ Felix asistă la jocul de table care adună toate personajele în jurul mesei, după care este dus de Otilia într-o
cameră dezordonată
➢ Ajuns în casa Giurgiuveanu, Felix se simte obosit, dar Otilia uită să îi pregătească o cameră, așa că îl primește în
camera ei, cei doi dormind în același pat => libertatea personajului în ceea ce privește relațiile cu persoanele din
jurul ei (îl conduce pe Felix într-un loc intim încă de la prima lor întâlnire)
aracterul enigmatic ( Finalul romanului): reprezintă î nsuși motivul titlului
➢ Scena evidențiază d iferența dintre cele două personaje, ilustrând complexitatea personajului feminin
➢ Pe măsură ce Felix se apropie de ea, Otilia se deschide în fața lui: câteodată îi mărturisește că se simte tristă,
iar altă dată î și manifestă personalitatea controversată, debordând de viață și energie
➢ Felix este mult prea conservator și lucid pentru a putea satisface vreodată nevoia spirituală a Otiliei de a trăi
viața nebunește => în momentul conștientizării acestui fapt, Otilia dispare fără urmă din viața lui Felix
❖ Element 2: C
onflict: între familia Tulea și Costache, având la baza problema moștenirii
➢ Aglae Tulea își urmărește neobosit interesele și pe cele ale copiilor săi, f iind în luptă cu toți pe care îi vede ca
amenințări ale acestor interese
➢ Răutatea ea devine nucleul generator al celorlalte conflicte: între e a și Costache, p
entru moștenirea pe care cel
din urmă ar vrea să i-o lase Otiliei și între f amilia ei și Otilia, pentru aceeași moștenire
➢ Conflict interior: din sufletul lui Felix (sentimentul de dragoste pentru Otilia)
■ Otilia are de ales între iubirea ideală a lui Felix și viața lipsită de orice griji a lui Pascalopol
● Încearcă să-și motiveze hotărârea de a fugi la Paris cu Pascalopol, aceasta încercând să-l
convingă pe Felix că despărțirea dintre ei doi este un lucru bun pentru el

Ion TEMĂ ȘI VIZIUNE

Opera literară „Ion” de Liviu Rebreanu îl prezintă pe Ion, un țăran dintr-un sat ardelenesc,
ㅡ
care se luptă pentru a obține pământ, acesta trecând prin mai multe ipostaze pe tot parcursul
Curent
Realism textului, fiind astfel una dintre operele reprezentative ale realismului românesc.
narativă obiectivă obiectivă se realizează prin intermediul verbelor și a pronumelor la persoana a treia („le-a
păstrat”, „a mers”, „o privea”). Naratorul este omniscient („îi părea rău”) și omniprezent
(„pretutindeni pe hotar, oamenii se trudeau”), rămânând întotdeauna neimplicat în acțiune. Cu
toate acestea, el știe de la început destinul personajelor sale și prefigurează evenimentele

tragice ce vor urma prin intermediul descrierii satului și a crucii care evidențiază răul care
urmează să se abată asupra satului.
Timpul derulării acțiunii este precizat prin repere temporale precum zile ale săptămâni
Indici de timp și sau perioade din zi sau an: „Joi”, „seara”, „toamna bătea la ușă”. Cadrul acțiunii este satul
spațiu
ardelenesc Pripas și se conturează în jurul aspectelor lumii rurale precum obiceiuri legate de
(veridicitate)
marile momente din viața omului (nașterea, nunta, înmormântarea) sau relații sociale generate
de diferențele economice sau culturale (universul țăranilor, universul intelectualității rurale).
Fiind un roman realist, pentru veridicitate, romanul conține toponime existente pe hartă
(„Jidovița”, „Bistrița”), accentuându-se în același timp c aracterul monografic al textului.
Tema romanului este reprezentată de problematica pământului, a țăranului obișnuit dornic
ㅡ
de a avea pământ. Tema centrală a textului este totodată dublată de tema iubirii, amândouă
Temă și viziune
stând la baza celor două capitole principale ale romanului: „Glasul pământului” și „Glasul iubirii”.
O scenă semnificativă pentru tema și viziunea despre lume în roman este cea a horei de la

ㅡ
începutul romanului. Acțiunea începe într-o zi de duminică, moment în care locuitorii satului
Scenă 1
Hora Pripas se află la horă, eveniment la care participă toți membrii comunității, atât țăranii, cât și
intelectualii. Ion, personajul principal al romanului, decide să o ia la joc pe Ana, o fată bogată din
sat, deși el este îndrăgostit de Florica, o fată cu aceeași condiție socială ca și a lui. Venirea lui
Vasile Baciu, tatăl Anei, de la cârciuma din sat declanșează un adevărat conflict între cei doi, fata
fiind promisă lui George Bulbuc. Scena prezintă diferențele din societate prin așezarea
grupurilor în jurul horei: fruntașii satului discută separat de țăranii mijlocași, așezați pe prispă.
Fetele rămase nepoftite la dans privesc la horă, iar mamele și bătrânele vorbesc despre
gospodărie, lucru ce accentuează importanța statutului social al fetelor pentru băieții satului.
Hotărârea lui Ion de a o lua pe Ana cea bogată la joc, deși o place pe Florica cea săracă,
marchează începutul conflictului principal al textului.
O altă scenă semnificativă este cea în care Ion sărută pământul. Ion, văzându-și pământul

ㅡ
primit de la Vasile Baciu, îl analizează și începe să-l îmbrățișeze și să-l sărute. Pentru un moment
Scenă 2
Sărutarea dat, acesta se simte rușinat de ceea ce face, surprinzându-se astfel patima pentru pământ al
pământului personajului principal care pune stăpânire pe acesta („Se ridică deodată rușinat și se uită
împrejur să nu-l fi văzut cineva. Fața însă îi zâmbea de o plăcere nesfârșită”). Scena este în
legătură cu tema centrală a textului prin faptul că Ion reușește în sfârșit să-și schimbe statutul
social prin intermediul pământului. Astfel, se accentuează relația strânsă dintre Ion și pământ,
relație ce surprinde importanța pământului pentru oamenii din acea vreme. De asemenea,
scena anticipează sfârșitul tragic al lui Ion prin descrierea pământului negru, lipicios.
Conflictul central al romanului este generat de lupta pentru pământ în satul tradițional,
ㅡ
unde posesia averii aduce cu sine un anumit rang între localnici, inclusiv respectul comunității
Element 1
Conflict de oameni, drama lui Ion fiind drama țăranului sărac. Mândru și orgolios, conștient de calitățile
sale, acesta nu își acceptă condiția, fiind pus în situația de a alege între iubirea pentru Florica
și averea Anei. Conflictul exterior, de tip social, există între Ion și Vasile Baciu, dar este dublat
de conflictul interior din sufletul personajului principal, care oscilează între „glasul pământului”
și „glasul iubirii”. Totuși, aceste două chemări lăuntrice nu îl aruncă pe Ion într-o situație limită
deoarece se manifestă succesiv, nu simultan.
Incipitul romanului se concentrează asupra imaginii drumului care intră în Pripas, drumul
ㅡ
fiind un simbol al destinului care își urmează cursul, acesta fiind personificat cu ajutorul
Element 2
Incipit-Final verbelor de mișcare „aleargă”, „urcă”. Descrierea detaliată a caselor creează imaginea vizuală a
localității, trădând situația financiară a localnicilor, dar și structura tipică a unui sat tradițional.
Descrierea crucii strâmbe de la marginea satului, cu un Hristos de tinichea ruginit lângă ea, ne
introduce într-o lume în care Dumnezeu nu există. Râpele dracului anunță încă de la început
faptul că ceva rău urmează să se întâmple, iar asemănarea acoperișului lui Glanetașu cu un
cap de balaur trădează existența unui personaj rău care trăiește acolo. Descrierea finală
închide simetric textul, romanul asemănându-se cu un „corp sferoid”, ilustrându-se astfel
liniștea care se instaurează în satul Pripas după soluționarea conflictelor prin intermediul
imaginii drumului care este descris din sens invers față de incipit.
În concluzie, pot spune că tema și viziunea despre lume și creație în romanul „Ion” de Liviu

ㅡ
Rebreanu constă în evidențierea lumii ardelenești, punându-l în prim plan pe țăranul obișnuit
Concluzie
dornic de a avea pământ. De asemenea, textul evidențiază importanța statutului social în satul
de la începutul secolului al XX-lea, pământul jucând un rol important în diferențierea oamenilor.

➢ Perspectivă narativă obiectivă: v erbe și pronume la persoana a 3-a („le-a păstrat”, „a mers”, „o privea”)
■ Narator omniscient: „îi părea rău” și o mniprezent: „pretutindeni pe hotar, oamenii se trudeau”
■ Naratorul ș tie de la început destinul personajelor sale; p refigurează evenimentele tragice ce vor urma
(descrierea satului și a crucii => răul care urmează să se abată)

■ Timpul precizat prin indici temporali precum z ile ale săptămânii sau perioade din zi sau an: „Joi”,
„seara”, „toamna bătea la ușă”
■ Cadrul acțiunii: satul ardelenesc Pripas; se conturează în jurul aspectelor rurale precum obiceiuri legate
de m arile momente din viața omului sau r elații sociale generate de diferențe economice sau culturale
■ Textul conține toponime existente pe hartă („Jidovița”, „Bistrița”) => veridicitate => c
aracter monografic
❖ Tema: p roblematica pământului a țăranului obișnuit dornic de a avea pământ; tema centrală este dublată de t ema
iubirii, amândouă stând la baza celor 2 capitole principale: „Glasul pământului” și „Glasul iubirii”
❖ Scenă 1: Hora

➢ Prezintă diferențele din societate prin a
șezarea grupurilor (fruntașii satului discută separat de țăranii mijlocași
de pe prispă)
➢ Fetele nepoftite la dans privesc hora alături de mamele și bătrânele => i mportanța statutului social al fetelor
pentru băieți
➢ Hotărârea lui Ion de a o lua pe Ana cea bogată la joc, deși o place pe Florica cea săracă, marchează începutul
conflictului principal al textului
❖ Scenă 2: Sărutarea pământului: în legătură cu tema centrală (Ion reușește să-și schimbe statutul social)
➢ Se accentuează relația strânsă dintre Ion și pământ => importanța pământului pentru oamenii din acea vreme
➢ Scena prefigurează sfârșitul tragic al lui Ion prin pământul lipicios și negru
❖ Element 1: C
onflict: conflictul central este g
enerat de lupta pentru pământ
➢ În satul tradițional, posesia averii aduce un anumit rang și respect; d rama lui Ion = drama țăranului sărac
➢ Conștient de calitățile sale, n u își acceptă condiția => este p
us în situația de a alege între Florica și Ana
➢ Conflict exterior (social): între Ion și Vasile Baciu; este dublat de conflictul interior care oscilează între 2 glasuri

➢ Incipitul: se concentrează asupra i maginii drumului (simbol al destinului, personificat cu verbe de mișcare:
„aleargă”, „urcă”) care intră în Pripas
➢ Descrierea detaliată a caselor => imagine vizuală a localității => situația financiară a localnicilor și structura
tipică a satului tradițional
➢ Crucea strâmbă => lume fără Dumnezeu; R âpele dracului => ceva rău urmează să se întâmple; a coperișul lui
Glanetașu în formă de cap de balaur => existența unui personaj rău care trăiește acolo
➢ Descrierea finală închide simetric textul („corp sferoid”) => liniștea care se instaurează în urma soluționării
conflictelor prin i maginea drumului descris în sens invers față de incipit

Ion CARACTERIZAREA PERSONAJULUI ION

Ion este personajul principal eponim în opera lui Liviu Rebreanu. Acesta este un tânăr
ㅡ
țăran care încearcă prin diferite metode să obțină pământurile lui Vasile Baciu.
Statuturi
El este singurul fiu al Glanetașului și al Zenobiei, aceștia fiind o familie săracă din satul
Pripas. Pe plan psihologic, Ion era măcinat de faptul că era o persoană săracă, acesta
gândindu-se de fiecare dată la posibilitățile pe care le-ar avea dacă ar deține pământ, naratorul
spunând despre acesta faptul că „își dorea pământ încă de mic copil”. De aceea, pentru a ieși
din situația financiară șubredă, își pune în practică planurile, având un scop unic: schimbarea
statutului social prin împlinirea pe plan financiar. În ceea ce privește planul moral, personajul
principal este lacom, aceasta fiind trăsătura lui principală. Acest lucru surprinde faptul că Ion
este un personaj plat, gesturile, comportamentul și atitudinea lui necunoscând evoluția pe
parcursul romanului. Totodată, el își apără interesele, apelând la viclenie de cele mai multe ori.
Ion este caracterizat atât în mod direct de către narator și alte personaje, cât și indirect
ㅡ
prin intermediul faptelor și vorbelor sale. Inițial, el este caracterizat în mod direct de către
Element 1
Modalități de narator, beneficiind de mai multe calități: „harnic și iute ca mă-sa”, „munca îi era dragă ca ochii
caracterizare din cap”. Lipsa pământului este considerată de personajul principal o nedreptate, ceea ce
justifică dorința lui pătimașă de a avea pământ. Celelalte personaje ale romanului îi evidențiază
caracterul în funcție de conflictele în care sunt implicați cu toții. Astfel, învățătorul Herdelea îl
aprecia ca „unul dintre cei mai iubiți elevi”, iar doamna Herdelea îl considera „un băiat
cumsecade, muncitor și harnic”. Autocaracterizarea evidențiază frământările sufletești prin
monologul interior. Deși o iubește pe Florica, fata frumoasă dar săracă, dorința de posesie a
pământului îl determină să o aleagă pe Ana, fata cea bogată. Cele mai multe trăsături reies însă
din caracterizarea indirectă, din faptele și atitudinea personajului. Astfel, Ion este impulsiv,
chiar v iolent, ceea ce atrage respectul și teama celorlați flăcăi ai satului.
Una dintre trăsăturile lui Ion evidențiate pe parcursul textului este prefăcătoria. O scenă
ㅡ
relevantă pentru această trăsătură este cea a horei de la începutul romanului. Acțiunea începe
Trăsătură 1
Prefăcătoria într-o zi de duminică, moment în care locuitorii satului Pripas se află la horă, eveniment la care
Hora participă toți membrii comunității, atât țăranii, cât și intelectualii. Ion, personajul principal al
romanului, decide să o ia la joc pe Ana, o fată bogată din sat, deși el este îndrăgostit de Florica, o
fată cu aceeași condiție socială ca și a lui. Venirea lui Vasile Baciu, tatăl Anei, de la cârciuma din
sat declanșează un adevărat conflict între cei doi, fata fiind promisă lui George Bulbuc. Scena
prezintă diferențele din societate prin așezarea grupurilor în jurul horei: fruntașii satului discută
separat de țăranii mijlocași, așezați pe prispă. Fetele rămase nepoftite la dans privesc la horă,
iar mamele și bătrânele vorbesc despre gospodărie, lucru ce accentuează importanța statutului
social al fetelor pentru băieții satului. Hotărârea lui Ion de a o lua pe Ana cea bogată la joc,
deși o place pe Florica cea săracă, surprinde falsitatea personajului principal, cât și începutul
conflictului principal al textului.
O altă trăsătură a personajului este firea pătimașă a acestuia, o scenă reprezentativă fiind

ㅡ
cea în care acesta sărută pământul. Ion, văzându-și pământul primit de la Vasile Baciu, îl
Trăsătură 2
Firea pătimașă analizează și începe să-l îmbrățișeze și să-l sărute. Pentru un moment dat, acesta se simte
Sărutarea pământului rușinat de ceea ce face, surprinzându-se astfel patima pentru pământ al personajului principal
care pune stăpânire pe acesta („Se ridică deodată rușinat și se uită împrejur să nu-l fi văzut
cineva. Fața însă îi zâmbea de o plăcere nesfârșită”). Scena este în legătură cu tema centrală a
textului prin faptul că Ion reușește în sfârșit să-și schimbe statutul social prin intermediul
pământului. Acesta reușește prin perseverență, așteptare și viclenie să obțină pământurile
mult dorite. Ajunge să privească pământul cu o bucurie uriașă, sărutându-l pătimaș fără a-și da
seama. Astfel, se accentuează relația strânsă dintre Ion și pământ, relație ce surprinde
importanța pământului pentru oamenii din acea vreme. De asemenea, scena anticipează
sfârșitul tragic al lui Ion prin descrierea p ământului negru, lipicios.

Conflictul central al romanului este generat de lupta pentru pământ în satul tradițional,
ㅡ
unde posesia averii aduce cu sine un anumit rang între localnici, inclusiv respectul comunității
Element 2
Conflict de oameni, drama lui Ion fiind drama țăranului sărac. Mândru și orgolios, conștient de calitățile
sale, acesta nu își acceptă condiția, fiind pus în situația de a alege între iubirea pentru Florica
și averea Anei. Conflictul exterior, de tip social, există între Ion și Vasile Baciu, dar este dublat
de conflictul interior din sufletul personajului principal, care oscilează între „glasul pământului”
și „glasul iubirii”. Totuși, aceste două chemări lăuntrice nu îl aruncă pe Ion într-o situație limită
deoarece se manifestă succesiv, nu simultan.
În concluzie, pot spune că Ion este un personaj românesc memorabil, care este supus unui
ㅡ
destin tragic de a fi strivit de forțe mai presus de voința lui neînfrântă și de legile nescrise ale
Concluzie
satului tradițional. Acesta preferă bogăția, exprimată prin pământuri, în locul fericirii morale și a
dorințelor sufletești, astfel încât iubirea devine neînsemnată pentru el.

❖ Introducere: Personaj principal, e

ponim; tânăr țăran care încearcă să obțină pământurile lui Vasile Baciu
❖ Statuturi:
➢ Social: singurul fiu al Glanetașului și al Zenobiei, o familie săracă din Pripas
➢ Psihologic: măcinat de faptul că era o persoană săracă, gândindu-se ce ar putea să facă dacă ar avea pământ
(„își dorea pământ încă de mic copil”)
■ Pentru a ieși din situația financiară șubredă, încearcă să-și schimbe statutul social prin împlinirea pe
plan financiar
➢ Moral: lacom, viclean; personaj plat => nu evoluează
❖ Element 1: M
➢ Directă, de narator: „harnic și iute ca mă-sa”, „munca îi era dragă ca ochii din cap”
➢ Lipsa pământului este considerată o n edreptate => justifică d
orința pătimașă de a avea pământ
➢ Celelalte personaje îi evidențiază caracterul în funcție de conflictele în care sunt implicați cu toții
■ Herdelea: „unul dintre cei mai iubiți elevi”; doamna Herdelea: „un băiat cumsecade, muncitor și harnic”
➢ Autocaracterizarea: evidențiază frământările sufletești prin monologul interior (deși o iubește pe Florica cea
săracă, o alege pe Ana cea bogată)
➢ Indirectă: impulsiv, violent => atrage respectul și teama celorlalți flăcăi ai satului
refăcătoria (H
ora)
➢ Prezintă diferențele din societate prin a șezarea grupurilor (fruntașii satului discută separat de țăranii mijlocași
de pe prispă)
➢ Fetele nepoftite la dans privesc hora alături de mamele și bătrânele => i mportanța statutului social al fetelor
pentru băieți
➢ Hotărârea lui Ion de a o lua pe Ana cea bogată la joc, deși o place pe Florica cea săracă, marchează începutul
conflictului principal al textului și falsitatea personajului principal
❖ Trăsătură 2: F
irea pătimașă ( S
ărutarea pământului): în legătură cu tema centrală (Ion reușește să-și schimbe statutul)
➢ Reușește prin p erseverență, așteptare și viclenie să obțină pământurile
➢ Ajunge să privească pământul cu o bucurie uriașă, sărutându-l pătimaș fără a-și da seama
➢ Se accentuează relația strânsă dintre Ion și pământ => importanța pământului pentru oamenii din acea vreme
➢ Scena prefigurează sfârșitul tragic al lui Ion prin pământul lipicios și negru
❖ Element 2: C
➢ În satul tradițional, posesia averii aduce un anumit rang și respect; d rama lui Ion = drama țăranului sărac
➢ Conștient de calitățile sale, n u își acceptă condiția => este p
us în situația de a alege între Florica și Ana
➢ Conflict exterior (social): între Ion și Vasile Baciu; este dublat de conflictul interior care oscilează între 2 glasuri

Moara cu
TEMĂ ȘI VIZIUNE
noroc
Opera literară „Moara cu noroc” de Ioan Slavici prezintă degradarea ființei umane datorită
ㅡ
patimii banului, fiind una dintre operele reprezentative ale realismului românesc.
Curent
Realism Estetica realistă se caracterizează atât prin prezența unei perspective narative obiective,
cât și prin prezența unor teme specifice. Perspectiva narativă obiectivă poate fi observată încă
Perspectivă din incipitul nuvelei, când naratorul prezintă spațiul în care este amplasată Moara cu noroc,
narativă obiectivă folosind verbe și pronume la persoana a treia („Aici în vale e Moara cu noroc. Ori din care parte
ar veni, drumețul se bucură când o zărește din culmea dealului pleșuv”), acesta fiind omniscient
(„Ghiță ar fi avut multe de zis”) și o
mniprezent, rămânând întotdeauna neimplicat în acțiune.
Textul prezintă anumite teme specifice realismului, precum banii și familia. Tema banilor
Teme specifice este prezentă prin atitudinea lui Ghiță față de aceștia, în numele cărora personajul principal
jertfește tot. Această patimă a înavuțirii va schimba traseul existenței personajului, care va
cădea din ipostaza de om moral în cea de om imoral, care va pierde tot: liniștea, echilibrul și
familia. O altă temă prezentă este familia, care pentru Ghiță reprezintă la început motivul pentru
care acesta vrea să se îmbogățească, însă relația lui cu aceasta începe să fie afectată și
distrusă din cauza patimii sale.
Tema principală a nuvelei este degradarea ființei umane datorită patimii banului și
ㅡ
consecințele negative pe care le are aceasta asupra sufletului uman. Tema centrală a textului
Temă și viziune
este totodată dublată de tema familiei.
O scenă semnificativă pentru tema și viziunea despre lume este momentul în care Ghiță
ㅡ
este surprins singur cu ușa închisă, cercetând cu „încordată luare-aminte” banii primiți de la Lică.
Scenă 1
Numărarea banilor Acesta caută semne care ar putea arăta că ar fi furați, însă nu găsește niciun semn. Acesta „privi
câtva timp dezamăgit la bani” deoarece nu avea cum să-l demaște pe Sămădău, dar cu toate
acestea „îi părea bine” deoarece putea să păstreze banii pentru el și să nu îi dea judecătorului. În
această scenă este accentuat conflictul din sufletul lui Ghiță care dorește să facă dreptate pe
de-o parte, însă în același timp îi este greu să renunțe la bani. Din această scenă reiese și
patima lui pentru bani. În ciuda modului în care au fost câștigați, nu are puterea să renunțe la
ei, pierzându-și din demnitate și demonstrându-se importanța pe care o are banul pentru el.
O altă scenă semnificativă este cea în care Ana este omorâtă de către Ghiță, gestul fiind
ㅡ
rezultatul disperării unui om care nu mai are nimic de pierdut. Dispus să facă orice pentru a se
Scenă 2
Omorârea Anei răzbuna, Ghiță își aruncă soția în brațele lui Lică, în timp ce el merge să-l anunțe pe jandarm că
Lică are asupra lui banii furați iar când se întoarce, Ghiță realizează că a fost trădat. Pentru a nu
lăsa nimic în urmă, cu sentimente amestecate, Ghiță o ucide din dragoste dar și din orgoliu,
neputând suporta gândul că a fost înșelat. Protagonistul realizează prea târziu că el este cel
vinovat pentru tot ce s-a întâmplat, că el s-a îndepărtat de familie și a determinat apropierea
Anei de Lică, dar nu poate accepta ideea de a o lăsa pe Ana în viață. Acest moment de maximă
tensiune acumulată în sufletul lui Ghiță denotă o decădere morală totală și o dezumanizare a
personajului care a căzut ireversibil în patima înavuțirii.
Conflictul exterior al textului este cel dintre Ghiță și Lică cauzat de patima pentru bani a
ㅡ
celor doi. Temut de întreg satul, Lică îl pune pe Ghiță să-i oferire informații privind oamenii care
Element 1
Conflict veneau la Moară. Temându-se că îl așteaptă o soartă crudă în urma unui refuz, dar și orbit de
promisiunea recompenselor, Ghiță încheie acordul cu Lică. Cu toate acestea, conflictul
principal este cel din sufletul lui Ghiță, care ajunge să acționeze împotriva firii sale și să
regrete înțelegerea făcută cu Lică. Astfel, se creează un puternic conflict interior în sufletul
protagonistului principal care este sfâșiat de dorințe puternice, dar contradictorii: să rămână
om cinstit, sau să îmbogățească alături de Lică. Ghiță se distanțează treptat de familie, căzând
în capcana Sămădăului și, deși știe că nu este corect ce face din punct de vedere moral, el
alege să continue să facă afaceri cu Lică: „Ei! Ce să-mi fac? Așa m-a lăsat Dumnezeu…! Ce să-mi
fac facă în mine e ceva mai tare decât voința mea?”

