EDUCATIA ESTETICA SI ARTISTICA

Conceptul de estetica si educatie estetica

Conceptul de estetica isi are originea in limba

greaca: aisthesis, aisthetikos ceea ce se refera la sensibil, placut, frumos.
Estetica este stiinta despre frumos, ea studiind legile si categoriile
frumosului.
Educatia estetica este una dintre componentele educatiei care
utilizeaza in formarea personalitatii potentialul educativ al frumosului
estetic, social si natural.
Categoriile educatiei estetice sunt:
- idealul estetic este categoria care exprima modelul (prototipul)
estetic spre care aspira sa-l cultive si sa-1 finalizeze un artist, un individ.
- stilul estetic este o categorie care exprima calitatile si capacitate
omului de a percepe de a trai frumosul.
- gustul estetic este categoria care exprima calitatea si capacitatea
omului de a iubi si aprecia frumosul sub raport cognitiv, afectiv si
comportamental.
- spiritul de creatie este categoria care exprima capacitatea si
abilitatea de a imagina si crea frumosul. Educatia, in general, si educatia
estetica, in special, trebuie sa treaca accentul de pe ipostaza reproductiva
a invatamantului pe ipostaza cultivarii potentialului creator al personalitatii.
Obiectivele educatiei estetice

Obiectivele educatiei estetice se pot imparti in doua grupe

reprezentative:
a) obiective care au in vedere formarea capacitatii de a percepe,
insusi si folosi adecvat valorile estetice,
b) obiective care urmaresc dezvoltarea capacitatilor de a crea noi
valori estetice, cultivarea aptitudinilor estetice creatoare.
Prima grupa de obiective vizeaza problema formarii personalitatii in
spiritul cerintelor pe care le implica necesitatea cunoasterii, evaluarii si
folosirii adecvate a valorilor estetice, ceea ce presupune, de fapt, formarea
constiintei si conduitei estetice a personalitatii, in raport de cerintele
generale ale integrarii acesteia in universul estetic.
In prima grupa se includ obiectivele:
- Sensibilitatea fata de fenomenul estetic si pregatirea pentru
intelegerea limbajului, procedeelor si fenomenelor prin care se manifesta
valorile estetice. Pentru dezvoltarea receptivitatii estetice este nevoie de
cultivarea acelor simturi prin intermediul carora vor fi sesizate conformatiile
cromatice, acustice, etalate de opera de arta, de stimularea reactiilor proprii
receptarii artistice personale, spontane, autentice.
 - Formarea gustului estetic intemeiat pe insusirea unui sistem de
valori pe conturarea unei sensibilitati proprii, dezvoltarea judecatii estetice,
a posibilitatii de a analiza si de a judeca impresia produsa de operele
receptate.
- Gustul estetic este capacitatea de a reactiona spontan, printr-un
sentiment de satisfactie sau insatisfactie, fata de obiectele si procesele
naturii, fata de operele artistice. Judecata estetica este acel act de
deliberare, de ierarhizare a obiectelor estetice pe baza unor criterii
generale si statornice, personale si autentice, de apreciere
- Formarea sentimentelor si convingerilor estetice reprezinta o
sarcina, prioritara a educatiei estetice, stimularea trairilor afective
superioare caracterizate prin intensitate, profunzime si finalitate, cum sunt
respectul si dragostea fata de arta, pasiunea pentru frumos in toate
manifestarile sale. Gustul estetic, judecala estetica, idealul estetic,
sentimentele si convingerile estetice sunt principalele componente ale
atitudinii estetice.
Cea de a doua grupa de obiective vizeaza dezvoltarea creativitatii
estetice. In aceasta grupa se impun cu deosebire doua obiective:
- descoperirea la timp a aptitudinilor speciale pentru diferite genuri
de arte si dezvoltarea acestora in raport de potentialitatea lor prin activitati
educative judicios concepute,
- formarea deprinderilor si abilitatilor cerute de specificul creatiei
respective.
Creativitatea este, cu deosebire, conditia de baza a artei, a atitudinii
estetice, o finalitate importanta a educatiei estetice. Exista o creativitate
generala si o creativitate proprie unui anumit domeniu de activitate.
Dezvoltarea aptitudinilor estetice creatoare presupune:
- stimularea aptitudinilor creatoare in receptia estetica, dezvoltarea
imaginatiei integratoare in raport cu opera de arta receptata,
- formarea capacitatii de a exprima, de a comunica trairea estetica,
- dezvoltarea capacitatii de a surprinde, a aprecia si a exprima cu
mijloace artistice unele aspecte ale naturii, ale existentei cotidiene,
- stimularea trebuintei de frumos,
- formarea abilitatilor estetice si a deprinderii de a le folosi
consecvent in munca si in viata cotidiana,

