ELABORAREA METODICĂ № 2

TEMA: Proteza parțial mobilizabilă scheletată. Elementele componente.

Caracteristica.

1.Elementele componente ale protezei parțiale mobilizabile scheletate.

1. Baza: Șaua și conectorul principal

2. Elemente de ancorare, menținere și stabilizare
3. Dinții artificiali

* Șaua se poziționează în spațiul edentat, face contact intim cu mucoasa și conține dinții
artificiali
* Conectorul principal este un schelet metalic în formă de bară sau plăcuță care unește
șeile (și elementele de ancorare; depinde de construcție)
* Elemente de ancorare, menținere și stabilizare: croșete turnate, din sârmă sau
sisteme speciale(bară cu călăreț, capse, culise ș.a.)
* Dinții artificiali sunt din acrilat sau porțelan și pot fi prefabricați (cumpărați gata făcuți)
sau confecționați în laborator
2.Conectorii principali. Caracteristica.

Poate fi în formă de bară (arc):

 mai frecvent la mandibulă,
 formă rotundă, semirotundă, ovală, semiovală sau atipică;
 se plasează la distanță de 0,5-1 mm de la mucoasă, în dependență de gradul de
reziliență, pentru a preveni înfundarea barei în mucoasă;
 marginile trebuie să fie rotunjite ca să nu fie traumatizante;
 se plasează în zonele cu funcționalitate scăzută ca să nu jeneze mișcările limbii în
timpul masticației și fonației;
 pentru mandibulă lățimea nu mai mică de 3 mm și grosimea de 1,5-2mm;
 pentru maxilă lățimea de 6-8 mm și grosimea de 0,8-1 mm

Poate fi în formă de plăcuță:

 mai frecvent la maxilă
 contact intim cu mucoasa
 formă plată, grosime mică, elasticitate – disconfort minim și forță de adeziune
 lățime de peste 10 mm grosime de 0,4-0,5mm

3.Şeile protezei parțiale mobilizabile scheletate, caracteristica.

• poate fi o șa sau mai multe (depinde de numărul breșelor)

• restaurează integritatea arcadelor dentare
• transmite presiunea masticatoare de la dinții artificiali mucoasei, țesutului osos și
dinților stâlpi
• participă la menținerea și stabilizarea protezei în cavitatea bucală (se opune tendinței
de desprindere)
• pot fi întreg metalice: suprafața mucozală (care contactează cu mucoasa) este
metalică; pe cealaltă suprafață se modelează elemente retentive (bonturi, ciupercuțe,
grile, anse) pentru a face legătură cu acrilatul și dinții artificiali
• pot fi parțial metalice: componenta metalică este înglobată (inclusă) complet în
acrilat; pentru asta este situată la o depărtare de 1-2 mm de mucoasa câmpului
protetic și se perforează sau se modelează în formă de plasă
• șaua se plasează pe mijlocul apofizei alveolare al spațiului edentat (breșă) și distanțat
cu 2-3 mm de parodontul marginal al dinților restanți limitrofi breșei

4.Elementele de legătură dintre şei, dimensiunile.

(vezi 2. conectori principali)
5.Conectorii secundari, caracteristica.

Conector secundar: element care leagă partea dentară a protezei (brațul retentiv și
corpul croșetului) cu bara sau scheletul metalic.
 are funcție în transmiterea presiunii masticatoare de la dinții artificiali asupra câmpului
protetic; de asemenea poate echilibra presiunea masticatoare între suportul dento-
parodontal și cel muco-osos.
 are extremitate dentară (se unește la brațul retentiv) și mucozală (se unește la șa)
 în dependență de participarea la echilibrarea presiunii masticatoare pot fi grupați în
rigizi, semilabili și labili.
 conectorul rigid este un segment metalic scurt, neelastic, rigid care pornește direct de
la corpul croșetului, de aceea nu permite șeilor să realizeze nici-o mișcare, repectiv,
presiunea de la dinții artificiali este transmisă parodontului dinților stâlpi (suport
dento-parodontal).
 conectorul semilabil este un segment flexibil, lung, arcat, ondulat, ceea ce le permite
șeilor să realizeze mișcări limitate la acțiunea presiunii masticatoare, respectiv,
presiunea masticatoare este repartizată suportului dento-parodontal și muco-osos
(suport mixt).
 conectorul labil unește mobil elementele de menținere, sprijin și stabilizare cu șaua
protezei permițând mișcări verticale mai ample, de aceea presiunea masticatorie este
transmisă predominant suportului muco-osos.
 cu cît conectorul este mai lung cu atît este mai elastic, cu cât este mai scurt cu atât
este mai rigid.
 la alegerea conectorului secundar se ține cont de tabloul clinic, starea parodonțiului,
numărul dinților restanți, gradul de reziliență a fibromucoasei.
6. Elementele de ancorare, menținere, sprijin și stabilizare. Caracteristica.

 asigură ancorarea, stabilitatea statică (în repaus) și dinamică (în timpul funcției
(mâncare, vorbire))
 sunt clasificate în elemente cu acțiune directă (croșete și sisteme speciale) și elemente
cu acțiune indirectă (mijloace antibasculante [care previn deplasarea protezei de pe
câmpul protetic])
 croșetele pot fi uni, bi sau tridentare;
 pot fi cu 2, 3, 4 sau 6 brațe;
 pot fi mono, bi, tri sau tetraactive (după numărul brațelor active elastice);
 pot fi cu 1, 2 sau 3 conectori secundari;
 sistemele speciale sunt: culise, capse, telescoape, bară cu călăreț, disjunctori de forțe.
 pot fi intra sau extracoronare (după poziția pe dinți) .
 pot fi rigide, semilabile și labile (după cum transmit presiunea masticatoare).
 pot fi precise sau semiprecise (după metoda de confecționare).