ㅡ Nuvela are o construcție simetrică, aceasta deschizându-se și închizându-se cu vorbele
Element 2 bătrânei soacre a lui Ghiță care exprimă caracterul moralizator al textului. Vorbele de la început
Incipit-Final ale acesteia anticipează acțiunea nuvelei, destinul tragic al protagoniștilor și reflectă tema
operei. De asemenea, incipitul sugerează intenția naratorului de a crea o nuvelă tragică, soacra
lui Ghiță temându-se se o mare schimbare între relațiile dintre membrii familiei odată cu
arendarea Morii cu noroc. Imaginea drumului care șerpuiește de la stânga la dreapta
prefigurează nehotărârea lui Ghiță între dragostea pentru familie și patima pentru înavuțire.
Finalul nuvelei marchează soluționarea tuturor conflictelor, devenind astfel un final închis.
Acesta este construit în manieră simetrică, prin raportare la incipit, textul începând și
încheindu-se cu vorbele bătrânei. Aceasta pune totul pe seama destinului („Așa le-a fost dat”),
nu se revoltă împotriva situației tragice, acceptă cu resemnare cele întâmplate deoarece este
conștientă că omul nu poate să lupte împotriva propriei sorți.
În concluzie, „Moara cu noroc” de Ioan Slavici analizează conflictul interior al personajului
ㅡ
principal, urmărește procesul înstrăinării acestuia de familie și degradarea morala a acestuia
Concluzie
produsă de ispita îmbogățirii.

➢ Perspectivă narativă obiectivă: v erbe și pronume la persoana a 3-a
■ Încă din incipitul nuvelei, când se prezintă s
pațiul în care e amplasată Moara cu noroc („Aici în vale e
Moara cu noroc. Ori din care parte ar veni, drumețul se bucură când o zărește din culmea dealului pleșuv”)
➢ Teme specifice
■ Tema banilor: prezentă prin atitudinea lui Ghiță față de aceștia, în numele cărora personajul principal
jertfește tot; patima înavuțirii => om moral => om imoral și p
ierderea liniștii, echilibrului și a familiei
■ Tema familiei: reprezintă m otivul principal pentru care Ghiță dorește să se îmbogățească, însă r elația lui
cu aceasta este distrusă de patima lui pentru bani
❖ Tema: d
egradarea ființei umane datorită patimii banului și consecințele negative pe care le are aceasta asupra sufletului
uman; tema centrală textului este dublată de tema f amiliei
❖ Scenă 1: Numărarea banilor

➢ Evidențiază c onflictul din sufletul lui Ghiță care dorește s
ă facă dreptate pe de-o parte, însă în același timp î i este
greu să renunțe la bani
➢ Reiese p atima lui Ghiță pentru bani. În ciuda modului în care au fost câștigați, Ghiță nu are puterea să renunțe la
ei => își pierde demnitatea => importanța pe care o are banul pentru el
❖ Scenă 2: Omorârea Anei: r ezultatul disperării unui om care nu mai are nimic de pierdut
➢ Pentru a nu lăsa nimic în urmă, cu sentimente amestecate, o omoară pe Ana din dragoste, dar și d in orgoliu,
neputând suporta gândul că a fost înșelat
➢ Realizează prea târziu că el este cel vinovat pentru tot ce s-a întâmplat, dar nu poate accepta ideea de a o lăsa
pe Ana în viață
➢ Denotă o decădere morală totală și o d ezumanizare personajului care a
căzut ireversibil în patima înavuțirii
❖ Element 1: C
onflict
➢ Conflictul exterior: între Ghiță și Lică, c auzat de patima pentru bani a celor doi
➢ Lică îl pune pe Ghiță s ă îi ofere informații despre persoanele care veneau la Moară; t emându-se de o soartă
crudă dacă îl refuză, dar și o rbit de promisiunea recompenselor, Ghiță devine partenerul Sămădăului
➢ Conflictul interior: din sufletul lui Ghiță care ajunge s ă acționeze împotriva firii sale și să regrete înțelegerea
făcută cu Lică => sfâșiat de dorințe contradictorii: s ă rămână om cinstit sau s ă se îmbogățească alături de Lică
❖ Element 2: I ncipit-Final: c

onstrucție simetrică, deschizându-se și încheindu-se cu vorbele bătrânei (caracter moralizator)
➢ Vorbele din incipit => a nticipează acțiunea nuvelei, destinul tragic al protagoniștilor și reflectă tema operei;
dorința naratorului de a crea o nuvelă tragică (soacra se teme de o schimbare în familie odată cu arendarea)
➢ Imaginea drumului care șerpuiește p refigurează nehotărârea lui Ghiță pentru familie și patima pentru înavuțire
➢ Finalul marchează soluționarea tuturor conflictelor => final închis; este construit simetric, în raport cu incipitul =>
textul începe și se încheie cu vorbele bătrânei
➢ Bătrâna pune totul pe seama destinului, nu se revolta situației tragice și acceptă cu resemnare cele întâmplate
pentru că este conștientă că omul nu pote să lupte împotriva propriei sorți („așa le-a fost dat”)

Moara cu
CARACTERIZAREA PERSONAJULUI GHIȚĂ
noroc
Ghiță este personajul principal al nuvelei „Moara cu noroc” de Ioan Slavici și ilustrează
ㅡ
omul cinstit și harnic care cade în patima banului. Ghiță, sătul de meseria de cizmar pe care o
Statuturi
are, arendează o moară devenită han. Prin muncă și perseverență, Ghiță și familia sa reușesc
să ducă o viață îndestulată și fericită. Norocul dispare însă odată cu venirea lui Lică la han,
viața protagonistului schimbându-se drastic. Din punct de vedere al statutului social, acesta
este cizmar sărac. Este soțul Anei, cu care are 2 copii. Ghiță îți schimbă statutul social, luând în
arendă cârciuma de la Moara cu noroc, devenind astfel cârciumar. În ceea ce privește statutul

psihologic, acesta se prezintă în începutul textului ca fiind un om cinstit, sincer, însă pe
parcursul textului acesta își pierde calitățile. Pe lângă acestea, Ghiță mai este și slab, fiind
ușor influențabil, astfel devenind supus Sămădăului și neavând curaj să acționeze. Ca și
trăsături morale, se remarcă h ărnicia acestuia, dar și blândețea.
Personaj principal, masculin și individual, Ghiță este caracterizat atât în mod direct, cât și
ㅡ
indirect. Majoritatea trăsăturilor sale se deduc, însă, din faptele, vorbele și gândurile
Element 1
Modalități de personajului. Cizmarul Ghiță, devenit hangiu la Moara cu noroc este, la început, un soț și un tată
caracterizare iubitor, un om simplu, dar cu dragoste de familie și caracterizat de dorința de a reprezenta un
bun exemplu pentru familia sa. Pe parcurs, însă, caracterul lui Ghiță este întunecat de patima
banului, astfel încât până și cele mai sincere sentimente dispar: „Chipul frumos al Anei, trupul ei
fraged, firea ei blândă și glasul ei dulce nu mai puteau să străbată până la inima lui”. Când
regretul pune stăpânire pe mintea sa, este prea târziu pentru ca lucrurile să revină la normal, iar
Ghiță se transformă dintr-un om harnic și iubitor într-un adevărat criminal. Personajul este de
asemenea caracterizat în mod direct de către narator ca fiind un tânăr muncitor („un om harnic
și sârguitor, era mereu așezat și pus pe gânduri, se bucura când o vedea pe dânsa fericit”), însă
dominat de bani și avere în același timp: „se făcuse de tot ursuz din cauza banilor, se aprindea
la orice lucru de nimic, nu mai zâmbea…”. Acesta este caracterizat și de unele personaje, printre
care și Ana: „era un om blând și drept, un om cuminte”.
Una dintre trăsăturile lui Ghiță evidențiate în text este patima sa pentru bani. O scenă
ㅡ
reprezentativă este momentul în care Ghiță este surprins singur cu ușa închisă, cercetând cu
Trăsătură 1
Patima pentru „încordată luare-aminte” banii primiți de la Lică. Acesta caută semne care ar putea arăta că ar fi
bani furați, însă nu găsește niciun semn. Acesta „privi câtva timp dezamăgit la bani” deoarece nu avea
Număratul banilor cum să-l demaște pe Sămădău, dar cu toate acestea „îi părea bine” deoarece putea să păstreze
banii pentru el și să nu îi dea judecătorului. În această scenă este accentuat conflictul din
sufletul lui Ghiță care dorește să facă dreptate pe de-o parte, însă în același timp îi este greu
să renunțe la bani. Din această scenă reiese și patima lui Ghiță pentru bani. În ciuda modului în
care au fost câștigați, Ghiță nu are puterea să renunțe la ei, pierzându-și din demnitate și
demonstrându-se importanța pe care o are banul pentru el.
O altă trăsătură a personajului principal este orgoliul, care reiese cel mai bine din scena
ㅡ
omorârii Anei, gestul fiind rezultatul disperării unui om care nu mai are nimic de pierdut.
Trăsătură 2
Orgoliul Dispus să facă orice pentru a se răzbuna, Ghiță își aruncă soția în brațele lui Lică, în timp ce el
Omorârea Anei merge să-l anunțe pe jandarm că Lică are asupra lui banii furați iar când se întoarce, Ghiță
realizează că a fost trădat. Pentru a nu lăsa nimic în urmă, cu sentimente amestecate, Ghiță o
ucide din dragoste dar și din orgoliu, neputând suporta gândul că a fost înșelat. Protagonistul
realizează prea târziu că el este cel vinovat pentru tot ce s-a întâmplat, că el s-a îndepărtat de
familie și a determinat apropierea Anei de Lică, dar nu poate accepta ideea de a o lăsa pe Ana
în viață. Acest moment de maximă tensiune acumulată în sufletul lui Ghiță denotă o decădere
morală totală și o d ezumanizare a personajului c are a căzut ireversibil în patima înavuțirii.

ㅡ
celor doi. Temut de întreg satul, Lică îl pune pe Ghiță să-i ofere informații privind oamenii care
Element 2
om cinstit, sau să se îmbogățească alături de Lică. Ghiță se distanțează treptat de familie,
căzând în capcana Sămădăului și, deși știe că nu este corect ce face din punct de vedere moral,
el alege să continue să facă afaceri cu Lică: „Ei! Ce să-mi fac? Așa m-a lăsat Dumnezeu…! Ce
să-mi fac facă în mine e ceva mai tare decât voința mea?”
În concluzie, pot spune că Ghiță reprezintă tipul omului cinstit și harnic care cade în
ㅡ
patima banului, ajungând să se degradeze moral, recurgând la gesturi extreme pentru a-și
Concluzie
atinge scopurile.

❖ Introducere: ilustrează omul cinstit și harnic care cade în patima banului

➢ Ghiță, s ătul de meseria de cizmar pe care o are, a
rendează o moară devenită han
➢ Prin m uncă și perseverență, Ghiță și familia sa reușesc să ducă o viață îndestulată și fericită
➢ Norocul dispare însă odată cu venirea lui Lică la han, viața protagonistului schimbându-se drastic
❖ Statuturi:
➢ Social: cizmar la început, hangiu după ce cumpără Moara cu noroc
➢ Psihologic: cinstit, sincer, slab și ușor influențabil (devine supus Sămădăului și nu are curaj să acționeze); p
e
parcurs își pierde calitățile
➢ Moral: harnic, b
lând
❖ Element 1: M
odalități de caracterizare: personaj masculin și individual
➢ Indirectă: Soț și tată iubitor, om simplu dar cu dragoste de familie, caracterizat de dorința de a reprezenta un
bun exemplu
■ Caracterul lui este întunecat de patima banului pe parcurs => cele mai sincere sentimente
dispar („Chipul frumos al Anei, trupul ei fraged, firea ei blândă și glasul ei dulce nu mai puteau să străbată
până la inima lui”)
■ Regretul pune stăpânire pe el prea târziu => se transformă dintr-un om harnic și iubitor î n criminal
➢ Directă: d e narator: tânăr muncitor („un om harnic și sârguitor, era mereu așezat și pus pe gânduri, se bucura
când o vedea pe dânsa fericit”)
■ dominat de bani și avere: „se făcuse de tot ursuz din cauza banilor, se aprindea la orice lucru de nimic, nu
mai zâmbea…”
■ de alte personaje: Ana („era un om blând și drept, un om cuminte”)
atima pentru bani (N umăratul banilor)
ă facă dreptate pe de-o parte, însă în același timp î i
este greu să renunțe la bani
❖ Trăsătură 2: O
rgoliul (O
morârea Anei)
pe Ana în viață
➢ Denotă o decădere morală totală și o d
ezumanizare personajului care a
❖ Element 2: C
onflict

Moromeții TEMĂ ȘI VIZIUNE

Opera literară „Moromeții” de Marin Preda prezintă aspecte din viața familiei Moromete,
ㅡ
care trece prin mai multe situații care influențează atât pozitiv, cât și negativ relația membrilor
Curent
Realism acesteia, fiind una dintre operele reprezentative ale realismului românesc.
narativă obiectivă obiectivă se realizează prin intermediul verbelor și a pronumelor la persoana a treia („a mers”,
„el ridică fruntea”). Naratorul este omniscient și omniprezent („«O să mă rog de el să nu mă ia la
sapă», gândise Niculae”, „În cimitir se mai auzea un murmur nelămurit”), rămânând întotdeauna
neimplicat în acțiune. Utilizând tehnica detaliului și a observației, naratorul reconstituie

aspecte din lumea rurală precum obiceiuri sau evenimente importantă din viața sătenilor,

printre care hora, călușarii, întâlnirile din poiana lui Iocan, chemarea fetelor la poartă prin

fluierat sau secerișul.
Indici de timp și Locul și timpul acțiunii sunt fixate încă din prima frază a romanului: „în câmpia Dunării, cu
spațiu câțiva ani înaintea celui de-al Doilea Război Mondial”. Fiind un roman realist, pentru veridicitate,
(veridicitate) textul conține toponime existente pe hartă („București”, „Siliștea-Gumești”) accentuându-se în
același timp c aracterul monografic al textului prin interesul acordat vieții sociale dintr-un sat.
Tema romanului este reprezentată de viața socială a comunității rurale, la care se adaugă

ㅡ
tema familiei care este accentuată de titlul operei, care implică aducerea în prim plan a familiei
Temă și viziune
Moromete. Totodată, cele două teme sunt dublate de tema timpului care este prezent atât la
începutul, cât și la sfârșitul romanului.
O scenă semnificativă pentru tema și viziunea despre lume este cea a cinei de la începutul

ㅡ
primului volum. Încă de la începutul romanului, observăm că Ilie Moromete domină familia
Scenă 1
Cina „stând deasupra tuturor”. Primind astfel, indirect, statutul de „cap al familiei”, Moromete
stăpânește „cu privirea pe fiecare”. Modul în care membrii familiei sunt așezați la masă
conturează rolul fiecăruia în familie, dar și relațiile dintre aceștia. Niculae, fiul cel mai mic
stătea pe jos, neavând scaun la masă, lucru care evidențiază faptul că băiatul are un statut
nesemnificativ. Acesta era așezat lângă mama sa, alături de surorile sale, pe când cei trei băieți
mai mari „stăteau spre partea din afară tindei”, fapt ce anticipează fuga acestora la București și
dezintegrarea familiei. Scena cinei ilustrează ideea că aparenta unitate familială ascunde, de
fapt, un conflict care stă să izbucnească. Prin urmare, relațiile dintre membrii familiei
Moromete se degradează treptat, devenind conflictuale.
O altă scenă semnificativă este cea a tăierii salcâmului. Ilie Moromete, aflându-se în prea
ㅡ
multe datorii, hotărăște să taie salcâmul mult dorit de vecinul său, Tudor Bălosu, pentru a achita
Scenă 2
Tăierea o parte din datorii fără a vinde pământ sau oi. Astfel, Ilie îl trezește pe Achim în miez de noapte să
salcâmului îl ajute la tăierea copacului, cei doi reușind să-l doboare până dimineața următoare. Tăierea
salcâmului, duminica în zori, în timp ce în cimitir femeile își plâng morții, prefigurează
destrămarea familiei. Salcâmul tăiat făcea parte din viața familiei Moromete și, deopotrivă, din
existența satului („toată lumea cunoștea acest salcâm”), simbolizând elementul păstrător al
tradițiilor și credințelor strămoșești. Tăierea salcâmului simbolizează începutul destrămării
familiei țărănești, începutul „sfârșitului”.
Pe parcursul textului, membrii familiei Moromete sunt într-un conflict permanent, aceste
ㅡ
conflicte determinând o tensiune care va aduce în final la destrămarea familiei. Un prim conflict
Element 1
Conflict îl reprezintă dezacordul dintre tată și fii lui mari, Paraschiv, Nilă și Achim. Aceștia au
mentalități diferite asupra pământului, astfel încât Moromete îl vede ca pe o sursă de hrană, în
timp ce băieții ca pe o sursă de venit. Legătura șubredă dintre Ilie și fii săi dispare odată cu
plecarea lui Paraschiv și a lui Nilă de acasă, în timp ce Achim refuză să se întoarcă acasă,
trimițând bani doar după ce primește nenumărate telegrame de la Ilie. Acest conflict stă la baza
unui alt conflict important, și anume cel din interiorul lui Moromete. Capul familiei Moromete
credea că familia lui se va destrăma dacă nu își plătește datoriile, astfel încât ajunge să recurgă
la soluții pe care inițial le ignorase, precum tăierea salcâmului.

Incipitul și finalul sunt în strânsă legătură, elementul timpului fiind prezent în ambele părți
ㅡ
ale textului. În incipit, timpul „avea cu oamenii o nesfârșită răbdare”, iar viața oamenilor era
Element 2
Incipit-Final calmă și nu prezenta momentan conflicte mari. În continuare, se prezintă familia Moromete
care se întorcea de la câmp. De asemenea, este prezentat și primul conflict dintre Tudor
Bălosu și Ilie Moromete, Tudor dorind să cumpere salcâmul lui Moromete deși acesta îi
spusese că nu este de vânzare. În ceea ce privește finalul, față de incipit, este prezentat timpul
care „nu mai avea răbdare”, accentuându-se astfel trecerea ireversibilă a timpului. Acest lucru
conferă romanului o simetrie care surprinde ideea timpului ca un element necruțător și
intolerant. De asemenea, această relație evidențiază drumul însingurării lui Moromete: dacă în
incipit e înconjurat de familie, ceea ce îi conferă un anumit statut, în final e singur și retras.
În concluzie, pot spune că tema și viziunea despre lume și creație în romanul „Moromeții”
ㅡ
de Marin Preda constă în prezentarea lumii rurale și a relațiilor din familia Moromete. Astfel, se
Concluzie
surprind greutățile perioadei de dinaintea celui de-al Doilea Război Mondial, precum
problematica pământului și a datoriilor.

❖ Curent: R
ealismul
➢ Perspectivă narativă obiectivă: v erbe și pronume la persoana a 3-a („a mers”, „el ridică fruntea”)
■ Narator omniscient: „«O să mă rog de el să nu mă ia la sapă», gândise Niculae” și o mniprezent: „În cimitir se mai
auzea un murmur nelămurit”
■ Prin t ehnica detaliului și a o
bservației, naratorul r econstituie aspecte din lumea rurală (hora, călușarii, întâlnirile din
poiana lui Iocan, chemarea fetelor la poartă prin fluierat sau secerișul)

■ Locul și timpul acțiunii sunt fixate încă din prima frază a romanului: „în câmpia Dunării, cu câțiva ani înaintea celui
de-al Doilea Război Mondial”
■ Textul conține toponime existente pe hartă („București”, „Siliștea-Gumești”) => v eridicitate => c
aracter monografic
prin interesul acordat vieții sociale dintr-un sat
❖ Tema: v iața socială a comunității rurale, la care se adaugă t ema familiei (titlul aduce în prim plan familia Moromete); d
ublate de tema
timpului care este prezentă la început și sfârșit
❖ Scenă 1: C
ina
➢ Ilie Moromete domină familia încă de la început, „stând deasupra tuturor” => p rimește indirect statutul de „cap al familiei”
(stăpânește „cu privirea pe fiecare”)
➢ Modul în care sunt așezați la masă conturează rolul fiecăruia în familie, dar și r elațiile dinte aceștia
■ Niculae, fiul cel mai mic, s tătea jos, neavând scaun la masă => a re un statut nesemnificativ
■ Este așezat lângă mama sa, a lături de surorile sale, pe când b
ăieții mai mari „stăteau spre partea din afară tindei”
=> a
nticipează fuga acestora la București și d ezintegrarea familiei
➢ Ilustrează ideea că aparenta unitate familială ascunde, de fapt, un conflict care stă să izbucnească => r elațiile dintre
membrii familiei se degradează treptat, devenind conflictuale
❖ Scenă 2: T
ăierea salcâmului
➢ Tăierea salcâmului duminică dimineața, în timp ce în cimitir femeile își plâng morții => p refigurează destrămarea familiei
➢ Salcâmul tăiat f ăcea parte din viața familiei și din existența satului („toată lumea cunoștea acest salcâm”) =>
simbolizează elementul păstrător al tradițiilor și credințelor strămoșești
➢ Tăierea lui s imbolizează începutul destrămării familiei țărănești, începutul „sfârșitului”
❖ Element 1: C
onflict: m
embrii familiei sunt într-un conflict permanent => t ensiune care va duce la d
estrămarea familiei
➢ Dezacordul dintre tată și fii lui mai mari din cauza m entalități diferite asupra pământului (Moromete - sursă de hrană, băieții
- sursă de venit)
■ Legătura șubredă d ispare odată cu plecarea lui Paraschiv și a lui Nilă, în timp ce A chim refuză să se întoarcă
acasă, trimițând bani doar după ce primește nenumărate telegrame de la Ilie
➢ Stă la baza conflictul interior al lui Moromete, care c redea că familia lui se va destrăma dacă nu își plătește datoriile =>
ajunge să recurgă la soluții pe care inițial le ignorase, precum tăierea salcâmului
❖ Element 2: I ncipit-Final: sunt în strânsă legătură, e

lementul timpului fiind prezent în ambele părți ale textului
➢ Incipitul: t impul „avea cu oamenii o nesfârșită răbdare”, v iața oamenilor era calmă și n u prezenta momentan conflicte mari
■ Se prezintă familia Moromete care se întorcea la câmp
■ Primul conflict dintre Tudor Bălosu și Ilie Moromete, Tudor dorind să cumpere salcâmul lui Moromete
➢ Finalul: t impul „nu mai avea răbdare” => trecerea ireversibilă a timpului => s
imetrie care s
urprinde ideea timpului ca un
element necruțător și intolerant
➢ Evidențiază drumul însingurării lui Moromete (incipit - înconjurat de familie => are un anumit statut, f inal - singur și retras)