Principiile educatiei estetice

Principiile didactice isi pastreaza valabilitatea si in cazul educatiei
estetice, dar ele se cer a fi corelate cu urmatoarele principii specifice:
- principiul educarii estetice prin valori autentice,
- principiul perceperii profunde si creatoare a operelor de arta si a
valorilor estetice in general,
- principiul perceperii unitare a continutului si formei,
- principiul intelegerii si situarii contextuale a fenomenului estetic.
 Principiul educarii estetice prin valori autentice
Procesul educatiei estetice presupune in primul rand dezvoltarea
capacitatii de a reproduce valori estetice, de a deosebi valorile de
nonvalori. Aceasta impune cu necesitate folosirea in educatia estetica a
valorilor estetice incontestabile. In acest mod se formeaza gustul estetic
care este capabil sa procedeze selectiv in universul estetic si sa
directioneze in sens axiologic, atat procesul formarii estetice, cat si
continutul si manifestarile estetice ale vietii oamenilor.
Se recomanda educatorilor ca in procesul educatiei estetice sa fie
folosite acele valori estetice care au intrat definitiv in patrimoniul national si
universal al universului estetic.
Principiul perceperii profunde si creatoare a operelor de arta si
valorilor estetice in general
Necesitatea unei perceperi de profunzime in arta se impune pentru
intelegerea acesteia sa fie de esenta si nu de suprafata. Riscul unei
perceperi superficiale poate fi determinat de numeroase cauze: lipsa unei
temeinice culturi estetice, lipsa aptitudinilor estetice.
Principiul perceperii unitare a continutului si formei
In opera de arta exista o unitate necesara intre continutul si forma
acesteia. Cunoasterea integrala a acesteia presupune intelegerea unitara a
celor doua condiitii prin care se manifesta opera de arta sau valoarea
estetica, oricare ar fi continut si forma. Perceperea unitara sta la baza
fuziunii functionale a intelectului si afectivitatii in acelasi timp, ceea ce
determina revelatia estetica.
Principiul respectiv recomanda educatorilor sa procedeze la analize
complexe, prin intermediul carora se dezvaluie cunoasterii elevilor forma si
continutul operei respective, corelatiile existente intre acestea si caracterul
unitar de echilibru.
Principiul intelegerii si situarii contextuale a fenomenului estetic
Acest principiu recomanda sa se cunoasca cat mai temeinic
corelatiile dintre opera, creator si conditiile istorico-sociale. El cere sa se
abordeze cunoasterea si aprecierea unei opere de arta la un nivel
interdisciplinar. Respectarea cerintelor acestui principiu al educatiei
estetice ajuta la atingerea unor obiective de baza ale educatiei estetice ca:
formarea capacitatii de apreciere si evaluare a operelor de arta, formarea
gustului si idealului estetic.

Metode si forme de realizare a educatiei estetice

Metodele folosite in educatia estetica sunt metode comune cu cele
folosite in intregul proces educativ.
Un loc cu totul aparte revine in educatia estetica metodei exercitiului,
insotita de explicatii si demonstratii.
 Exercitiul contribuie la dezvoltarea sensibilitatii si receptivitatii
estetice. De asemenea, exercitiul sta la baza capacitatii de a folosi, a
reproduce sau a crea valori estetice. El poate imbraca mai forme:
exersarea unor capacitati perceptive, exercitii de traducere reciproca a
limbajelor artistice sau exercitii tehnice.

Explicatia intervine ca moment introductiv in achizitionarea de

cunostinte teoretice sau in dobandirea de deprinderi artistice specifice.
Demonstratia sta mai mult la indemana cadrului didactic specializat
intr-un domeniu al artei.
Si in educatia estetica este nevoie de un sistem metodologic care,
folosit conform obiectivelor propuse, specificului continutului valorilor
estetice incluse in procesul educatiei, al particularitatilor individuale pe care
le manifesta, sa poata asigura nivelul de eficienta necesar unei educatii
estetice de valoare.
Printre modalitatile de realizare a educatiei estetice se inscriu:
educatia muzicala, coregrafica, plastica, cinematografica, toate acestea pot
fi realizate in cadre formale de educatie si nonformale sau informale.

Esenta educatiei estetice

Educatia estetica reprezinta o componenta indispensabila a formarii

personalitatii prin intermediul careia se urmareste dezvoltarea capacitații de
a recepta, interpreta si crea frumosul. Arta, sustine D. Salade, " raspunde
unor nevoi reale pe care le simte orice persoana de a-si lamuri unele idei,
de a-si motiva unele comportamente, de a-si fundamenta unele atitudini,
sugerând, explicând, valorificând sau problematizând. Prin caracterul ei
stimulativ, tonic, optimist etc., arta împinge la iubirea adevarului, a binelui,
a stiintei si a vietii (6, p. 17). Datorita fortei de înrâurire, arta a fost folosita
din timpuri stravechi ca mijloc educativ. Înca de la Homer, de la grecii
antici, preocupati de realizarea acelui kalokagathon (îmbinarea frumosului
cu binele), trecând prin Renastere preocupata de
realizarea unei dezvoltari multilaterale, ajungând la neoumanismul s
ecolului al XVIII -lea, care subliniaza rolul artei în procesul educatiei, si
pâna în epoca moderna, oamenii au fost mereu preocupati, în diferite
moduri, de a realiza educatia estetica. Mutatiile intervenite în lumea
contemporana, progresele în domeniul stiintei, tehnicii si artei, urbanizarea
si industrializarea accentuata, informatizarea au influentat fara îndoiala si
esteticul, care a patruns în toate domeniile vietii si activitatii umane. Astazi
este unanim acceptata ideea potrivit careia existenta umana în toate
determinarile ei ar trebui sa se conduca si dupa legile frumosului, ale
armoniei, într-un cuvânt dupa legile esteticului.