7. Croşetul Ackers, caracteristica, indicații.

Caracteristica:
 înconjoară aproape în întregime dintele-stâlp;
 alcătuit din corp, braț retentiv, braț opozant, pintene ocluzal;
 corpul este poziționat pe suprafața proximală a dintelui stâlp limitrofă breșei în zona
neretentivă, trece în conectorul secundar prin care se unește rigid cu șaua; conectorul
este distanțat de dinte cu 0,5-1 mm în dependență de retentivitatea acestei zone și
gradul de implantare;
 brațul retentiv pornește din corp spre suprafața vestibulară, traversează ecuatorul
protetic și se termină cu extremitatea liberă efilată (subțire și elastică) în zona
 subecuatorială retentivă; are o grosime neuniformă și două porțiuni: supraecuatorială
mai groasă și mai rigidă și subecuatorială mai subțire și mai elastică.
 brațul opozant este plasat pe suprafața opusă celei pe care este așezat brațul
retentiv; este poziționat supraecuatorial, este rigid, are direcție orizontală, grosime
uniformă pe tot traiectul precum și dimensiune egală cu cea a porțiunii
supraecuatoriale a brațului retentiv; neutralizează efectul ortodontic al brațului
retentiv.
 pintenul ocluzal pornește din corp paralel suprafeței ocluzale și este situat în foseta
proximală; trebuie să aibă o grosime de 1-1,5 mm și să se extindă pe o suprafață de cel
puțin o pătrime din suprafața ocluzală a dintelui; dacă nu are loc suficient în dinte se
prepară o cavitate neretentivă și bine lustruită cu formă și dimensiuni respective.

Indicații: premolari și molari când ecuatorul protetic trece vestibular sau oral pe mijlocul
coroanei dintelui ancoră, având o retenție de 0,25-0,5 mm

8.Croşetele dizvizate Roach, caracteristica, indicații.

Sunt divizate în 2 grupe:

Roach I
 contact redus cu zona subecuatorială care este mai puțin sau deloc vizibilă din punct
de vedere fizionomic;
 au corp, pintene ocluzal, braț retentiv, braț opozant și doi conectori secundari;
 brațul retentiv are conector secundar propriu, de aceea, prin lungimea conectorului se
poate regla elasticitatea brațului retentiv;
 brațul retentiv are forma literelor C,L,U,S,T,I,R;
 brațul opozant și pintenele pornesc de la corp și sunt identice ca la croșetul Ackers;
sunt unite rigid de șa prin conector secundar;
 indicat pe dinții posteriori cu grad de retentivitate mărită și implantare dificilă.

Roach II
 brațele croșetului sunt plasate supraecuatorial, de aceea se indică pe dinții frontali și
laterali cu retentivitate foarte mică sau cu formă conică.
 pot avea numai un braț sau poate fi inelar (înconjoară în întregime dintele).
 pot fi poziționați pe unu sau mai mulți dinți.

9. Croşetele Ney, caracteristica, indicații.

Au corp, pintene/pinteni ocluzali și 2 brațe retentive cu conectori secundari proprii, nu

au brațe opozante.
Sunt 6 grupe:
 Ney 1 seamănă cu croșetul Ackers cu diferența că brațul opozant este elastic și plasat
subecuatorial; asigură o menținere dublă și reciprocă, brațele sunt poziționate pe
vestibular și oral. Indicații ca și la Ackers.
 Ney 2 are două brațe elastice pe vestibular și oral în forma literei T (ca la Roach I)
fiecare cu conector secundar propriu. Indicat pe dinți cu retracție gingivală,
retentivitate mărită, dinți cu ecuatorul protetic aproape de suprafața ocluzală,
edentații terminale.
 Ney 3 este o combinație dintre primele două; indicat în edentație terminală când dinții
stâlpi au înclinație mărită orală sau vestibulară iar ecuatorul protetic are direcție
diferită pe vestibular și oral: pe suprafața mai retentivă se aplică croșet divizat T, pe
suprafața mai puțin retentivă se aplică braț retentiv ca la Ackers.
 Ney 4 corpul și pintenele sunt turnați iar brațele retentive sunt îndoite din sârmă apoi
lipite de corp. Indicat pe dinții cu retentivitatea aproape de ocluzal; nu se folosește
pentru că are proprietăți mecanice necorespunzătoare.
 Ney 5 începe de la bară cu un conector secundar rigid, se poziționează mezio-oral; din
corp pornește brațul situat supraecuatorial, înconjoară dintele formează un pintene
ocluzal, traversează ecuatorul protetic și se termină în zona subecuatorială. Indicat în
edentații terminale pe dinți cu înclinație vestibulară sau orală, cu coroane mici sau
formă conică.
 Ney 6 asemănător cu Ney 5; are doi pinteni ocluzali și conector secundar cu dublu
segment; are cel mai lung braț dintre toate croșetele Ney de aceea este numit unibar
circular.

(desene: Tehnici de confecționare a protezelor dentare, GH. Bârsa: pag. 322 - 328)