Moromeții CARACTERIZAREA PERSONAJULUI ILIE MOROMETE

Ilie Moromete este personajul principal în romanul „Moromeții” de Marin Preda. Acesta
ㅡ
este un țăran modest, care încearcă prin diferite metode să își țină familia aproape, fiind dispus
Statuturi
să facă aproape orice pentru a-și atinge scopul.
Din punct de vedere social, Ilie Moromete este un țăran mijlocaș din satul
Siliștea-Gumești, fiind tatăl a 6 copii din 2 căsătorii, fiind în prezent soțul Catrinei, cu care are 3
copii (Tita, Ilinca și Niculae). Ca și majoritatea țăranilor, Ilie are probleme financiare, ceea ce îi
determină pe cei de la primărie să creadă că acesta este rău-voitor prin faptul că nu își achită
datoriile. În sat, acesta este respectat de săteni datorită implicării sale în discuțiile politice, fiind
unul dintre puținii țărani care puteau sa citească. Pe plan psihologic, Ilie Moromete își pune
probleme despre soarta familiei sale, meditând tot timpul asupra acestui lucru. Pe lângă
familie, Moromete este implicat în politică, având întotdeauna un cuvânt de spus, acesta fiind
întotdeauna prezent la întâlnirile duminicale din poiana lui Iocan, unde își exprimă opiniile
alături de ceilalți săteni. În ceea ce privește statutul moral, deși este răbdător, acesta dă
dovadă și de n epăsare, prin faptul că amână de mai multe ori plata foncirii.
Ilie este caracterizat atât indirect, prin intermediul faptelor și al gândurilor, dar și direct de
ㅡ
către celelalte personaje. Acesta este caracterizat direct de naratorul, care îl caracterizează ca
Element 1
Modalități de fiind „tăcut”, „vesel” sau „tulburat”, în funcție de motivele ce-i determinau starea, anunțând un
caracterizare comportament neașteptat. Ilie este caracterizat și de către unele personaje precum Catrina,
care spune că este leneș și necredincios: „toată ziua stai la drum și bei tutun, și la Sfânta
Biserică nu vrei să vii”. Personajul se și autocaracterizează, mărturisind că acesta este
independent: „Eu întotdeauna am dus o viață independentă!”. Caracterizarea indirectă
predomină în crearea portretului personajului, mai multe trăsături fiind evidențiate prin
intermediul faptelor și a vorbelor. El este un disimulat, care vorbește singur, fiindcă nu
considera că merita cineva să-i asculte gândurile. Își iubește copiii, dar crede e mai bine să-i
țină sub control în permanență. Încearcă să-și îndrepte greșelile făcute față de ei, recunoscând
că marea lui greșeală a fost că nu l-a lăsat pe Niculae să continue școala mai devreme, fiind
mândru când vede că acesta este printre copiii premianți.
Una dintre trăsăturile lui Ilie evidențiate de-a lungul textului este autoritatea. O scenă
ㅡ
relevantă pentru această trăsătură este cea a cinei, când încă de la începutul romanului,
Trăsătură 1
Autoritatea observăm că Ilie Moromete domină familia „stând deasupra tuturor”. Primind astfel, indirect,
Cina statutul de „cap al familiei”, Moromete stăpânește „cu privirea pe fiecare”, fiind autoritar asupra
familiei sale. Modul în care membrii familiei sunt așezați la masă conturează rolul fiecăruia în
familie, dar și relațiile dintre aceștia. Niculae, fiul cel mai mic stătea pe jos, neavând scaun la
masă, lucru care evidențiază faptul că băiatul are un statut nesemnificativ. Acesta era așezat
lângă mama sa, alături de surorile sale, pe când cei trei băieți mai mari „stăteau spre partea din
afară tindei”, fapt ce anticipează fuga acestora la București și dezintegrarea familiei. Scena
cinei ilustrează ideea că aparenta unitate familială ascunde, de fapt, un conflict care stă să
izbucnească. Prin urmare, relațiile dintre membrii familiei Moromete se degradează treptat,
devenind conflictuale.
O altă trăsătură a personajului este ironia, o scenă semnificativă fiind cea a tăierii
ㅡ
salcâmului. Ilie Moromete, aflându-se în prea multe datorii, hotărăște să taie salcâmul mult dorit
Trăsătură 2
Ironia de vecinul său, Tudor Bălosu, pentru a achita o parte din datorii fără a vinde pământ sau oi.
Tăierea salcâmului Astfel, Ilie îl trezește pe Achim în miez de noapte să îl ajute la tăierea copacului, cei doi reușind
să-l doboare până dimineața următoare. Tăierea salcâmului, duminica în zori, în timp ce în
cimitir femeile își plâng morții, prefigurează destrămarea familiei. Salcâmul tăiat făcea parte
din viața familiei Moromete și, deopotrivă, din existența satului („toată lumea cunoștea acest
salcâm”), simbolizând elementul păstrător al tradițiilor și credințelor strămoșești. Tăierea
salcâmului simbolizează începutul destrămării familiei țărănești, începutul „sfârșitului”. Cu
toate acestea, când Nilă își întreabă tatăl de ce a luat decizia de a-l tăia, acesta îi răspunde
„Așa, ca să se mire proștii!”, denotând ironia personajului.

Pe parcursul textului, membrii familiei Moromete sunt într-un conflict permanent, aceste
ㅡ
conflicte determinând o tensiune care va aduce în final la destrămarea familiei. Un prim conflict
Element 2
Conflict îl reprezintă dezacordul dintre tată și fii lui mari, Paraschiv, Nilă și Achim. Aceștia au
mentalități diferite asupra pământului, astfel încât Moromete îl vede ca pe o sursă de hrană, în
timp ce băieții ca pe o sursă de venit. Legătura șubredă dintre Ilie și fii săi dispare odată cu
plecarea lui Paraschiv și a lui Nilă de acasă, în timp ce Achim refuză să se întoarcă acasă,
trimițând bani doar după ce primește nenumărate telegrame de la Ilie. Acest conflict stă la baza
unui alt conflict important, și anume cel din interiorul lui Moromete. Capul familiei Moromete
credea că familia lui se va destrăma dacă nu își plătește datoriile, astfel încât ajunge să recurgă
la soluții pe care inițial le ignorase, precum tăierea salcâmului.
În concluzie, pot spune că Ilie Moromete este tipul țăranului intelectual, care este
ㅡ
preocupat și de probleme politice, acesta având mereu ceva de spus. De asemenea, el este un
Concluzie
soț și un tată iubitor care se gândește în permanență la stabilitatea familiei sale.

❖ Introducere: țăran modest, care încearcă prin diferite metode să își țină familia aproape
❖ Statuturi:
➢ Social: țăran mijlocaș, t atăl a 6 copii, soțul Catrinei
■ Are probleme financiare => cei de la primărie cred că este rău-voitor pentru că nu-și achită datoriile
■ Respectat de săteni (implicații în discuțiile politice), fiind unul dintre puținii țărani care știu să citească
➢ Psihologic: își pune probleme despre soarta familiei sale, meditând tot timpul asupra acestui lucru
■ Are întotdeauna un cuvânt de spus (e implicat în politică și întotdeauna prezent la întâlnirile duminicale)
➢ Moral: răbdător, dar n
epăsător prin faptul că amână de mai multe ori plata foncirii
❖ Element 1: M
➢ Directă, de narator: „tăcut”, „vesel, „tulburat”, în funcție de motivele ce-i determinau starea => comportament
neașteptat
■ De Catrina: „toată ziua stai la drum și bei tutun, și la Sfânta Biserică nu vrei să vii” (leneș și necredincios)
■ Autocaracterizarea: „Eu întotdeauna am dus o viață independentă!”
➢ Indirectă: disimulat, v orbește singur fiindcă nu considera că merita cineva să-i asculte gândurile
■ Își iubește copiii, dar crede că e mai bine să-i țină sub control în permanență; încearcă să-și îndrepte
greșelile făcute față de ei (recunoaște că a greșit că nu l-a lăsat pe Niculae să continue școala mai
devreme) => este mândru când îl vede printre premianți
❖ Trăsătură 1: A
utoritatea ( Cina)
➢ Ilie Moromete domină familia încă de la început, „stând deasupra tuturor” => p rimește indirect statutul de „cap al
familiei” (stăpânește „cu privirea pe fiecare”), devenind astfel autoritar asupra familiei sale
➢ Modul în care sunt așezați la masă conturează rolul fiecăruia în familie, dar și relațiile dinte aceștia
■ Niculae, fiul cel mai mic, s tătea jos, neavând scaun la masă => are un statut nesemnificativ
■ Este așezat lângă mama sa, alături de surorile sale, pe când b ăieții mai mari „stăteau spre partea din
afară tindei” => a nticipează fuga acestora la București și dezintegrarea familiei
➢ Ilustrează ideea că aparenta unitate familială ascunde, de fapt, un conflict care stă să izbucnească => relațiile
dintre membrii familiei se degradează treptat, devenind conflictuale
❖ Trăsătură 2: I ronia ( T

ăierea salcâmului)
➢ Tăierea salcâmului duminică dimineața, în timp ce în cimitir femeile își plâng morții => prefigurează destrămarea
familiei
➢ Salcâmul tăiat făcea parte din viața familiei și din existența satului („toată lumea cunoștea acest salcâm”) =>
simbolizează elementul păstrător al tradițiilor și credințelor strămoșești
➢ Tăierea lui simbolizează începutul destrămării familiei țărănești, începutul „sfârșitului”
➢ Când Nilă își întreabă tatăl de ce a luat decizia de a-l tăia, el îi răspunde „A
șa, ca să se mire proștii!” => ironia
❖ Element 2: C
➢ Dezacordul dintre tată și fii lui mai mari din cauza mentalități diferite asupra pământului (Moromete - sursă de
hrană, băieții - sursă de venit)
■ Legătura șubredă dispare odată cu plecarea lui Paraschiv și a lui Nilă, în timp ce A chim refuză să se
întoarcă acasă, trimițând bani doar după ce primește nenumărate telegrame de la Ilie
➢ Stă la baza conflictul interior al lui Moromete, care c redea că familia lui se va destrăma dacă nu își plătește
datoriile => a junge să recurgă la soluții pe care inițial le ignorase, precum tăierea salcâmului

O scrisoare
TEMĂ ȘI VIZIUNE
pierdută
Opera literară „O scrisoare pierdută” de Ion Luca Caragiale ilustrează viața politică și de
ㅡ
familie a unor politicieni care doresc să obțină puterea politică, fiind una dintre operele
Curent
Realism reprezentative ale realismului românesc.
Estetica realistă se caracterizează atât prin prezența unor tipologii de personaje, cât și prin
Tipologii de caracterul moralizator al textului. Având o trăsătură dominantă de caracter, personajele pot fi
personaje încadrate într-un tipologie specific umană, sugerând faptul că societatea este coruptă, iar
interesul personal este prioritar. Astfel, sunt prezente tipologii precum tipul încornoratului
(Trahanache), tipul amorezului (Tipătescu), tipul cochetei (Zoe), tipul politic (Tipătescu,
Cațavencu, Farfuridi, Brânzovenescu, Dandanache), tipul cetățeanului simplu (Cetățeanul

turmentat) sau tipul funcționarului (Pristanda).
Caracter Comedia are un rol moralizator evidențiat prin intermediul personajelor ridicole, care sunt
moralizator puse în situații ce stârnesc râsul. Astfel, Caragiale atrage atenția cititorilor asupra mijloacelor
folosite de către anumite persoane pentru a obține un anumit lucru. Opera are un caracter de
generalitate, fapt evidențiat de reperele spațio-temporale „În capitala unui județ de munte, în
zilele noastre”. Astfel, acțiunile petrecute în operă reflectă adevărul general, scena orașului de
provincie fiind o metaforă a lumii largi.
Tema comediei este reprezentată de surprinderea unor defecte omenești prin aspecte din
ㅡ
viața politică. Astfel, are loc prezentarea vieții social-politice dintr-un oraș de provincie, pe
Temă și viziune
fondul agitației și forfotei specifice campaniei electorale, accentul punându-se pe contrastul
dintre aparență și esență, dintre ceea ce sunt personajele în realitate și ceea ce vor să pară.
O scenă semnificativă pentru tema și viziunea despre lume în comedie este scena de la
ㅡ
începutul textului, când Trahanache și Tipătescu au o discuție despre o anumită scrisoare de
Scenă 1
Discuția dintre dragoste. În timp ce Tipătescu citea din ziarul „Răcnetul Carpaților”, furios că era făcut „vampir”
Trahanache și de adversarii politici, sosi Trahanache care îi povestește că îl invitase Cațavencu în biroul lui
Tipătescu pentru a-i arăta o scrisoare de dragoste de la prefect pentru Zoe, însă acesta crede că este un
fals. Scena marchează începutul conflictului principal al textului prin folosirea scrisorii de
dragoste de la Tipătescu ca armă de șantaj de către adversarul său politic, Cațavencu. De
asemenea, situația surprinde una dintre modalitățile de manipulare a alegerilor, importanța
puterii politice fiind prioritară pentru anumite persoane.
O altă scenă semnificativă este acea în care Trahanache, Farfuridi și Brânzovenescu
ㅡ
numără voturile. Farfuridi și Brânzovenescu își exprimă teama pe care o au de trădare din
Scenă 2
Numărarea partea lui Tipătescu, iar Trahanache este indignat de lucrul acesta și îi ia apărarea: „De 8 ani
voturilor trăim împreună ca frații și nici un minut nu am găsit la omul ăsta măcar atâtica rău”. Această
scenă surprinde una dintre problemele din lumea politică, și anume trădarea. Farfuridi și
Brânzovenescu sunt obsedați de ideea trădării lui Tipătescu, astfel încât cei doi declanșează un
conflict secundar în ceea ce privește lupta pentru puterea politică.
Conflictul dramatic principal al operei este constitut în jurul luptei pentru puterea politică

ㅡ
dintre partidul aflat la conducere, reprezentat de Trahanache și Tipătescu, și unul independent,
Element 1
Conflict cu Nae Cațavencu în fruntea lui. Această situație se evidențiază în schimbul de replici din prima
și a doua scenă, dintre prefectul județului, Ștefan Tipătescu și polițistul Pristanda. Conflictul
piesei pornește de la un fapt aparent mărunt, însă cu urmări foarte mari, care constituie intriga:
Zoe Trahanache pierde o scrisoare de dragoste primită de la Tipătescu, scrisoare care, ajunsă
în posesia lui Cațavencu, devine o armă de șantaj. Acesta amenință cu publicarea ei în ziarul
„Răcnetul Carpaților”, în cazul în care nu i se susține candidatura ca deputat. Există și un
conflict secundar reprezentat de gruparea Farfuridi-Brânzovenescu, amândoi fiind obsedați de
trădarea prefectului în timpul alegerilor. Conflictele interioare nu sunt prezente în text, fapt ce
accentuează situația și nu trăirile interioare ale personajelor.

Limbajul este, în opera lui Caragiale, o modalitate de caracterizare a personajelor. Formele
ㅡ
greșite ale cuvintelor („bampir”, „enteres”), erorile de exprimare („un popor care nu merge
Element 2
Limbaj înainte stă pe loc”) sau ticurile verbale („curat murdar”, „ai puțintică răbdare”) denotă incultura
personajelor. Vorbirea reprezintă criteriul după care se constituie cele două categorii de
personaje: parveniții, care își trădează incultura prin limbajul valorificat de autor ca sursă a
comicului, și personajele culte (Tipătescu și Zoe), însă care sunt ironizate pentru legătura
amoroasă extraconjugală.
În concluzie, pot spune că tema și viziunea despre lume și creație în comedia „O scrisoare

ㅡ
pierdută” de Ion Luca Caragiale constă în surprinderea unor defecte omenești prin aspecte din
Concluzie
viața politică, personajele fiind încadrate la o anumită tipologie de personaje pe care le întâlnim
și în viața de zi cu zi.

❖ Curent: R
ealismul
➢ Tipologii de personaje: Având o trăsătură dominantă de caracter, personajele pot fi încadrate într-un
tipologie specific umană => societatea este coruptă, iar interesul personal este prioritar
■ Tipul încornoratului (Trahanache), tipul amorezului (Tipătescu), tipul cochetei (Zoe), tipul
politic (Tipătescu, Cațavencu, Farfuridi, Brânzovenescu, Dandanache), t ipul cetățeanului
simplu (Cetățeanul turmentat), t ipul funcționarului (Pristanda)
➢ Caracterul moralizator: e
vidențiat prin personajele ridicole, puse în situații care stârnesc râsul
■ Se atrage atenția asupra mijloacelor folosite de anumite persoane pentru a obține ceva
■ Opera are un caracter de generalitate prin reperele spațio-temporale („În capitala unui județ de
munte, în zilele noastre”) => acțiunile reflectă adevărul general, scena orașului = metafora lumii
❖ Tema: s
urprinderea unor defecte omenești prin aspecte din viața politică; prezentarea vieții social-politice,
dintr-un oraș de provincie, pe fondul agitației și forfotei specifice campaniei electorale; c
ontrastul dintre
aparență și esență
❖ Scenă 1: D
iscuția dintre Trahanache și Tipătescu
➢ Scena marchează începutul conflictului principal prin f olosirea scrisorii de dragoste de la Tipătescu
ca armă de șantaj de către adversarul său politic, Cațavencu
➢ Situația surprinde una dintre modalitățile de manipulare a alegerilor, importanța puterii politice fiind
prioritară pentru anumite persoane.
❖ Scenă 2: N
umărarea voturilor: Farfuridi și Brânzovenescu își exprimă teama pe care o au de trădare
➢ Trahanache este indignat de lucrul acesta și îi ia apărarea: „De 8 ani trăim împreună ca frații și nici un
minut nu am găsit la omul ăsta măcar atâtica rău”
➢ Scena surprinde u na dintre problemele din lumea politică (trădarea)
➢ Brânzovenescu și Farfuridi sunt obsedați de ideea trădării lui Tipătescu => c onflict secundar
❖ Element 1: C
onflict: c
onstituit în jurul luptei pentru puterea politică, dintre cele două partide
➢ Situația este evidențiată în schimbul de replici din scena I și II, dintre Tipătescu și Pristanda
➢ Conflictul piese p ornește de la un fapt aparent mărunt, însă cu urmări foarte mari, constituind intriga
(pierderea scrisorii = armă de șantaj: amenință cu publicarea ei dacă nu i se susține candidatura)
➢ Conflict secundar în gruparea F arfuridi-Brânzovenescu, amândoi fiind obsedați de trădarea
prefectului
➢ Conflictele interioare lipsesc => a ccentuează situația, nu trăirile interioare ale personajelor
❖ Element 2: L
imbaj: o modalitate de caracterizare a personajelor
➢ Forma greșită a cuvintelor („bampir”, „enteres”) e rorile de exprimare („un popor care nu merge înainte
stă pe loc”) sau ticurile verbale („curat murdar”, „ai puțintică răbdare”) => incultura personajelor
➢ Vorbirea este c riteriul după care se constituie cele două categorii de personaje: p arveniții (își trădează
incultura prin limbajul valorificat de autor ca sursă a comicului) și p ersoanele culte (Tipătescu și Zoe),
însă care sunt ironizate pentru legătura amoroasă extraconjugală

O scrisoare
CARACTERIZAREA PERSONAJULUI ZAHARIA TRAHANACHE
pierdută
Zaharia Trahanache este unul dintre personajele principale ale comediei „O scrisoare
ㅡ
pierdută” de Ion Luca Caragiale. Acesta reprezintă tipul încornoratului din cauza relației
Statuturi
extraconjugale dintre soția acestuia, Zoe Trahanache, și prietenul său cel mai bun, Ștefan
Tipătescu.
Trahanache ocupă în societate rolul unui politician renumit, fiind șeful local al partidului
de guvernământ, membru al partidului aflat la putere, dar și președintele mai multor comitete
importante precum cel electoral, școlar sau agricol. Este soțul Zoei, singurul personaj feminin

din text. În ceea ce privește statutul psihologic, Zaharia crede în familie și prietenie, acesta
luându-i apărarea prietenului său cel mai bun Tipătescu în fața lui Farfuridi și Brânzovenescu la
numărarea voturilor. Din punct de vedere moral, naivitatea personajului reiese încă de la
începutul comediei, în timpul conversației dintre acesta și Tipătescu, atunci când Zaharia este
convins că scrisoarea de dragoste scrisă de prietenul său cel mai bun și adresată soției sale
este un fals. Deși personajul recunoaște existența corupției în societate, el practica frauda
falsificând listele de alegere, numărând și voturile celor care nu au drept de vot („Apoi, dacă
umblă el cu machiavelicuri, să-i dau eu machiavelicuri”).
Personajul este caracterizat atât indirect, prin intermediul vorbelor dar și direct de autor
ㅡ
prin intermediul didascaliilor. Caracterizarea indirectă se face în primul rând prin numele
Element 1
Modalități de personajului, provenit din cuvântul „trahana” care înseamnă o cocă moale, ușor de modelat,
caracterizare surprinzându-se caracterul moale al personajului, fiind astfel ușor de manipulat. Caracterizarea
indirectă reiese și din relația cu celelalte personaje, limbajul, acțiunea, comportamentul și
replicile date. Astfel, prin viclenie și ambiție Zaharia ajunge să-și mențină funcția și să aspire
mai sus. De asemenea, limbajul stâlcit al lui Trahanache denotă incultura acestuia, folosind
incorect unele cuvinte („enteres”), având și ticuri verbale („Ai puțintică răbdare!”). În ceea ce
privește caracterizarea directă, didascaliile îl prezintă în diferite situații, acesta fiind „binevoitor”,
„serios” sau chiar „calm”. Personajul se și autocaracterizează, mărturisind că acesta nu este
diplomat: „N-am umblat în viața mea cu diplomație”.
Una dintre trăsăturile lui Zaharia evidențiate de-a lungul textului este naivitatea, o scenă
ㅡ
reprezentativă fiind cea de la începutul textului, când Trahanache și Tipătescu au o discuție
Trăsătură 1
Naivitatea despre o anumită scrisoare de dragoste. În timp ce Tipătescu citea din ziarul „Răcnetul
Discuția dintre Carpaților”, furios că era făcut „vampir” de adversarii politici, sosi Trahanache care îi povestește
Trahanache și că îl invitase Cațavencu în biroul lui pentru a-i arăta o scrisoare de dragoste de la prefect pentru
Tipătescu Zoe, însă acesta crede că este un fals. Scena marchează începutul conflictului principal al
textului prin folosirea scrisorii de dragoste de la Tipătescu ca armă de șantaj de către
adversarul său politic, Cațavencu. Cu toate acestea, Trahanache nu crede în autenticitatea
scrisorii, surprinzându-se astfel naivitatea și încrederea oarbă a personajului.
O altă trăsătură a personajului principal este loialitatea, care reiese cel mai bine din scena

ㅡ
în care Trahanache, Farfuridi și Brânzovenescu numără voturile. Farfuridi și Brânzovenescu își
Trăsătură 2
Loialitatea exprimă teama pe care o au de trădare din partea lui Tipătescu, iar Trahanache este indignat de
Numărarea voturilor lucrul acesta și îi ia apărarea: „De 8 ani trăim împreună ca frații și nici un minut nu am găsit la
omul ăsta măcar atâtica rău”. Din această scenă este evidențiat faptul că Zaharia are mare
încredere în Tipătescu și că nu poate concepe faptul că acesta ar fi în stare de trădare, el
crezând în prietenia adevărată dintre cei doi.

Conflictul dramatic principal al operei este constitut în jurul luptei pentru puterea politică
ㅡ
dintre partidul aflat la conducere, reprezentat de Trahanache și Tipătescu, și unul independent,
Element 2
Conflict cu Nae Cațavencu în fruntea lui. Această situație se evidențiază în schimbul de replici din prima
și a doua scenă, dintre prefectul județului, Ștefan Tipătescu și polițistul Pristanda. Conflictul
piesei pornește de la un fapt aparent mărunt, însă cu urmări foarte mari, care constituie intriga:
Zoe Trahanache pierde o scrisoare de dragoste primită de la Tipătescu, scrisoare care, ajunsă
în posesia lui Cațavencu, devine o armă de șantaj. Acesta amenință cu publicarea ei în ziarul
„Răcnetul Carpaților”, în cazul în care nu i se susține candidatura ca deputat. Există și un
conflict secundar reprezentat de gruparea Farfuridi-Brânzovenescu, amândoi fiind obsedați de
trădarea prefectului în timpul alegerilor. Conflictele interioare nu sunt prezente în text, fapt ce
accentuează situația și nu trăirile interioare ale personajelor.
În concluzie, pot spune că Trahanache reprezintă tipul încornoratului, fiind în același timp
ㅡ
un adversar politic veritabil. Acesta, față de alte personaje, pune preț și pe valorile morale ale
Concluzie
anumitor persoane, fiindu-i loial prietenului său cel mai bun, Ștefan Tipătescu.