Educatia estetica are o infinitate de efecte pozitive asupra

personalitatii elevilor. Cele mai semnificative dintre acestea vizeaza
calitatea procesului de socializare a copiilor, maturizarea conditiei socio -
morale (curaj, capacitate de comunicare interumana s.a.), formarea si
rafinarea intelectului ca structura rationala si evaluativ - critica în plan
mental, organizarea placuta si eficienta a timpului liber prin recrearea unui
univers propriu în sfera imaginativului, a afectivului, motivationalului,
motricului si volitivului, afirmarea si trairea sentimentului identitatii culturale
strâns legat de stimularea capacitații copiilor de a iubi patrimoniul artistic al
natiunii, stimularea initiativelor în practicarea artelor etc. Într-o formulare
sintetica educatia estetica este aceea care-l reînvata pe copil "sa traiasca
armonia interioara si echilibrul între fortele imaginatiei si cele ale actiunii,
între vis si realitate, între aspiratiile eu-lui si acceptarea realitatii, între
îndatoririle fata de sine si cele fata de semeni. A trai în frumusete
presupune interes pentru masura si armonie, deci o moralitate superioara;
o pregatire morala superioara duce la bucurie - efect si semn al armoniei
interioare si echilibrului - iar pe planul actiunii la dinamism fecund" (3).
Stimulând într-un mod propriu expresivitatea si originalitatea, educatia
estetica se înscrie pe linia unei pedagogii a creativitatii. Ea impune sa
dezvoltam la elevi aspiratia lucrului bine si frumos facut, exigenta si bunul
gust fata de orice produs industrial, simtul echilibrului si simplitatea
comportarii frumoase, civilizate. Educatia estetica scolara are drept esenta
formarea personalitatii elevilor prin intermediul frumosului din arta,
societate si natura. Parte centrala a educatiei estetice,educatia artistica,
are o sfera de actiune mai restrânsa (vizeaza numai valorile artei),
sondeaza însa mai adânc, presupune un grad mai mare de initiere,
angajeaza calitati mai subtile si solicita mai complex personalitatea în
ansamblul ei. Obiectivele, continuturile, metodele si formele educatiei
artistice sunt puternic individualizate, se exprima prin limbaje si tehnici
specializate si implica o competenta profesionala atestata celui ce o
realizeaza în scoala sau în afara scolii. Distinctia între educatia estetica si
cea artistica este relativa, ea fiind determinata în primul rând, de
particularitatile valorilor estetice prin care se realizeaza.

Obiectivele educatiei estetice

Educarea atitudinii estetice. Atitudinea estetica se exprima printr-

un ansamblu de reactii spirituale ale fiintei umane fata de valorile estetice
(ale naturii, societatii si artei). Spre deosebire de alte atitudini specific
umane determinate de interesul practic, utilitar, cognitiv, economic etc., în
cazul atitudinii estetice mobilul principal este cel al satisfacerii unor
trebuinte spirituale, al unor aspiratii si nevoi umane. La baza atitudinii
estetice se afla un interes specific si anume "interesul estetic" (I. Pascadi -
1972). Efectele acestui interes vizeaza subiectivitatea fiintei umane,
sensibilizând-o prin manifestari, cum sunt cele de placere, desfatare,
daruire, curiozitate, uitare de sine etc. Principalele componente ale
atitudinii estetice sunt gustul estetic, judecata estetica, idealul estetic,
sentimentele si convingerile estetice.

Gustul estetic reprezinta capacitatea de a reactiona spontan printr-

un sentiment de satisfactie sau insatisfactie fata de obiectele si procesele
naturale, de actele si realizarile umane sau de operele de arta, privite toate
ca obiecte ale însusirii estetice a realitatii de catre om. Reactia de gust
estetic se declanseaza în momentul contactului cu valorile estetice si se
manifesta sub forma unei dispozitii sau trairi subiective. Prezenta gustului
se exprima prin sensibilitate la tot ce este frumos, prin capacitatea de
orientare si alegere în concordanta cu legile frumosului (4).

Gustul estetic apartine prin excelenta sensibilitatii si imaginatiei, fapt pentru

care nu poate fi întotdeauna argumentat din punct de vedere teoretic, desi
se bazeaza pe anumite criterii uneori imposibil de exprimat pe plan logic.
De aceea gusturile sunt diferite de la un individ la altul, fiind dependente de
structura personalitatii, conditiile de viata, experienta acumulata si mai ales
de rezultatul educatiei si al climatului cultural în care traieste omul.
Trasaturile de personalitate, înnascute sau dobândite, reprezinta doar
premisa aparitiei, evolutiei si diversificarii gusturilor. Actiunea educationala
nu-si propune sa uniformizeze gusturile, dimpotriva, luând în consideratie
spontaneitatea si individualitatea ce le caracterizeaza sa urmareasca
dezvoltarea si formarea lor în conformitate cu structura si experienta
personalitatii fiecarui elev.

Judecata estetica reprezinta un aspect psihic de natura

intelectuala care consta în capacitatea de apreciere a valorilor estetice pe
baza unor criterii de evaluare. Ea se exprima sub forma unor propozitii ce
condenseaza impresii argumentate si întemeiate pe criterii de apreciere a
frumosului. Daca la nivelul gustului estetic se consemneaza prezenta sau
absenta placerii, la nivelul judecatii intervine argumentarea si motivarea
acelei reactii, se realizeaza o intelectualizare a gustului estetic. Criteriile
folosite în vederea argumentarii si motivarii pot fi estetice si extraestetice,
acestea din urma putând fi de natura filozofica, sociologica, politica,
ideologica, pe prim plan situându-se bine înteles, cele estetice, celelalte
fiind implicate si subsumate acestora.

Idealul estetic este constituit dintr-un ansamblu de teze, principii si

norme teoretice care imprima o anumita directie atitudinii estetice a
oamenilor apartinând unei epoci, natiuni sau categorii sociale. Idealul
reprezinta ceea ce este specific, dominant în diversitatea gusturilor estetice
si se exprima prin principii care se impun si actioneaza la nivelul unei epoci
istorice. Fiind specific unei întregi epoci istorice idealul înglobeaza o
imensa experienta sociala si are o relativa stabilitate (4).
 Sentimentele estetice însumeaza o configuratie de emotii, rezultat
al unor trairi mai profunde si de durata a frumosului din natura, societate si
arta. Sentimentele estetice reprezinta cea mai înalta forma de traire a
frumosului. Ele îsi pun amprenta asupra întregii personalitati. Profunzimea
si durata trairii difera de la un individ la altul, fiind determinata de categoria
(tipul) valorii estetice si de structura personalitatii. Se disting emotii simple,
înnascute, cu rezonanta biologica (bucurie, tristete, durere) si emotii
complexe, specific umane (regretul, dorul, mila, extazul, nostalgia etc.),
toate fiind provocate de receptarea valorilor estetice.