❖ Introducere: reprezintă tipul încornoratului din cauza relației extraconjugale
❖ Statuturi:
➢ Social: politician renumit, șeful local al partidului de guvernământ, membru al partidului aflat la putere,
președintele mai multor comitete importante (electoral, școlar, agricol); soțul Zoei
➢ Psihologic: crede în familie și prietenie => îi ia apărarea lui Tipătescu la numărarea voturilor
➢ Moral: naiv, din discuția cu Tipătescu; deși recunoaște existența corupției în societate, practică frauda,
falsificând listele de alegere („Apoi, dacă umblă el cu machiavelicuri, să-i dau eu machiavelicuri”)
❖ Element 1: M
odalități de caracterizare:
➢ Indirectă: „Trahanache” => „trahana” = cocă moale, ușor de modelat => c aracterul moale al personajului
■ Reiese și din limbaj, acțiune, relația cu celelalte personaje, comportamentul și replicile date
■ Limbajul stâlcit => incultura („enteres” - folosirea greșită a cuvintelor; „Ai puțintică răbdare” - ticuri)
➢ Directă: d e narator, prin didascalii: este prezentat în diferite situații („binevoitor”, „serios”,„calm”)
■ Autocaracterizare: „N-am umblat în viața mea cu diplomație”
❖ Trăsătură 1: N
aivitatea (D
iscuția dintre Trahanache și Tipătescu)
➢ Scena marchează î nceputul conflictului principal prin folosirea scrisorii de dragoste de la Tipătescu ca armă de
șantaj de către adversarul său politic, Cațavencu
➢ Cu toate acestea, Trahanache nu crede în autenticitatea scrisorii, surprinzându-se astfel naivitatea și încrederea
oarbă a personajului.
❖ Trăsătură 2: L
oialitatea ( Numărarea voturilor): Farfuridi și Brânzovenescu își exprimă teama pe care o au de trădare
➢ Trahanache este indignat de lucrul acesta și î i ia apărarea: „De 8 ani trăim împreună ca frații și nici un minut nu
am găsit la omul ăsta măcar atâtica rău”
➢ Zaharia are mare încredere în Tipătescu și că nu poate concepe faptul că acesta ar fi în stare de trădare, el
crezând în prietenia adevărată dintre cei doi
❖ Element 2: C
onflict: constituit în jurul luptei pentru puterea politică, dintre cele două partide
➢ Situația este evidențiată în schimbul de replici din scena I și II, dintre Tipătescu și Pristanda
➢ Conflictul piese pornește de la un fapt aparent mărunt, însă cu urmări foarte mari, constituind intriga (pierderea
scrisorii care ajunge o a rmă de șantaj: se amenință cu publicarea scrisorii dacă nu i se susține candidatura)
➢ Conflict secundar în gruparea Farfuridi-Brânzovenescu, amândoi fiind obsedați de trădarea prefectului
➢ Conflictele interioare lipsesc => accentuează situația, nu trăirile interioare ale personajelor

Povestea lui
TEMĂ ȘI VIZIUNE
Harap-Alb
Opera literară „Povestea lui Harap Alb” de Ion Creangă prezintă întâmplările lui Harap-Alb,
ㅡ
personajul principal al textului, care trece prin numeroase probe pentru a deveni noul împărat al
Curent
Realism împărăției lui Verde Împărat, fiind una dintre operele reprezentative ale realismului românesc.
Perspectivă cât și prin caracterul moralizator al textului. Perspectiva narativă obiectivă poate fi observată
narativă obiectivă încă din incipitul operei, când naratorul folosește o formulă specifică basmului: „Amu cică era
odată într-o țară un crai, care avea trei feciori”. Povestirea la persoana a treia se face prin
intermediul verbelor și pronumelor la persoana a treia („își ia”, „încăleca”, „mergeau”), deși în
unele momente naratorul realizează o legătură între el și cititor prin adresarea directă, la

persoana întâi („Dar ia să nu ne depărtăm cu vorba și să încep a depăna firul poveștii”).
Caracter Caracterul moralizator se realizează prin tema centrală a textului prin faptul că în final
moralizator binele este cel care învinge. Chiar dacă personajele acționează în favoarea eroului, eforturile
depuse pentru depășirea probelor sunt umane. Prin intermediul lui Harap-Alb, Creangă
subliniază bunătatea și milostenia, calități necesare omului. De asemenea, prin finalul textului
naratorul transmite ideea conform căreia orice bine și orice faptă bună va fi mereu răsplătită.
Tema basmului este reprezentată de lupta binelui împotriva răului, încheiată cu victoria
ㅡ
binelui. Personajul principal parcurge astfel o aventură fantastică, într-un univers imaginar cu
Temă și viziune
personaje fantastice cu scopul de a învinge răul.
O scenă semnificativă pentru tema și viziunea despre lume în basm este cea a coborârii în

ㅡ
fântână. După o vreme, fiul de crai și spânul ajung într-o poiană în care este o fântână adâncă.
Scenă 1
Coborârea în Spânul coboară, umple plosca cu apă și mai stă puțin pentru a se răcori. Ieșind din ea, îl
fântână îndeamnă pe fiul craiului să facă la fel iar îndată ce intră, spânul pune un capac pe fântână. Îl
pune să jure că îl va sluji și se va da drept nepotul lui Verde-Împărat până când va muri și va învia,
amenințându-l cu moartea. Scena are în plan simbolic semnificația grotei, spațiu al nașterii și al
regenerării, coborârea în infern sau chiar trecerea la un alt plan al existenței. Acoperirea
fântânii de către spân cu un capac sugerează o moarte simbolică la care este supus feciorul de
crai, încheierea unei etape a vieții lui din care va apărea un om care va lupta pentru a-și câștiga
identitatea. Această coborâre reprezintă pentru eroul basmului începutul sclaviei lui în slujba
spânului și totodată începutul conflictului dintre bine și rău. Astfel, personajul intră în fântână
naiv fecior de crai pentru a deveni Harap-Alb, rob al spânului care joacă rolul inițiatorului.
O altă scenă semnificativă este cea din finalul basmului. Harap-Alb se întoarce cu fata
ㅡ
Împăratului Roș la împărăție unde îi așteaptă cu toții. În momentul în care spânul o ia în brațe pe
Scenă 2
Finalul basmului fata împăratului, ea îl împinge și dezvăluie adevărata identitate a lui Harap-Alb. Atunci, spânul îi
taie capul băiatului, iar calul lui îl aruncă pe spân în înaltul cerului, după care fata îl reînvie pe
Harap-Alb cu rămurelele de măr dulce și apa vie și apa moartă. Odată cu moartea acestuia, el se
eliberează de promisiunea făcută de spân și devine astfel liber. Momentul decapitării lui
Harap-Alb are o semnificație aparte, sugerând încheierea procesului de inițiere și întoarcerea
la propria identitate fără a-și încălca jurământul față de spân în tot acest timp. Ca și în
basmele populare, echilibrul este restabilit prin învingerea forțelor răului de către cele ale
binelui: Harap-Alb, înviat de fata Împăratului Roș, obține conducerea împărăției și se
căsătorește cu ea.
Conflictul principal al textului este cel dintre bine și rău, respectiv dintre Harap-Alb și spân.
ㅡ
Acest conflict începe odată cu coborârea în fântână a fiului craiului și continuă pe tot parcursul
Element 1
Conflict desfășurării acțiunii prin intermediul probelor la care este supus personajul principal, spânul
dorind astfel să scape de acesta. Conflictul ia sfârșit atunci când personajul principal este
înviat de fata împăratului Roș iar calul acestuia îl aruncă pe spân în înaltul cerului. Un alt
conflict este cel interior, suferit de Harap-Alb care vrea să își depășească condiția și să-i
demonstreze tatălui său că este vrednic să pornească la drum, după ce este singurul dintre cei
trei frați care reușește să treacă peste proba podului.

ㅡ
celor doi. Temut de întreg satul, Lică îl pune pe Ghiță să-i ofere informații privind oamenii care
Element 2
om cinstit, sau să se îmbogățească alături de Lică. Ghiță se distanțează treptat de familie,
căzând în capcana Sămădăului și, deși știe că nu este corect ce face din punct de vedere moral,
el alege să continue să facă afaceri cu Lică: „Ei! Ce să-mi fac? Așa m-a lăsat Dumnezeu…! Ce
să-mi fac facă în mine e ceva mai tare decât voința mea?”
În concluzie, pot spune că Ghiță reprezintă tipul omului cinstit și harnic care cade în
ㅡ
patima banului, ajungând să se degradeze moral, recurgând la gesturi extreme pentru a-și
Concluzie
atinge scopurile.

❖ Introducere: ilustrează omul cinstit și harnic care cade în patima banului

➢ Ghiță, s ătul de meseria de cizmar pe care o are, a
rendează o moară devenită han
➢ Prin m uncă și perseverență, Ghiță și familia sa reușesc să ducă o viață îndestulată și fericită
➢ Norocul dispare însă odată cu venirea lui Lică la han, viața protagonistului schimbându-se drastic
❖ Statuturi:
➢ Social: cizmar la început, hangiu după ce cumpără Moara cu noroc
➢ Psihologic: cinstit, sincer, slab și ușor influențabil (devine supus Sămădăului și nu are curaj să acționeze); p
e
parcurs își pierde calitățile
➢ Moral: harnic, b
lând
❖ Element 1: M
odalități de caracterizare: personaj masculin și individual
➢ Indirectă: Soț și tată iubitor, om simplu dar cu dragoste de familie, caracterizat de dorința de a reprezenta un
bun exemplu
■ Caracterul lui este întunecat de patima banului pe parcurs => cele mai sincere sentimente
dispar („Chipul frumos al Anei, trupul ei fraged, firea ei blândă și glasul ei dulce nu mai puteau să străbată
până la inima lui”)
■ Regretul pune stăpânire pe el prea târziu => se transformă dintr-un om harnic și iubitor î n criminal
➢ Directă: d e narator: tânăr muncitor („un om harnic și sârguitor, era mereu așezat și pus pe gânduri, se bucura
când o vedea pe dânsa fericit”)
■ dominat de bani și avere: „se făcuse de tot ursuz din cauza banilor, se aprindea la orice lucru de nimic, nu
mai zâmbea…”
■ de alte personaje: Ana („era un om blând și drept, un om cuminte”)
atima pentru bani (N umăratul banilor)
ă facă dreptate pe de-o parte, însă în același timp î i
este greu să renunțe la bani
❖ Trăsătură 2: O
rgoliul (O
morârea Anei)
pe Ana în viață
➢ Denotă o decădere morală totală și o d
ezumanizare personajului care a
❖ Element 2: C
onflict

Povestea lui
CARACTERIZAREA PERSONAJULUI HARAP-ALB
Harap-Alb
Harap-Alb este personajul principal al basmului cult „Povestea lui Harap-Alb” de Ion
ㅡ
Creangă și ilustrează chipul tânărului neinițiat și naiv care trebuie să parcurgă drumul spre
Statuturi
maturizare. Deși este personajul principal al basmului, acesta nu are puteri supranaturale. El
este un personaj pozitiv și individual, ilustrând binele din basm, fiind o ființă complexă care
învață din greșeli și progresează. Din punct de vedere social, statutul inițial al eroului este cel
de neinițiat, fiul mic al craiului, având un rol important în ierarhia lumii. Ca trăsături morale, se
poate observa naivitatea personajului, neștiind să deosebească adevărul de minciună, să vadă
caracterul unui om dincolo de aparențe. În ceea ce privește statutul psihologic, el se
deosebește de frații lui încă de la început, bunătatea lui fiind răsplătită atât de Sfânta Duminică,
cât și de prietenii pe care îi întâlnește în drumul său. Harap-Alb este de asemenea un om de
cuvânt, acest fiindu-i loial spânului până la sfârșitul jurămintelor. Se dovedește a fi descurcăreț,
reușind să treacă cu bine peste toate probele la care este supus. El este surprins pe parcursul
firului narativ într-o continuă evoluție, astfel că dacă la început se prezintă un fiu de crai la
sfârșitul basmului el ia ipostaza unui adevărat împărat.
Harap-Alb este caracterizat în mod direct de către narator și alte personaje, însă
ㅡ
caracterizarea indirectă, din faptele, limbajul și din numele său, predomină cu desăvârșire.
Element 1
Modalități de Lipsa de maturitate inițială este subliniată prin caracterizarea directă a naratorului: „Fiul
caracterizare craiului, boboc în felul său la trebi de aiste”. Timiditatea lui este evidențiată prin reacțiile sale
(„se face roș”), iar sinceritatea sa reiese din spusele naratorului: „spune verde în ochi”. Numele
lui are sensul de „rob alb” deoarece „harap” înseamnă „negru, rob”. Devenit sluga spânului, își
asumă numele de Harap-Alb, dovedind în același timp loialitate și credință față de stăpânul
său, întrucât jurase pe paloș. Prietenia lui reiese în mod indirect din acțiunile pe care le ia,
începând cu bunătatea și ajutorul dat Sfintei Duminici, albinelor și furnicilor.
Una dintre trăsăturile lui Harap-Alb evidențiate este naivitatea acestuia, scena coborârii în

ㅡ
fântână surprinzând cel mai bine această trăsătură. După o vreme, fiul de crai și spânul ajung
Trăsătură 1
Naivitatea într-o poiană în care este o fântână adâncă. Spânul coboară, umple plosca cu apă și mai stă puțin
Coborârea în fântână pentru a se răcori. Ieșind din ea, îl îndeamnă pe fiul craiului să facă la fel iar îndată ce intră,
spânul pune un capac pe fântână. Îl pune să jure că îl va sluji și se va da drept nepotul lui
Verde-Împărat până când va muri și va învia, amenințându-l cu moartea. Scena are în plan
simbolic semnificația grotei, spațiu al nașterii și al regenerării, coborârea în infern sau chiar
trecerea la un alt plan al existenței. Acoperirea fântânii de către spân cu un capac sugerează o
moarte simbolică la care este supus feciorul de crai, încheierea unei etape a vieții lui din care
va apărea un om care va lupta pentru a-și câștiga identitatea. Această coborâre reprezintă
pentru eroul basmului începutul sclaviei lui în slujba spânului și totodată începutul conflictului
dintre bine și rău. Schimbarea numelui și a identității reprezintă începutul inițierii spirituale,
unde va fi condus de Spân. Astfel, personajul intră în fântână naiv fecior de crai pentru a deveni
Harap-Alb, rob al spânului care joacă rolul inițiatorului.
O altă trăsătură a personajului principal este loialitatea, calitate ilustrată la finalul
ㅡ
basmului. Harap-Alb se întoarce cu fata Împăratului Roș la împărăție unde îi așteaptă cu toții. În
Trăsătură 2
Loialitatea momentul în care spânul o ia în brațe pe fata împăratului, ea îl împinge și dezvăluie adevărata
Finalul basmului identitate a lui Harap-Alb. Atunci, spânul îi taie capul băiatului, iar calul lui îl aruncă pe spân în
înaltul cerului, după care fata îl reînvie pe Harap-Alb cu rămurelele de măr dulce și apa vie și apa
moartă. Odată cu moartea acestuia, el se eliberează de promisiunea făcută de spân și devine
astfel liber. Momentul decapitării lui Harap-Alb are o semnificație aparte, sugerând încheierea
procesului de inițiere și întoarcerea la propria identitate fără a-și încălca jurământul față de
spân în tot acest timp. Ca și în basmele populare, echilibrul este restabilit prin învingerea
forțelor răului de către cele ale binelui: Harap-Alb, înviat de fata Împăratului Roș, obține
conducerea împărăției și se căsătorește cu ea. Nunta simbolizează schimbarea statutului
social, fiul craiului devenind împărat, confirmând maturizarea eroului.

Conflictul principal al textului este cel dintre bine și rău, respectiv dintre Harap-Alb și spân.
ㅡ Acest conflict apare odată cu coborârea în fântână a fiului craiului și continuă pe tot parcursul
Element 2
desfășurării acțiunii prin intermediul probelor la care este supus personajul principal, spânul
Conflict
dorind astfel să scape de acesta. Conflictul ia sfârșit atunci când personajul principal este
înviat de fata împăratului Roș iar calul acestuia îl aruncă pe spân în înaltul cerului. Un alt
conflict este cel interior, suferit de Harap-Alb care vrea să își depășească condiția și să-i
demonstreze tatălui său că este vrednic să pornească la drum, după ce este singurul dintre cei
trei frați care reușește să treacă peste proba podului. Prin intermediul probelor la care este
supus, Harap-Alb evoluează, astfel încât de la un băiat naiv ajunge să devină un bărbat curajos
pe plan moral și totodată împărat pe plan social.
În concluzie, pot spune că Harap-Alb nu este un personaj obișnuit al basmelor, căci
ㅡ
evoluția sa reflectă concepția despre lume a scriitorului prin umanizarea fantasticului.
Concluzie
Protagonistul trece printr-o serie de probe, învață din greșeli și progresează, maturizându-se
pentru a deveni împărat.

❖ Introducere:
➢ Ilustrează chipul tânărului neinițiat și naiv care t rebuie să parcurgă drumul spre maturizare
➢ Deși este personajul principal, nu are puteri supranaturale; este personaj pozitiv și individual
➢ Ilustrează binele din basm, fiind o f iință complexă care învață din greșeli și progresează
❖ Statuturi:
➢ social: ➢ moral: ➢ psihologic:

■ inițial: neinițiat, fiul mic al ■ naiv: nu știe să deosebească ■ bun: ajută pe Sfânta Duminică
craiului minciuna de adevăr și prietenii săi de pe drum
■ după fântână: sclav ■ loial: față de spân până la ■ descurcăreț: trece cu bine
■ după înviere: împărat sfârșitul jurămintelor peste probe
❖ Element 1: M
➢ Directă, de narator: lipsa de maturitate inițială: „Fiul craiului, boboc în felul său la trebi de aiste”; s
inceritatea
(„spune verde în ochi”)
➢ Timiditatea, prin reacțiile sale („se face roș”),
➢ „Harap-Alb” = „rob alb” („Harap” = rob, negru)
➢ Loialitatea și credința față de stăpânul său, întrucât jurase pe paloș
➢ Prietenia și bunătatea reiese indirect din ajutorul acordat Sfintei Duminici, albinelor și furnicilor
❖ Trăsătură 1: N
aivitatea (C
oborâtul în fântână)
➢ Are în plan simbolic s emnificația grotei, spațiu al nașterii și al regenerării, coborârea în infern sau chiar t recerea
la un alt plan al existenței
➢ Acoperirea fântânii de către spân = moarte simbolică, încheierea unei etape a vieții lui din care va apărea un om
care va lupta pentru a-și câștiga identitatea; n aiv fecior => Harap-Alb, robul spânului
➢ Începutul sclaviei lui în slujba spânului și totodată î nceputul conflictului dintre bine și rău
➢ Schimbarea numelui și a identității reprezintă î nceputul inițierii spirituale (naiv fecior de crai -> rob al spânului)
oialitatea ( Finalul basmului)
➢ Odata cu moartea lui se eliberează de promisiunea făcută de spân și devine astfel liber
➢ Momentul decapitării = încheierea procesului de inițiere și întoarcerea la propria identitate fără a-și încălca
jurământul
➢ Echilibrul este restabilit prin învingerea răului: Harap-Alb devine împărat și se căsătorește, nunta simbolizând
schimbarea statutului social, confirmând maturizarea eroului.
❖ Element 2: C
onflict: personajul evoluează, devenind un bărbat curajos pe plan
➢ Începe cu c oborârea în fântână și continuă p
rin intermediul probelor, spânul dorind să scape de el
➢ Ia sfârșit odată cu î nvierea lui Harap-Alb de către fata împăratului și cu aruncarea spânului de cal
➢ Conflict interior suferit de Harap-Alb care vrea să-și depășească condiția și s ă-i demonstreze tatălui său că este
vrednic să plece la drum, după ce este singurul care trece de proba podului
➢ Harap-Alb evoluează prin intermediul probelor (băiat naiv => bărbat curajos (moral) și împărat (social))

Simbolismul
.
Trăsături .
● prezența simbolurilor
● muzicalitatea (versuri care se repetă pentru a accentua o idee poetică)
● corespondența unor elemente din natură cu anumite stări sau sentimente
● cromatica (prezența culorilor)
● sinestezia (amestec de imagini artistice)
Opere .
1. Plumb
● Corespondența
● Muzicalitatea
● Tema: viziunea eului poetic asupra universului; imposibilitatea eului liric de a evada
● Idei poetice: Dorința omului de a găsi iubirea
Neputința omului de a comunica
● Elemente: titlu și motive

Plumb TEMĂ ȘI VIZIUNE

Opera „Plumb” de George Bacovia este textul care deschide volumul de poezii cu același
ㅡ
nume, fiind totodată una dintre operele reprezentative ale simbolismului românesc. Prin
Curent
Simbolism intermediul textului se suprinde ipostaza eului liric care este prizonier într-o lume a morții și a
singurătății.
Corespondența Estetica simbolistă este evidențiată prin corespondența unor elemente din natură cu
anumite stări sau sentimente transmise prin imaginatul poetic. În text, observăm două realități:
cea exterioară, construită cu ajutorul cuvintelor precum „sicriu”, „flori”, „coroane”, care
corespund sentimentului de izolare, singurătate și angoasă prin asocierea acestora cu plumbul,
și cea interioară, fiind ilustrată mai ales în a doua strofă a poeziei care debutează cu imaginea
iubitei sub forma „amorului întors”. Eul liric se exteriorizează prin intermediul verbelor precum „a

striga”, care sugerează durerea interioară a ființei poetice.

O altă caracteristică a simbolismului este muzicalitatea care se realizează prin intermediul
Muzicalitatea
vocalelor „o” sau „u”, care sugerează închidere, frică. De asemenea, aliterațiile și asonanțele
„dormeau adânc sicriele de plumb”, „amorul meu întors” oferă textului muzicalitate datorită
verbelor la imperfect precum „dormeau” sau „scârțâiau” care sugerează continuitate.
Tema operei o constituie viziunea eului poetic asupra universului, textul descriind
ㅡ
Temă și viziune imposibilitatea eului liric de a evada dintr-un univers lipsit de afectivitate și de orice formă de
comunicare.
Tema și viziunea despre lume este surprinsă prin intermediul ideilor poetice. Una dintre ele
ㅡ
este dorința omului de a găsi iubirea, idee cu care debutează autorul în cea de-a doua strofă.
Idee 1
Dorința omului de „Dormea întors amorul meu de plumb” sugerează lipsa persoanei iubite, „somnul întors” fiind o
a găsi iubirea metaforă a morții care, asociat cu simbolul plumbului, transmite sentimentul de tristețe și
spleen. Eul liric stă „lângă mort” care este de fapt o metaforă a ființei dragi dar și a
sentimentelor de fericire care au murit odată cu ea. Disperarea acestuia este surprinsă mai ales
prin verbul „a striga” de la sfârșitul ultimei strofe.
O altă idee poetică surprinsă în text este neputința omului de a comunica, aflat singur în
ㅡ
fața morții spirituale. Ideea de singurătate este accentuată prin verbul la imperfect „stam
Idee 2
Neputința omului singur” și prin intermediul unor elemente din natură precum vântul, simbol al singurătății și al
de a comunica neputinței. Prin a doua strofă, autorul vrea să sugereze faptul că eul liric dorește să găsească
un refugiu în brațele iubitei, însă prin metafora „amor întors” se surprinde incapabilitatea
acestuia de a o găsi. Starea de disperarea pune stăpânire pe eul liric, stare dată de verbul „a
striga”. Văzându-se singur, vrea să se înalțe prin intermediul aripilor, însă plumbul, prin
toxicitatea și greutatea sa îl determină să rămână pe pământ, la fel de singur ca la începutul
poeziei.
Titlul este format dintr-un substantiv comun, „plumb”, care prezintă un metal greu, de
ㅡ
culoare gri închis. Ca sens conotativ, plumbul constituie simbolul central al textului,
Element 1
Titlu simbolizând greutatea sentimentelor dar și moarte prin culoarea închisă și toxicitatea acestui
element din natură. Consoanele „p” , „l” , „m” , „b” care alcătuiesc titlul, conferă greutate
sentimentelor transmise, sugerând căderea în neant a ființei poetice. Acesta se repetă de 6 ori,
ceea ce surprinde importanța acestuia în crearea imaginarului poetic.
La nivel lexical, poezia conține motive și simboluri din câmpul lexical al morții precum
ㅡ
„cavou”, „sicriu”, „mort”, „coroane” care transmit starea de melancolie de tristețe din sufletul
Element 2
Motive eului liric. Cavoul sugerează închiderea interioară a eului liric care se simte captiv în lume,
singur și neajutorat. Coroanele sugerează căderea inevitabilă în ghearele morții a ființei
poetice. Aripile care apar la sfârșitul poeziei fac trimitere la ideea înălțării spirituale, a fericirii și
a absolutului, însă fiind „de plumb” acestea devin neînălțătoare, inutile pentru eul liric și devin
astfel un simbol a căderii sufletești care spulberă ultima speranță a eului liric de a scăpa de
singurătate.

ㅡ În concluzie, prin intermediul motivelor specifice morții și a atmosferei sumbre și închise,
Concluzie „Plumb” de George Bacovia este o poezie a singurătății care reflectă importanța persoanei
iubite în fericirea și împlinirea spirituală a oricărei persoane. Dorința omului de a comunica este
esențială pentru echilibrul interior al ființei poetice, acest lucru fiind surprins prin intermediul
vântului, strigătului și prezența celor două realități existențiale: cea exterioară și cea interioară.

❖ Curent: S
imbolismul
➢ Corespondența: corespondența unor elemente din natură cu anumite stări sau sentimente
■ două realități: cea exterioară („sicriu”, „flori”, „coroane” de plumb => i zolare, singurătate) și cea
interioară ( „ amorul întors”, „a striga” => durerea interioară a ființei poetice)
➢ Muzicalitatea: prin vocalele „ o”, „u” => î nchidere, frică
■ aliterațiile „ dormeau adânc sicriele de plumb”, „dormea întors amorul meu” datorită verbelor la
imperfect => continuitate
❖ Tema: v iziunea eului poetic asupra universului și imposibilitatea eului liric de a evada dintr-un univers lipsit
de afectivitate și de orice formă de comunicare
❖ Idee 1: D
orința omului de a găsi iubirea
➢ „Dormea întors amorul meu de plumb” => l ipsa persoanei iubite; metaforă a morții + plumb = tristețe,
spleen
➢ Eul liric stă „lângă mort” (m
etaforă a ființei iubite și a sentimentelor de fericire care au murit odată cu
ea)
➢ Verbul „a striga” de la sfârșitul primei strofe => d isperarea eului liric
❖ Idee 2: N
eputința omului de a comunica
➢ „stau singur”, vântul => accentuează ideea singurătății
➢ Metafora „amor întors” => incapabilitatea de a găsi persoana iubită, în ciuda dorinței eului liric de a
găsi refugiu în brațele ei
➢ Verbul „a striga” de la sfârșitul primei strofe => d
isperarea eului liric
➢ Simbolul aripilor => dorința eului liric de a evada; aripi + plumb = toxicitate, greutate, neînălțare
❖ Element 1: T
itlu: un metal greu, de culoare închisă => g
reutate și m
oarte prin toxicitate; simbol central
➢ „p”, „l”, „m”, „b” => oferă g
reutate s
entimentelor transmise, sugerând căderea în neant al eului liric
➢ Se repetă de 6 ori => i mportanța acestuia în crearea imaginarului eului liric
❖ Element 2: M
otive: din câmpul lexical al morții („cavou”, „sicriu”, „mort”, „coroane” => t ristețe și melancolie)
➢ „cavou” = închiderea interioară a eului liric, care se simte captiv și neajutorat
➢ „coroane” = căderea inevitabile în ghearele morții
➢ „aripi” = înălțare spirituală; simbol al a
bsolutului și al fericirii
■ neînălțătoare la sfârșit din cauza asocierii cu plumbul => s imbol al căderii sufletești

Modernismul
.
Trăsături .
● perspectivă narativă subiectivă (narator-personaj)
● arta poetică (concepția autorului despre arta literară; raportul dintre poet și lumea în care trăiește)
● fluxul memoriei involuntare
● estetica urâtului
● amestecul de genuri
● caracterul filozofic
Opere .
1. Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

● Arta poetică
● Versul liber
○ Tema: viziunea eului poetic asupra universului și a cunoașterii
○ Idei poetice: Cele două tipuri de cunoaștere: luciferică și paradisiacă
Optarea autorului pentru cunoașterea luciferică
○ Elemente: titlu și motive
2. Riga Crypto și lapona Enigel

● Amestecul de genuri
● Caracterul filozofic
○ Tema: neîmplinirea iubirii dintre două ființe incompatibile
○ Idei poetice: Aspirația spre absolut
Incompatibilitatea ființelor din medii diferite
○ Elemente: titlu și imaginar poetic
3. Testament
● Amestecul de genuri
● Caracterul filozofic
○ Tema: neîmplinirea iubirii dintre două ființe incompatibile
○ Idei poetice: Aspirația spre absolut
Incompatibilitatea ființelor din medii diferite
○ Elemente: titlu și imaginar poetic
4. Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război (Ștefan)

● Perspectiva narativă subiectivă
● Fluxul memoriei involuntare
○ Tema: războiul și iubirea
○ Scene: „Ne-a acoperit pământul lui Dumnezeu” (Curajul)
Găsirea scrisorii de la Anișoara (Gelozia)
○ Elemente: titlu (modalități de caracterizare) și conflict

Eu nu strivesc
corola de TEMĂ ȘI VIZIUNE
minuni a lumii
Opera „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” de Lucian Blaga este textul care deschide
ㅡ
volumul de poezii „Poemele luminii”, fiind totodată una dintre operele reprezentative ale
Curent
Modernism modernismului românesc. Prin intermediul textului se surprinde ipostaza eului liric în fața
marilor taine ale universului și cunoașterea lumii în planul creației poetice.
Artă poetică Estetica modernistă se caracterizează prin prezența artei poetice, și anume exprimarea
concepțiilor autorului despre arta literară, dar și despre raportul dintre poet și lumea în care
trăiește. Incipitul accentuează ideea artei poetice cu ajutorul verbelor la forma negativă „nu
strivesc”, „nu ucid” și „nu sugrum”, surprinzând refuzul de a descifra tainele lumii menționate
prin intermediul unei enumerații de simboluri: „î n flori, ochi, pe buze ori morminte”, fiecare

simbolizând natura, cunoașterea, iubirea și moartea.

O altă trăsătură a modernismului este prezența versului liber și a măsurii neregulate, care
Versul liber
ajută la redarea trăirilor poetice și accentuarea unor idei poetice („Eu nu strivesc corola de
minuni a lumii / și nu ucid / cu mintea tainele ce le-ntâlnesc / în calea mea”).
Tema operei o constituie viziunea eului poetic asupra universului și a cunoașterii, tema
ㅡ
Temă și viziune reflectată prin metafora luminii. În concepția autorului, cunoașterea lumii este posibilă doar prin
iubire, concepție care reiese din sintagmele „Eu nu strivesc” și „Căci eu iubesc”.
ㅡ
ideile principale este prezența a două tipuri de cunoaștere: cunoașterea paradisiacă și
Idee 1
Prezența a 2 tipuri cunoașterea luciferică. Autorul face o comparație între cele două cunoașteri prin intermediul
de cunoaștere: simbolului luminii. Astfel, poetul diferențiază „lumina mea” de „lumina altora”, cunoașterea
luciferică și luciferică de cea paradisiacă, cea din urmă reprezentând alegerea unor persoane de a opta
paradisiacă pentru elucidarea misterului. Verbul urmat de această sintagmă, „a sugruma”, accentuează
ideea cunoașterii paradisiece care ucide și strivește misterul, elucidându-l, în vreme ce prin
cunoașterea luciferică taina este sporită, mărită, îmbogățită. Urmarea este aceea că taina
devine tot mai mare: „și tot ce-i de neînțeles / se schimbă-n neînțelesuri și mai mari”.
O altă idee poetică este optarea poetului pentru redarea cunoașterii luciferice în opera sa.
ㅡ
Cunoașterea luciferică, adică mărirea misterului, este explicată printr-o comparație dezvoltată:
Idee 2
Optarea poetului „și-ntocmai cum razele ei albe luna / nu micșorează, ci tremurătoare mărește și mai tare taina
pentru nopții / așa îmbogățesc și eu întunecata zare / cu largi fiori de sfânt mister”. Elementele supuse
cunoașterea comparației, „luna”, „eu” au în comun lumina, simbol al cunoașterii pentru poet. Lumea însăși
luciferică este o metaforă a tainei ascunse, infinite: „vraja nepătrunsului ascuns în adâncimi de întuneric”.
Poetul se apropie de acest mister cu o oarecare admirație, asemănându-l cu ceva divin, cu
„largi fiori de sfânt mister”. Sfârșitul textului marchează și mai bine alegerea autorului, acesta
mărturisindu-și iubirea pentru întregul univers și misterele sale: „căci eu iubesc / și flori și ochi și
buze și morminte”.
Titlul este o metaforă revelatorie pentru ideea cunoașterii luciferice. Pronumele personal
ㅡ
„eu” este așezat în fruntea primei poezii din primul volum, adică în fruntea operei. Acesta
Element 1
Titlu exprimă exacerbarea eului, dar exprimă mai ales atitudinea poetului de a proteja misterele
lumii. Verbul la forma negativă „nu strivesc” exprimă refuzul cunoașterii paradisiece și opțiunea
pentru cunoașterea luciferică. Metafora corolei de minuni a lumii, imagine a perfecțiunii, a
absolutului, semnifică misterele universale, rolul poetului fiind acela de a adânci tainele care țin
de amplificarea misterului.

ㅡ Poezia prezintă un număr mare de mare de motive și simboluri, fiecare fiind prezentat
Element 2 într-un anumit context. Enumerația „flori, ochi, buze ori morminte” din prima secvență poetică
Motive simbolizează viața și frumusețea pură prin intermediul florilor, cunoașterea prin ochi,
comunicare prin buze și misterul morții prin morminte. Enumerația nu este făcută la
întâmplare, ci are rolul de a crește treptat nivelul de mister. Un alt motiv prezent în poezie este
lumina, care accentuează ideea creației și reprezintă în același timp cunoașterea paradisiacă a
cărui scop este perceperea universului. Acest motiv este asociat cu simboluri precum luna,
astru ceresc ce îl inspiră pe eul liric și dă farmec nopții, a mplificând astfel misterul.
În concluzie, „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” de Lucian Blaga surprinde atât tainele
ㅡ
universului, cât și viziunea poetului despre cele două tipuri ale cunoașterii: cunoașterea
Concluzie
luciferică și paradisiacă. De asemenea, textul redă admirația acestuia pentru mister, acesta
iubind tot ce înseamnă „flori, ochi, buze și morminte”, adică natură, cunoaștere, iubire și moarte.

❖ Curent: M
odernismul
➢ Arta poetică: c oncepția autorului despre arta literară și raportul dintre poet și lumea în care trăiește
■ Incipitul textului accentuează ideea artei poetice cu ajutorul verbelor la forma negativă „nu
strivesc”, „nu ucid” și „nu sugrum”, surprinzând r efuzul de a descifra tainele lumii menționate
prin intermediul unei enumerații de simboluri: „în flori, ochi, pe buze ori morminte” (natura,
cunoașterea, iubirea și moartea)
➢ Versul liber și măsura neregulată: a

ccentuează ideile poetice și ajută la redarea trăirilor poetice
❖ Tema: v iziunea eului poetic asupra universului și a cunoașterii, tema reflectată prin m
etafora luminii.
❖ Idee 1: 2
tipuri de cunoaștere (luciferică și paradisiacă)
➢ Comparație între cele două prin simbolul luminii, diferențiindu-le („lumina mea” - luciferică, „lumina
altora” - paradisiacă)
➢ Verbul „ a sugruma” accentuează ideea cunoașterii paradisiece care ucide misterul, spre deosebire de
cea luciferică care mărește taina => „și tot ce-i de neînțeles / se schimbă-n neînțelesuri și mai mari”
❖ Idee 2: O
ptarea poetului pentru cunoașterea luciferică
➢ Este e xplicată printr-o comparație dezvoltată: „și-ntocmai cum razele ei albe luna / nu micșorează, ci
tremurătoare mărește și mai tare taina nopții / așa îmbogățesc și eu întunecata zare / cu largi fiori de
sfânt mister”
➢ Elementele comparației („luna”, „eu”) au în comun l umina, simbolul al cunoașterii pentru poet
➢ Lumea = metaforă a tainei ascunse, infinite („vraja nepătrunsului ascuns în adâncimi de întuneric”)
➢ Autorul se apropie de m ister cu admirație, asemănându-l cu ceva divin („largi fiori de sfânt mister”)
➢ Sfârșitul poeziei surprinde i ubirea autorului față de misterele lumii și a legerea cunoașterii luciferice în
favoarea celei paradisiece: „căci eu iubesc / și flori și ochi și buze și morminte”
❖ Element 1: T
itlu: metaforă revelatorie pentru ideea cunoașterii luciferice
➢ Pronumele personal „eu” este așezat în fruntea primei poezii din volum, adică în fruntea operei ===>
=> exacerbarea eului și a titudinea autorului de a proteja misterele lumii
➢ Verbul la forma negativă „ nu strivesc” exprimă refuzul cunoașterii paradisiece și opțiunea pentru
cunoașterea luciferică
➢ Corola de minuni a lumii = metaforă pentru misterele lumii; imagine a perfecțiunii și a absolutului
❖ Element 2: M
otive
➢ Enumerații de simboluri: „în flori, ochi, pe buze ori morminte” (natura, cunoașterea, iubirea și moartea)
=> are rolul de a crește treptat misterul
➢ Lumina = ideea creației, cunoașterea paradisiacă
■ este asociat cu simboluri precum luna, astru ceresc ce îl inspiră pe eul liric și dă farmec nopții,
amplificând astfel misterul

Riga Crypto și TEMĂ ȘI VIZIUNE

lapona Enigel
Opera „Riga Crypto și lapona Enigel” de Ion Barbu este textul care face parte din volumul
ㅡ
„Joc secund”, fiind totodată una dintre operele reprezentative ale modernismului românesc,
Curent
Modernism poezia fiind construită sub forma unui „Luceafăr întors”.
Estetica modernistă se caracterizează prin amestecul de genuri, dar și prin caracterul
Amestecul de genuri filozofic al textului. Poezia este o baladă, specie a genului epic, dar prezintă și elemente de liric
și dramatic. Firul epic debutează cu discuția dintre nuntaș și menestrel, la o nuntă, cel din urmă

începând un cântec despre Enigel și Crypto. În povestirea în ramă se prezintă iubirea

neîmplinită dintre cele două personaje care aparțin unor lumi diferite. Călătorind cu renii ei,
Enigel se oprește în poiana lui Crypto. Acesta se simte atras de ea și încearcă să o
ademenească de 3 ori, însă ea refuză. În final, riga este lovit de soare și devine o ciupercă

otrăvitoare. Caracterul dramatic se observă în dialogul dintre cei doi („- Enigel, Enigel”). În ceea

ce privește elementele de liric, se poate observa că sentimentele sunt transmise prin
intermediul eului liric, fiind prezentă lirica măștilor: Enigel - omul de geniu („lumina”) și Crypto -
omul comun („întunericul”).

Caracterul filozofic se remarcă în special prin prezența celor două personaje: Crypto, care

Caracterul filozofic reprezintă partea dionisiacă și simbolizează iubirea intelectuală și Enigel, partea apolinică,
refuzul acesteia denotând aspirația spre absolut. De asemenea, motivul fântânii se regăsește
de mai multe ori în text, având mai multe semnificații: „fântâna tinereții” - motivul vieții,
„sufletu-i fântână-n piept” - izvorul vieții.
Tema operei este neîmplinirea iubirii dintre două ființe incompatibile. Această
ㅡ
Temă și viziune incompatibilitate este sugerată prin faptul că acestea fac parte din regnuri diferite, una care
iubește soarele, căldura, iar cealaltă care nu suportă lumina. Dezvăluirea alegoriei evidențiază
cele două tipuri de oameni: omul de geniu, care aspiră spre absolut și dorește depășirea
condiției proprii și omul de rând, care își continuă viața alături de cei din mediul său.
ㅡ
ideile poetice surprinse este evidențiată în a treia secvență a poeziei, care sugerează refuzul
Idee 1
Aspirația spre fetei și aspirația ei spre absolut. Omul de rând, Crypto, se oferă pe sine, fiind capabil de
absolut sacrificiu pentru persoana iubită („- Enigel, Enigel / Scade noaptea, ies lumine, / Dacă pleci să
culegi, / Începi, rogu-te, cu mine”). Îi cere de asemenea lui Enigel să renunțe la visul ei de a
descoperi lumea, soarele și căldura simbolizând absolutul. Aceasta refuză „fragii și dulceața” și
își continuă drumul pentru a culege „fragii fragezi, mai la vale”, fără a se abate de la drumul său.
O altă idee poetică surprinsă în text este incompatibilitatea ființelor din medii diferite.
ㅡ
Aceasta se observă în urma celui de-al doilea refuz, când se evidențiază contrastul dintre cele
Idee 2
Incompatibilitatea două personaje. Dacă Crypto reprezintă întunericul datorită mediului umed și umbros în care
ființelor din medii trăiește, Enigel reprezintă soarele, lumina, simboluri ale absolutului și ale cunoașterii. Din
diferite ultima invocație se observă teama lui Crypto de soare, de lumină, care este accentuată și prin
imaginea vizuală „E roșu, mare / Pete are fel de fel”. Sintagma „La soare, roata se mărește, / La
umbră numai carnea crește” pune în evidență faptul că aspirația spre soare, spre perfecțiune,
ideal, are un efect benefic asupra ființei spirituale, pe când umbra și întunericul sporește
numai pornirile instinctuale.
Titlul este alcătuit din numele celor două ființe din lumi diferite: riga (rege) Crypto și
ㅡ
lapona Enigel. Etimologia numelui lui Crypto surprinde caracterul enigmatic al personajului.
Element 1
Titlu Astfel, numele provine din grecescul „k ryptos” care înseamnă ascuns. Acesta este asociat și
cu termeni precum „c riptogramă”, un text scris cu caractere secrete, cunoscut doar de cei
inițiați, sau „c
riptogamă”, un grup de plante inferioare lipsite de flori și care se înmulțesc prin
spori. În ceea ce privește numele lui Enigel, acesta provine din latinescul „angelus”, o ființă
spirituală cu aripi, lapona fiind o locuitoare a țării ghețurilor. Titlul indică o temă a dragostei
imposibile, interzise, din cauza celor două medii opuse în care trăiesc cele două personaje.

ㅡ Imaginarul poetic se evidențiază încă din prima parte a celei de-a doua secvențe. Aceasta
Element 2 începe cu prezentarea în antiteză mediile din care provin cele două entități, cât și
Imaginar poetic
caracteristicile acestora. Imaginile vizuale „î n pat de râu și humă unsă” sugerează mediul
întunecat și umed în care trăiește Crypto, iar „în țări de gheață urgisită” care sugerează un
mediu răcoros din care provenea Enigel. Personajul masculin este prezentat ca fiind „sterp și
nărăvaș, cu inimă ascunsă”, pe când cel feminin este caracterizat ca fiind „laponă mică, liniștită
cu piei”, evidențiindu-se astfel incompatibilitatea dintre cele două personaje. Enigel se
dovedește a fi superioară lui Crypto, anticipându-se în același timp tema iubirii imposibile dintre
cei doi. Crypto îi cere lui Enigel să vină în lumea lui și să uite de aspirația sa spre soare, simbol
al cunoașterii și absolutului („Lasă-l, uită-l, Enigel / În somn fraged și răcoare”). În opoziția cu
acesta, Enigel se teme de umbră („Eu de umbră mult mă tem”), astfel evidențiindu-se tema
iubirii între cele două personaje din medii diferite, fiecare aspirând spre lucrul de care celălalt se
teme.
ㅡ În concluzie, textul „Riga Crypto și lapona Enigel” de Ion Barbu este o alegorie care
Concluzie surprinde incompatibilitatea ființelor din medii diferite și accentuează ideea conform căreia cel
puternic supraviețuiește întotdeauna.

❖ Curent: Modernismul
➢ Amestecul de genuri: poezia este o b aladă, dar are elemente de liric și dramatic
■ Firul epic: debutează cu discuția dintre nuntaș și menestrel care începe un cântec despre Enigel și
Crypto; povestirea în ramă prezintă iubirea neîmplinită dintre cele două personaje
■ Caracterul dramatic: prin dialogul celor 2 („- Enigel, Enigel”)
■ Elemente de liric: lirica măștilor: E
nigel - omul de geniu („lumina”) și Crypto - omul comun („întunericul”)
➢ Caracterul filozofic: C
rypto (partea dionisiacă, simbolizează iubirea intelectuală) și Enigel (partea apolinică,
aspirația spre absolut prin refuzul său)
■ motivul fântânii: „fântâna tinereții” - motivul vieții, „sufletu-i fântână-n piept” - i zvorul vieții
❖ Tema: n
eîmplinirea iubirii dintre două ființe incompatibile (omul de geniu și omul comun)
❖ Idee 1: Aspirația spre absolut

➢ Refuzul lui Enigel din a 3-a secvență sugerează aspirația ei spre absolut; refuză „fragii și dulceața” și își continuă
drumul pentru a culege „fragii fragezi, mai la vale”, fără a se abate de la drumul său
➢ Omul de rând, Crypto, se o feră pe sine, fiind capabil de sacrificiu pentru persoana iubită („- Enigel, Enigel / Scade
noaptea, ies lumine, / Dacă pleci să culegi, / Începi, rogu-te, cu mine”)
➢ Îi cere lui Enigel să renunțe la visul ei de a descoperi lumea, soarele și căldura = absolutul
❖ Idee 2: Incompatibilitatea ființelor din medii diferite

➢ Se observă în urma celui de-al doilea refuz, când se evidențiază contrastul dintre cele două personaje
➢ Crypto = întunericul (mediu umblu și umbros); Enigel = soarele, lumina (absolutul și cunoașterea)
➢ Ultima invocație = teama teama lui Crypto de soare și lumină („E roșu, mare / Pete are fel de fel”)
➢ „La soare, roata se mărește, / La umbră numai carnea crește”: a spirația spre soare are un efect benefic asupra
ființei spirituale, pe când umbra și întunericul sporește numai pornirile instinctuale
❖ Element 1: T
itlu: alcătuit din numele celor două ființe din lumi diferite; indică o temă a dragostei imposibile
➢ Crypto: surprinde caracterul enigmatic al personajului (gr. „kryptos” = ascuns, criptogramă, criptogamă)
➢ Enigel: lat. „angelus” = ființă spirituală cu aripi; laponă = locuitoare a țării ghețurilor
❖ Element 2: I maginar poetic

➢ A doua secvență începe cu prezentarea în antiteză a mediilor din care provin cei 2 și a c aracteristicile lor
➢ Imaginile vizuale: „în pat de râu și humă unsă” (mediul întunecos și umed al lui Crypto) și „în țări de gheață
urgisită” (mediul răcoros din care provenea Enigel)
➢ Personajul masculin: „sterp și nărăvaș, cu inimă ascunsă”; P ersonajul feminin: „laponă mică, liniștită cu piei”
➢ Enigel: superioară lui Crypto, anticipându-se t ema iubirii imposibile dintre cei 2
➢ Crypto îi cere lui Enigel să vină în lumea lui și să uite de aspirația spre soare, simbol al cunoașterii, absolutului
(„Lasă-l, uită-l, Enigel / În somn fraged și răcoare”)
➢ În opoziție cu acesta, Enigel se teme de umbră („Eu de umbră mult mă tem”) => tema iubirii între cele două
personaje din medii diferite, fiecare aspirând spre lucrul de care celălalt se teme

Testament TEMĂ ȘI VIZIUNE

Opera „Testament” de Tudor Arghezi este textul care face parte din volumul de poezii
ㅡ
„Cuvinte potrivite”, fiind totodată una dintre operele reprezentative ale modernismului
Curent
Modernism românesc. Prin intermediul textului se surprinde ipostaza eului liric în fața creației sale și rolul
său în lume.
Arta poetică Estetica modernistă se caracterizează prin prezența artei poetice, și anume exprimarea
concepțiilor autorului despre arta literară, dar și despre raportul dintre poet și lumea în care
trăiește. În primul rând, substantivul „carte” devine laitmotiv și determină folosirea cuvintelor
din câmpul lexical al poeziei și creației literare: „hrisov”, „versuri”, „cuvinte potrivite”, „carte”,
„slovă de foc și slovă făurită”. Incipitul operei este conceput ca o adresare directă a eului liric

către un fiu spiritual și conține ideea moștenirii spirituale („un nume adunat pe-o carte”), care

devine simbol al identității obținute prin cuvânt.
Estetica urâtului Estetica urâtului, o altă trăsătură specifică modernismului, este generată de relațiile de
opoziție care scot în evidență capacitatea cuvântului de a crea semnificații: „bube, mucegaiuri
și noroi” - „frumuseți și prețuri noi”, „zdrențe” - „muguri și coroane”, „veninul” - „miere”. Astfel,
simbolurile urâtului se transformă în ceva frumos prin intermediul creației autorului.
Tema operei presupune evidențierea artei în univers și menirea poetului în lume. Pentru
ㅡ
Temă și viziune că acest rol este foarte important, se poate observa asocierea autorului-creator cu Dumnezeu,
care folosește cuvinte, pentru a da naștere Creației. Astfel, așa cum Dumnezeu a creat lumea
cu ajutorul cuvântului, la fel poetul va putea crea un univers unic folosindu-se de același lucru.
ㅡ
ideile poetice surprinse în poezie este ipostaza scriitorului ca meșteșugar. A treia strofă se
Idee 1
Scriitorul ca concentrează asupra transformării poeziei într-o lume a obiectelor. Astfel, „s apa”, unealtă
meșteșugar folosită pentru a lucra pământul, devine „condei”, unealtă de scris, iar „brazda” devine
„călimara”, munca poetului fiind la fel de importantă ca cea a țăranului din trecut care muncea
pământul pentru a obține roadele mai târziu. Ridicați la rangul de creatori, „b ătrânii” sunt
transformați, iar memoria lor, sub metafora „cenușa morților din vatră”, devine „Dumnezeu de
piatră”. De asemenea, nu lipsesc trimiterile la Biblie conform căreia „la-nceput a fost cuvântul”.
Cuvintele au astfel har deoarece vin de la Dumnezeu, rolul urmașilor fiind acela de a păstra
cuvintele.
O altă idee poetică prezentă în text este importanța cărții în viziunea scriitorului. În prima

ㅡ
strofă se observă adresarea directă a eului liric către un fiu spiritual care reprezintă cititorul
Idee 2
Importanța cărții care citește poezia, sugerând faptul că oricine trebuie să realizeze importanța cărții în evoluția
sa. În versurile „Nu-ți voi lăsa drept bunuri, după moarte / Decât un nume adunat pe-o carte” se
accentuează importanța cărții ca moștenire, prin substantivul „n ume” sugerându-se ideea de
unitate, simplitate a creatorului dar a cărui moștenire este eternă. Cartea este o treaptă în
atingerea cunoașterii și prin intermediul metaforei se sugerează că prin intermediul cărții
înălțarea este una nelimitată, continuă. În a doua strofă, cartea este numită metaforic „hrisovul
vostru cel dintâi”, cartea strămoșilor, accentuându-se astfel ideea conform căreia cartea este
un loc al trecutului și al istoriei.
Titlul poeziei este alcătuit dintr-un substantiv comun, „testament”. Conform sensului
ㅡ
denotativ al cuvântului, substantivul desemnează actul juridic prin care sunt semnalate
Element 1
Titlu dorințele de transmitere a averii unei persoane, după moartea acesteia. În sens conotativ,
substantivul semnifică moștenirea pe care poetul o lasă urmașilor săi, și anume creația: „Nu-ți
voi lăsa drept bunuri, după moarte / Decât un nume adunat pe-o carte”. Versurile poeziei
continuă ideea lansată din titlu și prezintă concepția poetului despre artă, cuvântul fiind
rezultatul trudei, dar și al harului divin. Mai mult decât atât, creația literară are la bază tradițiile
strămoșești care reprezintă o treaptă în evoluția spirituală a omenirii: „De la strămoșii mei până
la tine, / Prin râpi și gropi adânci, / Suite de bătrânii mei pe brânci / Și care, tânăr să le urci
te-așteaptă, / Cartea mea-i, fiule, o treaptă”.