Convingerile estetice sunt idei despre frumos care au devenit

mobiluri interne, orientând si calauzind preocuparea omului în vederea
asimilarii si introducerii frumosului în modul sau de viata, în relatiile sale cu
lumea si semenii sai. Se poate spune ca atitudinea estetica reprezinta
rezultatul fuziunii componentelor amintite. Ea se manifesta în mod specific
de la un individ la altul.

Formarea trebuintelor estetice. Trebuintele estetice vizeaza

obiective legate mai ales de sfera motivational - afectiva. Cele mai
importante dintre acestea sunt: formarea stilului estetic de viata, crearea
unui spatiu intim, compensator si psihoterapeutic si formarea sensibilitatii
estetice.

Formarea si dezvoltarea stilului estetic de viata exprima cerinta

potrivit careia viata fiecarui elev poate si trebuie gândita în scoala, în
familie si în afara lor în conformitate cu regulile frumosului, ale armoniei,
masurii si exemplaritatii existentei sociale, contribuind astfel la o integrare
functionala în mediul ambiant.

Crearea unui spatiu intim, compensator si

psihoterapeutic reflecta câmpul efectelor subiective pe care educatia
estetica îl creeaza în zona traita a personalitatii elevilor. Acest obiectiv
presupune crearea, prin intermediul trairilor estetice, a unui microclimat
spiritual de compensare si contracarare a unor stari de neliniste, oboseala
sau stres datorate activitatilor algoritmice, rutiniere, pe de o parte si, pe de
alta, datorate ritmului accelerat al dinamicii impuse vietii si profesiilor de
stiintele si tehnologiile de vârf. Valorile constructive ale artei contribuie la
ameliorarea si echilibrarea tensiunilor psihice aparute, induc o stare de
detasare interioara prin fenomenele de "catharsis" (descarcare si eliberare)
cu efecte terapeutice si recuperatorii. Aceste efecte pot fi obtinute prin
desen (artterapia), prin muzica (meloterapia), prin armonia între sunete,
ritm si miscare (euritmia), prin combinarea desenului, cuvântului, muzicii si
miscarii etc., toate însa integrate într-un program educational coerent (3).
 Educarea sensibilitatii estetice presupune atât dezvoltarea
afectivitatii, a necesitatii de autocunoastere, de autoexprimare si
autorealizare cât si asimilarea progresiva a unor modalitati de cunoastere
sensibila, care sa-l ajute pe elev în perceperea, întelegerea mesajului
operei, a finalitatii ei artistice si social - culturale.

Dezvoltarea aptitudinilor creatoare în diferite domenii ale

artei. Dezvoltarea aptitudinilor, intereselor si înclinatiilor elevilor reprezinta
un obiectiv important al scolii. În ceea ce priveste aptitudinile artistice,
educatia estetica urmareste atât depistarea acestora de la vârsta cea mai
frageda, cât si asigurarea conditiilor si mijloacelor necesare pentru
dezvoltarea lor. Indiferent despre ce fel de aptitudini este vorba - muzicale,
literare, coregrafice, plastice etc. - toti copiii, cu mici exceptii, sunt capabili
sa asculte muzica, sa recite, sa deseneze sau sa danseze. Nu toti
desfasoara aceste activitati în acelasi grad, între ei existând deosebiri
calitative evidente. Cunoasterea acestor deosebiri este indispensabila
pentru desfasurarea educatiei estetice în cadrul scolii. Aptitudinile artistice,
ca de altfel orice aptitudine, se dezvolta prin exersare. De aceea sarcina
scolii consta în initierea elevilor de timpuriu cu tehnicile diferitelor arte,
antrenarea lor la exercitiile de creatie, studierea manifestarilor fiecarui elev
si stimularea initiativelor artistice, iar în cazul unor semne promitatoare
îndrumarea elevilor spre scolile speciale de arta. La vârsta adolescentei,
când elevii devin constienti de aptitudinile lor si de rolul exercitiilor în
dezvoltarea capacitatilor lor, ei vor fi îndrumati si stimulati treptat spre un
proces de autoeducatie în domeniul artistic preferat. Antrenarea elevilor în
exercitii sistematice, specifice domeniului artistic pentru care ei dovedesc
aptitudini si conducerea lor cu tact reprezinta o dovada a maiestriei
pedagogice.

Continutul si modalitatile de realizare a educatiei estetice în

scoala

Continutul educatiei estetice în scoala este concretizat în ceea ce

se întelege prin cultura estetica. La rândul ei, cultura estetica scolara se
prezinta sub doua ipostaze:

a) cultura obiectiva reprezentata de un ansamblu de cunostinte

si capacitati estetice, prevazute în documentele scolare si
transmise în procesul instructiv - educativ din scoala.

b) cultura subiectiva care ne apare - asa cum remarca G.

Vaideanu - "ca rezultat spiritual produs în individ de asimilarea
culturii obiective". Acest rezultat spiritual se concretizeaza într-un
 ansamblu de capacitati, aspiratii, sentimente si convingeri estetice,
toate subsumate si integrate unui ideal estetic.

Atitudinea estetica (cu toate componentele ei) reprezinta rezultatul

interiorizarii culturii estetice obiective. Procesul acesta de interiorizare si de
formare a culturii estetice subiective (care da sens individual atitudinii
estetice) se realizeaza prin educatie, prin autoeducatie cât si prin
influentele mediului. Modalitatile de realizare a educatiei estetice pot fi
grupate în functie de mijlocul utilizat: frumosul natural, ambianta sociala,
literatura, muzica, arta plastica etc.

Elementul cel mai general si care actioneaza de la început asupra

"sensibilitatii", asupra laturii afective a copilului, înca înainte de scoala dar
si dupa aceea, îl constituie frumosul natural. Succesiunea anotimpurilor,
rasaritul si apusul soarelui, o noapte înstelata, un câmp înflorit, o padure
înclinându-se sub bataia vântului, un cer senin si o liniste odihnitoare, toate
pot deveni prilej de a atrage atentia copilului asupra frumosului din natura
si a-l ajuta sa-l perceapa, sa reactioneze emotional si sa vibreze intern la
contactul cu el. De asemenea, ambianta, cadru social în care traieste
elevul (locuinta, scoala, clasa, strada, ceremonialul, vestimentatia, design-
ul industrial, design-ul specific tehnologiei informatizate, artizanatul, relatiile
dintre oameni etc.) toate exercita o influenta pozitiva sau negativa în acest
sens. Ele devin un puternic mijloc de influentare a sensibilitatii elevilor mai
ales daca atentia lor este orientata în directia perceperii si aprecierii
frumosului social. De altfel, numeroasele implicatii sociologice (moda,
design-ul etc.) ca si cele psihologice (formarea gustului, a creativitatii etc.)
nu pot fi ignorate în procesul organizarii educatiei estetice din scoala.

În procesul de învatamânt educatia estetica se realizeaza prin toate

disciplinele scolare. Fireste aceasta contributie nu este egala. Ea depinde
de specificul si continutul obiectului de învatamânt, precum si de pregatirea
profesorului pentru a introduce pe elev în "lumea frumosului" prin obiectul
sau de specialitate. Date fiind importanta literaturii, muzicii si desenului în
sfera culturii generale scolare ne vom opri cu analiza doar la cele trei forme
corespunzatoare de educatie estetica.

Educatia pentru si prin valori literare. Literatura ca "arta

cuvântului" detine un loc primordial în educatia estetica scolara. "Cuvântul"
ca materie prima pentru literatura dispune de multiple posibilitati de a crea
imagini vizuale, auditive, tactile si gustative si în acelasi timp de a provoca
stari de spirit foarte diverse (admiratie, revolta, contemplare etc.). De aici,
importanta a doua obiective specifice, anume dezvoltarea sensibilitatii si
simtului literar si dezvoltarea capacitații de a discerne frumusetea lumii
reale de aceea creata prin fictiune în cadrul unei opere literare rezultat al
receptarii poetice prin lectura artistica. A dezvolta receptivitatea literar
artistica a elevilor înseamna a mari coeficientul de receptare senzoriala si
emotionala a textului ca structura artistica (metaforica, cu ritm, rima,
frazare, sonoritate). Totodata, aceasta înseamna sa doresti, sa simti nevoia
sa citesti poezie buna, eseu, proza, teatru etc., sa poti aprecia ceea ce
lecturezi prin introducerea unor categorii estetice, cum sunt frumosul,
grotescul, sublimul, tragicul, comicul, satiricul, ironicul, umoristicul, dar si
opusul acestora în sens valoric. Nu în ultimul rând, se impune si
dezvoltarea spiritului creativ ca forma de autoexprimare artistica prin
intermediul cuvântului, de a aprecia în context larg frumusetea limbii ce o
vorbim cu totii, limba româna.

Educatia pentru si prin valori plastic - picturale. Socotit ca forma

de expresie a dinamismului interior, desenul în toate formele sale (desen
dupa natura, decorativ, artistic, tehnic etc.) reprezinta principalul mijloc de
familiarizare a elevului cu limbajul artelor plastice, de stimulare a
expresivitatii plastice x) . Aceasta componenta a educatiei estetice îsi
propune sa dezvolte la elevi capacitatea de a discerne frumosul pictural de
nonpictural, figurativul de nonfigurativ, sa le formeze abilitati vizuale si
manuale, gustul si imaginatia, dar si elementele de gândire si comunicare
plastica (a trasa si întelege un plan, o schita, un proiect a comunica în
limbaj plastic ceea ce simte, gândeste si traieste). Totodata educatia plastic
- picturala urmareste sa-i initieze pe elevi în perceperea, priceperea si
crearea raporturilor plastice - culori, linii, armonii si forme de reprezentare
vizuala, le dezvolta - dupa cum remarca R. Arnheim - capacitatea de a
observa spatiul în raport cu tehnicile bi si tridimensionale, le perfectioneaza
modalitatile de interactiune dintre comportamentul motor si controlul vizual,
raporturile dintre orizontalitate si verticalitate, ca elemente ale morfologiei
compozitiei, asa cum este masura pentru muzica. (cf.3)

Educatia pentru si prin valori muzicale. Dintre toate artele,

muzica este cel mai aproape de sufletul omenesc, fiind prezenta în toate
etapele devenirii sale. De la cântecul de leagan, la cele scolaresti, de
dragoste, ostasesti, doine, cântece haiducesti si pâna la cele funebre omul
a gasit mereu ocazia sa-si exprime "simtirea" si sa gaseasca în muzica
curaj, alinare etc x). Educatia muzicala consta, în principal, în
sensibilizarea elevului la valoarea melodica a unui text muzical global sau
prin componentele lui - tema, armonie, polifonie, timbru, dinamica.
Finalitatile ei vizeaza crearea acelei unitati neegalabile dintre om si muzica
prin rezonanta afectiva si inefabil, formarea si rafinarea gustului muzical,
discernerea muzicalului de nonmuzical, vizând desigur si dezvoltarea
auzului muzical, stapânirea limbajului specific (notatie) si a structurii unei
opere muzicale s.a. În cazul elevilor care manifesta aptitudini pentru acest
domeniu al artei se poate atinge si treapta creatiei muzicale pe temeiul
unirii dintre reactia emotional afectiva, starea de contemplare psihologica
senina, participarea intelectiva si volitiva (ascultare calitativa, launtrica,
întelegerea superioara a operei muzicale).