ㅡ În ceea ce privește imaginarul poetic, Arghezi alcătuiește poezia din cinci strofe inegale,
Element 2 compuse din secvențe lirice, prin intermediul cărora poetul își exprimă viziunea despre creație,
Imaginar poetic poezie și cuvânt și evidențiază condiția artistului în lume. Condiția poetului în „Testament” este
concentrată în versul „decât un nume adunat pe-o carte”, unde poezia apare ca un bun spiritual.
Metafora „seara răzvrătită” face trimitere la trecutul zbuciumat al strămoșilor care se leagă de
generațiile viitoare prin „carte”. Vocativul „fiule” desemnează un potențial cititor, poetul
identificându-se în mod simbolic cu un tată, ca un mentor al generațiilor viitoare și îi spune că
obiectul cărții este o treaptă în desăvârșirea cunoașterii. În a doua strofă, cartea este numită
„hrisovul cel dintâi”, accentuându-se ideea legăturii poetului cu strămoșii. Strofa a patra
surprinde ipostaza poetului ca și creatorul unui univers al cărților, folosindu-se termeni din
câmpul lexical al cuvântului: „condei”, „brazdă”, „călimară”. În final, ultima strofă evidențiază
legătura dintre cititor și scriitor prin prezența celor 2 personalități: „Robul” și ”Domnul”.
ㅡ În concluzie, poezia „Testament” de Tudor Arghezi este o artă poetică modernă în care se
Concluzie pune accent pe importanța cărții, cât și pe relația dintre scriitor și cititor, cel dintâi având un rol
esențial în dezvoltarea lumii poetice.

➢ Arta poetică: concepția autorului despre arta literară și raportul dintre poet și lumea în care trăiește
■ Substantivul „carte” devine laitmotiv și determină folosirea cuvintelor din c âmpul lexical al poeziei și
creației literare: „hrisov”, „versuri”, „cuvinte potrivite”, „carte”
■ Incipitul poeziei este conceput ca o adresare directă către un fiul spiritual și conține ideea moștenirii
spirituale („un nume adunat pe-o carte”)
➢ Estetica urâtului: realizată prin relațiile de opoziție care scot în evidență capacitatea cuvântului de a crea
semnificații: „bube, mucegaiuri și noroi” - „frumuseți și prețuri noi”, „zdrențe” - „muguri și coroane”
❖ Tema: e
vidențierea artei în univers și menirea poetului în lume; a
socierea autorului-creator cu Dumnezeu
❖ Idee 1: Ipostaza autorului ca meșteșugar

➢ A 3-a strofă se concentrează asupra t ransformării obiectelor într-o lume a poeziei („sapa” => „condei”, „brazdă”
=> „călimară” => munca poetului este la fel de importantă ca cea a țăranului)
➢ Bătrânii sunt ridicați la rangul de creatori, iar m emoria lor, sub forma m etaforei „cenușa morților din vatră”,
devine „Dumnezeu de piatră”
➢ Trimiteri la Biblie („la-nceput a fost cuvântul”) => cuvintele au har, r olul urmașilor fiind de a le păstra
❖ Idee 2: Importanța cărții

➢ Prima strofă marchează o a dresare directă către fiul spiritual => oricine trebuie să realizeze i mportanța cărții în
evoluția sa
➢ Versurile „Nu-ți voi lăsa drept bunuri, după moarte / Decât un nume adunat pe-o carte” => i mportanța cărții ca
moștenire; „nume” => idee de s implitate, unitate a creatorului a cărui moștenire este eternă
➢ Cartea este o treaptă în atingerea cunoașterii, iar prin intermediul acesteia î nălțarea este una nelimitată,
continuă
➢ A 2-a strofă: „ hrisovul cel dintâi” = metaforă a cărții, strămoșilor => cartea este un loc al trecutului și al istoriei
❖ Element 1: T
itlu: actul juridic prin care prezintă dorințele de transmitere a averii unei persoane, după moartea acesteia
➢ Sens conotativ: m oștenire pe care autorul o lasă urmașilor săi (creația): „Nu-ți voi lăsa drept bunuri, după moarte
/ Decât un nume adunat pe-o carte”
➢ Versurile poeziei continuă ideea lansată din titlu și prezintă concepția poetului despre artă, cuvântul fiind
rezultatul trudei, dar și al harului divin
➢ creația literară are la bază t radițiile strămoșești care reprezintă o treaptă în evoluția spirituală a omenirii („De la
strămoșii mei până la tine [...] Cartea mea-i, fiule, o treaptă”)
❖ Element 2: I maginar poetic: c

inci strofe inegale prin care poetul își exprimă viziunea despre creație, poezie și cuvânt
➢ poezia = bun spiritual („decât un nume adunat pe-o carte”)
➢ [I1], [I2], [I3]
➢ metafora „seara răzvrătită” = t recutul zbuciumat al
➢ finalul evidențiază legătura dintre cititor și scriitor prin
strămoșilor, legat prin carte
prezența celor 2 personalități: „Robul” și „Domnul”
➢ poezia = bun spiritual („decât un nume adunat pe-o carte”)

UNDD, ÎNDR TEMĂ ȘI VIZIUNE

Opera literară „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” de Camil Petrescu este
ㅡ
un roman psihologic datorită temelor problematice precum războiul și dragostea care sunt
Curent
prezente în text sub forma conflictului interior al protagonistului principal, Ștefan Gheorghidiu,
Modernism
care are sentimente îndoielnice în ceea ce privește fidelitatea soției lui, Ela, fiind astfel una
dintre operele reprezentative ale modernismului românesc.
Perspectivă Estetica modernistă se caracterizează atât prin prezența unei perspective narative
narativă subiectivă subiective, cât și prin folosirea fluxului memoriei involuntare. Perspectiva narativă subiectivă
se realizează prin intermediul verbelor și a pronumelor la persoana întâi („am mers”,
„încercam”), naratorul fiind implicat în acțiune, devenind astfel personaj-narator. Întregul roman
se transformă într-un monolog interior, pe parcursul acestuia protagonistul confesându-se și
descriindu-și stările sufletești și problemele sale de conștiință.
Fluxul memoriei involuntare, o altă caracteristică a modernismului, este folosit la
Fluxul memoriei începutul romanului când Gheorghidiu este surprins participând la o discuție cu ceilalți
involuntare
sublocotenenți despre un bărbat care și-a omorât soția din gelozie. Această discuție îi
declanșează lui Ștefan amintirea iubirii eșuate, astfel încât personajul-narator aduce în timpul
prezent experiența sa de iubire când, student fiind, era căsătorit cu Ela, despre care bănuia că
ar fi infidelă.
Tema este reprezentată de războiul care schimbă percepția omului despre lume. Tema
ㅡ
centrală a textului este totodată dublată de tema iubirii, amândouă stând la baza celor două
Temă și viziune
capitole principale ale romanului: „Ultima noapte de dragoste” și „Întâia noapte de război”.
O scenă semnificativă pentru tema și viziunea despre lume în roman este cea de la
ㅡ
începutul capitolului „Ne-a acoperit pământul lui Dumnezeu”. Batalionul lui Gheorghidiu participă
Scenă 1
la o bătălie pe front și se confruntă cu moartea, soldații fiind luați prin surprindere. Aceștia sunt
„Ne-a acoperit
pământul lui astupați de pământ, iar unul dintre soldați plânge și spune: „ne-a acoperit pământul lui
Dumnezeu” Dumnezeu”, în timp ce un alt soldat vede cum un capul unui coleg i-a fost retezat de un obuz.
Scena dezvăluie momentul în care Ștefan se confruntă cu moartea, trăirile războiul fiind
surprinse prin intermediul descrierii frontului și al soldaților care se luptă pentru a supraviețui.
De asemenea, scena marchează momentul în care Ștefan trăiește sentimente contradictorii:
teama, frica și groaza dar, pe de altă parte, și bucuria supraviețuirii atacului. Cu această
experiență tragică, la care se adaugă altele, ulterior, personajul principal acumulează o
cunoaștere exactă a războiului și a realității în general, încât acesta realizează că drama
războiului este mult mai importantă decât drama pe care o trăiește cu Ela.
O altă scenă semnificativă este cea în care Ștefan găsește scrisoarea în care verișoara
ㅡ
Elei o cheamă la ea acasă. Atunci când Ștefan este plecat la Azuga, Ela decide să plece de acasă
Scenă 2
fără a-i spune soțului ei. Când revine a doua zi, Ștefan se desparte de ea, crezând că o înșeală.
Găsirea scrisorii
de la Anișoara După un timp, acesta găsește întâmplător un bilet între cărți, scrisoarea de la Anișoara, prin care
aceasta o chema pe Ela să doarmă la ea, tocmai în seara când protagonistul se întorsese de la
Azuga. Această situație îl copleșește de remușcări, gândindu-se că și-a judecat greșit soția.
Scena evidențiază modul în care tema iubirii se reflectă în text prin intermediul hotărârii lui
Ștefan de a se despărți de Ela. Ștefan nu îi oferă Elei șansa de a explica motivul absenței ei, iar
mai apoi realizează greșeala făcută, fiind conștient că decizia de se despărți de ea a fost una
luată pe moment, u n act impulsiv și necugetat datorat geloziei sale.
Titlul prezintă cele două teme principale ale romanului, acestea constituind și
ㅡ
experiențele fundamentale prin care personajul principal trece: povestea de dragoste dintre el
Element 1
și Ela, iar mai apoi experiența războiului. Cei doi termeni, dragostea și războiul, sunt prezenți în
Titlu
titlu sub forma unei antiteze care surprinde relația tensionată ilustrată încă de la începutul
textului, atunci când Ștefan prezintă relația sa cu Ela („Eram însurat de doi ani și jumătate cu o
colegă de la Universitate și bănuiam că mă înșeală”). Tensiunea dintre cei doi este prezentă
până la sfârșitul textului, când Ștefan se întoarce din război și cedează averea sa Elei, după
care se desparte de ea. De asemenea, repetiția substantivului „noapte” sugerează
incertitudinea și n esiguranța personajului principal în ceea ce privește relația sa de dragoste.

ㅡ Numărul conflictelor exterioare este redus, punându-se accent pe conflictul interior al lui
Element 2 Ștefan Gheorghidiu care are sentimente în contradictoriu despre fidelitatea soției sale. Ideea
Conflict conflictului principal apare odată cu petrecerea la care sunt invitați Ștefan și Ela. Acolo, Ela se
îndepărtează de Ștefan și refuză să meargă cu el acasă. Acest conflict interior este generat de
relațiile pe care protagonistul le are cu realitatea înconjurătoare. Gheorghidiu trăiește cu iluzia
că s-a izolat de lume și realitate, însă tocmai această lume în care nu vrea să se implice va
pune capăt relației celor doi. Implicarea Elei în lumea pe care Ștefan o evită constituie
principalul motiv pentru care el începe să considere faptul că Ela îl înșeală. Conflictul este
accentuat de experiența pe care Ștefan o dobândește în timpul războiului, dându-și seama că
drama războiului este mult mai puternică decât dezamăgirea suferită în planul amoros. Astfel,
cei doi ajung să se despartă, Ștefan hotărând să îi lase Elei toată averea lui. Un alt conflict este
cel e
xterior, dintre Ș
tefan și membrii familiei sale, cauzat de a verea primită de la unchiul său.
În concluzie, pot spune că tema și viziunea despre lume și creație în romanul „Ultima
ㅡ
noapte de dragoste, întâia noapte de război” de Camil Petrescu constă în prezentarea a două
Concluzie
experiențe diferite din viața personajului principal, și anume războiul și iubirea, teme care fac
romanul unul al experienței.

➢ Perspectivă narativă subiectivă: verbe și pronume la persoana întâi („am mers”, „încercam”)
■ Narator implicat în acțiune => personaj-narator
■ Romanul se transformă într-un monolog interior => p
rotagonistul se confesează și î și descrie gândurile
➢ Fluxul memoriei involuntare: folosit la începutul romanului, la discuția de la Popotă

■ Discuția îi declanșează lui Ștefan amintirea iubirii eșuate => personajul-narator aduce în timpul prezent
experiența sa de iubire când, student fiind, era căsătorit cu Ela, despre care bănuia că ar fi infidelă
❖ Tema: t răirile războiului; temă dublată de tema iubirii; amândouă stau la baza celor 2 capitole: „UNDD” și „ÎNDR”
❖ Scenă 1: „N

e-a acoperit pământul lui Dumnezeu”
➢ Momentul în care Ștefan se confruntă cu moartea; trăirile războiului sunt surprinse prin descrierea frontului
➢ Momentul în care Ștefan trăiește sentimente contradictorii: teama, frica, groaza, bucuria supraviețuirii
➢ Personajul principal a cumulează o cunoaștere exactă a războiului și a realității => r ealizează că drama
războiului este mult mai importantă decât drama pe care o trăiește cu Ela
❖ Scenă 2: Găsirea scrisorii de la Anișoara

➢ Evidențiază m odul în care tema iubirii se reflectă în text prin hotărârea lui Ștefan de a se despărți de Ela
➢ Ștefan nu îi oferă Elei șansa de a explica motivul absenței ei => mai apoi realizează greșeala făcută
➢ Este conștient că decizia a fost una luată pe moment, un act impulsiv și necugetat datorat geloziei sale
❖ Element 1: T
itlu: prezintă cele d
ouă teme principale ale romanului
➢ Constituie experiențele fundamentale prin care personajul trece
➢ Dragostea și războiul = termeni în antiteză => relația tensionată prezentată la începutul textului („Eram însurat
de doi ani și jumătate cu o colegă de la Universitate și bănuiam că mă înșeală”)
➢ Tensiunea este prezentă până la sfârșitul textului, când Ștefan se întoarce din război și cedează averea sa Elei
➢ Repetiția substantivului „noapte” => i ncertitudinea și nesiguranța în ceea ce privește relația lor
❖ Element 2: C
onflict: număr redus de conflicte exterioare, punându-se accent pe cel i nterior
➢ Ștefan are sentimente în contradictoriu despre fidelitatea soției sale
➢ Conflictul principal apare odată cu petrecerea la care sunt invitați => E la se îndepărtează de Ștefan și nu vrea să
meargă cu el acasă
➢ Conflictul interior este g enerat de relațiile pe care protagonistul le are cu realitatea înconjurătoare => trăiește cu
iluzia că s-a izolat de lume și realitate, însă tocmai această lume în care nu vrea să se implice va pune capăt
relației celor doi
➢ Implicarea Elei în lumea pe care Ștefan o evită = principalul motiv pentru care crede că îl înșeală
➢ Conflictul este accentuat de experiența războiului, dându-și seama că d rama războiului este mult mai puternică
decât dezamăgirea suferită în planul amoros => cei doi se despart, lăsându-i averea ei
➢ Conflict exterior: între Ștefan și membrii familiei sale, c auzat de averea primită de la unchiul său

UNDD, ÎNDR CARACTERIZAREA PERSONAJULUI ȘTEFAN GHEORGHIDIU

Ștefan Gheorghidiu este personajul principal în romanul „Ultima noapte de dragoste, întâia
ㅡ
noapte de război” de Camil Petrescu, acesta fiind prezentat în două ipostaze: cea a soțului
Statuturi
gelos și cea a bărbatului curajos în timp de război.
Ștefan Gheorghidiu ocupă în societate statutul de student la filozofie și devine prin
căsătorie soțul Elei, o studentă la litere. La începutul textului, acesta este prezentat ca fiind
sublocotenentul unei concentrări pe Valea Prahovei, participând la o discuție cu ceilalți
sublocotenenți despre un bărbat care și-a omorât soția din gelozie. În urma primirii moștenirii
unchiului său, Ștefan își depășește situația financiară precară și devine moștenitorul unei averi
însemnate. Din punct de vedere psihologic, dă dovadă de nesociabilitate la petrecerea la care a
fost invitat împreună cu Ela, acesta fiind retras și dorind să plece cât mai repede acasă. Mai
târziu, în timpul excursiei de la Odobești, Ștefan observă atenția exagerată pe care o oferă Ela
domnului G., surprinzându-se astfel gelozia și firea posesivă a personajului. În ceea ce privește
statutul moral, protagonistul dă dovadă de inteligență, modestie și calm, renunțând ușor la
afaceri pentru a-și continua studiile filozofice.
Personajul principal este caracterizat atât indirect, prin intermediul faptelor și al gândurilor,
ㅡ
dar și direct de către celelalte personaje. Caracterizarea indirectă predomină în crearea
Element 1
Modalități de portretului personajului, mai multe trăsături fiind evidențiate prin intermediul faptelor și a
caracterizare vorbelor. Fire meditativă, acesta nu se poate adapta social și nu îi plac petrecerile. În
momentul în care bănuiește că Ela îl înșală, protagonistul este copleșit de incertitudine,
neliniște și suspiciuni. Personajul afirmă că „cei care se iubesc au dreptul de viață și de moarte
asupra celuilalt”, accentuându-se astfel firea posesivă a personajului. Plecarea la război scoate
în evidență curajul acestuia, iar experiența trăită pe front îl scoate din peisajul iubirii și îl
plasează în circumstanțe noi, probând sentimente diferite, lansate de pericolul morții și
suferința trăită alături de ceilalți „colegi de război”. Acesta este de asemenea caracterizat
direct de către alte personaje precum Ela („Ești de o sensibilitate excesivă”) sau Nae
Gheorghidiu („N-ai spirit practic”). Ștefan se autocaracterizează, fiind conștient că este nefericit
(„Niciodată n-am avut prilejul să fiu până la capăt nefericit”), însă nu recunoaște că este gelos
(„Nu, n-am fost niciodată gelos, deși am suferit atâta din cauza iubirii”).
Una dintre trăsăturile lui Ștefan evidențiate de-a lungul textului este curajul. O scenă
ㅡ
relevantă pentru această trăsătură este cea de la începutul capitolului „Ne-a acoperit pământul
Trăsătură 1
Curajul lui Dumnezeu”. Batalionul lui Gheorghidiu participă la o bătălie pe front și se confruntă cu
„Ne-a acoperit moartea, soldații fiind luați prin surprindere. Punctul culminant al capitolului îl constituie clipa în
pământul lui care, înghesuiți, soldații sunt astupați de pământ. Unul dintre soldați plânge și spune: „ne-a
Dumnezeu” acoperit pământul lui Dumnezeu”, în timp ce un alt soldat vede cum un capul unui coleg i-a fost
retezat de un obuz. Scena dezvăluie momentul în care Ștefan se confruntă cu moartea, trăirile
războiul fiind surprinse prin intermediul descrierii frontului și al soldaților care se luptă pentru a
supraviețui. De asemenea, scena marchează momentul în care Ștefan trăiește sentimente
contradictorii: teama, frica și groaza dar, pe de altă parte, și bucuria supraviețuirii atacului. Cu
această experiență tragică, la care se adaugă altele, ulterior, personajul principal acumulează o
cunoaștere exactă a războiului și a realității în general, încât acesta realizează că drama
războiului este mult mai importantă decât drama pe care o trăiește cu Ela.
O altă trăsătură a personajului este gelozia, o scenă reprezentativă fiind cea în care Ștefan

ㅡ
găsește scrisoarea în care verișoara Elei o cheamă la ea acasă. Atunci când Ștefan este plecat
Trăsătură 2
Gelozia la Azuga, Ela decide să plece de acasă fără a-i spune soțului ei. Când revine a doua zi, Ștefan se
Găsirea scrisorii de la desparte de ea, crezând că o înșeală. După un timp, acesta găsește întâmplător un bilet între
Anișoara cărți, scrisoarea de la Anișoara, prin care aceasta o chema pe Ela să doarmă la ea, tocmai în
seara când protagonistul se întorsese de la Azuga. Această situație îl copleșește de remușcări,
gândindu-se că și-a judecat greșit soția. Scena evidențiază gelozia personajului prin intermediul
hotărârii acestuia de a se despărți de Ela. El nu îi oferă Elei șansa de a explica motivul
absenței ei, iar mai apoi realizează greșeala făcută, fiind conștient că decizia de se despărți de
ea a fost una luată pe moment, un act impulsiv și necugetat datorat geloziei sale.

Numărul conflictelor exterioare este redus, punându-se accent pe conflictul interior al lui
ㅡ
Ștefan Gheorghidiu care are sentimente în contradictoriu despre fidelitatea soției sale. Ideea
Element 2
Conflict conflictului principal apare odată cu petrecerea la care sunt invitați Ștefan și Ela. Acolo, Ela se
îndepărtează de Ștefan și refuză să meargă cu el acasă. Acest conflict interior este generat de
relațiile pe care protagonistul le are cu realitatea înconjurătoare. Gheorghidiu trăiește cu iluzia
că s-a izolat de lume și realitate, însă tocmai această lume în care nu vrea să se implice va
pune capăt relației celor doi. Implicarea Elei în lumea pe care Ștefan o evită constituie
principalul motiv pentru care el începe să considere faptul că Ela îl înșeală. Conflictul este
accentuat de experiența pe care Ștefan o dobândește în timpul războiului, dându-și seama că
drama războiului este mult mai puternică decât dezamăgirea suferită în planul amoros. Astfel,
cei doi ajung să se despartă, Ștefan hotărând să îi lase Elei toată averea lui. Un alt conflict este
cel e
xterior, dintre Ș
tefan și membrii familiei sale, cauzat de a verea primită de la unchiul său.
În concluzie, pot spune că pot spune că Ștefan Gheorghidiu reprezintă tipul intelectualului

ㅡ
orgolios și impulsiv, care acționează pe moment pentru a evita să fie dezamăgit de cei pe care
Concluzie
îi iubește.

❖ Introducere: este prezentat în două ipostaze: cea a soțului gelos și cea a bărbatului curajos în timp de război.
❖ Statuturi:
➢ Social: student la filozofie; devine prin căsătorie s
oțul Elei; s
ublocotenentul unei concentrări pe Valea Prahovei
■ Are o situație financiară precară la început, însă o depășește după ce d evine moștenitorul unei averi
însemnate de la unchiul său
➢ Psihologic: nesociabil, r etras pentru că dorește să plece repede acasă de la petrecerea la care a fost cu Ela
■ Dă dovadă de gelozie la excursia de la Odobești, observând atenția exagerată pe care o oferă Ela
domnului G. => o f ire posesivă
➢ Moral: inteligent, m
odest, calm pentru că renunță ușor la afaceri pentru a-și continua studiile filozofice
❖ Element 1: M
➢ Indirectă: fire meditativă, nu se poate adapta social, nu îi plac petrecerile
➢ În momentul în care bănuiește că este înșelat, acesta este copleșit de i ncertitudine, neliniște și suspiciuni
➢ „Cei care se iubesc au dreptul de viață și de moarte asupra celuilalt” => f irea răzbunătoare
➢ Curajul prin plecarea la război; experiența de pe front îl plasează în circumstanțe noi, probând sentimente
diferite, lansate de pericolul morții și suferința trăită de ceilalți „colegi de război”.
➢ Direct, de Ela: „Ești de o sensibilitate excesivă” și N
ae Gheorghidiu: „N-ai spirit practic”
➢ Autocaracterizare: este conștient că este nefericit („Niciodată n-am avut prilejul să fiu până la capăt nefericit”)
■ nu recunoaște că este gelos („Nu, n-am fost niciodată gelos, deși am suferit atâta din cauza iubirii”)
urajul ( „Ne-a acoperit pământul lui Dumnezeu”)
➢ Momentul în care Ștefan se confruntă cu moartea; trăirile războiului sunt surprinse prin descrierea frontului
➢ Momentul în care Ștefan trăiește sentimente contradictorii: teama, frica, groaza, bucuria supraviețuirii
➢ Personajul principal a cumulează o cunoaștere exactă a războiului și a realității => r ealizează că drama
războiului este mult mai importantă decât drama pe care o trăiește cu Ela
❖ Trăsătură 2: G
elozia (G
ăsirea scrisorii de la Anișoara)
➢ Evidențiază g elozia personajului prin h otărârea lui Ștefan de a se despărți de Ela
➢ Ștefan nu îi oferă Elei șansa de a explica motivul absenței ei => mai apoi realizează greșeala făcută;
➢ Este conștient că decizia a fost una luată pe moment, un act impulsiv și necugetat datorat geloziei sale.
❖ Element 2: C
onflict: număr redus de conflicte exterioare, punându-se accent pe cel i nterior
➢ Ștefan are sentimente în contradictoriu despre fidelitatea soției sale
➢ Conflictul principal apare odată cu petrecerea la care sunt invitați => E la se îndepărtează de Ștefan și nu vrea să
meargă cu el acasă
➢ Conflictul interior este g enerat de relațiile pe care protagonistul le are cu realitatea înconjurătoare => trăiește cu
iluzia că s-a izolat de lume și realitate, însă tocmai această lume în care nu vrea să se implice va pune capăt
relației celor doi
➢ Implicarea Elei în lumea pe care Ștefan o evită = principalul motiv pentru care crede că îl înșeală
➢ Conflictul este accentuat de experiența războiului, dându-și seama că d rama războiului este mult mai puternică
decât dezamăgirea suferită în planul amoros => cei doi se despart, lăsându-i averea ei
➢ Conflict exterior: între Ștefan și membrii familiei sale, c auzat de averea primită de la unchiul său

.Neomodernismul
Trăsături .
● limbajul metaforic
● prozodia modernă (tehnica ingambamentului - continuarea unei idei poetice în mai multe versuri fără
nicio pauză)
● prezența imaginilor artistice
● prezența ideilor filosofice
● teme specifice: moartea, trecutul, cunoașterea
Opere .
1. Iona
● Limbaj metaforic
● Idei filosofice
○ Tema: singurătatea, privită drept stare ce permite omului practicarea regăsirii sinelui
○ Scene: Scena acvariului (Lașitatea)
Finalul tabloului II (Firea reflexivă)
onflict
○ Elemente: t itlu și c
2. Leoaică tânără, iubirea

● Limbaj metaforic
● Prozodia modernă
○ Tema: iubirea care apare neașteptat în viață
○ Idei poetice: Bruschețea iubirii
Consecințele iubirii
○ Elemente: t itlu și i maginar poetic

Leoaică TEMĂ ȘI VIZIUNE

tânără, iubirea
Opera „Leoaică tânără, iubirea” de Nichita Stănescu este textul care face parte din volumul
ㅡ
de poezii „O viziune a sentimentelor”, fiind totodată una dintre operele reprezentative ale
Curent
neomodernismului românesc. Prin intermediul textului se surprinde modul neașteptat prin care
Neomodernism
iubirea apare în viața eului liric.
Limbaj metaforic Estetica neomodernistă se caracterizează prin prezența limbajului metaforic, dar și prin
prozodia modernă. În primul rând, autorul folosește metafore inedite, neobișnuite, metafora
centrală a textului fiind „l eoaica tânără”, sugerată și prin titlu. Iubirea, fiind asemănată cu o
„leoaică”, presupune sălbăticie, instinctualitate și libertate, trăsături care își sporesc
intensitatea prin adjectivul „tânără” care sugerează agilitate. Prin această metaforă se

transmite faptul că iubirea este frumoasă, autentică, agresivă, dar poate în același timp să și
rănească. De asemenea, cuvântul „tânără” sugerează stadiul incipient al sentimentului
transmis. În opoziție, spre finalul textului, iubirea este reprezentată prin metafora „l eoaică
arămie”, accentuându-se ideea de trecere a timpului, de i ubire ajunsă la maturitate.
Prozodia modernă se remarcă în primul rând prin structura specifică a poeziei, alcătuită

din 3 strofe neregulate. Autorul folosește tehnica ingambamentului, procedeu de versificație
Prozodia modernă care constă în continuarea ideii poetice în versul următor, fără a marca aceasta prin vreo
pauză. Astfel, se poate observa alternanța scrisului cu majuscule și minuscule, fiecare
majusculă marcând începutul unei noi idei poetice. De asemenea, autorul folosește o îmbinare
de vers liber și clasic, ceea ce transmite cititorului sentimentul de nostalgie, rimele stând la
baza unor c uvinte cheie ale textului precum „față”, „natura”-„dura” sau „aproape”-„ape”.
Tema poeziei este iubirea, sentiment pe care Stănescu îl exprimă într-o manieră
ㅡ
inovatoare, specifică neomodernismului. Viziunea poetului se reflectă în versurile poeziei sale,
Temă și viziune
eul îndrăgostit fiind copleșit de sentimentul care apare în mod neașteptat în viața sa.
ㅡ
ideile poetice surprinse în poezie este bruschețea cu care iubirea apare în viață. Așa cum
Idee 1
însuși titlul volumului sugerează, poeziile sunt dominate de sentimente, luând forma unor
Bruschețea iubirii
confesiuni. „Leoaică tânără, iubirea” este și ea o confesiune a eului liric prins în ghearele iubirii,
leoaica fiind un simbol al sălbăticiei și al spontanului. Seria de imagini motorii constituite din
verbe care sugerează tocmai rapiditatea înfiripării sentimentului, dar și forța lui, domină
această primă parte a poeziei: „mi-a sărit în față”, „Mă pândise”, „colții mi i-a înfipt”, „m-a
mușcat”. Mușcătura nu provoacă răni, ci dimpotrivă, efectele ei sunt surprinzătoare.
O altă idee poetică prezentă în text este iubirea care ne schimbă modul în care percepem

ㅡ
atât exteriorul, cât și propria ființă. A doua secvență ilustrează cel mai bine faptul că iubirea
Idee 2
modifică modul de percepere a universului de către eul îndrăgostit. Această transformare este
Consecințele
iubirii redată prin intermediul naturii care trece prin anumite schimbări vizibile doar îndrăgostitului: „Și
deodată-n jurul meu, natura / se făcu un cerc de-a-dura / când mai larg, când mai aproape, / ca o
strângere de ape.” Ultima secvență surprinde, pe de altă parte, modul în care percepția eului
liric asupra propriei ființe se schimbă în urma cunoașterii sentimentului de iubire. Enumerația
din versurile „Mi-am dus mâna la sprânceană, la tâmplă și la bărbie, dar mâna nu le mai știe”
surprinde ideea că î ndrăgostitul s-a lăsat pradă sentimentelor, nerecunoscându-se pe sine.
Titlul poeziei este și el o ilustrare a viziunii poetice și a temei dominate de sentimentul
ㅡ
suprem. Titlul este metaforic, alcătuit dintr-un grup nominal și o apoziție care explică sensul
Element 1
metaforei: iubirea, văzută în chipul unei leoaice tinere. Faptul că leoaica este „tânără”
Titlu
simbolizează entuziasmul și pasiunea caracteristice tinereții. Asemeni unui animal de pradă
aflat încă în putere, dragostea pătrunde în sufletul eului liric în mod surprinzător, pasional,
sălbatic. Oximoronul rezultat din asocierea surprinzătoare a animalului de pradă cu iubirea
evidențiază agresivitatea sentimentului care îl copleșește pe eul liric. Iubirea-leoaică îl
ademenește cu farmecul său pentru ca apoi, prin puterea seducției, să îl supună pe deplin.
Transformarea unui element abstract (iubirea) într-un element concret (leoaica) este un
procedeu inovator specific neomodernismului, limbajul fiind astfel revoluționat și subordonat
sentimentului.

În ceea ce privește imaginarul poetic, Nichita Stănescu alcătuiește poemul din trei
ㅡ
secvențe prin intermediul cărora poetul prezintă condiția sa în fața sentimentului de iubire.
Element 2
Incipitul reia asocierea inedită din titlu și subliniază puterea sentimentului care năvălește
Imaginar poetic
asupra eului, surprinzându-l într-un mod agresiv, sălbatic. Seria de imagini artistice constituite
din verbe care sugerează rapiditatea înfiripării sentimentului, dar și forța lui, domină această
primă parte a poeziei: „mi-a sărit în față”, „Mă pândise”, „colții mi i-a înfipt”, „m-a mușcat”.
În cea de-a doua secvență putem observa transformarea naturii care apare cu
conștientizarea sentimentului de iubire. Aceasta este evidențiată cu ajutorul unor figuri de stil
și imagini vizuale: „Și deodată-n jurul meu, natura / se făcu un cerc de-a-dura / când mai larg,
când mai aproape, / ca o strângere de ape.” (comparație). Cercul, simbol al perfecțiunii, este
dovada că transformarea este una extrem de benefică pentru eul liric. Privirea care ,,în sus
țâșni” simbolizează înălțarea spre absolut prin intermediul sentimentului de iubire, iar
asocierea acesteia cu un curcubeu sugerează legătura dintre om și natură.
A treia secvență a poemului accentuează ideea transformării prin iubire, eul liric pierzând
orice legătură cu rațiunea. Enumerația din versurile ,,Mi-am dus mâna la sprânceană, la tâmplă
și la bărbie, dar mâna nu le mai știe” surprinde ideea că îndrăgostitul s-a lăsat pradă
sentimentelor, simțurilor, iar simbolurile rațiunii (sprânceană, tâmplă, bărbie) i-au devenit
străine. Finalul se remarcă din punct de vedere compozițional prin existența unei relații de
simetrie în raport cu incipitul. Astfel, se reia în final imaginea leoaicei, devenită un adevărat
laitmotiv al poemului. „Leoaica arămie” care l-a sedus cu „mișcările viclene” apare în ultima
parte a poeziei pentru a contura ideea eternității sentimentului, ea tulburându-i ființa „înc-o
vreme / Și-ncă-o vreme...”, punctele de suspensie din final întărind ideea continuității iubirii.
În concluzie, poezia „Leoaică tânără, iubirea” de Nichita Stănescu surprinde modul în care
ㅡ
iubirea apare în viața noastră, asemenea unei leoaice sălbatice. Odată prinși în ghearele ei,
Concluzie
îndrăgostitul nu își va schimba doar percepția asupra ceea ce îl înconjoară, ci și asupra propriei
ființe.

❖ Curent: Neomodernismul
➢ Limbaj metaforic: autorul folosește metafore inedite, neobișnuite
■ Metafora centrală a textului: „leoaica tânără” => i ubirea este asemănată cu o leoaică => presupune
sălbăticie, instinctualitate și libertate; „tânără” sugerează agilitate, dar și stadiul incipient al
sentimentului transmis => iubirea este frumoasă, autentică și agresivă dar poate și să rănească
■ În opoziție, la final: „leoaică arămie” => trecere a timpului, iubire ajunsă la maturitate
➢ Prozodie modernă: structură specifică, din 3 strofe neregulate

■ Tehnica ingambamentului (continuarea unei idei poetice în versul următor, fără vreo pauză)
■ Alternanța scrisului cu majuscule și minuscule: fiecare majusculă marchează începutul unei noi idei
■ Îmbinare de vers liber și clasic => transmite sentimentul de nostalgie; rimele stau la baza unor cuvinte
cheie („față”, „natura”-„dura” sau „aproape”-„ape”)
❖ Tema: i ubirea; e
ul îndrăgostit care este copleșit de sentimentul care apare în mod neașteptat în viața sa
❖ Idee 1: Bruschețea iubirii

➢ Titlul volumului din care face parte poezia => p oeziile sunt dominate de sentimente luând forma unor c onfesiuni
➢ Poezia este o confesiune a eului liric prins în ghearele iubirii (leoaica - simbol al sălbăticiei și al spontanului)
➢ Seria de imagini motorii => r apiditatea și forța înfiripării sentimentului („mi-a sărit în față”, „Mă pândise”, „colții mi
i-a înfipt”, „m-a mușcat”)
❖ Idee 2: Consecințele iubirii: iubirea care ne schimbă modul în care percepem exteriorul, cât și propria ființă
➢ A doua secvență ilustrează că iubirea modifică modul de percepere a universului de către eul îndrăgostit prin
natura care trece prin anumite schimbări vizibile doar îndrăgostitului („Și deodată-n jurul meu, natura / se făcu
un cerc de-a-dura / când mai larg, când mai aproape, / ca o strângere de ape.”)
➢ Ultima secvență surprinde modul în care eul liric se percepe pe sine prin enumerația „Mi-am dus mâna la
sprânceană, la tâmplă și la bărbie, dar mâna nu le mai știe” => îndrăgostitul s-a lăsat pradă sentimentelor,
nerecunoscându-se pe sine

❖ Element 1: T
itlu: o ilustrare a viziunii poetice
➢ Este metaforic, alcătuit dintr-un grup nominal și o apoziție care explică sensul metaforei: iubirea văzută în chipul
unei leoaice tinere; „tânără” => entuziasmul și pasiunea caracteristică tinereții
➢ Asemenea unui a nimal de pradă, dragostea pătrunde în sufletul eului liric în mod surprinzător, pasional, sălbatic
➢ Oximoronul evidențiază agresivitatea sentimentului care îl copleșește pe eul liric
➢ Transformarea abstract (iubirea) î n concret (leoaica) => p rocedeu specific neomodernismului
❖ Element 2: I maginar poetic: poezie alcătuită din 3 secvențe prin care poetul prezintă condiția sa în fața iubirii
➢ Prima secvență: reia asocierea din titlu; subliniază puterea sentimentului care năvălește asupra eului
■ Imaginile artistice accentuate de v erbele care sugerează rapiditatea înfiripării sentimentului: „mi-a sărit
în față”, „Mă pândise”, „colții mi i-a înfipt”, „m-a mușcat”
➢ A doua secvență: t ransformarea naturii care a pare cu conștientizarea sentimentului de iubire
■ Idee accentuată de i magini vizuale și figuri de stil: „Și deodată-n jurul meu, natura / se făcu un cerc
de-a-dura / când mai larg, când mai aproape, / ca o strângere de ape.” (comparație)
■ Cercul - simbol al perfecțiunii => transformarea este benefică pentru eul liric
■ Privirea care „în sus țâșni” => înălțarea spre absolut prin intermediul iubirii (asocierea cu c
urcubeul =>
legătura dintre om și natură)
➢ A treia secvență: ideea transformării prin iubire, eul liric pierde orice legătură cu rațiunea
■ Enumerația ,,Mi-am dus mâna la sprânceană, la tâmplă și la bărbie, dar mâna nu le mai știe”: îndrăgostitul
s-a lăsat pradă sentimentelor, simbolurile rațiunii (sprânceana, tâmpla, bărbia) i -au devenit străine
■ Finalul: relația de simetrie în raport cu incipitul (se reia imaginea leoaicei) => ideea eternității
sentimentului
■ Punctele de suspensie din versul „înc-o vreme / Și-ncă-o vreme…” întărește ideea continuității iubirii

Iona TEMĂ ȘI VIZIUNE

Opera „Iona” de Marin Sorescu este piesa de debut a autorului, fiind totodată una dintre
ㅡ
operele reprezentative ale neomodernismului românesc. Prin intermediul textului se surprinde
Curent
Neomodernism drama pescarului Iona care rămâne blocat în interiorul unui pește.
Estetica neomodernistă se caracterizează prin prezența limbajului metaforic, dar și prin
Limbaj metaforic ideile filosofice abordate. De la acvariul în care Iona pescuiește peștii deja prinși, până la
înghițirea sa de către un pește care, la rândul său este înghițit de un altul, textul este presărat
cu mesaje ascunse în metafore. Apariția celor doi pescari care poartă povara bârnelor
simbolizează greutățile inevitabile cu care omul modern se confruntă mereu. Ideea morții se
conturează încă din primul tablou când, vorbind despre mulțimea peștilor mării (metaforă

pentru însăși viața), Iona afirmă că, pentru a-i număra, „ți-ar trebui nu toată viața (finitul), ci toată

moartea” (infinitul eternității). Ieșirea din labirint, din burțile suprapuse ale peștilor, se

realizează prin reflectarea asupra sinelui și prin metafora luminii: „Răzbim noi cumva la lumină”.
Idei filosofice Caracterul filosofic al textului se remarcă în primul rând prin ideile surprinse prin
intermediul acestuia. Încă din primul tablou îl regăsim pe Iona în ipostaza omului condamnat
eșecului prin faptul că acesta pescuiește dintr-un acvariu. Iona încearcă, strigându-se, să se
găsească, să se identifice pe sine însuși, cugetând asupra relației între viața care se scurge
foarte repede și moartea veșnică: „- Habar n-aveți câți pești mișună pe aici. [...] / - Cam cât am
număra toată viața? - Mai mulți. / - Atunci, cât am număra toată moartea? / - Poate, că moartea e
foarte lungă. / - Ce moarte lungă avem!". Monologul continuă cu puternice accente filozofice,
exprimând idei și întrebări existențiale („- De ce trebuie să se culce toți oamenii la sfârșitul
vieții?”) sau cugetări despre viață și moarte („- De ce oamenii își pierd timpul cu lucruri ce nu le
folosesc după moarte?”).
Tema piesei „Iona” este singurătatea, privită drept stare psihologică ce permite omului să

ㅡ
încerce practicarea regăsirii sinelui. Cu toate acestea, individul nu cunoaște calea spre
Temă și viziune
împlinirea acestui țel până la sfârșitul textului.
O scenă semnificativă pentru tema și viziunea despre lume este cea a acvariului din
ㅡ
tabloul I. Scena îl prezintă pe Iona care, neavând ce să pescuiască, își încearcă norocul într-un
Scenă 1
Scena acvariului acvariu. Acvariul, fiind un simbol al izolării, accentuează ideea conform căreia omul obișnuit se
mulțumește cu ceva similar atunci când nu reușește să își atingă idealul, sperând să găsească
în această alternativă ceea ce căuta („Dă cu ochii de acvariu. Vorbind cu peștișorii. Tot în voi
mi-e speranța”). În plan simbolic, gestul lui Iona semnifică neputința omului de a realiza lucruri
mărețe și valoroase, Iona așteptând în zadar momentul prinderii peștelui cel mare. Mai mult,
dând dovadă de naivitate și lașitate, omul se complace într-o rutină amăgitoare. Astfel, scena
ilustrează ciclicitatea unor evenimente în viața fiecărui om, idee accentuată de replica „Au mai
fost prinși odată”, Iona fiind un pescar care își dorea un moment în care să se regăsească,
pescuitul făcând parte din viața lui.
O altă scenă semnificativă pentru tema și viziunea despre lume este cea de la sfârșitul
ㅡ
tabloului al II-lea. Iona, văzând că nu există ferestre, începe să taie burta celui de-al doilea pește.
Scenă 2
Finalul tabloului II Între timp, protagonistul își exprimă dorința de a face o bancă de lemn în mijlocul mării. Scena
surprinde ideea conform căreia omul are nevoie de anumite momente de liniște și singurătate
în care să reflecte asupra vieții sale, marea putând fi considerată o metaforă pentru însăși
viața care ne înconjoară la tot pasul. Prin sintagma „E destul de istovitor să tot împingi valul,
dându-i o oarecare nebunie”, consider că se surprinde încercarea omului de a schimba anumite
aspecte din trecutul său. De asemenea, scena marchează momentul în care Iona devine tot
mai spiritual, meditând asupra posibilității de a construi un refugiu pentru ceilalți să se
redescopere pe ei însăși, „un lăcaș de stat cu capul în mâini în mijlocul sufletului”.
Titlul se află într-o strânsă legătură cu tema piesei. Acesta face referire la o parabolă
ㅡ
biblică al cărei protagonist este profetul Iona, trimis de Dumnezeu să propovăduiască învățătura
Element 1
Titlu sfântă. Nesupunându-se voinței divine, Iona fuge cu ajutorul unei corăbii, însă este pedepsit de
Dumnezeu pentru îndrăzneala sa și ajunge în valurile învolburate ale mării, pentru ca mai apoi să
fie înghițit de un chit. Totuși, prin căință și rugăciune, Iona este iertat de divinitate și eliberat din
burta chitului. Spre deosebire de personajul biblic, cel creat de Marin Sorescu se află încă de la
început în interiorul unui pește uriaș, fără a purta vina vreunui păcat și fără puterea de a se
elibera. Procesul cunoașterii are loc într-un mediu închis, în interiorul peștelui, ceea ce
constituie tragedia principală a operei. Iona trăiește, așadar, drama omului modern, captiv
între dorința de libertate și cea de cunoaștere absolută.
Conflictul se construiește în jurul dramei existențiale a protagonistului Iona. Imagine a
ㅡ
omului modern, Iona trăiește un conflict interior cu propriul sine, într-o intrigă de mare tensiune
Element 2
Conflict care ia naștere din singurătatea personajului. Al doilea tablou îl prezintă pe Iona în burta
primului pește, pescarul punându-și o serie de întrebări existențiale care evidențiază și mai
mult singurătatea și disperarea: „De ce trebuie să se culce toți oamenii la sfârșitul vieții?”. Apoi,
găsind un cuțit, personajul se adresează amenințător peștelui: „Dacă mă sinucid?”, anticipând
astfel gestul din final. Eșecul interacționării cu cei din jur este evidențiat în cel de-al treilea
tablou prin apariția celor doi pescari cărând fiecare câte o bârnă, fără a scoate vreun cuvânt.
Pasivitatea pescarilor simbolizează resemnarea în fața destinului împovărător. Mai mult,
neputința de a-i trimite mamei o scrisoare, dar și rugămintea adresată acesteia: „Mai naște-mă
o dată!” amplifică disperarea personajului. Imposibilitatea de a comunica și starea de
solitudine duce într-un final la sinuciderea personajului, acesta sugerând că este singura
modalitate de a evada dintr-un univers sufocant. Barba lui „lungă și ascuțită” poate simboliza
lupta îndelungată a lui Iona, acesta încercând o viață întreagă să evadeze din multitudinea de
burți de pește în care era închis. Finalul este deschis multiplelor interpretări, replica „Răzbim noi
cumva la lumină” simbolizând, totuși, speranța pe care o are acesta înaintea morții.
În opinia mea, opera „Iona” prezintă omul modern care se descoperă pe parcursul vieții,
ㅡ
fiind un simbol al cunoașterii absolute. De asemenea, experiența sa se reduce la tema libertății
Concluzie
în strânsă legătură cu cea a speranței. Iona încearcă să se elibereze și să se depărteze de
societatea care își vede doar propriile interese.