Educatia estetica se realizeaza si prin alte forme ale artei -

arhitectura, teatrul, filmul, ca si prin mijloacele de comunicare în masa.
Procesul acesta este deosebit de complex. El cere sensibilitate si efort
modelator dar si competenta organizatorica si metodologica. Formele ei de
realizare sunt foarte variate. Ele cuprind întregul proces de învatamânt,
orele de dirigentie, activitatile extradidactice, totul poate sluji preocuparilor
educative de potentare a setei de traire a frumosului, de formare a
conduitelor civilizate, întemeiate pe valorile esteticii integrative, de
stimulare a energiilor creatoare, concomitent cu pregatirea elevilor pentru a
respinge urâtul si tot ce-i legat de el în plan estetic, etic, filozofic si
educational.

EDUCAŢIA ESTETICĂ PRIN ARTELE PLASTICE

Educaţia estetică reprezintă activitatea de formare – dezvoltare a

personalităţii umane prin intermediul frumosului din artă, societate, natură,
receptat, evaluat şi cultivat la nivelulsensibilităţii, al raţionalităţii şi al
creativităţii umane.Educaţia artistică nu se confundă cu educaţia estetică.
Educaţia artistică, factor esenţialal educaţiei estetice, se realizează prin
cunoaşterea frumosului, prin mijlocirea diferitelor arte:literatură, muzică,
desen, pictură. Educaţia artistică reprezintă o latură esenţială a
educaţieiestetice. Activităţile artistico-plastice constituie un important mijloc
de dinamizare a vieţii psihice a copilului, a proceselor sale intelectuale,
afectiv-voliţionale şi motivaţionale.Ca latură a educaţiei, educaţia estetică
îndeplineşte multiple funcţii educative,exercitând o acţiune polivalentă
asupra dezvoltării personalităţii. Arta este principalamodalitate prin care se
înfăptuieşte relaţia estetică dintre om şi realitate, constând într-osesizare a
generalului în particular, un mijloc de a reflecta realitatea în plină
dezvoltare. Artaexprimă întotdeauna ceva, poartă un mesaj, comunicând
sentimentele şi ideile creatorului pecare beneficiarul de artă le receptează
şi le asimilează într-un mod propriuÎn studii consacrate educaţiei estetice
se evidenţiază că arta aduce o contribuţieimportantă la formarea şi
dezvoltarea receptivităţii generale. Această capacitate a psihiculuiuman,
sensibilitatea faţă de ceea ce se petrece în lumea exterioară, ca şi în cea
interioară-spirituală, de a sesiza, de a reţine şi de a reda creator multiple
aspecte ale realităţii, constituieo premisă şi, totodată un rezultat al
demersului educaţional.Educaţia estetică asigură condiţii propice pentru
stimularea şi promovarea creativităţiiîn toate domeniile de activitate,
inclusiv în activităţile de învăţare. Educaţia estetică, prinliteratură şi
celelalte discipline poate să-i îndeplinească elevului imaginea despre
lumeaînconjurătoare, să i-o redea mai concret, să-l ajute s-o pătrundă mai
adânc. Prin aceasta îlajută să înţeleagă, să simtă aspectele realităţii
studiate la diferite obiecte de învăţământ şi dinunghiul de vedere
artistic.Marea forţă educativă a artei se explică prin aceea că ea ne oferă
nu numai ocunoaştere Plastică (prin imagini concrete) ci şi emotivă
(afectivă). A înţelege o operă de artăînseamnă , înainte de toate, a o simţi,
a o trăi şi abia pe această bază a cugeta asupra ei. Arta posedă multiple
valenţe educative şi cognitive, deoarece se adresează nu numai afectivităţii
şiimaginaţiei, ci şi gândirii şi voinţei. Ea ne dă o cheie pentru a înţelege
multiplele forme alevieţii. În acest sens înţelegem întrepătrunderea
obiectivelor educaţiei estetice cu obiectivelecelorlalte laturi ale educaţiei.
Implicată în întregul proces de formare şi autoformare a personalităţii,
educaţia estetică urmăreşte, în esenţă:

o dezvoltarea capacităţii de percepere şi înţelegere corectă a

frumosului din realitate;
o formarea conştiinţei estetice , a gustului şi simţului estetic;
o formarea necesităţii şi a posibilităţii de a participa la crearea
frumosului în artă şi înviaţă;

Deci, educaţia estetică urmăreşte pregătirea copilului pentru actul de

valorizare – recuperare - asimilare şi cel de creare a valorilor estetice.În
funcţie de valorile estetice utilizate predominant în dezvoltarea armonioasă
a personalităţii putem face distincţie între educaţia estetică şi educaţia
artistică.

Deosebirea dintre ele priveşte nu numai conţinutul ci şi modalităţile de

realizare.

Educaţia estetică are osferă mai largă, se referă la toate cele trei valori
estetice ale naturii, ale societăţii, ale artei,vizând educaţia pentru frumos,
prin frumosul din natură, din societate, din artă.