❖ Curent: Neomodernismul
➢ Limbaj metaforic
■ Acvariul în care Iona pescuiește peștii deja prinși; î nghițirea sa de către un pește (înghițit de alt pește)
■ Cei doi pescari care poartă povara bârnelor => greutățile inevitabile cu care omul modern se confruntă
■ Ideea morții (mulțimea peștilor mării - metafora vieții): „ți-ar trebui nu toată viața (finitul), ci toată
moartea” (infinitul eternității); i eșirea din labirint se realizează prin reflectarea asupra sinelui și prin
metafora luminii: „Răzbim noi cumva la lumină”
➢ Idei filosofice
■ Ipostaza omului condamnat eșecului (pescuiește din acvariu)
■ Strigătul lui Iona => se regăsește, identifică pe sine însuși; c ugetează asupra relației între viața care se
scurge foarte repede și moartea veșnică: „- Habar n-aveți câți pești mișună pe aici. [...] / - Cam cât am
număra toată viața? - Mai mulți. / - Atunci, cât am număra toată moartea? / - Poate, că moartea e foarte
lungă. / - Ce moarte lungă avem!"
■ Idei și întrebări existențiale („- De ce trebuie să se culce toți oamenii la sfârșitul vieții?”), cugetări despre
viață și moarte („- De ce oamenii își pierd timpul cu lucruri ce nu le folosesc după moarte?”)
❖ Tema: s
ingurătatea, privită drept s
tare psihologică ce permite omului să încerce practicarea regăsirii sinelui
❖ Scenă 1: Scena acvariului: acvariul = simbol al izolării

➢ Omul obișnuit se mulțumește cu ceva similar atunci când nu reușește să își atingă idealul, sperând să găsească
în această alternativă ceea ce căuta („Dă cu ochii de acvariu. Vorbind cu peștișorii. Tot în voi mi-e speranța”)
➢ În plan simbolic: neputința omului de a realiza lucruri mărețe și valoroase (așteaptă în zadar prinderea peștelui
cel mare)
➢ Dă dovadă de naivitate și lașitate deoarece se complace într-o rutină amăgitoare => ciclicitatea unor
evenimente în viața fiecărui om („Au mai fost prinși odată”)

❖ Scenă 2: Finalul tabloului II: Iona care își exprimă dorința de a face o bancă de lemn în mijlocul mării
➢ Omul are nevoie de anumite momente de liniște și singurătate în care să reflecte asupra vieții sale (marea =
metaforă pentru viața)
➢ „E destul de istovitor să tot împingi valul, dându-i o oarecare nebunie” => încercarea omului de a schimba
anumite aspecte din trecutul său
➢ Momentul în care Iona devine mai spiritual, meditând asupra posibilității de a construi un refugiu pentru ceilalți
să se redescopere pe ei însăși „un lăcaș de stat cu capul în mâini în mijlocul sufletului”
❖ Element 1: T
itlu: face referire la o parabolă biblică
➢ Spre deosebire de personajul biblic, I ona se află încă de la început în interiorul unui pește uriaș, fără a purta vina
vreunui păcat și fără puterea de a se elibera
➢ Procesul cunoașterii are loc într-un mediu închis => tragedia principală a operei => Iona trăiește d rama omului
modern, captiv între dorința de libertate și cea de cunoaștere absolută
❖ Element 2: C
onflict: se construiește în jurul dramei existențiale a personajului
➢ Iona trăiește un c onflict interior cu propriul sine într-o tensiune care ia naștere din singurătatea personajului
➢ Al doilea tablou: Iona se află în burta primului pește, având î ntrebări existențiale care evidențiază singurătatea
și disperarea: „De ce trebuie să se culce toți oamenii la sfârșitul vieții?”
■ Găsește un cuțit și se adresează peștelui cu „Dacă mă sinucid?” => a nticipează gestul din final
➢ Al treilea tablou: este evidențiat e șecul interacționării cu cei din jur prin apariția celor doi pescari cu bârnele
■ Pasivitatea pescarilor => resemnarea în fața destinului împovărător
■ Neputința de a-i trimite mamei o scrisoare + r ugămintea adresată acesteia amplifică d isperarea
personajului: „Mai naște-mă o dată!”
➢ Ultimul tablou: i mposibilitatea de a comunica și starea de solitudine duce la sinuciderea personajului, sugerând
că este singura modalitate de a evada dintr-un univers sufocant
■ Barba „lungă și ascuțită” => lupta îndelungată a lui Iona, încercând o viață întreagă să evadeze din
multitudinea de burți de pește în care era închis
■ Finalul este deschis multiplelor interpretări; „Răzbim noi cumva la lumină” => speranța pe care o are
acesta înaintea morții

Iona CARACTERIZAREA PERSONAJULUI IONA

Iona este personajul principal eponim în opera lui Marin Sorescu, acesta fiind un pescar
ㅡ
care rămâne blocat în burta unui pește. Personajul ilustrează dramele omului modern prin
Statuturi
intermediul monologului său și a problemelor pe care și le pune.
Iona este un simplu pescar din punct de vedere social, acest lucru fiind surprins de autor
în lista personajelor. Putem observa faptul că, la început, Iona cade pradă deznădejdii din
cauza statutului său de prizonier, pentru ca înspre final, iluminat fiind, să formuleze concluzii
pline de tâlc și înțelepciune, surprinzându-se astfel caracterul puternic al personajul din punct
de vedere psihologic: „Toate lucrurile sunt pești. Trăim și noi cum putem înăuntru”. Fiind
singurul personaj al piesei, cu excepția celor doi pescari surdo-muți din tabloul al treilea, Iona
pune bazele unui dialog cu sine însuși, lucru care evidențiază singurătatea și starea de izolare
a acestuia. Astfel, accentul cade pe complexitatea conflictului moral, piesa fiind dominată de
frământările interioare ale personajului. Încă din primul tablou îl regăsim pe Iona în ipostaza
omului condamnat eșecului prin faptul că acesta pescuiește dintr-un acvariu. Prin urmare,
protagonistul încearcă, strigându-se, s ă se găsească, să se identifice pe sine însuși.
Personajul principal este caracterizat atât în mod direct, prin intermediul didascaliilor, dar
ㅡ
mai ales indirect prin gândurile și vorbele lui. Prin caracterizarea directă se conturează trăsături
Element 1
fizice și morale ale personajului principal. Astfel, portretul moral al personajului este completat
Modalități de
caracterizare cu ajutorul unor note care fac referire la stările de spirit prin care trece acesta de-a lungul
piesei: „melancolic”, „trist”, „meditativ”, „ironic”, „iluminat”. De asemenea, în ultimul tablou al
piesei de teatru, tot prin intermediul indicațiilor scenice ale autorului, este schițat portretul fizic
al protagonistului, ajuns la bătrânețe. Barba lui „lungă și ascuțită” poate simboliza lupta
îndelungată a personajului care a încercat o viață întreagă să evadeze din multitudinea de burți
de pește în care era închis. Caracterizarea indirectă pune în lumină alte trăsături morale ale
personajului, acestea putând fi deduse pornind de la temele filosofice dezbătute de el însuși, de
la gesturi și replici. Tablourile au la bază monologul dialogat al personajului, fiind lipsite de
acțiune, de conflicte exterioare. Tehnica monologului dialogat are, prin urmare, un rol esențial
în construirea lui Iona. Al doilea tablou îl prezintă pe Iona în burta primului pește, pescarul
punându-și o serie de întrebări existențiale care evidențiază și mai mult singurătatea și
disperarea personajului: „De ce trebuie să se culce toți oamenii la sfârșitul vieții?”. Ca personaj
simbolic, confruntat cu propriul destin, Iona întruchipează condiția omului modern, captiv între
granițele existenței sale: „- Doamne, câți pești unul într-altul”.
Una dintre trăsăturile lui Iona evidențiate este lașitatea, o scenă reprezentativă fiind cea a

ㅡ
acvariului din tabloul I. Scena îl prezintă pe Iona care, neavând ce să pescuiască, își încearcă
Trăsătură 1
norocul într-un acvariu. Acvariul, fiind un simbol al izolării, accentuează ideea conform căreia
Lașitatea
Scena acvariului omul obișnuit se mulțumește cu ceva similar atunci când nu reușește să își atingă idealul,
sperând să găsească în această alternativă ceea ce căuta („Dă cu ochii de acvariu. Vorbind cu
peștișorii. Tot în voi mi-e speranța”). În plan simbolic, gestul lui Iona semnifică neputința omului
de a realiza lucruri mărețe și valoroase, Iona așteptând în zadar momentul prinderii peștelui cel
mare. Mai mult, dând dovadă de naivitate și lașitate, Iona se complace într-o rutină
amăgitoare. Astfel, scena ilustrează ciclicitatea unor evenimente în viața fiecărui om, idee
accentuată de replica „Au mai fost prinși odată”, Iona fiind un pescar care își dorea un moment
în care să se regăsească, pescuitul făcând parte din viața lui.
O altă trăsătură importantă a personajului este firea reflexivă. O scenă relevantă pentru
ㅡ
această trăsătură este cea de la sfârșitul tabloului al II-lea. Iona, văzând că nu există ferestre,
Trăsătură 2
începe să taie burta celui de-al doilea pește. Între timp, protagonistul își exprimă dorința de a face
Firea reflexivă
Finalul tabloului II o bancă de lemn în mijlocul mării. Scena surprinde ideea conform căreia omul are nevoie de
anumite momente de liniște și singurătate în care să reflecte asupra vieții sale, marea putând
fi considerată o metaforă pentru însăși viața care ne înconjoară la tot pasul. Prin sintagma „E
destul de istovitor să tot împingi valul, dându-i o oarecare nebunie”, consider că se surprinde
încercarea omului de a schimba anumite aspecte din trecutul său. Scena marchează
momentul în care Iona devine tot mai spiritual, meditând asupra posibilității de a construi un
refugiu pentru ceilalți să se redescopere pe ei însăși, „un lăcaș de stat cu capul în mâini în
mijlocul sufletului”.

Conflictul se construiește în jurul dramei existențiale a protagonistului Iona. Imagine a
ㅡ
omului modern, Iona trăiește un conflict interior cu propriul sine, într-o intrigă de mare tensiune
Element 2
care ia naștere din singurătatea personajului. Al doilea tablou îl prezintă pe Iona în burta
Conflict
primului pește, pescarul punându-și o serie de întrebări existențiale care evidențiază și mai
mult singurătatea și disperarea: „De ce trebuie să se culce toți oamenii la sfârșitul vieții?”. Apoi,
găsind un cuțit, personajul se adresează amenințător peștelui: „Dacă mă sinucid?”, anticipând
astfel gestul din final. Eșecul interacționării cu cei din jur este evidențiat în cel de-al treilea
tablou prin apariția celor doi pescari cărând fiecare câte o bârnă, fără a scoate vreun cuvânt.
Pasivitatea pescarilor simbolizează resemnarea în fața destinului împovărător. Mai mult,
neputința de a-i trimite mamei o scrisoare, dar și rugămintea adresată acesteia: „Mai naște-mă
o dată!” amplifică disperarea personajului. Imposibilitatea de a comunica și starea de
solitudine duce într-un final la sinuciderea personajului, acesta sugerând că este singura
modalitate de a evada dintr-un univers sufocant. Barba lui „lungă și ascuțită” poate simboliza
lupta îndelungată a lui Iona, acesta încercând o viață întreagă să evadeze din multitudinea de
burți de pește în care era închis. Finalul este deschis multiplelor interpretări, replica „Răzbim noi
cumva la lumină” simbolizând, totuși, speranța pe care o are acesta înaintea morții.
În concluzie, consider că personajul lui Sorescu este omul modern al lumii postbelice
ㅡ
pentru care eșecul comunicării se transformă într-o dramă a însingurării. Destinul tragic al
Concluzie
personajului principal, Iona, este de fapt destinul întregii umanități, scriitorul însuși mărturisind
că „omenirea întreagă este Iona”.

❖ Introducere: ilustrează dramele omului modern prin intermediul monologului său și a problemelor pe care și le pune
❖ Statuturi:
➢ Social: pescar (lista de personaje)
➢ Psihologic: cade pradă deznădejdii din cauza statutului său de prizonier la început => formuleze concluzii pline
de tâlc și înțelepciune la sfârșit => caracterul puternic („Toate lucrurile sunt pești. Trăim și noi cum putem
înăuntru”)
■ Singurul personaj + monologul adresat => singurătatea și starea de izolare
➢ Moral: accentul cade pe complexitatea conflictului moral, piesa e dominată de frământările interioare
■ Primul tablou: i postaza omului condamnat eșecului (pescuiește dintr-un acvariu)
■ Încearcă să se regăsească și să se identifice pe sine însăși strigându-se
❖ Element 1: M
➢ Directă, prin didascalii: trăsături f izice și morale: „melancolic”, „trist”, „meditativ”, „ironic”, „iluminat”
■ Ultimul tablou: portretul fizic al protagonistului la bătrânețe: barba „lungă și ascuțită” => lupta
îndelungată a personajului care a încercat o viața întreagă să evadeze din burțile în care era închis
➢ Indirectă, prin temele filosofice dezbătute, gesturi și replici: tablourile au la bază monologul dialogat => un rol
esențial în construirea lui Iona
■ Al doilea tablou: Are î ntrebări existențiale care evidențiază singurătatea și disperarea: „De ce trebuie să
se culce toți oamenii la sfârșitul vieții?”
■ Ca p ersonaj simbolic, confruntat cu propriul destin, Iona întruchipează condiția omului modern captiv
între granițele existenței sale: „- Doamne, câți pești unul într-altul”
așitatea (Scena acvariului)
➢ Omul obișnuit se mulțumește cu ceva similar atunci când nu reușește să își atingă idealul, sperând să găsească
în această alternativă ceea ce căuta („Dă cu ochii de acvariu. Vorbind cu peștișorii. Tot în voi mi-e speranța”)
➢ În plan simbolic: neputința omului de a realiza lucruri mărețe și valoroase (așteaptă în zadar prinderea peștelui
cel mare)
➢ Dă dovadă de naivitate și lașitate deoarece se complace într-o rutină amăgitoare => ciclicitatea unor
evenimente în viața fiecărui om („Au mai fost prinși odată”)
❖ Trăsătură 2: F
irea reflexivă (Finalul tabloului II)
➢ Omul are nevoie de anumite momente de liniște și singurătate în care să reflecte asupra vieții sale (marea =
metaforă pentru viața)
➢ „E destul de istovitor să tot împingi valul, dându-i o oarecare nebunie” => încercarea omului de a schimba
anumite aspecte din trecutul său
➢ Momentul în care Iona devine mai spiritual, meditând asupra posibilității de a construi un refugiu pentru ceilalți
să se redescopere pe ei însăși „un lăcaș de stat cu capul în mâini în mijlocul sufletului”

❖ Element 2: C
onflict
➢ Iona trăiește un c onflict interior cu propriul sine într-o tensiune care ia naștere din singurătatea personajului
➢ Al doilea tablou: Iona se află în burta primului pește, având î ntrebări existențiale care evidențiază singurătatea
și disperarea: „De ce trebuie să se culce toți oamenii la sfârșitul vieții?”
■ Găsește un cuțit și se adresează peștelui cu „Dacă mă sinucid?” => a nticipează gestul din final
➢ Al treilea tablou: este evidențiat e șecul interacționării cu cei din jur prin apariția celor doi pescari cu bârnele
■ Pasivitatea pescarilor => resemnarea în fața destinului împovărător
■ Neputința de a-i trimite mamei o scrisoare + r ugămintea adresată acesteia amplifică d isperarea
personajului: „Mai naște-mă o dată!”
➢ Ultimul tablou: i mposibilitatea de a comunica și starea de solitudine duce la sinuciderea personajului, sugerând
că este singura modalitate de a evada dintr-un univers sufocant
■ Barba „lungă și ascuțită” => lupta îndelungată a lui Iona, încercând o viață întreagă să evadeze din
multitudinea de burți de pește în care era închis
■ Finalul este deschis multiplelor interpretări; „Răzbim noi cumva la lumină” => speranța pe care o are
acesta înaintea morții

Eseuri Română

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Eseuri Română

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Luceafărul TEMĂ ȘI VIZIUNE

➢ Antiteza​: ​opozițiile​ stabilite între cele 4 tablouri: t​ erestru-cosmic​, ​etern-efemer​, ​geniu-mediocritate​,

❖ Idee 1​: ​Destinul omului de geniu și neîmplinirea lui în iubire

❖ Idee 2​: ​Inițierea fetei în tainele iubirii

❖ Element 2​: I​ maginar poetic​: 4

➢ Tabloul 3​: p​ lanul cosmic​, zborul Luceafărului (Hyperion)

1. Baltagul (​Vitoria​) 2. Enigma Otiliei (​Otilia​)

3. Ion (​Ion​) 4. Moara cu noroc (​Ghiță​)

5. Moromeții (​Ilie Moromete​) 6. O scrisoare pierdută (​Trahanache​)

7. Povestea lui Harap Alb (​Harap Alb​)

Baltagul TEMĂ ȘI VIZIUNE

Tema romanului este reprezentată de ​elucidarea adevărului și săvârșirea dreptății​. Textul

Incipitul deschide romanul pe un ton liturgic: „​Domnul Dumnezeu, după ce a alcătuit lumea,

➢ Indici de timp și spațiu (veridicitate)

❖ Scenă 2​: ​Parastasul

❖ Element 1​: I​ ncipit-Final

Baltagul CARACTERIZAREA PERSONAJULUI VITORIA LIPAN

Vitoria este caracterizată atât direct de către narator sau alte personaje, cât și indirect prin

O altă trăsătură a personajului este ​perspicacitatea​, o scenă reprezentativă fiind cea a

❖ Introducere​: Personaj realist, ea este p

Enigma Otiliei TEMĂ ȘI VIZIUNE

❖ Scenă 1​: ​Primirea lui Felix

❖ Scenă 2​: ​Furtul banilor

❖ Element 2​: I​ ncipit-Final

Personajul principal este caracterizat atât indirect, prin intermediul faptelor și a gândurilor,

Ion TEMĂ ȘI VIZIUNE

O scenă semnificativă pentru tema și viziunea despre lume în roman este cea a horei de la

O altă scenă semnificativă este cea în care Ion sărută pământul. ​Ion, văzându-și pământul

În concluzie, pot spune că tema și viziunea despre lume și creație în romanul „​Ion​” de Liviu

➢ Indici de timp și spațiu (veridicitate)

❖ Scenă 1​: ​Hora

❖ Element 2​: I​ ncipit-Final

Ion CARACTERIZAREA PERSONAJULUI ION

O altă trăsătură a personajului este ​firea pătimașă ​a acestuia, o scenă reprezentativă fiind

❖ Introducere​: Personaj principal, e

❖ Scenă 1​: ​Numărarea banilor

❖ Element 2​: I​ ncipit-Final​: c

❖ Introducere​: ilustrează omul cinstit și harnic care cade în patima banului

Moromeții TEMĂ ȘI VIZIUNE

Tema romanului este reprezentată de ​viața socială a comunității rurale​, la care se adaugă

O scenă semnificativă pentru tema și viziunea despre lume este cea a cinei de la începutul

➢ Indici de timp și spațiu (veridicitate)

❖ Element 2​: I​ ncipit-Final​: sunt în strânsă legătură, e

Moromeții CARACTERIZAREA PERSONAJULUI ILIE MOROMETE

❖ Trăsătură 2​: I​ ronia (​ T

Conflictul dramatic principal al operei este ​constitut în jurul luptei pentru puterea politică

În concluzie, pot spune că tema și viziunea despre lume și creație în comedia „​O scrisoare

O altă trăsătură a personajului principal este ​loialitatea​, care reiese cel mai bine din scena

❖ Introducere​: reprezintă tipul încornoratului din cauza relației extraconjugale

O scenă semnificativă pentru tema și viziunea despre lume în basm este cea a coborârii în

❖ Introducere​: ilustrează omul cinstit și harnic care cade în patima banului

Una dintre trăsăturile lui Harap-Alb evidențiate este ​naivitatea acestuia, scena coborârii în

➢ social​: ➢ moral​: ➢ psihologic​:

Plumb TEMĂ ȘI VIZIUNE

1. Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

2. Riga Crypto și lapona Enigel

4. Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război (​Ștefan​)

➢ Versul liber ​și ​măsura neregulată​: a

Riga Crypto și TEMĂ ȘI VIZIUNE

❖ Idee 1​: ​Aspirația spre absolut

❖ Idee 2​: ​Incompatibilitatea ființelor din medii diferite

❖ Element 2​: I​ maginar poetic

Testament TEMĂ ȘI VIZIUNE

➢ Antiteza: opozițiile stabilite între cele 4 tablouri: t erestru-cosmic, etern-efemer, geniu-mediocritate,

❖ Idee 1: Destinul omului de geniu și neîmplinirea lui în iubire

❖ Idee 2: Inițierea fetei în tainele iubirii

❖ Element 2: I maginar poetic: 4

➢ Tabloul 3: p lanul cosmic, zborul Luceafărului (Hyperion)

1. Baltagul (Vitoria) 2. Enigma Otiliei (Otilia)

3. Ion (Ion) 4. Moara cu noroc (Ghiță)

5. Moromeții (Ilie Moromete) 6. O scrisoare pierdută (Trahanache)

7. Povestea lui Harap Alb (Harap Alb)

Tema romanului este reprezentată de elucidarea adevărului și săvârșirea dreptății. Textul

Incipitul deschide romanul pe un ton liturgic: „Domnul Dumnezeu, după ce a alcătuit lumea,

❖ Scenă 2: Parastasul

❖ Element 1: I ncipit-Final

O altă trăsătură a personajului este perspicacitatea, o scenă reprezentativă fiind cea a

❖ Introducere: Personaj realist, ea este p

❖ Scenă 1: Primirea lui Felix

❖ Scenă 2: Furtul banilor

❖ Element 2: I ncipit-Final

O altă scenă semnificativă este cea în care Ion sărută pământul. Ion, văzându-și pământul

În concluzie, pot spune că tema și viziunea despre lume și creație în romanul „Ion” de Liviu

❖ Scenă 1: Hora

❖ Element 2: I ncipit-Final

O altă trăsătură a personajului este firea pătimașă a acestuia, o scenă reprezentativă fiind

❖ Introducere: Personaj principal, e

❖ Scenă 1: Numărarea banilor

❖ Element 2: I ncipit-Final: c

❖ Introducere: ilustrează omul cinstit și harnic care cade în patima banului

Tema romanului este reprezentată de viața socială a comunității rurale, la care se adaugă

❖ Element 2: I ncipit-Final: sunt în strânsă legătură, e

❖ Trăsătură 2: I ronia ( T

Conflictul dramatic principal al operei este constitut în jurul luptei pentru puterea politică

În concluzie, pot spune că tema și viziunea despre lume și creație în comedia „O scrisoare

O altă trăsătură a personajului principal este loialitatea, care reiese cel mai bine din scena

❖ Introducere: reprezintă tipul încornoratului din cauza relației extraconjugale

❖ Introducere: ilustrează omul cinstit și harnic care cade în patima banului

Una dintre trăsăturile lui Harap-Alb evidențiate este naivitatea acestuia, scena coborârii în

➢ social: ➢ moral: ➢ psihologic:

4. Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război (Ștefan)

➢ Versul liber și măsura neregulată: a

❖ Idee 1: Aspirația spre absolut

❖ Idee 2: Incompatibilitatea ființelor din medii diferite

❖ Element 2: I maginar poetic

O altă idee poetică prezentă în text este importanța cărții în viziunea scriitorului. În prima

❖ Idee 1: Ipostaza autorului ca meșteșugar

❖ Idee 2: Importanța cărții

❖ Element 2: I maginar poetic: c

➢ Fluxul memoriei involuntare: folosit la începutul romanului, la discuția de la Popotă

❖ Scenă 1: „N

❖ Scenă 2: Găsirea scrisorii de la Anișoara

O altă trăsătură a personajului este gelozia, o scenă reprezentativă fiind cea în care Ștefan

O altă idee poetică prezentă în text este iubirea care ne schimbă modul în care percepem

➢ Prozodie modernă: structură specifică, din 3 strofe neregulate

❖ Idee 1: Bruschețea iubirii

Tema piesei „Iona” este singurătatea, privită drept stare psihologică ce permite omului să

❖ Scenă 1: Scena acvariului: acvariul = simbol al izolării

Una dintre trăsăturile lui Iona evidențiate este lașitatea, o scenă reprezentativă fiind cea a