Educaţiaartistică este o parte componentă a educaţiei estetice, operează

cu valorile artei şi utilizează ometodică adecvată fiecărui gen de artă:
literatură, pictură, sculptură, arhitectură, teatru, etc.Sarcinile educaţiei
estetice sunt:

a)Formarea atitudinii estetice a şcolarului mic faţă de valorile estetice

alenaturii, societăţii, artei; b)Dezvoltarea aptitudinilor creatoare în diferite
domenii ale artei;
 Principalele componente ale atitudinii estetice sunt: gustul estetic,
judecata estetică,idealul estetic, sentimentele şi convingerile estetice. Între
aceste componente există relaţii deinterdependenţă.Creativitatea este un
obiectiv fundamental al întregului proces educaţional din şcoală,fiind nu
numai posibil dar şi necesar în toate domeniile. Creativitatea este condiţia
de bază aartei, a atitudinii estetice şi , în consecinţă o finalitate majoră a
educaţiei estetice.Arta este, prin excelenţă, creaţie. În cadrul educaţie
estetice, depistând şi dezvoltândaptitudinile artistice ale copiilor, se
dezvoltă şi alte aptitudini:practice, tehnice,comportamentale, etc. Cu rare
excepţii, toţi copiii îndrumaţi cu grijă sunt capabili să deseneze,să cânte, să
recite o poezie. Există, desigur, mari deosebiri în ceea ce priveşte gradul şi
nivelulla care se poate ridica un copil.Obligaţia dascălilor este nu numai de
a descoperi din timp posibilităţile copiilor dotaţi,dar şi aceea de a cunoaşte
disponibilităţile celorlalţi. Aceasta pentru a proceda diferenţiat, pentru a
scoate la iveală şi a dezvolta aptitudinile artistice în vederea formării
viitorilor creatori în domeniul artelor. În procesul de învăţământ educaţia
estetică se poate realiza prindiferite modalităţi: prin literatură ,prin muzică,
prin artele plastice, etc.

Artele plastice contribuie în mod deosebit la educaţia estetică a

şcolarilor formând şidezvoltând spiritul de observaţie, atenţia,
reprezentările spaţiale, imaginaţia creatoare,interesul şi plăcerea de a
desena, de a colora, de a modela.Învăţarea citit-scrisului este precedată de
exerciţii de exprimare a simţămintelor şi agândurilor prin desen, picturi
(spontane şi naive), prin modelarea diferitelor obiecte. Ori decâte ori are la
îndemână un creion şi o hârtie, copilul este tentat să ,,mâzgălească”ceva,
demulte ori fără să ştie ce anume, numai din plăcerea de a se exprima pe
această cale.Ca forme şi mijloace de educaţie estetică prin artele plastice
sunt lecţiile de educaţieartistică plastică, cercurile de arte plastice,
vizionare muzeelor şi expoziţiilor, manifestările speciale (cum ar fi
,,desenele pe asfalt”).Pentru a asigura reuşita educaţiei artistico-plastice se
impun anumite cerinţe: a lăsacopilului libertatea de exprimare, dascălii
stimulând şi sugerând, mai puţin impunând.Desenul spontan exprimă
personalitatea copilului, interesele, preferinţele lui. Acesta trebuieîndrumat
fără a-i înăbuşi creaţia personală, sprijinindu-l cu materiale, tehnici,
modalităţi deexprimare. Conţinutul trebuie să rămână la dispoziţia şi
originalitatea copilului.Dascălii folosesc ocazii întâmplătoare şi situaţii
speciale organizate pentru a-isensibiliza pe copii cu frumosul mediului
ambiant: o pajişte verde presărată cu flori, un parccu arbuşti şi copaci
falnici, un apus de soare, un răsărit de lună, etc. Copiii se vor obişnui
nunumai să admire frumosul, ci să-l introducă în viaţa şi munca lor. În om
totul trebuie să fiefrumos: şi sufletul, şi comportarea şi înfăţişarea
exterioară.Şcoala este locul în care copilul de 6-7 ani intră cu sufletul curat,
pentru a primi hrană pentru minte şi inimă. Noi, cadrele didactice, ne aflăm
aici pentru a-i oferi această hrană,exact când şi cum are nevoie.

Notiuni generale despr artă:

Arta este în esență cea mai profundă expresie a creativității umane. Pe cât
de dificil de definit, pe atât de dificil de evaluat, având în vedere faptul că
fiecare artist își alege singur regulile și parametrii de lucru, se poate spune
totuși că arta este rezultatul alegerii unui mediu, a unui set de reguli pentru
folosirea acestui mediu și a unui set de valori ce determină ce anume
merită a fi exprimat prin acel mediu pentru a induce un sentiment, o idee, o
senzație sau o trăire în modul cel mai eficient posibil pentru acel mediu.
Prin modul său de manifestare, arta poate fi considerată și ca o formă
de cunoaștere (cunoașterea artistică).
Definiții
Într-un sens larg, termenul artă desemnează orice activitate, care se
bazează pe cunoștințe, exercițiu, percepție, imaginație și intuiție. Într-un
sens mai strict, se adauga la cele de sus lipsa de funcționalitate
(practică), cunoaștere, estetică.
Britannica Online definește arta ca "îndemânare și imaginație în creația de
obiecte, medii ambiante sau experiențe estetice care pot fi împărtășite" (the
use of skill and imagination in the creation of aesthetic objects,
environments, or experiences that can be shared with others.)
Definiția și evaluarea artei a devenit problematică mai ales de la
începutul secolului 20. Richard Wollheim face distincție între trei moduri de
acces: realist, unde calitatea estetică este o valoare independentă de orice
punct de vedere uman; obiectivist, unde calitatea estetică este deasemeni
o valoare absolută, dar dependentă de experiență umană generală;
și pozitia relativistă, în care calitatea estetică nu este o valoare absolută,
dar depinde de, și variază cu experiența umană a diferiților indivizi[] Un
obiect poate fi caracterizat în funcție de intenție, sau lipsa acesteia, a
creatorului său, indiferent de scopul sau funcțiunea lui. De exemplu o
ceașcă, care poate folosită ca un simplu recipient, poate fi considerat
obiect de artă, dacă e intenționată obiect estetic. Deasemeni, o pictură
poate fi considerată obiect de meșteșug (deci nu obiect de artă), dacă este
un produs de masă.
Natura artei a fost descrisă de Richard Wollheim ca "unul din termenii cei
mai elusivi (care se eschivează) ale problemelor tradiționale de cultură
umană" (one of the most elusive of the traditional problems of human
culture).. A fost definită ca vehicol pentru expresia sau comunicația de
emoții și idei, un mijloc pentru explorarea și aprecierea elementelor
formale pentru sine, și ca mimesissau reprezentați. Leo Tolstoi a identificat
arta ca un mijloc indirect de a comunica între persoane. Benedetto
Croce și R.G. Collingwood au avansat ideea idealistă că arta exprimă
emoții, și că opera de artă așadar există esențialmente în mintea
creatorului.
Teoria artei își are rădăcinile în filozofia lui Immanuel Kant și a fost
dezvoltată în secolul 20. Arta ca mimesis are rădăcini adânci în filozofia
lui Aristotel.

Concluzie

Omul există, nu numai pe baza legilor intelectuale şi practice, dar şi în

strînsă legătură cu legile frumosului, armoniei şi esteticului, care ne
înconjoară, a societăţii şi opera de artă. însuşi omul ar fi o operă de artă,
dacă ar lua ca model idealul. Viaţa este o copia a artei, iar rolul unor
persoane din jur pare a fi a unor personaje din filmele rulate la
cinematograf. Foarte des vedem pecetea frumosului pe diferite obiecte,
activităţi şi lasă impresii plăcute ochiului şi nu numai.
Pentru om există nu numai o arta frumosului, dar şi o artă de a trăi.
Orişicine poate utiliza această artă, în urma căruia viaţa sa poate deveni o
capodoperă, dar cele mai multe ori aceasta depinde şi de societate, în care
ar trebui să existe condiţiile necesare. Pentru a fi cu adevărat fericit, trebuie
să fie şi cei din jur fericiţi, altfel, ceilalţi din jur nu pot intra în acelaşi joc cu
tine. în acest joc ar trebui să joace toţi, deoarece toţi tind la frumuseţe şi în
comun fiind, ajută la formarea acesteea. în acestă situaţie frumosul va
exista în toţi, şi nu în afara lui, iar aceasta ajută la infiltrarea frumosului în
cultură, iar cultura, la rîndul ei, face parte din societate.
O societate estetă impune vestimentaţie elegantă, bunuri de consum,
arhitectură, ceremonii, spaţii comerciale, verzi, etc.
La rîndul său, educaţia, trage după sine frumosul. în acest context, există
o artă a învăţării şi educaţiei, în care rolul principal este jucat de profesor,
pe baza unui scenariu didactic bine definit. Frumosul este acela, care se
evidenţiază în toate activităţile umane: naşterea, moartea, căsătoria,
războiul, pacea, etc. Pe pămînt există diferite culturi, care variază de la o
tară la alta, dar toţi reacţionează unanim, prin semne nonverbale, în faţa
frumosului.
 Educaţia estetică nu limitează indivizii la alegerea adevăratului frumos.
Ea pregăteşte întîlnirea dintre om şi frumos, luminează mintea umană, şi
deschide multe căi: de alegere, de opţiune, de asimilare. Nici o persoană
nu poate iubi arta, pînă nu înţelege graiul acesteea, adică nu face legătură
dintre diferite expresii artistice ale şcolilor şi anumiţi artişti. Un alt tip de
analfabetism, care există în prezent, înafară de cel şcolar, este şi cel
estetic. Acest analfabetism te lasă impasibil în faţa frumosului din jur.
O criză a artei nu este datorată lipsei de artişti din acest domeniu, dar
lipsa receptivităţii societăţii faţă de acest lucru. Ca atare, nu se poate vorbi
de o criză în artă, ci mai bine zis, o lipsă de comunicare, a sensibilităţii,
care nu se adaptează noilor valori. De aceea este nevoie în permanentă de
înnoirea sensibilităţii receptive.
Adevărata artă nu este acea, care este pe placul publicului, dar care
forţează să fie plăcută. Educaţia estetică pregăteşte individul în înţelegerea
frumosului şi esteticului, care la rîndul său, stimulează şi întemeiază
comportamentul uman.

BIBLIOGRAFIE

1. Cristea, S., "Dictionar de pedagogie", Ed. Litera, Bucuresti : Chisinau, 2000

2. Dancsuly,A., "Pedagogie", E.D.P., Bucuresti, 1979

3. Neacsu, I., "Educatia estetica", în Curs de pedagogie, T.U.B., 1988

4. Nicola, I., "Pedagogie", E.D.P., Bucuresti, 1994

5. Pascadi, I., "Idealul si valoarea estetica", Bucuresti, 1966

6. Salade, D., " Educatia prin arta si literatura", E.D.P., Bucuresti, 1973

7. Vaideanu, G., "Cultura estetica scolara", E.D.P., 1967